You are on page 1of 47

www.dacoromanica.

ro

1866

1936
www.dacoromanica.ro

CE NI ESTE DINASTIA
.

gelci

Dinastia, transmiterea nu numai a puterilor, dar


i a traditiei i a responsabilitatii intr'o familie guvernand din mila lui Dumnezeu" odinioara,
4
astazi i cu adaosul unei vointi nationale" care nu
red
trebuie inoiti la fiecare alegere, a fost, de la inceput,
temeiul vietii oranduite a poporului romanesc.
,et. ;
.
Ea nu se datorete unui imprumut de aiurea, ci
I%
unui fenomen adanc in sufletul insui al acestui popor. El nu vine nici de la pastrarea in forma populara a amintirilor romane in
legatura cu Imparatul care la Roma, de atatea ori, iera numai din proclamarea de catre legiuni. Originea lui vine de la stransa legatura intre motenirea
pamantului i motenirea scaunului domnesc, din principiul ereditatii prin care
singura se pot realiza marile lucruri temeinice. Monean, motean, motenitor
de tron cunt conceptii nedespartite.
De la inceput am statornicit pastrarea autoritatii supreme, activa i nu
presidentiala, cum vor unii, in cei can erau os de Domn", cu dreptul doar de
k.

www.dacoromanica.ro

a face alegerea intre aceia can plecau de la stapanitorul terii. Fanariotii inii,
vorbind grecete, au cautat sa-i indreptateasca prezenta pe tronurile marilor
Domni roman prin coborarea oricat de departata dintr'inii, i noile familii,
legandu-se de Mavrocordati, se puneau prin ei in legatura cu trecutul nostru
dinastic.
Cand insa a venit vremea Domnilor numiti, in puterea noilor tratate, de
Sultan cu voia Imparatului ortodox din Petersburg, cand, astfel, s'a deschis oricui putinta de a ravni la locul cel mai inalt, cand la orizont se desemna primejdia anexarii de catre Rui, atunci s'a ivit ideia aa-numitei dinastii strain,
dar occidentals, i nici austriaca. De f apt era cererea unui coborator de semintie ilustra pentru ca s-1 adoptam.
Adoptarea prin natiune a incercat catre vlastare latine: printul Napoleon
i un coborator aezat in Rusia al lui Eugeniu de Beauharnais, fiul adoptiv
al ac,eluiati Imparat al Francezilor. Ea s'a oprit asupra unui Hohenzollern de
la Rin, nu fiindcli era german, ci fiindca, in legatura cu celalt Napoleon, se
cobora din aceiai Beauharnais i din Murat, inrudit cu Napoleonizii.
Carol I-iu, om de un inalt simt al misiunii sale, a venit cu un program
de realizari imperiale, intru toate asemenea cu acela de vaste creatiuni care
face onoarea lui Napoleon al III-lea. Casatoria motenitorului sau cu o prin.

www.dacoromanica.ro

cesa engleza, avand i sange rusesc, arata aceiasi grip de a tinea dinastia la o
parte de orice hegemonie strains, de a ni-o 'Astra noua.
Numele lui Mihai Viteazul dat copilului celui de al doilea mostenitor de
tron insemna intrarea nu numai in traditia romaneasca, dar si in cele mai energice amintiri ale ei si o juruinta a pastra ceia ce se castigase, pe drumul
stralucitului erou, de al doilea rege al Romaniei. Si, in sfarsit, conditiile impure de soarta, care iii are tainicele ei socoteli, in care Carol al II-lea si a reelpatat mostenirea represinta o noua adoptare de tara insasi a neamului pe care
1-am ales not la 1866 i pe care, castigandu-i marile insusiri de vointa si de
cumpanire, ni 1-am insusit, dinastie si tara contopindu-se pe deplin.
N. IORGA

www.dacoromanica.ro

).111.-

F-

INTRAREA IN TARA A PRINCIPELUI


CAROL DE HOHENZOLLERN

\
.

.toscv,c_,

-**)

e.,9, ,If

iloi-'";51".' ,
,

, ri'f/Cig

CAROL I DOMNITORUL ROMANIEI

'::-'1
NC''
.....idA

INTRAREA DOMNITORULUI CAROL


IN BUCURE*T1

COLIECTIA ADRIAN C. CORBU

www.dacoromanica.ro

..

