1.

Context
a. Rezerve
In 2010, Rusia avea cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume, in valoare de
44,8 miliarde de metri cubi (MMC), care reprezentau 23,9% din rezervele totale dovedite de
gaze naturale la nivel mondial. O mare parte a acestor rezerve se afla in Siberia, in trei
campuri gazeifere, Yamburg, Urengoy i Medvezhye, reprezentand aproximativ 45 la suta din
rezervele totale de gaze ale Rusiei. Rezerve semnificative sunt, de asemenea, localizate in
nordul Rusiei.

b. Producia i exporturile
In 2010, Rusia era al doilea cel mai mare producator de gaze naturale din lume,
producand 588.9 de miliarde de metri cubi de gaz, fiind depasita la productie doar de catre
Statele Unite ale Americii (Anexa 2). Rusia, insa, si-a meninut poziia de cel mai mare
exportator mondial de gaze. Cea mai mare concentrare a productiei este in Siberia, unde 95%
din productia de gaze naturale ale Rusiei are loc, unele dintre cele mai prolifice campuri fiind
Yamburg, Urengoy i Medvezhye. Aceste campuri sunt toate liceniate gigantului Gazprom,
exemplu

tipic

de

companie

Campion

National,

care

domina

productia

in

amonte. Aproximativ 80% din totalul de gaze naturale produse de catre Rusia provin de la
Gazprom, care controleaza, de asemenea, cea mai mare parte din rezervele de gaze ale

2. Relatiile energetice cu vecinatatea apropiata

Tarile din CSI sunt importante pentru Rusia, ca parteneri de comer, dar si ca membri
ai vecinatatii apropiate. Pentru a susine creterea economica, Rusia are un interes clar de a
continua relaiile comerciale normale cu vecinii sai, inclusiv eliminarea subveniilor pentru
exporturile de energie. Astfel, Rusia, in ultimii ani, a crescut dramatic preurile cerute de
catre Gazprom Ucrainei i Belarus pentru gazele naturale. Aceasta este, de asemenea, o parte
0

a lumii in care Rusia are probabil cel mai puternic interes in controlul conductelor i a
fluxurilor de energie pentru a spori puterea sa de a influenta preurile pentru clienii sai
europeni i pentru a se asigura ca aprovizionarea satisface propriile nevoi interne de
energie. Intr-o remarca, Anatoli Ciubais, director executiv al UES (companie ruseasca de
energie electrica), a declarat in 2003 ca Rusia ar trebui sa conduca CSI printr-o "ocupaie
economica", a economiilor vecine (Oliker, 2009). In opinia sa, investitorii rui ar trebui sa
cumpere datoriile externe i sa achizitioneze bunuri strategice economice in arile
CSI. Ulterior, UES sub Ciubais a achiziionat companiile de electricitate din Armenia,
Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kargazstan, Moldova, Tadjikistan, si Ucraina. Gazprom a
urmat exemplul celor de la UES si a inceput sa investeasca masiv in aceste tari, atat in
productie cat si in facilitatile de tranzit.

3. Rusia - Ucraina, disputa gazelor din 2009

Originile disputelor de gaze ruso-ucrainene, in general, i ale disputei majore din
2009, in special, pot fi urmarite pana in epoca sovietica, atunci cand Ucraina facea parte din
URSS, i sistemul de conducte, care furniza Europea cu gaz din Rusia facea parte din
teritoriul ucrainean.
Datorita preului mic al gazelor sovietice interne, precum i a preurilor subvenionate
fostelor republici sovietice dupa dizolvarea Uniunii Sovietice, multe ari central i esteuropene s-au dezvoltat industrii interne ineficiente. In timp ce Rusia a incercat sa ridice
preurile pe care le cere fostele republici constitutive ale Uniunii Sovietice, Ucraina a profitat
de faptul ca 80% din exporturile de gaze spre Europa trec pe teritoriul sau i a folosit
monopolul sau de tranzit pentru a menine preurile scazute (Andres , 2011).
Dispute de gaz i conflicte au aparut in cursul anilor 1990 i din 2000 intre Rusia i
Ucraina, incidentul cel mai notabil anterior fiind disputa de gaz din 2006, dar Ucraina a
continuat sa primeasca gaze la un pre mult mai mic decat consumatorii europeni iar
volumele acestor consumatori nu au fost grav afectate in timpul acestor dispute. Cu toate
acestea, situaia s-a schimbat la inceputul anului 2009.

