You are on page 1of 13

Liniile directoare pentru ocuparea fortei de munca

A. Ocupare deplina
- rata generala de ocupare de 67% in 2005 si 70% in 2010
- rata de ocupare a femeilor de 57% in 2005 si 60% in 2010
- rata de ocupare a lucratorilor in varsta (55-64 ani) de 50% in 2010

B. Ameliorarea calitatii si productivitatii muncii


- calitatea intrinseca a muncii
- calificarea
- educatia si formarea continua
- cariera
- egalitatea intre femei si barbate
- sanatatea si securitatea muncii
- organizarea muncii si echilibrul intre viata profesionala si viata private
- dialogul social si participarea lucratorilor
- diversitatea si non-discriminarea
- performantele economice ale ocuparii

C. Intarirea coeziunii sociale si ameliorarea insertiei pe piata muncii


- promovarea accesului la ocupatii de calitate
- egalitatea muncii
- lupta contra discriminarii
- prevenirea excluderii
- diminuarea disparitatilor regionale in materie de ocupare
LINII DIRECTOARE SPECIFICE

1. masuri active si preventive in favoarea somerilor si inactivilor


2. crearea de locuri de munca si stimularea spiritului de intreprindere
3. crearea capacitatii de a face fata schimbarilor si de adaptare la
dinamica pietei muncii
4. dezvoltarea capitalului uman; educatia si formarea continua
5. cresterea ofertei de munca si promovarea participarii varstnicilor la
piata muncii
6. egalitatea intre femei si barbate
7. integrarea persoanelor defavorizate pe piata muncii si lupta contra
discriminarilor
8. cresterea atractivitatii financiare a muncii
9. diminuarea muncii la negru
10. diminuarea disparitatilor regionale in domeniul ocuparii
EFECTELE MOBILITATII MUNCII – modelul de analiza

B
A C

SAB SB
E
G
SA SAB

D
F

OA OB
LE LAB

- convergenţa remunerării factorilor (implicit, a performanţelor economice


şi a nivelurilor de dezvoltare)

- ameliorarea veniturilor în ansamblul sistemului aflat în proces de


integrare,

- potenţarea creşterii economice.

LIMITELE MODELULUI

- mobilitatea relativ redusă a forţei de muncă, în special a celei calificate


(chiar între ţări apropiate ca nivel de dezvoltare şi sisteme socio-
culturale);
- conflictul potenţial de interese determinat de fluxurile de muncă
migratorii (salariaţii din B pierd prin diminuarea salariilor, angajatorii din
A pierd prin plata unor salarii mai mari);
- rezistenţa la scădere a salariilor în B, în măsură să inducă mai curând
creşterea şomajului decât reducerea remunerării;
- diferenţele tehnologice şi slaba mobilitate a tehnologiei, menţinând
diferenţe de productivitate;
- gradul posibil ridicat de substituibilitate între fluxurile comerciale şi cele
ale factorilor, precum şi între capital şi forţa de muncă; dezechilibrele
potenţiale determinate de procesul concentrării spaţiale a activităţilor
economice (capitalul şi forţa de muncă înalt calificată se deplasează spre
regiunile dezvoltate, amplificând decalajele).
Mobilitatea regionala – realitati europene

- diminuare a migraţiei după crearea pieţei comune


1959, 75% din lucrătorii imigranţi din Comunitate proveneau din ţările
membre,
1973 ponderea acestora scăzuse la 28%. Fluxurile migratorii intra-europene
au crescut mai curând până în 500.000 în 1960, 800.000 in 1968, 650.000 în
anii ’80
din aproximativ 2 milioane de imigranţi, doar 40% provin din ţările membre

- slaba mobilitate comparativ cu alte zone


0,3%, faţă de 0,5% în SUA

- slaba mobilitate transfrontaliera


in ultimii 10 ani, din 38% din cetăţenii UE care şi-au schimbat reşedinţa,
doar 4,4% s-au stabilit într-un alt stat membru (mai putin decat in anii ’60)

Factori generali

- diferenţele culturale,
- barierele lingvistice,
- obstacole socio-psihologice (ataşamentul europenilor de sistemul propriu
de valori şi modul obişnuit de viaţă, ataşamentul de familie),
- diferenţele relativ mici între salariile reale pe pieţele profesiunilor
necalificate şi slab calificate,
- dificultăţi legate de compatibilitatea calificărilor şi recunoaşterea
diplomelor.
Factori specifici
- interesul relativ scăzut al tratatelor de bază (comparativ, cel
puţin, cu cel pentru piaţa bunurilor) pentru dezvoltarea unei euro-pieţe a
muncii.
- decizia Tratatului de a exclude o serie de segmente de piaţă de
la aplicarea principiului liberei circulaţii (ocupaţiile din sectorul public, cele
ce ţin de ordinea, securitatea şi sănătatea publică);
- menţinerea tratamentului naţional (prin controlul ţării gazdă)
pe piaţa muncii pentru lucrătorii imigranţi
- lipsa armonizării/coordonării reglementărilor naţionale.
- lipsa unui sistem de securitate socială minimă, cumulat cu slaba
transparenţă a pieţei muncii şi dificultăţile generale de acces la ocupaţii
transfrontaliere (non-transferabilitatea pensiilor, slaba armonizare a calificărilor,
bariere lingvistice, culturale, problema locuinţelor, etc);
- întârzierile şi limitele în recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi
a calificărilor;
- diferenţele între structurile productive;
- substituţia între mobilitatea muncii şi fluxurile comerciale, de
servicii şi de capital;
- creşterea economică înregistrată de ţările comunitare mai puţin
dezvoltate;
- prioritatea acordată de europeni coeziunii economico-sociale şi
teritoriale (începând cu 1988), având ca efect o diminuare a disparităţilor şi
implicit o creştere a atractivităţii zonelor relativ slab dezvoltate, mai ales prin
programele structurale;
- crizele integrării (neo-protecţionismul, criza bugetară, criza
instituţională) din deceniul opt, cumulat cu crizele mondiale (recesiune, criză
energetică, financiară).
STRATEGIA EUROPEANĂ PENTRU COMPETENŢE ŞI
MOBILITATEA MUNCII

SCOP: atingerea obiectivului strategic stabilit prin Strategia de la


Lisabona: „dezvoltarea unei economii a cunoaşterii, cea mai competitivă şi mai
dinamică a lumii, capabilă să asigure o creştere economică durabilă, însoţită de
o ameliorare cantitativă şi calitativă a ocupării şi un grad ridicat de coeziune
socială”

MASURI conform Planului de acţiune al Comisiei în domeniul


competenţelor profesionale şi al mobilităţii , 2002

- adaptarea sistemelor de educaţie şi de formare la nevoile pieţei


muncii;
- introducerea şi consolidarea unor strategii eficace de dezvoltare a
competenţelor profesionale;
- înlăturarea obstacolelor în legătură cu recunoaşterea reciprocă a
diplomelor şi asigurarea transferabilităţii calificărilor;
- dezvoltarea regiunilor mai puţin avansate;
- înlăturarea obstacolelor administrative şi juridice;
- dezvoltarea competenţelor lingvistice şi trans-culturale;
- favorizarea recunoaşterii calificărilor prin ameliorarea
transparenţei sistemelor de educaţie şi de formare;
- dezvoltarea unei politici comunitare de imigrare;
- ameliorarea informării şi transparenţei privind piaţa muncii.
MOBILITATEA PROFESIONALA IN UE – obiective
- Adaptarea sistemelor de educatie la evolutiile pietei muncii
80% din ocupatiile actuale vor fi depasite in 10 ani;
60% din adulti au finalizat invatamantul secundar superior (rate intre 19%
si 78%);
18% dintre tinerii de 18-24 ani nu intra in invatamantul secundar superior;
20,5% au studii superioare (rate intre 31% si 10%);
doar 8 state au cursuri TIC in invatamantul primar si 12 in cel secundar

- Adoptarea de strategii eficace de educatie si formare continua


8% din persoanele de 25-64 ani urmeaza pe an cursuri de formare
continua

- Suprimarea obstacolelelor intre educatia formala si cea non-


formala si instituirea unui sistem european de validare a
competentelor
Dificultati de recunoastere a experientei profesioanale si a cursurilor de
întreprindere

- Ameliorarea calificarilor in statele si in regiunile mai putin


avansate
9,6% ocupatii de mai putin de un an in statele mai putin avansate, fata de
de 23,3% in cele avansate
Particularitatile pietei europene a muncii

- doar 4,9 milioane noi locuri de munca intre 1976-1996, fata de un


plus de 21 milioane persoane active
- scaderea constanta a ratei de ocupare : 65% in 1976, 60% in 1996
(75% in SUA)
- cresterea soamajului de lunga durata
- disparitati privind salariul minim, acordarea indemnizatiei de
somaj, reglementarile nationale in materie de somaj
- disparitati regioanle intre regiuni (1/8 – 3% fata de 24%)
- rateale soamjului mai ridicate in randul femeilor si tinerilor
- predominanta somajului structural
Aplicarea libertăţii de circulaţie pentru noile ţări membre

Perioade de tranziţie pentru libertatea lucrătorilor

Drepturile lucrătorilor

Recunoaşterea mutuală a calificărilor

Drepturile cetăţenilor

Coordonarea sistemelor de securitate socială


POLITICA SOCIALA
Structura prezentării

Modelul teoretic al efectelor mobilităţii muncii –


necesitatea libertăţii de circulaţie şi limitele modelului

Realităţi europene

Factorii generali şi specifici ai mobilităţii relativ reduse


în spaţiul intra-european

Coordonatele strategiei europene pentru competenţe şi


mobilitate
Perioadele de tranziţie

Austria şi Germania – permise de muncă, politici sectoriale


Cipru – fără
Malta – restricţii pentru maxim 7 ani
Olanda – fără, dacă imigrarea nu va depăşi 22000 imigranţi anual
Finlanda – restricţii pentru minim 2 ani
Danemarca – restricţii pentru minim 2 ani; permise de muncă
Franţa – – restricţii pentru minim 2 ani (în general, 5); flexibilizare
sectorială şi regională
Spania – restricţii pentru minim 2 ani
Portugalia – cotă de imigrare; 6500 pers pe an
Italia – cotă de imigrare; 20000 pers pe an
Suedia – fără
Republica Cehă şi Slovacia – fără
Polonia – restricţii reciproce; permise de muncă
Belgia, Grecia, Luxemburg – restricţii pentru minim 2 ani
Regatul Unit – fără; obligaţia de înregistrare şi obţinere a certificatului de
muncă (excepţie pentru Malta şi Cipru)
Irlanda – fără
Ungaria – restricţii pentru 7 ani pe bază de reciprocitate doar pentru
lucrători
Drepturile lucrătorilor

- dreptul de muncă, în funcţie de aranjamentele tranzitorii;

- egalitatea de tratament;

- integrarea în schemele de securitate socială;

- de integrare-reunire familială;

- de coordonare a sistemelor de securitate socială (transferul


pensiilor şi a altor beneficii, agregarea contribuţiilor la asigurările
sociale, egalitatea de tratament);

- legi comunitare privind recunoaşterea mutuală a calificărilor