You are on page 1of 179

CUPRINS
Prefaţă ..............................................................................

7

Introducere .......................................................................

9

I Consideraţii generale .........................................................
1. Poziţia geografică .........................................................
2. Limitele şi raportul cu unităţile vecine .............................
Istoricul cercetării şi stadiul actual al cunoaşterii Munţilor
3.
Leaota ........................................................................

11
11
14

II Caractere geografice generale ....................................
1. Clima ..........................................................................
2. Apele ..........................................................................
3. Vegetaţia şi fauna ........................................................
4. Solurile .......................................................................
4.1. Consideraţii generale ..............................................
4.2. Descrierea claselor de soluri ....................................
5. Utilizarea spaţiului şi gradul de antropizare ......................
6. Toponimia Munţilor Leaota

22
22
31
38
44
44
44
46
48

III Constituţia geologică ..................................................
1. Consideraţii generale ....................................................
2. Natura rocilor ..............................................................
2.1. Fundamentul cristalin prealpin .................................
2.2. Învelişul sedimentar pre-austric ...............................
2.3. Învelişul sedimentar post-austric .............................
3. Structura ....................................................................

51
51
51
53
60
62
62

IV Analiza morfografică şi morfometrică ..............................
1. Caractere morfografice ..................................................
1.1. Structura orografică (sistemul de interfluvii şi văi) ......
1.2. Vârfurile ...............................................................
1.3. Şeile ....................................................................
1.4. Versanţii ...............................................................
1.4.1. Clasificarea morfogenetică ................................
1.4.2. Clasificarea după forma generală a profilului ........
1.4.3. Clasificarea din punct de vedere geologic ............
1.4.4. Clasificarea morfometrică ..................................
1.4.5. Clasificarea morfodinamică ................................
1.5. Orientarea versanţilor .............................................
2. Caractere morfometrice .................................................
2.1. Date morfometrice generale ....................................
2.2. Hipsometria ..........................................................

64
64
64
69
71
71
72
73
74
75
82
83
86
86
86

20

2.3. Densitatea fragmentării ..........................................
2.4. Adâncimea fragmentării ..........................................
2.5. Declivitatea ...........................................................
V Analiza morfogenetică .......................................................
1. Tipuri genetice de relief .................................................
1.1. Relieful tectono-structural .......................................
1.2. Relieful petrografic .................................................
1.2.1. Relieful dezvoltat pe şisturi cristaline ..................
1.2.2. Relieful dezvoltat pe conglomerate şi gresii .........
1.2.3. Relieful carstic .................................................
1.3. Trepte de nivelare. Suprafeţele de eroziune ...............
1.4. Relieful glaciar .......................................................
1.5. Relieful crio-nival ……...............................................
1.5.1. Aprecieri generale ............................................
1.5.2. Periglaciar sau crio-nival ...................................
1.5.3. Factorii ce influenţează geneza şi evoluţia
reliefului crio-nival ....................................................
1.5.4. Agenţi şi procese crio-nivale ..............................
1.5.5. Formele reliefului crio-nival ...............................
1.5.6. Stadiul evolutiv al reliefului periglaciar / crio-nival
1.6. Relieful fluviatil ......................................................
1.7. Relieful biogen .......................................................
1.8. Relieful antropic .....................................................
2. Morfodinamica actuală ..................................................
2.1. Factorii morfodinamici ............................................
2.2. Procesele geomorfologice actuale .............................
2.2.1. Meteorizarea ...................................................
2.2.2. Spălarea în suprafaţă (pluviodenudarea) .............
2.2.3. Şiroirea şi ravenarea ........................................
2.2.4. Torenţialitatea .................................................
2.2.5. Prăbuşirile, surpările şi rostogolirile ....................
2.2.6. Alunecările de teren .........................................
2.2.7. Procesele crio-nivale ........................................
2.3. Regionarea proceselor geomorfologice actuale.
Sisteme de modelare a versanţilor ..................................
2.4. Potenţialul morfodinamic .........................................

89
90
92
94
94
94
95
96
96
99
106
124
132
132
133
134
135
135
142
143
145
146
149
149
150
154
154
155
156
157
158
158
160
160

VI Regionarea geomorfologică .............................................

170

Concluzii ...........................................................................

172

Bibliografie .......................................................................

174

Străduinţa pentru cercetarea de teren în toate anotimpurile anului. Cartografierea lor în detaliu vine să confirme că fiecare treaptă de nivelare reprezintă în realitate o asociere de nivele secundare. una dintre individualităţile geografice din ansamblul muntos dintre culoarul Bran – Dragoslavele şi al Văii Prahovei. De aceea putem vorbi de primul şi un foarte cuprinzător şi detaliat studiu asupra reliefului. Dar trebuie precizat că nu rămâne un studiu geomorfologic în sine. Dată fiind natura substratului. dar sub nivelul primei trepte a suprafeţei Borăscu sunt conturate două circuri. Prezentarea fizico-geografică generală a masivului. pentru că autorul a simţit nevoia stabilirii cadrului natural în care se află şi se desfăşoară procesele de modelare actuală. Repartiţia resturilor de suprafeţe nivelate dovedeşte că Munţii Leaota au evoluat ca o unitate bloc. Foarte interesant este echilibrul relativ al formelor şi orientării versanţilor care. pentru a completa imaginea geografică a Munţilor Leaota. cea care s-a conformat succesiunii logice a investigării tuturor însuşirilor reliefului. drept suport al analizei geomorfologice. combinată cu analiza atentă de cabinet şi cu utilizarea 7 . cu efectele corespunzătoare. foarte clar delimitată. are dezvoltarea cea mai mare. Formaţiunile cristaline au fost foarte favorabile conservării suprafeţelor de nivelare succedate de la 2000 m până la 900 m. dar fără a fi o unitate montană cu relief monoton. în fapt baza cercetării geografice adevărate. chiar câteva depresiuni lacustre. masivul are un aspect unitar şi toate caracterele exterioare îl desemnează ca atare. Imaginea de ansamblu a potenţialului morfodinamic prin aprecierea cantitativă analitică unitară a factorilor implicaţi arată că numai 10 % din întregul masiv are un potenţial morfodinamic foarte ridicat. iar suprafaţa cea mai veche. investigaţia a mers chiar mai departe urmărind. imprimă nota dominantă a Munţilor Leaota. iar altitudinea şi configuraţia masivului nu au fost favorabile dezvoltării fenomenelor glaciare. unul glaciar şi unul crio-nival. este urmată de o foarte detaliată descriere geologică. Deşi este vorba de o unitate proeminentă. Mai mult decât atâta.PREFAŢĂ Prin subtitlu lucrarea îşi precizează conţinutul şi scopul: cunoaşterea adâncită a reliefului Munţilor Leaota. Toate caracterizările din numeroase puncte de vedere arată un anumit grad de diversitate cu dominanta impusă de uniformitatea petrografică a celei mai mari părţi a unităţii. Considerat în ansamblu. procesele de denudare nu se manifestă pe suprafeţe întinse şi cu intensitate mare. toate măsurate şi cartografiate. este relativ puţin prezentă în literatura geografică. în condiţiile morfoclimatice ale treptei înalte în care predomină culmile netezite. Iar acolo unde apar sunt provocate în mare măsură de activitatea antropică. şi numeroase forme crio-nivale. este adevărat succint. prezenţa şi acţiunea complexă a omului asupra mediului natural. în prima pătrime a lucrării. în special asupra reliefului. Borăscu. dar pe deplin edificator. prin asociere.

în termeni reali. Fără nici urmă de îndoială că studiul asupra Munţilor Leaota este. reflectă în foarte mare măsură raporturile dintre om şi mediu şi ar trebui cu necesitate să constituie preocuparea oricărui studiu de geografie regională.tehnicilor noi sunt reflectate pe deplin în calitatea lucrării. Lucian Badea 8 . ca notă în plus a spiritualităţii ştiinţei geografice. mai ales că toate aspectele abordate sunt bogat şi foarte sugestiv ilustrate grafic. considerate din latură geografică. acestea privite ca o sursă importantă de informaţie geografică. o monografie nu numai geomorfologică şi se înscrie pe linia şi în rândul studiilor de acest fel care. O menţiune specială pentru un subcapitol mai puţin obişnuit în lucrările de geomorfologie regională: acela destinat toponimiei din Munţii Leaota. au dus la afirmarea şcolii geografice româneşti. cu încercarea de clasificare şi explicare a originii numelor geografice. Toponimele. cu decenii în urmă. prin care se poate lărgi imaginea activităţii umane din regiunea respectivă.

Lucian Badea. În finalizarea acestui demers ştiinţific. monografică a Munţilor Leaota. urmărirea dinamicii acestora. nu au constituit până în prezent obiectul unor cercetări detaliate asupra reliefului. au fost delimitate patru subunităţi caracterizate de parametri comuni. referitoare la Munţii Leaota existente până în acest moment în literatura de specialitate şi adaugă la acestea un volum important de informaţii provenite din propriile observaţii şi analize (inclusiv rezultatele obţinute cu ajutorul Sistemelor Informaţionale Geografice) care întregesc tabloul geomorfologic al acestui masiv. în campanii desfăşurate în toate anotimpurile. Piatra Craiului şi Culoarului Bran – Dragoslavele. este destinată analizei geomorfologice. delimitarea formelor de relief glaciar. în urma căreia s-a conturat imaginea completă a reliefului. am beneficiat de sprijinul şi îndrumarea domnului dr. Structurată pe şase capitole. directă şi repetată timp de şase ani. a făcut ca atenţia specialiştilor să se îndrepte către acestea din urmă.INTRODUCERE Munţii Leaota. Deşi au făcut obiectul câtorva articole şi al unei teze de doctorat privitoare la vegetaţie şi soluri. Poziţia lor geografică. cu activităţile antropice şi morfodinamica actuală. parte componentă a Grupei Munţilor Bucegi. urmărind problemele de morfografie. lucrarea prezintă două părţi. a suprafeţelor de nivelare. în care. morfogeneză şi morfodinamică. căruia îi aduc mulţumiri pe această cale. Prima este o prezentare generală. din variate surse. Identificarea potenţialului morfodinamic a fost realizată ca o sinteză a modului în care diverşi factori morfodinamici determină modelarea actuală a reliefului în spaţiul analizat. observaţie nemijlocită. pentru fixarea cadrului geografic general. Lucrarea de faţă este un studiu de geomorfologie regională. morfometrie. conducătorul tezei de doctorat. 9 . A doua parte. Cercetările au avut ca scop principal identificarea proceselor şi formelor crio-nivale. mai importantă. Partea a doua este încheiată cu o regionare geomorfologică. carstic. pornind de la o serie de criterii. în proximitatea Munţilor Bucegi. nu a existat o lucrare care să sintetizeze informaţia geomorfologică existentă referitoare la această unitate. Partea cea mai consistentă a reprezentat-o observaţia geomorfologică la teren. pentru care s-au folosit atât mijloace clasice cât şi moderne de investigaţie. precum şi stabilirea raporturilor cu fondul geologic. cu modul de acoperire a terenurilor. Lucrarea face o sinteză a datelor şi informaţiilor geografice.

10 .

gov) Asupra apartenenţei acestei grupe de munţi la una din ramurile Carpaţilor româneşti s-au exprimat numeroase opinii. în estul Carpaţilor Meridionali (fig. CONSIDERAŢII GENERALE 1.1: Poziţia Munţilor Leaota în cadrul Carpaţilor României (Model digital SRTM. fie Carpaţilor Orientali.usgs. sursa: http://edcftp. Munţii Leaota aparţin. fie unei grupe intermediare între cele două ramuri. Munţii Piatra Craiului şi Culoarul Depresionar Bran – Dragoslavele). se situează în partea central sud-estică a teritoriului României. şi anume Carpaţii Curburii. Acest aspect s-a materializat prin analizarea limitei dintre Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali.1). POZIŢIA GEOGRAFICĂ Munţii Leaota. în Grupa Munţilor Bucegi (alături de Munţii Bucegi. fie Carpaţilor Meridionali. Din această perspectivă. 1. Munţii Bucegi şi Culoarul Bran – Dragoslavele. 1.cr. Se învecinează cu Subcarpaţii Ialomiţei. conform diverselor surse. Majoritatea s-au concentrat asupra asemănărilor sau deosebirilor grupei Munţilor Bucegi cu Carpaţii Meridionali sau cu Carpaţii Orientali. Fig.I. 11 . limită care a fost dezbătută în numeroase studii geografice şi concretizată în regionările Carpaţilor româneşti.

iar în lucrările de după 1980 şi în cele recente. Stănescu.. nu şi ca limită fizico-geografică. La aceasta se adaugă caracterul de discontinuitate al limitelor. Munceii Întorsurii şi Masivele Braşovului (Postăvaru şi Piatra Mare) şi care constituie o unitate de tranziţie între Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali. autor Vasile Băcăuanu). evoluţie.. 1 Citaţi de Iancu M.45º13’20’’ lat. contactul cu unităţile vecine fiind unul marcat de modificări importante din punct de vedere morfologic şi morfogenetic. 44). Tufescu (1946). 23 – 30 12 .. V. 23-30). Giuşcă. Munţii Leaota sunt încadraţi de următoarele coordonate geografice (fig. Orghidan (1931). Prin folosirea a numeroase argumente de ordin geologic şi geografic. o grupă în care include Munţii Vrancei..): . Există însă în rândul geologilor şi opinia conform căreia grupa munţilor Bucegi aparţine Carpaţilor Meridionali. fapt care este marcat astăzi în relief de prezenţa suprafeţelor de nivelare. Munţii Buzăului. 1990. 1969.. 1974. p. citaţi de Iancu M. A.. Stănescu S. 1960. Niculescu Gh. 1960. 1. M. I.. Streckeisen (1931). Dintre geologii şi geografii care au plasat grupa munţilor Bucegi (şi implicit a Munţilor Leaota) în Carpaţii Meridionali sunt de menţionat1: Sava Atanasiu (1899). Munţii Leaota sunt plasaţi în cadrul Carpaţilor Orientali.R. N. Munţii Ciucaşului. Burileanu (1938). Astfel. p. Vâlsan. V. Mutihac V. David. p. hidrologie. 2002. 416) consideră că Munţii Leaota aparţin Carpaţilor Curburii. Mircea Ilie (1956). G. Planşa III – 5 Harta 10. reflectată în omogenitatea şi uniformitatea reliefului dezvoltat pe roci cristaline. Sandu Maria. element specific in această unitate montană.S. Individualitatea Munţilor Leaota în Grupa Munţilor Bucegi este dată mai ales de unitatea geologică.2. 65) consideră limita normală dintre Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali. la Valea Prahovei. p. Mihăilescu (1963. Mihăilescu (1957). Patrulius. I. climă vegetaţie. Nordon (1933). N (Valea Dâmboviţei la Cetăţeni) – 45º25’30’’ lat.. Apartenenţa la Carpaţii Meridionali a fost argumentată complet din punct de vedere fizico-geografic încă din 1960 (Iancu. p. Popescu-Voiteşti (1929). În atlasul R. N (Valea Bângăleasa).Apartenenţa la Carpaţii Orientali este argumentată de geologi (Oncescu N.. Sârcu. dar numai ca limită geomorfologică. etc. Gr. Din punct de vedere strict matematic. 157. 1965. care consideră de cele mai multe ori limita dintre Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali la valea Dâmboviţei. Simionescu (1938). grupa Munţilor Bucegi (şi implicit Munţii Leaota) este plasată exclusiv în Carpaţii Meridionali (Badea L. Roată S. A. Posea (1972. V. această plasare fiind în prezent puternic argumentată prin numeroase aspecte ce ţin de morfologie. Buza M. Stăncescu S. I. p. Munţii Bucegi. Limita dintre Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali). de Martonne. grupa munţilor cristalino-sedimentari.. opinie care a fost dezvoltată mai ales după 1960 (D. p.. D. Această limită a fost preluată ulterior şi de geomorfologi (Emm. p 14. în harta regiunilor geomorfologice (1978. 2001). se remarcă evoluţia Munţilor Leaota ca un bloc unitar şi rigid încă din timpul orogenezei alpine. D. 142). D. 18.

1.25º10’40’’ long. cu lungimea dezvoltată pe direcţia N – S (21..5 km) şi lăţimea pe direcţia E – V (19 km). E (Dâmboviţa la Bădeni) – 25º24’50’’ long. Fig. E (valea Ialomiţei la Dobreşti). 13 . În interiorul limitelor sale.2. Poziţia matematică a Munţilor Leaota Forma generală a Munţilor Leaota este de dreptunghi.

în funcţie de unităţile de relief de care le separă şi în funcţie de caracteristicile locale. Munţii Leaota aparţin judeţelor Dâmboviţa. Aceasta poate fi urmărită de la confluenţa văilor Grohotişu şi Bărbuleţu. LIMITELE ŞI RAPORTUL CU UNITĂŢILE VECINE Limita dintre unităţile de relief de diferite ordine ale României a suscitat de-a lungul timpului numeroase controverse.24% din Carpaţii Meridionali (Badea. nod orografic ce separă şi cele trei bazine hidrografice aferente masivului: Olt. 14 . Râurile cu obârşia în Munţii Leaota (Valea Bădenilor.Munţii Leaota au o suprafaţă de 336 km2. Caracterul tectonic este pus în evidenţă de numeroasele falii exprimate în relief prin abrupturile ce delimitează Depresiunea Podul Dâmboviţei şi sectorul Rucăr – Dragoslavele către est şi sud. văile Moieciul Rece şi Moieciul Cald. În acest context. Muntele Bărbuleţu. 18). obârşia văilor Rudăriţa şi Prepeleacului. în ultimele. între localităţile Slobozia şi Valea Cetăţuia. care se constituie în sectoare de discontinuitate. şi cristalinul Leaotei pe de altă parte.. Din punct de vedere administrativ. Ialomiţa şi Dâmboviţa. limita dintre acestea fiind situată pe linia marilor înălţimi.82% din grupa munţilor Bucegi şi 2. Limita nordică este dată de Culoarul Dragoslavele – Bran prin sectorul brănean. 2001. bine împăduriţi. pe de o parte. p.al. ceea ce reprezintă 34. hidrografiei şi vegetaţiei.. pe la nord de Colţii Ghimbavului. 2). În acest sector. Muchia Zacotelor. Culmea Ghimbav şi coboară. valea Bângăleasa. De asemenea. Această limită morfologică este reflectată şi în caracterele climei. Valea Crovului. contrastele din acest sector se evidenţiază mai pregnant prin analiza reliefului şi elementelor biopedoclimatice pe direcţia est – vest. spre depresiunea tectono-erozivă Podu Dâmboviţei. se remarcă diferenţierea petrografică dintre conglomeratele şi calcarele depresiunilor Stoeneşti şi Bădeni. 2. Valea Vărzăriei. a pădurilor de conifere. în sectoarele central şi sudic al acestuia şi este o limită tectonică şi petrografică. Şleul Mândrului. Limita vestică corespunde tot contactului cu Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele. fiind o limită cu caracter morfologic (Sultana. care domină cu 300 – 400 m nivelul general al culoarului Bran – Dragoslavele. Valea lui Coman) formează la contactul cu aria depresionară conuri de dejecţie de dimensiuni mari. diferenţele altimetrice dintre nivelul general al culoarului şi primele culmi ale Munţilor Leaota sunt puse în evidenţă de apariţia. Ilie. Datorită diferenţelor altimetrice şi de peisaj între spaţiul montan şi cel subcarpatic separate de valea Dâmboviţei. et. p. 1975. Compartimentul sudic al acestei limite (la sud de valea Bădenilor) este reprezentat de Dâmboviţa care separă Munţii Leaota de Muscelele Argeşului. Braşov şi Argeş. în vârful Sf. aflată la ruptura de pantă dintre versantul nordic al Leaotei şi suprafeţele slab înclinate ale culoarului. La contactul culoarului cu regiunea muntoasă se individualizează pintenii din seria cristalinului de Leaota. limitele Munţilor Leaota pot fi analizate separat.

pe care modelarea actuală se desfăşoară cu intensitate mai redusă. urmare a eroziunii accentuate. formele reliefului structural de inversiune (butonierele. Pentru morfostructură.000 m. 1. El impune şi tipul de contact – unul clar. nu putem vorbi de o limită între Munţii Leaota şi Subcarpaţii Ialomiţei. În Munţii Leaota. De menţionat că aici. cu semnificaţii morfogenetice şi morfodinamice. argumentele cele mai puternice fiind cele de ordin morfogenetic. În consecinţă se vor diferenţia şi interfluviile – ascuţite în Subcarpaţi. care aparţine Munţilor Leaota. masivi. specifici pe rocile cristaline din Munţii Leaota. o denivelare de 200 m. contactul dintre cele două unităţi este. Aceasta aparţine unui abrupt sculptural ce se desfăşoară între 1.4). respectiv rotunjite în munte (formă asemănătoare înregistrează şi vârfurile). La 1. În relieful petrografic. El a intrat pe văi. Este vorba despre un contact materializat printr-un abrupt. cu versanţi concavi modelaţi de procese specifice (domină alunecări de teren). grefate pe formaţiunile friabile ale molasei mio-pliocene în sud (nisipuri. modelând culoarele transcarpatice (Bran – Rucăr – Dragoslavele) sau apare la nivelul interfluviilor sub formă 15 . prin care Munţii Leaota domină Subcarpaţii Ialomiţei. modelaţi actual în sistem crio-nival. în Subcarpaţi. este una dintre cele mai interesante limite este. văile de anticlinal) sunt răspândite. 1939. în lungul unui abrupt de 200 m. La nivelul reliefului structural şi petrografic. Contactul dintre cele două unităţi se desfăşoară într-o formaţiune geologică aparţinând Cretacicului superior (Turonian – Senonian) alcătuită din marne. Nu există neclarităţi în desfăşurarea limitei dintre munte şi dealuri în spaţiul dintre Dâmboviţa şi Ialomiţa. se remarcă trecerea de la versanţii concavi sau complecşi. puternic afectaţi de procesele de deplasare gravitaţională şi de torenţialitate. 134). Formaţiunile geologice care se pot identifica în lungul profilului longitudinal de interfluviu aparţin Paleogenului. în domeniul Getic. aceea dinspre Subcarpaţii Ialomiţei. de asemenea. contactul reprezentat de abruptul de 200 m.200 şi 1. prezintă un stadiu de evoluţie mult mai avansat. clar subliniat de caracteristici specifice. brecii.200 m se află cea mai joasă suprafaţă de nivelare din Munţii Leaota (Râu Şes II). în Subcarpaţi. nivelul pliocen Gornoviţa nu s-a instalat sub formă de suprafaţă de nivelare. se face între două suprafeţe de nivelare (fig. cât şi unităţii de racord cu suprafaţa de nivelare Râu – Şes 2. conglomerate. aceasta realizându-se tranşant. gresii. inversiunile de relief lipsesc. iar la 1. se observă de asemenea schimbări importante. Această formaţiune apare atât în cadrul suprafeţei de nivelare Simila. Semnificaţiile morfogenetice sunt legate de prezenţa suprafeţelor de nivelare. 1. Din punct de vedere geologic (fig. care aparţine Subcarpaţilor Ialomiţei. culmile muntoase fiind axate pe anticlinale. Dealurile subcarpatice. Popp. favorizată de rocile friabile.000 m cea mai înaltă din Subcarpaţii Ialomiţei (Simila) (N. fără o zonă de interferenţă carpato-subcarpatică. pietrişuri argile şi gresii) şi pe fliş paleogen şi cretacic în nord (marne şi gresii). la trecerea din Subcarpaţi în munte. p. la versanţii cu formă larg convexă. argile. Contactul geomorfologic dintre munte şi dealurile subcarpatice în spaţiul dintre Dâmboviţa şi Ialomiţa este definitoriu. Astfel. Cretacicului şi Proterozoicului Superior (seria de Leaota). Morfografic. cel mai important element este acela al raportului dintre formele de concordanţă directă şi inversă. Astfel.Limita de sud.3). Munţii Leaota sunt caracterizaţi de relieful petrografic dezvoltat pe şisturi cristaline – aici sunt versanţi rotunjiţi ce alcătuiesc interfluvii şi vârfuri masive.

1. în Subcarpaţi se impun ca procese de modelare actuală şiroirea. este totuşi bine marcat morfodinamic prin schimbări majore în intensitatea proceselor specifice acestei altitudini. 5: Paleogen – Eocen (Pryabonian – Ypresian): fliş (Şotrile). Scurgerea medie specifică multianuală este de 10 – 35 l/s/km2 în spaţiul montan şi de 5 – 10 l/s/km2 16 .000 m. brecii. În concluzie. 4: Paleogen (Paleocen): marne roşii. a rocilor friabile şi despăduririi unor suprafeţe mari (fenomen intensificat după 1990). argile. Climatic se remarcă prezenţa unor izolinii importante care pun în evidenţă contactul morfologic dintre cele două unităţi de relief.de şei (Predeal. fliş cu argile bariolate (strate de Plopu).seria de Leaota). în modelarea reliefului se evidenţiază procesele crio-nivale. vezi denumirile date – platforma Bran. denumite iuzi. gresii şi şisturi (facies de Colţi) Şi aspectele morfodinamice ale contactului dintre Munţii Leaota şi Subcarpaţi sunt importante şi evidente la trecerea dintre cele două unităţi. Acestea sunt izoterma de 7°C şi izohieta de 900 mm. Profil geologic:1: Proterozoic superior – Palezoic (şisturi cristaline . brecii calcaroase. Contactul menţionat. Între 1. De asemenea şi principalele valori ale scurgerii sunt diferenţiate. conglomerate de Bucegi. sub formă liniară. În condiţiile pantei accentuate. gresii. gresii argiloase.3. torenţialitatea şi deplasările gravitaţionale (alunecări de teren şi curgeri noroioase). Odată cu trecerea în munte.800 m procesele specifice pentru Subcarpaţi îşi continuă manifestarea cu intensitate mai mare. Sinaia – Cota 1000). 3:Cretacic superior (Turonian – Senonian): marne. Tipice aici sunt alunecările curgătoare. Fig. Acestea au loc însă la altitudini de peste 1.000 şi 1. 2: Cretacic inferior (Albian): gresii grosiere. contactul geomorfologic dintre munţi şi dealuri urmăreşte următorul aliniament: Piscul Orzele – Piscul Gărgăunele – Piscul Pleaşa Popii – Piscul Şgheabului – Poiana Dosu Stânii – Piscul Negriţa – Poiana Băjeni – Muchia Ochiului. aflat la 1. conglomerate.800 m. respectiv platforma pasurilor înalte.

aninul de munte (Alnus viridis). Profil geomorfologic Etajele de vegetaţie (fig. acolo unde se face trecerea la Subcarpaţii Ialomiţei. etc. Râul Dâmboviţa: 4. trecerea între pajiştea alpină şi pădurea de molid făcându-se brusc.6). utilizate în prezent ca terenuri agricole. eutricambosoluri) la solurile specifice etajului montan (prepodzoluri.34 m3/s la Scropoasa şi 10 m3/s la Fieni.133 m se desfăşoară etajul pajiştilor montane.22 m3/s la Malu cu Flori. Ialomiţa: 1.500 m şi 2.100 m şi 1. 17 . Fig.133 m (Vârful Leaota) după cum urmează: sub 1.73 m3/s la Podul Dâmboviţei şi 9. piciorul cocoşului alpin (Ranunculus alpestris). clopoţei (Campanula alpina).4. Debitele principalelor râuri cunosc creşteri importante în Subcarpaţi.500 m se identifică etajul pădurii de conifere de tip boreal unde dominant este molidul (Picea abies). Între aproximativ 1. De la această altitudine se continuă etajarea cu pajiştile colinare. 1. 1.100 m se întâlneşte etajul nemoral cu cele două subetaje principale şi anume subetajul pădurilor de amestec răşinoase – fag şi etajul pădurilor de fag.în spaţiul subcarpatic. Solurile întâlnite de-a lungul profilului longitudinal al interfluviului Dâmboviţa – Ialomiţa fac trecerea de la solurile specifice Subcarpaţilor (preluvosoluri şi luvosoluri. formate din asociaţii de pipiriguţ (Juncus trifidius). în raport cu munţii. Între 1. la care se adaugă arbuşti precum ienupărul pitic (Juniperus sibirica). Acesta din urmă coboară până la aproximativ 900 m.5) se succed de la nivelul Subcarpaţilor până la altitudinea maximă 2. podzoluri şi criptopodzoluri) (fig. 1. păruşcă (Festuca supina). De remarcat este faptul că pe versantul sudic al muntelui Românescu nu întâlnim etajul subalpin format din arbuşti de tipul jneapănului şi ienupărului. coarnă (Carex curvula).

Pădure de conifere. 1. 5. Criptopodzoluri. 6.5. Pajişte montană. Pădure de foioase (fag). Profil biogeografic: 1. Districambosoluri. 5. 4. Pădure de amestec. Preluvosoluri şi luvosoluri 18 . Profil Pedogeografic: 1. Eutricambosoluri. 1. Prepodzoluri. 3. 3. Pajişte colinară Fig.Fig. 4. 2.6. Podzoluri. 2.

fliş cu argile bariolate (strate de Plopu).seria de Leaota). Plafonul superior al acestora în Subcarpaţii Ialomiţei este 820 m (localitatea Meişoare situată pe interfluviul Dâmboviţa – Valea Largă). Soluri Districambosoluri. Tătaru. 12. 1. Podzoluri. gresii.). faţă de Munţii Bucegi. Utilizarea terenurilor înregistrează trecerea de la pomicultura extensivă (prun) în Subcarpaţi la creşterea animalelor (ovine) pe baza păşunatului în Munţii Leaota. Eutricambosoluri. Pădure de conifere. Rătei şi Raciu. În Munţii Leaota. conglomerate. spre nord. refugii. 19 .7. 1. văile Strunguliţei. 3:Cretacic superior (Turonian – Senonian): marne. 14. ce au constituit fundamentul munţilor Grohotişului. brecii. Legătura dar şi diferenţele profunde dintre dealurile subcarpatice şi munte în ce priveşte economia sunt marcate de un obicei tradiţional al agriculturii pastorale româneşti – Răvăşitul Oilor de la Runcu (17 septembrie). conglomerate de Bucegi. Preluvosoluri şi luvosoluri. Prepodzoluri. Brăteiului şi Ialomiţei. 15. Pădure de amestec. pe care sunt dezvoltaţi munţii Jugureanu. Odată cu aceste localităţi. brecii calcaroase.Fig. de calcarele jurasice şi conglomeratele de Bucegi. cabane. Pajişte colinară În ce priveşte aşezările umane. Pajişte montană. 11. argile. Profil geografic complex: 1: Proterozoic superior – Palezoic (şisturi cristaline . 16. 2: Cretacic inferior (Albian): gresii grosiere. acestora le iau locul formele de locuire temporare şi sezoniere – stâne. Şaua Bucşa (1780 m). Şutila. gresii argiloase. Limita de est. 4: Paleogen (Paleocen): marne roşii. 5: Paleogen – Eocen (Pryabonian – Ypresian): fliş (Şotrile). Pădure de foioase (fag). trecerea de la Subcarpaţi la Munţii Leaota este marcată de diferenţieri tranşante. Valea Grohotişu. 10. gresii şi şisturi (facies de Colţi) 6. 7. este unul dintre cele mai cunoscute puncte de transhumanţă din România. 8.8. care separă cristalinul Leaotei. 9. este clară fiind dată de valea Bângălesei. nu se mai întâlnesc alte aşezări permanente. 13. Deleanu şi Zănoaga (fig. Criptopodzoluri. Pe aliniamentul localităţilor Stoeneşti – Meişoare – Pucheni – Brebu – Runcu – Moroeni se înregistrează contactul dintre cele două unităţi din punct de vedere al aşezărilor umane permanente.

şi urmărea un traseu peste şaua din Bucşa. remarcăm ipoteza conform căreia valea Brăteiului a funcţionat ca un afluent al văii Bângălesei care avea obârşia sub Leaota. Limita dintre Munţii Bucegi şi Munţii Leaota În analiza făcută de Valeria Velcea asupra acestei limite (1961. I. la sud de aceasta fiind contactul direct dintre Munţii Bucegi şi Munţii Leaota. Asupra evoluţiei raporturilor dintre bazinele hidrografice ale Oltului şi Ialomiţei. Munţii Bucegi şi Culoarul Bran – Dragoslavele. În ansamblu. excepţie făcând doar sectorul sudic al Ialomiţei. I. În general s-au făcut aprecieri asupra lor doar tangenţial. Sectorul sudic. ce au suscitat mult interesul. în cadrul unor studii destinate unor regiuni mai întinse. D. M. 3. p. Dimitrescu (1970). ISTORICUL CERCETĂRII ŞI STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII MUNŢILOR LEAOTA Probabil din cauza suprafeţei reduse şi prezenţei în imediata apropiere a două unităţi de relief complexe. cu un nivel e bază mai coborât. separate de şaua Bucşa. unde înălţimile sunt de aproximativ 700 – 1000 m.Fig. Primul sector este considerat ca făcând legătura dintre Munţii Bucegi şi Culoarul Bran – Dragoslavele. I. Săndulescu (1984). 19). în lungul acestei limite. Patrulius (1969). remanierea fiind făcută odată cu formarea cheilor Orzei din Munţii Bucegi. sau asupra regiunilor limitrofe.8. Limita corespunde văilor Brătei (pe o lungime de circa 11 km) şi Ialomiţa (pe aproximativ 6 km). spre nord (Velcea. Dinica (1983). dar acest aspect este valabil numai la nord de confluenţa văilor Grohotişului şi Bărbuleţului. O primă categorie de menţionări o găsim la geologii care au analizat cadrul mai larg al Carpaţilor de la Curbură. Dintre autorii studiilor geologice în care sunt menţiuni despre Munţii Leaota sunt de amintit: N. cel mai important ca lungime se desfăşoară de la Şaua Bucşa. Oncescu (1943. p. 21). contact marcat de rupturile de pantă din talvegul celor două văi. N. 1965). Mutihac (1990). Popovici (1978). limita estică se menţine la altitudini ridicate de circa 1000 – 1700 m. 1. 20 . informaţiile referitoare strict la acest spaţiu sunt relativ sărace. L. Munţii Leaota au fost abordaţi mai ales prin prisma vecinătăţii cu cele două unităţi menţionate. 1961. unul nordic şi unul sudic. la altitudinea de aproximativ 1200 m. Gherasi (1961). şi V. Ionesi (1974). Stabilirea cursului actual s-a realizat prin o serie de captări în sectorul actual de confluenţă Brătei – Mitarca. până la contactul cu Subcarpaţii Ialomiţei. sunt diferenţiate două sectoare.

această unitate montană este analizată succint din punct de vedere al limitelor. 114). face referire la masivele cristaline din componenţa Carpaţilor. Enciclopedia Geografică a României. Bucureşti. configuraţia şi modelarea actuală a reliefului Munţilor Leaota se regăsesc în lucrări de sinteză precum Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor Româneşti (Valeria Velcea. 2001). în lucrarea Unităţile de relief ale României. Loghin. N. D Călin. II (Ghinea. Singurul studiu realizat exclusiv asupra Munţilor Leaota a fost lucrarea Masivul Leaota.all. et. Munţii Leaota apar. Orghidan în studiul Observaţiuni morfologice în Munţii Bucegi analizează şi problema limitei dintre Munţii Bucegi şi Munţii Leaota din punct de vedere geologic şi morfologic. De asemenea menţionări semnificative sunt incluse în Geografia României. ale presiunii antropice. caracterelor geomorfologice şi. Popescu. unde în cadrul grupei Munţilor Bucegi. Savu. 1982). fie şi numai ca menţiune. În 1931. Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului. ultima menţiune importantă despre Munţii Leaota. Ulterior. se remarcă cele publicate de I. Al. Referiri importante se întâlnesc în lucrările elaborate de Valeria Velcea (1961. p. vol. Poenaru. III. p. dar care nu a fost publicată. vol I şi mai ales vol. (1967). solurile. Gh. (1971). N. suprafeţei. p. 18 – 20). Modelarea actuală a reliefului şi degradarea terenurilor în bazinul Ialomiţei (V. Edit. Academiei. Studiu de geografie fizică cu privire specială asupra vegetaţiei şi solurilor. 1997. fie prin cele dedicate unităţilor limitrofe. de Martonne. care privesc vegetaţia. (1991). inclusiv. Dintre lucrările de mediatizare turistică şi de popularizare a regiunii. etc.În lucrările geomorfologice. Aceasta a fost precedată de numeroase articole în care au fost abordate unele aspecte ale Munţilor Leaota. 1997). 2 În Lucrări geografice despre România. în lucrarea Recherches sur l’evolution morphologique des Alpes de Transylvanie2. Emm. sub forma unei sinteze ample. ca teză de doctorat în anul 1976. I. Ştefănescu. încă de la începutul secolului al XX-lea. lucrare elaborată de către Viorica Sultana. Este de remarcat. inclusă. 191 21 . relieful munţilor Leaota a fost studiat prin lucrări ce privesc exclusiv acest masiv. I. 2001. Alte aspecte legate de evoluţia. relieful şi modelarea actuală. (Badea.

faţă de cei cu expunere nordică. Culoarul Bran-Dragoslavele4). Edit. p. în spaţiul geografic strict analizat. Temperatura aerului prezintă o etajare bine evidenţiată5.400 m altitudine.0° şi -11. la extremitatea sud-vestică a masivului. p. N. Astfel. Bucureşti. în cursul anului. Bucureşti Teodoreanu Elena.II. Tehnică. Omu (45º27’ lat N. de care depinde distribuţia altitudinală a temperaturii medii anuale (fig. în regim multianual.5 .1. Omu temperatura medie lunară cea mai scăzută se înregistrează în ianuarie – februarie şi este cuprinsă între -10. având în vedere faptul că. 1.Păun. în depresiunile nivale şi pe versanţii înalţi cu expunere predominant nordică.). (1980). CARACTERE GEOGRAFICE GENERALE 1. 25º18’ long E. Temperaturile cele mai scăzute se înregistrează la nivelul suprafeţei Borăscu. Academiei R. la altitudinile staţiei meteorologice Vf.) şi lunare (fig. 3 Stoenescu Şt. lunile cele mai reci sunt tot ianuarie şi februarie.. La Fundata.000 m altitudine) şi 0°C (izoterma de 0°C se suprapune curbei de nivel de 2. Astfel. începând de la extremităţile masivului către altitudinile cele mai mari.). Elementele meteorologice de prim interes luate în calcul pentru caracterizarea climatică generală a Munţilor Leaota au fost temperatura aerului şi precipitaţiile atmosferice. Clima Bucegilor.800 m şi -4°C în Valea Dâmboviţei. la 1. În Munţii Leaota. Sunt evidente diferenţierile termice între versanţii cu expunere sudică. 1976. 2.300 – 1. 2. 25º27’ long E. Cele mai apropiate staţii meteorologice sunt Fundata (45º28’ lat N. 1998. România.0. 2. se consideră că poziţia geografică a Munţilor Leaota în lanţul carpatic îi imprimă caractere climatice asemănătoare munţilor înalţi care depăşesc 2. temperatura medie a celei mai reci luni (ianuarie) se încadrează între -8°C la înălţimi de peste 1.800 m (fig.S.380 m altitudine) şi Vf. prin extrapolare. care se regăseşte doar în jurul vârfului Leaota). Culoarul Rucăr –Bran.7° C / 100 m .2.0°C. 165 p. 2.0°C. (1951). CLIMA Analiza condiţiilor climatice specifice Munţilor Leaota s-a făcut mai ales pe baza studiilor de specialitate efectuate asupra regiunilor din jur (Munţii Bucegi3. nu funcţionează staţii meteorologice de la care să poată fi prelucrate datele climatice.800 m) şi etajul montan situat între 1.504 m altitudine) ale căror amplasamente pot fi în parte considerate reprezentative pentru climatul Munţilor Leaota. IV. Edit. Procesele de încălzire şi de răcire se desfăşoară diferenţiat. temperatura medie anuală se încadrează între 6°C (la aproximativ 1.3. iar evoluţia în cursul anului a valorilor termice este diferită între culmile cele mai înalte (la peste 1. Mem.000 m altitudine. Astfel. 1.000 şi 1.5). 5 conform gradientului termic vertical de 0.stud.8° şi -6. Studiu climatic şi topoclimatic. când temperaturile medii în regim multianual se încadrează între -4. 35 4 22 . unde şi stratul de zăpadă persistă un timp mai îndelungat.000 m altitudine (Sultana.

1980) 23 . 1980.1. 2.2.Fig. 2. cu modificări) Fig. Temperatura medie anuală (după Teodoreanu. Temperatura medie a lunilor ianuarie (stânga) şi iulie (dreapta) (după Teodoreanu.

2 Media anuală -2.4 3.1°C (14.4 4.7 3.6 5. Omu şi Fundata Lunile cele mai calde din timpul anului sunt iulie şi august.0 °C la aproximativ 1400m altitudine. Omu 10.8 1961 – 1993 (Păun. 1998.1952 ) la Fundata şi 22.8° .8 -5.0°C (17.5 3.3.5 10.9°C (18.0 0.4 -2.0 -4.2 3.0 11. .08.7 -5.1 Fig.0° C şi 10.Variaţia temperaturii medii lunare a aerului t C 20 15 10 5 0 I -5 II III IV V VI VII VIII IX X XI VIII IX X XI 1896 – 1970 (Teodoreanu.8 2.4 Fundata VI 12.1984) la Vf Omu. în timp ce în Munţii Leaota acestea înscriu valori medii de aproximativ 10° C pe culmea principală şi 18° C în Valea Dâmboviţei (fig.8 12.1 3.3 VII 14. Variaţia temperaturii medii lunare a aerului la staţiile meteorologice Vf. Cele mai apropiate valori termice medii lunare faţă de media anuală multianuală se remarcă în aprilie ( -3.1° C la Vf.5 0.8 XII 8. Valorile extreme absolute ale temperaturii aerului sunt cuprinse între: .2 IV 3.0 11. Omu şi 13. 28) 0.8 4.6 8.maxima absolută de 28.8 °C la Vf.8 3.6 4.02 XII -10 -15 Vârfu Omu Staţia meteo I II III Vf. 6 Date de la staţia meteorologică Fundata 24 .0°C (10.1 5.6 -4.6 .8 8. Omu. 2.02.0° C pe cele mai mari înălţimi şi între -2.14. în anotimpurile de tranziţie valorile temperaturii aerului oscilează în medie între -9.0 C şi 3.5 V 8. p.minima absolută de -25.9 0. Omu 11.1 Fundata -5.8 Vf.1 0. 1980. cu temperaturi medii foarte apropiate: 5.0 13. Omu şi 3.1 13.1929) la Vf.8 9.4 10.07.5.3 2.0 1.3 5. 2.2.8 4.) În general.1963) la Fundata şi -38.4 5.0° C la Fundata.5° C la Fundata). 37) 0.8 1. în regiunile muntoase.2 8.3 5.01.4 8. p.6 Fundata6 -5.

0 25.1 19. la staţia meteorologică Vf.În ceea ce priveşte numărul zilelor cu temperaturi caracteristice (grupate pe anumite praguri valorice) în arealul analizat sunt evidenţiate.2 30. 2.0 28. numărul mediu lunar şi anual multianual (1896 – 1955) prezintă următoarea distribuţie.3 13.min ≤ 0°C).2 0. Numărul mediu anual de zile de iarnă 25 . Omu (1896-1955) VIII X XI XII I II III IV V VI VII Anual 0. care se regăseşte prin extrapolare şi pe culmea principală a Munţilor Leaota : VII 0.care la peste 2.6 23.3 II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual 5. Numărul mediu lunar şi anual al zilelor de iarna(a) şi al zilelor cu îngheţ (b) la staţia meteorologică Vf.5 12.7 Fig.1 I 5.2 26.6 161.max ≤ 0°C) şi zilele cu îngheţ (t.000 m. se produc tot timpul anului.3 2.1 10. cu deosebire zilele de iarnă (t.1 23.7 31.6 28.5 262.6 15. Astfel.9 29.0 Tab2.0 31.1. Omu. datorită condiţiilor dictate de altitudine.4.3 30.9 28.2 3.

prezenţa sau absenţa vegetaţiei închegate etc. decât pe cel sudic. unde depăşesc 40 de zile de vară/an. Fig. Numărul mediu de zile de vară (după Teodoreanu. Ecartul de variabilitate altitudinală este diferit în funcţie de expoziţia versanţilor.) sunt bine reprezentate în arealul geografic analizat. max ≥ 25°C) în regim anual (fig.Evident. Astfel. peste 150 cazuri la altitudini mai mari de 1600 1650 m şi 120 cazuri la 1000 . spre Subcarpaţii Ialomiţei şi ai Dâmboviţei. la altitudini mai mici. Reprezentative pentru regimul termic în Masivul Leaota pot fi considerate zilele de iarnă în special pentru semestrul rece al anului şi cele de vară din semestrul cald.5. În schimb. fiind mai accentuat pe flancul nordic. cu modificări) 26 . 2.1100 m. 2. 2.) sunt caracteristice Munţilor Leaota doar la altitudini de sub 1400 m. 1980. spaţiu montan corespunzător etajului pădurilor de conifere şi a celor de amestec molid-fag. zilele de vară (t. Numărul acestor zile este mai mare în sud (spre Subcarpaţii Ialomiţei) şi spre Valea Dâmboviţei. totalizându-se în regim anual. zilele de iarnă (fig.4.5. numărul mediu al acestor zile scade simţitor. ţinând cont de diferenţierile majore induse de expunerea versanţilor. înclinarea pantelor.

