Ereditate versus mediu – influenţe asupra comportamenului uman

- Seminar Genetica comportamentului uman 11.03.2009

Cristina Pop Universitatea de Vest Timişoara Facultatea de Psihologie şi Sociologie, Specializarea Psihologie

Ereditate versus mediu – influenţe asupra comportamentului uman

Noţiuni introductive
În studiul dezvoltării omului, atât ca specie, cât şi ca individ, dezvoltarea geneticii ca ştiinţă aduce nu numai cunoştinţe edificatoare ci şi noi întrebări. Dintre acestea, cele mai prezente în lumea ştiinţifică, şi nu numai, se referă la modurile în care ereditatea şi mediul determină formarea unui individ, care este raportul de forţe între aceste două surse de influenţă, dar şi în ce fel pot ele acţiona una asupra celeilalte. Ereditatea se defineşte ca transmiterea caracterelor fizice şi psihice ale părinţilor la descendenţi (Sillamy, 1998). Chiar fără a apela la cunoştinţele relativ recente despre mecanismele genetice, moştenirea unor caracteristici înnăscute de la părinţi, intuită încă din antichitate, poate fi observată şi din fenomene ca existenţa „marilor familii” (exemplul familiei Bach fiind poate cel mai cunoscut, cu 15 compozitori talentaţi în decurs de 5 generaţii) sau universalitatea expresiilor faciale la om (Munteanu, 1998). O noţiune complementară eredităţii este cea de variabilitate, care se referă la diferenţele dintre indivizi, ce pot fi sau nu determinate genetic. Sillamy (1998) defineşte mediul ca spaţiu de viaţă în care se exercită influenţele cosmice, socioeconomice, educative etc. şi în care se realizează schimburile psihoafective între indivizi. În genetica comportamentului uman, se vorbeşte despre mediu în sensul cel mai larg, făcându-se referire la factori de mediu de câte ori nu poate fi vorba de factori genetici implicaţi în caracterele studiate (Oancea-Ursu, 1985). Plomin, DeFries, McClearn (2008) aduc o ramificare a acestui ultim termen în contextul geneticii, vorbind despre un mediu comun, urmărit atunci când se studiază variaţii în cadrul unei familii ce nu au o explicaţie genetică, şi despre un mediu specific, caracteristic pentru fiecare individ în parte. În studiul geneticii, un rol important îl are noţiunea de genotip, definind constituţia genetică a unui organism. Rezultatul manifest al interacţiunii dintre genotip şi mediu poartă numele de fenotip şi se constituie în ansamblul caracterelor morfologice, fiziologice, biochimice, psihologice şi comportamentale ale unui organism.

Metode de studiu ale influenţelor ereditare şi de mediu
Mare parte din studiile de genetică au fost desfăşurate pe animale. Plomin et al. (2008) enumeră câteva astfel de cercetări cu rezultate edificatoare, cum este cea prin care înmulţirea unor şoareci prin selecţie pe baza valorilor minime, respectiv maxime, ale indicilor măsurabili ai unor comportamente a condus la accentuarea din ce în ce mai pronunţată a caracteristicilor respective de la o generaţie la alta. Psihicul uman fiind însă mult mai complex, influenţa mediului asupra fenotipului devine şi ea o problemă mai complexă decât în cazul animalelor. Studiile pe oameni sunt mult mai dificil de efectuat, cercetătorul neavând posibilitatea de a controla nici fondul genetic, nici mediul în care se dezvoltă subiecţii săi. Oancea-Ursu (1985) identifică următoarele trei principale metode de cercetare folosite în investigarea raportului ereditate – mediu:

-1-

Ereditate versus mediu – influenţe asupra comportamentului uman

1.Metoda gemelară Gemenii monozigoţi oferă un bun material de studiu în acest domeniu, întrucât fondul lor genetic este identic. Orice diferenţe observate între doi sau mai mulţi gemeni monovitelini vor fi deci induse de mediu. Un interes deosebit îl prezintă cazurile în care aceşti fraţi sunt crescuţi de mici în medii diferite. Atunci când se studiază corelaţia între prezenţa unor caractere la gemeni monozigoţi, căutând în ea dovezi ale influenţei eredităţii, se utilizează de obicei ca grup de control perechi de gemeni dizigoţi sau fraternali, care au un fond genetic comun doar în proporţie de 50%, dar prezintă caracteristici de mediu comun mai pronunţate decât simplii fraţi (fiind născuţi în acelaşi timp, ei au aceeaşi poziţie în ierarhia familiei după vârstă şi evoluează în paralel prin diferitele stadii de dezvoltare). Această metodă prezintă câteva dezavantaje. Primul dintre ele este dificultatea de a forma un eşantion suficient de numeros, doar una din 80-100 de naşteri producând gemeni (monozigoţi doar una din 240). Este şi mai dificil de studiat gemeni monozigoţi crescuţi separat, întrucât părinţii şi chiar societatea depun un efort mai mare în cazul lor pentru a nu-i despărţi. Munteanu (1998) menţionează printre aceste dezavantaje şi „efectul cercului închis”, o particularitate în dezvoltarea gemenilor care ar putea afecta reprezentativitatea lor ca subiecţi şi deci generalitatea rezultatelor acestor studii. 2.Studiul adopţiilor Studiind un copil crescut de o familie adoptivă, se pot separa în bună măsură influenţele eredităţii, observate prin compararea caracterelor copilului cu cele ale părinţilor biologici, de influenţele mediului, desprinse din caracteristicile familiei adoptive. Nici această metodă nu este lipsită de dezavantaje, după cum arată Plomin et al. (2008). Pe de o parte, deseori datele despre părinţii biologici sunt indisponibile sau insuficiente. Pe de altă parte, dacă selecţia familiei adoptive nu a fost aleatoare, ci a urmărit plasarea copilului într-un mediu similar celui din familia biologică, separarea factorilor de mediu de cei ereditari devine mult mai slabă. Nu în ultimul rând, numărul de adopţii este în scădere pe măsură ce societăţile contemporane acceptă mamele necăsătorite, iar metodele de contracepţie previn sarcinile nedorite; se ajunge astfel la o diminuare treptată a numărului de subiecţi pentru acest tip de cercetări. Oancea-Ursu (1985) adaugă aici şi studiile pe copii neînrudiţi biologic şi crescuţi în medii instituţionalizate, precizând că aceste cercetări au dus în general la rezultate similare celor pe populaţii selectate aleator. 3.Studiul emigranţilor Alte cercetări au urmărit copiii cuplurilor de emigranţi din ţări europene sau sud-americane în SUA şi modul în care aceştia diferă de părinţii lor în privinţe considerate specifice pentru populaţia lor de provenienţă. S-au observat astfel diferenţe semnificative privind forma capului sau înălţimea, punându-se aceste variaţii pe seama mediului diferit de care au avut parte copiii prin comparaţie cu părinţii lor. -2-

Ereditate versus mediu – influenţe asupra comportamentului uman

Rezultate ale cercetărilor în domeniu
Complexitatea problemei ereditate versus mediu poate fi ilustrată prin următorul exemplu (Oancea-Ursu, 1985). S-a demonstrat că gemenii monozigoţi crescuţi împreună au o corelaţie uşor mai ridicată a nivelului de inteligenţă decât cei crescuţi separat; se observă aici influenţa mediului asupra inteligenţei. În acelaşi timp, monovitelinii crescuţi separat au o corelaţie a nivelului de inteligenţă mai crescută decât gemenii fraternali crescuţi împreună, acesta fiind un argument în favoarea influenţei eredităţii. Studiile în domeniu pot fi clasificate în funcţie de obiectivul lor după cum urmează: – unele caută să determine influenţe genetice asupra fenotipului; – altele sunt axate pe descoperirea factorilor de mediu care determină fenotipul; – un alt scop poate fi urmărirea unor corelaţii între genotip şi mediu; – în fine, alte cercetări investighează interacţiunea dintre ereditate şi mediu. În continuare voi prezenta exemple din fiecare categorie de studii, împreună cu scurte precizări teoretice necesare pentru fiecare caz, aşa cum sunt descrise de Plomin et al. (2008). 1.Influenţe ale eredităţii Majoritatea cercetărilor pe copii adoptaţi au arătat că factorii genetici au un rol determinant pentru diferite trăsături psihologice. Un exemplu este cel care vizează nivelul de inteligenţă al copilului, comparat cu inteligenţa părinţilor şi a fraţilor biologici, pe de o parte, şi a părinţilor şi fraţilor din familia adoptivă, pe de altă parte. Aceste rezultate au fost mai departe confruntate cu corelaţiile obţinute pentru copiii crescuţi de părinţii biologici (în cazul lor făcându-se un singur rând de corelaţii pentru părinţi şi unul pentru fraţi, nemaifiind cazul de a separa mediul de ereditate). Corelaţiile cele mai ridicate au fost, cum era de aşteptat, în cazul din urmă. Pe de altă parte, corelaţiile asociate eredităţii, respectiv mediului, observate la copiii adoptaţi, se situează fiecare la jumătatea celor de la copiii crescuţi de părinţii biologici. S-a tras de aici concluzia că ponderea factorilor genetici şi a celor de mediu este aproximativ egală în dezvoltarea inteligenţei; ulterior s-a arătat că raportul acesta este valid în copilărie, urmând ca mai târziu să rămână valabilă doar determinarea genetică. Un alt studiu se referă la schizofrenie şi demonstrează că riscul copiilor mamelor schizofrenice de a dezvolta această boală este egal (10%) şi dacă sunt crescuţi de părinţii biologici, şi dacă sunt adoptaţi. Se observă aşadar o influenţă evidentă a eredităţii, în timp ce mediul nu pare să intervină în această situaţie. Olaru (2008) atrage atenţia că, pe măsură ce se dezvoltă tehnicile de investigare genetică, iar oamenii sunt tot mai conştienţi de importanţa eredităţii, creşte presiunea asupra părinţilor privind zestrea genetică pe care o transmit. Presiunea aceasta poate veni atât din preocupările viitorilor părinţi, cât şi dinspre societate, care ar putea ajunge să pretindă înlăturarea acelor componente indezirabile transmise genetic. Autorul dă exemplul unei familii daneze în care 14 indivizi cu comportament pronunţat violent au fost depistaţi în 5 generaţii. Ţinând cont de asocierea acestui comportament cu o anumită mutaţie genetică, el întreabă dacă este obligaţia familiilor cu risc să folosească metode de reproducere care permit efectuarea testului genetic (inseminarea artificială) şi, mai departe, eliminarea embrionilor la care se descoperă mutaţia respectivă. Studiul influenţei factorilor genetici are deci repercusiuni pe o scară mult mai largă decât sfera ştiinţifică. -3-

