LUCRARI CONTABILE DE ÎNCHIDERE

Exercitiul bugetar se închide periodic si obligatoriu la 31 decembrie. Prin lucrari contabile de închidere se întelege: a) Redactarea balantei conturilor cu titlu provizoriu pentru verificarea exactitatii înregistrarilor din sistemul de conturi, calcule de corelatie, punctaje si analiza componentei soldurilor. b) Inventarierea patrimoniului si controlul realitatii factice a patrimoniului asigura concordanta dintre marimea reala a existentei valorilor de patrimoniu si soldurile scriptice înregistrate în contabilitate. c) Punerea de acord a situatiei conturilor cu realitatea inventarului si înregistrarea legala a diferentelor de inventar dupa natura lor (calcule – trecerea pe cheltuieli a pierderilor legale admise, dupa caz, imputarea lipsurilor de gestiune dovedite prin vinovatia persoanelor angajate). d) Redactarea balantei conturilor cu titlu definitiv, inclusiv cu rezultatele consemnate pe baza inventarului. e) Confirmarea cu extrase de cont transmise la terti a exactitatii si realitatii soldurilor finale pentru angajamentele patrimoniale de creante si datorii. f) Redactarea propriu-zisa a darii de seama contabile. g) Certificarea si auditarea situatiei conturilor din darea de seama contabila.

La institutiile publice, darea de seama cuprinde situatiile financiare: 1. situatia patrimoniului (modelul de bilant în forma de lista cu structura activului si pasivului patrimonial). 2. bugetul institutiei si defalcarea executiei bugetare pentru perioada exercitiului încheiat cu detalierea cheltuielilor pe capitole, articole si aliniate de clasificatie bugetara, iar la venituri, dupa originea legala a finantarii (finantare publica, partiala – prin bugete speciale, autofinantare). Executarea bugetului la institutia publica implica recunoasterea necesitatii de a pune de acord detalierea cheltuielilor pe destinatii legale, cu sursele de origine a finantarii. La închidere se face distinctie între finantarea exercitiului curent, finantarea din anii precedenti, finantarea din activitatile curente, finantari din alte surse decât cele ale bugetului public. Conturile de venituri se închid prin compensare reciproca pentru acoperirea cheltuielilor institutiei. • veniturile de realizat se transfera pasiv în venituri curente, proportional cu situatia încasarii lor; • cheltuielile se acopera integra l din resurse legale de finantare în limitele prevazute în bugetul propriu; • veniturile ramase neutilizate la 31 decembrie sunt transferate în contul colector sau în unul special pentru operatii de mandat si depozit, iar în ianuarie al exercitiului financiar urmator se fac plati esalonate (pe baza de contract, conventie, mandat, depozit). Daca dupa închiderea exercitiului ramân sume neutilizate sau nedecontate, acestea se vireaza la bugetul de stat pentru redistribuire bugetara (rectificare). În situatia deficitului de finantare, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, exista doua posibilitati de acoperire temporara a nevoii de fonduri de finantare: 1. credit bancar purtator de dobânda; 2. credite curente de trezorerie (datoria publica cu garantia statului român, cu titlu temporar, rambursabil)