6. se prezintă astfel: 8.VIII 51 235 Durata 554 Sfârşitul 148 Σt Inceputul 12. la altitudini mai mari decât 2. cu modificări) Precipitaţiile atmosferice reprezintă un alt element meteorologic important în definirea condiţiilor climatice specifice acestei regiuni. Cantităţile medii anuale de precipitaţii (după Teodoreanu. precum şi sumele temperaturilor (reprezentate în grade Celsius) din intervalele respective.V Sfârşitul Durata Σt ≥10 C Inceputul Sfârşitul Vf Omu 1896 -1955 ≥5 C Inceputul ≥0 C Σt - - - - Fig. 2.000m. de sfârşit şi de durată a intervalelor din an cu temperaturi zilnice mai mari sau egale decât pragurile de valori semnificative.Histograma datelor medii (în zile) de început. Analiza regimului pluviometric al 27 . 1980.VII 27.X Durata 18.

0 130.2 90.3 56.8 1080.7 64.5 131.1 73. NE) şi altitudinii mai ridicate la contactul cu Culoarul Dragoslavele – Bran.9 În cursul anului.8 90. în comparaţie cu cel sudic.6 57.6 93. Cele mai mari valori se remarcă în luna iunie. Se constată o diferenţă apreciabilă între cantităţile mai mari de precipitaţii totalizate pe versantul nordic.7 94.0 159. când cantităţile lunare cresc de la 100 mm în extremitatea sudvestică a Masivului Leaota. Fig.0 54.8 55. Omu Fundata I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual 75. Tabel 2. la peste 1200 mm la altitudini mai mari de 1.2 86. 1980) 28 .5 99. precum şi cele de la staţiile meteorologice Vf. Cantitatea medie lunară şi anuală de precipitaţii Staţia meteo Vf.4 61.5 62. de la mai puţin de 900 mm în regim multianual.7.7). 2. Omu şi Fundata (tabel 2.2.6 1020. până la peste 160 mm la altitudini mai mari de 1. până la peste 70 mm la altitudini de peste 1.600 m).8 110.400 m (fig. 2.4 77. faţă de înălţimile mai mici spre Subcarpaţii Ialomiţei. variabilitatea lunară a precipitaţiilor evidenţiază producerea celor mai mici cantităţi în luna ianuarie (care cresc de la 50 mm la altitudini mai mici de 1.6 54.500 m (fig. 2.000 m.9 55. datorită expoziţiei acestora faţă de circulaţia atmosferică dominantă (N. în sudul regiunii. Cantităţile medii de precipitaţii în luna ianuarie (stânga) şi în luna iunie (dreapta) (după Teodoreanu.6).Masivului Leaota a fost efectuată pe baza datelor existente de la posturile pluviometrice situate în spaţiul adiacent regiunii de interes.2). Cantităţile anuale de precipitaţii cresc odată cu altitudinea.8 123.0 142.

9 vara toamna toamna mm % 177.3 19. Repartiţia cantităţilor de precipitaţii.8). cu 1652. 2. la staţiile meteorologice Vârful Omu şi Fundata 29 . Omu toamna 16% Fundata iarna 23% toamna 19% iarna iarna 16% iarna primăvara vara 34% Staţia meteo Vf.7 27.3 168. iar cele mai secetoase sunt toamna (16 – 19 %) şi iarna (16 – 22 %).8.1 primăvara vara % 22. Anotimpul cel mai ploios este vara (34 – 36 % din cantitatea anuală).5 276. respectiv 1040 mm la Fundata.4 36. Primăvara se înregistrează 26 – 27 % din cantitatea anuală de precipitaţii (fig. 2. Variaţia multianuală a cantităţilor anuale de precipitaţii pune în evidenţă deosebiri semnificative între anii ploioşi şi cei secetoşi. Omu.1 primăvara 27% vara Mm 372 377.7 16.3 mm la Vf. Dintre cei mai ploioşi ani se remarcă 1944. Omu Fundata primăvara 27% vara 38% toamna iarna mm 244.4 198. când s-au însumat 1876. Repartiţia precipitaţiilor pe anotimpuri mm 400 300 200 100 0 iarna primăvara Vf. când s-au însumat numai 851 mm la Vf Omu şi 546 mm la Fundata.5 primăvara mm % 287 26.5 16.Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se totalizează în semestrul cald al anului 600 – 650 mm. pe anotimpuri. Cel mai secetos an din intervalul analizat a fost 1950.2 mm la Fundata şi 1954.4 mm la Vf. deci aproximativ 60 – 65 % din cantitatea anuală. Omu şi 1229.5 Fig.1 % 34. Omu vara toamna Fundata Vf.

În sezonul rece al anului, când în atmosferă şi la suprafaţa solului se instalează un
regim termic negativ, precipitaţiile căzute sunt sub formă solidă şi mixtă, instalându-se
stratul de zăpadă. Astfel, zilele cu ninsoare la altitudinile Masivului Leaota, acoperă
intervalul din an cuprins în general, între lunile septembrie şi mai. Data medie a primei
ninsori are loc la începutul primei decade a lunii noiembrie, iar cele mai timpurii ninsori
se pot produce încă din prima decada a lunii septembrie. Ultimele ninsori se înregistrează
în medie în primele decade ale lunii aprilie începutul lunii mai. La peste 2.000 m este
posibil sa ningă în orice lună din an.

Fig. 2.9. Numărul anual de zile cu strat de zăpadă (după Teodoreanu, 1980, p. 107)

Durata anuală a stratului de zăpadă oscilează între 60 de zile la altitudini mai
reduse şi 160 zile în sectorul central, iar la peste 2.000 m acesta persistă peste 160 zile.
Evident, persistenţa stratului de zăpadă este diferită pe versanţii cu expunere sudică şi
formele concave de relief, faţă de cei nordici, sau culoarele adânci de vale, pe acestea din
urmă stratul de zăpadă fiind stabil până la sfârşitul lunii mai (fig. 2.9).
Sub influenţa factorului eolian, stratul de zăpadă şi în special grosimea sa
prezintă o mare neuniformitate, de altfel principala sa caracteristică spaţio-temporală.

30

Astfel, şi în Masivul Leaota grosimea stratului de zăpadă este diferită, în sensul că, în
arealele împădurite caracterul depunerii zăpezii este influenţat de adăpostul conferit de
gradul dezvoltării pădurii, în timp ce în golul alpin vânturile puternice generează un grad
diferit de troienire, în funcţie de configuraţia microformelor de relief specifice.
În funcţie de caracteristicile impactul concertat al factorilor climatici asupra
spaţiului geografic al Munţilor Leaota, dar mai ales a răspunsului acestuia la stimulii
climatici, a fost realizată (Sultana, 1976, p.7) o regionare climatică a acestei unităţi
montane:
- climatul munţilor situaţi la peste 1.700 m altitudine, care se află într-un regim
subnival, cu o vegetaţie de tip alpin sau subalpin, temperatura medie anuală este cuprinsă
între 4° şi 0° C, viteza vântului este ridicată tot timpul anului, dominantă fiind direcţia
vestică;
- climatul versanţilor estici şi sudici, cu o durată mai mare a insolaţiei, cu
temperaturi mai ridicate;
- climatul versanţilor nordici şi vestici cu umiditate mai mare, mai puţin înclinaţi
şi acoperiţi cu vegetaţie specifică dosurilor de munte. Limita superioară a pădurii este mai
ridicată datorită persistenţei, un timp mai îndelungat a stratului de zăpadă;
- topoclimatul bazinului Bădenilor este asemănător cu cel al depresiunilor
intramontane. Se caracterizează prin dese inversiuni de temperatură care s-au impus şi în
structura vegetaţiei. Acest aspect este întâlnit de altfel şi în bazinele hidrografice ale
Ialomicioarei, Raciului, Răteiului şi Brăteiului;
- topoclimatul bazinului Ghimbavului are un caracter aparte, datorită orientării
sale pe direcţia circulaţiei dominante a maselor de aer. Temperaturile au amplitudini mari,
cad cantităţi mari de precipitaţii lichide, ceea ce a dus la accelerarea proceselor de
eroziune.

2. APELE
Reţeaua hidrografică a Munţilor Leaota este împărţită între trei bazine
hidrografice importante: Ialomiţa, Dâmboviţa şi, în mică măsură Olt, iar nodul
orohidrografic principal care le separă este Vârful Sf. Ilie (1.887 m) (fig.2.10.).
Văile colectoare intră în contact cu Munţii Leaota doar tangenţial (Ialomiţa pe o
lungime de aproximativ 6 km şi Dâmboviţa pe aproximativ 5 km) sau nu ating această
unitate montană (Oltul).
Densitatea reţelei hidrografice variază altitudinal de la 4,1 – 6 km/km2 (în jurul
culmilor principale Leaota – Mitarca şi Cioara – Albescu), la 3 – 4 km/km2, la altitudini
medii, şi 1 – 1,5 km/km2 în extremităţile masivului, acolo unde apar regiunile carstice
(Sultana, 1976, p. 8).
Majoritatea arterelor hidrografice îşi au obârşia în apropierea axei orografice
principale Românescu – Leaota – Sf. Ilie şi coboară radiar către colectori. Cele mai
importante cursuri sunt repartizate astfel:

31

Bazinul Dâmboviţei
Valea Ghimbavului – are o lungime de 12 km (Murărescu, 2004, p. 124) şi o
suprafaţa a bazinului de 40 km2. Îşi are obârşia prin mai multe izvoare din versanţii
vestici ai munţilor Cumpărata, Secările, Jugureanu şi Mitarca la altitudini cuprinse între
1.800 – 1.900 m, şi după un traseu aproximativ SE – NV, se varsă în Dâmboviţa în
dreptul localităţii Rucăr, după ce trece printr-un sector de chei săpate în calcare tithonice
şi kimeridgiene, pe o lungime de 6 km (Sultana, 1978, p. 93). Principalii afluenţi ai
Ghimbavului sunt Valea Andoliei, Valea Popii, Pârâul Bragadiru, Pârâul Fierăriei şi
Valea Stânei.

Fig. 2.10. Repartiţia cursurilor de apă din Munţii Leaota pe bazine hidrografice

32

Valea lui Coman – se formează prin unirea Văii Fiaşului şi Văii Găinii. 448. coeficientul de sinuozitate . Valea Vâjei. în sectorul de chei al Dâmboviţei de la Cetăţeni. Principalele caracteristici morfometrice ale arterelor hidrografice amintite (lungimea – L. Are obârşiile la peste 2. Valea Răteiului – are obârşia sub culmea Leaota – Răteiul. iar după aproximativ 4 km se varsă în Dâmboviţa în dreptul localităţii Cetăţeni. densitatea reţelei de văi – D) autohtone din Munţii Leaota sunt reprezentate în tabelul 2. p. Valea Raciului – izvorăşte de la 1. iar vărsarea în Ialomiţa se realizează în dreptul oraşului Fieni.900 m altitudine şi. afluent al Ialomiţei pe partea stângă. 128 şi Dinu. Valea lui Coman îşi dezvoltă propriul sector de chei. se varsă în Râul Dâmboviţa în dreptul localităţii Dragoslavele. după un traseu N – S. în Subcarpaţii Ialomiţei. urmăreşte un traseu E – V şi. având bazinul hidrografic dezvoltat în etajul montan al masivului Leaota şi etajul subcarpatic cuprins între Ialomiţa în est şi Râul Alb în vest. Valea Hotarului. 25). Murărescu. la nord de Moroeni 8 sau Moieciu 9 Date preluate din: Ujvari. o lungime de aproape 7 km şi se varsă în Ialomiţa la 800 m altitudine.755. Din Munţii Leaota preia pârâul Bângăleasa (care formează limita dinspre Munţii Bucegi).39. pe aproape 1.Ks. Valea Bădenilor – are o lungime de 15 km şi o suprafaţă a bazinului de 57 km2.000 m altitudine sub culmea Leaota – Râiosu – Cioara – Muntele Roşu. după 7 km. se varsă pe dreapta Ialomiţei în dreptul hidrocentralei Dobreşti.este un important afluent al Ialomiţei pe parte dreaptă. 2004. Bazinul Ialomiţei Valea Brăteiului – reprezintă limita estică a Munţilor Leaota pe întreaga sa lungime de 14 km.900 m şi. are izvoarele sub Şaua Bucşa. mai exact. lângă Cetatea Negru Vodă. Se varsă în Dâmboviţa în dreptul localităţii Bădeni. 7 Ialomicioara Runcului – denumire folosită pentru a evita confuzia cu Ialomicioara de Pucheni. p.Valea Caselor – are obârşia sub Vârful Albescu (1.este afluent pe partea dreaptă a Bârsei (afluent pe stânga Oltului) având o lungime de 25 km şi o suprafaţă a bazinului de 200 km2 (Teodoreanu. Bazinul Oltului Pârâul Turcu8 . printr-o serie de afluenţi precum Valea Râiosului. o direcţie NV – SE. ambele cu obârşia în muntele Marginea Domnească. Valea Ialomicioarei7 . la ieşirea acesteia din Cheile Zănoagei. Frumuşelu şi Marginea Domnească. Cei mai importanţi afluenţi ai Brăteiului sunt Valea Neagră şi Mitarca. anexe 33 . Suprafaţa bazinului este de 95 km2. Valea Ialomicioarei având o lungime de 27 km. Valea Moieciului Rece (cu Valea Popii şi Valea Şipotului) şi valea Moieciului Cald (care colectează pâraiele Jigarea şi Valea Lacului).9 m). suprafaţa – F.5 km lungime. Se formează prin unirea văilor pâraielor Vaca. 467. 1972. 1996. 1980. altitudinea medie este de 903 m. după un traseu de 11 km. se varsă în Ialomiţa la 740 m altitudine. la aproximativ 1. p. Este singurul afluent al Oltului care preia apele din Munţii Leaota. Ca şi Valea Cheii.

).169 V.04 V.236 Brătei 7 11 1. Olăneasa 15 57 1.5 Q (mc/s) 2 1. Regimul anual al scurgerii pentru principalele artere hidrografice cu obârşia în Munţii Leaota 25 Q (mc/s) 20 15 10 5 0 I II III IV V VI VII Dâmboviţa (Malu cu Flori) VIII IX X Ialomiţa (Moroeni) Fig.).12. Regimul anual al scurgerii pentru râurile colectoare 34 XI XII . Tabel 2. 2.5 1 0.În regimul scurgerii afluenţilor Ialomiţei şi Dâmboviţei se individualizează un maxim de primăvară (aprilie – iunie) datorat suprapunerii între perioada de topire a zăpezilor din munte şi maximul pluviometric de primăvară-vară (fig.03 V. Cheia 12 40 1.31 0.13 0. Ghimbavului 8 16 1.14 V.230 Rătei 11 17 1.15 V. Bădenilor 9 20 1.5 0 I II III IV Cheia V VI Ghimbav VII VIII V. Caracteristici morfometrice ale râurilor din Munţii Leaota L (km) F (km2) Ks D (km/km2) DÂMBOVIŢA 12 32 1. Bădenilor IX X XI Ialomicioara Fig. 2.12.50 0.245 V.3.11. 2. Caselor 6 12 1.320 Raciu 24 95 1. maxim care se regăseşte şi în regimul scurgerii arterelor colectoare (fig. lui Coman IALOMIŢA 14 55 1.11.09 0.275 V.40 0. 2. Hotarului 5 8 1.263 Ialomicioara 2.07 0.14 0.

040 0.526 0.216 0.89 13.06 7.16 5. Bădenilor Ialomicioara Ialomiţa Moroeni I II III 5.80 IV V VII VIII X XI XII Anual 7. De asemenea.32 6. apărute.051 0. 1972) 35 .637 0.07 0.suprafaţă de 320 m2. acolo unde zăpada a staţionat un timp îndelungat şi a creat depresiuni nivale care ulterior au cantonat apă.32 1. Acestea au dimensiuni mici.400 m altitudine.673 0. p.659 1.089 0.159 0. 2.92 3.26 1. în general.72 0.42 0.677 0. Cele câteva lacuri de aici sunt de origine nivală.31 VI 8. 56 58).13) şi au.2.189 0. Viorica Sultana menţionează şi prezenţa lacului Făgeţel.43 13.670 0.80 14.259 0.49 6.44 7.585 0. Debitele (m3/s) medii lunare şi anuale ale Dâmboviţei şi unor afluenţi din Munţii Leaota Râul Dâmboviţa Malu cu Flori Cheia Ghimbav V. Toate aceste lacuri se situează în intervalul altimetric de 1600 – 1700 m (fig. de ordinul zecilor de metri lungime şi a câţiva metri lăţime.087 0. Lacul Mic şi Lacul Verde) deţinem pentru prima oară.13. Lacurile de nivaţie din Muntele Albescu (Sultana. la peste 1.228 0.67 6.42 17. în general dimensiuni reduse: Lacul Domniţei .124 0.40 9. se află într-un perimetru de aproximativ 1 km2.378 0. cele mai multe cu caracter temporar. adâncime de 1.251 1.128 0.85 1.53 0.193 0.08 6.559 0. Fig. Despre lacurile din Muntele Albescu (Lacul Domniţei.Tabel 2. adâncime de 30 – 70 cm. la care se adaugă.155 0.88 Lacurile nu reprezintă o caracteristică dominantă a Munţilor Leaota.10 4.30 1.043 0.060 0.767 1. În general apar pe suprafeţele de nivelare.09 0. situat între Muntele Roşu şi Muntele Făgeţel.122 0.71 6. informaţii de la Viorica Sultana (1972.251 0.25 6.50 7.13 1. existenţa câtorva lacuri.185 0. Se pot identifica trei areale în care se află astfel de lacuri: Muntele Albescu. sporadic. Toate cele patru lacuri.4.71 1.79 0.5 – 2 m.41 9.94 1.794 0.439 0. Muntele Lacului şi Muntele Răteiu.92 4.535 0.168 0.15 0.92 1.09 4. Lacul Ascuns.38 1.34 20. Lacul Mic – suprafaţă de 150 m2. lac ce nu depăşeşte 1 m adâncime.28 IX 0.45 10.65 0.05 12.825 0.

Remarcăm. 2. Localizarea lacului nival de sub Vârful Leaota Un alt areal în care s-au format astfel de lacuri este Muntele Lacului. cu ocazia cercetărilor de teren. în nordul Munţilor Leaota. Amplasat la 2. Fig. areal cu exces de umiditate Deoarece nu apare sub nici un nume pe hărţile topografice. Fig 2. iar procesele geomorfologice dominante care afectează malurile acestuia sunt solifluxiunile. în etajul păşunilor alpine. Lacul nival de sub Vârful Leaota.000 m altitudine (fig. la 2. 2. lac format pe suprafaţa de nivelare Borăscu. suprafaţa lacului în data de 22 octombrie 2006. cu axa mare dezvoltată pe direcţia NV – SE (fig. se află două lacuri permanente (fig.14.050 m altitudine.14.15). îl vom numi în continuare Lacul de sub Vârful Leaota. 8 – 10 m lăţime.15. a fost observat în numeroase rânduri. prezenţa unui lac nival în imediata apropiere a vârfului Leaota. este în plin etaj alpin. suprafaţa lacului în data de 23 august 2007. Aici. de asemenea. poate fi considerat un lac permanent. 2. 1. dezvoltată aici în seria de Leaota. Deşi are dimensiuni mici (56 m lungime. Acest lac. 2. 36 .). 3. la altitudini de 1600 – 1700 m. o suprafaţă de aproximativ 450 m2 şi doar 20 cm adâncime – în stadiile de dezvoltare maximă). deşi nu este menţionat în literatura de specialitate.

Fig. 35). de asemenea. 2.17.16.17). Astfel de lacuri apar şi în alte părţi ale masivului. 2. 2005. 2. la 2. Lac de nivaţie în Muntele Jugureanu 37 . fiind. În general în arealul acestor lacuri s-au instalat stâne (cu excepţia lacului de sub vârful Leaota.2. la nivelul suprafeţei de nivelare Borăscu. Lac de nivaţie permanent în Muntele Lacului Fig.700 m. şi din acest motiv apa acestor lacuri devine insalubră. În muntele Jugureanu (fig. muntele Căpăţâna.000 m.16.. sau la 1. et. p.al. două care seacă foarte rar şi alte câteva care prezintă apă numai în perioadele foarte umede (Băcăinţan. lacuri de depresiune nivală.). care este amplasat la cea mai mare altitudine).

clopoţei (Campanula alpina). iar pe soluri mai profunde. p. Leaota. Cioara.750 m pe versanţii sudici şi 1. Datorită acestui ecart altitudinal de aproximativ 1. Râiosu. 1975. Albescu. păruşca (Festuca supina).000 – 2. următoarele etaje de vegetaţie. Solorina crocea pe Vf.550 – 1. 1979. estice ale vârfurilor Leaota. Leaota. Tîncava. La altitudini mai mari de 1. au favorizat apariţia formaţiunilor arbustive alături de cele ierboase. în Munţii Leaota se întâlnesc. VEGETAŢIA ŞI FAUNA Caracterizarea vegetaţiei Munţilor Leaota presupune o analiză a etajelor de vegetaţie din această unitate montană.100 m. în condiţii naturale. etaje cuprinse între 2.600 – 1. Tîncava. Pe muntele Leaota la 2. Mitarca.750 m. Cumpărata. pe soluri brun alpine.300 m.000 m. localizată pe un substrat silicios datorită prezenţei aici a şisturilor clorito-sericitoase.18).800 m pe pantele sudice.800 m pe versanţii nordici şi nord-vestici (fig. Pe versanţii expuşi vânturilor – nord-vestici şi vestici. iar pe Vf. Acestea sunt instalate pe soluri brune alpine înţelenite cu material scheletic pe profil şi pe podzoluri intens erodate. cresc asociaţii de coarnă şi păruşcă. p. smârdarul (Rhodendron Kotschyi) şi merişorul (Vaccinium vitis idaea).100 m. 2. Geabelea. În afara asociaţiilor primare. Cioara. În etajul alpin al Leaotei numeroşi sunt lichenii ca Solorina saccata pe muntele Curmătura Ghimbavului la 2. Pe terenurile erodate sau defrişate de vegetaţia arbustivă de pe muntele Jugureanu. Condiţiile climatice mai moderate decât în subetajul superior. sunt frecvente asociaţiile de păruşcă şi iarba iepuraşului (Selseria coerulans). Etajul subalpin este bine reprezentat în Masivul Leaota la înălţimi mai mari de 1. etaje descrise amănunţit pentru prima oară de Viorica Sultana (1971. furfuracea. Leaota la 2. Albescu.800 – 1. Arbuştii sunt de tip boreal – alpin şi alpin ca: jneapănul (Pinus mugo).3. 38 . 139 – 147): Etajul alpin Cuprinde atât etajul alpin propriu-zis cât şi etajul subalpin. Vegetaţia primară este alcătuită din asociaţii de coarnă (Carex curvula) în a căror compoziţie mai apar: pipiriguţ (Juncus trifidius). unde zăpada este puternic spulberată şi procesele de eroziune frecvente şi dezagregare exemplu pe vârfurile Cumpăna şi Mitarca la 1. frecvente sunt asociaţiile de iarba stâncilor (Agrostis rupestris) care urcă uneori şi în etajul alpin propriu-zis. Etajul alpin propriu-zis se desfăşoară la altitudini mai mari de 1.133 m (vârful Leaota) şi 800 m (limita cu Subcarpaţii Ialomiţei).000 – 2. Sîntilia şi Mitarca – Thamnolia vermicularis. Între 1.050 m în locurile mai adăpostite apare salcia (Salix herbaceea). 155 – 159. Românescu. creşte păruşca în asociaţie cu pipiriguţ. Tăbra. Ţăbra. umede şi relativ fertile pe Vf. Asociaţiile cu coarnă apar masiv pe vârful Leaota şi Mitarca la 2. piciorul cocoşului alpin (Ranunculuus alpestris). ienupărul pitic (Juniperus sibirica). semnalăm prezenţa masivă aici şi a celor secundare ce tind a ocupa areale mai largi în dauna celor iniţiale. aninul de munte (Alnus viridis).865 m înălţime pe muntele Tâncava şi Leaota apar licheni ca Parmelia saxatilis şi Parmelia saxatilis var.750 m.

6. Jnepenişuri. Rarişti. 2. Drumuri (după harta topografică 1:50. 9. 3. 1. Stâncării.Fig. Acoperirea terenurilor. Suprafeţe construite. 7.000) 39 . 5. 8. Doborâturi. 4. Păduri. Păşuni.18. Tufărişuri şi mărăcinişuri. 2.

clopoţeii (Campanula alpina). Numărul de specii întâlnite la nivelul superior al pajiştilor este de 601. Vaccinium myrtillus) care urcă uneori la înălţimi de 1. Pe versantul al muntelui Sîntilia şi Piatra Albă. peste 2000 ha sunt pajişti alcătuite dominant din ţăpoşică (Nardus stricta). Albescu. acoperită 90 – 100 % cu vegetaţie lemnoasă pitică (Rhodendron Kotschyi. V. Cumpătata. Speciile cele mai frecvente sunt pipiriguţul (Juncus trifidius). pajişti aflate într-un stadiu înaintat de degradare. În partea de sud a masivului (ex. Limita superioară a pădurii pe Muntele Mitarca. păruşca (Festuca supina). aspectul pajiştilor montane din Munţii Leaota este destul de uniform. Leaota. Geabelea. Pe versanţii cu expunere nordică (ex. suprafaţă care figurează în evidenţa funciară la pajişti. pe Muntele Sîntilia) limita între etajul alpin şi cel al pădurilor de tip boreal se menţine în jurul altitudinii de 1.Pe versanţii cu pante mai reduse şi bine însoriţi.500 m. Muntele Cioara). popular cunoscute sub numele de iarba porcului. Cioara. molidul o dată cu creşterea altitudinii devine din ce în ce mai pipernicit. Păşunile din Munţii Leaota se extind pe o suprafaţă de peste 3000 ha. cu soluri superficiale. în decursul timpului. În etajul molidişurilor. Marginea Domnească. pe terenurile care au fost defrişate de vegetaţie lemnoasă (în scopul măririi suprafeţelor pentru păşunat). iar la nivelul inferior de numai 51.19). cele mai slabe din punct de vedere al productivităţii. Vaca.700 m pe versanţii vestici(ex. în compoziţia asociaţiei cu Festuca supina apar Vaccinium şi Rhododendron. a coacăzului (Bruckenthalia spiculifolia). NE ai muntelui Sîntilia. piciorul cocoşului alpin (Ranunculuus alpestris). pe Marginea Domnească) se observă dispariţia pădurilor de conifere şi prezenţa pădurilor de amestec spre limita inferioară a etajului alpin. roca mamă fiind şisturile clorito-sericitoase. sau instalat asociaţii cu păruşcă (Festuca supina). pajişti de Festuca rubra – cele mai valoroase din arealul de răspândire al pajiştilor munţilor înalţi din ţara noastră.85 ha. Pe Muntele Geabelea şi Făgeţelul Mare domină pajiştile formate din ţăpoşică (Nardus stricta) bine închegate. uneori chiar monoton. la care se adaugă o suprafaţă de 366. Vaccinium myrtillus) şi cu pietre. iar pe cei estici coboară până la aproximativ 1. 2. s-au instalat. ţăpoşica (Nardus stricta). salcia (Salix herbaceea) smârdarul (Rhodendron Kotschyi) iarba stâncilor (Agrostis rupestris). În masivul Leaota limita între etajul alpin şi etajul pădurilor de tip boreal se situează la 1. aici predomină pădurile de amestec asemănătoare cu cele din regiunea subcarpatică învecinată. Cufuritul sunt acoperite de păruşcă şi afin (Festuca supina.700 m. pe soluri brune înţelenite. expoziţia şi înclinarea versanţilor. Suprafeţe mari pe versanţii NV.650 – 1.700 m. 40 . Din punct de vedere floristic (fig. iarba iepuraşului (Selseria coerulans). În compoziţia rariştilor pe Muntele Geabelea s-a observat frecvenţa mare a afinului (Vaccinium myrtillus). Făgeţelul Mare. o formează rariştile de molid în locurile cu jneapăn. Se poate observa că distribuţia formaţiunilor vegetale din etajul alpin este în strânsă legătură cu factorii climatici şi cei orografici – altitudinea. care au apărut în urma sărăcirii puternice a solului şi a păşunatului intens. oligobazice cum sunt muntele Făgeţelul Mare. Din cele 3000 ha de păşuni din Munţii Leaota. etajul pădurilor de conifere fiind substituit aici cu cel al pădurilor de amestec.

al. Columella edentata columella. Alcypes alpicola). Pupilla alpicola. et. corpul acoperit cu blană deasă şi pâsloasă (mamiferele). lepidoptere (Erebia neleus tyndarus. Bembidium glaciale. Păşunile din Munţii Leaota (Bărbulescu. brumăriţa alpină. 2. animalele au unele adaptări precum ovoviparitatea (în cazul reptilelor). Truncatallina cylindrica. Dintre nevertebrate se întâlnesc gasteropode (Vertigo alpestris. ortoptere (Miramella ebneri. Glacies noricana carpatica. Dintre mamifere se pot enumera. Păsările sunt reprezentate de fâsa de munte. şoarecele de zăpadă. Psodos caracina). zăpezii sau a vânturilor puternice.19. oscilaţiilor mari de temperatură. Pieris napi bryoniae. Chortyppus 41 . 1978) Fauna se caracterizează printr-un număr redus al speciilor datorită temperaturilor scăzute. chiţcanul de munte. ca urmare. Nebria transsylvanica.. melanismul (artropodele şi reptilele). micşorarea taliei (gasteropodele). coleoptere (Carabus silvestris transsylvanicus. Lacinaria cana farta).Fig.

horşti (Luzula albida şi silvatica). şoarecele scurmător. var.100 m. În sudul masivului. fallax).300 m în nordul masivului. Pajiştile secundare instalate pe locul pădurilor de molid apar la altitudini mari – ex. omida păroasa a molidului. iar ca subarbuşti – afinul (Vaccinium myrtillus). de obicei mijlociu profunde. cucuveaua încălţată. viespea ţesătoare a molidului. bradul formează mici insule curate pe versantul SV al Văii Vaca. alături de care apar numeroase specii de muşchi verzi ca Hylocomium splendes. croitori.parallellus). în unele sectoare coborând până în firul văii. Pe Valea Făgeţelului bradul urcă la cea mai mare altitudine până la 1. tritonul de munte. (Prosopothrips vejdovsky. Dicronum scoparium. 42 . Spre sudul masivului pădurile de molid au o extensiune redusă. iar pe cei estici la 1. Tăbîra. Arbuştii sunt slab reprezentaţi – socul roşu (Sambucus racemosa). viespea lemnului de răşinoase.300 – 1. Cioara.350 – 1. târsa (Deschampsia caespitosa).600 m) sau coboară mai mult la limita cu pădurile de fag pe muntele Raciu. apar molidişuri cu Oxalis acetosella.450 m. La altitudini mari. Păduri curate de brad se întâlnesc în cursul inferior al Văii Andolia. Poiana Scoruş pe muntele Albescu (aproximativ 1.500 m. Pe soluri scheletice în apropierea molidişurilor de mare altitudine.400 m. gaiţa de munte. pe muntele Raciu.070 – 1. Numai în SE masivului pe culmea Măgura apare pădurea încheiată la 1. mai rar pe podzoluri de destrucţie uşoare. trombarul puieţilor de molid. iar cea inferioară la 1. coacăzul de munte (Ribes alpinum). pe soluri feriiluviale sau brune acide podzolice. argiloiluviale gălbui. În Munţii Albescu şi Făgeţelul Mare. ţăpoşica (Nardus stricta). şopârla de munte. piţigoiul moţat. altitudinea unde apar se menţine în jur de 1. Molidul ocupă versanţii puternic înclinaţi şi suprafeţele de nivelare relativ înalte. neuroptere pseudo – scorpionul. forfecuţa. la altitudini de 1. pe versanţii vestici pădurea coboară la 1. păsări precum cocoşul de munte. roca mamă fiind uniformă – şisturi cristaline. dermaptere. negraica. apar molidişuri cu Oxalis acetosella de mare altitudine. graminee. Anaphothrips secticornis. Dominant este molidul (Picea abies) specie de origine boreală şi boreal – montană. pe versanţi puternic înclinaţi până la repezi. Românescu.700 – 1. iar în unele situaţii locale cu muşchi verzi – ex. Politrichum commune. pe stânga Văii Fierăriei. Cumpătata. Etajul pădurilor de conifere de tip boreal În masivul Leaota acest etaj este bine reprezentat – limita sa superioară este situată la 1. piţigoiul de brădet. vinariţa (Asperula adorata). Vaca. Cufuritu. Insectele sunt reprezentate de croitorul mare. tisanoptere Taeniothrips montanus). Pajiştile secundare instalate pe locul pădurilor de molid ocupă suprafeţe mari – sunt constituite din păiuş roşu (Festuca rubra. Pătura ierbacee este alcătuită frecvent din: măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella). gasteropode. Solurile pe care s-au instalat aceste formaţiuni sunt variate – argiloiluviale brune.400 m. musculiţa de gogoşi. coleoptere. În pădurile de conifere se întâlnesc mamifere ca şoarecele vărgat. heteroptere. Cauza formării acestora este solul cu grosimi foarte mici – uneori bolovăniş şi pantele puternic înclinate. Dintre reptile: vipera comună. care diferă de prima grupă printr-o creştere mai înceată. Asimetria se observă şi pe versantul vestic în raport cu cel estic.750 m pe versantul nordic. Dintre celelalte conifere mai este reprezentat pe suprafeţe restrânse bradul (Abies alba).200 m.

Etajul nemoral
În partea superioară acest etaj vine în contact direct cu pădurea de molid, iar la
limita inferioară coboară până la 900 – 950 m. În Munţii Leaota sunt reprezentate
subetajele:
a) Subetajul pădurilor de amestec – răşinoase cu făgete bine dezvoltat în cursul
mijlociu al Ghimbavului, pe versantul estic al muntelui Făgeţelul Mare, pe Muntele Vâja,
pe valea Raciului. Speciile dominante în aceste păduri sunt molidul, bradul, fagul, mai rar
carpenul. În stratul ierbos în afara speciilor din etajul boreal mai apare flora de mull sau
flora nemorală.
În masivul Leaota se observă o repartiţie altitudinală a pădurilor de amestec.
Amestecul de molid şi fag ocupă partea superioară a subetajului – ajunge uneori la 1.400
m – exemplu pe muntele Vîja, apoi urmează amestecul de molid, brad, fag, iar la partea
inferioară a subetajului – brad şi fag. Brădeto-făgetele sunt bine bine reprezentate în SE
masivului în văile Cufuritul şi Răteiul, fiind instalate pe soluri brune podzolice mijlociu
profunde. În acest subetaj, pe suprafeţe foarte restrânse apar brădete pure – exemplu pe
Valea Ţâţa şi la sud Vf. Raciul. Pajuştile secundare sunt alcătuite domnant din păiuşul
roşu (Festuca rubra, var. fallax), şi păruşcă (Agrostis tenuis).
b) Subetajul pădurilor de fag urcă la 1.150 – 1.200 m în Leaota, iar limita
inferioară corespunde contactului dintre munte şi Subcarpaţi, sau ramele joase
depresionare. O caracteristică a acestui etaj în Leaota este aceea că el nu apare în nordul
masivului, în sud este dominant – urmare şi a condiţiilor climatice mai moderate. În
pădurile de fag ale Leaotei se poate observa o vicarianţă asemănătoare cu cea a
molidişurilor – ex. spre limita superioară făget cu floră de mull – pe Muntele Marginea
Domnească, Fundul Pământului şi făget sudic de mare altitudine cu floră de mull pe
Muntele Tîncava şi Tăbra. Subpădurea este bine reprezentată în pădurea de fag numai în
timpul verii.
Pajiştile secundare instalate pe locul pădurilor de fag ocupă suprafeţe întinse – ele
sunt folosite ca păşuni sau fâneţe – apar pe Plaiul Gărgăunele Oarzele, Poiana Năparului,
Plaiul Găvanei.
Fauna include păsări ca: piţigoiul de munte, muscarul mic, muscarul negru,
ausetul sprâncenat, pitulicea sfârâietoare, ierunca, ciocănitoarea cu spate alb, porumbelul
gulerat; mamifere: şoarecele gulerat, veveriţa, râul, pârşul cu coada scurtă, pârşul de alun,
jderul de pădure; nevertebrate: gasteropodul Daudebardia transsylvanica, coleopterul
Carabus auronitens, insecte (molia jirului, croitorul albastru al fagului, gândacul de
scoarţă al fagului, trombarul ghindei, ţânţarul de frunză al fagului, păduchele lânos al
fagului.
Fauna stejăretelor include: şoarecele pitic, şoarecele subpământean, chiţcanul de
câmp, chiţcanul de pădure, pisica sălbatică; turturica, porumbelul de scorbură,
privighetoarea, ciocănitoarea verde, eretele, gaia roşie; reptile: guşterul, şopârla de
pădure, şopârliţa de frunzar; omida procesionară, cariul de scoarţă.

43

4. SOLURILE
4.1. Consideraţii generale
Formarea învelişului de sol este legată de procesele de dezagregare şi alterare la
care sunt supuse şisturile sericito-cloritoase cu porfiroblaste de albit şi, în mai mică
măsură, calcarele în condiţiile climatului montan (Sultana, 1975, p.125).
Relieful acţionează în formarea, evoluţia şi diversificarea învelişului de sol mai
ales prin influenţa pe care o exercită asupra celorlalte condiţii ale solificării. Asocierea şi
distribuţia formelor de relief influenţează manifestarea şi asocierea celorlalţi factori
pedogenetici. Influenţa directă se referă la expoziţia versanţilor, la micomorfologie şi la
procesele de eroziune, care intervin în solificare prin trunchiere şi prin încetinirea de
ansamblu a pedogenezei.
Acţiunea combinată a factorilor pedogenetici a dus la formarea unor soluri
specifice – de la eutricambosoluri şi districambosoluri la periferiile spaţiului montan, la
prepodzoluri pe cea mai mare parte a suprafeţei până la podzoluri, criptopodzoluri şi
nigrisoluri, pe cele mai mari înălţimi. Pe lângă aceste soluri cu caracter zonal, mai apar
protisoluri pe terenurile cu pantă accentuată şi soluri intrazonale legate de prezenţa pe
suprafeţe mici a unui substrat calcaros.
4.2. Descrierea claselor de soluri
Solurile din Munţii Leaota se încadrează în clasele Protisoluri, Cernisoluri,
Cambisoluri, Spodisoluri şi Umbrisoluri (fig. 2.20).
Clasa protisoluri cuprinde solurile tinere, în curs de formare, care au doar un
orizont, în general, slab format. În arealul Munţilor Leaota cuprinde litosolurile,
regosolurile şi aluvisolurile. Litosolurile şi regosolurile sunt asociate solurilor zonale sau
stâncăriilor, fiind reprezentate pe areale restrânse. Aluvisolurile apar doar în sectoarele de
luncă ale văilor Dâmboviţa şi Ialomiţa.
Clasa cernisoluri este prezentă în Munţii Leaota prin rendzine. Acestea sunt
definite ca soluri care au orizont diagnostic A molic, urmat de orizont intermediar şi
orizont C sau R de natură calcaroasă, care apare la adâncimi cuprinse între 20 şi 50 cm.
Rendzinele se dezvoltă în extremităţile nord-vestică şi sud-estică ale Munţilor Leaota în
arealele carstice din văile Ghimbavului (culmea Zacotelor), Brăteiului şi Răteiului.
Rendzinele au un profil de tip Am – A/R, AC sau Bv – R sau C. Sunt soluri
bogate în material scheletic, calcarul compact fiind situat la adâncimi mici. Apar asociate
cu litosoluri în special în sectorul cheilor Crovului.
Clasa cambisoluri este prezentă în partea mai coborâtă a Munţilor Leaota, în
special sub 1400 m altitudine, printr-un areal mai întins de districambosoluri, şi doar
printr-o suprafaţă restrânsă de eutricambosoluri, regăsită în extremitatea sud-estică.
Acestea au ca orizont diagnostic Bv, având următoarea succesiune a orizonturilor: Am
sau Ao – Bv – C sau CCa.
Districambosolurile sunt răspândite în cursul superior şi mijlociu al Văii Caselor,
pe versantul nordic al Văii Bădenilor, în bazinele hidrografice ale pâraielor Valea lui
Coman, Marginea Domnească şi Ialomicioara, sub păduri de fag sau de amestec cu
răşinoase cu Vaccinium (Sultana, 1976, p. 85), pe roci sărace în baze.

44

.

Moiecel

L E
V E
A
S L
G O
A
D R

N

are
Duda M

Piscu Lacului
1787 m

. Sfantu Ilie

Ghimbavul

B

R

.Raiosul

Mitarca

1737 m

. Leaota

Hotarul

U

L

2133 m

Priseaca
1360 m

La Piatra
1504 m

R

.

.

E G I
B U C

.

Cioara
1856 m

.

Jugureanu
1786 m

ru

.

g
Ne

Albescu
1756 m

.
Pr


Mi
ria

Se

T I I
M U N

A

1887 m

A

Rac
iu

.1713 m

O

Romanescu

. Vaca

1548 m

C

U

L

ilor
den
Ba
lea
Va

.

Orlea 1237 m

P A T I I
S U B C A R

2

0

2

4

Km

E I
I A L O M I T

Litosol
Regosol
Aluvisol
Rendzina
Eutricambosol
Districambosol

Prepodzol
Podzol
Criptopodzol
Podzol si litosol
Nigrosol

Fig. 2.20. Harta Solurilor (după Harta Solurilor 1:200.000, foile Târgovişte şi Braşov)

Clasa spodisoluri este cea mai răspândită, fiind caracteristică pentru Munţii
Leaota. Această clasă cuprinde soluri cu orizont B spodic (Bhs, Bs) sau orizont
ciptospodic (Bcp). Ea este compusă dintr-un număr de trei tipuri de sol: prepodzolurile,
podzolurile şi criptopodzolrile. Aceste soluri au la suprafaţă un orizont O sau A ocric sau
umbric (Ao, Au), urmat direct de sau după un orizont E de orizontul B spodic, format

45

295 locuitori) este cel mai mare centru rural.5 la materialul în stare umedă. densitate înregistrată în exteriorul ariei montane. crt Clasa Orizont diagnostic 1 Protisoluri - 2 Cernisoluri Am 3 Cambisoluri Bv 4 Spodisoluri Bs 5 Umbrisoluri Au Tipul Litosol Regosol Aluvisol Rendzină Eutricambosol Districambosol Prepodzol Podzol Criptopodzol Nigrosol Clasa umbrisoluri cuprinde solurile care au orizont A umbric şi orizont subiacent AC. p. pentru o suprafaţă totală de 107. Populaţia totală pentru cele 9 localităţi care îşi extind teritoriul şi în Munţii Leaota este de 34.624 locuitori). et. În grupa 3. În grupa 4.277 locuitori). urmat de Moroieni (5. Ţara Românească şi Transilvania. 2006. Argeş şi Braşov. şi la contactul a două provincii istorice. Dragoslavele. podzoluri.172 ha (1. Moroieni. Cetăţeni. criptopodzoluri. Runcu . 293).802 locuitori). Nr. sunt regăsite toate cele trei tipuri de sol ale acestei clase: prepodzoluri. Rucăr . reprezintă o densitate medie de 32 loc/km2. în Subcarpaţii Ialomiţei şi în Culoarul Bran – Dragoslavele.000 locuitori se încadrează Stoeneşti (4.72 km2).000 locuitori se încadrează localitatea Cetăţeni (3.în judeţul Dâmboviţa: Pucheni. Fundata Deoarece ne aflăm într-o regiune montană.În judeţul Argeş: Stoeneşti. Rucăr (6. Din punct de vedere administrativ aparţin judeţelor Dâmboviţa.prin acumulare de material amorf. În funcţie de altitudine. 5. UTILIZAREA SPAŢIULUI ŞI GRADUL DE ANTROPIZARE Situaţi la intersecţia a trei judeţe. Runcu (4.al. Munţii Leaota nu sunt un areal locuit.071.679 locuitori) şi Moieciu (4. Localităţile care administrează Munţii Leaota sunt: .000 – 4. 46 .. constituit din materie organică şi sescvioxizi sau de orizont B criptospodic (Grigoraş. ce are cel puţin în partea superioară culori cu valori şi crome sub 3. densitatea populaţiei nu este relevantă deoarece vetrele satelor se regăsesc în cea mai mare parte dincolo de limitele masivului.000 – 5. ceea ce.În judeţul Braşov: Moieciu.573 locuitori (la nivelul anului 2002).135 locuitori). După numărul de locuitori. AR sau Bv.

