P. 1
Primăria Veche Din Sibiu - Casa, Oamenii,

Primăria Veche Din Sibiu - Casa, Oamenii,

|Views: 149|Likes:
Published by calin_spanu

More info:

Published by: calin_spanu on Feb 06, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/12/2013

pdf

text

original

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

1

MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL BIBLIOTHECA BRUKENTHAL I

Petre Beşliu Munteanu

PRIMĂRIA VECHE DIN SIBIU casa, oamenii, muzeul

SIBIU, 2006

2

Petre Beşliu Munteanu

DIRECTOR GENERAL: prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATĂ: Olga Beşliu

© Petre Beşliu Munteanu

Coperta: Hans Hermann (1885 - 1981), Curtea Vechii Primării din Sibiu

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul CONSIDERAŢII STILISTICE ASUPRA PRIMĂRIEI VECHI DIN SIBIU

3

Masivă, amplă şi complexă, Primăria Veche din Sibiu este considerată în literatura de specialitate cel mai important monument ale arhitecturii urbane medievale din această zonă a Transilvaniei. Interesul cercetărilor întreprinse aici se datorează însă şi situării cronologice a ansamblului la limita dintre două perioade stilistice: goticul târziu şi Renaşterea. Clădirea, compusă din trei corpuri alăturate: turnul locuinţă, corpul de legătură şi clădirea principală, este construită din cărămidă. În piatră au fost realizate doar cadrele de uşi şi ferestre şi nervurile bolţilor. Tocmai aceste componente au avut un rol însemnat în încadrarea cronologică a monumentului, chiar din secolul al XIX- lea, când cercetări arheologice nu fuseseră încă întreprinse şi documentele de arhivă încă insuficient cercetate. Cercetarea actuală a ajuns la concluzia că etapa gotică a construcţiei trebuie încadrată cronologic între anii 1475 – 1491, în care proprietarul fusese membrul de vază al patriciatului sibian Thomas Altemberger. Lui i se atribuie construirea celor trei corpuri de clădire menţionate mai sus, cu o rezervă: clădirea principală a suferit modificări şi, mai ales, amplificări într-o perioadă ulterioară. Din punctul de vedere al profilaturii în piatră trebuie menţionate următoarele: - cadre de uşi şi de ferestre, elemente de boltire etc. caracteristice goticului târziu se găsesc la turnul- locuinţă şi la „corpul de legătură” atât la parter cât şi la etaj. La clădirea principală asemenea elemente apar concomitent cu ancadramente de ferestre caracteristice Renaşterii timpurii; - apartenenţa clădirii la fază de construcţie a lui Thomas Altemberger este confirmată prin prezenţa scuturilor heraldice cu armoariile acestuia şi ale soţiei sale Affra von Salzburg în două locuri: pe cadrul de uşă spre traseul scărilor aparţinând turnuluilocuinţă şi în loggia dinspre „Curtea Martirilor”, aici drept cheie de boltă; - accentul principal cade pe turnul- locuinţă şi pe „corpul de legătură” unde se găsesc lucrările cele mai elaborate şi mai numeroase; la parterul clădirii principale găsim doar câteva ancadramente de uşi simple şi cu excepţia profilării tipice goticului târziu, fără alte elemente ornamentale, pe când cele de la turnul- locuinţă, ca şi din loggia „corpului de legătură” sunt deosebit de elaborate, cu o multitudine de forme ornamentale, dând clădirii aerul unei locuinţe senioriale. Ancadramentul uşii dinspre sala de la etajul I al turnului- locuinţă, dreptunghiular,

4

Petre Beşliu Munteanu

format dintr-o succesiune treptată, spre interior, de muluri cu secţiune de pară şi de baghete cu secţiunea semicirculară, ce se întretaie în partea de sus a cadrului, este surmontat de un vrej floral foarte frumos prelucrat, detaşat de pe fond. Cadrul uşii de acces spre turnuleţul scărilor, aflat la acelaşi nivel al tunului- locuinţă, este format dintr- un dreptunghi în care se înscrie un arc în acoladă, iar în colţurile superioare apar cele două scuturi heraldice cu partea inferioară bilobată, purtând armoariile lui Thomas Altemberger şi ale soţiei sale Affra. Sala de la etajul I al turnului- locuinţă are spre curtea interioară a clădirii un mic burduf surmontat de o boltă cu nervuri stelate. Trebuie menţionat că ferestrele etajului I al turnului şi ale „corpului de legătură” spre „Grădina Martirilor”, bi sau tripartite au şi ele curbele specifice goticului târziu, cu muluri cu secţiune în formă de pară şi baghete ce se intersectează. Acestea pornesc din socluri ornamentate cu motive geometrice puternic profilate, foarte asemănătoare cu elemente de aceeaşi natură prezente la portalul sudic al Bisericii Sf. Maria (azi Biserica Parohială Luterană). Partea superioară a cadrului ferestrelor se încheie la circa 1/3 din înălţimea acestora cu scuturi mici, bilobate în partea inferioară, iar sub tocul ferestrei se află console treptate, puternic profilate. Loggia dinspre „Grădina Martirilor”, inclusă în „corpul de legătură”, este formată din două travee delimitate prin stâlpi octogonali, cu capitele decorate cu frunziş şi cu busturi. Tipul acesta de capitel este prezent şi la portalul sudic al Bisericii Sf. Maria. Bolta loggiei, stelată, are drept chei de boltă scuturi heraldice cu armoariile lui Altemberger şi ale Affrei. Ar mai fi de adăugat că verticalitatea tipică goticului este subliniată prin prezenţa unui fleuron care încheie acoperişul. Actualul fleuron este rezultatul restaurării dintre anii 1967-1987. Cercetări relativ recente 1 au dus la atribuirea lucrărilor de sculptură în piatră din această etapă sculptorului sibian Andreas Lapicida, activ şi la Cârţa. Caracteristici ale lucrărilor acestuia, ca îmbinarea secţiunilor semicirculare cu cele în formă de pară, diversitatea de ornamente, sunt prezente şi în elementele ornamentale descrise mai sus. Lui cred că i se pot atribui cele două cadre de uşi de la etajul I al turnului, dar nu şi ancadramentele modeste ale parterului corpului principal, deşi aparţin şi ele goticului târziu. În concluzie, consider că sculptura în piatră prezentă la turnul- locuinţă, la „corpul de legătură” şi la parterul clădirii principale aparţine unitar etapei goticului târziu, dar o etapizare a componentelor clădirii pornind de la aceste criterii este hazardată.

1

H. Fabini, Vechea Primărie sibiană, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, 1-4, 1997, p. 8. (mai departe B.C.M.I.); (mai departe, Fabini, Vechea Primărie)

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

5

Următoarea fază de construcţie de la Primăria Veche din Sibiu ridică probleme mai dificile întrucât materialul documentar este insuficient. Un prim semn de întrebare îl ridică descoperirea de către Ludwig Reissenberger 2 în una din încăperile Primăriei Vechi a unui lintel purtând un scut heraldic cu blazonul comitelui săsesc Johann Lulay, care fusese căsătorit cu văduva lui Altemberger, Affra von Salzburg, şi astfel intrase în posesia clădirii care îi revenise acesteia după decesul lui Altemberger. Lintelul, ornamentat în centru cu un element floral puternic profilat, dar purtând în rest muluri aplatizate, poate fi considerat că ar marca începutul Renaşterii, documentând implicit o pătrundere foarte timpurie a acestui stil în Transilvania. Este însă foarte greu de precizat dacă în timpul posesiunii lui Lulay s-au întreprins lucrări mai ample la Primăria Veche şi care ar fi acestea. În primele decenii ale secolului al XVI-lea elementele tradiţionale ale goticului târziu coexistă cu cele ale începutului Renaşterii. Este greu de crezut că în mentalitatea timpului cezura pe care ne-am obişnuit să o situăm între cele două etape stilistice a fost sesizată. Astfel, activitatea unor meşteri localnici cu tradiţiile ei „vechi” s-ar fi putut desfăşura concomitent cu aceea a unor meşteri veniţi probabil din alte locuri (eventual din zonele de arhitectură nobiliară transilvăneană) şi purtători ale noilor tradiţii, poate la unul şi acelaşi monument. În secolul al XVI- lea, ceea ce numim noi acum „clădirea principală” a Primăriei Vechi a primit aspectul ei actual. După opinia lui Virgil Vătăşianu, etajarea acestui corp de clădire nu s-a putut efectua înainte de mijlocul secolului al XVI-lea. 3 Această opinie este susţinută de caracterul stilistic al Renaşterii, prezent în special la cadrele de ferestre şi uşi, dar şi prin amplificarea clădirii spre Spinarea Câinelui, conţinând câteva elemente interesante. Ferestrele menţionate au formă dreptunghiulară şi dimensiunile celor din etapa gotică, marcând probabil dorinţa de a da clădirii un caracter unitar; profilele şi ornamentele ancadramentelor din piatră ale unor ferestre aparţin fără dubii Renaşterii, iar caracteristicile cadrelor altor ferestre situate la acelaşi nivel sunt cele ale goticului târziu. Cadrul dreptunghiular al ferestrelor renascentiste este surmontat de o cornişă treptată, destul de reliefată, dar cu muluri aplatizate. Sub fereastră, un soclu are aceleaşi caracteristici. Specifică acestei faze a Renaşterii, prezentă la numeroase ancadramente de uşi şi ferestre, unele datate şi la alte clădiri din oraş este însă întoarcerea în unghi drept spre uşi, respectiv geam, a profilelor la circa 2/3 din înălţimea ferestrei, ca şi slaba profilare a acestora, eliminând astfel jocul de umbră şi lumină specific stilului anterior.
2

L. Reissenberger, Überreste der Gotik und Renaissance an Profanbauten in Hermannstadt , Sibiu, 1888, p. 22. (mai departe Reissenberger, Überreste)

6

Petre Beşliu Munteanu

Clădirea este în această etapă amplificată, prelungită spre strada Odobescu şi supraetajată. Intrarea principală nu se mai făcea prin turnuleţul adosat turnului- locuinţă, ci prin clădirea principală şi aceasta se lega de-a lungul corpului intermediar de turn printr-o galerie deschisă, sprijinită pe console masive (un element similar se află spre curtea interioară a Casei Haller din Piaţa Mare). În exterior, colţul clădirii la intersecţia dintre Spinarea Câinelui şi strada Odobescu formează un ieşind la nivelul etajului, stabilitatea acestei părţi a clădirii fiind asigurată printrun stâlp deosebit de masiv şi o succesiune de arce de descărcare sprijinite pe console masive, în forma unor guri de tun incluzând o ghiulea. Este greu de crezut că aceste forme ornamentale pot fi mai timpurii decât mijlocul – a doua jumătate a secolului al XVI- lea. În 1545 clădirea a fost cumpărată de Magistratul oraşului şi devenea Primărie. Nu ar fi imposibil ca modificările menţionate mai sus să fie determinate de noua ei funcţiune şi poate că motivul ornamental al consolelor amintite a fost menit să confirme caracterul public al clădirii şi să consfinţească aspectul ei de fortăreaţă, reieşit din masivitatea şi unitatea zidăriei legată de altfel de zidul de incintă al oraşului şi întărită de micile dimensiuni ale ferestrelor parterului asemănătoare unor guri de tragere. Impunătoare şi complexă, Primăria Veche din Sibiu mai păstrează destule taine pentru a incita cercetări de viitor.

Anamaria Haldner

3

V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în Ţările Române, Bucureşti, 1958, p. 622.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

7

ARGUMENT

Editarea unei noi monografii a Primăriei Vechi din Sibiu s-a impus datorită epuizării rapide a celei anterioare, unor noutăţi bibliografice, sugestii, informaţiilor arheologice şi de arhivă apărute după anul 2000. Astfel am inserat capitole noi: închisoarea din subteranele Primăriei, arhiva oraşului, primul muzeu de arme, pompierii. Etapa de construcţie din 1585 a fost identificată arheologic şi ilustrată documentar. Referirile la Magistrat - instituţia de conducere a oraşului – au găsit un loc important în economia volumului. Ele nu pot înlocui studiile speciale dedicate instituţiilor de conducere ale oraşului, scaunului Sibiu şi Universităţii săseşti. Pentru uşurarea lecturii am renunţat la capitolul cu detaliile tehnice ale săpăturilor arheologice şi la cel despre metoda de cercetare. Ultimul a fost înlocuit cu o expunere generală asupra firescului interes faţă de cea mai importantă clădire în viaţa comunităţii sibiene în perioada evului mediu şi în cea contemporană. Săpăturile arheologice controlate şi cele mecanice din curtea mare a clădirii au răscolit cvasitotalitatea terenului pe care s-a ridicat Primăria Veche, astfel că posibilitatea unor descoperiri ulterioare este mică. Ediţia actuală a permis reluarea analizei istorice a amenajărilor descoperite arheologic şi a datării începutului clădirii. Insuficienţa informaţiilor nu îndepărtează incertitudinile şi îndoielile, lăsând un prielnic spaţiu discuţiilor ştiinţifice, de bun simţ. Monografia istorică a Primăriei Vechi are în vedere reconstituiri de ansamblu, la ineditul informaţiilor arheologie adăugându-se cele oferite de piesele din colecţiile muzeului, de documentele de arhivă, de structura clădirii. Accentul reconstituirii istorice cade acum pe obiectele din muzeu, Primăria Veche adăpostind azi această instituţie. Plusul de informaţii, corecturile şi clarificarea etapelor de construcţie finalizează o etapă a procesului cunoaşterii monumentului cu certitudinea utilităţii demersului ştiinţific şi a efortului financiar. Investiţia în cercetare este cu atât mai necesară cu cât devenind capitală culturală europeană, Sibiul are nevoie de cartea de vizită a unui oraş cu rădăcini în Occidentul Europei. Consider interesul faţă de continuarea cercetării istorice un prim şi însemnat succes. Mulţumesc colegilor care m-au ajutat în prelucrarea materialului arheologic şi istoric: Ligia Fulga, Horst Klusch, Livia Bucşa, Sabin Adrian Luca, Olga Beşliu, Nikolaus Boroffka, Natalia Deac, Marta Guttmann, Gudrun Liane Ittu, Irmgard Sedler, Constantin Ittu, Călin

8

Petre Beşliu Munteanu

Beşliu, Agata Olariu, Ioan Albu, Florin Blezu, Dan Botezatu, Silvia Galea, Viorel Ciuntu, Alexandru Dobrescu, Simona Samoilă; colegilor care au permis folosirea unor imagini din colecţiile Muzeului de Istorie din Sibiu: Aurelia Cozma, Dan Ivănuş, Mariana Daneş, fotografilor Alexandru Olănescu şi Ion Popescu, desenatorilor Marcela Vonica, Florin Toma, Maria Beldiman, arhitectului Emil Crişan. Prin contribuţia lor, cercetarea multidisciplinară se transformă dintr-un act personal, de voinţă, în unul asumat de un important segment social.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

9

CAPITOLUL I PRIMĂRIA VECHE ÎN OGLINDA TIMPULUI

Capitolul al cărui titlu a fost inspirat dintr-o carte preţuită de sibieni, 4 îmi dă ocazia să adaug informaţiilor istorice valenţa sentimentală şi probitatea profesională a creaţiei istoricilor şi artiştilor plastici. Litografia nesemnată, datată 1865, transpune realist o scenă cotidiană desfăşurată în curtea Primăriei din Sibiu. Privirea ne este atrasă de grupul de ţărani la muncă aflaţi în planul doi. Imaginea de ansamblu, scena acestei banale activităţi, este cea a zidurilor masive ale Primăriei. Atenţia pentru detaliile construcţiei are un temei profesional şi unul afectiv: conştient de importanţa clădirii în viaţa comunităţii săseşti, artistul a dorit să imprime pecetea timpului său unei clădiri simbol. (Fotografia 1)

După mai bine de 20 de ani, gravura lui Fritz Schullerus redă imaginea romantică a clădirii, unde faţadei ruina balustradei se

integrează decorului

mobilată cu piesele (turn, bovindou,

tradiţional

foişorul scripetelui) acoperite în parte de vegetaţie. Scara aşezată paralel cu turnullocuinţă prevesteşte că peste doi ani, în 1888, se va reface galeria de acces la turn. (Fotografia 2) În acelaşi an, 1886, cetăţeanul meşter şi artist Johann Böbel, cunoscut mai ales pentru desenele porţilor fortificate ale

oraşului Sibiu, a surprins un segment semnificativ Fotografia 1 Anonim, Primăria din Sibiu, 1865 Muzeul Naţional Brukenthal, nr. inv. XV, 170 din arhitectura istorică a

oraşului, incluzând turnul de incintă.

4

E. Sigerus, Vom Alten Hermannstadt, Sib iu, 1922, p. 32 şi urm.

10

Petre Beşliu Munteanu Imaginea este document istoric, ulterior zidul de incintă fiind demolat, iar accesul pietonal desfiinţat. (Fotografia 3)

Fotografia 2 Fritz Schullerus (1866 – 1898), Sibiu, Primăria Veche, 1886 Muzeul Naţional Brukenthal, nr. inv. XV, 1099

Fotografia 3 Johann Böbel (1824 – 1887), Primăvara, 1886 Muzeul Naţional Brukenthal, nr. inv. XI, 548

Atmosfera de căutare, de speranţă şi entuziasm a acelor ani este ilustrată de conţinutul unui document din 1888. Consemnând refacerea balustradei şi a podului de scânduri, în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, pe o căldură de 26 grade la umbră, custodele Camerei Armelor, Carl Platz, propune ca cinstitul Magistrat, în special consilierul Julius Sigerus care sa ocupat de refacerea cursivei, să fie aclamat. 5 (Anexa 5) Deschiderea pentru public în 1872 a Camerei Armelor este dovada interesului pentru istorie. Între paginile registrelor vizitatorilor s-a păstrat o încercare de scriere a cronicii oraşului Sibiu. O notă separată este dedicată Primăriei Vechi, ridicată, spune autorul anonim, între 1470 – 1491. Datele sunt încă actuale.
5

Docu mentul a fost publicat în L. Popa, Două documente despre amenajări la Primăria Veche în secolul al XIX-

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

11

Dintre semnăturile din registrele Camerei Armelor (Fremden Buch) mi-a atras atenţia pentru ineditul ei una scrisă cu litere mari, nesigure: S. Petrişor din Bucureşci de 6 ani. 6 Nu sunt greu de intuit sentimentele lui şi ale tatălui său, profesorul Ion Petrişor, vizitând muzeul din curtea istoricei Primării. Vizitatorii muzeului făceau parte din aceeaşi familie a iubitorilor de cultură căreia îi aparţinea şi Margareta Faltin, autoarea gravurii din 1894 (realizată înaintea unor reparaţii ale clădirii şi modernizări ale instituţiei), în care zidurile sunt inundate de vegetaţie. (Fotografia 4) Clădirea înnoită, în care copacul trăinicia pare a simboliza este

comunităţii,

surprinsă de acuarela lui K. Eduard von Closius din 1934. (Fotografia 5) În 1936 Hans Hermann a transfocat aceeaşi perspectivă a corpului principal spre Fotografia 4 Margareta Faltin (1865 - ?), Curtea Vechii Primării, 1894 Muzeul Naţional Brukenthal, nr. inv. XIII, 26

balustrada de fier a primului etaj. Diluarea sugestivă a

contururilor este mai evidentă la gravura din 1940 ce

surprinde exteriorul clădirii. (Fotografiile 6, 7) Tehnica haşurării, prin care este redată intrarea în clădirea Primăriei, îl apropie pe artistul ce s-a semnat în 1930 cu iniţialele „L.W.” de graficianul Willy Dusil, autor al unui afiş al clădirii restaurate în anii comunismului. (Fotografia 8) Tehnica fotografiei, folosită tot mai des în cea de-a doua jumătate a secolului al XIXlea, a permis artiştilor-cetăţeni Theodor Glatz, Wilhelm Auerlich şi Emil Fischer să surprindă momente în care clădirea este în acelaşi timp personajul principal şi scenă. Oamenii obişnuiţi se plimbă, expun mărfurile la stradă, stau de vorbă în grădina casei sau pozează pe marginea trotuarului. (Fotografiile 9, 10, 11) Obiectivul aparatului de fotografiat pătrunde în grădina din spate a Primăriei, unde se cultiva viţa de vie şi în curtea mare. (Fotografiile 12, 13, 14)

lea , în B.C.M.I., 1-4, 1997, p. 31.

12

Petre Beşliu Munteanu

Fotografia 5 Karl Eduard von Closius (1893 - 1959), Curtea Primăriei, 1933 Muzeul Naţional Brukenthal, nr. inv. XIII, 75

Fotografia 6 Hans Hermann (1885 - 1981), Curtea Vechii Primării din Sibiu, 1936 Muzeul Naţional Brukenthal, nr. inv. IX, 127

Fotografia 7 Hans Hermann (1885 - 1981), Colţul Primăriei Vechi, 1940 Muzeul Naţional Brukenthal, nr. inv. XI, 904

6

Biblioteca Brukenthal, ms. 65, p. 68.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

13

Fotografia 8 L.W., Primăria Veche, 1930 Muzeul Naţional Brukenthal, nr. inv. XV, 879

Fotografia 9 Colţul Primăriei Vechi Muzeul de Istorie Sibiu, colecţia Carl Engber

14

Petre Beşliu Munteanu

Fotografiile 10, 11 Intrarea la Primăria Veche, Muzeul de Istorie Sibiu, colecţia Carl Engber

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

15

Fotografia 12 Grădina Primăriei, Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. GD 17835

Fotografia 13 Corpul principal înainte de 1888 Muzeul de Istorie Sibiu, colecţia Carl Engber

16

Petre Beşliu Munteanu

Fotografia 14 Curtea Primăriei Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. GD 17854

Aceeaşi atenţie o acordă monumentului şi istoricii. Georg Soterius este autorul celei mai vechi reprezentări a Primăriei Vechi văzută dinspre nord- vest. 7 (Planşa I)

Planşa I Clădirea Primăriei (după Georg Soterius, Cibinium. Eine Beschreibung Hermannstadts von beginn des 18. Jahrhunderts, Köln, Wien, 2006 p. 166.)

Interesul istoricilor faţă de estetica şi istoria monumentului a fost constant de la

G. Soterius, Cibinium. Eine Beschreibung Hermannstadts von beginn des 18. Jahrhunderts, Köln, W ien, 2006 p. 166. Lipsa steagului de tablă de pe turn sugerează că desenul a fost făcut înainte de 1727, an înscris pe el.

7

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

17

sfârşitul secolului al XIX-lea. Analizând urmele goticului şi Renaşterii în Sibiu, Ludwig Reissenberger ajungea la datarea stilistică a ansamblului clădirii în jurul anului 1500 8 . Pentru a descoperi ctitorul, autorul pornea de la datele istorice certe, actul de vânzare a clădirii, le amintea pe cele nesigure, trecerea clădirii în proprietatea lui Nicolaus Proll şi îi descoperea după blazoanele păstrate pe primii doi proprietari siguri. 9 Rezultatele analizei autorului menţionat, care a atribuit clădirea unui ctitor şi unei anumite perioade istorice, au fost preluate, îmbogăţite şi nuanţate de E. M. Thalgot 10 şi Virgil Vătăşianu11 . Din perspectiva evoluţiei structurale a loturilor şi implicit a caselor, Paul Niedermaier a desluşit o primă etapă de construcţie în care a fost ridicat turnul- locuinţă, apoi extinderea ce a urmat căsătoriei lui Thomas Altemberger cu Affra şi definitivarea planului construcţiei de către Johannes Lulay. 12 Iuliana Fabritius-Dancu ocupă un loc aparte între istoricii de artă datorită stilului de prezentare a monumentelor istorice sibiene. Primăriei Vechi îi este dedicat capitolul 39 din lucrarea Plimbare prin Sibiul vechi. 13 Mai nou, în analiza stilistică a Primăriei Vechi s-a implicat istoricul de artă Anamaria Haldner. În ultimii 20 ani arheologii au avut ocazia cercetării unora dintre cele mai importante monumente istorice din Sibiu. Urmând a deveni sediul Muzeului de Istorie, clădirea Primăriei Vechi a beneficiat de proiectul de restaurare al arhitectului Hermann Fabini, căruia i se datorează refacerea ultimului etaj al turnului- locuinţă. El afirma că restaurarea clădirii este o restituire istorică: „Strădania noastră a fost de a înmâna moştenirea istorică şi artistică în cel mai înalt grad posibil generaţiilor viitoare” 14 . Inevitabil, cercetarea arheologică s-a alăturat acestui ideal. Condiţiile nu au fost dintre cele mai bune. Cercetările au fost extinse în curtea mare şi aprofundate în curtea mică doar în faza finală a restaurării. Ca şi în alte cazuri, raportul cercetare-proiectare s-a inversat. Istoria şantierului arheologic a fost la fel de zbuciumată ca şi anii pe care i-a parcurs. Înainte de 1984, cercetările arheologice de la Primăria Veche au cuprins două campanii

L. Reissenberger, Überreste, p. 17. Ibidem, p. 18-22. 10 E. M. Thalgott, Hermannstad. Die baugeschichtliche Entwicklung einer siebenbürgischen Stadt, Sibiu, 1934, p. 45-47. 11 V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în Ţările Române, Bucureşti, 1959, p. 621-623. Analiza stilistică îi dă dreptul autorului să concluzioneze că părţile de nord, sud şi vest ale construcţiei au fost ridicate înainte de 1491. 12 P. Niedermaier, Das Alte Rathaus in Hermannstadt vom Bürgerhaus zum Gemeinschaftsbau, în B.C.M.I. , 1-4, 1997, p. 18-20. 13 I. Fabritius – Dancu, Plimbare prin Sibiul vechi, Sibiu, 1983, f. p. 14 H. Fabin i, Vechea Primărie, p. 12.
9

8

18

Petre Beşliu Munteanu

conduse de regretatul Nicolae Puşcaşu şi de Thomas Nägler, una formală în anii şaptezeci (?) şi cea din 1983. Prima campanie a urmărit sondarea curţii mici, în condiţiile în care se vehicula ideea existenţei unei aşezări anterioare colonizării germane. Din anul 1984 am preluat responsabilitatea cercetării arheologice, ultimele sondaje efectuându-se în 2006. În perioada amintită au fost cercetate curtea mică, terenul din curtea mare, două încăperi de la parter, în 1998 o a treia cameră din acelaşi corp al clădirii, iar în 2005 - 2006 camera 12 şi camera 5. (Planşa a II-a) Numai pentru cercetarea spaţiului de la subsol, printr-o săpătură periculos de adâncă, au fost necesare trei campanii arheologice.

Planşa a II-a Planul săpăturilor arheologice de la Primăria Veche (1983-2006) şi etapele de construcţie

Cercetarea arheologică a monumentului s-a terminat într-o primă etapă în anul 1988, odată cu inaugurarea Muzeului de Istorie. Ea a fost reluată în 1991 datorită creşterii interesului faţă de monumentele istorice ale Sibiului, parte a patrimoniului cultural săsesc, şi a exigenţelor impuse de cercetarea inter şi multidisciplinară. Aria cercetării s-a extins, cuprinzând în mod fericit, prin colaborări voluntare, cercetători de la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, specialişti în studiul istoriei artei, ceramicii preistorice şi medievale,

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

19

în epigrafie, arhivistică, numismatică, antropologie, geologie din Berlin, Sibiu, Braşov şi Iaşi. Deosebit de fructuoasă a fost colaborarea cu fizicienii de la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti după descoperirea în mod întâmplător a unei amenajări din lut şi a unor bucăţi de zgură. Pornind de la ipoteza existenţei unui atelier de bătut monede din aur şi argint (specialiştii din Bucureşti derulau un proiect de cercetare a unor piese istorice din metal preţios) s-a ajuns la concluzii diferite, comunicate în cadrul simpozioanelor de arheometrie de la Cluj din anii 1991, 1992. În anul 1993 am avut ocazia să- l întâlnesc pe prof. Martin Bidle (Oxford), arheologul care descoperise urmele activităţii de turnare a unor clopote de biserică la Winchester. Interesul pentru acest meşteşug puţin cunoscut în evul mediu, ca de altfel şi astăzi, a fost constant în anii următori. 15 În mod firesc, publicarea rezultatelor cercetării a evoluat de la rapoartele de cercetare prezentate la diverse simpozioane, la corpusul de studii inter şi multidisciplinare apărut în anul 1997. 16 Cercetarea multilaterală a istoriei monumentelor istorice din Sibiu, pornind de la baza de date a cercetării arheologice, coroborată cu alte tipuri de informaţii, permite redactarea unei sinteze finale asupra structurii şi evoluţiei ansamblului arhitectonic medieval şi modern sibian, împreună cu schiţa istoriei proprietarilor şi a Magistratului. 17 Un gând de recunoştinţa regretaţilor arheologi Radu Popa şi Radu Heitel, care au vizitat şantierul arheologic în prima etapă. Opiniile lor au fost luate în considerare. Monografia Primăriei Vechi din Sibiu, ca şi cele ce vor urma, urmăreşte să depăşească stadiul istoriografiei locale unde sunt actuale informaţiile culese de M. Kimakowicz în urma unor lucrări de canalizare de la începutul secolului XX18 , nivelul descrierilor şi concluziilor stilistice în care datele istorice au rolul de agrement şi nu de argument. Informaţia istorică pune în lumină clădirea, monumentul reînnoit în ultimii ani atrăgând atenţia asupra istoriei sale. Chiar şi după 1990 Primăria Veche a fost în centrul atenţiei comunităţii sibiene. Unul dintre primii primari post revoluţionari a dorit ca prin hotărâre judecătorească să recâştige
15 16

În 1997 am o rganizat o expoziţie despre rezultatele cercetărilor arheologice de la Primăria Veche. Au fost publicate sub formă de raport rezultatele primelo r cercetări arheologice: P. Beşliu und Th. Näg ler, Die Archäologischen Grabungen im Hermannstädter Alten Rathaus, în Forschungen zur Volks - und Landeskunde, 32, 2, 1989, p. 29-40. Încă din această etapă am co mp letat rezultatele cercetării arheologice cu un raport asupra restaurării (H. Fabini, Das Hermannstädter Alte Rathaus, în Forschungen zur Volks- und Landeskunde, 32, 2, 1989, p. 41-59). Corpusul de studii a fost integral publicat în B.C.M.I., 1-4, 1997, p. 5-98. 17 Pentru abordarea integratoare a cercetării istoriei monu mentelor sibiene vezi Petre Munteanu Beşliu, Complementaritatea utilizării izvoarelor istorice în cercetarea monografică a oraşului medieval Sibiu , în Anuarul Institutului de Cercetări Socio - Umane din Sibiu , III, 1996, p. 87-90. 18 M. v. Kimakowicz, Alt Hermannstadt. Ein entwicklungsgeschichtliche Studie, în Archiv des Vereins für

20

Petre Beşliu Munteanu

dreptul de proprietate. Au existat planuri de transforme a pivniţelor şi chiar a primului etaj în spaţii comerciale. Muzeul de Istorie a continuat să existe în vechea Primărie pentru că acolo era un loc potrivit. Interesul ştiinţific şi cultural faţă de clădirea amplasată în centrul oraşului este o realitate inconstatabilă. Curtea adăposteşte spectacole de teatru şi concerte, iar expoziţiile şi clădirea atrag turiştii. Monumentul a beneficiat de o binemeritată restaurare şi de fireşti discuţii cum a fost aceea a păstrării liniaturilor de pe pereţii exteriori. Oglindită în cei 500 de ani de existenţă, Primăria Veche -clădirea şi muzeul- are perspectiva favorabilă de reintegrare în circuitul cultural şi turistic european.

Siebenbürgische Landeskunde, 2, 37, 1911, p. 241-270. (mai departe A.V.S.L.)

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

21

CAPITOLUL II ARHEOLOGIA PRIMĂRIEI VECHI

Analiza procesuală a rezultatelor cercetării arheologice permite depăşirea unor incertitudini, emiterea de ipoteze cât mai apropiate de realitatea istorică cunoscută din informaţiile de arhivă. Datele geologice culese în Piaţa Mare, dintr-un sondaj de pe terasa de sus a Sibiului, arată că stratul natural de argilă cafenie-roşcată începe la adâncimea de 1,50 m. Deasupra sunt depunerile rezultate din locuirea umană, iar nisipul argilos se află sub cota de 4,30 m. 19 În săpătura adâncă din pivniţa Primăriei Vechi am surprins în stratul de nisip geologic un fragment de lemn. (Fotografia 15)

Fotografia 15 Lemn geologic descoperit în subsolul Primăriei Vechi

Terenul pe care s-a ridicat clădirea se află la marginea terasei superioare a Cibinului. Construcţia din lemn şi ulterior grădina Altemberger au fost amenajate folosind terenul în pantă spre terasa inferioară a râului. (Planşa a III-a)

19

I. Hapca, Sibiu - date geomorfologice şi geologice, în B.C.M.I. , 1-4, 1997, p. 38.

22

Petre Beşliu Munteanu

Planşa a III-a Localizarea Primăriei Vechi (marcată cu dreptunghi negru) Biblioteca Brukenthal, nr. inv. H 5543

Locuirea preistorică Cele câteva fragmente ceramice preistorice descoperite împreună cu fragmente de vase medievale în curtea mică a clădirii, într- un strat de arsură unde nu se disting clar nivele diferite de locuire, au ridicat problema localizării aşezării preistorice 20 . În cercetările arheologice care au urmat, au apărut pe terasa superioară, în stratul inferior de pământ negru cu arsură, fragmente ceramice preistorice amestecate cu cele medievale sau numai material preistoric. Observaţiile din teren nu conduc spre identificarea tipului de aşezare, deschisă sau fortificată. Chiar în cazul existenţei pe marginea terasei a unui val amenajat în preistorie, el a fost nivelat la începutul evului mediu. 21

20 21

Beşliu, Nägler, op. cit., p. 33 şi p. 34, planşa IV, a,b,c. Frag mente ceramice d in mai mu lte culturi preistorice (culturile Petreşti, Coţofeni, Wittenberg, Hallstatt) au fost recuperate din groapa cercetată în subsolul clădirii. (S. Luca, N. Boroffka, Noi descoperiri preistorice din Sibiu , în B.C .M.I., 1-4, 1997, p. 77). Ceramica nu poate proveni numai din subsolul curţii şi clădirii.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul Amenajarea din le mn şi chirpici de pe marginea terasei

23

În Grădina Martirilor, curtea mică a monumentului, am scos la lumină urmele unei construcţii din lemn incendiate. Pentru amenajarea sa terenul în pantă a fost terasat. Cu acel prilej a fost astupat un şanţ, probabil natural, aflat pe direcţia pantei. Urmele consistente de bârne şi chirpici arse se întindeau pe o suprafaţă de 7 x 5 m. Un strat de pietriş s-a aflat sub nivelul de incendiere pe o lungime mai mică, de 5,50 m. (Planşa a IV-a)

Informaţiile

arheologice

sunt

puţine. Pe latura de nord- vest a suprafeţei incendiate a fost

evidenţiată o groapă de par, iar în interior, pe latura opusă, o

groapă adâncă de 0,50 m, cu suprafaţă limitată de laturi lungi de 0,70 m. (Fotografia 16) Urme de lemn ars şi fragmente

ceramice se aflau în umplutura gropii. Fragmentele de cărămizi Planşa a IV-a Amenajările descoperite prin săpături arheologice : A – amenajarea din lemn B – instalaţie pentru turnarea clopotului de biserică C – scări din cărămizi identificarea urmelor construcţiei din lemn şi pământ cu o locuinţă cu podeaua adâncită. Mărimea bucăţilor de lut ars este primul obstacol într-o atribuire groase de 3 şi 5 cm şi pietre de râu au fost probabil purtate în stratul de arsură. Ridică semne de întrebare

incontestabilă. În al doilea rând, surprinde modul de amenajare a nivelului de călcare prin depunerea de pietriş, situaţie întâlnită doar în spaţiile exterioare clădirilor Fotografia 16 Groapa din amenajarea din lemn (Grădina Martirilor)

medievale. Ne întrebăm apoi ce rosturi putea să aibă o locuinţă ridicată la

24

Petre Beşliu Munteanu

marginea terasei, într-o zonă vulnerabilă. În stabilirea funcţiei şi datării construcţiei, alături de bucăţile de chirpici care păstrează amprenta unor bârne, materialul ceramic are un rol important. Nu este dificil să atribuim formelor de ceramică medievală folosită în gospodărie marea majoritate a fragmentelor descoperite în pământul care a acoperit groapa construcţiei. Două fragmente din stratul de arsură aparţin unor oale de calitate inferioară. Fragmente de oală mare, de provizii, au fost descoperite chiar pe podeaua amenajării. (Fotografia 17)

Din materialul ceramic recoltat din secţiunea VIII şi casetele învecinate au fost recuperate 87 fragmente de oale. S-a putut astfel reconstitui cel puţin o dimensiune la 37 piese. Cele mai multe sunt căni. Şapte castroane, o farfurie, o tigaie, trei opaiţe au putu fi identificate prin analiza materialului arheologic. În general, materialul ceramic se compune din forme arse oxidant, uniform. Lutul conţine ca degresant nisip cu mică. În comparaţie cu alte situri arheologice medievale cercetate în Sibiu, remarcăm Fotografia 17 Vas de provizii descoperit în amenajarea din lemn prezenţa în straturi imediat ulterioare unei

construcţii din lemn a unui număr relativ mare de pahare masive, din lut, cu picior bine profilat şi

talpă rotundă. Ele aparţin ceramicii de calitate superioară. Pe unele exemplare au fost imprimate semne de meşter. (Planşa a V-a) Există şi un fragment ceramic cu o pată de smalţ. Mai multe informaţii arheologice vor conduce la elaborarea unei ipoteze credibile. De exemplu, dacă descoperim amenajări asemănătoare în panta sau la marginea terasei putem bănui existenţa unor turnuri de pază. Pavajul simplu, groapa din colţ, dimensiunile nefireşti pentru o locuinţă, oala de provizii susţin ipoteza unei amenajări necompartimentate, legată de o clădire de pe terasa superioară. (Planşa a VI-a)

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

25

Planşa a V-a Ceramică medievală descoperită în umplutura amenajării din lemn din Grădina Martirilor

Planşa a VI-a Amenajarea din lemn din Grădina Martirilor (propunere de reconstituire arh. E. Crişan)

26

Petre Beşliu Munteanu

Dificil de analizat este şi materialul arheologic din stratul de arsură inferior construcţiei din lemn. În încercarea de a prelungi până la zidul de incintă secţiunea a II-a am atins la cota de -2,80 - -3 m un strat masiv de lemn ars cu fragmente de oase umane. Depunerea de arsură de pe marginea terasei, purtată de sus, din zona locuită, aparţine evului mediu, dovadă fiind fragmentele ceramice medievale de calitate inferioară. Relaţia stratigrafică şi, implicit, cronologică între construcţia din lemn şi stratul de arsură este ilustrată de stratigrafia secţiunii VIII, groapa presupusei locuinţe intersectând arsura. (Planşa a VII-a)

Planşa a VII-a Secţiunea a VIII-a, profil vestic

Urmele unei gropi şi ale unui tipar pentru turnarea unui clopot de biserică În curtea mare a Primăriei Vechi a fost descoperită întâmplător şi apoi cercetată amănunţit o amenajare din lut ars reducător. Există câteva date certe culese în urma cercetării arheologice. Diametrul maxim este de 1,50 m şi înălţimea de 16 cm. În perete, lucrat îngrijit, a fost practicat un şănţuleţ lat de 3-6 cm, care se continuă pe nivelul de călcare. Pe suprafaţa amenajării se vede un cerc -urma unei arderi oxidante-, iar în interiorul suprafeţei marcate de cerc o gaură cu una din laturi de 20 cm. Suprafaţa din interiorul cercului a fost uşor adâncită. Bucăţi de lut ars reducător au constituit o suprafaţă compactă la nord-est. Din partea opusă am recuperat o bucată de metal şi un fragment de lut ars oxidant. (Planşa a VIII-a) Groapa în care a fost amenajat presupusul tipar din lut era de formă rotundă, cu diametrul de 3,50 m şi adâncimea de 2,60 m faţă de nivelul curţii. Pereţii amenajării au fost căptuşiţi cu lut galben. În partea de sud-vest s-a păstrat o

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul groapă de par.

27

În urma unor săpături mecanice, la sud-est, la o adâncime superficială a ieşit la lumină o vatră din lut cu închidere ogivală. Latura opusă, spre amenajarea subterană, a fost ruptă de un şanţ modern. Pereţii vetrei erau înalţi de doar 2 cm, cu înclinaţia spre nord-est, acolo unde se afla fragmentul de tipar de clopot. (Planşa a IV-a) Pigmenţi de cupru erau evidenţi în zgura rămasă pe suprafaţa vetrei. Identificarea cu un tipar de clopot a amenajării circulare de pământ, arsă reducător, descoperită în subsolul curţii Primăriei Vechi din Sibiu s-a putut face pe baza rezultatelor analizei metalografice a fragmentelor de zgură recuperate. 22 Din instalaţiile pentru turnat clopote descoperite şi publicate în ţară, nu există vreun caz în care să se fi păstrat in situ un fragment consistent din tipar. De obicei el se spărgea în procesul de turnare. Ineditul descoperirii de la Sibiu ne-a determinat să conservăm baza tiparului din lut, renunţând la secţionare. Conservarea in situ a fragmentului de tipar a redus informaţiile despre modul de amenajare a instalaţiei. Din cartea lui Theophilus De diversis artibus, scrisă într-o perioadă cuprinsă între 1110 şi 1140, cunoaştem însă etapele de amenajare a tiparului din lut şi procesul de turnare a clopotului. Tiparul se realiza prin depuneri succesive în jurul unui ax (un stâlp din lemn) a unor straturi de „lut bine dospit (argilla fortiter macerata)", late de două degete. 23 După ce lutului i se dădea forma clopotului era acoperit cu grăsime, apoi cu ceară. Urma o operaţie importantă: gravarea textului şi a ornamentaţiei. 24 Peste straturile de grăsime şi ceară se aşeza lut "cernut şi amestecat cu grijă (argila cribtata et diligenter mixta)". Următoarele etape sunt, după sfatul lui Theophilus, scoaterea axului şi pregătirea soclului pentru aşezarea tiparului. Acesta din urmă se putea amenaja din pietre şi lut într-o groapă adâncită pe măsura înălţimii clopotului şi destul de largă ca să permită mişcarea meşterilor. În jurul fundaţiei pe care se va aşeza tiparul se fixau patru stâlpi pentru direcţionarea la coborâre. În buza tiparului se practica un orificiu pentru scurgerea

Vezi A. Olariu şi colaboratorii Characterisation of Fourteen - Century bell-casting pit from the Old TownHal inl, Sibiu, România , în B.C.M.I., 1-4, 1997, p. 89-93. Studiul de laborator a plecat de la probele prelevate din cele două amenajări din lut şi din stratul de u mplutură format după dezafectarea instalaţiei de turnat clopote. În a doua fază, după abandonarea ipotezei turnării de monede în acea instalaţie, am prelevat probe de metal din clopote aflate în proprietatea Consistoriului Evanghelic Sibiu şi a Muzeulu i Bru kenthal. A treia etapă, analiza metalografică, a fost efectuată la Muzeul Bru kenthal. 23 Erhard Brepohl, Theophilus Presbyter und das mittelalterliche Kunsthandwerk , II, Goldschmiedekunst, Köln Wien, 1999, p. 234. 24 Ibidem, p. 235. Pe frag mentele de lut recuperate la Primăria Veche nu apar urme de inscripţii sau ornamente.

22

28 cerii. 25

Petre Beşliu Munteanu

În acest timp, spune autorul, se pregăteşte cazanul căptuşit cu lut şi se amenajează vatra pentru topirea amestecului format din patru părţi cupru şi o parte cositor. La început se punea la topit cuprul şi se amesteca cu cărbune până când din cazan ieşea o flacără verde. 26 În cuprul topit se adăuga staniu, apoi se îndepărta cenuşa şi cărbunii ce pluteau pe suprafaţa amestecului. Aliajul se

turna în tipar. La sfârşitul operaţiunii cămaşa din lut era îndepărtată. 27 Faţă de descrierea făcută de Theophilus, experienţa câştigată de meşterii evului mediu a fost înfăţişată în cartea lui Biringuccio scrisă în 1540.28 Expunând o metodă deja practicată, autorul informează că în timpul lui tiparul se amenaja în groapa unde urma să fie copt. În locul cerii se folosea lutul pe care erau incizate inscripţiile. Partea din mijloc (nucleul) şi cămaşa erau coapte într-un mediu cu oxigen, constituind două piese separate. Există câteva referinţe bibliografice. Din nefericire ele sunt doar ilustrative. Cercetarea arheologică de amploare a monumentelor medievale din Winchester a dus la descoperirea a patru gropi pentru turnat clopote, care au funcţionat din secolul al X-lea până în secolul al XIII-lea la Catedrala Verde şi a unor fragmente de tipar 29 descoperite împreună cu fragmente de zgură la Palatul Wolvesey.
25 26

Planşa a VIII-a Groapa pentru turnat clopotul de biserică

Ibidem, p. 236. Brepohl, op. cit., p. 237-238. În probele de zgură p relevate la Primăria Veche este un procent mare de fier (6,01% până la 11%). Prezenţa lu i a fost pusă pe seama fo losirii ca fondant. Procentul mare de fier nu reapare la clopotele din Anglia. Nici Theophilus nu pomeneşte folosirea fierulu i ca fondant. 27 Ibidem, p. 239-240. 28 Biringuccio, Pyrotechnie, Rouen, 1627, p. 160, 163-164.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

29

Urme ale unei intense activităţi metalurgice de producere a unor clopote se regăsesc în Ungaria medievală. În curtea cu anexele gospodăreşti ale mănăstirii din Szer (Ungaria) a fost cercetat arheologic un complex de amenajări pentru turnat clopote de biserică de la începutul secolului al XIII- lea. 30 Recuperarea fragmentelor de lut a permis reconstituirea tiparului. 31 Fragmente din tiparul unui clopot descoperit în săpăturile arheologice de la Visegrad au fost prezentate într-un repertoriu al pieselor de artă din timpul lui Ludovic de Anjou, însoţite de informaţii arheologice şi date istorice. Interesul nostru pentru această descoperire se datorează perioadei mai apropiate de timp de cea de la Sibiu: secolul al XIV- lea. 32 Ca şi în cazul amenajării din lemn şi pământ de pe terasă, singurul element de datare relativă este materialul arheologic. Materialul groapa care s-a ceramic format din după

dezafectarea instalaţiei de turnat clopot nu cuprinde tipul de pahar amintit în săpătura de pe terasă. Este prezentă însă cana cu buza evazată, fără picior şi cana cu baza profilată. Pasta nu a fost arsă cu atâta grijă ca în cazul ceramicii din nivelul de arsură de la marginea terasei. (Planşa IX-a) În groapa tiparului au fost aruncate fragmente de oală-cahlă, de capace şi resturile unei plăci din os din care au fost decupate rondele. Materialul arheologic permite încadrarea cronologică, dar numai între limite largi, a perioadei de funcţionare a instalaţiei metalurgice. Planşa a IX-a Ceramică medievală descoperită în umplutura gropii pentru turnarea unui clopot

M. Bidd le, Winchester studies, VII, partea II, Oxfo rd, 1990, p. 98-99. Katalin Valy i, Glockengussanlage und Bronzeschmiedelsöfen im Ho f des closter von Szer vom An fang des 13. Jahrhunderts, în Communicationes Archaelogicae Hungariae, 1999, p. 156. 31 Ibidem, p. 152, pl. 7. Mu lţumesc autorului pentru pro mptitudinea cu care mi-a trimis studiul amintit. 32 Szöke Matyas, Müveszet I La jos kiraly koraban. 1341-1382. Katalogus a szekesfehervari Istvan Kiraly Muzeum kiallitasahoz, Budapesta, 1982, p. 319.
30

29

30

Petre Beşliu Munteanu

Prezenţa masivă a urmelor activităţii şi locuirii umane în umplutura gropii tiparului de clopot trebuie conexată cu locuirea învecinată. Din cele 85 de bucăţi de lut ars făţuite descoperite la Sibiu, cele care au o faţă concavă, acoperită cu pigmenţi de cupru, au aparţinut tiparului pentru clopot. Bucăţile de lut au fost arse reducător sau, mai puţine, oxido-reducător. Rămân în discuţie acele fragmente cu faţa plană, arse reducător şi cele cu secţiune triunghiulară ce provin, probabil, din lutuiala gropii unde s-a turnat tiparul sau din instalaţiile aflate la suprafaţă. Mai dificil de explicat este utilitatea vetrei cu urme de cupru. 33 Vatra uşor înclinată a fost amenajată la suprafaţă, în imediata apropiere a locului unde s-a turnat clopotul. Folosirea ei pentru obţinerea aliajului dintre cupru şi staniu trebuie privită cu rezerve. Zgura analizată conţine puţin staniu, iar în două cazuri el lipseşte. Rezultatele analizei unui număr mic de probe nu sunt concludente. Potrivit opiniei regretatului arheolog Radu Popa, contemporaneitatea instalaţiei metalurgice cu clădirea Primăriei Vechi este puţin probabilă datorită amplasării la mică distanţă de corpul de locuit. Este însă semnificativă apropierea locului de turnare a clopotului de biserica de comunitate, unde se putea transporta uşor. 34 Materialul arheologic descoperit în umplutura gropii nu permite decât datarea relativă între secolele XIV – XV. Recursul la eventuale referinţe tipologice este puţin productiv. Forma clopotelor se schimbă începând în Anglia din secolul al XIII- lea. Nu avem dovada că transformarea tipologică s-ar fi întâmplat la Sibiu doar peste un secol şi jumătate sau chiar mai târziu. Pentru o datare timpurie, folosind-se metoda lui Theophilus, pledează natura reducătoare a arderii fragmentelor de lut. Nici semnul de întrebare ridicat de vechimea fragmentelor de oale-cahle nu se justifică, dovezile folosirii unor asemenea sobe fiind mai timpurii în Sibiu decât secolul al XIV- lea. 35 Este greu de acceptat ipoteza alternativă a unei instalaţii aflate în curtea unei case de înalt funcţionar după 1411, anul ultimului clopot turnat pentru biserica de comunitate din Sibiu. 36 Astfel, chiar dacă nu avem o dovadă directă şi fermă, clopotul turnat în viitoarea curte
33

Nici analiza metalografică nu a putut stabili rostul vetrei şi specificu l proceselor metalu rgice desfăşurate anterior turnării. 34 În spaţiul curţii Primăriei Vechi, în cursul unor săpături pentru canalizare, au apărut frag mente dintr-o oală de lut cu pereţii groşi pe care erau depuse fragmente de zgură cu cupru. O activ itate mai intensă de prelucrare a cuprului în vecinătate este demonstrată şi de bucata de metal. Pe lângă cupru a rezu ltat un procent mare de plumb (22%) şi un procent semnificat iv de argint (1,1%): Olariu, op. cit., p. 91, tabelul 2. 35 P. Munteanu Beşliu, N. Rodeanu, A. Georgescu, Cercetări arheologice de salvare în Piaţa Huet din Sibiu, în Apulum, XXXVII, 1, 2000, p. 478, planşa IV, 2 şi p. 482, p lanşa VII, 4.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

31

a Primăriei Vechi poate fi căutat între cele mai vechi clopote ale bisericii de comunitate din Sibiu cunoscute în literatura de specialitate drept clopotul Sf. Ioan, turnat în 1350, având diametrul maxim de 1,30 m, clopotul ceasului, turnat în a doua jumătate a secolului al XIVlea şi cel din 1411 - clopotul nopţii- cu diametrul maxim de 1,08 m. 37 Aşa numitul "clopot al ceasului" avea diametrul inferior de 1,48 m, dimensiune comparabilă cu cea a fragmentului de tipar descoperit la Primăria Veche, iar înălţimea de 1,26 m. După caracterul literelor gotice a fost datat în a doua jumătate a secolului al XIV- lea. 38 Din această perioadă au fost păstrate şi cele mai vechi însemnări despre cheltuielile pentru plata unui meşter turnător de clopot şi plata materiei prime folosite. 39 Clopotul a fost folosit până în epoca modernă. Însemnările cele mai vechi despre plata unui meşter clopotar la Sibiu sunt importante şi pentru o problemă deja ridicată. Cele două componente ale aliajului folosit pentru turnarea clopotului erau cumpărate de comunitate şi prelucrate în oraş. În condiţiile terenului deseori răscolit de-a lungul timpului în centrul istoric al Sibiului, al interesului scăzut pentru arheologia medievală şi al unor descoperiri care, uneori, cu greu se pot înseria în tipologii central europene este dificil a realiza reconstituiri credibile. În 2005, în timpul săpăturilor mecanice intempestive din curtea bisericii parohiale, la marginea cimitirului a apărut o vatră circulară din lut cu aceleaşi urme de zgură cu cupru. Vatra avea un orificiu de scurgere. Continuarea cercetărilor arheologice pentru identificarea în vecinătate a urmelor instalaţiei metalurgice folosită probabil la turnarea unui clopot de biserică a fost imposibilă.

Groapa din camera 1 şi amenajările din lemn din came ra 88 În subsolul camerei 1 a Primăriei Vechi, săpătura arheologică a intersectat o groapă cu material arheologic puţin, dar semnificativ: chirpici cu urmă de par, fragmente ceramice medievale. Adâncimea semnificativă, 1,60 m faţă de nivelul de călcare medieval, îndepărtează
36 37

A. A. Rusu, recenzie în Arheologia Medievală , IV, 2002, p. 246. L. Reissenberger, Die Evangelische Pfarkirche A. A. in Hermannstadt, Sib iu, 1884, p. 48-49. O lucrare în manuscris despre acest subiect cuprinde o listă cu cele trei clopote amintite: L. Reissenberger, Zur Glockenkunde Siebenürgens, Arhivele Naţ ionale, filiala Sibiu, fond Bru kenthal, E II, 1-17. nr. 141, p. 3 -5. (mai departe, Reissenberger, Zur Glockenkunde) 38 Reissenberger, Zur Glockenkunde, p. 5; cf. I. A lbu, Inschriften der Stadt Hermannstadt aus dem Mittelalter und der frühen Neuzeit, Heidelberg, 2002, p. 4. (mai departe, Albu, Inschriften Hermannstadt) 39 „sume fusatores - LXXXXIIII, item u xo ris VI; nota quod dedi fusatori campane ex parte beate vergin is XXXVII fl et II flor et iteru m IIII flor. et II flo r. Item dedi pro stanno XXXIII florenos. Item dedi pro cupro XXIII florenos und I ort”. Alte cheltuieli au fost datorate instalării clopotului. Matricola b isericii a fost publicată prima dată în A. Kurz, Die ältesten deutschen Sprachdenkmale und die bis jetzt bekannte älteste Handschrift der

32

Petre Beşliu Munteanu

ipoteza unei locuinţe. Nici ipoteza unei gropi de provizii nu este susţinută de profilul celei descoperite. Gropi de dimensiuni mari şi formă neregulată au apărut în spaţiul din jurul Bisericii Evanghelice. Nu exclud posibilitatea să fie rezultatul unei exploatări locale a lutului. Cahla cu ornamente concentrice purtată în stratul de căpăcuire se poate încadra cronologic în secolele XV – XVI 40 , datând momentul astupării gropii concomitent cu folosirea terenului. (Fotografia 18) În aceeaşi zonă dinspre terenul lotizat s-au găsit urmele unei construcţii din lemn incendiate. Terenul aparţinea în evul mediu casei cu ieşirea spre strada Măcelarilor (Mitropoliei) şi a revenit Primăriei la sfârşitul secolului al XIX- lea.

Fotografia 18 Cahlă din secolele XV – XVI

Sachsen in Siebenbürgen , Leipzig, 1848, p. 36-37. 40 D. Marcu Istrate, Cahle din Transilvania şi Banat de la începuturi până la 1700 , Bistriţa, 2004, p. 269.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul Turnul de incintă

33

De un interes istoric sporit al contemporanilor se bucură turnul de incintă cuprins în ansamblul arhitectonic Primăria Veche. În cursul timpului, zidurile din piatră au suferit reparaţii prin plombări cu cărămizi industriale şi subzidiri moderne. Jgheabul prin care aluneca hersa a fost şi el „modernizat”. Subsolul a fost afectat de conducte de canalizare, astfel că substanţa istorică este greu de atins. Se mai păstrează în pământ pavajul din pietre de râu al unui trotuar care pleca de la turn în jos pe actuala stradă Odobescu. (Fotografiile 19, 20, 21) Treptele din beton l-au ajutat să reziste până în perioada interbelică. Desenul lui Johann Böbel demonstrează că momentul amenajării este anterior mijlocului secolului al XIX- lea. (Fotografia 3)

Fotografia 19 Substrucţiile turnului de incintă şi pavajul din pietre de râu

34

Petre Beşliu Munteanu

Fotografia 20 Trotuarul exterior Primăriei Vechi

Fotografia 21 Substrucţia pavajului exterior Primăriei Vechi

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

35

Zidurile exterioare Primăriei Vechi şi ale turnului au suferit repetate reparaţii, chiar subzidiri, folosindu-se cărămizi de 7-8 cm grosime. Terenul fiind răscolit, iar zidurile refăcute sunt dificile referirile la includerea turnului într-o a treia centură de apărare. Nici relaţia directă între fundaţia turnului şi zidul de incintă care coboară de pe terasa de sus (incinta II) nu a fost evidentă în săpăturile făcute în ultimul timp. Construcţii moderne au suprapus fundaţia zidului de apărare şi au distrus legătura cu mai vechea substrucţie. Structurile de zidărie din piatră cu aspect neîngrijit, aflate în partea de jos a turnului inclus Primăriei Vechi, continuă în jos, pe strada Odobescu, cu zidul din cărămizi al grădinii Primăriei Vechi. Urmele unui vechi zid din piatră, anterior celui vizibil astăzi, nu au ieşit la iveală în desele săpături din grădina Primăriei Vechi şi din zona învecinată. Este apoi greu de imaginat, dar nu imposibil de realizat, un zid de apărare aflat la baza terasei, sub care se afla un lac cu evidente rosturi strategice. Există însă consemnarea unui zid al oraşului aflat în stare de ruină la începutul secolului al XVIII- lea în zona grădinii Primăriei, spre Spinarea Câinelui. 41 Schimburile de loturi şi intenţia construirii în acel loc a unei case pun în evidenţă o suprafaţă mai mare a grădinii, incluzând, probabil, terenul învecinat dinspre Spinarea Câinelui.

H. Herbert, Der Haushalt Hermannstadts zur Zeit Karls VI, B. Die Wirthschafts – Rechnungen. Mittheilungen aus den Hermannstädter Magistratsprotocollen , în A.V.S.L., XXIV, 3, 1892, p. 482. (mai departe, Herbert, Der Haushalt , B)

41

36

Petre Beşliu Munteanu

CAPITOLUL III CASA ALTEMBERGER

Construirea casei, primii proprietari Au existat construcţii anterioare casei construite de Thomas Altemberger? La această întrebare mulţi istorici de artă au răspuns afirmativ pornind de la simpla comparare a volumelor arhitectonice diferite (turnuri, un corp masiv de clădire, un corp de legătură), a unor structuri de zidărie deosebite şi de la datele istorice care pomenesc înainte de 1470 o casă aflată în centrul Sibiului aparţinând „văduvei de Ocna Sibiului”. Cercetările arheologice nu au putut ilustra stratigrafic urme consistente, sigure, ale unor construcţii din material durabil suprapuse de corpurile principale. Pe terenul pe care s-a ridicat clădirea şi s-au amenajat curţile au existat construcţii din lemn incendiate, concentrate înspre marginea terasei. Secţiunea a VIII-a a înregistrat un nivel cu pigmenţi de var, semn al unei activităţi de construcţie, precedând nivelul de construcţie al turnului şi nivelând groapa amenajării cu podeaua adâncită. De fapt, fundaţia turnului- locuinţă taie nivelul de pietriş al amenajării din lemn (nivel afectat de o mică groapă umplută cu pământ galben). (Planşa a VII-a) Caseta practicată în grădină, plasată pe „corpul de legătură”, a dat la iveală un strat cu pigmenţi de var la -0,30 - -0,40 m sub nivelul de construcţie al clădirii. Şi zidăria superficială de sub arcul de descărcare aparţine unui nivel de construcţii anterior. Acestea toate nu sunt urmele unei construcţii masive din zid ci doar ale unor activităţi de construcţie din apropiere. Amenajarea latrinei în „corpul de legătură”, mult sub nivelul pivniţei, s-a realizat pornind de la ziduri din pietre de râu anterioare. Adosarea poate fi rezultatul unei simple şi uşor de explicat soluţii tehnice în care zidurile sunt contemporane. Ridică semne de întrebare nişa din perete, amenajată la un nivel nefiresc, aproape de nivelul actual al pivniţei şi urmele de ardere imprimate în tencuiala pereţilor. De fapt, pivniţa întreagă a suferit mai multe transformări. Momentul efectuării acestora este însă greu de precizat. Numai în exteriorul clădirii, spre strada Odobescu, sunt evidente urmele unui zid la care s-a adosat din interior casa Altemberger. În evoluţia contrafortului acelui zid a fost pusă în evidenţă o fază iniţială, corespunzătoare unei amenajări pietonale formată dintr- un strat subţire de pietriş amestecat cu lut, în care au intrat accidental fragmente ceramice medievale. Mai jos un strat de lut galben cu urme de arsură a acoperit pavajul. Contrafortul a fost construit la început din pietre de râu şi avea latura lungă de 1,60 m.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

37

El pare că se ţese cu zidăria din pietre. Poziţia contrafortului indică o funcţiune de sprijin a presupusului zid de incintă, de preluare a unei împingeri venite dinspre casă. Pe faţa zidăriei s-au păstrat urmele unui incendiu urmat de refacere. În etapa a doua, prin redimensionarea contrafortului, pietrele de pe noua faţă au acoperit pavajul amintit. Urmează o a treia etapă de refacere cu cărămizi, fază în care au apărut console dificil de datat. (Fotografia 22)

Fotografia 22 Contrafortul exterior Casei Altemberger şi pavajul din piatră de râu

Şi în structura zidului exterior, de nord-est, al clădirii se remarcă trei etape de construcţie prin adosări repetate de zidărie (cea mai veche este din pietre de râu). Contribuţia arheologiei este vădită şi la clarificarea etapelor de construcţie ale reşedinţei Altemberger. Stârnite de discuţiile asupra evoluţiei clădirii, cercetările arheologice pun sub semnul întrebării ipoteza potrivit căreia aşa numitul "corp de legătură" aparţine unei etape deosebite de construcţie, mult decalate în timp. Fundaţia lui se leagă de cea a turnuluilocuinţă într-un mod ce se datorează folosirii a două structuri de zidărie diferite şi nu a două concepţii/etape deosebite. 42 (Fotografia 23)

Adosarea „corpului de legătură” la turnul-locuinţă este vizibilă şi în podul casei. Pe de altă parte, analizele probelor de mortar prelevate din mai mu lte corpuri de clăd ire au arătat o compo ziţ ie asemănătoare a liantulu i. Nu mai în perioada modernă s-a schimbat raportul între var şi nisip (cf. N. Deac, M. Gutt man, V. Ciuntu,

42

38

Petre Beşliu Munteanu

Fotografia 23 Adosarea fundaţiei „corpului de legătură” (în dreapta imaginii) la fundaţia turnului-locuinţă

Autorii ce propun ridicarea clădirii în etape şi în perioade diferite ar putea aduce ca argument în favoarea tezei lor adâncimea diferită a fundaţiilor de pe cele trei laturi cercetate arheologic. Cercetarea arheologică a constat că diferenţa de adâncime se datorează naturii solului. Arcele de cărămidă susţineau corpurile mari ale clădiri: turnul- locuinţă, aripa dinspre nord amenajată în pantă, chiar zidul de incintă de la sud-est. (Fotografia 24)

Fotografia 24 Fundaţia cu arce din cărămizi a corpului principal

Primăria Veche: analiza probelor de mortar, în B.C.M.I., 1-4, 1997, p. 97).

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

39

Precizările arheologice sunt premize ale dezvoltării analizei istorice a condiţiilor în care a fost construită ctitoria Altemberger. Folosindu-şi autoritatea şi banii, Thomas Altemberger -primar timp de 20 de ani al Sibiului- a construit o clădire impunătoare, care se integra sistemului defensiv al oraşului. În acelaşi timp clădirea asigura spaţii şi condiţii de locuit la nivelul standardelor epocii: camere de locuit încălzite, spaţii pentru reprezentare, camere pentru slujitori şi pentru igiena personală şi anexe gospodăreşti. Corpul nou construit, rezemat la un capăt pe un turn- locuinţă şi la celălalt pe un turn mai vechi, de incintă, era defavorizat de poziţia faţă de stradă, dar avea o largă expunere la soare. Turnul- locuinţă purta mai

degrabă o semnificaţie simbolică expresie a atracţiei patricienilor pentru forme arhitectonice specifice nobilimiidecât o funcţiune militară. Deschierile ferestrelor sunt largi, marcate de

ancadramente din piatră. Accesul în spaţiul de locuit era pe la etaj. Actuala scară principală, de la nord-est, este urmarea unei refaceri, dar rampa iniţială a scării a fost amenajată în acelaşi timp cu clădirea care se sprijinea pe un contrafort cu baza rotunjită. (Fotografia 25) Există puţine date pentru Fotografia 25 Fundaţia contrafortului de lângă scara principală (în dreapta se vede o subzidire cu beton)

stabilirea unor limite cronologice strânse în evoluţia clădirii. Remarcăm apariţia în compoziţia blazonului din loggia aflată în curtea interioară a unui element deosebit: sabia pe care o ţine în labă animalul în poziţie rampantă. Apariţia acestui detaliu poate fi rezultatul numirii în anul 1481 a proprietarului casei în funcţia de jude regal. 43 (Fotografia 26)

43

La această ipoteză o adăugăm pe aceea care susţine că o schimbare a statutului proprietăţilor lui Th.

40

Petre Beşliu Munteanu

Fotografia 26 Blazonul lui Thomas Altemberger din loggia Grădinii Martirilor

În perioada amintită, Thomas Altemberger atingea apogeul puterii şi bogăţiei, fiind proprietar al unor moşii în Alba şi Târnave, arendaş al camerei de la Baia de Arieş (în perioada 1486-1491 a scos din mine aur în valoare de 6.000 de guldeni), arendaş al vămii regale în 1475. 44 La sumele ce proveneau din arendăşie s-au adăugat cele din comerţul cu plumb şi dota soţiei. 45 Puterii financiare i se adaugă cea politică prin atribuţiile funcţiei de primar şi, în doi ani, jude regal. Autoritatea sa a fost întărită de punerea în aplicare a colecţiei de legi numită Codex Altemberger, iar amintirea i s-a păstrat în clădirea ce va depăşit prin grandoare, aşa cum se va întâmpla mai târziu cu Palatul Brukenthal, construcţiile contemporane. Din moştenirea culturală a „epocii Altemberger” au rămas în patrimoniul Muzeului Brukenthal opt ducaţi din aur (T 996-998, T 1006-1009, T 1036) bătuţi între 1482-1489, anii de glorie ai lui egregius Magister Civium et Judex Regius nec non Camerarius urbis

Altemberger din registrul de impozite poate avea legătură cu apariţia clădirii. (I. A lbu, Die Inschriften am Hermannstädter Alten Rathaus, în B.C.M.I. , 1-4, 1997, p. 34). Autorul consideră că până în anul 1485 casa a fost terminată. (mai departe, Albu, Die Inschriften Rathaus) 44 G. Gündisch, Die Hermanstädter Bürgermeister Thomas Altemberger (1491). Leben und Werk , în G. Gündisch, Aus Geschichte und Kultur der Siebenbürger Sachsen , Köln, 1987, p. 130 şi urm.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul Cibiniensis. 46

41

Revenind la istoria monumentului, nu putem exclude din analiza cronologică datele din registrele de impozite ale oraşului care pomenesc proprietăţile lui Thomas Altemberger. Pornind de la aceste informaţii s-a acreditat ipoteza identificării caselor ce vor face loc Primăriei Vechi cu cele din circumscripţia Fraczios: domus relictae Vizackna şi, imediat, domus magistri civium.47 Sugestia că relictae Vzackna este văduva unui nobil din Bogata de Mureş şi viitoarea soţie a lui Thomas Altemberger 48 ridică mari semne de întrebare atunci când e vorba de identificarea caselor. Ipoteza, susţinută doar prin trimiterile la blazonul vicevoievodului Nicolae de Ocna Sibiului aşezat în locuri semnificative din spaţiul clădirii, este puţin convingătoare. Structura clădirii, pregătită pentru apărare, şi blazoanele sunt semnele evidente de autoritate la care aspirau vârfurile patriciatului local. Aducem în discuţie alodiul lui Altemberger consemnat înainte de 1475. Vom observa că funcţionarul a notat în cazul alodiului titulatura completă - magister Thomas, magister civium-. Un nou recurs la arheologie este necesar. Eventuala demolare a unei case din material durabil ar fi trebuit să lase urme serioase în teren. Anterior construcţiei existente şi astăzi, nu am înregistrat decât urmele unor amenajări de mică amploare, din lemn. Desigur, nu putem exclude ipoteza ca vicevoievodul Nicolae să-şi fi folosit funcţia pentru a cumpăra un loc în Sibiu, ridicând apoi o construcţie din materiale uşoare care valora, aşa cum o arată registrul de impozite, un lott . Ipoteza menţionată, ca şi aceea că domus relicta de Wizakna este viitoarea casă Altemberger este imposibil de verificat şi ca urmare greu de susţinut. Analiza de ansamblu a materialului documentar din ultimele două decenii ale secolului al XV- lea şi chiar la începutul secolului al XVI- lea scoate însă în evidenţa implicarea Affrei (de Ocna Sibiului?, de Bogatul de Mureş, Altemberger) în constituirea şi administrarea averii familiei Altemberger. Alăturarea blazonului soţiei cu cel al soţului nu este un fapt comun în societatea medievală sibiană. În comunitatea oraşului, cel puţin de la sfârşitul secolului al XV- lea, aşa cum arată testamentul lui Thomas Altemberger, soţia avea dreptul la o treime din moştenire.
45 46

Ibidem, p. 137. O. Dudău, Egregius Magister Camerarius Urbis Cibiniensis Thomas Altemberger, în B.C.M.I., 1-4, 1997, p. 36-37. 47 Fabini, Vechea Primărie, p. 43; Rechnungen aus dem Archiv der Stadt Hermannnstadt und der Sächsischen Nation , în Quellen zur Geschichte Siebenbürgens aus Sächsischen Archiven, Sibiu, 1880 , p. 33. (mai departe, Rechnungen ) 48 Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen , VII, Bucureşti, 1991. (mai departe Urkundenbuch ) Documentul d in 1481 precizează că văduva din Ocna Sib iului este, firesc, fosta soţie a lu i

42

Petre Beşliu Munteanu

O treime revenise copiilor din prima căsătorie a lui Thomas Altemberger cu Praxedis, fiica lui Oswald Wenzel. Amplasarea clădirii într-o zonă deja lotizată, mai ales asigurarea ieşirii la stradă, crea o situaţie juridică şi practică dificilă. Activitatea economică intensă şi poziţia politică favorabilă stimulau însă iniţiative de ctitorire mai ales în rândul marii funcţionărimi. Starea de emulaţie a constructorilor este mai bine reliefată de modificările petrecute în structura bisericii de comunitate din apropiere. După 1470 se încearcă transformarea vechii bazilici într-o biserică-hală mai încăpătoare. Proiectul depăşeşte ambiţiile comanditarilor, astfel că din corul proiectat nu s-au realizat decât fundaţiile. În schimb, s-a mărit sacristia şi sa ridicat ferula. 49 Pericolul otoman obliga la întreţinerea turnurilor, la amenajarea unui sistem de apărare eficient. Construcţiile noi, cum este casa lui Altemberger, au fost înzestrate cu elemente de apărare. Era şi acesta un motiv de a obţine un teren şi dreptul de a construi o casă cu două turnuri, lucru nemaiîntâlnit până atunci. Incendiul din 1469, care a afectat în primul rând biserica şi porţile oraşului, a dat şi mai mult de lucru constructorilor. 50 Cum arăta reşedinţa primarului în ziua de Sfântul Gheorghe a anului 1485, când s-au adunat la Sibiu în localul învecinat Primăriei primarii, judecătorii, juraţii şi nobilii din Sibiu şi din cele şapte plus două scaune, din Bistriţa şi Braşov ? 51 Casa primarului şi a judelui din Sibiu trebuia să fie pe măsura puterii oraşului ce aduna în jurul său toate comunităţile săseşti din Transilvania. Este verosimilă, dar nesusţinută documentar, ipoteza că în acel an casa era terminată. 52 Începutul construirii casei Altemberger se poate lega de momentul căsătoriei lui Thomas cu Affra. Momentul definitivării ansamblului arhitectonic şi închiderea curţii spre clădirile dinspre strada Măcelarilor este mai dificil de determinat. Contextul cultural aduce însă în discuţie o problemă interesantă, intens discutată şi încă nelămurită: transferul de proprietate a casei după moartea lui Thomas Altemberger. Moştenirea lui Thomas Altemberger cuprindea o avere impresionantă 53 ce a fost legal împărţită între soţie şi copiii din căsătoriile anterioare. Este însă discutabil dacă casa moştenită probabil de Affra a trecut în proprietatea lui Nicolaus Proll şi, mai ales, modul în

Nico lae, nobilul d in localitatea menţionată. 49 Fundaţiile proiectatului cor au apărut într-o săpătură arheologică din 1995. Cercetarea arheologică este inedită. 50 Rechnungen , p. 19. 51 Ibidem, p. 145; docu mentul nu menţionează exp res locul unde s-a desfăşurat întrunirea, dar locul de baştină al trimişilor îndeamnă să credem că el a fost la Sibiu (Urkundenbuch , VII, p. 390). 52 Fabini, Vechea Primărie, p. 7.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul care s-a petrecut transferul. 54

43

În ziua de 19 aprilie 1497, Affra trimitea din Bogat, unde avea moşie (primul ei soţ fusese nobil de Bogath), o scrisoare la Sibiu, lui Johannes Sachs, rudă prin alianţă. 55 Este dificil să acceptăm ipoteză că între data menţionată, când numele ei nu este legat de Nicolaus Proll, şi noiembrie 1499 când în testamentul lui apare ca soţie Elisabeta să se fi întâmplat atât de multe evenimente importante. De altfel, succesiunea casei prin intermediul unor văduve bogate de la Thomas Altemberger la Marcus Pemfflinger este dificil de probat. Mai degrabă pare verosimilă ipoteza cumpărării de către bogatul Nicolaus Proll a casei greu de întreţinut de o femeie cu puţine resurse financiare. Văduva lui Altemberger se afla într-o situaţie financiară dificilă datorită proceselor pentru moştenire. În iulie 1497 primea cei 600 de florini pe care Magistratul îi datora şi pentru care intervenise cu mai bine de două luni în urmă la naşul ei, notarul Johannes Sachs. 56 Affra a fost nevoită să se judece la Alba Iulia cu călugării eremiţi57 ca să-şi recupereze contravaloarea bunurilor date în folosul regelui, în vizită la Sibiu. 58 Fiind nevoită să plătească un impozit substanţial pentru mai multe case 59 , Affra a trebuit probabil să o vândă pe cea mai mare şi mai costisitoare unui localnic bogat cum a fost Nicolaus Proll, jude regal şi cămăraş al sării sau chiar lui Johannes Lulay. 60 De acum, trecem pragul secolului al XVI-lea.

Destinaţia spaţiilor interioare ale ctitoriei Alte mbe rger Clădirea ctitorită de Thomas Altemberger se compunea din camere de locuit, sală pentru primiri, spaţii de depozitare şi anexe gospodăreşti. Ansamblul arhitectonic s-a dezvoltat în jurul unei curţi de 676 mp.
53 54

Urkundenbuch ,VII, p. 384-385. Ipoteza a fost avansată de Ludwig Reissenberger cu “mare probabilitate” fără a şti dacă Nico laus Proll a moştenit casa sau a cumpărat-o (Reissenberger, Überreste, p. 18 şi 21). 55 Arhivele Naţionale. Direcţia Judeţeană Sib iu, fondul Documente medievale, U, III, 8. 56 Însemnarea sumei care i se plăteşte Affrei se găseşte în Rechnungen , p. 242. 57 Rechnungen , p. 210. Ea a fost asistată de judele regal Petru. 58 Rechnungen , p. 189. 59 În anul 1506 casa Affrei s-a aflat în duodecimalia lui J. Heltner şi era cotată cu valoarea: lot 12 ( Rechnungen , p. 547, 549), iar în anul următor cu aceeaşi valoare (Ibidem, p. 550-551). 60 Ludwig Reissenberger considera că în testamentul lui Nicolaus Pro ll, copiat în anul 1500 de notarul Johannes Hirschberg în registrul capit lului din Mediaş (docu ment probabil pierdut în incendiul arh ivei d in Mediaş după al doilea război mondial), a fost menţionată fosta casă Altemberger: „domun m ilam, in qua jaceo in lecto egritudinis una cum parvo do mo eidem contigua et vicina versus Valentinu m Pictorem structa” (Reissenberger, Überreste, nota 3, p. 18-19). Nu mele lui Valentinus, magister pictor, se regăseşte într-o perioadă apropiată, în registrul de socoteli al judecătorului regal (Hermannstädter und Siebenrichter - Rechnung aus dem Jahre 1497 ), lui datorându-i-se pictarea stemei o raşului pe o casă nouă (domum novam) (Rechnungen , p. 237, 252). Însemnele oraşului puteau fi puse pe clădirea Primăriei sau pe o altă clădire publică.

44

Petre Beşliu Munteanu

Două sunt spaţiile marcate de blazoane sau piese de mobilier arhitectonic, semn că erau considerate locuri reprezentative pentru prestanţa şi pretenţiile familiei: etajul turnuluilocuinţă şi grădina. Un spaţiu intim, asemănător grădinilor din spaţiul mediteranean, a fost obţinut prin nivelarea terenului dinspre terasă. În cartierul patricienilor din Sibiu era o adevărată modă a grădinilor familiale. 61 (Fotografiile 27, 28)

Fotografia 27 Loggia din „Grădina Martirilor”, 1865 (fotografie de Th. Glatz) (Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. GD 18232)

Grăd ini pentru odihnă s-au amenajat într-o perioadă apropiată în vecinătate, la casa parohială (Piaţa Huet nr. 1) şi Piaţa M ică nr. 22.

61

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

45

Fotografia 28 Curtea interioară (imagine din anul 2006)

Spre deosebire de grădinile amintite, unde nu se păstrează decât firidele din ziduri sau simplele spaţii

acoperite, în grădina lui Thomas Altemberger s-a amenajat o loggie dominată de busturi umane cu rol de console. Cheile de boltă au luat forma unor blazoane. Stâlpii şi

probabil bolta loggiei erau pictaţi, iar un brâu în formă de vrej marca pe perete nivelul consolelor. În galeria personajelor din loggie regăsim, după cum afirmă mulţi autori, personajele Fotografia 29 Consolă cu bustul lui Thomas Altemberger centrale ale acestui proiect

arhitectonic de amploare: Thomas Altemberger şi Andreas Lapicida,

46

Petre Beşliu Munteanu meşterul pietrar. (Fotografiile 29, 30) Ancadramentul ornamentat şi marcat bogat de

blazoanele ctitorilor, ce străjuia intrarea în camera de la etajul turnului, amenajarea spaţiul creat prin cu

bovindoului

blazonul lui Thomas Altemberger pe cheia de boltă, prezenţa căminului Fotografia 30 Consolă cu reprezentarea lui Andreas Lapicida pentru foc,62

demonstrează că în proiectul iniţial ctitorul a acordat un rol deosebit primului etaj al clădirii.

Poziţia, dimensiunile şi amenajările îi asigurau caracterul de încăpere intimă a proprietarilor. Spaţiul bovindoului, unde lumina venea prin ochiuri de sticlă prinse în ramă de plumb, era un loc de odihnă şi rugăciune. 63 Pe de altă parte, cel ce stătea în bovindou cuprindea cu privirea toată curtea, până la intrare. În această încăpere se ajungea venind pe un culoar exterior sau din interior, după ce străbăteai încăperile "corpului de legătură". În ambele cazuri, înainte de a intra în camera stăpânilor erai nevoit să aştepţi într-un hol dominat de un ancadrament cu ornamente traforate în piatră şi blazoane. (Fotografiile 31, 32, 33) În turnurile de apărare, chiar dacă aveau funcţia de locuinţă, la etajele superioare stăteau paznicii. Amplasarea blazoanelor la intrarea în casa scării, spre etajul superior, făcea parte din scenariul intrării. (Fotografiile 34, 35) Neavând alte puncte de pornire în stabilirea destinaţiei camerelor de locuit, ne folosim de hornurile sobelor. O vatră deschisă se află într-o cameră învecinată celei din turnullocuinţă. Prezenţa tavanului pictat în secolul al XVII- lea indică un spaţiu reprezentativ. La parterul „corpului de legătură”, lângă turnul- locuinţă, există o încăpere care, datorită unui coş de fum de mari dimensiuni, poate fi identificată cu un spaţiu domestic unde era probabil cuptorul de pâine.

Frag mentul de placă din lut cu reprezentarea unui personaj fantastic (geniu?) putea decora partea superioară a unui asemenea şemineu în secolele XV-XVI (cf. Marcu, op. cit., p. 269). 63 Un ochi de sticlă cu acest diametru a fost recuperat din săpătura arheologică desfăşurată în Grădina Mart irilo r.

62

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

47

Fotografia 31 Holul din faţa „camerei stăpânilor” (etajul I al clădirii)

Fotografia 32 „Camera stăpânilor” situată în turnul-locuinţă (în stânga, planul îndepărtat, este bovindoul)

48

Petre Beşliu Munteanu

Fotografia 33 Fragment dintr-o placă de ceramică (sec. XV – XVI)

Fotografia 34 Blazonul Affrei Altemberger de la etajul I al clădirii

Fotografia 35 Blazonul lui Thomas Altemberger de la etajul I al clădirii

Parterul turnului- locuinţă era destinat grajdului. Un astfel de spaţiu, construit numai din lemn, putea fi amenajat în cazul Primăriei Vechi şi mai la sud. Urmele masive de resturi vegetale descoperite acolo pot aparţine depunerilor organice dintr- un grajd sau lemnului folosit în cantitate mare pentru foc. În structura „corpului de legătură” a fost amenajat un alt horn, mai la nord de vatra de

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

49

foc. (Fotografia 36) În pod se observă două guri de aerisire, ultima având urme de fum. Pereţii „corpului Lulay” erau străbătuţi de un coş de fum ce va fi cu siguranţă folosit după 1545 pentru sobele din sala de şedinţe a Magistratului. (Planşa a XIV-a) O scară interioară cobora de la etajul corpului de legătură în apropierea unei săli cu bolţi cu nervuri pornite din console în forme florale. Alături era un spaţiu mai mic, pe care lam identificat cu cabina unei latrine. Sala mare de la parter, cu vedere spre Oraşul de Jos, avea acces la grădina din spate, la pivniţa şi la curtea casei. Poziţia privilegiată prin multiplele posibilităţi de comunicare sugerează o utilitate deosebită. Pentru o funcţie importantă pledează amenajarea lângă ferestre a unor bănci din zidărie, aşa cum aveau camerele de la etaj cu vedere spre Oraşul de Jos. Intrarea actuală în pivniţă, cu ancadrament din piatră simplu profilat, a fost folosită de primii proprietari. A doua intrare spre pivniţă este vizibilă pe planul lăsat de Ludwig Reissenberger 64 . (Planşa a XVI-a) Spaţiile a căror utilitate poate fi desluşită doar indirect, din documentele de arhivă, sunt pivniţa şi podul casei. Menţionarea în testamentul din 1485 a câmpurilor agricole, a culturii de viţă de vie, a grădinilor şi iazurilor explică nevoia de spaţiu de depozitare.65 Foişorul din lemn folosit la ridicarea sacilor în pod păstrează şi astăzi traforuri gotice, iar în apropiere se vede încă axul din lemn al scripetelui. Pe nivelul de călcare al curţii au existat urme evidente de pietriş. Curtea se închidea la sud-vest cu un zid aşezat pe arce din cărămizi. La sud, zidul de închidere trunchia lotul unei case rămasă fără curte şi fără prea multă lumină. Pe latura de sud-est, planul lui Thomas

Altemberger a prevăzut un zid de incintă ridicat în faţa ferestrelor clădirii de pe strada Mitropoliei. Probabil că pe acolo, ca şi astăzi, intrau vizitatorii lui Thomas

Altemberger. Sauna şi latrina sunt două amenajări care au apărut fie în cercetarea arheologică, fie în documentele de arhivă. La parter, lângă sala cea mare cu acces în grădină, era cabina latrinei. Groapa latrinei, cu urme evidente de Fotografia 36 Imagine din podul corpului de legătură (în prim plan hornul vetrei de foc de la etaj, în planul al doilea scheletul din lemn al scripetelui)

64 65

Biblioteca Brukenthal, H. 4941. Urkundenbuch, VII, p. 385.

50

Petre Beşliu Munteanu

incendiu, avea pereţii din cărămizi, cu arce de descărcare în structură. Cercetarea arheologică s-a adâncit până la 8,30 m faţă de nivelul pivniţei. Prin adosarea zidurilor din cărămizi la cele din piatră s-a format un spaţiu trapezoidal lat de 2,15 m, cu laturile lungi de 3,90 m şi 4,05 m. Zidul dispus oblic, formând trapezul, are lăţimea de 50 cm în partea superioară păstrată astăzi şi 80 cm la adâncimea de 6 m faţă de nivelul actual de călcare al pivniţei. La această cotă zidul a format un arc de descărcare cu deschiderea de 1 m. Zidul pomenit a dublat zidul din pietre de râu al clădirii şi s-a ridicat deasupra nivelului uşii de acces actuale, acolo unde se vedeau urmele pornirii unui arc din cărămizi. (Planşa a X-a) În grosimea zidului din piatră de la sud-vest se păstrează urmele unui canal de aeraj deschis în pod.

Planşa a X-a Latrina medievală, proiecţie izometrică

Zidul dinspre sud-est a dublat şi el un zid din pietre de râu, iar arcul de descărcare se sprijină pe structurile din pietre ale pereţilor învecinaţi. Deasupra arcului se afla o firidă desfăcută în 2006. Zidurile se sprijineau pe un sistem format din arce de descărcare. În partea de jos incinta se termina cu arce din cărămizi sprijinite pe stâlpi. Pe fiecare stâlp s-au aşezat capetele a două arce. (Planşa a XI-a) Arcul peretelui dinspre nord-est avea o deschidere de 1,75 m.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

51

Stâlpii de susţinere inferiori au fost aşezaţi direct pe bolovani de râu. Suprafaţa mică de sprijin a arcelor de la bază şi greutatea zidăriei au determinat prăbuşirea părţii de jos a construcţiei. Numai zidăria laturilor înguste ale incintei s-a păstrat sub cota de -2,80 m. La adâncimea de 2,80 m am

descoperit un fragment de zid prăbuşit. Până la această adâncime terenul a fost răscolit de ultimii restauratori care au subzidit pereţii prăbuşiţi. Între -2,80 şi -6,50 m s-a aflat doar pământ negru, cu bârne arse, material arheologic din diferite epoci, mai ales din epoca modernă. De la adâncimea de 6,50 m, suprafaţa a fost secţionată doar parţial, iar Planşa a XI-a Latrina medievală, tehnica de construcţie a zidurilor materialul arheologic a devenit o excepţie. La adâncimea de 5,50 m au apărut ultimele urme de zidărie prăbuşită ca urmare a incendierii violente a spaţiului şi un fragment de stâlp din lemn în poziţie verticală. O posibilă baie cu aburi -vaporarum- este refăcută în 1545 pentru cei doi consuli (vezi anexa 1). În interiorul clădirii nu s-au păstrat urmele unei instalaţii de apă din evul mediu. Tubul din lemn dezvelit în grădină, probabil din epoca modernă, vine din direcţia „corpului de legătură”. (Fotografia 55) Nu există însă o relaţie stratigrafică cu acesta. În planul lui Ludwig Reissenberger se văd în grosimea pereţilor camerei de lângă cabina latrinei amenajări ale căror funcţii nu au fost identificate. 66 Baia cu aburi de la Primărie nu este un lucru neobişnuit în Sibiul secolului al XVI- lea. Pe lângă o baie a comunităţii exista una a spitalului de bătrâni. În 1509 aceasta din urmă era deja în funcţie pentru că magistrul Michael Altemberger face o donaţie de 18 florini pentru înzestrarea ei. 67

66

Planul se găseşte la Biblioteca Brukenthal, H 4941, inv. nr. 2370.

52

Petre Beşliu Munteanu În loc de concluzii

Cu alte cuvinte, casa a avut o predominantă funcţie de reşedinţă civilă, asigurând spre sfârşitul secolului al XV- lea confortul unei familii de patricieni cu mulţi copii. Dimensiunile proiectului sunt justificate de pretenţiile şi posibilităţile materiale ale proprietarilor. Remarcăm alături de expresivitatea măştilor-console, de acurateţea execuţiei detaliilor de pe ancadramente, de bogăţia decoraţiilor, ingeniozitatea planului. Constructorul a adaptat planul unei construcţii de plan rectangular cu curte interioară, la un teren de formă neregulată, impropriu unei astfel de desfăşurări geometrice. El a trebuit să unească un mai vechi turn de apărare cu un important turn de locuinţă la care comanditarii au ţinut în mod deosebit. Rupturile de segmente de pe latura nou creată nu au afectat prea mult impresia de armonie a spaţiului şi cu atât mai puţin prima cerinţă a comanditarilor: să fie o casă monumentală. Ipoteza că în evoluţia clădirii sunt etape de construcţie nefinalizate este susţinută, între altele, de consola aflată în podul „corpului de legătură”, legată funcţional de turnul- locuinţă. Ea nu a fost integrată într-o structură de zidărie. Nu putem trece cu vederea că peretele turnului- locuinţă vizibil în pod este tencuit. Acestea sunt argumente în favoarea ipotezei formulate şi de Iuliana Fabritius-Dancu privind existenţa separată în jurul anului 1470 a turnului- locuinţă. Andreas Lapicida, la comanda lui Thomas Altemberger (devenit proprietar al turnului) ar fi construit şi decorat bovindoul.68

(Fotografiile 37, 38)

Fotografia 37 Imagine din podul „corpului de legătură” (în planul îndepărtat frontonul corpului de clădire terminat de Thomas Altemberger)

67 68

Rechnungen , p. 544. Fabrit ius-Dancu, op. cit., capitolu l 39, f. p.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

53

Funcţia militară a clădirii nu este formală. Orificiile înguste de deasupra bovindoului cu deschidere spre strada Odobescu, deschiderile mici de la parter puteau asigura protecţia în cazul unui atac minor. (Fotografia 39) Turnul- locuinţă nu era echipat însă pentru apărare. Puterea patricienilor la sfârşitul secolului al XV- lea se dovedea în primul rând prin avere, iar cea militară pe zidurile cetăţii sau în afara lor. Analiza stilistică şi arheologică, datele de Fotografia 38 Imagine din podul „corpului de legătură” - planul al doilea, stânga sus, consola turnului- locuinţă pe stâlpii loggiei şi informaţiile istorice sugerează un şantier de construcţii care nu s-a terminat odată cu moartea lui Thomas Altemberger. În derularea şantierului după 1491 a fost implicat probabil în continuare Andreas Lapicida. Ctitorul ansamblului arhitectonic este fără îndoială Thomas Altemberger.

Fotografia 39 Primăria Veche văzută dinspre strada Odobescu Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. GD 17858

54

Petre Beşliu Munteanu

CAPITOLUL IV PROPRIETARII ŞI CLĂDIREA ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLUL AL XVI-LEA

Ca şi când lucrurile nu ar fi destul de complicate domus dominae Affrae apare în registrele de impozit şi mai târziu: în 1506 (duodecimalia lui Johannes Heltner
69

, în 1507

(duodecimalia lui Benedictus Carnifex) 70 , 1515 (duodecimalia lui Andreas Budner) 71 , de două ori în alt registru din acelaşi an cu 12 lott pentru care a plătit mai mult de 3 florini.72 Admiţând lacunele înregistrării sau păstrarea fragmentară a registrelor nu putem să trecem peste menţionarea casei doamnei Affra în 1515. În 1475, când s-a recăsătorit cu Thomas Altemberger, avea în jur de 25 de ani şi trei copii. După 40 de ani era obligată să plătească pentru o casă un impozit aşa de mare încât a fost nevoită să- l achite în mai multe rate. Din nefericire, lipseşte dovada unei legături de proprietate între casa cu blazoanele separate ale soţilor Altemberger şi cea pomenită în 1515. Întrebarea ridicată de prezenţa blazonului unei femei într-o casă de patricieni, în care capul de familie este o personalitate atât de importantă cum a fost Thomas Altemberger, poate să nască discuţii. De altfel, observaţiile arheologice şi cele de parament fac, aşa cum au susţinut istoricii de artă 73 , dificile etapizările strânse în evoluţia clădirii în secolul al XVI-lea. Scara principală ce duce la primul etaj, oprindu-se în faţa uşii încoronată cu blazonul lui Johannes Lulay, a fost construită, după cum a lăsat să se vadă în cercetarea arheologică, ţesându-se de clădire.74 Elementele arhitectonice decorative amenajate la etaj, în primul rând fastuosul ancadrament cu blazonul lui Johannes Lulay, aveau menirea să atragă atenţia unui oaspete deja impresionat de mărimea caselor din jur şi apoi de volumul curţii în care intra, asupra importanţei sociale a proprietarului. (Fotografia 40)

Rechnungen , p. 549. Ibidem, p. 550. 71 Ibidem, p. 551. 72 Ibidem, p. 568. 73 Ch iar şi V. Roth consideră că etajul al doilea al clădirii principale a fost ridicat în secolul al XVI-lea (V. Roth, Geschichte der deutschen Baukunst in Siebenbürgen , Strassburg, 1905, p. 114). 74 Dovada existenţei etajulu i corpului principal în t impul v ieţii lui Johannes Lulay o constituie anul 1520 înscris pe un ancadrament de fereastră (Albu, Die Inschriften Rathaus, p. 32).
70

69

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

55

Fotografia 40 Blazonul lui Johannes Lulay

Dacă la sfârşitul secolului al XV- lea, prin mobilarea unor spaţii intime (bovindoul folosit drept capelă, uşa de intrare în turnul- locuinţă, loggia din grădină) cu blazoane de familie se producea un echilibru între intimitate şi reprezentativitate, spiritul noului veac lăsa în urmă inhibiţiile evului mediu. Detaliile arhitectonice ce pun în lumină personalitatea presupusului proprietar de la începutul secolului al XVI- lea nu pot schimba armonia iniţială a formelor decorative. Trecerea casei din proprietatea ctitorului în cea a lui Nicolaus Proll (?), Johannes Lulay şi Marcus Pemfflinger, legaţi prin funcţii (şi prin soţii ?!!) de Sibiu este concomitentă cu trecerea de la formele mentale ale evului mediu târziu transilvănean la cele ale Renaşterii promovată de noii proprietari. 75 Procesul este evident în ansamblu dar şi în detaliu. Turnurile casei lui Altemberger ţin de mentalitatea evului mediu, grădina cu loggie este scena unui personaj elevat, dornic de meditaţie şi odihnă. Tranziţia continuă. Tăblia uşii datată în jurul anului 1500 copiază formele drepte ale Renaşterii, dar elementele decorative ale coifului personajului intarsiat şi forma literelor

Nicolaus Proll aparţ inea unei familii de italien i stabiliţi p robabil la mijlocul secolului al XV-lea la Sib iu. Despre originea lui Johannes Lulay nu se ştiu mu lte lucru ri. Marcus Pemfflinger a venit din German ia. Date biografice despre N. Proll şi J. Lualy se regăsesc în: G. Gündisch, Die Grabsteine in der Ferula der evangelischen Stadpfarkirche in Hermannstadt, în Mitteilungen aus dem Baron Brukentalischen Museum, XII, 1947, p. 15-16, 20-21. (mai departe Gündisch, Die Grabsteine)

75

56

Petre Beşliu Munteanu

aparţin culturii medievale. 76 Compoziţia artistică şi textul în limba germană subliniază calitatea stăpânului casei de apărător ferm al căminului familial, parte a comunităţii orăşeneşti. 77 După dimensiuni şi în acord cu mesajul, uşa era montată într-o deschidere principală. (Planşa a XII-a) Construită într-o poziţie strategică, amenajată de la început ca o casă fortificată, presupusa reşedinţa a comitelui Johannes Lulay era impresionantă nu numai prin arta dispunerii volumelor şi a elementelor decorative. Ea putea fi utilă în perioade de insecuritate, cum a fost anul 1514, anul răzvrătirii sibienilor împotriva comitelui regal 78 . Din această perspectivă, evidenţierea valorii simbolice a turnului- locuinţă trebuie amendată într-o analiză de ansamblu a clădirii, luând în considerare alte elemente arhitectonice de apărare: turnul exterior de la nord, ferestrele mici de pe faţada de vest. 79 În fapt, rolul defensiv este ilustrat de cele două ghiulele, una din fier şi alta din piatră, Planşa a XII-a Tăblia unei uşi datată în jurul anului 1500 semiîngropate în zidul exterior al clădirii. Întărirea zidurilor de incintă ale oraşului la cumpăna secolelor XV şi XVI cu turnuri masive, cum este cel numit Turnul Gros, şi mai ales amenajarea bastioanelor la mijlocul secolului al XVI- lea au dus la diminuarea funcţiei militare a caselor de patricieni prevăzute cu turnuri- locuinţă. 80 Însă în prima jumătate a secolului al XVI- lea structura de ansamblu a clădirilor oraşului Sibiu, după cum relatează Georg Reicherstorffer, era marcată de funcţia militară. 81

Albu, Die Inschriften Rathaus, p. 33-34. În inventarele vechi ale Mu zeulu i Bru kenthal, la locul descoperirii p iesei este trecut (nr. inv. 15221) doar Hermannstadt. Chiar dacă uşa nu provine de la casa Altemberger, simbo listica desenului şi mesajul inscripţiei sunt sugestive pentru mentalitatea societăţii sibiene în jurul anulu i 1500. 78 Pentru revolta sibienilor din 1514 a se vedea, A. Du mitreascu-Jippa, N. Nistor, Sibiul şi ţinutul în lumina istoriei, Cluj-Napoca, 1976, p. 155. 79 Asupra importanţei strategice a clăd irii a se vedea, M. von Kimako wicz, Alt Hermannstadt. Eine entwicklungs-geschichtliche Studie, în A.V.S.L. , 2, 37, 1911, p. 269. 80 Pentru tematica caselor cu turnuri-locuinţă a se vedea, H. Fab ini, Patrician Towers in the Late Middle Ages in Sibiu (Hermannstadt), în IBI, Bulletin , 50, 1994-1995, p. 145-148. 81 G. Reicherstorffer, Chorographia Transilvaniei, în Călători străini despre Ţările Române, Bucureşti, 1968, p. 214. Georg Reicherstorffer s-a născut, probabil, la Sib iu şi a fost aici notar provincial (Rathschreiber). Din acest motiv el a cunoscut bine societatea sibiană.
77

76

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul Comitele Johannes Lulay

57

Presupusa proprietate a comitelui Johannes Lulay asupra clădirii obligă la o succintă prezentare a vieţii şi activităţii acestuia, mai ales că s-a aflat printre personalităţile ilustre care i-au urmat lui Thomas Altemberger. Johannes Lulay, ca şi cei mai mulţi înalţi funcţionari sibieni, a urcat treptele ierarhiei politice în paralel cu acumularea unor funcţii aducătoare de venit. El a fost notar al oraşului între 1492 şi 1494 şi kammergraf împreună cu Nicolaus Proll, alt posibil proprietar al casei Altemberger. Între anii 1504 şi 1505 a fost judecător scăunal. Anul 1507 îi aduce suprema funcţie în oraş, judecător regal. În acelaşi an a semnat un tratat de bună vecinătate cu Radu cel Mare, domnul Ţării Româneşti. Mai târziu a avut conflicte cu comunitatea sibiană. Ca pedeapsă, regele Ungariei Vladislav al II- lea i-a amendat pe sibieni cu 6.000 guldeni. Johannes Lulay a avut trei soţii. Prima a fost Elisabeta, văduva lui Nicolaus Proll, prin care se crede că a moştenit Casa Altemberger. A doua soţie s-a numit Barbara, văduva unui bogat funcţionar din Bistriţa. A treia soţie, Clara Thobiasch, i-a supravieţuit şi s-a căsătorit cu Marcus Pemfflinger, viitorul jude regal. Moartea l-a găsit pe Johannes Lulay, la 12 aprilie 1521, în funcţia de jude regal, fiind îngropat în ferula bisericii parohiale. 82

Proprietatea lui Marcus Pe mfflinger şi vânzarea ei către Magistrat Insecuritatea cetăţenilor oraşului, indiferent de starea lor socială, s-a accentuat după prăbuşirea regatului Ungariei, în timpul luptelor dintre partidele pro-otomană şi prohabsburgică. Comitele saşilor Marcus Pemfflinger, proprietarul casei în discuţie, a luat parte activă la luptele interne din Transilvania. Fidelitatea faţă de Ferdinand de Habsburg l-a ţinut departe de familie şi l-a determinat să risipească pentru întreţinerea armatei o bună parte din avere. Numai prin intervenţia prietenilor, unele bunuri, între care şi impunătoarea casă, au scăpat de creditori. 83 În aceste condiţii ne putem lesne imagina situaţia în care a ajuns casa lipsită de serviciile stăpânului mort departe de oraş în anul 1537. Perioada de început a stăpânirii lui Marcus Pemfflinger asupra clădirii a lăsat doar urme neînsemnate: două grafiti ce consemnează anii 1524 şi 1525. 84 În preajma anului 1545, casa mare şi greu de întreţinut era vânată de creditorii lui Marcus Pemfflinger, de nobili sau patricieni bogaţi. Alarmaţi de eventualitatea unei tranzacţii care putea aduce un nou locuitor din afara oraşului, dar mai înainte de toate atraşi de mărimea
82 83

G. Gündisch, Die Grabsteine, p. 20-21. G. Seivert, Die Stadt Hermannstadt.Eine historische Skizze, Sib iu, 1859, p. 35.

58

Petre Beşliu Munteanu

construcţiei, consilierii oraşului hotărăsc să plătească suma cerută de rudele defunctului comite. Calculând probabile taxe şi impozite datorate de proprietar, a fost achitată urmaşilor comitelui sibian suma de 1922 florini şi 64 denari. 85 Peste doi ani, prin vânzarea fostului sediu al Primăriei aflat lângă capela Sfântul Jacob şi Turnul Preoţilor, oraşul va recupera o parte din suma cheltuită pentru noua reşedinţă. 86

Albu, Die Inschriften Rathaus, p. 32. Arhivele Naţionale Sibiu, fondul Magistratul şi Scaunul Sibiu , seria Socoteli consulare, dosar 632, p. 175. 86 Docu mentul prin care Magistratul vinde cu 800 de florini clăd irea unde îşi avea reşedinţa se regăseşte la Soterius, op. cit., p. 164. Magistratul primea pentru casa vândută lui Gallus Auner suma de 800 de florin i. Clădirea fusese donată comunităţii în 1470 de Simonis Gu lden.
85

84

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

59

CAPITOLUL V PRIMĂRIA ORAŞULUI SIBIU

Timp de 400 de ani clădirea a fost sediul Magistratului sibian şi cea mai importantă clădire publică din Sibiu. De aici vine numele de Primăria Veche şi interesul ce i- l acordă comunitatea sibiană actuală.

Amenajarea casei ca sediu al Primăriei Prin grija lui Johannes Frank, administratorul (villicus, stadthann) Primăriei, cunoaştem lucrările de construcţie care au urmat trecerii clădirii lui Marcus Pemfflinger în proprietatea Primăriei. Consemnările privind cheltuielile sunt surprinzător de detaliate şi ca urmare, credibile. De exemplu, au fost consemnate categoriile de gunoaie evacuate: bălegar, fier, fecale etc. Pentru transportul lor au fost făcute două plăţi de 1 florin şi 24 denari şi apoi de numai 42 denari. Ordinea consemnărilor respecta în general pe cea a operaţiunilor. După curăţenie s-a adus mortar pentru refacerea unui spaţiu numit vaporar (baie cu aburi). Pentru amenajarea sa a fost cumpărat postav. 87 Cheltuielile următoare se datorează refacerii pavimentul turnului, probabil turnullocuinţă destinat arhivei. Cheltuielile pentru cărămizi (100 de bucăţi), var (cinci transporturi) şi plata unui zidar care a lucrat 22 de zile ilustrează reparaţii şi eventuale recompartimentări. Mai sunt înregistrate două transporturi de cărămizi de la Poarta Ocnei şi încă 700 cărămizi plătite lui Georg Zaydner. Alte cheltuieli se referă la acoperirea turnului (de incintă?), fiind folosite 3.900 ţigle. Precizarea că s-au folosit (şi, bineînţeles, plătit) ferecături folosite la acoperiş, deasupra ferestrei mari, îndeamnă la aceeaşi localizare. Sunt menţionate sumele plătite pentru închiderea lăzilor de cereale, pentru trei zăvoare ad maiorem Portam, probabil poarta de intrare. Şi alte uşi şi ferestre au fost prevăzute cu zăvoare. Chiar şi cheltuieli minore - pentru un căţel de vatră din fier - au fost menţionate cu grijă. 88 A fost amenajată o sobă nouă (fornax ), pentru care s-a adus lut, iar apoi a fost vopsită.
87

Arhivele Naţionale Sibiu, fondul Magistratul Oraşului şi Scaunului Sibiu, socoteli economice, socotelile administratorului, nr. 141.

60

Petre Beşliu Munteanu

Una din sobe este din oale-cahlă, pentru confecţionarea ei fiind plătit olarul Valentinus. Nu ştim cum putea fi folosit postavul la sobe, dar o însemnare se referă chiar la aceasta. Fiecare loc sau obiect este bine precizat. Locul numit consistor pe ultima pagină referitoare la cheltuielile Primăriei poate fi identificat cu camera de consiliu, cel mai important spaţiu interior. Acolo se fac multe şi scumpe amenajări. Pereţii au fost tapetaţi cu postav de Breslau. Pentru folosinţa consilierilor au fost confecţionate bănci şi scaune. Lista cu cheltuieli este un importante izvor istoric pentru reconstituirea interioarelor clădirii Primăriei. Ea aminteşte o cameră aflată în faţa consistorului. Se vorbeşte despre marea fereastră din sala consistoriului. Menţiunea refacerii unor ferestre vechi (antiquas refiendo) este importantă în stabilirea unei etape anterioare de construcţie. Pe latura de nord-est a clădirii, în exterior, la etaj, se află două ferestre cu detalii de ancadrament renascentiste, mai mici decât a treia de la acelaşi nivel. Ultima, aproape de turnul de incintă, cu elemente stilistice aparţinând goticului, pare a fi fereastra mare menţionată în document. Decorarea ferestrei şi a unei aşa numite tabula Junonanda sunt datorate pictorului Benedict. 89 Terenul de la intrare a fost podit cu scânduri. Cu alte cuvinte, lista cu cheltuieli cuprinde însemnări despre reparaţii şi amenajări interioare şi nu lucrări mari de construcţii. Rămâne de discutat care este partea din clădire care a fost acoperită. Textul se referă explicit la acoperişul turnului, probabil cel de incintă. Cheltuielile pentru şindrilă şi caferi sugerează că acolo a fost refăcută structura din lemn. Alte cheltuieli se fac pentru transportul a 3.890 ţigle şi ferecături la acoperişul aflat deasupra ferestrei mari. Mai jos sunt pomenite şindrile folosite la turn. Este verosimil ca acoperişul fostului turn de apărare să fi fost integral reparat pentru ca spaţiul interior să intre în folosinţa Magistratului. (Anexa 1)

O nouă contribuţie arheologică: datarea corpurilor-anexă Atenţia istoricilor de artă a fost atrasă în principal de corpurile de locuit şi de reprezentare. Laturile dinspre sud-est şi sud-vest au fost incluse, evaziv, în categoria ”cea mai mare parte a ansamblului” 90 , datate în perioada Altemberger sau într-o perioadă neprecizată. 91 Cercetările arheologice au arătat că încăperile corpurilor menţionate au luat naştere dintr- un mai vechi zid din pietre de râu cu arce din cărămizi în fundaţie sau numai din pietre

88 89

Ibidem, p. 142. Ibidem, p. 143. 90 Fabini, Vechea Primărie, p. 8. 91 Niedermaier, op.cit., p. 20, figura 2, p. 17.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

61

de râu. De această structură s-au adosat ziduri din cărămizi cu fundaţii

superficiale. Sub nivelul construcţiilor apărut din

material durabil au inferioare cu arsură,

straturile de

suprapuse

depuneri organice. Urmele de locuire sunt mai consistente în subsolul camerei 12. Camera s-a adosat stâlpi. turnului- locuinţă Pentru sprijinirea

folosindu-se

zidului adosat turnului- locuinţă a fost nevoie de un contrafort exterior. Fotografia 41 Fundaţie din piatră suprapusă parţial de zidul dinspre curte al camerei 5 Fundaţia zidului descris s-a adâncit mult, lăţindu-se spre talpă în pământul umed. De ea s-a sprijinit o amenajare subterană din cărămizi. Adosarea zidurilor nu era etanşă încât să sugereze un eventual bazin. Nici umplutura amenajării nu este sugestivă. Dezvelirea întregii suprafeţe a amenajării identificate doar în şanţul de drenaj, ar putea aduce indicii preţioase. Cercetarea arheologică a camerei 5 - ultimele casete şi cele din urmă probleme - a fost fructuoasă. O fundaţie din pietre de râu intersectată de zidul lung, dinspre curte, al camerei 5 a apărut în Fotografia 42 Fundaţiile zidului de sud-vest legat de turnul locuinţă şi ale stâlpului adosat (camera 12) urma săpăturii arheologice. Şanţul de fundaţie a fost surprins în camera 4, învecinată. 92

Cu alte cuvinte, există o etapă de construcţie ulterioară turnului- locuinţă. Datarea ei iese din cadrele secolului al XV- lea şi nu poate fi legată documentar decât de suma de 809

92

P. Beşliu Munteanu, Cercetările arheologice de la Primăria Veche din Sibiu, în B.C.M.I., 1-4, 1997, p. 41. ”Zidăria alcătuită d in pietre mici, înecate în mortar” este, de fapt, urma fundaţiei distrusă de zidul u lterior.

62

Petre Beşliu Munteanu florini şi 48 denari cheltuită pentru construcţii la clădirea Primăriei în anul 1585. 93 (Fotografiile 41, 42, Planşa a XIII-a) O dată apropiată, anul 1574 înscris pe un blazon de meşter în casa învecinată de pe strada Măcelarilor, sugerează că într-o perioadă ulterioară incendiului din 1570 au avut loc, împreună cu reparaţii ale clădirilor afectate, şi restructurări

urbanistice, stimulate de Magistrat care a profitat Fotografia 43 Stemă de meşter croitor de pe casa învecinată Primăriei Vechi mărind spaţiul necesar activităţilor domestice.

(Fotografia 43)

Planşa a XIII-a Clădirea Primăriei după 1585 (reconstituire) Desen prelucrat după P. Niedermaier, Das Alte Rathaus, fig. 5, p. 19

Arhivele Naţionale Sibiu, fond Magistratul Oraşului şi Scaunului Sibiu, Socoteli economice. Socotelile consulare, nr. 632, p. 197.

93

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul Noua funcţionalitate a spaţiilor

63

Clădirea avea o funcţie civilă, de sediu al Magistratului şi, în subsidiar, una de apărare. Funcţia de apărare s-a datorat unor pericole interne. Tulburări în cartierele meşteşugăreşti au fost de mai multe ori semnalate. Prin dispunerea corpurilor de clădire care închideau şi apărau curtea, datorită unor amenajări speciale - turnurile, găurile de tragere din pod în zona bovindoului dinspre strada Odobescu, ferestrele mici de la parter - clădirea asigura securitatea aleşilor şi siguranţa armelor, cerealelor, documentelor şi însemnelor oraşului. Un mic proiectil din fier, folosit de archebuze, descoperit în săpătura arheologică din interiorul turnului- locuinţă, 94 ilustrează rosturile militare ale clădirii. Funcţia primordială a clădirii -sediu al Magistratului-, rolul jucat de acesta în istoria comunităţii săseşti îndeamnă la prezentarea structurii instituţionale. Tabelul cu funcţionarii importanţi -judele regal, judele scăunal, primarul, administratorul oraşului şi notarul- care au activat în fosta Casă Altemberger timp de 200 de ani, între 1545 – 1745, este sugestiv pentru evoluţia vieţii politice. (Anexa 2)

Spaţii pentru funcţionari, şedinţe şi ceremonii Organul colectiv de conducere al oraşului era Centumviratul, în care vecinătăţile erau reprezentate. Din rândul celor mai importante familii din Sibiu se alegeau cei mai înalţi funcţionari: primarul, administratorul oraşului (villicus, stadthann), judele regal şi cel scăunal. Primii doi, având în vedere importanţa funcţiei, se mai numeau consuli. Organul executiv lărgit de conducere era sfatul orăşenesc format din 12 cetăţeni de vază. Ei formau sfatul interior şi se mai numeau senatori. Un funcţionar superior era judecătorul regesc ales de Centumvirat. Cei 12 membri ai sfatului interior intrau împreună cu comitele în Universitatea săsească. 95 Senatorii purtau o togă roşie, în timp ce mantia centumvirilor era neagră.96 (Fotografiile 44, 45) Situaţia înalţilor funcţionari şi a celor mici este bine cunoscută în 1657. Împreună cu primarul, judele regal şi cel scăunal erau consemnaţi senatorii cu diferite funcţii administrative.

94 95

Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. A. 9800. M. Vlaicu, Universitas Saxonum, în Convergenţe transilvane, 8, 2000, p. 11-12. 96 Piesele se află la Mu zeul de Istorie din Sibiu , nr. inv. M 5479, M 5480, M 5481.

64

Petre Beşliu Munteanu

Fotografia 44 Pelerină de senator

Fotografia 45 Pelerină şi pălărie de centumvir

Urmează salariaţii, de la cel mai înalt (notarul provincial), la cel mai neînsemnat (văcarul). Lista lor este sugestivă pentru activitatea complexă a Primăriei: notarul oraşului, oratorul centumvirilor, notarul breslelor, colectorul de impozite, doi inspectori cu rezerva de bucate, judecătorul de piaţă, medicul, farmacistul, tipograful, procuratorul, scribul, şeful pazei de noapte, şeful fanfarei, ceasornicarul, patru gropari, administratorul Primăriei, căpitanul şi subalternul lui, purtătorul de steag, toboşarul, armurierul, comandantul călăreţilor, doi paznicii ai câmpului, şase paznici ai turnului, trei paznici ai pădurii, doi paznici ai grădinilor, un văcar. 97 În listele din 1710, 1711, 1719 şi 1720, ca urmare a impuneri fiscale şi a creşterii populaţiei oraşului, apar slujbe noi: inspectori şi comisari cu rezerva de cereale a oraşului (unul special pentru ovăz), şapte strângători de taxe în Oraşul de Sus şi în suburbii, un perceptor pentru vin, un lictores (simplu slujitor sau călău?), groparul. Mai târziu sunt trecuţi în listele salariaţilor un inspector al cassei, un inspector cu încartiruirile, casierul şi adjunctul său, notarul pentru Sălişte. 98 Camera mare de la estul intrării principale (spaţiu structurat împreună cu camerele mai mici legate de turnul- locuinţă) a fost destinată persoanelor reprezentative. La sfârşitul secolului al XIX- lea acolo îşi avea biroul primarul. El putea comunica prin două uşi cu
97 98

K.A lbrich, Die Bewohner Hermannstadts im Jahre 1657 , în A.V.S.L., XVI, 1883, 2, p. 267-277. H. Herbert, Die Haushalt Herrmannstadts zur Zeit Karls VI. A. Die Bürgermeisterechnungen. Mittheilungen aus den Hermannstädter Magistratsprotocollen , în A.V.S.L., XXIV, 1892, 1, p. 125 – 126. (mai departe, Herbert,

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul camera de consiliu.

65

În încăperile învecinate, după cum ne arată planul clădirii din anul 1896, se aflau birourile funcţionarilor de rang superior şi ale ajutoarelor lor: notarul şef (obernotar), vicenotarii, un funcţionar numit concipist , altul ce ţinea la zi situaţia salariilor (diurnist ), primul senator (1-ter Magist. Rath). (Planşa a XIV-a)

Planşa a XIV-a Planul clădirii de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi destinaţia sălilor (numerotarea aparţine autorului)

Camera mică avea o sobă aşezată pe peretele ce o despărţea de cea mare, a sfatului (Grosser Sitzung Saal). Lista de cheltuieli din 1545 prefigurează o cameră mobilată cu scaune şi bănci, tapetată cu postav. După cum ne demonstrează aceeaşi listă şi după cum arată astăzi, camera de la etajul turnului a fost reparată. Ea se leagă de sala de şedinţe printr-o deschidere dezaxată, pentru că

Der Haushalt, A)

66

Petre Beşliu Munteanu

pe acelaşi perete era o altă amenajare în grosimea zidului: o posibilă fereastră. Prin ferestrele laterale ale camerei se putea controla accesul dinspre Oraşul de Jos, sursă de insecuritate. Un panou99 care preamărea virtuţile justiţiei era montat în sala de judecată. Traducerea inscripţiei este următoarea: Cea mai ilustră dintre virtuţi este dreptatea. Fortăreaţă de necucerit a unităţii cetăţenilor. Judecaţi drept fii ai oamenilor. Ascultaţi şi cealaltă parte. Sub inscripţia scrisă cu litere aurii este reprezentarea unei lebede cu o cunună de lauri în jurul gâtului, anul 1545, stema Sibiului şi blazonul lui Petrus Haller. Conform textului, placa a fost restaurată în 1574 şi 1721. (Planşa a XV-a)

Planşa a XV-a Tablă din 1545

Două încăperi ale Primăriei au fost menţionate cu ocazia unei ceremonii importante desfăşurate de Sfântul Ştefan. În ziua de 26 decembrie 1722, centumvirii se organizau după un obicei vechi în holul din faţa sălii consiliului pentru a alege Magistratul. 100 Ceremonia instalării Magistratului s-a desfăşurat în acelaşi decor în 1733. 101 În acel an nu avem ştiri despre felul în care era încălzită sala mare. Peste puţin timp, în 1735, meşterul J. Filtsch va monta o sobă din fier cumpărată de la Buda cu 60 de guldeni. Mai târziu, în 1771, au fost cumpărate două sobe de cahle albe pentru Landtagsaal, probabil

99

Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. M 5864. H. Herbert, Der innere und äussere Rath Hermannstadts zur Zeit Karls VI, în A.V.S.L., XVII, 2, 1883, p. 354. (mai departe, Herbert, Der innere Rath ) 101 Ibidem, p. 372-375.
100

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

67

aceeaşi încăpere unde se desfăşurau lucrările dietei Transilvaniei. 102 Nu avem dovada documentară că acele festivităţi erau însoţite de ospeţe. La ce altceva puteau fi însă folosite obiectele din ceramică şi sticlărie descoperite la Primăria Veche ?

Arhiva oraşului, a scaunelor săseşti şi a Universităţii Păstrarea actelor oficiale, înscrisuri care reglementau raporturile juridice, patrimoniale în interiorul comunităţii săseşti, a hotărârilor Magistratului era o funcţie principală a Primăriei. Din aceste considerente camera de la primul etaj al turnului- locuinţă, punctul arhitectonic central cu semnificaţii simbolice deosebite, a fost destinată depozitării documentelor. În anul 1546 arhiva oraşului s-a mutat aşadar în clădirea nou reparată, în camera unde la intrare se păstrează încă inscripţia TABULARIUM/Nationis Saxonicae/ac Civitatis Sedes/Que/C[ibiniensis. În acelaşi an, Christian Pomarius, notarul oraşului, începea inventarierea a 312 documente. După distrugerile provocate de Gabriel Bathory în 1610 erau deja inventariate 510 documente aşezate în dulapuri numite thecae.103 Dacă anul 1570 înscris pe stâlpul central al arhivei nu poate fi legat de un anumit eveniment, semnul de pietrar şi anii 1615 - 1616 pot fi puşi pe seama unei reparaţii ulterioare retragerii lui Gabriel Báthory din oraş. Potrivit jurământului registratorului de documente, în 1681 arhiva se afla în acelaşi loc.
104

Cantitatea mare de acte a impus în 1770 angajarea unui arhivar. 105 Adaptarea spaţiului unei camere cu cămin deschis la funcţia de depozit pentru

documente a ridicat problema securităţii lor. Căminul nu mai putea fi utilizat, dar rămânea actuală nevoia de încălzire a spaţiului pe timp de iarnă. Autorităţile habsburgice au cerut întocmirea unei noi evidenţe a documentelor şi depozitarea împreună a documentelor scaunelor şi a districtelor săseşti. În şedinţa Magistratului din 10 iulie 1770 se punea în discuţie necesitatea unei camere cu sobă pentru public. 106 A doua problemă, la fel de importantă ca cea a încălzitului, era a spaţiului insuficient
102

E. Siegerus, Vom alten Hermannstadt, III, Sibiu, 1928, p. 6 - 7. Resturile coşului de fu m de la aceste sobe au fost demontate în timpul ult imei restaurări fără să fi fost inventariate: cf. Fabini, Vechea Primărie, p. 10. 103 M. Vlaicu, Arhivele Statului Sibiu , în 120 de ani de arhivă publică în Transilvania , Sibiu, 1996, p. 20. 104 120 de ani de arhivă publică in Transilvania , Sibiu , 1996, p. 94: „... arhivei aparţinând naţiunii, oraşului şi scaunului Sibiu, a flată în clădirea primăriei oraşului...”. 105 M. Vlaicu , op. cit., p. 21. 106 G. Du zinchevici, Zur Geschichte des Staatsarchivs von Hermannstadt, în Forschungen zur Volks- und Landeskunde, 2, 1959, p. 81.

68

Petre Beşliu Munteanu

oferit de etajul turnului- locuinţă pentru cei patru funcţionari şi doi inspectori supraveghetori care s-au ocupat de alcătuirea unui repertoriu al documentelor după 1770. Ca urmare, în 1780 numărul funcţionarilor a fost micşorat. Înainte de aceasta, în 1779, se rediscuta într-o şedinţă a Magistratului despre amenajarea unei încăperi pentru cei ce copiau documentele. Procurarea de lemn lasă loc ipotezei că aveau în vedere o gheretă din lemn. 107 La începutul secolului al XIX- lea, un raport înaintat de senatorul Johann Georg Conrad semnala şi el nevoia de mai multe camere protejate de incendii. 108 Un nou incendiu a dus la reparaţiile din 1818 şi la amenajarea de depozite suplimentare. Abia în 1869 Primăria avea un spaţiu separat pentru cei ce doreau să consulte documentele. 109 La sfârşitul secolului al XIX- lea s-au mutat depozitele cu documente în casa cumpărată pe strada Măcelarilor (Mitropoliei). 110

Depozitele de cereale, de arme şi grajdurile Intrată în folosinţă publică, clădirea a fost folosită parţial, împreună cu alte construcţii din oraş (turnuri de apărare şi mănăstiri scoase din funcţiune ca urmare a aplicării Reformei, bastioane, sacristia bisericii) pentru depozitarea cerealelor şi a armelor. În 1567, cerealele au fost adăpostite în spaţii ale clădirii greu de localizat kemin und obenauff in er stuben, sau nelocalizabile In dem Kasten.111 După aproape 200 de ani se amenaja un spaţiu pentru depozitarea unor fiscalfrüchten. Magazia se afla, probabil, pe latura, de sud-est auf der Seiten gegen dem Guneschischen Haus. 112 Posibilitatea ca lăzile pentru cereale să se fi montat în pod este de luat în seamă. Scripetele era folosit pentru urcatul sacilor în pod. Lăzi pentru cereale se păstrează şi astăzi în podul spaţios şi bine aerisit al bisericii din Brădeni, judeţul Sibiu. Groapa de provizii surprinsă de săpăturile mecanice din curte este mărturie a funcţiei de depozit. Rezervele principale de grâne ale oraşului se aflau însă în gropile din pieţele centrale.

Ibidem, p. 81-82. Ibidem, p. 84. 109 Vlaicu, op. cit., p. 25. 110 Ibidem, p. 30. 111 Listele cu locurile unde au fost adăpostite armele, muniţ ia şi cerealele din rezerva strategică au fost publicate în L. Reissenberger, Über die ehemaligen Befestigungen von Hermannstadt, în A.V.S.L., XXIX, 2, 1899, p. 363366. (mai departe, Reissenberger, Über die ehemaligen ) 112 H. Herbert, Der Haushalt, B, p. 492. Ca şi în secolul al XVI-lea, erau folosite pentru adăpostul cerealelor şi alte spaţii publice ce-şi pierduseră utilitatea iniţială: Turnul Sfatulu i, Turnul Preoţilor.
108

107

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

69

Casa înalţilor funcţionari ai oraşului, provinciei Sibiu şi apoi a Principatului Transilvaniei a avut grajduri pe latura dinspre sud-vest, în vecinătatea turnului- locuinţă.113 Însărcinat cu supravegherea îngrijirii cailor şi a atelajelor era un funcţionar special: Carl Platz. 114 Este dificilă precizarea utilităţii unor amenajări subterane din zidărie, ulterioare etapei Altemberger, descoperite arheologic în interiorul şi exteriorul remizei de pompieri. Modul de construcţie şi mărimea lor nu îndreptăţeşte ipoteza unor bazine pentru apă. La Primărie au fost inventariate la începutul secolului al XVIII-lea multe arme, unele în stare de funcţionare (230 muschete, 600 de copien mit fäinlen), altele nefuncţionale (110 muschete, 600 de scuturi), un steag verde şi muniţie. 115 Funcţia de arsenal a avut-o clădirea imediat după inaugurarea Primăriei. În 1560 şi 1567 era menţionată muniţia depozitată acolo. 116 Pentru această destinaţie era nevoie de un spaţiu sigur şi uscat. După incendiile din 1556 şi 1570, clădirea Primăriei nu mai figurează între locurile care adăposteau muniţia.

Închisoarea din subsolurile Primăriei Atestarea numelor unor prizonieri deţinuţi de Magistratul oraşului este mai veche decât anul amenajării pivniţelor fostei case Altemberger. În 1485, cneazul Mihail din Săsciori era închis din porunca lui Thomas Altemberger în pivniţele clădirii Primăriei, fosta casă Gulden. La 1 martie 1485 arhidiaconii Bartolomeu şi Matei cereau primarului oraşului să- l elibereze din lanţuri (vinculis demittere velitis). 117 În anul următor Matia Corvin a ordonat Magistratului sibian să- i captureze şi să- i pedepsească pe răufăcători. 118 Ţigăncile din Cristian, condamnate la moarte şi îngropate pe cheltuiala Magistratului în 1507 119 , au fost ţinute probabil tot în închisoarea oraşului. În anii următori socotelile oraşului cuprind cheltuieli pentru prinderea răufăcătorilor proveniţi mai ales din regiunile de margine ale ţinutului săsesc. 120 La începutul anilor 40 ai secolului al XVI- lea, pivniţele Primăriei deveniseră

În secolul al XVI-lea, grajdurile castelelo r din Kenilworth şi Ludlow (regatul Angliei) se aflau lângă intrarea principală (John R. Renyon, Medieval Fortifications, Leicester Un iversity, Press, 1990, p. 156). 114 L. Popa, op.cit., p. 31. 115 Lista a fost publicată de Reissenberger, Über die ehemaligen , p. 380. 116 Reissenberger, op. cit., p. 364, 366. 117 Urkundenbuch , VII, p. 386. 118 Urkundenbuch , VII, p. 414-415. 119 Rechnungen , p. 488. 120 Rechnungen , p. 510 şi următoarele.

113

70

Petre Beşliu Munteanu

neîncăpătoare. Într-o săpătură de canalizare am văzut o extindere a acestora cu o cameră mică. Impunerea legii promovate de Magistratul sibian cerea metode coercitive. Între cheltuielile făcute pentru amenajarea Primăriei, sume deosebite au fost alocate închisorii. Pentru a transforma vechile subsoluri ale casei private în închisoare erau necesare minime amenajări şi dotări consemnate în documente. Cele mai mari cheltuielile au fost făcute pentru amenajarea gratiilor de la ferestre şi uşi. Nu cunoaştem modul de asigurare a spaţiilor cu gratii, astfel că însemnările din registre sunt orientative (o bucată mijlocie care a costat 90 denari, patru bucăţi mici 28 denari şi alte două mici 20 denari). Lemnele care au costat 14 denari au fost probabil folosite pentru fixarea lanţurilor de care erau legaţi prizonierii. Un astfel de lemn a fost vizibil în zidăria unei celule din partea de nord a închisorii. Lăcătuşul Martin a confecţionat lanţurile folosite la depozitele de grâu şi la înlănţuirea prizonierilor. El a primit în total suma de 74 denari. Pentru plata zidarului Petru Murar, care a fixat gratiile, a fost consemnată suma de 20 denari. Alţi 45 denari a primit meşterul Bartolomeu pentru uşa nouă (Nova Janua) de la închisoare. Caracteristica de „nouă” dată uşii ridică un semn de întrebare. A existat o uşă mai veche la o închisoare anterioară sau numai o uşa veche la pivniţa anterioară ? Uşa nou făcută a fost probabil montată la intrarea principală, iar gratiile au fost folosite pentru ferestrele vechii pivniţe. Pentru prima dată spaţiul în care erau închişi duşmanii comunităţii primea un nume: carcer. Planul pivniţei actuale nu s-a putut schimba mult faţă de cel din 1545. După ce intri în sala mare a parterului, în dreapta, se afla scările şi accesul principal. Acolo a fost montată probabil noua uşă. Coborând scările ajungeai în pivniţă, la stânga fiind o cameră mică, cu aerisire spre sala de sus. Ancadramentul din piatră al intrării păstrează urmele unor bare din fier. Urmează un spaţiu de trecere spre aripa din dreapta şi, coborând două trepte, la cea din stânga. În aripa de la sud-est, spre curtea mare, erau trei camere: prima fără aerisire directă, următoarele două cu mici geamuri spre curte. Aerisirea spre stradă a fost închisă. Urme de încuietori din fier încă se văd în cadrul din piatră al uşii. (Fotografia 46)

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

71

Fotografia 46 Intrarea în închisoarea oraşului

Tot în pivniţă, la stânga, erau două spaţii despărţite printr- un zid ridicat ulterior. Ele nu au urme de ferecături pentru uşi. Ieşirea actuală spre grădină a fost amenajată târziu. Planul lui Ludwig Reissenberger arată o ciudată scară care urca din acest loc, pe lângă latrină, spre sala de la parter. Scara a fost zidită la reparaţiile de la sfârşitul secolului al XIX- lea. (Planşa a XVI-a)

Planşa a XVI-a Planul pivniţelor de la Primărie Biblioteca Brukenthal, H 2370

72

Petre Beşliu Munteanu

În colecţia Muzeului de Istorie din Sibiu există nouă cătuşe care provin de la închisoarea din Primăria oraşului (M 4142 - 4147, M 5477, M 5478, M 5483). Ultima este secţionată de un perete intermediar şi are ştanţat un număr (dată?): 1715. Cele mai multe au diametrul mare între 9,1 - 12 cm. Alte trei au diametrul mic (între 3,7 - 4,2 cm), fiind folosite probabil pentru înlănţuirea femeilor. (Fotografia 47)

Multe femei au fost judecate pentru vrăjitorie şi infidelitate.121

Vrăjitoarele erau de multe ori ţigănci. De infidelitate au fost acuzate membre ale comunităţii sibiene, unele chiar de rang înalt. Tragediile personale consumate între zidurile clădirii au rămas în bună măsură necunoscute. Există şi excepţii atunci când subiectul relatării cronicarilor este o Fotografia 47 Cătuşe persoană importantă precum Johann

Sachs von Harteneck, comitele saşilor sau senatorul Coloman Gottzmeister.

Ultimul a fost acuzat şi închis pe nedrept în beciurile Primăriei datorită intrigilor judelui regesc Michael Agnethler. Blestemul a căzut din nou asupra familiei senatorului. Soţia sa necredincioasă a ucis doi nou- născuţi şi i-a îngropat în pivniţă. Sibienii au aflat cu groază că preotul paroh tăinuise faptele în schimbul unor foloase materiale. Până la urmă justiţia s-a înfăptuit: soţia necredincioasă a fost închisă, judecată şi înecată, iar preotul silit să plece din parohie. La sfârşitul anului 1645 neîncrederea în autorităţile de la Primărie a generat răscoala ”adunăturii de răzvrătiţi şi fii ai diavolului” şi a dus la formarea unui consiliu de conducere „paralel”. Comentariile lui Georg Kraus despre jocul de interese politice este pe cât de interesant pe atât de actual. 122 Spaţiile considerate de maximă securitate au fost folosite de duşmanii oraşului chiar împotriva interesului comunitar. În ziua de 20 decembrie 1610 Gabriel Báthory a jefuit Primăria. Cu trei zile înainte de Crăciun, consiliul format din 16 persoane a fost închis în „temniţa cea mai aspră” (probabil în carceră), iar centumvirii „în sala cea mai de sus şi în cea
121

F. Sutschek, Statutele municipale ale saşilor din Transilvania , Stuttgart, 1997, p. 120.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

73

din faţa ei”. 123 Cu toate că locurile de detenţie sunt bine precizate, identificarea este greu de realizat. Sala „cea mai de sus” poate fi „sala de sus”, locul de întâlnire al consilierilor. De altfel, în cele două camere menţionate încăpeau toţi centumvirii arestaţi. Răzvrătirile românilor de la începutul secolului al XVIII-lea au făcut din carcera de la Primăria Sibiului un loc de detenţie insuficient. În 1729 ţăranii din Cornăţel au fost închişi în grădina din spate a clădirii. 124 Mai apoi, noua închisoare de pe strada Turnului „oferea” un spaţiu mai mare. 125 În aceste condiţii interogarea se făcea la Primărie, iar pedeapsa se consuma în noua închisoare sau în Piaţa Mare. Pentru interogarea suspecţilor, efectuată de secretarul judiciar, în anul 1770 Magistratul ridica o gheretă din lemn în locul care, prin schimbarea sensului cuvântului, va deveni Grădina Martirilor. 126 Pedepsele corporale erau aplicate tot la Primărie, după toate probabilităţile în curte. Cele capitale se săvârşeau în Piaţa Mare. 127

Camera armelor Clădirea Primăriei a fost locul unde armele au devenit piese de muzeu. Originea camerei cu arme este în spaţiul destinat armamentului devenit nefolositor la începutul secolului al XVIII-lea. Închizătorul unei puşti a fost descoperit între lucrurile aruncate în „crematoriul” de la începutul acelui secol. Camera cu arme este de fapt un muzeu al armelor înfiinţat în 1872 prin grija lui Carl Platz. La zestrea de la începutul secolului al XVIII-lea s-au adăugat arme moştenite de patricieni cum a fost Albert Huet. 128 Carl Platz, primul custode, a întocmit un inventar cu 760 piese şi un registru pentru vizitatori. 129 Colecţia s-a îmbogăţit în anul 1878 prin donaţiile sibienilor 130 şi a fost deschisă pentru public în 1880. Primele semnături în cartea vizitatorilor sunt din 20 mai. Între cei ce semnează la început este însuşi Carl Platz. Până la sfârşitul anului au fost 158 vizitatori din Sibiu şi împrejurimi, dar şi din Bucureşti, Viena, Budapesta, Veneţia. În anul următor seria

G. Kraus, Cronica Transilvaniei (1608-1655), Bucureşti, 1965, p. 122-127. Ibidem, p. 9. 124 A. Du mitrescu-Jippa, N. Nistor, Sibiul şi ţinutul în lumina istoriei, I, Cluj-Napoca, 1976, p. 160. 125 E. Sigerus, Cronica oraşului Sibiu 1100-1929 , în Convergenţe transilvane, V, p. 35. 126 E. Sigerus, Vom alten Hermannstadt, Sibiu, 1922, p. 14, nota 5. Autorul citează Protocoalele Magistratului, p. 256. 127 Exemp le: pedeapsa cu lovituri de cio mag aplicată unui morar necinstit în 1724 şi decapitarea unei femei acuzată de pruncucidere în 1725. Cf. Sigerus, op. cit., p. 32. 128 E. Ro man, Arme de foc portative. Secolele XV - XVIII, Sibiu, 1981, p. 7. 129 Biblioteca Brukenthal, ms. 65-67. 130 Idem, ms. 68.
123

122

74

Petre Beşliu Munteanu

semnăturilor începe din 16 septembrie. 131 (Fotografia 48, Planşa a XVII-a)

Fotografia 48 Camera armelor Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. GD 33092

Planşa a XVII-a Registrul vizitatorilor cu însemnarea lui Carl Platz

131

Idem, ms. 65.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

75

Un impediment în funcţionarea expoziţiei era accesul care se făcea din interior, pe scara turnului spre etajul doi unde se afla camera de arme. La etajul turnului era încă arhiva. În 1888, prin refacerea balustradei, se asigura accesul direct, din exterior. 132 Muzeul cuprindea într-o sală spaţioasă o bună parte din armele deţinute la Primărie. Interiorul era agrementat cu un clopot datat 1636. Tablourile deţinute îi reprezentau pe comiţii Andreas Teutsch, Samuel von Baussnern şi Johann Zabanius Sachs von Harteneck. Unul din cele două scaune aparţinea oratorului centumvirilor. Un jug de lemn folosit pentru prizonieri pare ascuns în spatele altor obiecte. Piesele au înscris numărul de inventar şi un număr de identificare aşezat pe perete. Armele erau expuse după criteriul funcţional: arbaletele prinse pe perete într-un grupaj aparte, armele de foc în rastel, scuturile pe tavan. Pe peretele din faţa intrării se desfăşoară armele puse în panoplie, cu etichete care interzic atingerea lor. În dreapta a fost reconstituit echipamentul unui pedestraş cu suliţă. Intrând în colecţia Muzeului Brukenthal, camera de arme a devenit un sector într- un mare muzeu. 133

Remiza pompierilor Ultima funcţie pe care a avut-o casa Altemberger, devenită apoi sediul Magistratului, a fost cea de remiză a pompierilor. Până în perioada interbelică aceştia erau voluntari. Chiar dacă casele de locuit din lemn dispăruseră din centrul istoric, incendiile nu au ocolit oraşul în secolul al XIX- lea. Imaginea din 1865 a clădirii evidenţiază la corpul adosat la sud- vest turnului- locuinţă şi la acesta din urmă deschiderile înguste, specifice amenajărilor gospodăreşti. În 1880, în spaţiul de la parterul turnului- locuinţă se deschisese un acces mai larg. Acolo era remiza pompierilor. Imagini cu „corpul de legătură” înainte de refacerea accesului la etajul I arată că existau depozite ale pompierilor - depot feurwehr. 134 La un an după înfiinţare, în 1874, corpul pompierilor voluntari a primit turnul aurarilor de pe Soldisch. La Primărie a fost înfiinţat însă un centru de comandă pentru situaţii de incendii, dotat în 1875 cu telegraf. Carl Platz, un personaj cu spirit civic, a fost numit inspector cu alarmarea. 135

Docu mentul a fost publicat de L. Popa, Două documente despre amenajări la Primăria Veche în secolul al XIX-lea , în B.C .M.I., 1-4, 1994, p. 31. 133 E. Ro man, op. cit., p. 8. 134 Muzeul de Istorie Sibiu, Co lecţia Engber nr. 746; Idem, Colecţ ia Fischer nr. 7273; Idem, Colecţ ia grafică documentară nr. 17862. 135 Zur Geschichte des Feuerlöschwessen. Festgabe zum 25 jährigen Jubiläum Freiwillingen Feuerwehr in Hermannstadt , Sib iu, 1898, p. 53.

132

76

Petre Beşliu Munteanu

Costumul, casca şi însemnele pompierilor voluntari erau impresionante. În anii 30 ai secolului XX ei au fost dotaţi cu echipament modern. Albumul editat în 1933, la 50 de ani de la înfiinţarea formaţiunii, a păstrat imagini cu maşini-cisternă, pompe şi scări acţionate mecanic. (Fotografiile 49, 50, 51)

Fotografia 49 Coiful pompierilor Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. M 2258

Fotografia 50 Scara pompierilor (imagine din curtea Primăriei) Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. GD 27118

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

77

Fotografia 51 Pompa folosită de pompieri (imagine din curtea Primăriei) Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. GD 27121

În perioada interbelică maşinile pompierilor erau alimentate de la un bazin din tablă scos din pământ în timpul săpăturii arheologice. (Fotografia 52) Din anul 1936 formaţia de pompieri a fost militarizată, iar remiza de la Primărie desfiinţată.

Administratorul Primăriei În 1545 era pomenită soba din casa

administratorului. Menţiunea documentară sugerează un spaţiu de locuit distinct. O informaţie indirectă, de la începutul secolului al XVIII-lea, ne îndeamnă să credem că o amenajare specială pentru administrator era în vecinătate, pe Spinarea Câinelui. O plănuită tranzacţie dintre Magistrat şi comite din anul 1713 se referă la o bucată de pământ din grădina Primăriei. În schimbul ei administratorul primea un Schimbul nu a avut loc. În 1657, fiind cetăţean al oraşului, Frank Andreas, administratorul de meserie blănar, cu Fotografia 52 Gura bazinului de apă folosit de pompieri teren în Măierime.136

136

Herbert, Der Haushalt , B, p. 482.

78

Petre Beşliu Munteanu

domiciliul în vecinătate, în strada Măcelarilor (Mitropoliei), locuia în propria casă. La Primărie era probabil un spaţiu de serviciu. Christian Reichert şi-a început cariera politică în Centumvirat. Din 1659 a devenit administrator (hopner) al Primăriei, poziţie care i-a deschis calea spre funcţii tot mai înalte, până la cea de primar. 137 La ceremoniile încheia de instalare a comitelui cortegiul

administratorul

potrivit

rangului

oficialităţilor. 138 În 1888 cunoaştem alt personaj care pe lângă funcţia de comisar avea atribuţii de îngrijitor al atelajelor, de inspector cu alarmarea în caz de incendiu, de custode al muzeului. El se numea Carl Platz şi a locuit din 1887 în vecinătate, pe strada Măcelarilor. 139 (Fotografia 53)

Alime ntarea cu apă O eventuală baie cu aburi avea nevoie de apă. În Fotografia 53 Carl Platz, custode al Camerei armelor Muzeul de Istorie Sibiu, Nr. inv. GD 30709 cursul cercetării arheologice de la Primăria Veche nu am găsit urma evidentă a unei fântâni de adâncime. Pe terasa de sus existau două astfel de fântâni: una în Piaţa Mică, alta la ieşirea din Piaţa Mare spre strada A. Iancu. Ca şi fântâna din Piaţa Aurarilor ele aveau un caracter public. Dovada unei instalaţii de aducţiune a apei apare totuşi în fotografiile sau desenele de la sfârşitul secolului al XIX- lea ce redau curtea Primăriei Vechi. Dimensiunile şi forma acoperişului nu sunt concludente pentru identificarea tipului de fântână. Un lucru este sigur: amenajarea din lemn din 1865 nu poate acoperi o groapă rotundă. (Fotografia 1) Acelaşi lucru nu se poate spune despre acoperişul de mai târziu, de după 1888. (Fotografia 54) Cercetarea arheologică a identificat traseul conductei de apă, din lemn de stejar, doar în grădina casei. (Fotografia 55) Bazinul din tablă, aflat lângă remiză, a fost însă racordat la o instalaţie de apă.

137 138

Albu, Inschriften Hermannstadt, p. 240. Herbert, Der innere Rath , p. 375. 139 Adressbuch der K. frein Stadt Hermannstadt und deren Umgebung , Sibiu, 1887, p. 160.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

79

Fotografia 54 Curtea Primăriei cu fântâna Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. GD 17862

Fotografia 55 Urma conductei de apă şi fundaţia „corpului de legătură” din S II

80

Petre Beşliu Munteanu

CAPITOLUL VI EVENIMENT ŞI COTIDIAN LA PRIMĂRIA SIBIULUI Sediul Primăriei a cunoscut o viaţă politică, socială, chiar culturală, care se poate reconstitui doar fragmentar. Evenimentele sau întâmplările mărunte documentate istoric evidenţiază legăturile fireşti dintre comunitate şi „cinstiţii domni”.

Alegerea din anul 1721 a înalţilor funcţionari Alegerea înalţilor funcţionari se făcea în zile diferite, de obicei la sfârşitul sau începutul anului. În cazuri de deces se organizau alegeri extraordinare. Din 1721 se trecea la sistemul votului secret, în urnă. La alegerile din acel an au participat Centumvirii şi Magistratul, cu excepţia primarului în funcţie, bolnav. Cei dintâi alegeau un orator 140 dintre şase candidaţi care au primit asentimentul Magistratului. Acesta îi va reprezenta în prezidiul alegerilor. (Fotografia 56)

Fotografia 56 Scaunul oratorului

140

Scaunul oratorului din 1806 se păstrează în colecţ ia Muzeu lui Naţional Brukenthal, nr. inv. AD 255.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

81

Primarul fiind absent, comitele a depus simbolic cheile de la camera sfatului, de la arhivă, de la conservator (cămara oraşului?) şi sigiliile. Prezidiul care conducea alegerile avea o componenţă de drept: comitele, oratorul, notarul şi patru cetăţeni în vârstă care reprezentau breslele oraşului. Dintre cei votaţi, primarul ales prima dată la 17 octombrie 1716 a obţinut cele mai multe voturi. Thomas Schmidt von Scharffenbach, se pare un nobil nu prea iubit la Sibiu, a obţinut pentru a doua oară după perioada 1708 - 1714 funcţia de jude scăunal cu 63 voturi. Michael Czekelius a avut 117 voturi şi a fost ales villicus. Johann Georg de Wette fusese ales notar la 20 decembrie 1720, astfel că s-a putut ocupa de organizarea alegerilor. După numărarea voturilor, noii aleşi au depus jurământul de credinţă, apoi au mers la casa primarului unde nu s-au sfiit să amintească soţiei acestuia că şi ea are obligaţii faţă de comunitate. 141 Muzeul de Istorie sibian păstrează urna pentru votarea Magistratului. Ea este o cutie lungă, pictată pe toată suprafaţa, prevăzută cu urechiuşe pentru sigilare. Cele 15 deschizături pentru introducerea votului sunt marcate cu ornamente şi numere. În interior, ascunse de o scândură glisantă, sunt 15 sertare în care se păstrau voturile. Starea actuală de degradare a urnei se datorează folosirii îndelungate. (Fotografia 57)

Fotografia 57 Urna de vot pentru alegerea Magistratului Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. M 5934

Ospeţele Magistratului, urme arheologice Varietatea şi calitatea obiectelor din ceramică şi sticlă descoperite în groapa din pivniţă au ridicat o altă problemă: a existat sau nu la Primăria din Sibiu o cârciumă a Primăriei (Ratskeller ), aşa cum era în oraşele din Germania? 142 Nu există nici o sursă documentară care să ateste un asemenea spaţiu. Subsolul era folosit ca închisoare, iar camerele de la etaj aveau
141 142

Herbert, Der innere Rath , p. 355-357. O astfel de trinkstube a fost pomenită într-o inscripţie din anul 1578 în localul primăriei din To rgau; vezi, G.

82

Petre Beşliu Munteanu

alte destinaţii. De altfel, este dificil a ne imagina o cârciumă într-o instituţie reprezentativă a unei societăţi austere. Şi totuşi, la ce erau folosite în instituţia supremă a oraşului atâtea oale şi căni din lut, unele de lux şi piese de sticlărie ? Analiza statistică a ceramicii moderne descoperite în groapa de la Primăria Veche arată că se foloseau în primul rând formele nesmălţuite, de bucătărie. Din categoria aceasta procentul oalelor depăşeşte 50%. La procentul mare al cănilor nesmălţuite -38%- se adaugă acela al cănilor smălţuite -78% din totalul vaselor smălţuite. 143 Tăvile cu orificii de scurgere a grăsimii, castroanele, farfuriile smălţuite şi bogat ornamentate arată că în Primărie, cel puţin la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor, se făcea mâncare şi se ofereau mese. (Planşa a XVIII-a) Inventarierea unui număr mic de piese smălţuite din categoria ceramicii „habane”, care sugerează pretenţiile mesenilor, nu este destul de sugestivă. Comercializarea ceramicii habane a fost interzisă în mediul săsesc pentru a proteja producţia locală, dar prezenţa pieselor de la Primăria Veche nu se poate explica prin existenţa unei cârciumi şi nici prin confiscarea urmată de aruncarea lor. 144 Obiectele din sticlă aveau utilităţi diferite. Din cele 100 de piese identificate din materialul arheologic recoltat din fosta latrină 15 sunt sticle de pivniţă, 12 căni de băut, 16 pahare şi cinci castroane, adică aproape jumătate din formele descoperite au fost folosite pentru mese, în special pentru băutură. Alte 14 sticle pentru oţet puteau fi de asemenea folosite în bucătărie. (Planşele a XIX-a, a XX-a, Fotografia 58)

Fotografia 58 Căni din sticlă descoperite la Primăria Veche

Glaser, Die Rekonstruktion des Rathauses in Torgau, în Denkmalen in Sachsen , Weimar, 1979, p. 215. 143 S. Galea, Cera mica modernă descoperită la Primăria Veche din Sibiu - analiza statistică, în B.C.M.I. , 14,1997, p. 66. 144 H. Klusch , Keramikfunde aus dem 17. und 18. Jahrhundert im Alten Rathaus, în B.C.M.I. , 1-4, 1997, p. 61.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

83

Planşa a XVIII-a Vase din lut folosite la Primărie

84

Petre Beşliu Munteanu

Planşa a XIX-a Pahare şi cană din sticlă descoperite la Primăria Veche

Planşa a XX-a Pahar gravat din sticlă descoperit la Primăria Veche

Cafeaua şi pipa domnilor consilieri Între alte multe obiecte întregi sau întregibile găsite în „incineratorul” din subsolul Primăriei Vechi am recuperat 17 ciubuce de pipă (inventariate cu numerele M. 8088-8093 şi M 8168-8178)145 şi o ceaşcă smălţuită, cu decor marmorat. Ciubucele prezente în număr mare dovedesc că funcţionarii Primăriei fumau. Ipoteza consumului de cafea, având în vedere perioada în care a fost folosită ceaşca, începutul secolului al XVIII-lea, trebuia confirmată. La Viena fusese deschisă prima cafenea în 1685. Nu există o informaţie scrisă despre deschiderea
145

H. Klusch, op. cit., p. 62, planşa IV, 1-8.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

85

primei cafenele în Sibiu. Emil Sigerus, bazându-se pe o ordonanţă a Primăriei de închidere a unor cafenele în 1738 ca urmare a efectelor ciumei, afirmă că în Sibiu se consuma cafea în primul sfert al secolului al XVIII- lea. 146 Ceaşca din categoria ceramicii habane, de lux, şi altele de calitate inferioară demonstrează că se consuma cafea şi la Primărie. 147 Dacă cafeaua era de puţin timp cunoscută şi era consumată numai de persoanele din înalta societate, tutunul ajunsese un pericol public, astfel că în 1721 a fost interzis fumatul în curţile ţăranilor. 148 Desigur, interdicţia nu se referea la funcţionarii Primăriei, care fumau din pipe cu ciubuce frumos ornamentate. (Fotografia 59)

Fotografia 59 Ciubuce de pipă descoperite la Primăria Veche

E. Sigerus, Vom alten Hermannstadt, Sibiu, 1922, p. 130. H. Klusch, op. cit., p. 62, planşa I, 3 şi planşa II, 5. 148 În inventarul Mu zeului de Istorie din Sibiu se află o pungă de tutun făcută cadou lui Georg Birthälmer în 1636. Ea este cea mai veche piesă din mu zeu care dovedeşte folosirea tutunului în Sib iu (Mu zeul de Istorie Sib iu, nr. inv. M . 5540).
147

146

86

Petre Beşliu Munteanu Leacuri şi parfumuri la Primărie

Mai multe obiecte găsite în săpătură arheologică -flacoane, recipiente mai mari şi baghete din sticlă- aduc în discuţie posibilitatea existenţei unei mici „farmacii” în sediul Magistratului. Datarea susţinută de numărul relativ mare al pieselor (15 butelii pentru farmacie, 18 flacoane mici şi o baghetă din sticlă) poate fi limitată la perioada de utilizare a lor: de la mijlocul secolului al XVII- lea până la începutul secolului al XVIII- lea. Este perioada când medicul oraşului era plătit de comunitate, când ei ocupau şi alte funcţii înalte în conducerea oraşului, dar când exista şi o farmacie a comunităţii. (Fotografia 60, Planşa a XXI-a) În unul din flacoanele de sticlă din inventarul pomenit s-a păstrat un amestec odorizant. El se compunea din ceară de albine, un exudat răşinos de conifere şi din ambră, ultima folosită şi pentru mirosul plăcut. 149

Fotografia 60 Cană cu toartă (carafina)

Planşa a XXI-a Vase din sticlă:1 – sticlă de băut, 2 – cană cu toartă, 3 – 4 pahare cu picior, 5-6 flacoane de farmacie

149

Analiza a fost efectuată de Natalia Deac, chimist la Muzeul Brukenthal.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul Paza Primăriei, paza oraşului şi alarmele pompierilor

87

Administratorul Primăriei avea în dotare o suliţă, având între alte responsabilităţi, probabil, pe cea a pazei. Salariul lui la începutul secolului al XVIII- lea este comparabil cu cel al primului colector de impozite. 150 În 1657 în Sibiu erau 47 de soldaţi însărcinaţi cu paza întregului oraş. Tot de Magistrat erau plătiţi 27 de trabanţi şi 14 cavaleri. Conducerea paznicilor de noapte ai oraşului era încredinţată în evul mediu unui vigiliarum magister, plătit de Primărie. Organizarea pazei oraşului cădea în sarcina vecinătăţilor. 151 Beţivii erau luaţi de pe străzi de paznicii de noapte şi, dacă nu puteau fi duşi acasă, erau transportaţi la Primărie. 152 Paza de noapte a pompierilor a fost organizată începând din 1880 la Primărie 153 , acolo unde era remiza, iar administratorul clădirii fusese numit inspector cu alarmarea.

Ciuma nu-i ocolea nici pe aleşi La începutul secolului al XVIII- lea ciuma a lovit de mai multe ori oraşul. Prima epidemie a fost semnalată în 1706. În 1710 se încearcă a se potoli răspândirea bolii cu post şi rugăciuni, apoi se limitează slujbele religioase. Abia în 1718 se declară stinsă epidemia. După 20 de ani, ciuma a reizbucnit cu mai mare putere. Atunci au murit 948 de oameni, iar guberniul s-a mutat la Mediaş. 154 În oraş funcţionau de mult timp medici plătiţi de comunitate. Andreas Teutsch, medic din Sighişoara, fusese primar până în 1711. La îndemnul lor au fost luate măsuri de carantină. Teama era atât de mare încât au fost interzise chiar slujbele în biserică. În iarna grea dintre anii 1738 şi 1739 sfatul oraşului nu a mai funcţionat. Fără conducere, panica s-a accentuat. Locuitorii, indiferent de rangul social, erau dispuşi la orice sacrificiu pentru a scăpa de molimă. Posibilele surse de contaminare de la Primărie au fost aruncate şi arse în fosta latrină, ea însăşi sursă de infecţii. Locul a fost apoi dezinfectat cu var. Atunci au fost închise toate cafenelele, sălile de biliard şi de jocuri din oraş. 155 Datarea unei căni din groapă în 1721 arată perioada în care ea a putut fi aruncată.
150 151

H. Herbert, Der Haushalt, A, p. 125. Fabriţ ius Dancu, op. cit., cap. 40, f. p. 152 Instrucţiunile date paznicilor de noapte se găsesc la E. Sigerus, Vom alten Hermannstadt, Sibiu, 1928, p. 135. 153 Zur Geschichte des Feuerlöschwessen , Sib iu, 1873, p. 53-54. 154 E. Sigerus, Cronica oraşului Sibiu , p. 33-34. 155 Nu există alte relatări despre astfel de măsuri rad icale. Era obligatorie doar arderea hainelor şi a obiectelor folosite de ciu maţi (cf. H. Herbert, Die Gesundheitspflege in Hermannstadt zur Zeit Karls VI, în Programm des evangel. Gymnasiums AB, 1892 - 1893, p. 19). Despre închiderea caselor de d istracţii: loc. cit., p. 31.

88

Petre Beşliu Munteanu

Pentru a întreţine arderea, orificiul de aerisire de la parter a fost prelungit până în subsol. În acest fel a fost dezafectată latrina medievală. Probabil nici ospeţe dese nu au mai avut loc. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea provin informaţiile despre mesele festive organizate de comiţi la alegerea lor în diferite săli din oraş. Niciodată nu a fost pomenită Primăria ca gazdă a unei mese festive.

Numele meşterilor de pe pietrele din Primărie Scrijeliturile în piatră reprezentând animale, scuturi de meşteri, nume de persoane şi anii „iscăliturii” sunt evidente în primul rând pe coloanele loggiei, un loc ascuns de ochii lumii, dar totuşi reprezentativ. La inscripţiile observate după 1990 au fost adăugate cele consemnate înainte de acest an constituindu-se astfel un corpus. 156 Grafiti au valoare documentară limitată contextual la locul unde s-au găsit şi la posibilitatea de identificare a autorului. Pe un stâlp al loggiei au fost zgâriate mai multe semne şi iniţiale ale unor probabili meşteri care au lucrat la Casa Altemberger. Ele au fost interpretate ca fiind un semn de meşter însoţit de anul 1498, un scut de meşter cu iniţialele VD şi o posibilă ligatură interioară. Informaţiile bibliografice trebuie amendate: scutul aparţine formelor baroce, iar semnele din interior nu au legătură cu fazele timpurii ale construcţiei. Şirul de monograme datate, aflate pe ancadramentul intrării în casa turnului, are de asemenea o valoare istorică relativă. Ele demonstrează că accesul direct în casa scărilor turnului, pentru a ocoli intrarea fastuoasă de la parter, exista înainte de 1665, data menţionată de cel ce s-a iscălit de trei ori S(teinmetz ?) M. Caligrafia numelui şi desenul alăturat îndreptăţesc supoziţia că era un meşter pietrar. 157

Primul spectacol pentru domnii magistraţi Noul sediu al Primăriei, cumpărat şi restaurat în 1545, a găzduit la 24 februarie 1579 primul spectacol de teatru din Sibiu. 158 Evenimentul a avut loc iarna, ceea ce ne îndreptăţeşte să presupunem că locul de desfăşurarea a fost sala de întrunire a consilierilor, spaţioasă şi încălzită. Un motiv pentru această reprezentaţie ar fi fost alegerile locale, care în multe cazuri se desfăşurau la începutul anului. Subiectul reprezentaţiei a fost foarte probabil luat din Biblie. Piesele cu caracter
156 157

Albu, Die Inschriften Rathuas, p. 32-35. În lista locuitorilor oraşului din 1657 nu există un meşter pietrar cu iniţ iala numelui M. (cf. Albrich , op. cit., p. 289). 158 H. Herbert, Die reformation in Hermannstadt und Hermannstädter Capitel, Sib iu, 1883, p. 46.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

89

religios au fost interpretate de elevi ai şcolii de comedie. După Reformă ele erau apreciate de public la început în Germania şi apoi în restul spaţiului de limbă germană. 159

159

E. Sigerus, Vom alten Hermannstadt, Sibiu, 1922, p. 167.

90

Petre Beşliu Munteanu

CAPITOLUL VII REPARAŢII ALE CLĂDIRII ŞI AMENAJĂRI ALE INTERIOARELOR ÎN PERIOADA MODERNĂ

Funcţia reprezentativă a clădirii destinată funcţionarilor celui mai important oraş săsesc al Transilvaniei medievale şi moderne a determinat reparaţii curente sau de amploare. Amenajările interioarelor trebuiau să ţină pasul cu moda şi să ofere confort. Înnoirile în interiorul sau exteriorul clădirii au marcat semnificativ cumpăna secolelor.

Reparaţii ale clădirii în secolul al XVIII-lea În jurul anului 1700, clădirea Primăriei a intrat într-un nou proces de amenajare a interioarelor şi a acoperişului.

De la acea restaurare se păstrează o uşă scundă, decorată cu ornamente florale pictate, purtând iniţialele meşterului şi anul pictării: 1702.160 (Planşa a XXII-a) Camera învecinată la nord cu turnul- locuinţă a primit atunci un tavan casetat şi pictat cu motive florale, apropiate stilistic de cele pe care le regăsim pe tăblia uşii. 161 (Planşa a XXIII-a ) Cu toate greutăţile provocate comunităţii de epidemii, reparaţiile au continuat. În 1727 a fost montat un steag din tablă pe nou reparatul acoperiş al clădirii.

Planşa a XXII-a Uşă pictată datată 1702

Uşa se păstrează la Muzeu l de Istorie Sib iu, nr. inv. 5219. I. Sedler, Tavanul casetat din Primăria Veche, mărturie a dorinţei de reprezentaţie socială a burgheziei transilvănene de la sfârşitul secolului al XVII-lea , în B.C.M.I., 1-4, 1997, p. 24.
161

160

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

91

Planşa a XXIII-a Tavanul casetat de la Primăria Veche. Încercare de reconstituire a ornamenticii (după I. Sedler, op. cit., p. 26, fig. 2)

Pentru refacerea podurilor şi a altor lucrări de extindere a spaţiilor de serviciu între 1714-1733, a fost cheltuită suma de 580,04 florini, mai mult decât pentru ridicarea în 1735 a hanului din faţa Porţii Turnului (Burgertor). 162 Grădina amenajată iniţial ca loc de odihnă a primit în 1770 un adăpost pentru secretarul judiciar. La sfârşitul secolului al XVIII- lea au fost inventariate reparaţii în sala mare(Comunitäts Zimmer) la tavan, sobă, ferestre. 163

Reparaţii şi reamenajări din secolul al XIX-lea Transformări şi amenajări de la începutul secolului al XIX-lea transpar din scrisoarea lui Carl Platz, interesat în 1888 să fie pusă în valoare camera cu arme. El a motivat abandonarea în urmă cu 70 de ani a gangului spre turnul- locuinţă de putrezirea podelei. În zona învecinată turnului- locuinţă a apărut în timpul cercetărilor arheologice un strat de arsură,

162 163

H. Herbert, Der Haushalt , B, p. 491. Arhivele Naţionale Sibiu, Acte fasciculare, U. 8, foaia 1.

92

Petre Beşliu Munteanu

datat cu o monedă din anul 1800. După acest incendiu a fost părăsit traseul galerei din lemn de la etaj. 164 Frecvenţa reparaţiilor din interiorul clădirii în secolul al XIX- lea este ilustrată de informaţia documentară potrivit căreia podelele casei cancelariei superioare au fost înlocuite în 1828 şi apoi în 1887. În "casa cancelariei superioare" au fost montate în 1887, după o reparaţie, trei ferestre şi o uşă. 165 (Anexa 4) Trecerea casei învecinate dinspre strada Măcelarilor în proprietatea Primăriei a făcut necesară amenajarea unui spaţiu acoperit şi pavat cu cărămizi. Aspectul actual al camerei notate 88, după numerotarea veche a Primăriei, cameră adosată clădirii de pe strada Măcelarilor, lasă să se vadă existenţa unor arce deschise, din cărămizi, cu ziduri fără fundaţie. 166 Prin spaţiile boltite se comunica cu curtea casei de pe strada Măcelarilor. 167 La cumpăna secolelor XIX şi XX, Magistratul a pus în aplicare un proiect de mărire a spaţiului prin achiziţionarea unei clădiri de pe strada Măcelarilor, de adaptare a spaţiilor vechi la noile cerinţe ale relaţiilor cu contribuabilii şi amenajările începutului de secol: un nou sistem de canalizare şi folosirea unor noi latrine, introducerea reţelei de curent electric. În fapt, în perioada amintită a fost pus în practică un proiect ambiţios de modernizare a ansamblului de construcţii din Oraşul de Sus prin refuncţionalizarea unor spaţii ca pasaje de trecere şi amenajări bancare sau comerciale. Atunci s-a ridicat pe locul a trei clădiri medievale din Piaţa Mare clădirea pentru Bodencreditanstalt şi drumul de acces spre terasa superioară, demolându-se aşa numita "Capela Sf. Iacob" şi Turnul Preoţilor. Clădirea Primăriei a suferit însă cele mai mari transformări, o adevărată restaurare, la sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul secolului XX. Casa dinspre strada Măcelarilor nr. 4, cumpărată de administraţia oraşului, a fost destinată funcţionarilor ce aveau în grijă pieţele. Spaţii deosebite au primit în clădirile de pe această stradă poliţiştii şi poştaşii. La parterul aşa numitului "corp de legătură" din Primăria Veche a fost deschisă o uşă dinspre curtea mare. Lucrările prevăzute în proiect pentru subsol (demolarea unor bolţi, umplerea unei pivniţe) au

Ipoteza a fost exprimată în Fab ini, Vechea Primărie, p. 9. Docu mentul la care se referă autorul nu pomeneşte însă de incendiu. 165 Este posibil ca lintoul cu blazonul lui Johannes Lulay să fi fost tot atunci înlocuit. El a intrat în anul 1888 în patrimoniul Muzeulu i Bru kenthal împ reună cu un alt ancadrament din aceeaşi perioadă drept un cadou al Magistratului. În 1840 a fost amenajată o casierie pentru impo zite (Arhivele Naţionale, Sibiu, Acte fasciculare. U VIII, p. 2). 166 Co mpararea probelor de mo rtar a d iferitelor structuri de zidărie d in camera 4 amenajată în perioada modernă, folosind însă o zidărie mai veche, nu evidenţiază d iferenţe în calitatea mortaru lui. 167 Clădirea în forma ei actuală a apărut după 1845, an când în planul oraşului, lip ite de corpul clădirii Primăriei, se observă trei loturi. În clădirea al cărei steag de tablă poartă anul 1867 se păstrează elemente decorative din secolul al XVIII-lea (vezi tabelul - anexă din teza de doctorat, A. Derer, Arhitectura barocă în Transilvania studiu de caz: oraşul şi zona Sibiu , Institutul de Arhitectură ”Ion Mincu”, Bucureşti, 1998).

164

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

93

vizat spaţiul dezafectat încă din secolul al XVIII- lea şi umplut cu resturi de la bucătărie şi veselă. 168 La etaj se impunea redeschiderea intrării de la capătul culoarului exterior refăcut în 1888, după ce în 1876 arhiva devenise instituţie publică. Lângă holul de intrare în arhiva publică a fost amenajat un closet. Nevoia de spaţiu a dus la închiderea loggiei chiar înainte de această restaurare. Unele intenţii ale proiectului din 1896 (de exemplu refacerea intrării în curtea a doua prin gangul de trecere) nu s-au realizat din motive economice şi din nevoia de spaţiu. Alte prevederi ale proiectului, cum a fost înlocuirea ancadramentelor originale cu deschideri din ghips, au fost criticate. (Anexa 3) Ulterior ele au fost recuperate şi donate muzeului. 169 Etapele procedurale care au premers, însoţit şi evaluat lucrările de reparaţii şi reamenajări s-au derulat pe parcursul anilor 1896-1903. După întocmirea în 1896 a proiectului şi devizului pentru „lucrările de adaptare” la casele învecinate de pe strada Măcelarilor şi Spinarea Câinelui a urmat evaluarea şi apoi cumpărarea celei dintâi. Între timp s-a întocmit proiectul pentru amenajarea vechiului sediu al Primăriei. În 1898 a fost emisă cererea oficiului de construcţii către Magistrat şi s-a elaborat devizul pentru lucrările de la clădirea Primăriei. Un act care stabilea condiţiile de licitare a fost semnat la 23 iunie 1899. Lucrările sau desfăşurat destul de rapid, astfel că în 1903 a fost întocmit devizul final al lucrării. La 8 august 1903 a fost semnat un protocol pentru verificarea lucrărilor la sediul Primăriei şi la casa de pe strada Măcelarilor.

Restaurarea din a doua jumătate a secolului XX Începând din anul 1967 şi până la inaugurarea în 1988 a expoziţiei de istorie contemporană, Primăria Veche ar fi trebuit să beneficieze de interesul specialiştilor. Despre campania de cercetări arheologice cu informaţii transformate în folclor local nu merită decât să amintim. Din perspectiva cunoaşterii istoriei monumentului s-a pierdut o ocazie unică. Informaţiile potrivit cărora s-a demontat un coş rotund, s-au scos podelele nu sunt de mare folos dacă nu ştim cum arătau vechile pavimente. Din săpătura arheologică din 1984 a fost

Arhivele Naţionale Sibiu, Fondul Magistratul oraşului şi scaunului Sibiului, Primăria Municipiului Sibiu , U, 52. p. 48. 169 Ibidem, p. 25. O parte d in frag mentele de ancadramente demolate au fost recuperate şi donate Muzeului Bru kenthal, nr. inv. M . 7818-7825.

168

94

Petre Beşliu Munteanu

recuperată o cărămidă hexagonală 170 , dar cum erau vechile pavaje (este greu de crezut că nu sau păstrat urme, chiar firave ale acestuia) nu vom putea şti. Din nefericire, amenajarea stratului de beton, suportul actualului pavaj din cărămizi, a distrus urmele vechi. Nu vom şti dacă instalaţia numită vaporar nu se referea la un sistem de circulaţie a aerului cald. Într-o fotografie de epocă se vede un arc de cărămizi deasupra unui ancadrament renascentist. (Fotografia 61) Prin decaparea pereţilor am fi putut afla dacă a fost o deschidere anterioară sau este un simplu arc de descărcare pentru fereastra mare din sala de reuniuni a Primăriei.

Fotografia 61 Reparaţii la Primărie Muzeul de Istorie Sibiu, nr. inv. GD 17846

Pierderea informaţiilor istorice este de altfel deplânsă de arhitectul care a preluat conducerea şantierului după 1971. 171 Este utilă analizei istorice doar informaţia că zidurile turnului de incintă au suferit reparaţii sau că au fost evidenţi pigmenţii de culoare pe consolele din piatră. Regretăm că protejarea minunatelor piese de artă decorativă din loggie nu a intrat în atenţia restauratorilor. De altfel, scrijeliturile de pe stâlpii loggiei au fost ignorate, cu toate că sunt surse istorice. Pentru sănătatea monumentului era nevoie de drenarea apei. În cursul săpăturilor arheologice, începând chiar din 1984, s-a dovedit că terenul era îmbibat cu apă. Urmarea a fost firească: apa s-a infiltrat în ziduri până la etajul întâi, iar tencuiala din exteriorul clădirii a
170

Muzeului de Istorie Sib iu, nr. inv. A 9799.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

95

căzut. Sursa principală a umezelii din ziduri, defecţiunile la reţelele de canalizare şi aducţiune a apei potabile, a fost temporar îndepărtată. Drenajul actual, amenajat în anul 2005 la 3-4 metri distanţă de zid, poate limita pătrunderea apei la fundaţii. Contribuţia arhitectului în procesul restaurării a fost judicioasă atunci când s-a schimbat faţada corpului de sud- vest şi a fost binevenită când s-a refăcut ultimul turn al etajului. Desenul liniaturilor care imitau asizele din pietre de talie este vizibil în grafica documentară a monumentului (Fotografia 61) sau la alte case din Sibiu. Ornamentul este însă mai degrabă caracteristic etapei de reamenajare a clădirii de la mijlocul secolului al XVI- lea.

171

Fabini, Vechea Primărie, p. 10.

96

Petre Beşliu Munteanu

CAPITOLUL VIII MUZEUL DE ISTORIE DIN PRIMĂRIA VECHE

Ca să scape de „trecutul burghezo-moşieresc”, administraţia locală a plecat din Primăria Veche în 1947. Împreună cu alte case importante din centrul istoric, clădirea şi-a pierdut personalitatea devenind ”fond locativ de stat”. Camerele au fost recompartimentate, dar nu s-a distrus mare lucru. Aici au primit repartiţie de locuinţă chiar tineri muzeografi de la Muzeul Brukenthal. Clădirea nu a murit. Interesul ulterior pentru restaurarea clădirii s-a înscris într-o politică generală de protecţie a monumentelor şi de deschidere spre Occident prin intermediul comunităţii săseşti. Refuncţionalizarea ca sediu al Muzeului de Istorie a fost firească. Piesele colecţiilor de istorie erau îngrămădite împreună cu cele etnografice şi cu colecţia de artă în spaţiul Palatului Brukenthal. Camerele din palat fuseseră destinate de baronul Brukenthal doar expunerii obiectelor de artă. Între timp colecţiile s-au îmbogăţit, iar spaţiul de depozitare nu a putut ţine pasul cu ritmul creşterii. În aceste condiţii, expoziţia de arheologie a primit doar parterul Palatului Brukenthal, cu săli întunecoase şi multă igrasie. Lapidarul a beneficiat de un spaţiu special amenajat în curtea a doua, inaccesibil vizitatorilor. Multe piese valoroase -donariul de la Biertan, vasul de aur de la Biia, steaguri, arme şi armuri, piese din sticlă- au fost luate de muzeele din capitală. Cele mai valoroase sunt încă la Bucureşti. În 1988, după 20 de ani de şantier, clădirea Primăriei Vechi a devenit gazda secţiei de istorie a Complexului Muzeal Naţional Sibiu cu o expoziţie menită a ilustra, după un model şablon, „evoluţia societăţii omeneşti din cele mai vechi timpuri până astăzi”. Tematica este discutabilă fiind vorba despre o dialectică a progresului pe baza luptei de clasă şi a exagerărilor naţionaliste. Avantajele expunerii pieselor de arheologie, a colecţiei de arme, a unor piese din perioada medievală şi modernă într-un spaţiu istoric, după principii de conservare riguroase, sunt indiscutabile. Reacţia comunităţii faţă de muzeu a fost pozitivă. Grupuri numeroase de elevi, militari şi excursionişti au vizitat muzeul până în 1989. Colectivul secţiei a organizat în 1988 Sesiunea naţională de rapoarte arheologice. Mai presus de ideologii, piesele muzeale sunt martorii istoriei. În secolul al XIX-lea şi până la doilea război mondial custozii le-au organizat în colecţii, după anul 1947 fiind puse în valoare de muzeografi, specialişti recunoscuţi pe plan naţional. Generaţia de aur a muzeului (Nicolae Lupu, Nicolae Branga, Anamaria Haldner, Thomas Nägler) a devenit nucleul de profesori ai Facultăţii de Istorie din Sibiu. În 1989 colectivul secţiei de istorie era format din

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

97

muzeografi specializaţi pe perioade istorice: Dumitru Popa, şef de secţie şi arheolog pentru perioada preistorică şi clasică; Petre Beşliu, arheolog medievist (Martin Rill, arheolog medievist emigrase cu puţin timp înainte); Elene Roman, muzeograf specialist în arme medievale; Oltea Dudău, muzeograf- numismat; Mihai Racoviţan şi Cornel Lungu (primul director al Muzeului de Istorie după 1990) muzeografi specialişti în istorie modernă; Mihai Sofronie, muzeograf specialist în istoria modernă şi istoria ştiinţei şi tehnicii; Claudia Cerchez, muzeograf specialist în istoria contemporană. Conservator şi specialist în probleme ale istoriei moderne era Lucian Giura. Din 1990 secţia de istorie a Muzeului Brukenthal a devenit Muzeul de Istorie. Ca urmare a unor discuţii colegiale, expoziţiile au fost restructurate, îmbinând criteriul firesc al conţinutul colecţiilor cu cel cronologic. Au dispărut astfel sectoarele de expoziţie dominate de fotografii. O reconstituire de interior medieval a pus în valoare camera de la primul etaj al turnului- locuinţă. Piesele reprezentative pentru breslele sibiene au luat locul expoziţie omagiale în sala mare a clădirii. Sectorului de arheologie i s-a ataşat expoziţia Arheologia medievală ca urmare a intensei preocupări în acest domeniu. În decursul timpului, publicul a avut ocazia să vadă expoziţii permanente cu piese de sigilografie, medalii, bancnote, expoziţii temporare cu piese deosebite (monede de aur, geme şi camee) sau cu realizări ale cercetării istorice şi arheologice. Colectivul de specialişti - muzeografi şi conservatori- a suferit schimbări prin pensionări, transferul de la alte secţii ale muzeului, transferul în învăţământul superior, noi angajări. Cu alte cuvinte, noua funcţie a clădirii a prins viaţă. Zidurile vechi au îmbrăcat haine noi. Intrarea în curtea clădirii printr- un gang boltit este banală, chiar dacă pe faţadă se pot citi numele fostei instituţii publice şi inscripţia aşezată în cinstea lui Iosif al II- lea. Odată ieşit din gang, peisajul arhitectonic se schimbă radical. Pereţii au fost zugrăviţi recent cu o culoare deschisă, ţiglele acoperişului înnoite, astfel că întreg ansamblul desfăşurat în jurul spaţioasei curţi interioare este luminos. În diagonală se înalţă pe cele trei nivele turnul de locuinţă cu bovindou. Din dreapta, se repede spre el o cursivă (un pod din scânduri sprijinit pe console din piatră cu forme rotunjite), mărginită de o balustradă din fier forjat. După alţi câţiva paşi în curte zăreşti scările monumentale ce se opresc în faţa ancadramentului intrării în corpul principal, surmontat de blazonul lui Johann Lulay. Ferestrele cu ancadramente gotice te însoţesc pe scări şi pe podina din scânduri până la turn. Accesul direct în scara turnului, spre etajul doi, este asigurat de o intrare cu ancadrament din piatră profilată simplu. Condus spre spaţiul cel mai important de la etajul turnului- locuinţă, vizitatorul este

98

Petre Beşliu Munteanu

impresionat de blazoanele şi ancadramentele ce străjuiesc intrarea. În camera cu stâlp central, a stăpânilor casei, se păstrează şemineul şi spaţiul intim al bovindoului. Fiind transformată în muzeu, clădirea are un circuit obligatoriu la etaj. Accesul se face din gang, în dreapta, pe scări moderne, spre etaj. Până la turnul- locuinţă spaţiile nu oferă nimic spectaculos. Dincolo de acesta însă, intri în volumetria intimă a camerei de locuit cu vatră de foc şi tavan casetat; mai departe, o nouă cameră spaţioasă, cu bovindoul spre Oraşul de Jos şi, la sfârşit, ocupând tot colţul clădirii, camera mare a consilierilor. La parter, în partea stângă a intrării, se văd camere mici, a căror destinaţie s-a schimbat de-a lungul timpului. Corpul de clădire din faţă, ce adăpostea cândva remiza pompierilor, este spaţiu pentru expoziţii temporare. Cel din dreapta, odinioară camere de locuit, găzduieşte astăzi expoziţia de arme şi armuri. Încăperile au fost recent zugrăvite, iar profilele ancadramentelor puse în valoare de pigmenţii de culoare. La subsol se coboară din expoziţia de arme. În stânga este o încăpere mică, probabil o viitoare expoziţie despre torturile în evul mediu. La capătul scărilor se desfăşoară un spaţiu mare, cu firidă în zid. Spre dreapta sunt încăperi folosite din secolul al XVI- lea pentru încarcerarea prizonierilor. În stânga, alte spaţii înguste duc spre ieşirea în grădina casei numită Grădina Martirilor. În realitate, aici erau interogaţi toţi prizonierii, hoţii, vrăjitoarele, sodomiţii sau luptătorii pentru drepturile conaţionalilor. Grădina a fost spaţiul exterior intim al familiei. Loggia cu console în formă de busturi şi măşti umane este o capodoperă a artei goticului târziu. Între figurile din piatră se regăsesc probabil chipurile lui Thomas Altemberger, ctitorul casei şi Andreas Lapicida, meşterul zidar. În pod se ajunge de pe casa scărilor turnului- locuinţă. Podul corpurilor principale oferă un spaţiu vast, generos pentru amenajări. Acolo se poate vedea frontonul unui corp de casă, pus pe seama construcţiei finalizate astfel într-o primă etapă. Tot acolo sunt coşurile de fum şi ieşirea unei guri de aerisire. Scheletul din lemn al instalaţiei scripetelui pentru sacii cu cereale se mai păstrează. Avem ocazia să vedem extradosul bolţii refăcute a turnului de apărare. Din alt loc se poate urca în podul corpurilor de la sud-est şi sud- vest. El a închis frontoanele caselor dinspre strada Măcelarilor (actuala stradă a Mitropoliei). Dinspre Oraşul de Jos masivitatea construcţiei dominată de turnul- locuinţă peste care se vede turnul bisericii de comunitate creează o senzaţie copleşitoare. Astfel, clădirea asigură o intrare triumfală în Oraşul de Sus.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

99

L’ANCIENNE MAIRIE DE LA VILLE DE SIBIU RÉSUMÉE

Le volume sur l’Ancienne Mairie de la ville de Sibiu comprend les informations archéologiques du premier volume et les autres données archéologiques et historiques accumulées ces 5 dernières années. Les recherches archéologiques se sont déroulées sporadiquement avant 1985 et avec insistance depuis. L’intérêt accordé à la recherche de l’histoire de l’Ancienne Mairie est du à l’importance du bâtiment par ses fondateurs et ses habitants et en même temps par l’ensemble architectonique considéré comme une des plus impressionnantes constructions gothiques civiles en Transylvanie à la fin du Gothique et au début de la Renaissance. Les traces archéologiques antérieures à la construction de l’Ancienne Mairie sont consistantes et remarquables en tenant compte de sa position près de l’église paroissiale et du mur de défense. Au bord de la terrasse a existé une habitation préhistorique avec des traces de bois brûlé et des fragments de céramique appartenant à la culture Cotofeni. Le terrain au bord de la terrasse était marécageux, peu propice, preuve étant les traces de plantes de découvertes dans le sous sol du bâtiment au sud est et le fossé rempli de terre et de fragments de céramiques médiévales. La position stratégique dominante, par rapport à la vallée de la rivière Cibin a compensé la nature du terrain et a déterminé son occupation depuis la période préhistorique et médiévale. Les plus anciennes traces archéologiques médiévales font partie d’une construction en matériaux légers (poutres avec argile). Au bord de la terrasse a existé, à une époque lointaine, antérieure ou, au plus tard au XIVe siècle, une habitation avec un plancher creusé, aux dimensions de 5 x 5,50 m et une fosse creusée à l’un des angles. La construction a été incendiée et dans le sol on a trouvé des restes de solives carbonisées, de grands morceaux de terre cuite et plusieurs fragments de céramiques faisant partie de céramiques de luxe et de cuisine. De la strate incendiée de la construction de bois, on a récupéré des fragments d’os appartenant à deux femmes et un enfant. L’hypothèse de la destruction du bâtiment par les Tatars en 1241 est plausible. La certitude de la date de la destruction est encore manquante. Apres l’incendie de la construction en bois, le terrain en pente a été nivelé.

100

Petre Beşliu Munteanu

Dans la grande cour de l’Ancienne Mairie ont été trouvés dans une fosse aménagée à coté de l’actuel «corps de liaison», les restes d’un aménagement en terre cuite, de forme circulaire. La proximité du mur du bâtiment confirme l’hypothèse de l’antériorité d’un aménagement, où on utilisait l’alliage dans lequel prédominait le cuivre fondu, ce qui avait nécessitait un grand espace de manœuvre. Le niveau duquel a démarré l’aménagement, date du médiéval. Les analyses sur le métal de l’Institut de Physique Atomique de Bucarest ont démontré que les restes d’alliage découverts à proximité de l’aménagement de terre cuite font partie d’une installation qui produisait des cloches d’église ou des canons. La forme circulaire et la proximité de l’église paroissiale font penser à la fabrication de cloches. Les dimensions de l’aménagement de terre cuite ont conduit vers les informations en archives: une des premières cloches de l’église, connue par des documents de la deuxième moitié du XIVe siècle: la cloche de l’horloge avec un diamètre inférieur de 1,48 m et hauteur de 1,26 m. La comparaison avec le morceau du moule exposé au musée de la ville de Budapest n’est pas assez explicite. Dans le cas de la découverte de la Hongrie médiévale, on voit des traces de noyau de coulée et aussi des rigoles entre lesquelles passait l’alliage fondu. La situation du reste de terre cuite de Sibiu est moins concluante. On n’a gardé que le probable base du noyau de coulée. C’est étrange que l’on n’ait récupéré que si peu de fragments du corps du supposé moule et aucun fragment avec inscription. Un autre trait de caractère différentie l’installation de Sibiu: alors que dans les traités de spécialités, on précise que l’alliage fondu coulait d’un récipient situé en surface, dans l’Ancienne Mairie, on a trouvé à la surface, à proximité immédiate d’une installation profonde, seulement un foyer de terre cuite avec traces de l’alliage utilisé pour le tournage des cloches. Le foyer était incliné vers le trou avec le moule d’argile. L’aménagement d’argile a été trois fois découvert, pour l’ultime fois en 2006, lors de l’installation du système de drainage. Nous espérons que les générations futures, intéressées à la promotion de l’histoire locale pourront récupérer ce qu’il reste dans le sol. Plusieurs hypothèses ont été émises quant à la période et aux étapes de constructions de l’Ancienne Mairie, toutes partant de l’existence de corps de bâtiments aux volumes différents ou à partir de détails d’architecture (profils d’encadrement, clef de voûte, console). La corroboration des informations archéologiques, nombreuses et précises, avec celles des archives, inédites, sans négliger les éléments architectoniques mènent à une reconstitution crédible. L’analyse historique reconnaît la qualité de fondateur du bâtiment au maire et juge royal Thomas Altemberger, qui a dominé la vie politique de la ville et de l’université Sach

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

101

entre 1470-1491. Seule une personnalité avec une autorité incontestable pouvait initier un tel plan de construction dans une zone importante sociale et stratégique. D’autre part, il faut mettre en évidence la contribution de Affra de Ocna Sibiului, épouse de Thomas Altemberger à l’édification de la maison. L’installation des blasons de Affra au coté de celui de Thomas Altembrger dans des lieux significatifs (loggia, entrée de la tour), sa présence après 1491 dans les registres de comptes du magistrat de la ville, son supposé mariage avec des hauts fonctionnaires comme Johan Lulay qui a fait installé le blason sur l’accès principal, tout cela démontre la contribution de la noble dame à l’édification du bâtiment. De plus, l’édification en matériaux durables antérieures à la maison Altemberger dont les traces sont visibles dans la cave actuelle et sur les plans plus anciens est due probablement à Nicolae de Ocna Sibiului, qui a eu le rôle de vice-voïvode. Le bâtiment élevé pour une première étape, probablement entre 1470 (année du mariage de Thomas Altemberger avec Affra) et 1491, année de la mort du magistrat Thomas, a englobé des structures de maçonnerie plus anciennes: la tour de la porte et le mur d’enceinte afférent, d’autres aménagements telle la cave réutilisée comme latrines. Les supposées latrines se sont enfoncées à partir d’un aménagement en pierre, elles sont crépies avec des traces de feu. Une niche dans le mur en pierre, dans une position qui parait étrange de nos jours, démontre une utilisation initiale difficile à préciser. L’hypothèse de l’existence dans cet endroit d’un fabricant de monnaie ne peut être prouvée avec des arguments directs, bien que les maires de la ville de Sibiu en avaient la qualité de fermiers. L’analyse métallographique a montré que les scories trouvées dans la cour du bâtiment, aux environs de l’aménagement circulaire de terre cuite, ne contenaient pas d’alliage utilisé pour la fabrication des monnaies émises à Sibiu. Les recherches archéologiques ont montré qu’il a existé un type de fondation avec des arches de briques qui se soutenaient sur des poteaux de pierre à la tour -habitation, considérée par plusieurs historiens de l’art comme la partie la plus vieille du bâtiment, dénommé corps Lulay (le mur qui descend vers la terrasse d’en bas, bordant le jardin de derrière) mais aussi aux murs des corps sud-est et sud ouest. Les structures de maçonnerie mentionnées se retrouvent dans la partie de la maison où sont les blasons des fondateurs, là où les caves ont des murs latéraux de pierre et des voûtes en briques. L’hypothèse de l’existence d’un projet unitaire de construction, qui avait comme éléments prépondérants, symboliques, la tour de défense plus ancienne, cette fois ci sans utilité et la neuve, une significative tour -habitation, est soutenue par les informations du terrain. Dans la zone de la tour de l’enceinte de défense, nous supposons que le corps massif

102

Petre Beşliu Munteanu

du début de la famille Altemberger est devenu plus tard salle de conseil. Le, ainsi nommé «corps de liaison», a été rehaussé jusqu‘au toit du premier étage par un segment qui le lie à la tour- habitation et continue vers le nord avec une fondation de pierre découverte par l’archéologie et avec la loggia qui porte le blason modifié de Altemberger, avec le sabre, nouvelles attributions du juge royal et même le buste-console de magister civium, qui ferme vers le nord l’espace privé de la loggia. La cour principale est fermée, vers le sud ouest et sud est, de murs massifs, soutenus en terre par des structures d’arches en briques. Les espaces voisins de la tour -habitation étaient aussi aménagés pour être utiles aux chevaux. Ainsi, on peut expliquer la strate massive de restes végétaux trouvés là. Dans la période Altemberger la tour-habitation était accentuée par l’entrée gardée par des encadrements aux sculptures compliquées, avec bow-windows et cheminées. Si le blason de Lulay a été replacé où il était initialement, nous rejoignons ceux qui pensent que l’étage central en direction de la ville du bas a été en bonne partie construit du renommé dirigeant sibien. D’alors, le centre de gravité du bâtiment se dirige vers le nord, où apparait un espace de réception, immense dont l’entrée était fastueuse grâce à ses dimensions et les détails de l’encadrement de pierres. Le passage du bâtiment de l’époque gothique à la Renaissance a laissé des traces aussi à l’intérieur. Un panneau de porte a été gravé avec une scène qui met en premier plan Hercule avec une massue, représentation qui nous fait penser à Marcus Pemphlinger, le dernier propriétaire du bâtiment, comité royal, renommé chef d’armées qui a dépensé sa fortune soutenant l’armée, plus qu’en entretenant la maison. Mais le dessin est daté des années 1500. En crayonnant l’étape de construction, nous nous permettons de nous interroger sur la destination des espaces intérieurs. De mode certain, le rez-de-chaussée de la tour et le segment du corps adossé vers le nord ont été utilisés en habitation, chauffée par deux aménagements: une grande cheminée dans la tour-habitation et un foyer placé dans une pièce voisine. Du XVIIIe siècle, proviennent des informations documentaires sur le chauffage par des poêles en terre cuite de la grande salle de l’étage appelée Landtagsaal. Le rez-de-chaussée était réservé aux activités domestiques. Les nobles occidentaux tenaient les chevaux au rez-de-chaussée des tours-habitations. Il serait normal que Thomas Altemberger ait procédé de même. Adossée à la tour, il y a une petite pièce avec conduit de fumée d’un grand diamètre. L’hypothèse de l’existence d’un lieu pour préparer les repas est accessible. Au nord, on trouve une grande pièce avec les fenêtres vers la Ville du Bas qui

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

103

communique, directement ou par l’intermédiaire d’autres espaces, avec le jardin d’agrément, avec la cave et les latrines supposées. On présume que s’y trouvait le lieu où on servait les repas. La maison avait une cave spacieuse et un grenier avec lucarne. Un endroit pour cuisiner peut être le foyer de l’étage. Dans ce cas, au rez-de-chaussée, il y avait un four à pain, aménagement souvent rappelé par des documents à Sibiu. La proposition de division des espaces est prétentieuse, seulement à première vue, parce que, dans le dernier quart du XVe siècle, la société des patriciens de Sibiu était émancipée au contact des nouvelles valeurs culturelles promues en Occident. Dans ce contexte, aménager des latrines, avec une grande fosse, auxquelles avaient accès les propriétaires de l’intérieur de la maison est une réalité crédible. Cela ne nous intéresse pas que ces latrines aient été ordonnées par Thomas Altemberger ou Johannes Lulay. La technique de construction d’une enceinte de briques part du sous sol d’une maison et s’enfonce à 7,5 mètres, en utilisant des arcs-boutants dans la structure des murs en briques. Le cabinet des latrines était aéré par une ouverture pratiquée dans le mur jusqu’au toit. L’aération a été descendue jusqu’au sous-sol lorsque les latrines ont servi de lieu d’incinération de la vaisselle infectée par la peste. Après 1545, le bâtiment a bénéficié de sa transformation en siège du premier magistrat de la ville, du siège et parfois de l’université Sach. Le vieux bâtiment d’habitation a du s’adapter aux nouvelles fonctions, accueillir les séances du magistrat, les séances du tribunal, les archives, les prisonniers. Et au XIXe siècle, au moins, les bureaux des fonctionnaires. Le bâtiment sera agrandi vers le sud- est et sud-ouest en divisant la parcelle vers la rue des Bouchers afin de garder les documents qui continueront à croître au XVIe siècle, de conserver les céréales qui constitueront les reserves stratégiques de la ville et pour abriter les chevaux. La liste de 1545 avec les dépenses du Magistrat mentionne des sommes pour aménager la prison, des espaces pour réunion et autres dépenses de construction. Une grande somme a été aussi utilisée en 1585 pour des constructions dans la Mairie. La supposition que cette somme ait été utilisée pour l’extension du bâtiment est confirmée en 1574 sur l’emblème peint sur la façade d’une maison voisine, rue des Bouchers. La conclusion normale en pensant à cette période est que la parcelle de la maison de la rue des bouchers a été divisée, occasion pour le Magistrat d’obtenir une bande de terrain sur lequel il a fait construire un corps de bâtiment qui a continué à fermer la cour intérieure. Plus tard, dans le bâtiment de la mairie une façade a été incluse et les fenêtres bouchées de la rue de la maison de l’angle, avec un fronton que l’architecte Hermann Fabini date des années 1300. En 1545, la salle de réunion a été «modernisée» en utilisant des draperies de qualité, en réparant et agrandissant la toiture. Nous

104

Petre Beşliu Munteanu

attirons l’attention sur une console en forme de bouche à canon avec son projectile, cet ornement avec le contrefort en arc vers l’Echine du Chien est la réalisation des maîtres tailleurs de pierre de la seconde moitié du XVIe siècle. Le bâtiment de la mairie a été utilisé aussi pour des représentations théâtrales, pour les processions d’installation des hauts fonctionnaires, pour les rassemblements des centumvirs au conseil intérieur et extérieur, organe de conduite de la ville, pour les activités de vilicus, administrateur de la ville qui avait les attributions de construction et de police, pour garder les armes de la ville et pour protéger les fonctionnaires en cas de révolte de la population. Les épidémies de peste et les repas ont laissé des traces archéologiques. La découverte dans la fosse des latrines d’un grand nombre d’objets en verre et en céramique, de luxe et de cuisine ainsi de pharmacie mettent en lumière, pour ces dernières, deux réalités spécifiques des «élus» de la ville. Nous pensons que la vaisselle a été jetée dans les latrines et brûlée après une épidémie de peste du début du XVIIIe siècle. La domination des Hasbourg amène peu de modification: l’inscription qui glorifie Joseph II montre que, l’entrée actuelle et suivant le plan définitif du bâtiment, tout est en cours lors de la venue de l’empereur en 1773. Dans la petite cour, on a aménagé une petite guérite pour torturer les prisonniers. Nous ne savons pas quand a été aménagée la fontaine de la cour. Nous ne savons pas non plus de quand datent les lignes qui imitent les pierres de taille des bâtiments romans. Leurs associations avec des motifs végétaux en plusieurs endroits de Sibiu, la conservation des crépis à l’extérieur des bâtiments souvent réparés, plaident pour une période post- médiévale. A la fin du XVIIe siècle, a été monté un plafond avec des cases peintes «du corps de liaison» et en 1702, une porte peinte. Une des forces de la société médiévale repose sur la justice qui s’est imposée par ses punitions. Il est significatif que le panneau qui glorifie les vertus de la justice, pièce provenant de la mairie, soit daté de 1545 et soit installé probablement dans la grande salle à l’étage ou au rez-de-chaussée. Plus bas, les caves ont servi de prison. Aux endroits pour les poutres des portes, une poutre en bois encastré duquel les prisonniers étaient liés probablement par des chaînes, s’ajoute aux informations des archives, des bibliographies et aux objets conservés dans le musée. Dans des cas spéciaux, les prisonniers étaient entassés, par sécurité, à l’étage supérieur de la tour -habitation. Une nouvelle étape d’extension vers le sud-est, comprenant alors tout le bâtiment dans la rue de l’Eglise Métropolitaine, se situe à la fin du XIXe siècle, déterminée par la modernisation de la société, de l’apparition de services distincts-police, pompiers-et de l’ouverture du premier musée de la ville sous forme d’une chambre d’armes à l’étage de la

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

105

tour. Le besoin d’espace pour la mairie a conduit à murer la loggia. Des réparations ont été effectuées dans la cave après désinfection de la prison. Nous ne se savons pas quand on a renoncé au dernier étage de la tour-habitation, devenu inutile et difficile à entretenir. Il a été refait à l’occasion des restaurations dans les conditions spéciales des années 60/80 du XXe siècle. Dans les dernières années, le bâtiment a souffert de l’humidité ce qui a imposé des travaux particuliers. A cette occasion, les fouilles archéologiques ont pu s’étendre dans des endroits non cherchés, devenant alors exhaustives. Les ouvriers ont été convaincus d’aménager un endroit pour visionner quelques segments de fondation à l’intérieur d’une pièce et de drainer le terrain autour d’aménagements souterrains d’argile. Les fouilles lors du drainage et la canalisation de la grande place n’ont pas révélé de conduite en bois sur le tracé de la fontaine figurant sur le graphique de la fin du XIXe siècle. Le tracé de la conduite a cependant été mis en évidence dans la petite cour, descendant le long du Trou au Lion vers la Ville du Bas. Le lecteur est invité à visiter le bâtiment et les collections du Musée d’Histoire, faisant partie du Musée Bruckenthal. Avec toute sa charge historique des 700/800 années d’existence, le bâtiment avec ses vestiges archéologiques et sa nouvelle fonction, devient un vrai palais aux souvenirs. Les expositions changent, les murs ont été crépis et la couverture changée. Cette récente étape de restauration peut apporter plus de lumière et d’espérance dans un espace chargé des ombres de l’histoire.

Traducere de Louis Guermond

106

Petre Beşliu Munteanu THE OLD TOWNHALL IN SIBIU THE BUILDING, THE PEOPLE, THE MUSEUM Abstract

The edition of the tome on the archaeology of The Old Townhall includes the archaeological information contained in the first volume and other historical and archaeological data gathered during the past five years. The archaeological research at The Old Townhall was carried out intermittently before the year 1985 and consistently after that. The interest given to researching the history of The Old Townhall is due to the importance of the building, through its founders and its inhabitants, and also to the importance of the ensemble, regarded as one of the most impressive instances of civil architecture from the late Gothic to early Renaissance period, in Transylvania. The archaeological remains foregoing the construction of Old Townhall are quite consistent considering their setting close to the town church and the defensive wall of the city. On the edge of the terrace a prehistoric habitation was discovered, yielding burn traces and ceramic fragments belonging to the Cotofeni Culture. The ground on the edge of the terrace was once marshy, unfavourable for habitation, fact proven by the traces of weeds discovered in the basement of the south-east body of the structure. The strategic position, dominating the Cibin valley compensated with the nature of the terrain. The oldest medieval archaeological traces belong to a structure built out of light material (wooden beams joined together with clay). On the edge of the terrace there was during an early period, probably the 14th century, a storehouse with a deepened floor, measuring 5,50 m x5 metres and having a cavity dug out at one corner. This structure was burned down and in the ground the traces of the charred beams were discovered, as well as great chunks of burned clay along with ceramic fragments from kitchen and luxury pottery items. Out of the burned stratum there were recovered bone fragments belonging to two women and one child. After the burning of the wooden structure the sloping terrain was levelled. In the large courtyard of The Old Townhall, in hole dug out near the present-day “connecting body” of building, was discovered the remains of a circular clay structure. The actual stratigraphic connection with the building was cut out by a modern-day heating installation ditch. The closeness to the building wall endorsed the hypothesis of pre-existence

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

107

of this structure, that was used to handle molten alloy and needed maneuvering space. The time level of this prior structure is medieval. The metal analysis performed at The Atomic Physics Institute in Bucharest, revealed that the alloy traces found in the vicinity of the clay structure belonged to a medieval outfit that produced church bells or cannons . The round shape and the closeness to the town church led to the hypothesis of the manufacturing of a church bell. The dimensions of the circular clay structure allowed the endorsement of the hypothesis of the existence of a mould used to cast one of the first church bells recorded in the documents from the second half of the 14th century: “the clock-tower bell”, measuring 1.48 metres in lower diameter and 1.26 metres in height. The comparison to the mould fragment in the exhibition of The Budapest City Museum is not clarifying enough. In the case of the discovery from medieval Hungary there are visible traces of the cope, where the molten alloy was cast, as well. The circumstances of the fragment of the clay mould found in Sibiu are less conclusive. All that was preserved is the presumed base of the clay core. It is odd though that there were but few fragments of the presumed mould recovered and none bore any inscription. Another feature that differentiates the bell casting pit found in Sibiu from the classical models is: where the specialized treaties indicate that the molten alloy was poured from a crucible placed on the surface, we found at The Old Townhall, in the immediate vicinity of the depth outfit, only a clay flue bearing traces of the same alloy used in casting the bells. The flue was atilt towards the pit with the clay mould. The circular clay structure has been uncovered three times, the latest in the year 2006 to be equipped with a draining system. We hope that future generations, more interested in promoting local history, may be able to recover what was left in the ground. Several hypotheses have been issued on the time period of construction and its stages, all of which starting with the existence of some other structures around, or with architectural details. The corroboration of a plethora of precise archaeological data with the archive data, without ignoring the architectural data led to a credible reconstituted image. The historical analysis endorses as founder of the Townhall building the mayor of the city and Royal judge, Thomas Altemberger, who dominated the city politics and The Saxon University between 1470 and 1491. Only a person of such uncontested authority could initiate a construction plan of such proportions in an area of social and strategic importance. On the other hand we need to bring in relief the contribution of Affra , Thomas Altemberger’s wife, to the erection of the building even after his death. The setting of the Affra coat of arms at important sited in the building (the loggia, the bow window, the tower entrance), the records of her name after 1491 the city magistrate’s account books, her alleged marriage to a high city official, such as

108

Petre Beşliu Munteanu

Johannes Lulay who set his own coat of arms over the main entrance, prove the noble Lady’s contribution to the establishing of the Townhall building. The first stage of the erection of the building, probably between 1475 (the year of Thomas Altemberger’s marriage to Affra) and 1491, the year of his death, included the erection of older structures: the gate tower and the abutting enclosure wall, and a masonry structure, later probably turned into a latrine. The assumed latrine was dug out starting from a structure from plastered stones, bearing burn traces. A niche in the stone wall placed in an odd position illustrates an initial usage difficult to conjecture today. The assumption of the prior existence of a mint cannot be demonstrated through direct evidence, even if the city mayors had also the ministry of Tenant of the Mint. The metal analysis proved that the slag found in the courtyard and around the circular structure did not contain the alloy used in manufacturing the coins issued in Sibiu. The archaeological research showed that the residence tower, believed by many art historians to be the oldest part of the building (the so-called “Lullay corpus”) –the wall descending towards the lower terrace, abutting the back garden), and the walls from the south-east and south-west bodies have a type of foundation made of brick arcs supported stone posts. The masonry structure mentioned above is placed in the part of the house where the founders’ coats of arms are found. The hypothesis of a single construction project that included as symbolic elements the older defensive wall (unused at that time) along with the new one, and a symbolic residence tower, is supported by the data on the terrain. In the area of the tower pertaining to the defensive enclosure was, we assume, started the building of the massive body that was later converted into The Council Room. The socalled “connecting-body” was erected up to the roof of the first floor on a segment abutting the residence tower and followed to the north by the stone foundation (archaeologically unveiled) and by the loggia, that bears the coat of arms of Altemberger (further evolved as a result of his new ministry as Royal Judge) and the console-bust of magister civium. The courtyard was enclosed to the south-west and to the south-east by massive walls, supported by brick arc- like structures. The spaces near the residence tower were arranged for the horses. We can thus explain the massive layer of plant remains found there. In the Altemberger period the accent lay on the residence tower with entrances guarded by enframed decorations in relief with elaborate sculptures, with a bow window and a fireplace. Because the coat of arms of Lulay was placed in initial spot, we assume that the upper floor of the body to the side of the lower-city was finished by the famous Comit of Sibiu. From now on the most important part of the building moves to the north, where a large, representative welcoming space is built, with a fastidious entrance- as a result of its size an

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

109

the details on the framed decorations. The passage of the building’s architectural style left traces on the interior as well. A door pane was engraved with a scene having Hercules with a club in the close-up image, a representation reminding us of the last owner of the building, the royal Comit, Marcus Pemfflinger, famous army general, who preferred to spend his fortune to equip his army rather than maintaining his house. In fact, we can accept the hypothesis of the finishing of the residence ensemble along with the one with representative functions during the Lulay period can be endorsed until new information arise. We can thus wonder what the interior space was meant for. The first floor of the tower and of the segment behind it to the north were certainly used as housing spaces, as they were heated by two fireplaces: a large one in the residence tower and a smaller one placed in an adjoining room. Beginning with the 18th century we have documentary information of the heating using a terracotta tiled stove, of the large room on the first floor, the Landtagsaal. On the ground floor the spaces were meant for domestic activities. The noblemen kept their horses on the ground floors of all towers in the city. It would have been only natural that Thomas Altemberger has done the same. Behind the tower was a small chamber that still retains a large diameter chimney place. In this case the assumption of the existence of a place for cooking food, or baking bread, is quite at hand. To the north there is a large chamber with windows opening towards the lower city that used to be directly linked through other spaces to the leisure garden, to the cellar and the assumed latrine. We presume that this was a socializing space. The house had a large cellar and an attic with a skylight window. The proposed partition of the spaces in the house is intricate only at first glance, as in the last quarter of the 15th century the aristocracy in Sibiu becomes emancipated in contact with the new cultural values promoted in Western Europe. In this context, the arranging of a latrine with access directly from the inside of the house is a plausible reality. We are however less interested whether the latrine was built by Thomas Altemberger or Johannes Lulay. The technique used for building a brick enclosure that starts in the basement of a house, and deepening further 8.5 metres, using discharge arcs built in the structure of the brick walls, is quite impressive. The latrine booth was ventilated through an opening in the wall up to the roof. After the year 1545 the building was turned into residence of the City Magistrate, the county, and sometimes of the Saxon University. The old housing building needed to suit its new functions: hosting the magistrate’s meetings, the trials, the archive and the prisoners. There were also, at least in the 19th century (when they were first recorded in the documents), offices for the civil servants. The building was extended during the 16th century towards the

110

Petre Beşliu Munteanu

south-west and the south-east (reducing the Mitropoliei Street- formerly Macelarilor- lot) to harbour the ever increasing number of documents, the cereals that constituted the city’s strategic reserve and the horse shelters. The expense list of the city magistrate in the year 1545 makes mention of the expenses for the arranging of a prison space, a meeting space and other construction expenses. A large sum is used again in 1585 for building expenses at the townhall. The assumption that this sum of money was spent to extend the building was confirmed to have taken place at the date of 1574, mentioned on the escutcheon of a tailor painted on the front of a neighbouring house on the Macelarilor Street. The natural conclusion is that during the above mentioned period the plot of the house on Macelarilor Street was reorganized, which led to an opportunity for the Magistrate to obtain a strip of land where he built an extension of the building. Later on the front of the house in the corner of the street was built into the Townhall building and the windows with a fronton dated by the architect Hermann Fabini around the year 1300 were walled up. In 1545 the meeting room was restored using foreign cloths, and the roof was mended and then extended. A console in the form of a cannon barrel with its projectile on the muzzle is also worth mentioning. This ornament along with its arc abutment is the work the stone- masons in the second half of the 16th century. The laboratory analysis showed that the raw material used to manufacture the abutment does not belong to the same quarry as the lime-stone used for making the decorations belonging to the late gothic period. The Townhall was also used for theatrical representations, for the precessions of appointment of high city officials, for the meetings of the Hundertmanschaft , of the interior and exterior council (both administrative institutions of the city); it was also connected to the activity of the Villicus (administrator of the city who was also head of the city police), to the safekeeping of the city’s weapons, to the popular uprisings as a result of discontentment with the work of the city’s civil sevants, to epidemics and to celebrations. These two latterly mentioned historical occurrences are illustrated by the discovery in the latrine pit of a large number of glass objects, luxury ceramics, kitchenware, and also pharmaceutical vials. We assume that these recipients were dumped into the latrine and cremated after an outbreak of pestilence that occurred in 1738-1739. The Habsburg rule brings little change: the inscription praising Joseph II indicates that the present-day entrance (also the only entry gate into the courtyard) had already been built this way when the emperor visited in 1773. In the small courtyard a booth was arranged for torturing the prisoners. We don’t know when the well in the courtyard of the Townhall was fitted. Nor do we know an accurate date for the building of the linings imitating the vault-

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

111

stones of Romanic buildings. Their association with vegetal motifs in several sites from Sibiu, the use of painted plaster for frequently repaired buildings indicates a post- medieval construction period. At the end of the 17th century the building was fitted with the painted ceiling from the “connecting body”, and in 1702 a painted door was installed. One of the pillars of the medieval society in Sibiu was justice established through a practice of penalties. The tablet that praises the virtues of justice (an item originating from the Townhall and dating from 1545) had probably been fitted in the large room upstairs or the one on the ground floor. Lower, the cellars were used as prison. The niches for sustaining the beams formerly built into the wall, probably used for chaining prisoners, add to the information found in the archive, in the bibliography and museum kept objects. In special cases the prisoners were certainly crowded in the upper floor of the residence tower. A new stage of extension towards the south-east, this time including the entire building, was set at the end of the 19th century, being caused by the modernization of society, by the appearance of separate police, archive and firefighting departments, by the appearance of the first town museum in the form of a Weapon’s Room at the upper floor of the tower. The need for space for the departments of the townhall led to even the loggia being walled-up. After the prison was no longer used repairs were undergone in the cellar. We don’t know when upper floor of the tower was given up because of its uselessness and difficult maintenance. It was rebuilt during the restoration undergone at standards specific to the period during the 60s and 70s of the 20th century. The building was damaged in recent years by dampness which called for further repairs to solve the problem. On this occasion the archeological research extended becoming exhaustive. The constructors conceded to arrange a show case inside room 12 to reveal a piece from the foundation of the house and to drain the place around the underground clay structure. In the ditches dug out for draining and sewerage there wasn’t found though the large wooden pipe on the line of which the well that the 19th century graphic representation recorded. The pipe’s line was marked though in the small courtyard going down near The Lion Pit towards the lower city. Therefore we invite the reader to visit the building and the exhibited collections of History Museum, part of The Brukenthal Museum. With all its historic charge of 700-800 years, the building, its historic artifacts and its new function has become a true palace of memories. Traducere de Adrian şi Viorel Savu

112

Petre Beşliu Munteanu

DAS ALTE RATHAUS IN HERMANNSTADT ZUSAMMENFASSUNG

Die gegenwärtige Ausgabe des Bandes über die Archäologie des Alten Rathauses umfängt sowohl die im ersten Band enthaltenen archeologischen Informationen wie auch die in den letzten fünf Jahren erforschten Archäologischen und historischen Daten. Im Alten Rathaus wurden bis 1985 nur sporadisch archäologische Ausgrabungen unternommen; seither wurden solche systhematisch betrieben. Das Interesse für die Erforschung der historischen Vergangenheit des Alten Rathauses ist der historischen Rolle dieses Gebäudes, seiner Gründer und Bewohner, wie auch diesem architektonischen Komplex als eines der wertvollsten städtischen Baudenkmäler der siebenbürgischen Gotik und Frührenaissance zuzuschreiben. Die der Erbauung des Alten Rathauses vorangehenden archäologischen Spuren sind recht zahlreich. Das ist durch die Lage in der Nähe der Stadtpfarrkirche und der Festungsmauer zu erklären. Am Rande der Terrasse befand sich eine Vorhistorische Bewohnung deren aus Brandresten und Kersmikscherben bestehende Spuren der Coţofenikultur angehören.Uberreste von Unkraut weisen darauf hin das der Boden am Rande der Terrasse sumpfig und also ungeeignet war. Solche Reste wurden im Keller des südöstlichen Traktes entdekt. Nur die strategische, das Zibinthal beherrschende Lage hat dazu geführt dass diese Gegend während der Vorgeschichte und dem Mittelalter bewohnt war. Die ältesten mittelalterlichen archäologischen Spuren sind die eines aus leichtem Material (mit Lehm überzogene Balken) hergestellten Gebäudes.In einer frühen Zeitspanne, wahrscheinlich im 14. Jh., stand am Rande der Terrasse ein Wohngebäude dessen vertiefter Fussboden 5,50 x 5 m gross war und an einer Ecke eine Grube enthält. Dieses Gebäude war abgebrannt worden; in der Erde blieben Spuren der verkohlten Balken, grosse Stücke karbonisierten Lehms und zahlreiche Keramikscherben sowohl von Luxus-als auch von Kochgeschirr. In der dem Brand zugehörenden Schichte wurden Knochenreste zweier Frauen und eines Kindes gefunden.Nach dem Brand war die Stelle geschichtet worden. Im grossen Hof des Alten Rathauses wuden im einer Grube in der Nähe des jätzigen „Verbindungstraktes“‚ die Überreste einer kreisförmigen Lehmkonstruktion entdeckt. Ihre stratigraphische Stellung zum Gebäude wurde von einem aktuellen Thermophizierungsgraben zerstört. Die Nähe der Lehmkonstruktion zur Mauer des Gebäudes gerechtfärtigt die Annahme das dieses Lehmgebilde in dem man auch Legierungsschlacke fand,älter als das

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

113

Gebäude sein muss. Die Schichte aus der das Gebilde verarbeitet wurde gehört dem Mittelalter an. Die metalographische Analyse die im Bukarester Institut für Atomphysik unternomen wurde zeigt zeigt dass die in der Konstruktion gefundene Legierung aus einer Glocken- und Kanonengiesserei stammen muss. Die Kreisform der Konstruktion wie auch die Nähe der Stadtpfarrkirche erlaubten die Vermutung dass sie zum Gessen einer Kirchenglocke gedient haben könnte. Die Aussmaasse der kreisförmigen Lehmkonstruktion erlaubten die Hypothese dass es sich um die Überreste einer Form in die eine der ersten Kirchenglocken gegossen worden ist: die durch Urkunden der 2. Hälfte des 14. Jh. bekannten „Uhrglocke“ mit einem Durchmesser von 1,48 m und einer Höhe von 1,26 m. Ein Vergleich mit dem im Städtischen Museum in Budapest befindlichen Bruchstück einer solchen Form ist nicht Aufschlussreich. Bei der Budapester Form sind sowohl der Kern als auch der Mantel, zwischen denen die gaschmolzene Legierung gegossen wurde, erhalten. Das ist nicht der Fall bei der Hermannstädter Form, bei der nur die vermeintliche Basis des Kernes erhalten ist. Es ist merkwürdig dass nur wenige Bruchstücke der vermeintlichen Gussform und keines,das eine Inschrift enthält, geblieben sind. Auch ein anderes Merkmal unterscheidet die Hermannstädter Konstruktion von der klassischen: die dem Glockengiessen gewidmete Fachliteratur unterstreicht dass die geschmolzene Legierung aus einem an der Oberfläche befindlichen Topf zwischen Mantel und Kern in die Form rann; im Alten Rathaus wurde an der Oberfläche nur eine Lehmfeuerstelle mit Spuren der Legierung die zum Glockengiessen benützt wurde gefunden. Diese Feuerstelle war zur Grube mit der Giessform geneigt.Wärend der archäologischen Forschungen wurde die kreisförmige Lehmkonstruktion drei Mal freigelegt,das letzte Mal im Jahre 2006. Wir hoffen dass zukünftige Forscher genügend Interesse an der Weiterführung der Forschungen zur Geschichte der Stadt,die sich noch in der Erde befindenden Reste entdecken werden. Über den Anfang und den Perioden der Aufbauung des Alten Rathauses gibt es mehrere Hypothesen; sie sind durch das Vorhandensein von mehreren Bauten und die Verschiedenheit der stilistischen Merkmale der Architektur und deren Ausschmückung entstanden. Durch Vergleich der zahlreichen und genauen Erkenntnissen der archäologischen Forschung mit bis vor Kurzem noch nicht bekannten Urkunden,wobei die architektonischen Merkmale ebenfalls beachtet wurden,gelang eine glaubwürdige Rekonstituirung. Die historische Forschung befürwortet dass der Bürgermeister und Königsrichter Thomas Altemberger,der zwischen 1470 – 1491 die Politik der Stadt und der Universitas Saxonum leitete, Gründer des Gebäudes war.Nur eine bedingungslos machtvolle Persönlichkeit hätte in einer sozial – und stratägisch so wichtigen Zone die Errichtung eines so grosszügig

114

Petre Beşliu Munteanu

angelegten Gebäudes bestimmen können. Andererseits muss auch der Beitrag der Ehefrau Altembergers,Affra von Salzburg, schon zur Lebenszeit ihres Gatten zur Erbauung dieses Hauses unterstrichen werden. Ihr Familienwappen wurde neben dem ihres Mannes an den wichtigsten Teilen des Hauses eingebaut (Loggia‚ Erker, Eingang zum Turm); Ihr Namen erscheint in den Rechnungen des Stadtmagistrats im Jahre 1491; nach dem Tode Thomas Altembergers scheint sie den hohen Würdenträger Johannes Lulay, dessen Wappen über den Haupteingang eingemauert wurde, geheiratet zu haben;das alles beweist dass die adlige Frau zur Erbauung des Alten Rathauses beträchtlich beigetragen hat. Die erste Etappe der Bauarbeiten am Alten Rathaus fanden wahrscheinlich zwischen den Jahren 1475,das Datum der Eheschliessung Thomas Altembergers mit Affra von Salzburg und 1491, das Todesjahr des Magisters Thomas, statt. Einige Überreste älterer Gebäude wurden in den neuen Mauern eingeschlossen, zum Beispiel am Torturm und an der alten Ringmauer. Ebenfalls ältere Mauerfragtmente wurden später zu einem Abort ausgebaut. Dieser wurde an einer älteren Steinstruktur ausgeschachtet, an der Brandspuren sichtbar sind. Eine in die Mauer vertiefte Nische deren Stellung unlogisch scheint lässt ihre ursprüngliche Verwendung schwer vermuten. Die Meinung dass an dieser Stelle eine Münzprägerei funktionierte, kann nicht bewiesen werden, obwohl bekannt ist dass der Hermannstädter Bürgermeister auch Pächter einer solchen war.Die höher erwähnte metalographische Analyse zeigt dass die in der kreisförmigen Lehmstruktur enthaltene Schlacke nicht die Legierung der in Hermannstadt geprägten Münzen hat. Die Ergebnisse der archäologischen Forschungen zeigen, dass der Typus der Grundmauern mit auf Steinpfeilern gestüzten Backsteinbögen an mehreren Gebäudeteilen vertreten ist;diese sind: der Wohnturm,der von einigen Kunsthistorikern als der älteste Teil des Ganzen betrachtet wird, dann der „Lulaytrakt” (die Mauer zum Abhang der Terasse,die den hinteren Garten begränzt), und auch die auern der süd – östlichen und süd – westlichen Bestandteile des Gebäudes. An diesen Stellen befinden sich übrigens die Wappen der Gründer.Die Hypothese dass dem Gebäude ein einheitliches Projekt vorausging,laut dem die Akzente des Baukomplexes der Torturm, der zur Zeit nicht mehr funktionsfähig war, und der Wohnturm sein sollten, entspricht auch den Ergäbnissen der archäologischen Forschung. Wir vermuten dass die Bauarbeiten mit einem massigen Gebäude an der Nähe des Wehrturmes begann,daraus später der Ratsaal ausgebaut wurde. Der sogenannte „ Verbindungstrakt” wurde bis zum Dach des ersten Stockwerkes errichtet,und zwar vom Wohnturm aus nach Norden. Da befindet sich eine Loggia, in der auch der Wappen Altembergers,in dem auch symbolisch seine Würde als Bürgermeister dargestellt ist. Eine Konsole der Loggia ist als

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

115

Büstenbildniss eines Magister Civium gestaltet. Im Süd – Westen ist der Hof von dicken, durch Backsteinbögen gestüzte Mauern,begrenzt. Die an den Turm grenzenden Flächen sollten wahrscheinlich für Pferde bestimmt sein; man hat hier massive archäologische Schichten die Gräserreste enthalten entdeckt. In der von Altemberger geleiteter Bauzeit fällt die Betonung des Ganzen auf dem Wohnturm mit seinen sehr schön geschmückten Tür – und Fensterstöken, mit seinem Erker und seinem Kamin. Falls Johannes Lulays Wappen sich an seiner ursprünglichen Stelle befindet, nehmen wir an dass das Stockwerk des Gebäudes an der zur Unterstadt weisenden Seite diesem berühmten Hermannstädter Comes zu verdanken ist. Ab dieser Zeit wird der nördliche Teil des Gebäudes betont, wo der grosse Empfangsaal steht. Der neue Eingang ist reich ausgeschmückt. Stilistisch ist diese Bauetappe durch den Übergang von Spätgotik zur Frührenaissance charakteristisch.Die Gestaltung der Zimmer entspricht ebenfalls dieser Kunstrichtung. Eine Tür trägt eine eingravierte Szene:Herkules mit seinem Streitkolben; diese Figur erinnert an den königsgrafen Markus Pempflinger,bekannt eher als Heerführer als als Politiker und der sein Vermögen gröstenteils der städtischen Armee überlieferte. Wir müssen uns aber,bis zur Entdekung neuer Informationen,damit abfinden dass die Vollendung des Wohn- und Amtgebäudes der Tätigkeit Lulays zugeschrieben werden kann. So kommt man auch zur Frage der Bestimmung der Innenräume. Es ist sicher dass der erste Stock des Turmes und des anliegenden nördlichen Traktes als Wohnung benüzt war: da befinden sich zwei zur Heizung bestimmte Kamine’ein grosser im Turm und ein kleinerer in einem anliegendem Zimmer. Urkunden des 18. Jh. Beweisen, dass der grosse Saal, „Landtagsaal“ durch Kachelöfen geheizt wurde. Das Erdgeschoss war den wirtschaftlichen Tätigkeiten gewidmet. Zurzeit wurden die Pferde des Adels im Untergeschoss der Türme untergebracht. Bei Thomas Altemberger kann es ebenfalls so gewesen sein. An dem Turm befindet sich ein Raum der auch jetzt noch einen grossen Rauchfang enthält.Man kann schlissen,dass hier das Essen zubereitet oder das Brot gebacken wurde. Weiter nördlich befindet sich ein grosser Raum dessen Fenster zur Unterstadt zeigen und der direkt oder vermittelt mit dem Hausgarten verbunden ist, wie auch mit dem Keller und dem Abort. Das Haus besass einen geräumigen Keller und einen durch Dachlucken beläuchteten Hausboden. Im letzten Viertel des 15. Jh. passt sich das Hermannstädter Patriziat immer mehr der Kultur und den Sitten des Westens an. So ist auch das Vorhandensein eines Abortes der den Hausbesitzern den Zugang direkt aus der Wohnung ermöglicht, glaubwürdig. Es ist nicht so wichtig ob Altemberger oder Lulay diesen Raum bestellt hat; beeindruckend ist aber die

116

Petre Beşliu Munteanu

Ausschachtung einer 8,50 m tiefen Senkgrube im Inneren des Erdgeschosses: die Verputzung stüzt sich auf Bögen aus Backstein. Der Abort wurde durch einen Schacht der der bis zum Dach reicht gelüftet. Nach dem Jahre 1545 wurde das Gebäude Sitz des Stadtmagistrats, des Stuhles und manchmal der Universitas Saxonum. Das alte Wohnhaus musste seinen neuen Funktionen angepasst werden: die Sitzungen des Magistrats beherbergen, als Gerichtssaal dienen, Räume zum unterbringen des Stadtsarchivs zur Verfügung stellen, und nicht zulezt auch als Gefängniss fungieren. Für das 19. Jh. sind Arbeitszimmer für die Angestellten urkundlich erwähnt. Zum Aufbewahren der amtlichen Papiere, deren Anzahl im 16. Jh. Beträchtlich gewachsen war, zum Unterbringen des strategischen Vorrats an Getreide, um Pferdeställe bauen zu können wurde das Gebäude durch die Einschliessung einer Parzelle an der Fleischergasse in seinen südwestlichen und südöstlichen Teilen vergrössert. Das Verzeichniss der Magistratsrechnungen im Jahre 1545 erwähnen die Ausgaben zum Imstandsetzen des Gefängnis, der Sitzungsäle und für andere Bauarbeiten. 1585 wurde neuerdings eine grosse Summe für Bauarbeiten ausgegeben. Die Vetrmutung dass es sich wieder um die Vergrösserung des Gebäudes handelt, ist durch folgende Tatsachen gerechtferigt: An der Strassenseite eines Nachbarhauses in der Fleischergasse befindet sich ein Gemälde das das Datum 1576 und ein Schneidermeisterzeichen darstellt. Es ist zu schliessen dass in der erwähnten Zeitspanne die Baufläche dieses Hauses verkleinert wurde, bei welcher Gelegenheit der Magistrat ein Stück Boden für den Erbau einer Einheit des Alten Rathauses erwarb. Später wurde das Eckhaus, das ein Stufengiebel besass und, nach der Meinung des Architekten Herrmann Fabini um 1300 erbaut worden war, dem Alten Rathaus eingegliedert; die Fenster wurden zugemauert. 1545 wurde der „Landtagsaal” modernisiert; man verwendete ausländische Stoffe, und das Dach wurde repariert und vergrössert. An der Strassenseite ist eine Konsole in der Form eines eine Kugel enthaltenden Kanonenmundes. Diese wie auch der massige Sützpfeiler ist den Steinmetzen der Mitte des 16. Jh. zuzuschreiben. Die Laboranalyse zeigt dass das Material aus dem Pfeiler-und Konsole gearbeitet sind, aus einem anderen Steinbruch stammt als die spätgotischen Steinmetzarbeiten. Im Alten Rathaus haben Theatervorstellungen stattgefunden,dort spielten sich verschiedene Festlichkeiten ab, dort hielten die Hundertschaften und die Innen – und Aussenräte ihre Sitzungen, dort war auch das Amt des Villicus, Verwalter des Stadt dem auch das Polizeiamt unterordnet war, dort wurden auch die Waffen der Stadt aufbewahrt. Allerhand Erreignisse spielten sich im – und um das Alte Rathaus ab: Aufstände der Bevölkerung gegen

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

117

die Stadtleitung oder während der Epydemien und auch verschiedene Feste. In der Senkgrube fanden die Archäologen zahlreiche Überreste von Glas, Keramik, Luzus, Küchen – und Apothekergegenständen. Diese Funde weisen auf noch zwei Gebiete des gesellschaftlichen Lebens im Alten Rathaus. Wir vermuten dass diese Gefässe und das Geschirr nach einer Pestepydemie Anfang des 18. Jh. in den Abort geworfen und verbrannt wurden. Die Eingliederung Siebenbürgens ins Habsburgische Reich brachte nur wenige Änderungen am Alten Rathaus mit sich. Die Inschrift über dem jätzigen Eingang, eine Verherrlichung des Kaisers Joseph des II-ten zeigt,dass dieser Eingang und dementsprächend die Einschliessung des Hofes zu dieser Zeit (1773) bereits beendet war. Im kleinen Hof wurde eine Kammer wo die Häftlinge gefoltert werden sollten gebaut. Wir wissen nicht wann der Brunnen ausgehoben wurde, wie auch wann die Quadernimitation an den romanischen Mauern aufgetragen wurde. Die Tatsache dass solche Ornamente andernorts zusammen mit Blattornamenten oft angewendet wurden und zwar auf oftmals verputzten Mauern weist auf eine spätere,nicht mehr mittelalterliche Zeit. Ende des 17. Jh. wurde eine bemalte Kassettendecke in einem Zimmer des Verbindungstraktes eingebaut und 1702 eine bemalte Tür. Eine der wichtigsten Behörden des Mittelalters war das Gericht,das sich durch die erteilten Strafen durchsetzen konnte. Aus dem grossen Saal des ersten Stockes oder des Erdgeschosses stammt eine Tafel deren Inschrift die Vorzüge des Gerichtes preist. Tiefer unten, im Kellergeschoss, befand sich das Gefängniss. Die zur Einfürung der Pfähle bestimmten Aussparungen an den Türen und ein eingemauerter Pfahl dienten zur befestigung der Ketten der Gefangenen. Dies und ähnliches bestättigen zahlreiche zahlreiche Urkunden, aber auch verschiedene, jäzt im Museum aufbewahrte Gegenstände. Unter besonderen Umständen wurden die Häftlinge zur Sicherheit im höchsten Stockwerk des Turmes eingepfercht. Ende des 19. Jh. Wird das Alte Rathaus noch einmal vergrössert, indem man das ganze Eckhaus in der Fleischergasse einzog. Diese letzte Bauetappe ist der erneuten Modernisierung der städtischen Behörden zuzuschreiben: es wurden Sonderdienste gegründet wie Polizei, Feuerwehr, Archiv des ersten städtischen Museums (eine Waffenkammer im ersten Stock des Turmes). Um mehr Raum zu gewinnen wurde die Loggia sogar zugemauert. Da das Gefängniss im Alten Rathaus abgeschafft war,unternahm man Reparaturen im Keller. Wir wissen nicht genau wann man auf das letzte Stockwerk des Turmes verzichtete; dieses war jedenfalls schwer imstand zu halten und unnütz. Es wurde erst durch die Restaurierung der 60 – 80 – ger Jahre wieder aufgebaut.

118

Petre Beşliu Munteanu

In den letzten Jahren hat das Gebäude unter Feuichtigkeit zu leiden. Man musste Sanierungsarbeiten unternehmen. Dadurch wurden archäologische Forschungen an Stellen die noch nie durchsucht gewesen waren, ermöglicht. Durch eine Glassplatte kann man jetzt ein Stück der alten Grundmauer betrachten (im Zimmer nr. 12). Die Stelle rund um die Lehmstruktur wurde ebenfalls saniert. Bei den Sanierung – und Kanaliesierungsarbeiten ist das Holzrohr an dem,wie ein Stich des späten 19. Jh. Zeigt, der Brunnen angelegt war,leider nicht zu Tage getreten; dafür ist dessen Spur im kleinen Hof sichtbar. Wir laden den Leser zu einem Besuch des Alten Rathauses und des historischen Museums ein Mit seiner 700 – 800 schweren historischen Last ist das Alte Rathaus zu einet Stätte der Erinnerungen geworden.

Traducere de Anamaria Haldner

Traducerile au fost sponsorizate de „S.C. PAWO S.R.L.”

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

119

ANEXA 1

CHELTUIELILE MAGISTRATULUI PENTRU REAMENAJAREA CASEI ALTEMBERGER ŞI TRANSFORMAREA EI ÎN SEDIU AL PRIMĂRIEI

AN Sibiu, Fond Magistratul Oraşului şi Scaunului Sibiu. Socoteli economice. Socotelile villicului. N. 11

p. 91 - 1545 Joannis Frank villici Civitatis Cibinien[sis] super omnibus perceptis et extradatis Civitatis Cibinien(sis) in Anno D- ni MDXLV p. 141 [-143] Extradata ad novum Consistorii domum [summa summarum f 83 d 73]

Ittem In octava sequen[] Dominica[m] Junoca (?), pro Eductione sterquilini feru[m]q[ue], atq[ue] reiectame[n]ta Curie f 1 d 24

…pentru ducerea bălegarului, fierului şi a altor lucruri aruncate din curte… In octava sequen[] D[omi]nicam Judica, pro Eductione reiectamentorum fecindq[] et sterquilior[]q[] ex Curia f 0 d 42

…pentru ducerea lucrurilor aruncate, fecalelor şi a bălegarului din curte… Pro una Vectura Cementi, ad Refectionem maioris vaporarii duorum [?] Consulum Atq[ue] Arenaru[m] f 0 d 74

Pentru un transport de mortar şi nisip la refacerea saunei celor doi consuli… Ductis Vecturis repleture, pro Pavimento Turris Transportul de umplutură la pavajul turnului… Ductis 5 Vecturis Calc[] e porta Consulu[m] ad Novum Consistorium f 0 d 20 f 0 d 36

Ducerea a cinci transporturi de var de la Poarta Ocnei la noua casă a sfatului… De Laterib[] 100, ab Georgio Pistori, [] accept[as] ut idem ducerent[] in Novum Consistorium f0 d 2 Ducerea de 100 cărămizi ….la noua casă a sfatului M[a]g[ist]ro Nicolao Murario, qui cum famulo suo in Novo Consistorio reficien[] labora[]rint dietas 22 f 2 d 95

Meşterului zidar Nikolaus care cu ajutorul său a lucrat la reparaţii la casa nouă a sfatului 22 zile…

120

Petre Beşliu Munteanu f 0 d 45

M[a]g[ist]ro Bartholomeo Mensatori, pro Nova Janua facta, ad Carcere[m] Meşterului tâmplar Bartholomeus, pentru noua uşă de la închisoare… Pro una Vectura Argille ad Novu[m] Fornace[m] Pentru un transport de lut la noul cuptor… f0 d 8

Amplius pro Vectura Asseru[m], infra Porta[m] Novi [Con]sistorii sternen[dem] Pentru un transport de scânduri, pentru podirea sub poarta noii case a sfatului… Ad idem pro Vectura Magnor[um] Lignoru[m] f0 d 4

f0d3

În acelaşi scop pentru un transport de lemne mari… Ad idem claviculos f 0 d 14 În acelaşi scop, cuie… Pro Corrigio, applican[] pannu[m] in Vaporar[] Pentru curelele de fixat postavul în saună… Martino seratori, pro clavib[us] universorum Habitacionum, Mensarum, Scriniorum et Portar[ium] Cathenarumq[ue] carcerum Refectione f 3 d 50 f0d8

Lăcătuşului Martinus pentru refacerea închizătorului tuturor camerelor, meselor, dulapurilor, porţilor şi lanţurilor închisorii… Pro Scandulis (Cachen) pro tegendo turri 104 Pentru104 şindrile la acoperirea turnului… Amplius ad idem 2 Magnis Lignis stratoriis (Wandth ruetten) f 0 d 56 f 1 d 20

În plus, la acelaşi pentru două lemne mari de acoperit la coamă… Amplius 16 lignis (Keffer) ad idem f 0 d 35 În plus pentru 16 lemne la acelaşi (acoperiş)… Ad stranie[n]tum Pavimenti, ductione[m] Arene f 0 d 32

Pentru aşezarea pavajului, pentru aducerea de nisip… Amplius ad idem 2 duct[is] Vectur[em] Laterum a Porte Consul[um] În plus pentru două transporturi de cărămizi de la Poarta Ocnei… Empt[] pec[ie] Mediocris Ferri, ad craticilas carceru[m], in Consistorio O bucată mijlocie de fier pentru gratiile închisorii din casa sfatului… Amplius Minoris Ferri pec[ie] 4, ad idem f 0 d 28 f 0 d 90 f 0 d 12

În plus patru bucăţi de fier mici la aceleaşi (gratii)… Amplius pro pec[ie] 2, Mediocris ferri f 0 d 20 În plus, pentru două bucăţi mijlocii de fier… Pro lignis 2, ad Carce[r]e[m] empt[] Pentru două lemne la închisoare… f 0 d 14

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul Lad[is]lao Fabro qui Craticilas in Carcerib[] fecit f 0 d 40

121

Fierarului Ladislau care a făcut gratiile la închisoare… Petro Murario laboran[] in cancellis, gegelter Zidarului Petrus care a lucrat la gratii… Pro Laterib[us] duct[is] tectoriis 3900 f 0 d 70 f 0 d 25

Pentru ducerea de 3900 ţigle de acoperiş… p. 142 Martino seratori, pro cathenulis ad Horrei p[ar]ata[m] in Consistorii domo p[re]parat[am] 0 d 24 Lăcătuşului Martinus, pentru confecţionarea lanţurilor montate la depozitul de grâne din Primărie… Amplius Eid[em] pro Cathenis in carcere[m] f[a]ct[is] Aceluiaşi, pentru lanţurile de la închisoare… Pro ducta Arena, ad Reficien[dem] tectum 8 Vectur[] f 0 d 88 f 0 d 90 f

Pentru nisipul adus la refcerea acoperişului, 8 transporturi… Pro Parvo fornace Laterum a Paulo Burchgreff Ex quib[] 700 ad [Con]sistorium, reliqui ad Muru[s?] Civitat[is] p[er]vectis f 2 d 50

Pentru un cuptor mic din cărămizi de la Paul Burchgreff, din care 700 pentru casa sfatului, restul la zidul oraşului… Amplius proVecturis earund[em] Pentru transportul acelora… Pro Minori fornace Laterum, a Georgio Zaydn[er] partim ad Consistorium p[er]tin[]q[] ad Civitt[] […] f 2 d 50 f 0 d 60

Pentru un cuptor mic de cărămizi de la Georg Zaydner, în parte pentru casa sfatului, restul pentru oraş… Amplius proVecturis earund[em] f 0 d 60

Mai mult pentru transportul acelora… Pro 13 pec[ie] ferri minoris, quoru[m] 9 sunt pro clavib[us], et 4 infra porta[m] affixissa d 91 Pentru 13 bucăţi de fier mici, din care 9 pentru zăvoare şi 4 aplicate în partea de jos a porţii… Amplius Zigaris, claviclos facien[] bibal[] Mai mult, ţiganilor pentru cuiele făcute… Dietariis duobus diebus in Consistorio Habit[acionem] eorum 9 Celor 9 zilieri pentru 2 zile în camere Primăriei… f 0 d 90 f0 d 7 f0

122

Petre Beşliu Munteanu f 0 d 50

Petro Muratori, in Superiori domus laboran[] Zidarului Petrus care a lucrat în casa de sus…

Martino Seratori pro tribus clavib[us] ad maiorem Portam p[re]parat[], alysq[] Lăcătuşului Martin pentru 3 zăvoare confecţionate la poarta mare…

f 0 d 70

Jacobo Jung et Benedicto Murator[um], qui in tecti apice laborarut[], dietas 6 ex (?) Zidarilor care au lucrat 6 zile în vîrful acoperişului…

f 1 d 35

Magistro Petro Lignifabro, laboran[] in tegen[] turri, cum famulo Sumrinq?[] – Molitori f 3 d 15 Meşterului dulgher Petrus care a lucrat la acoperirea turnului, cu sluga sa… Jacobo Muratori, Reficienti bedelli Habitacione[m] et cetera in ibi Zidarului Jacob pentru refacrea locuinţei... şi altele acolo… Pro ferri pec[ie] 1, ac Vectura Arene f 0 d 15 f 0 d 25

Pentru o bucată de fier şi un transport de nisip… Pro lateribus tecti, a Mag[ist]ro Valentino accept[] 3890 Pentru ţigle de acopriş, luate de la meşterul Valentin… Amplius proVectura eorund[em] f 0 d 76 f 7 d 25

În plus, pentru transportul aceloraşi… Bartholomeo Mensatori, fabrican[] Vinbraculu[m] ante fenestra[] f 0 d 32

Tâmplarului Bartholomeus pentru confecţionarea de… în faţa ferestrelor… Jacobo Muratori laboran[] in domo Bedelli f 0 d 25

Zidarului Jacobus care a lucrat la casa Bedelus Emptis 8 Plect[] pro Apicula f 0 d 40

Livrarea de 8 împletitori pentru vârfuleţe… Martino seratori, pro Vinclis p[re]parat[] ad tectu[], ante magna[] fenestra[] Consistorii f 0 d 70

Lăcătuşului Martin pentru ferecături la acoperiş, deasupra marii ferestre a casei sfatului… Pro Phalanga in igne[m] supponenda lignis, (ein Brand eissen) ferru[m] ad id. Pentru un căţel de vatră… Empta integra pec[ie] panni Wratislavien[sis], et rursus ulnas 17, ad Parietas Consistorii d9 Pentru livrarea unei bucăţi de postav de Breslau şi încă 17 coţi pentru pereţii casei sfatului… Bartholomeo Mensator[i], pro scamnis parietalibus, et subsebliis, in Consistoriu[m] fattis d 25 Tâmplarului Bartholomeus pentru bănci şi scaune în casa sfatului… f4 f8 f 0 d 34

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul p. 143 Benedicti pictori, qui Fenestras Clatratas Novas et antiquas Refiendo f 3 d 73

123

Pictorului Benedictus pentru ferestre cu ochiuri noi şi refacerea celor vechi… Amplius Eidem pro tabulis Junonandis Aceluiaşi pentru tabla Junonei… Amplius eid[em] pro coloracione Fornacis Aceluiaşi pentru vopsirea şemineului… Pro [con]fortacione Januaru[m] et fenestraru[m] (zw beschlagen) Pentru aplicarea ferecăturilor la uşi şi ferestre… Pro scilindris 1000 ad turrim Pentru 1000 de şindrile… Pro Vellere pan(v?)iu (scherr? Wall) ad fornace[m] Pentru postavul de lână de la şemineu… M[a]g[ist]ro Valentino Lutifigulo pro fabrica Fornacis f 8 d 50 f 0 d 29 f1 d 0 f 0 d 32 f 0 d 40 f1 d 0

Meşterului olar Valentinus pentru confecţionarea sobelor… Amplius eid[em] pro Refectione fornac[] in Domo Hopnery Aceluiaşi pentru refacerea sobei din casa administratorului… M[a]g[ist]ro Martino Seratori pro Novo cancello, ad Camera[m] ante [Con]sistoriu[m] f 14 d 0 Meşterului lăcătuş Martin pentru nouă gratii la camera din faţa casei sfatului… summa summarum facit f 83 d 73 f 0 d 26

Text transcris şi tradus de Florin Blezu

124

Petre Beşliu Munteanu

ANEXA 2

LISTA CU FUNCŢIONARII SUPERIORI AI PRIMĂRIEI ORAŞULUI SIBIU ÎNTRE 1545 ŞI 1745

Anul 1545 1546 1547 1548 1549 1550 1551 1552 1553 1554 1555 1556 1557 1558 1559 1560 1561 1562 1563 1564

Jude regal Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller

Jude scăunal Andreas Byrkner Andreas Byrkner Johannes Frank Andreas Byrkner Andreas Byrkner Martinus Pilgram Andreas Byrkner Andreas Byrkner Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Andreas Byrkner Andreas Byrkner Franciscus Bayer Franciscus Bayer Franciscus Bayer Simon Miles Simon Miles Simon Miles

Primar Petrus Haller Petrus Haller Martinsu Weys Martinus Weys Martinus Weys Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Andreas Byrkner Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig

Villicus Johannes Frank Petrus Nörinperger Petrus Nörinperger Matthias Ponczler Matthias Ponczler Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Georgius Bydner Georgius Bydner Georgius Bydner Georgius Hecht Petrus Lutsch

Notar Lucas Trapoldinus Christiannus Pomarius Christiannus Pomarius Thomas Bomelius Thomas Bomelius Thomas Bomelius Thomas Bomelius Thomas Bomelius Thomas Bomelius Thomas Bomelius Emanuel Trapoldinus Jonannes Rhysus Jonannes Rhyssus Petrus Lutsch Jonannes Rhyssus Petrus Lutsch Jonannes Rhysus Simon Miles Jonannes Rhyssus Simon Miles Jonannes Rhyssus Michael Jonannes Herman Rhyssus Michael Michael Herman Siglerus Petrus Lutsch Michael Siglerus

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul 1565 1566 1567 1568 1569 1570 1571 1572 1573 1574 1575 1576 1577 1578 1579 1580 1581 1582 1583 1584 1585 1586 1587 1588 1589 Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Petrus Haller Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Augustinus Hedwig Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Simon Miles Augustinus Hedwig Simon Miles Michael Siglerus Michael Siglerus Michael Siglerus Lucas Klein Michael Siglerus Lucas Klein Michael Siglerus Seruatius Michael Weidner Siglerus Seruatius Michael Weidner Siglerus Blasius Michael Rhaw Siglerus Blasius Michael Rhaw Siglerus Thomas Johannes Frank Rewel Thomas Johannes Frank Rewel Michael Johannes Birthalmer Rewel Michael Johannes Birthalmer Rewel Johannes Sebastianus Waida Czumpolius Blasius Weys Sebastianus Czumpolius Johannes Sebastianus Bayr Czumpolius Johannes Michael Bayr Hann Emericus Michael Bildner Hann Emericus Michael Bildner Hann Valentinus Michael Repser Hann Valentinus Michael Repser Hann Lucas Michael Engetter Hann Lucas Michael Engetter Hann Daniel Weis Daniel Weis Michael Hann Michael Herman Michael Herman Lucas Klein

125

Matthias Ponczler Matthias Simon Miles Ponczler Petrus Lutsch Simon Miles Petrus Lutsch Simon Miles Petrus Lutsch Simon Miles Georgius Hecht Georgius Hecht Georgius Hecht Georgius Hecht Georgius Hecht Blasius Rau Blasius Rau Blasius Rau Simon Miles Simon Miles Simon Miles Simon Miles Simon Miles Simon Miles Georg Hecht Georg Hecht

Johannes Blasius Rau Wayda Blasius Weys Blasius Rau Blasius Weys Johannes Waida Blasius Weys Johannes Waida Johannes Johannes Bayr Waida Johannes Johannes Bayr Waida Johannes Johannes Bayr Waida Emericus Johnnes Bayr Bildner Emericus Johnnes Bayr Bildner Lucas Johnnes Bayr Engetter Lucas Johannes Engetter Bayr

126 1590 1591 1592 Albert Huet Albert Huet Albert Huet Lucas Engetter Lucas Engetter Lucas Engetter

Petre Beşliu Munteanu Johannes Bayr Johannes Bayr Johannes Bayr, Johannes Wayda Johannes Wayda Lucas Engetter Lucas Engetter Lucas Engetter Johannes Wayda Johannes Wayda Lucas Engetter Lucas Engetter Lucas Engetter Lucas Engetter Lucas Engetter, Paulus Paulinus Gallus Lutsch Gallus Lutsch Gallus Lutsch Gallus Lutsch Galus Lutsch Gallus Lutsch Gallus Lutsch Michael Hann Michael Hann Michael Hann

1593 1594 1595 1596 1597 1598 1599 1600 1601 1602 1603

Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet

Lucas Engetter Gallus Lutsch Gallus Lutsch Gallus Lutsch Gallus Lutsch Gallus Lutsch Johannes Bayr Johannes Bayr Gallus Lutsch Gallus Lutsch Gallus Lutsch

Martinus Dobringer Martinus Dobringer Petrus Kamner Petrus Kamner Martinus Dobringer Martinus Homlescher Benedictus Schelkensis Benedictus Schelkensis Laurentius Lotz Laurentius Lotz Laurentius Lotz

Michael Hann Michael Hann Michael Hann Michael Hann Johannes Weidnerus Johannes Weidnerus Jonannes Roth Daniel Trapoldins Johannes Roth Daniel Trapoldinus Johannes Roth

1604 1605 1606 1607

Albert Huet Albert Huet Albert Huet Albert Huet, Daniel Malmer Daniel Malmer Daniel Malmer Daniel Malmer Daniel Malmer

1608 1609 1610 1611

Georgius Enyetter Georgius Enyetter Georgius Enyetter Daniel Malmer apoi Georgius Enyetter Georgius Enyetter Georgius Enyetter Georgius Enyetter Georgius Enyetter

Petrus Schelker Petrus Schelker Kolomannus Gottsmeister Gregorius Emerici

Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth

Gallus Lutsch Gallus Lutsch Gallus Lutsch Gallus Lutsch

Gregorius Emerici Petrus Kamner Petrus Kamner Petrus Kamner

Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth Johannes Roth

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul 1612 Daniel Malmer Georgius Enyetter apoi Petrus Schelker Petrus Schelker Gallus Lutsch Petrus Kamner Johannes Roth

127

1613

1614

David Weyrauch apoi Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister

Gallus Lutsch

Petrus Kamner

Johannes Roth

Petrus Schelker Petrus Kamner Petrus Kamner Paulus Ludovici Paulus Ludovici Paulus Ludovici Paulus Ludovici Paulus Ludovici Paulus Ludovici Johannes Schwartz Johannes Schwartz Johannes Schwartz Johannes Schwartz Johannes Schwartz Johannes Schwartz Johannes Schwartz Johannes Schwartz Johannes Schwartz

Gallus Lutsch Johannes Roth Johann Roth Johann Roth Michael Lutsch Michael Lutsch Michael Lutsch Michael Lutsch Michael Lutsch Paulus Ludovici Paulus Ludovici Michael Lutsch Michael Lutsch Michael Lutsch Michael Lutsch Michael Lutsch Michael Lutsch Michael Lutsch

Petrus Kamner Johannes Waida Paulus Ludovici Michael Lutsch Andreas Jungling Andreas Jungling Johannes Schwarz (Fekette) Johannes Schwarz (Fekette) Leonardus Telman Leonhardus Telman Christophorus Vngleich Christophorus Vngleich Johannes Reisner Johannes Reisner Georgius Franck apoi Lucas Leo Lucas Leo Michael Agnethler Michael Agnethler

1615 1616 1617 1618 1619 1620

Johannes Roth apoi fraţii Simonis Stephan Simonis Johannes Funccius Stephan Simonis Stephan Simonis Stephan Simonis Stephan Simonis Stephan Simonis Stephan Simonis Stephan Simonis Johannes Reisner Johannes Reisner Valentinus Franck Valentinus Franck Valentin Seraphin Valentin Seraphin Valentin Seraphin Valentin Seraphin

1621

1622 1623 1624 1625 1626 1627 1628

1629 1630 1631

128 1632 1633 1634 Koloman Gottsmeister Koloman Gottsmeister Valentin Seraphin Johann Reisner Paulus Ruffinus Michael Agnethler apoi Paulus Ruffinus Paulus Ruffinus Georgius Werder Georgius Werder Georgius Werder Lucas Leo

Petre Beşliu Munteanu Johann Schwartz Johann Reisner Valentin Seraphin apoi Michael Agnethler Michael Agnethler Michael Agnethler Johann Reissner Michael Agnethler Michael Agnethler Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Johann Reisner Johann Reisner Johan Reisner Johann Lutsch Johann Lutsch Valentin Frank Valentin Frank Georgius Werder Valentin Seraphin Valentin Seraphin Valentin Seraphin

1635 1636

Valentin Seraphin Valentin Seraphin Valentin Seraphin Valentin Seraphin Valentin Seraphin Michael Agnethler Michael Agnethler Michael Agnethler Michael Agnethler Michael Agnethler Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank

Georgius Werder Petrus Kreutzer Petrus Schnell Valentin Laurentii Tobias Sifft

1637 1638

1639

1640

Lucas Leo

Tobias Sifft

1641

Valentin Laurentii Valentin Laurentii Tobias Sifft

Daniel Vhr

1642

Daniel Vhr

1643

Johann Lutsch Johann Lutsch Michael Theil Laurentius Rosenauer Laurentius Rosenauer Laurentius Rosenauer

1644

Tobias Sifft

1645

Daniel Uhr

1646

Daniel Uhr

1647

-

1648

-

Valentin Seraphin Johann Reissner junior Johannes Reissner Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior Johannes Reissner junior

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul 1649 Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch apoi Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Tobias Sifft Johannes Reissner junior Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis

129

1650 1651 1652 1653 1654 1655 1656 1657 1658 1659 1660 1661

Michael Theil Michael Theil Micheal Theil Jacob Kapp Jacob Kapp Jacob Kapp Andreas Meltzer Jacob Kapp Jacob Kapp Jacob Kapp Jacob Kapp Jacob Kapp

Tobias Sifft Johann Reisner Johann Reisner Johann Reisner Johann Reisner Laurentius Rosenauer Laurentius Rosenauer Andreas Meltzer Andreas Meltzer Andreas Meltzer Andreas Meltzer Jacob Kapp

Jacob Kapp Jacob Kapp Michael Schwartz Michael Schwartz Andreas Meltzer Andreas Meltzer Georg Klein Georg Klein Thomas Haass Thomas Haass Geog Schelker Georg Schelker

1662 1663 1664 1665 1666 1667 1668 1669 1670 1671

Jacob Kapp Jacob Kapp Michael Artz Melchior Hermann Melchior Hermann Melchior Hermann Melchior Hermann Johann Haupt Johann Haupt

Johann Simonis Johann Simonis Jacob Kapp Jacob Kapp Johann Simonis Johann Simonis Mathias Semriger Mathias Semriger Mathias Semriger Mathias Semriger

Michael Artz Michael Artz Valentin Röhrich Valentin Röhrich Johann Haupt (Scheuerer) Johann Haupt (Scheuerer) Andreas Waldhüter Andreas Waldhüter

Johann Simonis Johann Simonis Johann Simonis Christoph Gotzmeister Christoph Gotzmeister Christoph Gotzmeister Christoph Gotzmeister Christoph Gotzmeister Christoph Gotzmeister Christoph Gotzmeister

130 1672 1673 1674 1675 1676 Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer Andreas Fleischer apoi Mathias Semriger Mathias Semringer Mathias Semringer Mathias Semringer Mathias Semringer, Georg Armbruster Georg Armbruster Georg Armbruster Georg Armbruster Georg Armbruster Johann Haupt Johann Haupt, Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank

Petre Beşliu Munteanu Johann Haupt Melchior Hermann Valentin Röhrich Valentin Röhrich Mathias Semringer Mathias Semringer Georg Armbruster Georg Armbruster Georg Armbruster Christian Reichert Christian Reichert Bartholomeus Ruffinus Christoph Gotzmeister Christoph Gotzmeister Christoph Gotzmeister Christoph Gotzmeister Johann Weinhold

1677 1678 1679 1680

Melchior Hermann Christian Reichert Christian Reichert Christian Reichert

Bartholomeus Ruffinus Johann Binder Johann Haupt Johann Binder Johann Johann Haupt Herberth

Georg Armbruster Johann Haupt

Johann Weinhold Johann Weinhold Johann Weinhold Johann Weinhold

1681 1682 1683 1684 1685 1686

Christian Reichert Christian Reichert Christian Reichert Andreas Waldhüter Andreas Waldhüter Andreas Waldhüter

Johann Haupt Johann Haupt Johann Haupt Christian Reichert Christian Reichert Christian Reichert

Johann Herbert Michael Haass Michael Haass Mathias Henning Mathias Henning Gabriel Hendler

Johann Weinhold Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Valentin Frank Johann Wayda

1687 1688 1689 1690 1691 1692 1693

Andreas Waldhüter Michael Spökelius Michael Spökelius Michael Spökelius Michael Spökelius Michael Spökelius Michael Spökelius

Christian Reichert Christian Reichert Christian Reichert Christian Reichert Christian Reichert Christian Reichert Christian Reichert

Gabriel Hendler Franz Bischoff Franz Bischoff Tobias Fleischer Johann Lutsch Johann Lutsch Johann Lutsch

Johann Wayda Johann Wayda Johann Wayda Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul 1694 1695 Valentin Frank Valentin Frank Michael Spökelius Johann Zabanius apoi Peter Weber Petre Weber Christian Reichert Johann Zabanius Georg Meltzer Georg Weiss Johann Zabanius Georg Franck von Franckenstein Georg Franck von Franckenstein Johann Hosmann Georg Reussner Georg Reussner Georg Reussner Georg Reussner Georg Weber

131

1696

Valentin Frank Valentin Frank,Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius apoi Peter Weber Peter Weber Peter Weber Peter Weber Peter Weber

Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius Johann Zabanius Peter Weber

1697

Petre Weber

1698

Petre Weber

1699 1700 1701 1702

Petre Weber Petre Weber Petre Weber Johann Stenczel Johann Stenczel

1703

Peter Weber

Johann Stenczel Beuchel Johann Stenczel Beuchel Johann Stenczel Beuchel Christian Haass Christian Haass Christian Haass Georg Franck von Franckenstein Georg Franck von Franckenstein Johann Graffius Michael Kessler Michael Kessler Michael Kessler apoi Peter Binder Thomas Conrad Thomas Conrad Thomas Conrad

Andreas Teutsch

1704 1705 1706 1707

Johann Stenczel Johann Stenczel Johann Stenczel Johann Stenczel Thomas Schmidt von Scharffenbach Thomas Schmidt von Scharffenbach Thomas Schmidt von Scharffenbach

Andreas Teutsch Andreas Teutsch Andreas Teutsch Andreas Teutsch Andreas Teutsch Andreas Teutsch Andreas Teutsch

Samuel Vest Samuel Vest Samuel Vest Samuel Vest

1708

Peter Weber

Samuel Vest

1709

Peter Weber

Samuel Vest

1710

Peter Weber apoi Andreas Teutsch

Samuel Vest

132 1711 Andreas Teutsch

Petre Beşliu Munteanu Thomas Andreas Schmidt von Teutsch apoi Scharffenbach Johann Hossmann von Rothenfeld Thomas Johann Schmidt von Hossmann Scharffenbach von Rothenfeld Thomas Johann Schmidt von Hossmann Scharffenbach von Rothenfeld Thomas Johann Schmidt von Hossmann Scharffenbach von apoi Georg Rothenfeld Meltzer Georg Johann Meltzer Hossmann von Rothenfeld Georg Johann Meltzer apoi Hossmann Andreas von Jeckell Rothenfeld apoi Georg Meltzer Andreas Georg Jeckell Meltzer Andreas Georg Jeckell Meltzer Andreas Georg Jeckell Meltzer Thomas Conrad apoi Michael Fabritius Samuel Vest apoi Simon Baussner

1712

Andreas Teutsch

Michael Fabritius

Michael Czekelius

1713

Andreas Teutsch

Michael Fabritius

Michael Czekelius

1714

Andreas Teutsch

Andreas Jeckell

Michael Czekelius

1715

Andreas Teutsch

Andreas Jeckell

Michael Czekelius

1716

Andreas Teutsch

Johann Abrahami

Michael Czeckelius apoi Johann Kinder

1717 1718 1719

Andreas Teutsch Andreas Teutsch Andreas Teutsch

1720 1721

Andreas Teutsch Andreas Teutsch

1722

Andreas Teutsch

Andreas Jeckell Andreas Jeckel apoi Thomas Schmidt von Scharffenbach Thomas Schmidt von Scharffenbach

Georg Meltzer Georg Meltzer

Johann Abrahami Johann Abrahami Johann Abrahami apoi Johann Seiverth Johann Seiverth Johann Seiverth apoi Michael Czekelius Michael Czeckelius

Johann Kinder Johann Kinder Johann Kinder

Johann Kinder Johann Kinder apoi Johann Georg Vette Johann Georg Vette

Georg Meltzer

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul 1723 Andreas Teutsch Thomas Schmidt von Scharffenbach apoi Michael Czeckelius Michael Czeckelius Michael Czeckelius Georg Meltzer Michael Czeckelius apoi Jacob Sachs von Harteneck Jacob Sachs von Harteneck Jacob Sachs von Harteneck apoi Johann Kinder Johann Kinder Johann Kinder apoi Stephan Waldhüter Stephan Waldhüter Stephan Waldhüter apoi Andreas Kissling Andreas Kissling Andreas Kissling Andreas Kissling Andreas Kissling Andreas Krauss Johann Georg Vette

133

1724

Andreas Teutsch Andreas Teutsch

Georg Meltzer Georg Meltzer

Johann Georg Vette Johann Georg Vette

1725

1726 1727

Andreas Teutsch Andreas Teutsch

Michael Czeckelius Michael Czeckelius

Georg Meltzer Georg Meltzer

Johann Georg Vette Johann Georg Vette

1728

Andreas Teutsch Andreas Teutsch

Michael Czeckelius Michael Czekelius apoi Jacob Sachs von Harteneck Jacob Sachs von Harteneck Jacob Sachs von Harteneck Jacob Sachs von Harteneck Jacob Sachs von Harteneck Johann Kinder

Georg Meltzer Georg Meltzer

1729

Johann Georg Vette apoi Peter Binder Peter Binder

1730

Andreas Teutsch Simon Baussner von Baussner Simon Baussner von Baussner Simon Baussner von Baussner Simon Baussner von Baussner

Michael Czekelius Michael Czekelius Michael Czekelius Michael Czekelius Michael Czekelius

Peter Binder

1731

Peter Binder

1732

Peter Binder

1733

Peter Binder

1734

1735

Simon Baussner von Baussner

Johann Kinder

Michael Czekelius

Andreas Krauss apoi Andreas Hermann

Peter Binder apoi Johann Georg Reissner von Reissenfels Johann Georg Reissner von Reissenfels

134 1736 Simon Baussner von Baussner Simon Baussner von Baussner Simon Baussner von Baussner Simon Baussner von Baussner Johann Kinder Johann Kinder Johann Kinder

Petre Beşliu Munteanu Michael Czekelius Michael Czekelius Michael Czekelius Andreas Hermann Andreas Hermann Andreas Hermann apoi Daniel Klockner Daniel Klockner apoi Johann Georg Vette Johann Georg Reissner von Reissenfels Johann Georg Reissner von Reissenfels Johann Georg Reissner von Reissenfels Johann Georg Reissner von Reissenfels

1737

1738

1739

1740

Simon Baussner von Baussner

Johann Kinder apoi Stephan Waldhütter von Adlershausen Jacob Sachs von Harteneck

Michael Czekelius apoi Johann Kinder von Friedenberg Johann Kinder von Friedenberg apoi Stephan Waldhütter von Adlershausen Stephan Waldhütter von Adlershausen Stephan Waldhütter von Adlershausen

Johann Georg Johann Georg Vette Reissner von Reissenfels apoi Martin Friedrich Leonhard Johann Georg Martin Vette Friedrich Leonhard Johann Georg Vette apoi Jacob Abrahami von Eherenburg Martin Friedrich Leonhard apoi Johann Kissling

1741

Simon Baussner von Baussner Simon Baussner von Baussner apoi Michael Czekelius von Rosenfeld Michael Czekelius von Rosenfeld Michael Czekelius von Rosenfeld Michael Czekelius von Rosenfeld apoi Stephan Waldhüter von Adlershausen

Jacob Sachs von Harteneck Jacob Sachs von Harteneck

1742

1743

Jacob Sachs von Harteneck Jacob Sachs von Harteneck Jacob Sachs von Harteneck apoi Andreas Hermann

1744

1745

Stephan Waldhütter von Adlershausen Stephan Waldhütter von Adlershausen Stephan Waldhütter von Adlershausen apoi Daniel von Klocknern

Jacob Abrahami von Eherenburg Jacob Abrahami von Eherenburg Jacob Abrahami von Eherenburg apoi Daniel von Rittern

Johann Kissling

Johann Kissling

Johann Kissling

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

135

După Fr. Zimmermann, Chronologische Tafel der Hermannstädter Plebane, Oberbeamten und Notare in den Jahren 1500-1884, în Archiv des Verein für Siebenbürgische Landeskunde, XIX, 3, 1884, p. 534-550.

136

Petre Beşliu Munteanu

ANEXA 3

ADRESĂ A CONSILIERULUI FRANZ MICHAELIS, SUPERVIZOR AL LUCRĂRILOR DE LA PRIMĂRIE

Löblicher Magistrat !

Bei der in wenigen Stunden fertig werdenden Umgestaltung einiger Rathhausräume fällt die Art der Herrichtung der äusseren steinernen Fensterstöcke und des steineren Thürstockes gegen die Hofgalerie in unangenehmer Weise auf. Die zur Ergänzung nachgemachten Teile passen wenig, die Verwendung der übriggebliebenen alten, mit meisterhafter Kunstfertigkeit ausgeführten Teile ist nicht sorgfältig geschehen. Anstatt den echten, gemetzten Stein vom Unrat zu befreien und das angefügte Ergänzungsstück möglichst gering in Form und Farbe vom hergestellten Original abstechend erscheinen zu lassen, ist Original und Ersatz in derber Weise vereinigt und in ebenso derber allem Geschmack Hohn sprechenden Weise mit dicker, hässlicher Farbe überschmiert worden. Der Thürstock war schon gereinigt worden und machte so einen gefälligen Eindruck,aber auch er musste zur ’’Egalisirung” in angedeuteter Weise herhalten. Es darf nicht behauptet werden dass eine richtigere Renovirung unmöglich gewesen wäre. Die bewillgten Kosten sind keine geringen gewesen und Geschmacklosigkeiten sind immer zu theuer. Für das Anschmieren mindestens und das jetzt notwendig gewordene Wiederabkratzen hätten die Kosten erspart werden könen. Es kann nicht Aufgabe eines Nichtfachmannes sein, zu sagen, wie man eine solche Restaurirung gut machen kann, das zu erforschen ist in vorliegendem Fall entschieden Sache des löblichen städtischen Bauamtes dem ncht mehr, wie früher nur ein, sondern jetzt zwei Ingenieure angehören. Aber dass grosse Fortschritte in guter und verhältnismässig billiger Restaurirung von alten Kunstbauten heute zu verzeichnen sind, ist auch Nichtfachleuten bekannt. Die von Gipskomposition gegossenen Teile zeigen schon jetzt bedenkliche Sprünge und ich möchte darauf nicht wetten, dass bei anhaltend feuchter Witterung die Komposition nicht bröckelt. Was und wie es in München, Nürnberg, Rotenburg ob der Tauber, Köln, Berlin, Hamburg, Dresden,Wien, u.s.w., u.s.w. gemacht wird, lässt sich von Hermannstadt ja

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

137

auch erfragen (z. B. geben Kaolin, Bergkreide und Wasserglas, dann Portlandcement und Wasserglas eine schnell erstarrende, steinharte Masse, denen später keine Feuchtigkeit etwas mehr anhaben kann, Gipspräparate widerstehen den Witterungseinflüssen auf die Dauer nicht). Was der Zweck vorliegender Eingabe eigentlich ist, wird vielleicht gefragt werden. Nur der Zweck darauf aufmerksam zu machen, wie wenig es dem löblichen Bauamt gelungen ist, einen Gegenstand der Kunst, wie Hermannstadt äusserst wenige mehr übrig hat, zu restauriren, damit in der Folge ähnliche Fehler vermieden und die begangenen soweit möglich verbessert werden. An unseren grossen Kirche hat der Unverstand die Vernichtung von unersätzlichen Kunstschätzen verschuldet, jetzt steht unser Rathhaus in Gefahr ähnliche Misshandlungen durchzumachen. Einigen “praktischen” Herren ist vor Jahren die schmucke Halle im Hausgärtchen unpraktisch erschienen, so dass sie hat verschwinden müssen, und über den Dacherker gegen den Hof und den Stützpfeiler gegen das Gymnasium sind auch schon beängstigende Bemerkungen gefallen.

Hermannstadt, 14. Dezember. 1898 Franz Michaelis

Text transcris de Florin Blezu, în Petre Beşliu Munteanu, Primăria Veche din Sibiu, Sibiu, f.a., p. 143 – 144.

Onoratului Magistrat În ceea ce priveşte modificările survenite la mai multe încăperi ale Primăriei, încheiate în numai câteva ore, felurile în care au fost realizate ancadramentele dinspre exterior ale ferestrelor şi ancadramentul de uşă din piatră dinspre galeria curţii fac o impresie neplăcută. Părţile realizate pentru întregiri nu se prea potrivesc, iar folosirea ancadramentelor vechi existente încă şi realizate la timpul lor cu multă măiestrie nu este tratată cu grija. In loc de a elibera piatra originală, sculptată, de murdărie şi de a realiza piese necesare reîntregirii acestora, astfel încât să distoneze în culoare şi formă cât mai puţin posibil cu originalul, aceasta şi fragmentele adăugate au fost reunite în mod grosolan şi mâzgălite cu o culoare grosieră şi foarte urâtă încât îşi bate joc de orice gust artistic. Ancadramentele de la uşi fuseseră deja curăţate şi făceau în felul acesta o impresie bună, dar şi ele au fost tratate în acelaşi fel prin „egalizare”.

138

Petre Beşliu Munteanu

Nu se poate susţine că o renovare corectă ar fi fost imposibilă. Fondurile acordate nu au fost puţine, dar lipsa de gust este întotdeauna costisitoare. Cel puţin pentru mâzgălire şi actualmente necesara înlăturare a acestora s-ar fi putut economisi cheltuielile. Nu poate fi obligaţia unui nespecialist de a spune cum trebuie făcută o restaurare. Cercetarea unui mod de restaurare este în cazul de faţă fără îndoială sarcina cinstitului oficiu de construcţii care nu mai are doar un inginer, ci doi. Dar marile progrese întru restaurări bune şi relativ ieftine ale vechilor construcţii artistice sunt cunoscute şi celor care nu sunt de meserie. Părţile turnate în ghips arată deja crăpături suspecte şi nu aş paria că în condiţiile timpului umed compoziţia nu s-ar fărâmiţa. S-ar putea întreba din Sibiu cum se lucrează la München, Nürnberg, Rotenburg ob der Tauber, Köln, Berlin, Hamburg, Dresda, Viena (de exemplu, caolinul, creta, sticla şi cimentul de portland formează o masă care devine repede tare ca piatra şi nu mai poate fi atacată de umiditate, pe când preparatele din ghips nu rezistă multă vreme influenţelor climei). S-ar putea întâmpla să fiu întrebat care este scopul acestei intervenţii ale mele. Singurul scop este acela de a atrage atenţia asupra felului atât de puţin reuşit în care a izbutit cinstitul oficiu de construcţii să restaureze obiecte de artă din care Sibiul nu mai posedă prea multe pentru că în continuare asemenea greşeli să fie înlocuite şi cele deja comise să fie îmbunătăţite în măsura posibilului. In ceea ce priveşte biserica, cea mare lipsă de înţelegere a prilejuit distrugerea unor opere de artă de neînlocuit. Acum Primăria noastră este în pericol de a suporta daune asemănătoare. Unor domni „pragmatici” frumoasa hală din grădiniţa casei li s-a părut nepractică aşa că ea a trebuit înlăturată. Şi despre bovindoul dinspre curte şi pilastrul de sprijin dinspre liceu s-au exprimat deja păreri îngrijorătoare. Sibiu, 14 decembrie 1898

Traducere de Anamaria Haldner

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

139

ANEXA 4

DOCUMENT DESPRE REPARAŢIILE INTERIOARE LA PRIMĂRIE DIN 1828 ŞI 1887

Arhivele Naţionale Sibiu, Acte Fasciculare, U 35

Urkunde, betreffend die Neulegung des Fußbodens im oberen Kanzleihaus, sowie die Fertigung von 3 neuen Fenster und einer Tür im Jahre 1828 Im Jahr Eintausend und Achhundert und Achundzwanzig ist die obere Kanzlei Haus neue Fussboden und 3 Fenster auch eine Thür gemacht worden. Der Kanzelei Düner des Löblichen Magistrat ist der H. Joseph Franzückus Erdelly und Michael Wolff. Der Tischler Meister ist Johannes Krafft auf dem Rossen Anger 1828 den 17 Jullius Hermannstadt Dieses Schriftstück ist gelegentlich eines neuen Fussbodenlegens am 19 Juli 1887 durch den Tischlermeister Andreas Petrasch gefunden worden und wird in die selbe Stelle wieder gelegt. Hermannstadt am 22 ten Juli 1887. Friedrich Theil Expeditsleiter.

Text transcris de Gudrun Liane Ittu, în Petre Beşliu Munteanu, Primăria Veche din Sibiu, Sibiu, f.a., p. 147.

În anul o mie opt sute douăzeci şi opt s-a făcut în casa cancelariei Superioare o nouă podea, trei ferestre şi o uşă. Slujbaşul cancelariei, cinstitului Magistrat este dl. Joseph Franziscus Erdely şi Michael Wolff. Meşterul tâmplar este Johannes Ktafft de pe Rosenanger. Acest înscris s-a găsit cu prilejul punerii unei noi podele, în 19 iulie 1887, de către meşterul tâmplar Andreas Petrasch şi este pus în acelaşi loc.

140 Sibiu, 22 iulie 1887 Friedrich Theil Şef al biroului de expediţie

Petre Beşliu Munteanu

Traducere după Liliana Popa, Două documente despre amenajări la Primăria Veche în secolul al XIX-lea, în Buletinul Monumentelor Istorice, 1-4, 1997, p. 31.

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul

141

ANEXA 5

DOCUMENT DESPRE REFACEREA GANGULUI EXTERIOR LA PRIMĂRIE ÎN ANUL 1888

Arhivele Naţionale Sibiu, Acte fasciculare, U 35, f.5

Der gegenwärtige Magistrat besteht aus folgenden Herrn: Wilhelm von Hochmeister, Bűrgermeister Carl Schochterus, Magistratsrath Josef Drotleff, Magistratsrath und Polizeidirektor Julius Sigerus, Magistratsrath Albert Teutsch, Ober Notair Moritz Angermann, Vice Notair Unser schriftliches Einschreiten nun, des Carl Platz, Vorstand und Rathhaus Commisaer welcher auch die Naturae Wohnung im Rathhaus hat, betreffend die Herrichtung und Adaptierung des im Rathhaushofe befindlichen aufgelassenen Ganges, welcher beiläufig vor 70 Jahren wegen dem schlechten Zustand und da sämtliches Holzwerk verfault war, abgetragen, die Adaptierung und Herrichtung dieses Ganges mit Bewilligung des Löblichen Magistrats und der Löblichen Stadt Communitaet nun gemacht wurde. Zu dieser Neuherstellung und Adaptierung dieses Ganges hat hauptsächlich der vielverdiente Herr Magistratsrath und Communal Referent Julius Sigerus bei der Durchführung das meiste beigetragen. Ihm gebührt auch der specielle Dank von Seite des Löblichen Magistrats, der Stadt Communitaet und der Bürgerschaft Hermannstadts. Dieser Gang führt nun direkt in die schön hergerichtete Rüstkammer und ist auch zugleich eine Zierde des Rathhaushofes. Derselbe kostet beiläufig 360 f. Ö. W. Die Werkmeister bei dieser Arbeit und Herrichtung dieses Ganges waren nachstehende Herrn: Fritz Elgyes, Tischlermeister Josef Robitschek, Steinmetzmeister Josef Willy, Schlossermeister und

142 Franz Blaha, Zimmermeister.

Petre Beşliu Munteanu

Hermannstadt im Jahre des Heils 1888 den 15ten August Bei einer Hitze im Schatten von 26 Grad und in der Sonne 34 Grad. Zum Schlusse ein dreifaches Hoch dem Löblichen Magistrat, speciell dem Magistratsrath Herrn Julius Sigerus Carl Platz, Vorstand und Rathhaus Commissaer und Custos der Hermannstädter Rüstkammer und Alarm Inspector der Hermannstädter freiwilligen Feuerwehr.

Text transcris de Gudrun Liane Ittu, în Petre Beşliu Munteanu, Primăria Veche din Sibiu, Sibiu, f.a., p. 147-148.

Prezentul Magistrat constă din următorii domni: Wilhelm von Hochmeister, primar; Carol Schochterus consilier al Magistratului; Joseph Drotleff, consilier al Magistratului şi director de Poliţie; Julius Sigerus consilier al Magistratului; Albert Teutsch, notar-şef; Moritz Ungermann, vicenotar. În urma petiţiei scrise a lui Carl Platz, administrator al atelajelor Primăriei, care are şi o locuinţă la Primărie, privind repararea şi adaptarea gangului părăsit din curtea Primăriei, care a fost demolat acum vreo 70 ae ani din cauza stării proasate, pentru că lemnăria era putrezită în acel gang, cu încuviinţarea cinstitului Magistrat a cinstitei reprezentanţe comunale, a fost făcut din nou. La efectuarea lucrării de refacere şi adaptare a acestui gang, cel mai mult a contribuit merituosul consilier al Magistratului şi referent al reprezentanţei comunale, Julius Sigerus. Lui i se cuvin mulţumiri speciale din partea Magsitratului, a reprezentanţei comunale şi a locuitorilor Sibiului. Acum, acel gang frumos duce la frumos amenajata cameră de arme, fiind în acelaşi timp şi o podoabă a curţii Primăriei. El a costat în jur de 360 florini valută vieneză. Meşterii care au făcut această lucrare şi amenajare au fost următorii: Fritz Elgyes tâmplar, Joseph Robitschek meşter pietrar, Joseph Witty lăcătuş, Franz Blaha meşter dulgher. Sibiu, în anul Mânturii 1888, la 15 august, pe o arşiţă de 26 grade la umbră şi 34 grade la soare. În încheire, un întreit ura cinstitului Magistrat, în special consilierului Magistratului, domnului Julius Sigerus. Carl Platz,

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul Administrator al atelajelor Primăriei, custode al camerei de arme din Sibiu.

143

Traducere după L. Popa, Două documente despre amenajări la Primăria Veche în secolul al XIX-lea, în Buletinul Monumentelor Istorice, 1-4, 1997, p. 31.

144

Petre Beşliu Munteanu CUPRINS

CONSIDERAŢII STILISTICE ASUPRA PRIMĂRIEI VECHI DIN SIBIU, Anamaria Haldner ARGUMENT CAPITOLUL I - PRIMĂRIA VECHE ÎN OGLINDA TIMPULUI CAPITOLUL II - ARHEOLOGIA PRIMĂRIEI VECHI Locuirea preistorică Amenajarea din lemn şi chirpici de pe marginea terasei Urmele unei gropi şi ale unui tipar pentru turnarea unui clopot de biserică Groapa din camera 1 şi amenajările din lemn din camera 88 Turnul de incintă CAPITOLUL III - CASA ALTEMBERGER Construirea casei, primii proprietari Destinaţia spaţiilor interioare ale ctitoriei Altemberger În loc de concluzii CAPITOLUL IV - PROPRIETARII ŞI CLĂDIREA ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLUL AL XVI- LEA Comitele Johannes Lulay Proprietatea lui Marcus Pemfflinger şi vânzarea ei către Magistrat CAPITOLUL V - PRIMĂRIA ORAŞULUI SIBIU Amenajarea casei ca sediu al Primăriei O nouă contribuţie arheologică: datarea corpurilor-anexă Noua funcţionalitate a spaţiilor Spaţii pentru funcţionari, şedinţe şi ceremonii Arhiva oraşului, a scaunelor săseşti şi a Universităţii Depozitele de cereale, de arme şi grajdurile Închisoarea din subsolurile Primăriei Camera armelor Remiza pompierilor Administratorul Primăriei Alimentarea cu apă CAPITOLUL VI - EVENIMENT ŞI COTIDIAN LA PRIMĂRIA SIBIULUI 52 55 55 57 57 58 61 61 65 66 67 71 73 75 76 78 1 5 7 19 20 21 24 29 31 34 34 41 50

Primăria Veche din Sibiu - casa, oamenii, muzeul Alegerea din anul 1721 a înalţilor funcţionari Ospeţele Magistratului, urme arheologice Cafeaua şi pipa domnilor consilieri Leacuri şi parfumuri la Primărie Paza Primăriei, paza oraşului şi alarmele pompierilor Ciuma nu-i ocolea nici pe aleşi Numele meşterilor de pe pietrele din Primărie Primul spectacol pentru domnii magistraţi CAPITOLUL VII - REPARAŢII ALE CLĂDIRII ŞI AMENAJĂRI ALE INTERIOARELOR ÎN PERIOADA MODERNĂ Reparaţii ale clădirii în secolul al XVIII- lea Reparaţii şi reamenajări din secolul al XIX-lea Restaurarea din a doua jumătate a secolului XX CAPITOLUL VIII - MUZEUL DE ISTORIE DIN PRIMĂRIA VECHE REZUMATE ANEXE

145 78 79 82 84 85 85 86 86

88 88 89 91 94 97 117

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->