You are on page 1of 156

Multi dintre noi i-si doresc nespus de mult O CABANA, un colt de RAI numai al nostru, unde sa fugim

de la bloc pentru a ne RELAXA un weekend, un concediu sau ori de cate ori simtim nevoia sa evadam
din nebunia orasului si sa traim cateva zile in Paradisul de la tara, unde aproape totul este neschimbat
ca pe vremea bunicilor, unde aerul este pur si curat, apa de izvor este sursa noastra de sanatate, unde
pasarelele canta minunat fara ca sa ne ceara nimic in schimb si unde florile de camp prin mirosul lor
inmiresmat ne intregesc starea de bine pe care doar in natura o putem simti.
Constructia unei cabane este pentru 90% dintre voi un vis pe care desi vi-l doriti, credeti ca niciodata
nu il veti putea indeplini din cauza costurilor-pe care voi le credeti foarte ridicate si din cauza faptului
ca ziceti voi nu va pricepeti la construirea unei cabane sau nu aveti timp.
Eu am fost una din acele persoane care pana acum vreo 3 ani imi doream la maxim sa am o cabanuta
in natura dar credeam ca nu voi putea sa-mi indeplinesc dorinta niciodata, dar cu DORINTA si
AMBITIE, cu ajutorul forumului Misiunea Casa si a internetului in general, cu bani putini, singur (cu
mici ajutoare), mi-am facut o CABANA de care sunt foarte multumit si satisfacut. Mentionez faptul ca
nu am nici o zi de scoala in domeniul constructiilor (din contra am facultatea de finante si banci) deci
doar dorinta nebuna de a-mi demonstra ca daca vreau ceva pot si mult studiu pe net.
Din aceasta cauza vreau sa impartasesc tuturor experienta mea si sa va asigur ca puteti sa va faceti si
voi %singuri si cu bani putini o cabana splendida% In cele ce urmeaza o sa va explic totul si o sa va
postez poze cu toate etapele unei cabane. Eu la timpul respectiv am cautat asa ceva dar nu am gasit
si pentru asta va voi explica in detaliu CUM SA-TI CONSTRUIESTI SINGUR SI IEFTIN O CABANA.

Etapa 1
1. Cauti terenul ideal pentru cabana......poate sa dureze (in cazul meu 2 ani) mult pana il gasesti.
a. urmaresti sa nu fie foarte departe de orasul tau si sa-ti placa (sa simti ca in acel loc ai tot ce-ti
doresti -LINISTE si RELAXARE)
b. cauti sa achizitionezi terenul cu pret bun (persoanele mai in varsta de la tara abea asteapta sa aiba
pe cineva carora sa le dea o bucata de teren )
c. incearca sa ai drum de acces pana la teren, sa ai un parau (apa) aproape si stalp de curent in zona
2. Ingradesti terenul cu stalpi de salcam diametrul (15-20 cm) si inaltimea de 220 cm (50 cm ii bagi in
pamant) la 200 cm distanta- stalpul unul de altul apoi bati in cuie de 12 cm, pe orizontala bile de brad
sau de salcam groase cat incheietura mainii, dupa care baituiesti gardul
3. Plantezi pomii, gard viu, vita de vie si trandafirii, etc (pentru ca ei sa creasca pana vei construi
cabana),
a. dupa ce in prealabil ai facut planul gradinii si ai stabilit locul fiecarui pom, cabana, foisor, banca si
scaunele rustice, leaganul, cusca cainelui, fantana, etc.
b. Primavara sau Toamna sapi groapa de 50 cm si adanca de 40 cm, pui ingrasamant animal de vaca,
il amesteci cu pamant si apa dupa care pui radacina pomului si o astupi cu pamant batatorind in jurul
tulpinii
c. in zilele urmatoare uzi regulat planta.
Urmeaza sa postez totul despre fundatie-placa de beton

Etapa 2
FUNDATIA
a. alegi locul unde vei amplasa cabana
b. aduci excavatorul sa indrepte locul
c. aduci piatra din valea din apropiere sau de unde poti si cumperi plasa STM (noua) si fier vechi
pentru fundatie de la centrul de colectare
d. sapi cu ajutorul tarnacopului si lopata santul exterior al suprafetei placii de beton adanc de 40 cm si
30 cm de lat.
e. faci cofragul din scandura inalt de 25 cm cu furtun de nivel (cazul meu 710 cm * 510 cm amprenta
la sol plus terasa 350cm * 200 cm)
f. pregatesti fierul beton (nu complicat), il asezi in santul fundatiei de jur imprejur, asezi pe toata
suprafata piatra pe care o tasezi cu un butuc greut cu 2 cozi, cu atentie sa nu fie mai inalta piatra sub
5 cm fata de suprafata placii de beton, apoi pui bucati de plasa STM pe toata suprafata pe care o legi
intre ele cu sarma subtire care nu rugineste.

g. intra vreo 6 m cubi de beton pe care eu (decat sa ma chinui cu betoniera mai bine am chemat CIFAmasina care mi-a adus betonul gata preparat; m-a costat 230 ron metrul cub in 2011),
h. cu ajutorul unui dreptar facut din lemn de 4 cm *2 cm am nivelat suprafata care a iesit super ok
i. in urmatoarele zile dimineata am udat placa pentru a nu crapa (vreo 2 saptamani pana cand nu mai
sunt sanse sa crape)
Fundatia-placa de beton m-a costat cu totul 1800 ron (dintre care 300 lei le-am dat la vecinii care miau facut cofragul cu lemnul lor) SI iata asa fundatia usoara a cabanei de lemn este gata.
Urmeaza sa postez pregatirile si calculul lemnului pentru cabana de lemn. Pana aici BINE- ATI
PRICEPUT TOT
?

Priceput.
Dar mergea si un strat de izolatie din polistiren extrudat.
Sau il punem deasupra placii?
Raspuns pentru "hot": 1. Ti se pare atat de complicat sa faci un dreptunghi de 710 cm * 510 cm si
inalt de 20 cm, in care partea superioara sa fie perfect orizontala? Apoi sa pui coltarul sa stabilesti
unghiul de 90 d grade de la cele 4 colturi ? Sau sa pui furtunul de nivel pentru a stabili
orizontalitatea ?.........dupa care sa bati stalpi din metru in metru si sa bati scandura de la minicofrag
de acestia (stalpi) pentru ca acesta sa ramana perfect orizontal pe toata durata pana la finalizarea
placii? Acel ajutor a fost NEA NICOLAE vecinul meu- "om de milioane" de care o sa va mai povestesc
in postarile viitoare
2. DA " hot" singur cu mici ajutoare inseamna ca nu am platit firma (care mi-au cerut exagerat) si ca
eu am fost "CREIERUL IN TOT PLANUL, CALCULELOR si EXECUTIA cabanutei" Sunt lucruri de facut in
care ai nevoie de inca 1-2 oameni la ajutor. DA 80% DIN TOTAL AM FACUT SINGUR. Repet ai nevoie la
carat, la ridicat, la adus la mana scule etc. de inca cineva care in cazul meu a fost tata - blochist
nepriceput la constructii si care nici nu se pricepe la internet, Deci totul am coordonat eu.
3 Accesul la cabana iarna este ok deoarece curata primaria cu tractorul deoarece de la mine mai in sus
mai sunt 2 casute de batranei (singura problemuta este cu intoarcerea iarna dar cu multe manevre
inainte-inapoi reusesc sa intorc masina). Nu am cine stie ce masina (cum zici tu 4*4 ci un autoturism
de 1,6 pe bensina ) Drumul este de tara pamant-pietris practicabil in rest PEISAJUL ESTE DE VIS PARADISIAC CUM II ZICE SOTIA-unde ne simtim in fiecare anotimp EXCELENT!!!
4 izolatia pardoselii o s-o fac ulterior cu polistiren extrudat de 3 cm dupa care torn sapa subtire
( ramane la latitudinea fiecaruia - bunicii nu au pus polistiren si au trait super 80-90 ani)

5 in ceea ce priveste proiectul am platit 1500 lei la topograful care s-a ocupat de tot....... in cazul meu
LOCUINTA TEMPORARA PE PLACA DE BETON - mai ai varianta PE PILONI. Avand in vedere ca e mica,
la tara si locuinta temporara costurile actelor nu sunt mari
Deseara postez etapa urmatoare

in ceea ce priveste proiectul am platit 1500 lei la topograful care s-a ocupat de tot....... in cazul meu
LOCUINTA TEMPORARA PE PLACA DE BETON - mai ai varianta PE PILONI. Avand in vedere ca e mica, la
tara si locuinta temporara costurile actelor nu sunt mari
Nu vreau sa par carcotas dar, in legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de
constructii nu exista notiunea de "locuinta temporara pe placa de beton".
Pentru constructiile cu caracter provizoriu ai nevoie de autorizatie de construire.
Ne inveti si pe noi cum trebuie sa procedam?

