You are on page 1of 11

1

EDUCATIA SI DEZVOLTAREA PSIHOFIZICA


CUPRINS

1. Fundamentele psihomotricitatii
2. Principiile dezvoltarii psihofizice
3. Joc si psihomotricitate
4. Psihomotricitatea: obiective, caracteristici evolutive,
corolare educationale
5. Psihometrie si psihomotricitate:
Evaluarea nivelului global al dezvoltarii motorii a copilului

EDUCATIA SI DEZVOLTAREA PSIHOFIZICA


1. Fundamentele psihomotricitatii
Argumente:
I. Corpul uman este un axis mundi... El este si nu este...
Corpul uman este implicat in toate procesele cognitive, afective si
psihomotrice; aproape totul trece prin corpul uman. Corpului I se asociaza
experienta fizica, el reprezinta conditie si mijloc de invatare si pentru invatare.
Daca invocam principiile scolii active, este de observat ca dinamica
cunoasterii nu este o interfata neutra; corpul uman este o trambulina experimentala,
o sursa generatoare de cunoastere, el este purtator si vector al cunoasterii umane.
De regula, corpul uman este primul obiect al cunoasterii si de cunoastere.
Se vorbeste despre corp ca despre o propedeutica a intelectului si de aici
rezulta intensificarea functiilor si a instrumentelor de cunoastere, acceptata fiind
premisa ca nu putem ignora corpul.
S-a instituit astazi un concept nou: conceptul de invatare corporala si
invatare prin experienta fizica si aceasta nu numai in cadrul pedagogiei
sportului ci si in cadrul pedagogiei teoretice.
Corpul reprezinta o suma de informatii pe care o poate comunica prin limbaj
propriu si nu este lipsita de importanta regia corpului ca suport al invatarii.
II. Functiile motrice sunt fundamentale in activitatea sociala si
comportamentul uman. Rudimentare ca structura in debutul ontogenezei umane, ele
evolueaza progresiv in cursul copilariei, atingand niveluri de integrare din ce in ce
mai ierarhizate si din ce in ce mai diferentiate.
III. Esenta procesului evolutiv complex al psihomotricitatii arata eminamente
ca el ramane subordonat maturitatii nervoase si se afla in relatii permanente cu
inteligenta, afectivitatea, mediul propriu al individului si educatia sa.
De aici rezulta o prima consecinta: orice examinare a planului psihofizic se va
face dintr-o perspectiva globala, surprinzand continuitatile si evolutiile calitative,
complexitatea si diferentierile, corespondentele legice intre structurile foarte diferite
cum ar fi fenomenele mentale, reactiile psihomotrice si cele fiziologice. Tocmai de
aceea, intreaga problematica a probelor psihomotrice are o valoare semnificativa
pentru prognoza evolutiei intelectuale a copilului, precum si pentru alegerea
strategiilor educative.
NOTA: De exemplu, pornind de la aceasta ipoteza, se poate constata ca, daca
dupa 3 luni copilul e capabil sa-si mentina singur pozitia capului, iar dupa 10,14 luni
incepe sa mearga avem semnale informale cu privire la normalitatea psihomotrica.
Prin normalitatea psihomotrica introducem valori cu privire la evolutia sa
intelectuala, iar prezenta unor semne patologice in plan motor evoca un posibil
retard mental. Paralelismul sau cvasiparalelismul strans intre evolutia motrica si
evolutia intelectuala nu se confirma insa totdeauna in practica.
2. Principiile dezvoltarii psihofizice

In literatura de specialitate se accepta ca principiile fundamentale ale


cresterii si dezvoltarii psihofizice sunt:
1. cresterea cefalocaudala
2. dezvoltarea proximodistala
3. diferentierea-integrarea.
Conectate acestor principii sunt normele care guverneaza acest tip structural
de dezvoltare, norme ce opereaza drept modele, pattern-uri tipice care descriu
drumul celor mai importante deprinderi si abilitati psihomotrice si atributele
dezvoltarii, aproximand varstele la care ele se dezvolta.
Explicit aceste norme vizeaza:
modelele dezvoltarii: in primii ani ai dezvoltarii copiii prezinta trasaturi extensive
in schimbarile dezvoltante, ce se diferentiaza progresiv intre baieti si fete;
dezvoltarea motorie propriu-zisa, care are la baza efecte cumulative datorate
exercitiului, antrenamentului dirijat, educatiei specifice;
valorile descriptive si nu explicative ale naturii umane ce pot fi utilizate drept
probe pentru testele diagnostice, desi modelele dezvoltarii individuale arata o mare
variabilitate;
modelele dezvoltarii individuale, maturizarea in paralelism defazat,
discontinuitatile intre dezvoltarea rapida si cea lenta precum si modelele de
canalizare.
O lege fundamentala a psihomotricitatii o constituie cea care leaga
dezvoltarea psihozica de dezvoltarea creierului. Se accepta fara rezerva ca
dezvoltarea creierului este o forma interna a dezvoltarii care poate fi corelata
dezvoltarii fizice si dezvoltarii motorii.
Notele esentiale ale acestei legitati se regasesc in faptul ca:
1. dezvoltarea creierului in primii 2 ani este atribuita schimbarilor in celulele gliale,
dezvoltarii intre neuronii individuali, cresterii numarului de conexiuni intre neuroni
si mielinizari.
2. zonele motorii primare si cele senzoriale ale cortexului se dezvolta rapid, dar
dezvoltarea in zonele asociative este destul de lenta. Stimularea este necesara pentru
dezvoltarea creierului, dar maturizarea este de asemenea importanta, evidentiata de
faptul ca acei copii care sunt nascuti prematur ajung nivelurile variate ale dezvoltarii
motorii ale celor nascuti normali dupa anumite intervale de varsta, calculate nu de la
nastere ci de la conceptie.
3. baza socio-economica, bolile, stressul si nutritia proasta pot afecta dezvoltarea
psihomotrica.
4. dezvoltarea abilitatilor psihomotrice depinde de jocul interactiunilor dintre
experienta, si schimbarile produse la nivelul maturizarii. Astfel:
indemanarea si vorbirea par sa fie conectate, deoarece copilul incepe sa
foloseasca o strategie consistenta pentru explorarea motorie, concomitent cu
formarea unor cuvinte de la simboluri deosebite; cauzele indemanarii sunt
oarecum necunoscute;
se utilizeaza si argumente interculturale pentru studiul maturizarii si experientei.
Desi numai o practica minima pare a fi necesara pentru dezvoltarea deprinderilor
motorii, acelasi mediu este uneori mai conductiv pentru dezvoltare decat altele.
3. Joc si psihomotricitate

Psihologia educatiei agreeaza ideea ca jocul defineste intr-o maniera


semnificativa evolutia psihomotricitatii, cu implicatii asupra proiectarii strategiilor
educatiei fizice.
Punctul de plecare il constituie premisa ca la inceput, jocul este pur fizic.
Dezvoltarea abilitatilor / deprinderilor motorii depinde de puterea , viteza si
coordonarile motricitatii datorate maturizarii si exersarii timpurii. Perioada cea mai
evidenta pentru demonstrarea independentei de maturizare si de exersare-educare a
psihomotricitatii o constituie dupa opinia noastra varsta situata intre 3/4 si 6/7 ani.
Dupa datele noastre si literatura de specialitate se abordeazxa acest interval,
cantonand discursul in sfera cognitivului si motricitatii sau afectivului in intima
conexiune cu mediul.
Spre exemplu se apreciaza ca varsta de 3/4 ani reprezinta pentru copil un
moment important al evolutiei sale, cand corpul ramane inca cel mai bun mijloc de
exprimare, de actiune, de comunicare si de cunoastere. El este apreciat drept pivot
al lumii, o relatie cu lumea, o forma de limbaj, la fel de importanta ca si
limbajul verbal(M. Jacob, 1973). Controlul corporal devine principalul element al
controlului comportamental.
4. Psihomotricitatea: obiective, caracteristici evolutive, corolare educationale
Evolutia copilului se caracterizeaza prin unitatea dintre motor, cognitiv si
afectiv, dezvoltarea motorie avnd o influenta semnificativa asupra celorlalte. Dupa
cum se exprima H. Wallon, copilul poate trece de la actiune la gand, in sensul ca
ceea ce este facut, trait si resimtit pe plan psimotor este integrat pe plan mental.
Axele sunt constituite din:
1. triada trait-reprezentat-conceptualizat (o educatie totala, globala),
2. triada corp-motricitate-miscare (semnificand faptul ca subiectul uman nu
are alta posibilitate de a lua cunostinta de sine si de altii, de a se afirma, de a
cunoaste lumea, mediul, decat prin miscare).
Miscarea este una din formele de adaptare, prin care copilul desfasoara
simultan activitati de explorare si cognitive, dar ea reprezinta si exersarea capacitatii
de diferentiere din ce in ce mai fina a miscarilor.
Schema urmatoare poate fi explicativa pentru aceasta:
DEZVOLTAREA MOTORIE
SI
PSIHOMOTORIE

POSIBILITATI

EXPERIENTA LUMII
EXTERIOARE

SOLICITARI

Reusita afirmarii varstei se exprima in:


-corp + vitalitate + echilibru fizic
-maturizarea atitudinii fata de tot ceea ce ne inconjoara:
mediul natural,
mediul uman: familiar, scolar
-primele elemente ale stilului de viata, stapanirea miscarii,
-instabilitate motorie normala,

-Eul fizic in afirmare, caracterizat prin vitalitate, activitate debordanta,


explozie de abilitate motorie, exces de miscare in general, nevoie naturala de
agresivitate, activitate spontana, in cea mai mare parte individuala. (M. Jacob)
Din punct de vedere educational se impune:
1. observarea miscarilor naturale - corpul in miscare, deplasare, motricitatea
generala, (mers, alergare, sarituri, galop, urcare, catarare, ridicare, aruncare), finetea
in apucare, manevrare;
2. imbogatirea experientei perceptivo-motorii si manuale (miscari functionale,
gesturi de imitatie, gesturi de mimare)
3. eliminarea miscarilor de tip sincinezii: miscari suplimentare, inutile, care
nu servesc scopului actiunii.
Psihomotricitatea, considera Monique Vial se poate defini numai in raport cu
intreaga experienta a omului care, prin tot ceea ce face, este constient de corpul sau
si il foloseste in relatiile variate cu cei din jur. Constiinta fata de sine, fata de ceilalti,
fata de lucruri, fata de mediul/spatiul de viata depind de modul in care copilul intra
in relatii cu lumea exterioara. De aceea actiunea asupra psihomotricitatii trebuie sa
se inscrie intr-o actiune de ansamblu care vizeaza organizarea intregii experiente a
copilului.
Educatia psihomotrica va fi abordata nu numai ca ansamblu de tehnici
particulare, ci ca un mod de tratare globala a intregii educatii.
(vezi Modelul de abordare a psihomotricitatii propus de M. Jacob)
pagina nr. 6
Principalele obiective si zone supuse observatiei si educatiei -faze:
A. Buna observare, cunoastere a corpului pentru a-l putea folosi
-constiinta propriului corp;
-construirea si organizarea schemei corporale prin intermediul
explorarii, exprimarii verbale a experientei traite, reprezentarilor
grafice, desene
-cunoasterea de sine prin joc.
Problema lateralitatii este inca neclara, nediferentiata total, dar in manifestare.
Ambidextria este normala; alegerea pentru mana preferata: stanga sau dreapta este o
problema a copilului.
Preferinta laterala sau dominanta laterala se stabileste in cursul dezvoltarii si
ea trebuie depistata pentru a o determina in ce masura este:
-omogena (mana, picior, ochi)
- incrucisata (mana dreapta, ochi drept/ picior stang)
-ambidextru -la fel de puternic pentru ambele parti

Lateralitatea influenteaza semnificativ:


-ideea despre sine;
-schema corporala;
-perceptia simetriei corpului.
B. Cunoasterea celorlalti
Prin raportarea la alta persoana, copilul isi proiecteaza propriul Eu.
Celalalt determina comportari foarte diverse; se realizeaza calitatea de model,
obstacol, situatie-problema, mijloc de a obtine ceva, reflexie a propriului Eu.
Contextele de realizare sunt: jocul liber, jocul colectiv, limbajul.
C. Coordonarea oculo-manuala
- se asociaza motricitatii si perceptiei vizuale. Pentru a invata obiectele, a
descoperi, a face experiente explorarea este indispensabila. Ca indicatii educative,
se recomanda dezvoltarea abilitatilor manuale prin jocuri libere.
D. Organizarea spatiului si timpului
Spatiul reprezinta pentru copil un obiect de studiu, de cucerit, de retinut in
felul sau caracteristic. Copilul descopera spatiul vital limitat de posibilitatile sale
motorii. Sunt necesare, de aceea observarea comportamentelor spontane ale
copiilor, dominant afective, legate de gradinita precum si reactiile la ordine,
participarea la jocuri. Trebuie observate progresele copilului in orientarea spatiala:
distanta, orientare, viteza de reactie.
Expresia corporala este punct de plecare pentru educatia ritmica. Ritmul ii
permite copilului sa ia cunostinta si de succesiunea evenimentelor si de timp. Prin
psihomotricitate copilul descopera realitatea exterioara. Educatia gustului, a
perceptiei ii favorizeaza accesul la functia simbolica, la realizarea activitatilor
intelectuale.
5.Pshometrie si psihomotricitate
Evaluarea nivelului global al dezvoltarii motorii a copilului.
a) Elaborarea testelor motrice
Testele destinate aprecierii nivelului dezvoltarii motorii a copilului se
stabilesc dupa principii comparabile scarilor compozite pentru inteligenta.
Probele vor fi construite si alese prin referinta la legile care regizeaza evolutia
normala a motricitatii, retinute fiind mai ales cele care realizeaza discriminari de la o
varsta la alta. Probele sunt etalonate pe grupuri de copii. Performantele motrice
exprimate sub forma unei note globale de eficienta sunt raportate la o scara de
normalitate, devenind astfel prin relevanta statistica, echivalentul varstei motorii.
Calculul coeficientuolui motor, asemanator scari de inteligenta se calculeaza
dupa formula:
QM= varsta motorie in luni .100
varsta reala in luni

Exemple:
1. Scara dezvoltarii motorii a lui Ozeretzki

-se aplica subiectilor in varsta de 4 pana la 16 ani.


-pentru fiecare varsta succesiva sunt 6 categorii diferite de probe
corespunzatoare pentru diverse functii motrice.
Scara pentru 7-8 ani:
1. Coordonare statica
7 ani: ramane 10 secunde cu trunchiul flexat privind cu ochii deschisi si
mainile intoarse.
8 ani: ramane 10 secunde in pozitie genoflexa, bratele intinse lateral si ochii
inchisi
2. Coordonare dinamica a maninilor
3. Coordonare dinamica generala
4. Rapiditatea miscarilor
5. Miscari simultane
6. Absenta sincineziilor (miscari parazite)
2. Evaluarea varstei motorii
- se aplica raporturile la varsta mentala prin scara QI, copilul atingand
maximal probele.
Limite:
-criteriile de apreciere sunt imprecise
-dispersia rezultatelor
-putina sensibilitate la varstele superioare
-puternica difuzie la diferente interindividuale.
Proba examenului de lateralitate trebuie sa fie rapida, precisa, eficace.
Schema corporala este reprezentata de: imaginea corpului, reprezentarea
corpului propriu, somatognozie. Termenul a fost introdus de Schilder in 1923 ca o
structura subiacenta perceptiei si miscarii.
b. Testarea (psihometria) schemei corporale
-are ca punct de plecare punctul de vedere genetic, ca o descriere obiectiva.
Testele particulare: testul de gnozie digitala N. Galifret-Granjon, probele lui
H. Head.
Testul mana-ochi-ureche (6-14 ani), etalonat de R. Zazzo este un test in
3 timpi: a). reproduce prin imitare miscari ce I se prezinta- plasare mana stanga
sau dreapta pe ochi stang/drept
b). executa miscari pe baza de ordin oral (pune mana stanga pe ochiul
drept si mana dreapta pe ochiul stang)
c). se reiau primele sarcini anterioare si I se cere sa le reproduca prin
miscari date schematic prin desene.