Mihai Haret afirma în 193510: O regiune muntoasă frumoasă. în general. Valea Ialomicioarei. Localităţile care administrează Munţii Leaota deţineau în 2002 un număr de 23623 capete ovine şi 11405 capete bovine. unde oricine poate merge. singurele resurse exploatate intens în acest masiv fiind păşunile montane şi pădurile care acoperă mari suprafeţe. 10 Calendar săptămânal. Răteiului Ghimbavului. Drumul Naţional Târgovişte – Pucioasa – Fieni – Sinaia (DN 71). Crovului şi Cheii şi peşterile dezvoltate în extremităţile nord-vestică şi sudestică (dintre cele mai cunoscute menţionăm Peştera Rătei şi Peştera Uluce). fiind mai pretutindeni accesibil şi uşor de urcat călare. fiind practic drumul care ajunge la cea mai mare altitudine (2. Activităţile turistice sunt puţin reprezentate în Munţii Leaota. tipărit sub egida Touring-Clubului României. În acest sens menţionăm cheile de la Cetăţeni dezvoltate în gresii şi conglomerate. Acesta din urmă este mai important deoarece este singurul care atinge şaua Rătei. în lungul acestor drumuri s-au dezvoltat numeroase pensiuni agroturistice.Între 2.000 şi 3. Turism vilegiatură. Acestea. Culoarului Bran – Dragoslavele sau Subcarpaţilor Ialomiţei De asemenea. intră pe văi.444 locuitori) şi Pucheni (2. În spaţiul montan se practică doar creşterea animalelor. Drumul Naţional Târgovişte – Cetăţeni – Stoeneşti (DN 72 A). aceştia beneficiază de câteva artere importante de circulaţie care le unesc. Economia Munţilor Leaota este agropastorală. Pucheni). În ultima perioadă. 1935 47 . în orice punct. Cele mai importante drumuri forestiere sunt cele de pe Valea Cheii. schi. Datorită faptului că Munţii Leaota sunt situaţi la contactul dintre Transilvania şi Muntenia. de unde este folosit pentru accesul la stânele Mitarca şi Românescu.000 de locuitori se află Dragoslavele (2. Potenţialul turistic natural este dat în primul rând de numeroasele puncte de belvedere situate pe culmea principală. În interiorul spaţiului montan nu pătrund însă decât drumuri forestiere. vânătoare. Sfinxul şi Baba de la Cetăţeni. pomicultura fiind specifică spaţiului subcarpatic sau contactului Carpaţi – Subcarpaţi. Munţilor Piatra Craiului. se poate urmări imaginea panoramică a Munţilor Bucegi. până aproape în etajul alpin şi sunt folosite pentru exploatarea lemnului şi pentru acces la numeroasele stâne din cadrul masivului. Drumul Judeţean Stoeneşti – Dragoslavele. Valea Brăteiului şi Valea Bădenilor. Valea lui Coman. din cauza faptului că aceştia sunt eclipsaţi de proximitatea Bucegilor şi Pietrei Craiului.050 m). văile carstice ale Brăteiului. vol II. floră. În Munţii Leaota sunt condiţii favorabile pentru creşterea animalelor (mai ales ovine). relieful petrografic constituie o resursă turistică importantă a Munţilor Leaota. Producţia anuală de lână se situează în jurul valorii de 97 tone. pe văile Dâmboviţei şi Ialomiţei. în special după 1990. Acestea se desfăşoară la limitele masivului. Cele mai multe aşezări au profil agricol cu specific de creştere a animalelor (în special bovine şi ovine) şi pomicultură (Runcu. în special ovine şi bovine. faună.010 locuitori. fără a pătrunde în interiorul spaţiului montan: Drumul Naţional Câmpulung – Rucăr – Bran (DN 73). însă prea puţin cunoscută este Masivul Leaotei.307 locuitori) iar cea mai mică localitate ca număr de locuitori este Fundata cu o populaţie de 1. dincolo de limita superioară a pădurii. Valea Ghimbavului. Practic. balneologie. case de vacanţă şi locuinţe particulare. ramură ce dă specificul agricol – dezvoltată prin extinderea păşunilor şi fâneţelor naturale.

. forme pozitive de relief (Muntele Gruiu. p. odoli . 1962.Există. p. hidronime şi oiconime). precum şi de manifestări tradiţionale legate în special de activităţile pastorale. de Sf. în Rucăr (Hanul Turistic). care împiedică scurgerea apelor ). cât şi din cercetările de teren. apar referiri la structura geologică a unor subunităţi. în categoria manifestărilor tradiţionale legate de activităţile pastorale se încadrează şi târgul anual desfăşurat la limita de sud a localităţii Runcu. p. Mai rar. 6. situată la 1. Dealul Sasului. În spaţiul montan există o singură cabană turistică – Leaota (cu o capacitate iniţială de 30 de locuri în 5 dormitoare comune). Cu toate că este singura posibilitate de cazare. Poiana Găvana. de asemenea. Până în 2004 a funcţionat pe valea Brăteiului cabana cu acelaşi nume. Aceasta este urmaşa mult mai importantei nedei care avea loc tradiţional în fiecare an pe 20 august pe vârful Sf. dar în prezent aceasta a intrat în regim particular şi nu mai este inclusă în circuitul turistic. Muntele Măgura.29).forme negative de relief (Plaiul Găvanei. 99). Dumitru (26 octombrie). care pot constitui atracţii turistice. . au fost analizate trei categorii de toponime locale (oronime.370 m altitudine. Plaiul Măgurilor. în timpul unei foamete. 48 . Plaiul Andolia – de la cuv. generator de curent electric. cu gropi. în vile. extrase atât de pe hărţile topografice 1:25000. această cabană este în prezent părăsită. În acest sens menţionăm tradiţionala sărbătoare pastorală răvăşitul oilor care are loc în fiecare an în localitatea Runcu (17 septembrie) sau nedeia munţilor desfăşurată în fiecare an în localitatea Fundata (20 august). fiind folosită sporadic de turiştii aflaţi în trecere. evidenţiind mai ales particularităţile formelor de relief. Muntele Vârtoapele – p. De asemenea. o căpăţână de taur. precum şi cele oferite de localnicii care practică agroturismul. Muntele Căpăţânii11). Vârful Măgurii.10. pensiuni. Ilie. slav odolŭ. În 1962 cabana avea apă curentă. Sunt evocate prin intermediul oronimelor: . p. alte posibilităţi de cazare sunt în vecinătatea masivului. Fundata. o serie de construcţii precum Cetatea Negru Vodă (sec XIV) şi schitul Negru (sau Cetăţuia) cu biserica rupestră Izvorul Tămăduirii (sec XIV) de la Cetăţeni. conform căreia fostul proprietar al locului ar fi cerut unui ţăran.11. În afară de Cabana Leaota. Mănăstirea cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Runcu. orientarea versanţilor şi aspectul exterior al locului. Majoritatea oronimelor derivă de la caracteristicile topografice ale regiunii. TOPONIMIA MUNŢILOR LEAOTA Pentru a evidenţia o serie de caracteristici ale cadrului natural şi particularităţile prezenţei antropice în Munţii Leaota. de exemplu toponimul Muntele Pietrele Albe provine de la prezenţa unor aflorimente de şisturi 11 În legătură cu acest toponim există şi o legendă locală.vale.proeminenţe. Vârful Gorganului. în Muntele Românescu. bufet permanent şi pârtii de schi amenajate în apropiere (Epuran. Moieciu. 14 – termenul are semnificaţia şi de poiană aşezată costiş sau de loc înfundat. oferindu-i în schimb un munte.caracterul accidentat al terenului (Muntele Fundul Pământului.

Muntele Mitarcea. Valea Crovului. Rudăriţa Mică. Iordan. Muntele Roşu. Toponimia locală redă şi anumite caracteristici ale hidrografiei. Poiana Lacului. Activităţile de prelucrare a lemnului sunt sugerate de toponime precum: Culmea Rudarilor. Muntele Vâja (posibil de la vegetaţia dominată de tufărişuri şi mărăcini). p.cristaline. Mai puţin numeroase. Muchia Curugii (cu rugi de mure). Poiana Scoruş. Everac. Poiana Roşu (indică prezenţa unor formaţiuni de rododendron). slav dâmbov – pădure de stejar). Valea Marginea Domnească. Ştiubeiul – de la ştiubei. Particularităţile formelor de relief sau aspectul locului reies şi din hidronimie. Muntele Obădaru (de la obadă. Astfel.: Pârâul Rău. Cucuteanca. Vf. captate prin jgheaburi (uluce) (Dobrescu. Muntele Lacului. Piscul Lacului. Pârâul Verde. Pârâul cu Pietriş. Valea Rudăriţei. circulară a unei roţi de lemn). Sfântul Ilie. Valea Hotarului) sau de puncte de trecere (Muntele Prislopului).: Fundăţica). Pârâul Negru. 20). Valea Făgeţelului. denumirile aşezărilor umane.Tradiţii pastorale. Valea Brădetului. 2003. Plaiul Făgeţel. Faţa Bora (de la cuv. Dintre toponimele legate de prezenţa anumitor formaţiuni vegetale. Plaiul Plopilor. Moieciu Cald. Vf. respectiv nedeile de Sf. Aceeaşi semnificaţie (evocarea unor activităţi tradiţionale) o au şi toponimele Valea Purcăretei. slav jalovitsa – pământ sterp). Muntele Făgeţelul Mic. de exemplu: Valea Stănişorului (de la stană. ca toponimul să derive de la stână). Din studiul oronimelor şi hidronimelor din regiune se pot desprinde şi informaţii referitoare la caracteristicile vegetaţiei. Pârâul Mic. Valea Stânei). Un toponim interesant este Peştera Ulucelor. Valea Urdii. sugerează printre altele şi caracterul accidentat al terenului sau izolarea geografică (ex. Ialomiţa (de la cuv. . Piatra Berbecilor. slav bor – pin. pag. 49 . Cheile Dâmboviţei (de la cuv. Hidronimele reprezintă principala sursă de informaţie privind caracteristicile arterelor hidrografice. Rudăriţa Mare. există şi ipoteza. înrudit semantic cu stâncă. . partea centrală. puţin acceptabilă după I. de la iudă – ploaie puternică). vas pentru colectarea laptelui.Ocupaţii tradiţionale. Muchia Marginea Domnească. care provine de la existenţa mai mulor izbucuri. în special păstoritul (Culmea Stânei. Ilie . Vf. precum: Valea Andolia sau Valea Vâlcea. Culmea Mutătoarea – de la târlirea oilor. Valea Vaca. Valea Strâmbă. Vf. Piscul Gărgăunele) sau chiar la fenomene meteorologice deosebite care afectează anumite areale (Plaiul Iuda. Culmea Stâna Veche. Se remarcă şi unele oronime care semnalează prezenţa unor acumulări de apă sau caracteristicile reţelei hidrografice: Apa de Leac. Pârâul Hotarului. Există şi o serie de forme tautologice.69).Vechea delimitare a unor proprietăţi (Muntele Marginea Domnească. Muchia Cârlanilor Culmea Menghia (după numele unei unelte primitive). orel – vultur.Muntele Sântilia. oiconimele. Pârâul Rece. ex. se remarcă: Muntele Făgeţelul Mare. Valea Ţăbrei (de la numele unei unelte populare utilizată în prelucrarea lemnului). Nu lipsesc din toponimia Munţilor Leaota nici referirile la elemente faunistice (Vârful Orlea – de la cuv. Valea Rea. Cea mai numeroasă categorie de toponime din Munţii Leaota este cea care evidenţiază prezenţa antropică în acest spaţiu. toponimele fac trimitere la: . slav orǐlŭ.

Valea Brăteiului (de la cuv. slav brat – frate. Muntele Jugureanu. antroponime. Piscul Babei. Leaota. porecle sau etnotoponime: Vf. Pârâul lui Barbeş. Muntele Românescu (oronime). Muntele Geabelea. Culmea Şleul Mândrului. Secările Mici.. Valea Bădenilor. Muntele Cioara. hidronime şi oiconome care provin de la patronime (sugerând dreptul de proprietate ale familiilor respective asupra unor terenuri din spaţiul montan sau rolul lor în întemeierea unor aşezări). Pârâul Mătăoanei (hidronime). Pârâul Valea lui Coman. Românescu. Muchia Stăncioaia Muntele Râiosu. Muntele Priseaca. Valea lui Dăniş. Coteneşti (oiconime). 50 . Priseaca. Muntele Albescu. Dealu Lilu.Modificări antropice ale mediului. Prezenţa antropică în regiune este indicată şi de numeroase oronime. Valea Popii.formarea unui sat nou pe o moşie boierească sau mânăstirească.Prezenţa unor gospodării (Vârful Piatra Caselor) sau procese sociale care au dus la formarea unor aşezări (Slobozia . Culmea Jugureanu. Valea Deleanul. Vf. şi cu sensul de călugăr). . Muntele Duda Mică. Vf. La Mândru. în special defrişări: Muntele Runcului. Valea Runcului. ai cărui locuitorii beneficiau de anumite privilegii). Valea Rîiosului. Culmea Râiosul. Bădeni. Secările Mari. Pârâul Bădenilor. Valea Geolumeştilor. Muntele Algaiu. Culmea Bosoiu.

SiO2 53 TiO2 0.. şisturi grafitoase. p.13 anticlinoriul central. unde se discută de poziţia zonei Leaota în cadrul Curburii Carpaţilor. clorit. (1903).. Aceste granite sunt masive sau gnaisice.al. din nordul acestora (Masivul Maramureşului) până în sud. şisturi amfibolice (analiza 44 – tabel 3. 1974. 184). p. În bază se află un nivel extins de amfibolite cu albit şi apidot. Această zonă cristalino-mezozoică este denumită ulterior de I. An. vol XXXII. Dumitrescu şi colab. microclin. p...1.72 6. D. Conform lui D. gnaise cu albit. (1974) grupează provinciile petrografice pe teritoriul României pe sisteme cutate: provinciile precarelice. Atanasiu care identifică zona cristalino-mezozoică a Carpaţilor Orientali. în zona Leaota. 1969. amfibol (Giuşcă. prebaicaliene (proterozoic superior).92 12 Ulhig V. alpine. Com. Giuşcă. Atât fundamentul mezometamorfic cât şi formaţiunile seriei de Leaota sunt străbătute de filoane şi corpuri concordante de granite de Albeşti. 1969. Munţii Leaota sunt încadraţi. citat de Patrulius. provinciilor baicaliene (p. (1962). geol. dolomite cristalina. 5-73.16 0. cu privire la structura zonei cristalino-mezozoice (conform acestuia sectorul menţionat cuprinde două pânze: pânza bucovinică – inferioară şi pânza transilvană – superioară). predomină şisturi cu clorit. Macovei şi I. Analiză asupra unui şist cu albit.Leipzig Dumitrescu I. micaşisturi). În sistemul baicalian sunt deopotrivă de bine reprezentate formaţiunile terigene. În cadrul zonei cristalino-mezozoice se remarcă sectorul de înecare axială corespunzătoare Munţilor Perşani. O altă etapă amintită este cea marcată de G.08 0. în timpul cambrianului. muscovit şi porfiroblaste de albit în care se găsesc intercalaţii de amfibolite. paragnaise cu granat. kimmerice. conform acestei grupări.73 Tabel 3.22 5..16 1. Giuşcă D.50 6.III.53 0. Mémoire à la carte tectonique de la Roumanie. Patrulius aminteşte concepţia lui V. 22 13 51 . Viena . microclin şi muscovit. CONSIDERAŢII GENERALE O primă sinteză asupra concepţiilor legate de structura geologică a Munţilor Leaota este prezentată în lucrarea lui D. plagioclaz sericitizat. Bau und Bild der Karpaten. şisturi cu albit. Patrulius (Geologia Masivului Bucegi şi a Culoarului Dâmbovicioara.61 0.1). Ulhig (1903)12. carelice. CONSTITUŢIA GEOLOGICĂ 1. care cuprind formaţiunile rifeene metamorfozate în orogeneza baicaliană. 21). hercinice. baicaliene. formate din ortoză. în masivul Leaotei formaţiunile baicaliene – seria de Leaota – repauzează peste şisturile mezometamorfice ale seriei de Cumpăna (gnaise rubanate şi oculare. 385) Fe2O3 FeO MnO MgO CaO Na2O K2O P2O5 CO2 H2O 7. manifestaţiile magmatismului iniţial bazic şi acid şi magmatitele sinorogene. p. et. biotit şi dau naştere la fenomene variate de contact cu şisturile cristaline.16 Al2O3 17.

Avantfosă. Pânza bucovinică. Schiţa tectonică a Carpaţilor sud-estici: 1. 4. Vulcanite neogene. se remarcă apartenenţa Munţilor Leaota la Pânza infrabucovinică din cadrul Pânzei Getice (Săndulescu et.În cadrul larg al Carpaţilor sud-estici. ale cărei formaţiuni mezozoice constituie seria transilvană Fig. Cuvertura posttectonică a Dacidelor.1). 3. 24): I. Pânza getică (infrabucoviniană)). et. 15. 16. Transilvanide. 18. 10. Flexură (Săndulescu. p. 17.. 3. 6. 1995. Pânza transilvană. 31) (fig. 21. 3. 20. 7. Dacidele externe (5. Pânza transilvană (dacidele centrale). Pânza de Audia. Pânza cutelor marginale.al. Pânza flişului curbicortical..al. Dacidele mediane 2. 12.1. D. Pânza de Bobu). Pânza de Tarcău. Pânză de şariaj. 11. 13. 1995) 52 . Depresiunea molasei. Pânza subcarpa ti că). Pânza Supragetică (subbucoviniană). Pânza de Macla. 19. 9. Cuvertura posttectonică a Moldavidelor. Patrulius prezintă schema structurală pentru partea internă a Curburii Carpaţilor (1969. Falie profundă. 14. p. Moldavidele (8. Pânza de Baraolt. Pânza de Ceahlău.

Pentru analiza acestor termeni stratigrafici am folosit hărţile geologice 1:200. 157) sau ca Unitatea Leaota – Bucegi – Piatra Mare (Mutihac. care cuprinde atât pânza de Bratocea. 1. 143). precum şi bibliografia existentă. care cuprinde trei masive cristaline (Gârbova. V. Ante-Proterozoic superior Seria de Cumpăna. Acestea aparţin unor cicluri prehercinice şi ciclului hercinic (fig.II. Seria de Cumpăna reprezintă formaţiunea cea mai veche şi ocupă axul unui anticlinoriu. Aceste şisturi cristaline sunt identificate de V. 2.000 (foile Rucăr şi Moieciu). p. harta geologică 1:50. c) Bobu. învelişul sedimentar pre-austric şi învelişul sedimentar postaustric. pe teritoriul principalelor masive cristaline (Făgăraş. p.2). Făgăraş – Iezer. pentru teritoriul analizat (unitatea Leaota – Bucegi – Piatra Craiului) fundamentul cristalin este alcătuit din patru compartimente (seriile de Cumpăna. În ansamblu. la exteriorul anticlinoriului Zamura. corespunzătoare pânzei de Ceahlău din Carpaţii Moldovei. Leaota şi Gârbova) după alţii (G. În acest cadru structural larg se distinge unitatea Munţilor Leaota. constituind grupa şisturilor cristaline epimetamorfice (Mutihac. Unitatea getică (dacidele mediane). 1965. şi diferă între ele prin gradul de metamorfism: şisturile cristaline cu metamorfism avansat de tip mezo-katamorfic constituind grupa şisturilor cristaline mezometamorfice. Patrulius. 1990. Leaota) după o serie de autori (D. Murgoci) şi formaţiuni mezozoice aparţinând la trei zone de facies: a) zona de Wildflysch (seria bucovinică) b) zona Dâmbovicioara (seria de Braşov) c) zona de pre-Leaota III. notele explicative ale acestora.000 foile Braşov şi Târgovişte (fig. Făgăraş. Mutihac în cadrul a trei formaţiuni: cristalinul de Voineşti. Leaota şi Gârbova) cu roci de vârstă ante-Proterozoic superior şi Paleozoic (antecarbonifer). p. care formează în întregime culmea principală. 2. 1990. 3. şi şisturile cristaline cu metamorfism moderat. Mutihac) sau patru masive (Cumpăna. 142). 3. Unitatea stratelor de Sinaia (dacidele marginale) cu trei subunităţi: a) Baraolt. Făgăraş. NATURA ROCILOR În alcătuirea acestei unităţi se identifică fundamentul cristalin prealpin (Anteproterozoic – Paleozoic). cunoscută din punct de vedere geologic ca Insula Cristalină de sud (Oncescu. cât şi aniclinoriul Zamurei. cristalinul de Lereşti – Tămaşa şi cristalinul de Căluşu – Tămăşel. Fundamentul cristalin prealpin Principala caracteristică geologică a Munţilor Leaota este dominanţa netă a şisturilor cristaline. Împreună cele trei formaţiuni alcătuiesc seria de Leaota.3). Iezer – 53 . b) Zamura – Bratocea.

o bandă de gnaise oculare (probabil de origine psefitică). Gradul ei de metamorfism corespunde în general zonei cu biotit. ea se urmăreşte din versantul nordic al Dâmboviţei până în bazinul Bârsei. cuarţul şi biotitul. ale feldspatului potasic. c) Pe ambele flancuri ale anticlinoriului. Această zonă aflorează în masivul Leaota (butonierele anticlinale din văile Bângăleasa. Cele două flancuri ale acestuia sunt însă constituite dintr-o altă succesiune cristalină: seria de Făgăraş pe flancul nordic şi cea de Leaota pe flancul sudic. Geneza acestor gnaise este explicată printr-un proces de migmatizare metatectică suprapunându-se celui de metablasteză. uneori granatifere şi de gnaise amfibolice. Brăteiului. paragnaisele granatifere prezintă porfiroblaste lenticulare de oligoclaz ("gnaise de Strâmba" – O. procese metablastice ce conduc pe alocuri la formarea unor nodule de oligoclaz. în masivul Iezeru – Păpuşa. acestea sunt însoţite de parankerite. d) Termenul superior al seriei de Cumpăna. Grosimea stratigrafică a acestei zone este în jurul a 2500 m. granatul fiind dezvoltat cu totul local. albit – oligoclazul. Gnaisele tipice de Cumpăna – Holbav sunt migmatite cu textură rubanată (lit – par – lit) sau lineară. gnaisele de Cumpăna – Holbav trec treptat la formaţiunea de Măgura Câinenilor formată din micaşisturi faneroblastice cu staurolit şi granat larg dezvoltat. Criteriul adoptat pentru delimitarea seriei a fost apariţia biotitului brun roşcat. urmează o succesiune de roci cu caractere asemănătoare: unitatea de Iezeru –Şerbota având aproximativ 2000 m grosime stratigrafică. Un nivel foarte caracteristic îl constituie. În compunerea ei intră paragnaise cu două mice. Această fâşie cuprinde şi câteva intercalaţii de amfibolite. Pe flancul sudic al anticlinoriului. b) Spre nord. care se poate urmări din masivul Iezeru – Păpuşa începând de la izvoarele Râului Târgului. Se admite astăzi că seria de Leaota este mai tânără decât cea de Făgăraş. rar calcare marmoreene. precum şi unele lentile de gnaise oculare. Alături de gnaisele rubanate de Cumpăna – Holbav mai cuprind intercalaţii de paragnaise micacee. peste Valea Dâmboviţei până în bazinul Bârsei (Plaiul Foii – Poiana Mărului) este constituit din unitatea de Voineşti – Păpuşa. Pe flancul nordic. formată din migmatite metatectice şi metablastice şi care constituie o individualitate bine conturată în întreg masivul Făgăraşului. precum şi în insula cristalină de la Codlea – Concordia. Ghimbavului).Păpuşa şi Leaota). uneori şi puţin muscovit. În seria de Cumpăna au fost grupate toate complexele de roci prezentând caractere clare mezometamorfice. uneori cu clorit. 1930). trecerea făcându-se brusc. În bazinul văii Bârsei. 54 . la partea terminală a zonei Voineşti – Păpuşa. în lungul crestei principale a Munţilor Făgăraş se poate urmări o succesiune caracteristică de amfibolite şi de calcare cristaline. oculare. tranziţia între zona de Iezeru – Şerbota şi cea de Măgura Câinenilor este gradată. frecvent observându-se însă şi dezvoltări metablastice. însoţite pe alocuri de gnaise ocelare şi de şisturi cuarţitice cu biotit. Această unitate este constituită din paragnaise micacee şi din micaşisturi cu intercalaţii subţiri de amfibolite. ceea ce a îngreunat descifrarea relaţiilor dintre ele. În compoziţia lor intră microclinul. paragnaisele micacee şi micaşisturile frecvent granatifere ale zonei de Iezeru – Şerbota acoperă gnaisele de Cumpăna – Holbav. dezvoltat larg. a) Termenul inferior al seriei este reprezentat prin gnaisele de Cumpăna – Holbav. La S de Strâmba. Schmidt.

Pietrişuri. conglomerate (Vraconian – Cenomanian). Marne. gresii argiloase. nisipuri. 8. 10.Fig. Magmatite metablastice. Marne. 9. 2. 4. Ax de anticlinal. 7. calcare dolomitice şi dolomite. 3. argile nisipoase (Holocen superior). siltite. Seria de Leaota – filite. foile Târgovişte şi Braşov) 55 . radiolarite (Jurasic superior). 11. Gresii grosiere. gresii. Seria de Cumpăna – migmatite metablastice (Anteproterozoic superior). bracii calcaroase (Albian). Ax de sinclinal. gresii masive. 6. 5. (după harta geologică 1:200. Calcare. conglomerate (Turonian – senonian).2. Granite (magmatite paleozoice). Munţii Leaota – Harta geologică: 1. conglomerate de Bucegi. 3.000. şisturi sericito-cloritoase (Paleozoic Proterozoic – Superior).

a) Amfibolitul bazal constituie un nivel-reper care delimitează net seria de Leaota faţă de zona de Voineşti – Păpuşa. Seria de Făgăraş prezintă caractere retrometamorice. mai slab metamorfic. seria de Cumpăna este acoperită de seria de Făgăraş de aproximativ 2700 m grosime stratigrafică. Brătei şi Ghimbav. Gherasi. calcare cristaline. An. Bucureşti. În masivele Iezeru – Păpuşa şi Leaota. al zonei de Iezeru – Şerbota. Stat Geol. XXXV. 3. care se poate urmări plecând din Plaiul Foii (pe 14 Gherasi N. cu câteva intercalaţii de amfibolite: este zona de Lereşti – Tămaş. 18 56 . seria de Cumpăna este acoperită de seria de Leaota a cărei succesiune stratigrafică a fost stabilită de N. în prezent. Grosimea sa stratigrafică este de 10 – 50 m. ea se încadrează în faciesul de şisturi verzi. Com. b) Deasupra urmează un pachet de aproximativ 3000 m grosime stratigrafică constituit din şisturi muscovito-cloritice cu porfiroblaste de albit. asociate uneori cu şisturi muscovitice cu hornblendă. Nu este însă exclus ca ea să nu reprezinte decât un echivalent. Dimitrescu14. citat în Nota explicativă a hărţii geologice 1:200. (1966). Pe teritoriul masivului Leaota acest nivel aflorează în butonierele Bângăleasa. 1967).. din culcuşul său. p. Ea este alcătuită preponderent din şisturi sericito-cloritoase care uneori conţin o oarecare cantitate de biotit fin.Fig. El este format din amfibolite cu epidotit. foaia Braşov. Studiul geologic şi petrografic al masivului Ezer – Păpuşa. 1968. Seria aparţine în întregime faciesului de şisturi verzi. Cu totul sporadic apar intercalaţii de şisturi amfibolice. porfiroide şi cuarţite. Manilici V.3. R. iar poziţia superioară să şi-o datoreze unei cutări izoclinale (R... 1990) Seria de Făgăraş. V. brun – gălbui. uneori grafitoase. Dimitrescu R. Succesiunea şisturilor cristaline din unitatea Leaota – Bucegi – Piatra Mare (După Mutihac.000. Dimitrescu. Manilici. Proterozoic superior – Paleozoic (Ante-Carbonifer) Seria de Leaota. Pe versantul nordic al munţilor Făgăraş.

1983. Dezvoltarea mineralelor componente este mai redusă decât la şisturile de Lereşti – Tămaş.. Termenul este constituit din şisturi tufogene bazice. Grosimea stratigrafică depăşeşte 2000 m. cu rare şisturi amfibolice şi şisturi grafitoase. aparţinând zonei cu clorit a faciesului de şisturi verzi. El reapare mai la S pe Râul Târgului şi pe Dâmboviţa între Rucăr şi Dragoslavele. fiecare are la bază nivele de şisturi amfibolice – actinolitice. Această serie acoperă transgresiv un fundament vechi constituit din gnaise şi din cuarţite feldspatice. În succesiunea formaţiunilor descrise mai sus. Seria de Leaota apare larg dezvoltată în partea de SE a masivului Leaota şi în sectorul Lereşti. conglomerate metamorfozate cu elemente de gnaise albitice şi o matrice clorit albitică. Din muntele Lalu. de aici spre E trece în masivul Leaota pe care îl constituie în cea mai mare parte. în două faze tectonice de scufundare a bazinului (Gurău şi colab..versantul vestic al Pietrii Craiului). trecând prin valea Dâmboviţei şi versantul sudic al muntelui Păpuşa. clorit–albitice cu actinot. Dinică. asociate cu şisturi clorit-albitice cu sericit sau cu epidot. Gheucă. Se pare că şi aici intervin fenomene de retrometamorfism. Ceea ce este comun pentru ultimele formaţiuni este faptul că. Este vorba de limita dintre fâşia gnaiselor de Cumpăna – Holbav şi fâşia de Iezeru – Şerbota. iar la partea superioară evoluează spre roci cu chimism acid. Şisturile formaţiunii de Căluşu – Tămăşel apar de asemenea în partea de N a masivului Leaota (în jurul localităţii Moieciu şi la sud de valea Bângăleasa). Gurău şi colab. Seria de Gârbova apare de sub mantaua de sedimente mezozoice a munţilor Perşani. Gnaisele care formează o butonieră în bazinul văii Comana conţin oligoclaz (faciesul amfibolitic). Seria de Gârbova. ele aparţinând. Aceasta sugerează ideea că formaţiunile geologice au evoluat iniţial într-un bazin de tip eugeosinclinal. care ocupă partea axială a unui sinclinal ce se urmăreşte din bazinul Râul Târgului trecând prin valea Argeşelului şi până în valea Dâmboviţei (Sătic). până în Pârâul Văcarea. datorită caracterului lor tranşant şi schimbării bruşte intervenind la nivelul lor în faciesul metamorfic. există trei limite geologice care. la Nord de Câmpulung alcătuită din roci cu cristalinitate mult mai redusă. 1985). 1985). şisturile cu porfiroblaste sunt slab granatifere. Cuarţitele feldspatice ocupă suprafeţe restrânse în extremitatea de S 57 . c) Ultimul termen al seriei de Leaota este reprezentat de unitatea Căluşu – Tămăşel. limita dintre unitatea de Voineşti – Păpuşa şi amfibolitul bazal al seriei de Leaota şi limita dintre unitatea de Lereşti – Tămaş şi unitatea de Căluşu – Tămăşel. precum şi în Culoarul Dâmbovicioara. benzi asemănătoare se întâlnesc şi în masivul Leaota. peste Strâmbu până în valea Frasinului (Dragoslavele). Între formaţiunea de Lereşti şi cea de Căluşu au fost întâlnite într-un singur punct. puţin microclin şi muscovit). a fost delimitat un orizont de gnaise albe (cu albit. Local (muntele Iezeru). evidenţiind astfel un grad de metamorfism mai scăzut. În prezent se admite ideea că între formaţiunile seriei de Leaota există continuitate de sedimentare şi de metamorfism (Popovici. Sursa de alimentare în bazin s-a schimbat esenţial. în întregime. 1987. capătă o semnificaţie mai profundă în ceea ce priveşte evoluţia geotectonică. la seria de Leaota (cambrian superior – paleozoic inferior).

Prezenţa de metagraywacke în seria de Gârbova a permis să fie considerată ca reprezentând depozite de geosinclinal. Pentru metamorfitele se grad înalt din litogrupul Leaota au fost analizate numeroase probe din punct de vedere al compoziţiei chimice. urmat de un complex de şisturi cuarţitice seritice. peste care se găseşte un complex de filite. b) Complexul de şisturi cuarţitice sericitice este format dintr-o alternanţă de şisturi cuarţitice sau muscovitice cu pachete de filite. ca termen informal. observându-se şi la scară microscopică. 1996. alamandin 55. În seria de Gârbova a fost stabilită o succesiune care începe cu un complex de metagraywacke. dintre care o serie aparţine după conţinutul microfloristic. identifică litogrupul Leaota. De asemenea a dat atenţie la două entităţi minore dar care pot avea semnificaţii speciale. paragonit (pe disten).al.3) propune o clasificare informală a metamorfitelor carpatice în care noţiunile fundamentale să fie cele de liton. noţiunii formale de formaţiune. c) Complexul filitelor este constituit din şisturi blasto-detritice. C.9) – amfibol (pargasiti) – cuarţ – fengit – rutil.5) – jadeit (41. Stadiul de decompresie este materializat de agregatele simpletice de clinopiroxen 2 + plagioclaz şi biotit + plagioclaz. a) Complexul de metagraywacke se reazemă pe gnaisele cu oligoclaz sau apare în axul unor anticlinale. Pe baza acestui concept.42) – disten – amfibol (barroizit) – fengit. Seria de Gârbova este atribuită provizoriu Precambrianului pe baza asemănărilor cu şisturile cristaline din fundamentul Depresiunii Transilvaniei. iar frecvenţa ritmurilor îi conferă un caracter de fliş. şisturi sericitice. Buceava şi Leaota. Caraş. pentru Carpaţii Meridionali autorul a separat următoarele litogrupuri: Sebeş-Lotru. Fazele minerale suprapuse sunt: biotit + plagioclaz + cuarţ (ca increşteri simplectitice pe fengit). Făgăraş.35 – 62. mai evident în partea superioară a complexului..11 – 17. Padeş. având următoarea asociaţie paragenetică iniţială: granat (pirop 10.99) – clinopiroxen (Jd 38. Caracterul ritmic este pregnant. O a doua probă este o rocă în facies eclogitic cu o compoziţie chimică diferită de proba anterioară.91 – 45. litozonele Cârşie şi Ielova. Pentru Munţii Leaota. iar litogrupul ar reuni totalitatea metamorfitelor cu o origine comună şi o istorie metamorfică comună. 165) este reprezentată de un eclogit cu structură tectonitică (planar – linerară) şi are următoarea asociaţie paragenetică: granat (pirop 24. Clinopiroxenul şi amfibolitul sunt prezente şi ca incluziuni în granat şi disten. Cuarţitele sunt biotitice. Proterozoicului superior. observându-se un caracter ritmic al depozitelor. iar aspectul lor le apropie de cele din seria de Făgăraş. amfibol (pe granat). seria de Gârbova aparţine faciesului de şisturi verzi. O astfel de probă (analizată de Iancu V. Balintoni (2005. litozonă şi litogrup în care litozona ar corespunde aproximativ. filite cloritosericitice. Bocşiţa-Drimocsa. Din punct de vedere metamorfic. p. şisturi muscovitice. precum şi la complexul Bughea.cuarţ – rutil. Cuarţite sericitice şi şisturi cuarţitice se asociază la metagraywacke.a masivului cristalin al Gărbovei.06. 58 .9 – 38. p.7 – 39. et.

limita de extensiune meridională a marnelor cu posidonii.4. Forma acestuia. a) Cea mai veche manifestare magmatică în teritoriul reprezentat pe foaia Braşov pare a fi intruziunea unui granit biotitic anterioară metamorfismului regional al seriei de Leaota. este puternic alungită pe direcţia E – V. care străbat sporadic atât şisturile cristaline ale seriei de Cumpăna cât şi pe cele ale zonei de Lereşti – Tămaşa (din seria de Leaota). a kimmeridgian-titonicului. ariei de acumulare a repozitelor de fliş situată la exteriorul masivului Leaotei (fig 3. ea limitându-se la intruziuni acide minore. aria faciesului de Stramberg (cordiliera Leaotei). ocurenţe de marne cu posidonii. direcţia de deplasare a olistolitelor (Patrulius. pe valea Mitarca. cu brahiopode. Granitele alb – cenuşii sunt cele mai frecvente. Formaţiunile cristaline descrise mai sus au furnizat materiale detritice atât ariei de sedimente a cretacicului din Culoarul Dâmbovicioarei. 3. cu brahiopode. În lungul masivului apar şi câteva apofize granitice. 5. olistolite de calcare pelagice cu Saccocoma şi calpionele. lăţimea sa nu depăşeşte 1 km. c) Intruziunile specifice părţii de sud a domeniului cristalin (masivele Iezeru – Păpuşa şi Leaota) sunt reprezentate prin granitele de tip Albeşti – Brătei. 10. aria faciesului pseudoolitic. uşor sinusoidală. la S de Şinca Nouă. aflorează în masivul Leaota. dyke-uri şi sill-uri. Fig.4). 7. limita dintre zonele de facies alekimmeridgianului-titonicului. 1969) 59 .3. b) În partea de NE a teritoriului ocupat de şisturile cristaline. olistolite de şisturi cristaline din seria de Leaota. olistolite de calcare roşii şi albe microncolitice. poate fi urmărit pe o lungime de 9 km între valea Şutilei şi Dealul Frasinului masivul granodioritic de Bârsa. cât şi. olistolite de calcare de Stramberg. 11. mai ales. Acestea formează mici filoane. devenind ortognais.Magmatitele precambriene şi paleozoice Activitatea magmatică pre-mezozoică a fost redusă. 2. Schiţa zonelor de facies din care provin olistolitele încorporate flişului eocretacic de pe versantul estic al Munţilor Bucegi şi al Muntelui Piatra Mare: 1. aria seriei de pre-Leaota şi a stratelor de Sinaia. 8. acest corp eruptiv cu mici enclave biotitice ovoide. 4. 6.

1969) 60 . Ciclul Triasic marchează debutul procesului de sedimentare şi include gresii cuarţoase cu intercalaţii de argile roşii şi. 146). respectiv versantul sud-estic al Munţilor Leaota). p. astfel încât a cunoscut succesiv mai multe faze de exondare şi faze de submersie. Liasic.5) şi valea Raciului punctele cele mai sudice de apariţie a jurasicului mediu. p. Ciclului Albian îi aparţin formaţiunile conglomeratice sau grezo-conglomeratice răspândite în zona periferică estică şi nordică a Leaotei.2. Ciclul Liasic urmează după o exondare în neo-triasic şi se caracterizează printr-o alternanţă de depozite marine şi continentale. Cheile Răteiului) se situează pe dreapta Văii Brăteiului. De aceea trebuie să menţionăm că arealul amintit (Peştera Rătei. acesta identifică în cheile Răteiului (fig. Patrulius (1969. deci aparţine spaţiului geografic al Munţilor Leaota. din Munţii Bucegi (versantul vestic al Bucegilor. calcare oolitice. Dogger-Apţian şi Albian (Mutihac. Fig. 3. a suferit mişcări oscilatorii verticale.5. gresii calcaroase. aceste depozite sunt atribuite Munţilor Bucegi. secundar. calcare şi dolomite. În procesul de sedimentare. Învelişul sedimentar pre-austric În intervalul Triasic-Eocretacic aria în care se încadrează unitatea Leaota – Bucegi – Piatra Mare a evoluat ca o unitate stabilă şi. Depozitele jurasice din partea sudestică a Munţilor Leaota – Cheile Răteiului (După Patrulius. 3.2. ca urmare. acest lucru se reflectă în existenţa a patru cicluri de sedimentare: Triasic. În majoritatea materialelor şi hărţilor geologice. 1990. În analiza făcută de D. Ciclul Dogger-Apţian marchează o importantă transgresiune şi include microconglomerate. 62) asupra depozitelor jurasicului mediu şi superior de pe marginea Munţilor Leaota.

marne. în arealul peşterii Rătei (fig 3. care au pe alocuri în culcuş un strat subţire de marnă cu noduli de calcar. În astfel de depozite este formată şi peştera Rătei. Depozitele Jurasicului superior sunt formate din calcare masive sau stratificate. cenuşiu închis şi verzui (1 – 2 m). albe sau gălbui (1 – 2 m grosime). pseudooolitice şi oolite.Aceste depozite constituie un înveliş de aproximativ 10 – 15 m.6. asociate cu gresii marnoase cenuşii. − Calcare nisipoase şi grezo-calcare subnoduloase până la noduloase. de culoare alb cenuşie sau roşcate. pe o grosime de câţiva metri se dezvoltă silexuri de culoare cenuşie care reprezintă un orizont stratigrafic reper. − Calcare microdetritice. Fig. uneori spatice. puţin nisipoase. În sudul Munţilor Bucegi. Patrulius indică cinci termeni ai jurasicului mediu: − Gresii şi conglomerate mărunte cuarţitice. 29): Peste fundamentul cristalin (seria de Leaota) sunt dispuse depozitele Bajocian – Calloviene. − Gresii calcaroase şi calcare cenuşii închis. formate din gresii cuarţoase. cafenii deschis-roz sau alb-gălbui (4 – 5 m). în strate de 20 – 30 cm. D. cu vine groase de calcit alb. 2002. calcare şi radiolarite. la baza Jurasicului superior. Astfel de formaţiuni cu silexuri sunt întâlnite destul de frecvent în peştera Rătei. Localizarea Peşterii Rătei 61 . − Jaspurile callovianului mediu şi superior. cenuşii-albăstrui cu tentă de alteraţie gălbuie (1 – 2 m). peste fundamentul cristalin al seriei de Leaota. p.6) a fost identificată următoarea succesiune geologică (Dragomir. În sud-estul Munţilor Leaota. 3.

microbrecii. constiruite din formaţiuni grezoase de fliş.Succesiunea stratigrafică se continuă cu depozitele Apţianului. . Depozitele care s-au acumulat ulterior. (anticlinoriul Ghimbav – Bădeanca. Leontescu. de vârstă albiană. aceasta a fost antrenată în exondarea generală ce a afectat întreaga zonă cristalino-mezozoică.gresii puţin consistente.alternanţă de şisturi argiloase negricioase. 62 . care au dus la aranjamentul tectonic major al unităţii Leaota – Bucegi – Piatra Mare. 1969): . Contescu. 1986. 1962). 1990).3. când zona a redevenit bazin de sedimentare constituie învelişul postaustric sau post-tectonic (Mutihac. . . deluviale şi coluviale. Aceasta este relativ bine dezvoltată în partea sudică a Munţilor Bucegi şi este alcătuită din elemente de calcare alb gălbui. Învelişul sedimentar post-austric În urma cutărilor austrice. Munţii Leaota corespund unui larg anticlionoriu cu axa orientată N-S. unde pe alocuri depozitele paleocenului şi eocenului inferior se aşează direct pe gresiile molasei albiene (Murgeanu. în proporţie de 85 % şi şisturi sericito-cloritoase aparţinând seriei de Leaota.şisturi argiloase disodiliforme cu intercalaţii de gresii Depozitele cuaternare din Munţii Leaota cuprind o gamă variată de tipuri genetice: fluvio-lacustre. .argile marnoase cenuşii verzui. căpătând o stabilitate sporită. Acestea sunt reprezentate îndeosebi prin: . p. 2. gresii calcaroase. Aria de răspândire a terenurilor paleogene coincide. Atât ca litofacies.grohotişuri formate prin dezagregarea criogenă a şisturilor cristaline. . în general. Gurău. Succesiunea depozitelor paleogene din nordul Munţilor Leaota cuprinde următorii termeni (Patrulius. depozitele albiene reprezintă o formaţiune de molasă. . STRUCTURA Din punct de vedere structural. fluvio-glaciare. cu excepţia sudului masivului. nivo-glaciare. 68). . cât şi ca geneză şi poziţie.depozite deluvio-proluviale formate prin acumulare sub acţiunea combinată a gravitaţiei şi a apelor de şiroire. cu cea a depozitelor senoniene. Brecia de Raciu apare ca un orizont ce se dezvoltă la baza conglomeratelor de Bucegi.calcare detritice nisipoase. 3.tufuri parţial bentonizate verzui. Acesta include sedimentele depuse în neocretacic şi paleogen.depozite de precipitare în peşteri. având o matrice grezoasă şi conţin galeţi de roci mezozoice (mai ales calcare) şi şisturi cristaline. brecii calcaroase. Mihăilescu. cunoscute în regiune ca Brecia de Raciu. Conglomeratele de Bucegi sunt poligene.