Nu vreau sa par carcotas dar, in legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de
constructii nu exista notiunea de "locuinta temporara pe placa de beton".
Pentru constructiile cu caracter provizoriu ai nevoie de autorizatie de construire.
Ne inveti si pe noi cum trebuie sa procedam?
Pentru "fanero ": Exista notiunea de locuinta temporara - nu am intrat in detalii deoarece acest prieten
topograf s-a ocupat de tot dupa cum mentionam in postarea anterioara, "hot" a explicat in detaliu, mai
sus despre acest subiect. Concluzia: DECI SE POATE !
FOARTE IMPORTANT !!! Acest topic l-am deschis in ajutorul celor care I-SI DORESC NESPUS SA-SI
CONSTRUIASCA O CABANUTA si care nu au foarte muli bani la dispozitie si care cauta si nu gasesc
explicatii in detaliu despre fiecare etapa a construirii unie cabane din lemn. Pentru unii e usor AM BANI
PLATESC TOT SI IN 2 LUNI AM CABANA. Eu nu am reusit sa fac totul intr-un an (fac doar cate o etapa
cand am ceva bani la dispozitie, deoarece mi-am propus de la inceput ca aceasta dorinta mare a mea
sa nu fie o povara din punct de vedere financiar ci sa fac incet cate un pic si cu costuri reduse) Am
terenul de cativa ani, in 2012 am ridicat-o si doar anul acesta o sa o finisez exterior si interior. NU I-MI
PIERD TIMPUL PENTRU ALT MOTIV CI DOAR PENTRU CA UNII DINTRE VOI AU NEVOIE DE SFATURILE
SI EXPERIENTA MEA (chiar daca poate uneori mai si gresesc unele lucruri din care le-am facut) dar NU
UITATI ceea ce vreau sa arat este ca se poate sa faci singur si cu bani putini O CABANUTA DE LEMN !!!
Voi demostra %

Etapa 3
Urmeaza stabilirea configuratiei cabanei si calculul materialelor si ce e mai important pretul cat mai
mic al acestora.
1. ste vorba despre construirea unei cabanute de lemn care are suprafata la sol de 7 m* 5 m - si va fi
compusa: JOS dintr-un LIVING (aprox 5 m* 5,5m), BAIA (aprox 2 m* 1,5 m) si BUCATARIA (aprox 3
m* 1,5 m) cu un barulet la intrare in ea, iar SUS MANSARDA (aprox 5 m* 3,4 m) si doua terase jos si
sus de (aprox 3,4 m* 2 m) (cele 2 poze cu desenul facut de mine pe hartie)
2. te apuci si calculezi de cat lemn de brad ai nevoie si ce dimensiuni trebuie sa aiba fiecare pentru a
rezista in timp si greutatii :
- rama de lemn (conturul cabanei care vine pe placa si la tavanul de jos) l-am facut de dimensiunea
15 cm*15cm
- stalpii verticali dintre rama de jos si cea de sus tot de 15 cm *15 cm si 2,2 m inaltime
- grinzile de la tavanul parterului de 15 cm* 12 cm si 5 m lungime
- stalpii de la mansarda de 12 cm * 12 cm si 1,2 m inaltime
- coama asezata peste stalpii de la mansarda de 12 cm* 12 cm si lungime de 5 m (2 coame una peste
stalpii de la peretele din dreapta a mansardei )
- capriorii la acoperis de 12 cm * 10 cm si lungime fiecare de 5,25 m
- laturi peste capriorii care vor sustine tigla 5 cm *3 cm lungime de 3 m
Deci tot lemnul de care avem nevoie pentru STUCTURA CABANEI este:
-3 buc de 5 m de 15 cm * 15 cm = 0,3375 metrii cubi de lemn de brad
-12 buc de 4 m de 15*15 cm=1,08 mc
-8 buc de 5 m de 12 *15 cm = 0,54 mc
-5 buc de 2,2 m de 12 * 15 cm = 0,18 mc
-18 buc de 2,2 m de15 *15 cm = 1,0125 mc
-8 buc de 1,2 m de 12 *12 cm = 0,13824 mc
-6 buc de 4 m de 12 * 12 cm = 0,3456 mc
-14 buc de 5 m de10 * 12 cm = 0,84 mc
-6 buc de 3 m de 10 * 12 cm = 0,216 mc
-80 buc de 3 m de 3 * 5 cm = 0,36 mc laturile
TOTAL LEMN (doar pentru structura )= aprox 5,05 metrii cubi (poza cu biletul verde) pe care l-am
cumparat cu 2000 lei din judetul ALBA
Pentru inchiderea peretilor de la parter am cumparat o sura de lemn si o magazie (3*3m) cu 1000 lei
(din care am recuperat lemn super uscat si sanatos de 25 cm latime si 7-8 cm grosime ) de la nea
Nicolae (vecinul ce sta la 800 m de cabana mea) de la care am recuperat si tigla "LEU" veche dar in
stare buna necesara pentru toata cabana mea
Dupa ce am adus lemnul nou si cel vechi (de la sura) precum si tigla a urmat etapa 4- ridicarea
cabanei . Acum incepe dstractia

@hot
Nu am prea inteles cum sta treaba cu "locuinta temporara,sau anexa gospodareasca", dar probabil
este functie de zona si de relatiile pe care le ai la Primarie.
Se poate face un proiect de casa si fara bani, daca il faci singur sau esti ruda cu arhitectul.
Eu am platit pentru un proiect DTAC 6 EURO/mpxsuprafata construita
@ pavel radu
De ce nu ai incercat sa faci o fundatie cum este cea a surii/magaziei pe are ai cumparat-o de la nea
Nicolae?
Arata foarte bine in foto si se pare ca este destula piatra in zona.
Omul nu si-a facut sura sau magazie,ci cabana.Cabana lui cu fundatia din beton va fi in picioare si
peste 50 ani,pe cand sura respectiva se va degrada,treptat.Ar fi iesit mai ieftin probabil,dar a ales
calea mai simpla si durabila.

Frumoasa idee, astept cu interes finalul si mai ales poze cu natura. Dincolo de confortul interior care
poate fi unul modest si arhisuficient, exteriorul este cel mai important lucru si VA INVIDIEZ - gandind
pozitiv.
Aveti copii?
La mine in zona , nu exista locuinta temporara , se cheama anexa gospodareasca si daca te cunosti cu
badea Gheorghe, primarul , treaba merge ca pe roate, si dupa cum am vazut eu acolo se incadreaza
perfect ca anexa.
Cind termini cabanuta , sa-mi arati si mie barul, dupa cum am vazut schita , sint foarte curios sa vad
cum arata

De ce nu ai incercat sa faci o fundatie cum este cea a surii/magaziei pe are ai cumparat-o de la nea
Nicolae?
Arata foarte bine in foto si se pare ca este destula piatra in zona.
Ai perfecta dreptate! I-mi place si mie nespus cum arata dar nu am facut fundatia din piatra deoarece
sincer nu am prea avut incredere ca va dura zeci de ani. Dar.........nu ma las si am de gand sa plachez
cu piatra alba de rau fundatia cabanei mele si efectul optic va fi aproape la fel iar siguranta cu mult
mai mare .
pt.VYS "confortul interior care poate fi unul modest si arhisuficient" Planul meu este sa construiesc
totul BRUT la cabana (nu perfectionist in detalii) DIN LEMN SI PIATRA DE RAU ca sa ma simt total
diferit fata de traiul de zi cu zi de la bloc (unde modernismul ne surprinde continuu) .................dar
confortabil (adica cu baie, bucatarie si totul sa fie cat mai comod) DAR CATEGORIC RUSTIC !!!
Nu am copii inca . Sunt un tip care i-mi calculez cu mult timp inainte tot ce fac pentru a iesi cat mai
bine pentru mine si familie. In 2008 cand am cumparat terenul i-am spus sotiei ca dupa ce vom
termina cabana etapa urmatoare a noastra este un copilas (ea a spus : NU !!! .......vreau 3
Bun
anul acesta sper cu ajutorul lui Dumnezeu sa o termin daca voi fi sanatos, apoi vom trece la treaba.
pt. nicu 78- Da promit ca voi posta toate etapele pana la finalizare si in special pt tine baruletul (o sa
va surprind de fiecare data cu lucrari frumoase- dar mai dureaza cateva luni pana la finalizare, o sa va
prezint si obiectele rustice pe care le voi face in gradina si multe lucruri frumoase) Dar nu uitati astept
si de la voi sa luati hotararea si sa va apucati sa va faceti o cabana . %NU ESTE DELOC GREU - SI NU
CHELTUITI MULTI BANI.%....in fieare an faceti cate ceva si nici nu stiti cand va treziti cu o minunatie

de cabana. Trebuie sa ne gandim si la noi.....la necesitatea de a avea un colt de RAI, de liniste si


relaxare dupa o saptamana de munca la serviciu sa avem si noi o zi-doua cand simtim cu adevarat ca
traim

Etapa 4
PREGATIREA PENTRU CONSTRUCTIA CABANEI
A venit momentul mult asteptat pentru mine. Dupa cum v-am spus mesterii (3 diferiti) mi-au crut o
groaza de bani aprox 270 milioane cu materialul lor (o sa vedeti ca eu am iesit de aproximativ 4 ori
mai ieftin) Am renuntat definitiv la idee si datorita faptului ca am studiat foarte mult problema (la
incput nu stiam nici ce inseamna muscatura sau nut si feder, etc), ca sunt un tip extrem de hotarat si
ambitios cand i-mi doresc ceva si ca ma ghidez in viata dupa maxima: "NU EXISTA NU POT CI NUMAI
NU VREAU"..........deci INTR-O FRUMOASA ZI DE PRIMAVARA (Mai 2012) am mers la tatal meu (care
nu este-nu era- deloc priceput in constructii de lemn) si i-am zis :" TATA te tine sa-mi fi ajutor la
construirea cabanei...mai o pveste, mai da-mi o scula ....sau ajuta-ma sa ridic lemnul sus, etc......eu
ma simt sigur pe mine si vreau % sa ma apuc% EL zice : "ma tata dar suntem amandoi nepriceputi ,
fara experienta si nu stiu ce-o sa iasa", el nestiind ce inseamna internetul si ca am studiat fiecare
problema in detaliu. Zis si facut : NE-am apucat !!!
1 Am cumparat cuie (de 80, 100, 150,200), coltare la 90 de grade, scoabe, coltare pentru capriori,
bucati de tabla gaurita de 20cm* 14cm si de 12cm *10cm pentru imbinari, panza bituminoasa,
holtzsuruburi si dibluri si ce este mai important DRUJBA HUQSV.....care a facut toti banii......si
cabana
2 Am facut rost de sculele necesare de la nea Nicolae : secure, topor, "mata de scos cuie", fierastrau
pentru lemn, cleste , patent, ranga, foarfeca mare, coltar,creion de tamplarie, dalti mari de lemn,
ciocan , poloboc, scara si..........ALBINUTA
3 CU CHEF MAXIM DE MUNCA SI NERABDAREA DE A VEDEA CE VA IESI urmeaza "sa incercam marea
cu degetul"

Etapa 5
CONSTRUIREA NIVELULUI DE JOS AL CABANEI (cu suprafata de 7*5 m si inaltimea totala de 2,5 m)
In 29 Mai 2012 m-am apucat de taiat si batut primul cui la cabana;
1. Am taiat sulul de carton bituminat (care are latime 1 m) in 3 parti egale fara sa-l desfac rezultand 3
buc de 33,3 cm. L-am asezat de jur imprejurul placii unde va veni talpa cabanei (rama de lemn de jos
care este de 15 cm*15 cm)
2. RAMA DE JOS. Am facut mscatura de 15 cm la colturi (am trasat linie si am taiat cu drujba vertical
si orizontal 7,5 cm la o bucata deasupra si 7,5 cm la cealalta bucata jos) apoi le-am imbinat (dupa ce
am verificat cu coltarul ca unghiul sa fie la 90 grade) si am batut 3 cuie de 15 cm. Muscatura (tot de
15 cm) am mai facut si intre 2 bucati pe aceeasi linie (pt ca nu au fost destul de lungi de 7 m)
-rama de jos am prins-o in placa de beton cu coltare cu nervura de 10 cm (10 buc) si dibluri cu
suruburi ce le-am strans cu cheia. Am facut 2 gauri (cu generator de curent si bormasina)in beton la
fiecare coltar si l-am prins de lemn.
3. STALPII VERTICALI . Sunt de 15cm * 15cm. Normal ei au inaltime de 2,2 m dar i-am taiat de 2,3m
deoarece le-am facut 5 cm sus si 5 cm jos "varfuri"(cu diametrul patrat de 6*6 cm) care le-am
introdus in scobitura de la rama de jos si cea de sus unde am facut un patrat de aprox 6*6 cm cu
ajutorul daltii. Am montat 16 buc de stalpi verticali
-stalpul de la colt l-am fixat vertical (cu polobocul) cu unul din varfuri in gaura facuta jos, apoi l-am
fixat cu contrafise provizorii,
-prima data am facut stalpii verticali la peretele din stanga apoi la cel din dreapta dupa care i-am unit
cu peretele din spate apoi cel din fata si in final a rezultat inca o RAMA SUS (ca cea de jos) Deci 15 cm
rama de jos , 15 cm rama de sus (grosime) iar inaltimea stalpilor de 2,2 m= 2,5 m (inaltimea nivelului
de jos)
-imbinarile le-am facut cu muscaturi la fel cum am spus mai sus. Voi continua etapa 5 in postarea
urmatoare. A-ti priceput pana aici ?

Continuare ETAPA 5
-stalpii verticali i-am prins de rama cu coltare in 3 locuri (coltare facute de un prieten groase de 5
mm , latimea unei aripi de 8 cm ) SANATOASE NU GLUMA
!!-la stalpii verticali le-am atasat contrafise pe care le ve-ti vedea in postarile urm.
-contrafisele le-am facut din resturi de 15*15 cm . le-am pus oblic pe exteriorul peretelui am trasat cu
creionul, le-am taiat dupa linie apoi le-am fixat si batut in cuie de 150
-peste rama de sus am montat grinzile (6 buc) lungime de 5 m iar grosime de 15 cm* 12 cm puse in
cant in care am batut cuie de 200
Probleme mici intalnite in aceasta etapa au fost la facerea cu ajutorul daltii a gaurilor in care au intrat
capetii cu varf ai stalpilor verticali (dar si a varfurilor stalpilor)
Si uite asa am ridicat parterul cabanei intr-o saptamana (a plouat in reprize in cateva zile). In
urmatoarea postare va voi detalia etapa MANSARDEI.

Etapa 6
CONSTRUIREA MANSARDEI LA CABANA DE LEMN
Mansarda are suprafata de 5m * 3,41m formata doar dintr-o singura camera, iar accesul sus se va
face printr-o scara de lemn, prin interiorul cabanei.
Am asezat asa mansarda (si nu am facut-o pe toata suprafata de 7m*5m) deoarece am vrut sa iasa
designul OK - estetic (desi am pierdut vreo 3,5 m, aproximativ 1,75 in ambele parti)
- am construit 2 pereti cu inaltimea de 1,3 m (1,2 m stalpii verticali + o,10m coama peste ei)
- stalpii verticali au dimensiunea de 12 cm*12 cm si inaltime de 1;2 m
- coama (cum ii zic eu) de peste stalpii verticali are dimensiunea de 12cm * 10cm si lungime de 5m.
- stalpii verticali din margine (cei 4) am facut in asa fel incat sa-i asez avand continuitate peste cei de
jos de la primul nivel pentru soliditate si rezistenta.
- stalpii i-am fizat la fel ca si jos iar coama am prins-o de stalpi cu cuie de 150........la imbinari am pus
coltare si contrafise
- am pus 5 stalpi pe o parte si 5 pe cealalta (perete)
- a fost foarte simplu de facut aceasta etapa ( poate si din cauza ca deja am acumulat ceva experienta
)
Vi s-a parut complicat ? Cred ca nu ! Daca aveti intrebari despre ce am facut pana acuma, va raspund
si lamuresc cu placere.
Urmeaza postarea cu acoperisul -acuma-i acuma

Etapa 7
CONSTRUIREA STRUCTURII ACOPERISULUI
Azi, la aceasta etapa am inceput lucrul dimineata doar cu tata dar vazand ca mai avem
nevoie de ajutor la manipularea ansamblului capriorilor (o sa vedeti mai jos despre ce este
vorba) am solicitat ajutorul lui nea Nicolae care raspuns cu placere si a venit de indata. Lam servit cu un paharel de tuica, i-a dat tata o tigara (ca acasa nu fumeaza ca il cearta tanti
Letitia ca cica ar avea ceva probleme cu "motorul" . Zis si facut : ne-am apucat de etapa
care ne-a dat ceva batai de cap..........dar in final a iesit totul OK
- capriorii au dimensiunea de 12 cm * 10 cm si lungimea de 5,25 m
Am procedat astfel:
- am ridicat la mansarda 2 capriori, i-am fixat unul in dreapta unul in stanga (in cant, cu
partea de 10 cm in jos) si i-am sprijinit oblic, pe coama de la peretele mansardei si pe rama
de sus catre exterior.
- capriorii si-au intalnit varfurile undeva la mijlocul cabanei
- i-am pus cu varfurile unul langa altul si am trasat cu creionul, in asa fel incat dupa ce voi
taia sa se imbine perfect varfurile (aproximativ la 45 grade)
- am coborat capriorii , i-am taiat cu drujba (dupa ce i-am fixat pe trei puncte la acelasi
nivel de orizontalitate),
- i-am imbinat am batut cuie de 100 si 150, dupa care am pus coltar pe interior , pe exterior
si bucati de tabla pe exterior (vezi poza)
- am urcat din nou (cu greu, cu ajutorul lui nea Nicolae) acesti 2 capriori imbinati
- i-am fixat si am marcat cu creionul locul unde voi face muscaturi pentru a cadea perfect pe

coame si pe rama laterala (de sus)


ATENTIE FOARTE MARE !!!!! Cand fixati la inceput unghiul sa tineti cont si de muscaturi (2
pe o parte, 2 pe cealalta) deoarece daca nu o patiti cum am patit-o eu (nu mi-au batut bine
muscaturile la prima.......dar cu mici retusuri am remediat problema si urmatoarele au iesit
bine)
- A fost cam dificila aceasta etapa : hai sus cu capriorii-masoara-coboara-i-taie-i-apoi urcai.......pfuuuuuu........dar pana la urma am reusit
- dupa ce am facut prima imbinare a capriorilor ne-a revenit zambetul pe buze deoarece toti
ceilalti (in total 6) i-am facut dupa modelul primului.
- dupa ce am fixat capriorii (de coama si de rama )am batut cuie de 150 la muscaturi
- la sfarsit am asigurat capriorii cu coltare speciale pentru acestia
Asemenea am procedat la fiecare

Continuare ETAPA 7
Inca un lucru important: dupa ce uniti varfurile capriorilor.....inainte sa-i urcati (trebuie 3
oameni) bateti in cuie in forma de A, o sipca pentru a nu se desprinde la manipulare (desi
cu atatea coltare si tablite de fixare, nu prea sunt riscuri)
Am terminat si aceasta etapa............. cu bine .......cabanuta incepe sa prinda
contur.......sunt din ce in ce mai happy
Urmatoarea postare va contine poze si explicatii despre construirea celor 2 terase.

Etapa 8
CONSTRUIREA CELOR 2 TERASE (parter si mansarda)
-o terasa are dimensiunea de 3,41m * 2m
- lemnul folsit pentru structura teraselor are dimensiunea de 15cm* 15cm
- facem rama terasei de jos (in prealabil punem sub lemn panza bituminoasa) pe trei laturi
(una ditre laturi va fi comuna cu cea de la cabana deja construita)
- facem rama doar pe 3 laturi deoarece pe unde se face accesul in terasa nu punem bucata
de lemn
- rama o asiguram cu coltare de placa de beton (dupa acelasi model ca la rama de jos-talpa
cabanei)
- muscaturile si imbinarile le ve-ti face ca si cum am explicat in etapa constructiei primului
nivel (in urma cu cateva postari)
- stalpii verticali vor avea inaltimea de 2,2 m
- sus vom face rama pe patru laturi (una comuna cu cea de la cabana)
- fixam stalpii verticali de la terasa mansardei (care au inaltime de 1,2m)
- montam coamele la terasa de sus, in ambele parti, facand legatura (prin muscatura) cu
coamele de la mansarda cabanei (vezi pozele)
- capriorii de la terasa au dimensiunea de 12 cm* 10 cm (ca si capriorii cabanei) si ii
montam exact ca ceilalti pe care i-am facut pana acum, cu mentiunea ca acestia au lungime
mai mica

Pozele pe care le voi posta vorbesc de la sine.


