You are on page 1of 3

Neicu Elena, an I LItere IDD

Tema la Istoria literaturii romane


Lect. univ. dr.Gabriel Mihailescu

Nuvelele domnului Costache Negruzzi

În peisajul anilor’40 ai secolului al XIX-lea, în care literatura română era


dominată de traduceri sau de folosirea limbii franceze , C.Negruzzi este unul dintre cei
mai de seamă înnoitori, despre care C.Ciuchindel spune: “C.Negruzzi a fost un
deschizător de drumuri în literatura românească”.
Kogălniceanu avansase, în 1840, ideile care vor sta la baza orientării literaturii
paşoptiste: să se combată imitaţia şi traducerile mediocre, să se creeze o literatură
naţională prin stimularea scrierilor originale, inspirate din istoria naţională, din
frumuseţile patriei,din pitorescul creaţiilor populare, să se realizeze o limbă unitară şi o
literatură specific naţională, iar critica literară să nu mai aibă în vedere autorul, ci opera
sa,făcându-l pe N. Iorga să spună despre el că a fost “…un om genial, cel mai mare
conducător cultural şi politic pe care l-au avut românii în epoca modernă.”)1
Credincios tezelor iniţiate de Kogălniceanu în “Introducţia” la “Dacia literară”,
Negruzzi va încerca să producă o literatură nouă, care să nu mai fie tributară canoanelor
vremurilor de dinaintea sa.Acest deziderat va fi pentru C. Negruzzi un lucru sfânt.
Iniţiatorul însuşi va încerca, fără a reuşi însă, să propună un nou tip de literatură
(vezi “Iluzii pierdute…un întâi amor”, “Fiziologia provincialului în Iaşi”, care nu
strălucesc din punctul de vedere al realizării artistice sau a limbajului).
Volumul cu care practic îşi încheia activitatea Negruzzi, “Păcatele tinereţilor”
(1857), configurează întregul univers literar al lui, autorul însuşi făcând o selecţie în
funcţie de tematică şi de vârste literare. Astfel, volumul conţine patru cicluri:”Amintiri
din juneţe”(“Cum am învătat româneşte”,”Zoe”, “O alergare de cai”),”Fragmente
istorice”(“Aprodul Purice”, “Alexandru Lăpuşneanu”,”Sobieski şi românii”, “Regele
Poloniei şi Domnul Moldaviei”), “Neghină şi pălămidă”(“Cârlanii”,”Muza de la
Burdujăni”), “Negru pe alb”(“Scrisori de la un prieten”).
În nuvela “O alergare de cai”sunt surprinse moravurile societăţii din Chişinău prin
prisma a două cupluri: Ipolit- Olga şi doamna B- scriitorul. Felul cum este tratată Olga de
către “crudul,nesimţitorul, infamul şi nelegiuitul” Ipolit o împinge pe aceasta la
sinucidere, iar el se va căsatori cu “colonela” D, verişoara scriitorului. Sinuciderea unuia
dintre personaje este unul dintre apanajele romantismului, ce crează personaje cu destine
speciale.Este de remarcat şi multitudinea formulelor romantice.
)1N. Iorga-“Oameni care au fost”, vol.IV, p.11

Faptul că autorul nu se delimitează de ceea ce se întâmplă în nuvelă, participând


ca personaj, scade din valoarea ei, după părerea mea.

1
Nuvela “Alexandru Lăpuşneanul”, apărută chiar în primul număr al “Daciei
literare”, devine un model pentru ceilalţi scriitori contemporani lui prin inspiraţia din
istoria patriei (nuvela are la bază celebrul episod povestit de Grigore Ureche în
“Letopiseţul Ţării Moldovei”care cuprinde uciderea celor 47 de boieri de către domn) şi
prin investigarea legendei populare.
Ea este alcătuită din patru capitole al căror subtitlu este un moto, o zicere a
personajului principal sau a altora:“Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”( Lăpuşneanu faţă
de solii Tomşii veniţi să-i anunţe faptul că nu este dorit ca domn de către boieri), “Ai să
dai samă, Doamnă!”( cuvintele soţiei de boier al cărui soţ a fost “scurtat de cap” de către
Lăpuşneanu şi care a rămas fără sprijin, adresate Doamnei Ruxanda),”Capul lui Moţoc
vrem!” ( ţăranii veniţi cu “zurba” la palatul domnesc după uciderea celor 47 de boieri şi a
slugilor lor) ,”De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”(Lăpuşneanu faţă de cei
care-l popiseră în momentele cand, grav bolnav, s-a crezut că o să se stingă, de altfel,
aceasta a fost “dorinţa” personală a despotului înfricoşat de momentul apropierii morţii).
În această creaţie a lui Negruzzi s-a realizat o deplasare a accentului dinspre
perspectiva autorului spre cea a personajului, lucru nou pentru epoca sa, ce
îmbunătăţeşte, după părerea mea, calitatea lucrării .
Una dintre cele mai mari reuşite ale nuvelei este realizarea personajelor sale.
Ca personaj specific romantic, Alexandru Lăpuşneanul are o viaţă interioară mult
simplificată, însă subtil nuanţată pentru a pune în evidenţă predestinarea sa ,
temperamentul sangvin al despotului.
Exacerbarea cruzimii domnitorului vine dintr-un gust al epocii în care trăieşte
scriitorul, specific romantic,gust prin care se evidenţiază spectaculozitatea
acţiunilor,înclinaţia spre contrastele psihologice(diafan,angelic-D-na Ruxanda/demonic-
Lăpuşneanul), disimulările (în loc să fie afectat de cerea ei de a nu mai ucide şi alţi
boieri,Lăpuşneanul o anunţă pe doamna sa că îi va oferi un “leac de sperietură” referindu-
se la proiectata acţiune a uciderii boierilor , asta după ce îşi înfrânase cu greu pornirea de
a o lovi cu junghiul ce-l purta la cingătoare pentru îndrăzneala ce o avusese de a-i cere să
nu mai ucidă şi alţi boieri), grija pentru culoarea locală (descrierea veşmintelor specifice
vremii, folosirea unui limbaj potrivit stărilor sociale etc.).
Demonica figură a Lăpuşneanului contrastează puternic cu aceea a Ruxandei,
creaţie a lui Negruzzi, soţie ca un înger de frumoasă şi de bună la suflet şi uşor de
manevrat de către despot, ce ocupă, însă, un loc minor în economia nuvelei, pentru ca să
nu prejudicieze concentrarea dramatică din jurul conflictului.
Un alt personaj important este Moţoc, boier versatil, conspirator, trădător, duşman
al “proştilor”, intrigant, cel care trece cu foarte mare uşurinţă în tabăra celui puternic,
gata oricând s-o părăsească pentru altul şi mai puternic.
Spancioc şi Stroici, deşi tineri,au o viziune foarte corectă asupra adevăratei feţe a
domnului şi nu se lasă înşelaţi de vorba prefăcută şi de cuvintele cele mincinoase care îi
chema pe toţi boierii la împăcare şi la trai în bună înţelegere, vorbe care, şi acest lucru mi
se pare foarte important, fără nici o frică de Dumnezeu, le spune Lăpuşneanul în Sfânta
Biserică atunci când lansează invitaţia tuturor boierilor la ospăţ( de fapt este cel de pe
urmă ospăţ al celor a căror soartă fusese deja pecetluită).
O noutate este apariţia în lucrarea literară a personajului colectiv( mulţimea de
ţărani ce soseste la curtea domnească să ceară, în final, “capul lui Moţoc”), personaj care
hotărăşte soarta altora. Pentru întâia dată este surprinsă psihologia gloatelor în dezordine,

2
nehotărâte, neorganizate în devenirea ei sumbră , ce, după un moment de descumpănire şi
mirare, reuşeşte să se pună de acord, pecetluind soarta nenorocitului de Moţoc. Autorul
“prinde” foarte bine mişcarea sufletească înceată a gloatei care este în căutarea unei
poziţii şi a unei conştiinţe.
Limbajul folosit, deşi cuprinde destule moldovenisme, este mult mai uşor de
înţeles pentru cititorul contemporan,spre deosebire de cel al lui Kogălniceanu ce abundă
în jargoane şi cuvinte învechite, de mult ieşite din uzul zilnic, nu numai din limba
literară de astăzi , ci şi chiar al celor din Moldova( Kogălniceanu şi-a dus traiul şi a
publicat în “Ieşi”).
Vorbirea personajelor contrastează: Lăpuşneanu se exprimă direct, energic şi
chiar dur ,în propoziţii şi fraze scurte, Moţoc are o vorbire mult mai nuanţată, iar doamna
ruxanda are o vorbă blândă, plăcută şi , cu toate acestea hotărâtă,topica fazei urmând
adesea modelul cronicăresc sau religios.
Altă trăsătură a limbajului este cea a folosirii unor proverbe şi ziceri populare
(“Lupul părul îşi schimbă, dar năravul ba”, “Din ţânţar armăsar”etc.).
Interesul pentru folclor şi înţelepciunea ţărănească în opera sa este consecinţa
directă a influenţei romantismului.El a pledat pentru valorificarea limbii vechilor cărţi şi,
mai ales, a limbii poporului şi nu s-a dezminţit în opera sa.
Redusă la un număr minim de personaje şi de evenimente, nuvela se prezintă ca
fiind rezultatul unei munci serioase pe care scriitorul a subordonat-o ideii de concizie şi
concentrare şi aduce un suflu înnoitor în literatura paşoptistă.
Se poate concluziona, aşa cum a făcut-o Şerban Cioculescu, că “Negruzzi e
primul scriitor modern din Moldova. Proza lui nu are nimic din vetustitatea fără farmec a
lui Asachi.”)2.

Bibliografie:
Ciuchindel,C.----------------prefaţă la “Pagini alese”, ed.Albatros,Bucueşti,1982;
Kogălniceanu, M. ----------“Scrieri”ed. Tineretului, Bucureşti,1967, pag.55-79;
--------- 125-128(“Introducţie la Dacia literară”);
Negruzzi, C.-----------------“Pagini alese”,ed.Albatros, Bucureşti, 1982, pag.26-
53;88-110

)2Ş. Cioculescu-----“Costache Negruzzi” în vol.:Ş.Cioculescu,V. Streinu,T.Vianu


“Istoria literaturii române moderne”, E.D.P.,Bucureşti,1971