Darea de seama contabila este un formular tipizat, a carui metodologic de calcul a indicatorilor finali este standardizata dupa reguli precise, transpuse clar pe formularul de sinteza. CONTUL DE EXECUTIE A BUGETULUI INSTITUTIILOR PUBLICE Contul de executie a bugetului institutiei publice este corespunzator contului de rezultate sau de profit si pierdere din contabilitatea agentilor economici. Caracteristica sa de baza este aceea ca oglindeste ceea ce s realizat, dimensiunea efectiva a -a activitatii economice si sociale consumatoare de resurse si producatoare de rezultate. Daca bugetul de venituri si cheltuieli este un document previzional, care estimeaza marimea indicatorilor, contul de executie prezinta gradul de îndeplinire a ceea ce institutia si-a propus. Ecuatia generala este: CHELTUIELI + REZULTATE = VENITURI Rezultatul exercitiului este cuprins atât în bilantul contabil, cât si în contul de executie. Deosebirea rezida în faptul ca bilantul constata rezultatul, în vreme ce contul de executie îl explica. Contul este alcatuit cu respectarea clasificatiei bugetare. Pentru venituri, la raportarile trimestrelor I – IV se completeaza numi coloana 2 cu încasarile realizate. În ceea ce priveste cheltuielile, la finele trimestrelor I, II, III se înscriu în coloane urmatoarele date: 1 – prevederi anuale 2 – prevederi trimestriale cumulate 3 – plati efectuate 4 – cheltuieli efective Anual, continutul rubricilor va fi: 1 – credite aprobate initial 2 – credite definitive 3 – plati efectuate 4 – cheltuieli efective Executia cheltuielilor prevazute în bugetul institutiei apare deci ca un proces desfasurat în etape succesive sau simultane în

timp si cu un continut unitar, deoarece întotdeauna platile se vor regasi în cheltuieli si invers. Într-o abordare sintetica, acest proces se compune din: 1) angajarea cheltuielilor – momentul în care institutia îsi creeaza obligatia baneasca fata de un tert. Acest moment poate coincide cu înregistrarea cheltuielii si efectuarea simultana a platii sau doar cu evidentierea cheltuielii sau cu plata efectiva. 2) Consumul – folosirea propriu-zisa a resurselor; va fi urmat de înregistrarea cheltuielii, în cazul unor materiale deja platite furnizorilor sau de plata, daca cheltuiala a fost deja înregistrata. 3) Imputarea – repartizare cheltuielilor asupra contului de finantare sau a veniturilor. Datorita importantei deosebite a cheltuielilor facute din banii publici si a necesitatii unei evidente riguroase a acestora, darea de seama contabila include ca a doua anexa la bilant “Detalierea cheltuielilor”. Ea cuprinde aceleasi rubrici ca si contul de executie, respectiv prevederi anuale, unde se înscriu creditele aprobate initial, prevederi trimestriale, echivalente cu creditele definitive, plati efectuate si cheltuielile efective, dar se refera exclusiv la cheltuieli. Acestea sunt enumerate conform clasificatiei economice astfel: A. cheltuieli curente B. cheltuieli de capital C. operatiuni financiare Fiecare categorie reuneste mai multe titluri; acestea, la rândul lor, se defalca pe tipuri de cheltuieli, dupa destinatie, mergându -se pe subdiviziuni ale clasificarii bugetare. Cheltuielile curente se împart în: • titlul I - cheltuieli de personal • titlul II - cheltuieli cu materiale si servicii • titlul III - subventii • titlul IV - prime • titlul V - transferuri

Cheltuielile de capital au un singur titlu, cu aceeasi denumire, iar operatiunile financiare sunt formate din împrumuturi acordate si rambursari de credite, plati de dobânzi si comisioane la credite. Contul de executie si detalierea cheltuielilor ofera informatii clare despre felul în care s-au aplicat prevederile bugetare, despre masura în care acestea au fost respectate, în esenta despre gestiunea patrimoniului institutiei publice. ALTE ANEXE ALE BILANTULUI CONTABIL LA INSTITUTIILE PUBLICE Ministerul Finantelor precizeaza în fiecare an tipologia darii de seama contabile, numarul si felul anexelor ce trebuie sa însoteasca bilantul, precum si modul de completare a acestora. Mai pot fi solicitate: 1. Disponibil din fonduri cu destinatie speciala Aceasta anexa constituie de fapt o fisa a contului 119 desfasurata pe analitice; ea este conceputa dupa modelul clasic al oricarui cont; în prima jumatate sunt înscrise denumirile, iar în cea ce-a doua apar rubricile care asigura exprimarea clara si completa a starii si miscarii respectivelor elemente patrimoniale. Ele sunt: a) disponibil la banca la începutul anului, adica soldul initial ce reflecta existentul valoric la debutul perioadei de gestiune; b) încasari/plati, adica rulajele debitoare si creditoare înregistrate în cursul perioadei de gestiune ca urmare a operatiunilor economice efectuate; c) disponibil la banca la sfârsitul perioadei sau soldul final, deci disponibilul care exista în momentul închiderii perioadei considerate (trimestru sau an). Aceasta anexa se completeaza de institutiile care folosesc sume prin redistribuire din fondurile speciale, precum si de alte institutii care gestioneaza fonduri speciale, precum si de alte institutii care gestioneaza fonduri speciale potrivit altor reglementari decât legea anuala a bugetului de stat.

