You are on page 1of 11

NVATAREA-NOTIUNI INTRODUCTIVE

Abordarea unei activitati att de complexe si de o deosebita importanta pentru evolutia


societatii cum este nvatarea presupune cautarea unor raspunsuri pertinente la o suita de
ntrebari, ca: 1. Ce este nvatarea (care sunt notele sale definitorii)?
2. Ce se nvata?
3. Cum nvata individul? (ce moduri, forme si tipuri mbraca ea?)
4. Care sunt mecanismele nvatarii?
Definitiile nvatarii:
nvatarea este o activitate preparatorie a individului, de structurare si asimilare a unor
comportamente si operatii noi n vederea stapnirii diferitelor modalitati de interventie activa
si transformatoare asupra mediului, ca si asupra propriei persoane;
nvatarea este o activitate prin care se obtin achizitii, progrese n adaptare, care vizeaza
cunostinte, operatii intelectuale si nsusiri de personalitate, achizitii ce apar la nivelul
individului ca "bunuri" personale, obtinndu-se predominant pe baza de exercitiu;
nvatarea este un proces fundamental de reglare si formare prin care omul si
transforma comportamentul, creeaza noi forme de activitate, si dezvolta si realizeaza
capacitatile;
nvatarea este un proces repetat de autocontrol si autoreglare, care se valideaza si respectiv
se finalizeaza pe baza concordantei dintre modelul (planul) anterior elaborat de catre subiect
si rezultatul obtinut;
nvatarea este un fenomen plurinivelar, de al carui studiu se intereseaza nu numai pedagogia si
psihologia, dar si o serie de alte discipline ca: biologia, fiziologia a.n.s., gnoseologia, logica,
sociologia, psihologia sociala, cibernetica.
n sens larg ca fenomen universal n viata organismelor nvatarea este procesul de
dobndire (de catre fiinta vie) a experientei individuale de comportare. La acest nivel de analiza,
care este unul biofiziologic, mecanismul nvatarii coincide cu mecanismul adaptarii
individuale,

bazat pe formarea legaturii conditionate, gratie careia stimulul indiferent

dobndeste, prin ntarire, o anumita valoare semnalizatoare, devenind semnificativ. El se


nscrie, astfel, nexperienta organismului, determinnd organizarea unei anumite reactii.

Prin aceasta animalul "nvata", adica dobndeste o noua experienta n raport cu stimulul
si-si modifica n mod corespunzator conduita.
n sens psihopedagogic ca proces existent numai la om nvatarea este o activitate
(pe care o desfasoara elevul n scoala si orice om n situatie similara) pentru nsusirea de
cunostinte si dobndirea de deprinderi n toate sectoarele vietii psihice cunoastere,
emotivitate, vointa. nvatarea, deci, este o activitate de nsemnatate fundamentala pentru
adaptarea la mediu si dezvoltarea psihocomportamentala. Rezultatul nvatarii trebuie privit
sub un dublu aspect: unul informativ, care consta n extragerea si stocarea unui continut
informational util, luarea n stapnire (nsusirea) procedeelor, normelor si metodelor de gndire
fixate n cunostinte: reguli, teoreme, definitii, legi, principii etc. Si altul formativ, care consta n
formarea si transformarea continua a aparatului cognitiv (operational actional) al elevului.
Prin caracterul ei formativ, nvatarea se leaga de un alt eveniment fundamental
dezvoltarea devenind sursa cea mai apropiata a unor asemenea "produsi psihici" cum sunt
priceperile, deprinderile, aptitudinile, atitudinile, interesele de cunoastere etc. Sub raport
functional conteaza valoarea adaptativa a modificarilor de comportament schimbarile
de performanta rezultate din exercitiu. Iata de ce trebuie facuta precizarea ca nu orice achizitie,
nu orice modificare poate fi considerata a fi nvatare. Oboseala, de pilda, este o
modificare n comportamentul subiectului (cauzata de o achizitie: acumularea acidului lactic n
snge); aceasta stare temporara a organismului nu se confunda cu nvatarea. De asemenea, nu
intra n categoria nvatarii schimbarile ce pot fi atribuite maturizarii sau tendintelor reactionale
nnascute.
nvatarea scolara spre deosebire de nvatarea n sens larg, care se refera la
dobndirea experientei individuale de comportare este un proces care se conduce dupa un
model, adica dupa un plan sau program concret de instruire si verificare, folosit de profesor.
Acest model asigura, de asemenea, dirijarea si controlul actiunilor elevului. Din acest punct de
vedere, se poatespune ca nvatarea (activitatea de nsusire a cunostintelor si de dobndire a
deprinderilor) este un fenomen psihologic a carui "soarta" se afla esentialmente "n mna
profesorului", reproducnd att structural, ct si functional, parametrii obiectivi ai actiunii
pedagogice. Sub acest aspect, nvatarea, ca si actiunea care depinde de ea instruirea
poate fi considerata ca un model clasic de comunicatie, comanda si control, ca un proces

care se desfasoara pe baza de feedback. Elaborarea strategiilor de nvatare clasice sau moderne
-a depins si depinde de conceptia psihologica asupra functiilor implicate n nvatare.
Asociationismul, potrivit caruia planul intelectual, mental al copilului ar reprezenta o
oglindire directa si fidela a lucrurilor din afara, vede nvatarea ca un fapt natural, spontan, care ar
merge "de la sine" pe baza nlantuirilor externe a stimulilor care formeaza materialul de nvatat.
Un loc aparte n cadrul acestei conceptii l ocupa exercitiul.
Behaviorismul un fel de prelungire a asociationismului pune la baza conduitei
mecanismul conditionarii instrumentale. Materialul de nvatat apare doar ca un ansamblu de
stimuli vizuali, acustici si verbali, iar nvatarea ca antrenare discriminatorie n sistemul acestor
stimuli antrenare ce se desfasoara sub semnul ntaririi actiunii de nvatare doar dupa
rezultat. Potrivit acestei conceptii nvatarea consta n dobndirea de noi comportamente n urma
actiunii repetate a unor stimuli asupra organismului si a fixarii unor reactii. Ea este n esenta o
asimilare activa de informatie nsotita de achizitionarea de noi operatii si deprinderi.
Jean Piaget pentru care motorul dezvoltarii intelectuale a copilului rezida din
maturizarea spontana a diverselor sale functii considera nvatarea ca un proces de adecvare a
materialului de instruire la acel nivel de functionare pentru care sunt "coapte" diversele structuri
ale inteligentei ntrun stadiu sau altul de vrsta. Jean Piaget deschide o linie de interpretare
fecunda a proceselor de nvatare, considernd ca operatiile intelectuale rezulta din interiorizarea
actiunilor fizice si verbale. Odata cu centrarea pe acte sau operatii intelectuale, accentul
trece pe latura formativa a nvatarii, deci pe structurarea gndirii n raport cu cunostintele iar nu
doar pe volumul de cunostinte memorate. ntr-un sens general, J. Piaget ntelege nvatarea
ca asimilare informationala succedata de acomodare sau restructurare operationala, ceea
ce duce la un act de echilibrare (adaptare la mediu). n sens restrns spune Piaget "noi vorbim
de nvatare numai n masura n care un rezultat (cunostinta sau performanta) este achizitionat n
functie de experienta, aceasta experienta putnd fi de tip fizic sau de tip logico-matematic". si:
"n opozitie cu perceptia si comprehensiunea imediata, trebuie sa rezervam termenul de
nvatare acelor achizitii ce sunt n functie de experienta, dar se desfasoara n timp, sunt deci
mijlocite iar nu imediate ca perceptia sau ntelegerea instantanee".
n sensul cel mai general, ca nsusire de informatii si formare de operatii, nvatarea se
prezinta sub mai multe forme: perceptiva, senzoriomotorie, motorie, verbala, cognitiva, afectiva
etc. n raport cu procesele psihice, nvatarea este att premisa ct si produs. Toate

procesele sunt formate prin nvatare (n sensul cel mai larg al acesteia, incluznd si
educatia)

si

totodata

n activitatea de nvatare fiecare din procese (perceptie,

gndire,

memorie, vointa) sunt antrenate ca mijloace. De aceea, nvatarea nu poate fi redusa la unul din
procese (de exemplu, memorie), dar nici procesele nu pot fi confundate cu nvatarea care priveste
mai degraba latura lor genetica dect cea functionala. n linii mari, nvatarea este responsabila
pentru asimilarea de catre subiect a experientei sociale si pentru constituirea personalitatii (G.
Allport).
Cum nvata individul? Modurile, formele si tipurile de nvatare umana sunt foarte variate,
taxonomia lor presupunnd stabilirea, n prealabil, a unor criterii clare. Dintre modalitatile de
nvatare, cel mai des mentionate n literatura de specialitate sunt NVATAREA prin: repetitie
(repetitio est mater studiorum), descoperire inteligenta, ncercare si eroare (o modalitate
elementara, nerationala si cel mai putin productiva), generalizarea reactiei dobndite,
discriminarea stimulilor (si a situatiilor) cu diferentierea raspunsului elaborat, prin asocierea
stimulilor (asociere care poate fi simultana, succesiva, prin asemanare sau prin contrast).
Cele mai timpurii forme de autonvatare sunt: nvatarea perceptuala, nvatarea motrica,
nvatarea verbala (o nvatare de interactiune umana) si

nvatarea de abilitati,

ntre care:

agilitatea mintala, fluenta ideativa si verbala, exprimarea coerenta, scrierea rapida, sesizarea
facila a dependentelor n fenomene, manipularea adecvata a obiectelor, utilizarea speciala a
obiectelor si multe altele. Unul dintre criteriile de baza n clasificarea tipurilor de nvatare este
cadrul social n care se desfasoara aceasta activitate, precum si obiectul si finalitatea ei sociala.
Din acest punct de vedere, se disting patru tipuri de nvatare: nvatarea scolara, instruirea
militara, socializarea individului si nvatarea sociala.
Care sunt mecanismele nvatarii? Fiind o activitate fundamentala n complexul proces
al adaptarii, nvatarea s-a bucurat de o atentie deosebita din partea cercetatorilor
procesului instructiveducativ. Este si firesc sa fie asa deoarece majoritatea comportamentelor
omenesti nu sunt altceva dect rezultate ale nvatarii.

TIPURI DE NVTARE
Tipologia nvtrii potrivit conceptiei lui R.Gagne
n conceptia lui R. Gagne dezvoltarea uman apare ca efect, ca schimbare de
lung durat, pe care subiectul o datoreaz att nvtrii ct sI cresterii. nvtarea nu se face
oricum, ci se bazeaz pe o serie ordonat sI aditiv de capacitti. Ierarhizarea acestor capacitti
de face n baza criteriului trecerii succesive de la nvtarea capacittilor simple, la cele complexe,
generale.
ntreg ansamblul de capacitti pe care-l posed subiectul pentru R.Gagne reprezint
conditiile interne. Acestea se deosebesc de conditiile externe a cror actiune este independent de
subiect. Avnd n vedere varietatea conditiilor externe, R.Gagne consider c exist tot attea
forme sau tipuri de nvtare.
Principalele tipuri de nvtare sunt:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

nvtarea de semnale;
nvtarea stimul-rspuns;
nvtare prin discriminare;
nvtarea asociativ-verbal;
nvtare de tipul nlntuirilor;
nvtarea notiunilor;
nvtarea de reguli sau de principii;
nvtarea social.
1. nvtarea de semnale este larg rspndit att la animalele domestice ct si la om

(cinele fuge din mijlocul soselelor atunci cnd aude semnale ce avertizeaz apropierea unui
automobil).
Conditia esential pentru ca nvtarea semnalului s aib loc este s se asigure o
prezentare aproape simultan a 2 forme de stimulare:
stimulul produce o reactie general, asa cum vrem s obtinem si
stimulul semnal.
nvtarea are un caracter involuntar si se concretizeaz n rspunsuri care nu se afl sub
control voluntar. Este cunoscut sub denumirea de conditionare clasic si a fost descris pentru

prima dat la sfrsitul secolului al XIX lea de I.V.Pavlov. n pedagogie acest model a fost aplicat
de J.B. Watson, fondatorul behaviorismului.
1. nvtarea stimul-rspuns
Este un alt tip fundamental de nvtare care face posibil ca individul s realizeze o
actiune atunci cnd doreste s dea un rspuns precis la un stimul discriminat.
Ed. Thorndike l-a denumit nvtarea prin incercare si eroare, Skinner, nvtarea operant,
Kimble, nvtarea instrumental.
Asa cum arat si denumirea acestui tip de nvtare se desprind 2 caracteristici:
o astfel de nvtare se refer la o singur legtur ntre stimul si rspuns nu la legturi multiple;
stimulul si rspunsul apar total legate ntr-un mod care nu se ntlneste la tipul de nvtare
anterior.
nvtarea sub form de asociere a rspunsului a reactiei la stimul depinde de ceea ce se
ntmpl dup o reactie, anume dac are loc recompensa sau ntrirea.
ntrirea, recompensa faciliteaz nvtarea fie c este esential sau nu ntruct face ca o
manifestare de comportament deja caracteristic individului s apar mai frecvent.
Tehnicile de ntrire stau la baza instruirii programate. Vrsta ca si mediul din care
provine elevul influenteaz aplicabilitatea si semnificatia tipurilor de ntrire. Acest tip de
nvtare genereaz, guverneaz formarea deprinderilor de pronuntie la copilul mic, de pronuntare
ntr-o limb strin la adulti (pentru adulti, ntrirea fiind compararea propriei pronuntii cu cea a
unui specialist). Mai mult chiar, o activitate preferat poate servi ca ntrire pentru una mai putin
preferat cu conditia s o facem pe prima dependent de svrsirea celei de a doua.
2. nvtare de tipul nlntuirilor
nlntuirea este un tip special de nvtare larg aplicat la toate vrstele. Are la baz
legarea a dou sau mai multe reactii de tipul stimul-rspuns nvtate anterior.
Actiunea care urmeaz s fie nvtat reprezint o succesiune de acte. Fiecare din aceste
acte a fost nvtat anterior dar n acest caz al nlntuirii esentialul este respectarea ordinii lor,
asigurarea ntririi ntregului lant si a reusitei ultimei verigi. Aceasta trebuie s conduc la
satisfactie, s fie ntrit. Pentru dirijarea succesiunii executiei se apeleaz la indicii ajuttoare

exterioare, necesare mai ales n selectia verigilor exacte ale lantului si la instructiuni verbale.
Atunci cnd instructiunea verbal este autoadministrat devine parte integrant a nlntuirii ce
trebuie nsusit. O alt conditie este contiguitatea adic executarea actelor ntr-o succesiune
temporal strict fr ntreruperi, ezitri, ntrzieri.

3. nvtarea asociativ-verbal
Cu toate c sunetele pe care le produce omul sunt n numr limitat, modelele obtinute
prin combinarea lor sunt de o diversitate practic nelimitat.
Asociatia verbal reprezint nvtarea de lanturi verbale. Cele mai simple nlntuiri
verbale sunt reprezentate de activitatea de denumire a unui obiect. n acest caz se constituie un
lant cu cel putin 2 verigi: prima este o relatie care leag aparitia obiectului de un rspuns rezultat
din observarea unor aspecte ale obiectelor, iar a doua este o conexiune care face ca individul s
se autostimuleze si s denumeasc obiectul.
nvtarea eficient a asociatiilor vebale necesit folosirea unor verigi intermediare care au
rol de mediere sau de codificare. Aceste verigi se produc n intimitatea celui care nvat, sunt
implcite su nu se manifest n comportamentul exterior, explicit.
4. nvtarea prin discriminare
Acest tip de nvtare este impus de faptul c indivul nca din primii ani ai vietii trebuie s
stie s dea n rspunsuri de identificare diferite la tot att de multi stimuli care prezint ntr-o
msur mai mic sau mai mare similitudini din punct de vedere fizic.
Cu toate c nvtarea fiecrei conexiuni stimul-rspuns este un eveniment simplu,
conexiunile au tendinta de a se interfera cu orice alt retinere. Ni se cere s distingem de-a lungul
ntregii vieti de la culori, forme geometrice, texturi, distante la tesuturi anatomice, mrimea
stelelor, modele de structuri moleculare. nvtarea discriminrii sprijin modelele perceptive
privind: obiectele, spatiul, evenimentele, imaginile si simbolurile.
n acest cadru trebuie s se opereze cu trsturi distinctive ale obiectelor. nvtarea
literelor, a numerelor reprezint o nvtare de discriminare multipl pe msur ce se avanseaz n
nvtare, probabilittile de confuzie provocate de dificultti n discriminare sporesc.

De o important major este dezvoltarea preciziei de discriminare a stimulilor prin


nvtarea lor prealabil.
5. nvtarea notiunilor
Se

refer

la

nsusirea

clasificrilor

propriettilor

obiectelor

si

fenomenelor,

evenimentelor.
Notiunile sunt concrete si definite (abstracte).
Notiunile concrete se refer la clase de obiecte observabile sau la calitti ale obiectelor.
nsusindu-si o notiune, individul devine capabil s generalizeze aceast notiune asupra
altor situatii-stimul care nu au avut rol n nvtarea propriu-zis. Efectul nvtrii notiunilor este
de a elibera individul de sub controlul exercitat de stimulii specifici. n nvtarea notiunilor ca
instrumente ale gndirii si comunicrii nu trebuie s se piard din vedere faptul c ele au referinte
concrete. nvtarea prin actiune, nvtarea n laborator prentmpin pericolul superficialittii
verbale. nvtarea corect a notiunilor este hotrtoare pentru om, ntruct acesta citeste n
termeni notionali, comunic, gndeste, interrelationeaz prin notiuni.
Subiectii curiosi, interesati de prestatia activittii de nvtare la nivel ridicat de analiz,
comparatie sunt mai atrasi de metodele de descoperire. Conditia intern, fundamental pentru
nsusirea lantului de notiuni care alctuiesc regula sau principiul este cunoasterea temeinic a
notiunilor. Alte conditii sunt: instruirea verbal, reamintirea conceptelor folosirea unor puncte de
sprijin verbale pentru ordonarea corect a notiunilor.
6. nvtarea de reguli sau de principii;
n termenii cei mai simpli, o regul este un lant de concepte care formeaz ceea ce n
general denumim cunostinte.
Conceptul este unitatea iar regula, principiul reprezint relationarea util a unittilor
conceptuale. De aceea nvtarea regulilor este dependent de nvtarea conceptelor componente.
nlntuirea conceptelor n perspectiva formulrii principiilor se poate face cel putin prin
dou metode principale:
se porneste de la pronuntarea principiului, desprinderea caracteristicilor si apoi specificarea
posibilittilor sale aplicative n actiuni directe si implicite (metoda deductiv);

fie se prezint mprejurri, experiente n care se opereaz principiul de ctre profesor iar elevii
sunt solicitati s combine conceptele n ordinea adecvat (metoda inductiv sau a descopunerii
dirijate).
Tehnicile deductive de predare sunt adecvate pentru retinerea faptic a principiului iar
tehnica de descoperire dirijat stimuleaz nvtarea independent de ctre subiect. n alegerea
metodei trebuie s se ia n vedere suportul motivational al celui care nvat.
7. nvtarea social
Are

drept

obiect

asimilarea

unor

modele

comportamentale,

noi

modele

comportamentale, a noi forme si scheme de interactiune interpersonal si prin aceasta a noi


trsturi de personalitate.
n sens larg, toat nvtarea uman este social pentru c se petrece n contexte culturale
si este dirijat de modele educationale. Exist o nvtare social n sens restrns specializat n a
face experienta legturii cu realitatea, cu valorile si normele interpsihologice. n nvtarea social
exist si un nivel socioperceptiv, de imitare spontan, necritic a modelului bazat pe imagini,
conduite interpersonale, pe impulsuri motivationale situative, nivel ntlnit mai ales va vrstele
mici.
El poate fi ntlnit chiar si la preadolescenti si adolescenti unde nu mai este vorba de lipsa
de experient social ca la cei mici, ci de absenta cultivrii prghiilor de autocontrol din cauza
unui deficit educational.
Exist si un nivel sociognostic al nvtrii sociale definitorii pentru adolescenti, ghidat de
modelele furnizate de educator n mod constient. n acest caz partenerii intercomunic, se
interapreciaz se atrag n baza similitudinii unor calitti cu profund rezonant moral care
emerg din interior.
Bandura sustine c n toate tipurile de modelare de la imitarea unei simple actiuni la
reproducerea comportamentului social complex sunt implicate patru deprinderi mediatoare:
orientarea atentiei asupra aspectelor relevante ale comportamentului;
retinerea trsturilor critice ale performantei mnezice;
copierea comportamentului modelului;
motivatia de a reproduce comportamentul observat si justificarea ei sub forma recompensei
interne, externe sau substitutiv.

8. nvtarea social este ntotdeauna o interinvtare si ea are drept continut experientele pe


care si le transmit reciproc cei care intr n actiune n calitatea lor de indivizi, grupuri sau
colectivitti.

Bibliografie

1. Anca Dragu, Sorin Cristea Psihologie si


2.

pedagogie scolara, Editia a-IIa

revizuita si adaugita, Ed. Ovidius Universitz Press, Constanta, 2003


Curs Universitatea Tehnica, Cluj Napoca Departamentul de pregatire a
personalului didactic

3.

Oana Panagoret, C.M. Armeanu Tehnici de supernvatare, Ed.

Tipoalex, 2007
4. Conditiile invatarii ;Robert M.Gagne