........si uite asa, ce a fost GREU a trecut; AM RIDICAT CABANUTA.........sunt tare
satisfacut !!!
Urmeaza postarea cu montarea sipcilor si a tiglei

Etapa 9
ACOPERIREA CU TIGLA A CABANEI DE LEMN
In sfarsit a venit si momentul mult asteptat, si anume montarea tiglei pe cabana.
La aceasta etapa, pentru a termina mai repede am chemat ajutoare (am fost 5+ nepotul
lui nea Nic-el cu pozele ) 2 jos, 2 in mansarda iar 1 pe acoperis (tigla din mana in mana a
mers foarte rapid)
-prima data confectionam dintr-o bucata de scandura (cazul meu: de 5*3 cm si lungime 40
cm) modelul pentru a ne ghida la ce distanta vom bate laturile-sipcile (suportul pentru tigla)
(vezi poza )
- in cazul meu distanta dintre sipci este de 29 cm.
- laturile au dimensiunea de 5cm * 3cm si lungime cat trebuie
- vom bate toate sipcile unde vom monta tigla (atentie : partea superioara a laturilor trebuie
sa fie perfect dreapta)
- am batut cate un cui de 80 in fiecare lat/caprior si 2 cuie la capriorii de la margini
- laturile incepem sa le batem din varful acoperisului in jos
- de la varf lasam 2 cm si de acolo in jos batem primul lat
-ATENTIE ca primul lat de sus sa fie perfect drept deoarece cum plecam cu el asa de dreapta
va fi montata tigla.
- montarea tiglei incepe de la DREAPTA la STANGA si d

Etapa 9
ACOPERIREA CU TIGLA A CABANEI DE LEMN
In sfarsit a venit si momentul mult asteptat, si anume montarea tiglei pe cabana.
La aceasta etapa, pentru a termina mai repede am chemat ajutoare (am fost 5+ nepotul
lui nea Nic-el cu pozele ) 2 jos, 2 in mansarda iar 1 pe acoperis (tigla din mana in mana a
mers foarte rapid)
-prima data confectionam dintr-o bucata de scandura (cazul meu: de 5*3 cm si lungime 40
cm) modelul pentru a ne ghida la ce distanta vom bate laturile-sipcile (suportul pentru tigla)
(vezi poza )
- in cazul meu distanta dintre sipci este de 29 cm.
- laturile au dimensiunea de 5cm * 3cm si lungime cat trebuie
- vom bate toate sipcile unde vom monta tigla (atentie : partea superioara a laturilor trebuie
sa fie perfect dreapta)
- am batut cate un cui de 80 in fiecare lat/caprior si 2 cuie la capriorii de la margini
- laturile incepem sa le batem din varful acoperisului in jos
- de la varf lasam 2 cm si de acolo in jos batem primul lat
-ATENTIE ca primul lat de sus sa fie perfect drept deoarece cum plecam cu el asa de dreapta
va fi montata tigla.
- montarea tiglei incepe de la DREAPTA la STANGA si de JOS in SUS
- deasupra montam

Continuare Etapa 9
Atasez poze tot din aceasta etapa (9)
-crucea de lemn cu flori este un obicei al locului si care se pune la fiecare constructie noua.
- ......... si poza cu trupa
cu ajutorul carora am montat tigla
Si iata ca am terminat ce a fost mai greu !!!! AM RIDICAT SI ACOPERIT CABANA DE LEMN.
Cred ca am fost destul de explicit si am detaliat fiecare etapa in asa fel incat ati inteles
totul.
Ceea ce doresc este ca macar 1 din cei care citesc acest topic sa posteze imagini si sa
impartaseasca faptul ca prin ceea ce am postat eu (vaznd ca NU E GREU DELOC) s-a
ambitionat si are curajul sa-si CONSTRUIASCA SINGUR SI IEFTIN CABANA DE LEMN.
MULTA, BAFTA . SIGUR O SA REUSITI !!!!
Urmeaza sa postez si alte etape pana la finalizarea lucrarilor ........... PE curand

Banii pe care i-am cheltuit pentru ridicarea cabanei pana in acest stadiu:
TOTAL COSTURI CABANA DE LEMN
-1500 lei AUTORIZATIA DE CONSTRUCTIE
-1800 lei FUNDATIA
-2000 lei LEMNUL PENTRU STRUCTURA CABANEI
-1000 lei SURA VECHE +TIGLA
- si alte mici cheltuieli (cuie, cotare, benzina, etc)
Asadar in jur de aproximativ 6500 lei m-a costat ridicarea cabanutei.

Asa arata cabana in acest moment. Astept Primavara pentru a putea sa continui lucrarile.
Voi reveni cu imagini.

Omule, felicitari!
Uite asa, asteptand meseriasii care ma lasau balta sau speriat de tarife, am ajuns si eu sa
lucrez cu lemnul, sa tencuiesc, sa pun rigips si gresie, sa fac un semineu, etc. Satisfactia e
mai mare atunci cand faci cu mana ta si pui suflet.
Sa nu mi-o iei in nume de rau dar vreau sa iti spun unde ai facut o gresala. Eu as fi pus sub
tigla placi de osb subtire sau asteriala, peste care ar fi trebuit pusa folie anticondens.
Eu nu am avut, acoperisul casei mele a fost facut asa cum ai tu, latisori si tigla, iar cand era
vant puternic iarna, intra zapada printre tigle si daca nu eram pe faza imi apareau pete pe
tavan (si acum le am, ca nu am apucat sa zugravesc). Sa nu mai amintesc de tigla cazuta si
gaura ramasa in acoperis, pe partea cu vecinii, si apa aparuta pe peretele bucatariei...
Cu ce vei incalzi iarna? Iti sugerez o soba zidita pozitionata astfel incat sa incalzesti tot
spatiul cu ea. E frumoasa, rustica, eficienta si mai ieftina decat un semineu, care si el e
foarte frumos.
Vine primavara, spor la lucrare!
Bravo !
O intrebare as avea : de ce nu ati pus asteriala sub tigle ? Se intarea acoperisul mult si
avand o asteriala + o folie de fibra de sticla , galbena era un plus la zapezile mari , si
binenteles podul putea fi utilizat ca spatiu locativ .
George si Coby aveti perfecta dreptate cu asteriala, dar ....... am avut un fix, o dorinta de a
face totul ca pe vremurile de mult si fara lucruri moderne si ne ecologice chiar daca poate ca
unele lucrari nu le fac perfect. Cunosc in detaliu aproape toate problemele despre
termoizoatie- asteriala, folie de difuzie, bariera de vapori, vata minerala, polistiren, etc dar
vreau sa le folosesc cat de putin se poate. La un moment dat va trebui la pereti sa folosesc

vata minerala si folie de difuzie si bariera de vapori dar nu sunt incantat deoarece nu-mi
place ideea de cabana inchisa ermetic, sa nu respire........ mi-am facut cabana in dorinta de
a trai (zilele care le voi petrece in ea) in miros de lemn-brad ecolgic si sanatos, aer curat
chiar daca pierd putin la capitolul termoizolatie. Am de gand ca doar peretii laterali sa-i
termoizolez si sa vedem la mansarda tavanul mai studiez sa vad cum e mai bine sa nu am
probleme cu umiditatea.
- cabana o voi incalzi cu soba de teracota facuta in forma de L si va avea plita cu 2 ochiuri,
cuptor pentru placinte
(ler) si un cazan de vreo 10-15 litri inclus pentru apa calda iar
mansarda cu serpentina legata la calorifer tot de la soba........ e ceva mai complicat dar
foarte utila ........ am studiat problema si nu trebuie pompa de apa daca e un singur
calorifer la mansarda........apa calda se ridica si incalzeste caloriferul de sus. De la aceasta
soba voi avea caldura si jos si la mansarda, voi avea si apa calda la bucatarie si dus, voi
avea si cuptor pentru paine si placinte fara e-uri....... si voi avea si plita pentru gatit.
- In rest, multumesc pentru aprecieri si vorbe de bine, va doresc si voua cele bune si astept
si de la voi sa va apucati sa faceti cate una alta si sa ne aratati tuturor pentru ca SE POATE,
VA GARANTEZ!!!!!
- Filip, va voi tine la curent cu ce fac .......... o sa va placa ....... am niste planuriiiii. In
curand voi posta etapa urmatoare cu doborarea bilelor de brad- larice.......am fost la
padure..adevarata aventura
Salutari
Am inteles ca vreti sa feceti ceva rustic si " ca pe vremuri " , dar montajul unei asteriale si
punerea unei folii de fibra de sticla - din nou spun ca e parerea mea - va ajuta mult in cazul
in care mai prindeti o zapada ca cele din poze .. sub greutate pot ceda tiglele si va treziti cu
zapada in cap sau in zilele cand nu santeti la cabana sa se crape o tigla si la ploaie sa intre
apa pe structura de lemn ... si aici ma refer la un minim de siguranta referitor la
hidroizolatie ... daca tot faceti casa visurilor macar sa dureze ceva timp visul ...
Uite o sugestie ecologica pentru izolarea tavanului: fan, clasicul izolant din zonele montane,
foarte eficient si cu aroma de "la tara"! Sau lana, daca reusesti sa cumperi lana spalata la
un pret bun.
Am vazut ca v-ati chinuit putin cu capriorii, eu pe unde am ajutat la apoperisuri s-a facut un
sablon( din 2 scanduri) si dupa el s-au facut muscaturile in capriori si imbinarea lor.
Tigla ce ati pus-o pe cabana am observat ca era asa cum ati luat-o de pe sura, eu unde am
refolosit tigla, am dat-o cu peria de sarma sa se curete de toti muschii,paianjeni sau ce mai
era pe ele(si pe fata si pe dos).
Terminati odata cu respiratia casei.
Indiferent ce tip de casa aveti, casa o sa "respire" prin ventilatie. Prin deschiderea unei usi,
unui geam, etc. Faptul ca un perete "respira", nu inseamna decat ca pe timpul iernii, toti
vaporii de apa care migreaza din interior spre exterior, vor ingheta intr-un anumit punct din
perete, lucru care va duce la deteriorarea lui si pierderi mari de caldura.
Daca vreti intr-adevar sa va "respire" casa si toti vaporii de apa din casa sa condenseze in
perete/termoizolatie iar acestea sa fie "degeaba", este problema dumneavoastra.
Parerea mea, cum as fi facut eu cabana, sa fie atat pe gustul meu cat si eficienta. La interior