2. Contul de executie a fondului special Are aceleasi caracteristici si acelasi rol ca si contul de executie a bugetului institutiei publice, numai ca se refera doar la miscarile care au determinat modificari ale fondurilor speciale. 3. Finantarea investitiilor Este un tablou care detaliaza investitiile publice sub aspect financiar. Prima parte cuprinde cheltuielile de capital efectuate pentru constructiile de montaj, achizitii de bunuri independente, alte investitii, iar cea de-a doua – sursele de acoperire a acestora. Ca orice activitate desfasurata de o institutie publica, si investitiile pot fi sustinute de alocatii bugetare, venituri extrabugetare sau fonduri speciale. Tabelul indica pentru fie care dintre aceste sume virate la banca finantatoare, respectiv alocarea initiala de resurse, sumele utilizate si disponibilul la sfârsitul perioadei. 4. Situatia obligatiilor de plata restante la finele trimestrului Aceasta anexa prezinta în primul rând obligatiile asumate, dar neajunse la scadente pâna la sfârsitul trimestrului considerat. Scopul completarii ei este cunoasterea cuantumului cheltuielilor angajate, dar neordonantate, pentru este institutia beneficiaza înca de asa-numitul credit-furnizor (perioada de timp dintre momentul contractarii datoriei si cel al exigibilitatii acesteia). În afara de aceste date, situatia include si o rubrica a adevaratelor restante, respectiv a obligatiilor ramase neonorate la termenul legal de plata. Cunoasterea continutului anexei este foarte importanta, având implicatii asupra deschiderilor de credite pe seama institutiei. Conform Legii finantelor publice, veniturile si cheltuielile prevazute în bugete sunt repartizate pe trimestre, iar acordarea fondurilor de la bugetul public se face în raport de gradul de folosire a resurselor puse la dispozitie anterior. La evaluarea proportiei de utilizare trebuie sa fie luate în calcul si platile neefectuate aferente unor datorii curente sau restante, astfel încât alocarile pentru noul trimestru sa fie acoperitoare pentru nevoile administratiei / institutiei, cu respectarea încadrarii în limite de cheltuieli aprobate prin lege.

5. Pagube materiale Legea finantelor publice precizeaza ca toti ordonatorii de credite raspund de: a) utilizarea creditelor bugetare; b) realizarea veniturilor; c) folosirea eficace a sumelor primite din bugetul public national; d) integritatea bunurilor încredintate unitatii pe care o conduc. Una din metodele de respectare a acestor prevederi o constituie si evidenta riguroasa a eventualelor pierderi. În situatie se înscriu: • soldul debitelor din pagube la începutul anului; • pagube noi constante provenind din: § lipsuri de gestiune; § plati nelegale; § deteriorari sau degradari de bunuri; § depasiri de consum specific, imputabile; § anulari, clasari, respingeri de organele în drept pentru inexistenta prejudiciului; • acoperire prin sume încasate în contul pagubelor din: § garantiile gestionarilor; § debite scazute ca urmare a împlinirii termenului de prescriptie; § pagube ramase nerecuparate la sfârsitul perioadei. Tot aici este prezentata sintetic situatia inventarierii patrimoniului, cu plusurile si minusurile constatate în gestiunile supuse controlului. Trimestrial si anual, în mod obligatoriu se anexeaza la bilant “Finantarea bugetara” si “ aportul de analiza pe baza de R bilant”. “Finantarea bugetara” este un detaliu al contului de executie al institutiei publice, reflectând doar relatiile acesteia cu bugetul statului de stat sau bugetele locale, dupa caz. Pentru completarea sa se folosesc datele din conturile 700 – “Finantarea de la buget privind anul curent”, 702 – “Finantarea de la buget privind anii precedenti si alte surse”, 212 – “Decontari între