;
6

' a

to

,.._

...

10,
r.

,t, -

. -"Tr- _:,

.1;7.....7.-i174_,_;,...s

.,

4,
v.
6i
....V ,.t.,,,k.
..,

GAW
.'.?-'*b.,, .f. .- ,si
..,...."........
:!

.,...

,.,

4,,,. 44;..

..,,,

:IT. -

:..::

\A\\
\,11j

CAROL 1. DOMNITORUL ROMANIEI

ELISABETA, PRINCIPESA ROMANIEI

www.dacoromanica.ro

COLECTIA ADRIAN C. CORBU

PRINCIPELE CAROL LA PORAD1M. 1877

www.dacoromanica.ro

INTRAREA DOMNITORULUI CAROL IN PLEVNA

www.dacoromanica.ro

COLECTIA ADRIAN C. CORR('

A1

J`Pif:

-4

rev

LiTlv.7A

1
.

aoi
.

'4`
rs,

1.

.. .4-

liz

t-;

.7.

'1

VIZITA IMPARATULUI FRANZ-JOSEPH LA SINAIA, 1894

www.dacoromanica.ro

-,)

nr

tt
1.40

111P

9 r.

rs,..

ft,a
.

VIZITA REGELUI GUSTAV AL SUEDIEI SI A PRINCIPELUI WILHELM


DE HOHENZOLLERN, SINAIA 1 9 1 0

www.dacoromanica.ro

es
. 010"

.ao.

-.;

..45%1/

LI

&4
Pr

JAI

PRINCIPELE MOSTENITOR FERDINAND CU PRINCIPELE CAROL


SI PRINCIPESA ELISABETA

www.dacoromanica.ro

r0,

fit 4%*0

LI

2,

11

II

,,

4
LI

77

Itiro
-:g

le

tf

140

74

".
.v.iorzn,tr

- 112i

"74

.1114
1111

'(47

7*-0;4644441446

aelp.'*;;,,41e
.
.14C1'

AlICSIZY

44tit:

REGELE CAROL I CU PRINCIPII CAROL $1 ELISABETA

www.dacoromanica.ro

A,

.M

mac,

11

vp

to,

OP'

AIL tr,,,,

.
..,

'

% -:'

... \
. .,

..

!"
r; Ptalio

. .6

-,; i

.,,

....1 44; lir

o ,,
,.

co

eI

39

C.)

.4

417' 1

IN. ils

'i

'I

0U
2

--;,..

.1

'`,- l's'ilt"+,
110.--

11

1.0
5

.4.....--...

1
1.4

'Q

,..

ee1 mil,'
xt: '
VIZITA MARELUI DUCE NICOLAE NICOLAEVICI
:
,.

I ' ..

www.dacoromanica.ro
.,.

Ri

ad

a'
.1

'

.41P.

41

133

OW

i00!"...rbAi"

VIZITA ARCHIDUCELUI FRANTZ FERDINAND, SINAIA 1909

www.dacoromanica.ro

4.2

"1

A
v.

a,
tl

VIZITA TARULU1 NICULAE 11, CONSTANTA 1914

www.dacoromanica.ro

.k

"...

..1

.rd

s 't
VIZITA FAMILIEI REGALE IN TINUTURILE UNARM 1913

www.dacoromanica.ro

14

,10114:k

.*-t1
'41

91%.

Aft

/ 411

*VTR

REGELE FERDINAND I

I REGINA MARIA INCORONATI LA ALBA-IULIA

www.dacoromanica.ro

7
ribra

9, n

IIK b \
..010.0.

FA.

' ..

::-

...

'"'

IV

vg.,

. t27
t' .;i 44 10

fillirr.
....,:.

.
e.

r''''

...

.., .
*
.. 4
ti 4. ........ -..,,.., . ..i . #. .'

KA

<,'

ese .

'....;i..., 4.-

.k
....N

:13
4- .

,' .

,,.

;...

.0

..-

,...411......,-.4

,4 ..

.:
.

r.

,, .

44;2',. fl7,.,.:i:

..:71.

A,

,..

...

f- 1%.
ft,

'...t ......

...

-...

.
'...A.

)2' '... :

1 -... ......
AO; ..

"

7 :..

,par

We

,.It,..

Pe" .41 .z.,

' -,
-.4-

'..

,.e.5.-

.'"14:::...7.1..,,
.1,...;14

.--.:,."...:-...-.....,:::::,..k.
. ... .e... 7

I,

if:

-ierr.r.
4....--..".FtE.GELE. FERDINAND I $1 PRI'NCIPE.I.E. CAR01_. PE. FRONT, I 9 I 7
www.dacoromanica.ro

..

771

-44

2
07.4.4

-- 71-

ND.

7.. 15; r4ri


7; IF
VC4, '
111

tAA

rib

.t _
\a%

la;

"elk

,
106,7

?\Nt
-4714

REGELE FERDINAND I DECORAND DRAPELUL UNUI REGIMENT

www.dacoromanica.ro

1411V
!i..4

"54

"sr

4i.

Or

1917 RANITII, INGRIJIND MARIA REGINA

www.dacoromanica.ro

vf !

I4

I.'. 1;. - --,.

.
4

f
:fp

rt._
0 aR

..

;C.,41;.---:

r: '

r fro

-.

_IQ

"
t. de,"

...ii / fi
k.tgi
Ai 1
..- it ...,

(r

'

'i

',
Na:
Ari

N
A

ktIp

9
rUad

b:

'4 7<

REGELE FERDINAND PRIVESTE BOMBARDAMENTUL, TG.-OCNA 1917

www.dacoromanica.ro

LI

411. I;
..1111,1

.P3!

4-.1-

"

NEW

tt

..

el....0 gm-

IC
os,

rt. It

1.1

t
REGELE FERDINAND I LA VERDEA, i 917

www.dacoromanica.ro

IWAMCVS:TCY/AWM

Ls_am_s_amemialc

re.

,
c.

N
7.r.
I

'.411

0'
o

.s.

pa
.

016.

1%17

.4.

-17"er'
O

44. 5

PRINCIPELE CAROL PE FRONT

www.dacoromanica.ro

,7

.,:

.t.'

i.

.1.

X. "

,o`
``,

:
4

kr

A kg Nartir-

QiI

1" ,

114

'4.;

s,
4

000,,

'

40,

or'

4.

4
4, XI

16'

ti
7,t)

'4110

REGELE FERDINAND I PE FRONT

www.dacoromanica.ro

.4,11111t

PE.

REGELE FERDINAND 1 PE FRONT 1NSPECTAND TRUPELE

REGELE FERDINAND I

FRONT INSPECTAND TRUPELE

www.dacoromanica.ro

So

Yc

;
1:

dm,
_

REGELE FERDINAND 1 SI PRINCIPELE CAROL INTRETINANDU-SE CU


REPREZENTANTII MISIUNILOR STRAINE

www.dacoromanica.ro

ly

..,

ikZb-

'1
1.

_.

t.

PRINCIPELE CAROL LA DIVIZIA 13 PADURENI, AUGUST 1917

www.dacoromanica.ro

v... -

7.4

pb
1
01-1
-

'49

INSPECTIE PE FRONT

www.dacoromanica.ro

vt iuir ....,.

ti4).?1-,-.
t
p..

Ve

'1'..1 ,i,

61

k.

.,r-

1
P

..;

rf .

'

.111

a.
41.

-.

LAgi

.. 0.!

-,41

tx,

.
0%.

-1

11

-.f?

www.dacoromanica.ro

INSPECTIE PE FRONT

pal

ti'

-31

()

A;

ti

,
,

16'

...
.

,
4.

3,

,,t,

ii...
.:.

,....

NiNg

.,

VI

t--q
.' '
4

-*"..firzi 73,,
.

....)

"*.../.41r-"
_

e,AA

,..

,-,-, A

aft,

44.0

-m

,-

..

,I

;I

..' !le'? !.'.._% .'