Mai multe sisteme de fracturi cu direcţii predominante NE – SV. 63 .un brahianticlinal generat de diastrofismul austric precoce (Patrulius. falii suborizontale. respectiv cele din Zănoaga – Scropoasa (Munţii Bucegi). generate de orogeneza alpină. 1985). imprimând acestei serii imaginea structurală de „cutie de ouă” (eggs box. 91). Metamorfismul sinorogen hercinic a cuprins întreaga serie de Leaota. în cea mai mare parte. peste care s-au suprapus cute secundare cu direcţia NV – SE. NV – SE. 2002. care au generat cute. 1969). edificiul structural actual caracterizat prin cute longitudinale cu direcţia NE – SV (anticlinalul Ghimbav – Bădeanca şi sinclinalul de Căluşu). p. dincolo de valea Ialomiţei. configuraţiei reţelei hidrografice şi denudării de ansamblu a reliefului. generate de o suită de bombamente transversale. E – V. amplasate în sectorul nordic (culmea Dudele) şi în sectorul central (valea Brătei) şi care se continuă spre est. La această orientare generică apar o serie de complicaţii (Istrate. Concluzionând asupra stilului structural. Dimitrescu. completează imaginea structurală a masivelor Leaota şi Iezer – Păpuşa. cu bombamentele din valea Horoaba şi valea Tătaru. respectiv un sistem complex de grabene şi horsturi. Lui i se datorează. este de reţinut forma de brahianticlinal a masivului Leaota individualizată în apţian şi definitivată apoi prin mai multe etape de compresiune şi distensiune. Această configuraţie de mare anticlinal şi succesiunea anticlinalelor şi sinclinalelor impun o anumită specificitate proceselor de versant.

Muntele Roşu – 1705 m. Secările Mici (1767 m). Prima linie orografică secundară. Leaota – 2133. Ilie 1887 m. trece prin vârfurile Sf Ilie (188.1. cu orientare aproximativ est – vest. Culmea principală (fig. în marea lor majoritate îşi au obârşiile în apropierea nodului orografic principal Leaota – Sfântu Ilie. urcă treptat până la 1360 m în muntele Priseaca. CARACTERE MORFOGRAFICE 1. Văile. muntele Albescu. separate de suprafeţe de racord puternic înclinate şi de înşeuări largi (Curmătura Fiarelor. porneşte din valea Dâmboviţei. pe aproximativ 28 km lungime. muntele Cioara – 1856. 4. cu o lungime de aproximativ 16 km culmea porneşte din valea Dâmboviţei şi urmează traseul: Colţii Ghimbavului 1406 m. iar după Sf. culmea sudică. Răteiul – 2025 şi 2018 m. din care se desprind două culmi secundare. Şaua Tâncava). după un traseu de aproximativ 22 km. Muntele Zăbavei 1789 m. Românescu (1713 m) şi. Culmea Zacotelor 1600 m. urcă în vârful Leaota (2133 m). Cele două culmi secundare sunt situate în partea nordică şi respectiv centrală a masivului. după care coboară spre sud prin vârfurile Tâncava (1812 m). Întreaga culme este caracterizată de prezenţa suprafeţelor de nivelare Borăscu şi Râu Şes. 64 . vârful Sf. 4. Structura orografică (sistemul de interfluvii şi văi) Caracteristica principală a Munţilor Leaota constă în prezenţa unei culmi principale cu orientare nord – sud. 4. Ultimul vârf important din acest interfluviu este La Piatră – 1504 m. Ilie se menţine în jurul acestei valori. Pe un traseu aproximativ est – vest.IV. separă bazinele hidrografice ale Oltului şi Dâmboviţei. se regăsesc toate treptele de nivelare specifice Munţilor Leaota.2) porneşte din nord. Secările Mari (1888 m). trece în Subcarpaţii Ialomiţei. 4.4.5) este mult mai neregulată şi prezintă un grad de asimetrie foarte accentuat datorită celor două extremităţi cu caractere diferite (Munţii Bucegi faţă de care limita este amplasată la 1700 m şi Culoarul Bran – Dragoslavele unde limita coboară până la 1000 m).1. şi coboară în trepte către valea Ialomiţei.5 m). În cadrul ei. muntele Dudele. urmărind interfluviul Brătei – Rătei. Din valea Dâmboviţei până în muntele Zăbavei linia de culme se menţine sub 1700 m. ANALIZA MORFOGRAFICĂ ŞI MORFOMETRICĂ 1.). Culmea nordică (fig. una în nordul şi cealaltă în sudul masivului (fig. Curmătura Ghimbavului 1052 m. Cea mai mare parte a acestei culmi este aflată la o altitudine cuprinsă între 1600 – 1800 m.

Structura orografică 65 . 4. Munţii Leaota.Fig.1.

1978. sunt alungite. prin unirea acesteia cu Brăteiul. convexe şi rectilinii. în Subcarpaţii Ialomiţei). liniare. Valea Brăteiului (cu afluenţii Valea Neagră şi Mitarca). cu rupturi de pantă în talveg şi profil compus din asocierea unor sectoare concave. cu meandre de vale. la limitele munţilor se formează cursuri de ordinul 4 şi 5.Principalele artere hidrografice care preiau apele de suprafaţă şi care curg radiar faţă de culmea principală sunt valea Ghimbavului (cu afluenţii Valea Andoliei.Sunt ape scurte (8 până la 40 km. Valea Răteiului. 4. în funcţie de poziţia acestora faţă de obârşia văii care i-a creat. convecşi sau complecşi. În general acestea sunt văi înguste cu versanţi15 drepţi. şi cu regim de scurgere torenţial. După ordinul de mărime. până la organismele torenţiale din etajul forestier. în profil longitudinal ele au caracter de văi tinere. Valea Bădenilor (cu afluenţii Valea Râiosului. p. Valea Caselor.6) care este secţionat de o reţea densă de scurgere. care debuşează în văi cu scurgere permanentă. mai departe. Din acest motiv. reduse în cea mai mare parte la nivelul culoarului de vale. Valea lui Coman. Valea Hotarului). Cea mai mare parte a văilor au cursuri slab meandrate. cu excepţia Ialomicioarei. ordinul 5 (Zăvoianu. Valea Raciului. Ialomiţa să capete ordinul 6. de la cele de şiroire. Chiar şi văile colectoare (Ialomiţa şi Dâmboviţa). concavi. specifice în mod deosebit etajului alpin şi subalpin (fig. Un aspect caracteristic pentru majoritatea văilor din Munţii Leaota îl reprezintă prezenţa umerilor de vale în profilul transversal al văilor. Frumuşelu şi Marginea Domnească). Valea Moieciului Rece (cu afluenţii valea Popii şi Şipotul) şi Valea Moieciului Cald (care colectează pâraiele Jigărea şi Valea Lacului). care îşi dezvoltă bazinul hidrografic. cu debit redus (în general sub 1 m3/s). Valea Bângăleasa. astfel încât. în cea mai mare parte în cursuri de ordinul 1. 37). lucru determinat de omogenitatea petrografică şi structurală a reliefului în care s-au dezvoltat. umeri care corespund suprafeţelor de nivelare. la ieşirea din spaţiul considerat. După regimul scurgerii se disting toate tipurile de formaţiuni torenţiale. 15 Caracterele văilor în profil transversal au fost analizate pe larg în capitolul versanţii 66 . în acest sector prezintă caracterul unor văi tinere. Valea Popii şi Valea Stânei). 2 şi. segmentele de râu se încadrează. Valea Ialomicioarei (cu afluenţii Vaca. În ceea ce priveşte forma văilor în profil transversal. ambele prezentând rupturi de pantă (Ialomiţa la Dobreşti şi Dâmboviţa la Cetăţeni) şi cursuri liniare. se poate constata că marea majoritate sunt simetrice. Valea Vâjei. iar Ialomicioara. în sistem Horton – Strahler.

Culmea secundară sudică Fig.2.67 Fig. 4. 4.3. Culmea principală nord .sud .

4. Culmea secundară nordică. spre Munţii Bucegi (3.68 Fig. în sectorul vestic .11. 4.2007) Fig.5 Culmea secundară nordică în sectorul estic. 4.

1600 1600 . sunt amplasate aproape uniform la nivelul masivului.8). Vârfurile În spaţiul Munţilor Leaota au fost identificate 202 vârfuri cuprinse între 500 m şi 2133 m. sau în est.1800 1800 . Şanţuri de şiroire în bazinul superior al Văii Brăteiului 1. nefiind întâlnite în nord şi vest. grupate în jurul vârfului Leaota (2133 m). între 1000 – 1200 m – 27 vârfuri.1200 1200 . între 1600 – 1800 m – 43 vârfuri.7. la limita spre Culoarul Bran – Dragoslavele. între 1400 – 1600 m – 41 vârfuri. între 1200 – 1400 m – 49 vârfuri.6.2000 peste 2000 m Fig.1400 1400 . 4. peste 2000 m – 5 vârfuri. la contactul cu Munţii Bucegi (fig. Raportate la principalele trepte hipsometrice. 4. repartizate în cadrul treptelor hipsometrice amintite. sunt amplasate în nodul orografic principal. 4. vârfurile cuprinse între 1200 – 2000 m.7): sub 1000 m – 22 vârfuri. Repartiţia principalelor vârfuri pe trepte altimetrice 69 . iar vârfurile situate sub 1200 m caracterizează doar partea sudică la contactul cu Subcarpaţii Ialomiţei.2. Vârfurile peste 2000 m. între 1800 – 2000 m – 15 vârfuri. 4. 50 49 45 40 41 43 35 30 27 25 20 22 15 15 10 5 5 0 sub 1000 1000 .Fig. acestea sunt distribuite astfel (fig.

Fig.8. 4. Principalele vârfuri din Munţii Leaota 70 .

care apare în nord-vestul masivului. 1. morfometrice.775 m. s-au încercat numeroase tipologii ale versanţilor.) şi vârfurile rotunjite.4. apar şei foarte largi condiţionate petrografic. caracteristice etajului forestier (Orlea. elementară. 71 .. Dulbanu etc. Pietrele Albe. aici se găsesc aproape toate tipurile de vârfuri. etc. Duda Mică etc. Piscul Lacului. 2005.). care au apărut ca rezultat al eroziunii regresive manifestate la obârşiile principalelor artere hidrografice. Secările Mici etc.). Duda Mare. Problematica versanţilor este foarte mult abordată în literatura de specialitate. Din cele 202 vârfuri.9). 4.700 – 1800 m (Curmătura Tâncavei – 1. atât între ele. o definiţie completă şi riguroasă a noţiunii de versant. înşeuarea Rătei – 1700 m etc. amintim suita de şei aflate la altitudinea de 1. Lilie. şeile dezvoltate în şisturi cristaline sunt largi. geologice. pe fondul trecerii de la şisturile cristaline ale seriei de Cumpăna la calcarele tithonic – kimmeridgiene prin intermediul unei benzi de marne. 4. totuşi. Fig. morfodinamice.3. plecând de la o serie de criterii morfografice.După formă. Versanţii Deşi. În general. specifice etajului subalpin şi alpin (vârfurile Leaota.). Din analiza profilelor longitudinale de interfluviu realizate la scara 1:25. ceea ce conferă Munţilor Leaota caracterul unor munţi mijlocii şi joşi (Mihai. peste 79% (160 de vârfuri) sunt situate între 1000 şi 1800 m.000. Şeile La nivelul culmilor se disting numeroase şei. Curmătura Fiarelor – 1790 m Şaua Bucşa – 1. În ultimele decenii. vârfurile plate caracteristice suprafeţelor de nivelare (Sf. aparent versantul este o formă simplă.54). dar se impun prin frecvenţă vârfurile piramidale. Numărul mare al acestora reflectă stadiul avansat de evoluţie a reliefului. Secările Mari. p. Înşeuarea din Rătei (stânga) şi Curmătura Fiarelor De asemenea. O clasificare simplă. 1. gresii şi conglomerate turonian – senoniene.780 m. fiind regăsite asemenea şei în toate treptele altimetrice. În acest sens. Este cazul curmăturii Ghimbavului. reiese că cea mai mare parte a culmilor se pot racorda. cât şi cu alte elemente ce reflectă morfogeneza.9. corespunzătoare suprafeţei de nivelare Borăscu II (fig. încă nu s-a formulat.

morfogenetic şi morfodinamic. structură (Mac. secţiuni de versant cu profil concav. Pânzaru (1967. 1954.4. p. Palmentolla.1970.. Clasificarea versanţilor (versantelor) după formă prezentată de T. În literatura geomorfologică au fost propuse numeroase clasificări ale versanţilor de către diverşi autori plecând de la o serie de criterii precum înclinare. Josan. morfografic. p. stadiul evolutiv (Loghin. Ielenicz. În funcţie de aceasta se deosebesc versanţii convecşi. 1981. morfometric. petrografic (Badea. p. Petrea. p. Loghin. 2004. 58 – 61). (Martiniuc. 62). 34. 113). putem clasifica versanţii din punct de vedere morfometric (energia reliefului. Grecu. p. p. lungimea. atât pentru versanţi în întregul lor cât şi pentru sectoarele caracteristice. 2000. p.182. 1975. ultimii fiind clasificaţi după modul de curbare. 1996. 113). întreruptă de apariţia reliefului petrografic din sectoarele cu granite şi calcare. p.al. 59. coeficientul de alungire). Measnicov. formă. 1986.217 – 226) structură.dar pe care o regăsim la un număr mare de autori16 este după forma generală a liniei de profil. morfogenetic şi morfodinamic (după procesele geomorfologice dominante). pot fi stabilite secţiuni cu anumite caracteristici (Dinu. acesta împărţind versanţii în drepţi şi curbaţi (versante drepte şi curbe). 2000. Un parametru care a fost luat în calcul pentru clasificarea versanţilor este panta. De asemenea. 1996. drepţi. Clasificarea morfogenetică O primă împărţire a versanţilor din acest spaţiu poate fi realizată din punct de vedere morfogenetic în versanţi denudaţionali şi versanţii văilor actuale (Urdea. au fost puse în evidenţă caracteristicile morfometrice. Una din clasificările care foloseşte acest parametru este acea utilizată în agronomie. p. concavi şi complecşi. În funcţie de alcătuirea petrografică a fiecărui tip de versant. 0. 1999. 113).1. 1996. 16 Posea et. au o mare frecvenţă în Munţii Leaota fapt datorat prezenţei aici a celor trei complexe de nivelare specifice Carpaţilor Meridionali: Borăscu (2000 – 1700 m). geneză (Urdea. 2003.138. secţiuni de versant cu profil în trepte. p. morfometrie. fiind prezenţi în arealele de apariţie a suprafeţelor de nivelare Urdea. 33 – 37). litologie. morfodinamice şi morfogenetice. p. morfografic (forma şi orientarea). p. în cadrul versanţilor. secţiuni de versant cu profil rectiliniu (liniar). Tipologia versanţilor din acest spaţiu este complexă şi a necesitat o analiză detaliată a fiecărei caracteristici amintite. Simplificând. Râu Şes (1500 – 1300 m) şi Gornoviţa (900 – 1000 m). 21). 134 72 . litologie. 1975. morfografice. 1. 99): secţiuni de versant cu profil convex. geneză. 122. silvicultură şi în lucrările de îmbunătăţiri funciare (Measnicov. 265) este mai complexă. Versanţii denudaţionali (definiţi ca versanţii care nu se includ în sistemul versanţilor văilor actuale. panta. 2000. p. Omogenitatea geologică a Munţilor Leaota este reflectată în relief printr-un grad relativ accentuat de uniformitate (monotonie). p. p. Clasificarea versanţilor trebuie să ţină seama de o serie de caracteristici de ordin geologic.

de fapt. Dacă ţinem seama de faptul că în cea mai mare parte a lor. suprafeţele înclinate rezultate prin adâncirea actuală a râurilor. cu înclinare puternică.10. Fig. sunt cei mai frecvenţi în Munţii Leaota. Un element specific este prezenţa umerilor de vale care sunt dovadă a existenţei unei alternanţe a etapelor de modelare subaeriană. versanţi concavi şi versanţi complecşi. etape care au creat suprafeţele de nivelare. datorită valorii mari a densităţii fragmentării reliefului (3 – 5 km/km2). 4. etc) (fig. sectoare care diferenţiază în linia generală a profilului prin rupturi de pantă şi modificări bruşte ale înclinării. Aceştia sunt în general versanţi scurţi. 4.11).Versanţii denudaţionali reprezintă. şi în special pe cele care au obârşia în apropierea liniei marilor înălţimi şi în apropierea nodului orografic principal (văile Răteiului. Versanţii văilor actuale. de succesiunea etapelor morfogenetice şi de alternanţa episoadelor climatice din pleistocenul superior.2. Profil complex pe valea Răteiului 73 . flancând suprafeţele de nivelare şi făcând racordul dintre suprafeţele superioare şi cele inferioare sau formând o bordură la exteriorul suprafeţelor de nivelare. sectoare ale interfluviilor principale. 4. Munţii Leaota sunt alcătuiţi din şisturi cristaline. Clasificarea după forma generală a profilului După forma generală a profilului şi a planului versantului se pot identifica toate formele de versant: versanţi liniari. Astfel de umeri de vale apar aproape pe toate văile. versanţi convecşi.10. putem aprecia că această varietate de forme ale versanţilor este dată în special de evoluţia reliefului. 1. Brăteiului.4. Raciului.

larg concavi. Fig. cu pante având înclinări foarte variate (de la foarte abrupţi până la versanţi foarte domoli – pante între 20 şi 50 %) (fig. Cheile Rudăriţei. Cheile Crovului (fig 4.Fig. 4. care dau văilor caracter de chei: Cheile Cheii. uneori. slab înclinat. Clasificarea din punct de vedere geologic Din punct de vedere geologic nu putem vorbi de o mare varietate a versanţilor.11. marea majoritate fiind dezvoltaţi în şisturile cristaline din seria de Leaota. Cheile Brăteiului (fig. versanţi abrupţi. uneori. prezenţi exclusiv în extremităţile Munţilor Leaota. 74 . dezvoltat în şisturi cristaline. aproape la verticală.14. de prezenţa umerilor de vale. larg convecşi sau.). sub Creasta Lungă (versant liniar. Este vorba de versanţi dezvoltaţi mai ales în calcare.12. Versantul drept al Văii Rătei. 4.4. 4.12.13). afectat de eroziunea regresivă exercitată de reţeaua de versant) O categorie aparte de versanţi o constituie versanţii dezvoltaţi în roci sedimentare. Profil complex pe valea Raciului 1.3.). întrerupţi. Cea mai mare parte a acestora sunt versanţi liniari. 4. în bazinul superior.

16).13. Clasificarea morfometrică Pentru analiza morfometrică a versanţilor am ridicat profile transversale pentru o mare parte din văile care îi secţionează. Profilele au fost realizate pe harta topografică scara 1:25. gradul de alungire. 4.15. cu scara înălţimilor exagerată de 2.4. 4.4. adâncimea fragmentării şi panta. 4. în extremitatea sud-estică a Munţilor Leaota pun în evidenţă versanţi abrupţi aproape verticali 1. astfel încât reprezentativitatea să fie una satisfăcătoare.5 ori (fig. Cheile Brăteiului (stânga) şi Colţii Răteiului. spre a determina lungimea acestora. Cheile Crovului.14.1 75 . Parametrii luaţi în calcul au fost: h – înălţimea versantului L – lungimea versantului în proiecţie orizontală Ca – coeficientul de alungire al versantului (L/h) U – unghiul de pantă (calculat în procente) Au rezultat valorile din tabelul 4. Versanţi abrupţi sculptaţi în calcarele jurasicului superior Fig. Cele 20 de profile transversale de vale acoperă aproape întreaga arie a Munţilor Leaota.Fig. 4.000.

Fig. Profile transversale de vale 76 . 4.15..

16. 4.Fig. Profile transversale de vale 77 .

30 3.9 24.700 900 1.5 45.34 2.1.4 Ca (L/h) 2.8 40.350 1.5 23.57 2.125 900 1.0 48.92 2.8 38.5 32.82 2.00 2.000 1.95 2.0 42. şi anume acela că Munţii Leaota sunt fragmentaţi aproape uniform de reţeaua de văi care îi drenează.6 35.4 32.30 3.72 3.24 2.2 35.45 2.31 1.3 40.06 4. sau adâncimea fragmentării acestora.000 1.58 1.94 4.59 3.3 29.0 36. Găinii Ghimbav V.7 54.09 3. Neagră V.5 48.500 370 390 650 875 875 1.2 48.54 4.0 51.900 890 630 865 875 635 900 850 380 375 913. Ţabrei V.73 2.42 2.0 37.31 2.50 3.83 3.0 32.0 43.3 21.40 2.76 1.75 120 560 L (m) 300 1.0 33.12 3.3 43.300 1.4 38.7 40.32 2.45 3.5 42.83 4.18 2.26 2.77 2.07 2.3 50.79 2.0 27.06 2.1 34.96 2.8 44.0 28.0 30. Adâncimea fragmentării medii în 78 .08 2. acest lucru fiind datorat omogenităţii geologice şi evoluţiei unitare a întregii suprafeţe încă din albian.79 21.36 2.62 300 1900 U (%) 43.73 Înălţimea versanţilor.1 36.375 1.1 54. lungimii şi înclinării unor versanţi din Munţii Leaota Valea Raciu Frumuşelu Mitarca Rătei Vaca Marginea Domnească V.550 375 875 800 625 1.3 28.67 2.7 41.04 2.12 2.0 38.650 1.1 33. Valori ale înălţimii. reflectă un fapt bine cunoscut deja.50 2.6 32.625 1.Tabel 4. lui Coman Obădarul Media Min Max Versant 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 h (m) 130 440 160 200 280 340 380 470 520 320 120 170 300 200 270 420 480 190 470 360 560 380 160 310 310 340 360 330 320 440 440 300 260 310 390 310 360 360 190 180 320.2 43.700 700 300 625 620 490 700 1.

4. Ilie). Valea Raciului.400 m 10 peste 400 m 5 52% 0 sub 200 m 200 . p. 34) prin care se stabileşte raportul 79 . şi cele mai mari valori ale lungimii versanţilor (văile pâraielor Vaca. Valorile cele mai mici se găsesc în interiorul masivului.18. iar cu cât versantul este mai lung scurgerea de versant se concentrează tot mai puternic. deci în ariile cu o adâncime a fragmentării medie. Valea Răteiului. deoarece aici văile aflându-se la obârşie sunt în plin proces de adâncire. Aceasta este dată de coeficientul de alungire. fiind stabilite trei clase ale acestui parametru: înălţime mică (sub 200 m). Proporţia majoritară o au versanţii cu înălţimi de 200 – 400 m. astfel încât în prezent adâncimea fragmentării nu depăşeşte 200 m (Valea Mitarca. 4.17). înălţime medie (între 200 şi 400 m) şi înălţime mare (peste 400 m) (fig. Valorile cele mai mari. în apropierea nodului orografic principal (Românescu – Leaota – Mitarca – Sf. iar eroziunea şi pierderile din pătura de sol sunt tot mai mari. 4. se înregistrează în sudul masivului. Frumuşelu. Raportul dintre înălţimea şi lungimea versanţilor din Munţii Leaota Lungimea versanţilor este un parametru foarte important în ceea ce priveşte morfodinamica actuală.18).17. Marginea Domnească). între cele două variabile existând o relaţie directă (fig.Munţii Leaota. etc) 25 20 23% 25% 15 sub 200 m 200 . stabilită pe baza profilelor geomorfologice este de 320 m. unde sunt. Înălţimea versanţilor în Munţii Leaota (procente) m 2000 1800 1600 1400 1200 1000 800 600 400 200 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 versant h (înălţimea) L (lungimea) Fig. 4. peste 400 m. de altfel. După formula propusă de Measnicov (1975. deoarece în funcţie de lungimea versantului se producea organizarea reţelei de drenaj.400 m peste 400 m Fig.

înălţimi mijlocii până la mari. având o lungime de 1. L = lungimea versantului. Versantul drept al Văii Negre. versanţi lungi (1.900 şi 300 m. 4.500 m). respectiv pierderea de sol.1000 m 1000 . 4.000 m). 4. A = constanta caracteristică solului. 20. Lungimea versanţilor analizaţi este cuprinsă între 1.000 – 1. aflându-se în stadiu de maturitate.900 m Versanţii scurţi se găsesc în special în sectoarele unde intervine varietatea geologică. 4. versanţi medii (500 – 1. m şi n = parametrii gradului de legătură) au fost stabilite patru clase de versanţi: versanţi scurţi (sub 500 m).1500 m 49% 10 peste 1500 m 5 0 sub 500 m 500 . i = înclinarea versantului.19.000 m (fig.1000 m 1000 .19).500 m) şi versanţi foarte lungi (peste 1. conglomeratele 80 . Lungimea versanţilor în Munţii Leaota (procente) Valorile cele mai mari ale lungimii versanţilor se înregistrează fie în sectorul de contact cu Munţii Bucegi (Valea Neagră – afluent al Brăteiului pe dreapta – fig.20) fie în extremităţile masivului. Fig. unde versanţii sunt masivi. în Munţii Leaota proporţia cea mai mare (49 %) o deţin versanţii cu lungimi cuprinse între 500 şi 1.dintre lungime versantului şi eroziunea totală: E = A · im · Ln (unde E = eroziunea. mai exact pot fi observaţi în sectoarele în care apar calcarele. 25 20 15% 18% sub 500 m 18% 15 500 .1500 m peste 1500 m Fig. au pante reduse.

Aceste valori se regăsesc la 84 % din versanţii analizaţi (fig. Desigur că au fost luate în calcul pantele medii.50% peste 50% 15 84% 10 5 0 sub 25% 25 .30º. 4. 4. 40 35 8% 8% 30 25 sub 25% 20 25 . Ca şi în cazul pantelor. acest lucru reflectând o uniformitate a majorităţii versanţilor din Munţii Leaota (fig.4 15 peste 4 10 84% 5 0 sub 2 între 2 . fie văilor dezvoltate în alt fel de roci decât şisturile cristaline.22). raportul dintre înălţimea şi lungimea versanţilor în acest masiv este cuprins în cea mai mare parte între 2 şi 4 (lungimea versanţilor este de 2 până la 4 ori mai mare decât înălţimea acestora) 40 35 8% 8% 30 25 sub 2 20 între 2 . adică în intervalul 14º . Mitarca. 4.şi gresiile de la extremităţile Munţilor Leaota.22. 21). peste 30º aparţin fie văilor de ordinul 1 şi 2 (Ţabrei. Cu alte cuvinte.4 Fig. versanţi medii (Ca cuprins între 2 şi 4) şi versanţi alungiţi (Ca peste 4). Versanţii abrupţi. 4.21. se remarcă ponderea foarte mare a versanţilor medii (84 %). Obădaru). Coeficientul de alungire al versanţilor în Munţii Leaota (procente) 81 peste 4 .50% peste 50% Fig. Astfel de versanţi (în proporţie de 18 %) apar pe văile pâraielor Raciu. ea încadrându-se în cea mai mare parte în valori cuprinse între 25% şi 50 %. dar în cadrul aceluiaşi versant se pot găsi sectoare cu înclinare de peste 30º şi sectoare cu înclinare sub 14º. Declivitatea versanţilor în Munţii Leaota este medie. Înclinarea versanţilor în Munţii Leaota (procente) Coeficientul de alungire (Ca = L/h) reprezintă un parametru ce reflectă raportul dintre lungimea şi înălţimea versantului şi în funcţie de acesta au fost separaţi versanţi scurţi (Ca sub 2). Obădaru.

4. Etajele de modelare în Munţii Leaota 82 .23): Fig. Clasificarea morfodinamică Din punct de vedere morfodinamic versanţii din Munţii Leaota pot fi separaţi în trei mari grupe (fig.5.4.1.23. 4.

din care cea mai mare importanţă o au gelivaţia (în special gelifracţia). conuri de grohotiş. etc. 1. În raport cu morfodinamica. Hotarului.26): . acolo unde roca este expusă direct radiaţiei solare. reprezentată în acest spaţiu montan în cea mai mare parte de ienupăr. O altă consecinţă a modului de orientare al versanţilor o reprezintă dezvoltarea pajiştilor alpine.versanţi umbriţi (ENE – NE – NEN – N – NVN – NV – VNV) – 38 %. se constată că pe versanţii cu expoziţie însorită scurgerea este mai scăzută. În urma acestor procese.versanţi semi-umbriţi (ENE – E – ESE. ca urmare a gradului mare de fragmentare a reliefului de către reţeaua hidrografică de ordinul 1. Coirtuz. crioturbaţiile. Aceştia sunt afectaţi în de o serie de procese de modelare. Leaota şi Vf. râuri de pietre. râuri de pietre. Caselor. Sunt cei mai numeroşi. 4.Versanţii situaţi la altitudini de peste 1800 m. Dezvoltarea mai mare a bazinelor hidrografice din vest (văile Ghimbavului. pe aceşti versanţi au luat naştere numeroase forme de relief specifice: terasete de solifluxiune.5. modelaţi în regim crionival. se poate constata că vegetaţia subalpină. fără etaj subalpin intermediar. se constată că cea mai mare a pajiştilor sunt extinse în special pe versanţii cu orientări sudice. a culmilor secundare şi prezenţei înălţimilor maxime . . De altfel. combinate de multe ori cu scurgerea torenţialială. drept urmare. pe cei sudici trecerea de la vegetaţia de conifere la pajiştea montană făcându-se brusc. dar eroziunea este mai accentuată decât pe cei cu expoziţie umbrită (Wolny. 4.Versanţii aflaţi la altitudini cuprinse între 1600 – 1800 m. 4.. şi datorită prezenţei rocilor gelive. apare de cele mai multe ori pe versanţii nordici. citaţi de Oprea. 2 şi 3.versanţi însoriţi (ESE – SE – S – SV – VSV) – 24 %. solifluxiuni). topoclimatologie. nivaţia.Vf. cu 7 % fiecare.în jumătatea nordică a masivului). datorită întindere a treptei de relief de sub 1600 m în Munţii Leaota. în special în etajul superior limitei pădurilor. 83 . 2005. p. şi diferenţierile locale ale poziţiei limitei superioare a pădurilor. deplasările în masă (avalanşe. Ilie . Bădenilor) face ca cea mai mare parte să o prezinte versanţii cu orientare generală vestică: nord-vest. unde predomină torenţialitatea şi alunecările de teren. specifice acestui etaj. vest şi sud-vest (fig. VNV – V – VSV) – 38 %. în care se combină acţiunea îngheţ – dezgheţului şi a zăpezii cu modelarea fluvio-torenţială . care are limita superioară mai coborâtă. Astfel. . în detrimentul pădurii de conifere. afin şi mai puţin jneapăn. Sf. Datorită caracterelor orografice (existenţa unei culmi principale nord – sud.24). Orientarea versanţilor este foarte importantă întrucât influenţează gradul de însorire al versanţilor cu diverse orientări şi de aceea trebuie luată în calcul în studiile de climatologie. faţă de versanţii cu orientare nordică. Orientarea versanţilor Orientarea versanţilor este foarte variată. accentuarea potenţialului morfodinamic.25. ponderea cea mai mică o prezintă versanţii cu orientare N şi NE. dar şi în cele referitoare la morfodinamica şi instabilitatea terenurilor. sau este acoperită de un înveliş de sol foarte subţire din clasa spodosolurilor. Astfel se pot diferenţia următoarele categorii de versanţi (fig. . 36). Proporţia mare a versanţilor semi-umbriţi şi însoriţi (împreună ocupă 62 % din suprafaţa totală) favorizează insolaţia puternică şi.Versanţii aflaţi sub altitudinea de 1600 m.

2005. 4. p.Fig.24. 23): versanţii însoriţi sunt supuşi unor 84 . Orientarea versanţilor Susceptibilitatea mai mare a versanţilor cu expoziţie însorită la eroziunea hidrică se datorează următorilor factori (Oprea.

Proporţia versanţilor însoriţi şi umbriţi în Munţii Leaota 38% Versanţi însoriţi 85 . Fig.26. 4.variaţii termice mai pronunţate. sunt mai uscaţi şi susţin o vegetaţie mai rară. Harta însoririi versanţilor 38% Versanţi umbriţi Versanţi semiumbriţi 24% Fig.25. 4. sunt păşunaţi mai mult şi mai intens.

întinderi însemnate.4 km2 – 21 %) şi treapta cuprinsă între 1400 – 1600 m (62. Astfel.2.3 km2.5 km2 – 2 %). în valea Dâmboviţei – 540 m) este de 1593 m. Parametrii luaţi în calcul au fost hipsometria. Pe baza acestora. aparţin treptelor inferioare altitudinii de 1600 m: treapta sub 1000 m (60.2 km2 – 13 %) şi între 1800 – 2000 m (7.3 km2 – 20 %). Suprafeţele aflate la peste 1600 m reprezintă doar 15 % (aproximativ 47 km2) repartizate astfel: între 1600 – 1800 m (39. creând un aspect digitat al hărţii hipsometrice. Cea mai restrânsă suprafaţă 86 .a. 2. spre Subcarpaţii Ialomiţei şi valea Dâmboviţei.5 km Lăţimea maximă pe direcţia est – vest este de 18. de unde altitudinile scad către extremităţi. De asemenea. peste 2000 m. maximul altitudinal fiind amplasat în centrul geometric al masivului. cu suprafeţe aproximativ egale. reprezentând 24 % din suprafaţa totală). pe direcţia nord – sud este de 22.000.Dragoslavele) – 18. CARACTERE MORFOMETRICE 2. Pe harta topografică 1:25. Acestea au o distribuţie concentrică. limita de sud (spre Subcarpaţii Ialomiţei) – 17. Lungimea totală a limitelor Munţilor Leaota este de 83. (ediţia a II . 1800 m – 2000 m. au fost extraşi o serie de parametri morfometrici care aduc informaţii cuantificabile referitoare la suprafaţa analizată.6 m. fragmentarea reliefului şi panta. Datorită fragmentării puternice a reţelei de văi. 1400 m – 1600 m. Date morfometrice generale Pentru analiza morfometriei Munţilor Leaota am folosit baza cartografică oferită de hărţile topografice 1:25. 1982) altitudinea maximă este de 2132. Suprafaţa totală este de 307 km2. 1600 m – 1800 m. şi înaintează pe interfluvii. în Muntele Românescu.5 km. În cadrul acesteia se încadrează suprafaţa de nivelare Râu-Şes II foarte extinsă în special pe interfluviul principal Ialomiţa Dâmboviţa. 1000 m – 1200 m.2. către Culoarul Dragoslavele – Bran şi Munţii Bucegi. mai accentuat către sud şi vest.6 km.4 km.8 km: limita de nord (spre Culoarul Bran .3 km. şi mai puţin către nord şi est. Din punct de vedere al repartiţiei treptelor hipsometrice se remarcă dominanţa treptelor inferioare. Hipsometria Diferenţa de nivel între altitudinea maximă (Vârful Leaota – 2133 m) şi cea minimă (sud-vestul masivului. Altitudinea medie calculată pentru întreg spaţiul este de 1262 m. În afară de aceştia se pot identifica o serie de parametri generali care descriu în ansamblu Munţii Leaota: Altitudinea maximă este de 2133 m (vârful Leaota).000. treptele altitudinale pătrund mult pe văi. Lungimea maximă. limita de est (spre Munţii Bucegi) – 23. limita de vest (spre Culoarul Bran Dragoslavele) – 24. Au fost puse în evidenţă următoarele trepte hipsometrice: sub 1000 m.3 km2 – 20 %).8 km.1. Diferenţa de nivel între altitudinea maximă şi cea minimă este de 1593 m. treapta cuprinsă între 1000 – 1200 m (64. Altitudinea minimă determinată este de 540 m (sud-vestul Munţilor Leaota pe valea Dâmboviţei). 1200 m – 1400 m. proporşia cea mai mare o deţine treapta hipsometrică 1200 – 1400 m (72. prin folosirea Sistemelor Informatice Geografice.

71 0. În restul Munţilor Leaota apare doar ca treaptă în cadrul domeniului de versant. fiind întâlnită mai ales în culoarul Dâmboviţei.76 15.01 Treapta hipsometrică 1000 – 1200 m. În ceea ce priveşte întinderea şi caracteristicile fiecărei trepte hipsometrice. Valea Hotarului şi Valea Ghimbavului sub formă digitată.55 10.37 5.24 0. De asemenea.03 1.04 km2.08 % din suprafaţa totală. atât pe văile principale.47 8. în sud – vestul muntelui Vârtoapele în muntele Priseaca pe văile Răteiului şi Raciului.07 10. pătrunde în amunte pe văile Ialomiţei. ceea ce reprezintă sub 1 % din suprafaţa totală.50 35. cu altitudine relativă de aproximativ 1300 m. bine împădurite. domeniului culoarelor de vale. Este specifică. Din punct de vedere al proporţiei absolute a treptelor hipsometrice. pe Valea Caselor. cu o distribuţie omogenă în toate bazinele hidrografice din masiv.16 0.91 33. se pot deosebi câteva aspecte: Treapta hipsometrică cu valori sub 1000 m caracterizează în mod special sudul Munţilor Leaota (fig. 4. 87 .94 9. Tabel 4. Românescu şi Raciu. Treapta hipsometrică 1200 – 1400 m. unde cuprinde suprafaţa de nivelare Gornoviţa. cu dezvoltare la nivel interfluvial doar în sud.51 26.85 5.70 8. între Creasta Lungă şi muntele Raciu. în muntele Ghimbav.01 % din suprafaţa totală.08 33.75 0.49 12. se observă (fig.76 17.74 0. adică 0. apare ca o treaptă montană joasă. este cea mai întinsă din acest spaţiu montan.2.77 1.08 10.79 km2.78 2. Categoriile hipsometrice din Munţii Leaota Treapta hipsometrică Sub 600 m 600 – 700 m 700 – 800 m 800 – 900 m 900 – 1000 m 1000 – 1100 m 1100 – 1200 m 1200 – 1300 m 1300 – 1400 m 1400 – 1500 m 1500 – 1600 m 1600 – 1700 m 1700 – 1800 m 1800 – 1900 m 1900 – 2000 m 2000 – 2100 m peste 2100 m Suprafaţa (km2) 2.44 5. Aceasta ocupă numai 0.36 7.91 11.04 Suprafaţa (%) 0.08 km2 ceea ce reprezintă 12.29 37. cât şi pe afluenţi.74 23. pe interfluviul principal Dâmboviţa – Ialomiţa.36 2. în care se manifestă în special eroziunea fluviatilă. în munţii Marginea Domnească.28). iar întinderea cea mai redusă o are treapta superioară altitudinii de 2100 m. în general.59 28. cu doar 0.27) că cea mai mare aparţine treptei hipsometrice de 1300 – 1400 m care ocupă 37. în muntele Românescu.26 30. 4.74 5. Ialomicioarei. în sectorul de confluenţă cu Valea Bădenilor şi Valea lui Coman.este ocupată de treapta altimetrică de peste 2000 m. şi cuprinde suprafaţa de nivelare Râu – Şes II.

apare atât în domeniul de versant. un regim de scurgere temporar. în acest etaj. Acest etaj se restrânge ca arie de desfăşurare. cu trepte de 1800. unde corespunde în mare parte suprafeţei de nivelare Râu – Şes II. Bădeanca. Din punct de vedere al acoperirii terenurilor se află în plin domeniu forestier – păduri de molid (Picea abies). cu climatul aspru. generând. gelifracţia. Treapta hipsometrică 1600 – 1800 m. Procesele Substratul geologic geliv. 4.27. 1900 şi 2000 m. ca proces caracteristic (Loghin. Brătei. din care se disting câteva vârfuri cu altitudine peste 2000 m: Leaota – 2133. Partea superioară a acestei trepte hipsometrice corespunde suprafeţei de nivelare Borăscu II. corespunde etajului de trecere dintre vegetaţia forestieră şi golul alpin. 20). care fragmentează puternic versanţii prin eroziune liniară. Apare ca o suprafaţă uşor ondulată. Rătei 2005 m şi 88 . etc.Fig. 1996. Ilie. Dintre acestea. iar procesul geomorfologic dominant este eroziunea fluvio-torenţială şi formarea unei reţele hidrografice cu caracter torenţial. împreună cu învelişul vegetal alpin şi stratul de sol puţin profund. Treapta hipsometrică 1800 – 2000 m. ci se rezumă doar la axa orografică principală nord – sud şi la cele două culmi secundare Sf. sunt de menţionat câteva dintre arterele importante ale Munţilor Leaota: Ghimbavul. aparţinând complexului de modelare Borăscu I. Apare pe o suprafaţă restrânsă doar în munţii Leaota şi Sf. Raciu. p. cel puţin în partea superioară.25 %) situate în jurul nodului orografic principal Acest nivel altimetric ocupă o poziţie central-estică în cadrul masivului şi constituie un nucleu orohidrografic în jurul căruia se dispun aproximativ concentric celelalte trepte altimetrice. Este etajul în care îşi au obârşia numeroase artere hidrografice. care au. fac posibil impactul dur dintre temperatura aerului şi rocă. Treapta hipsometrică peste 2000 m. Ilie – Dudele şi Albescu – Leaota – Jugureanu.87 km2 – 0. pentru toate văile montane. corespunde pajiştilor alpine şi etajului modelării crio-nivale. Reprezintă domeniul obârşiilor reţelei primare de drenaj. corespunde unei suprafeţe foarte restrânse (0. În cadrul ei se remarcă apariţia suprafeţelor de nivelare caracteristice complexului Borăscu. El nu mai apare răspândit pe tot spaţiul montan. cât şi în domeniul interfluvial. Acestuia i se adaugă procesele de nivaţie şi solifluxiune. Categoriile hipsometrice din Munţii Leaota Treapta hipsometrică 1400 – 1600 m.

Aceasta relevă câteva aspecte caracteristice pentru Munţii Leaota. Densitatea fragmentării Densitatea fragmentării reliefului a fost analizată pornind de la reţeaua hidrografică preluată de pe harta topografică 1:50.3. În acest sens se poate observa gradul redus de fragmentare în arealele împădurite. S = suprafaţa totală. hn = altitudinea medie a intervalului hipsometric. Întreaga suprafaţă este încadrată în etajul alpin. Altitudinea medie. Aceasta este un indicator morfometric care.5 m. Valori mici sunt înregistrate atât în domeniul forestier cât şi în cel supraforestier. 5% 1% 19% sub 1 km/kmp 48% 1 . Calculată prin media aritmetică obişnuită dintre altitudinea maximă şi cea minimă altitudinea medie este de 1336. dintre altitudinea maximă şi altitudinea minimă 2. 4. acoperită de pajişte alpină şi afectată cea mai mare parte a anului de procese crio-nivale.3 km/kmp 3 . Acestea ocupă 75 % din suprafaţa Munţilor Leaota (fig. Studiul treptelor hipsometrice este necesar şi pentru determinarea altitudinii medii a unui teritoriu.000.29. Ponderea suprafeţelor cu diferite valori ale densităţii fragmentării . 4. Valoarea altitudinii medii se obţine cu următoarea formulă de calcul unde Sn = suprafaţa intervalului hipsometric.29).4 km/kmp peste 4 km/kmp 27% 89 Fig. Se observă o diferenţă de numai 74.2018 m. reprezentând suprafeţele cu valori ale densităţii fragmentării reliefului sub 2 km/km2. ajută la completarea imaginii asupra caracteristicilor hipsometriei. dezvoltate pe şisturi cristaline. în arealul de desfăşurare al suprafeţelor de nivelare cu altitudini e peste 1700 m. Aplicând această formulă rezultă pentru altitudinea medie o valoare de 1262 m. alături de altitudinea maximă (2133 m) şi altitudinea minimă (540 m).2 km/kmp 2 .5 m între valoarea obţinută cu formula de mai sus şi valoarea obţinută prin media aritmetică obişnuită.

4. corespunde cu suprafaţa împădurită. adâncimea fragmentării este cuprinsă între 100 şi 500 m. sub 300 m. 90 . Cele mai mari valori ale densităţii fragmentării se realizează în etajul forestier. Pentru Munţii Leaota. care. predominând arealele cu valori cuprinse între 300 – 400 m. sunt întâlnite în partea sudică. Proporţia foarte ridicată a suprafeţelor cu adâncimea fragmentării cuprinsă între 200 şi 500 m (94 %) duce la concluzia că Munţii Leaota se încadrează la un grad moderat de adâncime a fragmentării. Valori mai mici. 2. 4.32). în condiţiile în care se găsesc în plin etaj forestier. în general. De asemenea valori mai mari ale densităţii fragmentării sunt întâlnite în intervalul hipsometric 1600 – 2000 m.31. Cea mai caracteristică valoare a densităţii fragmentării este cea de sub 1 km/km2. Şi la nivelul culmii principale sunt identificate valori mici ale adâncimii fragmentări. Aceste valori mai sunt întâlnite la contactul cu Munţii Bucegi. valoare ce se găseşte pe aproape jumătate din suprafaţa Munţilor Leaota.Valori mai mari apar în partea de sud a masivului unde. care reprezintă aproape jumătate din suprafaţă (fig. precum şi bazinul văii Bădenilor. pe valea Brăteiului. 4. în două areale de confluenţă aflate pe valea Bădenilor şi pe Pârâul Negru. Fig. în cheile Crovului. De asemenea. Categorii de adâncime a fragmentării reliefului în Munţii Leaota Cele mai mari valori (peste 500 m) se găsesc în culmea principală Leaota – Mitarca şi în arealele carstice din extremităţile nord-vestică şi sud-estică. densitatea fragmentării are valori de 2 – 3 km/km2 şi 3 – 4 km/km2 (fig. la peste 1600 m altitudine. Adâncimea fragmentării Adâncimea fragmentării reliefului reflectă modul în care reţeaua hidrografică s-a adâncit în relieful preexistent: viteza.31). ritmul şi etapele creării reţelei de văi. şi reprezintă 23 % din suprafaţa totală. unde văile sunt mai puţin adâncite în gresiile albiene. acolo unde se realizează reţeaua primară de drenaj. Răteiului şi Brăteiului (fig. valori mari de 400 – 500 m se găsesc în etajul subalpin şi alpin. 4.30).4. din domeniul şisturilor cristaline de Leaota. pe fondul modificării alcătuirii petrografice.

Harta densităţii fragmentării Fig. 4.28. 4.30. Harta hipsometrică .91 Fig.

şi apar în două situaţii: în domeniul versanţilor şi al suprafeţelor de nivelare. 4. Pante cu valori peste 50°.2 km2 – 25 %) şi nu apar omogen în spaţiul Munţilor Leaota. la nivelul albiilor majore. situaţie în care apar de la 1200 m până la 2000 m. În ceea ce priveşte raportul dintre declivitate şi orientarea versanţilor. văilor Marginea Domnească şi Ialomicioarei. corespunzătoare diverselor spaţii cu valoarea unghiului de pantă diferită: Intervalul de pantă 0 – 3° 3 – 10° 10 – 20° 20 – 30° 30 – 50° peste 50° Tabel 4. precum valea Bădenilor şi valea Dâmboviţei. precum bazinul Bădenilor şi bazinul Ghimbavului. şi în cadrul văilor cu dezvoltare largă.33). respectiv în carstul din bazinul inferior al văii Ghimbavului. Cea mai întinsă suprafaţă o reprezintă versanţii cu pante de 20 – 30°.51 1 57.147 km2) şi formează aproape în totalitate domeniul de versant. vest şi sud-vest.28 25 1.38 7 2. aceste valori ale pantelor apar în sectorul carstului din văile Rătei şi Brătei. văii Frumuşelu. Aceştia ocupă aproape jumătate din suprafaţa Munţilor Leaota (47 % .000.24 19 147.58 1 Terenurile cu pantă sub 3° reprezintă 7 % din suprafaţa totală a Munţilor Leaota. Pantele cuprinse între 3 – 10° reprezintă doar 1% din suprafaţa totală a Munţilor Leaota şi se găsesc în cadrul suprafeţelor de nivelare. precum şi în cadrul culoarelor de vale ale văii Bădenilor. şi mai puţin bazinele hidrografice cu orientare estică.3. au fost delimitate 6 intervale de pantă (fig.5. Declivitatea Gradul de înclinare reprezintă un parametru morfometric important atât pentru caracterizarea elementelor de morfogeneză. se poate constata faptul că pantele cu valori de 30 – 50° caracterizează în special versanţii cu orientare generală vestică: nord-vest. Ele reprezintă 19 % din suprafaţa totală. În aceste sectoare se remarcă trecerea bruscă de la pantele sub 3° ce caracterizează fundul văilor direct la pante de peste 50° ce caracterizează versanţii văilor de tip cheie. Acestea ocupă o suprafaţă de numai 1. ceea ce reprezintă aproximativ 1% din suprafaţa analizată. în valea Crovului şi în văile Brăteiului şi Răteiului. cât şi pentru stabilirea unor areale cu potenţial morfodinamic diferit.2. care pot ajunge până la valori de 81° apar doar în regiunile carstice din partea de nord-vest şi de sud-est a Munţilor Leaota.5 km2.05 47 77. 92 . Astfel. Suprafeţele cu panta cuprinsă între 30 şi 50° ocupă spaţii mai restrânse (77. fiind caracteristic întregului spaţiu al Munţilor Leaota. De asemenea. Pantele cuprinse între 10 – 20° apar pe areale extinse în domeniul de interfluviu şi de versant. aceste suprafeţe caracterizează în special bazinele hidrografice cu orientare vestică. Categoriile de pantă în Munţii Leaota Suprafaţa (%) Suprafaţa (km2) 21. Plecând de la modelul numeric de teren şi de la hărţile topografice scara 1:25.

32.33.93 Fig. 4. 4. Harta pantelor Fig. Harta adâncimii fragmentării .

Relieful tectono-structural Din punct de vedere structural. un brahianticlinal generat de diastrofismul austric precoce (Patrulius. 1986. Gurău. care completează imaginea structurală a masivelor Leaota şi Iezer – Păpuşa.1) şi văi obsecvente. (anticlinoriul Ghimbav – Bădeanca. este acoperită la extremităţi de o cuvertură de roci sedimentare. imprimând acestei serii imaginea structurală de „cutie de ouă” (eggs box). astfel dispusă. cu bombările din valea Horoaba şi valea Tătaru. adâncite în formaţiunile sedimentare albiene. orientate aproximativ E-V. La această orientare generică apar o serie de complicaţii (Istrate. Fig. citat de Gurău. unde văile scurte cu caracter torenţial. Dealtfel. despre aceste complicaţii aminteşte şi R. 94 . dincolo de valea Ialomiţei. 68) care indică mai multe sisteme de fracturi cu direcţii predominante NE – SV. TIPURI GENETICE DE RELIEF 1. adaptare care se pune cel mai bine în evidenţă în sudul masivului. NV – SE. pun în evidenţă tipologia structurală.1. 1. care prezintă o înclinare conformă planurilor brahianticlinalului. p. în general radiar. p. ANALIZA MORFOGENETICĂ 1. (1985. 68). 2002. E – V şi falii suborizontale.V. generate de o suită de bombări transversale. faţă de axa orografică principală. Valea pârâuluiVaca are în sectorul flişului un caracter subsecvent Principala consecinţă a acestei dispuneri a stratelor geologice o reprezintă adaptarea reţelei de văi la structură. 1986. 1969). respectiv cele din Zănoaga – Scropoasa (Munţii Bucegi). Munţii Leaota corespund unui larg anticlionoriu cu axa orientată N-S. Leontescu. amplasate în sectorul nordic (culmea Dudele) şi în sectorul central (valea Brătei) şi care se continuă spre est. 5. Masa de şisturi cristaline. Dimitrescu. văi subsecvente (fig. p. 5. Leontescu. Se pot identifica astfel văi consecvente cu orientare generală N-S. 91).

pietisuri. generată de contactul tectonic dintre Munţii Leaota şi Culoarul Dragoslavele – Bran. simetrice. 1. 5. relieful carstic şi relieful dezvoltat pe gresii şi conglomerate. acestea fiind în general adâncite în pătura de alterate şi. dolomite. depozitele de nisipuri. nu pot reprezenta premisele dezvoltării unui relief tipic. gresii şi marne care aparţin cretacicului şi care fac trecerea la Subcarpaţii Ialomiţei.3. granite 4% 21% calcare. Munţii Leaota comportă două aspecte.2. În nord-vestul masivului. conglomerate. de cele mai multe ori. cu o pondere foarte redusă. Se adaugă. acestea au dezvoltat un relief carstic spectaculos. 5. în partea sudică a Munţilor Leaota apare relieful dezvoltat pe conglomerate. dar care prin suprafaţa extrem de redusă (1% din suprafaţa totală) şi prin faptul că apar sub formă de intruziuni disparate.2. există o regiune puternic faliată. Primul este cel legat de predominarea şisturilor cristaline ce aparţin Seriei de Leaota. Dominanţa principalelor roci în Munţii Leaota Acestora li se adaugă apariţiile sporadice de roci magmatice (granitul de Brătei).).Pentru văile sculptate în şisturi cristaline este mai puţin evidentă adaptarea la structură. cu prezenţa tuturor formelor de relief exocarstic şi endocarstic. Relieful petrografic Din punct de vedere petrografic. 5.2. gresii sisturi cristaline 74% nisipuri. care impun aspectul general al reliefului. în primul caz şi tithonic – kimmeridgiene în cel de-al doilea. Din aceste motive putem discuta în cadrul Munţilor Leaota de trei tipuri majore de relief petrografic: relieful dezvoltat pe şisturi cristaline. Acestea reprezintă 74% din suprafaţa totală a Munţilor Leaota (fig. depozite loessoide Fig. pietrişuri şi depozite loessoide din albiile Dâmboviţei şi Ialomiţei. calcare dolomitice. 1% 0% magmatite. De asemenea. radiolarite gresii.) şi corespund părţii centrale a acestora. gresii argiloase. Deşi reprezintă doar 4% din suprafaţa totală. 95 . Al doilea aspect este legat de prezenţa la extremităţile de NV şi SE a calcarelor albiene (fig. de asemenea.

Acesta corespunde culmii principale nord – sud.1. toţi aceştia fiind caracterizaţi de rotunjimea culmilor. granulometria şi natura elementelor constituente. 1981. p. Aceste procese au generat în timp o pătură de grohotişuri. În etajul subalpin şi alpin al Munţilor Leaota şisturile cristaline au reprezentat mediul de manifestare a proceselor periglaciare..2. Caselor. faciesurile conglomeratice sunt intercalate altor tipuri de formaţiuni. se caracterizează printr-un metamorfism mai slab. Bădenilor şi Brăteiului. ci prezintă deseori un prefix sau un adjectiv (în dicţionarul de geografie fizică. cu un metamorfism accentuat. Seria de Cumpăna.1.se reduc cu uşurinţă în argilă în toate climatele umede şi devin. uniformitatea versanţilor şi rezistenţa redusă la eroziunea fluvio-torenţială. Ielenicz et. Creasta Lungă. Şisturile Seriei de Leaota. p. lucru care duce la diferenţieri în relieful dezvoltat pe şisturi cristaline. 1. formată din şisturi mai dure formează substratul litologic pentru extremităţile estică şi vestică. Ilie.2. 2) . Astfel. precum suprafeţele de eroziune. Leaota şi Românescu). p. fie sunt încă mobile sub influenţa proceselor crio-nivale actuale. 2007. sau cristaline. Muntele Vaca. Există o reală dificultate în a defini termenul de şist. Cea mai mare parte a Munţilor Leaota se dezvoltă pe şisturile cloritoase şi sericitoase cu porfiroblaste de albit. 1999. fapt pentru care ele nu condiţionează decât restrâns un relief care le caracterizează. Diferenţierile din relieful conglomeratic şi microconglomeratic au drept cauză gradul de cimentare. Relieful dezvoltat pe conglomerate şi gresii În majoritatea cazurilor. Acestea imprimă în general reliefului un caracter de masivitate şi permit păstrarea unor elemente cu caracter relict. natura liantului.al. de compoziţia mineralogică.2. le lipseşte grandoarea. rezistentă. impun şi 96 . cele care ocupă partea centrală a masivului. Şisturile cristaline se diferenţiază însă în funcţie de duritate. grezoase. Este semnificativ faptul că în nomenclatorul rocilor nu se regăseşte termenul şist izolat. culmea Răteiului. ele constituie de cele mai multe ori zone topografice subordonate sectoarelor calcaroase. Acest termen poate defini atât o rocă fragilă. conglomeratele puternic cimentate aparţinând cretacicului. Muntele Românescu. Relieful dezvoltat pe şisturi cristaline În publicaţiile de specialitate există aluzii fugare asupra monotoniei reliefului pe şisturi sau afirmaţii sub formă de clişeu care reiau idei mai mult sau mai puţin uzuale (Voisin. domeniul favorizant al solifluxiunilor în regiunile periglaciare Peisajele dezvoltate pe şisturi sunt definite în mod frecvent prin aceea că nu sunt pitoreşti. cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de cristalin de Leaota. în care se regăsesc şi cele mai mari înălţimi (vârfurile Sf. din această cauză. care fie au fost fixate de vegetaţie (în special cele aflate sub 1800 m altitudine).sunt impermeabile .şisturile sunt fragile. 411 apar termenii de şist bituminos şi şist verde). iar în prezent alcătuiesc domeniul de manifestare al proceselor crio-nivale. 61). motiv pentru care impune un relief mai uniform şi mai monoton. le lipseşte ordonarea. gelive şi foarte sensibile la eroziunea lineară. . de gradul de metamorfism (Szepesi. fiind caracteristice bazinelor morfohidrografice ale Ghimbavului. cât şi o rocă masivă.

3. Munţii Leaota. Harta litologică 97 .4.menţin în relief forme caracteristice: abrupturi şi martori de eroziune petrografici. 5.. 5. 5. (fig.5). Fig.

conglomeratele bine cimentate sunt acelea care condiţionează şi influenţe structurale. 5. Paleogenului. Martor de eroziune petrografic în gresii (dreapta) Fig. Aceste strate aparţin în mare măsură.5.4. Martori de eroziune în microconglomerate în interfluviul Frumuşelu – Marginea Domnească (stânga). rupturi de pantă). Clăile Sohodolului 98 .În majoritatea cazurilor. Clăile Românescului. cu liant nisipos şi granulometrie mai mică. 5. Conglomeratele mai puţin cimentate. nişe. împreună cu gresiile. Colţul Berbecului. Ca urmare a liantului calcaros se întâlnesc adesea şi forme pseudocarstice ca: lapiezuri. alveole. de obicei în cadrul versanţilor (mici abrupturi. condiţionează formarea unui relief minor. Fig. consolidând abrupturile de cuestă sau impunând poziţia suprafeţelor structurale.

În şisturile cristaline văile îşi dezvoltă un profil deschis. fie în strate subţiri şi cel mai adesea în alternanţă cu argile. Ca urmare în relief se impun în special gresiile compacte. iar la trecerea în rocile sedimentare. cu pante cuprinse între 10 şi 30°. dispuse în areale compacte sau în alternanţă cu roci a căror comportare geomorfologică este asemănătoare (marnele cimentate. elemente care asigură o frumuseţe şi un anumit pitoresc acestor munţi. marne sau marne calcaroase. etc). a cărui rezistenţă depinde de gradul de cimentare.Conglomeratele se ivesc pe spaţii restrânse. nişe. profilul văilor se îngustează accentuat. se remarcă modificarea profilului transversal al văilor la trecerea de la şisturile cristaline ale seriilor de Leaota şi Cumpăna. uneori în amestec cu marne şi marne calcaroase. se adânceşte puternic. în bazinele morfohidrografice ale Brăteiului şi Răteiului (fig. separate de văi adânci. situate la contactul acestora cu Munţii Bucegi şi Culoarul Bran – Dragoslavele. Munţii Leaota oferă totuşi o serie de elemente deosebit de variate. Deşi deţin cea mai mică suprafaţă din Munţii Leaota. aparţin flişului paleogen al Carpaţilor Orientali ce se întinde şi în Subcarpaţi. în proporţie redusă a reliefului carstic (doar 4 % din suprafaţa totală este formată pe calcare). Pe versanţi sau pe culmi. reflectată în relief prin aspectul general al culmilor. Cheile Răteiului. de pe valea cu acelaşi nume. dar foarte des relieful reflectă alternanţele cu alte roci. grohotişuri. iar valea capătă uneori caracter de cheie (Văile Frumuşelu. rareori sub formă de creste. Relieful carstic Deşi se individualizează în cadrul Carpaţilor prin omogenitatea petrografică. este de menţionat prezenţa. Datorită caracterului general de anticlinoriu. 5. Cele mai multe gresii. Colţii Răteiului. Arealele carstice în Munţii Leaota sunt. rotunjite. Un prim areal carstic bine dezvoltat este situat în sud-estul Munţilor Leaota.6). Marginea Domnească. dacă sunt priviţi însă în detaliu. prin uniformitatea versanţilor şi prin simetria văilor.3. ogaşe adânci sau martori izolaţi. datorită faptului că generează cel mai spectaculos relief. gresii) în strate obişnuit subţiri. 1. gresiile. calcarelor li se va acorda cel mai important spaţiu în analiza morfopetrografică. Vaca. 99 . impun abrupturi. Sistemul carstic Rătei.2. dezagregările şi alterările formează eluvii şi deluvii groase. conglomeratele determină formarea unui relief petrografic specific. Ele apar fie în strate compacte şi foarte groase. la flişul paleogen alcătuit din gresii şi conglomerate. cu versanţi în general concavi. În acest sens. rupturi de pantă pe versanţi şi în albii. la altele mai slab cimentate. aşadar. conglomerate. cuprinde: Cheile Brăteiului. şisturi argilo-grezoase. Ca forme specifice de relief. stratele de gresii reprezentând elementele mai dure. formând culmi masive cu abrupturi marginale. alveole. care generează numeroase alunecări de teren. Pe gresiile calcaroase se formează lapiezuri. condiţionează formarea unor culmi prelungi. Ca diferenţiere majoră în peisaj. suprafeţe structurale. microconglomeratele). de la cele cuarţitice şi foarte dure. iar pe cele argiloase prăbuşiri şi alunecări. Munţii Leaota prezintă la exterior o cuvertură importantă de calcare mezozoice care au permis dezvoltarea unor forme spectaculoase exo şi endocarstice. marne calcaroase. Alternanţele de gresii cu alte tipuri de roci conduc la forme de eroziune diferenţiată. răspândite în regiune. cu rupturi de pantă. în combinaţie cu alte roci (marne. Pe versanţi şi chiar pe suprafeţele plane. Ca relief major. Gresiile se găsesc în forme diferite.

2002) sau 5160 m (Bleahu. 5. dispuse pe trei etaje (unul activ şi doua fosile). Deasupra calcarelor sunt dispuse conglomeratele de Bucegi superioare (albian) în masa cărora s-a dezvoltat o porţiune importantă din Galeria Nouă. 100 .al. Fig.. gururi. Galeria cu Argilă. Orescu (1904) şi ulterior de D.cu un număr de 20 peşteri de mici dimensiuni (tabel 5. et.1). et.al. menţionată pentru prima dată de Al. etc. Peştera Rătei. 1976. Este printre putinele peşteri din România in care se întâlnesc concomitent concreţiuni de calcit. Patrulius (1969) (Bleahu. stalagmite lumânare. Este o peşteră gigantica si reprezintă cel mai important fenomen endocarstic din Leaota. Cheile Răteiului sunt săpate într-un depozit de calcare jurasice pe o distanţă de câteva sute de metri. fiind formată din galerii meandrate. et. coralite.. stalactite excentrice. Acest contact poate fi urmărit şi în alte puncte din peştera (Meduza. Galeria Diaclazelor. draperii. In diverse puncte ale peşterii se întâlnesc stalactite fistulare. p. coloane şi domuri (Bleahu. 1976) si o denivelare de + 65 m. cu o înălţime de aproximativ 100 m. care reprezintă foste pierderi fosile ale râului Rătei (cartate de Clubul Hades din Ploieşti) şi sistemul endocarstic peştera Rătei. Această peşteră este dezvoltată în cea mai mare parte în calcare jurasice superioare pe un sistem de diaclaze orientate în direcţia NV – SE.. Sistemul carstic Rătei: schiţă de ansamblu (stânga) şi localizarea celor mai importante peşteri din sectorul cheilor Răteiului (dreapta) Singura intrare accesibilă este amenajată şi blocată în prezent cu o uşă de fier care are rolul de protecţie şi de evitare a pătrunderii în peşteră a turiştilor neavizaţi. 1976. gips si aragonit. 372). La baza acestora se află un sistem de jaspuri (callovian superior) contact litologic ce poate fi urmărit în peşteră în sectoarele unora dintre galeriile active (Meduza si Sala Mare).al. 371) este dezvoltată în cea mai mare parte în calcare jurasice superioare. perle de caverna. p.6. cu o dezvoltare de circa 8000 m (Dragomir.

de la izvorul Răteiului) 4 P. Onicăi 5 P. La Piatră Mt. iar bazinele hidrografice Brătei şi Rătei au codurile 1251. La Piatră Mt. Un bazin hidrografic. Mică din Cheile Răteiului 7 P. Prepeleacului. cu patru intrări din Cheile Răteiului 10 P. La Piatră Mt. La Piatră 20 P. Crevasă din Cheile Brăteiului 2 P. Carpaţii de la Curbură. Caracteristicile principalelor peşteri din sectorul carstic Rătei17 Localizare Deschideri Hidro Deniv. Acesta se dezvoltă la contactul dintre Munţii Leaota şi Culoarul Bran – Dragoslavele.5 F F F F F F 0 1090 3 15 4. p. cu Mondmilch din Cheile Răteiului 14 P.0 9.0 Mt. din Talveg 11 P. 1 din Mt.5 8. au codul 12. cu Horn din Cheile Răteiului 15 P. de pe Vâlcelul Cheilor 9 P. 3 din Mt. Lespezi 16 Avenul de lângă Drum 17 P. nr.0 1.0 3. Lespezi Mt.4 45 20 20 16. 12) cu codurile 1276 (Bazinul Dâmboviţei în Masivul Ghimbav şi Muntele Cheiţa) şi respectiv 1275 (Bazinul văii Cheia. Lespezi 1 1060 40 26 F Mt. La Piatră 3 1 3 3 1 1 39. Târgovişte Conform clasificării zecimale a bazinelor carstice din România şi cadastrării carstului. nr. La Piatră 1 2 136 102 F F 5. Lespezi 1 1 1 2 26 17 33 31 F F F F 1.0 4.5 30. Rătei (P.0 17 3. cu Oase 12 P. Fundăţica şi Rudăriţa au izvoarele în Muntele Sântilia Mică) cât şi în Culoarul Bran – Dragoslavele (Văile Urdei. din Mt. Lespezi Mt. cu Fereastră din Cheile Răteiului 8 P. Mare din Cheile Răteiului 6 P. La Piatră 19 P.0 Mt. în care există o importantă extensie a carstului este bazinul hidrografic Cheia. Lespezi 2 14 F 3. Nr Alt Alt _ + abs rel BAZINUL BRĂTEI (cod 1251)18 1 P. Bazinul Cheii are 17 Informaţii obţinute de la Asociaţia de Turism Chindia (ATC). nr. din Mt.0 Al doilea areal carstic important este reprezentat în bazinele inferioare ale văilor Ghimbav şi Cheia. Lespezi Mt. Lespezi 47 66 F F 18. La Piatră Mt. Munţii Leaota au codul 125. Lespezi Mt.Nr Denumire Tabel 5. de la Lespezi BAZINUL RĂTEI (cod 1252) 3 P.0 65. respectiv 1252 18 101 .0 Mt. Lespezi Mt. versantul drept al Ialomiţei are codul 1250.0 4. La Piatră 1 6494 A Mt.1. 2 din Mt. din Culme 13 P. Lespezi Mt.7). Lespezi 1 1120 100 10 F Mt. Lespezi 2 25 F 15. La Piatră 1 18 F 5. Raciu Mt. Dezv. în masivele Giuvala – Zacotele – fig. şi Giuvalei). 2002. din acest sector.0 Mt.0 4 Mt. 5. Raciu 18 P. având izvoarele atât în Munţii Leaota (pâraiele văilor Crovului. Acestea sunt marcate în cadastrul general al carstului din România (Goran.0 Mt.

Peştera Colţul Surpat. şi cu peste 353 m galerii cumulat. peşteră situată în versantul drept al văii Cheia. Peştera. la aproximativ 5 km de Podul Dâmboviţei. sector de chei Principalele forme carstice dezvoltate în acest areal sunt: cheile (cele mai reprezentative sunt cele ale Rudăriţei – aproximativ 5 km şi Crovului – circa 3 km). râuri care au creat în apropiere şi complexul de peşteri Fulga.o suprafaţă de aproximativ 36 km2 care se desfăşoară în proporţie de 30 % în Munţii Leaota (11 km2) şi de 70 % în Culoarul Bran – Dragoslavele (25 km2). Principalii afluenţi ai Cheii sunt Rudăriţa. 4. 5. lapiezurile. În afară de peştera Uluce. deoarece. avenele etc. cu numeroase lacuri şi cascade. Avenul Crovului. Peştera Fulga. mai există un număr mare de peşteri. O situaţie interesantă o prezintă pîrîul Fundăţica. 5. Rudăriţa şi Fundăţica. Fig. grotele şi peşterile. 5. care se varsă mai departe în Valea Cheii. 2003. sorburile şi emergenţele. 3. Dintre peşterile situate în acest spaţiu nu se poate remarca prin dimensiuni decât Peştera Uluce (fig. dar în prezent aceste amenajări nu mai există. 2. 1976). Giuvala şi Valea Crovului. Peştera Avene. în prezent peşteri fosile (Dobrescu. Avenul Perete. dispare printr-o resurgenţă în satul Fundăţica. peştera Altarului. cu deschiderea orientată către sud. 102 . cu aproximativ 150 m lungime de galerii active (Bleahu.7. Everac.. Peştera este exurgentă a două cursuri de apă. Peştera Emilian Cristea. fiind din lemn şi din cauza umezelii. 9. Dintre acestea. peştera Emilian Cristea. în cea mai mare parte fosile şi de mici dimensiuni. Peştera Uluce. 6. Arealul carstic din nord-vestul munţilor Leaota: 1. care. 20). cele mai importante prin dimensiuni şi prin accesibilitate sunt peştera lui Fulga. au putrezit. după ce îşi adună afluenţii din Culmea Şleul Mândrului. p. 10. 7. Locul acesteia este preluat de valea Giuvala. Peştera Decebal.8). Avenul Pereţi. a fost amenajată rudimentar pentru accesul turiştilor. 8. Peştera Mare.

9. peştera Mare. 5. 2003) Fig.8.9).peştera Colţul Surpat.10. peştera Avene. 2003) 103 . Crovului şi Avenul Perete (fig. 5. Avenul Perete (prelucrare după Dobrescu. 5. Fig. 5. Peştera Uluce (prelucrare după Dobrescu.10). Dintre avenele situate în acest areal carstic sunt remarcate avenele Pereţi. 2003) Fig. 5. Peştera Decebal (prelucrare după Dobrescu. peştera Decebal (fig.

Fig. Fulga 1 şi Fulga 2 – situate la circa 50 m una de cealaltă.Peştera Fulga (fig.13). fiind amplasate la o altitudine relativă de 500 m faţă de valea Rudăriţa. infirmate deocamdată în urma campaniei de sondaje efectuată în perioada 2005 – 2006. Acestea au fost.11. cu o lungime de 60 m. pe versantul drept al văii Rudăriţa. la aproximativ 1 km amunte de vărsarea Văii Crovului în Valea Cheii.14). 5. 5. este o peşteră fosilă. Are o orientare nord-est – sud-vest. Toate sunt în prezent peşteri fosile. au existat presupuneri asupra existenţei unor urme de locuire paleolitice în cuprinsul ei. însă. 5. Din faţa peşterii Emilian Cristea se deschide perspectiva cheilor văii Crovului (fig. Pereţii peşterii prezintă numeroase scurgeri parietale şi odontolite.11) este de fapt un complex de trei peşteri – Fulga. pe versantul stâng la 500 m altitudine relativă. 2003) Peştera Emilian Cristea (fig 5. în amonte de peştera Uluce. cu deschiderea către sud-vest. 104 . 5. Datorită deschiderii largi a peşterii şi a caracterului fosil. Este cea mai importantă dintre cele peste 30 de peşteri şi avene din cheile Crovului. şi cu o deschidere a arcadei de peste 10 metri (fig. Peştera lui Fulga (prelucrare după Dobrescu.12) este amplasată în cheile Crovului.

13.13. 5. Cheile Crovului văzute de la intrarea în peşteră 105 . 5. Intrarea în Peştera Emilian Cristea Fig.Fig.14. 5. Peştera Emilian Cristea (cartare 14 octombrie 2006) Fig.

6 m) până la contactul cu Subcarpaţii Ialomiţei (aproximativ 900 m) pe direcţie generală Nord – Sud. pătrunzând în Subcarpaţii Ialomiţei (fig. Profilul nr. Trepte de nivelare. 106 .etapa pliocenă modelează periferia masivului şi formează platforma brăneană.etapa preapţiană (prealbiană) când s-au format structurile vechi. din vârful Leaota (2132. văile se adâncesc şi apare nivelul Râu – Şes. gruparea lor în complexe de nivelare şi racordarea lor cu rupturile de pantă din talvegurile principalelor văi. Românescu. urmăreşte linia marilor înălţimi care separă cele două bazine hidrografice. ci pe linia de profil se deosebesc o serie de suprafeţe cvasiorizontale unite de versanţi cu înclinare accentuată. .15). Din vârful Leaota (2132. Plaiul Cârligatele (Piscul Cârligele) şi Plaiul Găvanei. . asociate schimbărilor climatice specifice terţiarului au impus o anumită ritmicitate în evoluţia denudării masivului cristalin. Suprafeţele de eroziune Omogenitatea geologică a Munţilor Leaota este reflectată în relief printr-un grad accentuat de monotonie. după care coboară sub 1000 m. Valea Obădaru.700 m) şi schiţarea reţelei hidrografice primare. 1. Frumuşelu) la est. 5.75 km. Aceste mişcări. profil longitudinal de interfluviu. desfăşurată în etape distincte. masivul a trecut prin mai multe faze de evoluţie.3.6 m) linia de profil urmăreşte culmea principală a Munţilor Leaota. Pe fondul unei mişcări generale de ridicare. Scăderea în înălţime nu se produce însă treptat. Pentru identificarea şi analiza suprafeţelor de nivelare din Munţii Leaota au fost realizate profile longitudinale de interfluviu şi profile complexe de vale pentru văile şi interfluviile şi văile reprezentative. 1976): . Raciu. Ţabra. Această culme separă bazinele hidrografice ale afluenţilor Dâmboviţei (Valea Bădenilor cu afluenţii Valea Vâjei. Valea Gruiu şi Valea lui Coman) la vest şi Ialomiţei (Răteiu. întreruptă sporadic de apariţia reliefului dezvoltat pe calcare. sau etape morfogenetice (Sultana. Datorită formaţiunilor geologice vechi şi cu o constituţie aproape omogenă (şisturi cristaline sericito-cloritoase) în Munţii Leaota suprafeţele de eroziune au o extensiune largă. Prin aceasta s-a urmărit identificarea suprafeţelor de nivelare. Definitivarea sistemului muntos al Leaotei a avut loc înainte de Apţian – Albian fiind afectat în diferite etape de mişcările tectonice. Tâncava.1. fiecărei perioade corespunzându-i un ciclu. . Vaca. În ansamblu.etapa miocenă – suprafaţa Borăscu este puternic fragmentată. putând fi identificate toate cele trei complexe de nivelare specifice Carpaţilor Meridionali. Diferenţa de nivel de aproximativ 1300 m impune o pantă medie de 70‰ a liniei de profil. pe o lungime de 15. Au fost realizate 12 profile longitudinale de interfluviu şi 3 profile complexe de vale (pe văile neamenajate antropic). au luat naştere suprafeţele de nivelare. pe interfluviul principal Dâmboviţa – Ialomiţa. gresii şi granite.etapa apţian – albiană cuprinde modelarea reliefului până la apariţia suprafeţei superioare de eroziune (± 1. respectiv un nivel de eroziune. Acesta.

16. ± 1500 şi ± 1400 m) trepte care pot fin încadrate complexului Râu Şes I. Aceasta este ultima identificată pe profil. 5.15. care constituie contactul cu suprafaţa de nivelare Simila ce aparţine Subcarpaţilor Ialomiţei (fig. Profil longitudinal al interfluviului principal dintre Dâmboviţa şi Ialomiţa Linia profilului coboară accentuat din vârful Leaota către Sud.Fig. Fig 5. fiind urmată de o denivelare de 100 – 150 m. de asemenea. Între 1700 m şi 1200 m apar succesiv trei trepte cu aspect de umeri (în jur de 1600. Contactul morfologic dintre Munţii Leaota şi Subcarpaţii Ialomiţei 107 . 1976). Aceasta poate fi atribuită suprafeţei de nivelare Borăscu (Pediplena Carpatică) ca şi nivel superior al acesteia (Borăscu I). După o unitate înclinată de racord. complexului Borăscu. unde apare o primă suprafaţă (± 2000 m). la altitudinea de 1750 – 1800 m se identifică o întinsă suprafaţă având aspect vălurit. după care se întinde suprafaţa de nivelare Râu Şes II. care aparţine. ca o treaptă inferioară (Borăscu II). desfăşurată pe o lungime de aproximativ 250 m. până la altitudinea de 2000 m. complex asimilat altitudinii medii de ± 1500 m (Sultana. Această succesiune de trepte este urmată de o altă unitate de racord. la aproximativ 1200 – 1250 m. 5.16).

5. altitudini corespunzătoare suprafeţelor Râu Şes I şi Râu Şes II. din vârful Leaota până în valea Ialomiţei pe o diferenţă de nivel de 1300 m. 5. parcurgând culmile Creasta Lungă şi Raciu (fig. Interfluviul Raciu . 1976). Profil longitudinal pe Muntele Românescu Interfluviul Raciu – Rătei urmăreşte un traseu aproximativ NV-SE. ca doi martori de eroziune. care poate fi atribuită suprafeţei Gornoviţa. Fig.În cuprinsul profilului 2. 5. Fig.17. aflate la 1530 m şi respectiv 1378 m.18. De asemenea se poate identifica o mică suprafaţă orizontală la 1000 m.17) se pot identifica două vârfuri piramidale. care apare sporadic în sudul Munţilor Leaota la ± 900 m (Sultana. 5.Rătei 108 .18). de pe muntele Românescu (desfăşurat ca un promontoriu cu direcţie NNV – SSE între văile pâraielor Frumuşelu şi Marginea Domnească – fig.

Fig.20).19. 5. şi ± 1750 m. în muntele Creasta Lungă. Porneşte din vârful Leaota. 5. Interfluviul Rătei . cât şi la baza muntelui Creasta Lungă. cât şi vârfuri piramidale (martori de eroziune) corespunzătoare complexelor de nivelare. Se identifică astfel. urmăreşte muntele Răteiu. Nivelul de ± 1500 m (Râu – Şes I) are o largă extindere. fiind remarcat atât în Muntele Raciu. corespunzătoare suprafeţei Borăscu I unită printr-un racord cu suprafaţa Borăscu II care variază între 1650 şi 1700 m. care împreună cu treapta de pe versantul estiv al Muntelui Raciu formează suprafaţa Râu – Şes II. după care. întrerupt de o şa. formează o şa largă între vârful Leaota şi muntele Răteiu (şa în care s-a format un lac de depresiune nivală – fig. Între cele două unităţi apare o largă înşeuare la 1350 m. din punctul La Piatră coboară treptat către valea Ialomiţei.Se pune încă de la început în evidenţă prezenţa nivelului Borăscu cu cele două trepte: ± 2000 m.19). la 2000 m o întinsă suprafaţă. Între ele se mai remarcă o prispă la circa 1850 m.Brătei 109 . interfluviul Rătei – Brătei urmăreşte linia marilor înălţimi dintre cele două bazine hidrografice (fig. Profilul 4. Acesta pune în evidenţă atât suprafeţe plane. nivel extins. uşor ondulată. 5.

Fig. 5.) care porneşte din vârful Leaota şi separă văile Ghimbavului şi Dâmboviţei de Valea Bângăleasa şi Valea Moieciului. Suprafaţa Râu Şes I apare la 1500 – 1600 m în Muntele Zăbavei şi la 1500 – 1550 m în Culmea Zacotelor.20.21. 5. interfluviul principal sud – nord (fig. separate de o înşeuare de 100 m. aflată la 2050 m şi 2100 m. 5. care apare pe profil pe o lungime de peste 8 km. Suprafaţa Râu Şes I nu este prezentă. Muntele Ghimbav. 5. în schimb apare suprafaţa Râu Şes II la ± 1300 m altitudine. Imediat sub Vârful Sf.22). la 1700 – 1800 m altitudine. cu două trepte distincte (± 1700 m şi ± 1780 m). Ilie. la sud. la nord. Interfluviul principal nordic (din Vârful Leaota spre Culoarul Dragoslavele – Bran) Profilul 6. de bazinul hidrografic Ghimbav. 110 . trecând prin Muntele Zăbavei. Lac nival la nivelul suprafeţei Borăscu (2000 m) Profilul 5. Profilul est – vest care uneşte Vârful Sf. Culmea Zacotelor. până la contactul cu culoarul Dragoslavele – Bran (fig. pune în evidenţă foarte clar suprafaţa de nivelare Borăscu I. Cea mai extinsă suprafaţă o are însă Borăscu II.21. Fig. Curmătura Ghimbav. foarte vălurită şi întreruptă de martori de eroziune. Colţii Ghimbavului. linia profilului marchează suprafaţa de nivelare Borăscu II. Ilie (1887 m) cu valea Dâmboviţei delimitează bazinul hidrografic Cheia.

ca o largă înşeuare cu altitudinea minimă de 1677 m. până în valea Dâmboviţei. Nivelul Borăscu I apare în imediata apropiere a vârfului Leaota cu două mici trepte. dincolo de Curmătura Ghimbavului. ambele afluente ale văii Dâmboviţei (fig. Poiana Scoruş reprezintă suprafaţa de nivelare Râu Şes I (1500 m) care apare ceva mai jos. Plaiul Făgeţel.6 m).Fig.9 m) se pune în evidenţă suprafaţa Borăscu II. Străbate o serie de unităţi montane care aparţin Munţilor Leaota (culmea Râiosu. Profilul 8. 5. având o lungime de 19 km. muntele Râiosu. 5. întreruptă doar de vârful Colţii Ghimbavului (1406. Această suprafaţă este uniformă. muntele Vârtoapele. Profilul 7.5 m) şi muntele Albescu (1755. 111 . 5. în muntele Vârtoapele (1430 m). Profilul Vârful Sf. profilul interfluviului care conturează la nord bazinul Văii Bădenilor are o direcţie generală NE – SV pornind din vârful Leaota până în valea Dâmboviţei. versantul coboară constant către valea Dâmboviţei. Poiana Scoruş. aici ne existând unitate de racord între Munţii Leaota şi Culoarul Dragoslavele – Bran. În sud-vestul muntelui Vârtoapele. de ± 2100 m şi respectiv ± 2050 m. la 1250 m apare ca o treaptă suprafaţa de nivelare Râu Şes II după care se desfăşoară unitatea de racord între aceasta şi nivelul Branului regăsit aici la 950 m.22.24). muntele Albescu. muntele Făgeţel şi muntele Priseeaca). după care coboară către Culoarul Dragoslavele – Bran prin intermediul Plaiului Bufniţei (fig. Contactul dintre cele două mari unităţi (Munţii Leaota şi Culoarul Dragoslavele – Bran) se află la 950 m. Culmea Ciorii. deasupra văii Dâmboviţei.23). Între Muntele Ciorii (1793. Ilie – Valea Dâmboviţei Suprafaţa Râu – Şes II se identifică la 1310 m – 1400 m în Muntele Ghimbav. care poate fi asimilat suprafeţei de nivelare Gornoviţa. delimitând valea Ghimbavului la nord şi Valea Caselor la sud. Din acest punct. dincolo de o largă înşeuare. deasupra nivelului Bran. profilul corespunzător muntelui Albescu face legătura între Muntele Ciorii.

până în valea Ialomiţei (fig. Interfluviul de la Nord de Valea Bădenilor În cadrul lui se distinge în primul rând o suprafaţă bombată la 1780 m care aparţine complexului Borăscu II şi un umăr la 1530 m aparţinând suprafeţei Râu Şes I. având o direcţie generală NV – SE. Confluenţa dintre cele două văi se produce la nivelul unei suprafeţe aproape plane situate la 1300 m. umăr de vale care aparţine confluenţei Mitarca – Brătei. Aceasta este ultima suprafaţă care aparţine Munţilor Leaota. muntele Priseaca făcând racordul cu nivelul de ± 900 m (Nivelul Branului) care aparţine Culoarului Dragoslavele – Bran şi este asimilat suprafeţei Gornoviţa. Dincolo de aceasta se face trecerea prin versantul pronunţat al muntelui Făgeţel spre muntele Priseaca. 5. ceea ce corespunde nivelului Râu Şes II.5. unde este foarte bine pusă în evidenţă suprafaţa Râu Şes II la o altitudine relativă de 1360 m. Culmea Ciorii şi muntele Cioara şi ca trepte în Muntele Cioara (1709 m). Fig.23. interfluviul Mitarca – Brătei înconjoară bazinul pârâului Mitarca pe la nord.Fig. Interfluviul corespunzător Muntelui Albescu Suprafaţa Borăscu II apare extinsă la 1650 – 1730 m în muntele Râiosu. 5. Profilul 9. pornind din culmea principală a Munţilor Leaota prin muntele Jugureanu. În Plaiul Făgeţel. la 1550 – 1580 m apare suprafaţa Râu Şes I cu caracter uşor vălurit. 112 .24.25).

Fig. artere pe care le desparte.26) porneşte din interfluviul Brătei – Bângăleasa (est – vest) şi are un traseu nord – sud până la confluenţa Brătei – Pârâul Negru.Brătei Profilul 10. culmea interfluvială Dudele (Dudele Mari şi Dudele Mici – fig 5. 113 .27) pune în evidenţă trepte de ± 1750 m şi ± 1800 m care aparţin nivelului Borăscu II. 5. 5.26. Culmea Dudele Profilul 11. 5.Fig. Interfluviul Mitarca . În cadrul lui se pot identifica sporadic cele două trepte aparţinând complexului Borăscu. respectiv Borăscu I în Duda Mare şi Borăscu II în Duda Mică. profilul muntelui Pietrele Albe (fig.25.

Pe acest traseu se pun în evidenţă două nivele importante (fig.Fig. interfluviul Pârâul Rece – Brătei porneşte din culmea principală şi coboară accentuat către Est. 5. 1910 m şi 1750 m. 5.28). Muntele Pietrele Albe Profilul 12. Fig. Este vorba pe de o parte de nivelul Borăscu ce are trepte la 2000 m. spre Valea Brăteiului.28. 5. Interfluviul Brătei – Pârâul Rece 114 .27. şi pe de altă parte de nivelul Râu Şes I care apare foarte extins la 1510 m.

respectiv Râu Şes II (fig. La nivelul versanţilor se remarcă prezenţa unor umeri de vale la altitudini de ± 1700 şi ± 1750 m corespunzători suprafeţei Borăscu II. deci o pantă medie de 137 ‰. O vale cu o lungime de 7250 m. În cadrul versanţilor se poate observa prezenţa umerilor de vale la 1500 m. 5. cu excepţia sectorului inferior. cu excepţia sectorului din avale unde apar două rupturi de pantă la 1200m şi 1000 m. având o lungime de 11750 m. Ca şi Valea Răteiului. care corespund sectorului de chei ale Răteiului. Profil complex pe Valea Răteiului Profilul 14.Profilul 13 este un profil longitudinal de vale pe valea Rătei. ambele nivele de umeri au o altitudine relativă de ± 250 m. are o pantă medie de 102 ‰. unde apare o ruptură de pantă semnificativă pe fondul contactului litologic dintre şisturile cristaline de Leaota şi conglomeratele de Bucegi. ± 1500 şi ± 1600 m corespunzători suprafeţei Râu Şes I şi respectiv ± 1350 m pentru Râu Şes II (fig. Raportate la talveg. având o diferenţă de nivel de 1000 m între obârşie şi confluenţa cu Ialomiţa. 5. corespunzând nivelului Râu Şes I. Prezintă pe ansamblu un profil de echilibru dinamic. 5. profil longitudinal de vale pa valea Raciului. pe o diferenţă de nivel de 1200 m. putând fi atribuite aceleiaşi etape morfogenetice.29. respectiv 1300 m.29). 115 .30). Fig. fără rupturi de pantă semnificative. are un profil apropiat de profilul de echilibru.

