You are on page 1of 7

Cauzele şi combaterea conflictelor armate contemporane

Neagu Ana,
Audientă a cursurilor postuniversitare
de masterat, Universitatea „A. Russo”
din Bălţi, Facultatea de Drept
Dès l’antiquité l’idée de savoir et de pouvoir prévenir les querres s’avère
être fondamentale pour la constitution des différents états. A travers le XX siècle
cette idée prend la forme des programmes concrets d’ordre local ou international,
des plans stratégiques contenant des solutions diplomatiques et politiques effectives,
des institutions et structures d’état ayant le but de résoudre tel on tel conflit.
Etant profonde par actualité et expérience, la pratique du XX siecle dans la
domaine de la suspension des différends armés devient de plus en plus apréciable.
Puortant, jusqu’à présent, malgré l’ évolution des civilisations et de la
compréhension du caractère catastrofal, destructif des guerres exterminant le
potentiel humain dans le monde entier, celles-ci ne disparaissent pas. Ni le péril
d’une destruction globale conditionnée par l’armement nucléaire n’a pas arrêtéte le
déclenchement des conflits armés.
Ideea preîntâmpinării şi depăşirii războaielor a stat la baza multor state şi s-a
făcut cunoscută încă din cele mai vechi timpuri[1]. În secolul al XX-lea ideea în
cauză îmbracă forma programelor concrete de măsură internaţională sau locală, a
planurilor strategice, a soluţiilor diplomatice şi politice bine aşezate a măsurilor
organizatorice îndeajuns gândite şi bine încercate, a instituţiilor şi structurilor statale
în vederea atingerii obiectivului legat de un conflict sau altul. De aceea, cât priveşte
înlăturarea cauzelor diferendelor armate este foarte important de a aprecia
experienţele sec. al XX-lea. Cu toate acestea, însă, nu s-au îndreptăţit până azi
speranţele că războiul o să dispară ca rezultat al evoluţiei civilizaţiilor şi a înţelegerii
caracterului catastrofal, distrugător şi de exterminare a potenţialului uman în plan
-1-

La 27 august 1928. un şir de state (aproximativ 65) au semnat Pactul Briand-Kellog. Din păcate. actelor de agresiune şi a diferendelor dintre state. consideră că experimentul pe linia ONU suferise eşec. Aspiraţia excluderii războaielor din viaţa societăţii prin intermediul unei organizaţii internaţionale efective de menţinere a păcii şi-a mai căutat sorţi de izbândă în două experimente de statornicire a unei ordini mondiale: 1) crearea Ligii Naţiunilor (1918) ca „un garant al păcii”. după două decenii care au marcat apariţia acestei structuri. nici armele cu precizie înaltă nu au stopat după dorinţă şi necesităţi. Cu toate străduinţele. organizaţie care urmărea două scopuri principale: -examinarea actelor primejdioase pentru pace. dar după intrarea în vigoare a Pactului în cauză numărul conflictelor armate s-a aflat în permanentă creştere. a suferit un fiasco tragic în sensul că. vis-a-vis de activitatea acestui organism şi optimismul iniţial. nici arma nucleară. -asigurarea soluţionării paşnice a contradicţiilor interstatale. Istoria dovedeşte că primele decenii de activitate a ONU nu s-au încununat cu rezultate prea bune. uneori. care a proclamat renunţarea la război propunând instrumente concrete de soluţionare a diferendelor internaţionale şi recunoscând exclusiv necesitatea soluţionării conflictelor pe cale paşnică[2]. În rezultat tot mai mulţi oameni politici. declanşarea conflictelor armate. Paradoxal poate.global. Realitatea mondială cam rece a diminuat. După înfiinţarea ONU au avut loc sute de conflicte armate mereu la alt nivel şi la scară din ce în ce mai sângeroasă. lumea a fost zguduită de cea mai groaznică conflagraţie din istoria omenirii[3]. reprimarea actelor primejdioase păcii şi a celor de agresiune. Speranţa izbăvirii întregii omeniri de războaie sau a renunţării la ele are o evoluţie istorică îndelungată. inclusiv şi posibilitatea izbucnirii unui apocalipsis nuclear. capabilă să distrugă viaţa pe pământ. de altfel. Acestea au luat viaţa a peste 40 mln. cu o notorietate mondială. de oameni. tentativa de a nimici fenomenul „război” a suferit eşec. însă. 2) crearea ONU (1945). -2- . controlul asupra armamentului şi iniţierea proceselor de dezarmare. şi nu în ultimul rând la voinţa statelor semnatare.

Activitatea comunităţii internaţionale pe linia înfruntării războiului în sec. Frecvent întâlnite sunt cazurile când fiecare stat s-a îngrijit doar de propria securitate prevenind numai ameninţările externe capabile să-i aducă atingere. pentru bararea diferendelor armatei externe şi interne. insuficienţa maturităţii intelectuale şi morale a omenirii în vederea renunţării la conflictele armate ş. E cunoscută. Cecenia etc.). lichidarea bazesului material al războiului. de asemenea. orice ţară poartă un anumit grad de răspundere pentru menţinerea securităţii în lume. al XXI-lea (Irak. la diferite perioade istorice sarcina asigurării securităţii şi neadmisibilităţii războiului în lume sau într-o anumită regiune era asumată de către -3- . crearea sistemelor regionale şi globale de securitatea etc. Or. Pentru realizarea cu succes a misiunilor pacificatorii pe arena mondială. al XX-lea nu şi-a atins obiectivele urmărite din cauza unor circumstanţe obiective şi subiective: caracterul adânc antagonist al epocii. În ultimul deceniu al sec. formula: politica generează războiul. anularea ca atare a războiului ca fenomen social este ceva imposibil fără schimbarea politicii şi adaptarea ei la realităţile lumii contemporane. orice stat trebuie să se descotorosească de fenomenele capabile să genereze perturbări externe şi războaie civile. Afganistan. În acelaşi timp. dominare de necombătut a militarismului. Adesea. Este important nu numai de a declara inadmisibilitatea războiului ca atare pentru soluţionarea unui sau altui litigiu. creşterea şi aplicarea în unele cazuri cu succes a forţelor pacificatoare ale ONU în vederea prevenirii şi încetări conflictelor armate nu au adus rezultatele dorite. al XX-lea numărul conflictelor armate se află în permanentă creştere.Creşterea rolului pacificator al ONU de pe la începutul anilor ’80. Din acest considerent este principal vitală înlăturarea politicii capabile să genereze conflictul armat. activizarea rolului Consiliului de Securitate. cu atât este mai mare responsabilitatea acestuia pe tărâmul realizării misiunilor umanitare şi politicii pacifiste. dar şi de a accepta un alt curs politic: demilitarizarea şi îmbunătiţirea relaţiilor dintre state.a. Această tendinţă persistă şi la începutul sec. Cu cât mai puternic şi cu autoritate este statul.

criza din Golful Caraibelor din anii 1961-1962. Documentele juridice internaţionale de moment trebuie să determine criteriile -4- . Se mai menţionează că. afirmăm că depăşirea războiului contemporan constituie o sarcină istorică foarte complicată şi enormă după volum şi declanşare. Frecvente sunt părerile despre faptul că războiul a fost şi va rămâne principalul mijloc de soluţionare a contradicţiilor dintre sisteme şi civilizaţii. E vorba despre state.statele cele mai influente şi cu autoritate. din potrivă. Viaţa. Adesea. este SUA. Având drepturi egale. dar ea poate şi soluţionată cu participarea majorităţii statelor din lume. în coeziune cu pacificatorii principali. Astăzi se află în creştere starea de pesimism referitor la posibilitatea de apune cu desăvârşire capăt războaielor. după anumite perioade. Lumea trebuie ferite de astfel de perspective. Cu riscul de a ne repeta. în secolul al XXI-lea procesul istoric va avea un caracter parţial războinic. E locul să menţionăm şi despre faptul că factorii ce unesc eforturile comune ale popoarelor lumii în lupta contra diferendelor armate se află în permanentă creştere. conflictul din Ungaria 1958. care rămână să pretindă la rolul de lider în procesul cristalizării unei noi ordini mondiale şi al asigurării securităţii generale în lume. unele sau alte state pot avansa spre roluri călăuzitoare în acest domeniu. starea de pace va fi întreruptă standardizat de confruntări armate. altele. din care considerent încă multe generaţii vor fi nevoite să lupte. a demonstrat că obiectivul nominalizat poate fi realizat prin efortul comun al tuturor statelor şi popoarelor. iar uneori chiar se pot manifesta profund negativ şi în termen extins careva aspecte agresive. chiar şi foarte puternic. fiindcă nu sunt excluse. criza din Polonia din 1980-1981 şi multe altele). confruntările din Cehoslovacia din 1968. Evenimentele din Irak. pot fi înlăturate de către ţările cu o autoritate mai influentă. Yugoslavia şi din spaţiul ex-sovietic au demonstrat că realizarea acestui obiectiv nu e în puterea unui singur stat. Am îndrăzni să menţionăm că sec. singura ţară. După depăşirea „războiului rece” în care lagărul socialist în frunte cu URSS a suferit înfrângere. care nu numaidecât sunt încadrate în rândul celor puternici. însă. al XX-lea a avut o experienţă enormă în domeniul contracarării armatei internaţionale (criza din Berlin de la 1948 şi 1953.

crearea atmosferei de dialog şi reciprocitate). intermedierea. susţinerea structurilor umanitare naţionale. organism care ar -5- . bunele oficii. protejarea minorităţilor naţionale). reunificarea familiilor. 8) acţiunile umanitare (ajutorarea păturilor vulnerabile ale societăţii. 4) măsuri militare (trimiterea de observatori şi a forţelor de pacificare. reformarea sistemului poliţienesc.schimbării gradului de militarizare a statelor şi comunităţii internaţionale. Un număr considerabil de cercetători în domeniu. 5) măsurile juridice (reformele judiciare. controlul asupra armamentului şi dezarmarea beligeranţilor). a momentelor cu referire nemijlocită la preîntâmpinarea din start şi depăşirea în definitiv a conflictelor armate. Obştimea a înaintat încă demult propunerea de a crea pe lângă ONU şi Consiliul de Securitate un Institut al Demilitarizării Comunităţii Internaţionale şi Politicii de Antirăzboi. Un rol important în prevenirea războiului contemporan l-ar avea. 2) diplomaţia preventivă (măsuri de influenţare politică. etapele şi volumul acestuia. de asemenea. în şcoli şi în sistemul universitar a culturii păcii. apoi şi guvernele mai multor state consideră că cele mai eficiente pârghii de combatere a conflictelor armate ar fi următoarele: 1) prevenirea prealabilă (presupune analiza conjuncturii politice). mese rotunde). 7) instruirea (susţinerea mijloacelor de informare în masă. ajutorul extern. iniţierea măsurilor de investigare şi dialogare. susţinerea forţelor politice care pledează pentru soluţionarea paşnică a stărilor conflictuale). 3) activitatea organismelor non-guvernamentale sau a reprezentanţilor societăţii civile (observatori. restabilirea şi dezvoltarea sectorului agricol). exercitarea de presiuni. reabilitarea socială a refugiaţilor[4]. cultivarea deprinderilor administrării adecvate. întâlniri neformale. şi studierea în instituţiile preşcolare. 6) măsurile social-economice (reformele economice. crearea locurilor noi de muncă. repatrierea.

a căror modul trebuie să fie trasat de către ONU pentru toate părţile lumii. -6- . Războiul contemporan trebuie condamnat cu vehemenţă de toate popoarele. iar organizatorii şi aţîţătorii acestuia – declaraţi criminali. a devenit iminentă necesitatea reglementării internaţionale a dezvoltării forţelor armate şi transferul acestora pe poziţii şi doctrine defensive. Numai astfel fenomenul „război” va putea fi scos din viaţa de toate zilele a omenirii. similar conducătorilor nazişti.fi capabil să coordoneze activitatea de dezrădăcinare a conflictelor armate prin dirijarea în ansamblu a mişcărilor antirăzboinice. Actualmente.

precum şi de către statele constituite după 1918. с. 171-172. М. Сборник статей. [4] Жан Люк Блондель. Drept internaţional umanitar.n. Acest faimos tratat poate fi socotit un prim izvor al reglementărilor dedicate păcii. Vitalie Rusu. Роль Международного Комитета Красного Креста в деле предупреждения вооруженных конфликтов: возможности и их пределы. Международный Журнал Красного Креста. încheiat la 1269 î. № 844. 2001. 2003. -7- . p. în urma luptei nedecise de la Kadeş. 237. [2] Mai detaliat despre aceasta a se consulta: Oleg Balan. Chişinău.REFERINŢE BIBLIOGRAFICE [1] Aici am putea aminti şi despre tratatul de pace de lungă durată între egipteni şi hitiţi.e. [3] Liga Naţiunilor a fost constituită de către statele care au luptat la 1914-1918 împotriva Germaniei şi a aliaţilor ei.. Valeriu Nour. Iniţial statutul Ligii Naţiunilor a fost semnat de către 44 de state (31 de state care au luptat de partea Antantei şi 13 dintre cele care n-au participat la primul război mondial.