montat rigips si bariera de vapori (sau osb si bariera de vapori, iar pe dinauntru, pentru
aspect, montati capriori rotunzi sau jumatati, pentru a da aspectul unei cabane facute din
barne), in interiorul "peretelui" vata minerala cu grosimea stalpilor (15 cm din cate am
inteles), la exterior, osb de 8-10-12 mm, peste acesta inca un rand de termoizolatie
(polistiren) de 5-10 cm, iar peste acesta, facuta o fatada ventilata din lemn, atat pentru
aspect, cat si pentru o mai buna izolare.
Acum, fiecare cu gusturile lui.
Uite o sugestie ecologica pentru izolarea tavanului: fan, clasicul izolant din zonele montane,
foarte eficient si cu aroma de "la tara"! Sau lana, daca reusesti sa cumperi lana spalata la
un pret bun.
George tare-tare ideea cu izolatia cu fan- mi se pare interesant,ecologic, natural si de luat in
seama (pentru mine). Fi atent la ce m-am gandit: tigla cum am pus-o eu, fara folie si
asteriala (o vezi in pozele postate in zlele trecute) iar spre interiorul mansardei
..........lambriuri cu nut si feder prinse de capriori, iar in golul dintre laturile pe care sta tigla
si lambriuri ...care la mine este de 12 cm sa indes fan-foarte dens.? .....hmmmmmm?.....ar
fi bine? .......................sa mai pun si folie anticondens? daca da atunci o montez folia
inainte de laturi sau inainte de lambriuri? intrebarea este legata de umiditate ca sa nu
intampin pe viitor probleme cu pete de umezeala sau miros pe tavan (care la mine o sa fie
din lambriuri de lemn)..............DA este o varianta !
Da filip m-am cam chinuit cu capriorii dar asa am crezut eu ca e mai bine (desi mai greu de
lucrat) dar a iesit OK..........in legatura cu spalatul tiglei, m-am gandit dar nu am avut
rabdarea ca au fost foarte multe si abea am apucat sa o acopar odata....si m-am gandit ca
in timp o sa se mai spele cat-de-cat.
Celuakame ai dreptate partial in ceea ce zici,......mai putin (pentru mine) in ceea ce priveste
OSB-ul care e chitch si e tratat cu ceva solutii (care afecteaza sanatatea in timp daca stai in
incapere ai caripereti contine, printre altele aceste placi). E doar parerea mea si n-o sa
folosesc OSB........ problema lor si nu am nimic cu cei ce folosesc.... TOT respectful

Etapa 10
Taierea din padure si aducerea la cabana a bilelor de larice (din familia rasinoaselor- o
specie mai densa si mai de calitate decat bradul)
-am calculat de cate fire am nevoie pentru montarea pe exteriorul cabanei a jumatatilor de
bile
-am vorbit cu padurarul sa vina sa marcheze 20 fire de larice cu diametrul de aproximativ
20 cm masurat la 1 m de pamant
-mi-a facut calcul - cubaj si pret
-am vorbit cu nea Nicolae si cu un vecin din apropierea cabanei care a venit cu tractorul si
cu calul
-in doua zile, saptamana trecuta, am reusit sa le taiem si coboram. (le-am taiat in zile cu
luna plina , cum zic batranii din zona noastra, ca doar asa va rezista lemnul in
timp..............mmm poate sunt doar povesti dar le-am aplicat cu placere )
-le las in coaja pana in 15 Mai dupa care le tai bucati si le crap in 2 la circular
Am intampinat fel de fel de aventuri la padure.........am vazut si 3 caprioare
.......dar a
fost extrem de obositor, mi-a trebuit cateva zile sa-mi revin, dar sunt satisfacut ca am
reusit. Doamne multam......... Va scriu curand !

daca pui fan intre tigla si lambriu , fanul va putrezi si va face mucegai , nu inteleg de ce
doriti sa NU ascultati niste sfaturi pertinente , dar in fond e cabana dvs . Parerea mea in
continuare : dati tigla jos puneti asteriala si o folie si apoi remontati tigla , asta daca
investitia care ati facut o pana acuma sa nu fie degeaba ..
Nu degeaba , sistemul de acoperis a evoluat !

Rspuns la: Etapa 10


si eu sunt de parere ca ar trebui scoasa tigla, pusa astreala sau osb, folie anticondens, 2
randuri de latisori batuti perpendicular unul pe celalalt (pentru ventilatie sub tigla). Odata
izolat acoperisul poate fi pus materialul izolator intre capriori, ideal ar fi un strat si peste
capriori insa daca nu va fi locuinta permanenta sau spatiu locuibil in pod nu va fi o problema
izolarea doar intre capriori. .
Cea mai cunoscuta metoda de izolare e cea cu vata minerala insa la noi partea de izolare a
imobilelor e abia la inceput. Solutii stralucite, inedite si inovative gasim in tarile nordice. De
ex: ziare tocate!!! Asadar solutia cu fanul mi se pare buna atata vreme cat nu va ajunge
umezeala la el. Ar mai fi si o problema cu prezenta insectelor in fan , chitaitul soarecilor, etc,
insa ca solutie traditionala eu as pune-o in practica.
chitzaitul soarecilor ) la asta nici nu m am gandit ) probabil cu acesta cabana se
urmareste intoarcerea la "radacini" cand omul traia in armonie cu rozatoarele sub acelas
acoperis )
Evolutia aceasta continua ne va aduce sfarsitul,se incearca acum revenirea la traiul in
armonie cu natura,nu cu folii,izolatii osb polistiren.Eu cunosc case facute acum 10 ani pusa
tigla pe ea si fara folie si nu are probleme.Casele vechi ce au tigla nu au folie niciuna.Poate
unii cred ca traiesc sute de ani si nu vor mai putea reconstrui acoperisul.Durata de viata a
unei case este de 50-80 ani.Copii nu au decat sa o darame si sa isi fac si ei casa.Cabana va
fi locuita temporar asa ca nu vad o problema din faptul ca nu a pus folie sub tigla.
Keep the good working.

Nu a sa reusiti sa-l convingeti ca o sa-i ploua prin tigla din acoperis, ca o sa intre zapada
sau ca o sa-si faca vrabiile cuib in pod.
Radu vrea sa se intoarca la natura, Sa simta vantul, ploaia, zapada. Sa auda zgomotele
padurii.
Evolutia aceasta continua ne va aduce sfarsitul,se incearca acum revenirea la traiul in
armonie cu natura,nu cu folii,izolatii osb polistiren.Eu cunosc case facute acum 10 ani pusa
tigla pe ea si fara folie si nu are probleme.Casele vechi ce au tigla nu au folie niciuna..........
Daca se doreste armonie cu natura , ar trebui copiat tot sistemul trecut , nu facute
combinatii intre modern si nou , materiale vechi si noi .

Este adevarat ca acoperisurile vechi nu aveau folie dar aveau podeaua podului "lipita " cu lut
. Acel strat de lut asigura etanseitatea la vint si o minima protectie la scurgerile de apa
accidentale . Tot in podurile vechi se mai gaseau si niste cosuri de fum ce radiau o "lecutica"
de caldura atit cit era necesar pt o minima uscare ...etc si etc ....
Acum ? Ce izolatie competitiva se pune pe podeaua podului

Casa contruita in 1969 : de la tavan pana la tigla , tencuiala de ghips pe papura prinsa cu
plasa de rabit , scandura , grinzi , intre grinzi vata sticlata prinsa cu plasa de rabit , apoi din
nou scanduri , apoi lut facut pasta , capriori , leaturi si tigla de jimbolia care inca e intacta !
Podul nu e locuibil

Domnilor s-ar putea sa ma fi inteles gresit ! Indiscutabil ceea ce spuneti voi despre hidro si
termoizolatia acoperisului este idealul (la momentul actual) si anume....... de la exterior
spre interior.....tigla-laturi-folie-asteriala-capriori-vata minerala intre ei-apoi inca un rand de
vata minerala pozitionata perpendicular fata de cealalta-din nou folie-si lambriuri sau rigips
in interiorul mansardei. DA e adevarat cunosc perfect problema in detaliu......dar......avand
in vedere ca am construit o locuinta temporara si dorinta mea de la inceput a fost :"SUTA LA
SUTA RUSTIC-TRADITIONAL- lemn si piatra si materiale ecologice" si sa am total altceva
decat la apartamentul de la bloc..........de aceea studiez si doresc sa identific variante
apropiate de ideea cu care m-am hotarat sa construiesc aceasta cabana. Oricum inca "nu e
batut nimic in cuie" in ceea ce priveste acest subiect dar singurul lucru de care ma feresc
este doar aparitia umezelii pe tavan...........nu ma intereseaza neaparat termoizolatie
perfecta deoarece iarna nu o sa stau zi de zi la cabana ci doar periodic.......mai mult de cat
atat o sa fac o soba de teracota "sanatoasa" ce o sa emane suficienta caldura. Cred ca m-ati
inteles in sfarsit! DECI : traditional-rustic-natural-ecologic-sanatos, fara chitchuri si
modern..........macar aici la cabana....... si nu in ultimul rand cu vrabiute ce-si fac cuibul la
streasina, cu soricei si alte animalute care confirma ca acel loc nu e tratat cu chimicale si
lucruri daunatoare sanatatii !!!! Va doresc bine
Repet : asteriala si folie nu se vad deci nu strica cu nimic aspectul rustic ! Dar is extrem de
utile in cazul ca va e frica de umezeala in tavan ! Adica e minim necesar ca sa stati linistit

chiar daca nu mergeti la cabana 2 ani la rand .... valabil si pt vrabiute !


Referitor la soareci , am vazut casele vechi si de demult ca aveau un brau de tabla vopsita ,
banuiesc ca soarecele nu urca pe tabla montata in plan vertical , dar mai stii ???? Tabla era
si pe post de aparatoare la zapada viscolita !
Ca zona de referinta la afirmatiile mele vizitati zona Marisel Cluj .

