You are on page 1of 27

C.

ADMINISTRAREA IERURGIILOR
Hirotesiile, inclusiv duhovnicia: sfinirea antimiselor, a Marelui Mir, a
bisericilor etc,
1. Noiunea de ierurgie.
Dup principalele lucrri sfinte, adic dup Sf- Taine, prin care se
comunic harul absolut necesar pentru mintuire i despre oare a fost vorba
mai inainte, Biserica a mai reglementat prin norme canonice i svirirea
unei a doua categorii de acte sfinte, mult mai puin importante decit
Sfintele Taine i cunoscute sub numele de ierurgii. Se inelege c i acestea
sint lucrri sfinte sau acte prin care se sfinete viaa credincioilor, dar ele
se deosebesc de Sfintele Taine, atit prin caracterul lor de acte auxiliare i
neeseniale, cit i prin efectele lor- Dup cum se tie, Sfintele Taine
comunic sau mijlocesc imprtirea harului siinitor absolut necesar
pentru mintuire.
Aceasta nu insemneaz ins c harul tuturor tainelor este absolut
necesar pentru mintuirea fiecrui credincios.
Aceasta nu inseamn ins c harul ce se imprtete prin ierurgii ar
fi deosebit prin natura sa de harul ce se imprtete prin iSf. Taine, cci
harul este numai unul, dup natura sa. El se imprtete ins in chipuri
deosebite i cu rosturi deosebite, prin cele dou categorii de lucrri
sfinitoare, care se sviresc in Biseric, adic prin Sf. Taine i prin ierurgii.
Deosebirea esenial dintre Sf. Taine i ierurgii se raporteaz nu la vreo
deosebire de natur dintre harul pe care-1 imprtesc i unele i celelalte,
ci este privitoare la modul, ia gradul i la raportul gradului sfinitor
respectiv fa de lucrarea mantuirii. Sub acest aspect ierurgiile apar numai
ca lucrri auxiliare i facultative, pe cind Sf. Taine apar ca lucrri eseniale
i indispensabile sau absolut necesare.
Ca urmare i ierurgiile ca acte sfinitoare trebuiesc socotite ca facnd
parte, atit prin invtura despre ele, cit i prin rostul lor haric in Biseric,
din Sfinta Tradiie. Aceasta inseamn c prin ele se'exprim i se pstreaz
un adevr revelat i anume acel adevr pe care il conine invtura
Bisericii despre Sf. Duh i despre lucrarea Lui, in ordinea importanei lor,
pentru lucrarea mintuitoare a Bisericii, ierurgiile pot fi inirate astfel :
sfinirea Marelui Mir, sfinirea antimiselor, hirotesiile; apoi celelalte
binecuvintri ale vieii comune a credincioilor, cum sint : logodna
religioas, infierea i infrirea religioas, sfinirea caselor sau sfetaniile,
sfinirea arinelor i a bucatelor, dezlegrile de jurminte, inmormintrile,i apoi orice alte binecuvintri i in cele din urm tunderea in monahism. in
legtur cu toate acestea, pe ling rinduielile de cult propriuzise, exist i o
seam de norme canonice pe care le vom releva pe rind, pentru cele mai
importante.
2. Sfinirea Marelui Mir este o ierurgie pe care o puteau sviri in
vechime atit preoii cit i episcopii, dar prin can. 6 al sinodului de la
Cartagina de la an. 419 s-a dispus ca aceast ierurgie s fie rezervat
numai pe seama episcopilor, rinduial care incepuse mai de mult a se
impune pe cale de obicei. De atunci incoace, sfinirea Marelui Mir nu se
mai svirete decit de episcopi, dar nici de acetia de ctre toi, ci in
cadrul fiecrei Biserici, autocefale sau autonome, ca i in cadrul unor
mitropolii sau arhiepiscopii, citeodat, pentru ca mai apoi, sfinirea Marelui
1

Mir s treac pe seama intiistttorilor diverselor uniti bisericeti,


formate din mai multe episcopii, adic pe seama intiistttorilor Bisericilor
numite la inceput mitropolii, apoi arhiepiscopii, exarhate i patriarhate sau
in genere Biserici autocefale ori autonome.
Intr-o vreme, Patriarhia ecumenic a incercat s impun rinduial ca
Marele Mir s nu se sfineasc decit de ctre patriarhii ecumenici,, cu
sinoadele lor, pentru ca in felul acesta toate Bisericile autocefale sa
pstreze atit in mod simbolic, cit i pe calea unei permanente
intercomuniuni harice, unitatea cit mai deplin a ortodoxiei ecumenice. In
acest scop, i nu cu titlu de privilegiu al Patriarhiei ecumenice, prin unele
tomuri de recunoatere a citorva Biserici autocefale, cum este acela mai
vechi de la 1850, de recunoaterea autocefaliei Bisericii din Grecia, apoi
acela de la 1879, de recunoaterea autocefaliei Bisericii din Serbia, ca i
acela mai nou din 1924, de recunoatere a autocefaliei Bisericii din
Polonia, s-a rezervat in mod expres pe seama Patriarhiei ecumenice
dreptul de a sfini Marele Mir i pentru Bisericile amintite.
Desigur c vechea rinduiai, potrivit creia numai Patriarhia ecumenic
svirea in mod obinuit sfinirea Marelui Mir pentru intreaga Ortodoxie, avea
un rost i o semnificaie de a arta descendena jurisdicional a crei
importan, nu poate scpa nimnui, i cu acest rost i cu aceast
semnificaie, s-ar putea gsi o nou formul de a se sfini Marele Mir pentru
intreaga Biseric Ortodox, intr-un singur loc, cum ar fi bunoar sf. cetate a
Ierusalimului, de ctre toi intiistttorii Bisericilor autocefale i autonome sau
de ctre delegaii acestora, in frunte cu patriarhul ecumenic sau cu oricare
dintre cpeteniile Bisericilor autocefale sau autonome, asupra cruia ar
conveni cei ce s-ar afla atunci de fa, in scopul artat.
3. Sfinirea antimiselor este a doua ierurgie important rezervat
episcopilor i pstrat pe seama lor pin astzi, fr ca evoluia organizaiei
bisericeti i obiceiul, sau alt rinduiai scris a Bisericii, s o fi trecut pe
seama unora dintre ierarhii superiori sau pe seama sinoadelor, cum s-a
intimplat in cazul sfinirii Marelui Mir. Antimisele nu sint obiecte sfinte
cunoscute in Biserica veche, in care a existat numai rinduiai, de prin veacul
al II-leaIII-lea inainte, ca in limitele posibilului, la temelia locaurilor de cult
ale cretinilor, sau mcar sub altarele acestora, s fie aezate sfinte moate
de ale mucenicilor. Datorit acestei rinduieli s-a impus apoi aceea ca Sf.
Euharistie s se svireasc numai in acele locuri unde exist sf. moate de
ale martirilor, fie c este vorba de mormintele acestora, fie c este vorba de
altare stabile, ori improvizate sub care se puneau sf. moate. Se poate
concede c inc inainte de a se termina epoca persecuiilor, unii dintre
slujitorii Bisericii sau chiar unii dintre cretinii pioi s-au ingrijit de a avea cu ei
sf. moate pentru ca astfel s poat s se svireasc oriunde Sf. Euharistie,
atunci cind acest lucru nu era posibil in locaurile de cult sau la mormintul
unui martir. Desigur c in asemenea cazuri, sfintele moate erau pstrate cu
grij, invelite in pinz curat, ele insele constituind un obiect aparte al cultului
cretin.
Dar, atit aceast rinduiala, cit i aceea nscut prin folosirea
antimiselor, a suferit o grav rsturnare sau mai bine zis a fost supus unei
grave incercri indat dup declanarea iconoclasmului, care de ia anul
725 inainte, a supus prigonirii nu numai cultul sf. icoane, ci i cultul
moatelor i al sfinilor in genere. De aceea mai intii sinodul VII ecumenic
prin canonul 7, dispune restabilirea rinduielii de a se aeza in altarul
2

fiecrei Biserici sfinte moate, potrivit tradiiei bisericeti. Aceast hotrire


se ia ca o msur de restaurare a cultului moatelor i al sfinilor, alturi de
restaurarea cultului sfintelor icoane. Iat textul deplin gritor in aceast
privin al can. 7 VII ec.: Cite cinstite biserici sau consacrat fr sfintele
moate ale mucenicilor, hotrim s se pun moate intrinsele pe ling
obinuitele rugciuni. Iar cel ce va consacra vreo biseric fr de sfintele
moate, s se cateriseasc, ca unul care a
clcat tradiia bisericeasc.
4. Hirotesiile sint tot ierurgii care ins in ordinea importanei se situeaz
dup sfinirea Marelui Mir i dup sfinirea antimiseior, dei prin ele se
confer un har prin care unii cretini sint instituii in felurite trepte de
slujitori bisericeti sau prin care unii clerici sint promovai la trepte mai
inalte.
Dar s vedem mai de aproape ce se inelege in sens propriu prin.
hirotesie, spre deosebire de hirotonie ; i care sint hirotesiile mai
importante care s-au pstrat in practica vieii bisericeti atit pe baza
prevederii exprese ale canoanelor, cit i pe baza obiceiului sau a legii
nescrise.
Cuvintul hirotesie inseamn punerea miinilor, iar cuvintul hirotonie
inseamn intinderea miinii. Ambele cuvinte au avut inelesul iniial de
hirotonie, adic de act prin care se transmite harul preoiei in vreuna din
cele trei trepte de instituire divin.
Ele au mai avut ins i inelesul de acte prin oare se proceda la
alegerea unor persoane pentru slujirea bisericeasc sau pentru vreuna din
treptele clerului, cci aceast alegere se fcea prin intinderea rniinilor,
care era modul obinuit de a se exprima voturile, ori prin aezarea miinilor
asupra cuiva, ca semn de indicare a iui pentru o anumit slujire, in mod
special, expresia punerea miinilor a mai avut i inelesul de imprtire a
harului sfinitor, prin administrarea Sf. Taine a Mirungerii sau a hrismei,
precum i pe acela de imprtire a uneibinecuvintri care nu era nici
tain, nici ierurgie, ci o lucrare nedeterminat, prin caracterele acestora. in
Sf. canoane i in alte texte sau scrieri bisericeti, cuvintul hirotonie se
folosete i in sensul de hirotesie, dup cum i cuvintul hirotesie se
folosete atit in sensul su propriu cit i in sens de hirotonie.
Desigur c dup inelesul originar, cuvintul hirotesie exprima in mod
mai direct i mai precis actul hirotoniei, care se fcea prin punerea
miinilor, cu toate acestea ins, pe cale de tradiie bisericeasc, adic pe
calea stabilirii prin practic a sensului acestor cuvinte, inc. de prin veacul
IIIIV, cuvintul hirotonie a inceput a fi folosit mai. des i cu precdere fa
de cuvintul hirotesie, pentru a exprima actul de sfinire sau de administrare a
Sfintei Taine a Preoiei, in vreuna din cele trei trepte de instituire divin ale sale.

O hirotesie cu totul deosebit i important pentru viaa Bisericii este


aceea intru duhovnic. Ea const in binecuvintarea pe care episcopul o d
in cadrul unui ritual aparte, oricrui preot hirotonit in aceast treaptj adic
in cea de presbiter (preot) pentru a administra Sf. Tain a Pocinei.
Dup cum s-a mai amintit, in legtur cu aceast hirotesie exist
prerea greit c abia prin ea i s-ar conferi preotului in cauz calitatea
haric de a administra Sf. Tain a Pocinei, in realitate ins, ea nu
reprezint decit o incuviinare sau o dezlegare oare i se d preotului s
3

administreze i aceast Sf. Tain, pentru care el primete calitatea haric


necesar prin taina Sf- Hirotonii, la care hirotesia intru duhovnic nu adaug
o stare haric de aceeai natur cu a Sfintelor Taine i care singur 1-ar
face apt pe cel care o primete s svireasc Sfinta Tain a Pocinei. E!
primete o binecuvintare care-1 intrete personal pentru a putea
administra cu mai mult chibzuin i pricepere Sf. Tain a Pocinei, nu
ins un har care s-ar duga la acela primit prin Taina Hirotoniei, sporind
cumva eficacitatea acesteia. Despre vreo asemenea invtur a Bisericii
nu s-a pstrat nici o urm, iar admiterea ei ar insemna Iransformarea
ierurgiei care se numee duhov-nicie sau hirotesie intru duhovnic, intr-o a
opta tain a Bisericii, ca Tain complementar a Hirotoniei.
Ceea ce trebuie in mod special remarcat, este ins faptul c pentru a se
justifica caracterul de dezlegare sau de imputernicire pentru administrarea
Sf. Taine a Pocinei, ar trebui s existe in prealabil i o oprire a
presbiterului nou hirotonit de a se svari aceast Sf. Taina, dar despre
vreo astfel de oprire nu cunoatem nici o meniune. De pe urma celor
spuse, rezult c potrivit rinduielii in vigoare, acolo unde aceasta exist i
se aplic, efectul juridic al duhovniciei este acela de indreptire a celui
cruia i se svirete hirotesia intru duhovnic, de a administra i Sf. Tain a
Pocinei, a crei svirire inainte de primirea duhovniciei atrage
pedepsirea celui vinovat, fr ins ca aceasta s prejudicieze intr-un fel
oarecare efectul insui al tainei pe care a svirit-o.
Toate hirotesiile se sviresc in afara sf. altar, pe cind hirotoniile
numai in interiorul altarului.
5. Sfinirea bisericilor. Una dintre cele mai importante ierurgii care in
Biserica veche, cel puin intr-o vreme, a fost rezervat episcopului i chiar
s-a incercat ca s-i fie atribuit in aa fel incit s nu poat delega vreun
preot pentru svirirea ei (can. 6 Cart.) a fost i a rmas sfinirea Bisericilor.
Aceast ierurgie a putut fi svirit timp indelungat i de preoii simpli, fr
delegaie din partea episcopului, fiind obligai s observe doar rinduiala
privitoare la aezarea sfintelor moate la temelia Bisericii sau sub altarul
ei, cu ocazia sfinirii, rinduiala stabilit prin obicei
.
Celelalte ierurgii cum sint logodna religioas, infierea i infrirea
religioas au mai fost amintite in legtur cu administrarea Sfintei Taine a
Cununiei, atunci cind s-a vorbit despre normele canonice privitoare la
inrudire ca impediment la cstorie.
Rmine ca dintre ierurgiile mai importante s amintim unele reguli in
legtur cu inmormintrile i cu tunderea in monahism, care i ea
reprezint sau simbolizeaz intr-un fel inmormintarea pentru aceast lume,
in scopul de a renate la o via nou, superioar, prin elurile pe care i le
propune monahismul.
6. nmormntarea.

Cu privire la mmormintri exist rinduiala c ea se svirete numai


cretinilor valid botezai, dac acetia au trecut la cele venice, impcai cu
Biserica, adic pentru cei ce nu erau excomunicai sau dai anatemei in
momentul cind au decedat.
Este interzis inmormintarea dup ritualul bisericesc a necretinlor, a
ereticilor, a schismaticilor, a celor aflai sub excomunicare sau sub

anatem, a celor care refuz primirea Sf. Taine i se opun inmormintrii


cretine, precum i a sinucigailor (can. 14, Tim. Alex.)..
Tot in legtur cu inmormintarea, legile bisericeti i cele de stat
reglementeaz in chip diferit, dup ri i dup epoci, modul in care se
organizeaz i se ingrijesc cimitirele, care pot fi comune pentru mai multe
confesiuni sau religii sau pentru fiecare confesiune in parte. in fine, dou
chestiuni cu totul deosebite se pun astzi in legtur cu inmormintarea
cretin i anume aceea a inmormintrii cretinilor de alte confesiuni i
aceea a incinerrii sau arderii trupurilor celor mori.
Aplicarea pogormintului in asemenea cazuri s-a irnpus atit din
necesiti practice, cit i ca un semn al spiritului de inelegere i de
apropiere dintre felurite Biserici i confesiuni, care s-a creat din veacul
trecut, datorit micrilor de refacere a unitii cretine, in fruntea crora sa situat Micarea Ecumenic. S-a ajuns chiar la unele acorduri in aceast
privin, intre Biserica Ortodox i cea. Anglican. Mai delicat este pentru
contiina cretin problema incinerrii, adic adoptarea incinerrii de ctre
membrii Bisericii.
In legtur cu inmormintarea rnai exist o sum de rinduieli
privitoare la rugciunile sau ierurgiile care se fac pentru pomenirea
morilor, alctuind toate laolalt un adevrat cult al morilor, care nu poate
fi acordat ins decit acelora care au murit impcai cu Biserica. Numai
pentru acetia se pot sviri rugciunile prevzute in rinduiala Bisericii i
numai pentru acetia se pot oficia parastase.
7. Tunderea in monahism, este o ierurgie care se svirete dup un
ritual special, in cadrul cruia episcopul sau oricare delegat al su din
starea clugreasc, avind hirotonia intru presbiter, primete voturile
monahale, pe care le depune cel admis la clugrie i svirete tunderea
lui in monahism.
La inceput, tunderea in monahism nu era condiionat de starea
preoeasc a celui care o svirea, intrucit erau foarte puini monahi
hirotonii, ei ferindu-se in genere de primirea hirotoniei, din pricin c
profesau lepdarea total de lume. Mai tirziu, dup ce de la Sinodul IV
ecumenic monahismul a fost complet supus autoritii bisericeti, s-a
impus i rinduiala ca primirile in monahism, deci i actele de tundere in
monahism, s fie svirite numai de episcop sau de delegaii acestuia, care
inc mult vreme au putut s fie clugri nehirotonii.
Cu toate c ierurgia tunderii in monahism a fost svirit timp
indelungat ele ctre simpli monahi care in fapt aveau numai starea haric
a mirenilor, totui cu timpul rezervindu-se svirirea acestei ierurgii numai
episcopilor i delegailor lor, care aveau hirotonia intru presbiter, a inceput
a se vorbi intr-un sens evlavios, dar fr temei dogmatic,despre neputina
de a se dezbrca chipul cel duhovnicesc, care se dobindete prin tunderea
in monahism. Aceast socotin i-a cutat apo unele justificri, gsind, in
can. 7, IV ec., prevederea c cel ce se leapd de monahism, s fie supus
anatemei, apoi in alte prevederi canonice, cum sint cele cuprinse in can. 4,
IV ec., 40, 41, 4247, VI ec,, i9 VII ec., apoi can. 2, 36 sin. III etc., care
prevd aspre masuri impotriva celor ce se leapd de monahism sau celor
care incearc s prseasc minstirile dup ce au fost tuni in monahism.
Aceleai rin-duieli sint intro form i mai aspr, trecute in diversele
5

nomocanoane sau pravile de mai tirziu, aa incit pe temeiul tuturor


acestora s-a putut forma prerea c nimeni nu .poate abandona nici
monahismul i nu poate fi nici indeprtat din monahism.
Pentru a meniona spre exemplificare unele restricii in materie de
drepturi civile i politice, pe care le atrgea tunderea in monahism, artm
c potrivit can. 3 i 4, IV ec., monahilor le era interzis a se ocupa cu orice
treburi lumeti, civile, politice, militare sau de alt fel, iar mai tirziu li s-a
interzis s fie martori in chestiuni de judecat civil, s fie tutori, s fie nai
la botez sau la cununie, precum i s svireasc Sf. Tain a Cununiei, in
caz c aveau hirotonia intru presbiter, oprelite ce s-a exins intr-o vreme
chiar i la episcopi, avindu-se in vedere starea lor monahal.

E. INTOCMIREA RINDUIELILOR PRIVITOARE


LA EXERCITAREA PUTERII SFINITOARE
I LA INTREGUL CULT AL BISERICII
1. Rnduieli stabilite de Sf. Apostoli.

Viaa bisericeasc inainte de a-i fixa oarecum forma de


organizare, i-a creat i i-a statornicit minime forme de cult. Acestea au
fost aezate de Sf. Apostoli dup indrumrile i dup pilda Mintuitorului
insui, cea mai tipic pild i indrumare a Lui fiind aceea de la Cina cea de
Tain..
Cum ins toate lucrrile sfinte, ca i propovduirea adevrurilor de
credin, erau socotite ca elemente la fel de necesare pentru mintuire, se
inelege c nu numai atenia slujitorilor Bisericii, ci deopotriv i atenia
credincioilor s-a indreptat spre cunoaterea i pstrarea cit mai fidel
a rinduielilor de cult, ca i a invturii Bisericii, nefcindu-se intre
acestea nici o deosebire sub raportul importanei lor. Mai puin greutate sa acordat rinduielilor de organizare practic a vieii bisericeti, acelea pe
baza crora s-a dezvoltat mai tirziu orinduirea canonic a Bisericii.
Atit intocmirea cit i pstrarea vechilor rinduieli privitoare la lucrrile
sfinte i in genere la intregul cult al Bisericii, se datorete Bisericii,intregi,
care a motenit elementele eseniale de la Sf. Apostoli,dar le-a dat
acestora forme diferite i foarte variate, care s-au tot selecionat pin ce sa ajuns la statornicirea lor in forme generalizate ce s-au pstrat pin in
zilele noastre. Desigur ca acest proces a fost de lung durat i a trecut
prin foarte multe faze, diversele forme ale cultului variind dup specificul
local, cultural, etnic etc., observindu-se pretutindeni cu strnicie ca s se
pstreze elementele eseniale ale tuturor lucrrilor sfinte. Factorul cel mai
activ a fost in acest proces clerul, adic totalitatea slujitorilor Bisericii,
obligai s svireasc in mod constant lucrrile sfinte. Dar aa precum
clerul i celelalte organe de conducere ale Bisericii formate din clerici i din
credincioi, au vegheat la pstrarea invturii de credin i a tuturor
rinduielilor folositoare pentru lucrarea Bisericii, tot la fel au vegheat i la
pstrarea rinduielilor privitoare la svirirea lucrrilor sfinte, dind indrumri
i luind msuri concrete ca acestea s fie observate, aa cum au fost
motenite prin predanie, potrivit rostului lor. Datorit acestei purtri de
grij din partea autoritii bisericeti, preocuparea de a se pstra cit mai
fidel rinduielile de cult, precum i aceea de a se evita alterarea acestora
6

sau folosirea lor necorespunztoare, s-a ajuns ca chestiunile de aceast


natur s fac obiectul unui insemnat numr de canoane i de rinduieli
bisericeti cunoscute sub alte numiri i totodat ca ele s fac i obiectul
unor scrieri intocmite de ctre oamenii Bisericii, fie pentru conservarea
acestor rinduieli, fie pentru aprarea lor, fie chiar pentru explicarea lor. Aa
se explic faptul c intregul proces de dezvoltare i de statornicire a
rinduielilor privitoare la cult este reflectat in scrieri i norme
corespunztoare de coninut istoric, apologetic, dogmatic, cultic i canonic.
Rinduielile acestea, cum este i firesc, se refer in primul rind la
Sfintele Taine, adic la forma i la modul in care trebuie svirite acestea,
apoi la o sum de ierurgii, la zilele de srbtoare, la rinduieli privitoare la
viaa religioas i moral a credincioilor in legtur cu sfintele srbtori i
cu intreaga lucrare sfint a Bisericii i in special la posturi, la locaurile de
cult in general i mai ales la altare, la obiectele i vasele folosite in cadrul
cultului, precum i la intocmirea unor indrumtoare speciale pentru
ansamblul cultului cretin, cuprinztoare de norme ce trebuie observate
pentru desfurarea unitar i statornic a intregii viei cultice a Bisericii,
2. Norme canonice privind Sfint Liturghie . ;
Cea mai important dintre lucrrile sfinte este Sf. Liturghie i, de
aceea, preocuparea pentru intocmirea i statornicirea unor rinduieli cit mai
corespunztoare pentru svarirea ei a fost general in Biserica veche. Ea
continu sa fie i astzi o preocupare de cpetenie a conducerii bisericeti,
pentru a se asigura pstrarea rinduielilor statornicite i adaptarea lor
posibil la condiiile mereu noi in care se desfoar lucrarea Bisericii.
Dar indiferent cum- s-a numit iniial liturghia, in centrul ei s-a aflat
mereu Sf. Jertf sau Euharistia, care a mai fost numit in felurite chipuri, ca
de ex. fringerea piinii, aducerea darurilor, -slujire tainic etc.
Cele mai vechi formulare de liturghie ni s-au pstrat in Didahia celor 12
Apostoli (c. 9, 10), in .Epistola ctre Corinteni a iui Clement Romanul (I Cor.
5961), i in Apologia intiia a Sf. Justin Martirul (163) (Apoi. I c. 6567).
Un formular mai tirziu este cel pstrat in Constituiile Apostolice (Cartea II
i VII), in care ins se gsesc elementele cuprinse in Apologia I a Sf. Justin
Martirul, adic elementele eseniale ale slujbei Sf. Liturghii,
Cele mai importante dintre liturghiile pstrate sint urmtoarele :
a) Liturghia Sf. lacob, fratele Domnului, cea mai lung dintre cele inc in
uz. Ea este atribuit Sf. lacob, cel dintii episcop al Ierusalimu lui. Cuprinsul
ei seamn cu al Liturghiei din Constituiile Apostolicei ea a fost in uz in
Siria i Palestina, unde se mai pstreaz i astzib) Liturghia Sf. Marcu, socotit ca intii episcop al Alexandriei.
Aceast liturghie s-a folosit in Egipt pin in secolul XII, cind a fost inlocuit
prin Liturghiile bizantine, adic prin cele adoptate oficial de Biserica din
Bizan.
c) Liturghia roman. Aceasta a avut iniial o form greceasc i una latin. Cel mai

vechi document care o atest este Apologia I a Sf. Justin Martirul, in care se
reflect rinduiala liturghiei romane din veacul II, aa cum ea s-a pstrat dup
aceea timp indelungat. Textul ei latin s-a definitivat in timpul papei Damasus
e) Liturghia Sf. loan Gur de Aur. i aceasta aparine Sf. autor sub a crui nume sa pstrat, aa cum ne mrturisete tot Proclu al Constantinopolului, care spune c
Sf. loan Gur de Aur a prescurtat liturghia Sf. Vasile cel Mare, pentru a o face mai
potrivit i mai puin obositoare pentru credincioi. Ea este principala liturghie
7

oficial, ps trat din veacul V pin astzi in intreaga Biseric Ortodox, oficiinduse in toate zilele de peste an, afar de cele 10 cazuri in care se ofi ciaz liturghia
Sf. Vasile cel Mare, precum i de acelea in care se oficiaz in timpul postului
sf. Pati liturghia numit a darurilor celor mai inainte sfinite.
f) Liturghia Sf. Grigore Dialogul sau a Darurilor celor mai nainte sfinite.
Aceast Sf. Liturghie .este atribuit in forma in care ni s-a pstrat Sfintului
Grigore cel Mare sau Sf. Grigore Dialogul, fost pap al Romei (t604), care a
cunoscut rinduielile liturgice ale Bisericii rsritene, fiindc a trit mult vreme la
Constantinopol. Aceast Sf. Liturghie este amintit in can. 32, VI ec., care dispune
astfel: in toate zilele postului sf. Patruzecimi, afar de simbt i duminic i de
Sf. zi a Buneivestiri, s se svireasc Sf. Liturghie a celor mai inainte sfinite.

g) Liturghia african. In Biserica din nordul Africii, adic mai precis din
Africa roman, s-a format o liturghie latin, deosebit de cea roman, de
care se face meniunea in diverse scrieri vechi, inclusiv in scrierile lui
Tertulian.
Cu privire la Sfinta Liturghie canoanele cuprind o suma de norme, in
afar de cele deja menionate, norme din ale cror dispoziii desprindem
urmtoarele :
Jertfa euharistic s nu fie altfel decit cu piine i cu vin amestecat cu
ap, cci astrel a fost instituit de ctre Mintuitorul. Ca urmare este interzis
a se aduce pentru Sfinta Jertf alte lucruri, cum ar fi animale, pasri,
fructe, etc.
Clericii caterisii i c,ei impovrai cu pcate grele, nu au voie s
svireasc Sfinta Jertf.
Clericul care admite jertfa ereticilor, s se cateriseasc (
Liturghia s nu se svireasc in prezena ereticilor, fr numai dac
fgduiesc a se poci i a fugi de erezie
Femeia sa nu vorbeasc in timpul liturghiei
Credincioii care nu rmin in Biseric pin la sfiritul Sf. Liturghii, s se
afuriseasc (can. 9 ap.; 2 Ant.).
- Clericii s nu lipseasc de la Biseric in trei duminici consecutive i nici
mirenii, in caz contrar, clericii s se cateriseasc, iar mirenii s so
afuriseasc
Liturghia s se svireasc numai de cei ce au ajunat
Este interzis a se sviri Sfinta Jertf prin case (can. 58 Laod.).
Liturghisirea in afara Bisericii este permis numai cu autorizaia
episcopului, sub sanciunea caterisirii
Liturghisirea fr ap cald nu este permis decit atunci cind aceasta nu
se poate obine (can. 13 Nichif. Mart).
Ieromonahul nu se cade s slujeasc Sf. Liturghie fr mantie
Sf. Jertf se poate aduce i pentru cei ce s-au sinucis, dac nu erau treji
la minte, nu ins i pentru cei care erau intregi Ia minte cind s-au sinucis
(can. 14 Tim. Alex.).
Ofrandele aduse la sf. Liturghie trebuie s se impart intre clerici i
credincioi (can- 8 Teofil Alex.).
Cu privire la fiecare din aceste acte care insoesc Sf. Euharistie, sau
care mai bine zis o incadreaz, gsim foarte instructive norme
canonice pe care le menionm dup natura actelor de cult la care se
refer.
3. Norme canonice privitoare Ia rugciuni
8

In canoane s-a rezervat un loc important modului cuviincios in care


trebuie s se rosteasc sau s se citeasc rugciunile, atit pentru
trebuinele aparte ale credincioilor, cit i in chip obtesc, cu ocazia
srbtorilor. Astfel, se dispune ca rugciunea s se fac intotdeauna stind
cu faa ctre rsrit,apoi ca in toate duminicile de peste an i in toate zilele
de la Pati pin la Rusalii,rugciunile s se s se fac numai stind in
picioare, iar nu stind in genunchi, ca binecredincioii cretini s fac
rugciuni pentru pctoi i pentru cei osindii ca nici un credincios s nu
se roage impreun cu cei afurisii sau excomunicai i cu atit mai puin
impreun cu ereticii sau cu schismaticii, prevzindu-se pentru cei ce s-ar
ruga impreun cu ereticii pedeapsa afurisirii.
4. Norme canonice privitoare la cintrile bisericeti
Alturi de rugciuni, impreun cu ele sau alternind cu ele, in Biseric
s-au introdus i tot felul de cintri potrivite pentru cultul divin. i in privina
cuprinsului acestora, ca i im privina modului de a fi executate s-au
stabilit felurite rinduieli in decursul timpului, dintre care unele sint cuprinse
in canoane. Astfel, prin can. 59 Laod. se dispune ca in Biseric s nu se
cinte cintri neaprobate de autoritatea bisericeasc, iar can. 86, VI ec.
prevede pedeapsa afurisirii pentru mireni i a caterisirii pentru clerici, dac
acetia ar aduga la cintarea Sfinte Dumnezeule, cuvinte neaprobate
de Biseric i nscocite de eretici. Pentru cazul c nu s-ar supune acestei
rinduieli i ar strui in rtcire i dup ce li s-au aplicat pedepsele
menionate, canonul ho-trete ca unii ca acetia s fie dai anatemei. Se
inelege c gravitatea msurii este motivat de trebuina de a se evita
introducerea de invturi eretice pe calea cintrilor bisericeti, metod
care nu a fost folosit o singur dat de ereticii de totdeauna.
5. Norme canonice privitoare Ia citirile din crile sfinte
Pentru cunoaterea adevrurilor de credin, propovduite de Mintuitorul i
de sfinii Si Apostoli, ca i pentru cunoaterea intregii istorii a mintuirii, s-a
rinduit ca in cursul sf. slujbe s se citeasc pri alese din intreaga Sf.
Scriptur a V- i N. Testament i ca la Sf. Liturghie s se citeasc i s se
tilcuiasc anumite texte sau pri alese numai din Sf. Scriptur a N. T.
Aceast rinduial este oglindit i in cuprinsul unora dintre canoane, care
dispun ca in biseric s se citeasc numai crile canonice ale V. T. i ale N.
T iar nu i cele necanonice (can. 59 Laod., 24 Cart.) i tocmai spre a se
evita citirea crilor necanonice sau eretice in Biseric, se arat cu deamnuntuil, care anume sint scripturile canonice, inirindu-se intregul
canon al crilor V. T. i N. T. (can. 85 ap,, 60 Laod., 2 At. c. M., canonul unic
al Sf. Grigore Teologul;
6. Norme canonice cu privire Ia predic
in cadrul Sf. Liturghii s-a folosit inc de la inceput predica sau
propovduirea orala, intemeiat pe cuvintul Sf. Scripturi, atit
pentruvestirea in acest fel a cuvintului lui Dumnezeu, cit i pentru intrirea
in credin a membrilor obtiilor cretine. Aceast propovduire sau predic
se rostea iniial la inceputul Si. Liturghii, indat dup citirea textelor alese
din Sf. Scriptur (can. 19 Laod.).
indatorirea episcopilor i a preoilor de a predica, invindu-i dreapta
credin pe membrii Bisericii, este prevzut mai intii- in can. 58 ap., dar
cea mai important hotrire canonic privitoare atit la-indatorirea clerului
9

de a predica la Sf. Liturghie, oirt i in privina coninutului predicii, este


aceea din canonul 19, VI ec., al carul cuprins, deosebit de gritor este
urmtorul : Intii stttorii Bisericilor trebuie s invee in toate zilele i
ma:. ales in duminici, intreg clerul i poporul, in cuvintele dreptei credine,
'culegind ideile, judecile adevrului din dumnezeiasca Scriptur, s! fr
s treac peste hotarele puse deja sau peste tradiia de Dumnezeu
purtto-rilor Prini. i dac.s-ar intimpla vreo controvers in privina celor
spuse, aceasta s nu se interpreteze altfel, decit cum au expus lumintorii
i invtorii Bisericii in scrierile lor ; i s se laude no -bine in acestea,
decit alctuind prerile lor , ca nu cumva fiind neexperi s greeasc de
la ceea ce se cuvine. Deoarece poporul, cnnoscind prin invtura sus
ziilor prini cele bune i de dorit, i ce", nefolositoare i de lepdat, ii va
indrepta viaa spre mai bine i : va fi prins de patima ignoranei, ci luind
aminte de la invtur se va imbrbta s nu peasc ceva mai ru i de
frica muncilor iminente ii va pregti mintuirea sa.
7. Norme canonice privitoare la Sfintele srbtori
Dintre Sfintede srbtori, acelea care fac cu deosebire obiectul
legislaiei canonice sint: Duminica, Pastile, Rusaliile i srbtorile sfinilor. in
privina Duminecii avem mai intii dispoziia canonului 39 Laodiceea, care
oblig pe cretini s serbeze duminica iar nu sirnbta,., rinduind astfel :
Nu se cuvine a ine srbtorile cu. paginii, i. a. Se face prtai cu
nelegiuirea lor.
Mai important prin cuprinsul su este dispoziia. canonului l al lui
Teofil din Alexandria, in care se arat in modul cel mai lmurit de ce
cretinii trebuie s serbeze duminica iar nu simba. lata textul respectiv al
acestui eanon: Ati't obiceiul cit i cuviina, cere de la noi s cinstim toat
Dumineca, i s o serbm, fiindc intru aceasta ne-a mijlocit nou Domnul
nostru lisus Hristos invierea cea din mori , din care cauz in Sfintele
Scripturi s-a i numit intiia, ca una ce este inceptura vieii noastre, i a
opta, ca ceea ce intrece srbtoarea sabatului iudeilor... s ne ferim... de
invturile care nu cinstesc ziua invierii Domnului nostru lisus Hristos.
Este de menionat c i legislaia de stat, a Statului bizantin, a luat o
serie de msuri pentru serbarea Patilor la o anumit dat, stabilind uneori
i modul cum s fie serbat i cit s dureze aceast srbtoare. Astfel
Constantin cel Mare a dispus inc inainte de sinodul de la Niceea, ca ziua
de Pati s fie srbtorit de toi cretinii deodat i anume chiar la data ce
s-a stabilit mai tirziu prin hotrirea sinodului de la Niceea. Ali imprai au
dispus ca in ziua de Pati s nu fie supui nici criminalii la suplicii, ci s fie
lsai chiar fr ctue la acest praznic (an. 367368), dar pentru a se
evita abuzurile, s-a poruncit ca acetia s fie urmrii i prini chiar i in
ziua de Pati (an. 381 385); s-au interzis apoi cercetrile i procesele
penale in postul Patilor (an. 380), iar pentru srbtorirea mai cu fast a Sf.
Pati, s-a stabilit ca timp de odihn 7 zile inainte i 7 zile dup Pati (an.
395). Seria unor msuri de acest fel a fost continuat de-a lungul istoriei.
In legtur cu Sf. Pati, numeroase canoane pomenesc srbtoarea
Rusaliilor, cuprinzind diferite rinduieli pentru zilele de la Pati pin la
Rusalii (can. 20 I ec. , 90, VI ec. ; 15 Petru Alex. ; 91 Vasile cel Mare). Mult
mai numeroase sint normele canonice privitoare la srbtorile sfinilor

10

mucenici, crora li se arat o cinstire deosebit, dei cretinii sint indrumai


s nu caute, nesilii de nimeni, mucenicia (can. 9, 10 Petru Alex.).
8. Norme canonice privind pregtirea prznuirii anumitor srbtori

Cum pentru prznuirea unor anumite srbtori Biserica a cerutde la


inceput o anumit pregtire duhovniceasc, prin rugciuni i prin infrinri
sau postiri felurite i cum pe de alt parte chiar unele zile din
sptmin au fost socotite potrivite pentru reculegere i infrinareprin
postire, numeroase rinduieli bisericeti vechi s-au ocupat de modul de
organizare a infrinrii prin post, precum i de timpul in care trebuie
observat aceast infrinare. De aceea sint numeroase canoanele in care se
vorbete despre post, dispunindu-se in chip amnunit cele privitoare la
observarea lui i la timpurile in care trebuie inut.A stfel se arat c postul
este un foarte bun mijloc de pocin (can. l loan Post.), c atit clericii cit i
laicii sint datori s posteasc miercurea i vinerea (can. 69 ap., 15 Petru
Ailex.), c Sfinta Liturghie s se oficieze numai de clericii care au ajunat
(can. 29, VI ec. , 41, 47 Cart.), ca nimeni s nu dispreuiasc sau s
incerce a dezlega posturile rinduite de Biseric, sub sanciunea anatemei
(can. 19 Gangra), ca aceeai pedeaps a anatemei s se aplice i celor
care ar ajuna duminica sub pretext de ascez (can. 18 Gangra), ca slujitorii
Bisericii care postesc duminica sau simbta, afar de simbta Patilor, s
fie caterisii, iar laicii fcind asemenea, s fie afurisii (can. 66 ap., 55, VI
ec.), ca slujitorii Bisericii care nu postesc postul Patilor s fie caterisii, iar
mirenii s fie afurisii afar de cazul c s-ar afla in neputin (can. 69 ap.),
c intreaga patruzecime trebuie s fie postit cu mincri uscate (can. 50
Laod.), c postul Patilor se incheie la miezul nopii din simbta Patimilor
(can. 89, VI ec.; i Dionis. Alex.), ca in postul Patilor s nu se fac nuni i
sa nu se serbeze zilele de natere (can. 52 Laod.) i c bolnavii sint scutii
de post (can. 69 ap. ; 8, 10 Tim. Alex.).
9. Norme canonice privind locaurile i obiectele de cit
O ultim categorie de norme canonice de care ne ocupm in legtur
cu reglementarea sau organizarea cultului sint cele cu privire la locaurile
de cult, apoi la altarele propriu-zise, la obiectele de cult, cum ar fi
icoanele, crucile, etc.
in legtur cu indatoririle impuse de respectul cuvenit fa de
locaurile de cult, prin canoane se mai rinduiete ca in acestea s nu se
fac nici aa numitele agape (can. 28 Laod.), adic ospee pentru
indestularea credincioilor aflai in lipsuri. De altfel, in legtur cu agapele,
canoanele cuprind i alte dispoziii instructive. Astfel, ele supun anatemei
pe aceia care defima pe cei ce fac agape i invit la ele pe sraci (can. 11
Gangra), oprindu-i pe cei ce particip la agape s ia din mincri, spre a le
duce acas (can. 27 Laod.), i punind sub afurisire pe cei ce ar organiza
agapele chiar in interiorul bisericii sau al locaului de cult (can. 74, VI ec.;
42 Cart.). Cu privire la altare, fie ca sanctuare aparte, fie ca pri ale
locaurilor de cult, canoanele cuprind iari o serie de msuri, dintre care
menionm urmtoarele : Nici un altar nu se poate ridica decit cu
binecuvintarea episcopului locului, ceea ce insemneaz implicit c, nici o
biseric nu poate fi ridicat fr aceast binecuvintare (can. 31 ap., 5 Ant.,
10, 11 Cart.) ; mirenii nu au voie s intre in altar (can. 69, VI ec.), se

11

inelege c nici femeile (can. 44 Laod.), dar au voie s intre in altar


clugrii i clugriele (can. I Nic. al C-pol, 15 Nichif. Mart. etc.).
Dintre obiectele de cult, acelea de care amintesc" mai des sfintele
canoane sint crucea i icoanele, in privina crucii, canonul 73, VI ec.
dispune ca ea s fie cinstit in mod deosebit i s se fereasc de orice
batjocorire, in acest scop este interzis sub sanciunea afurisirii facerea
sau zugrvirea semnului crucii pe jos, ca s nu fie expus clcrii de
picioarele celor ce umbl, iar can. 31 Nichif. Mart. arat c Ia temelia
bisericilor noi se aeaz o cruce, iar infigerea acesteia o poate face i
preotul cu invoirea episcopului.
In privina icoanelor, hotririle cele mai importante le-a adus sinodul
Vir ecumenic, care a restabilit cultul lor in Biseric, dispunind prin can. 9,
ca toate crile scrise de ctre iconoclati impotriva sfintelor icoane, s fie
predate Patriarhiei din Constantinopol, spre a fi depozitate acolo impreun
cu alte cri eretice, iar cei ce le dosesc, dac sint clerici s se
cateriseasc, iar dac sint mireni sau monahi, s se afuriseasc. Alte
norme in legtur cu sfintele icoane sint cele referitoare la modul de a
zugrvi pe Mintuitorul (can. 82, VI ec.).
De aceea, in scopul asigurrii unitii cultice a Bisericii s-au intocmit
pe ling rinduielile canonice i tradiionale menionate, inc i o sum de
alte rinduieli, crora li s-a zis mai tirziu rinduieli de tipic, Acestea reprezint
de fapt o codificare sistematic a rinduielilor privitoare la svirirea cultului
divin, intocmai aa dup cum colecia de canoane reprezint o codificare
sistematic a rinduielilor privitoare la organizarea i conducerea Bisericii in
genere i mai ales la organizarea i conducerea ei sub aspectul de
societate religioas. Cind s-au alctuit cele dintii colecii de rinduieli cultice
numite tipice i tipicoane, nu se tie in mod sigur. Ceea ce se tie precis
este c tipicul cel mai vechi este acela cruia i-a dat forma definitiv Sf.
Sava din Palestina (f531), tipic pe care 1-a completat sau mai bine-zis 1-a
refcut Sofronie, patriarhul Ierusalimului (f683). Un alt tipic important este
acela intocmit de Sf. loan Damaschinul i completat apoi de Sf. Teodor
Studitul, care i-a dat cea mai ampl dezvoltare. Ambele au avut la baz
vechiul tipic al Sf. Sava, in forma pe care i-a dat-o in veacul VII, patriarhul
Sofronie al Ierusalimului. Dar in afar de tipicele acestea generale, care sau pstrat pe cale de tradiie sau de obicei i s-au generalizat in Biserica
din Rsrit, au mai aprut incepind cu veacul X, numeroase alte rinduieli
cu caracter de tipic, numite tipice sau in alt fel i care cuprindeau alturi
de rinduieli privitoare la svirirea unor anumite sfinte slujbe i alte
rinduieli privitoare la viaa monastic, precum i la administrarea bunurilor
minstirilor pentru care se alctuiau astfel de tipice de ctre ctitorii lor,
care erau fie persoane laice simple, fie demnitari de stat, fie inali ierarhi.
O grij deosebit a artat Biserica i pentru construirea i
impodobirea locaurilor de cult i deopotriv pentru infrumusearea
slujbelor religioase, prin cultivarea tuturor artelor pe care le reclam
aceasta i in mod special prin cultivarea muzicii i cintrii religioase
corespunztoare acestei necesiti. in al doilea rind indreptirea autoritii
bisericeti de a reglementa viaa cultic a Bisericii, ca un corolar al
permanentei sale griji. rezult mai ales din dreptul i indatorirea clerului de
a sluji cele sfinte.
12

Din cunoaterea acestora se poate vedea ins in chipul cel mai


clar felul in care autoritatea bisericeasc a ineles s-i exercite puterea
sa sfinitoare i prin organizarea cultului, a tuturor aspectelor acestuia i a
tuturor activitilor legate de el.
B. Activitatea sau funciunea judectoreasc
1. Specific, organe i competen. i in viaa Bisericii ca i in viaa oricrei
societi, aa precum exist norme de conduit obligatorii pen - tru toi membrii
ei, exist i organe speciale crora le este incredin - at judecarea celor ce le
incalc, lucrind fie impotriva lor, fie omiind s duc la indeplinire indatoririle care
deriv din ele.

in Biseric, organele de indrumare i supraveghere pentru


respectarea normelor de conduit, sint toate organele de conducere
constituite in sinul ei, incepind de la cel rnai mic slujitor al Bisericii i sfirind cu cea mai inalt autoritate ierarhic, sau sinodal. Dar unora dintre
aceste organe li s-au incredinat, pe ling funciunea de indrumare i
supraveghere a respectrii normelor de conduit, inc i pe aceea de
judecare a celor care le incalc i de pedepsire a acestora, in scopul
aprrii i asigurrii ordinei juridico-canonice, necesare in viaa Bisericii, ca
i in scopul indreptrii celor care svireau acte de tulburare a acesteia.
Care erau ins normele de conduit, la a cror observare erau
indatorai toi membrii Bisericii? Erau ele oare eceleai norme ca i cele de
azi ?
In genere se poate spune c cele mai importante nu se deosebeau
de cele de azi. Au rmas aceleai. Totui, in decursul timpului, unele
sauschimbat, au czut in desuetitudine sau au suferit modificri,
aciugindu-se felurite alte norme noi.
Dup cum se tie, timp indelungat normele de conduit; folosite in
viaa Bisericii au fost de natur religioas i moral. Abia raai tirziu au
aprut i cele de natur juridic, ins intr-o form care nu le-a asigurat
niciodat prevalent fa de cele religioase i morale, ci le-a meninut pe al
treilea plan fa de acestea. Ca urmare, atit indrumarea pentru respectarea
normelor de conduit, cit i supravegherea respectrii lor erau indatoriri i
lucrri de natur religioas i moral. Se inelege apoi c de aceiai natur
era i indatorirea de a judeca abaterile de la aceste norme ca i lucrarea
de sancionare sau de pedepsire a abaterilor respective.
Procedindu-se la aceast separare, s-a ajuns s se constituie dou
categorii de organe care indeplinesc funcia judectoreasc in Biseric i
anume : vechile organe duhovniceti i organele judiciare pro-priu-zise..
Cu alte cuvinte se urmrete indreptarea i restabilirea celor ce
pctuiesc,indiferent in ce fel, pentru a fi ajutai s-i dobindeasc
mintuirea. Ca urmare, justiia bisericeasc n-a urmrit i nu urmrete nici
lovirea,nici asuprirea, nici simpla pedepsire a pctoilor, pentru a rzbuna
legea,majestatea divin sau orice asemenea lucruri care n-au fost date in
grija i in sarcina Bisericii.
Din cele dou elemente eseniale, se contureaz cit se poate de
precis specificul justiiei bisericeti i implicit rostul funciunii
judectoreti a Bisericii.
13

Dac o rinduial precis nu era i nu se stabilise pentru primii


cretini, exista totui una general pe care o stabilise insui Mintuito-rul
prin povuirea dat ucenicilor Si, cind le-a spus pilda in privina impriei
cerurilor, aezind un copil in mijlocul lor. Cu acest prilej le griete astfel :
dac greete fratele tu, ceart-1 intre tine i el : dac te ascult, atunci
ai citigat pe fratele tu, dac nu te ascult, mai ia cu tine inc unul sau
doi, ca din mrturia unuia sau a doi martori s se lmureasc toat pricina,
dac nu ascult acest lucru, spu-ne-1 Bisericii, iar dac nu ascult nici de
Biseric, s-i fie ie ca un pgin i vame (Matei XVIII, 1517)..
De la judecata freasc s-a trecut la judecata in faa unei instane
format din doi sau trei cretini, crora le era supus cauza in litigiu.
Aceasta este prima instan public de judecat cretineasc, pentru
c instana freasc sau judecata in doi nu avea caracter public.. Desigur
c intrunirea intregii obti, deci a intregii Biserici nu era intotdeauna
posibil in vremea de inceput a organizrii Bisericii, de aceea s-a recurs la
felurite alte forme posibile de constituire a unor instane locale, dup
imprejurri, dup priceperea slujitorilor bisericeti din respectivele localiti
i firete inindu-se seama i de gravitatea neinelegerilor ce trebuiau
soluionate.
Instana episcopal a cuprins adeseori i reprezentani ai
credincioilor dintre oamenii cei mai pricepui i mai rivnitori, incit ea apare
de fapt ca o instan mixt, format din clerici i din laici i ca atare
ca o expresie fidel a instanei superioare locale, care era format din
intreaga obte a credincioilor, dimpreun cu toi clericii sau slujitorii
Bisericii locale, in frunte cu episcopul sau cu presbiterul, conductorul
duhovnicesc al acelei Biserici,
Despre existena unor instane de judecat bisericeasc cu caracter
duhovnicesc prin excelen, cum sint acelea pe care le-am amintit pin
acum, se gsesc meniuni in diverse scrieri mai vechi, cum sint cele ale lui
Tertulian, ale Sf- Ciprian l chiar in Constituiile Apostolice. Toate acestea i
altele atest inexistena unei deosebiri intre judecata duhovniceasc i cea
juridic formal in viaa Bisericii. O atare deosebire, nici nu se putea face in
spiritul autentic al justiiei bisericeti. De fapt, ea a avut la inceput, numai
caracter formal, pentru ca apoi, cu timpul,deosebirea aceasta s apar c
desparte in dou judecata bisericeasc, adic intr-o judecat strict
duhovniceasc i intr-o judecat intocmit dup rinduielile judecilor din
viaa de stat.
Cind a aprut aceast deosebire ?
Abia in veacul IV, dup ce prin edictul de la Milan din anul 313,
cretinismul a dobindit libertate de manifestare, precum i oarecare sprijin
din partea Statului, concretizat in diferite scutiri sau privilegii acordate
slujitorilor Bisericii, ca i organizaiilor sau comunitilor cretine locale i
teritoriale. Epoca lui Constantin cel Mare este aceea in care se organizeaz
primele instane de judecat bisericeasc, fr aparen c ele ar fi i
instane duhovniceti, ci cu aparena c sint instane de judecat destinate
cretinilor, dar alctuite i funcionind dup toate regulile instanelor de
stat.
Cea dinii instan de acest fel i cea mai important, care a durat dea lungul intregii epoci romane i bizantine este instana episcopal, creat
14

chiar de Constantin cel Mare la anul 320, printr-o lege care a fost reinnoit
la anul 323. Potrivit acestei legi, episcopul avea dreptul s judece, orice
litigii de natur civil, dintre cretini, dac acetia i se adresau lui. De
asemenea putea s judece i litigiile dintre cretini i necretini, dac
acetia din urma consimeau s se adreseze instaneiepiscopale.
.
Se inelege c prin crearea i dezvoltarea instanelor episcopale,
episcopii i cellalt personal pe care il presupune funcionarea acestor
instane, trebuiau s cunoasc legile de stat i procedura judiciar a
Statului, pentru a putea s judece cauzele care li se defereau, dar in
acelai timp au folosit in activitatea lor deopotriv i normele
religioase, morale i juridice ale Bisericii, fr de care instanele episcopale
nu s-ar fi deosebit prin nimic de instanele comune ale Statului.
Paralel cu dezvoltarea instanelor episcopale, au aprut probabil din
epoca lui Justinian i unele instane bisericeti superioare celor
episcopale,instanele patriarhale, avind o alctuire mixt, clerical i laic.
Ele erau prezidate de patriarhul de Constantinopol i aveau competen
mixt bisericeas i nebisericeasc, civil i penal, pentru cauze mai
deosebite, prezentind importan aparte pentru viaa bisericeasc sau pentru
cea de stat
Astfel de instane sint amintite pin tirziu in epoca bizantin, in vremea
patriarhului Nicolae Misticul din anii 921923, ca i in veacurile urmtoare.
Urmaele acestor instane centrale i superioare, bisericeti i de stat, in
statele dezvoltate in aria culturii i a influenei politice i religioase bizantine,
au fost aa-numitele divanuri domneti, bine-cunoscute ca atare i in istoria
rilor Romane.
Dar pe linia dezvoltrii instanelor juridice formale in viaa Bisericii,
alturi de instana episcopal amintit, au aprut tot in veacul al IV-lea i
s-au cristalizat in forme tot mai precise, o seam de instane strict bisericeti,
in cadrul crora nu se judecau decit arareori i numai prin tangen i litigii cu
caracter civil, din viaa Bisericii.
Care au fost aceste instane ? in ordinea apariiei i importanei lor, ele
au fost urmtoarele :
a) Instana episcopal in alctuirea ei veche, adic in aceea de presbiteriu
format numai din clerici.
b) Instana horepiscopilor, iar mai tirziu a periodepilor i in cele din urm a
urmailor acestora, adic a protopopilor.
c) Instana sinodal autocefal de tip vechi, dinainte de apariia
organizaiei mitropolitane, adic dinainte de sec. IV
d) Instana mitropolitan aprut in veacul IV i organizat conform can.
4, 5 i 6, I ec., prevzut apoi d de alte numeroase canoane.
e) Instana numit a episcopilor vecini, pomenit in diverse canoane
incepind din veacul IV (can. 14 Antiohia).
f) Instana sinodal intermediar, superioar instanei mitropolitane, dar
inferioar celei exarhale, a fost prevzut numai pentru cazuri ex cepionale,
in canoanele sinodului de la Antiohia (can. 6 Ant.).
g) Instanele speciale prevzute de sinodul de la Cartagina pentru
judecarea diaconilor, pentru judecarea presbiterilor i pentru judecarea
episcopilor, instane formate fiecare din cite un numr determinat de

15

h) Instana exarhal, adic format din scaunul central al diecezei sau a


exarhatului, ca sinod exarhal deplin sau mai restrins, instan prevzut de can.
6, II ec., 9 i 17, IV ec.
i) Instana patriarhal prevzut de canoanele 6 II ec., 9, 17, IV ec.
Acestea sint instanele bisericeti de judecat formal juridic, constituite
paralel cu dezvoltarea organizaiei Bisericii iin cuprinsul Statului roman pin la
incheierea procesului dezvoltrii principalelor demniti bisericeti i a
principalelor uniti organizatorice teritoriale ale Bisericii. Dar in afara acestora,
paralel cu ele i ca organe sau instane aparte cu caracter excepional, au mai
aprut i alte forme sau alte tipuri de instane judiciare, care au dobindit
importan in viaa Bisericii.
Acestea sint :
a) Instana reprezentat de sinodul ecumenic, care a dobindit o importan
deosebit mai ales la scaunul din Constantinopol i la ciel din Roma.
b) Instana sinodal a Bisericilor autocefale, aprute i organizate in
decursul dezvoltrii vieii bisericeti i pstrate pin astzi.
c) Instanele excepionale ale judectorilor alei dintre episcopi sau dintre
alte fee bisericeti (can. 14 Antiohia) i in fine,
d) Unele cpetenii bisericeti, crora li s-a conferit, fie in chip de privilegiu
personal, fie in cadrul dezvoltrii instanelor excepionale a judectorilor alei,
intre aceste cpetenii, canoanele de la Sardica (3, 4 i 5) amintesc pe episcopul
Romei
e) Sinodul Ecumenic, ca instan cu totul excepional i cu com peten
universal, a crui lips a fost suplinit in materie judiciar,fie de sinoadele
endemice, fie de sinoadele panortodoxe, ori cel puin interortodoxe
f) Instanele pentru monahi. Acestea au fost create in mod felurit,
in cadrul obtilor monahale, i apoi s-au dezvoltat iari in mod neuni form, dup
ce Sinodul IV ecumenic a pus monahismul sub jurisdicia deplin a ierarhiei
bisericeti. Cea mai veche instan de judecat mo nahal este stareul sau avva,
ori printele duhovnicesc al unei aezri monahale, dup el urmeaz duhovnicii
obinuii, apoi consiliul duhov
nicilor.

