You are on page 1of 4

Marin Sorescu - Iona – tema si viziunea despre lume

Poetul Marin Sorescu nu a adoptat o forma teatrala in care sa-si
dezvolte metaforele lirice,ci, fiind scriitor de factura intelectuala, a
scris
teatru de idei; piesele sale reprezinta fie monologuri dramatice, fie
dialoguri
parabolice, inspirate vadit din teatrul existentialist si absurd.
“Iona” este realizata compozitional in patru tablouri, sub forma
unui monolog de tip solilocviu, cu trei personaje: Iona, Pescarul I si
Pescarul II, cu precizarea in
cazul celor doi, “fara varsta”, figuranti, reprezentand alter-ego-uri.
Drama
este o reusita metafora pe tema destinului omenirii, dupa cum
marturisea
autorul: “imi vine pe limba sa spun ca Iona sunt eu... Cel care traieste
in Tara
de Foc e tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona
este
omul in conditia sa umana, in fata vietii si a mortii”. “Ca orice om
foarte
singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si-si
raspunde, se comporta tot timpul ca si cand in scena ar fi doua
personaje. Se dedubleaza si se strange dupa cerintele vietii sale
interioare”.
Piesa lui Marin Sorescu are ca punct de plecare mitul biblic al lui
Iona,
sugerat inca din titlu. Iona este insarcinat in taina sa plece la Ninive
pentru a
propovadui cuvantul Domnului si a-i avertiza pe locuitori sa se
pocaiasca.
Insa, nu da ascultare poruncii si fuge cu o corabie la Tarsis. Dumnezeu
starneste o furtuna pe mare iar Iona este aruncat in valuri si inghitit de
un chit. Dupa trei zile de rugaciune, este aruncat pe tarm, dar trebuie
sa se intoarca la Ninive, unde locuitorii ii vor da crezare si se vor pocai.
Eroul lui Sorescu, este, intr-un anumit sens, chiar opusul lui Iona din
mitul biblic, care este eliberat dupa pocainta. Pescarul lui Sorescu se
afla de la inceput in gura pestelui, fara posibilitatea eliberarii in fapt si
fara a fi savarsit vreun pacat.
Din punct de vedere tematic, “Iona” porneste de la metafora lui
Nietzsche: “Solitudinea m-a inghitit ca o balena” si da expresie
strigatului

Iona este pescar.Fiindca nu poate prinde miticul peste visat. el traieste intr-un perpetuu orizont al asteptarilor. . Vorbesc. Eu sunt Iona!” – spune in final personajul. ce face eforturi disperate spre a-si regasi identitatea: “Mi-am adus aminte: Iona. experientele sale ontologice. Iona descopera ca existenta sa se consuma intr-un univers din care nu are cum sa iasa. iesit din haul apelor. Treptat. unde incearca sa-si demonstreze siesi ca este inca liber :”Pot sa merg unde vreau. inscenand realitatea. ducandu-si existenta si acceptandu-si destinul. Cei doi pescari ce au in spate cate o barna semnifica hiperconstiinta si subconstientul lui Iona.tragic al omului insingurat. caci eliberarea dintr-un cerc al existentei este intotdeauna inchiderea intr-un altul. Pestele fabulos intarzie sa apara. care se razbuna: un peste urias. Sa vedem daca pot sa si tac”. iluzie sau aspiratie. “Moara de vant “ din tabloul al III –lea apare ca un avertisment simbolic al luptei zadarnice cu destinul. ce semnifica. Facand din existenta pretext pentru joc. detasarea omului de regn si actiunea constienta. monologul amplu al lui Sorescu dezvolta imaginea lumii ca “ierarhie de sfere” sau “serie biologica de stereotipii” . In cele patru tablouri. el pescuieste deriziunea propriului destin. piesa urmareste avatarurile devenirii lui Iona. sa-si contrafaca destinul. Actiunea este insa in van. Iona spinteca burta pestelui cu propria sa unghie “ca o sabie goala”. Isi aduce de acasa un acvariu si imita gestul ancestral: vaneaza cate o “fata” pe care o arunca inapoi. aflat in fata marii – perceputa fie ca libertate. multiplicat la infinit. Pe de alta parte. spatiul visceral. Fac ce vreau. careia omul se straduieste sa-i reziste. Tabloul al II –lea se desfasoara in interiorul pestelui I. dupa Jaspers. il inghite. prin joc.aratandu-i fata nevazuta a lumii. asemeni eroilor lui Becket. iar Iona incearca. Iona nu isi da seama ca in micul vas e prefigurat modelul universului la scara redusa.

trebuind sa incerce calea inversa: “Totul e invers. se afla el: “Sunt ca un Dumnezeu-exclama el. se observa limpede sensul metaforei pestelui. disperat – care nu mai poate invia.dar nu ma las. ci in sinea sa deplina libertate :” Razbim noi cumva la lumina!”. Iona a gasit intr-adevar leacul solitudinii. cu sentimentul de a fi gasit nu inafara. dar ajuns aici in mormant nu mai poate invia”. pe parcursul existentei sale. isi spinteca propriul abdomen. motivand: “ noi. Iona intrerupe astfel circuitul inconstient al naturii pentru a renaste. in care rezida viziunea centrala a piesei:”toate lucrurile sunt pesti”. apoi ne vom duce linistiti pe la casele noastre”.In acest moment. Strigandu-si numele in departarea in care se ratacise. insa. omul e in lupta cu jocul absurd al existentei. Ne-am putea intreba daca prin sinucidere. In pantecele chitului. numai atata vrem. de jucarie a destinului si de destin. Iona crede ca a iesit in sfarsit la lumina. iar Iona nu este altceva decat . de aceea trebuie sa ne nastem mereu”. oamenii. In tabloul IV.Inspaimantat insa de orizontul alcatuit din burti de peste. formata din ani. spintecand burta ultimului peste. al misterului mortii. in maniera psalmilor arghezieni. in loc de a mai taia burti de peste. in speranta unei libertati iluzorii. Fiinta rationala. pe plaja. Umanitatea a invatat. Gaseste un motiv experientei umane: “ ne scapa cate ceva din viata. ca niste geamuri puse unul langa altul. cand reuseste sa afle o definitie a vietii :” dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa. pana si moartea. aflat intr-un univers repetitiv. intre ele. imbatranit. Iona invoca semnul divinitatii. Intelege ca. sa nu capituleze in fata misterelor. pe care am trait-o eu” si isi regaseste identitatea: “Eu sunt Iona! “. Drumul parcurs de Iona pare incheiat. a gresit sensul. un exemplu de inviere. prin moarte. Iona se descopera pe sine ca ins captiv intr-un labirint in care fiintele au dubla identitate. si venirea pe pamant. si viata. Urmeaza momentul clarificarii. I-au iesit toate minunile. Plec din nou”.

dovada acestei crancene lupte a omenirii. printr-un limbaj aparent prozaic. Acesta este adevarul pe care ni-l propune Marin Sorescu. . intr-o formula liricoironica in masura sa patrunda in profunzime toate marile probleme.