a. Evolutia disputei din 2009

In absena unui contract incheiat pe pre i de volum pentru gazul rusesc transmis
Ucrainei pentru anul 2009 i, din cauza incapacitatii Ucrainei de a plati pentru gazele livrate
la sfaritul anului 2008, Gazprom a taiat livrarile de gaze catre Ucraina la 1 ianuarie 2009. La
scurt timp dupa de gazul catre Ucraina a fost taiat, presedintele Gazprom, pentru a evita
pierderea de reputaie ca furnizor de incredere, dupa ultima disputa intre Rusia si Ucraina din
2006, a mentionat clientilor europeni ca orice penurie de gaz, care urma a fi avut loc dupa
aceasta perioada ar fi din vina Ucrainei.
Intre timp, Ucraina a inceput retragerea de gaz din volumele transmise catre Europa,
sub pretextul necesatii pentru statii de comprimare, la o valoare medie de 22 de milioane de
metri cubi pe zi. Ca urmare, Rusia a redus mai departe volumul de tranzit. In timp ce Rusia a
furnizat volume suplimentare pentru piaa europeana, prin alte conducte, aceste volume nu au
fost suficiente pentru a contrabalansa pierderile care au avut loc. (Ebel, 2009)
La data de 5 ianuarie, Gazprom a redus i mai mult livrarile catre Ucraina. iar
reducerile de volum au totalizat 65 de milioane de metri cubi pe zi de aceasta data. De
asemenea, Gazprom a acuzat Ucraina de inchidere a patru conducte de gaze destinate
exportului pentru pieele europene, avand in vedere ca 80% din fluxurile de gaze ruseti spre
Europa tranzitau Ucraina, la acel timp.
Pana in 7 ianuarie toate exporturile de gaze naturale catre Ucraina au fost taiate, ceea
ce insemna ca 11 importatori de gaze naturale din Europa si-au vazut activitatile oprite, chiar
i principalele ari importatoare, cum ar fi Germania, Frana i Italia au vazut reduceri
semnificative ale livrarilor de gaz din Rusia.
Dupa un acord de monitorizare punctelor cheie de-a lungul conductei de tranzit,
fluxurile au fost reluate pe 13 ianuarie, dar numai pentru consumatorii europeni i nu pentru
Ucraina. Cu toate acestea, gazul rusesc nu au ajuns la consumatorii europeni, i, aa cum
Rusia a acuzat Ucraina de blocarea transferurilor din ara, preedintele ucrainean a explicat ca
sistemul de conducte multiplu nu permite transportul intr-o direcie specifica.
Din cauza pierderilor Gazprom in valoare de 1.2 miliarde dolari pana pe 17 ianuarie,
Gazprom din Rusia i Naftogaz din Ucraina, principala companie de gaze a tarii, au semnat
un acord pe 19 ianuarie, care a permis reluarea transferurilor de gaze naturale catre Ucraina
i, prin urmare, in Europa. (Ebel, 2009)
Acordul, care acopera o perioada de zece ani, pana in 2018, prevede ca preul platit de
Ucraina va fi calculat in conformitate cu formula utilizata pentru consumatorii europeni,
reducand subvenia primita de catre Ucraina dupa destramarea Uniunii Sovietice. Acordul

prevede, de asemenea, o cretere a taxei de tranzit pentru Rusia, prin sistemul de conducte
ucrainean i sanciuni pentru eecuri viitoare de a plati la timp.

b. Implicaii
Analistii sustin ca Rusia a folosit exporturile sale de gaze naturale pentru a aduce
presiune asupra Ucrainei, unele dintre obiectivele propuse fiind oprirea dorintei Ucrainei de a
adera la NATO i UE, pentru a obine sprijinul internaional pentru proiectele de conducte
Nord Stream si South Stream, un alt scop speculat fiind de a catiga posesia de conducte de
tranzit din Ucraina. Cu toate acestea, legislaia ucraineana nu permite o astfel de preluare. O
un alt scop propus de analisti a fost de a diminua sprijinul public al liderilor pro-occidentali ai
Revoluiei Portocalii din Ucraina, pentru a duce la restabilirea unui lider pro-rus de la Kiev.
Din perspectiva clienilor sai, disputa a redus increderea Europei, atat in Rusia, ca un
furnizor, sporind doar la pierderea imaginii de tara in urma disputei 2006, cat si in Ucrainei
ca ara de tranzit de incredere, fapt care a determinat reinnoirea intereselor in proiecte de
conducte care ocolesc Ucraina. (Ebel, 2009)
In urma disputei dintre Rusia i Ucraina, i in memoria disputei similare a anului
2006, Uniunea Europeana a reinnoit discuiile de securitate energetica. Uniunea Europeana a
declarat obiectivele sale de a cauta surse stabile de energie, astfel ii indreapta atenia spre
Africa de Nord i Asia Centrala. Rusia a folosit panica creata de scaderea de consum pentru a
impinge catre mai mult sprijin politic i economic pentru Nord Stream i South Stream, prima
dintre care ar trece pe sub Marea Baltica, Rusia, ducand la conectarea directa cu Germania, in
timp ce a doua va trece pe sub Marea Neagra, in concurena cu Nabucco (care va lega Europa
de Asia Centrala in mod direct, ocolind Rusia), ambele din aceste proiecte ocolind Ucraina.

c. Evenimente ulterioare
Europa ramane vulnerabila la disputele de gaze dintre Rusia si Ucraina, deoarece Rusia
acopera peste 40% din necesarul de gaz al Uniunii Europene, 80% din aceasta cantitate
tranzitand gazoductele ucrainiene. Aceasta situatie de vulnerabilitate e posibil sa se
3

inrautateasca pe viitor, deoarece oferta domestica europeana cuplata cu cererea in crestere vor
rezulta intr-o crestere de 37% a importurilor de gaze rusesti in Europa pana in 2030, in cazul
in care nu se gaseste o alternativa. Aceasta dependenta nu este unilaterala, deoarece bugetul
Rusiei se bazeaza pe exporturile de gaze catre piata europeana pentru 20% din veniturile sale
si e nevoie de sistemul de de gazoducte ucrainian pentru transport. Ucraina de asemenea nu
este imuna deoarece se bazeaza puternic pe gazul rusesc pentru consumul domestic de
energie.
Ulterior disputei gazelor, conducerea Uniunii Europene a anuntat in mod public
sustinerea pentru construirea gazoductului ruso-german Nord Stream. In 2010, strategia
Rusiei dadea semne ca a functionat, deoarece in alegerile din Ucraina din 2010, in toiul
relatiilor in deteriorare cu Rusia si a problemelor economice devastatoare, ucrainienii au ales
candidatul pro-Rusia Victor Yanukovich. Ulterior, Rusia a fost de acord sa reduca politica de
preturi pentru gazul consumat de ucrainiei. Aceasta miscare a fost perceputa ca o reintoarcere
la politica de subventionare prin pretul gazului din partea Rusiei catre tarile prietene.
(Andres, 2011)
Mai mult, la 21 aprilie 2010, Ucraina a semnat o extindere a perioadei de sedere a
floteui rusesti din Marea Neagra, permitandu-le sa foloseasca in continuare baza din Crimea
in schimbul unor reduceri substantiale de pret la gazul importat de Ucraina. Utilizarea bazei
de catre Rusia se va extinde pentru inca 25 de ani dincolo de actualul termen, care urmeaza sa
expire in 2017. In schimb, Rusia s-a angajat sa reduca pretul pe care Ucraina il plateste pentru
gazul rusesc.(Starozhitskaya, 2010) Rusia avea nevoie de certitudine in ce priveste baza
navala stationata [in Crimea] iar acum avem aceasta certitudine. Am semnat o intelegere care
extinde sederea bazei rusesti pe teritoriul ucrainean pentru inca 25 de ani a declarat
Medvedev (Radio Free Europe, 2011)
Medvedev a explicat si detaliile reducerii de gaze de care va beneficia Ucraina:
Partenerii nostri ucrainieni vor primi o reducere de $100 la pretul gazului daca pretul este
mai mare de $330, sau o reducere de 30% daca pretul este mai mic [de $330]. (Radio Free
Europe, 2011)

4. Geostrategia Gazoductelor

a. Reteaua existenta
In afara de faptul ca domina piata in amonte de gaz rusesc, Gazprom domina si
sistemul de gazoducte rusesti, cu noua gazoducte principale dintre care sapte sunt destinate
exportului. Gazoductele Yamal-Europe I, Northern Lights, Soyuz si Bratrstvo transporta gaz
natural catre piata europeana, tranzitand Ucraina si Belarus, in timp ce Bluea Stream, North
Caucasus si Mozdok-Gazi-Magomed transporta gaz de la arealele de productie din Rusia
catre Turcia si catre fostele republici sovietice din est. (Anexa 1)
Cu toate acestea, sistemul actual de gazoducte folosit de Rusia poate pune probleme
de tranzit, intrucat gazoductele de tranzit si facilitatile de depozitare nu sunt separate complet
de cele menite sa asigure gaze tarii de tranzit. Rusia si-a concentrat eforturile din ce in ce mai
mult pentru a evita tarile de tranzit, in special pe cele care au un istoric de a deveni
neprietenoase, si a cautat rute alternative pentru a reduce puterea si influenta pe care aceste
tari ar putea sa aiba asupra Rusiei ca si porti catre consumatori.

b. Blue Stream
Constructia gazoductului Blue Stream a inceput in 2001-2002, facand legatura intre
Rusia si Turcia. Cand gazoductul a fost inaugurat in 2005, presedintele Vladimir Putin a
participat la ceremonia de inaugurare impreuna cu prim-ministrul Turciei si cu cel italian.
Prin construireea gazoductului Blue Stream, Gazprom si-a asigurat accesul in piata turca si a
incercat sa taie piata Turciei de competitori din zona Caspica, principalul competitor fiind
Turkmenistan. Pe langa gazoduct, au fost propuneri pentru construirea unui oleoduct care sa
mearga in paralel cu Blue Stream, ceea ce inseamna ca, in acelasi timp, Moscova incerca sa
reduca influenta Marii Britanii si a SUA in regiune, cele doua tari fiind promotorii
oleoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC). Acest lucru indica faptul ca Rusia incearca sa
contrabalanseze rolul SUA de asigurare a securitatii militare cu propriul rol de asigurare a
securitatii energetice. (Negut, 2008)
Pe langa existentul Blue Stream, Rusia a lansat in 2006 proiectul de gazoduct Blue
Stream II, care va merge in paralel cu gazoductul existent Blue Stream, aratand intentia
Rusiei de a pune monopol pe piata Turciei. O asemenea miscare ar preveni intrarea gazului
din Marea Caspica necesar pentru conducta Nabucco sau pentru o viitoare conducta TurciaGrecia-Italia. (Neacsu, Negut, 2010)
5

c. Nord Stream Pipeline

Pentru a evita Ucraina ca si tara de tranzit, una dintre rutele propuse este conducta
Nord Stream, ce va lega Rusia in mod direct de cel mai mare importator al sau, Germania, pe
sub Marea Baltica.
Conducerea Uniunii Europene a anuntat recent sustinerea publica pentru constructia
conductei ruso-germane, cu toate ca aceasta contravine politicii declarate de diversificare.
Acest lucru ar putea fi un raspuns la decredibilizarea Ucrainiei ca si tara de tranzit si, pe
masura ce Europa incearca sa isi mentina securitatea energetica, recunoaste dependenta
continua si poate in crestere fata de gazul din Rusia (Smith, 2009).
Aceasta conducta va merge pe sub Marea Baltica, intre Vyborg in Rusia si Griefswald
in Germania si va costa de cel putin patru ori mai mult decat alte doua gazoducte alternative
care au fost discutate pentru a acoperi cererea in crestere de energie a Uniunii Europene.
Aceasta cerere este previzionata a fi cu 200 mcm mai mare in 2030 decat in prezent 1. Pe
langa costul economic mai ridicat, proiectul Nord Stream prezinta un pericol de mediu serios
pentru ecosistemul Marii Baltice. Cu toate acestea, prin obtinerea accesului la gazul rusesc
prin compania daneza Dong, Danemarca a redus la tacere problemele ecologice prezentate de
proiectul gazoductului (Neacsu, Negut, 2010). De partea ruseasca, analistii considera ca
principala motivatie in spatele proiectului gazoductului Nord Stream este de natura politica si
nu economica deoarece, odata terminat, ar intari puterea ruseasca asupra regiunii Baltice si
asupra Poloniei. Acestea ar ramane expuse atat fizic cat si moral din punctul de vedere al
securitatii energetice. Pe langa asta, conducta ar oferi influenta crescuta asupra Ucrainei si
Belarusului, deoarece nu ar mai avea importanta ca si tari de tranzit, cel putin nu in aceeasi
masura ca si in prezent (Smith, 2009).
Constructia Nord Stream a fost proiectata fara a discuta in prealabil cu partenerii din
regiunea Baltica sau cu Polonia, aceasta fiind o decizie ruso-germana. Aceasta reprezinta o
punere in aplicare a strategiei rusesti de a nu permite un punct de vedere comun sau
solidaritate privind securitatea energetica. Insa constructia Nord Stream poate fi un pretext
pentru militarziarea Marii Baltice. (Neacsu, Negut, 2010)

d. South Stream Pipeline

1 BP Statistical review of World Energy 2011

6

Intr-o incercare de a reduce dependenta Europei de energia Ruseasca, Uniunea Europeana a

facut apeluri pentru construirea unor conducte ce ar urma sa ocoleasca teritoriul rusesc si care
ar transporta gaz non-rusesc catre Europa. Un asemenea proiect este gazoductul Nabucco
(Anexa 3), care ar urma sa aiba o capacitate de 31 mcm pe an si care ar aproviziona Europa
cu gaz din Azerbaijan si poate din Turkmenistan prin reteaua existenta de gazoducte din
Turcia si Georgia. Proiectul a inceput in 2002, cu intelegeri interguvernamentale semnate
intre Turcia, Romania, Bulgaria, Ungaria si Austria in 2009. Se dorea ca lucrarile la conducta
sa inceapa in 2012 si se astepta ca aceasta conducta sa devina operationala in 2017 (Nichol,
2011).
Oficialii rusi si-au exprimat neincrederea in gazoductul Nabucco, sustinand ca
necesarul de gaz pentru a alimenta conducta va fi greu de gasit. In plus, Rusia a incercat sa
cumpere gaz de la Azerbaijan si Turkmenistan, tarile care ar fi urmat sa asigure necesarul de
gaz pentru Nabucco.
In 2007, Gazprom a semnat o intelegere cu fima italiana ENI pentru a construi South
Stream (Anexa 3), o conducta de gaze naturale ce va merge din Rusia, pe sub Marea Neagra,
catre Bulgaria, aprovizionand cu gaz Europa de Sud-Est si Europa Centrala. Gazprom
planuieste sa inceapa constructia in 2013 si sa inceapa livrarile de gaze in 2015. La fel ca
Nord Stream, South Stream ar ocoli Ucraina, Belarus, Polonia si alte tari din Europa Centrala,
considerate neprietenoase de catre Rusia. Se estimeaza ca South Stream va avea o capacitate
de transport de 63 mcm pe an (Nichol, 2011).
Pe langa ca South Stream s-ar putea dovedi lovitura fatala pentru proiectul Nabucco,
impreuna cu Nord Stream ar reduce semnificativ cantitatea de gaz care tranziteaza Ucraina
catre Europa (deocamdata 80% din necesar). Presedintele ucrainean Yanukovych si-a
exprimat ingrijorarea fata de impactul Nord Stream si South Stream asupra volumelor de
tranzit prin gazoductele ucrainieie si a oferit drept partial de proprietae asupra sistemului de
conducte ucrainian in schimbul unei cote din campurile de gaz natural ale Rusiei si in
schimbul volumelor de tranzit garantate prin Ucraina. O cota de control asupra sistemului de
conducte ucrainian era de mult timp un tel pentru Gazprom si pentru Rusia, insa pana recent
era un tel imposibil, intrucat transferul de proprietate al conductelor era ilegal in Ucraina
(Nichol, 2011).

5. GECF un cartel al gazelor naturale?

7

Forumul Tarilor Exportatoare de Gaze, sau Gas Exportin Countries Forum (GECF) in limba
engleza) a fost format in 2001 in Teheran ca si o platforma informala de discutie, fara un
statut oficial sau apartenenta fixa si a dus la lansarea de speculatii ca urmeaza sa se formeze
un OPEC al gazelor. Desi gazul nu are scopul de a inlocui petrolul, unele tari bogate in gaze
cum ar fi Rusia sau Iran sustin cu fervoare crearea unui cartel al gazelor pentru reglemenarea
industriei. Aceasta apropiere poate explica ezitarea Rusiei de a adopta sanctiuni orientate
catre Iran, deoarece ambele tari se bazeaza puternic pe venituri generate de resursele lor
naturale. (International Energy Agency, 2010)
Dupa 7 ani de existenta ca un grup informal, o intalnire ministeriala din decembrie
2008 a dus la conceperea unui charter oficial al organizatiei si al statului oficial de membru
pentru tarile apartenente, astfel formandu-se o organizatie internationala in adevartul sens al
cuvantului (International Energy Agency, 2009). Cei 11 membri care au semnat charter-ul
sunt Algeria, Bolivia, Egipt, Guineea Ecuatoriala, Iran, Libia, Nigeria, Qatar, Rusia, Trinidad
& Tobag si Venezuela (Anexa 4). Aceste tari detineau 36% din productia mondiala de gaze
naturale in 2007, cu perspectiva de a-si creste cota pana la 42% din productia mondiala pana
in 2030. Tarile cu statutul de observator sunt Olanda, Norvegia si Kazakhstan (International
Energy Agency, 2010).
Organizatia se descirie ca fiind [...] conceputa cu obiectivul de a creste nivelul de
coordonare si de a intari colaborarea intre tarile membre. Forumul doreste de asemenea sa
promoveze dialogul intre producatorii de gaz si consumatori2
Lista de tari semnatare sugereaza o schimbare a sferei de interes a GECF catre piata
europeana si cea atlantica de gaz natural, intrucat toate tarile semnatare, mai putin Venezuela
si Bolivia sunt in prezent sau intentioneaza sa devina furnizori catre piata Europeana, iar cei
trei mari producatori de gaze naturale din Pacific, anume Brunei, Indonesia si Malaesia, care
au fost reprezentate la intalniriile GECF in trecut, nu au semnat charter-ul. (International
Energy Agency, 2010)

a. Obstacole in calea unui cartel al gazelor

Principalul obstacol in calea formarii unui cartel de gaze cu o putere semnificativa sta
in natura heterogena a colectivului de membri ai organizatiei, deoarece sunt pusi laolalta
2 http://www.gecforum.org/gecf/web.nsf/homepage?readform
8

exportatori de Gaz Natural Lichefiat (GPL) concentrati asupra bazinului Atlantic (Algeria,
Nigeria, Libia, Egipt) impreuna cu mari exportatori prin gazoducte. Diferenta consta in faptul
ca piata pentru GPL este mult mai diversa si mai diversificabila, deoarece nu este nevoie de
infrastructura pe distante uriase, infrastructura care necesita investitii de capital uriase care sa
lege importatorul de exportator, chiar daca necesita investitii capitale puternice pentru
conversia in GPL. (Fachinotti, 2007)
Al doilea obstacol consta in structura pietei gazului, care nu este o singura piata, ci o
serie de piete regionale, spre deosebire de piata pentru petrol. Majoritatea expertilor sunt de
acord ca un cartel al gazelor va deveni posibil in momentul in care se va dezvolta o piata
globala a gazelor. Asta ar insemna ca GPL sa aiba un rol mult mai important comparat cu
gazul transmis prin conducte. (Fachinotti, 2007)
Un alt obstacol il reprezinta faptul ca gazul, spre deosebire de petrol, concureaza cu
alte tipuri de resurse si cu alte surse de energie. In timp ce petrolul nu poate fi inlocuit in mod
real in acest moment cu alte surse de energie in sectorul transporturilor, gazul folosit in
producerea de electricitate si in incalzire (principalele utilizari in prezent) este in competitie
cu alte surse de energie, cum ar fi carbuni, petrol, energie nucleara, energie hidro-electrica,
energie solara. Asta inseamna ca producatorii risca sa isi piarda piata daca pretul cerut pare
instabil.

b. Marea Troika a Gazelor

Rusia si-a concentrat eforturile pentru a crea un cerc interior in cadrul GECG, format
din Iran, Qatar si Rusia, denumit de presa si de analisti ca fiind Marea Troika a Gazelor.
Dupa intalnirea de la 21 octombrie 2008 intre reprezentanti ai acestor tari, Gazprom a dat un
comunicat de presa care sugera ca grupul producatorilor, numit ocazional G3 al gazelor, ar
putea include si alte tari membre GECF (Wilczewiski, 2008).
Troika, impreuna cu ceilalti membri GECF, doreste sa imparta pietele
consumatorilor intre ei in sfere de influenta, fiecare sfera de influenta fiind dominata de o
singura tara producatoare (Cohen, 2008). De o importanta majora este piata Europeana, unde
atat Rusia cat si Algeria sunt producatori bine impamanteniti in piata europeana, iar Iran are
prespective puternice de a patrunde pe piata. Un exemplu de impartire strategica a pietelor
este dat de discutiile preliminarii intre Algeria si Rusia, unde Rusia ar fi de acord sa nu
conteste pozitia dominanta a Algeriei pe piata spaniola, in timp ce Algeria s-ar angaja sa
permita Rusiei acces exclusiv la piata germana, unde Gazprom este exportatorul principal.
9

Aceste actiuni ar putea pune in pericol eforturile Uniunii Europene de liberalizare energetica
si de dereglementare a sectorului gazelor (Wilczewiski, 2008).
Alte zone in care membri GECF doresc sa urmeze strategii comune sunt volumele de
export, constructia de noi gazoducte si asupra livrarilor la termen. Membri GECF doresc sa
implementeze un secretariat permanent al organizatiei.
Desi contine semnele incipiente ale unei organizatii de tip cartel, expertii de la
International Energy Agency (IEA) estimeaza ca un asemenea cartel ar putea deveni o
organizatie eficienta de abia pe termen mediu, in urmatorii 10 ani, deoarece piata gazelor este
inca divizata iar membri GECF nu si-au atins inca potentialul cand vine vorba de productie
sau de export. (Wilczewiski, 2008)
O alta problema majora la adresa cartelului gazelor si la adresa dominarii Rusiei a
pietei gazelor o reprezinta descoperirile recente de rezerve mari de gaze de sist in SUA si
Canada, dar si in tari europene, cum ar fi Marea Britanie, Franta, Polonia sau Romania si in
Israel. Posibilitatea ca SUA sa devina un mare exportator de gaze ar ameninta pozitia
dominanta a Rusiei in domeniu si ar reduce semnificativ eforturile rusesti de a transforma
dominanta in influenta (LeVine, 2012). La fel si cu rezervele de gaze de sist din tarile
europene. Totusi, tehnologia de extragere a gazelor de sist, fracturarea hidraulica, a capatat o
imagine negativa in ochii publicului, considerandu-se ca metoda de extragere provoaca atat
cutremure cat si poluarea apelor freatice. Cu atat mai bine pentru Rusia, ca explorarile si
exploatarile de gaze se amana in multe tari.

Concluzie
Prin operatorul detinut de stat, Gazprom, Rusia isi foloseste imensele resurse de gaze
naturale pentru a-si atinge scopurile geostrategice. Printr-o politica de subventionare a
pretului gazelor fata de tarile prietenoase fata de tarile din vecinatatea apropiata in momentele
in care acestea se comporta conform dorintelor Rusiei si prin schimbarea acestei politici in
taierea livrarilor, amenintarea cresterii pretului, in momentul in care directia acestor tari
devine divergenta Rusiei, Rusia a reusit sa isi pastreze influenta in vecinatatea apropiata in
ciuda unei atractii din ce in ce mai mari pentru aceste tari de a face pasi decisivi catre
integrarea euroatlantica si in cadrul Uniunii Europene. Inlocuind influenta militara cu
influenta energetica Rusia a reusit sa contrabalanseze puterea americana in regiunea Caspica
si a Marii Negre (cu exceptia notabila a Georgiei, care a necesitat o interventie armata).
10

De asemenea Rusia doreste sa isi puna in valoare resursele marind dependenta

europeana de gazul rusesc prin construirea de infrastructura extrem de costisitoare care sa o
lege direct de tarile importatoare, ocolind tarile de tranzit. Acest lucru, acceptat si incurajat de
acele tari care ar urma sa primeasca gazul rusesc prin noile conducte, fara riscurile
intreruperilor cauzate de tarile de tranzit, reprezinta o diminuare a unitatii strategice si
energetice Europene si reprezinta un mod pentru Rusia de a se apara de o Europa bine unita si
bine inchegata. Geostrategia conductelor de gaze ajuta si la reducerea influentei Statelor
Unite in tarile Caspice si riverane Marii Negre, prin transformarea proiectelor energetice
americane in nefezabile si prin asigurarea dependentei tarilor exportatoare caspice de
infrastructura ruseasca si tarilor importatoare de gazul rusesc.
Incercarile Rusiei de a forma si de a inchega un cartel al gazelor, reunind cei mai importanti
exportatori, poate duce la adancirea dependentelor statelor europene de gazul rusesc, insa
piata mondiala nu exista, asadar un asemenea cartel s-ar traduce intr-o amplificare a
influentei regionale a Rusiei. Cu toate acestea, obstacolele in fata unui cartel al gazelor raman
semnificative, iar noile resurse energetice descoperite in tarile dependente de gazul rusesc
(Europene) sau neexportatoare (SUA) ar putea duce la o cadere importanta in semnificatie a
cartelului incipient.

Bibliografie
Books
1. Aslund, A., Guriev, S., Kuchins, A., (2010), Russia after the global economic crisis,
Washington, DC : Peterson Institute for International Economics : Center for Strategic
and International Studies, Washington, DC
2. Negu, S., (2008), Geopolitica Universul Puterii, Meteor Press, Bucureti.
Articles
1. Andres, R., Kofman, M., Loudermilk, M. (2011), Solutions for Russian-Ukrainian
Gas Brinksmanship, Journal of Energy Security, March 2011 Issue, www.ensec.org
2. Cohen, A. (2008), Gas Exporting Countries Forum: The Russian-Iranian Gas Cartel,
Journal of Energy Security, December 2008 Issue, www.ensec.org

11

3. Neacsu M.C., Negut S. (2010), Gas Pipelines War, Revista Romana de

Geografie Politica, Mai 2010, pp. 29-46, http://rrgp.uoradea.ro

4. Wilczewiski, W. (2008), The Big Gas Troika: A Lot of Hot Air, Journal of Energy
Security, December 2008 Issue, www.ensec.org

12