Domnilor s-ar putea sa ma fi inteles gresit ! Indiscutabil ceea ce spuneti voi despre hidro si
termoizolatia acoperisului este idealul (la momentul actual) si anume....... de la exterior spre
interior.....tigla-laturi-folie-asteriala-capriori-vata minerala intre ei-apoi inca un rand de vata
minerala pozitionata perpendicular fata de cealalta-din nou folie-si lambriuri sau rigips in
interiorul mansardei. DA e adevarat cunosc perfect problema in detaliu......dar......avand in
vedere ca am construit o locuinta temporara si dorinta mea de la inceput a fost :"SUTA LA
SUTA RUSTIC-TRADITIONAL- lemn si piatra si materiale ecologice" si sa am total altceva
decat la apartamentul de la bloc..........de aceea studiez si doresc sa identific variante
apropiate de ideea cu care m-am hotarat sa construiesc aceasta cabana. Oricum inca "nu e
batut nimic in cuie" in ceea ce priveste acest subiect dar singurul lucru de care ma feresc
este doar aparitia umezelii pe tavan...........nu ma intereseaza neaparat termoizolatie
perfecta deoarece iarna nu o sa stau zi de zi la cabana ci doar periodic.......mai mult de cat
atat o sa fac o soba de teracota "sanatoasa" ce o sa emane suficienta caldura. Cred ca m-ati
inteles in sfarsit! DECI : traditional-rustic-natural-ecologic-sanatos, fara chitchuri si
modern..........macar aici la cabana....... si nu in ultimul rand cu vrabiute ce-si fac cuibul la
streasina, cu soricei si alte animalute
care confirma ca acel loc nu e tratat cu chimicale si
lucruri daunatoare sanatatii !!!! Va doresc bine
Ehee... aici e aici, o casa nelocuita ceva timp va avea de suferit. Ani de zile am mers la tara,
la casa bunicii, pentru a-mi ajuta parintii la "agrofitnes" !
Maica-mea pleca cu o zi inainte
pentru a aerisi si "igieniza" casa. Era o casa din paianta si in fiecare an primavara avea
parte de intretinerea necesara. Trebuie avut grija de aceste aspecte. In fine, mie imi place
ce ai facut si sper sa ne tii la curent in continuare.
Bafta si sa fiti sanatosi !
Daca podul nu este locuibil, ceea ce a facut dumnealui este acceptabil. In cel mai rau caz,
daca se constata scurgeri, un feon pentru a usca umezeala de pe tigla si un strat de silastic
si se rezolva problema local.
Daca se doreste mansarda, din punctul meu de vedere, este inacceptabil.
Ceea ce sfatuiesc insa, este construirea peretilor/pardoselii/tavanului astfel incat sa aiba o
inertie termica mica, pentru ca intr-o ora - maxim doua de cand ati pornit sursa de caldura,
in casa sa se faca acceptabil. Sa nu trebuiasca sa asteptati o zi pentru stabilizarea
temperaturii interioare.

..iar in locul teracotei, o soba zidita, construita in clopote, poate chiar din caramida veche,
recuperata de la o constructie demolata. Are alt farmec...
Cauta pe google imagini "soba zidarie". Nu pot da link..
Ehee... aici e aici, o casa nelocuita ceva timp va avea de suferit. Ani de zile am mers la tara,
la casa bunicii, pentru a-mi ajuta parintii la "agrofitnes" !
Maica-mea pleca cu o zi inainte
pentru a aerisi si "igieniza" casa. Era o casa din paianta si in fiecare an primavara avea
parte de intretinerea necesara. Trebuie avut grija de aceste aspecte. In fine, mie imi place
ce ai facut si sper sa ne tii la curent in continuare.
Bafta si sa fiti sanatosi !
OK spik1 , in lunile care urmeaza (daca totul decurge normal) o sa mai parcurg cateva etape
si o sa postez imagini si detalii despre lucrari.
-george o sa studiez propunerea ta despre soba zidita si daca e utila, usor de facut, in ton
cu designul si tema cabanei ......este o varianta pe care o iau in seama.
Sanatate tuturor !
...iar in locul teracotei, o soba zidita, construita in clopote, poate chiar din caramida veche,
recuperata de la o constructie demolata. Are alt farmec...
Cauta pe google imagini "soba zidarie". Nu pot da link...
In cazul de fata nu as recomanda asta. As recomanda un focar performant intr-adevar, cu
ardere prelungita (bagi lemne o data si ard cate 10-12 ore), dar nu cu imbracaminte de
caramida, mai degraba teracota. Cea de zidarie are nevoie cam de 5-6 ore pentru a atinge
temperatura dorita.
Dar ca orice lucru cu inertie termica mare, are nevoie si de o perioada de acumulare mare.
Iar construirea ei nu este accesibila tuturor. Pentru a putea realiza asa ceva, si sa dea si
randament, sunt nevoie de luni de studiu.
Modificare ulterioara:
In schimb as recomanda un cazan de zidarie, dar asta inseamna incalzire clasica prin
calorifere. Insa un cazan de zidarie, construit in living, avand usi cu geam, este mai ceva ca
semineul.

Pai si teracota e o caramida smaltuita. E doar o problema de finisare, atat.


Acel focar performant trebuie imbracat cu ceva, altfel va fi un fel de cub de samota
).
Poate fi imbracat in caramida , teracota, piatra de rau, lespezi de gresie, granit slefuit, etc,
insa caramida aparenta, invechita, e mai in ton cu indeea de baza a acestei cabane. O soba
masiva, din 1000 de caramizi, intradevar se va incalzi in muuulte ore, insa una construita
dupa necesarul termic al constructiei va putea fi eficientizata incat sa incalzeasca rapid prin
radiatie (usa cu geam mare), ar putea avea si o plita pe care sa prajesti cartofi asa ca la
bunica, chiar si un cuptor in care sa se certe sarmalele in oala de lut, atunci cand afara
suiera vantul taios al iernii. Si plita mai tine si cana cu vin fiert exact la temperatura
optima!

Una este sa incalzesti un perete din caramida de 6/12 cm (in functie de cum este zidita
caramida) si alta este sa incalzesti 3 cm de ceramica + 1-2 de teracota (cum este in cazul
exteriorului de teracota). In plus, coeficientii de transfer termic sunt mult mai mari la
teracota si caramida ceramica decat caramida rosie/arsa.
Daca recitesti o sa vezi ca am spus "un focar performant /.../ imbracat in teracota nu
caramida".
Soba de teracota, indiferent de cat de "prost" arde focul in ea, intr-o ora este calda si
degaja caldura. In cazul unui focar in care se ating 700-800-1000 grade, incalzirea ei este
mult mai rapida.
In plus, plita si cuptorul se pot face indiferent de imbracamintea exterioara a sobei. Iar
realizarea unei astfel de sobe este putin mai complicata, pentru ca trebuie gandita in asa fel
incat fumul, nu focul sa incalzeasca atat plita/cuptorul cat si masivul de caramida. Focul
trebuie sa aiba "incapere" separata, unde sa poata arda in voie la temperaturi mari. Dar,
asta inseamna automat si lemne uscate, pentru un randament mare. Daca se folosesc
lemne cu umiditate ridicata ... Dumnezeu cu mila la consum.
Eu unul, nu recomand construirea de masive de caramida pentru utilizari temporare. Intr-o
locuinta permanenta este altceva, sa faci 2 focuri pe zi si sa ai pe parcursul a 24 ore o
temperatura constanta de 22-24 grade.
1-2cm teracota? aia e klinker deja ))
Exteriorul are 1-2 cm in cel mai rau caz, apoi mai este si acea parte a cahlei care se umple
cu lut si o alta bucata de caramida. Ehei, si uite asa am ajuns la grosimea unei caramizi
ceramice, care si ea a fost faurita din lut si arsa in cuptor, la fel ca si o cahla.
Sa nu confundam caramida ceramica (lut ars, presat sau nu) cu samota sau semisamota,
caramizi refractare, care au alt coeficient de transfer termic fiind turnate din cu totul alt
material.
Eu am teracota, se incalzeste repede dar la fel de repede se raceste, cand mi-e visul mai
frumos ma trezesc sa bag lemne! E tare fain!

/.../As recomanda un focar performant intr-adevar, cu ardere prelungita (bagi lemne o data
si ard cate 10-12 ore) /.../
Ce zici, te mai trezesti cand ti-e visul mai frumos sa alimentezi?
Postat n original degeorgesecareanu

1-2cm teracota?
Lungime 220mm
Lime 220mm
Grosime 14/22mm
Absorbie de ap 17,3%kg
Rezistena la oc mecanic Stas-1798-79
Rezistena la oc termic Stas-1798-79
Interval de vitrifiere (1050-1200C) 150C

Deci 14/22 mm + 32 mm caramida refractara (cu ocazia asta corectez si greseala din postul
anterior in care am zis caramida ceramica) = maxim 54 mm , apropiat cu caramida zidita pe
cant, dar cu coeficient de transfer termic mai mare.

Din topic de cabana a ajuns topic de sobe ) (acum mi-am amintit: am vazut planuri de
case construite din baloti de paie, geniala idee. asta apropo de izolatii termice)
De soba, sa recapitulam:
Focar performant, ardere superioara sau prelungita, poate ambele, asta inseamna caramida
refractara. Caramida refractara trebuie imbracata cu ceva, ca e piatra, faianta, caramida,
klinker, nu are importanta, important e faptul ca trebuie imbracata cu ceva, acest ceva
putand fi caramida ceramica, ce poate fi taiata in jumatati pentru economie de material si
pentru a se incalzi mai repede.
La fel de bine acest focar poate fi imbracat in teracota, cahle.
O soba zidita, poate imbracata in teracota, nu trebuie neaparat sa fie masiva, de cateva
tone, cum sunt cele care incalzesc cu mare succes casele mari.
Pentru inspiratie, de la Kuznetov citire:http://www.stove.ru/index.php?lng=1&rs=80
Si gata, trec pe forumul de flyfishing, am de legat cateva sute de muste pt vara care o sa
vina intr-o zi!
Spor la treaba!

una construita dupa necesarul termic al constructiei va putea fi eficientizata incat sa


incalzeasca rapid prin radiatie (usa cu geam mare), ar putea avea si o plita pe care sa
prajesti cartofi asa ca la bunica, chiar si un cuptor in care sa se certe sarmalele in oala de
lut, atunci cand afara suiera vantul taios al iernii. Si plita mai tine si cana cu vin fiert exact la
temperatura optima!
DA, aceasta fraza e in ton cu TEMA cabanei mele.
In ceea ce priveste modelul si materialele sobei pe care o voi face la cabana sunt stabilite
toate detaliile, ....... ceea ce vreau sa dezbatem este : avand in vedere ca peretele cabanei
este din lemn , pe distanta unde voi monta soba o sa zidesc peretele cu BCA 2,3m inaltime
X 2 m latime dupa care o sa plachez cu piatra lata de rau aceasta suprafata. De la perete
pana la soba voi lasa vreo 20 cm distanta.
Am cam luat-o inainte cu discutiile despre soba...........mai am multe etape de parcurs pana
atunci..
Cateva poze despre cum va arata soba la cabana mea (cu mici modificari) In primul rand
ma gandesc la utilitate .

