CURS 1

MICROBIOLOGIA
INTRODUCERE

Obiectul de studiu al Microbiologiei

organismelor mici, vizibile numai la microscop.

este biologia microorganismelor, adic studiul

Etimologic, noiunea de microorganism are sensul de organism mic. Cu acelai sens se folosete
noiunea de microb, mai ales in cazul microorganismelor patogene. Dei utilizat n mod curent, termenul
de microb nu este tiinific. Noiunea de microb a fost introdus de Sedillot (l878), cu sensul ei
tiinific: micro + bios = via scurt. Termenul s-a pstrat i a dat numele domeniului Microbiologiei.
Noiunea de microorganism nu are semnificaie taxonomic, deoarece reunete un grup vast i
heterogen de organisme diferite ca poziie sistematic i ca organizare structural, dar care se aseamn
prin trei proprieti comune:
-

toate au dimensiuni microscopice, ceea ce le face invizibile cu ochiul liber;

n general au organizare unicelular. Chiar dac unele microorganisme formeaz asociaii
pluricelulare, ele rmn, n esen, organisme unicelulare, deoarece, o celul izolat din
complexul multicelular i pstreaz viabilitatea, crete, se divide i reface asociaia;
structura lor intern este relativ simpl, comparativ cu a macroorganismelor

Dei virusurile nu sunt microorganisme, sunt studiate si virusurile i entitile moleculare infecioase cu
organizare subviral (viroizii i prionii).
Virusurile sunt entiti infecioase cu un nivel nalt de organizare, alctuite n esen, din
proteine i un acid nucleic (ADN sau ARN). Studiul interaciunii virus-celul a avut un rol decisiv in
dezvoltarea biologiei moleculare.
Viroizii sunt entiti infecioase alctuite dintr-o molecul de ARN pur, patogene pentru unele
plante de cultur.
Prionii sunt entiti infecioase de natur proteic. Pentru studiile referitoare la natura lor,
modalitatea de transmitere i la mecanismele patogenezei, lui S. Prusiner, n l997 i s-a decernat Premiul
Nobel.
Importana practic a microorganismelor

De la descoperirea lor i pn astzi, interesul pentru studiul microorganismelor a nregistrat o

cretere permanent, deoarece un mare numr de specii desfoar activiti benefice, realiznd
procese de o valoare imens pentru societatea uman sau produc infecii la om i animale, cu efecte
patologice mai mult sau mai puin grave.
1

In mediile naturale, microorganismele realizeaz treapta mineralizrii (descompunerii) materiei

organice vegetale i animale, avnd astfel un rol decisiv pentru ncheierea ciclului unor elemente
biogene n natur (C, N, P, S), fcndu-le disponibile pentru reintegrarea lor n circuitul vieii.
Fertilitatea i productivitatea sistemelor agricole depind n mare msur de activiti fiziologice ale
bacteriilor din sol. Fixarea N2 este o activitate fiziologic exclusiv a unor procariote (eubacterii,
cianobacterii).
Microorganismele care populeaz tractul digestiv al animalelor i al omului formeaz microbiota
normal, ce sintetizeaz vitamina K, esenial pentru mamifere, acidul folic, nicotinic, pantotenic,
tiamina, riboflavina, biotina.
In industria farmaceutic, producia de antibiotice (circa 1oo ooo t/an) este rezultatul activitii
microorganismelor.
Microorganismele au roluri multiple in industria alimentar.
Unele microorganisme au efecte favorabile asupra unor produse alimentare: brnzeturile, iaurtul i alte
derivate din lapte sunt rezultatul activitii fiziologice a unor microorganisme asupra substratului.
Dospirea aluatului de pine, producerea vinului i berii sunt rezultatul fermentaiei alcoolice a
levurilor. Conservarea alimentelor vegetale i a furajelor se bazeaz pe fermentaia lactic produs be
bacterii.
Microorganismele sunt utilizate pentru producerea buturilor acidulate. Acidul citric, adugat
multor buturi pentru conferirea aciditii este produs industrial de Aspergillus. De multe ori, astfel de
buturi conin fructoza, obinut din amidonul de porumb, prin aciunea bacteriilor amilolitice.
Aspartamul, ca ndulcitor este un amestec de doi aminoacizi (acid aspartic si fenilalanina), ambii obinui
pe cale microbiologic.
Microorganismele nu sunt numai benefice pentru activitatea uman. Un numr relativ mic de
microorganisme patogene cauzeaz o larg diversitate de procese patologice, de la infecii locale, pan
la septicemii.

VIRUSOLOGIE
Generalitati
Virusologia (inframicrobiologia) se ocupa cu studiul virusurilor si cu afectiunile pe care acestia le
provoaca.
Virusurile sunt structuri extrem de mici,foarte putin evoluati, dar cu potential infectios, situate pe
primele trepte de dezvoltare ale vietii. Aceste forme primitive de viata au o organizare rudimentara,
incompleta, astfel ca nu-si pot realiza un metabolism propriu, multiplicarea lor fiind legata de
parazitarea obligatorie a celulelor vii.
Virusurile au urmatoarele particularitati:
-sunt particule de dimensiuni foarte mici (10 300m sau nm) (1nm = 10-9m). Pentru acest motiv,
in marea lor majoritate, nu pot fi puse in evidenta decat cu ajutorul microscopului electronic.
- poseda un singur tip de acid nucleic, ADN sau ARN
- sunt filtrabile si ultrafiltrabile; pe baza acestui caracter virusurile pot fi separate de bacterii
- sunt paraziti intracelulari obligatorii; virusurile nu pot fi cultivate pe mediile de cultura folosite in
mod obisnuit in bacteriologie
- nu cresc si nu se divid, inmultirea virusurilor se face prin replicare
- sunt specifice, fiecare fiecare virus provocand o anumita boala
- produc incluzii in celulele parazitate. Prezenta acestor incluzii nuclerae, citoplasmatice, sau
concomitent in nucleu si citoplasma, in anumite tesuturi, usureaza diagnosticul de laborator al unor
viroze deoarece sunt caracteristice.
- fiecare virus prezinta o structura antigenica specifica, adica structura lor proteica induce in
organismul in care patrund sinteza de anticorpi specifici. Omul si animalele infectate cu un anumit virus
produc anticorpi specifici, iar imunitatea dobandita este solida si de lunga durata. Tehnicile de serologie
utilizate in diagnosticul de laborator al virozelor detecteaza acesti anticorpi.
- virusurile au, in general, rezistenta naturala la antibioticele uzuale si la unele substante chimice
care distrug bacteriile, de aici inutilitatea administrarii antibioticelor in caz de infectie virala.

Clasificarea virusurilor
Pentru definirea principalelor familii, genuri si specii de virusuri, trebuie sa se tina seama de mai
multe criterii: acidul nucleic din genomul viral (ADN sau ARN), marimea particulei virale, prezenta sau
3

absenta invelisului viral, numarul de capsomere, comportamentul fata de anumiti agenti chimici si in
primul rand fata de eter, afinitatea pentru o anumita gazda, organ sau aparat anatomic, aspectul clinic al
bolii etc.
In interiorul fiecarui grup (gen), subclasificarea speciilor se bazeaza pe diferente antigenice care
permit identificarea a numeroase tipuri.
In functie de gazda parazitata, virusurile pot fi :
-patogene pentru anumite animale vertebrate sau nevertebrate
- virusuri patogene pentru plante
- virusuri patogene pentru bacterii (bacteriofagii)
In functie de compozitia genomului:
-virusuri ADN: Papovavirus (negi), Adenovirus (adenoviroze), Herpesvirus (herpes si zona zoster),
Poxvirus (variola si vaccinia).
- virusuri ARN: Picornavirus (poliomielita, enterovirozele etc), Togavirus (rubeola), Arenavirus
(choriomeningita limfocitara, febrele hemoragice sudamericane etc.), Coronavirus (infectii respiratorii),
Orthomixovirusuri (gripa), Retrovirusuri (SIDA) etc.
In functie de dimensiunile particulei:
-virusuri mici : 20 50 nm
- virusuri medii : 50 150 nm
- virusuri mari: peste 150 nm
In functie de simetria capsidei:
-helicoidala
- cubica
-mixta, etc.
In functie de compozitia chimica:
- virusuri simple acid nucleic si invelis proteic
- virusuri complexe AN, invelis proteic si inca un invelis extern
Dupa aspectul clinic al bolii, virozele se pot incadra in doua mari categorii:
-Infectii virotice generalizate in cursul acestor imbolnaviri, virusul se raspandeste pe cale
sanguina in tot organismul si poate determina eruptii caracteristice pe piele si mucoase. In acest grup
sunt cuprinse: variola, rujeola, rubeola, varicela.
- Infectii cu localizara primara in anumite organe, pentru care virusul respectiv are
afinitate. Raspandirea virusurilor se face pe cale sanguina, pe calea nervilor periferici sau pe ambele cai.
Din acest grup fac parte:
-infectii ale sistemului nervos central: poliomielita, turbarea;
- infectii ale aparatului respirator: gripa, guturaiul;
- infectii localizate pe piele si mucoase: herpesul, negii, zona zoster:
- infectii ale ficatului: hepatita epidemica
- infectii ale glandelor salivare: parotidita epidemica
- infectii ale ganglionilor limfatici: limfogranulomatoza veneriana.
4

Compozitia chimica, structura, morfologie

Virionii reprezinta unitatea virulenta, agentul cauzal al unei viroze, tot asa cum o bacterie
reprezinta agentul cauzal al unei boli bacteriene.
Forma virusurilor este variata. Ea a fost determinata cu ajutorul microscopului electronic. In
general , corpusculii elementari sau virionii se pot prezenta sub urmatoarele forme:
-forma sferica sau sferoidala: virusul poliomielitic, virusul gripal;
- forma prismatic patrulatera: virusul vaccinal, variolic;
- forma de spermatozoid: bacteriofagi;
- forma filamentoasa sau de bastonas: virusurile plantelor ( de ex. virusul mozaicului tutunului).
Structura interna a corpusculului elementar viral
La o particula virala se distinge, in general, o portiune centrala mai densa, mai opaca la fluxul
electronic, care a fost denumita nucleoid, si o portiune externa mai putin densa, sub forma unei capsule
denumita capsida. Nucleoidul este format dintr-un acid nucleic (acid ribonucleic sau acid
dezoxiribonucleic); nucleoidul se mai numeste genom, iar acizii nucleici, ARN sau ADN, nu sunt niciodata
ambii in acelasi virus. Este purtatorul infectivitatii virale. Capsida este de natura proteica. In structura
capsidei moleculele de proteina se grupeaza in capsomere, aranjate simetric dupa o anumita simetrie:
1. simetrie helicoidal (petala de floare) capsomerele se fixeaz pe catena de AN, ce are form
de bastona
2. simetrie cubic (icosaedric) capsomerele se aranjeaz n jurul AN, formnd un icosaedru
(poliedru regulat cu 20 fee triunghiulare i 12 vrfuri), eikos=20
3. simetrie mixt (bacteriofagii, poxvirusurile)
Funcia capsidei protecia AN, rol antigenic, adeziune
Aceasta este schema structurii virusurilor simple, cum sunt: virusul poliomielitic, virusul febrei
aftoase etc. Virusurile mai complexe au, in plus, o membrana de natura lipoproteica sau
glicolipoproteica, numita supercapsida sau peplos. Are rol de protecie, prezinta antigene de suprafa,
rol in adeziune.
Atat acidul nucleic, cat si moleculele de proteina din structura capsomerelor, se prezinta intr-un
aranjament strict specific fiecarui virus in parte.
Bacteriofagii, desi pastreaza in linii generale structura virusurilor, au totusi o forma caracteristica.
In general, un fag, are un cap si o coada. Capul de forma sferica, alungita sau de prisma hexagonala,
prezinta o portiune centrala mai densa, alcatuita din acid dezoxiribonucleic si capsida formata din
capsomere. Coada este formata dintru cilindru axial rigid invelit intr-un manson contractil si o placa
terminala prin care bacteriofagii se fixeaza pe celula-gazda (bacteria).
Compozitia chimica a virusurilor
In compozitia chimica a virusurilor se intalnesc elemente de baza care sunt aproape nelipsite in
orice celula vie: proteine, acizi nucleici, lipide, hidrati de carbon.
Virusurile cele mai simple sunt constituite numai din proteina si acid nucleic. Astfel, virusul
poliomielitic este constituit din proteina si acid ribonucleic, iar bacteriofagii din proteina si acid
dezoxiribonucleic.

Virusurile mai complexe, cum sunt virusurile gripale, au genomul viral protejat de un invelis
constituit dintr-o patura interna proteica si o patura externa lipoproteica.
Proteinele virale fac parte din structura capsidei, dar exista si proteine cu rol enzimatic
(polimeraze, transcriptaze etc)

Multiplicarea virusurilor
Virusurile se multiplica intr-un mod cu totul special. Aceste microorganisme se autoreproduc
folosind mecanismele celulare din interiorul celulei vii, de unde iau hrana, enzimele si energia necesara
multiplicarii.
Multiplicarea virusurilor se desfasoara in mai multe etape:
Adsorbtia este faza de adeziune si fixare a particulei virale la celula-gazda. Aceasta etapa este
obligatorie pentru a se produce infectia in conditii naturale. Orice factor care impiedica adsorbtia
impiedica in realitate si infectia.
Patrunderea virusului in interiorul celulei-gazda. In celula poate patrunde virusul in intregime sau
numai acidul nucleic cuplat cu o mica parte din capsula.
Faza de elipsa este denumita astfel deoarece, virusul patruns in celula se dezintegreaza in acid
nucleic si proteina si nu poate fi pus in evidenta.
Faza de multiplicare activa este aceea in care acidul nucleic si, separat, capsida si alte componente
ale virusului adult se multiplica pentru ca, in cele din urma, aceste elemente sa se cupleze si sa formeze
particule virale complete.
Faza de eliberare. Virusul astfel format poate parasi celula treptat, pe masura formarii sale sau
se acumuleaza si produce explozia celulei-gazda, eliberandu-se si infectand alte celule. In prima varianta,
eliberarea virionilor se realizeaza prin liza celulei, nmugurire sau exocitoz. Numarul lor poate atinge
100.000 per/celul.

Cultivarea virusurilor
Virusurile sunt cultivate pentru:
-

stabilirea diagnosticului etiologic

testarea infeciozitii virusurilor

testarea preparatelor antivirale

producerea vaccinurilor

Sisteme de cultivare
1. Culturi de celule
2. Ou embrionat de gin
3. Animale de laborator
Animalele de laborator se utilizeaz limitat (receptivitate selectiv, preexistena infeciilor, cost
avansat). Se recurge la aceasta varianta numai cnd nu exist alte posibiliti (VHB, HIV, Coxsackie, etc).
Constituie modele de cercetare sau de control al vaccinurilor. Animalele utilizate curent oriceii albi
nou-nscui, dar pot fi utilizai obolani, cobai, maimue, etc.
Oul embrionat de gin (5-13 zile) reprezint un mediu de celule nedifereniate, cu multiplicare
activ, steril i lipsit de mijloace de aprare antiinfecioas. Se utilizeaz n prepararea unor vaccinuri
virale (ex.: gripal)
-

iniial se verific viabilitatea embrionului la ovoscop n camera obscur.

prelevatul se inoculeaz steril cu seringa n cavitatea amniotic sau alantoidean, sau pe

membrana chorioalantoidean (utiliznd metoda deschis sau nchis).

orificiul se parafineaz i se incubeaz la 35-37C timp de 48-72 ore

Culturile de celule (1949 - Enders, Weller, Robbins).

Celule provenite din esuturi adulte sau embrionare, normale sau tumorale. Plasate ntr-un
mediu adecvat (nutrieni, pH, t) rmn viabile i se multiplic. Pentru cultivarea virusurilor se utilizeaz
culturile n monostrat celular.