You are on page 1of 21

Introducere

Deși la o primă vedere pare a se înscrie în tipologia obișnuită al speech-urilor sus ținute la
diverse ceremonii publice, inclusiv și de ziua națională a unei țări, din punct de vedere retoric,
cuvântarea proaspătului președinte al României, Klaus Iohannis, reprezintă un vast teren al
confruntărilor discursive și al trucurilor persuasive ce pun în valoare cele trei

elemente

strategice dintr-un discurs: ethos, pathos și logos. Situația retorică a discursului nu vine doar să
particularizeze imaginea și condiția oratorului în raport cu audiența propriu-zisă, ci își propune și
să producă un efect asupra acesteia, datorită forței de persuasiune care dinamizează de-a lungul
întregului proces.
În continuare, pentru a purcede la prezentarea și interpretarea relevantelor elemente
retorice cu referire la tipologia discursului, vom anunța ipoteza de interpretare, ce ar surveni
drept răspuns la întrebarea : „Prin ce tinde să fie persuasiv discursul lui Klaus Iohannis, susținut
de Ziua Națională a României?”. Ipoteza de la care vor deriva și conform căreia vor fi modelate
întrebările de cercetare este următoarea: ”Discursul președintelui Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei
Naționale, este persuasiv din contul stilului retoric cald, axat pe un ethos extradiscursiv implicit,
ce își propune să rezolve exigența pendulând între specificul epidictic și deliberativ al
discursului.” Cu alte cuvinte, caracterul și efectul persuasiv al discursului se datorează fixării pe
interlocutor, mai precis identificarea cu audiența căreia i se adresează mesajul luând în
considerare autoritatea oratorului în raport cu audiența precum și tehnicile retorice folosite cu
scopul influențării și obținerii rezultatului dorit asupra problemei centralizate.
Ipoteza își propune să identifice și să analizeze legătura dintre orator și alte partide
politice, orator și audiența căreia se adresează, precum și rolul persuasiv pe care îl joacă
identificarea oratorului atât cu prima cât și cu cea de a doua figură socială. Îl ajută oare această
strategie să omogenizeze situația și să contureze doar două elemente esențiale : națiunea și
obiectivele ei ?
De asemenea, analizarea ipotezei ar contura cele trei paliere predominante în cadrul
discursului, ipostaza trecutului mai puțin, și mai mult cea a prezentului și viitorului pe baza
cărora oratorul își construiește argumentele, la fel ca și propria imagine.

1

Perspectivă de cercetare
Întrebările de cercetare vin să particularizeze situația impusă de ipoteză. Acestea pornesc
de la elementele cheie prezentate în cadrul acesteia și urmează să pună în discuție anumite cadre
semantice ale discursului, presupunând o analiză minuțioasă bazată pe traiectorii specifice.
Ipoteza de interpretare s-ar operaționaliza prin intermediul următoarelor întrebări de
cercetare:
”Prin ce mijloace influențează exigența situația retorică în ansamblu?” ; ”Cum î și
folosește oratorul ethosul întru relevarea exigenței ?”; ”Cum acționează ordinea nestoriană a
discursului în raport cu strategia persuasivă folosită ?” și într-un final ” Cum afectează audien ța
intercalarea elementelor epidictice și deliberative din cadrul discursului ?”.
Prima întrebare de cercetare vine să reliefeze ansamblul tuturor elementelor retorice pe
care le aplică oratorul cu scopul de a prezenta exigența, adică problema și de a influența cumva
atiudinea audienței întru realizarea și desigur, rezolvarea acesteia. Situația retorică, fiind
reprezentată de o audiență eterogenă, de un decorum sugestiv și un discurs ce conturează
caracterul indirect al exigenței poate fi caracterizat din contul unei mulțimi de tehnici folosite de
către orator pe care urmează să le cercetăm la partea analitică.
Cea de a doua întrebare de cercetare pune în evidență instrumentul de bază utilizat de
către orator de-a lungul discursului și anume – ethosul. Datorită ipostazei sale de figură
importantă a lumii politice românești, luând în considerare atât proaspăta sa intrare în funcția de
președinte al țării, dar și controversata apartenență la o minoritate etnică a României, oratorul
dispune de o imagine parțial consolidată. Pe lângă ethosul accentuat însă nu trebuie omisă și
semnificația pathosului care contribuie substanțial la expunerea exigenței în cadrul discursului :
”Națiunea română va fi puternică prin unitatea ei, națiunea română va fi puternică prin refacerea
încrederii” etc.
Dacă ne referim la cea de a treia întrebare de cercetare, atunci ne propunem să
determinăm importanța pe care o joacă ordinea argumentativă sau altfel zis – efectul retoric
asupra rezolvării exigenței la nivelul discursului. Așa deci, ordinea amplificărilor și diminuărilor
stilistice predominantă pe fundalul general al discursului retoric are un efect instant asupra
strategiei persuasive și în dependență de aceasta, oratorul echilibrează cele trei componente –
piloni ai discursului său : ethos, logos și pathos.
Cea de a patra întrebare de cercetare care a rezultat din ipoteza stabilită anterior valorifică
ancorarea celor două tipologii discursive predominante: epidictică și deliberativă, care reprezintă
a o bază solidă a discursului de la care pornesc și celelalte perspective. Cadrele prezentului și
viitorului prevalente în discurs; lauda, persuadarea dar și acuzarea – toate ne vorbesc despre
anumite figuri retorice, argumente, structuri și strategii retorice folosite pentru a contura
2

Răspunzând la aceste întrebări de cercetare vom releva marea majoritate a particularităților discursului hipotactic. 3 . vom atinge cele mai importante detalii retorice pe care se axează oratorul persuadând audiența cu care se identifică și căreia i se adresează.. Întrebarea de cercetare este proiectată cu scopul investigării influenței acestor topici în raport cu audiența propriu-zisă.persusivitatea textului în scopul rezolvării.

dar în fapt cu ample implicații politice. atât forma poate căpăta înțelesuri diferite în contexte diferite. implicaturi acte de limbaj indirecte” (Rovența-Frumușani. p. (c) de asemenea. care nu sunt legate în mod indisolubil între ele. 2003. p. de mulțimea factorilor care influențează relația dintre 4 . Searle. 29). având în vedere în acest sens maximele politeții formulate de Brown și Levison. o alta care indică scopul rostirii (ilocuționară) și ultima. a cărui interpretare adecvată este condiționată de recunoașterea de către interlocutor a intenției de comunicare”. informație sau amenințare” (Rovența-Frumușani. pe care le va asocia unor criterii care să-i permită să facă apoi o clasificare a actelor ilocuționare. (b) „este un act intențional. a ceea ce se dorește a se îndeplini prin actul de comunicare. Din această perspectivă vom urmări modul în care oratorul își construiește ethosul în și prin discurs. De asemenea.29) în terminologia lui Searle. pp. adică. O alta care ține mai degrabă de context. unul aparent social. actul ilocuționar conține un conținut propozițional (formă) și o forță ilocuționară (un sens). La J. p. vizează transformarea realității”. urmărim să transformăm ceva în comportamentul sau atitudinea celuilalt. RovențaFrumușani. uneori extrem de diferite. dimensiune pe care am putea-o asemăna cu kairos-ul din retorica clasică. p.Încadrare teoretică Analiza discursului nostru. Conform teoriei actelor de limbaj orice astefel de act comportă trei dimensiuni una a formei (locuționară). cât și sensul poate fi transmis în forme diferite (apud Rovența-Frumușani. 2003. 2003): (a) „este o acțiune. o vom face din prisma teoriei actelor de limbaj. 26). „numai contextul ne va permite să decidem dacă enunțul Voi veni mâine trebuie interpretat ca o promisiune. care urmărește efectul avut de actul performativ asupra receptorului (perlocuționară) (Rovența-Frumușani. ca „aspect din performarea individului ce funcționează de regulă îmtr-un mediu constant și fix pentru a defini situația în ochii celor ce observă performarea” (Goffman. Succesul actelor ilocuționare depinde de niște „condiții de satisfacere” (apud RovențaFrumușani 2003.(i)„condiția de conținut propozițional” (idem). Menționanăm că vom considera ethosul în acest context drept fațadă în sens goffmanian. p. acetele de limbaj comportă și anumite proprietăți (apud. formulată de către John Austin și John Searle. Vom analiza modul în care oratorul își angajează audiența prin marcarea identității de grup încă din exordium. adică prin tot ceea ce spunem vrem să transmitem ceva. „este un act convențional a cărui reușită este condiționată de îndeplinirea anumitor condiții de succes”. O ultimă dimensiune relevă faptul că orice act de limbaj este indisolubil legat de contextul în care este performat. în funcție de context. Abordarea pragmatica a problematicii legăturii dintre sens și formă relevă faptul că unul și același semn poate căpăta semnificații. Acestea vizează patru dimensiuni: cea a conținutului. dar și de alți parametri: „presupoziții. 50). care corespunde aceluiași criteriu de clasificare a actelor ilocuționare. 26-27). 2007. 25).

31). 30): (i) actele asertive au un caracter informativ. aceasta fiind politețea negativă. au legătură directă cu ethosul și pot genera idei în ceea ce privește conturarea acestuia. cât și de mulțimea cunoștințelor pe care le are cel care ini țiază actul de comunicare despre interlocutorul său. Actele expresive (iii) sunt cele ce redau o stare. 2003). Acestea. Searle identifică următoarle tipuri de acte ilocuționare (apud Rovența-Frumușani. actele declarative (iv) ce au ca scop „actualizarea conțunutului actului” (idem). în continuare vom descrie tipologia actelor ilocuționare făcute de același autor. de care am amintit mai sus. Și într-un final. care urmărește să păstreze cât mai bine imaginea pe care ne-o creăm în ochii celorlalți în timpul confruntărilor. acestea sunt acte și acțiuni în același timp. Unul dintre procedeele substitutive ale politeții negative pe care le identifică autorii este „forumularea indirectă a actelor de limbaj”(idem). având un caracter psihologic. pe care le folosim în timpul comunicării cu cei din jurul nostru și care apără de de o parte „fa ța negativă care corespunde ‘teritoriilor eului’”(Rovența-Frumușani. în cazul nostru. Actele directive (ii). adică odată rostitită o frază se și întâmplă acel lucru. sunt singurele acte ce pot fi calificate ca fiind adevărate sau false în momentul în care sunt emise (de exemplu: Afară ninge cu fulgi mari). Astfel. descriptiv. autorii identifică strategiile prin care se manifestă fiecare dintre cele două tipuri de politețe. care are rolul de a atenua agresivitatea actului. p. acestea nu pot fi caracterizare din puctul de vedere al valorii de adevăr (ex: Îmi dai o mână de ajutor?). criteriul de clasificare ce-i corespunde este „direcția de ajustare cuvânt-lume”(idem). Iar (iv)„condiția esențială”(idem) se referă la angajamentul pe care-l și-l ea cel care enunță un conținut. o atitudine a locutorului față de interlocutorul său sau față de o idee. p. După ce am văzut care sunt condițiile și criteriile de clasificare pe care le determină. Astfel. 2003. Brown și Levison vor face distincția între două tipuri de politețe (apud Rovența-Frumușani. folosite în situa ții în care o acțiune nu se poate altfel decât printr-o rostire. 2003. și din cate vom vedea mai departe. adică acea parte din fiecare dintre noi care urmărește cu tot dinadinsul îndeplinirea dorințelor proprii. Pentru fiecare aceștia identifică procedee substitutive și aditive. 44). folosindu-le mai tarziu pentru diseminarea discursului nostru.orator și audiență.(ii)„condițiile preliminare”(idem). care urmăresc acțiunea cerută interlocutorului de către emițător. aceasta urmărind să conserve „fața pozitivă” (idem). Ce de-a treia condiție considerăm că este legată de pathos. De cealaltă parte este politețea pozitivă. acestea de realizează prin utilizarea întrebării în locul imperativului sau a respingerii undei idei a 5 . reprezintă „dorința locutorului” (ibidem. după părerea noastră. Pe baza teoriei lui Goffman. adică corespunde cu „scopul ilocuționar”(idem). după cum apreciază Daniela Rovența-Frumușani(iii) „condiția de sinceritate”(idem) a emițătorului. p. care generează criteriul „stării psihologice”(idem).

