You are on page 1of 8

Personalitatea şi componentele sale

Prin personalitate înţelegem elementul stabil al conduitei unei persoane sau ceea
ce o caracterizează şi o diferenţiază de alte persoane. Aceasta îmbină atât
trăsături generale, cât şi trăsături particulare. Citiţi în continuare un articol pe
această temă.

Personalitatea se formează încă de la naştere şi continuă să se dezvolte pe tot
parcursul vieţii, având la bază ereditatea şi fiind puternic influenţată de relaţiile
interpersonale şi sociale.
Pentru a înţelege mai bine acest element, trebuie să observăm diferenţa dintre
termenul de ”personalitate” şi cei de ”individ” sau ”persoană”. Cuvântul ”individ”
se referă la orice fiinţă vie, ca reprezentant al speciei sale. El desemnează
totalitatea însuşirilor fizice, biologice şi psihice ale fiinţei respective, identice la toţi
ceilalţi care fac parte din specia sa. În cadrul indivizilor, distingem şi specia
umană. Termenul de ”personalitate” are, aşadar, un conţinut mai bogat decât cel
de ”persoană”. Acesta subliniază faptul că fiecare om are o serie de trăsături
tipice, proprii tuturor oamenilor, indiferent de loc şi timp, care rămân stabile şi se
manifestă constant în comportament.
Conform unui studiu realizat de psihologul american, Gordon Allport,
personalitatea este alcătuită din numeroase trăsături, structurate pe trei niveluri.
Primul nivel este format din două sau trei însuşiri cardinale, care domină
comportamentul nostru. Cel de-al doilea nivel cuprinde între zece şi
cincisprezece trăsături principale, care pot fi uşor identificate şi care se manifestă
stabil în conduita umană. Ultimul nivel înglobează sute de trăsături secundare, pe
care le observăm cu mai multă dificultate. A caracteriza personalitatea cuiva
înseamnă a observa toate aceste trăsături.
În alcătuirea personalităţii se regăsesc patru componente: temperamentul,
aptitudinile, caracterul şi creativitatea.
Temperamentul
Temperamentul reprezintă dimensiunea dinamico-energetică a personalităţii,
care se exprimă cel mai pregnant în conduită. Acesta îndeplineşte şi funcţia de

El are uşurinţă în a stabili contacte cu ceilalţi şi are o capacitate de lucru ridicată. care diferenţiază oamenii între ei. există patru tipuri temperamentale diferite: sangvinic. Acestea sunt coordonate de către una dintre cele patru ”umori”: sângele.) şi aptitudini generale (inteligenţa sau latura rezolutiv-productivă a personalităţii. bila neagră. deoarece favorizează succesul profesional şi. precizie. respectiv. câteodată. etc. Cu toate acestea. coleric şi melancolic. În funcţie de natura proceselor psihice. spiritul de observaţie.latură expresivă a personalităţii. Conform tipologiei lui Hipocrat. în ceea ce priveşte maniera de desfăşurare a activităţilor. se evidenţiază: aptitudinile senzoriale. risipeşte energia şi nu se adaptează la activităţi monotone. Melancolicul este sensibil. eficienţă şi originalitate. Ele pot fi dobândite sau înnăscute şi se clasifică în mai multe categorii. . întrucât furnizează informaţii despre felul persoanei: iute sau lentă. visător şi puţin sociabil. constituie cerinţe obligatorii pentru exercitarea unei profesii. Aptitudinile Aptitudinile sunt un ansamblu de însuşiri de ordin instrumental-operaţional. Nivelul de dezvoltare şi funcţionalitate al aptitudinilor poate fi evaluat după: rapiditate. etc. mobilă sau rigidă. Flegmaticul este liniştit. aptitudinile psihomotorii şi aptitudinile intelectuale. de dorit sau indezirabil. volum. El are o putere de muncă deosebită. sangvinicul experimentează trăiri afective intense şi dovedeşte sentimente superficiale. Aptitudinile au o importanţă deosebită. uneori exagerate. Trebuie precizat faptul că temperamentul este înnăscut. De asemenea.). În plus. În funcţie de orientare. bila galbenă şi.     Sangvinicul este vioi. Colericul este energic şi neliniştit. meticulos şi imperturbabil. literare. artistice. etc. flegmatic. există două ramuri: aptitudini speciale (tehnice. Acesta are stări afective intense. dar evoluează şi se formează pe parcursul vieţii. limfa. sociabil şi activ. vesel. are puţină energie şi nu este foarte rezistent la eforturi îndelungate. un temperament nu poate să fie bun sau rău. însă desfăşoară activităţi monotone. ci numai aceea care favorizează desfăşurarea unei activităţi cu rezultate peste medie. Nu orice însuşire reprezintă o aptitudine.

Creativitatea are mai multe niveluri. specifică omului de geniu. omul îşi formează o personalitate unică. de tăria cu care le apărăm şi le susţinem. gesturi. Mecanismul imitaţiei şi al modelului demonstrează că un copil are tendinţa de a imita şi de a adopta modele de conduită din mediul familial şi social. precum următoarele: toleranţă/încăpăţânare. care revoluţionează un anumit domeniu. Formarea caracterului debutează în copilărie. cognitive şi comportamentale specifice fiecărui individ. iar puterea acestuia este dată de forţa convingerilor. prin diferite mijloace. Mecanismul autorităţii integrează acele principii şi valori impuse copilului de către familia sa. bunătate/răutate. dar orientat valoric diferit. ce se valorifică prin invenţii şi descoperiri.Caracterul Caracterul desemnează latura relaţional-valorică a personalităţii. Urmează creativitatea inventivă. flexibilitatea gândirii. De aceea. În concluzie. creativitatea expresivă este forma fundamentală şi se manifestă în comportamentul spontan: mimică. se poate afirma că toţi oamenii au caracter. Ultimul nivel este reprezentat de creativitatea emergentă. În procesul creaţiei sunt implicaţi factori psihologici:   Intelectuali: factori de fluenţă. fiind alcătuit din trăsături care se înscriu pe un continuu de la pozitiv la negativ. a unui produs original şi de valoare pentru societate. Non-intelectuali: factori aptitudinali. numite mecanisme:    Mecanismul condiţionării presupune faptul că familia încurajează comportamentele dezirabile şi le sancţionează pe cele indezirabile. perseverenţă/neseriozitate etc. care aduce modificări semnificative în principii care stau la baza artei sau ştiinţei. Următorul nivel este ocupat de creativitatea productivă. sau grupuri. învăţate şi . iar apoi creativitatea inovatoare. Această componentă a personalităţii integrează trăsături caracteriale. motivaţionali. atitudinali şi temperamentali. Caracterul este schimbător. dărnicie/egoism. Astfel. imaginaţia şi inteligenţa. originalitatea. ce învăluie trăsăturile emoţionale. dar şi în desenele copiilor mici. care este orientată spre obţinerea unor lucruri noi. Creativitatea Creativitatea este ansamblul unitar al factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la realizarea de către indivizi.

Prin urmare. Este drept că tineri sunt impulsivi şi usor influentabili. acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educaţii morale insuflate de familie. Relaţiile cu cei din jurul său sunt în mare parte rezultate ale educaţiei însuşite în copilărie şi nu depind foarte mult. aşa cum se crede. bineînteles.Experienta proprie este dovada ceea mai puternică şi mai convingătoare.dezvoltate prin experienţă şi relativ consistente de-a lungul timpului. Ele presupun lupta între diferitele emoţii ce-l încearcă. Tânărul adolescent simte însp şi dorinţa de-a se retrage în sine ca la semnalul unei voci interioare mai presus de voinţă. în general. cât şi pentru cunoaşterea celorlalţi oameni cu care interacţionează! EVOLUŢIA PSIHOSOCIALĂ A ADOLESCENTULUI INTRE 16 ŞI 18 ANI Omul a fost creat pentru a convieţui într-o comunitate. Aceste momente sunt mai intense decât escapadele dese din cotidian. Părinţii se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare şi refuză să-i asculte şi ceea ce-i mai important . de calitatea de adolescent. La prima confruntare de opinii legăturile cu familia tind să se răcească şi se . alături de alţi oameni şi în acest scop el este indiscutabil legat şi afectat de relaţiile ce se stabilesc între cei deopotrivă cu el. dar valoarea lor constă în puterea de a diferenţia binele de rău şi de a se corecta atunci când au greşit. adeseori tocmai din dorinţa de a nu se supune lor. Frica de a comunica cu cei cărora le datorează viaţa poate fi în egală măsură atribuită şi tinerilor.să-i înţeleagă. omul trebuie să înţeleagă natura personalităţii atât pentru o mai bună cunoaştere de sine. El încearcă să depăşească limitele pe care adulţi le impun. într-un scop benefic. nu se sinchisesc să caute soluţii. care ţine loc de întrebările fără răspuns la care adulţii. oamenii de mâine. Adolescentul este copilul-adult ce caută senzaţii şi emoţii puternice. căci ideea e să trăieşti cât mai diferit şi mai presus de ceilalţi. Societatea în care acesta şi desfăşoară activitatea îi oferă sau mai bine zis trebuie să-i ofere cadrul propice de manifestare a personalităţii cât si aprecierea muncii pe care o face. ea trebuie să exprime dorinţa noastră de a progresa şi de a urca pe scara umanităţii. momente de răscruce în conturarea modului de a găndi si de a acţiona. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului şi a gândirii umane sunt adolescenţii de azi. Lumea în care trăim este importantă nu numai în ideea că este spaţiul în care vieţuim.

Relaţiile cu aceştia sunt intense si profunde. Planul psihic suportă la vârsta adolescenţei prefaceri profunde. Deşi traseele pe care evoluează acest proces sunt sinuoase. Afectivitatea copiilor lor este acumulată astfel pentru prieteni. ca mai târziu să dea frâu liber unor emoţii şi dorinţe faţă de nişte oameni mai mult sau mai puţin interesaţi să valorifice frustrarea lor. la sfârşitul acestui proces ne vom afla în faţa prezenţei unor structuri psihice bine închegate şi cu un grad mare de . poate chiar dorinţa de a părea altcineva în ochii celorlalţi. Corpul suportă ultimele schimbări de definire.distanţează. Societatea secolului nostru pune un accent mare pe aceste probleme. căci el presupune dăruire. care sunt adesea aleşi întâmplător. Naivitatea. iar caracterul se cristalizează ca urmare a influenţelor din exterior şi a educaţiei. Prietenii adevăraţi sunt condiţia necesară “împlinirii” unui adolescent. în formare din toate punctele de vedere. Scopul lor e să-şi împărtăşească unul altuia experienţele şi să găsească un echilibru permanent în cel în care are încredere şi speranta că va găsi răspunsul la întrebările ce-l frământă. cu devansări spectaculoase. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea şi stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului. Începutul este pus pretextual pe seama curiozităţii. Ideea e să găseşti completarea lipsurilor pe care le ai şi nici de cum imitare. în acest caz nu se mai poate vorbi despre prietenie ci despre un sentiment de inferioritate. complicate. huliganismul si dezordinea. dar şi cu întârzieri descurajante. Însă există şi un alt gen de prieteni a căror influenţă te marchează negativ. apropiere şi împărtăşire a dorinţelor. visurilor. presărate cu numeroase bariere şi dificultăţi. Pe fondul unor astfel de probleme părinţii încetează să mai fie modelele ideale din copilărie. fără să fie un copil. Adolescentul este. sentiment foarte stimulator pentru adolescenţi. plasează adolescentul într-un anturaj dubios de care este greu să te desprinzi mai târziu. Simpatia şi admiraţia capătă forme şi trăsături asemănătoarea cu ale dragostei. Pasul următor este dependenţa. deşi procesul ca atare poate fi mai calm sau mai năvalnic. Uneori “edificiul” este mult prea fragil şi se destramă vizibil sub influenta invidiei şi a trădării sau doar pentru că prietenul respectiv “nu mai prezintă interes”. sunt “principii” de bază în astfel de grupuri. Viciile cum sunt drogurile sau băutura. Manifestările negative sunt trecătoare însă au urmări grave.

Acum au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele împreunate de atitudinile copilăreşti şi cele solicitate de noile cadre sociale în care acţionează adolescentului şi cărora el trebuie să le facă faţă. Aspectele de ordin cultural.se destramă pentru a lăsa loc nevoii de prietenii efective. autoeducare a adolescentului care "dispune" într-o mai mare măsură de sine. ca subiect al unei activităţi socialmente recunoscută şi utilă. devine şi mai acută la adolescent. a puberului. Nevoia de grupare se "sparge". cât şi de noile nevoi apărute la acest nivel al dezvoltării. suportă noi metamorfozări în adolescenţă. dorinţa adolescentului de a fi unic se exacerbează mult luând forma nevoii de singularizare. se instituie nevoia de a i se împărtăşi sentimentele. cu mare încărcătură de reverie şi fantezie. Nevoia de imitaţie a şcolarului mic convertită în nevoia de a fi personal. atât de nevoile apărute încă în pubertate. estetic trec pe prim plan. nu doar subiectivă. dintre aspiraţiile sale măreţe şi posibilităţile încă limitate de care dispune pentru traducerea lor în fapt. luând la început forma unui nou egocentrism afectiv. Nevoia de a fi personalitate se manifestă adeseori prin tendinţa expresă a adolescentului spre originalitate. tânărul fiind preocupat şi absorbit aproape în exclusivitate de propria persoană. Nevoia de a şti a şcolarului mic. luând forma creaţiei cu valoare socială. nevoia unui cerc intim de prieteni. cele două forme ale sale: creaţia. Nevoia de a fi afectuos se amplifică. Nevoia de distracţie a puberului se continuă şi în adolescenţă. pentru ca pe parcurs. alegerea distracţiilor este electivă în funcţie de propriile preferinţe. prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile şi trebuinţele pe care el le resimte. producerea a ceva nou. valoroasă. dintre ceea ce cere el de la viaţă şi ceea ce îi poate oferi viaţa. romantice. La început . au loc furtuni afective. converită în nevoia de creaţie a puberului. pentru ca spre sfârşitul adolescenţei să ia forma nevoii de a se manifesta ca personalitate. Totodată. reapare agitaţia instinctuală. autodepăşire. dar distracţiile se intelectualizează. mai mult platonice. dar convertite acum sub alte forme. . Relaţiile dintre sexe sunt foarte strânse. "ruperi" spectaculoase şi dramatice de prietenie. de izolare. acesta să lase locul unei "reciprocităţi" afective. Nevoia de independenţă şi autodeterinare a puberului se converteşte în nevoia de desăvârşire.mobilitate. sunt trecute prin filtrul personalităţii. are loc o senzualizare a individului. din ceea ce doreşte societatea de la el şi ceea ce dă el sau poate să dea.

puterea de creaţie şi perspicacitatea ating forme maxime. vorbirea devine mai nuanţată. . Se adoptă un mod propriu de iscălitură.). dar şi unele instrumente ale activităţii intelectuale (capacitatea de argumentare şi contraargumentare. Idealurile de viaţă şi pregătirea profesională încep să capete contur şi dispar în mod evident pasiunile vechi din copilărie. vor conduce spre abordarea mai amplă. de planificare. de a fi ca nimeni altul. filozofică a realităţii. se desfăşoară în funcţie de particularităţile situaţiilor (oficiale sau intime ). Gustul excesiv pentru raţionament. şi excentricitatea. Ca urmare. Imaginaţia. Adolescenţa. plastică. la apariţia atitudinilor critice faţă de valori. Pentru ceilalţi viitorul nu este proiectat în nici un fel. Se consolidează structurile gândirii logico-formale. cauzală a fenomenelor şi relaţiilor dintre ele. nevoia de cunoaştere şi de creaţie poate fi satisfăcută datorită faptului că în această etapă inteligenţa generală a copilului se apropie de încheiere. adolescentul îşi elaborează instrumentarul psihic necesar satisfacerii lor. reprezintă vârsta inteligenţei nonconformiste. fluenţa verbală. adolescentul îşi întrece prietenii în comportamente sociale şi deviante. capacitatea de interpretare şi evaluare. de predicţii. Conştientizând valoarea de influenţare a cuvântului. ca modalităţi de încheiere a convorbirilor etc. şi de ce nu chiar interesul pentru şcoală. Pentru unii tineri viitorul profesional este un subiect central. accesul la noţiunea de lege. clar şi în acest scop ei acordă un interes deosebit materiilor şcolare corelate cu viitoarea profesie. Impulsionat de aceste nevoi. Din dorinţa de a ieşi din comun. reactivarea curiozităţii orientală spre explicarea raţională. flexibilitatea verbală. a marii sincerităţi. de anticipare.original. de demonstrare.). La această vârstă se dezvoltă mult debitul verbal. spiritul critic şi autocritic. se elaborează algoritmi şi stereotipii verbale ce servesc în soluţionarea diferitelor situaţii (ca introduceri într-o conversaţie. se dezvoltă caracterul de sistem al gândirii. Un alt gen de tineri adolescenţi nu au fixată o profesie anume sau sunt influentaţi de părinţi şi apropiaţi. de elaborare a unor ipoteze etc. deşi este o perioadă tulbure şi plină de frământări. Problema orientării profesionale se pune diferit în funcţie de capacităţile intelectuale ale tânărului şi de dorinţa profiării pe un anumit domeniu de activitate. Astfel.

Ed. iluzii. 2002 2. Frământări. Eva Bocşa . nelinişti…. O etapă de mare sensibilitate morală. 2005 .Polirom.Psihologie generala. Ed. Petroşani.Odată cu perioada adolescenţei se termină şi prima mare etapă a vieţii omului.adolescenţi… Bibliografie: 1. de poezie. etapă de creştere şi de formare a personalităţii şi conduitei. Genesis.Psihologia educaţiei . o perioadă de romantism şi spontaneietate. Andrei Cosmovici .