You are on page 1of 10

Colecţie coordonată de

DENISA COMĂNESCU

KNUT HAMSUN Foamea Traducere din norvegiană şi note de VALERIU MUNTEANU .

Valeriu (trad.382. 0723. Carmen Petrescu Tipărit la Artprint KNUT HAMSUN SULT Copyright © Gyldendal Norsk Forlag AS 1890 All rights reserved. fax 021/408 83 51 www.: Valeriu Munteanu.113.ro Comenzi online: www. pentru prezenta versiune românească Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HAMSUN. 2015.humanitas. KNUT Foamea / Knut Hamsun.1 EDITURA HUMANITAS FICTION Piaţa Presei Libere 1.Redactor: Andreea Răsuceanu Coperta: Angela Rotaru Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Cristina Jelescu DTP: Andreea Dobreci. România tel. 013701 Bucureşti.ro Comenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas. Munteanu. trad. © HUMANITAS FICTION.) 821.743.libhumanitas.194 . 021/408 83 50.5-31=135.684. – Bucureşti: Humanitas Fiction. 2015 ISBN 978-973-689-865-5 I.ro Comenzi telefonice: 0372.

PARTEA ÎNTÂI .

în camera mea de la mansardă şi dedesubt am auzit o pendulă bătând de şase ori. se puteau desluşi până şi literele subţiri şi triste: „Pompe funebre la domnişoara 7 . reuşeam să încasez de la un ziar sau altul până la cinci coroane pentru câte un foileton. acest oraş minunat. am început. lucrurile mele luaseră drumul casei de amanet. de la uşă. dar treaz. Se lumina tot mai tare de ziuă şi m-am apucat să citesc anunţurile de jos.Era pe vremea când umblam flămând prin Christiania. Uneori. iar puţin mai la stânga o reclamă cu litere mari. Jos. să mă gândesc dacă există ceva care mă îndreptăţeşte să mă bucur de ziua de astăzi. lângă uşă. pe care nimeni nu-l părăseşte fără să fi rămas cu amprenta lui… Stăteam culcat. puteam desluşi un anunţ dat de directorul farului. devenisem nervos şi arţăgos. după un vechi obicei. în care brutarul Fabian Olsen îşi lauda pâinea proaspătă. în câteva rânduri rămăsesem în pat ziua întreagă din pricina ameţelilor. În ultimul timp îmi mersese destul de greu. unul după altul. se luminase bine de ziuă şi oamenii începeau să circule pe scară. De îndată ce am deschis ochii. unde camera era tapetată cu numere vechi ale ziarului Morgenbladet. când îmi surâdea norocul.

anotimp diafan şi răcoros. M-am ridicat şi am căutat într-un pachet din colţul de lângă pat ceva de-ale gurii. dar nu am găsit nimic şi m-am întors la fereastră. mai încolo ruinele unei fierării ce fusese mistuită de un incendiu. rău încheiat. Când vântul sufla puternic şi poarta de la intrare era deschisă. mi-am zis. În ultima vreme umblasem după un post de ajutor de 8 . prin podea şi prin pereţi se auzeau tot felul de şuierături ciudate iar în ziarul Morgenbladet de jos. dacă mi-ar fi de vreun folos să-mi caut o slujbă! Aceste numeroase refuzuri. Singurul obiect ce-mi făcea plăcere era un mic balansoar roşu în care moţăiam serile şi mă gândeam la câte şi mai câte.Andersen. toate speranţele nutrite şi risipite. Venise toamna. ademenindu-mă afară. în sfârşit. aveam drept perspectivă o frânghie pentru rufe şi un teren viran. M-am sprijinit cu coatele pe pervazul ferestrei şi am privit afară. toate încercările care de fiecare dată se sfârşeau fără nici un rezultat mă descurajaseră. se produceau rupturi lungi cât braţul. Pe străzi începuse forfota. era ca un sicriu lugubru. Ştie Dumnezeu. Am deschis fereastra şi am privit afară. în gang pe dreapta“. aceste jumătăţi de promisiuni. de lângă uşă. obişnuiam să dorm cu ciorapii în picioare ca să se mai usuce până dimineaţă. să mă ridic şi să mă îmbrac. a cărei podea se îndoia la fiecare pas. camera aceasta goală. iar de sobă nici vorbă. Această ocupaţie mi-a reţinut atenţia mai mult timp. Câţiva muncitori tocmai curăţau terenul de acele ruine. Din locul în care mă aflam. Desigur că avea să fie o zi frumoasă. uşa nu avea broască. pendula de jos bătuse opt când m-am hotărât. aceşti „nu“ spuşi pe şleau. când totul îşi schimbă culoarea şi piere.

fantezii ale creierului meu agitat. că începeam imediat altul. spre a solicita un post. când aveam inspiraţie şi reuşeam să realizez un articol mai 9 . Vara întreagă mi-am petrecut-o prin cimitire sau sus. Întotdeauna se ivea o piedică. lăsându-mă greu descurajat de un „nu“ al redactorilor-şefi. în disperarea mea. care îmi cereau eforturi îndelungate şi. mă recunoscuse. unul după altul. dar trecând prin faţa mea.casier. Eram vreo cincizeci de oameni în sală şi cu toţii scoteam pieptul în afară ca să dăm impresia de forţă şi de mare curaj. şi apoi. îmi spuneam mereu că într-o bună zi tot voi izbuti. Mi-am dat seama că sunt refuzat din pricina ochelarilor. Un funcţionar îi examina pe solicitanţi. capricii. fără ochelari. dar sosisem prea târziu. alegeam adesea subiectele cele mai puţin actuale. dar sigur – pe panta mizeriei! Până când. M-am prezentat încă o dată. Şi într-adevăr. câteodată. m-am prezentat şi la corpul de pompieri. nici măcar un pieptăn sau o carte din care să mai citesc când viaţa mi se părea prea tristă. ajunsesem să nu mai am chiar nimic. nu erau primite de nici un ziar. el se mulţumi doar să zâmbească – desigur. Îl aşteptam pe examinator cu sprâncenele încruntate şi cu privirile tăioase ca nişte cuţite. le pipăia braţele şi le punea întrebări. în cele din urmă. Cât de jos alunecasem în tot acest timp – încet. despre lucrurile cele mai diferite: invenţii bizare. Dar lucrul cel mai grav era că hainele mele erau atât de uzate. În cele din urmă. în parcul castelului. articole pentru ziare. încât nu mă mai puteam prezenta nicăieri ca un om onorabil. unde şedeam pe o bancă şi scriam. El trecu şi prin faţa mea dar nu făcu decât să dea din cap. până la urmă. nu puteam nici să depun garanţia de 50 de coroane. De-abia terminam un articol.

Mă cuprinsese o dispoziţie senină. fără vreun motiv precis. De-aş fi avut doar un pic de mâncare într-o zi atât de senină! Impresia acestei dimineţi vesele mă copleşise. Aş fi putut opri o trăsură cu umărul. M-am ridicat din nou de la fereastră. Acest zgomot care mă învăluia m-a trezit de-a binelea şi am început să mă simt tot mai mulţumit. am interceptat o privire ce-mi fusese aruncată dintr-un tramvai în mers. simţământul unei vesele nepăsări. Se făcuse ora nouă. de bucurie. În faţa unei măcelării o femeie cu un coş în mână se gândea dacă e cazul să cumpere cârnaţi pentru 10 . După aceea am băgat în buzunar. o bucată de hârtie şi un creion şi am plecat. ciudată. de cele mai neînsemnate amănunte care se iveau în drumul meu şi apoi dispăreau. m-am dus la scaunul pe care se afla ligheanul cu apă de spălat şi mi-am umezit puţin genunchiul lustruit al pantalonului ca să-l mai înnegresc şi să-l fac să arate mai nou. să citesc afişele de pe ziduri. Nimic nu era mai departe de mine decât intenţia de a face o mică plimbare de dimineaţă în aer curat. Ce importanţă avea aerul pentru plămânii mei? Eram puternic ca un uriaş. să fredonez un cântec. Am început să observ oamenii pe care îi întâlneam sau îi depăşeam. rând pe rând. ca de obicei. Aerul fremăta de zgomotul trăsurilor şi al vocilor omeneşti – un cor matinal uriaş însoţit de paşii pietonilor şi pocniturile de bici ale birjarilor.acătării. trecuseră câteva zile de când trebuia să plătesc chiria şi nu mai aveam nici o leţcaie. Am coborât foarte uşor pe scară ca să nu trezesc atenţia gazdei. am început. puteam câştiga cinci coroane cu munca unei singure după-amieze. m-am lăsat pătruns până şi de cele mai mici fleacuri. nu-mi puteam stăpâni sentimentul de mulţumire şi.

iar privirea pe care o îndreptase spre mine era încă preocupată de cârnaţi. nu o să mai datorez nimănui nici o pătură. Când am ajuns la hala de carne. De zece minute mergeam în urma unui bătrân şchiop. dintele lung şi galben arăta ca un deget mic crescut din falcă. deşi nu era nevoie. Auzeam cum gâfâia de oboseală şi deodată mi-a trecut prin cap că aş putea să-i duc eu pachetul.prânz. Oare de ce zorea aşa? Nu mă gândisem nici o clipă să-i cer o coroană şi chiar voiam să-i înapoiez cât mai curând pătura pe care mi-o împrumutase cu câteva săptămâni în urmă. care m-a salutat şi a trecut grăbit mai departe. Nu mai avea decât un singur dinte în gură. m-am simţit dezgustat de figura femeii. Nervos şi iritabil cum devenisem în ultimele zile. poate 1 Mântuitorul nostru. atmosfera era senină şi luminoasă. s-a uitat la mine. Am continuat să colind străzile. unde n-aveam ce căuta. hoinărind fără grijă. După ce mă voi mai întrema. m-am dus la fântână şi am băut puţină apă. 11 . Lăsasem totul în voia sorţii şi rătăceam prin oraş în acea dimineaţă veselă. l-am întâlnit pe Hans Pauli. Dintr-odată mi-a pierit toată pofta de mâncare şi mi s-a făcut greaţă. Într-o mână ţinea un pachet şi călca parcă cu întreg corpul. când am trecut pe lângă ea. Sus. apoi am ridicat ochii… ceasul din turnul bisericii Vor Frelsers1 arăta ora zece. pe strada Graensen. apoi am schimbat direcţia. muncindu-se din răsputeri să înainteze cât mai repede. m-am oprit la un colţ. purtându-mi lipsa de griji printre ceilalţi muritori fericiţi. dar nu am căutat să-l ajung din urmă. luând-o pe o stradă lăturalnică. iar dispoziţia mea nu era tulburată nici măcar de un pic de umbră.

Dar bătrânul infirm continua să meargă şchiopătând înaintea mea. îmi întunecă această dimineaţă senină şi frumoasă. încetul cu încetul. bătrânul era iarăşi înaintea mea. mi se părea că îşi încetineşte paşii la fiece răspântie. 12 . Pe măsură ce înaintez şi îl privesc pe acest individ obsedant. m-am oprit în faţa unei vitrine ca să-i dau posibilitatea să se depărteze cât mai mult. ce sare într-un picior şi ţine cu tot dinadinsul să-şi asigure un loc în lume păstrându-şi trotuarul numai pentru ea. poate avea de gând să meargă în acelaşi loc ca mine şi va trebui să-l am în faţă tot drumul. m-am hotărât să curm această situaţie. Apoi îşi ridica pachetul bălăbănindu-l în aer şi pornea iarăşi la drum. Atunci. pe nesimţite. Când. Ajuns în vârful colinei. de parcă ar fi aşteptat să vadă în ce direcţie o apuc. cât timp rămăsesem eu pe loc. îmi strică buna dispoziţie şi. În exasperarea mea. pentru care voi primi cel puţin zece coroane… Şi cu gândul la acest articol. astfel. simt cum îmi creşte furia împotriva lui. la un moment dat.că voi începe chiar azi să scriu un articol despre crimele viitorului sau despre liberul-arbitru – indiferent despre ce. dar în orice caz ceva interesant. Parcă ar fi o gânganie mare. am făcut exasperat încă trei paşi mari înainte. m-am simţit dintr-odată îndemnat să mă apuc imediat de scris. faptul de a-l avea tot timpul în faţă pe acel invalid a început să mă irite. Capul îmi era atât de plin de idei! Voiam să-mi găsesc un loc potrivit în parcul castelului şi să nu mă opresc până nu isprăvesc. după câteva minute. zorind din toate puterile spre a-şi menţine avansul. Părea că expediţia sa nu se mai sfârşeşte. am luat-o din loc. În cele din urmă. fără să mai stau pe gânduri. l-am ajuns şi l-am bătut pe umăr. îmi dau seama că. se oprise şi el.