You are on page 1of 7

Curs Drept Comercial 24.03.

2014

Raspunderea pentru produse, reglementata de L. 240, este diferita de raspunderea


pentru fapta produsului sau fapta lucrului. Daca in cazul raspunderii de drept comun,
din codul civil, proprietarul raspunde pentru prejudiciile cauzate de lucrul sau datorita
unei culpe in supraveghere sau unei lipse de diligenta in exploatarea lui, in cazul
raspunderii speciale din dreptul consumatorului pentru produse, proprietarul este
victima. Deci proprietarul lucrului nu e cel care raspunde pentru lucrul sau, el sufera
prejudicii in propriul patrimoniul, create de bunul sau, iar raspunderea incumba unui
neproprietar.

In materia protectiei consumatorului, in general, avem derogari de la clauzele sau


prevederile codului civil privind leziunea, pentru ca ceea ce este comun si leziunii din
codul civil si protectiei consumatorului este ca in ambele cazuri avem o persoana care
se afla in deficit de cunostinte la incheierea unui contract, deficit de informatie, intr-o
stare efectiva de slabiciune informationala. Doar ca, in materia protectiei
consumatorului, sanctiunile pentru incheierea contractului in asemenea conditii pot
excede simpla nulitate, pot fi si despagubiri, pot consta si in inlocuirea bunului,
repararea lui s.a.m.d., plus ca sunt cauze / conditii speciale cand avem elemente
diferite in aprecierea caracterului lezionar al prestatiei comerciantului.

Contractele speciale propriu-zise:


o Toate se subsumeaza ideii de reprezentare.
In comercial, ideea de reprezentare este mult mai importanta din punct de vedere
economic, decat in relatiile propriu-zise, deoarece la baza acestor contracte speciale avem o
fictiune juridica, si anume ca o persoana fizica / juridica, care nu este prezenta la incheierea
contractului sau a actului juridic in general, se considera ca actioneaza prin intermediul alteia,
prezenta la momentul incheierii contractului, persoana reprezentantului (deci cel care e de fata la
intalnire) nefiind altceva decat o prelungire a vointei celui pe care il reprezinta.
In realitate, reprezentantul e un subiect de drept diferit de tertul care incheie contractul si
de cel pe care il reprezinta. Reprezentantul are si idei proprii, perceptii proprii, si in anumite
limite are chiar o vointa proprie in legatura cu negocierea si incheierea contractului. Dar in toate
aceste situatii, el trebuie sa observe niste instructiuni mai generale sau mai specifice pe care le-a
primit de la reprezentat. Reprezentantul este creierul si mana reprezentatului, nefiind identic cu
acesta, ci doar in masura instructiunilor primite.
Din punct de vedere juridic insa, aceasta fictiune creeaza, cu cateva exceptii, un mare
beneficiu pentru celeritatea si chiar siguranta circuitului civil, in speta circuitul comercial, si
anume stimuleaza si asigura incheierea unor acte juridice fara a le intarzia, datorita absentei
reprezentatului; atata timp cat reprezentantul urmeaza instuctiunile reprezentatului, cel care isi

asuma obligatii fata de tert si cel fata de care tertul isi asuma obligatii este direct persoana
reprezentatului si toate aceste drepturi si obligatii se reflecta direct in patrimoniul sau, fara sa
treaca nicio clip prin patrimoniul reprezentantului. Fara reprezentare, drepturile si obligatiile pe
care si le asuma trec prin patrimoniul reprezentantului, insa la reprezentarea clasica este direct
intre tert si reprezentat.
Din punctul de vedere al structurii legii, codul civil in principal, avem cateva prevederi
generale care nu sunt la capitolul referitor la contractul de reprezentare: 1295 1314 + o sectiune
in capitolul general privind regimul obligatiilor in materie contractuala, sectiunea 7 => pentru a
intelege toate aceste contracte speciale (ex: mandatul) nu putem sa facem abstractie de dreptul
comun.
Art. 1295 stabileste sursa puterilor de reprezentare. De regula, ea este conventionala, vine
dintr-o relatie contractuala intre reprezentant si reprezentat. Insa, mai exista situatii in care
puterile izvorasc chiar din lege si, mai rar, dintr-o hotarare judecatoreasca.
Ex: figura administratorului unei societati comerciale: temeiul puterilor sale isi are rolul
in contractul de mandat, dar este un mandat mixt, legal si conventional. La persoanele juridice,
altele decat societatile comerciale, care se nasc, nu prin acordul de vointa, ci prin act
administrativ sau prin efectul legii, organul de conducere are putere de reprezentare din lege.
Desi indiferent de sursa de reprezentare solutiile sunt aceleasi, ne intereseaza ce se
intampla cand reprezentarea vine dintr-un act juridic. Aceasta relatie contractuala este o relatie de
incredere, in general, si o sa vedem ca doctrina, jurisprudenta recunosc la fiecare din aceste
contracte caracterul intuitu personae. In general, este o incredere reciproca intre ambele parti
(reprezentat si reprezentant), dar cel putin trebuie sa existe incredere in persoana
reprezentantului. Indiferent cat este de important din punct de vedere valoric, si nu pot sa fiu
prezent, trebuie sa am incredere ca persoana care ma va reprezenta imi va respecta instructiunile.
Din perspectiva tertului nu are relevanta neaparat cine este persoana reprezentantului, ce
competente are el, intelectual, profesionale etc. Nu se poate concepe, din moment ce, de regula,
se incheie acte de dispozitie, acte care produc un efect patrimonial, ca reprezentantul sa fie o
persoana lipsita de capacitate de exercitiu, cu ea restransa etc. Deci intotdeauna reprezentantul
trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu.
Pentru tert, mai ales in cazul reprezentarii pure, e important sa ii fie dezvaluita calitatea
de reprezentant; e important sa stie ca, tratand cu acea persoana, fictional, trateaza direct fata de
altcineva, care nu este prezent si care este reprezentatul. De aceea, codul civil cere expres ca
reprezentantul sa isi decline calitatea fata de tert, adica sa ii arate tertului ca e doar un
reprezentant. Acest lucru se face printr-un document numit procura sau, cum se mai spune in
jargon, mandat document care arata puterile reprezentantului. Procura e importanta din doua
puncte de vedere pentru terti:

1. Stie ca cel cu care discuta si cu care va incheia contractul nu e cel care isi va
asuma obligatiile;
2. Stie in ce limite poate el negocia si discuta cu reprezentantul, pentru ca acestea
sunt aratate in procura.

Ce se intampla insa daca dintr-un motiv sau altul, culpabil sau altfel, reprezentantul
nu isi declina calitatea?

Acest lucru e reglementat acum de art. 1297: principiul e ca in asemenea cazuri, tertul
incheie contractul direct cu reprezentantul, nu cu reprezentatul, pentru ca daca nu stia si nici nu
ar fi trebuit sa stie ca, de fapt, persoana care nu a aratat procura e un simplu reprezentant, atunci
cel care isi asuma obligatiile e chiar persoana reprezentantului. Reprezentantul raspunde si isi
asuma obligatii fata de tert. Dar in situatia in care reprezentantul actioneaza fara a arata procura,
pe seama unei intreprinderi, si nu isi declina sau nu arata cine este de fapt reprezentatul, tertul va
considera ca a incheiat contraqctul cu reprezentantul, cu persoana care nu si-a declinat calitatea;
in schimb, daca reprezentantul, fara a arata procura, pretinde ca el actioneaza pe seama unei
intreprinderi, deci nu isi dovedeste calitatea ci doar o declara, atunci si in acest caz contractul se
incheie direct sau numai intre reprezentant si tert, insa daca ulterior incheierii contractului, tertul,
investigand, descopera ca intr-adevar intreprinderea respectiva a imputernicit reprezentantul sa
incheie acel contract, atunci el va putea in exercitarea drepturilor din contract, sa se indrepte atat
impotriva reprezentantului, cat si impotriva acelei intreprinderi.
In aceasta ultima situatie, tertul are doi debitori si e normal, pentru ca, pana la urma,
intreprinderea a fost cea care a dat mandatul, deci a fost cel putin autorul moral al incheierii
contractului respectiv, deci e normal sa raspunda, si in acelasi timp, identitatea ei a fost adusa la
cunostinta de catre reprezentant. Din perspectiva dreptului comun, practic, avem aproape toate
elementele clasice ale incheierii contractului de reprezentare, doar ca nu s-au demonstrat limitele,
calitatea de reprezentant. Ccel acre sufera consecinta este reprezentantul, pentru ca el va fi tinut,
alaturi de intreprinderea reprezentata, raspunzator fata de tert.

Aceasta prevedere e noua in dreptul romanesc, nu exista nici jurisprudential.


Intrebarea e: in cazul in care se indreapta catre intreprindere, care este natura relatiei
intre intreprindere si tert?

Acest lucru intereseaza atunci cand se exercita o actiune in raspundere civila. E clar ca in
baza legii, relatia contractuala in acest caz nu este stabilita, deci tertul se poate indrepta si
impotriva unei persoane care nu a fost parte la incheierea contractului.

Astfel avem un caz de raspundere civila delictuala? Sau se considera ca este tot o
raspundere contractuala si ca, de fapt, tertul a incheiat contractul cu doi, deci are doi
debitori, atat reprezentantul, cat si intreprinderea.

Nu se poate sustine solutia ca am fi in fata unui contract incheiat si cu reprezentantul si


cu reprezentatul, deoarece ar sfida chiar logica institutiei reprezentarii. Daca tertul nu descopera
ca ce i s-a spus este adevarat, si anume ca intreprinderea a dat mandatul pentru incheierea acelui
contract in limitele in care s-a incheiat contractul, potrivit art. 1297(2), el nu se poate indrepta
impotriva intreprinderii respective. Suntem in prezenta unui caz special de raspundere civila
delictuala.
Cat priveste conditia bunei-credinte, care e un principiu de baza al intregului drept civil,
avem niste particularitati. Atunci, in ceea ce priveste pe tert, acesta indeplineste conditiile
obisnuite la incheierea contractului, insa in ceea ce priveste cealalta parte la incheierea
contractului, buna sau reaua-credinta se apreciaza, pentru validitatea contractului, in persoana
reprezentantului, deci nu a celui care isi asuma direct drepturi si obligatii, ci in persoana care
incheie efectiv contractul. E normal, pentru ca in realitate nu a fost prezent la incheierea
contractului, nu a inteles contextul negocierii, ce cedeaza, ce primeste s.a.m.d. Insa, ceea ce este
interesant, este ca desi buna-credinta pentru validitatea contractului se apreciaza in persoana
reprezentantului, reaua-credinta a reprezentatului nu poate fi acoperita de buna-credinta a
reprezentantului. Deci daca reprezentantul este inocent, insa reprezentatul vrea sa il pacaleasca
pe tert, si reprezentantul vrea sa incheie contractul si astfel il convinge pe tert, de fapt, contractul
nu va fi valabil.
Intotdeauna, pentru a fi valabil din perpectiva reprezentatului, acesta trebuie sa fie de
buna-credinta, dar daca acesta e de buna-credinta si reprezentantul nu este, atunci contractul
poate fi invalidat. Procura este accesorie, ca natura juridica, actului care se incheie, si atunci va
urma intotdeuna conditiile de forma si de publicitate ale actului pe care il descrie, actul care se
incheie in baza ei. Daca se incheie un contract care necesita forma autentica si procura nu e
autentica, atunci contractul nu e valabil, insa invers se poate.
Sfera limitelor:
Limite stabilite conventional si legal.
Daca n-ar exista si limite legale, s-ar putea, totusi, ca in anumite situatii, chiar daca s-au
urmat limitele, ca reprezentatul sa fie pagubit sau interesele sale sa nu fie corect promovate de
reprezentant. Exista cateva limite imperative, obiective, ele trebuind sa fie observate intotdeauna:

Interdictia conflictului de interese in care se afla reprezentantul

Aceasta interdictie are la baza ideea ca atunci cand este alter egoul reprezentatului, va
trebui sa se gandeasca la ce ar vrea reprezentatul, sa puna pe primul plan castigul si interesele
reprezentatului. Daca nu face acest lucru, contractul e anulabil. Deci e un caz de nulitate relativa.
Pentru ca beneficiarul acestei protectii 1303 este reprezentatul, evident ca numai el poate cere
anularea contractului, in termenul general de 3 ani, tertul neputand sa faca acest lucru. In
majoritatea cazurilor, cand exista un conflict de interese, iar tertul stie, cererea de anulare se face

numai la cererea reprezentatului. Daca insa tertul contracteaza, nu a stiut si nu trebuia sa stie ca
reprezentantul a fost in conflict de interese, atunci, per a contrario interpretarii sin art. 1303,
contractul trebuie mentinut.
Avem intalnirea a doua principii: cel al reprezentarii si cel general al bunei-credinte.
Legiuitorul, desi este pagubit reprezentatul, totusi, nu-l sanctioneaza pe tert, reprezentatul
neputand cere anularea contractului. Exista si un element de echitate, avand in vedere caracterul
intuitu personae, in ideea ca e si culpa reprezentatului pentru ca a ales o persoana care nu a fost
competenta.
Un caz special in care se poate pune problema conflictului de interse => dubla
reprezentare sau contractul su sine insusi, ambele fiind reglementate in art. 1304.
Contractul cu sine insusi: la momentul incheierii contractului, reprezentatul este si tert,
deci nu e o alta persoana, si el incheie contractul cu reprezentantul. Evident ca suntem intr-o
situatie conflictuala, pentru ca in loc sa aleaga cea mai buna persoana ca reprezentant, s-a ales pe
el, desi in mod normal nu trebuia sa incheie el contractul; caz in care, contractul incheiat cu sine
insusi este anulat, dar daca contractul de reprezentare a permis aceasta posibilitate, atunci nu mai
este anulabil contractul, deoarece clauza de nulitate nu mai exista.
Solutia este asemanatoare in cadrul dublei reprezentari: reprezentantul reprezinta si pe
reprezentat si pe tert, deci a primit de la vanzator mandatul sa vanda si de la cumparator
mandatul sa cumpere. Este permisa daca la momentul imputernicirii reprezentatul sau i-a dat
voie sa aiba dublu mandat (atat vanzatorul cat si cumparatorul).

Ce se intampla in cazul in care doar unul i-a permis dubla reprezentare?

In ambele cazuri, ambele persoana reprezentate si-au asumat riscul intrarii intr-un conflict
de interese din partea reprezentantului. In acest caz, contractul va fi intotdeauna anulat.
Limitele raspunderii reprezentantului si conditiile de incetare a relatiei de
reprezentare
Daca increderea se pierde sau reprezentantul nu mai poate sa isi indeplineasca
imputernicirea, contractul inceteaza. Avem urmatoarele situatii:

Revocarea imputernicirii numai din partea reprezentatului, deoarece el este


beneficiarul. El o poate face discretionar, opereaza de drept de la data comunicarii
revocarii. Insa asta nu il impiedica pe reprezentant, daca mai avea ceva de primit de la
reprezentat inainte de incetarea imputernicirii sa ceara ceea ce i se datoreaza. Poate sa
primeasca si despagubiri pentru ca a cedat intempestiv, pentru ca nu a putut recupera
tot ce a investit pentru derularea afacerilor.

Daca se modifica imputernicirea si nu se revoca, atata timp cat nu a ajuns la cunostinta


reprezentantului, el nu poate fi tinut raspunzator pe baza sau in limitele vechii imputerniciri. La
fel si tertii, care incheie contracte in limitele vechii imputerniciri, deci contractele vor fi valabil
incheiate.

Moartea reprezentantului sau prin interventia incapacitatii. In acest caz,


contractul si intreaga relatie de imputernicire inceteaza si ea. In legatura cu
incapacitatea, ea are sensul din codul civil, si anume isi pierde partial sau total
capacitatea de exercitiu sau este si situatia in care, din punct de vedere juridic, nu e o
incapacitate, insa din punct de vedere fizic, pe o perioada el nu poate sa isi
indeplineasca mandatul (a suferit un accident, e bolnav).

trebuie sa ne referim numai la incapacitatile juridice.

De la aceste cauze de incetare se pot produce derogari prin contact (ex: contractul va
continua prin intermediul mostenitorilor) sau legea prevede ca moartea sau incapacitatea nu duce
la incetarea contractului. Daca reprezentantul este o persoana juridica, atunci art. 1307(2) spune
ca mandatul inceteaza odata cu incetarea existentei persoanei juridice, adica la data la care
aceasta isi inceteaza existenta.
1307(3) in cazul falimentului sau a insolvabilitatii reprezentantului.
Pe noul cod civil, legea nu distinge, spune incetarea persoanei juridice, deci la data la
care se produc efectele fuziunii sau divizarii (totale), atunci si contractul inceteaza de drept. Pe
vechiul cod, se putea revoca mandatul in cazul fuziunii, insa se putea si continua, numai ca
acum, si daca ar vrea sa continue, nu se poate.
Din perspectiva reprezentantului, la fel, contractul inceteaza atunci cand reprezentatul
moare sau devine incapacitat juridic. La fel, contractul inceteaza daca reprezentantul intra in
insolventa sau in cazul in care reprezentantul persoana juridica isi inceteaza existenta. In situatia
tuturor cauzelor de incetare, tertii de buna-credinta trebuie protejati, terti cu care negocia la acel
moment reprezentantul. Pentru ei contractele incheiate raman valabil incheiate atata timp cat nu
au luat cunostinta de interventia cauzelor de incetare deci ulterior intervenirii cauzelor
respective.
Exista o obligatie de desocotire intre cele doua parti: reprezentatul acopera obligatiile pe
care le are fata de terti, iar reprezentantul restituie reprezentatului tot ce a primit de la acesta in
executarea contractului sau ce a primit de la terti si trebuie sa ajunga la reprezentat.
Raspunderea reprezentantului fata de reprezentat:

In mod normal, acesta nu raspunde daca s-a conformat imputernicirii primite, a urmat
instructiunile. In situatia in care isi depaseste imputernicirea sau in situatia in care nu o are =>
problema falsului in reprezentare, deoarece el nu reflecta corect puterea pe care o are; in aceste
cazuri, art. 1309 prevede faptul ca acel contract nu produce efecte intre reprezentat si tert.

Dar daca tertul e de buna-credinta? => revenim la art. 1297, care are la baza aceeasi
solutie, si anume aceea de a proteja buna-credinta a tertului: contractul e valabil
incheiat intre reprezentant si tert, chiar daca art. 1309 nu spune expres acest lucru.

Art. 1309(2): daca prin comportamentul sau, reprezentantul l-a determinat pe tert sa
creada in mod rezonabil (prin rapotare la o persoana medie in raportul respectiv) ca actioneaza in
limitele puterii, atunci contractul este valabil incheiat intre reprezentat si tert.

Ex: reprezentatul a revocat procura, dar a fost neglijent: fie nu a cerut procura, fie nu
a indeplinit formalitatile de publicitate s.a.m.d. E o aplicatie particulara a principiului
aparentei in drept.
o Cum explicam atunci art. 1310, care spune ca in cazurile prevazute la art.
1309, reprezentantul raspunde pentru prejudiciile cauzate reprezentatului?

Cele doua sanctiuni nu se exclud reciproc, pentru ca se intampla ca reprezentantul sa


fie pagubit de un contract care, cel putin partial, i-ar fi produs un castig.
Singura posibilitate ca reprezentantul sa nu raspunda si sa nu sufere consecintele faptelor
culpabile este ratificarea mandatului => dupa ce s-a incheiat contractul cu tertul, reprezentatul isi
exprima acordul cu privire la incheierea contractului respectiv. Practic valideaza atat depasirea
puterilor de catre reprezentant, cat si lipsa lor. Insa atata timp cat contractul sau depasirea
puterilor nu a fost ratificata, tertul si reprezentantul pot conveni desfiintarea contractului, potrivit
art. 13014, practic incetarea lui de comun acord. La momentul ratificarii, se reintra in normal si
nu mai poti sa incetezi fara acordul reprezentatului.