You are on page 1of 6

Despre solidaritate

de G.M.Tamás

3

Despre ideea de solidaritate au scris foarte mult destui autori bienpensant. Asemenea „fraternității” și spre deosebire de „libertate” sau „egalitate”, este
considerată a fi ceva moale și delicat, o chestiune ce ține de editorialele scrise cu ocazia
sărbătorilor naționale și a aniversărilor solemne. Ca și când nu ar fi un concept.
Dar este.
Într-un studiu celebru, Jeremy Waldron a arătat că no țiunea universalistă de demnitate
umană își are originea istorică în ideea nu tocmai universalistă—mai precis, feudală—de
„rang”, de demnitate asociată statutului.
Ideea de solidaritate își are originile în istoria mi șcării muncitore ști și, din moment ce
lucrul acesta este în mod obișnuit exclus din pove știle despre strădania umană, el este și
rareori înțeles.
Ce a însemnat „solidaritatea” pentru mișcarea muncitorească în secolele XIX și XX?
Privită din afară, mișcarea muncitorească consta într-un set de organiza ții pentru și dintr-o
clasă exploatată, oprimată și nereprezentată politic care încerca să- și îmbunătă țească
situația.
Era îndeosebi o tentativă de a introduce politica într-o zonă în care aceasta era interzisă în
mod legal. Societate modernă, adică burgheză, se bazează pe o serie de separa ții. Una dintre
cele mai importante separații—de care depinde echilibrul social, raportul for țelor sociale—
este distincția dintre public și privat. Publicul—tărâmul bunului comun—este identificat cu
afacerile de stat, singurul domeniu din societatea modernă în care coerci ția legală este
acceptată și unde obediența și deferența față de autoritate sunt obligatorii.
În sfera privatului, în „societatea civilă”, rela țiile contractuale, bazate pe libertatea de a
alege, constituie regula (cetățenii privați nu au în mod normal dreptul de a- și constrânge

în care banii de regulă trec dintr-o mână în alta. în schimbul executării anumitor sarcini asumate voluntar și prevăzute în contract. a angajatorului. și anume. angajatorul și angajatul. de către stat. să își scurteze ziua de muncă și să î și îmbunătă țească condițiile de muncă. în general. poate chiar constituționale. pentru pacea internă și pentru sistemul de libertăți existent? Din moment ce nu poate fi negat că pentru societă țile burgheze laice sistemul de separații este necesar pentru menținerea autonomiei individuale. cu alte cuvinte. concediile plătite. statului. locuin țele publice. legal și jurispruden țial. Ceea ce. Însă con ținutul substan țial și material al contractului de muncă rămâne o chestiune privată în care niciun „ter ț” nu are dreptul să intervină. e. De ce au crezut organizațiile muncitorești că le era permis din punct de vedere moral să se folosească de coerciție. E bine să ne amintim că a fost odată o vreme în care grevele erau considerate ilegale tocmai pentru că ar fi reprezentat o încălcare a contractului. afacerile private precum și cadrul acestora.) . inviolabile de către autoritatea politică. sub amenin țarea pierderilor financiare. pentru a.concetățenii să se supună). înțeleasă ca o societate comercială. câteodată de violența fizică.. una dintre precondițiile oricărei societăți civilizate. cum ar fi ajutorul de șomaj.—a uneia dintre părțile contractuale. De ce au crezut muncitorii greviști—în afara dorinței de a-și îmbunătă ți pozi ția economică și socială. al muncii. clasa conducătoare) să abandoneze o parte din privilegiile și avantajele garantate de un alt drept fundamental. ca o anumită tendință de a da politicii. de la angajator la angajat. obiceiuri. desigur. incluzând anumite avantaje sociale. tehnologie și tot restul. reprezenta o încălcare neloială și de rea-credin ță a unei promisiuni pe care oamenii ar trebui să o respecte sub sancțiunea legii. societatea civilă.și for ța angajatorii (sau angajatorii în general. din moment ce o asemenea intervenție ar leza libertatea contractuală. care e văzută. înclinat către distrugerea autonomiei societății civile și a individului. făcând via ța privată. asisten ța de sănătate gratuită și tot restul—că dreptatea era de partea lor în schimbarea termenilor unei în țelegeri fundamentale. pensiile de bătrânețe. grevele presupuneau constrângerea violentă—prin blocarea mașinăriilor și a altor mijloace tehnologice etc. dreptul la proprietate? (Acesta fiind motivul pentru care socialismul a fost și uneori încă este văzut ca un inamic al libertă ții. acesta este cazul contractelor de muncă și. pentru a schimba termenii unui contract asupra căruia păr țile căzuseră anterior de acord. ca o chestiune privată între două părți contractante. g. Potrivit doctrinei oficiale. Prezența legii are ca scop doar asigurarea că promisiunea implicită a performan ței este păstrată și salariul este plătit conform înțelegerii. să își crească salariile. un caracter absolut. Mai mult.

ale celor bine educa ți și ale celor bine conectați. din moment ce era vorba de o guvernare a interesului propriu și de acordarea unui rol decisiv for ței. Superioritatea morală Să examinăm această idee de superioritate morală. Cum putea fi menținut un asemenea sentiment? Societatea burgheză era privită de revoluționarii proletari de demult ca un regim al egoismului. Ei nu credeau că se reprezentau numai pe ei înșiși și interesele lor particulare. în multe privin țe mai influenți decât Marx în mișcările practice din secolul XIX. reglementate. deși nu foarte politicos. unde se presupune că drepturile tuturor sunt respectate. care este desigur străină de marxism. capitalismul liberal. Solidaritatea Acest principiu avea mai multe trăsături.Simplu. idee reanimată în mi șcarea antirăzboi după 1914. câteodată violente și în orice caz ilegale. distinc ția împământenită dintre public și privat sau. ceea ce ar fi justificat tacticile coercitive. Lassalle și Bakunin. câmpul (pașnic) de bătălie le este deschis tuturor. Dar care era atunci diferen ța? Nu luptau muncitorii pentru propriul avantaj sau interes. care au pus sub semnul întrebării ordinea constituțională. în revoluția rusă din octombrie 1917. la fel ca burghezii? Însă proletarii—o identificare echivalată cu a fi numit socialist. era construit ca un regim alauto-reprezentării. dar care i-a influențat pe adepții lui Proudhon. Până la urmă. Era construit ca o ciocnire a voințelor. în mi șcările anti-coloniale și de „eliberare națională” și care a colorat într-adevăr versiunea bol șevică a marxismului timp de aproape un secol. toate acestea erau văzute de către proletari—chiar și dacă nu era vorba de o prefăcătorie sau escrocherie—a fi demne de dispre ț. temperate și moderate de o ordine constitu țională de ansamblu menită să asigure desfășurarea pașnică a conflictelor de interese. spus ei credeau în mod evident că aveau de partea lor o anumităsuperioritate morală față de adversarii lor. mai ales în varianta sa timpurie. dintre politică și economie ( și „social”). Lupta aceasta pentru scopuri aparent banale și mundane poate părea ca un motiv nu tocmai bun pentru genul de mândrie păcătoasă care însoțe ște afirmarea superiorită ții morale. comunist sau anarhist—nu considerau lupta de clasă ca un joc cu sumă zero sau doar ca o aspira ție pentru un modest avans material al unui grup de oameni uni ți de condi ția lor economică și socială similară. altfel. chiar și unul dintre fundamentele acesteia. . altfel spus. Spre deosebire de avantajele tradiționale ale celor avu ți. Diferen ța dintre aspirația lor autentică și aspirațiile celorlal ți era dată de principiul solidarității. amândouă damnate de moralitatea creștină. o ciocnire a intereselor. decise electoral și prin ședințe de judecată.

(Lucrul acesta este în mod evident susținut și de mișcarea ecologistă. ci să distrugă proprietatea și puterea pentru totdeauna și în toate privin țele. muncitorii erau da ți afară și arunca ți în închisoare: aceasta era o insignă de onoare și un însemn al celei mai înalte mândrii morale. astfel.În primul rând. spioni. definită ca un aspect al condi ției umane în care interesul particular al unora ar fi însemnat sfâr șitul tuturor intereselor particulare și. întotdeauna văzută ca o suferință pentru un scop nobil. Suferința voluntară pentru scopul nobil este în mod evident și creștină la origine: este versiunea laică a ideii de martiriu. întotdeauna atât de precaută în privința ideilor) ci de o bătălie purtată în numele umanită ții ca atare. neconstrâns al contractului de muncă. judecători. regi și jurnaliști. preoți.) Așa că lupta pentru salarii mai mari și pentru o zi de muncă mai scurtă beneficia de demnitatea politicii. De unde și refuzul de a recunoaște apartenența muncii la domeniul privat. ei nu recunoșteau caracterul voluntar. ei nu recunoșteau caracterul absolut sau exclusiv al drepturilor de proprietate din moment ce. în conformitate cu dreptul natural. spărgători de grevă. subordonată scopurilor superioare impuse de necesitatea construirii unei societă ți mai bune. pricinuită de lacheii clasei conducătoare—jandarmi. ca situată în afara oricărei semnifica ții politice. emanciparea întregii umanită ți. Și cea mai înaltă dovadă era solidaritatea cu al ți muncitori. mai ales cea care lua formainternaționalismului. Opunându-se fa ță de proprietate și față de putere. cu excep ția revoluțiilor. Unul dintre principalele instrumente ale societății burgheze. ei nu voiau să obțină proprietatea și puterea pentru ei în și și. ca lupta celor slabi împotriva celor puternici. într-un mod deja familiar în istoriografia curentă. turnători. a cărui alternativă. politicieni burghezi. chiar și astăzi. teritoriu rezervat anterior pentru clasele de sus. Iar această luptă a fost întotdeauna în țeleasă ca neegoistă. generoasă și eroică. este solidaritatea indiferentă față de clasă [cross-class solidarity] a națiunii—principalul . Așadar. virtuțile care veneau împreună cu aceasta erau la fel de generoase și eroice: în esență. procurori. ei credeau că clasa muncitoare prevestea disoluția tuturor claselor. temniceri. Atât în timpul grevelor și rebeliunilor cât și după acestea. Ceea ce nu trebuia să se rezume la o intervenție politică în societatea civilă. (Acesta este fundamentul intuitiv al oricărei versiuni de anti-capitalism. soldați profesioniști. nu era vorba de auto-reprezentare (ceea ce ar însemna distorsionarea vechii social democrații. era înfometarea. atunci ca și acum. Și asemănătoare cu teologia morală creștină: aceasta era dovada justeței esențiale a cauzei nobile. în acord cu tânărul Marx.) În al treilea rând. În al doilea rând. că era non-clasa chintesen țială. erau virtuțile auto-sacrificiului. dacă refuzai să semnezi. ci dimpotrivă: trebuia să însemne eliminarea dualității societate civilă/stat punând capăt coerci ției de clasă/stat și a legii acesteia. considerau avu ția ca o sursă de obligații față de promovarea binelui comun (sau a interesului public).

acceptată și intrată în vigoare după 1989—unde se pare că recunoa șterea demnită ții universale și egale joacă un rol fără precedent. este cât se poate de evident că această evoluție a avut loc mul țumită influen ței socialismului. în cazul acesta. spune Kant) înseamnă extinderea politicii democratice obi șnuite într-un teritoriu din care fusese exclusă mai devreme. în primul rând de Carl Schmitt. principii și interese. Carta ONU și o serie de constituții naționale și regionale. „Europa”. care nu a fost cauzată ci doar adusă în prim plan de guvernul Syriza în Grecia. Interesul na țional ar fi trebuit (din punctul de vedere burghez) să treacă dincolo de interesele „egoiste” și materiale de clasă (interpretarea burgheză a poziției proletare) mai ales în modul în care această depă șire era cerută și așteptată în timp de război. ne pune în fața nu numai unui exemplu banal al disjunc ției dintre teorie și practică. Asumpția „caracterului public” [publicness] ca singur garant al unui drept internațional care să aducă pacea mondială este paralelă cu cerin ța sociali știlor pentru recunoa șterea „caracterului public” al muncii și proprietății. ci drept. care sa bucurat de un scurt moment de legitimitate interna țională imediat după victoria asupra celui de-al Treilea Reich. Nu este nevoie de vreo perspicacitate extraordinară pentru a observa că cea mai recentă criză europeană. prin trei principii formulate în stilul dreptului natural [natural right-style principles]. socialismul extinde politica în societatea civilă. în forma prescurtată.competitor moral al mișcării muncitorești. dar și unei defecțiuni mult mai adânci și mai îngrijorătoare: aceasta pare a fi renunțarea la principiile egalitariste la nivel interna țional. Deși nu explicitează acest lucru chiar în ace ști termeni. Sfârșitul păcii În influenta sa carte despre criza Uniunii Europene. care au fost în mod obișnuit date uitării:  egalitatea între națiuni. Mișcarea muncitorească se dovedea în acest fel a fi adevărata mo ștenitoare a lui Immanuel Kant. Pacea mondială perpetuă prin „ospitalitate” (nu filantropie. dar și de majoritatea teoreticienilor politicii. Jürgen Habermas recunoa ște schimbările ce au avut loc după 1945 în doctrina oficială interna țională a unui stat de drept universal—în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Una dintre instituțiile care inițial trebuia să asigure pacea măcar în Europa—lucru care. remarcabilă fiind cea a Landului Saxonia. desigur. europene. Proletariatul a avut (sau ar fi trebuit să aibă) neru șinarea să se îndoiască de legitimitatea acestei cerințe. O astfel . atât de admirat astăzi de băie ții răi. unde ideea de solidaritate fusese injectată într-un moment istoric excep țional.  prietenia între popoare. Ejectarea solidarită ții prevestește acum sfârșitul unei păci internaționale sau. este imposibil de conceput fără principiile înrudite ale „egalită ții între na țiuni” și „prieteniei între popoare”—era Uniunea Europeană sau.  pacea mondială. În exact aceea și manieră. disprețuit ca un „idealist” nu numai de Statul Major General.

Însă acei oameni sunt ciudat de tăcu ți. Protestatarii anti-capitali ști contemporani—fii și fiice ale clasei mijlocii și intelighenției sau boemi dezrădăcinați cu „trecut” muncitoresc ținu ți în via ță de sistemul de bunăstare burghez [bourgeois welfare system]—nu pledează pentru și nu practică autoreprezentarea. ci se revoltă în numele altor oameni. creștinătatea. de altfel. Solidaritatea internațională a anti-imperialismului și anti-colonialismului pare de asemenea defunctă. fără ca socialismul să-i opună rezisten ță sau. se apropie de sfârșitul ei conceptual și moral. Traducere de Ștefan Guga . deja ruptă în fosta Iugoslavie și acum în fosta Uniune Sovietică (Ucraina/Rusia). Nu există niciun dubiu că credința mândră în superioritatea morală a proletariatului solidar a devenit perimată. a solidarită ții. lucru valabil și în interiorul grani țelor Uniunii Europene. Dispariția socialismului din amestecul politic—și cu acesta.de pace. ca principiu de acțiune și nu ca o vorbă goală menită să trezească emo ții cu ocazia perorărilor de 1 Mai— demonstrează închiderea unei epoci. Solidaritatea este un ideal social care întotdeauna încearcă să devină o politică. Șansele sale de reușită sunt slabe. Este pentru prima dată în istoria europeană când capitalismul este singur.