You are on page 1of 8

SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL

PREUNIVERSITAR CONSTANȚA

REVISTA PRESEI
„Cultura omoară naivitatea și știința gonește
simplitatea” (G.Coșbuc)

2 APRILIE

DEPARTAMENTUL RELAȚII PUBLICE ȘI COMUNICARE
1

La a patra ediţie. director. în timp ce elevii din Şcoala Vulturu. a fost explicaţia managerului colegiului. aranjamente de Paşte cu ouă lumânări. Aşa se face că unii dintre elevii Liceului „Teoretic „Ovidius” au şansa de a merge într-o tabără ştiinţifică la Băile Herculane sau în tabără la Cluj Napoca. Şcolarii din Şcoala gimnazială „Titu Maiorescu” din Dulceşti vor merge la Bucureşti. să fii mai bun”. care comentau cu vehemenţă că le este interzisă organizarea unei ieşiri la deja celebrul parc de aventuri ce urmează a fi deschis la Neptun. era replica unui tătic revoltat.cugetliber. următoarele ateliere. pentru „Cuget Liber”. prin participarea la acţiuni cât mai diverse. la fel cum de apreciat este şi propunerea Şcolii nr. „Să meargă cu părinţii în week-end şi pot invita şi dirigintele.„Mă mândresc cu satul meu”. „După ce că le punem la dispoziţie şi transport. pentru că multe dintre mofturile liceenilor sunt greu de mulţumit. am asistat la discuţii între părinţii elevilor de gimnaziu de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. aşteptate cu mult interes. Expediţii şi tabere în ţară vs. săptămâna viitoare. marea majoritate a activităţilor programate de cadrele didactice din mediul rural sunt centrate pe Sărbătorile Pascale. 6 aprilie. în contexte nonformale. a declarat. şi acesta este un mod de a dezvolta patriotismul local. tablou/felicitare de Paşte din quilling. pentru ei săptămâna „Şcoala Altfel” constituind o variantă de socializare în termenii impuşi de… diriga. drumeţie în jurul satului Scopul declarat al programului este să implice toţi elevii şi cadrele didactice.ro/stiri-cultura-educatie-la-limita-arogantei-batalia-ofertelor-in-saptamana-coalaaltfel-252079?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Cultur%E3-Educa %FEie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Cultur%E3-Educa%FEie La prima ediţie. fără să le cerem bani. vor organiza picnic şi excursie în împrejurimile satului. tot nu vor să accepte această variantă”. cu o nouă titulatură. practică şi orientată spre rezultate.ro/stiri-cultura-educatie-variante-de-petrecere-a-saptamanii-coala-altfel-252080? utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Cultur%E3-Educa %FEie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Cultur%E3-Educa%FEie Forte Life. 1 Fântânele . Iar Forte Life oferă găzduire şi o limonadă plus biscuiţi. până 2 . anul acesta asistăm la o adevărată „bătălie” a ofertelor. Vasile Nicoară. în timp ce colegii lor din Cerchezu vor face drumeţii sub genericul „Turistul în satul meu”. că nu doreşte să-şi asume riscurile pe care le presupune acest gen de activitate. Şi cum în această săptămână cursurile nu se derulează conform orarului obişnuit al unităţii de învăţământ. Variante de petrecere a săptămânii "Şcoala Altfel" http://www. experienţa personală. Până la urmă. mai ales de majoritatea şcolarilor. săptămâna consacrată înaintea vacanţei de Paşti a căpătat o abordare nouă. chiar dacă părinţii au semnat că îşi asumă riscurile. împreună cu Cleopatra’s Boutique. săptămâna „Şcoala Altfel“ a constituit o adevărată corvoadă pentru învăţători şi diriginţi. De altfel. în anul şcolar 2011-2012. la alegere: ouă încondeiate.cugetliber. pe confecţionare de felicitări sau încondeiere de ouă şi chiar pe ornarea claselor pentru acest important eveniment religios. ci după un orar special. Doamne fereşte. aceea de a oferi elevilor şansa la o altfel de educaţie. Până la declanşarea activităţilor prevăzute săptămâna viitoare mai sunt doar câteva zile. başca vizitele prin Capitala României. Revenind la „orăşeni” şi la aroganţele lor. suportul de curs şi predarea efectivă. „Să ştii mai multe. se întâmplă ceva. care s-au văzut puşi în faţa unei provocări neaşteptate.La limita aroganţei! Bătălia ofertelor în săptămâna "Şcoala Altfel" http://www. meşterul oferind materiale. Atelierele sunt programate de luni. realizează. prof. spre exemplu. după cum am putut afla. la cerere. Întrebat dacă există în Regulamentul de funcţionare al colegiului stipulată vreo interdicţie. şi va cădea de vină tot dirigintele şi implicit şi colegiul nostru că a girat o asemenea ieşire”.

ro/stiri-cultura-educatie-trei-zile-de-sesiuni-stiintifice-la-academia-navala-252081? utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Cultur%E3-Educa %FEie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Cultur%E3-Educa%FEie Începând de astăzi şi până vineri.ro/stiri-cultura-educatie-o-zi-de-studiu-cu-invitati-din-franta-si-turcia-252082? utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Cultur%E3-Educa %FEie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Cultur%E3-Educa%FEie Astăzi.25 lei/participant. 13 . specialist în ştiinţele comunicării şi director al revistei electronice „Signes. inginerie mecanică. Universităţii Bucureşti.miercuri.30. Costurile pe care le presupune această variantă de „Şcoala Altfel” sunt: pentru grupe între 1-15 copii .Universitatea din Grenoble). ştiinţe militare. membră a colectivului ştiinţific şi de redacţie al revistei „Signes. membră a laboratorului DILTEC (Didactica limbilor. limbi străine.30 lei/participant. peste 15 copii . Manifestarea are un multiplu caracter inovator. în intervalele orare 9-10. Institutului Medico-Militar din Târgu-Mureş. Christian Degache. 3 . Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov. 11-12. începând cu ora 9. Academiei Navale din Murwik (Germania). La lucrări va participa şi un reprezentant AUF-BECO (Bureau de l’Europe Centrale et Orientale). Trei zile de sesiuni ştiinţifice. Programări la telefon 0729. în tradiţia comunicării ştiinţifice din România. dat fiind că.920 sau 0751. în Aula „Viceamiral Ioan Coandă”. discours et societes”.cugetliber. ci tratează şi subiecte de inginerie electrică. La Ziua de studiu şi-au anunţat participarea: Michel Bourse. 4 aprilie. la Academia Navală http://www. susţinute de studenţi ai Academiei Navale „Nikola Vaptsarov” (Bulgaria).031. ceea ce permite deplasarea profesorilor-cercetători străini. profesor . cu grupe de maxim 30 de copii.214. Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează cea de-a XXXVII-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti „CADET-NAV 2015".30.615. La Facultatea de Litere a Universităţii "Ovidius" O zi de studiu cu invitaţi din Franţa şi Turcia http://www.cercetător la Laboratorul de lingvistică şi didactică a limbilor străine şi materne (LIDILEM . 8 aprilie. Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”. vor fi prezentate peste 200 de lucrări. conferenţiar la Universitatea Sorbonne Nouvelle. inginerie şi management.14. textelor şi culturilor) de la Universite Sorbonne Nouvelle şi membră asociată a laboratorului LIDILEM. Stephanie Galligani. Lucrările sesiunii nu conţin doar teme de navigaţie sau transport naval. Centrul de cercetare în limbi şi literaturi romanice (LiLiRo) al Facultăţii de Litere din Universitatea „Ovidius” din Constanţa invită studenţii la o Zi de studiu pe tema „Predarea plurilingvismului şi a interculturalităţii la nivel universitar”. discours et societes”. Deschiderea oficială a sesiunii va avea loc mâine. Universităţii „Ovidius” şi Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. armament şi comunicaţii ce permit evidenţierea caracterului interdisciplinar al lucrărilor prezentate de către studenţii participanţi.30. profesor invitat la Universitatea Galatasaray din Istanbul. deoarece Masteratul de didactică a plurilingvismului beneficiază în acest de an de suport financiar din partea AUF pentru colaborare cu universităţile din Tours şi Grenoble. nu există obişnuinţa zilelor „de studiu” sau „de reflecţie” ca în spaţiul universitar francofon. În cadrul celor trei zile ale evenimentului. ştiinţe fundamentale. Academiei Navale din Gdynia (Polonia). conferenţiar la Universitatea Galatasaray. Halime Yucel.cugetliber. dar şi acordarea de două burse de formare la universităţile respective.30.

unde sunt invitaţi toţii copiii din localitate. în cadrul programului "Şcoala Altfel" http://www. la Cumpăna http://www. pelicula „Amintiri din copilărie” a primit Premiul special al juriului la Festivalul internaţional al filmului pentru copii şi tineret de Gijon 1965 .cugetliber. Filmul "Amintiri din copilărie" a fost regizat în 1965 de regizoarea Elisabeta Bostan. Regizată în anul 1965 de regizoarea Elisabeta Bostan. la Casa de Cultură din comuna Cumpăna. primind Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional al filmului pentru copii şi tineret de la Gijon 1965 şi Premiul Special al juriului la Festivalul Intemaţional al filmului din La Plata din Argentina în 1965 şi a fost selectat de Academia Engleză şi Muzeul de Artă din Los Angeles ca fiind un film de referinţă în domeniul ecranizarilor . Proiecţia filmului "Amintiri din copilărie".html Consiliul Local Cumpăna şi Liceul Tehnologic "NicolaeDumitrescu" Cumpăna. tot în 1965. fiind invitaţi totodată la o altfel de lectură a cărţii „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.ro/stiri-cultura-educatie-proiectie-a-unui-film-de-legenda-la-cumpana-252083? utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Cultur%E3-Educa %FEie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Cultur%E3-Educa%FEie La Casa de cultură din comuna Cumpăna va avea loc luni. ora 10. în sala Senatului Universităţii Ovidius (Campus). va avea loc proiecţia filmului "Amintiri din copilărie".Proiecţie a unui film de legendă.ro/informatii/primarii-judet/proiectia-filmului-amintiri-din-copilarie-in-cadrulprogramului-scoala-altfel-540070. elevii comunei Cumpăna au ocazia să descopere mai multe despre lumea filmului românesc prin proiecţia stil cinematograf. vă aduc la cunoştinţă că in data de 06 aprilie 2015.ziuaconstanta.şi Premiul special al juriului la Festivalul internaţional al filmului din La Plata (Argentina). fiind selectat de Academia Engleză şi Muzeul de Artă din Los Angeles ca film de referinţă în domeniul ecranizărilor. 4 . o proiecţie a filmului „Amintiri din copilărie”.cugetliber. filiala constănţeană a Uniunii Armenilor din România organizează conferinţa „Armenii între viaţă şi moarte-100 de ani de la martiriul armean”. 3 aprilie.Direcţia Judeţeană a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa. Astfel. începând cu ora 12:00. în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa . "Armenii între viaţă şi moarte".ro/stiri-cultura-educatie-armenii-intre-viata-si-moarte-la-universitatea-ovidius252040?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=stirirecente&utm_campaign=Impact_stiri_recente Vineri. în cadrul programului "Şcoala Altfel". Astfel. începând cu ora 12. în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa Direcţia Judeţeană a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa. 6 aprilie. eveniment organizat de Primăria şi Consiliul Local Cumpăna şi Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din localitate. elevii comunei Cumpăna au ocazia să descopere mai multe despre lumea filmului românesc prin proiecţia stil cinematograf şi totodată sunt invitaţi la o altfel de lectură a cărţii "Amintiri din copilărie" de Ion Creangă. în cadrul programului „Şcoala Altfel”. la Universitatea Ovidius http://www.

