You are on page 1of 17

ACCESUL LUCRĂTORILOR ROMÂNI PE

PIAŢA MUNCII DIN U.E. – DECIZII ALE


UNOR STATE MEMBRE
Postat la Ianuarie 21st, 2009 de Bogdan Ristea

 Informatii specifice

În situaţia statelor membre de destinaţie care nu aplică României măsuri tranzitorii privind libera
circulaţie a lucrătorilor, aplicabil este dreptul comunitar în materie (Regulamentul nr. 1612/68
privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii), astfel încât cetăţenii români se vor
încadra în muncă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului membru respectiv. Este cazul
următoarelor state: Estonia, Finlanda, Polonia, Slovacia, Cehia, Cipru, Suedia, Slovenia,
Letonia, Lituania, Bulgaria, Spania, Danemarca, Grecia, Ungaria şi Portugalia. Astfel, cetăţenii
români pot lucra în aceste state fără a avea nevoie de permis de muncă.
Ţările care au impus restricţii liberei circulaţii a forţei de muncă româneşti sunt Germania,
Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Austria, Belgia, Italia, Luxemburg, Olanda şi Malta. Pentru a
putea lucra în aceste ţări, în condiţii legale, lucrătorii români au nevoie de permis de muncă.
Accesul se realizează în baza măsurilor de drept intern aplicabil în statul de destinaţie sau în baza
acordurilor bilaterale în domeniul circulaţiei forţei de muncă încheiate de România cu alte state.
Circulaţia forţei de muncă româneşti în statele aparţinând Spaţiului Economic European
(Liechtenstein, Islanda, Norvegia) şi Elveţia este restricţionată, în sensul că există obligativitatea
obţinerii permisului de muncă şi şedere.

Autorităţile britanice au anunţat menţinerea măsurilor tranzitorii pentru cetăţenii români şi


bulgari până în anul 2011, cu posibilitatea reevaluării acestei decizii până la sfârşitul anului 2009.
Va fi suplimentat numărul de locuri de muncă disponibile în cadrul Schemei Lucrătorilor
Sezonieri din Agricultură (SAWS) cu încă 5000 (de la 16.250 în anul 2008 la 21.250 în 2009),
iar contingentul alocat industriei de procesare a alimentelor va fi menţinut la 3.500 de locuri de
muncă.
Similar Marii Britanii, Irlanda a anunţat menţinerea restricţiilor pentru lucrătorii români şi cei
bulgari.
La propunerea ministrului belgian al muncii, Joel Milquet, Consiliul de Miniştri din Belgia a
aprobat proiectul Decretului regal prin care se prelungeşte cu încă trei ani (1 ianuarie 2009 – 31
decembrie 2011) perioada în care accesul cetăţenilor din România şi Bulgaria pe piaţa muncii din
acest stat este restricţionat.
Germania aplică, în cazul României şi Bulgariei, aceleaşi principii pe care le-a aplicat în 2004
faţă de cele 10 state care au aderat atunci la U.E. (cu excepţia Ciprului şi Maltei). Lucratorii din
România vor putea beneficia, în continuare, de locuri de muncă în Germania în baza acordurilor
bilaterale, ale prevederilor legale privind imigraţia controlată, acordându-se permise de muncă de
către cele cca. 660 filiale locale ale BAA (Agenţia Federală pentru Muncă). Începand cu data de
1 ianuarie 2009, se prelungeşte durata contractului de muncă pentru lucrătorii sezonieri care
activează în baza Înţelegerii bilaterale pentru angajarea de lucrători români pentru o activitate cu
durată determinată, de la 4 luni, la 6 luni anual.
Autorităţile italiene au decis prelungirea şi în anul 2009 a aplicării regimului tranzitoriu privind
accesul lucrătorilor români pe piaţa muncii din Italia. Guvernul italian a optat pentru o
deschidere graduală a pieţei naţionale a muncii pentru lucrătorii români, menţinând şi în 2009
derogările pentru următoarele sectoare de activitate şi profesii: agricultură, turistic-hotelier,
activitate domestică şi asistenţă acordată persoanelor, construcţii, mecanic, personal de
conducere, personal cu înaltă calificare, precum şi muncă sezonieră.
Spania, Portugalia, Grecia au decis ridicarea restricţiilor aplicate circulaţiei forţei de muncă din
România, începând cu 1 ianuarie 2009. Cetăţenii români pot lucra fără permis de muncă în
condiţii egale cu cetăţenii statelor menţionate sau cu cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii
Europene.
Începând cu data de 1 mai 2009 şi Danemarca va liberaliza accesul lucrătorilor români pe piaţa
muncii daneze.
De asemenea, Guvernul ungar a abrogat, prin H.G. nr. 322/29.12.2008, prevederile restrictive
prevăzute în H.G. nr. 355/2007 privind angajarea în muncă a persoanelor care circulă liber în
spaţiul comunitar, act normativ care permitea angajarea liberă a cetăţenilor români numai în
meseriile calificate. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2009, accesul cetăţenilor români pe piaţa
muncii din Ungaria se face fără nicio restricţie. S-a menţinut totuşi obligativitatea înregistrării
raporturilor de muncă.

Sursa:
-Ambasadele României în Marea Britanie, Belgia, Grecia, Ungaria şi Italia
-Site-ul Departamentului irlandez al Comerţului, Întreprinderilor şi Muncii -
http://www.entemp.ie/press/2008/20081217a.htm
-Site-ul UK Border Agency-
http://www.ukba.homeoffice.gov.uk/aboutus/workingwithus/indbodies/mac/
-Site-ul Ministrului Muncii din Belgia-
http://www.emploi.belgique.be/defaultNews.aspx?id=21616
-Site-ul Ministerului Afacerilor Externe din România -
http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37834&idlnk=2&cat=4
- Site-ul Ministerului Muncii din Danemarca - http://www.bm.dk/sw476.asp

ACCESUL LUCRĂTORILOR ROMÂNI PE


PIAŢA MUNCII DIN U.E. – DECIZII ALE
UNOR STATE MEMBRE
Postat la Ianuarie 21st, 2009 de Bogdan Ristea
 Informatii specifice

În situaţia statelor membre de destinaţie care nu aplică României măsuri tranzitorii privind libera
circulaţie a lucrătorilor, aplicabil este dreptul comunitar în materie (Regulamentul nr. 1612/68
privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii), astfel încât cetăţenii români se vor
încadra în muncă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului membru respectiv. Este cazul
următoarelor state: Estonia, Finlanda, Polonia, Slovacia, Cehia, Cipru, Suedia, Slovenia,
Letonia, Lituania, Bulgaria, Spania, Danemarca, Grecia, Ungaria şi Portugalia. Astfel, cetăţenii
români pot lucra în aceste state fără a avea nevoie de permis de muncă.
Ţările care au impus restricţii liberei circulaţii a forţei de muncă româneşti sunt Germania,
Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Austria, Belgia, Italia, Luxemburg, Olanda şi Malta. Pentru a
putea lucra în aceste ţări, în condiţii legale, lucrătorii români au nevoie de permis de muncă.
Accesul se realizează în baza măsurilor de drept intern aplicabil în statul de destinaţie sau în baza
acordurilor bilaterale în domeniul circulaţiei forţei de muncă încheiate de România cu alte state.
Circulaţia forţei de muncă româneşti în statele aparţinând Spaţiului Economic European
(Liechtenstein, Islanda, Norvegia) şi Elveţia este restricţionată, în sensul că există obligativitatea
obţinerii permisului de muncă şi şedere.

Autorităţile britanice au anunţat menţinerea măsurilor tranzitorii pentru cetăţenii români şi


bulgari până în anul 2011, cu posibilitatea reevaluării acestei decizii până la sfârşitul anului 2009.
Va fi suplimentat numărul de locuri de muncă disponibile în cadrul Schemei Lucrătorilor
Sezonieri din Agricultură (SAWS) cu încă 5000 (de la 16.250 în anul 2008 la 21.250 în 2009),
iar contingentul alocat industriei de procesare a alimentelor va fi menţinut la 3.500 de locuri de
muncă.
Similar Marii Britanii, Irlanda a anunţat menţinerea restricţiilor pentru lucrătorii români şi cei
bulgari.
La propunerea ministrului belgian al muncii, Joel Milquet, Consiliul de Miniştri din Belgia a
aprobat proiectul Decretului regal prin care se prelungeşte cu încă trei ani (1 ianuarie 2009 – 31
decembrie 2011) perioada în care accesul cetăţenilor din România şi Bulgaria pe piaţa muncii din
acest stat este restricţionat.
Germania aplică, în cazul României şi Bulgariei, aceleaşi principii pe care le-a aplicat în 2004
faţă de cele 10 state care au aderat atunci la U.E. (cu excepţia Ciprului şi Maltei). Lucratorii din
România vor putea beneficia, în continuare, de locuri de muncă în Germania în baza acordurilor
bilaterale, ale prevederilor legale privind imigraţia controlată, acordându-se permise de muncă de
către cele cca. 660 filiale locale ale BAA (Agenţia Federală pentru Muncă). Începand cu data de
1 ianuarie 2009, se prelungeşte durata contractului de muncă pentru lucrătorii sezonieri care
activează în baza Înţelegerii bilaterale pentru angajarea de lucrători români pentru o activitate cu
durată determinată, de la 4 luni, la 6 luni anual.
Autorităţile italiene au decis prelungirea şi în anul 2009 a aplicării regimului tranzitoriu privind
accesul lucrătorilor români pe piaţa muncii din Italia. Guvernul italian a optat pentru o
deschidere graduală a pieţei naţionale a muncii pentru lucrătorii români, menţinând şi în 2009
derogările pentru următoarele sectoare de activitate şi profesii: agricultură, turistic-hotelier,
activitate domestică şi asistenţă acordată persoanelor, construcţii, mecanic, personal de
conducere, personal cu înaltă calificare, precum şi muncă sezonieră.
Spania, Portugalia, Grecia au decis ridicarea restricţiilor aplicate circulaţiei forţei de muncă din
România, începând cu 1 ianuarie 2009. Cetăţenii români pot lucra fără permis de muncă în
condiţii egale cu cetăţenii statelor menţionate sau cu cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii
Europene.
Începând cu data de 1 mai 2009 şi Danemarca va liberaliza accesul lucrătorilor români pe piaţa
muncii daneze.
De asemenea, Guvernul ungar a abrogat, prin H.G. nr. 322/29.12.2008, prevederile restrictive
prevăzute în H.G. nr. 355/2007 privind angajarea în muncă a persoanelor care circulă liber în
spaţiul comunitar, act normativ care permitea angajarea liberă a cetăţenilor români numai în
meseriile calificate. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2009, accesul cetăţenilor români pe piaţa
muncii din Ungaria se face fără nicio restricţie. S-a menţinut totuşi obligativitatea înregistrării
raporturilor de muncă.

Sursa:
-Ambasadele României în Marea Britanie, Belgia, Grecia, Ungaria şi Italia
-Site-ul Departamentului irlandez al Comerţului, Întreprinderilor şi Muncii -
http://www.entemp.ie/press/2008/20081217a.htm
-Site-ul UK Border Agency-
http://www.ukba.homeoffice.gov.uk/aboutus/workingwithus/indbodies/mac/
-Site-ul Ministrului Muncii din Belgia-
http://www.emploi.belgique.be/defaultNews.aspx?id=21616
-Site-ul Ministerului Afacerilor Externe din România -
http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37834&idlnk=2&cat=4
- Site-ul Ministerului Muncii din Danemarca - http://www.bm.dk/sw476.asp

SPETE
Libera circulaţie a persoanelor

1. Cazul: Lawrie Blum vs. Land Baden Wurttemberg, nr.66\85, 3 iulie 1986

Situaţia de fapt

Lawrie Blum, cetăţean britanic, a trecut primul examen pentru a deveni profesor în Germania.
Totuşi, i-a fost refuzată admiterea în perioada de probă, care trebuie să fie efectuată înainte de a doua
examinare, pe motivul că nu avea cetăţenia germană.

Lawrie Blum a argumentat că acest refuz reprezintă o încălcare a art.39 (2) TCE. Instanţa
germană a susţinut, însă, că un profesor în perioada de probă nu se încadrează în noţiunea de „lucrător”,
conform art. 39 (2)
Norme comunitare relevante

Art.39, al.2 TCE referitor la interzicerea discriminării pe motivul naţionalităţii între


lucrătorii din statele membre.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea precizează că noţiunea de „lucrător” trebuie definită în conformitate cu dreptul


comunitar, nu conform normelor interne. În consecinţă, în opinia Curţii, un profesor aflat în perioada de
probă în timpul căreia prestează servicii ca predarea unor cursuri şi în schimbul cărora este remunerat,
trebuie considerat un „lucrător”, conform art. 39 TCE.

Evaluare

Principiul enunţat în această speţă prezintă importanţă în ceea ce priveşte aplicarea art.39
TCE. Curtea are o acţiune specifică – de „creator de drept” (jurislateur), în sensul că defineşte
termenul de „lucrător”, completând, astfel, prevederile Tratatului. Se clarifică, practic, câmpul de
aplicare a articolului în discuţie.

2. Cazul: Procurorul regal al Belgiei vs. Royer, nr.48\75, 8 aprilie 1976

Situaţia de fapt

Royer, cetăţean francez, a fost condamnat pentru intrare ilegală în Belgia. Royer nu
îndeplinise formalităţile administrative pentru intrarea în această ţară, unde era stabilită soţia sa.
A fost, astfel, expulzat pe motivul că reprezenta un pericol pentru ordinea publică şi pentru că nu
a respectat condiţiile legale referitoare la accesul străinilor pe teritoriul Belgiei.
Curtea belgiană a introdus un recurs prealabil în faţa CJCE, cerând interpretarea mai
multor dispoziţii de drept comunitar referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor atât din tratat, cât
şi din Directiva nr.64/221 referitoare la coordonarea măsurilor speciale pentru străini în materie
de deplasare şi sejur justificate de motive de ordine publică şi Directiva nr.68/360 referitoare la
suprimarea restricţiilor privind deplasarea şi sejurul lucrătorilor din statele membre şi a familiilor
lor în interiorul Comunităţii.

Norme comunitare relevante

- art.39, al.2 TCE referitor la interzicerea discriminării pe motivul naţionalităţii între lucrătorii
din statele membre;
- Directiva nr.64/221 referitoare la coordonarea măsurilor speciale pentru străini în materie de
deplasare şi sejur justificate de motive de ordine publică;
- Directiva nr.68/360 referitoare la suprimarea restricţiilor privind deplasarea şi sejurul
lucrătorilor din statele membre şi a familiilor lor în interiorul Comunităţii.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Soluţia dată de Curte precizează clar că dreptul resortisanţilor comunitari de a intra pe teritoriul
unui alt stat membru acoperă dreptul de a intra şi a căuta un loc de muncă sau de a se alătura familiei.
Eşecul unui stat membru în a îndeplini formalităţile privind accesul, deplasarea sau rezidenţa nu
justifică expulzarea.

Evaluare

Jurisprudenţa Curţii legată de libertatea de mişcare a lucrătorilor prezintă relevanţă atât pentru
situaţia actuală, cât şi pentru viitor, după aderarea României la UE.

După cum CJCE a precizat în mai multe speţe, dreptul la liberă circulaţie este aplicabil doar
cetăţenilor comunitari. Curtea s-a pronunţat, însă, în mai multe cazuri în ceea ce priveşte drepturile
cetăţenilor unor state terţe, căsătoriţi cu cetăţeni ai statelor membre. Astfel, în speţa MRAX vs. Belgia
din 25 iulie 2002, se precizează că cetăţenii unui stat terţ, căsătoriţi cu cetăţeni comunitari trebuie să
posede viză pentru trecerea dintr-un stat membru în altul. Pe de altă parte, conform principiului
proporţionalităţii, un stat membru nu va trimite înapoi o asemenea persoană care nu are paşaport, viză
sau un act de identitate, dacă poate dovedi identitatea şi statutul marital şi dacă nu reprezintă o
ameninţare pentru siguranţa, ordinea sau sănătatea publică.

3. Cazul: Rutili vs. Minister fir the Interior, nr.36\75, 28 octombrie 1975

Situaţia de fapt

În urma unui recurs introdus de un cetăţean italian având reşedinţa în Franţa împotriva unei
decizii prin care i se interzicea sejurul pe teritoriul francez, în anumite departamente, Tribunalul
Administrativ Paris a adresat Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene două întrebări, prima
referitoare la aplicarea articolului 39 TCE (libera circulaţie a lucrătorilor şi excepţiile), şi anume dacă
acesta se aplică exclusiv dispoziţiilor legale sau regulamentare adoptate de statele membre sau se aplică
şi deciziilor individuale luate în aplicarea acestora; cea de-a doua întrebare vizează marja de manevră de
care dispun statele membre în invocarea excepţiei privind ordinea publică ca restrângere a libertăţii de
circulaţie şi de sejur pe teritoriul lor a cetăţenilor provenind din alte state membre.

Norme comunitare relevante

Articolul 391 TCE: libera circulaţie a lucrătorilor ; excepţii - clauza de ordine publică.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Expresia folosită de articolul 39, « sub rezerva limitărilor justificate de motive de ordine
publică », vizează nu numai dipoziţii legale sau regulamentare pe care un stat le adoptă în scopul
limitării liberei circulaţii pe teritoriul său a cetăţenilor unui alt stat membru, ci şi deciziile individuale
luate în aplicarea unor astfel de dispoziţii de aplicare generală.

Dacă, în principiu este recunoscut dreptul fiecărui stat membru de a determina exigenţele de
ordine publică care pot justifica luarea unor asemenea măsuri, această libertate nu este nelimitată, ci
circumscrisă unei cerinţe de proporţionalitate, astfel încât atingerea adusă drepturilor prevăzute în
tratat nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru apărarea ordinii publice ”într-o societate
democratică”. CJCE se referă expres la principiile consacrate în acest domeniu de Convenţia europeană a
drepturilor omului (CEDO).

Evaluare

Speţa confirmă poziţia Curţii în materia excepţiilor de la libera circulaţie a cetăţenilor statelor
membre, prin instituirea unui control al instituţiilor comunitare asupra invocării de către un stat
membru a excepţiei de apărare a ordinii publice ca justificare a măsurilor de restrângere a libertăţii de
circulaţie şi sejur pe teritoriul său pentru cetăţenii unui alt stat membru.

1
Articolul 39 TCE dispune:
1. Este asigurată prin prezentul tratat libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii.
2. Aceasta implică înlăturarea oricăror discriminări fondate pe naţionalitate între lucrătorii statelor
membre, în ceea ce priveşte locul de muncă, salariul şi condiţiile de lucru.
3. Sub rezerva unor limitări justificate prin motive de ordine publică, securitate publică şi sănătate
publică, aceasta implică dreptul:
a) de a răspunde ofertelor de muncă;
b) de a se deplasa în mod liber pe teritoriul statelor membre;
c) de sejur pe teritoriul unui stat membru în scopul exercitării unei meserii în conformitate cu
dispoziţiile legislative, regulamentare şi administrative, care reglementează condiţiile de muncă
pentru lucrătorii naţionali;
d) de a rămâne, în condiţii care vor face obiectul unor regulamente de aplicare ale Comisiei, pe
teritoriul unui stat membru, după ce au lucrat pe teritoriul respectiv.
16. Cazul: Gerhard Kobler c. Austria, recurs prealabil, 30 septembrie 2003

Situaţia de fapt

D-l Kobler are calitatea de profesor la Universitatea din Insbruck, Austria din martie 1986. În
1996 a cerut atribuirea indemnizaţiei de vechime, indemnizaţie ce se poate acorda, conform legii
austriece, după o activitate de 15 ani depusă exclusiv în universităţile austriece. D-l Kobler putea
beneficia de această prevedere în cazul în care i se luau în considerare şi anii de profesorat din
universităţile din celelalte state membre. În urma refuzului autorităţilor austriece, d-l Kobler a făcut
recurs, susţinând că o asemenea condiţie constituie o discriminare indirectă, contrară dreptului
comunitar.

Instanţa austriacă a introdus un recurs prealabil la CJCE, dar urmare a unei decizii a CJCE într-o
speţă similară2 şi-a retras acest recurs şi, printr-o decizie din 1998 a respins recursul d-lui Kobler, pe
motiv că indemnizaţia de vechime constituie o primă de fidelitate care justifică derogarea de la
principiul liberei circulaţii.

Prin urmare d-l Kobler a introdus o acţiune în despăgubire împotriva Republicii Austria, pe motiv
că decizia instanţei austriece este contrară dreptului comunitar. Instanţa federală a adresat întrebări
CJCE pe această temă.

Dreptul aplicabil

Articolul 39 TCE (libera circulaţie a lucrătorilor, nediscriminarea);

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea reaminteşte că a stabilit deja că sistemul tratatelor CE impune


statelor membre repararea prejudiciilor cauzate particularilor prin violări ale
dreptului comunitar imputabile jurisdicţiilor naţionale ce hotărăsc în ultimă instanţă.
Prin aceste prevederi particularii au posibilitatea să obţină, în anumite condiţii
repararea daunelor provocate prin nerespectarea dreptului comunitar.
Conform unei jurisprudenţe constante, Curtea a fixat trei condiţii necesare şi suficiente pentru
a angaja responsabilitatea statului pentru violări ale dreptului comunitar ce-i sunt imputabile. Aceste

2
Hotărârea CJCE din ianuarie 1998 în cazul Schoning-Kougebetopoulou. În speţă Curtea a hotărât că o
măsură prin care salariul unui lucrător depinde de vechimea sa, dar exclude orice posibilitate de a lua în
considerare perioadele de angajare similare efectuate în serviciul public dintr-un alt stat membru e susceptibilă
de a viola principiul liberei circulaţii a lucrătorilor.
condiţii se aplică de asemenea în cazul în care o jurisdicţie naţională, hotărând în ultimă instanţă încalcă
una din regulile de drept comunitar . condiţiile sunt:

1. regula de drept violată atribuie drepturi particularilor


2. încălcarea acestei reguli trebuie să fie suficient caracterizată
3. trebuie să existe o legătură de cauzalitate între violarea obligaţiei ce-i revine statului şi
prejudiciul suferit de particular
Pentru a determina dacă violarea regulei de drept comunitar este suficient caracterizată, în
cazul în care această nerespectare provine din partea unei jurisdicţii naţionale statuând în ultimă
instanţă, instanţa naţională competentă trebuie să verifice dacă respectiva juridicţie a încălcat în mod
voit legislaţia comunitară în cauză. Astfel, responsabilitatea statului nu va fi angajată decât dacă se va
stabili că respectiva jurisdicţie nu a respectat intenţionat dreptul comunitar şi jurisprudenţa Curţii în
materie.Instanţa naţională competentă în a tranşa astfel de litigii va fi desemnată de către fiecare stat
membru.

Curtea constată că legea austriacă ce condiţionează acordarea indemnizaţiei de vechime în


activitatea de profesor de o experienţă de 15 ani dobândită exclusiv la universităţi austriece, reprezintă
o restricţie adusă principiului libertăţii de circulaţie a lucrătorilor, interzisă de Tratatul CE.

Pentru prima dată, Curtea stabileşte că un obiectiv ca cel vizând fidelizarea lucrătorilor faţă de
angajatorul lor (o primă de fidelitate) ar putea fi justificată în principiu de raţiuni de interes general, dar
măsura impusă de legislaţia austriacă nu poate fi justificată prin acest scop. Într-adevăr această măsură
antrenează închiderea segmentului pieţei muncii profesorilor de universităţi din Austria şi se opune
principiului libertăţii de circulaţie a lucrătorilor.

Conform jurisprudenţei anterioare a CJCE, jurisdicţiile naţionale sunt acelea care stabilesc dacă
sunt întrunite condiţiile privind angajarea responsabilităţii statelor membre pentru prejudiciile cauzate
particularilor. Totuşi, în acest caz, CJCE a considerat că dispune de suficiente date pentru a examina ea
însăşi condiţiile.

CJCE constată că deciza din 1998 se bazează pe o interpretare eronată a jurisprudenţei sale
similare şi constituie o violare a dreptului comunitar, dar această violare în sine nu poate fi calificată ca
fiind manifestă. Motivul este faptul că CJCE nu a avut încă ocazia să se pronunţe asupra unei măsuri
vizând fidelizarea angajaţilor faţă de angajatori şi deci soluţia nu era evidentă pentru jurisdicţia austriacă.
Faptul că jurisdicţia austriacă şi-a retras recursul prealalbil nu constituie un motiv suficient pentru
calificarea deciziei austriece ca fiind o încălcare manifestă a dreptului comunitar.

Evaluare

a) Principiul degajat din această speţă este: statele membre sunt obligate să repare
prejudiciile cauzate persoanelor fizice sau juridice, de către jurisdicţiile lor naţionale de
ultimă instanţă prin violări ale dreptului comunitar .

Particularii pot dobândi aceste reparaţii în cazul în care jurisdicţia naţională competentă
dovedeşte că: era vorba de un act comunitar prin care se atribuie drepturi particularilor; încălcarea
acestei reguli este suficient caracterizată; există o legătură de cauzalitate între violarea obligaţiei ce-i
revine statului şi prejudiciul suferit de particular.

În cazul în care CJCE dispune de elemente suficiente poate ea însăşi să decidă dacă se întrunesc
aceste condiţii.
Aceste elemente vor trebui luate în considerare de la data la care România va deveni stat
membru.

b) În ceea ce priveşte problematica acordării sporului de vechime, vor trebui analizate dispoziţiile
relevante ale Codului muncii, în sensul că noţiunea de “vechime în muncă” va trebui să includă şi
perioadele corespunzătoare de muncă prestată într-un alt stat membru al U.E.

Capitolul introductiv relevă importanţa şi actualitatea subiectului cercetării,


precum şi necesitatea ştiinţifică a elaborării studiului. Complexitatea domeniului social al
integrării europene în care se înscrie tema cercetării şi varietatea aspectelor care necesită
a fi analizate şi cercetate, impun o delimitare a problematicii abordate pentru a facilita
utilizarea ulterioară a lucrării. Se urmăreşte, astfel, familiarizarea cititorului cu tema şi
obiectivele cercetării, explicându-se maniera în care a fost abordat şi investigat subiectul.
Capitolele lucrării urmăresc să surprindă elementele fundamentele teoretice ale
securităţii sociale şi evoluţia acesteia pe plan internaţional, caracteristici esenţiale ale
migraţiei forţei de muncă în UE şi probleme legate de securitatea socială a lucrătorilor
migranţi, principiile şi modalitatea de realizare a coordonării sistemelor de securitate
socială în cadrul UE, precum şi reglementările, procedurile şi politicile comunitare care au
impact decisiv asupra practicilor naţionale în domeniu, dar şi gradul de adaptare a
sistemului românesc de securitate socială la practicile comunitare.
Capitolul I „Securitatea socială – obiectiv major al statelor lumii” prezintă
principalele aspecte teoretice ale securităţii sociale şi evoluţia acesteia pe plan
internaţional. Cercetarea securităţii sociale în context internaţional înseamnă mult mai mult
decât un studiu al instrumentelor juridice internaţionale în domeniu, conturând o imagine
de ansamblu privind diferitele soluţii la care s-a ajuns în legislaţiile naţionale, prin
compararea acestora.
În general, lucrările de specialitate în domeniu urmăresc clarificarea sau analiza
conceptului de securitate socială într-o manieră condiţionată de contextul istoric sau
caracteristicile societăţii la momentul respectiv. De aceea, lucrarea de faţă încearcă o
prezentare evolutivă a teoretizării securităţii sociale. Astfel, se urmăreşte apariţia şi
evoluţia conceptului, creşterea gradului de complexitate şi a importanţei securităţii sociale
de la o etapă istorică la alta. Un alt element de noutate al cercetării îl constituie
prezentarea comparativă a evoluţiei securităţii sociale şi comentarea diverselor abordări,
nuanţări sau conotaţii care au fost asociate acestui concept în diverse state sau de către
diferiţi autori. De asemenea, lucrarea urmăreşte completarea clarificării teoretice a noţiunii
generale de securitate socială, cu aspecte legate de cazul particular al lucrătorilor
migranţi. Această completare are în vedere specificitatea temei cercetate.
În timp, au existat numeroase tentative de a defini conceptul de securitate socială.
În unele ţări, acesta este definit în legislaţie, în alte state însă doctrina este cea chemată
să clarifice conceptul. Nici legislaţia internaţională nu oferă o definiţie a securităţii sociale.
Instrumentele de drept internaţional sau supranaţional se referă doar la domeniul lor de
aplicare şi numai ca excepţie oferă o definiţie a conţinutului securităţii sociale. Aceste
definiţii nu se exclud, ci se completează reciproc, variind ca şi complexitate în funcţie de
realităţile momentului şi evoluţiile sociale.
Lucrarea urmăreşte compararea diverselor abordări ale conceptului de securitate
socială şi a modului în care acestea s-au reflectat în cadrul sistemelor naţionale sau al
diferitelor instrumente internaţionale relevante în domeniu. Se încearcă astfel o
îmbunătăţire a modului de explicare a conceptului de securitate socială şi a evoluţiei
acesteia, considerând că această analiză ar trebui să conducă la identificarea genului
proxim şi a diferenţelor specifice.
Sistemele de securitate socială s-au dezvoltat în condiţiile specifice fiecărui stat,
reflectând caracteristicile economice, sociale, politice, istorice, culturale sau chiar
geografice ale statului respectiv. Chiar dacă au existat condiţii asemănătoare sau influenţe
reciproce între două state, sistemele lor de securitate socială nu sunt identice. Aceste
diferenţe între sistemele naţionale de securitate socială pot determina anumite probleme
pentru persoanele care circulă dintr-un stat în altul, din diverse motive.
Necesitatea rezolvării acestor probleme generate de migraţie a condus la
negocierea şi încheierea a tot mai multe acorduri, iniţial bilaterale, iar mai târziu
multilaterale, care urmăreau punerea de acord a legislaţiilor naţionale în vederea asigurării
5
unei mai bune protecţii sociale a lucrătorilor migranţi, dar şi evitării distorsiunilor
concurenţiale. Toate acordurile referitoare la coordonare au respectat întotdeauna şi
continuă să respecte dreptul statelor de a-şi organiza singure propriile sisteme de
securitate socială. Reglementarea aspectelor transfrontaliere ale securităţii sociale era tot
apanajul legislaţiilor interne, acordurile stabilind doar legăturile dintre acestea.
Reglementările internaţionale ale sistemelor publice de securitate socială
abordează, însă, două teme. O abordare urmăreşte asigurarea continuităţii securităţii
sociale pentru persoanele care circulă în afara graniţelor unui stat, iar cealaltă abordare
stabileşte standardele care guvernează natura şi conţinutul sistemelor naţionale de
securitate socială. Prima formă de abordare este numită coordonare, cea de-a doua
armonizare sau standardizare.
Chiar dacă securitatea socială este reglementată, în primul rând, la nivel naţional,
creşterea importanţei acordate acesteia a determinat apariţia interesului pentru acest
domeniu la nivel internaţional sau supranaţional, ceea ce a condus la elaborarea
instrumentelor juridice internaţionale sau supranaţionale în domeniul securităţii sociale.
Acestea au devenit tot mai complexe, determinând dezvoltarea domeniului securităţii
sociale, oferind soluţii originale şi cât mai cuprinzătoare.
În cadrul Uniunii Europene, necesitatea dezvoltării securităţii sociale s-a impus de
la început. Libera circulaţie a lucrătorilor a fost unul dintre pilonii Comunităţii Economice
Europene, chiar de la crearea acesteia. Libera circulaţie a fost şi este considerată
favorabilă pentru dezvoltarea economică a Statelor Membre. Din acest motiv, trebuia să
se găsească o soluţie pentru eliminarea piedicilor întâmpinate de migranţii din interiorul
Comunităţii. În prezent, ca urmare a evoluţiei permanente, securitatea socială reprezintă
un domeniu principal al politicii sociale comunitare.
Capitolul al II-lea „Migraţia forţei de muncă în Uniunea Europeană şi
necesitatea programelor de protecţie socială a lucrătorilor migranţi” analizează
evoluţia fenomenului migraţiei forţei de muncă în cadrul Europei, şi teoriile privind libera
circulaţie şi efectele acesteia, de la apariţia Comunităţii Economice Europene şi până în
prezent, precum şi restricţiile existente şi reglementările comunitare privind securitatea
socială a lucrătorilor migranţi.
În Uniunea Europeană s-a optat pentru libera circulaţie a persoanelor în vederea
eficientizării şi flexibilizării pieţei forţei de muncă, permiţând indivizilor să-şi dezvolte
cariera şi angajatorilor să recruteze personalul de care au nevoie. Chiar dacă în cadrul
procesului de extindere a Uniunii Europene s-au stabilit aranjamente tranzitorii cu privire la
libera circulaţie a lucrătorilor din noile State Membre, este recunoscut că, la nivelul pieţei
muncii comunitare, migraţia economică are efecte benefice. În plus, consecinţele
demografice şi sociale ale îmbătrânirii populaţiei provoacă îngrijorări cu privire la
perspectivele creşterii economice în Uniunea Europeană şi sustenabilităţii sistemelor de
pensii ale Statelor Membre. Prin urmare, lucrătorii migranţi, cu precădere cei proveniţi din
noile State Membre, vor reprezenta în continuare o modalitate de a susţine creşterea
economică şi sistemele de securitate socială în Uniunea Europeană.
În Uniunea Europeană, migraţia forţei de muncă a stimulat politici care au condus
nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocupării, dar şi la ameliorarea şi modernizarea
sistemelor de securitate socială existente şi crearea unui sistem comunitar care să asigure
protecţia socială a lucrătorilor migranţi. Libera circulaţie a persoanelor – principiu
fundamental al Uniunii Europene – nu ar fi posibilă dacă nu s-ar asigura drepturile de
securitate socială ale lucrătorilor migranţi şi ale familiilor acestora.
Capitolul al III-lea vizează analiza aprofundată a coordonării sistemelor de
securitate socială în Uniunea Europeană. Crearea unei pieţe europene a muncii, cât
mai flexibilă şi eficientă, necesită adoptarea de măsuri pentru încurajarea liberei circulaţii a
lucrătorilor. Însă, atunci când îşi exercită dreptul la libera circulaţie, cetăţenii se pot
6
confrunta cu unul din riscurile sociale reglementate de legislaţia privind securitatea socială,
întâmpinând diverse dificultăţi în obţinerea drepturilor de securitate socială.
Securitatea socială este un aspect esenţial pentru persoanele care îşi exercită
dreptul la libera circulaţie. De aceea, în cadrul Uniunii Europene, asigurarea liberei
circulaţii a lucrătorilor necesită măsuri active, o parte importantă a acestora fiind din sfera
securităţii sociale, astfel încât migranţii să nu fie dezavantajaţi din punctul de vedere al
drepturilor lor de securitate socială. Acesta este şi scopul regulamentelor privind
coordonarea sistemelor de securitate socială, care se referă la persoanele care circulă în
cadrul UE. Regulamentele vizează integrarea lucrătorilor migranţi în sistemul de securitate
socială al statului de angajare.
În acest capitol sunt analizate necesitatea, obiectivele şi principiile coordonării,
precum şi instrumentele juridice comunitare prin care se realizează coordonarea în
domeniul securităţii sociale în Uniunea Europeană. Aceasta are ca scop asigurarea
legăturilor dintre sistemele naţionale de securitate socială şi nu crearea unui singur sistem,
în vederea protejării drepturilor de securitate socială ale lucrătorilor migranţi.
Odată cu creşterea numărului de State Membre ale Uniunii Europene, diferenţele
între sistemele naţionale de securitate socială devin tot mai mari şi mai numeroase, iar
armonizarea acestora este extrem de dificilă, cel puţin pe termen mediu. De aceea,
singura modalitate de încurajare a mobilităţii lucrătorilor în Uniunea Europeană, în lipsa
armonizării, rămâne coordonarea sistemelor de securitate socială.
Coordonarea sistemelor naţionale de securitate socială se realizează în baza unor
reguli cu caracter supranaţional care determină legislaţia naţională aplicabilă, garantând
dreptul la protecţie socială al unei persoane, chiar şi atunci când aceasta se deplasează
dintr-un Stat Membru în altul. Regulile comunitare de coordonare nu diminuează dreptul
statelor de a-şi organiza singure sistemele naţionale de securitate socială. Prin coordonare
se urmăreşte doar ca persoanele care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie să nu mai
suporte consecinţele negative privind drepturile lor de securitate socială.
În prezent, legislaţia comunitară care vizează coordonarea sistemelor de securitate
socială ale statelor membre ale Uniunii Europene este reprezentată, în principal, de
Regulamentul nr. 1408/71. Acesta a avut, în timp, un rol deosebit de important pentru
aprofundarea procesului de integrare europeană, fiind unul dintre actele normative cu cea
mai mare influenţă din legislaţia comunitară. Cadrul legal creat de acest regulament este
destul de tehnic şi complicat. În plus, coordonarea comunitară a sistemelor de securitate
socială se realizează nu numai pe baza regulamentelor de coordonare, ci şi a
interpretărilor Curţii Europene de Justiţie. Jurisprudenţa CEJ se adaugă, deci, cadrului
normativ creat de Regulamentul nr. 1408/71, sporind, la rândul său, complexitatea
acestuia.
Regulamentul nr. 1408/71 a fost amendat de mai multe ori de-a lungul timpului,
pentru a se remedia dificultăţile rezultate din practică şi pentru a se adapta evoluţiilor
legislative din Statele Membre. Datorită importanţei domeniului, în Uniunea Europeană au
existat mereu preocupări privind perfecţionarea sistemului de coordonare în domeniul
securităţii sociale. Coordonarea sistemelor de securitate socială în Uniunea Europeană
este, deci, un proces dinamic. Ca urmare, lucrarea urmăreşte o îmbunătăţire a studiului
coordonării sistemelor de securitate socială, extinzând aria cercetării şi asupra
preocupărilor existente la nivel comunitar pentru perfecţionarea cadrului legislativ în
domeniu.
Prin acest capitol, lucrarea crează o imagine de ansamblu a modului de gândire şi
de acţiune la nivel comunitar într-un domeniu specific, precum şi a raţiunilor care au stat la
baza acestui sistem.
Desigur, în contextul accelerării procesului de pregătire a aderării României la
Uniunea Europeană, nu puteam ignora, de asemenea, schimbările care au loc în cadrul
sistemului de securitate socială din ţara noastră.

…………………………..

Libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă

Libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă este menţionată chiar în Tratatul de la Roma
(art. 48, 49).

Libera circulaţie a muncitorilor presupune dreptul de a răspunde la oferte privind dreptul de


muncă, de a se deplasa în acest scop pe teritoriul statelor membre, de a rămâne pe teritoriul
acestor state pentru a desfăşura o activitate şi de a rămâne pe teritoriul acestora după ce o
persoană a desfăşurat o activitate.

În acest scop, se cere desfiinţarea oricărei discriminări între muncitori cu privire la angajare,
remunerare şi celelalte condiţii de muncă. În acelaşi timp, statele membre pot limita dreptul la
libera circulaţie pentru raţiuni de ordine publică, securitate publică sau de sănătate publică.
Comunitatea europeană a adoptat o serie de Regulamente şi Directive care să reglementeze
condiţiile complexe ale acestui domeniu, dintre care menţionăm:

 Directiva 68/360 privind dreptul de intrare şi reşedinţă


 Regulamentul 1612/68 privind accesul la condiţii de angajare
 Regulamentul 1251/70 privind dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după
angajarea în acest stat
 Directiva 64/221 privind dreptul statului membru de a deroga de la prevederile liberei
circulaţii pe motiv de ordine, securitate sau sănătate publică
 Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statului
membru pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiei acestora, care modifică
Regulamentul 1612/68 şi de abrogare a unor directive.

Principiul liberei circulaţii a forţei de muncă se referă numai la locuitorii statelor membre, dar
fiecare stat stabileşte conform propriei legislaţii cine îi sunt cetăţenii precum şi modul de
acordare sau de ridicare a cetăţeniei.

Lucrătorul este definit de către Curtea de Justiţie ca fiind orice persoană angajată în ţara
respectivă, şomerii apţi de muncă, persoanele incapabile de muncă datorită bolii, accidentării
suferite, persoanele care au atins vârsta normală de angajare .

În plus, Directiva 2004/38, art.7 prevede că un cetăţean care nu mai este lucrător sau persoanele
care exercită o activitate îşi menţine statutul de lucrător în următoarele condiţii:

 se află în incapacitate temporară de a munci


 este înregistrat ca fiind în şomaj involuntar, după ce a fost angajat pentru o perioadă de
peste 1 an şi s-a înregistrat ca persoană ce caută de lucru
 este înregistrat ca fiind în şomaj involuntar, după ce a împlinit un contract limitat (sub 1
an) şi incepe un stagiu de pregătire profesională

Membrilor familiei lucrătorilor care se deplasează legal dintr-un stat membru în altul, li se
asigură de asemenea dreptul de intrare/şedere pe teritoriul statului membru (soţul/soţia, copiii
sub 21 de ani şi rudele directe întreţinute în linie ascendentă).

Directiva 68/360 asigură lucrătorilor migranţi dreptul de a părăsi statul de reşedinţă pentru un alt
stat membru, precum şi dreptul de a intra pe teritoriul unui alt stat membru doar pe baza cărţii de
identitate sau a paşaportului, fără a fi necesare vizele.

Directiva 2004/38, care unifică precedentele Directive privind dreptul de intrare sau ieşire, face
distincţia între perioadele de sub 3 luni şi peste 3 luni: cetăţenii beneficiază de dreptul de şedere
într-un stat membru pentru o perioadă mai mică de 3 luni fără alte condiţii suplimentare, numai
pe baza CI sau a paşaportului; pentru o perioadă mai mare de 3 luni se acordă dacă cetăţenii
Uniunii care-l valorifică îndeplinesc unele condiţii:

 sunt salariaţi sau exercită o activitate independentă în statul membru gazdă


 au suficiente resurse pentru ei şi pentru membrii familiei lor pentru a nu deveni o povară
pentru sistemul de asistenţă socială
 sunt înscrişi într-o instituţie privată/publică acreditată/finanţată de către statul membru cu
scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională
 sunt membri de familie care însoţesc sau se alătură unui cetăţean al UE care îndeplineşte
condiţiile mai sus enumerate.

Statul membru gazdă are posibilitatea să ceară cetăţenilor UE să se înregistreze la autoritatea


competentă când perioada de şedere depăşeşte 3 luni şi, în acest caz se eliberează un certificat de
înregistrare.

Decesul sau plecarea din statul membru nu afectează dreptul de şedere al membrilor familiei care
sunt rezidenţi ai unui stat membru.

Măsuri de expulzare nu pot fi adoptate împotriva unor cetăţeni ai UE (cu excepţia prevederilor
expres prevăzute în dreptul comunitar) care:

 exercită activităţi independente


 au intrat pe teritoriul statului membru pentru a căuta de lucru (nu sunt expulzaţi dacă
dovedesc că sunt în căutarea unui loc de muncă).

Regulamentul 1612/68 defineşte regimul liber la angajare în spaţiul comunitar. Conform acestui
Regulament, orice cetăţean al unui stat membru şi orice angajator pot să schimbe cererile şi
ofertele de muncă, să încheie contracte de muncă şi să le pună în executare conform legilor în
vigoare şi fără discriminare. Pentru a obţine eliberarea unui permis de rezidenţă, salariatul va
aduce dovada că el este beneficiarul unui contract de muncă.

Regulamentul dezvoltă prevederi privind libertatea în procesul angajării: orice cetăţean al unui
stat membru are dreptul să desfăşoare o activitate ca persoană angajată pe teritoriul unui stat
membru în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv.

În plus, un stat membru nu poate limita/discrimina în mod deschis cetăţenii altor state membre.
Regulamentul conţine dispoziţii referitoare la angajarea şi egalitatea de tratament, în ceea ce
priveşte condiţiile de muncă, avantajele sociale şi impozitele, accesul în şcoli de pregătire
specială, dreptul la proprietatea locuinţei necesare. Există şi prevederi şi pentru membrii de
familie ai lucrătorului, şi anume: accesul copiilor la studii, dreptul de angajare, dreptul de şedere.

Directiva 2004/38 prevede condiţiile în care o persoană are dreptul de şedere permanentă într-un
stat membru gazdă. Cetăţenii UE care şi-au avut reşedinţa legală pe teritoriul statului gazdă pe o
perioadă neîntreruptă de 5 ani au drept de şedere permanentă în acel stat. Acest drept se acordă
înaintea perioadei de 5 ani dacă:

 salariaţii/persoanele care exercită o activitate independentă, în momentul în care


încetează să lucreze au îndeplinit vârsta prevăzută de lege pentru pensionare, cu condiţia
să fi lucrat în statul membru cel puţin în cele 12 luni precedente şi să-şi fi avut rezidenţa
acolo pe o perioadă neîntreruptă de 3 ani.
 salariaţii/persoanele care exercită o activitate independentă şi au avut reşedinţa în statul
membru gazdă timp de cel puţin 2 ani şi au încetat lucrul din cauza unei incapacităţi de
muncă; dacă e rezultatul unei boli de muncă/accident de muncă nu se impun condiţii
pentru perioada de şedere.
 salariaţii/persoanele care exercită o activitate independentă şi care după 3 ani de muncă şi
şedere neîntreruptă în statul membru în cauză lucrează ca angajaţi/persoane care exercită
o activitate independentă în alt stat membru, dar îşi păstrează reşedinţa în statul membru
în care se întorc cel puţin o dată pe săptămână.

În ceea ce priveşte legislaţia românească, Legea 309/2004 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor UE şi SEE armonizează în dreptul românesc prevederile legale
comunitare în domeniul liberei circulaţii a persoanelor.

……………….

Ce particularităţi există în fiecare ţară referitor la accesul lucrătorilor români


pe piaţa forţei de muncă din statele UE ?

Înainte să vă decideţi unde vreţi să lucraţi, trebuie să vă informaţi care este statutul românilor în
statul respectiv. S-ar putea ca dorinţa dvs. de a lucra într-un anumit stat să nu fie tocmai o alegere
potrivită.

Pentru a vă face o idee despre acest lucru, vă oferim o situaţie referitoare la accesul lucrătorilor
români pe piaţa forţei de muncă din statele membre UE după 1 ianuarie 2007:
Austria: a impus măsuri tranzitorii
Belgia: a impus o perioadă tranzitorie de doi ani în care cetăţenii români vor fi supuşi
obligaţiei de a obţine un permis de muncă. Cetăţenii români vor beneficia, totuşi, de "procedura
accelerată şi simplificată" de obţinere a acestui permis de muncă (5 zile)
Republica Cehă: nu a introdus măsuri destinate limitării accesului cetăţenilor români pe
piaţa muncii. Totodată, guvernul ceh a precizat că nu renunţă la posibilitatea introducerii ulterioare a
unor măsuri de limitare, în baza unei evaluări a situaţiei existente pe piaţa muncii a Republicii Cehe.
Cipru: nu a impus restricţii, dar îşi rezervă dreptul de a iniţia restricţii, dacă se va dovedi că
măsura iniţială va efecte negative pe piaţa muncii.
Danemarca: a impus restricţii pentru primii doi ani de la aderare. Părţile Acordului privind
extinderea Uniunii Europene şi a pieţei muncii daneze, vor urmări influxul de lucrători români cu
scopul de a evalua necesitatea unor noi reglementări tranzitorii.
Franţa: - a impus restricţii. Potrivit deciziei autorităţilor franceze, accesul cetăţenilor români
la locurile de muncă din această ţară se va realiza în meseriile deficitare, după o procedură
simplificată de obţinere a unei autorizaţii de muncă. Este vorba despre o listă care cuprinde 61 de
meserii, ce se împart în patru mari categorii: construcţii, domeniu hotelier (restaurante), agricultură şi
industrie (uzine), păstrându-se obligativitatea obţinerii în prealabil a unei autorizaţii de muncă.
Germania: a impus restricţii.
Grecia: a impus restricţii.
Irlanda: a impus restricţii. Cetăţenii români vor avea în continuare nevoie de permis de
muncă pentru a se angaja în Irlanda. Angajatorii irlandezi, la ocuparea posturilor vacante, vor trebui
să dea prioritate solicitanţilor din cadrul Spaţiului Economic European (SEE), pe locul doi în
ordinea priorităţilor aflându-se cetăţenii din România şi Bulgaria, care au prioritate la angajare în faţa
cetăţenilor din afara SEE .
Italia: a deschis parţial piaţa muncii.
Luxemburg: a impus restricţii.
Malta: a impus restricţii.
Marea Britanie: a impus măsuri tranzitorii. S-a aprobat Proiectul de lege care se referă
exclusiv la români şi bulgari şi care constituie modelul pentru noua legislaţie privind imigraţia din
ţări non-UE. Acesta se va revizui la un an de la adoptare.
Olanda: a impus restricţii pentru primii doi ani de la aderare. Olanda a relaxat condiţiile de
obţinere a permiselor de şedere temporară pentru muncă, pentru imigranţii din noile state membre
UE, pentru o serie de sectoare de activitate deficitare (agricultură, horticultură, panificaţie, industria
lemnului, industria cărnii, servicii, administraţie şi cercetare)
Spania: Spania a decis aplicarea măsurilor tranzitorii privind accesul lucrătorilor români pe
piaţa forţei de muncă din acest stat, pentru o perioadă de până la doi ani. Noile reglementări care
privesc accesul limitat al lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă din Spania stipulează că, în
cazul
România şi Uniunea Europeană – ANGAJAT PE PIAŢA MUNCII 27
contractelor individuale de muncă încheiate pentru o perioadă mai mare de 6 luni, este necesară
obţinerea vizei de muncă de la misiunea diplomatică spaniolă din România.
• Ungaria: deschide treptat piaţa muncii în faţa muncitorilor din România şi Bulgaria. Deschiderea
treptată va însemna, că în 219 meserii eliberarea permiselor de muncă va fi într-o procedură imediată.
• Slovacia: Autorităţile slovace au decis să deschidă piaţa muncii fără restricţii pentru solicitanţii de
locuri de muncă din România
• Polonia, Portugalia, Slovenia, Suedia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania şi Bulgaria: nu au
impus restricţii.