Institutul NaŢional Pentru Stuidiul Totalitarismului

INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUIDIUL TOTALITARISMULUI
Documente SSI despre viaţa politică din România

6 septembrie 1940 – 23 august 1944
Editura INST
Bucureşti 2005
1
Cronologie
1940
4 septembrie. Demisia guvernului prezidat de Ion Gigurtu. Generalul Ion
Antonescu este numit preşedinte al Consiliului de Miniştri.
5 septembrie. Regele Carol al II-lea cedează generalului Ion Antonescu

principalele prerogative ale puterii.
5 septembrie. Declaraţia guvernului Marii Britanii (prin Winston

Churchill şi lordul Halifax, ministrul de Externe) privind nerecunoaşterea
Arbitrajului germano-italian de la Viena.
7 septembrie. Tratatul de frontieră româno-bulgar de la Craiova, prin care

partea de sud a Dobrogei („Cadrilaterul”, adică judeţele Durostor şi
Caliacra), intră în componenţa Bulgariei. Negocierile începuseră de la 19
august, ân speranţa că o rapidă reglementare a litigiului cu Bulgaria, va
asigura României sprijinul Germaniei în tratativele cu Ungaria; guvernul
român şi-a dat acordul pentru cedarea Cadrilaterului încă de la 21 august.
7 – 10 septembrie. Vizită la Bucureşti a amitralului Canaris. La 8

septembrie are o întrevedere cu generalul Ion Antonescu. Conducătorul
satului român menţionează: „Este de la sine înţeles că noua conducere a
Serviciului de Informaţii ia asupră-şi toate obligaţiile asupra cărora s-a făcut
înţelegerea de la Veneţia“.
8 septembrie. Decret-lege privind infiinţarea Serviciului Special de

Informaţii în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.
10 septembrie. Iuliu Maniu adresează o telegramă cancelarului Germaniei,

Adolf Hitler „în numele poporului român din Transilvania”, cerându-i să
anuleze sentinţa de la Viena, întrucât „nesocoteşte principiul naţionalităţilor şi
concepţiile cele mai elementare de dreptate, creând în Europa orientală un
focar de nelişişte, care va fi un izvor de permanentă tulburarea a păcii”,
subliniind în încheiere că „poporul român nu va accepta niciodată această
hotărâre, care s-a adus fără consultarea sa”.
14 septembrie. Printr-un Decret regal, România este proclamată „Stat

naţional-legionar”, Ion Antonescu este învestit Conducătorul statului român,
iar Horia Sima, şeful Mişcării legionare, devine vicepreşedintele Consiliului
2
de Miniştri. Se interzice orice activitate politică în afară de aceea a Mişcării
legionare (care deţine în guvern majoritatea portofoliilor).
21 septembrie. Constantin I. C. Brătianu adreseasă o primă scrisoare

generalului Ion Antonescu în care prezintă acţiunea politică a Partidului
Naţional Liberal şi subliniază printre altele că: „Un regim politic care se
reazămă pe concursul tuturor celor care lucrează în opinia publică cu acelaşi
scop ca şi dânsul, în loc să fie susţinut de un singur partid politic, este
desigur mai tare şi mai stăpân pe acţiunea sa de refacere a ţării”.
24 septembrie. Iuliu Maniu adresează o crisoare Conducătorului Statului

prin care-i solicită aprobarea pentru o întrunire publică de protest împotriva
situaţiei din Transilvania. Generalul Antonescu îi răspunde a doua zi,
subliniind că o astfel de adunare nu era oportună din următoarele
considerente. 1) „ar putea să zdruncine seninătatea mândră a demersurilor pe
care le-a intreprins guvernul şi să lase să se creadă pe de o parte că nu avem
încredere deplină în aceia la care ne-am adresat, iar pe de altă parte că n-am
avea întreaga siguranţă a drepturilor noastre sau că o parte a cugetelor
româneşti se ridică protestatatară în contra gravelor împrejurări din Ardeal” ;
2) „ar putea să deschidă drumul unor manifestări publice pe care m-am
luptat cu toată puterea, cu întreaga mea onestitate şi cu tot patriotismul să le
împiedic, pentru a asigura liniştea şi ordinea”.
5 octombrie. Decret prin care se prevede excluderea din şcolile

româneşti de toate gradele şi categoriile de stat sau particulare, precum şi din
şcolile celorlalte minorităţi naţionale de rit creştin a tuturor cetăţenilor
(personal didactic, administrativ, elevi) născuţi din părinţi evrei sau numai
din tată evreu. Sunt exceptaţi urmaşii direcţi ai voluntarilor, invalizilor şi
morţilor din Războiul de Independenţă şi din Primul Război Mondial.
5 octombrie. Decret-lege pentru trecerea proprietăţilor rurale evreieşti în
patrimoniul statului.
12 octombrie. Sosirea la Bucureşti a conducerii Misiunii Militare

germane, în urma deciziei lui Hitler de a da curs cererii formulate încă de
regele Carol al II-lea şi reînnoită de generalul Ion Antonescu.
21 octombrie. Ion Antonescu răspunde unei scrisori a lui Horia Sima

care criticase politica generalului (16 octombrie), Ion Antonescu acuză pe
legionari de dezorganizarea administraţiei şi economiei.
3
28 octombrie. Schimb de scrisori între Horia Sima şi Ion Antonescu.
Şeful Mişcării legionare îl avertizează pe general că adversarii legionarilor
încearcă să-l influenţeze şi îi cere să urmeze „drumul Căpitanului”. Ion
Antonescu răspunde că „Nu se poate ca doi şefi de orchestră să conducă, în
acelaşi timp, aceeaşi orchestră. În primul rând trebuie separată guvernarea de
partid”.
28 octombrie. Trupele sovietice ocupă ostroavele Tătaru Mic, Dalerul

Mic, Dalerul Mare şi Maican, de pe braţul Chilia, împiedicând astfel
navigaţia navelor româneşti pe acest braţ.
8 noiembrie. Mari manifestaţii legionare la Iaşi, cu participarea

generalului Ion Antonescu şi a lui Horia Sima. Iaşul este proclamat oraş al
Mişcării legionare.
9-10 noiembrie. Cutremur de pământ, cu magnitudinea de 7,4 grade pe

scara Richter.
12 noiembrie. Decret-lege pentru organizarea Serviciului Special de

Informaţii, şi numirea lui Eugen Cristescu în funcţia de director general.
14 – 16 noiembrie. Vizita generalului Ion Antonescu la Berlin;

conducătorul statului român rxprimă, în cursul discuţiilor cu Hitler şi J. von
Ribbentrop, dezacordul faţă de „arbitrajul” de la Viena, condamnă abuzurile
şi violenţa autorităţilor ungare în nordul Transilvaniei şi atrage atenţia că, la
încheierea războiului, România ca cere satisfacerea cererilor sale legitime.
Hitler, căruia Ion i-a făcut o foarte bună impresie, declară că „istoria nu se va
opri la anul 1940”. La 23 noiembrie generalul Ion Antonescu semnează
aderarea României la Pactul Tripartid (încheiat între Germania, Italia şi
Japonia la 27 septembrie 1940). Ungaria aderase cu două zile înainte la acest
pact.
12 noiembrie. Decret-lege pentru românizarea personalului din toate

întreprinderile şi instituţiile, cu excepţia instituţiilor cu caracter religios sau
cultural, prin care toţi salariaţii evrei urmau să fie concediaţi până la 31
decembrie 1941. Decretul prevede exceptări în cazul urmaşilor direcţi ai
voluntarilor, invalizilor şi morţilor din Războiul de Independenţă şi din
Primul Război Mondial.
4
18 noiembrie. Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi Gheorghe Brătianu
adresează o scrisoare generalului Ion Antonescu în legătură cu dizolvarea
abuzivă a asociaţiei Pro Transilvania (Iuliu Maniu era preşedintele acestei
asociaţii, iar Ion Mihalache şi Gheorghe Brătianu, vicepreşedinţi).
21 noiembrie. Se înfiinţează Grupul Etnic German (Die deutche

Volksgruppe) condus de Andreas Schmidt.
[22] noiembrie. Constantin I. C. Brătianu şi Iuliu Maniu adresează o

scridâsoare generalului Ion Antonescu cu privire la libertatea de acţiune a
partidelor politice, subliniind următorul atgument: „Principiul de stat
totalitar, pe care – după noi, greşit l-a acceptat regimul de azi ca metodă de
guvernământ – şi care nu a împiedicat guvernul să admită poporului german
din ţară parsonalitatea juridică şi, în consecinţă, gruparea lui în autonomia
naţională pentru manifestarea voinţei sale, nu va putea împiedica
recunoaşterea unui lucru cu mult mai redus pentru însuşi poporul românesc:
gruparea lui în conformitate cu convingerile sale politice”.
23 noiembrie. Aderarea României la Pactul Tripartit, semnată de

generalul Ion Antonescu la Berlin.
25 noiembrie. Constantin I. C. Brătianu şi iuliu Maniu adresează o

strisoare generalului Ion Antonescu în care formulează întrebarea: „pentru
cine şi pentru ce aţi iscălit pactul”, având în vedere că „aceste înţelegeri
exclud desigur o acţiune în contra Rusiei, şi mai cu seamă după înţelegerea
de la Berlin dintre dnii molotov şi Ribbentrop”.
26-27 noiembrie. În închisoarea Jilava sunt împuşcaţi de legionari 64 de

foşti demnitari ai regimului carlist şi participanţi la represiunile
antilegionare.
27 noiembrie. Sunt asasinaţi de legionari marele istoric Nicolae Iorga (pe

raza judeţului Strejnicu – jud. Prahova) şi economistul Virgil Madgearu (în
pădurea Snagov).
3 decembrie. Iuliu Maniu trimite o scrisoare către Ion Antonescu în care,

referindu-se la satrea de indignare şi de revoltă care a cuprins toate straturile
societăţii româneşti în urma crimelor săvârşite de legionari la Jilava, Snagov
şi Strejnicu, îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia internă a ţării şi cere
5
„restabilirea autorităţii puterilor constituţionale” şi măsuri destinate să
asigure cetăţenilor redobândirea siguranţei „averii şi vieţii lor”.
4 decembrie. Semnarea, la Berlin, a unui Acord de colaborare economică

româno-germană pe zece ani. Refacerea economiei româneşti – prevăzută în
acord – urma integrarea ei „în cadrul noii ordini economice”, instaurate de
Reich.
- Iuliu Maniu adresează o scrisoare generalului Ion Antonescu, referitoare

la atmosfera de teroare a regimului legionar, în care subliniază printre altele:
„Tragica întâmplare a asasinatelor săvârşite în ultimul timp şi a goanei
deschise contra atâtor persone din viaţa publică reprezintă simptomele unei
desagregări sufleteşti şi ale unei disoluţii sociale a cărei continuare trebuie
stăvilită”.
5 noiembrie. Constantin I, C. Brătianu adresează o scrisoare generalului

Ion Antonescu, cu referire la abuzurile şi crimele regimului legionar,
subliniind în încheiere că : „Generalul Antonescu, care a luat o mare
răspundere în faţa ţării şi a istoriei, nu-şi va putea îndeplini misiunea decât
punând capăt anarhiei care ameninţă chiar existenţa României
independente”.
- Decret-lege privitor la statutul militar al evreilor, potrivit căruia

cetăţenii de naţionalitate evreiască sunt excluşi de la satisfacerea serviciului
militar, fiind obligaţi, în schimb, la plata unor taxe militare şi prestarea
muncii de folos public.
18 decembrie. C.I.C. Brătianu trimite o scrisoare către generalul Ion

Antonescu în care atenţionează asupra pericolului ce-l reprezintă
subordonarea economică a României faţă de Germania nazistă, subliniind că
„În situaţia de astăzi înţeleg să se concilieze interesele României cu ale
Germaniei, dar nu să le sacrificăm”..
- Cancelarul Adolf Hitler semnează Directiva nr. 21 (Planul „Barbarossa”)

privind campania împotriva URSS, la care era prevăzută şi participarea
României.
28 decembrie. Iuliu Maniu adresează un Memoriu lui Hitler şi Mussolini

în care se susţine că Hotărârea arbitrară de la Viena a fost o flagrantă „eroare
de drept ” şi o „eroare de fapt”.
6
1941
14 ianuarie. Întrevedere Hitler Ion Antonescu la Obersalzberg.
Conducătorul statului român expune divergenţele sale cu legionarii (Horia
Sima, invitat de Hitler, refuzase să vină la întâlnire), subliniind faptul că
Mişcarea legionară s-a bolşevitat, în sesul că a primit în rândurile sale mulţi
comunişti şi e dispusă la acţiuni anarhice. Asfel de informaţii le posedau şi
germanii. Preocupat de stabilitatea politică în România, Hitler acordă
sprijinul său lui Ion Antonescu.
21 – 23 ianuarie. Rebeliunea legionară împotriva generalului Ion

Antonescu, având drept scop înlăturarea acestuia şi preluarea întregii puteri
în stat de către Mişcarea legionară. Dezordini grave au loc în Bucureşti şi în
alte oraşe ale ţării. Legionarii decshid focul şi asupra armatei. În acelaşi timp
rebelii atacă şi devastează magazine şi locuinţe ale evreilor. Hitler îi acordă
sprijin generalului Inon Antonescu pentru a asigura ordinea în spaţiul
românesc, de interes strategic excepţional, în perspectiva atacării URSS.
27 ianuarie. Se formeză un nou guvern, format exclusiv din militari şi

din tehnicieni, prezidat de generalul Ion Antonescu.
2 februarie. C.I.C. Brătianu adresează un Memoriu generalului Ion

Antonescu în care îşi exprimă părerea asupra căilor şi modalităţilor de
guvernare după înăbuşirea rebeliunii legionare, subliniind că: „Nu trebuie să
micşoraţi autoritatea incontestabilă ce aţi obţinut mai cu seamă ân ultimul
timp. Nu reînviaţi un partid care a devenit odios în ţară şi să reîncepeţi o
experienţă care ar putea fi fatală”.
10 februarie. Marea Britanie rupe relaţiile diplomatice cu România,

extinzând şi asupra ei măsurile de blocadă.
14 februarie. Abrogarea denumirii României ca „stat naţional-legionar”

şi interzicerea oricărei activităţi politice.
21 februarie. Constantin I. C. Brătianu adresează o scrisoare generalului

Ion Antonescu, referitoare la politica externă a României, în care atrage
7
atenţia „că nu trebuie, oricare ar fi făgăduielile ce ni s-ar face, să ne angajăm
în operaţiuni militare care ar slăbi ţara noastră”. În încheiere sublinează că:
„Nu putem face politică de aventură şi nu trebuie să tablăm pe o singură
ipoteză. Rezultatul războiului este cel puţin îndoios. România a putut să-şi
menţină existenţa tocmai printr-un joc de basculă între marile puteri. Ea
trebuie pe cât posibil să nu se angajeze prea mult pentru a-şi menaja
viitorul”.
27 februarie. Iuliu Maniu adresează o scrisoare generalului Ion

Antonescu în care explică motivele pentru care PNŢ nu va lua parte la
plebiscitul organizat de guvern la 2 martie 1941.
2 – 5 martie. Plebiscitul organizat pentru aprobarea politicii generalului

Ion Antonescu dă 99,9% răspunsuri afirmative şi 0,1% răspunsuri negative.
5 martie. Discuţii privind problemele economice şi politice între Ion

Antonescu şi Hermann Göring, la Viena, în cursul cărora conducătorul
statului român este informat despre intenţia Germaniei de a ataca URSS şi i
se cere concursul militar.
27 martie. Decret-lege pentru trecerea imobilelor urbane evreieşti în

patrimoniul statului şi pentru oprirea evreilor de a dobândi proprietăţi
similare sau anumite drepturi reale asupra acestor imobile, exceptaţi fiind
evreii care au fost răniţi, decoraţi sau citaţi pe ordin de zi pentru acte de
bravură în războaiele României sau descendenţii celor care au murit în
aceste războaie.
Martie. Ion Antonescu întocmeşte un răspuns cuprinzător la memoriile

lui C.I.C. Brătianu (din 18 decembrie, 14 şi 21 februarie) cu referire la
politica externă şi politica economică a României. În finalul răspunsului, I.
Antonescu subliniază. „am făcut tot ce omeneşte a fost posibil ca să salvez
România şi pe plan politic şi pe plan economic”; „Dacă vedeţi
dumneavoastră sau altcineva o altă soluţie, practică, imediată şi sigură şi în
această privinţă, sunt gata să o accept”; „Dacă însă credeţi, atât
dumneavoastră cât şi dl Maniu, că puteţi face mai mult, luaţi-vă, vă rog,
răspunderile. Sunt gata să vi le trec”.
4 aprilie. Iuliu Maniu adresează o scrisoare lui Ion Antonescu în care

face cunoscută poziţia PNŢ faţă de o eventuală angajare militară a
României, alături de Germania, împotriva Iugoslaviei.
8
6 aprilie. Atacul Wehrmachtului, sprijinit de trupele italiene, ungare şi
bulgare, împotriva Iugoslaviei. România nu participă nici la operaţiile
militare, nici la ocuparea şi nici la dezmembrarea fostului aliat.
8 aprilie. Constantin I. C. Brătianu adresează o scrisoare generalului Ion

antonescu, cu referire la războiul din Iugoslavia, subliniind că : „Singurul
rozboi admisibil pentru care România at fi acela penru reluarea teritoriului
pierdut”.
23 aprilie. Într-un memoriu adresat ţărilor Axei, guvernul român cere

revizuirea graniţelor din Europa de Sud-Est, subliniind că unele ţări din
această zonă au anexat teritorii în anii 1940-1941 – aluzie evidentă la
Ungaria şi Bulgaria -, iar echilibrul politic a fost puternic afectat de
campania din Iugoslavia şi Grecia.
Aprilie. Amplă sinteză elaborată de SSI, 114 pagini, privind pregătirile de

război ale URSS.
3 mai. Decret-lege pentru înfiinţarea Comitetului Naţional de

Românizare, având ca obiectiv trecerea bunurilor evreieşti intrate în
patrimoniul statului în seama întreprinzătorilor români.
16 mai. SSI informează despre dispozitivul forţelor sovietice la graniţa cu

România.
17 mai. Este arestat Grümberg Boris (alias Nicolschi Alexandru, cel care
în 1948 va deveni adjunct al şefului Direcţiei Generale a Securităţii
Poporului, în grad de general maior), spion sovietic care avea misiuni de a
culege informaţii despre: starea de spirit a populaţiei din România; poziţia
strategică şi dotarea armatei române din oraşele Bucureşti, Buzău şi
Bobotoşani.
31 mai. SSI informează despre arestările masive făcute de sovietici în

rândurile funcţionarilor români din Basarabia, capetele de acuzare fiind
imaginare şi fără bază legală. Cei mai mulţi dintre arestaţi sunt condamnaţi
la pedepse foarte grele (deportări în Siberia sau trimiterea în lagărele de
concentrare).
9
10 iunie. 13 000 de români basarabeni sunt ridicaţi de autorităţile
sovietice de la căminele lor şi deportaţi în Siberia.
12 iunie. Întâlnire Hitler-Antonescu la München. Führerul comunică

intenţia sa de a ataca în viitorul apropiat (fără a preciza data) URSS; Ion
Antonescu declară că România va participa la război pentru a recupera
teritoriile anexate de URSS la 28 iunie 1940.
14 iunie. Mott Günther, ministrul SUA la Bucureşti, informează pe

conducătorii Partidului Naţional Liberal că nu există nici o teamă de război
între Germania şi URSS şi că toate pregătirile n-au decât un rol
demonstrativ.
18 iunie. Hitler informează, printr-o scrisoare, pe Ion Antonescu asupra

datei începerii războiului împotriva URSS.
22 iunie. Generalul Ion Antonescu formulează un apmlu răspuns la

scrisorile succesive adresate de Iuliu Maniu, oferind explicaţii privind
politica internă şi externă a guvernului. In final scrisorii subliniază: „Orice
concepţie politică îşi are o justificare teoretică şi o justificare practică,
verificată prin aplicarea şi rezultatele sale. Teoretic oricine poate să
considere drept ideală concepţia pe care o reprezintă politica fiind însă o artă
a guvernării, singură verificarea practică poate da măsura justă a valorii unei
concepţii”.
- România intră în război, alături de Germania, împotriva URSS. Ion

Antonescu ordonă armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi
Nordul Bucovinei. Sunt angajate în operaţiunile militare efecticâvele a două
armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată şi 6 brigăzi
independente, precum şi aviaţia militară (672 de avioane, dintre care 219 de
bombardament şi 146 de vânătoare) şi forţa maritimă (3 distrugătoare, două
submarine şi alte vase mici.) În întreaga ţară au loc manifestaţii de sprijin şi
ceremonii religioase pentru încheierea victorioasă a războiului.
- I.V. Stalin îi transmite lui Ghorghi Dimitrov, secretar general al

Cominternului, instrucţiuni sumare despre modul de acţiune al partidelor
comuniste : „În fiecare ţară, partidele (comuniste – n.ed.) să desfăşoare
mişcări în apărarea URSS. Să nu se pună problema revoluţiei socialiste.
Poporul sovietic duce un război patriotic împotriva Germaniei fasciste. Este
vorba de zdrobirea fascismului”.
10
29 iunie – 1 iulie. În urma deschiderii focului asupra trupelor române şi
germane de către grupe de diversiune, la Iaşi, în oraş, au loc execuţii sumare
şi arestări ale locuitorilor evrei. Un mare număr de evrei arestaţi au fost
îmbarcaţi în trenuri, în vederea deportării, circulând în condiţii inumane
(aglomerări excesive, lipsă de apă etc.). Potrivit estimărilor, în aceste
împrejurări circa 4 000 de evrei şi-au pierdut viaţa.
1 iulie. Gheorghi Dimitrov, secretarul general al Cominternului, trimite lui

Şeriu Gheorghiev, activist al Comitetului Executiv al Internaţionalei
Comuniste, însărcinat cu menţinerea legăturilor cu Partidele Comuniste din
România şi Turcia, textul Directivelor Comitetului Extecutiv al
Internaţionalei a III-a. Prin aceste directive, comuniştii erau îndemnaţi să
recurgă la acţiuni violente : „Să fie împiedicat în chip energic transportul
trupelor şi armamentului german, prin distrugerea căilor ferate şi a podurilor.
Să fie distruse aerodromurile, rezervele de petrol şi depozitele de muniţii
germane. Să fie descompusă armata, încurajându-se, prin toate mijloacele,
dezertările în masă. Să fie aţâţată ura soldaţilor români împotriva ocupanţilor
germani”.
2 iulie. Armata a IX germană de pe teritoriul României (comandată de

generalul Eugen von Schobert) şi Armatele a II-a şi a IV-a române,
comandate de generalii Petre Dumitrescu şi Nicolae Ciupercă, au trecut la
ofensivă în sectorul român al Frontului de Est. Până la 26 iulie trupele
române au atins Nistrul pe întregul său curs mijlociu şi inferior.
5 iulie. Eliberarea oraşului Cernăuţi.
7 iulie. Se încheie eliberarea Bucovinei de Nord.
16 iulie. Eliberarea oraşului Chişinău.
18 iulie. Iuliu Maniu adresează o scrisoare lui I. Antonescu şi Mihai

Antonescu cu referire la organizarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi în
care avertizează împotriva continuării operaţiunilor militare de către armata
română dincolo de Nistru, având în vedere alianţa dintre URSS şi Marea
Britanie, considerată de liderul PNŢ ca viitoare câştigătoare a războiului. În
finalul scrisorii, Maniu se arată foarte îngrijorat de „zvonurile tot mai
persistente despre masacre săvârşite asupra populaţiei minoritare, în special
evreieşti, din Moldova”, exprimându-ţi opinia îndreptăţită că : „toate
cazurile de rebeliune sau trădare naţională trebuiesc pe loc şi cu mare
11
asprime pedepsite. Măsurile legale care sunt luate pentru a preîntâmpina
repetarea unor asemenea acţiuni criminale sunt binevenite”.
27 iulie. Hitler adresează un mesaj lui Ion Antonescu, în care, după ce

constată „concordanţa concepţiilor noastre comune” şi „înainte de toate
hotărârea dvs de a duce până la ultima consecinţă, alături de Reichul
german, acest război”, îi solicită colaborarea militară dincolo de Nistru.
29 iulie. Răspunzând lui Hitler, I. Antonescu declară că va continua

acţiunile militare alături de Germania, pentru zdrobirea inamicului comun:
„bolşevismul rus”. Decizia lui I. Antonescu a fost dictată de considerente
militare (continuarea acţiunilor până la anihilarea inamicului sau până când
acesta cere pace) şi politice (credinţa că printr-o colaborare totală cu Reichul
va obţine anularea Dictatului de la Viena).
[30] Iulie. O amplă replică a lui Iuliu Maniu la răspunsul lui Ion
Antonescu din 22 iunie 1941. Liderul PNŢ îşi exprimă adânca mâhnie şi
protestul cel mai categoric faţă de afirmaţia Conducătorului Statului potrivit
căreia „Principala preocupare a partidelor noastre (naţional-ţărănesc şi
liberal –n.n.), mai ales de la unire încoace, a fost căpătuiala partizanilor, fie
că erau la putere, fie în opoziţie, dacă aveau influenţă.” Cu sinceritate şi
realism, maniu se explică: „Dacă s-au găsit oameni politici abuzivi, ieşiţi la
iveală sub regimul partidelor, şi dacă s-au produs, ceea ce nu contest, din
partea unora atitudini condamnabile, totuţi a acuza pentru aceasta şi a
înlătura întregul regim democratic şi partidele în totalitatea lor este o mare
nedreptate şi o fundamentală greşeală politică. Ar însemna acelaşi lucru ca şi
când cineva, din cauza unor ofiţeri abuzivi, ar cere desfiinţarea întregii
armate !”. În legătură cu situaţia economică a ţării, Maniu se exprimă
tranşant: „Ceea ce nu vreau eu şi nu poate voi nici un român este ca
economiceşte să fim aserviţi Germaniei”.
6 august. Întrevedere Hitler – Antonescu la Berdicev (Ucraina), la

cartierul general al Comandamentului Grupului de armate „Sud”. Punându-
se în dezbatere planurile operative, I. Antonescu a fost de acord cu
participarea armatei române la operaţiile de la aripa de sud a frontului, în
zona Odessei şi Crimeei.
19 august. Instituirea de fapt a administraţiei civile româneşti în

Transnistria (teritoriu dintre Nistru şi Bug), care a continuat până la 29
ianuarie 1944; prof. Gheorghe Alexianu este numit guvernatoe civil.
12
22 august. Ion Antonescu este înaintat la gradul de mareşal.
25 septembrie. În nota prin care guvernul SUA confirmă primirea notei

guvernului român din 4 septembrie, privind restabilirea suveranităţii asupra
Basarabiei şi Bucovinei de Nord, aceste teritorii sunt calificate drept
„provincii româneşti”.
14 – 15 octombrie. În timpul evacurării oraşului Odessa, autorităţile

sovietice mitraliază circa 700 de oameni, în majoritate basarabeni, pentru
faptul că nu mai dispun de locuri pe vapoarele destinate evacuărilor.
16 octombrie. După două luni de lupte grele şi mari sacrificii, trupele

Armatei a IV-a române cuceresc Odessa. Pierderile, de partea română, s-au
riticat la 92 545, dintre care 17 729 morţi, 63 345 de răniţi şi 11 471
dispăruţi, iar de partea sovietică 160-180 000 de morţi şi răniţi, şi 66 000 de
prizonieri luaţi de armata română. Conform evaluărilor, bătălia pentru
Odessa reprezintă una dintre cele mai mari operaţii de asediu din secolul
XX.
17 octombrie. Odessa devine capitala Guvernământului Civil al

Transnistriei.
22 octombrie. O explozie – pusă la cale de partizanii societici – distruge

Comandamentul Militar Român din Odessa, provocând pierderea a 135
militari (79 ucişi, 43 răniţi şi 13 dispăruţi), dintre care 128 români şi 7
germani. Între cei ucişi s-a aflat şi generalul Ion Glogojanu, condantul
Diviziei 10 infanterie. Ca represalii, militarii români au trecut la execuţii
asupra populaţiei din Odessa prin spânzurare şi mitraliere (la Dalnik la 7 km
de Odessa, unde fuseseră evacuaţi cu forţa un mare număr de evrei).
23 octombrie – 12 noiembrie. În notele informative intocmite de SSI

privind starea de spirit a populaţiei din Odessa se întâlnesc referiri la
abuzurile şi jafurile făcute de soldaţii români, ceea ce a avut drept consecinţă
scăderea încrederii populaţiei locale faţă de autorităţile române.
25 octombrie. România aderă la Pactul Anticomintern.
28 octombrie. Marea Britanie avertizează România că, dacă până la 5

decembrie nu va înceta ostilităţile împotriva URSS, îi va declara război.
13
8 noiembrie. Iuliu Maniu sdreseasă o scrisoare mareşalului Ion
Antonescu prin care explică motivele pentru care PNŢ nu va participa la
plebiscitul organizat de guvern, menţionând printre altele: „Concepţia
serioasă ce o are partidul naţional ţărănesc despre drepturile naţiunii şi ale
cetăţenilor care o compun exclude participarea la un simulacru de consultare
obştească, repetat de trei ori în trei ani şi jumătate”.
24 noiembrie. Constantin I. C. Brătianu adresează o scrisoare mareşalului

Ion Antonescu, referitor la situaţia internă şi externă a României, în care
subliniază printre altele : „După cum v-am scris altădată, singurul mijloc de
a reîntregi ţara este de a relua cu armele Ardealul dezlipit. Trebuie să fim
mai tari ca dânşii, care nu şi-au sleit puterile militare în războiul ce-l ducem
alături de germani, război care nu ştim unde ne va duce şi cum se va sfârşi”.
Noiembrie. La plebiscit, politica mareşalului a fost validată prin 3 446

889 voturi pentru şi prin 68 de voturi împotrivă.
6 decembrie. Marea Britanie declară război României.
7 decembrie. Japonia atacă prin surprindere baza militară a SUA de la

Perl Harbor, dezlănţuind războiul în Oceanul Pacific.
8 decembrie. Canada şi Noua Zeelandă declară război României.
10 decembrie. Australia declară război României.
11 decembrie. Uniunea Sud-Africană declară război României.
12 decembrie. Guvernul român declară război SUA, la insistenţele

Germaniei şi Italiei.
17 decembrie. Decret-lege prin care se desfiinţează federaţia Uniunilor

Comunităţilor Evreieşti din România şi se creează Centrala Evreilor din
România sub directivele şi controlul împuternicitului guvernului pentru
reglementarea regimului evreilor, Ladu Lecca. Conducerea noii organizaţii
este numită şi revocată de împuternicitul guvernului.
1942
14
19 ianuarie. C.I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu adresează un Memoriu către
Ion Antonescu în legătură cu necesitatea de a se pune capăt participării
României la campania din răsărit şi retragerea trupelor române de pe
teritoriul Uniunii Sovietice.
26 ianuarie. Informaţii SSI privind sectorul central al Frontului de Est,

acolo unde Armata Sovietică a trecut deja la acţiuni în spatele frontului cu
unităţi regulate de paraşutişti. URSS dispune de 11 Brigăţi de Debarcări
Aeriene.
4 februarie. Analiză efectuată la sediul SSI cu şeful Secţiei din România

a Serviciului de Informaţii al Armatei Germane, colonel Rodl, despre
„intenţiile probabile ale conducătorilor militari anglo-sovietici”. În legătură
cu România concluziile formulate se referă la: intenţia aliaţilor anglo-
sovietici de a convinge România să încheie o pace separată – acţiune ce ar fi
găsit sprijinul lui Iuliu Maniu - cu condiţia ca această pace să fie acceptată
când trupele sovietice vor ajunge cu contraofensiva la Nipru”.
11 februarie. Întrevedere Hitler-Antonescu la Rastemburg, în cursul

căreia este discutată situaţia strategică şi politică, precum şi campania anului
1942.
22 februarie. Iuliu Maniu adresează o scrisoare lui Mihai Antonescu

referitoare la situaţia din Transilvania.
10-12 aprilie. La MStM şi SSI au loc conferinţe ale ofiţerilor germani

privind posibilităţile şi modul de acţiune ale Armatei Sovietice. Printre
concluziile formulate: Comandamentul german a subestimat valoarea
Armatei Sovietice; datorită măsurilor contrainformative luate de organele
specializate sovietice, Serviciul de Informaţii german nu a putut pătrunde în
interiorul URSS într-o zonă mai adâncă de 100-150 km de la frontieră.
18 aprilie. Informaţii SSI privind organizarea nucleelor de spionaj,

terorism şi propagandă a NKVD-ului în Transnistria. Concluzia formulată:
„Dacă Sovietele şi-au înjghebat acţiunea subversivă în spatele frontului, în
teritoriile cucerite, înseamnă un mare pericol la care sunt supuse trupele şi
autorităţile din aceste teritorii”.
15
8 mai. Începutul ofensivei germano-române pentru recucerirea Peninsului
Kerci, încheiată la 18 mai.
1 iulie. Trupele române şi germane ocupă Sevastopolul.
4 iulie. Se încheie cucerirea Crimeii de către trupele germane şi române.
18 iulie. Ion Antonescu refuză trimiterea a încă trei divizii pe front,

invocând tensiunea din relaţiile româno-ungare.
23 iulie. Conferinţă la sediul SSI a colonelului Rodl. Concluziile

formulată se referă: pe plan extern la necesitatea ca SSI-ul şi Abwher-ul să-şi
intensifice la maximum acţiunile în Orientul Apropiat; pe plan intern să se
acorde o mai mare atenţie acţiunilor de sabotaj şi propagandei inamice,
pentru ca populaţia şi autorităţile să-şi păstreze cel mai desăvârşit calm.
24 septembrie. Constantin I.C. Brătianu adresează o scrisoare

mareşalului Ion Antonescu, privind pericolul prelungirii campaniei din
răsărit. Printre altele, semnatarul scrisorii menţionează: „V-am prevenit în
mai multe rânduri, în 1941 şi 1942, că România nu trebuie să-şi trimită
trupele sale în interiorul Rusiei, fără a-şi pune în pericol chiar existenţa sa,
că ea este ameninţată să fie strivită în conflictul armat a două mari puteri şi
că, pe de altă parte, situaţia ei economică devine din zi în zi mai critică. V-
am sfătuit mai târziu să retrageţi în interiorul ţării trupele noastre de peste
Nistru şi să le rezervaţi pentru apărarea noastră în contra ungurilor. În loc de
a asculta apelurile ce v-am făcut, aţi trimis aproape toată armata noastră în
interiorul Rusiei”.
25 septembrie. Sub semnătura şefului SSI, Eugen Cristescu, întră în

vigoare instrucţiunile privind organizarea şi misiunile organelor SSI din
zona de operaţii.
13 octombrie. Consiliul de Miniştri a decis oprirea deportării evreilor din

România în Polonia, în vederea aplicării „soluţiei finale”. Astfel, 292 149
evrei din România au rămas în viaţă, prin decizia mareşalului Ion Antonescu,
indiferent de motivele ei, de a nu pune în aplicare „soluţia finală” cerută
insistent de autorităţile naziste.
29 octombrie. Mareşalul Ion Antonescu răspunde printr-o amplă

scrisoare, 125 pagini, lui C.I.C. Brătianu asupra politicii Partidului Liberal în
16
care face comparaţii cu ceea ce a realizat guvernul său după 6 septembrie
1940. Se distinge cu uşurinţă starea de nervozitate sub imperiul căreia a fost
redactată acestă scrisoare. Mareşalul Ion Antonescu şu şi-a îngăduit
niciodată un asemenea ton faţă de Iuliu Maniu.
14 noiembrie. Replica lui Constantin I. C. Brătianu la răspunsul

mareşalului Ion Antonescu din 29 octombrie 1942, care se încheie cu
următoarea menţiune: „Propunerea dvs de a vă lua locul la cârma statului,
când sub ocupaţia străină se declară că «România este Mareşalul
Antonescu», este desigur o glumă din partea dvs”.
19 noiembrie. Începe ofensiva sovietică în Cotul Donului, care provoacă

mari pierderi Armatei a 3-a române.
19 noiembrie. Ordin circular al şefului SSI, Eugen Cristescu, privind

măsurile de prevenire şi scurgere de informaţii secrete.
20 noiembrie. Începe ofensiva sovietică în Stepa Calmucă. Armata a 4-a

română se află într-o situaţie critică. Trupele germane şi române din Caucaz
încep retragerea spre Nord-Vest, în direcţia estuarului Kuban, unde vor
stabili un cap de pod ce va rezista până în toamna anului 1943.
21 noiembrie. Ordin rezolutiv al mareşalului Ion Antonescu privind

supravegherea de către SSI a legionarilor refugiaţi în Bulgaria.
9 decembrie. Ion Antonescu adresează feldmareşalului Eric von Manstein

o scrisoare, în care apără trupele române de acuzaţia de a fi responsabile de
înfrângerile din bătălia Stalingradului, în curs de desfăşurare, critică sever
erorile şi conduita militarilor germani şi atrage atenţia că, în absenţa unui
tratat bilateral, România nu are obligaţii militare faţă de Reich. Apogeul
crizei de încredere între Înaltele Comandamente român şi german.
17
Abrevieri
a.c. – anul curent

ACR – Aviaţia Civilă Română
AMAE – Arhiva Ministerului Afacerilor Excerne
ANIC – Arhiva Naţională Istorică Centrală
A.S. – Alteţea Sa
ASRI – Arhiva Serviciului Român de Informaţii
b-dul - bulevardul
BNR – Banca Naţională Română
Cab.Milit.Bir. 2 Inf. – Cabinetul Militar Biroul 2 Informaţii
CAM – Casa Autonomă a Monopulurilor
CD – Corpul Detectivilor
CEC – Casa de Economii şi Consemnaţiuni
CFR – Căile Ferate Române
CML – Corpul Muncitoresc Legionar
crt. – curent
DGP – Direcţia Generală a Poliţiei
dl – domnul
dlui – domnului
dna – doamna
dnei doamnei
Dr. – doctor
d-sale – domniei sale
d-sa – domnia sa
FDC – Frăţiile de Cruce
FRN – Frontul Renaşterii Naţionale
GEG – Grupul Etnic German
ha - hectar
Jud. – judeţ
MApN – Ministerul Apărării Naţionale
MCG – Marele Cartier General
Min. - Ministerul
M.R. – Ministerul de Război
M.S. – Majestatea Sa
18
M.St.M. – Marele Stat Major
nr. – numărul
PCdR – Partidul Comunist din România
PCM – Preşedinţia Consiliului de Miniştri
PNC – Partidul Naţional Creştin
PNL – Partidul Naţional Liberal
PNŢ – Partidul Naţional-Ţărănesc
Pref. - Prefectura
Preşed. Cons. de Miniştri – Preşedinţia Consiliului de Miniştri
prof. – profesor
prof. univ. – profesor universitar
P.S. – Preasfiinţia Sa
PSD – Partidul Social Democrat
PTT – Poştă telefon telegraf
ROS – Uniunea Eliberatoare Rusă
SDP – Secţia Domeniilor Publice
Serv. - Serviciu
SSI – Serviciul Special de Informaţii
ss. indesc. – semnătură indescifrabilă
STB – Societatea de Transport Bucureşti
str. - strada
SUA (USA) – Statele Unite ale Americii
UGIR – Uniunea Generală a Industriaşilor Români
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Vice Preş. Cons. Minştri – Vice Preşedintele Consiliului de Miniştri
19
1940
1940 septembrie 10. Notă, din „sursă serioasă”, privind comentariile
cercurilor comuniste din Bucureşti referitoare la formarea noului guvern.
Cercurile comuniste şi actualul regim
Comentând întârzierea completării actualului cabinet ministerial,

cercurile simpatizanţilor comunişti din Capitală cred a şti că aceasta se
datorează următoarelor considerente:
Dl general Ion Antonescu – spun ei – având concentrată în mâinile d-sale
puterea legislativă, ar intenţiona să realizeze o nouă operă legislativă, după o
concepţie proprie, spre a polariza în mod exclusiv întreaga popularitate şi a
nu face să se creadă că noile reforme se datorează sugestiei vreuneia din
eventualele grupări politice colaboratoare.
Un alt motiv al întârzierii menţionate ar fi – după aceleaşi cercuri –
tratativele pe care Conducătorul Statului le duce în prezent cu fruntaşii
politici din fosta opoziţie a guvernului trecut, în special cu domnii Iuliu
Maniu, Dinu şi Gheorghe Brătianu, în vederea încheierii unui acord.
În prezent, foştii opoziţionişti ar pune condiţii inacceptabile pentru
Conducătorul Statului şi caracterul dictatorial al regimului politic, pe care dl
general Antonescu intenţionează să-l instaureze.
După părerea simpatizanţilor comunişti, aceste condiţii ar fi următoarele:
- garantarea reînfiinţării fostelor partide politice;
- garantarea participării cadrelor fostelor partide la opera de
guvernare;
- adoptarea unei atitudini de nerecunoaştere şi nerespectare a
cesiunilor teritoriale făcute Ungariei;
- înfrânarea influenţei puterilor Axei în viaţa politică şi economică a
ţării.
*
* *
20
Până în prezent, simpatizanţii Mişcării comuniste nu au luat o poziţie
bine definită faţă de actualul regim.
Se păstrează atitudinea de expectativă, în credinţa că situaţia se va
schimba, deoarece între legionari şi Conducătorul Statului nu ar exista
acordul necesar, nici în ceea ce priveşte constituirea cabinetului ministerial,
nici în privinţa viitoarelor înfăptuiri.
• ANIC, Fond DGP, dosar 104/1940, f. 10-11.
1940 septembrie 11. Notă privind comentariile doctorului Schefer,

simpatizant comunist şi în relaţii cu Legaţia Germaniei, referitoare la
posibilitatea izbucnirii unui conflict germano-sovietic.
Dl Schefer, care este în relaţii cu personalul de la Legaţia germană, în

calitate de medic, iar ca simpatizant comunist este în legătură cu
conducătorii Mişcării comuniste, a făcut cunoscut, acestora, următoarele:
În ultimul timp, funcţionarii de la Legaţia germană afirmă că, în curând,
va izbucni un conflict între Germania şi Rusia, pentru următoarele
consideraţii:
- Germania are interese urgente şi vitale de a pune stăpânire pe
petrolul şi grânarul din Asia Mică, unde va întâmpina opunerea Rusiei;
- Frontiera dintre România şi Ungaria a fost fixată sub sugestia
Germaniei şi conform cu interesele ei, de a fi cât mai aproape de bazinul
petrolifer din România, cu intenţia de a pune uşor stăpânire pe el, în
eventualitatea unui conflict cu Rusia;
- Germania consideră armata rusă lipsită de putere combativă, din
următoarele motive:
a. Trupa nu are instrucţia şi pregătirea necesară;
b. Armamentul şi tot materialul de război sunt de proastă calitate;
c. Comandamentul şi ofiţerii superiori sunt mult inferiori cadrelor din
armata germană.
- În prezent, germanii fac fortificaţii de-a lungul frontierei cu Rusia, la
care lucrează în permanenţă trei milioane de oameni.
*
* *
21
Rusia Sovietică, urmărind stăvilirea expansiunii statelor totalitare în sud-
estul Europei şi Asia Mică, se va opune acţiunii germane de a pătrunde în
această regiune.
*
* *
URSS, prevăzând eventualitatea unui conflict cu Germania, a înglobat
armatele Letoniei, Estoniei şi Lituaniei în Armata Roşie, a realizat un acord
cu Finlanda, iar în sud-estul Europei contează pe sprijinul Turciei şi al
Greciei, cu care ar fi stabilit o înţelegere.
*
* *
Conducătorii comunişti susţin că România, având interese comune cu
Rusia Sovietică şi cu ţările balcanice, vor continua propaganda spre a
determina guvernul să încheie un pact de asistenţă mutuală cu URSS şi
statele balcanice.
1940 septembrie 11. Notă - din sursă serioasă - a Direcţiei Siguranţei

privind atitudinea naţional-ţărăniştilor faţă de noul guvern.
În cursul după amiezii de ieri, 10 septembrie a.c., la locuinţa dlui Mihail

Popovici, a avut loc o consfătuire naţional-ţărănistă, la care au luat parte dnii
Iuliu Maniu, Mihai Popovici, Chiţă Pop, ing. Ştefan Mihăiescu, dr. Dumitru
Popovici şi Virgil Solomon.
Fruntaţii naţional-ţărămişti au discutat atitudinea lor în urma regimului
instaurat de dl general Ion Antonescu şi au hotărât:
- Să se dea concursul guvernului şi regimului condus de dl general Ion
Antonescu, atât timp cât noul guvern nu se va baza pe o singură
organizaţie politică, cum ar fi aceea a Gărzii de Fier.
- Dl Iuliu Maniu urmează să intervină pe lângă dl general Antonescu
„spre a arăta Conducătorului staului că, pentru ca noul regim să fie
viabil, el trebuie să se sprijine pe toate forţele politice de centru şi
dreapta din ţară”.
ASRI, fond „d” , dosar nr. 1436, f. 230.
22
privind opiniile luiIiuliu Maniu despre Mişcarea Legionară.
În dimineaţa de 10 septembrie a.c., dl Iuliu Maniu a fost vizitat de dnii

Virgil Solomon, general Gabriel Negrei, ing. Ştefan Mihăiescu, Cezar
Simionescu şi Ghiţă Pop, cae l-au informat că Mişcarea legionară se
reorganizează intens în întreaga ţară.
Dl Iuliu Maniu le-a făcut cunoscut că Partidul Naţional-Ţărănesc trebuie
să păstreze o atitudine rezervată faţă de Mişcarea legionară, până când se va
vedea atitudinea dlui general Ion Antonescu în această direcţie.
Domnia sa şi-a exprimat credinţa că dl general Ion Antonescu va fi în
măsură să-şi impună punctul de vedere faţă de Mişcarea legionară.
Şeful grupării naţional-ţărăniste a subliniat că dl general Ion Antonescu
este simpatizat de cadrele largi ale Mişcării legionare şi că, dacă se va ivi un
diferend între Conducătorul Statului şi Mişcarea legionară, el se va datora
exclusiv conducătorilor Mişcării.
ASRI, fond „d” , dosar nr. 1521, f.438.
1940 septembrie 12. Notă – din sursă sigură – a Direcţiei de Siguranţă

privind atitudinea liberalilor faţă de viitoarea organizare a statului.
Cercurile fruntaşilor liberali sunt preocupate de proiectele de guvernare

ale dlui general Ion Antonescu şi, mai ales, de intenţiile Conducătorului
statului faţă de legionari, precum şi faţă de partidele Liberal şi Naţional-
Ţărănesc.
Aceştia fac pronosticuri asupra viitoarei formuli ministeriale şi a
structurii statului, deoarece nu cunosc ce sistem va fi abordat: cel corporatist,
Sistemul lui Salazar sau bicameral.
Unii dintre liberali cred că ar fi început suspectări împotriva dlui general
Ion Antonescu, din partea legionarilor.

privind opiniile luiIiuliu Maniu despre constituirea viitorului guvern.
În zilele de 9 şi 10 septembrie a.c., dl Iuliu Maniu a avut întrevederi cu

dnii Gheorghe Brătianu, Mihai Popovici, dr, Niicolae Lupu şi Ghiţă Pop, cu
care a discutat viitoarea formulă ministerială.
23
După cele ce se afirmă, dl Iuliu Maniu crede că „rolul actualului
conducător al statului este de a stabili un echilibru între cele patru organisme
politice, care au priză în opinia publică românească: Partidul Naţional-
Ţărănesc, Partidul Liberal, Partidul Naţional-Creştin şi Mişcarea legionară”.
Ca atare, şeful Partidului Naţional-Ţărănesc socoteşte oportun ca viitorul
guvern să se bazeze pe aceste patru forţe politice, urmînd ca după
constituirea lui să se decreteze un armistiţiu al lupatelor politice. În acest
mod, la momentul oportun, s-ar putea ajunge la convocarea Corpului
Electoral, pentru ca ţara să aleagă în libertate regimul pe care îl doreşte.
„Cred – a mai spus dl Iuliu Maniu – că alegerile s-ar putea face în
primăvara anului 1941”.
1940 septembrie 12. Notă – din sursa Prefecturii Poliţiei – privind

atitudinea lui Iuliu Maniu faţă de foştii Consilieri Regali.
Cercul intimilor dlui Virgil Madgearu discută că dl Iuliu Maniu

intenţionează să sugereze dlui general Ion Antonescu acţionarea în judecată
a foştilor membri ai Consiliului de Coroană, pe care îi socoteşte
răspunzători, prin girul pe care l-au dat fostului Rege Carol al II-lea, de toate
greşelile săvârşite până în prezent.
Şeful Partidului Naţional-Ţărănesc crede că fiecare fost Consilier Regal
trebuie să arate atitudinea ce a avut în timpul când a fost consultat în marile
probleme ale ţării
Tot dl Iuliu Maniu susţine însă că o parte din Consilierii Regali a avut în
timpul fostului regim, o atitudine de opoziţie, iar aceştia vor putea fi
absolviţi de sancţiuni.
Printre ei, dl Maniu anumeră pe dnii: profesor A.C. Cuza şi dr. Constantin
Angelescu.

despre atitudinea liberalilor faţă de portul uniformelor legionare.
Cercurile liberale diniste cer ca dl Dinu Brătianu să intervină pe lângă dl

general Ion Antonescu spre a se interzice portul uniformelor, manifestaţiilor
şi cântecelor legionare.
24
Ei afirmă că „dacă acestea nu vor fi interzise, liberalii vor fi obligaţi să
abopte aceleaşi sisteme pentru a putea combate Mişcarea legionară”.

despre plecarea lui Iuliu Maniu în Ardeal.
În urma hotărârii sale de a pleca în ţară, pentru a lua contact cu şefii

organizaţiilor judeţene, în vederea măsurilor de reorganizare a cadrelor
partidului, dl Iuliu Maniu apărăsit Capitala în ziua de 11 septembrie a.c.
Înainte de a părăsi Capitala, dl Iuliu Maniui a declarat că este satisfăcut
de evoluţia situaţiei politice interne, cât şi de modul în care dl general Ion
Antonescu înţelege să facă faţă problemelor la ordinea zilei, cu atât mai mult
cu cât „nu va completa guvernul numai cu elemente de o anumită nuanţă
politică”.
1940 septembrie 14. Notă, din „sursă serioasă”, privind comentariile

ziariştilor comunişti din Bucureşti privind componenţa guvernului.
Ziariştii comunişti din Capitală şi compunerea viitorului guvern român
Cercurile ziariştilor comunişti din Capitală pretind a şti că în guvernul ce

va fi alcătuit de domnul general Ion Antonescu vor intra, între alţii: domnii
Gheorghe Brătianu1 la Ministerul de Externe, Horia Sima la [Ministerul de]
Interne şi profesor universitar Mihai Antonescu la Economia Naţională.
Cercurile menţionate subliniază că domnul Iuliu Maniu nu va intra în
viitoarea formaţiune ministerială, rămânând în expectativă, pentru a constitui
rezerva regimului, în vederea oricărei eventualităţi.
• ANIC, Fond DGP, dosar 104/1940, f. 37.
1
Într-adevăr, în timpul negocierilor pentru formarea noului guvern, pe care generalul Ion Antonescu le-a
avut cu Constantin I. C. Brătianu şi iuliu Maniu, s-a avansat ideea ca Gheorghe Brătianu să ocupe funcţia
de ministru de externe, dar negocierile au eşuat; vezi Scurtu, Ioan, Gheorghe Brătianu. Activitatea politică,
în „Dosarele istoriei”, an VIII, nr. 6 (82), 2003, p.10.
25
1940 septembrie 20. Notă – a cărei valoare informativă a fost apreciată ca
probabilă - a Direcţiei Siguranţei despre opinia lui Dinu Brătianu faţă de
durata regimuuil legionar.
În cursul zilei de 18 septembrie a.c., dl Dinu Brătianu a fost vizitat de

mai mulţi partizani, printre care: Mircea Djuvara, Vasile Sassu şi Alexandru
Alimănişteanu.
În rândurile fruntaţilor liberali se afirmă că dl Dinu Brătianu a făcut, cu
această ocazie, unele declaraţii referitoare la actualul regium.
După ce şi-a manifestat credinţa că dl general Ion Antonescu era singurul
om indicat la conducerea ţării, în actualele împrejurări. A afirmat că
guveranarea legionară va fi de scurtă durată, motivând acestă convingere a
sa pe faptul că „Mişcarea legionară a luat puterea înainte de a fi pregătită
temeinic pentru guvernare”.
În încheiere, dl Dinu Brătianu a dat sfaturi partizanilor săi de a nu se
manifesta, deocamdată, împotriva actelor guvernului, trecând însă, imediat,
la reorganizarea cadrelor, pentru ca Partidul Liberal să fie pregătit în ipoteza
că îi va veni mai târziu misiunea de a forma guvernul.
1040 septembrie 20. Notă – din sursă verificată – a Direcţiei Siguranţei

privind atitudinea liberalilor faţă de unele manifestări ale Mişcării
Legionare.
Fruntaşii Partidului Liberal, printre care dnii: Dinu Brătianu,Gheorhe

Brătianu, Alexandru Alimănişteanu, Niculescu-Dorobanţu, Gheorghe Fotino
şi Ghorghe Căpitanu au avut o consfătuire, în ziua de 19 septembrie, la dna
Sabina Cantacuzino.
Cu acest porilej s-a afirmat că „eventualitatea unei ocupări efective a
României de către trupele germane pare sigură, iar faptul se va produce în
termen de câteva săptămâni2”.
Cei prezenţi au făcut constatarea că „în prezent există o adevărată invazie
germană în România”.
Chestiunea cea mai dezbătută a fost dărâmarea statuilor lui I.G. Duca şi a
plăcii comemorative din gara Sinaia.
2
Misiunea Militară germană a sosit la Bucureşti în ziua de 12 octombrie 1940.
26
Liberalii afirmă că „Duca a fost ministru în guvernul care a realizat
România Mare, a fost autorul reformei agrare şi, numai pentru aceste fapte,
memoria sa ar fi trebuit păstrată”.
Afectaţi de cele întâmplate, fruntaţii liberali sunt hotărâţi să înainteze un
protest dlui general Ion Antonescu, împotriva modului în care se comportă
legionarii, în acestă direcţie.
ASRI, fond „d” , dosar nr. 1927, f. 63-64.
1940 septembrie 21. Notă – din sursă verificată – a Direcţiei Siguranţei

privind intenţiile naţional-ţărăniştilor de a convoca o adunare de protest
faţă de atrocităţile comise de administraţia maghiară asupra populaţiei
române din Ardealul ocupat.
În seara de 20 septembrie a.c., a avut loc la domiciuliul dlui Ghiţă Popp o

consfătuire intimă a fruntaşilor manişti, din Capitală, la care au luat parte şi
reprezentanţii tineretului.
Cu acest prilej s-a examinat situaţia politică şi s-a discutat viitoarea
atitudine a naţional-ţărăniştilor. În urma atrocităţilor săvîrşite de maghiari în
Ardealul ocupat.
Ghiţă Popp a comunicat celor prezenţi că dl Iuliu Maniu intenţionează să
organizeze o întrunire publică de protest, în Capitală, probabil în ziua de 29
septembrie a.c.
„În acest scop – a precizat el - dl Iuliu Maniu va interveni pe lângă
Conducătorul statului, cerând autorizaţia necesară”3.
1940 septembrie 23. Notă SSI privind zvonurile care circulă în mediile
diplomatice, gazetăreşti şi comuniste despre relaţia dintre generalul
Antonescu şi Mişcarea legionară, poziţia guvernului britanic faţă de
România şi infiltrarea comuniştilor în Mişcarea legionară, conform
indicaţiilor de la Moscova.
În diferite cercuri din Capitală, din toate straturile sociale, circulă

numeroase versiuni, dintre care se semnalează următoarele:
3
Într-adevăr, Iuliu Maniu a dresat o crisoare Conducătorului Statului prin care i-a solicitat aprobarea
pentru o întrunire publică de protest, a naţional-ţărăniştilor, împotriva situaţiei din Transilvania. Generalul
Antonescu i-a răspuns a doua zi, subliniind că o astfel de adunare nu era oportună ; vezi Mareşalul Ion
Antonescu epistolarul infernului, avertisment, note şi indice de nume de Mihai Pelin, Editura Viitorul
Românesc, Bucureşti, 1993, p. 25-28.
27
Între generalul Antonescu şi conducerea mişcării legionare ar exista
disensiuni. În această privinţă, se citează anularea de către Conducătorul
Statului a două decizii ministeriale: una a fostului ministru Radu Budişteanu,
mai veche, şi alta din 20 septembrie a.c. a ministrului Vasile Iaşinschi.
Dualitatea structurală a regimului actual4 nu poate fi de lungă durată şi, din
fricţiunile existente între Conducătorul Statului şi mişcarea legionară, cel
care va pierde va fi generalul Antonescu. Generalul Antonescu ar căuta prin
toate mijloacele să atragă armata de partea sa, iar legionarii se organizează
cu toată febrilitatea.
Generalul Antonescu procedează cu scrisorile către ţară la fel ca Ion
Mihalache cu scrisorile pentru plugari, iar metoda decretelor-legi se
interpretează ca procedura unui comandant de unitate: ordine rapide, uneori
contradictorii, schimbătoare de la o zi la alta. Se mai spune că scrisorile ar
avea un caracter defetist.
Se consideră ca o greşeală faptul că generalul Antonescu a permis
fostului rege să plece din ţară cu atâta avere şi, mai ales, învoirea ca Elena
Lupescu să părăsească ţara cu nenumărate bogăţii. În general însă, lumea are
încredere în Conducătorul Statului şi aşteaptă cu nerăbdare îndreptarea
situaţiei prin autoritatea, cinstea, dreptatea şi energia sa, cu excepţia jidanilor
cărora le-ar conveni adâncirea disensiunilor între generalul Antonescu şi
Mişcarea legionară. Se crede că generalul Antonescu va rămâne numai
Conducător al Statului, iar conducerea efectivă a ţării va fi exercitată numai
de legionari.
Legionarii ar fi venit la putere printr-un guvern sugerat de Berlin şi
acceptat fără împotrivire de generalul Antonescu. Soarta ţării ar fi, în
prezent, în mâinile germanilor, care ar dispune în România după bunul lor
plac. O mare parte din armata germană s-ar afla în România din care s-ar
intenţiona formarea, eventuală, a unei a cincea coloane. Ca localităţi se
citează Galaţi, Breaza, Brăila, etc.
Despre prof. Ion Zelea Codreanu se spune că are dreptate cu afirmaţia sa
că Legiunea nu trebuia să fie adusă acum la putere, ci abia după un an, când
ţara ar fi fost pregătită. Este acuzat de uşurinţă din cauza afirmaţiei că
„preferă să piară ţara românească, numai Axa să fie învingătoare”. Pe de altă
parte, se spune că legionarii, chiar dacă nu ar putea face altceva, ar aduce,
4
Sintagma „dualitatea structurală a regimului” este corectă dacă avem în vedere că, în guvernul instaurat
la 14 februarie, repartizarea portofoliilor a fost extrem de echilibrată, între legionari, pe de o parte, şi
tehnicieni şi militari, care alcătuiau polul antonescian, pe de altă parte; vezi pe larg Ottmar Traşcă, Ana-
Maria Stan, Guvernarea antonesciano-legionară (septembrie 1940 – ianuarie 1941), în „Dosarele istoriei”,
an VII, nr. 6 (70), 2002, p. 36-37.
28
totuşi, un serviciu deosebit ţării împiedicând numai furturile din banii
publici.
Mişcarea legionară ar fi alcătuit o echipă de legionari pe care a trimis-o în
Portugalia pentru suprimarea fostului rege Carol al II-lea, a Elenei Lupescu
şi a lui Urdăreanu.
Tineretul legionar este acuzat că nu se ocupă decât de reorganizare,
nesocotind durerea ţării produsă de cedarea teritoriilor şi maltratării
românilor din Transilvania de Nord.
În unele cercuri de pensionari se interpretează ca un indiciu al greutăţilor
financiare prin care trece guvernul, faptul întârzierii apariţiei decretului
pentru plata salariilor pe luna septembrie.
În diferite cercuri politice şi gazetăreşti se comentează informaţia după
care prof. Nicolae Iorga şi dr. Constantin Anghelescu au decis să iniţieze o
acţiune de colaborare împotriva Mişcării legionare. Se mai adaugă că, după
toate probabilităţile, şi mareşalul Prezan va adera la această acţiune.
Scumpirea şi lipsa alimentelor s-ar datora exportului care se face în
Germania. Tendinţa ar fi ca Germania să raţionalizeze atât producţia, cât şi
consumaţia pentru România.
Uniunea Sovietică nu mai exportă nimic în Germania. Acest fapt
îngrijorează cercurile berlineze, care caută posibilităţile maxime de
exploatare a produselor din ţările ocupate de trupele germane şi din ţările
amice Axei.
După un zvon din cercurile diplomatice italiene din ţară, von Ribbentrop
şi contele Ciano ar discuta modalitatea de a obliga Uniunea Sovietică să-şi
precizeze atitudinea faţă de România. În cercurile Legaţiei bulgare se discută
că Germania va cere autonomia Ardealului.
În cercurile politice se afirmă că guvernul din Londra ar considera ţara
noastră ca beligerantă urmând să fie tratată ca atare. Primul obiectiv al
acţiunii engleze ar fi regiunea petroliferă a României care, după cercurile
londoneze, ar fi ocupată de coloana a cincea germană. Circulă zvonul că nu
este exclus ca unităţi din aviaţia engleză să facă un raid deasupra Văii
Prahovei, pentru a bombarda zona petroliferă. Ca o altă măsură de
represiune a englezilor faţă de România, li se atribuie intenţia ca prin agenţii
lor ar căuta să taie conductele de petrol, în special cele de la Giurgiu.
Relativ la politica României faţă de Axă se apreciază, în cercurile
simpatizanţilor Angliei, că tineretul legionar ar fi prea servil faţă de Berlin şi
se întreabă ce poziţie ar avea România în cazul victoriei engleze. Din
aceleaşi cercuri s-a lansat versiunea că la Moscova s-ar duce tratative între
Anglia, Franţa şi URSS referitoare la statutul Dunării. De asemenea, din
29
aceeaşi sursă, s-a lansat zvonul că Iuliu Maniu va pleca, în eventualitatea că
Germania va ocupa ţara noastră, la Londra, unde va forma un guvern român.
Printre zvonurile care circulă în cercuri diplomatice din Capitală este şi
acela că guvernul grec ar fi propus Bulgariei începerea unor tratative în
vederea soluţionării chestiunilor teritoriale în litigiul dintre aceste două ţări.
Bulgaria ar fi dat – pretind a şti unii diplomaţi şi gazetari – un ultimatum
Turciei, cerând satisfacerea pretenţiilor sale teritoriale. Se mai spune, în
special în cercurile bulgare, că, în curând, se va produce ruperea relaţiilor
dintre Uniunea Sovietică şi Germania.
În cercurile comuniste se pretinde a şti că între Anglia, Statele Unite ale
Americii şi Uniunea Sovietică s-ar îndruma o convenţie secretă, în sensul ca,
la un moment oportun, URSS să ocupe Moldova şi Dobrogea veche, cu
scopul de a declanşa un conflict armat în Europa de Sud-Est, în care să fie
angrenată şi Germania. În sensul de mai sus, s-a lansat şi versiunea că Turcia
va intra, în curând, în război alături de Anglia.
Acţiunea comunistă în România ar fi în plină desfăşurare. Agenţii
sovietici, conformându-se indicaţiilor primite de la Moscova, s-ar introduce
în rândurile legionarilor folosind actuala împrejurare pentru a recruta
elemente noi şi, în general, pentru a activa sub camuflajul Mişcării
legionare.
În legătură cu atitudinea contelui Ciano faţă de Ungaria, se spune că
aceasta nu ar fi tocmai dezinteresată. Contele Ciano ar fi fost căsătorit cu o
unguroaică de care a divorţat. Copiii din această căsătorie ar trăi în Ungaria.
Drept recompensă pentru susţinerea revizionismului maghiar, contele Ciano
ar fi fost împropietărit cu circa 2000 ha pământ în apropiere de Budapesta.
• ANIC, Fond PCM-Cab. Mil., dosar 63/1940, f. 108-112.
1940 septembrie 27. Notă – din sursă serioasă – a Direcţiei Siguranţei

privind atitudinea fruntaşilor naţional-ţărămişti faţă de situaţia politică a
ţării.
Principalele personalităţi politice naţional-ţărăniste şi-au fixat atitudinea

faţă de noul regim, după cum urmează.
Dl Iuliu Maniu a afirmat că momentul politic actual nu-i aparţine.
Domnia sa este convins de victoria finală a Angliei şi consideră Partidul
Naţional-Ţărănesc ca o principală forţă, ce se va impune de la sine, atunci
când Marea Britanie îşi va spune cuvântul hotărâtor.
30
În vederea acestei eventualităţi, studiază cu conducătorii naţional-
ţărănişti posibilitatea de reorganizare a partidului. De asemenea, are dese
întâlniti cu dnii Dinu şi Gheorghe Brătianu.
Şeful Partidului Naţional-Ţărănesc urmăreşte crearea unui puternic

curent revizionist şi chiar constituirea unei Ligi Revizioniste, având în acest
sens şi asentimentul fruntaşilor liberali.
Dr. Nicolae Lupu este vădit nemulţumit de pasivitatea dlui Iuliu Maniu
faţă de evenimente.
Dl Ion Mihalache, care se află la Dobreşti-Muscel, păstrează faţă de
evenimente o atitudine de expectativă.
1940 octombrie 9. Notă, din „sursă serioasă”, privind intenţia constituirii

unui guvern român în exil la Londra, la iniţiativa lui V. V. Tillea.
Despre grupul independenţilor de la Londra
În legătură cu iniţiativa grupului aşa-numit al „independenţilor”, format

din diferiţi bărbaţi politici aflaţi actualmente în străinătate şi care proiectează
constituirea unui „guvern român” la Londra, în diferire cercuri politice şi
gazetăreşti din Capitală se discută că iniţiativa acestei acţiuni aparţine lui
V.V. Tilea, în jurul căruia s-au grupat Franasovici, Radu Irimescu, Pangal,
etc.
De asemenea, se discută şi despre eventuala adeziune a lui N. Titulescu,
dar întrucât fostul ministru al afacerilor străine se află actualmente la Cannes
(Franţa) se arată că nu poate, în prezent, să întreprindă vreo acţiune politică.
De altfel, cercurile politice care au avut legături cu Titulescu afirmă că
acesta ar ezita să întreprindă o asemenea acţiune, pe de o parte pentru că ar
urma să fie dirijată de fostul Rege Carol al II-lea, iar pe de altă parte pentru
că nu ar dori să îngreuneze acţiunea generalului Antonescu, pentru care are
sentimente dintre cele mai alese.
• ANIC, Fond PCM-SSI, dosar 5/1940, f. 3.
1940 octombrie 18. Notă – din sursă serioasă – a Direcţiei Siguranţei

privind consfătuirea fruntaşilor liberali organizată la domiciliul lui Dinu
Brătianu.
31
În seara zilei de 16 octombrie a.c. a avut loc, la domiciliul dlui Dinu
Brătianu din Bulevardul Regele Alexandru nr. 16, un ceai, la care a au fost
invitzate personalităţile reprezentative ale Partidului Naţional-Liberal.
Au participat peste 50 de persoane, prinre care: dr. Constantin Angelescu,
prof. Ion Nistor, Tancred Constantinescu. Gheorghe Brătianu, Bebe
Brătianu, G. Slama, I. Purcăreanu, V. Vâlsănescu, Atta Constantinescu. Dr. I.
Constantinescu, V. Sassu, prof. Djuvara, prof, Dorel Dumitrescu, Al.
Donescu, Tomaziu, V. Roman, C. Toma, Cipăianu, Constantinescu-Bordeni
şi alţii.
Dinu Brătianu, luând cuvântul, a arătat că Partidul Naţional-Liberal şi-a
menţinut poziţia în vremurile din urmă într-o aprigă rezistenţă faţă de
regimul fostului Rege Carol al II-lea şi al sfetnicilor săi care au dus ţara la
dezastru.
A dat lămuriri asupra atitudinii adoptată de Domnia sa cu ocazia
Consiliilor de Coroană, premergătoare conferinţei de la Viena, conchizând
că „Partidul Liberal nu poate fi făcut răspunzător de dezastrul României”.
A recomandat apoi păstrarea unei strânse legături cu cadrele partidului şi
neadoptarea nici unei atitudini ostile actualului regim, rămânând ca „în cazul
când va fi nevoie, conducerea partidului să o facă pe calea memoriilor
adresate Conducătorului statului”.
Referindu-se la colaborarea cu Partidul Naţional-Ţărănesc, dl Dinu
Brătianu, a precizat că ea se menţine în aceleaşi condiţii.
A luat apoi cuvântul dnii: dr. C. Angelescu, dr. Costinescu şi Gheorghe
Brătianu, care au dat asigurări dlui Dinu Brătianu de tot devotamentul
membrilor organizaţiilor liberale, care vor şti să rămână soldaţi disciplinaţi
ai partidului, servind astfel interesele naţiunii.
La ora 20,30 consfătuirea a luat sfârşit.
ASRI, fond „d” , dosar nr. 1927, f. 72-73.

privind plecarea la Dobreşti a lui Iuliu Maniu.
În cursul zilei de 24 octombrie a.c., dl Iuliu Maniu urmează a pleca la

Dobreşti spre a vizita pe dl Ion Mihalache.
Cu această ocazie, cei doi fruntaşi politici vor întocmi lista şefilor
organizaţiilor judeţene şi vor discuta asupra atitudinii pe care urmează să o
adopte presa partidului.
32

privind plecarea la Blaj a lui Iuliu Maniu.
În dimineaţa zilei de 30 octombrie a.c., dl Iuliu Maniu a plecat la Blaj,

Plecarea neaşteptată a şefului Partidului Naţional-Ţărănesc a dat naştere,
în rândurile intimilor săi, la diferite comentarii, majoritatea fiind de acord în
a crede că dl Maniu face această călătorie în scop de a lua contact cu
conducătorii Bisericii-Unite.
Dl Iuliu Maniu se va reîntoarce în Bucureşti peste câteva zile.
1940 noiembrie 7. Notă – din sursă serioasă – a Direcţiei Siguranţei

privind intenţiile fruntaşilor liberali de a reorganiza partidul pe baza unor
noi principii.
Conducerea Partidului Liberal a desemnat o comisie, formată din domnii:

Gheorghe Brătianu, Djuvara, Alimănişteanu, Tancred Constantinescu, Emil
Otulescu, C. Dimitriu, C. Toma, I. Lepedatu, Bebe Brătianu şi Atta
Constantinescu, cu misiunea de a redacta programul de reconstituire a
partidului, doctrina şi principiile politice de guvernare.
1940 noiembrie 8. Notă – din sursă serioasă – a Corpului Detectivilor

privind refuzul lui Ion Mihalache de a participa la recepţia Legaţiei URSS
la Bucureşti.
Dl Ion Mihalache fiind invitat la recepţia din ziua de 7 noiembrie a.c., la

Legaţia URSS din Bucureşti, [organizată] cu ocazia aniversării revoluţiei, a
rugat pe secretarul său să comunice dlui Virgil Madgearu că nu va putea
participa, pentru a nu da naştere la interpretări, rugându-l totodată să-l scuze
faţă de conducătorii Legaţiei Sovietice.
1940 noiembrie 19. Notă a Direcţiei de Siguranţă privind declaraţiile

făcute de Iuliu Maniu unui ziarist american.
33
Ieri seara s-a prezentat la domnul Iuliu Maniu un gazetar american,
confident al lui Roosvelt şi Beneş, care i-a cerut să dea un interviu pentru
ziarele mari din America.
Acest interviu s-a făcut, dl Iuliu Maniu exprimându-şi admiraţia pentru dl
Roosvelt şi succesul obţinut, declarând în acelaşi timp că răspunderea pentru
toate suferinţele îndurate de România a avut-o politica nefastă a fostului
Rege Carol al II-lea, a cărui domnie constituie capitolul cel ami ruşinos a
istoriei neamului românesc.
Crede ferm în victoria Angliei, deci a democraţiei de care este animat
întregul popor român.
Roagă pe Roosvelt ca să fie ca şi Wilson în trecut, apărătorul drepturilor
româneşti.
Ziaristul a părăsit ţara cu destinaţia Istanbul, de unde va difuza interviul
*
* *
Pentru ziua de 20 noiembrie s-a anunţat o delegaţie de 15 studenţi
români, care vor să asigure pe dl Iuliu Maniu de adeziunea studenţimii
române conştiente de îndatoririle pe care le are faţă de viitorul României.
Concomitent se va preznta şi o delegaţie a organizaţiei muncitoreşti din
Capitală.
Între şvabii din Banat este o mişcare pronunţată şi deja făţişe pentru a se
declara autonomia lor.
Ei pregătesc o lovitură. Chestiunea trebuie urmărită cu mare atenţie.
*
* *
Dl Dionisie Roman cu paşaport maghiar a sosit de la Cluj la Bucureşti cu
misiuni din partea conducerii românilor din Transilvania, pentru guvern.
Numitul locuieşte în strada plantelor nr. 9.
1940 noiembrie 20. Notă – din sursă serioasă – a Direcţiei Siguranţei

privind opiniile lui Iuliu Maniu despre Mişcarea legionară.
Dl Iuliu Maniu pretinde a fi informat că, atât ramura Mişcării legionare

condusă de dl Horia Sima, după cum şi cea condusă de Ion Zelea Codreanu,
34
sunt hotărâte a lichida conflictul existent, dar nu printr-o împăcare ci prin
cucerirea supremaţiei la conducerea Mişcării.
*
* *
Dl Iuliu Maniu a afirmat că Mişcarea legionară interpretează greşit
voinţa de reorganizare a Partidului Naţional-Ţărănesc şi Liberal, socotind-o
că ar forma o opoziţie antiguvernamentală, deoarece guvernarea actuală este
o consecinţă logică a unor considerente de ordin extern şi că ar fi o naivitate
să se creadă că o astfel de opoziţie ar putea îndepărta Mişcarea legionară de
la conducerea statului, deoarece în actualele împrejurări interne şi externe,
această mişcare constituie o necesitate în viaţa statului.
Dl Iuliu Maniu subliniază că înlăturarea Mişcării legionare de la
guvernare, nu va veni din partea unei alte organizaţii politice, ci, dacă se va
produce – se va produce din cauza dezbinărilor lăuntrice ale Mişcării, care
de altfel se accentuează din zi în zi.
1940 noiembrie 29. Notă, din „sursă serioasă”, privind atitudinea

partidelor istorice faţă de asasinarea lui Virgil Madgearu.
Atitudinea grupărilor politice
Naţional-ţărăniştii
În cercurile naţional-ţărăniste, discutându-se uciderea lui Virgil
Madgearu, se apreciază în unanimitate că nimic nu putea să îndreptăţească
acest fapt, întrucât fostul ministru de finanţe era unul din adversarii cei mai
hotărâţi ai trecutului regim, iar în martie 1940 i s-a dat domiciliu forţat pe
motivul că păstrează legături cu legionarii, printre care şi cu dr. Dorin
Haznaş.
Aceleaşi cercuri mai relevă că, după 6 septembrie [1940], Virgil
Madgearu nu a întreprins nici o acţiune contra ordinii constituite în Stat,
fiind unul care susţinea că partidul naţional-ţărănesc nu trebuie să ducă nici
o acţiune care ar putea să fie socotită drept un act de opoziţie faţă de actualul
regim.
În cercurile apropiate lui Iuliu Maniu se discuta, în cursul serii de 28
noiembrie a.c., că acesta nu este hotărât să întreprindă nici o acţiune violentă
35
împotriva actualului regim şi că, întrucât socoteşte momentul de faţă ca fiind
tragic, trebuie ca oamenii politici de răspundere să-şi păstreze calmul
necesar, pentru că interesele naţiunii cer acestora să nu colaboreze la opera
de anarhizare a ţării.
Intimilor săi, Iuliu Maniu le-a declarat că este ferm convins că cei
vinovaţi îşi vor primi în întregime pedeapsa, iar că în ce priveşte fixarea
definitivă a atitudinii partidului naţional-ţărănesc nu se va lua o hotărâre
precisă decât după înmormântarea lui Virgil Madgearu.
În cursul după-amiezii de 28 noiembrie a.c., cercurile superioare naţional-
ţărăniste susţineau necesitatea ca Iuliu Maniu să trimită o telegramă
generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului, prin care să protesteze
contra uciderii lui Virgil Madgearu.
Liberalii
În cercurile apropiate lui Dinu Brătianu se afirmă că, printr-un memoriu
amănunţit care va fi înaintat generalului Antonescu, conducerea grupării
liberale şi a celei naţional-ţărăniste vor face o largă expunere asupra
concluziilor ce se pot trage din ultimele evenimente.
Apropiaţii lui Dinu Brătianu discută că o consecinţă imediată a celor
întâmplate în zilele de 26/27 noiembrie a.c. va fi o întărire a colaborării
dintre gruparea naţional-ţărănistă şi cea liberală.
1940 noiembrie 29. Notă întocmită de SSI pe baza unor informaţii

verificate, despre acţiunile organizaţiei comuniste din Bucureşti şi opiniile
exprimate de comunişti în legătură cu situaţia internaţională.
NOTĂ
Din cercurile comuniste
1. Ca răspuns la cererea organizaţiei locale din Capitală a Partidului

Comunist de a arăta cauzele inactivităţii din ultimul timp, organizaţiile
raionale au înaintat o serie de rapoarte din care rezultă următoarele:
Membrii de partid şi simpatizanţii refuză misiunile ce li se încredinţează
şi nu răspund la întâlnirile de legătură din cauza fricii.
Majoritatea simpatizanţilor partidului refuză orice contact cu partidul
deoarece sunt suspectaţi de colegii sau cunoscuţii lor legionari.
36
Luând cunoştinţă de aceste rapoarte, organizaţia locală a dat o serie de
instrucţiuni drastice, subliniind că toţi cei ce vor refuza nemotivat misiunile
încredinţate vor fi sancţionaţi cu excluderea din partid.
Instrucţiunile arată că acţiunile partidului trebuie continuate indiferent în
ce condiţii şi cu orice riscuri.
În special se va pune accentul pe acţiunile pe tema scumpetei şi de
şablonare a diferite lozinci împotriva regimului şi Mişcării legionare.
2. În cercurile conducătoare ale organizaţiei locale din Capitală se fac, în

legătură cu situaţia politică pe plan internaţional, următoarele comentarii:
„Acţiunea Italiei în Grecia întâmpină mari greutăţi din cauze de ordin
intern, dat fiind situaţia economică dificilă în care se găseşte Italia, cât şi din
cauza ajutorului militar dat grecilor de englezi.
Războiul din Grecia trebuie privit ca un aspect al luptei ce se dă între
Londra şi Berlin pentru cucerirea postului de comandă al războiului ce
urmează a fi dezlănţuit asupra Sovietelor.
Pretenţiile Bulgariei faţă de Grecia, cât şi faptul că acest stat nu aderă la
Pactul Tripartit, sunt aspecte ale vizitei lui Molotov la Berlin.
Pentru restabilirea raportului de forţe faţă de Axă, dezechilibrat în urma
acţiunii italiene în Grecia şi a aderării României la Pactul Tripartit, Sovietele
vor căuta să-şi mărească influenţa în Bulgaria şi Turcia”.
Verificat
- comunicat şi Marelui Stat Major
ANIC, fond DGP, dosar 104/1940, f. 90-91.
1940 noiembrie 30. Notă informativă întocmită de SSI pentru Marele Stat
Major cu referire la comentariile şi zvonurile lansate în Capitală de către
propaganda comunistă.
NOTĂ
Comentarii şi zvonuri lansate de propaganda comunistă
În legătură cu ultimile evenimente de ordin intern şi extern,

propagandiştii comunişti lansează în diferite variante, potrivite modului în
care se difuzează, o serie de comentarii şi zvonuri răspândite în scopul de a
37
scădea încrederea opiniei publice în regim, dintre care reproducem pe cele
mai importante:
„Cele petrecute la Jilava, în Capitală, la Ploieşti şi în alte oraşe dovedesc
că actuala conducere a Statului a pierdut frâiele autorităţii, care au trecut în
mâinile elementelor iresponsabile, fiind începutul actelor de dezordine şi
anarhie.
Pământul este neînsămânţat, în contradicţie cu asigurările oficiale, iar
foametea se va adânci pentru populaţia din toate categoriile, mai ales în
urma trimiterii zilnic de mărfuri şi alimente în Germania, ceea ce sporeşte
nemulţumirea poporului muncitor.
Molotov a plecat nemulţumit de la Berlin şi, imediat ce a ajuns la
Moscova, a înlocuit pe Schwartzew5, ministrul URSS din Germania,
Uniunea Sovietică rămânând la punctul său de vedere în ce priveşte
Moldova şi Dobrogea pentru expansiunea spre Balcani
Pe de altă parte, dacă actele petrecute recent în România se vor repeta şi
conducerea statului nu va domina situaţia, nu este eclus ca trupele sovietice
să vină în Moldova şi Dobrogea atât pentru liniştea ţăranilor şi muncitorilor
din aceste provincii, cât şi pentru a înlătura eventualitatea ca Reichul, care
are aici interese mari pentru asigurarea produselor petroliere, să nu întindă
un eventual protectorat şi asupra provinciilor ce se găsesc în calea
expansiunii URSS spre Strâmtori”.
Zvonuri
Comunicat şi Marelui Stat Major
ANIC, fond DGP, dosar 104/1940, f. 93-94.
1940 decembrie 3. Notă extras din Buletinul presei străine privind

relatările ziarului „Neue Zürcher Zeitung” despre evenimentele politice din
România.
Ziarul „Neue Zürcher Zeitung”, din 29 noiembrie, relatează că acţiunea

de suprimare a celor 64 deţinuţi politici de la Jilava se datorează nu numai
aripii radicale, ci că a fost regizată de întreg corpul de elită al „Răzleţilor”.
Prin împuşcarea lui Moruzov şi a lui Niki Ştefănescu în localul Prefecturii
Poliţiei, s-a ajuns la destituirea colonelului Zăvoianu. Cu toate aceste,
Domnia sa nu a putut fi înlocuit printr-un adjutant regal, rămânând ca prin
5
Corect este Şkcarţev A.A., ambasadorul URSS la Berlin (septembrie 1939-noiembrie 1940).
38
intervenţia dlui Horia Sima să fie numit dl Radu Mironovici în postul de
prefect al poliţiei Capitalei.
ASRI, fond “d”, dosar nr. 1528, f. 7.
1941
1941 ianuarie 3. Notă a SSI privind intenţiile lui Iuliu Maniu de a
reorganiza Partidul Naţional-Ţărănesc.
Iuliu Maniu a avut în ziua de 2 ianuarie o consfătuire cu Ghiţă Pop,

căruia i-a comunicat că activitatea Partidului Naţional-Ţărănesc trebuie să
capete cât mai urgent o învoire legală, deoarece din moment în moment
interesele ţării cer ca partidele naţional-ţărănesc şi liberal să constituie o
rezervă politică.
În cercurile naţional-ţărăniste se spune că Iuliu Maniu va face o nouă
intervenţie pentru a obţine autorizarea reorganizării cadrelor partidului.
1941 ianuarie 17. Fişa personală a lui Radu Mironovici, prefectul Poliţiei
Capitalei, întocmită de Legaţia URSS la Bucureşti şi interceptată de SSI.
RADU MIRONOVICI
Radu Mironovici, actualul Prefect al Poliţiei Capitalei, s-a născut în anul

1899 în Bucovina dintr-o familie modestă de burghezi. A absolvit şcolile
primară şi secundară în Austro-Ungaria, întrucât pe atunci Bucovina
aparţinea monarhiei austro-ungare.
În timpul războiului mondial [1914-1918], el a fugit din Austro-Ungaria
la Iaşi, unde s-a înscris la Facultatea de filologie a Universităţii locale, unde
a cunoscut pe „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu şi a devenit prietenul şi
colaboratorul său nedespărţit, încă înainte de înfiinţarea Legiunii
[Arhanghelului Mihail].
Împreună cu Corneliu Zelea Codreanu, Radu Mironovici a fost dat în
judecată în legătură cu complotul „celor şapte” împotriva guvernului liberal
39
de atunci. A stat mult timp în prevenţie în închisoarea Văcăreşti cu Corneliu
Zelea Codreanu. Din aceşti şapte văcăreşteni, colaboratorii cei mai apropiaţi
şi fondatorii Mişcării legionare, au rămas actualmente în viaţă numai Ilie
Gârneaţă, comandant legionar, conducătorul aşa-zisului „Ajutor social
legionar”, M.I. Lefter, numit acum Directorul General la Monitorul Oficial şi
Radu Mironovici, comandant legionar al corpului „Buna Vestire”, în care se
numesc numai legionarii aleşi.
În timpul prigoanei împotriva legionarilor, pornite de primul ministru
Armand Călinescu, Radu Mironovici a fost arestat şi închis în tabăra de
concentrare de la Vaslui.
După victoria Mişcării legionare de la 6 septembrie 1940, Radu
Mironovici şi-a continuat activitatea în partid fără a pretinde vreun post
oficial. Abia la 28 noiembrie 1940, după conflictul dintre Comandamentul
legionar şi Colonelul Zăvoianu, Prefectul Poliţiei Capitalei, din cauza
împuşcării deţinuţilor politici de la închisoarea militară Jilava, Radu
Mironovici a fost numit succesorul lui în postul de Prefect al Poliţiei
Capitalei. Este primul post politic oficial pe care îl ocupă Radu Mironovici.
Afară de acest post, Radu Mironovici a mai fost numit, în ultimul timp, şi
Secretar general al Aviaţiei Civile Române.
În ceea ce priveşte caracterul său, Radu Mironovici este un om cumpătat
şi lipsit de răutate. În Comandamentul legionar şi pe timpul Căpitanului el a
jucat un rol împăciuitor. Actualmente, ca om moderat, aparţine grupului
adepţilor lui Horia Sima.
• ANIC, Fond PCM-SSI, dosar 144/1941, f. 9-10.
1941 ianuarie 20. Fişa personală a inginerului Constantin Greceanu,

ministru de Externe, întocmită de Legaţia URSS la Bucureşti şi interceptată
de SSI.
Inginerul Constantin Greceanu
Inginerul Constantin Greceanu, numit ministru de externe al României, s-

a născut la Bucureşti în anul 1900, dintr-o familie de „boieri” români.
Bunicul său, Ştefan Greceanu, a fost un cunoscut istoric român. El a scris –
între altele – o operă capitală intitulată „Genealogia familiilor de boieri din
România”. Tatăl noului ministru de externe, Paul Greceanu, a fost mare
proprietar şi membru al Partidului Conservator. El a candidat pe listele
acestui partid, fiind ales de câteva ori deputat şi senator.
40
Constantin Greceanu a urmat şcoala românească, iar după absolvirea
Institutului Politehnic din Bucureşti a ocupat postul de inginer inferior la
uzinele metalurgice „Reşiţa” din Transilvania. Acolo a lucrat aproape tot
timpul, cu excepţia unei scurte perioade, când a trecut în serviciul Căilor
Ferate Române. După un scurt timp, el a revenit la uzinele „Reşiţa”. Făcând
serviciul în aceste uzine, Constantin Greceanu a cunoscut şi s-a împrietenit
cu Horia Sima, după care s-a înscris în Legiune.
După lovitura de stat de la 6 septembrie 1940, când legionarii au venit la
putere, Horia Sima, în calitatea sa de Comandant al Legiunii şi vice-
preşedinte al Consiliului de Miniştri, a propus lui Constantin Greceanu să
ocupe un post. Constantin Greceanu l-a rugat să-l numească director general
al Uzinelor Metalurgice „Reşiţa”, însă Horia Sima nu a acceptat acest lucru
şi l-a numit ministru al României la Berlin. Acum, după plecarea lui Mihail
Sturdza din postul de ministru de Externe al României, în urma intervenţiei
lui Horia Sima s-a hotărât ca în acest post să fie numit Constantin Greceanu.
După cum reiese din cele de mai sus, Constantin Greceanu niciodată nu a
avut nimic comun cu Corpul Diplomatic. Baza numirii lui o constituie faptul
că, după înţelegerea iniţială dintre Conducătorul Statului român, general
Antonescu şi Legiune, portofoliul de ministru de Externe trebuia să fie dat
Legiunii. Legionarii acordă o deosebită importanţă acestui portofoliu pentru
ridicarea prestigiului lor în faţa guvernelor din Berlin şi Roma.
Înlocuirea lui Mihail Sturdza din postul de ministru de Externe, prin
numirea lui Constantin Greceanu, este importantă numai pentru că
portofoliul Ministerului de Externe trece în mâinile legionarului moderat
Constantin Greceanu, prietenul personal al lui Horia Sima.
1941 ianuarie 24. Notă privind starea de spirit a populaţiei, partidelor

politice şi a cercurilor diplomatice din Bucureşti după înăbuşirea rebeliunii
legionare.
Starea de spirit din Capitală
Odată situaţia clarificată şi ordinea restabilită se poate constata că peste

atitudinea diferitelor cercuri politice – care privesc lucrurile din punctele lor
de vedere – se desprinde o stare generală de spirit a întregii populaţii.
S-a înregistrat pe temeiul unei anchete întreprinse în majoritatea claselor
sociale şi care este încă în curs, că populaţia Capitalei a primit cu un
sentiment de adâncă uşurare şi mare satisfacţie ştirea că generalul Ion
41
Antonescu a izbutit să înfrângă rezistenţa rebelilor şi să aibă în mâinile sale
toate posturile de comandă.
Indiferent de evoluţia atitudinii diferitelor grupări politice, se poate
afirma că generalul Antonescu are alături de sine toate straturile importante
ale societăţii.
Pentru generalul Antonescu manifestă azi în mod deschis:
1. toate cercurile ofiţereşti din Bucureşti;
2. tot corpul funcţionarilor de carieră (cu mici excepţii printre
funcţionarii tineri, care au făcut în ultimele patru luni salturi peste ierarhia
normală şi gradaţiile legale, situaţie ce se speră că va fi pusă la punct;
3. întreaga burghezie alcătuită din industriaşii mari şi mici,
comercianţi, liberi profesionişti, funcţionari particulari, etc.;
4. muncitorii calificaţi care deţin în fabrici şi ateliere situaţii sigure şi
care fuseseră copleşiţi de elementele necalificate ale proletariatului
turbulent, devenite de circumstanţă legionar, leneşe, nepricepute, puse pe jaf
şi agitaţii permanente;
5. meseriaşii serioşi, de asemenea, terorizaţi de elementele dubioase
din breslele lor;
6. agricultorii mari şi mijlocii, proprietarii urbani, etc. care văzuseră
ordinea burgheză ameninţată şi averile în perspectivă de a fi pierdute;
7. ţăranii. După ştirile date de proprietarii agricoli şi diferiţi politicieni
care au cercetat satele – ţăranii erau în imensa lor majoritate ostili cu
desăvârşire legionarilor, care instituiseră la ţară teroarea şi puseseră în
funcţiuni, în mare parte, elemente declasate, constituind ruşinea satelor;
8. numeroase cadre legionare superioare şi în trecut naţionalist,
îngrozite de haos şi anarhie, terorizate la rândul lor de elemente extremiste şi
iresponsabile;
9. lumea care a avut de suferit, sub diferite forme, teroarea şi jaful.
În general, se mai remarcă apoi, ca stare de spirit, că azi nu mai este
nevoie de formule, lozinci goale, fetişuri ideologice, etc., culminate în cele
trei zile de insurgenţă, care au convins toate straturile sociale că mai presus
de orice se află ordinea, siguranţa publică, liniştea socială, noţiuni ce
altădată nu erau bine lămurite de toată conştiinţa publică, părând vagi şi
nedefinite, dar care azi apar ca supreme comandamente.
Se mai desprinde un sentiment general de ostilitate şi groază împotriva
majorităţii legionarilor, populaţia constatând că rebelii se compun din
elementele declasate ale societăţii, instigate de oficine criminale şi care nu
numai că au opus o rezistenţă împotriva armatei – ceea ce şi în conştiinţa
publică este egal cu crimă de înaltă trădare – dar nu s-au dat în lături să
42
organizeze un jaf general, să devasteze şi să incendieze cartiere întregi,
devalizând magazinele şi locuinţele particulare.
În conştiinţa publică s-a format convingerea că aceste elemente nu au
constituit o mişcare politică ce vroia să dea o lovitură sau să se apere, ci ca
bande alcătuite din jefuitori şi criminali.
În concluzie:
Întreaga Capitală – cu excepţia celor direct interesaţi – este alături de
generalul Antonescu, iar Conducătorul Statului având de partea sa opinia
publică, poate întreprinde orice va crede potrivit pentru salvarea Ţării,
salvare care nu mai apare azi ca o frază retorică, ci ca o imperioasă
necesitate naţională.
Reproducem câteva din opiniile diferitelor cercuri din Capitală, urmând

ca informaţiile asupra opiniilor din alte cercuri să le transmitem pe măsura
verificării lor:
Cercurile engleze:
Se arată indispuse de faptul că nu a persistat starea de anarhie şi haos care
ar fi dezorganizat viaţa economică sau ar fi dus la prelungirea unui război
civil.
Cercurile britanice sperau în dezorganizarea căilor ferate, degradarea
instalaţiilor de petrol, desfiinţarea de fabrici, scăderea producţiei prin
perpetuarea anarhiei, etc.
Se spera – după însăşi formula britanică – într-un „front de haos” în
spatele frontului german din Balcani.
Englezii au [constatat]6 cu dezamăgire înfrângerea rapidă a rebelilor,
colaborarea dintre armata germană şi română pentru restabilirea ordinii.
Unii mai naivi chiar au sperat că o parte din armată va trece de partea
rebelilor şi se va încinge o luptă între soldaţii germani şi o parte din armata
română.
Totodată, faptul că populaţia şi-a schimbat sentimentele faţă de armata
germană, care – contrar zvonurilor interesate a contribuit la aducerea ordinii
– nu este pe placul englezilor.
S-a sperat de către englezi în complicaţii, care odată evitate dovedesc
suplimentar că România este ieşită definitiv de sub controlul sau sfera lor de
agitaţie.
Actualmente, de la Legaţia engleză se răspândeşte versiunea că germanii
vor prelua administraţia, poliţia şi siguranţa şi că se va institui un Protectorat
german în România.
6
În textul original se afla cuvîntul considerat
43
Cercurile americane
Au urmărit evenimentele cu mare interes şi au strâns un bogat material
documentar.
În special, corespondenţii şi informatorii americani s-au interesat de ceea
ce s-a petrecut în cartierele evreieşti (devastări, incendii, jafuri), manifestând
acelaşi interes pentru problema evreiască.
Cercurile liberale
Au primit cu satisfacţie restabilirea ordinii iar în prezent au loc
consfătuiri pentru ca partidul ca atare, să examineze situaţia.
Cercurile superioare liberale, înainte de luarea unei hotărâri în această
privinţă, anticipează că în noua conjunctură generalul Ion Antonescu, dacă
va avea nevoie, va găsi sprijin din partea grupării liberale, socotind pe
Conducătorul Statului că întruchipează ordinea şi liniştea.
Partidul liberal – afirmă fruntaşii acestuia – fiind un partid burghez nu
poate să sprijine decât forţele care au luat o atitudine energică în contra
anarhiei şi haosului, ce se instaurase în ultimul timp în ţară.
Depinde – declară cercurile liberale – de formula politică la care se va
opri generalul Antonescu pentru ca o colaborare cât mai largă să fie cu
putinţă.
În unele cercuri liberale afirmaţia Conducătorului Statului că va reface
Legiunea este atent examinată, în această privinţă liberalii susţinând că nu
mai poate exista o colaborare sinceră între legionari şi generalul Antonescu
şi că o parte din legionari văzându-se înfrânţi vor recunoaşte de formă şi de
circumstanţă şefia Conducătorului Statului, pentru a aştepta să dea o lovitură
la un moment potrivit.
De asemenea, liberalii califică atitudinea lui Horia Sima drept perfidă şi
echivocă, punând totodată întrebarea că dacă a putut să oprească rebeliunea,
atunci de ce nu a făcut-o la timp?
Cercurile liberale consideră că Horia Sima a aşteptat să vadă cine învinge
şi relevă că ori de câte ori a fost un moment greu, acesta a dispărut pentru a
reapare la limpezirea situaţiei. Autoritatea sa – cred liberalii – faţă de
legionari şi opinia publică este distrusă.
Elemente mai intransigente din rândurile liberalilor apreciază că nici un
post important nu mai poate fi încredinţat legionarilor, în care nu se poate
avea încredere.
Liberalii intransigenţi consideră că nici o organizaţie politică sau
profesională nu poate fi încredinţată legionarilor, aceştia dovedindu-se
44
iresponsabili şi trimiţând în faţa mitralierelor pe adolescenţi pentru a putea
fanatiza şi organiza jaful.
Cercurile liberale, făcând o comparaţie, arată că, întrucât generalul
Metaxas poate conduce Grecia în cel mai critic moment al ei fără să aibă o
organizaţie politică, generalul Antonescu se poate declara satisfăcut că are la
spetele său întreaga opinie publică.
Aceleaşi cercuri lansează sugestia că spre a da o satisfacţie deplină
opiniei publice şi bărbaţilor care au avut o răspundere în această ţară, trebuie
sancţionaţi asasinii lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu, spre a se arăta
peremptoriu că generalul Antonescu a dezaprobat asemenea crime.
Totodată cercurile liberale presupun că s-au constituit echipe alcătuite din
Corpul Muncitoresc Legionar pentru a ucide pe fruntaşii presupuşi a fi fost
un obstacol în calea proiectelor legionare de acaparare exclusivă a treburilor
publice.
Cercurile economice germane consideră că restabilirea ordinii este un

triumf şi comentează că soldaţii germani au colaborat, în interesul ordinii,
acolo unde a fost nevoie şi au predat imediat instituţiile şi autorităţile
armatei române.
Armata germană – arată aceleaşi cecuri – nu se va amesteca în treburile
interne ale României, zvonurile în această privinţă fiind o insinuare
britanică.
Cercurile economice româneşti aşteaptă ca după terminarea

operaţiunilor de curăţire, Guvernul să restabilească ordinea în fabrici şi
birouri, activitatea economică să-şi reia cursul său normal, iar elementele de
sabotaj şi anarhie care au preluat sau s-au strecurat în conducerea
întreprinderilor să fie înlăturate, pentru ca acţionarii sau proprietarii
adevăraţi să poată să-şi reia conducerea afacerilor.
Aceleaşi cercuri arată că elementele comuniste din fabrici, care au
săvârşit acte de anarhie, trebuie înlăturate şi deşi operaţia va fi grea şi
dureroasă trebuie făcută până la capăt spre a se evita orice complicaţii
viitoare.
Amestecul comunist este pentru conducătorii de întreprinderi evident şi
de aceea aceştia consideră că trebuie instituită o altă atmosferă şi stare de
spirit în fabrici şi birouri.
În lumea evreiască
Tulburările au lăsat urme grele ca devastări, incendii, jafuri, schingiuiri.
Numeroşi mici comercianţi evrei şi-au pierdut complet avutul, însăşi
45
economia şi finanţele fiind prin aceasta indirect lovite, iar numeroşi locuitori
din cartierele evreieşti sunt dispăruţi.
Pe de altă parte, chiar în prezent, mulţi conducători evrei stau încă
ascunşi.
Cercurile comuniste
Din discuţiile şi consfătuirile care au avut loc între conducătorii Mişcării
comuniste în legătură cu ultimele evenimente se desprind următoarele:
Cercurile superioare comuniste au urmărit cu toată încordarea raporturile
din ultima vreme dintre Conducerea Statului şi Legiune, iar în prezent nu se
arată deloc surprinse de evoluţia evenimentelor politice pe care Mişcarea
comunistă le-a prevăzut încă de la formarea actualului regim.
Contradicţiile dintre Mişcarea legionară anarhică şi teroristă, iar de altă
parte generalul Antonescu, personalitate de formaţie militară, nu puteau să
rămână fără urmări.
Ceea ce interesează îndeaproape Mişcarea comunistă în aceste momente
politice, spun cercurile comuniste, este distrugerea regimului anarhic al
fostei Gărzi de Fier.
Pe acest drum Mişcarea comunistă ar putea privi chiar favorabil eforturile
generalului Antonescu, de a cărei guvernare aceste cercuri nu sunt totuşi
prea optimiste.
Ceea ce ar putea câştiga mişcarea din această transformare a regimului –
afirmă cercurile conducătoare comuniste – ar fi promovarea unor elemente
mai înţelegătoare la conducerea Statului, elemente care ar putea avea şi un
eventual concurs al maselor populare sau revendicări social-economice.
Cercurile comuniste arată că, totuşi, lozinca partidului trebuie şi de aici
înainte să rămână un „guvern popular”, care ar reprezenta interesele
adevărate ale claselor producătoare româneşti.
Conducerea Mişcării comuniste din România a lansat consemnul pentru a
se propaga că în bună parte nereuşita revoluţiei legionare s-ar datora
activităţii Partidului Comunist contra Mişcării legionare, care a constat în
crearea în cercuri cât mai largi a unui climat de indiferenţă, nemulţumire şi
boicot contra oricăror acţiuni ale regimului.
Partidului Comunist – lansează aceleaşi cercuri – îi rămâne sarcina de-a
arăta maselor de muncitori, ţărani şi intelectuali din România adevăratele
cauze şi contradicţii care au dus la vărsările de sânge din ultimele zile, iar
pentru aceasta partidul urmăreşte o mai intensă activitate a aparatului tehnic
ilegal.
Partidul Comunist din România, au hotărât conducătorii săi, va cere
tuturor membrilor şi simpatizanţilor o cât mai strânsă legătură pentru a fi la
46
curent cu evoluţia evenimentelor politice şi pentru a acţiona la momentul
oportun.
• ANIC, fond IGJ, dosar 8/1941, f. 162-170.
1941 ianuarie 30. Notă SSI privind programul Comitetului naţional

român de la Londra condus de V.V. Tillea.
Programul Comitetului din Londra
Cercuri maniste
Ştim că aşa-zisul comitet naţional din Londra, condus de dl Tilea, şi-a

organizat astfel programul său:
1) Lupta pentru a elibera pe regele Mihai din situaţia sa actuală;
2) Asigurarea unei domnii a regelui Mihai pe baze constituţionale
democratice;
3) Eliberarea României de sub hegemonia germană;
4) Lupta pentru recâştigarea graniţelor pierdute;
5) Aşezarea României într-o ordine europeană – asigurată de triumful
Angliei şi Americii – ordine care să se bizuie pe independenţa politică,
economică a poporului român şi pe conlucrarea sa, pe temeiuri egalitare,
[precum şi pe] naţiunile conlocuitoare;
Maniştii fac următorul comentariu:
a) Revenirea regelui Carol al II-lea este respinsă de opinia publică
românească. Regele Carol al II–lea a adus România în situaţia actuală.
b) Englezii nu vor sprijini revenirea fostului rege Carol al II-lea.
c) Dl Tilea n-are autoritatea de a juca rolul unei vedete internaţionale,
iar în ţară d-sa nu se sprijină decât pe două consilii de administraţie, şi acelea
trecute la unguri.
1941 februarie 4. Fişa personală a generalului Gheorghe Dobre,

subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, întocmită de Legaţia
URSS la Bucureşti şi interceptată de SSI.
47
Generalul Gheorghe Dobre
Generalul Gheorghe Dobre, actualul subsecretar de stat al Ministerului

Apărării Naţionale, având în sarcina sa partea administrativă, s-a născut într-
o familie burgheză din Vechiul Regat şi a îmbrăţişat cariera militară. Domnia
Sa a trecut toate treptele Şcolii Militare, specializându-se în tehnica
armamentului. Dl General Dobre a fost trimis la Uzinele „Skoda”, în
Cehoslovacia, pentru a supraveghea executarea comenzilor ce se efectuau la
aceste uzine, precum şi la altele, comenzile de armament făcute de România.
Mai târziu, d-sa a fost însărcinat şi cu recepţionarea acestor comenzi, deja
executate. Executarea misiunii ce i-a fost dată, mai ales pe timpurile cele
mai grele, şi mai bine l-a atestat ca un specialist perfect în acest domeniu şi
un ofiţer perfect şi corect.
În baza acestor calităţi, dl General Dobre, la formarea guvernului liberal
Tătărăscu, ministerul sub care a fost o perioadă «de reînarmare a oştirii», a
fost numit ca secretar general al Ministerului.
Dl general Antonescu, la formarea guvernului din 14 septembrie 1940, a
reorganizat Ministerul Înarmării şi Subsecretariatul [de] pe lângă Ministerul
Apărării Naţionale, numindu-l pe dl general Dobre, [cunoscut] ca un
specialist desăvârşit şi om de o corectitudine perfectă, ca subsecretar de Stat
la acest departament.
Dl general Dobre se mândreşte cu faptul că niciodată n-a făcut nici un fel
de politică şi nici nu se ocupă de aşa ceva, mărginindu-se la activitatea în
sfera specialităţii sale.
În legătură cu instalarea sa, dl general Dobre a spus că în viaţa URSS nu-l
interesează altceva decât numai chestiuni de armament şi de înarmare a
Armatei Roşii, însă din nefericire nu are destule date precise pentru a-şi
putea face o părere precisă.
La data de 27 ianuarie 1941, la formarea guvernului nou [de către] dl
general Antonescu, la trecerea României la un regim militar, dlui general
Dobre i s-a încredinţat postul de ministru al Apărării Naţionale în chestia de
înarmare şi administraţie a armatei.
1941 februarie 6. Fişa personală a generalului Iosif Iacobici,

ministrul Apărării Naţionale, întocmită de Legaţia URSS la Bucureşti şi
interceptată de SSI.
48
Generalul Iosif Iacobici
Actualul ministru al Apărării Naţionale române, generalul de corp de

armată Iosif Iacobici, s-a născut în anul 1881 într-o familie burgheză în
Banatul românesc, ce pe atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. D-sa
a făcut şcoala militară austriacă, după terminarea căreia a intrat în rândurile
armatei austro-ungare. În timpul războiului [din 1914-1918] dl general
Iacobici a activat în rândurile armatei imperiale Austro-Ungare. După
prăbuşirea imperiului Austro-Ungar, dl general Iacobici, ca român de
origine, a trecut în armata română, unde s-a remarcat foarte curând, fiind un
ofiţer talentat, înaintând în grade în Regimentul de Vânători de Munte. În
timpul acela, d-sa a atras atenţia asupra personalităţii sale graţie calităţilor
sale desăvârşite politice şi administrative al M.S. Regelui, a cărui aghiotant a
şi fost un timp oarecare. Aşa s-a stabilit după dl general Iacobici reputaţia
unui ofiţer talentat şi aghiotant iscusit.
Întrunind aceste calităţi, dl general Iacobici a fost numit ajutorul şefului
Marelui Stat Major şi, mai târziu, comandant al Corpului II Armată,
încartiruit în Bucureşti, a doua slujbă de Gardă Regală. Pe data de 14
octombrie 1938, M.S. Regele Carol al II-lea l-a numit pe dl general Iacobici
în post[ul] (atunci creat) de ministru al Înzestrării Armatei. Acest post, dl
general Iacobici l-a ocupat însă un timp foarte scurt, vreo 3-31/2 luni şi, la 1
februarie 1939 a fost numit de Rege la înaltul post de Inspector al Armatei
de Uscat.
La data de 27 ianuarie 1941, dl general Iosif Iacobici a fost numit de
Conducătorul Statului, dl general Antonescu, în postul de ministru al
Apărării Naţionale.
Dl general Iacobici, tot timpul carierei sale, a fost un sincer admirator al
tehnicii militare germane şi, cum spun unele persoane apropiate, în sufletul
său este mai bine un ofiţer austriac decât român. În sferele militare
româneşti, dl general este considerat ca un ofiţer foarte devotat Coroanei.
Se crede, în cercurile de mai sus, că numirea dlui general în postul de
ministru al Apărării Naţionale se datorează legăturilor apropiate ce are d-sa
cu sferele militare germane, unde este considerat ca omul lor şi se bucură de
deplină încredere.
Atitudinea dlui General faţă de URSS şi Armata Roşie este, până în
ultimul timp, negativă.
ANIC, Fond PCM-SSI, dosar 144/1941, f. 19-20.
49
1941 februarie 7. Notă, din „sursă posibilă”, privind activitatea
diplomaţilor V.V. Tillea şi R. Franasovici în străinătate.
Activitatea d-lor Tillea şi Franasovici
Cercurile Legaţiei engleze [din Bucureşti] afirmă că, zilele trecute, V.V.
Tillea a făcut cunoscut guvernului englez că „opinia publică românească este
aproape în întregime anglofilă şi alături de marile democraţii. Dovadă este –
ar fi spus Viorel Tillea – că Mişcarea legionară, duşmană de moarte a
Angliei, a fost îndepărtată de la conducerea ţării, cu tot asentimentul public.
Declaraţiile lui V.V. Tillea au făcut impresie deosebită în cercurile
diplomatice engleze şi în opinia publică londoneză.
Aceleaşi cercuri discută că dl. Richard Franasovici, fost ministru al
României la Vichy, a plecat de pe Riviera în Elveţia, unde urmează a avea
întrevederi cu reprezentanţii Ministerului de Externe britanic şi un trimis
special al lui V. V. Tillea.
ANIC, Fond PCM-SSI, dosar 5/1940, f. 9.
1941 februarie 8. Fişa personală a generalului Radu Rosetti, ministrul

Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, întocmită de Legaţia URSS la
Bucureşti şi interceptată de SSI.
Generalul Radu Rosetti
Domnul general Radu Rosetti, ministrul Educaţiei naţionale, Cultelor şi

Artelor, face parte dintr-un neam de familie veche boierească. Este născut în
anul 1875 în[tr-o] familie boierească moldovenească. Tatăl său, Radu
Rosetti, mare proprietar, este cunoscut ca mare istoric.
Radu Rosetti fiul a îmbrăţişat cariera militară, terminând Şcoala de Geniu
Militar şi Şcoala de Artilerie, iar în anii 1904-1906 a urmat cursurile
Academiei Militare Române, absolvind-o cu laude. Făcând apoi slujbă în
artilerie, dl Radu Rosetti s-a căsătorit cu sora prinţului Barbu Ştirbei, omul
foarte apropiat de familia regală şi prietenul intim al regelui Ferdinand şi al
reginei Maria. Cu a doua soră [a prinţului Barbu Ştirbei] a fost căsătorit
Domnul Ionel I.C. Brătianu, cunoscutul prim-ministru român, cel mai
strălucit reprezentant al familiei Brătianu şi care este considerat ca unul,
dacă nu unicul creator al României Mari. Aşa fiind, în timpul domniei
50
regelui Ferdinand, dl Radu Rosetti făcea parte din cea mai înaltă societate
românească.
După absolvirea Academiei Militare, dl Radu Rosetti a fost profesor de
tactică la Şcoala de geniu Militar, Şcoala de Ofiţeri de Infanterie şi în
Academia Militară. Ca ofiţer, a luat parte la războiul româno-bulgar din
1913, după acest război trecând din cadrele armatei active în Inspectoratul
Armatei, iar mai târziu a fost numit ca şef al Secţiei de Operaţii din Marele
Stat Major.
Războiul din 1916 l-a făcut, graţie legăturilor familiare, ca ofiţer de
legătură la Marele Cartier General, lucrând în acest răstimp foarte mult la
reorganizarea Regimentului 6 Vânători „Mihai Viteazul”. La faza a II-a a
războiului, D-sa a primit comanda unui regiment care, sub comanda sa
directă, a luat parte la lupta de la Mărăşeşti, care a fost o mare victorie
românească. În această luptă, dl Radu Rosetti, atunci locotenent-colonel, a
fost grav rănit şi decorat cu decoraţia „Mihai Viteazu” şi înaintat la gradul de
colonel.
Restabilindu-i-se sănătatea, d-sa a fost ataşat la Misiunea [Militară]
franceză din România sub comanda generalului Berthelot. Împreună cu
această misiune a plecat în Franţa, intrând în rândurile armatei franceze. S-a
reîntors în ţară împreună cu dl general Berthelot în anul 1918, după
semnarea armistiţiului, luând parte, împreună cu dl general Berthelot, la
intrarea triumfală a M.S. Regelui Ferdinand şi a reginei Maria în Bucureşti.
Intrând din nou în armata română şi fiind înaintat la gradul de general, dl.
Radu Rosetti a fost numit ataşatul militar pe lângă ambasada română la
Londra. Terminând această misiune, dl general Radu Rosetti fiind invalid de
război, în urma rănilor primite la Mărăşeşti, a ieşit la pensie dedicându-se
lucrărilor de specialitate militară. Dsa este primul organizator al Muzeului
Militar.
Dl general este autorul mai multor lucrări importante de tactică, strategie
şi istorie militară. D-sa este considerat ca cel mai mare specialist în materie
de istorie militară, în baza acestor merite a fost ales ca membru al Academiei
Române. În ultimii cinci ani, dl general a fost directorul Bibliotecii
Academiei. Aici a stăruit la complectarea bibliotecii şi a arhivei academice
cu multe documente importante cu privire la istoria armatei. Dl general
Rosetti este şi un cunoscător perfect al revoluţiei din Ardeal din anii 1782
[şi] 1848.
De politică propriu-zisă, dl general nu s-a ocupat niciodată, totuşi se
bucură de reputaţia de liberal.
În timpul domniei regelui Carol al II-lea, dl general Rosetti a fost în
umbră, fiind legat aproape [de] oameni ce erau consideraţi anticarlişti.
51
Dl general Antonescu l-a cunoscut după lucrările sale la Marele Stat
Major şi activitatea sa [desfăşurată] la Marele Cartier în timpul războiului
[din 1916-1919].
Atitudinea dlui general Radu Rosetti faţă de URSS este prietenească. D-
sa a fost în raporturi bune cu fostul Polpred Ostrovschi, fiind mereu invitat la
toate primirile oficiale de la ambasada URSS.
1941 februarie 10. Fişa personală a generalului Gheorghe Potopeanu,

ministrul Economiei Naţionale, întocmită de Legaţia URSS la Bucureşti şi
Generalul Gheorghe Potopeanu
Domnul General Gheorghe Potopeanu, ministrul Economiei naţionale, s-

a născut în anul 1889 într-o familie burgheză din Romanaţi. Absolvind
şcoala primară şi cursul liceului, a intrat în Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe
care a terminat-o cu laude. Ieşind sublocotenent, a plecat în Germania pentru
continuarea studiilor militare. Înapoindu-se din Germania a luat parte la
războiul din 1916, în timpul căruia a fost înaintat în gradul de căpitan, iar la
sfârşitul războiului, în anul 1917 (sic!) [a fost] înaintat în gradul de maior.
În anii 1937-1939, în gradul de colonel, a fost ataşat militar la Paris. În
anul 1939, la data de 27 februarie, a fost avansat în gradul de General de
Brigadă, iar în toamna anului 1940 a prezidat comisia mixtă româno-bulgară
din Craiova, care s-a terminat prin semnarea convenţiei româno-bulgare prin
care s-a cedat Dobrogea de Sud Bulgariei. În timpul dezbaterilor
conferenţiare, la discuţia chestiunilor extrem de delicate, dl general
Potopeanu a arătat multă pricepere şi tact, graţie cărora tratativele au fost
duse la bun sfârşit, câştigând mulţumirile guvernelor român şi bulgar.
În timpul carierei sale militare, dl General Potopeanu a îndeplinit funcţia
de ajutor de comandant al Marelui Stat major, unde s-a ocupat de chestiuni
economice, fiind observat şi de dl general Antonescu.
Aceste împrejurări au servit ca la formarea noului guvern, în data de 27
Ianuarie 1941, dl general Antonescu l-a însărcinat cu chestiunile economice,
încredinţându-i dlui general Potopeanu Ministerul Economiei Naţionale, mai
ales că în cercurile militare dl general se bucură de reputaţia unui specialist
în chestiunile economice.
52
1941 februarie 11. Fişa personală a generalului Nicolae Stoenescu,

ministrul de Finanţe, întocmită de Legaţia URSS din Bucureşti şi
Generalul Nicolae Stoenescu
Generalul de brigadă Stoenescu Nicolae, actualul ministru de Finanţe, s-a

născut în anul 1890 într-o familie bogată burgheză din Craiova, oraşul
principal al Olteniei, care este considerat ca centrul al proprietarilor mari
agricoli.
Nicolae Stoenescu a îmbrăţişat cariera militară trecând toate treptele
învăţământului militar, a fost unul din ofiţerii de vază ai Marelui Stat Major
fiind, un timp oarecare, şi ataşat militar pe lângă misiunea diplomatică
română din Londra.
În anul 1926, fiind în gradul de maior, a fost numit şef de cabinet militar
al d-lui general Averescu, care a fost atunci prim ministru al României. În
anul 1930, când dl general Averescu a fost înaintat la gradul de Mareşal,
locotenent colonel Nicolae Stoenescu a fost numit aghiotantul său. Acest
post l-a ocupat până la moartea dlui general Averescu, care în ultimii ani ai
vieţii sale nu mai făcea politică, trecând în rândurile opoziţiei contra
sistemului de guvernământ introdus de regele Carol al II-lea.
După moartea dlui general Averescu, Nicolae Stoenescu, în anul 1939, a
fost avansat în gradul de colonel şi numit ca Secretar general în Ministerul
Apărării Naţionale. Mai târziu, dsa a fost avansat la gradul de general de
brigadă şi transferat la Marele Stat Major.
Ca oltean, fiind reprezentantul unei familii burgheze olteneşti, dsa este
membru activ al Clubului Oltenilor, preşedintele căruia este fost[ul] prim
ministru Gigurtu, directorul general al unei societăţi miniere „Mica”, al cărei
centru conducător a fost în legături strânse de la început cu Partidul
averescan, iar mai târziu cu Partidul Agrar al lui Octavian Goga şi la urmă cu
Partidul Naţional Creştin al lui [A.C.]Cuza.
Pe de altă parte, dl general Nicolae Stoenescu fiind căsătorit cu fiica
unuia din cei mai bogaţi magnaţi de petrol, Osiceanu, este, bineînţeles, bine
primit în cercurile petroliste. Această legătură a dlui general Stoenescu cu
cercurile financiare şi industriale, probabil, au determinat numirea sa în
postul ce-l ocupă în guvern, format de dl general Antonescu la data de 27
53
Ianuarie 1941, care l-a cunoscut încă din timpurile când au lucrat împreună
la Marele Stat Major.
Biografia oficială a dlui general Nicolae Stoenescu ne dă următoarele
date:
N.S. Stoenescu s-a născut la data de 27 februarie 1890 la Craiova, este
absolvent al Liceului Regele Carol I din acest oraş, iar după aceasta a urmat
cursurile Şcolii de Artilerie şi Geniu Militar, ieşind sublocotenent de artilerie
în anul 1910. În acest grad a luat parte la campania din 1913. Mai târziu, cu
laude, a făcut Şcoala Specială de practică de artilerie. În gradul de
locotenent, căpitan şi maior a luat parte la războiul [din] 1916-1918, la
început ca comandant de baterie, iar mai târziu ca comandant de divizion.
Pentru vitejie a fost decorat cu mai multe decoraţii româneşti şi străine.
Imediat după războiul mondial a fost trimis la Paris, pentru a urma cursurile
militare superioare. După absolvirea acestei şcoli şi după ce s-a înapoiat în
ţară, d-sa a fost numit profesor de tactică în Şcoala Superioară de Război din
Bucureşti, unde, sub conducerea lui, au ieşit zece serii de ofiţeri de Stat
Major. Activitatea sa în această şcoală de înaltă cultură militară s-a terminat
prin numirea D-sale în postul de Director de Ştiinţe în epoca aceea, când
înalta şcoală militară din Bucureşti (Academia Militară) a fost reorganizată
pe baze noi. Mai târziu, domnia sa a comandat Regimentul 4 Artilerie Grea.
În anul 1939, dl general Stoenescu a fost însărcinat, din cauza
evenimentelor, cu formarea unei brigăzi de fortificaţii în regiunea Oradea (la
graniţa ungară). Acest post de comandă, domnia sa l-a primit în luna
februarie 1940, fiind numit ca Secretarul General al Ministerului Apărării
Naţionale. În postul acesta, dl general a condus şi a organizat această mare
operă de fortificare a întregii ţări, iar mai târziu a pus temeiul unei
reorganizări administrative a armatei. Dsa a avut delegaţia din partea
guvernului, profitând de depline puteri, în timpul evacuării teritoriului cedat
Ungariei din Ardeal (Transilvania) în toamna anului 1940 unde, graţie
priceperii şi tactului, a reuşit să salveze o mare parte din avutul statului.
Mai târziu, a fost delegatul Ministrului Apărării Naţionale în comisia de
control în chestiunile de înzestrarea armatei, iar după aceasta a fost numit
comandantul Diviziei moto-mecanizate, post pe care l-a deţinut până la
numirea actuală.
Nicolae Stoenescu este considerat ca unul dintre cei mai buni scriitori
militari, iar lucrările sale au ajutat mult la întemeierea noilor doctrine în
tactica militară românească. Nicolae Stoenescu este membru al Academiei
Române şi membru la Institutul Ştiinţelor Sociale.
54
1941 februarie 12. Fişa personală a lui Vasile Dimitriuc, ministru
subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naţionale, întocmită de Legaţia
URSS din Bucureşti şi interceptată de SSI.
Vasile Dimitriuc
Dl Vasile Dimitriuc, actualul subsecretar de stat al Ministerului

Economiei naţionale, în atribuţiunile căruia intră chestiunile păcurei şi a
minelor, este născut în anul 1900 dintr-o familie burgheză, stabilită în
România. Străbunii săi au fost ucraineni din Bucovina, de unde şi numele
său ucrainean. Dl Vasile Dimitriuc a făcut şcoala în România, fiind licenţiat
al Academiei Înaltelor Ştiinţe Economice şi Comerciale.
Din punct de vedere politic, atât el cât şi toată familia sa, au fost apropiaţi
Partidului Liberal, profitând de perfecta încredere a atotputernicului – în
timpurile de atunci – ministrului de Finanţe, dl Mitiţă Constantinescu, care a
fost în acelaşi timp şi Guvernatorul Băncii Naţionale. Tânărul Vasile
Dimitriuc a început cariera ca funcţionar în Secţiunea Economică a Băncii
Naţionale Române. Fiind susţinut de dl Mitiţă Constantinescu a fost numit,
foarte curând, ca şeful Secţiei Informaţiilor din Banca Naţională Română. La
începutul anului 1939, dl Dimitriuc a fost delegat la Ministerul Economiei
Naţionale pentru lucrările de stabilizare a preţurilor. Mai târziu, a fost numit
ca Secretar General în ministerul nou înfiinţat pentru comerţul exterior. Cu
venirea la conducerea ţării a dlui general Antonescu şi desfiinţarea acestui
minister, a fost numit ca subsecretar de stat la Ministerul Economiei
Naţionale, având în atribuţiunile sale chestiunile fostului comisariat al
industriei petrolului, având acum întreaga chestiune minieră.
În ultimul timp, dl Vasile Dimitriuc, care era considerat la Banca
Naţională ca un specialist desăvârşit al comerţului cu Germania, a fost numit
ca şeful delegaţiei române la Berlin pentru încheierea noului pact economic
cu Germania. Dl Vasile Dimitriuc a dus la capăt, cu succes, aceste tratative
care, după cum se ştie, au dus la încheierea unei noi convenţii între
Germania şi România şi semnarea unui pact economic germano-român pe
timp de 10 ani.
În ceea ce priveşte atitudinea dlui Dimitriuc faţă de URSS, domnia sa
înţelege că, în noua conjunctură internaţională, România trebuie să întreţină
relaţii de amiciţie şi de bună vecinătate cu Uniunea Sovietică, fiindcă numai
aşa fiind poate conta să aibă un comerţ de schimb cu URSS, necesar unei cât
mai bune dezvoltări a industriei româneşti.
55
1941 februarie 13. Notă a SSI privind activitatea desfăşurată de legionari

în căminele studenţeşti.
NOTǍ
Activitatea legionară în că minele studenţeşti
La Internatul Teologic din str. Radu Vodă nr. 24, se continuă activitatea
cuiburilor legionare care grupează în jurul conducătorului instituţiei,
asistentul Georgescu.
Studenţii de la Şcoala Politehnică aflaţi în căminul de pe Şoseaua
Kiseleff sunt organizaţi în cuiburi, care îşi continuă activitatea.
În căminul legionar care funcţionează în imobilul societăţii petrolifere
„Concordia” din Bulevardul Domniţei nr. 50, se află adăpostite o serie de
persoane venite cu prilejul rebeliunii şi care actualmente continuă să
locuiască în acest cămin, desfăşurând totodată o intensă propagandă
legionară şi organizând şedinţe de cuib.
Printre cei aflaţi în această situaţie se menţionează studenţii Sauciuc,
Rusu Baduşcă, Mocanu şi Malici, câţiva elevi, precum şi două tinere
legionare: Păuş Victoria şi Masichevici
În acelaşi cămin locuiesc în condiţii similare: preotul Ionel Mihăilescu,
adăpostit în camera 13, care în ziua de 22 ianuarie a.c. a împărţit legionarilor
armament şi muniţii aflate depozitate la căminul din strada Antim.
Lututovici Leonid este atentatorul la viaţa colonelului magistrat Cristescu,
de la Cernăuţi, originar din comuna Şirăuţii de Jos, judeţul Hotin.
Lututovici este cunoscut ca făcând parte din gruparea teroristă legionară
„spărgătorii de fronturi”, iar în timpul rebeliunii a activat în provincie,
organizând insurecţii locale.
Tatăl lui Lututovici este comunist notoriu, actualmente aflat în Basarabia,
unde a rămas la răpirea acestei provincii de către Soviete.
Sursă serioasă
AMAE, fond 71 România, vol. 66, f. 381/382.
1941 februarie 14. Fişa personală a lui doctorului Petre Tomescu, ministrul
Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, întocmită de Legaţia URSS din
56
Petre Tomescu
Decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii din Bucureşti, profesorul

de boli mintale, doctorul Petre Tomescu, actualul ministru al Muncii,
Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, s-a născut în Bucureşti în anul 1896. Este
licenţiat al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, specializându-se mai târziu
în Franţa. După întoarcerea sa din străinătate a primit catedra de profesor de
boli mintale, la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Dl profesor Tomescu
este considerat ca un savant de vază printre tinerii profesori ai generaţiei noi.
dsa este directorul general al Spitalului Central de boli nervoase din
Bucureşti.
Dl profesor Tomescu n-a fost niciodată străin de viaţa socială a ţării. La
început, a activat în domeniul politic împreună cu profesorul Iorga, în a cărui
gazetă, „Neamul Românesc”, articolele sale apăreau foarte des.
Dl profesor Tomescu a fost conducătorul studenţilor medicinişti din
Bucureşti şi a lucrat mult în domeniul realizărilor practice, de exemplu,
organizarea unei biblioteci complete pentru studenţii medici. În decursul
carierei sale, dl Profesor Tomescu a stat consecvent pe primul plan al luptei
naţionaliste.
După revoluţia din Septembrie 1940, dl profesor Tomescu, sub guvernul
legionar, a fost numit decanul Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
Condeiului său aparţin multe lucrări de specialitate.
1941 februarie 14. Notă a SSI despre delegarea lui Corneliu Coposu de a
ţine legătura cu legaţiile străine.
NOTĂ
Dl avocat Coposu din conducerea PNŢ a fost delegat de către Iuliu Maniu
de a ţine legătura cu toate legaţiile străine ale puterilor demicratice.
ASRI, fond d, dosar nr. 1528, f. 89; document publicat şi în Istoria Partidului Naţional Ţărănesc,
Documente (1926 - 1947), volum întocmit de Vasile Arimia, Ion Ardeleanu, Alexandru Cebuc,
Editura ARC 2000, Bucureşti, 1994, p.201.
1941 februarie 15. Fişa personală a lui Gheorghe Popescu Docan,

ministrul de Justiţie, întocmită de Legaţia URSS din Bucureşti şi
57
Gheorghe Popescu Docan
Dl Gheorghe Popescu Docan, actualul ministru de Justiţie, s-a născut la

15 ianuarie 1892 la Bârlad, În Moldova Occidentală, educaţia a primit-o în
şcolile româneşti, iar mai târziu a fost licenţiat al Universităţii din Bucureşti,
Facultatea de Drept. A intrat în magistratură la 1 August 1915, începând
cariera sa de magistrat ca subliantul judecătorului de instrucţie în unul din
satele judeţului Mehedinţi şi, în decurs de 25 ani, a trecut toate treptele
ierarhiei din magistratură.
Fiind membru al Tribunalului din Bucureşti, iar mai târziu membru al
Înaltei Curţi de Apel, a fost un apropiat colaborator al ilustrului ministru de
Justiţie [Constantin] Hamangiu, cunoscutul redactor al codului românesc.
Împreună cu Hamangiu, dl Docan a redactat şi jurnalul juridic „Pandectele
Româneşti”. După moartea lui Hamangiu a continuat şi continuă ediţia
acestei cunoscute reviste, împreună cu colegul său de la Înalta Curte de
Casaţie, dl N. Georgeanu.
Ocupând înaltul post de membru al Înaltei Curţi de Casaţie şi consimţind
la propunerea dlui general Antonescu să ocupe postul de ministru al Justiţiei,
a condiţionat această propunere, conform paragrafului 15 [al] statutului
organizării juridice, pentru a nu întrerupe cariera sa de înalt magistrat,
acceptând să ocupe postul de ministru al Justiţiei numai temporar. Aşa fiind,
postul de ministru de Justiţie dl Docan îl deţine provizoriu, păstrând în
acelaşi timp şi calitatea sa de membru al Înaltei Curţi de Casaţie.
În cercurile juridice, dl Docan se bucură de reputaţia unui eminent
magistrat şi a unui om de o cinste cristalină, având mare prestigiu în
cercurile magistraţilor români
1941 februarie 17. Fişa personală a generalului Constantin Pantazi,

ministru subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, întocmită de
Legaţia URSS din Bucureşti şi interceptată de SSI.
Generalul Constantin Pantazi
Domnul general Constantin Pantazi, subsecretar de stat la Ministerul

Apărăii Naţionale cu atribuţiile [privind] Armata de Uscat, este născut în
anul 1890, într-o familie de militari din Regatul Vechi, a făcut Şcoala
58
Militară din ţară ieşind ofiţer de cavalerie. Mai târziu a făcut Academia de
Război din ţară, cu diplomă de ofiţer de stat major. A trecut toate treptele
ierarhice militare până la comandant de divizie de cavalerie. Se bucură de
reputaţie de ofiţer strălucit de cavalerie, cu totul străin de intrigi.
Tocmai graţie acestei reputaţii de care se bucură dl general Pantazi în
armată, dl general Antonescu formând noul guvern după revoluţia din 4
septembrie 1940, la numit subsecretar de stat la Ministerul Apărării
Naţionale pentru treburile Armatei de Uscat, crezând că contra autorităţii de
care se bucură dl general Pantazi nimeni din dnii ofiţeri nu poate obiecta. În
această misiune, dl general Pantazi are foarte multe de rezolvat cu
reorganizarea Armatei române, conform instrucţiunilor Misiunii Germane
existente în România în acest scop.
Dl general Pantazi, ca un perfect ofiţer de cavalerie din timpurile vechi,
aparţine şcolii vechi de ofiţeri care cred că armata nu are voie să facă
politică ci trebuie să execute ordinele date de guvern, care este singurul
competent în rezolvarea înaltelor probleme. În legătură cu acestea, dl general
Pantazi s-a exprimat că nu poate să exprime nici o atitudine faţă de URSS, în
viaţa particulară fiind ostil principiilor comuniste.
1941 februarie 17. Fişa personală a generalului Ion Sichitiu, ministrul

Agriculturii şi Domeniilor, întocmită de Legaţia URSS din Bucureşti şi
Generalul Ion Sichitiu
Generalul de Corp de Armată Ion Sichitiu, actualul ministru al

Agriculturii şi Domeniilor, s-a născut în anul 1878 dintr-o familie de mari
proprietari din judeţul Gorj (Oltenia). Domnia sa a îmbrăţişat cariera militară
trecând toate treptele carierei militare şi ajungând în cele mai înalte posturi
din Armata Română.
În ultimii 10 ani, dl general Sichitiu a fost mult timp şeful Marelui Stat
Major. În legătură cu acest post, a avut grave neînţelegeri cu caracter
principial cu fostul rege Carol al-II-lea, în urma cărora a trebuit să
părăsească postul ce-l deţinea. Aceasta s-a petrecut în condiţii favorabile D-
lui General Sichitiu, aşa că părăsirea Marelui Stat major n-a fost ultimul
post, după aceasta fiind numit Inspector General al Armatei. Această numire,
probabil, nu l-a satisfăcut, fiindcă curând a părăsit şi acest post ieşind la
pensie.
59
Dl general Sichitiu a fost totdeauna, după punctele sale de vedere,
apropiat de Partidul Naţional-Ţărănesc şi foarte curând după ieşirea sa la
pensie s-a înscris formal ca membru al acestui partid politic. Acest gest a
fost comentat ca o demonstraţie contra regelui Carol al II-lea, care era
împotriva acestui partid şi, în special, contra conducătorului acestui partid,
dl Iuliu Maniu.
În baza legilor parlamentare de atunci, dl General Sichitiu a căpătat titlul
de senator de drept, în urma carierei sale. În ultimul parlament românesc, Dl
General Sichitiu, ca senator, în discursul său a arătat toate lipsurile armatei.
Acest discurs l-a nemulţumit pe fostul rege Carol al II-lea, cu care a rupt
relaţiile definitiv.
În viaţa sa particulară, dl General Sichitiu este mare proprietar, iar
gospodăria sa este considerată ca una din cele mai bune din ţară. În cercurile
militare este văzut ca un ofiţer talentat, un bun organizator şi un om hotărât
şi de acţiune.
Atitudinea sa faţă de URSS poate să fie considerată aproape bună.
1941 februarie 18. Sinteza notelor informative de la SSI efectuată de

Direcţia Generală a Poliţiei
REZUMAT
Extras din notele informative de la SSI 18 februarie 1941
1. Situaţia internă
- S-a observat în ultimul timp, în cercurile lucrătorilor C.F.R. cu
simpatii pentru comunişti, că au dese legături cu cercurile legionare rebele;
- Observaţia aceasta confirmă bănuiala că, în timpul insurecţiei,
comuniştii au fost aceia care au antrenat elementele legionare slabe;
- Evreii, nemulţumiţi de plecarea Ambasadei engleze, răspândesc
zvonuri tendenţioase în privinţa acţiunii aviaţiei engleze la noi;
- Se fac fel de fel de supoziţii – toate neîntemeiate – în ceea ce
priveşte bombardamentul englez.
2. Situaţia externă
- Se observă o apropiere tot mai accentuată între iugoslavi şi bulgari;
aceasta, probabil, în urma intervenţiei URSS;
- Se pregăteşte de plecare, din Bucureşti, şi Ambasada turcă.
În concluzie:
60
- Aceeaşi situaţie;
- În ţară îngrijorări şi frământări provocate de evenimente;
- Externă, manevrele politice atrag mereu atenţia asupra Balcanilor.
1941 februarie 18. Fişa personală a lui Henri Oteteleşeanu, ministru

subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor,
întocmită de Legaţia URSS din Bucureşti şi interceptată de SSI.
Henri Oteteleşeanu
Dl Henri Oteteleşeanu, actualul subsecretar de stat la Educaţia Naţională,

Cultelor şi Artelor, s-a născut în anul 1888 la Râmnicu-Vâlcea, în Regatul
Vechi şi este licenţiat în Ştiinţele Naturale ale Universităţii din Bucureşti. A
îmbrăţişat cariera de profesor, fiindu-i încredinţată catedra la Facultatea de
Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. Afară de aceasta, a mai fost şi directorul
Observatorului Meteorologic din Bucureşti. În anii 1926-1928, sub guvernul
Averescu, a fost şi secretarul general al Ministrului Educaţiei Naţionale.
În anul 1938 a vrut să organizeze un nou partid politic compus din
intelectuali, în care scop a lansat un manifest-program al acestui partid, însă
din cauză că în acel timp a fost în vigoare legea prin care se interzicea
formarea partidelor politice, afară de partidul unic organizat de M. S. Regele
Carol al II-lea, Frontul Renaşterii naţionale, dl Oteteleşeanu a fost arestat
pentru lansarea acestui manifest şi condamnat la un an închisoare, care
pedeapsă a şi ispăşit-o.
Sub primul guvern al dlui general Antonescu, procesul său a fost revăzut,
iar sentinţa iniţială anulată. Principalul sens al manifestului ce a fost lansat
de dl Oteteleşeanu este exprimarea simpatiei faţă de Mişcarea legionară, care
sub domnia regelui Carol a fost prigonită. dl Oteteleşeanu considera că:
„Copii noştri şi-au făcut datoria şi acum e rândul nostru, al părinţilor, să ne
facem şi noi datoria la rândul nostru”.
Însă, după revoluţia legionară, dl Oteteleşeanu i-a condamnat pe rebelii
legionari şi în discursul său, pronunţat la radio, a spus între altele: „De data
aceasta îmi permit să spun că copii noştri sunt în mare pericol, noi trebuie să
împlinim misiunea noastră de părinţi venindu-le în ajutor. Lipsa de
experienţă, influenţă reavoitoare venită din lături şi închipuirea greşită de
datorie faţă de patrie şi neam, i-a făcut pe unii din ei să păşească pe cale
greşită de răscoală contra ordinei, reprezentată şi condusă de dl general Ion
Antonescu, Conducătorul Statului Naţional Legionar.
61
Astăzi toţi trebuie să asculte şi să se supună apelului patriotic lansat de dl
general Antonescu. Se întâmplă din partea unora care, desigur, deservesc
unele interese străine, acţiuni de distrugerea clădirii noi a statului nostru.
Însă Statul Naţional-Legionar este o realitate şi el se va dezvolta graţie
muncii cinstite a tuturor românilor. Un adevărat Stat Naţional-Legionar va fi
realizat prin voinţa dlui general Antonescu şi a noastră, a tuturora”.
După cum se aude, numirea dlui Oteteleşeanu în postul pe care-l deţine
actualmente, s-a produs acestui discurs.
Atitudinea dlui Oteteleşeanu faţă de URSS este categoric negativă şi
crede că sunt adevărate spusele în legătură cu rebeliunea – în sensul că
aceasta a fost organizată şi subvenţionată cu concursul comuniştilor din
URSS.
1941 februarie 19. Sinteza notelor informative de la SSI efectuată de

Direcţia Generală a Poliţiei.
REZUMAT
Extras din notele informative de la SSI
- Partidul comunist îşi intensifică propaganda, în special în rândurile
muncitoreşti, şi caută să învrăjbească clasele sociale pe tema situaţiei
provocată de ruperea relaţiilor cu Anglia;
- Agenţia „TASS” lansează zvonul că domnul general Antonescu şi-a
desemnat succesorii în persoana dlor generali [Dimitrie] Popescu [ministrul
de Interne] şi [Constantin] Pantazi [ministru subsecretar de stat la Ministerul
Apărării Naţionale].
- Se semnalează că Coloana 5-a germană din Bulgaria ar însemna
circa 25 000 germani.
1941 februarie 19. Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu, ministru

subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, întocmită de Legaţia URSS din
62
Mircea Vulcănescu
Domnul Mircea Vulcănescu, actualul subsecretar de stat la Finanţe, s-a

născut în anul 1895 în Bucureşti, într-o familie de funcţionari. Tatăl său,
inginerul Vulcănescu, a fost director al Înaltei Şcoli de Meserii şi
administrator al Secţiei de vânzare a produselor C[asei] A[utonome a]
M[onopolurilor].
Domnul Mircea Vulcănescu şi-a făcut studiile în ţară, fiind licenţiat al
Facultăţii de Filozofie şi Litere din Bucureşti. Domnia Sa este, în acelaşi
timp, şi doctor în ştiinţele economice. Domnul Mircea Vulcănescu a
îmbrăţişat, ca şi tatăl său, cariera de funcţionar, ocupându-se în acelaşi timp
şi de literatură. În anul 1929, Domnia Sa a fost numit referent pe lângă
Ministerul de Finanţe, iar câţiva ani mai târziu a fost avansat la gradul de
director general al Vămilor. Mai târziu, a fost numit director general al
Secţiei Datoriilor Publice, post pe care l-a deţinut până la data de 27 ianuarie
1941, când a fost numit în postul său actual de domnul general Antonescu.
După cum se vede, domnul Mircea Vulcănescu este un funcţionar de
carieră, toată activitatea sa fiind desfăşurată în domeniul financiar, unde a
realizat în practică cunoştinţele sale.
În actualul său post, domnul Mircea Vulcănescu este un mare specialist,
după afirmaţiile sferelor financiare din Bucureşti.
Domnul Mircea Vulcănescu niciodată n-a făcut politică, însă este
cunoscut din cauza următorului incident: Când s-a efectuat plebiscitul noii
Constituţii româneşti „Regele Carol al II-lea”, în anul 1938, domnul Mircea
Vulcănescu a avut curaj punând în joc situaţia sa de funcţionar votând
deschis contra Constituţiei Regale. Contra aşteptărilor însă, M S. Regele
Carol al II-lea a lăsat fără urmare acest gest, folosind de cazul acesta pentru
a sublinia că votarea Constituţiei sale a fost absolut liberă. Pe timpul său, în
sferele funcţionăreşti, s-a vorbit mult de acest caz, stabilindu-se domnului
Mircea Vulcănescu o reputaţie a unui om independent.
1941 februarie 20. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI efectuată de

REZUMAT
63
- Nu se semnalează decât acţiunea partidului Comunist, care continuă
reorganizarea cadrelor şi menţine acţiunea intensă de propagandă;
- Asupra situaţiei ce şi-a creat mişcarea legionară prin insurecţie şi
asupra faptului că germanii n-au sprijinit pe legionarii rebeli, comuniştii fac
aprecieri defavorabile de natură a învrăjbi spiritele;
- Pentru restul activităţii din ţară nu se semnalează evenimente
deosebite.
- Nimic deosebit.
1941 februarie. Dare de seamă asupra rebeliunii de la 21-24 ianuarie

1941 întocmită de SSI.
Studiu
De la declaraţiile făcute de Horia Sima la parastasul de la Predeal şi până

la începutul rebeliunii timpul este scurt: 20 septembrie – 21 ianuarie, patru
luni.
În septembrie la Predeal, Horia Sima a cerut legionarilor recunoştinţă şi
devotament faţă de generalul Antonescu; în ianuarie, la Bucureşti, Horia
Sima a aţâţat legionarii care au cerut înlăturarea generalului Antonescu cu
guvernul său sau/şi instaurarea unui regim legionar exclusiv.
*
* *
În primele zile care s-au succedat abdicării de la 6 septembrie 1940,
Legiunea nu a revendicat guvernarea; articolul lui I. Zelea Codereanu din
„Porunca Vremii”, prin care cerea legionarilor timp spre a se pregăti pentru
conducere, este revelatoriu.
Totuşi, manifestul redactat de Horia Sima prin care înfăţişa abdicarea ca
un rezultat numai al acţiunii Legiunii este un contrast izbitor cu adevărul
arătat de manifestul dlui general Antonescu, care a prezentat opiniei publice
faptele în mod analogic, ca temeiuri ce nu puteau suferi interpretare şi
excludeau contrazicerea. Totuşi, repetarea editării şi afişării manifestului
Horia Sima după publicarea memoriului dlui general Antonescu, apare azi ca
un indiciu că Horia Sima din primele zile a căutat să conteste rezultatele
64
obţinute de dl general Antonescu, arogându-şi-le cu o îndrăzneală puţin
explicabilă atunci.
Ca manifestare publică de supunere faţă de dl general Antonescu apare
actul solemn al declaraţiilor de la Predeal (20 septembrie 1940) când cere
legionarilor recunoştinţă şi credinţă faţă de dl general Antonescu pentru că i-
a înălţat şi onorat cu participarea la guvernarea ţării.
Cu toate acestea trebuie să fie reţinut că, deşi dl general Antonescu este
Şeful Statului Legionar, totuşi nu a fost recunoscut şi nu apare în tot acest
timp nici un indiciu spre a i se recunoaşte şi calitatea de Comandant al
Mişcării legionare. Din contră, din atitudine şi comportare, Horia Sima
manifestă până la evidenţă tendinţa de a apare în prim plan.
În acest timp, începe opera de destrămare a administraţiei, abil camuflată,
sub necesitatea epurării, a reorganizării statului, tinzând a domina politica
internă, prin acapararea tuturor puterilor de conducere de la autorităţile şi
instituţiile publice, urmând în special instituţiile cu atribuţii administrative şi
de ordine în stat.
De asemenea, spre a stimula zelul partizanilor şi a creia datorii de
recunoştinţă, se încep introducerile masive de partizani în posturile de
conducere ale vieţii şi activităţii economice.
Concomitent, tot felul de cereri ale partizanilor sunt satisfăcute la
autorităţi, nici o consideraţie pentru bazele legale, cu care de multe ori
cererile erau în contradicţie.
Se începe recrutarea simpatizanţilor; se caută mărirea numărului de
membri. Dar, apare un fapt foarte important şi care nu a fost analizat la
vreme : intelectualii nu sunt aduşi în partid decât cu titlul de simpatizanţi.
În acest timp, oameni fără nici o instrucţie sunt admişi membri, încadraţi în
cuiburi şi supuşi dresajului pentru ascultarea prin şedinţele de propagandă
în cuiburi, marşuri, cunoaşterea armamentului, trageri etc.
Se creează noi organizaţii legionare: fie paramilitare, gen spărgători de
fronturi, batalioane de şoc etc; fie de interes obştesc, gen poliţia legionară,
ajutorul legionar, cantinele legionare, cooperative legionare, magazine
legionare .
Se trece în mod abuziv şi sub tăcere la luarea în stăpânire a diferitelor
locuinţe, magazine şi industrii ale minoritarilor evrei.
Cu această procedură autoritatea de stat trece cu totul sub controlul şi
conducerea legionară; prestigiul autorităţii este coborât prin exagerarea şi
generalizarea unor vinovăţii sporadice şi de multe ori fără importanţă ;
autoritatea statului este anulată prin acte abuzive şi ilegale, comise sub firma
autorităţii de stat sau prin lipsa sancţiunilor.
65
Funcţionarii de stat sunt terorizaţi prin ameninţări permanente şi
înscenarea de anchete şi vinovăţii imaginare. Nu mai opun nici o rezistenţă
şi devin executanţi pasivi ai conducătorilor legionari. Cu acest mod de lucru,
greşelile şi abuzurile sunt din ce în ce mai mari.
Conducătorii legionari puşi în fruntea direcţiilor şi instituţiilor de stat nu
au calificare prin nici un fel de atribut de superioritate: studii, experiemţă,
prestigiu personal. Singurul titlu : „om de încredere” al lui Horia Sima;
singurul merit: „a adus servicii Legiunii”.
Funcţionarea aparatului de ordine şi siguranţă devine cu totul subiectiv,
urmărind numai scopuri particulare ale conducerii legionare: răzbunare,
terorizare; stăpânire.
Pentru aceasta, după instaurarea în posturile de conducere se trece la
înlocuirea în personalul inferior, prin introduceri masive de legionari în
Corpul sergenţilor de oraş, Corpul Detectivilor etc.
În circumscripţii, şefii de circumscripţii sunt dublaţi de comisari legionari
şi aşteaptă temători ziua când vot fi licenţiaţi.
Au fost conducători legionari care au anunţat personal că ei vor lua
asupra Legiunii organizarea Jandarmeriei legionare la sate.
Armata încă nu a fost cruţată. Uzând abil de puritatea ideilor naţionaliste
şi-au recrutat simpatizanţi, fie prin contact direct, fie indirect (soţie, copii,
rude).
Atenţia a fost îndreptată mai ales faţă de ofiţerii tineri şi elevii de la
şcolile de ofiţeri. Prezenţa în rândurile armatei ale legionarilor, ofiţeri de
rezervă şi trupă, au înlesnit convertirea şi adeziunea la Mişcarea legionară a
numeroşi ofiţeri activi şi subofiţeri. Au fost rătăciri şi printre ofiţerii
superiori, care au mers până la a cere eliminarea din oştire a cadrelor care,
păstrând linia neutrală a educaţiei militare nu ar simpatiza acţiunea
legionarilor.
Propaganda legionară a fost cum nu se poate de insistentă asupra
tineretului şcolar de ambele sexe, atât din învăţământul universitar cât şi din
cel superior.
Contând pe sufletul nevinovat la vârsta când cugetul nu este format, au
reuşit a reorienta numeroşi aderenţi devotaţi până la exaltare.
În lumea satelor propaganda a uzat de eterna formulă a demagogiei, care
atrage pe săteni. Promisiuni pentru împropietărire. Şi dacă la oraşe unde
presa este mai răspândită, numele Conducătorului Statului era foarte mult în
circulaţie, la sate nu s-a vorbit decât de Comandantul Legiunii, Horia Sima.
Având ca aderenţi ofiţeri de rezervă, instructori la premilitari, această
instituţie de stat devenise oficiul de recrutat partizani.
66
Ambiţia nemăsurată şi dorinţa de a rămâne în capul statului a lui H. Sima,
l-a făcut să ia strânse legături cu lumea muncitoare, fond de unde
propaganda comunistă şi-a racolat totdeauna cei mai siguri şi mai numeroşi
aderenţi.
Aprobarea dată de H. Sima ca reorganizarea Corpului Muncitorec
Legionar să fie făcută sub comanda lui Dumitru Grozea, militant comunist
de notorietate, este un act foarte simptomatic. Înscrierile în acest corp sunt
masive. Muncitorii, foşti aderenţi ai partidelor socialiste sau democrate sunt
primiţi, organizaţi în cuiburi, educaţi şi instruiţi.
Marea grabă şi grija ce se punea în a câştiga cât mai mulţi aderenţi este
suspectă. Nu se ia în seamă nici o prevenire asupra faptului că între
persoanele introduse în C.M.L. majoritatea o formează foştii aderenţi ai
comunismului. H. Sima promite o epurare, însă, primirea de noi membri
muncitori continuă.
Pentru a câştiga pe muncitori cu totul de partea cauzei cu prilejul
nenorocirii produse de cutremur, când supralicitarea cererilor mânii de lucru
duce la preţuri exagerate pentru reparaţii, Camerele de Muncă sub ordinul
Comandantului Mişcării legionare fixează pentru muncitorii manuali un tarif
al orelor de lucru excesiv de ridicat.
Dar faptul care aduce îngrijorări întregii opinii publice este înarmarea
progresivă a legionarilor şi spiritul de agresivitate manifestat în orice
împrejurare, cu motiv, dar mai ales fără motiv. Înarmarea s-a făcut cu
armatura depusă la organele Ministerului de Interne (chesturi, comisariate,
jandarmerii) şi la Parchete (corpurile delicte). Portul legionarilor capătă un
nou atribut: pistolul. Îndrăzneala cadrelor legionare creşte datorită lipsei de
sancţiuni pentru numeroase abuzuri săvârşite şi unanim cunoscute. Şi atunci
legionarii adoptă un argument unic: ameninţarea.
Şi prin surpriză de la ameninţare trec la acţiune, suprimând deodată, fără
judecată, foştii demnitari, închişi la Jilava şi aflaţi în curs de cercetare.
Opinia publică este în mare emoţie. După abuzurile comise contra
proprietăţilor evreieşti, după ridicarea de la domiciliu şi dispariţia diferitelor
persoane, uciderea în masă a deţinuţilor de la Jilava, este un act a cărui
gravitate este excepţională. Protestele opiniei publice sunt mai acute ca
totdeauna. Se dă o mare satisfacţie: desfiinţarea poliţiei legionare. Dar întreg
personalul component este înregimentat în Corpul Poliţiei de Stat. Deci, în
loc de pedeapsă, recompensă, fiind până ieri un organism tolerat, acum
personalul cu mentalitatea specifică intră într-un organism cu drepturi legale.
Uciderea de la Jilava pare a fi fost patronată de fostul prefect de poliţie,
colonelul Zăvoianu şi comandantul C.M.L., Grozea.
67
Cu toate aceste procedee în afară de lege, extremiştii sunt nemulţumiţi şi
propagă înlocuirea dlui general Antonescu din îndemnul lui Zăvoianu şi
Grozea.
Parte din legionarii care trebuiau să fie dezarmaţi nu au depus armele.
Nemulţumirile clocotesc în rândurile lor. H. Sima nu stăpâneşte Mişcarea. El
lucrează însă pe linii ascunse, spre a-şi ajunge scopul ambiţiilor sale: să fie
el Conducătorul statului.
Căutând aderenţi, află o serie de persoane interesate care denigrează pe
Conducătorul Statului sub tot felul de motive imaginare. În acelaşi timp,
încearcă a afla o formulă care să împace pe nemulţumiţii rămaşi în afară de
încadrarea în diferite posturi la stat şi particulare.
În cele din urmă, H. Sima s-a hotărât: va lua măsuri spre a-şi întări
poziţia; explică îndrăzneala lui Zăvoianu de a se baricada în prefectură şi a
lui Ghica de a se baricada la Siguranţă, când Conducătorul Statului i-a
înlocuit; şi cum s-ar explica îndrăzneala lui Petrovicescu de a menţine la
Brăila pe Mazilu, când Conducătorul Statului l-a arucat în afară de post,
dând comunicat public? Numai prin încurajările lui H. Sima s-a putut ajunge
la situaţii atât de stranii cu tendinţa vădită de a mina prestigiul
Conducătorului Statului. Pentru aceasta poate să facă orice, uzând de orice
mijloace: minte pe dl general Antonescu, îi nesocoteşte dispoziţiile aspre şi
îndeamnă să se comită toate fărădelegile.
Caută să-şi asigure mijloace suficiente de acţiune: întreg aparatul de
ordine şi Siguranţă (mai puţin Jandarmeria trecută asupra M.Ap.N.);
formaţiile paramilitare legionare; Corpul Muncitoresc Legionar; cuiburile
diferitelor organizaţii; frăţiile de cruce.
Se hotărăşte a da şi lovitura de stat, spre a aşeza un regim legionar
integral.
În acest scop, cu un cerc restrâns încep pregătirile: H. Sima va conduce şi
va executa propaganda în provincie.
Generalul Petrovicescu cu Alexandru Ghica şi Maimuca vor organiza
înarmarea în Bucureşti.
Anarmarea în provincie se face dezarmând jandarmii, poliţia şi capturând
armele şi muniţiile destinate apărării contra aeronavelor şi a teritoriului şi
care se afla la fabrici şi autorităţile Ministerului de Interne; de asemenea,
prin atacul fabricilor de armament şi dezarmarea prin surprindere a forţelor
armate.
Astfel, în Bucureşti, Horia Sima dă ordin direct sau indirect, să se dea
pistoale legionarilor: ... „cât de multe” (a se vedea fotografiile). Poliţia
legionară, Corpul spărgătorilor de fronturi, Corpul Muncitoresc Legionar,
68
cuiburile, ... toţi cer arme. Motivul: să se apere contra masonilor; să se
apere contra evreilor. Slabe motivări, triste argumente.
Din magazinele de arme, muniţiile şi pistoalele sunt vândute legionarilor,
care obţin autorizaţia de cumpărare foarte lesnicios. Se tratează chiar cu
firme cumpărarea, astfel, ajutorul lui Moisescu, legionarul Neculau, a primit
din partea firmei Zoldi oferta pentru cumpărarea a 1200 revolvere Walter
(care fusese comandate de firmă în Germania de acum 6 luni).
Acum trei luni, când au sosit, evenimentele au împiedicat ridicarea
acestor pistoale, faptă care punea firma în situaţia de a pierde costul
comenzii. Cum poliţia legionară nu obţinuse de la Finanţe autorizaţia de a
ridica aceste pistoale, legionarul Neculau s-a prezentat Directorului de
Siguranţă Maimuca spre a interveni din partea Siguranţei pentru obţinerea
revolverelor.
De comun acord cu Ghica, Maimuca a însărcinat pe comisarul Durghiu
Petre de a face intervenţiile necesare la Finanţe pentru a obţine eliberarea din
vamă a revolverelor.
În baza formelor legale întocmite la Finanţe, s-a prezentat comisarul
Durghiu la Vamă în ziua de 25 noiembrie şi a ridicat revolverele în număr de
1200.
În mod cu torul suspect, când comisarul Durghiu s-a prezentat la Vamă a
sosit şi o echipă de legionari care au pretins să ia ei revolverele.
Comisarul a anunţat Siguranţa care a trimis o echipă de agenţi cu care s-a
transportat la Siguranţa Generală revolverele.
Chiar în seara aceleiaşi zile, 800 de revolvere, calibru 9 mm, au fost
încredinţate – conform ordinului directorului Maimuca cu asentimentul lui
Ghica – legionarului Neculau, pentru poliţia legionară.
Cum aceste pistoale nu aveau cartuşe, din acelaşi ordin s-a dat din stocul
gardienilor publici, 12 000 de cartuşe.
Restul de 400 pistoale ar urma să se găsească încă la Siguranţa Generală.
Din stocul armelor confiscate cu ocazia diverselor percheziţii făcute
înainte de venirea legionarilor la putere, conform dispoziţiilor lui Ghica şi
Maimuca au fost predate un număr de 120 revolvere (Beretta şi Mauser)
unor grupe de legionari.
De asemenea, din acelaşi ordin, serviciul Tehnic al Siguranţei Generale a
predat tot unor echipe de legionari, 42 pistoale.
Din stocul Corpului Detectivilor, inspectorul legionar de poliţie Costea,
ataşat pe lângă Ghica, a ridicat 12 revolvere Walter.
Directorul Maimuca a mai ridicat două pistoale de la doi agenţi pentru
care s-a încheiat proces-verbal de pierderea armelor.
69
Depozitele aflate la poliţiile din ţară, constituite în urma ordinelor
generale pentru ridicarea şi predarea armelor, au fost încredinţate
legionarilor din otraşele respective tot în urma unor dispoziţii date de
Siguranţa Generală.
Ba mai mult, armele sigilate în magazinele de vânzare, au fost predate
legionarilor, după ridicarea sigiliilor, tot după ordinele Siguranţei Generale.
Prin tot felul de subterfugii, se scoate la ordinul lui Horia Sima,
Petrovicescu, Ghica şi Maimuca întreg armamentul aflat disponibil la
Jandarmi, Siguranţă şi Prefecturi.
În provincie înarmarea merge mai greu, dar organizând operaţia
capturării de arme din depozite şi dezarmarea forţelor publice (poliţie,
jandarmi, armată) se crede că se vor afla arme suficiente.
În rezumat: guvernul statului legionar care îşi înarmează proprii săi
partizani. Contra cui ?
*
* *
Actul însemnat al înarmării fiind terminat se trece la organizarea
propriuzisă a execuţiei mişcării.
Organizaţiile din Capitală sunt pregătite pentru ieşirea în stradă.
Mai trebuie ca şi provincia să fie aţâţată, controlată şi îndrumată şi atunci
H. Sima porneşte în turneu de instruiri.
La 2 decembrie întruniri la Alba Iulia.
La 14 decembrie întruniri la Constanţa.
La 21 decembrie întruniri la Pătârlagele, Lugoj, Caransebeş.
La 3 ianuarie la Predeal.
Opinia publică trebuia aţâţată; eventuale opoziţii trebuie untimidate;
apare comunicatul referitor la descinderea de la sediul masonilor, la 13
ianuarie.
CUVÂNTUL
13 ianuarie a.c.
PENTRU LEGIONARI ŞI TOATĂ
LUMEA ROMÂNEASCĂ
ÎN URMA DESCINDERII FăCUTă DE Ministerul Afacerilor Interne,

prin Direcţia Generală a Poliţiilor, pentru descoperirea arhivelor şi
ramificaţiilor masonice din întreaga ţară – DESCINDERI care au avut ca
rezultat aflarea unui material extraordinar de important -, care va dezvălui
întregii ţări, în scurt timp, groaznica operă de nimicire a neamului nostru
70
întreprinsă de Masonerie şi masoni – aceste cercuri interesate şi direct
vinovate, legate şi manevrate din umbră de agenţii Intelligence Service-ului
au început să lanseze o serie de zvonuri alarmiste cu scopul evident de a
creia o atmosferă de neîncredere în jurul regimului legionar.
Manevra e prea la îndemâna oricui pentru a nu fi observată.
Recomandăm foştilor masoni şi cercurilor legate de ei, cqalm şi
seriozitate. Orice fel de nădejdi mai încearcă în legătură cu alte situaţii
externe sunt iluzorii. Nimeni nu e ameninţat în această ţară, afară de cei care
vor trece peste interesele legitime ale neamului nostru.
HORIA SIMA
Comandantul Mişcării Legionare
Vice-Preşedinte al Consiliului de Miniştri
Presiunile aceastea morale ajung să enerveze şi să demoralizeze foartă

multă lume; rezistenţa pare şubrezită; data loviturii poate fi grăbită
De la început instrucţia legionarilor a fost orientată către acte de
rebeliune.: exerciţii de tragere cu arma şi revolverul se fac nu numai când ies
în marşuri afară din oraş, ci şi pe terenurile sportive din cuprinsul
Bucureştilor, spre marea teroare a cetăţenilor (anexăm fotocopii); în cuiburi
se face teoria şi aplicaţiile pentru lupta de stadă după cursul predat la şcoala
de propagandă din Moscova; în sala de popice a Primăriei de Albastru,
exerciţiile de tragere cu pistolul sunt necurmate spre groaza funcţionarilor
care au trăit săptămâni de teroare sub ameninţările „pistolarilor lui Mailat,
Alex Costache” şi alţii.
Camarazii trebuie încurajaţi; articolul Iudeul la crimă apare ca un imbold
monstruos, asemenea gândului ce regiza cea mai urâtă faptă din istoria
neamului.
Evenimentele se precipită.
Joi 16 ianuarie şefii de cuib din Bucureşti sunt adunaţi sub preşedinţia
lui Pătraşcu. În ziua de 19 ianuarie o nată informativă spune:
Din cea mai bună sursă legionară ni se comunică cele ce urmează:
„Joia trecută a avut loc şedinţa şefilor de cuib a Gărzii de Fier sub
preşedinţia lui Pătraşcu, secretar general al Mişcării legionare. De menţionat
că, cuiburile constituie unitatea cea mai importantă în Legiune, şefii de cuib
fiind direct răspunzători de activitatea cuiburilor, familiile, subfamiliile,
divizii, etc., fiind considerate ca unităţi de plan secundar.
Şefii de cuib au fost convocaţi pentru a fi încunoştinţati de ultimile
evenimente politice şi a primi îndrumare pentru acţiunea de viitor.
71
Pătraşcu a declarat, între altele (dau frazele mai tipice) că: divorţul între
noi şi General este inevitabil …, s-a săpat o prăpastie între noi şi generalul
Antonescu … Revoluţia noatră este pătată de sângele nostru şi nu contează
suferinţele generalului Antonescu pe lângă suferinţele noatre, ale tuturor. Noi
suntem mulţi şi el este singur. Ştim că vom fi dominaţi de militari, a adăugat
dânsul. Ştim că ofiţerii superiori sunt cu el, dar ofiţerii tineri sunt cun noi.
Afară de asta să se ştie că avem numai în Bucureşti 21 000 arme şi grenade
şi că dacă vom fi provocaţi, din fiecare fereascră se va trage. Legionarii să se
ţină strânşi uniţi, căci numai unitatea ne poate scăpa din pericolul ce ne
pândeşte”.
*
Conducătorul Statului decide desfiinţarea Comisarilor de românizare,
spre a curma abuzurile săvârşite.
Se produce uciderea maiorului german rămasă fără urmări de cercetare
legală timp de 9 ore.
Ministrul Petrovicescu este înlocuit. Înlocuit este şi directorul general al
Po,liţiilor, Alexandru Ghica şi directorul Maimuca.
În plin centrul Capitaleu se petrece un atentat la hotelul unde domicilia
Misiunea militară germană, fără ca Siguranţa Generală şi Prefectura
Poliţiei să aibă cel puţin un agent de supraveghere sau vreo informaţie de
prevenire a atentatului.
Aceeaşi lipsă de informaţii şi măsuri de prevenire ca şi cu ocazia
asasinatelor din noiembrie.
Răspunderea cade după toate legile şi uzanţele poliţieneşti asupra
onducătorilor Ministerului Internelor Poliţiei şi Siguranţei.
Se trece şi la prevenirea provinciei. Prefecţii de judeţe sunt convocaţi la
Bucureşti de către Mişcarea legionară. Se primesc rapoarte. Se dau ultimile
instrucţiuni; se fac ultimile socoteli asupra raporturilor de forţe între
partizanii prezumtivi ai Conducătorului Statului şi Comandantul Legiunii. În
unanimitate toţi sunt pentru Comandant; fapt lesne explicabil, fiind toţi
complicii toleraţi şi încurajaţi la abuzuri de protectorul lor, Horia Sima şi
Petrovicescu. Suburbiile Capitalei au mare importanţă. Petrovicescu
personal va face iniţierea primarilor asupra misiunilor care le revin (Nota
informativă din 25 ianuarie).
*
* *
Pentru a face impresie – atât asupra partizanilor cât şi asupra opiniei
publice – se lansează afirmaţii că Mişcarea legionară este sprijinită de
72
germani, iar Conducătorul Statului nu s-ar mai bucura de încrederea Füher-
ului (Nota informativă din 25 ianuarie).
Survine plecarea inopinată a Conducătorului Statului în Germania şi
întrevederea cu Führer-ul. Comandantul Legiunii refuză plecarea în
Germania. Statul Major legionar se adună şi deliberează. Deciziile sunt
grave: vor căuta o primă ocazie spre a-l intimida pe General – care le-a iertat
toate insultele, jafurile şi abuzurile – şi vor cere constituirea unui guvern pur
legionar; altfel îl vor răsturna cu forţa.
Sunt foarte surprinşi de sosirea atât de precipitată a Generalului. Ar fi voit
poate să mai întârzie câteva zile în care s-ar fi putut desăvârşi lovitura în
lipsă.
De aceea, duminică 19 ianuarie se dă alarma legionară; toţi membrii
cuiburilor trebuie să ţină contactul din oră în oră cu comandanţii direcţi.
Adunările pentru conferinţele publice din acea zi cu scopul de a propaga
motivele unei noi ordini sociale în Europa au avut dublu scop: a capta
simpatiile germane; a avea un motiv pentru adunarea partizanilor spre a le da
mai uşor cuvântul de ordine.
Tot în fiecare zi, mai mulţi comandanţi de cuiburi – apropiaţi ai lui
Grozea – au plecat cu misiuni în provincie. De notat că au fost aceiaşi care
mereu făceau deplasări în ţară, fapt ce dă naştere la supoziţia că erau agenţi
de legătură şi organizatorii rebeliunii în diferite localităţi.
Pentru motivele cunoscute, generalul Petrovicescu este înlocuit, luni 20
ianuarie. Horia Sima bănuind că înlocuirea aceasta ar avea urmări spre a
înfrânge pe Conducătorul Statului, hotărăşte o desfăşurare de forţe, care să
intimideze şi să exercite presiuni pentru menţinerea lui Petrivicescu, care-I
asigura menţinerea aceluiaşi aparat administrativ şi de siguranţă.
Horia Sima invită imediat pe comandanţi. Dictează lui V. Trifa textul
manifestului pe care-l tipăreşte în mii de exemplare şi-I ordonă mişcarea
studenţimii. Grozea primeşte dispoziţie ca muncitorimea să se adune în
strada Romei, pentru garantarea sediului Comandamentului. „Răzleţii”,
„Vestitorii”, „Ajutorul legionar”, „Centrul studenţesc”, au ordin să se adune
în Piaţa Universităţii.
Parte din muncitorii din strada Romei au pornit spre Universitate. Se ţin
discursuri, se răspândesc cuvinte de ordine: vrem guvern legionar; trăiască
preşedintele Horia Sima, Comandantul Legiunii; trăiască generalul
Antonescu. Sunt însă şi multe glasuri care, profitând de anonimat, strigă: :
jos Antonescu; moarte masonilor şi jidanilor. Dar manifestaţia nu şi-a atins
scopul.
73
* *
Marţi dimineaţă urmează înlocuirea lui Ghica şi Maimuca, care încurajaţi
din trecut nu vor să plece; se baricadează în localul Siguranţei împreună cu
50 de legionari.
Se schimbă primele focuri de armă între aceştia şi trupa venită să-I
evacueze. Se decide înlocuirea prefecţilor şi primarilor.
Eventualitatea era prevăzută de Comandamentul Mişcării legionare,
deoarece în toată ţara se adoptă o acţiune identică: baricadarea şi rezistenţa
în incinta autorităţilor de stat; manifestări ostile şi dezarmarea trupelor care
ar încerca să pătrundă în administraţii; eventual rezistenţă armată şi atac
unde se impun acţiunile ofensive; ridicarea partizanilor şi aducerea în
oraşele de reşedinţă pentru a mări forţele agresive.
Întocmirea listelor de proscrişi care urmau a fi executaţi după biruinţa
totală legionară.
Planul de acţiune al rebelilor a constat principial în: menţinerea în

stăpânire a principalelor autorităţi de ordine şi siguranţă; atacul instituţiilor,
care erau de partea Conducătorului statului; intimidarea locuitorilor prin
jafuri, incendii, ucideri; obstrucarea căilor de comunicaţii din Capitală spre a
împiedica mişcarea carelor de luptă şi mişcarea rapidă a forţelor militare;
ocuparea telefoanelor şi a telegrafului, în oraş şi la C.F.R. spre a împiedica
transmiterea informaţiilor şi a ordinelor; ocuparea depozitelor de carburanţi
spre a-şi asigura o rezervă şi spre a împiedica reaprovizionarea
automobilelor autorităţilor; ocuparea şi folosirea staţiilor de radiodifuziune
ale statului.
*
* *
În provincie prefecţii instruiseră primarii asupra misiunilor ce le reveneau
în caz că regimul legionar ar fi ameninţat: să trimită la reşedinţă cât mai
mulţi legionari înarmaţi, spre a mări numărul celor de la oraşe.
Dările de seamă ale prefecturilor conţin toate indicaţiile asupra acestui
act.
*
* *
Pregătirea mişcării s-a făcut însă cu o deosebită doscreţie. Sunt foarte
puţine indicaţii scrise date de şefi.
Totul s-a aranjat prin comunicări verbale între comandanţi, în exterior
pregătirea limitându-se numai la indicaţii care trebuiau „să se execute
74
orbeşte”, după cum se arată în informaţiile anexe. Sunt semnalate convocări
de comandanţi în Capitală şi provincie, se cunosc trimiteri de curieri pentru
şefi.
Executanţii însă trebuiau să păstreze ei contactul cu şefii de cuiburi spre a
li se face comunicările. Din declaraţiile cunoscute ale legionarilor
necompromişi prin rebeliune se constată evident că majoritatea executanţilor
nu au ştiut rostul adunării lor pe străzi şi la centre, sau sătenii aduşi la oraşe.
La ţară s-a spus: „legionarii de la reşedinţă sunt atacaţi de jidani şi de
masoni”. La ora s-a spus: „Generalul a trădat ţara, cedând la ruşilor, sub
presiunea Führer-ului, încă o bucată din ţară”.
În Bucureşti însă, datorită faptului că asemenea motive erau controlate
imediat, conducătorii rebeli au uzat de un fapt pe care fatalitatea l-a aruncat
în calea nefastelor ambiţii: asasinarea maiorului Döering.
Deşi faptul trecuse în cercetarea autorităţilor, totuşi trebuia găsit un motiv
de scoatere în stradă a partizanilor: „înţelegerea româno-germană periclitată
de jidani şi masoni, care au ucis pe maiorul german”.
Textul manifestului semnat de Trifa este totalmente pueril şi ridicol.
Oricâtă lipsă de discernământ aam atribui masei studenţeşti, care a pornit
la manifestaţie în urma acestui neserios manifest, nu găsim altă explicaţie
decât că manifestul a fost numai un pretext de adunare pentru o demonstraţie
cu alte rosturi şi dinainte pregătită.
De altfel, Ghica aranjase din vreme cu „tovarăşul” Grozea desfăşurarea
demonstraţiei. Cu această ocazie trebuie reamintit că insurecţia de la
Constanţa din ziua de 4 septembrie 1940 s-a făcut de către manifestanţi care
s-au apropiat de instituiţiile atacate, strigând: Trăiască România Mare; Nu
vrem ţara ciuntită; Vrem război.
Agitaţia menţinută în sufletul masei partizanilor prin tot felul de întruniri,
parastase, reînhumări, apologii în şedinţele de cuib au găsit propice noul
îndemn. Lumea burgheză este ţinută în teamă continuă prin acte brutale
comise asupra minoritarilor, ca şi prin ameninţări generalizate. Cadrele
mobilizate permanent ţin mulţimea sub impresia că Legiunea dispune de
mari forţe.
*
* *
Insinuări răutăcioase s-au strecurat din cursul conferinţelor din ziua de
duminică 19 ianuarie. Aclamaţiile erau exclusiv pentru Horia Sima.
Acesta informat socoteşte că momentul a sosit spre a îndrăzni actul cel
mare, care urma să-i aducă omnipotenţa: masele îl apreciază exclusiv;
ajutoarele au fost lovite direct prin măsurile de ordine impuse de
75
Conducătorul Statului (desfiinţarea comisarilor de românizare; destituirea lui
Petrovicescu, Ghica şi Maimuca; înlocuirile prefecţilor şi primarilor. Deci
suficiente interese lezate spre a se începe lovitura.
Se agită spiritele contra Conducătorului Statului, se formează zeci de
echipe ale morţii care să ucidă pe trădători. Între primii: generalul antonescu,
ministrul Mihai Antonescu, Cancicov, Rioşanu şi directorul general [al SSI
Eugen] Cristescu. Se pregăteşte uciderea în masă a fosştilor conducători
politici, acuzaţi că sunt masoni, şi de evrei.
Lovitura trebuia desăvârşită înainte de a veni noul ministru al
Germaniei, pe care doreau să-l pună în faţa unui fapt împlinit. Şi cum
împăcarea cu Generalul nu mai era posibilă, cum noul ministru de Interne
sigur va ordona să se tragă în legionari, ei vor fi cei care vor ataca. Vor oferi
lui Killinger a fi conducătorul virtual al Statului spre a-l înlătura pe General
şi se vor mulţumi numai cu un guvern exclusiv de legionari.
Manifestările de la radio au zdruncinat echilibrul oamenilor. Totuşi, gărzi
puternice păzesc căpeteniile legionare. Sunt gânduri pentru convocarea
Senatului legionar, dar este mai bine a avea forţele în mână.
Este ziua de 21 ianuarie. Horia Sima dispune convocarea C.M.L. înarmat.
Agenţii motociclişti circulă în mare agitaţie, făcând legătura între şefi şi
agenţi. Coloane înarmate de muncitori se îndreaptă spre strada Roma. La
ora 11, Alexandru ghica este la sediul C.M.L. şi dă dispoziţii. Ajutoarele
sunt: Trifa, Găină şi Cutzamina. De la Siguranţa Generală, Maimuca ăi face
legătura cu exteriorul şi îi dă informaţii. Inspectorul Baciu, care ocupă
Siguranţa cu 50 de legionari, îl ajută si îl asigură pe Maimuca.
Horia Sima nu poate fi găsit însă de autorităţi. De la Secretariatul General
al mişcării legionare au plecat toţi şefii, fiecare se află la sediul destinat prin
misiune. Armamentul nu mai era. Ultimile arme fuseseră ridicate de la
Prefectura Poliţiei şi Siguranţa Generală şi duse în strada Roma, sediul
Gutemberg, Casa Verde şi Primăria de Albastru.
Şi rebeliunea a început şi s-a desfăşurat ân condiţiile cunoscute.
*
* *
Din analiza faptelor şi informaţiilor obţinute până în prezent, reies câteva
observaţii principale:
- Acţiunea de înlăturare a dlui general Antonescu este pornită de foarte
mult timp.
- Pregătirea mişcării s-a făcut într-un cerc foarte restrâns de
conducători.
- Pregătirea s-a făcut numai prin comunicări şi înţelegeri verbale.
76
- Organele subalterne au executat dispoziţii care, în mod aparent, nu
aveau legătură; În ansamblu acţiunea a fost bine închegată.
- Masa executanţilor a fost dusă în centrele de rezistenţă fără a şti ce are
de făcut
- Conducătorii nu s-au aşteptat la o rezistenţă şi o represiune atât de
fermă.
- Cadrele rebele erau demult pregătite, nu însă complet; declanşarea
circumstanţelor le-a impus punerea în aplicare a planurilor prin
ocuparea autorităţilor publice, încadrarea în „alcazaruri” şi luptă de
stradă, după principiile troţchiste.
- Comandantul Legiunii a dispărut din primul moment; comandanţii de
căpetenie asemenea lucrau conspirativ.
- Pe terenul de luptă micii comandanţi de unităţi, muncitorii, femeile şi
copii.
- Jafurile, asasinatele şi devastările dau aspeczul unei rebeliuni cu
caracter comunist, explicabile de altfel prin infiltrarea în Legiune a
elementelor de stânga şi a periferiilor Capitalei.
- O organizaţie care stă la guver şi totuşi se menţine pe baze
conspirative – revoluţionare ca şi atunci când era în opoziţie. Ba mai
mult, sub pretextul ridicat că va fi atacată de masoni şi evrei, se
înarmează în continuu. Realitatea: înarmarea era îndreptată
împotriva Conducerii Statului şi a armatei.
- În fine, un guvern care îşi pregăteşte şi îşi aruncă singur cutia cu
dinamită sub scaunul ce-l ocupa, ca să se răstoarne pe el însuşi.
- Caz tipic în toată istoria vremurilor.
LEGĂTURI CU MIŞCAREA COMUNISTĂ
Activitatea Partidului comunist în ţară este îndeajuns de cunoscută.

Adoptând sistemul de propagandă şi investigaţiile informative după climatul
politic intern, instaurarea noului regim le-a deschis perspectivele unor
posibilităţi noi de realizări.
La această împrejurare s-au adăugat ca circumstanţe favorabile lor
consecinţele triste ale tragediei ocupării Basarabiei: depresia morală a
populaţiei; depresia morală a armatei; dezorganizarea administraţiei de stat
şi în special a aparatului de ordine.
De altfel, Partidul comunist are în directivele sale permanente de
propagandă ca o axiomă, îndemnul de a profita de orice mişcare cu caracter
social, spre a produce confuzie în credinţa maselor şi de a-şi introduce în
cadrele acestor grupări personal de încredere al Partidului comunist, care să
77
militeze foarte activ şi care să creeze fracţiuni externe, cu dublu scop: să
producă disensiuni şi tulburări în marile formaţiuni politice; să orienteze
noua mişcare socială pentru a realiza împlinirea directivelor şi intereselor
URSS.
De altfel, trebuie să ne reamintim că, interzicerea funcţionării ca partid
politic în ţara noastră a comuniştilor nu i-a desfiinţat. Masa socialistă şi parte
din conducători s-au înscris în gărzile de fier pentru a satisface interese
importante: ascunderea scopului lor real al activităţiilor; schimbarea
orientării activităţii unui partid naţionalist şi falsificarea rezultatelor;
obţinerea informaţiilor complete în diferite compartimente ale vieţii sociale;
obţinerea de modificări structurale ale mişcării şi care conduceau în mod
fortuit la schimbarea în sens favorabil pentru URSS a orientării partidului
naţionalist.
Aceste deziderate comuniste şi-au aflat cea mai nimerită dezvoltare prin
conducerea partidului legionar sub incoerenţa lui Horia Sima, datorită
ambiţiei sale nemăsurate. Dar la aceasta se adaugă faptul că între H. Sima şi
conducătorii Partidului comunist au fost relaţii mult mai vechi. Din acest
contact au ieşit convingeri care corespundeau ambiţiilor şi legături care-I
ofereau mijloace. Cea mai importantă legătură cu D. Grozea, militant
comunist, căruia îi ia apărarea în faţa multor încercări şi căruia îi dă
importanta misiune de a fi conducătorul C.M.L.
Asipra lui D. Grozea, arhivele Siguranţei şi Ministerului Muncii arătau în
trecut faţa adevărată a acestui individ: unul din cei mai încarnaţi militanţi ai
extremismului de stânga.
Rfelaţiile între D. grozea şi H. Sima au fost foarte strânse. Menţinerea
separaţiei între C.M.L. şi restuş componenţei Legiunii este suspectă.
D. Grozea a avut multe opoziţii în partid; H. Sima le-a stins pe toate.
După directiva lui H. Sima întreaga presă legionară adoptase o ţinută mai
mult socialistă, gen Marx, decât naţionalistă. Este suficient a cerceta colecţia
ziarelor spre a afla articole paralele cu traiectele de propagandă bolşevică.
Anexăm articolul lui I. Veverca – asistent universitar -, demnitar legionar,
coleg al lui N. Petraşcu şi intim al lui H. Sima. Nici nu se poate mai
fulminant articol de tact bolşevic ca acesta; individul candidează la catedra
lui Madgearu, de a cărui asasinare poate nu este străin.
Se anexeaxă cazul lui Nicov Boris din Basarabia, trimis de Soviete cu
misiunea de a se introduce la legionari.
Se citează cazul cismarului Moga, comunist notoriu din Cernăuţi, care s-a
refugiat la Siceava. Acum este legionar înfocat după ce a primit 200 mii lei
de la Ajutorul legionar,spre a se instala.
78
Centrul de informaţii Suceava [al SSI – n.n.] a fost obiectul unei atenţii
speciale din partea unor legionari-comunişti, care au mers până acolo încât
au „vizitat” – percheziţionat, atît sediul cît şi casele conspirative ale
Centrului.
Acţiunea a fost condusă de Hotinceanu, şeful poliţiei Suceava în
înţelegere cu fostul prefect legionar Gavrilă Ionescu, alias Kis (de origine
ungară). Executanţii „vizitei” au fost legionarii Krevinski, Cervinski,
Viskerno Alois care supravegea personal pe şeful Centrului M.St.Major.
Unii dintre agenţii legionari au încercat a pătrunde între agenţii
informatori ai Centrului. Agentul polon Cocerhan care a fost recrutat de
legionarii din Suceava pentru a le furniza informaţii asupra activităţii
desfăşurată de Centrul suceava.
Sovietele – cărora orice complicaţii de ordin politic intern din România le
foloseau – au căutat şi reuşit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile
Mişcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activităţii interioare
a Mişcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleaşi
elemente mişcări şi acţiuni anarhice conforma cu interesele sovietice.
Influenţa pe care o exercita Partidul comunist din URSS asupra
întâmplărilor interne din România mergea până acolo încât reuşea să fixeze
date pentru exercitarea anumitor acţiuni cu caracter terorist în interiorul ţării
noastre.
Aşa de exemplu, în legătură cu evenimentele de la 26 noiembrie 1940, s-a
putut observa şi s-a comunicat la timp că, încă de la 20 noiembrie 1940,
Sovietele au împins spre frontiera noastră de uscat – Bucivuna – batalioanele
unei întregi divizii de infanterie, plasându-le în satele din imediata apropiere
a frontierei. Este posibil, că nereuşind acţiunea internă scontată, aceste
batalioane au fost retrase ulterior, lucru care a avut loc la 20 decembrie
1940.
În legătură cu evenimentele de la 21 ianuarie a.c. sunt de semnalat, în
Bucovina: apariţia unui regiment de schiori la Storojineţ; curăţirea
drumurilor de zăpadă, şi în special a drumurilor îndreptate spre frontieră
(Dovada o constituie rapoartele informative trimise la timpul oportun).
Evenimentele interne ce s-au produs la 21 ianuarie a.c. erau prezise şi
scontate de Soviete, probă declaraţia profesorului Cătălin, fost director la
Liceul român din Storojineţ, refugiat pe teritoriul nostru la data de 22
ianuarie a.c., căruia procurorul sovietic din cernăuţi, la data de 18 ianuarie
1941 i-a declarat că „în România peste câteva zile va fi revoluţie” şi „de ce
pleacă”.
79
Se asemenea, cercurile comuniste au propagat în permanenţă partizanilor
lor: „aşteptaţi 15 ianuarie, se va schimba situaţia în România prin fapte
foarte importante ce vor interveni”.
LEGĂTURI CU UNGARIA
De la promisiunile de autonomie date odinioară ungurilor şi până la

înţelegeri asupra rebeliunii nu este decât un pas. Urmând a pune cea mai
grea problemă Conducătorului Statului, Horia Sima a avut grijă a face să se
cunoască de către unguri că, în scurtă vreme alta va fi stăpânirea în ţară.
În acest scop oficialitatea maghiară – guvernul şi Marele Stat Major – din
Budapesta şi-a constituit, imediat după preluarea puterii de către mişcarea
legionară, un plan pentru redobândirea întregului Ardeal, sau cel puţin până
la linia Mureşului, socotind că în România se vor produce „evenimente
sângeroase” care vor oferi prilej armatei maghiare de a ocupa regiunea
revenducată sub pretextul apărării conaţionalilor.
În vederea acestor evenimente, Budapesta a împiedicat cu toate
mijloacele repatrierea maghiarilor din România în Ungaria, a organizat pe
bază conspirativă Serviciul de autoapărare maghiară înţara noastră: a
înjghebat „batalioane de muncă obştească”; a aprobat înfiinţarea în ţară a
secţiunii de „keventişti”; a încredinţat preoţilor maghiari din România
misiunea de a înarma credincioşii lor, etc. (Anexe).
Afirmaţiile de mai sus se bazează, printre altele, şi pe următoarele
informaţii.
O circulară difuzată de Legaţia maghiară din Capitală tuturor oficiilor şi
formaţiunilor ungare din România, în care se spunea: „Problema maghiară
din România, ieşind din cadrul înţelegerilor directe urmează a fi soluţionată
prin concursul altor împrejurări pe care Ungaria le are în vedere cu toatî
vigilenţa” (Anexă).
Budapesta a trimis Legaţiei maghiare din Capitală numeroase îndemnuri
pentru difuzare cu textul: „Unguri nu plecaţi ! Rămâneţi acolo şi apăraţi-
vă ! Luptaţi pentru redobândirea teritoriului !” (Anexă).
La 16 octombrie 1940 reprezentanţa diplomatică maghiară trimite
organizaţiilor din ţară o nouă circulară, ordonându-le să fie „gata oricând
pentru apărare şi reacţie” (Anexă).
În ziua de 5 decembrie 1940 se discută în biroul militar al Legaţiei că „în
curând vor surveni în România evenimente sângeroase care vor aduce ţara
pe pragul unui război civil” (Anexă).
80
La data de 30 decembrie 1940, Serviciul autoapărării maghiare din
Legaţie dă ordin formaţiunilor din ţară să perfecteze organizarea „deoarece
evenimentele pot schimba situaţia de la o zi la lata” (Anexă).
(Sub evenimente se înţelegeau „evenimentele interne din România”).
TÂLHĂRII
Asupra actelor de tâlhărie, escrocherie şi diverse afaceri veroase,

executate după 6 septembrie, precum şi în timpul rebeliunii, Serviciul
[Special de Informaţii – n.n.] a avut multe informaţii, care sunt în anexă.
RAPORTURILE CU ARMATA
Între Armată şi Legiune raporturile au fost destul de corecte. Cadrele

armatei au privit cu ochi îngăduitori partidul care cultivă ideea naţională în
virtuţile cetăţeneşti. Când s-a văzut însă că, sub cuvinte de demagogie se
ascundeau faptele cele mai josnice, s-a produs un salutar reviriment. Cadrele
nu au putut fi înşelate şi au devenit foarte circumspecte.
Abuzurile, ilegalităţile şi incompetenţa conducătorilor puşi în fruntea
treburilor obşteşti au indispus armata.
Asasinarea lui Iorga a consternat-o.
*
* *
Diferite fonduri ce i s-au pus la dispoziţie şi crearea Ajutorului legionar
au permis într-o mare măsură Legiunii să-şi creeze a anumită popularitate şi
să întreţină corpuri legionare încazarmate.
CONCLUZII
IERI
Din expunerea acestor fapre reies concluzii care se impun prin evidenţa
lor incontestabilă.
1. Deşi era partid aflat la guvernarea ţării, totuşi măsurile de organizare
ale partidului conduse personal de Horia Sima, erau cu caracter absolut
conspirativ, deci întrutotul nesincer faţă de ţară, rege şi Conducătorul
Statului.
2. Fără nici o justificare oficială, H. Sima a căutat prin orice mijloace a-
şi înarma partizanii, constituiţi în corpuri înarmate, încazarmate – călcând
81
Constituţia - sau aflaţi ca simpli particulari spre a-i întrebuinţa în scopul de
a-şi satisface ambiţiile personale ale lui şi ale câtorva acoliţi.
3. Horia Sima, cu complicitatea statului major al partidului şi câţiva
oficiali – Petrovicescu, Zăvoianu, Cosmovici, Pătraşcu, Veverca, Ghica,
Maimuca, Panaitescu, Borobaru, Constant, Mironovici et. – au dezorganizat
aparatul de stat al ordinei şi sigurabţei, înlocuind persoanele cele mai
conştiincioase şi ameninţând pe cei mai slabi, introducând în funcţii oficiale
partizani devotaţi şi făcând să activeze public organizaţii de poliţie, control
şi chiar judecată compuse exclusiv din partizani, cu călcarea legilor ţării.
4. Nu au respectat nici un fel de angajamente luate faţă de Constituţie,
Rege şi Conducătorul Statului. Astfel s-a ajuns ca legionarii, funcţionari de
stat, să se constituie în formaţiuni de partid. S-a ajuns la acte de ucidere a
celor de la Jilava, a lui Madgearu şi Iorga, samavolnicii, jafuri, omoruri pe
care Justiţia le va vedea în mult timp; impuneri cu forţa la conducerea
intreprinderilor, reaua credinţă a diverşilor înalţi funcţionari, miniştri, în ţară
şi străinătate.
5. Horia Sima a fost complice şi îndrumător la toate aceste acţiuni de la
punctul 4. Totdeauna cerea Conducătorului Statului a nu lua sancţiuni,
prezentând faptele ca delaţiuni ale iudeo-masonilor ; încuraja acţiunile rele
spre a-şi obliga partizanii, a-i compromite şi a-i împinge la acţiuni de genul
rebeliunii, care să-i înplinească şi ambiţiile sale personale.
6. Cu asemenea activitate publică au început a se deslănţui gaţiile
personale şi geloziile. S-au creiat disensiuni pe motive doctrinale. S-au
împuşcat între ei pentru locuri remunatorii. S-au făcut intrigi pentru înlocuiri
în posturile de conducere. Totulera regizat de Horia Sima. Peste toate
măsurile se întindea voinţa lui H. Sima de a-şi impune fidelii săi. Îndemnul
la răzvrătire contra legilor ţării, H. Sima la iniţiat.
7. Pentru a-şi realiza scopul, toată atenţia lui H. Sima a fost către C.M.L.
şi alte formaţii paramilitare ale partidului, încadrate cu fosşi comunişti şi
compuse din indivizi fără căpătâi şi foşti comujnişti militanţi.
8. Educaţia luptei de stardă de face oficial în şedinţele de cuib, după
directivele lui H. Sima, prelegerile făcându-se după traducerea cursului ţinut
la Şcoala Teroriştilor de la Moscova. În loc de educaţie patriotică se făcea
educaţia pistolului şi a uciderii fratricide.
9. Prin samavolniciile în care s-au introdus în viaţa economică, ţara a fost
la un pas de dezastrul economic, posturile de înaltă conducere fiind
încredinţate numai după indicaţiile şi cu aprobarea lui Horia Sima, la
persoane fără nici o competenţă, dar pe care ţinea a-i obliga, înlesnindu-le
tâlhăriile fără seamă pe care le-au săvârşit.
82
10. Au dat cea mai meschină interpretare prezenţei trupelor germane în
ţară, prezentând conducerea superioară germană ca pe o alianţă şi o
îndrumătoare a comandamentului Legiunii.
În această poziţie, în timpul rebeliunii au anunţat prin radio, presă, afişe
şi colportări orale că „Hitler este cu noi”, „trupele germane ne vor ajuta”.
11. Au speculat ultima vizită făcută Führer-ului de generalul Antonescu,
prezentând-o ca o luare de contact, prin care generalul Antonescu îşi lua
obligaţia de a primi noi cedări teritoriale ; H. Sima a refuzat a merge în
Germania spre a nu fi părtaşul unei asemenea acţiuni.
12. Apreciind cum nu se poate de greşit situaţia generală politică, au
crezut că vor reuşi a pune mâna pe putere, cel puţin în Bucureşti şi câteva
centre importante, aşa ca la venirea lui Killinger să fie ei cei mai tari şi să i
se recunoască primatul lui H. Sima.
13. Generalul Antonescu a căutat să realizeze o reformă a statului, iniţial.
Horia Sima i-a pus în faţă numai agreaţii lui, indivizi cu tendinţe excesive,
înlăturând cu intervenţii ascunse persoanele de pună credinţă şi de
competenţă. Samavolniciile săvârşite au izolat apoi Legiunea de simpatia
opiniei publice. Aşa că, având impresia unei slăbiri a autorităţii, H. Sima a
cîutat să producă ruptura cu generalul Antonescu şi să-l înlăture. Cum
Generalul rămăsese singura nădejde şi unicul for de apel al opiniei publice,
preluarea puterii de la General nu se putea face decât într-un singur mod :
înlăturarea cu forţa.
14. Informaţii prealabile rebeliunii arătau că se pregăteşte o lovitură de
stat prin forţă, semnele începând cu reaua credinţă a majorităţii Cabinetului
şi terminând cu fermentarea spiritului revoluţionar prin presă şi educarea
membrilor partidului.
15. Ân ansamblu şi-a organizat o conspiraţie, instigată şi începută sub
pretextul de necontrolat al pericolului iudeo-masonic. S-au organizat unităţi
înarmate care să dea lovitura şi în care prevalau ca elemente de încredere
unităţile muncitoreşti şi macedonenii.
16. Revolta a fost pregătită după metodele troţkiste, prin punerea în
stăpânirea lor a înaltelor autorităţi de administraţie şi ordine. Măsurile
generalului Antonescu, de a înlocui întreg aparatul Ministerului de Interne,
la centru şi în ţară, a surprins conspiraţia în curs de pregătire şi a nimicit-o.
17. Laşa perversitate a conducătorilor legionari s-a văzut în desfăşurarea
acţiunii. Horia Sima şi statul major rebel au dispărut de la 21 ianuarie.
Conduceau de la adăpost, din case conspirative. La luptă, în faţa morţiik au
lăsat pe micii conducători şi cu gloatele, elemente de strânsură şi care în
bună partze nu ştiau rostul pentru care sunt înghesuiţi în „alcazaruri”.
83
Intelectualii – profitori sau convinşi – nici nu au participat ; cunoşteau
gravitatea actului şi nu a putut încerca gravitatea riscurilor.
De remarcat că participarea masivă macedonenilor şi muncitorilor,
elemente anarhice-comuniste, în caz de reuşită dădea mişcării aspectul
prezentat de convingerile lor, deoarece nu ar mai fi putut fi stăpâniţi.
Asasinatele, jafurile maltratările, incendiile, omorurile săvârşite, arată cum
s-ar fi orientat mişcarea.
18. Datorită unei propagande abile, sub masca naţionalismului integral,
Mişcarea legionară era privită cu simpatie de cadrele armatei române ; au
avut chiar manifestări de apropiere din partea multor ofiţeri. Din această
cauză au nutrit speranţa că în armată se vor ivi defecţiuni. Spre a înşela pe
partizani şi opinia publică, au uzat de speranţa lor, ca de unfapt săvârşit, în
propaganda din timpul rebeliunii.
La fel, au bănuit că armata permanentă va fi de partea lor, pe baza unei
pseudo-similitudini a doctrinei naţional-socialiste cu cea legionară. Astfel au
îndrăznit şi au încercat să compromită cinstea germană, anunţând că H. Sima
va veni de la Braşov la Bucureşti alături de Killinger, în marş triumfal alături
de trupele germane.
AZ I
Generalul Antonescu a obţinut încrederea ântregii opinii publice şi în

interior şi în exterior. În mod unanim este recunoscut ca omul de nădejde al
naţiunii române şi împrejurul lui polarizează simpatia şi nădejdea tuturor
românilor.
*
Căpeteniile legionare au dispărut în ţară şi străinătate. Cu banii furaţi,
tranferaţi în străinătate sau bine ascunşi în ţară: întreţin nelinişte în public cu
svonul de noi lovituri; încearcă regruparea partizanilor la conducerea de
până ieri sau la jafurile din timpul rebeliunii, spre a-i avea instrument de noi
lovituri; încearcă a comite, îndeosebi, acte individuale de terorism, care să
arate atât opiniei publice cât şi germanilor, că generalul Antonescu nu este
stăpân pe situaţie.
Astfel, speră a pregăti o situaţie confuză, când printr-o lovitură în masă,
să poată recuceri situaţiile pierdute şi profiturile curmate.
*
* *
84
MÂINE
Este necesară o severă şi neiertătoare reprimare în cadrul legilor.

Trebuie curăţită toată administraţia de stat de toate lementele introduse
prin regimul de ieri, elemente care au avut un scop unic : a distruge statul
român.
Legiunea atât de grav compromisă, prin conducători, care au nesocotit
soarta ţării, prin intelectuali, care în mod pasiv nu au făcut opoziţie
intenţiilor nimicitoare ale conducătorilor, prin masele legionare dovedite
elemente de anarhie, Legiunea nu mai are nici o raţiune de a subzista ca
organ de conducere în Stat. Ca organ politic să urmeze soarta celorlalte
partide.
*
Statul român trebuie refăcut cu elemente naţionaliste cu cugetul
echilibrat, pătrunşi de sinţul ordinei şi luminaţi, cu temeinică pregătire şi
experienţă dovedite în ramura activităţii lor.
*
Aparatul de Stat trebuie refăcut, bazându-se pe elementele devotate,
capabile, cinstite şi competente. Trebuie luate măsuri care să le redea
încrederea pierdută prin teroarea exercitată asupra lor de legionari.
*
Trebuie revăzute măsurile de ordin economic luate sub regimul legionar,
care să readucă încrederea capitalului şi muncii devotate a tehnicienilor
competenţi. Această măsură este cheia de boltă a temeliei statului.
*
Nimicirea oricăror dendinţe de incitare a luptei de clasă, la ţară şi oraşe,
sub diferite motive demagogice, gen reînpropietărire, pericol iudeo-masonic,
protectorat german etc.
*
Terminarea măsurilor de asistenţă a vagabonzilor şi curăţirea radicală a
oraşelor mari de asemenea elemente, care s-au dovedit a fi mai cruzi decât
sălbaticii şi gata a profita în orice moment de criza socială. Pentru siguranţa
Capitalei este prima măsură ce trebuie luată imediat şi repede săvârşită.
85
Măsurile de siguranţă a ordinii publice şi de urmărire a tulburărilor de ieri
trebuie a fi menţinute cu stricteţe şi timp îndelungat, pentru a menţine
încrederea în opinia publică şi a arunca deznădejdea în sufletul mârşav al
nemernicilor rebeli.
*
Armata şi toate serviciile de ordine să rămână în afară de orice acţiune şi
activitate politică, ele fiind organe la dispoziţia directă a Conducătorului
Statului.
Numai astfel se va putea realiza echilibrul şi stăpânirea diferitelor
tendinţe sociale constructive, care vor începe a se ivi cu moderaţie, în
spiritul naţional-social şi care vor trebui a se dezvolta, pentru a nu da
impresie de stăpânire tiranică, atât opiniei publice interne cât şi celei externe.
ANIC fonf PCM-SSI, dosar nr. 356/1941, f. 1-39.
1941 martie 12. Notă SSI, obţinută din cercurile liberale, privind
constituirea unui guvern român în exil, la Londra, condus de V. V. Tillea.
NOTĂ
Din cercurile liberale se află că ieri, 11 martie a.c. dimineaţa, între orele
11-12,30, la Banca Românească s-a ţinut o consfătuire intimă la care au
participat Mircea Djuvara, George Fotino, Al. Alimănişteanu, V. Sasu şi
Bebe Brătianu, care n-a stat decât 20 minute. Din câte s-a aflat, discuţiile s-
au purtat asupra constituirii guvernului român liber Tillea la Londra, sub
firma Comitetul Naţional al Uniunii Românilor Liberi şi plebiscitul, după
cifrele obţinute de fruntaşii liberali. Astfel, s-a spus că între dl Tillea şi
guvernul englez s-a încheiat un tratat politic, în sensul acelui semnat cu de
Gaulle, prin care Anglia garantează refacerea frontierelor României în caz de
victorie asupra Germaniei. Nu s-ar garanta însă refacerea şi a frontierei cu
Bulgaria. Înţelegerea dintre dl Tillea şi guvernul englez ar cuprinde
următoarele:
1. Se acordă guvernului României Libere un mare împrumut de către
Anglia.
2. Se acordă guvernului Tillea dreptul de a avea post de radio la Jaffa
sau Ierusalim.
3. Se acordă guvernului Tillea dreptul de a avea un Monitor Oficial.
86
4. Dl Tillea va patrona editarea unui ziar românesc liber în limba
engleză şi cu un supliment în limba română.
5. Şeful guvernului liber va mai edita două publicaţii periodice, una
săptămânală şi alta lunară.
6. Guvernul Tillea va avea drept să arboreze ca pavilion tricolorul cu
banda neagră, ceea ce să simbolizeze România îndoliată.
7. Guvernul României Libere i se va afecta o flotă USA de 10 vase de
război şi 10 comerciale.
8. Guvernul Tillea va căpăta din partea Angliei şi a USA 500 de
avioane.
9. Guvernul Tillea va avea drept de reprezentanţă diplomatică în ţările
care nu recunosc hegemonia germană.
Dl V. V. Tillea ar avea şi concursul fostului rege Carol al II-lea, cu care va
stabili un plan comun de acţiune. Asupra pretenţiilor fostului suveran al
României cercurile liberale nu au încă precizări.
Se pare că dl Tillea, printr-un curier secret al Intelligence Service, a
transmis o circulară confidenţială partizanilor şi amicilor săi din ţară, din
grupul vaidist. Cercurile liberale pretind că dnii Voicu Niţescu şi Aurel Vlad
şi-ar fi dat asentimentul la acţiunea lui Tillea. Liberalii sunt curioşi să ştie ce
gândeşte dl Vaida Voevod, protectorul de totdeauna al dlui Tillea, de
acţiunea întreprinsă de acesta la Londra. Cercurile liberale nu exclus
posibilitatea ca dl Tillea, prin acel curier, să fi cerut sfaturi de la dl Vaida.
Pentru a cunoaşte atitudinea dlui Vaida, Bebe Brătianu a propus ca dl Mircea
Djuvara să ia contact cu fostul prim ministru.
Funcţionarea oficială a guvernului Tillea se va anunţa la Radio Londra şi
postul românesc din Asia Mică, ca începând de la 1 aprilie 1941, dată până
la acre se vor fi terminat toate chestiile de amănunt, între care împrumutul şi
postul de radio, sunt socotite ca cele mai urgente.
În privinţa plebiscitului, fruntaşii liberali susţin că n-a dat rezultate
satisfăcătoare, jumătate din voturi fiind contras şi anume 1/4 forţaţi şi care
au votat de câte 2-3 ori şi 1/4 abţineri. De la şefii de organizaţii judeţene,
prin legăturile pe care aceştia le au cu magistraţii, liberalii speră să fie în
posesia adevăratelor cifre înregistrate la plebiscit.
Sursă sigură
1941 martie 21. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI efectuată de

87
REZUMAT
- Zvonul că populaţia evreiască va fi concentrată în ghetouri a alarmat
mulţi evrei. Problema emigrării însă preocupă intens cercurile lor;
- Populaţia din Sibiu şi împrejurimi este alarmată de urcarea
vertiginoasă a preţurilor şi lipsa articolelor de primă necesitate;
- Serviciul de informaţii englez – camuflat – continuă încă activitatea
în zona petroliferă, interesându-se în special de centrele de aprovizionare
destinate germanilor;
- Americanii din ţară au primit ordin să nu mai facă tranzacţii
comerciale, ci să-şi transforme averea în valută forte;
- Legaţia sovietică se interesează de raporturile economice româno-
iugoslave;
- Din cauză că BNR n-a mai publicat bilanţurile sumare, zvonul unei
probabile inflaţii circulă intens;
- Cercurile germane din Capitală comentează că încetinirea procesului
de românizare a vieţii noastre interne s-ar datora puternicei urcări a
plafonului circulaţiei monetare;
- În rândurile naţional-creştinilor circulă tot mai mult zvonul unei
colaborări la guvernare.
- Nimic deosebit.
1941 martie 25. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI

efectuată de Direcţia Generală a Poliţiei.
REZUMAT
- Partidul Comunist, speculând nemulţumirile populaţiei nevoiaşe pe
tema lipsei alimentelor de primă necesitate, face intensă propagandă în
rândurile populaţiei menţionate, în vederea organizării unei acţiuni de
protest;
88
- Legaţia maghiară a confirmat o serie de preoţi unguri pentru
Serviciul de Informaţii maghiar din România;
- Într-un raport al legaţiei Statelor Unite se apreciază că, în România,
80% din populaţie a rămas credincioasă Angliei;
- Partidul Naţional-Socialist german al Grupului Etnic german din
România şi-a desăvârşit organizarea.
- Se pare că parlamentul iugoslav nu va ratifica aderarea Iugoslaviei la
Pactul Tripartit;
- Cercurile anglofile din Capitală apreciază că aviaţia engleză nu va
bombarda decât centrele de aprovizionare şi instalaţiile germane din
România;
- La Sofia s-au editat o serie de manifeste antisovietice de către
organizaţia R.O.S. (Uniunea Eliberatoare Rusă).

REZUMAT
- Guvernul de la Moscova a acordat reprezentanţa comercială a lui
„Techno Export”, organizaţie sovietică pentru comerţul exterior al URSS,
cunoscutului militant comunist Eufem Mihăileanu;
- Elementele comuniste de la Atelierele Griviţa C.F.R. intenţionează
să alcătuiască un memoriu în care să expună nemulţumirile lucrătorilor
ceferişti. Memoriul va fi înaintat Preşedinţiei Consiliului de Miniştri şi
Direcţiei Generale C.F.R.;
- Arhiva, documentele şi diferitele bagaje ale Ambasadei turce au fost
împachetate în cufere şi depuse în subsolul clădirii Ambasadei, astfel ca să
poată fi expediate la Istambul imediat ce se va primi ordin în acest sens;
- La castelul contelui Mikes, din apropierea comunei Uioara-Alba ar fi
sediul conspirativ al iredentiştilor maghiari din regiunea respectivă;
- Se pare că dl Gheorghe Brătianu este decis să întreprindă o călătorie
de informare în Reich, cu scopul de a-şi forma o convingere asupra
89
intenţiilor conducătorilor Germaniei în ceea ce priveşte problema restituirii
teritoriilor cedate de România;
- O expunere şi un grafic al modului de funcţionare al serviciului de
informaţii iugoslav în România.
- Cercurile diplomatice sovietice scontează că un eventual eşec
german în Balcani ar constitui semnalul răsculării ţărilor ocupate de armatele
Reichului;
- Se pare că ar exista o înţelegere secretă maghiaro-sovietică ca – în
caz de eşec german – URSS să ocupe Moldova, iar Ungaria, Ardealul până
la Mureş;
- După declaraţia comună turco-sovietică, se pare că va urma
încheierea unui pact de asistenţă mutuală, prin care URSS îşi va preciza
spaţiul său vital.

REZUMAT
- Consfătuirile comuniştilor din Turnu-Severin se ţin într-un local de
consumaţie din acel oraş;
- Comuniştii din Capitală, speculând nemulţumirile muncitorilor din
întreprinderile de încălţăminte şi de la Atelierele Griviţa C.F.R., încearcă să-i
agite pe tema insuficienţei salariilor;
- În Capitală se remarcă o intensă activitate a sectei religioase
adventiste a „Sabatiştilor”;
- Serviciul de spionaj maghiar, exercitând presiuni asupra românilor
din teritoriile cedate Ungariei, îi trimit în România, ca refugiaţi, în realitate
având însă misiuni informative. Pentru cazul când vor încerca să nu se
reîntoarcă în Ungaria, sunt ameninţaţi că-şi vor expune familiile la măsuri
represive;
- Se pare că ministrul von Killinger nu va reveni în ţară;
- Serviciile de informaţii american şi englez vor distribui fondurile de
ajutorarea supuşilor străini internaţi în lagăre prin diverse firme comerciale;
90
- Pentru ziua de 14 aprilie a.c. a fost convocată, la Oraviţa, o
consfătuire a reprezentanţilor oficiilor parohiale maghiare din Ardeal;
- Propaganda iredentistă maghiară, în Ardeal, continuă prin lansări de
pamflete revizioniste;
- Într-o scrisoare expediată în Germania de directorul Institutului
german de ştiinţe din Capitală se subliniază atitudinea antigermană a
rectorului şi secretarului Şcolii Politehnice din Bucureşti.
- Se pare că, în Bulgaria, membri organizaţiilor contrare unei politici
externe bulgare alături de Axă se înarmează;
- SUA. ar fi decisă ca, în urma torpilării primului vas american de
germani, să declare război Reichului.

REZUMAT
- Noii delegaţi ai muncitorilor din portul Brăila sunt vechi adepţi ai
ideologiei de extrema stângă, capabili de a antrena muncitorimea din acel
port la agitaţii dăunătoare statului;
- Lucrătorii legionari de la Pirotehnia Armatei fac propagandă
legionară în rândurile celorlalţi lucrători. Se pare că această acţiune este
încurajată de prezenţa în birourile Pirotehniei a căpitanului Popovici
Constantin, cunoscut cu sentimente legionare şi ostile regimului actual;
- Continuă a se răspândi în rândurile legionarilor instrucţiunile –
semnalate anterior – cu privire la modul cum trebuie să se comporte
legionarii pe timpul „prigoanei”;
- Dl Dinu Brătianu consideră că evenimentule ce se vor desfăşura în
Balcani, în urma loviturii de stat din Iugoslavia, vor avea repercusiuni şi
asupra României, în sensul redeşteptării sentimentului de independenţă
naţional;
- Comentând declaraţiile dlui general Ion Antonescu, făcute în ziua de
25 martie a.c., precum şi precizările făcute ulterior, cercurile Legaţiei
91
sovietice conchid că revendicările enunţate de Conducătorul Statului vizează
exclusiv Ungaria;
- Decretul-lege pentru exproprierea imobilelor urbane evreieşti este
criticat de dl Dinu Brătianu, pe tema că se dă o nouă lovitură ideii de
proprietate individuală şi de dl Maniu, pe motivul că cercurile capitaliste
internaţionale aflate sub influenţa evreiască ne vor fi ostile la refacerea
graniţelor;
- În intervalul 15 februarie -15 martie a.c., activitatea iredentei bulgare
în România s-a intensificat, unul din centrele vizate de această acţiune
subversivă fiind oraşul Constanţa;
- Cercurile Legaţiei sovietice din Bucureşti comentează că lovitura de
stat din Iugoslvaia constituie o victorie a Angliei asupra Reichului;
- Evenimentele din Iugoslavia au determinat o intensificare a
propagandei cercurilor anglofile din Capitală.
- În urma loviturii de stat din Iugoslavia, un conflict armat germano-
iugoslav pare inevitabil;
- Guvernul maghiar intensifică acţiunea iredentistă, care vizează
revendicarea întregului teritoriu ardelean. În acest scop, eficacitatea ungară
are concursul cercurilor agricole maghiare din România;
- În caz de război cu puterile Axei, armata iugoslavă va trece în Italia
unde speră să găsească terenul prielnic pentru provocarea un ei revoluţii
interne, care va dezagrega sistemul politic al Axei.

REZUMAT
- Propaganda Partidului Comunist este îndreptată în direcţia lămuririi
opiniei publice asupra evenimentelor din Iugoslavia, pe care le consideră un
succes comunist sub egida URSS;
- Evreii au început rugăciuni pentru victoria Angliei;
- Populaţia din Mediaş [este] îngrijorată din cauza lipsei pronunţate de
pe piaţă a articolelor de primă necesitate;
92
- La C.F.R. comuniştii şi unii legionari extremişti caută să exploateze
nemulţumirile muncitorilor provocate de insuficienţa salariilor;
- Pe teritoriul nostru iridenta maghiară a început reorganizarea
nucleelor de propagandă, în special în Ardeal;
- Se pare că pe piaţă preţurile au început să cedeze;
- Circulă zvonul că, în curând, se va da o amnistie generală pentru
participanţii la rebeliune; aceasta după îndemnul Reichului.
- Legaţia maghiară din Capitală discută cu îngrijorare soarta relaţiilor
ungaro-iugoslave în urma evenimentelor interne din Iugoslavia
- Situaţia din Bulgaria nu pare a fi bună; mereu sunt incidente între
populaţie şi armata germană.
1941 aprilie 1. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI efectuată de

REZUMAT
- Partidul Comunist face aprecieri tendenţioase asupra discursului
recent al Conducătorului Statului, pe care îl consideră ostil Germaniei;
- Comunitatea Evreilor caută să intervină la Conducătorul Statului
pentru a obţine unele modificări la Legea exproprierilor urbane;
- Legaţia turcă apreciază că economia română este complet subjugată
de cea germană şi că aceasta este soarta oricărei ţări unde pătrunde armata
germană;
- Legaţia URSS din Bucureşti afirmă că num ai zvonurile tendenţioase
învrăjbesc spiritele şi împiedică o apropiere între URSS şi România.
Speranţa unui conflict între Germania şi URSS este o iluzie zadarnică;
- Legaţia SUA din Bucureşti, într-un raport, califică situaţia
economică din România ca foarte gravă; guvernul nemaiavând nici un
control asupra pieţei şi operaţiunilor comerciale.
- Acţiunea antigermană în Bulgaria este iniţiată de ministrul Americii
la Sofia;
93
- Se crede că pentru apărarea strâmtorilor există o înţelegere între
Turcia şi Soviete.
1941 aprilie 9. Extras din buletinul informativ înaintat Preşedinţiei

Consiliului de Miniştri referitor la răspândirea de către comunişti a unor
broşuri.
Conducerea partidului comunist a tipărit şi răspândit clandestin în

rândurile membrilor organizaţiilor respective, două noi broşuri de
propagandă.
Cea dintâi, intitulată în mod camuflat: Dragii mei copii, de general Ion
Antonescu, conţine articolul Pentru pacea şi independenţa naţională a
poporului român, datat la 5 ianuarie 1941.
În esenţă, articolul vorbeşte de subjugarea României de către puterile
Axei şi de necesitatea de a se duce lupta împotriva puterilor imperialiste, cu
sprijinul Uniunii Sovietice.
Se preconizează anumite măsuri pentru atingerea acestui scop.
A doua broşură are titlul: În umbra marelui Führer, tot de generalul Ion
Antonescu, conţinând articolul: De la regimul legionar la dictatura militară.
Articolul cuprinde o vehementă critică a programului de guvernământ al
regimului.
23 August 1944. Documente, vol. I, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, p.244-
245.
1941 aprilie 11. Fişa personală a inginerului Toma Ghiţulescu, ministru

subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naţionale, întocmită de Legaţia
URSS din Bucureşti şi interceptată de SSI.
Toma Ghiţulescu
Dl inginer Toma Ghiţulescu, nou numit în postul de ministru subsecretar

de stat la Ministerul Economiei Naţionale, s-a născut în anul 1902, în
Giurgiu, Vechiul Regat. Domnia sa aparţine unei familii înstărite burgheze.
Studiile le-a făcut în şcolile din ţară, fiind licenţiat al Şcolii Politehnice,
Secţia Minieră, din Bucureşti. Ieşind din Şcoala Politehnică, tânărul inginer
Toma Ghiţulescu, fiind şi un naţionalist înfocat, a ajuns foarte curând în
fruntea societăţii „Mica”, cu vestitele mine de aur.
94
Sprijinit de dl inginer Gigurtu şi de defunctul Octavian Goga, dl
Ghiţulescu a fost numit şeful Secţiei Cercetărilor din Institutul Geologic.
Acest post l-a deţinut din 1925 până în 1935.
În decursul ultimilor cinci ani, dl inginer Ghiţulescu s-a specializat în
tehnica chimiei miniere şi chimiei metalurgice, atât în ţară cât şi în
străinătate, fiind în acelaşi timp şi consilier tehnic al societăţii „Mica”,
deţinând în acelaşi timp şi postul de director administrativ al societăţii
„Ybalcan-Rodope”. Această perioadă din viaţa sa este cea mai interesantă,
căci domnia sa s-a ocupat cu mai multe cercetări în ţară şi în străinătate, de
exemplu în Portugalia şi în Africa Centrală. Tot în aceeaşi perioadă de timp,
domnia sa a publicat mai multe lucrări ştiinţifice în domeniul specialităţii
sale, câştigându-şi şi un renume cunoscut departe de hotare.
În iulie 1940, cu puţin timp înaintea abdicării fostului rege Carol al II-lea,
sub guvernul naţional al dlui Gigurtu, care a fost şi preşedintele societăţii
„Mica”, dl inginer Toma Ghiţulescu a fost numit secretar general al
Ministerului Economiei Naţionale, la care post a rămas până la data de 4
Aprilie a.c., când s-a produs numirea sa în postul de ministru subsecretar de
stat la acelaşi departament, în locul dlui Colonel [Nicolae] Dragomir.
În postul acesta, pe dl Ghiţulescu îl aşteaptă o problemă grea a realizării
planurilor predecesorului său în domeniu organizării aprovizionării ţării, în
aceste timpuri grele, când economia ţării este zdruncinată din cauza
evenimentelor internaţionale.
1941 aprilie 12. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI, efectuată de

REZUMAT

12 aprilie 1941
- Comuniştii au început propaganda pentru câştigarea muncitorilor
legionari;
- Restrângerea cumpărătorilor constituie o frână în evoluţia preţurilor
şi s-a observat, pe alocuri, om reducere a lor. Totuşi, preţurile se menţin
ridicate din cauza comerţului clandestin;
95
- Din cauza situaţiei economice, problema şomajului se pune şi la noi
din ce în ce mai acut.
- Ungaria pretinde că, pentru asigurarea păcii în sud-estul Europei, se
vede silită în noua situaţie să repună pe tapet revendicările teritoriale faţă de
Iugoslavia;
- Victoria Germanilor în Balcani a făcut să dispară agitatorii care
lucrau în rândul poporului bulgar;
- În Bulgaria se continuă arestarea agenţilor comunişti care sunt
dovediţi că au lucrat după ordinele URSS;
- Legaţia iugoslavă caută să împrăştie versiunea că optimismul
regimului Simovici se baza pe reacţiunea României, Ungariei şi Bulgariei de
a se elibera şi ajuta pe iugoslavi;
- Legaţia iugoslavă afirmă că URSS nu va lăsa cu nici un preţ ca
Iugoslavia să dispară ca pradă germană;
- Cercurile Legaţiei Iranului, comentând desfăşurarea şi sfârşitul
războiului, au ajuns la concluzia că bătălia în Balcani este pierdută de
englezi, dar pot câştiga războiul numai dacă îl pot prelungi până în 1942
[subl. ns.];
- La Legaţia SUA se afirmă că, în curând, URSS va ieşi din pasivitate
şi că aceasta o doreşte atât poporul rus, cât şi armata roşie;
- Informaţia primită din America lasă să se înţeleagă că se vorbeşte de
un imperiu anglo-american;
- Evenimentele din Balcani au produs panică la Legaţia SUA, unde se
văd năruite toate planurile lor de ajutor;
- La afirmaţia unui român din Ardeal că România este îndurerată de
pierderile unei părţi din Ardeal, un colonel german i-a afirmat că aceasta nu
va rămâne aşa.
1941 aprilie 25. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI, efectuată de

REZUMAT

25 aprilie 1941
96
- Cercurile naţional-ţărăniste dezaprobă o eventuală pătrundere a
armatei româneşti pe teritoriul iugoslav şi o califică de necrezut alături de
unguri, care s-au repezit să cotropească teritoriile unui stat învins de alte
armate;
- La Arad, nemulţumirea populaţiei creşte din cauza lipsei zahărului.
Ţăranii, venind la oraşe cu produsele lor, nu pot să-şi procure nici cea mai
mică cantitate de zahăr;
- Lipsa alimentelor – făină, mălai – [se manifestă] aproape complect
în judeţul Alba. Populaţia din Munţii Apuseni suferă cel mai mult;
- Discursul dlui von Killinger a avut un efect deprimant asupra
minoritarilor maghiari, care nutreau speranţa că noi tulburări interne în
România le vor uşura o acţiune pentru întregirea Ardealului primit;
- Emigraţia rusă din România începe să se mişte, cu speranţa unei
schimbări de regim în Rusia Sovietică;
- Piaţa, în ultimul timp, a avut vânzări descurajante pentru
comercianţi. Preţurile, deşi se menţin urcate, n-au înregistrat urcări;
- Cercurile legionare rebele caută să califice discursul dlui von
Killinger ca o manevră abilă pentru a adormi vigilenţa Conducătorului
Statului.
- URSS şi-a schimbat atitudinea autoritară, în urma ultimelor
evenimente din Balcani;
- La Legaţia iugoslavă demoralizarea stăpâneşte toate spiritele. Toţi
sunt dezorientaţi. Legaţia iugoslavă continuă, cu febrilitate, pregătirile de
plecare;
- În cercurile Legaţiei iugoslave se afirmă că Iugoslavia n-a suferit de
la nimeni răul pe care l-au suferit de la bulgari, singurii care au sprijinit
totdeauna nenorocirile care s-au abătut asupra poporului iugoslav;
- La Ankara sunt temeri că Germania va da Turciei un ultimatum,
pentru a-şi preciza atitudinea;
- Legaţia SUA, interesându-se de tratamentul aplicat internaţilor de la
Târgu Jiu, lucrează la un raport care va fi difuzat în presa americană şi care
ne va fi defavorabil;
- Legaţia sovietică, comentând discursul dlui von Killinger, arată că
această declaraţie este cea mai categorică dovadă că guvernul german
sprijină pe domnul general Antonescu;
- Ungaria caută să profite de orice zvon, de orice confuzie. În cercurile
maghiare din Ardeal se discută că la Belgrad, în arhiva secretă iugoslavă, s-
ar fi găsit documente compromiţătoare în legătură cu atitudinea României
97
faţă de Reich şi Ungaria. Folosind acest prilej, Ungaria caută să pună mai
insistent chestiunea revizionismului integral.
1941 mai 2. Notă a SSI privind acordul între liberali şi naţional-ţărănişti în

problemele de politică externă.
NOTĂ
Situaţia în cercurile politice
În cursul zilei de 1 mai a.c., Maniu, a avut o întrevedere cu Dinu

Brătianu, ocazie cu care au avut un schimb de vederi asupra situaţiei
generale, constatând un deplin acord în ce priveşte chestiunea externă.
Dinu Brătianu a mulţumit lui Maniu pentru hotărârea de a lua parte
împreună cu fruntaşii naţional-ţărănişti la pelerinajul de la Florica.
Liberalii
Lista definitivă a oratorilor care vor lua cuvântul în ziua de 4 mai a.c., la
pelerinajul de la “Florica” a fost definitiv stabilită.
Vor vorbi dr. Anghelescu, poate G.G. Mironescu, apoi Pan Halipa, în
numele Basarabiei, Marmeliuc în numele Bucovinei, Lapedatu în numele
Ardealului etc.
Liberalii doresc ca să ia cuvântul şi Maniu şi deşi se fac intervenţii în
această privinţă, preşedintele grupării naţional-ţărăniste n-a luat încă o
hotărâre.
Liberalii se aşteaptă ca şi guvernul să desemneze un reprezentant.
Potrivit instrucţiunilor date de Dinu Brătianu, durata unui discurs nu
trebuie să depăşească cinci minute, această regulă făcând excepţie pentru
Maniu.
1. În ziua de 1 mai a.c., la ora 11, fruntaşii naţional-ţărănişti aflaţi în
capitală, între care Mihai Popovici, Ghiţă Pop, dr. Solomon, Octavian
Tăsloanu etc., s-au întrunit la locuinţa lui Maniu, luându-se în discuţie
situaţia creată României după ultimele evenimente din Balcani.
Mihai Popovici şi Octavian Tăsloanu au arătat că faţă de noile succese ale
Axei, care azi controlează toată Peninsula Balcanică, gruparea naţional-
98
ţărănistă trebuie să ţină seama de aceste realităţi şi să adopte o atitudine
realistă şi activă, pentru a putea servi mai bine interesele româneşti.
Maniu a recunoscut celor doi fruntaşi de a pune gruparea în situaţia de a
fi folositoare ţării – chiar în această perioadă până la terminarea conflictului
mondial – este legitimă şi patriotică, dar că această acţiune politică trebuie
condusă cu pricepere şi prudenţă.
„În acţiunea sa revizionistă - a afirmat Maniu - partidul ţărănesc s-a
adresat şi va continua să se adreseze tuturor statelor care pot avea de spus un
cuvânt asupra graniţelor noastre.
Cele două memorii înaintate recent lui von Killinger, arată că partidul
face tot ce-i stă în putinţă spre a servi marea cauză naţională, ia o acţiune
revizionistă, mai intensă şi mai cuprinzătoare, va începe de îndată ce vom
găsi forma potrivită.
Opinia publică de la noi şi din toate ţările, diplomaţia tuturor statelor, fie
că vor fi învinse, fie că vor fi învingătoare, trebuie să fie convinse că românii
nu vor înceta niciodată lupta şi că nu va fi linişte până când nu ni se va face
dreptate”.
„Personal sunt convins – a mai spus Maniu – că ne aflăm într-o fază a
războiului foarte depărtată de cea finală şi că trebuie să ne mai aşteptăm la
multe evenimente şi surprize până la pacea generală care va fi dictată, sunt
adânc încredinţat, de forţele engleze şi americane.
Nu cred că în faza actuală, forţele care controlează această parte a
Europei să se gândească la noi reglementări teritoriale, care ar crea şi adânci
actualele conflicte şi perturbaţii economice şi politice.
De aceea, nu găsesc că recentul demers al guvernului – cu care dealtfel,
nu sunt de acord fiindcă nu pune ca primă şi cea mai importantă revendicare,
Ardealul – are sorţi de izbândă”.
„Noi însă vom continua – a încheiat Maniu – lupta noastră pe toate căile
până ce ni se va face dreptate”.
2. În ziua de 1 mai a.c., la ora 18, a avut loc la locuinţa lui Ghiţă Pop din
strada Dionisie 65, prima şedinţă a comitetului de conducere a asociaţiei
„Cavalerilor Ordinului Ferdinand”, hotărându-se să se alcătuiască un
memoriu adresat guvernului, care să cuprindă doleanţele membrilor acestui
ordin.
Sursă serioasă.
ASRI, fond “d”, dosar nr.1488, f.415-417.
1941 mai 6. Notă a SSI privind acţiunile politice ale naţional-ţărăniştilor.
99
NOTĂ
De la naţional-ţărănişti
1. În ziua de 4 mai a.c., după pelerinajul de la Florica a avut loc la

Dobreşti o şedinţă a biroului grupării naţional-ţărăniste, la care au participat
Maniu, Mihalache, dr. Lupu şi Mihai Popovici, precum şi în mod
întâmplător Sever Bocu şi Ilie Lazăr.
Şedinţa a avut ca scop mai mult de a pune la curent pe Mihalache cu
ultimele acţiuni şi proiecte ale grupării, întrucât fruntaşul ţărănist, cu toate
declaraţiile pe care le fac maniştii, se ţine într-o rezervă faţă de acţiunea lui
Maniu.
2. Maniu a făcut în cursul zilei de 5 mai a.c. faţă de prietenii săi un
comentariu asupra ultimului discurs ţinut de Hitler, ocazie cu care a declarat
în esenţă că „faţă de elogiile pe care Führerul le-a adus Ungariei şi acţiunii
sale militare, generalul Antonescu nu mai are să se aştepte la alt răspuns la
memoriul pe care l-a înaintat prin von Killinger”.
Hitler – a susţinut Maniu – a arătat din nou solidaritatea Reichului cu
Ungaria şi Bulgaria, lăsând să se înţeleagă în mod vizibil că succesele
revizioniste obţinute de Ungaria nu vor fi atacate de către actualul regim
german.
În ce priveşte elogiul pe care Hitler l-a făcut lealităţii generalului
Antonescu, Maniu a afirmat că „este o compensaţie sentimentală, fără nici o
urmare practică pentru ţară”.
3. Fruntaşii naţional-ţărănişti au fost informaţi că se depun stăruinţe
pentru a-l determina pe Mihalache să participe la Consiliul de Stat, care se
preconizează.
Maniu a declarat că Mihalache va rezista presiunilor guvernamentale,
rămânând fidel grupării naţional-ţărăniste, iar că vizita pe care i-a făcut-o
doamna Antonescu, cât şi cea a ministrului Mihai Antonescu este posibil că
nu vor avea urmări de ordin politic.
În legătură cu aceasta este de relevat că Mihalache nu este de acord cu
acţiunea întreprinsă de Maniu pentru reorganizarea grupării, că a făcut
obiecţii permanente şi că încearcă să regrupeze în jurul său diferite persoane
din capitală şi provincie pentru ceea ce numeşte „momentul său”.
4. Maniştii au luat hotărârea să alcătuiască, un aşa numit „catechism
naţional”, cu redactarea căruia a fost însărcinat Ghiţă Pop.
100
Lucrarea va cuprinde material revizionist, democratic şi anglofil, într-o
formă populară şi va fi răspândită sub forma unei broşuri.
5. În legătură cu posibilităţile de a se produce o destindere internă,
fruntaşii naţional-ţărănişti aduc următoarele obiecţii:
1. Adeziunea diferitelor fracţiuni legionare, n-are însemnătate, atât timp
cât Horia Sima, va continua politica sa împotriva generalului Antonescu.
Fostul comandant al Mişcării legionare, poate să-şi modifice momentan
tactica, însă este puţin probabil că va renunţa la orice acţiune, deoarece –
după părerea naţional-ţărănistă – are încă cuiburile legionare de partea sa.
2. Gheorghe Brătianu, nu va intra în componenţa Consiliului de Stat,
decât dacă generalul Antonescu va obţine satisfacţii teritoriale, lucru care,
după părerea maniştilor, cu greu se va întâmpla.
3. Aderarea lui Mihalache, de asemenea, nu se va produce.
4. Aderarea lui Cuza, Vaida etc., n-are prea mare însemnătate politică,
deoarece aceste personalităţi nu mai au vechiul lor ascendent în opinia
publică.
5. Maniu şi-a manifestat deseori nemulţumirea că la emisiunea
românească a postului Londra nu se vorbeşte despre acţiunea sa.
În urma unui raport făcut de Franklin Mott Gunther, ministrul Statelor
Unite la Bucureşti, postul de radio Londra a început să vorbească de Maniu.
Raportul a fost alcătuit şi trimis înainte de Paşti, iar în ultimele patru zile,
postul de radio Londra a început să se ocupe de activitatea lui Maniu.
Sursă serioasă.
1941 mai 7. Notă a SSI privind divergenţele de opinii între fruntaşii

naţionali-ţărănişti în problema tacticii de urmat în acţiunea politică.
NOTĂ
De la Naţional-ţărănişti
1. Maniu nu vrea să dea nici o urmare incidentului de la Florica, când

Ghiţă Pop, care trebuia să vorbească în numele grupării naţional-ţărăniste, n-
a putut lua cuvântul, fiind şters de pe lista oratorilor.
În legătură cu aceasta Maniu a declarat că totul trebuie atribuit unei
neînţelegeri şi că acest incident nu trebuie să influenţeze asupra raporturilor
101
dintre liberali şi naţional-ţărănişti, care – în interesul cauzei comune –
trebuie să fie strânse.
Maniştii însă se arată profund afectaşi, discutând că deşi împrejurările
actuale cer o solidaritate, pe un timp limitat, între cele două grupări, totuşi
„incidentul reaminteşte ceea ce liberalii au făcut în trecut şi indică ceea ce ar
fi capabili să facă în viitor”.
Cu toate această enervare dorinţa lui Maniu se va respecta ca de obicei.
2. În legătură cu posibilitatea unei mari acţiuni cu caracter revizionist,
fruntaşii naţional-ţărănişti arată că în această chestiune, care formează
preocuparea lor dominantă, există în rândurile conducătorilor grupării
naţional-ţărăniste două opinii diferite:
a. Părerea susţinută de Mihai Popovici şi împărtăşită de mulţi
fruntaşi manişti, care susţine că acţiunea revizionistă trebuie întreprinsă
numai de către gruparea naţional-ţărănistă, ca „exponenta principală a
idealului naţional românesc”.
b. Părerea susţinută de Maniu că această acţiune trebuie făcută în
afară de cadrele grupării naţional-ţărăniste, prin înfiinţarea unei asociaţii
speciale, care să poată cuprinde toate grupările şi toate forţele româneşti.
Independent de soluţia care va fi aleasă – arată naţional-ţărăniştii – o
acţiune revizionistă în stil mare va fi întreprinsă în scurtă vreme.
În această privinţă Maniu doreşte ca acţiunea să fie astfel desfăşurată,
încât să nu creeze dificultăţi generalului Antonescu şi să se poată dezvolta în
mod nestingherit.
Totuşi Maniu şi-a manifestat, faţă de intimii săi, teama că guvernul va
împiedica de la început o asemenea mişcare.
3. Fiind îngrijoraţi din cauza zvonurilor despre modificarea atitudinii lui
Mihalache într-un sens favorabil guvernului, fruntaşii naţional-ţărănişti au
cerut lui Maniu să le comunice impresiile sale în această privinţă, culese cu
prilejul ultimei întrevederi avută cu fostul ministru.
Maniu a asigurat pe partizanii săi că în această chestiune nu vor fi
surprize.
Sursă serioasă
1941 mai 7. Notă a SSI privind întâlnirea dintre Maniu şi fruntaşul

basarabean Ion Codreanu.
102
NOTĂ
1. În ziua de 7 mai a.c., Maniu l-a invitat la dejun pe fruntaşul basarabean

Moş Ion Codreanu, reîntors de curând din provincie de peste Prut.
La această masă au mai participat şi Mihai Popovici, dr. Lupu, Ghiţă Pop
etc.
Cu privire la informaţiile pe care Maniu le-ar fi putut obţine de la Moş
Ion Codreanu asupra situaţiei din provincia de peste Prut, maniştii arată că
fruntaşul basarabean nu poate da relaţii decât destul de vagi întrucât de la
intrarea Armatei Roşii în această provincie a locuit în satul său, iar la 4
săptămâni după ocuparea Basarabiei a fost arestat în urma unui ordin dat de
autorităţile superioare sovietice, deşi se opuneau sovietele comunal, raional
şi regional, nefiind eliberat decât înainte de repatrierea sa.
2. Maniu a anunţat pe prietenii săi că va pleca la Sibiu în ziua de 8 mai
a.c., sau cel mai târziu în ziua de 9 mai a.c. În această călătorie va fi însoţit
de Ghiţă Pop, secretarul general al grupării naţional-ţărăniste.
Între alte chestiuni pe care le va avea de rezolvat în Ardeal va fi şi aceea a
tipăririi “catechismului naţional”, maniştii socotind că ar fi mai indicat să fie
imprimat la o tipografie din Transilvania, unde presupun că acest lucru ar
întâmpina mai puţine dificultăţi.
Până în momentul de faţă, lucrarea nu este încă gata.
Sursă serioasă.
1941 mai 9. Notă a SSI privind noile dispoziţii ale Comitetului Central al
Partidului Comunist din România.
NOTĂ
Dispoziţii ale Partidului Comunist
Faţă de unele percheziţii domiciliare efectuate de organele poliţieneşti,

Comitetul Central al Partidului Comunist a dat organelor subordonate o serie
de dispoziţii potrivit cărora membrii acestora să înceteze orice activitate
103
pentru a evita astfel motive de arestări, care ar duce la descompletarea
cadrelor mişcării.
În acest sens, consemnul dat de Mişcarea comunistă este ca încetarea
oricărei activităţi să fie prelungită până după 10 mai a.c. timp în care
comuniştii cred că s-ar mai putea efectua noi arestări.
Sursă serioasă.
ASRI, fond “d”, dosar nr.1488, f.427.
1941 mai 10. Notă a SSI atitudinea naţional-ţărăniştilor faţă de o posibilă

remaniere de guvern şi raporturile cu liberalii.
NOTĂ
Situaţia în cercurile politice.

