You are on page 1of 15

Universitatea ,,Aurel Vlaicu’’ Arad

Facultatea de Stiinte Umaniste si Sociale
Sectia:Romana-Engleza

Funcţiile limbii

Coordonator:

Student:

Conf. Voica Radu

Mang Alex
Razvan

Arad,2015

1

calități. 2 . Anumiți lingviști. modul de combinare și flexionare a cuvintelor (gramatică). complex. etc. locuri. idei. au creat limbi fantastice. cuvintele se compun din șiruri de foneme (sunete elementare) articulate succesiv. de comunicare verbală între oameni. la rândul lor. În limbile vorbite. fie înțelesuri. precum esperanto care au fost create pentru a fi ușor de învățat și utilizate ca a doua limbă. tot imaginare.O limbă reprezintă un sistem abstract. aria de răspândire a limbii respective. și modul de scriere (ortografie). sunt adesea specializați.R. stări.limba scrisă. ritm. (set de foneme. Limba mai poate fi și un sistem imaginar de comunicare verbală între ființe extraterestre inteligente.R. Limbile scrise folosesc simboluri grafice (litere. studiind doar gramatica. rolul limbii în psihologie. aparținând aceleiași familii de limbi (de exemplu limbile indoeuropene). transmiterea de informații. Există și limbi artificiale. bazată pe articularea de sunete. acțiuni (atât reale cât și imaginare). iar cei ce studiază una sau mai multe limbi în mod științific se numesc lingviști. limbile actuale au în general și o formă grafică. La baza oricărei limbi se află cuvântul ca unitate elementară de transmitere a unui înțeles. Tolkien. etc. relațiile dintre oameni. moduri de acțiune. societate. În afară de forma orală (limba vorbită. pronunția. relația cu alte limbi. Știința care se ocupă cu studiul limbilor se numește lingvistică. caractere silabice.) care reprezintă fie sunete din limba vorbită respectivă. precum J. În urma evoluției limbilor este posibil ca scrierea să nu mai reflecte fidel pronunția actuală. Este extrem de important a se menționa că limbajul vorbit și cel scris reprezintă una din cele mai mari invenții abstracte. pronunție. evoluția. Conceptele comunicate prin cuvinte pot fi: obiecte reale. și în general tot ce înseamnă civilizația umană ar fi avut cu totul alt destin. poziționări în spațiu și timp. Lingviștii. etc. ființe. Majoritatea limbilor au evoluat pe cale naturală din "proto-limbi" care reprezintă strămoșul comun al acelor limbi. exprimată cu ajutorul vocii). În absența limbii modul de gândire. intonație. respectiv sensul actual al cuvântului vorbit. ideograme. accent). Limbile pot fi analizate din următoarele puncte de vedere: vocabular. dialectele. colective ale omului.

de un cod comun sau parţial comun transmiţătorului şi destinatarului şi de un contact. de pildă.de exemplu gesturile. A comunica nu înseamnă însă. specializate. neapărat. Modelul triadic propus de Buhler a fost reluat de lingvistul de origine rusă Roman Jakobson. apelativă.ea este cea mai importanta şi doar prin ea omul se poate exprima. al simbolurilor matematice ori chimice. pentru ca mesajul să-şi îndeplinească funcţia e nevoie de un context la care se referă (de un „referent”). e înainte de toate unealta care permite vorbitorilor de «limba română» să intre în legătură unii cu alţii” (Martinet.nota Andre Martinet . legatede factorii esenţiali ai comunicării verbale.e aceea de comunicare: româna.etc. 3 . Limba reprezintă însă. al mimicii.al metaforelor. al culorilor. Limba îndeplineşte o serie de funcţii. mijlocul de comunicare cel mai important între membrii aceleiaşi comunităţi. o conductă materială sau o legătură psihologică între cei doi. 26).se poate face auzit.se poate impune. funcţie globală a limbii.deja. Una din limbile lui Tolkien se numește quenya și include alfabet și pronunție proprie. p. între apariţia. În desfăşurarea ei. Transmiţătorul (emiţătorul) trimite un mesaj destinatarului (receptorului). Ea presupune existenţa unei societăţi în cadrul căreia se manifestă.deseori doar cu scop literar.oricine poate comunica fără să folosească o limbă. respectiv reprezentativă.al limbajului caracteristic. de interdependenţă. al semnalelor acustice sau luminoase. dintre care cea mai importantă este cea de comunicare interumană. funcţia de comunicare. indiscutabil. Fiecare determină o altă funcţie a limbii: funcţia expresivă.al semnelor personale. care identifică şi alţi factori constitutivi ai actelor de vorbire. destinatarul şi conţinutul comunicării. Oamenii pot comunica între ei şi prin intermediul gesturilor. Nevoia de a comunica este de neconceput în afara unor grupuri sociale de dimensiuni mai reduse sau mai mari. se întemeiază pe alte câteva funcţii particulare. în primul rând. În opinia lui Karl Buhler aceşti factori sunt subiectul vorbitor. „Funcţia esenţială a limbii ca instrument . Funcţia de comunicare este strâns legată de natura socială a limbii.ajungem să discutăm despre altceva. dezvoltarea şi perfecţionarea limbii şi cea a societăţii existând raporturi de intercondiţionare. ca o necesitate. al notelor muzicale.dar de aici. a folosi o limbă.se poate face înteles etc .

care pe cele mai importante şi studiate. Fiecare dintre aceşti factori.Aşadar se poate observa că limba are mai multe funcţii dintre.o să le prezint mai jos. dispuşi conform schemei context mesaj transmiţător-------------------------------------destinatar 4 .

metalingvistică şi poetică.contact cod determină o altă funcţie a limbii: referenţială poetică emotivă-----------------------------------------conativă fatică metalingvistică Funcţiile identificate de Buhler se regăsesc. celei apelative funcţia conativă. în studiul lui Roman Jakobson: funcţiei expresive îi corespunde funcţia emotivă. funcţiile fatică. Ne 5 . în plus. Apar. funcţiei reprezentative cea referenţială. sub denumiri noi.

tempo-ul vorbirii. apud Drăganu. Şi categoriile gramaticale sunt exprimate uneori .dar fiecare funcţie are caracteristicile ei.Şi vom începe cu cea mai importantă funcţie.alegerii cuvintelor.temperament etc. Ea este dictată nu de regulile gramaticii.vârsta.afectivitatea îşi poate face simţită prezenţa în structura frazei: . În limbajul afectiv ordinea ideilor este alta decât în limbajul logic.chiar dacă nu dau această impresie.Uneori zvârlim un cuvânt.alteori îl aruncăm la sfârşit.vom opri.aşezării ordinii lor. pe rând.iar pe de alta. când a fost vorba de a crea într-adevăr” (Vendryes..pentru a-l anunţa de mai înainte prin anticipaţie în corpul frazei. la fiecare dintre ele şi vom vorbi despre ele pentru că în felul lor fiecare este importantă şi specială. în sfârşit. care nu mai depinde de noi. rupem brusc legătura frazei. curente în limbajul vorbit.un membru al frazei în vârful acesteia.Vendryes sublinia că acesta este prin excelenţă stlistic şi sintactic. e un timp obiectiv.starea afectivă în care se află. Vorbind despre limbajul afectiv. iar trecutul. p.afirmă Vendryes .izolat de context. fără nici un raport cu cea dintâi.la Buhler. Deşi ordinea cuvintelor în limbă e relativ fixă.morfologic sau lexical.are modalitatea ei de a-şi exprima rolul şi necesitatea şi fiecare în parte trebuie studiata şi luată atent în de-amănuntul pentru că sunt lucruri importante pentru limbă mai ales şi nu în ultimul rând pentru cei ce studiază această ramură. 6 .accent. 206). au fost deseori împrumutate de limbajul scris. Mărcile acestei funcţii se întâlnesc atât la nivel fonetic (intonaţie. ci de importanţa pe care le-o acordă subiectul vorbitor ori pe care acesta vrea să i-o sugereze interlocutorului său.funcţia emotivă: * Funcţia emotivă(căreia îi corespunde limbajul afectiv la Joseph Vendryes sau. alteori. la care raportăm îndeplinirea gândurilor noastre e un timp subiectiv.El remarcă rolul deosebit de important ce revine. Aceste proceduri deosebite.atitudinea faţă de cele spuse.funcţia expresivă) e orientată către emiţător care dincolo de mesajul propriu-zis transmite şi informaţii despre el însuşi:sexul.pe de o parte.după părerea mea.prin mijloace ale limbajului afectiv: viitorul.particula ori pronume.pentru a-l relua apoi cu ajutorul unui element morfologic.are forma ei. din care jumătatea a două o îndrumăm după un nou plan.lungirea sau eliminarea unor sunete). cât şi la nivel sintactic.

teribil de mincinos. Funcţia poate fi marcată şi prin intermediul sufixelor: cele diminutivale nu numai micşorează.Întrebuinţarea cu măiestrie a verbului.67). scriitorul pune la prezentul istoric acţiunile lui Mihai-vodă şi la trecut faptele turcilor. Cât de albastru e cerul!. Funcţia emotivă se exercită şi prin intermediul formelor pronominale cu valoare de dativ etic întâlnite mai cu seamă în creaţia populară. floarea florilor). lungirea. dar sunt şi depreciative. Funcţia emotivă se manifestă. rrrece). 7 . constituind tot un semn al unei anumite atitudini a vorbitorului faţă de cele transmise (Iordan. mai impersonale. locuţiuni adverbiale: din cale-afară de deştept ş. transformarea adjectivului într-un substantiv legat de altul prin prepoziţia de: (o frumuseţe de fecior. voluntar sau involuntar. / Cum mi-l pusă. sufixele augmentative măresc. Gradul superlativ poate fi redat şi prin procedee ce ţin de limbajul afectiv: repetarea adjectivelor (o fată frumoasă. de mimica emiţătorului care.a. adverbe cu valoare expresivă: nespus de blând. a succesiunii timpurilor este remarcată de Tudor Vianu în lucrarea Istoria românilor sub Mihai-vodă Viteazul a lui Nicolae Bălcescu. însăşi alegerea unor formule de construcţie mai simple. mai „reci”. dispoziţia afectivă. repetarea substantivului la genitiv plural (voinicul voinicilor. Robu. a ironiei acestuia (doctoraş. În descrierea bătăliei de la Călugăreni de pildă. o bunătate de om). p. zgardă-i pusă / Şi mi-l legă-n curea neagră / Şi-l scoborî jos la ţară”. sentimentele. frumoasă). avocăţel). se comunică pe sine însuşi. repetarea vocalelor sau a consoanelor (o apă liiimpede. Fenomenele lingvistice sus-menţionate sunt însoţite. băieţoi). rolul deosebit al interjecţiilor . p. în comunicarea orală.a căror forţă emotivă „dă savoare tuturor expresiilor noastre” (Jakobson. de asemenea. construcţii exclamative echivalente cu superlativul: Frumoasă e pajiştea asta!. de fapt. Bălcescu îşi exprimă admiraţia şi ataşamentul faţă de voievodul român. dar pot fi şi marcă a afecţiunii emiţătorului (bunicuţă). de gesturile. conştient sau nu. pentru a sublinia participarea sufletească a naratorului la cele povestite: „Când fu aicea-n cap de seară / Pusă june pe leu josu. îşi manifestă emoţia. ironice (muieroi. Menţionăm.pseudopropoziţii . mai directă a acţiunilor lui Mihai. în mai toate mesajele.51). Prin acest joc al timpurilor verbale care trimite în planuri mai îndepărtate faptele oştirii turceşti şi aduce în prim plan o descriere mai vie.

efect. numeralele. săi determine un anumit comportament. să se retragă. urmărindu-se obţinerea unui rezultat. Face apel. probabil. Funcţiei i se mai spune şi denominativă. gândirea fixându-le prin intermediul cuvintelor care denumesc diverse noţiuni. na!). bre!. o anumită reacţie. la cele de vocativ ale substantivelor şi pronumelor. Sunt incluse în această clasă substantivele. să vorbească. mesajele în care domină funcţiile emotivă şi conativă nu pot fi supuse unui test al adevărului. îndemnuri.„gândirea noastră nu este decât o masă amorfă şi indistinctă. oamenii au început. verbele (mai puţin cele auxiliare şi copulative).117). cât voinţei” (Herseni. denumită de Buhler reprezentativă) este orientată către context (referent) şi domină în textele ştiinţifice. Deosebit de importantă. adjectivele. „Limba primitivă s-a adresat deci. la formele de imperativ ale verbelor (sau ale conjunctivului ori indicativului sinonime cu imperativul). Pe loc repaus!. p. sfaturi. la interjecţiile de apel (hei!. Funcţia se materializează în porunci. ca în zilele noastre. de natură fie verbală.* Funcţia conativă (limbajactiv. în mare parte a mesajelor care comunică o informaţie. materială. rugăminţi. fie nonverbală. astfel. Menţionăm aici şi comenzile militare: La stânga!. 8 . în acest scop. cuvintele intrând în alcătuirea propoziţiilor şi a frazelor. Gândirea însăşi nu poate fi concepută în afara limbii. Limba funcţionează. marş!. al materializării. Emiţătorul urmăreşte să-l implice pe receptor în actul comunicării. adulaţie. înainte. la Buhler) este orientată către destinatar. hai!. o anumită atitudine. pentru a-i determina pe semenii lor să întreprindă anumite acţiuni (să atace. să acţioneze asupra lui. respectiv voinţa transmiţătorului. indicaţii. Judecăţile şi raţionamentele capătă şi ele o formă concretă. * Funcţia referenţială (remarcată de Vendryes sub denumirea de limba j intelectual sau logic. mai puţin minţii sau inimii. această funcţie e posibil să fi fost prima dintre funcţiile limbii.). al exteriorizării ideilor. Datele obţinute prin senzaţii şi percepţii de la realitatea înconjurătoare.afirma Saussure . adverbele (cu excepţia celor care nu au sens deplin şi nu pot îndeplini funcţii sintactice). să se adăpostească etc. prin abstractizare primesc nume. Fără expresia sa în limbă . a unei reacţii sau a unei replici a acestuia. ca instrument al gândirii. măi!. interdicţii. peiorative etc. psst!. bă!. Deoarece exteriorizează emoţiile. în enunţurile incantative de urare. în termenii lui Vendryes sau funcţia apelativă. Luată în sine.

de pildă. în timp. devenită referent. putând fi controlate prin raportare la realitatea obiectivă. e prima funcţie verbală pe care şi-o însuşesc copiii mici: prin gânguritul lor. Vezi?. Ce zici. de la o generaţie la alta. se stabileşte. p. Mesajele în care domină această funcţie pot fi supuse testului adevărului. de a comunica atitudinea faţă de unele secvenţe ale mesajului. progresul cunoaşterii. Nu există idei prestabilite şi nimic nu este distinct înainte de apariţia limbii” (Saussure. chiar. se verifică şi se menţine comunicarea. Comunicarea poate debuta însă şi direct. Cea mai clară expresie a funcţiei se întâlneşte în lucrările ştiinţifice care ţin de domeniul lingvisticii. Nu mai spune!.126). nu comunică nimic: Ascultaţi?. * Funcţia metalingvistică este centrată pe cod. Funcţia. de a verifica. înţeleg!. obiect al actului de comunicare. Ia te uită!. ei tind să comunice cu cei din jur. orientate către contact. în care sunt definite elemente ale codului verbal sau fenomene specifice punerii lui în mişcare. pe limba în care se comunică. 9 . Ajutor!. declanşării unei comunicări verbale (formule de salut.53). Funcţia e numită uneori şi cognitivă.gândirea este ca o nebuloasă în care nimic nu este delimitat în mod necesar. contactul non-fatic: în cazurile de urgenţă. interjecţia alo!). Prin intermediul ei se realizează transmiterea de date. astfel. comună şi celorlalte vieţuitoare. Scopul lor este de a controla dacă şi cum funcţionează canalul şi circuitul. uneori impunându-se. p. asigurându-se. dar şi. înainte de a putea trimite sau primi orice fel de comunicare ce cuprinde o informaţie (Jakobson. de informaţii de la individ la individ. întări şi confirma atenţia receptorului. aparent. când cineva strigă Săriţi!. Funcţia se realizează prin formule care. Prin intermediul funcţiei fatice. Mă auzi? sau I-auzi!. Specifice acestei funcţii sunt şi formulele prin care emiţătorul ia contact cu receptorul în vederea iniţierii. nu-i aşa?.

se combină: (1) prieten / amic / coleg etc. n-a fost niciodată. armonia lui estetică. e dominantă. Cum adică .. mai apoi. Pe emiţător îl interesează nu numai ceea ce transmite. ci şi modul în care mesajul este organizat. să-l sensibilizeze pe cel care-l ascultă. emiţătorul îi adresează receptorului întrebări de tipul: înţelegi ce spun? Alteori emiţătorul explică el însuşi. informaţia în sine. 10 . al unor expresii existente în mesaj.a înflorit deja. să determine emoţii artistice. prin explicarea.„beton”?. determinantă în arta verbală. E important ca mesajul să şi placă. îl combină în lanţul vorbirii cu alte cuvinte. Ce să înţeleg prin „il a la tete pres du bonnet”?. semantic înrudite şi. fie maternă. pentru a se asigura că mesajul este corect receptat: Dafinul . Das funfte Rad am Wagen . De pildă. Pentru a preveni replici cum sunt cele de mai sus.„a cincea roată la car”.. în baza principiului contiguităţii. (3) în excursie / drumeţie / tabără etc. fie străină. de prisos. uneori chiar generaţii diferite. Ce-ai vrut să spui prin „avea mână lungă”?. Operaţiile metalingvistice sunt prezente în orice proces de însuşire a unei limbi. precizarea sensului unor cuvinte. sensul unui termen. În comunicarea obişnuită vorbitorul alege. Ce e „corlata”?. (2) a merge / a se duce / a pleca etc. dialecte.aşa i se spune pe la noi salcâmului . pentru un enunţ cum este Prietenul merge în excursie. pe baza principiului echivalenţei. fiecare cuvânt e selectat de emiţător dintre mai mulţi termeni sinonimi sau apropiaţi cu care. Destinatarul cere lămuriri în legătură cu întrebuinţarea unor termeni al căror înţeles nu îi este cunoscut: Ce înseamnă „mildness”?. al unei expresii care crede că-i este necunoscut colocutorului său.Funcţia se manifestă însă şi în conversaţia obişnuită. de la început. un cuvânt dintre altele. centrată asupra mesajului ca atare. fie în situaţia în care unul dintre interlocutori vorbeşte într-o limbă mai puţin cunoscută partenerului său de dialog. în plus. emiţătorul şi receptorul aparţin unor graiuri. * Funcţia poetică. fie când. Pentru a stabili specificul artei poetice Roman Jakobson porneşte de la cele „două moduri principalede aranjament” folosite în actul lingvistic: selecţia şi combinarea. deşi sunt de aceeaşi etnie.

o alta de exprimare şi o 11 .Poetul. le „potriveşte”. Poetul le dă viaţă. o transmitere de noţiuni de la emiţător la receptor. cum zicea Arghezi. p. Alte funcţii ale limbii Numărul funcţiilor limbii. Prin intermediul metaforelor şi al altor figuri de stil (metonimia. lipsite de temperatură şi suflet. Cu trudă şi migală el „frământă”. Lucrul acesta nu trebuie înţeles în mod mecanic. lăsându-şi pe ele efigia propriei personalităţi. a unui anumit ritm. mai neaşteptate. un sistem singular realizat într-un mesaj singular. poetul combină într-un mod cu totul aparte cuvintele. în utilizarea unei anumite ordini a cuvintelor. în măsura în care un mesaj are funcţie poetică predominantă. Dacă Buhler delimita . Andre Martinet vorbeşte despre patru asemenea funcţii: o funcţie centrală. inodore. Robu. Cu cât aceste echivalenţe sunt mai originale. „se poate spune că locutorul elaborează un cod special. în folosirea unor figuri de stil. se creează un efect poetic mai puternic. criteriile delimitării lor. incolore. „Funcţiunea poetică proiectează principiul echivalenţei de pe axa selecţiei. În încercarea de a descoperi şi înţelege universul şi pe el însuşi. le şlefuieşte şi mlădiază.56). le articulează într-un fel propriu. ci propune o serie de echivalenţe care trebuie descoperite de receptor. adevărata poezie fiind mai mult decât o comunicare. p. iar Roman Jakobson şase. al ritmului. neîntâlnite în vorbirea obişnuită. le aprinde şi înflăcărează. în schimb.cturale neprevăzute în nici unul dintre codurile preexistente” (Iordan. el constituie o construcţie intenţionat elaborată ca deviere. de înţelegere reciprocă.68). întâi beau misterul care freamătă în lucruri şi în lume. dintre mai multe sinonime a unui cuvânt. o funcţie de suport al gândirii. iar apoi îl toarnă în poezie. sinecdoca). Semnificaţia unui cuvânt în poezie nu depinde mecanic de înţelesul din dicţionar al acestuia. funcţia se manifestă şi în limbajul cotidian. rimei. repetiţiilor. a sufletului celor dotaţi cu har care. creată sau inventată.trei funcţii ale limbii. nu se limitează la alegerea. cuvintele „mii de săptămâni”. al alternanţelor. este o operaţie de stilizare specifică. ea se constituie într-o adevărată mărturisire. al contrastelor. aducând în mesaj montaje stru Deşi dominantă în poezie.cum am văzut mai devreme . în sens aproape religios. Echivalenţa devine factorul constitutiv al secvenţei” (Jakobson. În dicţionar cuvintele sunt neutre. cum frumos nota cineva. pe axa combinării. de comunicare. constituie o problemă controversată a lingvisticii. care adaugă ceva la codul existent. conferindu-le funcţii şi semnificaţii noi.

Ielele apar şi sub numele de Nemilostive. Tot aici menţionăm tabu-ul lingvistic . frumoase şi seducătoare. semn de multe ori al nenorocirilor spontane şi inexplicabile) ş. / Nici peste cârduri de boi. În afara schemei Jakobson menţionează o a şaptea funcţie a limbii. care după ce devine cunoscut tuturor trebuie abandonat şi înlocuit. „spre a le îndupleca la bine”. şi nu totdeauna cu folos” (Coteanu. dar şi capricioase. în mitologia populară românească. Dincolo de orice clasificări însă. „descrierea mecanismului şi a efectelor lor se complică. prin conferirea de nume cât mai frumoase.Milostive. / Aşa să fiu şi eu” sau „Apă albă. poporul le dă nume frumoase. Bazate pe credinţa în eficienţa. convenţional. Fetele Vântoaselor (ultimele datorate şi credinţei că ele ar stârni vânturile. în forţa magică a cuvântului. de pildă. funcţia magică. un fel de spirite femeieşti. descântecele. Fetele lui Iuda.funcţie estetică. p. / Şi peste viersul meu. / mă spală. a unor spirite aducătoare de nenorociri. „pentru ca puterea lor să nu fie covârşitoare”. ale vrăjilor.a. practicilor magice. cu părul despletit. / Şi peste sfatul meu. Iude. Irodiţe.78). / Cum îi soarele de luminos şi frumos. rostirea adevăratului nume al vânatului. Vânturi. / să li plac eu junilor / ca laptele pruncilor. Nagode. Astfel. deoarece credinţa populară impune ca ele să nu fie chemate după adevăratul lor nume. / ca şi mărul plin de floare”. în nopţile cu lună. Referentul. sunt numite uneori Zâne sau Rusalii. În literatura de specialitate academicianul Ion Coteanu găsea vreo douăzeci de funcţii ale limbii şi constata că. Alteori. de incantaţie. Aceasta se întâlneşte în textele descântecelor. / Şi peste mersul meu. / să fiu ca sfântu Soare / când răsare. mă fă frumoasă. Nu peste cârduri de oi. pomiroasă. Vântoase. vrăjile urmăresc. „îmbunarea” unor animale periculoase. cum ar fi. 12 . de pildă. pe măsură ce numărul funcţiilor identificate sporeşte. / Şi peste statul meu. ei adăugându-i-se funcţiile identificate de Roman Jakobson anterior prezentate. Ielele. funcţia esenţială a limbii rămâne cea de comunicare. în anumite superstiţii cu origini în cultura primitivă. îndepărtarea sau îmblânzirea forţelor malefice şi atragerea spiritelor benefice. / Ci peste ochişorii mei. rele şi răzbunătoare. întrepătrunsă cu funcţiile de comunicare şi cea de expresie. soare/ Frăţioare/. Drăgaice. cu puteri nefaste asupra oamenilor pe care-i ademenesc în timp ce cântă şi dansează goale. de laudă ori de alint. de cele mai multe ori. Vâlve. Printre acestea . Dânse. / ca vinu boierilor. absentă sau inanimată devine receptor al mesajului conativ: „Răsai. o „persoană a treia”.interzicerea întrebuinţării unor anumite cuvinte. ci cu un alt termen. Numele lor sunt însă mult mai numeroase.

polonezii Dumnezeiţe. Fete Frumoase. Vorbind despre funcţiile limbii. de pildă. Muşate.conducta fizică pe care o parcurge mesajul .Pui prinsoare?” (Pariu) sau „Ce-nseamnă «ham»pe limba câinelui? /Ia să m-aşez.Ce să fie? Pui prin soare!/ . Ea se exercită prin specularea . în primul rând.şi-şi făcu de cap . Fetele Câmpului. Fetele Codrului. pentru ca informaţia să se păstreze intactă (cum ar fi rostirea. p. 50). Funcţia e întâlnită atât în limbajul cotidian. Iată. în unele comunităţi tribale. Dzâne. . oare? / . cehii Jupânese de apă sau Zâne. Macedoromânii le numesc Albe. de funcţiunea predominantă” (Jakobson. / îşi zise musca . într-un text ştiinţific . Domniţe. să văd. Numeroasele semnificaţii ale cuvântului drept.cu efect umoristic . a formei regionale şepte în loc de şapte. Bune.nu este îngăduită.Ce nu-i drept şi nu-i păcat? . Diversitatea mesajelor „nu rezidă în monopolul uneia dintre aceste multiple funcţiuni. fiind considerată o formă de atentat la autoritatea şi prestigiul celor care le poartă. Ea se manifestă prin rostirea cu voce mai puternică a mesajului. când canalul . Structura verbală a unui mesaj depinde.Ce se vede galben. pe limba lui. Sfinte Mari.funcţia referenţială.Pui prin soare? Nu te cred! / . Frumuşele.Măiestre. în convorbirile telefonice. ci în ordinea ierarhică diferită a funcţiunilor. Astfel. într-un manual de 13 . într-o poezie lirică domină funcţia emotivă.e afectat de bruiaj. Funcţia ludică a limbajului e vizibilă în jocurile de cuvinte. în calambururi. chiar rostirea numelui şefului de trib de către membrii acestuia sau a numelui soţului de către soţie. spre a evita confuzia cu şase). într-un discurs politic sau într-o reclamă comercială cea conativă. prin silabisirea cuvintelor. cât şi în literatură. Harnice. semnat Grete Tartler: „ .a.a ambiguităţii unui context. Funcţia profilactică are rolul de a proteja informaţia transmisă. Rostirea acestor nume socotite sacre .Piciorul stâng”. Roman Jakobson sublinia că e greu de găsit un mesaj verbal care să îndeplinească o singură funcţie. prin transformări de natură fonetică. Tabu lingvistic îl constituie. antonim al mai multor termeni sunt speculate în jocul de vorbe „. Şoimane ş. de diverse zgomote. câteva versuri dintr-un volum relativ recent apărut. spre ilustrare. a similitudinii unor cuvinte sau grupuri de cuvinte cu sensuri diferite./ şi-a înţeles că «ham» înseamnă «hap» (Lingvistică) .

Funcţiile limbii nu se manifestă izolat unele faţă de altele. mai puţin în cea scrisă. între ele existând însă numeroase interferenţe. cărora li se adaugă. de pildă. 1973. limbaj. Editura Ştiinţifică. Ion Coteanu. ea însăşi. funcţia fatică se realizează îndeosebi în comunicarea orală. deci. Ed. Istoria sintaxei.68-79. Bucureşti. funcţia poetică se manifestă mai cu seamă în beletristică. 1975. Pe lângă funcţia dominantă într-un mesaj se manifestă. p. Academiei.. 1945. într-un discurs. Ed. în Lingvistică generală.. /ca stupu-n cărare. Bucureşti. Stil. Bucureşti.gramatică . sub red. p. Academiei. Într-un text ştiinţific ce ţine de domeniul lingvisticii. într-un descântec funcţia magică se îmbină cu funcţia conativă (Ieşiţi şi pieriţi / ca roua de soare.204-207. p. BIBLIOGRAFIE Ion Coja. p. Al.). coord. încă una sau câteva funcţii. funcţia metalingvistică se împleteşte cu cea referenţială (limba este. stilistică. concomitent. Stilistica funcţională a limbii române. 83-103. Fundaţiei România de Mâine. Institutul de Lingvistică Română. Sorin Stati. prin trăsături care îi sunt proprii. referent). în Tratat de lingvistică generală. Funcţiile sociale ale limbii. Bucureşti. Ed. 1972. Nicolae Drăganu. 112-144. 2003. Fiecare dintre funcţiile limbii se manifestă. Funcţiile limbii. Zamfira Mihail. Traian Herseni. Funcţiunile şi caracteristicile definitorii ale limbajului.funcţia metalingvistică. Bucureşti. Constantin Dominte. funcţia poetică. Lucia Wald. de multe ori. 15-19. în Sociologia limbii. 14 . p.Graur.

Roman Jakobson. Vladimir Robu. Ed. Elemente de lingvistică generală. Ştiinţifică. îngrijită de Ion Coteanu. Limba română contemporană. Ed. Bucureşti. 1998. p. Andre Martinet. 1970. 15 . ed. Bucureşti. Fundaţiei România de Mâine. 24-37. 66-69. în Crestomaţie de lingvistică generală. Editura Didactică şi Pedagogică.Iorgu Iordan. Bucureşti. p. 1978.50-57. Funcţiile limbii. p.