Curs 13 Dinca 13.12.

2012

Contractul de antrepriza

Notiune. Elemente definitorii. Delimitare fata de alte contracte;

Caractere juridice;
Conditii de validitate;
Efecte;
Raportul intre contractul de antrepriza si alte contracte privind obiectul sau;
Incetarea contractului de antrepriza;
Antrepriza de constructii (varietate a antreprizei).

Notiune. Elemente definitorii. Delimitare fata de alte contracte

Potrivit art. 1851, alin. 1 NCC, contractul de antrepriza este contractul prin care o parte, numita
antreprenor, se obliga ca pe riscul sau sa execute o anumita lucrare materiala sau intelectuala sau sa
presteze un anumite serviciu, pentru beneficiar, in schimbul unui pret.

Elemente definitorii
I. Obligatia antreprenorului
Din aceasta definitie rezulta ca un prim element definitoriu al contractului de antrepriza este obligatia
antreprenorului, care este definita ca o obligatie de a executa o lucrare sau de a presta un serviciu. Aceste
notiuni sunt foarte largi.
Lucrarea poate fi materiala sau intelectuala, iar particularitatea ei este ca are valoare pentru beneficiar
numai daca este livrata in ansamblul sau.
Dimpotriva, serviciul se caracterizeaza prin aceea ca el are valoare pentru beneficiar pe masura ce este
prestat. O structura de constructie la rosu este importanta pentru proprietarul constructiei in masura in care este
incorporata intr-o cladire (este importanta in ansamblul cladirii pe care antreprenorul se angajeaza sa o
construiasca). In schimb, un contract de servicii de telefonie ii procura un folos beneficiarului si astazi si maine,
iar daca maine se defecteaza serviciul de telefonie nu impiedica folosul de azi (serviciile profita beneficiarului
pe masura ce sunt prestate).
Prin urmare:
antrepriza de lucrari este considerata un contract cu executare uno ictu;
antrepriza de servicii este considerata un contract cu executare succesiva.
Lucrarile sau serviciile pot fi materiale sau intelectuale. Spre exemplu, este contract de antrepriza
contractul de croitorie; contractul de pasunat; contractul de educatie (serviciile de educatie); contractul de
asistenta juridica; contractul de antrepriza de constructii.
In concluzie, contractul de antrepriza are o sfera de aplicare foarte larga. Unii autori apreciaza ca si atunci
cand o parte isi asuma obligatia de a nu face in schimbul unei sume de bani, aceasta conventie are natura
juridica a unui contract de antrepriza.

II. Antreprenorul executa lucrarea sau presteaza serviciul pe riscul sau

1

Al doilea element definitoriu al contractului de antrepriza este ca antreprenorul exeucta lucrarea sau
presteaza serviciul pe riscul sau.
Din aceasta trasatura decurg mai multe consecinte:
in primul rand, daca lucrarea devine imposibil de executat, antreprenorul nu poate pretinde clientului sau
beneficiarului sa plateasca contraprestatia;
in al doilea rand, pentru ca actioneaza pe riscul sau, antreprenorul are independenta decizionala cu privire la
mijloacele de realizare a lucrarii sau de prestare a serviciului, pe cand obiectul (lucrarea, respectiv serviciul)
este definit contractual si este deci rezultatul acordului de vointa dintre client si antreprenor; obligatia
antreprenorului cu acest obiect poate fi executata in orice modalitate aleasa de debitor.
Cu alte cuvinte, antreprenorul este liber sa decida asupra mijloacelor pe care le utilizeaza pentru
executarea obligatiei. Prin urmare, anterprenorul nu este subordonat clientului, ci se afla in raporturi de
egalitate juridica cu acesta, ceea ce, spre exemplu, antreneaza pentru regimul raspunderii delictuale pentru fapta
altuia, consecinta ca raspunderea clientului pentru faptele antreprenorului nu va putea fi angajata in temeiul
comitentului pentru fapta prepusului.

III. Beneficiarul datoreaza un pret

Al treilea element definitoriu pentru contractul de antrepriza il reprezinta faptul ca in schimbul lucrarii sau
serviciului la care se angajeaza antreprenorul, beneficiarul datoreaza un pret. Prin aceasta, contractul de
antrepriza se distinge de contractele dezinteresate, in care o parte se obliga sa faca sau sa nu faca ceva, fara ca
debitorul acestei obligatii sa-si asume vreo contraprestatie.

Delimitarea contractului de antrepriza

Delimitarea dintre contractul de antrepriza si contractul de locatiune
A incheie cu B un contract prin care B se angajeaza sa aduca masina sa la dispozitia lui A si sa o conduca
spre orice destinatie aleasa de catre A, pe o durata de o luna, in schimbul unei sume de bani.
Care este natura acestui contract?
Se pune problema daca vorbim despre o locatiune a masinii sau despre furnizarea de servicii de transport
de catre sofer (B). Daca B este cel care alege traseul pana la destinatiile alese de catre A, atunci B se bucura de
independenta functionala si contractul este de antrepriza.
In schimb, daca traseul este ales de A, prestatiile de soferie sunt accesorii folosintei masinii si contractul va
fi calificat drept locatiune a masinii (la fel, in cazul taxiurilor, daca taximetristul intreaba traseul, atunci este un
contract de locatiune; daca taximetristul alege traseul sau nu se discuta nimic despre traseu, atunci este un
contract de antrepriza).

Delimitarea dintre contractul de antrepriza si contractul de munca

Ca si antreprenorul, salariatul executa lucrari sau servicii materiale sau intelectuale. Diferenta dintre cele
doua contracte rezida in aceea ca salariatul este subordonat angajatorului si actioneaza conform instructiunilor
acestuia, inclusiv in privinta mijloacelor, modalitatilor de executare a lucrarilor sau a serviciilor, pe cand
antreprenorul se bucura de independenta functionala.
In consecinta, salariatul lucreaza pe riscul angajatorului, pe cand antreprenorul lucreaza pe riscul sau.
Universitatea este antreprenor de educatie pentru studenti; profesorul este salariat al universitatii si lucreaza
pe riscul acesteia. De asemenea, Messi are incheiat un contract de munca cu F.C. Barcelona.
Aceeasi situatie este prezenta si in Romania, caci contractul dintre un sportiv si echipa sa este un contract
de munca (ar putea fi diferit la sporturile individuale).

Delimitarea dintre contractul de antrepriza si contractul de vanzare

2

Spre exemplu, A se duce la Vodafone sa cumpere un telefon si un abonament pe un an la servicii telefonice

(se cumpara deodata). Se incheie un contract de vanzare sau un contract de antrepriza in functie de ponderea
pentru consimtamant ale celor doua prestatii furnizate de catre Vodafone.
Daca dobandirea proprietatii telefonului prevaleaza asupra serviciilor de telefonie contractatate, contractul
va fi de vanzare. Daca, dimpotriva, prevaleaza utilizarea serviciilor telefonice asupra dobandirii proprietatii
asupra telefonului, contractul va fi de antrepriza.
In lipsa unei alte indicatii cu privire la cauza determinanta incheierii contractului, va fi stabilita in functie
de pretul fiecareia dintre cele doua situatii.
Spre exemplu, contractele prin care se furnizeaza anumite echipamente, asigurandu-se si mentenanta lor
pentru o anumita perioada de timp sunt de regula considerate contracte de vanzare si nu de antrepriza de
mentenanta, intrucat serviciile de mententanta au carater accesoriu transmiterii proprietatii echipamentelor.

Delimitarea dintre contractul de antrepriza si contractul de mandat

Aceasta delimitare se face dupa doua criterii:
contractul de antrepriza are ca obiect lucrari sau servicii materiale sau intelectuale, adica fapte juridice stricto
sensu; contractul de mandat are ca obiect incheierea de acte juridice;
criteriul riscului: antreprenorul lucreaza pe riscul sau, iar mandatarul lucreaza pe riscul mandantului.

Caracterele juridice ale contractului de antrepriza

Din definitie rezulta ca antrepriza este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, in principiu comutativ, in
principiu consensual.
Dupa cum are ca obiect lucrari ori servicii, contractul de antrepriza este fie cu executare uno ictu, fie cu
executare succesiva. In primul caz, neexecutarea fara justificare atrage rezolutiunea, cu efect retroactiv, pe cand
in al doilea caz, antreneaza rezilierea, cu efecte numai pentru viitor.
In cele mai multe cazuri, contractul de antrepriza mai prezinta un caracter, si anume caracterul intuitu
personae, in sensul ca beneficiarul contracteaza in considerarea calitatilor personale ale antreprenorului (spre
exemplu, in cazul antreprizei de frizerie). Insa, acest caracter personal este de intensitate variabila.
In alte situatii, caracterul intuitu personae al contractului presupune numai ca organizarea lucrarii sa se faca
de catre antreprenor in mod personal, chiar daca el va folosi subordonati, terti, pentru aceasta executare.
Cele doua situatii pot fi distinse in functie de natura lucrarii sau serviciului care face obiectul
contractului si in functie de uzante.
Spre exemplu, in cazul serviciilor de avocatura, unde este sensibila evolutia uzantelor, daca forma de
organizare a profesiei este un cabinet individual, clientul cabinetului individual poate fi presupus ca se asteapta
ca titularul cabinetului sa se implice personal in serviciile juridice prestate. In schimb, daca antreprenorul este o
societate civila de avocati, ce are 2 parteneri si 50 de avocati, prezumtia este ca partenerii sa se implice numai
in organizarea activitatii de asistenta juridica si nu in prestarea directa a serviciilor. Pentru rasturnarea acestei
prezumtii, este necesara o clauza speciala in contractul de asistenta juridica, care sa determine implicarea
directa a unei anumite persoane in serviciile prestate.

Conditiile de validitate ale contractului de antrepriza

I. Capacitatea
Pentru a incheia contractul de antrepriza, antreprenorul trebuie sa aiba in toate cazurile capacitate deplina
de exercitiu (sa aiba posibilitatea de a incheia acte juridice de dispozitie).
In schimb, clientul este supus unor conditii de capacitate ce depind de natura sau importanta lucrarii sau
serviciului pentru patrimoniul sau bunul sau. Asadar, un contract de antrepriza de constructii este un act de
3

dispozitie pentru clientul sau, daca are ca obiect ridicarea constructiei, dar poate fi un act de administrare daca
are ca obiect modificarea constructiei sau un act de conservare daca are ca obiect repararea acoperisului.
In functie de aceste obiecte se vor aprecia si cerintele de capacitate privindu-l pe client.
Potrivit art. 1853 NCC, dispozitiile art. 1655, alin. 1 NCC se aplica in mod corespunzator si contractului
de antrepriza. Este acel text din materia vanzarii care interzice administratorului bunurilor altuia sa vand un
bun al sau in schimbul unui pret obtinut din bunurile administratului. Aplicarea corespunzatoare a textului in
materia antreprizei presupune ca acela care administreaza un bun sau un patrimoniu al altuia ori supravegheaza
o asemenea administrare nu se poate angaja sa execute o lucrare ori sa presteze un serviciu in schimbul unui
pret ce va fi platit din sume obtinute prin instrainarea sau exploatarea bunului administrat ori bunurilor din
patrimoniul administrat.

II. Obiectul contractului de antrepriza

Obiectul contractului de antrepriza este reprezentat de operatiunea juridica de antrepriza care presupune
prestarea unui serviciu sau executarea unei lucrari cu titlu oneros.
Spre deosebire de vanzare, pretul antreprizei poate sa constea in orice tip de prestatie si nu numai in plata
unei sume de bani.
Din acest motiv, vor fi situatii in care, desi rezulta dintr-o singura manifestare de vointa, contractul incheiat
intre doua parti nu poate primi calificarea exclusiva de anterpriza. Spre exemplu, daca in schimbul obligatiei de
a executa o lucrare sau de a presta un serviciu asumata de una dintre parti, cealalta parte se obliga sa asigure
folosinta unui bun, contractul va fi in acelasi timp si contract de antrepriza, si contract de locatiune, adica va fi
un contract mixt. In consecinta, obligatia de a preda serviciul sau executa lucrarea va fi supusa atat regimului
obligatiilor anteprenorului si, in acelasi timp, regimului obligatiei de plata a chiriei. De asemenea, obligatia de a
asigura folosinta bunului va fi supusa atat regimului obligatiilor locatorului, cat si, cumulativ, regimului
obligatiei beneficiarului contractului de antrepriza de a plati remuneratia antreprenorului.
Potrivit regulii generale privind obiectul obligatiilor, pretul anterprizei trebuie sa fie determinat sau cel
putin determinabil.
Totusi, in cazul in care partile nu convin asupra pretului, sanctiunea nu va fi nulitatea absoluta a
contractului, ci determinarea pretului peste vointa partilor.
Astfel, potrivit art. 1854, alin. 3 NCC, atunci cand contractul nu cuprinde clauze referitoare la pret,
beneficiarul datoreaza pretul prevazut de lege, ori calculat potrivit legii sau, in lipsa unor asemenea prevederi
legale, pretul stabilit in raport cu munca depusa si cheltuielile necesare pentru executarea lucrarii ori prestarea
serviciului, avandu-se in vedere si uzantele existente.
Referirea la uzante din finalul textului implica necesitatea ca pretul sa fie astfel calculat de catre instanta
incat pe langa contravaloarea muncii depuse si a cheltuielilor efectuate de antreprenor, sa cuprinda si un profit
rezonabil. Aceasta pentru ca, de regula, antreprenorul este un profesionist, fiind titular al unei intreprinderi cu
scop lucrativ, ori scopul lucrativ nu se poate realiza decat daca pentru fiecare contract in parte antreprenorul are
posibilitatea de a realiza un profit.
In consecinta, uzantele antreprizei profesioniste vor implica intotdeauna necesitatea ca la costurile
efectuarii lucrarii sau prestarii serviciilor sa se adauge si marja de profit a profesionistului.

Efectele contractului de antrepriza

OBLIGATIILE ANTREPRENORULUI
I.
Obligatia antreprenorului de a executa lucrarea sau de a presta
serviciul la care s-a angajat
Principala obligatie a antreprenorului este aceea de a executa lucrarea sau de a presta serviciul la care s-a
angajat. Aceasta obligatie poate avea natura unei obligatii de rezultat sau a unei obligatii de mijloace.
4

Problema este controversata in doctrina, dar diferenta intre obligatia de rezultat si obligatia de mijloace este
importanta nu pentru a se stabili proba culpei, ci pentru a se stabili regimul de proba al neexecutarii:
daca obligatia este de rezultat, simpla neatingere a rezultatului prezuma neexecutarea. In consecinta, pentru o
obligatie de rezultat, creditorul va trebui sa demonstreze nasterea obligatiei, iar debitorul va trebui sa
demonstreze atingerea rezultatului, iar daca nu reuseste sa faca aceasta dovada, neexecutarea este considerata
dovedita;
daca obligatia este de mijloace, dimpotriva, simpla neatingere a rezultatului urmarit nu prezuma neexecutarea
obligatiei. In consecinta, creditorul trebuie sa demonstreze:
1. existenta obligatiei;
2. faptul ca pentru indeplinirea obligatiei era necesara o anumita actiune din partea debitorului,
era necesar un anumit mijloc;
3. acea actiune nu a fost executata (acel mijloc nu a fost folosit) de catre debitor.
Toate aceste trei probe ii incumba creditorului si fara reunirea lor cumulativa debitorul nu este socotit a nusi fi executat obligatia.
Si in cazul obligatiilor de mijloace, si in cazul obligatiilor de rezultat, odata dovedita neexecutarea
obligatiei, culpa debitorului se prezuma si ii revine lui sarcina de a rasturna aceasta prezumtie prin dovada unui
caz de justificare a neexecutarii: fie caz fortuit, fie exceptie de neexecutare.

In ceea ce priveste delimitarea dintre obligatiile de rezultat si obligatiile de mijloacele, prevederile art.
1481, alin. 3 NCC cuprind mai multe criterii care trebuie interpretate cumulativ (asa cum rezulta din ansamblul
lor). Criteriile sunt urmatoarele:
modul in care obligatia este stipulata in contract;
existenta si natura contraprestatiei si celelalte elemente ale contractului;gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului;
influenta pe care cealalta parte o are asupra executarii obligatiei.
In principiu, daca rezultatul urmarit la incheierea contractului depinde in mod exclusiv de actiunea
debitorului (ori in alti termeni, se afla exclusiv sub controlul sau), atunci obligatia este de rezultat.
Daca pe langa actiunea debitorului mai sunt si alti factori care influenteaza acest rezultat, cum ar fi, spre
exemplu, influenta celeilalte parti asupra rezultatului, ori un eveniment exterior, ori o alta persoana decat
partile, atunci obligatia va fi de mijloace. In fine, obligatia de mijloace rezulta, de regula, din insumarea unor
obligatii de rezultat determinate, in care insa rezultatul nu este scopul urmarit la contractare, ci un instrument
pentru atingerea acelui scop.
Spre exemplu, in relatia dintre Universitatea Bucuresti si studentii sai, studentii sunt beneficiarii antreprizei. Scopul
urmarit: sa stie carte, sa stapaneasca instrumentele unei meserii. Universitatea trebuie sa faca ceva in acest sens, al
scopului urmarit. Insa, atingerea scopului urmarit este influentata de mai multe elemente (atitudinea studentului, etc.)
=> obligatia are o obligatie de mijloace, global vorbind. Trebuie ca Universitatea sa se straduiasca, insa straduinta este
alcatuita din niste activitati determinate: profesorul trebuie sa vina la curs, profesorul trebuie sa vorbeasca la curs
despre materia respectiva (obligatii de rezultat).
Pentru studentii la buget: prin executarea obligatiilor studentilor de drept public (de drept fiscal) de a plati taxe si
impozite, statul poate aloca bugetul necesar platii serviciilor universatatii.

In ceea ce priveste obligatia de executare a lucrarii sau de prestare a serviciului datorat de catre antreprenor,
Noul Cod civil prevede dispozitii particulare referitoare la obligatiile accesorii, la controlul executarii
obligatiei si la riscul de neexecutare al obligatiei.

A. Obligatiile accesorii
i. Obligatia antreprenorului de informare
Se intemeiaza pe faptul ca, de obicei, antreprenorul este un profesionist al domeniului in care executa
lucrarea sau presteaza serviciul si, in consecinta, competenta prezumata de legiuitor il obliga sa-l indrume pe
client in aspectele de decizie privind lucrarea, respectiv serviciul.
5

Astfel, potrivit art. 1858 NCC, antreprenorul este obligat sa-l informeze fara intarziere pe beneficiar daca
normala executare a lucrarii, trainicia ei sau folosirea potrivit cu destinatia acesteia ar fi primejduita din una din
urmatoarele trei cauze:
materialele procurate de catre client (in mod exceptional) sau celelalte mijloace asigurate de acesta nu sunt
potrivite lucrarii;
instructiunile date de catre beneficiar sunt necorespunzatoare;
se ivesc imprejurari exterioare pentru care antreprenorul nu este obligat sa raspunda si care afecteaza in mod
negativ lucrarea.
In urma acestei informari, beneficiarul ar trebui sa reactioneze prin remedierea aspectelor semnalate de
catre antreprenor si inlaturarea pericolului decurgand din aceste aspecte. In cazul in care beneficiarul nu a
remediat neintarziat aspectele semnalate de catre antreprenor, antreprenorul poate continua lucrarea pe riscul
beneficiarului (clientului) sau poate rezolutiona sau rezilia contractul, potrivit dreptului comun, cu restituirea
prestatiilor (in natura sau, daca nu este posibil, prin echivalent) si cu daune-interese.
Intrucat rezolutiunea sau rezilierea judiciara ar presupune un anumit timp de incertitudine care ar afecta
obligatia antreprenorului de a executa lucrarea la timp, in cele mai multe cazuri antreprenorul va proceda la
rezolutiunea sau rezilierea pe cale unilaterala, prin declaratia comunicata beneficiarului.
In principiu, rezolutiunea sau rezilierea reprezinta pentru antreprenor un drept potestativ, ce se naste din
faptul juridic al lipsei de reactie a clientului la informarea trimisa de catre antreprenor. Totusi, daca aspectele
semnalate de antreprenor pun in primejdie sanatatea, integritatea corporala sau viata persoanelor, atunci
antreprenorul este obligat sa rezilieze contractul sau sa-l rezolutioneze, dupa caz, cel putin printr-o cerere
adresata instantei de judecata, daca nu direct prin declaratie unilaterala, sub sanctiunea de a prelua riscul si de a
raspunde pentru prejudiciile cauzate tertilor.
Aceasta inseamna ca, de regula, daca antreprenorul care l-a informat pe beneficiarul ramas pasiv continua
executarea lucrarii sau prestarea serviciului, orice prejudiciu decurgand din aspectele semnalate de antreprenor
va fi suportat de client (beneficiar).
Prin exceptie insa, daca acest prejudiciu priveste viata, sanatatea sau integritatea corporala a persoanelor si
antreprenorul nu a introdus cel putin o cerere de reziliere (adica putea sa o declare unilateral, insa obligatia sa
nu este de a declara unilateral, ci de a cere instantei sa constate rezilierea), antreprenorul va fi tinut sa
raspunda pentru prejudiciul respectiv nu numai fata de clientul sau, ci si fata de orice alt tert afectat de
prejudiciu.
In aceasta situatie, fata de tertul prejudiciat, clientul si antreprenorul raspund solidar, fiecare pentru fapta sa
proprie si anume clientul pentru fapta de a nu reactiona adecvat la avertismentele antreprenorului, iar
antreprenorul pentru fapta de a nu cere rezilierea contractului si de a continua lucrarea in ciuda lipsei de reactie
a clientului. Aceste fapte sunt in lantul cauzal al prejudiciului, concura la crearea sa si de aceea autorii raspund
fata de terti.
Curs 14 Dinca 19.12.2012

ii. Obligatia antreprenorului de a procura materialele necesare lucrarii sau serviciilor

Daca lucrarea sau serviciul necesita o anumita materie prima sau anumite echipamente, antreprenorul este
obligat sa procure materia prima si sa isi asigure posibilitatea de a folosi echipamentele, in masura necesara.
Din aceste punct de vedere, obligatia de a executa lucrarea sau de a presta serviciul este supusa dreptului comun
potrivit caruia in sarcina debitorului platii se afla toate activitatile, operatiunile si mijloacele necesare pentru
efectuarea platii.
Antreprenorul raspunde pentru calitatea materialelor furnizate in acelasi mod ca si vanzatorul, cu
mentiunea totusi ca natura aparenta sau ascunsa a viciilor materialelor se apreciaza in functie de momentul in
6

care are loc receptia lucrarii sau a serviciului ( ! ). In consecinta, se apreciza dupa cum viciile puteau sau nu
sa fie depistate in raport cu materialele incorporate in lucrare la data acelei receptii.
Regula conform careia antreprenorul procura materialele si echipamentele este supletiva, astfel incat partile
pot deroga de la ea, punand in sarcina clientului (beneficiarului) obligatia de a procura anumite materiale sau
chiar toate materialele necesare.
In acest caz, daca materialele prezinta vicii pe care antreprenorul care este un profesionist le poate
identifica, el este obligat sa il informeze pe client despre aceasta si daca viciile nu sunt remediate, antreprenorul
poate continua lucrarea pe riscul clientului sau poate sa rezilieze sau sa rezolutioneze contractul.
Cu privire la materialele primite de la client, antreprenorul este obligat sa le conserve, sa le intrebuinteze
potrivit destinatiei lor, cu respectarea regulilor tehnice aplicabile, sa justifice intrebuintarea lor fata de client,
respectiv sa-i raporteze cum le-a intrebuintat si sa restituie ceea ce nu a fost folosit in executarea lucrarii.

B. Modul de indeplinire al obligatiei de a executa lucrarea

Beneficiarul are dreptul sa verifice periodic modul cum antreprenorul executa lucrarea sau serviciul
incredintat, cu conditia ca aceasta verificare sa nu il stanjeneasca in mod excesiv pe antreprenor in executarea
lucrarii. Cheltuielile verificarii sunt in sarcina beneficiarului.
In urma verificarii, beneficiarul poate formula observatii si poate da instructiuni. Daca observatiile critica
modul in care antreprenorul isi executa obligatia si daca sunt justificate, antreprenorul este obligat sa le
urmeze si sa remedieze lipsurile constatate de beneficiar, iar daca acestea sunt grave, sanctiunea poate fi chiar
rezolutiunea sau rezilierea contractului, la cererea beneficiarului.
In ceea ce priveste instructiunile date de beneficiar, antreprenorul care constata ca aceste instructiuni
contravin regulilor tehnice si ca urmarea lor ar primejdui executarea in bune conditii a lucrarii ori siguranta
bunului ce va rezulta din aceasta executare, are obligatia de a-l informa pe client in legatura cu aceste lipsuri
ale instructiunilor sale, urmand ca, daca beneficiarul revine asupra lor, antreprenorul sa poata continua lucrarea
urmand instructiunile, insa pe riscul clientului sau sa refuze continuarea lucrarii si sa rezolutioneze sau, dupa
caz, sa rezilieze contractul.
???Pentru antreprenor nu exista optiunea ca pur si simplu sa ignore instructiunile:

acestea fie sunt corecte antreprenorul le urmeaza, continuand lucrarea pe riscul clientului;
fie antreprenorul nu le considera corecte il informeaza pe beneficiar: daca beneficiarul le schimba,
antreprenorul va continua lucrarea, dar pe riscul clientului; daca nu le schimba ???
fie antreprenorul decide sa refuze instructiunile, conducand la rezolutiunea sau rezilierea contractului.??
Verificarea bunului in decursul executarii sale este un drept al beneficiarului, iar nu o obligatie. Prin
urmare, in cazul in care clientul nu verifica lucrarea sau o verifica si nu formuleaza observatii, antreprenorul
ramane obligat sa o execute potrivit normelor tehnice aplicabile si conventiei initiale, iar in cazul in care
executarea nu este conforma acestor reguli, el nu se va putea exonera de raspundere pe motiv ca lucrarea nu a
fost verificata sau ca beneficiarul nu a obiectat.

C. Problema riscului pierii fortuite a lucrarii inainte de finalizarea ei

Din definitia contractului de antrepriza, antreprenorul, care este un profesionist, lucreaza pe riscul sau.
Consecinta acestui principiu foarte general este aceea ca daca lucrarea piere inainte de finalizarea sa,
antreprenorul este de regula obligat sa o refaca pe cheltuiala sa, cu materialele sale, in termenul convenit
initial.
7

Sub acest ultim aspect al termenului, daca respectarea termenului convenit initial este obiectiv imposibila,
atunci se vor aplica regulile fortei majore care suspenda executarea obligatiei si nu ale celei care il exonereaza
pe debitor de executare. In consecinta, antreprenorul va putea solicita prelungirea termenului de executare cu
durata minim necesara refacerii lucrarii.
In situatia exceptionala in care materialul a fost procurat de catre beneficiar, acesta suporta riscul pierii
materialului, in calitate de proprietar. In consecinta, in aceasta situatie, in principiu, beneficiarul ar trebui sa
procure noi materiale care sa-i permita antreprenorului sa refaca lucrarea, insa nu va suporta cheltuieile acestei
refaceri. Numai daca antreprenorul demonstreaza ca pieirea a fost cauzata de viciile materialelor procurate de
catre beneficiar, atunci beneficiarul va trebui sa suporte cheltuielile refacerii lucrarii.

II. Obligatia antreprenorului de a raspunde pentru viciile lucrarii

Aceasta raspundere, ca o regula generala, urmeaza regimul juridic al raspunderii pentru viciile lucrului
vandut.
Natura aparenta sau ascunsa a viciilor se determina in functie de momentul receptiei si antreneaza
consecintele pe care le vom examina.

OBLIGATIILE BENEFICIARULUI
I. Obligatia beneficiarului de a efectua receptia
La finalizarea lucrarii, antreprenorul este obligat sa il notifice pe beneficiar in legatura cu aceasta si sa-i
acorde un termen rezonabil in care acesta sa se prezinte pentru receptie. Caracterul rezonabil al termenului se
determina in functie de orice fel de imprejurari relevante (spre exemplu, perioada sarbatorilor poate sa fie
considerata ca nefiind un termen rezonabil pentru receptie).
La expirarea termenului rezonabil, daca beneficiarul nu s-a prezentat pentru receptia lucrarii, aceasta se
prezuma efectuata fara obiectiuni. Daca, dimpotriva, beneficiarul s-a prezentat, el trebuie sa verifice lucrarea si
sa-i comunice antreprenorului toate obiectiunile pe care le are in legatura cu aceasta lucrare, eventual solicitand
remedierea viciilor constatate si efectuarea unei noi receptii, consecutive acestei remedieri.
Beneficiarul este decazut din dreptul de a aplica orice sanctiune, pentru viciile lucrarii care puteau fi
constatate de el cu ocazia receptiei si care nu au fost comunicate antreprenorului la momentul acesteia.
In functie de natura lucrarii, este posibil ca in unele cazuri dupa receptie sa fie necesara ridicarea acesteia
de la antrepenor (spre exemplu, la antrepriza de croitorie, atunci cand este gata costumul, nu este suficient ca
beneficiarul sa se prezinte intr-un termen rezonabil si sa faca receptia fara obiectiuni, ci trebuie sa si ridice
costumul). In asemenea situatii, art. 1868 NCC prevede o procedura de sanctionare a neexecutarii de catre
beneficiar a obligatiei de a ridica bunul consecutiv receptiei.
Daca lucrarea s-a executat cu materialul clientului sau in legatura cu un bun al clientului si daca bunul
rezultat din lucrare trebuie, prin natura lui, sa fie ridicat de catre beneficiar, atunci obligatia de ridicare trebuie
executata in termen de cel mult 6 luni din ziua receptiei. Este vorba despre receptia efectiva sau de receptia
prezumata (in cazul in care beneficiarul nu s-a prezentat pentru receptie). Daca pana la expirarea acestui termen
beneficiarul nu-si executa obligatia de ridicare, atunci antreprenorul are dreptul de a vinde lucrarea catre
un tert cu diligenta unui mandatar gratuit al beneficiarului.
Din pretul obtinut prin aceasta vanzare, antreprenorul va retine suma necesara pentru acoperirea
cheltuielilor vanzarii si pretul antreprizei, consemnand suma ramasa la dispozitia clientului. Aceste dispozitii
8

nu se vor aplica daca beneficiarul introduce impotriva antreprenorului o actiune intemeiata pe neexecutarea sau
eeuctarea necorespunzatoare a lucrarii de catre acesta.
Spre a impiedica vanzarea, actiunea poate fi introdusa oricand inainte de vanzare, nu numai in intervalul
de 6 luni in care beneficiarul ar fi trebuit sa ridice lucrarea. De regula, se apreciaza ca instanta ar trebui sa
dispuna executarea silita a obligatiilor. Atunci cand nu a fost ridicata lucrarea, situatia normala (in absenta
textului raspectiv) ar fi aceea in care antreprenorul ar introduce o cerere de chemare in judecata prin care
beneficiarul sa fie obligat sa ridice lucrarea. De la aceasta regula se deroga: antreprenorul isi poate face dreptate
singur daca nu exista dubii rezonabile asupra faptului ca el si-a facut treaba.

II. Obligatia beneficiarului de a plati pretul lucrarii

Potrivit art. 1864 NCC, cand obiectul contractului este o lucrare, beneficiarul este obligat sa-i plateasca
antreprenorului pretul la data si locul receptiei intregii lucrari, daca prin lege sau prin contract nu se prevede
altfel. In consecinta, dreptul comun in materia antreprizei de lucrari presupune ca pretul nu este scadent, nici in
tot, nici in parte, pana la receptie.
Potrivit art. 1864, alin. 2 NCC, chiar in cazul in care lucrarea a pierit sau s-a deteriorat inainte de receptie
fara vina beneficiarului, antreprenorul care a dat materialul nu are dreptul la pret.
Per a contrario, antreprenorul ar putea cere pretul cel putin in limita cheltuielilor suplimentare pe care le
angajeaza pentru executarea lucrarii atunci cand pieirea a fost cauzata de culpa beneficiarului sau de viciile
materialelor pe care el le-a furnizat.
Dispozitiile mentionate se aplica doar antreprizei de lucrari.
Antrepriza de servicii este de regula un contract cu executare succesiva si atunci plata pretului se va face in
mod obisnuit in rate periodice. Potrivit dreptului comun, daca partile nu au stabilit scadenta acestor rate, plata
lor ar trebui efectuata dupa expirarea perioadei pentru care se datoreaza rata si numai cu conditia ca serviciul sa
fi fost prestat in acea perioada.
In legatura cu regimul pretului antreprizei, acesta este distinct in functie de modul in care partile au stabilit
cuantumul acestui pret. Sunt trei moduri de stabilire a acestui cuantum carora Noul Cod civil le atribuie
consecinte diferite.
i. Pretul estimat
Pretul estimat este acel pret pe care antreprenorul l-a evaluat in faza formarii contractului de antrepriza in
functie de lucrarile si materialele necesare si pe care beneficiarul le-a acceptat. In cazul in care pretul a fost
astfel determinat, antreprenorul nu poate solicita o suplimentare a pretului stabilit astfel decat daca dovedeste ca
aceasta suplimentare este justificata de lucrari care au fost necesare pentru executarea obiectului contractului si
a caror necesitate nu putea fi prevazuta de catre un profesionist la momentul incheierii contractului cand s-a
formulat estimarea. Aceste aspecte se aplica si la locatiune.
ii. Pretul de deviz
Discutam despre pretul de deviz in situatia in care partile stabilesc pretul de comun acord, in functie de
pretul materialelor si costul muncii.
Atunci, orice variatie in aceste costuri va influenta pretul final al lucrarii. Scaderea costurilor va profita
beneficiarului, iar cresterea costurilor va fi suportata de acesta. In aceasta situatie, antreprenorul este dator sa-i
prezinte beneficiarului un raport cu privire la cheltuielile pe care le-a facut pentru fiecare etapa a lucrarii si in
caz de contestatie, antreprenorul trebuie sa prezinte si dovezile care demonstreaza efectuarea acelor cheltuieli.
iii. Pretul forfetar
Reprezinta pretul stabilit global, fara a fi influentat de valoarea materialelor si de pretul muncii necesare
pentru activitatea contractata. In virtutea acestui mod de determinare al pretului, partile nu vor putea pretinde
ulterior ca datorita variatiei pretului pe parcursul executarii lucrarii, acest pret ar trebui sa suporte vreo
modificare. Beneficiarul nu va putea pretinde o reducere pe motiv ca pretul materialelor si al muncii a scazut si
nici antreprenorul nu va putea pretinde o majorare pe motiv ca aceste cheltuieli au crescut. Nici macar in cazul
9

in care antreprenorul executa lucrari suplimentare la cererea clientului, aceste lucrari nu vor fi prezumate ca
avand o incidenta asupra pretului. Astfel, daca antreprenorul primeste instructiunile clientului privind
executarea unor lucrari suplimentare fata sa il instiinteze in legatura cu costul acestor lucrari, manifestarea sa de
vointa este interpretata in sensul ca este de acord ca lucrarile in cauza sa nu influenteze pretul.
Numai daca dupa ce a primit instructiunile privind lucrarile suplimentare, antreprenorul i-a comunicat
beneficiarului (clientului) modificarea pretului pe care o impun aceste cheltuieli si clientul a acceptat aceasta
modificare, numai atunci respectiva modificare va produce efecte obligatorii. In caz contrar, potrivit regulii,
pretul global nu se modifica.
In oricare dintre aceste modalitati ar fi stabilit pretul, el beneficiaza in unele cazuri de o ipoteca legala care
garanteaza creanta de plata a pretului. Ipotecile legale sunt numai imobiliare, astfel incat aceasta garantie se va
aplica numai in cazul lucrarilor care se executa asupra unui imobil ori in legatura cu un imobil.
Potrivit art. 1869 NCC, coroborat cu art. 2386, pct. 6 NCC, beneficiaza de ipoteca legala arhitectii si
antreprenorii care au convenit cu proprietarul sa edifice, sa reconstruiasca sau sa repare un imobil asupra acelui
imobil pentru garantarea sumelor datorate lor, dar numai in limita sporului de valoare realizat prin lucrarile
executate.
In consecinta, spre exemplu, antreprenorii folositi pentru cheltuieli voluptoare, care prin ipoteza nu aduc
spor de valoare, nu vor beneficia de aceasta ipoteca legala (ceea ce este facut din capriciul clientului nu
beneficiaza nici de ipoteca legala creata impotriva acelui client).

Raportul dintre contractul de antrepriza si alte contracte care sa incheie in legatura cu

obiectul sau
1. Contractul de subantrepriza
Potrivit art. 1852 NCC, prin contractul de subantrepriza, antreprenorul poate incredinta unuia sau mai
multor subantreprenori executarea unor parti sau elemente ale lucrarii sau serviciilor in afara de cazul in
care contractul de antrepriza a fost incheiat in considerarea persoanei sale. Acest text trebuie interpretat in
spiritul sau, ci nu litera sa pentru ca nu s-ar aplica niciodata, deoarece intotdeaunaa contractul de antrepriza
se incheie in masura unor calitati ale antreprenorului, cat de nesemnificative ar fi aceste calitati personale.
Uneori, este suficient ca antreprenorul sa actioneze cu numele sau. Alteori, sa organizeze lucrarea. In fine,
in alte cazuri, trebuie sa execute personal lucrarea (frizerul). Din acest degrade de situatii, rezulta ca in marea
majoritatea a cazurilor exista anumite actiuni pe care antreprenorul nu trebuie sa le execute in faptul sau
personal. In legatura cu aceste parti ale lucrarii pe care nu trebuie sa le execute in faptul sau personal,
antreprenorul poate incheia contracte de subantrepriza.
Subantreprenorul este pentru antreprenor ceea ce antreprenorul este pentru client. De aceea, potrivit art.
1852, alin. 3 NCC, subantrepriza este supusa dispozitilor prevazute pentru contractul de antrepriza. Sub rezerva
actiunii directe, subantreprenorii nu se afla in raporturi juridice cu clientul. Consecinta cea mai importanta a
acestei reguli este ca clientul nu se poate indrepta pe temei contractual impotriva subantreprenorului, dar se
poate indrepta, eventual, pe temei delictual.
In schimb, toate actiunile si omisiunile subantreprenorilor angajeaza raspunderea fata de client a
antreprenorului care i-a angajat. Uneori, inlantuirea contractelor de subantrepriza si antrepriza sugereaza
grupuri de contracte.

2. Actiunile directe
Potrivit art. 1856, in masura in care nu au fost platite de antreprenor, persoanele care in baza unui contract
incheiat cu acesta au desfasurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrarii contractate au
10

actiune directa impotriva beneficiarului, pana la concurenta sumei pe care acesta din urma o datoreaza
antreprenorului la momentul introducerii actiunii.
Spre deosebire de Codul civil de la 1864, Noul Cod civil largeste sfera subiectelor care pot introduce
actiunea directa impotriva clientului. Intra in aceasta sfera orice contractanti ai antreprenorului pentru
activitati incluse in obiectul antreprizei, inclusiv salariatul, mestesugari, artizani, subantreprenori. In masura in
care antreprenorul nu isi executa obligatiile fata de ei, acestia pot sa obtina executarea lor direct de la client, dar
numai in limita datoriilor acestuia fata de antreprenor si cu modalitatile acestei datorii. Spre exemplu, daca
beneficiarul a platit in avans pretul antreprizei, el nu va putea fi obligat sa plateasca nimic in plus pe calea
actiunii directe.
De asemenea, daca obligatia beneficiarului nu a ajuns la scadenta (spre exemplu, pentru ca se aplica
dreptul comun, ca plata sa fie facuta la receptie), atunci actiunea directa introdusa impotriva beneficiarului va fi
respinsa ca prematura.

Incetarea contractului de antrepriza

Exista dispozitii speciale cu privire la doua cauze de incetare a contractului: decesul partilor si rezolutiunea
sau rezilierea imputabile uneia dintre parti.

A. Decesul partilor
1. Decesul beneficiarului
In ceea ce priveste decesul beneficiarului (al clientului), contractul de antrepriza inceteaza numai daca in
urma acestui deces lucrarea nu mai poate fi executata sau nu mai prezinta utilitate:

lucrare ce nu mai prezinta utilitate: o antrepriza de restaurant va inceta inainte de termen daca clientul
decedeaza, pentru ca antrepriza a devenit inutila in urma decesului clientului;
lucrare care devine imposibila in urma decesului beneficiarului: antrepriza de croitorie se iau masuri pentru
costum de la beneficiar, iar acesta decedeaza. Antrepriza inceteaza.
Insa, ca regula, mostenitorii beneficiarului vor prelua pozitia acestuia in contractul de antrepriza care
continua si dupa decesul sau.

2. Decesul antreprenorului
In masura in care contractul de antrepriza presupune un anumit caracter intuitu personae, decesul
antreprenorului duce la incetarea contractului.
In masura in care partea din lucrare care a fost deja executata poate fi folosita de catre beneficiar, acesta
este tinut sa o receptioneze si sa plateasca pretul stabilit proportional cu cel convenit initial, in functie de
gradul in care s-a realizat lucrarea convenita initial, dar numai in masura in care cheltuielile astfel realizate de
catre client sunt utile pentru acesta (art. 1871, alin. 3 NCC).
Prin urmare, exista doua praguri care se aplica concomitent: clientul plateste cel mai mic dintre acestea.
Pe de o parte se evalueaza partea din pret care este datorata in raport cu partea din lucrare receptionata, iar pe de
alta parte se evalueaza cu cat ii este de folos partea receptionata clientului).
Se evalueaza distinct ceea ce se receptioneaza si se evalueaza proportional partea din lucrare executata.
Minima dintre cele doua valori va fi platita de catre clientul obligat la aceasta receptie anticipata a lucrarii.

B. Rezolutiunea si rezilierea
11

Exista prevederi specifice dupa cum rezolutiunea sau rezilierea este imputabila clientului sau
antreprenorului.

1.Rezolutiunea sau rezilierea imputabila clientului

Se prevede ca in cazul in care clientul este obligat sa efectueze anumite prestatii care conditioneaza
efectuarea lucrarii de catre antreprenor (spre exemplu, sa procure materiale, sa puna la dispozitie anumite
planuri, sa furnizeze anumite instructiuni fara de care lucrarea nu se poate efectua), neindeplinirea acestor
prestatii il indreptateste pe antreprenor sa obtina, dupa cum antrepriza este succesiva sau uno ictu, rezilierea sau
rezolutiunea contractului, cu daune-interese pentru prejudiciu suferit prin incheierea si neexecutarea lucrarii.

2. Rezolutiunea sau rezilierea imputabila antreprenorului

In aceasta situatie, se aplica dreptul comun, cu observatia ca exista doua cazuri in care clientul poate cere
rezolutiunea sau rezilierea contractului de antrepriza desi obligatia neexecutata de catre antreprenor nu a ajuns
la scadenta. N??u/i??i putem spune rezolutiune sau reziliere anticipata.
Scadenta obligatiei antreprenorului o reprezinta data la care ar trebui sa finalizeze lucrarea. Chiar si atunci
cand se executa uno ictu, lucrarea se executa pe parcusul unei anumite durate de timp. Clientul care poate sa
verifice cum se deruleaza lucrarea poate sa o observe ca din modul in care actioneaza antreprenorul, aceasta nu
se va realiza. Fara sa astepte faptul fatal al neexecutarii, clientul poate pune stop contractului inainte de
scadenta.
Cele doua cazuri amintite sunt urmatoarele:

atunci cand datorita ritmului lucrarii respectarea termenului convenit pentru realizarea ei a devenit manifest
imposibila;
atunci cand clientul care constata ca lucrarea se executa defectuos semnaleaza antreprenorului lipsurile
constatate, iar acesta, intr-un termen rezonabil, nu remediaza acele lipsuri ori in lucrarile viitoare nu schimba
modul defecutos semnalat de client.
In aceste doua situatii, clientul nerebdator poate sa incheie relatiile contractuale cu antreprenorul si sa caute
un alt antreprenor.
Art. 1872 NCC:
Rezolutiunea sau rezilierea contractului imputabila antreprenorului
Beneficiarul are dreptul sa obtina rezilierea sau, dupa caz, rezolutiunea contractului in
cazurile in care, fara justificare:
a) respectarea termenului convenit pentru receptia lucrarii a devenit vadit imposibila;
b) lucrarea sau serviciul nu se executa in modul convenit si intr-un termen stabilit de
beneficiar potrivit cu imprejurarile, antreprenorul nu remediaza lipsurile constatate si nu
schimba pentru viitor modul de executare a lucrarii sau serviciului;
c) nu se executa alte obligatii ce revin antreprenorului potrivit legii sau in temeiul
contractului.

Antrepriza de constructii
(varietate a contractului de antrepriza)
Antrepriza de constructii are ca obiect executarea de lucrari pentru care este necesara obtinerea autorizatiei
de constructie, potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.
Se pune problema cine are obligatia de a obtine aceasta autorizatie: clientul sau antreprenorul.
12

In principiu, intrucat antrepriza de constructii presupune exercitarea de catre proprietarul unui imobil a
prerogativei dispozitiei materiale asupra acelui imobil, decizia privind executarea constructiei apartine
clientului si, in consecinta, clientul trebuie sa obtina, in lipsa unei stipulatii contrare, autorizatia necesara pentru
executarea acestei decizii.
Prin exceptie, antreprenorul poate fi delegat sa execute pe seama clientului formalitatile necesare pentru
obtinerea autorizatiei. In privinta acestor modalitati, antreprenorul va actiona ca un mandatar al clientului si,
in aceasta situatie, in completare fata de regulile antreprizei, se vor aplica si regulile contractului de mandat si
ale reprezentarii.
Chiar si atunci cand clientul executa direct formalitatile necesare pentru obinerea autorizatiei,
antreprenorul, in calitate de profesionist, este obligat sa il consilieze in legatura cu aceste formalitati, fie ca este
vorba de arhitect, fie ca este vroba de constructor (amandoi sunt profesionisti in domeniul in care se cere
autorizatia). In cazul in care in lipsa acestei consilieri autorizatia nu permite clientului executarea lucrarii care
face obiectul contractului, antreprenorul va fi obligat fata de client sa il despagubeasca pentru consecintele
prejudiciabile ale neexecutarii obligatiei de consiliere.
Atunci cand executarea antreprizei de lucrari presupune folosirea anumitor utilitati, a unor cai de acces, a
unei anumite infrastructuri, beneficiarul este obligat sa-i asigure antreprenorului aceste mijloace (art. 1875,
alin. 1 NCC).
In legatura cu obligatia antreprenorului de a-l informa pe beneficiar, se aplica dreptul comun al contractului
de antrepriza, cu adaugarea ca antreprenorul este obligat sa-l informeze pe beneficiar si despre eventualele
deficiente ale lucrarilor de proiectare in temeiul carora s-a incheiat contractul si, daca intra in sfera sa de
competenta profesionala, antreprenorul este obligat si sa propuna masuri de remediere pe care sa le discute cu
proiectantul si cu clientul pentru a ajunge la solutia tehnica optima de realizare a obiectului contractului.
Aceasta este o obligatie de diligenta a antreprenorului daca nu se ajunge la solutia optima, trebuie demonstrat
ca lipsa sa de diligenta a condus la acest deznodamant.
In ceea ce priveste controlul executarii lucrarilor, se aplica dreptul comun, dar din nou cu o adaugare si
anume: in cazul in care anumite parti din lucrare urmeaza sa fie acoperite, antreprenorul este obligat sa-l
convoace pe client pentru receptia acelor parti, numita receptie partiala, iar clientul este obligat sa se prezinte
in termen rezonabil in vederea acestei receptii.
In cazul in care clientul nu se prezinta, se prezuma ca partile respective din lucrare au fost receptionate si
ca la data expirarii termenului rezonabil ele nu aveau vicii aparente pe care clientul le-ar fi putut constata.

Receptia lucrarii in cadrul antreprizei de constructii

Receptia lucrarii cuprinde doua etape, respectiv:

receptia la terminarea lucrarii;
receptia finala.
Receptia la terminarea lucrarii se face pe baza convocarii facute de catre antreprenor cu ocazia finalizarii
lucrarilor de constructie pe care le-a executat si se dovedeste cu un proces-verbal de receptie. In procesul-verbal
de receptie la terminarea lucrarii trebuie sa figureze toate viciile constatate de catre client, precum si termenele
de remediere a acestor vicii, ca si data la care va avea loc receptia finala.
Receptia finala se efectueaza de asemenea pe baza unui proces-verbal.
Viciile care pot fi constatate de catre client cu ocazia receptiei finale sunt considerate vicii aparente, iar cele
care nu pot fi constate atunci sunt vicii ascunse.
De la data receptiei finale incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului la actiune pentru vicii
aparente, iar daca in procesul-verbal de receptie finala s-a acordat si un termen de remediere a acestor vicii,
prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la expirarea termenului de remediere.
13

In ceea ce priveste viciile ascunse, acestea antreneaza raspunderea antreprenorului daca se ivesc intr-un
termen de garantie de 10 ani de la receptia finala a constructiei. Aceste termen este prevazut in art. 29 din
Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii.
Acelasi articol prevede si o derogare si anume: cu privire la viciile structurii de rezistenta, antreprenorul de
constructii garanteaza impotriva viciilor de rezistenta pe toata durata existentei acesteia. Notiunea de viciu se
apreciaza in raport cu normele tehnice de la momentul realizarii constructiei (spre exemplu, nicio cladire
interbelica nu are structura de rezistenta).

Raspunderea antreprenorului pentru viciile lucrarii

Potrivit Legii nr. 10/1995, fiecare dintre antreprenorii implicati in executarea unei constructii are o serie de
indatoriri legate de cerintele esentiale privind calitatea acelei constructii. Acele indatoriri reprezinta, din
perspectiva contractului de antrepriza, si obligatii contractuale ale antreprenorului si, mai mult, intrucat ele
sunt impuse de siguranta in constructii, au caracter de ordine publica, astfel incat nu se poate deroga de la
respectivele indatoriri prin conventia dintre antreprenor si client.
In cazul in care constructia prezinta un anumit defect, pana la proba contrara, toti antreprenorii implicati in
ridicarea ei sunt prezumati responsabili fata de client si fata de tertii afectati de acel defect pentru prejudiciile
suferite ca urmare a manifestarii lui.
De la aceasta raspundere, antreprenorii se pot exonera doar in conditiile expres si limitativ prevazute de
art. 1879, alin 2-4 NCC, astfel cum se va prezenta in continuare.
Arhitectul sau inginerul este exonerat de raspunderea pentru viciile lucrarii numai daca dovedeste ca
acestea nu rezulta din deficiente ale expertizelor sau planurilor pe care le-a furnizat si, daca este cazul, din vreo
lipsa de diligenta in coordonarea sau supravegherea lucrarii.
Antreprenorul (aici se are in vedere constructorul) este exonerat de raspundere numai daca dovedeste ca
viciile rezulta din deficiente ale expertizelor sau planurilor arhitectului ori ale inginerului ales de beneficiar (per
a contrario, daca inginerul a fost ales de catre antreprenor, deficientele rezultate din fapta lui sunt imputabile
antreprenorului).
Subantreprenorul nu este exonerat decat daca dovedeste ca viciile rezulta din deciziile antreprenorului
sau din expertizele ori planurile arhitectului sau inginerului.
Fiecare din partile deja mentionate este exonerata daca dovedeste ca viciile rezulta din deciziile impuse de
beneficiar in alegerea solului sau a materialelor ori in alegerea subantreprenorilor, a expertilor sau a metodelor
de construire. Niciunul dintre antreprenorii profesionisti nu se poate exonera pentru acest motiv daca viciile in
discutie puteau fi constatate in cursul lucrarii si nu au fost notificate de catre antreprenorul in cauza catre client.

14