Ereditate versus mediu – influenţe asupra comportamentului uman

2.Influenţa factorilor de mediu Încercările de a explica asemănările între membrii unei familii prin împărtăşirea unui mediu comun nu au dus la rezultate mulţumitoare. Studiind fraţii din familii cu adopţii s-a constatat că mediul e responsabil pentru 25% din variaţia nivelului de inteligenţă, dar această influenţă se manifestă doar în copilărie. Mai productive s-au dovedit cercetările care urmăresc variaţiile produse de mediul specific, cel neîmpărtăşit. O problemă aici este definirea acestui tip de mediu. Există anumite componente care, la prima vedere, ţin de mediul comun – fraţii ai căror părinţi divorţează împart, aparent, aceeaşi experienţă de viaţă în acest sens. Dar experienţa lor subiectivă diferă, fiecare fiind afectat într-un anume mod de eveniment şi percepându-l într-un fel propriu. De aceea, inclusiv aceste evenimente trăite în comun pot fi interpretate ca parte din mediul specific. Alţi factori cuprinşi aici sunt experienţele din afara vieţii de familie, accidente, boli, factori perinatali. Două studii pe gemeni monozigoţi crescuţi împreună exemplifică efectele mediului neîmpărtăşit. Primul arată că greutatea diferită la naştere între gemeni corelează cu diferenţe privind performanţele şcolare şi comportamente problematice la vârsta de 7 ani. Cel de-al doilea identifică drept cauze pentru nivelele diferite de anxietate (între gemeni) la vârsta şcolară mai multe componente de mediu specific: experienţe şcolare negative, respingerea din partea copiilor de aceeaşi vârstă, factori perinatali, boli, accidente. 3.Corelaţia genotip – mediu Studiile centrate pe mediul neîmpărtăşit au evidenţiat că, deşi părinţii raportează comportamentul lor ca fiind similar faţă toţi fiii sau fiicele lor, copiii percep foarte diferit relaţia lor cu părinţii faţă de relaţia fraţilor cu aceştia. Diferenţele au fost confirmate de observaţia condusă de cercetători şi au fost corelate cu elemente ale fenotipului copiilor. S-a observat, de exemplu, o asociere între comportamentul negativ din partea mamei faţă de copil şi comportamente anti-sociale ale acestuia. Iniţial, rezultatul obţinut a fost pus pe seama influenţei mediului specific. Dar a apărut apoi întrebarea dacă diferenţele în comportamentul părinţilor sunt factori ce ţin strict de mediu sau se manifestă în ele şi factori genetici. Concluziile ulterioare au nuanţat problema sub următoarele două aspecte: – pe de o parte, diferenţele (inclusiv genetice) între fraţi produc reacţii diferite din partea părinţilor faţă de copiii lor; – pe de altă parte, percepţia comportamentului parental este mediată genetic prin intermediul personalităţii. Sunt descrise trei tipuri de corelaţii: – pasivă: genotip corelat cu mediul familial (exemplul părinţilor cu talent muzical care îşi cresc copilul oferindu-i educaţie muzicală); – evocativă: reacţie din partea altor persoane din mediu la caracteristici ale individului determinate genetic (copilul are calităţi muzicale dar care sunt descoperite doar la şcoală); – activă: individul caută activ sau creează mediul corelat cu înclinaţiile sale determinate genetic (deşi nu este „descoperit” de altcineva ca un talent muzical, el îşi identifică această calitate şi o valorifică din proprie iniţiativă). -4-

