You are on page 1of 10

Universitatea Politehnica Bucureşti

Facultatea : Inginerie Medicală
Numele şi prenumele: Niţă Andreea
Grupa: 1431
Biosenzori
1. Consideraţii generale şi clasificare
Un biosenzor este un instrument analitic care transforma un raspuns biologic intr-un
semnal electric. Termenul de „biosenzor“ este adesea utilizat pentru a ingloba
dispozitivele utilizate in scopul determinarii concentratiilor unor substante sau a altor
parametri de interes biologic, chiar daca acestea nu utilizeaza un sistem biologic in mod
direct.

Diagrama schematica a principalelor componente ale unui biosenzor. Biocatalizatorul (a)
converge substratul la produs. Aceatsa reactie este constatata de traductor (b) care o
converge intr-un semnal electric. Iesirea din traductor este amplificata (c), prelucrata (d)
si prezentata (e).
Senzorii obţin informaţii în timp real despre lucrurile pe care noi le vedem, atingem,
mirosim,auzim, dar şi despre alte lucruri pe care organismul uman nu le poate detecta
(lucruri nocive sau benefice).Senzorul poate fi definit ca un dispozitiv ce detectează un analit
prin intermediul unui receptor care este cuplat la un traductor, interacţia dintre analit şi
receptor producând un schimb de electroni sau o emise/absorbţie de fotoni pe care
traductorul îl transformă într-un semnal electric sau fotonic, analogic sau digital.

Un nanotub de carbon cu un singur perete (SWNT) este asemenea unui cilindru. aceasta are o influenţă minimă în aranjamentul electrochimic tipic. Electrodul de lucru al biosenzorului amperometric este. ca siliciul în tranzistori. amperometrici sau impedimetrici. nelăsând legături izolate. dar un nanotub perfect este închis la ambele capete de către semi-fulerene. în ceea ce priveşte inductanţa. totul depinzând de structura lor. de obicei. în timp ce nanotuburile de carbon cu pereti multipli (MWNT) sunt alcătuite din mai mulţi cilindri unul într-altul ale caror raze diferă prin spaţiul interstrat de grafit. Pot conduce de asemenea caldura aşa cum o conduce diamantul.Materiale şi metode pentru realizarea biosenzorilor a)Nanotuburi de carbon Nanotuburile de carbon conţin sute de milioane de atomi de carbon. fie un strat serigrafic acoperit cu un component cu capacităţi de biorecunoaştere. Nanotuburile de carbon pot avea proprietăţi metalice comparabile sau mai bune decât ale cuprului. Nanotuburile de carbon sunt în principiu cilindri lungi infiniţi. c)Biosenzorii impedimetrici. Un MWNT poate avea straturile exterioare în diametru mai mari de 30 nm. Astfel de dispozitive înregistrează fie impedanţa (Z).În funcţie de principiul de operare. care să convertească informaţia chimică într-un semnal măsurabil) a)Biosenzorii potenţiometrici Biosenzorii potenţiometrici au la bază electrozi ion selectivi (ISE) şi tranzistori cu efect de câmp ion selectivi (ISFET). fie un metal nobil. b)Biosenzorii amperometrici Biosenzorii amperometrici sunt mai sensibili şi mai potriviţi pentru producerea la scară largă.4 nm. Diametrul minim al unui SWNT este limitat la ~ 0. biosenzorii electrochimici pot avea traductori potenţiometrici. chimiştii pot crea legături între atomii de carbon ai . totul în funcţie de lungimea lor. 2. fie rezistenţa (R) şi capacitanţa (C) componentelor sale. şi din moment ce este carbon. sau pot fi semiconductori. faţă de cei potenţiometrici.

β)) între ~ 550 nm şi 600 nm c)Polimeri conductori Polimerii activi electrochimic se pot clasifica în diferite categorii care se bazeaza pe modul de propagare a sarcinii care este strict legată de structura lor chimică. Nanotuburile de carbon şi buckyball-urile sunt cele mai bune materiale descoperite în ultima decadă. s-a reuşit coordinarea majorităţii metalelor şi a câtorva semimetale. Teoreticienii au calculat că din nanotuburile de carbon se vor face cele mai puternice fibre făcute vreodată (aproximativ de 100 de ori mai puternice ca oţelul). cu doar 1/6 din greutatea lor. citocromii. Această “abilitate” de alega/ataşa alte molecule sau atomi de nanotuburi sau/şi buckyballs le fac să fie un nou nanomaterial ce se poate folosi în sistemele biologice sau să fie legate în materialele compozite. mioglobina. din natură. electronii putând fi transportaţi printr-o reacţie de schimb de electroni (salt . îndeplinesc o serie de funcţii biochimice foarte importante. a căror chimie se bazează pe descrierea proprietăţilor redox ale metaloporfirinelor corespunzătoare şi pe abilitatea de a transporta.fulerenelor şi alţi atomi sau molecule. Un spectru obişnuit pentru o metaloporfirină prezintă o bandă intensă la ~ 420 nm (banda B (Soret))şi două benzi mai puţin intense (Q (α. b)Porfirine Metaloporfirinele. Hemoglobina. împreună cu proteinele globulare.clorofila. stoca şi activa oxigenul molecular. pentru studiul porfirinelor /metaloporfirinelor.Cea mai utilizată tehnică spectroscopică. în interiorul cavităţii porfirinice. este spectroscopia de absorbţie electronică.În prezent. Cele două categorii principale sunt: polimerii conductori de electroni şi polimerii conductori de protoni (ioni). Polimerii conductori de electroni se impart în două clase în funcţie de modul de transport al electronilor şi anume: polimeri redox şi polimericonductori electronici. catalazele şi peroxidazele sunt exemple binecunoscute. Polimerii redox conţin centri redox localizaţi electrostatic şi spaţial ce pot fi oxidaţi sau reduşi.

experiente care au evidenţiat proprietăţile extraordinare. pentru a controla spectrul de energie şi.poli-o-fenilendiamina.Transformările electrochimice sau mai rar reducătoare acompuşilor heterociclici şi benzoidi ci sau nonbenzoidici (amine). chiar dacă viteza lor este mai mică decât viteza luminii în vid. implicit.Metode de fabricare a biosenzorilor Metoda serigrafică Tehnologia de serigrafiere este folosită în industria electronică.politiofena (PTh) şi derivaţii săi. Grafenele sunt deja folosite pentru a înlocui capacitorii în stocarea energiei. Există numeroase aplicaţii ale acestui material. ca duritatea extraordinară şi capacitatea elastică. mişcarea electronilor delocalizaţi are loc în sisteme conjugate. avându-şi originea în fizica cuantică.polipirolul(PPy) . cât şi în .Aceşti cercetători sunt primii care au izolat straturile de grafenă – cel mai subţire şi mai dur material de pe Pământ – şi au reuşit să o izoleze cu bandă adezivă. totuşi. articolele publicate se bazează totmai mult pe introducerea de heteroatomi în matricea grafenică. conductivitatea electrică şi termicăfoarte bună. impermeabilitatea şi transparenţa. oamenii de ştiinţă aducând mereu noi şi noi inovaţii. Începând cu noiembrie 2010. Câteva exemple de polimeri conductori electronici: polianilina (PANi) şi derivaţii săi. ei mişcându-se într-o manieră relativistă.electronic) între centrii redox învecinaţi numai în cazul în care mişcarea parţială le permite. Novoselov şi alţi cercetători au descoperit câteva lucruri interesante.Geim. polidifenilamina. Experimentele lui Geim au arătat că electronii din grafene au un comportament special. Caracteristica benzilor de energie le plasează între metal şi semiconductor. În urma cercetărilor ulterioare asupra proprietăţilor acestui material. caracteristicile electronice. în urma experimentelor efectuate pe grafene.mecanismul saltului electronic cel mai probabil lucrează între lanţuri şi defecte. d)Grafene André Geim şi Konstantin Novoselov au câştigat premiul Nobel pentruFizică în 2010. În cazul polimerilor conductori electronici (polimeri conductori intrinseci – ICP). 3.

Moleculele de porfirină sau de nanotuburi de carbon funcţionalizate cu porfirine ating o energie cinetică suficient de mare care să le permită transformarea în fază de gaz prin ciocniri colective cu moleculele solventului ce se evaporă. tipul solventului. în cameră. Energia fotonilor absorbită de solvent este convertită în energie termică ce induce încălzirea porfirinelor sau a nanotuburilor de carbon funcţionalizate cu porfirine şi evaporarea solventului. acest proces poate decurge fără nici o descompunere semnificativă a porfirinelor sau a nanotuburilor de carbon funcţionalizate cu porfirine. concentraţie. Prin optimizarea atentă a condiţiilor de depunere MAPLE (lungime de undă. procesului de automatizare. Prima apariţie a unui senzor fabricat prin această tehnologie a fost relatată într-un patent din 1981 al lui Baumbach.5) %. acţiunea simultană de evaporare desoarbe uşor porfirinele sau nanotuburile de carbon funcţionalizate cu porfirine. Metoda MAPLE Caracteristic procesului MAPLE este utilizarea unei ţinte compozite criogenice de porfirine sau de nanotuburi de carbon funcţionalizate cu porfirine.cea de printare publicitară. Datorită concentraţiei scăzute de porfirine sau de nanotuburi de carbon funcţionalizate cu porfirine în ţinta compozită de concentraţie (1 . rată de repetiţie. o gamă largă de materiale şi costuri de producţie foarte mici. Matricea suport este materialul pe a cărui suprafaţă se imprimă parţile funcţionale şi constructive ale senzorului. dizolvată intr-o matrice de solvent cu o presiune de vapori relativ ridicată. Această tehnologie este destul de avantajoasă pentru producţie datorită flexibilităţii designului. după caz. la interacţiunea radiaţiei laser cu materialul se iniţiază două procese fototermice şi anume: evaporarea ţintei compozite îngheţate şi ejectarea de porfirine sau de nanotuburi de carbon funcţionalizate cu porfirine. o bună reproductibilitate. Această metodă este văzută ca o alternativă la producerea de biosenzori pe scală largă la preţuri foarte scăzute. gaz reactiv şi presiunea gazului). Cernelurile sau pastele sunt depuse secvenţial prin măşti sau şabloane pe matricea suport pentru formarea parţilor structurale şi funcţionale ale senzorului. . În tehnica MAPLE.

Procesul este influenţat mai ales de solventul ales. agitarea soluţiei şi alţi factori. formarea legăturilor chimice între unităţile monomerice alăturate realizându-se prin menţinerea structurii conjugate. proces care determină creşterea progresivă a unui film polimeric corespunzător pe suprafaţa electrodului. sau aplicarea unui curent anodic într-o soluţie de monomer. Viteza de polimerizare şi proprietăţile filmului depind de temperatură. deoarece componenţii electrolitului sunt încapsulaţi în filmul polimeric şi afectează proprietăţile acestuia. Este obţinut. acest fenomen putând fi observat mai ales în cazul polimerilor îmbătrâniţi. Pentru majoritatea monomerilor reprezentaţi ca molecule conjugate electrooxidarea duce la formarea unor lanţuri polimerice liniare. Procesul mai este dependent şi de tipul de electrolit de fond (electrolit fără transformări redox). Pentru fiecare monomer Epolimer şi viteza de depunere depind de concentraţia monomerului: cu cât concentraţia este mai mare cu atât filmul polimeric creşte mai repede (pentru o valoare fixă a Epolimer) sau Epolimer scade mai mult pentru aceeaşi viteză de creştere.Metoda electropolimerizărilor Polimerizarea electrochimică a acestor polimeri este de fapt un proces foarte simplu – este suficientă aplicarea unui potenţial pozitiv (E polimer) în regim potenţiostatic. Metoda polimerizărilor în plasmă Un polimer obtinut prin polimerizare în plasmă se referă la un material care este creat ca rezultat al trecerii unui gaz sau vapor organic printr-o descărcare incandescentă – mai precis printr-o descărcare electrică într-un gaz organic. sau aplicarea mai multor cicluri având o limită anodică suficient de mare (de obicei potenţialul trebuie să depăşească Epolimer cu 100 – 200 mV). Aceste materiale polimerice au o structură dezordonată dependentă de intensitatea şi energia . de cele mai multe ori un film subţire. Materialele obţinute prin polimerizarea în plasmă sunt o nouă clasă de materiale deoarece acest tip de polimerizare creează lanţuri scurte cu catene alăturate ramificate care înglobează mulţi radicali liberi. pH. aceşti radicali liberi leagă oxigenul şi vaporii de apă din atmosferă în urma expunerii la aer. de exemplu oxidarea pirolului în soluţii apoase de acetonitril are ca rezultat filme polimerice de polipirol cu proprietăţi diferite.

forfecări. Spectrometrie Raman Efectul Raman este un efect de împraştiere neelastică a radiaţiei electromagnetice la interacţiunea acesteia cu substanţa. În principiu. Folosind frecvenţele de absorbţie caracteristice.078 .răsuciri).2 × 10 14 Hz. dar poate induce excitarea vibraţională a legăturilor covalente dintre atomi sau grupări funcţionale. cu tipul legăturii şi cu modurile posibile de vibraţie („stretching”întinderi. iar fasciculul transmis este colectat şi analizat. reactoare cu electrozi externi şi reactoare cu microunde sau frecvenţe înalte (nu se folosesc electrozi). -Molecula devine polarizată la frecvenţa radiaţiei incidente.0. cât şi a celor anorganice. „scissoring”. Frecvenţele pentru care are loc absorbţia sunt în directă legătură cu structura moleculelor sau a speciilor de atomi. Pentru obţinerea unui spectru IR tipic. şi anume: reactoare cu electrozi interni.5 eV. se bazează pe măsurarea absorbţiei undelor electromagnetice IR într-un anumit interval de frecvenţe. proba de studiat este expusă la un fascicul de lumină în infraroşu.legănări şi „twisting”.1. Acest nivel de energie nu poate excita electronii. corespunzând unor energii a fotonilor situate în intervalul 0.Metode de caracterizare a biosenzorilor Spectroscopie FT-IR Spectroscopia în infraroşu este o tehnică de investigare des folosită în studierea atât a materialelor organice. preponderent cu . cauzate de unda electromagnetică. 4. Există trei clase de sisteme folosite în polimerizarea în plasmă. -Au loc trei tipuri de împrăştiere: Tyndall (interacţia luminii. diferite grupări funcţionale pot fi identificate rapid. Procesul de polimerizare în plasmă este realizat la presiune şi temperatură joasă.speciilor care bombardează filmul polimeric în creştere. Undele electromagnetice folosite în spectroscopia IR au frecvenţe cuprinse 13 în intervalul 1.9 × 10 . „rocking”. când pot avea loc următoarele fenomene: -Emisie de radiaţie datorită oscilaţiilor electronilor.

Oferă informaţii despre grupările nepolare.O moleculă centrosimetrică nu are benzi comune IR şi Raman. Din spectrele Raman ale moleculelor se pot obţine următoarele informaţii: .1100 nm de cǎtre speciile absorbante aflate de obicei in soluţii.Tehnica Raman este complementară tehnicii IR.Studiul sistemelor amorfe şi cristaline. . constituind o legătură între cantitatea de lumină absorbită şi proprietăţiile soluţiei pe care o străbate. este proporţională cu inversul puterii a patra a lungimii de undă). decât împrăştiere de tip Rayleigh şi. . a fost găsită experimental şi fundamentată teoretic de către Bouguer (1729). Spectrofotometrie UV-VIS Spectrofotometria este o ramura a spectroscopiei moleculare ce se ocupa cu analiza calitativa si cantitativa a spectrelor de absorbtie a radiaţiilor electromagnetice in domeniul de lungimi de undǎ 200 . Raman (împrăştiere inelastică. Legea de bază folosită în analizele sau determinările spectrofotometrice. analiza calitativa nu este atat de reprezentativa ca cea cantitativa. Enunţul Legii Lambert-Beer: Intensitatea fasciculului luminos care străbate un mediu absorbant scade exponenţial cu concentraţia mediului respectiv precum şi cu grosimea stratului străbătut. unde k este o constanta. în ceea ce priveşte intensitatea. este mult mai slabă. care descrie fenomenul de absorbţie. este una dintre principalele metode de analiză chimică nedistructivă). Din cauza faptului ca in domeniul UV-VIS nu toate substantele si elementele chimice au spectre de absorbtie cu maxime clare.Determinarea structurii moleculare. Rayleigh (împrăştierea elastică a luminii. . decât cu moleculele mici).Caracterizarea materialelor. fără modificarea lungimii de undă. Expresia matematica: I  I 0 e  kl . cu modificarea frecvenţei.particulele coloidale. . . Microscopie electronică de baleiaj .

deoarece electronii au o lungime de unda in jur de 100. microscopul electronic este adesea folosit pentru controlul calitatii si analizarea defectelor de fabricatie de marimi foarte mici/microscopice. Microscopul electronic foloseste lentile electrostatice si electromagnetice pentru a controla fasciculul de electroni pe care il concentreaza pentru a forma o imagine. pe cand un microscop optic este limitat la o rezolutie de aproximativ 200 nm si o putere de marire de 2000 de ori. probe de biopsie. Microscoapele electronice sunt folosite pentru a observa o gama larga de probe biologice si anorganice. dar diferite de lentilele de sticla a unui microscop optic care formeaza o imagine marita. concentrandu-se pe lumina sau prin specimen. Calorimetrie diferenţială de baleiaj Calorimetria diferenţială de baleiaj (DSC) este o tehnică prin care se măsoară energia necesară pentru a stabili o diferenţă aproape zero între o substanţă şi un material inert ce sunt supuse unor regimuri de temperatură identice într-un mediu încălzit sau răcit cu o rată controlată.000 de ori. molecule mari.000 de ori mai mica decat lumina vizibila (fotoni) si pot realiza mai mult de 50 pm rezolutie si o marire de pana la aproximativ 10. iar masa este înregistrată în funcţie de temperatură. Temperatura este măsurată în mod continuu şi este folosită o tehnică diferenţială pentru controlarea fluxului de căldură către probă şi pentru a echilibra diferenţele de căldură dintre probă şi referinţă. . metale si cristale. Măsurătorile pot fi efectuate în aer sau în atmosferă controlată de gaz inert. Aceste lentile sunt analoage.000. Industrial. celule. Analiza termogravimetrică Analiza termogravimetrică (TGA) este o metodă analitică folosită pentru studierea stabilităţii termice a materialelor şi pentru determinarea fracţiei de componente volatile prin monitorizarea modificării masei la încalzire.Un microscop electronic este un tip de microscop care utilizeaza un fascicul de electroni pentru a ilumina specimenul si produce o imagine marita. inclusiv microorganisme. Microscoapele electronice au o putere mai mare decat un microscop optic.

De asemnea se pot obţine informaţii şi despre cinetica procesului.Această metodă se bazează pe analiza dependenţei pierderii de masă de temperatura unei probe de material când acesta este încălzit cu o viteză dată. Prin voltametrie se pot obţine informaţii privind mecanismul de desfăşurare a unei reacţii chimice.aprox. deci o îmbunătăţire a performanţelor sale. constantă. unei diferenţe controlate de potenţial între un electrod indicator uşor polarizabil. Voltametria cuprinde un grup de metode electroanalitice în care informaţia despre analit se obţine din analiza curbei intensitate . până la finalizarea procesului de degradare (masa rămasă rămâne constantă cu creşterea temperaturii) . permite deasemenea calculul mărimilor ce intervin în proces (ca exemplu.potenţial (voltamograma) înregistrată pentru un sistem electrochimic. deoarece oferă informaţii asupra creşterii stabilităţii termooxidative a materialului. Această tehnică furnizează atât informaţii calitative cât şi cantitative despre sistemul care este studiat. Aparatul care permite determinarea continuă a masei unei probe în timpul programului de temperatură se numeşte termobalanţă. şi un electrod cu potenţial constant numit electrod de referinţă. Voltametrie În voltametrie se măsoară curentul rezultat într-o celulă de electroliză în urma aplicării. coeficienţii de difuzie ai speciilor electroactive din sistem). Este o metodă larg utilizată în studiul materialelor polimerice. numit electrod de lucru. . 900 °C .