P. 1
Capitolul 11

Capitolul 11

5.0

|Views: 1,641|Likes:
Published by nelux19

More info:

Published by: nelux19 on Jan 18, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/01/2013

pdf

text

original

Capitolul 11

CIRCUITUL ECONOMIC DE ANSAMBLU
Planul temei 11.1 Sectoarele instituţionale ale economiei nationale Agentii economici agregaţi 11.2 Fluxul circular al venitului Figura 11.1 Schema generala a fluxului circular al venitului. 11.3 Rezultatele macroeconomice. Produsul intern brut. Caseta 11.1 Conturile nationale Caseta 11.2 Determinarea valorii adaugate PIB nominal si PIB real; deflatorul Obiectivele temei • Cunoaşterea modului în care macroeconomia, prin procedeele specifice de agregare a variabilelor economice, contribuie la înţelegerea problemelor privind economia unei ţări; • Caracterizarea sectoarelor instituţionale din economia uneo ţări şi evidenţierea locului acestora în derularea fluxului circular al venitului; • Determinarea pe baza conturilor naţionale ale principalelor aggregate macroeconomice de rezultate şi cunoaşterea rolului acestuia în aprecierea performanţei economiei unei ţări.

Incepând cu acest capitol trecem la secţiunea consacratâ temelor care privesc macroeconomia, cea de-a doua componentâ de baza a ştiinţei economice, preocupatâ în principal de studiul comportamentului si performanţei economiei în ansamblu. Pentru cunoaşterea modului de funcţionare a economiei naţionale ca un întreg, teoriile şi modelele elaborate de macroeconomie fac abstracţie de toate detaliile şi aspectele particulare sau specifice (întâlnite la microeconomie) care ar face mai dificilă şi chiar imposibilă analiza acelor fenomene si forţe ce afectează simultan intreaga economie. Analiza în acest capitol a modelului de baza al circuitului economic de ansamblu ne va permite inţelegerea semnificaţiei unor concepte fundamentale ale macroeconomiei, determinarea acelor agregate şi a relatiilor dintre variabilele respective care se constituie ca o deschidere pentru capitolele urmatoare dedicate teoriilor şi politicilor macroeconomice. 11. 1 Sectoarele instituţionale ale economiei naţionale. Economia oricărei ţări reprezintă un ansamblu deosebit de complex, expresie a volumului uriaş de operaţii şi tranzacţii între numeroşii participanţi sau agenţi economici, care produc, finanţează, distribuie şi consumă bunuri şi servicii. Toţi aceşti participanţi, numiţi unităţi rezidente, pot avea sau nu naţionalitatea ţării respective şi pot să fie sau nu prezente pe teritoriul ţării în momentul în care efectuează operaţii si tranzacţii economice. Unităţi rezidente sunt toate acele entităţi care au un centru de interes pe teritoriul economic al ţării respective. Prin centru de interes economic se indică faptul de a efectua operaţii economice (a produce, a finanţa, a distribui a consuma etc) pentru o perioadă îndelungată (cel puţin un an) pe teritoriul economic al unei ţări. Prin teritoriu economic se înţelege teritoriul geografic în interiorul căruia bunurile circulă libere, precum şi incintele zonelor libere, antrepozite sub control vamal, spaţiul aerian naţional, apele teritoriale şi platforma continentală asupra căreia ţara dispune de drepturi exclusive, enclavele teritoriale (ambasade, consulate) etc. Pentru cunoaşterea realităţii complexe care este economia unei ţări, teoria macroeconomică, prin procedeele de agregare ce-i sunt specifice, încearcă să ofere o imagine sistematică şi generalizatoare, pe cât posibil măsurabilă şi comparabilă, în timp şi spaţiu, a activităţilor desfăşurate. Un pas important în acest demers ştiinţific îl reprezintă sistematizarea şi agregarea agenţilor economici. El constituie punctul de pornire în analiza principalelor variabile şi corelaţii macroeconomice.

Agenţii economici agregaţi reprezintă clase de agenţi economici elementari care îndeplinesc funcţii similare. Agregarea agenţilor elementari se referă la o abordare tipologică bazată pe diferite criterii. În prezent, pe plan mondial cea mai largă utilizare cunoaşte tipologia care stă la baza Sistemului Conturilor Naţionale, aplicat în ţările cu economie de piaţă. În cadrul lui, agregarea agenţilor elementari în agenţi economici agregaţi se face după două criterii, fiecare răspunzând unor cerinţe şi probleme specifice de analiză macroeconomică şi anume: criteriul de ramură şi criteriul instituţional. Pentru caracterizarea fluxurilor ce intervin în procesele de producţie şi de utilizare a bunurilor şi serviciilor, agenţii economici sunt grupaţi pe ramuri, respectiv tipuri de activităţi. Ramurile agregă unităţile cu producţie omogenă, care produc exclusiv un produs sau o grupă de produse. Ansamblul activităţilor agenţilor economici cuprinşi într-o ramură este descris prin referinţă la un nomenclator de produse, caracterizate ele însele prin natura lor, stadiul de elaborare şi tehnica de producţie utilizată etc. Gruparea agenţilor economici după criteriul de ramură pune în evidenţă relaţiile de ordin tehnico-economic în procesul de producţie, independent de contextul instituţional în care agenţii economici îşi desfăşoară activitatea. Acest criteriu stă la baza elaborării balanţelor (tabelelor intrări-ieşiri) folosite în evidenţierea şi analiza fluxurilor interramuri şi intraramuri. În vederea caracterizării fluxurilor reale (de bunuri şi factori de producţie) şi a fluxurilor financiare, gruparea agenţilor economici se realizează pe sectoare instituţionale. Se consideră că un agent economic (o unitate rezidentă) reprezintă o unitate instituţională dacă dispune de autonomie de decizie în exercitarea funcţiei sale principale ( de a produce, de a finanţa, a asigura, a consuma etc), acţionând într-un cadru care este propriu asupra utilizării resurselor sale financiare. Potrivit criteriului instituţional, în economia de piaţă întâlnim următoarele sectoare instituţionale: întreprinderile (firmele non-financiare), gospodăriile sau menajele, instituţiile de credit şi asigurări, administraţiile publice, administraţiile private şi străinătatea (exteriorul sau restul lumii). Întreprinderile (firmele), grupează unităţile instituţionale a căror funcţie principală constă în producerea de bunuri materiale şi servicii (non-financiare) destinate pieţei. Unităţile instituţionale respective (agenţii economici) sunt: societăţile de capital, cooperativele şi asociaţiile cu personalitate juridică, întreprinderile individuale şi întreprinderile publice la care operaţiile de repartiţie şi financiare sunt separate de cele de proprietate, semisocietăţile (nedotate cu personalitate juridică) care au un comportament economic şi financiar similar cu cel al societăţilor de capital etc; pe scurt, sunt incluse toate firmele care "lucrează" pentru piaţă, care produc bunuri destinate vânzării alcătuind sectorul productiv al economiei de piaţă. Veniturile acestor agenţi economici provin din

vânzarea producţiei, iar scopul activităţii este obţinerea de profit, constituind astfel sectorul de afaceri (business) al oricărei economii de piaţă. Gospodăriile (menajele) reprezintă agentul economic agregat care exprimă generic calitatea de consumator de bunuri şi servicii personale. Acest sector cuprinde toate entităţile care, ca unităţi instituţionale, realizează venituri şi organizează folosirea lor pentru a cumpăra şi consuma bunurile de care au nevoie, pentru a face economii etc: familii, celibatari, diferite comunităţi consumatoare etc. Veniturile menajelor provin din remunerarea salariaţilor, din titlurile de proprietate precum şi din transferurile efectuate de celelalte sectoare. Instituţiile de credit şi societăţile de asigurări reprezintă toate unităţile instituţionale (private, publice şi mixte) care îndeplinesc, în principal, rolul de intermediar financiar între ceilalţi agenţi economici; ele colectează, transformă şi redistribuie disponibilităţile financiare, sau (în cazul celor de asigurare) transformă riscurile individuale în riscuri colective. Din această grupă de agenţi economici fac parte toate băncile, inclusiv instituţia de emisiune monetară, societăţi de asigurări etc. Resursele principale ale acestor unităţi sunt constituite din fondurile provenite din angajamentele contractate (depuneri la vedere şi pe termen, bonuri de casă, obligaţiuni, dobânzile primite, primele de asigurare etc). Administraţiile publice (statul) formează acel agent economic agregat care exercită funcţia de redistribuire a veniturilor şi a avuţiei şi pe cea de prestare a unor servicii necomerciale în cazurile în care întreprinderile (sectorul afaceri) nu oferă astfel de servicii pe piaţă sau le oferă în cantităţi insuficiente. Din această categorie de agenţi economici fac parte administraţiile centrale şi locale de stat, şi toate celelalte instituţii publice care prestează servicii non-marfare pentru colectivităţi, cum sunt cele prestate în sistemul învăţământului public, securităţii (protecţiei) sociale, în cadrul justiţiei, al infrastructurilor publice rutiere, portuare etc. Veniturile principale ale acestui sector provin din vărsămintele obligatorii efectuate de către unităţile care aparţin celorlalte sectoare, primite direct sau indirect. Administraţiile private grupează entităţile instituţionale rezidente (organizaţii de cult, sindicate, partide politice, fundaţii, asociaţii culturale si sportive) care au ca funcţie principală prestarea de servicii nemarfare pentru diferite categorii de persoane sau colectivităţi. Resursele lor financiare provin în special din contribuţiile voluntare, cotizaţii, veniturile pe proprietate etc. Străinătatea (exteriorul sau restul lumii) este agentul economic agregat ce desemnează celelalte economii naţionale şi unităţile lor autonome (nerezidente), cu care agenţii economici interni (rezidenţi) intră în tranzacţii economice. Exteriorul reprezintă un sector instituţional specific, care nu este caracterizat printr-o funcţie anume. El grupează unităţile nerezidente în măsura în care efectuează tranzacţii cu unităţile rezidente permiţând evidenţierea fluxurilor economice care leagă economia naţională de restul lumii: tranzacţii

referitoare la creanţe asupra străinătăţii, la angajamentele ţării, operaţii de import-export etc.

11.2 Fluxul circular al venitului
Agregarea agenţilor economici pe sectoare instituţionale şi implicit a fluxurilor între aceste sectoare ne oferă imaginea unui tablou ordonat şi integrator al activităţilor complexe din cadrul economiei sub forma circuitului economic de ansamblu. În analizele de specialitate sunt prezentate diferite modele ale unui astfel de circuit, cu scopul de a evidenţia principalele fluxuri şi agregate macroeconomice, precum şi locul sectoarelor instituţionale respective în derularea tranzacţiilor din economie. Analizele bazate pe datele oferite de Sistemul Conturilor Naţionale pun accentul pe fluxurile financiare, de venituri şi cheltuieli. Schema din fig. 11.1. reflectă sintetic circuitul economic de ansamblu sub forma fluxului circular al venitului. Fluxul circular al venitului descrie tranzacţiile ce au loc pe pieţele produselor, ale factorilor de producţie şi pe piaţa financiară între toate sectoarele instituţionale care participă la producerea, distribuirea şi utilizarea produsului şi venitului naţional.