REGELE FERDINAND I $1 PRINCIPII CAROL SI NICOLAE PE FRONT


.

www.dacoromanica.ro

"rr

.00.
1#1P-

ft
1NCORONAREA LA ALBA-IULIA

www.dacoromanica.ro

1N31210 iflIABILLX3 31IdS 1:10dVA 3d -101IVD 313dIDNI2Id


.

0
i`

r
r

-*P1

i"

.
11"1"1"."1-1.1.'

ca

,Tp."7"r

44.

ry

144

4,"1.

PRINCIPELE CAROL PE VAPOR SPRE EXTREMUL ORIENT

www.dacoromanica.ro

.`

^.; taff

PRINCIPELE CAROL TRECE IN REVISTA COMPANIA DE ONOARE


IN GARA CAIRO

www.dacoromanica.ro

PRINCIPELE CAROL IN JAPONIA

www.dacoromanica.ro

.<'

44.
"F's

C?

44:
4*
.

41111111.111:111.'....4

f"

g'r-

_x
11:'#T;

rY

(jf
.10

M. S. REGELE CAROL II

www.dacoromanica.ro

-:

(4. (;*:"I'

V,

.1)!

a
4,
A

', 1.1:6Y:

,
fn

iC

.'

4.

`''ak

.,

''''

'

"

4i

" 11

eu

,)

,..

?re- .,
',Jr,"

$:

y,.,

.S

ift

0,

tir

pl
-1

.. '' %

,
1,

,1"

-.?

rttAx.
.

:,

Or

,,.4

a 7r4

.0.0

....

0
wk

.:1

.'

.....

LL,

rZi

M. S. REGELE CAROL 11 Si VOEVC3DUL MIHAI LA SARMISEGETUZA


;VI

www.dacoromanica.ro

www.dacoromanica.ro

www.dacoromanica.ro

1..

.1)01,1i'f

t RI

.1 '....4 ''

Nif '

....

PEr

1, 1.
i".
c;.

1)

-2

.--

I,

Mg/
rri
rri

cz 0
7:1

< r-

<
rri

00

c'

z_
C >
7_1 t-

>

z
y.

c.

k
-1P1

M. S. REGELE CAROL II 51 VOEVODUL MIHAI LA INAUGURAREA

UNIVERSITATII DIN CERNAUTI

www.dacoromanica.ro

www.dacoromanica.ro

iii

it:

104

'r

a
FIN

el&

tzi
ft:03t.. .44

M. S. REGELE CAROL 11 LA INAUGURAREA MONUMENTULUI


ECATERINEI
TEODORIU LA TG.-JIU
www.dacoromanica.ro

g
fl"

1 .4

/i

M. S. REGELE CAROL II PRIMIND JURAMANTUL STRAJERILOR


of

' 00

':Z2!'

C.. 4 .

.**It

4.

?
.

M. S. REGELE CAROL II $I VOEVODUL MIHAI LA SFINTIREA


EPISCOPIEI DIN BALTI

www.dacoromanica.ro

i;moner

.411

f,

M. S. REGELE CAROL II LA PARADA DE 10 MA!

%
.

M. S. REGELE CAROL II $1 PRINCIPELE NICOLAE INSPECTAND


AVIATIA MILITARA

www.dacoromanica.ro

Oi.A.

IF

"

I' 41'
Am.

11

r,

"...Vey

-""

Isz
V

1142
10:V,

,,,.

--is

f.

.,
_

'a.

14.,

"

r$lil''Arr
M. S. RECFI F CAROL II VIZITEAZA EXPOZITIA DIN PARCUL CAROL I
CU OCAZIA
PRIMEI LUNI A BUCURESTILOR
www.dacoromanica.ro

:.
-

-110.., A

.`"

"

1:

'11
1.%T.
o

M. S. REGELE CAROL II INAUGUREAZA GRADINA BOTANICA

www.dacoromanica.ro

G.? 54

S'AU TIPARIT DIN ACEST


ALBUM, CU OCAZIA LUNEI
BUCURE$TILOR", 5000 EX.
PE HARTIE VELINA MATA.

9 MAI - 9 IUNIE 1936

INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE LUCEAFARUL" S. A. BUCURESTI

www.dacoromanica.ro