You are on page 1of 4

Împărăţia Muştelor

Rasvan Lalu mai 22, 2011
CONTRIBUTORS.RO
Modernitatea ratată
Ne arătăm mai totdeauna curioşi să aflăm ce gândesc străinii despre noi. De altfel, tema
„imaginii naţiei“, injust murdărită şi deformată de spirite rău-voitoare şi duşmănoase, a
străbătut cu bine deceniile şi pare temeinic înfiptă în conştiinţa colectivă. Lucrurile se
complică însă, atunci când realizăm că, pe cât de dornici ne arătăm a cunoaşte părerile
străinilor despre noi, pe atât de nepăsători rămânem, în fond, la opinia acelora. „Imaginea
negativă a României“, lamentată ritual, se dovedeşte doar un vehicul util să transporte miturile
autovictimizării şi teoriile conspiraţiei. În fundul sufletului, omul nostru majoritar nu este
săpat de îndoieli sau zguduit de nemulţumiri abisale, lumea pe care şi-a construit-o îi ajunge,
iar pe sine chiar se place, individual şi colectiv.
Chiar şi atunci când nu se mulţumeşte cu prezentul în care trăieşte, omul românesc o face doar
în raport cu ce are, niciodată în raport cu ce este, concepând progresul ca pe o multiplicare a
modestului patrimoniu iniţial, un „mai mult“, rareori un „mai bine“: mai multe televizoare în
mai multe camere, mai mulţi cai-putere, mai multă carne pe masă şi smântâna-n ciorbă,
ceasornice mai scumpe, servitori şi oameni de casă, putere multă, gălăgie mare, în fine, tot ce
se poate consuma pe loc sau arăta la vecini.
(exemplare în acest sens, domiciliile câtorva politicieni:
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cu-vilele-demnitarilor-la-psiholog194174.html )
Acest Gargantuel naiv, bulimic şi lipsit de dileme ori fragilităţi identitare, este în realitate
victima unei imagini de sine care a decolat de la solul realităţii, propulsată în cerul iluziilor şi
autoamăgirii de trecerea bruscă la o societate de consum ce i-a căzut peste creştet ca un
cargou aerian prăbuşit în junglă. Fără a fi parcurs etapele dezvoltării către societăţile postindustriale, decuplat cultural şi tehnologic, defazat istoric, omul nostru s-a trezit consumator
înainte de a fi învăţat să fie producător. Cum să nu-ţi închipui că tot ce zboară se mănâncă !?
Cum să nu construieşti avioane din nuiele în plină junglă post-comunistă, invocând înfrigurat
căderea din ceruri a cargourilor cu hypermarketuri, salarii bune, pensii la toată lumea şi
vacanţe la Mediterana !?
Într-o societate a îndestulării pe veresie, care funcţionează în principal ca debuşeu al unei
producţii realizate în străinătate, nici largile categorii ale lui poate-mai-pică-ceva, nici
căpeteniile predatoare nu pot şi nu au interes să vadă adevărul mizeriei. Atunci când în şcoală,
generaţiile deprind firescul corupţiei, iar în viaţă, principala strategie antreprenorială constă în
aspirarea banilor publici, evaluarea lucidă a realităţii şi numirea lucrurilor pe nume nu pot fi
decât nedorite. Poporul şi căpeteniile refuză să fie trezite din visul hipnotic al unei societăţi de
consum pe care nu ei au creat-o şi care, fiindu-le paraşutată, doar o maimuţăresc, fără a-i
înţelege rosturile şi devenirea.
Şi totuşi, o interogaţie asupra tipului de modernitate către care tindem este preliminară
oricărei încercări de a o construi. Faptul că în spaţiul public tema înapoierii şi mizeriei este

dar mai ales al pseudo-modernităţii nu mai poate fi păstrat. Cu atât mai puţin te poţi aştepta la un discurs despre înapoiere şi modernitate ratată din partea unei clase politice a cărei principală strategie de comunicare este mituirea cinică şi iresponsabilă a electoratului. Adevărul se regăseşte în coloanele statisticilor internaţionale. în care singurul demers sistematic a fost cel legat de prada resurselor. Adevărul îl putem totuşi descoperi şi în judecăţile străinilor. Secretul mizeriei. lipsa autostrăzilor. Este timpul ca acestea să devină teme publice. peisaj rural medieval. prostul gust patetic şi agresiv. ci doar un simulacru de discurs menit să mascheze perpetuarea dominaţiei vechilor cadre şi marea prădare naţională. partiturile doctrinare s-au distribuit aproape aleator între soldăţeii plasaţi în politică: care liberal. roasă până la vârf de impostură şi gratuitate. uneori ignoranţi sau supuşi unor agende dubioase. risipa de energie. În fine. fântânilor cu cumpănă şi bătrânelor cu gumari şi basma. Este secretul hainelor nevăzute ale împăratului. ci şi politic. trafic auto haotic şi brutal. În magma iniţială. acolo unde aproape că nu există indicator social. igiena personală. tema tipului de dezvoltare. „frumuseţea fetelor“. productivitatea muncii.ocolită şi ignorată nu se explică doar psihologic. amabil şi stereotip. canalizare. contrastul între opulenţa ostentativă a celor puţini şi indigenţa endemică a celor mulţi. infrastructura. laşitate şi ticăloşie. performanţele şcolare şi universitare. animale chinuite… Unii dintre aceşti tineri au fost sincer entuziasmaţi de exotismul căruţelor. nu din obscure porniri masochiste ori exhibiţioniste. drumuri rele. politic. Adevărul despre România nu este cel al non-ştirilor fabricate de media şi nici cel al derizoriilor lupte de partid şi de stat. din Europa geografică sau printre ultimii din lume: mortalitate infantilă. nu doar a căilor materiale de ieşire din mizerie şi . se complace onctuos şi viclean. secret colectiv întemeiat pe prostie. care democrat. lux strident şi patetic. Din această făcătură nu avea cum să se nască o gândire politică îndreptată către nevoile ţării. iar băieţii. oraşe urâte. Alţii eufemizează diplomatic: „un loc unde timpul pare a se fi oprit“. ci spre exemplu. trotuare neverosimil blindate de maşini. structural ori cultural la care să nu fim ultimii din UE. bucătărie rudimentară. în impresiile spontane ale câtorva sute de studenţi Erasmus. expaţilor din firmele străine sau ziariştilor oaspeţi. veniţi în România între 2007 şi 2010: arhitectură sovietică. mesajul politic autohton este lipsit de conţinut autentic. desfigurate de oribile blocuri din beton şi sufocate de haosuri de cabluri. politicienii şi media se întrec în a flata. sistemul sanitar. ţiganilor. Transformându-se în preoţii cargo cult-ului românesc. neruşinat şi mincinos. ci din cauza urgenţei. „locuri neatinse de intervenţia umană“. poporul. căpiţelor. După 21 de ani de zbateri bezmetice. care socialdemocrat. violenţa domestică. Stăpânii muştelor Expresie a activităţilor unor trepăduşi ai securităţii reciclaţi în politicieni. lista putând continua ad nauseam. cercetarea ştiinţifică. Precis că nici pe şefii de trib. în timp ce elita intelectuală. gunoaie tălăzuind pe câmpurile nelucrate. economic. justiţie. produs intern brut pe locuitor. dar nu ale turiştilor. oameni cu priviri triste şi dantura lipsă. ceea ce ar fi întrucâtva de înţeles. speranţa de viaţă. mai toţi nu uită să omagieze. bulibaşii şi baştanii lumii a treia nu-i vom auzi vorbind public despre mizeria din ţările lor. trenuri care abia se târăsc. „ospitalitatea“şi „căldura“localnicilor. corupţie.

simbolic. pe care. lăsându-i pe orfani de capul lor. nici bunici. Cea mai dezolantă categorie o reprezintă însă stângiştii post-comunişti. idoli închipuiţi. şi unii. care. Yuppies afişând o credinţă nestrămutată-n zeul corporatist. dar nu mai poate şi nu mai vrea să aştepte. Născut tot din exasperarea în faţa kapitalismului kleptocratic. e dificil de apărat coerenţa.înapoiere. piaţa distorsionată şi statul captiv constă într-o autentică economie de piaţă şi un stat mai mic. stângismul post-comunist trage de-aici concluzii în răspărul bunului simţ comun. Trăim ca într-o casă de copii. Sarcina de a reinventa această lume fără repere şi tradiţii şi-a asumat-o spontan generaţia tânără. intelectual şi moral. iar de perioada comunistă tocmai am dori să ne desfacem. Regimul comunist a realizat o uriaşă ruptură istorică a generaţiilor. şi cu iPod-ul în ureche şi cu colbul drumului între dinţi. pe care viaţa în comunism o face. necunoscând altceva. abandonându-se unei culturi a frontierei. hoţ şi pervers. culorile şi direcţiile. socială şi culturală a tuturor celor care trăiau prin muncă responsabilă a dus la nimicirea oricărei tradiţii a lucrului temeinic şi dezvoltării cu noimă. strănepoţi ai misticii naţionalist-ortodoxiste. generaţia stagnării nu ştie încotro să se mai îndrepte. Privată de modele pozitive. uzată în gândirea subalternă şi viaţa asistată. acolo unde experienţa. setea de identificare cu “cauze juste” este imensă. cu cât n-au avut ocazia s-o experimenteze. violent. incompetentă pentru asumarea scrutării viitorului: stăpânii discursului rămân tot vechii securişti/activişti. în lipsa strămoşilor. îşi imaginează că aşa sunt toate . Este generaţia care a crescut în epoca haotică şi confuză a “tranziţiei”. În timp ce soluţia la capitalismul corupt. autohtoniştii arată o altă versiune de inadecvare. Această generaţie este însă una demisă istoric. împrumutaţi. Asemenea unui copil cu părinţi violenţi şi abuzivi. Impresia generală rămâne însă aceea de factice. Încarceraţi în crâncenele lor certitudini naţionaliste. activişti oengişti sau combatanţi ai tuturor drepturilor umane şi corectitudinilor politice. nu mai are nici părinţi. adepţi ai turbo-capitalismului. adolescenţii stângişti ai epocii Iliescu îşi închipuie că tocmai sistemul în care au crescut din ‘90 încoace ar reprezenta capitalismul. a dispărut peste noapte. Lichidarea fizică. rămâne ca şi inexistentă. zac izolaţi într-un delir autotrof. de-acolo ne vin cel mult ecouri pentru mituri şi vise paseiste. probabil pentru că există o cerinţă internă de coerenţă între viaţa reală şi convingerile profesate. Pe acest continent neexplorat al construirii unui sens. de sală de seminar şi diplome de perfecţionare. rămasă doar cu cinism în locul iluziilor. generaţia nouă îşi ridică. Îngropaţi în solul unei patrii închipuite. şi ceilalţi. similară cuceririi vestului sălbatic: America din vis. ci mai ales a formelor de modernitate spre care ne îndreptăm. dar funcţional şi independent. dorindu-şi un stat redus la un fel de pânză învelind monumentul economiei ultraliberale. acum. în timp ce restul generaţiei tace. putinţa şi ştiinţa se spune că ar sta în echilibru. de import neasimilat. tradiţie la care să ne raportăm. cu atât mai aprig o proclamă. nepoţei ai naţional-comunismului. aici. or. Azi nu mai avem trecut cu care să reînnodăm. altare barbare şi inocente închinate unor Domnitori ai Muştelor. unde personalul. visaţi. mal al timpului spre care să mai putem face pod: epoca ante-belică este prea îndepărtată. Există de toate expresiile. luptători ai tuturor cauzelor internaţionale de pe prima pagină a presei main-stream …. care. Reflecţia asupra căilor modernităţii şi dezvoltării ar fi trebuit preluată de generaţia de mijloc.

Există limite ale jocului intelectual şi impetuozităţii ideologice. Dacă temele fundamentale ale criticii societăţilor moderne avansate. în solul economiilor de piaţă funcţionale şi mature. Prin decalare şi inadecvare. Extrapolând ceea ce nu este de extrapolat. care le-au dat viaţă şi le-au nutrit. stângismul nostru post-comunist eşuează într-o critică anti-capitalistă neasimilată. mimetic. stângismul naţional se află într-o poziţie nu lipsită de aciditate. stângismul postcomunist este doar idolul cu cap de scroafă al orfanilor tranziţiei. la tineri educaţi. de la veleitari inconsistenţi şi histrionici sau impostori avizi de publicitate. de o gratuitate patetică. asemenea unor tineri intelectuali dintro ţară subnutrită. Moral. Tocmai ei. iar africanii colonizaţi se împopoţonau cu peruci şi belşug de pudră. care discută îngrijorat despre pericolele creşterii colesterolului în sânge. nu trebuie în nici un caz să ducă la solidarizări cu un sistem intrinsec criminal şi anti-uman cum a fost cel comunist. fără obiect. este o solidarizare cu crima. stângismul nostru provincial preia. . realităţi cu care n-are nimic de a face. de la idealişti sinceri la gazetari de tip sovietic. aşa cum se înfăţişează acum. critica societăţii de consum şi a post-consumismului. inadecvat şi ridicol. Partea cea mai respingătoare. chiar şi atunci când ţine să treacă prin critica globală a capitalismului. Componenţa este heteroclită. marginalitate şi înapoiere pe care le denunţă prin discurs. teroarea. cu adevărat gravă şi impardonabilă a stângismului autohton este însă încercarea de revalorizare pozitivă a regimului comunist din România. care trebuie să se oprească în faţa crimei absolute. filme şi călătorii. Nu există nici o diferenţă între cei care justifică regimul genocidar naţional-socialist şi cei care prestează acest serviciu regimului comunist. Ar fi o eroare dacă toţi reprezentanţii acestei “stângi radicale” post-comuniste ar fi expediaţi sub o singură etichetă. Căutarea unor soluţii pentru viitor din adâncurile unui prezent românesc incert şi frustrant. peste generaţii. Tratarea lor diferenţiată ajută la discernerea eventualelor voci dintr-un fundal de zgomot redundant şi parazitar. teme antieuropene. fără a-l fi cunoscut pe cel autentic şi funcţional. stângismul românesc exemplifică la nivel doctrinar exact fenomenele de dependenţă. distrugerea morală şi pervertirea vieţii sociale. ele nu constituie decât alibiuri ridicole şi exerciţii vide de conţinut. genocidul cultural. Intelectual. care nu poate fi decât ignorat. sau a unor cariere şi confirmări. aflaţi în căutarea unor răspunsuri. hibrid. atunci când sunt maimuţărite într-o societate pseudo-modernă ca a noastră. La fel cum în casbah-lele maghrebine se dezbăteau aprins problemele dinastice … franceze. adjudecându-şi exterminările în masă. atunci când îşi însuşesc mimetic teme şi probleme ale unor societăţi străine avansate. Din păcate. cinic şi deviant. pot fi legitime la ele acasă. a marii finanţe şi imperialismului.familiile. denunţătorii neo-colonialismului imperialist occidental creează un epifenomen neocolonial. suferinţele fizice de masă. Refugiat într-un discurs de pe poziţii subalterne şi autovictimizante împotriva unui capitalism global. pe care nu l-a cunoscut decât cel mult din lecturi. ca acel personaj care bea pentru a uita ruşinea de-a fi beţiv. stângiştii noştri sunt sătui de capitalism. stăpân al muştelor şi resentimentelor dezorientate. este un viol al adevărului şi evidenţei trăite de zeci de milioane de oameni timp de decenii.