TEMA I : DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ DE DREPT. 1.

Generalităţi privind protecţia mediului – ecologie, mediu, resurse naturale, criză ecologică. 2. Protecţia şi dezvoltarea mediului ca sarcină de stat. 3. Sistemele de protecţie a mediului. 4. Geneza organizării şi legiferării protecţiei mediului în Republica Moldova. 5. Definiţia dreptului mediului. 6. Obiectul dreptului mediului. 7. Sistemul dreptului mediului. 8. Principiile dreptului mediului. 9. Raportul juridic al dreptului mediului. 10. Noţiunea şi sistemul izvoarelor dreptului mediului. 1.Generalităţi privind protecţia mediului. Tot mai des în discuţiile cetăţenilor, în discursurile mas-media, în rapoartele guvernamentale sînt abordate problemele ce apar în societate în urma declanşării crizei ecologice şi amplificarea efectelor ei. Apare aceasta fără îndoială în contextul caracterului ,,transformator al numeroaselor forme de poluare”, avînd rezonanţă cît pe plan naţional, atît şi internaţional. Sarcina unică care este pusă constă în soluţionarea problemei privind evitarea poluării şi menţinerii echilibrului ecologic. Evident un rol aparte în rezolvarea acestei probleme îi revine justiţiei, care este una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, menită să aplice normele juridice, instaurînd şi supraveghind ordinea în societate, cu atît mai mult cu cît vicierea mediului este o consecinţă a activităţii umane. Astfel, de la corelaţia mediu-natură-om vom încerca să stabilim în ce măsură omul poate influenţa mediul şi în ce mod dreptul poate reglementa această acţiune. Ecosfera – un sistem global şi de înaltă complexitate ce cuprinde totalitatea obiectelor şi factorilor materiali existenţi, care se află într-o strînsă interdependenţă şi care s-au constituit pe parcursul a milioane de ani. Legile fundamentale ale ecosferei (Barri Commoner): • În natură toate sînt legate de toate, fapt ce adevereşte că toate procesele se află într-o legătură de lanţ. • Totul trebuie să ducă undeva – în natură nimic nu e de prisos şi totul îşi găseşte utilizare. • Natura este cel mai înţelept ,,gospodar” – capacitatea de a aranja lucrurile anume în aşa fel încît să satisfacă necesităţile tuturor celor ce participă la desfăşurarea proceselor în ecosferă. • Totul are un preţ – răsplata nu se evită, ci se amînă.

1

,,Ecologie” din greacă oykos = loc, lăcaş, adăpost, casă; logos = vorbire, ştiinţă. Pentru prima dată acest termen a fost utilizat de către biologul german Ernst Haekel în 1866, în lucrarea sa ,,Morfologia organismelor”, unde studiază relaţiile dintre animale şi modul lor organic şi neorganic. Ecologia – ştiinţă ce studiază interacţiunea dintre organismele vii şi mediul lor de existenţă. Mediu – totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor de natură să cauzeze schimbări de diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce nu provoacă influenţă, dar pot fi influenţate de către om, precum şi cele ce nu provoacă influenţă şi nu pot fi influenţate de om, dar formează un anturaj al vieţii lui. Mediu – totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane, care în strînsă legătură, interacţiune influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă pentru om şi cele de dezvoltare a societăţii umane.(E. Lupan) Noţiunea de mediu poate fi examinată:  În sens restrîns: punct de reper pentru ,,tot ce ne înconjoară” serveşte omul (mediu uman).  În sens larg: totalitatea factorilor biotici, abiotici şi atropici în raport cu un obiect (grup de obiecte) şi care (factorii) se găsesc într-o strînsă interdependenţă cu acest obiect (grup). În scopul evitării eventualelor confundări ale termenilor ,,natură” - ,,mediu” este necesar de a stabili prin ce diferă sensul lor. Termenul ,,natură” cuprinde în sine totalitatea factorilor abiotici şi biotici [omul]. Termenul ,,mediu” cuprinde totalitatea factorilor naturali [fenomenele antropice – create de om]. Deci, termenul ,,mediu” are un sens mai cuprinzător. Resurse naturale – obiectele, fenomenele, condiţiile naturale şi alţi factori, utilizabili în trecut, prezent şi viitor pentru consum direct şi indirect, care au valoare de consum şi contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale. Legea privind resursele naturale nr. 1102-XII din 06.02.1997 // MO nr. 40 din 19.06.1997. Resurse naturale sînt obiectele, fenomenele, condiţiile naturale şi alţi factori, utilizabili în trecut, prezent şi viitor pentru consum direct sau indirect, care au valoare de consum şi contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale. Resursele naturale se folosesc sau pot fi folosite ca mijloace de muncă, surse de energie, de materie primă şi de materiale, nemijlocit ca obiecte de consum şi recreare, ca bancă a fondului genetic sau sursă de informaţii despre lumea înconjurătoare.(art.1) Clasificarea resurselor naturale :
2

1. Resursele naturale renovabile şi resursele naturale nerenovabile Resursele naturale care regenerează în circuitul substanţelor din biosferă sau pot fi întregite artificial într-o perioadă de timp comensurabilă cu termenul lor de consum (cu ritmul de activitate economică a omului) sînt resurse naturale renovabile. Resursele naturale care nu regenerează în circuitul substanţelor din biosferă într-o perioadă de timp comensurabilă cu termenul lor de consum (cu ritmul de activitate economică a omului) sînt resurse naturale nerenovabile. 2. Resursele naturale naţionale şi resursele naturale locale Resursele naturale care au importanţă pentru întreaga populaţie a ţării (condiţionează direcţiile strategice ale dezvoltării ei social-economice) sînt resurse naturale naţionale. Resursele naturale care au importanţă pentru populaţia unui teritoriu mai limitat sînt resurse naturale locale. Criteriile de raportare a resurselor naturale la resursele naţionale sau la resursele locale sînt: a) valoarea economică şi importanţa lor pentru dezvoltarea municipiului, raionului sau ţării; b) constituirea lor ca obiect al unor contracte internaţionale; c) răspîndirea lor pe teritoriul a două sau mai multe raioane; d) folosirea lor pentru amplasarea sistemelor energetice, sistemelor de transport şi altor sisteme de stat, obiectelor de telecomunicaţie şi ale serviciului meteo; e) valoarea lor ştiinţifică, istorică, culturală şi naturală. 3. Resursele naturale destinate exploatării, resursele naturale de rezervă şi resursele naturale protejate Resursele naturale atrase (folosite) în circuitul economic sînt resurse naturale destinate exploatării. Resursele naturale destinate exploatării (resursele utilizabile), dar neatrase în procesul de activitate economică sînt resurse naturale de rezervă. Resursele naturale care prezintă o valoare deosebită pentru menţinerea echilibrului ecologic şi care nu pot fi atrase în procesul de activitate economică sînt resurse naturale protejate. Criteriile de raportare a resurselor naturale la categoria resurselor destinate exploatării, resurselor de rezervă sau resurselor protejate sînt: a) oportunitatea economică şi tehnică a folosirii resurselor naturale; b) necesităţile economiei în resurse naturale; c) menţinerea echilibrului ecologic al sistemelor naturale; d) includerea speciilor de animale şi de plante în Cartea Roşie; e) deosebita valoare a resurselor naturale, care impune scoaterea lor din folosinţă economică, predestinarea acestora în exclusivitate cercetărilor ştiinţifice sau includerea lor în patrimoniul istoric, cultural sau natural. 4. Resursele naturale curative Obiectele şi condiţiile naturale care pot fi folosite în scopuri curative şi de profilaxie a bolilor se raportă la resursele naturale curative.
3

5. Resursele naturale transfrontiere Resursele naturale care marchează, traversează frontierele dintre două sau mai multe ţări ori îşi au amplasamentul la frontieră sînt resurse naturale transfrontiere. Mediul înconjurător reprezintă simultan condiţie şi mijloc de asigurare a vieţii umane. Între acestea, pot fi distinse forme ecologice şi economice de interacţiune. Omul nu doar foloseşte anumite resurse naturale, ci şi le modifică substanţial, în vederea satisfacerii necesităţilor sale. Astfel, în decursul istoriei civilizaţiei umane au fost tăiate 2/3 din păduri, au dispărut mai mult de 200 specii de animale şi plante. Rezervele de oxigen în atmosferă s-au redus cu 10 mlrd. t., au degradat aproximativ 200 mln. ha. de pămînt fertil. Anual, 16 000 ha de pămînt se transformă în pustiu, dispare cîte o specie de animale şi plante. În acelaşi timp, populaţia Pămîntului a depăşit cifra de 6,2 mlrd. oameni şi creşte în fiecare minut cu 150 oameni, aproximativ – 80 mln. oameni pe an. Dar , în fiecare 24 ore, din cauza foametei, mor mai mult de 1000 copii. Aproximativ 1 mlrd. oameni permanent suferă de foame. Din cauza lipsei apei potabile suferă 2 mlrd. oameni. Numai în ultimii 30 ani omenirea a utilizat aproximativ 20% din resursele naturale ale Pămîntului. Echilibrul ecologic este considerat normal cînd există o stare de balanţă între componentele mediului şi procesele ce contribuie la existenţa îndelungată a sistemelor naturale şi artificiale sau la dezvoltarea succesivă a acestora. Dezechilibru ecologic – starea anormală, starea de poluare. Poluare – orice schimbare în mediu care are drept efect ruperea echilibrului ecologic, ceea ce constituie un efect negativ. Poluare din latină pollouere = a murdări, a pîngări, a profana. Noţiunea de ,,poluare” poate fi înţeleasă în două sensuri:  Activitate de distrugere a echilibrului ecologic prin vicierea mediului punînd în pericol sănătatea, viaţa, patrimoniul, liniştea, starea de confort a oamenilor.  O stare de lucruri unde este stabilit un dezechilibru în urma unei activităţi nocive. Cea mai completă este definiţia adusă de Regulile de la Monreal (1982) referitor la poluarea transfrontalieră: Poluare – orice introducere de către om în mediu, direct sau indirect, a unor substanţe sau energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea materială, să diminueze beneficiile sau să împiedice alte utilizări legitime ale mediului. Dar şi această definiţie este incompletă, deoarece reduce sensul termenului de ,,poluare” doar la înţelesul de stare creată în urma activităţii omului. Dar, în sens juridic, vom examina noţiunea de ,,poluare” anume în contextul definiţiei expuse mai sus, adică poluarea cauzată din vina omului, fiindcă ea este cea mai desfăşurată din cîteva considerente:
4

această definiţie cuprinde sensul noţiunii de poluare şi ca proces, şi ca stare de lucruri: ea subliniază momentul atît a acţiunilor, cît şi a efectelor. Bunăoară, dacă e să pornim de la etimologia cuvîntului ,,poluare”, care înseamnă murdărire, pîngărire, noţiunea redă rezultatul (efectele), dar nu obiectele care l-au provocat. Adică se presupune posibilitatea poluării şi prin activităţi, ce în condiţii normale, nu provoacă efecte negative. De exemplu, presupunem că o minte luminoasă a inventat un mecanism care prin sinteză obţine din CO2 oxigen şi carbon, ca rezultat în atmosferă se măreşte concentraţia de O2 , fapt ce duce la o încălcare a echilibrului ecologic, ceea ce constituie un efect negativ. Starea de poluare este determinată de prezenţa sau lipsa poluantului care aflat în mediu în cantităţi ce depăşesc limita de toleranţă a uneia sau a mai multor specii de vieţuitoare, împiedică înmulţirea sau dezvoltarea normală a acestora printr-o acţiune nocivă. Cu cît diferenţa dintre concentraţia poluantului în mediu şi limita de toleranţă este mai mare, cu atît poluantul se consideră mai periculos. Clasificarea poluanţilor: a) în dependenţă de natura lor: - ca substanţă (CO2) - ca generator de poluare (întreprinderea); b) în dependenţă de origine: - umană - naturală (vulcan, furtună); c) în dependenţă de modul de formare: - primari (CO2) - secundari (smogul/LONDRA/1952/10000 victime); d) în dependenţă de natura sa de influenţă: - fizici (radiaţia) - biologici (petrol, deşeuri). 2. Protecţia şi dezvoltarea mediului ca sarcină de stat. Saltul brusc al dezvoltării industriale în ultimele două secole au dus la modificări regretabile, profunde şi accelerate în mediu, atît în cel natural, cît şi în cel artificial. În urma întroducerii unor tehnologii, au apărut cazuri fără precedent. Au început să fie tăiate hectare de păduri, s-a intensificat exploatarea resurselor subterane, ultimele fiind eronat considerate inepuizabile. Dobîndind posibilitatea de a transforma mediul, omul nu şi-a pus mult timp problema de a proceda raţional, în condiţii de echilibru, la dezvoltarea vieţii. Această problemă este sesizată de către om, de regulă, după producerea unor accidente sau catastrofe. Însă, natura nu întîrzie să dea de ştire omului că abuzul nu duce la bine.
5

-

Aşadar, datorită faptului că influenţa negativă distructivă nu cunoaşte graniţe locale, regionale sau statale, datorită faptului că dezvoltarea economică şi elaborarea măsurilor de protecţie a mediului poartă un caracter complex, iar aplicarea lor necesită dirijare centralizată, statul (statele) trebuie să-şi asume ca sarcină primordială obligaţia de a proteja şi dezvolta mediul. Soluţionarea problemelor de mediu sînt de competenţa statului deoarece: poluarea şi combaterea ei este o problemă naţională; statul este cel ce stabileşte regulile de conduită, inclusiv şi din domeniul protecţiei mediului; statul poate prin organele sale specializate să urmărească respectarea normelor de drept; statul este în drept să aplice sancţiuni în cazul încălcării de către persoane a normelor legale imperative; organele de stat sînt competente să soluţioneze litigiile ce apar în procesul de exploatare a mediului; statul are la dispoziţie, prin buget, sume de bani pentru a finanţa diferite activităţi de prevenire, de depoluare şi de ameliorare a condiţiilor de mediu. Indiferent de faptul dacă este sau nu stabilită acestă problemă ca o funcţie distinctă a statului, astăzi, importanţa ei practică deja nu mai trezeşte îndoială. Deci, paralel cu ocrotirea şi consolidarea suveranităţii, cu soluţionarea problemelor economice, statul îşi mai asumă o sarcină importantă – lupta pentru stabilitatea şi menţinerea echilibrului ecologic. Pe de altă parte, fenomenul poluării şi degradării mediului a atins asemenea niveluri încît stoparea sa nu este posibilă decît printr-o largă cooperare internaţională. Şi acesta din următoarele motive: 1. Afectarea negativă a calităţii mediului din fiecare ţară se datorează nu numai acţiunii unor factori aflaţi pe teritoriul statului respectiv, ci şi unor surse de poluare ce se găsesc în afara graniţelor sale şi care ţin de diversele activităţi desfăşurate pe teritoriul altor state. 2. Există apoi un patrimoniu comun al întregii omeniri, la care au acces toate statele lumii şi a cărui utilizare necorespunzătoare constituie o principală cauză de afectare a echilibrelor ecologice existente la nivel planetar. Prin urmare, se impune adoptarea unor măsuri de reglementare a modului în care trebuie folosit acest patrimoniu, cu stabilirea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are fiecare stat, precum şi iniţierea unor programe internaţionale în vederea înlăturării disfuncţionalităţilor şi refacerii echilibrelor iniţiale. 3. Faptul că ceea ce se întîmplă în interiorul graniţelor naţionale generează efecte negative în raport cu mediul ambiant ce transced aceste graniţe face tot mai evidentă cerinţa reglementării, prin convenţii internaţionale, a obligaţiilor pe care le au statele în privinţa preîntîmpinării extinderii consecinţelor negative ale activităţilor ce se desfăşoară pe teritoriul lor în teritoriile statelor vecine. 4. Şi, în sfîrşit, dacă ecosfera constituie un sistem global, în care sînt integrate în mod unitar componentele de mediu aflate pe întreaga planetă, atunci iese pregnant în evidenţă faptul că dezechilibrele intervenite în structura mediului
6

ambiant al fiecărei ţări se vor răsfrînge inevitabil asupra achilibrelor sistemului global. Ca atare, dacă se vrea o protejare eficientă a ecosferei, ca o condiţie indispensabilă a conservării şi apărării vieţii pe pămînt, atunci se impune o protejare corespunzătoare a calităţii mediului existent în fiecare ţară. Deci, şi sub aceste aspect, cooperarea internaţională se relevă a fi absolut necesară, fiindcă numai prin coordonarea eforturilor pe care le întreprind statele lumii în această direcţie, prin adoptarea unor norme unitare cu privire la protecţia mediului se va răspunde corespunzător la cerinţele pe care le reclamă acţiunea de depăşire a actualei crize ecologice şi de preîntîmpinare a unor crize viitoare. 3. Sistemele de protecţie a mediului. 3.1. Considerînd problema ecologică drept una dintre cele mai principale, statul a determinat căile, mijloacele, metodele şi subiectele în drept de a soluţiona această problemă. Numai acţionînd în strînsă interdependenţă, aceşti factori sînt în stare să-şi atingă scopul: soluţionarea problemei folosirii raţionale, conservării şi protecţiei mediului. Sistemul de protecţie a mediului cuprinde două elemente principale: - sistemul mijloacelor juridice; - sistemul organizaţional: a) naţional, b) internaţional. 3.2. Sistemul mijloacelor juridice de protecţie a mediului. Caracterul reglementărilor ce ţin de acest domeniu a evoluat, odată cu scurgerea timpului, în funcţie de extinderea domeniului relaţiilor care trebuiau ghidate. Astfel, primele reglementări ţineau de folosirea raţională a unor resurse naturale utilizate în anumite sfere de activitate şi în cele mai dese cazuri purtau caracter ocazional. Treptat începe elaborarea reglementărilor ce ţin de înlăturarea unor calamităţi-consecinţe ale activităţii umane. Actualmente, reglementările juridice se extind practic asupra tuturor domeniilor vieţii umane şi întrunesc o serie de procedee cu caracter particular, cît şi general. Mijloacele juridice utilizate în procesul elaborării măsurilor şi normelor de protecţie a mediului pot avea caracter: * preventiv, * defensiv, * represiv, * reparator. Aceste mijloace sînt utilizate în vederea reglementării:  folosirii raţionale a resurselor mediului;
7

 prevenirea poluării;  depoluarea mediului;  repararea prejudiciilor cauzate prin vicierea mediului;  ameliorarea condiţiilor de viaţă;  menţinerea stării calitative şi cantitative a resurselor naturale existente. Prin afirmarea că mijloacele juridice utilizate realizează scopul protecţiei mediului nu se neagă faptul că aceste mijloace sînt aplicate şi pentru realizarea altor scopuri, respectiv sînt caracteristice şi altor ramuri de drept decît Dreptul mediului. 3.3. Sistemul organizaţional – element esenţial al sistemului general de protecţie a mediului, constituit din ansamblul de subiecte împuternicite să realizeze activităţile şi procedeele prevăzute de legislaţie şi dictate de obiectiva nacasitate a stării de lucruri. 3.3.1. Sistemul organizaţional naţional de protecţie a mediului. Conform legislaţiei mediului a RM, sistemul organizaţional naţional este format din: autorităţile publice; persoanele juridice, altele decît autorităţile publice; persoanele fizice.

  

Autorităţile publice – organe publice care prin competenţă directă sau

indirectă exercită atribuţii de administrare în domeniul protecţiei mediului. După competenţa ce le revine distingem: I. Organe de competenţă generală, care deţin drepturi şi obligaţii în toate domeniile sau mai multe domenii ale vieţii sociale, inclusiv şi în domeniul protecţiei mediului.  Parlamentul RM: a) aprobă principiile politice generale în domeniul protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale; b) adoptă acte legislative cu privire la protecţia mediului şi folosirea resurselor naturale; c) aprobă la propunerea Guvernului limitele de folosire a resurselor naturale de importanţă naţională, limitele de emisii şi deversări nocive în mediu, limitele de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere pe teritoriul republicii, taxele pentru folosirea resurselor naturale, pentru poluarea mediului şi pentru depozitarea deşeurilor; d) aprobă programe de redresare a mediului; e) declară teritorii drept zone de criză ecologică sau de catastrofă ecologică, stabileşte regimul de administrare în ele şi statutul cetăţenilor;
8

f) audiează raportul anual al Guvernului privind starea mediului în republică. (art. 6, Legea med. prot.)  Preşedintele RM: a) reprezintă interesele Republicii Moldova în domeniul protecţiei mediului în relaţiile internaţionale; b) este responsabil în faţa comunităţii mondiale pentru starea mediului în republică. (art. 7, Legea prot. med.)  Guvernul RM: 1) realizează politica Parlamentului în domeniul protecţiei mediului şi asigură folosirea raţională a resurselor naturale, stabileşte înlesniri pentru activităţile de protecţie a mediului, pentru activităţile economice nonpoluante, pentru prelucrarea şi neutralizarea deşeurilor de producţie şi menajere; 2) întocmeşte cadastrul resurselor naturale; 3) adoptă decizii cu privire la scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol a terenurilor secătuite sau periclitate de procese geologice, la stabilirea terenurilor destinate împăduririi, la crearea zonelor sanitare şi de protecţie, precum şi a perdelelor forestiere de protecţie; 4) asigură în comun cu autorităţile administraţiei publice locale acţiuni de conservare a diversităţii biologice; 5) coordonează activitatea de protecţie a mediului, desfăşurarea de ministere, departamente şi autorităţile administraţiei publice locale; 6) elaborează programe de ameliorare a calităţii mediului pe anul următor; 7) elaborează măsuri de prevenire a crizelor, accidentelor şi catastrofelor ecologice, iar în caz de producere a acestora organzează un complex de acţiuni pentru lichidarea consecinţelor lor; 8) determină amplasarea şi regimul poligoanelor de nivel republican pentru despozitarea şi prelucrarea deşeurilor de producţie, păstrarea substanţelor toxice şi radioactive, precum şi reglementează transportarea şi inactivarea acestora; 9) organizează şi susţine activitatea de educaţie ecologică, creează sistemul de instruire ecologică la toate nivelurile sistemului de învăţămînt, asigură pregătirea cadrelor de specialişti în domeniul protecţiei mediului; 10) asigură relaţiile externe ale Republicii Moldova cu alte state şi cu organismele internaţionale în domeniul protecţiei mediului; 11) numeşte directorul general al autoritătii centrale pentru resursele naturale şi mediu şi adjuncţii ei; 12) suportă finanţarea activităţii şi înzestrarea tehnico-materială a autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu şi a subdiviziunilor acesteia, finanţarea comenzii de stat pentru cercetări ştiinţifice în probleme de protecţie a mediului şi folosire raţională a resurselor naturale; 13) cere autorităţilor de administrare a economiei să elaboreze şi să asigure realizarea în comun cu autorităţile administaţiei publice locale cu instituţiile de cercetări în domeniile respective şi cu autorităţile pentru mediu programe şi recomandări cu privire la:
9

a) protecţia şi ameliorarea terenurilor în procesul gospodăririi în conformitate cu destinaţia lor şi specificul funcţional al ecosistemelor; schimbarea destinaţiei terenurilor conform rezultatelor expertizei ecologice de stat; b) reducerea consumului de apă industrială şi prevenirea pierderilor ei, creşterea gradului ei de utilizare, preîntîmpinarea eutrofizării neechilibrate a apelor de suprafaţă şi a poluării apelor freatice cu substanţe chimice; c) economisirea energiei, obţinerea unei maxime eficienţe la folosirea ei, reorientarea politicii energetice spre producerea decentralizată şi locală a energiei preferenţial pe seama aplicării surselor de energie alternativă (energia vîntului, soarelui, masei biologice); d) îmbunătăţirea performanţelor tehnice pentru reducerea noxelor evacuate în atmosferă, siastarea folosirii de clorofluorocarbonaţi, diminuarea poluării atmosferei cu bioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili, reducerea noxelor evacuate prin gazele de eşapament, a zgomotelor şi vibranţiilor în conformitate cu prevederile tratatelor şi acordurilor interstatale şi internaţionale în acest domeniu; e) elaborarea instrumentelor economice şi de gospodărire pentru minimalizarea deşeurilor prin utilizarea cît mai eficientă a materiei prime, reducerea folosirii substanţelor toxice, corozive şi inflamabile sau înlocuirea lor cu materiale alternative interne, prin mărirea termenului de utilizare a producţiei şi prin reciclarea ei. (art. 8, Legea prot. med.).  Autorităţile administraţiei publice: a) asigură respectarea legislaţiei de protecţie a mediuluii; b) aprobă de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu limitele de folosire a resurselor naturale, cu excepţia limitelor de folosire a resurselor de importanţă naţională, limitele de emisii şi deversări nocive în mediu, cu excepţia celor ce depăşesc teritoriul subordonat, limitele poluării fonice; limitele de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere; c) supraveghează şi coordonează activitate primăriilor şi preturilor în domeniul depozitării şi prelucrării deşeurilor de producţie şi menajere, construcţiei şi funcţionării instalaţiilor de epurare a apelor reziduale, instalării utilajelor şi depozitivelor de reţinere şi neutralizare a noxselor, prevenirii şi combaterii alunicărilor de teren, eroziunii, salinizării, compactării şi poluării solurilor cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, folosirii raţionale a pajiştilor, repartizării de terenuri pentru asigurarea gradului necesar de împădurire, creării perdelelor forestiere de protecţie şi a spaţiilor verzi; d) constituie şi administrează fondurile ecologice extrabugetare locale; e) organizează elaborarea şi realizarea programelor ecologice, asigură efectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică şi de restabilire a echilibrului ecologic în zonele afectate prin activitatea antropică; f) declară drept zone protejate monumente ale naturii de interes ecologic şi peizagistic; g) asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor privind starea mediului;
10

h) contribuie la instruirea şi conştientizarea populaţiei în problemele protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale. ş.a. (art. 9, 10, Legea prot. med.) II. Organe de competenţă specială, care sînt create în mod special pentru soluţionarea problemelor protecţiei mediului. Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. a) efectuarea controlului de stat asupra stării mediului şi componenţilor lui, respectării legislaţiei cu privire la protecţia mediului, a acordurilor interstatale şi internaţionale, elaborarea şi desfăşurarea de acţiuni în scopul diminuării presingului antropic asupra ecosistemelor, biodiversităţii şi sănătăţii oamenilor, prognozarea eventualelor crize, accidente şi catastrofe ecologice; b) organizarea şi asigurarea funcţionării monitoringului ecologic complex, evaluării impactului asupra mediului şi efectuării auditului ecologic; c) efectuarea recensămîntului resurselor naturale, reglementarea în comun cu Guvernul a folosirii lor pentru satisfacerea cerinţelor economice şi sociale ale generaţiilor prezente şi viitoare, stabilirea limitelor de folosire a resurselor naturale, de emisii şi deversări nocive în mediu, de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere; d) coordonarea activităţii de ocrotire a ecosistemelor naturale, landşafturilor, monumentelor naturii de importanţă ştiinţifică, instructivă şi istorico-culturală; e) organizarea şi coordonarea cercetărilor ştiinţifice în problemele ecologice, elaborarea de programe pentru restabilirea ecosistemelor degradate, organizarea pregtirii şi reciclării cadrelor în domeniul ecologiei; f) formarea şi gestionarea fondului ecologic extrabugetar naţional; g) generalizarea practicii de aplicare a legislaţiei cu privire la protecţia mediului, elaborarea actelor legislative în domeniul ecologiei; h) informarea opiniei publice despre starea mediului, propagarea cunoştinţelor ecologice; i) efectuează în exclusivitate expertiza ecologică de stat, vizează actele normatuve, coordonează programele şi proiectele ce se referă la starea mediului şi folosirea resurselor naturale, elaborate de ministere departamente, autorităţile administraţiei publice locale; î) activează în cadrul comisiilor de stat pentru amlasarea şi darea în folosinţă a obiectivelor de producţie, administrative, locative şi de altă destinaţie; j) acordă şi anulează anual autorizaţiile pentru importul, depozitarea, transportarea şi folosirea pesticidelor şi altor sbstanţe toxice; k) examinează rapoartele de activitate ale conducătorilor organelor de stat, întreprindelor, instituţiilor şi organizaţiilor ce conţin referinţe la protecţia mediului, folosirea şi reproducerea resurselor naturale, respectarea legislaţiei cu priviree la protecţia mediului; l) cere de la organele de stat, întreprinderi, instituţii, organizaţii din republică să prezinte informaţia obligatorie privind starea mediului, folosirea şi reproducerea resurselor naturale, îndeplinirea măsurilor pentru protecţia mediului, iar organele de stat, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile prezintă

11

autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu întrega informaţie de care dispun în domeniul vizat în mod gratuit şi necondiţionat; m) antrenează savanţi, specialişti din organele de stat, întreprinderi, instituţii, organizaţii la efectuarea expertizei ecologice de stat, la elaborarea programelor de protecţie a mediului; n) formează consilii tehnico-ştiinţifice, comisii, organizează conferinţe şi consfătuiri în problemele protecţiei mediului; o) suspendă şi interzice proiectarea, construcţia, reconstrucţia obiectivelor industriale, agricole şi de menire socială, lucrările de exploatare a resurselor naturale şi alte lucrări, dacă acestea se produc prin încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului; p) intentează acţiuni civile, împotriva oranelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor fizice, care au cauzat daune republicii prin poluarea mediului şi folosirea neraţională a resurselor naturale; q) analizează tendinţele şi nivelul de dezvoltare a actiităţii de ocrotire a naturii din străinătate, generalizează şi propagă experienţa internaţională pozitivă în acest domeniu; r) participă la elaborarea de contracte şi acorduri interstatale şi internaţionale referitoare la problemele ecologice şi folosirea resurselor naturale; s) stabileşte şi întreţine în corespundere cu legislaţia în vigoare legături cu alte state, organisme internaţionale în problemele ce ţin de componenţa autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu; ş) efectuează alte acţiuni, ce decurg din scopul, funcţiile şi sarcinile lui. (art. 15, 16 Legea prot. med.) LISTA instituţiilor subordonate Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale 1. Inspectoratul Ecologic de Stat cu agenţiile ecologice "Nord", "Centru", "Sud" şi "U.T.A. Găgăuzia" 2. Serviciul Hidrometeorologic de Stat 3. Asociaţia de Stat de Producţie pentru Explorări Geologice "AGeoM" 4. Institutul Naţional de Ecologie "INECO" Inspectoratul Ecologic de Stat. În domeniul realizării politicii de mediu: - participă la elaborarea şi promovarea programelor şi planurilor naţionale de acţiuni în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale; - conlucrează cu organele administraţiei publice centrale şi locale la elaborarea şi implementarea programelor şi planurilor naţionale şi locale de acţiuni în domeniul protecţiei mediului; - participă la elaborarea şi avizarea proiectelor de acte legislative şi normative privind protecţia mediului şi utilizarea resurselor naturale; - elaborează documente instructive privind mecanismele şi instrumentele de promovare şi implementare a programelor şi planurilor de acţiuni în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale;

12

- participă la elaborarea şi implementarea convenţiilor, acordurilor regionale şi internaţionale ce ţin de protecţia mediului; - monitorizează factorii de mediu şi organizează controlul ecologic de stat; - participă la elaborarea şi coordonarea normativelor ecologice, standardelor, metodologiei de calcul al prejudiciului cauzat mediului, asigură aplicarea acestora în teritoriu; - organizează, în limitele competenţei, seminare, conferinţe la nivel republican, regional şi internaţional, participă la simpozioane regionale şi internaţionale, la pregătirea şi instruirea cadrelor în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale; - participă la acţiunile de popularizare a măsurilor de asigurare a calităţii factorilor de mediu, de educaţie a publicului în problemele de mediu prin intermediul radioteleviziunii, mass-media, emite raportul anual privind activitatea Inspectoratului. În domeniul exercitării controlului ecologic de stat: exercită controlul de stat şi supraveghează respectarea actelor legislative şi normative în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale, cu excepţia resurselor subsolului şi apelor subterane, de către agenţii economici cu orice formă de proprietate şi apartenenţă departamentală şi persoanele fizice, inclusiv străine; - supraveghează respectarea normativelor şi cerinţelor ecologice, a instrucţiunilor, recomandărilor, normelor de folosire a resurselor naturale a normelor de utilizare a produselor şi substanţelor nocive, a deşeurilor; - exercită controlul privind respectarea şi aplicarea normelor de protecţie a mediului la amplasarea, proiectarea şi construcţia obiectelor, valorificarea noilor tehnologii, instalarea utilajelor noi, precum şi asupra modului de utilizare de către agenţii economici a mijloacelor financiare destinate protecţiei mediului; - exercită controlul realizării programelor de extindere a fondului silvic şi lucrărilor de regenerare şi exploatare a pădurilor precum şi de creare a fîşiilor forestiere de protecţie a zonelor şi fîşiilor de protecţie a apelor; - exercită controlul privind respectarea normelor ecologice, efectuarea măsurilor de menţinere şi conservare a biodiversităţii şi de utilizare a faunei cinegetice; - exercită controlul privind efectuarea de către agenţii economici a măsurilor de protecţie a mediului, achitarea taxelor şi plăţilor pentru poluarea mediului; - exercită controlul de stat privind respectarea legilor şi actelor normative ce ţin de protecţia mediului înconjurător în procesul de fabricare, depozitare, transportare, utilizare, neutralizare şi înhumare a produselor şi substanţelor nocive şi a deşeurilor rezultate din acestea; - efectuează expertiza ecologică de stat a documentaţiei de proiect pentru construcţia, extinderea, reconstrucţia, reutilarea, modernizarea, reprofilarea, conservarea, demolarea şi lichidarea obiectelor în corespundere cu actele normative; - exercită controlul de stat privind respectarea de către agenţii economici a limitelor de utilizare a resurselor naturale, a normelor deversărilor şi degajărilor
13

de substanţe nocive în mediul ambiant, precum şi a limitelor de depozitare a deşeurilor industriale, menajere, toxice şi de altă provenienţă, stabilite în actele legislative şi normative; - sistează activitatea agenţilor economici în cazul nerespectării cerinţelor legislaţiei şi normelor ecologice; - supraveghează folosirea resurselor acvatice, respectarea normelor speciale de consum, regimului special de gestionare a zonelor de protecţie şi a zonelor de protecţie sanitară a resurselor de apă; - exercită supravegherea asupra respectării legislaţiei în domeniul protecţiei mediului în timpul extragerii substanţelor utile, precum şi asupra terenurilor recultivate după epuizarea substanţelor utile; - participă la aprobarea limitelor de folosire a resurselor naturale, normelor de emisii şi deversări nocive în mediu, normelor-limită de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere la compartimentul protecţia mediului înconjurător; - coordonează programele anuale şi de perspectivă de combatere a eroziunii solului, alunecărilor de teren, utilizării îngrăşămintelor minerale, organice, pesticidelor şi altor produse şi substanţe nocive; - coordonează programele anuale de extindere a suprafeţelor pentru împădurire, restabilire a biocenozelor silvice autohtone prin reconstrucţie ecologică şi conservarea biodiversităţii; - participă la elaborarea normelor anuale admisibile de emisii nocive în atmosferă din surse fixe şi mobile, supraveghează respectarea regimului de emisii-limită şi normelor stabilite; - exercită controlul privind importul/exportul produselor şi substanţelor nocive, precum şi celor care pot cauza prejudicii mediului; - exercită controlul ecologic instrumental de stat al autovehiculelor neînmatriculate în ţară; - întreprinde măsuri pentru combaterea exportului ilicit din ţară a resurselor regnului animal, inclusiv a celor incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova; - exercită controlul şi percepe plăţile pentru importul produselor petroliere, precum şi al mărfurilor care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului; - monitorizează importul/exportul deşeurilor, substanţelor periculoase şi toxice, precum şi a emisiilor de substanţe nocive de la transportul auto şi alte surse; - ţine evidenţa surselor de poluare a aerului atmosferic, bazinelor acvatice şi solului; - controlează efectuarea pescuitului industrial şi recreativ-sportiv, stabileşte măsurile necesare pentru creşterea potenţialului biologic al resurselor piscicole, popularea bazinelor piscicole cu specii noi, prevenirea şi combaterea epizootiilor, dăunătorilor şi influenţei negative de orice provenienţă asupra resurselor piscicole; - efectuează expertiza ihtiologo-piscicolă a lucrărilor executate în bazinele piscicole sau în zonele de protecţie. Alte atribuţii: - cercetează cazurile de avarii şi situaţiile ecologice excepţionale;
14

- întocmeşte şi înaintează organelor competente materialele privind cazurile de încălcare a legislaţiei ecologice, înaintează organelor de drept materiale pentru pornirea dosarelor penale şi tragerea la răspundere penală a infractorilor; - înaintează în instanţele judiciare acţiuni civile de recuperare a daunelor cauzate mediului; - organizează instruirea, reciclarea şi atestarea colaboratorilor Inspectoratului; - efectuează prin intermediul serviciilor (posturilor) sale de control ecologic testarea şi controlul ecologic instrumental al surselor mobile de poluare. (Hotărîrea Guv. RM cu privire la aprobarea structurii şi Regulamentului Inspectoratului Ecologic de Stat Nr.77 din 30.01.2004, art. 10)  Departamentul Standardizare şi Metrologie. - elaborarea concepţiei de dezvoltare a Sistemului Naţional de Standardizare; - desemnarea standardelor utilizabile pentru evaluarea conformităţii produselor, proceselor şi serviciilor; - efectuarea, la sesizarea organelor de control, contra plată, a testărilor şi expertizelor privind calitatea produselor prin intermediul întreprinderilor subordonate; - stabilirea modului de aplicare în Republica Moldova a standardelor regionale (interstatale), internaţionale şi ale altor ţări; - elaborează şi înaintează Guvernului spre aprobare politica de stat în domeniul asigurării conformităţii produselor; - stabileşte reguli şi proceduri de asigurare a conformităţii produselor, inclusiv reguli şi proceduri de evaluare periodică a produselor certificate, de evaluare periodică a organismelor de evaluare a conformităţii, desemnate şi notificate pentru activitate în domeniul reglementat, precum şi stabileşte conţinutul declaraţiei de conformitate; - ţine şi actualizează Registrul de Stat al Sistemului Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor; - suspendă sau retrage certificatele de conformitate, precum şi suspendă sau retrage dreptul de aplicare a mărcii naţionale de conformitate SM, în caz de nerespectare de către organismele de evaluare a conformităţii a regulilor stabilite în Sistemul Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor; - examinează, în modul stabilit, contestaţiile furnizorilor referitor la divergenţele apărute în cadrul asigurării conformităţii. (Hotărîrea Guv. RM privind aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivuluilimită ale Departamentului Standardizare şi Metrologie Nr.932 din 06.09.2001, art. 10) III. Organele de drept : a) realizează supravegherea şi controlul respectării normelor de drept în vigoare ; b) pot intenta acţiuni în judecată ; c) soluţionează litigiile apărute în acest domeniu; d) asigură sancţionarea subiecţilor pentru încălcarea prevederilor legii.
15

IV. Organizaţiile obşteşti : a) realizează controlul respectării legislaţiei de către beneficiari ; b) apără interesele comunităţii în instanţele de judecată.

Persoanele juridice, altele decît autorităţile publice.

Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, în calitate de beneficiari de folosre a resurselor naturale, sînt obligaţi: a) să folosească cît mai economicos energia, apa, să întreprindă măsuri pentru prevenirea alunicărilor de teren, să nu admită eroziunea solului, salinizarea sau înmlăştinirea secundară, compactarea şi poluarea solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele aplicării în agricultură a substanţelor chimice; b) să retehnologizeze procesele de producţie în vederea minimalizării deşeurilor prin folosirea cît mai efecientă a materiei prime, să reducă folosirea substanţelor toxice, inflamabile şi să le înlocuiască cu materiale alternative inerte, care asigură obţinerea unei producţii finale cît mai durabile, să producă, să utilzeze şi să pună în circulaţie ambalaje recuperabile, refolosibile, reciclabile sau uşor degradabile; c) să doteze sursele generatoare de noxe cu dispozitive, echipamente şi instalaţii de epurare, capabile de a reduce noxele evacuate sub limitele admisibile, stabilite de autorizaţiile pentru mediu; d) să planteze şi să întreţină în jurul unităţilor industriale, a complexelor zootehnice perdele forestiere de protecţie şi spaţii verzi, să ţină sub o supraveghere permanentă starea mediului din jurul unităţilor industrilae şi complexelor zootehnice şi să întreprindă măsuri de protecţie a mediului; e) să asigure supravegherea permanentă a construcţiilor şi instalaţiilor în cursul funcţionării lor, să ia măsuri pentru prevenirea avariilor şi poluării accidentale a mediului, iar în caz de producere a acestora să ia măsuri operative pentru înlăturarea cauzelor lor, să anunţe imediat autorităţile pentru mediu, să lichideze pe cont propriu toate consecinţele avariilor şi poluării accidentale, să repare prejudiciile aduse mediului, componenţilor lui, averii altor proprietăţi şi sănătăţii persoanelor afectate; f) să execute hotărîrile şi dispoziţiile ministerelor, departamentelor şi autorităţilor administraţiei publice locale referitoare la probelemele protecţiei mediului, să prezinte autorităţilor pentru mediu întreaga informaţie referitore la influenţa activităţii economice promovate asupra mediului şi componenţilor lui, să admită accesul necondiţionat şi la orice oră al inspectorilor mediului la unităţile de producţie pentru a efectua controlul acţiunilor activităţilor, susceptibile să afecteze mediul; g) să solicite autorităţilor pentru mediu expertizarea activităţilor susceptibile să afecteze mediul; h) să asigure condiţiile corespunzătoare pentru prevenirea poluării mediului cu substanţe toxice, volatile, corozive, inflamabile sau cu pulberi de orice fel în timpul transpotării şi păstrării lor. (art. 32).
16

Persoanele fizice, potenţiali beneficiari de folosire a factorilor şi

resurselor de mediu. Recunoscînd dreptul persoanelor fizice la un mediu sănătos de viaţă, statul asigură: a) accesul deplin, operativ şi liber la informaţiile privind starea mediului şi starea sănătăţii populaţiei; b) dreptul de a se asocia în organizaţii, partide, mişcări, asociaţii de protecţie a mediului, de a adera la cele existente; c) dreptul de a participa la dezbaterea proiectelor de legi, diverselor programe economice sau de altă natură ce vizează direct sau indirect protecţia mediului şi folosirea resurselor naturale; dreptul la informare şi consultare asupra proiectelor de amplasare şi construire a obiectelor cu efecte negatuve asupra mediului, de refacere şi amenajare a teritoriului, a localtăţilor urbane şi rurale; d) dreptul de a interveni cu demersuri la instanţele de stat, pentru suspendarea temporară sau definitivă a activităţii agenţilor economici care aduc daune ireparabile mediului; dreptul de a solicita efectuarea expertizei obiectivelor şi de a participa la efectuarea expertizei obşteşti; e) dreptul de a organiza referendumuri naţionale şi locale în probleme majore de protecţie a mediului; f) dreptul la educaţie şi instruire ecologică; g) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor organizaţii, partide, mişcări, asociaţii, autorităţilor pentru mediu, administrative sau judecătoreşti pentru a sista acţiunile care aduc daune mediului, indiferent dacă agenţii economici vor fi sau nu prejudicaţi în mod direct; dreptul de a trage la răspundere persoanele, care au comis contravenţii sau infracţiuni ecologice; h) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit cu urnare a poluării sau a altor acţiuni de afectare a mediului, precum şi pentru prejudiciul adus sănătăţii oamenilor; i) dreptul de a beneficia de facilităţile prevăzute de legislaţie pentru invenstiţiile capitale, care au drept scop ameliorarea calităţii mediului. (art. 30) În acelaşi timp, ei fiind datori: a) să respecte legislaţia cu privire la protecţia mediului şi să protejeze mediul, să folosească raţional resursele naturale, să nu lezeze drepturile şi înteresele altor beneficiari ai resurselor naturale să semnaleze operativ autorităţile pentru mediu sau organizaţiile ecologice despre daunele, provocate naturii de persoanele fizice şi juridice; b) să contribuie la amenajarea teritoriilor, la cererea aliniamentelor de arbori şi arbuşti şi a spaţiilor verzi, să nu admită distrugerea acestora, să nu polueze teritoriul, unde activează sau locuiesc; c) să recupereze pierderile şi să repare prejudiciul cauzat mediului şi populaţiei. (art. 31).

17

3.3.2. Sistemul organizaţional internaţional de protecţie a mediului. Cadrul instituţional internaţional – totalitatea organismelor internaţionale, abilitate să cerceteze, reglementeze, să realizeze schimb de informaţii, experienţă, control, să coopereze în soluţionarea problemelor de mediu stringente. Cadrul instituţional internaţional cuprinde: Organizaţii internaţionale interguvernamentale globale. Organizaţii internaţionale neguvernamentale. Organizaţii internaţionale regionale. Organizaţii subregionale. Organizaţii internaţionale interguvernamentale globale: - Adunarea Generală a O.N.U. - Conferinţa O.N.U. asupra Mediului (Stocholm, 1972; Rio de Janeiro. 1992). - Programul O.N.U. pentru Mediu (PNUE, 1972). - Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA, 1956). - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). - Organizaţia Maritimă Consultativă Interguvernamentală (OMCI). - Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). - Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM). - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). - Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM). - Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI). - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI). Organizaţii internaţionale neguvernamentale. Se caracterizează: • fie prin interese preponderent ştiinţifice şi propagarea concepţiilor progresiste ce ţin nemijlocit de acest domeniu; • fie prin activităţi radicale de intervenţie în activităţile statale, mondiale etc. - Unitatea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN). - Fundaţia Mondială pentru Natură (WWF). Greenpreace (Pacea verde). Organizaţii internaţionale regionale. • Se formează în vederea soluţionării problemelor de ordin regional a două sau mai multe state. - Organizaţia Unităţii Africane (OUA). - Organizaţia Statelor Americane (OSA). - Comisia economică a O.N.U. pentru Europa. - Consiliul Europei.
18

   

- Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Organizaţii subregionale. - Comisia Dunării pentru navigaţie. - Comisia Rinului. - Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Oslo, 1972. - Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Helsinki, 1974.

4. Geneza organizării şi legiferării protecţiei mediului în Republica Moldova. Istoricul apariţiei şi dezvoltării legislaţiei cu privire la ocrotirea mediului în RM poate fi divizat în trei etape: a.) perioada de pînă la 1940, b.) perioada 1940-1993, c.) perioada contemporană – după 1993. Primele reglementări ale raporturilor om-natură datează din vremea lui Ştefan cel Mare (1429-1504). Ele ţin de ,,Legea Braniştei” – act ce interzicea orice activitate de folosire a resurselor naturale pe un anumit teritoriu. Aceste acte purtau un caracter cazual şi apărau interesul domnitorului asupra acestor resurse. De o importanţă deosebită este Actul de la Focşani din 1706, prin care comisia mixtă, formată din munteni şi moldoveni, stabileşte interdicţia pentru munteni de a tăia păduri pe teritoriul moldovenilor. Silvicultura întotdeauna a fost unul dintre cele mai protejate domenii. Astfel, în 1786 apare primul Cod Silvic numit ,,Orînduirea de pădure” pentru Bucovina, care prevede reglementări foarte avantajoase pentru acele timpuri. În 1792, un document asemănător apare şi în Moldova - ,,Anaforaua pentru codru, dumbrăvi şi lunci”. Începutul sec. XIX constituie pentru Moldova o perioadă de extindere a legislaţiei în acest domeniu, fiind adoptate un şir de acte ce reglementau exploatarea pădurilor, subsolului, apelor, aerului. În 1872 este adoptată Legea cu privire la vînătoare, care reglementează activitatea de vînătoare, iar pentru unele specii de păsări şi animale chiar o interzice. Unirea Ţărilor româneşti a creat necesitatea unificării legislaţiei, care şi-a răspîndit jurisdicţia şi asupra Basarabiei, între 1918-1940. Perioada de după cel de-al II-lea război mondial şi pînă la mijlocul anilor `50 poate fi considerată o perioadă de stagnare legislativă în acest domeniu. Principalele reglementări ţineau de bazele legislaţiei URSS. În data de 16.01.1959 a fost adoptată Legea protecţiei naturii a RSSM, care a funcţionat pînă în 1993. Ulterior, au fost adoptate: Codul funciar (1970), Codul apelor (1973), Codul subsolului (1976), Codul silvic (1979), Legea cu privire la protecţia regnului animal (1981) etc.

19

Perioada dintre anii 1980-1990 constituie o perioadă cînd legislaţia în acest domeniu s-a îmbogăţit doar cu unele norme ce înăspresc măsurile de supraveghere asupra resurselor naturale. Odată cu trecerea de la un sistem statal centralizat, de dirijare, de la proprietatea de stat asupra resurselor naturale la un sistem descentralizat şi la posibilitatea existenţei multiplelor forme de proprietate asupra resurselor naturale, a fost dictată necesitatea de a modifica cadrul legislativ din acest domeniu. Astfel, începînd cu iunie 1993, au fost adoptate Legea protecţiei mediului, Codul subsolului, Codul apelor,...., Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului etc. 5. Definiţia DREPTULUI MEDIULUI. Problema denumirii corecte a acestui domeniu preocupă cercetătorii în strînsă corelare cu problema recunoaşterii acestei ramuri de drept. D-a lungul timpului au fost înaintate diferite propuneri: - protecţia juridică a naturii; - dreptul protecţiei şi folosirii naturii; - dreptul ecologic; - dreptul mediului înconjurător; - dreptul protecţiei mediului; - dreptul mediului. Aproape în toate aceste denumiri descoperim unele greşeli de sens şi anume: • denumirea reflectă doar parţial domeniul reglementat de ramură (dreptul protecţiei naturii); • denumirea reflectă un domeniu mai larg de relaţii ce pot fi reglementate real de ramură (drept ecologic); • dublarea sensului în denumire/pleonasm/(dreptul mediului înconjurător) Astăzi considerăm cea mai reuşită denumirea de DREPTUL MEDIULUI. Dreptul mediului – acea ramură a sistemului nostru juridic care înmănunchează normele juridice ce reglementează relaţiile dintre persoane , formate în legătură cu protecţia mediului. [E.Lupan, p.121] Dreptul mediului – ansamblul complex al normelor juridice care reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă de natură – ca element vital şi suport al vieţii în procesul conservării şi dezvoltării în scopuri economice, sociale şi culturale a componentelor mediului înconjurător – naturale şi artificiale – precum şi relaţiile legate de protecţia lor. [D.Mărinescu, p.35] Dreptul mediului – acea ramură de drept care cuprinde normele juridice ce reglementează relaţiile dintre persoane în legătură cu folosirea, protecţia, conservarea şi dezvoltarea componentelor mediului.

20

De la apariţia Dreptului mediului ca ramură a jurisprudenţei şi pînă în ziua de azi mai există discuţii în jurul problemei este oare Dreptul mediului o ramură de drept sau aceasta este un cumul de norme juridice din diferite ramuri de drept şi Dreptul mediului apare doar ca o disciplină juridică? În prezent, în legătură cu această problemă, persistă trei păreri: a) Dreptul mediului nu este ramură distinctă, ci doar o disciplină juridică, deoarece: - de la bun început normele de drept ce protejau natura aparţineau fie dreptului administrativ, fie dreptului civil, etc.; - chiar astăzi în această ramură sînt folosite instituţiile de răspundere juridică a altor ramuri, precum şi alte metode juridice de reglementare; b) Dreptul mediului – ramură de drept de sinteză, deoarece: - Dreptul mediului este un domeniu cu obiect distinct de reglementare, dar care foloseşte procedee şi metodici caracteristice altor ramuri de drept; c) Dreptul mediului este o ramură de drept distinctă, cu toate caracteristicile sale, argumentată prin: - obiect specific de reglementare; - existenţa unei serii de norme juridice, care prin caracterul lor nu au tangenţe cu alte domenii şi nu sînt caracteristice acestora; - existenţa unor instituţii juridice specifice numai acestui domeniu.

