You are on page 1of 5

PSIHOMOTRICITATE---------CFM

Învăţarea mersului începe încă din viaţa intrauterină, atunci când,
plimbându-se, viitoarea mamă îi oferă fătului stimuli ce ajută la dezvoltarea
sistemului vestibular (al echilibrului), iar din cadenţa mersului mamei, fătul parcepe
ritmul paşilor.
După naştere, bebeluşul trebuie să primească aceleaşi senzaţii şi în plus
exerciţii motrice ce îl pot ajuta să se dezvolte armonios din punct de vedere fizic şi
psihomotor.
Pentru început îl posturăm pe burtica lui şi pe burtică noastră sau pe pătuţ şi
îl încurajăm să-şi ridice, să-şi susţină şi să-şi menţină capul atât cât stă în puterile lui.
Stimulat, bebe va ridica, susţine şi întoarce capul după jucării scuturate uşor sau
vocea noastră care îl cheamă cu afecţiune. Această etapă a evoluţiei motorii, îl ajută
să-şi întărească musculatura extensoare a gâtului şi spatelui. Din momentul în care
îşi menţine şi controlează capul, îl putem plimba în marsupiu. Aici bebe percepe
cadenţa paşilor mamei, de mare ajutor pentru însuşirea mersului. Un bun control al
capului, ajută la inhibarea unor reflexe primitive şi prin inhibarea lor la trecerea spre
următorul pas al evoluţiei neuromotorii: statul aşezat sau în şezând – după cum vom
denumi noi mai departe această postură.
Dar până acolo mai avem un pas de făcut: rostogolirile din culcat, de pe
burtică pe spate şi invers, formează şi dezvoltă schemele de mişcare normale,
coordonarea globală între trunchi, cap, gât, pe de o parte şi membre, pe de altă parte.
Îl putem sprijini în acest moment, oferindu-i câteva exerciţii care să-l stimuleze şi să
nu-l descurajeze. Copii care nu sunt încurajaţi în acestă etapă, renunţă la mersul în
patru labe, ceea ce va determina alte întârzieri pe alte planuri, chiar în domeniul
cognitiv (copilul nu-şi formează de timpuriu o formă de explorare independentă a
mediului înconjurător), dar şi al sănătăţii fizice de mai târziu (mersul în 4 labe
întăreşte ligamentele articulaţiilor radio-carpiene). Vom reveni la aceste aspecte.
Exerciţii pentru a încuraja rostogolirile din culcat:

îl susţinem de şold şi de laba piciorului şi îl ridicăm uşor. . îi oferă posibilitatea explorării spaţiului. Nu neglijaţi acest aspect din dezvoltarea lui. I se dezvoltă voinţa. Învăţaţi-l cum să-şi folosească mânuţele pentru a se proteja atunci când cade. Statul în şezut însuşit în jurul vârstei de 6 luni. Nu vă bucuraţi dacă nu merg de-a buşilea. Căderile din şezând îl ajută la formarea reflexelor de apărare (reflexul paraşutei). ţin să-i contrazic. Treptat îl lăsăm să facă aceste mişcări singur şi îi stimulăm întoarcerile oferindu-i diverse jucării. până la formarea abilităţilor şi a deprinderilor motrice fine (inclusiv scrisul). îl puteţi proteja astfel de microtraumatismele pe care le poate suferi lovindu-se cu capul de mobilierul din jur sau de sol. Este momentul să-l ajutăm să-şi formeze mecanismele de redresare şi îndreptare. restul mişcării aşteptăm să facă singur. Deplasarea în „patru labe” sau de-a buşilea apare în jurul vârstei de 7-8 luni. Unii copii care sar peste această etapă. După ce stă în şezând fără suport. Fiind primul mod de deplasare sigur. o pot folosi după învăţarea mersului. îl obligă pe bebe să-şi asigure stabilitatea şi să-şi formeze echilibrul. Nu am văzut în viaţa mea copil sănătos fizic şi care să nu se ridice şi să meargă independent. îi întindem un braţ pe lângă cap şi îl stimulăm să se întoarcă de pe burtă pe spate de partea braţului întins. Aceste jocuri îl ajută să-şi disocieze mişcările membrelor inferioare – un pas extrem de important spre achiziţia mersului. desigur. copilul aşezat pe spate. să poţi conştientiza că poţi controla şi tu o parte cât de mică din mediul înconjurător. oferiţi-i jucării după care să se întindă. adică să-şi rotească trunchiul inferior şi să-şi ducă singur picioruşul odată cu trunchiul spre stânga. să se rotească din trunchi pentru a le apuca. sentimentul reuşitei. atunci când se simte pregătit. Dar nu este o regulă. una îi susţine mănuţa îl rotăm puţin spre stânga. îşi reglează astfel senzaţiile proprioceptive cu rol în formarea conştiinţei de sine. Pe cei care susţin că acei copii care deplasându-se în „patru labe” nu vor mai merge în picioare. La fel şi de pe burtică. Nu este acelaşi lucru să aştepţi ca un adult să-ţi ofere uneori o jucărie de care te poţi plictisi sau să te duci singur să-ţi alegi ce-ţi place.  facem noi jumătate de mişcare. bebeluşul îşi ridică şi simte pentru prima dată greutatea corporală. curiozitatea. Din aceeaşi postură fixăm palma pe spatele bebeluşului. adică o mişcare de rotaţie a trunchiului spre stânga. Stând sau deplasându-se în „patru labe”. Avantajele trecerii prin această etapă a dezvoltării neuromotorii sunt numeroase: de la formrea mecanismelor de echilibrare. Repetăm aceleaşi mişcări spre dreapta. restul îl lăsăm pe micuţ să facă.

. Premergătorul îi poate oferi aceste dezavantaje. să sufere multiple microtraumatisme şi să nu se bucure de această realizare. îşi formează mult mai repede reacţiile de echilibrare (de redresare şi îndreptare). Dacă este zorit. acea minge gigant ce o folosesc şi femeile însărcinate. pe care îl văd des pe copiii „plimbaţi” prin parc şi care încă nici nu pot sta singuri pe propriile picioare. dar asistat de dvs. Exerciţii pe mingea Bobath 1-5 luni: bebe pe burtică este legănat înainte/înapoi. pe lângă riscul de a face displaziile de şold. dar mai are probleme de echilibru şi cade deseori. Hamul.Nu are nici o importanţă dacă merge sau nu la 10 luni. Nu-l susţineţi cu mânuţele ridicate deasupra capului ca să păşească. copilul să şi-l împingă singur. îşi însuşeşte reflexul paraşutei – reflex indispensabil mersului. ci doar atenuaţi căderea lui. lateral. copilul poate achiziţiona un mers vicios şi nu are destul timp să achiziţioneze reflexele de redresare (trebuie să fie capabil să întindă mâinile. lăsaţi-l să pună mânuţele pe jos pentru a învăţa să se protejeze când cade. să vă deplasaţi astfel. nu-i aşa? În această perioadă ar trebui să-i cumpăraţi o minge terapeutică. este o altă mare eroare. la 11 luni sau la 1 an şi 3 luni. Nici atunci nu-l smuciţi. să cadă mult. Avantajele sunt următoarele: copilul câştigă mult în stabilitate. aproape imposibil. utilizaţi-l imediat ce bebeluşul a învăţat să meargă singur. îşi întăreşte mult musculatura responsabilă pentru mers. de care vorbesc medicii ortopezi. atunci cţnd se dezechilibrează). Căutaţi locurile amenajate în parc cu multă iarbă sau cu covoraşe de protecţie din plută sau cauciuc şi încurajaţi copilul să meargă. uşoare presiuni ritmice pe minge. Dacă doriţi totuşi să-l folosiţi. astfel. Puteţi face numeroase exerciţii cu copilul dvs. Poate. Un bun premergător este propriul cărucior. Încercaţi dvs.

Întărind aceste grupe musculare nu veţi avea un copil care cade şi se loveşte deseori. odată cu formarea bolţii plantare. 12-18 luni şi peste: copilul în picioare (susţinut. atunci când este înclinat pe minge. Aceste exerciţii dezvoltă şi întăreşte acea parte a musculaturii responsabilă de redresarea şi îndreptarea corpului. lateral şi presiuni ritmice. lăsaţi copilul să sară de la înălţimi mici (de pe pat. susţinut se fac legănări înainte/înapoi. La deplasarea înainte pe minge. puneţi mai degrabă o saltea şi daţi la o parte corpurile de mobilier ce îl pot accidenta. apoi aşteptaţi ca el să se redreseze singur. are reacţii ferme şi de bună calitate la dezechilibrări. 7-12 luni: bebe pe burtică este legănat înainte/înapoi. De la 2 ani puteţi să-l legănaţi în sezând fără să-l mai susţineţi. mingea blocată de mobilier pentru a evita rostogolirea) pe minge presiuni uşoare la început. Lăsaţi copilul să sară la trambunlină.- - - 1-5-luni: bebe pe spate pe minge este legănat. stânga/dreapta. 1. entorse şi fracturi la acest nivel. încurajaţi-l să pună mâinile pe jos (formarea reflexului „paraşutei” – esenţial pentru mers). dar şi de ortostatism. Este esenţial după 1 an să-şi întărească gleznele.2 trepte). chiar ţopăială cu desprindere de pe minge. atât cât îi place lui. dacă bebe se simte bine pe minge. ştie să se ferească la timp. 5-9 luni: bebe în şezând. ţopăieli. la deplasarea înapoi aşteptaţi să-şi aşeze tălpile pe sol – stabilizaţi postura. Aşteptaţi să se redreseze singur. dar nu prin mişcări bruşte. Susţineţi-l de mânuţe şi blocaţi mingea pentru a încuraja copilul să ţopăie. . 12-18 luni: copilul în şezând (cu puţină susţinere – prins de coapse) – legănări înainte/înapoi. împingeri etc. Îl veţi scuti pe viitor de rupturi ligamentare.

la început. după ce învaţă mersul şi devine din ce în ce mai sigur pe el. ajungând la concluzia: că omul nu este o fiinţă amfibie. Atenţie la maşinuţe şi alte derivate ale tricicletei sau bicicletei. dar staţi la o anumită distanţă pentru a-l prinde. îl va ajuta să se dezvolte armonios. lăsaţi-l să urce singur pe diferite trepte şi scări. Grija pe care o aveţi de timpuriu şi încurajările pe care i le puteţi oferi copilului. pot produce dezechilibre musculo-ligamentare. dar nu trebuie nici obosit cu lungi plimbări. adică urcaţi la deal şi coborâţi împreună. El este. chiar pe teren accidentat. dar nu-l mai ţineţi de mână. . au observat asta şi specialiştii. Înotul nu îl ajută să înveţe mersul. dar în cazul mersului denaturează mecanismele de formare a echilibrului. acestea dacă sunt folosite timp îndelungat. Tricicleta sau bicicleta e bine să o folosească ocazional. nu tot timpul. faceţi multe drumeţii. totuşi. la formarea scobiturii plantare. să puneţi împreună bazele formării unor deprinderi motrice sănătoase de care se va folosi de-a lungul vieţii sale.Şi apoi. Mersul îl ajută să-şi dezvolte musculatura gambelor. Înotul are multe alte avantaje.