institutia superioara si institutiile subordonate privind finantarea de la buget” 410 – “Cheltuielile institutiei de la buget”. Astfel, se pot cunoaste operatiunile pe credit si cele pe debit. În prima categorie intra soldurile initiale, adica sumele pastrate la finele exercitiului financiar în evidentele institutiei publice, conform normelor în vigoare, pentru plati viitoare, dar care se refera la actiuni initiate în anul încheiat; intrarile provenind din plati de casa de la buget sau alimentari cu fonduri, finantare de la alte institutii prin preluarea activului si pasivului cu ocazia comasarii; alte operatiuni. Din a doua categorie fac parte: • cheltuieli efective închise la sfârsitul anului; • debite din finantare prescrise si scazute din evidenta; • debite transmise spre încasarea organelor financiare si confirmate; • sume recuperate de la debitori care privesc finantarea anilor precedenti si varsate la buget; • pierderi provocate de calamitati si scazute din finantare pe baza aprobarilor legale; • cheltuieli pentru investitii în continuare aferente mijloacelor fixe puse în functiune în timpul anului; • alte operatiuni legale scazute din finantare . La final se determina soldul la sfârsitul anului, defalcat pe activitati curente si activitati de investitii. Raportul explicativ reia toate datele cifrice din tabele si descrie întreaga activitate a institutiei, conform specificului sau. Categoriile cuprinse în documente sunt detaliate, fiind prezentate componentele lor. Acest raport este în acelasi timp si o declaratie de “buna fidelitate” conducerii unitatii, care confirma pe propria raspundere, prin semnatura, ca datele înscrise în documentele de sinteza sunt corecte, conforme cu realitatea si ca toate operatiunile au fost efectuate cu respectarea legislatiei în vigoare, urmarindu-se folosirea cât mai eficienta a tuturor resurselor, indiferent de provenienta lor.

Ansamblul darii de seama contabile trebuie sa dea o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor executarii bugetului institutiei publice. Modalitati de control al bilantului contabil în institutiile publice Restructurarea continua dupa anul 1990 a sectorului public reprezinta una din consecintele procesului complex si profund, contradictoriu, de tranzitie la economia de piata în tara noastra, proces în care modul de formare si administrare a banului public a capatat noi valente. În aceste conditii, cunoasterea si perfectionarea modului de gestionare a averii publice, de orientare, organizare si desfasurare a activitatii sunt asigurate de functia de control atât la nivel macroeconomic, cât si la nivel microeconomic. În acest mod concret, deciziile luate de conducere au la baza informatiile furnizate de sistemul contabil si financiar. Acestea se concretizeaza într-un ansamblu de formulare, documente si piese justificative, proceduri si mijloace tehnice pentru prelucrarea datelor referitoare la operatiunile unei institutii publice. Conform at.172 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii nr.82/1991, ordonatorii de credite principali au obligatia de a prezenta la Ministerul Finantelor trimestrial si anual dari de seama, precum si contul de executie privind bugetul de venituri si cheltuieli, în structura si la termenele prevazute în instructiunile emise de Ministerul Finantelor. Aceleasi obligatii le au institutiile publice, care au calitatea de ordonator de credite secundar sau tertiar catre organul ierarhic superior. Ministerul Finantelor, potrivit art.36 si 37 din Legea contabilitatii, întocmeste în fiecare an bilantul pe ansamblul economiei nationale, având la baza bilanturile contabile ale unitatilor patrimoniale care desfasoara activitate economica, precum si darile de seama ale institutiilor publice sau ale celorlalte

