Sisteme politice comparate

Politica comparata: perspective microcomportamentale

Robert E.Goodin-Manual de stiinta politica

Studii de integrare si securitate europeana

Master,anul I

1
 Introducere

Inca din momentul in care Aristotel ainceput sa examineze diferentele din structura
statelor si a constitutiilor si s-a gandit sa dezvolte o clasificare a tipurilor de regimuri,notiunea
de comparare a sistemelor politice a format nucleul dur al stiintelor politice.In acelasi
timp,desi constant preocupata de teme clasice precum analiza regimurilor si a schimbarilor de
regim sau democratia si alternativele sale,politica comparata nu este o disciplina care sa poata
fi definita strict in termenii unui unic domeniu substantial de studiu.O caracterizeaza mai
degraba accentul pe comparatia insasi si pe motivele si modul de a compara fenomenele
politice,ceea ce o indica drept un domeniu special in cadrul stiintei politice.Disciplina politicii
comparate este vazuta ca fiind constituita din trei elemente inrudite.Primul si cel mai simplu
dintre elemente este studiul tarilor straine,adesea in mod izolat una de alta.Al doilea
element,mai relevant,este compararea sistematica intre tari,cu intentia de a identifica si
eventual de a explica diferentele sau similaritatile dintre ele,in privinta fenomenului
analizat.Al treilea element din cadrul politicii comparate se concentreaza asupra metodei de
cercetare si se preocupa de dezvoltarea unor reguli si standarde privind modul in care at trebui
sa se desfasoare cercetarea comparativa,incluzand nivelurile la care opereaza analiza
comparativa,precum si asupra limitelor si a posibilitatilor comparatiei insasi.
In politica comparata,toate studiile au in comun cel putin un aspect:preocuparea
pentru tari sau unitati macrosociale,ca unitati de analiza sau cel putin ca unitati de
observatie.In acelasi timp analiza comparativa cauta sa ajunga la propozitii
generalizabile,care,in forma lor extrema,incearca sa explice fenomenele oriunde si oricand ar
aparea.Rezultatul inevitabil este tensiunea intre accentuarea factorilor specifici tarii,pe de o
parte,si relatia universala,pe de alta parte.Dar in timp ce politica comparata din anii 1950-
1960 tindea sa plaseze accentul pe relatiile universale si,astfel,pe comparatia globala,tendinta
cercetarii comparative a ultimului deceniu a fost sa se indeparteze de teoria generala prin
accentuarea relevantei contextului.Cand universul politicii comparate s-a largit la inceputul
anilor 1960,si cand comparativistii au inceput sa aiba la dispozitie date despre tot mai multe
tari,s-a dezvoltat o tendinta inevitabila de a compara cat mai multe cazuri posibile,iar
cercetarile s-au orientat spre elaborarea unor modele deductive,care puteau fi apoi testate pe
un numar de cazuri cat mai mare posibil.Dezvoltarea coalitiilor din perioada anilor 1960 si
pana in anii 1980,de exemplu,poate fi vazuta in acest fel:tot mai multe tari considerate drept
cazuri;tot mai multe variabile adaugate modelelor,cum ar fi politica,ideologia,experienta

2
guvernarii si asa mai departe;si multe alte definitii precise a ceea ce constituia realmente o
coalitie ,,castigatoare’’.
Ca rezultat al retelelor internationale si al colaborarii transnationale,care a fost facilitata de
profesionalizarea stiintei politice ca intreg,analiza studiilor de caz este acum adaptata la
modele si teorii generalizabile,oferind astfel un potential de legatura intre aceste doua
abordari in mod traditional distincte.

Politica comparata: perspective microcomportamentale

In secolul XX au fost trei valuri de expansiune democratica,ce au inclus perioade

dramatice in dezvoltarea teoretica si empirica a stiintelor sociale.Primul a avut loc la inceputul
secolului,cand Woodrow Wilson,Walter Lippmann si alti cercetatori au reexaminat natura
politicii in democratiile de masa moderne.A doua perioada a urmat celui de-al doilea razboi
mondial.A incercat sa identifice cerintele unei democratii stabile si de succes si factorii care
au subminat procesul democratic interbelic din Europa.Trecem acum printr-o a treia perioada
de efervescenta democratica,care produce o rabufnire dramatica a cercetarii academice pe
tema democratizarii si a naturii si conditiilor unei politici democratice.Sistemele politice ale
Europei Centrale si de Est au fost transformate printr-un proces uluitor de schimbare de
regim.Presiunea populara a impins procesul de democratizare in Asia de Est,variind de la
miscarea populara din Filipine la reformele democratice din Coreea de Sud si Taiwan.Un val
de alegeri democratice a atins Africa Subsahariana in prima jumatate a anilor 1990.Aceste
tranzitii democratice au creat noi libertati pentru cetateni si noi chestiuni teoretice si politice
pentru cercetatorii sociali.In mod similar,expansiunea democratiei in societatile cu origini in
traditii confucianiste ridica intrebari cu privire la bazele culturale ale democratiei in aceste
societati.
Pe masura ce apar aceste tranzitii democratice,rasar noi provocari la adresa procesului
democratic in cadrul democratiilor traditionale ca SUA si Europa Occidentala.Natiunile cele
mai avansate industrial se confrunta cu probleme similare cand intampina schimbari ale
structurii economice,cu noi forte ale schimbarii culturale si cu noi relatii intre cetateni si
guvern.Diversitatea culturala si presiunea fragmentarii etnice sunt acum probleme comune
pentru statele din estul si vestul Europei.Revendicarile politice inaintate de
ecologisti,miscarile feministe si alte grupuri de cetateni afecteaza,in fapt,toate societatile
avansate industrial.Noile modele extinse ale participarii politice sunt fenomene comune in
cele mai multe dintre democratiile traditionale.La fel de prezente sunt intrebarile despre

3
natura schimbatoare a comportamentului si alegerii electorale in democratiile avansate
industrial.Se pare ca peste tot se dezvolta intrebari despre natura democratiei.
Unul dintre cele mai puternice concepte ale stiintelor sociale,aparut din valul anterior
al studiilor despre democratizare,a fost conceptul de cultura politica.Gabriel Almond si
Sidney Verba in studiul din 1963 ,,The civic culture’’ sustineau ca institutiile si modelele de
actiune in cadrul sistemului politic trebuie sa fie congruente cu cultura politica a
natiunii.Studiile culturaliste au fost importante in cercetarea democratizarii,analistii incercand
sa identifice cerintele culturale ale democratiei.
Trei tipuri de studii culturaliste apar in literatura despre democratie.Primuleste teoria
culturii civice a lui Almond si Verba.Pornind de la date din cinci societati democratice ei au
sustinut ca in cazul unei natiuni,cultura politica exercita o influenta independenta asupra
comportamentului politic si social.Cultura traseaza norme de comportament pe care membrii
societatii le recunosc si le urmeaza,in general,chiar daca ei personal nu impartasesc aceleasi
valori.
A doua abordare este teoria ,,autoritate-cultura’’,Eckstein a discutat aspectele dinamice ale
culturii si felul in care cultura poate juca un rol in procesul schimbarii politice.Aaron
Wildavsky a dezvoltat o a treia versiune distincta a analizei culturii politice,el a dezvoltat o
tipologie a culturilor bazata pe patru stiluri de viata distincte,aceste tipuri se fundamentau pe
relatiile sociale si pe valorile pe care acestea le exemplificau.Valul de democratizare globala
recenta a reannoit importanta interogatiilor privind congruenta dintre cultura si sistemul
politic.Schimbarile regimurilor politice dintr-un numar cat mai mare de tari au creat noi
oportunitati de studiere a congruentei dintre alegerile institutionale si cele culturale.Se poate
examina cum evaluaeaza cetatenii sistemele politice diferite bazandu-se pe o experienta
reala.S-au facut multe studii de cultura politica in Rusia si Europa de Est,niveluri surprinzator
de inalte de sustinere a principiilor democratice fundamentale au fost in fosta Uniune
Sovietica,in celelate state est europene imaginea a foat similara-o larga aprobare a publicului
pentru procedurile si normele democratice,in cele mai multe dintre fostele state sovietice
publicul si-a inceput experienta democratica acordand principiilor democratice un mare
sprijin.O serie de studii facuta in Asia de Est are aceleasi rezultate:in Coreea de Sud in pofida
sustinerii ezitante a democratiei de catre guvern,bazele culturale ale democratiei se dezvolta
intensiv.O cercetare similara a fost facuta si in Taiwan,unde tranzitia la democratie a fost
insotita de atitudinile de sustinere a publicului.Aceste opinii sunt inradacinate suficient pentru
a constitui trasaturi durabile ale culturii politice,iar aceasta acceptare a democratiei este un
semn pozitiv pentru perspectivele ei viitoare.Stiintele sociale au facut mari progrese in ultimii

4
ani,intarind modelul culturii politice si in colectarea de noi date privind credintele cetatenilor
din democratiile in curs de dezvoltare din Europa si Asia de est.
Un alt domeniu in care cercetarea comparativa a comportamentului politic a facut progrese
majore este cel al schimbarilor din valorile publice.In ultimele doua decenii s-au studiat
procesele schimbarii de valori care au insotit dezvoltarea societatilor industriale avansate sau
postindustriale.
Ronald Inglehart in teza lui despre schimbarea de valori postmaterialista,se baza pe doua
premise .In primul rand el sugereaza ca prioritatile publicului in materie de valori
fundamentale sunt determinate de ipoteza penuriei:indivizii acorda cea mai mare valoare
lucrurilor care sunt in cantitati relativ limitate.A doua parte a teoriei lui Inglehart este ipoteza
socializarii:prioritatile de valori ale indivizilor reflecta conditiile care au dominat in timpul
perioadei preadulte.Prioritatile de valori ale unui individ se formeaza la inceputul existentei,ca
reactie la conditiile socio-economice ale acelei perioadesi,o data formate,aceste valori tind sa
dureze,in pofida schimbarilor ulterioare ale conditiilor de viata.E mai probabil ca generatiile
mai in varsta sa sublinieze scopurile sociale ,,materialiste’’,traditionale,cum ar fi bunastarea
economica,securitatea sociala,legea si ordinea,valorile religioase si o puternica aparare
nationala.Crescand intr-un mediu unde aceste teluri traditionale pareau relativ
asigurate.generatia mai tanara de occidentali si-a indreptat atentia asupra scopurilor
postmaterialiste ale autoexprimarii,libertatii personale,egalitatii sociale,autoimplinirii si
mentinerii calitatii vietii.
Aparitia valorilor postmaterialiste poate fi legata de temele democratizarii in doua
feluri.In primul rand,orientarile catre valori postmaterialiste au redefinit partial natura politicii
in societatile industriale avansate.Aceste preocupari au condus la formarea unor miscari
cetatenesti noi,care au devenit participanti activi si voci distincte in procesul
democratic.Miscarea ecologista si grupurile feministe,de exemplu,au facut presiuni pentru
temele lor politice alternative,adesea aceste teme i-au facut sa intre in conflict cu grupurile de
interese economice consolidate,cum ar fi lobby-ul de afaceri si sindicatele.Acestor miscari
sociale noi li s-au adaugat Noua Stanga sau partidele ,,verzi’’,care isi sustineau pozitiile din
interiorul arenei electorale si parlamentare.Aceste orientari au contribuit la multe din
controversele politice care divizeaza astazi publicul si grupurile politice in democratiile
industriale avansate.Pe langa promovarea unor scopuri sociale alternative,postamaterialistii au
facut presiuni pentru schimbarea stilului in politica democratica,el favorizeaza grupurile de
consultare cetateneasca,referendumurile si alte forme de democratie directa in detrimentul
stilului de democratie reprezentativa limitata practicata pana acum.Pe scurt postmaterialismul

5
a adus in discutie principiile democratiei prin crearea unei dezbateri intre democratia
reprezentativa si democratia participativa.
O a doua implicare a tezei postmaterialiste consta in relevarea valorilor contrastante ale
natiunilor aflate acum in tranzitie spre democratie,in estul Europei si al Asiei.Au existat
incercari de extindere a conceptului postmaterialist in aceste societati ,Inglehart a formulat
postmaterialismul ca o consecinta a dezvoltarii economice si politice pe care aceste societati
abia incep sa o experimenteze.Ar trebui ca elitele si publicul est european si cel din Asia de
Est sa puna un mai mare accent pe scopurile materiale,care altadata au dominat politica
democratiilor occidentale.De exemplu in timp ce olandezii se straduiesc sa devina
postmaterialisti,polonezii spera sa realizeze excesele materialiste cu care olandezii s-au
obisnuit deja.In plus natiunile in curs de democratizare at trebui sa acorde o mai mare
importanta dezvoltarii formelor institutionalizate ale democratiei reprezentative si ar putea sa
evite democratia participativa sustinuta in societatile industriale avansate.Aceasta sugereaza o
divergenta semnificativa intre scopurile imediate ale democratiilor industriale avansate si cele
ale democratiilor in curs de dezvoltare.Ambele seturi de natiuni devin mai democratice,dar cu
definitii diferite despre ceea ce inseamna si cum ar trebui sa functioneze o democratie.
Alegerile reprezinta procedura centrala a reprezentarii in democratiile moderne,iar
generatia trecuta de cercetari a reusit progrese substantiale in cunoasterea felului in care
votantii ajung sa ia deciziile.Preferinta politica in cele mai multe dintre democratiile
occidentale a fost structurata traditional pe clasa,religie si alte divizari sociale.Deoarece
indivizii erau slab pregatiti sa faca fata complexitatii politicii,ei se bazau pe indicatiile
grupurilor externe de referinta in luarea deciziilor politice.Institiutiile sociale,cum ar fi
sindicatele si Biserica erau actori politici majori,influentand atat propriii membri ,cat si elitele
politice.Pe masura ce ideea votului stabil,pe baza clivajelor,a devenit un bun comun,schimbari
dramatice au inceput sa afecteze aceste sisteme de partide.Partidelor traditionale li se
prezentau noi tipuri de cereri si provocari,iar dovada schimbarii partinice a devenit
evidenta,de-a lungul unui deceniu chestiunea dominanta a evoluat de la explicarea persistentei
politicii electorale la explicarea schimbarii electorale.Accentuarea importantei schimbarii
electorale a fost legata de observatia ca diviziunile de clasa si religie au scazut in influenta.
Una dintre cele mai importante descoperiri din ultimul deceniu al cercetarii electorale sustine
ca pozitia sociala nu mai determina pozitia politica asa cum o facea atunci cand aliniamentele
sociale erau perfect inghetate.In cadrul a paisprezece democratii occidentale,s-a descoperit o
eroziune puternica a impactului structurii sociale asupra votului.Gradul si ritmul acestui
declin variaza intre diversele natiuni,dar finalitatea este aceeasi.Puterea atasamentului partizan

6
a slabit in cateva democratii occidentale,la fel s-a observat un declin al votului pe linia
partdiului,o crestere a volatilitatii partizane si a votului divizat ,precum si alte fenomene care
arata ca cetatenii nu mai voteaza conform cu linia partidului.Noua ordine electorala include o
schimbare catre o politica centrata pe candidat.Aceste schimbari in sursele optiunii
electorale,ca si schimbarile asemanatoare in tiparele participarii politice si in relatia
individului cu sistemul politic,au condus la ceea ce am putea numi,,individualizarea
politicii’’.Aceasta a presupus o indepartare de la stilul luarii deciziei electorale pe baza
grupului social si a indicatiilor partidului,spre un stil mai individualizat sau orientat spre
interior al preferintei politice.Si in loc sa depinda de de elitele partidului sau de grupurile de
referinta,mai multi cetateni incearca sa faca fata complexitatii politice si sa-si ia propriile
decizii.Se dezvolta aici un tipar egocentric prin care cetateanul ia decizia.
Relatia dintre individ si media contribuie la aceste tendinte si totodata le intareste.Media ofera
alegatorilor o mai mare varietate de surse de informatiisi,potential,o perspectiva mai critica
asupra actorilor politici traditionali,partide,sindicate si patronate.Accesul la un peisaj mediatic
divers permite publicului sa devian un selector activ al informatiei,nu doar un consumator
pasiv al mesajelor politice oferite de altii.Individualizarea polticii se prezinta si sub forma
unei eterogenitati crescute a intereselor tematice ale publicului.Subiectele postmaterialiste-
mediul,dreptul femeilor si alegerea stilului de viata-s-au impus pe agenda deja plina a
democratiilor avansate.Cetatenii sunt impartiti intr-o varietate de publicuri tematice
distincte ,in loc ca politica sa fie structurata pe un cadru al beneficiilor de grup,care adesea
reflecta indicatii derivate social,cetatenii tind sa se concentreze asupra unor teme specifice de
importanta personala sau imediata.Natura credintelor politice contemporane denota ca opinia
publica devine simultan mai fluida si mai putin predictibila.Aceasta incertitudine forteaza
partidele si candidatii sa devina mai sensibili la opinia publica,cel putin la opiniile celor care
voteaza.Capacitatea politicienilor de a avea o comunicare directa cu votantii poate imbunatati
legatura dintre politicieni si popor.Democratiile avansate experimenteaza o evolutie a
tiparelor preferintelor electorale,generata de criza atasamentului de partid si a aliniamentelor
de lunga durata,de dezvoltarea unui electorat mai sofisticat si de eforturile de a depasi
restrictiile democratiei reprezentative.Noile forte electorale ale democratiilor occidentale se
dezvolta,de asemenea,intr-un context electoral in care afinitatile traditionale de grup si
partizane inca mai exercita o influenta semnificativa,desi in scadere.
In mod normal s-au studiat sisteme democratice care sunt,in general,in echilibru si se discuta
despre modul in care s- a creat acest echilibru.Cel mai des in timpul primelor valuri de
tranzitie democratica ,instrumentele stiintei sociale empirice nu erau folositoare pentru a

7
studia comportamentul politic in mod direct.Actualul val de democratizare ofera o
oportunitate practic unica de a adresa intrebari privind formarea identitatii ,crearea culturii
politice(si poate felul cum se modifica mostenirea culturala),stabilirea unui calcul initial de
vot si procesele dinamice care leaga normele politice si comportamentul;iar raspunsurile nu
numai ca vor explica ce s-a intamplat in timpul acestui val de democratizare ,dar ne-ar putea
ajuta sa intelegem mai bine principiile de baza ale modului in care cetatenii actioneaza in
cadrul procesului democratic.

Bibliografie:
Robert E.Goodin Manual de stiinta politica,Cap.XIII,Ed.Polirom,2005.

8
9