Tehnologii de cultura: generalitati in cultura

de soia
Soia este una dintre cele mai vechi plante de cultura, originara din China, unde era cunoscuta
inca din anul 2838 i.e.n. in America si Europa este cultivata mult mai tirziu, in anii 1829 si
respectiv 1840.
In tara noastra, soia se cunoaste din anul 1876, in Transilvania. Din 1913 este cultivata in
campurile experimentale ale Scolii superioare de agricultura din Bucuresti si abia din 1930 este
inclusa in temele de cercetare ale Institutului de Cercetari Agronomice. Cresterea considerabila a
productiei si perfectionarea metodelor de prelucrare a semintelor de soia au dus la obtinerea unor
cantitati mari de ulei cu o valoare nutritiva ridicata si la furnizarea de proteina, care permite
obtinerea unor cantitati sporite de produse animale.
Proteina din semintele de soia este mult superioara proteinei din cereale datorita unor aminoacizi de o importanta deosebita in alimentatia animalelor, cum sunt: lizina, metionina, triptofanul
etc. Pe langa proteina, semintele de soia contin si cantitati insemnate de substante grase, saruri
minerale (fosfor, potasiu) si vitamine (complex B, C, D, F).
Alaturi de lucerna si trifoi, soia are o importanta din ce in ce mai mare, fiind considerata si din
punct de vedere furajer ca o planta foarte valoroasa. Semintele sunt folosite in hrana animalelor
sub forma de uruiala sau faina, cel mai adesea dupa extragerea uleiului. Soia se foloseste in
ultimul timp intr-o proportie destul de mare si sub forma de masa verde (pasunata sau insilozata),
datorita continutului ridicat in proteina si grasimi din toate partile componente ale plantei.
Desi este bogat in proteine, fanul de soia are o valoare nutritiva mai mica decat a fanurilor de
lucerna si trifoi, datorita tulpinilor care raman neconsumate. Atunci cand fanul de soia intra totusi
in ratia animalelor, este mai economic sa fie folosit sub forma de faina.
Inlaturarea deficitului de albumina digestibila in furajarea animalelor a impus in ultimii ani
extinderea culturii soiei in amestec cu graminee anuale de nutret (porumb, sorg, iarba de Sudan),
ceea ce a dus la obtinerea unor furaje complete si bine echilibrate.
In timp ce porumbul produce, la o recolta de 250 q/ha masa verde, 8 400 unitati nutritive cu 274
kg albumina digestibila, soia, la aceeasi productie la hectar, produce numai 3 145 unitati
nutritive, dar cu o cantitate mult mai mare de albumina digestibila (900 kg). La o unitate nutritiva
in cazul porumbului revine o cantitate mica de albumina digestibila (cca. 31 g), in timp ce la o
unitate nutritiva de soia cantitatea de albumina digestibila creste considerabil (cea. 285 g). Acest
dezechilibru mare intre valorile nutritive ale acestor plante se corecteaza prin cultura lor in
amestec; in acest fel, raportul intre albumina digestibila si unitatile nutritive se imbunatateste,
apropiindu-se de raportul optim de 100 - 120 g albumina digestibila la o unitate nutritiva.

Acest lucru este ilustrat si de rezultatele experientelor efectuate de Moga si Slusanschi (1964), la
Statiunea experimentala Marculesti.
Porumbul, sorgul, iarba de Sudan, pe de o parte, si soia, pe de alta parte, sunt componenti buni ai
culturilor intercalate, pentru ca aceste plante extrag substante nutritive diferite din sol, se
completeaza reciproc favorabil privind componenta in principii nutritivi si sunt consumate cu
mai multa placere de animale atunci cand se administreaza ca amestec.
Dintre leguminoasele anuale, soia cultivata atat pentru seminte cat si pentru nutret verde are cea
mai mare raspandire, ocupand in total peste 21,7 milioane ha in anul 1961. Pana in 1938 - 1939,
Manciuria, China si Japonia erau cele mai mari cultivatoare de soia. In prezent, aceasta planta se
cultiva in diferite parti ale lumii, in special in zonele cu clima temperata, in ultimii ani, in S.U.A.
se inregistreaza cea mai mare crestere a suprafetelor ocupate cu soia si cele mai mari productii
obtinute. Astfel, in 1961, soia se cultiva in S.U.A. pe o suprafata de 10,6 milioane ha, cu o
productie totala de 18,3 milioane tone, de peste 7 ori productia anului 1953. Atat suprafetele
cultivate cu soia, cat si productiile ce se obtin pe unitatea de suprafata sunt in crestere, fapt ce
atesta interesul fata de aceasta cultura.
In tara noastra, suprafetele cultivate cu soia au inceput sa creasca, ajungand in 1937 la 100 000
ha. Productiile mici ce s-au obtinut datorita necunoasterii particularitatilor de cultura au facut ca
ulterior aceasta suprafata sa scada pana aproape de lichidare.
Din 1955 - 1956, cand dezvoltarea sectorului zootehnic a cerut cantitati sporite de proteina,
cultura soiei s-a extins pe suprafete din ce in ce mai mari, mai ales in unitatile agricole de stat,
care o folosesc in furajarea animalelor atat sub forma de seminte, cat si ca nutret verde. Astfel, de
la 900 ha cultivate cu soia in anul 1964, unitatile agricole de stat vor ajunge ca in 1970 sa cultive
soia pe o suprafata de peste 110000 ha.
Productia de seminte de soia care s-a obtinut in anul 1966 in conditiile tarii noastre este cuprinsa
intre 10 - 15 q/ha (tabelul de mai jos). In conditiile perfectionarii tehnicii de cultura, a cunoasterii
in amanunt a particularitatilor biologice ale plantei, se pot realiza productii cu mult mai mari.
Asa, de exemplu, in anii 1962 - 1964 statiunile experimentale agricole Livada, regiunea
Maramures, si Podu Iloaie au obtinut 18 - 21 q/ha, respectiv 16 - 18 q/ha. In conditii de irigare, la
Fundulea s-au obtinut 22 - 34 q/ha seminte.
In conditiile anului 1966, unitatile agricole de stat, principale cultivatoare de soia, au obtinut pe
suprafete relativ mari productii medii de 13 - 15 q/ha.
Semanata pentru a fi insilozata sau consumata ca masa verde, soia in cultura pura da productii de
150 - 230 q/ha. Cultivata pentru siloz, in amestec cu porumb, productia de masa verde poate
ajunge la 395 - 500 q/ha.
Soia apartine genului Glycine L. care are un numar de 25 specii, dintre care la noi in tara se
cultiva Glycine hispida (Mnch.) Maxim.
Aceasta specie cuprinde, de asemenea, mai multe subspecii, cea mai importanta si mai raspindita

fiind ssp. manshurica Enk. Dupa E n k e n (1959), subspecia manshurica cuprinde mai multe
varietati: communis, immaculata, flavida, ucrainca, viridis etc.
Soia, Glycine hispida (Mnch.) Maxim , are radacina principala pivotanta care patrunde in sol
pana la 1 m, uneori chiar pana la 2 m. Ramificatiile laterale ale radacinii principale patrund si ele
in sol pana la 30 - 40 cm. Pe ele se formeaza marea majoritate a nodozitatilor. Tulpina, inalta de
50 - 200 cm, este dreapta, pentagonala sau cilindrica, uneori volubila. Pe tulpina si ramuri se
gasesc perisori de culoare galbuie, bruna, albicioasa etc. Frunzele sunt trifoliate, cu foliolele si
potiolul paros. Frunzele cad cand planta se apropie de maturitate. Stipele sunt mici. Florile sunt,
de asemenea, mici si grupate cate 3 - 9 (uneori mai multe) in raceme scurte. Au culoare liliachie,
alba-liliachie, alba-galbuie. Polenizarea este autogama, desi florile se deschid. Durata infloririi
este de 18 - 27 zile, in functie de soi si de conditiile de vegetatie. Fructul este o pastaie usor
curbata si acoperita cu perisori. Culoarea pastaii este galbena sau galbena-brunie. Pastaia este
dehiscenta si contine 2-5 seminte de culoare alba, galbuie, maslinie, verde, cafenie, neagra etc.
Masa a 1000 seminte la plantele din var. manshurica Enk. este de 120 - 230 g. Rasarirea este
epigeica.
Fiind originara din Extremul Orient, soia este o planta iubitoare de caldura, cantitatea de caldura
necesara pentru a ajunge la maturitate fiind de 2200 - 2800C. Durata perioadei de vegetatie este
de 110 - 150 zile.
Soia germineaza la o temperatura minima de 7 - 8C. Temperaturile medii de 12C in luna aprilie
si de 20 - 21o in lunile iulie-august sunt hotaratoare pentru dezvoltarea normala a plantei. Soia
este sensibila la temperaturile scazute (minus 1 - 2C) si la oscilatiile mari de temperatura. Este
planta de zi scurta; in conditii de zi lunga soia isi prelungeste perioada de vegetatie.
Cerintele fata de apa sunt destul de ridicate chiar de la germinare, cand are nevoie de o cantitate
de apa ce reprezinta 120 - 130% din greutatea semintei uscate. Coeficientul de transpiratie este in
medie de 520 pentru intreaga perioada de vegetatie, fiind mai mare in perioada rasaririi plantelor
(915) si mai scazut catre sfarsitul perioadei de formare a pastailor (239). Soia suporta relativ bine
seceta pana la inflorire. La culturile in amestec, cerintele fata de apa sunt mai mari decat in
cultura pura. In tara noastra, cultura soiei da rezultate bune in regiunile cu precipitatii medii
anuale de 500 - 600 mm, din care cel putin 75 mm, in perioada de vara.
Soia nu este pretentioasa fata de sol, fapt ce permite cultura ei pe aproape toate tipurile de sol din
tara noastra, cu exceptia solurilor grele, acide, salinizate. Cele mai bune rezultate se obtin pe
solurile luto-nisipoase, lutoase si luto-argiloase, adanci, fertile, bogate in calciu, fosfor si potasiu,
cu o reactie cuprinsa intre pH = 5 si pH = 8,5 , optim fiind pH = 6,7.
Cele mai bune conditii pentru cultura soiei in tara noastra se intalnesc in depresiunea Jijiei si a
Baseului, in Moldova, si pe vaile Muresului, Tarnavelor si Somesului, in Transilvania. O zona
favorabila se intalneste in campia din vestul tarii, Campia Transilvaniei, valea Siretului in dreptul
regiunii Bacau, depresiunea Jijiei si Bahluiului (in parte), precum si in partea de mijloc si de est a
podisului Moldovei, in partea de sud a tarii, desi se gasesc soluri fertile, soia nu poate da
productii mari si stabile datorita secetei ce corespunde perioadei de inflorire-fructificare.
Extinderea culturii in aceasta zona este conditionata de irigare.

Cultura soiei se poate amplasa cu succes pe terenurile ce au fost cultivate anterior cu cereale de
toamna sau cu porumb, cu conditia ca acestea sa permita o buna pregatire a solului si acumularea
unei rezerve de apa. Soia se poate cultiva pe acelasi teren mai multi ani la rand, cand, datorita
inmultirii bacteriilor simbiotice specifice, se pot obtine productii mari. Cultivata pentru nutret,
soia este o foarte buna premergatoare pentru aproape toate culturile anuale.
Cantitatea de substante nutritive extrase de soia din sol depinde de recolta si de scopul culturii.
Dupa Enken (1959), la o productie obisnuita, soia contine in masa recoltabila la hectar 151 kg
azot, 40 kg fosfor, 50 kg potasiu si alte elemente. Soia are nevoie de azot mai cu seama in
primele faze de vegetatie, consumul crescand pana aproape de fructificare, perioada dupa care
fosforul are rolul principal. Soia este, de asemenea, o mare consumatoare de potasiu, element ce
are un rol deosebit in obtinerea unor productii mari.
Daca in sol se gasesc speciile de bacterii (Rhizobium japonicum) care sa provoace formarea
nodozitatilor pe radacinile de soia, planta are posibilitatea sa foloseasca si azotul din atmosfera,
in cele mai multe cazuri, soia nu-si poate asigura in totalitate azotul din aer, din care cauza o
buna parte din acesta trebuie sa si-l procure din sol. Aceasta parte trebuie data sub forma de
ingrasaminte cu azot, administrate in doze moderate, ingrasarea cu 150 - 300 kg/ha azotat de
amoniu si cu 200 - 300 kg/ha superfosfat se face toamna, incorporindu-se ingrasamintele sub
aratura de baza. ingrasamintele pot fi administrate si primavara, inainte de semanat, o data cu
pregatirea terenului, incorporarea ingrasamintelor in sol in contact cu samanta sau prea aproape
de aceasta duce la o incetinire a germinatiei, la o rasarire neuniforma si, mai tarziu, la o slaba
dezvoltare a plantelor tinere. Din aceasta cauza, administrarea ingrasamintelor trebuie sa se faca
in asa fel, incat acestea sa ajunga cu 3 - 4 cm sub adancimea de semanat si la 5 - 6 cm lateral de
samanta incorporata in sol. Soia reactioneaza favorabil la ingrasamintele chimice sau organice pe
solurile sarace in elemente nutritive. Astfel, in experientele efectuate la Campia-Turzii, pe un sol
mai putin fertil, s-au obtinut sporuri de productie de 41,7% la soia pentru siloz, prin
administrarea a 20 t/ha gunoi de grajd fermentat, 48 kg/ha N si 32 kg/ha P2O5. In cazul folosirii
numai a ingrasamintelor chimice (96 kg/ha N si 32 kg/ha P2O5), sporul de productie a fost de
28,9%. Insa, dupa Hulpoi si colaboratorii (1966), pe solul fertil de la Fundulea, reactia la
ingrasaminte a soiurilor de soia experimentate a fost slaba, aceasta fiind in concordanta si cu
unele rezultate de cercetare din S.U.A.
Semintele de soia necesita un pat germinativ foarte bine pregatit si cu bogate rezerve de
substante hranitoare si apa pe toata durata de vegetatie. Din aceasta cauza, se recomanda
executarea araturii de baza la adancimea de 20 - 25 cm, vara sau toamna, dupa cum planta
premergatoare paraseste terenul mai devreme sau mai tarziu. In primavara, aratura se niveleaza si
se lucreaza o data sau de doua ori cu grapa cu discuri, ultima lucrare executandu-se inaintea
semanatului. Aratura de primavara nu este indicata, fiind urmata de pierderi de recolta.
Pentru masa verde si siloz se foloseste soiul Lincoln, caracterizat prin talie inalta si abundenta de
frunze si pastai, fiind raionat pentru furaj in toata tara. Produce cantitati mult mai mari de masa
verde decat soiurile cultivate pentru seminte. La Fundulea, acest soi a produs 253 q/ha masa
verde, depasind soiul Chippewa cu 42%.

Samanta trebuie sa provina din loturile semincere recunoscute, sa aiba marimea medie a boabelor
corespunzatoare soiului ce se cultiva si sa nu fie mai veche de doi ani. Samanta de soia trebuie sa
aiba o germinatie minima de 80% si o puritate de cel putin 95%. Samanta se trateaza cu nitragin
in ziua semanatului sau cel mult cu o zi inainte, in urma acestui tratament se obtin plante
viguroase, cu un numar mare de nodozitati pe radacini. Soia se seamana atunci cand temperatura
solului a ajuns la 8 - 10C si a trecut pericolul ingheturilor tarzii de primavara. Aceasta epoca
corespunde de regula cu a doua jumatate a lunii aprilie in conditiile din Campia Baraganului, cu
sfarsitul lunii aprilie in zonele din Podisul Central Moldovenesc si Campia Banatului si cu prima
decada a lunii mai pentru zonele mai nordice din regiunea Suceava si Podisul Transilvaniei. Soia
pentru nutret poate fi semanata si mai tirziu, in miriste, cu conditia ca in anii si in regiunile secetoase culturile sa fie irigate.
Numarul de plante la hectar si distantele intre randuri depind de scopul culturii. Pentru siloz se
seamana la distanta de 80 - 100 cm cu o densitate de 50 - 70 boabe germinabile la m2. Pentru
conditiile din centrul Transilvaniei se recomanda cantitatea de 50 - 60 kg/ha soia la semanatul in
cultura pura pentru siloz. Amestecurile de porumb cu soia pentru masa verde se seamana, dupa
Varga si colaboratorii (1964), la distanta de 12,5 - 20 cm intre randuri, folosindu-se 100 - 120
kg/ha porumb si 50 - 60 kg/ha soia. In Campia Moldovei, cele mai bune rezultate s-au obtinut
cand semanatul s-a facut la distanta de 30 cm intre randuri, cu o norma de semanat de 100 kg/ha,
raportul dintre soia si porumb fiind 1,5:1 (Rosea, Panait si colaboratorii, 1960).
Pentru siloz, cantitatile de samanta variaza in functie de amestec si de metoda de cultura. Astfel,
la insamantatul pe acelasi rand cu porumbul si la distanta de 80 - 100 cm se folosesc 12 - 15
kg/ha porumb si 35 - 45 kg/ha soia. In cazul insamantarii amestecului in randuri alternative (un
rand porumb si un rand soia), se recomanda o densitate de 40000 - 50000 plante de porumb si
250000 plante de soia la hectar, ceea ce asigura obtinerea unor productii de 270 - 280 q/ha masa
verde insilozabila, cu un ridicat continut de albumina digestibila. De regula, la amestecurile de
porumb cu soia pentru siloz si pentru masa verde se folosesc hibrizi dubli de porumb cu o
perioada de vegetatie apropiata de aceea a soiei furajere.
Soia in amestec cu sorgul se poate semana in randuri obisnuite la 12,5 - 15 cm pentru masa verde
si la 70 - 90 cm pentru siloz. Soia trebuie sa reprezinte in amestecul furajer 30 - 33% atat pentru
siloz, cat si pentru masa verde, cand se obtine un spor de proteina de 84 - 172 kg/ha fata de
sorgul in cultura pura. In experientele efectuate de Rosea si Panait (1962) la Podu-Iloaie,
amestecul de sorg cu soia pentru siloz, semanat la 90 cm distanta intre rinduri, cu 20 kg la ha
samanta de sorg si 40 kg/ha samanta de soia, a dat o productie de 297 q/ha, realizandu-se un spor
de 369 kg/ha proteina bruta, fata de cultura pura de sorg semanata la aceeasi distanta. Niculescu
(citat de Varga si colaboratorii, 1964) a obtinut cea mai mare cantitate de proteina bruta la hectar
(788 kg) folosind 60 kg/ha soia si 10 kg/ha sorg. Pentru masa verde cantitatea de samanta de soia
ramane aceeasi, iar norma de semanat la sorg creste la 15 - 30 kg/ha. Soia se mai poate semana in
amestec si cu iarba de Sudan, cand se folosesc pentru semanat 25 kg/ha iarba de Sudan si 60
kg/ha soia, semanatul executandu-se la o distanta de 12,5 - 15 cm intre randuri (Rosea, Panait si
Busuioc, 1960).
Adancimea de semanat este de 4 cm pe solurile cu umiditate satisfacatoare in stratul superficial
si de 5 - 7 cm pe solurile mai uscate sau mai usoare. Semanatul la adancimi mai mari nu este

recomandabil, deoarece puterea de strabatere este slaba.

Soia se seamana cu masina pneumatica SPC-G echipata cu discuri ce au orificiile duble, asezate
pe 1 - 2 cercuri apropiate, astfel ca ambele randuri de orificii sa treaca prin dreptul camerii de
vid. Raportul de transmisie se realizeaza folosind pinionul cu 22 dinti de pe axul distribuitor si
pinionul cu 16 dinti de pe axul rotii de tasare. Fata de semanatoarea SU-29, aceasta, in afara
randamentului mare de lucru (25 - 30 ha pe zi), mai are avantajul ca repartizeaza uniform
semintele pe rand si le introduce in sol la aceeasi adancime. Masina SPC-6 este prevazuta si cu
echipamentul necesar pentru aplicarea erbicidelor, fie concomitent cu semanatul, fie separat.
Primele lucrari de ingrijire care se acorda semanaturilor de soia privesc spargerea crustei formata
inainte si dupa rasarire. Pentru a favoriza rasarirea uniforma a plantelor, afanarea solului si
distrugerea buruienilor in curs de rasarire, se folosesc grapele cu colti sau cele stelate, lucrarea
executandu-se inainte de rasarirea plantelor.
La culturile de soia pentru samanta si siloz se pot executa doua lucrari cu sapa rotativa, prima
inainte sau imediat dupa rasarire si a doua cand plantele au 2 - 4 frunze trifoliate, viteza de lucru
fiind de 18 - 20 km/ora. Soia este o planta foarte sensibila la imburuienare. O data invadata de
buruieni, mai ales in prima faza de vegetatie, cultura nu se mai redreseaza, chiar daca ulterior
buruienile au fost combatute. Culturile pentru masa verde, semanate la 12,5 - 30 cm distanta intre
randuri, sunt mai frecvent invadate de buruieni. Culturile pentru siloz se prasesc de 2 - 3 ori,
lucrarea executandu-se mecanic. Adancimea primei prasile este mai mare (8 - 10 cm), iar a
celorlalte doua mai redusa (5 - 6 cm). Prasitul se executa pana la inflorirea plantelor.
Folosirea erbicidelor in combaterea buruienilor reprezinta o metoda avansata pentru intretinerea
culturilor de soia, care reduce volumul lucrarilor de ingrijire si elimina pericolul ranirii sau
distrugerii plantelor. Desi erbicidele se folosesc intr-o masura mai mica la culturile de soia pentru
nutret, mentionam pentru orientare o serie de erbicide ce pot fi utilizate la combaterea
buruienilor din culturile de soia. Amibenul este un erbicid selectiv ce se prezinta sub forma de
solutie a acidului 2,5-diclor-3-amino-benzoic, in concentratie de 23,4%. Se aplica pe sol inainte
de rasarire a buruienilor si a plantelor de soia. Efectul fitotoxic al erbicidului este mai accentuat
asupra semintelor in curs de incoltire si scade pe masura ce buruienile inainteaza in crestere.
Amibenul distruge aproape toate buruienile anuale monocotiledonatc si dicotiledonate, dar nu
distruge buruienile perene cu sistem radicular adanc cum sunt costreiul (Sorghum halepense L.)
si volbura (Convolvulus arvensis L.). Erbicidul se aplica in benzi pe randurile semanate,
folosindu-se 7-10 t/ha, ce se amesteca bine cu cantitatea de apa necesara, in timpul lucrului,
solutia se agita continuu, in tara noastra sunt in curs de experimentare si alte erbicide, ca
vernamul si alanapul.
Irigarea soiei este o lucrare de intretinere ce poate aduce sporuri considerabile de recolta, mai
ales pe cernoziomurile din sudul tarii. Experientele facute de Hulpoi si colaboratorii (1966) la
Fundulea arata ca soia Lincoln da productii de masa verde mai mult decit duble datorita irigarii,
dar se evidentiaza si faptul ca soia in conditii de irigare cade puternic, ceea ce duce la pierderi.
Pentru siloz si masa verde soia se recolteaza in momentul formarii boabelor in pastaile de pe
tulpina principala, folosindu-se combina de siloz CSU, care prezinta avantajul ca, o data cu

recoltatul, executa si tocatul nutretului. Amestecul de soia cu porumb se recolteaza pentru masa
verde cand porumbul a inceput sa inspice si soia este inflorita, iar pentru siloz, in momentul cand
porumbul a intrat in faza lapte-ceara si soia a inceput sa formeze seminte in pastai. Amestecul de
soia cu sorg se recolteaza pentru masa verde in perioada aparitiei paniculului la sorg, iar pentru
siloz, in faza formarii boabelor de sorg. Recoltarea in cazul amestecului de soia cu iarba de
Sudan se face in functie de planta care predomina in amestec, adica la momentul optim de
recoltare a ierbii de Sudan.