You are on page 1of 17

STATICA

2. REDUCEREA SISTEMELOR DE FORŢE APLICATE RIGIDULUI

2.1. MOMENTUL UNEI FORŢE ÎN RAPORT CU UN PUNCT

Momentul unei forţe în raport cu un punct exprimă capacitatea forţei de a


roti corpul asupra căruia acţionează în jurul unei axe care trece prin acest punct
şi este perpendiculară pe planul determinat de suportul forţei şi punctul respectiv
(fig.2.1.a).
Momentul unei forţe F în raport cu un punct O este produsul vectorial
dintre vectorul de poziţie r , al punctului de aplicaţie A, al forţei şi forţa F .
M0( F ) = r × F (2.1)
Conform proprietăţilor produsului vectorial, momentul M 0 ( F ) este un
vector aplicat în punctul O,
perpendicular pe planul
definit de vectorii r şi F
(fig.2.1.b), al cărui sens este
dat de regula şurubului drept
(sensul de înaintare al
şurubului aşezat în punctul O
pe suportul momentului M 0 ,
acţionat de o cheie cu forţa
F având ca braţ, vectorul de Fig. 2.1
poziţie r ), iar modulul dat
de relaţia:
M 0 ( F ) = r F sin( r , F ) (2.2)
sau punând în evidenţă distanţa b, de la punctul O, la suportul forţei F , numit
braţul forţei:
M 0 ( F ) = F b = Fb (2.3)
Proprietăţi:
1. Momentul unei forţe în raport cu un punct este nul când suportul forţei
trece prin acel punct.

9
2. Momentul unei forţe în raport cu un punct nu se modifică dacă forţa se
deplasează pe propriul suport.
Considerând forţa F în două poziţii, A şi B (fig.2.2.a) şi notând cu r ,
respectiv r ′ , vectorii de poziţie ai punctelor A şi B, momentul în raport cu
punctul O al forţei F în cele două situaţii devine:
M 0 ( FA ) = r × F
M 0 ( FB ) = r ′ × F = ( r + AB ) × F = r × F
întrucât AB × F = 0 ,
vectorii AB şi F
fiind coliniari.
3. Momentul unei
forţe în raport cu un
punct este un vector
legat, motiv pentru
care se modifică la
schimbarea polului.
Fie O şi O’, Fig. 2.2
punctele în raport cu care
se calculează momentul forţei F .
M 0' ( F ) = r ′ × F = ( O ′O + r ) × F = r × F + OO ′ × F = M 0 ( F ) − OO ′ × F (2.4)
Întrucât punctul O reprezintă originea sistemului, poziţia tuturor celorlalte
puncte se raportează la acest pol, motiv pentru care vectorul O′O = −OO′ .
Relaţia (2.4) exprimă legea de variaţie a momentului la schimbare polului.
Expresia analitică. Având expresiile analitice ale vectorului de poziţie
r şi ale forţei F :
r = xi + yj + zk ; F = Fx i + Fy j + Fz k (2.5)
rezultă expresia analitică a momentului forţei F în raport cu punctul O.
i j k
M0( F ) = r × F = x y z (2.6)
Fx Fy Fz
Proiecţiile momentului M 0 pe axele sistemului triortogonal Oxyz (care
reprezintă momentul forţei F în raport cu axele: Ox, Oy, Oz) sunt:
⎧ M x = yFz − zF y

⎨ M y = zFx − xFz (2.7)
⎪M = xF − yF
⎩ z y x

10
Aplicaţii. 1. Asupra unui rigid acţionează o forţă P , orientată după muchia FG a
cubului din figura 1.3. Muchia cubului având lungimea a să se determine momentele acestei
forţe în raport cu toate vârfurile cubului şi să se reprezinte vectorii moment.
Rezolvare. Se vor calcula mărimile vectorilor moment ca produs dintre forţă şi braţul
forţei (metoda braţului), direcţiile şi sensurile fiind indicate în figura 2.3.
M O = OF × P = OG ⋅ P = 2 aP

M A = AF × P = AF ⋅ P = 2 aP

M B = BF × P = BF ⋅ P = aP

M C = CF × P = CG ⋅ P = aP

M D = DF × P = DG ⋅ P = aP

M E = EF × P = EF ⋅ P = aP
M F = MG =0 Fig. 2.3
Conform proprietăţii 1, momentul forţei P în raport cu punctele F şi G este nul,
întrucât suportul acesteia trece prin aceste puncte.
Pentru verificarea calculului momentelor se utilizează metoda analitică:
i j k i j k
M 0 = OF × P = a a a = −aPj + aPk M A = AF × P = 0 a a = −aPj + aPk
−P 0 0 −P 0 0

M 0 = ( −aP ) 2 + ( aP ) 2 = 2 aP M A = ( −aP ) 2 + ( aP ) 2 = 2 aP

i j k
M B = BF × P = 0 0 a = −aPj
−P 0 0
M B = aP

i j k i j k
MD = DF × P = a a 0 = aPk ME = EF × P = 0 a 0 = aPk
−P 0 0 −P 0 0
M D = aP M E = aP

2. O forţă F de mărime F = 9 kN acţionează pe dreapta definită de segmentul AB şi


este orientată de la A către B (fig.2.4). Să se calculeze momentele forţei F în raport cu
punctele O, C şi D, dacă punctele respective au următoarele coordonate exprimate în metri:
A(7,4,2); B(0,0,6); C(1,2,0); D(0,4,8).

11
Rezolvare. Pentru rezolvarea problemei este
utilizată metoda analitică. Forţa F fiind un vector
alunecător, punctul de aplicaţie al acesteia, situat pe
segmentul AB se ia A. Cum expresiile momentului
forţei F în raport cu cele trei puncte sunt:
⎧M 0 ( F ) = OA × F = r0 × F
⎪⎪
⎨M C ( F ) = CA × F = rC × F

⎩⎪M D ( F ) = DA × F = rD × F
vectorii OA, CA, DA şi F se vor exprima prin
Fig. 2.4
proiecţii pe axe.
⎧OA = r0 = x A i + y A j + z A k = 7 i + 4 j + 2k
⎪⎪
⎨CA = rC = ( x A − x C )i + ( y A − y C ) j + ( z A − z C )k = 6 i + 2 j + 2k

⎪⎩ DA = rD = ( x A − x D )i + ( y A − y D ) j + ( z A − z D )k = 7 i − 6 k

Versorul forţei F este versorul segmentului AB, u AB şi are expresia:


AB ( xB − x A )i + ( yB − y A ) j + ( z B − z A )k − 7i − 4 j + 4k 1
u AB = = = = ( −7 i − 4 j + 4 k )
AB 2 2
( xB − x A ) + ( y B − y A ) + ( z B − z A ) 2 2
7 +4 +42 2 9
Forţa F poate fi scrisă sub forma:
1
F = F ⋅ u AB = 9 ⋅ ( −7 i − 4 j + 4 k ) = −7 i − 4 j + 4 k ( kN )
9
Vectorii moment şi mărimile acestora devin:
i j k
M 0 ( F ) = r0 × F = 7 4 2 = 24i − 42 j ; M 0 ( F ) = 24 2 + 42 2 = 48 ,4 kN ⋅ m
−7 −4 4

i j k
M C ( F ) = rC × F = 6 2 2 = 16 i − 38 j − 10 k ; M C ( F ) = 16 2 + 38 2 + 10 2 = 42 ,4 kN ⋅ m
−7 − 4 4

i j k
M D ( F ) = rD × F = 7 0 − 6 = −24i + 14 j − 28k ; M C ( F ) = 242 + 142 + 282 = 39,4 kN ⋅ m
−7 − 4 4

2.2. CUPLUL DE FORŢE


Cuplul de forţe reprezintă un sistem de două forţe egale şi de sens contrar
care acţionează pe două suporturi paralele asupra aceluiaşi rigid (fig.2.5).
Cuplul de forţe tinde să rotească rigidul în jurul unei axe perpendiculare pe
planul definit de suporturile celor două forţe.

12
Proprietăţi:
1. Proiecţia unui cuplu pe orice axă este nulă. Se deduce că rezultanta
cuplului de forţe este nulă.
Considerând axa de versor u , se
poate scrie: u ⋅ F + u ⋅ ( − F ) = 0
2. Efectul cuplului de forţe aplicat
unui rigid se măsoară prin
momentul cuplului.
M = rA × ( − F ) + rB × F =
(2.8)
= ( rB − rA ) × F = AB × F
Momentul cuplului de forţe este un
vector perpendicular pe planul forţelor care
Fig. 2.5
formează cuplul, sensul fiind dat de regula
produsului vectorial (şurubului drept) iar mărimea este dată de produsul dintre
forţă şi braţul cuplului (distanţa dintre forţele cuplului măsurată pe
perpendiculara comună).
M = AB F sin( AB , F ) = Fb (2.9)
3. Momentul cuplului de forţe este un vector liber, întrucât rămâne
neschimbat , indiferent de punctul faţă de care se stabileşte expresia sa. În raport
cu un alt punct O’, expresia momentului devine:
M ′ = rA′ × ( − F ) + rB′ × F = ( rB′ − rA′ ) × F = AB × F = M

2.3. REDUCEREA UNEI FORŢE APLICATĂ ÎNTR-UN PUNCT AL


RIGIDULUI. TORSORUL

Se consideră un rigid acţionat de o forţă F în punctul A, al cărui vector


de poziţie în raport cu un punct O este r (fig.2.6). A reduce această forţă într-un
punct oarecare O, înseamnă a determina efectul mecanic exercitat în O, de forţa
F , aplicată în A.
Având în vedere operaţiile de
echivalenţă, se introduc în O, forţele F şi − F .
Forţele F din A şi − F din O formează un
cuplu al cărui moment este M 0 = r × F
Forţa F şi cuplul de forţe reprezentat
prin momentul M 0 se numesc elemente de
reducere în O ale forţei date. Ansamblul celor
două elemente alcătuiesc torsorul de reducere
în punctul O al forţei F aplicată în A şi se
notează: Fig. 2.6

13
⎧F
τ0 ⎨ (2.10)
⎩ M 0 = r × F
Schimbând punctul de reducere în O’, torsorul îşi modifică numai
momentul a cărei variaţie la schimbarea polului este dată de relaţia (1.4).
⎧F
τ 0' ⎨ (2.11)
⎩M 0' = M 0 − OO ′ × F

2.4. REDUCEREA UNUI SISTEM DE FORŢE APLICATE RIGIDULUI.


TORSORUL DE REDUCERE. VARIAŢIA TORSORULUI CU
PUNCTUL DE REDUCERE. INVARIANŢI

Se consideră un rigid acţionat în punctele A1, A2,……, An, de forţele F1 ,


F2 ,….., Fn , (fig.2.7.a). Un punct oarecare Ai, raportat la polul O este definit de
vectorul de poziţie ri . A calcula efectul mecanic produs în O de acţiunea
simultană a forţelor din sistemul dat înseamnă a reduce pe rând toate forţele
sistemului, obţinând în O, două sisteme de vectori concurenţi:
-sistemul de forţe F1 , F2 ,….., Fn , a cărui rezultantă este:
R = F1 + F2 + ..... + Fn = ∑ Fi (2.12)
i
-sistemul de cupluri M 1 , M 2 ,….., M n , al cărui moment rezultant este:
M 0 = M 1 + M 2 + ..... + M n = ∑ M i = ∑ ri × Fi (2.13)
i i

Forţa rezultantă R şi momentul rezultant M 0 formează un sistem


echivalent cu sistemul de forţe dat, numit torsorul de reducere în punctul O.
⎧ R = ∑ Fi
⎪ i
τ0 ⎨ (2.14)
⎪ 0 ∑ i
M = r × Fi
⎩ i
Reducând sistemul de
forţe într-un alt punct O’, se
obţine:
⎧ R = ∑ Fi
⎪ i
τ 0' ⎨ (2.15)
⎪ 0' ∑ i
M = r ′ × Fi Fig. 2.7
⎩ i

Expresia momentului M 0' , ţinând seama de relaţia (2.4), devine:

14
M 0' = ∑ ri′ × Fi = ∑ ( O ′O + ri ) × Fi = ∑ O ′O × Fi + ∑ ri × Fi =
i i i i
(2.16)
= ∑ ri × Fi + O ′O × ∑ Fi = M 0 − OO ′ × R
i i
Torsorul în punctul O’ al sistemului de forţe este:
⎧R
τ 0' ⎨ (2.17)
⎩M 0' = M 0 − OO ′ × R
Comparând relaţiile (2.14) şi (2.15) se deduce că în raport cu puncte
diferite de reducere, rezultanta este aceaşi, în timp ce momentul rezultant
variază, legea de variaţie a acestuia fiind dată de relaţia (2.16).
Rezultanta R este primul invariant al operaţiei de reducere.
Efectuând produsul scalar R ⋅ M 0' , numit trinom invariant şi având în
vedere că produsul mixt R ⋅ ( OO ′ × R ) = 0 , fiind produs mixt cu vectori
coplanari, obţinem:
R ⋅ M 0' = R ⋅ ( M 0 − OO ′ × R ) = R ⋅ M 0 (2.18)
Trinomul invariant R ⋅ M 0 este al doilea invariant al operaţiei de
reducere.
Forma analitică a trinomului invariant R ⋅ M 0 este:
R ⋅ M 0 = Rx M x + R y M y + Rz M z (2.19)

Proiecţia momentului rezultant M 0 pe direcţia rezultantei R este:


R Rx M x + R y M y + Rz M z
M R = M 0 ⋅ uR = M 0 = (2.20)
R R x2 + R y2 + R z2

Vectorul M R , coliniar cu rezultanta R se va scrie:


R ⋅ M0 R
M R = M R ⋅ uR = (2.21)
R R
Proiecţia momentului rezultant pe direcţia rezultantei M R fiind raportul a
două mărimi invariante R ⋅ M 0 şi R este în consecinţă, tot o mărime invariantă
a operaţiei de reducere (fig.2.7.b). Adică:
M R = M 0 cos α = M 0' cos β (2.22)
Trinomul invariant şi proiecţia momentului rezultant pe direcţia
rezultantei nu sunt două mărimi invariante independente. La reducerea într-un
punct a unui sistem de forţe există doi invarianţi, R şi R ⋅ M 0 .

15
Aplicaţie. Asupra unui corp solid acţionează sistemul de forţe având ca suporturi,
muchiile şi diagonalele cubului ca în figura 2.8. Ştiind că Pi = P ; ( i = 1 ÷ 6 ) ,
P j = 2 P ; ( j = 7 ,8 ) şi muchia cubului a, se
cere:
1. Să se reducă sistemul de forţe în puntul O
2. Să se determine sistemul echivalent, constituit
din forţele:
a. P1 , P2 , P3 , P4 ;
b. P1 , P2 , P5 , P6 ;
c. P1 , P3 , P7 , P8 ;
d. P2 , P5 , P6 ;
e. P5 , P7 , P8 .
Rezolvare. 1. Sistemul de forţe redus în Fig.2.8
punctul O este definit de torsorul sistemului de forţe,
calculat în acest punct.
⎧ 8


R = ∑ Pi
i =1
τ0 ⎨ 8
⎪M = M ( P )
⎪ 0 ∑ 0 i
⎩ i =1

Exprimând sub formă analitică, forţele, cât şi momentele acestora în raport cu polul O,
obţinem:
P1 = Pk ; P2 = − Pk ; P3 = Pk ; P4 = − Pk ; P5 = − Pi ; P6 = Pi ;

2 2 2 2
P7 = 2 P( − i− j ) = − Pi − Pj ; P8 = 2 P( i j ) = Pi + Pj
2 2 2 2
M 0 ( P1 ) = 0 ; M 0 ( P2 ) = OA × P2 = ai × ( − P )k = aPj ;

M 0 ( P3 ) = OB × P3 = ( ai + aj ) × Pk = aPi − aPj ; M 0 ( P4 ) = OC × P4 = aj × ( − P )k = −aPi ;

M 0 ( P5 ) = 0 ; M 0 ( P6 ) = OD × P6 = ak × Pi = aPj ; M 0 ( P7 ) = 0 ;

M 0 ( P8 ) = OD × P8 = ak × ( Pi + Pj ) = −aPi + aPj .
Prin însumarea celor două categorii de vectori obţinem:
R = P1 + P2 + P3 + P4 + P5 + P6 + P7 + P8 =
= Pk − Pk + Pk − Pk − Pi + Pi − ( Pi + Pj ) + ( Pi + Pj ) = 0

M0 = M0 ( P1 ) + M0 ( P2 ) + M0 ( P3 ) + M0 ( P4 ) + M0 ( P5 ) + M0 ( P6 ) + M0 ( P7 ) + M0 ( P8 ) =
= 0 + aPj + ( aPi − aPj ) − aPi + 0 + aPj + 0 + ( −aPi + aPj ) = −aPi + 2aPj
Torsorul sistemului de forţe în punctul O este:

16
⎧R = 0
τ0 ⎨
⎩M 0 = −aPi + 2 aPj
2. Pentru determinarea sistemului echivalent se calculează torsorul în punctul O al
sistemului de forţe dat şi în funcţie de valorile celor două elemente ale acestuia poate fi definit
acest sistem.
2.a.Torsorul în punctul O, al sistemului de forţe P1 , P2 , P3 , P4 este:

⎧⎪ R = P1 + P2 + P3 + P4 = Pk − Pk + Pk − Pk = 0
τ0 ⎨
⎪⎩M 0 = M 0 ( P1 ) + M 0 ( P2 ) + M 0 ( P3 ) + M 0 ( P4 ) = 0 + aPj + ( aPi − aPj ) − aPi = 0
Sistemul dat este echivalent cu un sistem de forţe în echilibru
2.b. Torsorul în punctul O al sistemului de forţe P1 , P2 , P5 , P6 este:

⎧⎪ R = P1 + P2 + P5 + P6 = Pk − Pk − Pi + Pi = 0
τO⎨
⎪⎩M O = M O ( P1 ) + M O ( P2 ) + M O ( P5 ) + M O ( P6 ) = 0 + aPj + 0 + aPj = 2 aPj ≠ 0

Sistemul dat este echivalent cu un cuplu de forţe, al cărui moment este M O = 2aPj .
Acest cuplu este creat de forţele P1 şi P2 situate pe muchiile paralele OD şi EA,
respectiv P5 şi P6 , situate pe muchiile paralele AO şi DE.
2.c. Torsorul în punctul O al sistemului de forţe P1 , P3 , P7 , P8 este:

⎧⎪R = P1 + P3 + P7 + P8 = Pk + Pk − ( Pi + Pj ) + ( Pi + Pj ) = 2 Pk ≠ 0
τ0 ⎨
⎪⎩M 0 = M 0 ( P1 ) + M 0 ( P3 ) + M 0 ( P7 ) + M 0 ( P8 ) = 0 + ( aPi − aPj ) + 0 + ( −aPi + aPj ) = 0

Sistemul dat este echivalent cu o forţă unică R = 2 Pk , aplicată în O.


2.d. Torsorul în punctul O al sistemului de forţe P2 , P5 , P6 este:

⎧⎪ R = P2 + P5 + P6 = − Pk − Pi + Pi = − Pk ≠ 0
τ0 ⎨
⎪⎩M 0 = M 0 ( P2 ) + M 0 ( P5 ) + M 0 ( P6 ) = aPj + 0 + aPj = 2 aPj ≠ 0
Trinomul invariant devine:
R ⋅ M 0 = − Pk ⋅ 2aPj = 0
Sistemul de forţe dat este schivalent cu o forţă unică R = − Pk , pe axa centrală ∆.
2.e. Torsorul în punctul O al sistemului de forţe P5 , P7 , P8 este:

⎧ R = P5 + P7 + P8 = − Pi − ( Pi + Pj ) +

⎪ + ( Pi + Pj ) = − Pi ≠ 0
τ0 ⎨
⎪M 0 = M 0 ( P5 ) + M 0 ( P7 ) + M 0 ( P8 ) =
⎪ = 0 + 0 + ( − aPi + aPj ) = − aPi + aPj ≠ 0

Trinomul invariant este:
R ⋅ M 0 = − Pi ⋅ ( −aPi + aPj ) = aP 2 ≠ 0
Sistemul de forţe dat este echivalent cu un torsor minim pe axa centrală ∆.
Torsorul minim are expresia:

17
⎧ R = − Pi

τ min ⎨ R ⋅ M 0 R aP 2 − Pi
⎪M min = R R
=
P P
= −aPi

2.5. REDUCEREA SISTEMELOR PARTICULARE DE FORŢE


2.5.1. REDUCEREA SISTEMELOR DE FORŢE CONCURENTE

Un sistem de forţe care acţionează asupra unui rigid constituie un sistem


de forţe concurente, dacă suporturile lor sunt concurente într-un punct.
Fie un sistem de forţe Fi , aplicate unui rigid în punctele Ai, (i = 1, 2, …,
n), având suporturile concurente în punctul O
(fig.2.9). Forţele Fi fiind vectori alunecători se
pot deplasa pe propriile suporturi, astfel ca
punctele Ai să coincidă cu punctul O.
Torsorul în punctul O al acestui sistem de
forţe este:
⎧ R = ∑ Fi

τ0 ⎨ i (2.23)
⎪⎩M 0 = 0
Torsorul minim este constituit din
rezultantă iar axa centrală, suportul rezultantei. Fig. 2.9

2.5.2. REDUCEREA SISTEMELOR DE FORŢE COPLANARE

Se numesc forţe coplanare, forţele ale căror suporturi sunt situate în


acelaşi plan [P]. Reducând sistemul de forţe
într-un punct O, situat în planul [P] se obţine
torsorul sistemului în acest punct, compus din
forţa rezultantă R şi momentul rezultant
M 0 , perpendicular pe planul forţelor
(momentul rezultant reprezintă suma
vectorială a momentelor forţelor din sistem,
calculate în raport cu punctul O şi care sunt
prin definiţie, perpendiculare pe planul
forţelor). Fig. 2.10
Trinomul invariant este R ⋅ M 0 = 0 .
Pentru studiul analitic al sistemului de forţe coplanar (fig.2.10) se
consideră ca plan al forţelor, planul Oxy de ecuaţie z = 0 . Forţele Fi şi vectorii
de poziţie ri ai punctelor de aplicaţie Ai ale forţelor au expresiile:

18
Fi = Fix i + Fiy j ; ri = xi i + y i j (2.24)

⎧ R = ∑ Fi = ∑ Fix i + ∑ Fiy j = R x i + R y j
⎪ i i i
⎪⎪
τ0⎨ i j k (2.25)
⎪M 0 = ∑ ri × Fi = ∑ x i y i 0 = ∑ ( x i Fiy − y i Fix )k = M z k = M 0 k
⎪ i i i
⎪⎩ Fix Fiy 0

2.5.3. REDUCEREA SISTEMELOR DE FORŢE PARALELE

Sistemul de forţe Fi , (i = 1, 2, …,n) ale căror suporturi sunt paralele cu o


direcţie comună, de versor u , formează un sistem de forţe paralele (fig.2.11).
O forţă Fi din sistem poate fi scrisă în funcţie de versorul u , astfel:
Fi = Fi u (2.26)
unde Fi este o mărime algebrică, pozitivă sau negativă, după cum forţa este
orientată în acelaşi sens sau în sens contrar, versorului u .
Rezultanta sistemului este:
R = ∑ Fi = ∑ Fi u = ( ∑ Fi )u (2.27)
i i i
Scalarul rezultantei este egal cu suma algebrică a scalarilor forţelor.
Momentul rezultant în punctul O este:
M 0 = ∑ ri × Fi = ∑ ri × ( Fi u ) = ( ∑ Fi ri ) × u (2.28)
i i i
Trinomul invariant este nul
⎡ ⎤⎡ ⎤
R ⋅ M 0 = ⎢( ∑ Fi )u ⎥ ⎢( ∑ Fi ri ) × u ⎥ = 0 (2.29)
⎣ i ⎦⎣ i ⎦
datorită coliniarităţii a doi termeni din produsul mixt.
Axa centrală. Centrul forţelor paralele.
Axa centrală reprezintă locul geometric al
punctelor unde momentul este nul, întrucât
R ⋅ M 0 = 0 . Pentru determinarea axei centrale se
utilizează relaţia (2.4) care exprimă momentul
într-un punct curent P, situat pe această axă şi
unde OP = r este vectorul de poziţie al
punctului P.
M P = M 0 − OP × R = 0 (2.30)
Înlocuind pe R şi M 0 cu expresiile date Fig. 2.11
de (2.27) şi (2.28), obţinem:

19
( ∑ Fi ri ) × u − r × ( ∑ Fi )u = 0 (2.31)
i i
sau schimbând poziţia factorului scalar în al doilea produs vectorial rezultă:
( ∑ Fi ri ) × u − ( ∑ Fi )r × u = 0
i i

( ∑ Fi ri − ∑ Fi r ) × u = 0 (2.32)
i i
Produsul vectorial fiind nul, cei doi vectori sunt coliniari.
∑ Fi ri − ∑ Fi r = λ' u (2.33)
i i
Vectorul de poziţie al punctului curent P, de pe axa centrală este:
∑ Fi ri λ'
i
r= − u (2.34)
∑ Fi ∑ Fi
i i
λ'
notând cu = λ , rezultă:
∑ Fi
i
∑ Fi ri
r= i
− λu (2.35)
∑ Fi
i

Relaţia (2.35) reprezintă ecuaţia vectorială a axei centrale (fig.1.11) care


este o dreaptă paralelă cu direcţia comună a sistemului de forţe, dată de versorul
u şi care trece printr-un punct fix C, numit centrul forţelor paralele.
Vectorul de poziţie al centrului forţelor paralele C este:
∑ Fi ri
i
rC = (2.36)
∑ Fi
i
Coordonatele centrului forţelor paralele C sunt:
∑ Fi xi ∑ Fi yi ∑ Fi zi
i i i
xC = ; yC = ; zC = (2.37)
∑ Fi ∑ Fi ∑ Fi
i i i

Proprietăţile centrului forţelor paralele.


1. Dacă toate forţele sunt rotite în acelaşi sens, cu acelaşi unghi, axa centrală se
va roti în acelaşi sens şi cu acelaşi unghi, trecând în permanenţă prin punctul
C, întrucât vectorul rC nu depinde de versorul direcţiei comune.
2. Centrul forţelor paralele nu depinde de sistemul de referinţă, fiind o
caracteristică intrinsecă a sistemului de forţe.

20
Considerând noua origine a sistemului, O’şi O' O = r0 , vectorii de poziţie ai
punctelor de aplicaţie ale forţelor în raport cu noua origine pot fi scrişi sub
forma: ri ' = r0 + ri . Vectorul de poziţie al centrului forţelor paralele raportat la
noul sistem va fi:
∑ Fi ri ' ∑ Fi ( r0 + ri ) r0 ∑ Fi ∑ Fi ri
rC ' = i = i = i
+ i = r0 + rC
∑ i F ∑ iF ∑ i ∑ i
F F
i i i i
vectorul de poziţie al centrului forţelor paralele s-a modificat la fel ca pentru
oricare punct Ai, deci poziţia centrului C faţă de punctele Ai nu s-a schimbat.
3. Vectorii forţă sunt vectori legaţi, caz în care centrul forţelor paralele are o
existenţă intrinsecă, poziţia acestuia fiind funcţie de poziţia punctelor de
aplicaţie şi scalarii forţelor. Dacă forţele sunt considerate vectori alunecători,
punctul C nu mai are semnificaţie.

2.5.3.1. REDUCEREA FORŢELOR PARALELE, DISTRIBUITE

Forţele paralele, perpendiculare pe segmentul de dreaptă AB, situat pe axa


Ax, de lungime l sunt distribuite după o lege de variaţie, p = p(x) (fig.2.12). Se
urmăreşte determinarea rezultantei, R şi poziţia centrului forţelor paralele, xC.
Notăm prin p(x), forţa pe unitatea de lungime la distanţa x, de capătul A,
măsurată în N/m. Mărimea rezultantei R se obţine prin integrarea pe lungimea l,
a forţei elementare, dR, creată de forţa distribuită p(x) considerată constantă pe
elementul infinitezimal dx.
l
R = ∫ dR = ∫ p( x )dx (2.38)
AB
0
Poziţia centrului forţelor paralele
distribuite C este definită de abscisa xC:
l

∫ABxdR ∫ p( x )xdx
0
xC = = (2.39)
∫AB dR
l

∫ p( x )dx Fig. 2.12


0
Mărimea rezultantei R este aria câmpului de distribuţie a forţei iar
suportul acesteia trece prin centrul de greutate C al suprafeţei.
a. Forţă distribuită uniform. Forţa se distribuie constant pe lungimea
barei (fig.2.13), legea de variaţie fiind:
p( x ) = p = ct . (2.40)
l
l
R = ∫ pdx = px 0 = pl (2.41)
0

21
l
l
x2
∫ pxdx 2 l
0 0
xC = l
= l
= (2.42)
x0 2
∫ pdx
0
O sarcină distribuită uniform este
echivalentă cu o sarcină concentrată
R = pl , aplicată la mijlocul porţiunii
încărcate, xC = l / 2 . Fig. 2.13

b. Forţă distribuită triunghiular. Valoarea maximă a forţei distribuite


este p (fig.2.14) iar legea de variaţie pe lungimea barei, dată de funcţia:
x
p( x ) = p (2.43)
l
l l
x px 2 pl
R = ∫ p dx = = (2.44)
0
l 2l 0
2
l
l
x x3
∫ p l xdx 3 2l
0 0
xC = l
= = (2.45)
x 2 l 3
x
∫ p l dx Fig. 2.14
0 2 0
O sarcină distribuită triunghiular este echivalentă cu o forţă de mărime
R = pl / 2 , aplicată la distanţa xC = 2l / 3 , de capătul A.
c. Forţă distribuită parabolic. Valoarea maximă a forţei distribuite
este p (fig.2.15) iar legea de variaţie pe lungimea barei, dată de funcţia:
x2
p( x ) = p 2 (2.46)
l
l l
x2 px 3 pl
R=∫p 2
dx = 2
= (2.47)
0 l 3l 0
3
l
l
x2 x4
∫ p l2 xdx
4 3l
0 0
xC = l
= = (2.48)
x2 3 l 4
x
∫ p l2 dx Fig. 2.15
0 3 0
O sarcină distribuită parabolic este echivalentă cu o forţă de mărime
R = pl / 3 , aplicată la distanţa xC = 3l / 4 , de capătul A.

22
Aplicaţii. 1. O forţă distribuită uniform acţionează pe semicercul de rază r.
Intensitatea forţei pe unitatea de lungime este p. Să se reducă sistemul de forţe în punctul O.
Rezolvare. Forţa distribuită pe semicerc constituie un sistem de forţe concurente.
Torsorul în centrul semicercului O este constituit numai din forţa rezultantă.
Datorită simetriei, suportul rezultantei este dat de axa de simetrie Ox a semicercului,
componenta pe direcţia axei Oy fiind nulă.
Pentru o poziţie curentă a arcului elementar dl, definită de unghiul la centru θ, forţa
elementară care acţionează pe acesta este:
dR = p ⋅ dl = prdθ
Cum:
p = p x i + p y j = − p cos θ ⋅ i − p sin θ ⋅ j
şi
dR = dR x i + dR y j = − prdθ cos θ ⋅ i − prdθ sin θ ⋅ j

rezultanta care se obţine prin integrare:


R= ∫ dR = ∫ prdθ
(D) (D)
poate fi scrisă prin componentele pe cele două axe
R = Rxi + R y j
şi ale căror valori sunt:
π
2 π
Rx = ∫ dR x = − pr ∫π cos θ ⋅ dθ = − pr sin θ −2π = −2 pr
(D) 2

2
π
2 π
Ry = ∫ dR y = − pr ∫π sin θ ⋅ dθ = prcosθ −2π =0 Fig.2.16
(D) 2

2

Rezultanta este un vector de mărime R = 2 pr situat pe axa Ox şi care acţionează în


sens contrar acesteia.

2. Asupra unei plăci (fig.2.17) acţionează sistemul de forţe coplanar, de mărimi, F1 =


F2 = P, F3 = 2 P şi un cuplu de moment M = 2aP , ale cărui forţe sunt situate în planul
celorlalte. Dacă suportul forţei F3 trece prin punctul A(a, 0) şi formează cu axa Ox, unghiul
α = π / 4 , să se determine sistemul echivalent.
Rezolvare. Reducând sistemul în originea O,
elementele torsorului în acest punct sunt:
R = F1 + F2 + F3 =
2 2 2
= Pi + Pj + P( i− j)=
2 2 2
= 2 Pj ≠ 0
M 0 = M + OA × F3 = 2aPk +
2 2
+ ai × 2 P( i− j ) = aPk ≠ 0
2 2 Fig.2.17

23
Cum R ⋅ M 0 = 0 , sistemul este echivalent cu o forţă unică pe axa centrală, a cărei ecuaţie
este:
M 0 = xR y − yR x

a
aP = −2 Py ⇒ y = −
2
adică o dreaptă paralelă cu axa Ox la distanţa a/2 sub aceasta.

3. Asupra unui corp acţionează sistemul de forţe paralele din figura 2.18. Dacă
F1 = F2 = F3 = P , să se reducă sistemul de forţe în O şi să se determine coordonatele
centrului forţelor paralele.
Rezolvare. Torsorul în punctul O al sistemului de forţe este:
⎧ 3 3
⎪R =
⎪ i =1
∑ ∑
Fi = ( Fi )k
i =1
τ0 ⎨ 3 3
⎪M =
⎪ 0 ∑ ∑
OAi × Fi = ( Fi OAi ) × k
⎩ i =1 i =1
Rezultanta are direcţia axei Oz.
R = ( − F1 − F2 + F3 )k = − Pk
Momentul rezultant este:
M 0 = ( F1 OA 1 + F2 OA 2 + F3 OA 3 ) × k =
= ( − Pai − Paj + Pak ) × k = −aPi + aPj
Torsorul în punctul O are expresia:
Fig. 2.18
⎧⎪ R = − Pk ≠ 0
τ0 ⎨
⎪⎩M 0 = −aPi + aPj ≠ 0
Sistemul de forţe este echivalent cu o rezultantă R , al cărei suport este axa centrală, o
dreaptă paralelă cu axa Oz care trece prin C, centrul forţelor paralele de coordonate:

∑ Fi xi − Pa
∑ Fi yi − Pa
∑ Fi zi Pa
i i i
xC = = = a; yC = = = a; zC = = = −a
∑ Fi −P ∑ Fi −P ∑ Fi −P
i i i

TEST DE EVALUARE

1. Momentul forţei în raport cu un punct reprezintă:


a. capacitatea forţei de a roti corpul in jurul unei axe care trece prin acel punct
b. capacitatea forţei de a roti corpul in jurul punctului respectiv
c. capacitatea forţei de a roti corpul in jurul unei axe care trece prin acel punct,
perpendiculară pe planul definit de forţă şi punct

24
2. Expresia momentului forţei în raport cu un punct este:
a. M 0 ( F ) = r × F
b. M 0 ( F ) = F × r
c. M 0 ( F ) = r ⋅ F
3. Braţul forţei reprezintă:
a. lungimea (modulul) vectorului de poziţie al punctului de aplicaţie al forţei
b. lungimea perpendicularei dusă din punctul faţă de care se calculează momentul, pe
suportul forţei
c. nici una din variantele a şi b
4. Legea de variaţie a momentului la schimbarea polului este dată de relaţia:
a. M = M 0 − OO ' × R
0'

b. M = M 0 + R × OO '
0'

c. M = M 0 + O' O × R
0'

5. Cuplul de forţe este caracterizat de:


a. rezultanta cuplului de forţe
b. momentul cuplului de forţe
c. braţul cuplului de forţe
6. Rezultatul operaţiei de reducere al unui sistem de forţe care acţionează asupra
rigidului este:
a. determinarea unui sistem de forţe echivalent în punctul respectiv
b. determinarea torsorului sitemului de forţe în acel punct
c. determinarea rezultantei sistemului de forţe în acel punct
7. Invarianţii operaţiei de reducere într-un punct ai unui sistem de forţe sunt:
a. rezultanta sistemului de forţe
b. trinomul invariant al sistemului de forţe
c. variantele a şi b împreună
8. Torsorul minim al unui sistem de forţe care acţionează asupra rigidului reprezintă:
a. torsorul sistemului de forţe, calculat într-un punct situat pe axa centrală
b. rezultanta R şi momentul minim M min
c. proiecţia momentului rezultant pe direcţia rezultantei
9. Poziţia centrului forţelor paralele este definită de:
a. vectorul de poziţie al centrului forţelor paralele rC
∑F x i i ∑F y i i ∑F z i i

b. coordonatele centrului forţelor paralele: x C = i


; yC = i
; zC = i

∑F i
i ∑F i
i ∑F i
i

c. depinde de sistemul de referinţă ales


10. Mărimile care caracterizează forţele distribuite sunt:
a. rezultanta forţelor distribuite
b. poziţia rezultantei forţelor distribuite pe zona pe care se distribuie
c. variantele a şi b împreună

25