bună dispoziţie şi spirit competiţional sunt doar câteva dintre caracteristicile tinerilor de la Şcoala de dans „All In One“.telegrafonline. Diana Corbu. care a adoptat creștinismul ca religie oficială în anul 301: Înaltpreasfințitul Teodosie. 5 . copiii de la Şcoala de dans „All In One“ s-au clasat pe locul II la concursul ESDU DanceStar. Spectacolul va avea loc la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” (TNOB) pe 6 aprilie. Daiana Gavrilescu. „Recent.100 de ani de la martiriul armean”. în luna martie. În urma acestor rezultate. Ionuţ Neacşu. „Micuţa Dorthy” are la bază celebra poveste a Vrăjitorului din Oz de L. Raluca Daraban. Silvia Simionescu.gazetadenavodari. la faza naţională a concursului ESDU DanceStar. la etapa mondială a concursului. în cadrul programului „Săptămâna altfel” . Frank Baum. Tudor Boloca şi Laurenţiu Severin sunt actorii care vor evolua pe scenă. ora 11 şi pe 7 aprilie. în luna mai. Pus în scenă de regizorul Ştefan Munteanu şi coregrafia concepută de Mihai Mândruţiu. şi locul III. Cristina Ilie. Cristina Zaharia. de zumba fitness. Mihaela Ionescu. conferința „Armenii între viaţă şi moarte . Evenimentul se va desfășura în Sala Senatului Universităţii „Ovidius”.ro/1427922000/articol/296418/8222armenii_intre_viata_si_moarte8221. spectacolul este realizat exclusiv de tinerii interpreţi ai Teatrului Naţional de Operă şi balet „Oleg Danovski”. Dansul deschide noi orizonturi. iar membrii trupei True Volt sunt Armand Săvulescu. Vor vorbi despre martiriul primului popor creștin al lumii. Tinerii au participat. reprezentatul şcolii de dans.Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Şcoala de dans „All In One“ va reprezenta România la etapa mondială a concursului ESDU DanceStar http://www. Adrian Bădilă. cât şi pentru avansaţi. „Armenii între viaţă şi moarte” http://www. ne-am calificat la etapa naţională. Mita Alexandru.ziuaconstanta. Spectacolul pe muzica lui Marius Ţeicu are la bază libretul Silviei Kerim. Şi anul trecut. care va avea loc în Croaţia.ro/micuta-dorothy-la-teatrul-national-de-opera/ Micuţii spectatori sunt invitaţi la musicalul pentru copii „Micuţa Dorothy”. care va avea loc în Croaţia. Două trupe de street dance. energie. Maria Pamfile. Arhiepiscopul Tomisului. reprezentând Colegiul de Arte «Regina Maria». și Parohia Bisericii Armene din Constanța organizează mâine. însă practică dansul de performanţă de mai bine de opt ani.00. de zumba kids şi de gimnastică ritmică. Are doar 23 de ani. ora 10. unde s-au clasat pe locul I şi pe locul III. care va avea loc la Bistriţa“. filiala Constanța. Ştefan Coman. „All In One“ oferă cursuri de dans sportiv atât pentru începători. Elena Moşteanu. am participat la concursul «Cupa şcolilor la Street dance».html Pasiune pentru mişcare. Micuţa Dorothy. Miruna Fătu. Din trupa Unlimited fac parte Andreea Bica. Coregraful ambelor trupe este Alin Popa. Astfel. Ştefan Lepădatu. Andreea Comănescu şi Andreea Godeanu. de street dance (toate categoriile de vârstă).html Uniunea Armenilor din România. constănţenii de la Şcoala de dans „All In One“ vor concura. Nae Theodor. Smaranda Drăghici. unde ne-am adjudecat locul I. care practică dansul la nivel de performanţă.30. Mario Constantinescu. a declarat Oana Vasiliev. Garofiţa Gâdei. Înaltpreasfințitul Datev Agopian. te ajută să îţi descoperi noi abilităţi. mai dezinvolt. la Teatrul Naţional de Operă http://www. te ajută să fii mai sigur pe tine. Unlimited (categorie de vârstă adolescenţi) şi True Volt (categorie de vârsta juniori) din cadrul Şcolii de dans „All In One“ din Constanţa vor reprezenta România la etapa mondială a concursului ESDU DanceStar.ro/stiri/invatamant/sa-cunoastem-si-sa-recunoastem-valorile-scoala-de-dans-allin-one-va-reprezenta-romania-la-etapa-540204. de la ora 10. Bogdan Ocheşel. Ştefania Nichifor. reprezentând Liceul Teoretic «Lucian Blaga». mai sociabil.

Anul trecut. iar părinţii convocaţi de urgenţă. fiind organizat în premieră în România. a avut loc la Haga. se organizează din doi în doi ani în câte un oraș universitar. care are loc o dată la doi ani într-o țară europeană. ea va reuni câteva sute de universitari și cercetători din Europa și Statele Unite. Revenind la conferința care va avea loc în 2016.Ahiepiscopul Bisericii Armene din România. iar dacă se recidivează. Profesorii.html Asociația de Studii Americane din România și Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) vor găzdui anul viitor Conferința Asociației Europene de Studii Americane (EAAS).telegrafonline. a spus prof. există și un master de Studii anglo-americane. sociale și culturale din Statele Unite. a spus acesta. Acum vine rândul Constanței. iar imaginile le-a postat pe contul personal de Youtube. în 2014. în cadrul bibliotecii aflate în Campus. cam greu însă de materializat. Pentru mai multe detalii legate de conferință. Conceput ca o analiză multi și interdisciplinară a textelor. univ. El a venit şi cu o propunere. Am propus UOC pentru a fi gazdă a acestui eveniment în 2012. în cadrul UOC se fac de 10 ani Studii americane de licență în limba engleză. a precizat prof. Când sunt prinşi. ”Temele care se vor discuta sunt variate . Adina Ciugureanu. practicilor și demersurilor metodologice politice.ro/1427922000/articol/296421/peste_250_de_cercetatori_din_toata_lumea_se_ vor_intalni_la_universitatea_8221ovidius8221. Este un caz real dintr-o şcoală din Constanţa. științe politice. aparatul este confiscat. La scurt timp. UOC dispune de un Centru de Informare și Resurse ”American Corner”. Problema a fost semnalată recent şi de un lider de sindicat din Medgidia. evenimentul aduce laolaltă filologi. Telefoanele şi accesul la reţelele de socializare sunt privite cu ochi critici de profesorii care se simt depăşiţi de situaţie. Valentin Ciorbea. un alt coleg de-al său a fost prins cu telefonul la ore şi aşa cum prevede regulamentul şcolar. cultură urbană. experți în studii culturale și științe sociale care vor pune în evidență prin dezbateri critice complexitatea și diversitatea fenomenelor sociale. iar în 2010 la Dublin.tot ce ține de cultura americană”. elevii continuă să vină cu telefoanele la şcoală şi adeseori le folosesc în timpul orelor spre disperarea dascălilor. într-o clasă în care din 29 de elevi de clasa a II-a. culturale și politice din spațiul american.html În ciuda regulilor stricte. Garabet Kumbetlian și prof. în cadrul Facultății de Litere a UOC. în 2012 la Izmir.org/. prof. Potrivit ei.ro/invatamant-concurenta-dascali-facebook-constanta-305907. 20 dintre ei vin la şcoală cu smartphone-uri. univ. iar din 2006. iar părinţii sunt chemaţi la discuţii. istorici. de gen. artă . se dau sancţiuni. ”Aceste conferințe. „Nu pot concura cu Internetul oricât de interesante aş încerca să fac orele“. univ. care au între 250 și 400 de participanți. care în calitatea de profesor de istorie s-a declarat exasperat de faptul că elevii în loc să fie atenţi la ore. Filmuleţele puse de fetiţa de doar 9 ani au stat o vreme pe site-ul special până când s-a aflat de tărăşenie şi au fost şterse. extrem de mari. butonează în permanenţă telefoanele mobile. univ. dr. „La intrarea în clase să existe nişte 6 . univ. dr. predat directorului. Este o cinste și o onoare pentru noi că Boardul European a acceptat să organizăm această conferință la Constanța”. O elevă de clasa a II-a şi-a folosit telefonul mobil ca să se înregistreze în timp ce îşi face învăţătoarea în toate felurile.studii feministe. biblioteca fiind subvenționată de Direcția Culturală a Ambasadei Americii. este unul de mare anvergură academică. iar în 2018 se va desfă șura la Londra. dr. apoi a filmat cadrul didactic în timp ce le preda. istorie. dr. Premieră în România În 2016 Peste 250 de cercetători din toată lumea se vor întâlni la Universitatea ”Ovidius” http://www. De asemenea. aparatul i-a fost confiscat. la Facultatea de Litere. bătuţi de elevi cu… telefoanele mobile http://observator. Adina Ciugureanu. prof. puteți accesa site-ul http://eaas2016. dr. Programul „American Corner“ în România are scopul de a promova înțelegerea și cooperarea între SUA și România. arhitectură. dus la directoarea şcolii. Mihael Chircor. Acest eveniment. între 22 și 25 aprilie 2016.

html În perioada 22-25 aprilie 2016. Când elevul este prins că foloseşte telefonul mobil în timpul orelor. Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă“ din Braşov. Germania. fără telefon mobil“. ca în şcolile din străinătate. „la 21 de ani ar fi absurd să avem o asemenea interdicţie doar suntem majori! Este o chestiune de bun simţ. în premieră. a declarat liderul Ligii Studenţilor Universităţii Maritime Constanţa. Polonia. Deschiderea oficială va avea loc mâine. unde elevii să îşi lase lucrurile şi să intre în clase doar cu un caiet. Sesiune de comunicări ştiinţifice ale navaliştilor http://observator. mecanică. aceştia vor pune în evidenţă. „La începutul anului şcolar între şcoală. Nu am avut probleme serioase până acum. complexitatea şi diversitatea fenomenelor sociale. aparatul este confiscat şi predat pe proces verbal părinţilor. George Albină. de către studenţi ai Academiilor Navale din Bulgaria. armament şi comunicaţii etc. O luăm de la capăt 7 . experţi în studii culturale şi ştiinţe sociale. Dacă fapta se repetă. iar la anul va fi organizat. inginerie şi management. telefoanele mobile nu lipsesc de la elevi şi studenţi. culturale şi politice din spaţiul american.ro/invatamant-sesiune-de-comunicari-stiintifice-ale-navalistilor-305899. la “Ovidius” http://observator.ro/invatamant-conferinta-in-premiera-in-romania-la-ovidius-constanta-305892. deşi mai există şi incidente. Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ organizează cea de-a XXXVII-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti CADET-NAV 2015. Institutului Medico-Militar din Târgu-Mureş. Acest lucru mai ales după vestitele filmuleţe care au tot circulat pe Internet cu elevi care se dădeau în spectacol sau se filmau în timp ce îşi ciomăgeau colegii. de la ora 9. ştiinţe fundamentale. elevului i se scade un punct la nota de purtare.cuşete. a spus acesta.html De astăzi. Universităţii „Ovidius“ şi Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. ştiinţe militare. Asociaţia de Studii Americane din România şi Universitatea „Ovidius“ din Constanţa vor găzdui Conferinţa Asociaţiei Europene de Studii Americane. Călinescu“. A fost însă imediat contrazis de colegii săi care au susţinut că pentru unii profesori telefonul este chiar util la ore precum cele de limbă engleză şi au văzut tehnologia drept o metodă tocmai bună şi rapidă de informare pentru elevi.30. Elena Crăcea. Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu. vor fi prezentate peste 200 de lucrări. iar unităţile de învăţământ şi-au făcut regulile în funcţie de acesta. Filologi. a declarat directorul Liceului „G. Evenimentul are loc o dată la doi ani într-o ţară europeană. ci şi subiecte de inginerie electrică. Lucrările tratează nu doar teme de navigaţie sau transport naval. părinţi şi elevi a fost încheiat un parteneriat cu prevedrea din regulament care priveşte interzicerea telefoanelor mobile la ore. În cele trei zile. Universităţii Bucureşti. istorici. Studenţii şi bunul simţ De la primele clase şi până în mediul universitar. iar dacă avem nevoie cerem permisiunea profesorului de a ieşi din clasă ca să stăm de vorbă la telefon în cazul unei urgenţe“. în Aula „Viceamiral Ioan Coandă“. Cei din urmă se declară chiar miraţi dacă ar fi impusă o regulă de interzicere a acestora pe timpul cursurilor. Bătăi filmate în clase Interzicerea telefoanelor mobile la ore a fost introdusă la începutul acestui an şcolar în regulament. Oricum este restricţionat accesul la Facebook pentru că reţelele de socializare sunt cele mai accesate de elevi“. în România şi va reuni câteva sute de universitari şi cercetători din Europa şi Statele Unite. Conferinţă în premieră în România. prin dezbateri critice. însă există şi derapaje. Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“.

vor avea loc alegerile pentru viitorul preşedinte al CJE. fostul preşedinte al CJE şi al AEC.Se întoarce circul la elevii constănţeni. a spus Burghelia. se pare că nici anul acesta alegerile nu sunt lipsite de incidente. De asemenea. pe care l-au acuzat în nenumărate rânduri de politizare a CJE Costanţa. pentru „Replica”. Alegeri cu şedinţe secrete http://www. Mihaela Caterinici 8 . o structură reprezentativă a elevilor”. Autorităţile locale sunt obligate prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 să ofere aceste burse. Eu n-am participat. Burghelia face parte din „trupa Bajdechi”. „Eu mi-am anunţat candidatura acum două zile. seara (luni – n. de performanţă sau de studiu. Motivul principal pentru care acesta candidează este „dorinţa de a depolitiza Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa. Joi. care a spus „nu. iar ieri. dimineaţă.replicaonline. se arată în informarea lui Burghelia. Răducu Popescu. După scandalurile care au avut loc în ultimii trei ani.ro/se-intoarce-circul-la-elevii-constanteni-alegeri-cu-sedinte-secrete216317/ Consiliul Judeţean al Elevilor trebuie să îşi aleagă un nou reprezentant la vârful formaţiunii. cum ar fi dreptul la burse de merit. Printre candidaţi.). Alexandru Manda. prof. fiind cunoscuţi ca fervenţi opozanţi ai directorului Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. la Palatul Copiilor Constanţa. cu ISJ.r. prin care îşi anunţă candidatura. Andrei Eduard Burghelia. după o amânare cel puţin discutabilă. aşa. după Paşte. dar a intervenit CNE. se regăseşte şi preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa. Alexandru Bajdechi şi vicepreşedintele AEC. acesta susţine că doreşte să lupte „mai eficient împotriva nerespectării drepturilor elevilor. Să aveți o zi plină de informații valoroase! Vicepreședinte. a avut loc o întâlnire mai secretă. însă motivul nealocării burselor invocat de autorităţi a fost lipsa fondurilor disponibile”. faceţi şedinţa pe 2 aprilie”!”. Au fost cei de la CJE şi ISJ şi au hotărât să amâne şedinţa pentru după vacanţă.