You are on page 1of 23

Reacţiile de postură

Reacţiile de postură în kinesiologia dezvoltării
Binecunoscutele reflexe posturale utilizate la consultul neurologic al sugarului, sunt posturi şi
mişcări reflexe provocate la o anumită modificare a poziţiei corpului. Ele se modifică în funcţie
de nivelul de dezvoltare atins, aceasta însemnând că ele se desfăşoară în diferite faze.
Aceste faze sunt jaloane obiective ale dezvoltării.
Întrucât este vorba de reacţii complicate, este mai bine ca din punct de vedere terminologic,
să nu vorbim de reflexe posturale ci de reacţii de postură.
În dezvoltarea normală fazele reacţiilor de postură corespund cu treapta de dezvoltare a
motricităţii fazice şi a ontogenezei locomotorii atinsă. Acest lucru este de subliniat, întrucât
reacţiile de postură ne oferă, rapid, la consultul neurologic, o imagine concludentă asupra
nivelului dezvoltării copilului.

Relaţia modelelor reacţiilor de postură cu dezvoltarea motrică ideală a copilului pe exemplul
reacţiei de tracţiune.
Se utilizează în mod regulat şapte reacţii de postură, care pot fi valorificate deja din perioada
neonatală. Acestea vor fi descrise în funcţie de clasificarea valorii lor informaţionale.

Reacţia Vojta

(Vojta 1966/67/69)
Reacţia de tracţiune

(modificată după Vojta)
Reacţia Peiper
(Peiper-Isbert 1927)

Reacţia Collis vertical

(Collis 1954) (Collis vertical, modificată după Vojta)
Reacţia Collis orizontal

(Collis 1954) (Collis orizontal modificată după Vojta)
Reacţia Landau

(Landau, A., 1923)
Reacţia de atârnare axilară

Reacţia Vojta
Declanşare: Ridicarea copilului din decubit ventral şi răsturnarea laterală rapidă, din poziţie
verticală în poziţie orizontală.

Faza 1: 1 - 10 săptămâni
Pentru valorificarea clinică este mai importantă aprecierea extremităţilor de deasupra.

La această reacţie sunt apreciate extremităţile situate deasupra:




Mişcare de îmbrăţişare gen Moro a ambelor braţe, mâinile deschise.
Flexia piciorului situat deasupra în articulaţia şoldului şi genunchiului, cu flexie dorsală
în articulaţia gleznei.
Pronaţia labei piciorului şi răsfirarea în formă de evantai a degetelor.
Extensia piciorului de jos, cu flexie dorsală în articulaţia gleznei, cu supinaţia şi flexia
degetelor.

Faza a 1-a de tranziţie: 11 - 20 săptămîni

5 luni pâna la sfârşitul lunii a 7-a      Toate extremităţile adoptă o poziţie lejeră de flexie. Degetele picioarelor în poziţie mediană sau flectate. adesea supinate. braţele sunt încă abduse. Membrele inferioare adoptă treptat o poziţie de flexie. Labele picioarelor în flexie dorsală. Mâinile deschise sau lejer închise. Degetele piciorului de sus nu mai sunt depărtate Faza 2 : de la aproximativ 4.Mişcarea de îmbrăţişare gen Moro diminuează. Faza a 2-a de tranziţie după luna a 7-a până la sfârşitul lunii a 9-a . Către sfârşitul fazei 1 de tranziţie:    Braţele sunt uşor flectate(doar la repetarea reacţiei sau când copilul este iritat apare încă depărtarea gen Moro a braţelor). mâinile sunt deschise.

mai târziu extensie lejeră înainte şi lateral. Indicaţie Înaintea de executarea manevrei de declanşare a reacţiei. flexia în articulaţia genunchiului diminuează.    Braţele uşor flectate. În special în perioada perinatală şi la vârsta timpurie a sugarului. Degetele picioarelor în poziţie mediană. Labele picioarelor în flexie dorsală. se ajunge în caz contrar la o poziţie stereotipă de flexie a braţului. Copilul poate sa-şi modifice voluntar poziţia corpului în ciuda afluenţei masive a aferenţelor. Picioarele clar extinse în faţă. zurück .care ar putea fi apreciată în mod fals ca anormală. După atingerea poziţiei bipede. Faza 3: după luna a 9-a până la luna 13/14    Extremităţile de deasupra extinse în lateral. mâinile copilului trebuie neapărat deschise. Labele picioarelor în flexie dorsală. reacţia Vojta este puţin valorificabilă la un copil sănătos.

Pentru aceasta aşezăm un deget dinspre partea ulnară. Poziţia de plecare: Decubit dorsal. ca în această poziţie labilă. După perioada perinatală: poziţie de flexie inertă a picioarelor (asemănătoare poziţiei de la reacţia de atârnare axilară sau de la reacţia Landau în trimestrul 1). Cu celelalte degete prindem apoi partea distală a antebraţului copilului. Faza 1: de la săptămâna 1-a până la sfârşitul săptămânii a 6-a    Capul atârnă pe spate. Trebuie avut grijă ca la executarea manevrei să folosim reflexul de apucare a mâinii. este posibil. în mâna copilului. Dacă însă copilul este ridicat într-o poziţie oblică(cca. fără a atinge podul palmei acestuia. Declanşare: Copilul este ridicat încet până la 45°. Acest stimul exteroceptiv ar frâna reflexul de apucare a mâinii. În perioada perinatală picioarele sunt flectate şi uşor abduse. Faza 2: de la sfârşitul săptămânii a 7-a până la sfârşitul lunii a 6-a .Reacţia de tracţiune Această probă a fost folosită de zeci de ani în diagnostic pentru a aprecia poziţia capului când copilul este ridicat din decubit dorsal în poziţia şezând vertical. să putem observa reacţia întregului corp şi a extremităţilor. 45 de grade peste orizontală). capul în poziţie mediană.

Flexia picioarelor. La picioare diminuarea mişcării de flexie poate fi observată cel mai bine la .  Flexia capului cu mişcarea de flexie a întregului corp. a trunchiului şi a membrelor inferioare diminuează treptat. De aici încolo în timpul manevrei este vizibil un impuls activ al sugarului în sensul „ridicării“. Faza 3: în luna a 8-a şi a 9-a După luna a 7-a mişcarea de flexie a capului. Picioarele flectate moderat. faza 2a (sfârşitul lunii a 3-a):   Capul-trunchiul sunt pe o linie. Picioarele flectate maxim pe trunchi. faza 2b (sfârşitul lunii a 6-a):   Capul în anteflexie maximă.

partea distală a coapsei sau articulaţiile genunchiului. Şezutul devine punct de sprijin. zurück Reacţia Peiper (Peiper-Isbert 1927) Poziţia de plecare: În primele 4–5 luni decubit dorsal. Observaţie Pentru aprecierea fazei a 3-a şi a 4-a. la sugarul mare şi copilul mic.pentru că dacă plânge extinde adesea opistoton trunchiul. copilul ar trebui să fie într-o dispoziţie echilibrată. Capul rămâne pe aceeaşi linie cu trunchiul. Declanşare: La nou-născut şi la sugarul mic se prinde coapsa mult proximal. mâinile să fie deschise. Picioarele sunt abduse şi uşor extinse în articulaţiile genunchilor. centrul de greutate este translat activ în direcţia şezutului.nivelul articulaţiilor genunchilor(semiflexie în genunchi). Faza 1: de la săptămâna 1-a până la sfârşitul lunii a 3-a . Apoi se aduce copilul brusc. Capul în poziţie mediană. apoi decubit ventral. la verticală. cu capul în jos. Mişcarea de flexie se realizează în principal în regiunea de trecere lombo-sacrală. Faza 4:     de la luna 9/10 până la luna a 14-a Copilul se trage în sus.

Mâinile deschise. Ceafa extinsă. Faza 2:   de la luna a 4-a până în luna 5/6 Braţele extinse lateral. oblic. Apoi (faza 1b):   Recţie Moro incompletă a braţelor (fără „îmbrăţişare“). .În primele 6 săptămâni de viaţă:  Mişcare de îmbrăţişare gen Moro a breţelor (faza 1a). bazinul flectat.

.  Ceafa şi trunchiul extinse până în regiunea de trecere lombo . Flexia bazinului diminuează. Faza 3:    de la luna a 7-a până în luna 9/10/12 Braţele extinse în sus. Faza 4: de la aproximativ luna a 9-a Copilul încearcă în mod activ să se prindă de examinator şi să se tragă în sus. Mâinile deschise.sacrală. Extensie simetrică a cefei şi trunchiului până în regiunea de trecere toraco-lombară.

Faza 1: de la săptămâna 1-a până la sfârşitul lunii 6/7 Piciorul liber adoptă o poziţie de flexie în articulaţia şoldului. cu capul în jos. la verticală. Declanşare: Copilul se ţine de un genunchi(la sugarul mic de coapsă. modificat după Vojta) Poziţia de plecare: Decubit dorsal. Observaţii generale privind declanşarea reacţiei Peiper-Isbert   Aprecierea reacţiei se face în momentul ridicării. Copii mai mici de 5 luni trebuie testaţi neapărat din decubit dorsal pentru a compensa  flexia bazinului care încă persistă. întrucât astfel are mai puşine posibilităţi de a se agăţa de examinator. aproape de articulaţia şoldului) şi se aduce brusc. în special la nou-născut şi  sugarul mic. . zurück Reacţia Collis vertical (Collis 1954) (Collis vertical. genunchiului şi gleznei. Un copil mai mare de 6 luni este mai avantajos să fie testat din decubit ventral.În trimestrul 1 braţul are o poziţie perpendiculară pe axa corpului. Înainte de fiecare testare mâinile trebuie să fie deschise. Unghiul se măreşte în trimestrul al 2-lea treptat de la 90° la 135°. El atinge la sfârşitul trimestrului al 3-lea aproximativ 160°.

Pentru a evita o întindere a capsulei articulare a articulaţiei umărului. aproape de aticulaţie. proximal. modificată după Vojta) Declanşare: Copilul este ţinut de braţul şi coapsa de aceeaşi parte.articulaţia şoldului rămânând în flexie. zurück Reacţia Collis orizontală (1954) (Collis orizontal.Faza 2: începând cu luna a 7-a Piciorul liber adoptă o poziţie lejeră de extensie în articulaţia genunchiului. aceasta însemnând momentul când el încearcă să-şi tragă către el braţul de care este ţinut. este bine să aşteptăm până copilul „apucă“. Faza 1: de la săptămâna a 1-a până în săptămâna a 12-a .

Faza 2: de la luna a 4-a până în luna a 6-a . Între săptămâna a 10-a până în săptămâna a 12-a flexie lejeră a braţului liber.În primele 6 săptămâni mişcare gen Moro a braţului liber. Între săptămâna a 7-a până în săptămâna a 9-a extensie gen Moro a braţului. Observaţie: mişcări lejere de flexie-extensie a piciorului liber sunt normale în acestă perioadă.

radial. Observaţie Faza a 2-a – mişcarea de pronaţie a antebraţului liber – începe abia atunci când copilul este în măsură. Postura în pronaţie a antebraţului este întotdeauna legată de flexia dorsală în articulaţia mâinii şi cu deschiderea lejeră a pumnului. cu ceafa extinsă simetric. să se sprijine sigur pe coate. La sfârşitul fazei a 2-a: preluarea greutăţii pe mâna de sprijin. fiind în decubit ventral. Faza 3: de la luna a 8-a până în luna a 10-a . Sprijinul complet pe palmă (fără extensie rigidă în cot) are loc în acelaşi timp în care se stinge reflexul de apucare a mâinii şi copilul poate să prindă fazic.   Pronaţia antebraţului liber. Piciorul rămâne în poziţie de flexie.

. strict în poziţie orizontală. . Ea ne arată aceea fază a dezvoltării care atestă prezenţa clinică a verticalizării. Faza 1:   de la săptămâna a 1-a până în săptămâna a 6-a Capul uşor aplecat.   Abducţia piciorului liber în articulaţia şoldului. Sprijin pe marginea externă a labei piciorului (luna a 8-a. foto de jos). Copilul poate acum să se aşeze şi încearcă să se tragă în picioare. 1923) Declanşare: Copilul este ţinut de sub abdomen pe mâna examinatorului.a apare concomitent cu „standing reaction“. Observaţie Faza a 3 . zurück Reacţia Landau (Landau. Sprijin pe toată laba piciorului (începutul trimestrului 4. foto de sus). Trunchiul uşor flectat. A.

Flexie lejeră a braţelor şi picioarelor. Faza 3:     de la săptămâna a 7-a până în luna a 3-a atinsă la 6 luni Extensie simetrică a trunchiului până la regiunea de trecere toraco-lombară. lejer flectate (articulaţia şoldului şi genunchiului cca. Uşoară flexie a trunchiului. Faza 2:    Extensie simetrică a cefei până la linia umerilor. 90°). Picioarele în uşoară abducţie. Braţele şi picioarele uşor flectate. Faza 4: atinsă la 8 luni . Braţele ţinute lejer. Diminuarea flexiei picioarelor dincolo de luna a 7-a.

nu are valoare. Copilul este ţinut de trunchi. Indicaţie La executarea şi aprecierea acestei reacţii trebuie avut în vedere din nou ca starea copilului să fie una liniştită. Braţele flectate lejer. întrucât prin acest stimul proprioceptiv se declanşează o extensie a picioarelor.  Picioarele extinse lejer. zurück Reacţia de atârnare axilară Desfăşurare: Poziţie verticală. Apariţia în timp ce copilul plânge. copilul este în măsură să adopte în decubit ventral sprijinul simetric pe coate şi să-şi extindă simetric ceafa. Sfârşitul fazei a 3-a înseamnă şi poziţionarea dreaptă a coloanei vertebrale. Examinatorul să nu atingă cu policele lui marginea inferioară a muşchiului trapez al copilului. Trebuie avute în vedere următoarele  Copilul să nu atârne în centura umerilor săi. Odată cu sfârşitul deplin al fazei a 2-a. În această situaţie trebuie avută în vedere însă orice asimetrie în postura trunchiului. Faza 1 . iar cu braţul liber să prindă în faţă.cu capul în sus şi cu spatele către examinator. a extensiei picioarelor sau a unei posturi a trunchiului asemănătoare celei opistotonice. În această perioadă copilul trebiue să prindă deja fazic radial şi din decubit ventral să se sprijine pe un cot.

Picioarele în poziţie inertă de flexie (asemănătoare reacţiei Landau faza a 1-a şi reacţiei de tracţiune dincolo de perioada perinatală). Faza 2 Picioarele trase la piept – sinergie de flexie a picioarelor (poziţie asemănătore reacţiei Landau sau reacţiei de tracţiune faza a 2-a). Faza 3 .

aflat în decubit dorsal îşi trage picioarele la abdomen şi începe să-şi atingă labele picioarelor. şi care în caz de nevoie . deasemenea. care. la declanşarea reacţiilor de postură. Schimbarea rapidă a posturii. tendoane.m. care realizează accesul la un model de postură şi de mişcare..  Picioarele în extensie lejeră. asupra aparatului vestibular. Indicaţie Tragerea picioarelor la abdomen în faza a 2-a.în sensul unei confruntări a individului cu mediul înconjurător – este pus la dipoziţie de sistemul nervos . pleura şi mediastinul). corespunde etapei de dezvoltare a motricităţii spontane când copilul. a receptorilor de întindere musculară ş. Rezultă drept urmare un răspuns caracteristic.a. Impulsurile aferente rezultate astfel au. În acest sens. La acestea se adaugă stimuli exteroceptivi (atingere) şi interoceptivi (mişcări viscerale. fiecare reacţie de postură reprezintă o unitate a aferenţelor caracteristică. conduce. capsulelor articulare. la realizarea de aferenţe caracteristice prin intermediul receptorilor vizuali. La desfăşurarea precisă a reacţiilor de postură este de luat în calcul o afluenţă constantă de aferenţe din surse de stimulare diferite. reproductibil. dar „normat“ în ansamblul său.d. excită sistemul nervos central. în cadrul declanşării reacţiilor de postură. Faza a 3-a apare în perioada pregătirii reacţiei de sprijin pe picioare Reflexologia posturii Caracteristicile de bază ale reflexologiei posturii Prin declanşarea reacţiilor de postură rezultă o multitudine de stimuli asupra articulaţiilor. Labele picioarelor în flexie dorsală. caracter proprioceptiv. cu precădere. al sistemului nervos central la un stimul complex.

comportamentul braţelor la reacţia PeiperIsbert între săptămâna a 6-a şi a 12-a se aseamănă componentei tonice a reacţiei Moro. Flexia inertă a membrelor inferioare durează. aceeaşi în faza 1-a. Modele parţiale tipice de acest fel sunt: Model gen Moro al braţelor În perioada de nou-născut. Aceste modele parţiale caracteristice. de acelaşi fel. încetează însă la reacţia de tracţiune deja la mijlocul primului trimestru. cum este ea observată în a 2-a jumătate a primului trimestru. Reacţia de atârnare orizontală după Collis. sunt rezultatul unui proces de coordonare nervos-central. Peiper-Isbert şi Vojta apare o mişcare orizontală a braţului. reacţia de atârnare după Peiper şi reacţia Vojta Dincolo de această fază „holokinetică“ a dezvoltării. . Sinergia flexiei picioarel Poziţia picioarelor. la reacţia de atârnare axilare şi într-o oarecare măsură şi la reacţia de tracţiune. pe întreaga perioadă a primului trimestru. La reacţia Vojta acest fel de manifestare a reacţiei apare abia dupa săptămâna a 10-a şi durează până în săptămâna a 20-a. cunoscută sub numele de reacţia Moro. la reacţiile Collis. La reacţia Collis orizontal ea apare doar între săptămâna a 7-a şi a 8-a de dezvoltare. Sunt însă observate modele parţiale de acelaşi fel în cadrul reacţiei globale specifice(de exemplu poziţia membrelor inferioare la reacţia de tracţiune şi reacţia Landau). La diferitele reacţii de postură aceste unităţi ale aferenţelor sunt şi ele diferite (de exemplu reacţia de tracţiune şi reacţia Landau).central. la reacţia de atârnare axilară şi la reacţia Landau. care este în corelaţie strictă cu vârsta de dezvoltare a copilului. este la reacţia Landau.

Pentru a putea fi folosite clinic. dar la momente diferite. adoptate în mod reflex la schimbarea bruscă a poziţiei corpului. Chiar şi diminuarea sinergiei de flexie a membrelor inferioare.Reacţia Landau. trebuie ca:  Răspunsurile motorii la schimbarea poziţiei corpului să fie vizibile. şi care conduc la luarea acestor posturi. la reacţia de atârnare axilară şi la reacţia Landau. . Importanţa reflexologiei posturii în diagnosticul dezvoltării Reacţiile de postură sunt poziţii şi mişcări complicate. Reacţile normale să poată fi deosebite de reacţiile anormale. Răspunsurile motorii să oglindească reactibilitatea sistemului nervos central în  diferitele faze ale dezvoltării. La reacţia de tracţiune ea apare la mijlocul trimestrului 1. să se desfăşoare  după anumite reguli. aceasta însemnând că ele pot fi reproduse. Noi numim acest model de mişcare şi de postură o sinergie de flexie a membrelor inferioare. reacţia de atârnare axilară şi reacţia de tracţiune Apare o flexie activă a membrelor inferioare către corp. apare la toate reacţiile de postură amintite mai sus. la trecerea de la luna a 4-a la luna a 5-a.

Cu ajutorul reacţiilor de postură normale putem trage concluzii asupra altor funcţii ale SNC. un vizibil conţinut  kinesiologic. Ele se folosesc de un joc muscular vizibil. Reacţiile de postură au ca mişcări reflexe sau posturi reflexe.Deja Moro a avansat pentru reflexul descoperit de el astfel de ipoteze. Ea presupune o  funcţionare foarte complicată a sistemului nervos central. Noi susţinem ipoteza diferitelor faze de dezvoltare a reacţiilor de postură din următoarele motive:  Coordonarea automată a posturii corpului este un proces activ. Din desfăşurarea „lege artis“ a reacţiilor de postură pot fi trase. care există deja din perioada de nou-născut. Şi Landau şi-a demonstrat într-un mod asemănător fazele dezvoltării reacţiei sale. spre exemplu. următoarele concluzii: .

este exclusă o tulburare gravă. Dacă nivelul dezvoltării posturale atins coincide cu vârsta calendaristică a copilului. Reflexul de apucare a mâinii a dispărut.congenitală. funcţia de sprijin corespunzătoare în centura umerilor şi bazinului. cu urmări pentru dezvoltarea mentală şi/sau pentru cea motrică. în decubit ventral. Aceasta este condiţia pentru o funcţie normală  de sprijin a mâinii. este  exclusă o tulburare semnificativă a dezvoltării mentale. o mână este eliberată pentru a prinde. postural conform vârstei. Reflexul optico-facial (clipire reflexă la un stimul optic) poate fi declanşat. Copilul se poate rostogoli coordonat din decubit dorsal în decubit ventral.Un copil. Toate acestea n-i le arată reacţia Collis orizontal. Copilul nu va avea în viitor – în condiţiile unei dezvoltări fără probleme – tulburări  semnificative ale stereognoziei. este caracterizată încă din primele săptămâni de viaţă de o tulburare a reactibilităţii posturale. posedă următoarele aptitudini (vezi foto de sus)  Copilul poate prinde radial. respectiv trebuie să ne gândim la o problematică de dezvoltare mentală. ci presupune şi prezenţa componentei optice în coordonarea reactibilităţii posturale. Această funcţie o recunoaştem la sfârşitul fazei a 2-a la reacţia Vojta. de natură hormonală sau metabolică. dacă toate reacţiile de postură amintite  au o desfăşurare normală. Nu putem vorbi de o pareză cerebrală infantilă.d. segmental. .v. A dobândit sprijinul simetric pe  coate cât şi sprijinul pe un cot. trebuie exclusă o tulburare de vedere. care la sfârşitul trimestrului al 2-lea reacţionează d. Disarmonice înseamnă că pot fi observate concomitent modele parţiale ale unor stadii de dezvoltare diferite (de exemplu: braţele ne arată un nivel al verticalizării inferior celui al picioarelor). deschiderea deplină a palmei şi abducţia metacarpienelor. Pentru  aceasta trebuie să se poată realiza. Faza a 3-a a reacţiei Peiper-Isbert stabileşte nu numai atingerea treptei de maturizare la finele celui de-al 2-lea trimestru.p. Pentru că orice dezvoltare cerebral paretică. În decubit ventral copilul se poate sprijini pe palme. precum şi funcţia de sprijin a corpului în decubit lateral. Un copil care se rostogoleşte „en bloc“ nu se poate sprijini în decubit lateral. Dacă treapta de dezvoltare atinsă de copil corespunde cu vârsta calendaristică. În caz  contrar. chiar şi una minimală. Condiţiile prealabile pentru aceasta sunt mişcarea de  pronaţie a antebraţului. care se oglindeşte în reacţii de postură anormale sau disarmonice. Astfel.

Sistemul nervos central(SNC) nu este în stare să realizeze. Cu privire la terapie. cu o calitate pe cât posibil de mare. deosebim:     TCC TCC TCC TCC foarte uşoară 1–3 reacţii de postură anormale uşoară 4–5 reacţii de postură anormale medie 6–7 reacţii de postură anormale gravă 7 reacţii de postură anormale+tulburare gravă a tonusului muscular Pentru a aprecia prognoza unei TCC trebuie luată în considerare şi dinamica reflexelor neonatale(aşa-numitele reflexe primitive). acest criteriu important de impărţire. De aceea vorbim despre o „tulburare centrală de coordonare“(TCC). creşte şi posibilitatea ca acestă stare de lucruri să se manifeste în mai multe (sau în toate) reacţiile de postură. atunci când vorbim de prognosticul individual. la treapta de dezvoltare a verticalizării. atunci avem de-a face cu un copil normal dezvoltat. nu este un diagnostic nosologic. Dacă privim desfăşurarea reacţiilor de postură. accesul suficient la modelul de postură şi mişcare din „provizia” înnăscută. o dată cu creşterea numărului modelelor parţiale perturbate. ameninţare postural-paretică şi pareză cerebrală fixată. pot fi descrise cantitativ prin numărul modelelor parţiale perturbate. În acelaşi timp. Pentru aceasta este de ajuns să avem un model parţial perturbat. Evaluare şi analiză Evaluare cantitativă şi analiză neurologică sumară Abaterile de la reactibilitatea posturală aşteptată la reacţiile de postură. Deosebim atunci deficienţe posturale.Vârsta de dezvoltare posturală se stabileşte înainte de a afla vârsta calendaristică! Dacă există concordanţă referitoare la nivelul reactibilităţii posturale. a „modelului ideal”. De aceea denumirea de „TCC“ nu este sinonimă cu“paralizia cerebrală“ sau cu „ameninţarea de pareză cerebrală“. Posibilitatea perspectivei unei tulburări datorate bolii creşte însă cu numărul modelelor parţiale perturbate. la mişcarea fazică(spontană) şi la vârsta calendaristică. pe baza aferenţelor acumulate din reacţiile de postură. Pentru aceasta plecăm prin a ne imagina alcătuirea modelului global. din punct de vedere pragmatic. Pe de altă parte. . în perioada în care în mod normal sunt observate reflexe neonatale. În cazul în care la o reacţie de postură nu se ajunge la „idealitate”. cu o prognoză normală a dezvoltării. Motivele pentru o astfel de abatere pot fi multiple. apreciem această reacţie de postura ca“nefiind in mod ideal“ realizată. trebuie precizată această denumire descrisă de „TCC“. „TCC“.