Figura 11.1 Schema generală a fluxului circular al venitului

Cum rezultă din schema acestui flux (figura11.1), venitul apare la început sub forma preţurilor (salarii, rente, dobânzi) serviciilor factorilor de producţie (munca, natura, capitalul) achiziţionate de firme. Gospodăriile cheltuiesc aceste venituri pentru cumpărarea bunurilor de consum, plăţi care reprezintă pentru

firme încasări (venituri) pe care le vor folosi în achiziţionarea de noi servicii ale factorilor de producţie. Circuitul descris mai sus reflectă schema de bază a fluxului circular din economie, unde agenţii economici aparţinând celor două sectoare de bază din economie (firmele şi gospodăriile) alternează în rolurile de vânzători şi cumpărători pe pieţele produselor şi ale factorilor de producţie. Circuitul interior (marcat cu linie continuă) reflectă fluxurile reale din economie (de bunuri şi servicii ale factorilor de producţie) iar circuitul exterior, marcat cu linii întrerupte, evidenţiază fluxurile monetare, de venituri şi cheltuieli. Dacă gospodăriile ar cheltui integral veniturile obţinute pentru cumpărarea bunurilor de consum şi dacă firmele ar folosi integral încasările pentru achiziţionarea serviciilor factorilor de producţie, fluxul circular s-ar desfăşura, continuu, la acelaşi nivel, respectiv volumul producţiei, veniturilor şi cheltuielilor ar rămâne neschimbat. În realitate, în fluxul circular al veniturilor intervin si celelalte sectoare instituţionale. De asemenea, o parte din venit este retrasă din circuit sub diferite forme, retrageri care, de regulă, sunt însoţite de intrări (injecţii) în fluxul circular al venitului. Există trei forme principale ale reţinerilor sau retragerilor din fluxul circular al venitului şi anume: economiile (E) reprezintă veniturile pe care gospodăriile nu le cheltuiesc pentru consum şi care, în mod normal, sunt depuse în bănci, societăţi de valori mobiliare, fonduri de pensii etc; impozitele şi taxele (IT) care includ toate taxele şi impozitele plătite de posesorii de venit administraţiei publice centrale şi locale; importurile (IM) cuprind cheltuielile gospodăriilor pe bunuri de consum din import şi plăţile făcute de firme pentru importul unor materii prime şi materiale. În IM intră şi achiziţionarea de acţiuni ale unor firme străine precum şi depozitele bancare ale rezidenţilor în exterior. Deci retragerile totale (R) sunt: R = E + IT + IM Intrările sau injecţiile în fluxul circular al venitului cuprind tot trei componente principale şi anume: investiţiile (I) făcute de firme pentru creşterea stocului de capital (sursele de finanţare a investiţilor sunt mijlocite de instituţiile financiar-bancare); cheltuielile publice (CP) care includ achiziţiile guvernamentale de bunuri şi servicii, precum şi transferurile către alte sectoare (pensii, alocaţii, ajutoare etc); exporturile (EX), respectiv veniturile realizate de firme din vânzarea de bunuri şi servicii în exterior. (EX includ şi investiţiile străine precum şi dividendele încasate de gospodării din acţiunile deţinute la firme străine. Deci injecţiile totale (J) sunt: J = I + CP +EX Retragerile şi injecţiile din şi în fluxul circular al venitului însoţesc şi se condiţionează reciproc. Astfel, dacă cresc economiile realizate de gospodării, instituţiile financiar-bancare vor dispune de surse sporite pentru finanţarea investiţiilor, după cum creşterea exporturilor creează premise pentru creşterea importurilor. Cum se vede şi din schema fluxului circular al venitului, relaţiile

dintre economii şi investiţii, impozite şi cheltuieli guvernamentale, importuri şi exporturi nu sunt directe, ci mijlocite de instituţiile financiar-bancare, administraţiile publice şi exteriorul. Aceasta nu înseamnă că pentru o perioadă dată există o egalitate între componentele retragerilor cu cele ale intrărilor, respectiv: E=I; IT=CP; IM=EX. Echilibrul fluxului circular al venitului se realizează în dinamică, iar o politică economică expansionistă implică, de regulă, un exces al injecţiilor faţă de retrageri. O astfel de situaţie, în care influxurile depăşesc retragerile (J>R) poate fi, de exemplu, rezultatul unui climat favorabil al afacerilor şi investiţiilor, al unei politici de stimulare a exporturilor, a unor măsuri de creştere a cheltuielilor publice sau de reducere a impozitelor şi taxelor etc. Excesul injecţiilor peste retragerile din fluxul circular al venitului înseamnă implicit o expansiune a cererii agregate care, la rândul său, poate determina o creştere economică reală cu efectele favorabile cunoscute privind ocuparea forţei de muncă, creşterea veniturilor şi a consumului populaţiei etc. Măsura în care expansiunea cererii agregate va avea ca rezultat creşterea reală a producţiei şi a venitului sau, dimpotrivă, a preţurilor (inflaţiei) depinde însă de forma şi dinamica curbei ofertei agregate, problemă ce va fi analizată în capitolul urmator. Creşterea venitului ca efect al excesului de influxuri va fi însoţită, la rândul său de o creştere a retragerilor care tind să reechilibreze fluxul circular al venitului. Astfel, venituri mai mari realizate de gospodării înseamnă economii sporite, taxe şi impozite mai mari plătite administraţilor publice, creşterea cererii pentru bunuri din import etc. Cu alte cuvinte, în timp asistăm la o tendinţă permanentă de reechilibrare, la un nivel mai ridicat al venitului, a fluxului său circular. Acesta este in esenţă procesul cresterii economice. Creşterea economică se află în centrul strategiilor şi politicilor macroeconomice. Aprecierea performanţelor dobândite în această direcţie necesită însă instrumente şi tehnici de evaluare corectă a producţiei naţionale. Există trei moduri de evaluare a producţiei naţionale care, în esenţă, privesc agregarea celor trei fluxuri (de bunuri, de venituri şi de cheltuieli) din schema de bază a circuitului economic. Prima modalitate de calcul constă în însumarea tuturor bunurilor produse în economia naţională în perioada respectivă. Producţia de bunuri generează venituri pentru participanţii şi furnizorii de servicii ale factorilor de producţie. Ca urmare, a doua modalitate de evaluare a outputului naţional este de a aduna toate veniturile respective. În final, producţia este destinată vânzărilor pe piaţă, a căror valoare este egală cu cea a cheltuielilor pentru achiziţionarea bunurilor produse. Deci, a treia modalitate de calcul este agregarea fluxului de cheltuieli. În acest model simplificat al circuitului economic de ansamblu, unde nu există retrageri şi influxuri agregarea celor trei fluxuri ne conduce în principiu la acelaşi rezultat Ajungem astfel la una din identităţile macroeconomice de bază: Producţia naţională ~ Venitul naţional ~ Cheltuielile naţionale