Ereditate versus mediu – influenţe asupra comportamentului uman

Cercetările din această categorie au demonstrat că fondul genetic mediază numeroase componente ale mediului: stresul asociat evenimentelor asupra cărora avem un oarecare control, alegerea prietenilor (influenţa genetică creşte începând din adolescenţă), expunerea la droguri sau la traume, accidentele în copilărie, divorţul, mediul de lucru etc. 4.Interacţiunea ereditate – mediu Mergând chiar mai departe de corelaţiile menţionate anterior, se poate spune că efectul mediului asupra fenotipului e influenţat de genotip şi totodată efectul genotipului asupra fenotipului e influenţat de mediu. Factori genetici şi de mediu ce ar produce separat anumite efecte, atunci când se manifestă simultan pot amplifica acest efect sau, dimpotrivă, îl pot diminua semnificativ. Un exemplu este cel al riscului de condamnări penale pentru copiii adoptaţi ai căror părinţi biologici sau adoptivi au avut astfel de condamnări. Riscul este crescut şi în cazul în care influenţa vine dinspre părinţii biologici, şi dinspre cei adoptivi, dar este cel mai ridicat în situaţia în care şi unii părinţi, şi ceilalţi au avut astfel de condamnări. Un alt studiu pe adopţii a urmărit riscul pentru tulburări de comportament în adolescenţă. Riscul genetic era dat de părinţi biologici cu diagnostic de personalitate anti-socială sau dependenţă de droguri. Riscul de mediu era reprezentat de probleme maritale, legale sau psihiatrice ale părinţilor adoptivi. Rezultatul a arătat că adolescenţii cu risc genetic ridicat au fost mai sensibili la influenţa stresului din mediul familial adoptiv, iar cei cu risc genetic scăzut nu au fost afectaţi de stresul din mediu. Astfel de interacţiuni nu au fost identificate în studiile vizând inteligenţa efectuate pe copii adoptaţi. Studii gemelare din această categorie au demonstrat că riscul genetic privind alcoolismul e potenţat într-un mediu permisiv, iar comportamentul anti-social cu determinare genetică se moşteneşte mai ales în familiile cu situaţie economică bună.

Concluzii
Fără îndoială că fiecare dintre noi este un produs atât al eredităţii, cât şi al mediului. Este interesant şi important de descoperit modurile specifice în care aceşti doi determinanţi influenţează ceea ce devenim ca persoane, precum şi interacţiunea dintre factorii genetici şi cei de mediu. O diferenţă, încă prezentă, între abordarea geneticii umane şi cea a celorlalte specii, este că în privinţa oamenilor se intervine mult mai puţin – şi doar în cazuri extreme – în selecţia pe bază genetică. Când, dacă şi în ce fel va fi trecută această graniţă – rămân întrebări importante care ne privesc pe toţi şi care ar putea schimba radical evoluţia speciei umane.

-5-

Ereditate versus mediu – influenţe asupra comportamentului uman

Bibliografie

Munteanu, A. (1998). Psihologia copilului şi a adolescentului. Timişoara: Editura Augusta Oancea-Ursu, G. (1985). Ereditatea şi mediul în formarea personalităţii. Timişoara: Editura Facla Olaru, B. (2008). Principiul libertăţii reproductive. Consecinţe asupra responsabilităţii parentale. În Olaru, B. (coord.) Controverse etice în epoca biotehnologiilor (p. 115-146). Iaşi: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Plomin, R., DeFries, J., McClearn, G. (2008). Behavorial Genetics. New York: Editura Worth Publishers Sillamy, N. (1998). Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic

-6-

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful