You are on page 1of 1

BLOCK, Walter - Pledoarii imposibile, Editura Nemira, Bucureşti, 1998

Deci falsificarea este un caz special de fraudă. Într-un caz general de fraudă,
„falsitatea” constă în a oferi un bun sau un articol fals în schimbul unui alt bun sau
al banilor. În cazul falsificării banilor, ceea ce se plasează drept original nu este o
marfă sau un articol, ci chiar banii. Acest caz special de fraudă constituie un furt, ca,
de altfel, frauda în general. Dar în cazul falsificării banilor, apar anumite complicaţii.
Falsificarea banilor de hârtie, începută în stadiul al cincilea, fusese o „îmbunătăţire”
faţă de falsificarea monedelor, dar perspectiva preluării controlului băncilor şi al
banilor din conturi oferea o îmbunătăţire şi mai mare. În funcţie de necesităţile
băncilor în privinţa rezervelor, sistemul bancar putea crea o expansiune monetară
multiplă, prin bine cunoscutul „efect de multiplicare”. În toate economiile aflate în
expansiune, bancnotele depăşesc monedele, iar banii de depozit din bănci depăşesc
bancnotele. Preluarea băncilor deci (ca şi monopolul emisiunii de monede şi
bancnote) oferea un orizont lărgit planurilor de falsificare ale guvernului.
Din nou, sub pretextul că pieţei libere nu i se poate acorda încredere, guvernul a
adoptat legislaţia de înfiinţare a Băncii Centrale, apoi a Sistemului Federal de
Rezerve. Băncii Centrale i s-a acordat monopolul asupra emisiunii de bancnote, ca şi
asupra instrumentelor monetare (operaţiuni pe piaţa dechisă, stabilirea ratei
dobânzii, împrumuturi între bănci) prin care întregul sistem bancar este menţinut
într-o armonioasă stare de falsificare.
Principalul argument utilizat de guvern a fost că aşa-numitele bănci „libere” sau
„sălbatice”, aflate mai ales în zone inaccesibile din Vestul mijlociu, nu se îngrijeau
să-şi acopere hârtiile de valoare prin rezerve. Această acuzaţie era adevărată, în
general. Dar motivele ei, ce apar de la Războiul din 1812, sunt grăitoare. Pe vremea
acelui război, băncile din New England erau cele mai solide din ţară. Dar New
England era şi partea din ţară care se opunea cel mai mult războiului. De aceea,
guvernul central a trebuit să împrumute bani de la băncile din Vestul mijlociu, a
căror emisiune de bancnote depăşea cu mult rezervele lor de aur.