Fie c aceast instan este reprezentat de episcop sau de


presbiter, ea este de acelai nivel i impotriva hotririlor pe care le
pronunea, nu se poate face apel de la preot la episcop, nici de la episcop
la. sinod, dar nici de la preot la sinod, cci oricare dintre duhovnici,
indiferent de treapta lui sacerdotal, leag i dezleag pcatele (abaterile),
cu putere egal, nesupus cenzurii, nici mcar Sinodului ecumenic.
Cit privete competena instanei duhovniceti, trebuie s precizm
c i celelalte instane, pe_care le-am enumerat ca instane obinuite sau
cainstane excepionale, su o competen determinat, pentru fiecare, atit
prin norme canonice, cit i pe cale de obicei sau prin practica vieii
judiciare a Bisericii. Aceast competen este ierarhizat dup poziia pe
care o au respectivele instane in ierarhia organelor de conducere a
Bisericii.
Instanele disciplinare i de judecat pentru monahi se numesc
consilii de disciplin i funcioneaz in baza Regulamentului pentru
organizarea
vieii monahale.
Instana de judecat pentru ierarhi este Sfintul Sinod. Chiriarhul
locului este ins organul individual de disciplin i judecat in toate
cazurile in cadrul eparhiei sale.
16

2. Abateri i delicte {inclcri ale legilor bisericeti), inclcarea normelor


religioase, morale i canonice ale Bisericii pgubete, atit lucrarea de
mintuire a celor care se fac vinovai de asemenea abateri, cit i mintuirea
celorlali membri ai Bisericii, asupra crora se rsfring ele in mod negativ.
Dar acestea mai prejudiciaz, deopotriv i starea de ordine canonic sau
de echilibru necesar meninerii vieii bisericeti, in formele pe care ea le-a
imbrcat, ca i continuarea intregii lucrri a Bisericii. in condiile vieii
noastre de dup cderea in pcat, cind binele se impune s fie ajutat iar
rul combtut, pentru ca libertatea organizat s-i dobindeasc o valoare
i un rol pozitiv pentru viaa noastr, singurul organizator al libertii este
legea, este dreptul.
Astfel stind lucrurile, se inelege c nici Biserica nu se poate rezema
numai pe mijloace sacramentale i ierurgice. i ei ii sint absolut necesare
i normele de drept, i anume normele de drept canonic caresint conforme
cu natura i misiunea ei, definite in invtura de credin, ca elemente atit
ale revelaiei supranaturale cit i a celei naturale.
Din aceste motive, autoritatea bisericeasc este indreptit s ia
msurile cele mai corespunztoare, adic cele mai potrivite, pentru
indreptarea celor ce sviresc abateri, pentru ferirea celorlali credincioide
influenele negative pe care le sufer din pricina respectivelor abateri
precum i pentru aprarea strii de bun rinduial sau de ordine din
viaa Bisericii, stabilit prin normele canonice. inclcarea normelor de
conduit prin care se pstreaz buna rinduial a vieii bisericeti, i adic a
normelor cu caracter religios, moral sau canonic, este privit sau apreciat
mai intii sub aspectul ei de pcat i abia in al doilea rind, o atare inclcare
este cintarit i apreciat i cu raportare la legile de drept, la canoanele
Bisericii.
Faptul ins c in Biseric, pentru calificarea inclcrilor legilor
bisericeti,a faptelor ilicite, se folosesc i unii termeni luai din limbajul
juridic profan, impune o lmurire a inelesului acestora pentru a nu da
natere la inelegeri greite. Termenii respectivi au fost insuii din dreptul
de stat, in mod tot atit de firesc, cum a fost insuit i cuvintul drept,
precum i ali termeni tehnici folosii in tiinele juridice. inelesul real al
acestor termeni este urmtorul :
Cuvintul infraciune inseamn infringere sau rupere a legii. El vine de la
cuvintul latin infractio, derivat din verbul infrango, care inseamn
rup.
Cuvintul delict inseamn prsire sau ocolire, adic lsarea la o parte a
legii, ori evitarea ei. Ei vine de la cuvintul latin delictum, derivat din
verbul deliquo care inseamn prsesc, abandonez.
Cuvintul contravenie inseamn umblare sau venire impotriva legii.
Termenul contravenie este imprumutat din terminologia juridic latin i
deriv din verbul contravenire, care inseamn, a veni in contra sau
a se impotrivi Ia ceva Termenul de abatere este rezervat pentru a
desemna inclcrilede la dispoziiile cu caracter disciplinar, prevzute de
legi, regulamente, etc., i care atrag dup sine anumite sanciuni;
In mod obinuit, in canoane i doctrina canonic faptele ilicite sau
frdelegile acte prin care se incalc (violeaz) prevederile normelor
canonice sau nu se indeplinesc (se omit) aceste prevederi , se numesc
17

delicte bisericeti i se impart numai dup cele dou categorii de


fptuitori, adic dup cum acetia sint laici sau clerici, i ca urmare i
pedepsele corespunztoare sint grupate tot in dou categorii, i anume :
pedepse pentru laici i pedepse pentru clerici. Cum ins in Biseric exist
trei categorii de membri, adic trei stri i anume : starea laic, starea
clerical i starea monahal, este firesc ca la o imprire a delictelor
bisericeti dup categoriile de membri ai Bisericii, s se in seama i de
faptele ilicite specifice pentru starea monahal. In acest caz vom avea :
delicte pe care le pot sviri in general credincioii laici, pe care le pot
sviri numai clericii, prin inclcarea normelor privitoare la starea i
activitatea lor, i delicte pe care le pot sviri numai monahii.
De asemenea, delictele ce pot fi svirite numai de monahi pot fi
imprite i ele in trei categorii, inindu-se seama de specificul strii
monahale, ce le determin cele trei voturi sau juruine pe care le fac
membrii cinului monahal. Ca urmare, delictele ce le pot sviri numai
monahii se pot impri in : a) delicte in legtur cu votul ascultrii
necondiionate, cum ar fi refuzul la supunere i ascultare, .a. ; b)
delicte in legtur cu votul srcirii de bun voie, cum ar fi : acumularea de
bunuri nefolositoare sau prisositoare, .a. ; i c) delicte in legturcu
votul castitii, cum ar fi : desfriul, curvia, perversiunile sexuale, .a.
Acestora se mai adaug i delictele ce pot fi svirite in legtur
cuneindeplinirea unor indatoriri legate strict de rinduielile vieii de obte
sau ale vieii de sine, adic de stilul de via monahal : chinovia! sau
idioritmic.
3. Pedepsele bisericeti. Pedepsele prevzute de sfintele canoane
pentru delictele bisericeti pot fi i ele imprite in pedepse generale
pentru toi membrii Bisericii i in pedepse specifice pentru frdelegile sau
faptele ilicite deosebite ale clericilor, sau ale monahilor. In cazul in care
unii dintre monahi au devenit i membri ai clerului, pedepsele prevzute
pentru abaterile clericilor, urmind a fi aplicate i clericilor din cinul
monahal cu circumstanele agravante pe care le implic starea
monahal.
Pedepsele generale pentru toi membrii Bisericii sint urmtoarele :
Epitirnia, pe care o d duhovnicul in scaunul mrturisirii, ca instana
duhovniceasc, pentru frdelegile;) sau faptele considerate impotriva
rinduielilor de via cretin, fr ca aceasta s fie impreu nat cu
excluderea din rindul membrilor Bisericii, adic cu excomuni carea sau
afurisirea in sens propriu.
Epitimia de acest fel se numete i afurisire sau excomunicare, ins
numai in inelesul c ea const din oprirea temporal de la sfinta
imprtanie, de unde i cuvintul excomunicare, scoaterea de la
comunicare sau de la imprtire. Aceast epitimie poate fi agravat prin
oprirea de a participa la sfintele slujbe apoi i prin aceea de a fi lipsit de
administrarea vreuneia dintre Sfintele Taine sau ierurgii, in timpul cit
dureaz oprirea dela sfinta imprtanie, o astfel de epitimie numindu-se
uneori i interdict, Excomunicarea sau afurisirea in sens propriu, constind din in deprtarea
din Biseric prin lipsirea de calitatea de membru al Biseri cii i implicit prin
lipsirea de orice drepturi legate de aceast calitate. Anatema, numit i
18

blestem sau afurisenie, const din supunerea celui excomunicat, adic a


celui scos din raidurile membrilor Bisericii, la cea mai grav dintre
pedepsele bisericeti, imaginabil, echivalent cu pedeapsa capital, i
care se aplic prin rostire? 'inui blestem asupra celui ce s-a fcut vinovat
de cele mai grave abateri i in care per sist cu indrtnicie. Anatema in
Biserica veche insemna i simpla ex comunicare (lepdare). (Can. 18
Ancira). (A se vedea i anatema de la Duminica Ortodoxiei). In cazurile
membrilor clerului, atit pedeapsa excomunicrii propriu- zise, adic a
indeprtrii din rindurile membrilor Bisericii, cit i pe deapsa anatemei, nu
se poate aplica decit dup ce in prealabil cei in cauz au fost supui
altei pedepse care i-a lipsit de starea cleri cal. Aceast pedeaps se
numete caterisire- Caterisirea inseamn lip sirea de starea clerical sau
preoeasc i este de dou feluri: caterisirea pentru orice fel de abatere,
afar de : hula impotriva Duhului Sfint, apostazia i schisma , i
caterisirea pentru una din aceste trei abateri capitale.
Tot ca pedepse pentru clerici mai sint prevzute de canoane :
depunere din treapt, fr pierderea calitii de cleric. In ordinea gravitii,
dup depunerea din treapt, clericilor li se aplic caterisirea, apoi
excomunicarea in sensul de excludere din Biseric i in cele din urm
anatema.
Pentru monahi, adic pentru abaterile specifice strii monahale, sint
prevzute felurite epitimii aparte, inscrise in pravilele clugreti, care
merg pin la excluderea din cinul monahal. Iar pentru acei monahi care fac
parte din cler, se aplic pedepsele prevzute pentru cler in genere, ins cu
o nuan de gravitate mai mare, determinat de starea monahal, care
constituie in asemenea situaie o circumstan agravant. Chiriarhul, pe
baza unei anchete regulamentare, sau a unui raport sau referat al
organelor administrative in subordine, are dreptul s aplice direct i fr
drept de recurs, din partea celui sancionat, urmtoarele pedepse
disciplinare ; avertismentul i dojana arhiereasc ; pierderea oficiului
deparoh ; oprirea de a sviri anumite lucrri sfinte, pin la 90 de zile
intr-un an ; oprirea total de la svirirea lucrrilor sfinte, pin la 30 d.e
zile intr-un an; canonisirea la o sfint minstire sau la catedral, pin la
30 zile intr-un an (art. 50 R. P.).
Pedepsele definitive aplicate de aceleai instane sint: degradarea
definitiv a vinovatului din rangurile bisericeti i onorifice pe care le
posed ;
pierderea pentru totdeauna a dreptului de a fi ridicat laun grad ierarhic
superior sau administrativ ;
depunerea sau pierderea dreptului pentru totdeauna de a sviri vreo
lucrare sacr, fr pierderea calitii de preot, cu putina de a fi intrebuinat
in administraia bisericeasc ; caterisirea ;
destituirea (pentru cintrei i paracli-sieri); excluderea din
monahism (pentru monahi i monahii, art. 4 R. P.).
4. Aplicarea pedepselor. Organele sau forurile de judecat, che mate i
indreptite s aplice pedepsele bisericeti, sint instanele de judecat
incepind cu instana duhovniceasc i sfirind cu sinodul ecumenic.
5. Procedura n materie de judecat bisericeasc, in judecarea fap
telor ilicite i aplicarea pedepselor, ca i in ridicarea sau modificarea
19

pedepselor, pe cale de rejudecare sau de pogormint, instanele biseri


ceti, cu excepia celei duhovniceti, urmeaz o procedur asemntoare
cu aceea a instanelor judiciare ale Statului, din practica crora i-au i
insuit-o.
In cadrul desfurrii procesului i aplicrii pedepsei, adic a
pronunrii hotririi de ctre instanele bisericeti, se ine seama de regul
i de unele elemente de procedur prevzute in legile Statului, elemente
care se aplic prin analogie. Astfel de elemente se refer in primul rind la
diversele feluri de probe care pot fi administrate in justiie, in mod special
la martori, in privina crora exist de altfel numeroase norme canonice, i
la termenele de judecat, de apel i de recurs,precum i la modul sau la
procedura de revizuire sau de casare a hotririlor, ca i la prescripii.
6. ncetarea i ridicarea pedepselor.
Potrivit normelor canonice i obiceiului de drept sau rinduielii statornicite
prin obicei, niciuna din pedepsele bisericeti pentru indiferent care din
membrii Bisericii i pentru indiferent care fapte ilicite sau frdelegi nu se
d pentru venicie, decit in cazul cind cel cruia i se aplic vreuna din
aceste pedepse, persist cu indrtnicie, in svirirea frdelegii de care sa fcut vinovat. Pedepsele vremelnice inceteaz la indeplinirea termenului
sau la indreptarea pctosului.
Pentru unii ca acetia nu sint ingduite nici rugciunile care se fac
pentru iertarea pcatelor pentru cei nedeslegai de celelalte pcate trecui
la cele venice. Ca urmare, inclusiv pedeapsa anatemei poate s fieridicat
in cazul celor ce se pociesc i cer impcare cu Biserica. De asemenea
toate celelalte pedepse, pot fi iertate sau ridicate in condiii determinate.
Potrivit normelor canonice i obiceiului sau randuielii statornicite prin
obicei, dreptul de a ridica pedepsele pronunate de instanele bisericeti, il
au instanele insi sau organele superioare, investite cu puterea de a
reforma, de a casa sau de a revizui hotririle aduse de respectivele
instane. Se inelege ins c pedepsele duhovniceti, nu pot firidicate sau
modificate decit de cei ce le-au aplicat sau de urmaii lor canonici, in
funciune.
Exist dou moduri de ridicare a pedepselor rostite de instanele
judiciare ale Bisericii, unul se cheam : iertarea sau dezlegarea complet,
atit de fapta ilicit cit i de pedeaps, act identic cu ceea ce in dreptul
destat se numete amnistie ; iar al doilea se cheam : pogor-mintul sau
iertarea de pedeaps ori reducerea acesteia, act care corespunde intocmai
cu ceea ce in dreptul de stat. se numete graiere.
In legtur cu toate chestiunile privitoare la inclcarea legilor (abateri,
delicte, infraciuni, frdelegi in general, etc.) i pedepsele bisericeti,
precum i cu cele privitoare la procedura judectoreasc, la aplicarea i
incetarea pedepselor sau la ridicarea lor, pe ling normele canonice
inscrise in sfintele canoane, exist numeroase norme de amnunt de care
se ocup fiecare Biseric local, norme speciale inscrise in legi, statute sau
regulamente aparte.

C. PROBLEME CU IMPLICAII CANONICE IN


20

RAPORTURILE DINTRE BISERICILE


ORTODOXE
Intre problemele cu implicaii canonice in raporturile dintre Bisericile
Ortodoxe se consider a fi problema constituirii Bisericilor particulare,
naionale, autocefale sau autonome, problema jurisdiciei asupra untilor
bisericeti din diaspora ci a reorganizrii lor po baze canonice i problema
calendarului.
1. Problema autocefaliei bisericeti Dei exist o rinduial
canonic precis i o practic tradiional bine stabilit in ce privete modul
in care se procedeaz in cazul constituirii Bisericilor particulare, naionale,
autocefale sau autonome, cu toate acestea, problema procedurii ce
trebuie urmat cu ocazia constituirii unor astfel de Biserici s-a pus i se
pune mereu,-ori de cite ori este vorba de proclamarea sau de
recunoatereaunei noi Biserici naionale autocefale sau autonome.
Din istoria Bisericii ca i din textele canoanelor privind autocefalia,
se constat c diversele uniti bisericeti i-au dobindit autocefalia in mai
multe chipuri, i anume : prin infiinarea lor de Sfinii Apostoli, prin
introducerea sistemului mitropolitan, prin organizarea unei uniti in cadrul
etnic pe temeiul canoanelor 34 i 37 ap., prin organizarea unitilor
diecezane, prin consacrarea i organizarea unitilor autocefale de ctre
sinoadele ecumenice in temeiul canoanelor 4, 6, 7 I ec.; 2 8, III,- 12, 17, 28
IV ; 38, 39 VI, etc., prin organizarea partriarhatelor, prin intervenia puterii
de stat, prin hotrirea Bisericilor autocefale, prin consimmintul tacit sau
expres al tuturor Bisericilor autocefale. Problema care se pune mereu in
discuie este de a ti care sint temeiurile sau factorii oare au determinat
apariia i proclamarea Bisericilor autocefale. Dup natura lor acestea pot
fi: naturale, istorice, doctrinare, dogmatice i canonice. Temeiurile
dogmatice ii au izvorul in potrivirea rinduielilor de organizare a unitilor
bisericeti autocefale cu anumite adevruri dogmatice, care sint de fapt
principiile fundamentale ce trebuiesc observate in organizarea i
funcionarea in chip independent a oricreiuniti bisericeti, intre
care se numr pe primul loc principiul ierarhic i cel sinodal. Modul
constituirii autocefaiiilor i rinduiala organizrii Bisericilor autocefale o
gsim in hotririle sinoadelor ecumenice. Sinoadele ecumenice pun la
temelia hotririlor lor, privind constituirea de noi uniti autocefale,
principiile cuprinse in canoanele apostolice 34, 35, 37, dind in felul acesta
i o interpretare autentic acestora. Din analiza acestor canoane rezult c
au existat unele autocefalii inainte de sinoadele ecumenice, iar altele s-au
creat prin aciunea direct a acestora, sinoadeleecumenice fiind cea mai
inalt autoritate in Biseric, ce a creat i schimbat drepturile la autocefalie
dup caz. De aci arat oano-nistul Liviu Stan nu se poate trage
concluzia c numai sinodul ecumenic ar fi m drept s confere autocefalia i
inc in chip deplin i definitiv, cum susin unii teologi. Rinduieiile privitoare
la constituirea autocefaliei, stabilite pe baza principiilor dogmatice i a
canoanelor, precum i prin practica indelungat i consacrat a acestor
norme, adoptate in consensul general al Bisericii, sint urmtoarele :
a) Autocefalia s fie cerut in mod canonic. Aceasta inseamn in
primul rind c oricrei ujniti bisericeti, ce dorete autocefalia, gsindu21

se in mod firesc intr-o subordonare ierarhic, nu-i este ingduit s se


desprind din aceast subordonare in mod schismatic sau eretic, ci numai
respectind rinduiala de supunere fa de ierarhia superioar, deci cerind in
mod intemeiat ierarhiei superioare s-i incuviineze in stituirea intr-o
unitate neatirnat sau autocefal. In al doilea rind ea mai inseamn c
indreptirea de a cere autocefalia nu-i revine unui singur ierarh ci numai
unui grup de ierarhi, care s poat constitui un sinod format din cel puin
patru episcopi ;
b) Autocefalia s fie conferit in mod canonic, adic s fie aprobat
de sinodul Bisericii autocefale competente ;
c) Autocefalia s fie recunoscut in mod canonic, adic s fie re
cunoscut de toate Bisericile autocefale existente i s se obin
consimmintul puterii de stat in cazul in care acesta manifest interes
pentru constituirea unei Biserici autocefale. Pe temeiurile dogmatice i
canonice i inind seama de randuielile indicate de acestea, in acord cu
ansamblul practicii tradiionale a Bisericii,condiiile in care se poate
proceda in mod canonic la constituirea unei Biserici autocefale pot fi
formulate astfel:
a) Biserica respectiv care cere autocefalia : s fac dovada sta torniciei in
dreapta credin i pstrarea rinduielilor canonice i cultice, s aib cel
puin patru ierarhi, s cear autocefalia de la Biserica mam, s aib
consimmantul Statului, s fac cunoscut i celorlalte Biserici obinerea
autocefaliei, etc.;
b) Biserica-mam care acord autocefalia : s emit un Tomos sinodal
sau un act sinodal prin care se confer formal autocefalia, s fac cunoscut
i altor Biserici acest act, etc. ;
c) Bisericile autocefale intiinate de existena unei noi Biserici autocefale
s o recunoasc prin scrisori i s o accepte ca sor in co muniunea
ortodox.Bisericile autocefale au dreptul ins i s intervin pentru a i se
acorda unei Biserici autocefalia, ca i dreptul de a nu recunoate oBiseric
ca autocefal, sau s intervin s i se retrag autocefalia unei Biserici oare
nu indeplinete condiiile. De reinut este faptul c i in cazul proclamrii
unei autocefalii de ctre Biserica mam, aceasta svirete acest act in
numele Bisericii Ecumenice, pentru c prin acest act exercit o putere pe
care o deine in chip solidar cu intreaga Biseric. intre cpeteniile
Bisericilor autocefale nu exist nici o deosebire ca grad i oa drepturi i nici
intre sinoadele acestora. Singura deosebire care se admite, este cea
onorific, stabilit potrivit unor vechi norme canonice.
Ca urmare in raporturile ecumenice, drepturile principale de care se
bucur orice Biseric autocefal sint urmtoarele : s-i spun prerea in
orice problem ; s hotrasc impreun cu celelalte Biserici autocefale
asupra intrunirii unui Sinod ecumenic; s fie convocat la Sinodul
ecumenic; s aprobe sau s resping conferirea autocefaliei in Biserici; s
confere autocefalia cu consimmintul Bisericilor surori s stabileasc
impreun cu Bisericile surori ordinea ierarhic onorific a scaunelor, etc.
Alturi de aceste drepturi s-au impus in sarcina fiecrei Biserici
autocefale o seam de obligaii dintre care unele constituie limite ale
autocefaliei, iar altele indatoriri legale, freti sau de onoare fa de
Bisericile surori.
22

Din analiza problemei autocefaliei in ansamblul ei, rezult c ea


constituie o form tradiional de organizare a unitilor bisericeti
administrative in cadrul Ortodoxiei ecumenice, i c ea are temeiuri
suficiente in legile firii, i in legile bisericeti, deopotriv poate fi justificat
i din punct de vedere dogmatic. Ca urmare, ea s-a impus i trebuie
respectat cu toate rinduielile ei in Ortodoxie ca o instituie canonicjuridic de baz, Cu toate acestea ea nu trebuie privit ca o form esenial
de organizare a Bisericii, in sensul c fr autocefalie nar putea exista
Biserica Ortodox sau Ortodoxia in general, sau c n-ar putea fr
autocefaliile care s-au constituit intr-o anumit epoc istoric. Biserica are
posibiliti infinite de a-i crea mereu forme noi de organizare i de lucrare,
inind seama de cadrul firesc in care este chemat s-i desfoare
activitatea, i deopotriv de misiunea ei nelegat de timp, sau de formele
care apar i dispar in timp. Aa incit, ea poate adopta orice forma
corespunztoare misiunii sale. Prin urmare nu este exclus posibilitatea de
a se constitui i sub forma unei Biserici atit de unitare din punct de vedere
organizatoric, incit s dispar orice unitate autocefal din cuprinsul
Ortodoxiei ecumenice. De asemenea trebuie relevat i accentuat faptul c
baza etnic naional pentru organizarea unei Biserici autocefale, nu
constituie o baz obligatorie i nici singura baz sau singurul cadru
natural, care reclam sau justific organizarea unei uniti autocefale.
Aceast baz se afirm doar cu o trie deosebit intr-o anumit epoc
istoric i de aceea ea trebuie neaprat apreciat in primul rind in
acest context.
Din prezentarea problemei modului de proclamare a unei Biserici
autocefale, se pot trage urmtoarele concluzii: autocefalia este o instituie
canonic veche, care s-a pstrat pin azi in Ortodoxie ; c rinduielile dup
care s-a procedat in decursul timpului la constituirea Bisericii autocefale au
suferit, numeroase schimbri, pstrindu-se totui un. numr suficient de
elemente caracteristice care le definesc pin astzi, atit ca natur, cit i
sub raportul cuprinsului lor ; lmurirea problemelor ridicate de aceast
instituie se poate face numai in lumina canonicit-ii prin care se inelege
nu numai raportarea rinduielilor bisericeti la simplu text al canoanelor, ci
aprecierea lor prin prisma adevrurilor dogmatice, cu aplicare la
organizarea i conducerea Bisericii, apoi raportarea lor la dezvoltarea
istoric a instituiei i la rinduielile stabilite prin practica indelungat care
le confer acestora puterea legii scrise. O Biseric autonom se gsete in
dependen spiritual i cano - nic de intreaga Ortodoxie, dar in primul
rind de Biserica rnam.
Ea are ins o independen administrativ creia i s-au impus diferite
restricii. Acestea au variat de la caz la caz i de la epoc la epoc, aa
incit ri-a existat o identitate de poziie intre diverse bise -rici autonome.
Limitele autonomiei pot varia pin la anulare. Auto - nomii pot exista atit in
cadrul unei Biserici autocefale, cit i in afara granielor acestora, in genere
se poate spune c tot ceea ce este in - dreptit s fac o Biseric
autocefal pentru sine insi, poate sa fie recunoscut ca valabil i celei
autonome dependente de ea. Temeiurile care justific i in care ii are
izvorul autonomia ca instituie juridic, dup natura lor, sint aceleai ca i
in cazul auto - cefaliei i anume : naturale, istorice, practice, tradiionale,
23

canonice i sodal-po'litice. Din analiza aspectelor eseniale ale problemei


autonomiei rezultc aceasta este i ea, ca i autocefalia, un aezmint
sau o instituie canonic recunoscut de intreaga Biseric care a existat ca
stare specific a unitilor bisericeti de la inceputul Biserici i pin
astzi.Rinduielile observate cu privire, la constituirea autonomiei, dei au
variat de-a lungul vremii, totui natura i cuprinsul instituiei juridice a
autonomiei a rmas in esen acelai. Dac se va recunoate aceasta cu
siguran i litigiile ivite se sting de la sine.
3. Diaspora ortodox. Implicaii canonice apar in raporturile dintre
Bisericile Ortodoxe i cu privire la unitile lor din Diaspora, adic privitor la
unitile bisericeti organizate in afara Bisericilor autocefale i autonome,
care din punct de vedere canonic depind de Bisericile mame, din care s-au
desprins, dar care continu s rmin sub totala jurisdicie a acestora.
Unitile Diasporei cretine s-au format in diferite moduri i anume : pe
calea misiunii potrivit poruncii Mintuitorului Mergind invai toate
neamurile (Matei 28, 19) i asigurrii c mrturisind pe Hristos inaintea
oamenilor i El va depune mrturie pentru noi inaintea Tatlui care este in
ceruri (Matei 10, 32); prin deplasri de populaie colonizri, luri in
captivitate, desprinderi de teritorii, inmulire, reorganizri administrative
teritoriale .a. Intiistttorii Bisericilor autocefale i autonome lezai in
drepturile lor fireti i canonice, au trimis scrisori de protest, contestind
temeiul canonic al aciunilor intreprinse de Patriarhii din Constantino-pcl, i
indeosebi de Meletie Metaxakis. Atitudine ferm potrivnic dar canonic, au
luat i Bisericile de limb greac lezate la fel de grav prin aciunile
Patriarhiei din Constantinopol.
In vederea stingerii litigiilor ivite pe tema reorganizrii Diasporei, se
impune cu necesitate pin la o nou reglementare, s se pstreze i
respecte vechea ordine canonic stabilit pe cale de obicei i intrit prin
legi pozitive, prin canoane, i care este confirmat ca fiind in conformitate
cu invtura Bisericii privind ecclesiologia, invtur verificat de practica
istoric i atestat de practica tuturor Bisericilor autocefale locale, in caz
de litigiu se recomand a se aplica principiul care guverneaz relaiile
dintre statele suverane in acest domeniu i anume : Principiul reciprocitii,
inindu-se searna de principiul autocefaliei ca i de realitile teritorialgeografice.
O problema litigioas a Diasporei Ortodoxe o constituie azi problema
Sfintulul Munte Athos, care ca vechi aezmint monastic reprezint
de fapt unitatea ecumenic a Ortodoxiei, prin faptul ca teritoriul Athosului
a constituit din vechime proprietatea comunitii monahale atonite
alctuit din reprezentani a tuturor popoarelor ortodoxe. Acest aezmint
s-a bucurat intotdeauna de autonomie bisericeasc i politic,
constituindu-se i guvernindu-se ca o confederaie sau republic monahal
ortodox ecumenic, organizat dup regulile Sfintului Atanasie Atonitul,
dup obiceiurile i tradiiile locale specifice, apoi dup tipicoane, hrisoave
imperiale, sigilii patriarhale, decrete ale sultanilor, canonisme i
intotdeauna dup hotriri'le luate in continuu de conducerea proprie. De la
o vreme, rinduielile strvechi ale Athosului au fost tulburate de ctre
msurile restrictive luate treptat de ctre statul elen i de ctre Patriarhia
Ecumenic prin care s-a anulat caracterul ortodox ecumenic al Sfititului
24

Munte Athos, transformindu-1 din motive ce nu pot fi justificate


bisericete intr-o comunitate monahal exclusiv greceasc. In felul
acesta s-a atins prestigiul Athosului i s-a tulburat buna inelegere dintre
Bisericile Ortodoxe, nesocotindu-se drepturile celorlalte Biserici Ortodoxe
negreceti, care au aezminte sau simpli vieuitori in comunitatea atonit.
4. Problema calendarului. O problem cu serioase implicaii canonice o
constituie i problema calendarului, sistemul sau norma de msurare a
timpului, impus de nevoia de a determina, in timp, anumite evenimente
importante din viaa civil i religioas a omului, a comunitii umane, de a
prezenta catalogul sau lista evenimentelor, aezate pe date.
O astfel de reform a calendarului numit iulian, existent in Imperiul
Roman in epoca de inceput a cretinismului, s-a fcut de papa Grigorie al
Romei la anul 1552 care a constat din suprimarea a 10 zile cu care
rmsese in urm calendarul iulian i suprimarea in viitor a trei zile in timp
de patru sute ani pentru a asigura concordana intre calendarul ceresc i
cel civil indreptat. Msura aceasta ins n-a fost acceptat decit de unele
din Bisericile Ortodoxe, i acestea abia in vrema noastr, in timp ce altele
pstreaz pin azi calendarul neindreptat, numit dup stilul vechi.
Pentru meninerea de bune raporturi intre Bisericile Ortodoxe la
Conferina ele la Moscova din 1948, dezbtindu-se problema calendarului
cu valoare pentru intreaga Ortodoxie, s-a stabilit ca srbtorirea Sfintelor
Pati s se fixeze dup stilul vechi (calendarul iulian) in conformitate cu
Pascaiia Alexandrin, iar srbtorile fixe dup calendarul in uz al Bisericii
autocefale respective, ca i obligaia pentru clerici i simpli credincioi de a
urma stilul acelei Biserici locale in graniele creia ei locuiesc, primindu-1
ca unul din obiceiurile acelei Biserici. Biserica Ortodox Roman aplic
in privina calendarului hotririle Consftuirii de la Moscova. O
reglementare unitar ins se ateapt de la viitorul Sfint i Mare Sinod in
pregtire, pentru a se rezolva astfel aceast problem important pentru
cultul Bisericii Ortodoxe.

D. RAPORTURILE BISERICII ORTODOXE ROMANE


AUTOCEFALE
CU CELELALTE BISERICI ORTODOXE SI CU
UNITILE SALE DIN DIASPORA
Biserica Ortodox Roman autocefal a intreinut i intreine raporturi
freti cu toate Bisericile Ortodoxe autocefale i autonome, in zilele
noastre astfel de raporturi se afirm prin dorina comun de a sluji unitatea
ecumenic a Ortodoxiei, unitatea creitin i aspiraiile lumii contemporane
pentru progres i pace. Legturile freti se menin, cu respectarea
tradiiei canonice, prin vizite reciproce freti intre intiisttatorii diferitelor
Biserici si schimburi de scrisori irenice la diferite prznuiri i evenimente,
prin participarea comun i conlucrarea la Conferinele interconfesionale
pentru pace i a intrunirilor cu caracter ecumenist. Reale legturi, ca intre
Biserici surori se stabilesc mai ales cu ocazia conferinelor panortodoxe i a
comisiilor preconciliare care se intrunesc la Chambesy-Elveia, in vederea
pregtirii lucrrilor viitorului Sfint i Mare Sinod.
Raporturi freti s-au stabilit intre Biserica Ortodox Roman i
celelalte Biserici Ortodoxe i prin schimburi de profesori, reviste, cri,
informaii crturreti, care duc la o cunoatere reciproc, la apropiere i
25

bun conlucrare freasc. Nevoia soluionrii in spirit ecumenic a


problemelor pe care dezvoltarea istoric le-a pus mereu vieii bisericeti, a
determinat Sfintul Sinod al Bisericii noastre, alturi de sinoadele celorlalte
Biserici Ortodoxe locale, s se preocupe din ce in ce mai intens de modul
in care va fi posibil intrunirea unui viitor Sfint Sinod Ecumenic, aceasta
plecind de la cunoaterea principalelor nevoi care reclam hotriri i
msuri de tipul i de nivelul Sinodului ecumenic. Sfintul Sinod al Bisericii
noastre sprijin ideea intrunirii unui nou Sinod ecumenic, convins c prin
aceasta slujete unitatea ecumenic a Ortodoxie!1. Penitru aceasta
Biserica Ortodox Roman pune in intreaga sa strdanie, legat de
realizarea Sinodului ecumenic, o rivn sfint, impreunat cu inerea cu
trie la cea mai autentic rinduia'l canonic, la cea mai fierbinte dragoste
freasc pe care o nutrete fa de toate Bisericile Ortodoxe bsurori, ca i
fa de intreaga suflare cretin.
Raporturi freti de aceast natur a pstrat Biserica noastr din
cele mai vechi timpuri i pstreaz i azi cu Patriarhia Ecumenic din
Constantinopol, cu patriarhiile istorice din Alexandria, Antiohia i Ierusalim,
ca i cu patriarhiile, mitropoliile i arhiepiscopiile autocefale i autonome
din vremea noastr.
De mare interes sint azi i raporturile Bisericii Ortodoxe Romane cu
Diaspora ortodox romaneasc care se menine pe linia tradiiei ortodoxe.
Datorit interesului constant pentru meninerea Diasporei Ortodoxe
Romane, in cadrul unitii Ortodoxiei romaneti, s-a considerat ca Biserica
Ortodox Roman mam s asigure pstorirea acestor comuniti situate
azi in multe pri ale lumii, pe toate continentele trimiindu-le preoi i
cintrei i asigurindu-le locauri de cult corespunztor, in felul acesta
Diaspora Bisericii Ortodoxe Romane potrivit prevederilor art. 6 din Statutul
de organizare i funcionare a]Bisericii Ortodoxe Romane se gsete sub
jurisdicia Sfintului Sinod al
Bisericii noastre care vegheaz ca acolo unde exist romani s se
stabileasc legturi cu acetia, fie pentru a-i afilia la o parohie existent,
fie pentru a-i sprijini s se constituie intr-o nou parohie, atunci cind
numrul lor pe un anumit teritoriu, justific aceasta. Astfel
comunitile ortodoxe romane de peste hotare, sub oblduirea Patriarhiei
Romane se gsesc azi organizate in uniti bisericeti la diferite niveluri.
In prezent, Diaspora Bisericii Ortodoxe Romane este organizat in
urmtoarele comuniti i uniti eclesiale : Doua Arhiepiscopii Ortodoxe
Romane, una pentru America i Canada i alta pentru Europa Central i
Occidental ; dou vicariate, unul in .Iugoslavia i altul in Ungaria, precum
si o serie de parohii situate in Australia, care depind direct de autoritatea
bisericeasc din ar. Arhiepiscopia Misionar Ortodox Roman in America
cu sediul Ia Detroit are un numr de 32 parohii rspindite in S.U.A., Canada
i America de Sud i o parohie in Caracas (Venezuela) ; Arhiepiscopia
Ortodox Roman pentru Europa Central i Occidental are sub jurisdicia
sa un numr de 23 parohii i 11 uniti organizate ca filiale, in diferite ri
din Europa Central i Occidental.
Unitile diasporale ortodoxe romane la diferite niveluri constituie un
puternic factor de meninere a unitii spirituale religioase a romanilor din
Diaspora, promovind prin cult, predic i relaii personale, limba roman,
26

pstrind totodat legtura fireasc cu Biserica mam i formind o punte de


legtur intre credincioii romani i Biserica strmoeasc i poporul din
care fac parte. Aceste uniti promoveaz in activitatea lor un spirit
ecumenist in relaiile cu celelalte comuniti cretine din cadrul statelor
unde se gsesc.

27