Eventualitatea unor modificări în guvern
În cercurile politice s-a răspândit zvonul că guvernul se va prezenta într-o

nouă formă în ziua de 10 mai a.c., numeroase departamente urmând a fi
ocupate de civili.
Luând cunoştinţă despre aceste zvonuri, cercurile maniste comentează că
„Antonescu comite o greşeală formând un guvern din elemente care n-au
ascendent în opinia publică” şi că „ar trebui să continue cu un guvern de
militari, care au respectul tuturor, deşi multe din actele politice săvârşite de
acest guvern nu sunt împărtăşite de ţară”.
Maniştii formulează presupunerea că noul guvern este rezultatul unor
sugestii externe.
Cercurile naţional-ţărăniste au fost informate că lui Mihalache i s-a
propus să facă parte din noul guvern, dar că fostul ministru a refuzat
categoric.
De asemenea, cercurile politice au înregistrat informaţia că făcându-i-se o
propunere similară profesorului A.C. Cuza acesta a respins-o declarând că
totdeauna a fost pentru o politică alături de Reich, dar că astăzi constatând că
această politică a eşuat din punctul de vedere al intereselor româneşti, nu
poate să participe la un guvern întemeiat pe ideea colaborării cu Axa.
Cercurile de presă germană comentează ca fiind posibilă soluţia după
care Preşedinţia Consiliului de Miniştri să fie acordată ministrului Mihail
104
Antonescu, în această eventualitate generalul Antonescu rămânând
conducătorul statului.
Aceleaşi cercuri germane mai sunt informate că odată cu constituirea
noului guvern se va edicta şi noua Constituţie – care va prevede – între altele
crearea unui nou organism, Consiliul de Stat.
Raporturile dintre naţional-ţărănişti şi liberali
Apropiaţii lui Iuliu Maniu fiind impresionaţi de atitudinea prea puţin

amicală a liberalilor în timpul pelerinajului de la „Florica”, au ridicat în faţa
preşedintelui grupării naţional-ţărăniste problema raporturilor dintre cele
două grupări, arătând că liberalii nu sunt apţi pentru o colaborare naţională,
fiind animaţi de fanatismul de partid şi dând dovadă că în faţa intereselor de
ordin personal, sau economic, sunt gata să trădeze cauza comună.
Maniu a răspuns la aceste obiecţii, printr-o lungă expunere pe care a
făcut-o într-una din consfătuirile ce au avut loc în ultimele zile şi cu prilejul
căreia a recunoscut că liberalii au făcut greşeli şi că deşi faţă de atitudinea
lor este de aşteptat să se repete asemenea greşeli şi în viitor, totuşi: „noi
trebuie să trecem peste orice resentimente de partid, sau personale şi să ne
ridicăm la înălţimea cerută de aceste vremuri istorice”.
„Este în interesul cauzei noastre să asociem la lupta pe care o
întreprindem Partidul liberal care reprezintă burghezia Vechiului Regat.
Bună sau rea, coruptă sau onestă, interesată sau idealistă, capabilă de
jertfe sau plecată, aceasta este burghezia Vechiului Regat şi noi nu avem ce
face.
Să nădăjduim că, cu vremea, se va schimba, putându-se ridica la
înălţimile de jertfă de care a dat mereu dovadă burghezia ardelenească.
Până atunci însă, trebuie să facem toate eforturile, trecând peste orice,
pentru a asigura o colaborare cât mai strânsă şi cât mai activă cu forţele
liberale”.
Maniu a îndemnat pe amicii săi să-şi stabilească legături personale printre
liberali să întreţină în veşnică actualitate ideile naţionale revizioniste.
Incidentul de la Florica
Liberalii au anunţat că Bebe Brătianu a fost însărcinat să ia contact cu

Ghiţă Pop, spre a-i explica că incidentul de la „Florica”, din pricina căruia
fruntaşul naţional-ţărănist n-a putut să vorbească, se datorează unei
neînţelegeri şi că conducerea liberală regretă cele petrecute.
105
Insigna revizionismului românesc
La pelerinajul de la Florica maniştii purtau la butonieră ca semn

distinctiv o fundiţă tricoloră pe care era aplicat un buton negru.
Echipa de tineri ardeleni au împărţit în timpul solemnităţii aceste
fundiţe tuturor asistenţilor.
Maniu a luat hotărârea ca acest semn, tricolorul îndoliat, să devină
distinctiv al tuturor patrioţilor români, înregimentaţi în acţiunea revizionistă.
Tinerii ardeleni vor fabrica acest semn în mari cantităţi, pentru a-l
distribui atât în Ardeal, cât şi în Vechiul Regat.
Declaraţii făcute de Maniu presei franceze
Unul dintre ziariştii francezi din Bucureşti a raportat legaţiei că a

reuşit să obţină de la Iuliu Maniu următoarea declaraţie:
„Ca şi Franţa, România nu are decât o singură politică, aceea a
instinctului naţional şi a libertăţii naţionale.
Tot ce se petrece în afară de acest ideal nu este viabil şi nu poate
angaja în mod serios nici activitatea şi nici gândurile unui adevărat patriot”.
Plecarea lui Maniu

În dimineaţa zilei de 9 mai a.c., Iuliu Maniu însoţit de Ghiţă Pop a
plecat cu automobilul la Sibiu.
Sursă serioasă.
1941 mai 12. Notă a SSI despre starea de spirit din rândul evreilor.
NOTĂ
Evreii din România îşi transportă obiectele de valoare în Ungaria
Pentru a-şi salva obiectele de valoare ca, aur, briliante, covoare persane
veritabile etc., majoritatea evreilor din ţara noastră încercă să le treacă în
Ungaria, unde, după afirmaţiile propagandiştilor maghiari, nici un guvern nu
se va atinge de averea particulară a cetăţenilor, nici chiar de aceea a evreilor.
106
În încercările lor evreii sunt sprijiniţi în bună parte de preoţii romano-
catolici maghiari care desfăşoară o intensă propagandă în acest sens,
urmărind prin aceasta în primul rând să producă daune Statului Român iar în
al doilea rând să determine pe evrei să se boteze şi să treacă la religia
catolică.
În prezent, forte mulţi evrei care încă nu au reuşit să-şi transporte
obiectele de valoare în Ungaria, le-au depus în păstrare la familiile de unguri
şi şvabi, aşteptând cu nerăbdare anexarea întregului Ardeal la Ungaria, fapt
despre a cărui iminenţă agenţii iredentei maghiare au reuşit să-i convingă în
întregime.
Sursă serioasă.
1941 mai 17. Notă a SSI despre unele disensiun între liderii naţiona-
ţărănişti.
NOTĂ
Disensiuni la naţional-ţărănişti
Gruparea naţional-ţărănistă este profund agitată din cauza unei divergenţe

provocată de atitudinea lui Ion Mihalache şi dr. Lupu, faţă de intenţiile lui
Maniu, care doreşte ca gruparea să se mărginească în momentul de faţă la
două activităţi principale:
1. O activitate revizionistă pe tema Ardealului.
2. O activitate de reorganizare a cadrelor, pentru ca la momentul
potrivit gruparea să poată dispune de un instrument politic închegat.
Mihalache şi dr. Lupu consideră încă că gruparea naţional-ţărănistă nu
trebuie să se izoleze de evenimentele actuale şi nici să nu aibă o atitudine de
natură să creeze dificultăţi generalului Antonescu. În acest sens dr. Lupu a
precizat punctul său de vedere, care este şi cel al lui Mihalache:
„Până la triumful Angliei şi la schimbarea situaţiei internaţionale ne
aflăm în zona de influenţă directă a Germaniei. Aceasta este o realitate şi nu
se poate discuta acum cine are responsabilitatea situaţiei. În starea actuală
există posibilitatea numai a trei formule politice: formula genneralului
Antonescu; formula legionară; formula ultimă, protectoratul german.
107
Oricine din această ţară, vorbesc de oamenii cuminţi şi responsabili, ar fi
întrebat care formulă preferă, s-ar obţine acelaşi răspuns favorabil actualei
formule.
Este de datoria oricărui factor politic să sprijine, în forma pe care o
îngăduie poziţia şi trecutul său politic, pe generarul Antonescu, care are o
misiune foarte înaltă: aceea de a păstra fiinţa actuală a Statului Românesc şi
de a putea obţine pentru ţară, toate foloasele, avantajele şi ameliorările ce se
pot avea printr-o politică alături de Axă.
Sunt şi eu de părere că nici un membru al partidului nostru nu poate intra
într-un guvern sub egida Germaniei, deoarece politica partidului nostru este
fixată definitiv pe linie anglofilă. Aceasta nu înseamnă însă să nu ajutăm, în
măsura îngăduită de puterile noastre şi de poziţia noastră pe generalul
Antonescu.
Ceea ce se pregăteşte are aprobarea mea şi a lui Mihalache. Găsesc că
este bine ca guvernul să alcătuiască un Parlament, în forma care este posibilă
azi.
Din consiliul economic, care probabil va fi un fel de Senat, cred că vor
face parte competenţele economice, ce vor avea prilejul să aducă o
contribuţie la activitatea legislativă. Legile vor fi mai bine studiate,
revendicările şi observaţiile categoriilor profesionale vor putea fi ţinute în
seamă. Consiliul de Stat cred că va fi un fel de Parlament politic.
Dacă aşa cum este vorba, foştii senatori de drept vor fi numiţi în mod
automat în acest Consiliu de Stat, atunci nu văd un motiv pentru care nu am
merge acolo să ne spunem punctul nostru de vedere. Fiecare din noi va şti să
găsească forma sub care să putem duce o contribuţie la viaţa de stat.
Ştiu că Maniu este contra şi de aceea a plecat în Ardeal, ca să evite o
discuţie contradictorie cu mine şi Mihalache. Maniu a fost şi împotriva
faptului ca să intrăm în Parlamentul F.R.N. făcând uz de mandatele noastre
de senatori de drept, iar dacă n-ar fi existat chestia cu uniformele, am fi fost
acolo şi am fi dărâmat mai devreme regimul nefast de atunci.
Dar Maniu nu înţelege avantajul prezenţei noastre şi nu vrea să vadă că
este nevoie să temperăm sugestiile externe, să nu ne fixăm într-o atitudine
intransigent anglofilă care, în felul cum o vrea Maniu, aduce numai
dezavantaje.
Aşteptăm să se întoarcă Maniu ca să vedem ce spune şi să producem
argumentele noastre. În orice caz, eu şi Mihalache vom merge la şedinţele
Consiliului de Stat”.
În legătură cu manifestările procesului de disensiune din interiorul

grupării naţional-ţărăniste, partizanii lui Maniu arată că aceasta este contra
108
participării naţional-ţărăniste la Consiliul de Stat, întrucât nu concepe decât
un Parlament ieşit din voinţa populară.
Maniştii consideră că n-are nici un sens ca naţional-ţărăniştii să întărească
prin prezenţa lor „autoritatea unei adunări, ieşite dintr-un decret”.
Maniu – arată partizanii săi – va căuta să convingă pe Mihalache şi Lupu
de eroarea lor.
Maniştii discută că dacă însă aceştia vor rămâne intransigenţi, Maniu va
fi constrâns, în cele din urmă, să se lase convins, pentru a nu produce o
ruptură în partid, „ntre două rele Maniu va alege răul cel mai mic”.
Sursă serioasă.
1941 mai 27. Notă întocmită de SSI despre implicarea unor legionari în
provocarea grevei minerilor de pe Valea Jiului.
NOTǍ
Greva de la Petroşani
În legătură cu greva de la Petroşani sunt de relevat următoarele:

În cursul lunilor martie şi aprilie a.c. în repetate rânduri inginerul Aurel
Băltănoiu de la minele din Brad, judeţul Hunedoara, cunoscut ca
organizatorul grupului muncitoresc legionar de la minele unde funcţionează,
a fost văzut la Petroşani unde a luat contact cu muncitorii minieri care
fuseseră aduşi de la Brad şi de la ale căror nemulţumiri au pornit şi cele ale
celorlalţi, precum şi cu inginerii Petrovici şi Suciu, cunoscuţi ca membrii ai
Cu trei zile înainte de izbucnirea grevei, acelaşi inginer a luat contact atât
cu muncitorii cât şi cu unii ingineri din direcţia minelor.
În cercurile legionare din Petroşani şi cele de pe Valea Jiului s-a primit cu
multă satisfacţie izbucnirea grevei între muncitorii minieri, comentându-se
fă‚Iş că aceste mişcări sunt organizate cu concursul legionarilor, care cu
orice preţ doresc să provoace greutăţi actualului regim pentru „a-i putea
dovedi incapacitatea de guvernare”.
De asemenea, legionarii mai susţin că, în curând, vor izbucni agitaţii între
toţi muncitorii, atât din întreprinderile miniere cât şi de la diferite industrii
mai importante care, „pe lângă faptul că sunt nemulţumiţi de actuala
109
conducere, primesc un salariu de mizerie din care nu pot să-şi întreţină
familiile grele”.
În cercurile legionare se vorbeşte că în curând se vor produce greve cât şi
eventuale acte de sabotaj la alte întreprinderi, iar de va fi posibil chiar la
C.F.R.
Pe de altă parte, în ce priveşte rolul avut de elementele de extremă stângă
în această grevă, trebuie relevat că din discuţiile lucrătorilor comunişti sau
simpatizanţi de la Atelierele Griviţa C.F.R. se constată un consens pentru ca
aceştia, în comentariile ce le fac, să prezinte greva de la Petroşani ca o
urmare firească a situaţiei create prin reducerea unor avantaje ale lucrătorilor
minieri.
De altfel, succesul grevei nu ar fi putut fi asigurat fără concursul
elementelor de extremă stângă, deşi în această privinţă nu sunt indicii7 că ar
fi existat o prealabilă înţelegere oficială între conducătorii celor două mişcări
extremiste.
Sursă serioasă
- Comunicat şi Ministerului Coordinării
AMAE, fond 71 România, vol. 69, f. 107-108.
1941 mai 27. Notă întocmită de SSI despre acţiunile provocatoare

desfăşurate de legionari.
NOTǍ
Legionarii au primit ordinul ca să se abţină formal de la orice agitaţie,

continuând însă acţiunea de subminare a actualului regim prin provocarea de
discuţii în tramvaie şi autobuze, la care să ia parte şi setebiştii în legătură cu
pâinea şi alimentele.
Agitatorii legionari au dispoziţii ca să îndemne populaţia la revoltă, dar
personal să nu participe efectiv.
Scopul acestor agitaţii este de a accentua nemulţumirile provocate de
preţul urcat şi de lipsa alimentelor în speranţa că vor putea interveni la un
moment oportun pentru a prelua conducerea treburilor publice.
Sursă serioasă
AMAE, fond 71 România, vol. 69, f. 99.
7
În document indicaţiuni.
110
1941 iunie 7. Notă a SSI despre consultările liderilor naţional-ţărănişti
privind poziţia partidului în eventualitatea unui război contra URSS.
NOTĂ
În cursul zilei de 6 iunie a.c., au continuat dimineaţa şi după-amiaza,

discuţiile începute în ajun între Maniu, Mihalache, Mihai Popovici şi dr.
Lupu, privitoare la atitudinea grupării naţional-ţărăniste în eventualitatea
unui conflict armat germano-sovietic, la care ar participa şi România.
Mihalache a relatat conversaţia avută recent cu geerarul. Antonescu, iar
dr. Lupu, de asemenea, a relatat convorbirea avută cu Conducătorul Statului
în ziua de 5 iunie a.c.
Mihalache a afirmat că în conversaţia avută cu generalul Antonescu i-a
arătat acestuia că dacă situaţia externă a României rămâne neschimbată, îi
este imposibil să participe la guvern, însă că dacă se produce războiul
germano-sovietic şi conducătorul statului constituie un cabinet cu misiunea
de a recăpăta Basarabia şi Bucovina de Nord, atunci situaţia se schimbă,
fruntaşul naţional-ţărănist considerând de datoria sa să decidă gruparea din
care face parte de a desemna reprezentanţi în acest cabinet de război şi că va
reflecta dacă este cazul să ia personal parte.
Fostul ministru al muncii a arătat că a cerut audienţă conducătorului
statului pentru a provoca invalidarea alegerii episcopului de Argeş, pe care a
obţinut-o, cu această ocazie având loc şi o discuţie cu caracter politic.
Dr. Lupu a declarat că a rămas cu impresia că nici generarul Antonescu
nu este sigur de iminenţa războiului germano-sovietic, dar că având indicii
că acest război ar putea surveni a ordonat măsurile cunoscute.
Din discuţiile celor patru fruntaşi rezultă că atitudinea grupării naţional-
ţărăniste este fixată la următoarele:
1. Gruparea naţional-ţărănistă îşi menţine punctul de vedere de a nu
participa la o formaţiune guvernamentală în împrejurările actuale.
2. În eventualitatea unui război, pe care conducerea grupării nu o
crede probabilă, deşi în această privinţă există ştiri contradictorii,
personalităţile de seamă ale grupării naţional-ţărăniste vor rămâne de
asemenea, în rezervă, urmând a se examina dacă este cazul să se desemneze
într-un cabinet de război câteva elemente mai puţin proeminente ale grupării.
În această eventualitate este de relevat că va triumfa punctul de vedere al
lui Mihalache.
111
3. Deşi Mihalache este binevoitor faţă de intenţiile şi străduinţele
generalului Antonescu, a fost convins ca personal să se menţină în rezervă.
4. S-a luat act că generalul Antonescu consideră războiul ca trebuind
să se producă într-un viitor apropiat, dar s-a ajuns la concluzia că această
„teză guvernamentală” nu poate determina gruparea la noţiuni politice
contrarii liniei sale externe, cu atât mai mult cu cât conducerea naţional-
ţărănistă nu crede în posibilitatea războiului germano-sovietic.
În rândurile fruntaşilor manişti există convingerea că tatonările din
ultimul timp, făcute pentru colaborarea naţional-ţărăniştilor la opera de
guvernare, au fost întreprinse având scopul suplimentar ca prin participarea
grupării naţional-ţărăniste într-un viitor guvern să se faciliteze şi participarea
liberalilor, în special a lui Gheorghe Brătianu.
Sursă serioasă.
1941 iunie 10. Fişa personală a lui Ion C. Marinescu, ministrul Economiei
Naţionale, întocmită de Legaţia URSS din Bucureşti şi interceptată de SSI.
Ion C. Marinescu
Dl Ion C. Marinescu, numit la data de 26 mai 1941 în postul de ministru

al Economiei Naţionale, s-a născut în anul 1886 la Bucureşti, dintr-o familie
înstărită. Şcoala a făcut-o în Bucureşti, înscriindu-se la Universitatea din
Bucureşti, unde a urmat Dreptul. Ieşind de la Universitate licenţiat în Drept,
s-a înscris în Barou, alegându-şi specialitatea apărarea proceselor petrolifere.
În curând, a dobândit o bună reputaţie şi numeroasă clientelă, mai ales
după ce a fost numit jurist-consul al societăţii „Concordia”. În această
societate, D-sa. a intrat ca şeful Contenciosului, iar mai târziu a fost înaintat
în postul de director general al societăţii. Trebuie subliniat că societatea
„Concordia”, înainte de războiul din 1916-1918, a fost sută la sută germană,
iar după război capitaliştii belgieni au cumpărat toate acţiunile nemţeşti,
societatea devenind astfel belgiană. În prezent, se termină formalităţile
pentru răscumpărarea acţiunilor de către capitalul german. Această ultimă
transformare a societăţii din nou într-o societatea germană s-a făcut prin şi
cu ajutorul dlui Marinescu, care este considerat în cercurile nemţeşti ca omul
lor, bucurându-se de perfectă încredere, ca unul care toată viaţa sa a lucrat cu
germanii, cărora le-a fost de mare folos.
112
Alături de această profesiune principală, dl Marinescu se ocupă şi de alte
afaceri în domeniul economiei româneşti. Domnia sa a fost preşedintele
Consiliului de Administraţie al sucursalei din România a automobilelor
„Fiat”, precum şi preşedintele Consiliului de Administraţie al sucursalelor
societăţilor „Pirelli” şi „Agnelli”. Dl Ion Marinescu a activat şi în viaţa
bancară: a fost membru al Consiliului de Administraţie a Băncii Comerciale
Române şi a Băncii Ilfov. Domnia sa este cunoscut ca întemeietorul unor
societăţi româneşti de electricitate şi carbonifere. Graţie acestei activităţi şi
bucurându-se de popularitate în cercurile industriale, Domnia sa a fost ales
vicepreşedintele societăţii Industriaşilor Români, cunoscută sub denumirea
„UGIR”. În ultimul timp, dl Marinescu, având în vedere cerinţele militare, a
fondat o fabrică de tuburi metalice pentru scopuri militare şi pentru conducte
de petrol.
De politică, dl Marinescu nu s-a ocupat niciodată în sensul adevărat al
cuvântului, simpatizând cercurile apropiate naţional-ţărăniştilor, păstrând
relaţii amicale cu dl Madgearu. Domnia sa a fost ales deputat, iar apoi
senator, sub ţărănişti, ca reprezentantul industriei.
Numirea dlui Ion Marinescu în postul de ministru al Economiei
Naţionale, în timpurile grele de astăzi, este primită cu satisfacţie în cercurile
economiei româneşti, care cred că vor avea prin domnia sa un sprijin faţă de
industria germană, care în ultimul timp cucereşte piaţa românească.
Pe de altă parte, în aceleaşi cercuri se subliniază că, odată cu numirea dlui
Ion Marinescu în Ministerul Economiei naţionale, s-a desfiinţat
Subsecretariatul Petrolului din acel minister. Prin aceasta, s-a ajuns ca
petrolul să fie în mâinile şi sub controlul personal al ministrului Economiei
Naţionale, care în acelaşi timp e şi director general al societăţii „Concordia”.
În viaţa particulară, dl Ion Marinescu este în relaţii prieteneşti cu dl
general Antonescu, Conducătorul Statului Român.
Atitudinea dlui Ion Marinescu faţă de URSS este indiferentă, însă fără ură
ascunsă. Se ştie că domnia sa a organizat în localul societăţii „Concordia” un
azil pentru refugiaţii din Basarabia şi nordul Bucovinei, în care locuiesc şi se
hrănesc circa 100 de refugiaţi.
1941 iunie 12. Notă sinteză a SSI despre consultărilepolitice între liderii
naţional-ţărămişti şi liberali privind circumstanţele unui eventual sprijin
politic acordat generarului Ion Antonescu.
113
În seara de 10 iunie a.c. la locuinţa lui Maniu, a avut loc o consfătuire, la
care au participat nuanţa manistă a grupării naţional-ţărăniste, ocazie cu care
s-au examinat diferite ipoteze pe care viitorul apropiat le-ar putea provoca.
Maniu a arătat intimilor săi că Mihalache este hotărât să intre într-un
cabinet de război, menit să readucă Basarabia împreună cu Bucovina de
Nord, şi că va fi foarte greu pentru a-l determina să nu participe personal la
un asemenea cabinet.
Examinând eventualitatea formării unui asemenea cabinet, Maniu a arătat
că, după părerea sa, gruparea naţional-ţărănistă ar putea să fie reprezentată
prin elemente cu mai puţină suprafaţă, dar că deşi Mihalache nu este de
acord cu această formulă, totuşi ar dori să intre şi un manist calificat, fie şi
de suprafaţă mai redusă, pentru a angaja şi pe preşedintele grupării în
acţiunea sa.
În ce priveşte situaţia externă, Maniu a declarat că trebuie aşteptate
precizii, întrucât lucrurile nu sunt încă clare şi nu se poate bănui desfăşurarea
lor.
Revenind la atitudinea lui Mihalache, Maniu a mai arătat că în poziţia
acestuia a intervenit un element nou, fostul ministru reflectând la o
colaborare cu generarul Antonescu, chiar în afară de ipoteza războiului şi
anume în condiţii politice interne, când participarea sa la opera de guvernare
ar înlătura reactualizarea unei formule legionare sau quasi-legionară.
În cursul dimineţii de 11 iunie a.c., tot la locuinţa preşedintelui grupării
naţional-ţărăniste s-au întrunit Maniu, dr. Lupu, Mihalache, iar în urmă a
venit şi Mihai Popovici, cu acest prilej reluându-se discuţiile privitoare la
desfăşurarea situaţiei externe şi la propunerile de colaborare făcute.
După această întrevedere maniştii s-au arătat enervaţi de persistenţa lui
Mihalache.
Liberalii
În tot cursul dimineţii de 11 iunie a.c., Gh. Brătianu l-a căutat pe dr.
Costinescu, pe are l-a găsit abia la ora 13 şi cu care a avut o întrevedere.
Gheorghe Brătianu i-a expus doctorului Costinescu punctul său de vedere
cu privire la o colaborare eventuală a generarul Antonescu, solicitându-i
concursul pentru a influenţa pe Dinu Brătianu în această chestiune, întrucât
preşedintele grupării liberale rămâne neclintit la atitudinea sa, ceea ce ar
putea da naştere la neînţelegeri în familia Brătianu.
114
După Gheorghe Brătianu, gruparea liberală trebuie să participe la un act
istoric menit să aducă Basarabia şi Bucovina de Nord pentru următoarele
motive:
1. Dacă războiul nu se produce imediat, sunt motive să se creadă că
este inevitabil într-un viitor apropiat iar gruparea liberală trebuie să participe
la organizarea acestei acţiuni.
2. Dacă gruparea liberală îşi desemnează reprezentanţi, la rândul său
gruparea naţional-ţărănistă va fi reprezentată, între aceşti reprezentanţi
figurând probabil şi Mihalache, iar din moment ce cele două mari organizaţii
politice vor fi alături, se angajează o răspundere solidară şi polemicile pentru
viitor sunt evitate.
3. Dacă cele două grupări nu dau concurs generarului Antonescu,
acesta probabil va fi în situaţia să alcătuiască un cabinet cu elemente cuziste,
cu elemente care au aparţinut F.R.N.-ului, cu o fracţiune legionară care ar
putea fi numeroasă, adică va forma un cabinet pe care Gheorghe Brătianu îl
socoteşte că va fi lipsit de autoritate şi compus din oameni fără răspunderea
necesară.
Pentru aceste motive, Gheorghe Brătianu crede că cele două grupări nu-şi
pot declina răspunderea într-un moment atât de însemnat.
Dr. Costinescu a răspuns declarând că, în linii generale, este de acord, dar
că participarea nu se poate face decât cu asentimentul lui Dinu Brătianu a
cărei autoritate de şef nu trebuie ştirbită şi că gruparea trebuie să se prezinte
solidar şi unitar în interiorul său, chiar dacă preşedintele său, personal, s-ar
rezerva pentru altă politică.
Despre participarea lui Gheorghe Brătianu în guvern, dr. Constantinescu
a declarat că aceasta nu trebuie să se producă decât având siguranţa că în
câteva zile de la constituirea noului cabinet s-ar declara războiul, altfel
gruparea liberală nu trebuie să se angajeze.
Totodată, dr. Costinescu a relevat că punctul de vedere al lui Dinu
Brătianu este că gruparea liberală nu poate gira o administraţie germană, iar
că dacă războiul s-ar produce în viitor, este timp să se examineze atunci
situaţia.
Cât priveşte preşedinţia consiliului, dr. Costinescu a susţinut că aceasta
trebuie să revină lui Gheorghe Brătianu, geneneralul Antonescu rămânând
numai conducătorul statului, întrucât participanţii liberali trebuie să fie siguri
că vor avea un rol efectiv.
În această parte a conversaţiei s-a pus în discuţie şi persoana ministrului
Mihail Antonescu, considerat de cei doi că deţine puteri efective de prim-
ministru.
115
Dr. Costinescu a făgăduit că va solicita cât mai grabnic o întrevedere lui
Dinu Brătianu pentru a se evita eventuale fricţiuni din interiorul grupării
liberale.
Sursă serioasă.
1941 iunie 18. Notă a SSI despre opiniile politice ale liderilor naţionl-
ţărănişti privind evoluţia relaţiilor germano-sovietice.
NOTĂ
1. În cursul zilei de 15 iunie a.c., Maniu a făcut o excursie în

împrejurimile Capitalei.
2. În ziua de 16 iunie a.c., apropiaţii lui Maniu s-au întrunit la
domiciliul acestuia pentru a avea un schimb de informaţii, prilej cu care
aducându-i-se la cunoştinţă că s-ar fi ajuns la o înţelegere între URSS şi
Reich, pe baza căreia Uniunea Sovietică ar adera la noua ordine europeană,
în cadrul unei mari conferinţe ce va avea loc la Viena, preşedintele grupării
naţional-ţărăniste a declarat că aceste informaţii sunt vechi.
Maniu a afirmat, că, după informaţiile sale, Germania ar fi dat un
ultimatum Uniunii Sovietice, trimis după comunicatul agenţiei „Tass”, şi că
termenul pentru a se răspunde la acest ultimatum expiră în ziua de 18 iunie
a.c.
Fostul prim-ministru crede, că dacă cererile germane nu sunt formulate în
aşa fel încât Sovietele să nu le poată accepta, atunci Stalin va ceda şi
războiul va fi evitat.
Maniştii consideră data de 18 iunie a.c., ca fiind ziua critică şi că, în
cursul acestei zile sau cel mai târziu în 19 iunie a.c., situaţia se va lămuri.
3. În cursul dimineţii de 17 iunie a.c., Maniu a avut un nou schimb de
vederi cu amicii săi, cu această ocazie declarând că „buletinul este
staţionar”, dar că cel mai târziu în ziua de 19 iunie a.c., situaţia se va
limpezi.
„Nu se cunosc încă – a spus Maniu – condiţiile formulate de germani, dar
dacă acestea sunt de ordin teritorial, sovieticii nu vor ceda şi războiul este
inevitabil, însă dacă condiţiile sunt de ordin politic şi economic, sovieticii
vor ceda”.
116
Maniu a îndemnat pe amicii săi să aştepte în linişte desfăşurarea
evenimentelor şi a declarat că în prezent este preocupat de următoarele
chestiuni:
a) Dacă este exact că vor lupta unităţi româneşti amestecate cu unităţi
germane şi dincolo de Nistru, eventualitate în legătură cu care Maniu a
declarat că „atunci vom fi definitivi atraşi într-o acţiune militară alături de
Axă, ale cărei consecinţe vor fi foarte grele pentru viitorul ţării, întrucât
englezii nu ne-ar putea reproşa că ne asociem unui război pentru recucerirea
unor provincii care ne-au fost smulse prin rapt, însă vor condamna o
colaborare militară de durată, pe fronturi ce nu ne privesc”.
b) Dacă în legătură cu războiul germano-sovietic va interveni o alianţă
politică şi militară între URSS şi Anglia, caz în care România va fi definitiv
aşezată pe linia Axei şi în războiul cu Marea Britanie şi America.
„În acest caz – a afirmat Maniu – poziţia noastră la conferinţa păcii va fi
foarte grea”.
4. De remarcat faptul că de trei zile Maniu repetă invariabil faţă de toţi
interlocutorii săi fraza „şi în caz de război şi în caz de pace, generarul
Antonescu va fi păcălit de nemţi”.
5. În legătură cu atitudinea aparte adoptată de unii fruntaşi naţional-
ţărănişti faţă de poziţia de necolaborare cu guvernul a conducerii grupării,
sunt de precizat următoarele:
Doctorul Lupu este convins că războiul începe în câteva zile şi că este o
necesitate de ordin militar şi economic ca germanii să distrugă forţa
sovietică, atâta timp cât o mai pot face.
„Colaborarea cu Germania este bună” – a declarat doctorul Lupu în
cursul zilei de 17 iunie a.c. – adăugând că este convins că generarul
Antonescu va reface teritoriul naţional.
În privinţa unei eventuale participări la un guvern de război, doctorul
Lupu a afirmat:
„Eu nu intru, fiindcă sunt democrat şi mă rezerv, însă dacă ar exista o
necesitate de stat – de exemplu cazul când germanii ar dori ca toate forţele
politice ale ţării să fie reprezentate într-un guvern de război – atunci nu mă
voi putea sustrage acestei datorii.
Mai există însă o dificultate: am fost trecut pe lista francmasonilor. Am
participat în adevăr la o singură şedinţă francmasonică, înaintea plecării
mele în Anglia, însă legătura mea cu francmasonii a fost pentru a servi cauza
ţării.
N-am fost de atunci pe acolo, pentru că personal detest acest ritual şi nu i-
am găsit decât o raţiune: aceea de a lega prietenii cu bărbaţii de stat apuseni,
în interesul ţării”.
117
Doctorul Lupu este însă informat că generalul Antonescu nu va mai face
apel la alte forţe politice.
Mihalache a afirmat faţă de apropiaţii săi că va intra într-un guvern de
război dacă va mai fi solicitat.
6. În seara zilei de 17 iunie a.c., a avut loc un festival la sediul
Societăţii Studenţilor Refugiaţi din B-dul Schitu Măgureanu, la care au
participat Maniu, Mihai Popovici, Ghiţă Pop, precum şi un număr de soţii
ale diferiţilor fruntaşi naţional-ţărănişti.
Doamna Mihai Popovici a anunţat că a colectat suma de 1 milion lei.
Au luat cuvântul doi studenţi refugiaţi, vorbind despre nevoile şi
aspiraţiile acestei categorii de studenţi.
A urmat un program de muzică şi poezii patriotice.
La sfârşit Maniu a mulţumit doamnelor care se îngrijesc de soarta
studenţilor refugiaţi, îndemnând la necontenită luptă naţională şi iridentistă
românească.
Sursă serioasă.
1941 iunie 20. Sinteză informativă a SSI despre sprijinul tacit pe care
naţional-ţărăniştii şi liberali intenţionau să-l acorde generalului Antonescu
în eventualitatea unor operaţii militare la graniţa româno-sovietică.
Conducerea grupărilor liberală şi naţional-ţărănistă socotesc că – în

general – din modul cum în ultimele zile evenimentele şi actuala situaţie au
fost lăsate să evolueze, ambele grupări se consideră în afara oricărui amestec
şi că generalul Antonescu intenţionează a avea singur întreaga
responsabilitate.
Cercurile politice, comentând unele informaţii referitoare la faptul că
guvernul german ar fi apelat la concursul generalului Antonescu,
încredinţându-i comanda eventualelor operaţiuni militare de la frontiera
sovieto-română, unde se afirmă că vor opera trupe mixte germano-române,
apreciază această ofertă ca fiind determinată de intenţia Reichului de a
angaja complet România alături de Axă.
Fruntaşii celor două grupări, declară că totuşi înţeleg să dea un sprijin
tacit generalului Antonescu, lăsându-i însă întreaga răspundere politică de
118
viitor, reprezentanţii ambelor grupări menţinându-se în rezervă pentru orice
eventualităţi.
Maniu a declarat că ar fi fost de dorit ca armata română să nu facă decât
operaţii de ocupaţie a teritoriilor româneşti, întrucât în acest caz, nimeni n-ar
fi putut imputa României că şi-a mobilizat forţele spre a reocupa provincii ce
i-au fost răpite.
Gheorghe Brătianu s-a exprimat, de asemenea, că ar fi de dorit ca armata
română să nu fie beligerantă, ci numai o armată de ocupaţie.
Cu privire la un eventual cabinet de război, apropiaţii lui arată că acesta
este indispus, deoarece i s-au făcut propuneri repetate şi insistente, a fost pus
în divergenţă cu vechii liberali şi cu Dinu Brătianu şi deci a întâmpinat
rezistenţă, era dispus să colaboreze cu generalul Antonescu într-o acţiune
pentru recucerirea unor părţi din teritoriul pierdut, iar azi ofertele au încetat.
Apropiaţii lui Gheorghe Brătianu atribuie încetarea acestor oferte unei
acţiuni a ministrului Mihail Antonescu.
Gheorghe Brătianu, care este căpitan în rezervă, a declarat că va pleca
într-o zi, două la unitatea sa, Regimentul 24 Artilerie Român, aflată pe zonă
în sudul Bucovinei.
În aceeaşi regiune este concentrat şi fruntaşul manist Ghiţă Pop, care va
părăsi capitala probabil în cursul acestei zile.
ASRI, fond d, dosar nr. 1539, f. 81-82.
1941 iunie 22. Sinteză informativă a SSI despre atitudinea de expectativă a

naţional-ţărăniştilor faţă de politica generalului Antonescu
Din cercurile politice
1. În cursul zilei de 20 iunie a.c. Maniu a avut o întrevedere cu

Franklin Mott-Gunther, ministrul USA, care l-a anunţat că Statele Unite
rămân spectatoare în conflictul sovieto-german şi privesc favorabil acţiunea
de distrugere a comunismului.
Maniu şi-a exprimat satisfacţia, întrucât această atitudine uşurează poziţia
României.
2. În după-amiaza zilei de 21 iunie a.c. Maniu a dat dispoziţii
inginerului Ştefan Mihăescu, care deţine şi administrează fondurile secrete
ale grupării, să verse diverse alocaţii pe timp de două luni, la toate
persoanele care primesc asemenea sume din partea conducerii naţional-
ţărăniste.
119
Plăţile au fost făcute prin intermediul avocatului Coposu, intim al lui
Maniu, originar din Sălaj.
3. În cursul dimineţii de 22 iunie a.c. Maniu a primit pe amicii săi
aflaţi în Bucureşti, cărora le-a declarat:
a. În conjunctura actuală şi până la precizarea intenţiilor germane,
situaţia geneneralului Antonescu este puternic consolidată.
b. Mişcarea legionară poate fi considerată astăzi ca definitiv lichidată,
deşi dacă mişcarea aceasta ar fi fost condusă de un cap politic, ar fi fost
astăzi stăpână asupra ţării.
Mişcarea legionară pierde avantajele ce le putea avea prin politica sa
alături de germani şi nu se mai poate ridica împotriva generalului Antonescu.
Din punct de vedere intern – a spus Maniu – situaţia generală trebuie
socotită consolidată.
c. „Generalul Antonescu – a continuat Maniu – nu trebuie să
procedeze însă numai ca militar ci şi ca om de stat şi să nu ia în considerare
exclusiv succesul armelor, ci să caute prin politica sa să garanteze în viitor,
recâştigarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord”.
„Generalul Antonescu – a precizat Maniu – nu trebuie să ducă trupele
române dincolo de Nistru, mulţumindu-se a ocupa ţinuturile româneşti,
deoarece în acest mod nimeni nu ne va putea reproşa mâine că am reluat
ţinuturi ce ne fuseseră smulse prin rapt”.
d. Faptul că Ungaria nu participă la război, dă de gândit şi este de
văzut dacă după recucerirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, germanii vor
socoti că mai avem dreptul şi la alte revendicări.
„Părerea mea – a spus Maniu – este că germanii se vor considera achitaţi
faţă de generalul Antonescu”.
„Mi-e teamă chiar – a adăugat Maniu – că Germania să nu ne ceară
compensaţii”.
În încheiere Maniu a repetat convingerea sa că întreaga conştiinţă
românească trebuie să rămână mobilizată pentru recucerirea Ardealului
pierdut.
4. Maniu a înregistrat cu bucurie ştirea că pentru moment nu se face
nici o alianţă militară anglo-sovietică, ceea ce după opinia sa se uşurează
situaţia României.
5. Cu ocazia ultimelor sale declaraţii Maniu a precizat că gruparea de
sub conducerea sa rămâne deocamdată în expectativă, neluând pentru
moment nici o atitudine publică, deşi nu refuză generalului Antonescu
sprijinul său moral.
„Personal – a spus Maniu – îmi pare bine că generalul Antonescu capătă
o satisfacţie a străduinţelor sale.
120
Dacă vrea însă să rămână în istorie trebuie să se gândească şi la viitor şi
să aibă mereu în vedere desfăşurarea finală a conflictului mondial”.
6. Maniu rămâne deocamdată în Bucureşti.
7. Doctorul Lupu, deşi declarase recent că va rămâne în capitală în
orice împrejurări, a plecat în seara de 21 iunie a.c. la o moşie din apropierea
Bucureştiului.
8. Mihai Popovici se află la Braşov.
9. Dinu Brătianu se află la Drăgăşani.
10. Doctorul Costinescu se află la ţară, de unde urmează să se
înapoieze în capitală probabil în cursul zilei de 22 iunie a.c.
11. Gheorghe Brătianu se află – după cum s-a semnalat – pe front.
1941 iunie 23. Extras din Buletinul informativ întocmit de SSI pentru
Preşedinţia Consiliului de Miniştri la ora 8,00 cu referire la poziţia
legionarilor faţă de intrarea României în război contra Rusiei Sovietice.
Din cercurile legionare se află că grupurile C.M.L. de la fabricile

VITROKERAM de sticlărie din str. Cuţitul de Argint nr. 12, TALPA, str.
Tăbăcari nr. 7 şi ROMÂNA DE BUMBAC din Colentina nr. 88, compuse în
majoritate din comunişti infiltraţi în Mişcarea legionară, au primit dispoziţii
să fie în permanentă stare de alarmă şi pregătite pentru a activa pe teren.
Acţiunea este condusă de legionarul instructor Meteleanu Dumitru.
Sursă posibilă
- comunicat şi Ministerului Muncii
1941 iunie 23. Notă primită de SSI despre încercarea legionarilor de a

reorganiza o poliţie secretă în scopul de a fi la curent cu intenţiile
autorităţilor faţă de elementele extremiste.
Din informaţii primite din surse diferite se constată în prezent tendinţa de

reorganizare a poliţiei secrete legionare, împreună cu serviciul de
contrainformaţii, în care să fie încadraţi membrii fostei poliţii legionare, cât
şi cei care din ordinul Comandamentului clandestin al mişcării şi-au oferit
serviciile informative organelor de stat.
121
Conducătorii acestei poliţii vor fi foştii chestori şi foştii comisari de
poliţie din timpul regimului legionar.
Scopul înfiinţării poliţiei este de a se informa asupra celor presupuşi ca
adversari ai Legiunii, întocmind „liste negre” în vederea unei eventuale
răzbunări şi de a fi la curent cu intenţiile autorităţilor de stat faţă de
legionarii e4xtremişti.
Sursă serioasă
1941 iunie 23. Extras din Buletinul informativ prezentat Preşedinţiei

Consiliului de Miniştri la ora 13 referitor la poziţia naţional-ţărăniştilor
faţă de intrarea României în război contra Rusiei Sovietice.
Dl Iuliu Maniu este nemulţumit de atitudinea lui Ilie Lazăr care,

împreună cu câţiva prieteni a manifestat pentru Ardeal, în rândul
manifestanţilor din ziua de 22 iunie a.c. care îşi exprimau bucuria pentru
intrarea în război contra Rusiei.
Şeful Partidului Naţional-Ţărănesc socoteşte că asemenea manifestări nu
sunt oportune din punctul de vedere al nevoii de a se păstra bunele raporturi
cu Conducătorul statului şi pentru a nu se creia motive care ar putea pune pe
dl general Antonescu în situaţii dificile faţă de Germania.
Cercurile conducătoare neţional-ţărăniste adaugă că, oricare ar fi
rezultatul final al războiului cu Anglia, din moment ce România s-a angajat
pe un drum trebuie să meargă cu onoare şi să profite de orice posibilitate.
Sursă sigură
1941 iunie 24. Notă a SSI despre felul în care Iuliu Maniu înţelegea situaţia
internaţională a României în urma declanşării operaţiilor militare
germano-sovietice.
122
1. În seara zilei de 22 iunie a.c., cât şi în cursul zilei de 23 iunie a.c., la
locuinţa lui Maniu au avut loc numeroase consfătuiri, consacrate de naţional-
ţărănişti poziţiei României în urma declaraţiilor lui Churchill, în care
premierul britanic fixează atitudinea guvernului său faţă de războiul sovieto-
german şi de ţările care luptă alături de armata Reichului.
Maniu consideră că poziţia României este mai dificilă în urma acestor
declaraţii şi că astăzi victoria engleză este mai sigură după ce Germania a
obţinut un nou adversar puternic.
„Nu este totul – a spus Maniu – de a cuceri teritorii, ci de a-ţi asigura
posibilitatea ca acestea să fie recunoscute în viitor”.
2. În legătură cu declaraţia pe care i-a făcut-o Gunther, ministrul SUA,
care l-a asigurat că Statele Unite privesc favorabil o acţiune de distrugere a
comunismului, Maniu socoteşte că Anglia şi Statele Unite vor putea eventual
să sprijine Sovietele în acest război, pentru a el mări rezistenţa şi a ţine
armatele germane cât mai mult ocupate pe frontul răsăritean, dar că America
nu va face nici o alianţă formală cu URSS şi nici nu-şi va lua obligaţii de
ordin teritorial.
Maniu nu crede să existe o divergenţă între Anglia şi America pe această
chestie, considerând că declaraţiile lui Churchill au ca scop:
a. Să dea un sprijin moral Uniunii Sovietice, pentru a o îndemna la o
rezistenţă cât mai dârză;
b. Să producă demoralizare în Germania, dezminţind versiunile care
circulau că un război german contra comunismului ar determina Anglia să
încheie o pace de compromis.
3. Referitor la atitudinea politică şi diplomatică a ţării noastre în
cadrul ultimelor evenimente şi a conflictului armat cu URSS, Maniu
precizează că România:
a. Să nu ducă decât un război pentru recucerirea unor teritorii „care i-
au fost smulse tocmai din cauza înţelegerii sovieto-germane”;
b. Să se ferească de a intra în conflict direct şi formal cu Anglia şi
America;
c. Să nu străbată cu trupele dincolo de Nistru;
d. Să permită forţelor democratice româneşti un contact cu Anglia şi
America, pentru a pleda cauza României, „acest lucru putându-se face în cel
mai deplin secret”.
Maniu crede că ar putea pleda cauza Basarabiei pe următoarele
argumente:
a. La pacea generală din 1919, Anglia şi America au recunoscut
drepturile româneşti asupra Basarabiei şi Bucovinei;
123
b. Cu prilejul garanţiilor oferite României de către Anglia în 1939,
Marea Britanie a recunoscut pentru a doua oară drepturile României asupra
teritoriilor ce le ocupa;
c. Provinciile au aderat la România prin liberă autodeterminare,
potrivit principiilor americane;
d. Este adevărat că Rusia bolşevică n-a recunoscut mai târziu alipirea
Basarabiei, însă se omite un argument, care a fost mereu ignorat în cursul
discuţiilor asupra drepturilor noastre, anume o declaraţie făcută de Lenin,
când a luat puterea şi când a spus că popoarele din Rusia „au dreptul la
autodeterminare, mergând până la despărţirea de Rusia, dacă aceasta este
voinţa lor”.
Ghiţă Pop, care se afla atunci în Rusia, ştie că această declaraţie a făcut
atunci o senzaţie nemaipomenită şi că ar putea fi găsită în arhivele de la
Paris sau în biblioteca de la Odessa.
„Ca această acţiune să reuşească – a declarat Maniu – cu toată situaţia
grea a României după declaraţiile lui Churchill, guvernul trebuie să lucreze
cu multă înţelegere şi prudenţă”.
4. Cu prilejul consfătuirii care a avut loc în cursul zilei de 23 iunie a.c.
la Maniu, s-a emis ideea că preşedintele grupării naţional-ţărăniste să
adreseze generalului Antonescu o scrisoare în care să-şi fixeze atitudinea cu
privire la război.
Maniu a fost de acord, declarând că trebuie să mai aştepte atât
desfăşurarea operaţiilor pentru ca situaţia să apară mai limpede, cât şi sosirea
în capitală a lui Mihalache, pentru a lua o hotărâre de acord cu acesta.
Între timp, Maniu a primit o lungă comunicare cuprinzând răspunsurile la
memoriile şi scrisorile ce a adresat generalului Antonescu în ultimele luni.
Maniu i-a invitat în această seară pe amicii săi, spre a citi şi comenta
comunicarea primită, după care va redacta un răspuns acestei comunicări.
Sursă serioasă.
1941 iunie 26. Notă a SSI despre documentarea făcută de Maniu în vederea
întocmirii unui memoriu ce urma să fie adresat generaluli Ion Antonescu.
NOTĂ
124
1. Răspunsul pe care Maniu ajutat de Ghiţă Pop şi de câţiva experţi
economici îl pregăteşte la comunicarea primită din partea geneneralului
Antonescu, a început a căpăta oarecare proporţii, din cauza materialului
adunat.
Spre a dovedi penetraţia germană în economia românească s-a strâns un
material documentar, referitor la:
a. Societăţile achiziţionate de germani.
b. Societăţile create de germani.
c. Materialul livrat Germaniei şi materialul importat.
d. Rezervele alimentare ridicate de trupele germane din România.
e. Sumele cu care România contribuie la întreţinerea întreprinderilor
germane, exportului spre Germania etc.
f. Date asupra inflaţiei monetare, ca o consecinţă a politicii economice
alături de Axă.
g. Date asupra scumpetei.
Dorinţa lui Maniu ca acest memoriu să fie terminat în cursul zilei de 25
iunie a.c., n-a putut fi realizată.
Întrucât personal corectează şi reface diverse capitole, Maniu mai rămâne
câteva zile în Bucureşti.
2. De la declaraţiile lui Churchill privitoare la atitudinea Angliei faţă
de războiul germano-româno-sovietic Maniu este preocupat de viitoarele
raporturi dintre de o parte România, iar de altă parte Anglia şi Statele Unite.
Printr-un emisar, Maniu a cerut relaţii la Legaţia Americană, iar ca
urmare în cursul zilei de 24 iunie a.c., a primit vizita lui Houston, de la
această legaţie, care i-a precizat că Anglia şi Statele Unite ajută orice ţară
care se ridică împotriva Germaniei Hitleriste sau care se împotriveşte
nazismului, iar că acordul anglo-sovietic are un caracter practic imediat,
nefiind însă o convenţie militară şi politică şi necuprinzând obligaţii sau
recunoaşteri de ordin teritorial.
Situaţia României – a declarat Houston – atârnă de atitudinea şi politica
pe care va şti să o facă.
„Deocamdată, România se află într-o situaţie critică faţă de aliaţi, dar
există înţelegere pentru poziţia sa specială în conflictul cu URSS, totul
depinzând de politica viitoare a României”.
Maniştii nu sunt satisfăcuţi cu aceste precizări.
3. BebeBrătianu, unul din secretarii generali ai grupării liberale a avut
mai multe întrevederi cu fruntaşii liberali aflaţi în capitală, cu acest prilej
dând o serie de lămuriri privitoare la atitudinea grupării faţă de ultimele
evenimente.
125
„Acţiunea de distrugere a comunismului – a declarat în esenţă Bebe
Brătianu – trebuie să fie bine primită de liberali. Cu toate acestea nu trebuie
să existe nici o îndoială asupra rezultatului final, deoarece Anglia şi America
învingătoare vor impune noile graniţe ale Europei.
De aceea, România trebuie să fie precaută şi moderată, iar partidul liberal
rămâne deocamdată în expectativă”.
Sursă serioasă.
ASRI, fond “d”, dosar nr.1528, f.658 şi 660-661.
1941 [iulie 1]. Fişă personală a lui Horia Sima întocmită de SSI.
Horia Sima
După actele sale militare, Horia Sima s-a născut în anul 1906, la
Caransebeş, din părinţii Gheorghe şi Silvia. Alte date despre originea sa
lipsesc, fapt care explică, în mare parte, ivirea a numeroase versiuni în
legătură cu starea civilă şi descendenţa sa. După unele versiuni e născut într-
o comună din judeţul Făgăraş şi se presupune că, după mamă, ar fi
macedonean. O altă versiune susţine că s-a născut la 1906, în Bucureşti, ca
fiu al fostului profesor Sima de la Institutul Negulescu şi că a rămas orfan de
mamă de la naşterea sa, iar de tată la vârsta de 3 ani. A fost crescut de o soră
a mamei sale, copilărind în cartierul Câmpul Moşilor. În fine, o a treia
versiune, a cărei sursă se indică a fi însuşi Horia Sima, susţine că mama sa a
fost spălătoreasă, iar tatăl său necunoscut.
Ceea ce este precis din cele relatate mai sus se rezumă în următoarele:
Horia Sima s-a născut în anul 1906 la Bucureşti. Poziţia socială a părinţilor
săi nu este clarificată. Are legături de rudenie în judeţul Făgăraş. În ceea ce
priveşte situaţia sa militară, se ştie că face parte din contingentul 1928 şi este
caporal în Regimentul 17 Infanterie. Dat fiind că, deşi avea dreptul la termen
redus şi la intrarea în Şcoala Ofiţerilor de Rezervă, nu s-a folosit de el şi
faptul că la regiment n-a putut obţine decât gradul de caporal, se poate trage
concluzia că sentimentele sale naţionaliste nu erau prea puternice, căci altfel
s-ar fi inspirat din atitudinea Căpitanului, pentru care educarea legionarului
în spirit militar constituia unul din cele mai mari merite şi distincţie.
În profesiunea sa nu s-a distins cu nimic. În cercurile legionare, care nu
prea luau în serios arivismul său, era numit „profesoraşul de gimnaziu”.
Semnificativ este că Horia Sima n-a acceptat ca apropiat pe nici unul dintre
vechii camarazi şi colaboratori intimi ai lui Corneliu Zelea Codreanu.
126
Posturile de comandă încredinţate acestora au fost numai de importanţă
secundară.
Cariera şi activitatea politică
Fiind încă student, Horia Sima se înscrie în „legiunea Arhanghelului

Mihail” imediat după înfiinţarea acestei organizaţii, nu apare însă ca un
element proeminent. Ca vicepreşedinte al Cercului Studenţesc făgărăşan
participa – în lipsa preşedintelui – la unele şedinţe ale Centrului Studenţesc
Bucureşti. Nu ia niciodată cuvântul, nu participă la dezbateri, nu-şi exprimă
nici o părere. După şedinţe are scurte schimburi de vederi, între patru ochi
sau în cerc restrâns, cu Ion Belgea exprimându-şi de pe atunci înclinaţia spre
terorism. După terminarea facultăţii ajunge profesor suplinitor la liceele din
Lugoj, Caransebeş, Făgăraş.
Activitatea sa în domeniu politic, în cadrul legiunii, are un caracter
particular: este un bun executant al ordinelor primite de la Căpitan. În 1932
obţine gradul de Comandant legionar şi i se încredinţează funcţia de şef al
judeţului Caraş. De la această dată până în primăvara anului 1938 nu se
remarcă prin vreo activitate deosebită, pornirile sale dictatoriale şi teroriste
se adâncesc între timp, atât ca urmare a lipsei sale de credinţă politică –
naţională, cât şi a meditaţiilor sale care îi confirmă că, neputându-se
evidenţia prin puterile sale intelectuale, va trebui să recurgă la forţă brută
pentru a putea domina. Sub raportul relaţiilor personale se ţine departe de
orice prietenie, păstrând numai raporturile strict necesare executării
ordinelor primite de la Comandamentul Legionar.
Primăvara anului 1938 oferă lui Horia Sima primul prilej de a întrevedea
posibilitatea ascensiunii sale politice prin mijloace teroriste. La 27 mai 1938,
Corneliu Zelea Codreanu este condamnat la 10 ani muncă silnică şi depus la
Doftana. Comandamentul Legionar intră în derută şi subversivitate. Horia
Sima nu deţine loc de frunte în conducerea legionară, dar începe, pornind de
la periferie spre centru, acţiunea sa pentru acapararea conducerii. Vizitează
judeţele din Ardeal şi Banat, răspândeşte prin alte judeţe din Vechiul Regat
(Prahova, Vlaşca, Buzău, Râmnicul Sărat, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi) şi
Bucovina versiuni despre chemarea sa de a conduce legiunea.
Comandamentul clandestin al Legiunii, format din Alexandru Cantacuzino şi
Vasile Cristescu, nu avea cunoştinţă de activitatea subversivă – în raport cu
legiunea – a lui Horia Sima. În planul lui Horia Sima se cristalizează două
acţiuni distincte:
- Un atac permanent la adresa fostului rege Carol al II-lea, prin
manifeste, agitaţii, lansarea de ştiri, etc., cu scopul de a-şi câştiga ascendenţă
asupra mişcării;
127
- O acţiune strict teroristă, pentru a provoca reacţii din partea
autorităţilor, scontând că acestea vor aplica represalii asupra fruntaşilor
mişcării închişi. În acest mod, spera că îi va putea înlătura din calea
ascensiunii sale la conducerea legiunii.
În toamna anului 1938 vine la Bucureşti, asumându-şi cu de la sine putere
conducerea mişcării legionare, rămase fără comandament în urma rearestării
lui Alexandru Cantacuzino. Lovitura de stat plănuită prin asasinarea regelui
Carol al II-lea, în vara anului 1938, eşuând, Horia Sima dă ordin pentru
intensificarea acţiunii teroriste. Atentatul asupra profesorului Ştefănescu-
Goangă are, ca urmare, împuşcarea lui Corneliu Zelea Codreanu şi a
celorlalţi 13 legionari condamnaţi. Primul şi cel mai mare obstacol în cale
ascensiunii lui Horia Sima este înlăturat. Împuşcarea lui Armand Călinescu
atrage după sine executarea a numeroşi fruntaşi legionari internaţi în lagăre.
Drumul spre şefia mişcării nu mai putea fi împiedicat de fruntaşii rămaşi în
viaţă, aceştia fiind fie lipsiţi de iniţiativă şi răspundere, fie împiedicaţi de a
acţiona. Atentatele încetează. Horia Sima nu mai avea nevoie de ele –
deocamdată.
Urmărit şi adesea expus a fi prins de Poliţie, Horia Sima fuge, cu
concursul unor legionari din Iugoslavia, în Germania. Acolo întâmpină o
opoziţie din partea unora dintre legionarii refugiaţi la Berlin, exclude din
mişcare [pe] dr. Ciorogaru şi Dumitrescu-Zăpadă, sub învinuirea de
incorectitudini în manevrarea unor fonduri. Prestigiul său nefiind încă
suficient pentru consolidarea poziţiei sale de conducător al mişcării, Horia
Sima proiectează aducerea în Germania a profesorului Nae Ionescu şi a
copiilor lui Moţa, pentru a capta simpatia cercurilor germane în favoarea
legiunii şi, implicit, în favoarea sa. Planul nu reuşeşte.
În primăvara anului 1940, Horia Sima revine în ţară şi începe cea mai
dubioasă activitate politică. Acceptă, după multe peripeţii, tratative cu
Frontul Renaşterii naţionale, acceptă portofoliul de ministru pentru a
demisiona după câteva zile, trecând din nou la activitatea conspirativă, până
la lovitura de stat din 6 septembrie 1940, a cărei merit îl revendică pe
nedrept.
Lipsa de iniţiativă, lipsa unui program politic constructiv, lipsa de
capacitate personală, pornirea vădită de a înlătura de la posturile de
conducere în stat elementele de valoare dintre legionarii rămaşi în viaţă şi, în
general, atitudinea lui Horia Sima, ajuns vicepreşedinte al Consiliului de
Miniştri, determină o tot mai pronunţată discutare a şefiei sale în mişcare.
Foşti colaboratori apropiaţi ai Căpitanului sunt ţinuţi departe, [iar] unii –
cazul Ion Zelea Codreanu, Ciorogaru, Dumitrescu-Borşa – sunt arestaţi. În
128
rândurile legionarilor îşi fac loc acuzaţii la dresa lui Horia Sima rezumate, în
parte, astfel:
Horia Sima este acuzat că a urmărit înlăturarea Căpitanului, idee care se
afirmă că s-a născut imediat după condamnarea acestui la 10 ani muncă
silnică (27 mai 1938). Profitând de atitudinea echivocă a lui Corneliu Zelea
Codreanu care, la început, pare a fi scontat o intimidare a guvernului prin
acţiuni teroriste, Horia Sima organizează temeinic echipe de terorişti,
punându-le în acţiune îndeosebi după ce Căpitanul răspândeşte consemnul:
„linişte”. Sima speculează şi ştie că guvernul va răspunde la teroare cu
severitate, fapt întâmplat: Corneliu Zelea Codreanu a fost executat.
Trădarea faţă de Căpitan este cu atât mai evidentă, întrucât imediat şi-a
asumat conducerea înlăturând orice influenţă a vechilor legionari. Horia
Sima a trădat legiunea compromiţând poziţia ei morală, prin pactizarea în
numele ei cu formaţiunile vechiului regim (F.R.N.) şi prin acceptarea unui
portofoliu ministerial, depunând jurământ de credinţă lui Carol al II-lea pe
care, câtva timp în urmă, încercase să-l suprime.
Horia Sima a înlăturat pe vechii legionari de la conducerea Mişcării,
impunând în locurile de atribuţii efective şi operative elemente improvizate,
aventurieri devotaţi lui personal. Membrii familiei Codreanu, comandanţii
Bunei Vestiri şi alţii sunt ignoraţi, chiar ameninţaţi cu suprimarea (Ion
Codreanu, Ciorogaru, Borşa, etc.).
Horia Sima este complect lipsit de simţ politic. Nu are program politic,
nici cunoştinţele necesare fixării unor directive. Horia Sima nu îndrumă o
operă constructivă şi tolerează dogmatizarea instinctelor bestiale şi criminale
(asasinatele de la Jilava, Iorga, Madgearu, etc.). Horia Sima s-a folosit de
situaţia sa oficială pentru profit în interes personal. A fost unul din
cumpărătorii acţiunilor de la [ziarul] „Adevărul”. Horia Sima a acaparat,
prin partizanii săi, numeroase surse de venituri (bănci, întreprinderi,
magazine, etc.) fără a ţine seama de interesele superioare ale statului, care
reclamau o reorganizare sistematică efectuată prin elemente pregătite. Horia
Sima imprimă Mişcării legionare [un] caracter comunist. Subordonează pe
intelectuali muncitorilor lipsiţi de cultură, anarhizând instituţii, întreprinderi
de stat şi particulare.
Horia Sima îşi dă seama de creşterea nemulţumirilor şi de scăderea
vertiginoasă a prestigiului său, de aceea declanşează rebeliunea din 21
ianuarie 1941, cu scopul de a-şi asuma conducerea statului prin înlăturarea
elementelor de ordine, în frunte cu generalul Antonescu.
Activitatea teroristă
129
Înclinaţiile lui Horia Sima spre întrebuinţarea mijloacelor violente,
brutale, teroriste se învederează de la începutul apariţiei sale în Mişcarea
legionară. Nu este omul vorbelor, gândirii şi frământărilor ideologice şi de
program constructiv. Dogma legionarismului naţional este pentru el numai
mantaua pentru facilitarea uneltirilor subversive. Este un bun executant în
domeniul violenţelor, calitate care întăreşte în mintea sa planul de a ajunge
şef prin teroare. Acţiunea lui Horia Sima de a acapara conducerea exclusivă
a Mişcării Legionare începe în August 1938. Obiectivele la care îşi propune
să ajungă prin teroare sunt trei:
1) Dispariţia Căpitanului şi a comandanţilor legionari închişi, în
majoritatea cazurilor, în lagăre;
2) Asumarea conducerii exclusive şi dictatoriale a mişcării;
3) Cucerirea puterii de stat.
În vederea acestui întreit scop, Horia Sima organizează teroarea prin
atentate, crime şi incendii. Din prima serie de acte teroriste se relevă
următoarele:
1. 14 octombrie 1938, atentat pe linia [ferată] Timişoara-Radna;
2. 1 noiembrie 1938, atentat împotriva avocatului Böszörmeny la
Oradea;
3. 2 noiembrie 1938, incendierea unui depozit de lemne din Beiuş;
4. 4 noiembrie 1938, atentat cu bombe la cantina studenţilor evrei din
Cluj;
5. 5 noiembrie 1938, tentativa de incendiere a uzinei de Gaz Aerian
din Cluj;
6. 12 noiembrie 1938, atentat la fabrica „Textila” din Lugoj;
7. 16 noiembrie 1938, dinamitarea sinagogii din Reşiţa;
8. 16 noiembrie 1938, incendierile fabricii de cherestea Pojorâta
(Câmpulung-[Moldovenesc]), fabricii de cherestea din Vama (Câmpulung-
[Moldovenesc]), fabricii de perii din Rădăuţi;
9. 20 noiembrie 1938, incendiu la depozitul societăţii „Lomaş” din
judeţul Severin;
10. 20 noiembrie 1938, dinamitarea sinagogii din Alba-Iulia;
11. 26 noiembrie 1938, atentat cu grenade la Teatrul Naţional din
Timişoara;
12. 27 noiembrie 1938, atentat în cafeneaua „Metropol” din Cluj;
13. 28 noiembrie 1938, atentat împotriva rectorului Ştefănescu-
Goangă [şi] asasinarea agentului [de poliţie] Gruia.
Prima serie de atentate se soldează cu apropierea de primul obiectiv
urmărit de Horia Sima: Căpitanul şi cei 13 legionari condamnaţi sunt
executaţi. Totuşi, Horia Sima nu este încă şeful necontestat. Lucrând din
130
umbră, acum încearcă a se ridica la suprafaţă. Pentru a impresiona
Comandamentul legionar în derută, Horia Sima ordonă continuarea actelor
teroriste:
14. 2 decembrie 1938, incendiu la fabrica de parchete din Caransebeş;
15. 3 decembrie 1938, incendii în suburbiile Cernăuţilor;
16. 3 decembrie 1938, atacarea unui depozit de explozibile de la
Reşiţa;
17. 4 decembrie 1938, atentat la farmacia din Cristiol-judeţul
Hunedoara;
18. 5 decembrie 1938, atentat contra colonelului Cristescu din
Cernăuţi.
Aceasta a doua serie de atentate trebuia să aibă ca urmare consacrarea lui
Horia Sima ca şef necontestat al Legiunii, aşteptare care nu s-a împlinit. O
parte din comandanţii legionari nu sunt de acord şi, pentru a nu produce
aspect de dezbinare, pleacă în străinătate, cea mai mare parte dintre aceştia
în Germania.
Sima încearcă să imprime acţiunii sale teroriste caracterul răzbunării
indicând, pentru a stimula caracterul teroriştilor, pe fostul rege Carol al II-lea
ca autor responsabil de moartea Căpitanului. Bazându-se pe 100 de legionari
terorişti, întocmeşte două proiecte de asasinare a fostului rege, care sunt însă
dejucate. Nereuşind, fixează ca obiectiv al suprimării pe fostul prim ministru
Armand Călinescu, însă nici acest plan nu izbuteşte însă. Repetatele eşecuri,
precum şi criticile tot mai pronunţate în rândurile legionarilor, fac pe Horia
Sima să deruteze pentru un timp atenţia tuturor, fugind clandestin la Berlin,
în Februarie 1939. Aici se înconjoară de un nou stat major format din Vojen,
Horodniceanu, Viorel Trifa, Smultea, Pătraşcu, etc. Între timp, trimite în ţară
ordinul de regrupare şi instruire a nucleelor teroriste şi ordinul categoric
pentru suprimarea lui Armand Călinescu.
Replica guvernului faţă de uciderea fostului prim ministru a fost apreciată
de Horia Sima ca salutară: nu mai avea a se teme că şefia îi va fi uzurpată de
foştii colaboratori ai Căpitanului, cei mai mulţi fiind executaţi în lagărele şi
închisorile unde se aflau închişi.
În primăvara anului 1940, Horia Sima revine clandestin în ţară, trece prin
numeroase peripeţii, este arestat, eliberat, ajunge ministru, demisionează şi
trece din nou în conspiraţie, până la 6 septembrie 1940. Horia Sima şi-a
ajuns primele două obiective ce-şi fixase a realiza prin teroare. Pentru
realizarea celui de-al treilea, a încercat lovitura „sui generis” din 21 Ianuarie
1941, care a eşuat lamentabil.
131
1941 iulie 12. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI, efectuată
de Direcţia Generală a Poliţiei.
REZUMAT

12 iulie 1941
- Comuniştii de la Atelierele Griviţa CFR continuă propaganda
favorabilă URSS [şi] afirmă că, în eventualitatea prăbuşirii bolşevismului,
masele muncitoreşti vor trece sub dominaţia capitalismului;
- Evreii nădăjduiesc că în eventualitatea încetării ostilităţilor din Siria,
să li se redeschidă drumul Palestinei;
- Cercurile de gaulliste din Bucureşti vor încerca să profite de ziua de
14 iulie, sărbătoarea naţională franceză, spre a face propagandă favorabilă
mişcării lor.
- Legaţia americană continuă a acorda ajutoare şi asistenţă morală
evreilor.
- Cea mai mare parte a poporului maghiar este împotriva războiului
maghiaro-sovietic;
- Se pare că, în curând, flota şi aviaţia americană vor începe o serie de
acţiuni militare, spre a da posibilitate Angliei să întreprindă o ofensivă în
Vest şi în Orientul Apropiat.
1941 iulie 19. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI, efectuată

REZUMAT

19 iulie 1941
132
- Cătălin Codreanu a primit instrucţiuni de la disidenţa legionară să
ducă tratative cu Comandamentul nr. 1 Prigoană, condus de Vasile Iaşinschi,
în vederea unificării mişcării legionare;
- Cercurile comuniste susţin că acţiunile lor se desfăşoară în condiţii
bune, deoarece după arestările şi internările în lagăr ale comuniştilor, au
intrat în acţiune elemente noi, necunoscute încă de autorităţi;
- Legaţia bulgară a pus în vedere supuşilor bulgari mobilizabili să
plece imediat în patrie.
- Cercurile Legaţiei americane cred că după terminarea campaniei din
Siria, comandamentul militar englez va întrebuinţa trupe pentru crearea unui
nou front împotriva Germaniei;
- Se pare că, în ultimul timp, în politica Bulgariei s-a produs o mare
schimbare, de natură a primejdui interesele Germaniei şi României.
Sovieticii ar folosi aerodromurile bulgare, de unde întreprind raiduri asupra
teritoriului românesc;
- Turcia procedează la concentrări masive de trupe la graniţa ei
europeană, ca răspuns la concentrările făcute de Bulgaria la graniţa turcă.
1941 iulie 25. Notă a SSI despre suspecţi cu atitudine procomunistă din
Galaţi.
NOTĂ
În continuare la seria de indivizi suspecţi din Galaţi, semnalăm

următoarele:
Emilian Daniolesen, fost Danioliuc, funcţionar la Serv. Hidraulic, Galaţi,
face propagandă în favoarea URSS-ului, spunând că „sovieticii nu vor pierde
războiul, fiindcă sunt un popor căruia i se face o cultură aleasă; că sunt bine
armaţi şi echipaţi”.
A mai declarat că ar fi în stare să ia actele Serviciului Hidraulic şi să
treacă în Rusia.
Numitul în toamna anului 1940 a vrut să plece în Basarabia, dar a fost
reţinut de inginerul Giurgea pentru motivul că fiind desenator cunoştea
multe secrete în ceea ce priveşte lucrările de fortificaţii pe Prut, pe care le
lucra Serviciul Hidraulic.
Costică Drogu, comunist notoriu face propagandă printre muncitori în
favoarea sovietelor.
133
Doamna Osaconico, funcţională la Oficiul P.T.T. Galaţi, domiciliată în
Str. Traian nr.121, este simpatizantă a regimului comunist.
Osaconico, funcţionar P.T.T., cunoscut propagandist al regimului
comunist. A fost detaşat la Oficiul Focşani, Secţia Ştiri Militare şi apoi mutat
iarăşi la Galaţi, la aparatul „Hughes”.
Tănase Taras – născut în comuna Sarykici, jud. Tulcea, căsătorit cu Maria
Platnic, domiciliat în str. Portului nr.30, unde ţine un birt popular,
compătimesc pe evrei şi critică măsura luată de autorităţi de a-i pune să
măture pe străzi.
Sursă serioasă
1941 iulie 26. Sinteză a SSI despre felul în care Maniu argumentează de ce
nu este de acord cu politica guvernului condus de Ion Antonescu.
1. Înainte de a pleca la Braşov, Maniu a făcut unui grup de intimi o

scurtă expunere cu privire la situaţia internă, declarând că nu poate fi de
acord cu politica guvernului, deoarece:
a. Antrenează ţara într-un război lung şi greu punând-o în conflict cu
Anglia şi America, „care vor dicta mâine pacea”.
b. Nu rezistă suficient tendinţei germane de a domina şi acapara
politiceşte şi economiceşte ţara „toate măsurile din ultima vreme fiind
inspirate din sugestii germane iar drepturile de suveranitate ale statului
român fiind neglijate”.
c. Încredinţează controlul ţinuturilor recucerite forurilor germane,
evitând a colabora cu elementele refugiate.
„Basarabia şi Bucovina de Nord – a afirmat Maniu – nu sunt recucerite,
ci trec de la o administraţie rusească la una germană”.
Cu aceeaşi ocazie Maniu a susţinut că „dacă astăzi, când se dă lupta
pentru recucerirea provinciilor româneşti lumea n-are ce să spună, mâine, va
fi altă situaţie: trupele române se vor afla în interiorul Rusiei, angajate în
lupte grele, germanii vor intensifica exploatarea economică a ţării, toate
stocurile de alimente şi mărfuri vor fi luate de germani, iar în ţară mizeria şi
nemulţumirile se vor adânci într-o măsură considerabilă”.
134
Maniu a afirmat că situaţia trebuie considerată ca gravă, iar perspectivele
de viitor ca fiind şi mai sumbre, deoarece – după părerea sa – „generalul
Antonescu nu este exclus să fie pus în situaţia de a-şi pierde prestigiul şi
influenţa ce le-a câştigat prin recucerirea provinciilor pierdute”.
2. Constantin Toma, intim al lui Gheorghe Brătianu, examinând într-
un grup de amici politici actuala situaţie internă a declarat că în problema
războiului, gruparea liberală este de acord cu Maniu, pentru ca România să
nu se aventureze într-o campanie militară lungă şi grea, ci să se limiteze la
recucerirea ţinuturilor pierdute.
„România – a afirmat Toma – trebuie să ceară ca administraţia în
Basarabia şi Bucovina de Nord să fie făcută de către Statul Român, cu o
colaborare intensă a elementelor locale”.
Cu aceeaşi ocazie Toma, care este şeful organizaţiei liberale de Iaşi, s-a
arătat grav impresionat de cele petrecute acolo, ca şi de măsurile luate
împotriva evreilor în general.
Toma s-a angajat să convingă pe Gheorghe Brătianu ca să intervină pe
lângă generalul Antonescu spre a modera măsurile luate împotriva evreilor şi
aşteaptă ca fruntaşul liberal să revină la Bucureşti pentru câteva zile, spre a
discuta cu acesta.
În ce priveşte măsurile luate contra evreilor Toma a declart că după
părerea sa iniţiativa acestora nu aparţine generalului Antonescu.
Sursă serioasă.
1941 iulie 26. Notă informativă primită de SSI de la Direcţia Generală a

Poliţiei privind situaţia legionarilor participanţi la rebeliune.
NOTĂ
135
Legionari rebeli
Acţiunea de reconciliere a mişcării legionare cu regimul, întâmpină

următoarele dificultăţi:
- evenimentele petrecute cu prilejul înmormântării lui Horia
Codreanu şi
- frica pe care o au majoritatea legionarilor de eventuala răzbunare a
partizanilor lui Horia Sima.
Ultimul motiv este cel mai puternic ce se opune acţiunii duse de
partizanii reconcilierii.
Direcţia Generală a Poliţiei urmăreşte chestiunea.
- Sursă sigură
*
* *
Situaţia Mişcării legionare, din Bucovina, este următoarea:
Judeţul Suceava
- Prin desfiinţarea Directoratului Regional al Colonizării şi

Romanizării şi plecarea din oraşul Suceava a funcţionarilor care încadrau
această instituţie – în majoritate partizani ai lui Horia Sima – a dispărut unul
din focarele de propagandă legionară din acea regiune.
- Legionarii eliberaţi condiţionat – cărora li s-a suspendat executarea
pedepselor – sunt ţinuţi sub supraveghere.
- De asemenea, continuă controlul şi supravegherea tinerilor care au
activat în „Frăţiile de Cruce”.
- Legionarilor suspecţi nu li se acordă vize de deplasare în alte
localităţi.
Judeţele Câmpulung, Baia, Dorohoi şi Botoşani
Organizaţiile legionare sunt aproape descompletate, datorită

concentrărilor, internărilor în lagăre, vacanţelor şcolare sau activităţii
premilitare a membrilor „Frăţiilor de Cruce”.
În oraşul Cernăuţi, parte din funcţionarii municipali sunt legionari,
partizani ai lui Horia Sima şi conduc cantinele Primăriei.
Chestori de Poliţie Cernăuţi supraveghează activitatea lor.
136
Sursă serioasă.
Sursă Inspectoratul de Poliţie Cernăuţi
1941 iulie 26. Notă informativă primită de SSI de la Direcţia Generală a

Poliţiei despre situaţia legionarilor din Timişoara.
NOTĂ
Organizaţia legionară din Timişoara este în căutarea adresei legionarului

Puşcaşu fost şef al acestei organizaţii care a dispărut după ce a sustras o
importantă sumă de bani din fondul Ajutorului Legionar.
Sursă serioasă.
Comunicat: Direcţia Generală a Poliţiei
1941 iulie 28. Notă informativă primită de SSI de la Inspectoratul General

al Jandarmeriei despre situaţia legionarilor din Bacău.
NOTĂ
La nr.977/941.
Din investigaţiile întreprinse de organele acestui Serviciu în oraşul
Bacău, cu privire la faptul că elevii din Frăţiile de Cruce ar fi plecat de la
domiciliu pentru a face propagandă printre soldaţi ca să nu lupte, s-a
constatat că acest lucru nu este adevărat şi că elevii din oraş sunt sub
supravegherea Poliţiei, iar cei din judeţ plecaţi acasă în timpul vacanţei şi
care sunt cunoscuţi a fi activat în Frăţiile de Cruce, au fost semnalaţi
Legiunii de Jandarmi pentru a fi ţinuţi sub observaţie.
Sursă serioasă.
137
1941 iulie 29. Notă a SSI privind zvonurile lansate de legionarii rămaşi
credincioşi lui Horia Sima şi aciunile întreprinse de aceştia pentru a-l
compromite pe generalul Antonescu.
NOTĂ
Grupul legionarilor rămaşi credincioşi lui Horia Sima, caută a răspândi

printre cetăţeni diferite zvonuri referitoare la domnul general Antonescu,
Astfel, spun că domnul general Antonescu, cu ocazia ultimei vizite făcută
în Germania, ar fi luat contactul cu Horia Sima, cu care a avut o întrevedere
aranjată de conducătorii Tineretului German şi ocazie cu care s-a ajuns la un
acord că, îndată după terminarea războiului cu Rusia, legionarii vor fi
chemaţi să ia parte la reorganizarea Statului român pe noi baze. Ei susţin că
colaborarea generalului Antonescu cu legionarii este cerută de actuala
conducere politică a Reichului, care simpatizează pe legionari, căci de aceea
a pus la dispoziţia celor refugiaţi în urma rebeliunii un castel în care au tot
confortul.
Ei spun că acest acord intervenit între domnul general Antonescu şi Horia
Sima a fost confirmat şi de radio „Dunărea”, care a transmis informaţia că în
curând se vor produce noi schimbări în politica internă a României.
Totodată, propagă printre locuitori faptul că toate vitejiile făcute în
războiul cu Rusia au fost făcute numai de legionari, care şi-au arătate prin
fapte pe câmpul de onoare dragostea pentru ţara lor, iar domnul general
Antonescu ar fi numai formal comandantul armatelor româno-germane din
Basarabia în realitate fiind un general din armata germană.
Sursă serioasă.
1941 iulie 31. Notă a SSI privind scenele de violenţă petrecute la

înmormântarea lui Horia Codreanu.
NOTĂ
În urma celor întâmplate cu prilejul înmormântării lui Horia Codreanu,

tatăl acestuia, I.Z. Codreanu este într-o stare sufletească de deprimare.
138
Având informaţii că cei arestaţi cu acest prilej sunt supuşi unui tratament
prea dur de către jandarmi, fiind brutalizaţi când sunt conduşi de la
închisoare la Cabinetul de Instrucţie, I.Z. Codreanu caută o posibilitate de a
le veni în ajutor.
Cum toate căile, după cum afirmă acesta, îi sunt închise şi nevoind să
apeleze la vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, I.Z. Codreanu a depus în
ziua de 24 iunie a.c. la Parchetul Curţii Marţiale a capitalei, o petiţie,
alăturată în copie, prin care recapitulând din punctul său de vedere o serie de
fapte în legătură cu moartea şi înmormântarea lui Horia Codreanu, le dă o
interpretare personală şi solicită eliberarea celor arestaţi cu ocazia
incidentelor de la înmormântare, cerând ca în locul lor să fie arestat, întrucât
se consideră singurul vinovat.
Această petiţie I.Z. Codreanu afirmă că a comunicat-o şi Legaţiei
Reichului şi că a fost trimisă la Berlin de către reprezentanţa diplomatică
germană.
DOMNULE PRIM PROPUROR
În timpul înmormântării corpului fiului meu Horia, asasinat cu mari

complicităţi – demascate prin evadarea asasinului „gardian public”, cum şi
prin modul de rearestare a lui, complicităţi care sper, că se vor putea dovedi
chiar la actuala instrucţie:
Mi-a fost dat să văd şi să aud – spre mai marea înteţire a cumplitei mele
dureri, după aceasta a patra jertfă a familiei mele pentru Legiune, care numai
ea singură garantează îndeplinirea sorţii Neamului nostru – o serie de fapte,
care ar constitui ruşine pentru regiunile sălbatice ale Africii, vrednice doar
de Sovietia Bolşevică, pe care însă oştile Europei creştine împreună cu
viteaza noastră armată au pornit s-o surpe, ca pe o ruşine a istorie.
Mi-a fost dat să văd şi să aud că:
1. După ce domnul Preşedinte ad-interim al Consiliului de Miniştri,
însoţit de domnul ministru de Război, mi-a prezentat acasă la mine
condoleanţe în numele guvernului, şi mi-a cerut voie ca guvernul să fie
reprezentat la înmormântare printr-o delegaţie, spre a dovedi astfel în faţa
lumii, că Domnia Sa „nu are nici un amestec” (propriile cuvinte) în acest
asasinat.
2. După ce domnul Ministru de Interne însoţit de domnul prefect al
Poliţiei, a venit la mine acasă, spre a-mi oferi o însemnată sumă de bani ca
„ajutor pentru o înmormântare demnă”, ceea ce eu bineînţeles n-am putut
primi.
139
3. După ce domnul Preşedinte ad-interim al Consiliului a binevoit a
trimite în ziua înmormântării o cunună de flori.
După toate acestea şi încă altele,
4. Numeroşi agenţi ai „Siguranţei” postaţi în împrejurimile bisericii
terorizau lumea, să nu vină la biserică şi cu deosebire la Sfânta Slujbă a
Prohodului.
5. În timpul Sfintei Slujbe oficiate de un sobor de preoţi în frunte cu
Vicarul „Patriarhiei” P.S. Veniamin Ploeşteanu, agenţi ai „Siguranţei” au
străbătut în biserică, ba chiar şi în Altar, în mod profanator.
6. La formarea cortegiului în faţa bisericii o agentă provocatoare de la
„Siguranţă”, cu vociferări jeluitoare a căutat să producă agitaţie şi dezordine,
dar fiind recunoscută a trebuit să fugă.
7. În tot parcursul cortegiului provocările roiului de agenţi ai
„Siguranţei” s-au produs fără întrerupere (până şi insulte grosolane adresate
din taxiuri la adresa mortului şi a legionarilor din convoi n-au lipsit).
8. În regiunea cimitirului puternice cordoane de jandarmi au oprit
publicul numeros al cartierului respectiv de a se alătura cu pietate convoiului
mortuar.
9. Ajungând la cimitir, am găsit porţile de fier închise, comunicându-
mi-se că numai preoţii şi familia au voie să conducă corpul mortului la
mormânt. La protestările mele vehemente s-au deschis porţile, spre a lăsa să
intre o mică parte din convoi, după care s-au închis din nou. (Am protestat
din nou, dar lumea fusese de acum împrăştiată cu forţa).
10. În faţa mormântului deschis s-a făcut slujba respectivă până la
rămasul bun prevăzut de ritualul ortodox, când eu m-am adresat mai întâi
fiului meu asasinat în calitatea lui de Legionar, apoi într-o rugăciune
improvizată către Tatăl Ceresc, am arătat că noi n-avem dreptul să ne
răzbunăm singuri, ci aşa cum este scris, să cerem numai răzbunarea lui
Dumnezeu, după care imediat am început eu a cânta imnul rugăciune al
“Legionarilor Căzuţi” (unii din mulţime m-au acompaniat).
11. După o strofă cântată, cineva de la spate a fluierat şi am auzit
cuvântul „opresc”. Fulgerător am răspuns: „În asemenea condiţii (adică în
faţa trupului fiului meu asasinat, în faţa Majestăţii Morţii şi provocat de
agenţii şi poliţiştii asasini nu vreau! Şi mulţimea intimidată tăcând, am
început strofa următoare eu singur! Atunci au început salvele de focuri de
armă şi de pistoale, iar vocile sălbatice ale agenţilor „Siguranţei” au
comandat mulţimii „la pământ”.
12. Ţipetele copilaşilor fiului meu asasinat, ale doamnelor, ale fetelor
şi trântirea în praf a Arhiereului cu întregul Cler în Sfintele Odăjdii, în faţa
sicriului descoperit, ruperea odăjdiilor de pe unii preoţi, ruperea rasei lor,
140
legarea şi pălmuirea unor preoţi, înjurăturile triviale la adresa mortului, a
mormântului, a preoţilor, a legionarilor, a doamnelor şi celelalte ruşini fără
seamăn, au ruşinat se vede unele autorităţi prezente, de vreme ce am auzit de
repetate ori: „nu înjuraţi”. Dar înjurăturile totuşi au continuat. Acestea toate
de până aici mi-a fost dat să le văd şi să le aud personal, dar din nenorocire
pentru bunul nume al ţării noastre le-am auzit nu numai noi, Românii, de
faţă, ci şi mai mulţi germani şi italieni îmbrăcaţi civil şi trântiţi la pământ şi
ei.
Acestea le-am văzut şi auzit eu însumi, însă altele le ştiu cu absolută
certitudine de la alţii. De pildă că:
13. Cu patru ore înainte, zidul cimitirului a fost înconjurat cu patrule
de jandarmi, iar interiorul ocupat cu agenţi de-ai „Siguranţei” cu poliţişti şi
jandarmi, toţi pitulaţi pe după morminte. Îndată după intrarea în cimitir, deci
înainte de a se fi început serviciul religios, tuturor li s-a comandat să încarce
armele şi li s-au spus cuvintele: „Acuşi intraţi în acţiune!”...
De atunci şi până acum stau arestate sute de persoane în cele mai
neomenoase condiţii, ca hrană, întreţinere, ameninţări, insulte şi nedemne
injurii adresate fetelor. Au fost arestaţi şi copii de 11 ani! (vremile călăului
legionarilor Armand Călinescu au fost depăşite).
Şi toate acestea numai pentru că sunt, sau sunt numai bănuiţi de a fi
legionari de-ai Căpitanului, nu cetaşi simişti!
Eu nu protestez în contra tuturor acestor procedeuri, căci legionarii numai
prin martiriu şi suferinţă vor putea reîntări Legiunea cea adevărată, spre
binele Neamului nostru.
Ci eu ţin numai să vă declar, Domnule Prin Procuror, că dacă cu ocazia
înmormântării fiului meu asasinat, Horia, se vor fi lezat legi – în afară de
sacrilegiile şi neomeniile mai sus enumerate, ale altora – apoi eu şi numai eu
le voi fi lezat şi nicidecum participanţii.
Şi de aceea vă rog, Domnule Prim Procuror, să binevoiţi a ordona, ca de
îndată să fie eliberaţi toţi acei arestaţi cu sutele, nevinovaţi, iar în locul lor să
fiu arestat eu şi să fiu dat în judecată! În faţa căreia mă voi apăra, de voi găsi
că va fi cazul.
În faţa legilor, nici vârsta cuiva, nici situaţia şi nici alte considerente nu
trebuie avute în vedere spre cruţare. În orice caz nu se poate admite ca
nevinovaţi să ţină locul unui vinovat.
Căci numai astfel se va putea menţine Majestatea Justiţiei care trebuie să
rămână de-a pururi „Fundamentum regnorum”.
Cu înaltă stimă
ss/Ion Zelea Codreanu
141
Bucureşti, 24.VII.941
Str. Maior Giurăscu 10.
Sursă serioasă.
1941 august 5. Notă informativă primită de SSI de la agentul „Damian”

despre interesul Legaţiei germane faţă de împrejurările în care a survenit
decesul lui Horia Codreanu.
NOTĂ
I. Z. Codreanu afirmă că după înmormântarea fiului său Horia, Legaţia

Germană din Bucureşti a trimis o dactilografă acasă, căreia i-a dictat timp de
patru ore, despre modul cum s-au succedat faptele cu prilejul împuşcării şi
înmormântării lui Horia Codreanu.
Acesta mai afirmă că procedeul Legaţiei germane este foarte bun, fiindcă
se informează la timp la sursă de tot ce se petrece în România şi mai ales
despre Mişcarea legionară, pe care cercurile guvernamentale o prezintă într-
o situaţie care nu corespunde realităţii.
Damian
Sursă serioasă.
1941 august. Notă informativă primită de SSI de la un informator nou,

privind starea de spirit din rândurile Mişcării legionare.
de la “informator nou”
“M. Constantinescu”
“M. Bistriţeanu”
prin Kiriţescu.
142
NOTĂ
Ministerul Propagandei a dat o circulară secretă către autorităţile şi

instituţiile publice în care li se făcea cunoscut că – până la 15 august – vor
sosi în capitală M.S. regele şi conducătorul statului şi că – în consecinţă –
trebuie să se pregătească pentru primirea lor.
Conducerea legionară a fost informată de acest lucru şi a început să agite
grupurile de legionari rămaşi credincioşi lui H. Sima; această agitaţie se face
pe tema „răspunderii” membrilor guvernului în executarea celor vinovaţi de
rebeliune şi de asasinat.
Fără ca să se dea un ordin precis, se exaltează „virtuţiile” legionare –
amintindu-se cu orice prilej de „eroismul echipei Miti Dumitrescu”; prin
aceasta, cei care se intitulează „conducători” ai legiunii şi care sunt toţi cei
care au avut grade şi funcţii sub Horia Sima, caută să sugereze ideea
atentatului unora dintre legionarii mai fanatici. Se aşteaptă astfel un act
disperat, înfăptuit însă în chip cu totul izolat, pentru a nu fi compromişi
ceilalţi legionari.
Agitaţia este mai pronunţată printre legionarii de la Gaz şi Electricitate,
care mai au şi nemulţumiri de ordin profesional, legionarii de la Astra-
Vagoane şi legionarii de la C.E.C.
Paralel cu aceste agitaţii, legionarii lansează zvonul – fără a preciza însă
nimic – că „se va întâmpla ceva” încă înainte de 15 august.
Prin aceasta – ei caută să pregătească opinia publică şi să o deruteze în
acelaşi timp.
Conducerea legionară – câtă a mai rămas – este îngrijorată prin faptul că
pierde teren atât printre muncitori, cât şi printre tinerii intelectuali – în
favoarea mişcării Blocului Generaţiei de la 1922, condus de doctorul C.
Dănulescu.
Din această pricină, legionarii speră într-un act disperat de curaj, săvârşit
izolat, pentru a putea stăpâni mai departe masele prin teroare.
Sursă serioasă
1941 august 12. Notă primită de SSI despre legionarii din închisoarea Aiud.
NOTĂ
143
După cum s-a menţionat în buletinele informative anterioare, se constată
că legionarii rebeli, aflaţi în diferite penitenciare, continuă să întreţină o
strânsă legătură între ei, prin intermediul acelora care sunt mutaţi de la o
închisoare la alta.
Un nou caz concret a fost semnalat la penitenciarul Deva, în ziua de 31
iulie 1941, cu ocazia aducerii legionarului Gerea Florea de la închisoarea
Aiud.
Făcându-i-se percheziţie amănunţită, s-a găsit în căptuşeala căciulii o
scrisoare redactată de dr. Ilie Nicolescu, deţinut la Aiud şi care se intitulează
„Comandantul legionar al temniţei Aiud” şi adresată fostului general
Petrovicescu aflat la Penitenciarul Deva.
Din cuprinsul scrisorii anexată în copie, se observă că deţinuţii legionari
continuă să fie animaţi de spiritul revoluţionar şi să creadă în revenirea la
putere a foştilor conducători rebeli.
S-a comunicat şi domnului ministru al Justiţiei.
COPIE
DOMNULE GENERAL,
Camarazii sosiţi din noul proces al „Gărzii de Fier” au adus înviorătoarea

ştire că bunul nostru general a fost iarăşi de faţă, mărturisind aceiaşi mare
dragoste şi înţelegere şi împărtăşind aceiaşi suferinţă cu tineretul eroic al
neamului.
Cei 550 legionari din temniţa Aiudului, se gândesc cu multă admiraţie la
permanenta Dvs dârzenie şi credinţă în destinul Legiunii şi vă urează multă
sănătate pentru că sufletul Dvs mare şi tânăr să vadă învierea României
legionare pentru care aţi jertfit tot ce poate jertfi cel mai ales dintre legionari.
Să trăiţi Domnule General
TRĂIASCĂ LEGIUNEA ŞI CĂPITANUL

1941 iulie 8.
Comandantul Legionar al Temniţei Aiud
(ss) Dr. Ilie Nicolescu
Al dvs cu acelaşi devotament
(ss) Indescifrabil
144
Sursă serioasă
1941 august 13. Notă informativă primită de SSI despre ordinul circular nr.
149 al Centrului legionar privind noile marşuri legionare.
NOTĂ
Centrul legionar a dat următorul ordin circular:

1. Toţi legionarii să înveţe câteva marşuri noi, deoarece chiar pe front
se cântă în tot timpul cântece legionare. Alătur textul celor două marşuri
legionare noi8.
2. Când un legionar este chemat la armată pentru a merge pe front, va
îmbrăca pe dedesubt cămaşa verde, căci chiar în prezent sunt foarte mulţi pe
front, care luptă în cămaşa verde, iar acele cămăşi verzi, care sunt ciuruite de
gloanţele duşmane, vor fi o dovadă de neînlăturat, prin care ca mâine, când
va veni biruinţa legionară, se va vedea că legionarii nu sunt comunişti, ci din
contră luptă contra comuniştilor.
3. Toţi legionarii, care sunt în prezent, şi se vor mai înscrie, să-şi
procure – în ascuns – cămăşi verzi (cei ce nu au încă) pentru că marşul
apropiatei biruinţe legionare, să se facă în frumoasa uniformă verde.
4. Cântecele legionare noi apar mereu, aproape săptămânal câte 1-2.
Lungu Aurel
Sursă serioasă
1941 august 13. Notă informativă primită de SSI de la o „Sursă serioasă”

despre aţiunile agitatorilor legionari.
NOTĂ
În ultimul timp se constată în rândurile legionarilor o stare de profundă

agitaţie şi efervescenţă, precum şi o serie de consemne şi dispoziţii pentru ca
8
În unitatea arhivistică în care a fost identificat acest document nu se aflau şi anexele respective.
145
toţi „să fie gata”, anunţându-se în acest sens de către agitatorii legionari că
biruinţa mişcării este apropiată.
Situaţia de tensiune este provocată de către diferiţi agitatori, care,
difuzând printre legionari că Ministerul Propagandei a comunicat printr-o
circulară secretă că M.S. Regele şi Conducătorul Statului vor fi în Capitală
în jurul datei de 15 august a.c., desfăşoară o vie activitate de insinuări pe
tema „răspunderii” guvernului în executarea pedepsei capitale a celor ce au
comis asasinatele din 26 şi 27 noiembrie 1940.
Fără a se invoca de către agitatori nici un ordin precis dat de organizaţie
în acest sens, pentru a nu se compromite şi alţi fruntaşi legionari, se observă
totuşi o acţiune, care, exaltând diferite elemente mai fanatice şi lipsite de
discernământ, caută să sugereze ideea atentatului.
Această acţiune de insinuări şi persuasiuni a fost observată că se
desfăşoară în special faţă de rudele celor executaţi odată cu colonelul
Zăvoianu.
În cadrul aceleiaşi acţiuni de propagandă, se lansează zvonul, lipsit de
precizii, că „se va întâmpla ceva”, tot în jurul datei de 15 august a.c.
Din cele expuse mai înainte, rezultă că unii conducători legionari speră
într-un act necugetat, săvârşit izolat pentru a nu atrage responsabilitatea
mişcării, urmărind astfel dobândirea unui nou prestigiu de teroare asupra
maselor, după cum nu este exclusă presupunerea ca această întreagă acţiune
să se încadreze în planul general de propagandă al Mişcării, având drept
scop ca, prin zvonuri anunţând fapte ce nu se mai realizează, să se menţină
încordată atenţia maselor asupra Mişcării legionare şi asupra posibilităţilor
acesteia.
Sursă serioasă
1941 august 26. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI, efectuată de

REZUMAT
146
- Pentru a menţine ridicat moralul deţinuţilor comunişti, Partidul
comunist din România a dat dispoziţii ca acţiunea de ajutorarea lor să fie
făcută prin femeile evreice, restul membrilor abţinându-se – deocamdată –
de la orice activitate, care ar putea da naştere la represiuni din partea
autorităţilor;
- Evreii din Timişoara intenţionează ca – printr-un delegat – să
înainteze Ministerului de Finanţe un memoriu, solicitând suspendarea pe doi
ani a legii pentru exproprierea bunurilor urbane evreieşti, spre a le da
posibilitatea ca, în acest interval, să le vândă exclusiv românilor. De
asemenea, românizarea întreprinderilor să fie amânată cu 6 luni, acordându-
se românilor 2/3 din capital şi funcţionarii întreprinderilor evreilor, care să
păstreze 1/3.
- Primul ministru maghiar va pleca la Marele Cartier al Führer-ului
spre a pune la punct anumite probleme vitale pentru Ungaria, înainte de
terminarea războiului cu Sovietele;
- În rândurile intelectualilor maghiari din Cluj s-a înrădăcinat ideea că,
după terminarea războiului contra Sovietelor, acel oraş va fi retrocedat
României, ca şi judeţele din Ardealul cedat în care populaţia este în
majoritate românească;
- Primul ministru maghiar ar fi răspuns favorabil cererii Înaltului
Comandament german de a trimite încă 200 000 soldaţi pe frontul contra
Sovietelor, dacă Reichul îi garantează că Ardealul cedat nu va fi restituit
României.

REZUMAT
- Comandamentul clandestin legionar va edita manifeste în vederea
zilei de 6 septembrie a.c., declarată zi a biruinţei legionare. Prin aceste
147
manifeste, care vor fi adresate Armatei şi poporului, se va critica regimul,
arătându-se că numai prin Mişcarea legionară România va putea păşi alături
de Germania;
- Cercurile comuniste – comentând scrisoarea dlui Maniu [adresată]
guvernului – afirmă că naţional-ţărăniştii şi social-democraţii se găsesc pe
aceeaşi linie cu comuniştii, în vederea eliberării ţării „de sub jugul german”;
- Comitetul ucrainean, de sub conducerea lui Kawalewscki, este
împotriva ocupării efective a regiunii transnistrene de către România.
- Nimic important.

REZUMAT
- Se pare că legionarii au primit o circulară de la refugiaţii din
Germania, în care se arată lista legionarilor înrolaţi voluntari în războiul din
Est, cu arătarea că Pătraşcu şi Cernea au fost grav răniţi;
- Arestarea maniştilor a scăzut avântul celor care voiau să răspundă
prin manifestaţii festivităţilor prin care maghiarii vor sărbători dictatul de la
Viena. Legionarii, reluând ideea maniştilor, vor începe totuşi o propagandă
în acel sens;
- Fruntaşul liberal Fotino pregăteşte un manifest în care se va arăta
atitudinea grupărilor liberală şi naţional-ţărănistă;
- Trustul „Herman Göering” e în tratative pentru cumpărarea a
jumătate din acţiunile societăţii „Mica”, prezidată de Gigurtu;
- Legionarii, foşti comunişti, de la Atelierele Griviţa CFR se reîntorc
la mişcarea comunistă;
- Comitetul comunist intenţionează să determine pe evreii de la
detaşamentele de muncă să comită acte de sabotaj.
- Nimic important.
148

REZUMAT
- Naţional-ţărăniştii intenţionează să înfiinţeze la Timişoara un centru
de informaţii privitor la excesele germane şi maghiare;
- Între reprezentanţii partidului comunist şi cei ai naţional-ţărăniştilor
de stânga ar fi intervenit un acord, privitor la realizarea unui plan de luptă
comun;
- Unele întreprinderi trec în tablourile de evrei scutiţi de munca de
folos obştesc persoane ce nu au nimic comun cu ele. Colecturile Loteriei de
Stat: Aurora, Hermes, Compus & Bassa sunt vizate;
- La fabricile Apretura, Vitan, Vica, Astra, Beca, Gallia, Mioara,
Amero I şi II, funcţionarii evrei nu sunt dublaţi de români.
- Dr. Göebels, ministrul Propagandei germane, a intervenit la
Budapesta pentru sistarea atacurilor de presă contra României.

REZUMAT
- Între grupările moderate legionare, cel condus de profesorul Ion
Codreanu, cu toate metodele de lucru subversive şi aderenţele mistice, Ion
Codreanu poate determina acţiuni vătămătoare ordinii publice. El vădeşte
sentimente de antipatie faţă de germani. Grupul profesorului Găvănescu
149
urmăreşte reconcilierea, însă nu pentru revenirea imediată la putere, ci
pentru încetarea prigoanei şi reorganizarea cadrelor;
- În ziua de 6 septembrie a.c., legionarii din grupul Găvănescul vor
scoate un manifest de îmbărbătare în faţa loviturilor destinului. Dacă va fi
interzis pelerinajul de la Casa Verde şi cimitirul Predeal, la 7 septembrie a.c.
se vor strecura în biserici şi se vor manifesta în spirit legionar. Este posibil
să se şabloneze pe ziduri lozinci legionare;
- Grupul Codreanu nu se interesează prea mult de ziua de 6
Septembrie a.c., ci de data de 27 noiembrie, când vor să comemoreze
moartea lui Corneliu Codreanu şi a celorlalţi 12 legionari. Într-una din
consfătuiri, codreniştii au discutat proiectul asasinării unor militari germani,
spre a crea dificultăţi guvernului;
- La 3 septembrie a.c., legionarii vor face parastase – la Bisericile Sf.
Ilie-Gorgani, Rusească şi Precupeţii-Vechi – pentru cei căzuţi acum un an, la
această dată, la Bucureşti, Braşov şi Constanţa. La 6 septembrie legionarii
nu vor merge la serviciu;
- Legaţia SUA pretinde a fi informată că guvernul român pregăteşte o
acţiune militară pentru dezrobirea Ardealului.
- Nimic important.
1941 septembrie 10. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI, efectuată

REZUMAT
- Ancheta întreprinsă de conducătorii acţiunii comuniste printre
muncitorii din Ploieşti a stabilit că, în acel oraş, acţiunea comunistă
stagnează;
- Ministrul maghiar Nagy Laszlo intenţionează să părăsească postul de
la Bucureşti;
- Bogătaşul maghiar, contele Haller Istvan, din comuna Sânpaul,
judeţul Târnava Mică, va subvenţiona înfiinţarea unei cooperative destinate
muncitorimii maghiare;
150
- Serviciul secret american din România va lua legătura cu agenţii
comunişti din Bucureşti, în vederea comiterii de acte de sabotaj în industria
de război şi a transporturilor;
- Armenii întreprind o anchetă asupra situaţiei în care se găsesc
conaţionalii lor din Basarabia;
- Capitala este bine aprovizionată cu legume. Preţurile sunt în
staţionare. Se constată, însă, lipsa de pe piaţă a păturilor şi a paturilor de fier,
precum şi a produselor metalurgice;
- Comerţul de bancă e influenţat defavorabil din cauza lipsei de
tranzacţii în domeniul comerţului de cereale cu străinătatea.
- Nimic important.
1941 septembrie 10. Notă informativă primită de SSI despre audienţa

doctorului Lupu la conducătorul statului.
Audienţa doctorului Lupu la Conducătorul Statului
.... Asupra detaliilor în legătură cu audienţa, doctorul Lupu păstrează o

deplină discreţie chiar faţă de prietenii săi personali cărora în mod obişnuit
le făcea destăinuiri deoarece a constatat în ultimul timp nenumărate
indiscreţii.
Doctorul Lupu s-a întors mulţumit întrucât după propriile sale declaraţii a
constatat la mareşalul Antonescu nu numai prietenia personală, dar şi multă
înţelegere, precum şi intenţii curat patriotice, cu care nu s-ar putea mândri
mulţi dintre aceia care ar fi gata să facă politică alături de Germania.
După declaraţiile doctorului Lupu, mareşalul Antonescu binemerită de la
Patrie pentru că a salvat ţara de fostul rege Carol al II-lea şi de legionari, cât
şi fiindcă în momentul de faţă joacă un rol istoric, în condiţiile cele mai
bune, pentru ţară.
Dacă acest rol – a afirmat doctorul Lupu – ar fi revenit legionarilor,
cuziştilor, lui Gigurtu, Manoilescu etc., ţara ar fi făcut infinit mai multe
concesiuni şi situaţia internă ar fi devenit mult mai grea.
Între Maniu şi mareşalul Antonescu, doctorul Lupu consideră că,
împreună cu ramura regăţeană a grupării naţional-ţărăniste reprezentată prin
Mihalache, Hudiţă etc., are rolul de a adopta o atitudine de mijloc, iar că
151
personal are misiunea de a ţine contactul, netezind neînţelegerile, moderând
fiecare parte, înlăturând conflictele.
De aceea, doctorul Lupu socoteşte că nu trebuie să participe şi nu va
participa la conversaţiile directe cu cercurile Legaţiei Americane, pentru a
nu-l pune pe mareşalul Antonescu în situaţia de a nu-l mai putea primi.
Doctorul Lupu se consideră apoi obligat şi faţă de conştiinţa sa de a
recunoaşte, cât şi de a ajuta în limita posibilităţilor sale misiunea istorică a
mareşalului Antonescu.
Totodată însă, doctorul Lupu a declarat că nu poate să conteste curajul şi
însemnătatea acţiunii lui Maniu, care, în cazul schimbării situaţiei
internaţionale va avea o importanţă covârşitoare pentru existenţa statului
român.
Doctorul Lupu a adus la cunoştinţa cercurilor conducătoare naţional-
ţărăniste că, după impresia sa, a obţinut punerea în libertate a lui Ilie Lazăr,
Leucuţia şi Răchiţan, dând mareşalului Antonescu explicaţii asupra
activităţii acestora.
... Doctorul Lupu a mai făcut cunoscut conducerii naţional-ţărăniste că în
ce priveşte politica generală poziţiile pot fi precizate astfel:
Mareşalul Antonescu, este convins de victoria germană cu toate greutăţile
campaniei de pe frontul sovietic.
Dacă prevederile se vor adeveri, în acest sens atunci vom anexa nu numai
Transnistria dar şi probabil unele ţinuturi din Nord, (Pocuţia etc.) asupra
cărora România poate face revendicări istorice.
În acest caz este posibil ca populaţiile ucrainene, ruse, poloneze etc. vor
fi împinse spre răsărit iar ţinuturile colonizate cu ţărani români, ceea ce va
face ca poporul român care trăieşte sub presiunea demografică îşi va găsi
spaţiul său.
Dacă însă împotriva acestor prevederi Germania va cădea (revoluţie
internă în Germania, arme noi descoperite de anglo-americani etc.), atunci
nu este exclus ca primul rol să fie jucat de gruparea naţional-ţărănistă.
În concluzie doctorul Lupu a declarat că este convins că mareşalul
Antonescu serveşte ţara în împrejurările de azi cu demnitate şi bună credinţă.
În viitor dacă situaţia se va schimba doctorul Lupu a afirmat că se va
simţi obligat să apere în faţa ţării şi a democraţiei europene acţiunea
mareşalului Antonescu şi să explice rolul pe care a trebuit să-l aibă.
La întrebarea ce i-a fost pusă asupra motivului pentru care nu dă concurs
pe faţă regimului, doctorul Lupu, a replicat:
„N-ar fi nici un câştig pentru nimeni”.
152
Mareşalul Antonescu ar fi suspectat că întreţine raporturi de alianţă
politică cu reprezentanţii cei mai calificaţi ai democraţiei, ar fi poate acuzat
de masonerie şi filo-iudaism.
Pe de altă parte doctorul Lupu a mai relevat că în ce îl priveşte personal,
s-ar compromite în faţa democraţiei, iar acţiunea sa viitoare ar fi din această
cauză paralizată.
„Se poate însă întreţine – a adăugat doctorul Lupu – contactul între cel
două părţi, fiecare servind în felul său ţara şi fiecare având faţă de celălalt
respectul şi înţelegerea necesară, peste interesele care se ciocnesc în
România”.
1941 septembrie 12. Notă informativă primită de SSI despre expunerea

făcută apropiaţilor de doctorul Lupu în legătură cu audienţa acordată de
1. În ziua de 11 septembrie a.c., a avut loc la locuinţa lui Maniu, care

este reţinut în casă de o uşoară răceală, o consfătuire la care au asistat
Mihalache, sosit în Bucureşti, doctorul Lupu şi Ghiţă Pop.
Doctorul Lupu a făcut o nouă expunere asupra chestiunilor discutate cu
prilejul audienţei acordate de mareşalul Antonescu.
Cu această ocazie doctorul Lupu a susţinut punctul său de vedere că
gruparea naţional-ţărănistă trebuie să recunoască rolul pe care-l joacă
mareşalul Antonescu şi în consecinţă nu trebuie să-i facă dificultăţi, ceea ce
nu înseamnă – a precizat fostul ministru – că gruparea să nu-şi continue
politica sa.
Doctorul Lupu a susţinut că acţiunea viitoare a grupării naţional-ţărăniste
trebuie desfăşurată în asemenea condiţii încât să nu pună pe mareşalul
Antonescu în situaţia de a avea dificultăţi cu germanii şi de a lua noi măsuri.
Doctorul Lupu a arătat că Ilie Lazăr, Leocuţia şi Răchiţan vor fi eliberaţi
şi că noile măsuri presupuse că vor fi luate împotriva naţional-ţărăniştilor nu
vor mai avea loc.
Maniştii pot fi din acest punct de vedere liniştiţi.
2. Asupra poziţiei pe care o are gruparea naţional-ţărănistă după
întrevederea dintre mareşalul Antonescu şi doctorul Lupu, partizanii lui
153
Maniu reprezentând totdeauna punctul de vedere personal al acestuia, arată
că:
a. În urma acestei audienţe s-a produs o uşoară destindere între
gruparea naţional-ţărănistă şi guvern.
b. Maniu nu renunţă la acţiunea sa şi nici nu poate aproba în mod
public politica mareşalului Antonescu, deoarece gruparea naţional-ţărănistă
nu poate colabora cu germanii, întrucât consideră că o colaborare cu
Reichul, în condiţiile actuale atacă suveranitatea şi independenţa naţională...
1941 septembrie 13. Notă informativă primită de SSI despre opiniile

politice ale lui Dinu Brătianu.
Liberalii
Dinu Brătianu a declarat apropiaţilor săi că ultimele evenimente
internaţionale i-au întărit convingerea că Anglia va dicta pacea.
La fiecare consfătuire sau conversaţie dintre liberali, Dinu Brătianu aduce
noi argumente în susţinerea tezei sale, iar la unele obiecţii care i s-au făcut a
declarat că nici o înfrângere locală a Angliei nu va schimba rezultatul final.
În ce priveşte acţiunea de la Odessa, Dinu Brătianu a declarat că deşi ar fi
fost de dorit ca armatele româneşti să se oprească la Nistru, totuşi recunoaşte
că pentru securitatea Basarabiei de Sud şi a Dobrogei, această acţiune este
explicabilă.
În ce priveşte înălţarea la rangul de mareşal a Conducătorului Statului,
Dinu Brătianu a adus obiecţia că faptul a avut loc înainte de terminarea
campaniei, dând exemple cu mareşalii Prezan şi Averescu, care au fost
înălţaţi la acest grad după 12 ani de la război.
Sursă serioasă

154
REZUMAT
- Comuniştii din Ploieşti au trimis celor din Bucureşti o fotografie
reprezentând incendiul produs la întreprinderile petrolifere „Vega” din acel
oraş, în urma unui bombardament aerian;
- Elementele comuniste de la Atelierele Griviţa CFR desfăşoară
propagandă în rândurile muncitorilor;
- Plecarea dlui mareşal Antonescu pe front, anunţată de agenţia de
presă „Havas”, este considerată ca fiind în legătură cu ofensiva pe care
trupele române din acel punct urmează să o dezlănţuie;
- Minoritarii maghiari din România sunt influenţaţi de propaganda
filoengleză, ce le este infuzată de însăşi oficialitatea maghiară din
Budapesta;
- Situaţia pieţei: aprovizionarea cu fructe şi legume este slabă,
cantităţile de peşte sunt reduse; restrângerea producţiei de mezeluri s-a
accentuat; preşurile la articolele de îmbrăcăminte s-au urcat; bocancii se
vând cu 4500-5000 lei.
- Nimic important.

REZUMAT
- În şedinţele de celule comuniştii urmează a face propagandă contra
dlui Mihail Antonescu, pe care îl învinuiesc de reprimarea încercării
revoluţionare de la Iaşi, ca şi de toate hotărârile luate împotriva
muncitorimii;
155
- Legaţia maghiară a dat dispoziţii şefilor comunităţilor respective să
nu încurajeze manifestările comuniste ale muncitorimii maghiare din
România;
- Intelectualii români din judeţele Alba şi Târnava Mică sunt
nemulţumiţi de faptul că, deşi autorităţile acelor judeţe au refuzat eliberarea
de paşapoarte lui Elemer Gyarfas şi Szasz Pal, conducătorii minorităţii
maghiare din România, aceştia au obţinut paşapoarte de la autorităţile din
Bucureşti;
- Situaţia pieţei: legumele , păsările şi ouăle se găsesc în cantitate
suficientă, deşi preţurile la detaliu au sporit; pe alocuri, măcelarii de la
periferie vând carne fără cartele; se simte uleiului comestibil;
- Populaţia este alarmată de creşterea continuă a preţurilor. Proiectul
Ministerului Economiei naţionale, de a proceda la o stabilizare a preţurilor,
este privit cu scepticism;
- Aprovizionarea fabricilor, cât şi a pieţei, are de suferit din cauza
insuficienţei mijloacelor de transport;
- În ziua de 23 septembrie a.c. a părăsit Capitala Ernest Gamillscheg,
directorul Institutului de Cultură româno-germană.
- Nimic important.
1941 septembrie 26. Notă a SSI despre întâlnirea ministrului Elveţiei la

Bucureşti, René de Weck, cu Iuliu Maniu şi alţi fruntaşi naţional-ţărănişti.
1. În seara zilei de 23 septembrie a.c. a avut loc la locuinţa lui Mihai
Popovici, întrevederea dintre René de Weck, ministrul Elveţiei la Bucureşti
şi Iuliu Maniu.
Întrevederea a avut două părţi, la prima participând la discuţii atât Mihai
Popovici, cât şi Ghiţă Pop, iar a doua conversaţie având loc numai între
René de Weck şi Maniu, lăsaţi singuri în una din încăperile locuinţei.
S-a discutat:
a. Situaţia generală a războiului, în legătură cu care s-a constatat o
identitate de vederi, atât Maniu, cât şi ministrul Elveţiei fiind convinşi de
victoria finală a Angliei şi Americii, indiferent de fazele ce se vor produce în
cursul diferitelor campanii.
156
b. Situaţia României, ministrul Elveţiei exprimându-şi părerea că Ţara
Românească va avea o situaţie grea la sfârşitul războiului.
Maniu a arătat că „aliaţii trebuie să ţină seama de situaţia specială a
României, care a trecut de partea Axei din cauză că garanţiile britanice n-au
putut fi traduse în fapt şi trebuie să considere ţara românească ca una aflată
sub ocupaţie germană, mai cu seamă că în noua organizare a Europei
existenţa unei Românii puternice este o condiţie de echilibru în Sud-Estul
european.
Ministrul Elveţiei a replicat că România s-a angajat prea mult de partea
Germaniei din punct de vedere militar şi economic şi a făcut concesiuni pe
toate tărâmurile.
René de Weck a dat ca exemplu chestiunea evreiască care stârneşte o
profundă dezaprobare în Anglia şi mai ales în America.
În ce priveşte planurile anglo-americane cu privire la Sud-Est, este greu
de făcut precizări – a spus ministrul Elveţiei – deoarece sunt chestiuni greu
de soluţionat, cum sunt de pildă raporturile româno-ungare şi româno-
bulgare, în care una din părţi trebuie să rămână nemulţumită.
Maniu a replicat că dacă nu se va face dreptate României, nu se va putea
asigura niciodată liniştea în această parte a Europei, întrucât românii nu vor
renunţa de a fi împreună, în acelaşi stat, orice hotărâre ar lua o conferinţă de
pace.
c. Chestiunea războiului cu URSS a fost, de asemenea, discutată,
ministrul Elveţiei declarând că nimeni nu înţelege în Occident ce caută
românii la Odessa şi că începe să se acrediteze ideea că România vrea să
renunţe la Ardeal, fiindcă obţine compensaţii peste Nistru.
Maniu a replicat că punctul său de vedere, care este astăzi cunoscut de
toată lumea, are adeziunea majorităţii opiniei publice româneşti şi că nu este
pentru noi anexiuni, ci pentru schimb de populaţie.
În ce priveşte renunţarea la Ardeal, aceasta nu o poate concepe nici un
român, deoarece Transilvania este considerată leagănul românismului.
Întrevederea a durat două ore şi deşi s-a desfăşurat în termeni foarte
cordiali, Maniu a rămas totuşi nemulţumit deoarece se aştepta ca René de
Weck să-i vorbească despre activitatea pe care o va avea Legaţia elveţiană
după plecarea Legaţiei americane şi despre legăturile cu caracter politic şi
diplomatic cu gruparea naţional-ţărănistă.
În cursul conversaţiei, Maniu a făcut de mai multe ori aluzie la acest
subiect, ministrul Elveţiei mulţumindu-se să dea răspunsuri vagi şi evazive.
După întrevedere, Maniu a declarat lui Ghiţă Pop că întrevederea n-a avut
importanţa pe care o aştepta, deoarece ministrul Elveţiei s-a mărginit la
generalităţi.
157
A doua zi, din partea Legaţiei elveţiene s-a precizat că René de Weck a
dorit să aibă un prim contact cu Maniu, iar că în acest prim contact, n-a putut
să atingă subiecte grave şi delicate.
Problemele care interesează în mod special pe Maniu şi pot discuta
deocamdată cu ministrul Americii, întrucât René de Weck se va ocupa de
acestea numai după ce Legaţia americană va pleca şi reprezentantul
diplomatic elveţian va avea împuterniciri speciale în asemenea chestiuni.
René de Weck, au arătat cercurile Legaţiei elveţiene, a dorit ca
întrevederea să aibă loc, pentru ca mai târziu să se afle în raporturi mai
apropiate cu Maniu.
Sursă serioasă
1941 octombrie 7. Notă a SSI despre reacţia cercurilor politice naţional-

ţărăniste şi liberale faţă de discursul lui von Killinger, ministrul Germaniei
la Bucureşti.
Cercurile politice şi discursul ministrului von Killinger
Discursul recent al ministrului von Killinger a reţinut atenţia cercurilor

politice din Capitală, prilejuind următoarele comentarii şi hotărâri:
Din discuţiile fruntaşilor naţional-ţărănişti rezultă că aceştia au adoptat o

atitudine profund dezaprobatoare susţinând că:
1. Ministrul german confirmă expunerea lui Maniu adresată
mareşalului Antonescu în chestiunea penetraţiei economice germane şi a
acaparării tuturor produselor româneşti de către oficiile militare şi civile
germane.
2. Ministrul german provoacă pentru a treia oară lumea politică
românească şi în special pe Maniu, deşi guvernul înţelege că trebuie să
menajeze opinia Ardealului şi a unei mari părţi din vechiul Regat,
reprezentate de preşedintele grupării naţional-ţărăniste.
3. Von Killinger nu poate pricepe că prin această atitudine indispune
pe români şi că la noi nu s-a suferit niciodată amestecul străin, cu atât mai
puţin în forma întrebuinţată de ministrul Reichului.
158
Germanii – susţin maniştii – au dificultăţi în toate ţările şi întrucât în
România, după însăşi mărturisirea lui von Killinger, se bucură de cel mai
larg sprijin, atunci accentele ministrului Reichului sunt neoportune.
4. Deoarece în câteva rânduri, von Killinger şi-a exprimat dorinţa să-l
vadă pe Maniu, această atitudine nu se acordă cu ceea ce reiese din discursul
său.
5. Maniu a luat hotărârea să-l însărcineze pe doctorul Lupu ca acesta
să atragă atenţia vicepreşedintelui de Consiliu asupra impresiei făcută de
discursul lui von Killinger care, „pentru a treia oară, se amestecă direct în
politica internă şi atacă în mod public gruparea naţional-ţărănistă şi pe
fruntaşii săi”.
Maniu a insistat ca doctorul Lupu să expună vicepreşedintelui de
Consiliu că atitudinea ministrului german indispune profund opinia publică
şi în special pe ardeleni şi că este în interesul guvernului ca von Killinger să
nu repete gestul făcut.
Liberalii
Cercurile liberale relevă afirmaţia făcută de ministrul Germaniei cum că

România exportă cantităţi mari de mărfuri spre Reich, deşi guvernul a
declarat prin comunicate că trupele germane din România sunt întreţinute cu
mărfuri aduse din afară.
„Opinia publică – continuă cercurile liberale – care suferă din pricina
răririi alimentelor şi a scumpetei, a aflat din gura celui mai calificat
adevărata cauză a crizei economice prin care trecem.
Aşadar din punct de vedere politic, von Killinger a comis o greşeală,
deoarece a dat argumente împotriva guvernului român.
Este însă inadmisibil ca ministrul german să se amestece din nou în
politica internă românească, atacând oamenii politici români şi dând indicaţii
românilor despre modul cum trebuie să se poarte în ţara lor.
Ministrul german se erijează într-un rol, care pune pe mareşalul
Antonescu şi guvernul român într-o postură gingaşă, furnizând noi
argumente postului britanic de radio”.
Sursă serioasă
159
1941 octombrie 23. Notă informativă a SSI despre poziţia lui Iuliu Maniu
faţă de Mişcarea legionară.
Maniu şi agitaţia legionară
La o consfătuire care a avut loc în ziua de 22 octombrie a.c. la domiciliul

din Capitală al lui Maniu, acesta examinând arestările de legionari operate în
Pădurea Băneasa, a declarat că – după părerea sa – ne aflăm în faţa unei
recrudescenţe legionare, iar că în ce-l priveşte are convingerea că întrunirea
legionară amintită nu constituie un fapt izolat.
Maniu a declarat că există simptome, denotând că legionarii au început
din nou să se agite, iar că după informaţiile sale, din Germania sosesc regulat
emisari aducând ordine şi diferite consemne din partea lui Horia Sima.
„Cadrele legionare – a declarat Maniu – au fost astfel mobilizate, încât se
poate crede că astăzi comandamentul suprem al Legiunii se bizuie pe
anumite lucruri imediat, din moment ce îşi expune oamenii rămaşi liberi.
Agitaţia a fost întinsă pe front, în fabrici, în ministere, în universităţi şi
şcoli”.
Toate informaţiile pe care le am – a continuat Maniu – arată că legionarii
sunt pe punctul de a pregăti o mişcare sau o lovitură în stil mare.
„Această acţiune – a spus Maniu – n-ar putea fi făcută fără ştiinţa şi
sugestia germanilor.
Este sigur că germanii consideră că mareşalul Antonescu s-a întărit prea
mult şi vor să-i pună beţe în roate”.
„Nu este exclus – a adăugat Maniu – că manifestările mareşalului în
chestia Ardealului să fi determinat pe germani să provoace noi dificultăţi
guvernului, care să-i ia putinţa de a întreprinde o agitaţie cu caracter extern”.
“Eu nu cred – a încheiat Maniu – ca Mareşalul să poată face ceva în
chestiunea Ardealului, deoarece germanii nu pot tolera o agitaţie sau un
conflict în dosul frontului, spre a-şi dezorganiza viaţa economică şi
mijloacele de comunicaţie.
Cum guvernul a luat-o prea repede în această chestiune, germanii vor să-i
creeze noi dificultăţi”.
1941 noiembrie 5. Notă SSI, „din sursă seriosă” privind iniţierea şi

organizarea unor acţiuni subversive de către Partidul Comunist.
160
NOTĂ
Noua acţiune comunistă
Pornind de la convingerea că soarta unui război nu se poate decide numai

pe calea armelor, Partidul Comunist a luat iniţiativa organizării unor acţiuni
revoluţionare în spatele frontului, în care scop a dat dispoziţii organelor sale
subordonate pentru încurajarea şi susţinerea tuturor eforturilor şi
iniţiativelor aparţinând simpatizanţilor comunişti.
În acest sens, conducerea comunistă a încredinţat organizarea în celule a
acestor elemente unui grup de simpatizanţi comunişti intelectuali, care au
dovedit o activitatea revoluţionară apreciabilă, însărcinând totodată alte
elemente de partid cu supravegherea discretă a acestor noi formaţiuni, în
scopul de a le îndruma şi corecta eventualele abateri de la conduita politică
strict revoluţionară.
Potrivit acestei dispoziţii, membrii simpatizanţi au fost organizaţi în
grupe de câte 4-5 persoane, în majoritate intelectuali evrei, Partidul
Comunist realizând, în parte, lărgirea cadrelor sale, descompuse prin
arestarea şi internarea în lagăr a majorităţii fruntaşilor mişcării şi să creeze
un organism capabil de a veni în sprijinul acţiunii „Ajutorul Roşu” prin
diverse cotizaţii şi subvenţii.
Dintr-o serie de rapoarte primite din partea instructorilor de partid,
însărcinaţi cu organizarea acestor noi formaţiuni, rezultă că, până în prezent,
s-a reuşit constituirea unei organizaţii conspirative compusă din celule ai
căror membri sunt în majoritate evrei, urmărind realizarea următoarelor
obiective:
1. Pregătirea temeinică a cadrelor mişcării din punct de vedere
ideologic marxisto-leninist, în scopul de a ridica moralul elementelor de
partid şi de a le facilita înţelegerea, din punct de vedere doctrinar comunist, a
evoluţiei actualului război;
2. Colectarea fondurilor necesare acţiunii de ajutorare;
3. Răspândirea materialului de propagandă;
4. Organizarea unor centre conspirative de tipărire a acestui material.
Urmărind de aproape activitatea acestei organizaţii, care ţine şedinţe în
case conspirative, Partidul Comunist intenţionează să recruteze elementele
care, între timp, se dovedesc capabile de acţiuni revoluţionare.
161
1941 noiembrie 5. Notă SSI, „din sursă seriosă”, privind activitatea
legionarilor în diverse regiuni din ţară.
NOTĂ
Acţiunea legionarilor rebeli
1. În vederea organizării cadrelor în ţinuturile recucerite,

comandamentul mişcării legionare clandestine a delegat pe comandantul
legionar Stăpânoiu Nicolae, care se află în Basarabia ca trimis al societăţii de
uleiuri „Hermes”, să ia contact cu membrii mişcării legionare din acea
regiune.
2. Se constată că printre salariaţii ceferişti din staţia Braşov continuă a
mai funcţiona următorii legionari rebeli: Predică Ioan, Zeiu Sergiu, Ragea
Vasile, Sârbu Lazăr, Vlăsceanu Ştefan, Rusu Constantin, Pascu Apostol,
Nartea Constantin, Onofrei Dumitru, Bondac Nicolae, Maier Vasile şi
Marinescu Aurel.
3. La Căminul Studenţesc al Fundaţiilor Universitare „I. Stănescu” din
str. pictor Grigorescu nr. 5, printre agitatorii legionari care desfăşoară o
intensă activitate legionară sunt şi studenţii Pavel Lazăr de la Facultatea de
Ştiinţe şi Florea Dumitru de la Facultatea de Litere.
4. În cadrul românizării diverselor întreprinderi sub trecutul regim, un
grup de legionari macedoneni au acaparat forţat o serie de hoteluri din
Capitală care, ulterior, au devenit focare de propagandă legionară şi sedii de
cuiburi, în prezent servind drept loc de refugiu pentru diferiţi rebeli urmăriţi
de autorităţile de stat şi surse de ajutoare pentru rebeli şi familiile acestora.
Dintre aceste hoteluri se menţionează:
- Hotel „New-York”, Calea Griviţei 143, proprietatea lui Ciomu
Nicolae;
- Hotel „Viena”, Calea Griviţei 114, proprietatea lui Belu;
- Hotel „Roma”, Calea Griviţei 180, proprietatea lui Spiru şi Leonida
Babu;
- Hotel „Europa”, Calea Griviţei 100, proprietatea lui Cresu
Gheorghe;
- Hotel „Basarabia”, Calea Griviţei 94, proprietatea lui Simu Leonida;
- Hotel „Braşov”, proprietatea lui Nacu M. Popescu;
- Hotel „Marna”, proprietatea lui Spiridon Asan.
5. În rândurile legionarilor din comuna Pângăraţi-Piatra se observă o
vie agitaţie de când a venit în acea comună legionarul Pavel Coscariuc care,
până în ultima vreme, a fost stabilit în Capitală. Numitul se întâlneşte zilnic
162
cu soţia lui Gheorghe Stanciu, din acea comună, cunoscută ca o legionară
fanatică. Se menţionează că Coscariu face dese curse între Pângăraţi şi
Piatra-Neamţ, iar aici, în zilele de sărbători, sunt observaţi venind cu trenul
legionari de la Bicaz, Tarcău şi Pângăraţi, care i-au contact cu cei din oraşul
menţionat.
1941 noiembrie 5. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI,

efectuată de Direcţia Generală a Poliţiei.
REZUMAT
- Dl Iuliu Maniu va interveni pentru ridicarea suspendării ziarului
„Ardealul”. În acest scop, azi după-amiază, va avea loc o consfătuire la
locuinţa sa;
- Printre refugiaţii ardeleni circulă un memoriu-protest contra actualei
conduceri a Asociaţiei Refugiaţilor Ardeleni, a cărei îndepărtare este cerută;
- Populaţia Capitalei este nemulţumită deoarece – cu toate ştirile
contrarii apărute în ziare – piaţa oraşului nu este aprovizionată cu legume.
- Legaţia americană deţine informaţia că autorităţile maghiare din Cluj
au început să împacheteze arhiva.
1941 noiembrie 6. Notă SSI, „din sursă seriosă”, privind instrucţiunile date
de Partidul Comunist pentru desfăşurarea propagandei.
NOTĂ
Instrucţiuni de propagandă date de Partidul Comunist
Comitetul Central al Partidului Comunist a dat, recent, organelor sale

subordonate o serie de instrucţiuni, cu privire la propaganda pe care acestea
vor trebui să o desfăşoare în legătură cu mersul operaţiunilor de război
împotriva bolşevismului. Prin această propagandă, Partidul Comunist
163
intenţionează să convingă masele muncitoreşti că victoria va fi de partea
Uniunii Sovietice şi a marilor democraţii, întrucât actualele eforturi depuse
pe teatrele de luptă de către trupele germane vor duce, în curând, la
prăbuşirea totală a Germaniei şi a sistemului dictatorial de guvernare.
În acest sens, prin instrucţiunile date, Partidul Comunist a atras atenţia
cadrelor sale că, în propaganda ce vor desfăşura, să nu scape din vedere a
aminti membrilor de partid că şi în războiul trecut Germania, deşi
victorioasă până în ultimul moment şi luptându-se ca şi acum, pe teritorii
străine, a trebuit totuşi, până la urmă, să piardă războiul. Astăzi, adaugă
instrucţiunile date, mai mult ca în războiul trecut, în spatele frontului
germano-sovietic „se întrevede prăbuşirea coaliţiei fascisto-hitleriste”,
întrucât „coloanele victorioase germane de pe câmpurile Uniunii Sovietice
nu vor putea stăpâni nemulţumirile crescânde ale populaţiei din statele
ocupate”.
Faţă de această presupusă situaţie, Partidul Comunist a atras, de asemeni,
atenţia cadrelor sale ca în propaganda ce vor desfăşura să nu se uite a se
sublinia faptul că URSS luptă alături de Statele Unite care, în afară de
resursele sale materiale, aduce în sprijinul Uniunii Sovietice şi o imensă
contribuţie pe plan ideologic, „lupta împotriva regimurilor fascisto-
hitleriste”.
1941 noiembrie 6. Notă informativă primită de SSI cu referire la poziţia lui

Gheorghe Brătianu faţă de situaţia ţării.
Liberalii
... În conversaţiile pe care le-a avut cu Dinu Brătianu şi cu doctorul

Costinescu, Ghorghe Brătianu a declarat „că trebuie să se ţină totuşi seama
că legionarii şi cuziştii reprezintă un curent al opiniei publice. Trebuie să se
recunoască însă că formula este primejdioasă şi poate atrage consecinţe
serioase”.
Această frază, pe care Gheorghe Brătianu a repetat-o de câteva ori, a
timorat pe Dinu Brătianu şi doctorul Costinescu.
Doctorul Costinescu, care era un partizan al colaborării şi exercita în
acest sens o presiune asupra lui Dinu Brătianu, a început să se ţină în
164
rezervă, deoarece nu vrea să-şi asume o răspundere pe care o socoteşte prea
mare.
Dinu Brătianu fiind în ziua de 2 noiembrie a.c. cu doctorul Costinescu la
o vânătoare şi discutând pe larg problema colaborării, preşedintele grupării
liberale a spus în esenţă:
„Aici nu este vorba de situaţii momentane. Trebuie să ţinem seama că ne
aflăm într-un război care va decide soarta popoarelor pentru 100 de ani. Cine
face un pas greşit, este lichidat definitiv. Eu am convingerea că anglo-
americanii câştigă războiul, iar în aceste condiţii nu pot accepta ca un
Brătianu, reprezentant al partidului şi al familiei, să devină un instrument
german. Dacă aceasta se întâmplă cu încuviinţarea noastră, Partidul liberal
va avea soarta pe care a avut-o Partidul conservator după războiul trecut”.
Dinu Brătianu a continuat:
„Mai intervine încă o dificultate nouă, Gheorghe Brătianu este obligat să
colaboreze cu legionarii. Aceasta înseamnă că anumite cercuri externe n-au
renunţat la legionari, fiindcă Mareşalul nu-i doreşte şi nu-i poate dori.
Am citit Cartea Albă9 editată de Preşedinţia Consiliului şi m-am îngrozit.
Trebuie ca cineva să fie lipsit de discernământ ca să-şi poată închipui că
legionarii pot să uite şi să ierte opoziţia Mareşalului. Acum legionarii se află
într-o situaţie dificilă şi plănuiesc a se mulţumi să lichideze regimul
mareşalului Antonescu în rate.
Bineînţeles, odată cu mareşalul îl vor lichida şi pe Gheorghe Brătianu.
Dacă unele sugestii externe n-ar insista pentru colaborarea legionarilor,
problema internă ar fi mai simplă pentru Gheorghe Brătianu. Problema
externă ar rămâne însă tot atât de gravă.
Iată motivele care întăresc hotărârea mea de a refuza consimţământul”.
Sursă serioasă
1941 noiembrie 7. Notă SSI, „din sursă seriosă”, privind instrucţiunile date
de Partidul Comunist pentru iniţierea unor acţiuni de propagandă în rândul
tineretului.
NOTĂ
9
Este vorba despre Cartea Albă a rebeliunii legionare, publicată sub titlul Pe marginea prăpastiei.
165
Propagandă comunistă în rândurile tineretului
Sesizându-se de faptul că, în urma unei convenţii încheiate între

guvernele român şi german, un număr de 10.000 tineri muncitori români
urmează să plece în curând în Germania pentru specializare, lucrând acolo
timp de trei ani pe cheltuiala statului german, Comitetul Central al Partidului
Comunist a dat, recent, instructorilor de partid care activează pe linie
muncitorească o serie de dispoziţii privind începerea imediată a unei acţiuni
de propagandă în rândurile tineretului, în scopul de a-l convinge să se opună
acestor intenţii. În acest sens, în propaganda ce vor desfăşura, instructorii de
partid vor căuta să convingă pe tinerii care urmează să plece că, prin această
măsură, Germania urmăreşte nu specializarea lor care, de altfel, „se poate
face şi în ţara noastră”, ci educarea lor în spiritul doctrinei naţional-
socialiste, făcându-i astfel „asasinii propriilor lor părinţi”.
Faţă de această presupusă intenţie, dispoziţiile date cer instructorilor de
partid ca, prin orice mijloace posibile, să arate tineretului român care sunt
adevăratele ţeluri urmărite de Reich prin măsura proiectului „deschizându-le
ochii asupra pericolului ce îi aşteaptă prin educaţia hitleristă”.
1941 noiembrie 7. Sinteza notelor informative zilnice de la SSI, efectuată de

REZUMAT
- Mişcarea legionară va comemora ziua de 8 noiembrie a.c. în cadrul
şedinţelor de cuib, unde vor fi evocate jertfele legionarilor. Hotărârea nu
este, însă, definitivă;
- În ziua de 4 Noiembrie a.c., în lecţia de deschidere a cursului său,
profesorul Giurescu a afirmat că hotarul Europei se va termina la Nistru, iar
românii nu se vor avânta în Estul asiatic ca să stăpânească Transnistria;
- Profesorul S. Lambrino a refuzat postul de director al Şcolii române
de la Roma, pe motivul – arătat intimilor săi – că nu ar putea trăi între
italieni, care îi sunt „neplăcuţi”.
- Nimic deosebit.
166
1941 noiembrie 13. Sinteză informativă întocmită de SSI pentru Buletinul

Preşedinţiei Consiliului de Miniştri despre situaţia politică internă.
Scurtă dare de seamă asupra situaţiei politice interne
După cucerirea Odessei, sărbătorirea armatei victorioase şi ţinerea

plebiscitului, fapte de natură a influenţa asupra situaţiei politice interne,
aceasta se prezintă, schiţată sumar, în felul următor:
I. GRUPĂRILE POLITICE
Orientarea generală a grupărilor politice este dependentă de atitudinea pe

care o au faţă de cele două blocuri de state beligerante şi de ideologiile pe
care aceste la reprezintă, împărţindu-se în două categorii:
a. Grupările democratice (gruparea naţional-ţărănistă şi cea liberală)
ataşate politicii anglofile, din convingerea că România nu-şi va putea reface
în mod definitiv graniţele sale naturale şi recâştiga deplina sa independenţă
politică şi economică decât odată cu victoria puterilor anglo-saxone.
b. Grupările cu o ideologie naţionalistă (cuziştii, gogiştii, legionarii,
Blocul Generaţiei de la 1922 etc.), care, din afinitate doctrinară cu naţional-
socialismul şi fascismul, preconizează o politică alături de Axă, susţinând că
aceasta va trebui să fie convinsă că asigurarea echilibrului sud-estic şi
stăvilirea expansiunii panslaviste, impune o Românie mare şi puternică.
În prima categorie de grupări se observă curente divergente, determinate
de concepţii diferite asupra rolului ce-l are de îndeplinit domnul mareşal
Antonescu şi de avantajele ce ar putea să rezulte pentru ţară dintr-o
colaborare mai amicală cu Germania.
1. La naţional-ţărănişti politica oficială a grupării este fixată de Iuliu
Maniu, datorită pe de o parte prestigiului său personal, ca şi tradiţiei
grupării, potrivit căreia, în anumite epoci, preşedintele are întreaga latitudine
şi toată răspunderea.
În baza acestei concepţii, Iuliu Maniu deţine din partea comitetului de
conducere puteri depline în ce priveşte atitudinile şi acţiunea grupării, iar din
scrupule democratice, pur formale, preşedintele grupării supune primului for
statutar – comitetul de direcţie – chestiunile ce sunt de rezolvat, dar
167
întotdeauna, indiferent de opiniile ce se manifestă în cursul dezbaterilor, îşi
impune punctul său de vedere.
Cu ocazia ultimelor evenimente, cele două concepţii din sânul grupării
naţional-ţărăniste s-au evidenţiat mai pronunţat:
a. Maniu şi cu amicii săi (Mihai Popovici, Ghiţă Pop, doctorul
Solomon, Ilie Lazăr şi întreg grupul ardelean) consideră că domnul mareşal
Antonescu face o politică rigidă şi fixă, iar că dacă prezenţa sa este necesară,
în actuala fază a lucrurilor, pentru a înlătura revenirea legionarilor la
conducerea treburilor publice, în schimb comite eroarea că nu lasă o mai
mare libertate grupărilor democratice de a acţiona pe lângă Anglia şi
America, după exemplul Ungariei.
Faţă de germani, atitudinea grupului manist a fost precizată în câteva
rânduri: raporturi corecte şi relaţii economice pe bază de egalitate.
În acest sens maniştii pretind că raporturile nu se desfăşoară aşa după cum
le-ar dori.
b. Doctor N. Lupu reprezintă o concepţie conciliantă, în opoziţie cu
aceea a lui Maniu, socotind că domnul mareşal Antonescu are de îndeplinit
un rol imens atât în politica internă, cât şi în cea externă.
În politica internă, domnul mareşal Antonescu poate împiedica revenirea
legionarilor sau altor fracţiuni extremiste şi asigura condiţii internaţionale
mai bune pentru poporul român.
Doctorul Lupu susţine că domnul mareşal Antonescu are rolul de a obţine
toate avantajele printr-o politică alături de Axă, iar eliberarea Basarabiei şi
Bucovinei de Nord constituie o pildă edificatoare.
În consecinţă, doctorul Lupu cere ca gruparea naţional-ţărănistă să dea un
sprijin indirect domnului mareşal Antonescu şi să nu-i creeze dificultăţi de
natură a-l forţa să recurgă la alte soluţii de colaborare.
c. Ion Mihalache se plasează între Maniu şi doctor Lupu.
Baza concepţiei sale politice fiind ridicarea sub toate formele a păturii
ţărăneşti, Mihalache a preconizat la început o politică de amiciţie faţă de
Germania, cu a cărei colaborare tehnică şi economică socotea că poate
ajunge ţelurile sale.
Unele măsuri de ordin economic luate în legătură cu raporturile româno-
germane au impus însă rezerve lui Mihalache.
Pe de altă parte, Maniu exercită personal asupra lui Mihalache o mare
înrâurire, iar acesta şi-a luat angajamentul formal ca, indiferent de opiniile ce
le va avea în diferite chestiuni, să nu întreprindă nici o acţiune care să nu
aibă asentimentul preşedintelui grupării, deşi faţă de domnul mareşal
Antonescu personal nutreşte o admiraţie mărturisită.
168
În ce priveşte raporturile de forţă din interiorul grupării, Maniu dispune în
împrejurările actuale de instrumentul politic pe care-l reprezintă gruparea
naţional-ţărănistă, iar doctor N. Lupu, deşi în divergenţă de opinii cu
preşedintele grupării, continuă totuşi să exercite o influenţă însemnată şi
poate astfel impune deseori o notă de moderaţie.
2. La liberali se remarcă existenţa a două curente:
a. Curentul Dinu Brătianu, bazat pe aceleaşi concepţii ca cele
exprimate de Maniu, deosebirea constând în aceea că preşedintele grupării
naţional-ţărăniste socoteşte că este necesar să marcheze la fiecare prilej
atitudinea sa pe câtă vreme preşedintele grupării liberale afirmă că deoarece
ţara se află în război nu este oportun să întreprindă acţiuni cu caracter
politic.
De altfel, gruparea liberală atât din cauza intereselor economice care o
leagă permanent de hotărârile forurilor oficiale, cât şi din cauza lipsei de
dinamism a fracţiunii alcătuite din membrii vârstnici ai grupării, este
obligată la o atitudine mai pasivă.
b. Curentul reprezentat de Gheorghe Brătianu, în opoziţie cu Dinu
Brătianu, preconizează o politică de prietenie cu Germania şi chiar de
colaborare politică, însă cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
- „Graniţele Regelui Ferdinand” – fiind împotriva expansiunii la
Răsărit – şi lupta sub toate formele pentru recucerirea Ardealului;
- completa independenţă politică şi economică;
- afirmarea demnităţii naţionale în raporturile cu toate statele.
Este de precizat că politica filogermană a lui Gheorghe Brătianu trebuie
înţeleasă ca o reacţie faţă de primejdia rusească, care îl preocupă pe acesta
de la începutul afirmării sale ca om politic.
În ce priveşte atitudinea exponenţilor celor două curente faţă de domnul
mareşal Antonescu, Dinu Brătianu nutreşte sentimente de antipatie, socotind
că acesta nu manifestă amiciţie şi recunoştinţă faţă de familia Brătianu.
Gheorghe Brătianu manifestă sentimente de admiraţie faţă de domnul
Mareşal, având însă rezerve faţă de o colaborare cu acesta.
II. PROBLEMA LEGIONARĂ PRIVITĂ DE DIFERITE CERCURI

POLITICE ŞI SOCIALE
Maniu şi amicii săi consideră că legionarii constituie o primejdie pentru

ordinea internă şi externă, fiind un factor de imprevizibil şi constantă
presiune.
169
Doctorul Lupu şi Mihalache, au aceeaşi opinie, însă declară că tocmai de
aceea domnul mareşal Antonescu trebuie sprijinit, „spre a nu fi silit să facă o
politică de concurenţă cu legionarii”.
Liberalii (Dinu Brătianu) consideră pe legionari ca instrumente
inconştiente, gata oricând să se lase agitaţi contra intereselor României.
Marea burghezie manifestă o oroare evidentă faţă de legionari.
Armata se consideră, de la rebeliune, în conflict direct cu legionarii, iar o
revenire a acestora nu ar fi exclus să producă reacţii în rândurile ofiţerilor
superiori, care s-ar socoti direct ameninţaţi.
În rândurile ţărănimii aşezate există oroarea şi dispreţul înnăscut al
ţăranului faţă de elementele periferice puse în fruntea treburilor.
În corpul funcţionăresc şi mica burghezie legionarii reprezintă
instabilitatea şi nesiguranţa.
II. SPRIJINIREA ACŢIUNII DOMNULUI MAREŞAL

ANTONESCU
Sintetizând o serie de rapoarte primite de la informatori din diferite

grupări politice, profesionale, clase sociale variate, reiese că în prezent,
domnul mareşal Antonescu poate conta pe următorii factori:
1. Rezerviştii întorşi de pe front.
În rândurile demobilizaţilor, independent de fostele încadrări politice ale
acestora, se constată un profund ataşament şi o nestrămutată încredere în
conducătorul statului, la formarea cărora stă la bază convingerea că domnul
mareşal Antonescu a fost „salvatorul Patriei”, nu numai în septembrie 1940,
când întreaga ţară intrase în anarhie, dar şi în ianuarie a.c. când abuzurile şi
excesele ameninţau organizarea statului, precum şi în iunie a.c., când fiind
efectiv în fruntea armatelor noastre, a reîntregit ţara, mărind-o chiar, înspre
Răsărit.
Convingerea tuturor este că, la momentul oportun, reîntregirea se va
produce şi înspre Apus, în această privinţă nenumăratele zvonuri – chiar
dacă momentan neîntemeiate – fiind o dovadă a tendinţei şi încrederii
poporului.
Aceste sentimente de recunoştinţă şi devotament ale celor reîntorşi de pe
front, precum şi încrederea pe care o manifestă faţă de conducătorul statului,
deşi nu constituie încă un factor politic efectiv, întrucât cei care le
împărtăşesc nu sunt până în prezent încadraţi în vreo formaţiune politică
specială, compusă exclusiv din foşti luptători, totuşi constituie un factor nou
care el însuşi solicită o nouă formă politică.
170
De altfel, este de reamintit că şi după trecutul război, cei reîntorşi de pe
front, cu convingeri politice schimbate, au constituit elementele noilor
formaţiuni politice, care au anulat sau a transformat radical pe cele vechi.
În legătură cu foştii luptători şi cu asociaţiile acestora, este de relevat în
mod insistent că marea majoritate a celor existent în prezent nu pot prezenta
nici o garanţie de seriozitate, conducătorii lor organizându-le în scopuri de
beneficii personale iar unii fiind cunoscuţi de la cronica judiciară
scandaloasă a ziarelor.
2. Blocul Generaţiei de la 1922, care chiar în prezent este reprezentat
în guvern.
Deşi actualmente o parte importantă din conducătorii reprezentativi ai
acestei grupări, în frunte cu ing. Popescu Botoşani, nu recunosc doctorului
Dănulescu calitatea de reprezentant în guvern al grupării, totuşi sunt dispuşi
a da un concurs nelimitat domnului mareşal Antonescu.
3. Cuziştii, în special Gheorghe Cuza şi amicii săi, dornici să li se
încredinţeze conducerea unor departamente. O atitudine mai reţinută
manifestă personal A.C. Cuza.
4. Foştii Gogişti, în special grupul dr. Banu – Al. Hodoş şi – mai puţin
– ing. Gigurtu.
5. Legionarii moderaţi, reprezentaţi prin Vojen, Constant, Dobre,
Dumitrescu-Zăpadă etc., a căror sinceritate este însă îndoielnică şi asupra
cărora se afirmă – cel puţin în ce priveşte pe unii – că ar proceda bazaţi pe o
prealabilă încuviinţare dată de grupul extremist.
6. La naţional-ţărănişti pe sprijinul indirect al doctorului Lupu şi
Mihalache şi a câtorva lupişti ca prof. Hudiţă, Mihăescu, Leon etc.
7. La liberali pe o atitudine conciliantă şi înţelegătoare din partea lui
Gheorghe Brătianu, a unora dintre fruntaşii vârstnici ca Vasile Sassu, C.
Dumitriu, grupul Băncii Româneşti, o parte dintre tineretul concentrat în
gruparea „Păreri Libere” etc. Aceştia consideră că domnul mareşal
Antonescu îndeplineşte un rol însemnat în împrejurările actuale şi că nu
trebuie să i se facă greutăţi.
8. Pe exponenţii forţelor producătoare şi muncitoare ale ţării: mari
agricultori, mari industriaşi, funcţionari importanţi, burghezia de la oraşe şi
sate care vrea linişte, comercianţi, funcţionari etc.
În general, domnul mareşal Antonescu găseşte în acţiunea sa sprijinul
factorilor creatori ai ţării, al căror aport poate produce valori pozitive, având
împotriva sa numai elementele cunoscute de totdeauna ca negativiste sau ca
structural anarhice.
171
1941 decembrie 16. Notă informativă primită de SSI despre poziţia lui Iuliu
Maniu cu privire la situaţia României.
1. În dimineaţa de 14 decembrie a.c., Iuliu Maniu a primit pe aproape

toţi prietenii săi aflaţi în Capitală, cărora le-a expus punctul său de vedere cu
privire la actuala conjunctură.
În afară de cele relatate, Maniu a arătat că – după interpretarea sa –
potrivit Pactului Tripartit, România nu trebuia să declare război Statelor
Unite, deoarece nici o putere străină n-a săvârşit un act de agresiune
împotriva unei ţări din pact.
„Guvernul român n-are nici măcar scuza – a spus Maniu – de a fi fost
obligat să facă un act ca urmare a unei obligaţii ce şi-a luat-o prin semnătura
sa. Guvernul român şi-a pierdut liberul arbitru, deoarece sunt convins că
numai germanii au impus acest război, potrivnic intereselor ţării şi în care
apărem şi într-o postură ridicolă”.
„Ştiu precis – a spus Maniu – că mareşalul Antonescu n-a vrut să declare
război Americii şi că numai în urma presiunii lui Killinger, a făcut acest gest.
Opinia publică românească, care ştie ce reprezintă America şi cât are de
datorat Americii, este ostilă hotărârii guvernului”.
1941 decembrie 20. Notă informativă primită de SSI despre opiniile

liderilor naţiona-ţărănişti şi liberali faţă de politica guvernului român.
NOTĂ
1. Printre intimii lui Maniu se discută că scrisoarea acestuia adresată

domnului mareşal Antonescu cuprinde – în rezumat – următoarele:
a. Preşedintele grupării naţional-ţărăniste referindu-se la scrisorile sale
exterioare şi în special la sugestia făcută ca armata română să nu depăşească
Nistrul, susţine că acest sfat nefiind urmat, România s-a pus într-o poziţie
externă pe care o apreciază ca dificilă, aflându-se în război cu America şi
172
Marea Britanie, socotite ca două forţe considerabile ce vor decide soarta
lumii şi viitoarea hartă a Europei.
b. Această situaţie este considerată în scrisoare, că va avea urmări
grele, iar guvernul trebuie să fie precaut şi să nu se lase călăuzit decât de
înaltele considerente ale politicii de stat.
c. Oricare ar fi interesele aliaţilor noştri actuali, Maniu socoteşte că
Ţara Românească trebuie să urmeze o politică de conservare şi că – dat fiind
perspectivele viitoare – România trebuie să se prezinte ca o forţă militară şi
economică, capabilă să facă faţă oricăror împrejurări.
Maniu preconizează deci reorganizarea şi întărirea armatei, precum şi
măsuri care să conserve potenţialul economic în serviciul României.
2. În ziua de 18 decembrie a.c., Maniu a fost invitatul doctorului Lupu
la dejun, la masă erau şi două doamne, iar după masă a venit şi Ghiţă Pop.
Deşi punctele de vedere ale celor doi bărbaţi politici sunt divergente,
totuşi relaţiile personale dintre doctorul Lupu şi Maniu sunt încă foarte
cordiale.
3. Cercurile politice sunt din nou agitate iar noile oferte de colaborare
făcute unor bărbaţi politici au provocat concilieri şi discuţii.
În cursul săptămânii curente a avut loc o întrevedere între Vaida Voevod
şi Gheorghe Brătianu, la „Institutul German”.
Întrevederea a fost cerută de Vaida printr-un intermediar lui Constantin
Toma, care a aranjat întâlnirea.
Vaida a declarat că personal nu urmăreşte să intre în guvern, dar socoteşte
că este de datoria lui Gheorghe Brătianu de a găsi o bază de înţelegere cu
domnul mareşal Antonescu.
„Administraţia militară – a spus Vaida – provoacă nemulţumiri şi
consecinţe în organismul economic şi social al ţării, iar dacă oamenii politici
solicitaţi nu vor da concursul mareşalului, această stare se va agrava”.
Gheorghe Brătianu a răspuns că personal nu este un „poftitor de
ministere”, că a fost dispus să colaboreze cu domnul mareşal Antonescu din
considerente înalte de stat, dar că nu poate accepta o colaborare decât pe
baza unui program precis, ori Conducătorul Statului nu acceptă alcătuirea
prealabilă a unui asemenea program.
Relevând pe de altă parte că şi dificultăţile tehnice de colaborare sunt
foarte grele, Gheorghe Brătianu a făgăduit totuşi că va reexamina
chestiunea.
4. În rândurile fruntaşilor georgişti se discută în cerc restrâns că în
ziua de 19 decembrie a.c., Constantin Toma a fost primit de vicepreşedintele
Consiliului şi că acesta ar fi adoptat punctul de vedere al necesităţii unei
colaborări arătând totodată că Gh. Brătianu face dificultăţi fiindcă n-acceptă
173
pe cuzişti şi alte elemente, că i se pare compromisă fiecare persoană propusă
şi că găseşte mereu motive ca să nu accepte oferta ce i se face.
Toma – discută georgiştii – a arătat că numai pe baza unui program se
poate ajunge la o colaborare şi a preconizat că vicepreşedintele Consiliului
să aibă o conversaţie deschisă şi detaliată cu Gheorghe Brătianu, cu care să
discute în mod sincer posibilităţile de înţelegere, fiind necesar a se examina
atât chestiunile de principiu şi program, cât şi cele de persoane.
5. Gheorghe Brătianu, care a plecat în ziua de 16 decembrie a.c. la Iaşi
s-a întors în ziua de 19 decembrie a.c. în Capitală, iar în ziua de 20
decembrie a.c., dejunează la Constantin Toma, la locuinţa acestuia din urmă,
str. Poenaru Bordea 7.
Cu acest prilej – afirmă cercurile georgiste – Toma şi-a propus să discute
cu Brătianu chestiunile ce i-au fost puse de către vicepreşedintele
Consiliului.
6. Părerea personală a lui Toma, care totuşi este partizanul unei
colaborări, este că o încercare nouă în acest sens nu va reuşi, neputându-se
ajunge la o înţelegere care să permită intrarea lui Gheorghe Brătianu în
guvern.
Toma crede că nu va ajunge la o înţelegere nici în ce priveşte soluţia
ca Gheorghe Brătianu să desemneze câteva personalităţi din gruparea sa,
care să colaboreze cu domnul mareşal Antonescu.
Comunicat:
- vicepreşedinte Consiliu Miniştri
- preşedinte Consiliu Miniştri (Cab.Milit.Bir.2.Inf.).
Sursă serioasă
1941 decembrie 22. Notă informativă primită de SSI de la o „sursă

serioasă”, despre opiniile liderilor naţional-ţărănişti şi liberali faţă de
regimul mareşalului Ion Antonescu.
1. În ziua de 20 decembrie a.c. Gheorghe Brătianu împreună cu soţia

sa au fost invitaţii lui Constantin Toma, la locuinţa acestuia din str. Poenaru
Bordea nr.7.
174
Masa a avut caracterul unui act de prietenie şi a fost în acelaşi timp
prilejul pentru un schimb minuţios de vederi, între preşedintele şi secretarul
general al fostei grupări georgiste.
Din această convorbire a rezultat:
a. Gheorghe Brătianu este astăzi mai puţin dispus ca oricând să
participe la o colaborare de guvern.
b. Dificultăţile constau în neînţelegeri programatice şi în
imposibilitatea unui acord între persoanele chemate să conlucreze.
Gheorghe Brătianu are rezerve în ce priveşte posibilităţile de a lucra cu
domnul mareşal Antonescu şi cu vicepreşedintele Consiliului.
c. Crede că, în actuala fază a războiului, trebuie să aştepte o
clarificare, înainte de a lua atitudine.
d. Nu consimte să ofere domnului mareşal Antonescu câteva persoane
din gruparea sa pentru a intra în guvern.
2. Doctorul Lupu, întrebat, fiind în legătură cu zvonurile despre o
eventuală colaborare a sa la opera de guvernare, a declarat că „lumea a
înţeles rău legăturile sale cu mareşalul”.
Fostul ministru a declarat că apreciază acţiunea domnului mareşal
Antonescu pentru cucerirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi că admite –
spre deosebire de Maniu – acţiunea pentru ocuparea Transnistriei, care este
locuită de români.
Doctorul Lupu a arătat că a folosit legăturile sale personale cu
conducătorul statului pentru a atenua raporturile dintre guvern şi gruparea
naţional-ţărănistă, cât şi pentru a semnala guvernului o serie de probleme ca
şi de cazuri individuale.
Totodată doctorul Lupu a precizat că îl despart de domnul mareşal
Antonescu deosebiri fundamentale de ordin doctrinar şi ideologic, care fac
imposibilă o colaborare, atât din punctul de vedere al conducătorului
statului, cât şi din punctul de vedere al fostului ministru.
Doctorul Lupu aşteaptă ca împrejurările să-i rezerve o misiune potrivită
cu concepţiile sale.
În ce priveşte pe Mihalache, doctorul Lupu şi-a manifestat convingerea
fermă că nici acesta nu va accepta colaborarea.
Cu aceeaşi ocazie doctorul Lupu s-a arătat profund impresionat de
modificarea situaţiei de pe frontul răsăritean, exprimând temerea despre o
primejdie sovietică.
Doctorul Lupu a declarat că este informat că „şi personalităţile de seamă
germane din Bucureşti sunt încredinţate că războiul este pierdut pentru
Germania”.
175
„Va veni o epocă foarte critică – a spus doctorul Lupu – în care mareşalul
va trebui să dovedească calităţile sale de diplomat şi om de stat, de aceea
trebuie să ştie cum să manevreze lucrurile de aşa fel încât să nu pericliteze
interesele ţării”.
Doctorul Lupu este de acord cu Maniu că domnul mareşal Antonescu
trebuie să se opună cu orice chip dacă se va pune problema ca la primăvară,
să organizăm o nouă armată, deoarece – pretinde fostul ministru – sunt
informaţii că Germania doreşte să încerce o ofensivă de mare amploare, la
care să pună în joc toate rezervele sale şi ale aliaţilor săi”.
„Armata română – a declarat doctorul Lupu – trebuie reorganizată şi
întărită, însă trebuie să se rezerve numai pentru eventualităţile interesând
exclusiv Statul român”.
În această privinţă există un acord deplin între Maniu şi doctorul Lupu.
Sursă serioasă
1941 decembrie 24. Notă informativă primită de SSI şi difuzată apoi

