P. 1
cernelurile poligrafice

cernelurile poligrafice

5.0

|Views: 3,766|Likes:
Published by agapeia

More info:

Published by: agapeia on Feb 13, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/26/2015

pdf

text

original

Folia

reprezintă un material subţire alcătuită din mai multe straturi, care constă din:
1.stratul – bază (baza foliei),
2.stratul de divizare (separare),
3.stratul de vopsire,
4.stratul de aplicare.
Folia mai poate fi şi din 3-5 straturi diferite după compoziţie şi natura materialelor iniţiale, ceea ce-i conferă
proprietăţi termomecanice complicate. La temperatura normală toate straturile sunt tari, nelipicioase, destul de
bine fixate între ele. La temperatura imprimării (80-1500

C) în stratul de divizare scade rezistenţa legăturilor dintre
straturi şi are loc o dezlipire uşoară a bazei foliei de al stratul de vopsire. În acelaşi timp la stratul de aplicare
creşte proprietatea de lipire, ceea ce sporeşte rezistenţa legăturii cu materialul, pe car are loc imprimarea cu folie.
Celelalte straturi la temperatura imprimării rămîn neschimbate.
În timpul imprimării cu folie rezistenţa coeziunii stratului de vopsire, inclusiv şi rezistenţa între starturile de
vopsire şi lăcuire, trebuie să fie mai mare decît rezistenţa legăturilor de coeziune sau adeziune cu stratul de ceară.
Sub elementele neimprimabile a formei toate straturile trebuie să păstreze rezistenţa iniţială şi totalmente să se
desprindă după imprimarea cu folie.

Baza foliei poligrafice

Cel mai des este utilizată pelicula de lavsan cu grosimea de 12-20 µm sau foaie de calc cu gramajul 40 g/m2
,

câteodată hîrtia condensată – 26 g/m2

. Baza trebuie să fie rezistentă, netedă, elastică, astfel conferindu-i
rezistenţă şi elasticitate în întregime şi influenţează al structura suprafeţei de imprimare cu folie (mată sau
lucioasă).

37

2

4

56

2

4

3

stratul – bază (baza foliei); 2. stratul de divizare (separare); 3. stratul de vopsire; 4. stratul de aplicare; 5. stratul de lac; 6. stratul de aluminiu.

La folosirea foii de calc ca bază, folia are un preţ mai redus şi proprietăţi satisfăcătoare. Pe baze de lavsan, ea
este mai rezistentă, şi de aceea imprimarea cu folie poate fi efectuată la o temperatură mai înaltă.

Stratul de separare (divizare)

Acesta se aplică pe stratul bază, are rolul de a diviza uşor stratul de vopsire (împreună cu cel de lăcuire) de
stratul de aplicare în timpul imprimării cu folie sub elementele imprimabile. De aceea el trebuie să fie uşor topitor
şi în acelaşi timp să menţină rezistenţă destul de bună între legăturile straturilor de vopsire şi de aplicare cu baza
sub elementele neimprimabile. Stratul de divizare poate fi din ceară tare cu temperatura de topire +790

C sau din

compoziţie de ceară (montan – ceară, parafină).

Stratul de vopsire

Acest strat are grosimea de 1,5-5 µm, ce stabileşte proprietăţile optice, mecanice (rezistenţa la ştergere),
rezistenţa la dizolvanţi ş.a. La folia colorată mată stratul poate fi pigmentat, la cea lucioasă – să fie compus din
start de lac şi strat pigmentat, cea metalizată – din strat de lac şi strat de aluminiu.
Stratul pigmentat conţine pigmenţi organici şi neorganici, cu rezistenţa bună la lumină (ex.: ohra, milori, ş.a.).
Stratul pigmentat cîte odată poate îndeplini funcţia stratului de aplicare. Pentru aceasta în componenţa stratului de
vopsire adăugător se introduc răşini alchide, ulei, amidon ş.a. În acest caz folia este de trei straturi.

Stratul de lac

Stratul dat este aplicat la prepararea foliei lucioase colorate înainte de cel de vopsire, pe cel de divizare. Lacul
conţine răşină care are temperatura de înmuiere mai mare decît temperatura de imprimare cu folie. Stratul de lac
are grosimea de 0,5-1,5 µm. În folia colorată lucioasă stratul dat conferă luciu imprimeului şi protejează startul de
vopsire de la acţiunile chimice şi mecanice.

Stratul de aplicare

El asigură rezistenţa legăturii foliei cu materialul imprimat, de aceea la temperatura imprimării el trebuie să fie
lipicios, vîscos, iar la răcire să capete o legătură bună de divizare cu materialul. Stratul are grosimea de 1,5-5 µm.
Pentru pregătirea stratului de aplicare, se folosesc polimeri sau dispersii. Cel mai des se foloseşte dispersia de
polivinilacetat fără plastificatori, amestecuri de răşini acrilice.
Calitatea foliei se apreciază conform caracteristicii culorii, luciului, rezistenţei imprimeului la ştersături,
rezistenţa la lumină, la căldură, rezistenţa la coroziune, ş.a.

Folia se clasifică în felul următor:

Prima cifră semnifică tipul foliei:
1 – de bronz,
3 – de jubileu,
4 – colorată mată,
5 – colorată lucioasă.
A doua cifră – tipul suportului, pentru care este recomandată folia:
1 – toate tipurile de materiale de broşare – copertare cu acoperire obişnuită,
2 – hîrtia şi cartonul,
8 – materiale de broşare – copertare cu acoperire de clorură de polivinil de tipul bumvinil, balacron ş.a.
A treia cifră – materialul bazei foliei:
1 – foaia de calc,
2 – hîrtia condensată,
3 – pelicula de lavsan cu grosimea de 20 µm,
4 – pelicula de lavsan cu grosimea de 12 µm.
A IV-a, a V-a şi a VI-a cifră sunt scrise prin cratimă şi reprezintă culoare foliei: folia de bronz în dependenţă de
nuanţă posedă numărul de la 01 pînă la 09, cea de jubileu metalizată de la 010 la 090, culoarea foliei pigmentate
se înseamnă prin teri cifre (ex.: 200-299 – roşie, 300-399 – albastră, 500-599 – galbenă, 800-900 - albă).
Folia de bronz are rezistenţa mică la coroziune şi la fabricarea ei se foloseşte pudra de bronz, care uşor se
aprinde. De aceea ea practic nu se mai produce.
Imprimarea cu oricare fel de folie are loc la presurile poligrafice prin încălzirea clişeului pînă la temperatura

anumită (80-1500

C). La calitatea imprimării influenţează nu numai temperatura, dar şi presiunea în pres, şi timpul

ţinerii sub presiune.

În pres se pune folia cu stratul de divizare către materialul imprimat. Sub presiunea clişeului încălzit stratul de
divizare se topeşte, îşi pierde rezistenţa, iar cel de separare – se înmoaie şi devine lipicios şi se fixează cu stratul
de vopsire pe suprafaţa materialului. Imaginea se fixează definitiv după răcirea tiparului gata.

38

Materiale utilizate pentru confecţionarea clişeului

Materiale din care sunt confecţionate clişeele – magniu, duraluminiu, zinc, oţel, arama, nichel, polimer.
Arama de obicei se confecţionează pentru confecţionarea clişeelor poligrafice, pentru imprimarea cu folie şi
imprimarea congrev. Arama este un metal mai solid decît magnium ceea ce este optimal pentru tiraje foarte mari.
Arama este un material care conduce bine căldura, aceasta este deosebit de important atunci cînd imprimarea are
loc la prese automate, care lucrează la viteze mari, unde clişeele trebuie să cedeze multă căldură. La aceste prese
se referă: prese automate Heildenberg, Bobst, Kluge. Clişeul de aramă foarte bine redă liniile subţiri, însă costul
clişeelor de aramă depăşeşte de 2 ori acelor din magnium,
Clişeele din magniu – optimale pentru tirajele medii ce nu necesită omprimarea unor detalii foarte minuţioase.
Rezistenţa la tiraj a clişeelor din magniu în funcţie de tipul imaginii şi suprafeţei hîrtiei este de la 10,000 – 40,000
coli. Cele mai potrivite hîrtii pentru un astfel de clişeu sunt cele netede şi cretate. Hîrtiile structurate necesită o
presiune mai înaltă la imprimare, iar clişeele din magnium pot să nu reziste. În afară de aceasta, clişeele de
magnium se confecţionează mai rapid, (10-15 min. pentru procesele de pregătire şi 5-15 min. pentru prelucrarea
chimică). În prezent clişeele sunt confecţionate mai mult din magniu sau aliaje.
Oţel – clişeele din oţel se confecţionează rar în poligrafie. Uneori aceste clişee se utilizează la imprimarea pe
aşa material ca pielea sau vinil. Clişeele din oţel se confecţionează prin metoda prelucrării mecanice care este
foarte amplă şi durează mult timp şi din aceste considerente – costă scump.

LLACURI

ACURI UTILIZATE
UTILIZATE ÎN

ÎN POLIGRAFIE
POLIGRAFIE

Lăcuirea este aplicarea pe suprafaţa materialelor unor compuşi de lac – substanţe lichide capabile după fixare
să formeze suprafeţe transparent solide. Lăcuirea este una din metodele cele mai des utilizate pentru finisarea
producţiei imprimate care conferă colii aspectul exterior atrăgător, anumite caracteristici de exploatare şi alte
funcţii.

Clasificarea lacurilor: poate fi efectuată după anumiţi parametri tehnologici şi de exploatare: viscozitate,
tehnologia de fixare, rezistenţa fizică şi chimică, caracteristici fizice şi optice, tehnologia de aplicare, prelucrarea
postpress şi alte caracteristici speciale, însă cel mai des clasificarea lacurilor se ia în dependenţă de natura
componentului principal:
- pe bază de ulei
- pe baza dispersiilor apoase
- pe baza foto-polimerului (lacurile UV)
- pe baza dizolvanţilor organici
Lacuri pe bază de ulei – după componenţa lor sunt practic identici cu cernelurile de imprimare. Utilizate în tipar
offset şi tiparul înalt. La fel ca cernelurile acestea conţin răşini, uleiuri minerale şi vegetale, diferite adaosuri
auxiliare, însă în componenţa lor lipsesc substanţele colorante (pigmenţii).
Avantajele lacurilor pe bază de ulei:

-

adeziunea bună la diferite suporturi imprimate

-

elasticitatea înaltă a peliculei de lac

-

posibilitatea utilizării aceloraşi materiale auxiliare ca şi în timpul lucrului cu cernelurile.

-

compatibilitatea bună cu cerneluri

-

utilizarea în timpul lăcuirii a aceloraşi regimuri de lucru ca şi la imprimarea cu cerneluri, ceea
ce uşurează esenţial procesul tehnologic de lăcuire.

Dezavantajele:

39

-

timpul de fixare îndelungat

-

gradul de luciu scăzut

-

prezenţa mirosului

-

modificarea treptată a caracteristicilor optice a peliculei de lac.

Timpul de fixare îndelungat scade productivitatea procesului tehnologic, complică tehnologia, limitează
grosimea stratului de lac, limitează înălţimea topului lăcuit şi utilizarea prafurilor anticopiative care reduc gradul de
luciu.
Gradul scăzut de luciu şi nuanţa gălbuie specifică acestor lacuri scade semnificativ efectul decorativ la utilizarea
acestor lacuri. Lacurile pe baza de ulei se aplică prin aparatul de vopsit a maşinii offset, atît pe coli uscate cît şi pe
cele umede. Ele se fixează prin absorbirea sau oxidarea. Pentru sporirea vitezei de fixare poate fi utilizată uscarea
cu razele infraroşii.

Lacuri pe baza dispersiilor apoase – reprezintă amestecul dispersiilor polimere, răşinilor, peliculogenilor,
dispersiilor de ceară, compuşi antispumanţi. Dizolvantul de bază este apa. Însă în unele cazuri pentru reglarea
anumitor parametri a lacurilor, de ex: viteza de uscare, în apă poate fi adăugată o cantitate nu prea mare de spirt.
Avantajele dispersiilor apoase sunt luciul sporit, rezistenţa fizico-chimică înaltă a peliculei de lac, lipsa
mirosului după lăcuire, puritatea ecologică (cînd lipseşte spirtul).
Datorită luciului avansat lacurile pe baza dispersiilor apoase se utilizează pe larg pentru oformarea
decorativă a producţiei imprimate. Rezistenţa înaltă fizico-chimică a peliculei de lac contribuie la protejarea
stratului de cerneală de diferite acţiuni mecanice. Lipsa mirosului şi joase permite utilizarea lacurilor pe baza
dispersiilor apoase la producerea ambalajului pentru produse alimentare, chiar fiind supuse unor temperaturi
foarte joase.
Dezavantajele:

-

deformarea hîrtiilor subţiri

-

adeziunea insuficientă la unele materiale non-absorbante.
Lacurile pe baza dispersiilor apoase se aplică în secţiile de tipar offset, flexografic, adînc, prin intermediul
imprimării prin şablon, de asemenea utilizîndu-se utilaj special pentru lăcuire.
Sortimentul foarte variat a lacurilor este propus pentru tipar offset, în dependenţă de viscozitatea lacului,
acesta poate fi aplicat prin aparatul de vopsit a maşinii offset, în secţia specială sau prin aparatul de umezire.
Lacurile pentru tipar offset pe baza dispersiilor apoase de acril sau răşini de stirol - acril se deosebesc printr-un
luciu înalt şi rezistenţă la uzură, la fel viteza redusă de uscare.
Lăcuirea poate fi realizată atît pe uscat, cît şi pe umed.
Aceste lacuri se fixează prin evaporare sau absorbire. Pentru sporirea vitezei de uscare a lacurilor poate fi
utilizată uscarea cu aer fierbinte, de asemenea cu uscarea razelor infraroşii.

Lac pe baza fotopolimerului (lacurile UV)

Lacul UV reprezintă compoziţia lichidă ce conţine fotopolimeri – substanţele capabile să se polimerizeze sub

acţiunea razelor UV.

40

Fixarea lacurilor UV are loc în rezultatul reacţiei chimice sub acţiunea luminii numită reacţia de
fotopolimerizare. În dependenţă de tipul reacţiei de fotopolimerizare. Lacurile UV se divizează în 2 grupe:

-

lacuri cu fixarea sau întărirea radicală

-

lacuri cu fixare cation
În calitatea liantului în lacul cu fixarea radicală se foloseşte răşini – acrilatele. În a doua grupă în calitatea
liantului servesc răşinile de epoxid. Lacurile UV cu fixarea radicală au găsit utilizare mai largă la fixarea producţiei
imprimate (decît cele cu fixare cation).
Avantajele lacurilor UV cu fixare radicală:

-

timpul de fixare redus

-

gradul de luciu redus

-

rezistenţa fizico-chimică înaltă a peliculei de lac

-

aspect economic avantajos (evaporare minimă)

-

posibilităţi tehnologice înalte
timpul redus de fixare a lacurilor UV (mai puţin de 1s) permite atingeri productivităţii maximale a procesului de
lăcuire, aspectele economice la imprimare sunt determinate de lipsa în componenţa lacului a compuşilor care se
evaporă.
Dezavantajele:

-

prezenţa mirosului după lăcuire
-eliminarea în procesul de uscare a ozonului (O3)

-

acţiunea alergică în cazul nimeririi pe piele

-

preţ înalt

Lacurile UV cu fixarea cation nu şi-au găsit explicaţie din cauza preţului şi mai înalt, timpul de fixare înalt
care depinde şi de tipul suportului imprimat.
Lacuri pe baza solvenţilor organici

Fixarea lacurilor pe baza solvenţilor organici se petrece pe baza evaporării solventului volatil. Pentru
sporirea vitezei de fixare a lacului se foloseşte uscarea cu aer încălzit (aer fierbinte). Lăcuirea poate fi efectuată
prin metoda tiparului flexografic, adînc şi imprimării prin şablon.
Folosirea lacurilor pe baza solvenţilor organici este limitată din cauza următoarelor:

1. Dezavantajele:
- prezenţa mirosului după lăcuire
- impurificarea mediului ambiant
- pericolul exploziei şi apariţiei incendiului
Aceste dezavantaje limitează posibilităţile de utilizare a acestor lacuri în producerea ambalajului pentru

produse alimentare.

41

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->