Fig. în Munţii Leaota se pot contura cele trei complexe de modelare caracteristice Carpaţilor Meridionali. umeri care aparţin complexului Borăscu II şi care corespund circului glaciar Mitarca (fig. la altitudinile de ± 2000 m şi ± 1700 m pentru suprafaţa Borăscu.33). ± 1500 m şi ± 1300 m pentru suprafaţa Râu Şes şi ± 1000 m şi ± 900 m pentru suprafaţa Gornoviţa. În bazinul pârâului Mitarca apar umeri de vale la 1700 – 1750 m. 5. Fig. 5. 5. în linii mari.30.31.32. Acestea apar. Profil complex pe Valea Raciului Profilul 15.31). aceasta din urmă având apariţii cu totul sporadice în Munţii Leaota dar fiind caracteristică pentru contactul dintre Munţii Leaota şi Culoarul Dragoslavele – Bran (fig. 116 . Profil complex pe valea Mitarca În concluzie. 5. 5.

5. Suprafeţele de nivelare din văile pâraielor Raciu.33.117 Fig. Suprafeţele de nivelare din lungul interfluviilor principale . Rătei şi Mitarca Fig.32. 5.

Jugureanu. Suprafaţa de nivelare Borăscu 118 . aceasta apare în două mari trepte: una la ± 2000 m. Şutila).34. Posea. plasată de George Vâlsan în Munţii Leaota la 1800 – 1900 m. 5.Suprafaţa de eroziune superioară este echivalentă celei mai vechi suprafeţe de nivelare din Carpaţi – Borăscu (Pediplena Carpatică. de martori în formă de trunchi de piramidă (în munţii Tîncava şi Ţăbra) sau trapezoidal în muntele Sântila. iar vârsta sa este apţian – albiană. 1998). 5. mai extinsă şi cu aspect mai complex (fig. Această suprafaţă are aspect de pod (în munţii Leaota. Românescu. Cioara). Aspectul suprafeţei este al unei pediplene. Mitarca. de culmi rotunjite (în munţii Pietrele Albe. Fig. Răteiu. Altitudinal.34). cu aspect de pod şi alta la ± 1700 m.

În cadrul acestei suprafeţe apar toate vârfurile de peste 2000 m din Munţii Leaota: 2132. în interfluviul Raciu – Rătei. 2004. interfluviul Rătei – Brătei. Suprafaţa de nivelare Borăscu II (± 1700 m) în Muntele Raciu – stânga şi Muntele Jugureanu – dreapta Fig. 5.35). în general în jurul valorii de ± 1700 m.5 m şi 2025. această suprafaţă apare în culmea principală nord – sud în muntele Jugureanu (fig.Treapta de 2000 m (Borăscu I) apare în culmea Leaota – Mitarca.6 m – vârful Leaota. la contactul cu Munţii Bucegi.5. în munţii Tâncava şi Ţabra şi la nord de vârful Leaota. 2018. în toate cazurile în imediata apropiere a nodului orografic principal Leaota – Mitarca. la altitudini variate. în interfluviul Rătei – Brătei (la 1650 – 1700 m). între Muntele Ciorii şi muntele Albescu (unde altitudinea variază între 1677 m şi 1790 m). ca o suprafaţă extinsă. în muntele Duda Mică şi în muntele Pietrele Albe (la ± 1750 m şi ± 1800 m).36. în muntele Râiosu ca o suprafaţă extinsă şi în muntele Cioara ca o treaptă la 1709 m. în Muntele Sfântu Ilie (desen de Elena Vrăbioiu) 119 . având apariţii. interfluviul dintre Valea Bădenilor şi Valea Caselor.4 m în Leaota. Suprafaţa de nivelare Borăscu II. Fig.35. până în Vârful Sf.5 m în muntele Răteiu şi 2046 m în muntele Mitarcea.36). Ilie (fig. Astfel. precum şi în muntele Duda Mare. 5. în Creasta Lungă (interfluviul Raciu – Rătei).5. Treapta de 1700 m (Borăscu II) este cea mai extinsă din cadrul acestui complex.

şi unde în prezent acţionează procesele crio-nivale (Sultana. respectiv treapta superioară a nivelului Borăscu. 5. treapta superioară face trecerea dintr-un bazin hidrografic în altul. Complexul de nivelare Râu Şes (Suprafeţele medii Carpatice) apare în Munţii Leaota cu două trepte: treapta superioară Râu Şes I la ± 1500 m şi treapta inferioară Râu Şes II la ± 1300 m (fig. Ea se păstrează numai în cele mai înalte sectoare ale Munţilor Leaota. Suprafaţa de nivelare Râu .37). Prin unele şei. 1976). 5.Înălţările succesive ale masivului şi reţeaua hidrografică într-o dinamică accentuată au fragmentat continuu suprafaţa superioară de eroziune.37.Şes 120 . nivelul are aspectul unei trepte a culmilor secundare ce se desprind din nodul orografic Mitarca – Leaota. Fig. iar cea inferioară apare dezvoltată în lungul văilor sub formă de umeri. unde eroziunea regresivă s-a manifestat mai târziu şi mai greu. În partea estică a masivului.

cu o largă extindere în muntele Raciu cât şi la baza muntelui Creasta Lungă. ± 1400 m în muntele Marginea Domnească. în sud – vestul muntelui Vârtoapele la 1250m. În SV apare în Plaiul Făgeţel la 1550 – 1580 m. în muntele Răteiul Românesc. apare ca un complex de trepte succesive la ± 1600 m. denivelată datorită prezenţei muşuroaielor cu Nardus stricta. apare de asemenea ca nivel de umeri pe văile Răteiului şi Raciului. pe valea pârâului Vaca – apare un nivel în jur de 900 m cu aspect de umeri. apare în muntele Ghimbav la circa 1310 – 1400 m ca o suprafaţă extinsă. în interfluviul Pârâul Rece – Brătei (în estul Munţilor Leaota) la circa 1510 m. acest nivel nu caracterizează masivul Leaota. suprafaţa Râu Şes II este întâlnită pe interfluviul principal Dâmboviţa – Ialomiţa. 1939. 20 – 41). 5.Treapta superioară Râu Şes I este mai întinsă şi apare la nivelul interfluviilor.38). p. Platforma pasurilor înalte carpatice (Vâlsan. Suprafaţa Carpatică de Bordură Brăneană (Posea. Fig. şi la 1400 m în Marginea Domnească Nivelul Gornoviţa denumit Platforma Predealului.39). Acest nivel corespunde cu cel al suprafeţei Gornoviţa din lungul Culoarului Dragoslavele – Bran. Astfel. 5. apare la 1500 – 1600 m în Muntele Zăbavei şi în Culmea Zacotelor (în NV ). dar şi ca umeri de vale. umeri de vale şi martori de eroziune. în muntele Românescu (fig. 121 . p. 1998. treapta inferioară (fig. între Creasta Lungă şi muntele Raciu. ± 1500 m. apare ca o largă înşeuare la 1350 m. apare în sud. la 1430 m). sub forma unor vârfuri piramidale la 1530 m în muntele Românescu. Suprafaţa de nivelare Râu Şes II (la aproximativ 1350 m) în Muntele Românescu. în muntele Priseaca la 1360 m. La periferia sud-vestică şi sudică – de exemplu. în V Munţilor Leaota apare în Poiana Scoruş la 1500 m şi în muntele Vârtoapele (mai jos. ca martor de eroziune la 1378 m. Platforma clăbucetelor. De asemenea nivelul Râu Şes I apare ca umeri pe văile Rătei (la 1500 m) şi Raciu (la 1500 şi 1600 m). Nivelul Rău Şes II apare în Munţii Leaota sub forma unor culmi uşor rotunjite. în muntele Fundul Pământului.38. la altitudini cuprinse între 1200 şi 1400. la 1250 m altitudine. ca o prispă deasupra depresiunilor subcarpatice Cetăţeni – Râu Alb. Astfel. 5. la altitudini ce se menţin în jurul altitudinii de 1500 m. 15).

Culmile joase din cadrul culoarului au fost încadrate de M. Constantinescu (1642) în
platforma Dâmboviţei, ea retezând calcarele jurasice şi şisturile cristaline. În vestul
Leaotei, pătrunde la est de Podu Dâmboviţei, în bazinul văii Cheia (piscul Stoichii –
1005, Muchia Zacotelor – 1200), şi apare deasupra cheilor de la Cetăţeni, din sud-vestuul
masivului (Posea, 1998, p. 17).

Fig. 5.39. Suprafaţa de nivelare Gornoviţa

122

Fig. 5.40. Suprafeţele de nivelare din Munţii Leaota

123

1.4. Relieful glaciar
Problema reliefului glaciar în Munţii Leaota este foarte puţin abordată în
literatura de specialitate. Datorită altitudinii mai coborâte şi întinderii reduse a treptei
hipsometrice de 2.000 m (0,25% din suprafaţa totală), prezenţa reliefului glaciar în Munţii
Leaota a fost mult timp şi încă este sub semnul întrebării. Cea mai mare parte a studiilor
geomorfologice fie neagă prezenţa reliefului glaciar, fie nu iau în discuţie Munţii Leaota
atunci când se pune problema formelor de relief glaciar din România.
La nivelul anului 1900 (fig. 5.41), într-o sinteză asupra glaciaţiei din Carpaţii
Meridionali (De Martonne) Munţii Leaota nu apar pe harta răspândirii reliefului glaciar
(apar în schimb Munţii Iezer şi Munţii Bucegi, în imediata apropiere). În Monografia
Geografică a R.P.R., vol I, Geografia Fizică (1960) nu se face nici o menţiune despre
existenţa unor urme glaciare în Munţii Leaota. De asemenea, Valeria Velcea şi Al. Savu
(Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor României, 1984) nu semnalează prezenţa glaciaţiei
pleistocene în Leaota. I Sîrcu afirmă imposibilitatea existenţei reliefului glaciar în Munţii
Leaota: Deşi înaltă, în Leaota n-au existat gheţari în cuaternar (1971, p. 211).

Fig. 5.41. Repartiţia reliefului glaciar în Carpaţii Meridionali (De Martonne, 1900)

Petre Coteţ (1973, p 187) consideră că relieful glaciar este slab dezvoltat datorită
adăpostului de care s-a bucurat Leaota împotriva vânturilor de NE în timpul
Pleistocenului, adăpost oferit de Munţii Bucegi. Această ipoteză este însă forţată, fiind
preluată probabil de la Emm. de Martonne, deoarece acesta din urmă a analizat datele
climatice de la staţia meteorologică Bucureşti (singura de la acea dată), unde direcţia
dominantă a vântului era nord-estică, estică şi sud-estică. Numeroasele staţii
meteorologice de înălţime existente în prezent au stabilit faptul că direcţia dominantă a
vântului este cea vestică (fig. 5.42), probabil aceeaşi ca şi în Pleistocen (Cârciumaru,
1980, p. 230) când era nord-vestică, dinspre calota glaciară europeană.

124

5) în rezumatul tezei de doctorat. 5. ulterior.R. inexactă. la obârşia pârâului Mitarca. şi. de formă semicirculară. nu fără rezerve. toată literatura de specialitate apărută după acest moment preia ideea – cu sau fără reţineri – a existenţei reliefului glaciar în Munţii Leaota. care precizează că direcţia dominantă a vânturilor în Pleistocen. În acest sens amintim evidenţierea aceloraşi forme glaciare în sinteza Relieful României20 (Posea. vârful Leaota este cel care le desparte. lipsind în celelalte masive. 5. ca urmare.172 Carpaţii de Curbură menţin forme glaciare evidente în munţii Bucegi şi Leaota. în realitate. ambele fiind reprezentate ca având orientare nordvest. Circul glaciar din Mitarca are. Chiar dacă prezintă anumite inexactităţi (în hartă ambele circuri se află situate la nord de vârf. acest lucru este remarcat şi de L. orientare nord – nord-estică. în prezent admiţându-se. Popescu. p. 195). estici şi sud-estici. Frecvenţa medie anuală a vântului pe direcţii (%) la staţia meteorologică Vârful Omu (Bucegi) De altfel. diferenţiază două circuri: unul glaciar şi unul crio-nival (fig. de asemenea. în realitate. p. este prima dovadă a prezenţei reliefului glaciar aici şi. iar cel crio-nival orientare N). Sawicki în 1912.050 m altitudine şi printr-un circ glacio-nival situat la obârşia unui afluent al văii Mitarca. 20 125 . situat la 2. precum şi în unele sinteze asupra reliefului României. în lucrarea Sur la cryonivaton actuelle dans les Carpates Méridionales entre les rivières Ialomiţa et Olt publică o hartă19 în care. p. 1974. 21 relieful glaciar în Masivul Leaota este reprezentat prin circul Mitarcei. orientarea circurilor este. Ielenicz. la nord de vârful Leaota. Această idee a fost preluată de geografii care s-au ocupat mai îndeaproape de Munţii Leaota. apar însă şi primele menţiuni asupra acestui tip de relief.42.Fig. era vestică şi. de către Viorica Sultana21 (1975. ceea ce explică preponderenţa circurilor glaciare din Carpaţi pe versanţii nord-estici. circul glaciar are orientare N-NV. de aceea.S. în harta proceselor de modelare actuală din Atlasul R. p. având un diametru de cca 600 m. După 1950. de asemenea. Acesta. 125).43). 19 ulterior republicată în 1965. acumularea zăpezilor s-a făcut la adăpost de această direcţie. prezenţa unui circ glaciar suspendat de tip pirenean în nord-estul Vârfului Leaota. Cea dintâi consemnare argumentată asupra reliefului glaciar în această unitate montană îi aparţine lui Eugen Nedelcu (1964. în timp ce.

Şureanu. zona crionivală. În aceste condiţii. suprafaţă de eroziune acoperită de depozite eluviale. 2. remarcă prezenţa unui circ suspendat în Leaota. Harta reliefului crio-nival din Munţii Leaota (Nedelcu. 8. întinzându-se pe aproximativ 11 km2. în sinteza asupra reliefului glaciar din România. 130) aminteşte de un circ glacio-nival în Munţii Leaota. 125).44) se situează în NE Muntilor Leaota. Leaota…. 11. 5. 327). 9. câmpuri de pietre pe interfluvii. circ glaciar. vârfuri piramidale cu microrelief de dezagregare.43. Mai recent. praguri glaciare. 7. 12. Gr. caracterizate printr-o mare varietate. Bazinul pârâului Mitarca (fig. p. microdepresiuni de culme rotunjită. Sectorul superior al bazinului a fost afectat în mică măsură de glaciaţiunea pleistocenă. în prezent fiind modelat în regim crio-nival. menţionăm că circul din valea Mitarca are orientare N-NE. aşa cum este cazul formelor expresive din Retezat. între 2133 m altitudine (vârful Leaota) şi 1300 m (confluenţa cu Râul Brătei). 4. 10. 1964. 6.Petru Urdea (2002. 5. nişe de nivaţie. 3. Posea (2002. p. Analiza acestui complex de 126 . 13 văi seci. p. grohotişuri mobile la baza versanţilor abrupţi. sud-estici şi estici. în ciuda fondului petrografic relativ omogen. în cadrul bazinului pot fi identificate câteva forme de relief glaciar acoperite în cea mai mare parte de depozite periglaciare şi crio-nivale. circ glacionival. 5. zona fluvio-torenţială. pe care îl orientează către sud: circurile glacio-nivale sunt situate pe marginile arealelor cu glaciaţiune cuaternară şi că se găsesc destul de des pe versanţii sudici. 1. Fig.

de asemenea. 127 . 5. şi versanţi abrupţi care o înconjoară pe laturile sudică şi vestică (fig. Adoptând ca indici ai limitei zăpezilor perene nişele glacio-nivale. mai ales prin prisma faptului că este foarte puţin studiat. limita zăpezilor permanente folosind metoda lui Penck şi ajunge la o valoare medie a acestei limite de cca. De Martonne calculează.modelare glacio-nivală este interesantă. Gh.08. 1900 m. iar pe cel nordic era mult mai coborâtă. corespunzătoare fundului patului circului. Vuia. Astfel. contura un etaj nivoglaciar în jurul vârfului Leaota. Fig. . Wachner (1930). după metodele elaborate de Brückner. stabileşte că aceasta era situată în timpul glaciaţiei maxime la 1750-1800 m pe versantul sudic.44.S.Limita zăpezilor permanente. 15).2007. se apreciază că limita zăpezilor permanente corespunzătoare fazei maxime de extindere a glaciaţiunii se situa la 1750 – 1850 m pentru Carpaţii Meridionali. 5. calculată de către H. Circul Mitarca văzut din muntele Mitarcea (23. desen de Elena Vrăbioiu) Între argumentele care pot fi folosite în sprijinul ipotezei manifestării glaciaţiei pleistocene în Munţii Leaota şi existenţei reliefului glaciar în bazinul de obârşie al pârâului Mitarca enumerăm: . au existat de-a lungul timpului o serie întreagă de estimări. p. De asemenea pe harta proceselor de modelare actuală din Atlasul R. Höfer şi Kurowski. cu o suprafaţă cvasiorizontală bine dezvoltată. reprezentată aici printr-un circ de tip pirenean. această limită a fost stabilită pentru Munţii Bucegi la 1800 m pentru abruptul vestic şi 1700 m pentru cel nordic. Niculescu. Grigore Posea menţionează în lucrarea Relieful României că etajul glaciar se întâlneşte la altitudini mai mari de 1800-1900 m.Prezenţa morfologiei tipic glaciare.45). şi menţionează că aceasta trebuie să fi fost mai mică pe versanţii nordici şi estici (cf. apreciată la 1700 – 1800 m.R. În ceea ce priveşte acest parametru.

Materialele din acesta sunt foarte eterogene.Prezenţa unui prag bine exprimat morfologic.Existenţa unui depozit morenic cu o dezvoltare de aproximativ 20 m grosime. 4. circ glacio-nival.” mare” de blocuri. pavaj nival. 5. 128 . 6. . de unde şi caracterul de circ suspendat. 7. Fig.. 5. în cazul a numeroase fragmente de rocă. 10.46) şi care probabil sunt rezultatul exaraţiei glaciare. 3. 11. suprafaţa de nivelare Borăscu II (1700 – 1800 m). a unor urme de şlefuire (striaţii) care nu ţin seama de planurile de şistuozitate (fig. suprafaţa de nivelare Borăscu I (2000 m). fragmentele de rocă (şist cristalin) fiind prinse într-o matrice nisipoasă. Bazinul morfohidrografic Mitarca. 8. cu dezvoltarea în partea superioară a unui circ glaciar: 1. 2. lac nival . pădure de conifere. 9. torenţi pluvio-nivali. prag care a reprezentat de altfel şi limita inferioară de acţiune a gheţarului şi care semnifică trecerea de la modelarea glaciară la cea fluviatilă (fluvio-torenţială). circul glaciar. 5.Prezenţa.45. vârfuri piramidale. suprafaţa de nivelare Râu – Şes I (1500 m).

Toma. la adăpostul vânturilor de vest care spulberau zăpada. 2001. şi rocile relativ dure au favorizat dezvoltarea unui circ de mici dimensiuni. 1997.47). Pe aceasta s-au cartat la teren elementele care definesc circul glaciar: limitele podelei circului. Hamann. 1974.47. care a dus la mascarea liniei de racord dintre pod şi peretele circului de către grohotişurile rezultate în urma activităţii criogene ulterioare (fig. Delimitarea circului s-a făcut pornind de la harta topografică 1:25. 5. 5.000. orientată NE. şi înaintarea regresivă a obârşiilor văii Mitarca în detrimentul circului. p. Fragmente de şisturi cristaline din depozitul morenic puternic şlefuite .expoziţia nordică – nord-estică. 1987. Embelton. 1988.Fig. 129 .46. Delimitarea acestor elemente a întâmpinat dificultăţi datorate modelării postglaciare. 1969. pe de o parte. citaţi de Vuia. 34). peretele circului glaciar şi pragul din avale. 2001. Podul circului din Miarca. Întreaga suprafaţă este acoperită de grohotişuri fixate Pentru descrierea cât mai exactă a circului din bazinul Mitarca a fost realizată o analiză morfometrică folosind variabilele consacrate în literatura de specialitate (Evans. Fig. ale cărui elemente pot fi măsurate şi interpretate. 5. Gruia.

B – peretele circului V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10 V11 V12 V13 V14 V15 V16 V17 V18 V19 V20 V21 V22 Tabel 5.5 m Se constată astfel că reţeaua fluvio-torenţială s-a adâncit în depozitul morenic amplasat pe fundul circului cu aproximativ 20 m şi. Variabilele morfometrice ale circului glaciar din bazinul Mitarca Nume circ Mitarca Orientarea circului (grade) 45° Expoziţia circului (punct cardinal) NORD-EST Altitudinea maximă a crestei ce înconjoară circul (m) 2133 m Altitudinea crestei deasupra axei mediane (m) 2133 m Altitudinea maximă a podelei (m) 1909 m Altitudinea minimă a podelei (m) 1863 m Altitudinea medie a podelei (V5 + V6 /2) (m) 1886 m Denivelarea maximă a podelei (V5 – V6) (m) 46 m Suprafaţa podelei (km2) 0. 130 . A – podul circului. a diminuat suprafaţa iniţială a circului. 5. Circul glaciar Mitarca.011 km3 Adâncimea relativă (V11 / √V19) 41.16 Indicele de circularitate (4πV19 / V182) 0. Localizare şi elemente morfologice.019 km2 Suprafaţa peretelui circului (km2) 0.302 km2 Volumul circului (V12 x V15 x V11 x 10-9) 0.283 km2 Înălţimea axială (V3 – V6) (m) 270 m Lungimea axei mediane (m) 512 m Lungimea podelei (m) 237 m Lungimea conturului crestei (m) 1903 m Lăţimea circului (m) 82 m Coeficientul de alungire (V15 / V12) 0. 48.86 Perimetrul circului (m) 2155 m Suprafaţa circului (km2) 0.2. prin eroziune. Acest lucru este indicat de umerii de vale prezenţi de-o parte şi de alta a văii Mitarca.85 Altitudinea medie a circului (V4 + V7/2) (m) 2009.Fig. în acelaşi timp.

1 km) este mai mare sau egal cu cel al unor circuri din Retezat (Fereastra Custurii – 2 km. în special în ceea ce priveşte altitudinea circului (în Leaota acesta este situat la altitudinea medie de 2009 m în timp ce în Retezat sunt situate la altitudini cuprinse între 1510 – 1950 m) şi altitudinea maximă şi minimă a patului circului (1909 m altitudinea maximă şi 1863 m altitudinea minimă în Leaota şi 1750 m cea maximă şi 1550 cea minimă la cel mai tipic circ glacio-nival din Munţii Retezat. Fereastra Custurii – 0. Bârlogu Ursului – 0. Pornind de la valorile calculate.244 km².53.77. Bârlogu Ursului – 0. şi o podea cu înclinare slabă (denivelarea este de 46 m la o lungime a acesteia de aproximativ 200 m).011 km3. Dacă facem o comparaţie între valorile morfometrice ale circului din Munţii Leaota şi circurile glaciare din Munţii Retezat. de 1700 – 2000 m. Circul glaciar din bazinul Mitarca afectat de eroziunea regresivă Analiza morfometriei s-a bazat pe calcularea şi interpretarea a 22 de variabile (fig. p. Groapele – 2 km. elementele principale.49. se poate afirma că circul din valea pârâului Mitarca face parte din categoria celor situate la altitudini coborâte. Aradeş II – 2. Pilugu – 0. podul şi peretele fiind puternic evidenţiate. Ciumfu – 0. situat la obârşia pârâului Gorova).6). Bârlogu Ursului – 2.33. cu un volum mic.5.212 km²).86) al circului din valea Mitarca are o valoare mai mare decât a altor circuri din Munţii Retezat (circurile Fereastra Custurii – 0.49). de 0. suprafaţa (0.Fig. perimetrul (2. Suprafaţa actuală a podelei circului (0. 131 . Forma circului este bine definită. 5. 5.74.48.1 km. tabel 5.119. De asemenea circul glaciar din Leaota prezintă diferenţe faţă de cele glacionivale din Munţii Retezat (Urdea.1 km). 118) putem trage următoarele concluzii: indicele de circularitate (0. Lazăru – 0.2) şi ne conduce la câteva concluzii care încearcă să clarifice prezenţa sau nu a glaciaţiei propriu-zise în Munţii Leaota. p. 2000. 122).019 km2) este mult diminuată faţă de stadiul iniţial în urma eroziunii regresive exercitate de afluenţii pârâului Mitarca (fig. ale căror valori morfometrice au fost calculate de către Petru Urdea (2000.302 km²) este mai mare decât a altor circuri din Retezat (Ciumfu – 0.

Aceste forme de relief apar şi se dezvoltă astăzi la altitudini mai mari de 1700 m (domeniul etajului alpin) fiind condiţionate de un climat aspru şi umed (Nedelcu. Mihăilescu (1957). de formă cvasicirculară. Cercetările cu privire la acest sistem morfoclimatic şi la manifestarea lui în Carpaţii româneşti au luat amploare după anul 1950. I. E. 1966. E. 1. 1961. 1960. Krautner (1929). Niculescu. Iancu (1964). 132 . p.38) la circurile glaciare propriu-zise. N. Silvia Iancu (1960. p. M. Cel care a introdus termenul de periglaciar a fost geologul polonez Walery Lozinsky în anul 1909 pentru a desemna un climat rece în afara glaciaţiei. 1900. 1961).5. denivelarea podelei) îl încadrează (cf. Valeria Velcea (1958. Grigore. George Vâlsan (1910). fiind de multe ori asimilat acestuia. etc. Aprecieri generale Formele de relief crio-nivale sunt rezultatul sistemului de modelare exercitat prin procesele criogene (cauzate de acţiunea îngheţului prin oscilaţiile diurne şi sezoniere cu eficacitate mare în sezoanele de tranziţie) şi prin procesele nivale (datorate acţiunii exercitate de zăpadă). Posea (1958.1. Mediul periglaciar este definit ca acel mediu în care acţiunea îngheţului şi/sau procesele asociate permafrostului sunt dominante iar domeniul periglaciar se referă la extinderea globală a condiţiilor climatice asociate (French. de mici dimensiuni. Nedelcu (1961). 1963). 1907). Gh. o serie de parametri (volumul circului. Ichim (1974). Th. 162) şi în domeniul periglaciar. Popescu (1965). 1961). Gh. suprafaţa podelei) încadrează circul Mitarca în categoria circurilor glacio-nivale. Gr. etc. 1965. 2002. T. P. Morariu (1957). 1968). Coteţ (1957. Acest lucru ne determină să încadrăm circul Mitarca în categoria circurilor de gheţar suspendat. I. Niculescu (1964). 29) În România primele observaţii cu privire la periglaciar au fost realizate de către Emmanuel de Martone (1899. Donisă (1964). Mihăilescu. Vedere asupra podului circului Mitarca dinspre nord În concluzie. 2003.Fig. iar alţii (altitudinea medie a circului.5. Nedelcu (1964). Relieful crio-nival 1. V. p. 5. când contribuţii importante au avut numeroşi geografi: V. M.50. Vuia.

studiu geomorfologic. în prezent. 1973) despre fenomene periglaciare actuale. 1961. Dintre acestea:. I. Periglaciar sau crio-nival Odată cu amplificarea cercetărilor asupra acestui sistem de modelare. datorită faptului că sistemul de modelare a reliefului este reprezentat prin îngheţul şi dezgheţul repetat şi prezenţa zăpezii numai în sezoanele de iarnă. susţine că periglaciarul actual este prezent acolo unde îngheţul acţionează 7 – 9 luni pe an şi unde zăpada persistă timp îndelungat. Printre cei care au impus şi care folosesc denumirea de relief sau sistem de modelare crio-nival se numără: Ghe. 164 – 201) analizează prezenţa reliefului periglaciar şi a modelării periglaciare la altitudini mai mari de 1600 m.184). Ichim vorbeşte (Cu privire la unele fenomene periglaciare din Carpaţii Orientali. 229). unde se întâlnesc condiţii optime ale climatului periglaciar actual. Posea susţine ideea unui relief periglaciar pleistocen (1969.333). Donisă susţine. Niculescu argumentează termenul de crio-nival prin faptul că în prezent în Carpaţi nu se mai întâlnesşte limita zăpezii şi a îngheţului peren. p. Morariu în 1957 consideră că.1. 245). văi plate nivale şi pante măturate. el având o părere diferită şi în ceea ce priveşte formele reliefului periglaciar. W.2. susţinând că formele periglaciare nu sunt forme tipice.180). Aici identifică (1961. care. unui relief periglaciar actual în lucrarea Geomorfologia Văii Bistriţei. În cursul de Geomorfologie (2006. 1964. Câteva date noi asupra elementelor periglaciare din ţara noastră (1961). la latitudinile noastre. pentru zona înaltă a munţilor noştri se poate folosi denumirea de relief crio-nival sau zonă crio-nivală (1964. p. Printre cei care numesc acest sistem periglaciar se numără: P. dar păstrează denumirea de periglaciar şi pentru modelarea din prezent menţionând că mediul periglaciar se găseşte azi în România numai în etajul alpin (2002. se găseşte la 3. Schreiber susţine în lucrarea Munţii Harghita. Silvia Iancu numeşte acest sistem de modelare tot periglaciar în mai multe articole legate de relieful Munţilor Parâng. Gr. se ridică o serie de probleme legate de denumirea lui. (1994. că astăzi periglaciarul trebuie înţeles ca un sistem morfoclimatic. E. Valeria Velcea (1961. p. p. 133 . P. 191 – 203) nişte elemente periglaciare puţin aparte: şanţuri nivale. 93). îngheţul şi dezgheţul devin principalii agenţi de modelare ai reliefului. Urdea (2000. V. Pentru Munţii Retezat. în regiunile munţilor înalţi se poate vorbi de “un mediu periglaciar actual intermitent sau sezonier“. p. Carpaţii româneşti au altitudini maxime de 2500 m astfel condiţiile pentru climatul periglaciar nu se mai întâlnesc permanent. I. de asemenea existenţa. în vecinătatea calotei glaciare (1964. semnalează prezenţa unui periglaciar actual în Munţii Bucegi. p. p.500 m. Coteţ (în diverse articole apărute în anii 1960. Carpaţii Româneşti pot fi astfel incluşi în zona periglaciară pleistocenă. Forme de relief periglaciaire en Roumanie (1964). în România neexistând un mediu periglaciar tipic. ci numai în sezoanele de iarnă când zăpada. p. Mihăilescu şi T. p. în care procesele crionivale joacă un rol predominant.5. 230). În acest sens în decursul cercetărilor asupra modelării etajului alpin din România s-au impus două curente ai căror reprezentanţi argumentează pentru acest sistem de modelare două denumiri: periglaciar sau crio-nival. Astfel.

condiţionat de prezenţa unui climat aspru şi umed. Factorii ce influenţează geneza şi evoluţia reliefului crio-nival În Munţii Leaota. la peste 1800 m. Acelaşi sistem de modelare îl regăsim în tot etajul alpin şi subalpin am Bazinului Ialomiţei (Loghin. face deosebire între Sistemul morfoclimatic crionival şi cel periglaciar spunând că. autorul defineşte sistemul de modelare crionival ca un sistem de modelare morfoclimatic de tip montan. există asemănări între cele două sisteme de modelare. Maria Rădoane (2000. M. Alternanţa îngheţ-dezgheţ (gelivaţie) care se produce cu intensitate în sezoanele de tranziţie. 121) afirmă că pentru pleistocenul superior sistemul de modelare caracteristic era cel glaciar şi periglaciar. Vântul are. În Munţii Semenicului. totuşi. (1996. Noţiunea de periglaciar se păstrează numai pentru pleistocen. acţiunea chimică şi mecanică a zăpezii. 210) foloseşte pentru regiunile înalte (2000 – 2200 m) termenul de zonă crio-nivală. Într-un articol despre Munţii Buzăului.1960). Grigore susţine de asemenea existenţa unui relief crio-nival în mai multe lucrări despre Munţii Banatului.E. p. aproximativ jumătate din aceste precipitaţii sunt sub formă solidă. eroziune. 176) afirmă: crio-nivaţia reprezintă acţiunea combinată a doi agenţi. Ielenicz (2004. frigul şi zăpada. Viorica Sultana numeşte la rândul său la fel acest sistem de modelare în mai multe articole. se întâlneşte acest sistem de modelare actuală a reliefului datorită condiţiilor climatice din această regiune. 1973.5. p. care desemnează principalele procese de modelare actuală a reliefului. autorul face o separaţie clară a formelor de relief periglaciare pleistocene şi a formelor de relief crionivale actuale. p. în special primăvara. prin îngheţ-dezgheţ. formându-se astfel un relief specific. 60) M. care sunt o continuare a proceselor periglaciare din perioada cuaternară. Aceste procese au acţiune şi amploare diminuată faţă de regiunile tipic periglaciare. de asemenea. p. Acest climat este caracterizat prin temperaturi medii anuale în jurul valorii de 0°C atingând şi -2°C în jurul vârfului Leaota. când existau condiţii optime climatului periglaciar. cu frecvente cicluri gelive ce duc la crearea formelor crionivale actuale ce se grefează pe fondul unor forme mai vechi (1981. Precipitaţiile au valori cuprinse între 1200 şi 1400 mm/an. acumulări de zăpadă. 27) consideră că la peste 1700 – 1800 m (deasupra limitei pădurilor) relieful este modelat predominant de procese crio-nivale. Josan. protejate de vânt. p.al. N. un rol important în 134 .. iar numărul anual de zile cu îngheţ este de aproximativ 250 (Stoenescu. p. et. tasări. 380) în Geomorfologie. p. Durata stratului de zăpadă este îndelungată (180 – 220 zile/an) şi se menţine mai ales în regiunile adăpostite. 2002. în timp ce în faza actuală se manifestă sistemul sculptural crio-nival.124). D. 1. la fel ca şi oscilaţiile termice bruşte dintre zi şi noapte au un rol important în modelarea reliefului prin acţiunea proceselor de gelifracţie asupra rocilor. Bălteanu (1996. printre care şi Relieful crio-nival în Munţii Leaota. Contribuie de asemenea la modelarea reliefului prin acţiunea de tasare.3. dar cu intensitate mai redusă. Nedelcu (1964. studiul reliefului.

000 m.700 m (domeniul etajului alpin) fiind condiţionate de un climat aspru şi umed (Nedelcu. pavajele nivale şi blocurile cumpănite (forme de relief criogene) şi semipâlniile nivale. circurile nivale. Agenţi şi procese crio-nivale Formele de relief crio-nivale sunt rezultatul unui sistemului de modelare exercitat prin procesele criogene (cauzate de acţiunea îngheţului prin oscilaţiile diurne şi sezoniere cu eficacitate mare în sezoanele de tranziţie) şi prin procesele nivale (datorate acţiunii exercitate de zăpadă). gheţarii de grohotiş.5. el având viteze mari pe direcţie vestest. cutări regulate (involuţii şi plicaţii). terasetele de solifluxiune. pe suprafaţa de nivelare Borăscu (dezvoltată aici la altitudini ce variază între 1. Dezvoltarea reliefului crionival este. blocurile ordonate (grezes litesurile). în special.modelarea reliefului prin acţiunea sa. 1965). când apa rezultată din topire dizolvă substratul. în care se combină acţiunea îngheţ – dezgheţului şi a zăpezii cu modelarea fluvio-torenţială 1. desenele de pământ. Dintre procesele criogene se evidenţiază gelifracţia (acţiunea îngheţului asupra rocilor. potcoavele nivale. se formează terenuri structurate (patter ground). muşuroaiele înierbate. în dezvoltarea cărora un rol important vârsta înaintată a Munţilor Leaota şi implicit prezenţa suprafeţelor de nivelare pe arii întinse. şi în Munţii Leaota se dezvoltă un sistem de modelare crionival ce a dus la formarea unui relief specific. acţiunea de tasare a zăpezii. care duce la fracţionarea şi dezagregarea lor.000 m).5. scoarţa de alterare sau în roci neconsolidate sub efectul îngheţ-dezgheţului. nişele nivale şi microdepresiunile nivale (forme de relief nivale). geli-creep) Procesele nivale sunt reprezentate prin acţiunea mecanică a zăpezii. Aceste forme de relief apar şi se dezvoltă astăzi la altitudini mai mari de 1. Ca şi în cazul celorlalţi munţi ce alcătuiesc Carpaţii Meridionali. de asemenea. cu altitudini situate în jur de 2. blocurile oscilante şi blocurile glisante. influenţată aici de prezenţa rocilor gelive (şisturile cristaline). potecile de vite. rocile care apar la zi) şi crioturbaţia (ansamblul de deranjamente şi deplasărilor materiei ce au loc în sol. treptele de altiplanaţie. Se observă frecvenţa mare a formelor dezvoltate pe suprafeţe plane. se pot identifica două etaje în care au loc procese crionivale: Suprafeţele situate la altitudini de peste 1800 m. 135 . de eolizaţie. scoarţele de alterare. modelate în regim crionival şi versanţii aflaţi la altitudini cuprinse între 1600 – 1800 m. atât fixate cât şi mobile. fiind afectate. În funcţie de altitudine.5. 1. Principalele forme crio-nivale rezultate în urma proceselor criogene şi nivale sunt: grohotişurile. Formele reliefului crio-nival Formele de relief crio-nivale sunt rezultatul unui sistem de modelare exercitat prin procesele criogene (cauzate de acţiunea îngheţului prin oscilaţiile diurne şi sezoniere cu eficacitate mare în sezoanele de tranziţie) şi prin procesele nivale (datorate acţiunii exercitate de zăpadă). formele ruiniforme. solifluxiune. culoarele de avalanşă. în special în etajul alpin. acţiunea chimică a zăpezii.4.700 – 2.

muntele Sfântu Ilie. la aproximativ 1. ce se dispun sub formă de fâşii pe versanţii cu pantă accentuată. cu o lungime de 65 m şi 2 până la 14 m lăţime. Sântilia. lucru care este pus în evidenţă de gradul mare de înierbare şi de fixare cu vegetaţie. Un astfel de organism a constituit obiectul unei analize amănunţite privind alcătuirea. p. fiind alcătuite din blocuri de mărimi diferite. În timp ce grohotişurile mobile se plasează în general deasupra înălţimii de 1800 – 1900 m. în timp ce activitate mai intensă prezintă râurile de pietre de dimensiuni mici. Organizarea acestor grohotişuri este influenţată de configuraţia terenului. Dimensiunile acestor organisme variază între 20 – 40 m şi 50 – 100 m. Tâncava. dar şi cazuri de râuri încă dinamice. terasete de solifluxiune şi microdepresiuni nivale. astfel încât pot fi întâlnite mai multe forme de organizare: . Valea Crovului. 1973. Vâja. munţii Mitarcea. etc. muşuroaie înierbate. O altă categorie de grohotişuri o reprezintă cele reactivate prin procese de pantă. râurile de pietre de dimensiuni mari sunt stabilizate. În Munţii Leaota grohotişurile au o răspândire foarte mare. Şutila. muntele Sântilia. Nedelcu. reprezintă o formă de acumulare a grohotişurilor mobile. De cele mai multe ori. Sfântu Ilie. dimensiunile şi dinamica râurilor de pietre din Munţii Leaota. în culmea Leaota. O astfel de situaţie se regăseşte în Valea Crovului.Râurile de pietre.600 m şi mai jos.Relieful crionival este reprezentat în prin: grohotişuri (atât fixate cât şi mobile). Marginea Domnească. etc. Sântilia. colţuroase. datorită faptului că aici gelifracţia se manifestă cu o intensitate mai mare.51). Din punct de vedere al localizării. într-un moment când pădurile – potrivit condiţiilor climatului periglaciar – se retrăseseră în zona de dealuri şi de câmpie (Niculescu. dovedind intensitatea gelifracţiei în regiunile de mică altitudine ale Carpaţilor. muntele Mitarca. blocuri glisante. Acestea prezintă dimensiuni şi grade de stabilitate diferite de la caz la caz. active. Este vorba de un râu de pietre amplasat pe versantul vestic al muntelui Sf. 1961).145). scoarţe de alterare. cele mai multe fiind localizate în munţii Mitarcea. se evidenţiază faptul că acestea acoperă o mare parte a etajului altimetric de peste 1800 m. valea Crovului).400 – 1. fiind prezente în Culmea Leaota. de lungimea versantului. Peste grohotişurile fixate de vegetaţie pe alocuri se suprapune o pătură de grohotişuri mobile. şi prin despăduririle şi incendierile făcute de ciobani pentru a mări suprafaţa de păşunat (Sultana. în timp ce grohotişurile fixate se găsesc spre baza muntelui. atât fixate cât şi mobile. amestecate haotic rezultate în urma acţiunii cuplului îngheţ-dezgheţ asupra rocilor gelive (şisturi cristaline). 136 . la aproximativ 1700 m altitudine. Grohotişurile reprezintă fragmente de rocă. în etajul forestier. Grohotişurile mobile se găsesc de obicei la altitudini de peste 1. care în prezent este practic înecată de grohotişuri. Ilie (fig.800 m. 5. cele fixate se pot urmări până la poalele munţilor. de pantă. Acest aspect este dealtfel semnalat şi pentru munţii Iezer şi Făgăraş. unde sunt acoperite de vegetaţie (muntele Marginea Domnească. cei mai apropiaţi munţi asemănători din punct de vedere petrografic cu Munţii Leaota. Există cazuri de râuri de pietre stabilizate aproape complet.

Fig.51. 5. Râu de pietre în muntele Sfântu Ilie 137 .

Ele apar ca îngrămădiri de blocuri rezultate în urma gelifracţiei. alunecări de blocuri) sunt fragmente de rocă desprinse din aflorimentele de pe interfluvii. Odată cu înaintarea blocului glisant. 5. Aglomerare de grohotiş sub forma mării de pietre 138 .. care alunecă lent în depozitul de pe versanţii aflaţi în partea inferioară. iar în amunte. Asemenea forme sunt foarte frecvente în muntele Secările (fig.000 m.000 m altitudine. 5. formând în faţă. pe traiectoria de deplasare. 5. Fig.5 – 1 m până la 3 – 4 m diametru. Blocuri glisante în muntele Secările . atunci când are loc o umectare puternică a solului datorită dezgheţului la care se adaugă topirea zăpezii.53). un val de materiale coluviale.Blocurile glisante (blocurile reptante.52). Dinamica acestor blocuri este mai intensă primăvara. unde se găsesc blocuri glisante cu dimensiuni de la 0. o microdepresiune alungită.52. la aproximativ 2. Astfel de câmpuri de pietre sunt prezente în imediata apropiere a vârfului Leaota.Mările de pietre (fig. numit burlet. se desfăşoară pe suprafeţele cvasiorizontale corespunzătoare suprafeţelor de nivelare Borăscu I şi II. pe direcţia de înaintare.700 m – 2. Fig. de la altitudini de 1. amunte de acesta valurile laterale şi microdepresiunea au tendinţa de a se nivela şi sunt acoperite de vegetaţie. 5. 53.

cunoscute în literatura de specialitate din România şi sub denumirea de marghile reprezintă acumulări de material fin uşor bombate în care are loc o sortare a materialelor. sunt răspunzătoare de o asemenea aşezare a lespezilor (Bertouille. Muşuroaiele înierbate.500 m altitudine în munţii Mitarcea şi Leaota (fig. 54). au pe margine materialul grosier (rocile) ce înconjoară materialul fin aflat în centru (Washburn. pavaj de rocă) reprezintă o aglomerare ordonată de lespezi rezultată în urma acţiunii procesului de îngheţ – dezgheţ asupra lespezilor de şisturi cristaline desprinse prin procesele de gelifracţie. Prezenţa acestor structuri este încă incertă în Munţii Leaota. p. 126). 5. Pavajele nivale (pavaje periglaciare) se formează în condiţiile permafrostului. Această definiţie indică faptul că pavajele nivale din Munţii Leaota au caracter relict. De asemenea. 1956. când molisolul permite aşezarea pe lat a lespezilor. într-un mediu umed datorat depunerilor mari de zăpadă..Regolitul apare în mod special pe suprafaţa de nivelare Borăscu la 2. 1973. existând câteva forme asemănătoare cercurilor de pietre în muntele Sfântu Ilie (fig. 191). p. pe aceste muşuroaie se dezvoltă o bogată vegetaţie alpină. 108). alături de deviaţia periglaciară datorită gheţii interstiţiale. Datorită umezelii. 139 . 1965. cu aspect de sortare a materialelor. 5. Formarea acestuia este datorată alterării depozitelor eluviale sub influenţa gelivaţiei în faza de tranziţie de la climatul glaciar la cel actual.1964. 55). aceste muşuroaie înierbate pot să nu aibă în mijloc un miez de material grosier (Washburn.Cercurile de pietre reprezintă formă circulară. citat de Urdea.000 – 2. Acestea sunt prezente la aproximativ 2. dar şi reţinerii apei rezultate din topirea acesteia şi din ploi. p.54. Fig. 2000. Variaţiile de temperatură provoacă apariţia de cupluri de forţe orizontale care. Procesele de dezvoltare a învelişului eluvial continuă de asemenea şi în prezent dar cu o intensitate mai redusă (Nedelcu. p. Pavaj nival lângă vârful Leaota (stânga) şi în muntele Rătei (dreapta) .Pavajul nival (pavaj de pietre. lucru care denotă natura lor organică. 124). . Ele se dezvoltă mai ales pe suprafeţele orizontale şi pe pantele slabe. 5.000 m altitudine.

5. Es – Eluvial spodic.Fig. Bhs – B humico spodic.55.56. Aou – Orizontul A ocric umbric. 5. Structuri asemănătoare cercurilor de pietre în muntele Sfântu Ilie Fig. Structura unui muşuroi înierbat din Muntele Mitarcea: O – Orizontul organic. R – roca în loc (şist cristalin) 140 .

56) Potecile de vite. 1964): microdepresiuni nivale de platou. cât şi la altitudini corespunzătoare etajului forestier. astfel. prin acţiunea de tasare exercitată de către copitele ovinelor. formează un microrelief creat de animale. se deosebesc patru tipuri de microdepresiuni (Nedelcu. În funcţie de localizare şi de condiţiile topografice. în timp. asemănătoare terasetelor de solifluxiune care. Nişele nivale se dezvoltă în urma acţiunii de tasare şi eroziune lentă produsă de zăpadă pe versanţii umbriţi. 5. aceste forme găsindu-se atât la altitudini corespunzătoare suprafeţei superioare de eroziune. în şei şi curmături.Au o răspândire foarte mare. 5. Se creează. întâlnite pe coamele munţilor. 141 . Nişă nivală în Secările şi depresiune nivală de interfluviu în Sf. mici trepte în lungul curbelor de relief.00 m. Răteiul. de obicei. dar se pot afla şi pe pantele sudice. Aceste forme sunt numeroase în masivele caracterizate de prezenţa suprafeţelor de nivelare (Nedelcu. Fig. în special primăvara când solul este puternic umectat datorită dezgheţului şi topirii zăpezii. duc la degradări de teren. 1. Nişele de nivaţie se dezvoltă. fiind în legătură cu direcţia vânturilor dominante dinspre V şi NV care aduc cantităţi mari de zăpadă.57. întâlnite pe suprafeţele de nivelare. la schimbarea de pantă dintre suprafeţele de eroziune superioare şi versanţii abrupţi. 1965). microdepresiuni nivale pe versanţi şi microdepresiuni nivale în circuri şi văi glaciare. Ilie Microdepresiunile nivale sunt forme de tasare nivală ce iau naştere în urma presiunii exercitate de stratul de zăpadă asupra micilor depresiuni din scoarţa de alterare de pe suprafeţele orizontale şi asupra depozitelor de pantă. larg răspândite sunt microdepresiunile nivale de culmi rotunjite (Nedelcu. Şutila. În Munţii Leaota. în special pe cei cu orientare nordică şi estică unde zăpada persistă pentru mai mult timp. microdepresiuni nivale de culmi rotunjite. Dimensiunile lor variază între 40 – 70 cm în diametru şi 30 – 50 cm înălţime (fig. fiind prezente în număr destul de mare în Munţii Leaota în Mitarca. la marginea superioară a circurilor glaciare sau glacio-nivale. în şei sau la obârşia văilor torenţiale. etc.500 – 16.

Munţii Piatra Craiului. Raciu. Este şi cazul întâlnit în valea Crovului (fig. uneori. În acest sens se diferenţiază relieful periglaciar fosil şi relieful crio-nival actual. De multe ori grohotişurile active sunt împinse gravitaţional până la limita pădurii şi. trene şi râuri de pietre. Rătei.6. Sf. unde se găsesc condiţiile modelării crio-nivale. sub forma grohotişurilor organizate în conuri. 5. nivaţia a realizat o serie de microdepresiuni de diverse forme şi dimensiuni (fig. Cufuritu.5. Şutila. Făgeţelul. Leaota. sau în mai mică măsură în Munţii Leaota. acoperă periglaciarul fosil. Făgeţelul. Astfel de grohotişuri fixate pot fi întâlnite în cea mai mare parte a etajului forestier din Munţii Leaota. 5.58. Vaca. Stadiul evolutiv al reliefului crio-nival / periglaciar Există două categorii importante de forme de relief dezvoltat în condiţiile modelării crio-nivale în Munţii Leaota. şi coboară până la altitudini de aproximativ 1300 – 1500 m şi mai jos. fixate de vegetaţie şi pe care s-a dezvoltat un strat de muşchi compact (fig. Ghimbav. Primul a fost creat la nivelul Pleistocenului superior. Dudele. 22 Prezentate amănunţit la capitolul Apele 142 . în culmile: Românescu. Marginea Domnească. Frumuşelu. acoperind toate formele de relief preexistent. În unele dintre aceste depresiuni au fost cantonate lacuri22 sau mlaştini (munţii Albescu. acoperite cu materiale eluviale şi în care se găsesc grohotişuri fixate. Cumpărata. 5. Ilie.1964). Munţii Iezer. Muntele Lacului). În nord-vestul acestora. în condiţiile unei modelări periglaciare intense. Jigărea. unde grohotişurile active au înecat practic firul văii. în imediata apropiere: Munţii Bucegi. Fig. Periglaciar fosil la 1350 – 1370 m în Muntele Marginea Domnească Relieful crio-nival actual este prezent la peste 1800 m altitudine.57).5. Acesta este relativ uşor de identificat în etajul pădurilor de foioase şi de conifere. 1. Albescu.59).58). condiţionate de prezenţa reliefului glaciar la altitudini mai mari de 1700 m.

Luncile şi terasele nu reprezintă elemente morfologice specifice acestui spaţiu. 5. precum şi în sectorul inferior al Văii Bădenilor. Astfel. aproape de confluenţa cu Dâmboviţa 143 . deoarece ne aflăm într-o regiune montană.6. de depozite de versant. în sectoarele mai largi. Relieful fluviatil Râurile Munţilor Leaota s-au adâncit.Fig. dar sunt puternic fragmentate şi acoperite. apare un nivel de terasă de 5 – 7 m. în sectorul de confluenţă cu Valea lui Brusture. 59. De asemenea. modificând permanent configuraţia cumpenelor de ape. 5. în majoritatea cazurilor. dar şi pe unii afluenţi. în punctul La Ziduri se găseşte un nivel de terasă de 4 – 5 m (fig. Porţiuni de luncă sunt dezvoltate în sectorul mijlociu al văii Ghimbavului. în sectorul de confluenţă al văilor pâraielor Frumuşelu şi Marginea Domnească. în sectoarele de confluenţă. Grohotişuri active în valea Crovului 1.60). Ele apar pe suprafeţe reduse în cadrul văilor Ialomiţei şi Dâmboviţei. pe valea Ghimbavului. în bazinul Ialomicioarei.

Scurgerea apei în albii se realizează de foarte multe ori turbionar. Nivelul de terasă de 5 – 7 m. Marmite de eroziune în valea Vaca (stânga) şi Valea lui Coman (dreapta) 144 . în sectoarele în care acestea traversează roci mai dure.Fig. cu caracter obsecvent. de la confluenţa văilor pâraielor Frumuşelu şi Marginea Domnească. Această terasă. 60. Acestea pot să apară atât în văile permanente. a favorizat amplasarea aici a mănăstirii Adormirea Maicii Domnului În marea lor majoritate însă. văile au profil în „V”. Un astfel de caz este cunoscut la un afluent pe partea stângă al văii pârâului Vaca. rezultatul fiind succesiuni de marmite de eroziune. 5. precum microconglomeratele sau calcarele – este cazul văii pârâului Vaca şi Valea lui Coman (fig. 5. cunoscute în toponimia locală drept La Blide (fig. 5. afluent obsecvent care şi-a dezvoltat un sistem de marmite succesive. datorită diferenţelor mari de nivel care impun viteze mari ale apei.61. Acestea din urmă dezvoltă la fiecare trecere de la un strat geologic mai dur la unul mai friabil marmite de mari dimensiuni. fiind puternic adâncite. 5.61).62) Fig. ca şi în cazul văilor cu scurgere temporară.

furnici şi de mistreţi. în care cresc specii de Juncus şi alte specii cu tufa deasă. denivelând pajiştea şi diminuându-i suprafaţa utilă. în urma doborâturilor de arbori rezultate în urma vânturilor puternice care se produc mai ales în timpul furtunilor din timpul verii. Râmăturile de mistreţ apar mai ales la liziera pădurii şi au aspect de brazde. în care predomină speciile Nardus stricta şi Deschampsia caespitosa. sunt lipsite de vegetaţie.62. Muşuroaiele de origine animală sunt formate de cârtiţe. 2005. pe spaţii limitate ca suprafaţă. 1994. pot si confundate cu vechi valuri de alunecare (Mihai. Suprafeţe însemnate de pajişti permanente sunt puternic denivelate ca urmare a formării de muşuroaie de origine animală şi vegetală. Muşuroaiele înţelenite sunt mai răspândite pe pajiştile de munte. prin depuneri permanente de resturi de materie organică şi instalarea vegetaţiei ierboase nevaloroase. la formarea lor contribuind şi păşunatul neraţional când solul are umiditate prea mare. puţin însemnate dar care se pot impune în peisaj când sunt asociate în număr mare. Marmite de eroziune succesive în punctul La Blide 1.Fig.7.. p. Monticulii şi respectiv gropile de dezrădăcinare apar.al. 149). iar în condiţiile în care sunt vechi şi înierbate. p. Muşuroaiele de origine vegetală se formează pe tufele dense ale unor graminee şi rogozuri. dar cu timpul îşi măresc dimensiunile. Acestea au la început dimensiuni mici. neconsumate de animale. 60). 145 . care determină înţelenirea lor (Motcă et. Aceste forme conferă versanţilor un aspect vălurit. de asemenea. 5. Muşuroaiele înţelenite se formează de asemenea şi pe pajiştile cu exces de umiditate din alte zone. pe cioatele şi buturugile rămase în sol după defrişare. Relieful biogen Relieful datorat vieţuitoarelor se dezvoltă pe formele majore de relief şi au doar însemnătate locală. La acestea se adaugă alte forme de relief de origine biotică.

căile de comunicaţie. activităţile agricole – respectiv păstoritul – ca activităţi ce influenţează evoluţia formelor de relief. separate între ele de suprafeţe înclinate ce pot atinge 1 m înălţime. rezultate în urma unor fenomene meteorologice extreme. Limita dintre cele două aspecte este de multe ori greu de trasat. 1. 5.Cărările de animale (potecile de animale) apar pe versanţii puternic înclinaţi (în general peste 20°) şi au aspectul unor trepte de-a lungul curbelor de nivel.63). de până la 40 cm lăţime. Doborâturi de vânt rezultate în urma furtunii din luna iunie 2007 Activităţile agricole sunt reprezentate de păstorit. la confluenţa văilor Frumuşelu şi Marginea Domnească (fig. Relieful antropic Activitatea antropică se constituie atât într-o activitate ce influenţează geneza şi evoluţia formelor de relief (activitate cu potenţial morfodinamic). Sunt cele mai frecvente forme de relief biogene din Munţii Leaota. care duc la diminuarea potenţialului economic al păşunilor montane. În acest sens este reprezentativ numărul mare de stâne (au fost identificate un număr de 49 de stâne în 146 .8. Cele mai numeroase apar în nordul vârfului Leaota şi pe culmea Leaota – Sf. Despăduririle afectează în prezent Munţii Leaota în câteva areale bine determinate. Se pot identifica două tipuri de astfel de areale: areale care constituie parchete de exploatare forestieră intensivă. în urma vânturilor puternice de la sfârşitul lunii iunie 2007. Fig. iar în prezent lemnul este exploatat în scopuri industriale. Un astfel de caz este prezent în bazinul Ialomicioarei. ca activităţi ce modifică efectiv relieful. 5. şi construcţiile hidrotehnice. Ilie. Dintre activităţile antropice importanţă mai mare prezintă: despăduririle. De asemenea. în jurul stânelor apar arii puternic bătătorite de animale. unde. o mare suprafaţă a pădurii de fag a fost distrusă. areale în care exploatarea lemnului a intervenit ca urmare a unor despăduriri naturale. cât şi într-o activitate care generează efectiv forme de relief. datorită prezenţei aici a celor mai numeroase stâne.63. datorită activităţilor pastorale încă intense.

distrugerea intenţionată a muşuroaielor înierbate (marghilelor) pentru a reda păstoritului unele suprafeţe (Şutila). Vaca. mai ales deasupra limitei superioare a pădurilor. accelerarea proceselor de versant în etajul periglaciar (Pietrele Albe). Prin dimensiuni şi utilizare nu reprezintă o modificare importantă în peisajul local. accelerarea degradării datorită densităţii cornutelor mari (Marginea Domnească). Românescu. De exemplu.al. 5. care determină înţelenirea lor (Motcă. din sectorul de contact al Munţilor Leaota cu Subcarpaţii Ialomiţei. în special proliferarea pajiştilor cu Festuca supina şi Nardus stricta. deteriorarea unora dintre proprietăţile hidrofizice ale solului (în special nitrifierea solului şi apariţia plantelor nitrifile precum urzica). Singurul lac de acumulare este Lacul Dulbanu (fig. drumuri care au activat o serie de procese geomorfologice (Românescu). modificarea compoziţiei floristice originale a unor pajişti. et. cazul stânei in Jugureanu care a ars în anul 2005 147 . Şutila. Acestea se formează pe tufele dense ale unor graminee şi rogozuri.Munţii Leaota23) aflate în special la altitudini mai mari de 1700 m (fig. datorită restrângerii activităţilor agropastorale din localităţile limitrofe şi în urma accidentelor care au loc. apariţia muşuroaielor de origine vegetală. Ilie.64. mai ales pe pajiştile în care predomină Nardus stricta şi Deschampisa. realizarea unor drumuri de acces către stâne. 5.64). 1994). 5..65). Sf. modificarea caracteristicilor chimice ale solului. Dintre modificările importante care au loc în perimetrul stânelor se remarcă: efectuarea de defrişări pentru extinderea suprafeţelor de păşunat – până în prezent s-au defrişat peste 480 ha de pădure şi jnepenişuri. de pe valea Ialomicioarei. slabe din punct de vedere al valorii economice. 23 Numărul stânelor din Munţii Leaota este variabil de la an la an. Construcţiile hidrotehnice nu reprezintă o caracteristică importantă pentru Munţii Leaota. prin depuneri permanente de resturi de materie organică şi instalarea vegetaţiei ierboase nevaloroase. Fig. Stânele din Cumpărata Crucii (stânga) şi Şutila (dreapta) Această situaţie este frecventă în munţii Marginea Domnească.

Tunelul din Cheile Brăteiului şi drumul forestier pe valea Marginea Domnească 148 . care pătrund pe văile principale şi au ramificaţii până la stânele de la marginea superioară a pădurii. O intervenţie aparte în peisaj realizată pentru facilitarea transportului rutier este tunelul din cheile Brăteiului (fig.66) care asigură legătura cu explotarea de calcar de la Lespezi. 5. Lacul de acumulare Dulbanu Căile de comunicaţie nu constituie un aspect caracteristic pentru Munţii Leaota. în apropierea vârfului Leaota. Fig. 5. Fig. Cel mai important dintre acestea este drumul care pătrunde dinspre valea Dâmboviţei pe valea Bădeni şi urcă până la 2000 m. Masivul este traversat doar de câteva drumuri forestiere.66. din Munţii Bucegi. 5.Amenajarea (corectarea) torenţilor este o activitate realizată tot mai frecvent pentru reducerea intensităţii eroziunii.65. în special în etajul forestier.

5. În ansamblu. oscilaţiile termice diurne şi sezoniere. stilul de cutare al stratelor geologice şi înclinarea acestora. amplitudinile înregistrate de valorile acestora. Factorii geomorfologici reprezintă factorii coordonatori în morfodinamică şi o influenţează prin indicatorii morfometrici (energie de relief.al. MORFODINAMICA ACTUALĂ 2. prezenţa şi tipul depozitelor superficiale. în Munţii Leaota se face trecerea de la sistemul morfoclimatic temperat (la sub 1000 m). Fig. omogenitate. Cei mai importanţi parametri ai reliefului care condiţionează potenţialul morfodinamic sunt panta şi fragmentarea reliefului. precum şi de influenţa topoclimatelor. Factorii morfodinamici Factorii geologici influenţează morfodinamica actuală prin modul de răspuns al fiecărui tip de rocă la acţiunile combinate ale factorilor externi. Au importanţă deosebită caracteristicile fizico – mecanice ale rocilor (duritate. În acest sens se diferenţiază modul de manifestare al agenţilor modelatori pe şisturi cristaline. plasticitate). 2002. porozitate. densitatea fragmentării) şi morfografici (lungimea şi expoziţia versanţilor). specific pentru cele mai înalte cote (fig.. pe gresii şi conglomerate şi pe calcare. et. 5.67).2. Temperatura (în special amplitudinea.1. Factorii climatici sunt exprimaţi de gradienţii principalelor elemente meteorologice. ciclurile gelive) şi precipitaţiile (în special ploile torenţiale) sunt elementele cu cea mai mare importanţă.67. la sistemul de modelare crio-nival (conform diagramelor Peltier). Sistemele morfoclimatice exprimate în diagrame Peltier (după Urdea. pantă. cu modificări) 149 .

Factorii biotici imprimă o anumită desfăşurare a morfodinamicii actuale. în care contactul dintre agenţii externi şi rocă este preluat de interfaţa oferită de pădure. mare parte sub formă solidă. geomorfologici şi climatici şi sunt adaptate la condiţiile fiecărui etaj morfodinamic (fig. care se manifestă pe un suport oferit de roci care variază de la rezistente la eroziune. Dincolo de acest nivel climatul se caracterizează printr-un număr mare de zile cu îngheţ (vf. 2..al. Factorii antropici influenţează doar în mică măsură morfodiamica actuală din Munţii Leaota datorită impactului redus pe care îl au activităţile economice. 2002) Factorii hidrologici influenţează morfodinamica în special prin prezenţa apelor de suprafaţă. La acestea prezintă importanţă regimul scurgerii şi cunoaşterea caracterului torenţial al scurgerii. Solul este. Omu). Procesele geomorfologice actuale Procesele geomorfologice actuale sunt diversificate. se realizează printr-o gamă variată de agenţi şi procese. 5. peste 125 cicluri îngheţ – dezgheţ. până la roci foarte friabile. et. 5. care face practic trecerea către sistemul de modelare crio-nival (French 1996. Grosimea stratului de zăpadă poate fi între 50 – 370 cm (Urdea. în organisme torenţiale şi de şiroire sau disipată în pânză. în acelaşi timp. şi suprafeţele acoperite de păşuni şi fâneţe. de orice natură. Astfel. cantităţi mari de precipitaţii (1080 mm la vf.. unde contactul dintre precipitaţii şi substrat se pace mult mai rapid. Factorii pedogeografici influenţează morfodinamica actuală prin consistenţa învelişului edafic. a căror intensitate (fig. Arealele în care se face resimţită activitatea umană se regăsesc în jurul stânelor. Indiferent dacă este concentrată în râuri.Izoterma de 3˚ C. care duc la un număr de zile cu strat de zăpadă de 150 – 210. în etajul pajiştilor alpine. citat de Urdea et.68) variază în funcţie de parametrii geologici.2. să se desfăşoare cu o intensitate mai redusă. 2002) este situată în intervalul hipdometric 1600 – 1800 m. 150 . Se pot delimita două areale distincte din acest punct de vedere: suprafeţele împădurite. un regim al manifestării proceselor actuale foarte intens. scurgerea apei rămâne unul dintre cei mai importanţi factori în modelare.al. şi un indicator al morfodinamicii din spaţiul analizat. regim care nu permite fixarea unei pături permanente de sol. cu torenţialitate ridicată. Suprafaţa mare împădurită a Munţilor Leaota face ca manifestarea proceselor geomorfologice actuale. prin grosimea şi rezistenţa acestuia la eroziune. Omu – 255 zile). Aceasta mai ales în condiţiile în care regiunea studiată este una montană. în parchetele de exploatare a lemnului şi de-a lungul căilor de comunicaţie practicate în masiv în scopuri economice.69). prezenţa litosolurilor şi regosolurilor în etajul alpin indică o morfodinamică accentuată.

Astfel.Alterare chimică Gelifracţie Deplasări în masă Procese fluviatile Fig. cu modificări) Conform diagramelor Peltier. 5. Intensitatea proceselor de modelare actuală a reliefului în funcţie de altitudine. 2002. gelifracţia are o intensitate puternică în etajul alpin şi scade în intensitate către baza muntelui. intensitatea diferitelor procese geomorfologice variază în raport cu altitudinea. deplasările în masă se manifestă 151 . exprimată în diagrame Peltier (după Urdea. et. alterarea chimică se manifestă moderat în etajul montan forestier şi moderat spre slab în etajul alpin..68.al.

hidratarea. după fărâmiţarea rocilor un nou echilibru între substrat şi mediu poate fi restabilit. evacuarea materialelor de pe interfluvii şi versanţi facilitează continuarea meteorizaţiei pe rocile proaspete. spălarea în suprafaţă se manifestă cu o intensitate foarte redusă. 1974. 37). carbonatarea. 2005. temperaturile sub 0° C apar din septembrie si ţin până în mai. Spălarea în suprafaţă (pluviodenudarea) Se manifestă pe areale întinse.37). alterarea prin acţiunea vieţuitoarelor: 2. Aversele. apa din precipitaţii.1..2. la noile condiţii externe de presiune. În etajul forestier. temperatură şi umiditate. Rolul cel mai important în dezagregare îl deţin procesele de îngheţ – dezgheţ (la 1500 m. iar cel mai mic in august – 0. care cad în special vara.61). numărul anual de zile de îngheţ este de 163.2. pe soluri bătătorite. hidroliza.al. 1998. plante. şi în urma prăbuşirilor şi fricţiunii mecanice. Stănescu. 1974. cel mai mare număr de zile de îngheţ se înregistrează în ianuarie – 29. 2. În ceea ce priveşte alterarea / descompunerea se constată că cea mai mare parte a proceselor de alterare se produc prin mijlocirea apei (sub formă lichidă. bacterii). Principala cauză declanşatoare a proceselor de eroziune în suprafaţă este reprezentată de ploile torenţiale. în special în arealele lipsite de vegetaţie. Procesele de alterare cele mai frecvente sunt oxidarea. 1966 . p. Meteorizarea Reprezintă acţiunea complexă exercitată de diverşi agenţi din stratul de aer aflat în contact cu rocile din care este alcătuit relieful. solidă – zăpada sau sub formă de vapori – ceaţa) – Tufescu. 2004. citat de Posea et. Reprezintă actul iniţial al morfogenezei: constituie un răspuns al rocii.1. umiditatea. p. citaţi de Posea et. în areale cu păşunat intens. cu o intensitate instantanee a ploilor de 10 – 11 mm/min (Platagea. p.59).62 – 63. În acest areal se disting cele două forme principale de meteorizare: fizică (dezagregarea) şi chimică (alterarea). 247). p.al. în cele cu vegetaţie ierboasă (caracteristic păşunilor alpine). p. la care se adaugă dezagregarea prin insolaţie sau dezagregarea termică. realizând adaptarea rocilor la condiţiile fizice sau chimice de la zona de interferenţă a celor patru învelişuri terestre care se întrepătrund activ (Tufescu. 248). sunt caracterizate prin intensitate (2. cu ajutorul particulelor care vor compune scoarţa de alterare.accentuat în etajul alpin şi au o manifestare moderată în etajul montan forestier.. p.8. Întreaga suprafaţă a Munţilor Leaota se încadrează într-o regiune cu potenţial pluviodenudativ ridicat (Drăgan.5 – 3 mm/minut) şi cantitate mare (600 – 800 mm/an) şi au deci un ridicat potenţial pluviodenudativ. aflată în echilibru structural.2. care se infiltrează în roci (Ielenicz. agenţii fiind temperatura. p. ea duce la dezmembrarea mecanică. în iulie nu există zile de îngheţ. Păun. 1966. iar procesele fluviatile au o pondere moderată în etajul supraforestier si maximă în cel al pădurilor. transformarea chimică a rocilor. 152 . dezagregarea prin acţiunea vieţuitoarelor (animale. indiferent de înclinarea terenului (Oprea. Procesele fizice sau chimice acţionează de obicei împreună.2.

Fig. 5. Harta Geomorfologică generală 153 . 69.

154 .

Astfel de ravene s-au dezvoltat în culmile Mitarca. 143) în bazinele pâraielor Fiaşului. rigole.70. formând o reţea densă de şanţuri de şiroire.2007) 2.3. De cele mai multe ori nu se poate face o diferenţiere netă între formele şiroirii. De multe ori. Sf. p. datorită marii extinderi a activităţilor pastorale în Munţii Leaota. 1973. Mitarca. ravene şi ogaşe. 5. Spălare în suprafaţă în muntele Secările (23. unde echilibrul precar al solului este afectat şi de traficul intens (fig. Se asociază cu spălarea în suprafaţă. Pietrele Albe. şi se manifestă vizibil în special deasupra limitei pădurilor. pe versanţii cu înclinări de peste 15°. datorită faptului că învelişurile protectoare (scoarţa de alterare. solifluxiunile şi torenţialitatea.70). p. Hotarului.2.71). Astfel de suprafeţe sunt frecvente în tot spaţiul situat deasupra limitei superioare a pădurii. etc. cât şi puncte critice importante în profilul versanţilor. acestea regularizează scurgerea în suprafaţă şi scurgerea liniară. care s-au adâncit puternic în scoarţa de alterare şi chiar în roca in situ şi care creează astfel atât o variaţie în peisaj. Neagra.De asemenea aceste ploi au specific un indice de neuniformitate ridicat (raportul dintre cantitatea de precipitaţii căzută în ziua cea mai ploioasă şi cantitatea medie de precipitaţii înregistrată în luna respectivă). Ilie. Marginea Domnească. Jugureanu (fig. De asemenea. 5. Cele mai spectaculoase forme ale şiroirii sunt ravenele. vegetaţia) au continuitate pe mari suprafeţe în etajul alpin.08. 2002. în lungul versanţilor. încât nici chiar linia talvegului nu le întrerupe continuitatea (Loghin. Efectele pluviodenudării apar vizibile mai ales în arealul stânelor şi de-a lungul potecilor turistice.72). Importantă este şi corelarea acestor indicatori cu înclinarea pantei şi lungimea versanţilor. 5. 5. Muntele Lacului. Gruiului 155 . Tulbure. care converg către bazine de recepţie torenţiale. solul. astfel de forme au fost identificate (Sultana. acestea evoluând progresiv din amunte către avale. Fig. Şiroirea şi ravenarea Constituie o a doua etapă în eroziunea datorată precipitaţiilor. 65) (fig.

Organismele torenţiale au obârşiile în etajul forestier şi supraforestier suprapus formaţiunilor cristaline ale Seriei de Leaota şi Seriei de Cumpăna şi au dezvoltarea maximă în etajul forestier de la extremităţile masivului.73).Fig. Ravenă în muntele Jugureanu 2. şi le-au blocat. şi apare ca o rezultată a concentrării tuturor reţelelor secundare de eroziune în suprafaţă şi de eroziune liniară. 5.72. Organismele torenţiale astfel dezvoltate prezintă toate elementele componente. Este cazul văii pârâului Vaca blocată temporar de conurile de dejecţie ale unor organisme torenţiale (fig. acolo unde modificarea fondului litologic le permite o mai mare desfăşurare. şi debuşează în reţeaua hidrografică permanentă. Şanţuri de şiroire în Muntele Rătei Fig.2.4. conurile de dejecţie au barat arterele hidrografice în care debuşau. 5. 156 . bazin de recepţie. 5. În unele cazuri.71. culoar de scurgere şi con de dejecţie. Torenţialitatea Se manifestă mai ales în etajul forestier montan.

pe verticală. Baza acestor versanţi este 157 .Manifestarea proceselor torenţiale este mai accentuată în lunile de primăvară. Ghimbav. în timpul averselor care cad în lunile iunie – august. cu versanţi apropiaţi de verticală. sau dezvoltat sisteme de chei. Agentul principal în acest caz îl reprezintă gravitaţia. cu atât sunt mai frecvente prăbuşirile directe. Prăbuşirile. şi care duc la deplasarea materialelor de dezagregare la baza versaţilor. surpările şi rostogolirile Sunt procesele care marchează versanţii cu înclinări peste 25°. şi cu cât această valoare scade. cele două procese. 5.2. Fig. atunci când se suprapune topirea zăpezilor cu ploile de primăvară şi la începutul sezonului cald. unde.5. al cărui curs îl blochează temporar 2. Brătei şi Rătei. producându-se de cele mai multe ori simultan. pe fondul geologic.73. în special de despăduriri şi transportul buştenilor până la drumurile forestiere. Cu cât înclinarea versantului este mai mare. De foarte multe ori apariţia organismelor torenţiale este strâns legată de activităţile antropice. Cea mai mare incidenţă o prezintă aceste procese în arealele carstice Cheia. în funcţie de treimea versantului în care se desfăşoară. Modul de deplasare pe versant este condiţionat de valoarea unghiului de pantă. cu atât sunt mai prezente rostogolirile. Organism torenţial pe versantul drept al văii Vaca.

Alunecări de teren apar în special la contactul cu Subcarpaţii Ialomiţei. reprezentate de gresii grosiere. predominant cristalină. acţiunea de tasare a zăpezii. atunci când au loc cele mai importante variaţii termice diurne. unde climatul aspru. numărul mediu anual al ciclurilor gelive (îngheţ – dezgheţ): 100 m la înălţimi de peste 1900 m. datorită constituţiei geologice. care duce la dezagregarea lor. gresii argiloase.6°C. asociate de cele mai multe ori cu procese de eroziune în suprafaţă şiroire şi torenţialitate. Dovadă a acestor procese sunt numeroasele blocuri de mari dimensiuni.7. este posibilă apariţia ciclurilor gelive în orice perioadă a anului. la nivelul rocii se produce gelifracţia (acţiunea îngheţului asupra rocilor. conurilor şi trenelor de grohotiş. râurilor de pietre. Acestea sunt în general alunecări superficiale care se produc pe adâncimi de până la 1 m şi care afectează solul şi o parte din depozitele de pantă . p. cantitatea medie anuală de precipitaţii = 1200 – 1400 mm. numărul zilelor de îngheţ = 190 – 267.2. gradului mare de împădurire şi altitudinii ridicate care nu permite argilizarea.6. în formaţiunile albiene. rocile care apar la zi).74) se constată următoarele (Posea. 2. 60): temperatura medie anuală = 0 . În urma gelivaţiei. dispuse în pachete groase peste fundamentul cristalin al Seriei de Leaota. este caracterizat prin câteva valori ale parametrilor climatici (Loghin. 2. Bădeni. Rezultă depresiuni nivale (depresiuni de 158 . şi uneori produc blocarea acestora. Marginea Domnească. existenţa la peste 2200 m a două perioade (aprilie – mai şi septembrie – octombrie) cu frecvenţă mare a ciclurilor gelive şi a unor intervale în care ciclurile gelive se înregistrează foarte rar. când apa rezultată din topire dizolvă substratul. în special. Alunecările de teren Nu sunt procese răspândite în cadrul Munţilor Leaota. Numeroase rostogoliri de blocuri se produc pe versanţii subminaţi de drumurile forestiere practicate pe văile pâraielor Vaca. p. În urma acesteia apar produse ale dezagregării: relieful rezidual şi acumulările de gelifracte. 279): la peste 1900 m. dispuse sub forma mărilor de pietre. 5. 5. et. În aceste condiţii se manifestă totalitatea proceselor crio-nivale care sunt specifice etajului alpin din Carpaţii româneşti.-2.75) sunt reprezentate într-o mare măsură de acumulările de grohotiş. În ceea ce priveşte frecvenţa ciclurilor gelive (fig. aflate în albiile văilor menţionate. durata medie a stratului de zăpadă = 180 – 230 zile. Produsele rezultate în urma proceselor crio-nivale (fig.. brecii calcaroase. Gelivaţia atinge maximul de intensitate primăvara şi toamna. pavajului nival.al. Cheia.de cele mai multe ori puternic glacisată de către trene de grohotiş depuse prin prăbuşiri şi rostogoliri. fiind afectate. acţiunea chimică a zăpezii.2. 1974. 2002. şi sunt reactivate ulterior de eroziunea torenţială Procesele nivale se produc asociat cu cele criogene şi sunt reprezentate prin acţiunea mecanică a zăpezii. etaj situat deasupra limitei superioare a pădurii. blocuri slab rotunjite ulterior şi care nu pot fi transportate de apele acestora. Brătei. Procesele crio-nivale Se manifestă în etajul alpin.

şi structurilor din categoria cercurilor de pietre.75. lipsit de cicluri gelive. 2. culoare de avalanşă (au o prezenţă mai rară. Interval cu frecvenţă mare (15 – 27) a ciclurilor gelive. 5. şi nişe nivale). 1974): 1. Produse ale dezagregării crio-nivale active.interfluviu. doar în jurul vârfului Leaota).74. Interval călduros. pe versantul nordic al muntelui Mitarca 159 . 4. Intervale de manifestare ale ciclurilor gelive în raport cu altitudinea. (prelucrare după Posea. Ielenicz. Interval lipsit sau cu un număr mic de cicluri gelive. Interval cu frecvenţă mică (sub 10) a ciclurilor gelive. 5. Fig. în urma cărora se dezvoltă solifluxiunile. apariţia muşuroaielor înierbate. Fig. care uneori cantonează lacuri. Popescu. 3. Asocierea gelivaţiei şi nivaţiei creează procese complexe din categoria crioturbaţiilor.

2.3. Regionarea proceselor geomorfologice actuale. Sisteme de
modelare a versanţilor
Se diferenţiază trei etaje morfoclimatice, în care procesele geomorfologice
acţionează diferit:
- Etajul alpin (la peste 1800 m), situat în sectorul culmii principale. Aici
acţionează procesele de modelare crio-nivale, din care cea mai mare importanţă o au
gelivaţia (în special gelifracţia), nivaţia, crioturbaţiile, deplasările în masă (avalanşe, râuri
de pietre, solifluxiuni), combinate de multe ori cu eroziunea torenţială. Substratul
geologic geliv (şisturi cristaline şi, în nord-vest, calcare) împreună cu învelişul vegetal
alpin şi stratul de sol puţin profund (pături slab protectoare şi care în domeniul
abrupturilor şi crestelor sunt discontinui sau absente), cu climatul aspru (numărul zilelor
cu îngheţ este de 190 – 250, iar al celor cu strat de zăpadă de 180 – 218) fac posibil
impactul dintre temperatura aerului (cu valori negative mai mult de jumătate din an şi
care oscilează frecvent, în anotimpurile de tranziţie, în jurul punctului de îngheţ al apei) şi
rocă, generând gelifracţia, ca proces caracteristic crio-nival actual (Loghin, 1985, p. 23,
1996, p. 79). În urma acestor procese, şi datorită prezenţei rocilor gelive, pe aceşti
versanţi au luat naştere numeroase forme de relief specifice: terasete de solifluxiune, râuri
de pietre, conuri de grohotiş, etc.
- Etajul de tranziţie (1600 – 1800 m) în care se combină acţiunea îngheţ –
dezgheţului şi a zăpezii cu modelarea fluvio-torenţială. Este etajul în care se dezvoltă
reţeaua hidrografică primară, prin trecerea de la eroziunea în suprafaţă la şiroire şi
scurgere torenţială.
- Etajul motan forestier este situat sub altitudinea de 1600 m, în arealul de
dezvoltare al pădurii de conifere şi de amestec. Predomină eroziunea fluviatilă şi
torenţială, care stau la baza declanşării proceselor gravitaţionale.
2.4. Potenţialul morfodinamic
Morfodinamica Munţilor Leaota este determinată de modul cum o serie întreagă
de parametri naturali şi antropici, determină sau influenţează dinamica şi modul de
acţiune al agenţilor modelatori.
Aceşti parametri, sunt diferenţiaţi spaţial datorită marelui ecart altimetric (1593
m) în care se situează Munţii Leaota, dar şi datorită caracterelor geologice şi
geomorfologice specifice acestui spaţiu montan. Pentru analiza potenţialului
morfodinamic au fost luate în considerare caracterele litologice, ale pantelor, ale
hipsometriei şi acoperirii terenurilor, la care a fost adăugată orientarea versanţilor.
Materializarea acestei analize s-a realizat prin acordarea unui punctaj fiecărui
element luat în calcul, un cadrul unei grile cu celule de 10 x 10 m, şi a stat la baza hărţii
de potenţial morfodinamic. Atribuirea de valori cu ordine de mărimi diferite fiecărui
factor morfodinamic are ca avantaj selectarea celor mai favorabile areale de producere a
unor procese geomorfologice. Aceasta s-a făcut crescător, de la parametrii ce reprezentau
potenţial morfodinamic scăzut, spre cei cu potenţial morfodinamic ridicat (tabel 5.3). Se
pot obţine indici conform formulei generalizate (Mihai, 2005, p.246):

160

Sp = ΣFm/n,
Fm = Σ (L, P, H, At, Ov)
Unde
Sp – indicele de potenţial morfodinamic (sumă de valori atribuite pixelilor)
n – numărul factorilor morfodinamici introduşi în analiză
Fm – valorile algebrice asociate factorilor morfodinamici obţinute prin clasificări
succesive de pixeli pe baza condiţiilor specifice din teren (litologia, panta, hipsometria,
acoperirea terenurilor, orientarea versanţilor).
Nr.
crt
1
2
3
4

Litologia

Pantele

Şisturi cristaline,
granite
Calcare
Conglomerate şi
gresii
Pietrişuri, nisipuri,
marne

Sub 10°
10 – 20°
20 – 35°
peste 35°

Tabel 4.6. Punctajul acordat parametrilor morfodinamici
Hipsometria
Acoperirea
Orientarea
Punctaj
terenurilor
versanţilor
Sub 1000 m
păduri
suprafeţe
1
cvasiorizontale
1000 – 1600 m
tufărişuri
nord
2
1600 – 1800 m
păşuni şi
est – vest
3
fâneţe
peste 1800 m
roca la zi,
sud
4
livezi

Litologia a fost analizată prin prisma modului în care diferitele tipuri de roci
răspund la acţiunea agenţilor externi. În acest sens au fost clasificate rocile din alcătuirea
Munţilor Leaota pornind de la şisturi cristaline şi granite (fig. 5.76), care au cea mai mare
rezistenţă la acţiunea agenţilor externi (valoarea 1), până la depozitele de pietrişuri,
nisipuri şi marne, cele mai dinamice (valoarea 4).
1. Şisturi cristaline, granite
2. Calcare
3. Conglomerate, gresii
4. Pietrişuri, nisipuri, marne, marnocalcare
Distribuţia spaţială a acestora este rezultatul evoluţiei geologice de ansamblu a
Munţilor Leaota. Astfel, se observă dominanţa netă a şisturilor cristaline şi poziţionarea
acestora în sectorul central, flancate la exterior de formaţiuni sedimentare –
conglomerate, gresii, calcare – şi prezenţa doar pe suprafeţe foarte reduse a nisipurilor şi
pietrişurilor, legate de activitatea de transport şi acumulare exercitată de arterele
hidrografice mari, Ialomiţa şi Dâmboviţa.

161

Fig. 5.76. Litologia

Înclinarea versanţilor în Munţii Leaota variază de la sub 3˚ până la 81˚, cu
ponderea cea mai mare a pantelor cuprinse între 20 – 30˚. Conform clasificării realizate
de V. Tufescu, (citat de Loghin, 1996, p. 60) versanţii pot fi separaţi în categorii de pantă
în funcţie de efectele înclinării pantelor asupra eroziunii:
- terenuri lipsite de pantă (cvasiorizontale) (sub 3º) – spălare imperceptibilă
- terenuri moderat înclinate (3-6º) – spălare accentuată
- terenuri moderat înclinate (6-15º) – spălare puternică şi eroziune în adâncime
- terenuri puternic înclinate (15-25º) – denudare complexă, adesea până la rocă
- terenuri foarte puternic înclinate (25-45º) – frecvent roca este la zi
- abrupturi (peste 45º) – roca la zi
Raportându-ne la această clasificare pantele au fost separate, de asemenea, în
patru clase caracteristice anumitor tipuri de procese geomorfologice actuale (fig. 5.77).

162

desfăşurate astfel (fig. Pantele 1.foarte puternic înclinate – frecvent rocă la zi Hipsometria reprezintă un parametru important într-o regiune muntoasă. Peste 35˚ . adesea până la rocă 4. Sub 10˚ .77. deoarece impune etajarea verticală a parametrilor climatici. Sub 1000 m.78): 1. care pe fondul unei acoperiri cu vegetaţie forestieră abundentă duce la manifestarea eroziunii fluvio-torenţiale de mică intensitate. Acest interval hipsometric caracterizează culoarele de vale şi contactul cu Subcarpaţii Ialomiţei şi este caracterizat de manifestarea slabă a agenţilor modelatori.Fig. 5.puternic înclinate – denudare complexă. 20 – 35˚ . În urma acestei etajări se impun şi o serie de etaje morfoclimatice. 5. 163 .foarte slab înclinate – spălare în suprafaţă slabă până la puternică şi eroziune în adâncime de slabă intensitate 2. 10 – 20˚ . după anumiţi gradienţi specifici.mijlociu înclinate – denudare complexă 3.

Peste 1800 m este etajul crio-nival propriu-zis. Hipsometria 3. interfeţei dintre agenţii externi şi rocă pe care o reprezintă pădurea Fig.78. legate de prezenţa temperaturilor medii anuale negative. fiind un etaj de tranziţie între modelarea crionivală propriu-zisă şi modelarea fluvio-torenţială. în special. 164 . cu intensitate redusă. numărului mare de cicluri gelive şi cantităţii mari de precipitaţii. 1600 – 1800 m reprezintă primul etaj în care se manifestă procesele crionivale. reprezintă treapta hipsometrică în care se manifestă cu mai mică intensitate procesele fluvio-torenţiale datorită. 1000 – 1600 m. În acest interval altimetric se află izoterma de 3˚C. Aici au loc totalitatea proceselor de modelare legate de fenomenele de gelovaţie. dincolo de care se desfăşoară modelarea crio-nivală 4. 5. nivaţie şi crioturbaţie.2.

mai ales în condiţiile în care sunt utilizate intens în cadrul activităţilor pastorale desfăşurate în etajul alpin al Munţilor Leaota. Tufărişurile sunt reprezentate în special de formaţiunile de ienupăr.79) este un aspect foarte important în acest areal. oferind. Pădurile ocupă 78 % din suprafaţa totală a Munţilor Leaota. unde se pot delimita în primul rând arealele împădurite de cele ocupate de păşuni şi fâneţe. rododendron şi afin. Acoperirea terenurilor 1. în condiţiile unei agresivităţi mai reduse a agenţilor externi care se manifestă în condiţiile regimului crio-nival. din acest punct de vedere.79. Fig. situate în etajul subalpin şi care asigură o protecţie mai redusă a solului şi a rocii. 5. o puternică stabilitate a versanţilor la acţiunea agenţilor modelatori. 3.Acoperirea terenurilor cu vegetaţie (fig. 2. 5. Păşunile şi fâneţele reprezintă areale cu o mai mare expunere la modelarea actuală a reliefului. Ele 165 .

datorită susceptibilităţii mai mari a versanţilor cu expoziţie însorită la eroziunea hidrică. datorită gradului redus de stabilitate în faţa agenţilor externi.80. Roca la zi şi livezile au fost încadrate în aceeaşi categorie.80) impune în morfodinamică o diferenţiere nord – sud a manifestării proceselor actuale. Ele însă nu reprezintă. 4. reprezentând astfel arealele cele mai critice. la contactul cu Subcarpaţii Ialomiţei Orientarea versanţilor (fig. iar livezile sunt specifice sudului masivulu. Roca la zi apare în special în arealele carstice din sectoarele Cheia – Ghimbav – valea Crovului şi Rătei – Brătei. decât 1 % din suprafaţa Munţilor Leaota şi nu constituie areale critice de mare întindere. 5. 5. Orientarea versanţilor 166 . Fig. însumat.reprezintă 6 % din suprafaţa totală şi sunt exploatate în totalitate.

Arealele cu potenţial morfodinamic mediu (moderat) apar. Arealele cu potenţial morfodinamic redus sunt cele mai întinse din întregul masiv. şiroiri şi torenţialitate de mică intensitate. Este extins aproape uniform în toate bazinele hidrografice.Aceasta se datorează următorilor factori (Oprea. VNV – V – VSV) – 38 %. p. deşi climatul excesiv şi lipsa vegetaţiei forestiere ar genera procese intense de modelare actuală. sunt prezente în proporţie mai redusă. sunt mai uscaţi şi susţin o vegetaţie mai rară. de asemenea pe versanţii dezvoltaţi în şisturi cristaline. suprafeţe cvasiorizontale 2. Sunt caracteristice versanţilor cu pantă redusă (sub 35°. sud – versanţi însoriţi (ESE – SE – S – SV – VSV) – 24 %. marne) în condiţiile existenţei vegetaţiei de foioase. 167 . vest – versanţi semi-umbriţi (ENE – E – ESE.82). est. la nivelul suprafeţelor de nivelare. procesele torenţiale şi fluviatile. Din suprapunerea indicilor rezultaţi din analiza acestor hărţi a rezultat o hartă a potenţialului morfodinamic (fig. reprezentând 40 % din suprafaţa totală (fig. dezvoltaţi în şisturi cristaline. sunt păşunaţi mai mult şi mai intens. 3. Din acest punct de vedere se pot delimita patru tipuri de suprafeţe: 1. gresii. unde pe roci sedimentare (conglomerate. De asemenea. unde se manifestă mai pregnant procesele de eroziune în suprafaţă şi şiroire. nord – versanţi umbriţi (ENE – NE – NEN – N – NVN – NV – VNV) – 38 %. Procesele geomorfologice cu frecvenţă ridicată în acest areal sunt alterarea chimică. se produc alunecări superficiale. în special la limita superioară a pădurii. panta redusă aproape la orizontală face manifestarea acestora să fie foarte atenuată. unde. Sunt caracteristice şi pentru unele sectoare din sudul masivului. 5.81). care au o intensitate moderată datorită învelişului vegetal aproape compact. 2. 2005. 23): versanţii însoriţi sunt supuşi unor variaţii termice mai pronunţate. 5. în care au fost delimitate patru categorii de suprafeţe în funcţie de rezistenţa la acţiunea agenţilor morfodinamici: 1. sub pădurile de răşinoase şi de amestec dezvoltate sub altitudinea de 1600 m. frecvent între 10 – 20°).

81.Fig. 5. Harta potenţialului morfodinamic 168 .

Pietrele Albe. dezvoltate în şisturi cristaline. Secările. uneori la verticală. surpărilor şi rostogolirilor. la altitudini situate sub 1600 m. de nisipuri. 3. 2. dar în condiţiile existenţei unor depozite sedimentare friabile. în culmile Leaota. De asemenea. Potenţial morfodinamic ridicat.. sectoare foarte active morfodinamic sunt întâlnite în sectoarele carstice Cheia. au loc frecvente deplasări în masă din categoria prăbuşirilor. iar pe de altă parte în sudul masivului. intervalului de pantă 10 – 20° . în cea mai mare măsură. Sf. Rătei şi Cetăţeni. 5. etc. unde se manifestă cu intensitate maximă procesele crio-nivale. 10% 40% 20% 1 2 3 4 Fig. marne. Arealele cu potenţial morfodinamic foarte ridicat reprezintă 10 % din suprafaţa Munţilor Leaota şi apar acolo unde se cumulează mai mulţi factori morfodinamici cu intensitate mare. 3. Mitarca. sub pădurea de foioase. foarte frecventă în sectoarele de racord dintre suprafeţele de nivelare şi versanţi şi la contactul cu Subcarpaţii Ialomiţei. Jugureanu. eroziune în suprafaţă. Ilie. în alternanţă cu conglomerate şi gresii.Corespund. Acestea mobilizează mari cantităţi de materiale pe care le acumulează în albiile râurilor. Ponderea arealelor cu diferite valori ale potenţialului morfodinamic: 1. Potenţial morfodonamic mediu. la peste 1800 m altitudine. frecvent sub 1000 m. Areale cu potenţial morfodinamic ridicat reprezintă 20 % din suprafaţa totală a Munţilor Leaota şi sunt specifice pe de-o parte arealelor situate deasupra limitei superioare a pădurii. unde se desfăşoară toată gama de procese crio-nivale. din cei analizaţi. unde. pe fondul dezvoltării versanţilor foarte abrupţi. şiroire şi scurgere torenţială.82. 4. Astfel de areale se dezvoltă în etajul alpin. Potenţial morfodinamic mic. 169 . Dudele. argile. în condiţiile prezenţei păşunilor alpine. Potenţial morfodinamic foarte ridicat 30% 3.

situată deasupra limitei superioare a pădurii. Altitudinal această unitate se situează în ecartul 1000 – 1300 m. format din culmile Jugureanu.73). procesele fluvio-torenţiale. De aici survine şi delimitarea care nu ţine cont doar de aspectele reliefului. 2002. muntele Vârtoapele.Sectorul nordic. Marginea Domnească. Posea (1976). Dudele . cel mai întins şi unitar sector carstic din Munţii Leaota. dezvoltate în sud. aflate în domeniul şisturilor cristaline. munţii Ghimbav. Leaota. Este un demers care conduce la separarea de unităţi şi subunităţi de relief. Conform categoriilor taxonomice indicate de Gr. 70 . Frumuşelu. Munţii Leaota reprezintă o singură unitate geomorfologică. Este cea mai întinsă. sinteze. Ilie. Brătei. şi articole cu caracter general sau local. la peste 1600 – 1800 m. continuând cu Gr. mai dezvoltată în sudul Munţilor Leaota. Mitarca.Sectorul central al Munţilor Leaota. Pietrele Albe. şi anume separarea de celelalte unităţi vecine în ceea ce priveşte gradul de umanizare şi utilizarea spaţiului geografic. 2 – Munţii Leaota). începând cu Gh Murgoci (1902). 404) – domeniu. REGIONAREA GEOMORFOLOGICĂ În literatura geomorfologică din ţara noastră. Cioara.f. regiune. şi cuprinde culmile muntoase Rătei. A treia subunitate distinctă poate fi considerată unitatea gresiilor şi conglomeratelor albiene. Mihăilescu (1931). A patra subunitate este reprezentată de arealul carstic din nord-vestul masivului. teze de doctorat. câteva subunităţi caracterizate de parametri comuni: O primă subunitate este cea a domeniului de modelare alpină caracteristică celor mai înalte culmi. din culmea Zacotelor. format din culmile Sf. alcătuire geologică. cu un anumit specific morfologic. în întregime dezvoltat pe şisturi cristaline. cu altitudini mai coborâte (sub 1700 m). la contactul cu Subcarpaţii Ialomiţei. cu mică intensitate. V. p.Sectorul vestic. morfodinamică. Posea (1976. unitate în care se regăsesc prelungirile sudice ale culmilor Vaca. Muntele Roşu A doua subunitate este cea reprezentată de culmile muntoase. Tâncava şi Românescu. Emm. Creasta Lungă. f – Munţii Bucegi – Piatra Craiului. Vaca. morfodinamic. Priseaca. problema regionării se regăseşte pe larg. 2002. subunităţi şi microunităţi – Munţilor Leaota li se atribuie codul II. de Martonne (1930). în domeniul pădurilor de foioase şi de amestec. p. Aceasta cuprinde trei sectoare principale: . Marginea Domnească. Din acest punct de vedere. rocă şi modelare actuală (Posea. în numeroase lucrări. morfologie. 170 .2 (II – Carpaţii de la Curbură. grupuri de unităţi. morfogenetic. Badea şi Gr. studii regionale. plecând de la criterii care ţin de altitudine. macroregiune. bine împădurite în care se manifestă. unităţi. . L. 1984). În cadrul lor se pot delimita. Creasta Lungă.VI. format din culmile Albescu. Posea (1982. subregiune. separată clar de unităţile vecine prin geneză. etc.

4. 6.1. Subunitatea gresiilor şi conglomeratelor de la contactul cu Subcarpaţii Ialomiţei. Regionarea geomorfologică. 1. 171 . Sectorul Sf. Subunitatea carstul din bazinul Ghimbavului. 2. 6. 3. 5. Subunitatea forestieră din domeniul şisturilor cristaline. Ilie – Dudele.Fig. Sectorul Albescu – Cioara. Sectorul Leaota – Mitarca.

care acoperă trei sferturi din suprafaţa Munţilor Leaota. care apar dispuse radiar în jurul nodului orografic principal Leaota – Mitarca. tipul şi ritmul modelării actuale. 172 .CONCLUZII Elementul care individualizează Munţii Leaota în cadrul grupei munţilor Bucegi este alcătuirea geologică. evoluţia. Relieful crio-nival este prezent atât la altitudini mai mari de 1800 m. ceea ce. din care se desprind două culmi secundare perpendiculare pe aceasta. ca proporţie şi mod de distribuţie. Structura orografică este definită de prezenţa culmii principale. dar care pot fi încadrate sistemului de suprafeţe de eroziune din Carpaţii Româneşti. dar care local aduc importante modificări în peisaj. unde procesele de modelare sunt active. O caracteristică importantă a reliefului petrografic este dominanţa reliefului dezvoltat pe şisturi cristaline. cu pante cuprinse în general între 25% . În cadrul tipurilor genetice de relief. care prezintă toate elementele morfologice care să justifice existenţa glaciaţiei în acest masiv montan. cât şi în activităţi care generează efectiv forme de relief de mici dimensiuni la scara întregului masiv. indică o altitudine medie pentru întreg spaţiul de 1262 m. marcat de numeroase vârfuri piramidale. cu lungimi de 500 – 1000 m. cât şi la altitudini mai mică. separate de şei largi care au apărut ca rezultat al eroziunii regresive exercitate de obârşiile hidrografice. afectaţi moderat de procese crio-nivale de şiroire şi eroziune torenţială. Râu Şes şi Gornoviţa. Predominanţa şisturilor cristaline de Leaota impune aspectul actual. Relieful glaciar este prezent în Munţii Leaota printr-un circ de gheţar suspendat de mici dimensiuni.50%. ca relief fosil. pe mai multe nivele altimetrice. Borăscu. raportat şi la treptele altimetrice determinate. având formă convex – concavă sau complexă. cu înălţimi relative de 200 – 400 m. unde sunt reprezentate aproape toate formele exocarstice şi endocarstice (cu un număr important de peşteri din care sunt cunoscute foarte puţine) şi relieful dezvoltat pe conglomerate şi gresii semnalat prin numeroşi martori de eroziune petrografici. până la 1200 – 1300 m. cele trei suprafeţe de nivelare. Versanţii sunt în general sculptaţi în şisturi cristaline. cu un traseu sinuos. Diferenţa de altitudine între cel mai înalt punct (Vf. Leaota – 2133 m) şi cel mai jos (450 m) este de 1593 m. Activităţile biologice şi antropice se constituie atât în activităţi ce influenţează geneza şi evoluţia formelor de relief (activităţi cu potenţial morfodinamic). reflectat în peisaj prin o accentuată monotonie şi simetrie a formelor de relief. toate având aspect alungit. La aceasta se adaugă prezenţa în extremităţile nord-vestică şi sud-estică a reliefului carstic în arealele Ghimbav – Cheia şi respectiv Brătei – Rătei. cu orientare nord – sud. se impun de asemenea.

unde se constată că puţinele areale foarte active din punct de vedere al dinamicii reliefului sunt amplasate fie în etajul alpin. care stau la baza declanşării proceselor gravitaţionale. crioturbaţiile. pante. Se remarcă prezenţa sistemului de modelare crio-nival la altitudinile de peste 1800 m. Potenţialul morfodinamic general al Munţilor Leaota a fost stabilit prin realizarea unei hărţi de sinteză. şi o unitate carstică. utilizarea terenurilor şi altitudine) şi a rezultat o hartă finală din care reiese că peste 70% din suprafaţa Munţilor Leaota prezintă un potenţial morfodinamic redus. nivaţia. cu procese geomorfologice care se desfăşoară lent. geomorfologici. fie în regiunile carstice. caracterizat prin prezenţa acumulărilor de grohotiş. şi numai 10 % prezintă un potenţial morfodinamic ridicat. deplasările în masă. combinate de multe ori cu eroziunea torenţială. etc. în arealul de dezvoltare al pădurii de conifere şi de amestec. biologici. Toate aceste procese sunt influenţate de o serie de factori morfodinaimici: geologici. cea mai mare importanţă o au cei climatici. dezvoltată în nord-vestul masivului. Predomină eroziunea fluviatilă şi torenţială. din care cea mai mare importanţă o au gelivaţia. Regionării geomorfologică a dus la identificarea a patru unităţi distincte din punct de vedere al asocierii elementelor geomorfologice: o unitate alpină (cu trei subunităţi). areale care ocupă un spaţiu restrâns. 173 . hidrologici. o unitate forestieră dezvoltată pe şisturi cristaline. sistem care impune un relief tipic. care reglementează modul de acţiune a agenţilor externi asupra reliefului preexistent. Etajul motan forestier este situat sub altitudinea de 1600 m. Dintre toţi. Acest lucru este uşor de verificat la teren. Aceste caracteristici individualizează Munţii Leaota în cadrul Carpaţilor Meridionali din care fac parte şi în cadrul întregului lanţ carpatic românesc. Aici acţionează procesele de modelare crionivale. depresiunilor nivale şi a crioturbaţiilor. Prin suprapunerea (cu ajutorul calculatorului) a hărţilor unor parametri morfodinamici (geologie. Între 1600 – 1800 m există un etaj de tranziţie în care se combină acţiunea îngheţ – dezgheţului şi a zăpezii cu modelarea fluvio-torenţială.Modelarea actuală a reliefului se manifestă etajat în funcţie de altitudine. orientarea versanţilor. o unitate forestieră dezvoltată în domeniul conglomeratelor şi gresiilor. pedologici.

geomorph. Problèmes de l’évolution paleogeomorphologique de la Bulgarie. 60-65 André Marie-Françoise. RRG. 151 p. La bordure des Carpates Méridionales durant le cycle pléistocène. et. Les versants du Spitsberg. Peşteri din România. 34 – 46 Bălteanu D. (1976). Bărbulescu C... Brânduş C. Roată S. 1 – 2 Badea L.. R. S. tome 36.P. (1976). (1967). St. Bucureşti. Cercetări privind vegetaţia pajiştilor din Masivul Leaota.. R.... Bucureşti. (1970). (1996). 40.al. Mateescu F.G.. 39 p. 51. et. – Geogr. Muntele Lacului. Edit. 31 – 40 Balintoni C. et... Raport de Cercetare Grant: 6/166.R.U. 12.. în Atlas R. Some case studies of geomorphological risk in the Curvature Carpathians and Subcarpathians. p. (1981).. Sandu Maria.S.S. et. Ştiinţificǎ. Krakow Badea L. Judeţul Argeş. Geologia Carpaţilor Orientali.R. Academiei R. Sandu Maria.G. Approche géographique des paysages polaires. Edit. (1999).. Barco Aurelia.C.al.BIBLIOGRAFIE Alexandrescu Mihaela. Procesele de modelare actuală a reliefului. – Geogr.R.. La Limite extérieure des Carpates. Ars Docendi. Cioacă A. 415 p. (1993).G. Bucureşti. Flora şi vegetaţia Munţilor Bucegi. (1973). Sandu Maria. în Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie ..ISSN. Academiei. Invitaţie în Carpaţi. Planşa a III-a – 2. p.Număr Special 2005 . 150 p. Sofia Badea L.. (1978)..B... et.G.. Presses universitaires du Nancy Badea L. Sencu V. România.. Edit. balc.. The general geomorphological map of Romania on a medium scale (1:200000). p. Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului. Bucureşti Badea L.. Niculescu Gh. Paris Bleahu M.R. Editura Academiei.R. Edit. Atlas R.. Bucureşti. I.S. (1992). 174 .C. (20019. Harta geomorfologică.. România.G. Academiei R. p. Studiu de geografie.. Le contact Carpates-Subcarpates entre Dâmboviţa et Prahova reflectee par quelques conditions climatiques et topoclimatiques.România. nr. Ştiinţifică şi enciclopedică. Dinu Mihaela. Edit. Edit.. Badea L. IX. A propos des surfaces d’aplanissement dans les Carpates Roumaines.al.. C. 51 – 59 Bălteanu D. 4 Beldie Al. Précis de géographie physique générale.F. Buza M. Edit.I.. Unităţile de relief ale României.al. Niculescu Gh. Nedelcu E. (1965). (1968). Valea Cernei. (1996). (1974). Badea L. 436 p. Bucureşti Birot P.. P.. Iaşi. Bucureşti Băncilă I. (2005).. 367 p.G. (1958). vol.al. carp. Lucrări ştiinţifice S..1582-1218. (2005)... Edit. Dicţionar de termeni fizico-geografici. I. Bucureşti Băcăinţan N. Academiei R..R.. (1975). Fundaţiei Chemarea.C.S. Măgurele – Braşov.

Les mots de la géographie.. Armand Colin. Eraso A. tom II-III / 2007-2008.. Bucureşti. Toponimia Munţilor Leaota – sursă de informaţie geografică. (2008). (1971). p. Enciclopedia geografică a României. Edit. Edit. vol. 379 p.. (2002). Evolution des versants Ghinea D. în Revista Ecocarst. Edit. The Development of periglacial geomorphology: 1 – up Gerlach T... Dobrescu I. (2003). 518 p.. (1989). II (H – P). Coteţ P. Geomorfologia României. Géodynamique – faciès – utilisation. Edit. (1983). (2006). Valahia University Press. Geomorfologia climatică şi sarcinile ei.. 222 – 225 Coteţ P.. Paris. Evolutions actuelles des versants dans les Carpates.P.. Tehnică. Thery H.. (1980). 28 – 33 Dragotă Carmen-Sofia. vol.. (2003). Dinu Mihaela. Târgovişte. Edit. Bucureşti.R.. Bucureşti. (1998). 3.. (1973). Edit. 175 . Bucureşti. 503 p. Dragomir G. Lumina Lex. Géomorphologie. (1962).. McGraw – Hill.. 1 Coteţ P. Edit. Peştera Rătei. 175 p. d’apres l’exemple d’observation fixes. Ghinea D. Academiei Române..C. Bucureşti Cârciumaru M. Tom 8. 443 p. Collection Armand Colin.soc. 185 p. Paris.. Reclus.. nr. Evoluţia omului în cuaternar. Corbel J. Masson. Dictionnaire critique. (1999). The periglacial environment. CNRS. V(XXV).rom. Geomorfologie cu elemente de geologie. 414 p. Géologie des formations superficielles. (1966). Uniunii de cultură fizică şi sport.. (1996). Ulucul Branului. Armand Colin. LX Coque R. Composantes et concepts de la géographie physique. (1976). Longman French H. p. (1964).. 254 p. p.. Didactică şi pedagogică. Paris Francou B. Vol III (R – Z). în Revue roumaine de geologie. Bucureşti. Paris Costache Andra. Mediul geografic în Pleistocenul Superior şi culturile paleolitice din România. (1941). Bucureşti. Bul. Murătoreanu G. Bucureşti Constantinescu M.. Neiges et glaciers... Paris Cârciumaru M.. Resurse şi ispite în Ţara Muscelului.. (1997). (1973). Sur les traces des glaciers vosgiens. Călăuza turistului. Madrid Flageollet J. Everac P.. Academiei Române. Edit. (1993). 210 p. Symposium International de géomorphologie. Studiul proceselor actuale de modelare a versanţilor. 111 – 119 Coteţ P. Ferras R. I. (1994).geogr.S.Brunet R. (2002). Bucureşti. Bucureşti. Edit. Enciclopedia geografică a României. geophysique et geographie. Geodynamique des depots de pied de paroi dans l’etage periglaciaire. Pulina M. (1962). Academiei RPR. Semne. (1998).. Revue de Geologie Dynamique et de Geographie Physique. Campy M.. Formes de relief periglaciaires en Roumanie. Ghidul cabanelor. Editura Academiei R. Enciclopedică. Epuran Gh..J. ONT Carpaţi. M. Cuevas en hielo y rios bajo los glaciares.. Macaire J. Liege – Louvanin.. Terra. Enciclopedică. Paris. Subcarpaţii dintre Topolog şi Bistriţa Vâlcii. (1999). Geovalachica. Precipitaţiile excedentare în România. 24 (5) French H. Edit. Derruau M. 182 p..

Tehnică.Buzău. XXVIII (XLVIII) Ielenicz M. EcoCarst. (1998). (1910). Studiu geomorfologic. I. Edit. Realizări în Geografia României. p. Bucureşti. Bucureşti Iancu M..4.. Bucureşti Goran C.G. (1960).. (1969). Studiu geomorfologic. Suprafeţele de nivelare din regiunile de deal şi podiş ale României. Bucureşti Ielenicz M. Problema suprafeţelor şi nivelurilor de eroziune de eroziune din Subcarpaţi. Culegere de studii.. vol. Branul în lumina toponimiei. Acad. Les modalités de l'écoulement liquide et solide sur les marges polaires. Seria Geografie. Ielenicz M. Munţii Stânişoara.. România.. Bucureşti. R. Palmentola G. Contactul dealurilor şi podişurilor României cu regiunile limitrofe. Culegere de studii. (1959). Bucureşti Ielenicz M. Protisoluri.. 1-2 Giuşcă D. Bucureşti.. 10 – 17 Grecu Florina. vol 3 A. (1998)..R. 176 . XLII Ielenicz M. Bucureşti.G. Plaiuri dâmboviţene. nr. nr. XII. Dragu Gh. Bucureşti. Spodisoluri. Natura. Vlăduţ Alina. Edit. (1996). Anuarul Institutului Geologic al României. (2001).. (2001).. (1984).. Edit.. Edit. Cambisoluri. et. Ştiinţifică. Geografie. Petrologia rocilor endogene. (1973).lingv. Judeţul Braşov. Gold M. Terra. (2002). I. Meridiane. Metamorfitele de grad înalt din Carpaţii Meridionali(The prealpine high-grade metamorphics from the south Carpathians). Edit. Edit. (1971). Munţii Ciucaş . (2004). (1980). 65 – 75 Ichim I. Cluj. R. (1974). Edit... 23 – 30 Iancu Silvia.Giuglea G. 69.G. Griselin Madeleine.. S. Academiei Române. Universităţii din Bucureşti. Edit. Tehnică. 164 . 337 p. Comănescu Laura. Edit. Cu privire la unele fenomene periglaciare din Carpaţii Orientali. XXXVII Ielenicz M. Academiei. Umbrisoluri. Bucureşti. Grecu Florina.. Orghidan N. partea I. Grigoraş C. Probleme ale cercetării periglaciarului din România... Boengiu S. (2003). 179 p. 55 – 64 Iancu V. (1982). Edtit.S. Grigoraş Elena Narcisa. 121 p. Realizări în Geografia României. Edit. Bucureşti. vol.. IV. Studiul reliefului. Geomorfologie dinamică.P. În munţii Sinaiei Rucărului şi Branului. Îndrumător pentru lucrări practice.. Vol V.. Analele Universităţii Bucureşti.R. Luvisoluri. Cernisoluri.C. Ichim I. Acad. p.. Université de Nancy II Iancu D. Comunicări de Geografie.. Limita fizico-geografică dintre Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali. p..166 Ichim I.G. 344 p. Solurile României. Stănescu S. Mihai Elena. Revista de Geomorfologie.. Exemple du bassin Loven Est cote Nord-Ouest du Spitsberg. (1979). (1973). Clasificarea unităţilor şi siturilor carstice. p. Panaite Ludmila.. Universitară.R.. Craiova. Influenţa climei asupra teritoriului României. 3. Cerc.G. Geomorfologie. Thèse de Doctorat. 392 p. Raport de activitate al IGR pe anii 1994 – 1995. Bucureşti. (2006). Bucureşti Iancu M. Realizări în studiul reliefului glaciar din Carpaţii româneşti. Ştiinţifică. p. (1993). Universitaria.al. 475 p.. Fil.

2. Glaciaţiune şi morfologie glaciară în munţii mijlocii din România. 410 p.. Centrul de multiplicare al Universităţii din Bucureşti. Edit. Edit. (1961). 427 p. anul XVII (XXXVII). Paris Loghin V. 247 p. Geomorfologie. Mac I..ro/geografie/personal/academic/vuiaf/vuiaf_harti_glac_periglac. géol.. XXVIII. 235 p.. 214 p. 1. Bucureşti Martonne.Ielenicz M. 180 p Mac I. (2000). Contribution a l`étude de la période glaciaire dans les Karpates méridionales. Geomorfologie generală. 271 p. Geomorfologie aplicată. 532 p.. (1998). partea I. 19 – 22 Mac I. 408 p. Universităţii din Bucureşti. (2002).al. (1996).. vol I. Istrate Al. Edit. 274319. Masivul Bucegi. (1954). Edit. presqu'île de Brøgger (79°N).geol. (1986).. 151 p. Tome II. Geologia Pasului Bran. Mercier D. Emm. (1900). 222 p. Academiei R. Edit. p. Elemente de geomorfologie dinamică. Mac I. Bucureşti. Jekelius E. vol. Contribuţii la studiul degradărilor de teren. VIII (1919 – 1920) Josan N. Soc. Geographia. Traité de glaciologie.uvt. p. Studiu geomorfologic. Edit. Thèse de Doctorat.R.. (2003). Edit. p. Edit. 134 p. Université Blaise Pascal – Clermont Ferrand. Edit. Bucureşti. Éditeurs. L'impact d'un processus azonal sur les paysages d'un milieu polaire. Academiei R. (1973).. Munţii Timişului (Carpaţii Curburii)... Edit..R. Terra. Dicţionar de geografie fizică.. Bull. Cetatea de Scaun. R. (1997). Degradarea reliefului şi a solului. Corint. Petrea D.. Degradarea terenurilor din etajul alpin al Carpaţilor româneşti (cu exemplificări din Bucegi.. Cluj-Napoca.P.P. Moldovan C... (2005). Edit... (1983 şi 1985). Bucureşti Ilie I. Tome I. France. Procese de degradare a regiunilor deluroase.. (1975). nr. Modelarea actuală a reliefului şi degradarea terenurilor în bazinul Ialomiţei. Universitară. et. XXX. Ielenicz M. (1965). p.. şed. Covaci I.. Îmbunătăţiri funciare. Edit. Masson & Cie. Michalevich-Velcea Valeria. (1990). Sisteme hidrocarstice din Masivul Bucegi. 503 p. vol. Lliboutry L. în Probleme de Geografie. de. Universitatea Babeş-Bolyai. Inst.. Le ruissellement au Spitsberg.al. Acad. Universităţii din Bucureşti. Studia Univ. I. Mihai B. Tipuri de versanţi în România. Pantele deluviale. Terase şi suprafeţe de nivelare.. p. (1999). 352 p.S..S. Paris. 217 – 226 Martonne Emm. Lucrări geografice despre România. (1996). Bucureşti. 1040 p. (1986).cbg. Subcarpaţii României.. Leaota şi Ciucaş – Zăganu. Potenţial geomorfologic şi amenajarea spaţiului montan.. 306 p. Petrea Rodica.. Universităţii Oradea.h tm) Measnicov M. Bucureşti. Terra. Universităţii din Bucureşti.R. Babeş Bolyai. 1. 263 p. t. (www. Târgovişte.... Academiei. (1985). (1976). 177 . Loghin V. 3 – 11 Martiniuc C. et. Facultatea de Biologie – Geografie. 23 – 26 Loghin V. 3 série. Didactică şi pedagogică.d. de. D. II. (1926).. Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Edit. Ioniţă I.

Bucureşti Morariu T... Tehnică.. cu privire specială asupra reliefului carstic.R. p.. fasc. Bucureşti Motcă Gh. Târgovişte. (2006).. Edit. Edit. Cluj-Napoca Moşoiu I. Târgovişte. fasc. Mediaş. Asupra reliefelor policiclice. (1930).B. Didactică şi pedagogică. Geografia fizică a României. t.G.. A. 373 p.. (2004).. (1974). Transversal.. 212 p.G. Rom. geogr. Şt. Particularităţi ale regimului precipitaţiilor atmosferice în Depresiunea Bârsei. Cercetări fizico-geografice. Bucureşti. Bucureşti Morariu T. geofiz. geogr.. Sur la cryo-nivaton actuelle dans les Carpates Méridionales entre les rivières Ialomiţa et Olt. (2003). 7 – 12. Culoarele intracarpatice ale Dâmboviţei şi Bârsei. p. (1963). Bucureşti 178 . XV. România în stadiul actual de cercetare.. Tipologie şi tehnologie. R. Bucureşti Nedelcu E.. 161 – 168 Murătoreanu G. Impactul păstoritului asupra mediului în Munţii Leaota. 1.. Valahia University Press. (1965). T XIII. Edit. geofiz. Bucureşti Mihăilescu V. (1975). 423 p. vol. (1959). Geamănu Lidia-Ivona.G. Pajiştile României.. Observaţii geomorfologice în regiunea Giuvala – Fundata.geol. Dragomirescu Ş. (1963). geol. an III. Edit. 98 – 10 Murătoreanu G. Tipuri de versanţi în Munţii Leaota. Bucureşti. România. nr.. Mihăilescu V. tome 8. Resursele de apă din spaţiul Carpatic şi Subcarpatic dintre Dâmboviţa şi Prahova şi valorificarea lor. Ştiinţifică. Ştiinţifică. Murătoreanu G. (1968). Naum T. St. Rev.. Acad. Probl. t. Procese şi forme crio-nivale în Munţii Leaota. 137 – 153 Nedelea A. Popova Cucu Ana. Comunicări de Geografie.G. (1990). Branul şi cetatea Branului. 256 p. Samuel. Pătroescu Maria. 36 – 42 Mutihac V. seria geogr. Geovalachica.cerc. P.. Fenomene periglaciare în R. Babeş – Bolyai. (1942). 121 – 128 Nedelcu E.. Edit. Ipingău I. Geogr.S. 139 – 173 Nedelcu E. Oancea I. Bucureşti Murărescu O. Maximilian V. 2 Nedelcu E. Române. (1981). R. VII...S. Tehnică Agricolă... Păstoritul în Alpii Francezi şi în Carpaţi.. Contribuţiuni la glaciaţiunea din Munţii Rodnei. X. Studia Univ. 322 – 328 Mihăilescu V. Tipuri de mediu în Carpaţii româneşti. (2007).. Bucureşti. p. p. B.. 2 Mihai Elena. p.. (1965). Cercetarea reliefului glaciar şi crionival în Carpaţi.. 2. geografie. Revista Geografică. Edit.U. Studiu de geografie fizică cu privire specială la relief. (2008). Grigore M. p.Mihai Elena. 30. Grupul Şcolar de Industrie Uşoară. Geomorfologie. Muică Cristina.. (1966). seria geol-geogr.G... Îndrumător pentru cercetări geografice. An IV. p. Catedra de Istorie şi Ştiinţe Socio-Umane..cerc. (1964). Studiu climatic. (1928). Carpaţii sud-estici de pe teritoriul R. Comunicări Ştiinţifice. XLVII. Sociologie românească. Biblioteca geografului. Bucureşti Morariu T. tom II-III / 2007-2008.. Edit. I. Seria geografie. Depresiunea Braşovului. (1940). P. Geogr. Structura geologică a teritoriului României. Bucureşti. Edit. (1994).. – Géogr.. Dinamica versanţilor în sectorul superior al Văii Buda (Munţii Făgăraş).

(1984). Universitară. Carpaţii Meridionali în lumina cercetărilor geomorfologice actuale.U. (1965). Geografie. Păun C.269 Patrulius D. Analele U.. Academiei RPR. (2005).. (1991)... Tomul 3. (1995). Oprea R. Etude geologique... 3.. (2001). Munţii Godeanu. Academiei. Bazinul montan al Prahovei. Studiu geomorfologic. 235 – 265 Păunescu E. Subcarpaţii dintre Dâmboviţa şi Prahova. S. 87 – 121 Niculescu Gh.. Târgovişte. LIV Pânzaru T. (1967). Bucureşti. 204 p. roum.G. LII. 534 p. Edit. Tomul XLII.. Nedelcu E. Târgovişte. p. 339 p. Geologia României. pentru Turism.I.S..B. geogr. p. Edit. La region de Piatra Craiului – Bucegi. Popescu N. p. Napoca Star. Bucureşti. B. (1961). şi cerc. Culoarul Bran – Dragoslavele. La recherche du relief glaciaire et cryo-nival dans les carpates roumanies. Comunicări de Geografie. Contribuţiuni la viaţa pastorală din Argeş şi Muscel. (2003). 194 p. Branul. Contribuţii la studiul microreliefului crio-nival din zona înaltă a Munţilor Retezat. SRRG III. Murătoreanu G. Cluj-Napoca Niculescu Gh. Bucureşti.. Pătru Ileana.. Carpaţii dintre Valea Dâmboviţei şi Valea Buzăului. Leaota – harta turistică. Vol V. p. Rev. p. Edit. 11 – 20 Niculescu Gh. Păun C. 1. Academiei RSR. St.A. Oraj 2001. Ştiinţifică . (1994). An.. Târgovişte. 84 – 89 Poenaru Gh.C. geogr. Consideraţii morfologice. (2001). Edit. Edit. Edit. Studiul potenţialului natural şi al impactului antropic asupra peisajului.Godeanu. Geologia Masivului Bucegi şi a Culoarului Dâmbovicioara.. Cronologia paleoliticului şi mezoliticului din România în contextul paleoliticului central. 164 p...Nedelea A. Contactul dintre Carpaţi şi Subcarpaţi în spaţiul dintre văile Dâmboviţa şi Ialomiţa. p. Universităţii din Bucureşti. Suprafeţe de nivelare în Subcarpaţii dintre Dâmboviţa şi Ialomiţa. Rom. Mihai B... (1943). (1984). Bucureşti Popp Mara.. Bucureşti Popp N. cerc. 33 – 46 Oncescu N. (1935)..Ţarcu şi Făgăraş. Edit. (1973). în Lucrările Inst..G.263 . Bucureşti. Bucureşti.T.R. (1969). 215 p.. Culoarul transcarpatic Bran – Rucăr – Dragoslavele. La pédiplaine carpatique dans lea Monts Făgăraş. nr. (1971).. Edit. Edit. (1998). Călin D. în Probleme de geografie. 38. Geogr.. 179 . Pedagogic Oradea. Studiu de geografie fizică... Seria Geografie. Studiu climatologic. Niculescu Gh..est şi sud european. 91 – 97 Niculescu Gh. Târgovişte. 269 p. Geol. (1999). Itinerare Dâmboviţene. Roată S. t.R. Clima judeţului Dâmboviţa.. XXII Oncescu N. Orghidan N. Implicaţii geografice ale activităţilor pastorale pe versantul sudic al Masivului Făgăraş (Bazinul Argeşului).. Edit Tehnică. A. Bul. Edit. Consideraţii geomorfologice. XXXIII Popescu N. Păunescu Al. Rom. (1939). 321 p. Câteva considerente cu privire la folosirea noţiunilor de pantă şi versant.Iezer. (1965). în Realizări în geografia românească”. Soc.V. 189 p. St. (1933). 35.. p.. Résultats et perspectives. Inst. Bucureşti. Geografia în contextul dezvoltării contemporane. Bucureşti. Macarie..V. Geogr. (2002)... Bucureşti Păunescu E.

Dragoslavele. XIV Sârcu I. (1997). Studii de Geografie. 230 – 250. Suprafeţele de nivelare din Munţii Piatra Craiului – Baiu (Carpaţii de curbură). 1.G. Edit. vol XXI. (1972). Popescu N.Posea Gr. Bucureşti. Bucureşti. (2002).ht m) Săndulescu M.G. Edit Ştiinţifică. (1970).cbg. 1.C. (1969). (1971). Mem. et.W. nr. Bucureşti Strahler A. Ann. Sawicki L. Terra. Analele Universităţii din Bucureşti. Geomorfologie generală. vol. p. Bucureşti. Londra Stoenescu Şt. Edit. Posea Gr. p. – Geogr. (1973)... (2003)... Geografia fizică a României. Seria Geografie. 5. Ielenicz M. 535 p. Institutul Geologic al României. Edit. Didactică şi Pedagogică. Posea Gr.. Longmans. Geografia fizică. Les études glaciaire dans les Karpates. 591 p. Suprafeţele şi nivelurile de eroziune. Terra. Seria Geografie. Edit.. Edit. (1973). 1..ro/geografie/personal/academic/vuiaf/vuiaf_harti_glac_periglac. Apercu historique et critique. (1998). Munţii Rodnei.. Geografia fizică a Republicii socialiste România... (1976). 112 p. XXVIII. Sparks B. Geomorfologia României. Fundaţiei România de Mâine. Probleme teoretice cu privire la obiectul geomorfologiei. (1951). 5. în Romanian Journal of Stratigraphy. Mărunţeanu Mariana.al. (1962). Rădulescu – Codin C. Bucureşti.. Edit. p. Sultana Viorica. (ediţia a II-a). (1912). Raporturi între vegetaţie şi soluri în Munţii Leaota. Lacurile de nivaţie din vestul Munţilor Leaota... Posea Gr.. XX. 483 p. p. Grigore M. 32 p. Didactică şi Pedagogică. Universitatea din Bucureşti. XXII. Lower – middle miocene formations in the folded area of the east Carpathians. Etajele de vegetaţie din Masivul Leaota. Relieful României. Analele Univ.G. Edit. 56 – 58 Sultana Viorica. (2003). Bucureşti.G. Fundaţiei România de Mâine. Revista de Geomorfologie. seria Geografie.. Degradări de teren în Munţii Leaota. partea I. (1974). IV. Spiru Haret. Clima Bucegilor. Popescu G. Câmpulung Roşu Al. Cioacă A. 594 p. Fundaţiei România de Mâine. Ştiinţifică. Bucureşti.. Sîrcu I. 443 p. Didactică şi pedagogică. Bucureşti. Răuţescu I.. 87 – 102 Posea Gr. Posea Gr.. Tehnică. (1932)... Bucureşti.. supplement no. O singură glaciaţiune în Carpaţi. 7 – 18 Posea Gr.. S. Edit. de Géographie. Analele Universităţii din Bucureşti. (1981).. 245 – 253 180 . (1971)..stud.. Fundaţiei România de Mâine. Paris. p. 444 p. (1995). 143 – 148 Sultana Viorica. (1973). 76. 262 p. Edit. Geomorphology. Posea Gr. 208 p. Edit. p. (1978). Cartografierea geomorfologică. A. nr. (www. Bucureşti. Geomorfologie. Posea Gr.. Academiei. Guide to excursion B1 (PostCongress). 155 – 159 Sultana Viorica. N.R. Ielenicz M. p. Popescu N. Bucureşti.uvt.

103 – 111 Tricart J. Modelarea naturală a reliefului şi eroziunea accelerată.. Studii şi cercetări de geologie. (1976). Elemente de geografie fizică. Bucureşti. Paris Tufescu V. (1966). Masivul Iezer. Bonitarea terenurilor acoperite cu păduri în Munţii Leaota. p. Seria Geografie. (2007). Bonitarea terenurilor din Masivul Leaota. 125 – 128 Sultana Viorica. Geografia apelor României.. Urdea P. (1977). S. VI. 225 – 230 Sultana Viorica. Culoarul Rucăr – Bran. (1966).. Vegetaţia etajului alpin din Masivul Leaota. Învelişul de sol al Munţilor Leaota ca rezultat al acţiunii combinate a factorilor pedogenetici. XVII. Bucureşti..E. în S. XVIII.S. p. tom XXIII. Ştefănescu I. p. Second International Conference on Geomorphology. Analele Universităţii din Bucureşti. Bucureşti. geofizică. p.. (1975). 2 Ujvari I. 83 – 91 Sultana Viorica. Analele Universităţii din Bucureşti. Analele Universităţii din Bucureşti. (1967). Studiu geomorfologic. Aspecte ale protecţiei mediului înconjurător în bazinul superior al Dâmboviţei. 139 – 147 Sultana Viorica. Bucureşti. (1979). XXVIII. 272 p. Bucureşti. Traité de géomorphologie. p.Sultana Viorica. Edit. Edit. Edit.G. Ştiinţifică Bucureşti. p. (1978). (1980). 25 p. (1972)... Academiei R.. Masivul Leaota – studiu fizico-geografic cu privire specială asupra vegetaţiei şi solurilor. Studii de Geografie. p. Teodoreanu Elena. Bucureşti Tufescu V. Seria Geografie. Seria Geografie. vol. p. Munţii Retezat. p. Academiei Române.. Le modèle glaciaire et nival. IV. p.177 Tufescu V. Edit. Suprafeţele de eroziune din Masivul Leaota. 181 . 91 – 98 Sultana Viorica. Analele Universităţii din Bucureşti. Slopes. 295 – 301 Sultana Viorica.D. Sultana Viorica. Fitopedogeografia bazinului Ghimbav.S. Seria Geografie.C. în Recent advances in french geomorphology.. 165 p. (1962). Caracterizarea principalelor tipuri de sol din Munţii Leaota. 93 – 96 Szepesi A. (1976). Vechile suprafeţe de nivelare din Carpaţi. Universitatea din Bucureşti. XXXII. Studiu climatic şi topoclimatic. (1971). Dynamique des versants.G. 118 p. 208 p. Tome III. Buletinul Societăţii de Geografie. p.. Tricart J. Uniunii de Cultură Fizică şi Sport. Edit. 109 – 121 Sultana Viorica. Seria Geografie. seria Geografie. XXIX. (2000).. 136 – 143 Sultana Viorica. tomul XIII. Studii şi Cercetări de Geografie. Contribuţii româneşti la studiul versanţilor. Schimbări antropice ale peisajului geografic în bazinul Ghimbavului. (1983).G. Cailleux A.E. 585 p. Universitară. Analele Universităţii din Bucureşti. geografie – geografie. (1982). (1978). Frankfurt. nr. (1980). Academiei. Buletinul Societăţii de Geografie. 2. vol. Edit. 171 .. Leaota şi Valea Dâmboviţei. România. (1989). rezumatul tezei de doctorat. Universitatea din Bucureşti.

Patrulius.C. (www. N. Bucureşti. Bucureşti ***. XLI. Corelaţii între precipitaţii şi altitudine în Carpaţii Meridionali. Edit.uvt.Urdea P. S. Sibiu.. R. 320 p. Le Petit Larousse. – Geogr.. et. 174 p. vol. Notă explicativă de D.C.A. Ana Ghenea. I. (2001). în Revista de geomorfologie. Étude géographique.h tm) Valadas B. Grenoble.cbg.(1968).000 www. 31 . C. DIEM no 22 Velcea Valeria. Harta geologică 1:200. Les glaciers des Alpes Occidentales. Bucureşti ***. (1997). Gherasi. p. Patrulius. (2002). Anghel Camelia. vol XI – XII. in Y. I. (1995). Academiei. p. Geographical Series. I. scara 1: 200000. Croatia. 1.G. Geografie. 355 p. (1975).. Geografia fizică a României.(1968). 127 – 131 Urdea P.org 182 .G. Asupra terminologiei folosite în studiul fenomenelor naturale extreme. Mustăţea A.46 Zăvoianu I. Cetatea de Scaun. 59 – 65 Zemianchi Sanda. Tome 2.. Contribuţii româneşti la studiul versanţilor (1960 – 1990).000. Academiei. Alexandrescu Mihaela. Gherasi..Hărţi topografice 1:25. Bucureşti..C.. Dimitrescu.(1968). Diferenţieri morfometrice şi morfografice ale circurilor glaciare din bazinul Jieţului (Munţii Parâng). Atlasul republicii Socialiste România.. III.ro www. Paris.R. Harta geologică 1:200.ro/geografie/personal/academic/vuiaf/vuiaf_harti_glac_periglac. Geografie fizică.apmdambovita. Les processus périglaciaires. Aspects of human geomorphological impact in alpine area of southertn Carpathians. (2001). Harta solurilor.. Geografia României.103 – 121 ***.P.al. Bucureşti ***. (1994). nr. Dragomirescu S. poster. Edit. Yeret et al "L'érosion entre nature et société". Edit.(1968). ***. Bucureşti. Târgovişte. SEDES.. foaia Târgovişte... Edit. p. 513 p. Zăvoianu I.000 Foaia Târgovişte. N. Harta solurilor. p.A...S. Universităţii "Lucian Blaga". (1998). Bucureşti ***. Imprimerie Allier.C. Vivian R. Edit. S. Academiei Române. Bucureşti. Ghenea.G. Notă explicativă de D. p. (2002). Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei. Geografia României.alpinet. Carpato – Balkan Workshop Environmental change impacts in the Carpato-Balkan region. Opinion on the glacio-nival and glacio-nival cirque terms.P.. Bucureşti ***.(1987). 1:50. Edit. vol. Analele Universităţii de Vest din Timişoara.000 Foaia Braşov. VUEF ***. Morfometria bazinelor hidrografice. 2001 – 2002. foaia Braşov. scara 1: 200000.G. 13-19 Zăvoianu I. 655 p ***. (1978).(2002). Annals of Valahia University of Târgovişte. Academiei R. (1983).(1972-1979). Vuia F.