În realitate, după cum s-a văzut în circuitul economic de ansamblu au loc retrageri şi injecţii, iar în derularea fluxurilor materiale şi financiare intervin toate sectoarele instituţionale. În practică, calculul rezultatelor macroeconomice este prin natura sa o problemă dificilă, care implică o serie de complicaţii şi subtilităţi. Pentru a ajunge la rezultate corecte trebuie identificate numeroasele variabile economice şi corelaţiile între ele, astfel încât construcţia agregatelor macroeconomice să evite atât omisiunile cât şi înregistrările repetate.

11.3. Rezultatele macroeconomice. Produsul intern brut
În ţările cu economie de piaţă, măsurarea rezultatelor macroeconomice se realizează cu ajutorul indicatorilor sintetici din Sistemul Contabilităţii Naţionale. Contabilitatea naţională reprezintă un ansamblu coerent de concepte şi tehnici care permite obţinerea unei reprezentări sistematice, măsurabile şi comparabile a activităţii economice a unei ţări într-un interval de timp, de obicei un an. Ca urmare a extremei complexităţi a economiei naţionale, metodologia Contabilităţii naţionale a cunoscut un îndelungat proces de elaborare şi perfecţionare. La sistemul actual, cunoscut sub denumirea de Sistemul Conturilor Naţionale (S.C.N.) s-a ajuns treptat, ca rezultat al eforturilor şi contribuţiilor mai multor generaţii de economişti, unii dintre ei laureaţi ai Premiului Nobel. Sistemul normalizat de Contabilitate naţională a fost dat publicităţii în anul 1953, iar în urma mai multor etape de perfecţionare a fost adoptat oficial de Comisia de Statistică a O.N.U. în anul 1969. În prezent, metodologia de calcul şi analiză a producţiei naţionale folosită aproape în toate ţările lumii este cea a S.C.N. Sarcina esenţială a actualului sistem al Contabilităţii naţionale constă în clasificarea marii varietăţi de fluxuri din economie într-un număr restrâns de variabile macroeconomice şi înscrierea acestora într-un tablou reprezentativ al circuitului economic de ansamblu. Forma matricială a acestui tablou pune în evidenţă multiple corelaţii şi interdependenţe din economia naţională. De aceea, S.C.N. nu este doar o metodologie de evidenţă şi calcul, ci şi un instrument adaptat nevoilor de analiză, previziune şi politică macroeconomică, într-un orizont de timp. S.C.N. se caracterizează prin existenţa a trei componente de bază: agenţii economici, operaţiunile şi conturile. Agenţii economici sunt grupaţi în categorii de agenţi agregaţi sau sectoare instituţionale (vezi paragraful precedent). Operaţiunile cuprind toate actele economice efectuate de agenţii economici şi sunt grupate în trei categorii: operaţiuni cu bunuri şi servicii, operaţiuni de repartiţie şi operaţiuni financiare. Toate aceste operaţiuni sunt înscrise în conturile analitice şi sintetice, în formă matricială; pe linii sunt înregistrate

operaţiunile din creditul contului, iar pe coloane cele din debit. De exemplu, contul de producţie înregistrează în credit (pe linie) vânzările de mărfuri (pentru consum, investiţii şi export), iar în debit (pe coloane) valoarea adăugată şi importurile. Prin agregare, ansamblul economiei naţionale este reflectat într-o matrice generală cu patru categorii de conturi naţional, care cuprind date referitoare la cele mai importante variabile macroeconomice şi la relatiile dintre aceste variabile (vezi caseta 11.1)
Caseta 11.1 Conturile naţionale In vederea calcularii indicatorilor sintetici, analizei formarii, mişcării, repartiţiei şi utilizarii veniturilor, interdependenţelor din economia naţionala, cunoaşterii stării economiei, a stabilitaţii preţurilor, gradului de ocupare a forţei de munca etc, SCN alcătuieşte conturile macroeconomice. Pentru aceasta SCN foloseşte un sistem propriu de principii, concepte fundamentale legate de producţie, producţia intermediara şi finala, consumul final şi amortizări, intern si naţional, evaluarea tranzacţiilor etc.Conturile macroeconomice se obţin pe baza unor multiple agregari si sintetizari ale informaţiilor din conturile agenţiilor economici şi sectoarelor economice, cu respectarea principilor si conceptelor fundamentale ale SCN. In categoria conturilor macroeconomice, în raport de folosirea informaţiilor, deosebim: a)conturi naţionale care stau la baza calcularii unor indicatori sintetici ai producţiei de bunuri, şi anume contul sintetic de bunuri şi contul de producţie; b) conturi naţionale care stau la baza calcularii indicatorilor ce permit analiza formarii veniturilor, repartiţiei şi utilizării acestora şi anume contul de creeare a veniturilor, contul de repartiţie a veniturilor, contul de redistribuire a veniturilor; c) conturi nationale care stau la baza indicatorilor şi analizei patrimoniului şi anume contul de modificare a patrimoniului şi contul de finanţare a modificarii patrimoniului; d) conturi naţionale care stau la baza analizei tranzacţiilor cu străinătatea, cuprinzănd un cont de baza numit contul străinătatea sau restul lumii care se defalcă in contul extern de bunuri materiale şi a soldului dintre ele, contul extern al veniturilor factorilor şi transferurilor curente, contul de capital cu evidenţierea transferurilor de capital in/si din străinătate şi contul financiar, ce reflectă modificăriile in nivelul şi structura creanţelor şi angajamentelor faţa de strainătate” (Dicţionar de economie, Bucureşti, Editura Economică, 1999, p.126)

Rezultatele activităţii economice sunt înregistrate în conturile naţionale la preţurile de bază sau ale producătorilor şi/sau la preţurile pieţei (consumatorilor), care includ în plus impozitele indirecte (TVA, accize etc). Diferenţa între preţurile pieţei şi impozitele indirecte poartă şi denumirea de cost al factorilor de producţie şi reflectă sumele imputate factorilor de producţie care au concurat la producerea bunurilor. Sistemul Conturilor Naţionale oferă informaţii cu privire la următorii indicatori macroeconomici de rezultate: Produsul intern brut (PIB), Produsul naţional brut (PNB), Produsul intern net (PIN), Produsul naţional net (PNN) şi Venitul naţional (VN).

Potrivit metodologiei SCN, la baza determinării agregatelor macroeconomice menţionate se ţine seama de o serie de reguli sau criterii, cum sunt: - bunurile economice sunt incluse în calcul numai dacă sunt rezultatul activităţii perioadei pentru care se determină indicatorii respectivi; - rezultatele activităţii economice cuprind numai bunurile finale destinate consumului, investiţiilor şi exportului; - delimitarea rezultatelor în funcţie de teritoriul pe care îşi desfăşoară activitatea agenţii economici şi de naţionalitatea acestora. În acest sens, atributul "intern" sugerează că indicatorii pe lângă care se foloseşte însumează rezultatele activităţii tuturor agenţilor care activează într-o ţară, indiferent de apartenenţa lor naţional-statală. Dimpotrivă, atributul "naţional" semnifică faptul că indicatorul respectiv reflectă rezultatele activităţii tuturor agenţilor economici ce aparţin unei ţări, indiferent dacă aceasta se desfăşoară în limitele teritoriului economic naţional sau în afara acestuia (în alte ţări). Indicatorul de bază în evaluarea performanţelor economice ale unei ţări este produsul brut, care reflectă valoarea de piaţă a producţiei finale.Unele ţări folosesc PIB iar altele, de regulă cele cu economie dezvoltată, PNB.În România se foloseşte PIB; Institutul Naţional de Statistică publică anual serii de date cu privire la acest agregat macroeconomic începând cu anul 1990. PIB (Gross Domestic Product) exprimă valoarea totală a bunurilor finale produse de agenţii economici rezidenţi pe teritoriul ţării, în decursul unui orizont de timp, de obicei un an. El este principalul agregat macroeconomic din S.C.N., şi se poate calcula prin trei modalităţi: metoda de producţie, metoda veniturilor şi metoda cheltuielilor. Metoda producţiei de calcul a PIB constă în determinarea volumului producţiei finale produse în ţară în perioada respectivă. În economia modernă, practic fiecare produs până a ajunge la consumator trece prin diferite stadii de producere şi distribuţie cu implicarea mai multor agenţi economici în acest proces. Agregând vânzările efectuate de către toţi agenţii rezidenţi în economie se ajunge la o mărime globală (produsul global) care,inevitabil, include şi înregistrări repetate. Sunt două căi de evaluare corectă a producţiei finale, care să evite înregistrările repetate. Prima cale este să însumăm numai valoarea produselor finale (ajunse în ultimul stadiu al circuitului economic). A doua cale este să însumăm numai valoarea pe care fiecare unitate rezidentă o adaugă succesiv până la vânzarea produsului final. În ambele variante se ajunge la acelaşi rezultat, cum se poate vedea din exemplul prezentat în caseta 11.2

Caseta 11.2 Determinarea valorii adăugate brute Presupunem că bunul final este pâinea produsă şi vândută consumatorilor pe baza activităţii succesive a următorilor agenţi economici:

Se constată că în fiecare stadiu de producţie se ia în calcul ca parte a PIB doar valoarea adăugată bunului în stadiul respectiv: valoarea grâului produs de fermier, apoi valoarea adăugată de morar, care este valoarea făinii vândute de acesta minus costul grâului ş.a.m.d. Observăm astfel, că suma valorilor adăugate în fiecare stadiu va fi egal cu valoarea finală a pâinii vândută de brutar, de 3.000.000 lei. Grâul pentru morar este consum intermediar, ca şi făina pentru brutar.Valoarea adăugată brută sau PIB reprezintă diferenţa între produsul global (PG) şi consumul intermediar (CI). Deci PIB=PG-CI.

O altă problemă legată de calculul PIB prin metoda producţiei este cea a stocurilor. Se ştie că producerea unor bunuri începe înaintea perioadei de referinţă iar alte bunuri sunt terminate şi comercializate după expirarea perioadei respective. De aceea mărimea PIB se corectează cu valoarea stocurilor de la începutul (+) şi sfârşitul (-) anului. În conturile naţionale producţia ramurilor producătoare de bunuri şi servicii este evidenţiat la preţurile de bază (ale producătorilor). De aceea, valoarea adăugată brută reflectă produsul intern brut la costurile factorilor (PIBCF). Pentru a exprima produsul intern brut la preţurile pieţei (PIBPP) trebuie adăugate impozitele indirecte (IIND ) şi scăzute subvenţiile de exploatare (SEXP). PIBPP = PIBCF + IIND - SEXP Calculul PIB prin metoda de producţie, descris mai sus, este exemplificat cu datele din tabelul 13.1. referitoare la economia ţării noastre. Ele pun în evidenţă şi aportul diferitelor ramuri de activitate la producerea PIB al României pe anul 2000.

Tabelul 11.1 Produsul intern brut al Romaniei pe ramuri de activitate in anul 2000

Indicatori 1. Industrie 2. Agricultură, silvicultură şi exploatare forestieră 3. Construcţii 4. Comerţ 5. Transporturi, poştă şi telecomunicaţii 6. Activităţi financiar-bancare, de asigurări şi tranzacţii imobiliare 7. Alte servicii Valoare adăugată brută (PIBCF) Impozite indirecte Subvenţii de exploatare Produsul intern brut (PIBPP)

Anul 2000 miliarde lei Structură preţuri % curente 201.953,0 25,2 88.536,8 11,1 39.821,7 5,0 115.153,8 14,4 83.812,0 10,47 120.998,9 58.565,6 708.841,8 96132,8 -4666,5 800.308,1 15,1 7,3 88,6 12,0 -0,6 100,0

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2001

Metoda venitului de calcul a PIB constă în însumarea veniturilor ce exprimă remunerarea factorilor de producţie (salarii, rente, dobânzi, profituri etc) cu alocaţiile pentru consumul de capital fix. Este reţinut faptul că PIB include numai veniturile provenite din producţia de bunuri şi servicii (nu şi veniturile care rezultă din transferuri de plăţi, cum sunt pensiile, alocaţiile, ajutoarele etc). Mărimea obţinută prin însumarea veniturilor care remunerează factorii de producţie (VF) cu alocaţiile pentru consumul de capital fix sau amortizarea (A) reprezintă PIBCF. Calculat prin metoda venitului acesta se mai numeşte şi venitul intern brut. Pentru a ajunge la PIBPP trebuie adunate impozitele indirecte şi scăzute subvenţiile de exploatare. PIBPP = VF + A + IIND - SEXP Metoda cheltuielilor folosită în măsurarea producţiei naţionale, presupune agregarea cheltuielilor pentru achiziţionarea bunurilor care alcătuiesc producţia finală. Deci PIB însumează următoarele categorii de cheltuieli: pentru consumul final privat şi public (CF), pentru formarea brută a capitalului fix (FBCF) şi variaţia stocurilor (VS), la care se adaugă exportul net de bunuri (EN), calculat ca diferenţa între export (EX) şi import (IM). PIBPP=CF + FBCF +VS +(EX - IM)

Tabelul 11.2 Produsul intern brut al României pe categorii de utilizatori - în anul 2000

Indicatori

Anul 2000 miliarde lei preţuri curente

Structură %

Consumul final (CF) din care: - al gospodăriilor populaţiei - al administraţiei publice Formarea brută de capital fix (FBCF) Variaţia stocurilor (VS) Exportul net (EN) Produsul intern brut (PIBPP)

687.878,7 632.377,7 55.501,0 151486,2 6194,1 -45250,9 800.308,1

85,9

18.9 0,8 -5,6 100,0

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2001

Prin metoda cheltuielilor, PIB este analizat din punctul de vedere al agenţilor economici care cumpără bunurile finale (nu a celor care încasează veniturile rezultate din producerea lor). Interesează aşadar cererea agregată pentru producţia internă brută, componentele acesteia corespunzând, în principiu, cu cele ale calcului PIB pe categorii de utilizări (vezi tabelul 11.3.). Mărimea acestuia nu este însă egală cu cererea totală a rezidenţilor pentru bunuri finale, fapt pus în evidenţă de soldul pozitiv sau negativ al exportului net. PIB nominal şi PIB real; deflatorul.Dinamica PIB reflectă modificarea cantităţii de bunuri finale produse în economie într-o anumită perioadă de timp, dar şi evoluţia preţurilor acestor bunuri în perioada respectivă.De aceea, aprecierea corectă a performanţelor economice ale unei ţări face necesară determinarea PIB atât în termeni nominali cât şi în termeni reali. PIB nominal măsoară valoarea bunurilor finale în preţurile curente ale perioadei de calcul. Astfel PIB nominal al României din anul 1990 este de 857,9 miliarde lei şi exprimă valoarea producţiei finale brute la preţurile pieţei din acel an, iar PIB din 1997 de 252.925,7 miliarde lei măsoară valoarea producţiei la preţurile din anul respectiv. Ar fi însă o gravă greşeală să privim creşterea PIB în această perioadă, de peste 294 ori, ca indicând o îmbunătăţire a performanţelor obţinute în economie. Pentru a face o astfel de apreciere trebuie să comparăm producţiile reale obţinute în diferite perioade. PIB real reflectă modificarea producţiei fizice în economie prin exprimarea tuturor bunurilor finale produse în diferite perioade de timp în preţurile unui an de referinţă, numite preţuri constante sau comparabile. Tabelul 13.3. prezintă evoluţia PIB nominal şi real în ţara noastră în intervalul 1990-2000. În această perioadă PIB real a scăzut, în vreme ce PIB nominal a crescut de peste 932 ori.

Prin compararea lor obţinem o măsură a evoluţiei preţurilor, numită deflatorul PIB.
Tabelul 11.3 Evoluţia deflatorului PIB şi a IPC în economia României, în perioada 1990 - 2000

Indicatori Produsul intern brut nominal -miliarde lei -dinamică (%) Produsul intern brut real -miliarde lei -dinamică (%) Deflatorul PIB (%) IPC (%)

1990 857,9 100,0 857,9 100,0 100,0 100,0

1991 2203,9 256.9 747,2 87,1 294,9 270,2

1995 72135,5 8408,4 770,4 89,8 9363,4 9353,4

1997 252925,7 29481,9 752,4 87,7 33615,8 33076,9

2000 800308.1 93286,9 711,2 82,9 112529,3 111767,0

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2001

Deflatorul PIB, reprezintă raportul dintre PIB nominal şi PIB real şi este o măsură a inflaţiei în perioada care începe cu anul de bază (ale cărui preţuri se folosesc în exprimarea PIB real) şi se încheie cu anul de calcul De exemplu deflatorul PIB al României pentru anul 1995 este: Întrucât se referă la toate bunurile finale produse în economie, deflatorul PIB reprezintă un indice general de preţ fiind unitatea de măsură cea mai cuprinzătoare pentru reliefarea modificărilor intervenite în nivelul general al preţurilor sau în puterea de cumpărare a monedei naţionale. El se distinge astfel de alţi indici sintetici de preţ, cum este indicele preţurilor de consum (IPC) care cuprinde modificările intervenite în media preţurilor bunurilor achiziţionate de gospodăriile tipic urbane. Există mai multe aspecte prin care deflatorul PIB se diferenţiază de IPC. În primul rând, deflatorul este o măsură a evoluţiei preţurilor întregii mase de bunuri finale, în comparaţie cu IPC care se referă la costul cumpărării unui coş fix de bunuri şi servicii considerate ca reprezentative pentru achiziţiile consumatorilor urbani. În al doilea rând, deflatorul ia în calcul preţurile bunurilor produse în ţară pe când IPC include şi preţuri ale unor bunuri de import. În al treilea rând, deflatorul PIB se referă la evoluţia preţurilor în economie pe perioade relativ mari (de cel puţin un an), IPC este calculat şi publicat lunar de către organele de statistică; acest ultim aspect face din IPC un instrument indispensabil în analizele şi măsurile curente de politică economică. Cu toate aceste diferenţe, cei doi indici agregaţi ai preţurilor evidenţiază niveluri relativ apropiate ale inflaţiei în economie, după cum se observă din datele prezentate în tabelul 13.3. La aceeaşi concluzie conduce şi analiza pe

perioade de timp îndelungate; de exemplu, rata anuală a inflaţiei în economia S.U.A. în perioada 1950-1988 a fost de 4,3% în cazul IPC şi de 4,4% pentru deflatorul PNB. Relaţiile dintre PIB şi PNB. O parte din producţia inclusă în PIB este rezultatul folosirii unor factori de producţie aflaţi în proprietatea agenţilor economici străini. Veniturile generate de aceste producţii revin în mod necesar proprietarilor factorilor respectivi. Totodată, o parte din veniturile obţinute de agenţii naţionali provin din investiţii de capital sau furnizarea altor servicii ale factorilor în exterior. PIB nu ia în calcul aceste fluxuri de venituri în şi din exteriorul ţării; acest agregat macroeconomic se referă, după cum s-a arătat, la producţia şi veniturile generate de aceasta în interiorul ţării, indiferent de naţionalitatea agenţilor economici. Integrarea fluxurilor de venituri cu exteriorul se realizează de către Contabilitatea naţională prin calculul PNB. PNB (Gross National Product) reflectă valoarea de piaţă a producţiei de bunuri finale realizate într-o anumită perioadă, prin utilizarea factorilor de producţie aflaţi în proprietatea agenţilor economici naţionali (ai unei ţări). Analizele bazate pe acest agregat macroeconomic pun accent pe fluxul de venituri, fapt ce devine relevant mai ales atunci când încercăm să stabilim o relaţie între PIB şi venitul naţional. PNB poate fi mai mare decât PIB sau dimpotrivă, mai mic decât acesta, relaţia concretă de mărime dintre cele două agregate macroeconomice depinzând de soldul contului de venituri în relaţiile cu exteriorul (diferenţa între valoarea adăugată brută obţinută de agenţii autohtoni în exterior şi cea realizată de străini în interior). Când soldul este pozitiv (PNB>PIB) aceasta înseamnă că rezidenţii unei anumite ţări obţin venituri mai mari în afara graniţelor decât obţin străinii în ţara respectivă. Aceasta este situaţia ţărilor dezvoltate economic (cum este Japonia) care deţin un important sold activ în fluxurile internaţionale de capital. Situaţia se prezintă de regulă invers (PNB<PIB) în ţări mai puţin dezvoltate economic, dar deschise la investiţii străine, cum este şi situaţia României. Sunt însă şi ţări dintre cele mai dezvoltate economic, cum este cazul S.U.A. care, la sfârşitul anilor '80 înregistrează solduri negative în conturile de venituri cu exteriorul. Din cel mai mare creditor net în perioada postbelică, S.U.A. realiza în 1988 un sold negativ de peste 500 de miliarde de dolari în nivelul investiţiilor internaţionale nete (drepturile unei ţări asupra restului lumii). PIB (sau, după caz, PNB) în termeni reali constituie cea mai bună măsură a performanţelor economice ale unei ţări. Aceasta nu înseamnă că datele referitoare la PIB oferă informaţii perfecte cu privire la producţia naţională şi, implicit, la bunăstarea rezidenţilor unei ţări. Există posibilitatea ca o parte importantă a activităţilor din economie, din diferite motive, să fie omise din calculul PIB. Unul din aceste motive priveşte situaţia activităţilor care nu generează tranzacţii de piaţă şi care devin mai greu sau imposibil de comensurat: serviciile gratuite, munca voluntară şi mai ales activităţile destinate

autoconsumului. Al doilea motiv se referă la activităţile din cadrul aşa numitei economii subterane care poate dobândi o extindere importantă (vezi caseta 11.3).
Caseta 11.3 Economia subterană "După unele estimări, nu mai puţin de 30% din PNB al S.U.A. nu este inclus în statistici. Dăm aici câteva exemple de tranzacţii care generează bunuri şi servicii şi care ar putea fi totuşi neevaluate la determinarea PNB: deţinerea unui al doilea serviciu nedeclarat, jocuri ilegale de noroc, munca prestată de imigranţii ilegali, primirea ajutorului de şomaj şi deţinerea concomitentă a uni serviciu, afaceri ilegale cu droguri, primirea de bacşişuri nedeclarate, comercializarea unor legume produse în gospodării etc. (…) Restul activităţilor din cadrul economiei subterane apar în principal deoarece oamenii încearcă să evite plata taxelor sau pierderea unor ajutoare oferite de guvern, iar ele ar trebui să contribuie la PNB. Cât de întinsă este economia subterană şi cum poate fi ea măsurată? Bineînţeles că, prin însăşi natura lor acestea sunt date dificil de estimat, iar estimările variază mult. În cazul S.U.A, conservatorii dau valori de 3-4% din PNB, pe când cei mai radicali ajung la 33%. Şi estimările ce vizează alte ţări sunt asemănătoare. De exemplu, pentru Canada acestea variază între 4% şi 22% din PNB, iar pentru Italia între 8% şi 33%." (Rudiger Dornbusch, Stanley Fischer, op.cit., p. 46-47).

Producţia naţională de bunuri şi servicii provoacă deprecierea stocului de capital, amortizarea acestuia fiind destinată menţinerii capacităţii productive a economiei. Dacă din producţia finală brută (internă sau naţională) se scad alocaţiile pentru consumul de capital fix sau amortizarea acestuia rezultă indicatorii producţiei finale nete: produsul intern net (PIN =PIB-A) sau produsul naţional net (PNN =PNB-A). Raportul de mărime între cei doi indicatori este de aceeaşi natură cu raportul dintre PIB şi PNB. Astfel, PNN poate fi mai mare sau mai mic decât PIN în funcţie de soldul (pozitiv sau negativ) veniturilor factorilor în relaţiile cu străinătatea (PNN=PIN+SVFS ). Produsul naţional net (PNN) reprezintă valoarea producţiei finale nete obţinute în decurs de un an de către agenţii autohtoni pe teritoriul economic al ţării şi în afara acestuia. Statisticile oficiale ca şi analizele macroeconomice de specialitate folosesc mărimile brute ale producţiei naţionale şi nu pe cele nete, cu toate că cele din urmă par mai adecvate pentru caracterizarea performanţelor economice ale unei ţări. Această situaţie este cauzată de unele considerente de ordin metodologic şi practic, îndeosebi în privinţa evaluării corecte a deprecierii capitalului fix. Iată un comentariu făcut pe această temă de autorul unui cunoscut tratat de economie: "Deşi PNN oferă o imagine mai reală a venitului unei naţiuni decât cea oferită de PNB, economiştii preferă să folosească cifre brute ale outputului naţional. Motivul este că deprecierea stocului de capital este dificil de estimat cu

acurateţe. Alocaţiile în contul consumului de capital fix au la bază estimări pentru scopuri financiare sau de impozitare. Aceste sume sunt, deci, calculate pentru alte scopuri şi nu pentru a oferi o imagine clară a deprecierii reale a stocului de capital." (John Sloman, Economics, op.cit., p. 588). PNN poate fi exprimat în preţurile curente ale pieţei (incluzând şi impozitele indirecte) sau la preţurile producătorilor (la costurile factorilor). Evaluat în costurile factorilor PNN se numeşte şi venit naţional (VN). Mărimea VN este pusă în evidenţă de următoarele relaţii, dacă se porneşte de la PNB. VN = PNBPP - IIND + SEXP - A = PNNCF Venitul naţional exprimă mărimea agregată a venitului imputată factorilor de producţie ce au participat la realizarea producţiei naţionale într-o perioadă determinată de timp. El reprezintă variabila ce stă la baza unor importante procese macroeconomice, cum sunt consumul, economisirea, investiţiile etc, a caror analiza o vom intălni in capitolul 13 al cursului nostru.

Concepte cheie
• Variabile (agregate) macroeconomice • Agenţi economici agregaţi • Sectoare instituţionale • Fluxul circular al venitului • Intrări (injecţii) in fluxul circular al venitului • Ieşiri (retrageri) din fluxul circular al venitului • Contabilitatea naţională • Consum intermediar • Consum final • Export net • Costul factorilor • Valoarea adăugată brută • Cheltuieli guvernamentale (publice) • Economie subterană • Produs intern brut (PIB) • Produs intern net (PIN) • Produs naţional brut (PNB) • Produs naţional net (PNN) • Venit naţional • Deflatorul • Indicele preţurilor de consum

Probleme de reflecţie • De ce macroeconomia opereaza cu agenţii economici agregaţi pe sectoare instituţionale? Analizaţi pentru fiecare sector in parte sursele principale de venit în corespondenţă cu funcţia indeplinită de acesta. • În fluxul circular al venitului intervin toate sectoarele instituţionale din economia unei ţări sau numai o parte a acestora? Motivaţi raspunsul.

• Ce s-ar întampla în fluxul circular al venitului daca guvernul ar mări

• •


volumul cheltuielilor sale iar firmele volumul investiţiilor? Care ar putea fi efectele acestor opţiuni asupra unor variabile macroeconomice Analizaţi interacţiunea in dinamică intre intrăriile (injecţiile) si retragerile în şi din fluxul circular al venitului Explicaţi, eventual cu ajutorul unor date ipotetice, diferenţele dintre: PIB si PNB; PIB nominal şi PIB real; PIN şi PNN Precizaţi căteva distincţii intre deflatorul PIB-ului şi indicele preţurilor de consum (IPC). De ce in analiza macroeconomica folosim ambii indicatori? De ce veniturile gospodăriilor provenite din transferuri (pensii, ajutoare etc) nu sunt incluse calculul PIB dupa metoda veniturilor? Daca dorim să cunoaştem performanţele economiei unei ţari, trebuie să obţinem informaţii despre evoluţia PIB nominal sau PIB real? Explicaţi şi argumentaţi raspunsul pe exemplu economiei Romaniei in perioada 1990 şi 2000 Este posibil ca într-o economie în criză profundă deprecierea capitalului fix să fie mai mare decat FBCF? Care sunt efectele pe termen lung asupra evoluţiei economiei? Care sunt, in opinia dumneavoastra, cauzele ce pot conduce la creşterea proporţiilor economiei subterane în economia unei ţări? Încercaţi să demonstraţi factorii de inflenţă şi efectele negative ale acestui fenomen în cazul economiei Romaniei.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->