You are on page 1of 5

Tulburările anxioase ale copilăriei Curs 3

Anxietatea
 Anxietatea este o stare afectivă vagă, difuză, de nelinişte, de apăsare, tensiune,
îngrijorare şi teamă nemotivată, fără obiect, care este neconformantă din punct de
vedere psihologic (Dicţionar de psihologie).
 Persoana în cauză trăieşte sentimente intense de insecutritate.
 Tulburările anxioase ale copilăriei sunt o categorie ce include stările nevrotice în
care anxietatea este elementul clinic predominant.
 Putem vorbi despre trei forme de manifestare la copil:
 anxietatea de separaţie,
 tulburea evitantă a copilăriei
 anxietatea excesivă
 În primele două categorii anxietatea este centrată pe situaţii specifice. În cea de-a
treia categorie anxietatea este generalizată la o varietate de situaţii.
Alte forme
 Adiţional acestor trei forme specifice copilăriei, putem vorbi şi despre alte
tulburări anxioase care apar şi la adulţi:
 fobia simplă
 fobia socială
 panica
 tulburarea obsesiv-compulsivă
 tulburarea stresului posttraumatic
Anxietatea de separaţie
 Principalul simptom după care se recunoaşte această tulburare este anxietatea
excesivă în legătură cu separarea de cei de care copilul este ataşat.
 Când survine supararea, copilul poate experimenta o anxietate mergând până la
panică.
 Reacţia depăşeşte pe cea aşteptată la nivelul de dezvoltare al copilului.
Copilul care suferă de anxietate de separare
 Este incomodat când călătoreşte departe de casă sau de alte locuri familiare.
 El refuză să-şi viziteze prietenii, să meargă în tabară sau la şcoală, să doarmă la un
prieten.
 Poate fi incapabil să stea singur într-o cameră.
 Prezintă un comportament adeziv, strâns lipit de părinţi, urmărindu-i prin toată
casa.
 Este incomodat când călătoreşte departe de casă sau de alte locuri familiare.
 El refuză să-şi viziteze prietenii, să meargă în tabară sau la şcoală, să doarmă la un
prieten.
 Poate fi incapabil să stea singur într-o cameră.
 Prezintă un comportament adeziv, strâns lipit de părinţi, urmărindu-i prin toată
casa.
1

pot apărea o serie de elemente asociate: 1.  Această tulburare se dezvoltă după unele stresuri de viaţă . mai amorfe.  Copiii mici au preocupări mai puţin specifice. de regulă o pierdere.  Aceşti copii pot prezenta episoade recurente de retragere socială. de accidente de automobil sau de călătoria cu avionul. 2 .  În formele sale severe. dispoziţia depresivă .poate relata că vede ochi aţintiţi asupra lor în întuneric. copiii cu anxietate de separare nu au de regulă dificultăţi interpersonale. copilul fiind incapabil să frecventeze şcoala şi să funcţioneze independent. în special dacă separarea este forţată. supuşi şi dornici să placă.  Copiii cu această tulburare au adesea frici de animale.  Este mai frecventă în familiile strâns unite şi afectuoase. dar în schimb să fie cuprinşi de dor de casă şi de nostalgie . Când sunt separaţi de persoanele de care sunt ataşaţi aceşti copii sunt adesea preocupaţi de frici morbide. ori că nişte creaturi sângeroase se reped la el. apatie. atunci când se află departe de casă. 3. 2. moartea unei rude sau a unui animal iubit. doresc fierbinte să se întoarcă acasă şi sunt preocupaţi de fantezii de reunire. 4.  Îşi exprimă teama de a nu fi pierduţi şi de a nu se mai întâlni niciodată cu persoanele respective. când nu sunt făcute nici un fel de cereri de separare. tulburarea poate fi foarte incapacitantă.  Copiii mici suferă numai când separarea survine realmente. justificând diagnosticul adiţional de distimie sau de depresie majoră. fricile se pot sistematiza în jurul unor pericole potenţiale identificabile. sunt pretenţioşi. Pe lângă aceste simptome. frica de întuneric . tristeţe sau dificultate de concentrare în muncă sau în joc. alţii sunt extrem de conştiincioşi. o maladie a copilului sau a unei rude ori o schimbare în ambianţa copilului. se plânge că nimeni nu-l iubeşte sau nu are grijă de el şi că doreşte să fie mort. spărgători. intrusivi şi cu o necesitate de atenţie constantă.  Când separarea este ameninţătoare sau iminentă apare anxietatea anticipatorie. preocupări în legătură cu agonia şi moartea.  Pot să nu experimenteze toate acestea.  Ei au dificultăţi în a merge la culcare şi insistă ca cineva să stea cu ei până adorm.devine mai persistentă în decursul timpului. cum că acestor persoane sau lor înşişi le poate surveni o boală sau un accident. că animale mitice îi privesc feroce.  Majoritatea copiilor mai mici acuză anxietate pervasivă în legătură cu pericolele unei anumite maladii sau în legătură cu moartea.  Pe măsură ce copilul creşte. 6. de monştri şi de situaţii care sunt percepute ca prezentând pericol pentru integritatea familiei şi a lor înşişi .pot avea frici exagerate de hoţi.  Ocazional pot deveni violenţi faţă de o persoana care forţează separarea. 5. mergând până la disconfort sau chiar panică. răpitori de copii.  Îşi pot face drum spre patul părinţilor sau al unui frate. pot dormi lângă uşa de la dormitorul părinţilor sau pot avea coşmaruri al căror conţinut exprimă fricile morbide ale copilului.

jenat şi timid când se află în compania unor persoane nonfamiliare şi va deveni anxios când i se face chiar şi cea mai banală cerere de a interacţiona cu străinii.  În cazurile grave apare o deteriorare severă în activitatea socială. pe o durata de cel puţin 6 luni. cum ar fi anxietatea excesivă. dar sunt lipsiţi de încredere în ei. Ei au constatat existenţa unor diferenţe semnificative între copiii de 5-8 ani faţă de cei de 9-12 ani.  Această timiditate este cuplată cu dorinţa clară de implicare socială cu oameni familiari. respectarea dispoziţiilor date.   Într-un studiu realizat în 1987.&colab. chiar dacă aptitudinile sale comunicaţionale nu sunt alterate. în timp ce alţii experimentează o evoluţie episodică sau cronică.  Relaţiile cu membrii familiei şi cu alte persoane familiare sunt calde şi satisfăcătoare.  Se teme în legatură cu satisfacerea aşteptărilor. Last & Strauss (Turnsr.  Tulburarea apare rar singură.  Când anxietatea socială este severă. în cadrul contextului de oportunităţi crescute de contact social.  Poate fi extrem de anxios în legătură cu competenţa sa într-o serie de arii şi în special în legătură cu ce vor crede alţii despre performanţa sa. Copiii mai mici prezintă o simptomatologie mai bogată.  Aceşti copii nu sunt agresivi. cum ar fi punctualitatea. Anxietatea excesivă  Copilul care suferă de anxietate excesivă tinde să fie extrem de sfios. copilul poate deveni incoerent sau mut. din care nu lipsesc coşmarurile din timpul nopţii şi distresul în urma separării.  Copilul poate pierde mult timp interogându-se despre disconfortul sau pericolul unei varietăţi de situaţii şi necesită multă reasigurare. S. Francis. Tulburarea este însoţită de o serie de simptome pe plan somatic:  nod în gât  durere gastrointestinală  cefalee 3 . posibilitatea unei vătămări sau includerea în activităţile de grup ale egalilor.  Cu timpul. se teme de evenimente viitoare.  Aceste probleme încep de regulă să se manifeste în primii ani de şcoala. care este de suficientă severitate pentru a interfera cu activitatea socială în relaţiile cu egalii. fiind însoţită de regulă de o altă tulburare anxioasă.  Este extrem de preocupat de comportamentul său anterior. efectuarea unei activităţi de rutină..  Un copil cu această tulburare apare ca fiind retras social. la unii copii se ameliorează spontan. 1992) au investigat simptomele anxietăţii de separaţie pe un lot de 45 copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani. cum ar fi examinările. Tulburarea evitantă a copilăriei  Această tulburare se manifestă printr-o timiditate excesivă la contactul cu persoane nonfamiliare.

 Este exagerat de conştiincios. 1972) că numărul fobiilor simple scade odată cu înaintarea copilului în vârstă (copilul se teme mai puţin de creaturi imaginare.  Debut se produce brusc sau gradual.  Acest elev poate manifesta fobie socială.  Este neliniştit pe plan motor şi poate avea obiceiuri nervoase (îşi roade unghiile sau îşi smulge părul). scurtarea respiraţiei  greaţă  ameţeală  dificultăţi în adormire !!! Copilul este în permanenţă nervos şi tensionat. în familiile în care există preocupare în legătură cu performanţa (Last.  De asemenea. de animale).  Tulburarea apare mai frecvent la copiii care sunt unici la părinţi sau sunt născuţi primii şi în grupurile socioeconomice medii superioare. cu exacerbari asociate cu stresul. de întuneric. Strauss & Francis.  Are chiar tendinţe perfecţioniste. 4 . s-a constatat (Graziano & colab. Chapin & Olivesu.  El poate fi un copil extrem de zelos şi conformist. Clasificare  Fobiile pot fi simple sau sociale. S. Fobiile  Fobiile sunt tulburări psihice care se manifestă printr-o teamă persistentă.  Poate manifesta preocupări precoce sau poate refuza să se angajeze în activităţile corespunzătoare vârstei în care există cerinţe de performanţă. 1987). evitare. poate refuza să meargă la şcoală.  Fobiile sociale cele mai frecvente la copii includ teama de a vorbi sau de a mânca în public. 1992).  Are o nevoie excesivă de aprobare.. o stare intensă de anxietate.  Cercetările în domeniu au arătat (Aras.  Manifestă simptome somatice. care caută cu orice preţ aprobarea. Avem de-a face cu anxietatea excesivă atunci când copilul manifestă cel puţin patru dintre următoarele comportamente:  Este îngrijorat în mod nerealist în legătură cu evenimentele viitoare.  Copilul recunoaşte faptul că teama este excesivă şi nerezonabilă.  Este incapabil să se relaxeze. fobiile simple cele mai frecvente cuprind teama de animale şi trama de proceduri medicale. în timp ce numărul şi complexitatea fobiilor sociale creşte.  Este preocupat exagerat în legătură cu un eveniment trecut.  La copii. poate persista si in viata adulta ca tulburare anxioasa sau ca fobie sociala.  Are preocupări nerealiste legate de propria sa competenţă. 1979) faptul că frecvenţa fobiilor este mai mare la fetiţe decât la băieţi (Turner.

 Agorafobicul este acea persoană care evită anumite situaţii de teamă ca acestea să nu-i provoace un atac de panică. atingerea. etc. verificarea. abuz fizic. moarte sau contaminare.  Gândurile obsesive cele mai frecvente sunt cele legate de îndoială.Panica  Panica cu sau fără agorafobie se diagnostichează la copii după aceleaşi criterii ca şi la adulţi. Stresul posttraumatic  Este tulburarea anxioasă ce apare la copil pe fondul unei perioade de stres continuu şi intens în urma unui eveniment traumatic (dezastru natural.  Tulburarea se manifestă prin retrăirea repetată a evenimentului traumatic. Tulburarea obsesiv-compulsivă  Se caracterizează prin apariţia unor gânduri şi/sau ritualuri comportamentale obsesive şi deranjante. evitarea situaţiilor asociate cu acest eveniment şi simptome de excitaţie persistentă.  Panica cu agorafobie cuprinde atacuri de panică însoţite de comportamentul de evitare a situaţiilor care consideră că i-ar putea provoca atacuri de panică.  Panica fără agorafobie se caracterizează prin atacuri spontane de anxietate. cu multiple simptome fiziologice.  Această tulburare este extrem de rară la copil (aproximativ 2% din totalul tulburărilor psihice ale copilăriei).).  Întreruperea acestor gânduri sau ritualuri provoacă o stare de stres dusă la extrem. 5 .  Comportamentele obsesive cele mai des întâlnite cuprind spălarea. ritualuri de numărare.