You are on page 1of 30

Capitolul III

MANAGEMENTUL RISCULUI ÎN DOMENIUL BANCAR
3.1.

Introducere în managementul riscului bancar

Piaţa financiară suferă influenţa unui număr apreciabil de factori subiectivi
şi obiectivi, motiv pentru care ea devine deosebit de volatilă şi, în acest cadru,
instituţiile bancare sunt conştiente că maximizarea profitului implică o expunere
permanentă la risc.
Băncile comerciale îşi asumă toate riscurile specifice în acest proces de
obţinere de profit, dar în condiţii de prudenţă, în care trebuie avuţi în vedere
următorii factori:

respectarea regulilor prudenţiale impuse de autoritatea naţională de
reglementare;

profitul scontat să justifice expunerea la riscul asumat;

eventualele pierderi să nu deterioreze dramatic situaţia financiară a
anului respectiv, ele putând fi acoperite din profit sau prin
provizioane;

riscul trebuie să fie astfel dimensionat încât pierderea produsă prin
materializarea acestuia să poată fi considerată ca normală pentru
activitatea băncii, astfel încât imaginea ei, atât externă, cât şi internă
să nu fie deteriorată.

Riscul bancar este o componentă importantă atât a managementului, cât şi
a strategiei unei bănci. Banca Comercială Română, de exemplu, având în spate
puţini ani de funcţionare, dar foarte denşi, a acordat importanţa cuvenită riscului
bancar, acesta constituind un capitol distinct în strategia proprie. În conformitate

56

cu strategia adoptată, obiectivul financiar major al băncii este obţinerea de
profituri la nivelul scontat, acţiune a cărei realizare presupune existenţa anumitor
condiţii de incertitudine, respectiv asumarea unui risc.
În aceste condiţii, banca urmăreşte maximizarea profitului său o dată cu
menţinerea riscului la un nivel acceptabil.
În activitatea pe care o desfăşoară, banca poate accepta numai expuneri la
risc profitabile şi nu-şi asumă nici un risc individual sau cumulat care nu poate fi
măsurat sau ale cărui consecinţe ar putea aduce prejudicii băncii şi poziţiei sale
pe piaţă.
Un alt instrument din ce în ce mai bine utilizat de bancă îl constituie
sistemul planurilor financiare. Planificarea pe termen lung ăi poate ajuta pe
managerii din bancă să se mişte cu succes într-un viitor dinamic, pentru a asigura
două obiective de bază:
a) să se decidă asupra viitoarelor riscuri în activitatea pe care o
desfăşoară, pentru putea maximiza performanţele băncii, care
decurg, de fapt, din planificarea strategică;
b) să se decidă sau să se determine cum se vrea să arate banca în viitor,
ca o parte a planificării strategice.
În bună măsură, managerii băncii se ocupă, pe lângă planificarea pe
termen lung, de problemele pe termen scurt care în linii mari, cuprind atragerea
de resurse, măsurarea evoluţiei sezoniere a depozitelor, estimarea lichidităţii şi
plasarea resurselor de care dispun.
“Riscul există permanent, el însoţeşte ca o umbră toate afacerile băncii şi
se produce sau nu în funcţie de condiţiile care i se creează.”1

1

Ion Niţu, “Managementul riscului bancar”, Editura “Expert”, Bucureşti, 2000

57

După ce s-a decis ce piaţă să servească şi funcţionează ca atare, orice
bancă trebuie să ia decizii corelate cu nivelul rezultatelor şi al riscurilor pe care
vrea să şi le asume pentru a atinge acele niveluri.
Efectele unor măsuri bine conduse asupra relaţiei rezultat-risc,
cunoaşterea şi aplicarea acestor măsuri cheie pentru luarea deciziilor viitoare
privind relaţia rezultat-risc constituie, împreună, un obiectiv central al
managementului bancar.
Atunci când se abordează probleme fundamentale, de ansamblu, ale
băncilor comerciale, trebuie să se ia în calcul necesitatea:
a) de a dovedi că metodologiile utilizate în analiza rezultatelor
obţinute de agenţii economici sunt utile şi pentru analiza rezultatelor
băncilor comerciale;
b) de a găsi căile principale de evaluare a profiturilor rezultate şi a
riscurilor asumate de o bancă comercială;
c) de a stăpâni relaţiile de interdependenţă dintre aceste riscuri şi
profituri.
În activitatea de conducere şi supraveghere a riscului bancar, se
recomandă folosirea unei metodologii care utilizează o procedură în patru etape,
respectiv: identificarea şi analiza riscului, controlul sau eliminarea riscului,
asumarea riscului, transferul riscului.
Această metodologie pleacă de la ideea că riscul este un fenomen care
poate apărea pe întregul parcurs al derulării operaţiunilor bancare şi care
provoacă efecte negative asupra activităţilor respective, prin deteriorarea calităţii
afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi şi afectarea
funcţionalităţii băncii.

58

4) raportarea şi controlul riscurilor. 59 .Între funcţiile activităţii de management al riscului se numără: 1) implementarea strategiei băncii. Managementul riscului trebuie să ţină seama că acesta poate fi provocat atât în interiorul băncii. banca nu are o estimare a veniturilor viitoare şi nici o modalitate de control a riscurilor ce pot afecta veniturile. 2) dezvoltarea avantajelor comparative. Piramida riscurilor Imaginea unei piramide oferă o vedere globală a procesului managementului riscului combinat cu efectul diversificării riscului. Fără o activitate de management al riscurilor. de către clienţi. el poate determina prin producere consecinţe din cele mai neprevăzute şi.2. Ignorarea riscurilor prezente şi viitoarepoate conduce la pierderi viitoare serioase şi chiar la falimentul băncii. 5) managementul de portofoliu al tranzacţiilor bancare. Managementul riscului oferă conducerii superioare a băncii o viziune mai bună a viitorului băncii respective şi a abilităţilor acesteia de a fi competitivă pe piaţă. 3) măsurarea solvabilităţii şi a capitalului necesar desfăşurării activităţilor bancare. Imaginea piramidei ilustrează efectul diversificării riscului. poate fi declanşat ca urmare a apariţiei unor fenomene fie cunoscute. Fiecare faţă a piramidei poate fi gândită ca o dimensiune a riscului cum ar fi riscul de credit sau riscul de piaţă. Riscul bancar este considerat deopotrivă cauză şi efect. cât şi din cauza mediului concurenţial extern. fie necunoscute. în acelaşi timp. 3.

De jos în sus. Identificarea riscurilor şi apoi analiza lor devin o doctrină importantă şi absolut necesară odată cu schimbările ce intervin în activitatea băncii şi riscurile rezultate. respectiv de la strategia pe care o va adopta. După ce riscurile au fost identificate pe fiecare tip de produs şi serviciu bancar. este necesară schiţarea unei imagini agregate a influenţei factorilor de risc.Riscul global este mai mic decât suma aritmetică a tuturor riscurilor originale generate de tranzacţii. pentru a se obţine cele mai bune metode de tratare a acestora. 60 . orice nou produs sau serviciu presupune şi o nouă procedură în depistarea şi anticiparea noilor riscuri accidentale. Obiective Limite de risc Profitabilitate Departamente Compartiment Tranzacţii Alocarea riscului şi a profitabilităţii Raportare  Identificarea riscurilor : Activitatea de identificare a riscurilor devine foarte importantă într-o societate bancară. în sensul că aceasta trebuie să pornească de la principalele sale linii de activitate. Astfel. riscurile se diversifică.

3. Măsurarea riscurilor se relaţionează în mod direct cu cea a veniturilor. au necesitat adaptări ale structurii băncii în sensul abordării diferenţiate a clienţilor:  cultura finaciară a clienţilor este foarte diversă. alături de cei prezentaţi mai jos. Dimensiunile organizaţiei băncii. Managementul relatiei bancă-client În decursul a 12 ani de activitate . creşterea rapidă a bazei de clienţi au fost factori care.000 salariaţi. pentru a obţine profit. întrucât. Banca Comercială Română SA a devenit cea mai mare instituţie bancară din România. eficientă a profitului de risc pentru toate unităţile societăţii bancare. deţinând cota de piaţă cea mai ridicată din sistemul bancar românesc şi anume de peste 33% deservind clientii prin intermediul unei reţele formate din peste 280 de unităţi şi a unui numar de de aproximativ 10. indicatorii de risc capătă mai multă relevanţă într-un context general de apreciere a profitabilităţii băncii şi competitivităţii sale pe piaţă. în maximizarea veniturilor acţionarilor ajustate cu influenţa riscurilor 3. În consecinţă. precum şi de evaluare a lor pot să asigure o estimare efectivă.  banca se adresează atât clienţilor cu o cifră de afaceri mare şi activitate complexă. 61 . cu o activitate simplă. cât şi clienţilor relativ mici. obiectivul final al managementului bancar constând. de altfel. o bancă trebuie să îşi asume riscuri. precum şi pe ansamblul său.  Măsurarea riscurilor: Rolul primordial al managementului riscului este măsurarea riscului în scopul monitorizării şi controlului acestuia.Metodologiile de identificare a riscurilor.

prin deţineri de participaţii însemnate în capitalul altor societăţi din industria orizontală sau verticală.  apariţia şi dezvoltarea unor structuri de tipul grupurilor create prin fuziuni şi achiziţii. facilităţi şi produse individualizate. CRM nu înseamnă însă numai a construi relaţii profitabile cu clienţii. managementul efectiv al relaţiilor cu clienţii este o investiţie în aceia care deţin toate sursele de venit: clienţii. în vederea administrării eficiente a relaţiilor de afaceri ale băncii cu clienţii de importanţă majoră. cu structuri care conduc la obţinerea de performanţe superioare. la rândul lor au solicitat promtitudine. 62 . CRM plasează valoarea relaţiilor cu clientela în centrul fiecărei iniţiative de investiţie şi activitate. ci şi o dedicare totală a activităţii personalului în satisfacerea nevoilor clienţilor şi permisiunea acordată acestora de a contacta persoanlul oricând doresc. aceasta conducând la eliminarea barierelor instituite între departamente. Strategiile CRM concentrează efortul băncii asupra celor mai valoroşi clienţi. Influenţa acestor facrtori a determinat introducerea conceptului de management al clientelei (CRM – Customer Relationship Management) în sistemul BCR. De fapt. manifestată între bănci în a furniza servicii de calitate agenţilor economici care s-au dovedit a fi de perspectivă şi profitabil pentru bancă şi care. Este o cale care solicită neexaminarea şi utilizarea strategiilor. canalele de distribuţie a produselor şi serviciilor bancare nediferenţiate în funcţie de mărimea şi gradul de complexitate a activităţii clienţilor.  concurenţa tot mai accentuată. procedurilor şi tehnologiilor bancare. care va conduce în final la rezultate pozitive şi existenţa unor afaceri ce pot fi susţinute.

63 .Astfel. Importanţa relaţiei bancă client este reliefată şi graficul nr. pe segmentarea adecvată a clienţilor şi redefinirea relaţiei bancă-client în interdependenţa cu principiul profitabilităţii.1. concomitent cu asigurarea unui nivel cât mai ridicat al satisfacerii cerinţelor acestuia. ţinând seama de înfluenţele acestui concept în sistemul economic şi în particular în sistemul bancar românesc. în sensul constituirii unei relaţii individualizate şi continue ca fiecare client în parte. Structura creată pentru aplicarea acestui concept este formată din manageri de relaţie care au ca obiectiv principal creşterea profitabilităţii pe client corelată cu riscul asumat. un element important la noului concept CRM îl reprezintă calitatea dialogului bancă-client. Condiţia “sine qua non” în realizarea acestui obiectiv şi. care prezintă rezultatele unui studiu realizat în Europa de vest pe un eşantion de bănci reprezentative. măsura în care el conduce la satisfacerea şi preîntâmpinarea cerinţelor clientului. prin gestionarea eficientă a relaţiilor bancare cu clienţii importanţi în vederea creşterii volumului de operaţiuni desfăşurate de aceştia prin bancă. Interacţiunea eficientă bancă-client se poate realiza numai prin crearea unei legături mai strânse cu acesta. totodată. Banca Comercială Română SA pune accentul pe consolidarea unei baze de agenţi economici profitabili pentru bancă.

cum ar fi: . .1 50 45 manager de relatii dedicat 40 35 30 promoţii facilitati de pret la produse si servicii adaptare produse şi servicii 25 55 20 15 canale de distribuţie adiţionale 10 5 0 servicii gratuite şi alte facilităţi Legendă: axa Oy reprezintă procent total răspunsuri clienţi Pentru a construi o astfel de relaţie bancă-client sunt necesare următoarele etape în abordarea clientului: Etapa 1 – Identificarea clientului Clienţii sunt identificaţi în baza unor criterii de selecţie stabilite în sistemul BCR. în judecarea situaţiilor economico-financiare concrete. Criteriile de selecţie constituie un sistem care să permită uniformizarea. . .generează venituri şi/ sau resurse importante pentru bancă.înregistrează o cifră de afaceri ridicată. . asigurarea caracterului unitar şi a unui grad adecvat de flexibilitate.au o reţea dezvoltată de subunităţi. avându-se în vedere mai multe aspecte. Din acest punct de vedere.desfăşoară o actoivitate complexă în cadrul căreia o pondere însemnată o reprezintă activitatea de comerţ exterior.derulează un volum mare de operaţiuni prin bancă.Graficul nr. nici un 64 .

Etapa 2 – Diferenţierea clienţilor Clienţii au valori diferite pentru bancă şi. cât şi la nivelul centralei bănci prin intermediul managerilor de relaţie din teritoriu şi de la centrală. .criteriu nu poate fi considerat restrictiv – în sensul că un agent economic poate fi selectat chiar dacă îndeplineşte numai una din criteriile de selecţie. nevoi diferite.organizarea de întâlniri de afaceri atât la niveluil unităţilor teritoriale. pentru a-l detremina pe acesta să 65 . O dată cu identificarea clientului. Elementul esenţial în abordarea unei relaţii de lungă durată cu clientul îl reprezintă câştigarea încrederii clientului. în scopul realizării unor relaţii eficiente: . Aceste etape reprezintă numai metodologia necesară în abordarea unui client. următoarea etapă în transformarea unei simple relaţii într-o relaţie one-to-one este de a ne da seama unde se poziţionează acesta în ierarhia valorilor băncii şi care sunt nevoile specifice ale sale în comparaţie cu ceilalţi clienţi. ţinând seama de riscul asumat la un anumit nivel al profitabilităţii pe client. Etapa 3 – Interacţiunea Această etapă are în vedere utilizarea mai multor canale de contact cu clientul. Etapa 4 – Adaptarea produselor şi servicilor băncii la cerinţele clientului Produsele şi serviciile standard ale băncii vor fi combinate/ adaptate pentru fiecare client în parte.INTERNET prin pagini personalizate –clienţii vor putea comunica cu managerul de relaţie prin reţeaua INTERNET şi de asemenea vor putea transmite şi obţine informaţii de la bancă mult mai rapid. de asemenea.

induce clientului ideea că este un client important.  cel mai atractiv produs pentru un client este timpul.  clientul se aşteaptă ca banca să memoreze toate tranzacţiile sale şi este deranjat de organizaţiile care în mod repetat le cer aceleaşi informaţii. banca fiind un avocat al clientului. De aceea nerespectarea acestui principiu este periculos pentru bancă deoarece clientul poate fi deziluzionat. În relaţia cu clientul fiecare manager de relaţie trebuie să ţină seama de următoarele principii:  fiecare client este unic şi nu există un client tipic. nici măcar profile tipice care să poată fi convertibile în segemnte care să permită utilizarea tehnicilor de grup sau tehnicilor statistice de grup.informeze banca despre activitatea pe care o desfăşoară. Astfel. pentru a înţelege şi anticipa comportamentul acestora. prin intermediul managerului de relaţii. clientul este interesat să fie servit cât mai repede şi este dispus să plătească pentru acest lucru. clientul se va aştepta ca banca să îl trateze în mod diferit şi să utilizeze adecvat informaţia pe care el a furnizat-o băncii. ci adaptate la cerinţele şi nevoile acestuia. iar acesta acceptă monitorizarea lui de către aceasta. nu la nivelul standardizat.  managementul este previzibil dacă managerul de relaţii deţine informaţii complete şi semnificative despre client.  odată ce banca. Începutul relaţiei cu clientul este momentul în care banca poate oferi acestuia produsele şi serviciile sale. în vederea acordării de consultanţă şi sprijin financiar. clientul va fi interesat să ofere băncii cât mai 66 .

3. atât din întâlnirile directe. 24(480)/ 13-19 iunie 2001 67 . Editura “SC Adevărul SA”. cât şi central. 4. Cross-selling – se va ţine seama de principiul venit-compensare: 1 Valentin Chircă. schimbarea partenerului reprezentând astfel un efort substanţial pentru client.  Instrumente utilizate în activitatea managerului de relaţie1 1. Facilităţi de cost: Sunt utilizate ca un instrument de atragere şi dezvoltare a relaţiei cu clientul. Legătura astfel creată reprezintă un beneficiu pentru bancă deoarece: a) ajută să-şi menţină o bază de clienţi stabilă. se vor constitui într-o bază de date care va fi utilizată în elaborarea de oferte. Baza de date: Informaţiile despre client. Crearea de produse noi şi adaptarea produselor existente la nevoile clientului: Datorită activităţii complexe întotdeauna solicitări de produse a clienţilor strategiei aceştia vor avea şi servicii bancare adaptate activităţii lor. banca devenind un real partener de afaceri pentru acesta.multe informaţii despre activitatea sa şi proiectele sale de dezvoltare. cât şi din alte surse. b) profitabilitatea pe client este ridicată datorită acestuia care va utiliza multe din produsele şi serviciile băncii şi se va derula aproape în întregime activitatea sa prin Banca Comercială Română. fiind acordate de obicei în condiţiile în care clientul poate fi cointeresat în utilizarea unui produs sau serviciu bancar. 2. “Adevărul Economic”. nr. instittuindu-se tradiţionalusmul în parteneriat: clientul va prefera să lucreze cu instituţia care deja îi cunoaşte foarte binenevoile şi preferinţele. Baza de date – este structurată atât la nivel local. capacitatea băncii de a realiza astfel de produse fiind foarte importantă.

iar veniturile băncii devin stabile şi uşor de previzionat. 2) Profitabilitatea pe client. societăţile astfel creditate fiind societăţi cu performanţă ridicată sau cu garanţii solide. Relaţia cu alte bănci – credite sindicalizate şi cash management pentru companiile multinaţionale: Credite sindicalizate – băncile locale nu reprezintă numai un concurent. în strânsă legătură cu riscul asumat: În orice moment se vaţine seama de legătura strânsă care trebuie să existe între profitabilitatea unui client pentru bancă şi riscul asumat de bancă în 68 . Acest parteneriat reprezintă o sursă de venituri importantă şi cu risc rdus.Structurarea unor oferte care să prezinte mai multe produse şi servicii şi care să permită clientului obţinerea unor facilităţi de cost la acestea dacă sunt utilizate în pachet permite băncii să integreze semnificativ activitatea clientului. veniturile obţinute astfel de bancă fiind în final mai mari. De asemenea. 5. întreruperea acestuia nefiind dorită de client. Succesul activităţii de management al relaţiilor cu clientela depinde de următorii factori: 1) Existenţa unei baze de clienţi stabile: Această condiţie prezintă avantajul cunoaşterii în profunzime a afacerilor clientului. ci şi un real partener de afaceri în montarea unor finanţări de anvergură pentru companiile mari. costurile de întreţinere a unui astfel de relaţii sunt reduse în comparaţie cu cele necesare atragerii unui client nou (facilităţile oferite pentru atragerea unui client şi timpul investit în relaţia cu acesta sunt mai mari decât cele necesare menţinerii unui client). odată cu trecerea timpului relaţia bancă-client devine un parteneriat real.

prin raportarea la standardele internaţionale la la propria exeperienţă istorică a băncii.susţinerea activităţii acestuia.1. întrucât.4. 3) Menţinerea unui contact permanent cu clientul: Managerii de relaţii vor trebui întotdeauna să păstreze legătura cu clientul. obiectivul 69 . managerul de relaţie fiind sprijinit în activitatea lui de specialiştii de produse din bancă. obiectivul acesteia fiind cunoaşterea în orice moment a problemelor şi necesităţile clientului. o bancă trebuie să îşi asume riscuri.4. pentru a obţine profit. Indicatori de măsurare a riscurilor bancare 3. 3. indicatorii de risc capătă mai multă relevanţă într-un context general de apreciere a profitabilităţii băncii şi competitivităţii sale pe piaţă. Dacă prima persoană căutată în bancă de client va fi managerul de relaţie acest lucru va fi un indicator de succes al acestuia în relaţia cu clientul respectiv. pe baza unui sistem de indicatori specifici. 4) Colaborarea cu compartimentele din bancă: Acest ultim factor este esenţial. Măsurarea riscurilor se relaţionează în mod direct cu cea a veniturilor. Analiza de risc pe client va fi un factor de analiză corelat cu veniturile obţinute de bancă în relaţia cu clientul respectiv. De asemenea o colaborare strânsă între ofiţerul de marketing şi managerul de relaţie va fi utilă în structurarea ofertelor către clienţi şi crearea de noi produse sau îmbunătăţirea celor existente. Categorii de indicatori ai riscului bancar În cadrul analizei riscurilor bancare. În consecinţă. o importanţă deosebită revine cuantificării acestora. care permit evaluarea statică şi dinamică a riscurilor.

care întârzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate.  Indicatorii riscului de creditare Aproape toate băncile. confruntate cu puternice dezechilibre micro şi macroeconomice. adecvării capitalului şi încrederii generale în banca respectivă. cele neperformante grevând activitatea şi rezultatele financiare ale băncii. într-o măsură mai mică sau mai mare. Alţi indicatori ai riscului de creditare utilizează în formula de calcul rezervele şi provizioanele pe care băncile şi le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi. propunând diferite variabile asociate. principalele categorii de risc. o volumul creditelor neperformante/ total credite x 100. dar. îşi asumă riscul de creditare. esrte de dorit ca cele două rapoarte să aibă valori minimale (tinzând spre 0 în primul caz şi situate în jur de 1 în al doilea caz). în maximizarea veniturilor acţionarilor ajustate cu influenţa riscurilor.final al managementului bancar contând de altfel. Literatura de specialitate abordează tema indicatorilor pentru măsurarea riscurilor bancare. Aceste categorii de credite generează una dintre problemele de fond ale sistemului bancar din economiile de tranziţie. de regulă. creditele restante. cu impact deosebit asupra profitabilităţii. cum ar fi: 70 . respectiv: o volumul creditelor restante/ total credite x 100. Prin urmare doi indicatori de referinţă pentru estimarea riscului de creditare se determină pe baza ponderii activelor de calitate slabă. ceea ce presupune necesitatea analizei atente a modului în care evoluează în timp calitatea portofolului de credite. mai ales. În mod cert.

Evident. o profitul brut/ provizioane pentru pierderi din credite x100. aceasta reflectând invariabil faptul că banca reuşeşte să îşi procure suficient numerar din noile depozite sau din fondurile de pe piaţa monetară pentru finanţarea creşterii creditelor pe care le acordă.  Indicatorii riscului de lichiditate Interpretarea lichidităţii bancare pe baza situaţiei fluxului de numerar este problematică. cu atât mai mare este capacitatea sa de a face faţă cererilor de retragere a depozitelor. precum şi eventualelor întârzieri în rambursarea creditelor.concentrarea geografică şi pe sectoare economice a creditelor. raport care reflectă nivelul de prudenţă adoptat de bancă în politica sa de creditare. .o rezerve pentru pierderi din credite/ total credite x 100.ritmul accelerat de creştere a volumului de credite. raport care exprimă sintetic expectaţiile manageriale privind evoluţia calităţii portofoliului de împrumuturi. o provizioane pentru pierderi din credite/ pierderi nete x 100. respectiv costul acoperirii riscului de creditare asumat de bancă. banca ar fi trebuit să renunţe la oportunităţile respective de plasament sau să le asigure cu titluri de valoare. cu cât banca dispune de mai mult numerar ori active interbancare.rentabilitatea ridicată a unor categorii de credite. În caz contrar. Băncile 71 . Indicatorii potenţiali de măsurare a riscului care pot semnala în avans veniturile băncii (lead measures) sunt: . Datorită limitelor informaţionale ale situaţiei fluxului de numerar. analiştii bancari utilizează o serie de indicatori pentru măsurarea lichidităţii. .

care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor. o lichiditatea imediată (de trezorerie). pentru a satisface obligaţiile de plăţi exigibile.comerciale păstrează în mod normal între 20 şi 30% din depozite sub formă de fonduri lichide. Principalii indicatori pe care trezoreria îi calculează şi analizează pentru analiza lichidităţii sunt: o lichiditatea globală. Alţi indicatori care se calculează pentru estimarea riscului de lichiditate sunt: 72 . de asemenea. o lichiditatea în funcţie de total depozite. cont curent al Băncii Naţionale a României) de a face faţă datoriilor pe termen scurt . şi expunerea băncii în funcţie de depozitele la vedere şi total depozite (respectiv raportul dintre acestea). care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt în lichidităţi. care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor şi al împrumuturilor. Trezoreria determină. care exprimă tendinţa de evoluţie a depozitelor la termen comparativ cu cea a disponibilităţilor la vedere cu influenţă asupra stabilităţii resurselor şi nivelului costurilor. care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie (numerar. o lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi.

săptămâni şi luni si a cărui optimizare constă în echilibrarea activelor lichide cu pasivele imediate. banca transformă pasivele pe termen lung în active pe termen lung. ca diferenţă între activele şi pasivele cu aceeaşi scadenţă. corespunzătoare fiecărei perioade de timp.o Poziţia lichidităţii. banca face transformarea din pasive pe termen scurt în active pe termen lung. indicator derivat din practica gestiunii de trezorerie. Dacă indicele este : a) = 1. ambele ponderate cu numărul mediu de zile sau cu numărul curent la grupei de scadenţe respective. care reprezintă raportul dintre suma pasivelor şi activelor. c) > 1. Pasivele nete simple (succesive) se determină pentru fiecare perioadă. o Indicele de lichiditate . În cazul unei poziţii negative. respectiv diferenţa între active şi pasive clasificate după scadenţă. excedentul de lichiditate peste limita admisibilă se plasează pe termen scurt în depozite pe piaţa interbancară. b) < 1. care se calculează pe zile. Pasivele nete cumulate se determină ca diferenţă între pasivele şi activele cumulate. 73 . o Pasivele nete. banca trebuie să recurgă la surse urgente de finanţare cum ar fi: împrumuturi de pe piaţa interbancară. rezultând riscul de lichiditate. un indicator care se calculează pentru a semnala perioada de maximă nevoile de lichiditate. în condiţiile curbei crescătoare a dobânzii. atunci banca nu trebuie să facă transformare de scadenţă. activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală a obligaţiilor. Dacă poziţia lichidităţii este pozitivă. împrumuturi de la banca centrală sau lichidarea unor active de portofoliu înainte de termen.

o Raportul total credite/ total depozite reflectă proporţia din resursele atrase de la deponenţi care este împrumutată altor clienţi.ponderile de risc pentru entităţile din sectoul public guvernamental la nivel local. 74 .gradele de risc pentru bănci. lasându-se astfel conceptele de capital de rang I.. acordul a fost recunoscut prin Directivele Uniunii Europene şi legislaţia S. care cuprinde recomandările Băncii Internaţioanle a Reglementărilor în domeniul adecvării capitalului. relaţia fiind inversă în cazul unei rate subunitare. a fost adoptat în 1988 şi implementat în toate ţările semnatare în 1993.A. . Pentru a îmbunătăţii senzitivitatea riscului de credit. capital de rang II şi active ponderate în funcţie de risc.  Indicatorii de solvabilitate (adecvare a capitalului) Adecvarea capitalului a constituit în permanenţă o preocupare esenţială a managementului bancar şi a reglementărilor de profit. Aceasta se calculează periodic. o dată cu cuantificarea riscurilor extrabilanţiere.gradele de risc aferente expunerilor suverane (sovereing). dar fără a o transforma într-o abordare exagerat de complexă. Acordul Basel.U. comitetul Acordului Basel din 1988 proprune următoarele: . potrivit formulei: “împrumuturi nou contracte/ împrumuturi scadente în aceeaşi perioadă x 100”. O rată supraunitară indică scăderea lichidităţii datorită creşterii gradului de îndatorare. datorită semnificaţiei sale privind solidalitatea băncii şi siguranţa depozitelor. în funcţie de scadenţa operaţiunilor de împrumut. Cea mai mare parte a creditelor este lichidă. .o Rata lichidităţii exprimă evoluţia gradului de îndatorare a băncii faţă de piaţa monetară.

. .gradele de risc pentru firmele de valori imobiliare. d) sunt luate în calcul elementele din afara bilaţului (garanţii.gradele de risc pentru creanţele garantate cu proprietăţi rezidenţiale. .grade de risc aferente elementelor din afara bilanţului..gradele de risc pentru portofoliul retail. .categorii de risc superioare. Reglemetările Băncii Naţionale a României în domeniul adecvării capitalului prevăd un indice (grad de solvabilitate) minim de 8%.gradele de risc pentru agenţii economici. Principiile de bază privind adecvarea capitalului stipulate de Convenţia de la Basel sunt: a) minimum 8% din activele ajustate în funcţie de risc trebuie să fie deţinute sub formă de capital de bază (capital de rang I + II). b) minimum 50% din capitalul băncii trebuie să fie capital de rang I. . Fondurile proprii ale unei societăţi bancare sunt formate din următoarele categorii de capital: 75 . . c) restul capitalului de bază poate să fie format din capital de rangul II (capital suplimentar). acesta fiind calculat prin raportarea fondurilor proprii ale băncilor la activele (bilanţiere şi extrabilanţiere) ponderate în funcţie de risc. e) fiecare ţară îşi poate stabili şi aplica propriile criterii privind gradul de adecvare al capitalului. dar nivelul minim este cel stabilit prin Convenţia de la Basel. cambii).gradele de risc pentru creanţele garantate cu active imobilizate.

care se compune din rezerva generală pentru riscul de credit. organismelor guvernamentale din România şi din ţările din categoria A. care sunt de:  0% pentru numerar şi disponibil la Banca Naţională a României.o capitalul propriu. băncile centrale din ţările din categoria A. Din totalul fondurilor proprii. profitul nerepartizat. la băncile din 76 . titluri de valoare emise de administraţia centrală din România şi din ţări din categoria A.care se compune din capitalul social vărsat. instituţiilor financiare internaţionale. credite şi avansuri acordate societăţilor bancare româneşti. ponderi de risc de categorii de active din bilanţ. băncilor din ţările din categoria A. se deduc participaţiile societăţii bancare la alte societăţi bancare. cupoane şi alte elemente în curs de încasare. de asemenea. băncilor centrale din ţările din categoria A. instituţii financiare internaţionale.  20% pentru cecuri. împrumuturi subordonate. fondul de rezervă. administraţiei locale din România şi din ţările din categoria A. disponibilităţi şi depozite la societăţi bancare româneşti. bănci din categoria A. o capitalul suplimentar. instituţiilor financiare internaţionale. alte fonduri. Băncii Naţionale a României. băncilor din ţările din categoria B cu scadenţă de maximum un an. alte creanţe asupra administraţiei centrale din România şi din ţări din categoria A. alte rezerve. titluri de valoare emise de societăţi bancare româneşti. băncui centrale din ţările din categoria A. fondul imobilizărilor corporale. Băncii Naţionale a României. fondul de dezvoltare. administraţia locală din România şi din ţările din categoria A. Normele Băncii Naţionale a României stabilesc. credite şi avansuri acordate administraţiei centrale din România şi din ţări din caegoria A. primele legate de capital.

Una dintre problemele pe care o ridică o astfel de practică se referă la dificultatea selectării scadenţei care să fie utilizată drept criteriu pentru sensibilitate. pasive şi elemente extrabilanţiere. măsurarea duraţiei pentru activele băncii. poziţia valutară totală scurtă. Indicatorii mai avansaţi ai riscului ratei dobânzii includ măsurarerea gapului la diferite termene de scadenţă. pentru scopurile activităţii sale. fie prin diferenţa între acestea. alte credite şi avansuri acordate.  Indicatorii riscului ratei dobânzii Riscul ratei dobânzii este măsurat. băncilor din ţările din categoria B cu scadenţă de maximum un an.ţările din categoria A sau la cele din categoria B pe termen de maximum un an. garantate cu ipoteci asupra locuinţelor. administraţiei locale din România şi din ţările din categoria A. preocuparea că reinvestirea sau modificarea ratelor poate afecta rapid şi cuantificabil sensibilitatea la dobândă şi eşecul de a aprecia sensibilitatea valorică la modificarea ratelor. alte creanţe asupra societăţilor bancare româneşti. fie prin raportul între activele şi pasivele sensibile la dobândă. în mod tradiţional. măsurarea dinamică a gap-ului pe baza unor estimări de reinvestire şi rate. băncilor din ţările din categoria A. alte imobolizări corporale.  100% pentru alte titluri de valoare. alte active. terenuri şi clădiri în proprietatea societăţii bancare. organismelor guvernamentale din România şi din şările din categoria A.  50% pentru credite şi avansuri acordate clienţilor. participaţii de capital la instituţii financiare şi alte entităţi nebancare. Indicatorii riscului ratei dobânzii utilizaţi în practica bancară sunt următorii: 77 .

reflectă capacitatea băncii de a acoperi cheltuielile cu dobânzile bonificate la depozite. o Marja procentuală netă a dobânzii bancare. care rezultă din raportarea marjei absolute la activele productive x 100. Marja dobânzii trebuie să fie stabilită astfel încât să asigure susţinerea sarcinii bancare (diferenţa dintre alte cheltuieli bancare şi alte venituri bancare). certificate de depozit etc. Corelat cu nivelul dobânzilor active/ pasive practicate de bancă. în categoria aşanumitelor riscuri de piaţă. acest indicator a fost în anul 1998 de 13. Acest risc se amplifică pentru fiecare participant la desfăşurarea unei tranzacţii economice externe.o Riscul ratei dobânzii. de regulă. din veniturile obţinute prin încasarea dobânzilor la creditele acordate. fiind determinat de variaţiile cursurilor de schimb.  Indicatorii riscului valutar Riscul valutar este încadrat de specialişti. dar şi cu volumul realizat de credite/ depozite. care se calculează ca raport între nivelul mediu al ratei dobânzii active şi nivelul mediu al ratei dobânzii pasive x 100. o Marja absolută a dobânzii bancare. Banca lae cărei creanţe depăşesc angajamentele sale de plată într-o anumită valută preia o poziţie long dacă există probabilitatea ca 78 .11 în anul 1998. exprimată prin veniturile nete din dobânzi. deficitele balanţelor de plăţi.78% pentru Banca Comercială Română. Cu o valoare de 1. precum şi obţinerea unui profit satisfăcător. Măsurarea acestui tip de risc se realizează pe baza poziţiilor pe care le preiau băncile comerciale. o Marja procentuală brută a dobânzii bancare. care se determină ca raport între activele productive şi pasivele purtătoare de dobânzi. Banca Comercială se apropie de nivelul standard (1). comparativ cu un nivel standard de 3-10%.

Riscul legat de credit constă în riscul insolvabilităţii clientului care poate conduce la pierderea sumei împrumutate şi riscul imobilizării. atunci când clientul (din diferite motive) nu respectă angajamentul achitării la scadenţă a sumei convenite.2. fie atrase. Măsuri de prevenire a riscului bancar Măsurile de prevenire a riscului creditului pot fi structurate în trei categorii: . banca preia o poziţie short. este posibilitatea băncii de a se angaja în acordarea unor credite.4. pentru comparabilitate. 3. care reprezintă soldul net al creanţelor în devize faţă de pasivele în devize.acea valută să cunoască un proces de apreciere. ambele transformate în moneda de referinţă. chiar prin natura sa. luarea în calcul a unui risc cert. A) Măsuri preventive Orice operaţiune de credit comportă în sine. fie din resurse propii. sau va fi necesară o refinanţare de la Banca Naţională a României. Indicatorii riscului valutar sunt: o poziţia valutară individuală. Acest indicator oferă o imagine generală asupra expunerii valutare a băncii. . În caz contrar.măsuri operative.măsuri preventive. . care se determină pentru fiecare valută. o poziţia valutară globală.măsuri curative. Ca un prim element ce trebuie luat în calcul. 79 .

Garanţia personală a debitorului nu asigură băncii nici un avantaj juridic asupra debitorului său. în detrimentul capacităţii de îndatorare a unui agent economic. Principiul generalce trebuie avut în vedereîn estimarea oportunităţii fiecărei operaţiuni de credit. Condiţia primă şi fundamentală este capacitatea potenţialului credit de a produce venituri. În afara capacităţii de a produce venituri. Capacitatea de a produce venituri se verifică prin diverse mijloace de observare şi evaluare şi se îmbină cu posibilitatea de restrângere a volumului de operaţiuni în curs fără perturbarea echilibrului economic al gestiunii. se mai verifică: - originile şi angajamentele legale ale întreprinzătorului. constituite în funcţie de consitenţa bunurilor debitorului. cere debitorului garanţii reale. prudenţa şi intuiţia lucrătorului bancar au rolul principal. Garanţia reală asigură creditorului un drept real aupra unor elemente determinate din patrimoniul debitorului sau al tuturor persoanelor girante. 80 . Este ştiut faptul că garanţiile pot fi garanţii personale. constituite în funcţie de persoana debitorului şi garanţii reale. Rezultă că estimarea riscului. pentru acordarea unui credit. care să acopere cu 150200% valoarea creditului). căci de exactitatea datelor culese depinde rezultatul favorabil al operaţiunii de credit.Riscul care rezultă în particular din insolvabilitatea debitorului pot fi surmontate prin constituirea de garanţii în profitul băncii (banca. este acela că banca nu trebuie să acorde credit pănă ce nu estimează posibilitatea recuperării la scadenţă sau în momentul când ea decide să-şi retragă creditul în cadrul acestei estimări.

În stadiul de estimare a riscului. împrumutat). - garanţii reale ale debitorului: imobiliare. - motivele solicitării împrumutului şi destinaţia sa imediată. Certitudinea cu care aceste estimări sunt efectuate nu împiedică totuşi banca să-şi ia garanţii reale şi personale în raport cu creditul cerut. - situaţia economică generală a sectorului în care acţionează debitorul posibil.- organizarea tehnică şi administrativă a întreprinderii respective. - contractele debitorului. deşi concluziile privind acordarea creditului şi. pe lângă condiţiile de echilibru ale întreprinzătorului în cauză şi de stingerea altor operaţiuni de resursele de creditare de care dispune banca. - raportul dintre consistenţa patrimoniului propriu şi a celui străin (atras. în legătură cu posibilitatea modificării acestui raport în favoarea celui propriu. - posibilitatea reducerii preţurilor ce-i revin pentru producţia sa. - criteriile adoptate pentru distribuirea profitului. Un alt element important în estimarea şi prevenirea riscului este oportunitatea repartizării creditului între diferiţi întreprinzători. - perspectivele gestiunii întreprinzătorului. riscurile asumate de bancă depind. în consecinţă. pentru fracţionarea riscului ce decurge din schimbarea condiţiilor pieţei. - raporturile întreprinzătorului cu clienţii şi salariaţii săi. 81 . forma tehnică de acordare a creditului nu are o importanţă foarte mare. mobiliare (situaţia patrimoniului).

Tot în această etapă.  în cazul unui credit acordat pentru investiţii se va verifica evoluţia obiectivului pe toate etapele realizării lui. banca trebuie să stabilească o rată a dobânzii care să acopere. în condiţii avantajoase pentru bancă. percepută de Banca Naţională a României. contul de profit şi pierderi. 82 .  oprirea unei marje de siguranţă a băncii (3-5% de credit). atât în cadrul băncii cât şi la reşedinţa clientului.  derularea contractelor prezentate în prima fază de client. prin deplasare la faţa locului. pentru asigurarea profitului. pentru operaţiile de scontare. rata dobânzii percepută de BNR. atât pentru contul de disponibil cât şi pentru contul de disponibil din credite. banca trebuie să-şi asigure o taxă a scontului suficient de mare pentru acoperirea taxei rescontului. bilanţul contabil. pe de altă parte.  respectarea strictă a obiectului creditului. B) Măsuri operative Ca o primă măsură de asemenea natură este încheierea.  verificarea regularităţii încasărilor şi plăţilor din cont.  perceperea unui comision de gestiune. a contractului de creditare. perceperea comisionului de neutilizare în cazul în care debitorul nu utilizează banii conform contractului de creditare. în cazul recurgerii le refinanţare. Alte măsuri întreprinse de bancă sunt următoarele:  verificarea operaţiunilor din contul special de disponibil din credite.  verificarea zilnică a extraselor de cont ale clienţilor. prevăzut în contractul de creditare. De asemenea.  verificarea periodică a documentelor contabile ale agentului economic debitor: balanţa de verificare.

a îndeplinirii scopului creditului (înscris în contractul de creditare).  urmărirea. prin calcularea indicatorilor: cifra de afaceri. 83 . se urmăresc şi posibilităţile de extindere ale debitorului. profit net. În cazul constatării deficienţelor. De asemenea.  în cazul nerambursării la scadenţă sumele restante se vor trece într-un cont special de credite nerambursate la scadenţă şi pentru această sumă se va percepe o dobândă majorată. urmărirea felului în care clientul îşi achită obligaţiile contractuale. număr de contracte.  efectuarea de analize periodice asupra patrimoniului. a bilanţurilor trimestriale ale agenţilor economici creditori (a indicatorilor de bonitate). pe întreaga perioadă de derulare a creditului. prevăzută în contract. a garanţiilor moibiliare şi imobiliare depuse de client. în general.  colectarea veniturilor din dobânzi în contul “venituri din dobânzi” şi a comisioanelor corespunzătoare fiecărei operaţiuni în contul “venituri din comisioane”. solicitarea pe piaţă a produselor respectivului agent economic. banca are dreptul să oprească automat sumele respective din contul de disponibil al clientului. se trece la stoparea contractului de creditare.  urmărirea permanentă a poziţiei debitorului pe piaţă.  efectuarea de controale inopinate.  evoluţia în organizarea şi dezvolatrea activităţii. se urmăreşte. În cazul în care debitorul nu achită aceste rate de bunăvoie. verificarea periodică a stării materiale a bunurilor gajate ipotecate. conform contractului de creditare. respectiv plata dobânzii lunare şi a tranşei de rambursare a clientului.

iar sumele se vor colecta în contul “venituri de realizat din dobânzi” şi corespunzător în contul analitic al clientului “decontări privind încasările din dobânzi ale. reclamarea clientului la un tribunal de comerţ.nederularea contractelor. banca are dreptul să întrerupă contractul de credit. Întreruperea contractului de credit se poate face în momentul acordării lui. se deteriorează. debitorul nu-şi onorează datoriile (la scadenţă) banca recurge la măsuri extreme: execuţia garanţiilor reale (prin scoaterea lor la licitaţie şi încasarea contravalorii creditului). 84 . sumele se vor opri din contul de disponibil al clientului şi se vor colecta în contul “venituri din dobânzi bancare”. debitorul nu are bani în contul de disponibilităţi.”. persoane fizice sau juridice). nerespectarea fazelor obiectivului de investiţii. dimpotrivă. în cadrul aplicării măsurilor operative. În momentul în care clientul va avea bani în cont. De asemenea. În cazul în care şi după avizarea de către bancă. situaţia materială a giranţilor. neplata ratelor scadente. fie în cazul creditului acordat pe tranşe..  în cazul în care. C) Măsuri curative În cazul în care.. se vor analiza cauzele. se poate întrerupe acest contract. în momentul nerespectării de către client a clauzei înscrise în contractul de credit. banca constată neîndeplinirea obligaţiilor contractuale (utilizarea creditului în alte scopuri decât cele prevăzute în contract. deterioararea garanţiilor mobile şi imobile). în momentul perceperii ratei lunare a dobânzii. recuperarea sumelor de la giranţi (bănci. în cazul în care activitatea agentului economic nu prosperă ci.

fiecare bancă trebuie să aibă o rezervă minimă obligatorie de 30%. aflate în cont la bancă (media zilnică a acestor disponibilităţi). Potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a României. a gestionării corecte a portofolului de credite.O altă măsură curativă este evitarea riscurilor prin constituirea unui fond de rezervă (marja de siguranţă a băncii. Toate aceste măsuri de prevenire a riscului se iau în scopul obţinerii profitului. 85 . sumele repartizate din profitul băncii). calculată în fiecare lună asupra disponibilităţilor clienţilor.