You are on page 1of 7

IULIANA GALAT, Un catindat de la Perceptie

UN CATINDAT DE LA PERCEPTIE
Prep. univ. IULIANA GALAT
Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia

Catindatul este un personaj din D-ale Carnavalului, aprnd n actul I, scena a III-a, legat cu o
basma la flci, acuznd dureri de msele. Vine la Iordache, calfa lui Nae Girimea, nu pentru a-i fi
scoas mseaua ci pentru a gsi un leac mpotriva durerii, un tertip fiindu-i sugerat de un coleg de al
su de la perceptie, conform crtii lui Matei, un doftor de btturi n Italia care face si vpsea pentru
pr. Intr asadar n frizeria lui Nae Girimea pentru a-si verifica o teorie: aceea a sugestiei, subiect pe
care Caragiale l mai abordase de altfel si n O soacr si Conu Leonida fat cu reactiunea. Metoda
consta n a aminti de extractia cu clestele, a se aseza pe scaun pentru ca apoi, la vederea clestelui,
durerea s dispar.
Catindatul lucreaz la perceptie ns nu ca angajat, fiind ajutat cu bani de fratele su nenea
Iancu de la Ploiesti: catindez pn la o vacant. Nu e vorba, am cu ce tri; am parte n bogasierie la
Ploesti; mi trimite parale nenea Iancu; dar stii, orisict poti zice, trebuie pentru ca s-ti faci o carier ca
tnr. (I, 3) E tipul cetteanului, al candidatului perseverent, ns mereu respins, care s-ar multumi
cu o slujb orict de nensemnat dar care n-a primit leaf niciodat Nimic, de doi ani de zile,
nimic.. n ciuda acestei situatii are ns constiinta datoriei fat de stat, grbindu-se s ajung la
cantilerie pentru a-si ndeplini obligatiile cettenesti.
si trateaz mseaua bolnav dup cartea lui Matei spre mirarea att a lui Iordache dar si a
celorlalti. Referindu-se la acest episod, Florin Manolescu precizeaz c este vorba de asa-zisa metod
electro-homeopatic, inventat n a doua jumtate a secolului trecut de contele italian Cesare Mattei,
care pretindea c poate vindeca aproape toate bolile prin aplicarea <fulgertoare> a unor <remedii
lichide> de diferite culori, preparate de el si numite electricitti (de unde fenomenul de <magnetizare>,
pomenit cu subntelesuri de catindat)1. Continundu-si observatiile n legtur cu acest aspect al
comediei D-ale carnavalului, Florin Manolescu consider c aceast teorie a lui Matei are rolul de a
ridica textul cu mult peste conditia unei farse obisnuite ntruct: este aplicat de Caragiale nu numai
mselelor bolnave ale Catindatului, cum s-ar crede la prima vedere, ci si celorlalte personaje din text 2.
Aceast teorie a lui Cesare Mattei, deformat de altfel de personajele piesei, era una din temele cele
mai des ntlnite n publicistica acelei perioade n care s-a jucat D-ale Carnavalului. Ctiva medici din
Bucuresti care au aplicat noua metod electro-homeopatic au fost luati cu asalt de multimea
pacientilor dornici de tmduire, devenind n scurt timp un fel de tmduitori biblici. La nceputul
anului 1885 mai multe grupuri de romni au organizat un fel de pelerinaje la resedinta din Bologna a
medicului italian iar n paginile ziarelor Romnul, Reforma sau Poporul se fcea reclam
medicamentelor lui Matei. Pentru Catindat, metoda lui Matei, din expozitia piesei, a devenit un
panaceu miraculos prin care pot fi rezolvate toate suferintele muritorilor de rnd, si n ciuda aparentelor
de ntmplare episodic sau de gag, modul acesta de a transa problemele vietii cu ajutorul sofisticii din
circuitul oral reprezint al doilea sistem important n care textul lui Caragiale trebuie citit. n primul
moment, Iordache se arat sceptic n fata explicatiilor Catindatului, pe care le numeste <mofturi
135

IULIANA GALAT, Un catindat de la Perceptie

italienesti> si le contest orice valabilitate []. n realitate ns, pn la sfrsitul piesei, Iordache se va
convinge de eficienta metodei lui Matei si de faptul c, ntr-adevr, naturelul poate exista fr nici o
baz si c, n certe mprejurri, oamenii pot merge prin ploaie sustinnd c e soare, <numai asa la un
caprit>. Cci s nu uitm, Nae Girimea nu este doar frizer, ci si doftor de btturi si sub-chirurg, ca
Cesare Mattei n imaginatia Catindatului, si Pampon, Crcnel, Mita si Didina devin n grade diferite
pacientii subchirurgului si ai lui Iordache, <calf la Girimea> [] [deoarece] clntnitul aluziv al
foarfecelor din finalul piesei are efect nu numai asupra mselelor Catindatului, ci si asupra celorlalte
personaje, care ar putea s rosteasc aceeasi replic, ntr-un glas: <Mersi, neic, mi-a trecut>3.
La fel ca si ceilalti protagonisti, Catindatul e o victim a unei relatii de amor, ce a avut loc pe
vremea rzboiului, n urma creia a pierdut parale multe, fiind tradus cu un ofiter de itidentie.
Reintr n scen, venind din nou s aplice un tratament pentru a scpa de durerea de msele.
Ghinionul su este c l gseste pe Nae, cruia nu-i mai poate explica povestea cu leacul de fric, acesta
scotndu-i o msea, alta dect cea bolnav.
l gsim apoi n actul al II-lea, scena I, costumat pentru balul mascat, seznd la masa din stnga
si bnd rom cu un phrut, urmnd astfel un nou tratament pentru a scpa de durere. Ascult si
urmeaz sfaturile tuturor, bune sau rele, unul dintre acestea fiind de a se magnetiza strasnic cu
jamaic, cci era aproape de mintea omului: durerea devine din msea, mseaua devine din rceal,
rceala devine din frig; - din cald devine c nu mai e frig; dac nu mai e frig, va s zic c rceala se
duce si vine cldura; a venit cldura, a trecut durerea logic ncurcat precum e de altfel si gndirea
acestui personaj.
Odat magnetizat, planul de tachinare era deja stabilit: Si am s tachinez ast-sear!da, am
s tachinez!pe toate am s le tachinez!, aceasta fiind de fapt o caracteristic a familiei sale cci:
toti ai nostri tachineazda nu ca mine. Prinde curaj, iar prima victim a sa va fi Didina, creia i
adreseaz cuvinte cu aluzie la numele ei si al iubitului acesteia, fapt ce o determin pe femeie s-l
bnuiasc a fi Crcnel, unul dintre urmritori, si s-l evite.
Catindatul se teme de nenea Iancu, fratele su, care l amenint prin intermediul unei scrisori
c nu-i va mai da bani si l va lua la Ploesti napoi la prvlie si l va pune la ipitropie n cazul n
care va afla c acesta frecventeaz cafenelele si balurile. Paradoxalul si comicul izvorste, o dat n
plus, din aceast scen, n care Catindatul citeste scrisoarea ameninttoare a fratelui su tocmai n bal,
unul din locurile pe care Nenea Iancu i le interzise a le frecventa.
Dorinta lui Crcnel de a-l cuta pe nenea Iancu, adic pe Pampon, si a clarifica situatia,
pentru aceasta propunndu-si s abordeze fiecare individ si s se recomande drept Bibicul, creeaz
confuzii n mintea Catindatului, acesta creznd c fratele su a venit s-l urmreasc asa dup cum l-a
amenintat.
Astfel, ngrozit de faptul c nenea Iancu bogasierul din Ploiesti s-ar putea convinge c i
nesocoteste sfaturile, pentru a nu fi descoperit de acesta, si schimb costumul cu cel al lui Nae, fapt ce
i deruteaz ns pe urmritori acestuia din urm. Ideea schimbrii costumelor i apartine Catindatului
pentru c varianta prsirii balului nu-i convine: Nu! nu voi s plec, voi s mai tachinez, voi s m
magnetizez bine! Am eu o idee. (II, 7)
n momentul n care Nae hotrste s plece pentru a nu fi prins de urmritori, Catindatul e
primul care ncearc s-l mpiedice, problema sa fiind aceea de a-si recupera costumul si dorinta de a
face un cadril. Acest gest va fi de ru augur, deoarece, costumat n turc, e confundat cu Nae,
devenind astfel victima urmritorilor, Mita aruncndu-i n ochi cerneal violent( care se dorea a fi
vitriol). Nu scap ns de furia lui Pampon si Crcnel care l nhat si ncep s-i trag. Cnd
lucrurile s-au lmurit, se altur si el urmritorilor, scopul su fiind n continuare acela de a-si recupera
costumul particuler. E acuzat att de Pampon ct si de Crcnel c e vinovat de toat ncurctura,
fiind numit de acestia drept zevzec, fiindc si-a schimbat costumul cu o masc, nestiind de fapt cui
136

IULIANA GALAT, Un catindat de la Perceptie

i l-a dat. n momentul n care sunt gsiti de oamenii legii n frizerie, noaptea, alturi de Crcnel si
Pampon, ar fi putut fi arestat. Dar, datorit lui Iordache, care l ascunde ntr-o camer, reuseste s evite
arestul, ideea unei eventuale vizite la politie producndu-i fiori. Desi nu apare niciodat, Nenea Iancu
genereaz o serie de ncurcturi, iar numele su l vom ntlni pn la sfrsit, Catindatul fiind de-a
dreptul timorat de posibilitatea de a-l ntlni (spune la un moment dat c fratele are palm grea), si nu
att ideea c putea fi dus la politie l ngrozeste ci faptul c fratele su ar putea afla c ar fi avut de-a
face cu politia, pedeapsa aplicat de acesta fiind mult mai grea dect supliciul la care oamenii legii l-ar
fi putut supune.
Amenintat si apoi btut de Pampon si Crcnel, cu mseaua bolnav nc producndu-i dureri si
cu o msea sntoas scoas din greseal de Nae, magnetizat pentru a nu mai simti durerea, este apoi
pedepsit de Mita, din greseal, aceasta aruncndu-i vitrion n ochi. Replica acestuia: Mi-a aruncat
si cu vitrion? e elocvent pentru recunoasterea multitudinii supliciilor la care este supus, si toate din
cauza unei confuzii. Norocul su a fost ns c presupusul vitrion era de fapt doar cerneal
violent, gustul acesteia recunoscndu-l imediat, ntruct: la noi la perceptie, cnd pic cerneal pe
concepto dat cu limba! (scoate limba si arat cum sterge hrtia) o sterg. Naiv si ncptnat, e
tipul individului care si respect ndatoririle de cettean, fcnd tot posibilul s se prezinte zilnic la
serviciu fiindc: M destituie, nu se poate s lipsesc.. Curtat de ctre un spiter de petele de cerneal,
i mai rmne una singur, aceea tinnd ns de un tic al su, acela de a-si sterge condeiul prin pr dup
ce scrie, gest care indic imaturitatea nc needucat a acestuia. Lui i apartine si ultima replic, durerea
de msele fiind un fapt amuzant pentru ceilalti mai ales c nu de un tratament sau o extractie are nevoie
ci de un leac de fric pe care i-l aplic Iordache, de altfel.
Ion Vartic, referindu-se la acest personaj consider c Desi personaj secundar, ce nimereste
mereu ntmpltor n zona exploziv a celor dou triunghiuri pasionale, Catindatul reprezint, ntr-un
mod ingenios, pandantul referential al tuturor personajelor principale, datorit celor trei caracteristici
ale lui: frica, durerea (pe care o clameaz, pe diverse tonuri, si Mita, Pampon ori Crcnel) si instinctul
agresiv: <Strasnic tachinez>, exclam, satisfcut, eroul, fugrindu-si si el victimele din bal, asa cum, ca
ntr-o miscare de dant si contradant, grupul <nebunilor> (Pampon, Crcnel si, pe cont propriu, Mita),
voind scandal, urmreste grupul <traductorilor> (Nae, Didina si Iordache) care fuge de scandal4.
Era obiceiul ca s se fac un stagiu gratuit cu titlul de candidat pn ce se crea un post vacant
corespunztor. Rbdarea sa a cam ajuns la limit dar de team s nu piard o eventual slujb, se
strduieste din rsputeri s reziste, ndeplinindu-si atributiile, punctualitatea fiind una dintre ele.
Exist n opera lui Caragiale acea asteptare, burlesc (n comedii) sau dramatic (n Npasta),
asteptare care diminueaz sau chiar stopeaz actiunea. La fel cum Leonida si Efimita asteapt s se fac
ct mai repede republic sau asteapt ngroziti sosirea reactionarilor, sau cum Anca asteapt ani n sir
ca Dragomir s se demaste, sau cum Dragomir asteapt trecerea a zece ani pentru a i se prescrie
pedeapsa, tot asa si Catindatul asteapt de ctiva ani s fie avansat.
S-a vorbit de prezenta mstilor n opera lui Caragiale. Referindu-se la acest aspect al operei
lui Caragiale, Anna Colombo scria: Un singur personaj este reusit: impiegatul semiidiottoate
celelalte personaje sunt simple msti. Analiznd acest aspect al mstii, I. Constantinescu ajunge la
concluzia c Nentelegerea valorii dramaturgice a acestor msti este evident. De altfel, Catindatul
nsusi e o masc, una dintre cele mai semnificative att pentru legtura teatrului caragialian cu vechea
comic, precum si pentru procesul metamorfozei, al adaptrii mstii la conditiile momentului istoric si
spatiului geografic pe care le reprezint. Catindatul este stupidul mimusului si atellanelor, nebunul din
comediile shakespeariene. El pare ns mai putin atemporal dect <strmosii> si; rolul su nu mai este
secundar, construit doar din i lazzi, el nu mai vine din afara comediei, ci este integrat n structura ei,
pentru c este integrat din punct de vedere social. Catindatul nu mai este nebunul care trieste deasupra
lumii, invulnerabil. Dimpotriv, asimilat social, el si-a pierdut relativa libertate a nebunului din teatrul
137

IULIANA GALAT, Un catindat de la Perceptie

traditional, devine una din victimele sistemului lumii sale. Mai mult, Catindatul este <nebunul>
mutilat: el nu mai are o viat dubl; masca pe care o reprezint nu mai este detasabil, se confund cu
el nsusi, este el nsusi. Aceast confuzie e, n fond, tragic, pentru c omul de dincolo de masc nu mai
exist. Ca si n cazul altor elemente si valori ale artei comice, Caragiale realizeaz si aici o mutatie
profund: <carnavalul mstilor> devine, n realitate, un spectacol dramatic5.
Catindatul se ncadreaz n categoria personajului veleitar, care, dup Gabriel Marcel, este
incapabil s modifice efectiv realul, totul rmne neschimbat. La fel ca personaje precum Ric
Venturiano, Cetteanul, Dandanache sau Leonida, Catindatul, consider I. Constantinescu, este un
personaj care improvizeaz prnd s scape creatorului su, si, posedat de natura sa, de limbajul
su, se <multiplic>, se lanseaz <pe cont propriu>6.
Dintre comentatorii teatrului caragialian Paul Zarifopol si Mihail Sebastian au remarcat
importanta dramaturgic a Catindatului. La fel ca si Cetteanul turmentat din O scrisoare pierdut, fr
a face parte efectiv din actiune, cei doi o tin n loc sau o determin, rolul lor fiind de altfel similar. Desi
au un rol secundar, ceilalti, att n O scrisoare pierdut ct si n D-ale carnavalului, sunt ntr-un fel sau
altul dependenti de aceste dou personaje care, conform lui I. Constantinescu, sunt <nebunii>
comediilor lui Caragiale [], ei ilustreaz tipul acelui Mimus secundarum partium, [] ntrupeaz o
strveche <nebunie mimic> si, n ciuda rolului lor secundar (conform traditiei, Nebunul nu are rol
principal n dram), polarizeaz interesul comediei7.
Personaj de o simetrie perfect, Catindatul stabileste, prin modul n care este construit si prin
rolul pe care l are, superioritatea din punct de vedere tehnic a operei
D-ale carnavalului fat de
celelalte comedii. Aparent, el intr neobservat si inutil n scen si la fel de nevinovat iese din scen. Dar
n realitate el este cel care precipit lucrurile, critica literar considerndu-l un adevrat <deux ex
machina> comic.
Continund analiza acestui personaj, criticul I. Constantinescu adaug: Catindatul este un
<parazit> la care, ca si la Falstaff, predomin <das Trinken>. <Cuceritor> de ocazie, insultat, maltratat,
n final participnd la masa lui Nae Girimea si a celorlalti, n fond bonom si de bun-simt, el <joac>
rolul <nebunului> din teatrul traditional, confundndu-se ns cu rolul su. Catindatul este un <nebun>
care si-a pierdut omul su dinuntru. <Nebun> al unei lumi <nebune>, redus la instinctele primare si
la reactii animalice, Catindatul se confund cu masca sa, si n acest proces de alienare, el este singurul
personaj care, dup carnaval, nu-si poate <lua napoi hainele nemtesti>, pentru c este singurul
personaj care ar fi trebuit s fie <dublul>8.
Pentru Anna Colombo, Catindatul este un tipo perfetto dello <stupido> caragialesco, tip
care apare de altfel n comedii n diverse variante precum Dumitrache, Leonida, Dandanache sau
Crcnel. La fel ca si Cetteanul turmentat din O scrisoare pierdut, prin gesturile, atitudinea si prin
supliciile la care este supus Catindatul ilustreaz conditia clovnului.
Ca <super-tip> comic, <clovnul> capt la Caragiale diverse ntrupri. Una dintre acestea este
Catindatul- un personaj de o candoare si de o <idiotenie> pur clovnesc. Structural el este [] un
moros, un stupidus, comparabil cu oricare din nesfrsitul sir de <nebuni> din teatrul traditional,
descinznd din acel, pomenit deja, Mimus secundarum partium []. Textul celor cteva scene ntre
Catindatul si Iordache este una dintre dovezile cele mai evidente pentru nrudirea dintre ceea ce numea
Charles Magnin ludi scenici si ludi circenses9. Semnificative sunt scenele n care, Catindatul venit s
gseasc un tratament contra durerii de msea vrea s plece, si n final, dup carnaval, cnd l aflm ca
singurul personaj ce se grbeste s-si recupereze hainele, si mai mult dect att, s mbrace hainele de
lucru, considernd c n caz contrar pericolul pedepsirii de ctre nenea Iancu precum si acela de a fi
destituit este iminent. Sunt de fapt scene simbolice care ilustreaz statutul personajului ce nu poate
iesi din masca lui, caracteristic pe care o rentlnim si n cazul celorlalte personaje ale comediei
D-ale Carnavalului:
138

IULIANA GALAT, Un catindat de la Perceptie

CATINDATUL: Bibicul, care mi-a luat n bal costumul meu si mi l-a dat sta de turc
(Dezolat): Trebuie s-l gsesc, s-mi dea costumul meu; trebuie s mi-l dea nu pot s plec fr
costumul meu.
IORDACHE: Sti, domnule, ce poftesti d-ta? Costumul? Ti-l gsesc eu, ti-l dau mine,
poimine, ti dau eu garantie, s m-apuci pe mine, na! ce mai vrei?
CATINDATUL (foarte dezolat): mi trebuie acum Cu costumul acesta de turc nu m pot duce
s-mi iau hainele mele. Nenea Iancu m-a cutat la bal, o s m caute, o s m-astepte acas Cum s
dau eu ochi cu nenea Iancu asa turc? M ia la Ploesti, mi zdrobeste cariera de la perceptie.
IORDACHE: As! vorb!
CATINDATUL: Si nu-mi poci lua napoi hainele nemtesti, nu m poci duce mine dimineat la
cantilerie
IORDACHE: Ei, o s lipsesti o zi, ce lucru mare! tot zici c nu primesti leaf
CATINDATULl: M destituie, nu se poate s lipsesc. (III, 4)
Una din trsturile traditionale ale clovnilor este pasiunea erotic ce nu lipseste de altfel nici n
cazul acestuia, donjuanismul su fiind ns caricaturizat:
CATINDATUL: Lucreaz strasnic magnetismul Si am tachinez ast sear! da, am s
tachinez! pe toate am s le tachinez! (merge cam sovind la o oglind n stnga s-si dreag miza).
(II,1) Gestul e identic cu al clovnului traditional, indicnd o anumit <cochetrie> care intr n
definitia tipului. Pantomima Catindatului este foarte asemntoare cu cea a clovnului: el joac replic, o
exprim si n gesturi (gestul cu tocul de scris), dup cum unele indicatii scenice cuprind miscri
clovnesti: <Catindatul bea rom, sufl mereu de cldur si se uit cnd pe o parte, cnd pe alta la
Didina> (II,2;
s. n.). Uneori el si sustine <partitura> singur, asemenea unui clovn n aren: < Iam dat de leac! vezi ce e cnd nu stie cineva? Era aproape de mintea omului; durerea devine din
msea, mseaua devine din rceal, rceala devine din frig; - din cald devine c nu mai e frig; dac nu
mai e frig, va s zic c rceala se duce si vine cldura; a venit cldura, a trecut durerea(Chelnerul
vine). Par egzamplu (pune mna la falc), lucreaz magnetismul arde foc>(II, 1).10
Spre deosebire de celelalte personaje ale comediei, personaje pe care B. Elvin le consider a fi
chipuri nediferentiabile, asemntoare pn la ridicol, Catindatul se individualizeaz, el nu are o
pereche. B. Elvin consider c Faptul si are explicatia lui: fratele lui nenea Iancu Bogasierul (care la
rndul lui a fost, mai de mult, <tradus> de o <ea> cu un <ofiter de itendentie>) nu si-a fcut nc o
situatie stabil, cert, el e numai <catindat>. Binenteles, prin chiar aceast aspiratie de a intra n
circuitul societtii el a si intrat n circuitul anomaliilor. Sunt doi ani de zile de cnd <catindeaz> la un
post de copist, prestnd un serviciu pentru care nu e pltit, avnd <ce-i dreptul> satisfactie de a nu i se
face retineri din salariul pe care nu-l primeste! Acest personaj, care <catindeaz> azi, mine, o lun,
dou, trei, un an, si vorba lui: <Bine, pn cnd>, face un fel de ucenicie a aberatiei. Va sfrsi ns,
probabil, si el prin a se alinia alturi de Mache Razachescu si de Iancu Pampon, integrndu-se complet
n acest carnaval al umbrelor.11
La premier rolul Catindatului a fost interpretat de M. Mateescu iar n reprezentri ulterioare de
actori precum Ion Brezeanu, Ion Manu, H. Cristea (la prima reprezentare a piesei pe scena Teatrului
National din Cluj Napoca), Vasile Hasnas (la prima reprezentare a piesei pe scena Teatrului National
din Iasi) s. a.
Referindu-se la spectacolul regizat de Lucian Pintilie, pe scena Teatrului Bulandra n
stagiunea 1966/1967, n care Aurel Cioranu interpreta rolul Catindatului, Valentin Silvestru scrie:
Catindatul, asa cum l ntruchipa Aurel Cioranu, nu mai era un tinerel distrat si prostnac, ci un flcu
ceva mai copt, fratele mezin al unui negustor cuprins, avnd si el <onoarea> familiei si <ambitul>
carierei, un mehenghi de cafenele, siret (nu joac farse dentistilor, nu pune rmsaguri, nu
139

IULIANA GALAT, Un catindat de la Perceptie

<tachineaz> damele, cnd se <magnetizeaz?>) btos cnd e la o adic, dnd palme celui ce-l face
zevzec, pus si el pe btaie, ntr-o pornire cocoseasc hazoas dar si destul de rea.12 (I. G.)

BIBLIOGRAFIE
1. Florin Manolescu, Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Bucuresti, Editura
Cartea Romneasc, 1983
2. Dictionar analitic de opere literare romnesti, Coordonare si revizie stiintific: Ion Pop,
Bucuresti, Editura Didactic si Pedagogic R. A., 1998
3. I. Constantinescu, Caragiale si nceputurile teatrului european modern, Bucuresti, Editura
Minerva, 1974
4. B. Elvin, Modernitatea clasicului I. L. Caragiale, Bucuresti, Editura pentru literatur, 1967
5. Valentin Silvestru, Elemente de caragialeologie, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979
6. Serban Cioculescu, Caragialiana, editura Eminescu, Bucuresti, 1987
7. Ioan Massof, Teatrul Romnesc, vol. III, (V, VII), Editura pentru literatur, Bucuresti, 1969
8. Silvian Iosifescu, Caragiale, Editia a II-a, revzut, E D S P L A, Bucuresti, 1952
9. Mircea Tomus, Opera lui I. L. Caragiale, vol. I, Editura Minerva, Bucuresti, 1977
10. G. Ibrileanu, Studii literare, Editia a II-a, revzut si adugit, Antologie, Studiu introductiv si
Note finale de Ion Blu, Editura Albatros, Bucuresti, 1976

140

Florin Manolescu, Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Bucuresti, Editura Cartea Romneasc, 1983,
p.74
2
Idem, p. 145
3
Idem, p. 146-147
4
Ion Vartic, Dale carnavalului, n Dictionar analitic de opere literare romnesti, Coordonare si revizie stiintific: Ion Pop,
Bucuresti, Editura Didactic si Pedagogic R. A., 1998, p. 260-261
5
I. Constantinescu, Caragiale si nceputurile teatrului european modern, Bucuresti, Editura Minerva, 1974, pp. 124-125
6
Idem, p. 129
7
Idem, p. 166
8
Idem, p. 167
9
Idem, p. 172
10
Idem, p. 174
11
B. Elvin, Modernitatea clasicului I. L. Caragiale, Bucuresti, Editura pentru literatur, 1967, pp. 110-111
12
Valentin Silvestru, Elemente de caragialeologie, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979, pp. 202-203