După cum apreciază autoarea citată mai sus.262). care au același sens în orice context ar fi ele enunțate și cele „vide.) și cei spațio-temporali. cu statut de limbă” (idem). Noi considerăm potrivit totuși să folosim demersul analitic propus de autoare având în vedere că discursul pe care-l avem are un caracter politic și care. și audien ța sa reală. În continuare vom expune teoretic dimensiunile. ar putea servi ca material de analiză poate peste câțiva ani. Făcând o sinteză a teoriei enunțării apreciază că „descifrarea indicilor și a mărcilor rostirii este plină de semnificație pentru înțelegerea trecutului. care practic sunt menite să-l dezarmeze pe celălalt și care să păstreze „inocența” imaginii locutorului. Vom urmări tot din această perspectivă „modalitatea enunțării”(idem). 50-51) sunt reprezentate prin adăugarea unor calificative menite să diminueze aciditatea actelor. care la rândul lor pot fi „elemente pline. „politețea negativă urmărește litotizarea comportamentelor nepoliticoase”(2003. 2003. 2003. p.. în calitate de discurs istoric. deixis” (idem). în cazul nostru dintre orator. care pornesc de la premisa inițială că enunțarea nu se referă 6 . făcând trimitere și la situații anterioare. de altfel. p. făcând referire în acest context la analiza discursului istoric.51). prin „scuze și justificări”(Rovența-Frumușani. Pe lângă acestea mai identifică autoarea „modalitatea mesajului” (idem). O altă dimensiune este aceea care reflectă relația dintre emițător și ceea despre ce vorbe ște în mesaj. care încadrează tema discursului și ceea ce se comentează în discurs despre respectiva temă și. Mai sunt și „alunecări pronominale”(idem) care aparent vor să arate interesul locutorului față de interlocutorul său printr-o întrebare de tipul „N-ai vrea să vezi ultimul film cu actorul X?”.interlocutorului. „folosirea trecutului de politețe” (idem) în locul imperativului și „utilizarea unor mecanisme de distanțare și anonimizare” prin utilizarea impersonalului și a verbelor la diateza pasivă sunt mecanisme ale politeții negative. deși sunt aceleași pentru toți locutorii. adică atitudinea pe care o are față de ceea ce enunță. 2003. nu numai a prezentului” (Marga.„modalitatea enunțului” (ibidem. pp. un fel de leitmotive ale discursului și nivelul argumentării. președintele ales. în timp ce cea pozitivă tinde să exacerbeze dimensiunile „comportamentelor politicoase și orientalizarea relației persoanle” (idem). Procedeele aditive (apud Rovența-Frumușani. p. dar care în realitate exprimă o dorință a emițătorului. 50) ce legitimează conținutul transmis și alte formule. așa cum sunt prezentate de către Delia Marga: „ideile globale”. apar „modalitățile deontice. Teoria enunțiativă ne arată că există la nivelul discursului indici „ai persoanei (. care subliniază relația dintre participanții la actul de comunicare.. pe care le vom analiza din perspectiva enunțării. dobândesc valori diferite de la o situație la alta”(idem) și care pot forma o ramă în care se desfășoară comunicarea. p. 263). într-un final. care. De asemenea.

Ele furnizează explicații anumitor evenimente. Dovada neartistică include detaliile necontrolate de către orator. Conform modelului lui Rank. conturarea punctelor slabe ale opoziției.” (Larson. subaprecierea propriilor puncte slabe și dezaprecierea punctelor tari ale opoziției”( ibidem ).80) Persuasivitatea discursului rostit de președintele Klaus Iohannis . Geis în The Language of Politics. La fel. timpul alocat oratorului și aparența sa fizică. Definită de Aristotel. noi o vom analiza pe cea dintâi. Autoarea mai atrage atenția asupra nivelului textual din care poate fi interpretat un discrus (ibidem. nesiguranța (. în discursurile care au caracter politic apar și mituri. 400). precum și suportul comun de valori al oratorului și audienței lui. teama. observăm că oratorul se identifică cu poporul român prin intermediul pronumelui „noi”. p. persuasiunea capătă o formă semantică similară conceptului de retorică.. conturând propriil e puncte slabe: „Suspiciunea permanentă. Influența pe care o exercită persuasivitatea asupra audienței. dar și ‘justifică’ anumite acțiuni” (apud Margea. devierea și omiterea. Raportând ideea expusă mai sus la discursul în cauză..L.)”. care după cum spunea M. stilul în care aceasta se exercită și preferințele lingvistice. iar analizând discursul președintelui Iohannis.atât la faptul că un subiect exprimă un conținut.. vom face referire la acele particularități ale persuasiunii despre care vorbește și Aristotel . logos. Un factor nu mai puțin important în ceea ce privește strategia persuavică urmărită de-a 7 . 273). pathos. Iohannis recurge și la astfel de tactici ca: repetiția. asocierea. dar și evidențiind punctele slabe ale opoziției: „(. construirea persuasiunii. De asemea. p. dar și conturarea propriei poziții a oratorului în raport cu viața politică a României contemporane. își are ca scop atât ridicarea spiritului național și încurajarea atingerii obiectivelor propuse. cât la interacțiunea permanentă dintre subiect și coparticipanții la enunțare”(ibidem. „temele mitice au o dublă funcție. că are curaj (. deține o enormă putere sugestivă. la nivel macrostructural. p. 2003. în cadrul discursului nostru identificăm câteva dintre următoarele standarde strategii de acțiune cu referință la discurs ul propriu-zis : „Aprecierea propriilor puncte tari.. îndeosebi în acest caz. îndoiala. componența.. în care se înscriu argumentele și narativitatea textului. cu ocazia Zilei Naționale a României.dovada artistică și neartistică : „Oratorul controlează dovada artistică – alegerea demonstrației. analizând persuasiunea drept o funcție retorică relevantă . iar la nivel microstructural vom analiza figurile retorice ce apar în text și conectorii argumentativi. vom face apel la elementele de care ea insăși depinde: ethos. p. încapsulată în mesaj și felul în care acesta este expus.. cele ca ocazia.) ”. 264). Făcând apel la modelul de persuasiune al lui Rank. 2010. respectiv apreciind propriile puncte forte : „Suntem astăzi o națiune de cetățeni care a arătat în fața întregii lumi că prețuiește valorile democrației.) obiectivele personale nu pot fi deasupra celor comune”.

.254).)” etc. Realizarea obiectivelor anunțate de retorica discursivă. Conceptul de ”relație a puterii” care stă la baza lucrării „Discursul puterii” implică existența deținătorului de putere și a audienței asupra căreia această putere se exercită.. ele sunt valabile și cu referire la discursul lui Iohannis.. Procesul persuasiunii însă. După aceste constatări cu substrat negativ. a faptului că „fiecare dintre noi are un rol (. Persusivitatea unui discurs are menirea de a modela atitudinea audienței în conformitate cu ceea ce se deduce din mesajul propriu-zis.. cu obiectivele politice liberale și conservatoare. Toate aceste soluții.310). Cu toate că toate aceste tematici sunt descrise și abordate de către Larson în raport cu societatea americană.„un adevărat orator apelează instinctiv la valorile pe care mizează audiența vizată” (Larson. respectiv la modul de ordonare a argumentelor. de a opta pentru perseverență și a înăbuși viciile care stopează aceasă înaintare. importantă fiind striden ța cu care 8 . toate aceste elemente anunțate mai sus se regăsesc și în cadrul textului. p.. astfel încât națiunea este încurajată de a-și crea și ași realiza obiectivele. Rolul acestei interoga ții retorice pe care identificăm în trecerea de la exordium spre praesentatio este de „a face pe interlocutor să consimtă la teza pe care o propunem” ( Sălăvăstru. Cu toate acestea. Optimismul și efortul drept alte două permise culturale se regăsesc în mesajul transmis de către orator. sunt însoțite de verbul „a trebui” la imperativ pentru a amplifica necesitatea luării măsurilor și a crea senzația unui start dat al ascensiunii spre prosperitate. de a-i da o anumită expresivitate ” (ibidem). Egalitatea etică surprinsă în discurs prin intermediul menționării „valorilor democrației” și „unității naționale”.. Psihosociologia persuasiunii ne poate da indicii în analiza discursurilot publice. cu ceea ce urmărește oratorul în cadrul propriului discurs. conform lui Larson. ca apoi să se treacă la sublinierea obiectivelor și motivelor de bază. după cum propune teoria. este nemijlocit însoțită de eficiență.)” etc.. trebuie să fie însoțit de verbul: a trebui. iar cel al figurilor retorice din discursul politic este „de a influența discursul. p.. Argumentele astfel încep a fi ilustrate odată cu relevarea Marii Uniri. pe premise culturale.. practicitate și pragmatism – alte trei valori etico-sociale. prima referindu-se la argumentele folosite iar a doua la arhitectura discursului.)”. Raportând la discursul în cauză.).. atunci când se anunță punctele vulnerabile ale societății și se amenință bunăstarea acesteia: „Ne-au făcut să vedem adversari(. Ne-au făcut să stăm deoparte(. frica persistentă în mesaj nu trebuie să aibă ponderea ce mai mare.lungul discursului se axează. Partidele politice vor trebui să înțeleagă(. urmează un val de nădejde și propunerea de solu ții : „Națiunea română va fi puternică prin refacerea încrederii(. Conform lui Sălăvăstru (apud Vlasie) există o ordine logică și o ordine retorică a discursului.cu referire la întregul popor român. conform teoriei.).

aceasta este direcționată audienței și imediat sunt propuse dovezile care sună neapărat convingător – imaginea unui colac de salvare. 9 .

cât mai ales oratorul. Puterea morală a unui text se leagă de autoritatea discursului ce impune putere de convingere. pe de o parte pentru a men ține încrezători cetațenii care l-au votat. având în vedere că este o ocazie festivă și care în principiu necesită un discurs epidictic. Locul discursului pe care noul președinte l-a ales pentru susținerea discursului este diferit de locul din anii precedenți unde președinții României țineau discursul de ziua națională. Exigența este directă. alături de orator. iar cei care se află în fața Catedralei Ortodoxe de la Alba Iulia și participă direct la discurs. În acest moment noul președinte încearcă să-și construiască reputația. noul președinte arată deschidere față de poporul român prin faptul că se adaptează la valorile. cu ocazia zilei na ționale a României. în fa ța Catedralei Ortodoxe și nu a menținut locul tradițional în care se ținea acest discurs. Klaus Iohannis. acesta apelează la tehnici de persuadare. dar în acest caz este prima dată când România are un pre ședinte de altă origine etnică. și anume în capitală. Actorul vital în actul retoric este reprezentat de audiență. ziua națională reprezintă un kairos pentru Klaus Iohannis de a arăta autoritatea și de a schimba prin discursul său anumite atitudini negative. 10 . care conferă mai puțină credibilitate în rândul populației. însă ne putem întreba de ce Klaus Iohannis a ales să țină acest discurs la Alba Iulia. aceștia reprezentând audiența reală. iar pe de altă parte pentru a-și câștiga încrederea față de cetățenii sceptici. iar acest lucru schimbă așteptările cetățenilor români de la discursul ținut cu această ocazie. Este de înțeles faptul că este firesc ca un președinte să țină un discurs de ziua na țională a țării pe care o conduce. având în vedere mai ales timpul scurt pe care l-a avut înainte și mai ales faptul că în perioada preelectorală acesta se afla pe pozi ția de candidat. Prin apel la ethos. care impune de la început niște standarde pe care trebuie să le atingă participanții la situația retorica. Raportându-ne la vorbele spuse de președinte. Acest decorum face apel la o gamă de specificități sociale și de memorie comune în rândul audienței având în vedere istoria și confesiunea religioasă a poporului român.Analiză Situația retorică este reprezentată de audiența formată din românii strânși în fața Catedralei Ortodoxe de la Alba Iulia. limba și credințele românilor. reprezintă audiența nominală. cât cu privire la ethosul oratorului. ambele audiențe însă sunt eterogene în ceea ce privește atitudinea acestora nu atât față de problematica discursului. care ar fi fost un loc comun și pentru președinte și pentru audiență. Ziua Națională. atât audiența. Exigența este reprezentată de o sărbătoare oficială. Nu în ultimul rând rolul social pe care îl are oratorul implică exprimarea autorită ții sale. Astfel pe lângă faptul că este proaspăt președinte si trebuie să se ridice la nivelul cerințelor. În acest caz putem spune că discursul este destinat tuturor cetățenilor români aflați sau nu pe teritoriul țării.

91).14). trebuie ca vorbitorul să aibă în vedere la construcția unui discurs de “darul vorbirii”. pentru fiecare caz în parte. p. sau în fiecare situație la care asistăm putem găsi elemente sau tehnici pesuasive. După cum este afirmat și în cartea lui Aristotel. p. genul epidictic se întrepătrunde și cu cel deliberativ. De asemenea “retorica pare să aibă. susține planificarea unor obiective care ar avantaja situația tării.83). unde 11 . 2004. unde au avut loc începutul dezbaterilor filosofice. Dacă structura internă a retoricii nu se fundamentează numai prin construcția unor fenomene argumentative.” (Ibidem p. Totuși. p. Vom spune în continuare că „Retorica instrumentalizează între filozofie și politică. folosind momentul discursului pentru a face o schimbare. ceea ce poate fi capabil de a convinge (Aristotel. ” (Aristotel. având în vedere faptul că „oratoria epidictică a fost orientată spre ocazii publice. Încă de acum peste 2000 de ani Aristotel afirma că “Retorica este facultatea de a cerceta. a ipotezelor” (Aristotel. și de aceea afirmăm noi că ea nu are o tehnică privitoare la un anume gen de obiecte propriu și determinat” (Aristotel.Avănd în vedere faptul că discursurile sunt o bună țintă pentru a practica retorica. p. la emoția audienței.11). având în vedere faptul că oratorul face de mai multe ori referiri la viitor. “Este evident că metoda proprie a artei oratorice se întemeiază pe dovezi. putem spune că discursul lui Klaus Iohannis este un discurs epidictic. p. spre prezent” (Săvulescu. ci scopul ei are în vedere dezbaterea liberă a opiniilor. “știință” și “trudă” (Ibidem. la baza careia se află civilizatia și organizărea publică. folosind cuvinte cu impact emoțional. Aristotel susține teza comform căreia retorica și dialectica sunt în același raport cu știința. p. După cum știm. 45). 2004. p. Dacă structurile societății permit comunicarea între indivizi sau între indivizi și instituții 2. folosind autoritatea pentru a arăta publicului ce pespective vrea să aducă asupra țării. Putem spune că această definiție este încă valabilă deoarece în fiecare discurs pe care îl ascultăm.13). 2004).(…) facultatea de a cerceta în privința unei chestiuni date ceea ce este capabil de a convinge. 2004. 2004. 87 ). Prin intermediul retoricii“ Putem cerceta motivul pentru care unuii își ating scopul prin intemediul deprinderii” (Ibidem.” „Retorica funcționează pe deplin în condițiile: 1.Având în vedere tipologia discursurilor din retorica clasică. Făcând apel la acțiune. a tezelor. fiind conștient de criticile ce pot fi aduse ulterior. studiul retoricii incepe încă din antichitate. în acest discurs. “Analizând retorica alături de dialectică. (Aristotel. Însă această conștientizare trebuie să facă vorbitorul să-și construiască discursul pentru a fi dus la un bun rezultat și anume la îndeplinirea scopului pe care îl are. 2004. cum ar fi „unitate națională” sau „refacerea încrederii.90). retorica are în componență un ansamblu de tehnici comunicative. Apelează în mod special la pathos.

fie că le combate ” (Aristotel. Scopul discursului deliberativ este de a găsi utilui sau daunătorul deoarece oratorul poate susține o cauză care ar fi mai bună pentru o anumită situație prin anumite argumente.103). prin susținerea acestui discurs la evenimentul festiv național. epidictic și judiciar au rămas neschimate încă de la Aristotel unde acesta afirma că fiecare dintre acestea au un scop. Având în vedere discursul lui Klaus Iohannis cu ocazia zilei naționale ce se încadrează în tipul de discurs deliberativ și tipul de discurs epidictic. “În discursurile deliberative este mai puțin profitabil de vorbit chestiuni exterioare subiectului. p.87). având atitudine critică față de comunicarea orală (Aristotel. De asemenea în acest tip de discurs este important lumina în care este pus oratotul (Aristotel. 2004. vom descrie aceste două tipuri de discurs și le vom pune în legatură cu discursul noului președinte. p. Scopul discursului epidictic este de a lăuda și de a blama la care se adugă și alte criterii.astfel noul nostrum președinte deși este de altă etnie trebuie săcunoască toate particularitățile țării. p. fiind mai accesibil ”(Aristotel. cel care vrea să delibereze ar trebui să cunoască “veniturile. 2004. astfel noul președinte. Putem menționa faptul că școala sofiștilor este prima care inițiază un studiu intensiv al retoricii. trebuie să poată să convingă societatea de adaptarea unui comportament viitor. 2004). în cazul discursului lui Klaus Iohannis. și pentru că discursul deliberativ este mai puțin înșelător decât discursul judiciar. p. apărarea teritoriulu. 2004. Este important faptul că se face distincție între retorică și știință politică. argumentând prin încredere nevoia de unitate națională. “Determinarea omunui ca “viețuitor politic” îndrumă orientarea spre studiul vieții în comunitate” (Aristotel. Deoarece discursul nostru are înclinații politice. vom putea justifica din punct de vedere aristotelic. și.oamenii politici de la timpul respectiv mențineau ordinea publică. p. abilitatea retoricii fiind de a argumenta pe baza credințelor comune și a judecăților probabile astfel. în sfârșit.40). însă retorica ajută la gasirea tuturor argumentelor. acesta încearcă să anticipeze îndeplinirea în viitor a obiectivelor țării apelând la atitudinea societății.” (Aristotel. importul și exportul. deoarece școala sofiștilor le considerau una și același lucru. căci întotdeauna cei care deliberează în vedereau un interes particular și cei care adresează o cuvântare în vederea unui interes comun fac unul sau altul din aceste două lucruri. Clasificarea celor trei tipuri discurs deliberativ. În cazul nostru. în plus. În legătură cu știința politica. din punct de vedere aristotelic.”. legislația. 2004. 2004.căci vorbitorul deliberează asupra unor fapte viitoare fie că le susține. (Aristotel. în discursul președintelui se por regăsi laude aspupra 12 . războiul și pacea. 2004. legătura dintre retorică și știința politică. “Deliberării i se apropie când susținerea când combaterea. p.103) ceea ce presupune ca îndeplinirea obiectivelor anticipate de noul nostrum reședinte să aibă loc în viitor. nefiind o știință ci o facultate.103) “Timpul la care se raportează vorbitorul în acest discurs este cel viitor.15).

cei care asistă direct la discurs potfi mai influențați decăt cei care asistă la discurs prin canale media. acest fenomen coincide logosului (Meyer. Așadar ne putem gândi că noul 13 . 2004.(Meyer. 2004. raportându-se la unitatea națională ce a persistat asupra societății. Rolul retoricii nu este de a convinge ci de a vedea fiecare mijloc de care dispunem capabil să convinga. p. Însă faptul că genului demonstrativ îi contribuie prezentul “ căci în privința unor fapte actuale laudă sau blamează toți vorbitorii. p. p. legate de situația țării. iar oratorul apelează la valori și emoți. mai precis.7) pentru ca noul președinte să îți poată îndeplini sarcina de bun orator trebuie să apeleze la valorile poporului român ceea ce si se aplică în discursul de ziua națională.7). Patosul este reprezentat de audiență. iar emoțiile și pasiunile seraportează direct la persoană (Meyer. p.89). astfel făcând apel la timpul trecut. iar din acest punct de vedere putem spune că reputația noului președinte este în curs de formare. diferența dintre acestea este că valorile sunt mai puțin subiective. așadar începutul formării reputației noului președinte începe prin dezvăluirea caracterului și incerederea pe care o câștigă prin aceste discursuri.2010. astfel. să se apeleze la un loc comun de valori astfel încăt să se transmit mesajul. presupunându-le” (Aristotel.101) astfel vom discuta mai departe ethosul. Retorica începe atunci când întrebările generează discuții între indivizi. Ceea ce este important este faptul că emo țiile sunt mai puternice cănd distanța dintre orator și audiență este mai mică. (Aristotel. și faptele viitoare. pathosul și logosul și le vom descrie pe fiecare în parte și vom încerca să le legăm de discursul lui Klaus Iohannis. Nu în ultimul rând. acesta reprezintă oratorul și reflectă capacitatea acestuia de a da răspunsuri și de a opri alte posibile răspunsuri din parți opuse Apelul la valori face posibilă identificarea oratorului cu audiența. evocându-le. 2004. la responsabilitate. În ceea ce privește etosul. p. De asemenea cel care este demn de a-și câștiga onarea înseamnă că a fost capabil să arate și faptele pe care le amintește în discurs. adesea.103). De asemenea “ Caracterul vorbitorului constă în discursul rostit astfel încât să-l facă pe vorbitor demn de încredere” (Aristotel. .91). ethosul reprezită capacitatea de a da răspunsuri apelând la etică.2010. raportându-ne la discursul nostru. cu cât atât audiența poate fi mai apropiată spiritual de orator. Klaus Iohannis încearcă să influențeze atitudinea românilor față de viitoare dificultăți decizionale pe care le poate întâmpina. în acest caz „este necesar ca dovezile și argumentele să treacă prin noțiuni comune” (Aristotel.2010. p.la autoritate și la identitate. p. astfel logosul se ocupă de argumente. p. un schimb de idei care nu este neapărat conflictual. însă ei folosesc mai mult faptele trecute. 2004.89). “Discursul este format din trei elemente și anume: cel care vorbește. 2004.poporului român. iar acest lucru duce la reputație și respect. Sau ne putem gândi la faptul că cu cât oratorul folosește valori mai apreciate de audiență. subiectul despre care el vorbește și cel căruia el îi vorbeste ” (Aristotel.7).

Urmează după această etapă un act în care oratorul își reconsideră poziția. 2004. pentru ca se încheia cu unul directiv. asupra idealului de identitate națională”. „dușmanul” fiind aici identificat cu „oamenii politici” despre care va spune oratorul în partea finală că trebuie să facă lucrurile diferit de cum le-au făcut până atunci. în care va contura un nou înțeles al ideii de „unitate națională”. al „nevoii de ‘Unitate’(United we stand) pentru a dobândi victoria în fața dușmanului” (apud Marga. de a reliefa o relație aproape personală. p. al doilea . ca nou președinte. vrea să le reducă într-un timp scurt. se poate observa prin aceste cuvinte că situația țării a avut și puncte slabe. Adresarea „dragii mei”are menirea de a-l identifica pe orator cu adiența sa. chiar cu o mai mare credibilitate decât dacă o făcea în mod direct. la valorile pe care le proiectează asupra audienței: cele ale democra ției și curajul. în care oratorul face apel predominant la ethos. „Există trei dovezi procurate cu ajutorul discursului: primul constă în caracterul vorbitorului.în punerea auditoriului într-o anume dispozitie. Tot în această secvență oratorul face și o reîncadrare a realului. El proiectează aceste valori implicit și asupra sa. recapătă noi valențe în acest discurs. că „au datoria de a privi în primul rând spre obiectivele naționale”. Privind într-un mod obiectiv. care. Strategia persusivă introdusă prin apelativul amintit este conturată în continuare prin folosirea persoanei întâi plural. Încă de la începutul discursului putem observa disocierea pe care oratorul o face între autorități atât oficiale. caldă. În paragraful următor președintele încearcă să implice audiența în susținerea deciziilor pe care le-ar lua în continuare cu privire la viitorul țării. 399). al treilea – în discursul însuși datorită faptului că el demonstrează sau pare a demonstra” (Aristotel. Specifică dorința îndeplinirii unor obiective naționale cu sprijinul populației prin „refacerea încrederii”. făcând apel la pathos. dând un nou sens noțiunii de „unitate națională”. până la aniversarea de 100 de ani de la Marea Unire.președinte apelează la argumentele care folosesc “încrederea” pentru scopul de a construi comunitatea națională. Dar rămânând deocamdată la această primă secvență putem observa apariția valorificarea mitului identificat de Edelman. și anume „este ziua simbolică în care se cuvine să reflectăm. sinceră cu aceasta. 14 . împreună cu care formează un „noi”. este una exclusiv asertivă. cât și cele religioase și persoana sa. ca președinte și cetățenii țării. p. Putem observa că exordium-ul discursului este constituit din acte ilocuționare asertive la început. Cea de-a doua secvență a discursului. pentru ca mai apoi să descrie obiectivele politice pe care le are.și autoritatea. impunându.91) această enumerare caracterizează în mod specific triunghiul ethos. pathos și logos. 2003. Acest din urmă act anticipează și problematica pe care o va introduce oratorul în următoarea secvență discursivă. pe perioada mandatului. an de an. inducând apoi ideea că până atunci acuzații în cauză s-au ghidat după cele personale. dar pe care oratorul.

În următorul paragraf. ci este mai degrabă „salvatorul” care vine să redobândească încrederea poporului. partidele politice care „vor trebui să înțeleagă cu indiferent de competițiile pe care le dau o dată la patru ani. au datoria de a-și reprezenta națiunea de cetățeni”. accentuând ideea de încredere și făcând în acelaș timp prin aceasta apel la emoție. oratorul găsește și „vinovații” pentru situația în care s-a aflat în ultimii ani țara.Prin acest lucru noul președinte arată că își asumă responsabilitatea pentru cele spuse. printr-un act directiv oratorul explică ce ar însemna „redescoperirea încrederii”. Într-un final. După cum putem vedea. el nu se identifică cu politicienii și partidele la care face referire. 15 .

al retoricii. precum și ferm îndreptat spre descoperirea substratului de înțelesuri ascunse. ghidată de exagerări și tot felul de încurajări folosite întru ridicarea spiritului național. de-a lungul analizei și părții teoretice ale lucrării am demonstrat că banalitatea retorică este uneori mai originală și practic inepuizabilă. discursul lui Klaus Iohannis nu a fost unul extra-mediatizat sau foarte popular. În cel de al doilea rând. perspectivelor sale socio-culturale și nu electorale. pentru că într-adevăr. cuvântarea ținută de către șeful statului cu ocazia Zilei Naționale a țării este mai mult sau mai pu țin concepută drept un model standartizat. În primul rând. civică. În continuare vom puncta asupra celor două note revelatorii ale lucrării în cadrul cărora am centralizat acele particularități ce au pierdut bătălia sensului și profunzimii retorice : punctele slabe și limitele cercetării. atât la nivel internațional cât și național. o modalitate discursivă patetică. de-a lungul căreia s-ar putea analiza discursul ales. Cu toate acestea. De asemenea. Un alt punct mai puțin favorabil al lucrării se axează pe interferența temei civice cu cea electorală.decembrie 2014. atunci rămânem la concluzia că doar pare. similar oricărei lucrări de cercetare ce își propune să analizeze un discurs anume din perspectiva retorică. figurile retorice. particularitățile politico-sociale au jucat un rol extrem de important în ceea ce privește trasarea liniilor tematice relevante în cadrul nuanțării discursului. cauzată de polisemia termenilor interpretați din perspectiva retorică. această notă distinctivă a stimulat repetarea consecventă ale acelorași idei din contul interferenței termenilor retorici și 16 . care s-au manifestat din contul incapabilității de a cuprinde în totalitate subiectul propus precum și inexistenței unei traiectorii fixe în acest domeniu.Limitele cercetării În pofida faptului că retorica reprezintă un domeniu destul de controversat. comparativ cu ambiguitățile discursive ce pot apărea în cadrul diverselor tipuri de speech-uri. unul dintre motive fiind agitația postelectorală dintre hotarele noiembrie. lucrarea noastră a fost supusă oscilării între punctele sale forte și punctele slabe.Dacă tematica discursului pare a fi calificată universală din punct de vedere retoric. în care desigur va predomina exigența. tematica discursului ales poate părea banală. Și într-adevăr. ceea ce se referă la obiectivitate – este cu greu atribuit acestui concept misterios. Acestea sunt relevante din contul a astfel de pierderi semantice ca devierea argumentării de la fix la dublu sens. Limitele cercetării noastre pendulează între câteva sugestive puncte de referință pe care nu am reușit sau am reușit doar parțial să le atingem în analiză. bogat în fluxul diverselor interpretări psihologice. lucrarea a fost proiectată pentru a cerceta discursul din perspectiva sa ceremonială. dat fiind faptul că inițial.

întrucât . O altă limită a cercetării se concentrează pe ideea investigării incomplete a discursului. interpretarea tuturor momentelor retorice. mai ales din astfel de motive ca lipsa cunoașterii complete a anumitor detalii discursive. cum ar fi spre exemplu cunoașterea prea puțină a caracteristicilor și diversității audienței. dar cu referință la însăși discursul analizat – decisive. crearea liantului orator – exigență – audiență . variațiile sugestive și erorile comunicării persistente în discurs făcându-și totuși efectul. Pe viitor apreciem de a fi foarte importantă considerarea tuturor acestor aspecte pentru o interpretare reușită a discursului din perspectiva retoricii și a descoperirii acelor nuanțe mai puțin evidente de la prima privire. aceasta în contextul în care audiența joacă un rol extrem de important în ceea ce privește construirea discursului în sine. Retorica derivă din mister și poate ilustra semnificații ascunse acolo unde intențiile oratorului erau cele mai simpliste și mai oneste . mai puțin sonore de la primul cuvânt rostit și mai puțin atractive de la prima imagine oratorică. Ceea cu ce încheiem această etapă îndoielnică a cercetării este nu altceva decât incapacitatea relativă a resurselor bibliografice de a cuprinde în totalitate spectrul retoric al discursului ales. Identificarea unor sensuri terțe în cadrul discursului și suprasolicitarea oratorului în raport cu adevăratele sale intenții discursive poate constitui un alt punct vulnerabil.necesității de a fi reinterpretați din mai multe unghiuri contextuale și perspective retorice. 17 . a existat riscul de a nu atrage atenția necesară unor detalii teoretice mai mult sau mai puțin importante .

Paris: Fayard Rovența-Frumușani. Analiza discursului: Ipoteze și ipostaze. București: Tritonic Sălăvăstru. Viața cotidiană ca spectacol. București: Comunicare.(2010). Discursul puterii: încercare de retorică aplicată.(2003). D. E.(1999).ro Marga. (2012). C. Introducere în analiza discursului : Cu referire la istorie şi sfera publică.(2007).Bibliografie Aristorel(2004).Bucuresti: IRI Goffman. M. The brussels school of rhetoric: From the new rhetoric to problematology. Iasi: Institutul 18 . Retorica. D.Cluj Napoca: Editura Fundaţiei pentru Studii Europene Meyer.

de fapt. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă asumarea unor obiective naționale. Încrederea între noi. mai ales în ultimii ani. ci și cu etape deja parcurse în atingerea lor. Provocările care stau în fa ța noastră azi sunt de altă natură decât cele din trecut. Onorate Oficialități. încrederea în capacitatea noastră de a lucra împreună și în forța națiunii. acolo unde puteam construi. dar nu mai puțin dificile. Aniversarea a 100 de ani ne va găsi nu doar cu asemenea obiective asumate. Pentru asta însă e nevoie înainte de toate de încă un lucru: de redescoperirea încrederii. Partidele politice vor trebui să înțeleagă că indiferent de competițiile pe care le dau o dată la 4 ani. La 96 de ani de la acel moment. 1 Decembrie este o zi specială pentru națiunea noastră. teama. au datoria de a-și reprezenta națiunea de cetățeni. obiective naționale legate de educație. de reducerea decalajelor între regiuni. Oamenii politici vor trebui să 19 .Anexă Discursul președintelui ales al României. nu doar celebrarea unui moment istoric. iar fiecare dintre noi are un rol în acestă construcție. că are curaj și că î și dorește o schimbare. asupra idealului de unitate națională. înseamnă acțiunea comună în atingerea lor și înseamnă refacerea încrederii. Ne-au făcut să vedem adversari acolo unde puteam vedea parteneri. putem vorbi din nou despre unitate națională. Ca președinte al României îmi propun să redescoperim împreună ideea de unitate națională. Preacucernici Părinți. în echipă. Dragii Mei. nesiguranța ne-au îndepărtat unii de alții. obiective naționale legate de propria sa dezvoltare. În perspectiva aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. este ziua simbolică în care se cuvine să reflectăm. Fără redescoperirea și reconstrucția încrederii vom repeta la nesfârșit aceleași experiențe. dar cu altă semnificație. Suspiciunea permanentă. acolo unde puteam lucra. națiunea română va fi puternică prin refacerea încrederii. a însemnat desăvârșirea statului național ca drepvoință a națiunii române. Ziua de azi este cel mai bun prilej pentru a vedea care sunt marile noastre restanțe. Ne-au făcut să fim rezervați. încrederea între cetățeni și instituții. an de an. Ne-au făcut să stăm deoparte acolo unde puteam fi implica ți. Națiunea română va fi puternică prin unitatea ei. îndoiala. încrederea în viitor. de conectarea la Europa prin infrastructură. ținut la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Înalt Preasfințiile Voastre. Ne-au făcut să lucrăm singuri. Marea Unire a avut o expresie teritorială și instutuțională. În 1918. este nu doar ziua națională a României. fiecare. România trebuie să aibă obiective naționale: obiective naționale legate de locul ei în Europa și în lume. Klaus Iohannis de 1 decembrie 2014. Suntem astăzi o națiune de cetățeni care a arătat în fața întregii lumi că prețuiește valorile democrației. obiective naționale legate de reformarea instituțiilor publice care servesc cetățenii.

La mulți ani. ci printr-un act de voință asumată.înțeleagă că indiferent de cum au făcut lucrurile în trecut. de acum înainte au datoria de a privi în primul rând spre obiectivele naționale. România! La mulți ani. Obiectivele de etapă nu înseamnă nimic fără obiective pe termen lung și că viitorul nu ni-l construim în funcție de circumstanțe. români! 20 . obiectivele personale nu pot fi deasupra celor comune.

Coval Ala. deoarece nu pot participa duminică la examen din motive religioase. CRP 21 .Menționez că aș dori să prezentăm lucrarea noastră sâmbătă. grupa 3.