You are on page 1of 17

RADIOIMAGISTICA SISTEMULUI OSTEO-ARTICULAR

Ţesutul osos este un ţesut conjunctiv, mezenchimal, a cărui substanţă fundamentală s-a
impregnat cu un complex proteino-calcic şi fosfor.
Deoarece calciul si fosforul sunt de aproximativ 40 ori mai absorbante la razele X fata
de ţesuturile moi osul şi structura lui se văd foarte bine la examenul radiologic.
Elemente de fiziologie osoasa
Cunoasterea proceselor fundamentale metabolice si functionale care asigura structurii
osoase un caracter dinamic, atat in starile normale, cat si in cele patologice
In starile normale morfologia oaselor este rezultanta a doua procese metabolice:
- Osteoformare
- Osteodistructie
- Asigurate de doua sisteme :
 sistemul celular
 sistemul necelular- de suport
1.Sistemul celular
Osteoblaste, osteocite, osteoclaste – care asigura desfasurarea proceselor de
osteoformare si osteodistructie.
Osteoblastele contin un bogat echipament enzimatic (fosfataza alcalina, ATP-aza,
enzime oxidoreductoare si unele hidrolaze acide) care sintetizeaza matricea osoasa formata
- din fibrile de colagen (90%),
- proteine noncolagen
- substanta fundamentala
Matricea elaborată de osteoblaste, este cunoscută şi sub numele de osteoid.
Osteocitele initiaza osteoliza si activitatea lor este hormonodependenta- se formeaza
prin maturarea osteoblastelor.
Osteoclastele realizeaza rezorbtia osoasa cu ajutorul unor enzime proteolitice, jucand
rolul de “maturator” al detritusurilor osoase.
2.Sistemul necelular
• componenta organica alcatuita in principal din colagen, ce formeaza o
structura tridimensionala cu aspect de plasa
• componenta minerala, formata din ioni de calciu si fosfat dispusi in cristale de
hidroxiapatita(fosfat tricalcic), care mai inglobeaza si alti ioni (Na, Mg, K, F,
Sr, Zn, Cu, I).
Notiuni de anatomie radiologică
Macroscopic se disting două tipuri de ţesut osos:
compact
spongios.
Ţesutul osos compact este format din lamele concentrice dispuse în jurul canalelor
Havers
1

4. Periost (invizibil pe radiografie). genunchi. Ţesutul osos spongios este format dintr-o reţea de travee (lamele) osoase între care se delimitează areole pline cu măduvă osoasă. Ţesutul osos este un ţesut conjunctiv dur alcătuit dintr-o matrice proteică. Imaginea radiologică este dată de sărurile minerale care impregnează matricea proteică. Componenta organică este alcătuită. Os spongios. contururi nete. în cadrul acţiunii modelante a celor două sisteme componente: celular şi necelular. De aceea se consideră că traveele se dispun după liniile de forţă care acţionează la nivelul osului. 3. Areole pline cu maduva osoasa B. 2 . Orientarea traveelor şi grosimea lor depind de traiectele liniilor de forţă bine evidentiate la nivelul membrelor inferioare: femur.Radiologic osul compact apare ca o bandă opacă cu intensitate mare. dar şi din proteine noncolagen şi substanţă fundamentală. Corespondentul de imagine radiologică al ţesutului osos spongios este o reţea de opacităţi liniare bine conturate regulate. Morfologia osului normal este rezultanta proceselor de osteoformare si osteodistrucţie. de intensitate mare. 1. Sărurile minerale sunt reprezentate în cea mai mare parte din hidroxiapatită (fosfat tricalcic cristalizat). delimitând între ele arii radiotransparente de dimensiuni variabile. A B Distribuţia traveelor osoase dar şi grosimea lor este determinată de rezultanta forţelor care acţionează la nivelul osului. cu aspect de plasă. A. în principal. dispus într-o structură tridimensională. structură omogenă. Aspect schematic a structurii osoase. Matricea osoasă este alcătuită în proporţie de 90% din colagen. Ţesut osos spongios format dintr-o reţea de travee (lamele) osoase între care se delimitează areole pline cu măduvă osoasă. fermă si elastică. din colagen. tibiotars. Os compact haversian 2. unde se constată o reţea grafică a trabeculelor deosebit de utilă în aprecierea osteoporozei. Osul normal calcificat conţine 35% matrice organică şi 65% material cristalin nonorganic. săruri minerale şi celule.

osteoclaste.metafiza.Mineralele din compoziţia osului sunt reprezentate în primul rând de calciu şi fosfat. Oasele lungi Unui os lung i se descriu două epifize şi o diafiză Intre diafiză şi epifiză există o zonă de trecere.ISistemul celular este format din osteoblaste. Epifiza este acoperită pe versantul articular de cartilaj care nu este vizibil radiologie Oasele plate sunt delimitate la exterior de corticală ce apare radiologic ca o linie opacă fină.iar în interior prezintă ţesut osos spongios. îndepărtând detritusurile osoase După formă şi dimensiuni oasele se clasifică în: lungi. la care se adaugă Mg2+. formată în principal din fibre de colagen. 3 . dimensiunile. Na+. Cele două conţin straturi de celule cu potenţial osteogenic. Sr2+.CO2-. late şi scurte. F-. care radiologic se prezintă ca o reţea de linii opace fine bine delimitate care mărginesc spaţii transparente poligonale şi care se dispun pe traiectul liniilor de forţă. Cu2+. Osteoblastul fiind înzestrat. care în condiţii normale asigură echilibrul între remanierea si distrucţia osului. enzime oxidoreductoare şi unele hidrolaze acide) sintetizează matricea osoasă. Zn2+. conturul. structură omogenă care mărginesc o bandă transparentă centrală: canalul medular Compacta osoasă are o suprafaţă externă periostală şi o suprafaţă internă endostală.OH-. Osteocitul iniţiază osteoliza şi activitatea lui este hormono-dependentă Osteoclastul definitivează osteoliza cu ajutorul unor enzime proteolitice. K+. osteocite. Anatomie radiologica normala Epifize  Spongioasa  Cortical Metafize Diafiza  Canal medular  Compacta Periost – invizibil radiologic Examenul radiologic redă fidel forma. Atât metafiza cât şi epifiza conţin în partea centrală ţesut spongios. în fazele sale de activitate. structura macroscopică a osului datorită componentei sale minerale fosfocalcice La nivelul diafizei oaselor lungi se evidenţiază compacta sub forma a două benzi opace paralele cu intensitate mare. Spaţiile intertrabeculare conţin măduvă osoasă hematogenă şi ţesut conjuctiv. aflate într-un raport de 2.2:1. cu un bogat echipament enzimatic (fosfatază alcalină. ATP-ază. La nivelul epifizei si metafizei compacta devine din ce în ce mai subţire şi se numeşte corticală. regulată. Radiologic apare ca o linie fină opacă.

2. 2. iar capetele osoase sunt conectate prin ligamente şi tapetate cu sinovială Labrumul este un inel fibrocartilaginos. Banda transparentă are aceeaşi înălţime pe toată lungimea sa Diartrozele (articulaţii sinoviale mobile) sunt articulaţii complexe în care suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin protector. micşorat în totalitate sau într-o parte (pensat) şi dispărut. 1. cu contur regulat dat de corticala osoasă. cu rolul de a mări cavitatea. canal medular. Se întâlneşte la articulaţia coxofemurală şi glenoidă. Aspectul radiologic al unei sinartroze este de bandă transparentă cu contur ondulat bine delimitat. semimobile) -capetele osoase sunt legate între ele prin structuri fibrocartilaginoase (articulaţiile intervertebrale) apar radiologic ca benzi transparente net delimitate de suprafeţele articulare. periost. 7. Radiologic la nivelul unei articulaţii. 4 . medulara 4. se va aprecia: a. semimobile. 8. ataşat de marginea articulară. triunghiular pe secţiune. amfiartroze . Amfiartrozele (articulaţii cartilaginoase. tesut spongios. spaţiul articular care radiologic apare ca o banda transparentă între extremit osoase Spaţiul articular este ocupat de cartilaj. Imagine radiologica schematica a osului lung la adult. diafiza B. 5. 1. 4.5 Im A B Articulatiile Sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc între ele. 3. Spaţiul articular poate fi: mărit. b. cartilaj articular. fixe.articulaţii fibroase. Schema osului lung la adolescent. Index cortico-medular: (D-M)/ D = 0. epifiza. D – diametrul diafizei. corticala. Articulaţiile se clasifică în: sinartroze . M – diametrul canalului medular. 6. cartilaj de conjugare. os compact. 3.articulaţii cartilaginoase.Oasele scurte au o corticală la periferie şi ţesut spongios în interior.articulaţii sinoviale mobile. diartroze . extremităţile osoase care participă la articulaţie. metafiza. 5. A.

Meniscul fibro-cartilaginos. METODE DE EXAMINARE 1. 13. pe radiografie o vena poate da o imagine alba/opaca abia vizibila in grasimea subcutanata in mod clar mai cenusie. 7. 6. 9. Membrana sinoviala. Grasime subcutanata. 5. 4. 5 . Capsula si ligament articular. Articulatia sinoviala(diartrozica). Radiografia Radiografia oferă detalii asupra:  structurii  conturului  dimensiunilor  formei  poziţiei (aliniamentului)diferitelor segmente osoase. 3. 12. Cavitate articulara. 8. Muschi.c. Cartilaj articular. Pediculul vasculo-nervos. părţile moi periarticulare la care participă cartilagiul. 2. Bursa seroasa peri-articulara. ţesutul muscular. a) Schema anatomica b) Imagine radiologica corespunzatoare 1 Epifiza. 10. sinoviala. Vena subcutanata . Interlinia radiologica. capsula articulară. 11. Lama sau placa osoasa sub-condrala.

fiind radiotransparent. 2.confirmarea prezenţei unei leziuni .caracterizarea leziunii (solidă. aliniamentul oaselor.repetabila . Cartilajul articular nu se vede radiografic. a metastazelor locale sau la distanţă. ).preţul de cost scăzut. Radiografiile funcţionale evidenţiază amplitudinea mişcărilor. Pentru vizualizarea părţilor moi se efectuează radiografii cu joasă tensiune (35-40 kV). în direcţii opuse. 6 . Câmpul iradiat este necesar să fie cât mai mic prin diafragmarea fascicului pentru a evita iradierea inutila. Avantajul CT faţă de radiografia standard constă în vizualizarea mai bună a unor regiuni anatomice complexe (cum ar fi oasele feţei sau articulaţiile sacroiliace. Regiunile simetrice sunt examinate bilateral pentru a putea identifica modificări minime în perioada de debut a afecţiunilor. Elementele electrice sunt adaptate fiecărei regiuni şi fiecărui bolnav în aşa fel încât pe radiografie să se poată identifica atât structura osului.examinarea este non-invazivă. Radiografiile osoase trebuie să cuprindă cel puţin o articulaţie pentru a putea aprecia poziţia (aliniamentul) oaselor. vasculară sau din ţesut grăsos benignă sau malignă. Calitatea radiografiei trebuie să fie optimă. Pentru aprecierea unor leziuni cu dimensiuni mici se efectuează radiografii mărite prin creşterea distanţei dintre segmentul de radiografiat şi film. aspectul tesuturilor moi înconjurătoare.detectia.raporturile tumorilor cu pachetele vasculo-nervoase. Principalele aplicaţii ale CT în diagnosticul tumorilor osoase şi de părţi moi sunt: . . cât şi a părţilor moi. Presupune mişcarea continuă în tot timpul examinării. a tubului radiografic şi a filmului.aparatele mobile permit examinarea la patul bolnavului sau în sălile de operaţie.apartenenta leziunii(os sau părţi moi). . oferind date asupra funcţiei articulare Avantaje: . . Radiografiile osoase trebuie efectuate in cel puţin două incidenţe perpendiculare AP şi LL pentru a evita fenomenul de sumaţie. chistică. rapidă. în cazul tumorilor maligne. care permite vizualizarea mai exactă a leziunilor prea mici pentru a fi detectate pe radiografiile convenţionale sau evidenţiază detalii anatomice mascate de structuri interpuse. Tomografia conventionala Tomografia este radiografia unei secţiuni a corpului. . Pentru vizualizarea unor detalii în interiorul unor zone cu conţinut mineral ridicat sunt necesare radiografii supravoltate (kilovoltaj ridicat).accesibila . coxofemurale) precum şi vizualizarea şi diferenţierea mai bună a părţilor moi paraosoase şi periarticulare. .precizarea extinderii locale a formaţiunilor tumorale.

Ecografia permite examinarea în timp real a mişcării tendoanelor si muşchilor. de obicei în secvenţă rapidă.tumori . Se pot individualiza urmatoarele componente tisulare: -grasime subcutanata -cartilaj hialin -muşchi -fibrocartilaj -tendoane -os cortical -ligamente -os trabecular -vase -maduva osoasa rosie -nervi -maduva osoasa galbena Aplicatiile IRM s-au extins continuu si includ in momentul actual detectia diferitelor procese patologice precum : . deoarece vizualizează anatomia vasculară regională permitand realizarea planului de rezecţie tumorală.osteoporoza tranzitorie . tendoane. Se injectează prin orificiul cutanat substanţa de contrast şi se va aprecia traiectul fistulei şi cavitatea.traumatisme in faza preradiologica . Arteriografia Este extrem de utilă în stabilirea procedeelor chirurgicale reconstructive ale membrelor. urmată de efectuarea de filme. Aplicaţiile ecografiei în ortopedie. Imagistica prin rezonanga magnetica (IRM) Sistemul musculoscheletal este ideal pentru investigarea prin RM. deoarece ţesuturile diferite din structura sa determină semnale cu intensităţi diferite pe imaginile ponderate în T1 şi T2.3.muşchi.osteoartrite . Arteriografia presupune injectarea unui agent de contrast în artere. Metoda se foloseşte înaintea intervenţiei chirurgicale curative. Recent a fost introdusa ecografia tridimensionala prentru evaluarea displaziei progresive a şoldului. 4. 7 . mai ales înainte de vizualizarea radiologică a nucleului capului femural. 6. situaţie în care este considerată metoda imagistică de elecţie. diagnosticul displaziei de şold. includ evaluarea lojei muşchilor rotatori. Cea mai eficientă aplicaţie a ecografiei. a leziunilor diferitelor tendoane (tendonul lui Achile) şi ocazional a tumorilor de părţi moi (hemangiom). constă în examinarea şoldului infantil.edemul osos 5. examinarea meniscurilor şi a revărsatelor lichidiene intraarticulare.modificari ale maduvei osoase . Fistulografia Este o metodă care permite localizarea unor cavităţi intraosoase care comunica cu exteriorul. Ecografia Indicaţiile ecografiei în diagnosticul afecţiunilor sistemului musculo-scheletal cuprind: examinarea părţilor moi .

organe sau substraturi lezionale. ECOGRAFIA Prezintă următoarele avantaje: . Ecografia evidenţiază bine spaţiul articular. Metoda cel mai frecvent folosită este radiografia. .extensia reala a unei tumori osoase . în particular în depistarea colecţiilor lichidiene intra şi peri-articulare şi în diferenţierea maselor localizate în fosa poplitee (de ex: diagnosticul diferenţial între anevrism. sănătoasă .infectii . artrografia şi-a păstrat importanţa în practica radiologică curentă 2. detecţia externă a radiaţiei gamma emisă de aceşti radiotrasori permite vizualizarea diferitelor sisteme anatomice.boli metabolice .detectia unor leziuni osoase in faze preradiologice: . Scintigrafia osoasă Principiul metodei ( definiţie ): administrarea unor radiofarmaceutice care au electivitate (tropism) pentru 0 anumta funcţie a unui organ intern.permite comparaţia cu partea normală. 8 . scintigrafia este deosebit de utilă în diagnosticul fracturilor de stress.este relativ accesibila .fracturi de stress .este o metodă neinvazivă. ARTROGRAFIA Artrografia constă în introducerea unui agent de contrast (contrast "pozitiv"-soluţie iodată.metastaze .nu utilizează radiaţii ionizante .necroze vasculare .Articulatiile Metodele de examinare sunt aceleaşi ca şi in investigarea osului Tehnica de examinare specifică este artrografia. sau ambele) în spaţiul articular. Prioritati diagnostice . în cadrul afecţiunilor reumatismale. În pofida evoluţiei noilor metode imagistice de diagnostic. 1.tablou metabolic" localizând anatomic leziunea prin evaluarea activităţii sale metabolice. În traumatisme. contrast "negativ"-aer.evaluarea artritelor Avantajul major al scintigrafiei faţă de toate celelalte metode imagistice constă în posibilitatea de a vizualiza întregul schelet pe o singura imagine Scintigrafia osoasă realizează un .viabilitatea osului . IRM este deosebit de utilă în aprecierea componentelor fibroconjunctive articulare. constând în interacţiunea ultrasunetelor propagate în corp cu interfeţele tisulare Recent. ligamentele etc. ecografia a fost aplicată în investigarea anumitor regiuni. comparativ cu osul normal adiacent.. chist Baker şi sinovita hipertrofica) 3.CT şi RM.poate fi efectuată la patul bolnavului sau în sala de operaţii. proces metabolic sau leziune. Aceste fracturi pot să nu fie identificate pe radiografiile convenţionale şi chiar pe tomografii.

Osul poate suferi modificări de . pentru că vizualizează distribuţia leziunilor la nivelul întregului schelet şi a înlocuit complet monitorizarea prin radiografii articulare Scintigrafia poate determina distribuţia modificărilor articulare nu numai în articulaţiile mici şi mari ci şi în regiuni de obicei imposibil de examinat prin radiografii standard. şi dacă anomaliile nu sunt detectate. SEMIOLOGIE OSTEOARTICULARĂ Ţesutul osos este o structură dinamică.os ca organ:  Hipoplazie – mai mic  Hiperplazie – mai mare  Aplazie / agenezie – absent din nastere  Anostoza – absent dobandit  Hipostoza .dimensiuni . s-a dovedit valoroasă în diagnosticarea fracturilor pe oase osteopenice. cartilajului articular. Intreruperea circulaţiei într-un teritoriu osos duce la osteonecroză. Intre distrucţia şi reconstrucţia de os există un echilibru armonios ducând la o continuă remodelare a osului . următoarea examinare trebuie să fie RM. trebuie efectuate întâi filme convenţionale. În majoritatea cazurilor alegerea tehnicii imagistice este dictată de tipul de leziune suspectată respectand un anumit algoritm diagnostic De exemplu dacă se suspectează o osteonecroza. meniscurilor şi părţilor moi. se recomandă din nou RM.formă . Creşterea activităţii osteoclastelor duce la distrugerea osului. Coloanele haversiene îmbătrânite sunt resorbite şi apar altele noi care le iau locul. Metoda este deosebit de utilă în evaluarea artritelor.structură Afectarea osului poate interesa şi părţile moi adiacente Modificări radiologice elementare . iar când predomină reconstrucţia apare osteoscleroză.(suflat)  Scoliostoza – incurbat 9 .mai subtire  Hiperostoza – mai gros  Oedostoza . tomografiei CT sau pozitivităţii scintigrafiei. după ce se efectuează radiografiile convenţionale. atunci când examenul radiologic de rutină este normal. având în vedere că această metodă are o inalta rezoluţie de contrast a măduvei osoase. În evaluarea modificărilor interne ale genunchiului. ligamentelor. care detectează modificările necrotice osoase cu mult înaintea filmelor planare.umflat. proces denumit osteoliză. la pacienţii în vârstă.De asemenea. Atunci când predomină distrucţia osoasă volumul osos se reduce şi apare osteoporoză. cum ar fi articulaţiile temporo-mandibulară şi sternului cu manubriul.

Densitometria osoasă este metoda uzuală ce permite aprecierea gradului osteoporozei şi eficienţa tratamentului aplicat. Osteoporoza este caracterizată prin masă osoasă redusă şi o arhitectură trabeculară deteriorată.localizată.poate fi de tip I (postmenopauză) apare după 50 de ani . Un scor T > . Permite aprecierea precoce a demineralizării ( osteopeniei).este de cele mai multe ori generalizată. Forma cronică . Valoarea scorului T < -2. care este deviaţia standard faţă de peak-ul (valoarea maximă) a densităţii osoase a unui adult normal cu vârsta între 25-30 ani.- - os ca tesut Leziuni elementare osoase distructive( cu minus)  Osteoporoza  Osteoliza  Osteonecroza  Atrofia prin presiune Leziuni elementare osoase constructive( cu plus)  Osteoscleroza  Periostoza  Osificările heterotope  Distrofiile osoase os ca organ Osteoporoza Osteoporoza este o modificare a structurii osoase definită histologic prin scăderea masei osoase pe unitatea de volum.cronică.1 este normal. Scorul T cu valori între -1 şi -2. Forma acută .acută . când cuprinde un segment scheletic. senilă după 70 de ani.sau de tip II.5 este caracteristică osteoporozei.5 semnifică scăderea densităţii osoase denumită ostopenie. când osul este încă normal radiografic. ceea ce duce la creşterea fragilităţii osoase şi la apariţia fracturilor. - Semne de osteoporoza La nivelul coloanei Hipertransparenta Vertebre in chenar Hernii intrasomatice 10 . Osteoporoza . Osteoporoza generalizată . la o porţiune osoasă sau regională. Osteodensitometric osteoporoza este definită pe baza scorului T.

resorbţia subperiostală şi endostală duce la subţierea compactei.frecvent se constată fracturi. .Osteoporoza în osteoartropatii discrinice  Boala Recklinghausen  Sindromul suprareno-metabolic Iţenco-Cushing .resorbţia osoasă intracorticală în jurul canalelor Havers duce la scăderea intensităţii opacităţii compactei şi la apariţia unor linii fine transparente paralele cu axul lung aspect denumit "fascicularea" sau "tunelizarea" compactei. .Osteoporoza din osteoartropatiile dismetabolice  Rahitism  Scorbut  Osteomalacie .Osteoporoza din procesele inflamatorii osoase  Osteomielita acută  Tuberculoza osoasă .80 Osteoporoza generalizată .resorbţia endostală a compactei duce la lărgirea canalului medular .Osteoporoza în procese tumorale  Osteosarcomul osteolitic central  Osteosarcomul Ewing  Plasmocitomul Osteoliza Limitata Superficiala Uzura Eroziune Carie In os Lacuna Caverna Geoda Chist Difuza 11 .- Tasari anterioare Cifoza rotunda Vertebre biconcave Indicele lombar L3 Normal = 0. Forme clinico-radiologice .

cuprinde zone intinse de os şi se întâlneşte în inflamaţii severe şi în tumori. Osteoliza difuză . în jurul său se produce edem cu demineralizare în câteva zile şi alterarea fibrelor de colagen. 12 .radiologic se manifesta ca zone transparente întinse Forme clinico-radiologice .carie. plasmocitomul . fibrosarcomul. condromatoză osoasă o Tumori osoase maligne: osteosarcomul. sarcomul osos Ewing.Osteoliza în bolile de depozit o Lipoidoze o Boala Hand-Schuller-Christian o Granulomul eozinofilic Osteonecroza Definiţie: Proces distructiv osos apărut prin obstrucţia unui vas sanguin osos de cauză septică-aseptică Forme clinico-radiologice .Osteonecroze septice: osteomielita acută .osteoliză situată în interiorul osului apare sub formă de lacună osoasă şi se prezintă radiologie ca o zonă transparentă difuz delimitată sau sub formă de chist care este o zonă transparentă ovalară bine delimitată de un fin lizereu opac osteosclerotic. Osteoliză circumscrisă poate apare pe conturul osului sub formă de . ceea ce duce la un proces de osteoclazie.eroziune (uzură) diametrul de 3-5 mm . . sarcomul condroblastic.diametrul de 5-10 mm. Radiologic în locul ţesutului osos distrus apar zone transparente. . Osteoliză poate fi  circumscrisă  difuză. condrom.Osteoliza în tumorile osoase o Tumori osoase benigne: fibrom.Osteonecroze aseptice Osteonecroza septică Un embol pornit dintr-un proces infecţios poate produce un stop vascular cu moartea celulelor din teritoriul respectiv.Osteoliza în distrofii osoase o Chistul osos esenţial o Tumora cu celule gigante o Osteomul osteoid o Osteodistrofia fibroasă localizată Jaffe-Lichtenstein .Este un proces distructiv în care este afectată atât componenta minerală cât şi cea proteică Distrugerea osoasă este produsă de osteoclaste. metastazele osteolitice. Fagocitarea osteoclazică este urmată de dezvoltarea unui ţesut de granulaţie.

cu îngroşarea traveelor osoase şi compactei osoase cu ştergerea spongioasei şi canalului medular. Osteoclazia din jurul său face ca el să fie înconjurat de o transparenţă inelară ca un chenar. După sediu:  Spongioscleroza: producţie de os nou la nivelul spongioasei o Monoastică monotopă o Poliostică politopă  Endostoza: producţie de os nou la nivelul compactei o Îngroşare de compactă o Obstruare de canal medular Forme clinico-radiologice .Osteoscleroza în bolile sanguine .Osteoscleroza în procese inflamatorii osoase:  Osteomielita  Tuberculoza osoasă  Sifilisul osos .Osteoscleroza în tumori osoase  Osteosarcomul osteocondensat 13 .Osteoscleroza în distrofiile osoase  Osteomul osteoid  Osteodistrofia deformantă Paget  Meloreostoza Leri  Osteopoichilia Albers-Schonberg  Osteopoichilia Voorhoeve  Osteopetroza Albers-Schonberg  Boala Camuratti-Engelmann  Hiperostoza frontală internă (sdr.Osteoscleroza în intoxicaţii cu metale/metaloide  Osteoscleroza bismutică  Osteoscleroza în saturnism  Osteoscleroza în intoxicaţii cronice cu fosfor .Fragmentul osos ischemic apare radiologie nemodificat deoarece suprimarea circulaţiei nu permite deplasarea sărurilor minerale şi se numeşte sechestru osos. Morell-Morgagni-Stewart) . Atrofia prin presiune Proces distructiv osos produs prin compresie asupra vaselor care irigă osul  Anevrism aortic  Chist osos  Otite cronice colesteatomatoase  Neurinom de acustic  Ganglioneurom Osteoscleroza Depunere în exces de săruri fosfo-calcice.

Spiculi solizi . spiculi o Periostoza în inflamaţii osoase 14 . ondulată .Spiculi divergenţi.În carapace ondulată . prin metaplazia ţesutului fibros Periostoza = formarea de os la nivelul periostului Periostul (membrană fibro-elastică) nu are expresie radiologică ! Vascularizaţia periostului este în relaţii strânse cu vascularizaţia osului şi a musculaturii adiacente Periostoza/apoziţia periostală se evidenţiază radiologic la 2-3 săptămâni de la debutul tulburărilor de circulaţie periostală!  Locală  Regională  Generală Tipuri de reacţie periostală (Ragsdale 1981):  Reacţie periostală continuă o Cu corticală distrusă . netedă. cu trabeculaţii.Spiculi paraleli în perie . Metastaze osoase osteosclerotice Osteoscleroza – tumorala . inflamaţii.Lamelă unică .Expandată. în carapace simplă . în raze de soare  Reacţie periostală întrerupta: triunghi Codman cu lamelă unică/cu lamelă multiplă. “bule de săpun” o Cu corticală intactă .nontumorala Osteoscleroza nontumorală apare ca un proces de apărare la periferia unor leziuni. în procesul de vindecare sau însoţeşte alte afecţiuni ca: artroze. displazii etc.Lamele multiple . Osteoscleroză tumorală este produsă fie prin elaborarea de către celulele tumorale a unui ţesut osteoid prin osificarea encondrală a cartilajului tumoral.Solidă.În creastă de scoică.

Triunghiul Codman este un pintene periostic şi apare ca o opacitate triunghiulară cu structură inomogenă. sarcoidoza. contur neregulat şi însoţeşte în marea majoritate a cazurilor o tumoră malignă.Procese inflamatorii periosoase (celulite.Spondilita anchilozantă . Rareori apare şi în hematoame. sarcomul Ewing.Hematoamele subperiostale – periostoza Periostoza în afecţiuni reumatismale/colagenoze . 15 .Osteomielita stafilococică .artroze Periostoza în afecţiuni dismetabolice: rahitism.o o      . sarcoame parostale. arteritele diabetice.Sifilisul osos . miozite) Periostoza în leziuni traumatice .PCE .Tuberculoza osteo-articulară . metastaze osoase Periostoza în alte procese tumorale şi în boli de sistem: meningioame.Actinomicoza . boala Recklinghausen Periostoza în tulburări circulatorii: varicele. scorbut. Reacţia periostală complexă Este o reacţie cu spiculi divergenţi în "raze de soare" şi se întâlneşte în tumorile maligne Productiuni osoase Exostoze Osteofite Sindesmofite Osteofitele: Se formează ca urmare a unui proces degenerativ al cartilajului articular. hiperuricemie Periostoza în discrinii: acromegalia. având rolul de a stabiliza articulaţia şi de a scădea încărcarea articulaţiei prin creşterea suprafeţei de contact articular. arteritele senile Periostoza în tumorile osoase: osteosarcomul osteocondensat/litic. boala Hodgkin. cancerul mamar (+) Periostoza Tipuri Paralela – lamelara Unica Stratificata Perpendiculara – spiculi Oblica – pintene osos Mamelonata Alte aspecte Reacţia periostală discontinuă Apare în afecţiuni care distrug o porţiune de periost. leucemiile.

pornesc din unghiul vertebrei. situată în dreptul spaţiului intervertebral: sindesmofitele vechi. difuz delimitate în fazele acute şi devin bine delimitate. Radiologic apar ca o opacitate liniară fină cu structură amorfă. fie încurbate cranial. nete în fazele de acalmie. verticală. calcificarile fiziologice ale cartilajelor costale se încadrează tot în această categorie. Condrocalcinoza Osificarile heterotrope 16 . bine conturate. după procese inflamatorii. ramurile pubiene. au traiect vertical. realizând o punte fină între două vertebre adiacente. Radiologic au aspect vatos. care cresc lent în dimensiuni şi intensitate. radiologic se constată calcifieri cu intensităţi variate. importante. La nivelul coloanei osteofitele au baza situată la nivelul unghiurilor vertebrale. periarticulare etc. caudal sau cu aspect de "cioc de papagal". Uneori formează punţi osoase intcrvertebrale. realizează veritabile punţi interosoase Entezofitul: Termenul se referă în principal la calcifierile de la locul de inserţie a tendoanelor şi ligamentelor pe os. cel mai frecvent în spondilartrita anchilozantă.si post traumatic Calcificarile ligamentare Calcificarile musculare: apar frecvent după hematoame intramusculare: "miozita osifiantă". sunt caracteristice spondilartropatiilor seronegative. marele trohanter.Se formează frecvent la locul inserţiei capsulei articulare pe epifizele oaselor lungi (osteofite capsulare) sau la locul unde se reflectă sinoviala. la nivelul fasciei plantare (pintene calcanean) sau la nivelul inserţiei tendonului achilian. de "pămătuf'. La nivelul coloanei vertebrale osteofitele se formează datorită suprasolicitării la nivelul inserţiei fibrelor Sharpey din structura inelului extern al discului în compacta marginii vertebrale. iar vârfurile sunt fie orizontale. au structură amorfă Calcificarile distrofice: apar în ţesuturile devitalizate. degenerative sau necrotice. Sindesmofite: Sunt datorate unor procese inflamatorii care determină edem subligamentar şi creează condiţii propice depunerii de săruri minerale în ţesutul conjunctiv. se pot observa calcifieri intradiscale intrameniscale. cele mai frecvente localizări sunt: faţa inferioară a calcaneului. Aspectul radiologie este de opacitate triunghiulară cu baza pe os şi vârful spre articulaţie. Calcificarile intraligamentare: apar în afecţiuni inflamatorii cu caracter sistemic. aripile iliace.

destinsă. când se constată dispariţia structurii areolare normale şi creşterea dimensiunilor sale. când se numeşte anchiloză. Spaţiul articular poate suferi modificări ale înălţimii.SEMIOLOGIE OSTEOARTICULARĂ Modificări radiologice elementare ale spaţiului articular Modificările spaţiului articular se datoresc afectării cartilajului articular de pe epifizele osoase şi acumulării lichidului sinovial. când spaţiul articular este opac. când cuprinde întreg spaţiul sau excentrică. Ţesutul celular subcutanat poate fi edemaţiat. când se numeşte pensare. datorită acumulării de lichid intraarticular. dispărut. SEMIOLOGIE OSTEOARTICULARĂ Modificări radiologice elementare ale spaţiului articular anchiloza poate fi: fibroasă. în cazul distrugerii cartilajului articular. îngustat. Modificările părţilor moi periarticulare cuprind capsula articulară ce poate apărea îngroşată. atunci când traveele osoase străbat spaţiul articular de la o epifiză la alta. osoasă. El poate fi: lărgit. Modificări radiologice elementare ale spaţiului articular Modificările epifizelor osoase care formează articulaţia sunt fie de tip distructiv (osteoliză) fie de tip constructiv (osteoscleroză. osificări heterotope) sau mixte. dar se mai poate totuşi distinge. îngustarea poate fi uniformă. 17 .