Preşedinţiei Consiliului de Miniştri despre reacţia lui Iuliu Maniu faţă de
declaraţiile fostului suveran Carol al II-lea
NOTĂ
Cercurile maniste sunt informate despre conţinutul ultimului interviu

acordat de fostul Rege Carol al II-lea prin care acesta declara că se consideră
suveranul legitim al României, că proclamaţia sa de abdicare nici n-a apărut
în Monitorul Oficial, deci formele n-au fost îndeplinite, că a fost detronat de
germani „din cauza politicii sale anglofile şi democratice”.
Interviul a provocat o profundă indignarea în cercurile maniste, care
considerau pe fostul rege vinovat de întreaga situaţie în care s-a aflat şi se
află România, cât şi de toată situaţia externă şi internă creată ţării noastre de
un an jumătate încoace.
Fostul rege a scos cu ajutorul unui preot o gazetă filocarlistă în care se
susţine că normalizarea situaţiei din România nu se poate face decât prin
înlăturarea crizei dinastice.
176
Între altele, directorul gazetei, bazat pe unele mărturisiri ale fostului rege,
declară că România a făcut prin Gafencu, după cedarea Basarabiei şi
Bucovinei, propuneri Sovietelor şi că Molotov ar fi transmis aceste
propuneri Germaniei.
Maniştii susţin că lucrurile s-au petrecut exact invers şi Molotov a făcut
propuneri prin Gafencu, iar că fostul Rege Carol al II-lea le-a transmis
Germaniei.
Acest lucru – arată maniştii – este în parte confirmat şi în declaraţiile
făcute de Ribbentrop la proclamarea de către Germania a războiului
împotriva Rusiei.
Maniştii pretind că ar trebui ca guvernul să opună o contrapropagandă
acţiunii fostului Rege Carol al II-lea.
Comunicat:
- vicepreşedinte Consiliu Miniştri
- preşedinte Consiliu Miniştri (Cab.Milit.Bir.2.Inf.).
Sursă serioasă
1941 decembrie 31. Notă informativă primită de SSI cu referire la poziţia

naţional-ţărăşiştilor faţă de Mişcarea legionară.
NOTĂ
Cercurile politice şi situaţia legionarilor
Cercurile naţional-ţărăniste şi liberale discută cu îngrijorare despre unele

tratative dintre vicepreşedintele Consiliului şi legionarii moderaţi ca Al.
Constant, Budişteanu, Bideanu etc., pentru o destindere internă şi eventuala
lor intrare în guvern.
Cercurile politice – şi îndeosebi maniştii – susţin că au unele informaţii
că, de exemplu, grupul Constant, dacă acceptă colaborarea, o face la ordinul
expres şi în condiţiile stabilite de Horia Sima.
Se vorbeşte astfel de reînnoirea vechilor condiţii puse ca amnistie,
eliberări din lagăre, repunere în funcţiuni etc.
177
Fără îndeplinirea acestor condiţii – pretind cercurile politice a fi
informate – grupul denumit moderat nu va accepta colaborarea de teama de
a nu suferi represalii din partea conducerii mişcării.
Cercurile politice, fără deosebire, văd în eventualitatea stabilirii unui
acord o sursă de noi tulburări şi complicaţii interne, de natură să zdruncine
situaţia.
Intrarea câtorva legionari în guvern şi în Consiliul de Stat, amnistia,
repunerile în funcţiuni etc., sunt considerate ca o primă etapă, urmând ca în
viitorul apropiat să se producă schimbări fundamentale în favoarea
legionarilor.
Aceste informaţii, pe care cercurile politice le deţin din rândurile
legionare, sunt întărite şi de versiuni asemănătoare provenite din sfere
germane.
Pe de altă parte fruntaşii grupărilor politice au înregistrat că legionarii
moderaţi afirmă în cercurile lor, că sunt gata să se sacrifice „dacă pot aduce
o ameliorare a situaţiei camarazilor închişi ori dacă pot stabili o eră de
tranziţie spre un nou regim în care Mişcarea să aibă totul de spus”.
Pe de altă parte unele cercuri politice sunt înclinate a crede că o eventuală
reconciliere se va face sub sugestia germană.
La manişti se fac următoarele comentarii în legătură cu consecinţele unei
reconcilieri:
1. Aşa zişii legionari moderaţi nu pot asigura o platformă politică
guvernului, întrucât reprezintă foarte puţin.
2. Guvernul va reactualiza toate manevrele şi diversiunile legionare,
ce se vor exercita chiar din sânul cabinetului.
Este de ajuns să se ştie câte situaţii creează guvernului un element
extremist ca Dr. Dănulescu, spre a se presupune ce vor face 4-5 legionari.
3. În opinia maniştilor, Mişcarea legionară este compromisă, iar
guvernul o va reînvia şi va redeştepta speranţele tuturor simpatizanţilor, care
se liniştiseră.
4. Colaborarea cu legionarii privită astfel, nu va întări guvernul, ci
dimpotrivă îi va slăbi forţa sa interioară.
Sursă serioasă
1942
178
1942 ianuarie 3. Extras din Sinteza cronologică a informaţiilor cu
caracter politic obţinute şi difuzate de SSI în 1942 cu referire la opiniile lui
Iuliu Maniu faţă de relaţiile dintre şeful statului şi Mişcarea legionară.
… Maniu a declarat că are informaţii cum că imediat după anul nou este
posibil ca guvernul să fie completat cu trei subsecretari de stat legionari şi că
circa 50 legionari să fie repuşi în funcţii publice, în Capitală şi provincie.
O amnistie generală – a susţinut Maniu -, condiţie expresă a înţelegerii, ar
urma să elibereze din închisori şi lagăre un număr important de legionari,
arestaţi după rebeliune.
Informaţiile lui Maniu mai arătau că această înţelegere ar fi fost sugerată
de cercuri externe, care, după eşuarea tratativelor cu Gheorghe Brătianu şi
rezultatul negativ la unele propuneri făcute lui Mihalache, au preconizat ca
guvernul să-şi asigure o bază politică printr-o colaborare cu legionarii aşa-
zişi moderaţi.
Maniu a mai subliniat că după informaţiile sale atitudinea dlui mareşal
Antonescu în această chestiune este mai refractară, iar că o altă atitudine
înseamnă „iluzie naivă“, deoarece este greu de presupus că se va putea
conlucra în linişte cu legionarii.
În continuare, Maniu a susţinut că „guvernul nu-şi dă seama de starea de
spirit şi de solidaritatea legionarilor, gata să facă mici concesii pentru a-şi
cuceri posibilitatea de a da o nouă lovitură“.
„La Sibiu – a spus Maniu – mi s-a arătat că în închisoarea din Aiud, unde
se află închişi numeroşi legionari, există printre aceştia o stare de spirit şi o
înverşunare, care arată că asemenea oameni eliberaţi ar fi şi mai porniţi la
noi atrocităţi“.
Maniu a arătat apoi că un fruntaş legionar i-a declarat că pentru mişcarea
legionară nu există decât două posibilităţi:
a) să dea o lovitură de forţă, pentru a pune mâna imediat pe putere,
dar că această posibilitate legionarii o văd îndepărtată;
b) să caute prin concesii să se infiltreze din nou în posturile de
conducere şi să pună în stare de libertate pe cei închişi sau numai
pe o parte din cei închişi, pentru ca printr-o acţiune metodică de
persuasiune, legionarii să poată să-şi refacă mişcarea şi să se
pregătească pe îndelete, urmărind ca, la un moment prielnic, să
pună mâna pe putere, folosind experienţa funestă a rebeliunii.
179
Soluţia a doua – a declarat Maniu – este aceea adoptată de conducerea
mişcării care este gata să folosească pe aşa zişii „legionari moderaţi“, deşi
aceştia au colaborat cu fostul Rege Carol al II-lea şi aveau ostilitatea
conducerii oficiale.
Maniu a arătat apoi că „eliberarea unei cifre impresionante de asasini“ ar
pune ţara din nou în stare de primejdie şi nesiguranţă, iar că – după părerea
sa – germanii, care în diferite chestiuni, ar avea din nou la dispoziţie un
instrument faţă de guvern.
„Mişcarea legionară – a declarat Maniu – ar lua iarăşi proporţii, fiindcă
opinia publică şi aparatul de stat ar rămâne cu impresia că dacă după faptele
îngrozitoare ale rebeliunii, legionarii pot reveni la putere, iar cei care au tras
în armată şi au comis atrocităţile cunoscute pot fi liberi peste legi – cu toate
condamnările şi dezavuările publice – atunci sunt într-adevăr stăpâni şi nu
pot fi împiedicaţi de la nimic“.
Maniu a relevat apoi ordinul de zi adresat de dl mareşal Antonescu
armatei „care pare a arăta că informaţiile noastre privind rezistenţa
Conducătorului Statului faţă de această combinaţie sugerată din exterior sunt
exacte“.
Citind un pasaj din textul ordinului de zi, pe care-l subliniase dintr-un
ziar, Maniu a accentuat că dl mareşal Antonescu a arătat clar şi categoric
raporturile sale cu legionarii în următoarea frază:
„Aţi pus la 23 ianuarie 1941 cu pieptul şi cu sângele vostru, pentru
totdeauna, capăt unui regim, care se arătase în foarte scurt timp a fi mai
odios decât acela pe care-l prăbuşisem în septembrie“
Aceasta ar arăta – a spus Maniu – că Mareşalul păstrează un bun simţ
politic şi-şi dă seama de atmosfera din ţară.
„Totul este ca să nu se încreadă în aşa-zişii legionari moderaţi şi să nu
pornească, ca şi fostul Rege Carol al II-lea, calea concesiilor şi a
tranzacţiilor“.
„În acest caz este pierdut“, a declarat Maniu.
ASRI, fond d, dodar nr. 1531, f. 291-292.
1942 ianuarie 12. Notă informativă primită de SSI cu referire la poziţia

adereţilor la ideile politice susţinute de Iuliu Maniu faţă de politica
mareşalului Ion Antonescu.
180
1. În ziua de 10 ianuarie a.c., la ora 13.30 a avut loc la domiciliul lui
Mihai Petrovici un mare dejun, la care au participat 14 persoane, între alţii
luând parte, Benton – primul secretar al fostei legaţii Americane -, ajutorul
său, la Bucureşti – cu doamna, Iuliu Maniu, princepele Barbu Ştirbey cu una
din fiicele sale, dr. Nicolae Lupu etc.
Masa a fost dată în cinstea lui Benton, care urmează să părăsească ţara,
împreună cu personalul legaţiei, probabil în ziua de 14 ianuarie a.c.
După masă, Maniu şi Benton s-au retras într-o cameră, unde au avut o
lungă conversaţie.
. . . 3. Cu privire la întrevederea de la Dobreşti – care a avut loc cu
prilejul vizitei pe care Maniu a făcut-o lui Mihalache de Sf. Ion – dr. Lupu,
care a luat parte, a declarat următoarele:
a. Maniştii exagerează atunci când afirmă că, cu prilejul acestei
întrevederi s-a constatat acordul perfect între Mihalache şi Maniu, deoarece
în realitate, nu era un dezacord, toţi naţional-ţărăniştii fiind pe aceiaşi linie,
iar deosebirea constând numai în metode şi în nuanţe.
„Nici mie şi nici lui Mihalache – a spus dr. Lupu – nu ne place însă că
Maniu se orientează exclusiv după ceea ce ar dori Anglia. Şi noi suntem
anglofili şi democraţi, dar credem că trebuie să privim lucrurile numai prin
prisma intereselor româneşti. Dacă aceste interese vin uneori în conflict cu
interesele Angliei, noi trebuie să o spunem chiar reprezentanţilor acesteia,
larg şi deschis. Ne afirmăm, astfel şi sprijinul nostru de independenţă şi
câştigăm şi în prestigiu în faţa lumii, care ne vede liberi şi de sine stătători,
măcar în conştiinţa noastră“.
b. Deosebirea – a precizat fostul ministru – mai constă în aceea că
Mihalache şi dr. Lupu înţeleg rolul şi greutăţile dlui mareşal Antonescu,
asupra acţiunii căruia chiar dacă există unele rezerve, trebuie însă să se
înţeleagă că nu se putea altfel, deoarece fostul rege Carol al II-lea este cel
care a trasat aceste linii nenorocite ale politicii externe.
c. Maniu pare să ignore primejdia rusească şi crede că englezii îi vor
putea domina pe ruşi.
„Eu cred – a declarat dr. Lupu – că ruşii sunt mai puternici decât par,
deoarece au lucrat 20 de ani pentru înarmare şi s-au camuflat cu mare
abilitate“.
d. Maniu a căutat să explice lui Mihalache necesitatea de a trimite dlui
mareşal Antonescu faimoasa scrisoare – redactată şi neexpediată – privitoare
la declararea stării de război dintre România, Anglia şi America şi deşi
rândul trecut a fost convins să renunţe, astăzi crede că trebuie să ia atitudine
scrisă neapărat.
181
„Şi eu şi Mihalache – a arătat dr. Lupu – am fost de părere că chestiunea
nu are nici o importanţă, mai ales după ce America a răspuns prin nota
cunoscută la declaraţia de război a României. Maniu pare însă decis să
trimită scrisoarea“.
e. „Pentru noi, chestiunea importantă la ordinea zilei este că se cer noi
trupe pe frontul de Răsărit. Această politică este împotriva sentimentului şi
intereselor naţiunii, întrucât duce la distrugerea floarei tineretului nostru şi a
tuturor rezervelor noastre de război, în oameni şi materiale“.
4. Apropiaţii lui Maniu afirmă că acesta este extrem de preocupat de
negocierile, cu privire la noile trupe pe care România urmează să le trimită
pe frontul de Răsărit“.
„Nu este exactă versiunea lansată din sfere germane – afirmă maniştii –
că nu Hitler ar fi cerut trupe, şi că Mareşalul ar fi fost acela care ar fi oferit
germanilor noi forţe militare“.
„Mareşalul are atitudinea sa, acest lucru nu-l putea face, deoarece ştie că
nu poate să macine în Rusia toată armata română, decât dacă obţine imediat
avantaje serioase, iar din ecourile venite de la Budapesta rezultă nu numai că
ungurii nu vor să cedeze nimic din Ardealul Ocupat, dar mai au şi pretenţii
asupra Ardealului stăpânit de români“.
Maniştii pretind a fi informaţi că trei divizii româneşti au şi fost trimise în
Crimeea, unde au contribuit la ameliorarea situaţiei“.
„Mareşalul – susţin maniştii – se află într-o situaţie dificilă, întrucât, fără
să obţină ceva în schimb, nu poate trimite noi trupe, deoarece aceasta ar
însemna să aibă mişcări în ţară“.
„În Ardeal – continuă aceleaşi cercuri – îşi face drum un curent prin
popor, care îndeamnă pe ţărani să nu se prezinte la mobilizare“.
„Dar nici această situaţie nu ne convine, fiindcă poate să ducă la
dezagregarea armatei şi la slăbirea statului“.
ASRI, fond d, dodar nr. 1531, f. 296-297.
1942 ianuarie 14. Notă informativă primită de SSI despre principalele idei
politice ale Memoriuluil întocmit de Iuliu Maniu pentru mareşalul Ion
Antonescu.
1. Maniu a terminat noua redactare a scrisorii adresată dlui mareşal

Antonescu, după ce i-a făcut nenumărate modificări, de la declararea stării
de război între România, Anglia şi America.
182
Scrisoarea este concepută în termeni mai rezervaţi şi mai prudenţi,
îndeosebi în urma sfaturilor şi insistenţelor depuse de dr. N. Lupu, conţinând
în esenţă următoarele:
a.) Un protest faţă de situaţia creată României prin declararea stării de
război cu Anglia şi America.
b.) O examinare a consecinţelor acestui act diplomatic şi militar.
c.) Examinarea situaţiei faţă de URSS ca aliată a Angliei şi Americii.
d.) Scrisoarea înregistrează zvonuri întrebuinţând expresia „se spune”,
„se afirmă”, etc., referitoare la o mobilizare generală pentru ca trupele să fie
puse la dispoziţia Reichului.
Comentând zvonurile, se afirmă în scrisoare că realizarea lor ar constitui
o „nenorocire naţională” deoarece Maniu consideră că toate rezervele
militare ale ţării vor fi decimate, atunci când trebuie păstrate pentru acţiunile
militare viitoare care interesează ţara şi urmăresc reîntregirea.
Maniu susţine că sacrificiile noi, militare şi economice nu sunt justificate
prin avantaje de ordin teritorial, pe care guvernul nu le poate obţine din
partea Axei şi că dimpotrivă Ungaria are revendicări noi.
e.) Maniu preconizează încetarea războiului cu URSS, retragerea tuturor
trupelor de pe frontul de Răsărit, reorganizarea şi întărirea armatei spre a fi
pregătită să lupte pentru cucerirea Ardealului.
Maniu a vizitat în ziua de 13 ianuarie a.c. pe dr. Lupu, căruia i-a citit
textul definitiv al scrisorii, fiind hotărât să o trimită în câteva zile dlui
mareşal Antonescu.
2. Odată cu declararea stării de război între România şi Statele Unite,
ministrul Elveţiei Rene de Weck, preluând o serie întreagă de însărcinări, a
organizat servicii speciale care să se ocupe cu chestiunile interesând statele
reprezentate: America, Anglia, etc., iar un număr de diplomaţi elveţieni au
primit atribuţiuni secrete:
Astfel. dr. Fischer, primul secretar al Legaţiei elveţiene, a primit
însărcinarea specială să ţină contact permanent cu Maniu.
În ziua de 13 ianuarie a.c. printr-un emisar special Rene de Wech a
întrebat pe Maniu dacă este mulţumit de contactul pe care îl are cu Fischer,
sau dacă are de formulat noi doleanţe cu privire la organizarea mai bună a
acestor legături.
3. Ştirea circulând în capitală cum că Von Ribbentrop ar fi sosit în
capitală sau ar sosi în ţară este considerată ca puţin plauzibilă de miniştri,
care arată că vizita n-ar avea nici un sens, deoarece ministrul de externe
german n-are ce făgădui guvernului român, în urma vizitei sale la
Budapesta, ci dimpotrivă n-ar avea să-i aducă la cunoştinţă decât lucruri
neplăcute.
183
După miniştrii, Von Ribbentrop însoţit de contele de Ciano ar veni în
vizită oficială la Bucureşti numai prin luna Februarie a.c.
Miniştrii au înregistrat informaţia că la Legaţia Germană s-a dezminţit
ziariştilor zvonul privitor la vizita lui Von Ribbentrop la Bucureşti.
Sursă serioasă
Comunicat
- Vice preş. Cons. Miniştri
- Preşed. Cons. de Miniştri
(Cab.Mil.Bir.2 Inf.)
ASRI fond "d", dosar nr.1533, f. 164 – 166.
1942 ianuarie 19. Sinteză informativă pe luna decembrie 1941 înaintată

Preşedinţiei Consiliului de Miniştri referitoare la problema muncitorească şi
la activitatea comuniştilor.
Situaţia politico-socială
Problema muncitorească
Comandamentele teritoriale şi comandanţii militari ai întreprinderilor

raportează în mod unanim că starea morală a muncitorilor lasă mult de dorit
din cauza lipsurilor materiale, de hrană, încălţăminte şi îmbrăcăminte,
precum şi disproporţiei dintre salariile şi scumpetea excesivă.
Aceste lipsuri şi în special lipsa făinii de grâu şi porumb la majoritatea
întreprinderilor fac ca muncitorii de la toate întreprinderile şi în special din
zona C. 7A să fie nemulţumiţi.
Deşi întreprinderile depun toate eforturile de a asigura hrana
muncitorilor, totuşi din cauza lipsei mijloacelor de transport şi blocării
diferitelor articole ele nu pot face faţă nevoilor de hrană şi îmbrăcăminte,
fapt care produce îngrijorare la conducerea întreprinderilor pentru faptul că
randamentul de muncă scade la un muncitor slab hrănit şi aproape desculţ.
Ca şi până în prezent, situaţia este mai gravă în regiunea minieră şi
petroliferă.
Pe lângă inerentele nemulţumiri în legătură cu insuficienţa salariilor şi
diferitele lipsuri, se mai semnalează încă printre muncitori şi alte
nemulţumiri, astfel:
184
- Muncitorii de la Fabrica de spirt Timişoara sunt nemulţumiţi pentru că
primăria municipiului îi obligă să plătească un impozit de 250 lei lunar,
echivalentul prestării muncii în natură de 5 zile şi socotesc că acest impozit
nu ar trebui să fie aplicat muncitorilor din întreprinderile militarizate.
- Populaţia muncitorească din Valea Jiului întâmpină dificultăţi în
expedierea corespondenţei, negăsind pe piaţă mărci de asistenţă socială cu
valori mici, plătind astfel un plus peste valoarea oficială de timbre a
corespondenţei.
- Lipsa laptelui necesar pentru copiii muncitorilor din regiunea Petrila-
Lonea Iscroni, din cauză că în această regiune există în prezent cinci fabrici
de brânzeturi care captează tot laptele din împrejurimi, lăsând astfel familiile
muncitorilor fără lapte.
- Scumpirea tutunului şi a ţigărilor, de asemenea, a nemulţumit pe
muncitori. […]
Comuniştii
În cursul lunii decembrie, Partidul Comunist a continuat o activitate

destul de susţinută pentru:
- redresarea moralului scăzut al membrilor;
- completarea şi pregătirea cadrelor;
- menţinerea stării de agitaţie şi nemulţumirilor, în special în rândurile
muncitorimii.
Prin o serie de instrucţiuni s-au pus la dispoziţia instructorilor de partid
noi teme de propagandă care să fie difuzate în rândurile maselor populare.
Aceste teme sunt brodate în special pe tema campaniei din Răsărit şi
situaţiei armatelor Axei a căror situaţie se caută a se arăta sub o lumină
defavorabilă şi îngrijorătoare.
În ce priveşte completarea, organizarea şi pregătirea cadrelor, conducerea
comunistă, în instrucţiunile date arată că deşi acţiunile represive ale
autorităţilor au imobilizat un mare număr de militanţi comunişti, iar masele
au fost în cea mai mare parte derutate de puternica ofensivă germană
împotriva URSS, totuşi mişcarea a continuat să se manifeste.
Lozinca dată – ţinând seama de momentul considerat favorabil în legătură
cu situaţia militară şi politică – este că în momentul de faţă nici o slăbiciune
din partea membrilor mişcării nu mai poate fi tolerată.
Aceleaşi instrucţiuni10 date recent de conducerea Partidului Comunist
prevăd:
10
Instrucţiunile respective sunt reluate în nota informativă din 28 ianuarie 1942.
185
- revenirea la activitatea celulară. Fiecare celulă fiind compusă din trei
membri;
- o dată pe săptămână – şeful celulei este obligat să prezinte raport de
activitate conducătorului organizaţiei comuniste din întreprinderea
respectivă, care la rândul său, va aduna pe şefii de celule pentru a le
comunica ordinele Comitetului Central;
- şefii de raioane să facă toate eforturile pentru a plasa elemente
comuniste bine pregătite şi ne compromise în întreprinderile principale unde
organizaţiile comuniste sunt mai slabe;
- evreii lăsaţi la vatră să fie reactivaţi şi organizaţi în jurul partidului spre
a fi folosiţi în acţiunile de sabotaj industrial;
- propaganda în fabrici să se facă numai de la om la om;
- să nu mai apară nici un manifest scris cu termeni ofensatori la adresa
guvernului pentru a nu da ocazia să se ia noi măsuri în contra comuniştilor.
Instrucţiunile mai prevăd:
- a se relua vechea temă de agitaţie, arătându-se că lipsurile sunt datorită
faptului că articolele alimentare şi de primă necesitate sunt trecute peste
frontieră în Germania, spre a veni în ajutorul populaţiei civile şi armatelor
germane.
- a se încerca declanşarea de mişcări turbulente prin muncitorii din
întreprinderile industriale de interes militar, pentru a produce perturbaţii în
special în sistemul de aprovizionare a trupelor române şi germane.
Din cele arătate rezultă că Partidul Comunist din România, speculând la
maximum orice eveniment de ordin intern sau extern, intenţionează a trece
la acţiunea susţinută pentru a-şi reorganiza, întări şi pregăti cadrele cum şi
pentru a câştiga cât mai mulţi simpatizanţi în opinia publică.
23 August 1944. Documente, vol. I, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 340-
342
1942 ianuarie 25. Notă informativă întocmită de SSI despre acţiunile

politice ale naţionl-ţărăniştilor.
NOTĂ
SITUAŢIA GRUPĂRILOR POLITICE
Din supravegherea activităţii fruntaşilor grupărilor politice dizolvate

rezultă că acţiunile acestora s-a desfăşurat în ultimul timp în jurul
următoarelor obiective principale:
186
I I. NAŢIONAL – ŢĂRĂNIŞTII
1. Activitatea memoramdistă
Încă de la declararea stării de război între - de o parte - România, iar de

altă parte – Anglia şi Statele Unite, Maniu a intenţionat să adreseze dlui
mareşal Antonescu un memoriu în numele grupării naţional – ţărăniste,
susţinând în esenţă că acesta rămâne la poziţia sa externă cunoscută,
deoarece are convingerea că ne-a fost declarat războiul numai în urma
presiunilor sovietice şi că la încheierea păcii – pe care preşedintele grupării
o socoteşte că va fi dictată de puterile democratice apusene – este necesar să
se poată arăta că opinia publică românească, socotită ca reprezentată prin
partidul naţional – ţărănesc, nu a fost de acord pentru crearea unor
asemenea raporturi între noi şi marile democraţii.
Acest memoriu a întâmpinat opoziţia chiar a celor mai apropiaţi partizani
ai lui Maniu, printre care şi Mihai Popovici.
Ulterior, Maniu, după mai multe transformări de text, şi-a modificat
proiectul şi convingându-l pe Dinu Brătianu ambii au senat un memoriu a
cărui temă principală era o atitudine împotriva trimiterii de noi trupe
româneşti pe frontul sovietic şi care a fost prezentat dlui mareşal Antonescu
de Gheorghe Brătianu.
Conducătorul Statului deşi l-a primit pe Gheorghe Brătianu totuşi a
refuzat a primi memoriul.
2. Contactul cu reprezentanţele diplomatice străine
Maniu personal cât şi apropiaţii săi, printre care în special Mihai

Popovici, au menţinut un contact permanent cu cercurile diplomatice
americane – prin Benton, primul secretar al Legaţiei Statelor Unite –
elveţiene, prin Rene de Wech şi de Ficher, ministrul şi primul secretar
elveţian -, precum şi cu ministrul Turciei Suphi Tanriőer.
Cu aceştia au avut schimburi de păreri şi informaţii generale, exercitând
totodată asupra diplomaţilor străini o acţiune de persuasiune în sensul că
România se găseşte astăzi în situaţia unui stat ocupat de Reich şi că numai
ca atare trebuie să fie considerată la încheierea păcii ce va fi impusă de
puterile anglo-americane.
3. Urmărirea acţiunii fostului Rege Carol al II-lea
187
Naţional-ţărăniştii şi în special maniştii au urmărit atent încercările
fostului Suveran al României de a se prezenta opiniei publice din ţările
anglo-americane ca o victimă care a avut de suferit după urma atitudinii sale
democratice şi a ataşamentului său faţă de Anglia şi Statele Unite.
4. Condamnarea lui Mureşanu
Sentinţa de condamnare dată în procesul tânărului manist Anton

Ionel Mureşanu care, în calitate de refugiat din Ardealul ocupat se stabilise
la Bucureşti şi care trimisese o scrisoare insolentă şi injurioasă
Conducătorului statului, este interpretată de naţional – ţărăniştii ardeleni în
sensul unei represiuni de ordin politic îndreptată contra maniştilor, guvernul
fiind şi acuzat că nu permite libera dezvoltare a agitaţiunilor iridentiste
româneşri, desfăşurate de către grupul Maniu.
În general este de remarcat faptul că în cadrul întregii acţiuni de agitaţie
şi propagandă depusă de gruparea naţional – ţărănistă, ramura regăţeană,
reprezentată prin Mihalache şi dr. Lupu s-a arătat mai moderată, fiind
partizana unei atitudini mai conciliante.
ASRI fond d. dosar nr. 1533, f.203-205.
1942 ianuarie 28. Notă informativă primită de SSI cu referire la opiniile

fruntaşilor naţional-ţărănişti despre poziţia guvernului român faţă de
interesele Germaniei.
1. Chestiunea principală care se discută în momentul de faţă de către

conducerea naţional-ţărănistă şi liberală este dacă memoriul semnat de
Maniu şi Dinu Brătianu, trebuie să fie răspândit în public sau măcar adus la
cunoştinţa partizanilor politici din Capitală şi provincie.
Părerea lui Maniu este că acest document ar avea o valoare şi consecinţă
mai reduse dacă n-ar fi difuzat, măcar, în lumea politică şi printre
intelectuali, pentru ca opinia publică cultă să ia cunoştinţă de atitudinea ce
şi-au fixat cele două grupări politice.
Alţi fruntaşi ai grupării naţional-ţărăniste şi liberale, între care Gheorghe
Brătianu, Mihai Popovici şi Mihalache sunt de părere că trebuie observată o
mare prudenţă în această chestiune, întrucât cei surprinşi cu memoriul ar
188
putea fi învinuiţi de defetism în timp de război şi traduşi în faţa Curţilor
Marţiale.
Dacă măsura nu s-ar lua împotriva fruntaşilor grupării – arată susţinătorii
acestui punct de vedere -, în schimb ar putea fi folosită faţă de alţi membri ai
grupărilor, care ar avea astfel de suferit.
Maniu a replicat că aceste obiecţiuni sunt desigur întemeiate, dar că într-o
luptă atât de importantă sunt în mod fatal şi victime.
Chestiunea este încă în discuţie.
Memoriul întocmit de Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu în chestiunea
trimiterii de noi trupe pe frontul rusesc a fost remis în mai multe exemplare
lui René de Weck, ministrul Elveţiei la Bucureşti.
Semnatarii memoriului au cerut, prin intermediul lui Mihai Popovici, că
documentul să fie transmis, prin mijloacele pe care legaţia le are la
dispoziţie, guvernelor britanic şi american.
2. Memoriul a fost tradus şi adus la cunoştinţa guvernelor interesate.
Din aceiaşi sursă s-a precizat că memoriul a mai fost trimis, în urma
dispoziţiei lui Maniu, ministrului Turciei şi ministrului Portugaliei la
Bucureşti.
Scopul urmărit de Maniu este ca guvernele ţărilor democratice ca şi
guvernele ţărilor care sunt în zona de influenţă politică anglo-saxonă, să fie
încunoştinţate de opoziţia pe care cele două grupări democratice din
România o fac faţă de accentuarea colaborării militare cu Germania.
3. De către cercurile politice naţionaliste se relevă faptul că deşi
Mureşanu a fost condamnat la 5 ani închisoare, totuşi Ministerul de Finanţe
l-a pedepsit numai cu pierderea salariului pe 15 zile, hotărâre apărută în
Monitorul Oficial din 27 ianuarie a.c.
4. Se constată că atitudinile unor principali fruntaşi naţional-ţărănişti
şi liberali s-au modificat în ultima vreme, după cum urmează:
Mihalache – care păstrase o atitudine de rezervă faţă de politica net
anglofilă a lui Maniu – s-a raliat, în ultimul timp, la punctul de vedere al
preşedintelui grupării naţional-ţărăniste, fiind astăzi pentru o politică
anglofilă şi împotriva unei accentuări a colaborării militare cu Germania.
Cu toate acestea Mihalache cere să se observe o atitudine mai
condescendentă faţă de dl mareşal Antonescu, căruia îi recunoaşte merite
deosebite.
Mihai Popovici – care are simpatii şi legături cu Germania – este de
părere că gruparea nu trebuie să exagereze politica sa anglofilă şi în orice
caz să nu treacă la acte, de natură a prilejui unele sugestii venite din exterior
pentru a se lua măsuri împotriva mişcării anglofile.
189
Dr. N. Lupu este îngrijorat de primejdia sovietică şi de perspectivele
războiului pe frontul de Răsărit, fiind totodată împotriva trimiterii de noi
trupe, dar rămânând partizanul unei atitudini conciliante şi binevoitoare faţă
de guvern.
Fostul ministru al Muncii pretinde că tensiunea dintre guvern şi gruparea
naţional-ţărănistă se datorează inabilităţii şi – după propria sa expresie -
„felului ţeapăn“ al emisarului celor două grupări, Gheorghe Brătianu.
Dr. Lupu a declarat că dlui mareşal Antonescu trebuie ca totdeauna
cineva să ştie cum să-i prezinte orice chestiune.
Gheorghe Brătianu, care până recent afirma că victoria germană este un
fapt cert, a început să aibă în această privinţă unele îndoieli, datorită cărora
şi-a impus o atitudine rezervată faţă de germani.
Fruntaşul liberal este împotriva trimiterii de noi trupe, iar în ce priveşte
atitudinea sa faţă de dl mareşal Antonescu, are unele rezerve următoare
ultimei sale audienţe la Conducătorul Statului.
Ceilalţi fruntaşi liberali, ca dr. C. Angelescu, V.P. Sassu, I. Nistor, Bebe
Brătianu, dr. Costinescu etc., au acelaşi punct de vedere ca şi Dinu Brătianu.
Deosebirea dintre liberali şi naţional-ţărănişti constă în aceea că pe câtă
vreme liberalii nu doresc ca raporturile cu germanii să capete un aspect de
tensiune, naţional-ţărăniştii merg chiar la aceste limite.
1942 februarie 9. Notă informativă primită de SSI despre principalele

aspecte discutate de von Killinger cu profesorul Ion Găvănescu.
În cercurile corespondenţilor de presă germani se discută cu mare interes

vizita pe care von Killinger, ministrul Germaniei, a făcut-o profesorului Ion
Găvănescu în cursul zilei de vineri 6 februarie a.c.
În legătură cu această vizită se fac următoarele comentarii pe baza
informaţiilor pe care gazetarii germani le au referitoare la discuţia purtată de
cei doi, timp de două ore:
Von Killinger ar fi ţinut să precizeze profesorului Ion Găvănescu că
discursul rostit a fost determinat de faptul că în momentul de faţă Germania
este foarte intens preocupată de problema războiului şi ca atare are tot
interesul să aibă asigurată colaborarea militară a României. De aici
necesitatea pentru von Killinger de a elogia soldatul român şi toate cadrele
administrative şi de a fi foarte rezervat în ceea ce priveşte curentele politice
din ţară.
190
De asemenea, se mai adaugă că von Killinger ar fi ţinut să precizeze
profesorului Ion Găvănescu că atât el cât şi cercurile oficiale de la Berlin
sunt interesate ca România să fie organizată în spiritul ideilor lui Corneliu
Codreanu.
În ceea ce priveşte afirmaţia din discurs că mareşalul Antonescu este gata
să colaboreze „chiar cu legionarii”, a fost tradusă greşit pentru presa
română, deoarece von Killinger a declarat că Mareşalul vrea să colaboreze
„de asemenea şi cu legionarii”, ceea ce este un distinguo bine lămurit.
Aceleaşi cercuri ale presei germane mai afirmă că von Killinger ar fi
asigurat pe profesorul Ion Găvănescu că el se bucură de un mare prestigiu
atât în Germania cât şi la Legaţie, şi că el este singurul cu care Mişcarea
legionară va putea fi refăcută şi pusă în situaţia de a colabora efectiv la opera
de stat a mareşalului Antonescu, dat fiind că o înţelegere cu Horia Sima este
o imposibilitate morală şi politică.
Von Killinger a promis profesorului Ion Găvănescu că va mai veni să-l
vadă şi că doreşte să aibă cu el un schimb de vederi săptămânal.
ASRI fond d, dosar nr. 884, f. 8-9.
1942 februarie 9. Notă a SSI privind activitatea cuiburilor legionare.
Încadrarea legionarilor în cadrul noii organizări este terminată în

Capitală. Cuiburile care acum au numai trei membri şi al patrulea este şeful,
ţin şedinţe conform ordinului, de două ori pe săptămână. În şedinţe se citeşte
din Cărticica şefului de cuib şi şeful de cuib are misiunea de a face
comentarii explicative la fiecare capitol.
De curând, comandamentul a dat dispoziţii ca în afară de lectura don
cărticica şefului de cuib să se caute cu insistenţă a se citi de fiecare întreaga
literatură legionară.
1942 februarie 11. Notă informativă întocmită de „Grupa L” a SSI privind

reacţia legionarilor faţă de publicarea lucrării Pe marginea prăpastiei.
NOTĂ
Apariţia în comerţ a volumelor Pe marginea prăpastiei, sub auspiciile

Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, unde sunt arătate abuzurile şi
191
nelegiuirile săvârşite sub regimul legionar, a produs în rândurile legionarilor
o mare nemulţumire şi o contra propagandă în opinia publică.
Această carte, susţin legionarii, a fost tipărită la propunerea domnului
Mihai Antonescu, care este considerat ca şi Stelescu, un trădător al Legiunii
şi în consecinţă va primi aceeaşi pedeapsă.
E un sistem de propagandă pentru a pregăti opinia publică contra
legionarilor şi un nou act de provocare făţişă la adresa Mişcării legionare,
mai ales acum când se pune problema formării unui guvern, ţara fiind
nemulţumită de regimul militar. Guvernul caută ca pe baza documentelor
compromiţătoare publicate, să excludă Mişcarea de la orice colaborare, mai
ales că prevede revenirea la putere a regimului legionar, cu ajutorul
Partidului Naţional Socialist german, la care se bucură de mare încredere.
Pentru a contracara impresia produsă în opinia publică de această carte,
cercurile legionare susţin pe deoparte că în curând Comandamentul legionar
ca edita o broşură în numele Mişcării, în care se va răspunde la toate
acuzaţiile aduse guvernării legionare ; iar pe de altă parte Comandamentul
legionar din ţară a dat ordin de a se cumpăra un număr cât mai mare de
exemplare spre a fi distruse, ordin ce s-a şi executat de organizaţia C.M.L.
Secţia S.T.B.
Ân ceea ce priveşte furturile ce li se impută şi ce au fost comise în timpul
rebeliunii, Mişcarea legionară face o vie propagandă în sensul că aceste
acuzaţii nu corespund adevărului, deoarece toate obiectele găsite la sediile
legionare au fost obiecte primite de la diferiţi locuitori ca dar pentru ajutorul
legionar şi nu erau provenite din jafuri şi furturi.
Recunosc [faptul] că legionarii fugiţi în Germania au plecat cu mari sume
de bani, însă susţin că din aceste fonduri şi din cele colectate în ţară sunt
ajutaţi cei 22 000 de legionari încarceraţi în diferite închisori. Sumele se
trimit din Germania prin ajutorul curierilor care le sunt puşi la dispoziţie de
germani, în majoritatea cazurilor soldaţi.
Acuzaţiile aduse lui Corneliu Z. Codreanu au îndârjit complet cercurile
legionare, acestea considerând o mare ofensă memoriei Căpitanului.
Cu toată această propagandă dusă de guvern contra legionarilor,
Comandamentul consideră că în curând, cu ajutorul învăţătorilor la sate şi a
profesorilor la oraşe, Legiunea va fi mult mai puternică.
1942 februarie 11. Notă informativă întocmită de SSI despre acţiunile

echipelor speciale formate din legionari.
192
NOTĂ
În cercurile legionare se afirmă că până în prezent au fost distruse de

către echipele speciale de legionari peste 1500 volune din cartea
Comandamentului Militar al Capitalei, intitulată Asasinatele de la Jilava,
Snagov şi Strejnicul.
Din provincie n-au sosit încă rapoartele asupra distrugerii acestor cărţi de
către elementele legionare.
Comunicat:
- Preşedinţiei Consiliului de Miniştri
- Comandamentului Militar al Capitalei
- Direcţiei Generale a Poliţiei
- Ministerului Afacerilor Interne
1942 februarie 12. Notă informativă primită de SSI cu referire la

comentariile politice din rândurilenaţional-ţărăniştilor şi a simpatizanţilor
legionari.
NOTĂ
Intimii lui Iuliu Maniu afirmă că acesta i-a trimis dlui von Killinger o
scrisoare-răspuns la discursul acestuia ţinut la Aro.
Nu ştim încă sigur dacă ştirea corespunde realităţii, însă chiar Iuliu Maniu
lasă să se înţeleagă că este adevărată.
La legionari se observă în ultimile zile, fierbere şi activitate febrilă în

ceea ce priveşte consfătuirile asupra situaţiei politice. În special, legionarii
intelectuali au zilnic întrevederi, făcând schimb de informaţii, examinând
evenimentele petrecute în ultimul timp şi trăgând concluzii despre eventuala
situaţie a Mişcării legionare.
Ceea ce a preocupat în ultimile zile, în deosebi, pe fruntaşii legionari
intelectuali, este vizita dlui mareşal Antonescu la Marele Cartier General al
Führerului. În legătură cu aceasta legionarii spun următoarele: Conducătorul
Statului a plecat la Führer în ziua de 9 februarie a.c. Vor discuta bineînţeles,
în primul rând, chestiuni de ordin militar privitoare la ofensiva din
primăvară contra Rusiei. Este sigur însă că Mareşalul va primi şi unele
193
sugestii în ceea ce priveşte viaţa internă a ţării. Deoarece conducerea
Reichului este nemulţumită de acţiunea politică a politicienilor anglofili şi
ştiind că pentru a o face inofensivă nu sunt suficiente măsurile ce eventual
le-ar lua guvernul, ci trebuie contracarată şi de alte elemente politice, va cere
Conducătorului Statului să înceteze prigoana contra legionarilor. De
asemenea, nu ar fi exclusă posibilitatea intrării în guvern a câtorva legionari
din lotul celor ce au avut raporturi bune în permanenţă cu dnii mareşal
Antonescu şi Mihai Antonescu. Şi în acest caz Mişcarea va avea de câştigat
pentru că la adăpostul colaborării va putea să-şi continuie acţiunea de
reorganizare cu mult mai uşor decât acum când lucrează numai în
clandestinitate. Este de reţinut faptul că în ultimul timp, acţiunea grupărilor
aşa-zise ale reconcilierii, numai este privită drept o acţiune de dizitenţă faţă
de mişcarea simistă ci se mărturişeşte că toţi fruntaşii nu activează decât
pentru salvarea Mişcării legionare, recte a celor din închisori, şi că nu are
importanţă metoda sau tactica întrebuinţată pentru ajungerea scopului. Se
susţine că un lucru este sigur, anume că atunci când va fi nevoie se va vedea
că Mişcarea a rămas unitară în jurul lui Horia Sima.
Odată cu aceasta, se caută a se acredita în masa partizanilor că dl von
Killinger nu a fost în asentimentul Reichului atunci când în discursul său a
atacat pe legionari şi că este posibil ca domnia sa să fie rechemat din postul
de ministru al Reichului la Bucureşti. Dovadă că Mişcarea legionară are o
poziţie foarte bună în faţa conducătorilor Reichului este faptul că la Berlin
fruntaşii refugiaţi au acces şi sunt în permanent contact cu toţi demnitarii
naţional-socialişti – completează explicaţiile lor fruntaşii legionari
intelectuali din Capitală.
Este de semnalat faptul că acest fel de răstălmăcire a situaţiei nu a avut
numai darul să ridice moralul legionarilor şi să le dea noi speranţe de viitor,
ci a produs şi în opinia publică impresie, făcând ca mulţi să se îndoiască de
sinceritatea oficialităţii germane faţă de regimul dlui mareşal Antonescu.
Mai mult, o bună parte din masa credincioasă şi ataşată profund sufleteşte de
Conducătorul Statului se teme ca nu cumva domnia sa, intrând în conflict cu
Germania pe chestia Ardealului sau pe altă temă ce priveşte suveranitatea
Statului, atunci, adică în acest caz, conducerea Reichului să încerce
schimbarea regimului din România, căutând să-i impună forţat din nou pe
legionari. Pentru liniştea opiniei publice româneşti ar fi nevoie de unele
declaraţii făcute, dacă nu personal de dl Adolf Hitler, cel puţin de unul din
intimii săi colaboratori din Reich. Numai astfel s-ar spulbera teama că
Germania duce faţă de România o politică de duplicitate.
194
1942 februarie 12. Notă informativă primită de SSI despre comentariile
făcute de legionarii din Bucovina în legătură cu discursul ministrului
Germaniei la Bucureşti, von Killinger.
NOTĂ
Legionarii din Bucovina şi discursul dlui von Killinger
În urma discursului ministrului Germaniei la Bucureşti, legionarii

bucovineni, care întreţineau propaganda lor şi prin afirmaţia că Reichul le dă
şi va continua să le dea tot sprijinul, manifestă dezorientare.
Totuţi, unii dintre ei nu pierd speranţa, mângâindu-se cu ideea că şi acest
discurs şi cele spuse la adresa legionarilor au numai scopul de a asigura
prietenia conducătorilor ţării, în acest timp critic pentru germani, din cauza
situaţiei grele de pe frontul de răsărit, unde este nevoie de concursul
României pentru a putea rezista până la primăvară.
La fel ca în 1939, conducătorii Germaniei afirmă că nimeni nu va reuşi să
tulbure prietenia germano-română, afirmaţie dictată şi ea de interesele de
atunci ale Germaniei.
Pe de altă parte, în cercurile intime legionare, se spune că din cuvintele
rostite de von Killinger „ ...acei care agită, nu ştiu nimic despre ideile lui
Codreanu şi nu sunt legionari ...”, reiede că adevăraţii legionari sunt şi vor
rămâne bine văzuţi şi sprijiniţi de Germania.
Comentarii ca cele de mai sus nu se fac public ci numai în strictă
intimitate.
Verificată
Comunicat:
- Preşedinţiei Consiliului de Miniştri
- Ministerului Apărării Naţionale
- Marelui Stat Major
- Ministerului Afacerilor Interne
1942 februarie 12. Notă informativă primită de „Grupa L”din SSI cu

referire la relaţiile Mişcării legionare cu Legaţia germană din Bucureşti.
195
NOTĂ
Se anexează o agendă pe anul 1942 distribuită de Legaţia germană din

Bucureşti tuturor persoanelor care au legătură cu personalul ei în care, pe
lângă alte evenimente petrecute în România, se menţionează la rubrica zilei
de 30 noiembrie următoarele: „1939 C. Codreanu şi 13 legionari principali
au fost ucişi în România”.
Este de relevat că aceste agende sunt căutate de către legionari, care
intenţionează să le utilizeze în propaganda lor, arătând că sunt susţinuţi de
Marele Reich.
Verificată
ASRI fond d, dosar nr. 884, f. 37.
1942 februarie 19. Notă informativă neverificată primită de SSI despre

emigraţia politică română de la Londra şi poziţia Forreign Office-ului faţă
de „Comitetul Naţional Român Liber”.
Cercurile naţional-ţărăniste şi emigraţia politică română
Maniştii sunt extrem de preocupaţi de frământările din rândurile

emigranţilor români din Londra, în legătură cu organizarea unui Comitet
Naţional Român Liber.
Cercurile maniste au fost informate că englezii au fost rău impresionaţi
de certurile ivite între foştii carlişti, în frunte cu V.V. Tilea şi reprezentanţii
democraţi români ca Pavel Pavel, Cornel Bianu şi Victor Cornea.
Maniştii pretindeau conducerea Comitetului, pe motiv că reprezintă un
partid cu răsunet şi mari posibilităţi de lucru în ţară, iar V.V. Tilea cerea
pentru sine conducerea Comitetului, deoarece se consideră singura
personalitate proeminentă şi cu legături serioase în lumea engleză.
Forreig Office a refuzat să recunoască vreunul din aceste comitete,
cerând ca, pentru moment, emigranţii români să lase la o parte deosebirile de
politică internă şi să alcătuiască un comitet unic, capabil să întreprindă o
acţiune temeinică, la fel cu comitetele celorlalte naţiuni reprezntate în
capitala Angliei.
În acelaşi timp, englezii au făcut cunoscut lui Maniu următoarele:
1. Emigranţii de la Londra sunt sub aşteptările guvernului britanic.
196
2. Este necesar ca una sau mai multe personalităţi proeminente din ţară să
plece la Londra şi în Orientul Apropiat pentru a se putea începe o acţiune
românească serioasă.
3. Guvernul britanic socoteşte că o acţiune românescă în afară va deveni
în scurtă vreme imperioasă.
În afară de acestea, maniştii arată interes a stabili dacă Grigore Gafencu
va desfăşura vreo acţiune în străinătate.
Neverificată
1942 februarie 24. Notă informativă primită de SSI despre îngrijorarea

liderilor naţional-ţărănişti şi liberali faţă de angajarea de noi trupe
româneşti pe frontul de est.
Lipsa de preciziuni în legătură cu întrevederea dintre dl mareşal

Antonescu şi Führer, întreţine o agitaţie excepţională în cercurile
conducătoare ale grupărilor naţional-ţărăniste şi liberale.
Maniu a căutat să obţină informaţii cu privire la eventualele angajamente
ce şi-a luat dl mareşal Antonescu.
La rândul său, Dinu Brătianu a folosit legăturile pe care le are pentru a
afla ce anume trupe vor fi trimise pe frontul de răsărit.
Informaţiile obţinute de cei doi şefi de grupări, ca şi de personalităţile din
apropierea lor, sunt însă contradictorii şi prin aceasta au produs o adevărată
derută în cercurile amintite.
După audienţa lui Mihai Popovici la Vice-preşedintele Consiliului, la
naţional-ţărănişti s-a discutat că guvernul nu s-a angajat decât să dea un
număr de trupe egal cu acela pe care-l vor da ungurii.
Maniu s-a ridicat împotriva trimiterilor de trupe, chiar în această formă,
dar lucrurile n-au apărut prea grave conducerii naţional-ţărăniste.
După câteva zile, Maniu a declarat apropiaţilor săi că din unele informaţii
obţinute rezultă că s-au propus de către Führer ca să trimitem efective
numeroase, dar că dl mareşal Antonescu s-a angajat cu mai puţin de jumătate
din trupele solicitate.
În cursul zilei de 23 februarie a.c., maniştii se arătau îngrijoraţi, susţinând
că trupele ce vor fi trimise depăşesc orice prevederi.
197
În dimineaţa de 24 februarie a.c., a avut loc la Banca Românească
obişnuitul consiliu de administraţie săptămânal, la care au participat Dinu şi
Gheorghe Brătianu, V.P. Sassu etc. După consiliu. Dinu Brătianu s-a retras
cu Gheorghe Brătianu şi V.P. Sassu. Preşedintele grupării liberale a declarat
că este extrem de îngrijorat, deoarece are următoarele informaţii:
1. Este probabil ca toate diviziile ce vor rezulta dintr-o mobilizare care va
avea un caracter quasi-general, vor fi trimise pe frontul de răsărit.
2. Nu vor rămâne decât 3-4 divizii în Ardeal.
3. Germanii ar fi refuzat să pună la dispoziţia acestor trupe armamentul şi
muniţiile necesare; vor trebui astfel să fie atacate – după unele informaţii –
rezervele de armament şi muniţie ale armatei noastre, ceea ce înseamnă că la
toamnă vom rămâne ca şi dezarmaţi.
4. Sunt informaţii că ungurii au făcut un angajament cu germanii, potrivit
căruia vor înlocui trupele de ocupaţie din Iugoslavia şi chiar dintr-o regiune
a Greciei; astfel îşi dau aportul militar, fără a risca un tribut de sânge.
5. Cercuri de specialitate cu care Dinu Brătianu are legături – a declarat
acesta – se arată extrem de îngrijorate şi afirmă că în asemenea condiţii,
până la toamnă, armata română va fi grav împuţinată, iar ţara va rămâne
eventual descoperită faţă de primejdiile din viitor.
Este de dorit – a spus Dini Brătianu – ca germanii să zdrobească pe
sovietici, fiindcă URSS reprezintă o mare primejdie pentru România.
Deşi germanii afirmă că în această vară vor desfiinţa puterea militară
sovietică, preşedintele grupării liberale are îndoieli şi rezerve.
Dinu Brătianu mai susţine că în această campanie formidabilă, aportul
armatei române este neînsemnat, pe câtă vreme pentru România existenţa şi
consolidarea armatei sale reprezintă o importanţă extraordinară.
Faţă de această situaţie, Dinu Brătianu a declarat că se impune din nou
un demers aurgent, spre a atrage atenţia dlui mareşal Antonescu asupra
„marilor primejdii care ne ameninţă”.
Dinu Brătianu s-a consultat cu Gheorghe Brătianu şi cu Sassu, făcând
următoarele propuneri:
a.) Gheorghe Brătianu să viziteze pe dl mareşal Antonescu sau pe Vice-
preşedintele Cinsiliului în acest scop.
Gheorghe Brătianu a declarat că nu este dispus, în urma primirii ce i s-a
făcut când a prezntat memoriul Maniu-Dinu Brătianu.
Totodată, Gheorghe Brătianu a declarat că a fost descris cercurilor
superioare germane într-o lumină greşită ca urmare a faptului că a venit să
înmâneze dlui mareşal Antonescu un memoriu semnat de Maniu.
„S-a încercat o intrigă împotriva mea” a spus Gheorghe Brătianu.
198
B.) Dinu Brătianu a spus că nu rămâne atunci decât o soluţie: să
alcătuiască o scrisoare pe care să o trimită dlui mareşal Antonescu, deşi
scrisoarea sa de rândul trecut, făcută în comun cu Maniu, a avut primirea
cunoscută.
„Faţă de gravitatea situaţiei – a spus Dinu Brătianu – trebuie să
intervenim cu orice chip şi să încercăm a împiedica dezastrul armatei
noastre”.
Dinu Brătianu a mai declarat că va căuta să vadă pe Maniu pentru a se
consfătui cu acesta.
1942 februarie 28. Notă SSI privind atitudinea guvernului american faţă de
intenţia fostului rege Carol al II-lea de a prelua conducerea „Mişcării
Românilor Liberi”.
NOTĂ
După precizarea atitudinii guvernului englez în chestiunea veleităţilor

fostului rege Carol al II-lea, de a se pune în fruntea unei „Mişcări a
Românilor Liberi”, precizare făcută printr-o declaraţie – semnalată –
răspândită de Agenţia „Reuter”, guvernul Statelor Unite a luat la rândul său
poziţie în aceeaşi chestiune.
Atitudinea guvernului american a fost exprimată într-un fel cu totul lipsit
de echivoc de subsecretarul permanent al afacerilor străine Summer Wells,
care a declarat textual: „Guvernul american nu crede că fostul rege Carol al
[II-lea al] României este personalitatea potrivită pentru conducerea unei
«Mişcări a Românilor Liberi» şi nu-l va saluta în această calitate pe teritoriul
american”.
1942 martie 3. Notă informativă întocmită de SSI despre discuţiile politice

dintre fruntaşii naţional-ţărănişti şi liberali.
NOTĂ
199
1. Maniu a văzut din nou pe Dinu Brătianu şi a avut o întrevedere cu
Gheorghe Brătianu.
Faţă de unele informaţii pe care le au cei doi preşedinţi de grupări, că dl
mareşal Antonescu s-a angajat de a trimite noi trupe masive pe frontul de Est
şi faţă de pregătirile ce se fac la noi, să examineze necesitatea unui nou
demers acum.
Maniu împreună cu Dinu Brătianu găsesc că este necesar să atragă atenţia
guvernului asupra consecinţelor ce presupun că vor decurge din ceea ce
numesc „decimarea aproape completă a armatei române”.
În cercurile apropiate conducerilor naţional-ţărănistă şi liberală se
aşteaptă la o nouă scrisoare comună semnată de Maniu şi Dinu Brătianu.
2. Maniu este din nou bolnav, având o infecţie la falca inferioară.
În cursul serii de 2 martie a.c. a avut temperatură. Totuşi Maniu a lucrat şi
a primit vizitele amicilor săi.
3. Cu prilejul diferitelor vizite pe care le-a primit la domiciliul său, Maniu a
declarat faţă de partizanii săi politici, următoarele:
a. Din informaţiile pe care le are rezultă că dl mareşal Antonescu a făcut la
început rezerve cu privire la cererile de noi trupe formulate de Führer.
b. Din aceleaşi informaţii reiese că dl mareşal Antonescu şi-a luat
angajamentul de
a trimite noi trupe. Trimiterile – după informaţiile lui Maniu – au şi început
şi nu este exclus să atingă cifre masive.
c. Situaţia – după opinia preşedintelui grupării naţional - ţărăniste este
excepţional de gravă, nefiind exclus ca să fie „decimaţi sute de oameni
pentru interesele germane”.
4. Cercurile maniste acordă o atenţie specială invitării în Germania a
inspectorului Justiţiei Militare, generalul Stroia.
În legătură cu această vizită maniştii formulează diferite ipoteze, printre
care şi aceea că n-ar fi exclus să se pună în discuţie situaţia românilor din
armata maghiară ce au dezertat trecând în armata română.
Această ipoteză trezeşte un deosebit interes în rândurile naţional –
ţărăniştilor ardeleni.
5. La sfârşitul săptămânii curente, maniştii proiectează a difuza scrisoarea
recentă adresată Vice-preşedintelui Consiliului de Miniştri de către Maniu în
chestiunea atitudinii germanilor din Ardeal şi în legătură cu discursul lui von
Killinger.
ASRI fond d, dosar nr. 1533, f.332-333.
200
1942 martie 11. Extras din Buletinul informativ difuzat Preşedinţiei
Consiliului de Miniştrii cu referire la acţiunile politice iniţiate de Iuliu
Maniu.
SINTEZA ASUPRA ACTIVITĂŢII MAI RECENTE

A GRUPĂRILOR POLITICE
Naţional –ţărăniştii
În centrul activităţii desfăşurată de opoziţie se află gruparea naţional –

ţărănistă, prezidată de Iuliu Maniu.
În urmărirea ţelurilor sale, Maniu se foloseşte de mijloacele pe care le
are la îndemână în împrejurările actuale când activitatea grupării sale este
legalmente interzisă.
Redăm principalele acţiuni întreprinse de Maniu în ultimul timp:
1. Accentuarea colaborării cu gruparea liberală de sub conducerea lui
Dinu Brătianu, în vederea alcătuirii unui front comun democratic şi
anglofil, capabil să intervină cu mai multă autoritate în situaţia de
azi şi cu tendinţa de a forma o bază de înţelegere pentru
eventualităţile de mâine.
2. O acţiune de persuasiune pe lângă Gheorghe Brătianu, spre a-l
împiedica pe acesta ca să întreprindă a acţiune personală, în
contradicţie cu cea urmărită de Dinu Brătianu.
Această acţiune a lui Maniu este întemeiată pe principiul că „nici un
factor
politic, cu aderenţe în opinia publică, nu trebuie să se afle în sfera de
influenţă germană”.
3. Informarea guvernelor democratice asupra luptei dusă de gruparea
naţional – ţărănistă în România; în scop au dezvoltat legăturile cu Legaţia
Elveţiană, Turcă şi mai puţin Portugheză .
Aceste legături se întreţin prin Mihai Popovici care aranjează şi contacte
dese între Maniu şi miniştrii respectivi.
1942 martie 26. Notă întocmită de SSI despre atitudinile politice ale
fruntaţilor naţional-ţărănişti.
201
NOTĂ
De la naţional – ţărănişti
În conducerea grupării naţional– ţărăniste au loc importante discuţii cu

privire la o nouă atitudine a grupării, care este în curs de clarificare.
Aceste discuţii au pornit de la demersurile lui Mihai Popovici, care a
anunţat pe ceilalţi membrii ai conducerii că a primit sugestii în vederea
stabilirii unui nou armistiţiu cu guvernul şi că potrivit acestor sugestii,
gruparea naţional – ţărănistă
n-ar părăsi ţelurile şi politica sa, dar ar modera acţiunea întreprinsă până
acum, care crează dificultăţi politicii externe şi militare a regimului.
Atitudinea doctorului Lupu
Înainte ca Maniu să se întoarcă din Ardeal, Mihai Popovici a făcut o

vizită doctorului Lupu, căruia i-a expus această propunere, adăugând că
Maniu nu se va reântoarce, decât chemat de ceilalţi membrii ai conducerii,
când aceştia ar socoti necesară prezenţa sa în Bucureşti.
Maniu ar sta astfel la o parte, lăsând gruparea sub conducerea lui
Mihalache, Mihai Popovici şi doctorului Lupu, iar cum primul din aceştia
lipseşte din Bucureşti, sub conducerea celorlalţi doi.
Doctorul Lupu a răspuns că nu poate accepta conducerea unui armistiţiu,
fiindcă n-ar avea nimic de condus şi că nu-şi poate lua răspunderea acestei
atitudini, deoarece ar trebui să fie în prealabil examinată de toţi factorii
răspunzători ai grupării, în prezenţa lui Maniu.
La aceasta dr. Lupu a adăugat că nu s-a considerat niciodată în situaţie de
ostilitate cu guvernul, iar că intervenţiile făcute de preşedintele grupării nu
le poate interpreta ca o acţiune politică propriu-zisă.
Intervenţiile lui Maniu, a precizat dr. Lupu, au fost supraevaluate,
deoarece situaţia trebuie privită aşa cum este: ne aflăm în astfel de raporturi
cu Germania, încât guvernul face ce poate.
Desigur, a afirmat dr. Lupu, sugestiile opoziţiei sunt necesare, fiindcă în
acest chip opoziţia colaborează într-un mod oarecare, iar gruparea naţional –
ţărănistă are astfel posibilitatea de a se manifesta pentru a putea juca rolul
la momentul oportun, dar până atunci toţi fruntaşii grupării se află într-un
armistiţiu forţat.
Dr. Lupu crede că acţiunea preconizată de Mihai Popovici are şi un
substrat personal, fostul ministrul de Finanţe având dificultăţi la comisia
202
pentru controlul averilor, vrea să se găsească într-o situaţie favorabilă faţă de
guvern.
Intimilor săi, dr. Lupu le-a mai adăugat că Maniu şi cu Mihai Popovici
lucrează întotdeauna în perfect acord, dar că uneori îşi împart rolurile
"pentru a satisface necesităţile teatrale ale lui Maniu".
În urma acestor discuţii, Mihai Popovici a chemat pe Maniu în
Bucureşti.
Atitudinea lui Mihalache
Principial, Mihalache, care a sosit în capitală în aceeaşi zi cu Maniu, nu

este împotriva propunerii sugerate lui Mihai Popovici, cu atât mai mult cu
cât, în general este binevoitor dlui mareşal Antonescu.
Mihalache însă nu vrea să-şi asume răspunderea pe care Maniu vrea să o
lase în seama altora şi de aceea a anunţat că deocamdată se reântoarce la
Dobreşti, unde să aştepte desfăşurarea evenimentelor.
Atitudinea lui Maniu
Maniu nu doreşte să lase un singur moment opiniei publice impresia că a

încetat lupta şi că este dispus să se dea la o parte, iar că gruparea naţional-
ţărănistă adoptă o atitudine mai conciliantă faţă de guvern şi de politica
acestuia.
Maniu socoteşte agitaţia permanentă ca absolut trebuincioasă politicii
sale de captare şi orientare a opiniei publice, din teama ca alte curente sau
mişcări să nu câştige adeziunile pe care le deţine actualmente gruparea în
Ardeal şi Vechiul Regat.
Maniu a dat în acelaşi timp dispoziţii intimilor săi să nu demită ştirea –
mai ales printre ardeleni că ar părăsi lupta pentru independenţa Ardealului
asigurându-i pe ardeleni că gruparea naţional – ţărănistă continuă lupta, cu
toate dificultăţile pentru cauza naţională.
Cu privire la sugestia de armistiţiu făcută de Mihai Popovici, Maniu a
făcut în cursul zilei de 25 martie a.c. doctorului Virgil Solomon unele
precizări:
a. Cu prilejul zilei audienţei pe care Mihai Popovici a avut-o la Vice-
preşedintele Consiliului de Miniştri, cu privire la cazul Aurel
Dobrescu, în cursul discuţiilor s-a pus problema unei atenuări a
raporturilor opoziţiei cu guvernul.
Mihai Popovici ar fi dat atunci un răspuns pe care Maniu îl aprobă.
203
b. Gruparea naţional-ţărănistă, nu este în „război” cu guvernul, iar
„armistiţiul” există din ziua plecării fostului Rege Carol al II-lea.
De altfel gruparea naţional–ţărănistă n-a urmărit şi nu urmăreşte
răsturnarea regimului, fiindcă nu vrea să ia puterea în împrejurările
actuale, deci guvernul nu are în această grupare o opoziţie în sensul
obişnuit al cuvântului.
c. Gruparea naţional–ţărănistă a urmărit să afirme punctul său de
vedere şi vrea ca să aibă chiar posibilitatea legală de funcţionare,
pentru a ajuta în mod indirect guvernul în acţiunile cu caracter
naţional. De aceea n-a refuzat guvernului concursul său tehnic,
înţelegând prin acest concurs, autorizaţia dată diferiţilor membri
ai grupării de a da un sprijin tehnic instituţiilor guvernamentale
(de ex. ing. Mihăilescu la CAM, etc.). Acest concurs tehnic nu va
fii refuzat nici în viitor.
d. Gruparea naţional – ţărănistă s-a străduit să împiedice guvernul de
a lua măsuri care dintr-un punct de vedere pot fi socotite erori.
În acest sens gruparea naţional –ţărănistă crede că România trebuie să-şi
economisească materialul uman, deoarece armata va fi esenţială pentru
stabilirea drepturilor noastre în viitorul apropiat.
În aceiaşi ordine de idei, gruparea naţional – ţărănistă s-a manifestat în
ce priveşte: germanizarea vieţii economice, asigurarea independenţei
naţionale, măsurile în chestiunea evreiască, conservarea potenţialului
economic, agitarea chestiunii Ardealului, ajutorarea refugiaţilor ardeleni, etc.
e. În concluzie – a spus Maniu - deşi există din punct de vedere al
ideologiei şi al metodelor deosebiri fundamentale între gruparea
naţional – ţărănistă şi guvern, nu urmărim răsturnarea regimului,
fiindcă nu vrem şi nu putem să-i luăm locul, în împrejurările
actuale.
„Dorim numai să lucrăm în sensul nostru, iar guvernul să înţeleagă
necesitatea
acţiunii noastre, aşa precum noi înţelegem necesitatea şi străduinţele sale şi
încercăm să-i ajutăm prin sfaturi şi avertismente, care nu trebuiesc
interpretate ca, critici de ordin de ordin personal, ci ca o datorie impusă de
rolul nostru politic.
Aşa privite lucrurile, a conchis Maniu, ne află în armistiţiu cu guvernul.
Dealtfel schimbul de telegrame şi scrisori dintre Mihai Popovici şi Vice
Preşedintele Consiliului dovedeşte că, în chestiunile mari, putem fi de
acord”.
204
1942 martie 29. Notă primită de SSI de la Prefectura Poliţiei Capitalei
despre întoarcerea în Capitală a fruntaşilor naţional-ţărănişti.
NOTĂ
De la naţional – ţărănişti
Din cercurile naţional – ţărăniştilor se află dl. Mihai Popovici va reveni

în capitală în ziua de 30 martie a.c.
Se crede că domnia sa va veni însoţit de Iuliu Maniu şi de soţia
ministrului turc Suphi Tarincer care în ultimul timp a locuit la vila domniei
sale.
În Bucureşti, dl Mihai Popovici va împărţi marţi 31 martie diverse
ajutoare membrilor Asociaţiei Refugiaţilor Ardeleni şi studenţilor ardeleni
refugiaţi.
Cu ocazia venirii în Bucureşti, dl. Iuliu Maniu va da directive în legătură
cu activitatea „Pro – Transilvaniei” în ţară.
Chestiunea se urmăreşte.
- Posibilă
ASRI, fond d, dosar nr. 1533, f. 441.
1942 martie 30. Notă întocmită de SSI privind demersurile întreprinse de

Iuliu Maniu pe lângă guvernele URSS şi Marii Britanii în problema
Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
NOTĂ
Din cercurile naţional-ţărăniste situate în imediata apropiere a lui Maniu

s-au înregistrat următoarele:
1. În momentul de faţă au loc negocieri anglo - sovietice privitoare la
Basarabia şi Bucovina d de Nord.
2. În cursul discuţiilor de la Moscova dintre Eden şi Stalin-Molotov, ca şi în
conversaţiile purtate de Maiski, guvernul URSS a pretins graniţele
existente în momentul declarării războiului germano-sovietic.
3. Guvernul englez încearcă de atunci o limitare a pretenţiilor sovietice din
motive privind politica generală europeană ca şi situaţiile din diferite ţări
învecinate cu URSS.
205
4. Maniu a înaintat guvernelor englez şi american o notă în care a arătat
de atâta vreme cât URSS nu va renunţa la Basarabia şi Bucovina de
Nord, printr-o declaraţie formală, garantată de guvernele englez şi
american, opinia publică românească nu va putea fi serios convinsă
asupra inutilităţii participării României la războiul din Răsărit, deoarece
germanii folosesc cu destul succes argumentul că dacă URSS nu va fi
distrusă din punct de vedere militar, România va fi cel dintâiul care va
avea de suferit şi că nu va pierde numai numai Basarabia şi Bucovina,
dar însăşi existenţa sa de Stat naţional va fi ameninţată.
5. Maniu a declarat intimilor săi că are motive să creadă că intervenţia sa
a determinat discuţiile anglo-sovietice privitoare la Basarabia şi
Bucovina de Nord.
6. Primul contact în această chestiune arată că maniştii – au învederat o
puternică rezistenţă rusească, dar discuţiile continuă.
Se crede că Suphi Tanrioer, la întoarcerea sa în Bucureşti va fi în măsură
să aducă precizări.
7. Maniu consideră că această problemă ca determinantă pentru definirea
raporturilor dintre România şi puterile aliate.
7. Chestiunea este ţinută în cercurile maniste în cel mai strict secret.
1942 aprilie 1. Notă informativă primită de SSI cu referire la situaţia unor

legionari.
NOTĂ
Organizaţia clandestină legionară din judeţul Prahova face legătură cu

organizaţia legionară din Bucureşti prin următorii legionari:
Gheorghiţă Cârciumaru, condamnat la moarte pentru asasinarea
profesorului Iorga şi agenţilor de poliţie Pantazi şi Dăscălescu.
Ciupală Ioan, condamnat la muncă silnică pe viaţă.
Dumitrescu Costică, condamnat la muncă silnică pe viaţă (fratele celui
care a asasinat pe Armand Călinescu).
Toţi aceştia umblă îmbrăcaţi în uniformă de subofiţeri germani cu un fond
şi o motocicletă cu marcă germană; aproape în fiecare zi circulă pe distanţa
Ploieşti-Bucureşti şi invers.
206
Sursă serioasă
1941 aprilie 3. Notă informativă primită de SSI despre întâlnirile unor

fruntaşi legionari.
NOTĂ
La locuinţa avocatului Al. Constant, au avut în ultimele zile importante

conversaţii cu caracter legionar şi politic, la care au participat: inginerul
Virgil Ionescu, Dumitrescu-Borşa şi Cuza Marinescu.
Discuţiile vor continua.
Comunicat: Direcţia Generală a Poliţiei.
Sursă serioasă
1942 aprilie 6. Notă informativă primită de SSI cu referire la opiniile

politice ale lui Iuliu Maniu în problema Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
NOTĂ
Urmare la nota nr. 15 065 din 30 martie 1942.

Cu privire la intervenţia lui Maniu în chestiunea Basarabiei şi Bucovinei
de Nord, din cercurile strict apropiate de preşedintele grupării naţional-
ţărăniste s-au obţinut următoarele date suplimentare:
Maniu a declarat lui Ghiţă Popa că precizarea atitudinii sovietice faţă de
Basarabia şi Bucovina de Nord o consideră esenţială pentru întreaga politică
externă a României.
Cu aceeaşi ocazie Maniu şi-a manifestat convingerea că englezii au
aşteptat o sugestie în chestia Basarabiei şi Bucovinei, pentru a putea presa
asupra Sovietelor, deoarece „interesele britanice, care se opun unei extensii a
URSS, concordă cu interesele României”.
207
„Nu trebuie să se uite că englezii – a susţinut Maniu – au interesul să
existe o Românie mare şi puternică, pe când germanii vor – dimpotrivă –
state mici şi slabe în Sud-Estul european”.
Discuţii anglo-sovietice cu privire la Basarabia şi Bucovina se duc şi în
momentul de faţă.
Englezii sunt convinşi de necesitatea unei declaraţii sovietice de
renunţare la aceste provincii.
După părerea lui Maniu, tratativele vor merge – fatal – greu, din cauza
problemelor de război mai acute, fiind de reamintit că negocierile polono-
sovietice au durat foarte mult şi n-au ajuns la un acord decât în ceea ce
priveşte prizonierii şi organizarea unei armate polone pe teritoriul sovietic,
iar chestiunea teritorială polono-sovietică nu este încă clarificată.
O declaraţie formală sovietică de renunţare la Basarabia şi Bucovina de
Nord, formulată în mod precis, ar putea face inutilă continuarea războiului
României în Răsărit şi ar da o justificarea acţiunii grupării naţional-ţărăniste.
„Nu trebuie să ne închipuim că această chestiune este uşoară – a spus
Maniu – deoarece în actuala fază a războiului, când ruşii fac jertfe
formidabile, Anglia nu poate cere prea mult guvernului sovietic, mai cu
seamă că pe lângă problema României, există cea a Finlandei, a Turciei şi a
Iranului.
Sunt totuşi şi două elemente optimiste: înţelegerea polonă-sovietică şi
acceptarea sugestiilor noastre de către guvernul englez.
O declaraţie formală sovietică în chestiunea Basarabiei şi Bucovinei
comportă şi unele garanţii pe care România le-ar da, ori guvernul Antonescu
n-ar consimţi la un acord secret în această privinţă şi nici la retragerea
trupelor româneşti de pe front.
Totuşi, trebuie persistat în această chestie şi ca tactică faţă de englezi.
Le arătăm situaţia noastră intenabilă şi explicăm prin aceasta
imposibilitatea unei politici active anglofile, a accentuat Maniu.
Cu toate acestea se obţine, prin intervenţia Angliei şi Americii, o
revizuire a punctului de vedere sovietic, atunci gruparea naţional-ţărănistă se
va putea simţi «mai la largul său».
Schimbarea atitudinii sovietice ar atrage implicit şi o revizuire a
metodelor de luptă ale grupării naţional-ţărăniste, în actualele împrejurări.
Gruparea ar putea trece eventual «de la politica pasivistă la o politică
activistă».
Dacă sugestia engleză izbuteşte, atunci gruparea naţional-ţărănistă obţine
un mare succes de politică externă, iar dacă nu atunci gruparea justifică în
faţa puterilor aliate poziţia actuală a României şi – prin aceasta – face cauzei
noastre un serviciu ce poate fi socotit ca important”.
208
Sursă serioasă
1942 aprilie 8. Notă informativă primită de SSI cu referire la punctul de

vedere al lui Maniu faţă de situaţia României.
NOTĂ
1. În ziua de 8 aprilie a.c. Ghiţă Popa a plecat la Ploieşti pentru a

participa în numele grupării la înmormântarea lui Brezeanu, fost şef al
organizaţiei naţional-ţărăniste din Prahova.
Ghiţă Popa a rostit un discurs, în numele conducerii naţional-ţărăniste, în
care a făcut elogiul defunctului.
După toate probabilităţile, şefia organizaţiei naţional-ţărăniste de Prahova
va fi preluată de Mihalahe.
2. În legătură cu situaţia din Sud-Estul Europei în cazul că puterile
Axei ar fi învinse, Iuliu Maniu a declarat intimilor săi colaboratori
următoarele:
„Dacă puterile democrate câştigă războiul, atunci situaţia nu va fi în
funcţie de voinţa Uniunii Sovietice, ci pacea va fi dictată exclusiv de englezi
şi americani, deoarece după înfrângerea Germaniei, URSS va fi atât de
slăbită şi va avea o nevoie atât de mare de ajutorul Angliei şi Americii,
pentru a se reface încât va fi forţată să facă puterilor democratice occidentale
toate concesiile politice în Europa.
Una din concesiile principale pe care URSS va trebui să le facă va fi
restabilirea statu-qoului creat în Europa Centrală şi de Sud-Est prin tratatele
de pace de după războiul mondial.
Am informaţii sigure că au şi început tratative între Anglia şi America pe
de o parte şi Uniunea Sovietică pe de altă parte şi că unul din punctele
principale ale pretenţiilor anglo-saxone este cedarea Basarabiei şi Bucovinei
în favoarea României.
Dealtfel englezii şi americanii exercită o puternică presiune asupra URSS
prin fixarea cuantumului de material de război pe care-l furnizează fără
întrerupere Uniunii Sovietice.
209
Guvernul sovietic ştie că dacă Anglia şi America ar reduce aceste
furnizări, URSS ar fi pierdută”.
3. Nichifor Crainic a preluat de curând un pachet de acţiuni al
societăţii „Asigurarea Românească” şi a fost cooptat în consiliul de
administraţie al societăţii.
Sursă serioasă
1942 aprilie 10. Notă informativă primită de SSI despre medalioanele

trimise de Horia Sima pentru legionarii din închisori.
NOTĂ
Horia Sima a trimis din Germania, un stoc de medalioane de metal,

emailat, culoarea albă, cu următoarele inscripţii:
„Teroarea din 1941-1942” şi pe ramă imprimat minuscul numele “Horia
Sima”.
Acestea au ajuns la Bucureşti, de unde prin oameni de mare încredere,
vor fi trimise la penitenciarele unde se află deţinuţi legionarii încarceraţi
pentru executarea pedepselor, considerându-le ca decoraţie pe care şeful
Mişcării legionare le-o poate oferi de sărbători.
Comandamentul a dat dispoziţii ca aceste insigne să fie introduse în
închisori, ascunse în alimentele pe care le duc celor închişi, aducerea
alimentelor fiind permisă de Direcţia Generală a închisorilor.
Comunicat:
- Ministerul Afacerilor Interne
- Direcţia Generală a Poliţiei.
Sursă serioasă
1942 aprilie 15. Notă informativă primită de SSI cu referire la poziţia

politică a liderilor liberali şi naţuonali-ţărănişti faţă de situaţia şi viitorul
ţării.
210
NOTĂ
1. Ştirile răspândite în cercurile politice cu privire la alcătuirea

probabilă a Consiliului de Stat au dat prilej grupărilor din opoziţie să discute
eventuala atitudine ce au de adoptat faţă de noua instituţie, fiind de relevat
că:
La manişti se observă un curent împotriva participării persoanelor ce ar fi
solicitate la lucrările Consiliului de Stat.
Maniştii susţin că acest organism parlamentar, nefiind ales, n-ar avea
autoritatea de a lucra, nefiind chemat decât să consfinţească legile şi
măsurile guvernului, iar gruparea naţional-ţărănistă „n-are motiv să gireze cu
prestigiul său o instituţie, potrivnică ideologiei sale”.
La liberali se manifestă – în general – o atitudine similară.
Dinu Brătianu, care este împotriva unei eventuale participări, a declarat
recent că „opinia publică aşteaptă altceva decât o Constituţie, iar în
împrejurările actuale, trebuie să se ştie că lumea nu vrea decât ordine, linişte,
administraţie corectă, lefuri la vreme, mai puţină inflaţie, preţuri mai joase şi
o aprovizionare mai bune organizată. Nimeni nu cere mai mult. O
Constituţie presupune orizont şi stabilitate, despre aceste două condiţii fiind
multe de discutat”.
Cu toate acestea alte persoane din conducerea liberală, între care şi unii
georgişti, stau pe punctul de vedere că o participare la lucrările Consiliului
de Stat ar da prilejul unor personalităţi din grupare să semnaleze guvernului
situaţii pe care acesta nu le cunoaşte îndeajuns, să sugereze unele măsuri, dar
mai ales să evite măsuri ce pot fi interpretate ca greşeli, în special în
domeniul economic şi financiar, ceea ce ar constitui o contribuţie însemnată
la ameliorarea stării de lucruri actuală.
2. Fruntaşul liberal C. Toma, care l-a vizitat de curând pe Gheorghe
Brătianu, a reprodus faţă de câţiva intimi ai săi părerile vicepreşedintelui
grupării liberale cu privire la actuala situaţie externă şi internă.
În ce priveşte situaţia externă Gheorghe Brătianu a declarat că este încă
confuză căci nu se poate desprinde o linie conducătoare, iar că războiul este
posibil să aducă multe surprize.
„Situaţia internă – după părerea lui Gheorghe Brătianu – continuă a fi
dificilă, deoarece lipseşte unitatea şi coordonarea”.
Gheorghe Brătianu a declarat că după informaţiile sale păturile populare
sunt nemulţumite, iar opinia publică este dezorientată.
211
„La sate – a spus Gheorghe Brătianu – este foamete şi nemulţumire, în
timp ce muncitorii de la oraşe, neputând face faţă necesităţilor vieţii, alunec
în unele cazuri spre extremismul de stânga”.
3. În cursul acestei săptămâni, doctorul Lupu, primind vizita unor
intimi ai săi, a făcut câteva consideraţii asupra situaţiei ţării noastre în
actuala conjunctură externă, cât şi o serie de precizii asupra punctului său de
vedere în domeniul politic intern.
„Problema centrală – a afirmat doctorul Lupu – în ce priveşte poziţia
României faţă de puterile aliate este determinată de raporturile româno-
sovietice.
Străduinţele lui Maniu de a determina, prin englezi, o declaraţie din
partea Sovietelor că renunţă la Basarabia şi Bucovina de Nord n-au dus la un
rezultat.
Declaraţia difuzată de radio Londra prin care Anglia afirmă că n-a
făgăduit România Sovietelor este vagă şi neprecisă.
Fireşte că Anglia n-a făgăduit Uniunii Sovietice alte ţări, dar înainte de
aceasta trebuie clarificată atitudinea URSS faţă de Basarabia şi Bucovina de
Nord, ori în actualele împrejurări Marea Britanie nu poate să realizeze acest
lucru.
Pe de altă parte englezii cer aşa ziselor forţe democratice din România să
treacă la atitudine, dar cum se poate acest lucru şi în ce formă?
În afară de aceasta o defecţiune a armatei noastre înseamnă ori ocuparea
României de către URSS, ori ocuparea României de către Germania.
Englezii preferă oare ca România să fie ocupată în mod absolut de
germani?
Mi se pare că situaţia actuală este preferabilă.
În general, problemele externe sunt încă neclare şi trebuie aşteptată
desfăşurarea evenimentelor”.
În altă ordine de idei doctorul Lupu a declarat că este informat asupra
atitudinii ezitante, cât şi asupra planurilor lui Mihalache de a reactualiza şi
polariza în persoana sa problema ţărănească, la încheierea păcii.
„Este greu de spus ce va fi după război – a spus doctorul Lupu – după
cum nu se poate şti cu ce vor veni cei de pe front, cât şi ce stare de spirit va
exista. Mă aştept ca în primele momente să fie un haos. Mihalache din nou
idolul ţărănimii? Greu de crezut.
În afară de aceasta, Mihalache nu se poate orienta în domeniul
internaţional, fiindcă vede lucrurile unilateral şi îşi închipuie că victoria
Germaniei n-ar atinge prea grav România, dar se înşeală.
212
Ţărănimea, căreia vrea să-i creeze o soartă mai bună, nu-şi va putea
atinge acest ţel decât într-o Românie liberă, care nu poate fi realizată de ţări
totalitare ca URSS sau chiar Germania.
Convingerea mea este că toată această pătură politică din care fac parte,
împreună cu Maniu şi Mihalache, nu va avea de jucat un rol prea mare.
Alte elemente se vor impune; dacă ar fi existat Parlament, aceste
elemente s-ar fi selecţionat până acum”.
Sursă serioasă
1942 mai 8. Notă informativă primită de SSI cu referire la punctele de

vedere ale liberalilor şi naţional-ţărăniştilor faţă de un eventual sprijin
politic oferit guvernului.
NOTĂ
1. Problema care preocupă cercurile politice în momentul de faţă este

participarea la Consiliul de Stat.
Liberalii discută dacă este oportun şi politic ca reprezentanţi ai grupării să
primească de a face parte din Consiliul de Stat.
Părerile sunt împărţite, iar Gheorghe Brătianu susţine teoria „actului de
prezenţă”, potrivit căruia o grupare politică trebuie să caute prilejul de a fi
prezentă pretutindeni şi a-şi putea spune cuvântul.
Gheorghe Brătianu a emis ideea ca elemente liberale care nu ar putea
propriu-zis să angajeze conducerea grupării să fie îndemnate a încerca să
intre în Consiliul de Stat, urmând ca principalii fruntaşi să stea în rezervă.
Chestiunea este în discuţie.
Naţional-ţărăniştii sunt în principiul împotriva participării, pe motivul că
aceasta ar însemna o conlucrare cu un guvern amic Germaniei şi ar avea
repercusiuni asupra situaţiei grupării faţă de anglo-saxoni.
Maniştii, şi în special Maniu, doresc să determine şi pe liberali să nu ia
parte la Consiliul de Stat.
La naţional-ţărănişti sunt însă şi opinii contrarii, Mihai Popovici – printre
alţii – susţinând că participarea câtorva elemente ar fi utilă.
213
2. În legătură cu memoriul pe care Maniu îl pregăteşte pentru a-l
înainta domnului mareşal Antonescu, Sever Bocu a declarat recent că
redactarea acestei întâmplări întârzie deoarece fiind vorba despre un
memoriu conţinând date şi precizii, colectarea acestora cere timp îndelungat.
Bocu şi-a exprimat opinia personală că înaintarea memoriului nu este
încă actuală.
3. Constantin Hagea, directorul ziarului „Ardealul” reîntors recent de
la Timişoara, a făcut cunoscut lui Maniu că acolo s-a observat că portocalele
de provenienţă italiană sunt ambalate în foiţe de hârtie, cu tipărituri şi texte
putând fi interpretate ca manifestări de propagandă maghiară.
Pe unele foiţe se află figura regilor Arpad şi Ştefan cel Sfânt, unele în
limba italiană şi altele în limba germană.
Cazul – a raportat Hagea – a făcut o mare impresie în Timişoara, iar
consulul italian de acolo, care are relaţii în diferite cercuri româneşti, ar fi
fost silit, în faţa atmosferei ce i s-a făcut, să raporteze cerând să se ia măsuri
ca asemenea afişe de propagandă să nu mai fie trimise în România, „unde
contribuie la întărirea curentului anti-italian şi aşa destul de puternic în urma
arbitrajului de la Viena”.
Se anexează în fotocopie o asemenea foiţă de ambalaj cu efigia regelui
Arpad.
4. În ziua de 27 aprilie a.c. un necunoscut a predat servitorului de la
Olga Sturza din Iaşi un plic pentru George Brătianu, care era găzduit acolo
cu ocazia conferinţei ţinută în capitala Moldovei.
Plicul conţinea un manifest – anexat în transcriere – adresat locuitorilor
din Moldova români, naţionalităţi conlocuitoare, bătrâni şi tineri semnat de
„Comitetul Moldovei pentru România Liberă”.
Manifestul atacă pe Fűehrer şi pe domnul mareşal Antonescu, pe tema
războiului din Răsărit şi – speculând problema Ardealului – încearcă a crea o
nenorocire în alianţa noastră cu Axa, încheindu-se cu un apel pentru
„libertatea României”.
Prin factura sa manifestul denotă o evidentă provenienţă comunistă.
Sursă serioasă
214
1942 mai 9. Sinteză întocmită de SSI pentru Buletinul de informare al
Preşedinţiei Consiliului de Miniştri privind atitudinea politică a liberalilor
şi naţional-ţărăniştilor faţă de situaţia ţării.
SINTEZĂ ASUPRA ACTIVITĂŢII MAI RECENTE

A GRUPĂRILOR POLITICE
Activitatea grupărilor şi personalităţilor din opoziţie s-a desfăşurat, după

cum urmează:
Iuliu Maniu continuă să fie personalitatea politică cea mai activă pe când
liberalii, mai puţin dinamici şi cu o rază de acţiune mult mai redusă,
secondează gruparea manistă.
Iată principalele fapte petrecute:
I. Naţional-ţărăniştii
1. Evenimentele externe şi faptele de război constituie ca de obicei,

principala preocupare, acestea fiind judecate şi interpretate în raport cu
repercusiunea pe care pot să o aibă asupra României.
Discursul Fűhrerului, care – după părerea acestor cercuri – dezvăluia o
situaţie nouă în interiorul Germaniei şi o slăbire a forţelor morale de
rezistenţă din Reich a creat opinia răspândită şi exploatată, că prăbuşirea
Germaniei ar putea să se producă, mai repede decât era de aşteptat.
2. Anunţarea campaniei din primăvară a readus în discuţie noile
angajamente militare ale României şi a determinat pe Maniu să alcătuiască
un nou memoriu, a cărui expediere a fost însă amânată, atât din cauza
refuzului lui Dinu Brătianu de a-l contrasemna, cât şi datorită insistenţelor
lui Mihai Popovici care, nu doreşte o nouă înăsprire a raporturilor dintre
gruparea naţional-ţărănistă şi guvern.
3. Anunţarea noii Constituţii şi a Consiliului de Stat determină o luare
de poziţie împotriva acestor instituţii şi pregătirea în vederea unui demers
comun liberalo-naţional-ţărănist, care nu s-a mai produs, fiindcă Constituţia
n-a fost edictată, iar Consiliul de Stat a fost amânat.
4. Nota americană trimisă guvernului român a prilejuit ideea unei
intervenţii a grupării naţional-ţărăniste atât faţă de guvern, cât şi faţă de
puterile aliate, spre a încerca o mediere11 în chestiunea Basarabiei şi
Bucovinei de Nord şi în acest caz o acţiune mai amplă în vederea unei
încetări a ostilităţilor româno-sovietice.
11
În text mediaţiune.
215
Această încercare se află în discuţie în momentul de faţă.
5. Contactele diplomatice de informaţie continuă; Mihai Popovici,
însărcinat în special cu raporturile cu diplomaţi străini, a văzut pe ministrul
Elveţiei, al Suediei şi al Turciei.
Maniu însuşi a solicitat o întrevedere cu ministrul Elveţiei, în legătură cu
nota americană.
6. Zilnic au loc conciliabule la locuinţa lui Maniu, la care participă
obişnuiţii, Mihai Popovici, Ghiţă Popa, Hudiţă, doctorul Solomon, Ilie
Lazăr, general Negrei, cât şi o serie întreagă de elemente din gruparea
naţional-ţărănistă, din tineretul liberal, dintre foştii fruntaşi ai muncitorimii,
ziarişti români şi străini etc.
Se aduc informaţii şi se comentează evenimentele zilei.
7. Maniu continuă să întreţină raporturi de amiciţie, informaţie şi
colaborare cu Dinu Brătianu, Barbu Ştirbey, dr. Angelescu, V.P. Sassu.
I. Mihalache a fost obiectul unor atenţii speciale din partea lui Maniu, în
ultima vreme.
8. Maniu întreţine legături cu unii legionari, sub motiv că această
mişcare trebuie supraveghiată şi eventual canalizată în lupta naţională pentru
cucerirea Ardealului; totuşi, recrudescenţa legionară din şcoli, a determinat
pe manişti (Ghiţă Popa) să alcătuiască un manifest contra legionarilor, ca
provenind din partea unor studenţi democraţi, manifest care va fi difuzat
zilele acestea.
9. Tineretul manist cere o acţiune mai energică. Maniu se opune sub
cuvânt că nu vrea să primejduiască alte elemente şi acceptă ca Mihai
Popovici să solicite vicepreşedintelui de Consiliu uşurări pentru grupul Vişa-
Rică Georgescu, iar în acelaşi timp să ceară încuviinţarea pentru o serie de
adunări în Ardeal cu caracter revizionist.
10. Discuţiile cu privire la Constituţie învederând necesitatea unor
studii asupra problemelor actuale şi de viitor s-a hotărât ca cercul de studii al
grupării, prezidat de prof. G. Taşcă, să fie întrunit; de asemenea, C. Vişoianu
a fost însărcinat să alcătuiască comitele de studii, cu tinerii intelectuali.
1942 mai 21. Notă informativă primită de SSI despre problemele politice
abordate de Maniu în discuţia cu René de Weck, ministrul Elveţiei la
Bucureşti.
NOTĂ
216
1. Cu privire la întrevederea dintre Maniu şi René de Weck, din

cercurile strict apropiate preşedintelui grupării naţional-ţărăniste s-au stabilit
următoarele amănunte:
a. Maniu a declarat că a ţinut să ia personal contact cu ministrul
Elveţiei, care reprezintă indirect Puterile Aliate, spre a-i aduce la cunoştinţă,
cu titlu informativ, puternica mişcare de opinie publică, „pe care orice
observator mai atent o simte, provocată de continuarea colaborării militare
pe frontul de Răsărit”.
Ţara – a susţinut Maniu – este împotriva acestei colaborări, iar România
trebuie socotită în rândul ţărilor dominate de forţa germană şi ca atare ea este
în imposibilitate, pentru moment, de a reacţiona.
b. Gruparea naţional-ţărănistă, la care s-a asociat şi gruparea liberală,
ca exponente ale României libere, întreprind – în măsura îngăduită de
împrejurări – acţiunea de pregătire a opiniei publice şi de redeşteptare a
sentimentului naţional, “devenite necesare în urma ciuntirilor teritoriale, pe
care Ţara nu le poate accepta”.
Maniu a pretins că opinia publică este conştientă că „aceste ciuntiri” s-au
datorat Axei, după cum ştie că Germania n-are interesul să existe în Sud-Est
o Românie mare şi puternică”.
c. Nota guvernului american adresată guvernului român preocupă în
modul cel mai viu conducerea grupării naţional-ţărăniste.
Clarificarea raporturilor dintre România şi URSS întâmpină o dificultate,
de care America şi Anglia trebuie să ţină seamă, anume că Guvernul
sovietic, prin acţiunea sa din iunie 1940, „având atunci sprijinul tacit al
Germaniei”, a anexat Basarabia, provincie în întregime românească, şi o
parte din Bucovina, care n-a aparţinut niciodată Rusiei.
O clarificare în raporturile româno-ruse nu poate interveni – a arătat
Maniu – atâta vreme cât URSS nu renunţă formal la Basarabia şi Bucovina
de Nord, renunţare care pentru a avea tărie în faţa opiniei publice româneşti
şi internaţionale, are nevoie şi de garanţia guvernelor englez şi american.
Maniu a sugerat lui René de Weck să-şi asume rolul de mediator în
chestiunea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, accentuând că după părerea sa
personală, Anglia şi America nu s-ar opune la o asemenea înţelegere, ci
dimpotrivă ar favoriza-o, fiind în interesul lor, ca între URSS şi vecinii săi să
nu existe probleme litigioase, care să creeze dificultăţi la conferinţa păcii.
Elveţia şi ministrul său în România – a susţinut Maniu – ar îndeplini un
act internaţional de o mare însemnătate şi şi-ar câştiga recunoştinţa
României.
217
René de Weck a replicat:
a. Nu-şi poate asuma rolul de mediator, întrucât ar fi potrivnic
îndatoririlor sale, ţinând seama şi de faptul că Elveţia este o ţară neutrală şi
doreşte să rămână ca atare.
b. Guvernul elveţian ar putea, cel mult, să accepte o asemenea misiune
dacă sugestia ar veni din partea Guvernului Regal român, pe lângă care are
un reprezentant diplomatic acreditat, dar o propunere de această natură,
venită însă din partea opoziţiei, chiar reprezentată de un fost prim ministru şi
acceptată, ar pune în discuţie neutralitatea Elveţiei şi a ministrului său în
România.
c. Ministrul Elveţiei are datoria să informeze guvernul său cu privire
la tot ce se petrece în România, iar guvernul elveţian transmite informaţiile,
în măsura în care acestea interesează, guvernelor reprezentate de Elveţia.
În acest cadru – şi pentru a fi agreabil unei cauze, pe care o consideră şi a
sa – ministrul Elveţiei îşi poate lua angajamentul să transmită un raport
special, cuprinzând punctul de vedere al lui Maniu.
René de Weck a arătat că Maniu trebuie să înţeleagă situaţia şi reticenţele
sale şi să nu-i ceară lucruri care nu se pot face.
Acest raport va fi adus imediat la cunoştinţa lui Harrison, ministrul
Americii la Berna, care-l va remite mai departe.
Ministrul Elveţiei a mai accentuat că deşi are convingerea că momentul
de faţă nu este prielnic pentru cereri din partea Angliei şi Americii, adresate
URSS, totuşi este bine ca guvernele aliate să fie informate, din vreme,
asupra acestui punct de vedere.
Maniu s-a declarat satisfăcut şi cu această formulă.
2. Informaţia difuzată de postul de Radio Londra, care anunţa că între
ungurii şi cehoslovacii refugiaţi s-ar fi început unele negocieri pentru
stabilirea unei înţelegeri, a provocat un interes deosebit în rândurile
maniştilor.
Maniu, comentând această informaţie, a declarat că:
a. În această tentativă de înţelegere cehoslovaco-ungară se recunoaşte
acţiunea lui Hodza, fostul ministru cehoslovac, care a fost totdeauna
partizanul unei asemenea apropieri.
b. O asemenea înţelegere nu convine României, care trebuie să lupte
pentru reconstituirea Micii Înţelegeri.
c. Este de examinat dacă nu s-ar putea face prin intermediul unei
legaţii o comunicare lui Benes şi Hodza.
Cu acesta din urmă, Maniu este vechi şi bun prieten, de pe vremea când
erau împreună deputaţi în parlamentul maghiar.
218
Sursă serioasă
1942 mai 26. Notă informativă primită de SSI cu referire la opiniile politice
exprimate de doctorul Constantin Argetoianu.
NOTĂ
1. În ultimul timp s-a produs o răceală între conducerea grupării

liberale şi cea a grupării naţional-ţărăniste.
Această situaţie de raporturi a fost provocată de faptul că Dinu Brătianu a
făcut rezerve şi a evitat să semneze memoriul prin care Maniu urmărea să
solicite domnului mareşal Antonescu de a opri trupele române pe actualele
poziţii spre a nu mai participa la continuarea ofensivei pe frontul de Răsărit.
2. În cursul săptămânii trecute, Constantin Argetoianu a făcut o serie
de declaraţii într-un cerc de amici politici, prilej cu care fiind întrebat ce
crede despre ultimele evenimente în legătură cu războiul, a declarat:
„Cu ruşii cred că în 3-4 luni se termină, dar după dezastrul ruşilor cred că
războiul va mai dura încă 4-5 ani de zile. Chiar dacă va dura atât războiul,
cred că tot germanii vor ieşi învingători, deoarece sunt mai bine organizaţi
pentru războiul de uzură, ca şi pentru celelalte eventualităţi”.
Întrebat fiind despre situaţia Franţei, Argetoianu a declarat:
„Lupta mare care se dă acum este ca Franţa să ia în Pactul Tripartit rolul
deţinut până în prezent de Italia”.
În ce priveşte raporturile noastre cu Italia, Argetoianu a afirmat:
„Noi am încheiat cu Italia un acord comercial, între altele, pentru livrarea
de cereale, ori după câte sunt informat, Italienii revindeau aceste cereale
Elveţiei. De asemenea, alte mărfuri livrate de noi Italiei s-au găsit prin
Ungaria, cum este bunăoară benzina.
Am informaţii că Reichul, aflând de toate acestea, a fost de acord ca
România să nu mai dea cereale italienilor, urmând ca Germania să-i livreze
aceste cereale în măsura în care să fie satisfăcute nevoile minimale ale
italienilor”.
În legătură cu chestiunea Ardealului, Argetoianu a declarat:
„Chestiunea Ardealului cred că nu este oportună, deoarece se va rezolva,
probabil, la masa verde”.
219
3. Pe numele fruntaşului naţional-ţărănist Vasile Serdici a sosit din
Portugalia, prin intermediul Legaţiei Portugheze din Bucureşti, o scrisoare
voluminoasă de dimensiunile unui pachet.
După cum se ştie, Serdici a făcut de curând o călătorie în Portugalia
pentru a aranja o serie de afaceri, având ca obiect importarea în ţara noastră
a unei serii de produse care lipsesc pe piaţa românească, precum şi un
eventual export de produse petrolifere româneşti.
În afacerea produselor petrolifere, Serdici a tratat la Lisabona cu Martin
Schein, cunoscut petrolist din România, care a emigrat din ţara noastră acum
aproximativ doi ani.
4. În cursul săptămânii trecute, fruntaşul naţional-ţărănist Constantin
Viişoianu s-a întâlnit întâmplător cu Patrick de Reutersward, ministrul
Suediei.
Sursă serioasă
1942 iunie 14. Notă informativă primită de SSI cu referire la redactarea

unui nou memoriu adresat mareşalului Ion Antonescu de către liderii
naţional-ţărănişti şi liberali.
NOTĂ
1. În seara zilei de 10 iunie a.c., Maniu a avut o întrevedere cu Dinu

Brătianu, care i-a adus la cunoştinţă hotărârea conducerii liberale, luată în
aceeaşi zi, la un dejun organizat la Tancred Constantinescu, unde s-a stabilit
că gruparea liberală să semneze memoriul preconizat de preşedintele celei
naţional-ţărăniste, cu anumite modificări introduse spre a se evita interpretări
ce ar putea denatura sensul memoriului.
În cursul zilei de 10 iunie, Maniu i-a făcut o vizită lui Mihalache la
Dobreşti, unde s-a deplasat cu automobilul lui Răchiţan.
Revenit în capitală, Maniu a avut o consfătuire în cursul dimineţii cu
amicii săi intimi, Mihai Popovici, Ghiţă Popa, cu care a stabilit formula
noului memoriu ce va fi făcut în comun cu liberalii.
220
Ghiţă Popa a fost însărcinat să dea o nouă redactare acestui memoriu,
care va căpăta apoi o formă definitivă din conexarea cu un memoriu ce-l va
redacta Dinu Brătianu.
În noul memoriu se va vorbi de:
a. Necesitatea economisirii forţelor militare.
b. Primejdia de la Vest.
c. Necesitatea ca „armata să aibă forţa necesară de a stabili ordinea
internă”.
d. Situaţia economică şi „necesitatea de a se rezista presiunii
economice germane”.
e. Se va evidenţia că unele cercuri germane sprijină făţiş teza ungară;
în această privinţă se vor cita pasaje caracteristice dintr-un număr
recent al revistei germane „Wirtschaftsdientst”.
f. Pasaje speciale sunt rezervate diferitelor chestiuni de politică
internă.
În cercurile maniste se declară că cele două grupări întârzie intervenţia,
satisfăcând astfel unele sugestii, care au preconizat să se temporizeze
intervenţii până la reîntoarcerea domnului mareşal Antonescu, „când poate
demersul opoziţiei va fi devenit inutil”.
Maniştii arată că au dat urmare acestei sugestii, deşi sunt convinşi că şi
după reîntoarcerea domnului mareşal Antonescu este probabil că situaţia va
fi aceeaşi.
2. Gruparea naţional-ţărănistă, care a urmărit negocierile ministrului
dr. Clodius cu mare atenţie, proiectează să răspândească o “notă
informativă”, în care să dea detalii cu privire la cererile ministrului german
şi să îndemne la rezistenţă „în numele intereselor economiei româneşti şi
pentru păstrarea independenţei noastre economice”.
Se agită ideea ca şi un grup de mari producători să facă o intervenţie pe
lângă Guvern, pentru a cere ca „în discuţiile cu delegaţia germană să se aibă
în vedere interesele producătorilor români”.
Această propunere a fost sugerată la „Uniunea Sindicatelor Agricole” şi
la „Clubul Agricol” de câţiva mari proprietari.
3. Cu ocazia zilei naţionale suedeze, serbată recent, fruntaşul naţional-
ţărănist C. Vişoianu a felicitat pe ministrul de Reuterswärd, în numele său
personal şi a transmis un mesaj autograf din partea lui Maniu.
Acest mesaj elogiază atitudinea de „demnă neutralitate” a Suediei şi
declară că exemplul acesteia ca şi al Elveţiei, „este un triumf al spiritului
asupra forţei”.
221
În cuprinsul aceluiaşi mesaj, Maniu îşi manifestă speranţa că, „oricare ar
fi mersul evenimentelor, legăturile materiale şi spirituale între Suedia şi
România să se amplifice spre binele ambelor Regate”.
4. Printre naţional-creştini se discută că profesorul A.C. Cuza este
bolnav de flebită de mai mult timp şi nu are mijloace materiale să se caute,
întrucât pensia sa de profesor universitar îi este insuficientă.
Unii fruntaşi cuzişti intenţionează să facă demersuri pe lângă domnul
vicepreşedinte al Consiliului, căruia să-i înfăţişeze situaţia materială a
profesorului A.C. Cuza şi să-i sugereze ideea de a găsi o modalitate pentru
ajutorarea acestuia din urmă.
Sursă serioasă
1942 iunie 27. Notă informativă primită de SSI cu referire la poziţiile

politice ale unor fruntaşi naţional-ţărănişti (dr. N. Lupu, M. Popovici şi
Mihalache).
NOTĂ
Discuţiile din conducerea naţional-ţărănistă au continuat şi în cursul zilei

de 26 iunie a.c., când s-a luat hotărârea definitivă.
În cursul acestor discuţii s-a arătat că, pe baza informaţiilor deţinute de
fruntaşii naţional-ţărănişti, între guvern şi germani s-ar fi produs o tensiune.
Unii fruntaşi naţional-ţărănişti au adus la cunoştinţa conducerii grupării
că deţin ştiri după care domnul mareşal Antonescu ar fi fost pus în situaţia să
nu accepte noile cereri germane cu caracter economic, deoarece atingeau nu
numai interesele de aprovizionare ale populaţiei noastre, dar subordonau
întreaga economie românească Reichului.
Fruntaşii naţional-ţărănişti mai aveau unele informaţii neprecise despre
respingerea unei propuneri de a se înfiinţa o poliţie germană pe teritoriul
român, „ceea ce ar fi atins suveranitatea statului nostru”.
După informaţiile naţional-ţărăniştilor dezacordul s-a ivit într-o formă
mai accentuată în legătură cu înrăutăţirea raporturilor româno-maghiare,
când faţă de provocările şi persecuţiile exercitate de autorităţile maghiare
222
asupra românilor din teritoriul ocupat, guvernul român – având în această
privinţă adeziunea întregii opinii publice – a luat unele măsuri de represalii.
Naţional-ţărăniştii arată că ungurii, conform sistemului aplicat
întotdeauna de a exploata aceste diferende în folosul lor, s-au plâns comisiei
de arbitraj germano-italiană, care „de peste un an priveşte în mod impasibil
persecuţiile împotriva românilor şi a dat dreptate ungurilor”.
În rândurile conducerii naţional-ţărăniste se afirmă că întrucât cercurile
superioare germane au cerut guvernului român „să facă dreptate”, domnul
mareşal Antonescu a trebuit să răspundă că nu vede oportun un amestec
străin în treburile româneşti.
După informaţiile deţinute de naţional-ţărănişti, domnul mareşal
Antonescu ar fi decis dă reziste noilor presiuni germane, cu toate că unele
cercuri germane au adoptat o atitudine fermă.
Faţă de aceste informaţii Mihalache, susţinut de Mihai Popovici şi dr. N.
Lupu, a formulat următorul punct de vedere:
1. Considerând situaţia ţării nu este oportun să se facă un demers pe
lângă guvern, cu atât mai puţin un demers excesiv.
2. Situaţia domnului mareşal Antonescu trebuie înlesnită, nu agravată.
Dacă în momentul în care Conducătorul Statului este hotărât să reziste
presiunilor germane – şi această rezistenţă atrage în mod implicit şi o
rezervă în ce priveşte trimiterile de noi trupe – grupările socotite anglofile
vor face un demers ca cel proiectat, guvernul va fi suspectat că suferă
influenţa puterilor duşmane.
3. Trebuie să se evite, până la tranşarea conflictului, orice contact între
opoziţie şi guvern, domnul mareşal Antonescu fiind lăsat să lucreze în
linişte, cu atât mai mult cu cât se află pe linia marilor interese naţionale şi
trebuie deci susţinut de toate forţele politice, însă susţinut cu dibăcie şi nu
prin acte de natură să-i creeze dificultăţi.
Maniu, în urma discuţiilor ce au avut loc, a adoptat acest punct de vedere
şi în consecinţă s-a hotărât să se renunţe deocamdată la orice demers pe
lângă guvern.
Cu toate acestea Maniu a declarat că rămâne la convingerea sa că
gruparea naţional-ţărănistă trebuie să-şi expună punctul de vedere atât cu
privire la colaborarea militară pe frontul de Răsărit, cât şi la poziţia ce s-a
creat României în urma declaraţiei de război a Statelor Unite.
Maniu a accentuat însă că înţelege să se supună considerentelor de ordin
tactic şi ca atare să renunţe pentru moment la demersul proiectat.
Sursă serioasă
223
1942 iulie 6. Notă informativă primită de SSI despre noile ordine circulare
difuzate organizaţiilor legionare de către Comandamentul unic.
NOTĂ
Comandamentul Unic a trimis unităţilor legionare următoarele ordine

circulare:
1. Şefii de familii să supravegheze de-aproape pe toţi legionarii,
deoarece există informaţia că mulţi sunt în serviciile de informaţii ale
Statului.
2. La conducerea familiilor să treacă pe rând câte o lună fiecare
legionar mai vechi şi controlat în mişcare, pentru ca să se obişnuiască cu
misiunea de conducător de unitate mai mare.
3. Până la 15 iulie să se colecteze cât mai mulţi bani, nu numai din
cotizaţii ci şi din donaţiile prietenilor personali şi ai legionarilor.
Fiecare legionar este obligat să apeleze la toţi prietenii pe care îi are şi să
colecteze câţi mai mulţi bani pentru ca fiecare să aducă o sumă cât mai
importantă, legiunea având nevoie de fonduri.
Legionarii săraci pot să dea cât pot, chiar şi câte un leu pe săptămână,
numai să contribuie cu câte ceva.
Familiile vor fi notate după sumele pe care le vor colecta.
4. Familiile au început să strângă medicamente, care urmează să fie
trimise legionarilor de pe front şi celor din închisori, deoarece
comandamentul a fost informat că în penitenciare legionarii „pe lângă răul
tratament ce li se aplică, suferă şi de medicamente”.
Comunicat:
- domnului vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri;
- preşedintelui Consiliului de Miniştri;
- cabinetului Militar Biroul 2 Inf.;
- Min. Afacerilor Interne;
- Direcţiei Generale a Poliţiei;
- Pref. Poliţiei Capitalei.
Sursă serioasă
224
ASRI, fond “d”, dosar nr.1605, f.48 .
1942 iulie 7. Notă informativă primită de SSI despre comentariile ce le fac

legionarii cu referire la sănătatea mareşalului Ion Antonescu.
N OTA
Printre fruntaşii legionari se comentează în fel şi chip absenţa îndelungată

a domnului Mareşal din Capitală şi faptul că după cum afirmă ei nu s-ar mai
îngriji de treburile publice.
Astfel în consfătuirile lor, legionarii în special cei care deţin funcţii în
organizaţie, afirmă că de trei săptămâni domnul Mareşal s-a retras la Predeal
şi nu primeşte absolut pe nimeni, nici chiar pe ofiţerii din anturajul său care
stau cu lucrările nerezolvate.
Legionarii pretind că această absenţă nu este cauzată numai de supărarea
pe care vrea să o afişeze faţă de germani, ci şi faptul că domnul Mareşal este
grav bolnav.
În legătură cu starea sănătăţii Conducătorului, în cercurile legionare îşi
face loc tot mai mult zvonul că în toamnă domnul Mareşal se va retrage de la
conducerea Statului, păstrând numai prerogativele de şef al armatei; că îşi
menţine funcţia de azi până în toamnă când germanii victorioşi în Răsărit
vor păşi odată cu elaborarea planului de iarnă şi la o temeinică organizare în
România şi Bulgaria impunând guverne care să fie absolut în vederile lor cu
personalităţi care să activeze după directive date de la Berlin.
Legionarii susţin că Mişcarea va juca un rol hotărâtor în aceste condiţii
politice deşi – spun ei – noi nu vom conduce efectiv, ci vom constitui osatura
regimului care va fi un regim de muncă pe teren.
Pentru legionari domnul Mareşal este pur şi simplu „duşmanul de
moarte“.
Ei ştiu că niciodată Conducătorul nu va accepta, păstrând prerogativele
de azi, o cât de palidă colaborare cu Legiunea.
Ura mare a fruntaşilor simişti se răsfrânge asupra domnului Mihai
Antonescu.
Dar până la urmă socotelile vor fi altele – zic legionarii – fiindcă
germanii nu sunt supăraţi pe Mareşal ci mai mult pe Mihai Antonescu, care
prin modul lui de a conduce ţara a determinat pe nemţi să intervină foarte
energic, ceea ce l-a supărat pe Mareşal.
Nemţii, afirmă legionarii, dau ca exemplu Finlanda unde Mannerheim,
care este extrem de popular, nu s-a amestecat în politică, ci a rămas doar cu
225
conducerea armatei, de treburile publice ocupându-se guvernul şi situaţia de
acolo nu se compară în nici un fel cu România, unde actele de guvernare ar
trebui să fie impuse de Mareşal în realitate îi sunt impuse, el nefăcând
altceva decât să pună semnătura pe hotărâri dinainte luate, fără ştiinţa lui.
Semnalăm această atmosferă pentru a învedera că în foarte scurt timp
conducerea mişcării va începe campania de ponegrire a Domnului Prim
Ministru simultan în ţară şi Germania.
Ei susţin că posedă material preţios şi bogat contra domnului Mihai
Antonescu.
În ultimul timp legionarii răspândesc zvonuri tot mai alarmante asupra
sănătăţii domnului Mareşal, afirmând că în curând îi va fi imposibil, din
punct de vedere medical, să mai conducă treburile Statului.
În consecinţă – zic ei – trebuie ca rândurile să fie strânse, contact cât mai
apropiat şi organizarea cadrelor cât mai bine pusă la punct, deoarece peste
puţin timp va reveni pe prim plan, problema conducerii legionare.
De asemenea, legionarii mai răspândesc zvonul că la Consiliul de
Patronaj „se fac socotelile“ în aşa fel ca scriptele să fie în regulă.
ASRI, dosar nr. 1605, f. 62 – 64.
1942 iulie 8. Extras din sinteza informativă întocmită de SSI despre opiniile
lui Iuliu Maniu şi ale liderilor liberali faţă de Mişcarea legionară în
contextul difuzării unor zvonuri privind înrăutăţirea stării de sănătate a
mareşalului Ion Antonescu.
„Cu toată deosebirea fundamentală de vederi între noi şi regimul

Antonescu, am considerat întotdeauna că este necesar în actuala conjunctură.
Nu i-am făcut opoziţie propriu-zisă, iar manifestările noastre au avut ca
scop să afirme mai mult un punct de vedere faţă de lumea internaţională, cât
şi să oprească guvernul de a lua unele măsuri în colaborare cu germanii.
Eventuala dispariţie a Mareşalului ar fi o adevărată catastrofă pentru ţară,
în actualele împrejurări.
După atitudinea despre care am informaţii că a avut-o faţă de cercurile
germane, în ultimul timp, noi am hotărât să-l sprijinim, bineînţeles, în
măsura şi sub forma care o putem face.
O soluţie legionară nu este posibilă […].
Evitarea unei aventuri, fie legionară, fie de alt caracter, ar merita jertfe”
- a concis Maniu.
Cercurile politice liberale consideră că „singura forţă politică, care se află
pe teren şi continuă a fi organizată, este cea legionară.
226
Prezenţa sa activă şi unică opreşte în fiecare zi înrolările recrutate din
nemulţumiţi şi păturile sărace, lovite îndeosebi prin dificultăţile războiului
[…]”.
Burghezia şi clasa de mijloc este în derută, lipsită de iniţiativă şi de curaj;
în ţărănime se frământă curente incoerente, dar care pot fi mâine canalizate
de orice extremă.
ANIC, fond P.C.M. dosar nr. 9/1941, f. 196-198.
1942 iulie 11. Notă întocmită de SSI privind îngrijorarea şi acţiunile unor
oameni politici faţă de zvonurile care circulau despre înrăutăţirea sănătăţii
mareşalului Ion Antonescu şi o eventuală succesiune.
NOTĂ
Agitaţia provocată de ştirile că starea sănătăţii domnului mareşal

Antonescu ar repreznta îngrijorări continuă, sub diferite forme, în toate
cercurile politice din rândurile cărora redăm o serie de informaţii în forma în
care au fost înregistrate.
Avizul profesorului dr. Lupu
Profesor dr. Lupu, fratele fostului minisatru al Muncii, reîntorcându-se în

seara de 9 iulie a.c. de la Predeal, a avut imediat o întrevedere cu fratele său,
cu care prilej a declarat, în esenţă, următoarele:
1. Starea domnului mareşal Antonescu este bună, iar ştirile grave
răspândite în Bucureşti cu privire la o înrăutăţire a bolii sunt tendenţioase.
2. Domnul mareşal Antonescu a suferit de o indispoziţie alimentară, iar
starea de anemie, care nu era alarmantă niciodată s-a ameliorat aproape
complet.
În concluzie, a spus profesorul Lupu, nu există nici un motiv de
îngrijorare.
Întrevederea dr. Lupu – Maniu
În tot cursul zilei de joi 9 iulie, dr. Lupu a avut o întrevedere cu Maniu,
care continuă să susţină că posedă informaţii din anturajul domnului mareşal
Antonescum, confirmând că starea sănătăţii Conducătorului Statului ar fi
îngrijorătoare.
227
Dr. Lupu a replicat că aceste informaţii sunt puse în circulaţie de cercuri
interesate, care vor să grăbească o fomulă de succesiune, dar că sunt cu
desăvârşire inexacte.
Totodată, dr. N. Lupu a relatat lui Maniu conversaţia pe care a avut-o cu
fratele său, prodesorul dr. Lupu, întors de la Predeal.
Maniu totuşi s-a îndoit de veracitatea celor relatate de profesorul Lupu,
ceea ce a provocat un viu schimb de cuvinte între acesta din urmă şi
preşedintele grupării naţional-ţărăniste.
Colportorii ştirilor
Dr. Lupu a întreprins, cu ajutorul amicilor săi, o mică anchetă spre a-şi da
seama cine a pus în circulaţie aceste ştiri.
Din această anchetă rezultă:
1. Maniu a fost informat şi ţinut în curent cu privire la presupusa stare a
sănătăţii dlui mareşal Antonescu de către Alice Sturza, care păstrează
legături în cercurile Consiliului de Patronaj.
Bizuindu-se pe legăturile dnei Sturza, Maniu continuă să creadă că
medicii ascund adevărul asupra situaţiei dlui mareşal Antonescu.
2. În marele public, ca şi în cercurile politice, ştirile au fost difuzate în
mod metodic de către toate oficinele legionare.
Confirmările venite din tabăra Maniu au dat un aspect de veracitate
acestor veşti alarmante.
3. Anumite cercuri germane au avut atitudini care păreau a confirma
aceste versiuni.
4. Cercurile lui Cancicov au avut, de asemenea, o atitudine care a
întreţinut această atmosferă, iar cercurile Gigurtu-Manoilescu au avut o
atitudine similară.
5. Ziaristul Ilariu Dobridor, care este nepotul generalului Petre
Dumitrescu, cutreeră de câteva zile cercuri politice ca şi cercuri aparţinând
Legaţiei germane, cu scopul de a face atmosferă în favoarea unchiului său.
Această activitate a lui Ilariu Dobridor nu este făcută cu consimţământul
generalului Dumitrescu, iar apropiaţii lui Dobridor arată că acesta
răspândeşte că se crede capabil să-l împingă pe unchiul său într-o situaţie de
prim ordin, pentru a-şi creia o poziţie politică personală, după care râvneşte
de multă vreme.
Dobridor a fost naţional-ţărănist, din grupul Mihalache; a fost captat de
Goga, în 1937, când acesta a luat guvernul; este dominat de o mare ambiţie
politică şi crede că poate juca un rol de prim ordin.
228
Raporturile Beubacher – Cancicov
Atitudinea cercurilor economice germane în favoarea lui Cancicov este

explicată de anumite cercuri naţional-ţărăniste, obişnuite a interpreta viaţa
politică sub forma cancanurilor prin legăturile dintre dna Georgeta Cancicov
şi dr. Neubacher.
Atitudinea lui Cancicov
Dr. C. Angelescu a avut o întrevedere cu Cancicov, după care a arătat

intimilor săi că fostul ministru de Finanţe crede:
1. Că cercurile superioare germane nu reflectă pentru anumita
eventualitate la o formulă legionară, deoarece îşi dau seama că ar întâmpina
dificultăţi în opinia publică şi în armată.
2. Cercurile superioare germane doresc în această eventualitate o formulă
militaro-economică, care să corespundă celor două imperative actuale:
imperativul militar şi imperativul economic.
3. Cancicov socoteşte că nu poate colabora sub nici o formă cu dl mareşal
Antonescu sau cu dl Vice-Preşedinte al Consiliului.
Cu acest prilej Cancicov a lăsat să se înţeleagă că lucrează în vederea
unei formule noi, în măsura în care aceasta poate eventual să izbucnească.
4. Cancicov nu vrea să fie vice-preşedinte de Consiliu şi a declarat că
dacă i s-ar propune ar refuza, deoarece urmăreşte ca şi până acum numai
contopirea tuturor departamentelor economice într-un minister economic,
separat de departamentul politico-administrativ.
Cancicov a arătat că doreşte conducerea, cu depline puteri a acestui
minister economic.
5. La aceste funcţii, Cancicov a arătat că ar conveni numai în cadrul altei
formule politice, preconizând un cabinet Gheorghe Brătianu.
Numai în cazul în care o asemenea formulă n-ar isbuti, Cancicov
preconizează să se facă apel la o nouă personalitate militară.
După unele informaţii necontrolate deţinute tot de dr. Angelescu,
Cancicov ar fi avut întrevederi cu generalul Iacobici.
Este de menţionat că, în întrevedera avută cu dr. Angelescu, Cancicov a
susţinut faţă de acesta că generalul Iacobici este ostil legionarilor.
La liberali
Dr. Angelescu a arătat apropiaţilor săi că gruparea liberală se va împotrivi

ca Gheorghe Brătianu să ia guvernul.
229
Vechii liberali consideră că războiul va fi decis de puterile anglo-saxone
şi că o colaborare a lui Gheorghe Brătianu cu germanii înseamnă, într-un
viitor, lichidarea politică a acestuia.
Pe de altă parte, familia Brătianu face în acest moment o mare presiune
asupra lui spre a-l determina să se menţină în rezervă.
1942 iulie 14. Notă întocmită de SSI privind opiniile politice ale lui
Gheorghe Brătianu şi poziţia sa faţă de o eventuală succesiune provocată de
înrăutăţirea sănătăţii mareşalului Antonescu.
NOTĂ
Atitudinea lui Gheorghe Brătianu
Faţă de zvonurile şi ipotezele emise în ultima vreme în cercurile politice,

partizanii lui Gheorghe Brătianu i-au solicitat să facă un examen al situaţiei
interne.
Cu acest prilej, Gheorghe Brătianu a declarat în esenţă următoarele:
Starea sănătăţii domnului mareşal Antonescu este relativ bună şi – în nici
un caz – nu prezintă simptomele care au alarmat lumea politică.
Frământările create de ştirea că sănătatea Conducătorului Statului ar fi
alarmantă au ridicat însă problema succesiunii care, după părerea lui
Gheorghe Brătianu, din spirit de prudenţă nu poate fi lăsată la discreţia unei
împrejurări survenită în viitor, ci trebuie prevăzută şi rezolvată din timp.
„Problema se pune atât pentru români cât şi pentru germani, precum şi
pentru guvern şi pentru lumea politică de opoziţie, deopotrivă” – a încheiat
Gheorghe Brătianu.
La întrebarea ce i-a fost pusă cu privire la atitudinea sa în această
chestiune, Gheorghe Brătianu a declarat că „va veghea prin toate mijloacele
care îi stau la dispoziţie, ca interesele supreme ale ţării să fie salvgardate”.
La remarca ce a fost făcută de Dinu Brătianu şi liberalii bătrâni că se
opun unei colaborări cu germanii şi că ar lucra împotriva unei formule de
guvern în care Gheorghe Brătianu ar avea rolul prim, acesta a declarat că
presupusa atitudine a bătrânilor este judecată în funcţie de situaţia actuală.
Gheorghe Brătianu a declarat că nu doreşte să ia guvernul, dar că, dacă
situaţia s-ar schimba şi ar surveni primejdii iminente pentru ţară, toată
lumea ar fi obligată să-şi modifice atitudinea.
230
În această gravă eventualitate – a spus Gheorghe Brătianu – s-ar cerceta
primejdiile şi s-ar lucra, cu orice jertfe, pentru a le evita.
Totodată, Gheorghe Brătianu a adăugat că nu vede momentan nici o
posibilitate de conlucrare a sa în conjunctura actuală.
Gheorghe Brătianu a arătat că nu egreează nici o colaborare cu
Cancicov, căruia îi reproşează că „a lucrat şi cu fostul rege Carol al II-lea
şi cu legionarii şi cu partidele şi cu dictatura”.
Cu aceeaş ocazie, Gheorghe Brătianu a formulat aprecieri defavorabile
asupra caracterului fostului ministru de Finanţe.
„Acela care doreşte o colaborare este Cancicov”, a încheiat Gheorghe
Brătianu.
1942 iulie 17. Notă informativă primită de SSI despre divergenţele de opinii
între liderii liberali.
NOTĂ
De la liberali
Gheorghe Brătianu continuă activitatea de reorganizare a grupării

liberale, sub forma de filiale ale „Societăţii de Cultură Naţional-Liberală”.
Această acţiune se duce sub directă conducere a lui Gheoghe Brătianu şi a
colaboratorilor săi apropiaţi, procedându-se deocamdată la o revizuire a
cadrelor fruntaşe din provincie.
Elementele socotite devotate lui Gheorghe Tătărescu sunt eliminate,
pentru ca fostul prim-ministru să nu poată dispune de o parte din cadrele
liberale.
În general, cei însărcinaţi cu regruparea cadrelor în judeţe, nu sunt foştii
şefi de organizaţie ai vechiului Partid liberal; se utilizează georgiştii devotaţi
sau noi personalităţi provinciale, socotite apte de a strânge, în fiecare judeţ,
un grup de persoane interesante, atât din punct de vedere al ascendenţei în
opinia publică, cât şi a valorii şi prestigiului personal.
Negocierile se duc în mod secret, prin emisari trimişi din Bucureşti.
Gheorghe Brătianu a declarat intimilor săi că trebuie să folosească pentru
moment metodele de conspirativitate, asemănătoare celor legionare.
Concomitent cu acţiunea lui Gheorghe Brătianu, Gheorghe Tătărescu a
folosit o serie de emisari personali pentru a proceda la o regrupare a
elementelor de care s-a servit în guvernarea de patru ani.
231
Gheorghe Tătărescu urmăreşte să-şi creeze o grupare a sa.
Plecând pentru câteva zile la moşia sa de la Poiana, Gheorghe Tătărescu a
anunţat pe apropiaţii săi că se va reîntoarce în Bucureşti la mijlocul
săptămânii viitoare, pentru a continua discuţiile cu amicii săi.
Acţiunea de reorganizare a grupării liberale întreprinsă de Gheorghe
Brătianu – şi considerată ca o încercare de consacrare a şefiei acestuia cu
consimţământul lui Dinu Brătianu – a pus în mişcare pe amicii lui Tătărescu.
Gheorghe Brătianu invitase la şedinţele „Societăţii de Cultură Naţional-
Liberală” şi pe membri grupării „Păreri liberale”, considerată ca o grupare
de elită a Partidului liberal. Câţiva dintre aceştia au luat parte la şedinţele de
la clubul liberal.
Gheorghe Tătărescu a luat imediat contact cu o parte dintre membrii
grupării „Păreri liberale” şi în special cu Costel Tătăranu, şeful, de fapt, al
acestei grupări.
Costel Tătăranu şi Georgel Gheorghiu, fostul secretar general în
Ministerul de Industrie şi Comerţ, au vizitat pe toţi membrii grupării „Păreri
liberale”, pentru a le sugera să nu se angajeze cu Gheorghe Brătianu.
O parte dintre cei care veniseră la şedinţă, între care şi avocatul H.
Aznavorian, au renunţat; alţii, ca fostul raportor general al bugetului, C.C.
Zamfirescu, Radu Patrulius, etc. Au optat pentru Gheorghe Brătianu.
Aceiaşi acţiune se duce de către Tătărescu şi în organizaţiile provinciale,
unde terenul este mai prielnic pentru fostul prim-ministru, deoarece
Gheorghe Brătianu tinde să înlăture şi pe o parte dintre vechii liberali, pentru
a-i înlocui cu georgiştii.
1942 iulie 20. Notă informativă primită de SSI în legătură cu opiniile

politice ale liderilor naţional-ţărănişti.
NOTĂ
1. Dr. N. Lupu a anunţat pe amicii săi că a solicitat o audienţă dlui

mareşal Antonescu, cerând îngăduinţa să plece la Predeal. În ziua de 18 iulie
a.c., odată cu fratele său, prof. univ. dr. Lupu, fiind informat că acesta merge
să consulte din nou pe Conducătorul Statului.
232
2. Cu prilejul unei întrevederi avute recent cu Suphi Tanrioer, ministrul
Turciei, Constantin Vişoianu l-a pus în curent pe acesta cu fazele discuţiilor
dintre atitudinea de adoptat faţă de guvern, cu tratativele pentru reintegrarea
în gruparea naţional-ţărănistă a câtorva elemente eliminate şi cu mişcarea
tinerilor ţărănişti pentru dinamizarea conducerii grupei.
Vişoianu a declarat că liberalii manifestă în ultimul timp o stare de
nehotărâre totală, fiind în imposibilitate de a lua o atitudine oarecare cu toate
eforturile depuse de dr. Angelescu şi Sassu; de asemenea, s-a arătat
neîncrezător în Gheorghe Brătianu.
Dl Vişoianu a făcut următoarea comparaţie:
„În timp ce Dinu Brătianu şi conducerea partidului, în genere, nu ştiu ce
vor, Gheorghe Brătianu a rămas acelaşi «copil teribil» care vrea la fiecare
moment altceva”.
În privinţa reprimirii la naţional-ţărănişti a grupului lui Ralea şi al lui
Ghelmegeanu, cât şi ai colaboratorilor fostului Rege Carol al II-lea, Vişoianu
a declarat că s-a realizat în principiu o înţelegere, dar că grupul în chestie nu
înţelege a abandona în schimbul reprimirii, libertatea viitoare de critică, aşa
cum se cere din partea conducerii naţional-ţărăniste.
Vişoianu a arătat că dr. Lupu ar lucra intens pentru mediaţie.
3 3. Iuliu Maniu, dr. N. Lupu, Ion Lugoşianu şi Mihail Ralea au trimis
ministrului Truelle, cu prilejul zilei naţionale franceze de 14 iulie, cărţi de
vizită cu câte un text conţinând, atât aluzii la faptul că Franţa a fost
totdeauna promotoarea libertăţii umane, cât şi urări ca Franţa să-şi reia rolul
avut înainte de actualul război.
1942 iulie 20. Notă a SSI despre vederile politice ale naţional-ţărăniştilor şi
liberalilor.
NOTĂ
1. Gheorghe Brătianu şi-a manifestat faţă de apropiaţii săi intenţia de a

solicita să plece pe front, întrucât anul acesta nu a fost mobilizat.
2. Dr. Dori Popovici, fostul ministru al Bucovinei, a anunţat pe intimii săi
că a înaintat Conducerii Statului un memoriu în care descrie modul cum s-au
făcut deportările evreilor din Bucovina.
233
Popovici susţine că în acest memoriu a preconizat facerea unei anchete,
care să stabilească – după părerea sa - nesocotirea ordinelor date de centru,
însuşirile samavolnice de bunuri evreieşti, cât şi unele cazuri când s-au
deportat evrei bogaţi „cu scopul de a li se lua averea”.
Aceloraşi intimi, Dori Popovici le-a arătat că doreşte să fie audiat pentru
a da precizări.
3. Dr. N. Lupu, care nu a putut pleca la Predeal pentru a fi primit în
audienţă de dl mareşal Antonescu, a anunţat pe apropiaţii săi că va transmite
o serie de texete prin fratele său, prof. univ. dr. Lupu, care se va duce la
Predeal pentru a-l consulta pe Conducătorul Statului.
4. Suphy Tanrioer, ministrul Turciei, a făcut o vizită doctorului N. Lupu,
cu care ocazie a discutat în special problema atitudinii Turciei.
În ceea ce priveşte mersul ostilităţilor pe frontul oriental, Tanrioer a
exprimat părerea că forţele germano-aliate nu vor putea sparge barajul
muntos al Caucazului şi că acest fapt va determina începerea unei ofensive
de întoarcere a grupei stângi sovietice prin Orientul Apropiat, iar nu prin
Turcia.
5. Fostul ministru I.G. Gruia a cominicat câtorva apropiaţi ai lui Maniu că
i s-ar fi făcut unele propuneri de colaborare la opera de guvernare, dar că a
refuzat propunerile făcute.
Gruia a adăugat că procesul „Pro-Transilvania” în care a pledat împotriva
dizolvării acestei asociaţii, l-a apropiat de Maniu.
6. Cu prilejul unei şedinţe recente a secretariatului grupării naţional-
ţărănisre s-a luat în discuţie activitatea din străinătate a reprezentanţilor
grupării, relevându-se că aceştia nu au corespuns misiunii încredinţate şi că
alegerea persoanelor a fost greşită.
În special a fost criticată activitatea desfăşurată de Pavel Pavel şi
Neniţescu, cărora li s-a reproşat nu numai inacţiunea, dar şi o purtare
neserioasă.
1942 iulie 21. Notă SSI obţinută din medii legionare, sursa „Mironescu”,
privind o eventuală revenire a prinţului Nicolae la conducerea ţării.
NOTĂ
Profesorul N. D. Cornăţeanu mi-a spus că în tabăra legionară este mare

optimism, întrucât se interpretează acolo ultimul decret privind pe principele
234
Nicolae în sens favorabil lor. Pretind anume că Principele Nicolae este
simpatizant legionar, prinţ de sânge german şi că nu este exclus să i se
retreacă conducerea statului, în caz că A. S. va lucra – desigur – cu
legionarii. Cu cine anume, de la legionari, prof. N. D. Cornăţeanu nu mi-a
spus. El, personal, nu are o părere fermă în această chestiune, crede însă că
interpretarea pe care o dau legionarii chestiunii nu trebuie respinsă „de
plano”. În ce priveşte foştii oameni politici, i se pare că se desemnează două
curente:
Unul care ar grupa pe toţi foştii oameni politici, indiferent de partid, cu
interese puternice în lumea economică, marea industrie şi finanţă. Aceştia
gravitează în jurul lui Dinu Brătianu şi sunt – fireşte – în majoritate liberali.
Al doilea curent grupează, de asemeni, oameni din toate fostele partide,
care se aşteaptă la „o pace engleză” şi vor să fie pregătiţi pentru această
eventualitate. În majoritate sunt cei foşti naţional-ţărănişti de toate nuanţele,
strânşi în jurul lui Maniu, căci s-au împăcat. Este însă de remarcat că, deşi
fac parte din acest grup persoane cu mare suprafaţă, totuşi, curentul de
greutate al acestui grup este prof. Mihail Ralea, căruia se vrea a i se da rolul
de exponent al curentului.
În ambele cazuri nu s-a cristalizat încă acţiuni precise, dar aceasta este
atmosfera ce se poate desprinde din ceea ce se vorbeşte – şi aceasta este
impresia pe care o are foarte multă lume.
Mironescu
21 Iulie 1942
1942 iulie 23. Notă informativă primită de SSI despre gruparea legionară
din Valea Prahovei.
NOTĂ
Situaţia Mişcării legionare din Valea Prahovei
În urma morţii legionarului ing. Vlad, unul din conducătorii organizaţiei

prahovene, Mişcarea legionară locală a luat doliu pe timp de o săptămână.
La înmormântarea acestuia n-au participat decât şefii de secţii şi câţiva
delegaţi ai cuiburilor.
Printre participanţi au fost şi dr. Ion Nicolescu – fost medic primar -, prof.
Cristache şi Moisă, funcţionar la una din rafinăriile din Ploieşti.
Întâlnirile între legionari au fost reluate.
235
S-au lansat zvonuri că între legionari şi guvern ar avea loc convorbiri al
căror rezultat este aşteptat de organizaţia de Prahova.
În această privinţă s-a făcut cunoscut cuiburilor că şefii legionari rămân
intransigenţi în chestiunea lui Horia Sima, la care „Mişcarea legionară nu va
renunţa niciodată”.
La o întrunire la care au participat legionarii: Georgescu, Cristache şi alţii
s-au dat instrucţiunile pentru şefii de cuiburi, prevăzând următoarele:
1. Ficare şef de cuib să-şi facă numărătoarea pentru a se putea şti pe ce
număr de legionari poate conta Mişcarea.
2. Să se înainteze Comandamentului numărul şi numele elementelor de
sacrificiu, care trebuie să fie „gata pentru a primi ordine”.
În această privinţă se menţionează de către Comandament că nu este
vorba de acte de violenţă
3. În legătură cu starea sănătăţii Conducătorului Statului s-a comunicat
cuiburilor că trebuie să fie gata şi să se aştepte la venirea la putere, întrucât
s-ar putea ca să vină în fruntea Statului un militar, pe care legionarii îl
simpatizează şi care ar răspunde la rândul său acestei simpatii.
4. Să se continue cu acţiunea de propagandă împotriva Vice-Preşedintelui
Consiliului de Miniştri.
În general atmosfera este optimistă – deşi câţiva fruntaşi legionari au
căzut pe front – toţi aşteptând schimbări care să se producă în avantajul
1942 iulie 28. Notă informativă primită de SSI despre cele discutate cu
ocazia întrevederii dintre Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu.
NOTĂ
În dimineaţa de 27 iulie a.c. Maniu a făcut cunoscut intimilor săi că a

avut o întrevedere cu Dinu Brătianu şi că în cursul acestei întrevederi a
izbutit să se pună din nou de acord cu preledintele grupării liberale.
Cu toate divergenţele de tactică ivite între preşedinţiii celor două grupări,
s-a putut constata în timpul ultimului schimb de vederi că, în linii generale,
au menţinut aceleaşi opinii cu privire la problemele de politică externă,
poziţia României în război şi numeroase probleme de ordin intern.
236
Deşi comitetul de conducere al grupării naţional-ţărăniste a hotărât să nu
se întreprindă pentru moment nici un demers pe lângă guvern şi deşi o
importantă facţiune din gruparea liberală în frunte cu Gheorghe Brătianu se
află pe acelaşi punct de vedere, totuşi, preşedinţii celor două grupări au
hotărât.
1. Să reia discuţiile, direct, fără intermediul altor persoane, pentru
stabilirea definitivă a unui text comun.
2. Că este în interesul ţării ca grupările de opoziţie să-şi expună în scris
punctul lor de vedere cu privire la politica războiului.
3. Să găsească mpmentul propice unui asemenea demers, aşteptând mai
întâi clarificarea raporturilor dintre guvern şi germani.
ASRI fond d, dosar nr. 1605, f. 96

.
1942 iulie 31. Notă informativă primită de SSI despre comentariile lui Iuliu
Maniu faţă de decizia lui Gheorghe Brătianu de a pleca pe front.
NOTĂ
1, Fiind întrebat cu privire la plecarea lui Gheorghe Brătianu pe front,

Maniu a declarat că aceasta – după părerea sa – constituie o greşală politică.
Maniu a subliniat – din punctul său de vedere – deosebirea dintre
Mihalache şi Brătianu.
„Mihalache a cerut să fie înrolat ca voluntar, dar imediat ce Basarabia a
fost recucerită, a intervenit să fie demobilizat, considerând că războiul nostru
nu mai are nici un scop.
Gheorghe Brătianu dovedeşte încă o dată că nu este fixat asupra propriei
sale atitudini, deoarece după ce s-a dus la dl mareşal Antonescu cu scrisoarea
grupărilor de opoziţie şi s-a solidarizat implicit cu acţiunea care condamna
continuarea războiului nostru în răsărit, astăzi cere din nou să fie mobilizat
şi, prin aceasta, se declară pentru continuarea războiului în Răsărit.
Contradicţia în care s-a pus Gheorghe Brătianu dovedeşte – a spus Maniu
-, că nu se poate fixa pe o linie politică şi că procedează după împrejurări.
Motivul ce se invocă, că ar fi vrut să constate personal progresele
administraţiei sovietice nu poate avea vreo valoare.
237
Motivul real de a sonda starea de spirit a armatei putea fi lăsat în seama
unor oameni de încredere, care nu angajează prin prezenţa lor voluntară pe
front un partid politic”.
Maniu a încheiat declarând că probabil această acţiune a lui Gheorghe
Brătianu va avea repercursiuni asupra grupării liberale în viitorul apropiat.
2. Sesizându-se de acţiunea de reorganizare a grupării liberale,
întreprinsă de Gheorghe Brătianu, Maniu a dat dispoziţii ca şi gruparea
naţional-ţărănistă să înceapă reorganizarea cadrelor sale, arătând că „această
acţiune este necesară în momentul de faţă, când şi regimul şi liberalii îşi
caută aderenţi”.
3. În acest scop, diferiţi fruntaşi naţional-ţărănişti au căpătat misiunea
de a vizita câteva capitale de judeţ şi a lua contact cu fruntaşii locali.
4. Asemenea misiuni au primit până acum. Sever Bocu pentru Banat;
Ilie Lazăr şi dr. Virgil Solomon pentru câteva judeţe din Ardeal; Ghiţă Pop
pentru Ploieşti şi Buzău; dr. Corneliu Coposu pentru tineretul din Ardeal.
Dr. Virgil Solomon este plecat în Ardeal, iar Ghiţă Pop a plecat la Ploieşti
în ziua de 27 iulie a.c.
ASRI fond d, dosar nr. 1607, f. 322-323
1942 august 12. Extras din buletinul informativ înaintat preşedinţiei

Consiliului de Miniştri referitor la acţiunile preconizate de Comitetul
Central al Partidului Comunist din România în cadrul Frontului Patriotic.
Serviciul Special de Informaţii comunică următoarele

cu privire la caracterul acţiunilor comuniste
Comitetul Central al Partidului Comunist din România, cu toate că în

ultimul timp a căutat să creeze o nouă platformă de luptă revoluţionară prin
lansarea unor lozinci cu caracter patriotic, în cadrul Frontului Patriotic,
totuşi în fond a menţinut întreaga linie de luptă revoluţionară în rândurile
muncitorimii. Acţiunile de sabotaj, actele teroriste şi îndemnurile la
rebeliune au fost şi au rămas punctele principale de program, pentru care se
caută mijloacele şi momentele cele mai puternice de punere în aplicare.
Comitetul Central acordă mare importanţă menţinerii spiritului
revoluţionar în masa muncitorească şi a credinţei în victoria finală a
democraţiei. În ce priveşte organizarea, el se serveşte de celulele comuniste
din întreprinderi, care au înlocuit aşa-zisele comitete de acţiune, care la
238
rândul lor urmează vechii organizaţii sindicale. Celulele comuniste nu
urmăresc să apară în întreprinderi ca elemente active revoluţionare decât
numai în măsura în care pot antrena grupuri cât mai mari de muncitori sau
chiar independenţi. Se caută a se evita acţiuni revoluţionare
„compromiţătoare”, care ar duce la diminuarea cadrelor şi se urmăreşte
consolidarea acestora şi formarea cu ajutorul lor, a unor serii de muncitori
conştienţi de cerinţele revoluţionare ale timpului.
Lozincile de luptă sunt cele izvorâte din interesele muncitorimii din
fiecare întreprindere, precum şi acelea, mai cuprinzătoare, rezultate din
nemulţumirile sociale şi politice cauzate de starea de război.
În momentul de faţă, mişcarea comunistă urmăreşte reorganizarea şi
reactivarea cadrelor şi simpatizanţilor comunişti din întreprinderi, fără a
renunţa la platforma de luptă patriotică folosită până în prezent.
Menţinâmdu-se cât mai conspirativ contactul atât cu conducerea supremă a
mişcării cât şi cu celulele din întreprinderi, se crede că se va putea ajunge să
se creeze acţiuni de sabotaj menite să întărească rezistenţa frontului
democratic, front care în oraşele ţării a luat fiinţă sub forma unui bloc
puternic antifascist.
23 August 1944. Documente, vol. I, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 410.
1942 august 13. Notă întocmită de SSI despre opiniile lui Iuliu Maniu faţă
de eventualele sancţiuni destinate oamenilor politici care au contribuit la
dezastrul ţării.
NOTA
Polemica dintre Maniu şi Valer Pop a pus în discuţia conducerii naţional

–ţărăniste chestiunea eventualelor sancţiuni destinate oamenilor politici
socotiţi că „au contribuit la dezastrul ţării”.
Cu acest prilej, raportându - i-se că în lumea politică maniştii sunt
consideraţi prea sectari, iar că lui Maniu personal i se reproşează că nu vrea
să colaboreze cu elemente care au putut să săvârşească greşeli de metodă,
dar care au păstrat aceeaşi ideologie democratică, preşedintele grupării
naţional – ţărăniste a ţinut să precizeze punctul său de vedere în această
chestiune, declarând că:
1. Gruparea naţional – ţărănistă trebuie să tindă a redeveni un partid
de masă, iar masele „nu trebuie să fie decepţionate prin
239
reactualizarea persoanelor care au greşit, au trădat sau au
tranzacţionat”.
„Se va da prilejul elementelor ezitante, dar necompromise să se
reabiliteze, fără însă a juca roluri de prim ordin”, a adăugat Maniu.
2. Sancţiuni severe vor fi aplicate probabil la trei categorii:
a. A celor care au contribuit, prin orice mijloc la instaurarea
dictaturii fostului
Rege Carol II şi la suprimarea libertăţilor, dictatura fostului Suveran fiind
socotită de Maniu ca punctul de plecare al tuturor nenorocirilor abătute
asupra ţării.
b. Acelor care au ordonat, comis sau încurajat crimele de Stat.
Maniştii pretind că, în cazul câne evenimentele o vor permite, vor fi
diferite
unei Justiţii, cu o procedură rapidă, persoanele care au ordonat sau executat
toate crimele politice, începând cu acele împotriva legionarilor şi terminând
cu masacrele împotriva evreilor.
„Trebuie să se reîncetăţenească ideea că oricine e supus legii şi că
poporul român nu tolerează crimele”.
Această operă de justiţie este socotită de manişti că e necesară atât din
punctul de vedere al moralităţii interne, cât şi al restabilirii unei bune
reputaţii a ţării peste graniţă.
c. Acelor care au contribuit prin orice mijloc, la pierderea graniţelor
ţării.
1942 august 27. Notă informativă primită de SSI în legătură cu demersurile

politice ale fruntaşilor naţional-ţărănişti.
NOTĂ
1. În ziua de 27 august a.c. Maniu a primit pe avocatul Hosu, fratele

episcopului unit cu acelaş nume.
Avocatul Hosu, care a venit din Cluj cu mesaje importante, va mai
rămâne câteva zile în capitală şi va mai avea câteva întrevederi cu
preşedintele grupării naţional –ţărăniste.
240
2. Virgil Solomon, care şi în trecut, sub regimul FRN, asigura legătura între
naţional - ţărănişti şi legionari, a căpătat decurgând din partea lui Maniu
însărcinarea de a relua contactul cu legionarii.
Fruntaşii naţional – ţărănişti, fiind întrebat de câţiva intimi ai săi despre
îndeplinirea misiunii căpătate, a declarat că acest contact a fost amânat
chiar de către legionari, care au răspuns că momentan nu este oportun şi că
au ordine că orice manifestări faţă de persoane străine de legiune să fie
întrerupte.
Dr. Virgil Solomon a mai declarat că are informaţii după care
optimismul observat până recent în rândurile legionarilor a dispărut, făcând
loc unei stări generale de deprimare.
Legionarii - a arătat fruntaşul naţional – ţărănist pretind - că au fost
induşi în eroare şi că în tratativele duse cu unii exponenţi ai regimului au
fost înşelaţi.
În afară de acestea Dr. Virgil Solomon arătat că unii legionari au
accente destul de tari chiar faţă de germani.
3. Al.Vaida Voevod, a făcut cunoscut maniştilor că – după informaţiile sale
- se vor lua măsuri severe împotriva anglofililor, în urma unor sugestii
externe.
Această înştiinţare a fost primită cu scepticism, maniştii susţinând că nu
există interesul ca "să se dovedească Europei că şi România este împotriva
politicii favorabile Axei şi că sunt necesare şi la noi măsuri, ca în ţările
ocupate".
4. Maniu, îşi manifestase indignarea aflând că Iuliu Moldovanu, preşedintele
asociaţiei Astra, ar fi înaintat un memoriu domnului Mareşal Antonescu,
prin care propunea exproprierea industriilor şi fondurilor de comerţ evreieşti
din Ardeal şi Banat şi solicita ca acestea să fie date unei secţiuni speciale a
asociaţiei.
Totuşi, Maniu a declarat că o iniţiativă în asemenea formă i se pare
imposibilă deoarece este înţeles în problemele naţionale generale cu
Mitropolitul Bălan, iar chestiunea evreiască trebuie considerată drept una din
cele mai importante probleme de ordin intern cât şi extern.
În cursul dimineţii de 27 august a.c., Maniu a declarat amicilor săi, în
legătură cu demersul Astrei că s-a grăbit să meargă la Sibiu, spre a controla
veridicitatea informaţiilor ce i-au fost date.
Acolo a stabilit că asociaţia Astra, observând că evreii din Ardeal şi
Banat, intraţi în panică, îşi oferă întreprinderile spre vânzare şi că singurii
amatori, care se prezintă sunt minoritarii, a socotit că trebuie să facă un
demers, spre a se evita ca aceste bunuri să intre în mâini străine. Ca urmare
Astra a solicitat:
241
a. Ca bunurile, care în virtutea legilor de românizare ar urma să
treacă din mâinile evreeşti, să fie lovite de indisponibilitate, spre a
se evita să fie cumpărate de minoritari.
b. Ca aceste bunuri să fie date în administrarea Astrei, ori ca aceasta
să indice români pricepuţi, care să le preia, spre a nu intra în
patrimoniul unor elemente necalificate, care să le slăbească ori să
le distrugă, dar că - în orice caz - Astra n-a propus lărgirea
exproprierii bunurilor evreieşti.
Confuzia - după informaţiile lui Maniu – a pornit de la redactarea
rezumatului
memoriului, întocmit de biroul însărcinat să redacteze asemenea rezumate
pentru facilitarea rezolvării lucrărilor prezentate domnului mareşal
Antonescu.
Maniu a adăugat apropiaţilor săi că are informaţii după care această
confuzie ar fi prilejuit o rezoluţie energică a domnului mareşal Antonescu,
de care Iuliu Moldovan sesizându-se a redactat o scrisoare de disculpare,
protestând împotriva învinuirilor aduse ardelenilor.
1942 septembrie 11. Notă a SSI despre îngrijorarea lui Iuliu Maniu privind
soarta ţări la sfâşitul războiului.
NOTĂ
Maniu fiind preocupat de consecinţele pe care le-ar putea avea

angajarea unor lupte directe, pe frontul Caucazului, între trupele anglo-
americane şi trupele române, a convocat în ziua de 4 septembrie a.c. pe
Mihai Popovici, Ghiţă Pop, prof. I. Hudiţă şi dr. Virgil Solomon, cărora le-a
făcut o expunere – din punctul său de vedere – declarând în esenţă
următoarele :
„Am ferma convingere că participarea armatei române la luptele din
Răsărit ia forme pe care le socotosc atât de importante şi grave, încât – după
părerea mea – nici gruparea naţional-ţărănistă nu va mai fi în stare să repare,
chiar în parte numai, această politică”.
„Dacă la Conferinţa de pace – a spus Maniu – guvernul român ar fi
putut să găsească explicaţii pentru participarea armatei române în luptele cu
armatele sovietice – nu se va putea găsi nici o justificare pentru acţiunea
armatelor române împotriva trupelor anglo-americane.
242
Bunăvoinţa care există în Partidul Conservator englez pentru România
şi, îndeosebi, înţelegerea pe care preşedintele Roosevelt a arătat-o pentru
situaţia specială a ţării noastre, nu vor mai putea fi folosite, sub nici o formă.
Anglia şi America aliate în conflict direct cu armatele noastre, vor fi în
aşa grad indispuse încât politica lor faţă de România se va transforma într-o
ostilitate categorică”.
„N-ar fi exclus – a adăugat Maniu – ca în aceste condiţii, România nici
să nu poată participa la conferinţa păcii; orice efort de care ar fi în stare
anglofilii români ca şi prietenii României din Anglia şi America, va fi
anulat”.
„Pe de altă parte – a continuat Maniu – şansele de victorie anglo-saxone
se măresc pe fiecare zi. Rezistenţa sovietică este dârză, dovada constituind-o
că nici un fapt decisiv nu s-a petrecut pe frontul de Răsărit în cursul acestei
veri, cu toate că germanii au făcut cel mai mare efort militar.
În Anglia sunt îngrămădite trupe imense care vor da la primul prilej
atacuri decisive. Potenţialul de război anglo-american creşte, în măsura în
care potenţialul şi rezistenţa morală a Germaniei slăbesc”.
„Această situaţie a războiului – a spus Maniu – se vede din ultimele
fapte de politică internaţională, care confirmă convingerea tuturor statelor că
şansele anglo-americane cresc vertiginos.
Aceste fapte sunt: intrarea Braziliei în război, atitudinea Portugaliei,
demisia ministrului de Externe japonez, înlăturarea lui Serano Summer şi a
colaboratorilor săi din guvernul spaniol, anumite simptome observate în
Turcia, declaraţia primului ministru al Iranului.
Se vede că nenumărate ţări care au simpatizat cu Axa, au stat în
neutralitate sau în echivoc, încep să se aranjeze după mersul războiului, fiind
conştiente că pacea va atrage modificări asupra structurilor tuturor statelor.
În această atmosferă, România în loc să modereze zelul său războinic,
este pe punctul de a se bate direct cu armatele anglo-saxone, cu armatele
celor două mari puteri care vor dicta condiţiile păcii.
Deşi sunt convins că orice nou demers al meu n-are nici o urmare
practică, mă simt obligat să atrag din nou atenţia dlui mareşal Antonescu
asupra marilor primejdii care ameninţă ţara, dacă domnia sa va lua
personal comanda unor trupe ce se vor bate cu armata anglo-americană din
Caucaz.
Am fost înştiinţat că în urma recentului meu demers, dl mareşal
Antonescu a declarat că este hotărât să meargă până la capăt; mi s-a pus
chiar în vedere de către o persoană competentă această hotărâre a dlui
mareşal Antonescu.
243
Cu toate acestea, un nou demers din partea mea este absolut necesar,
iar prietenii noştrii din conducerea partidului care au ezitări şi ne
îmdeamnă la prudenţă, trebuie să înţeleagă că sunt situaţii în care soarta
ţării fiind în joc, este nevoie să avem atitudini clare şi hotărâte” .
În urma acestor declaraţii, prof. Hudiţă a făcut cunoscut doctorului
Lupu, în cursul chiar al aceleiaşi zile, în numele lui Maniu, punctul de
vedere al preşedintelui grupării naţional-ţărăniste.
În ziua de 5 septembrie a.c., Maniu însoţit de Mihai Popovici, au plecat
la Dobreşti, unde au avut o lungă discuţie cu Ion Mihalache.
Unele rezerve manifestate de Mihalache n-au mulţumit pe preşedintele
grupării naţional-ţărăniste.
În cursul dimineţii de 10 septembrie, Maniu a plecat cu automobilul la
Braşov, pentru a avea o convorbire cu Barbu Ştirbei şi a-i cere sfatul, fiind
probabil ca să consulte şi câţiva prieteni din Ardeal.
Maniu este aşteptat să se întoarcă imediat la Bucureşti.
Este de adăugat că, în cursul discuţiilor care au avut loc, s-au luat în
examinare şi următoarele două probleme:
1. Măsurile de deportare luate de guvern împotriva unor categorii de
evrei.
2. Propunerile doctorului Funk.
În această ultimă chestiune, Maniu a obţinut prin sursa lui Ion
Lugoşanu, director la ziarul „Universul”, următoarele informaţii:
Doctorul Funk ar fi propus ca plăţile în aur, pe care Reichul trebuia să le
facă pentru lichidarea contului nostru activ din cleringul româno-german, să
fie întrerupte, iar aceste sume să fie trecute într-un cont special la Banca
Reichului, cont care se va lichida ulterior.
Guvernul român n-ar fi admis această cerere, iar guvernul german s-ar
fi obligat să continue livrările de aur.
Doctorul Funk ar fi cerut ca armatele combatatnte să nu mai fie conduse
din punct de vedere militar şi economic în mod separat, ci să alcătuiască o
comunitate.
Potrivit acestui sistem, toate furniturile ce se vor face armatei germane
nu vor mai fi plătite, ci vor fi socotite ca cheltuieli de război.
Guvernul român – după informaţiile lui Lugoşanu – ar fi admis această
cerere. Tot după informaţiile lui Lugoşanu, guvernul german ar fi cerut o
sporire a cursului mărcii, ceea ce s-ar fi admis.
Maniu a criticat în mod viu modul cum s-au purtat de către reprezntanţii
români discuţiile, susţinând că în ce priveşte urcarea cursului mărcii, această
măsură va fi de natură să contracareze urcările preţurilor obţinute de
România.
244
1942 septembrie 28, Notă a SSI despre opiniile lui Ghiţă Pop
exprimate la Arad cu ocazia conferiţei cu tema „Românismul în faţa
Europei Noi”.
NOTĂ
1. În ziua de 25 septembrie a.c. Ghiţă Pop s-a întors în Capitală, venind

din Transilvania, unde la Arad, în seara de 20 septembrie a ţinut sub
auspiciile publicaţiei „Ardealul” şi a asociaţiei „Ardealul de Nord”, precum
şi a „Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal”, o conferinţă intitulată
„Românismul în faţa Europei Noi”, al cărei plan l-a discutat în realabil cu
Maniu.
Ghiţă Pop a declarat amicilor săi că – în linii generale – în această
conferinţă a expus următoarele:
Germania vrând să clădească o Europă Nouă s-a întemeiat pe revizuirea
tratatelor.
Noi românii, împreună cu cehoslovacii – a spus Ghiţă Pop – suntem
singurele două popoare care am fost revizuiţi înainte de conferinţa de pace,
aşa că nu putem aştepta de la Europa nouă o revizuire, ci o revizuire a
revizuirii făcutte înainte de conferinţa de pace.
Ghiţă Pop a susţinut că noile hotare, trebuie să se bazeze pe un
principiu: al legitimităţii.
În vremurile vechi, legitimitatea o asigura dreptul cuceritorului; mai
târziu, în Evul Mediu, legitimitatea decurgea dintr-un drept patrimonial al
regilor şi âmpăraţilor, care considerau teritoriile ca moşii personale.
În era modernă – a spus Ghiţă Pop – legitimitatea se întemeiază pe
principii noi: dreptul de autodeterminare a popoarelor, dreptul fiecărei
naţiuni de a alcătui un stat de sine stătător, ca rezultat al voinţei sale
naţionale.
Pop a accentuat că pe aceste baze trebuie să se întemeieze Europa
Nouă, iar noi românii nu putem admite ca ungurii să revendice şi să
stăpânească teritorii vechi româneşti, pe care sunt aşezate mari majorităţi
româneşti care şi-au exprimat clar voinţa.
Un mare ardelean – a afirmat Ghiţă Pop referindu-se prin aluzie la
Maniu – s-a exprimat că şi noi suntem pentru Europa Nouă, însă întemeiată
245
pe dreptul popoarelor; dacă acest drept nu va fi respectat, Europa Nouă nu
va fi.
2. Ghiţă Pop, care cu prilejul conferinţei sale a sat trei zile în Ardeal, a
făcut apoi o vizită la Blaj, unde a fost oaspetele episcopului unit Ferencz.
Din această călătorie a sa în Ardeal, Ghiţă Pop a comunicat conducerii
naţional-ţărăniste următoarele:
a. cercurile cu care a luat contact manifestă dorinţa ca să înceteze
războiul, fiind timorată de pierderile omeneşti şi „sătulă de restricţiuni”.
b. Aceleaşi cercuri doresc totuşi ca ruşii să fie bătuţi; fiecare clasă
socială are alte considerente pe care îşi întemeiază această dorinţă.
c. Curentul revizionist românesc este în creştere.
Aedelenii, în general – după împresiile lui Ghiţă pop – doresc ca ruşii
sp fie bătuţi, dar în acelaşi timp privesc cu aprehensiune o victorie a Axei, de
teamă că se va lua ân stăpânire străină Ardealului.
Ghiţă pop a comunicat lui Maniu că din rapoartele primite cu ocazia
călătoriei sale, din partea organizaţiilor locale ale grupării naţional-ţărăniste
reiese că popularitatea acestei grupări este în creştere şi că activitatea de
reorganizare se desfăşoară conform instrucţiunilor date.
1942 octombrie 9. Notă a SSI, Centrul contrainformativ Iaşi, privind

unele neînţelegeri apărute între mareşalul Ion Antonescu şi profesorul
Mihail Antonescu.
NOTĂ
Se vorbeşte despre unele neînţelegeri ivite între dl mareşal Antonescu şi

dl Mihail Antonescu. Neînţelegerile s-ar datora schimbării de guvern.
Astfel, se apune că dl mareşal ar fi pentru o remaniere în care să intre 3-4
persoane din legionarii bătrâni, pe când dl Mihail Antonescu ar fi pentru o
colaborare cu liberalii. Totodată, dl Mihail Antonescu s-a opus dispoziţiei
dlui mareşal Antonescu de a se aduce în ţară corpul legionarului prof. Dobre,
căzut pe front.
Tot acum se discută, iarăşi, că Germania ar pretinde 4 locuri în viitorul
guvern. Asupra acestui fapt, la legionari, se spune că ar fi o nebunie acest
fapt.
Brad
246
• ANIC, Fond PCM-SSI, dosar 18/1942, vol. II, f. 230.
1942 octombrie 10. Notă a SSI privind intervenţiile lui Iuliu Maniu şi
Dinu Brătianu la mareşalul Ion Antonescu în problema deportării evreilor.
NOTĂ
1. Încă din cursul zilei de 7 octombrie a.c. fruntaşii naţional-ţărănişti au

fost anunţaţi că Maniu şi Mihai Popavici sunt aşteptaţi să sosească în
Bucureşti în cursul zilelor următoare.
Doctorul Lupu, care se află în Bucureşti din ziua de 6 octombrie a.c., este
din nou suferind şi, deşi va fi silit să nu părăsească patul cîteva zile, totuşi
încearcă cu perseverenţă să obţină o audienţă la dl mareşal Antonescu.
2. În dimineaţa de 7 octombrie a.c. a avut loc la Banca Românească
obişnuitul conciliabul politic săptămânal la care au participat Dinu şi
Gheorghe Brătianu, V.P. Sassu, etc.
Dinu Brătianu a pus în curent pe prietenii săi cu ultimul demers făcut de
Maniu.
Fără să precizeze caracterul pe care l-a avut acest demers, Dinu Brătianu
a arătat că – după informaţiile ce i-au fost communicate de Maniu – dl
mareşal Antonescu este hotărât să mergă până la capăt în colaborarea cu
Germania, „cu toate consecinţele pe care aceasta le va atrage”.
În chestiunea evreiască – a declarat Dinu Brătianu – Maniu a rămas cu
impresia că a reuşit să furnizeze argumente care să facă pe dl mareşal
Antonescu să reflecteze şi mai atent asupra măsurilor pe care le poate avea
deportarea.
Dinu Brătianu a arătat apoi că pe memoriul ce l-a înaintat dlui mareşal
Antonescu în chestiunea trimiterii de noi trupe, Conducătoarul statului a pus
o rezoluţie care poate fi considerată „ofensatoare pentru Partidul Liberal şi
pentru şeful său”.
„Print-o simplă rezoluţie – a spus Brătianu – se face procesul Partidului
Liberal şi a trecutului său, când aceste lucruri aparţin istoriei”.
„În aceste condiţii, a adăugat Dinu Brătianu, este greu să încercăm de a
mai avea vreun contact cu guvernul”.
247
„Am avut în proiect un nou memoriu în chestia evreiască, dar faţă de
atitudinea dlui mareşal Antonescu, îmi este iarăşi imposibil să mai fac vreun
demers”.
„Intervenţiile mele n-au nici o curmare; eu mi-am făcut datoria, iar
viitorul va decide cine a avut dreptate”, a aîncheiat Dinu Brătianu.
3. V. Gh. Bârcă, fost subsecretar de stat în guvernul Tătărăscu, a fost
numit director la Federaţia Naţională a Cooperativelor Viticole din România.
1942 octombrie 22. Notă primită de SSI de la organele de Siguranţă

privind atitudinea lui Iuliu Maniu faţă de o eventuală intenţie a mareşalului
Ion Antonescu de a crea un organism parlamentar sub forma unui Consiliu
de Stat.
NOTĂ
1. Iuliu Maniu a făcut în ziua de 20 octombrie a.c. o vizită dlui N. Lupu,

căruia i-a adus la cunoştiinţă că, după informaţiile deţinute de conducerea
naţional-ţărănistă se studiază problema creării unui organism parlamentar,
care probabil se va numi Consiliul de Stat şi în care nu este exclus să se
rezerve locuri tuturor grupărilor politice.
„Nici eu – a spus Maniu – nici Mihalache şi nici Mihai Popovici, nu vom
primi să figurăm în acest organism, pe care îl socotim improvizat şi să
colaborăm astfel cu regimul actual”.
Doctorul Lupu a declarat că va avea aceiaşi atitudine ca şi ceilalţi fruntaşi
naţional-ţărănişti.
Maniu a afirmat apoi că, după părerea sa, situaţia României va fi dificilă
la sfârşitul războiului, dacă nu se iau de către forurile competente măsuri
pentru a uşura această situaţie şi că oficialitatea nici nu se găndeşte să caute
căi de contact diplomatic cu puterile care – după opinia preşedintelui
grupării naţional-ţărăniste – vor câştiga războiul.
„În faţa acestei situaţii- a încheiat Maniu – nu trebuie să ne luăm nici o
răspundere cum ar fi aceea a unei participări într-un Parlament numit de
guvernul actual, deşi această desolidarizare va uşura sarcina noastră, care va
fi infinit de grea”.
2. În fiecare zi de 21 octombrie a.c. a avut loc la Banca Românească
248
obişnuitul Consiliu de direcţie săptămânal, după care a urmat un conciliabul
politic la care au participat Dini Brătianu, Gheorghe Brătianu, V.P. Sassu etc.
Dinu Brătianu a făcut cunoscut că Maniu l-a vizitat în mod special pentru
a-l felicita pentru ultimul memoriu ce l-a trimis dlui mareşal Antonescu în
chestiunea colaborării militare pe frontul de Răsărit.
„Cu toate acestea – a spus Dinu Brătianu a intervenţia nu a avut nici un
rezultat, deoarece Mareşalul este decis să meargă înainte în această direcţie”.
„Lucrul pare ciudat – a continuat Dinu Brătianu – nu numai fiidcă
celelalte ţări afiliate Axei, Ungaria în primul rând, caută să se sustragă unor
noi obligaţii militare, dar fiindcă şi la noi începe să se vadă din ce în ce mai
clar şi de către oameni din ce în ce mai mulţi că partida este problematic să
fie câştigată de Germania”.
„Cunosc oameni având o răspundere în actualul regim, care sunt convinşi
de aceasta; aşa se explică şi începutul de rezistenţă care se manifestă faţă de
cererile externe de alt ordin”.
Dinu Brătianu a mai afirmat că – după in formaţiile sale – Banca
Naţională restrânge creditele acordate băncilor de sub control german şi mai
ales caută să se sustragă de a prelua garanţiile acestor bănci.
„lucrul este foarte cuminte – a observat Dunu Brătianu – deoarece după
război toate aceste credite şi garanţii nu vor valora nimic, sunt bani pierduţi
şi vor cădea în sarcina Bămcii Naţionale şi a Statului, cu răspunderi
catastrofale pentru moneda naţională şi pentru finanţele publice şi private”.
V.P. Sassu a făcut cunoscut că fruntaşii naţional-ţărănişti au luat hotărârea
să nu participe la lucrările Consiliului d Stat care se va creia.
Dinu Brătianu şi Gheorghe brătianu au declarat că nici fruntaşii liberali
nu vor lua parte la acest organism parlamentar, chiar dacă vor fi solicitaţi în
mod special, deoarece „nu pot acoperi cu autoritatea lor politică politica
guvernului actual”.
Gheorghe Brătianu a precizat că relaţiile sale cu guvernul sunt din ce în
ce mai reci şi că „se simte foarte bine în această ipostază”.
3. Un grup de intelectuali ardeleni din Sibiu, reprezentând atât gruparea
naţional-ţărănistă, cât şi cea liberală – format din dr. Ieronim Stoichiţă şi
Petre Poruţ de la naţional-ţărănişti şi dr. Eugen Piso şi dr. Nicoale Regman
de la liberali – intenţionează a face un demers prin care să atragă atenţia
asupra atitudinii unor membri ai Grupului Etnic German, precum şi asupra
svonurilor care circulă printre membrii acestui grup privitoare la un nou
regim de organizare ce va fi aplicat Ardealului.
249
1942 octombrie 23. Notă a SSI obţinută din surse naţionalist-
ţărăniste privind o consultare a lui Maniu cu Mihalache şi doctorul Lupu în
privinţa participării la lucrările unui viitor Consiliu de Stat.
NOTĂ
Maniu a cordând o importanţă deosebită atitudinii pe care gruparea

naţional-ţărănistă o va adopta faţă de participarea la lucrările Consiliului de
Stat, s-a deplatat personal în ziua de 18 octombrie a.c. la Dobreşti pentru a
avea în acest scop un schimb de vederi cu Mihalache.
Deşi raporturile lui Maniu cu doctorul Lupu sunt precare în ultima vreme,
din cauza atitudinii ostile a maniştilor faţă de fostul ministru al Muncii,
totuşi a făcut într-un scurt interval două vizite acestuia pentru a stabili un
acord în aceiaşi chestiune.
Maniu se temea că dată fiind apropierea ce se stabilise la un moment dat
între, de o parte Mihalache şi doctorul Lupu, iar de altă parte, exponenţii
regimului, cei doi fruntaşi ai grupării ar putea ca, împotriva dorinţei sale, să
ia parte la lucrările Consiliului de Stat.
Pentru a înlătura această sciziune în conducerea grupării, Maniu a
desfăşurat o acţiune de persuasiune atât pe lângă Mihalache cât şi pe lângă
doctorul Lupu.
După aceste întrevederi, Maniu a încredinţat intimilor săi că a constatat
faptul că atât doctorul Lupu, cât şi Mihalache sunt indispuşi de atitudinea pe
care guvernul o are faţă de dânşii, apreciind-o ca fiind de indiferenţă deşi
socotesc că au manifestat înţelegere faţă de dificultăţile regimului actual.
ASRI, fond d, dosar nr. 1539, f.408.
1942 octombrie 28. Notă a SSI privind poziţia naţional-ţărăniştilor

faţă de problema anexării Transnistriei la România şi pierderile foarte mari
ale armatei române în comparaţie cu cele suferite de trupele maghiare în
război.
NOTĂ
250
1. Maniu a căutat să aplaneze incidentul dintre partizanii săi şi doctorul
Lupu, care a luat o nouă formă acută printr-un articol apărut recent în revista
„Carpaţii” din Sibiu, apărând sub conducerea manistului Ionel Pop.
Maniu a declarat doctorului Lupu că articolul a fost scris de colonelul
Roseti-Bălănescu, erou de război şi vechi vânător şi că trebuie înţeles numai
ca o reacţie a lumii vânătoreşti împotriva afirmaţiilor fostului ministru al
Muncii, care propusese stârpirea iepurilor.
Pentru a-l calma, Maniu a declarat doctorului Lupu că trebuie să ia
lucrurile în glumă şi că „pe un vechi luptător nu-l poate impresiona un atac
de presă”.
Spre a ilustra bunele raporturi refăcute, Maniu a apărut în ziua de 26
octombrie a.c. la înmormântarea fostului fruntaş naţional-ţărănist Tăslăuanu,
împreună cu doctorul Lupu.
2. Profesorul Ion Hudiţă, unul din cei doi secretari generali ai grupării
naţional-ţărăniste, reîntors dintr-o călătorie făcută prin câteva oraşe
moldoveneşti, a raportat conducerii grupării următoarele:
a. Cadrele politice naţional-ţărăniste sunt lipsite de consistenţă.
b. Populaţia satelor ar trebui să i se dea dovezi de existenţa Partidului
Naţional-Ţărănesc.
c. În afară de Iaşi, nu există elemente locale capabile de reorganizare;
trebuie găsite alte elemente, nu cele care au lucrat până acuma, care sunt
demoralizate şi care s-au acomodat condiţiilor actuale.
3. Maniu, aflând că la ultima conferinţă de presă, convocată la Legaţia
germană, purtătorul de cuvânt a arătat că Transnistria va fi probabil anexată
oficial la România, a declarat că nu poate să creadă în veracitatea unei
asemenea onformaţii.
„Mă îndoiesc în primul rând – a spus Maniu – că germanii ar ceda cu
uşurinţă acest important izvor alimentar, mai ales după declaraţiile oficiale
că vor să-şi păstreze Ucraina, nu cred apoi că nici dl mareşal Antonescu va
consimţi la aceasta.
România, ca orice stat amic, nu poate face o politică de expansiune
teritorială, iar opinia publică românească n-ar privi favorabil o asemenea
politică, atunci când teritorii autentice româneşti se află sub stăpînire străină.
O astfel de încercare n-ar face decât să agraveze situaţia noastră faţă de
Uniunea Sivietică şi de puterile anglo-americane; războiul nostru a avut o
singură justificare, recucerirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, iar orice se
face peste aceasta este plin de consecinţe grave pentru Ţară.
251
Trebuie să se înţeleagă că în orice ipoteză viitoare, noi nu putem păstra
Transnistria, deoarece chiar dacă, prin absurd, ar învinge Germania, Reichul
n-ar ceda românilor cel mai important port la Marea Neagră.
Dacă URSS ar fi desfăcut în state naţionale, ucrainienii nu ne-ar ceda cu
nici un preţ ţinutul, cel mai bun din Ucraina; nu mai vorbim de ipoteza unei
victorii depline a puterilor aliate.
Ideia că românii trebuie să se întindă la răsărit aparţine ungurilor, care
vor să aibă astfel justificarea de a cere tot Ardealul, astfel că ocuparea
Transnistriei este primejdioasă şi din acest punct de vedere.
Există însă în Transnistria o gravă anomalie, care ar trebui înlăturată: nu
socotesc că este admisibil ca pe un teritoriu administrat de trupele de
ocupaţie româneşti să circule altă monedă decât cea românescă. Nu este
vorba numai de o chestie de principiu, ci de una practică, deoarece în fapt
orice ofiţer, soldat sau particular român care schimbă leii în
Reichskreditkassacheine, pierde de la început jumătate din banii săi”.
4. Ghiţă Pop fiind într-un grup de partizani, care i-au solicitat să le
comunice impresiile şi constatările, făcute cu prilejul recentei sale călătorii
în Ardeal, a declarat – printre altele – că populaţia ardelenească este
îngrijorată de disproporţia dintre pierderile pe care le au ungurii pe front şi
cele pe care le avem noi.
„După datele ce le posedăm – a spus Pop – rezultă că Budapesta a avut
pe frontul de Răsărit numai 5500 de morţi şi de treo ori pe atâta răniţi.
Aceasta faţă de pierderile pe care le avem noi, nu reprezintă decât un procent
infim atât în morţi cât şi în răniţi . În momentul când forţa germană va fi
slăbită, atât de râzboiul de uzură care este în Răsărit, cît şi de ofensiva anglo-
americană, care probabil va începe în primăvară, guvernul din Budapesta va
avea o armată puternică, în timp ce noi vom avea un potenţial extrem de
scăzut, atât ca armament, muniţii, cât şi – în special – în material uman. În
acel moment maghiarii, cu duplicitatea politicii lor, vor profita de
slăbiciunea noastră şia Berlinului, spre a ne atatca pentru a lua partea
cealaltă din Ardeal. Noi cu greu vom avea ce opune, pentru că vom avea
armata slăbită, iar Budapesta atacându-ne va câştiga simpatia anglo-
americanilor. Aşa gândim noi, aşa gândeşte populaţia ardelenească şi tot aşa
am motive să cred că gândesc şi maghiarii”.
1942 noiembrie 2. Notă semnată „Punctator”, despre vizita lui

Stelea, fost secretar al lui Viorel Titeanu, la Iuliu Maniu, ocazie prin care l-a
252
informat că toţi românii din Londra s-au unit sub conducerea lui Viorel
Tillea.
NOTĂ
Dl Stelea, fostul secretar al lui Viorel Titeanu şi rămas la conducerea

fostei întreprinderi forestiere a acestuia, l-a vizitat acum câteva zile pe
Maniu. El a comunicat dlui Maniu că toate grupele de români de la Londra
s-au unit sub conducerea dlui Tillea care – în discuţiile ce duce – nu scapă
nici o ocazie de a invoca numele său (al dlui Maniu), ceea ce vor dovedi atât
Bianu, cât şi Cornea şi Mateescu.
Stelea a comunicat, de asemeni, că şeful serviciului afacerilor sud-estice
din Foreign Office s-a manifestat, de curând, favorabil României exprimând
proiecte contrare dorinţei sovietice.
În sfârşit, Stelea a relatat impresiile culese la Budapesta, un de a fost
recent – pentru întreprinderea lui – căpătând de la dl Valer Pop un paşaport
diplomatic. În această privinţă, a informat că ungurii se pregătesc să atace
România în momentul prăbuşirii germane, de care pestanii sunt convinşi.
Dl Maniu a anunţat că pleacă în Ardeal spre a perfecta organizarea
cadrelor până în cea din urmă comună. Sub acest raport, d-sa. semnala
cerinţa unor locuitori din judeţul Sibiu de a face rost de arme, întrucât saşii
au, în mare măsură.
Punctator
• ANIC, Fond PCM-SSI, dosar 30/1942, vol. I, f. 3-4.
1942 noiembrie 7. Notă semnată „Diacon”, despre discuţiile din

cadrul Mişcării legionare privind infiltrarea comuniştilor în organizaţie şi
toleranţa autorităţilor faţă de membrii extremei stângi.
NOTĂ
Legionarii continuă a dezbate problema infiltraţiei comuniştilor în

rândurile mişcării. Şi în cursul zilei de ieri s-au ţinut o serie de consfătuiri
între fruntaşii conducători ai CML Cu acest prilej, s-au ţinut la CML, de
către şefii de familie, şedinţe solemne pentru a preamări moartea, în urma
rănilor primite pe frontul oriental, a fostului comandant de grup, Al. Botez.
253
După terminarea şedinţei solemne, s-a luat în dezbatere problema
amintită, stabilindu-se că trebuie dusă o campanie foarte îndârjită pentru a
apăra mişcarea de elementele comuniste, mai cu seamă – s-a adăugat – că
mijloacele pe care guvernul înţelege să le utilizeze împotriva comuniştilor
sunt ineficace. S-a arătat apoi că, se pare, că autorităţile au început să
menajeze pe comunişti. Din cine ştie ce calcule de oportunism, şefii notorii
comunişti sunt lăsaţi liberi, activitatea lor este nestânjenită, iar capii mişcării
comuniste din ţară se bucură de un tratament mai mult decât favorabil. În
consfătuiri s-a arătat că fruntaşii comunişti Ilie Cristea, prof.
Constantinescu-Iaşi şi alţii au fost scoşi din temniţă unde ispăşeau pedepse
aspre şi li s-a fixat domiciliu forţat pe la diverse proprietăţi ale lor. Ştirea
aceasta, legionarii pretind că o deţin chiar de la şefii comunişti, printre care
şi de la avocatul Pătrăşcanu.
Se vede clar – s-a adăugat – că autorităţile nu urmăresc decât răzbunarea
pe mişcare şi distrugerea ei din temelie. De aceea se şi explică de ce sunt
urmăriţi cu atâta asprime toţi legionarii, indiferent dacă sunt sau nu elemente
de suprafaţă.
Se aşteaptă ca, conducerea mişcării să dea, în curând, noi dispoziţii în ce
priveşte acţiunea contra comuniştilor.
Diacon
1942 noiembrie 7. Notă semnată „Eleodor”, despre investigaţiile

Legaţiei Elveţiei privind diferenţele de opinii survenite între Iuliu Maniu şi
Dinu Brătianu, şi rezultatul acestora.
NOTĂ
Legaţia Elveţiei face investigaţii pe chestiunea versiunii dacă, într-adevăr,

s-a produs o ruptură de principii între şefii partidelor liberal şi naţional-
ţărănesc, pe tema viitoarei organizări a statului şi a atitudinii ce urmează a fi
adoptată, de acum, faţă de actualul regim. Din informaţiile culese de această
legaţie în cercuri politice interne apropiate celor doi oameni politici rezultă
că:
1. Dl Maniu a rămas pe vechea poziţie faţă de campania în Rusia, pe
când dl Dinu Brătianu, din ce în ce mai mult sub influenţa nepotului său,
254
George Brătianu, este pentru necesitatea doborârii cu orice preţ a forţei
bolşevice, întrucât acest lucru ar intra chiar în calculele britano-americane.
2. Dl Maniu vrea să utilizeze în favoarea sa conjunctura internă
actuală, întrucât liberalii nu au organizaţii politice închegate în tot cuprinsul
ţării.
3. Dl Brătianu se fereşte a lua atitudine în chestia evreiască, întrucât ar
fi împotriva curentului opiniei publice, pe când dl. Maniu cere o afirmare
principială au orice preţ, chiar dacă nu ar fi urmată de o atitudine energică în
fapt.
Eleodor
• ANIC, Fond PCM-SSI, dosar 30/1942, vol. I, f. 19.
1942 noiembrie 10. Notă semnată „Punctator”, despre informaţiile

de pe front aduse la cunoştinţa doctorului N. Lupu şi intenţia de a cere
mareşalului Antonescu retragerea trupelor româneşti din Rusia.
NOTĂ
La locuinţa dlui dr. N. Lupu din str. Franklin au fost ieri şi azi nu numai
consfătuiri între fruntaşii naţional-ţărănişti, dar s-au perindat şi trei ofiţeri în
permisie, veniţi în haine civile. Aceşti informatori militari au determinat
printre conducătorii naţional-ţărănişti un interes excepţional. Partea
senzaţională a relatărilor de pe front a constituit o afirmaţie identică, potrivit
căreia frontul german din Rusia se prăbuşeşte, fără îndoială, în iarna ce vine.
Se arată apoi că românii care s-au luptat fără nici o reticenţă, nu mai
concep să treacă o nouă iarnă în Rusia. Mai grav încă, s-au şi produs treceri
dincolo. În rândurile româneşti îşi face loc informaţia că prizonierii români
sunt foarte bine trataţi. Aceasta o propagă chiar soldaţi scăpaţi, întorşi din
prizonierat. Cât despre germani, unii dintre aceştia dispar, iar italienii fug în
corpore de pe front.
Un corp de armată român, a treia oară refăcut, trebuie să ţină cu numai
15.000 oameni un front de 15 km. Faţă de această stare de lucruri, dl. dr.
Lupu a fost implorat să-l determine pe dl Maniu ca, la rândul său, să-l
convingă pe dl. Mareşal să asigure retragerea trupelor româneşti din Rusia,
care vor fi abandonate de nemţi.
255
Ca urmare, s-a hotărât să se facă un demers disperat pe lângă dl. Mareşal,
care are la îndemână un argument foarte puternic în agitaţiile ungurilor.
Punctator
1942 noiembrie 14. Notă semnată „Punctator”, despre reacţia lui

Iuliu Maniu la ştirea că germanii au formulat trei cereri iar guvernul român
le-a respins.
NOTĂ
Dl Maniu era informat că germanii au formulat, într-un chip cominatoriu,

trei cereri: mobilizarea şi trimiterea pe frontul rusesc a tuturor bărbaţilor
între 18 şi 41 de ani; o nouă şi mai severă raţionalizare a alimentelor;
reluarea masivă a deportărilor de evrei. Domnia sa a arătat că toate aceste
cereri au fost refuzate de guvern, în mod motivat.
În privinţa evreilor, dl Maniu era încântat – pentru evenimentele
ulterioare – că guvernul a procedat atât de abil, încât are dovezi certe şi
numeroase că toate măsurile antievreieşti au fost impuse de nemţi. Pentru
cazurile când s-au produs asasinate din partea românilor, aceştia au fost
judecaţi şi pedepsiţi aspru, cum e cazul maiorului de jandarmi din Chişinău
şi a căpitanului din Moghilău, Cernan, condamnaţi la moarte.
Punctator
1942 noiembrie 17. Notă semnată „Turcu”, despre informaţiile

obţinute de Legaţia Elveţiei cu privire la poziţia PNŢ faţă de mareşalul
Antonescu şi războiul din răsărit.
NOTĂ
La Legaţia Elveţiei s-au înregistrat informaţii asupra ultimelor două

întruniri care au avut loc în cursul săptămânii trecute acasă la dnii dr. Lupu şi
prof. Hudiţă. Din aceste informaţii rezultă că:
256
1. Şefii naţional-ţărănişti susţin mai departe pe mareşalul Antonescu,
iar acţiunea împotriva Rusiei Sovietice este considerată ca o necesitate
naţională.
2. Totuşi, aceştia socotesc că misiunea românească este încheiată în
răsărit şi că trupele române trebuie retrase la momentul oportun. Trebuie să
se aştepte, pentru aceasta, conjunctura militară cea mai favorabilă.
3. În acelaşi timp, trebuie să se ia un contact cât mai strâns cu
democraţiile, cu două scopuri:
a) Să li se demonstreze acestora că acţiunea României în Răsărit a fost
dictată de împrejurări şi că ele însele au condamnat, pe vremuri, agresiunea
sovietică împotriva României.
b) Să se stabilească un punct de vedere comun asupra necesităţii unei
Românii mari şi puternice, afiliate la democraţii, la gurile Dunării.
Turcu
1942 noiembrie 21. Notă semnată „Politician”, despre avocaţii V. V.

Stanciu şi Petre Pandrea care au acceptat să apere un grup de comunişti (3
evrei şi 12 români) la Curtea Marţială.
NOTĂ
Avocaţii V.V. Stanciu şi Petre Pandrea desfăşoară o vie activitate de

stânga. Procesul în curs la Curtea Marţială, unde se află acuzaţi, afară de trei
evrei, 12 profesori români, a dezvăluit nu numai existenţa unei mişcări
comuniste organizate, dar şi ordine de provocarea agitaţiilor comuniste.
Cei doi avocaţi menţionaţi au convenit să susţină apărarea pe sume
derizorii. De asemeni, ei au redevenit apărătorii oficiali ai comuniştilor. Cei
doi avocaţi, care se bucură de întinse relaţii, au aflat că „în mod cert” patru
dintre profesorii comunişti vor fi condamnaţi la moarte.
Politician
257
1942 noiembrie 24. Notă semnată „Punctator”, despre o discuţie
între dr. Nicolae Lupu (PNŢ) şi prof. Iancu Botez (PNL), în care primul a
făcut o apreciere asupra mareşalului Antonescu.
NOTĂ
Dl dr. N. Lupu a declarat d-lui. prof. Iancu Botez, senator de drept şi

fruntaş liberal, cu care este prieten, că din ultimele discuţii avute cu dl.
Mareşal Antonescu a înţeles că Conducătorul crede cu toată sinceritatea în
victoria germană.
În momentul când nu va mai crede, a spus dl dr. Lupu, se va retrage,
fiindcă este un om cinstit şi de curaj. Atunci va fi momentul dificil al ţării,
fiindcă va trebui să se facă transmiterea puterii şi schimbarea direcţiei, a
încheiat dl dr. N. Lupu.
Această convorbire a avut loc în ziua de 22 noiembrie 1942.
Punctator
1942 noiembrie 25. Notă semnată „Observ”, despre afirmaţiile făcute

de Iuliu Maniu doamnei Netty Racovitză, lidera grupului feminin al PNŢ,
referitoare la mareşalul Antonescu.
NOTĂ
Dna Netty Racovitză, şefa grupului feminin naţional-ţărănist, proprietara

întreprinderilor „Atom” din str. Boteanu, l-a vizitat joi, 19 noiembrie crt., pe
dl. Iuliu Maniu. Cu acest prilej, dl. Iuliu Maniu a declarat dnei Racovitză că,
de pe urma ultimelor discuţii avute cu dl mareşal Antonescu, s-a convins că
dl mareşal încă crede în victoria germanilor, fiindcă „dacă nu-mi va spune
mie că este convins de acest lucru, atunci toată lumea ar afla că Mareşalul
este convins de contrariu şi, în acest caz, ar trebui să tragă consecinţele”.
Observ
258
1942 noiembrie 27. Notă semnată „Observ”, privind primele
informaţii despre dezastrul de la Cotul Donului în cercurile politice şi
afirmaţiile lui Iuliu Maniu referitor la acestea.
NOTĂ
Ieri dimineaţă a domnit o agitaţie excepţională în toate cercurile politice –

şi îndeosebi în cercurile maniste – în urma ştirilor de pe frontul rusesc. Se
arăta – o informaţie din sursa Statului Major – că ruşii au luat numeroşi
prizonieri români. Se dădeau şi amănunte, că avioane româneşti au însoţit un
timp coloanele de prizonieri care erau încadraţi de ruşi călări. Apoi, se relata
că un regiment românesc, în frunte cu colonelul Făgărăşeanu, s-a predat de
bună voie ruşilor.
Toate acestea, plus alte informaţii – ca aceea că nu se ştie nimic de soarta
generalului Manoliu – au creat o atmosferă, căreia dl Maniu a răspuns:
„Toate acestea confirmă informaţiile ce le avem. Conducerea Statului a fost
avertizată la timp. De altfel, acum 3 zile am înaintat un nou memoriu, cerând
categoric retragerea trupelor noastre de pe frontul rusesc şi publicarea unei
declaraţii oficiale că nu avem nimic cu Rusia şi Anglia. Am luptat să
recucerim Basarabia şi Bucovina care sunt româneşti. Odată acest ideal
împlinit, nu mai avem nici o pretenţie în răsărit”.
Observ
1942 noiembrie 27. Notă semnată „Americanu”, privind discuţii

purtate la Legaţia Portugaliei despre condiţiile în care Mişcarea legionară
ar putea prelua puterea.
NOTĂ
Faţă de agitaţiile din cercurile democrate interne pe tema legionară, se

declara, ieri, la Legaţia Portugaliei:
1. Legionarii, după informaţii de ultimă oră, nu prezintă nici o forţă
reală. Toată puterea lor provine, numai temporar, din cauza unui sprijin
interesat al Axei.
259
2. Deocamdată, problema legionară nu este, încă, de actualitate,
întrucât Axa mizează pe politica Mareşalului Antonescu şi pe statu-quo-ul
militar în Balcani şi sud-est.
3. În momentul intrării Turciei în război situaţia s-ar putea schimba,
întrucât o bună parte din politicienii ţării şi chiar de membrii ai Statului
Major român nu ar mai ascunde sentimentele lor anglofile şi ar împinge sau
la o lovitură politică, sau la modificarea politicii actuale a guvernului.
Numai în această situaţie, guvernele Axei ar aduce la putere un guvern
legionar care să continue politica Axei cu orice sacrificiu.
Americanu
1942 noiembrie 29. Notă a SSI, Centrul „P”, privind zvonurile care
circulă în mediile politice intelectuale.
NOTĂ
În cercurile politice intelectuale circulă următoarele:

- De curând, a fost descoperită în Capitală o organizaţie carlistă.
Postul de radio Londra a dezminţit, a doua zi, că Anglia nu are nici o
legătură cu această organizaţie;
- Generalul Dragalina e pe cale de a prelua conducerea statului în
locul domnului mareşal Antonescu dar, existând încă neînţelegeri între
domnul vicepreşedinte Mihail Antonescu şi generalul Dragalina, aceasta va
mai dura. În plus, Germania nu ar accepta aceasta fiindcă generalul
Dragalina e legionar;
- În curând vom avea un guvern democrat, la care ar lua parte, printre
alţii, Gh. Tătărescu şi Iuliu Maniu;
- În cazul când anglo-americanii ar ataca coloniile spaniole din Africa,
generalul Franco e dispus să cedeze;
- Din cauza bombardamentelor din ce în ce mai intense făcute de
aviaţia engleză asupra Italiei, aceasta ar fi hotărâtă să încheie pace separată.
1942 decembrie 2. Notă semnată „Observ”, privind iritarea

colonelului german Böhm din cauza lipsei de fermitate a guvernului român
în problema evreiască.
260
NOTĂ
Dna Radu Lecca, care este în relaţii de vizită cu dna, Steltzer, a aflat de la
aceasta că dl colonel Böhm este enervat de îngăduinţa guvernului în
chestiunea evreiască. Anume, era iritat că deşi dl general [Nicolae]
Pălăngeanu [prefectul Poliţiei Capitalei] fixase o listă de 10 ostatici evrei
care trebuiau să plece la Târgu Jiu, au fost scoşi din cauză, din ordinul
Preşedinţiei [Consiliului de Miniştri], deşi se hotărâse să se facă chiar o
mare publicitate în jurul intrării în lagăr.
Observ
1942 decembrie 2. Sinteză informativă din sursele „Politician” şi

„Pers” despre profesorul Mihail Ralea.
Mihail Ralea a reunit luni seara, la masă, pe Constantin Vişoianu, D. I.

Suchianu, etc. Fostul ministru al Muncii a anunţat că, deocamdată, stă
deoparte. În nici un caz nu trece „la remorca lui Maniu, care – în cel mai bun
caz – va juca doar rolul unui guvern Kerenski”.
Dl Ralea a mai anunţat că are informaţii, din sursă germană, că chiar
germanii au renunţat la proiectul sprijinirii legionarilor în vederea aducerii
lor la guvern, întrucât îşi dau seama că – în realitate – vor profita comuniştii
de pe urma confuziei ce se va crea.
Politician
*
În legătură cu acţiunea dlui M. Ralea dăm următoarele precizări pe care
ni le-a făcut personal.
Prof. Ralea este, în adevăr, persoana grata a regimului comunist în
România şi vizat – fără vreo sferă actuală – ca, întru-un caz eventual, [să fie]
exponentul acestui regim pentru România. Pentru un moment caută să se
reafirme ca profesor şi ca om să-şi reia, ce puţin „de nume”, legăturile
sociale ce le neglijase în ultimii doi ani.
O acţiune politică propriu-zisă nu întreprinde. „Nu-i momentul. Poate
prin Februarie”.
La insistenţele dlui dr. Lupu a luat contact de patru ori cu dl. Iuliu Maniu,
pe care îl consideră tot atât de viclean ca şi în trecut.
261
Din impresia personală reiese că prof. Ralea vrea să întreprindă o acţiune
vădit de stânga rusofilistă (în luptă şi cu socialiştii lui Titel Petrescu) dar că,
până în prezent, nu are autorizaţia forurilor superioare din Rusia sau că nu
dispune, încă, de fondurile necesare unei mari acţiuni. Că pregăteşte o astfel
de acţiune, este cert.
Pers
1942 decembrie 8. Notă semnată „Eleodor”, privind revenirea lui

Mircea Cancicov în ţară şi iniţierea unei mişcări de regrupare a forţelor
politice.
NOTĂ
Legaţia Elveţiei a fost informată din sursă politică internă că dl Mircea

Cancicov, recent reîntors din străinătate, ar fi iniţiat o mişcare de regrupare a
tuturor forţelor opoziţioniste interne. În această regrupare, dl Cancicov ar
trebui să ai bă un loc important, urmând să conteze ca specialistul economic
al unei eventuale formule de guvern naţional.
Din cercurile Legaţiei s-a atras, totuşi, atenţia doctorului Lupu asupra
faptului că:
1. Dl Cancicov contează în ochii britano-americanilor ca un oportunist
şi ca omul oricărei formule de guvern, cu condiţia de a i se oferi portofoliul
necesar.
2. În nici un caz britano-americanii nu sunt dispuşi să colaboreze cu
oamenii lui Carol al II-lea şi cu aceia care au fost promotorii unei colaborări
economice cu Reichul, aşa cum este dl Cancicov.
3. În consecinţă, se vede la nelogică orice colaborare Maniu-Cancicov.
Eleodor
1942 decembrie 10. Informaţii provenite din sursele „Politician” şi

„Punctator” despre intervenţia făcută de Mihail Ralea pe lângă Constantin
Argetoianu, pentru a sprijini o apropiere de Iuliu Maniu şi rezultatul acestei
acţiuni.
262
NOTĂ
Dl Mihail Ralea a făcut alaltăieri o lungă vizită dlui Argetoianu, cu care

întreţine strânse relaţii de amiciţie încă din timpul rebeliunii legionare. Dl
Ralea a arătat dlui Argetoianu cum vede d-sa. situaţia politică a României în
actuala conjunctură internaţională şi i-a arătat dlui Argetoianu un întreg plan
de acţiune pe care dl Ralea preconizează să-l întreprindă.
Profesorul ieşean s-a plâns dlui Argetoianu de lipsa de înţelegere pe care
a găsit-o chiar la unii apropiaţi, prieteni ai săi (făcând aluzie la dl
Ghelmegeanu) dar, mai ales, la lipsa de înţelegere a dlui Maniu pentru
perspectivele viitoarei orientări a României. Dl Ralea a spus că, deşi nu are
încredere în dl. Iuliu Maniu – pe care-l consideră chiar bătrân pentru acţiune
în viitor – Partidul Naţional-Ţărănesc, prin trecutul lui şi prin structura lui,
are esenţialul liniei politice pe care ţara ar trebui s-o urmeze în viitor. Din
întrevederile pe care d-sa. le-a avut cu dl. Iuliu Maniu nu a putut reieşi o
colaborare a d-lui. Maniu cu grupul Ralea, acest grup fiind considerat de
extremă strângă. Dl Ralea a rugat pe dl Argetoianu ca, în mod indirect, să fie
mediatorul între dl Ralea şi Maniu.
Dl Argetoianu, după ce a dat d-lui. Ralea o serie întreagă de sugestii, s-a
despărţit de acesta şi l-a vizitat, în aceeaşi zi, pe dl Mihai Popovici.
Discuţiile între dl Mihai Popovici şi dl Argetoianu au avut acelaşi obiect ca
şi cu dl Ralea, din partea căruia primise mandatul de mediator. La un
moment dat, dl Argetoianu a spus textual dlui Mihai Popovici: „N-aţi fi voi
mai conservatori ca mine. Dar cum e să vă legaţi la ochi în aşa hal în a nu vă
da seama de influenţa pe care o vor avea Sovietele şi să nu căutaţi să vă
formaţi oameni şi legături în acest sens”. Dl Argetoianu a mai discutat apoi
făcând schimb de informaţii asupra dezastrului armatei române de la Don.
Dl Mihai Popovici a transmis, ieri, dlui Iuliu Maniu această intervenţie a
dlui Argetoianu, la care dl Maniu a spus: „O să am şi eu nevoie de o
opoziţie. Dl Ralea să se pregătească să-mi facă această opoziţie”.
Politician/Punctator
263
1942 decembrie 11. Informaţii provenite din sursa „Turcu”, obţinute
de la Legaţiei Turciei, privind intenţiile lui Gheorghe Tătărescu de a
contacta reprezentanţi sovietici.
NOTĂ
La Legaţia Turciei a trecut în raportul politic că, din declaraţii pe care dl.
Tătărescu le-ar fi făcut pe cale particulară, acesta refuză a se îngloba într-o
grupare politică, ţinându-se departe de liberali, pentru motivul că nutreşte
planuri politice proprii importante. Şi anume, dl Tătărescu socoate că, în
cazul unei victorii aliate, el va fi personalitatea cu care vor crea să discute
ruşii, întrucât el a fost acela care a consimţit la cedarea Basarabiei şi la
iniţierea unor raporturi politice mai strânse cu URSS.
La Legaţie se crede că încercarea dlui Tătărescu de a pleca din ţară viza,
în primul rând, posibilitatea de a lua contact, în Turcia, cu reprezentanţi aui
guvernului sovietic. Astfel, pe când ceilalţi oameni politici români ar miza
pe britano-amnericani, dl Tătărescu mizează pe ruşi.
Dl Süphi Tanriöer a dispus verificarea celor de mai sus, domnia sa
personal spunând că prima parte este exactă, dar partea a doua îi pare
curioasă.
Turcu
1942 decembrie 15. Notă a Secţiei V-a Contrasabotaj, Biroul „C”,

despre propaganda comunistă întreprinsă în Giurgiu de Ion R. Ion.
NOTĂ
Ion R. Ion, tapiţer din Giurgiu, str. Independenţei, a fost comunist care, de
la desfiinţarea organizaţiei comuniste (social-democrate) din Giurgiu, a
activat în cadrele Partidului Naţional-Ţărănesc, continuând a-şi manifesta
tendinţele comuniste.
În ziua de 9 decembrie a.c. a plecat la Chişinău, revenind pe ziua de 14
decembrie. La întoarcere, a declarat că a luat contact cu organizaţia
comunistă din Chişinău, care i-a cerut să încerce reorganizarea cadrelor
comuniste la Giurgiu şi să le procure informaţii asupra stării economice,
264
stării de spirit în rândurile populaţiei şi ale armatei, etc. Ca urmare, imediat
după reîntoarcerea la Giurgiu, a căutat să atragă alte persoane, să le conducă
personal la Chişinău pentru a lua contact cu organizaţia. Acestora le-a
promis beneficii băneşti importante (circa 5000 lei pentru o deplasare la
Chişinău) în schimbul activităţii lor, în ce priveşte organizarea de comitete şi
procurarea de informaţii.
Ion R. Ion întreprinde o intensă propagandă defetistă, afirmând că pe
Frontul de Est ar fi înconjurate şi pe cale de nimicire 70 de divizii româno-
germane. Că românii caută a se retrage de pe front nemaiputând rezista,
pentru a face linia de rezistenţă pe Nistru, etc.
În cursul primăverii, numitul fiind concentrat ca militar, a fost la Chişinău
timp de 15 zile.
1942 decembrie 16. Informaţii provenite din sursa „Punctator”,

despre relaţia dintre Ilie Lazăr şi societatea „Firul Românesc”, la care este
acţionar.
NOTĂ
În anturajul dlui dr. Ilie Lazăr se discuta ieri despre percheziţia ce i s-a
făcut acum câteva zile acestuia. Unul dintre convorbitori a spus: „Nu s-a
găsit nimic la el. Ilie Lazăr îşi ţine unele din actele sale în casa de fier din str.
Dionisie”. Căutând a afla amănunte asupra celor de mai sus, precizăm:
Dr. Ilie Lazăr este în consiliul de administraţie al societăţii „Firul
Românesc” din Timişoara de unde primeşte o frumoasă remuneraţie. Această
societate se ocupă cu importul de mătase naturală şi fire din Italia şi
Germania pe o scară mare. Conducătorii acestei întreprinderi sunt doi evrei
şi anume dr. Leo Săraru şi Emacu, cu sediul firmei în Bucureşti, str. Dionisie
nr. 28. Dl Ilie Lazăr vine destul de des la această adresă.
Afacerile societăţii „Firul Românesc” sunt sprijinite de dl dr. Ilie Lazăr şi
de alţi fruntaşi ardeleni din jurul dlui Iuliu Maniu care, de asemenea,
primesc fonduri importante de la această firmă. La societatea de mai sus, dl
dr. Ilie Lazăr ţine unele din actele sale în casa de fier, conducătorii acestei
firme socotind că sunt la adăpost de vreo descindere, prin faptul că această
întreprindere numără printre acţionarii săi şi câţiva cetăţeni germani din
Ardeal.
265
Cu această ocazie am mai aflat că dr. Săraru, sub pretext că voiajează
pentru afaceri, este un misionar al dlui Ilie Lazăr şi prietenii d-sale., făcând
legătura între Bucureşti-Timişoara şi alte oraşe din Ardeal. Deşi evreu, are
permis de circulaţie scos prin intervenţia dlui Dr. Ilie Lazăr pe lângă socrul
dlui Romului Boilă, anume fostul director general de Siguranţă Sguriadescu.
Punctator
1942 decembrie 17. Note din sursele „Politician” şi „Observ”

despre o eventuală remaniere guvernamentală cu elemente de dreapta şi
intenţia uzinelor „Rogifer” de a deschide un proces de calomnie lui Ilie
Rădulescu, directorul ziarului „Porunca Vremii”.
NOTĂ
Inginerul Alexandru Garlea din Iaşi, sosit luni, 14 decembrie crt. la

Bucureşti, a declarat că dl prof. Gh. Cuza a anunţat la Iaşi pe prietenii săi că
ar fi informat despre o remaniere a guvernului cu unele elemente de dreapta
cum sunt dnii V. Noveanu, Andrei Ionescu, etc.
Fostul ziarist evreu A. Dumbrăveanu lansa marţi, 15 crt. aceleaşi versiuni,
în cercurile din Capitală.
Politician
*
Avocatul Pavlu din contenciosul societăţii etatizate „Rogifer” a declarat
că societatea a cerut Ministerului Armatei, de care depinde, să-i acorde
autorizaţia de a intenta un proces de calomnie dlui Ilie Rădulescu, directorul
ziarului „Porunca Vremii”, care a inserat un articol în care spunea că, la
uzinele „Rogifer”, ar funcţiona evrei, lucru neadevărat – după conducerea
acestei întreprinderi.
Observ
266
1942 decembrie 22. Notă a SSI privind scurgerile de informaţii de la
Siguranţa Generală şi de la SSI către unii fruntaşi ai Partidului Naţional-
Ţărănesc.
În legătură cu informaţiile pe care gruparea naţional-ţărănistă şi în special

Ghiţă Pop le deţin de la Siguranţa Generală şi Serviciul nostru mai avem o
dovadă.
Ghiţă Pop avea la el buletinul informativ din luna septembrie, pe care
serviciul nostru îl avea în copie. Susţinea că această fotocopie s-a prezentat
Gestapo-ului şi constituie una din grelele dovezi împotriva lor.
De asemenea, ştie că după banchetul de la ”Modern”, înainte de ora 10
a.m., serviciul Nostru era informat.
Încă o dovadă este comunicarea pe care acesta a făcut-o lui Coposu,
doctorul Cazman şi ceilalţi apropiaţi că vor avea percheziţie. (Comunicarea
s-a făcut la ora 22, percheziţia a avut loc la ora 3 dimineaţa).
ASR, fond “d”, dosar nr. 1539, f. 423.
1942 decembrie 30. Notă din sursa „Politician” privind programul

adoptat de conducerea Partidului Naţional Liberal faţă de politica
guvernului.
NOTĂ
Arestările din rândurile legionare precum şi sosirea d-lui. Maniu au

provocat în tabăra liberală oarecare fierbere. Contactul făcut cu Partidul
Naţional-Ţărănesc, prin dl Sassu şi prin prof. Botez, prieten intim al d-rului.
Lupu, a îndemnat la o examinare atentă a atitudinii partidului faţă de guvern.
De asemenea, prin dl Valeriu Bulgaru, care a luat contact între timp şi
cu delegaţi ai cercurilor liberale din provincie, în special din Moldova, s-a
ajuns la o înţelegere cu ramura georgistă. A fost adoptat de conducerea
partidului în urma propunerii dlui Dinu Brătianu o formulă de compromis,
care poate fi concretizată astfel:
- Încredere în ţelurile politice interne ale Mareşalului Antonescu, cu
rezerva observaţiilor anterioare cu privire la minorităţi şi foştii oameni
politici democraţi;
267
- Adeziune la politica externă a Conducătorului Statului „cât timp
aceasta este singura soluţie de salvare a ţării”, sub rezerva schimbării de
macaz „atunci când împrejurările o vor cere”.
O întrevedere Maniu-Dinu Brătianu va avea loc în cursul acestei
săptămâni, pentru consultare reciprocă.
Politician
1942 decembrie 30. Notă din sursa „Punctator” privind discuţiile

dintre dr. Nicolae Lupu şi Iuliu Maniu, după întoarcerea liderului PNŢ în
Bucureşti.
NOTĂ
În prima zi după întoarcerea d-lui Maniu de la Sibiu, acesta a luat contact

cu dl. dr. Lupu la locuinţa acestuia din str. Episcopiei nr. 4. Dl. dr. Lupu a
fost lăsat la conducerea partidului în tot timpul absenţei d-lui. Maniu din
Bucureşti, aşa că vizita d-lui Maniu a fost consacrată raportului şefului
organizaţiei Capitalei a partidului, asupra intervenţiilor sale şi asupra
informaţiilor politice ale acestuia.
În situaţia internă, doctorul Lupu a dat informaţii d-lui Maniu asupra
arestărilor de legionari din ţară şi din Germania, precum şi asupra
descinderilor şi arestărilor din cercurile partizanilor politici.
De asemenea, a raportat asupra audienţei la dl prof. Mihai Antonescu, pe
care nu a putut-o obţine din primul moment, dar asupra căreia d-sa. a păstrat
cea mai mare discreţie chiar pentru prietenii cei mai intimi.
În ordinea externă, i-a raportat informaţii din sursa Legaţiei Turciei, cu
privire la mişcări de trupe din Balcani şi din sursa Legaţiei Franţei, cu
privire la pregătirile de război ale Turciei.
Dl Maniu a declarat că arestările de legionari dovedesc, după părerea sa,
care nu a putut fi încă confirmată de împrejurări, o fortificare a poziţiei
guvernului român, întrucât arestările concomitente din Germania ar lăsa să
se înţeleagă că un acord ar fi intervenit între Führer şi Conducătorul Statului.
În baza acestui acord, încheiat pe bază de reciprocitate, România ar urma,
probabil, să-şi amplifice efortul militar în lunile viitoare şi să revizuiască
bilanţul operaţiilor comerciale dintre cele două ţări. Dl Maniu a evitat să se
pronunţe asupra acestui presupus acord, însă a declarat că va face ca părerea
268
sa în această chestiune să fie adusă, în curând, la cunoştinţa Conducătorului
Statului.
Punctator
1942 decembrie 31. Notă din sursa „Punctator” privind starea de

spirit în cadrul PNŢ, în urma arestărilor de legionari.
NOTĂ
Cu tot cuvântul de ordine dat de dl Maniu, domneşte în cercurile

naţional-ţărăniste cea mai mare nelinişte. Nu este vorba de o mişcare care să
dovedească intenţii de a reacţiona, în vreun fel oarecare, la actele regimului,
ci numai de o fierbere provocată de diferite zvonuri interne.
Mai ales, cercurile de mai sus au certitudinea că arestările operate în
rândurile legionare constituie numai un început din partea guvernului.
Acesta ar urma să treacă peste câteva zile la măsuri similare împotriva
tuturor elementelor democrate şi a evreilor. Motivul guvernului ar fi de a se
separa complet elementele suspecte însă, afirmă cercurile naţional-ţărăniste,
motivul real ar fi dorinţa de a provoca un echilibru intern prin măsuri
restrictive la stânga ca şi la dreapta.
În acest sens, se consideră ca semnificative, cu deosebire, acel pasaj din
mesajul Conducătorului Statului către Ţară, de Anul Nou, în care se vorbeşte
de reacţia împotriva acelora care se vor depărta de la unitatea naţională.
Punctator
1942 decembrie 31. Notă din sursa „Observ” despre înlocuirea lui
H. St. Streitman de la conducerea Centralei Evreilor şi zvonul privind
adevărata cauză a acestei schimbări.
NOTĂ
269
Îndepărtarea dlui H. St. Streitman de la conducerea Centralei Evreilor şi
înlocuirea sa cu doctorul Ghingold a provocat un oarecare interes în
cercurile politice naţional-ţărăniste şi liberale. Interogat de gazetari asupra
motivului care a dus la îndepărtarea sa, Streitman a refuzat să dea vreo
explicaţie, afirmând că este obosit. Această declaraţie nu a fost luată în
serios, întrucât este cunoscut că nu a activat deloc la Centrală, el având
numai scopul de a acoperi cu numele său activitatea doctorului Ghingold, un
necunoscut la Bucureşti acum un an de zile.
Totuşi, fostul senator Botez, actualmente director la Uzinele Metalurgice,
a declarat doctorului Lupu că este vorba de un „epilog al relaţiilor reci dintre
dl ministru de interne [general Constantin Z.] Vasiliu [de fapt, ministru
subsecretar de stat pentru Poliţie şi Siguranţă] şi dl Radu Lecca,
împuternicitul pentru afaceri evreieşti”. Dl ministru de interne ar fi refuzat să
recunoască activitatea lui Ghingold şi a luat, de mai multe ori, contact cu
fostul conducător al evreilor, dr. Filderman. Dl Streitman era suspectat de a
fi în asentimentul lui Filderman şi, în plus, de a fi avut pe vremuri relaţii
foarte strânse cu britano-americanii din Bucureşti. Acest fapt ar fi dus la
măsura dlui Radu Lecca împotriva lui Streitman.
Observ
1942 decembrie. Sinteză întocmită de SSI cu referire la activităţile politice

desfăşurate de maţional-ţărănişti şi liberali în anul 1942.
Activităţile desfăşurate în anul 1942 de grupările politice din opoziţie
Regimul dlui mareşal Antonescu, stăpân pe armată şi pe asentimentul

opiniei publice, a urmărit îndeaproape orice manifestare a fostelor partide
politice, intervenind prin măsuri imediate ori de câte ori acestea aveau iluzia
că-şi pot reîncepe activitatea de propagandă şi de agitaţie în masele
populare.
De altfel, atitudinea fermă a regimului faţă de fostele partide politice a
corespuns dorinţei majorităţii opiniei publice, în amintirea căreia se mai
găsesc încă proaspete luptele interne inutile şi determinate exclusiv de
ambiţii personale, ce provocaseră la un moment dat un început de
dezagregare politică, oprită la timp şi înlăturată prin instaurarea regimului
dlui mareşal Antonescu.
270
Urmărite cu necontenită vigilenţă, manifestările fostelor partide nu au
putut să se închege în acţiuni cu efecte politice, datorită intervenţiei prompte
a factorilor corectivi, care au împiedicat orice încercare de renaştere a
formaţiunilor politice desfiinţate.
În linii principale, activitatea resturilor din grupările politice de opoziţie
s-a desfăşurat după cum urmează:
Gruparea naţional-ţărănistă
Gruparea naţional-ţărănistă o constituie de fapt micul grup de partizani ai

lui Iuliu Maniu. Celelalate personalităţi reprezentative din această grupare au
atitudini independente.
Astfel, Ion Mihalache, şef al ţărăniştilor din Regat, s-a declarat pentru o
espectativă binevoitoare faţă de guvernul Antonescu. Dr. Nicolae Lupu, care
a avut o înrâurire în masele muncitoreşti şi orăşeneşti, s-a manifestat printr-o
serie de articole în care susţinea acţiunea armatei române în Răsărit, iar
Mihai Popovici, personalitate proeminentă în Ardeal, are atitudinea şi
formaţiunea sa înclinaţii antiruse.
Înconjurat numai de un grup de amici personali, dar vrând să lase
impresia că are legături cu toate forţele fostului partid naţional-ţărănesc,
Iuliu Maniu întreţine o acţiune ale cărei obiective au fost desemnate încă de
anul trecut.
Exploatând drama naţională pe care Transilvania o trăieşte de la
dezmembrarea Ardealului de Nord [- Est], Maniu a pus în centrul luptei sale
acţiunea pentru redobândirea teritoriilor înstrăinate prin arbitrajul de la
Viena.
Totodată, susţinând că astfel nu putem avea o garanţie de modificare a
teritoriilor de Vest, în favoarea României, Maniu pretinde că idealul naţional
d recâştigare a Ardealului nu va putea fi realizat decât cu ajutorul puterilor
anglo-saxone.
Pe de altă parte, pornind de la câteva zvonuri sau manifestări sporadice
ale unor elemente nereprezentative, Maniu merge mai departe, afirmând că
în cazul unei înfrângeri a Angliei nu este exclus să se creeze din întreg
Ardealul un stat autonom, în care românii nu vor avea primatul.
Faţă de aceste presupuse perspective şi faţă de intenţiile ce se atribuie
Ungariei de a ataca, cu forţele sale armate rămase intacte, România şi a
cuceri Ardealul rămas sub stăpânirea noastră, Maniu a pus în discuţia
cercului său de partizani necesitatea ca să se retragă trupele româneşti de pe
frontul de Răsărit şi să se refacă o armată puternică, pe care afirmă că o
socoteşte reclamată de propria noastră securitate în viitorul apropiat.
271
Maniu mai susţine teza că lupta României în Răsărit şi-a atins obiectivul
naţional – odată cu recucerirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord – şi că
aportul nostru militar ca duce la măcinarea forţelor armate române şi la o
înăsprire a raporturilor cu Puterile Aliate, care – după speranţa sa – vor dicta
frontierele României.
Aceste idei au format şi obiectul câtorva demersuri întreprinse de Maniu,
fie singur, fie în colaborare, pe lângă dl mareşal Antonescu, care a respins
categoric orice sugestii de asemenea natură. Toate aceste idei au servit ca
material de propagandă pentru amicii săi, propagandă care s-a dovedit fără
rezultat practic, deoarece armata şi înlăuntrul ei, importante unităţi alcătuite
din ardelene, au continuat să lupte cu aceiaşi bravură pe front.
O încercare de regrupare a forţelor politice interne sub egida lui Maniu a
dus, de asemenea, la un insucces, iar agitaţia întreprinsă în jurul chestiunii
evreieşti, sub motiv că măsurile luate de către guvern ar periclita în mod
grav reputaţia ţării în străinătate şi ar crea ostilitate opiniei publice din
Anglia şi America, n-au împiedicat guvernul să procedeze şi în această
materie potrivit cu interesele stricte ale ţării.
În ultimele zile, când unii propagandişti şi agitatori, lipsiţi de altfel de
însemnătate, au încercat sub influenţa evenimentelor din Africa, să se pună
în mişcare, guvernul, printr-o serie de descinderi şi internări în lagăr, a
readus calmul şi în acest sector.
În gruparea liberală
Din vechiul ,partid istoric, care a jucat un rol însemnat în viaţa României
moderne, n-a rămas decât un mic nucleu şi acesta frământat de tendinţe
diferite.
Dinu Brătiani, şeful acestui nucleu, înconjurat numai de câteva elemente
bătrâne, secondează acţiunea lui Maniu, dar se izbeşte de rezerva burgheziei
româneşti, care forma suportul partidului liberal şi care e pătrunsă de
necesitatea luptei împotriva bolşevismului. Tendinţele antisovietice au fost
reprezentate într-o formă deschisă de către Gheorghe Brătianu, şeful
prezumtiv al Partidului Liberal.
Gheorghe Brătianu a încercat ca, sub forma unor cercuri de studii, să
reorganizeze gruparea liberală, dar împrejurările şi prudenţa elementelor
burgheze l-au împiedicat să realizeze acest plan.
Această acţiune a fost curmată brusc prin plecarea lui Gheorghe Brătianu
pe front, de unde s-a întors cu o concepţie politică oarecum modificată de
aceea pe care a militat-o până atunci. Actualmente Gheorghe Brătianu
încearcă să concilieze politica sa antirusă cu punctul de vedere al unchiului
272
său, Dinu Brătianu, dar poziţiile echivoce, în împrejurări extraordinare, nu
pot creia ideile forţă necesare unei acţiuni politice.
La această agitaţie întreprinsă de elementele vechii lumi politice, dl
mareşal Antonescu a luat poziţie hotărâtă printr-o scrisoare drastică adresată
lui Dinu Brătianu şi în care face deopotrivă şi procesul politicii lui Maniu.
Cu vigoarea sa obişnuită, dl mareşal Antonescu a enumerat greşelile pe
care aşa zisele „partide istorice” le-au săvârşit în paguba Ţării şi înfăţişând
în adevărata ei lumină lupta naţională ce o duce, alături de Germania pentru
apărarea Europei şi a culturii ei, declară clar şu energic că e decis să
continue cu lealitate şi fără echivocuri această luptă.
Dinu Brătianu, încercând să inducă în eroare opinia publică printr-un
rezumat tendenţios al acestei scrisori, guvernul, sesizat din vreme, a procedat
la o serie de percheziţii, confirmând textele ce urmau să fie difuzate şi,
aplicând în acelaşi timp o serie de sancţiuni ale căror efecte s-au văzut
imediat prin potolirea acestei agitaţii.
În general, în cursul anului 1942 în România au fost câteva perioade 12

scurte de agitaţie politică, însă numai de suprafaţă şi fără nici un fel de
urmări efective. Siguranţa statului s-a menţinut în permanenţă.
Mişcarea comunistă, foarte slabă de altfel, nu a reuşit decât să împartă
unele manifeste fără ecou în masele muncitoreşti.
Comuniştii arestaţi au fost pedepsiţi cu toată asprimea de tribunalele
militare.
Nu s-a constatat în cursul anului nici un atac de sabotaj serios dovedit.
ASRI, fond d, dosar nr. 10 563, vol. 5. f. 44-49.
Bibliografie
12
În text epoci.
273
Documente idedite (Arhive)
Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (AMAE), fond 71 Rom\nia,

volumele 66; 69.
Arhina Naţională Istorică Centrală (ANIC): fond Direcţia Generală a
Poliţiei (DGP), dosarele: 12/1938; 9/1940; 104/1940; 178/1940; 9/1941;
13/1941; 29/1941; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Cabinet Militar
(PCM-Cab.Milit), dosarul 63/ 1940; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri
- Serviciul Special de Informaţii (PCM-SSI), dosarele: 5/1940; 60/1941;
144/1941; 356/1941; fond Inspectoratul General al Jandarmeriei (IGJ),
dosarul 8/1941.
Arhiva Serviciului Român de Informaţii (ASRI), fondul documentar (d),
dosarele: 822; 884; 889;1435; 1436; 1488; 1521; 1528; 1531; 1533; 1539;
1605; 1607; 1927; 10 563.
Documente edite
Antonescu, Ion, Citiţi, judecaţi, cutremuraţi-vă, Ediţie îngrijită de Ion

Ardeleanu şi Vasile Arimia, Editura Tinerama, Bucureşti, 1991.
Antonescu, Ion, mareşal, Istoria mă va judeca. Scrieri inedite, Studiu

introductiv general-maior Mircea Agapie, documente selectate şi pregătite
pentru tipar de Constantin Hlihor, Editura Academiei de Înalte Studii
Militare, Bucureşti, 1993.
Asasinatele de la Jilava…, Snagov şi Streşnicul 26 – 27 noiembrie 1940,

ediţia a II-a, ediţie îngrijită şi notă asupra ediţiei de Stelian Neagoe, Editura
Scripca, Bucureşti, 1992.
Bordeiu, Puiu Dumitru, Desfăşurarea evenimentelor din 21 – 23 ianuarie

1941 în Constanţa, (Raportul generalului Schwab), în „Dosarele istoriei”, an
VIII, nr. 12 (88), 2003, p. 46-55.
Buzatu, Gheorghe, Mareşalul Antonescu în faţa istoriei, 2 vol., documente,

mărturii şi comentarii editate în colaborare cu Stela Cheptea, V. F.
Dobrinescu, I. Saizu, f. ed., Iaşi 1990.
23 August 1944. Documente, vol. I, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică,

coordonat de Ion Ardeleanu, Vasile Irimia, Mircea Muşat, Bucureşti, 1984.
274
Evenimentele din ianuarie 1941 în arhivele germane şi române, studiu
introductiv de Gheorghe Buzatu, documente selectate de Cezar Ardeleanu,
Dana Beldiman, Cornel Beldiman, Iulia P. Lică, Gheorghe Neacşu şi Radu-
Dan Vlad, ediţie îngrijită şi note de Radu-Dan Vlad, 2 vol, Bucureşti, 1999.
Istoria Partidului Naţional Ţărănesc, Documente (1926 - 1947), volum

întocmit de Vasile Arimia, Ion Ardeleanu, Alexandru Cebuc, Editura ARC
2000, Bucureşti, 1994.
Iuliu Maniu – Ion Antonescu opinii şi confruntări politice 1940 – 1944,

cuvânt înainte, îngrijire de ediţie şi comentarii de Ion Calafeteanu, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1944.
Mareşalul Ion Antonescu epistolarul infernului, avertisment, note şi indice

de nume de Mihai Pelin, Dditura Viitorul Românesc, Bucureşti, 1993.
Otu, Petre, Antonescu- Sima: imposibila reconciliere, în „Dosarele istoriei”,

an V, nr. 1 (41), 2000, p. 37-40;
Pe marginea prăpastiei 21- 23 ianuarie 1941, 2 vol. ediţie îngrijită şi studiu

introductiv de Ioan Scurtu, Editura Scripca, Bucureşti, 1992.
Procesul mareşalului Antonescu. Documente, ediţie de Marcel-Dumitru

Ciucă, Editura Saeculum I.O. – Editura Europe Nova (vol.I - III), Bucureşti,
1995, Editura Saeculum I.O. vol. IV, Bucureşti, 1998.
Scurtu, Ioan; Mocanu, Constantin; Smârcea, Doina, Documente privind

Istoria României ântre 1918 – 1944, Editura Didactică şi petagogică,
bucureşti, 1995.
Memorialistică
Barbu, Gheorghe, Memorial Antonescu. Al treilea om al Axei., (ediţie

pregătită pentru tipar de V. F. Dobrinescu şi Mihail Constantin Ardeleanu),
Institutul European, Iaşi, 1992.
Bălănescu, Gabriel, Din împărăţia morţi. Pagini din istoria Gărzii de Fier,
Editura Gordian, Timişoara, 1994.
275
Bărbulescu, Marin, Centrul studenţesc legionar Timişoara, Editura Mişcării
Legionare, Madrid, 1983.
Brătianu, Dan M., Martor într-o ţară încătuşată, Fundaţia Academia Civilă,
1996.
Chioreanu, Nistor, Morminte vii, Editura Centrului European, Iaşi, 1992, p.

31.
Chimoagă, Platon, Istoria politică şi militară a războiului Românei contra

Rusiei Sovietice, 22 iunie 1941-23 august 1944, Editura Carpaţi, Traian
Popescu, Madrid.
Corneliu Coposu în faţa istoriei, ediţia a II-a completată, coordonator

Gabriel Ţepelea, ediţie îngrijită de Nicolae Ionescu-Galbeni, Alexandru
Badea, virgil Petrescu, Mihaela Proca, Dinu Ghica, Editura Metropol, 1997.
Crainic, Nichifor, Memorii (I), ediţie îngrijită de Nedic Lemnaru, Casa

Editorială Gândire, Bucureşti 1991.
Diplomaţi germani la Bucureşti 1937 – 1944. Din memoriile dr. Rolf Pusch,
ataşat de legaţie şi dr. Gerhard Stelzer, consilier de legaţie, ediţie îngrijită,
note, indice şi selecţia materialului ilustrativ de Cristian Scarlat, traducerea
Ileana Sturdza şi Cristian Scarlat, Editura All, Bucureşti, 2001.
Din memoriile lui Gerhard Stelzer, prim consilier al Legaţiei Germaniei din
Bucureşti (traducere Ileana Sturdza) în: „Arhiva“ (supliment de istorie al
ziarului „Cotidianul“), an II 6 (18), 24 septembrie 1993.
Gafencu, Grigore, Jurnal iunie 1940 – iulie 1942, ediţie îngrijită, studiu
introductiv, note şi indici de Ion Ardeleanu, şi Vasile Irimia Editura Globus,
Bucureşti.
Gheorghe, Ion, generalul, ataşat militar şi ambasador la Berlin (1940 –

19449, Un dictator nefericit mareşalul Ion Antonescu (Calea României spre
Statul satelit9, ediţie şi studiu introductiv de Stelian Neagoe, Editura
Machiavelii, Bucureşti, 1996.
276
Maniu, Iuliu, Testament moral politic, ediţie realizată de Victor Isac, cuvânt
înainte ing. Traian Ionel Iliescu, Editura „Gândirea românească”, Bucureşti,
1991.
Hudiţă, Ioan, Pagini de jurnal, selecţia textului, Dan Berindei, în „Magazin

istoric”, s.n., nr. 8/1993, p. 15.
Pantazi, Constantin, general de corp de armată, Cu Mareşalul până la

moarte. Memoriile minisstrului de Război în anii 1942 – 1944, text stabilit,
ediţie de Alexandru V. Diţă, studiu introductiv, cuvânt înainte şi note de
Adrian Pantea, Editura Publiferom, Bucureşti, 1999.
Pop, Valeriu, Amintiri politice 1936 – 1945, Ediţie îngrijită şi prefaţată de

Sanda Pop, cuvânt înainte de Florin Constantiniu, Editura VESTALA,
Bucureşti, 1999.
Popescu, Stelian, Memorii,studiu biografic şi note de Ioan Spătan, editura

Maiadahonda, Bucureşti, 1994.
Porter, Ivor, Operaţiunea „Autonomous“, Bucureşti, 1991.
Sima, Horia, Era libertăţii, II. Statul Naţional- Legionar, Editura Mişcării
Legionare, Madrid, 1986.
Idem, Sfârşitul unei domnii sângeroase (10 decembrie 1939-6 septembrie

1940), Ediţia a II-a, Colecţia „Omul nou”, Madrid, 1990.
Sebastian, Mihail, Jurnal 1935 – 1944, text îngrijit de Gabriela Omăt,

prefaţă şi note de Leon Volovici, Humanitas, Bucureşti, 1996.
Sturdza, Mihail, România şi sfârşitul Europei. Amintiri din ţara pierdută,

Fronde, Alba-Iulia – Paris, 1994.
Şafran, Alexandru, Un tăciune smuls flăcărilor. Comunitatea evreiască din

România 1939 – 1947. Memorii, introducere de Jean ancel, traducerea Ţicu
Golstein, Editura Hasefer, Bucureşti, 1996.
Dicţionare, enciclopedii, cronoligii
277
Giurescu, Dinu C.(coordonator); Matei, C. Horia; Nicolescu, Nicolae C.;
Popa, Marcel D.; Rădulescu, Gheorghe; Stănciulescu, Alexandru, Istoria
României în date, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003;
Neagoe Stelian, Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 până

ân zilele noastre – 1999, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Bucureşti, 1999.
Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Editura Nemira, Bucureşti,

1997.
Lucrări de sinteză
Andronescu, Şerban C., Glorie adversitate infamie. Eseu personal despre

mareşalul Ion Antonescu, American Institut for writing reserch, New York,
NY. 1995.
Bancoş, Dorel, Social şi naţional în politica guvernului Ion Antonescu,

Editura Eminescu, bucureşti, 2000.
Bordeiu, Puiu Dumitru, Mişcarea Legionară în Dobrogea între 1933 – 1941,

Editura Ex Ponto, Constanţa, 2003.
Căpreanu, Ioan, Partide şi idei politice în România (1880 – 1947), Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, ediţia a III-a

revăzută şi adăugită, Bucureşti, 2002.
Giurescu, Dinu C., România în al doilea război mondial (1939-1945),

Editura All, 1999.
Hainen, Armin, Legiunea „Arhanghelului Mihail”. Mişcare socială şi

organizaţie politică. O contribuţie la problema fascismului internaţional,
Bucureşti, 1999.
Mezincescu, Eduard, Mareşalul Antonescu şi catastrofa României, Editura

Artemis, Bucureşti, 1993.
278
Petculescu, Constantin, Mişcarea legionară. Mit şi realitate, Editura Noua
alternativă, Bucureşti, 1997.
Pop, Grigore Traian, Mişcarea legionară. Idealul izbăvirii şi realitatea

dezastrului, editura Ion Cristoiu, Bucureşti, 1999.
Rallo, Michele, România în perioadarevoluţiilor naţionale din Europa

(1919 - 1945), Bucureşti, 1999.
Simion, Aurică, Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din

august 1944, Cluj-Napoca, 1979.
Idem, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940-ianuarie

1941, Cluj-Napoca, 1976.
Scurtu, Ioan, Istoria Partidului Naţional Ţărănesc, ediţia a II-a revăzută şi

adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994.
Scurtu ioan; Buzatu, Gheorghe, Istoria românilor în secolul XX (1918 -

1948), editura Paideia, Bucureşti, 1999.
Stan, Apostol, Iuliu Maniu. Naţionalism şi democraţie. Biografia unui mare

român, Editura SAECULUM I.O., Bucureşti, 1997.
Talaveta, Nicolas M. Nsgy, O istorie a fascismului în Ungaria şi în

România, Bucureşti, 1996.
Troncotă, Cristian, Omul de taină al Mareşalului, Editura Elion, Bucureşti,

2005.
Veiga Francesco, Istoria Gărzii de Fier 1919 – 1941. Mistica

ultranaţionalismului, traducere de Marian Ştefănescu, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1993.
Watts, Larry, O casandrăa României, Ion Antonescu şi lupta pentru reformă

1919 – 1941, Bucureşti, 1994.
Weber, Eugen, Dreapta românească, traducere, studiu introductiv şi note de

Achim Mihu, Editura Dacia, Cluj-napoca, 1995.
279
Zamfirescu, Dan, Regele şi Mareşalul, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti,
1994.
Studii şi articole
Alexandrescu, Anton, Asemenea nopţii Sfântului Bartholomeu, în „Magazin

istoric“, s.n., ianuarie 1991, p. 37-38.
Berceanu, Barbu B., Aspecte constituţionale ale regimului Antonescu, în

Mareşalul Antonescu în faţa istoriei, Vol. III, Editura Moldova, Iaşi, 1992, p.
36-38 .
Ciorbea, Valentin; Bordeiu, Puiu, Capitulare verde în Dobrogea, în

„Dosarele istoriei”, an V, nr. 9 (49), 2000, p. 47-48.
Constantiniu, Florin, Primele directive ale Cominternului date partidului

Comunist din România după 22 iunie 1941, în „Omagiu istoricului
Gheorghe Buzatu”, Editura EMPRo, Focşani, 1999, p.713-717.
Georgescu Maria, În vizorul organelor de informaţii: Opoziţia, în „Dosarele

istoriei”, an IV, nr. 7 (35), 1999, p. 40-46.
Eadem, Verzii şi roşii, mână în mână, în „Dosarele istoriei”, an V, nr. 9 (49),

2000, p. 42-46.
Preda, Eugen, Cazul Maimuca, în „Magazin istoric”, s.n., ianuarie 991, p.

40-44.
Scurtu, Ioan, Gheorghe Brătianu. Activitatea politică, în „Dosarele istoriei”,

an VIII, nr. 6 (82), 2003, p.6-13.
Traşcă, Ottmar, Aspecte ale relaţiilor dintre generalul Antonescu şi

Mişcarea Legionară în perioada guvernării naţional-legionare (septembrie
1940-februarie 1941), în „Anuarul Institutului de Istorie Cluj-Napoca“,
XXXVI, 1997, p. 197-221.
Traşcă, Ottmar; Stan, Ana-Maria, Guvernarea antonesciano-legionară

(septembrie 1940 – ianuarie 1941), în „Dosarele istoriei”, an VII, nr. 6 (70),
2002, p. 33-39.
280
Troncotă, Cristian, Atentate dejucate, în „Dosarele istoriei”, an V, nr. 9 (49),
2000, p. 51-53.
Idem, SSI despre percepţia Mişcării Legionare în opinia publică

românească, în „Studii şi cercetări socioumane”, nr. 1, 1996, Editura INI,
Bucureşti, p. 125-129.
281
282
283
284
285
286
287
288
289
290
291
292
293
294

Institutul NaŢional Pentru Stuidiul Totalitarismului

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Institutul NaŢional Pentru Stuidiul Totalitarismului

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUIDIUL TOTALITARISMULUI

Documente SSI despre viaţa politică din România

5 septembrie. Regele Carol al II-lea cedează generalului Ion Antonescu

5 septembrie. Declaraţia guvernului Marii Britanii (prin Winston

7 septembrie. Tratatul de frontieră româno-bulgar de la Craiova, prin care

7 – 10 septembrie. Vizită la Bucureşti a amitralului Canaris. La 8

8 septembrie. Decret-lege privind infiinţarea Serviciului Special de

10 septembrie. Iuliu Maniu adresează o telegramă cancelarului Germaniei,

14 septembrie. Printr-un Decret regal, România este proclamată „Stat

21 septembrie. Constantin I. C. Brătianu adreseasă o primă scrisoare

24 septembrie. Iuliu Maniu adresează o crisoare Conducătorului Statului

5 octombrie. Decret prin care se prevede excluderea din şcolile

12 octombrie. Sosirea la Bucureşti a conducerii Misiunii Militare

21 octombrie. Ion Antonescu răspunde unei scrisori a lui Horia Sima

28 octombrie. Trupele sovietice ocupă ostroavele Tătaru Mic, Dalerul

8 noiembrie. Mari manifestaţii legionare la Iaşi, cu participarea

9-10 noiembrie. Cutremur de pământ, cu magnitudinea de 7,4 grade pe

12 noiembrie. Decret-lege pentru organizarea Serviciului Special de

14 – 16 noiembrie. Vizita generalului Ion Antonescu la Berlin;

12 noiembrie. Decret-lege pentru românizarea personalului din toate

21 noiembrie. Se înfiinţează Grupul Etnic German (Die deutche

[22] noiembrie. Constantin I. C. Brătianu şi Iuliu Maniu adresează o

23 noiembrie. Aderarea României la Pactul Tripartit, semnată de

25 noiembrie. Constantin I. C. Brătianu şi iuliu Maniu adresează o

26-27 noiembrie. În închisoarea Jilava sunt împuşcaţi de legionari 64 de

27 noiembrie. Sunt asasinaţi de legionari marele istoric Nicolae Iorga (pe

3 decembrie. Iuliu Maniu trimite o scrisoare către Ion Antonescu în care,

4 decembrie. Semnarea, la Berlin, a unui Acord de colaborare economică

- Iuliu Maniu adresează o scrisoare generalului Ion Antonescu, referitoare

5 noiembrie. Constantin I, C. Brătianu adresează o scrisoare generalului

- Decret-lege privitor la statutul militar al evreilor, potrivit căruia

18 decembrie. C.I.C. Brătianu trimite o scrisoare către generalul Ion

- Cancelarul Adolf Hitler semnează Directiva nr. 21 (Planul „Barbarossa”)

28 decembrie. Iuliu Maniu adresează un Memoriu lui Hitler şi Mussolini

21 – 23 ianuarie. Rebeliunea legionară împotriva generalului Ion

27 ianuarie. Se formeză un nou guvern, format exclusiv din militari şi

2 februarie. C.I.C. Brătianu adresează un Memoriu generalului Ion

10 februarie. Marea Britanie rupe relaţiile diplomatice cu România,

14 februarie. Abrogarea denumirii României ca „stat naţional-legionar”

21 februarie. Constantin I. C. Brătianu adresează o scrisoare generalului

27 februarie. Iuliu Maniu adresează o scrisoare generalului Ion

2 – 5 martie. Plebiscitul organizat pentru aprobarea politicii generalului

5 martie. Discuţii privind problemele economice şi politice între Ion

27 martie. Decret-lege pentru trecerea imobilelor urbane evreieşti în

Martie. Ion Antonescu întocmeşte un răspuns cuprinzător la memoriile

4 aprilie. Iuliu Maniu adresează o scrisoare lui Ion Antonescu în care

8 aprilie. Constantin I. C. Brătianu adresează o scrisoare generalului Ion

23 aprilie. Într-un memoriu adresat ţărilor Axei, guvernul român cere

Aprilie. Amplă sinteză elaborată de SSI, 114 pagini, privind pregătirile de

3 mai. Decret-lege pentru înfiinţarea Comitetului Naţional de

16 mai. SSI informează despre dispozitivul forţelor sovietice la graniţa cu

31 mai. SSI informează despre arestările masive făcute de sovietici în

12 iunie. Întâlnire Hitler-Antonescu la München. Führerul comunică

14 iunie. Mott Günther, ministrul SUA la Bucureşti, informează pe

18 iunie. Hitler informează, printr-o scrisoare, pe Ion Antonescu asupra

22 iunie. Generalul Ion Antonescu formulează un apmlu răspuns la

- România intră în război, alături de Germania, împotriva URSS. Ion

- I.V. Stalin îi transmite lui Ghorghi Dimitrov, secretar general al

1 iulie. Gheorghi Dimitrov, secretarul general al Cominternului, trimite lui

2 iulie. Armata a IX germană de pe teritoriul României (comandată de

5 iulie. Eliberarea oraşului Cernăuţi.

7 iulie. Se încheie eliberarea Bucovinei de Nord.

16 iulie. Eliberarea oraşului Chişinău.

18 iulie. Iuliu Maniu adresează o scrisoare lui I. Antonescu şi Mihai