Un vot si de la mine pentru soba de teracota cu plita! Traditionala, utila, dar mai ales,
functionala. Am centrala pe gaz acasa, dar am si o soba de teracota intr-o camera. Prefer
oricand caldura sobei, comparativ cu caloriferele.
In alta ordine de idei, iata ca a venit primavara, asa ca asteptam sa postati ceva nou, ce
lucrari s-au mai facut pe la cabana
oamenii harnici, se pare!

Spor la treaba sa fie, ca vremea incepe sa tina cu

Exact ce vorbeam la soba cu serpentina despre randament si eficienta arderii. Pana intr-un
final, este stric alegerea dumneavoastracand va veni vremea sa alegeti sursa de incalzire.
Dar, asa cum si georgesecareanu si cum majoritatea o stim, cu o astfel de soba te vei culca
plin de transpiratie si te vei trezi cu ea inghetata (transpiratia), pentru ca arderea nu este
controlata, inertia termica nu este mare, si foarte multa caldura se pierde pe cos.
Eu unu v-as recomanda acelasi exterior, dar cu un interior total diferit.
Data fiind ora tarzie si faptul ca nu de soba stati in drum acum, fac doar un desen orientativ,
pentru a va da seama de cum ar arata o soba eficienta (evident toate componentele
trebuiesc calculate).
In cazul acesta (in care exista plita) , se poate folosi intr-adevar ca "imbracaminte"
exterioara caramida, pentru ca plita v-a incalzi incaperea repede, iar exteriorul va mentine
temperatura in timp (desi fiind un focar cu ardere prelungita, acest aspect nu mai este
important). Si tot va "bat" la cap cu aceasta ardere prelungita, pentru faptul ca se poate
pune o usa cu sticla, si veti avea un "semineu" de toata splendoarea, si in plus, plita va fi
mereu calda pentru a putea gati pe ea.
In plus, se poate monta si schimbator de caldura care sa asigure ACM. Sunt multe de
discutat la capitolul acesta. Daca veti fi interesat, veti gasi multe informatii de pret pe
diverse forumuri. Dar pana atunci va doresc multa bafta in continuare.

Si pentru ca esti inclinat spre natura iti mai dau o idee.


Daca nu esti superstitios!
Undeva in acoperis, fa un spatiu mai marisor care sa indemne o pasare sa-si faca cuib. Daca
poti, sub coama, un fel de cutie cu o iesire spre exterior, in care vei pune ceva fan sau paie.
Cu putin noroc acolo se va aciua o cucuvea simpatica, ce se va imprieteni destul cu tine cat
sa stea la pozat de fiecare data si care va avea grija sa nu calce picior de soarece in casa
ta.
Nu aduce ghinion, mie mi-au facut serenade in nenumarate ori cucuvelele...

Si tine cont de sfatul dat de cheluakame, soba sa fie facuta in sistem "clopote", nu cu
fumuri. Va trebui sa gasesti un sobar deschis la minte, care sa nu spuna "eu de o viata fac
sobe si stiu cum e mai bine!".
Uite un exemplu de soba de la care am plecat eu in proiectarea sobei mele. Pentru tine ar
trebui sa sa dezvolte si in lateral pentru plita, si ar da bine si o bancuta zidita (care se va
incalzi) pe care sa stai si sa-ti incalzesti spatele, asta dupa ce ai spart lemne in ger afara!
)
http://masonryheat.com/2009/11/20/423/
Mie mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg avantajul clopotelor, apoi sa inteleg cum poate fi
facuta arderea prelungita, si dupa ce am inteles astea am redescoperit focul. Si am invatat
sa ard lemnele in semineu atat de bine incat imi ramane foarte putina cenusa.
Exact ce vorbeam la soba cu serpentina despre randament si eficienta arderii. Pana intr-un
final, este stric alegerea dumneavoastra cand va veni vremea sa alegeti sursa de incalzire.
Dar, asa cum si georgesecareanu si cum majoritatea o stim, cu o astfel de soba te vei culca
plin de transpiratie si te vei trezi cu ea inghetata (transpiratia), pentru ca arderea nu este
controlata, inertia termica nu este mare, si foarte multa caldura se pierde pe cos.
Eu unu v-as recomanda acelasi exterior, dar cu un interior total diferit.
Data fiind ora tarzie si faptul ca nu de soba stati in drum acum, fac doar un desen orientativ,
pentru a va da seama de cum ar arata o soba eficienta (evident toate componentele
trebuiesc calculate).
In cazul acesta (in care exista plita) , se poate folosi intr-adevar ca "imbracaminte"
exterioara caramida, pentru ca plita v-a incalzi incaperea repede, iar exteriorul va mentine
temperatura in timp (desi fiind un focar cu ardere prelungita, acest aspect nu mai este
important). Si tot va "bat" la cap cu aceasta ardere prelungita, pentru faptul ca se poate
pune o usa cu sticla, si veti avea un "semineu" de toata splendoarea, si in plus, plita va fi
mereu calda pentru a putea gati pe ea.
In plus, se poate monta si schimbator de caldura care sa asigure ACM. Sunt multe de
discutat la capitolul acesta. Daca veti fi interesat, veti gasi multe informatii de pret pe
diverse forumuri. Dar pana atunci va doresc multa bafta in continuare.
Ataament 73665
- Cheluakame ....pare foarte interesanta ideea ta (mi s- a aprins beculetul
) Daca la ceea
ce ai spus mai sus pot avea: cuptor pt copt, plita cu cel putin 2 ochiuri, pot sa montez (in
interiorul sobei) instalatie pt apa calda si caldura la mansarda si usa de sticla pt efect de
semineu si pe deasupra este si mult mai eficienta decat soba pe care am prezentat-o in
postarea trecuta........atunci TE FELICIT si doresc sa-mi dai mai multe detalii eventual
forumuri unde pot gasi. SUPER TARE. Multumesc !
- Da George am in plan casute si locuri de alimentat cu mancare pentru atragerea
animalutelor in preajma cabanutei (apropo sunt niste caprioare care tot mereu ma viziteaza
pe la cabana si le-am surprins , chiar pozat )
- ttt12 ....lemnul de la cababana (asa am procedat eu) azi l-am adus de la gater si peste
doua zile m-am apucat de constructia cabanei ............si acum dupa un an de la finalizarea
structuri se prezinta bine, fara nici o iesire in evidenta in sens negativ......desi unii spun :"
Lasa lemnul sa se usuce 2 ani sau du-l la uscator" ...eu nu am facut asa (nu zic ca nu era
bine ) dar a iesit bine.
-cateva poze cu urme si caprioarele care mi-au vizitat domeniul

Una dintre poze mariti-o

si ve-ti observa undeva prin mijlocul ei o caprioara pe care am surprins-o acum vreo 2
saptamani in padurea din spatele terenului meu. Numai bine tuturor !

Faina zona, daca sunt caprioare in apropiere e locul ideal de "refugiu".


Poti face soba in forma si configuratia care ti-o doresti, asa cum ti-a sugerat Cheluakame,
pentru incalzit, gatit, apa menajera. Limita e doar imaginatia.
Ti-am trimis un mesaj personal, verifica te rog daca a ajuns.
DA George am primit mesajul privat. Multumesc !
Postez cateva imagini special pentru tine........si nu numai
Deci, se poate ......TOTUL ESTE SA-TI DORESTI.

https://www.youtube.com/watch?v=2G9V2ato-SU
ai plita, cuptor, loc pt depozitat lemne sau pentru depozitat pisica vecinilor cand esti la
cabana.
Ar trebui dezvoltata partea pentru producerea apei menajere si incalzire cu calorifer, se face
fara probleme tinand conta ca in acest stadiu e de dimensiuni reduse.
"BACK TO NATURE "- eco-sanatos-natural......constructia lcuintelor din materiale
regenerabile VIZITEAZAhttp://www.youtube.com/watch?feature...v=WoiYJOJOH50#! ESTE
CU ADEVARAT UN DOCUMENTAR DE EXCEPTIE......(pentru cei preocupati de viitorul
generatiilor urmatoare si de o viata sanatoasa)

Problema este mai complicata . asa ceva cu greu iti poti construi in zone civilizate , din
cauza legilor care se opun si din cauza industrializarii .
Poti sa faci o casa din materialele reciclabile dar la o periferie de sat ...in rest nu se poate .

Etapa 11
Bine v-am regasit dragilor ! Asa dupa cum v-am promis, revin cu detalii in legatura cu
construirea cabanutei mele ecologice mult dorita.
A venit Primavara asa ca ma apuc de lucru, cu forte proaspete
Aceasta rtapa (facuta in Toamna trecuta) se refera la construirea peretilor " provizorii ".

Pentru asta am recuperat lemnul de la sura veche (lemn uscat si in perfecta stare) pe care lam taiat dupa dimensiunea dintre stalpii structurii cabanei pe care am batut laturi de 5x3
cm (pentru a sprijini )
Am lasat 5 cm distanta de la exterior spre interior pentru a putea izola cabana (dupa cum
imi doresc eu cu LUT= ecologic si sanatos)
Urmeaza izolarea ecologica a cabanei...............

Pregatiri pentru izolarea exterioara a cabanei.


Pentru asta am adus :
- doua remorci de lut (aproximativ 2 m cubi) COST= 100 lei
- 2 saci de pleava (resturi de la treieratul graului)
- 55 de tufe de alun drepte de 2-3-4- metrii iar la tulpina aproximativ cat coada la o lopata
pe care le-am impartit in 2 (cu ajutorul unei inventii a lui ne Nicolae vecinul). Pentru a se
crapa bine in doua, betele de alun vor fi taiate in bucati mai mici si perfect drepte.
Va urma o etapa foarte grea ......baterea jumatatilor de sipci de alun pe peretele de lemn a
cabanei si......amestecarea compozitiei cu lut si lipirea ei pe cabana.......FOARTE
INTERESANT.

Etapa 13
Astazi va voi explica totul despre izolarea exterioara a peretilor cabanei cu
LUT+NISIP+PLEAVA DE GRAU
1. Prima data a trebuit sa bat jumatatile de sipci de alun (care v-am aratat in postarea
trecuta cum se impart perfect in jumatate). Acestea se bat oblic pe peretele exterior al
cabanei cu ajutorul cuielor de 4 sau 5 cm (depinde de grosimea sipcilor). Am batut 3 cuie
intr-o sipca sde 1 metru. Ele se prind cu semirotundul spre perete si cu fata plata spre
exterior pentru a favoriza mai bine prinderea lutului de acestea si perete (primele poze)
Distanta dintre sipci (golul) este cat grosimea sipcii (4-5 cm). Eu am pus sipcile mai groase
decat le puneau bunicii si strabunicii la casele vechi,(2-3 cm grosime) deoarece eu am vrut
sa fac izolatia cu LUT de 5 cm grosime. Cu ajutorul tatalui meu am despicat in doua si batut
sipcile intr-o zi de ora 10 la 20 , la parterul cabanei.A urmat amestecarea compozitiei si
lipirea pe peretii cabanei:
2. Pe terasa cabanei (pe beton) am pus:
-10 galeti de lut
- 2 galeti de nisip fin
- 1 galeata de pleava
- apa cat cuprinde ca dupa amestecarea perfecta sa iasa o compozitie cam ca untul, ca
aluatul, ca gemul mai tare.....ceva de genul.
Trebuie amestecat foarte bine pana se omogenizeaza perfect cu ajutorul cizmelor de cauciuc

si calcat .....(tata cu lopata lua de pe margini si punea in mijloc si eu cu cizmele de cauciuc


il calcam lutul). Dupa amestecare se incarca in galeata, se ia cu mana si se arunca pe
perete de la aproximativ 30 cm , in asa fel incat sa umple golurile dintre sipci si in final sa le
acopere cu totul . Am facut aproximativ 16 ture . Dupa ce am umplut cate o parte, am udat
cu jet fin de apa lutul si cu un dreptar am inlaturat surplusul de lut (cu dreptarul misti
stanga -dreapta marunt de jos in sus )...... apoi bagi mana in apa si cu palma pe lut (il
mangai
in sens circular pana ramane fin. Este foarte placut sa lucrezi cu lutul- iti face
palma foarte fina si nu faci complicatii ca varul sau ca cimentul. Dupa ce termini cu aplicarea
si finisarea lutului astepti cateva zile cu soare puternic deoarece lutul se va usca si va crapa.
Vei face apoi o compozitie nuai din lut si apa (muruiala ) DE CE LUT ?......... pentru ca:
- este foarte sanatos
- este natural
- este ecologic
- Vara (cand Soarele ne topeste) ,in interior este racoare iar Iarna (cand afara sunt -20
grade) , aici este caldura cu ajutorul sobei
- cand este umezeala lutul o absoarbe iar cand este uscat aerul , lutul asigura un climat
placut in interiorul cabanei
- strabunicii au trait 90 ani in locuintele ecologice facute din materiale naturale.
Va doresc viata sanatoasa in locuinta ecologica ! Pe curand

Da maestre, dar bunicii aveau pereti de 40-60 cm de ofereau izolatia respectiva, la cei 5 cm
pe care ii aveti dumneavostra s-ar putea sa fie cald doar in soba ...
Eu nu inteleg un lucru. Se doreste ecologie pe de o parte, dar pe de alta parte se taie copaci
la greu si se evita o izolare moderna a cabanei, care ar da un randament mult mai bun, deci
implicit favorizeaza arderea de multe lemne pe timp de iarna. Deci in cazul asta....unde e
ecologia?
Bunicii nostri nu beneficiau de o tehnologia prea avansata, plus de asta aveau natura si
materiale la discretie. Pe vremea lor nu erau atatea despaduriri industriale, nu era atat
poluare si cele cateva lemne taiate pentru incalzire nu se simteau. Fata de ziua de azi cand
trebuie economisita fiecare resursa si trebuie profitat de cele mai noi tehnologii de izolare
[QUOTE=barladi;542273]Eu nu inteleg un lucru. Se doreste ecologie pe de o parte, dar se
evita o izolare moderna a cabanei, care ar da un randament mult mai bun./QUOTE]
barlad.... pentru mine sanatatea este pe primul loc si mai mult decat atat aleg intotdeauna
materiale naturale in schimbul polistirenului (care este raiul soarecilor) sau a vatei minerala
care este toxica (nu intru in detalii- sstudiaza subiectull ). Sunt satul la bloc de termopane ,
lavabil, polistiren si vata minerala.......cred ca nu poti compara aceste porcarii cu lemnul,
lutul, varul.
Pt. cheluakame, "bunicii aveau pereti de 40-60 cm de ofereau izolatia respectiva, la cei 5 cm

pe care ii aveti dumneavostra s-ar putea sa fie cald doar in soba ..." In primul rand vreau sa
te incunostiintez ca aceste casute vechi din lut au peretii de maxim 20 cm. In legatura cu
constructia mea vreau sa sti ca peretii acesteia, de la interior spre exterior sunt compusi (la
final) din : lambriu de 2,2 cm, foastana groasa de 8 cm ( recuperata de la sura ), izolatia de
lut de 5 cm si jumatati de bila de larice de 11 cm.......deci un total de 26,2 cm nu , dupa
cum tu rautacios fiind, ai spus ca 5 cm .......
Va doresc viata sanatoasa fara chimicale si fara produse
Eu nu inteleg un lucru. Se doreste ecologie pe de o parte, dar pe de alta parte se taie copaci
la greu si se evita o izolare moderna a cabanei, care ar da un randament mult mai bun, deci
implicit favorizeaza arderea de multe lemne pe timp de iarna. Deci in cazul asta....unde e
ecologia?
Bunicii nostri nu beneficiau de o tehnologia prea avansata, plus de asta aveau natura si
materiale la discretie. Pe vremea lor nu erau atatea despaduriri industriale, nu era atat
poluare si cele cateva lemne taiate pentru incalzire nu se simteau. Fata de ziua de azi cand
trebuie economisita fiecare resursa si trebuie profitat de cele mai noi tehnologii de izolare
D-nu barladi : se face o cabana din materiale ecologice fara a defrisa o padure sa fim
intelesi ! Padurea se taie ca vrem ca nu vrem iar la cate materiale lemnoase s au reciclat la
constructia cabanei prezentate , consider ca nu i cazul sa faceti observatii ; inainte sa
acuzati , pune ti va si plantati puieti = asa vad eu combaterea defrisarilor aiurea din tara
asta

.......... In legatura cu constructia mea vreau sa sti ca peretii acesteia, de la interior spre
exterior sunt compusi (la final) din :lambriu de 2,2 cm,foastana groasa de 8 cm
( recuperata de la sura ),izolatia de lut de 5 cm sijumatati de bila de larice de 11
cm.......deci un total de 26,2 cm nu , dupa cum tu rautacios fiind, ai spus ca 5 cm ................
Acest sistem de perete nu poate asigura impermeabilitatea la aer , decit in cei 5 cm de lut !
Din pacate si eu vad izolatia deficitara .
5 cm de lut nu pot fi decit de design , termic .....
Pt. cheluakame, "bunicii aveau pereti de 40-60 cm de ofereau izolatia respectiva, la cei 5 cm
pe care ii aveti dumneavostra s-ar putea sa fie cald doar in soba ..." In primul rand vreau sa
te incunostiintez ca aceste casute vechi din lut au peretii de maxim 20 cm. In legatura cu
constructia mea vreau sa sti ca peretii acesteia, de la interior spre exterior sunt compusi (la
final) din : lambriu de 2,2 cm, foastana groasa de 8 cm ( recuperata de la sura ), izolatia de
lut de 5 cm si jumatati de bila de larice de 11 cm.......deci un total de 26,2 cm nu , dupa cum
tu rautacios fiind, ai spus ca 5 cm .......
Va doresc viata sanatoasa fara chimicale si fara produse toxice........BACK TO NATURE
Nu am zis-o cu rautate. Nu stiu cum se construieste in alte parti, dar in zona mea, fie ca
vorbim de casa de paianta, fie ca vorbim de chiripici, grosimea minima a peretelui este cam
de 40 cm. Si casele se afla in sud, deci temperaturile sunt ceva mai ridicate.
Apoi, constructia peretelui, ar fi 2.2 cm lambriu, 8 cm de lemn, 5 de lut si interiorul nu-l
putem considera de 11 cm caci acolo avem jumate de cerc, deci zone in care grosimea este
intr-adevar de 11 cm si zone in care grosimea este de 1 cm.

Amprenta dumneavoastra la sol este de 7x5.


Considerand inaltimea 2.5 si 20% din suprafata geamuri raman ~50 mp perete. Care pe
timpul iernii ar avea o pierdere undeva la 2 kw (doar prin peretii parterului si in conditiile in
care sunt toate materialele etanse, lucru subliniat si de @Mircea G).
Mai adaugam 1 kw prin pardoseala, la tavan iar pierderi ating iar 2 kw (caci ma indoiesc ca
acolo o sa aplicati termoizolatie, probabil tot lut).
La nivelul geamurilor (considerand ca veti fi eco si veti folosi tamplarie clasica) inca 1 kw.
Ventilatie inca 1 kw. Un total aproximativ de 7-8 kw doar pentru parter.
Cum dumneavoastra vreti sa faceti si podul locuibil acesta va mai creste cu ~50%. Sa faceti
o soba de 12 kw care sa incalzeasca toata cabana inseamna undeva la 8 tone greutate si
2.5x2.5x4 metri (vorbim de soba de zidarie, din caramida plina). Pentru o saptamana de
locuit intr-o astfel de cabana ardeti cam 600 kg de lemneuscate, in conditiile in care soba ar
avea un randament >80%.
Asta deja este orice altceva dar nu ecologie ...
Numai bine si sport la treaba in continuare.
Modificare ulterioara:
Sa nu credeti ca pierderile mentionate mai sus sunt spuse aleatoriu. Sunt oarecum calculate
in functie de constructia dumneavoastra si diferentele de temperatura din zona respectiva.
Mi-e teama ca va avea probleme serioase cu crapaturile ce vor aparea in lutul subtire de
numai 5 cm. Poate daca folosea paie in loc de pleava...nu-i bai se poate pune polistiren
numaidecat !
Cele bune !

Ideea era ca dumnealui dorea ceva ECO. Lucru posibil, dar trebuia planificat de la inceput.

http://1.bp.blogspot.com/_Y9gBA7jdZR...wBaleAdobe.jpg