c. Organizarea spatiala
- se defineste ca ansamblul mecanismelor psihice sau proceselor mentale
care-i permit copilului sa structureze si sa construiasca spatiul mediului, sa se
situeze el insusi in acel mediu. Orientarea in spatiu si timp se face prin elaborarea,
expresia si materializarea schemei corporale,organizarea individuala a spatiului si

structurarea sa. In acest context, gestul este un referential important iar coordonarile
motrice sunt reprezentate de ordonarea succesiunilor posturii, reproducerea
activitatilor, repetitii mecanice, monotonie, stereotipie, apropierea mediului.
d. Testarea organizarilor spatiale se realizeaza prin copierea si reproducerea
din memorie a figurilor geometrice. Un exemplu semnificativ este Testul figurii
complexe A. Rey.
Semnificative sunt pentru educatie:
- cunoasterea factorilor psihomotori,
- actiunea pedagogica in materie de lateralitate
-organizarea elementelor figurative ale spatiului
-determinareaevolutiei schemei corporale
-cultura aptitudinilor motrice
-pregatirea pentru exercitiile preparatorii de scris si calcul
-asigurarea performantelor in activitatile artistice
Psihometria expresiei prin desen
Limbajul desenului este esential pentru invatarea si constructia lumii
obiectelor. Se vorbeste astfel despre o terapeutica a desenului.
Desenul si dezvoltarea mentala
1. Activitatea grafica permite sa apreciem nivelul dezvoltarii intelectuale
pentru ca ea traduce nu numai posibilitatile evolutive de realizare motrica a copilului
dar si modul de a percepe lumea.
2. Activitatea grafica consta in reprezentarea unui traseu intentionat ce poate
fi dedus pe baza unor figuri geometrice: cercuri, triunghiuri si alte teme.
3. Probe:
3.1.Reproducerea figurilor geometrice:
-la 4 ani se achizitioneaza ideea modelului de reprodus
3.2.Reproducerea desenelor figurative
3.3.Deseneaza plecand de la o tema
3.4.Proba lui Goodenough Desenul unui om bun
3.5.Desenul fiintei umane arata relatiile intre perceptie si reproducerea
grafica

Testul Goodenough este cel mai cunoscut si utilizat in stabilirea nivelului


intelectual al copiilor pornind de la felul individual in care acestia reproduc o figura
umana. Astfel, autorul acestui program a pornit de la ideea ca un copil atunci cand
deseneaza o persoana o face reprezentand caracteristicile pe care le considera mai
importante in functie de conceptia sa mentala. Deci, cu cat desenul va fi mai amplu
si realist cu atat ne vom da seama de nivelul inteligentei subiectului in cauza.
Odata cu inaintarea in varsta, desenul copiilor tinde spre realism.
Luquet indica in acest sens 4 stadii:

10

1.Stadiul realismului fortuit (intamplator) -asemanare intamplatoare cu


obiectul sau cu o reprezentare.
2. Stadiul realismului nereusit (ratat) -nu se atinge scopul, este o
reproducere libera.
3. Stadiul realismului intelectual -copilul deseneaza lucruri prin ceea ce stie
ele ca au, nu ce vad- modelul intern.
4. Stadiul realismului vizual- coerenta vizuala, raporturi.
NOTA: Exista o intreaga fenomenologie a desenului in analiza intelectuala si
psihomotrica. El tinde spre desenul adultului prin structuri proprii. Ipoteza se
apropie de teoria formeisi se reduce la ceea ce M.Ponty spune despre desenele
copiilor ca ele reduc atentia la un nume abstract pentru desenarea schimbarilor
structurale care intervin in perceptia noastra.

11

BIBLIOGRAFIE:
1. Andre Jacques: Corps, apprentissages et formation -Corp, invatare si formare,
in Cahiers pedagogique, Paris, 1990
2. Rene Bernard Xavier: Savoir par corps, Paris, 1990
3. Jean Caille: Apprendre par corps positif
4. Boris Foucteau: Apprendre son corps pour apprendre
5. A de Meur, L. Staes: Psyhomotricite, education et reeducation, Paris, 1981
6. Vasile Pavelcu: Cunoasterea de sine si cunoasterea personalitatii,EDP,
Bucuresti, 1982.