P. 1
jurilovca – un sat al rusilor-lipoveni - prof paul condrat

jurilovca – un sat al rusilor-lipoveni - prof paul condrat

|Views: 782|Likes:
Published by kowyko
Biblioteca publica Naum Pocorschi din Jurilovca, judetul Tulcea este detinatoarea de drept a documentului www.bibliotecajurilovca.ro
Biblioteca publica Naum Pocorschi din Jurilovca, judetul Tulcea este detinatoarea de drept a documentului www.bibliotecajurilovca.ro

More info:

Published by: kowyko on Apr 27, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/09/2014

pdf

text

original

JURILOVCA – UN SAT AL RUSILOR-LIPOVENI

prof. Paul Condrat

Dobrogea – „peninsula interesanta” in viziunea lui Romulus Seisanu, sau „Tara curioasa” asa cum o vedea scriitorul Barbu Stefanescu Delavrancea, „baltoasa si nesanatoasa”, descrisa sumbru de D.A. Sturdza in dezbaterile parlamentare controversate privind revenirea Dobrogei la Romania, prezinta chiar si acum un interes deosebit pentru geologi, geografi, artisti, economisti, dar mai ales pentru istorici si arheologi. Complexitatea geografica (inaltimi izolate, stanci cu ciudate structuri, vai ce permit curgerea domoala, somnolenta a apelor, tinuturi stepice care ofera spectacolul static, impresionant al unor„peisaje lunare”) si diversitatea geologica a tinutului dintre Dunare si mare ii ofera Dobrogei unicitate la nivel national, dar si european. Tinut binecuvantat, Dobrogea n-ar fi fost ce este fara Delta. Urmandu-si acelasi „drum fara pulbere” de-a lungul mileniilor, Dunarea cea albastra se ofera infinitului Marii Negre, poposind, ca pe un ultim sarut, in intortocheata retea a deltei. Nu este, asadar, de mirare de ce aici, in enigmatica si ospitaliera Dobroge, s-au asezat de-a lungul secolelor, populatii felurite, alcatuind astfel un mozaic etno-cultural complex, fapt relevat de Barbu St. Delavrancea: „Tara curioasa, cu cele 12 ori 14 nationalitati ale sale. Totusi tatarul nu se cearta cu mocanul, nici acesta cu lipoveanul, neamtul nu se supara pe turc, iar parintele catolic este prieten la catarama cu hogea turc.” La aceasta complexitate etnografica specifica Dobrogei contribuie si populatia de lipoveni (rusi – din punct de vedere etnic, ortodocsi de rit vechi – din punct de vedere confesional), care constitue o comunitate etnica distincta. Localitatea Jurilovca este o asezare importanta a rusilor-lipoveni, una de localitatile de referinta ale acestei etnii. Asezata in partea de SE a judetului Tulcea, in punctul de racord dintre promontoriul continental si lacul Golovita, Jurilovca se bucura de vestigiile anticei colonii grecesti ORGAME/ARGAMUM de la Capul Dolosman – promontoriul care impreuna cu Insula Bisericuta stranguleaza complexul lagunar Razim-Sinoe. INTEMEIEREA SATULUI JURILOVCA Desi pe teritoriul au fost descoperite urme de locuire din cele mai vechi timpuri (sec. VII i.Hr. – sec. VII d.Hr., sec. IX-X, sec. XVII-XVIII), la nivelul actual al cercetarilor arheologice nu se

poate stabili o legatura cronologica intre aceste descoperiri si, ca urmare, nu se poate afirma o continuitate de locuire a acestei zone. Izvoarele scrise medievale – deftere otomane sau note de calatorie ale calatorilor straini (Evlia Celebi) – nu plaseaza nici o asezare umana in aceasta zona, desi sunt mentionate localitati invecinate. In ceea ce priveste problematica legata de intemeierea satului Jurilovca, apare necesitatea prezentarii originii populatiei sale majoritare, lipovenii, cei care au intemeiat satul. Traditional, lipovenii erau caracterizati prin doua atribute:  sunt rusi ce au fugit din Rusia pe vremea lui Petru cel Mare, pentru ca acesta in demersul sau de modernizare a societatii ruse le-ar fi cerut sa-si rada barbile;  tin sarbatorile religioase pe stil vechi (dupa calendarul iulian). Acestea sunt explicatii simpliste, partial reale, ale originii lipovenilor, cercetari ale acestei probleme aducand clarificari ale acestei probleme. Principala cauza a unei migratii importante a populatiei ruse din Rusia, catre diferite destinatii, o constitue reforma Bisericii Ortodoxe Ruse, initiata de patriarhul Nikon, in anul 1654. In comparatie cu reforma bisericii occidentale aceasta reforma a fost initiata de autoritatea politica, tarul Alexei Mihailovici, tatal lui Petru I. Reforma lui Nikon a fost o reforma formala si nu una de fond, fiind revizuite elemente ce priveau cultul si nu dogma bisericii ruse. Sinodul convocat in 1654 hotaraste revizuirea cartilor bisericesti slavone dupa modelul celor grecesti – demers justificat de faptul ca in timpul traducerii acestor carti s-ar fi savarsit numeroase greseli care au dus la indepartarea bisericii ruse de restul ortodoxiei. De fapt, nu traducerile din momentul crestinarii Rusiei (sfarsitul mileniului I) au fost facute gresit, ci insusi ritul grecesc a suferit transformari in evolutia sa, nereceptate de biserica rusa pana in preajma reformei. Justificarea ca aceasta revizuire ar fi dus la unificarea cultului in intreaga Rusie este improprie, adevaratul scop urmarit fiind unul politic: realizarea unui imperiu pan-ortodox sub autoritatea Moscovei, unificarea ritului bisericii ruse cu celelalte biserici ortodoxe – urmand a fi un catalizator in acest proces si uniformizarea ritului pe tot teritoriul Rusiei. Reforma lui Nikon, contrar justificarii ca ar duce la unificarea cultului, deci la o mai mare coeziune a societatii ruse, a avut un rezultat opus, scindarea societatii in doua grupari: ♦ cei care acceptau reforma – „nikonienii” s-au „nou-stilistii” – biserica oficiala; ♦ cei care nu o acceptau – „staroveri” (de credinta veche) ori „starobreadti” (de rit vechi). Acestia din urma, datorita persecutiilor la care au fost supusi, au fost nevoiti sa-si paraseasca tinuturile de bastina si sa se refugieze, intr-o prima etapa in zone din marginea Rusiei, iar pe masura ce aceasta se extindea, in tari invecinate; astfel un grup insemnat s-a stabilit si pe teritoriul Romaniei (gurile Dunarii). Prima atestare documentara a satului o avem din Harta rusa (1828-1829). In aceasta harta, insotita de date statistice, este mentionata localitatea Jurilovca cu un numar de 20 de case (gospodarii).

Numarul mic de case, comparativ cu informatiile pentru anul 1850, conform carora in Jurilovca ar fi existat 500 de case, ar putea avea 2 justificari: momentul intemeierii satului este foarte apropiat de cel al realizarii hartii, pe de o parte, iar pe de alta parte starea de razboi, care e posibil sa fi determinat refugierea unei parti a populatiei, pe grinduri izolate din zona, ipoteza sustinuta de izvoare orale si informatii oferite de aceeasi harta, conform carora la 7 km SE de sat exista localitatea Guserica, plasata de document pe insula Bisericuta, localitate pentru care nu se da numarul de case, fapt care ar duce la concluzia ca in acest loc ar fi fost o asezare temporara, probabil a refugiatilor din sat. Alte mentiuni documentare cu privire la sat in cursul veacului al XIX-lea le avem de la agentul polon Korsak-1849, Ion Ionescu de la Brad-1850 si fondul tapiurilor otomane (1864-1877). Un document important pentru reconstituirea inceputurilor satului - cu rezerva unei atente interpretari – este „pisania” bisericii: scrisa pe hartie in limba slavona si in limba romana, acest inscris prezinta imprejurarile sosirii staroverilor in Dobrogea, a intemeierii satului si evolutia istorica a bisericii/lacasului de cult. Trebuie subliniat insa faptul ca documentul a fost probabil transcris de mai multe ori de-a lungul timpului, de cate ori a intervenit vre-o modificare in evolutia lacasului de cult sau cand era necesara innoirea fizica a inscrisului; cu ocazia acestor transcrieri este posibil ca in acest inscris sa fi aparut greseli accidentale. Lacasul de inchinaciune al acestei comunitati profund religioase, care pentru credinta sa stramoseasca a facut atatea sacrificii, parasindu-si locurile natale si autoexilandu-se la mii de kilometri trebuie sa fi fost una dintre primele griji ale staroverilor prigoniti, asezati pe tarmul primitor al lacului Golovita. Inscrisul plaseaza in anul 1705 acest prim locas de inchinare – „malebnaia”, mic locas de rugaciune – provizoriu probabil, pana la construirea unei biserici adevarate, ceea ce se va intampla in 1815, cand s-a ridicat „malaia tercovi” – biserica mica, bisericuta. Documentul nu mentioneaza, dar traditia orala spune ca aceasta bisericuta din lemn ar fi ars – un posibil motiv pentru constructia bisericii mari – „balisaia tercovi” – in 1838, careia i se va adauga in 1892 clopotnita – „calacolinia”. Analizand cronologia acestor informatii, coroborat cu informatiile statistice ale hartii ruse si ale lui Ion Ionescu de la Brad, am putea emite, cu oarecare prudenta, urmatoarele ipoteze:  Anul 1705 – anul construirii primului locas de cult – a fost, probabil, gresit transcris la trecerea de la slovo-cifre la cifre arabe, mai probabil fiind anul 1805, dat fiind faptul ca intervalul de 110 ani intre construirea acestui locas cu caracter provizoriu si ridicarea primei biserici nu este justificat la o comunitate foarte religioasa, la care se adauga si probabilitatea foarte redusa ca lipovenii sa se fi stabilit in aceasta zona in prima jumatate a sec. XVIII.  Intervalul de timp mai redus intre 1805 si 1828 – data primei mentiuni documentare – sprijina ipoteza ca Jurilovca a fost intemeiata in pragul veacului al XIX-lea.  Dupa cum am aratat mai sus, in anul 1828, asezarea avea 20 de case, 30 de ani mai tarziu, avand 500 de case; aceasta crestere ar fi putut avea loc datorita sosirii unor noi

refugiati de origine rusa de la nord de Dunare si din Delta Dunarii, ca urmare a incheierii Tratatului de la Adrianopol, prin care Dunarea devenise granita dintre imperiul tarist si cel otoman, delta intrase in componenta imperiului tarist, malul drept al bratului Sfantu Gheorghe trebuind sa fie depopulat pe o distanta de doua ore.  Aceasta crestere a satului justifica, pe de alta parte, ridicarea unei biserici mari in 1838, pe langa faptul ca cea mica a ars. Cu rezerve, putem folosi si informatia din studiul lui Th. Condratovici, Sicia Transdunareana, conform careia, in contextul confruntarilor dintre cazacii zaporojeni si lipoveni, din timpul razboiului ruso-turc (1806-1812) si asezarea zaporojenilor in zona deltei, este mentionata si localitatea Jurilovca. In lipsa altor documente, putem concluziona ca satul a fost intemeiat in pragul veacului al XIX-lea, considerand ca data a intemeierii anul 1805, anul construirii primului locas de rugaciune; satul a evoluat ajungand 100 de ani mai tarziu sa aiba „infatisarea unui orasel curat” si sa fie „centru insemnat al exportului de icre negre si pestelui afumat”.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->