You are on page 1of 42

CINETICA ERITROCITELOR

1. Formarea eritrocitelor (eritropoieza)

2. Perioada de eritrocit circulant funcţional


= 100-120 zile, perioadă în care sunt îşi realizează funcţiile
şi sunt supuse la numeroase solicitări funcţionale:
• străbat zilnic 1-1,5 km
• îşi modifică forma la trecerea prin capilare (fusiforme) şi se
deplasează în fişicuri
• stagnează în vasele sanguine sinuoase (ex. circ. splenică)
• transportă gazele respiratorii O2 şi CO2
• participă la menţinerea constantă a pH-ului sanguin (prin
sistemul tampon al hemoglobinaţilor)
• sunt influenţate de factori extraeritrocitari (pH, substanţe
toxice), care le pot modifica morfo-funcţional (ex.
acidoza/alcaloza determină ↑/↓ volumului eritrocitar).
3. Distrugerea eritrocitelor (hemoliza fiziologică)
Solicitările mecanice şi chimice
⇒ epuizare energetică şi enzimatică a E
⇒ E senescent, rigid, lipsit de plasticitate
⇒ E este îndepărtat din circulaţie, prin eritrofagocitoză.

Procesul de eritrofagocitoză şi catabolismul Hb - în zonele:


-cu circulaţie încetinită
-cu macrofage în număr mai mare (sinusoide medulare,
splenice, hepatice).

Normal, sediile principale ale hemolizei sunt:


•Splina - cu caracteristici funcţionale care accentuează
sechestrarea eritrocitelor (sinusoide mai înguste decât în alte
zone).
•Ficatul (debitul sanguin - de 6 ori mai ↑ decât la nivelul
splinei).
Catabolismul hemoglobinei
La adult: degradare Hb = 6-7 g/zi ⇒
• Globina - reutilizată ca sursă de AA în procese metabolice
• Hemul - degradat în mai multe etape ⇒ bilirubină (B) + Fe
1. Desfacerea inelului de protoporfirină ⇒ biliverdină
2. Reducerea biliverdinei ⇒ B indirectă/neconjugată (BI) -
transportată în sânge legată de albumine
3. BI este conjugată la nivel hepatic (după detaşarea de
albumine) cu acid glicuronic ⇒ B directă/conjugată (BD)
4. BD este eliminată prin bilă în căile biliare.
5. La nivelul intestinului gros: sub acţiunea enzimelor
reducătoare ale florei microbiene: BD ⇒ urobilinogen(Ubg)
6. Majoritatea Ubg este oxidat ⇒ stercobilinogen şi stercobilină
⇒ se elimină prin materiile fecale.
7. O fracţiune ↓ din Ubg se abs.la nivel intestinal ⇒ v. portă -
ficat ⇒ reexcretat în bilă (ciclul entero-hepatic).
8. O cant. ↓ de Ubg din sânge scapă ciclului entero-hepatic ⇒
este excretat de rinichi ca urobilină (≈ 1%).
Normal: Bilirubina (directă şi indirectă) = 0,4 -1mg%.

Patologic: hiperbilirubinemie
⇒ Clinic: B trece din sânge în ţesuturi ⇒ colorarea în galben a
tegumentelor şi mucoaselor
- se întâlneşte în caz de:
• hemoliză excesivă (icter hemolitic)
• obstacol în calea scurgerii bilei în intestin (de obicei
calculi în căile biliare)(icter mecanic)
• hepatocitoliză (icter hepatic).
STRUCTURA
MORFOFUNCŢIONALA A
ERITROCITULUI
1. Caracteristici morfo-
funcţionale
1. Numărul de eritrocite
= 4–5,5 mil/mm3
- bărbaţi = 4,9 ± 0,7 mil/mm3;
- femei = 4,3 ± 0,6 mil/mm3.
2. Forma eritrocitului
- disc biconcav, cu marginile rotunjite
- adaptare perfectă la funcţia respiratorie
(asigură suprafaţa mare la volum redus).
3. Dimensiunile eritrocitelor
- DEM = 6,8 – 7,7µ m;
- GEM = 1,7 – 2,5 (2) µ m;
- (în centru - cu aproximativ 1 µ m mai mică
decât în zona marginală).
4. Culoarea eritrocitelor
- dată de Hb eritrocitară
- eritrocitul normal colorat = normocrom.
Variaţii de
număr   scăderea numărului de eritrocite = anemie

Variaţii de   creşterea numărului de eritrocite = poliglobulie


formă    ovale = ovalocite

   cu forme negeometrice, bizare = poikilocite

   eritrocite sferice = sferocite


Variaţii de •   diametru ↓ = microcite
dimensiuni seceră =↑drepanocite
   îndiametru >9µ m = macrocite
                      10-12 µ m  = megalocite
   cudiametru
excrescenţe ↑ şi grosime  ↓
terminate =prin
platicite
spiculi = acantocite
Variaţii de
culoare   palide, slab colorate = hipocrome

  intens colorate = hipercrome

  bine colorate pe margine, centrul slab colorat =


anulocite
c

e
Constante şi indici eritrocitari
1.directe (măsurabile):
• Nr. de eritrocite (E) = 4,9± 0,7 mil/mm3;
4,3± 0,6 mil/mm3
• Concentraţia de hemoglobină (Hb) = 15,1± 2 g% la B;
13,1± 2 g% la F
• Ht / raportul eritro-plasmatic (Ht) = 45± 7% la B;
42± 5% la F;
• DEM = 6,8-7,7 µ m
2. indirecte (apreciate prin calcul)
• VEM = 80-94 fl
• GEM = 1,7-2,5 µ m
• HEM = 28-33 pg
• CHEM = 32-36 g Hb/dl masă eritr.
• IC/VG = 0,9-1,1
Proprietăţile eritrocitelor
1. Plasticitate = proprietatea E mature de a îşi modifica forma
la trecerea prin capilare cu diametru < diametrul eritrocitar.
2. Plachetarea = prop. E de a se deplasa în fişicuri la nivelul
capilarelor.
3. Rezistenţa globulară = rezistenţa E la solicitări mecanice,
chimice, biol.
- Uzual: RG în soluţii cu hipotonicitate progresiv crescândă.
- Normal: RG min. (hemoliză incipientă) = 0,40-0,44 g% NaCl,
RG max. (hemoliză totală) = 0,32- 0,28 g% NaCl.
4. Sedimentarea = proprietatea E lăsate în repaus de a
sedimenta în virtutea gravitaţiei (recoltare pe anticoagulant)
- Normal: VSH = 1-10 mm/h la femei;
2-13 mm/h la bărbaţi
0,5 - 1 mm/h la nou-născut.
5. Scintilaţia = prop. E de a reflecta razele de lumină
2. Structura eritrocitelor
1. Membrana eritrocitară - 3 straturi:
Strat superficial - cu Ag de suprafaţă şi receptori membranari
Strat mijlociu lipidic
- conţine colesterol, PL, proteine care străbat grosimea
membranei
- este foarte mobil ⇒ rol în realizarea plasticităţii eritrocitare
Strat intern - asigură rezistenţa, forma şi deformabilitatea E
= reţea elastică din macromolecule:
- fibrilare (ex. spectrina, actina)
- globuloase (ex. anchirina)
2. Mediul intern
= suspensie apoasă care conţine:
• macromolecule (Hb, enzime),
• subst. organice (glucoză, glutation,ATP),
• compuşi metalici (Cu, Zn) etc.
STRUCTURA MEMBRANEI ERITROCITARE
Compoziţie:
• 60% apă
• 33-35% Hb
• 5-7% alte substanţe:
– 2% enzime (cu rol în ciclul glicolitic, şuntul
pentozo-fosfaţilor, enzime de apărare împotriva
acţiunilor oxidative)
– pompe ionice (pompa Na+-K+, pompa de Ca+)
– schimbător Cl-/HCO3-
3. Fiziologia hemoglobinei
= element esenţial pentru realizarea funcţiei respiratorii a E
= 95% din proteinele solubile ale eritrocitului.
A. Structura Hb
= cromoproteină porfirinică care conţine fier – constituită din:
4 molecule de hem (cu 1 atom de Fe2+ - leagă O2, CO2) +
4 catene polipeptidice (globine).
Hemul = partea fiziologic activă (fixează şi eliberează O2, CO2)
= fero-protoporfirină IX: atomul de Fe → în centrul inelului
porfirinic
- fierul heminic = Fe 2+
Globina
= tetramer din 4 lanţuri polipeptidice, două câte două identice.
- fiecare lanţ pp are ataşată o grupare hem la ext. moleculei
- există 6 tipuri de lanţuri pp în structura globinei din Hb fiz.
B. Sinteza hemoglobinei
- în elementele tinere nucleate ale seriei roşii din MRH:
eritroblast bazofil, policromatofil şi oxifil - ↓ în reticulocit.
!Eritrocitul adult: sinteza de hemoglobină = 0.
•Sinteza hemului
- la nivel mitocondrial din 2 precursori: succinatul + glicocolul
⇒ acidul delta aminolevulinic
- reacţiile de sinteză ale hemului: cu treceri succesive ale
porfirinelor din mitocondrie ↔ citosol
- în final, hemul este transportat în afara mitocondriei.
•Sinteza globinei - la nivelul ribozomilor celulari
C. Hemoglobinele fiziologice
Hb embrionare
- sintetizate din săptămâna a 3-a de viaţă embrionară
- există 3 Hb embrionare: Hb Gower 1 (ζ 2ε 2)
Hb Portland (ζ 2γ 2)
Hb Gower 2 (α 2ε 2)
Hb fetală (HbF)
- înlocuieşte Hb embrionare → din luna a 3-a de gestaţie
= principala Hb din cursul dezvoltării fetale (α 2γ 2)
- la naştere = 70-80% din totalul Hb, apoi sinteza ↓ rapid
Hb de tip adult
- sinteza începe din perioada fetală, după naştere înlocuiesc
rapid HbF
- la adultul normal există: 97-98% HbA1 (α 2β 2)
2-3% HbA2 (α 2δ 2)
sub 1% HbF (α 2γ 2)
D. Hemoglobine patologice
- peste 150 variante de Hb patologice, rezultate prin:
• substituirea unuia sau mai multor AA din lanţurile globinice
• lipsa unuia sau mai multor AA.

Anomaliile structurale ale moleculei de Hb ⇒ modificarea proprietăţilor


fizico-chimice şi funcţionale ale Hb.
Ex. înlocuirea restului glutamil cu un rest valil în poziţia 6 a lanţului β din
molecula de HbA1 ⇒ hemoglobina S. Clinic: eritrocite în formă de seceră
şi predispoziţie la hemoliză (anemie falciformă sau drepanocitoză).

E. Catabolismul hemoglobinei
- zilnic se distrug aproximativ 6-7 g Hb ⇒ 250 mg B (Hemoliza fiziologică)
Drepanocitoză
F. Funcţia hemoglobinei
• Transportul O2 cu formare de oxihemoglobină (HbO2)
• Transportul CO2 cu formare carbhemoglobină (HbCO2)

G. Alţi derivaţi hemoglobinici


1. Carboxihemoglobina (HbCO): ⇒din legarea CO la Hb.
- CO se leagă reversibil de fierul din Hb, la locul de legare al O2 ⇒ nu
transportă O2.
2. Methemoglobina (MetHb) - conţine Fe3+ în loc de Fe2+
- datorită Fe3+, MetHb nu poate fixa O2
- normal, există sub 2% MetHb, rezultată ca urmare a oxidării Hb.
- este redusă de sist. methemoglobin-reductazice E
- patologic: MetHb↑ în intoxicaţia cu nitriţi.
3. Sulfhemoglobina (HbS)
- nu permite transportul O2
- se poate forma în: tulburări digestive cu constipaţie şi producere ↑↑
de hidrogen sulfurat
METABOLISMUL
ERITROCITAR
1. Metabolismul glucozei
- glucoza = principalul substrat metabolic.
- E necesită energie pentru:
- desfăşurarea normală a funcţiilor eritrocitare,
- funcţionarea pompei Na+-K+
- conservarea formei de disc biconcav.
- nu are rezerve de glicogen ⇒ depinde de glucoza din mediul ambiant.
- cantitatea de energie necesară E = foarte redusă şi rezultă din
metabolizarea glucozei

- În eritrocit, degradarea glucozei se realizează:


· 90-95% pe calea glicolizei anaerobe Embden-Mayerhof
· 5-10% prin şuntul pentozelor.
Calea Embden-Mayerhof (glicoliza anerobă) - etape
1. fosforilarea glucozei ⇒ glucozo-6 fosfat (G-6 P)
2. transformarea G-6 P → fructozo-6 fosfat → fructozo-1,6 difosfat
3. fructozo-1,6 difosfat este clivat ⇒ gliceraldehid-3 fosfat (G-3 P) şi
dihidroxiacetonfosfat (DHAP), care sunt interconvertibile.
4. G-3 P este transformat 1,3-disfosfoglicerat (1,3-DPG) → piruvat → lactat →
difuzează în afara E şi sunt metabolizate în ţesuturi.
Ciclul Rappaport-Luebering (sau ciclul 2,3-DPG).
- sub acţiunea 1,3-DPG-mutazei: 1,3-DPG →2,3-DPG (ireversibil)
- 2,3-DPG este hidrolizat de 2,3-DPG-fosfataza: 3-PG → piruvat → lactat
Rol: 2,3-DPG ↓ afinitatea Hb pentru O2 ⇒ eliberare ↑ a O2 la ţesuturi

Importanţa căii glicolitice


1. formarea a 2 molecule de ATP/1 mol de glucoză, în două trepte:
(1) 1,3-DPG → 3-PG; (2) acid fosfoenol-piruvic → acid piruvic
2. formarea de NADH2 (folosit de sistemul methemoglobin reductazic)
acid piruvic → acid lactic
3. formarea 2,3-DPG (care favorizează cedarea O2 la ţesuturi).
Şuntul pentozelor - etape
1. conversia glucozei-6 fosfat în ribuloză-5 fosfat (prin două
dehidrogenări succesive, cu formarea a 2 molecule de
NADPH2)
2. clivarea ribulozei-5 fosfat în 3 fosfogliceraldehidă şi fructoză-6
fosfat

Importanţa şuntului pentozelor


1. formarea NADPH2 (2 NADPH2/pentru 1 mol glucoză) utilizat de
sistemul methemoglobin-reductazic
2. formare de pentozofosfatul care este antrenat în calea
glicolizei anaerobe, contribuind la generarea de ATP
2. Fiziologia 2,3 DPG
- se formează din metab. G - ciclul Rappaport-Luebering
  
Rolul 2,3-DPG
- scade afinitatea pentru O2 a Hb ⇒ cedarea O2 la ţesuturi.
- mecanism: se fixeaza echimolecular pe lanţurile β ale HbA (α 2β 2)
⇒ modificări conformaţionale cu eliberarea O2 de pe oxihemoglobină.
- deplasează curba de disociere a HbO2 la dreapta, mărind eliberarea
O2 la nivel tisular.
Obs: La făt - E conţin Hb fetală (HbF, α 2γ 2) ⇒ 2,3-DPG nu
influenţează eliberarea O2 la ţesuturi (datorită fixării mai slabe a 2,3-
DPG de lanţurile γ ale HbF).

Variaţii ale producţiei intraeritrocitare de 2,3-DPG


Factori stimulatori Factori inhibitori
Intensificarea glicolizei: Reducerea glicolizei
(alcaloză E, efort fizic, hipoxie cr., (acidoză E)
hipertiroidism Perturbarea c.Rapaport
Conservarea sg
3. Fiziologia sistemelor reducătoare eritrocitare
- Oxidarea Hb ⇒ trecerea Fe2+ în Fe3+ ⇒ formare MetHb
- Normal: sub 2% MetHb (deoarece este redusă pe cale enz.+ neenz.)
- Patologic: ↑MetHb ⇒ culoare brună a sângelui
- MetHb > 15%: cianoza (coloraţia albastră a tegumentelor
- în: intoxicaţia cu nitriţi, nitraţi, adm. ↑↑ medicam. oxidante (nitroglicerină)
Sistemele reducătoare eritrocitare sunt:
1. Sistemul methemoglobin reductazic
a. Methemoglobin reductaza-NAD dependentă sau diaforaza 1– rol major
- foloseşte NADH2 din glicoliza anaerobă (acid piruvic → acid lactic) pentru
reducerea Fe3+ la Fe2+
b. Methemoglobin reductaza-NADP dependentă sau diaforaza 2 - rol sec.
- utilizează NADPH2 rezultat din şuntul pentozelor pentru reducerea Fe3+ la
Fe2+
MetHb (Fe3+) Hb (Fe2+) MetHb (Fe3+) Hb (Fe2+)
NADH2 NAD NADPH2 NADP
2. Glutationul redus
- se produce în E din glutamat+glicină+cisteină (2 r. ATP-dependente)
- este regenerat continuu de către glutation reductaza NADPH-dep.
- Formele oxidată (G-SS-G)/redusă (GSH) = sistem redox (75%/ 25%)

Rolurile glutationului:
· - protejează de oxigen SH-enzimele, membrana eritrocitară,
hemoglobina (care conţine 6 grupări SH).
· - GSH acţionează ca agent de detoxifiere al H2O2 care se formează în
eritrocite (spontan sau sub acţiunea unor agenţi oxidanţi).
NADPH2 NADP

Glutation reductaza
Glutamat Glutation
Glicină sintetază GSSG GSH
Cisteină
    + 2 ATP
Glutation peroxidaza
2H2O H2O2
3. Alţi agenţi reducători ai MetHb:
Albastrul de metilen
= agent reducător al MetHb (administrat intravenos)
- acţionează enzimatic prin activarea methemoglobin reductazei
NADPH-dep.
Vitamina C
= agent reducător al MetHb (administrată intravenos sau pe cale
orală)
- reduce MetHb pe cale neenzimatică
Funcţiile eritrocitelor
1. Funcţia de transport a O2 şi CO2
La nivelul plămânilor au loc: La nivelul ţesuturilor au loc:

- fixarea O2 pe hemoglobină - eliberarea O2 de pe HbO2


- eliberarea CO2 din HbCO2 - captarea de către Hb a protonilor
- fixarea H+ - fixarea CO2 ⇒ carbamaţi
- eliberarea 2,3-DPG. - fixarea 2,3-DPG.

1.1. Transportul O2
•      dizolvat fizic în plasmă (1%); proporţional cu PO2.
•      combinat cu hemoglobina (99%).
- Reacţia Hb cu O2 : rapid, fiecare atom de Fe2+ al grupărilor hem
poate fixa o moleculă de O2, fără modificarea valenţei Fe2+ ⇒ =
oxigenare
- Fixarea şi eliberarea O2 de pe molecula de Hb are loc succesiv,
cu viteză progresiv crescândă
Capacitatea de oxigenare a sângelui = volumul maxim de O2 ce poate fi fixat de 1g Hb şi este
de 1,34 ml O2.
Saturaţia cu O2 a sângelui (HbO2%) = raportul între cantitatea de HbO2 şi cantitatea totală ce
poate fi legată
= 95-97,5% în sângele arterial
= 75% în sângele venos.

Curba de disociere a HbO2


→ Relaţia între PO2 şi procentul de saturaţie al Hb în O2
= curbă sigmoidă - fixarea şi eliberarea de O2 de către Hb nu se face simultan de toţi cei 4 atomi
de fier ai Hb, ci succesiv, în trepte.
- formă de S italic: pantă abruptă între PO2 10-50 mmHg
pantă orizontală între PO2 70-100 mmHg.
P50 = exprimă afinitatea între O2 şi Hb
= PO2 la care saturaţia în O2 a Hb = 50% = 26,6 mmHg
(la pH = 7,4 şi temperatura de 37oC)
Factorii care influenţează afinitatea Hb pentru O2
- concentraţia de protoni [H+],
- [CO2],
- [2,3 DPG] din hematii,
- temperatura
- tipul de Hb
1. Factori care diminuă afinitatea pentru O2 ⇒ favorizează eliberarea oxigenului
la nivelul ţesuturilor ⇒ deplasarea spre dreapta a curbei de disociere a
oxihemoglobinei.
↑ [H+] (↓ pH), ↑[CO2], ↑[2,3 DPG], ↑ temperaturii, HbA
2. Factori care cresc afinitatea pentru O2 ⇒ intensificarea fixării O2 ⇒ deplasarea
spre stânga a curbei de disociere a oxihemoglobinei.
↓ [H+](↑pH), ↓[CO2], ↓[2,3 DPG], ↓ temperaturii, HbF
1.2. Transportul CO2
1. Forma dizolvată fizic a CO2 (5%)
= partea difuzibilă - determină sensul şi mărimea difuziunii,
fixarea sub formă de carbamat/bicarbonat, eliberarea din aceşti compuşi.
2. Forma combinată cu proteinele plasmatice şi hemoglobina (4,5%). CO2 fixat de grupările aminice
ale proteinelor plasmatice ⇒ carbamaţi grupările ale Hb (⇒ carbHb)

Controlul formării şi eliberării CO2 de pe Hb este realizat de gradul de oxigenare al hemoglobinei (efect
Haldane):
- O2 tinde să elibereze CO2.
- este asigurat transportul cuplat al CO2 şi O2:
- la ţesuturi: eliberarea O2 de pe Hb favorizează fixarea CO2
- la plămâni: O2 determină eliberarea CO2 din HbCO2
3. CO2 transportat sub formă de bicarbonat (90%)
- KHCO3 intraeritrocitar
- NaHCO3 în plasmă.

În plasmă: o cantitate↓ CO2 se hidratează spontan ⇒H2CO3 → HCO3- + H+


Curba de disociere-fixare a CO2
- este influenţată de PCO2 şi de saturaţia în O2 a Hb.
- nu atinge platou; creşterea progresivă a PCO2 ⇒ cantitatea de CO2
dizolvată în plasmă ⇒ nu există punct de saturaţie totală.
- sângele arterial - curbă de fixare-disociere a CO2 ceva mai deprimată
comparativ cu a sângelui venos (explicaţie: eritrocitele cu hemoglobina
oxigenată pot fixa o cantitate mai mică de CO2 ).
- La nivelul ţesuturilor fixarea CO2 se face uşor datorită PO2↓ şi a pH-ului
mai acid.
- La plămâni cedarea CO2 este determinată de PO2↑ şi pH ceva mai alcalin.
(este cedat mai ales CO2 dizolvat în plasmă şi cel fixat pe Hb)
2. Rolul eritrocitelor în menţinerea
echilibrului acido-bazic – prin:
- sistemele tampon eritrocitare: HbK/HbH,
HbO2K/HbO2H, care asigură ¾ din capacitatea
tampon a sângelui
- fixarea CO2 sub formă de HbCO2
- creşterea capacităţii tampon a plasmei (NaHCO3),
ca urmare a fenomenului Hamburger