persoane juridice care au obligatia, conform legii, sa depuna bilant contabil. Acest bilant centralizat este prezentat guvernului o data cu contul general de executie a bugetului de stat. Pe baza analizei acestui cont de executie bugetara si a prognozelor efectuate asupra rapoartelor la nivel central, guvernul elaboreaza noul buget de venituri si cheltuieli pe anul financiar urmator, fapt ce impune ca bilantul contabil al institutiei publice sa reflecte realitatea, sa fie corect întocmit si verificat din punct de vedere al legalitatii operatiilor cuprinse. Aceste verificari se efectueaza de catre experti independenti în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 82/1991. Desi sectorul public reprezinta domeniul în care respectarea legalitatii operatiunilor este urmarita îndeaproape de organele de control financiar propriu al institutiei publice respective sau de catre cele ale Ministerului Finantelor si Curtii de Conturi a României, exista totusi tendinta de folosire a veniturilor realizate în autofinantare pe alte destinatii decât cele stabilitate pe baza bugetului de venituri si cheltuieli. De asemenea, se pot înregistra o serie de cheltuieli neeconomicoase sau nelegale pe baza fondurilor bugetare. Ca urmare, obiectul activitatii de audit financiar-contabil este reprezentat de controlul atestarii sau certificarii documentelor de sinteza, cu privire la legalitatea si realitatea operatiunilor înscrise în aceasta. În cazul institutiilor publice întocmirea bilantului contabil se realizeaza de regula de catre conducatorul compartimentului financiar-contabil, ulterior fiind verificat de catre organele ierarhic superioare. Auditul destinat certificarii documentelor financiar-contabile de sinteza presupune existenta profesionistului contabil independent care sa evalueze si sa examineze darea de seama contabila. Certificarea presupune exprimarea unei opinii cu privire la conturile controlate, prin care se confirma ca acestea dau o imagine fidela, clara si de sinteza a patrimoniului institutiei publice

respective, precum si a rezultatului executarii bugetului de venituri si cheltuieli. Particularitati privind darile de seama contabile ale institutiilor publice Darea de seama a institutiilor publice este compusa din urmatoarele documente: • bilantul contabil; • contul de executie bugetara; • anexe; • raportul de analiza pe baza de bilant a situatiei economico-financiare la data raportarii Anexele darii de seama contabile se compun din urmatoarele situatii: • detalierea cheltuielilor; • disponibil din mijloace cu destinatie speciala; • contul de executie bugetara al fiecarui fond special; • finantarea bugetara; • finantarea investitiilor; • situatia obligatiilor de plata restante la finele perioadei; • situatia pagubelor materiale; • indicatori specifici de calcul si fundamentare a bugetului institutiei. Darea de seama contabila se întocmeste trimestrial sau la sfârsitul exercitiului bugetar. Aceasta sintetizeaza indicatori de baza ai activitatii contabile, statistice si tehnic-operative din activitatea unitatii. Darile de seama bugetare au un caracter unitar în ceea ce priveste structura si continutul lor, întrucât sunt supuse unor reglementari speciale si conditii unitare de întocmire.

Principii unanim acceptate privind darile de seama contabile Principiile care stau la baza întocmirii darilor de seama bugetare sunt cum urmeaza: 1) Principiul realitatii si al exactitatii datelor înscrise în documentele de sinteza. Respectarea acestui principiu depinde de însasi exactitatea datelor evidentei contabile, precum si de corelarea datelor evidentei sintetice cu cele de evidenta analitica. 2) Principiul respectarii normelor legale în vigoare cu privire la completarea tuturor formularelor ce compun darea de seama contabila. Darea de seama trebuie sa fie completata si corect întocmita, potrivit normelor emise de Ministerul Finantelor referitoare la încheierea exercitiului bugetar. 3) Principiul bunei informari, întrucât darea de seama constituie pentru ordonatorul de credite baza analizei sistematice a utilizarii mijloacelor bugetare în baza creditelor bugetare aprobate. Concomitent, bilantul contabil este sursa în vederea întocmirii bugetului de venituri si cheltuieli pentru exercitiul bugetar urmator. Bilantul contabil al institutiei publice – model de gestiune a patrimoniului Prima componenta a darilor de seama contabile ale institutiilor publice este bilantul contabil. Acesta cuprinde în activ totalitatea mijloacelor aflate în folosinta institutiei, iar în pasiv sursele din care s-au procurat aceste mijloace. Posturile din bilant corespund conturilor sintetice de gradul întâi sau doi, care sunt preluate din balanta de verificare întocmita la sfârsitul exercitiului. În vederea elaborarii bilantului contabil se întocmesc lucrari contabile premergatoare, si anume: • înregistrarea în conturi a tuturor operatiunilor economice si financiare aferente întregii activitati; • închiderea conturilor la sfârsitul exercitiul bugetar;

verificarea exactitatii sumelor înregistrate în contabilitatea sintetica si analitica prin utilizarea balantei de verificare sintetica sau analitica; • inventarierea patrimoniului si regularizarea diferentelor rezultate în urma inventarierii; • efectua rea verificarilor finale si a corelatiilor între lucrarile contabile specifice, pe baza instructiunilor emise de Ministerul Finantelor. O data întocmit, bilantul contabil este verificat, iar ulterior el va fi semnat de conducatorul institutiei publice respective si conducatorul compartimentului financiar-contabil. Concomitent, bilantul contabil va viza organele bancare sau trezoreria statului, dupa caz, organe care vor certifica soldurile conturilor de disponibilitati înscrise în darea de seama. Contul de executie bugetara si raportul de analiza Contul de executie bugetara prezinta situatia realizarii pâna la data întocmirii darii de seama bugetara. Aceasta situatie se întocmeste pe baza fiselor sintetice si a datelor din plan aprobate pe capitole, subca pitole, paragrafe. Contul de executie bugetara prezinta comparativ veniturile prevazute prin plan a se realiza, precum si veniturile realizate, respectiv creditele bugetare prevazute a se consemna si cheltuielile bugetare realizate sub cele doua aspecte: plati nete de casa si cheltuieli efective. Anexele bilantului au ca obiective principale completarea si explicarea datelor înscrise în bilant cu privire la rezultatele înregistrate, precum si modificari intervenite în structura elementelor patrimoniale: active fixe, disponibilitati si mijloace de procurare a acestora, creante datorii, precum si informatii cu privire la aprecierea modului în care a avut loc executia bugetului institutiei. Dupa încheierea darii de seama se întocmeste raportul de analiza pe baza de bilant a situatiei economico-financiare la data raportarii.

Raportul explicativ – ca piesa componenta a darii de seama contabile întocmite de institutia publica – reprezinta o baza de analiza complexa a activitatii desfasurate de aceasta pe o anumita perioada. Acest raport contine în principal informatii cu privire la: prezentarea situatiei unitatii patrimoniale si evolutia sa în perioada raportata, precum si referiri la elemente deosebite intervenite în activitatea institutiei publice dupa încheierea exercitiului bugetar. Structura raportului difera de la o institutie la alta, dar ea poate fi schitata dupa obiectivele comune care se analizeaza în cadrul acestui raport. În mod concret, se urmaresc ca principale puncte de analiza: 1) Modul de îndeplinire a planului de cheltuieli în raport cu creditele aprobate pe an si repartizarea acestora pe perioada analizata. Concomitent, se urmareste suma platilor efective fata de creditele deschise pâna la sfârsitul perioadei analizate. 2) Modul de îndeplinire a indicatorilor fizici si valorici specifici activitatii institutiei, fata de cifrele din program. 3) Modul de executare a planului de venituri pentru bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, a planului de venituri si cheltuieli extrabugetare, a fondurilor speciale etc. 4) Se mentioneaza în mod distinct operatiunile respinse la viza de control preventiv, numarul si suma acestora. 5) Propuneri de îmbunatatire a activitatii la nivelurile superioare, precum si propuneri de îmbunatatire a disciplinei financiare si a controlului intern. Tehnici de audit ale bilantului contabil la institutiile publice Bilantul se întocmeste pe baza ultimei balante de verificare a conturilor sintetice, puse de acord cu soldurile din balanta conturilor analitice, încheiata dupa înregistrarea tuturor documentelor în care au fost consemnate operatiunile financiarcontabile aferente perioadei raportate.

Prin verificarea bilantului contabil se asigura ca aceasta ofera o imagine fidela, clara si complexa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatului executarii bugetului institutiei respective. În mod concret, verificarea si certificarea bilantului contabil se realizeaza la institutiile publice de catre comisia de cenzori. Aceasta va întocmi cu ocazia verificarii darii de seama contabile raportul în forma scurta pentru organele Ministerului Finantelor, si în forma detaliata pentru ordonatorul de credite al institutiei publice respective, precum si pentru organele ierarhic superioare. Auditul bilantului se poate realiza din punct de vedere al formei cât si al continutului. Din punct de vedere al formei se verifica: • completarea corecta a denumirii institutiei, precum si a datelor de identificare a acesteia; • existenta formularului tipizat aprobat de Ministerul Finantelor; • comp letarea corecta si fara stersaturi a coloanelor de indicatori bilantieri; • existenta semnaturilor autorizate (ordonatorul de credite si contabilul sef al institutiei publice); • viza de confirmare de la trezoreria statului prin care se certifica soldurile de disponibilitati existente la sfârsitul perioadei. Din punct de vedere al continutului se pot aplica o serie de tehnici de control specifice. În analiza bilantului contabil se porneste de la urmatoare premisa: între gupele de activ si cele de pasiv exista o legatura bine stabilita, în sensul ca mijloacele materiale prezentate în activul bilantier au o corespondenta de pasiv. Aceasta grupare a mijloacelor materiale si a surselor da posibilitatea separarii fondurilor bugetare de cele speciale, precum si separarea mijloacelor si surselor privind investitiile. Concomitent, se va verifica existenta altor egalitati necesare corectei duble reprezentari a patrimoniului: 1) Soldul mijloacelor fixe din activul bilantier (cont 01) trebuie sa fie egal cu fondul corespunzator din pasivul bilantier (cont 310).

2) Valoarea obiectelor de inventar de mica valoare sau scurta durata din activul bilantului (conturile 602, 603, 604) trebuie sa coincida cu valoarea fondului de inventar de mica valoarea sau scurta durata din pasivul bilantului (cont 311). 3) Verificarea soldului conturilor sintetice prin totalizarea soldurilor analitice si situatiile care necesita aceste corelatii. Spre exemplu: finantarea de la bugetul de stat (prin unitati bancare sau trezorerie), finantarea de la bugetul local (prin unitati bancare sau trezorerie) etc. 4) Calculul indicatorilor bilantieri. Indicatorii bilantieri se sprijina pe datele contabilitatii curente a caror baza o constituie documentele justificative. Exactitatea acestor indicatori se asigura prin mai multe modalitati de audit: • reflectarea completa si exacta în conturi a tuturor veniturilor si cheltuielilor care se refera la perioada pentru care se întocmeste bilantul; • respectarea regulilor de evaluare a elementelor cuprinse în bilant; • confruntarea datelor din contabilitate cu realitatea, prin inventariere, care constituie o premisa obligatorie a exactitatii datelor contabile si a bilantului. Spre exemplu, se verifica cu ocazia auditului bilantier indicatorul “Disponibilitati ale institutiei publice”. C urmare, se a procedeaza mai întâi la totalizarea soldurilor de disponibilitati ce compun suma activului bilantier, dupa cum urmeaza: § disponibil al institutiei (cont 105); § disponibil pentru sume de mandat si sume în depozit (cont 110); § disponibil în contul colector de venituri încasate pentru bugetul statului (cont 111); § disponibil pentru investitii (cont 115); § disponibil în valuta din credite externe guvernamentale (cont 121); § disponibil din valorificarea medicamentelor procurate din credite externe guvernamentale (cont 123) etc.

Dupa efectuarea calculelor de control, auditorul procedeaza la verificarea prin sondaj a soldurilor de disponibilitati prin confruntarea rulajelor si soldului contului sintetic cu miscarile si soldurile conturilor analitice, pentru descoperirea erorilor cu ocazia operatiunilor economice si financiare. Pentru corectarea erorilor de calcul sau înregistrare exista mai multe variante: 1) În cazul în care eroarea este descoperita cu ocazia verificarii darii de seama anuale de catre organul ierarhic superior, modificarile efectuate vor fi operate prin note contabile întocmite în contabilitatea anului expirat si implicit a anului curent pentru rectificarea soldurilor initiale, pe baza dispozitiei primite în scris de la organul ierarhic superior. 2) În cazul descoperirii erorilor dupa aprobarea darii de seama contabile anuale, acestea vor fi corectate în anul curent. Concomitent, în cadrul operatiunii de verificare a bilantului contabil se urmareste: § daca dinamica soldurilor conturilor de debitori, clienti, creditori, furnizori si a altor conturi care caracterizeaza activitatea financiar-contabila a institutiei este normala, precum si masurile propuse în raportul de gestiune cu privire la recuperarea pagubelor sau a debitorilor restanti; § modul în care au fost respectate normele fata de tertii care s -au prescris, precum si a celor privind scaderea din activ a creantelor care nu mai pot fi recuperate. În acest sens, cu ocazia verificarii bilantului, auditorul poate cere lista debitorilor insolvabili. În cazul debitorilor insolvabili, institutiile sunt obligate sa prezinte serviciului de contabilitate al institutiei superioare lista acestor debitori, specificând sumele si vechimea lor, precum si motivele insolvabilitatii lor, justificate pe baza de documente.

Verificarea va cuprinde urmatoarele aspecte: § justificarea trecerii creantelor la scadere; § exactitatea înregistrarii în conturile în afara bilantului a debitorilor insolvabili, întrucât darea la scadere a acestor debitori nu constituie o anulare definitiva a datoriei; § modul în care au fost utilizate toate posibilitatile de punere sub urmarire a debitelor. Se impune precizarea ca, în cazul modificarii situatiei lor materiale, comisia de inventariere va stabili masuri pentru inventarierea debitorilor res pectivi. În paralel cu verificarile de mai sus se procedeaza si la stabilirea unor alte obiective de control ale bilantului contabil: • daca exista depasiri de credite bugetare si cauzele lor; • daca s-au înregistrat cresteri semnificative ale soldurilor contu rilor de valori materiale si cauzele lor; • aplicarea dispozitiilor legale privind inventarierea patrimoniului si regularizarea diferentelor la inventariere. Conducatorul unitatii si cel al compartimentului financiarcontabil raspund la realitatea si exactitatea datelor cu privire la modul de realizare a indicatorilor economico -financiari raportati prin bilantul contabil si contul de executie în conformitate cu prevederile Legii nr. 500 / 2002 privind finantele publice coroborate cu prevederile Legii contabilitatii nr. 82 / 1991.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful