You are on page 1of 10
www.referat.ro ‚ Homeostazia mediului intern, principalele constante fiziologice, rolul integrator al sistemului nervos şi endocrin I. Introducere: Nou-născutul primeşte lapte de la mamă prin următorul circuit: sânul mamei – centru de comandă – sânul mamei. Faze din hrănirea unui nou-născut:  Atingerea sânului prin punerea nou-născutului la sân;  Exitarea receptorilor tactili de la nivelul sânului;  Tranmiterea informaţilor prin măduvă şi encefal la nivelul gandei hipofiză  Eliberarea de către glanda hipofiză a hormonului ocitocină, care trece în sânge  Transportul prin sânge al ocitocinei la nivelul glandelor mamare  Contracţia glandelor mamare şi expulzarea laptelui în gura nounăscutului. II. Reactualizarea cunoştinţelor Homeostazia este capacitatea organismului de a-şi menţine o realtivă stabilitate a condiţiilor interne. Este starea dinamică de echilibru, în care condiţiile interne se încadrează în anumite limite relativ apropiate. Structurile implicate sunt sistemul nervos şi sistemul endocrin. Mecanismul de reglare (conexiunea directă) cuprinde  stimulul reprezentat de evenimentul sau foactorul ce trebuie reglat,  receptorul, cel care reacţionează la acţiunea stimulului,  cale aferentă, ce duce informaţia la centrul de control,  calea eferentă şi  efectorul. Centrul de control primeşte informaţia de la receptor, analizează stimulul şi determină răspunsul adecvat sau modul de acţiune. Feedbac-ul negativ (conexiunea inversă) este răspunsul care duce la diminuarea stimulului. Feedback-ul pozitiv (conexiune inversă) este răspunsul care duce la amplificarea stimulului. III. Reglarea glicemiei Glicemia reprezintă concetraţia glucozei din sânge. Valoarea glicemiei este de 100 mg glucoză/100 ml sânge. Reglarea glicemiei – pancreasul endocrin va produce insulină (hormon hipoglicemiant), aceasta trece în sânge şi ajunge la celule. La celule insulina determină: - stimularea glicolizei (consumul celular de glucoză) - stimularea lipogenezei (transformarea glucozei în grăsimi şi depozitarea lui) - stimularea glicogenogenezei (transformarea glucozei în glicogen şi depozitarea lui) - inhibarea glicogenolizei (transformarea glicogen în glucozei) - inhibarea gluconeogenezei (formarea de glucoză din lipide şi din proteine) Scăderea glicemiei – pancreasul endocrin va produce glaucagon (hormon hiperglicemiant), glucagonul trece în sânge şi ajunge la celule. La celule glucagonul determină efecte antagonice insulinei:  -inhibarea glicolizei (scade consumul celular de glucoză)  -inhibarea lipogenezei  -inhibarea glicogenogenezei  -stimularea glicogenolizei  -stimularea gluconeogenezei IV. Reglarea calcemiei Calcemia reprezintă concentraţia calciului în sânge. Valorile de calciu sunt: calciu total 8,4 mg % şi calciu ionic 4,5 – 5,5 mg %. Reglarea endocrină se face prin participarea glandelor paratiroide. Acestea sunt localizate în faţa posterioară a lobilor tiroidei şi sunt alcătuite din patru glande mici, două superioare şi două inferioare. Scăderea calcemiei – paratiroidele secretă parathormon. Efectele parathormonului la nivelul oaselor presupune stimularea osteolizei (distrugerea osului ) şi trecerea calciului din oase în sânge. Efectele parathormului la nivelul intestinului presupune absorbţia intestinală a calciului Efectele parathormului la nivel renal presupune reabsorbţia calciului (trecerea lui din urina primară în sânge). Creşterea calcemiei – paratiroidele secretă calcitonină Efecte antagonice V. Reglarea cantităţii de apă din corp Volemia reprezintă cantitatea de sânge din organism. Sângele reprezintă circa 8% din greutatea corpului. Componentele sângelui sunt elemente figurate 45% şi plasmă 55%. Plasma conţine 90% apă. Reglarea cantităţii de apă în caz de deshidratare se face în felul următor: a) mecanism nervos: În hipotalamus este centrul nervos al setei. Volumreceptorii şi osmoreceptorii din centrul setei declanşează impulsuri şi apare senzaţia de sete. b) mecanism endocrin: Stimulii sunt volemia mică şi presiunea osmotică mare din sânge. Osmoreceptorii şi baroreceptorii din hipotalamus sunt excitaţi. Hipotalamusul secretă hormonul antidiuretic (ADH) care trece prin sânge în hipofiză. Acesta acţionează la rinichi, la nivelul nefronilor. Efectul este creşterea rabsorbţiei de apă, scăderea cantităţii de urină şi creşterea concentraţiei de urină. Astfel se reglează cantitatea de apă din corp. Cum se poate opri apa în corp în zilele caniculare? Observaţi mecanismul de reglare a apei în corp. VI. Reglarea eritropoiezei Eritrocitele reprezintă globulele roşii sau hematiile. Numărul de eritocite e de aproximativ 4,5-5 milioane/mm3. Au pigmentul de culoare roşie numit hemoglobină. Format dintr-o parte proteică (globină) şi o poarte neproteică (4 grupări HEM) . Rolul hemoglobinei: 1. la nivelul plămânilor, hemoglobina se cmbină cu O 2 , formând oxihemoglobina (HbO2). La celulele oxihemoglobina se desface şi eliberează oxigen. 2. la nivelul celulelor, hemoglobina se combină cu CO2, formănd carbohemoglobina (HbO2). La plămâni, carbohemoglobina se desface şi eliberează dioxid de carbon în aerul alveolelor. Eritropoieza este procesul prin care se formează eritrocitele. Acestea se găsesc în măduva osoasă roşie. Structurile implicate în eritropoieză sunt: -centrii nervoşi reglatori din encefal (în diencefal); -rinichiul care secretă hormonul eritropoietina. Modul de desfăşurare a procesului de eritropoieză este următorul: -stimulul este reprezentat de scăderea numărului de globule roşii (exemplu în anemie); -scade aprovizionarea cu O2 a centrilor nervoşi reglatori din encefal şi a rinichiului; -centrii nervoşi elaborează comenzi; -rinchiul secretă hormonul eritropoietină maduva osoasă roşie va fi stimulată de comenzile nervoase şi de eritropoietină; -eritropoieza se intensifică. Hemoliza este procesul prin care se distrug eritroctele bătrâne sau uzate, ele având o durată de viaţă de 120 de zile. Acestea se găsesc în afara vaselor de sânge: în splină, ficat, ganglioni limfatici. Modul de desfăşurare a hemolizei este următorul: Eritrocitele bătrâne sau uzate sunt recunoscute de leucocitele macrofage (monocitele) sunt fagocitate din hemoglobină. Globina este desfăcută în aminoacizi, reutilizaţi de corp. Grupările HEM sunt transformate în: -dioxid de carbon, care va ajunge la plămâni; -fier, reutilizat în măduva osoasă roşie la eritropoieză; -pigmenţi toxici care ajng la ficat şi sunt eliminaţi prin bilă în intestin şi apoi la exteriorul corpului, prin materiile fecale. VII. Reglarea leucopoiezei Leocopoieza reprezintă procesul de formare a globulelor albe care apără corpului faţă de antigene (structuri străine sau proprii, dar modificate). Structurile implicate sut leucocitele sau globulele albe. Se găsesc în maduva osoasă roşie, dar şi splină, amigdalele, ganglioni limfatici. Numărul de leucocite este de 5.000-10.000 /mm3. Limoficitele sunt de două tipuri: -limfocite T care au rol în imunitatea celulară şi fagocitează antigene. -limfocite B care au rol în imunitatea umorală, produc anticorpi şi au memorie imunitară. Etape în imunitate 1. chimiotactism- detectarea substanţelor străine (antigene) şi deplasarea spre antigen datorită pseudopodelor; 2. diapedeză – trecerea prin pereţii capilalelor; 3. distrugerea antigenului prin fagocitoză (inglobarea şi producerea de anticorpi; 4. formarea leucocitelor cu memorie. VIII. Reglarea pH-ului Reglarea pH-ului este reglarea echilibrului acido bazic prin reglarea concentraţiei ionilor de hidrogen. Valorile pH-ului sunt:  -sânge arterial: 7,4  -sânge venos: 7,3  -limita inferioară, compatibilă cu viaţa: 7  -limita superioară, compatibilă cu viaţa: 7,8 Pericolul este mare mai ales când există tendinţa de acidifiere. Cauzele posibile ale acidifierii sunt : creşterea concentraţiei de protoni (H +) şi creşterea concentraţiei de acid lactic într-un efort muscular intens. Reglarea se face prin intervenţia unor sisteme de control: o Sistemele tampon- reacţionează rapid, în fracţiuni de secundă. Proteinele din sânge sunt substanţe amfotere deoarece au şi radicali acizi şi radicali bazici, putând preveni acidifierea sau alcalinizarea sângelui. Mod de acţiune: dacă pH-ul creşte (ex. exces de acid lactic într-un efort muscular intens), acizii în exces vor reacţiona cu radicalii bazici ai proteinelor. o Calea respiratorie- creşterea presiunii CO2 şi a H+ din sânge în efort muscular intens poate duce la acidifierea sângelui. Mod de acţiune: creşterea presiunii CO2 şi a H+ din sânge excită centrii inspiratori din bulbul rahidian. Se elimină excesul de Co2 şi a H+, reglându-se pH-ul sângelui. o Calea renală- rinichii pot excreta o urină cu pH-ul ce variază de la 4,5 la 8. Mod de acţiune: H+ se combină cu amoniacul formând ionul amoniu, eliminat împreună cu clorul sub formă de clorură de amoniu. o Ficatul- acidul lactic, care se formează în exces într-un efort muscular intens, ajunge prin sânge la ficat. Prin gluconeogeneză ficatul transformă acidul lactic în glucoză. Glucoza trece în sânge şi ajunge din nou la muşchi pentru consum în contracţia musculară. o Pielea - prin transpiraţie se pot elimina acid lactic şi acid uric. Transpiraţia îşi modifică astfel reacţia. IX.Evaluare  Citiţi cu atenţie enunţurile alăturate şi selectaţi valoarea de adevăr corespunzătoare fiecăruia. X.Reglarea frecvenţei inimii şi a tensiunii arteriale Stimulul: activitatea metobolică a ţesuturilor. Parametrii reglabili sunt reprezenzaţi de forţa de contracţie a inimii şi cantitatea de sânge împinsă de inimă la o contracţie (70 ml sânge/contracţie în repaus şi 150 ml sânge/contracţie în efort) Frecvenţa inimii este de 70-75 bătăi/minut în repaus şi 200 bătăi/minut în efort. Cantitatea de sânge împinsă de inimă în vase este de 5 l sânge/minut în efort. În triunchiul cerebral există un centru nervos cardio-vasomotor, ce are două zone: -zona presoare care declanşează reflexul presor. Efectele sunt ale sistemului nervos vegetativ simpatic. -zona depresoare, care declanşează reflexul depresor. Efectele sunt ale sistemului nervos vegetativ parasimpatic. Receptorii sunt localizaţi în zone reflexogene: arcul aortic, sinusul carotidian şi în pereţii inimii. Baroreceptorii pentru presunea sângelui. Chemoreceptori: pentru concentraţia substanţelor. XI.Reglarea frecvenţei respiraţiei Stimulul e reprezentat de activitatea metabolică a ţesuturilor. Parametrii reglabili sunt:  -frecvenţa respiraţiei: 18 respiraţii pe minut în repaus şi 80-100 respiraţii pe minut în efort  -amplitudinea respiraţiei: 9 l de aer/minut în repaus şi 120-160 l de aer/minut în efort. Centrii nervoşi: sunt localizaţi în bulbul rahidian. Ei sunt de două feluri: centrii nervoşi inspiratori şi expiratori. Aceştia au activitate antagonică, inhibându-se reciproc. Receptorii pot fi: 1. Chemoreceptori: -se află în vasele de sânge şi în bulbul rahidian - sunt stimulaţi de creşterea presiunii CO2, scăderea presiunii O2. 2. Termoreceptori: - se află în tegument şi vase de sânge. -sunt stimulaţi de creşterea temperaturii mediului şi sângelui 3. Proprioreceptori: -se află în muşchi -sunt stimulaţi de contracţia musculară din efort. Controlul voluntar al respiraţiei se realizează prin intermediul zonelor corticale:  Apnee – oprirea voluntară a respiraţiei pentru un scurt timp.  Tahipnee – creşterea voluntară a frecvenţei respiraţiei.  Bradipnee – scăderea voluntară a frecvenţei respiraţiei. XII. Reglarea secreţiei endocrine La temperatură exterioară scăzută: Temperatura mai scăzută a sângelui excită receptorii termici din hipotalamus, hipotalamusul eliberează TRH (hormoni de eliberare). TRH-ul trece în sânge, ajunge la hipofiză, stimulează secreţia de TSH a hipofizei. Hipofiza secretă TSH (hormonul tireotrop) care trece în sânge, ajunge la glanda tiroidă, stimulează secreţia hormonilor tiroxină (T3) şi tetraiodotironină )T4) a tiroidei. Glanda tiroidă secretă hormonii tiroxină (T3) şi tetraiodotironină (T4) care trec în sânge, ajung la celulele din corp cresc metabolismul bazal (arderile), cu elibere de energie. Efectul este că în organism există mai multă energie pentru termoreglare. La temperatură exterioară crescută: Temperatura mai crescută a sângelui excită receptorii termici din hipotalamus, hipotalamusul eliberează TIH (hormoni de inhibare). TIH-ul trece în sânge, ajunge de TSH a hipofizei. Hipofiza nu mai secretă TSH (hormonul tireotrop), iar glanda tiroidă nu mai secretă hormonii tiroxină (T3) şi tetraiodotironină (T4). La celule nu mai sunt stimulae arderile şi scade metabolismul bazal. XIII. Termoreglarea Centrii nervoşi sunt localizaţi în nucleii anteriori şi posteriori din hipotalamus. Receptorii care culeg informaţii sunt: 1. neuroni specifici din hipotalamus sensibili la temperatură; 2. termoreceptori interni pentru temperatura sângelui; 3. termoreceptori din piele. La temperatură ridicată, intervin nucleii hipotalamici anteriori şi are loc termoliza. XIV. Evaluare finală Citişi cu atenţie enunţurile alăturate şi selectaţi valoarea de adevăr corespunzătoare fiecăruia. Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate