You are on page 1of 8

Cele o mie de nume ale bucuriei

în armonie cu lucrurile aşa cum sunt acestea de Katie Byron, Stephen
Mitchell
Primele două cărţi ale autoarei Katie Byron au fost un succes printre
exploratorii conştiinţei, căci din ele respiră experienţa autentică a
Revelaţiei personale. Înainte de a deveni un învăţător, Katie a trăit
experienţa dură de a coborî în subsoluri le existenţei. Revelaţia ei a
constat în desluşirea felului în care propria noastră gândire creează
realitatea trăită.
Nu există "probleme", ci doar judecăţi asupra realităţii. Odată ce nu
mai judecăm realitatea, "problemele" dispar şi o nouă libertate
interioară se naşte.
Din centrul acestei libertăţi necondiţionate, Katie Byron aruncă o
privire către temele fundamentale ale umanităţii, În această nouă
carte excepţională, Viaţa, moartea, iubirea şi împlinirea, abundenţa şi
calea spirituală, toate acestea sunt explorate în profunzime din
perspectiva filosofiei perene, pe care Katie Byron a descoperită
singură, în interiorul propriei sale Fiinţe.
O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune
iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o Înţelepciune intrinsecă,
nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. Katie Byron,
directă şi clară, nu descrie starea de iluminare a minţii, ci ne permite
s-o simţim, s-o privim În acţiune În aşa fel Încât această libertate
interioară apare accesibilă oricăruia dintre noi. Odată ieşiţi din
mecanismele mentale, redevenim ceea ce am fost dintotdeauna: fiinţe
libere, superbe în conştienţa adevăratei lor naturi de Creatori ai
realităţii.
INTRODUCERE
Tao Te Ching este o descriere minunat de exactă a minţii aflate în

armonie cu modul în care sunt lucrurile. China antică, America
modernă - ce contează? Nu există nici timp, nici spaţiu. Când nu dai
crezare gândurilor tale, viaţa decurge fără efort.
Conform experienţei mele, singura suferinţă este confuzia. Confuzia
este atunci când te iei la harţă cu ceea ce este. Când eşti perfect
limpede, ceea ce este este ceea ce vrei. Aşadar, atunci când vrei ceva
care este diferit de ceea ce este, poţi să ştii că eşti foarte confuz.
Pe măsură ce îţi analizezi gândurile, vei descoperi că ataşamentul
faţă de o credinţă sau de poveste cauzează suferinţa. Starea naturală
a minţii este liniştea. Apoi, apare un gând, îi dai crezare, iar liniştea
pare să dispară. Observi sentimentul de stres care însoţeşte clipa de
faţă şi sentimentul îţi spune că te opui la ceea ce este întrucât dai
crezare gândului; îţi spune că te afli în conflict cu realitatea. Când
analizezi gândul din spatele sentimentului şi realizezi că nu este
adevărat, devii prezent în afara poveştii tale. Apoi, povestea se
estompează treptat în lumina conştientizării, şi nu mai rămâne decât
conştientizare a ceea ce există cu adevărat. Liniştea înseamnă cine
eşti tu fără o poveste, asta până când apare următoarea poveste
stresantă. In cele din urmă, introspecţia devine vie în tine, ca răspuns
natural, fără cuvinte, a conştientizării gândurilor care apar.
Când Tao Te Ching vorbeşte despre "Maestru", descrie pe cineva
având o minte liniştită: un iubitor a ceea ce este. In această carte
folosesc termenul de "Maestru" deoarece se găseşte în Tao Te Ching
şi îi asociez uneori genul feminin, deoarece nu pot vorbi decât din
propria mea experienţă. Dar cuvântul Maestru sau profesor nu este
unul pe care să-l folosesc în mod normal. Acesta ar implica faptul că
nu învăţăm la fel. Or asta nu e adevărat. Toată lumea are în mod egal
înţelepciune. Este distribuită absolut egal. Nimeni nu este mai înţelept
decât altcineva. în cele din urmă, nu e nimeni care să te poate învăţa,
în afară de tine.

Nu dau sfaturi. Ştiu că toată lumea îşi cunoaşte calea şi am
încredere în asta. Timp de patruzeci şi trei de ani n-am avut nici un
reper, iar apoi am găsit calea, sau am fost destul de deschisă ca să mă
găsească ea. De aceea am încredere că şi tu poţi găsi calea. Nimeni nu
este mai special decât altul. Nu există guru, care să te ilumineze întrun mod magic. Dar dacă un maestru spiritual este cineva care are o
viaţă fericită, care nu se ceartă cu realitatea, care se mişcă în fiecare
clipă, fără efort, cu încântare şi iubeşte lucrurile aşa cum sunt, atunci,
cine ştie (dacă voi fi existat vreodată), s-ar putea să fiu un maestru
spiritual.
Sunt deschisă înspre tot ce aduce mintea, spre tot ce aduce viaţa.
Mi-am supus gândirea tirului întrebărilor şi am descoperit că aceasta
nu înseamnă nimic. Strălucesc pe dinăuntru cu bucuria înţelegerii. Ştiu
despre suferinţă, şi ştiu despre bucurie, şi ştiu cine sunt. Cine sunt eu
este cine eşti tu, chiar înainte de a-ţi fi dat seama. Atunci când nu
există nicio poveste, nici trecut, nici viitor, când nu-ţi faci griji, când
nu e nimic de făcut, când nu e nicăieri unde să te duci, când nu trebuie
să fii nimeni, totul e bine.
faţă, adică viitorul real. Niciodată nu ştiu ce urmează să se întâmple.
Tot ce ştiu cu privire la asta e că va fi ceva bun.
Oamenii îşi petrec întreaga viaţă încercând să schimbe trecutul. Nu
se poate face aşa ceva. A te gândi că trecutul trebuia să arate altfel
este o îndeletnicire inutilă şi masochistă. "Mama mea trebuia să mă fi
iubit". "Copilul meu nu trebuia să moară". "Holocaustul n-ar fi trebuit
să se întâmple". Să compari ceea ce s-a petrecut cu ceea ce crezi că
trebuia să se fi întâmplat înseamnă să porţi un război cu Dumnezeu
(urechile suportă foarte greu acest lucru, cu precădere atunci când
eşti ataşat de conceptele de byie şi rău). Unii oameni merg până întracolo încât cred că tristeţea reprezintă un act de loialitate, că, dacă

n-ar suferi împreună cu cei pe care îi iubesc, atitudinea lor ar fi una
de trădare. Asta e curată nebunie.
Dacă copilul mi-a murit, asta e. Orice împotrivire la această
realitate conjură un adevărat iad în interior. "A murit prea devreme".
"N-am putut fi de faţă s-o văd cum creşte". "Puteam face ceva s-o
salvăm." "Am fost o mamă rea." "Dumnezeu e nedrept". Dar moartea ei
este realitate. Niciun argument din lume nu va putea lăsa nici cea mai
mică zgârietură asupra a ceea ce s-a întâmplat deja. Rugăciunea nu
poate schimba nimic, rugămintea şi invocaţia nu schimbă nimic, a te
pedepsi nu va schimba nimic, toată voinţa ta va fi neputincioasă. Deţii,
totuşi, puterea de a-ţi evalua gândurile, de a le privi pe toate feţele şi
de a găsi trei motive reale pentru care dispariţia copilului tău nu e
egală cu moartea sau chiar e benefică, pe termen lung, atât pentru el,
cât şi pentru tine. Pentru asta e nevoie de o minte radical deschisă; în
absenţa unei minţi deschise, nimic nu va fi suficient pentru a te cruţa
de chinul repudierii a ceea ce este. O minte deschisă este singura cale
spre linişte. Atâta timp cât crezi că ştii ce ar trebui şi ce n-ar trebui
să se întâmple, nu faci decât să încerci să-l manipulezi pe Dumnezeu.
Iar asta e o reţetă sigură a nefericirii.
Realitatea - modul în care aceasta este, exact aşa cum este, în
fiecare moment - e întotdeauna benevolentă. Povestea noastră despre
realitate este ceea ce ne tulbură vederea, ascunde ceea ce este
adevărat şi ne face să credem că există nedreptate în lume.
Obişnuiesc să spun uneori că vă mutaţi cu totul, departe de realitate,
atunci când credeţi că există un temei legitim pentru a suferi. Când
crezi că orice suferinţă este întemeiată, devii campion al suferinţei şi
o perpetuezi în tine. E o nebunie să crezi că suferinţa e cauzată de
ceva din afara minţii. O minte limpede nu suferă. Aşa ceva nu e posibil.
Chiar dacă eşti încercat de o durere fizică intensă, chiar dacă moare
copilul tău iubit, chiar dacă tu şi familia ta sunteţi împinşi spre

Auschwitz, nu vei suferi decât dacă vei da crezare unui gând fals. în
ce mă priveşte, sunt o iubitoare a realităţii. îmi place ceea ce este,
indiferent cum arată asta. Şi de fiecare dată când realitatea vine
spre mine, braţele îmi sunt deschise.
Asta nu înseamnă că oamenii n-ar trebui să sufere. Ei ar trebui să
sufere, întrucât chiar o fac. Dacă te simţi trist sau înspăimântat, dacă
eşti anxios sau depresiv, asta e ceea ce trebuie să simţi. A crede
altceva înseamnă a te certa cu realitatea. Dar atunci când te simţi
trist, de exemplu, observă că tristeţea ta nu e decât un efect al
faptului că ai creditat un gând anterior. Localizează acel gând, pune-l
pe hârtie, examinează-l, din iubire pentru adevăr, iar apoi priveşte-l şi
din altă parte. Tu eşti cel care ţi-ai pricinuit tristeţea - şi nimeni
altcineva - şi tu eşti cel care te poate elibera de ea. Iar asta e o veste
foarte bună.
58

încercaţi să-i faceţi pe oameni morali, şi astfel veţi pune bazele
viciilor.
A fi prezent înseamnă a trăi fără control şi având întotdeauna
nevoile satisfăcute. Pentru cei care sunt epuizaţi de durere, nimic nu
poate fi mai rău decât încercarea de a controla ceea ce nu poate fi
controlat. Dacă vrei un control real, renunţă la iluzia controlului. Lasă
viaţa să te trăiască. O va face oricum. Tu doar spui povestea despre
cum acest fapt nu se întâmplă, iar această poveste nu poate fi reală.
Nu tu faci ploaia, nici soarele sau luna. Nu ai niciun control asupra
plămânilor sau inimii tale, asupra vederii sau a respiraţiei. într-o clipă
eşti bine şi sănătos, în clipa următoare nu eşti. Când încerci să fii în
siguranţă, îţi trăieşti viaţa foarte, foarte atent şi s-ar putea să
sfârşeşti nemaiavând parte de viaţă defel. Totul constituie hrană. îmi

place să spun: "Nu fi atent, s-ar putea să te răneşti".
Nu-i poţi face pe oameni morali. Oamenii sunt ceea ce sunt şi ei vor
face ceea ce fac, cu sau fără legile noastre. Vă amintiţi de legile
prohibiţiei? Am auzit că au fost adoptate de persoane bine
intenţionate, de oameni morali, care nu doreau decât să ne salveze pe
noi, pe restul, de la tentaţia alcoolului. Bineînţeles că au eşuat,
deoarece abţinerea poate veni numai din interior. Nu-i poţi forţa pe
oameni să fie abstinenţi sau cinstiţi sau cumsecade. Poţi spune: "Să nu
faci asta" până-ţi piere suflul, iar ei o vor face oricum.
Cel mai bun mod, singurul mod eficient, este de a servi ca exemplu şi
a nu-ţi impune voinţa. Obişnuiam să încerc să-mi fac copiii morali,
spunându-le ce ar trebui să facă, ce n-ar trebui să facă, ce-ar trebui
să vrea, ce n-ar trebui să vrea. în confuzia mea, încercam să fiu o
mamă bună şi am crezut că aceasta e calea de a-i face pe oameni buni.
Atunci când nu făceau ce voiam, îi ruşinam sau îi pedepseam, crezând
că o fac pentru binele lor. Aşadar, în realitate, ceea ce i-am învăţat a
fost să-mi încalce regulile şi să fie foarte atenţi să nu se lase prinşi.
I-am învăţat că, pentru a avea pace în casă, trebuie să se furişeze şi
să mintă. Am făcut multe din lucrurile despre care spuneam că nu se
fac şi nu am recunoscut asta, iar pe unele dintre acestea încă le mai
făceam, sub privirile lor. Mă aşteptam să nu facă aceste lucruri pur şi
simplu pentru că aşa spuneam eu. Nu a funcţionat. N-a fost decât o
reţeta sigură pentru confuzie.
Mi-am pierdut copiii în urmă cu douăzeci de ani. Am ajuns să văd că
ei n-au fost niciodată ai mei, ca să încep cu asta. A fost o pierdere
extremă: pentru mine au murit cu adevărat. Am descoperit că cine
credeam eu că există nu există deloc. Iar experienţa mea de acum în
ceea ce-i priveşte este mult mai intimă decât aş putea descrie.
Astăzi, când copiii mă întrebă ce ar trebui să facă, le spun: "Nu ştiu,
dragă." Sau: "Iată ce am făcut eu într-o situaţie similară, iar la mine a

funcţionat. Şi aflaţi că sunt mereu aici pentru a vă asculta şi că o să
vă iubesc întotdeauna, indiferent ce decizie veţi lua. Vei şti ce să faci.
Şi, de asemenea, dragă, nu poţi greşi. Vă garantez asta." în final, am
învăţat să le spun copiilor mei adevărul.
Este dureros să crezi că ştii ce e mai bine pentru copiii tăi. Eşti
pierdut. Când crezi că ai nevoie de a-i proteja, le predai lecţia
dependenţei şi anxietăţii. Dar când îţi supui...
77

Maestrul poate să dăruiască în continuare pentru că bogăţia sa nu
are limite.
Credem că, întrucât Iisus şi Buddha purtau robe şi nu aveau nimic,
aşa ar trebui să arate libertatea. Dar poţi trăi o viaţă normală şi să fii
liber? Poţi să o faci de aici, chiar acum? Asta îmi doresc pentru tine.
Aveam aceeaşi dorinţă: libertatea ta. Şi ador că eşti ataşat de
obiecte materiale, indiferent dacă le ai sau nu, astfel încât să-ţi dai
seama că toată suferinţa îşi are originea în minte, nu e cauzată de
lume.
Un lucru material este simbolul gândirii noastre. Este o metaforă a
dorinţei, a acelui "Vreau", "Am nevoie." Nu trebuie să renunţăm la
lucrurile noastre. Sunt trecătoare, nu controlăm asta, credem că le
putem controla, dar în realitate nu putem. Oricine a spus că trebuie să
scăpăm de lucruri, sau chiar să le dam altcuiva, a fost puţin confuz.
Poate observăm câteodată că, după ce s-a întâmplat, dacă pierdem
ceva suntem mult mai liberi, astfel credem că este mai bine să trăim
fără proprietăţi. Şi apoi observăm că nu mai suntem liberi. Dar când
lucrăm cu gândurile noastre, bogăţie mare înseamnă a nu avea
proprietăţi. O minte care iubeşte realitatea este singura libertate.
Abundenţa nu are de-a face cu banii. Bogăţia şi sărăcia sunt

interioare. Oricând crezi că ştii ceva şi pare stresant, simţi sărăcia.
Oricând conştientizezi că ai destul sau mai mult decât trebuie, eşti
bogat.
Pentru oamenii care intră în lumea interioară, lumea introspecţiei,
munca devine secundară. Munca ta nu este ca să faci bani, sau să
lucrezi cu oameni, sau să-ţi impresionezi prietenii, sau să fii
respectat, sau să ai siguranţă. Este un loc în care să judeci, să
introspectezi şi să ştii pentru tine. Totul - fiecare bărbat, femeie şi
copil, fiecare copac, fiecare piatră, fiecare uragan, fiecare război este pentru libertate. Locurile de muncă vin şi pleacă, companiile şi
naţiunile se ridică şi se prăbuşesc, şi tu nu depinzi de asta. Libertatea
este ceea ce vrem toţi; este ceea ce suntem deja. Şi odată ce înţelegi,
poţi fi oricât de excelent sau creativ la muncă, poţi să-ţi dedici toată
energia muncii, pentru că nu mai există posibilitatea de eşec. îţi dai
seama că cel mai rău ce se poate întâmpla este un gând.
Banii nu sunt treaba ta; adevărul este treaba ta. Povestea "Am
nevoie de mai mulţi bani" este ceea ce te împiedică să ajungi la
bogăţie. De fiece dată când crezi că nevoile tale nu sunt împlinite, spui
povestea unui viitor. Chiar acum, ai exact atâţia bani cât ar trebui să
ai în momentul acesta. Aceasta nu este o teorie; aceasta este
realitatea. Câţi bani ai? Atât - chiar atât ar trebui să ai. Dacă nu
crezi, verifică-ţi carnetul de cecuri. Cum ştii dacă ar trebui să ai mai
mulţi? Când îi ai. Cum ştii dacă ar trebui să ai mai puţini? Când ai mai
puţini. Conştientizând că aceasta este adevărata abundenţă. Te lasă
fără nicio grijă în lume, atunci când îţi cauţi loc de muncă, când mergi
la muncă, la plimbare, sau când observi că dulapul este gol.
Inima chiar poate cânta! De aceea ai vrut mai mulţi bani iniţial. Păi,
poţi sări peste partea cu banii şi doar să cânţi. Nu înseamnă că nu vei
avea şi bani. Poţi să o faci şi bogat, şi sărac, cum o vede lumea?