You are on page 1of 48

1.bilantul 1 razboi mndial .

consecintele economice ,politice si sociale


ale 1 razboi mondial
2.noua ordine intern.Conferinta de apce de la Paris
3.Liga Natiunilor.W.wilson si ideeea unei societati ale Natiunilor
4.Conferinta de la washington.Tratatul celor 9 puteri.Tratatul celor
5 puteri.
5.Valul revolutionar in europa.revolutia bolsevica din Rusia-
noiembrie 1917
6.revolutia"spartak"-istilor in Germania
7."republica sfaturilor"din Bavaria
8.Guvernarea lui bela kun in ungaria
9.Kominterno si socialismul european.Congresul al 2 al
internationalei comuniste.
10.problema reparatiilor de razboi si reglementarea ei.Planul
Dawes.Planul young
11.democratiile traditionale in europa occidentala in primul deceniu
postbelic.Franta.reconstructia zonelor devastate.Viata politica
interna
12.Marea britanie.dificultati economice.Greva generala din
1926.evolutia vietii politice
13."victoria mutilata " a italiei.Cnsecintele economice ale implicarii
Italiei in primul razboi mondial.Crizele politice si tensiuni sociale in
primii ani postbelici
14.originile fastcismului.Benito mussolini-fondatorul fascismului
15.itlia.Instaurarea si stabilirea regimului fascist
16.Organizarea Statala a germaniei.Organizarea statului german pe
baze democratice.constitutia de la weimar
17.Dificultaile initiale ale regimului bolsevic din rusia.razboiul civil
si interventia.razboiul ruso plonez
18.Rusia sovetica "comunismul de razboi".Congresul al 10-lea al
[partidului si adoptarea noii politici econiomice
19.Formarea URSS si recunoasterea internationala ala statului
sovetiic
20.URSS .lupta pentru putere in cadrul partidului comunist(1921-
1928).testamentul lui Lenin
21.Ungaria intre democratie si autoritarism.dictatura militara a
amiralului Horthy.Scopurile revizioniste ale politicii externe a
ungariei
22.austria.Consecintele destramarii aimperiului autro-
ungar.Organizarea statala a Austriei.Problema anschluse-ului
23.Constituirea statului cehoslovac.implementarea modelului
democratic in Cehoslovacia.Relatiile politice e xterne
24.Restabilirea statului national polonez.politica externa a
Poloniei.Relatiile cu Germania
25.Aliantele regionale din Europa de est si sud est.Mica
intelegere.Intelegerea balcanica
26.evolutia vietii politice a sUa dupa primul razboi
mondial.Partidele politice.importanta si limitele acordurilor
27.SUA si prosperitatea economica
28.criza economica mondiala (1929-1933).cauzele crizei.consecintele
ei sociale si politice
29.Marea depresiune economica din SUA .Crahul de pe wale sreet
30.aplicarea polticii New Deal in sua
31.Relatiile franco germane 1924_1929.aristide briand si gustav
stresemann
32.Conferinta de la Locarno 1925.obiectivele
conferintei.Documentele semnate la Locarno si importanta lor
33.Pactul Briand kellog 1928.Prevederile si semnarea pactului
34.protocolul de la moscova 1929.tratative si opinii asupra
problemei dezarmarilor
35.statele din Extremul Orient in anii 1919-1928.Ascensiunea
Japoniei .caracteristicile regimului politic :\"planul Tanako"
36."Miscarea de la 4 mai 1919 sin china".Guomindang-ul si partidul
comunist.reunificarea Chinei de catre armatele lui Jiang Jiseschi
37.efectele crizei economice mondiale asupra republicii de la
Weimar
38.NSDAP.Programul si liderii partidului nazist.Formatiunile para
militare SA,SS si metodele lor de activitate
39.Instaurarea dictaturii naziste in Germania Adolf Hitler.Biografia
si personalitatea liderului nazist
40.Ideologia nazista .Nazificarea Germanie
41.URSSS sub regimul stalinist .Planurile cincinale .Colectivizarea
paminturilor si "desfiintarea kulacilor".Foametea din 1932-1933
42.Dictatura lui stalin.Principiile constitutiei din 1936 si
realitatea."Epurarile" din partudul comunist si din
armata.propaganda si cultul personalitatii lui Stalin
43.Modelul totalitar in europa interbelica.Conecptul de
"totalitarism".Intrumentele totalitarismului.
44.Tendintele expansioniste si revizioniste ale
dictaturilor.programul expansionist al Germaniei de cucerire a
"spatiului vital" in est
45.Neutralitatea democratiilor.politica de 'impaciuire" ale Marei
Britanii.Tentativele Frantei de incercuire diplomatica a Reichiului
46.Izolationismul Sua in perioada interbelica
47.razboiul civil din Spania 1936 -1939
48.imperialismul japonez.Penetrarea Japoneza in china
49."republica sovetica chineza" condusa de Mao zedung
50 Agresiunea japoneza impotriva Chinei.Cucerirea Manciuriei
1931.Invadatrea chinei de catre japonezi in 1937.Acordul dinttre
nationalisti si comunistii chinezi
51.proiectele hitleriste de anexare a Austriei si
cehoslovociei."Anschiussul" Austriei 1938.Conferinta de la
Munchen .Dezmembrarea statului cehoslovac.
52.Tratativele anglo-franco-sovetice de la moscova 1939
53.Tratul de neagresiune soveto-german din 23 august 1939 si
protocolul aditional secret
54.criza poloneza si declansarea celui de-al 2 lea razboi mondial
55.Imperiul colonial francez.Miscarile nationaliste din indochina si
africa de nord
56.Orientul mijlociu intre cele 2 razboaie mondiale
57.america latina in perioada interbelica .argentina
58america latina in perioada interbelica.Brazilia
59.america latina in perioada interbelica.Mexic
Întrebarea 1
Urmările primului război mondial au fost îngrozitoare. Cel mai mult din
urma lui a avut de suferit continentul European. Aici viaţa economică
era distrusă practic în totalitate. Circa 10 mln de oameni au murit in
acest război, majoritatea europeni (2,7mln germani). Sute de oraşe erau
distruse , iar populaţia urma să îndure foamea şi epidemii. Pe plan politic
dispar 4 mari imperii acestea fiind Imperiu Rus, German, Austro-Ungar
şi cel Otoman. În urma dispariţiei Imperiului Austro-Ungar şi cel
Otoman apar o serie de noi state noi state. O dată cu lovitura de stat
bolşevică Imperiul Rus va dispare în favoarea unei noi Rusii – cea
sovietică care era fondatoarea curentului socialist, de asemenea Rusia
Sovietică nu a participat la Conferinţa de la Paris ca urmare
nerecunoscând hotărârile acesteia. Germania care era o mare forţă
Europeană a fost distrusă complet, ea a fost nevoită să cedeze o serie de
teritorii, să aibă o armată limitată dar şi era obligată să plătească mari
despăgubiri de război ce a generat un puternic curent revanşard şi
revizionist. P/u că SUA s-au retras din afacerile Europene, Franţa şi
Marea Britanie au rămas garantele sistemului de la Versailles. Urmările
războiului însă, le-au redus din forţa politică, economică şi militară,
astfel impunerea respectărilor întocmai a prevederilor tratatelor de pace
şi menţinerea securităţii era destul de dificil de realizat. Astfel se
observa o decădere a puterii Europene, şi creşterea rolului SUA pe plan
internaţional. O situaţie destul de complicată era în SE Europei. Cele
mai multe state erau interesate în păstrarea statu-quo-ului instituit la
sfârşitul războiului, iar altele printre care Ungaria, Bulgaria duceau o
politică revizionistă astfel că securitatea în această regiune depindea în
primul rând de dorinţa Franţei şi Marii Britanii de a descuraja intenţiile
revizionist-expansioniste. Totuşi a existat şi un câştigător în urma
acestui război – SUA, rezervele de aur în timpul războiului au crescut de
4 ori, iar creditele acordate marilor puteri Europene, îi va permite să
crească esenţial ca putere mondială.

Intrebarea 2
Primul război mondial a adus o transformare considerabilă a raportului
de forţe p/t planul international. Noile circumstanţe au fost că a disparut
Imp. German, a încetat să existe monarhia dualistă austro-ungară,
oferind spaţiu apariţiei unor noi state nationale. FR şi M.BR. au ieşit
invingatoare, dar cu mari pierderi si cheltuieli, în timpul refacerii
forţelor SUA se ridica la nivel de nou lider pe arena internaţională. Pe
parcursul războiului apare primul stat comunist: Rusia Sovietica. Noua
ordine intre state avea să fie pusă la punct de lucrările conferinţei de
pace de la Paris. Aceasta s-a desfaşurat intre 18 ian 1919/21 ian 1920.
Pe parcursul conferinţei s-au elaborat si semnat tratatele de pace cu ţările
învinse. Au prezidat conferinta Consiliul Celor 4: Lloyd George
(M.BR.), G. Clemenceau (FR), W.Wilson (SUA), Orlando (IT).
Tratatele au fost semnate cu Germania – Versailles (a retrocedat
Alsacia&Lorena FR plus că FR avea să ocupe zona Rinului 15 ani; 1/3
din Silezia Superioară s-a incorporat Poloniei; s-a interzis să aibă armata
mare, submarine, nave de lupta. Era acuzata de instigarea războiului); cu
Austria – Saint-Germain (renunţa la Bucovina; accepta frontierele
statelor nou-formate pe teritoriile fostului Imperiu; se limitează forţele
militare; se interzice Anşclussul); cu Bulgaria – Neuilly-sur-Seine
(restabileste frontiera cu ROM ca la 1914; i se garantează ieşirea la M.
Egee; acceptă hotarele noi de după destrămarea Imp. Austro-Ungar;
reparaţii de război: peste 2 mlrd franci aur, etc); cu Ungaria – Trianon
1920/ (Ung.renunţă la drepturile asupra teritoriilor româneşti; admite
noile frontiere; şi-a limitat forţele sale armate la 35,000 persoane); cu
Turcia – la Sevres (dezmembrarea Imp.Otoman; Palestina,
Transiordania şi Mesopotamia trec sub mandat britanic; Tracia se oferea
Greciei; recunoştea independenţa Armeniei, protectoratul FR asupra
Marocului şi Tunisului; M.Britanie anexează Ciprul; ceda controlul în
strâmtori ). Unul din rezultatele cele mai importante ale Conferinţa de
pace de la Paris a fost semnarea Pactului Societăţii Naţiunilor, în aprilie
1919—acesta a pus bazele primului for internaţional cu adevărat oferind
posibilităţi egale tuturor membrilor.
Intrebarea 3
Pactul Societatii Naţiunilor a fost aprobat la 28 aprilie 1919. Ziua
constituirii Ligii Natiunilor e 10 ian. 1920. Scopul: în a promova pacea
şi a preveni razb. Din 26 de articole, 10 privesc căile de atingere a
acestui scop. Pactul Ligii nu scotea razboiul în afara legii dar atenţia
consta în a preveni razboiul prin mijloace paşnice şi acţiuni collective.
Sistemul constituit de Pact se bazează pe 2 principii: 1.membrii
societăţilor sunt de accord să respecte şi să apere integritatea teritorială
şi independenţa politică a altor state. 2.Orice razboi sau amenintare cu
razboi reprezintă o problemă a intregii organizaţii. Dacă negocierile nu
ajung la rezultatul dorit se trece la arbitraj care vine din partea
consiliului Ligii.Dacă parţile nu se pot abţine sunt libere să acţioneze
după propria dorinţă. În conformitate cu art.16, statul agresor poate fi
supus unei izolări economice şi pol. Structura funcţională: DPDV
structural functional. Pactul era const din 3 componente centrale:
adunarea, consiliul, secretariatul. Adunarea era un organ plenar şi toate
statele membre erau în mod automat membre ale adunarii. Secretariatul
îndeplinea funcţii administrative. Adunarea şi-a creat 6 comitete
plenare avînd competente juridice, organe tehnice, reducerile
armamantelor, buget şi finanţe, problemele sociale şi umanitare,
problemele politice. Competenţiile adunarii Ligii Naţiunii: Din fiecare
stat 3membrii; admiterea de noi membri; controlul bugetului; analizarea
problemei transmise de catre consiliu; presedenţia adunarii era alcătuită
din membrii statelor mici; componenţa consiliului era din membrii
permanenţi (statele mari) şi nepermanenţi (statele mici); consiliul
analizeaza prob. adunării, reglementa disputele, expulza membrii care
încălcau prevederile pactului, aplica sancţiuni. În comun cu adunarea
acţiona consiliul, secretarul general al Ligii Naţiunii curtea de justitie de
la Praga. Secreatarul general permanent cu acţionarii cam 600 la nr. se
ocupau de evidenţa rezoluţiilor societăţii. Curtea permanentă de justiţie
internaţională de la Praga (1922) consta din 21 de magistraţi din toate
naţiunile timp de 9 ani care erau realeşi. Deciziile curtii erau falcutative
nu obligatorii. Birolul internaţional al muncii se ocupa cu reglementarea
prob. muncii. 34 de conflicte au fost soluţionate de Liga Naţiunii, în
perioada interbelică dar na putut opri agresiunea Japoniei în China, a
Italiei în Etiopia şi a URSS-ului în Finlanda. Declanşarea celui 2 razb.
Mond. a reprezentat falimnetul Ligii Naţiunii care îşi încetează
activitatea.
Întrebarea 4
Conferinţa de la Washington a fost parte componentă a Sistemului de
la Versailles. Aceasta a fost convocată p/t a soluţiona neclarităţile dintre
Marile Puteri în privinţa Extremului Orient şi regiunii oceanului Pacific.
Iniţiativa a aparţinut diplomaţilor americani. Durata conferinţei a fost de
pe 12 nembrie 1921 – 6 februarie 1922. A rezultat cu 3 Tratate
fundamentale: Tratatul celor 5 puteri- SUA, M.Britanie, Japonia, FR,
ITAL- (febr.1922) s-a referit la limitarea înarmărilor maritime; a fixat
proporţiile forţelor maritime militare. A stabilit o corelaţie a tonajului
maxim al navelor de linie, a altor nave de război – cu excepţia
submarinelor. A interzis construirea unor baze militare maritime noi, în
anumite zone. Tratatul celor 9 puteri M.Brit, FR, Olanda, Belgia,
USA, Ital, Japonia, Portugalia, China- consfinţea respectarea
suveranităţii Chinei, inviolabilitatea şi integritatea ei teritorială; instituia
posibilităţi egale tuturor semnatarilor în relaţiile lor comerciale cu China
(teză subliniată insistent de delegaţia americană). În Tratatul celor 4
puteri SUA, M.BR, FR şi JAP îşi acordau garanţii reciproce în privinţa
coloniilor din Oceanul Pacific.
Întrebarea 5
După abolirea instituţiei monarhice în Rusia (martie 1917, pe fonul
răscoalelor ţărăneşti şi muncitoreşti), guvernul provizoriu nu a fost în
stare să stăvilească întărirea esenţială a mişcării de extremă stângă a
Bolşevicilor. Aceştia, în frunte cu Comitetul Militar-Revoluţionar
(Antonov-Ovseenko, Gusev, Krâlenko, Nevski) şi la îndemnul lui
V.I.Ulianov au pus bazele forţelor armate de şoc, pregătind lovitura de
stat. În ciuda încercării guvernului de a aresta conducătorii mişcării, la
24-25 oct/7-8 nov aceştia au luat sub controlul lor gările, centrala
electrică, banca de stat şi alte instituţii importante. Au preluat puterea
fără violenţă – s-a răsturnat guvernul şi Comitetul Militar-Revoluţionar a
preluat conducerea. Aceasta a determinat ieşirea Rusiei din IWW, şi
semnarea păcii separate de la Brest-Litovsk (martie 1918). Pacea a costat
Rusia ţările Baltice, Polonia, Ucraina, Finlanda şi Caucazul, pe care
practic le ocupau germanii, austriecii şi turcii. Pe plan intern, revoluţia
din noiembrie a pus început Războiului Civil în Rusia. Scânteile sale au
avut un efect indirect asupra multor state din lume, unde acest exemplu a
fost urmat. A catalizat înăsprirea crizelor anii problematici de război şi
pierderile nemaivăzute până atunci de fiecare dintre ţările europene. Într-
un şir de state au avut loc revoluţii; exemple găsim în Germania
(nov1918), Austro-Ungaria (oct 1918), Ungaria (mart 1919), Slovacia,
sudul Finlandei (începutul lui 1918), Irlanda (1919), etc. Mişcări
muncitoreşti de aceeaşi natură au avut loc în FR, M.Brit., SUA.
Intrebarea 6.
La sfîrşitul lunii decembrie 1918, la Berlin, şi-a deschis lucrările
congresul I al Partidul Comunist German. Nucleul noii formaţiuni
politice l-a alcătuit grupul “Spartak” social-democraţi de stinga în frunte
cu K.Liebknecht şi R.Luxemburg. Programul partidului communist
prevedea înfăptuirea revoluţiei comuniste după modelul bolşevic şi
instaurarea dictaturii proletariatului. Comuniştii germani s-au declarat
solidari cu Rusia Sovietică, pledînd deschis pentru revoluţia comunistă
mondială. Chiar de la începutul activităţii sale grupul “Spartak” au
boicotat alegerile în Adunarea Constituantă, au refuzat să colaboreze cu
sindicatele, pe motiv că sunt ”reformiste”. Cînd, sub presiunea
locuitorilor Berlinului, K.Liebknecht a fost propus pentru a intra în
guvernul social-democrat condos de F.Ebert, primul a înaintat
urmatoarele conditii: Germania să fie proclamată republică soviatică,
întreaga putere să fie acordată consiliilor muncitorilor şi soldaţilor şi să
fie scoşi din guvern reprezentanţii “burgheziei”. Guvernul F.Ebert n-a
putut accepta asemenea dictat. K.Liebknecht a rămas în afara guvernului.
Executivul republican n-a putut accepta nici ajutorul Rusiei Sovietice,
care propunea 25 de vagoane de produse alimentare prea evident era
amestecul bolşevicilor în afacerile interne ale noii republici germane. În
ianuarie 1919, guvernul Ebert l-a scos din functie pe şeful politicii din
Berlin, simpatizat mult de locuitorii oraşului. Locuitorii oraşului s-au
revoltat, astfel guvernul trece la represalii. La 15 ianuarie au fost arestati
şi omorîţi liderii mişcării comuniste “Spartak”, K.Liebnecht şi
R.Luxemburg. Astfel, comuniştii trec în inegalitate.
Întrebarea 7
Din februarie 1919 situaţia politică în Bavaria s-a complicat. A început
schimbarea frecventă a guvernelor. Monarhiştii încercau să înfăptuiască
o lovitură de stat, dar au fost învinşi de mase. La 13 aprilie 1919
comitetele uzinelor şi consiliile militarilor din München au ales un nou
guvern – Comitetul Executiv (comunişti+ „independenţi” de stânga).
Preşedinte al comitetului a fost ales liderul comuniştilor bavarezi –
Levin Evghenii. Noul guvern a proclamat „Republica Sovietelor” în
Bavaria şi a trecut la înfăptuirea programului său: controlul asupra
întreprinderilor, naţionalizarea băncilor şi a căilor ferate, formarea
Armatei Roşii, însă comuniştii bavarezi nu au transmis ţăranilor fostele
pământuri ale latifundiarilor, nu au anulat datoriile ţăranilor către bănci
şi nu au adoptat măsuri decisive pentru a înăbuşi contra-revoluţia.
Münchenul a fost înconjurat, la 27 aprilie s-a înregistrat o criză de
guvern, comuniştii fiind înlăturaţi de la putere, generând dezorganizare
în rândurile Armatei Roşii, care apăra Münchenul. La 1 mai 1919, Levin
a fost împuşcat, iar „Republica Sovietelor” din Bavaria şi-a încetat
existenţa.
Întrebarea 8
La 16 noiembrie 1918, în urma revoluţiei din Ungaria, la putere au venit
social-democraţii, Ungaria fiind proclamată republică, iar preşedinte a
fost ales Mihai Karoly, guvernarea căruia nu s-a încununat cu succes.
Bela Kun a fost fondatorul Partidului Comunist din Ungaria şi liderul
revoluţiei proletare din 1919, în decursul căreia Bela Kun a făcut alianţă
cu social-democraţii şi au aderat la Comintern. Ungaria Sovietică intră
în alianţă cu Rusia Sovietică. L a21 martie 1919 a fost format guvernul
sovietic, care a acaparat puterea de stat şi a proclamat dictatura
proletariatului. Conducător al guvernului a fost ales Alexandr Garbay,
dar, de fapt, puterea îi aparţinea lui Bela Kun, care mai era şi comisar
popular. Guvernul sovietic a dezarmat burghezia, a lichidat fostele
organe poliţieneşti, a fost creată o Armată Roşie de amploare. Au fost
naţionalizate întreprinderile industriale care aveau mai mult de 20
angajaţi, băncile, transportul, fiind introdus monopolul asupra
comerţului extern, a fost introdusă ziua de muncă de 8 ore, toi muncitorii
au primit asigurare de stat, a fost introdus învăţământul obligatoriu până
l a14 ani. Biserica a fost separată de stat. Împotriva Republicii Sovietice
Ungaria au fost orientate forţele Antantei. Armata României a intrat pe
teritoriul Ungariei, iar la 1 august 1919, social-democraţii i-au înlăturat
de la putere pe comunişti, acesta fiind sfârşitul guvernării lui Bela Kun
şi al Republicii Sovietice Ungare.
Intrebarea 9
Cominternul – (Internaţionala Communistă), cunoscută şi ca
Internaţionala a III-a, a fost o organizaţie internaţională comunistă
fondată în 1919 de Lenin şi de Partidul Comunist Rus (bolşevic), care
avea ca scop lupta "lupta prin toate mijloacele posibile, inclusiv lupta
armată, pentru răsturnarea burgheziei mondiale şi pentru formarea unei
republici sovietice internaţionale, ca un stadiu de tranziţie către abolirea
definitivă a statului." Cominternul a reprezentat o sciziune a elementelor
de stânga din Internaţionala a II-a, ca răspuns la incapacitatea acesteia
din urmă de a forma o coaliţie solidă împotriva primului război mondial,
război pe care Internaţuionala a III-a l-a considerat un război
imperialist.Cominternul a ţinut şapte Congrese Mondiale, primul în
martie 1919 şi ultimul în 1935. Grupurile care ţin de tradiţia
comunismului de stânga recunosc azi numai valabilitatea primelor două
congrese, cele de tradiţie bolşevică, leninistă sau troţkistă – numai cea a
primelor patru, iar partidele comuniste staliniste şi maoiste recunosc
valabilitatea tuturor celor şapte congrese. O idee de bază a
Cominternului a fost aceea a creării de partide comuniste în toată lumea,
partide care să sprijine revoluţia proletară mondială. O altă idee
importantă era aceea a centralismului democratic, care se reducea, în
mare, la principiul conform căruia toate deciziile trebuie să fie luate
democratic şi toate vocile trebuie să se facă auzite, dar membrii de partid
nu trebuiau să mai comenteze sau să se opună odată ce s-a luat o
hotărâre. Pentru ca un partid să poată intra în Comintern, trebuia să
accepte cele Douăzecişiuna de Condiţii, care erau concepute pentru a
delimita comuniştii revoluţionari de forţele reformiste şi centriste care
urmăreau să acceadă în Comintern după succesul revoluţiei bolşevice.

Intrebarea 10
Lupta în jurul prob. nereglementate a reparaţiilor a dus în an. 1922-23 la
o acutizare a contradicţiilor dintre toate părţile cointeresate. Reparaţiile
desemnează sume de bani prin care ţara învinsă se obliga să platească
pagubele pricinuite statelor supuse atacului. Magnaţii germani au găsit
sprijin în prob. reparaţiilor din partea Angliei şi SUA. Englezii erau p/t
reducerea reparaţiilor şi anularea lor ulterioară, fapt determinat de
tendinţa lor de a nu admite întarirea Franţei şi stabilirea hegemoniei ei în
EU. La 9 ian. 1923 comisia reparaţională a recunoscut faptul
“neindeplinirei internaţionale” de catre Germ. a lucrărilor de reparaţie.
La 11 ian. trupele franceze şi belgiene au intrat în Rur. Ocupatia Rurului
a dezorganizat complet economia Germ. Regiunea Rurului a fost
despărţită de la restul Germ. cu un hotar vamal. Germ. a fost lipsită de
88% din întreaga extractie de carbune, 70% din producţia fontei şi 40%
a oţelului. La 12 oct. 1923 guvernul englez sa adresat guvernului SUA
cu propunerea convocării unei conferinţe p/t reglementarea prob.
reparaţionale. Diplomaţia franceză a fost nevoită să accepte organizarea
unui comitet de experţi p/t examinarea salvabilităţii Germ. Franţa tot
mai mult era înlăturată pe planul 2 în rezvolvarea problemei reparatiilor.
La 14 ian. 1924 si-au început lucrările comitetele de experţi. Unul din
preşedinţi era C.Dowes în numele căruia sa numit intervenţia p/t a pune
capăt aventurei de la Rur şi p/t a ajuta Germ să plătească reparaţiile de
razb. La iniţiativa americanilor este constituit planul Dowes ce oferea
soluţii p/t ca Germ. să poată achita pagubele. Planul preconiza ca Germ
să achite annual 2,5 mld de mărci de aur şi se indicau sursele de
achitare: vămi, căi ferate, taxe asupra transporturilor din industrie.
Planul a fost aprobat la Londra în 1924 unde a fost constituită şi o
comisiei de supraveghere şi Franţa sa angajat ca să-şi retragă trupele de
pe teritoriu timp de un an. În feb 1929 la Paris este convocată o comisie
alcătuită din membrii Ligii Naţiunilor în frunte cu Yang, banchir
American, numinduse planul Yang care a fost aprobat la Haga la o
conferinţă şi prevedea reducerea totală a sumei. Suma reparaţională a
fost redusă la 113 mld mărci aur şi Germ. urma să plătească 2 mld mărci
aur timp de 37 de ani începînd cu 1929 însă nu-şi îndeplineşte obligaţia
fiindcă din 1929 începe criza economică mondială şi Germ. renuţă la
achitarea sumei iar cu venirea lui Hitler la putere sa anulat ideia achitării
plăţii p/t război.
Intrebarea 11La baza societăţilor democratice este pus principiul
suveranităţii poporului, ceea ce înseamnă că „guvernarea poate fi
legitimată doar prin voinţa celor guvernaţi”. Pe parcursul a mai multe
decenii în ţările occidentale cu puternice tradiţii democratice sa
constituit statul de drept, care sa consolidat în perioada interbelică.
Statul de drept presupune egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii,
drepturi egale p/t toţi, principiul separaţiei puterilor. În Franţa sa afirmat
tendinţa de a lărgi democraţia, luîndu-se măsuri p/t înlăturarea
colaboraţioniştilor şi p/t acordarea dreptului de vot femeilor. S-au făcut
naţionalizări de întreprinderi
, sau incadrat în muncă milioane de oameni veniţi din prizonierat.
Constituţia celei dea IV-a Republici 1946, stabilea rolul prepondierent al
puterii legislative (Adunarea Naţională) faţă de puterea executivă
(Preşedintele Republicii şi Guvern). Problemele interne, dificultatile
întîmpinate pe plan extern explica instabilitatea guvernamentală şi
tendinţa de integrare în sistemul de alianţă politico-militară dominat de
SUA (NATO) şi în Comunitatea Economică Europeană. Franţa a pierdut
războiul din Indochina (1946-1954) şi din Algeria (1954-1962) a pierdut
poziţiile din Maroc şi Tunisia.Toate acestea au dus la revenirea la
preşedenţia ţării a generalului Charles de Gaulle, în jurul căruia sa
înfăptuit o realiere a forţelor burgheziei naţionale, organizată sub numele
de Uniunea p/t Noua Republică (ianuarie 1959). În timpul acestei
preşedenţii a fost lichidat războiul nepopular din Algeria, a fost afirmată
dorinţa de independenţă a Franţei în raporturile cu partenerii occidentali,
a fost continuată politica de conciliere franco-germană, a fost recunoscut
guvernul Republicii Populare Chineze, de asemanea, Franţa şi-a retras
personalul militar a comandamentului Pactului Atlanticului de Nord
(NATO).

Intrebarea 12
Proprietarii minilor de cărbune au anunţat că sunt nevoiţi să reducă
salariile lucrătorior începind cu 1 aug 1925. Uniunea Cvadrupla a
sindicatelor a declarat că nu va ceda. A cedat doar Guvernul, alocînd
subvenţii de la buget dar care erau insuficiente p/t acoperirea datoriilor
salariale. În mai 1926 greva minerilor a reînceput fiind susţinută de
celelalte sindicate. Ea a devenit generală: sau închis uzinele şi frabicile,
nu circulau mijloacele de transport, sa oprit trenurile. Numărul celor
participanţi la grevă a ajuns la 5 mln. de oameni. Guvernul a promis că
va soluţiona prob. iar Consiliul General al Trade – Union-urilor a
chemat la încetarea grevii. Greva a demonstrat existenţa unei ample
solidarităţi a salariaţilor din diverse state ale lumii. În anul 1924-29
partidul Laborist sa aflat în opoziţie. Laboriştii au eliminat din rindurile
partidului lor elementele comuniste, care aveau statut de membri
individuali. În 1928 ei au adoptat un program nou întitulat “Laboriştii şi
Naţiunea” în care propuneau constituirea unor “corporaţii sociale”. Alte
teze de program au fost redactate în maniera liberă.

Întrebarea 14
Fascismul este o ideologie apărută în Europa după Primul Război
Mondial, care a stat la baza unor partide de extremă dreaptă,
caracterizându-se prin naţionalism extremist, misticism, violenţă,
demagogie socială etc. Termenul de fascist a desemnat iniţial pe
purtătorul fasciei (Fascie = mănunchi de nuiele de mesteacăn, legat cu
o curea, având la mijloc, în partea superioară, o secure şi purtat de
lictorii care îi însoţeau pe unii magistraţi romani [în Roma antică]).
Ca ideologie, fascismul se încadrează în extrema dreaptă a spectrului
politic. Fascismul este incompatibil cu democraţia şi diversitatea de
opinii. Statul fascist este o dictatură care promovează cel mai adesea idei
naţionaliste duse până la extrem; pe lângă idealizarea propriei naţiuni şi
preamărirea trecutului glorios, se manifestă intoleranţa faţă de alte
naţiuni/rase/ideologii. Naţionalismul exagerat este completat de
încălcarea gravă a drepturilor omului, eliminarea oponenţilor prin
mijloace teroriste, o obsesie bolnăvicioasă faţă de problemele legate de
siguranţa naţională şi dorinţa de expansiune teritorială, care determină
puternica militarizare a statului, blocarea sau chiar eliminarea altor lideri
de opinii, interzicerea religiei, corupţia generalizată, descurajarea
manifestărilor artistice, obţinerea şi menţinerea puterii prin mijloace
brutale, prin şantaj, ameninţare şi crimă. Fascismul se manifestă prin
distrugerea oricăror structuri democratice, controlul mass-mediei,
subordonarea totală a individului vis-a-vis de stat şi crearea unei situaţii
de continuă terorizare a populaţiei civile. Relativa priză a ideologiilor
fasciste la unele populaţii în anumite momente istorice s-a datorat unor
lideri carismatici primul fiind Benito Mussolini, discursului naţionalist
şi conjuncturii politice şi economice. S-a constatat că ideologiile de
extremă dreaptă reuşesc să se impună în perioadele de recesiune
economică şi pe fondul nemulţumirii populaţiei faţă de ineficienţa
guvernării.
Intrebarea 15.
În primăvara anului 1919, în Italia au apărut primele bande de fascişti.
Ele erau alcatuite din foşti veterani ai primului razboi mondial care nu-şi
puteau aranja viaţa. Unul dintre ideologii mişcării fasciste a fost poetul
G.d’Annunzio. Lider al miscarii fasciste italiene a devenit Benito
Mussolini. După război, detaşamentele fasciste conduse de Mussolini
atacau cu violenţă organizaţiile muncitoreşti, devastau sediile Partidului
Socialist. Detaşamnetele se numeau ”Fasci di combatimento”, ”fascio”
însemnînd “mănunchi”,”legătură”,”uniune”. În martie 1919, la Milano, a
avut loc prima întrunire a fasciştilor. A fost create o uniune a
detaşamentelor fasciste şi adoptat un program de activitate care prevedea
instituirea unei puteri de stat forte, propagarea naţionalismului. Fasciştii
mai doreau instituirea republicii, introducerea unui impozit progresiv,
pămîntul să fie dat ţăranilor, să fie introdusă ziua de muncă de 8 ore etc.
Ulterior, venind la putere fasciştii vor uita de programul lor, dovedind
caracterul lui demagogic. Fasciştii îi maltratau pe activiştii socialişti,
comunişti, sindicalişti. În noiembrie 1921 fasciştii au convocat un
congres al lor, care a dus la consolidarea rîndurilor acestora. Fasciştii
aveau fracţiunea lor parlamentară. La început guvernul condos de
Mussolini era un guvern de coaliţie. Dar, caracterul dictatorial al noii
puteri s-a simţit din prima clipă. Au fost interzise comitetele muncitoreşti
de la fabrici şi uzine, au fost limitate drepturile sindicatelor, ţăranii au
fost obligaţi să restituie pămînturile ocupate în anii 1919-1920. Fasciştii
au promovat o politică deschisă de teroare şi represuini faţă de activiştii
fortelor de stinga. Fascismul a fost o reacţie la mişcarea de extremă
stînga, dar şi o reacţie la ideile liberale. Fascismul a sugrumat viaţa
individuală a cetăţenilor. Pe prim plan a fost pus statul: ”Totul pentru
stat, nimic în afara statului, nimic contra statului”. B.Mussolini a fost
primul care a introdus în şcoli organizaţii de copii şi adolescenţi educaţi
în spiritul totalitarismului.

Întrebarea 16
În urma revoluţiei democratice din 1918-1919, a fost lichidată monarhia,
Germania proclamându-se republică, au fost proclamate drepturi şi
libertăţi democratice, s-a stabilit ziua de muncă de 8 ore. În ianuarie
1919 în Germania s-au desfăşurat alegeri în Adunarea Naţională. La
şedinţa din 11 februarie, Friedrich Ebert a fost ales în funcţia de
preşedinte al Germaniei. Conducerea guvernului i-a fost încredinţată lui
Philipp Sheidemann. În oraşul Weimar, ulterior în capitală, la 31 iulie
1919, Adunarea Naţională a Germaniei a adoptat Constituţia Germaniei /
Constituţia de la Weimar, iar suprastructura politică instituită a intrat în
istorie ca regimul de la Weimar. Germania a devenit o republică
parlamentară. Parlamentul – Reichstag-ul – a devenit organul legislativ
suprem. Alegerile în parlament aveau loc o dată la 4 ani. La alegeri
puteau participa bărbaţi şi femei de la 20 de ani în sus. Preşedintele
republicii avea largi împuterniciri. El numea guvernul, era comandant
suprem al forţelor armate, putea dizolva parlamentul, putea abroga
legile, avea dreptul să instituie stare excepţională. Constituţia consfinţea
drepturile şi libertăţile democratice ale cetăţenilor. Ea avea un caracter
mai progresist decât Constituţia de pana la primul război mondial.

Întrebarea 17

În dimineaţa lui 7 noi/25 oct. Bolşevicii au proclamat căderea


guvernului provizoriu. Încarcerarea membrilor Cabinetului a fost
efectuată în Palatul de Iarnă. Sovieticii şi-au proclamat instituţiile
guvernante în Russia, printre care şi Comitetul Executiv Central în rol de
legislativ şi Consiliul Comisarilor Poporului – aparat executiv sau,
Cabinetul. Ca răsunet – numai în Moscova -- timp de o săptămână au
avut loc lupte, pînă cînd puterea sovietică a prevalat asupra unităţilor
militare conservatoare. Rezistenţă au întâlnit în Sudul Russiei, unde
naţionaliştii ucrainieni au instaurat regimuri autonome. „Reforma
calendarului” a avut loc în Russia în febr1918, p/t a fi în concordanţă cu
Occidentul. Neînţelegerile care existau în sînul mişcării bolşevice, se
împărţeau în două: 1) Lenin şi Troţki pledau pentru un regim autoritar
uni-partidist, iar, 2) Zinoviev şi Camenov – pentru o guvernare de
coaliţie, p/t a evita violenţa şi luptele. La alegerile p/t Adunarea
Constituantă în noiembrie, rezultatul a dezamăgit bolşevicii, ei
obţinuseră doar 25 locuri, iar majoritatea erau ale Revoluţionarilor
Dreptei Socialiste. Apelul la Aliaţi p/t a stabili pace a fost refuzat,
considerîndu-se trădare; dar Germania a profitat, propunînd pace pe
frontul de Est şi semnarea Păcii de la Brest-Litovsk, în Polonia. În
interior, venirea bolşevicilor la putere a pus începutul Războiului Civil
între forţele alb-gardiste (susţinînd vechea ordine) şi Armata Roşie a noii
puteri, mai 1918. Bătăliile dintre unităţile albgardiste şi Armata Roşie,
comandate de Troţki au avut loc lîngă Moscova. Între timp, puterile
aliate au început intervenţia militară în Russia. Cu scopul iniţial de a
proteja muniţiile de pe teritoriul rus împotriva germanilor, forţele
britanice au debarcat în Murmansk în martie, conform angajamentului
cu guvernul sovietic. Ca urmare a revoltei din Cehoslovacia, M.Brit, FR
şi SUA au trimis trupe în Nordul Russiei, în timp ce SUA şi Japonia au
trimis forţe în Siberia, susţinând alb-gardiştii. Motivele Aliaţilor erau
diferite; M.Brit şi FR sperau să readucă Russia în război împotriva
GERM şi să suprime comunismul. Japonia dorea să anexeze teritorii
ruseşti. SUA- să îngrădească japonezii şi să salveze cehoslovacii. Cu
Polonia au apărut probleme din momentul în care a încercat să proclame
independente şi să unească teritoriul aflat sub controlul rus cu cele
ocupate de fostul imperiu austro-ungar. Frontiera propusă de lordul
Curzon a stîrnit nemulţumirea polonezilor, care au atacat Ucraina în
1920. Ruşii au contra-atacat şi aproape au ocupat Varşovia, dar au fost
învinşi. Tratatul de la Riga (1921) a încheiat conflictul în favoarea
Poloniei.

Întrebarea 18
Acaparând puterea de stat, bolşevicii au declanşat războiul civil
(noiembrie 1917). În anii războiului civil, puterea sovietică a supus
întreaga activitate internă intereselor victoriei. Ea a transformat ţara într-
o tabără militară unică. În domeniul industriei, bolşevicii au naţionalizat
întreprinderile mari, dar şi pe cele mici şi mijlocii. Altfel, burghezia ca
„clasă” a fost definitiv expropriată. Bolşevicii au centralizat întreaga
activitate economică, au elaborat planuri riguroase, obligatorii pentru
toate întreprinderile. Datorită acestor măsuri, armata a fost asigurată cu
arme, muniţii, îmbrăcăminte etc. În ianuarie 1919, guvernul sovietic a
luat decizia de a colecta de la ţărani, în mod obligatoriu, toate
surplusurile de pâine, apoi şi celelalte surplusuri alimentare. Acesta a
fost principalul element al politicii „comunismului de război”, graţie
căruia, bolşevici au rechiziţionat în perioada anilor 1918-1919, 110 mln
puduri de grâu, în perioada 1919-1920 – 200 mln, iar în 1920-1021 –
285 mln. Au fost rechiziţionate zeci de puduri de carne, fructe, legume,
altă producţie agricolă. A fost introdusă munca obligatorie, conform
principiului „cine nu lucrează, nu mănâncă”. Rubla s-a devalorizat
complet. Salariul a început să fie dat în natură. După încetarea războiului
civil, pentru a depăşi criza alimentară gravă şi pentru a înviora
economia, regimul bolşevic a fost nevoit să modifice politica sa internă,
adoptând Noua Politică Economică (NEP) în cadrul Congresului al X-
lea al PC: a fost înlocuit sistemul de rechiziţionare obligatorie a
surplusurilor de produse agricole prin plata unui impozit de produse
către stat, stabilit din timp. Comerţul a fost permis, devenind principala
verigă de legătură între sat şi oraş. Partidul stimula diverse forme de
cooperare în agricultură. Pentru a depăşi criza din industrie, bolşevicii au
apelat la capitalul din străinătate. La întreprinderi s-a introdus plata
salariilor. Munca obligatorie mobilizările pe „frontul de muncă” au fost
suspendate. NEP a fost o cotitură a conducerii bolşevice spre realităţile
existente în Rusia, debarasarea de multe utopii legate de egalitarismul
comunist, de constrângerea extraeconomică a muncitorilor.
Întrebarea 19
Formarea URSS-ului după părerea multor istorici a avut loc datorită
revoluţiei ruse din 1917. Atunci a fost pus în practică un nou curent
ideologic – cel socialist-comunist. În anii 1921-1922 între Rusia
Sovietică, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, Republica
Sovietică Socialistă Belorusă şi Republica Sovietică Federală Socialistă
Transcaucaziană s-au format strânse relaţii de ordin economic, social,
dar şi politic. Pentru conducerea rusă era avantajos ca aceste 4, să
formeze o uniune, ca mai apoi să poată conduce acest spaţiu. Astfel după
o serie de tratative şi întruniri la 30 decembrie 1922 se formează URSS-
ul. Această uniune era prezentată ca o federaţie, şi permitea fiecărui
membru a URSS-ului dreptul de a ieşi din acest ,,sistem’’. După crearea
acestei uniuni, la 31 ianuarie 1924 a fost aprobată constituţia URSS-
ului. Aceasta confirma că URSS-ul e o federaţie şi fiecare stat membru
poate să se declare independentă. La fel această constituţie permitea
altor state să adere la URSS. Organul suprem era Întrunirea Unională
a Sovietelor. Aceasta era convocată anual. Pe lângă aceasta existau 2
camere: Uniunea Sovietelor şi Sovietul Naţional. Persoanele din
camera Uniunii Sovietelor erau alese de Sovietul URSS-ului iar cei din
Sovietul Naţional erau reprezentaţi de 5 membri din partea fiecărei
republici şi câte un membru din partea fiecărei autonomii. P/u a intra în
vigoare, legile, trebuiau să fie aprobate de ambele camere.
Recunoaşterea Internaţională a URSS-ului nu a fost o mare problemă din
cauza capacităţii sale. Chiar dacă au existat neînţelegeri între sovietici şi
britanici, Marea Britanie a fost primul stat care a recunoscut URSS-ul.
Acest lucru s-a întâmplat în anul 1924, după aceasta a urmat
recunoaşterea din partea Franţei, Italiei, Norvegiei, Suediei, Greciei,
Mexicului, Chinei (1924). Iar în 1925 URSS e recunoscută şi de Japonia.
Intrebarea 20
Testamentul lui Lenin este numele dat unui document scris de Vladimir
Ilici Lenin în ultimele săptămîni ale anului 1922 şi prima săptămînă a
anului 1923. În testament Lenin a propus schimbari în structurile de
conducere ale tînărului stat sovietic. El a mai făcut de asemenea unele
aprecieri asupra unor membri de frunte ai conducerii sovietice, cea mai
importantă observaţie făcută fiind aceea a îndepărtării lui Stalin din
funcţia de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice.Testamentul lui Lenin îi puneau pe membrii triumviratului
aflat în acel moment la putere (Stalin, Zinoviev, Kamenev) într-o mare
încurcatură. Pe de o parte ei ar fi preferat să interzică documentul care îi
critica pe toţi cei trei şi aliatul lor Buharin, dar şi adversarul lor Trotki.
Liderii sovietici erau de asemanea în mijlocul unor lupte fracţionale p/t
controlul partidului, fracţiunea conducatoare însăşi fiind formată din
grupuri neomogene care aveau să se dezintegreze în curînd, a fost ca
delegaţia să poată avea acces la el în urmatoarele condiţii: 1.Testamentul
trebuia citit de reprezentanţi ai conducerii partidului în cadru unor
întîlniri separate cu fecare delegaţie regională a partidului, 2.Luarea de
notiţe nu era permisă, 3.În timpul întîlnirilor plenare al Congresului nu
trebuia făcute referiri la testament. Ca urmare, testamentul nu a avut
efectul pe care îl sperase Lenin, iar Stalin şi-a păstrat poziţia de Secretar
General. Împiedicarea acţiunii de aducere la cunoştinţe tuturor
membrilor partidului a conţinutului documentului a rămas un fapt
controversat folosit în lupta dintre opoziţia de stinga şi fractiunea Stalin-
Buharin din perioada 1924-1927. Testamentul nu a fost adus la
cunoştinţa publicului larg datorită consensului la care au ajuns membrii
conducerii sovietice care considerau că documentul nu poate fi tipărit şi
publicat deoarece ar fi făcut rău întregului partid. Din momentul în care
Stalin şi-a consolidat poziţiile de lider de necontestat al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice la sfîrşitul celui de-al treilea deceniu,
toate referirile la testamentul lui Lenin au fost considerate „agitaţie
antisovietică” şi a fost pedepsită ca atare.

Întrebarea 21
În 1919 „armata naţională” a lui Horthy a întreprins o campanie militară
asupra Budapestei, iar la 16 noiembrie au intrat în capitală, fiind astfel
instaurată dictatura lui Horthy. În ianuarie 1920 a fost organizată o
„comedie electorală” în cadrul Adunării Naţionale, Horthy a primit
majoritatea. La 1 martie, în Ungaria a fost instaurată monarhia, iar
Horthy a fost ales în calitate de regent. La 4 iunie 1920, la Trianon, a
fost semnat Tratatul de Pace cu Ungaria, potrivit căruia Ungaria renunţă
la unele teritorii în favoarea României, recunoaşte hotarele Austriei,
României, Poloniei, Statului Sârbo-croat, reducerea considerabilă a
armatei, achitarea reparaţiilor de război. Specificul dictaturii Horthiste
erau metodele teroriste de reprimare a claselor muncitoreşti şi a altor
paturi. Timp de 25 de ani Horthy a instituit un regim al închisorilor şi al
lagărelor de concentrare. Însă fascismul unguresc avea şi unele trăsături
care-i confereau un caracter „liberal” – păstrarea Parlamentului,
existenţa partidelor nefasciste şi a opoziţiei parlamentare. În 1922 a fost
anulat votul universal şi votul secret din cadrul parlamentului. În ţară
lipseau cele mai elementare libertăţi democratice. Nu exista o legislaţie
socială, muncitorii fiind exploataţi din ce în ce mai mult. Unul dintre
punctele de sprijin a lui Horthy era biserica catolică. Atitudinea faţă de
URSS era una vădit duşmănoasă. Horthy tindea spre revizuirea tratatului
de la Trianon şi spre restabilirea hegemoniei ungare asupra popoarelor
slave şi ne ungare ce au intrat în componenţa Austro-Ungariei
antebelice. În aprilie 1927 între Ungaria şi Italia a fost semnat un acord
de pace orientat împotriva statelor Micii Antante. 1934 – Ungaria a
stabilit relaţii diplomatice cu URSS. Horthy a fost unul dintre primii
complici ai lui Hitler şi Mussolini în actele de agresiune din Europa. În
feb 1939 Ungaria horthistă a aderat la „Pactul anticomintern”, legându-şi
soarta de Germania hitleristă. În noiembrie 1940 Horthy a aderat şa
Tripla Alianţă a statelor fasciste. Participarea la atacul hitlerist a fost
punctul de declin al regimului horthist.
Intrebarea 22
În urma destrămării Imp. austro-ungar, în Austria se simţea diferenţa
mare dintre oraşe şi state din 6,4mln.,1,8mln., trăiau în capitala Viena. În
urma destrămării a fost foarte răspîndită teoria că Austria nu poate exista
de una singură, din cauza problemelor financiare se vehicula problema
de ca Austria trebuie să se alipească unui alt stat, una din soluţii era
Germania. Situaţia economică din Austria era destul de critică mai ales
în iarna anilor 1918-1920 nu ajungea cărbuni atît sursei energetice, cît şi
p/t încălzire, în ţară nu se ajungea alimente. În acest timp au fost
introduse ideologic conceptele socialiste şi s-au încercat a fi puse în
practică, se anulau toate titlurile şi privilegiile acordate anterior. A fost
anulată vechea poliţie şi jandarmeria iar în locul lor a fost instituită
miliţia. Afost creată noua judecată populară, a fost naţionalizate băncile
şi tot ce putea duce la dezvoltarea economică. Castele ungare au fost fie
distruse, fie amenajate p/t unele localuri care erau sub controlul
conducerii ca ex.: şcoli, grădiniţe. După destrămarea Imp., Austria va
forma o nouă constituţie la 1 octom.1929 conform acestei constituţii
persoanele ce depăşeau vîrsta de 20 ani aveau dreptul la vot. Se
formează în Parlament camerele, superioară şi inferioară, statul federal
unde intrau posesorii de pămînt şi în Austria au fost anulate titlurile şi
privilegiile. Se acordă drept la exprimare la adunări şi alte tipuri de acest
gen. Femeile aveau acelaşi drept politic ca şi bărbaţii, a fost introdusă
ziua de lucru de 4 ore, exista asigurarea socială, au fost create sindicate.
Însă puterea rămînea totuşi în mîinile burgheziei. Totuşi politica rămînea
a fi instabilă astfel în august 1920 partidul comunist a baicotat alegerile
parlamentare declarînd că deoarece există statul deputaţilor parlamentul
burghez pierde importanţa sa. În iulie 1934 un grup de nazişti coordonat
de Berlin a încercat să înfăptuiască o lovitură de stat. În urma acestui
eveniment a fost ucis cancelarul Dalifus însă aceşti nazişti n-au avut
susţinere în Austria iar Germania nu se hotăra să o atace temindu-se de
ajutorul Italiei. La 11 iulie 1936 Austria şi Germania ajung la un acord
în urma căruia republica Austriacă devenea al III-lea Reich. În
conducerea lui Susnic au fost introduşi naziştii austrieci iar apoi aceştia
au fost introduşi în toate aparatele puterii de conducere. Se evidenţiază
regimul dictaturii fasciste cel mai mult. Proletariatul austriac încearcă să
facă concurenţă regimului nazist. Totuşi în februarie 1938 Susnic a fost
deacord la cedarea puterii în favoarea naziştilor. Chiar dacă circa un
mln. de muncitori au semnat un memorandum unde se cerea lichidarea
regimului nazist. La inceputul lui martie 1938 muncitorii se pregăteau să
intervină militar aceasta a dus la capitularea conducerii lui Susnic. La 11
martie 1938 în Austria a intrat armata Germană supunind-o din toate
marile puteri doar URSS a fost contra Anşlusului.

Intrebarea 23
Pînă la terminarea primului război mondial Cehoslovacia făcea parte
din Imperiul Austro-Ungar.La Paris funcţiona Comitetul Naţional Ceh
(C.N.C.), în frunte cu Tomas Masaryk.Comitetul lupta pentru
constituirea statului naţional al cehilor şi slovacilor. C.N.C. avea
legături strînse cu teritoriile populate de cehi şi slovaci, care au luptat de
partea Antantei. În septembrie 1918, C.N.C. din Paris s-a proclamat
Guvern provizoriu, prim-ministru devenind T.Masaryk. Puterile
Antantei au recunoscut acest guvern. În octombrie 1918 a fost aleasă
Adunarea Naţională, care a concentrat în mîinile sale puterea
legislativă. Astfel, primul preşedinte al Republicii Cehoslovace a fost
T.Masaryk. Constituirea Republicii Cehoslovace, la 28 octombrie 1918,
a însemnat o etapă importantă în istoria cehilor şi slovacilor. Tratatele de
pace, semnate între statele Antantei şi Germaniei, şi aliatele ei din
primul război au stabilit hotarele Cehoslovaciei. DPDV economic,
Cehoslovacia era un stat avansat. În decembrie 1918, în Cehoslovacia s-
a introdus ziua de munca de 8 ore, cetăţenilor li s-au acordat largi
drepturi democratice, a fost introdus sistemul de asigurări sociale. În
aprilie 1919 a fost înfăptuită reforma agrară. Odată cu adoptarea
constituţiei, Cehoslovacia se proclama republică democratică, în care
poporul era “singurul izvor al puterii de stat”. Cetăţenii de la 21 de ani în
sus au obţinut dreptul de vot. Cine nu participa la alegeri era amendat,
conform legii. Criza economică mondială a lovit şi în economia
Cehoslovaciei. În mai 1938, Germania a concentrat la hotarele cu
Cehoslovacia peste 10 divizii, gata să atace ţara. Guvernul de la Praga a
răspuns prin întărirea forţelor sale armate la hotarele din Vest. La
Conferinţa de la Munchen, M.Britanie şi Franţa au căzut deacord cu
cererea Germaniei, de a i se ceda Sudetii. În martie 1939, Cehoslovacia
a fost ocupată de germani. Politica externă a Cehslovaciei a fost
orientată spre alianţe cu Franţa şi M.Britanie. Dar în clipele grele pentru
cehi şi slovaci, englezii şi francezii au uitat de obligaţiunile asumate de
ei.
Intrebarea 24.
La 7 noiembrie 1918, Polonia s-a proclamat republică independentă.
Conducator al statului a fost desemnat Josef Pilsudski. Situaţia
economică a Poloniei după primul razboi mondial era grea.
Intreprinderile industriale nu functionau. Crescuse numărul şomerilor. În
martie 1921, în Polonia a fost aprobată o constituţie nouă. Puterea
legislativă aparţinea Seimului (adica Parlamentului polonez) si
Senatului. Preşedintele numea guvernul. Constituţia Poloniei oferea largi
drepturi şi libertăţi democratice cetăţenilor ţării. Criza economică din
1929-1932 a lovit puternic în economia poloneză, deoarece şi după
depăşirea crizei economice în statele occidentale, Polonia rămînea încă
în criză. În anii ’20, Polonia se orienta spre alianţa cu Franţa. În 1921 şi
1925, Varsovia a semnat acorduri militare cu Parisul. În anii’30 s-au
intensificat raporturile polono-germane. În ianuarie 1934, Polonia a
semnat un Tratat de neagresiune cu Germania. În martie 1938, Polonia a
inaintat pretenţii faţă de Lituania; ea cerea restabilirea relaţilor
diplomatice, întrerupte în 1920. În noiembrie 1938, cînd Cehoslovacia a
fost lăsată pradă Germaniei, Polonia a ocupat regiunea Tesin. La sfîrşitul
anilor ’30 au sporit presiunile Germaniei asupra Poloniei. Varşovia din
nou s-a orientat spre Paris şi Londra. La inceputul lui aprilie 1939,
Polonia a semnat cu M.Britanie un Acord de ajutor reciproc. Anglia s-a
obligat să susţină Polonia în caz de ameninţare a suveranităţii ţării. La 1
septambrie 1939, Polonia a fost atacată la început de Germania hitleristă,
apoi la 17 septembrie, de către URSS.

Intrebarea 25
1) Regele României şi Iugoslaviei, preşed. Rep. Cehoslovace, doritori de
a menţine pacea, de a intensifica raporturile economice , să dea în acest
scop raporturilor de amicitie şi de alianţă care exista între cele 3 state ale
Micii Intelegeri o bază organică şi stabilă, grupul Micii Intelegeri, au
hotărât să stabilească cele ce urmeaza: au desemnat ca plenipotenţiari ai
lor pe: regele Rom. pe N.Titulescu, preşedintele Cehoslovaciei pe
Eduard Benes iar regele Iugoslaviei pe Bogoliub Jevtic,. Consiliu
permanent al Micii Înţelegeri a fost format din miniştrii afacerilor
externe, este constituit ca organ director al politicii comune a grupului
celor 3 state. Hotărîrile vor fi luate cu unanimitate. Consiliul permanent
se intruneşte în mod obligatoriu cel puţin de 3ori pe an. Preşed.
Consiliului permanent este ministrul afacerilor externe al statului unde
se ţine întrunirea obligatorie anuală. Consiliul permanent poate să
hotărască ca apărarea punctului de vedere al statelor Micii Intelegeri sa
fie încredinţată unui singur delegat. Un secretariat al Consiliului perman
este creat. Sediul său este stabilit p/t un an în capitala preşedintelui al
Consiliului Permanent. O secţiune a secretariatului va funcţiona în mod
permanent la sediul Societăţii Naţ. Unite. Politica comună a Cons.
Perman. trebuie să fie inspirată din acte ca : Pactul Societăţii Natiunilor,
Pactul din Paris, Actul general de arbitraj. Convenţiunile de alianţă între
Rom. şi Iugosl. din 7 iunie 1921, între Rom. şi Cehosl. din 23 aprilie
1921 şi între Cehosl. şi Iugosl. din 31august1922, au fost prelungite la
21mai1929.
2) Preşedinte Republicii Elene, regele Rom., preşed. Republ. Turce şi
regelui Iugosl., dorind să contribuie la întărirea păcii în Balcani,
insufleţiţi de înţelegere şi împăcare care a prezidat la elaborarea Pactului
Briand-Kellog şi la hotărîrile privitoare la el ale Adunarii Societăţii
Naţiunilor, ferm hotărîţi să asigure respectul angajamentelor
contractuale şi menţinerea ordinii teritoriale din Balcani, au hotarît să
încheie un pact de înţelegere balcanică. În articolul întîi Grecia, Rom.,
Turcia şi Iugosl. îşi garantează mutual siguranţa tuturor frontierilor lor
balcanice. Art. 2 înaltele părţi contractante se obligau să se sfătuiască
asupra măsurilor de luat în faţa unor împrejurări ce ar putea atinge
interesele lor aşa cum sunt definite prin prezentul acord. Ele se obligau
să nu întreprindă nici o acţiune pol. faţă de orice ţară balcanică,
nesemnatară a prezentului acord. Art. 3: Prezentul acord va intra în
vigoare îndată după semnarea lui de toate puterile contractante şi va fi
ratificat şi deschis oricărei alte ţări balcanice.
Întrebarea 26
După 1-ul război mondial, în viaţa politică a SUA în continuare se
evidenţiază lupta dintre republica şi democraţi. În anul 1920 urma să
aibă aleger, astfel se formase o importantă coaliţie împotriva lui Wilson
şi a Partidului Democrat (PD). Concurenţii tot mai mult puneau accentul
pe faptul că la Conferinţa de Pace de la Paris, el, n-a putut să asigure
SUA rolul de arbitru pe arena Internaţională. Republicanii în frunte cu
senatorul Lodj erau împotriva ratificării Tratatului de la Versailles dar şi
a recunoaşterii Ligii Naţiunii unde Franţa şi Marea Britanie aveau roluri
principale. Pe lângă aceasta senatorul Bora la fel era nemulţumit de
politica americană şi menţiona că e destul de important ca SUA să nu
,,fie datoare” aliaţilor săi europeni şi de asemenea să nu se limiteze în
acţiunile proprii. Aceste atacuri dure au făcut ca poziţiile lui Lodj şi Bor
să fie într-o oarecare măsură realizate. Înainte de alegeri situaţia p/u
Wilson se înrăutăţea: susţinătorii celor 14 puncte s-au redus; americanii
irlandezi erau nemulţumiţi că poporul irlandez nu era admis la
Conferinţa de Pace de la Paris; americanii germani şi italieni îl învinuiau
de încălcarea promisiunilor date Germaniei şi Italiei. Astfel candidatura
lui Wilson p/u postul de preşedinte a SUA nu putea fi înaintată , şi în
locul său din partea PD-ului a fost propus Cocs. Acesta în programa sa
electorală se pronunţa p/u: independenţa Filipine, ridicarea nivelului
vieţii, micşorarea impozitului, interzicerea muncii copiilor ş.a. Din
partea Partidului Republican a fost propus Harding care critica politica
internă şi externă, opta p/u refacerea protecţionismului, p/u
reorganizarea flotei şi impozite reale. Din partea PS-ului a fost înaintat
Debs, însă acesta avea şanse minime p/u victorie. La voturile din 1920
constituţia acorda femeilor dreptul la vot ceea ce putea să schimbe
situaţia de până atunci. Totuşi învingător a ieşit republicanul Harding
care a primit 16 mln de voturi, Cocs a acumulat 9 mln de voturi iar Debs
sub un milion. Astfel Republicanii vor prelua conducerea SUA.
Intrebarea 27
SUA membra a Antantei intră în război în faza finală şi are o influenţă
mare asupra sf. razb. Razb. a favorizat economia statelor în special
producţia industrială. Intră în razb. săracă dar iese avantajată îşi sporeste
exportul de 3 ori. Producţia industrială producea 3/5 din fondul monetar,
SUA devine bancherul lumii, are loc şi un avînt al mişcării
muncitoreşti, se trece de la economia de razboi la cea de piaţă. Cu toate
astea sau înregistrat greve în 1919, unele sau finisat cu soluţionarea
revendicărilor dar multe au fost înabuşite. Apar şi partide de orientare
comuniste printre care part. communist muncitoresc, condus de
Rutenberg. Apar republicanii (elefanţii) adepţii marilor industrii şi
democraţii (măgarii). În SUA în a 2-a jum. a sec XX au emigrat cam 14
mil. de europeni. În SUA apar forţe de extremă dreapta, în 1919
legiunea Americană se numără cam 1 mil. de membri. Alte partide erau:
societatea Americană de apărare, slujitorii libertăţii luptau contra
comunismului, Cucusclan - contra negrilor la număr de 100 mii membri,
lupta se ducea şi contra evreilor, catolicilor, japonezilor, ruşilor. Apare şi
o mişcare a negrilor ”Înapoi în Africa” şi valul ultranaţionalist a lovit şi
în oamenii republicani în frunte cu Harding. Guvernul reduce
impozitele, republicanii măresc tarifele vamale, producţia industrială. În
1920 sa luat decizia de a se vinde flota comercială. Se asigură cu pensii
veteranii de razb., se limitează migraţia în SUA. Din 1923-29 productia
industriei chimice a sporit cu 43% iar cea constructoare de maşini cu
53% simbolul SUA era automobilul. Existau prob. sociale de ex.
agricultura. Sa dezvolta şi presa periodic New York Times, în 1927
primul film sonor. Sec. XX este numit sec. djazzului, se schimbă şi
imaginea femeilor. În 1920 consumul alcoolului e interzis. La alegerile
prezedentiale din 1928 cîştigă liderul republican Roosvel. Începe să
crească agricultura, dar industria întîlneşte greutăţi.
Intrebarea 28
Criza economică reprezinta o mare depresie p/t toate statele. În statele
europene aceste simtome au apărut după încetarea 1-lui razb. mondial.
SUA a luat măsuri p/t a depăşi criza, dar realizarea sa infaptuit în
timpul razb. Simptomele existente erau: mari cheltuieli în domeniul
militar care au creat mari datorii de stat; noile tehnologii aplicate în
agricultură au dus la sporirea producţiei agricole dar cererea populaţiei a
rămas aceiaşi şi rămîneau mulţi şomeri; lipsa echilibrului comerţului
mondial; ţările ce importau mărfuri din SUA deseori se achitau cu banii
luaţi cu înprumut de la americani; crahul bursier de la New York din oct.
1929 e detonatorul crizei econ. şi sociale. Urmările crizei au fost: tot mai
multe întreprinderi dau faliment; rata şomajului creşte; cursul produselor
agricole se prabuşeşte; criza din 1929 este una nemaîntîlnită prin
profunzimea şi puterea ei de distrugere. În cele 44 de luni de criză au dat
faliment 5761 bănci cu depozite de 5 mld $. Volumul producţiei
industriale a scăzut la 53,8 % şi căderile cele mai mari sau înregistrat în
acele ramuri industriale care au cunoscut prestigiu, ex. industria
automobilului – 80%, inds. cauciucului – 79%, inds. oţelului 76%; criza
economică a afectat grav agricultura, preţurile au scazut în medie cu
58%; peste un mln. de ferme sau vîndut la licitaţie; comerţul extern sa
redus la 1/4; nr. Şomerilor în 1933 era 25% din forţa activă de muncă;
criza a generat proteste; la 6 mart 1931, 1.250.000 de şomeri au eşit în
stradă la protest; în 1931 au fost organizate marşuri ale înfometaţilor, iar
în martie, sau alăturat şi veteranii formînd în iunie o tabără comlexă.
Cerinţele înaintate erau: pensile promise; asigurarea socială pentru
muncitori. După 15 iulie marşul a ajuns la Casa Alba şi la 28 iulie
preşedintele a dat ordin să împrăştie multimea cu ajutorul armelor. După
primul marş în martie 1932 Congresul a fost nevoit să adopte o lege p/t
apărarea muncitorilor şi să proclame dreptul lor de organizare în
sindicate, dreptul la greve şi colectarea mijloacelor matereale p/t
ajutorarea greviştelor astfel în decembrie 1932 au participat 3000 şomeri
organizînd al doilea marş cu cerinţa să li se asigure locuri de muncă.
Intrebarea 29
La 29 Octombrie 1929 piaţa de actiuni din New York s-a prăbuşit. Mulţi
investitori care-şi cumparaseră pachetele de acţiuni la preţ înalt s-au
grăbit să le vîndă cu preţ minim. Cu cît mai mulţi investitori îşi vindeau
acţiunile, cu atît preţul acestora cădea. Într-o singură zi s-au vîndut peste
16 mln. pachete de acţiuni, mii de oameni şi-au pierdut tot ce aveau în
cîteva ore. Ei nu îşi puteau achita creditele luate pentru cumpărarea
acţiunilor (specula). Totodata şi băncile investitoare în acest domeniu au
avut mari pierderi şi au fost nevoite să se închidă. Nici afacerile nu se
mai dezvoltau. Timp de 44 luni de criză ţara a fost într-o depresie
continuă. Căderea pieţii de acţiuni a fost doar una din primele
probleme. Pe parcursul anilor ’30 altele s-au evidenţiat, mai ales pe
fonul creşterii şomajului. Cei care şi-au păstrat serviciul erau platiti
mai prost. Milioane de familii şi-au redus drastic cheltuielile. Aceasta a
dus la şi un mai mare şomaj: mai puţine bunuri se produceau. Falimentul
a peste 3,000 de banci, numai în 1930-1931, a cauzat pierderea
depozitelor multor cetăţeni. În total aproape 6,000 de bănci, depozite de
aprox.$5 mlrd. Noile tehnologii şi inovaţiile în agricultură au dus la o
crestere inutilă a producţiei aceasta a dus la scăderea preţurilor
produselor, la sărăcie, ruinarea fermierilor. Volumul producţiei
industriale a scăzut la aproape jumatate, cel mai grav a fost afectată
ramura constructoare de maşini, cauciucului şi de prelucrare a oţelului.
Au scăzut investiţiile de capital. Se nimiceau mari cantităţi de produse
p/t a lichida surplusul. Aveau loc manifestaţii de nemultumire,
mitinguri, marşuri ale înfometaţilor. Opinia publică blama preşedintele
Hoover p/t problemele ţării, lucru care l-a ajutat pe F.D.Roosevelt să
asceadă la putere – în 1932. Preşedintele Roosevelt credea că guvernul
federal trebuie să acţioneze rapid p/t a rezolva problema economică, el a
instituit Programul NEW DEAL (Noul Curs).
Intrebarea 30
În luna noiembrie alegerile în SUA sun cîştigate de democraţi în frunte
cu Roosvel care a cîştigat simpatia poporului căci a propus un program
p/t a se ieşi din sărăcie, numit “noul curs” sau “New Deal”. Ajungînd la
putere Roosvel organiza conferinţe de presa de 2 ori pe săptămînă, ajuta
poporul, creea o echipa de consilieri de tip nou mai apropiaţi de mediile
universitare. New Deal are 2 etape: prima etapă: 1933-1935 care pune
accentul pe o redresarea economică; 2 et. 1935-1937 bazată pe reforme
sociale. Roosvel a declarat că va promova o nouă orientare p/t poporul
American spunînd: ”Să avem încredere în America, în noi şi să ne
temem de frica însăşi”. Prima etapă din 1933 aplica o serie de reforme,
primele 2 au fost invalidate de curtea supremă. Sunt luate măsuri timp
de 100 zile, a fost o activitate legislativă fără precedent. Obiectivele: --
statul trebuie să vină în ajutorul somerilor, fermierilor, -- obiectiv
econom —cresterea puterii de cumpărare care rezulta din acest ajutor şi
acţiunea statului trebuie să permită o realiniere a producţiei şi să scoată
din criză statul. --obiectiv pol. -- trebuie salvat regimul capitalist şi evitat
ampoarea pe care o pot lua mişcările extremiste. Prima lege validată este
cea adoptată cu privire la activitatea bancară, la 10 mart 1933, prin care
toate băncile îşi începeau lucrul în urma unui control din partea statului.
Legea stabileşte o distincţie între băncile de depozitare, care trebuia să-şi
limiteze activitatea la împrumuturile de scurt timp, şi cele de afaceri
autorizate care trebuiau săşi ia activitatea de împrumuturi pe termen
lung. În urma legii exportul aurului a fost interzis. Statul a acordat
credite băncilor însă peste 2000 de banci au fost lichidate. A 2-a lege
adoptată era din domeniul agricol, la 12 mai 1933, şi viza limitarea
productiei agricole. Cu această lege administraţia Roosvel a lichidat
surplusul de produse alimentare, au fost nimicite 10 mil acri de tutun,
sau acordat premii fermierilor care lăsau pămîntul pîrloagă, datoriile
fermierilor au fost anulate. A 3-a lege cu privire la industrie, 10 mai
1933, propunea industriaşilor să semneze un accord de concurenţă
loială. Codurile stabileau preţuri minimale. Întreprinderile semnatare
beneficiau de ajutor din partea statului.
Intrebarea 31
Reacţia Germaniei a fost decisivă pentru destinul Planului de Uniune
Europeană promovat de Franţa lui Briand. Miniştrii de externe ai celor
două mari puteri, Aristide Briand şi Gustav Stresemann, au susţinut un
important dialog franco-german, în anii 1924 -1929, privind relaţiile
bilaterale şi organizarea Europei. Prin urmare, Stresemann a susţinut
formal Planul Briand de Uniune Europeană în septembrie 1929. Dar
dialogul franco-german a fost întrerupt după moartea lui Streseman,
survenită la 3 octombrie 1929, şi după instaurarea guvernului Brüning la
27 martie 1930. Cabinetul Brüning a înfăptuit o schimbare decisivă a
politicii externe germane în sens naţionalist revizionist şi a respins elegant
Planul Briand din 17 mai 1930, după cum relevă istoricul german Peter
Krüger. Se pune problema dacă Stresemann a fost, ca şi Briand, un adept
al ideii de Uniune Europeană. În acest sens, istoriografia a ajuns la două
concluzii acceptate: 1) Stresemann a rămas tot timpul un naţionalist
german şi nu a devenit niciodată un paneuropenist angajat şi 2) Germania
lui Stresemann nu urmărea nici un obiectiv cu adevărat european, ci
sprijinea doar acele mişcări paneuropene care puteau armoniza colaborarea
internaţională cu politica germană de revizuire a Tratatului de la Versailles.
Aşadar, Germania nu a promovat nici o politică serioasă de creare a unei
Uniuni Europene şi nici un dialog franco-german serios pe această temă.
Pentru Stresemann, dialogul franco-german era un mijloc de înfăptuire a
obiectivelor revizioniste ale Germaniei. În promovarea acestei politici, el a
fost susţinut în principal de Karl von Schubert, secretarul de stat în
Ministerul de Externe (care era numărul doi în diplomaţia germană), şi de
Leopold von Hosch, ambasadorul său la Paris. Scopul lui Stresemann era
să elibereze progresiv Germania de constrângerile Tratatului de la
Versailles, pentru a-i reda statutul de mare putere politică şi economică. El
a ştiut să profite de conciliatorismul lui Briand şi să utilizeze presiunile
Angliei şi SUA asupra Franţei. La 11 iunie 1929, în timpul sesiunii
Consiliului Ligii Naţiunilor, Briand i-a expus lui Stresemann planul său de
Uniune Europeană. Stresemann i-a răspuns clar că el accepta tot ce putea
îmbunătăţi relaţiile franco-germane, dar refuza tot ce putea să aibă un
ascuţiş antiamerican. Germania nu avea interese antiamericane şi nu voia
să rupă solidaritatea financiară cu SUA. Germania era dependentă
financiar de SUA, de aceea avea rezerve faţă de ideea de Uniune
Europeană. Stresemann nu dorea o confruntare cu SUA şi cu Anglia, nici o
slăbire a Ligii Naţiunilor. Planul Briand de Uniune Europeană a fost lansat
oficial la 5 septembrie 1929 în faţa Adunării Generale a Ligii Naţiunilor.
La discursul lui Briand, Stresemann a răspuns favorabil în faţa forului
genevez la 9 septembrie, insistând doar asupra aspectelor economice ale
planului, cerând o uniune economică europeană cu monedă comună şi cu
înlăturarea barierelor vamale. Afirmând legăturile financiare şi economice
ale Germaniei cu SUA, Stresemann a respins orice tendinţă de autarhie
economică a Europei şi orice act îndreptat împotriva altor zone ale lumii.
El s-a pronunţat împotriva micşorării autorităţii Ligii Naţiunilor şi a spus
că Paneuropa nu se va realiza curând. În acelaşi sens, la conferinţa statelor
europene membre ale Ligii Naţiunilor, care s-a desfăşurat la Geneva în
aceeaşi zi de 9 septembrie 1929, Stresemann şi-a exprimat rezerva faţă de
o cooperare politică europeană şi a avertizat asupra consecinţelor
regionalizărilor asupra Ligii Naţiunilor. Ideile sale au fost susţinute şi de
ministrul de Externe al Marii Britanii, Arthur Henderson. Germania şi
Marea Britanie au fost de acord în aprecierea foarte sceptică a Planului
Briand, în timp ce Italia era deschis ostilă Franţei. Briand a fost dezamăgit
de atitudinea lui Stresemann şi a lui Henderson, în timp ce din partea Italiei
nu se aştepta la o aprobare.
Intrebarea 32
La 5 oct. 1925 în oraşul elveţian Locarno şi-a început lucrările
conferinţa la care au participat delegaţiile Angliei, Frantei, Belgiei care
erau conduse de miniştri de externe. Delegaţia germană era condusă de
Luther şi Stresisman. Musolini a sosit doar la semnarea acordurilor.
Peste vreo cîteva zile după începerea lucrărilor conferinţei au sosit
miniştri de externe ai Poloniei şi Cehoslovaciei. A fost semnat un tratat
de arbitraj între Germ., Polonia şi Cehoslovacia, în care era vorba despre
reglementarea litigiilor juridice şi politice dar nu se conţineau nici un fel
de obligaţii faţă de garanţia inviolabilităţi hotarelor între aceste ţări din
partea altor ţări. Au mai fost semnate şi alte tratate care unite prin
principalul act din cele semnate la conferinţă –Pactul renan de garanţii,
conform căruia Anglia şi Italia garantau graniţele germano-franceze şi
germano-belgiene. Au fost semnate tratate de garanţie ale Franţei cu
Polonia şi Cehoslovacia care în general nu intrau în sistemul
înţelegerilor de la Locarno. Conform acesor tratate guvernul francez
putea să acorde ajutor ţărilor în cauză, numai cu consimţămîntul
Consiliului Ligii Naţiunilor, fapt ce le defavoriza, fiindcă acest fapt nu
putea fi făcut fără voia Angliei care juca rolul central în consiliu. Na fost
acceptată cererea Franţei de a i se acorda dreptul necondiţionat în
introducerea armatelor în regiunea renană demilitarizată în cazul unui
razboi germano-polonez. Germaniei i se cerea să participe la toate
sancţiunile militare şi economice ale ţărilor membre a ligii naţiunilor
contra “agresorului”. I se cerea acordul p/t trecerea prin teritoriul ei a
trupelor puterilor occidentale p/t acţiuni mlitare contra URSS. Germ. a
fost pusă în faţa alegerilor ori de a păstra relaţiile normale cu URSS în
baza tratatului de la Rapallo, ori este inclusă în frontul antisovietic al
statelor occidentale. Delegaîia germană a respins participarea directă sau
indirectă la sancţiuni. Încheierea pactului de garanţii de la Locarno a
satisfăcut multe cerinţe germane privitor la scoaterea îngrădirilor p/t
dezvoltare a flotei aeriene civile şi Germania a căpătat posibilitatea să
producă avioane ca rezultat al pactului de la Locarno restricţiilor în
vederea înarmării Germaniei care au început să se slabească şi să se
ignore.
Intrebarea 33
Pactul Kellogg-Briand, cunoscut şi ca Pactul de la Paris, după ordinea
în care a fost semnată această înţelegere pe 27 august 1928, a fost un
tratat internaţional "care pleda p/t renunţarea la război ca instrument al
pol. naţionale". Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte
p/t dezvoltarea doctrinelor internaţionale. Pactul a fost botezat cu
numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg şi a ministrului
de ext. francez Aristide Briand, iniţiatorii tratatului. Pactul a fost propus
de Aristide Briand, ministrul de ext. al Franţei şi laureat al Premiului
Nobel p/t Pace, ca un tratat bilateral între Franţa şi SUA, prin care se
scotea în afara legii folosirea răzoiului p/t rezolvarea problemelor dintre
cele două ţări. Briand a considerat că o asemenea iniţiativă avea să
încălzească relaţiile răcite dintre foştii aliaţi şi, mult mai important, avea
să asigure o viitoare alianţă a SUA cu Franţa într-un eventual nou război
european. Frank B. Kellogg, dorea pe de altă parte să evite orice altă
implicare a SUA într-un război european, fiind din acest motiv
neinteresat de propunerea franceză. Totuşi, dacă s-ar fi opus tratatului, el
ar fi trebuit să facă faţă atît atacurilor din Congresul SUA cît şi
presiunilor exercitate de grupurile pacifiste. De aceea, Kellogg a răspuns
cu o propunere p/t un pact multilateral împotriva războiului, deschis
tuturor naţiunilor doritoare de pace. După negocieri, pactul a fost semant
la Paris pe 27 august 1928 de reprezentanţii următoarelor state:
Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Fr, Germ, India, Statul Liber
Irlandez, Italia, Jap, Noua Zeelandă, Polonia, Africa de Sud, Regatul
Unit şi SUA. Tratatul a început să aibă efect juridic începînd cu ziua de
24 iulie 1929. Pînă în cele din urmă, pactul a fost semnat de 62 de
naţiuni. În Statele Unite, Senatul a aprobat tratatul cu o majoritate
zdrobitoare de 85 la unu. Senatul a adăugat la legea de aprobare
prevederi prin care pactul nu trebuia să aducă atingere dreptului SUA la
autoapărare şi, în plus, SUA nu era limitată de prevedrile tratatului
împotriva celor care îi violau prevedrile. Pactul Kellogg-Briand din 1927
a fost semnat în afara sistemului de tratate ale Ligii Naţiunilor şi a rămas
un impunător act al dreptului internaţional. Pactul a fost un impunător
tratat multilateral, a servit ca bază legală p/t crearea noţiunii de crimă
împotriva păcii.
Intrebarea 34
1929: S-a încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia şi
Estonia un acord prin care statele semnatare se obligau să pună în
aplicare Pactul Briand-Kellogg, de renunţare la război ca instrument de
politică naţională, încă înainte de ratificarea lui de către toate statele.
Peste 10 ani, Rusia invada Finlanda, Estonia, Letonia, Polonia,
Basarabia. Problema dezarmării. Menţinerea sau, de cele mai multe
ori, amplificarea contradicţiilor dintre marile puteri, explica, în mare
parte, politica de înarmare. De aceea, Societatea Naţiunilor a luat în
discutie problema dezarmării creînd, în 1926, o comisie care urma să
pregatească Conferinţa dezarmării. Discuţiile pe tema dezarmării sunt
mai vechi. La începutul secolului a existat o puternică propagandă în
favoarea dezarmarii şi pentru menîinerea păcii. URSS care nu se
refacuse după criza cu care s-a confruntat dupa război şi cu mult în urma
puterilor occidentale în privinţa armamentului, a propus, prin ministrul
său de externe „dezarmarea generală şi completă”, propunere care nu a
fost acceptată. Conferinţa dezarmării şi-a început activitatea în luna
februarie 1932, cu participarea a 61 de state, între care URSS şi SUA
care nu erau membre al Societăţii Naţiunilor. Şi-a desfăşurat lucrările în
cadrul a două sesiuni, pînă în 1934, fără rezultate practice. Diferite
propuneri de dezarmare supuse atenţiei Conferinţei n-au putut fi
adoptate datorită intereselor divergente ale marilor puteri. Germania,
unde se instalase la putere nazismul, s-a retras de la Conferinţă şi a
părăsit Societatea Naţiunilor în octombrie 1933. Japonia s-a retras din
Societatea Naţiunilor în acelaşi an.
Intrebarea 35.
Înviorarea economiei din Japonia din 1924-1925 purta un caracter
temporar. În timpul apropierii crizei economice mondiale, economia
cunoaşte o profundă depresie a finanţelor. În Japonia, în 1927 se extinde
una din cele mai aspre crize financiare. În această perioadă dau faliment
un numar destul de mare de bănci şi firme mari. Între 1923 şi 1929, în
Japonia s-au succedat şase guverne. Stabilirea la cîrma ţării, în aprilie
1927, a unui cabinet Seiyukai, format din oameni politici adepţi ai unei
politici “active”, de intervenţie militară în China, a indicat o nouă
orientare în politica externă, diferită de cea promovată pţnă atunci de
baronul Shidehara “adeptul unei expansiuni paşnice”. În fruntea noului
guvern se afla un militar generalul Tanaka Giichi, un stăpînit de ura
impotriva democraţiei, vrăjmaş al mişcării revoluţionare, de eliberare
naţională. Planul Tanaka a fost bazat pe idei conservatoire, ce însemna
distrugerea tuturor relaţiilor înafara ţării. În scurt timp Japonia intra în
una din cele mai grele crize economice. Marea depresie a afectat
profound economia Japoniei, datorită dependenţei ei de pieţele străine de
desfacere a mărfurilor. Preţurile la mătase, exportate în special în SUA,
au scăzut catastrofal, ceea ce a condos la ruinarea ţăranilor crescători de
viermi de mătase. Numarul şomerilor a ajuns la 3 mil. de oameni. În anii
crizei economice, forţele de extreamă dreapta din Japonia s-au acctivizat.
Ele criticau parlamentul şi cereau dizolvarea lui, insistau asupra lichidării
partidelor politice, cereau să-i fie acordată împăratului puterea absolută.

Intrebarea 36
În anii primului razboi mondial China republicană era fărîmiţată politic,
guvernul de la Pekin considerînduse formal „naţional”. Războiul a dus la
înviorarea economiei chineze. După sf. Razb. China continua să fie
dominată de puterile occidentale. Guvernul nu avea puteri reale şi nu
putea controla ţara. Şi la 4 mai 1919 în China începe o amplă mişcare
antiimperalistă iniţiată de studenţii de la Beijing cu lozincele ”Patria e în
primejdie”,”La luptă compatrioti”. Miscarea a luat un caracter general-
naţional. La Shangai au declarat cam 60 mii de muncitori grevă.
Miscarea de la 4 mai a fost prologul revoluţiei antiimperialiste şi
antifeudale din China. Instaurarea dictaturii bolşevice în Rusia a dus la
activizarea elementelor comuniste din China. În 1921 la Shangai,
marxiştii autohtoni constituie Partidul Comunist Chinez (PCC).
Principala forţă pol. în China era Gomindag-ul, primul partid chinez
după modelul occidental format în 1912. După revoluţia bolsevică din
Rusia liderul Gomindag-ului şi-a modificat principiile democratice.
Principiile democratismului desemna eliberarea Chinei de dominaţia
străină, lichidarea puterii feudale şi a militarilor, reunificarea ţării. Un alt
principiu era: protestarea poporului desemnă „limitarea moralului
capital, imbunătăţirea situaţiei tuturor oamenilor muncii, o rezvare a
prob. agrare”. La aceste principii se adauga 3 orientări pol.: alianţa cu
URSS, constituirea unui front unic cu PCC şi sprijinul de la muncitori şi
ţărani. În 1921 San Yan Sen reorganizează Gomindag-ul şi crează
armata Naţională-Revoluţionară. (ANR). În vara lui 1926 armata
Naţională-Revoluţionară în care erau 100 mii de ostaşi a organizat un
„Marş spre Nord” Scopurile erau: unificarea naţională a Chinei;
lichidarea violenţei imperialiste în China. În oct. 1926 sa sfîrşit prima
etapă a campaniei militare. În aprilie 1927 Jiang Jiesghi a înfăptuit o
lovitură de stat. El a rupt legăturile cu Guvernul Naţional şi î-şi extinde
puterea în majoritatea provinciilor chineze, şi capitală în 1928. Astfel
China devine un stat unitar sub conducerea Gomindanului. SUA a fost
prima care a recunoscut guvernul cu Jieschi. Din decem. 1930- sept.
1934 Jiang Jiesghi a organizat 5 campanii militare în provinciile din
sudul Chinei luptînd contra comuniştilor. Între 1931-37 în China a sporit
producţia industrială. Ocuparea Manciuriei de către japonezi a lipsit
conducerea Chinei de zona Nord-Est care era industrial dezvoltată. În
octombrie Armata Rosie a rupt blocada lui Jiang Jiesghi şi a începul
”Marşul cel Lung” spre Nord care se sfîrşeşte în decemb. 1935. La 7
iulie 1937 japonezii pornesc contra Chinei şi conducerea Gomindag-ului
a fost nevoită să se uneasca cu PCC. Armata lui Jiang Jiesghi a încercat
să opună rezistenţă intervenţiei japoneze dar este învinsă. Japonezii iau
sub control mute teritorii şi oraşul Canton.
Întrebarea 37
Criza economică mondială a avut urmări deosebit de grave asupra
economiei germane, deoarece ea depindea foarte mult de investiţiile
străine. Producţia industrială a scăzut în 1932 cu 40% faţă de 1929. A
avut de suferit industria constructoare de maşini, de automobile, de
nave; s-a redus extracţia cărbunelui etc. Volumul comerţului exterior s-a
redus cu 60%. S-a depreciat marca. Numărul şomerilor a atins cifra de
4,5 mln. În faţa noilor probleme, guvernul cancelarului H.Müller şi-a dat
demisia, şef al guvernului fiind numit Henrich Brüning, care a propus un
program de ieşire din criză pe contul angajaţilor salariaţi. Starea
profundă de criză a adus din nou la activizarea păturilor sociale. O parte
a germanilor susţineau programele comuniştilor, iar o altă parte, tot mai
numeroasă, i-au urmat pe fascişti. Fasciştii promiteau că dacă vor veni la
putere, vor asigura muncitorii cu locuri de muncă şi vor atenua criza
economică, obţinând, astfel, susţinerea maselor largi.
Intrebarea 38
NSDAP- Partidul Muncitoresc German Naţional Socialist a fost un
partid german care a existat între 1920-1945 fiind unicul partid politic
din Germania Nazistă între 1933-1945. Preşedintele partidului Adolf
Hitler a fost numit cancelar al Germaniei de către preşedintele ţării Paul
von Hindenburg în 1933. După decesul lui Hindenburg, Hitler a pus
rapid în funcţie un regim totalitar cunoscut sub denumirea pompoasă
dată de nazişti înşişi cel de-al Treilea Reich în care partidul respectiv
Hitler, avea practic puteri nelemitate. Ideologia naţional socialistă
accentua că unul din „postulatele” sale puritatea etnica şi rasială a
poporului german persecutînd iar mai apoi încercînd şi în final lichidind
fizic pe toti cei care erau consideraţi „nedemni de a trăi” în această
categorie erau consideraţi a fi evreii, romii, slavii cărora li se adauga
Martorii lui Iahova, socialiştii şi comuniştii. Punerea brutală în practică
a acestei părti ai ideologiei naziste a dus direct la asasinarea în masă prin
diverse metode de ucidere. Un alt „postulat” nazist cel al „spaţiului
vital” ideea de creare a Marii Germani a fost una din cauzele majore ale
celui de-al II-lea război mondial, conducînd în final la moartea a peste
60 mil. de oameni căzuîi pe cîmpurile de luptă sau ca victime directe sau
colaterale ale războiului. Acest partid nu era o mişcare de stînga, ei
sprijineau ultranaţionalismul, antisemitismul şi anticapitalismul. În
martie 1933 Hitler sa hotărît să propună noului Parlament Legea de
Împuternicire, care prevedea înlăturarea procedurilor de legislaţie
parlamentară şi transferarea puterii depline cancelarului şi guvernului
său, acesta căpătînd valori dictatoriale. Cu ajutorul mulţimii adunate în
stradă şi a terorii instalate de „Divizia Furtună” sau SA (Sturmabteilung)
şi o mare organizaţie paramilitara de elită-SS (Schutzstaffel) legea a
trecut cu 444 de voturi pentru şi 94 împotrivă. S-a deschis astfel calea
către dictatura totalitară. Hotărît să strunească cît mai eficient frînele
puterii Hitler a decis în 1934 să înlăture atît adversarii politici cît şi foştii
colaboratori prin lichidare. Rivalitatea dintre Armată şi trupele
„Furtună” (SA) ale partidului nazist deveneau din ce în ce mai
stînginitoare p/t Hitler. El a mers totuşi de partea armatei, la 30 iunie
1934 a lichidat SA-ul ca forţă politică şi militară. Armata astfel s-a
ataşat fără comentarii la regimul nazist iar SS-ul a devenit principala
forţă în declararea terorii naziste.

Întrebarea 39
Hitler s-a născut pe data de 20 aprilie 1889. A luptat în primul război
mondial, unde a fost apreciat şi a atins gradul de caporal. La sfîrşitul
războiului el nu putea accepta înfrîngerea usturătoare suferită de
Germania. A dat examen de admitere de două ori la facultatea de
Arhitectură, dar nu a reuşit. În septembrie 1919 a intrat în grupele
Partidului Muncitoresc German (DAP) ale lui Drexler. În 1919, la vârsta
de 30 de ani, Hitler a depus un efort intens pentru partid, şi datorită lui
mişcarea a avut succes. El era unul dintre cei 7 membri al comitetului,
director al partidului. În 1920 Hitler devine şeful propagandei de partid
şi susţine organzarea primei întîlniri în masă a membrilor. Tot în 1920
Hitler a adus, ca simbol oficial al mişcarii, swastika odată cu un nume
nou: Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania (pe scurt
Partidul Nazist). La sfîrşitul anului 1920 partidul număra deja 3000 de
oameni. În scurt timp Hitler şi-a făcut un renume în Germania, ca fiind
un om capabil să conducă ţara şi să o ferească de o revoluţie comunistă
similară cu ceea din Rusia. Pe 8 decembrie 1921, Hitler a transformat
acest partid, cu sprijinul capitanului Rohm, în Partidul Muncitoresc
Naţional Socialist German (NSDAP). În ziua de 9 noiembrie 1923 a
încercat să răstoarne la Munchen guvernul Bavariei, ca urmare este
arestat şi eliberat la 20 decembrie 1924. La data de 5 martie 1933 Adolf
Hitler este ales noul dictator al Germaniei. În tot cursul celor 12 ani de
existenţă a Reichului fascist şi pînă în ultimele zile, Hitler a stat în
fruntea mecanismului de stat al Germaniei. Devenind la 30 ianuarie
1933 cancelarul Reichului german, el a concentrat treptat în mainile sale
toate firele conducerii politice şi militare. În august 1934, după moartea
lui Hindenburg, Hitler a preluat împuternicirile de preşedinte, iar în
februarie 1938 s-a proclamat comandant suprem al forţelor armate ale
Germaniei. În sfîrşit, la 26 aprilie 1942, în ultima sa şedinţă, Reichstagul
fascist l-a situat, în mod formal, pe Hitler "deasupra legii", proclamîndu-
l stăpîn absolut, pe viaţa milioanelor de germani simpli. Acest organ
fascist a declarat că "la nevoie, fuhrerul poate constrînge, prin toate
mijloacele de care dispune, pe orice german să-şi îndeplinească
obligaţiile faţă de stat, iar în caz contrar, să-l pedepsească fără a ţine
seama de aşa-numitul drept natural."
Intrebarea 40
Nazismul sau naţional-socialismul este o ideologie totalitară care a fost
aplicată în timpul dictaturii naţionaliste a lui Adolf Hitler în Germania
între 1933 şi 1945.Hitler a devenit liderul Partidului Naţional Socialist
German al Muncitorilor. Ideologia naţional-socialistă afirmă că naţiunea
este cea mai importantă creaţie a unei rase; de aceea marile naţiuni sunt
creaţiile unor mari rase. Teoria mai spune că marile naţiuni se formează
pe baza unei puteri militare, care creşte din cultura raţională, civilizată.
Iar o cultură bogată se obţine doar la rasele cu o sănătate bună şi care au
ca trăsături curajul, agresivitatea şi inteligenţa.Naţiunile mai slabe erau
considerate rase "impure", deoarece acestea nu s-au putut păstra unite şi
de aceea au o cultură mai slabă. Naziştii considerau o greşeală evidentă
permiterea sau încurajarea folosirii mai multor limbi in cadrul aceleiaşi
naţiuni. În continuarea acestui fir aparent logic, naziştii germani doreau
foarte mult unificarea tuturor teritoriilor cu vorbitori de limba
germană.Naţiunile care nu şi-au putut apăra graniţele de invadatori au
fost considerate rase slabe sau "sclave". Acestea erau considerate că
valorează mai puţin decât "rasele stăpâne". De aceea "rasele stăpâne" au
nevoie de spaţiu vital (Lebensraum), care era considerat un drept al lor;
ele ar fi avut drept să facă uz de acest spaţiu "vital", chiar omorând
"rasele sclave" indigene.În aceeaşi logică, rasele fără o patrie erau
considerate "rase parazite", iar cu cât mai înstăriţi erau membrii unei
rase parazite, cu atât mai virulent era considerat parazitismul lor. O rasă
"stăpână" putea, conform ideologiei naziste, să îşi mărească puterea prin
eliminarea raselor parazite de pe teritoriul lor. Aceasta era justificarea
teoretică a opresiunii şi eliminării evreilor şi a ţiganilor, sarcină pe care
majoritatea naziştilor o considerau drept datorie.
Întrebarea 41
O dată cu venirea lui Stalin la putere URSS-ul a urmat să cunoască o
serie de schimbări, acestea aveau un caracter socialist şi dictatorial.
Singura soluţie a progresului considerată de Stalin era planificarea de
stat, astfel, în 1929 el lansează Planul Cincinal, care cuprindea o serie
de obiective ambiţioase ce trebuiau îndeplinite în diferite sectoare ale
economiei. Oficial obiectivele acestui plan au fost atinse şi chiar
depăşite. În 10 ani URSS devenise un stat puternic industrializat însă
standardul de viaţă a rămas însă scăzut, deoarece nu se investise în
producţia de larg consum. Planificarea părea soluţia progresului
economic pe lângă sistemul ţărilor vestice devastate de Marea Criză din
1929. După Planurile Cincinale a urmat schimbări şi-n agricultură prin
noua politică, pământurile nu mai erau proprietate personală, ci trebuiau
unificate în ferme colective, adică în cooperative, Aceasta situaţie nu a
fost agreată de cei ce lucrau în agricultură d-ce erau forţaţi să vândă o
mare parte a producţiei statului la un preţ mic. În consecinţă, în 1929,
când a fost introdusă colectivizarea, ţărănimea s-a împotrivit, şi
încercările de a o forţa să accepte au degenerat într-un conflict violent
mulţi ţărani au fost ucişi şi milioane au fost deportaţi, dar versiunea
oficială susţinea că oponenţii erau în principal ţărani avuţi(culaci), care
nu doreau să renunţe la profiturile obţinute prin mijloace necinstite.
Neînţelegerea între stat şi ţărănime a dus la degradarea agriculturii , iar
apoi p/u a realiza totuşi colectivizarea s-a înfăptuit în anul 1932/33
foamete organizata artificial de către regimul totalitar stalinist care a dus
la moartea a 8-10 milioane de persoane. Astfel în cele din urmă prin
forţă totuşi colectivizarea a fost îndeplinită. Aici realizările lui Stalin nu
s-au încheiat ci au continuat prin unele mult mai sângeroase – epurarea
societăţii (începută în ’34) şi Marea Teroare (începută-n ’36) când au
fost arestaţi şi pedepsiţi milioane de cetăţeni ai URSS-ului.
Intrebarea 42
În 1932 în cadrul procesului grupului Reithin un bolşevic de dreapta a
publicat un articol despre Stalin: “geniul rău care a adus revoluţia în
pragul distrugerii”. Toţi adepţii lui au fost închişi şi eliminaîi. În 1933-
34 circa un mln. membri din partidul sovietic au fost eliminati. Anul
1934 marchează o dată importantă în drumul lui Stalin spre putere
absolută, fiind anul terorii sistematice şi nu numai a oponenţilor politici
dar şi a membrilor de rînd care nu aveau funcţii înalte şi îl susţineau pe
Stalin. Pretextul epurării din 1934 a fost asasinarea lui Chirov, secretarul
sovietului orăşenesc din Leningrad. Efov era şeful comisiei de control
care după moartea lui Chirov este înlocuit cu Iagoda. O altă personalitate
a fost Sidona, care ocupa locul lui Chirov, Andrei Vasenschi -- procuror
general, Lavrenti Beria supraveghea securitatea de stat în domeniul
minorităţilor naţionale de URSS, Postcrebji secretarul de stat, era mînile
lui Stalin. Lameniv şi Zenov care în 1935 au fost arestaţi, învinuiţi ca
angajaţi în opozitie, este emis un decret numit juvenament contra actelor
teroriste după moartea lui Chirov şi care ia conferit lui Iagoda mari
puteri. Din 1996 de delegati 1108 au fost executaţi în urmatorii 3 ani.
Cei 139 membrii ai partidului au fost arestaţi şi 98 omorîţi. Apoi vine
marea epurare din 1936-39. În 1936 în URSS începe teroare, este
alcătuită o scrisoare care a fost trimisă către orice organizaţie de partid
din toată lumea care avertiza asupra unei conspiraţii teroriste a blocului
Trotchisto-Camenivisto-Zenoenovist. În această scrisoare erau
instrucţiuni p/t membrii partidului. Buharev- Racov şi Tomschii era un
alt proiect dar Iagoda la amînat un pic şi la putere vine Iajov. În 1937, 17
comunişti au fost arestaţi în favoarea Germaniei naziste, printre ei şi
Radic, Tiatacov (preferatii lui Stalin) şi Socolnicov. Radic a fost supus
torturii şi ia incriminat pe cei mai buni colegi printre care şi Tiatoca dar
a murit peste 2 ani întrun lagăr de concentrare la Polul Nord. Apoi au
mai fost omorîţi 18 „trotchisti”, Buharev şi Rabcov. Sau înregistrat
epurări şi în domeniul armatei care au fost de proporţii mari. În mai
1936 sau depistat conspiraţii în Armata Roşie. Tuhacevschi seful
statului major a fost arestat cu încă 7 generali, li sau mai adus acuzaţii de
trădare şi spionaj contra Germaniei şi ca urmare au fost împuşcaţi în
iunie 1937. Urmările în armată: au fost înlocuiti cei 18 comisari de
război; 3 din cei 5 mareşali au fost concediaţi; 75 din 80 de membri din
consiliul militar suprem au fost executati; jumătate din membrii corpului
ofiţeresc au fost arestaţi şi alţii ucişi. Şi marina sovietică a fost supusă
epurării, mii de ofiţeri navali au fost închişi în lagarele de muncă.
Epurări sau înregistrat şi în cadrul populaţiei unde se căutau duşmani.
Procesele de la Moscova şi Leningrad au fost copiate în toate republicile
sovietice; 4/5 din secretari şi-au pierdut posturile. În 1934 au fost
executaţi un milion oameni, pînă-n 1936 – 10 mln au fost impuse
depresiei, 1mln morti de foame. În 1940 au fost ocupate ţările Baltice şi
sau deportat oamenii din aceste teritorii, la fel şi din Basarabia unde 300
mii de locuitori au fost deportaţi.
Intrebare 43
In oct.1917 in Rusia sa instaurat dictatura partidului bolsevic. Procese
de modelare comunista a Uniunii Sovetice a dus la constituirea
sistemului administrativ de tip stalinist ce s-a cristalizat ulterior în
dictatura personala a lui stalin. Societatea comunistă era lipsită de orice
posibilitate de a controla activitatea aparatului de partid si de stat. În
URSS, omul - înstrainat de proprietate, de putere, de valorile etice si
culturale - nu erau o personalitate, ci o anexa la statul totalitar. Peste 5
ani, in aceeasi luna, in Italia a venit la putere fascistii condusii de
Benito Mussolini. Caracterul dictatorial s-a manifestat din primele zile
de guvernare. Au fost interzise comitetele muncitoresti de la fabrici si
uzine si limitate drepturila sindicatelor, taranii au fost obligati sa
restituie paminturile ocupate in anii 1919-1920. Fascistii au promovat
fata de activisti forţelor de stânga o politica faţişă de teroare si
represiuni. Statul fascist promova autarhia, adica politica de izolare
urmind crearea unei economii nationale inchise, bazata doar pe propriile
resurse, fara import sau ajutor strain. In ian. 1933 partidul nazist a lui
Adolf Hitler cucereste puterea in Germania. Partidul lui A.Hitler
propavaduia ideea ca problemele social-economice pot fi rezolvate pe
calea nimicirii dusmanilor interni, adica a comunistilor, a elementelor de
stinga, si prin eleminarea evreiilor din sferele economice si politice etc.
Fascistii au desfasurat o ampla propaganda rasista. Ei vorbeau despre
necesitatea instaurarii unei „ordini noi” in Europa, ceea ce, in viziunea
lor, insemna dominatia rasei germane asupra celorlalte, considerate
„inferioare”. In 1923, B.Mussolini a folosit p/t prima data notiunea de
„totalitarism” p/t a defini „o stare a societatii considerata ideala
indeplinirii telurilor fascismului”. Trăsăturile specifice ale regimului
totalitar sunt: 1.dizolvarea multiplelor legăturii proprii societăţii civile -
prin dezorganizarea diverselor asociaţii, cluburi, grupuri profesionale
sau confesionale; 2.monopolul partidului unic in conducerea societatii;
3.Dispozitia societatii civile; 4.fuziunea puterilor din stat (este incalcat
principiul separatiei puterilor legislativa, executiva, judecătorească).

Intrebarea 44.
Politica “reviziunii paşnice” a tratatului de la Versailles, promovată prin
metode liberale în anii 20, n-a dat rezultatele dorite. Cu toate că
strînsorile Versailles-ului au fost slăbite, dar de a le lichida nu s-a
izbutit, iar realizarea planurilor stabilirii dominaţiei mondiale a
imperialismului german prin metode vechi în genere părea
imposibilă.Cele mai reacţionare cercuri ale capitalului financiar german
au început să încline spre gîndul privind necesitatea schimbării
metodelor şi mijloacelor în vederea atingerii acestui scop şi aducerea la
putere a celor mai extremiste forţe ale reacţiei şi revanşului. Aceste
evenimente aveau loc pe fonul crizei economice mondiale, care a
acutizat extrem de mult toate contradicţiile capitalismului atît în
interiorul ţărilor, cît şi pe arena internaţională. Deosebit de puternic a
fost afectată economia Germaniei. Ciocnirile sociale deveneau tot mai
crîncene, brusc creştea autoritatea partidului communist, devenind de
masă, care era o ameninţare pentru capitalism. În aceste condiţii,
monopoliştii germani, adevăraţi stăpîni ai ţării au adus la putere
hitleriştii, astfel rezolvînd două sarcini: de a nimici comunismul în
Germania şi a-şi lua revanşa pentru înfrîngerea în primul război
mondial, stabilind dominaţia mondială a monopolurilor germane. Miza a
fost făcută nu întîmplator: partidul fascist, în frunte cu A.Hitler
speculînd pe lezarea demnităţii naţionale a poporului german prin
Tratatul de pace de la Versailles, se pronunţa cu lozinci de război pentru
dominaţia mondială a rasei germane; chema la represiuni împotriva
mişcării muncitoreşti şi democratice, pentru stabilirea celei mai crunte
dictaturi teroriste în Germania. Trebuie să menţionăm că pe parcursul a
14 ani după evenimentul de la Versailles, a avut loc o prelucrare
psihologică propagandistă a populaţiei în spiritul luptei cu “nedreptăţile
Versailles-ului” şi al incuviinţării acţiunilor agresive ale naziştilor.
Intrebarea 45
Tot în direcţia preocupărilor privind dezarmarea s-a organizat
Conferinţa navală de la Londra (ianuarie–aprilie 1930), la care au
participat SUA, Japonia, Franţa, Italia, Marea Britanie şi dominioanele
acesteia. Conferinţa şi-a încheiat lucrările cu semnarea unui tratat care n-
a asigurat condiţii pentru dezarmarea navală, nereuşindu-se nici măcar
interzicerea submarinelor. S-a păstrat, în linii generale, raportul de forţe
stabilit în cadrul Conferintei de la Washington. Aceste acorduri au fost
încălcate în primul rînd de Japonia, care a trecut la un vast program de
înarmare navală. În 1934 ea a denunţat acordurile pe care le semnase,
înlăturînd orice restricţii cu privire la construirea flotei de război. După
eşuarea Conferinţei dezarmării diplomaţia franceză a încercat, fără
izbîndă, să creeze Pactul oriental (1934) în care să intre statele din
Europa Centrală şi de Est, între care Germania şi URSS. N-a reuşit, în
primul rînd datorită opoziţiei Germaniei. Exista o linie de continuitate în
istoria Germaniei interbelice între regimul naţional-socialist şi cele care
l-au precedat. Dacă în Republica de la Weimar (1919-1933) rezolvarea
problemei germane începea cu recuperarea situaţiei antebelice, cu
ştergerea ruşinii pierderii războiului, regimul năţional-socialist condus
de Adolf Hitler redimensionează această problemă. Hitler doreşte
dominaţia Germaniei asupra Europei şi a lumii, caută argumente care să
justifice acest proiect în teoriile rasiale. Regimul naţional-socialist
continua încălcarea Tratatului de la Versailles; reintroducerea serviciului
militar obligatoriu la 16 martie 1935 este semnificativă: Hitler a vrut
forţă cu care să impună punctul de vedere german, dar a fost mulţumit să
corecteze Tratatul de la Versailles pe cale paşnică. Acesta este terenul
manifestării conciliatorismului controversat, practicat mai ales de Marea
Britanie. Obiectivele lui Hitler privesc deopotrivă ştergerea înfrîngerii
din 1918; era convins că aceasta nu se poate face fără război şi că el este
chemat să indeplinească obiectivul. Din perspectiva istoriei relaţiilor
internaţionale interbelice, este semnificativă recuperarea statutului de
mare putere pentru Germania; impulsionarea revizionismului statelor
mici din Europa şi amprenta pusă pe relaţiile cu celelalte puteri ale
lumii. Cu Hitler la putere în Germania, utoritatea regimurilor dictatoriale
a crescut. Nu putem explica altfel diminuarea speranţei în preajma
războiului şi în perioada 1939-1941. Voinţa dictatorilor părea de
neinfrînt şi mult superioară discuţiilor permise în regimurile
democratice. Marea Britanie a adoptat o politică conciliatoristă.
Conducătorii săi credeau că anumite revendicări germane, precum
remilitarizarea Renaniei (7 martie 1936) sau ocuparea Austriei, deşi
veneau în contradicţie cu tratatele, nu erau prea exagerate. Se aprecia că
această politică „inţelegătoare” l-ar tempera pe dictatorul german şi
astfel pacea ar fi fost salvată. Poziţia Franţei a fost mult mai complexa.
Venirea la putere a lui Hitler a fost percepută în Franţa ca o reinviere a
pericolului german. Politica securităţii colective promovată de ministrul
de externe Aristide Briand a fost abandonată, urmaşul său, Louis
Barthou iniţiind o alianţă cu URSS. După ce a fost asasinat, politica sa a
fost continuată, fără prea mare convingere de Pierre Laval. Teama că
englezii nu vor susţine politica Franţei i-a făcut pe oamenii politici ca
începand cu 1935 să acţioneze la remorca Angliei. Politica
conciliatoristă a încurajat agresivitatea Germaniei.

Întrebarea 46
În urma unui compromis dintre grupările de izolaţionişti SUA au refuzat
ratificarea Tratatului de la Versailles şi participarea la Liga Naţiunilor.
După victoria republicanilor la alegerile din 1920, politica izolaţionistă a
devenit cursul oficial al guvernării Harding. Republicanii au proclamat
principiul renunţării la crearea unor alianţe politico-militare cu statele
europene şi de renunţare la programul de expansiune externă
neeconomică activă. În august 1921 a fost semnată pacea separată între
SUA şi Germania. Capitalul american a fost direcţionat spre economia
ţărilor din America Centrală şi de Sud. Politica izolaţionistă a SUA a
fost continuată în decursul întregii perioade interbelice.
Întrebarea 47
La 18 iulie 1936 a fost organizată o rebeliune fascistă în Maroc (teritoriu
spaniol) şi în insulele Canare. Muncitorii s-au răsculat împotriva
infiltrării fasciste în republica spaniolă, astfel s-a început lupta
antifascistă, pe fundalul căreia s-a desfăşurat şi războiul civil din Spania.
Lipsea un plan unanim de acţiune, disciplina în armată era slabă,
guvernul era incapabil de a conduce masele populare, care erau excesiv
de entuziasmate şi decise să lupte. În noiembrie 1936, armatele fasciste
au fost oprite la hotarele capitalei. În martie 1937 a fost zdrobit un
detaşament militar al italienilor în Guadalajara. În mai 1937,
preşedintele guvernului Caballero a fost impus să demisioneze, iar noul
guvern a fost condus de socialistul Juan Negrin, care a elaborat un plan
de trecere de la defensivă la ofensivă împotriva intervenţioniştilor
fascişti, însă nici cabinetul lui Negrin nu a dat dovadă de consecutivitate
în acţiunile sale. Se consolidase Frontul Popular, Catalonia şi Basconia
au primit o autonomie largă. Transformările revoluţionare înfăptuite în
Spania în 1936- 1938, după caracterul lor, erau mai solide decât atunci
când au fost planificate iniţial. Spania, care la începutul războiului civil
era o republică burghezo-democratică, s-a transformat în decursul
războiului într-o republică populară, orientată spre nimicirea
fascismului. În 1936-1939 în Spania a avut loc una dintre primele
revoluţii socialiste care a avut un caracter antifascist. Însă această
revoluţie nu a fost finisată. Clasa muncitoare nu beneficia de putere
politică, creându-se astfel premize pentru apariţia doritorilor de a
capitula, pregătiţi să meargă la compromis cu rebelii fascişti. În 1938
intervenţioniştii li franchiştii au atacat Catalonia, iar la 26 ianuarie 1939
a căzut Barcelona. În februarie fasciştii au acaparat insula Mayorca. L
a27 feb guvernele Angliei şi Franţei l-au recunoscut oficial pe Franco.
La 1 aprilie întreg teritoriul Spaniei a fost ocupat, în ţară începându-se
teroarea. În august 1939, Franco s-a declarat dictator cu puteri absolute.
Intrebarea 48.
Către vara anului 1937, conducerea Japoniei a ajuns la concluzia că este
deja pregătită de un “război mare”, direcţia de expansiune fiind aleasă,
China. Comandamentul militar japonez a pregătit 12 divizii de infanterie,
(240-300 mii de soldaţi), 1200-1300 avioane, circa 1000 de tancuri şi
maşini blindate. Flota maritimă militară a fost trimisă la ţărmurile Chinei.
Scopul strategic al acestei grupări militare a fost înaintarea spre sud (din
Manciuria) şi cucerirea principalelor centre urbane ale Chinei; Pekin,
Nankin, Shanghai şi Hankou. Japonezii au realizat 3 operaţiuni
combinate importante: în iulie-noiembrie 1937, în regiunea Pekin-
Tianjin, în august-decembrie 1937, în regiunea Shanghai-Nankin şi în
februarie-octombrie 1938, în regiunea Canton. Guvernul Chinei avea la
dispoziţie forţe militare suficiente pentru a riposta agresiunii japoneze.
Dar generalisimul Chiang Kaishek, comandantul suprem al forţei militare
chineze şi şeful Gomindandului, partid de conducere din China, nu s-a
grăbit să concentreze toate forţele într-un loc şi să creeze un front unic
împotriva japonezilor. Comandanţii chinezi deseori cedau teritorii făăa
luptă. Aceasta ia încurajat pe japonezi. La sfîrşitul lunii iulie 1937,
Pekinul era sub controlul japonezilor. Ei au continuat să înainteze spre
Hankou. În timpul luptelor pentru acest oraş, la 12 august 1937, japonezii
au folosit gaze toxice, aplicarea căruia era interzisă de legislaţia
internaţională. La sfîrşitul lui septembrie 1938, trupele japoneze au
desfăşurat ample operaţiuni militare în sudul Chinei, ocupînd regiunile
Fujian şi Guangdong. La 3 noiembrie 1938, prim-ministrul japonez
Fumimaro Konoe a declarat că Japonia introduce “ordinea noua” în Asia
de Est, ceea ce însemnă instaurarea dominaţiei absolute a japonezilor în
teritoriile cucerite de ei.
Intrebarea 49
In oct.1949 comuniştii conduşi de Mao Zedong (1893-1976), cu
sprijinul sovieticilor, instaurează dictatura in China. Venirea lor la
putere a însemnat uciderea a mii şi mii de oameni consideraţi de maoişti
„contrarevoluţionarii”. Comuniştii chinezi au imitat experienţa sovietica
in domeniul agriculturii: pământurile arabile au fost colectivizate. Din
aug. 1958 Mao a trecut la constituirea „comunelor populare” si la
realizarea „marelui salt”. („Trei ani de eforturi si o mie de ani de
fericire !”Era sloganul partidului in acel moment.) Scopul urmărit era
prefacerea, intr-un timp scurt a modului de viata tradiţional a ţăranilor.
Rezultatul obţinut: gospodăriile agricole au fost grupate in unităţi
gigantice, alcătuite din zeci de mii de familii, in care totul devenise
comun. Autorităţile comuniste i-au impus pe ţărani sa lucreze la şantiere
de irigare a pământului, la constituirea a numeroase furnale mici de
topire a otelului etc. Conducerea maoista, inspirata de pseudoteoriile
academicianului sovietic Lisenko,a negat statul de ştiinţa al geneticii.
Factorii de decizie erau obligaţii sa raporteze periodic stabilirea unor
recorduri tot mai mari in producţia agricola. In realitate, cantitatea de
produse alimentare scădea in continuu. Ca urmare a politicii voluntariste
promovate de autorităţile comuniste, China a fost lovita de cea mai
crunta foamete din istoria ei: conform unor calcule in 1959 -1961 au
murit de inaniţie intre 20 si 43 milioane de oameni. In anii 1966-1976,
dictatorul comunist Mao realizează aşa numita „rezoluţie culturala”: un
mare nr. de studenţi şi liceeni îndoctrinaţi cu ideii ultrarevolutionare
maoiste uniţi in „gărzi roşii”, organizau programuri de intelectualităţii
„burgheze”, distrugând tot ce considerau străin de spiritul tradiţional
chinez. Conform unor estimări, in capitala Chinei au fost persecutaţi 142
de mii de profesori si 53 de mii tehnicieni si oameni de ştiinţa, 500
profesori de medicina, 2600 de scriitorii si artişti, mulţii dintre ei fiind
omorâţi sau impuşii sa se sinucidă. După moartea lui Mao Zedong in
1976 regimul comunist cunoaşte o oarecare liberalizare.
Intrebarea 50.
Armata japoneză a jucat un rol important în viaţa politică a Chinei. Un
grup de tineri ofiţeri a constituit “Societea Căii Imperale”-“Kodakai”.
În fruntea Societăţii era generalul Araki. Conducerea forţelor armate se
pronunţa pentru expansiunea japonezilor în diferite ţări, în special în
China. Militariştii japonezi propagau teoria “unui rol deosebit” al
Japoniei în Asia. Între conducătorii militari existau doar divergenţe în
problema direcţiei de ofensivă, rolul flotei maritime şi a trupelor terestre,
a surselor de finanţare a armatei etc. Militariştii japonezi au ales China ca
obiectiv principal al cuceririlor teritoriale. La 18 septembrie 1931, trupele
japoneze invadează Manciuria (N-E Chinei), ocupînd teritorii întinse,
inclusiv oraşul Harbin. Atunci, China face apel la Societatea Naţiunilor,
însă aceasta nu avea un mechanism de constrîngere, nici măcar pentru
sancţiunile economice. Nici o ţară nu era pregătită pentru a intra în război
cu Japonia şi nimeni n-a dorit să întrerupă fluxul commercial cu Japonia
care era şi în avantajul Europei. În cele din urmă s-a ajuns la un
mechanism sub forma unei comisii de cercetare care a demonstrat că
Japonia a avut pretenţii justificate asupra Manciuriei, dar a greşit fiincă
nu a epuizat toate mijloacele paşnice de rezolvare a problemei. Japonia s-
a retras din Liga Naţiunilor în semn de protest. În anul 1932, Japonia a
ocupat China la Nord de Marele Zid.

Intrebarea 51.
La 1 mai 1934 a intrat în vigoare circulaţia Constituţiei fasciste,
asemănătoare celei Italiene. Au fost distruse toate organizaţiile clasei
muncitoare în această perioadă a apărut un conflict între două curente a
fascismului în Austria. În iulie 1934 un grup de nazişti coordonat din
Berlin, a încercat să înfăptuiască o lovitură de stat. În urma acestui
eveniment a fost ucis cancelarul Dolfus, însă aceşti nazişti n-au avut
susţinere în Austria, iar Germania nu se hotăra s-o atace, temîndu-se de
ajutorul Italiei. După asasinarea lui Dolfus, revoltele naziştilor austrieci
au fost înabuşite. După războiul dintre Italia şi Etiopia, relaţiile
germano-italiene s-au îmbunătăţit, totuşi Italia punea pierderi în
pregătirea Anşlusului. La 11 iulie 1936 Austria şi Germania ajung la un
accord în urma căruia Republică Austriacă devenea al treilea Reich. În
conducerea lui Susnic au fost introduşi naziştii austrieci, iar apoi aceştia
au fost introduşi în toate aparatele puterii de conducere. Se evidenţia
regimul dictaturii fasciste, cel mai mult. Proletariatul austriac încercă să
facă concurenţă regimului nazist. Social-democraţii înţelegeau că nu au
front unic antifascist, care poate împiedica venirea Germanilor nazişti în
Austria, în această perioadă apare partidul communist care la fel incercă
să lupte contra naziştilor. Totuşi în februarie 1938 Susnic a fost de acord
la cedarea puterii în favoarea naziştilor, chiar dacă circa 1 mln de
muncitori au semnat un memorandum unde se cerea lichidarea regimului
nazist. La începutul lui martie 1938, muncitorii se pregateau să intervină
militar, aceasta a adus la capitularea conducerii lui Susnic. La 11 martie
1938, în Austria a intrat armata germană. Din toate marele puteri doar
URSS. a fost contra Anşlusului.
Intrebarea 52
Scopul principal al politicii externe britanice din 1919 – 1939 a fost
acela al prevenirii unui alt război mondial printr-un amestec de "morcov
şi băţ". "Băţul" era în acest caz "garanţiile" din martie 1939, care ar fi
trebuit să împiedice Germania să atace România sau Polonia. În acelaşi
timp, primul ministru Neville Chamberlain şi ministrul de externe Lord
Halifax sperau să ofere un "morcov" lui Adolf Hitler sub forma altui
acord de tip München, care ar fi vizat cedarea Oraşului liber Danzig şi a
Coridorului Polonez Germaniei în schimbul promisiunii lui Hitler că va
permite existenţa unei Polonii independente. Până la urmă, s-a dovedit
că atât Anglia cât şi Franţa au avut alte planuri decât îndeplinirea
obligaţiilor faţa de aliatul polonez. Pe 4 mai 1939, s-a ţinut o întâlnire la
Paris, la care s-a ajuns la concluzia că soarta Poloniei depinde de
rezultatul final al războiului, care la rândul lui depindea mai degrabă de
capacitatea noastră de a înfrânge Germania, decât sprijinirea Poloniei la
început. Guvernul polonez nu a fost încunuoştinţat de această decizie şi
discuţiile anglo-poloneze au continuat la Londra. Un tratat complet de
alianţă militară a fost gata pentru semnare pe 22 august, dar guvernul
britanic a amânat parafarea lui până pe 25 august 1939. În acelaşi timp
aveau loc convorbiri secrete germano-sovietice la Moscova, care au dus
la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop pe 22 august. Textul complet
al tratatului, inclusiv protocolul secret, care prevedea împărţirea Poloniei
şi ajutorul militar sovietic pentru germani în caz de război, a fost
cunoscut guvernului britanic mulţumită lui Hans von Herwarth, un spion
american care lucra în ministerul de externe nazist. Polonezii nu au fost
informaţi de prevederile pactului sovieto-german.

Intrebarea 53
Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, a fost
un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania
nazistă, semnat la Moscova în ziua de 23 august 1939 de către Viaceslav
Molotov, ministru de externe al Uniunii Sovietice şi Joachim von
Ribbentrop, ministrul de externe al celui de-al Treilea Reich în prezenţa
lui Iosif Vissarionovici Stalin. Scopul declarat al acestui pact era, din
punctul de vedere oficial al Germaniei, ca cel de-al Treilea Reich să-şi
asigure flancul estic în perspectiva iminentei invazii a Poloniei,
petrecută de altfel cu o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. Pe
de cealalta parte, Uniunea Sovietică voia să prevină, cel puţin momentan
o invazie germană, datorită faptului că Armata Roşie nu avea practic
ofiţeri superiori, aceştia fiind executaţi în masă de către Stalin, în frunte
cu mareşalul Tuhacevski, sub pretextul unui complot imaginar. Cu
ocazia semnării tratatului de neagresiune dintre Reich-ul german şi
U.R.S.S., plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au
discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema
delimitării sferelor de interese înn Europa Răsăriteană. Aceste
convorbiri au dus la următorul rezultat: În cazul unor transformări
teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând statelor baltice (Finlanda,
Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a lituaniei va reprezenta
frontiera sferelor de interese, atât pentru Germania, cât şi a Uniunii
Sovietice. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei faţă de teritoriul
Vilno este recunoscut de ambele părţi; În cazul unor transformări
teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând statului polonez, sferele
de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale Uniunii Sovietice vor fi
delimitate aproximativ pe linia Narev, Vistula şi San. Problema dacă
interesul ambelor părţi face ca menţinerea unui stat polonez independent
să fie dorit şi modul în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi
determinată în mod definitiv nimai în cursul evenimentelor politice
ulterioare. În orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe
calea înţelegerii prieteneşti; În privinţa Europei sud-estice, partea
sovietică accentuează interesul care-l manifestă pentru Basarabia. Partea
germană îşi declară totalul dezinteres faţă de acest teritoriu; Acest
protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret. Semnarea
Pactului şi aplicarea lui a avut grave repercursiuni asupra lumii. A
început al doilea război mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în
istorie, cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale, cu suferinţe
inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia şi
Africa, cu desfiinţarea unor state şi uciderea în masă a unor populaţii
nevinovate. Hitler a vrut războiul pentru obţinerea spaţiului vital
(Lebensraum), a supremaţiei în Europa şi dincolo de hotarele acestui
continent; Stalin l-a vrut şi el pentru declanşarea utopicei revoluţii
mondiale comuniste, un fel de variantă sovietică a aceluiaşi spaţiu vital.
Întrebarea 54
Războiul 2 mondial şi criza poloneză a apărut în special din cauza a 2
motive. "Puterile occidentale Marea Britanie, Franţa, după care vin
Statele Unite poartă o responsabilitate pentru politica lor de pacificare a
agresorului şi de stoparea agresiunii chiar şi în Est, împotriva Uniunii
Sovietice. Aceştia au oferit blocului fascist posibilitatea creşterii puterii
militare şi extinderii agresiunii. Apogeul acestei politici a fost Acordul
de la München din anul 1938. Atunci britanicii şi francezii s-au dezis de
lupta comună împotriva lui Hitler, lăsându-i pradă Cehoslovacia.
Acordul de la München din anul 1938 a fost urmat de Pactul Molotov-
Ribbentrop, semnat la 23 august 1939 între URSS şi Germania care a
conţinut şi punctul secret privind împărţirea Poloniei în două zone de
control: cea germană şi cea sovietică. Criza poloneză din 1939 este o
consecinţă a Acordului de la München şi Pactului Molotov-Ribbentrop.
Polonia a fost adusă jertfă dinainte în interesele coaliţiei anglo-franceze.
După ce Germania atacase Polonia, britanicii şi francezii au declarat
Germaniei război la 3 septembrie, însă Anglia şi Marea Britanie nu au
desfăşurat acţiuni militare, lăsându-l pe aliatul lor fără ajutorul militar
promis. Ei au dus un război fictiv şi au dus tratative secrete cu agresorul
până pe 9 aprilie 1940, când Germania a atacat Norvegia, ameninţând
insulelor Britanice". Războiul 2 mondial a început la 1 septembrie 1939
când trupele lui Hitler au invadat Polonia, iar mai târziu sub pretextul
apărării ucrainenilor şi beloruşilor din Polonia, armata roşie va ataca şi
ea pe data de 17 septembrie. În rezultat armata poloneză care n-a primit
ajutorul promis de armatele anglo-franceze şi a fost învinsă cu uşurinţă
de trupele sovieto-germane, iar guvernul polonez a fost nevoit să se
retragă în România.

Întrebarea 55
În urma primului război mondial Franţa şi-a extins imperiul său colonial.
Dintre fostele posesiuni otomane din Orientul Apropiat, Franţa a primit,
drept compensaţie de la Liga Naţiunilor, Siria şi Libanul. Dintre fostele
colonii germane în Africa, Franţei i-au revenit o parte din Togo şi
Camerun. Toate aceste teritorii erau sub mandatul Franţei, care mai
deţinea colonii şi în Africa de Nord – Algeria, Maroc, Tunisia. În Maroc
şi Tunisia, oraşele erau conduse de către un paşa controlat de
administraţia franceză. Imperiul colonial francez din Africa Tropicală şi
de Sud era la fel de extins ca şi cel britanic, însă mai puţin populat. Cele
mai multe posesiuni franceze se găseau în Africa de Vest şi cea
occidentală, fiind unite în 2 mari confederaţii coloniale: Africa Franceză
de Vest şi Africa Franceză Ecuatorială. În componenţa primei
confederaţii intrau Guineea Franceză, Coasta de Fildeş, Volta de Sus,
Dahomeea, Mauritania, Nigeria, Senegal şi Sudanul francez (din 1960-
Republica Mali), iar în componenţa celeilalte: Gabon, Ciad, Congo de
Mijloc şi Ubanghi-shari. Din 1896 colonie franceză este şi
Madagascarul. De o deosebită amploare a fost mişcarea naţionalistă din
Maroc (1920-1926), în decursul căreia a fost proclamată Republica Rif,
dar în 1925, francezii s-au aliat cu spaniolii şi au reuşit să înăbuşe
mişcarea de eliberare naţională. În Tunisia, în 1921 s-au desfăşurat greve
de amploare, a fost format partidul „Dustur” (Constituţia), care a intrat
în negocieri cu Franţa. La 20 noiembrie 1937 muncitorii din Tunisia au
organizat o grevă generală cerând independenţa. În 1939 a fost instituită
stare de asediu, administraţia franceză reuşind să readucă ordinea în
Tunisia.
Întrebarea 57
La alegerile parlamentare din 1916, victoria a fost obţinută de radicali
(burghezia comercială şi industrială, intelectuali, meşteşugari).
Preşedinte a devenit Ippolitto Irigoen, care a deschis perioada de
guvernare a radicalilor (1916-1930), care s-a caracterizat prin lipsa unei
direcţii bine stabilite de politică internă şi externă; absenţa
consecutivităţii în politică; se pronunţau împotriva penetrării în viaţa
social-politică a ţării a latifundiarilor, bisericii şi militarilor, însă nu s-au
decis să efectueze reforme în această direcţie. Guvernele radicalilor
aveau un caracter constituţional şi respectau libertăţile democratice,
autorizând activitatea tuturor partidelor şi a sindicatelor. Politica
radicalilor faţă de mişcările muncitoreşti îmbina metode represive,
compromisuri, demagogie socială. 1916-1919 – revolte muncitoreşti,
studenţeşti. Această perioadă se caracterizează prin majorarea
impozitelor, arestarea comuniştilor, teroare poliţienească, autonomia
universităţilor. În politica externa în această perioadă se înregistrează
apărarea suveranităţii naţionale, condamnarea intervenţiei SUA în
America Centrală, renunţarea la acţiuni împotriva URSS. 1922-1929 –
avânt economic. 1922 – preşedinte devine Marcello de Alvear orientat
spre un compromis cu conservatorii şi atitudine antimuncitorească.
Alvear a continuat politica de protejare a industriei naţionale şi a
producţiei agricole, însă reformele progresiste lipseau. 1928 – alegerile
prezidenţiale sânt câştigate de Irigoen. Acesta naţionalizează industria
petrolieră, acordând privilegii capitaliştilor englezi pentru a contracara
influenţa SUA. 1929 – Argentina e afectată de criza economică
mondială. 1930 – generalul Jose Felix Uriburu a cerut demisia
preşedintelui fiind susţinut de armată şi de flotă. Irigoen transmite
prerogativele sale vice-preşedintelui guvernului – Martinez, dar
complotiştii nu au fost satisfăcuţi. La 6 septembrie 1930, Buenos Aires a
fost ocupat de detaşamente militare ale rebelilor. Uriburu a fost declarat
preşedinte. El dizolvă congresul şi adunările legislative, interzice
activitatea partidului comunist, îi prigoneşte pe radicali, a creat
„Legiunea civilă” (fascişti). 1932 – preşedinte devine Augustino Justo.
Lovitura de stat (1930) a deschis calea dominaţiei dictatorilor reacţionari
care a durat peste un sfert de secol, caracterizată prin lichidarea
instituţiilor parlamentare, limitarea la maxim a libertăţilor democratice,
anularea zilei de muncă de 8 ore, interzicerea grevelor.
Întrebarea 58
După primul război mondial, Brazilia a intrat în Liga Naţiunilor. 1920 –
se înregistrează mişcări politice în cadrul cărora participau ofiţeri,
sergenţi. 1921 – a început criza economică care a cauzat inflaţie mare,
preţuri ridicate. 1922 – 1926 – preşedinţia lui Arturo Bernardis care
lupta pentru instaurarea unui regim dictatorial. 1926 – 1930 – preşedinte
devine Luis Pereira, care a continuat politica predecesorului său. În anii
crizei economice s-a redus cerinţa faţă de cafeaua braziliană, s-au
acutizat contradicţiile sociale şi a sporit penetrarea în ţară a capitalului
american. În ajunul alegerilor prezidenţiale, burghezia orientată spre
cooperare cu Anglia a format un bloc electoral numit „Concentraţia
consecutiva”, iar burghezia orientată spre SUA „Alianţa liberală”
reprezentată de Jentulio Vargas. Alegerile au fost câştigate de
Pretes/Concentraţia conservatoare. Alianţa liberală a declarat că
alegerile au fost falsificate şi pregătea o lovitură de stat (3 octombrie
1930) şi a preluat puterea. Vargas a anulat Constituţia, aflându-se în
postul de preşedinte până în 1945. în politica externă s-a orientat spre
SUA, permiţând penetrarea capitalului american, Brazilia devenind
dependentă de SUA. L a3 mai 1933 Vargas a fost reales în funcţie, iar în
1934 a fost adoptată o nouă Constituţie, care, deşi proclama unele
libertăţi democratice, a lipsit de drept de vot aproximativ 80% din
populaţie. Constituţia a extins considerabil prerogativele preşedintelui.
În noiembrie 1937, Vargas a instituit un regim de dictatură personală. A
anulat viitoarele alegeri prezidenţiale şi a proclamat Brazilia drept „stat
corporativ”. Au fost interzise sindicatele şi grevele. Curând a fost
decretată dizolvarea tuturor partidelor politice. Împotriva regimului lui
Vargas s-a pronunţat partidul „integraliştilor”, care doreau să acapareze
puterea şi să instituie în Brazilia un regim fascist, după modelul hitlerist.
„Intergaliştii” au efectuat în 1938 o tentativă nereuşită de a organiza o
lovitură de stat.
Întrebarea 59
În timpul primului război mondial, Mexic şi-a păstrat neutralitatea, iar
ulterior nu a recunoscut tratatul de pace de la Versailles şi a refuzat să
adere la Liga Naţiunilor. 1924 – Mexicul recunoaşte URSS. 1921-1923
– guvernul Obregon înfăptuieşte reforma agrară şi poziţiile
latifundiarilor au slăbit. Clericii au devenit nemulţumiţi de politica
guvernului, care a deposedat biserica de pământ. 1922- sub egida
bisericii a apărut Confederaţia Naţională Catolică a Muncii. Dar
Obregon a refuzat să autorizeze activitatea ei, motiv pentru care a
început un conflict între biserica catolică şi stat. Când nunţiul papal
Filippi s-a pronunţat în apărarea bisericii mexicane, Obregon l-a
expulzat din ţară. În ajunul alegerilor din 1924, biserica şi o parte a
conducătorilor armatei au organizat un complot împotriva lui Obregon,
dar ţăranii l-au susţinut pe acesta. După 3 luni, Obregon, susţinut de
SUA, a reuşit să înăbuşe rebeliunea. Alegerile au fost câştigate de
Plutarco Calles (1924-1928), care a continuat reforma agrară şi a limitat
prerogativele bisericii, a introdus învăţământul laic. Calles a intrat în
conflict cu SUA din cauza rezervelor de petrol. În 1928, preşedinte
redevine Obregon, care e asasinat după 2 săptămâni, este urmat de
Rubio şi apoi de Rodriguez (1932-1934), care a refuzat aplicarea
reformei agrare. 1930- Mexic întrerupe relaţiile cu URSS. În perioada
crizei economice, puterea politică a fost concentrată în mâinile lui
Calles, care deţinea rolul de „candil / conducător al revoluţiei” şi îi
transforma în preşedinţi pe persoanele fidele lui (regimul candilismului
revoluţionar). În 1934 preşedinte devine Cardenas. El a înfăptuit reforme
social-economice, care au accelerat dezvoltarea economiei naţionale, a
restabilit libertăţile democratice, a fost recunoscut dreptul la grevă şi
ziua de muncă de 8 ore. 1938 - naţionalizarea industriei petroliere.
Cardenas a impus un embargo comerţului cu Italia, atunci când aceasta a
atacat Etiopia, a acordat ajutor Republicii Spaniole în lupta cu rebelii
franchişti, cu fasciştii italieni şi germani. Guvernul Cardenas a
condamnat cel de-al doilea război mondial.