6. Obiectul de reglementare a Dreptului mediului. 6.1. Obiect de reglementare – ce studiază ştiinţa dată, care sînt domeniile ei de investigaţie. Circumscrierea obiectului unei ştiinţe reclamă, întîi de toate, fixarea fenomenelor cercetate, apoi a unghiului de investigare şi a nivelului de generalizare ştiinţifică la care operează studierea fenomenelor date. [I.Humă, p.8] Obiect de reglementare – categorie de relaţii sociale, reglementate prin o anumită grupă de norme juridice, uniforme, de acelaşi caracter. Obiect de reglementare a Dreptului mediului – relaţiile sociale ce apar între persoane fizice sau juridice în legătură cu folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protecţia factorilor de mediu. Pot fi distinse patru grupe de relaţii sociale ce constituie obiectul de reglementare a Dreptului mediului: 1. relaţii legate de folosirea raţională a componentelor mediului; 2. relaţii privitor la conservarea factorilor de mediu; 3. relaţii privitor la dezvoltarea factorilor de mediu; 4. relaţii privitor la protecţia factorilor de mediu. Totodată, delimităm factorii de mediu ca fiind: a. factori abiotici (apa, aerul, solul); b. factori biotici (fauna, flora);
21

c. factori antropici (creaţi prin activitatea umană). În funcţie de obiectul nemijlocit protejat, putem delimita trei categorii de raporturi juridice: a.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarea resurselor abiotice; b.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarea componentelor biotice; c.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarea componentelor antropice. 6.2. Metoda de reglementare a Dreptului mediului – cale, drum, mod de expunere. Metoda este determinată de necesitatea legiferării anumitor relaţii de folosire, conservare, dezvoltare şi protecţie a mediului, fapt ce impune intervenţia statului în aceste relaţii şi ca rezultat instituirea normelor cu caracter imperativ, dictat de importanţa problemei, cît şi de faptul că această problemă prezintă interes public. Dreptul mediului are un obiect distinct de reglementare, dispunînd de instituţii juridice specifice, cum ar fi beneficierea asupra resurselor naturale, răspunderea juridică ecologică, expertiza ecologică ş. a. 6.3. Sarcinile Dreptului mediului: în calitate de ramură de drept: instituirea cadrului legal-instituţional ce ar permite soluţionarea principalei probleme: protecţia mediului; în calitate de ştiinţă: crearea bazei ştiinţifico-ideologice pentru cadrul de reglementări ce ţin de alt domeniu; în calitate de disciplină didactică: asigurarea, în baza noilor realizări ale ştiinţei şi a normelor existente, a instruirii cadrelor calificate în domeniul jurisprudenţei. 6.4. Funcţiile Dreptului mediului: de organizare şi instituţionalizare a acţiunii societăţii în favoarea protecţiei şi ameliorării mediului; de promovare a obiectivelor dezvoltării durabile, ce presupune crearea unui ,,ideal” de dezvoltare umană în cadrul echilibrului ecologic; de protecţie, conservare, ameliorare a mediului, precum şi reglementarea folosirii raţionale a componentelor mediului; de promovare a cooperării internaţionale în domeniul protecţiei şi folosirii mediului. Astfel, fiind materializate în normele şi principiile de ramură, funcţiile Dreptului mediului constituie un indicator itinerar spre atingerea unei armonii a activităţii umane şi dezvoltării proceselor în natură, atît pe plan naţional, cît şi pe plan internaţional. 6.5. Locul Dreptului mediului în sistemul de drept.
22

Vorbind despre locul Dreptului mediului în sistemul de drept trebuie să fundamentăm poziţia sa ca parte componentă a dreptului public sau a dreptului privat şi care este coraportul Dreptului mediului cu alte ramuri de drept de natură privată sau publică. Pot fi identificate cîteva particularităţi: 1.) Predominarea normelor cu caracter imperativ. De exemplu, dacă în raporturile de drept privat persoana poate benevol refuza despăgubirea, atunci în Dreptul mediului statul expres, prin lege, impune obligaţia celui ce a cauzat dauna s-o recupereze. 2.) Poziţia de subordonare a beneficiarilor în relaţiile de folosire şi protecţie a componentelor mediului faţă de organele de stat care sînt competente să realizeze controlul şi supravegherea folosirii resurselor componentelor mediului. 3.) Interesul apărat şi interesul utilizării normelor de drept. Prin instituirea unui regim de protecţie a aerului, apelor, solului, precum şi prin obligarea folosirii raţionale se realizează nu numai interesul beneficiarului acestui obiect, dar şi interesul întregii societăţi, care se bucură de folosinţa în comun a acestor resurse. 4.) Modul în care se garantează drepturile subiective. La cauzarea unui prejudiciu mediului, indiferent de faptul a înaintat sau nu proprietarul sau beneficiarul plîngere, aceasta ţine în cele mai dese cazuri, de obligaţia organelor de stat de control şi supraveghere. (art. 33 al Legii...asigurarea sanitaroepidemiologice a populaţiei) Concluzie: ramura Dreptul mediului aparţine sistemului de drept public. 6.6. Rolul Dreptului mediului: reglementează folosirea raţională şi protecţia componentelor mediului; reglementează relaţiile principale din acest domeniu, realizarea cărora ar duce la armonie, la echilibru ecologic şi la determinarea rolului omului în procesele ce au loc în natură. 7. Sistemul Dreptului mediului. Sistemul unei ramuri de drept cuprinde totalitatea de domenii ce ţin direct sau tangenţial de obiectul de reglementare al acestei ramuri. Sistemul Dreptului mediului cuprinde: a. Partea generală, care include totalitatea de norme ce determină instituţiile principale ale ramurii. b. Partea specială, care ţine de domeniul procesual, adică stabileşte în ce condiţii şi în ce mod se realizează protecţia şi folosirea resurselor naturale.

8. Principiile fundamentale ale Dreptului mediului.

23

8.1. De rînd cu funcţiile şi domeniul său specific de reglementare, Dreptului mediului îi sînt caracteristice o serie de principii, care de cele mai dese ori îşi extind cadrul său nu numai asupra aspectului juridic de protecţie a mediului, dar şi asupra tuturor domeniilor dreptului omului, fiind considerate universale. Principiu - ,,idee de bază”, ,,teză fundamentală”, ,,exprimă elementele de conţinut cele mai importante ale dreptului”. [Gh.Avornic, p.99] Deosebim principii: a.) de drept intern; b.) de drept internaţional. 8.2. Principiile Dreptului mediului pe plan intern. I. Dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic este un principiu-cadru, în care se regăsesc toate celelalte principii ale Dreptului mediului. Acest drept, declarat în art. 37 al Constituţiei RM, îşi are originea atît în condiţiile create obiectiv, cît şi în reglementările concepute pe plan mondial. Astfel, în cadrul Conferinţei mondiale a ONU pentru protecţia mediului de la Stocholm din 1972, s-au făcut referiri la faptul că unul dintre drepturile fundamentale ale omului îl constituie dreptul omului la un mediu a cărui calitate îi dă posibilitatea să trăiască în mod demn şi în prosperitate. În RM, acest drept este prevăzut în mod expres în Constituţia RM, în Legea privind protecţia mediului înconjurător şi detaliat în legile organice ce ţin de domeniile concrete (silvic, funciar etc.) Conform Constituţiei RM, art. 37, ,,fiecare om are dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive...”. Totodată, Constituţia RM garantează executarea acestui drept prin accesul liber al tuturor la informaţia privind starea de mediu, precum şi prin instituirea obligaţiei pentru fiecare cetăţean de a proteja mediul. Declarat în Constituţie şi detaliat în Legea privind protecţia mediului ş.a. legi organice, acest drept al omului este realizat de asemenea prin dreptul la asistenţă şi protecţia socială, prin instituirea obligaţiei faţă de cetăţeni de a realiza protecţia mediului, prin instituirea unui cadru juridic concret ce ţine de folosirea şi protecţia mediului. II. Prioritatea scopurilor şi acţiunilor de protecţie a mediului în cadrul realizării intereselor de ordin economic şi social-uman ale populaţiei pentru prezent şi viitor: toate activităţile statale trebuie să fie aduse în conformitate cu necesităţile de protecţie a mediului, renunţînd, în acelaşi timp, la activităţile poluatorii sau cauzatoare de daune mediului. III. Prioritatea sănătăţii şi bunăstării populaţiei în comparaţie cu alte scopuri de folosire a resurselor naturale: folosirea resurselor naturale numai în acele limite şi domenii ce nu ar da posibilitate survenirii daunelor spirituale, materiale sau de altă natură, precum şi patrimoniului populaţiei (art. 36, 37, 59 Constituţia RM).
24

IV. Prevenirea pericolului unei eventuale poluări sau daune de mediu: instituirea unei obligaţii generale de a efectua o evaluare a eventualei daune în cazul cînd activitatea preconizată presupune folosirea resurselor naturale sau a altor factori de mediu. V. Interzicerea poluării: instituie dreptul impunerii unor interdicţii categorice asupra activităţilor poluante; activitatea preconizată, care presupune o poluare a mediului, va fi acceptată numai la prezentarea avizului pozitiv al expertizei ecologice, în caz contrar, aceasta este ,,sortită” interzicerii (art.3 Legea ,,protecţia mediului”). VI. Poluatorul plăteşte: instituie obligaţia statului de a supune răspunderii poluarea; obligaţia poluatorului de a recupera paguba cauzată, indiferent de faptul doreşte acest lucru proprietarul de resurse sau nu. VII. Colaborarea pe plan ştiinţific, legislativ şi de altă natură cu statele vecine şi organizaţiile internaţionale în vederea soluţionării cît mai eficiente a problemei protecţiei mediului: aducerea în concordanţă a actelor legislative ale RM cu documentele internaţionale şi normele statelor vecine, schimbul de experienţă, atît pe plan ştiinţific, cît şi practic etc. 8.3. Principiile Dreptului mediului pe plan internaţional. I. Suveranitatea statelor în valorificarea resurselor naturale de pe teritoriul naţional şi protecţia mediului: ţine de dreptul statului de a decide limitele de folosinţă a resurselor naturale, concomitent statul fiind obligat să determine aceste limite în aşa fel încît să nu fie în detrimentul întregii comunităţi mondiale sau chiar pentru generaţiile viitoare. II. Cooperarea internaţională în soluţionarea problemelor conservării mediului: poluarea de mediu nu recunoaşte frontierele statelor şi poate afecta teritorii, domenii ce ţin de mai multe state. III. Buna vecinătate: vecinătatea îşi are locul său în determinarea cadrului juridic în domeniul protecţiei mediului; astfel, vecinătatea geografică uneori contribuie la dezvoltarea concomitentă a legislaţiei, în unele cazuri normele dreptului mediului fiind asemănătoare; obligativitatea stabilirii unei înţelegeri reciproce a vecinilor în acest plan garantează liniştea nu numai pentru aceste două state, ci şi pentru întreaga comunitate mondială. IV. Notificării şi consultării: asigurarea între state a unui schimb permanent de informaţie în ceea ce priveşte starea de mediu, iar în unele cazuri chiar obligaţia acestora de a informa statele vecine şi comunitatea internaţională despre careva accidente sau calamităţi; schimbul de specialişti şi tehnologii, aplicarea cărora duce la soluţionarea problemei de mediu. V. Protejarea patrimoniului comun: se au în vedere acele bunuri ce nu intră în domeniul de suveranitate a unui oarecare stat, bunuri din patrimoniul naţional, dar care prezintă valoare pentru întreaga comunitate mondială – apele internaţionale, spaţiul extraatmosferic, corpurile cereşti ş.a. VI. Poluatorul plăteşte: cheltuielile de recuperare a daunei pentru prejudiciul cauzat fie altui stat, fie patrimoniului comun, revin poluatorului.
25

9. Raportul juridic de Dreptul mediului. 9.1. Raport juridic – raport social reglementat de o normă juridică, ,,acea legătură socială reglementată de norma juridică, conţinînd un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi şi determinaţi, legătură ce este susceptibilă a fi apărată pe calea coerciţiei statale” [Gh.Avornic, p.164] Raport juridic de Dreptul mediului – relaţie care apare în domeniul interacţiunii între societate şi natură, reglementată de norme juridice de Dreptul mediului [V.V.Petrov] Raport juridic de Dreptul mediului – relaţie socială formată între persoane în legătură cu prevenirea poluării, refacerea mediului poluat şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, reglementată prin norme juridice specifice înmănuncheate în Dreptul mediului.[E.Lupan] Raport juridic de Dreptul mediului – relaţie socială, reglementată de normele juridice de Dreptul mediului, apărută între persoane în legătură cu folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protecţia mediului şi în caz de necesitate asigurată pe calea coerciţiei statale. 9.2. Caracteristicile raportului juridic de Dreptul mediului: a.) poate lua naştere numai între persoane (fizice, juridice); b.) poartă caracter voliţional: poate apărea numai prin exprimarea voinţei (unice sau a ambelor părţi); voinţa iniţierii raportului poate fi exprimată atît nemijlocit de către părţi, cît şi prin intermediul actului legislativ, care prevede apariţia raportului indiferent de faptul iniţiază sau nu persoana acest raport, el fiind o reflectare a voinţei generale ce poartă caracter obligatoriu; c.) poziţia de subordonare a părţilor; d.) statul, de cele mai dese ori, este o parte a raportului: deşi unele raporturi juridice apar la iniţiativa persoanelor fizice/juridice, statul, în orice moment, poate interveni cu modificări; cu atît mai mult că în majoritatea raporturilor el este parte obligatorie, reprezentat prin organele sale de supraveghere şi control. 9.3. Structura raportului juridic de Dreptul mediului: 1.) părţile – subiecte ce pot încheia o relaţie de Dreptul mediului; 2.) conţinutul – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor; 3.) obiectul – valori ce ţin de realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor. 9.3.1. Subiectele raportului juridic de Dreptul mediului. În literatura juridică se folosesc ca sinonime sintagma ,,subiect al raportului juridic” şi cea de ,,subiect de drept”, fără ca autorii să aibă în vedere deosebiri calitative între cele două noţiuni. Totuşi, cele două noţiuni nu se identifică, nu se suprapun întotdeauna. Orice participant la un raport juridic este obligatoriu subiect
26

de drept. În schimb, nu orice subiect de drept este şi subiect al raportului juridic (celibatarul). [Gh.Avornic, p.171] Din cauza confruntării acestor termeni, există diferite păreri cu privire la categoriile de subiecte ale Dreptului mediului. Într-o părere, subiecte ale raportului juridic de Dreptul mediului sînt doar persoanele fizice şi persoanele juridice. Într-o altă părere, majoritară, subiecte pot fi: persoanele fizice, persoanele juridice, statul [organele statului]. Subiectele raportului juridic de Dreptul mediului: I. Persoanele fizice (cetăţenii RM, străinii, apatrizii), în calitate de beneficiari de folosinţă a componentelor mediului. II. Persoanele juridice, ca colectivităţi umane, ce dispun de o organizare distinctă şi activînd în realizarea unui scop comun şi finit, înzestrate în acest domeniu cu drepturi şi obligaţii, ce pot izvorî fie din prevederea expresă a legii, fie dintr-un fapt juridic. III. Organele statale, înzestrate cu drepturi şi obligaţii prin lege ca reprezentînd interesele statului sau ca apărător al acestor interese. IV. Statul Republica Moldova, ca subiect de drept în materie de răspundere juridică pe plan intern şi ca participant la relaţiile internaţionale în problemele ce ţin de protecţia mediului. E necesar de a menţiona faptul că în majoritatea raporturilor subiectele se găsesc în relaţii de subordonare. 9.3.2. Conţinutul raportului juridic de Dreptul mediului. Conţinutul raportului juridic – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care se nasc într-o relaţie concretă. [Gh.Avornic, p.180] În raporturile juridice de Dreptul mediului subiectele se prezintă întotdeauna ca titulari de drepturi şi obligaţii, acestea fiind prevăzute în contractele în baza cărora le este acordat dreptul de beneficiere asupra resurselor naturale. Ele apar ori ca subiecte pasive, avînd numai obligaţii, ori ca subiecte active, avînd numai drepturi. În cele mai dese cazuri, însă, subiectele întrunesc aceste două poziţii, fiind titulare de drepturi şi obligaţii. În dependenţă de conţinutul drepturilor şi obligaţiilor subiectele raporturilor juridice de Dreptul mediului pot fi divizate în patru categorii: beneficiarii de folosinţe, (persoane fizice şi persoane juridice) înzestraţi cu drepturi şi obligaţii privind folosirea şi protecţia componentelor mediului; organele de stat, împuternicite cu drepturile de gestiune şi administrare a fondului natural al RM; organele de drept, împuternicite să efectueze controlul şi supravegherea în acest domeniu; organizaţiile obşteşti, înzestrate cu dreptul de promovare a obligaţiei de protecţie a mediului. Legea RM cu privire la protecţia mediului înconjurător stabileşte drepturile şi obligaţiile fiecăruia dintre aceste categorii de subiecte.
27

9.3.3. Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului. În literatura juridică nu există un punct de vedere unitar cu privire la obiectul raportului juridic de Dreptul mediului. Principalele opiniile exprimate sînt : a) Obiectul raportului juridic – anumite acţiuni pe care titularul dreptului subiectiv le efectuează sau le poate pretinde şi pe care celălalt subiect este obligat a le săvîrşi. [Gh. Avornic, p.182] Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului – acţiunile sau inacţiunile subiectelor, conduită ce ţine de folosirea, protecţia, dezvoltarea, conservarea componentelor naturii, răspunderea juridică în domeniul protecţiei mediului. b) Obiectul raportului juridic – numai bunurile materiale. Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului – componentele mediului : biotice, abiotice, antropice. În dependenţă de obiectul raportului se află şi conţinutul drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi părţile care vor fi obligate să participe la acest raport. 10. Izvoarele Dreptului mediului. 10.1. Cauzele obiective ale apariţiei şi existenţei Dreptului mediului sînt înrădăcinate în condiţiile materiale ale vieţii, care s-au instaurat la etapa actuală în RM şi în lume în general. În literatura de specialitate, totalitatea de cauze şi condiţii materiale ce determină instituirea unor reguli de comportare au primit denumirea de izvor de drept. Actualmente, este tot mai pronunţată tendinţa delimitării stricte a izvoarelor de drept în sens material şi în sens formal. Izvoarele materiale ale Dreptului mediului sînt: starea de criză ecologică, necesităţile social-economice ş.a. factori materiali. Izvoarele formale ale Dreptului mediului sînt: formele de exprimare a normelor juridice, ce sînt determinate de modul de determinare, de edictare sau sancţionare a lor de către stat şi care privesc relaţii în legătură cu folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protecţia componentelor mediului. Izvoarele formale pot fi: a) directe (actele normative) • Constituţia RM; • Legile Parlamentului RM; • Hotărîrile Parlamentului RM; • Decretele Preşedintelui RM; • Hotărîrile Guvernului RM; • Acte emise de organele autoadministraţiei locale; • Acte emise de organele specializate (Ministerul Ecologiei). b) indirecte

28

Obiceiuri, reguli de convieţuire socială la care actele normative fac trimitere; • Practica judiciară; • Doctrina; • Dreptul comparat. Particularităţile izvoarelor Dreptului mediului: multitudinea de izvoare ce cuprind diverse domenii (regimul juridic de folosire şi protecţie a apelor, solului, aerului, subsolului, pădurilor etc.), cu caracteristicile lor în fiecare domeniu; regulile de conduită, de cele mai dese cazuri, sînt strîns legate de respectarea unor norme tehnice relativ la activităţile economice ale subiectelor; natura extensivă a fenomenului poluării dictează astăzi necesitatea aplicării pe plan intern a unor izvoare internaţionale.

10.2. Sistemul izvoarelor Dreptului mediului. I. Într-o opinie, sistemul izvoarelor Dreptului mediului cuprinde două categorii: * izvoare ce ţin de regimul de protecţie a naturii (Legea protecţiei mediului); * izvoare ce se referă la regimul de folosire a resurselor naturale (Codul funciar, Codul apelor etc.)[ V.V.Petrov] Contra argumente:  normele Dreptului mediului conţin reglementări nu numai cu privire la folosirea şi protecţia naturii, dar şi mediului artificial, creat prin activitatea umană;  părerea că unele izvoare ţin numai de regimul de protecţie, iar altele numai de regimul de folosire a resurselor nu e raţională, deoarece un singur act poate conţine reglementări de ambele tipuri (Codul apelor). II. Într-o altă opinie, izvoarele Dreptului mediului pot fi clasificate în funcţie de domeniul reglementat: * domeniul folosirii şi protecţiei apelor; * domeniul folosirii şi protecţiei solului; etc. III. Conform criteriului forţei juridice a actului normativ, izvoarele formale ale Dreptului mediului pot fi divizate în: * Constituţia RM, care stabileşte reglementări fundamentale , cu caracter general, ce privesc drepturile şi obligaţiile cetăţenilor în legătură cu protecţia mediului, cît şi obligaţiile statului în acest domeniu etc. (Art. 4(2), 34, 36(1), 37, 46, 50, 59.) * Legi generale: - L protecţiei mediului; - L expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului ş.a. * Legi specifice: - C funciar; - C apelor;
29

- C silvic ş.a. Condiţia generală: pentru ca o lege a Parlamentului RM să fie considerată izvor al Dreptului mediului, ea trebuie să conţină reglementări ce ar avea atribuţii directe în realizarea sarcinii de protecţie şi folosire raţională a componentelor mediului. Astfel, pot fi considerate la fel ca şi izvoare da Dreptul mediului: - C penal; - C civil; - C contravenţii administrative. * Decretele Preşedintelui RM, ce vizează relaţiile privind folosirea şi protecţia mediului. * Hotărîrile Guvernului RM. * Actele Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării teritoriului. * Actele organelor administraţiei publice locale, cînd acestea impun reglementări privind regimul de folosire şi protecţie a componentelor de mediu pe teritoriul unităţii administrative. * Tratate şi convenţii internaţionale. 1. Convenţia Internaţională de Protecţie a Plantelor din 06.12.1951 (Noul text revizuit, aprobat de confrerinţa FAO la cea de a 29-a sesiune a acesteia Noiembrie 1997). 2. Convenţie privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie din 03.03.1973 // în "Tratate internaţionale", 2001, volumul 28, pag.257. 3. Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa din 19.09.79, Berna // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 7, pag.7 4. Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi din 13.11.79, Geneva // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 9, pag.63. 5. Carta mondială pentru natură din 28.10.1982, New York // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 7, pag.59. 6. Convenţia pentru protecţia stratului de ozon din 22.03.85 // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 11, pag.219. 7. Protocolul referitor la substanţele care distrug stratul de ozon din 16.09.87, Montreal // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 11, pag.237. 8. Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi a eliminării acestora din 22.03.1989 // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 15, pag.97. 9. Convenţie privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în zonele transfrontiere din 25.02.91, Espoo (Finlanda) // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 7, pag.39. 10. Acord cu privire la colaborarea în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului natural ambiant din 08.02.1992, CSI // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 16, pag.17. 11. Convenţie privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă tranfrontiere şi a lacurilor internaţionale din 17.03.1992, Helsinki // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 7, pag.65.
30

12. Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei din 09.05.92, New York // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 9, pag.74. 13. Convenţia privind diversitatea biologică din 05.06.92 // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 9, pag.101. 14. Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice din 11.12.1997. 10.3. Aplicarea legislaţiei mediului. Legile privind folosirea şi protecţia mediului acţionează concomitent sub trei aspecte: ⇒ o anumită perioadă de timp: relaţiile sociale suferă permanente modificări, de aceea şi regimul de reglementare necesită schimbări; dacă o lege adoptată reflectă necesităţile timpului, cealaltă este automat abrogată; ⇒ asupra unui teritoriu limitat acţionează, în acelaşi timp, mai multe legi: coexistenţa legilor este determinată de necesitatea soluţionării în complex a relaţiilor ce ţin de regimul de folosire şi protecţie a mediului; ⇒ asupra unor anumite categorii de subiecte participante la relaţiile reglementate de lege. 10.3.1. Acţiunea legislaţiei mediului în timp este marcată de două momente principale: momentul intrării în vigoare şi momentul încetării acţiunii legii. Altfel spus, din ce moment legea nouă va începe a produce efecte juridice, iar cea veche îşi va pierde valoarea. În teoria dreptului aceste probleme au fost soluţionate prin implementarea unui şir de principii ce ţin de aplicarea legii în timp, adică asupra relaţiilor avute loc în trecut, ce se petrec în prezent şi ce vor avea loc în viitor:  Principiul neretroactivităţii legii – legea este aplicabilă acelor relaţii şi acţiuni, care se produc după momentul intrării în vigoare a legii.  Principiul retroactivităţii legii noi – excepţie de la principiul precedent, conform căreia legea nouă adoptată poate avea efect asupra acţiunilor de pînă la adoptarea ei, dar numai în acele cazuri care se preved expres în legea nouă şi dacă aceasta nu înrăutăţeşte situaţia subiectelor implicate. (De ex., actele emise cu privire la lichidarea consecinţelor calamităţilor, catastrofelor ecologice, accidente etc.)  Principiul aplicării imediate a legii noi adoptate – presupune aplicarea legii noi, din momentul intrării în vigoare, asupra tuturor situaţiilor, excluzînd imediat acţiunea legii vechi. Momentul intrării în vigoare a legii ţine de data publicării sau de data indicată expres în textul legii.  Principiul ultraactivităţii legii vechi – excepţie de la principiul precedent, care presupune ,,supravieţuirea” legii vechi, în timp ce legea nouă este deja în vigoare. Legea veche este aplicată în domeniile şi limitele prevăzute expres în legea nouă. Se aplică pentru o perioadă scurtă de timp, de regulă, pînă la şase luni, termen indicat în dispoziţiile finale sau tranzitorii ale legii, în vederea concordării actelor normative ,,înrudite”.
31

În mod obişnuit, acţiunea în timp a legilor mediului este supusă condiţiilor generale. Abatere prezintă legile adoptate în situaţii excepţionale, care îşi au limitele în funcţie de faptul cît timp vor persista condiţiile ce au generat aceste situaţii.

10.3.2. Aplicarea legii mediului în spaţiu este determinată de următoarele reguli:  Actul normativ emis de un organ public central îşi răspîndeşte acţiunea asupra tuturor relaţiilor ce se desfăşoară în limitele frontierelor naţionale.  Actul emis de un organ de stat local are forţă juridică în limitele teritoriului administrativ.  Actele internaţionale la care RM este parte îşi extind jurisdicţia asupra întregului teritoriu al statului 10.3.3. Aplicarea legii mediului asupra persoanelor poartă un caracter general:  Persoane fizice [cetăţenii RM, străinii, apatrizii].  Persoane juridice, indiferent de forma organizatorico-juridică sau forma de proprietate.

32

Tema II. Administrarea de stat în domeniul protecţiei mediului. 1. Noţiunea, formele şi funcţiile de administrare în domeniul protecţiei mediului înconjurător. 2. Sistemul organelor de administrare în domeniul protecţiei mediului. 3. Noţiunea, formele, sistemul controlului ecologic. 4. Monitoringul ecologic. 5. Cadastrele resurselor ecologice. 6. Caracteristica generală a expertizei ecologice. 7. Evaluarea impactului asupra mediului. 1. Noţiunea, formele şi funcţiile de administrare în domeniul protecţiei mediului înconjurător. 1.1. Administrarea (gestiunea) resurselor naturale este o activitate de reglementare, evidenţă şi control al însuşirii primare a resurselor naturale, utilizării şi reproducerii lor. Regim de administrare - ansamblu unitar de măsuri de protecţie, ecologice şi tehnico-organizatorice care reglementează activitatea, desfăşurată în cadrul fondurilor naturale, de conservare, optimizare şi dezvoltare raţională durabilă a componentelor mediului. 1.2. Principiile de bază ale admiistrării resurselor naturale sînt: a) asigurarea unei folosiri durabile (ce nu duce la degradare) a acestora; b) susţinerea activităţii orientate spre folosirea raţională a resurselor naturale renovabile şi economisirea celor nerenovabile; c) prevenirea efectelor negative ale activităţii economice asupra resurselor naturale; d) neadmiterea cumulării de funcţii ce ţin de gestiunea resurselor naturale cu activităţi de utilizare a acestora în scop de profit; e) folosirea contra plată a resurselor naturale, cu excepţia cazurilor de regenerare a lor; f) prioritatea dreptului internaţional în domeniul folosirii resurselor naturale transfrontiere.

33

1.3. Formele de administrare în domeniul protecţiei înconjurător : * Reglementarea administrativă a folosirii resurselor naturale. * Mecanismul economic de gestiune a resurselor naturale.

mediului

1.3.1. Reglementarea administrativă a folosirii resurselor naturale. Pentru evidenţa şi reglementarea folosirii economice inepuizante (durabile) a resurselor naturale renovabile şi pentru economisirea celor nerenovabile, statul stabileşte un sistem de standarde şi de cerinţe tehnico-normative, precum şi un sistem de licenţe la activităţile din domeniu şi la folosirea resurselor naturale. Elaborarea şi aprobarea standardelor şi a cerinţelor tehnico-normative în domeniul folosirii resurselor naturale sînt reglementate de legislaţia privind standardizarea. Nomenclatorul activităţilor din domeniul folosirii resurselor naturale a căror practicare necesită licenţe şi cel al organelor autorizate să elibereze astfel de licenţe se întocmesc de Guvern. Pentru anumite activităţi sau tehnologii cu risc ecologic sporit se stabilesc cerinţe ecologice deosebite. 1.3.2. Mecanismul economic de gestiune a resurselor naturale. Mecanismul economic de gestiune a resurselor naturale este o parte componentă a sistemului unic de gestiune a economiei naţionale şi este orientat spre stimularea folosirii economice inepuizante a resurselor naturale renovabile şi economisirii celor nerenovabile. Acest mecanism funcţionează datorită politicii financiar-creditare şi fiscalbugetare şi presupune: a) planificarea şi finanţarea de stat a măsurilor de evidenţă, evaluare şi păstrare a obiectelor naturii, de restabilire a resurselor naturale deteriorate sau utilizate; b) folosirea contra plată a resurselor naturale (plata pentru resursele naturale şi plata pentru poluarea mediului înconjurător); c) acordarea de facilităţi fiscale şi creditare agenţilor economici care îşi modernizează pe cont propriu tehnologiile în scopul reducerii consumului de resurse naturale şi al protecţiei mediului înconjurător; d) crearea unei bănci ecologice comerciale specializate; e) acordarea de facilităţi fiscale băncilor comerciale şi fondurilor de investiţii în cazul participării lor la finanţarea de proiecte ecologice pe termen lung; f) stabilirea preţurilor la resursele naturale şi includerea valorii potenţialului de resurse naturale în calculele macroeconomice; g) promovarea unei politici investiţionale speciale în domeniul folosirii resurselor naturale, bazate pe evaluarea "amortizării" potenţialului de resurse naturale; h) evidenţa contabilă adecvată a cheltuielilor de folosire a resurselor naturale şi de protecţie a mediului înconjurător; i) perceperea unor impozite pentru utilizarea resurselor naturale cu conţinut sporit de componente ecologic dăunătoare;
34

j) trecerea la sistemul comenzilor de stat pentru executarea lucrărilor de ocrotire a naturii din contul bugetului, în al cărui cadru funcţiile beneficiarului le asumă, în numele statului, organul de stat abilitat cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător; k) stimularea activităţii de regenerare a resurselor naturale renovabile.

2. Sistemul organelor de administrare în domeniul protecţiei mediului. Structura instituţională de administrare a resurselor naturale este următoarea: a) Guvernul; b) Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale; c) autorităţile administraţiei publice locale. 3. Noţiunea, formele, sistemul controlului ecologic. 3.1. Statul în persoana autorităţilor administraţiei publice are obligaţia să asigure folosirea raţională şi suficientă a resurselor naturale, precum şi protecţia acestora indiferent de destinaţia lor. Sarcinile serviciului controlului de stat în domeniul folosirii şi protecţiei resurselor naturale constau în asigurarea respectării de către toate organele de stat şi cele obşteşti, de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile agricole de stat, cooperatiste obşteşti, precum şi de întreprinderile mixte, persoanele fizice şi juridice străine, a cerinţelor legislaţiei ecologice în scopul folosirii eficiente şi protecţiei cuvenite a acestor resurse. 3.2. Scopul controlului ecologic – protecţia mediului pe calea preîntîmpinării sau înlăturării încălcării normelor ecologice. 3.3. Obiectul controlului ecologic: - starea mediului în absamblu, - starea componentelor mediului în particular, - nivelul schimbărilor produse, - respectarea legislaţiei ecologice. 3.4. Formele controlului ecologic: - informaţional – acumularea şi răspîndirea informaţiilor în vederea luării măsurilor necesare; - de preîntîmpinare – orientată spre evitarea survenirii consecinţelor negative; - de sancţionare – aplicarea măsurilor de constrîngere de către stat. 3.5. Metodele controlului ecologic: - supraveghere, - verificarea respectării legislaţiei,
35

- preîntîmpinare, - aplicarea măsurilor de constîngere. 3.6. Categorii de control ecologic: - de stat, - de producţie, - municipal, - obştesc. 3.7.1. Controlul de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal are drept sarcină asigurarea îndeplinirii de către toate ministerele, departamentele, persoanele fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, a obligaţiunilor de protecţie a regnului animal, respectarea modului stabilit de folosire a animalelor şi a altor norme prevăzute de legislaţie. Controlul de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal este exercitat de către Ministerul Ecologiei şi autorităţile administraţiei publice locale. Organele de stat de protecţie şi folosire a resurselor regnului animal are dreptul: a) să oprească folosirea neautorizată a animalelor, precum şi folosirea cu încălcare a regulilor, normelor, termenelor stabilite şi a altor cerinţe de protecţie şi folosire a resurselor regnului animal; b) să retragă autorizaţia sau să stabilească limitări la dreptul de folosinţă a resurselor regnului animal; c) să dea indicaţii obligatorii pentru executare privind eliminarea de încălcări ale regulilor, normelor, termenelor stabilite şi ale altor cerinţe de protecţie şi folosire a resurselor regnului animal; d) să stopeze lucrările care pot cauza pagube considerabile animalelor şi habitatului lor; e) să tragă la răspundere administrativă contravenienţii regulilor, normelor, termenelor stabilite şi altor cerinţe de protecţie şi folosire a resurselor regnului animal iar, după caz, să înainteze organelor de drept materiale pentru luarea măsurilor corespunzătoare. Controlul departamental asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal este exercitat de către organele în a căror subordine se află persoanele juridice care utilizează resursele acestuia. 3.7.2. Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este chemat să asigure: a) respectarea de către toate persoanele juridice şi fizice, indiferent de formă de proprietate, a modului stabilit de folosire a apelor; b) executarea obligaţiunilor şi prescripţiilor privind protecţia apelor, prevenirea şi lichidarea efectelor lor distructive, respectarea regulilor de ţinere a evidenţei apelor, precum şi altor reguli, stabilite de legislaţia apelor. Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este exercitat de către Ministerul Ecologiei şi de autorităţile administraţiei publice centrale.
36

Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor îl exercită Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale. Dispoziţiile acestora sînt obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri. 3.7.3. Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic are drept sarcină asigurarea respectării de către persoanele fizice şi juridice a legislaţiei silvice şi cinegetice. El este exercitat de Guvern şi organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător. Cetăţenii şi asociaţiile obşteşti au dreptul să primească de la organele silvice de stat şi de la organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător informaţie despre starea fondurilor forestier şi cinegetic, măsurile planificate şi realizate de conservare şi folosire a acestora, să propună şi să realizeze, în conformitate cu legislaţia, măsuri privind paza şi folosirea raţională a fondurilor forestier şi cinegetic, conservarea biodiversităţii în ele. 4. Monitoringul ecologic. Monitoringul ecologic – sistem de observaţii şi prognozări pentru relevarea schimbărilor stării mediului, descoperirea şi prevenirea proceselor şi tendinţelor negative. Monitoringul se realizează de către Ministerul Ecologiei, prin subdiviziunile sale. Exemple particulare: Monitorizarea poluării aerului se realizează de către Serviciul "Hidrometeo", care asigură sistematic persoanele fizice şi juridice cu informaţii şi prognoze asupra nivelului de poluare a atmosferei, generată de activităţile economice şi condiţiile meteorologice. În cazul în care, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a emisiilor sporite de poluanţi şi a altor influenţe nocive asupra aerului atmosferic, în unele zone este periclitată sănătatea oamenilor, organele Serviciului "Hidrometeo" sînt obligate să informeze de îndată Guvernul, organele respective ale controlului de stat, autorităţile administraţiei publice locale, populaţia şi conducerea întreprinderilor interesate. Monitoringul fondului funciar reprezintă un sistem de supraveghere şi prognoză a stării fondului funciar pentru evidenţa schimbărilor, pentru aprecierea acestor schimbări, pentru preîntîmpinarea urmărilor proceselor şi tendinţelor negative. Structura, conţinutul şi modul de realizare a monitoringului sînt stabilite de legislaţie, ţinîndu-se seama de condiţiile zonale. 5. Cadastrele de stat ale resurselor naturale. Pentru a ţine evidenţa cantităţii, calităţii şi altor caracteristici ale resurselor naturale, precum şi evidenţa volumului, caracterului, regimului de utilizare a acestora, se întocmesc cadastre de stat ale resurselor naturale.
37

Nomenclatorul cadastrelor de stat ale resurselor naturale se aprobă de Guvern, la propunerea organului de stat abilitat cu conducerea cadastrării. Categorii : Cadastrul de stat al regnului animal, conţine totalitatea informaţiilor despre arealul, efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi folosirea lor şi se întocmeşte pe o perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe a Moldovei pe baza evidenţei de stat a animalelor. Controlul asupra ţinerii Cadastrului de stat al regnului animal se exercită de către Ministerul Ecologiei. Cadastrul de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate cuprinde date despre statutul juridic, apartenenţa, amplasamentul, regimul de protecţie, importanţa ştiinţifică, cognitivă şi recreativă a acestor obiecte şi complexe. Ţinerea cadastrului de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate este de competenţa Ministerului Ecologiei. Cadastrul de Stat al Apelor cuprinde datele evidenţei apelor conform indicilor de cantitate şi calitate, datele privind înregistrarea folosinţelor de apă, evidenţa folosirii apelor şi starea lor ecologică. Cadastrul funciar conţine un sistem de informaţii şi documente despre regimul juridic al terenurilor, despre atribuirea lor deţinătorilor de terenuri, despre parametrii cantitativi şi calitativi şi despre valoarea economică a terenurilor. Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice locale, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile interesate şi cetăţenii cu informaţii despre starea terenului în scopul organizării folosirii raţionale şi protecţiei lui, reglementării relaţiilor funciare, regimului proprietăţii funciare, fundamentării proporţiilor plăţilor funciare, aprecierii activităţii economice, efectuării altor măsuri legate de folosirea terenului. Cadastrul funciar este ţinut de autorităţile administraţiei publice locale conform unui sistem unic pentru întreaga republică. Documentele principale ce se elaborează pentru cadastrul funciar general sînt: dosarul lucrărilor de hotărnicie, planurile, registrele şi fişele cadastrale. Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, aprecierea lor sub raport economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea fondului forestier şi evaluarea rezultatelor activităţii economice în fondul forestier. Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt corelate cu datele din cadastrul funciar. Cadastrele de stat ale obiectivelor de folosire a subsolului. Cadastrele de stat se întocmesc pentru zăcămintele naturale şi tehnogene şi manifestările de substanţe utile, precum şi pentru obiectivele din subteran, care nu sînt legate de extracţia substanţelor utile. Cadastrele de stat ale zăcămintelor şi manifestărilor de substanţe utile trebuie să conţină date despre fiecare zăcămînt, caracterizînd locul de aflare a lui, cantitatea şi calitatea substanţelor de bază şi secundare şi a
38

componentelor lor, condiţiile tehnico-miniere, hidrogeologice, ecologice şi alte condiţii de exploatare a zăcămintelor şi evaluarea geologo-economică, precum şi date cu privire la fiecare manifestare a substanţelor utile. Cadastrele de stat ale obiectivelor din subteran, ce nu sînt legate de extracţia substanţelor utile, precum şi sectoarele subsolului folosite pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor trebuie să conţină date cu privire la locul de aflare, dimensiunile, destinaţia, termenele de funcţionare, condiţiile geologo-miniere şi alte condiţii naturale ale obiectivului. 6. Caracteristica generală a expertizei ecologice. 6.1. Diversitatea şi complexitatea problemelor ce ţin de protecţia mediului impun folosirea unor metode foarte variate privind soluţionarea acestora. Astfel, în cadrul procesului de elaborare şi aplicare a reglementărilor privind protecţia mediului, au luat naştere o serie de principii, printre care şi principiul prevenirii degradării mediului, fundamentat pe ideea că prevenirea unei eventuale poluări va fi mai puţin costisitoare decît activitatea de recuperare a daunei şi de combatere a efectelor distructive în urma acestei poluări. În acest context, pe plan mondial s-a şi cristalizat această formă de activitate care constă în evaluarea eventualului impact asupra mediului şi expertiza ecologică. Primele ţări care au acceptat la nivel de stat aceste măsuri au fost SUA, Norvegia, RFG. În RM, odată cu adoptarea noii concepţii privind politica de protecţie a mediului, reflectată în Legea RM privind protecţia mediului înconjurător Nr.1515XII din 16.06.93 // în Monitorul Oficial al RM nr.10/283 din 30.10.1993 (secţiunea a doua - ,, Expertiza ecologică de stat” (art. 21-25)), s-a instituit şi baza juridică pentru activitatea de evaluare a impactului asupra mediului şi efectuarea expertizei ecologice. La 29.05.96 a fost adoptată Legea RM privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător Nr.851-XIII din // în Monitorul Oficial al RM nr.52-53/494 din 08.08.1996. Necesitatea adoptării acestei legi a fost determinată de trei grupe de factori: a) politici – RM, în calitate de subiect cu drepturi depline la nivel internaţional, îşi asumă obligaţia asigurării tuturor condiţiilor de funcţionare normală în cadrul comunităţii mondiale, prin confirmarea în legislaţia naţională a principiilor generale internaţionale; b) social-economici – criza ecologică, decăderea economică, criza socială etc.; practica a arătat că, deseori, potenţialul tehnico-ştiinţific scăzut tinde să fie recuperat în economia ţării cu folosirea extensivă a resurselor naturale; c) juridici – necesitatea instituirii unui mecanism mai eficient, elaborarea şi adoptarea unor acte normative ce ar stabili strict domeniul de aplicare a legii. Legea RM privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător urmăreşte scopul de a asigura realizarea principiului conform căruia orice om are dreptul la un mediu neprimejdios pentru viaţă şi sănătate şi garantarea acestuia.
39

Totodată, rolul evaluării impactului asupra mediului şi expertizei ecologice reiese din problemele ce le soluţionează: 1.) prevenirea sau minimalizarea eventualului impact direct, indirect sau cumulativ al obiectivelor şi activităţilor economice preconizate asupra mediului, componentelor lui, ecosistemelor şi sănătăţii populaţiei; 2.) menţinerea echilibrului ecologic, crearea condiţiilor optime de viaţă pentru oameni; 3.) corelarea dezvoltării social-economice cu capacităţile ecosistemelor. La 10.09.2002 Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale a emis Ordinul cu privire la aprobarea Instrucţiunii despre ordinea de organizare şi efectuare a expertizei ecologice de stat Nr.188 din // în Monitorul Oficial al RM nr.14-17/25 din 07.02.2003. 6.2. Expertiză ecologică – gen de activitate în domeniul protecţiei mediului, constînd în aprecierea prealabilă a influienţei activităţilor economice preconizate asupra stării mediului, a corespunderii parametrilor acestor activităţi actelor legislative, altor acte normative, normelor şi standardelor în vigoare. 6.3. Subiectele expertizei ecologice. Expertiza ecologică se efectuează de Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, de alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice sau de asociaţiile obşteşti. Deosebim: Expertiza ecologică de stat este atribuţia exclusivă a autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu, care dispune efectuarea ei de subdiviziunile sale structurale şi/sau de organizaţiile din subordine ce constituie sistemul expertizei ecologice de stat. Expertiza ecologică departamentală este efectuată de ministere şi departamente în organizaţiile şi întreprinderile din subordine. Expertiza ecologică obştească se organizează şi se efectuează de asociaţiile obşteşti. 6.4. Scopurile expertizei ecologice. a) adoptarea unor decizii argumentate şi aprobarea actelor care prevăd utilizarea resurselor naturale şi măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi componentelor lui; b) prevenirea sau minimizarea eventualului impact direct, indirect sau cumulativ al obiectelor şi activităţilor economice preconizate asupra mediului înconjurător, componentelor lui, ecosistemelor şi sănătăţii populaţiei; c) menţinerea echilibrului ecologic, fondului genetic şi biodiversităţii, crearea condiţiilor optime de viaţă pentru oameni; d) corelarea dezvoltării social-economice cu capacităţile ecosistemelor. 6.4.1. Sarcinile sistemului expertizei ecologice de stat.
40

a) asigurarea expertizării ecologice a proiectelor de acte legislative, a documentaţiei de proiect şi planificare şi a altor materiale în termenele prevăzute de prezenta lege şi întocmirea avizelor respective conform prescripţiilor documentelor normative; b) generalizarea practicii expertizării ecologice a materialelor prezentate şi elaborarea propunerilor privind perfecţionarea modalităţilor de efectuare a acesteia; c) asigurarea controlului asupra aplicării corecte de către beneficiarii şi executanţii documentaţiei de proiect şi planificare a dispoziţiilor actelor legislative şi ale altor acte normative în vigoare precum şi a normelor şi instrucţiunilor în domeniu; d) analiza tendinţelor şi practicii expertizării ecologice din alte ţări şi valorificarea experienţei mondiale în acest domeniu; e) asigurarea metodologică a activităţii organelor de expertiză ale ministerelor, departamentelor şi organizaţiilor privind protecţia mediului înconjurător. Principiile de bază ale expertizei ecologice. a) prezumţia că orice activitate economică sau altă activitate materială preconizată care presupune utilizarea resurselor naturale poate dăuna mediului; b) efectuarea în mod obligatoriu a expertizei ecologice de stat înainte de adoptarea deciziilor privind realizarea obiectelor; c) aprecierea complexă a influenţei activităţii economice preconizate asupra mediului înconjurător; d) fundamentarea ştiinţifică, obiectivitatea şi legalitatea avizelor expertizei ecologice; e) transparenţa, participarea asociaţiilor obşteşti şi luarea în considerare a opiniei publice. Expertiza ecologică de stat este obligatorie pentru documentaţia de proiect şi planificare privind obiectele şi activităţile economice preconizate care influenţează sau pot influenţa asupra stării mediului înconjurător şi/sau prevăd folosirea resurselor naturale, indiferent de destinaţie, amplasare, tipul de proprietate şi subordonarea acestor obiecte, volumul investiţiilor capitale, sursa de finanţare şi modul de execuţie a lucrărilor de construcţii. Sînt supuse în mod obligatoriu expertizei ecologice de stat: a) proiectele de acte legislative şi de alte acte normative, instrucţiunile, normativele şi metodologiile, regulamentele şi standardele referitoare la starea mediului şi/sau care reglementează activităţile potenţial periculoase pentru mediul înconjurător, folosirea resurselor naturale şi protecţia mediului înconjurător; b) proiectele convenţiilor internaţionale, proiectele contractelor de concesiune care prevăd folosirea resurselor naturale ale Republicii Moldova; c) noile proiecte, programe, planuri, scheme, strategii şi concepţii vizînd: - dezvoltarea economică şi socială a Republicii Moldova, a anumitor zone, raioane, municipii, oraşe, sate;
41

- ocrotirea naturii în ansamblu pe ţară şi pe teritorii aparte; - reconstrucţia municipiilor, oraşelor, satelor; - alimentarea cu căldură, apă, gaze, energie electrică; - construcţia sistemelor de canalizare ale localităţilor; - urbanismul şi amenajarea teritoriului în localităţile urbane şi rurale; - construcţia, extinderea, reconstrucţia, reutilarea, modernizarea şi reprofilarea, conservarea, demolarea sau lichidarea tuturor obiectelor economice şi sociale susceptibile să afecteze mediul înconjurător, precum şi a celor care pot afecta starea mediului înconjurător în statele limitrofe, determinate de Convenţia Internaţională privind Evaluarea Impactului Asupra Mediului Înconjurător în Context Transfrontieră, la care Republica Moldova este parte; - construcţia căilor de comunicaţie rutieră, feroviară, fluvială, reconstrucţia albiilor rîurilor, construcţiilor hidrotehnice, sistemelor de irigare şi de desecare, construcţia sistemelor de combatere a eroziunilor şi salinizării solului ; - explorarea şi exploatarea subsolului, inclusiv în zonele cu regim de protecţie a apelor; - plantarea viţei de vie şi livezilor în zonele cu regim de protecţie a apelor; - producerea şi distrugerea pesticidelor şi altor substanţe toxice; - amplasarea şi amenajarea platformelor pentru deşeuri industriale, menajere, agricole şi reziduuri toxice, construcţia sau amplasarea instalaţiilor de prelucrare, neutralizare sau distrugere a acestor deşeuri şi reziduuri; - alte activităţi care pot afecta starea mediului înconjurător. Sistemul expertizei ecologice de stat. Conform Regulamentului Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, 17.06.2004, art. 26, Ministerul efectuează expertiza ecologică de stat a noilor proiecte, programe, scheme, strategii şi concepţii; exercită controlul de stat în sfera protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale. Expertiza ecologică de stat constă din următoarele subdiviziuni structurale şi organizaţii subordonate autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu, care constituie un sistem unic la diferite niveluri de coordonare şi expertizare a documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului şi de proiect a activităţilor economice în dependenţă de complexitatea şi importanţa acestor obiecte: - Direcţia generală impactul ecologic şi managementul deşeurilor a autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu; - Direcţia expertiză ecologică de stat a Inspectoratului Ecologic de Stat; - agenţiile teritoriale ecologice ale Inspectoratului Ecologic de Stat; - Institutul Naţional de Ecologie; - Comisia mixtă de experţi a autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu. Corpul de experţi din sistemul expertizei ecologice de stat se constituie, pentru fiecare componentă a mediului, din experţi ecologi care au studii superioare, o experienţă de muncă în specialitate de cel puţin 5 ani şi care sînt atestaţi de comisia de atestare.
42

La adoptarea deciziilor, comportate de exercitarea funcţiilor, experţii ecologi de stat sînt independenţi, călăuzindu-se numai de legislaţia în vigoare. Experţii ecologi de stat poartă răspundere, conform legislaţiei în vigoare, pentru corectitudinea aprecierii documentaţiei prezentate spre expertizare, calitatea avizului general, respectarea termenelor de avizare, respectarea legislaţiei privind protecţia mediului înconjurător precum şi pentru păstrarea secretelor de stat, comerciale şi/sau altor secrete, apărate de lege, care se conţin în materialele prezentate pentru efectuarea expertizei ecologice de stat. ORGANIZAREA EXPERTIZEI ECOLOGICE DE STAT * Beneficiarul prezintă, pentru examinare, organului respectiv al sistemului expertizei ecologice de stat documentaţia completă privind activitatea economică preconizată, în modul stabilit de către autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu. * Documentaţia de proiect şi planificare prezentată trebuie să corespundă normativelor în vigoare şi să conţină autorizaţiile prealabile ale organului administraţiei publice locale şi ale organizaţiilor interesate referitoare la amplasarea şi asigurarea tehnică a obiectului proiectat, precum şi avizele organelor de supraveghere şi control de stat privind desfăşurarea activităţii economice preconizate. * Documentaţia de proiect şi planificare, prezentată pentru efectuarea expertizei ecologice de stat, este supusă unei examinări complexe, în cadrul căreia se iau în considerare factorii ecologici, economici şi sociali, se studiază riguros variantele de soluţii tehnice menite să asigure îndeplinirea cerinţelor ecologice, armonizate cu particularităţile regionale, şi menţinerea stabilităţii ecosistemelor naturale în contextul unui eventual impact, pe întreaga perioadă de desfăşurare a activităţii economice preconizate, inclusiv construcţia obiectului, exploatarea, demolarea sau lichidarea acestuia. * După examinarea complexă a documentaţiei prezentate pentru efectuarea expertizei ecologice de stat, experţii ecologi de stat întocmesc un aviz general care conţine decizia cu privire la acceptarea sau respingerea documentaţiei. Concluziile şi propunerile din avizul general trebuie să fie formulate clar şi să constate: a) oportunitatea şi condiţiile de realizare a proiectului, programului, planului, schemei sau necesitatea refacerii acestora şi prezentării repetate pentru efectuarea expertizei ecologice de stat; b) respingerea documentaţiei în cazul în care aceasta nu este conformă dispoziţiilor legale şi cerinţelor normative în domeniu. * Avizul generalal expertizei ecologice de stat este obligatoriu pentru beneficiar, proiectant, autorităţile publice de toate nivelurile şi pentru organele care asigură finanţarea activităţii economice preconizate şi serveşte drept bază pentru: a) aprobarea noilor proiecte, programe, planuri, scheme şi pentru finanţarea lor după efectuarea expertizei tehnice sau generale, în modul stabilit de normativele respective;
43

b) eliberarea de către organele de resort, în modul stabilit, a autorizaţiilor pentru dreptul de folosinţă a resurselor naturale şi componentelor naturii; c) suspendarea sau interzicerea finanţării de către unităţile bancare a construcţiei şi dării în exploatare a obiectelor respective sau a executării altor lucrări; d) publicarea informaţiei despre rezultatele expertizei ecologice de stat a documentaţiei de proiect şi planificare pentru obiectele concrete. * Expertiza ecologică de stat a documentaţiei de proiect şi planificare se efectuează în termen de la 45 pînă la 90 de zile de la data prezentării, în funcţie de complexitatea acesteia. Documentaţia de proiect pentru casele de locuit şi obiectele sociale cu asigurare tehnică centralizată se examinează în termen de 15 zile. Termenul de efectuare a expertizei ecologice de stat a documentaţiei pentru obiectele şi activităţile economice complexe şi potenţial periculoase pentru mediul înconjurător, inclusiv a documentaţiei a cărei examinare necesită derulare a unor cercetări ştiinţifice speciale suplimentare, poate fi prelungit de autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu pînă la 6 luni. 6.4.2. Expertiza ecologică obştească. Se organizează şi se efectuează din iniţiativa asociaţiilor obşteşti oficial înregistrate, care au profilul protecţiei mediului înconjurător şi al căror statut prevede efectuarea expertizei ecologice obşteşti. Ea poate fi efectuată pentru toate proiectele, documentele şi activităţile economice preconizate, cu excepţia proiectelor sau a unor părţi ale acestora ce ţin de domeniul securităţii statului, şi/sau conţin secrete de stat, comerciale şi/sau alte secrete apărate de lege. Expertiza ecologică obştească poate fi efectuată înainte de expertiza ecologică de stat sau concomitent cu aceasta. Cetăţenii şi asociaţiile obşteşti au dreptul: a) să înainteze organelor sistemului expertizei ecologice de stat propuneri şi obiecţii privind proiectele obiectelor economice concrete, noile activităţi şi tehnologii; b) să solicite organelor sistemului expertizei ecologice de stat informaţii privind rezultatele expertizării noilor obiecte şi activităţi economice preconizate; c) să organizeze expertiza ecologică obştească a documentaţiei de proiect şi planificare pentru obiectele economice noi şi potenţial periculoase pentru mediul înconjurător. Asociaţiile obşteşti care efectuează expertiza ecologică obştească au dreptul: a) să primească de la beneficiar, în volum deplin, documentaţia de proiect şi documentaţia privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător (în continuare - E.I.M.Î), iar în cazul în care aceasta conţine secrete comerciale şi/sau alte secrete apărate de lege (cu excepţia secretelor de stat), în volumul care nu permite divulgarea acestor secrete;
44

b) să ia cunoştinţă de documentaţia tehnico-normativă cu privire la efectuarea expertizei ecologice de stat; c) să participe, prin reprezentanţii săi, la şedinţele comisiilor de experţi la care se iau în dezbatere avizele expertizei ecologice obşteşti. Avizul expertizei ecologice obşteşti are caracter de recomandare şi poate avea putere juridică numai după aprobarea lui de organele sistemului expertizei ecologice de stat. 7. Evaluarea impactului asupra mediului. 7.1. Evaluarea impactului asupra mediului (E.I.M.Î.) – activitate de interpretare a acestui eventual efect negativ produs mediului de o activitate preconizată, realizată prin expertiza ecologică. E.I.M.Î. se efectuează în scopul stabilirii măsurilor necesare pentru prevenirea consecinţelor ecologice negative legate de realizarea obiectelor şi activităţilor preconizate. Impactul asupra mediului – efectele negative ale activităţii umane asupra elementelor şi factorilor naturali, ecosistemelor, sănătăţii şi securităţii oamenilor, precum şi asupra bunurilor materiale. Planificarea noilor obiecte şi activităţi, care pot afecta radical mediul înconjurător, se efectuează în baza documentaţiei privind E.I.M.Î. care este supusă în mod obligatoriu expertizei ecologice de stat. Cerinţele impuse procedurii de efectuare a E.I.M.Î., precum şi cerinţele impuse documentaţiei privind E.I.M.Î. sînt enumerate în Regulamentul cu privire la evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, parte integrantă din Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător Nr.851-XIII din 29.05.96. Documentaţia privind E.I.M.Î. se elaborează în etapa iniţială de planificare şi este considerată parte componentă obligatorie a documentaţiei de proiect şi planificare. 7.2. Documentaţia privind E.I.M.Î. trebuie să conţină: 1. Materialele privind stabilirea, descrierea şi evaluarea eventualului impact direct şi indirect al obiectelor şi activităţilor preconizate asupra: a) condiţiilor climaterice, aerului atmosferic, apelor de suprafaţă, apelor freatice şi subterane, solului, subsolului, peisajelor, ariilor naturale protejate de stat, regnului vegetal şi animal, funcţionalităţii şi stabilităţii ecosistemelor, asupra populaţiei; b) resurselor naturale; c) monumentelor culturii şi istoriei; d) calităţii mediului în localităţile urbane şi rurale; e) situaţiei social-economice.
45

2. Compararea soluţiilor de alternativă propuse şi fundamentarea soluţiei optime. 3. Măsurile sau condiţiile propuse care ar exclude sau ar diminua eventualul impact ori măsurile şi condiţiile care ar spori influenţa pozitivă a obiectelor şi activităţilor preconizate asupra mediului înconjurător. 4. Evaluarea consecinţelor în cazul în care obiectele şi activităţile preconizate nu vor fi realizate. Impactul obiectelor şi activităţilor trebuie să fie evaluat atît pentru perioada elaborării, realizării şi funcţionării, cît şi pentru cazul lichidării sau încetării funcţionării acestora, inclusiv pentru perioada de după lichidare sau de după încetarea funcţionării. La pronosticarea eventualului impact al obiectelor şi activităţilor trebuie să fie luate în considerare toate caracteristicile posibile ale teritoriului supus impactului, atît în cazul funcţionării obiectelor sau desfăşurării activităţilor în regim normal, cît şi în caz de eventuală avarie. În baza documentaţiei privind E.I.M.Î., beneficiarul întocmeşte Declaraţia cu privire la impactul asupra mediului înconjurător (în continuare - D.I.M.Î.), în care sînt sistematizate şi analizate toate materialele, calculele şi investigaţiile realizate în procesul elaborării documentaţiei privind E.I.M.Î. În D.I.M.Î. trebuie să fie luate în considerare toate obiecţiile şi propunerile organelor administraţiei publice locale, ale ministerelor, departamentelor, precum şi rezultatele dezbaterilor publice. Documentaţia privind E.I.M.Î. poate fi elaborată de către persoanele şi organizaţiile care au autorizaţia respectivă, eliberată de Ministerul Ecologiei în baza certificatului de calificare. Cerinţele principale impuse nivelului profesional al elaboratorilor documentaţiei privind E.I.M.Î. sînt: studiile superioare respective, practica de muncă în specialitate de cel puţin 5 ani, atestarea pentru aptitudinea de a practica atare activitate. Asociaţiile obşteşti, în a căror sarcină intră şi efectuarea expertizei ecologice obşteşti a documentaţiei privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, pot efectua această expertiză din proprie iniţiativă sau la rugămintea persoanelor interesate al căror mediu înconjurător se prevede a fi schimbat. În baza documentelor prezentate de beneficiar, modificate şi completate în conformitate cu obiecţiile formulate ca rezultat al dezbaterilor publice şi cu obiecţiile organelor administraţiei publice locale, ministerelor şi departamentelor se efectuează Expertiza ecologică de stat a documentaţiei privind E.I.M.Î. Pe baza rezultatelor expertizei ecologice de stat a documentaţiei privind E.I.M.Î., examinării rezultatelor dezbaterilor publice se întocmeşte avizul privind expertiza ecologică de stat a documentaţiei privind E.I.M.Î. În cazul lipsei unui atare aviz pozitiv, persoanele fizice şi juridice nu au dreptul să aprobe documentaţia privind E.I.M.Î. şi să elaboreze documentaţia de proiect şi planificare pentru obiecte şi activităţi. În cazul în care impactul obiectelor şi activităţilor preconizate asupra mediului înconjurător au caracter transfrontieră, modul de E.I.M.Î. se
46

reglementează conform Convenţiei privind Evaluarea Impactului asupra Mediului Înconjurător în Context Transfrontieră.

TEMA III. Răspunderea juridică în domeniul dreptului mediului. 1. Particularităţile răspunderii juridice în domeniul dreptului mediului. 2. Răspunderea juridică penală în raporturile de dreptul mediului. 3. Răspunderea juridică civilă în raporturile de dreptul mediului. 4. Răspunderea juridică administrativă în raporturile de dreptul mediului. 5. Răspunderea juridică disciplinară în raporturile de dreptul mediului. 6. Particularităţile răspunderii juridice în domeniul dreptului mediului, conform convenţiilor internaţionale. 1. Particularităţile răspunderii juridice în domeniul dreptului mediului. 1.1. Răspundere – obligaţia de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, obligaţie ce se incumbă autorului faptei contrare normelor sociale de conduită şi care poartă întotdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea conduite.[Gh.Avornic, p.209] Natura regulii încălcate determină natura formei de răspundere. Răspunderea juridică – forma cea mai gravă a răspunderii sociale, raport juridic special ce constă în obligaţia de a suporta sancţiunea prevăzută de lege ca urmare a comiterii unui fapt juridic imputabil. Premisele răspunderii juridice sînt faptul juridic şi norma juridică. Pentru a reclama o răspundere juridică este mai întîi necesar a se stabili existenţa unui fapt juridic şi natura lui: infracţiune, delict, abatere disciplinară etc., care pot naşte răspunderi juridice diferite: - răspundere penală; - răspundere administrativă; - răspundere disciplinară ş.a. 1.2. Răspunderea juridică este un element foarte important al mecanismului juridic de ocrotire a mediului ambiant. Ea intervine pentru încălcarea ordinii ecologice stabilite în RM, pentru încălcarea regulilor şi normativelor ce reglementează securitatea ecologică a societăţii, pentru distrugerea sau nimicirea ilegală a bogăţiilor naturale.
47

Răspunderea ecologică – obligaţia persoanelor fizice, persoanelor juridice şi statului de a respecta normele ce reglementează corelaţia societăţii şi naturii, în vedere îmbinării ştiinţifice a intereselor ecologice şi economice. Funcţiile răspunderii ecologice: a) de stimulare – se materializează în motivarea persoanelor, prin pîrghii juridice şi economice, să protejeze mediul ambiant; b) de compensare – orientată spre restabilirea deplină, în formă materială sau bănească, a prejudiciilor provocate mediului; c) de prevenire – preventiv acţionează asupra comportamentului subiectelor prin înăsprirea treptată a măsurilor de constrîngere. În funcţie de caracter şi metoda de reglementare, distingem răspundere ecologică economică şi răspundere ecologică juridică. Răspunderea ecologică economică se bazează, în particular, pe interesul material al beneficiarului resurselor naturale în micşorarea gradului de poluare sau excluderea altei influienţe negative asupra mediului. Răspunderea ecologică juridică este consecinţa acţiunilor ilegale ale persoanelor fizice şi juridice. Ea este stabilită de către organele de stat prin metode juridico-administrative şi apare în legătură cu faptul provocării daunelor mediului în ansamblu sau anumitor componente ale sale. Temeiul apariţiei răspunderii ecologice este delictul (conteavenţia) ecologică. Delict ecologic – comportament nelegitim şi vinovat al unei persoane, ce este îndreptat împotriva ordinii ecologice şi care a cauzat un prejudiciu naturii sau a creat un pericol real de a pricinui o pagubă. Obiect al delictelor ecologice – mediul ambiant, ocrotit de legislaţie, omul, bunurile materiale create de societate. Latura obiectivă a delictelor ecologice – caracterul ilegal al comportării persoanei vinovate, care atentează la ordinea de drept ecologică stabilită în societate. Rezultatul obiectiv al acestor încălcări – intervenirea daunei sau ameninţarea reală cu această daună. Subiecte ale delictelor ecologice – persoanele fizice, persoanele juridice [persoanele oficiale ale acestora] Latura subiectivă – vinovăţia persoanei care a cauzat prejudiciul naturii, în ambele forme: a) intenţia – vinovatul îşi dădea seama de caracterul social periculos al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut consecinţele ei social periculoase şi le-a dorit (intenţie directă) sau le-a admis în mod conştient (intenţie indirectă); ex.: vînătoarea nelegitimă, pescuitul nelegitim, nimicirea semănăturilor prin păşunat etc. b) imprudenţa – vinovatul fie că a prevăzut posibilitatea provocării consecinţelor social periculoase ale acţiunii sau inacţiunii sale, dar în mod nechibzuit considera că ele ar putea să nu se producă (încrederea exagerată în sine), fie că nu a prevăzut posibilitatea unor asemenea consecinţe, deşi trebuia şi
48

putea să le prevadă (neglijenţa); ex.: nerespectarea regulilor securităţii contra incendiilor în păduri, neglijarea regulilor de folosire a mijloacelor chimice în agricultură etc. Răspunderea juridico-ecologică poate fi clasificată după diferite criterii. Reieşind din obiectele naturii, distingem răspundere juridico-ecologică pentru încălcarea legislaţiei despre ocrotirea pămîntului, apelor, pădurilor etc. Conform sancţiunilor aplicate, răspunderea juridico-ecologică se clasifică în răspundere penală, civilă, materială, administrativă, disciplinară. 2. Răspunderea juridică penală în raporturile de dreptul mediului. 2.1. Răspundere penală - condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvîrşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrîngere prevăzute de lege.(art.50 CP) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvîrşită (infracţiunea), iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale. 2.1.1. Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. (art.14 CP RM) Infracţiunea este o faptă socialmente periculoasă, ilegală, săvîrşită cu vinovăţie şi pedepsită în mod penal, ce atentează la orînduirea socială sau de stat, la sistemul economic, la avuţia proprietarului, la persoană, precum şi alte fapte care încalcă ordinea de drept şi sînt prevăzute de lege ca infracţiune.[A.Borodac, p.46] Infracţiunea ecologică include fapta social-periculoasă (acţiune sau inacţiune) prevăzută de lege ce atentează la ordinea de drept ecologică şi care cauzează daună mediului ambiant, sănătăţii omului sau crează astfel de pericol. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sînt: a) pericolul social al infracţiunii – fapta este dăunătoare pentru societate, adică pricinuieşte sau creează primejdia de-a pricinui o anumită daună relaţiilor sociale; b) ilegalitatea penală – fapta prejudiciabilă concretă trebuie să fie prevăzută de legea penală; acţiunea prejudiciabilă nu poate fi calificată ca infracţiune, dacă în momentul săvîrşirii ei ea n-a fost prevăzută de legea penală, adică ea n-a fost ilegală; c) vinovăţia – atitudinea psihică a persoanei faţă de acţiunile (inacţiunile) prejudiciabile, precum şi urmările lor; d) pasibilitatea de pedeapsă – pedeapsa se exprimă prin ameninţare, adică prin posibilitatea aplicării pedepsei pentru fapta prejudiciabilă şi ilegală.
49

2.1.2.La tragerea persoanei la răspundere penală, organele de anchetă şi cele judiciare trebuie să indice precis ce infracţiune a săvîrşit persoana şi de care normă a legii penale este prevăzută această infracţiune. Soluţionarea acestor probleme este bazată pe concepţia privind componenţa de infracţiune. Componenţa de infracţiune este un sistem de elemente şi semne (trăsături) obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. Elementele componenţei de infracţiune reprezintă părţi componente ale unui sistem integral al infracţiunii. Aceste părţi integrate se numesc elementele sau laturile infracţiunii. Distingem patru părţi componente ale faptei infracţionale: a) obiectul – relaţiile sociale, ocrotite de legislaţia penală, ce atentează la valorile sociale unanim recunoscute, enumerate în particular de Codul Penal al RM, partea specială. b) latura obiectivă – actul exterior al atentării prejudiciabile la obiectul ocrotit de legea penală (fapta, consecinţele, raportul dintre faptă şi consecinţă, locul, timpul, împrejurările, metodele săvîrşirii infracţiunii). c) subiectul – persoana fizică (16 ani (excepţie 14 ani)) şi persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător (art.21 CP) d) latura subiectivă – atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta săvîrşită, sub formă de intenţie sau imprudenţă, şi faţă de consecinţele ce pot avea loc (vinovăţia sub formă de intenţie sau imprudenţă, motivul după care se conducea vinovatul, scopul pe care tindea să-l atingă prin săvîrşirea infracţiunii). 2.2. Infracţiuni ecologice. Conform Codului Penal al RM, Partea specială, Capitolul IX, distingem următoarele infracţiuni ecologice: Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice. (art. 223 CP) Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice. (art. 224 CP) Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea mediului. (art. 225 CP) Neîndeplinirea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice. (art. 226 CP) Poluarea solului. (art. 227 CP) Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului. (art. 228 CP) Poluarea apei. (art. 229 CP) Poluarea aerului. (art. 230 CP) Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere. (art. 231 CP) Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere. (art. 232 CP) Vînatul ilegal. (art. 233 CP) Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor. (art. 234 CP) Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat. (art. 235 CP) (Vezi Anexa Nr.1)
50

2.3. Pedepsele penale. Pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvîrşit infracţiuni, cauzînd anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor. (art.61 CP) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni atît din partea condamnaţilor, cît şi a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate persoanelor fizice: a) amendă; b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate; c) munca neremunerată în folosul comunităţii; d) închisoare. Munca neremunerată în folosul comunităţii, închisoarea, se aplică numai în calitate de pedepse principale. Amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atît ca pedepse principale, cît şi ca pedepse complementare. Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător: a) amendă; b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate; c) lichidare. Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală. Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atît ca pedepse principale, cît şi ca pedepse complementare. Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de CP RM. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei. Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1.000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, ţinîndu-se cont de situaţia materială a celui vinovat, iar pentru infracţiunile comise din interes material - pînă la 5.000 unităţi convenţionale, luîndu-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvîrşirii infracţiunii.
51

Mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 10.000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, de mărimea daunei cauzate, luîndu-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de la achitarea amenzii fixate, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare. Suma amenzii se înlocuieşte cu arest sau închisoare, calculîndu-se o lună de arest sau închisoare pentru 50 unităţi convenţionale. În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate, să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă. (art. 64 CP) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvîrşirea infracţiunii. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani. La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul ei se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii, iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale. (art.65 CP) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale. Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, persoanelor care nu au atins vîrsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vîrsta de pensionare.

52

Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti. (art.67 CP) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pe un anumit termen, într-un penitenciar. Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani (10 ani – în cazul infracţiunilor ecologice). La stabilirea pedepsei pentru o persoană care la data săvîrşirii infracţiunii nu a atins vîrsta de 18 ani, termenul închisorii nu poate depăşi 15 ani. La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni, pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani, iar în cazul unui cumul de sentinţe, ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani. În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blîndă, cu titlu de graţiere, se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani. (art.70 CP) Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de pînă la 5 ani sau pe un termen nelimitat. (art.73 CP) Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător constă în dizolvarea acesteia, cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvîrşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei. (art.74 CP) 3. Răspunderea juridică civilă în raporturile de dreptul mediului. Răspunderea juridico-civilă este prevăzută de către normele dreptului civil şi ale legislaţiei mediului ambiant. Menirea ei constă în apărarea drepturilor şi intereselor proprietarilor şi beneficiarilor de resurse naturale, precum şi repararea daunelor şi prejudiciilor cauzate prin nerespectarea legislaţiei protecţiei mediului ambiant. Pentru a realiza prezenţa răspunderii civile trebuie să fie întrunite următoarele patru condiţii:
53

1.) Fapta ilicită – acţiunea sau inacţiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane. 2.) Prejudiciul – rezultate dăunătoare, efecte ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale persoanelor. 3.) Raportul de cauzalitate – legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat; prejudiciul trebuie să fie consecinţa faptei ilicite. 4.) Culpa (vinovăţia) – atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta săvîrşită şi consecinţele ei. Răspunderea juridico-civilă în domeniul protecţiei mediului ambiant se manifestă în trei forme: ⇒ Declararea nulă a tranzacţiilor legate de pămînt, subsoluri, ape, păduri (în cazurile prevăzute de lege), adică a tranzacţiilor legate de vînzarecumpărare, donaţie, gaj, testament, schimb liber etc. ⇒ Stabilirea obligaţiilor de înlăturare a încălcărilor ce împiedică beneficiarul la exercitarea drepturilor legale de folosinţă a resurselor. (ex.: prezentarea de către proprietarul lotului de pămînt a unei acţiuni faţă de întreprinderea industrială, din cauza deşeurilor nocive ale căreia, se micşorează roada şi calitatea culturilor agricole. ⇒ Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea legislaţiei protecţiei mediului. Dauna se repară în natură sau prin încasarea costului daunelor pricinuite. Repararea daunelor în natură se poate manifesta prin faptul că delicventul are obligaţia din contul şi din mijloacele sale să restaureze starea înrăutăţită a mediului, de ex., să recultiveze pămînturile. Costul prejudiciilor cauzate se calculează reieşind din cheltuielile de restabilire a obiectelor naturale şi aducerea lor în stare posibilă pentru folosirea după destinaţie, cheltuielile de compensare a pierderilor materiale şi veniturile neobţinute, de ex., paguba pricinuită de încălcarea regulilor securităţii antiincendiare a pădurilor, include costul pierdut al mărfii forestiere, cheltuielile de lichidare a incendiului, pierderile materiale legate de curăţirea teritoriilor, mijloacele de reproducere a resurselor de pădure. O modalitate a răspunderii civile, aplicabilă pentru paguba pricinuită mediului ambiant, este răspunderea materială. Particularitatea acestei răspunderi se manifestă prin faptul că este reglementată de acte juridice speciale şi se aplică prin intermediul încasării anumitor taxe speciale. Mărimea acestei taxe reprezintă cheltuielile de stat pentru ocrotirea obiectelor naturii. Restituirea pagubei în caz de răspundere materială se efectuează pe cale judiciară la acţiunea organelor de ocrotire a naturii, indiferent de aplicarea sau neaplicarea amenzii administrative. Taxa răspunderii materiale nu cuprinde costul instrumentului care a servit nemijlocit pentru comiterea daunei materiale şi nici costul obiectului naturii vătămat sau nimicit. 4. Răspunderea juridică administrativă în raporturile de dreptul mediului.
54

Contravenţie administrativă se consideră fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită ce atentează la peronalitate, la drepturile şi la interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, la proprietate, la orînduirea de stat şi la ordinea publică, precum şi alte fapte ilicite pentru care legislaţia prevede răspundere administrativă. Răspunderea administrativă pentru contravenţiile prevăzute de Codul cu privire la Contravenţiile Administrative (CCA) apare, dacă prin caracterul lor aceste contravenţii nu atrag după sine, în conformitate cu legislaţia în vigoare, răspunderea penală. (art.9 CCA) La răspunderea administrativă pot fi trase persoanele, care pînă în momentul comiterii contravenţiei administrative au atins vîrstă de şaisprezece ani. Persoana cu funcţii de răspundere se trage la răspundere administrativă pentru nerespectarea prevederilor actelor juridice a căror îndeplinire intră în îndatoririle ei de serviciu. Persoană cu funcţii de răspundere este considerată persoana căreia în autorităţile publice, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, i se acordă permanent sau provizoriu - în virtutea legii, prin numire, alegere sau prin încredinţarea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. Conform CCA, contravenţiile administrative din domeniul ocrotirii mediului ambiant sînt : Încălcarea legislaţiei funciare. (art.52) Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare şi aplicare a substanţelor radioactive, biologice, chimice şi a altor substanţe. (art.53) Importul şi comercializarea pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie a plantelor fără autorizaţia respectivă. (art.53/1) Producerea, importul, comercializarea şi utilizarea mijloacelor de protecţie a plantelor, nesupuse testării şi certificării de stat. (art.53/2) Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi utilizare a pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie a plantelor. (art.53/3) Neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată a prescripţiilor organelor controlului de stat în domeniul protecţiei plantelor. (art.53/4) Încălcarea legislaţiei privind subsolul. (art.57) Neîndeplinirea obligaţiei de a face publice informaţiile veridice despre calitatea apei potabile. (art.58) Nerespectarea prevederilor actelor normative vizînd protecţia apelor. (art.59) Neîndeplinirea obligaţiilor de înregistrare în documentele de bord a operaţiilor cu substanţe şi amestecuri dăunătoare. (art.60) Încălcarea prevederilor actelor normative vizînd domeniul de folosire a apei. (art.61)
55

Deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor. (art.62) Nerespectarea regulilor şi instrucţiunilor ce se referă la exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor. (art.62/1) Folosirea ilegală a pămînturilor din fondul forestier al statului. (art.63) Încălcarea modului stabilit de folosire a fondului de exploatare, de recoltare şi transportare a lemnului, de recoltare a răşinii. (art.64) Tăierea ilegală şi vătămarea arborilor şi arbuştilor, distrugerea şi vătămarea culturilor de pădure şi a arborilor tineri. (art.65) Distrugerea sau vătămarea subarboretului din păduri. (art.66) Efectuarea unor exploatări forestiere necorespunzătoare scopurilor sau cerinţelor, prevăzute în autorizaţia (dispoziţia) de tăiere a pădurii ori în biletul silvic. (art.67) Încălcarea regulilor cu privire la regenerarea şi îmbunătăţirea stării pădurilor, cu privire la folosirea resurselor de arboret exploatabil. (art.68) Degradarea fînaţurilor şi a păşunilor de pe terenurile fondului forestier de stat. (art.69) Cositul samavolnic al fînului şi păşunatul samavolnic al vitelor, strîngerea samavolnică a fructelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, pomuşoarelor. (art.70) Darea în exploatare a obiectivelor de producţie fără instalaţii, care să prevină influenţă dăunătoare asupra pădurilor. (art.71) Degradarea pădurii cu ape de scurgere, cu substanţe chimice, cu degajări, deşeuri şi reziduuri dăunătoare. (art.72) Murdărirea pădurilor cu deşeuri şi reziduuri menajere. (art.73) Distrugerea sau deteriorarea şanţurilor de desecare din păduri, a sistemelor de drenaj şi a drumurilor de pe terenurile fondului forestier al statului. (art.74) Distrugerea sau deteriorarea în păduri a indicatoarelor de delimitare, a pancartelor, panourilor şi a altor obiecte de agitaţie vizuală. (art.75) Nimicirea faunei folositoare pentru pădure. (art.76) Încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor în păduri. (art.77) Degajarea de substanţe poluante în atmosferă peste normative sau fără autorizaţie şi acţiunea fizică dăunătoare asupra aerului atmospheric. (art.78) Darea în exploatare şi utilizarea obiectivelor cu încălcarea normelor şi cerinţelor de protecţie a mediului înconjurător. (art.79) Fabricarea şi comercializarea produselor în lipsa elaborărilor tehnice şi tehnologice care asigură prelucrarea lor după pierderea calităţilor de consum. (art.79/1) Încălcarea regulilor de exploatare, precum şi nefolosirea instalaţiilor pentru purificarea degajărilor de poluanţi în atmosferă. (art.80) Darea în exploatare a mijloacelor de transport şi a altor mijloace de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante. (art.81) Exploatarea mijloacelor de automototransport şi a altor mijloace de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante. (art.82)
56

Nerespectarea cerinţelor d ee protecţie a aerului atmosferic la stocarea şi arderea deşeurilor industriale şi a resturilor menajere. (art.83) Încălcarea regulilor de transportare, păstare şi folosire a mijloacelor pentru protecţia plantelor şi altor preparate. (art.84) Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care exercită controlul asupra protecţiei aerului atmospheric. (art.85) Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor Expertizei ecologice de stat şi ale Inspectoratului ecologic de stat. (art.85/1) Neadmiterea inspectării obiectivelor sau neacordarea informaţiei despre starea mediului înconjurător. (art.85/2) Încălcarea legislaţiei şi a documentelor normative privind expertiza ecologică. (art.85/3) Încălcarea regulilor de protecţie şi de folosire a regnului animal. (art.86) Încălcarea regulilor de vînătoare, de pescuit, de protecţie a rezervelor piscicole şi a regulilor de efectuare a altor feluri de folosire a regnului animal. (art.87) Încălcarea gravă a regulilor de vînătoare. (art.87/1) Nimicirea animalelor, înregistrate în Cartea Roşie. (art.88) Importul ilegal al unor animale sau plante. (art.88/1) Încălcarea modului de exercitare a folosirii regnului animal în rezervaţiile naturale şi pe alte teritorii în mod special ocrotite. (art.88/2) Cruzimea faţă de animale. (art.89) Strînsul plantelor, înregistrate în Cartea Roşie. (art.90) Încălcarea regulilor de protecţie şi a regimului obiectivelor naturale, aflate sub protecţia specială a statului. (art.91) În scopul educării persoanei,care a comis o contravenţie administrativă, în spiritul respectării legilor, precum şi în scopul de a se preveni comiterea unor noi contravenţii atît de către contravenientul însuşi, cît şi de alte persoane se aplică sancţiunea administrativă. Pentru comiterea contravenţiilor administrative pot fi aplicate următoarele sancţiuni administrative: 1) avertismentul; 2) amenda; 3) ridicarea contra echivalent a obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau obiectivul nemijlocit al contravenţiei administrative; 4) confiscarea obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau obiectivul nemijlocit al contravenţiei administrative; 5) privarea de dreptul special, acordat cetăţeanului respectiv (de dreptul de a conduce mijloacele de transport, de dreptul de vînătoare); 7) arestul administrativ; Ridicarea contra echivalent şi confiscarea obiectelor pot fi aplicate atît ca sancţiuni administrative principale, cît şi ca cele complementare. Celelalte
57

sancţiuni administrative pot fi aplicate numai ca sancţiuni administrative principale. Pentru o contravenţie administrativă poate fi aplicată fie sancţiune principală, fie sancţiune principală şi complementară. Avertismentul ca sancţiune administrativă se aplică în scris. În cazurile prevăzute de legislaţie avertismentul se perfectează în alt mod stabilit. Amenda ce se aplică cetăţenilor pentru contravenţiile administrative nu poate depăşi, de regulă, cincizeci, iar persoanelor cu funcţii de răspundere, trei sute de salarii minime, în mărimea stabilită de legislaţie la momentul săvîrşirii contravenţiei. Amenda ce se aplică cetăţenilor şi persoanelor cu funcţii de răspundere pentru contravenţii administrative săvîrşite în scopul obţinerii de profit nu poate depăşi trei mii de salarii minime, în mărimea stabilită de legislaţie la momentul săvîrşirii contravenţiei. În caz de sustragere cu rea-voinţă de la achitarea amenzii aplicate pentru contravenţia administrativă săvîrşită, instanţa judecătorească poate înlocui această sancţiune cu arest administrativ, calculîndu-se zece zile de arest pentru un salariu minim, termenul fiind cel mult treizeci de zile. Ridicarea contra echivalent a obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau obiectivul nemijlocit al contravenţiei administrative, constă în luarea silită, şi realizarea lui ulterioară, cu restituirea fostului proprietar a sumei căpătate, cu reţinerea cheltuielilor pentru realizarea obiectului ridicat. Confiscarea obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau obiectivul nemijlocit al contravenţiei administrative, constă în transformarea silită şi în mod gratuit a acestui obiect în proprietate a statului. Poate fi confiscat numai obiectul, care se află în proprietate personală a contravenientului. Confiscarea armei de foc, a altor unelte de vînătoare şi a muniţiilor nu se poate aplica faţa de persoanele, pentru care vînătoarea este principala sursă de existenţă. Privarea de dreptul special, acordat cetăţeanului respectiv (dreptul la vînătoare), se aplică pe un termen de pînă la trei ani pentru încălcarea gravă sau sistematică a modului de folosire a acestui drept. Privarea de dreptul la vînătoare nu se poate aplica faţa de persoanele, pentru care vînătoarea este principala sursă de exsistenţă. Arestul administrativ se stabileşte şi se aplică numai în cazuri excepţionale pentru unele categorii de contravenţii administrative pe un termen de pînă la treizeci de zile. Arestul administrativ se stabileşte de instanţa de judecată. Sancţiunea pentru contravenţia administrativă se aplică în limitele, stabilite de actul normativ, care prevede răspunderea pentru contravenţia comisă.
58

La aplicarea sancţiunii se ţine cont de caracterul contravenţiei comise, de persoana contravenientului, de gradul vinovăţiei lui, de starea materială, de circumstanţele, ce atenuează şi ce agravează răspunderea. Termenul de arest administrativ se calculează în zile, de privare de un drept special - în ani, în luni sau în zile. Sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei luni de la comiterea contravenţiei, iar în cazul contravenţiei continue - nu mai tîrziu de trei luni de la descoperirea ei. În cazul refuzului de a intenta proces penal sau în cazul clasării procesului penal, dacă în acţiunile persoanei există indicii ale contravenţiei administrative, sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei luni de la data adoptării hotărîrii cu privire la refuzul de a intenta proces penal sau de a-l clasa. Dacă persoana supusă unei sancţiuni administrative n-a comis, în decurs de un an după executarea sancţiunii, o nouă contravenţie administrativă, se consideră, că această persoană n-a fost supusă sancţiunii administrative. Organele (persoanele cu funcţii de răspundere) împuternicite să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative: 1) comisiile administrative de pe lîngă organele executive ale autoadministrării locale; 2) judecătoriile de sector, municipale; 3) organele afacerilor interne, organele departamentelor, inspectoratelor de stat şi alte organe (persoane cu funcţii de răspundere) împuternicite pentru aceasta. Instanţele judecătoreşti examinează toate cazurile cu privire la contravenţiile administrative, cu excepţia celor atribuite prin CCA la competenţa altor organe. Organele supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat examinează cazurile cu privire la contravenţiile administrative prevăzute la art. 53, 58 CCA. Organele controlului de stat în zootehnie examinează cazurile cu privire la contravenţiile administrative prevăzute la articolul 89 CCA. Organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător examinează cazurile cu privire la contravenţiile administrative, prevăzute de articolele 59, 61, 62/1, al.2,3 ale articolului 65, articolele 70, 75 şi 76 din CCA. Organele gospodăriei silvice examinează cazurile cu privire la contravenţiile administrative prevăzute la articolele 63, 64, al.1 al articolului 65, articolele 66-77 din CCA. 5. Răspunderea disciplinară în raporturile de dreptul mediului. Pentru a lua naştere răspunderea disciplinară, este necesar ca o persoană încadrată în unitate să fi săvîrşit o abatere de la disciplina muncii. Disciplina muncii reprezintă obligaţia tuturor salariaţilor de a se subordona unor reguli de comportare stabilite în conformitate cu Codul Muncii, cu alte
59

acte normative, cu convenţiile colective, cu contractele colective şi cu cele individuale de muncă, precum şi cu actele normative la nivel de unitate, inclusiv cu regulamentul intern al unităţii. Abaterea disciplinară este unicul temei, condiţia necesară şi suficientă pentru declanşarea răspunderii disciplinare. Prin abatere disciplinară se subînţelege încălcarea cu vinovăţie de către salariat, indiferent de postul pe care îl ocupă, a obligaţiilor sale, inclusiv a normelor de comportare. Ca exemple de abatere disciplinară pot servi: neexecutarea ordinului angajatorului (administraţiei), încălcarea regulilor de ordine interioară a muncii, încălcarea normelor tehnicii de securitate etc. Aceste abateri capătă amprentă ecologică dacă în rezultatul comiterii lor s-a produs un impact negativ asupra mediului. Răspunderea disciplinară poartă un caracter dispozitiv, deoarece aplicarea sau neaplicarea ei în deplină măsură depinde de voinţa angajatorlui. Pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare: a) avertismentul; b) mustrarea; c) mustrarea aspră; d) concedierea. Legislaţia în vigoare poate prevedea pentru unele categorii de salariaţi şi alte sancţiuni disciplinare. Pentru aceeaşi abatere disciplinară nu se poate aplica decît o singură sancţiune. La aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul trebuie să ţină cont de gravitatea abaterii disciplinare comise şi de alte circumstanţe obiective. (art. 206 CM) Sancţiunea disciplinară se aplică de organul căruia i se atribuie dreptul de angajare (alegere, confirmare sau numire în funcţie) a salariatului respectiv. (art. 207 CM) Modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare. Pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară salariatului o explicaţie scrisă privind fapta comisă. Refuzul de a prezenta explicaţia cerută se consemnează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor. În funcţie de gravitatea faptei comise de salariat, angajatorul este în drept să organizeze şi o anchetă de serviciu. În cadrul anchetei, salariatul are dreptul să-şi explice atitudinea şi să prezinte persoanei abilitate cu efectuarea anchetei toate probele şi justificările pe care le consideră necesare. (art. 208 CM) Termenele de aplicare a sancţiunilor disciplinare. Sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua constatării ei, fără a lua în
60

calcul timpul aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii sau în concediul medical. Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare, iar în urma reviziei sau a controlului activităţii economico-financiare - după expirarea a 2 ani de la data comiterii. În termenele indicate nu se include durata desfăşurării procedurii penale. Aplicarea sancţiunii disciplinare. Sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), în care se indică în mod obligatoriu: a) temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii; b) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; c) organul în care sancţiunea poate fi contestată. Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) de sancţionare se comunică salariatului, sub semnătură, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data cînd a fost emis şi îşi produce efectele de la data comunicării. Refuzul salariatului de a confirma prin semnătură comunicarea ordinului se fixează într-un procesverbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor. Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) de sancţionare poate fi contestat de salariat în instanţa de judecată. (art. 210 CM) Termenul de validitate şi efectele sancţiunilor disciplinare. Termenul de validitate a sancţiunii disciplinare nu poate depăşi un an din ziua aplicării. Dacă pe parcursul acestui termen salariatul nu va fi supus unei noi sancţiuni disciplinare, se consideră că sancţiunea disciplinară nu i-a fost aplicată. Angajatorul care a aplicat sancţiunea disciplinară este în drept să o revoce în decursul unui an din proprie iniţiativă, la rugămintea salariatului, la demersul reprezentanţilor salariaţilor sau al şefului nemijlocit al salariatului. În interiorul termenului de validitate a sancţiunii disciplinare, salariatului sancţionat nu i se pot aplica stimulări. (art.211 CM)

61

TEMA IV. REGIMUL JURIDIC AL FONDULUI FUNCIAR. 1. Noţiunea şi caracteristica generală a fondului funciar. 2. Noţiunea şi caracteristica generală a administrării de stat a fondului funciar. 3. Sistemul organelor de administrare de stat a fondului funciar. 4. Cadastrul funciar de stat. 5. Reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi de beneficiere funciară. 1. Noţiunea şi caracteristica generală a fondului funciar. 1.1. Protecţia solului se realizează, în condiţiile legii, prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului. În acest sens, Legea privind protecţia mediului înconjurător, Nr.1515-XII din 16.06.93 // în MO al RM nr.10/283 din 30.10.1993, prin art.35, instituie obligaţia generală pentru toţi deţinătorii acestui element de mediu, indiferent cu ce titlu, de a acţiona în vederea protecţiei lui. Reglementările legale actuale consacră principiul prevenirii şi respectiv combaterii proceselor de degradare şi poluare a solului, determinate fie de fenomene naturale, fie de activităţi economico-sociale. Relaţiile funciare se reglementează de Constituţia Republicii Moldova din 29.07.94 // MO nr. 1 din 27.08.1994, de Codul funciar (CF)Nr.828-XII din 25.12.91 şi de alte acte legislative, emise în conformitate cu el. 1.2. Toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie fondul funciar al Republicii Moldova. (art.2 CF) Într-o accepţiune generală, solul reprezintă stratul afînat, moale şi friabil care se găseşte la suprafaţa scoarţei Pămîntului şi care împreună cu atmosfera învecinată constituie mediul de viaţă al plantelor.

62

Fondul funciar, în dependenţă de destinaţia principală, se compune din următoarele categorii de terenuri: - cu destinaţie agricolă; - din intravilanul localităţilor; - destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale; - destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi; - ale fondului silvic; - ale fondului apelor; - ale fondului de rezervă. Terenurile cu destinaţie agricolă. Terenurile sînt declarate bune pentru agricultură pe baza materialelor cadastrului funciar. (art.36 CF) Ele se repartizează pentru organizarea producţiei agricole şi agroindustriale: - cetăţenilor Republicii Moldova; - întreprinderilor, organizaţiilor şi asociaţiilor agricole şi agroindustriale de stat şi cooperatiste; - instituţiilor de cercetări ştiinţifice, didactice şi altor instituţii agricole, şcolilor tehnice profesionale şi şcolilor de cultură generală săteşti; - întreprinderilor agricole mixte. Dreptul întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor agricole/agroindustriale de stat şi cooperatiste asupra terenului se păstrează în cazul intrării lor în componenţa asociaţiilor şi combinatelor agroindustriale, agrofirmelor şi altor formaţiuni şi la ieşirea din componenţa acestora. (art.37 CF) Terenurile atribuite în proprietate ca loturi de lîngă casă, amplasate în extravilanul satului (comunei) sau oraşului, se consideră grădini. Cetăţenilor care nu au terenuri pentru grădini li se pot atribui loturi pentru legumicultură. Acestea se distribuie în folosinţă provizorie de către autorităţile administraţiei publice locale din terenurile de rezervă. Pe aceste loturi se interzice să se construiască clădiri capitale şi să se cultive plante multianuale. În caz de necesitate, se pot face construcţii provizorii de folosinţă personală pentru păstrarea inventarului legumicol şi pentru alte scopuri gospodăreşti. La stingerea dreptului de beneficiere asupra terenului, beneficiarii demolează construcţiile provizorii pe contul propriu. (art.39 CF) În condiţii de arendă terenurile se atribuie persoanelor fizice şi juridice din Republica Moldova, din alte state, precum şi organizaţiilor şi asociaţiilor internaţionale. Persoanele care dau în arendă terenuri proprietate de stat sînt Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale în limita competenţei lor. Persoanele care dau în arendă terenuri proprietate privată sînt proprietarii titulari ai terenurilor respective. Relaţiile de arendă sînt reglementate de Codul Funciar, de Legea cu privire la arendă şi de alte acte legislative.
63

Terenurile din intravilan. Terenurile din intravilan se află în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, iar din municipii - în proprietate municipală. Perimetru al localităţii este hotarul intravilanului (teritoriului ei) care îl desparte de extravilan. Perimetrul respectiv al localităţii se stabileşte prin reglementarea regimului proprietăţii funciare în conformitate cu planul general şi pe baza argumentării tehnico-economice a dezvoltării oraşului şi satului (comunei). Perimetrul oraşelor se stabileşte şi se modifică de către Guvern. Perimetrul celorlalte localităţi se stabileşte şi se modifică de autorităţile administraţiei publice locale. (art.43 CF) Din componenţa terenurilor oraşelor şi satelor (comunelor) fac parte: - terenurile pe care sînt amplasate construcţii şi alte amenajări; - terenurile de uz public; - terenurile pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de telecomunicaţii, de transport electric, pentru exploatări miniere şi pentru alte industrii; - terenurile împădurite; - terenurile cu destinaţie agricolă şi alte terenuri. (art.44 CF) Toate terenurile oraşelor şi satelor (comunelor) se folosesc în conformitate cu planurile lor de sistematizare şi cu planurile de organizare economico-funciară a intravilanului localităţilor. Planurile de sistematizare ale oraşelor şi satelor (comunelor) determină direcţiile principale ale folosirii terenurilor din intravilan pentru construirea caselor, a obiectelor industriale şi de altă natură, pentru amplasarea şi amenajarea locurilor de agrement, iar planurile de organizare economico-funciară a intravilanului determină direcţiile principale ale folosirii terenurilor care nu sînt destinate construcţiilor şi a celor care rămîn temporar neocupate de construcţii. (art.45 CF) o Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale cuprind terenurile pe care sînt amplasate construcţiile şi amenajările şi cele pe care urmează să fie construite case, clădiri de menire social-culturală, industrială şi cu alte destinaţii. Aceste terenuri se atribuie întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pentru zidirea şi exploatarea construcţiilor industriale a caselor, a clădirilor de menire social-culturală, a altor construcţii şi amenajări, precum şi cetăţenilor pentru construcţia individuală de locuinţe. o Terenuri de uz public din oraşe şi sate (comune) sînt terenurile folosite pentru căile de comunicaţie (pieţe, străzi, pasaje, drumuri şi altele asemenea), pentru necesităţile social-culturale ale populaţiei (grădini publice, parcuri, lacuri, plaje, bulevarde, scuaruri), pentru cimitire şi alte necesităţi ale gospodăriei comunale. o Terenuri pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de telecomunicaţii şi transport electric, pentru exploatările miniere şi pentru alte industrii sînt terenurile atribuite întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor respective pentru realizarea funcţiilor lor. Amplasarea construcţiilor şi amenajărilor pe aceste terenuri, precum şi lucrările de amenajare, le efectuează beneficiarii funciari prin hotărîrea autorităţilor administraţiei publice locale
64

respective. Punerea la dispoziţia întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a suprafeţelor pentru exploatarea industrială a zăcămintelor se face după demarcarea arterei miniere. o Terenurile împădurite ale oraşelor şi satelor (comunelor) servesc ameliorării mediului înconjurător, organizării odihnei, nevoilor de cultură, apărării teritoriului localităţilor împotriva eroziunii cauzate de apă şi de vînt. o Terenurile cu destinaţie agricolă în oraş şi sat (comună) sînt terenurile arabile, plantaţiile multianuale, fîneţele, imaşurile, pepinierele şi altele asemenea. Ele pot fi atribuite în folosinţa întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor agricole, precum şi cetăţenilor pentru agricultură, legumicultură, păşuni şi fîneţe. o Din alte terenuri fac parte rîpele, ravenele, bolovănişurile şi alte terenuri necultivabile. Autorităţile administraţiei publice locale execută complexul necesar de lucrări pentru amenajarea şi înverzirea teritoriilor oraşelor şi satelor (comunelor). Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii sînt datori, în conformitate cu regulile aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, să păstreze plantaţiile verzi, să ţină teritoriile, atribuite lor, într-o ordine conform cerinţelor sanitare şi de protecţie contra incendiilor. Terenurile destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii speciale sînt terenurile atribuite de autorităţile administraţiei publice locale pentru amplasarea şi exploatarea clădirilor administrative şi de deservire, a construcţiilor auxiliare şi construcţiilor industriale, miniere, de transport şi a altor întreprinderi, instituţii şi organizaţii, pentru construirea căilor de acces, a reţelelor inginereşti, organizarea producţiei industriale, construcţia magistralelor de transport, instalarea liniilor de telecomunicaţii, de transport electric. (art.52 CF) În jurul întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriei transporturilor, telecomunicaţiilor şi al altor obiecte care provoacă efecte de poluare a terenurilor din vecinătate şi asupra producţiei lor, în dependenţă de caracterul industriei se stabilesc zone de influenţă în conformitate cu normele, aprobate de organele pentru protecţia mediului înconjurător. Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile în jurul cărora se stabilesc astfel de zone sînt obligate să marcheze hotarele zonelor cu semne informative speciale. Stabilirea acestor zone nu-i privează pe deţinătorii de terenuri de dreptul de proprietate, de posesiune şi beneficiere funciară. Deţinătorii ale căror terenuri au fost incluse în aceste zone de influenţă au dreptul la compensarea pierderilor legate de influenţa negativă asupra producţiei agricole şi celei silvice, precum şi de degradarea terenurilor, sau la privilegii fiscale. Magistralele de transport, liniile de telecomunicaţii şi de transport electric, conductele de petrol şi de gaz, de canalizare, apeductele, precum şi alte instalaţii similare se vor grupa şi amplasa de-a lungul şi în imediata apropiere a căilor de comunicaţii, digurilor, canalelor de irigare şi de desecare în aşa fel încît să nu stînjenească efectuarea lucrărilor agricole. Terenurile destinate necesităţilor de apărare şi trupelor de grăniceri şi de interne sînt considerate terenurile repartizate pentru amplasarea şi desfăşurarea
65

activităţii permanente a unităţilor militare, instituţiilor de învăţămînt militar şi organizaţiilor Forţelor Armate, trupelor de grăniceri şi de interne. Terenurile destinate ocrotirii naturii. Din terenurile destinate ocrotirii naturii fac parte terenurile rezervaţiilor, parcurilor naţionale, parcurilor dendrologice şi zoologice, grădinilor botanice, braniştilor, monumentelor naturii, terenurile zonelor de protecţie şi zonelor sanitare.  Din categoria terenurilor rezervaţiilor fac parte terenurile în al căror perimetru se află obiecte naturale, ce reprezintă valoare ştiinţifică şi culturală (landşafturile tipice şi unicale, comunităţi de organisme vegetale şi animale, formaţiuni geologice, specii de plante, animale rare). Ele sînt repartizate pentru păstrarea în stare naturală a complexelor naturale tipice sau unicale pentru zona de landşaft cu tot ansamblul ei de componente, pentru studierea proceselor şi fenomenelor în mersul lor firesc în vederea elaborării bazelor ştiinţifice ale ocrotirii naturii.  Din categoria terenurilor parcurilor naţionale fac parte terenurile care au o deosebită valoare ecologică, istorică şi estetică în virtutea îmbinării reuşite a landşafturilor naturale şi culturale.  Din categoria terenurilor parcurilor dendrologice şi zoologice, ale grădinilor botanice fac parte terenurile repartizate pentru studierea, păstrarea şi îmbogăţirea în condiţii artificiale a resurselor florei şi faunei, pentru folosirea lor eficientă în plan ştiinţific, cultural, economic şi păstrarea genofondului.  Din categoria terenurilor de branişte fac parte terenurile destinate păstrării, restabilirii şi reproducerii resurselor naturale şi menţinerii echilibrului ecologic general, obiectele complexe biologice, paleontologice, hidrologice şi geologice de landşaft.  Din categoria terenurilor monumentelor naturii fac parte terenurile care au obiecte naturale unicale sau tipice, cu valoare ştiinţifică, cultural-instructivă şi de reconfortare, dar care nu sînt recunoscute drept monumente de istorie şi cultură. Terenurile destinate ocrotirii naturii sînt prin exclusivitate proprietate a statului. Pe terenurile destinate ocrotirii naturii este interzisă activitatea ce vine în contradicţie cu destinaţia lor specială. Ele sînt retrase din folosinţă, dacă această destinaţie nu corespunde regimului de protecţie, stabilit pentru aceste terenuri. (art.56 CF) Terenurile destinate ocrotirii sănătăţii. Din categoria terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii fac parte terenurile pe care există obiecte de tratament natural (izvoare de ape minerale, nămoluri curative) şi condiţii climaterice deosebit de favorabile profilaxiei şi tratamentului. Aceste terenuri se atribuie în folosinţă staţiunilor balneare, instituţiilor terapeutice şi urmează a fi protejate în mod deosebit. În scopul protecţiei obiectelor de tratament natural, la toate staţiunile balneare se creează zone de protecţie sanitară. În limitele lor se interzice darea terenurilor în
66

posesiune, folosinţă, inclusiv în arendă, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a căror activitate este incompatibilă cu protecţia obiectelor naturale curative şi cu menţinerea condiţiilor favorabile pentru odihna populaţiei. Terenurile destinate activităţii recreative. Terenuri destinate activităţii recreative sînt terenurile prevăzute şi folosite pentu odihnă şi turism. Din această categorie fac parte terenurile pe care se află case de odihnă, pensionate, sanatorii, campinguri, baze turistice, tabere turistice şi tabere de fortificare a sănătăţii, staţii turistice, parcuri şi tabere pentru copii, poteci didactico-turistice, trasee marcate. Terenurile de valoare istorico-culturală. Din categoria terenurilor de valoare istorico-culturală fac parte rezervaţiile istorico-culturale, parcurile memoriale, mormintele, monumentele arheologice şi arhitecturale şi complexele arhitecturale de landşaft. Terenurile zonelor suburbane şi zonelor verzi. Terenurile din extravilan destinate amplasamentelor, legate de amenajarea şi funcţionarea normală a gospodăriei orăşeneşti, precum şi cele ocupate de păduri, grădini publice şi de alte spaţii verzi, care au funcţii de protecţie, sanitaro-igienice, de fortificare a sănătăţii şi care sînt locuri de odihnă a populaţiei, se includ de către autorităţile administraţiei publice locale în zona suburbană şi în zona verde. Ele sînt protejate de stat. Terenurile fondului silvic. Terenuri ale fondului silvic sînt terenurile acoperite cu păduri, precum şi cele neacoperite cu păduri, însă destinate împăduririi. În scopul asigurării împăduririi necesare şi prevenirii eroziunii solurilor, pentru împădurire pot fi folosite şi terenuri nefavorabile agriculturii. Autorităţile administraţiei publice locale, de comun acord cu organele de stat pentru ocrotirea naturii, pot să atribuie terenuri din fondul silvic cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, pentru a fi folosite temporar în scopuri agricole. Modul de atribuire şi retragere a terenurilor din fondul silvic este stabilit de Codul Funciar, iar modul de folosire a lor de legislaţia silvică. (art.62 CF) Terenurile fondului apelor. Terenuri ale fondului apelor sînt terenurile aflate sub ape - albiile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor, iazurilor, rezervoarelor de apă - mlaştinile, terenurile pe care sînt amplasate construcţii hidrotehnice şi alte amenajări ale serviciului apelor, precum şi terenurile repartizate pentru fîşiile de deviere (de pe maluri) a rîurilor, a bazinelor de apă, canalelor magistrale intergospodăreşti şi a colectoarelor. Terenurile fondului apelor se folosesc pentru construcţia şi exploatarea instalaţiilor ce asigură satisfacerea necesităţilor de apă potabilă, tehnică, curativă,
67

a altor necesităţi ale populaţiei, ale serviciului apelor, ale agriculturii, industriei, gospodăriei piscicole, energeticii, transportului, precum şi altor nevoi ale statului şi societăţii. Terenurile fondului de rezervă. Terenuri ale fondului de rezervă sînt toate terenurile neatribuite în proprietate, posesiune şi în folosinţă. Din ele fac parte şi terenurile asupra cărora dreptul de proprietate, posesiune şi beneficiere s-a stins în conformitate cu prevederile Codului Funciar. Terenurile fondului de rezervă se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi sînt destinate pentru a fi date în proprietate, posesiune şi folosinţă cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în scopuri agricole, precum şi pentru alte nevoi ale statului şi societăţii. Terenurile degradate – terenurile care prin eroziune, poluare sau prin acţiunea altor factori antropici şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau silvice şi anume: 1) terenuri cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă, indiferent de folosinţă; 2) terenuri cu eroziune în adîncime; 3) terenuri afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpături şi curgeri noroioase; 4) terenuri nisipoase expuse erodării de către ape sau vînt; 5) terenuri cu aglomerări de petriş, bolovăniş, stîncării şi depozite de aloviuni torenţiale; 6) terenuri cu exces permanent de umeditate şi mlaştini; 7) terenuri sărate şi acide; 8) terenuri poluate cu substanţe chimice, petroliere sau toxice; 9) terenuri ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale şi/sau menajere; 10) terenuri neproductive; 11) terenuri cu biocenoze afectate sau distruse. Protecţia şi ameliorarea terenurilor degradate se asigură prin amenajări de îmbunătăţire, care reprezintă lucrări complexe de construcţii hidrotehnice de prevenire şi ameliorare a acţiunilor factorilor de risc – secetă, exces de apă, eroziunea solului, inundaţii – pe terenurile cu destinaţie agricolă sau silvică, avînd ca scop valorificarea capacităţilor de producţie a terenurilor şi a plantelor şi întroducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive. 1.3. Obiectele relaţiilor funciare. Obiecte ale relaţiilor funciare sînt: - sectoarele de teren, cotele de teren, drepturile asupra acestora.

68

Sectoarele de teren se caracterizează prin suprafaţă, amplasament, hotare, au statut juridic şi alte caracteristici, specificate în documentaţia înregistrării de stat a dreptului asupra pămîntului. Sectoarele de teren şi obiectele aferente acestora (solul, bazinele de apă închise, pădurile, plantaţiile multianuale, clădirile, construcţiile, edificiile etc.), strămutarea cărora este imposibilă fără a cauza pierderi directe destinaţiei lor, constituie bunuri imobile. Sectoarele de teren pot fi divizibile şi indivizibile. Se consideră divizibile sectoarele de teren care pot fi împărţite în porţiuni fără a le schimba destinaţia, fără a încălca normele antiincendiare, sanitare, ecologice, agrotehnice şi urbanistice, fiecare porţiune formînd după divizare un teren de sine stătător. Celelalte sînt considerate indivizibile. Cotele de teren ale sectorului de teren aflat în folosinţă comună de asemenea constituie obiecte ale relaţiilor funciare. Cotele de teren au expresie cantitativă şi descriere, cuprinzînd indicaţii privind destinaţia şi categoria de folosinţă. Cotele de teren în natură nu se delimitează. 1.4. Proprietatea asupra terenurilor. Terenurile în Republica Moldova pot fi în proprietate publică şi privată. Statul ocroteşte în egală măsură ambele tipuri de proprietate. (art.3 CF) Titularii dreptului de proprietate, de posesiune, de beneficiere funciară sînt deţinători de terenuri. (art.4 CF) Deţinătorii de terenuri cu titlu de proprietate privată pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova şi investitorii străini. Deţinătorii de terenuri cu orice titlu sînt protejaţi de stat. 1.5. Protecţia ecologică a terenurilor. Terenurile, ca spaţiu de importanţă vitală, ca mijloc de producţie agricolă şi spaţiu de amplasare a tuturor obiectelor de activitate umană sînt protejate de stat. Protecţia ecologică a terenurilor este prioritară altor forme de activitate. Protecţia terenurilor constituie un sistem de măsuri juridice, organizatorice, economice şi de altă natură, prin care se urmăreşte folosirea lor raţională, preîntîmpinarea retragerii neîntemeiate a terenurilor din circuitul agricol, protecţia lor contra efectelor antropogene nocive, precum şi regenerarea şi sporirea fertilităţii solurilor, productivităţii terenurilor destinate agriculturii şi silviculturii. (art.78 CF) Protecţia terenurilor se face pe baza calificării în complex a terenurilor agricole drept formaţiuni (ecosisteme) naturale complexe, ţinîndu-se cont de particularităţile lor zonale (regionale), de caracterul folosirii lor în scopul: - preîntîmpinării degradării şi distrugerii terenurilor, altor urmări defavorabile ale activităţii economice; - îmbunătăţirii şi restabilirii terenurilor supuse degradării sau distrugerii;

69

- creării unui mecanism de evidenţă şi control asupra stării ecologice a terenurilor, asigurării deţinătorilor cu normative ecologice ale regimurilor de folosire optimă a terenurilor. Modul de protecţie a terenurilor este stabilit de legislaţia privind ocrotirea naturii şi mediului înconjurător. Acţiunile de protecţie a terenurilor se efectuează pe baza proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare, de ameliorare şi de altă natură, elaborate şi aprobate în modul stabilit pe baza recomandărilor ştiinţei şi practicii înaintate. Deţinătorii de terenuri: ⇒ organizează raţional teritoriul; ⇒ păstrează şi îmbunătăţesc fertilitatea solurilor, alte proprietăţi utile ale terenului, introducînd asolamente fundamentate ştiinţific, administrînd raţional îngrăşăminte, aplicînd metode cruţătoare de lucrare a terenului şi alte măsuri de protecţie; ⇒ protejează terenurile contra eroziunii, cauzate de ape şi de vînt, prin măsuri economico-organizatorice, agrotehnice şi hidrotehnice, prin crearea unui sistem de perdele forestiere de protecţie şi înierbare; ⇒ protejează terenurile contra subinundării, înmlăştinirii, salinizării, uscării excesive, tasării, poluării cu deşeuri industriale, cu substanţe chimice, biologice şi radioactive, produse petroliere, cu gunoi menajer şi de producţie, cu ape de scurgere, precum şi contra altor procese de ruinare; ⇒ protejează terenurile agricole contra acoperirii lor cu tufari, contra altor procese ce duc la înrăutăţirea stării lor agrotehnice; ⇒ conservează terenurile agricole degradate, dacă este imposibilă restabilirea fertilităţii solurilor; ⇒ recultivă terenurile degradate, restabilesc şi îmbunătăţesc fertilitatea lor, le antrenează în circuitul economic; ⇒ decopertează stratul fertil al solului în procesul efectuării lucrărilor de construcţie, ameliorative şi altor lucrări legate de distrugerea solului, îl păstrează şi îl folosesc în scopuri de recultivare şi ameliorare a terenurilor agricole; ⇒ realizează programele de stat de dezvoltare economică şi socială privind protecţia terenurilor. (art.79 CF) Cointeresarea deţinătorilor în păstrarea şi îmbunătăţirea fertilităţii solurilor, în protejarea terenurilor de urmările negative ale activităţii de producţie poate fi realizată prin stimularea economică a folosirii raţionale şi a protecţiei terenurilor. Stimularea economică prevede:  alocarea mijloacelor de la bugetul republican şi de la cel local pentru restabilirea terenurilor distruse nu din vina deţinătorilor;  scutirea de plată pentru terenurile aflate în stadiul de valorificare agricolă sau de îmbunătăţire a stării lor în perioada efectuării lucrărilor prevăzute de proiect;  acordarea de credite avantajoase;
70

compensarea parţială din mijloacele bujetului respectiv a reducerii venitului ca urmare a conservării provizorii a terenurilor distruse nu din vina deţinătorilor;  stimularea pentru îmbunătăţirea terenurilor, pentru sporirea fertilităţii solurilor şi a productivităţii lor, pentru obţinerea unei producţii pure din punct de vedere ecologic. La proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectelor, edificiilor şi amenajărilor noi şi celor reconstruite, precum şi la implementarea unor tehnologii noi ce influenţează negative starea terenurilor, trebuie să se prevadă şi să se ia măsuri în vederea protecţiei lor, de comun acord cu organele de ocrotire a naturii. Sînt interzise darea în exploatare a obiectelor şi aplicarea tehnologiilor care nu asigură protecţia terenurilor contra degradării sau distrugerii. (art.80 CF) 2. Noţiunea şi caracteristica generală a administrării de stat a fondului funciar.

Statul, în persoana autorităţilor administraţiei publice locale, are obligaţia să asigure folosirea raţională şi suficientă a terenurilor, precum şi protecţia acestora indiferent de destinaţia lor. (art.86 CF) Numai organele administraţiei de stat au funcţia de atribuire şi de înstrăinare a terenurilor, de autentificare a dreptului deţinătorilor de terenuri. (art.6 CF) Statul sprijină material, financiar şi organizatoric dezvoltarea eficientă a tuturor formelor de gospodărire agricolă, tehnologizarea agriculturii în sensul îmbunătăţirii lucrării şi valorificării terenului cu reducerea corespunzătoare a pierderilor şi deşeurilor poluante, efectuarea studiilor de impact ecologic, economic şi social care să fundamenteze deciziile de promovare a noilor investiţii în agricultură, măsurile de protecţie a terenului ca fundament al dezvoltării durabile a gospodăriilor, asigură folosirea economicoasă a terenurilor şi restrîngerea suprafeţelor ocupate de construcţii, garantează dreptul de proprietate şi celelalte drepturi ale deţinătorilor de terenuri. Autorităţile administraţiei publice locale constituie comisii funciare din consilieri ai consiliilor locale, specialişti ai organelor de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi ai organelor de privatizare reprezentanţi ai întreprinderilor agricole şi din locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale respective. Controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei terenurilor tinde să asigure respectarea de către toate organele de stat şi cele obşteşti, de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile agricole de stat, cooperatiste obşteşti, precum şi de întreprinderile mixte, persoanele fizice şi juridice străine, a cerinţelor legislaţiei funciare în scopul folosirii eficiente şi protecţiei cuvenite a terenurilor. (art.87 CF) Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor îl exercită Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice şi ale organelor de stat împuternicite să exercite controlul asupra folosirii şi protecţiei terenurilor, emise în limitele competenţei lor, sînt obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri.
71

Sistemul de supraveghere şi prognoză a stării fondului funciar pentru evidenţa schimbărilor, pentru aprecierea acestor schimbări, pentru preîntîmpinarea urmărilor proceselor şi tendinţelor negative constituie monitoringul fondului funciar. (art.89 CF) 3. Sistemul organelor de administrare de stat a fondului funciar. Sistemul organelor de administrare de stat a fondului funciar: - Parlamentul RM, - Guvernul RM, - Consiliile raionale şi municipale, - Consiliile săteşti (comunale) şi orăşăneşti. De competenţa Parlamentului ţin: • reglementarea legislativă a relaţiilor funciare pe întregul teritoriu al Republicii Moldova; • organizarea controlului asupra respectării legislaţiei funciare; • stabilirea suprafeţelor cu regim juridic special; • stabilirea tarifelor pentru calcularea preţului normativ al pămîntului şi cotelor impozitului funciar; • rezolvarea altor chestiuni ce intră în competenţa Parlamentului. (art.7 CF) De competenţa Guvernului ţin: • aprobarea perimetrului localităţilor urbane; • elaborarea măsurilor de protecţie a terenurilor şi organizarea realizării lor; • ţinerea cadastrului funciar şi organizarea reglementării regimului proprietăţii funciare pe teritoriul republicii; • aprobarea cadastrului funciar anual; • stabilirea modului de încasare a impozitelor funciare şi a altor plăţi; • stabilirea şi schimbarea destinaţiei în modul prevăzut de lege; • schimbarea categoriei terenurilor cu destinaţie specială; • elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de reglementare a regimului proprietăţii funciare în republică şi asigurarea realizării lor; • elaborarea unei metodici unice de evaluare a terenurilor; • organizarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor; • aprobarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale în baza propunerilor consiliilor raionale sau municipale; • determinarea listei întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor ale căror terenuri rămîn în proprietatea statului şi prezentarea acesteia spre aprobare Parlamentului;
72

aprobarea suprafeţelor de vii şi livezi supuse casării în baza propunerilor comitetelor executive raionale sau primăriilor municipale. (art.8 CF)

De competenţa consiliilor raionale şi municipale ţin: • exercitarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor; • stabilirea impozitelor funciare şi altor plăţi, încasarea lor; • stabilirea şi schimbarea perimetrului intravilanului localităţilor şi soluţionarea litigiilor privind perimetrele; • ţinerea cadastrului funciar al raionului şi municipiului, organizarea reglementării regimului proprietăţii funciare; • elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de reglementare a regimului proprietăţii funciare pe teritoriul raionului şi municipiului şi asigurarea realizării lor; • repartizarea şi retragerea terenurilor, în modul stabilit de lege; • stabilirea suprafeţelor care rămîn în proprietatea statului în limita raionului şi municipiului; • schimbarea destinaţiei terenurilor agricole; • autentificarea drepturilor deţinătorilor de terenuri; • privarea deţinătorilor de dreptul de proprietate asupra terenurilor în conformitate cu legislaţia în vigoare; • determinarea şi repartizarea terenurilor pentru construcţii; • elaborarea propunerilor privind hotarele unităţilor administrativteritoriale pentru a fi aprobate de Guvern. (art.9 CF) De competenţa consiliilor săteşti (comunale) şi orăşeneşti ţin: • atribuirea terenurilor şi înstrăinarea lor fără schimbarea destinaţiei acestora, în modul stabilit de lege; • autentificarea drepturilor deţinătorilor de terenuri, în modul stabilit de lege; • asigurarea perceperii impozitului funciar; • exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor; • ţinerea cadastrului funciar în teritoriul din subordine; • privarea de drepturi a deţinătorilor de terenuri în condiţiile prevăzute de lege; • determinarea şi atribuirea terenurilor pentru construcţii şi amplasarea lor, în conformitate cu legea; • soluţionarea litigiilor funciare în limitele competenţei lor; • organizarea evaluării terenurilor conform metodicii unice, elaborate de Guvern; • stabilirea suprafeţelor care rămîn în proprietatea statului în limita teritoriilor satelor (comunelor); • elaborarea propunerilor vizînd aprobarea de către consiliul raional şi municipal a perimetrelor localităţilor săteşti. (art.10 CF)
73

Autorităţile administraţiei publice locale constituie comisii funciare din consilieri ai consiliilor locale, specialişti ai organelor de stat pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi ai organelor de privatizare reprezentanţi ai întreprinderilor agricole şi din locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale respective.

4. Cadastrul funciar de stat. 4.1. Cadastrul funciar conţine un sistem de informaţii şi documente despre regimul juridic al terenurilor, despre atribuirea lor deţinătorilor de terenuri, despre parametrii cantitativi şi calitativi şi despre valoarea economică a terenurilor. (art.66 CF) Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice locale, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile interesate şi cetăţenii cu informaţii despre starea terenului în scopul organizării folosirii raţionale şi protecţiei lui, reglementării relaţiilor funciare, regimului proprietăţii funciare, fundamentării proporţiilor plăţilor funciare, aprecierii activităţii economice, efectuării altor măsuri legate de folosirea terenului. (art.65 CF) Cadastrul funciar este ţinut de autorităţile administraţiei publice locale conform unui sistem unic pentru întreaga republică. Ţinerea cadastrului funciar se asigură prin efectuarea cercetării şi prospecţiunii topografice, aerofotogeodezice, cartografice, pedologice, geobotanice, geomorfologice şi de altă natură, prin înregistrarea deţinătorilor de teren, prin evidenţa şi aprecierea valorii terenului. Documentele principale ce se elaborează pentru cadastrul funciar general sînt: dosarul lucrărilor de hotărnicie, planurile, registrele şi fişele cadastrale. Indiferent de destinaţie şi tipul de proprietate, precum şi drepturile asupra lor, terenurile sînt supuse înregistrării de stat în registrul bunurilor imobile al oficiului cadastral teritorial în modul stabilit de Legea cadastrului bunurilor imobile. (art.6/1 CF) Înregistrarea de stat a sectoarelor de teren şi a drepturilor asupra lor în registrul bunurilor imobile al oficiului cadastral teritorial include: - înregistrarea dreptului asupra sectorului de teren ce nu are hotare clar delimitate; - înregistrarea condiţionată a dreptului de proprietate asupra sectorului de teren în cazul în care proprietarul acestuia nu dispune de documentul care ar confirma acest drept; - înregistrarea condiţionată a dreptului de proprietate asupra sectorului de teren în cazul în care proprietarul acestuia nu poate fi identificat;
74

- înregistrarea integrală a sectorului de teren şi a dreptului asupra lui. Înregistrarea dreptului de proprietate asupra sectorului de teren ce nu are hotare clar delimitate se efectuează şi în cazul cînd sectorul de teren nu este delimitat în natură, nu este cartografiat sau hotarele acestuia nu au fost coordonate cu proprietarii terenurilor adiacente. În asemenea cazuri, fiecărui proprietar îi va fi înregistrat dreptul la cota de teren echivalent pînă la momentul delimitării hotarelor. În cazul în care proprietarul sectorului de teren nu dispune de documentul care i-ar confirma dreptul de proprietate asupra acestuia, pînă vor fi întreprinse acţiuni de stabilire a dreptului de proprietate, acest drept este înregistrat condiţionat pe numele proprietarului sectorului de teren, cu efectuarea menţiunii respective în registrul bunurilor imobile. Pe durata termenului de înregistrare condiţionată, proprietarul sectorului de teren nu este în drept să efectueze tranzacţii cu acest teren. În cazul în care în procesul înregistrării nu pot fi identificate nici drepturile de proprietate asupra sectorului de teren şi nici proprietarul acestuia, sectorul de teren este înregistrat condiţionat ca proprietate a unităţii administrativ-teritoriale în al cărei teritoriu este situat. Autoritatea administraţiei publice locale respectivă nu este în drept să încheie tranzacţii cu acest sector de teren pînă în momentul cînd, la cererea acesteia, instanţa judecătorească va examina cazul şi, prin hotărîre rămasă definitivă, va recunoaşte sectorul de teren drept bun fără stăpîn în conformitate cu prevederile Codului civil. Dreptul de proprietate neînregistrat asupra sectorului de teren se va considera nul în relaţiile cu terţii, inclusiv cu statul, care nu ştiu de existenţa acestui drept. 4.2. Reglementarea regimului proprietăţii funciare constituie un sistem de măsuri juridice, economice şi tehnice, menite să rezolve problemele din domeniul relaţiilor funciare şi folosirii resurselor funciare. Reglementarea regimului proprietăţii funciare se face în scopul organizării ştiinţifice a folosirii raţionale şi eficiente a terenurilor în toate ramurile economiei naţionale, creării de condiţii pentru îmbunătăţirea landşafturilor naturale şi antropogene pentru asigurarea stabilităţii lor şi pentru protecţia solului. (art.68 CF) Reglementarea regimului proprietăţii funciare prevede: ⇒ elaborarea schemelor republicane şi zonale, prognozelor şi programelor de ameliorare şi protecţie a solului, precum şi a schemelor reglementării regimului proprietăţii funciare; ⇒ fundamentarea şi stabilirea hotarelor terenurilor cu regimuri speciale de ocrotire a naturii, de recreaţie şi de rezervaţie; ⇒ determinarea şi stabilirea pe teren a hotarelor unităţii teritorialadministrative şi a intravilanului localităţilor; ⇒ elaborarea proiectelor privind delimitarea unor noi terenuri pentru posesiune şi folosinţă, reglementarea celor existente, precum şi a terenurilor proprietarilor, lichidîndu-se incomodităţile din amplasarea lor;
75

repartizarea terenurilor în natură, pregătirea titlurilor care dovedesc dreptul de proprietate, posesiune şi de beneficiere; ⇒ efectuarea lucrărilor de evaluare şi evidenţă a terenurilor; ⇒ elaborarea proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare privind terenurile intragospodăreşti, terenurile deţinătorilor, argumentînduse măsurile de folosire eficientă a terenurilor conform destinaţiilor speciale, de sporire a fertilităţii solurilor şi de aplicare a tehnologiilor cruţătoare de natură; ⇒ elaborarea proiectelor de lucru legate cu valorificarea, îmbunătăţirea şi protecţia terenurilor; ⇒ elaborarea proiectelor de reglementare economico-funciară a teritoriilor localităţilor; ⇒ supravegherea de autor a realizării proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare; ⇒ efectuarea cercetărilor şi prospecţiunilor topografice, aerofotogeodezice, cartografice, pedologice, geobotanice, geomorfologice şi de altă natură.

5. Reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi de beneficiere funciară. 5.1. Dreptul de proprietate este un drept subiectiv, ce dă expresia aprecierii unui bun, drept care permite individului sau colectivităţilor să posede, să folosească şi să dispună de acel bun, în putere proprie şi în interesul său propriu în cadrul şi cu respectarea legislaţiei existente.[V.Creţu, p.227] Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului. [art.315(1) CC RM] Posesiunea – stare de fapt care implică din partea titularului dreptului de proprietate exercitarea unei stăpîniri efective asupra bunului, din punct de vedere fizic şi economic, stăpînirea efectivă a bunurilor; ,,exercitarea voită a stăpînirii de fapt a bunului” [art.303(1) CC RM]. Folosirea – dreptul de a utiliza bunul şi fructele sale. Dispoziţia – posibilitatea de a determina soarta bunului, fie prin consumarea ori distrugerea lui, fie prin vînzare, schimb sau donaţie. Dreptul de beneficiere reprezintă o instituţie de drept care reglementează raporturile sociale ce apar în procesul utilizării sau folosirii obiectelor naturii şi resurselor naturale în scopul satisfacerii necesităţilor de ordin economic, cultural, estetic, de însănătoşire. 5.2. Autorităţile administraţiei publice locale atribuie cetăţenilor, fără plată, următoarele terenuri, eliberîndu-le titluri de proprietate:  sectoarele de teren ocupate de case, anexe gospodăreşti şi grădini care li s-au atribuit în conformitate cu legislaţia;
76

sectoarele de teren din rezerva intravilanului pînă la epuizarea acesteia pentru construcţia caselor de locuit, anexelor gospodăreşti şi grădini: în oraşe - de la 0,04 pînă la 0,07 hectare, în localităţi rurale - pînă la 0,12 hectare. Dimensiunile concrete ale sectoarelor de teren se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale;  terenurile aferente caselor de locuit cu mai multe apartamente privatizate, care nu constituie blocuri, în proprietatea comună în diviziune a proprietarilor apartamentelor, proporţional suprafeţei privatizate de fiecare. Atribuirea repetată în proprietate privată a terenurilor cetăţenilor în aceste scopuri, se efectuează contra plată prin vînzare la licitaţie, organizată de autoritatea administraţiei publice locale. Comisiile funciare, constituite de către autorităţile administraţiei publice locale, stabilesc terenurile care rămîn în proprietate publică în hotarele unităţii administrativ-teritoriale: - rezervă pînă la cinci la sută din terenurile cu destinaţie agricolă pentru necesităţile dezvoltării sociale a localităţii; - rezervă suprafeţe corespunzătoare pentru a fi folosite ca păşuni obşteşti. Diferenţa dintre suprafaţa totală a unităţii administrativ-teritoriale şi suprafaţa terenurilor repartizate în proprietate publică constituie fondul de privatizare. Comisiile funciare stabilesc cota de teren echivalent care se atribuie în proprietate privată: membrilor întreprinderilor agricole, salariaţilor din organizaţii şi întreprinderi care locuiesc în localităţi rurale şi execută nemijlocit diferite lucrări, salariaţilor din întreprinderile zootehnice intergospodăreşti, persoanelor care deţin funcţii elective sau îşi satisfac serviciul militar în termen şi care pînă la aceasta au lucrat la întreprinderi agricole, persoanelor care au lucrat anterior la întreprinderile agricole din localitatea respectivă: bărbaţi - 25 de ani, femeile - 20 de ani, ş.a. Toate operaţiunile de atribuire a cotei de teren echivalent se înfăptuiesc, ţinîndu-se cont de situaţia de la 1 ianuarie 1992. Autentificarea dreptului de proprietate asupra cotei de teren echivalent se face în baza hotărîrii autorităţilor administraţiei publice locale prin eliberarea unui titlu ce confirmă acest drept. Amplasarea terenurilor care se atribuie în calitate de cote de teren echivalent va fi determinată de primăria satului (comunei) sau oraşului fără cererea titularului cotei de teren echivalent în baza proiectului de organizare a teritoriului, elaborat de o întreprindere de stat sau privată care dispune de licenţa respectivă. Proiectul de organizare a teritoriului se aprobă de primăria satului (comunei) sau oraşului la propunerea comisiei funciare. La cererea proprietarului cotei de teren echivalent, în cadrul elaborării proiectului de organizare a teritoriului, primăria satului (comunei) sau oraşului poate decide atribuirea în natură (pe loc) a cotei de teren echivalent şi grădinii (grădinilor) din extravilan într-un singur teren. Cota de teren echivalent ce se atribuie în natură (pe loc) în conformitate cu proiectul de organizare a teritoriului poate fi divizată, în funcţie de situaţie, în cel mult 3 terenuri (teren arabil, vie şi livadă).

77

Primăria satului (comunei) sau oraşului eliberează titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pentru fiecare teren, înregistrează proprietarii terenurilor în registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri şi, la cererea deţinătorului de teren, stabileşte hotarele terenului în natură (pe loc). Terenurile dobîndite în proprietate privată pot fi transmise prin moştenire şi înstrăinate prin acte juridice între vii. Statul poate atribui întreprinderilor şi organizaţiilor industriale, de transport, altor organizaţii neagricole de stat, cooperatiste şi obşteşti terenuri cu drept de folosinţă pentru desfăşurarea activităţii lor. Aceste terenuri sînt proprietate a statului. Terenurile calificate, în baza materialelor cadastrului funciar, nepotrivite pentru agricultură, sau terenuri agricole cu bonitate scăzută se repartizează pentru construcţia de întreprinderi industriale, de obiecte ale gospodăriei comunale, de locuinţe, de căi ferate şi autostrăzi de linii de transport electric, de conducte magistrale, pentru alte necesităţi decît producţia agricolă. Terenurile trebuie să fie neîmpădurite. Mănăstirilor li se atribuie în proprietate privată, fără plată, terenuri agricole cu o suprafaţă de pînă la 5 hectare din contul terenurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale. Suprafaţa totală a terenurilor unei mănăstiri, dobîndite prin vînzarecumpărare, donaţie etc., nu poate depăşi 100 de hectare. Pentru amenajarea cimitirelor se atribuie terenuri proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale. Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care vor să obţină terenuri pentru construcţii trebuie să convină în prealabil cu titularii dreptului de proprietate, de posesiune şi de beneficiere funciară, precum şi cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organele pentru protecţia mediului înconjurător asupra locului de amplasare a construcţiei, asupra suprafeţei aproximative de teren şi asupra condiţiilor de atribuire a lui, avînd în vedere asigurarea dezvoltării complexe a acestor întreprinderi, instituţii şi organizaţii şi a folosirii raţionale a terenului. Înţelegerea prealabilă privind locul de amplasare a construcţiei şi suprafaţa necesară este valabilă timp de doi ani. După aprobarea proiectului şi includerea obiectului în planul de construcţii întreprinderea, instituţia, organizaţia adresează organului de autoadministrare locală respectiv cererea de a i se atribui definitiv terenul. 5.3. Documentele ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren sînt: - titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, eliberat de autorităţile administraţiei publice locale în cazul atribuirii de către acestea a terenurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale sau de către Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru în cazul atribuirii de către stat a terenurilor proprietate publică a statului, - certificatul de moştenire, - contractul de vînzare-cumpărare,
78

- contractul de donaţie, - contractul de schimb, - contractul de arendă - şi altele. Deţinătorii de terenuri nu au dreptul la folosinţa lor, inclusiv în condiţii de arendă, pînă cînd primăria, în cazul atribuirii de către aceasta a terenurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, sau Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, în cazul atribuirii de către stat a terenurilor proprietate publică a statului, nu va stabili hotarele terenurilor în natură (pe loc). (art.21 CF) 5.4. Drepturile şi obligaţiile proprietarilor, posesorilor şi beneficiarilor funciari. Proprietarii funciari au dreptul: • să gospodărească de sine stătător terenul; • să fie proprietarii producţiei obţinute şi a veniturilor din realizarea ei; • să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte bogăţii ale pămîntului; • să construiască în modul stabilit de lege case, clădiri de producţie, edificii cu destinaţie social-culturală şi cu altă destinaţie; • să dea terenul sau o parte din el în folosinţă prin arendă sau sub altă formă; • să primească, în caz de retragere a terenului pentru nevoile statului şi a societăţii, compensarea deplină a cheltuielilor şi pierderilor, inclusiv a avantajului ratat; • să lase ca moştenire terenul şi să-l înstrăineze în conformitate cu legea. (art.27 CF) Posesorii şi beneficiarii au dreptul: • să folosească terenurile potrivit condiţiilor de atribuire; • să fie proprietarii producţiei obţinute; • să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte bogăţii ale pămîntului; • să primească, în caz de stingere a dreptului de posesiune sau beneficiere, compensarea cheltuielilor legate de ameliorarea terenului. (art.28 CF) Deţinătorii de terenuri sînt obligaţi: • să folosească terenurile în conformitate cu destinaţia lor; • să respecte, conform recomandărilor agrotehnice, condiţiile de exploatare a terenurilor, structura asolamentelor, să nu admită folosirea abuzivă a îngrăşămintelor chimice şi a preparatelor de fitosanitărie; • să achite la timp impozitul funciar şi alte plăţi pentru folosirea terenurilor; • să ia măsuri de prevenire şi combatere a eroziunilor, a compactării solului, a alunecărilor de teren, a salinizării sau înmlăştinirii secundare,
79

să asigure atît obţinerea unei producţii calitative, cît şi protecţia solului şi sporirea fertilităţii lui; • să respecte drepturile altor deţinători de terenuri; • să păstreze bornele de hotar şi punctele reţelei geodezice de stat din teren; • să respecte proiectul de organizare a teritoriului; • să prezinte la timp autorităţilor administraţiei publice locale informaţiile stabilite prin legislaţie, privitoare la starea şi folosirea terenului. (art.29 CF) Proprietarii funciari, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, alţi posesori şi beneficiari, care exploatează bogăţii minerale sau efectuează alte lucrări cu acţiune negativă asupra terenurilor agricole, pădurilor şi altor terenuri situate în afara hotarelor terenurilor atribuite lor sînt obligaţi să prevadă şi să ia măsuri pentru neadmiterea acţiunilor negative. (art.31 CF) Monumentele istorice, vestigiile şi obiectele arheologice, tezaurele care se vor descoperi la faţa locului sau în subsol se află sub protecţia legii. Deţinătorii de terenuri pe care sînt situate astfel de obiecte sînt obligaţi să asigure integritatea lor, iar în caz de necesitate să permită efectuarea lucrărilor de cercetare sau conservare şi să aducă faptul acesta la cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice locale. Proprietarii terenurilor vor fi despăgubiţi cu teren echivalent sau în bani pentru daunele suferite şi terenurile retrase în domeniul public. Pentru folosirea terenului se încasează anual o plată sub formă de impozit funciar sau plată de arendă, stabilite în dependenţă de calitatea şi amplasarea terenului pe baza documentelor de evaluare funciară. Impozitul funciar, înlesnirile la încasarea plăţii pentru folosirea terenurilor se stabilesc anual în conformitate cu Legea cu privire la impozitul funciar şi modul de impozitare. Plăţile pentru terenuri se încasează la bugetele respective ale autorităţilor administraţiei publice locale şi se centralizează parţial în bugetul republican. Ele sînt alocate, în primul rînd, pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi protecţia pămînturilor, pentru îmbunătăţirea calităţii lor, pentru stimularea materială a deţinătorilor de terenuri care efectuează aceste lucrări şi pentru amenajarea teritoriului. (art.35 CF) 5.5. Dreptul asupra terenului se stinge în cazurile: 1) renunţării benevole a deţinătorului la teren; 2) înstrăinării terenului de către proprietar; 3) retragerii terenului pentru nevoile statului şi societăţii; 4) decedării proprietarului; 5) neachitării sistematice a impozitului funciar în termenul stabilit de lege; 6) expirării termenului pentru care a fost dat în folosinţă terenul; 7) încetării activităţii întreprinderii, instituţiei, organizaţiei; 8) încetării raporturilor de muncă, în virtutea cărora a fost repartizat lotul auxiliar, dacă legislaţia nu prevede altfel;
80

9) nerespectării condiţiilor contractului de arendă; 10) exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la poluarea lor chimică, radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei ecologice; 11) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinire, la salinizare secundară şi la apariţia focarelor de eroziune prin irigare. (art.23 CF)

Modul de retragere a terenurilor din dreptul de posesiune şi de beneficiere. În cazul cînd deţinătorul cu titlu de posesiune sau de folosinţă nu utilizează terenul în scopul în care i s-a atribuit, autoritatea administraţiei publice locale respectivă, la cererea proprietarului, va dispune aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege şi îl va soma în scris, stabilind termenul, să-şi îndeplinească obligaţiile. În cazul în care deţinătorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile în termenul stabilit (nu mai mare de doi ani) el va pierde dreptul de posesiune sau de folosinţă a terenului prin decizia instanţei judecătoreşti la cererea proprietarului funciar sau prin hotărîrea administraţiei întreprinderii, instituţiei, organizaţiei care a acordat acest drept. În cazul stingerii dreptului de posesiune sau de folosinţă funciară autoritatea administraţiei publice locale respectivă, cu participarea părţilor interesate, adoptă o hotărîre privitoare la eliberarea de compensaţie deţinătorilor pentru cheltuielile legate de ameliorarea terenurilor sau de repararea de către aceştia a daunelor pricinuite de ei prin folosirea lor neraţională. (art.25 CF) Apariţia temeiurilor de stingere a dreptului de proprietate, posesiune sau folosinţă funciară nu privează pe deţinătorii de terenuri, inclusiv pe arendaş, de dreptul de a strînge recolta şi nu scuteşte de plata impozitelor, de obligaţia de a păstra calitatea solului.

81

TEMA V. REGIMUL JURIDIC DE FOLOSIRE ŞI PROTECŢIE A SUBSOLULUI. 1. Subsolul ca obiect ecologic de folosire şi protecţie. 2. Noţiunea şi clasificarea zăcămintelor şi substanţelor minerale utile. 3. Sistemul şi atribuţiile organelor de stat în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului. 4. Reglementarea juridică a folosirii subsolului. 5. Protecţia juridică a subsolului. 6. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei subsolului.

1. Subsolul ca obiect ecologic de folosire şi protecţie. Resursele naturale ale subsolului constituie unul dintre factorii deosebit de importanţi ai creşterii economice, ai dezvoltării generale. În condiţiile în care materiile prime minerale sînt resurse limitate în volum şi care nu se regenerează în timp, se constată un decalaj între cerinţele economiei naţionale în creştere şi nivelul producţiei extractive, sub nivelul cerinţelor şi în continuă descreştere. Iată de ce problematica principală a resurselor subsolului reprezintă astăzi acoperirea diferenţei dintre cerere şi oferta autohtonă. Printre căile importante în vederea realizării acestui obiectiv se află ridicarea nivelului factorului de recuperare a resurselor pe tot lanţul tehnologic, prin gospodărirea eficientă şi protecţia lor corespunzătoare. Într-adevăr, în situaţia actuală, cînd resursele naturale se reduc, iar la unele apare chiar spectrul epuizării, procesul de gestiune al acestor materii prime, în toate etapele sale, trebuie să poarte un pronunţat caracter de protecţie şi exploatare raţională. Un rol deosebit de important revine dreptului chemat ca, prin mijloace şi forme proprii, să stimuleze şi asigure un procent cît mai ridicat de recuperare şi o protecţie cît mai deplină a resurselor de materii prime minerale.

82

Subsolul este partea scoarţei terestre, situată mai jos de stratul de sol şi de fundul bazinelor de apă ce se întinde pînă la adîncimi accesibile pentru studiere şi valorificare geologică. (art.3 CS) Subsolul este proprietatea Republicii Moldova care îl posedă, îl foloseşte, dispune de el şi îl protejează. (art.4 CS) Relaţiile în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului (relaţiile miniere) în Repulica Moldova se reglementează de Codul subsolului Nr.1511-XII din 15.06.93 // în MO RM nr.11/325 din 30.11.1993 şi de alte acte normative. Legislaţia privind subsolul are următoarele sarcini: - reglementarea relaţiilor miniere în scopul asigurării, în interesul generaţiei de azi şi celor viitoare, a folosirii ştiinţific întemiate, raţionale şi complexe a subsolului pentru satisfacerea necesarului de materie primă minerală şi altor necesesităţi ale economiei naţionale, protecţiei subsolului, asigurării securităţii lucrărilor la folosirea subsolului, - apărarea drepturilor persoanelor fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire. Reglementării sînt supuse relaţiile miniere în domeniile: a) elaborării şi perfecţionării principiilor fundamentale, regulilor generale şi normelor de folosire a subsolului; b) determinării unei politici tehnico-ştinţifice unice în domeniul studierii, evaluării, folosirii şi protecţiei subsolului, precum şi al desfăşurării în condiţii de securitate a lucrărilor la folosirea subsolului; c) stabilirii bazelor protecţiei mediului înconjurător în timpul folosirii subsolului; d) determinării principiilor de evaluare geologo-economică şi a exactităţii de substanţe utile; e) stabilirii principiilor generale de plată pentru subsol; f) creării şi ţinerii fondului de stat de informaţii privind subsolul şi determinării modului de formare şi folosire a lui; g) dispunerii de fondul de stat de informaţii privind subsolul; h) exercitării supravegherii de stat a folosirii, protecţiei subsolului şi a efectuării lucrărilor de studiere geologică a subsolului, precum şi reglementării altor chestiuni în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului. 2. Noţiunea şi clasificarea zăcămintelor şi substanţelor minerale utile. Obţinerea sistematică a unei informaţii ample privind structura geologică, starea geomecanică şi situaţia ecologică în timpul folosirii subsolului se realizează prin studierea acestuia. Studierea geologică a subsolului se efectuează la toate etapele şi stadiile de valorificare a lui şi prevede descoperirea acumulărilor naturale de substanţe utile, aprecierea valorii lor industriale şi a perspectivelor de folosire ulterioară, stabilirea
83

sectoarelor de subsol potrivite pentru folosirea în alte scopuri, precum şi pentru obţinerea unei informaţii de altă natură în ceea ce priveşte structura geologică a subsolului. Pentru determinarea valorii industriale a zăcămintelor şi calcularea rezervelor de substanţe utile din ele, se stabilesc condiţii la materia primă minerală, ce reprezintă totalitatea cerinţelor, argumentate din punct de vedere economic, faţă de cantitatea şi calitatea substanţelor utile, utilizarea lor în măsură deplină şi în mod complex, faţă de condiţiile geologo-miniere, tehnologice şi inofensive din punct de vedere ecologic de exploatare a zăcămintelor, precum şi evaluarea valorică a materiei prime din subsol. (art.21 CS) Persoanele fizice şi juridice care au descoperit un zăcămînt anterior necunoscut, ce prezintă valoare industrială, precum şi persoanele care au descoperit rezerve suplimentare de substanţe utile sau o nouă materie primă minerală într-un zăcămînt cunoscut mai înainte, ce fac să crească în mod substanţial valoarea lui industrială, sînt recunoscuţi drept descoperitori. Ei au dreptul la remuneraţie. (art.22 CS) Proiectarea întreprinderilor pentru extracţia substanţelor utile se face în baza rezervelor aprobate. Nu se permite proiectarea şi exploatarea zăcăminetelor de substanţe utile pe sectoare aparte. Proiectarea întreprinderii şi transmiterea zăcămîntului pentru exploatarea industrială fără expertiză de stat a rezervelor şi aprobarea lor, se permite în cazuri excepţionale. (art.27 CS) În proiectele întreprinderilor extractive de substanţe utile trebuie să se prevadă: a) extracţia cît mai deplină şi mai complexă din subsol a rezervelor de substanţe utile de bază şi secundare, care se asigură prin amplasarea raţională a construcţiilor de suprafaţă şi din subteran, prin metode de deschidere şi dirijare a presiunii rocilor, a sistemelor de exploatare a zăcămintelor de substanţe utile, prin parametrii lor şi succesivitatea exploatării; b) studierea geologică, geomecanică şi de altă natură a subsolului, efectuată în procesul de construcţie şi exploatare a întreprinderilor extractive de substanţe utile şi întocmirea documentaţiei necesare; c) aprecierea prognozată a influenţei întreprinderilor, obiectivelor şi construcţiilor proictate asupra mediului înconjurător; d) luarea de măsuri pentru asigurarea securităţii lucrătorilor şi populaţiei, protecţiei subsolului şi mediului înconjurător, a obiectivelor şi construcţiilor, precum şi prevenirea situaţiilor de avarie; e) depozitarea, evidenţa şi păstrarea substanţelor utile extrase concomitent şi temporar nefolosite; f) posibilitatea folosirii spaţiilor exploatate din subsol pentru necesităţi economice şi de altă natură. Exploatarea zăcămintelor de substanţe utile se face în limitele perimetrului minier, eliberat de organul de stat pentru supravegherea minieră. Exploatarea se efectuează în corespundere cu proiectele şi schemele tehnologice aprobate ale
84

întreprinderilor extractive de substanţe utile, care au fost supuse expertizei de stat, precum şi în conformitate cu planurile de dezvoltare a lucrărilor miniere şi cerinţele legislaţiei ecologice. (art.29 CS) Rezervele de substanţe utile ale zăcămintelor explorate, precum şi rezervele de substanţe utile explorate suplimentar în procesul de exploatare a zăcămintelor, evaluarea lor geologo-economică şi argumentarea tehnico-economică a construcţiei întreprinderilor extractive de substanţe utile sînt supuse expertizei de stat. În timpul expertizei rezervelor se stabileşte autenticitatea datelor obţinute privind cantitatea şi calitatea rezervelor explorate de substanţe utile, condiţiile de stratificare a lor, evaluarea geologo-economică, precum şi gradul de pregătire a zăcămîntului pentru valorificare industrială. (art.30 CS) Cerinţele principale faţă de exploatarea zăcămintelor de substanţe utile şi prelucrarea materiei prime minerale: a) aplicarea procedeelor şi metodelor de extracţie a substanţelor utile, care exclud exploatarea neraţională a rezervelor de zăcăminte naturale şi tehnogene, degradarea zăcămintelor explorate şi a celor din preajmă şi care contribuie la păstrarea rezervelor de substanţe utile conservate în subsol şi la suprafaţă; b) securitatea vieţii şi sănătăţii lucrătorilor şi populaţiei, protecţia subsolului şi a mediului înconjurător, a obiectivelor şi construcţiilor; c) păstrarea şi evidenţa substanţelor utile extrase concomitent, temporar nefolosite, a deşeurilor de producţie ce conţin componente utile, a spaţiului subteran exploatat în scopul utilizării lor ulterioare; d) utilizarea raţională a rocilor deschise, precum şi amplasarea lor justă; e) executarea lucrărilor geologice şi de topografie minieră, precum şi ţinerea şi păstrarea documentaţiei; f) evidenţa şi dările de seamă de stat în problemele poziţiei şi mişcării rezervelor, pierderilor cantitative şi calitative de substanţe utile şi folosirea rocilor deschise. În procesul prelucrării materiei prime minerale trebuie să se asigure: a) aplicarea tehnologiilor inofensive pentru viaţa şi sănătatea lucrătorilor şi populaţiei şi pentru mediul înconjurător; b) folosirea complexă a materiei prime minerale prelucrate şi extragerea cît mai deplină şi argumentată din punct de vedere economic a componentelor utile în producţia-marfă; c) evidenţa şi controlul distribuirii cantitative şi calitative a componentelor utile la diferite etape de prelucrare a materiei prime minerale; d) studierea permanentă a însuşirilor tehnologice şi a compoziţiei materiei prime minerale, efectuarea examenelor tehnologice experimentale în scopul perfecţionării tehnologiei de prelucrare a materiei prime minerale; e) depozitarea şi păstrarea semiproduselor şi deşeurilor de pe urma prelucrării materiei prime minerale temporar nefolosite, ce exclude acţiunea dăunătoare asupra mediului înconjurător.

85

Se interzice proiectarea şi construcţia localităţilor, complexelor industriale şi altor obiective ale economiei naţionale, precum şi ridicarea caselor de locuit şi altor construcţii pînă la obţinerea datelor cu privire la substanţele utile din subsolul sectorului pe care urmează să se ridice construcţii. Ridicarea construcţiilor pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile, precum şi construcţia sistemelor de irigaţie şi desecare, sădirea plantaţiilor multianuale, se face cu autorizaţia organului de stat pentru supravegherea minieră şi cu acordul beneficiarilor folosinţei subsolului. Totodată, trebuie să se prevadă şi să se efectueze măsuri de construcţie şi de altă natură, care asigură posibilitatea extragerii din subsol a substanţelor utile. (art.33 CS) Substanţele utile extrase, precum şi rezervele de substanţe utile ce şi-au pierdut valoarea industrială, au fost inundate în procesul extragerii, care n-au fost aprobate în timpul prospecţiunilor geologice sau de exploatarea ulterioară a zăcămîntului, urmează să fie trecute la pierderi de pe balanţa întreprinderii cu întroducerea schimbărilor respective în balanţa de stat a rezervelor de substanţe utile. După finalizarea exploatării rezervelor de substanţe utile sau în cazul în care dispare necesitatea de a folosi întreprinderi, obiective şi construcţii la exploatarea subsolului, precum şi în cazurile cînd conform calculelor tehnico-economice, ecologice şi în temeiuri de altă natură exploatarea ulterioară a zăcămîntului sau a obiectivului este neraţională sau e imposibilă, întreprinderea extractivă de substanţe utile sau obiectivele şi construcţiile, care nu sînt destinate pentru extracţie, se lichidează ori se conservează în baza unui proiect special. În cazul lichidării, galeriile de mine trebuie să fie aduse în starea, care asigură securitatea populaţiei şi protecţia mediului înconjurător, iar în cazul conservării, de asemenea şi integritatea zăcămîntului, galeriilor de mine pentru întreaga perioadă de conservare. În cazul lichidării întreprinderii extractive de substanţe utile trebuie de asemenea, să fie soluţionată şi chestiunea cu privire la posibilitatea utilizării galeriilor de mine în alte scopuri economice. Lichidarea şi conservarea întreprinderilor extractive de subtanţe utile sau a obiectivelor şi construcţiilor ce nu sînt destinate extracţiei, se efectuează de către beneficiarul folosinţei subsolului cu acordul organelor special împuternicite. (art.35 CS) 3. Sistemul şi atribuţiile organelor de stat în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului. Administrarea de stat în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului se efectuează de către Guvern şi de către organele de autoadministrare locală precum şi de către organele de stat special împuternicite, cum sînt Departamentul de Stat pentru Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică (în componenţa lui serviciile pentru supravegherea minieră de stat şi pentru controlul geologic de stat OSSM) şi de Departamentul de Stat pentru protecţia Mediului Înconjurător şi Resursele Naturale.
86

Competenţa organelor de autoadministrare locală: a) exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei subsolului; b) acordarea perimetrilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe utile larg răspîndite, exercitarea controlului asupra respectării modului stabilit de desfăşurare a lucrărilor miniere şi aducere a terenurilor degradate în timpul folosirii subsolului într-o stare bună pentru folosirea urterioară; c) sistarea folosirii neautorizate a subsolului şi ridicării neautorizate de construcţii pe terenurile cu zăcăminte de substanţe utile larg răspîndite; d) soluţionarea litigiilor în chestiunile de folosire a subsolului; e) soluţionarea altor chestiuni în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului. (art.7 CS) Atribuţiile fondului de stat de informaţii privind subsolul: * evidenţa, acumularea şi sistematizarea materialelor, legate de studierea, folosirea şi protecţia subsolului în scopul creării unei baze pentru elaborarea şi realizarea programelor de stat de folosire a subsolului. Fondul de informaţii privind subsolul se formează din materialele prezentate de beneficiarii folosinţei subsolului, care se ocupă de studierea şi valorificarea lui. (art.23 CS) Zăcămintele de substanţe utile, manifestarea lor, precum şi sectoarele de subsol ce nu sînt legate de extracţia substanţelor utile, urmează a fi luate la evidenţa de stat în cadastrele de stat ale obiectivelor de folosire a subsolului şi în balanţele de stat ale rezervelor de substanţe utile. Cadastrele de stat se întocmesc pentru zăcămintele naturale şi tehnogene şi manifestările de substanţe utile, precum şi pentru obiectivele din subteran, care nu sînt legate de extracţia substanţelor utile. Cadastrele de stat ale zăcămintelor şi manifestărilor de substanţe utile trebuie să conţină date despre fiecare zăcămînt, caracterizînd locul de aflare a lui, cantitatea şi calitatea substanţelor de bază şi secundare şi a componentelor lor, condiţiile tehnico-miniere, hidrogeologice, ecologice şi alte condiţii de exploatare a zăcămintelor şi evaluarea geologo-economică, precum şi date cu privire la fiecare manifestare a substanţelor utile. Cadastrele de stat ale obiectivelor din subteran, ce nu sînt legate de extracţia substanţelor utile, precum şi sectoarele subsolului folosite pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor trebuie să conţină date cu privire la locul de aflare, dimensiunile, destinaţia, termenele de funcţionare, condiţiile geologo-miniere şi alte condiţii naturale ale obiectivului. (art.25 CS) Balanţele de stat ale rezervelor de substanţe utile ţin cont de datele expertizei de stat şi ale întreprinderilor privind rezervele de substanţe utile. Balanţele de stat ale rezervelor de substanţe utile se întocmesc în baza dărilor de seamă de stat ale întreprinderilor, ce efectuează studierea, exploatarea, evaluarea geologo-economică a zăcămintelor de substanţe utile. Balanţele trebuie să conţină date despre cantitatea, calitatea şi gradul de studiere a substanţelor utile în zăcămintele de însemnătate industrială, despre evaluarea lor geologo87

economică, despre amplasarea şi gradul de valorificare industrială, extracţia, pierderile şi asigurarea industriei cu rezerve de substanţe utile explorate. Organele care exercită supravegherea minieră de stat a studierii, folosirii şi protecţiei subsolului: Supravegherea minieră de stat a studierii, folosirii şi protecţiei subsolului, se exercită de organul de stat pentru supravegherea minieră. Organele de autoadministrare locală exercită controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului. Supravegherea minieră de stat a studierii, folosirii şi protecţiei subsolului asigură respectarea de către toţi beneficiarii folosinţei subsolului a modului stabilit de studiere şi folosire a subsolului, îndeplinirea obligaţiilor privind protecţia lui şi desfăşurarea în condiţii de securitate a lucrărilor ce sînt legate de studierea şi folosirea subsolului, preîntîmpinarea şi lichidarea acţiunii dăunătoare a lucrărilor menţionate asupra populaţiei, mediului înconjurător, obiectivelor şi construcţiilor, precum şi privind îndeplinirea regulilor de evidenţă a rezervelor şi zăcămintelor de substanţe utile, păstrare a informaţiei cu privire la subsol şi a altor reguli şi norme stabilite de legislaţia în vigoare. Atribuţiile organului de stat pentru supravegherea minieră: a) îndeplinirea cerinţelor privind protecţia subsolului şi desfăşurarea în condiţii de securitate a lucrărilor în procesul studierii şi folosirii subsolului; b) corespunderea autorizaţiilor eliberate cu regulile şi normele de folosire şi protecţie a subsolului; c) respectarea cerinţelor expuse în perimetrele miniere, proiectele (schemele tehnologice) în procesul folosirii subsolului; d) caracterul legal şi oportun al cerinţelor, înaintate faţă de beneficiarii folosinţei subsolului, pentru încălcările de către ei a regulilor şi normelor de studiere, folosire şi protecţie a subsolului; e) veridicitatea desfăşurării lucrărilor şi calitatea acestora în timpul studierii subsolului; f) corectitudinea exploatării zăcămintelor şi folosirii subsolului în alte scopuri; g) respectarea modului stabilit de evidenţă şi de trecere la pierderi a rezervelor de substanţe utile; h) respectarea modului stabilit de plată pentru folosirea subsolului. Organul de Stat pentru supravegherea minieră are dreptul: a) să sisteze lucrările legate de studierea şi folosirea subsolului în cazul încălcării perimetrului minier şi a proiectelor de folosire a subsolului, a regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor şi de protecţie a subsolului sau pricinuirii de pagube mediului înconjurător; b) să sisteze folosirea neautorizată a subsolului şi ridicarea neautorizată de construcţii pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile; c) să aplice, în modul stabilit de lege, amenzi pentru încălcarea legislaţiei privind subsolul, a regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor.
88

Organul de stat pentru supravegherea minieră poate avea alte atribuţii în ceea ce preveşte supravegherea folosirii şi protecţiei subsolului, prelucrării materiei prime minerale, precum şi alte drepturi în ceea ce priveşte preîntîmpinarea şi curmarea încălcării regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor. Asigurarea geologică, topografică minieră şi de altă natură a lucrărilor în timpul folosirii subsolului şi controlul asupra îndeplinirii lor. Beneficiarii folosinţei subsolului sînt obligaţi să organizeze asigurarea geologică, topografică minieră, ecologică şi de altă natură a lucrărilor în timpul folosirii subsolului şi să exercite controlul asupra respectării modului stabilit de folosire a subsolului, de desfăşurare a lucrărilor de studiere a lui, de îndeplinire a cerinţelor privind protecţia subsolului, de asigurare a extragerii raţionale şi complexe a substanţelor utile de bază şi secundare şi a componentelor lor, inclusiv în timpul prelucrării materiei prime minerale, a cerinţelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor legate de folosirea subsolului, asupra luării măsurilor ce asigură securitatea populaţiei, protecţia mediului înconjurător, a obiectivelor şi construcţiilor, asupra respectării regulilor de evidenţă a rezervelor de zăcăminte de substanţe utile şi îngropării (depozitării) în subsol a substanţelor nocive şi deşeurilor, precum şi a altor reguli şi norme stabilite de legislaţia în vigoare. Controlul asupra folosirii corecte şi protecţiei subsolului se exercită de către serviciile geologice, de topografie minieră şi de alte servicii ale întreprinderilor. Expertiza de stat a folosirii subsolului. Expertiza de stat a folosirii subsolului se efectuează în scopul asigurării studierii şi valorificării raţionale, inofensivă din punct de vedere ecologic şi tehnologic a subsolului, precum şi pentru aprecierea exactă a rezervelor de substanţe utile şi se înfăptuieşte de către organele de stat special împuternicite în modul stabilit de legislaţia în vigoare. Obiectele expertizei de stat sînt: a) programele de stat de studiere, folosire şi protecţie a subsolului; b) documentaţia de avanproiectare, proiectele şi schemele tehnologice de efectuare a lucrărilor legate de folosirea subsolului, normele, regulile şi altă documentaţie tehnico-normativă; c) tehnica, utilajul, tehnologiile, materialele şi substanţele noi legate de studierea şi valorificarea subsolului. 4. Reglementarea juridică a folosirii subsolului. Beneficiari ai folosinţei subsolului pot fi persoane fizice şi juridice din Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire, precum şi persoanele fizice şi juridice străine. (art.8 CS) Subsolul se dă în folosinţă pentru: a) studierea geologică, geomecanică, ecologică şi de altă natură;
89

b) exploatarea zăcămintelor de substanţe utile; c) construirea şi exploatarea obiectivelor şi construcţiilor care nu sînt legate de extracţia substanţelor utile; d) îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor de producţie; e) satisfacerea altor necesităţi de stat şi publice. Folosirea subsolului poate fi temporară şi pe termen nelimitat. (art.11 CS) Subsolul este dat în folosinţă în baza perimetrului minier şi licenţei. Perimetrele miniere şi licenţele pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe utile (cu excepţia perimetrelor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe utile larg răspîndite) se atribuie de către organul de stat pentru supravegherea minieră în modul stabilit de Codul Subsolului. Perimetrele miniere pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe utile larg răspîndite se atribuie de către organele de autoadministrare locală şi urmează să fie înregistrate la organul de stat pentru supravegherea minieră şi coordonate cu Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resursele Naturale. Categoria de substanţe utile larg răspîndite se stableşte de către organul de stat pentru supravegherea minieră. Subsolul este dat în folosinţă cu plată. Modul de percepere şi mărimea plăţii pentru folosirea subsolului se stabileşte de legislaţia în vigoare. Mărimea plăţii pentru folosirea subsolului se stabileşte în funcţie de însuşirile, care determină valoarea subsolului, precum şi de condiţiile ecologice, tehnicominiere şi de altă natură. Nu se percepe plată pentru folosirea subsolului la studierea lui, în cazul în care nu se degradează integritatea acestuia, precum şi de la beneficiarii folosinţei subsolului pe sectoarele care prezintă o deosibită valoare ştiinţifică şi culturală. (art.12 CS) Drepturile şi obligaţiile fundamentale ale beneficiarilor folosinţei subsolului. Beneficiarii folosinţei subsolului au dreptul: a) să folosească sectoarele de subsol în corespundere cu condiţiile şi scopurile pentru care li s-au repartizat; b) să folosească rezultatele activităţii lor, inclusiv producţia fabricată şi deşeurile industriei miniere. Beneficiarii folosinţei subsolului au dreptul prioritar la: a) prelungirea termenului de acţiune a autorizaţiei, precum şi la primirea autorizaţiei pentru desfăşurarea etapelor ulterioare de studiere şi valorificare a subsolului; b) înstrăinarea terenurilor necesare pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe utile în limitele perimetrelor miniere. Benefeciarii folosinţei subsolului sînt obligaţi să asigure:
90

a) studierea deplină şi complexă a subsolului, folosirea raţională şi complexă a resurselor lui în corespundere cu proiectele şi schemele tehnologice, inclusiv la prelucrarea materiei prime minerale; b) desfăşurarea în condiţii de securitate pentru viaţa şi sănătatea lucrătorilor şi populaţiei a lucrărilor, legate de folosirea subsolului, precum şi protecţia subsolului, mediului înconjurător, obiectivelor şi construcţiilor de acţiunea dăunătoare a lucrărilor menţionate; c) zădărnicirea în limitele perimetrului minier a ridicării de construcţii pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile şi pe teritoriile situate de asupra obiectivelor şi construcţiilor din subteran; d) aplicarea metodelor şi tehnologiilor la studierea şi valorificarea subsolului în scopul folosirii lui cît mai eficiente şi evitării acţiunilor dăunătoare asupra mediului înconjurător; e) deservirea geologică şi topografică minieră şi asigurarea controlului asupra lucrărilor, legate de exploatarea subsolului; f) evidenţa mişcării rezervelor de substanţe utile şi deşeurilor industriei miniere în timpul extracţiei şi prelucrărilor, ţinerea cadastrelor de stat şi balanţelor de substanţe utile; g) prezentarea către organul de stat pentru supravegherea minieră a unei informaţii autentice cu privire la studierea şi folosirea subsolului, precum şi a datelor statistice cu privire la cantitatea şi calitatea substanţelor utile extrase şi la folosirea lor complexă, la starea securităţii în timpul folosirii subsolului, la măsurile de protecţie a subsolului şi a mediului înconjurător; h) achitarea plăţilor obligatorii pentru folosirea subsolului; i) ţinerea şi păstrarea documentaţiei geologice, de topografie minieră şi de altă natură; j) lichidarea sau conservarea întreprinderilor, obiectivelor şi construcţiilor după finisarea lucrărilor, legate de toate felurile de folosire a subsolului; k) aducerea terenurilor şi obiectivelor naturale situate pe ele, care au fost degradate în timpul folosirii subsolului, într-o stare bună pentru folosirea ulterioară. Încetarea dreptului de folosire a subsolului. Dreptul de folosire a subsolului încetează în baza deciziei organului care a atribuit subsolul în folosinţă în caz de: a) apariţie a pericolului pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi populaţiei, precum şi pricinuirea de daune mediului înconjurător în timpul executării lucrărilor legate de folosirea subsolului; b) retragere a sectoarelor de subsol pentru necesităţile statului sau publice; c) dispariţie a necesităţii de a folosi subsolul; d) lichidare a întreprinderii, subsolul căreia i-a fost repartizat spre a fi folosit; e) folosire a subsolului în alte scopuri decît cele prevăzute; f) expirare a termenului stabilit de folosire a subsolului; g) încălcare a regulilor şi condiţiilor de folosire şi protecţie a subsolului.
91

Retragerea subsolului. Retragerea subsolului pentru necesităţi de stat şi publice se face în baza deciziei organului care a atribuit subsolul în folosinţă. Pagubele pricinuite beneficiarilor folosinţei subsolului în urma retragerii de la ei a sectoarelor de subsol urmează a fi restituite în întregime de către întreprinderile, în folosul cărora se retrag sectoarele de subsol. Litigiile, legate de restituirea pagubelor şi de determinarea mărimii lor, se soluţionează de instanţa judecătorească competentă. (art.16 CS)

5. Protecţia juridică a subsolului. Cerinţele principale în domeniul protecţiei subsolului sînt: a) respectarea modului stabilit de atribuire şi folosire a subsolului; b) neadmiterea folosirii neautorizate a subsolului; c) preîntîmpinarea ridicării neîntemeiate şi neautorizate de construcţii pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile şi pe sectoarele situate de asupra obiectivelor şi construcţiilor din subteran; d) asigurarea studierii cît mai depline şi mai complexe a subsolului şi folosirii resurselor lui; e) neadmiterea şi preîntîmpinarea acţiunii dăunătoare a lucrărilor, legate de studierea şi folosirea subsolului, asupra integrităţii rezervelor de substanţe utile, obiectivelor şi construcţiilor de suprafaţă şi de subteran; f) protecţia zăcămintelor de substanţe utile, obiectivelor şi construcţiilor din subteran de inundaţii, incendii şi alţi factori, care conduc la degradarea calităţii substanţelor utile sau la deteriorea zăcămintelor, obiectivelor şi construcţiilor; g) respectarea cerinţelor legislaţiei ecologice în timpul desfăşurării lucrărilor, legate de studierea şi folosirea subsolului; h) asigurarea unei prognoze sigure şi aprecierea acţiunii lucrărilor, legate de folosirea subsolului, asupra mediului înconjurător şi luarea măsurilor necesare de protecţie a lui şi de securitate a populaţiei; i) evidenţa şi întocmirea dărilor de seamă statistice de stat cu privire la rezervele de substanţe utile de bază şi secundare extrase şi lăsate în subsol. Beneficiarii folosinţei subsolului şi organul de stat pentru supravegherea minieră sînt obligaţi să informeze opinia publică despre starea folosirii şi protecţiei subsolului şi îndeplinirea măsurilor de protecţie a subsolului, studierea şi folosirea lui raţională. (art.42 CS) Protecţia sectoarelor subsolului care prezintă o deosibită valoare ştiinţifică sau culturală.
92

Aflorimentele geologice rare, formaţiile mineralogice, obiectele paleontologice şi alte sectoare ale subsolului, care prezintă o deosebită valoare ştiinţifică sau culturală, pot fi declarate, în modul stabilit, rezervaţii ori monumente ale naturii sau culturii. Orice activitate care încalcă integritatea rezervaţiilor şi monumentelor menţionate nu se permite. În cazul în care în timpul folosirii subsolului au fost descoperite aflorimente geologice rare şi formaţii mineralogice, meteoriţi, obiecte paleontologice, arheologice şi de altă natură, ce prezintă interes pentru ştiinţă şi cultură, beneficiarii folosinţei subsolului sînt obligaţi să sisteze lucrările pe sectorul unde a fost găsit obiectul şi să comunice despre aceasta organelor de stat respective.

6. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei subsolului. Litigiile legate de problemele folosirii subsolului se soluţionează de organul de stat pentru supravegherea minieră, instanţa judecătorească competentă. Litigiile patrimoniale legate de folosirea şi protecţia subsolului se soluţionează de instanţa judecătorească competentă. (art.49 CS) Persoanele fizice şi juridice poartă răspundere civilă, administrativă sau penală în conformitate cu legislaţia în vigoare pentru: a) folosirea neautorizată a subsolului; b) studierea şi cercetarea subsolului fără proiecte speciale; c) studierea incompletă şi neraţională a subsolului, prezentarea informaţiei neveridice cu privire la cantitatea şi calitatea materiei prime extrase; d) nerespectarea principalelor cerinţe privind proiectarea, construirea şi darea în exploatare a întreprinderilor, obiectivelor şi construcţiilor în timpul folosirii subsolului; e) încălcarea regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor legate de folosirea subsolului; f) încălcarea cerinţelor privind ocrotirea subsolului şi mediului înconjurător; g) neasigurarea integrităţii obiectivelor şi construcţiilor, precum şi a teritoriilor şi obiectivelor mediului înconjurător ocrotite în mod deosebit, în timpul studierii şi folosirii subsolului; h) încălcarea modului de evidenţă şi ţinere a balanţei mişcării rezervelor de substanţe utile şi deşeurilor producţiei extractive de substanţe utile, a cerinţelor privind ţinerea cadastrelor şi balanţelor de substanţe utile; i) neachitarea plăţilor pentru folosirea subsolului; j) neîndeplinirea măsurilor privind aducerea terenurilor, afectate în timpul folosirii subsolului, într-o stare ce nu prezintă pericol, potrivită pentru folosirea lor ulterioară; k) neîndeplinirea cerinţelor în ceea ce priveşte aducerea întreprinderilor extractive de substanţe utile, în curs de lichidare sau conservare, galeriilor
93

subterane şi sondelor de foraj, într-o stare care asigură securitatea populaţiei, precum şi cerinţelor cu privire la integritatea zăcămintelor, galeriilor subterane şi sondelor de foraj pentru întreaga perioadă de conservare; l) încălcarea condiţiilor de îngropare (depozitare) a substanţelor nocive şi a deşeurilor, de evacuare a apelor reziduale; m) încălcarea condiţiilor de ridicare a construcţiilor pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile şi pe teritoriile de asupra obiectivelor şi construcţiilor, precum şi pe locurile de îngropare (depozitare) a substanţelor nocive şi deşeurilor situate în subteran. Folosirea neautorizată a subsolului şi ridicarea neautorizată a construcţiilor pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile se sistează fără restituirea cheltuielilor suportate în timpul folosirii ilicite a subsolului. (art.50 CS) TEMA VI. REGIMUL JURIDIC DE FOLOSIRE ŞI PROTECŢIE A APELOR. 1. Fondul de stat al apelor. 2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei apelor. 3. Reglementarea juridică a folosirii fondului acvatic. 4. Protecţia juridică a apelor. 5. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei apelor. 1. Fondul de stat al apelor. 1.1. Problema gestiunii apei a dobîndit noi dimensiuni în ultimii ani, odată cu lansarea şi acreditarea ideii că apa reprezintă un patrimoniu natural mondial, şi în această calitate, trebuie supusă unui juridic internaţional special. Astfel, T.Mayor susţine că ,,această resursă rară, esenţială pentru viaţă, trebuie să fie considerată ca un tezaur natural care face parte din moştenirea comună a omenirii”. Personalităţi ştiinţifice şi culturale unite în ,,Grupul de la Lisabona” au iniţiat o mişcare internaţională de opinie în favoarea elaborării şi aplicării unui ,,contract al apei”. Acest document ar promova principiul că accesul la apa potabilă constituie un drept economic şi social al oricărei personae, cît şi un drept colectiv al întregii comunităţi umane. El ar facilita accesul la apă a peste 1,4 miliarde de oameni, care în prezent sînt privaţi de acest drept. În 1977, Declaraţia Conferinţei O.N.U. de la Mar del Plata proclama că ,,toată lumea are dreptul de a accede la apă potabilă în cantitate şi calitate egale pentru nevoile sale esenţiale”. În 1997, Conferinţa specială O.N.U. pentru apă recomanda să se acorde ,,prioritate absolută gravelor probleme ale apei dulci, cu care se confruntă numeroase regiuni ale lumii, precum şi elaborarea unei strategii de utilizare durabilă a acesteia, în scopuri sociale şi economice”.
94

Cu regret, asemenea iniţiative cunosc rezonanţe mai mult în lumea teoreticoştiinţifică şi mai puţin în cea a acţiunii practice. 1.2. Reglementările legale consacră un regim special de protecţie a apei, din ce în ce mai mult ameninţată de poluare şi supusă unei cereri tot mai mari şi diversificate de folosinţă. Principalul act normativ ce reglementează regimul juridic al fondului acvatic al Republicii Moldova este Codul apelor (CA) al Republicii Moldova Nr.1532XII din 22.06.93 // în MO RM nr.10/287 din 30.10.1993, adoptat în vederea: a) asigurării folosirii raţionale a apelor pentru necesităţile populaţiei şi ale economiei naţionale; b) protecţiei apelor împotriva poluării, impurificării şi epuizării; c) prevenirii şi lichidării efectelor distructive ale apelor; d) ameliorării stării obiectelor acvatice şi păstrării lor pentru generaţiile prezente şi viitoare; e) protejării drepturilor persoanelor juridice şi fizice; f) consolidării legalităţii în relaţiile din domeniul apelor. Fondul apelor - totalitatea obiectivelor acvatice în graniţele teritoriului Republicii Moldova, incluse sau care urmează a fi incluse în cadastrul apelor. Fondul apelor include toate obiectivele acvatice naturale şi artificiale de pe teritoriul Republicii Moldova. (art.2 CA) Obiectiv acvatic - concentraţia de apă la suprafaţă în formele reliefului terenului sau în subsol, care are graniţe, volum şi caracteristici de regim al apelor. Obiectivele acvatice în Republica Moldova pot aparţine: - cu drept de proprietate publică, statului sau unităţilor administrativteritoriale, ori - cu drept de proprietate privată, persoanelor juridice sau fizice. (art.1/1 CA) Obiectivele acvatice proprietate publică se atribuie exclusiv în folosinţă. Atribuirea în folosinţă a obiectivelor acvatice proprietate publică se face, în funcţie de importanţa lor, de către Guvern sau de către autorităţile administraţiei publice locale. Ele nu se pot afla concomitent în proprietatea mai multor subiecţi ai dreptului de proprietate publică. În proprietatea publică a statului se află: a) obiectivele acvatice de suprafaţă situate pe teritoriul a două sau mai multor raioane; b) apele subterane; c) obiectivele acvatice situate pe teritoriul unui raion, destinate satisfacerii necesităţilor apărării, sistemului energetic, domeniului transporturilor, obiectivelor de telecomunicaţii, serviciului meteorologic şi altor sisteme de stat; d) obiectivele acvatice de frontieră; e) obiectivele acvatice declarate ca arii naturale protejate de stat; f) obiectivele acvatice parte a staţiunilor balneare de importanţă naţională. (art.2/2 CA)
95

În proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale se află: obiectivele acvatice care sînt situate integral în limitele unităţii administrativteritoriale respective, ale căror construcţii hidrotehnice se află la balanţa primăriilor şi care nu sînt atribuite în proprietatea publică a statului şi nici nu constituie obiect al proprietăţii private a persoanelor juridice sau fizice. (art.2/3 CA) Proprietatea privată asupra obiectivelor acvatice. În cazul construcţiei de obiective acvatice pe terenurile proprietate privată a persoanelor juridice sau fizice, acestea devin obiecte ale proprietăţii private, cu excepţia apei care se atribuie în folosinţă conform legislaţiei în vigoare. Proprietate privată a persoanelor juridice sau fizice pot fi obiectivele acvatice separate (închise), precum şi obiectivele acvatice care sînt amplasate pe pîraie şi nu au o legătură hidraulică cu alte obiective acvatice de suprafaţă. (art.2/4 CA) 1.3. Clasificarea apelor supuse ocrotirii. În natură apa există sub următoarele forme: a) ape de suprafaţă (fluvii, rîuri, lacuri, mări, oceane); b) ape subterane (staturi acvifere, izvoare). Din punct de vedere al regimului ocrotirii şi situării lor, apele pot fi: a) ape internaţionale, adică acele ape faţă de care un stat este riveran împreună cu alte state, cele care intră sau trec prin graniţele unei ţări, precum şi apele cu privire la care interesele unor state străine au fost recunoscute şi garantate prin acorduri internaţionale; b) ape teritoriale, respectiv apele cuprinse în porţiunea de la ţărmul unui stat spre larg, a căror întindere se stabileşte prin lege, conform convenţiilor internaţionale în materie; c) ape naţionale, care cuprind fluviile, rîurile, canalele şi lacurile navigabile interioare, precum şi apele fluviilor şi rîurilor de frontieră, de la mal pînă la linia de frontieră stabilită prin tratate internaţionale. După criteriul situării obiective şi destinaţiei, apele se grupează în : a) resurse de apă dulce – resurse alcătuite din apele de suprafaţă (rîuri, lacuri) şi apele subterane, cu excepţia apelor minerale geotermale şi apa plată; b) apă pentru populaţie – apa dulce necesară vieţii şi mediului aşezărilor umane, care susţine funcţiuni şi utilităţi variate şi multiple legate de nevoi gospodăreşti, creşterea animalelor, activităţi publice, industrie ş.a.; c) apă potabilă – orice apă de suprafaţă sau subterană, care, natural sau după o tratare adecvată fizico-chimică sau/şi micro-biologică, poate fi consumată fără pericol pentru sănătate; d) apă uzată menajeră – apa uzată provenită din satisfacerea nevoilor de apă gospodăreşti, igienico-sanitare şi social-administrative ale diverselor tipuri de unităţi industriale; e) apă pentru industrie – apă dulce brută sau tratată, utilizată de agenţi economici cu activitate industrială;
96

f) apă uzată industrial – apă uzată provenită din satisfacereanevoilor de apă în procesele tehnologice ale unităţilor industriale şi din alte activităţi asemănătoare (construcţii, transporturi ş.a.); g) apă pentru irigaţii – apa dulce necesară irigării culturilor agricole, asigurată cu preponderenţă din sursele de apă de suprafaţă; h) apă de desecare-drenaj – apa în exces din amenajările de desecare-drenaj, evacuată în reţeaua hidrografică. Din punctul de vedere al calităţii şi în raport cu domeniile de utilizare, pot fi distinse ape de următoarele categorii: a) categoria I – cursurile de apă care pot fi utilizate în toate sectoarele de activitate; b) categoria II – cursurile de apă care pot fi utilizate în industrie, irigaţii, în scopuri urbanistice şi de agrement; c) categoria III – cursurile de apă care pot fi utilizate la irigaţii, răcirea motoarelor, staţii de spălare, în hidrocentrale; d) ape degradate, care nu pot fi utilizate în nici un domeniu de activitate. 2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei apelor. Administrarea de stat în domeniul folosirii şi protecţiei apelor este exercitată de către Guvern, autorităţile administraţiei publice locale şi de autorităţile administraţiei publice centrale, autorizate în modul special în acest scop. (art.4 CA) Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este chemat să asigure: a) respectarea de către toate persoanele juridice şi fizice, indiferent de formă de proprietate, a modului stabilit de folosire a apelor; b) executarea obligaţiunilor şi prescripţiilor privind protecţia apelor, prevenirea şi lichidarea efectelor lor distructive, respectarea regulilor de ţinere a evidenţei apelor, precum şi altor reguli, stabilite de legislaţia apelor. Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este exercitat de către Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi de autorităţile administraţiei publice centrale, autorizate în mod special în acest scop. (art.5 CA) Organizaţiile publice, mijloacele mass-media şi cetăţenii pot acorda sprijin autorităţilor administraţiei publice centrale în realizarea măsurilor privind folosirea raţională şi protecţia apelor prin: b) desfăşurarea unei munci de educare pentru formarea unei atitudini grijulii faţă de apă; c) organizarea controlului public asupra realizării măsurilor de protecţie a apelor; d) comunicării despre încălcările regulilor de folosire a apelor;
97

e) prezentării propunerilor privind optimizarea folosirii şi protecţiei apelor Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale; f) participării la efectuarea de lucrări pentru optimizarea folosirii şi protecţiei apelor, precum şi la prevenirea şi lichidarea efectelor distructive a apelor; g) defăşurară şi alte activităţi, menite să asigure folosirea raţională şi protecţia apelor. 3. Reglementarea juridică a folosirii fondului acvatic. Reglementarea relaţiilor din domeniul apelor cuprinde: a) proprietatea, folosirea şi dispunerea de fondul apelor; b) stabilirea modului de folosire a apelor, protecţia apelor împotriva poluării, impurificării şi epuizării, prevenirea şi lichidarea efectului distructiv al apelor; c) planificarea măsurilor privind folosirea şi protecţia apelor, prevenirea şi lichidarea efectului lor distructiv; d) aprobarea schemelor de folosire complexă şi de protecţie a apelor, a balanţelor de gospodărire a apelor; e) exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor; f) reglementarea altor chestiuni ce vizează relaţiile din domeniul apelor. Folosirea obiectivelor acvatice şi dispunerea de acestea, dacă ating interesele altor state, se realizează în baza acordurilor interstatale. (art.3 CA) Folosinţa apei. Apa ca resursă naturală este proprietate publică exclusivă şi poate fi atribuită doar în folosinţă, în modul stabilit de legislaţia în vigoare. (art.18 CA) Poate fi beneficiar de folosinţă a apei orice persoană juridică şi fizică, indiferent de forma de proprietate. (art.15 CA) Se atribuie în folosinţă obiectivele acvatice naturale şi artificiale de pe teritoriul Republicii Moldova. (art.16 CA) În scopul asigurării securităţii statului, ocrotirii sănătăţii populaţiei, mediului înconjurător, valorilor istorico-culturale, folosirea obiectivelor acvatice poate fi limitată, interzisă parţial sau total. Folosinţa apei se clasifică în funcţie de: a) scopul folosirii apei; b) parametrii obiectivelor acvatice; c) condiţiile tehnice de folosire a apei; d) condiţiile de atribuire în folosinţa a obiectivelor acvatice; e) caracterul folosirii apei; f) metodele de folosire a obiectivelor acvatice; g) acţiunea folosirii apei asupra obiectivelor acvatice. În funcţie de destinaţie, distingem folosinţă a apei: - pentru satisfacerea necesităţii de apă potabilă şi menajeră a populaţiei, - în scopuri curative, de asanare,
98

- pentru satisfacerea necesităţilor agricole, - pentru satisfacerea necesităţilor industriale, hidroenergetice, - pentru satisfacerea necesităţilor de transport, - pentru satisfacerea necesităţilor piscicole, - pentru deversarea apelor reziduale, - şi altor necesităţi de stat, publice, sociale. Obiectivele acvatice pot fi atribuite în folosinţa pentru unul sau cîteva scopuri. În funcţie de condiţiile tehnice de folosire a apei, se distinge: - folosinţa generală a apei, realizată fără aplicarea unor instalaţii şi/sau dizpozitive tehnice, care afectează starea apelor, - folosinţa specială a apei, realizată cu aplicarea unor atare instalaţii şi/sau dispozitive tehnice. Lista tipurilor folosinţei speciale a apei se reglementează de standardele de stat corespunzătoare. Folosinţa generală a apei se realizează fără autorizaţie, dar impune respectarea necondiţionată a cerinţelor autorităţilor pentru supravegherea sanitară de stat, autorităţilor pentru protecţia rezervelor piscicole, instanţelor ce reglementează navigaţia, precum şi a regulilor privind ocrotirea pe apă a vieţii oamenilor, folosirea raţională şi protecţia apelor. Folosinţa specială a apei se realizează în baza autorizaţiei eliberate de către autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, în coordonare cu organele de stat pentru gestionarea fondului apelor, autorităţile pentru hidrogeoligie, autorităţile pentru supraveghere sanitară de stat, autorităţile pentru protecţia rezervelor piscicole, precum şi cu alte organe interesate. În funcţie de caracterul folosirii apei, distingem:  folosinţă comună,  folosinţă separată. În folosinţa separată, integrală sau parţială, se află obiectivele acvatice (sau unele părţi ale acestora), atribuite beneficiarilor de folosinţă a apei în baza hotărîrii autorităţii administraţiei publice centrale, şi anume: - obiectivele acvatice proprietate publică a statului se atribuie în folosinţă separată de către Guvern, la propunerea autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu, coordonată cu autoritatea administraţiei publice centrale pentru gestionarea fondului apelor şi cu autoritatea administraţiei publice centrale pentru supravegherea minieră în cazul folosirii apelor subterane. - obiectivele acvatice proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se atribuie în folosinţă separată de către autoritatea administraţiei publice locale, de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturaale şi cu autoritatea administraţiei publice centrale pentru gestionarea fondului apelor. Dreptul beneficiar la folosinţa separată a obiectivului acvatic (sau a unei părţi a acestuia) se autentifică prin titlul de stat de folosinţă separată a apei, eliberat de autoritatea administraţiei publice centrale pentru gestionarea fondului apelor.
99

În folosinţă comună se află obiectivele acvatice (sau unele părţi ale acestora) care nu sînt atrubuite în folosinţă separată. Persoanele juridice şi fizice, cărora li s-au atribuit obiectivele acvatice în folosinţă separată sînt considerate beneficiari primari de folosinţă a apei. Persoanele juridice şi fizice, cărora li s-au atribuit obiectivele acvatice în folosinţă comună sînt considerate beneficiari secundari de folosinţă a apei. În dependenţă de termenele de folosinţă a apei, distingem: • Obiective acvatice atribuite în folosinţă permanentă (pe o perioadă nelimitată) - folosinţă acordată fără specificarea unui termen dinainte stabilit. • Obiective acvatice atribuite în folosinţă temporară (pe o perioadă limitată) - folosinţă acordată cu specificarea unui termen dinainte stabilit. Folosinţa temporară poate fi: de scurtă durată - pînă la trei ani, de lungă durată - de la trei pînă la douăzeci şi cinci de ani. Termenul de folosinţă temporară a apei începe să curgă din ziua adoptării hotărîrii cu privire la atribuirea obiectului acvatic în folosină separată sau din ziua primirii autorizaţiei de folosinţă specială a apei, cu excepţia cazurilor cînd în decizia, hotărîrea sau autorizaţia în cauză nu este indicat un alt termen. În caz de necesitate, termenele de folosinţă a apei pot fi prelungite pe o perioadă, care nu va depăşi respectiv termenele de folosinţă temporară de scurtă durată sau de lungă durată. Folosinţă generală a apei nu este limitată. (art.31, 32 CA) Drepturile şi obligaţiile beneficiarilor de folosinţă a apei. Conform art.33 CA, beneficiarii de folosinţă a apei au dreptul să folosească obiectivele acvatice numai în scopurile pentru care acestea le-au fost atribuite. În conformitate cu destinaţia specială a obiectivelor acvatice, beneficiarii de folosinţă a apei au dreptul: a) să extragă apa pentru folosirea ei ulterioară; b) să exploateze obiectivele acvatice pentru necesităţile agriculturii industriei, hidroenergeticii, transportului, gospodăriei piscicole şi vînătoreşti; c) să folosească obiectivele acvatice pentru deversarea apelor reziduale; d) să edifice construcţii şi instalaţii pentru gospodărirea apelor, să efectueze reconstrucţia şi lichidarea lor; e) să folosească obiectivele acvatice pentru agrement, desfăşurarea acţiunilor sportive şi de asanare, întreţinerea ansamblurilor naturale, precum şi pentru alte acţiuni de folosire a obiectivelor acvatice, neinterzise de legislaţia în vigoare. În cazurile stabilite de legislaţia în vigoare, drepturile beneficiarilor de folosinţă a apei pot fi limitate, reieşind din interesele statului şi ale altor beneficiari de folosinţă a apei. Însă, această limitare nu trebuie să agreveze condiţiile folosirii obiectivelor acvatice pentru aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă şi menajeră.
100

o o

Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi: a) să folosească raţional resursele de apă, să consume economicos apă şi să efectueze măsuri de remediere şi îmbunătăţire a calităţii apei; b) să nu admită deversarea în obiectivele acvatice a apelor reziduale cu un conţinut de impuritaţi peste limita admisibilă; c) să prevină poluarea, impurificarea şi epuizarea obiectivelor acvatice; d) să nu admită încălcarea drepturilor, acordate altor beneficiari de folosinţă a apri, precum şi prejudicierea obiectivelor economice şi naturale (terenurilor, pădurilor, faunei, zăcămintelor minerale etc.); e) să asigure epurarea normativă a apelor reziduale; f) să menţină în stare de funcţionare instlaţiile de epurare, alte instalaţii pentru gospodărirea apelor şi dispozitive tehnice, care afectează starea apelor, să amelioreze parametrii lor de exploatare, să ţină în modul stabilit evidenţa cantirăţii şi calităţii apelor. Dreptul de folosinţă a apei, acordat persoanelor juridice şi fizice, poate fi sistat în cazurile: a) dispariţiei necesităţii de folosinţă a apei sau renunţării la ea; b) expirării termenului de folosinţă a apei; c) lichidării persoanei juridice; d) transmiterii instalaţiilor pentru gospodărirea apelor şi dispozitivelor tehnice altor beneficiar de folosinţă a apei; e) apariţiei necesităţii de a retrage obiectivele acvatice din folosinţa separată. f) încalcării regulilor de folosire şi protecţie a apelor sau valorificării obiectului acvatic în alte scopuri de cît cele stabilite la atribuirea lui în folosinţă. g) şi alte cauze de sistare a dreptului de folosinţă a apei. Dreptul de folosinţă a apei este sistat prin: a) anularea autorizaţiei de folosinţă specială a apei, în baza hotărîrii organului care a eluberat autorizaţia pentru această folosinţă; b) retragerea obiectivelor acvatice, atribuite în folosinţă separată separată se efectuează în baza hotărîrii autorităţii administraţiei publice centrale abilitată cu dreptul de a atribui obiectivul acvatic respectiv în folosinţă. Folosinţa apei în funcţie de destinaţie. ⇒ Pentru satisfacerea necesităţii de apă potabilă, menajeră şi de altă natură a populaţiei. Pentru satisfacerea acestor necesităţi se atribuie în folosinţă obiective acvatice, apele cărora întrunesc cerinţele sanitare stabilite. Folosirea obiectivelor acvatice în acest scop se realizează prin alimentarea centralizată sau necentralizată cu apă. În cadrul alimentării centralizate cu apă persoanele juridice, care dispun, posedă sau se folosesc de conductele de apă potabilă şi menajeră, sînt în drept să extragă apa din sursele de alimentare cu apă pentru aducţiunea ei de către
101

consumatori, în conformitate cu proiectele prizelor de apă, aprobate în modul stabilit, şi cu autorizaţiile de folosinţă specială a apei şi sînt obligate să ţină evidenţa apei captate, să efectuieze obsrervaţii sistematice şi testări de laborator ale calităţii apei în sursele de alimentare cu apă, să informeze autorităţile statale despre abaterile indicatorilor de calitate a apei în surse de la normativele în vigoare, să asigure respectarea regimului stabilit pentru zonele de protecţie sanitară şi epurarea apei pînă la normele standardului "Apă potabilă". În cadrul alimentării necentralizate cu apă, persoanele juridice şi fizice sînt în drept să extragă apa direct din sursele de apă de suprafaţă sau subterane, în modul prevăzut pentru beneficiarii de folosinţă generală sau specială a apei. De regulă, folosirea apelor subterane cu proprietăţi potabile în alte scopuri decît cel al alimentării cu apă potabilă şi menajeră este interzisă. În zonele unde nu există surse necesare de apă de suprafaţă şi sînt rezerve suficiente de ape subterane cu proprietăţi potabile, poate fi permisă folosirea acestora în alte scopuri decît cel al alimentării cu apă potabilă şi menajeră. În scopuri curative şi de asanare. Obiectivele acvatice, clasate la categoria apelor curative, sînt folosite: în scopuri curative şi de asanare, pentru odihnă şi sport, pentru pescuitul amator şi sportiv, pentru navigaţia cu ambarcaţiuni. În cazuri excepţionale, Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, de comun acord cu autorităţile pentru sănătate, al direcţiilor staţiunelor balneoclimaterice şi autorităţile pentru hidrogeologie pot permite folosirea obiectivelor acvatice, clasate la categoria apelor curative în alte scopuri.

⇒ Pentru satisfacerea necesităţilor agricole. Valorificarea obiectivelor acvatice în scopuri agricole se realizează atît prin beneficierea de folosinţă generală a apei, cît şi prin beneficierea de folosinţă specială a apei. Persoanele juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate, care folosesc obiectivele acvatice în scopuri agricole, sînt obligate: a) să respecte modul şi regimul de folosinţă a apei; b) să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru prevenirea evacuării neraţionale a apei, reducerea pierderilor de apă, cauzate prin infiltraţie şi evaporare din sistemele de ameliorare; c) să asigere măsuri de neadmitere a pătrunerii peştelui din bazinele piscicole în sistemele de ameliorare; d) să creeze regimul maxim favorabil de umiditate a solului. În scopuri industriale. Beneficiarii de folosinţă a apei care folosesc obiectivele acvatice în scopuri industriale sînt obligaţi:

102

a) să respecte planurile, normele tehnologice şi regulile de folosinţă a apei stabilite şi cerinţele autorizaţiei de folosinţă specială a apei; d) să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru reducerea consumului de apă şi stoparea deversării apelor reziduale prin optimizarea tehnologiilor de fabricare şi a schemelor de alimentare cu apă (implementarea unor tehnologii de consum minim de apă şi fără folosirea apei, unor procedee tehnice de răcire cu aer, de alimentare cu apă în circuit închis şi de altă natură). În caz de calamitate naturală sau avarie, precum şi în cazul depăşirii de către întreprindere a limitei consumului stabilit de apă potabilă capatată în scopuri industriale din reţele, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să reducă sau să interzică consumul de apă potabilă din din reţelele comunale în scopuri industriale şi să limiteze temporar consumul de apă din reţelele departamentale pentru a asigura satisfacerea prioritară a necesarului de apă potabilă şi menajeră a populaţiei. (art.57 CA)

⇒ Pentru satisfacerea necesităţilor de transport. Rîurile, lacurile, bazinele de acumulare, canalele sînt căi de comunicaţie pe apă de uz comun, cu excepţia cazurilor cînd folosirea lor în aceste scopuri este interzisă total sau parţial ori aceste obiective acvatice sînt atibuite în folosinţă separată. Persoanele juridice şi fizice, care folosesc obiectivele acvatice pentru necesităţile transportului pe apă, sînt obligate să respecte oblgaţiunile beneficiarilor de folosinţă a apei stabilite de CA, precum şi cerinţele autoraizaţiei de folosinţă specială a apei. Persoanele juridice şi fizice, care folosesc obiectivele acvatice cu statut de căi navigabile, pentru necesităţile alimentării cu apă, hidroenergeticii, gospodăriei piscicole, agrementului, sportului şi în alte scopuri, sînt obligate să îndeplinească cerinţele cu privire la asigurarea securităţii navigaţiei. Obiectivele acvatice pot fi folosite şi pentru staţionarea, decolarea şi aterizarea navelor aeriene, precum şi pentru alte necesităţi ale transportului aerian. Pentru satisfacerea necesităţilor piscicole. Persoanele juridice şi fizice, indeferent de forma de proprietate, care folosesc bazine de apă piscicole sau sectoare de exploatare piscicolă sînt obligate: a) să efectuieze în aceste bazine şi sectoare, în conformitate cu cerinţele autotizaţiei de folosinţă specială a apei, lucrări pentru organizarea gospodăriei piscicole, pescuit şi dobîndirea altor animale şi plante acvatice; b) să realizeze de comun acord cu autorităţile pentru protecţia rezervelor piscicole, măsuri piscicole şi tehnico-ameliorative, pentru îmbunătăţirea stării bazinelor de apă şi a condiţiilor de repoducere a rezervelor de peşte; c) să întreţină sectoarele de mal în locurile de pescuit în starea sanitară corespunzătoare.

103

În bazinele piscicole şi în cursurile de apă (sau în unele părţi ale acestora), care au o deosebită importanţă pentru menţinerea şi reproducerea speciilor valoroase de peşte şi altor reprezentaţi ai faunei şi florei acvatice, drepturile beneficiarilor de foloinţă a apei pot fi limitate în interesul gospodăriei piscicole. (art.64 CA) ⇒ Pentru necesităţile gospodăriei vînătoreşti şi rezervaţiilor naturale. Pe rîuri, lacuri şi alte obiective acvatice, care sînt habitate ale păsărilor sălbatice acvatice şi animalelor cu blană preţioasă, pot fi acordate întreprinderilor şi organizaţiilor gospodăriei vînătoreşti prerogative de folosinţă a apei, ţinîndu-se cont de cerinţele folosirii complexe a apelor. Obiectivele acvatice care prezintă o deosebită valoare ştiinţifică sau culturală sînt prohibite şi se atribuie în folosinţă permanentă separată rezevaţiilor naturale, în scopul ocrotirii naturii şi efectuării de cercetări ştiinţifice şi sînt incluse în fondul rezervaţiilor naturale al Republicii Moldova.

Pentru deversarea apelor reziduale. Folosirea obiectivelor acvatice pentru deversarea apelor reziduale poate fi realizată numai în baza autorizaţiei Ministerului Ecologiei de comun acord cu autorităţile pentru supravegherea sanitară de stat şi cu alte organe interesate. Se admite deversarea apelor reziduale în obiectivele acvatice numai în cazurile în care: a) deversarea nu va conduce la sporirea conţinutului de impurităţi peste limitele maxime admise; b) beneficiarul de folosinţă a apei va asigura epurarea apelor reziduale pînă la limitele stabilite de autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, de comun acord cu organele de stat pentru gestionarea fondului apelor şi cu autorităţile pentru supravegherea sanitară de stat. (art.73 CA)

4. Protecţia juridică a apelor. Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale ale acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi a bunurilor materiale. Ea reprezintă o activitate obligatorie a structurilor de gospodărire a apelor, organelor de protecţie a mediului şi a autorităţilor administraţiei publice locale, orientată spre protecţia, menţinerea şi reabilitarea parametrilor iniţiali, cantitativi şi calitativi, ai obiectivului acvatic. Toate apele (obiectivele acvatice) sînt ocrotite împotriva poluării, epuizării, impurificării, care pot prejudicia sănătatea populaţiei şi pot conduce la diminuarea rezervelor piscicole, la degradarea condiţiilor de aprovizionare cu apă şi altor fenomene negative, cauzate de modificarea proprietăţilor fizice, chimice şi
104

biologice ale apelor, reducerea însuşirii lor de epurare naturală, perturbarea regmului hidrologic şi hidrogeologic. (art.87 CA) Protecţia apelor, în sens larg, se realizează sub trei forme principale:  Protecţie cantitativă, realizată prin folosirea raţională şi protecţia apelor împotriva epuizării;  Protecţie calitativă, realizată în forma prevenirii şi combaterii poluării;  Protecţie sanitară, orientată împotriva contaminării sau impurificării apelor. În vederea protecţiei cantitative a resurselor de apă, legislaţia în vigoare stipulează şi asigură: - dreptul de folosinţă a apelor de suprafaţă sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabileşte prin autorizaţia organelor de stat pentru gestionarea fondului apelor; - obligativitatea respectării de către utilizatorii de apă a normelor de consum de apă pe unitatea de produs sau pe activitate se stabileşte la nivelul celor mai bune performanţe ale tehnologiilor folosite şi economisirii apei prin folosire judicioasă, recirculare şi folosire repetată. Protecţia calitativă a apelor se realizează prin: - interzicerea poluării în orice mod a resurselor de apă;
Prin poluarea apelor se înţelege orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate, produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie folosirii în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea. În acest scop, Codul Apelor: * interzice deversarea în obiectivele acvatice a deşeurilor industriale, menajere şi de altă natură; * nu admite poluarea şi impurificarea apelor cu derivate petroliere, substanţe chimice şi alte produse ale activităţii de producţie; * nu admite poluarea şi impurificarea suprafeţei bazinelor de recepţie, a stratului de gheaţă din bazine şi cursul de apă cu deşeuri de producţie, menajere şi de altă natură, precum şi derivate petroliere şi substanţe chimice, spălarea cărora va conduce la degradarea calităţii apelor de suprafaţă şi a celor subterane; * nu admite poluarea apelor cu îngrăşăminte şi produse toxice.

- stabilirea de norme de calitate a resurselor de apă în general, de norme de calitate a apei potabile, de limite de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate în resursele de apă şi de limite de descărcare maxim admise; - stabilirea unor restricţii şi interdicţii de siguranţă în cazul punerii în funcţiune de obiecte economice noi sau dezvoltarea celor existente, realizarea de lucrări noi pentru alimentare cu apă potabilă sau industrială ori de extindere a celor existente, aruncarea sau introducerea în orice mod a deşeurilor de orice fel, evacuarea de ape uzate; - stipularea în sarcina utilizatorilor de apă a unor obligaţii în vederea folosirii raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă; - elaborarea de planuri de prevenire şi de combatere a poluărilor accidentale şi de sancţionare a poluărilor intenţionate.
105

Protecţia sanitară are drept scop prevenirea pericolului de alterare a calităţii apelor prin contaminarea acestora cu bacterii, virusuri sau alte organisme vii sau impurificarea chimică cu substanţe fitofarmaceutice, substanţe chimice, contaminare radioactivă sau poluare termică. Aceasta se realizează prin aplicarea măsurilor de protecţie a calităţii apelor, stabilite prin acte normative în vigoare, precum şi prin instituirea, în jurul surselor de apă, lucrărilor de captare, construcţiilor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, zăcămintelor de ape minerale utilizate pentru cură internă, lacurilor şi nămolurilor terapeutice, de zone de protecţie sanitară în care se impun, diferenţiat, restricţii specifice în scopul evitării alterării calităţii apelor. În scopul menţinerii unui regim favorabil sănătăţii rîurilor, lacurilor naturale, lacurilor de acumulare, apelor subterane şi altor obiective acvatice, precum şi pentru prevenirea eroziunii solurilor, colmatării bazinelor, degradării condiţiilor de viaţă ale animalelor acvatice, pentru reducerea intensităţii oscilaţiilor scurgerilor etc, se stabilesc zone riverane de protecţie şi zone de împădurire de protecţie a apelor, se realizează măsuri de ameliorare silvică, antierozionale, hidrotehnice şi de altă natură. (art.97 CA) Utilizatorii resurselor acvatice sînt obligaţi să realizeze măsuri pentru prevenirea şi lichidarea efectelor distructive ale apelor: a) revărsări ale apelor, inundaţii şi subinundaţii; b) distrugerea malurilor, îndigurilor de protecţie şi a altor construcţii; c) înmlăştinirea şi salinizarea terenurilor; d) eroziunea solurilor, formarea rîpelor, alunicărilor de teren, a cursurilor noroiase de apă din ploi torenţiale şi a altor fenomene periculoase. (art.99 CA) La nivel general, menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale a apelor se realizează printr-un ansamblu de reglementări privind: a) normele tehnice referitoare la protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice, inclusiv a populaţiei umane în cazul poluării accidentale; b) procedura de autorizare pentru exploatarea surselor de apă şi ecosistemelor acvatice, realizarea construcţiilor hidrotehnice, pentru lucrările de irigare şi regularizare a cursurilor de apă de irigaţii şi de desecare-drenaj; c) standardele de emisie; d) standardele de calitate a apelor; e) cerinţele de evacuare şi epurare a apelor uzate. Folosirea raţională şi protecţia apelor poate fi atinsă prin stimulare economică, şi anume prin: a) stabilirea unei plăţi pentru folosirea resurselor de apă şi deversarea substanţelor poluante în obiectivele acvatice; b) acordarea unor înlesniri de creditare şi altor avantaje beneficiarilor de folosinţă a apei pentru implementarea unor tehnologii şi cicluri de producţie hidroeconomicoase şi cu deşeuri minime, pentru realizarea altor activităţi de mare eficienţă în domeniul protecţiei apelor;
106

c) vînzarea licenţei (autorizaţiei) pentru dreptul de deversar al substanţelor poluante în obiectivele acvatice; d) obligarea beneficiarilor de folosinţă a apei să remedieze starea ecologică a obiecvtivelor acvatice; e) încasarea în modul stabilit a compensaţiilor băneşti pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea legislaţiei apelor; f) luarea de măsuri pentru ameliorarea stării zonelor de protecţie sanitară ale surselor de alimentare cu apă, optimizarea regimului de exploatare a prizelor de ape subterane şi îmbunătăţirea evidenţei funcţionării acestor prize; g) şi alte modalităţi de stimulare economică a activităţii de protecţie a apelor. (art.90 CA) 5. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei apelor. Poluarea apei constituie un fapt semnificativ pentru paradoxurile şi contradicţiile progresului. Nimeni nu poate contesta necesitatea utilizării apei în industrie, agricultură ori consum domestic. Preocupărilor ce ţin de utilizarea apei li se adaugă, cu accente din ce în ce mai grave, cele referitoare la degradarea calităţii apelor, ameninţate mai ales de evacuările şi descărcările de reziduuri şi deşeuri periculoase sau toxice. Printre mijloacele utilizate în direcţia atingerii obiectivului protecţiei şi conservării mediului acvatic, alături de gospodărirea complexă şi folosirea raţională a apelor, un rol important revine combaterii faptelor de încălcare a regimului legal de ocrotire a acestui factor de mediu prin instituţia răspunderii juridice. Sînt pasibile de răspundere civilă, administrativă sau penală persoanele culpabile de : a) ocuparea nelegitimă a obiectivelor acvatice sau folosirea nelegitimă a apelor; b) captarea apei cu încălcarea regimului stabilit de folosinţă; c) poluarea şi impurificarea apelor; d) darea în exploatare a unor întreprinderi, obiective comunale şi altor obiective neutilate cu construcţiile şi instalaţiile corespunzătoare pentru prevenirea poluării şi impurificării apelor sau a efectelor lor distructive; e) folosirea neraţională, lipsită de spirit gospodăresc, a apei; f) încălcarea regimului de protecţie a apelor la bazinele de recepţie, care provoacă impurificarea lor, eroziunea solului şi alte fenomene periculoase; g) executarea neautorizată a lucrărilor hidrotehnice şi a altor lucrări care afectează starea apelor; h) deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor de gospodărire a apelor; i) încălcarea regulilor de exploatare a construcţiilor şi instalaţiilor de gospodărire a apelor; j) încălcarea regulilor de ţinere a evidenţei primare a folosinţei de apă;
107

k) încheierea tranzacţiilor prin care, într-o formă directă sau indirectă, se încalcă dreptul proprietăţii de stat asupra apelor, considerate nule prin art.106 CA; l) şi pentru alte cazuri de încălcare a legislaţiei apelor. Obiectivele acvatice, ocupate în mod nelegitim, se restituie deţinătorilor lor legali fără compensarea cheltuielilor, subordonate în decursul folosirii lor nelegitime. (art.108 CA) Litigiile privind folosinţa apei dintre beneficiarii de folosinţă a apei din Republica Moldova se soluţionează de către instanţele de judecată, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (art.80 CA) Litigiile dintre beneficiarii de folosinţă a apei din Republica Moldova şi din alte state privind folosirea apei se soluţionează de către o comisie, formată pe bază de paritate din reprezentanţi ai Republicii Moldova şi ai statelor în cauză. (art.81 CA)

TEMA VII. REGIMUL JURIDIC DE FOLOSIRE ŞI PROTECŢIE A FONDULUI FORESTIER. 1. Fondul forestier. 2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei fondului forestier. 3. Cadastrul silvic de stat. 4. Reglementarea juridică a folosirii fondului forestier. 5. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei silvice. 1. Fondul forestier. 1.1. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (relaţii silvice) sînt reglementate în particular de Codul Silvic al Republicii Moldova (CS) Nr.887XIII din 21.06.96 // în MO RM nr.4-5/36 din 16.01.1997 Legislaţia silvică are ca scop reglementarea gestionării durabile a fondului forestier prin folosirea raţională, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor, menţinerea, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice forestiere, asigurarea cu resurse forestiere a necesităţilor actuale şi de viitor ale societăţii în baza multifuncţionalităţii acestora. (art. 1 CS) 1.2. Fondul forestier - pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile afectate gospodăriei silvice, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice sau în Cadastrul funciar ca păduri şi/sau plantaţii forestiere. (art. 2 CS)
108

Terenurile din fondul forestier cuprind: a) - terenuri pentru împădurire: - terenuri destinate reîmpăduririi; - terenuri destinate împăduririi; b) terenuri afectate gospodăriei silvice; c) terenuri neproductive: mlaştini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren, soloneţuri etc. (art. 4 CS) Fondul forestier nu include: a) perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă; b) perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie şi pe terenurile fondului acvatic; c) grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale. Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire. Pădure - element al landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei, compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animalelor şi microorganismelor, care în dezvoltarea lor biologică sînt interdependente şi acţionează asupra habitatului lor. Sînt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de peste 0,25 ha. (art. 3 CS) Pădurile Republicii Moldova se încadrează în grupa întîi funcţională, avînd în exclusivitate funcţii de protecţie a mediului înconjurător. (art. 14 CS) În raport cu funcţiile ce le revin, se disting următoarele subgrupe funcţionale de păduri: a) de protecţie a apelor; b) de protecţie a terenurilor şi solurilor; c) de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători; d) cu funcţii de recreere; e) de interes ştiinţific şi de conservare a genofondului şi ecofondului forestier. Pot fi, de asemenea, delimitate sectoare silvice de protecţie specială, avînd un regim special de gospodărire. Pentru fiecare subgrupă funcţională de păduri, prin amenajamentele silvice, se stabilesc măsuri de gospodărire diferenţiate care asigură îndeplinirea funcţiilor ce le revin. 1.3. Dreptul de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier. Pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Ele pot fi date în gestiune sau în folosinţă. Proprietatea privată asupra pădurilor se admite în cazul plantării acestora, în condiţiile legii, pe terenurile aflate în proprietate privată. (art. 6 CS)

109

2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei fondului forestier. 2.1. Administrarea de stat a fondului forestier – activitate de elaborare şi implementare a politicii statului prin planificarea, organizarea, realizarea şi efectuarea controlului de stat în domeniul forestier şi cinegetic în scopul asigurării şi promovării intereselor şi priorităţilor naţionale. (art. 3 CS) Administrarea şi gospodărirea fondului forestier trebuie să asigure: a) dezvoltarea durabilă a pădurilor şi menţinerea în ele a biodiversităţii; b) intensificarea funcţiilor de protecţie a apelor, igienico-sanitare, de reglare climaterică şi a altor funcţii ale pădurilor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului înconjurător; c) regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziţiei şi a calităţii pădurilor, sporirea productivităţii acestora; d) elaborarea şi aplicarea unui complex de măsuri diverse şi reglementarea activităţii organelor silvice de stat privind aducerea şi menţinerea pădurilor în starea corespunzătoare funcţiilor lor ecologice şi social-economice; e) continuitatea eficienţei funcţionale a pădurilor şi valorificarea raţională a resurselor silvice. (art. 10 CS) Administrarea fondurilor forestier este prerogativa statului. (art. 11 CS) Administrarea de stat a fondurilor forestier este exercitată de: - Guvern, autorităţile administraţiei publice locale, - organele silvice de stat, - alte organe împuternicite în acest scop. Regulamentele, instrucţiunile şi indicaţiile organelor silvice de stat sînt obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri din fondul forestier (incluzînd proprietarii şi gestionarii de terenuri din fondul forestier, beneficiarii silvici), precum şi pentru întreprinderi, instituţii, organizaţii şi cetăţeni, care execută în cadrul fondului forestier lucrări nelegate de gospodărirea fondului forestier şi derularea folosinţelor silvice. 2.2. Competenţa Guvernului: a) prezentarea Parlamentului a proiectelor de acte legislative privind relaţiile silvice, strategiile naţionale de dezvoltare durabilă a fondului forestier şi cinegetic şi includerea lor în programele şi planurile de dezvoltare a ţării; b) realizarea administrării de stat a fondurilor forestier şi cinegetic prin abilitarea autorităţii centrale de specialitate respective a administraţiei publice cu dreptul de a transmite în folosinţă terenurile fondului forestier proprietate publică, dar fără dreptul de a dispune de ele; c) exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic; d) stabilirea procedurii de eliberare a lemnului pe picior;
110

e) elaborarea şi implementarea planurilor de constituire a reţelei naţionale de arii naturale protejate de stat şi a altor zone, care necesită măsuri speciale de organizare şi gestionare; f) stabilirea principiilor de plată pentru folosinţele şi produsele silvice; g) stabilirea modului de clasificare a pădurilor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale; h) aprobarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse principale; i) stabilirea unei proceduri unice de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat; j) soluţionarea probelemelor ce ţin de atribuirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţi de stat şi publice; k) soluţionarea problemelor ce ţin de atribuirea în gestiune a terenurilor din fondul forestier; l) soluţionarea problemelor cu privire la încetarea dreptului de gestiune asupra terenurilor din fondul forestier; m) soluţionarea problemelor privind organizarea şi activitatea organelor silvice de stat; n) aprobarea programelor de dezvoltare durabilă, folosire, regenerare, pază şi protecţie a pădurilor; o) colaborarea internaţională în domeniul folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei pădurilor. (art. 8 CS) 2.3. Competenţa autorităţilor administraţiei publice locale: a) exercitarea controlului asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic; b) repartizarea terenurilor din fondul forestier; c) înregistrarea drepturilor de gestiune şi de folosinţă a terenurilor din fondul forestier; d) organizarea ţinerii evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat; e) acordarea de sprijin organelor silvice de stat la amenajarea sectoarelor silvice în locurile de agrement; f) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a incendiilor de pădure; g) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a efectelor incendiilor de pădure şi calamităţilor naturale; h) elaborarea, coordonarea şi organizarea îndeplinirii, în comun cu organele silvice de stat, a programelor locale privind dezvoltarea durabilă, folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor. (art. 9 CS) 2.4. Autoritatea silvică centrală este împuternicită legal să reglementeze, să coordoneze şi să exercite controlul asupra administrării şi gospodăririi fondului forestier. Autoritatea silvică centrală elaborează regimul silvic, care reprezintă un sistem de norme tehnice, economice, juridice şi silvice privind amenajarea,
111

folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor, şi exercită controlul asupra respectării acestui regim. Ea aplică regimul silvic în fondul forestier subordonat, respectînd principiile dezvoltării durabile a pădurilor, conservării şi ameliorării diversităţii biologice forestiere, folosirii raţionale a resurselor forestiere. Pe terenurile din fondul forestier, nesubordonate autorităţii silvice centrale, respectarea regimului silvic este asigurată de deţinătorii acestora. Controlul asupra respectării regimului silvic este exercitat de organele silvice de stat şi de autorităţile administraţiei publice locale. Organizarea şi gospodărirea fondului cinegetic (vânătoresc), exercitarea controlului în acest domeniu ţin de competenţa autorităţii silvice centrale. (art. 12 CS) Autoritatea silvică centrală: a) organizează investigaţii ştiinţifice ale componentelor diversităţii biologice forestiere, elaborează măsuri pentru conservarea şi folosirea lor raţională, determinîndu-le cantitativ şi valoric resursele, evidenţiind procesele şi activităţile care influenţează starea acestora; b) contribuie la restabilirea ecosistemelor degradate, precum şi a speciilor periclitate şi pe cale de dispariţie; c) efectuează sistematic (la fiecare 5 ani) analiza şi confruntarea informaţiei privind conservarea diversităţii biologice şi folosirea raţională a resurselor genetice şi biologice; d) contribuie la informarea publicului despre dezvoltarea durabilă a fondurilor forestier şi cinegetic, starea diversităţii biologice forestiere, asigurîndu-i acces liber la informaţie şi participare la procesul de luare a deciziilor. În domeniul rezervaţiilor şi altor arii protejate de pe terenurile din fondul forestier, autoritatea silvică centrală, de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale: a) elaborează şi organizează aplicarea măsurilor privind regenerarea, conservarea şi redresarea ecologică a pădurilor; b) organizează respectarea strictă a regulamentelor cu privire la rezervaţii şi alte arii protejate; c) prezintă Guvernului, în comun cu instituţiile ştiinţifice de profil şi cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, propuneri privind conservarea celor mai valoroase sectoare de păduri naturale şi crearea de parcuri naţionale, asigură condiţiile necesare de protecţie a diversităţii biologice în ariile menţionate; d) organizează activitatea ştiinţifică conform programelor coordonate cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi instituţiile interesate, precum şi întocmirea analelor naturii. Administrarea şi gospodărirea pe alte terenuri silvice.  Administrarea şi gospodărirea fondului forestier în zonele de frontieră şi în pădurile cu regim special se exercită de către organelle silvice de stat teritoriale în comun cu organele de resort, în modul stabilit de Guvern.
112

Vegetaţia forestieră situată pe terenurile din afara fondului forestier se administrează de către proprietarii acestor terenuri. Gospodărirea terenurilor acoperite cu această vegetaţie se efectuează în scopul plantării ei în modul stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organelor de stat pentru protecţia mediului înconjurător.  Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se administrează de către proprietarii acestora, care sînt obligaţi să le gospodărească conform regimului silvic şi regulilor de protecţie a mediului înconjurător. (art. 13 CS)

Vîrsta exploatabilităţii şi ciclul de producţie forestieră se stabilesc în funcţie de destinaţia specială principală a acestora, productivitatea plantaţiilor silvice, condiţiile ecologice şi termenele de regenerare a pădurii pe parchetele exploatate. Determinarea acestora se efectuează de către autoritatea silvică centrală în baza amenajamentelor silvice şi a cercetărilor ştiinţifice speciale. (art. 16 CS) Modul de înstrăinare şi de atribuire a terenurilor din fondul forestier în alte scopuri decît cele silvice se stabileşte de legislaţia funciară. Atribuirea terenurilor din fondul forestier pentru edificarea obiectelor (sedii de ocoale şi cantoane silvice, blocuri de producţie, construcţii, locuinţe, linii de comunicaţii etc.) în scopuri ce ţin de gospodărirea fondului forestier se efectuează de autoritatea silvică centrală de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale. (art. 18 CS) În cazul proiectării, amplasării, construirii şi dării în exploatare a obiectelor noi şi a celor reconstruite, care pot afecta starea şi regenerarea pădurilor, este necesar să fie prevăzute şi efectuate, în mod obligatoriu, măsuri de protecţie a pădurilor coordonate cu autoritatea silvică centrală şi cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. Proiectele acestor obiecte se realizează sub condiţia respectării prevederilor Legii privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător. 2.5. Serviciul silvic. Serviciul silvic asigură administrarea fondurilor forestier şi cinegetic. Măsurile de folosire, regenerare, pază şi protecţie a pădurilor, precum şi de gospodărire cinegetică se organizează şi se efectuează nemijlocit de către: a) serviciul silvic al autorităţii silvice centrale şi serviciile silvice ale unităţilor silvice subordonate ei; b) serviciile silvice ale altor gestionari de terenuri din fondul forestier. c) paza nemijlocită a fondurilor forestier şi cinegetic este asigurată de garda forestieră, parte componentă a serviciului silvic. Sarcinile serviciului silvic sînt: a) prevenirea, depistarea, suprimarea încălcării legislaţiei silvice şi cinegetice; b) organizarea şi efectuarea nemijlocită a pazei fondurilor forestier şi cinegetic; c) folosirea raţională a resurselor silvice şi cinegetice. Factorii de decizie ai serviciului silvic au dreptul, în limitele competenţei lor:
113

a) să exercite controlul departamental asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic din subordine; b) să întocmească procese-verbale privind încălcarea legislaţiei silvice şi cinegetice şi să le trimită spre examinare instanţei de competenţă; c) să intenteze acţiuni în justiţie pentru repararea prejudiciului cauzat fondurilor forestier şi cinegetic; d) să reţină şi să ridice în vederea sechestrării produsele silvice şi cinegetice obţinute în mod ilicit; e) în caz de existenţă de date suficiente privind încălcarea legislaţiei silvice sau a regulilor şi termenelor de vînătoare să exercite controlul obiectelor şi al mijloacelor de transport şi să ridice în vederea confiscării, în modul stabilit, de la contravenient produsele silvice şi cinegetice, uneltele cu care s-a comis încălcarea şi actele aflate asupra lui; f) să poarte şi să folosească arma de serviciu şi mijloacele speciale. Personalul serviciului silvic: a) este obligat să aibă studii de specialitate sau experienţă în domeniul silviculturii; b) este supus asigurării de stat obligatorii din contul mijloacelor fondului de conservare şi dezvoltare a pădurilor; c) este asigurat în mod gratuit cu echipament de serviciu; d) în exerciţiul funcţiunii poartă uniformă de serviciu de model stabilit, care se atribuie gratuit; e) este asigurat cu arma de foc, loturi auxiliare de serviciu, fîneţe şi păşuni (inclusiv pensionarii şi văduvele foştilor angajaţi); f) are alte drepturi şi înlesniri stabilite prin legislaţie. (art. 65 CS) 2.6. Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic. Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic are drept sarcină asigurarea respectării de către persoanele fizice şi juridice a legislaţiei silvice şi cinegetice. El este exercitat de către Guvern şi organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător. (art. 20 CS) De competenţa organelor silvice de stat în exercitarea controlului departamental asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic ţin: a) aplicarea normelor tehnice, economice, juridice şi silvice care asigură respectarea regimului silvic; b) respectarea modului de eliberare a lemnului pe picior; c) respectarea prevederilor amenajamentelor silvice; d) regenerarea pădurilor şi împădurirea terenurilor goale; e) respectarea tehnologiilor respective la executarea lucrărilor în fondul forestier; f) respectarea modului stabilit de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier, cadastrului silvic de stat şi monitoringului forestier;
114

g) valorificarea raţională a resurselor silvice; h) organizarea pazei şi protecţiei pădurilor; i) efectuarea folosinţelor silvice; j) utilizarea raţională a fondului cinegetic; k) ţinerea evidenţei faunei sălbatice şi autorizarea vînătorii; l) respectarea regulilor şi termenelor stabilite pentru vînătoare, a măsurilor de securitate la vînătoare. (art. 21 CS) De competenţa organelor de stat pentru protecţia mediului înconjurător în exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic ţin: a) îndeplinirea programelor, aprobate de Guvern, privind folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor; b) concordanţa procentului de împădurire cu normativele stabilite; c) respectarea normelor de folosinţă a produselor pădurii; d) repartizarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale; e) protecţia şi folosirea unor specii rare şi protejate de plante şi animale aflate pe cale de dispariţie de pe terenurile din fondul forestier; f) respectarea regimului stabilit în ariile protejate ale terenurilor din fondul forestier; g) stabilirea şi respectarea normelor de recoltare a animalelor şi păsărilor sălbatice; h) folosirea raţională a fondurilor forestier şi cinegetic; i) analiza stării fondurilor forestier şi cinegetic. (art. 22 CS) 2.7. Controlul obştesc asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic. Cetăţenii şi asociaţiile obşteşti au dreptul să primească de la organele silvice de stat şi de la organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător informaţie despre starea fondurilor forestier şi cinegetic, măsurile planificate şi realizate de conservare şi folosire a acestora, să propună şi să realizeze măsuri privind paza şi folosirea raţională a fondurilor forestier şi cinegetic, conservarea biodiversităţii în ele. 3. Cadastrul silvic de stat. Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat are drept scop organizarea folosirii raţionale a fondului forestier, regenerării, pazei şi protecţiei eficiente a pădurilor, exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative şi cantitative ale pădurilor, asigurarea autorităţilor administraţiei publice locale, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor interesaţi cu informaţii despre fondul forestier. (art. 74 CS) Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale,
115

aprecierea lor sub raport economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea fondului forestier şi evaluarea rezultatelor activităţii economice în fondul forestier. Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat se efectuează de către organele silvice de stat pe baza amenajamentelor silvice, inventarierilor şi cercetărilor fondului forestier, conform unui sistem unic. Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt correlate cu datele din cadastrul funciar. Amenajamentul silvic include un sistem de măsuri pentru asigurarea gospodăririi raţionale a terenurilor din fondul forestier şi realizării folosinţelor silvice, regenerarea eficientă, paza şi protecţia pădurilor promovarea unei politici tehnico-ştiinţifice unice, bazate pe concepţia de dezvoltare durabilă a pădurilor şi silviculturii. (art. 71 CS) Amenajamentul silvic include: a) delimitarea hotarelor şi organizarea internă a teritoriilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, în gestiunea cărora se află terenuri din fondul forestier; b) executarea de lucrări topografico-geodezice şi de cartografiere specială a pădurilor; c) inventarierea fondului forestier prin determinarea compoziţiei şi vîrstei arboreturilor, stării lor, caracteristicilor calitative şi cantitative ale resurselor silvice; d) stabilirea terenurilor din fondul forestier, care necesită efectuarea tăierilor de îngrijire, de igienă, de reconstrucţie, a măsurilor de regenerare, împădurire, ameliorare, pază şi protecţie a pădurilor şi a altor măsuri, precum şi determinarea ordinii şi modalităţilor de executare a lor; e) argumentarea divizării pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, prezentarea de propuneri privind schimbarea grupelor sau categoriilor funcţionale ale pădurilor; f) determinarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de produse principale, a volumului tăierilor de reconstrucţie, de conservare, de îngrijire, de igienă şi a altor tipuri de folosinţe silvice; g) stabilirea volumului de măsuri destinate regenerării pădurilor, protecţiei pădurilor împotriva incendiilor, dăunătorilor şi bolilor, precum şi a volumelor altor măsuri silvice; h) cercetări şi explorări biologice ale pădurilor; i) controlul asupra executării proiectelor elaborate în cadrul amenajamentului silvic, precum şi a altor măsuri de amenajare a pădurilor. Amenajarea pădurilor se efectuează de către serviciul de stat de amenajament silvic, conform unui sistem unic, o dată la 10 ani. Monitoringul forestier reprezintă un sistem de observaţii şi prognozări pentru relevarea schimbărilor stării pădurilor, descoperirea şi prevenirea proceselor şi tendinţelor negative din păduri. (art. 76 CS)

116

4. Reglementarea juridică a folosirii fondului forestier. Terenurile din fondul forestier pot fi date în folosinţă persoanelor fizice şi juridice, asociaţiilor obşteşti şi organizaţiilor religioase. (art. 25 CS) Atribuirea terenurilor din fondul forestier în folosinţă se efectuează de către organele silvice de stat şi autorităţile administraţiei publice locale. Terenurile din fondul forestier pot fi atribuite în folosinţă în condiţii de arendă, folosinţă gratuită şi folosinţă de scurtă durată. (art. 26 CS) Încetarea dreptului de folosinţă a terenurilor din fondul forestier are loc în cazurile: a) renunţării benevole la efectuarea folosinţelor silvice; b)expirării termenului pentru care a fost oferit dreptul de folosinţă a terenurilor din fondul forestier; c) suspendării activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, cetăţenilor care beneficiau de folosinţe silvice; d) folosirii fondului forestier cu încălcarea regulilor şi modului stabilit de folosire; e) neachitării la termen a plăţii pentru folosinţele silvice; f) scoaterii terenurilor din fondul forestier pentru necesităţi de stat şi publice; g) expirării termenului contractului de arendă. (art. 28 CS) Beneficiarii silvici au dreptul: a) să primească în folosinţă terenuri din fondul forestier pentru recoltarea produselor pădurii, precum şi pentru cositul fînului, păşunatul vitelor pe anumite sectoare şi pentru alte folosinţe silvice; b)să construiască drumuri, blocuri de producţie şi administrative, să amenajeze platforme pentru stivuirea producţiei silvice, locuri de parcare a autovehiculelor, altor mijloace de transport. (art. 30 CS) Beneficiarii silvici sînt obligaţi: a) să folosească raţional parchetele, care le-au fost puse la dispoziţie pentru recoltarea masei lemnoase, fîneţele, alte terenuri silvice; b) să nu admită pierderea masei lemnoase recoltate; c) să cureţe parchetele de resturile de exploatare, iar terenurile deteriorate în procesul exploatării să fie aduse într-o stare bună pentru folosire conform destinaţiei; d) să achite la termen plata pentru folosirea terenurilor din fondul forestier; e) să execute lucrările prin metode care nu afectează starea şi regenerarea pădurilor, precum şi starea bazinelor acvatice şi a altor obiecte naturale; f) să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, să ia măsuri de apărare împotriva incendiilor în locurile de executare a lucrărilor, iar în cazul apariţiei incendiilor de pădure, să le stingă în cel mai scurt timp; g) să îndeplinească alte cerinţe în conformitate cu regulamentele de folosire a fondului forestier. (art. 30 CS)
117

Imixtiunea în activitatea beneficiarilor silvici este interzisă. Drepturile încălcate urmează să fie restabilite, iar pagubele pricinuite de încălcarea drepturilor beneficiarilor silvici urmează să fie integral recuperate. Cetăţenii au acces liber pe teritoriul fondului forestier. Folosirea gratuită a pădurilor de către cetăţeni are loc în scopuri de recreere, pentru recoltarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor şi altor produse ale pădurii, cu excepţia cazurilor în care recoltarea se efectuează pe sectoare ameliorate sau artificiale, fie în locuri special amenajate. Accesul cetăţenilor în păduri şi recoltarea produselor accesorii pot fi limitate sau interzise de către organele silvice de stat, prin decizia autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul prevenirii incendiilor şi în alte scopuri, iar în pădurile rezervaţiilor şi în alte păduri cu regim special de protecţie în legătură cu stabilirea unui regim special. Cetăţenii sînt obligaţi să respecte în păduri regulile de apărare împotriva incendiilor, să nu comită tăierea şi vătămarea arborilor şi arbuştilor, distrugerea şi deteriorarea muşuroaielor de furnici şi cuiburilor de păsări, să recolteze produsele accesorii ale pădurii în termene şi prin metode care nu prejudiciază regenerarea acestora. (art. 32 CS) Produse ale pădurii sînt considerate produsele lemnoase şi nelemnoase, serviciile legate de folosirea pădurilor, precum şi rezultatele activităţii de realizare a funcţiilor de protecţie a pădurilor. (art. 33 CS) Produse lemnoase sînt: a) produsele principale, rezultate din tăieri de regenerare şi de conservare a pădurilor; b) produsele secundare, rezultate din tăieri de îngrijire a arboreturilor (degajări, curăţiri, rărituri) şi tăieri de reconstrucţie; c) produsele rezultate din tăieri de igienă, necesitatea efectuării cărora este cauzată de uscarea totală sau parţială a arborilor; d) produsele rezultate din alte tăieri; e) produsele auxiliare (cioturi, coji etc.); f) produsele rezultate din lichidarea efectelor calamităţilor naturale (doborîturi de vînt, rupturi de zăpadă etc.). Produse nelemnoase sînt: a) vînatul, peştele, melcii de viţă de vie etc.; b) produsele accesorii ale pădurii: fructe şi pomuşoare sălbatice, nuci, ciuperci, plante medicinale şi alte plante; c) rezultatele folosinţei pădurii în scopuri de cercetare ştiinţifică, de recreere, turistice, sportive etc. Folosirea pădurii se efectuează în limitele normativelor ştiinţific argumentate, determinate în baza amenajamentului silvic, inventarierii şi cercetării fondului forestier.
118

Volumul anual de recoltare a masei lemnoase la produsele principale se stabileşte pe fiecare unitate de producţie, în limita posibilităţii prevăzute de amenajamentele silvice. Se admit tăieri rase pe parchete cu o suprafaţă de cel mult 2,0 ha cu respectarea termenului de alăturare. (art. 34 CS) Efectuarea folosinţelor silvice, cu excepţia folosirii gratuite, se permite în baza autorizaţiei de exploatare sau biletului silvic. Autorizaţia de exploatare şi biletul silvic se acordă de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care au în gestiune terenuri din fondul forestier. Se pot efectua numai tipurile de folosinţe silvice prevăzute în autorizaţia de exploatare sau în biletul silvic. (art. 35 CS) Folosinţe silvice: ⇒ Recoltarea şi transportarea masei lemnoase. Recoltarea masei lemnoase prin tăieri de regenerare (tăierea arboreturilor exploatabile) se efectuează în toate pădurile, cu excepţia pădurilor rezervaţiilor, pădurilor parcurilor naţionale, pădurilor monumente ale naturii, pădurilor de importanţă ştiinţifică sau istorico-culturală, plantaţiilor silvice cu pomi fructiferi, pădurilor urbane, pădurilor-parc, sectoarelor de păduri-parc din zonele verzi ale localităţilor, pădurilor din prima şi a doua zonă de protecţie sanitară a surselor de alimentare cu apă şi a staţiunilor balneare, pădurilor antierozionale. Recoltarea masei lemnoase prin tăieri secundare şi alte tăieri în legătură cu construcţia drumurilor, clădirilor, trasarea parcursului conductelor, liniilor de transport de energie electrică etc. se permite în toate pădurile. În cadrul unor arii protejate pot fi interzise orice tipuri de tăieri în conformitate cu regimul special de protecţie a lor. Produsele lemnoase pot fi transportate de la locul de recoltare sau de depozitare numai fiind însoţite (pe toată durata transportului) de actele respective din care rezultă cu certitudine legalitatea provenienţei acestora (bonul de plată, factura de expediţie etc.). Inspectoratul Ecologic de Stat, organele silvice de stat, organele de poliţie (organele de control) sînt autorizate să controleze circulaţia produselor lemnoase şi să le reţină pe cele fără acte legale de provenienţă. Produsele lemnoase reţinute vor fi date pentru păstrare provizorie întreprinderii silvice teritoriale, care va asigura depozitarea şi paza lor. Dacă în termenul stabilit de organul de control sau ca urmare a hotărîrii judecătoreşti nu poate fi stabilită provenienţa produselor lemnoase reţinute, acestea vor fi confiscate în conformitate cu prevederile Codului penal sau ale Codului cu privire la contravenţiile administrative. În cazul în care a fost stabilită provenienţa legală, produsele lemnoase reţinute vor fi restituite proprietarului, care va suporta cheltuielile de depozitare. Produsele lemnoase autohtone pot fi exportate numai în baza contractelor de export, însoţite de certificatul de origine eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie şi de certificatul de calitate eliberat de autoritatea silvică centrală. În cazul exportului lemnului brut autohton, este necesar avizul organelor teritoriale de protecţie a mediului înconjurător.
119

Recoltarea produselor lemnoase auxiliare şi a materiei prime tehnice. Recoltarea cioturilor, cojilor, altor produse lemnoase auxiliare şi a materiei prime tehnice pentru prelucrare industrială şi satisfacerea necesităţilor populaţiei se permite fără afectarea pădurii, în modul stabilit de către autoritatea silvică centrală de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. (art. 37 CS)

Folosinţele silvice accesorii. Recoltarea şi achiziţionarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice nucilor, ciupercilor, plantelor medicinale şi altor produse ale pădurii amplasarea stupilor şi prisăcilor, cositul fînului şi păşunatul vitelor în anumite sectoare ale fondului forestier care nu sînt locuri de creştere şi de trai ale speciilor rare şi protejate de plante şi animale aflate pe cale de dispariţie se permit fără a se afecta pădurea. Sînt interzise recoltarea şi achiziţionarea plantelor efemere, precum şi a plantelor incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova. Păşunatul caprinelor şi ovinelor în păduri este interzis. (art. 38 CS)

Folosirea pădurii în scopuri de recreere. Pentru organizarea odihnei populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale, gestionarii de terenuri din fondul forestier, precum şi, cu acordul lor, alte întreprinderi, instituţii şi organizaţii, desfăşoară activităţi de amenajare a sectoarelor de pădure şi de deservire social-culturală a populaţiei în pădurile zonelor verzi ale localităţilor şi în alte păduri care sînt folosite pentru odihnă, sport şi turism, păstrînd mediul silvic şi landşafturile naturale, arhitectura zonelor suburbane şi respectînd cerinţele sanitare. (art. 39 CS)

Folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei cinegetice. Fauna sălbatică de interes vînătoresc şi terenurile de vînătoare amplasate în cadrul fondului forestier sînt parte componentă a fondului cinegetic. Folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei cinegetice se efectuează fără afectarea pădurii. (art. 40 CS)

Folosirea terenurilor din fondul forestier în scopuri de cercetare ştiinţifică. Pentru efectuarea cercetărilor ştiinţifice, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor respective li se pot repartiza terenuri din fondul forestier. Pe aceste terenuri pot fi limitate sau interzise folosinţele silvice ale altor întreprinderi, instituţii şi organizaţii, precum şi ale cetăţenilor, dacă acestea nu sînt conforme scopurilor efectuării lucrărilor de cercetare ştiinţifică. (art. 41 CS)

Limitarea folosinţelor silvice pe teritoriile ariilor protejate. În rezervaţii, parcuri naţionale, alte arii protejate se interzic folosinţele silvice ce nu sînt conforme scopurilor creării acestora. (art. 42 CS)

Folosinţele silvice se efectuează contra plată.
120

Plăţile pentru folosinţele silvice sînt folosite pentru paza pădurilor, sporirea calităţii lor, stimularea materială a deţinătorilor de terenuri din fondul forestier, precum şi pentru amenajarea pădurilor. (art. 43 CS) 5. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei silvice. Pentru încălcarea legislaţiei silvice persoanele fizice şi juridice sînt trase la răspundere în conformitate cu legislaţia. (art. 85 CS) Conform CS, art. 84, contravenţii silvice sînt considerate: a) tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor pînă la gradul de încetare a creşterii lor; b) vătămarea ilicită a arborilor şi arbuştilor care nu întrerupe creşterea lor; c) nimicirea şi vătămarea pădurilor ca rezultat al incendierii sau folosirii neglijente a focului; d) încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor şi regulilor sanitare în pădure; e) distrugerea şi vătămarea culturilor silvice, arboreturilor tinere provenite prin regenerare naturală, seminţişului natural şi preexistent de pe terenurile destinate reîmpăduririi; f) distrugerea şi vătămarea puieţilor şi butaşilor din pepiniere şi plantaţii silvice; g) încălcarea termenelor de restituire a terenurilor din fondul forestier sau neonorarea obligaţiunilor de aducere a terenurilor în stare utilă de folosire; h) încălcarea modului şi a termenelor de împădurire a parchetelor exploatate şi a terenurilor neîmpădurite din fondul forestier; i) folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier pentru defrişare, construcţia de clădiri administrative, depozite şi alte obiecte; j) recoltarea şi nimicirea speciilor rare şi protejate de plante şi animale aflate pe cale de dispariţie; k) recoltarea neautorizată a ierbii şi păşunatul ilicit al vitelor pe terenurile din fondul forestier; l) recoltarea neautorizată a fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, plantelor medicinale şi a altor plante, a melcilor de viţă de vie pe sectoarele unde aceasta este interzisă sau este permisă numai în baza biletului silvic, încălcarea modului şi termenelor stabilite de recoltare; m) încălcarea modului stabilit de tăiere, colectare şi transport al masei lemnoase; n) distrugerea şi deteriorarea semnelor de restricţie, indicatoarelor de amenajament silvic şi bornelor silvice, obiectelor de agitaţie şi informaţie vizuală, îngrădirilor de interdicţie şi a construcţiilor din locurile de agrement; o) distrugerea şi deteriorarea fîneţelor şi păşunilor de pe terenurile din fondul forestier;
121

p) distrugerea şi deteriorarea canalelor de desecare, sistemelor de drenaj, drumurilor şi instalaţiilor inginereşti de pe terenurile din fondul forestier; q) distrugerea şi deteriorarea muşuroaielor de furnici; r) amplasarea neautorizată a stupilor şi a prisăcilor pe terenurile din fondul forestier sau nerespectarea prescripţiilor din biletul silvic în cazul amplasării lor; s) decopertarea şi distrugerea neautorizată a litierei, păturii vii şi a stratului de sol fertil pentru a le folosi în alte scopuri decît cele silvice; t) poluarea fondului forestier cu deşeuri şi reziduuri de construcţie, menajere şi de altă natură; u) circulaţia şi parcarea autovehiculelor, altor mijloace de transport pe terenurile din fondul forestier, în afara drumurilor publice şi în locuri interzise; v) nimicirea faunei de pădure, cu excepţia speciilor de carantină. Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin contravenţii silvice se stabileşte conform tarifelor prevăzute în anexele nr.1-16 la Codul Silvic. (art. 85 CS) Esta interzisă includerea valorii terenurilor din fondul forestier în calitate de cotă-parte în capitalul statutar al agentului economic, utilizarea acestor terenuri în calitate de gaj, alte acţiuni care pot avea drept consecinţă schimbarea deţinătorului de terenuri din fondul forestier. Actele de vînzare-cumpărare, donaţie, gajare şi de altă natură săvîrşite între deţinătorii de terenuri din fondul forestier cu încălcarea legislaţiei se declară nule de către instanţele judecătoreşti. (art. 83 CS) Producţia lemnoasă, alte produse ale pădurii dobîndite ilicit sînt supuse confiscării şi transmiterii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei respective care administrează gospodăria silvică sau beneficiarului silvic. Dacă confiscarea producţiei silvice dobîndite ilicit este imposibilă, se încasează contravaloarea ei. (art. 86 CS) Pagubele cauzate de scoaterea şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier, de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, sînt supuse compensării integrale, inclusiv veniturile ratate, în folosul deţinătorilor de terenuri din fondul forestier păgubiţi. Compensarea pagubelor se efectuează în modul stabilit de legislaţie de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, cărora le sînt repartizate terenuri din fondul forestier, precum şi de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, activitatea cărora conduce la limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier sau la înrăutăţirea stării calitative a pădurilor din apropiere. (art. 88 CS) Pierderile producţiei silvice, cauzate de scoaterea terenurilor din fondul forestier pentru folosirea lor în alte scopuri decît cele silvice, de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii întreprinderilor, instituţiilor,
122

organizaţiilor şi cetăţenilor, urmează a fi compensate în fondul de conservare şi dezvoltare a pădurilor. Compensarea acestor pierderi se efectuează concomitent cu repararea prejudiciilor. Pierderile indicate se recuperează de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii cărora li se repartizează terenuri din fondul forestier, precum şi de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, în jurul obiectelor cărora se stabilesc zone de protecţie, sanitare şi de pază, fapt care conduce la scoaterea terenurilor din fondul forestier din ciclul de producţie forestieră. (art. 89 CS) Mijloacele financiare încasate în urma recuperării pierderilor producţiei silvice sînt folosite pentru regenerarea, paza, protecţia pădurilor şi sporirea productivităţii lor. (art. 90 CS) Litigiile intervenite între gestionarii de terenuri din fondul forestier şi autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează de către organele ierarhic superioare, ale căror decizii pot fi atacate în instanţa judecătorească. Litigiile patrimoniale privind relaţiile silvice se soluţionează de către instanţa judecătorească competentă. (art. 81, 82 CS)

123

TEMA VIII. REGIMUL JURIDIC DE PROTECŢIE A REGNULUI ANIMAL. 1. Regnul animal ca obiect de protecţie şi utilizare. 2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul protecţiei şi folosirii regnului animal. 3. Cadastrul de stat al regnului animal. 4. Dreptul de beneficiere a resurselor regnului animal. 5. Măsurile juridice de protecţie a resurselor regnului animal. 6. Regimul juridic al gospodăriei cinegetice. 7. Protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din republică. 8. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţie şi folosire a regnului animal. 1. Regnul animal ca obiect de protecţie şi utilizare. Lumea animală, ca un component de bază al biocenozelor naturale, joacă un rol important în menţinera echilibrului ecologic. Un şir de specii de animale servesc drept surse pentru obţinerea unor materii prime industriale, medicinale, produselor alimentare şi altor valori materiale, necesare pentru satisfacerea cerinţelor populaţiei şi ale economiei naţionale, alte specii sînt utilizate în scopuri ştiinţifice, cultural-educative şi estetice. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a resurselor regnului animal îl constituie Legea regnului animal (LRA) Nr.439XIII din 27.04.95 // în MO RM nr.62-63/688 din 09.11.1995. Lege reglementează relaţiile în domeniul protecţiei şi folosirii animalelor sălbatice (mamifere, păsări, reptile, amfibii, peşti, insecte, crustacee, moluşte etc.), animale care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în apă, în atmosferă sau în sol şi populează permanent sau temporar teritoriul republicii. Relaţiile în domeniul protecţiei şi folosirii animalelor domestice, precum şi a animalelor sălbatice întreţinute în captivitate sau semicaptivitate în scopuri
124

economice, ştiinţifice, cultural-educative şi estetice, nu cad sub incidenţa prezentei legi. (art. 1 LRA) Regn animal - cea mai mare categorie sistematică în biologie. Totalitatea unor specii de animale care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în apă, în atmosferă sau în sol, inclusiv monocelulare, nevertebrate şi cordate. Regnul animal este proprietate publică. Sînt interzise acţiunile (inacţiunile) care, într-un mod sau altul, încalcă dreptul proprietăţii publice asupra regnului animal. (art. 3 LRA) 2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul protecţiei şi folosirii regnului animal. Administrarea de stat în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal se realizează de către Guvern prin intermediul Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, autorităţilor administraţiei publice locale. (art. 4 LRA) Competenţa Guvernului: - adoptă acte normative şi standarde ecologice în domeniul protecţiei şi folosirii raţionale a animalelor şi habitatului lor, - aprobă programele de stat în scopul menţinerii echilibrului ecologic şi diversităţii regnului animal, - organizează realizarea lor. Competenţa autorităţilor administraţiei publice locale: - exercită controlul asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal, - coordonează amplasamentele obiectelor care afectează starea regnului animal, programele de acţiuni în domeniul protecţiei, folosirii şi reproducerii regnului animal, - efectuează măsuri de protecţie şi ameliorare a habitatului animalelor, - limitează drepturile beneficiarilor regnului animal. Competenţa Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale: - coordonează şi exercită controlul de stat asupra respectării legislaţiei cu privire la protecţia şi folosirea regnului animal. Organizaţiile social-politice, sindicatele, societăţile vînătorilor şi pescarilor, societăţile ştiinţifice şi alte organizaţii obşteşti pot acorda sprijin autorităţilor publice şi pot participa nemijlocit la munca de educaţie ecologică a populaţiei, la realizarea măsurilor de protecţie şi folosire raţională a resurselor regnului animal, pot crea, conform regulamentelor (statutelor) lor, de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi cu autorităţile administraţiei publice locale inspectorate ecologice obşteşti. (art. 8 LRA) Cetăţenii sînt datori să păstreze şi să ocrotească regnul animal. Ei pot participa personal sau prin intermediul organizaţiilor obşteşti la realizarea măsurilor de protecţie, folosire raţională a resurselor regnului animal, pot prezenta
125

propuneri corespunzătoare autorităţilor publice şi organizaţiilor obşteşti, pot comunica despre încălcările legislaţiei cu privire la protecţia şi folosirea resurselor regnului animal. Cerinţele principale privind protecţia şi folosirea resurselor regnului animal: a) conservarea diversităţii de specii de animale care vieţuiesc în mod natural; b) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor; c) conservarea integrităţii biocenozelor; d) reglementarea efectivului de animale în scopul menţinerii echilibrului ecologic, ocrotirii sănătăţii populaţiei şi prevenirii pagubelor ce pot fi cauzate economiei naţionale; e) repararea completă a pagubelor cauzate habitatului animalelor şi regnului animal şi alocarea de mijloace cu destinaţie specială pentru restabilirea efectivului de animale sau a mediului lor de trai. (art. 7 LRA) 3. Cadastrul de stat al regnului animal. Obiectivele, structura şi modul de organizare şi ţinere a Evidenţei de stat a speciilor de animale şi a Cadastrului de stat al regnului animal sunt stabilite prin: Legea regnului animal (LRA) Nr.439-XIII din 27.04.95 // în MO RM nr.62-63/688 din 09.11.1995, Hotărârea Guvernului Nr.1005 din 13.09.2004 privind aprobarea Regulamentului Cadastrului de stat al regnului animal (RCRA) // în MO RM 175-177/1195, 24.09.2004. Cadastrul de stat al regnului animal conţine totalitatea informaţiilor despre arealul, efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi folosirea lor. Evidenţa de stat a speciilor de animale - totalitatea informaţiilor despre efectivul, calitatea, răspîndirea speciilor de animale şi modificările survenite în populaţii, comunităţi şi ecosisteme. (art. 2 RCRA) Obiectivele Cadastrului sînt: a) inventarierea resurselor regnului animal; b) caracteristica stării speciilor şi a populaţiilor de animale; c) elucidarea efectului ecologico-economic al resurselor regnului animal; d) selectarea strategiei şi tacticii de protecţie, reproducere şi utilizare raţională a regnului animal; e) elaborarea pronosticului evoluţiei efectivului de animale şi crearea băncii de date. (art. 3 RCRA) Scopul Cadastrului este reflectarea stării faunei pentru adoptarea hotărîrilor de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de către instituţiile şi organizaţiile furnizoare de informaţie pentru Cadastru privind optimizarea utilizării resurselor regnului animal şi protecţia speciilor periclitate, vulnerabile şi rare.
126

Sarcinile Cadastrului constau în caracterizarea resurselor regnului animal ca mijloc specific de producere şi obţinere a bunurilor materiale şi culturale în scopuri ştiinţifice, cultural-educaţionale, estetice, precum şi de conservare a componentelor ecosistemelor naturale. Totalitatea datelor despre efectivul, calitatea, răspîndirea, evaluarea şi rolul regnului animal al ţării, puse la baza Cadastrului de stat al RA, se includ într-o bancă de date. Selectarea speciilor şi grupurilor de animale pentru Cadastru se efectuiază în conformitate cu următoarele principii: a) volumul informaţiei biologico-ecologice despre specii sau grupuri de specii; b) speciile sau grupurile taxonomice cheie (reprezentative) de animale din ecosisteme;
Specie-cheie (reprezentativă) - specie care prin efectivul, productivitatea şi locul (rolul) în lanţurile trofo-energetice constituie, singură sau împreună cu alte specii asemănătoare, baza comunităţii sau a ecosistemului. Grup taxonomic - grup de animale înrudite, din aceeaşi familie sau dintr-o altă unitate taxonomică.

c) categoria de raritate a speciilor de animale; d) folosul sau dauna pe care le pot aduce speciile sau grupurile taxonomice de animale. Caracteristicile principale ale speciilor de animale: - denumirea speciei (în limbile latină, moldovenească şi rusă); - statutul speciei; - răspîndirea; - habitatul; - structura demografică; - densitatea şi dinamica numerică; - reglarea numerică; - rolul în natură şi pentru om; - protecţia speciei; - evaluarea economică. În vedere determinării modificărilor survenite, în spaţiu şi în timp, în populaţia, comunitatea sau ecosistemul respectiv se efectuiază monitorizarea speciilor de animale. În timpul monitorizării, probele şi observaţiile se fac pe acelaşi loc, prin aceleaşi metode şi în număr stabilit, conform următoarelor principii: - reprezentarea tuturor habitatelor caracteristice modului de viaţă; - includerea celor mai valoroase terenuri; - includerea terenurilor periclitate, în care modificările pot prezenta pericol; - asigurarea gestionării adecvate a terenurilor valoroase neafectate.

127

Datele acumulate în timpul monitorizării sînt studiate şi incluse în banca de date computerizată. Monitorizarea stării speciilor şi acumularea informaţiei permit formularea concluziilor privind valorificarea raţională a faunei în ansamblu. (art. 8 RCRA) Evidenţa de stat a regnului animal se efectuează de către: a) Academia de Ştiinţe a Moldovei - a animalelor rare, periclitate şi vulnerabile, a celor folositoare pentru agricultură şi silvicultură şi a celor de interes ştiinţific; b) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare - a dăunătorilor culturilor agricole şi a speciilor de peşti de interes economic, precum şi a purtătorilor şi vectorilor agenţilor cauzatori de boli infecţioase la animale; c) Ministerul Sănătăţii - a purtătorilor şi vectorilor agenţilor cauzatori de boli infecţioase umane; d) Agenţia de Stat pentru Silvicultură "Moldsilva" - a dăunătorilor pădurilor şi a animalelor de vînat; e) Serviciul Piscicol al Inspectoratului Ecologic de Stat al Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale - a resurselor piscicole din bazinele acvatice naturale; f) Societatea Vînătorilor şi Pescarilor - a animalelor de vînat, a altor animale care vieţuiesc în terenurile de vînătoare ale fondului cinegetic, atribuite Societăţii; g) alte organizatii şi subunităţi - a speciilor de animale ce ţin de genul de activitate a acestor unităţi. Coordonarea lucrărilor de ţinere a Evidenţei de stat şi a Cadastrului se realizează de Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, în comun cu Academia de Ştiinţe a Moldovei. Cadastrul se întocmeşte pe o perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe a Moldovei în baza Evidenţei de stat. 4. Dreptul de beneficiere a resurselor regnului animal. Beneficiari ai regnului animal pot fi persoanele fizice şi juridice, indiferent de tipul de propritate şi forma de organizare juridică. (art. 21 LRA) Respectînd cerinţele prevăzute de legislaţie, pot fi practicate următoarele modalităţi de folosire a resurselor regnului animal: a) vînătoarea sportivă şi de amatori; b) pescuitul industrial, sportiv şi de amatori; c) dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului; d) folosirea în scopuri economice, ştiinţifice, cultural-educative şi estetice; e) folosirea proprietăţilor utile ale animalelor şi a produselor activităţii vitale a acestora. (art. 22 LRA)

128

Persoanele fizice şi juridice au dreptul să practice doar acele modalităţi de folosire a resurselor regnului animal, care sînt stabilite de LRA şi permise în perioada respectivă sau pe teritoriul respectiv de către organele de stat pentru protecţia şi folosirea resurselor regnului animal şi de către autorităţile administraţiei publice locale. Drepturile de folosinţă a resurselor regnului animal pot fi limitate de către organele de control şi de autorităţile administraţiei publice locale în cazurile reducerii efectivului de animale sau retragerii din folosinţă a unor specii de animale în scopul protecţiei lor. (art. 30 LRA) Obligaţiunile beneficiarilor regnului animal: a) să respecte regulile, normele, termenele stabilite şi alte cerinţe de protecţie şi folosire a resurselor regnului anumal; b) să folosească resursele regnului animal utilizînd mijloace ce nu prejudiciază integritatea biocenozelor naturale şi asigură protecţia animalelor care nu au fost oferite în uzufruct; c) să ţină evidenţa efectivului de animale oferite în uzufruct, cu excepţia celor din pescuitul industrial, să verifice starea mediului lor de trai; d) să realizeze măsurile necesare pentru reproducerea regnului animal; e) să acorde ajutor multilateral organelor de stat, altor organe care exercită controlul asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal; f) să nu admită degradarea habitatului animalelor; g) să repare pagubele cauzate regnului animal ; h) şi alte cerinţe privind protecţia, folosirea şi reproducerea resurselor regnului animal. (art. 31 LRA) Dreptul de folosinţă a resurselor regnului animal se sistează în cazul: a) dispariţiei necesităţii de folosinţă sau renunţării la ea; b) expirării termenului de folosinţă stabilit; c) apariţiei necesităţii de retragere din folosinţă a unor specii de animale în scopul protecţiei lor; d) lichidării unităţii căreia i s-a acordat dreptul de folosinţă; e) neachitării la termen a plăţii pentru folosirea animalelor; f) nerespectării de către beneficiar a regulilor, normelor, termenelor stabilite şi altor cerinţe de protecţie şi folosire a resurselor regnului animal. (art. 32 LRA) Sistarea dreptului de folosinţă a resurselor regnului animal se realizează prin anularea autorizaţiei de folosinţă de către organul de stat care a eliberat-o. 5. Măsurile juridice de protecţie a resurselor regnului animal. Protecţia regnului animal se asigură prin: a) stabilirea regulilor, normelor, termenelor şi altor cerinţe de protecţie, folosire şi reproducere a resurselor regnului animal;
129

b) prevederea măsurilor de protecţie a animalelor în proiectele de amenajare a teritoriului, de irigaţie, de construcţii şi în alte proiecte; c) neadmiterea folosirii neautorizate a resurselor regnului animal; d) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor; e) încasarea amenzilor şi despăgubirilor pentru pagubele cauzate animalelor şi habitatului lor; f) crearea de arii naturale protejate de stat; g) reproducerea în condiţii de captivitate a speciilor de animale rare, periclitate şi vulnerabile; h) limitarea scoaterii animalelor din mediul natural şi aclimatizarea de specii noi; i) recultivarea terenurilor deteriorate şi crearea condiţiilor de vieţuire şi reproducere pentru speciile de animale folositoare; j) acordarea de ajutor animalelor în caz de îmbolnăvire sau pericol de pieire, ca urmare a calamităţilor naturale şi a altor cauze; k) efectuarea de cercetări ştiinţifice în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal; l) efectuarea monitoringului asupra proceselor şi fenomenelor ce au loc în lumea animală; m) educaţia ecologică a populaţiei. (art. 11 LRA) Protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor. Proiectarea şi executarea lucrărilor de desţelenire, irigaţie, desecare, defrişare, extracţia zăcămintelor, construcţia diferitelor obiective, întocmirea rutelor turistice, crearea zonelor de agrement, amplasarea căilor ferate, şoselelor, conductelor, canalelor, barajelor etc. pot fi efectuate concomitent cu aplicarea reală a măsurilor pentru păstrarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor. Aceste lucrări se efectuează cu informarea prealabilă scrisă a organelor de resort, a opiniei publice, anexînd lista de măsuri preconizate. Efectuarea lor se permite în baza autorizaţiei eliberate de către Ministerul Ecologiei. (art. 12 LRA)

Coordonarea privind amplasamentele obiectivelor care afectează starea regnului animal. Amplasamentele întreprinderilor, construcţiilor şi altor obiective se coordonează cu Ministerul Ecologiei, cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte organe. (art. 13 LRA)

Prevenirea pieirii animalelor la efectuarea unor procese de producţie. La efectuarea lucrărilor agricole, de construcţie, de exploatare a mijloacelor de transport etc., persoanele fizice şi juridice sînt obligate să ia măsuri pentru prevenirea pieirii animalelor. Se interzice incendierea vegetaţiei uscate, păstrarea materialelor şi deşeurilor de producţie fără respectarea măsurilor stabilite pentru prevenirea pieirii animalelor. (art. 14 LRA)

130

Protecţia speciilor de animale rare, periclitate şi vulnerabile. Speciile de animale rare, periclitate şi vulnerabile sînt în mod obligatoriu protejate de stat şi se includ în Cartea Roşie a Republicii Moldova. Nu se admit acţiuni care pot conduce la pieirea, reducerea efectivului, precum şi la degradarea habitatului acestor specii de animale. Cartea Roşie [cuprinde] totalitatea informaţiilor privind starea şi măsurile de protecţie a speciilor (subspeciilor, populaţiilor) de animale sălbatice şi de plante sălbatice rare şi a celor aflate în primejdia dispariţiei din [RM], informaţii care sînt necesare pentru elaborarea şi înfăptuirea unor măsuri în vederea păstrării şi folosirii lor raţionale. (art. 1 Hotărârea Guvernului RM cu privire la Cartea Roşie a RSS Moldoveneşti Nr.284 din 09.09.1985 // în Veştile nr.9/95, 1985)

Colecţiile de animale din fauna sălbatică. Înfiinţarea şi completarea colecţiilor de animale din fauna sălbatică (colecţii de animale vii în grădinile zoologice, precum şi de animale împăiate, preparate anatomice etc.) de către persoane juridice prin scoaterea animalelor din mediul natural anume în aceste scopuri se admite în baza autorizaţiei eliberate de către Ministerul Ecologiei. Persoanelor particulare li se interzice colecţionarea animalelor rare, periclitate şi vulnerabile, incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova. Posesorii de colecţii de animale din fauna sălbatică sînt obligaţi să respecte regulile de păstrare, completare şi evidenţă a obiectelor colecţionate, precum şi regulile de comercializare a acestora prevăzute de legislaţie. Evidenţa de stat a colecţiilor de animale din fauna sălbatică, indiferent de forma de proprietate şi deţinătorul colecţiei, precum şi ţinerea registrului acestora sînt de competenţa Ministerului Ecologiei şi se efectuează în baza avizului Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi al Institutului Naţional de Ecologie. (art. 17 LRA)

Protecţia animalelor în cazul aplicării chimicatelor în economia naţională. Gospodăriile agricole, forestiere, ale transporturilor etc. care transportă, păstrează şi aplică chimcale, precum şi cetăţenii sînt obligaţi să respecte regulile de aplicare a chimicalelor în scopul neadmiterii pieirii animalelor şi degradării habitatului lor. Se interzice aplicarea chimicalelor pentru care nu au fost elaborate normativele de concentraţii maxime admisibile în mediul înconjurător. Persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, sînt obligate să recupereze pagubele şi profitul ratat cauzate regnului animal în urma aplicării chimicalelor. (art. 18 LRA)

Importul, exportul, reexportul, tranzitul, strămutarea, aclimatizarea şi încrucişarea animalelor. Importul şi exportul de animale se admit în bază de acord de mediu, eliberat de Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale.

131

Importul, exportul, reexportul şi tranzitul de animale reglementate de Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES)* se admit în bază de permis/certificat CITES, eliberat de Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale (organul de gestiune CITES), cu avizul autorităţilor ştiinţifice CITES ale Republicii Moldova. Strămutarea animalelor în habitate noi, aclimatizarea unor specii de animale, noi pentru fauna ţării, precum şi încrucişarea animalelor se admit în baza deciziei Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. (art. 19 LRA) * Republica Moldova a aderat la convenţie prin Legea 1246-XV din 28.09.2000. În vigoare pentru Republica Moldova din 27 iunie 2001. // Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 2001, volumul 28, pag.257 În scopul protecţiei regnului animal, drepturile beneficiarilor de folosinţă a terenurilor, pădurilor, apelor şi subsolului pot fi limitate cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, stabilindu-se acestora obligaţiuni în vederea protecţiei animalelor şi habitatului lor. (art. 20 LRA) 6. Regimul juridic al gospodăriei cinegetice. 6.1. Regimul juridic de folosire şi protecţie al gospodăriei cinegetice este stabilit prin Legea regnului animal Nr.439-XIII din 27.04.95. Anexa Nr. 1. Regulamentul gospodăriei cinegetice (RGC) // în MO RM nr.62-63/688 din 09.11.1995. Conform Regulamentului gospodăriei cinegetice, gospodăria cinegetică este una din ramurile de folosire a resurselor naturale, sarcinile principale ale căreia sînt protecţia, folosirea raţională şi reproducerea fondului cinegetic de stat. Fondul cinegetic unic de stat al Republicii Moldova este constituit din totalitatea animalelor de interes vînătoresc şi multitudinea de terenuri de vînătoare. În fondul cinegetic nu intră animalele care în mod legal sînt întreţinute în captivitate. (art. 4 RGC) Terenuri de vînătoare se consideră terenurile fondurilor funciar, silvic şi al apelor, care constituie habitatul animalelor aflate în condiţii de libertate. Acestea sînt unităţi economice ale gospodăriei cinegetice. Terenurile de vînătoare se divizează în: a) terenuri atribuite persoanelor fizice şi juridice; b) terenuri neatribuite, care constituie fondul de rezervă al statului. Terenuri interzise pentru vînătoare se consideră rezervaţiile ştiinţifice, peisagistice, parcurile naţionale, monumentele naturii etc. Fondul cinegetic este un complex unic şi indivizibil, care nu se supune privatizării sau transferării în altă formă de proprietate decît cea publică. (art. 6 RGC)
132

Organizarea şi gestionarea gospodăriei cinegetice au ca scop reproducerea şi sporirea efectivului de animale, sporirea productivităţii terenurilor de vînătoare, efectuarea măsurilor de pază şi vînătoreşti, folosirea raţională a vînatului în terenurile atribuite. (art. 10 RGC) Acordarea dreptului de gestionare a gospodăriei cinegetice pe terenurile silvice de vînătoare atribuite se efectuează în baza contractului de arendă a terenurilor silvice de vînătoare încheiat între autoritatea silvică centrală şi beneficiar, pe un termen de la 10 la 20 de ani, de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. Atribuirea terenurilor de vînătoare preponderent neîmpădurite către fondurile cinegetice se efectuează în baza contractelor încheiate între autorităţile administraţiei publice locale şi beneficiari, pe un termen de nu mai puţin de 10 ani, de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. (art. 11 RGC) Neîndeplinirea sau nerespectarea de către beneficiar a clauzelor contractuale pot servi drept temei pentru rezilierea contractului de arendă înainte de termen. Persoanele fizice şi juridice, în a căror proprietate şi folosinţă se află terenuri funciare, alte terenuri, pot păzi, în caz de necesitate, terenurile lor de invazia animalelor. Construcţiile, instalate în acest scop, şi măsurile întreprinse nu pot servi la capturarea, rănirea sau nimicirea animalelor. (art. 14 RGC) Organizaţiile care proiectează şi efectuează pe teritoriul republicii lucrări hidroameliorative, alte lucrări, ce afectează starea terenurilor de vînătoare şi condiţiile de viaţă a animalelor, sînt obligate să prevadă, la proiectarea şi efectuarea acestor lucrări, instalaţii speciale (bariere, treceri, scări etc.), precum şi măsuri care ar garanta păstrarea calităţii terenurilor de vînătoare, păstrarea habitatului natural, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor. Beneficiarii de terenuri sînt obligaţi să ia în considerare interesele gospodăriei cinegetice în procesul de efectuare a lucrărilor agricole şi silvice. (art. 15 RGC) În scopul protecţiei fondului cinegetic drepturile beneficiarilor de terenuri, păduri, ape şi subsol pot fi limitate, cu atribuirea de obligaţiuni privind protecţia animalelor şi habitatului lor. 6.2. Modul de acordare a drepturilor de vânătoare şi gestionare a gospodăriei cinegetice. Dreptul de vînătoare cu arme de foc de vînătoare pe teritoriul republicii se acordă persoanei care domiciliază permanent pe teritoriul ţării, dacă aceasta a atins vîrsta de 18 ani, este membru al unei societăţi de vînători, a susţinut probele minimumului vînătoresc, a îndeplinit minimumul de participări obligatorii prin muncă, a achitat în modul stabilit cotizaţia de membru şi taxa vînătorească. Dreptul de vînătoare poate fi acordat şi persoanelor care nu domiciliază permanent în republică. (art. 18 RGC) Vînătorii se unesc în societăţi de vînători. Numărul lor se reglează în dependenţă de suprafaţa de terenuri de vînătoare nu mai puţin de 200 ha la un vînător.
133

Drept adeverinţă pentru dreptul de vînătoare servesc carnetul de vînător, aprobat de Societatea Vînătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova, permisul (foaia, fişa pentru recoltare) eliberate de Societatea Vînătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova pentru vînătoarea sportivă a păsărilor de baltă şi a animalelor cu blană sau autorizaţia de a vîna animale sălbatice copitate, eliberată de autoritatea silvică centrală. În carnetul de vînător este necesar să fie indicate consemnările privind susţinerea probelor minimumului vînătoresc, achitarea cotizaţiilor de membru şi taxei vînătoreşti pentru anul în curs, îndeplinirea minimumului de participări obligatorii prin muncă precum şi înregistrarea armei de foc de vînătoare. În caz de lipsă a cel puţin unuia din consemnări carnetul de vînător este considerat nevalabil. Procurarea, păstrarea, transportarea şi folosirea armelor de foc de vînătoare şi muniţiilor aferente se efectuează în conformitate cu Legea privind controlul asupra armelor individuale. Dreptul de vînătoare nu se acordă persoanelor: a) care nu au vîrsta de 18 ani; b) care suferă de boli psihice şi stau la evidenţă în unităţi medico-sanitare; c) care nu dispun de autorizaţia de deţinere a armei de vînătoare; d) ale căror antecedente penale nu au fost declarate nule pentru infracţiuni premeditate, precum şi pentru orice infracţiune comisă prin aplicarea armelor de foc, a substanţelor explozive sau toxice, pentru braconaj; e) condamnate la privaţiune de libertate, inclusiv condiţionat cu antrenarea obligatorie la muncă, pentru comiterea infracţiunilor premeditate; f) eliberate condiţionat din detenţiune, cu antrenarea obligatorie la muncă; g) trase la răspundere administrativă pentru braconaj sau altă formă de folosire ilegală a armei. (art. 25 RGC) 6.3. Regulile, termenele şi metodele de vânătoare. Vînătoare - depistarea în scopul dobîndirii, urmărirea şi dobîndirea propriuzisă a animalelor aflate în condiţii naturale. Vînătoarea este o metodă de folosire a resurselor regnului animal. (art. 26 RGC) Se egalează cu vînătoarea aflarea persoanelor pe terenuri de vînătoare, inclusiv pe căile de acces comun cu arme neincluse în toc, în stare montată, gata pentru aplicare, cu alte unelte de vînătoare, precum şi cu cîini şi păsări de vînătoare (şoimi) sau cu producţie de vînat. Pe teritoriul Republicii Moldova este permisă: vînătoarea sportivă, vînătoarea de amatori, - vînătoarea în scopul stabilirii, reglementării efectivului de animale şi selecţiei lor, - vînătoarea în scopuri ştiinţifice, cultural-educative, estetice,
134

-

vînătoarea pentru trofee.

Modul şi mijloacele de efectuare a vînătorii se stabilesc de către Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale în comun cu autoritatea silvică centrală, după stabilirea efectivului de vînat care urmează să fie împuşcat. Dreptul de vînătoare se acordă de către Ministerul Ecologiei de comun acord cu beneficiarii terenurilor de vînătoare. Efectivul de vînat în fondul cinegetic se reglementează în limita densităţii optimale a populaţiilor speciilor respective, astfel ca potenţialul lor biotic să asigure autoreproducerea adecvată neafectînd ecosistemele silvic şi agricol. Măsurile de reglementare a efectivului speciilor de vînat trebuie efectuate prin metode care exclud vătămarea altor specii de animale şi asigură conservarea habitatului lor. Conform art.33 RGC, pe teritoriul Republicii Moldova sînt stabilite următoarele termene de vînătoare:  la m a m i f e r e : - cerbi, elani şi mifloni . . . . . . . . . . . . . . . . de la 1 septembrie pînă la 31 decembrie - căpriori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la 15 mai pînă la 15 octombrie - căprioare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .de la 1 septembrie pînă la 31 decembrie - mistreţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la 1 august pînă la 31 decembrie - iepuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .de la 1 noiembrie pînă la 31 decembrie - vulpi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la 15 septembrie pînă la 1 martie  la p ă s ă r i : - porumbei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la 1 august pînă la 1 octombrie - gîşte, raţe, lişiţe, găinuşe de baltă . . . . . . . de la 15 august pînă la 31 decembrie - fazani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .de la 1 octombrie pînă la 31 decembrie. Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, de comun acord cu autoritatea silvică centrală pentru silvicultură şi cu beneficiarii, are dreptul de a prelungi sau de a reduce termenele şi limitele de recoltare a vînatului sau de a interzice vînatul unor specii de animale. 6.4. Se consideră vînătoare ilicită (braconaj): a) vînătoarea fără autorizaţie, fără carnet de vînător sau fără autorizaţia de deţinere, portarmă şi de folosire a armei de vînătoare, cu carnetul de vînător nevalabil sau cu carnetul de vînător ce aparţine altei persoane, cu depăşirea normelor stabilite de recoltare a vînatului în locuri şi termene interzise, precum şi în locuri care nu sînt indicate în permis (foaie, fişă pentru recoltare), autorizaţie, cu arme de vînătoare ce aparţin altei persoane fizice sau juridice, cu încălcarea legislaţiei şi a modului de vînătoare stabilit pe teritoriul unde ea se efectuează; b) vînătoarea cu folosirea arbaletelor, arcurilor, armelor cu ţeavă ghintuită, fără zgomot, precum şi a armelor de model militar, de calibru mic, cu excepţia folosirii în modul stabilit a armelor de foc de vînătoare cu ţeavă ghintuită pentru împuşcarea animalelor copitate în scop de selecţie sau dobîndire a trofeelor;
135

c) dobîndirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice, repelentelor şi imobilizantelor, cu excepţia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul stabilit de actele normative corespunzătoare, precum şi pentru imobilizarea animalelor în scop de repopulare; d) dobîndirea animalelor cu folosirea metodelor şi uneltelor considerate periculoase: săparea gropilor pentru prins animale, fixarea armelor, arbaletelor, amplasarea cîrligelor, clamelor, apucătoarelor, tăietoarelor; instalarea laţurilor, capcanelor; organizarea curselor; urmărirea cu orice fel de mijloace de transport (inclusiv automobile, motociclete, tractoare, elicoptere, avioane şi alte aparate de zbor); împuşcarea şi dobîndirea animalelor cu ajutorul aparatelor de vedere pe timp de noapte, aparatelor laser, al altor dispozitive electronice, cu ajutorul farurilor mijloacelor de transport, al altor aparate de iluminat artificiale; instalarea plaselor, ieterelor, laţurilor, colibelor, oblicelor; gonirea pe pojghiţă de gheaţă, pe zăpadă adîncă, pe gheaţă, în foc, în apă, pe mirişte de stuf; dezgroparea vizuinii; vînătorea din mijloace de transport, în cerc, la pîndă; vînătoarea păsărilor de baltă din şalupe, bărci cu motor, din alte mijloace mecanice plutitoare, în momentul trecerii obstacolelor de apă; e) vînătoarea cu cîini neînregistraţi în carnetul de vînător şi cu păsări de vînătoare; f) dobîndirea animalelor aflate în primejdie (salvîndu-se de incendii inundaţii, hămesite, la trecerea peste apă şi gheaţă, zăpadă adîncă etc.), păsărilor care năpîrlesc, precum şi a femelelor gestate şi cu făt; g) strînsul ouălor, devastarea cuiburilor, adăposturilor bizamilor (ondatrelor) şi ale altor animale, răscolirea vizuinilor, precum şi alte acţiuni care împiedică reproducerea animalelor şi păsărilor folositoare; h) orice vînătoare individuală sau colectivă în fondul forestier de stat fără reprezentantul Serviciului silvic de stat. (art. 35 RGC) 6.5. Se interzice: a) vînătoarea în perioada de primăvară pe întreg teritoriul republicii; b) orice vînătoare, cu excepţia reglementării efectivului de animale şi păsări în rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, zone de agrement precum şi în raza de 2 km a periferiilor municipiilor Chişinău, Bălţi, Bender şi Tiraspol, în raza de 500 m de la marginea altor localităţi, împuşcarea păsărilor de pe stîlpi şi de pe firele de comunicaţii şi electrice; c) dobîndirea pe parcursul întregului an a următoarelor specii de animale: muflon, cerb lopătar, cerb nobil, bursuc, vidră, jder, hermelină, nevăstuică, nurcă, bizam (ondatră), veveriţă, pisică sălbatică, cîine-enot, dropie, dropie mică, bufniţă, pescăruş, ţigănuşă, lopătar, cocor, lebede de toate speciile, barză, gîscă cu piept roşu, fundaci de toate speciile, ferăstraş, pelican, stîrc, toate păsările răpitoare, toate speciile din familia vrăbiilor şi alte specii luate sub ocrotirea statului sau incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova, prevăzute în anexa nr. 3 şi nr. 4 din LRA; d) vînătoarea cu o oră mai înainte de răsăritul soarelui şu cu o oră mai tîrziu de asfinţitul lui; tragerea din armă în ţintă nevăzută sau neclară (în desiş, pe timp
136

de ceaţă, în amurg, împotriva soarelui etc.), tragerea la zgomot sau foşnet, tragerea în desişuri mai jos de statura unui om, folosirea armei în stare de ebrietate; tragerea în pasărea care stă pe loc sau pluteşte sau în iepurile care stă pe loc. /Reglarea armelor de vînătoare se efectuează în tiruri, pe cîmpuri de tragere, standuri special amenajate, iar în cazul lipsei acestora - în cariere, în locuri virane în afara localităţilor, cu respectarea măsurilor de securitate/; e) prinderea, cumpărarea şi comerţul particular cu păsări şi animale de orice specie şi vîrstă, întreţinerea în captivitate, precum şi exportul lor. /Cu titlu de excepţie se permite întreţinerea temporară (cel mult 20 de zile) pe teritoriul clinicilor veterinare sau în condiţii de clasă a animalelor traumate sau extrem de istovite, cu permisiunea organului de stat pentru supravegherea cinegetică. În celelalte cazuri contravenienţii repară pagubele cauzate fondului cinegetic, indiferent de starea fizică a animalului la momentul prinderii, de faptul cît timp a fost întreţinut acesta în condiţii casnice, de faptul dacă după întreţinere a fost lăsat la libertate sau transmis altei personae/; f) folosirea dopurilor din materiale uşor inflamabile (hîrtie, buci, vată etc.), lăsarea rugurilor nestinse, deteriorarea panourilor pentru anunţuri, firmelor, semnelor de recunoaştere şi indicatoarelor zonelor de protecţie, distrugerea sau deteriorarea diferitelor construcţii de menire vînătorească, de biotehnică (troace, sărării, adăpătoare, turle etc.) şi construcţii mici arhitecturale; g) aflarea în terenuri de vînătoare cu orice cîini fără zgardă, precum şi neînregistraţi în carnetul de vînător, indiferent de scopul aflării, folosirea cîinilor la păscutul animalelor domestice peste limitele normelor stabilite (1 cîine la 150 de capete de vite). /Posesorii de cîini care au cauzat pagube fondului cinegetic sînt traşi la răspundere ca pentru braconaj şi repară pagubele în modul şi cuantumurile prevăzute de prezentul regulament/; h) transmiterea armelor de vînătoare altor persoane sau organizaţii,precum şi păstrarea în dezordine a armei şi a muniţiilor aferente la care ar avea acces copiii şi alte persoane; i) folosirea maşinilor şi agregatelor neechipate cu dispozitive pentru sperierea animalelor în timpul efectuării lucrărilor agricole; j) efectuarea lucrărilor agricole mecanizate de la periferia cîmpului spre centru; k) incendierea plantelor uscate, inclusiv a stufului, miriştei, paielor, cioclejilor etc.; l) păstrarea negligentă şi aplicarea nereglementată a chimicalelor ce prezintă pericol pentru viaţa animalelor; m) vînarea cu încălcarea regulilor de securitate; n) tragerea din armă sau aflarea în localităţi cu arma încărcată, precum şi cu arma scoasă din toc şi montată, cu excepţia cazurilor cînd armele se folosesc la paza obiectivelor sau la împuşcarea cîinilor hoinari. 6.6. Se permite:

137

a) dresajul şi antrenarea în sectoarele de vînătoare special acordate în acest scop a cîinilor de vînătoare de rasă înregistraţi, precum şi vînarea în perioada de vînătoare cu cîini de rase corespunzătoare; b) nimicirea în decursul întregului an a ciorilor sure, coţofenelor, precum şi a cîinilor şi pisicilor vagabonde, depistate la o distanţă de 200 m şi mai departe de periferia localităţilor, conform deciziei autorităţilor administraţiei publice locale, cu acordul organului de stat pentru supravegherea cinegetică.

6.7. Vînătoarea cu cîini. Vînătoarea cu cîini este permisă numai cu cîini de vînătoare de rasă dresaţi special, care sînt înregistraţi anual la societatea de vînători, cu indicarea rasei, sexsului, vîrstei şi numelui. (art. 38 RGC) Vînătoarea cu cîini de vînătoare de rasă este permisă la vînarea păsărilor de apă şi penatelor, animalelor de blană şi animalelor copitate în decursul întregii perioade de vînătoare, fixată pentru specia dată. Cîinii de vînătoare de rasă, depistaţi pe terenurile de vînătoare în perioada interzisă pentru vînătoare şi cînd vînătoarea nu se practică, sînt reţinuţi de persoanele ce exercită supravegherea asupra respectării regulilor de vînătoare, fapt despre care se înştiinţează secţiile locale ale societăţii de vînători. Stăpînul cîinelui de vînătoare reţinut are dreptul, în decurs de 15 zile, să-şi ia cîinele după recuperarea cheltuielilor pentru întreţinere. Dacă în decurs de 15 zile de la reţinerea cîinelui stăpînul n-a venit să-l ia, cîinele trece în mod gratuit în posesia persoanei care l-a reţinut, iar dacă aceasta se dezice de el, cîinele trece în fondul societăţii de vînători. Posesorii cîinilor de vînătoare care le-au permis aflarea pe terenurile de vînătoare în perioada interzisă pentru vînătoare, precum şi în rezervaţiile ştiinţifice şi în zone de agrement pe tot parcursul anului poartă răspundere în conformitate cu legislaţia. 6.8. Folosirea animalelor în scopuri ştiinţifice, cultural-educative şi estetice. Vînătoarea în scopuri ştiinţifice, cultural-educative şi estetice în termenele şi locurile interzise pentru vînătoare sau a animalelor dobîndirea cărora este limitată, precum şi întreţinerea acestora în captivitate pentru scopurile menţionate se permite numai în cazuri excepţionale cu autorizaţia Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale în acord cu autoritatea silvică centrală. (art. 75 RGC) Carnea animalelor dobîndite în scopuri ştiinţifice sau de altă natură se foloseşte de către organizaţiile care le-au dobîndit sau se predă în reţeaua de comerţ, iar pieile acestor animale şi blănurile animalelor sălbatice cu blană scumpă, dobîndite în acelaşi scop, în cazul în care nu sînt folosite pentru muzee sau alte necesităţi sociale, urmează să fie predate organizaţiilor de achiziţionare. (art. 77 RGC)
138

Fotografierea, filmarea video sau cinematografică a animalelor în perioada de reproducere (de la 1 martie pînă la 31 iunie) în apropierea cuiburilor, vizuinilor, bîrlogurilor etc., precum şi în locurile de hibernare, se permite numai cu aprobarea autorităţii centrale abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător. În timpul fotografierii, filmării video sau cinematografice este interzisă demascarea sau schimbarea locului cuiburilor, altor ascunzişuri sau adăposturi ale animalelor, precum şi urmărirea puilor de animale sau despărţirea lor de mamă.

7. Protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din republică. 7.1. Regimul juridic de folosire şi protecţie al resurselor piscicole din Republica Moldova este stabilit prin Legea regnului animal Nr.439-XIII din 27.04.95. Anexa Nr. 2. Regulamentul cu privire la protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din republică (RPRP) // în MO RM nr.62-63/688 din 09.11.1995. Conform Regulamentului citat, toate bazinele şi cursurile de apă (rîurile, afluenţii, lacurile, iazurile (heleşteele), lacurile de acumulare) de pe teritoriul republicii, care servesc sau pot servi pentru reproducerea, creşterea şi pescuitul peştelui, altor organisme şi plante acvatice, se consideră bazine piscicole. 7.2. Protecţia resurselor piscicole, a altor organisme şi plante acvatice (crustacee, insecte, amfibii, plante imerse şi submerse), autorizarea şi reglementarea pescuitului şi dobîndirii organismelor şi plantelor acvatice, precum şi controlul de stat asupra respectării legislaţiei în domeniu ţin de competenţa Serviciului piscicol al Inspectoratului Ecologic de Stat al Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale. Coordonarea lucrărilor şi investiţiilor ştiinţifice în domeniul protecţiei, reproducerii şi folosirii raţionale a resurselor piscicole se efectuează de Consiliul ihtiologic, înfiinţat pe lîngă Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, ca organ coordonator şi consultativ. El se formează din specialişti calificaţi în probleme de protecţie şi reproducere a resurselor piscicole de la organizaţii de cercetări ştiinţifice, instituţii de învăţămînt, întreprinderi piscicole, ministere şi departamente. Sarcinile de bază ale Consiliului ihtiologic sînt elaborarea şi promovarea unei politici unitare privind activitatea ştiinţifică şi cea economică în domeniul ocrotirii naturii, care ar asigura dezvoltarea, protecţia, reproducerea şi folosirea raţională a resurselor piscicole din bazinele piscicole. 7.3. Serviciul piscicol are dreptul:
139

  

 

 

să controleze respectarea prevederilor Regulamentului cu privire la protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din republică (RPRP) de către persoanele fizice şi juridice; să ceară de la persoanele oficiale şi particulare explicaţii cu privire la încălcarea RPRP; să întocmească procese-verbale cu privire la încălcarea RPRP; să intenteze acţiuni ministerelor, departamentelor şi altor persoane fizice şi juridice care au încălcat RPRP, în scopul reparării pagubei cauzate resurselor pisciole; să controleze mijloacele de transport terestru şi pe apă, uneltele de pescuit, peştele şi alte organisme acvatice în locurile pentru pescuit, la depozite, la cherhanale, la întreprinderile de prelucrare a peştelui şi de comerţ; să confişte mijloacele şi uneltele de pescuit, mijloacele de transport terestru şi pe apă cu care s-au săvîrşit contravenţiile, peştele pescuit în mod ilegal, precum şi să ridice documentele respective; să modifice în acord cu Consiliul ihtiologic termenele perioadei de prohibiţie a pescuitului, stabilite de RPRP, cu 20 de zile mai devreme sau mai tîrziu, în funcţie de condiţiile hidrometeorologice; să determine limitele locurilor de depunere a icrelor şi gropilor pentru iernatul peştelui; să permită, în caz de necesitate, unităţilor piscicole care se ocupă cu pescuitul industrial pescuitul neestimat în bazinele piscicole şi în sectoarele de pescuit industrial cu efect de asfixie a peştelui; să permită în acord cu Consiliul ihtiologic pescuitul industrial al speciilor de peşti nevaloroşi (cu excepţia perioadei de prohibiţie şi în locurile interzise pentru pescuit), cu unelte neprevăzute de RPRP pentru pescuitul industruial; să permită pescuitul oricăror specii de peşti şi altor organisme acvatice în scopuri ştiinţifice, de aclimatizare a speciilor noi de peşti, de populare cu puiet de peşti a bazinelor de apă şi în cazul pescuitului de control; să inspecteze întreprinderile, instalaţiile hidrotehnice, rezervaţiile ştiinţifice, situate în bazinele piscicole, pentru a lua cunoştinţă de respectarea cerinţelor RPRP; să permită pescuitul cu mreje, folosind metoda gonirii în bazinele de apă înnămolite şi părăginite; să permită pescuitul sportiv şi de amatori în locurile intersize pentru pescuitul industrial şi în perioada de prohibiţie cu un număr limitat de unelte pentru pescuitul sportiv şi de amatori, cu execepţia locurilor de depunere a icrelor, gropilor pentru iernatul peştelui şi căilor de migraţie a peştelui (bazinele şi sectoarele piscicole se determină de către Serviciul piscicol); să permită sau să interzică, cu acordul Consiliului ihtiologic, pe un termen de pînă la 5 ani, pescuitul speciilor rare de peşti sau al speciilor periclitate, precum şi aclimatizarea speciilor noi de peşti. (art. 21 RPRP)

140

7.4. Persoanele fizice şi juridice care practică pescuitul industrial sînt obligate:  să nu admită încălcarea prevederilor RPRP;  să efectueze, cu acordul Serviciului piscicol, acţiuni pentru protecţia şi reproducerea resurselor piscicole;  să nu efectueze în bazinele piscicole lucrări care ar afecta condiţiile naturale ale acestora fără autorizarea Serviciului piscicol;  să marcheze cu semne convenţionale hotarele sectoarelor piscicole;  să ţină evidenţa pe specii a peştelui pescuit;  să prezinte Serviciului piscicol documentaţia de evidenţă a peştelui pescuit;  să permită lucrătorilor Serviciului piscicol să se folosească în mod gratuit de transportul terestru şi pe apă al unităţilor piscicole în timpul exercitării funcţiilor de serviciu;  să asigure accesul liber al lucrătorilor Serviciului piscicol în locurile pentru pescuit, pe mijloacele de transport, la depozite, în cherhanale şi la întreprinderile de prelucrare a peştelui pentru controalele uneltelor şi metodelor de pescuit, precum şi ale peştelui pescuit;  să nu depăşească cotele stabilite de pescuit şi să respecte regulile stabilite de folosire a uneltelor de pescuit;  să efectueze lucrări curente de întreţinere a canalelor şi gîrlelor de alimentare, a izvoarelor de apă şi a zonelor de pescuit;  să realizeze măsuri pentru combaterea epizootiilor şi a dăunătorilor peştelui;  să efectueze lucrări de amenajare a lacurilor, bălţilor, rîurilor, avînd scop protecţia fondului piscicol al acestora. (art. 22 RPRP) 7.5. Regulamentul cu privire la protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din republică, prin art. 23, interzice: • deversarea în bazinele piscicole a apelor reziduale industriale şi menajere neepurate, apelor de la complexele zootehnice, de la spălarea mijloacelor de transport, aruncarea deşeurilor industriale şi menajere, a molozului; • construirea de zăgazuri şi diguri continue pe rîuri, afluenţi şi canale, scurgerea apei din bălţi, limanuri şi lacuri, cu excepţia cazurilor cînd cu autorizaţia Inspectoratului Ecologic de Stat se realizează măsuri hidrotehnice de ameliorări sanitare; • îndiguirea şi refacerea digurilor distruse în luncile inundabile care constituie locuri de depunere a icrelor; • extragerea nisipului, pietrişului, altor materiale din albiile sau din malurile bazinelor piscicole ce au însemnătate pentru depunerea icrelor sau pentru pescuit; • staţionarea mijloacelor de transport pe apă în limitelezonelor interzise pentru pescuit, cu excepţia locurilor destinate pentru instalarea geamandurilor, precum şi pentru staţionare în cazuri extreme (ceaţă, furtună, avarii);
141

aruncarea nămolului extras în timpul efectuării lucrărilor de adîncire în locurile de depunere a icrelor, în gropile pentru iernatul peştelui şi în locurile pentru pescuitul acestuia; • înmuierea inului, cînepei, pieilor, coajei de tei, spălarea mijloacelor de transport auto, butoaielor şi ambalajelor în care s-au păstrat chimicale, pesticide şi alte substanţe care afectează regimul hidrochimic; • folosirea chimicalelor, îngrăşămintelor, pesticidelor pe teritoriul din jurul lacurilor, iazurilor (heleşteelor) şi de-a lungul cursului de apă al rîurilor conform articolelor 6, 13, 15, din Legea cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă; • efectuarea fără autorizaţia Serviciului piscicol a exploziilor, cu excepţia executării lucrărilor de adîncire pentru menţinerea nivelului navigabil şi de preîntîmpinare a calamităţilor naturale; • aclimatizarea şi creşterea unor specii noi de peşte, a altor organisme acvatice fără acordul Consiliului ihtiologic; • cositul stufului, papurii, altor plante acvatice fără autorizaţia Serviciului piscicol; • transportarea în alte bazine piscicole fără dezinfectarea şi dezinvazia prealabilă a uneltelor de pescuit, folosite în bazinele de apă în care au fost depistate focare de boli infecţioase şi parazitare ale peştilor; • instalarea uneltelor de pescuit fixe sau plutitoare pe mai mult de 2/3 din lăţimea rîurilor, gîrlelor şi canalelor; • instalarea uneltelor de pescuit în poziţie de şah; • pescuitul în locurile de depunere a icrelor, în gropile pentru iernatul peştelui şi la o distanţă de 100 m de la hotarele lor; • tragerea năvoadelor de pe maluri opuse concomitent sau succesiv; • pescuitul peştelui folosind substanţe toxice şi explozive, curent electric, unelte înţepătoare, arme de foc sau pneumatice; • pescuitul prin gonire, lovire cu prăjina, cu ostia, cu jupuitorul, cu ajutorul aparatelor de iluminat, prin producerea zgomotului; • pescuitul industrial folosind momeli naturale sau artificiale; • pescuitul în bazinele şi lacurile de acumulare nou formate, pînă la dispoziţia specială a Serviciului pescicol; • aflarea în bazinele piscicole sau în preajma lor cu unelte de pescuit care, conform RPRP, sînt interzise pentru folosire în bazinul respectiv şi la vremea respectivă, cu substanţe toxice şi explozive, cu excepţia cazurilor cînd cu autorizaţia Inspectoratului Ecologic de Stat în bazinele piscicole sau în preajma lor sînt efectuate explozii pentru adîncirea albiei; • folosirea fără autorizaţia Serviciului piscicol a uneltelor şi metodelor noi de pescuit; • închiderea cu garduri sau cu unelte de pescuit a canalelor şi gîrlelor de legătură, cu bazinele de apă remonente în terenurile inundabile, dacă prin aceasta se împiedică accesul peştilor în timpul viiturilor de apă, precum şi scurgerea apelor din ele;

142

distugerea sau deteriorarea digurilor, bagajelor şi canalelor pescăreşti, taluzurilor şi malurilor înierbate; • reducerea debitului de apă din bazinele piscicole, dacă aceasta periclitează existenţa faunei piscicole; • forarea hidrogeolocică fară expertiză ecologică de stat şi fără acordul Serviciului piscicol; • păstrarea neautorizată cu orice scop a năvoadelor, voloacelor, plaselor, avelor, prostovoalelor, vîrselor, ieterelor, crîşnicelor de către persoanele fizice şi juridice; • pescuitul de pe mijloacele de transport pe apă neînmatriculate sau fără semne de identificare; • folosirea mijloacelor de transport pe apă de către persoanele particulare în bazinele piscicole în perioada de prohibiţie şi în locurile interzise pentru pescuit; • vinderea pretutindeni a peştelui, altor organisme acvatice de către persoanele juridice şi fizice fără documente care confirmă provenienţa legală a mărfii; • pescuitul sportiv şi de amatori în timpul nopţii; • confecţionarea şi comercializarea sculelor interzise pentru pescuitul sportiv şi industrial.

7.6. Acţiunea Regulamentului cu privire la protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din republică se extinde asupra următoarelor bazine şi cursuri de apă în limitele teritoriale ale Republicii Moldova: - rîul Nistru şi afluenţii săi cu bazinele de apă construite pe ele, lacul de acumulare Dubăsari, golful Goeni, lacul de acumulare Cuciurgan şi braţul Turunciuc; - rîul Prut şi afluenţii săi cu bazinele de apă construite pe ele, lacul de acumulare Costeşti-Stînca; - lacul Beleu, bălţile Manta, lacul Cahul; - rîurile Cogîlnic, Ialpug, lacul de acumulare Taraclia; - sectorul moldovenesc al fluviului Dunărea. Este interzis orice pescuit în tot cursul anului: - la 500 m în amonte şi aval de podurile de peste rîurile Nistru şi Prut; - la gura de vărsare în rîul Prut a afluenţilor Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăţ, Ciuhur, Camenca, Gîrla-Mare, Draghişte, Nîrnova, Lăpuşna, Sărata; la gura de vărsare în rîul Nistru a afluenţilor Ciorna, Răut, Ichel, Bîc, Botna pe o distanţă de 1 km de ambele părţi ale gurilor şi pe cursul acestor afluenţi pe o distanţă de 5 km de la confluenţă şi în braţul Turunciuc pe cursul apei pe o distanţă de 5 km; - în golful Goieni; - în lacul Beleu; - în rîul Nistru în sectoarele de la satul Naslavcea pe o distanţă de 10 km în aval de la barajul lacului de acumulare Dubăsari pînă la podul Chişinău-Poltava; - în lunca Ohrincea a afluentului Răut;
143

- în canalul de evacuare al Termocentralei Electrice din Moldova, în lacul de acumulare Cuciurgan la o distanţă de 500 m spre nord şi sud de la confluenţă şi 300 m în largul lacului; - în albia veche a rîului Prut de la barajul lacului de acumulare Costeşti-Stînca pînă la confluenţă cu albia principală; - în rîul Prut pe o distanţă de 3 km în aval de la barajul nodului hidraulic Costeşti-Stînca; - în rîurile Nistru şi Prut pe sectoarele de 500 m în amonte de la barajul C.H.E. Dubăsari şi, respectiv, de la barajul nodului hidraulic Costeşti-Stînca; - în rîurile Prut şi Nistru pe sectoarele de 100 m în amonte şi aval de la vărsarea în ele a canalelor de alimentare a bălţilor şi lacurilor. (art. 28 RPRP) Este interzis orice pescuit: - în rîul Prut pe sectorul de la frontiera de stat a Republicii Moldova pînă la satul Teţcani în perioada de la 15 aprilie - 15 iunie; - în lacul de acumulare Costeşti-Stînca în perioada de la 15 aprilie - 15 iunie; - în rîul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidraulic Costeşti-Stînca pînă la satul Giurgiuleşti şi în bălţile Manta în perioada de la 15 aprilie - 15 iunie; - în rîul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea pînă la oraşul Camenca în perioada de la 15 aprilie - 15 iunie; - în lacul de acumulare Dubăsari în perioda de la 15 aprilie - 15 iunie; - în rîul Nistru pe sectorul de la barajul C.H.E. Dubăsari pînă la satul Palanca şi în braţul Turunciuc în perioada de la 15 aprilie - 15 iunie; - în lacul de acumulare Cuciurgan în perioada de la 25 martie - 31 mai; - în celelalte bazine pisciole şi cursuri de apă (rîuleţe, iazuri, heleştee lacuri de acumulare, canale) în perioada de la 1 aprilie - 30 iunie, cu excepţia măsurilor tehnologice piscicole. (art. 29 RPRP) Este interzis în cursul anului pe întreg teritoriul republicii pescuitul următoarelor specii şi familii de peşti şi raci: - speciile introduse în Cartea Roşie a Republici Moldova; - sturionii şi hibrizii lor; - păstrăvul, anghila; - racii. (art. 30 RPRP) Este interzisă folosirea următoarelor unelte şi metode de pescuit: - mrejelor fără coarda de jos; - năvodului şi plaselor de pescuit cu lungimea dispozitivului de acţionare mai mare cu 1/3 din lungimea aripii respective; - tralului fără permis special; - ieterei cu diametrul de peste 1,5 m; - coteţului, gardului, vîrşei, crîşnicului, prostovolului, ostiei, jupuitorului, undiţei electrice, ecranului, substanţelor narcotice şi otrăvitoare, materialelor explozive şi a curentului electric. (art. 31 RPRP)
144

7.7. Pescuitul industrial, sportiv şi de amatori în bazinele piscicole naturale se efectuează contra plată sau contra îndeplinirii măsurilor ameliorativ-piscicole şi numai în baza autorizaţiei pentru pescuit eliberate de către Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. Persoanele fizice şi juridice efectuează pescuitul industrial în bazinele de apă şi sectoarele piscicole stabilite de Serviciul piscicol, în conformitate cu contractul încheiat între acestea. Persoanele fizice şi juridice străine nu au dreptul să practice pescuitul industrial al peştelui şi altor organisme acvatice, cu excepţia cazurilor prevăzute de convenţiile la care Republica Moldova este parte. Pescuitul sportiv şi de amatori, dobîndirea altor organisme acvatice pentru consum personal se permit tuturor cetăţenilor în bazinele piscicole, cu excepţia celor din perimetrul rezervaţiilor naturale, zonelor prohibite pentru orice pescuit, crescătoriilor de peşti, gospodăriilor piscicole, şi se efectuează numai în cursul zilei de la răsăritul şi pînă la asfinţitul soarelui, în baza permiselor eliberate de către Serviciul piscicol. Într-un şir de bazine acvatice şi sectoare determinate de către Serviciul piscicol, pescuitul sportiv şi de amatori se poate organiza de către asociaţii ale pescarilor şi vînătorilor în baza contractului încheiat între Serviciul piscicol şi asociaţiile corespunzătoare. Pescuitul sportiv şi de amatori se permite în rîuri numai de pe mal, în lacuri şi iazuri, lacuri de acumulare de pe mal şi din barcă, iar în timpul iernii se permite pescuitul de pe gheaţă (cu excepţia gropilor pentru iernatul peştilor). Pescuitul din barcă în rîuri este interzis. (art. 35 RPRP) Pescuitul sportiv şi de amatori este permis cu următoarele unelte: - undiţe de toate denumirile şi sistemele; - lansete; - unelte pentru pescuitul racilor; - mincioguri. Celelalte unelte (plase, ave, ietere, năvoade, crîşnice, prostovoale vîrşe, ostii, jupuitoare, undiţe electrice etc.) sînt interzise pentru pescuitul sportiv şi de amatori. Pescuitul în sectoarele care se află în zonele construcţiilor hidrotehnice, magistralelor de transport, podurilor căilor ferate, porturilor fluviale, construcţiilor, debarcaderelor, unităţilor militare şi rezervaţiilor ştiinţifice se efectuează cu autorizaţia Serviciului piscicol cu acordul organizaţiilor în folosinţa cărora se află obiectivele menţionate. La proiectarea, amplasarea, construirea şi darea în exploatare a obiectivelor, precum şi la efectuarea altor lucrări în bazinele piscicole şi în zonele riverane, agenţii economici sînt obligaţi să prevadă în documentaţia de proiect şi deviz mijloace băneşti pentru compensarea pagubelor cauzate resurselor piscicole şi să realizeze, conform Codului apelor, măsuri de protecţie a resurselor piscicole, de asigurare a condiţiilor de reproducere, creştere şi migraţie a peştelui şi altor organisme acvatice. La construcţia barajelor trebuie să fie prevăzute măsuri pentru valorificarea piscicolă a lacurilor de acumulare.
145

Dacă prin construcţia şi exploatarea prizelor de apă, a altor instalaţii hidrotehnice, efectuarea altor lucrări în bazinele piscicole (lucrări de adîncire, îndreptare a albiei rîurilor, amplasare a ducherilor, conductelor de gaz şi petrol etc.) nu poate fi evitată afectarea resurselor piscicole, persoanele fizice şi juridice care exploatează aceste obiective sînt obligate în acord cu autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător să prevadă efectuarea măsurilor de compensare a pagubelor determinate, calculate şi argumentate sub aspect ecologico-piscicol. Perscuitul peştelui şi al altor organisme acvatice în scopuri ştiinţifice, de dezvoltare a pisciculturii sau în scopul populării bazinelor de apă cu peşti, precum şi pescuitul de control se efectuează în timpul, în locurile, cu uneltele şi prin metodele de pescuit autorizate de Serviciul piscicol. 8. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţie şi folosire a regnului animal. Persoanele fizice şi juridice poartă răspundere penală, administrativă, materială şi disciplinară, în modul şi cuantumurile stabilite de legislaţie, în cazuril: a) încălcării regulilor vînatului, pescuitului şi a altor modalităţi de folosire a resurselor regnului animal; b) încălcării regulilor de protecţie a habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor; c) incendierii vegetaţiei uscate pe terenurile habitate de animale; d) utilizării neautorizate a resurselor regnului animal; e) scoaterii ilicite a animalelor din mediul lor de trai; f) transmiterii neautorizate a dreptului de folosinţă a resurselor regnului animal; g) strămutării, aclimatizării şi încruzişării neautorizate a animalelor; h) comportării crude cu animalele; i) încălcării regulilor de aplicare a mijloacelor de protecţie a plantelor, a pesticidelor, îngrăşămintelor minerale, microelementelor şi altor preparate ce pot cauza pagube regnului animal; j) păstrării materialelor şi deşeurilor de producţie fără respectarea măsurilor stabilite pentru prevenirea pieirii animalelor; k) încălcării regulilor de expediere şi comerţ cu colecţii de animale din fauna sălbatică precum şi cu obiecte separate ale regnului animal; l) construirii de obiective fără respectarea măsurilor de protecţie a regnului animal şi a habitatului lor şi fără efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor acestor obiective sau fără respectarea cerinţelor ei; m) neinformării la timp a organelor controlului de stat despre starea şi efectivul animalelor, despre schimbările observate; n) neîndeplinirii măsurilor de protecţie, precum şi a indicaţiilor organelor controlului de stat privind protecţia regnului animal; o) nereparării tuturor pagubelor cauzate şi nealocării de mijloace pentru restabilirea efectivului de animale sau a habitatului lor;
146

p) practicării fără autorizaţie a genurilor de activitate legate de întreţinerea, reproducerea, dobîndirea şi comercializarea animalelor (art. 40 LRA) Litigiile în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal, care nu pot fi rezolvate în condiţiile unei concilieri amiabile între părţile interesate, sînt supuse spre rezolvare instanţelor judecătoreşti conform legislaţiei. (art. 43 LRA)

TEMA IX. REGIMUL JURIDIC DE PROTECŢIE A AERULUI ATMOSFERIC. 1. Aerul atmosferic ca obiect de protecţie. 2. Controlul de stat şi evidenţa în domeniul protecţiei aerului atmosferic. 3. Măsurile juridice de protecţie a aerului atmosferic. 4. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia aerului atmosferic. 1. Aerul atmosferic ca obiect de protecţie. Aer - amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele aerobe, care conţine şi mici cantităţi de alte gaze (argon, neon, heliu, cripton, xenon, radon, dioxid de carbon, hidrogen), vapori de apă şi diverse particule. (art.3 LA) Orice substanţă în stare solidă, lichidă, gazoasă (de vapori) sau energie (radiantă, electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrantă), prezentă în aer, care poate avea o acţiune negativă asupra sănătăţii oamenilor şi/sau a mediului constituie poluant. Concentraţia poluanţilor din aerul atmosferic într-un punct sau zonă concretă, stabilită în baza unor măsurări sistematice şi analize comparative în raport cu anumite criterii (poluare de fond a aerului, CMA a poluanţilor, risc pentru sănătatea oamenilor si/sau mediul înconjurător etc.) determină nivelul de poluare a aerului. În scopul estimării nivelului de poluare a aerului se instituie un sistem de supraveghere sistematică a concentraţiilor de poluanţi din aerul atmosferic, de monitorizare a poluării aerului.
Poluarea aerului este adesea vizibilă sub forma fumului din hornuri şi a gazelor de la ţevile de eşapament ale maşinilor. Fumul este un amestec de gaze şi substanţe chimice, care poate deveni şi mai toxic sub acţiunea soarelui. Smogul care rezultă are un miros neplăcut şi un efect nociv asupra stării sănătăţii oamenilor.

147

Acum ceva timp, smogul învăţuia Londra în timpul iernii, cînd în fiecare casă ardeau focuri de cărbune. În anii ’50, Guvernul a emis hotărîri pentru a împiedica oamenii ca, în anumite regiuni, să ardă altceva decît combustibili fără fum. O dovadă a efectelor dăunătoare a poluării aerului este şi creşterea numărului de cazuri de astm şi de alte boli bronhiale. În lupta pentru aer curat, multe autorităţi au instalat monitoare pentru verificarea calităţii aerului. Acestea măsoară particulele suspendate şi gazele, inclusiv dioxidul de sulf şi monoxidul de carbon. Poluarea aerului are un efect devastator asupra mediului. Substanţele chimice emanate în atmosferă sînt transportate de vaporii de apă din curenţii de aer, iar atunci cînd aceştia se ridică deasupra munţilor, vaporii de apă se condensează şi cad sub formă de ploaie. Dacă există substanţe chimice în curenţii de aer, ele vor cădea odată cu ploaia, provocînd fenomenul de ploaie acidă.

În vederea păstrării purităţii şi ameliorării calităţii aerului atmosferic, prevenirii şi reducerii efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici, radioactivi şi de altă natură asupra atmosferei, cu consecinţe nefaste pentru populaţie şi/sau mediul înconjurător, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind protecţia aerului atmosferic (LA) Nr.1422-XIII din 17.12.97 // în MO RM nr.44-46/312 din 21.05.1998 Competenţa în domeniul protecţiei aerului atmosferic:  Guvernul efectuează administrarea în domeniul protecţiei aerului atmosferic prin intermediul Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, al Ministerului Sănătăţii, precum şi al autorităţilor administraţiei publice locale. (art.4 LA)  Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale: a) elaborează şi promovează politica ecologică în domeniu; b) elaborează programele ecologice şi direcţiile prioritare privind protecţia aerului atmosferic; c) stabileşte modul de elaborare şi aprobare a normativelor ELA de poluanţi; d) elaborează sistemul naţional pentru evidenţa de stat a acţiunilor nocive asupra aerului atmosferic; e) efectuează monitorizarea poluării aerului; f) elaborează proiectele actelor normative referitoare la protecţia aerului atmosferic; g) stabileşte modul de exercitare şi efectuează controlul de stat asupra respectării prevederilor actelor legislative, ale altor acte normative privind protecţia aerului atmosferic; h) participă la soluţionarea litigiilor privind protecţia atmosferei; i) informează operativ Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale şi populaţia despre nivelul de poluare a aerului atmosferic, inclusiv în cazurile excepţionale. (art.5 LA)  Ministerul Sănătăţii: a) promovează politica de asigurare a calităţii aerului corespunzătoare securităţii sănătăţii şi bunăstării oamenilor;

148

b) stabileşte normativele CMA de poluanţi şi gradul de influenţă fizică nocivă a acestora asupra aerului atmosferic; c) estimează starea de sănătate a populaţiei în raport cu nivelul de poluare a aerului şi eventualele daune pentru sănătatea oamenilor; d) înaintează pretenţiile pentru repararea prejudiciilor cauzate sănătăţii oamenilor; e) exercită controlul de stat asupra respectării normativelor CMA de poluanţi; f) examinează documentele şi ia decizii în cazurile de încălcare a legislaţiei privind protecţia aerului atmosferic referitoare la ocrotirea sănătăţii; g) stabileşte dimensiunile zonelor de protecţie sanitară pentru obiectele cu surse de poluanţi chimici şi fizici ai atmosferei; h) stabileşte ELA de microorganisme şi substanţe biologice; i) participă la examinarea pretenţiilor de reparare a prejudiciilor cauzate sănătăţii oamenilor; j) soluţionează alte probleme privind ocrotirea sănătăţii. (art.6 LA)  Autorităţile administraţiei publice locale: a) elaborează măsurile de amenajare şi de creare a spaţiilor verzi în localităţi; b) asigură planificarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acţiunilor nocive ale poluanţilor asupra aerului atmosferic; c) asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, a persoanelor fizice şi juridice interesate asupra nivelului de poluare a aerului; d) soluţionează alte probleme ce ţin de protecţia aerului atmosferic. (art.7 LA)  Asociaţiile obşteşti şi persoanele fizice pot: a) să participe la realizarea măsurilor de protecţie a atmosferei, la elaborarea şi examinarea proiectelor de programe ecologice, de scheme regionale complexe, de alte documente; b) să solicite şi să primească informaţia necesară privind starea aerului atmosferic. (art.8 LA) 2. Controlul de stat şi evidenţa în domeniul protecţiei aerului atmosferic. Sînt supuse evidenţei de stat obiectivele cu influenţă nocivă asupra aerului atmosferic, tipurile şi volumele noxelor emise de ele în aer, precum şi parametrii calitativi şi cantitativi ai efectelor nocive asupra acestuia. Evidenţa de stat a influenţelor nocive asupra aerului atmosferic se ţine din contul statului, după un sistem unic elaborat de Inspectoratul Ecologic de Stat, informaţia respectivă fiind transmisă ulterior Departamentului Statisticii. Informaţiile privind influenţele nocive asupra aerului atmosferic sînt accesibile populaţiei. (art.28 LA) Monitorizarea poluării aerului se realizează de către Serviciul "Hidrometeo".
149

Selectarea, acumularea, păstrarea, căutarea şi prelucrarea informaţiei despre starea aerului atmosferic se efectuează conform unui sistem unic elaborat şi aprobat de Serviciul "Hidrometeo". Serviciul "Hidrometeo" asigură sistematic persoanele fizice şi juridice cu informaţii şi prognoze asupra nivelului de poluare a atmosferei, generată de activităţile economice şi condiţiile meteorologice. În cazul în care, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a emisiilor sporite de poluanţi şi a altor influenţe nocive asupra aerului atmosferic, în unele zone este periclitată sănătatea oamenilor, organele Serviciului "Hidrometeo" sînt obligate să informeze de îndată Guvernul, organele respective ale controlului de stat, autorităţile administraţiei publice locale, conducerea întreprinderilor interesate şi populaţia. (art.29 LA) Controlul de stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic, exercitat de către Inspectoratul Ecologic de Stat şi serviciul sanitaro-epidemiologic, se efectuează pentru a asigura respectarea Legii…aerului, a normativelor ELA de poluanţi, a gradului stabilit de influenţă fizică nocivă asupra atmosferei, a altor norme stabilite de legislaţie. Controlul departamental asupra protecţiei aerului atmosferic, inclusiv asupra respectării normativelor ELA de poluanţi şi a gradului de influenţă fizică nocivă asupra atmosferei, este exercitat de către ministerele şi departamentele de resort. 3. Măsurile juridice de protecţie a aerului atmosferic. Ansamblu de măsuri şi reglementări, prevăzute de legislaţie, de prevenire şi combatere a poluării aerului constituie norme de protecţie a aerului. (art. 3 LA) Normativele calităţii aerului. În scopul evaluării calităţii aerului, se stabilesc normativele CMA de poluanţi şi gradul de influenţă fizică nocivă a acestora asupra atmosferei şi sănătăţii oamenilor. CMA de poluanţi - concentraţie maximă admisibilă a poluanţilor din atmosferă, permisă de reglementările în vigoare pentru anumite zone şi intervale de timp, care nu are acţiune negativă asupra mediului reprezintă. (art. 3 LA) Normativele CMA de poluanţi, inclusiv de microorganisme patogene şi substanţe biologic nocive, precum şi concentraţiile admisibile de radionuclizi în aerul atmosferic se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii şi sînt unice pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În caz de necesitate, pentru o perioadă concretă de timp, în unele raioane se stabilesc normativele CMA de poluanţi şi gradul de influenţă fizică nocivă asupra aerului atmosferic mai drastice în comparaţie cu cele stabilite. Folosirea substanţelor pentru care nu sînt stabilite CMA de poluanţi este interzisă. (art. 10 LA)
150

ELA de poluanţi - emisie limitat admisibilă a poluanţilor evacuaţi în aerul atmosferic de la suprafaţa solului de o sursă sau de un grup de surse de emisie, în corespundere cu normativele calităţii aerului, prevăzute pentru populaţie, regnul animal şi vegetal. (art. 3 LA) Normativele ELA de poluanţi se stabilesc la un astfel de nivel încît substanţele evacuate de toate sursele existente în zona respectivă, ţinîndu-se cont de perspectiva dezvoltării ei, să nu depăşească CMA de poluanţi. La stabilirea ELA de poluanţi se iau în consideraţie factorii de poluare a atmosferei, datele inventarierii emisiilor de noxe ale fiecărei surse de poluare, normativele în vigoare ale CMA de poluanţi şi nivelul poluării de fond a aerului. În cazul în care procesele tehnologice nu permit reducerea emisiilor de poluanţi în atmosferă pînă la nivelul necesar, se admite aplicarea de emisii coordonate provizoriu, elaborîndu-se măsuri concrete privind reducerea emisiilor în perioade de timp strict determinate. Normativele ELA de poluanţi şi gradul de influenţă nocivă asupra aerului atmosferic, metodele de determinare a acestora şi tipurile surselor pentru care ele se elaborează se aprobă şi se pun în aplicare în modul stabilit de Inspectoratul Ecologic de Stat. (art. 11 LA) Emisiile de poluanţi în atmosferă de la sursele fixe de poluare se admit, în fiecare caz concret, în baza autorizaţiei eliberate de Inspectoratul Ecologic de Stat, în care se stabilesc normativele ELA de poluanţi, precum şi alte condiţii şi reglementări care asigură protecţia aerului atmosferic. (art. 12 LA) Reglementarea activităţii de protecţie a aerului atmosferic. Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de producţie generatoare de emisii poluante în aerul atmosferic sînt obligate: a) să întreprindă acţiuni de ordin economico-organizatoric, tehnic şi de altă natură pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor şi reglementărilor autorizaţiilor de emisie, să respecte normele de protecţie a aerului; b) să ia măsuri în scopul reducerii emisiilor de poluanţi; c) să asigure menţinerea în bună stare, funcţionarea eficientă şi continuă şi controlul instalaţiilor, utilajelor şi aparatelor pentru purificarea emisiilor; d) să ţină evidenţa permanentă a compoziţiei, calităţii şi cantităţii emisiilor de poluanţi în atmosferă; e) să deţină paşaportul ecologic al întreprinderii; f) să achite la timp în fondul ecologic taxele pentru emisiile de poluanţi. (art. 13 LA) În cazul în care se încalcă condiţiile şi reglementările autorizaţiilor de emisie a poluanţilor sau apare pericolul pentru mediul înconjurător, Inspectoratul Ecologic de Stat limitează, suspendă sau interzice, printr-o decizie, emisiile de poluanţi în atmosferă, inclusiv funcţionarea unor instalaţii, secţii şi întreprinderi industriale. În scopul protecţiei aerului atmosferic, ministerele, departamentele, agenţii economici, sînt obligaţi să elaboreze şi să realizeze măsuri complexe de protecţie a aerului atmosferic, care vizează:
151

situaţiile excepţionale, de depăşire a normativelor ELA de poluanţi, stabilite pentru întreprindere în autorizaţia de emisie, ca urmare a poluării excepţionale a aerului; ⇒ cazurile sporirii concentraţiei de poluanţi în aerul atmosferic, provocată de condiţii meteorologice nefavorabile; ⇒ emisiile de poluanţi în aerul atmosferic de la mijloacele şi utilajele de transport, ce nu trebuie să depăşească normativele ELA; ⇒ gradului de influenţă fizică nocivă asupra atmosferei: impactului dăunător asupra atmosferei al proceselor radiante, vibraţiilor, undelor sonore, inclusiv al radiaţiilor şi zgomotelor; ⇒ cerinţele de protecţie a aerului atmosferic la implementarea de descoperiri ştiinţifice, de invenţii, de noi sisteme tehnologice, la importul utilajului; ⇒ protecţia aerului atmosferic la extragerea minereurilor, amplasarea şi exploatarea tericoanelor, haldelor şi gunoiştilor; ⇒ consumul de aer atmosferic pentru necesităţile de producţie; ⇒ impactului antropic asupra factorilor climaterici.

Condiţiile de amplasare, proiectare, construcţie, reconstrucţie, extindere şi dare în exploatare a obiectivelor cu impact asupra aerului atmosferic. La amplasarea, proiectarea, construcţia şi darea în exploatare a întreprinderilor, instalaţiilor şi altor obiective noi, la reconstruirea şi extinderea celor în funcţiune cu perfecţionarea proceselor tehnologice şi a utilajului existent şi implementarea unor tehnologii şi utilaje moderne cu impact asupra atmosferei, este necesar să se respecte normele privind impactul asupra aerului atmosferic. În aceste cazuri se cere să se prevadă captarea (purificarea), utilizarea şi neutralizarea deşeurilor şi noxelor sau eliminarea definitivă a emisiilor de poluanţi în atmosferă, respectarea altor reglementări privind protecţia acesteia. Inspectoratul Ecologic de Stat examinează materialele privind alegerea terenurilor pentru construcţie, proiectele de construcţie, reconstrucţie şi extindere a întreprinderilor, instalaţiilor şi altor obiective cu impact asupra aerului atmosferic şi emite avizele respective. Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de producţie la obiectivele generatoare de poluanţi sînt obligate să doteze sursele de poluare, indiferent de termenul dării lor în exploatare, cu instalaţii, utilaje şi aparate pentru purificarea emisiilor, iar laboratoarele respective - cu mijloace de control al compoziţiei şi concentraţiei poluanţilor emişi. În cazul imposibilităţii reducerii emisiilor de poluanţi şi a influenţei nocive asupra aerului atmosferic de către întreprinderi, instalaţii şi alte obiective pînă la nivelul normativelor stabilite, acestea îşi încetează activitatea sau, prin decizia Inspectoratului Ecologic de Stat adoptată în comun cu serviciul sanitaroepidemiologic, sînt reprofilate. (art. 20 LA) Conform normelor şi regulilor sanitaro-igienice şi ecologice vizînd protecţia aerului atmosferic se efectuează proiectarea, construcţia, reconstrucţia, extinderea
152

localităţilor. Documentele respective se examinează de către Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. (art. 21 LA) Persoanelor fizice şi juridice care elaborează şi implementează tehnologii moderne nepoluante pentru atmosferă li se acordă facilităţile fiscale prevăzute de legislaţie. (art. 27 LA)

4. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia aerului atmosferic. Pentru încălcarea prevederilor legislaţiei privind protecţia aerului atmosferic, persoanele fizice şi juridice poartă răspundere administrativă sau penală în caz de: a) depăşire a normativelor ELA de poluanţi; b) depăşire a normativelor influenţei fizice nocive asupra aerului atmosferic; c) emisie a poluanţilor în atmosferă fără autorizaţia organului de stat abilitat; d) încălcare a regulilor de exploatare şi neutilizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor care servesc pentru purificarea şi controlul emisiilor în atmosferă; e) dare în exploatare a întreprinderilor noi şi a celor reconstruite, a instalaţiilor şi a altor obiective neconforme cu reglementările privind protecţia aerului atmosferic; f) producere şi exploatare a mijloacelor de transport la care concentraţia emisiei de poluanţi depăşeşte normativele CMA de poluanţi; g) implementare a descoperirilor ştiinţifice, invenţiilor, propunerilor de raţionalizare, de noi sisteme tehnologice, substanţe şi materiale, precum şi aplicare a utilajului tehnologic şi a altor obiecte, substanţe şi materiale de import neconforme cu reglementările naţionale privind protecţia aerului atmosferic şi neînzestrate cu certificate de calitate a producţiei şi cu mijloace tehnice de control al emisiilor de poluanţi; h) neexecutare a indicaţiilor autorităţilor abilitate cu controlul de stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic. (art. 32 LA) Notă: a se vedea Anexele nr. 1 şi 2. Persoanele fizice şi juridice care prin activitatea lor au contribuit la poluarea aerului atmosferic sînt obligate să repare prejudiciul cauzat în modul prevăzut de
153

legislaţie. Repararea prejudiciului se face benevol sau în baza deciziei instanţei judecătoreşti.

TEMA X. REGIMUL JURIDIC AL ZONELOR NATURALE PROTEJATE. 1. Noţiunea şi componenţa zonelor naturale protejate. 2. Regimul juridic al rezervaţiilor naturale. 3. Regimul juridic al parcurilor naţionale. 4. Regimul juridic al grădinilor botanice. 5. Regimul juridic al parcurilor dendrologice. 6. Regimul juridic al parcurilor zoologice. 7. Regimul juridic al monumentelor naturii. 8. Zona de protecţie a obiectelor şi a complexelor din fondul ariilor naturale protejate. 9. Răspundere juridică. Soluţionarea litigiilor. 1. Noţiunea şi componenţa zonelor (ariilor) naturale protejate. 1.1. Bazele juridice ale creării şi funcţionării fondului ariilor naturale protejate de stat, principiile, mecanismul şi modul lui de conservare, precum şi atribuţiile autorităţilor publice centrale şi locale, ale organizaţiilor neguvernamentale şi ale cetăţenilor în acest domeniu sunt stabilite prin Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat (LANP)Nr.1538-XIII din 25.02.98 // în MO RM nr.66-68/442 din 16.07.1998 1.2. Zonă (arie) naturală protejată - spaţiu natural, delimitat geografic, cu elemente naturale reprezentative şi rare, desemnat şi reglementat în scopul conservării şi protecţiei tuturor factorilor de mediu din limitele lui. (art. 2 LANP)
154

Fond al ariilor protejate (FANP) - totalitate a ariilor naturale, a obiectelor şi a complexelor naturale protejate de stat. (art. 2 LANP) FANP include obiectele şi complexele naturale cu valoare primordială incontestabilă pentru conservarea biodiversităţii şi habitatelor naturale, pentru studierea proceselor naturale, restabilirea echilibrului ecologic şi pentru educaţia ecologică a populaţiei. Datele iniţiale despre acest fond sînt utilizate la elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului. (art. 3 LANP) FANP constă din următoarele categorii de obiecte şi complexe naturale:  delimitate în conformitate cu clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii: a) rezervaţie ştiinţifică; b) parc naţional; c) monument al naturii; d) rezervaţie naturală; e) rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic); f) rezervaţie de resurse; g) arie cu management multifuncţional; h) rezervaţie a biosferei;  care nu ţin de clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii: a) grădină botanică; b) grădină dendrologică; c) monument de arhitectură peisageră; d) grădină zoologică. Obiectele şi complexele din FANP sînt de importanţă internaţională, naţională şi locală. Modul de atribuire a acestor grade de importanţă este stabilit de LANP, de alte acte normative privind fondul ariilor protejate, precum şi de convenţiile internaţionale din domeniu: Convenţia privind diversitatea biologică, Rio de Janeiro, 1992; Convenţia privind viaţa sălbatică şi habitatele naturale din Europa, Berna, 1979; Convenţia privind speciile migratoare de animale, Bonn, 1979; Convenţia privind zonele umede de importanţă internaţională, Ramsar, 1971, etc. Prin crearea fondului de arii protejate se urmăreşte: a) reglementarea relaţiilor din domeniul protecţiei mediului, conservarea obiectelor şi complexelor naturale pentru generaţia actuală şi generaţiile viitoare; b) studierea profundă a proceselor naturale din biocenoze şi restabilirea echilibrului ecologic în ariile naturale protejate;
155

c) menţinerea fondului genetic în limitele capacităţilor biologice ale obiectelor şi complexelor naturale; d) tragerea la răspundere a persoanelor fizice şi juridice care au cauzat prejudicii ariilor naturale protejate; e) respectarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale cu privire la ariile naturale protejate. Obiectele şi complexele din fondul ariilor protejate sînt proprietate publică, cu excepţia terenurilor private, luate sub protecţia statului la iniţiativa titularilor, ele rămînînd în continuare proprietatea lor. Terenurile obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate sînt destinate ocrotirii naturii, fac parte din proprietatea publică, nu pot fi privatizate şi nici arendate, au un regim de protecţie şi gospodărire. (art. 7 LANP) Deţinătorii de terenuri proprietate publică, autorităţile administraţiei publice locale, sînt obligaţi să facă propuneri, la un interval de 3-5 ani, începînd cu anul 2000, în vederea luării sub protecţia statului a celor mai valoroase şi mai reprezentative ecosisteme, biotopuri şi monumente ale naturii de importanţă naţională şi locală. Obiectele şi complexele din fondul ariilor protejate se folosesc pentru: a) protecţia celor mai reprezentative arii naturale; b) păstrarea genofondului; c) conservarea biodiversităţii; d) păstrarea aspectului natural al peisajului geografic; e) efectuarea de cercetări ştiinţifice; f) monitorizarea ariilor naturale protejate; g) educarea ecologică, culturală, estetică şi recrearea cetăţenilor. (art. 8 LANP) Toate proiectele şi programele de refacere ecologică şi de amenajare, de edificare administrativă şi socială, de construcţie a reţelelor de comunicaţii şi a altor obiective economice în ariile naturale protejate sînt supuse, de către Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, expertizei ecologice de stat. Retragerea de terenuri din fondul ariilor protejate este strict interzisă, cu excepţia cazurilor cînd acestea îşi pierd valoarea în urma calamităţilor naturale sau catastrofelor şi cînd nu mai pot fi restabilite. În astfel de situaţii, retragerea de terenuri din fondul ariilor protejate se face la propunerea Ministerului Ecologiei şi a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în temeiul unui act al Parlamentului. (art. 11 LANP) 1.3. FANP este supus unui regim special de administrare. Regim de administrare a FANP - ansamblu unitar de măsuri de protecţie, ecologice şi tehnico-organizatorice care reglementează activitatea, desfăşurată în cadrul fondului, de conservare, optimizare şi dezvoltare raţională durabilă a reţelei de arii naturale protejate.

156

Rezervaţiile ştiinţifice, parcurile naţionale, rezervaţiile biosferei, grădinile botanice, grădinile dendrologice şi grădinile zoologice au statut de persoană juridică. (art. 19 LANP) Terenurile şi bazinele acvatice din componenţa rezervaţiilor ştiinţifice, zonelor cu protecţie integrală ale parcurilor naţionale şi rezervaţiilor biosferei, grădinilor botanice şi dendrologice se sustrag din circuitul economic şi se transmit în folosinţă pe termen nelimitat instituţiilor corespunzătoare. În limitele parcurilor naţionale şi rezervaţiilor biosferei se pot afla terenuri şi bazine acvatice ale altor beneficiari sau proprietari. În acest caz, beneficiarii şi proprietarii sînt obligaţi să respecte restricţiile cu privire la protecţia mediului şi interdicţiile la genurile de activitate prevăzute de prezenta lege. În cazul cînd în componenţa rezervaţiei ştiinţifice, parcului naţional şi a rezervaţiei biosferei se includ terenuri private, titularilor funciari li se propun terenuri similare sau o compensaţie bănească. Ariile naturale protejate funcţionează în conformitate cu regulamentele-cadru. Obiectele naturale (arbori seculari, izvoare etc.) care se află în aria naturală protejată şi care au un alt regim special de protecţie sînt supuse şi regimului de protecţie al ariei naturale respective. (art. 20 LANP) În cazul în care rezervaţia ştiinţifică, parcul naţional şi rezervaţia biosferei sînt administrate de o altă autoritate a administraţiei publice centrale decît Ministerul Ecologiei, ele prezintă acesteia dări de seamă informative şi detaliate, precum şi "Analele naturii" pe care le editează. Deţinătorii de alte obiecte şi complexe din fondul ariilor protejate prezintă anual informaţii despre starea ariilor naturale respective şi despre activitatea desfăşurată în ele. (art. 21 LANP) 2. Regimul juridic al rezervaţiilor naturale. În conformitate cu clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii, distingem următoarele categorii de rezervaţii: a) rezervaţie ştiinţifică; b) rezervaţie naturală; c) rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic); d) rezervaţie de resurse; e) rezervaţie a biosferei; Rezervaţie ştiinţifică - spaţiu biogeografic terestru şi/sau acvatic de importanţă naţională cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, destinat menţinerii intacte a obiectelor şi complexelor naturale, conservării biodiversităţii, elaborării bazelor ştiinţifice de protecţie a mediului. Rezervaţia ştiinţifică are ca obiectiv prioritar protecţia mediului, efectuarea de cercetări ştiinţifice, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei. (art. 22 LANP) Ea are statut de instituţie de cercetări ştiinţifice şi se subordonează Ministerului Ecologiei. Rezervaţia ştiinţifică are următoarele sarcini:
157

a) conservarea biodiversităţii şi menţinerea complexului său natural în afara impactului antropic; b) conservarea staţiunilor terestre şi a habitatelor acvatice (biotopurilor terestre şi acvatice); c) efectuarea de cercetări ştiinţifice; d) aplicarea realizărilor ştiinţei din domeniul ariilor naturale protejate şi realizarea programelor ecologice; e) ţinerea analelor naturii; f) efectuarea monitoringului ecologic; g) colaborarea în domeniul ariilor naturale protejate cu organisme şi instituţii de specialitate din ţară şi din străinătate; h) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului; i) pregătirea cadrelor ştiinţifice şi a specialiştilor în domeniul ocrotirii naturii, în special în cel al ariilor naturale protejate. (art. 24 LANP) În rezervaţia ştiinţifică, excepţie făcînd zonele cu protecţie integrală, sînt permise: a) lucrările de regenerare şi reconstrucţie ecologică; b) derularea măsurilor de apărare contra incendiilor; c) efectuarea măsurilor de profilaxie veterinară şi sanitară; d) reglarea selectivă a numărului de animale pentru menţinerea echilibrului ecologic; e) păşunatul şi strîngerea fînului de către salariaţii rezervaţiei; f) tăierile de igienă, de îngrijire şi de regenerare a pădurilor; g) construcţia de locuinţe de serviciu pentru personalul ştiinţific al rezervaţiei; h) alte activităţi ce nu contravin sarcinilor rezervaţiei, aprobate de consiliul ei ştiinţific şi coordonate cu Ministerul Ecologiei. În rezervaţia ştiinţifică sînt interzise activităţile ce pot conduce la dereglarea evoluţiei fireşti a proceselor naturale, în special: a) lucrările de instalare a reţelelor de termoficare, liniilor de transport electric, lucrările hidroameliorative şi de altă natură, care conduc la deteriorarea echilibrului ecologic; b) explorarea şi extragerea resurselor naturale, cu excepţia celor de importanţă naţională (petrol, gaze naturale) cu condiţia respectării cerinţelor speciale de protecţie a mediului înconjurător stabilite de către autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător; c) administrarea de îngrăşăminte minerale, ierbicide, pesticide şi de alte substanţe chimice nocive; d) deplasarea vehiculelor pe căile terestre şi acvatice altele decît cele de uz comun şi parcarea lor în locuri neamenajate în astfel de scopuri; e) păşunatul, vînatul, pescuitul sau cositul neautorizat, precum şi distrugerea cuiburilor, vizuinelor, ascunzişurilor, muşuroaielor şi altor sălaşe de animale; f) colectarea speciilor de plante şi animale în stare vie şi prelucrată, precum şi a unor părţi ale acestora, cu excepţia colectării lor în scopuri ştiinţifice şi, după caz, muzeistice;
158

g) recoltarea plantelor medicinale, florilor, fructelor, pomuşoarelor, ciupercilor, stufului, papurei, vătămarea arborilor; h) tăierile rase; i) introducerea unor noi specii de plante şi animale; j) arderea pajiştilor, a stufului şi a papurei, aprinderea rugurilor, orice formă de odihnă a populaţiei; k) aflarea persoanelor străine, cu excepţia lucrătorilor ştiinţifici din alte instituţii şi a reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale care au permis. (art. 25, 26 LANP) În rezervaţia ştiinţifică se creează zonă cu protecţie integrală unde se efectuează numai cercetări ştiinţifice. Această zonă cuprinde cel puţin 20% din teritoriul rezervaţiei. Ea poate fi situată pe unul sau pe cîteva sectoare din aria rezervaţiei, în dependenţă de suprafaţa sa şi de tipurile ecosistemelor. Amplasamentul şi suprafaţa zonei cu protecţie integrală se stabilesc de consiliul ştiinţific al rezervaţiei şi se aprobă de autoritatea centrală pentru mediu şi de Academia de Ştiinţe a Moldovei. (art. 27 LANP) Statul de funcţii al rezervaţiei ştiinţifice se aprobă de autoritatea centrală pentru mediu şi de Academia de Ştiinţe a Moldovei. (art. 29 LANP) Rezervaţiile ştiinţifice din RM: 1. Codru. Raionul Străşeni. 2. Iagorlîc. Raionul Dubăsari. 3. Prutul de Jos. Raionul Vulcăneşti. 4. Plaiul Fagului. Raionul Ungheni. 5. Pădurea Domnească. Raioanele Glodeni şi Făleşti. Rezervaţie naturală - spaţiu natural, valoros din punct de vedere ştiinţific, destinat păstrării şi restabilirii unui sau a mai multor componente ale naturii pentru menţinerea echilibrului ecologic. Rezervaţia naturală are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de protejare şi restabilire a speciilor, a comunităţilor vegetale şi animale semnificative din punct de vedere naţional. (art. 40 LANP) În cadrul acesteia se efectuează cercetări ştiinţifice. Rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic) - sistem natural omogen silvic, de stepă şi luncă, de baltă şi mlaştină, avînd valoare ştiinţifică, ecologică, recreativă, estetică, instructivă şi educaţională, destinat menţinerii calităţilor sale naturale şi efectuării unor activităţi economice reglementate. Rezervaţia peisagistică (de peisaj geografic) are ca obiectiv conservarea peisajelor geografice de importanţă naţională, utilizarea lor reglementată în scopuri economice, estetice, culturale şi recreative. (art. 43 LANP) În cadrul acesteia se efectuează cercetări ştiinţifice.

159

Rezervaţie de resurse - spaţiu natural care cuprinde resurse deosebit de valoroase, de importanţă naţională, protejate în scopul conservării lor pentru generaţiile viitoare. Rezervaţia de resurse are ca obiectiv conservarea resurselor naturale pentru menţinerea lor în stare naturală în vederea valorificării ulterioare. (art. 46 LANP) În cadrul acesteia se efectuează cercetări ştiinţifice. Statutul de rezervaţie de resurse are un caracter provizoriu, în funcţie de importanţa ei ecologică şi economică, evaluată de organizaţiile şi instituţiile ştiinţifice de domeniu de comun acord cu Ministerul Ecologiei. Rezervaţie a biosferei - spaţiu geografic terestru şi/sau acvatic cu elemente şi formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi de animale de importanţă naţională şi internaţională, cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, desemnat de UNESCO drept componentă a patrimoniului natural mondial. Rezervaţia biosferei se fondează în conformitate cu Programul UNESCO "Omul şi biosfera" şi are ca obiectiv conservarea elementelor şi formaţiunilor fizico-geografice, speciilor de plante şi de animale de importanţă naţională şi internaţională, efectuarea de cercetări în sistemul monitoringului global. (art. 54 LANP) Teritoriul rezervaţiei biosferei se divizează în următoarele zone funcţionale: zonă nucleu, protecţie integrală, destinată exclusiv conservării biodiversităţii şi creării condiţiilor naturale de dezvoltare a biocenozelor. În zona nucleu este interzisă orice activitate economică. Se permite doar efectuarea de cercetări ştiinţifice; zonă tampon, de administrare naturală, obiect de studiere şi de aplicare a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice pentru conservarea şi dezvoltarea fondului genetic, restabilirea principalelor tipuri de păduri, bălţi, lunci, stepe etc.; zonă de tranziţie, destinată diminuării impactului antropic din teritoriile adiacente. Terenurile din zona de tranziţie pot rămîne deţinătorilor, care sînt obligaţi să respecte regimul stabilit în rezervaţie. În această zonă se permit anumite activităţi tradiţionale de folosinţă a terenurilor, asociate cu agricultura, silvicultura, păşunatul şi pescuitul. (art. 56 LANP) 3. Regimul juridic al parcurilor naţionale. Parc naţional - spaţiu natural reprezentativ cu diverse peisaje geografice, obiecte şi complexe naturale, specii floristice şi faunistice autohtone, destinat utilizării în scop ştiinţific, recreativ, economic, cultural, instructiv, educativ etc. Parcul naţional are ca obiectiv păstrarea complexelor naturale de o deosebită importanţă ecologică, estetică şi istorică în vederea armonizării peisajelor geografice şi folosirii lor în scopuri ştiinţifice, culturale, instructive şi educaţionale. (art. 30 LANP) Parcul naţional are următoarele sarcini:
160

a) conservarea şi protejarea peisajelor geografice, a obiectelor geomorfologice, a regnului vegetal şi animal, a monumentelor istorice şi culturale în scopuri ştiinţifice, cognitive, recreative şi economice; b) crearea de condiţii pentru turism şi odihnă; c) elaborarea şi aplicarea metodelor ştiinţifice de conservare a obiectelor şi complexelor naturale în condiţiile folosirii lor în scopuri recreative; d) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei. (art. 32 LANP) Teritoriul parcului naţional se divizează în următoarele zone funcţionale: zona A, de protecţie integrală, care include terenuri destinate restabilirii complexelor naturale din parc şi în care este interzisă orice activitate recreativă şi economică. În această zonă se efectuează numai cercetări ştiinţifice conform unui program aprobat de consiliul ştiinţific al parcului şi coordonat cu autoritatea centrală pentru mediu; zona B, de recreaţie, în care sînt asigurate condiţii pentru vizitarea locurilor pitoreşti ale parcului şi pentru un scurt agrement. Poate avea cărări turistice, adăposturi pentru timp nefavorabil, locuri pentru ruguri, rezerve de combustibil, puncte de observaţie, obiecte sanitare, indicatoare, panouri de avertisment, scheme ale amplasamentului obiectelor naturale, cultural-istorice şi de deservire socială. În această zonă se efectuează, după caz, lucrări silvice pentru păstrarea şi restabilirea peisajelor geografice; zona C, de recreaţie, destinată unui agrement de lungă durată. În această zonă se permite amplasarea de campinguri, hoteluri, moteluri, poiene pentru bivuacuri, baze turistice, birouri de excursii, centre informaţionale, unităţi de alimentaţie publică, comerciale şi de asistenţă socio-culturală; zona D, economică, unde derulează activităţi economice care nu contravin regimului parcului naţional, şi anume: cultivarea plantelor agricole tradiţionale pentru zona dată, folosindu-se metode biologice de combatere a dăunătorilor, aplicîndu-se îngrăşăminte şi chimicale în strictă conformitate cu normele tehnologice şi cu regulile de securitate sanitară; funcţionarea diferitelor unităţi în baza utilizării tehnologiilor nepoluante, respectîndu-se regulile de protecţie a mediului. În parcul naţional se instituie consiliu ştiinţific, care examinează şi reglementează orice activitate din cadrul lui. În RM parcurile naţionale sunt în curs de organizare. 4. Regimul juridic al grădinilor botanice. Grădina botanică are ca obiectiv conservarea genofondului de plante din zonele geobotanice din ţară şi a unor plante din alte zone geobotanice. (art. 59 LANP) Grădina botanică are statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, se află în subordinea Academiei de Ştiinţe a Moldovei ori a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi/sau a autorităţii administraţiei publice locale.
161

Grădina botanică are următoarele sarcini principale: a) conservarea în condiţii artificiale a colecţiilor de plante (îndeosebi a speciilor rare sau periclitate) şi a altor obiecte botanice de importanţă ştiinţifică, didactică, economică şi culturală; b) efectuarea de cercetări ştiinţifice; c) organizarea de expediţii şi participarea la expediţiile organizate de alte instituţii în scopul studierii resurselor vegetale şi completării genofondului; d) crearea de fonduri semincere, schimbul de seminţe şi de plante vii cu diferite instituţii; e) cultivarea şi selectarea speciilor valoroase de plante din flora spontană şi valorificarea lor economică; f) elaborarea bazelor ştiinţifice ale arhitecturii peisagere; g) elaborarea bazelor ştiinţifice şi metodologice ale protecţiei contra bolilor şi vătămătorilor introducenţilor; h) organizarea de conferinţe şi simpozioane stiinţifice; i) editarea de lucrări stiinţifice, de literatură de popularizare a ştiinţei, de registre de seminţe şi de alte lucrări legate de activitatea ştiinţifică a grădinii botanice. (art. 61 LANP) Teritoriul grădinii botanice se divizează în următoarele zone funcţionale: - expoziţională, în care accesul publicului este permis în modul stabilit de administraţia grădinii botanice; - ştiinţifică (colecţii, loturi experimentale, pepiniere), în care au acces numai salariaţii grădinii botanice şi specialiştii altor instituţii autorizaţi de administraţia acesteia; - interzisă (sectoare-etalon de vegetaţie spontană), în care accesul este interzis, cu excepţia celui al cercetătorilor ştiinţifici; - administrativă. În grădina botanică se instituie consiliu ştiinţific, a cărui competenţă şi al cărui regulament sînt aprobate de Academia de Ştiinţe a Moldovei. 5. Regimul juridic al parcurilor dendrologice. Parcul (grădina) dendrologic are ca obiectiv conservarea unui anumit genofond de specii de arbori, arbuşti şi de alte plante cu flori ce prezintă interes ştiinţific aplicativ. (art. 66 LANP) El are statut de instituţie ştiinţifică aplicativă şi se află în subordinea autorităţii administraţiei publice locale. Sarcinile de bază ale parcului dendrologic sînt similare celor stabilite pentru grădinile botanice. În parcul dendrologic se instituie consiliu ştiinţific, a cărui competenţă şi al cărui regulament sînt aprobate de Ministerul Ecologiei şi de Academia de Ştiinţe a Moldovei. Paza parcului dendrologic este pusă în seama unui personal specializat.

162

6. Regimul juridic al parcurilor zoologice. Parcul (grădina) zoologic are ca obiectiv conservarea şi studierea faunei sălbatice în condiţii de captivitate în scopuri cognitive, educaţionale şi de cercetare ştiinţifică. (art. 76 LANP) Parcul zoologic are următoarele sarcini principale: a) conservarea în condiţii artificiale a animalelor sălbatice, inclusiv a speciilor rare sau periclitate, exotice şi locale, care au o deosebită valoare ştiinţifică, cognitivă şi culturală; b) efectuarea de cercetări ştiinţifice; c) educarea ecologică şi informarea publicului în domeniul faunei, zootehniei, reprezentarea diversităţii faunistice, creşterea animalelor sălbatice etc. Parcul zoologic, pentru a-şi asigura activitatea, poate dispune de ateliere, pepiniere şi de magazine zoologice şi poate practica diverse alte activităţi prevăzute de statutul lui. Teritoriul parcului zoologic se divizează în următoarele zone funcţionale: - expoziţională, în care accesul publicului este permis în modul stabilit de administraţia parcului zoologic; - de uz public; - economică; - ştiinţifică; - administrativă. Grădina zoologică se află în subordinea autorităţii administraţiei publice locale. Paza parcului zoologic este asigurată de formaţiunile Ministerului Afacerilor Interne prin contract şi/ori de corpul special de pază al parcului zoologic. 7. Regimul juridic al monumentelor naturii. Monument al naturii - obiect unic al naturii avînd o deosebită valoare ecologică, ştiinţifică, culturală, istorică şi estetică. Monumentele naturii se clasifică în: a) geologice şi paleontologice: peşteri, grote, denudaţii, stînci, rîpe, recife, falii, cariere, pîlnii carstice, alte obiecte unice sau reprezentative din punct de vedere geologic, descoperiri paleontologice; b) hidrologice: lacuri, alte bazine acvatice, izvoare, rîuri, albii vechi şi alte obiecte unice sau reprezentative din punct de vedere hidrologic; c) zoologice: arii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau tipice ale speciilor de animale rare, precum şi a unor specii de animale rare sau periclitate; d) botanice: teritorii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau tipice ale speciilor de plante endemice, relicte, comunităţi ale lor, precum şi a unor specii de plante rare sau periclitate, a arborilor seculari; e) mixte: spaţii în care se întîlnesc elementele enumerate la lit.a)-d);
163

f) specii de plante şi animale rare. (art. 37 LANP) Monumentele naturii se află în gestiunea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale. Deţinătorul terenului declarat monument al naturii este obligat : a) să asigure respectarea regimului de protecţie al monumentului naturii ; b) să instaleze la hotarele monumentului naturii borne, panouri de avertisment, indicatoare, itinerare turistice pedestre şi să asigure integritatea lor ; c) să îngrădească zonele de protecţie ale arborilor seculari şi ale monumentelor hidrologice ; d) să amelioreze condiţiile de trai ale animalelor, aplicînd metode biotehnice adecvate. (art. 38 LANP) În perimetrul monumentului naturii se efectuează cercetări ştiinţifice. 8. Zona de protecţie a obiectelor şi a complexelor din fondul ariilor naturale protejate. Pentru reducerea impactului antropic asupra obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate, pe teritoriul adiacent lor se stabileşte zonă de protecţie. Lăţimea zonei de protecţie a categoriilor de obiecte şi complexe din fondul ariilor protejate se stabileşte astfel: a) pentru rezervaţia ştiinţifică, parcul naţional, rezervaţia biosferei - 1000-1500 m; b) pentru monumentul naturii: - geologic şi paleontologic, hidrologic, zoologic, botanic şi mixt - 500-1000 m; - arbore secular şi specie de plante rară - 30-50 m; c) pentru rezervaţia naturală, rezervaţia peisagistică (peisaj geografic), rezervaţia de resurse, aria cu management multifuncţional - 700-1000 m; d) pentru grădina botanică, dendrologică, monumentul de arhitectură peisageră şi grădina zoologică - 100-150 m. Zona de protecţie a ariilor naturale protejate se stabileşte în funcţie de configuraţia hotarelor naturale ale localităţilor, terenurilor agricole, drumurilor etc. (art. 83 LANP) Terenurile din zona de protecţie rămîn la dispoziţia deţinătorilor. Hotarele ei se marchează în natură cu borne de reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi de reprezentanţii Inspectoratului Ecologic de Stat. În zona de protecţie se admite: a) desfăşurarea de activităţi economice tradiţionale ce nu conduc la schimbări esenţiale în evoluţia proceselor naturale; b) crearea de condiţii optime de trai pentru animalele sălbatice; c) tăierile de igienă, de îngrijire şi de regenerare a pădurilor; d) organizarea unor zone de recreaţie reglementată. (art. 85 LANP) În zona de protecţie sînt interzise: a) efectuarea fără autorizaţie a vînatului, pescuitului şi capturării de animale; b) tăierile rase;
164

c) construirea de obiecte şi depozite pentru păstrarea de chimicale şi îngrăşăminte minerale, alte obiecte auxiliare; d) staţionarea vehiculelor în alte locuri decît cele indicate special; e) aplicarea pesticidelor; f) amplasarea fermelor şi complexelor zootehnice; g) construcţia şi amplasarea staţiilor de alimentare cu petrol, obiectelor pentru prepararea soluţiilor chimice şi pentru depozitarea produselor petroliere, sălilor de cazane, acumulatoarelor de ape reziduale, punctelor de deservire tehnică, spălătoriilor, obiectelor agricole şi industriale, care pot avea un impact ecologic distructiv; h) construcţia colectoarelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare a apelor reziduale. (art. 86 LANP) 9. Răspundere juridică. Soluţionarea litigiilor. Încălcarea LANP atrage răspundere civilă, administrativă sau penală. Se consideră contravenţii, dacă nu constituie, potrivit legii, infracţiuni, următoarele fapte: a) folosirea ariilor naturale protejate în alte scopuri decît în cele prevăzute de LANP; b) organizarea fără expertiză ecologică a activităţii economice în ariile naturale protejate, precum şi în zonele lor de protecţie; c) deteriorarea sau distrugerea ariilor naturale protejate; d) nelichidarea urmărilor ecologice ale avariilor, catastrofelor şi ale altor fenomene distructive; e) introducerea de plante şi animale străine zonei respective, care poluează fondul genetic autohton; f) încălcarea regulilor de export al plantelor şi animalelor luate sub protecţia statului; g) executarea neautorizată a oricărei lucrări de amenajare şi construcţie; h) deversarea deşeurilor industriale şi menajere în ape sau pe terenuri, depozitarea lor în ariile naturale protejate şi în zonele lor de protecţie; i) folosirea peste normele admise a chimicalelor în zonele de protecţie; j) recoltarea neautorizată a fructelor şi pomuşoarelor de pădure, a ciupercilor, plantelor medicinale, seminţelor şi a organismelor acvatice; k) strămutarea nesancţionată a hotarelor ariilor naturale protejate; l) deteriorarea, ştergerea sau ridicarea bornelor de hotar, geodezice sau topografice, a panourilor de avertizare sau a indicatoarelor; m) intrarea persoanelor neautorizate, cu sau fără autovehicule, în zonele cu protecţie integrală; n) camparea în zonele interzise; o) păşunatul în zonele interzise; p) organizarea şi desfăşurarea neautorizată de activităţi economice, de turism şi agrement;
165

r) fotografierea sau filmarea în scopuri comerciale fără achitarea de taxe. Reparaţia prejudiciilor cauzate obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate se efectuează benevol sau prin hotărîre judecătorească. În caz de dezacord cu decizia reprezentantului autorităţii pentru mediu, persoana fizică sau juridică este în drept să o atace în ordinea contenciosului administrativ. Deţinătorii de terenuri din fondul ariilor protejate nu poartă răspundere pentru pagubele pricinuite agenţilor economici de animalele sălbatice. (art. 99-101 LANP)

Anexa Nr.1.

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA Codul penal al Republicii Moldova Nr.985-XV din 18.04.2002 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.128-129/1012 din 13.09.2002 *** PARTEA SPECIALĂ Capitolul IX INFRACŢIUNI ECOLOGICE Articolul 223. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor

166

industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat: a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pieirea în masă a animalelor; d) alte urmări grave, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii. Articolul 224. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice. (1) Activităţile ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. (2) Aceleaşi acţiuni: a) săvîrşite repetat; b) săvîrşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; c) soldate cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului; d) soldate cu pieirea în masă a animalelor se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii. (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) decesul persoanei, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii. (4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), soldate cu decesul a două sau mai multor persoane, se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
167

Articolul 225. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea mediului. (1) Tăinuirea datelor sau prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. (2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii. Articolul 226. Neîndeplinirea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice. (1) Eschivarea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică a obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. (2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
168

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii. Articolul 227. Poluarea solului. (1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de manipulare cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat daune: a) sănătăţii populaţiei; b) mediului; c) producţiei agricole, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. (2) Aceleaşi acţiuni: a) săvîrşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii. Articolul 228. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului. Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului, construcţia neautorizată sau amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale, precum şi deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol, dacă aceasta a provocat: a) prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului; b) poluarea apelor subterane, creînd pericol pentru sănătatea populaţiei; c) decesul persoanei din imprudenţă; d) alte urmări grave, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Articolul 229. Poluarea apei. Infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale şi de altă natură, dacă aceasta a cauzat daune în
169

proporţii considerabile regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Articolul 230. Poluarea aerului. Poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Articolul 231. Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere. Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat, săvîrşită: a) de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) în proporţii mari, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere. (1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. (2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii mari a masivelor forestiere prin incendiere, se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
170

Articolul 233. Vînatul ilegal. Vînatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat daune în proporţii mari, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Articolul 234. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Articolul 235. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat daune în proporţii mari, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

171

Anexa Nr.2.

CODUL cu privire la contravenţiile administrative din 29.03.1985 Veştile R.S.S.M., 1985, nr.3, art.47 *** II. PARTEA SPECIALĂ CAPITOLUL 7 CONTRAVENŢIILE ADMINISTRATIVE DIN DOMENIUL OCROTIRII MEDIULUI NATURAL ÎNCONJURĂTOR, A MONUMENTELOR DE ISTORIE ŞI CULTURĂ. Articolul 52. Încălcarea legislaţiei funciare.
172

Ocuparea neligitimă a terenurilor atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime. Construcţia nelegitimă atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime. Poluarea terenurilor destinate agriculturii şi a altor terenuri atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Poluarea terenurilor cu substanţe chimice şi radioactive, cu deşeuri industriale, cu ape de scurgere impurificate cu organizme bacteriologice şi parazitare şi cu alte organizme dăunătoare atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Nimicirea stratului fertil al solului, decopertarea neselectivă precum şi folosirea lui nu după destinaţie atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăsprezece salarii minime. Neluarea măsurilor de preîntîmpinare a eroziunii solului, a altor procese ce înrăutătesc starea solului,precum şi neîndiplinirea măsurilor obligatorii pentru îmbunătăţirea calităţii lui atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime. Încălcarea termenului de reîntoarcere a terenurilor temporar ocupate, neîntoarcerea lor în starea de destinaţie specială atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectivelor ce provoacă efecte de poluare a solului atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime. Abaterea samovolnică de la proiectele de organizare a teritoriului, de ameliorare şi de altă natură, precum şi folosirea terenurilor, neţinîndu-se seama de scopurile pentru care au fost repartizate atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Falsificarea informaţiei despre starea şi folosirea terenurilor atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.
173

Încălcarea termenelor de examinare a cererilor cetăţenilor privind atribuirea terenurilor şi tăinuirea informaţiei despre fondul funciar disponibil atrag după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la zece salarii minime. Distrugerea bornelor de hotar atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la două la cinci salarii minime. Articolul 53. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare şi aplicare a substanţelor radioactive, biologice, chimice şi a altor substanţe. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare şi aplicare a substanţelor radioactive, preparatelor biologice şi chimice, îngrăşămintelor minerale şi organice, substanţelor meliorative, pesticidelor, stimulenţilor de creştere a plantelor, amestecurilor de preparate şi a altor substanţe toxice atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţeilor în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime cu confiscarea substanţelor radioactive şi a substanţelor toxice. Încălcarea normativelor, regulilor şi standardelor, ce stabilesc ordinea şi limitele aplicării substanţelor indicate in alineatul întîi al prezentului articol atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la douăzeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la treizeci de salarii minime. Aplicarea mijloacelor chimice şi a altor mijloace de protecţie a plantelor prin intermeduil aviaţiei, precum şi introducerea lor în sol adăpostit, în zonele sanitare şi de protecţie a apelor în perioada de toamnă-iarnă (cu excepţia luptei cu rozătoarele), atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la douăzeci de salarii minime,iar persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la treizeci de salarii minime. Încălcarea regulilor de aplicare a substanţelor indicate în alineatul întîi al prezentului articol, ce a dus la îmbolnăvirea şi intoxicarea oamenilor, animalelor, insectelor folositoare, distrugerea completă sau parţială a semănăturilor, plantaţiilor şi a altei vegetaţii atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime, iar persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la şaptezeci şi cinci de salarii minime. Articolul 53/1. Importul şi comercializarea pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie a plantelor fără autorizaţia respectivă. Importul şi comercializarea pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie a plantelor fără autorizaţia respectivă atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincizeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei sute de salarii minime cu confiscarea produselor necomercializate.
174

Articolul 53/2. Producerea, importul, comercializarea şi utilizarea mijloacelor de protecţie a plantelor, nesupuse testării şi certificării de stat. Producerea, importul, comercializarea şi utilizarea mijloacelor de protecţie a plantelor, care nu au fost supuse, în modul stabilit, testării şi certificării de stat, precum şi a celor cu termene de valabilitate expirate, atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincizeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei sute de salarii minime cu confiscarea produselor respective. Articolul 53/3. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi utilizare a pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie a plantelor. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi utilizare a pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie a plantelor atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la treizeci şi cinci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la două sute de salarii minime. Articolul 53/4. Neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată a prescripţiilor organelor controlului de stat în domeniul protecţiei plantelor. Neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată a prescripţiilor organelor controlului de stat în domeniul protecţiei plantelor atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincizeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei sute de salarii minime. Articolul 57. Încălcarea legislaţiei privind subsolul. Folosirea neautorizată a subsolului atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de patruzeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de trei sute de salarii minime. Studierea şi cercetarea subsolului fără proiecte speciale, precum şi studierea incompletă şi neraţională a subsolului atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime. Prezentarea informaţiei neveridice privind cantitatea şi calitatea materiei prime extrase atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de trei sute de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de două mii de salarii minime. Nerespectarea principalelor cerinţe privind proiectarea, construirea şi darea în exploatare a întreprinderilor, obiectivelor şi construcţiilor în procesul folosirii subsolului atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la treizeci şi cinci de salarii minime.
175

Încălcarea regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor legate de folosirea subsolului, precum şi a cerinţelor privind protecţia subsolului şi a mediului înconjurător atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de pînă la douăzeci de salarii minime. Neasigurarea integrităţii obiectivelor şi construcţiilor, precum şi a teritoriilor şi obiectivelor mediului înconjurător ocrotite în mod deosebit în timpul studierii şi folosirii subsolului atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime. Încălcarea modului de evidenţă şi ţinere a balanţei mişcării rezervelor de substanţe utile şi deşeurilor producţiei extractive, a cerinţelor privind ţinerea cadastrelor de stat şi balanţelor rezervelor de substanţe utile atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime. Neachitarea plăţilor pentru folosirea subsolului atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de cincizeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - trei sute de salarii minime. Neîndeplinirea măsurilor privind aducerea terenurilor afectate în timpul folosirii subsolului într-o stare ce nu prezintă pericol care ar asigura folosirea lor ulterioară atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de cincizeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de trei sute de salarii minime. Neîndeplinirea cerinţelor privind aducerea întreprinderilor extractive de substanţe utile în curs de lichidare sau conservare, a galeriilor subterane şi sondelor de foraj într-o stare care ar asigura securitatea populaţiei, precum şi a cerinţelor vizînd integritatea zăcămintelor, galeriilor subterane şi sondelor de foraj pentru întreaga perioadă de conservare atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la şapte salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime. Încălcarea regulilor de îngropare (depozitare) în subsol a substanţelor şi deşeurilor nocive, de evacuare a apelor reziduale atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincisprezece salari minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de pînă la treizeci şi cinci de salarii minime. Încălcarea regulilor de ridicare a construcţiilor pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile şi pe teritoriile deasupra obiectivelor şi construcţiilor miniere, precum şi de asupra locurilor de îngropare (depozitare) în subsol a substanţelor şi deşeurilor nocive atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de pînă la douăzeci de salarii minime.
176

Comercializarea şi circulaţia substanţelor minerale utile solide fără acte legale de provenienţă (acte de livrare conform documentaţiei de evidenţă contabilă) atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de cincizeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de trei sute de salarii minime. Articolul 58. Neîndeplinirea obligaţiei de a face publice informaţiile veridice despre calitatea apei potabile. Neîndeplinirea obligaţiei de a face publice informaţiile veridice despre calitatea apei potabile atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de la zece la douăzeci de salarii minime. Aceeaşi contravenţie care a cauzat îmbolnăvirea cetăţenilor atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la treizeci la cincizeci de salarii minime. Articolul 59. Nerespectarea prevederilor actelor normative vizînd protecţia apelor. Nerespectarea prevederilor actelor normative vizînd protecţia apelor, care s-a soldat cu poluarea bazinelor hidrografice, a lacurilor, iazurilor şi a apelor subterane, inclusiv a surselor de alimentare cu apă potabilă, cu poluarea, eroziunea şi salinizarea solurilor, cu alunecări de teren sau cu inundarea construcţiilor, atrage după sine aplicarea faţă de cetăţeni a unei amenzi în mărime de la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime, iar faţă de persoanele cu funcţii de răspundere - în mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci de salarii minime. Punerea în funcţiune a întreprinderilor, obiectivelor comunale şi a altor obiective fără construcţiile şi instalaţiile care să prevină poluarea apelor şi alte influenţe dăunătoare atrage după sine aplicarea faţă de persoanele cu funcţii de răspundere a unei amenzi în mărime de la zece la douăzeci de salarii minime. Articolul 60. Neîndeplinirea obligaţiilor de înregistrare în documentele de bord a operaţiilor cu substanţe şi amestecuri dăunătoare. Neîndeplinirea de către căpitan sau de către alte persoane din personalul de comandă a unei nave sau al unui alt mijloc de navigaţie a obligaţiilor, prevăzute de legislaţia în vigoare, privind înregistrarea în documentele de bord a operaţiilor cu substanţe dăunătoare pentru sănătatea oamenilor sau pentru resursele vii ale mării, ori amestecuri, ce conţin astfel de substanţe peste normele stabilite, introducerea în documentele de bord de către persoanele susarătate, a unor menţiuni false referitoare la aceste operaţii sau refuzul nelegitim de a prezenta asemenea documente persoanelor respective cu funcţii de răspundere, atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la zece salarii minime. Articolul 61. Încălcarea prevederilor actelor normative vizînd
177

domeniul de folosire a apei. Încălcarea limitelor stabilite de captare şi de folosire a apei, folosirea apei în scopuri neautorizate (nesancţionate), nerespectarea regulilor evidenţei primare şi de stat a folosirii apei atrag după sine aplicarea faţă de cetăţeni a unei amenzi în mărime de cinci salarii minime, iar faţă de persoanele cu funcţii de răspundere - în mărime de la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime. Articolul 62. Deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor. Deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor, inclusiv a reţelelor şi instalaţiilor sistemelor de alimentare cu apă potabilă atrage după sine aplicarea faţă de cetăţeni a unei amenzi în mărime de la zece la douăzeci de salarii minime, iar faţă de persoanele cu funcţii de răspundere - în mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci de salarii minime. Articolul 62/1. Nerespectarea regulilor şi instrucţiunilor ce se referă la exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor. Nerespectarea regulilor şi instrucţiunilor ce se referă la exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor atrage după sine aplicarea faţă de cetăţeni a unei amenzi în mărime de zece salarii minime, iar faţă de persoanele cu funcţii de răspundere - în mărime de la douăzeci la treizeci de salarii minime. Articolul 63. Folosirea ilegală a pămînturilor din fondul forestier al statului. Folosirea lotului de pămînt din fondul forestier al statului pentru defrişare, construirea de clădiri, prelucrarea lemnului, organizarea de depozite ş.a.m.d. fără autorizaţia corespunzătoare pentru folosirea acestor loturi atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la trei salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime. Ridicarea stratului fertil superior al solului de pe pămînturile împădurite şi neîmpădurite, pentru folosirea lui în scopuri, nelegate de cultivarea pădurii, atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la cincisprezece salarii minime. Articolul 64. Încălcarea modului stabilit de folosire a fondului de exploatare, de recoltare şi transportare a lemnului, de recoltare a răşinii. Încălcarea modului stabilit de folosire a fondului de exploatare, de recoltare şi transportare a lemnului şi de recoltare a răşinii atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la trei salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.
178

Circulaţia produselor lemnoase fără acte legale de provenienţă (acte de livrare conform documentaţiei de evidenţă contabilă) atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei sute de salarii minime. Articolul 65. Tăierea ilegală şi vătămarea arborilor şi arbuştilor, distrugerea şi vătămarea culturilor de pădure şi a arborilor tineri. Tăierea ilegală şi vătămarea arborilor şi arbuştilor, distrugerea sau vătămarea culturilor de pădure, a puieţilor sau arborilor tineri din pepinierele silvice şi plantaţii, precum şi a arborilor tineri de origine naturală şi a seminţişului natural pe suprafeţele, destinate regenerării pădurii, atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de cincizeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - două sute de salarii minime. Acţiunile prevăzute la alineatul 1 al prezentului articol, săvîrşite de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere atrag după sine aplicarea unei amenzi în mărime de trei sute de salarii minime. Autorizarea de către persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere a recoltării masei lemnoase cu încălcarea prevederilor actelor legislative şi ale altor acte normative atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de una mie de salarii minime. Notă. Prin persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere se înţeleg pădurarii, precum şi persoanele cu funcţii de răspundere din organele gospodăriei silvice cărora, în virtutea funcţiei pe care o deţin, le revine dreptul de a autoriza tăierea vegetaţiei forestiere. Articolul 66. Distrugerea sau vătămarea subarboretului din păduri. Distrugerea sau vătămarea subarboretului din păduri atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la trei salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime. Articolul 67. Efectuarea unor exploatări forestiere necorespunzătoare scopurilor sau cerinţelor, prevăzute în autorizaţia (dispoziţia) de tăiere a pădurii ori în biletul silvic. Efectuarea unor exploatări forestiere necorespunzătoare scopurilor sau cerinţelor, prevăzute în autorizaţia (dispoziţia) de tăiere a pădurii ori în biletul silvic atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor - în mărime de pînă la trei salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime. Articolul 68. Încălcarea regulilor cu privire la regenerarea şi îmbunătăţirea stării pădurilor, cu privire la folosirea resurselor de arboret exploatabil.
179

Încălcarea regulilor şi a instrucţiunilor cu privire la regenerarea, îmbunătăţirea stării şi structurii esenţilor pădurilor, la creşterea productivităţii lor, precum şi cu privire la folosirea resurselor de arboret exploatabil, atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime. Articolul 69. Degradarea fînaţurilor şi a păşunilor de pe terenurile fondului forestier de stat. Degradarea fînaţurilor şi a păşunilor de pe terenurile fondului forestier de stat atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor - în mărime de pînă la trei salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime. Articolul 70. Cositul samavolnic al fînului şi păşunatul samavolnic al vitelor, strîngerea samavolnică a fructelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, pomuşoarelor. Cositul samavolnic al fînului şi păşunatul samavolnic al vitelor în păduri şi pe pămînturile fondului forestier al statului, neacoperite cu păduri, strîngerea samavolnică a fructelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, pomuşoarelor ş.a. pe sectoarele, unde acest lucru este interzis sau este admis numai pe baza biletelor silvice, atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la două salarii minime,şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei salarii minime. Articolul 71. Darea în exploatare a obiectivelor de producţie fără instalaţii,care să prevină influenţă dăunătoare asupra pădurilor. Darea în exploatare a întreprinderilor, secţiilor, agregatelor, căilor de transport, obiectivelor comunale şi a altor obiective noi şi a celor reconstruite, neasigurate cu instalaţii, care să prevină influenţa dăunătoare asupra stării şi regenerării păduriloratrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la zece salarii minime. Articolul 72. Degradarea pădurii cu ape de scurgere, cu substanţe chimice, cu degajări, deşeuri şi reziduuri dăunătoare. Degradarea pădurii cu ape de scurgere, cu substanţe chimice, cu degajări, deşeuri şi reziduuri industriale, comunale şi menajere, care duc la uscarea sau îmbolnăvirea ei, atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la douăzeci şi cinci salarii minime. Articolul 73. Murdărirea pădurilor cu deşeuri şi reziduuri menajere. Murdărirea pădurilor cu deşeuri şi reziduuri menajere, aruncarea gunoiului şi a resturilor de construcţie în păduri 180

atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece de salarii minime. Articolul 74. Distrugerea sau deteriorarea şanţurilor de desecare din păduri, a sistemelor de drenaj şi a drumurilor de pe terenurile fondului forestier al statului. Distrugerea sau deteriorarea şanţurilor de desecare din păduri, a sistemelor de drenaj şi a drumurilor de pe terenurile fondului forestier al statului atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime. Articolul 75. Distrugerea sau deteriorarea în păduri a indicatoarelor de delimitare, a pancartelor, panourilor şi a altor obiecte de agitaţie vizuală. Distrugerea sau deteriorarea în păduri a indicatoarelor de delimitare a pancartelor, panourilor şi a altor obiecte de agitaţie vizuală atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la două salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la cinci salarii minime. Articolul 76. Nimicirea faunei folositoare pentru pădure. Nimicirea faunei folositoare pentru pădure atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la două salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la cinci salarii minime. Articolul 77. Încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor în păduri. Încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor în păduri atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la trei salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime. Distrugerea sau degradarea pădurii ca urmare a incendierii sau purtării neglijente cu focul, precum şi încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor în păduri, care are drept urmare izbucnirea unui incendiu în pădure sau răspîndirea lui pe suprafeţe mari, atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Articolul 78. Degajarea de substanţe poluante în atmosferă peste normative sau fără autorizaţie şi acţiunea fizică dăunătoare asupra aerului atmosferic. Depăşirea normativelor gradului admisibil de degajare a substanţelor poluante sau de degajare provizoriu convenită a acestor substanţe în atmosferă; depăşirea normativelor gradului admisibil de acţiuni fizice dăunătoare aerului atmosferic; degajarea substanţelor poluante în atmosferă fără autorizaţia organelor de stat
181

special împuternicite pentru aceasta; acţiunea fizică dăunătoare aerului atmosferic fără autorizaţia organelor de stat special împuternicite pentru aceasta în cazurile, cînd obţinerea unei asemenea autorizaţii este necesară în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime. Articolul 79. Darea în exploatare şi utilizarea obiectivelor cu încălcarea normelor şi cerinţelor de protecţie a mediului înconjurător. Darea în exploatare a întreprinderilor, caselor de locuit, altor obiective şi instalaţii, precum şi utilizarea lor cu încălcarea normelor şi cerinţelor de protecţie a mediului înconjurător, atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la cincizeci de salarii minime. Articolul 79/1. Fabricarea şi comercializarea produselor în lipsa elaborărilor tehnice şi tehnologice care asigură prelucrarea lor după pierderea calităţilor de consum. Fabricarea şi comercializarea produselor în lipsa elaborărilor tehnice şi tehnologice care asigură prelucrarea lor după pierderea calităţilor de consum atrag după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la cincizeci de salarii minime. Articolul 80. Încălcarea regulilor de exploatare, precum şi nefolosirea instalaţiilor pentru purificarea degajărilor de poluanţi în atmosferă. Încălcarea regulilor de exploatare, precum şi nefolosirea instalaţiilor, utilajelor, aparatelor pentru purificarea şi controlul degajărilor de poluanţi în atmosferă, atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime. Articolul 81. Darea în exploatare a mijloacelor de transport şi a altor mijloace de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante. Darea în exploatare a automobilelor, avioanelor, navelor şi altor mijloace şi instalaţii de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante, precum şi normativele admise ale sgomotului, produs de ele în timpil funcţionării, atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime. Articolul 82. Exploatarea mijloacelor de automototransport şi a altor mijloace de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante.
182

Exploatarea de către cetăţeni a mijloacelor de automototransport şi a altor mijloace şi instalaţii de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante, precum şi normativele admise ale sgomotului, produs de ele în timpul funcţionării, atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la douăzeci şi cinci salarii minime. Articolul 83. Nerespectarea cerinţelor de protecţie a aerului atmosferic la stocarea şi arderea deşeurilor industriale şi a resturilor menajere. Încălcarea reguli de stocare a deşeurilor industriale şi a resturilor menajere, nerespectarea regulilor de protecţie a aerullui în timpul arderii deşeurilor menţionate atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Articolul 84. Încălcarea regulilor de transportare, păstare şi folosire a mijloacelor pentru protecţia plantelor şi altor preparate. Încălcarea regulilor de transportare, păstrare şi folosire a mijloacelor pentru protecţia plantelor, stimulatorilor creşterii lor, îngrăşămintelor minerale şi altor preparate, care au provocat sau sînt în stare să provoace poluarea aerului atmosferic, precum şi care a pricinuit o daună regnului animal, atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Articolul 85. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care exercită controlul asupra protecţiei aerului atmosferic. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care exercită controlul asupra protecţiei aerului atmosferic, despre lichidarea încălcării regulilor cu privire la protecţia aerului atmosferic atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Articolul 85/1. Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor Expertizei ecologice de stat şi ale Inspectoratului ecologic de stat. Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor Expertizei ecologice de stat şi ale Inspectoratului ecologic de stat atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la cincizeci de salarii minime. Efectuarea lucrărilor de proiectare fără autorizarea organelor de supraveghere ecologică şi efectuarea lucrărilor de construcţie şi de altă natură conform proiectelor ce n-au trecut expertiza ecologică de stat 183

atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Neachitarea plăţii pentru poluarea mediului, nevărsarea ei în volum deplin şi în termen în conturile fondurilor ecologice atrag după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de cincizeci de salarii minime. Articolul 85/2. Neadmiterea inspectării obiectivelor sau neacordarea informaţiei despre starea mediului înconjurător. Neadmiterea inspectorilor de stat pentru ecologie la inspectarea obiectivelor, precum şi refuzul de a acorda in informaţii sau acordarea unei informaţii denaturate despre starea mediului înconjurător atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la zece salarii minime. Articolul 85/3. Încălcarea legislaţiei şi a documentelor normative privind expertiza ecologică. Avizarea şi coordonarea documentaţiei de proiect şi planificare, a documentaţiei privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător cu încălcarea legislaţiei în vigoare sau a documentelor normative; nerespectarea premeditată a termenelor-limită de efectuare a expertizei ecologice de stat, stabilite de legislaţia şi de documentele normative în domeniu; obstrucţionarea premeditată sau interzicerea expertizei ecologice de stat; neprezentarea premeditată pentru expertiza ecologică de stat a documentelor şi a materialelor prevăzute de legislaţie sau de documentele normative atrag aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de la 5 la 10 salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de la 15 la 20 de salarii minime. Articolul 86. Încălcarea regulilor de protecţie şi de folosire a regnului animal. Încălcarea regulilor de protecţie a mediului de trai şi a căilor de migrare a animalelor, strămutarea, aclimatizarea şi încrucişarea samavolnică a animalelor, încălcarea regulilor de creare, completare, păstrare, folosire şi evidenţă a colecţiilor zoologice, regulilor de comerţ cu colecţiile zoologice, precum şi a regulilor de expediere şi de transportare peste hotare a obiectelor regnului animal şi a colecţiilor zoologice atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la douăzeci de salarii minime. Articolul 87. Încălcarea regulilor de vînătoare, de pescuit, de protecţie a rezervelor piscicole şi a regulilor de efectuare a altor feluri de folosire a regnului animal.
184

Încălcarea regulilor de vînătoare, pescuit şi de protecţie a rezervelor piscicole, precum şi a regulilor de efectuare a altor feluri de folosire a regnului animal, atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de la cinci la zece salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - de la douăzeci la treizeci de salarii minime cu confiscarea armelor şi a altor unelte de vînat animale şi a altor obiecte, care se află în proprietate personală a contravenientului, constituind instrumentul comiterii contravenţiilor menţionate. Articolul 87/1. Încălcarea gravă a regulilor de vînătoare. Încălcarea gravă a regulilor de vînătoare (vînatul fără autorizaţia respectivă sau în locurile interzise ori în termenele interzise cu unelte sau prin metode interzise), precum şi încălcarea sistematică a altor reguli de vînătoare, atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime cu confiscarea armelor şi altor unelte de vînatoare, care se află în proprietatea personală a contravenientului ori privarea de dreptul la vînătoare pe un termen de pînă la trei ani cu confiscarea armelor şi a altor unelte de vînătoare. Articolul 88. Nimicirea animalelor, înregistrate în Cartea Roşie. Nimicirea animalelor rare şi a celor aflate în pericol de dispariţie care fac parte din speciile de animale, înregistrate în Cartea Roşie, sau nimicirea pontelor lor, ouălor, locurilor lor de trai şi a altor construcţii, sau săvîrşirea altor acţiuni, care pot duce la pieirea, la reducerea efectivului sau degradarea mediului de trai al unor asemenea animale, ori vînarea acestor animale cu încălcarea condiţiilor, menţionate în autorizaţia de vînătoare, atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime cu confiscarea obiectelor aflate în proprietatea privată a contravenientului, care au servit drept unelte pentru comiterea contravenţiilor menţionate. Articolul 88/1. Importul ilegal al unor animale sau plante. Importul ilegal al animalelor sau plantelor, considerate că aduc daune păstrării speciilor de animale înregistrate în Cartea Roşie, atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la treizeci de salarii minime. Articolul 88/2. Încălcarea modului de exercitare a folosirii regnului animal în rezervaţiile naturale şi pe alte teritorii în mod special ocrotite. Încălcarea modului stabilit de exercitare a folosirii regnului animal în rezervaţiile naturale şi pe alte teritorii în mod special ocrotite atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la cincisprezece salarii minime.
185

Articolul 89. Cruzimea faţă de animale. Cruzimea faţă de animale prin neasigurarea condiţiilor de zooigienă de întreţinere a lor ce poate periclita viaţa sau sănătatea animalelor, abatajul şi prelucrarea animalelor prin metode neprevăzute în normele tehnologice de abataj şi prelucrare a animalelor, atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de zece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de treizeci de salarii minime. Articolul 90. Strînsul plantelor, înregistrate în Cartea Roşie. Strînsul samavolnic al plantelor, înregistrate în Cartea Roşie ori a rădăcinilor, florilor, fructelor, unor astfel de plante, atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la trei salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - de la cinci la douăzeci de salarii minime. Articolul 91. Încălcarea regulilor de protecţie şi a regimului obiectivelor naturale, aflate sub protecţia specială a statului. Încălcarea regimulu de protecţie a obiectivelor naturale, aflate sub protecţia specială a statului pe teritoriul Republicii Moldova, şi a regulamentelor de ordine interioară ale rezervaţiilor naturale, rezervaţiilor speciale, zonelor forestiere, parcurilor naţionale şi naturale ori nimicirea sau deteriorarea obiectivelor naturale protejate atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Acţiunele ce pot duce la distrugerea sau schimbarea stării iniţiale a rezervaţiilor naturale, braniştilor şi a altor obiective naturale protejate atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la douăzeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la cincizeci de salarii minime. Articolul 92. Încălcarea regulilor de ocrotire şi folosire a monumentelor de istorie şi cultură. Încălcarea regulilor de ocrotire şi folosire a monumentelor de istorie şi cultură atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime. Articolul 92/1. Încălcarea legislaţiei cu privire la biblioteci. Încălcarea modului de predare Bibliotecii Naţionale şi altor centre biblioteconomice a exemplarelor depozitului legal pentru controlul bibliografic naţional şi evidenţa statistică atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci de salarii minime.
186

Distrugerea sau deteriorarea fondului bibliotecii atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de la cincisprezece la douăzeci şi cinci de salarii minime.

187

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful