You are on page 1of 6

Dramaturgia

Chiriţa la frontiera dintre două lumi
“În evaluarea dreptei semnificaţii a Ciclurilor Chiriţei trebuie să pornim de la faptul
real că majoritatea comediilor lui Alecsandri au rezultat din accepţia teatrului că “arta ce
desfată şi instruieşte”. Principiul horaţian utile et dulci a fost interpretat de Alecsandri întro concepţie cu un oarecare specific românesc a teatrului ca şcoală de îndreptare a
moravurilor. Chiriţa este, fără îndoială, un exemplu negativ pe care Alecsandri şi-a propus
să-l ofere publicului său din finalităţi instructive. Idealul lui Alecsandri pe linia pedagogică
era spectacolul oglindă în care spectatorul, privindu-se, se recunoaşte şi se indignează,
meditează şi se corijează.”1
Alecsandri este adeptul educaţiei prin bună dispoziţie şi nu prin constrângere.
Comediile sale vor fi, ca urmare, scenarii complexe în care combină dialogul comic cu
muzica, cupletul satiric condensat până la epigramă cu moralizarea cea mai simplă, cu
dansul şi cu melodrama, toate acestea în procente aproape comerciale, rezultatul fiind un
vodevil, sau, cu un termen mai apropiat, un spectacol de revistă de succes la public. Ceea
ce este valoros în ciclul Chiriţelor depăşeşte însă elementul premeditat-satiric.
Despre Chiriţa se poate spune orice: e ridicolă, e vulgară, ignorantă, întruneşte toate
însuşirile rele ale parvenitului, dar are o mare şi importantă chemare: tentativa de a depăşi
prin orice mijloace propria condiţie. În ea funcţionează o contradicţie între esenţă şi
aparenţă. Intrarea în Iaşi este anume supradimensionată de autor pentru adâncirea
contrastului caricatural dintre esenţă şi aparenţă: apariţia slujbaşului de la barieră
micşorează proporţiile evenimentului. Intrarea triumfală pregătită de Chiriţa este în cele
din urmă o intrare mizerabilă care se încheie cu mărunte discuţii în contradictoriu şi
întâmplări burleşti. Chiriţa păşeşte cu stângul în Iaşi. Întâmplarea de la barieră este semnul
altor întâmplări caricaturale care subliniază antinomia între aspiraţie şi realitate. Chiriţa
este ridicolă, are însă conştiinţa ridicolului, de aceea bravează: „Trebuie să-mi pun iară
rochia cea de catife roşaie şi turlubanul cel cu pene stacojii ca să nu mai aud iar vr-un
obraznic zicând că semăn cu Nastratin Hogea, ca mai deunăzi la bal-masche. “E ridicolă
într-un mod aproape sublim, ca orice efort de autodepăşire pus în registru comic.
Nu ne-o putem imagina pe Chiriţa la 17 ani şi nici la 80. Chiriţa nu are vârsta sau,
1 Mircea Ghitulescu “Alecsandri si dublul sau”, Ed. Albatros, Bucuresti, 1980, p. 24

fumează. lipsa de măsură şi nevoia ei de parvenire. cit.. p.. Le-aţi cules?. e o temerară. pentru felul ei de a fi. nici proiectele matrimoniale cu Pungescu şi Bondici. însă apropo. „amatorul de joncţiuni “(Chiriţa în balon). Încearcă să introducă în provinţie obiceiurile civilizate deprinse la Iaşi: ora mesei. cu toate că nu mi-i ruşâne să mă vadă soarele cum sunt! “. e un temperament eliberat de prejudecăţi. „cam desfrunzită" cum se califică ea cu detaşare.sentimentul familiei e foarte puternic la Chiriţa .. In Chiriţa în provincie există. Oricare i-ar fi vârsta. op. În rest.mai exact. Face călărie. hainele nemţeşti. În acest amestec stă noutatea şi valoarea personajului. ajunge pe sol îmbrăcată sumar. Chiriţa este personaj de teatru popular. prin ambiţia eroinei de a face ispravnic din Bârzoi. toate acestea fiind aparenţe.. credulitatea. e mereu bine dispusă. de data aceasta refuză avansurile lui Moghior în numele unei morale a afinităţii sufleteşti.. personajul ne obligă să distingem între ambiţia elementară de parvenire şi orgoliul de a depăşi. bolul cu apă caldă.. Isprăvnicia ei este şi ea foarte scurtă. singura din mulţimea adunată la marginea Bucureştiului să privească prima lansare a unui aerostat. Dar parvenitismul Chiriţei nu este funciarmente social. cultivă flirturi nevinovate. E o femeie cu spirit practic care nu ezită să-şi arunce hainele de pe ea pentru a salva expediţia: „apoi ce era să fac pentru ca să scap cu viaţă. dar oricum prima formă în care Chiriţa recepţionează semnele noii culturi în Moldova şi modul propriu de a se raporta la formele vechi de pe poziţii estetice. nici cu franceza lui Guliţă. toate ies pe dos. un indiciu mai clar al parvenitismului. Mersi. cantă şi dansează. aproape de tipul femeii sportive a secolului XX. pentru sine şi pentru familie . „Mersi muţunachi — îi spune celui care-i dă „bulendrele “să se îmbrace — mersi. Publicul o aplaudă cu simpatie tocmai pentru rezervele ei de tinereţe. “Chiriţa are cultul civilizaţiei... Faptul că fumează şi se sulemeneşte este deopotrivă grotesc şi admirabil. După aventură cu aerostatul. Deşi în variantele ei anterioare.. are cunoştinţă despre necesitatea de a-şi conserva frumuseţea. are o vârstă fixă.. Toate iniţiativele ei eşuează ridicol. Alecsandri i-a atribuit Chiriţei apucături care ar scandaliza şi astăzi după o sută de ani. Alecsandri o sancţionează pentru ridicolul. demnă de râs şi de milă.”2 2 Mircea Ghitulescu. când se vede obligată să-şi arunce hainele de pe ea pentru a se putea salva. totodată ridicolă şi admirabilă.. singura care cutează să urce în nacelă alături de aeronautul Moghior. Chiriţa nu era împotriva unor extravaganţe sentimentale. nici intrarea în Iaşi. Nu-i reuşeşte nimic. scrisoarea prezentată pe tavă. forme exterioare de manifestare a civilizaţiei. 27 .propria condiţie. Prin eşecul tuturor întreprinderilor sale... mi-aţi găsit bulendrele.

nu prea atrăgătoare.întreabă cu o imensă tandreţe Bârzoi. curăţele. a laşului e pe sfârşite. Grosolănia lui este aducătoare de linişte şi siguranţă. nimeni nu judecă pe celălalt cu rea-credinţă.. în care totul se iartă.. madmuzel? Fetele: Ui. scăpătaţi!. Bârzoi rămâne mântuitorul umilinţelor întregii sale familii ultragiate. Răspunsurile fetelor sunt lamentabile şi partida este pierdută iar aprecierile Chiriţei. băbaca. că lumea poleită a saloanelor.. provoacă o scenă memorabilă.. A înţeles că este indezirabilă. În această tandreţe se ascunde o lume pe care aceste feţe n-o cunosc. cu ghitarda lor. are dramatismul numerelor de circ în care dresorul cere elevilor săi să rezolve probleme care îi depăşesc. fetele se fac de râs în faţa ei. o venit băbăcuţa! „Unde mi-i Chiriţuşca cu puii? “. dar Chiriţa greşise imaginându-şi că i se poate integra imitându-i cu mai multă sau mai puţină abilitate. fără să-i pese de feţele simandicoase din salon. Poleiala acestei lumi era seducătoare. Aşa cum e el. maman. . Scena dansului. Aventura ei matern . Chiriţa: Le-aţi auzit?. cu cadrilul lor cu franţuzeasca lor. sunt evitate de cavaleri este de o inconştientă cruzime. a balurilor şi a seratelor în care încearcă ea să-şi ridice fetele îi e ostilă şi cinică. sunt dramatic optimiste: Chiriţa: Precum le videţi îs tinerele. asociat cu efortul Chiriţei de a-şi ascunde umilinţa... Bârzoi apare în uşa salonului pentru a trage din nou graniţele dintre cele două lumi. Chiriţa se face de râs în faţa fetelor. ca apa! (fetelor) Le pleze vu monsio cavaler din Ies? Fetele: Ui. Da’ noi ce suntem? Împăraţi cu stea în frunte? Scoborâţi cu hîrzobu din cer? “ Proba de franceză la care îşi supune fetele în final. maman. nu înainte de a ţine o lecţie de modestie: „Ian tacă-ţi gura cu fleacuri de-aiste. mai degrabă. urbană. o lume numai a lor în care totul e duioşie.urbană ia sfârşit. din inconştienţă. când Aristiţa şi Calipsiţa. Bârzoi o scoate pe Chiriţa din mediul ostil al Iaşilor.. harnicele. Ar vrea să iasă totul perfect dar toate ies pe dos. caldă şi blajină. o lume patriarhală a familiei.. din bravura care o defineşte.Chiriţa arde şi se consumă. Refuzul lui Pungescu şi Bondici de a dansa cu fetele. Guliţă aleargă în întâmpinarea lui cu accente dramatice: „băbaca. sau. în faţa unei largi asistenţe. burgheză.. răzăşi!.. Chiriţa se resemnează comic. aparenţele.. auzi cuvinte?. E într-o agitaţie perpetuă şi când lanţul gafelor o copleşeşte „îi vin istericalele greceşti “.. Rezistenţa ei în candidatura la lumea modernă. Parle franse. Chiriţa leşină. frumuşele.

Dar este o mamă patetică şi excesivă care nu va fi niciodată înfrântă în idealurile ei materne. Iar Leonaş speculează predispoziţiile ei sentimentale şi. Faţă de Chiriţa. Luluţa o maimuţăreşte cu manechinul de carton pe care îl vopseşte cu fardurile Chiriţei şi îi ţine lecţii de maniere frumoase fără menajamente: „Altădată să ştii. care de care are pretenţii să intre în slujbă sub cuvânt că i-o fost frică la 48? Helbet. După proba de franceză... Cum ai petrecut noaptea? Leonaş: Sărut mâinile. În raporturile Chiriţei cu unul sau altul dintre grupuri se află ridicolul şi adâncimea ei ca personaj. Lumea pe care o reprezintă ei o ridiculizează şi o respinge pe Chiriţa. p.) Nu vezi că acu. Adă-ţi aminte ce groază-l apucasă pe Bârzoi. „.”3 Grigore Bârzoi nu mai e purtătorul de drapel al modestiei şi bunului simţ. Nu-i frumos “. mătuşica.. Chiriţa (cochetând): Îi fi visat poate că te-ai făcut ghinărari. travestindu-se în ofiţer.... le primeşte coborând ochii: Chiriţa: Bună dimineaţa. Leonaş: Atâta nu-i nimică. de Bârzoi pe de altă parte. mai ales că am avut un vis de minune. Dacă-i peaceia. că ne-au perit vro zăce capete de vite. Luluţa şi Leonaş reprezintă conştiinţa urbană formată. aşa cum nu poate fi înfrântă în aspiraţiile ei spre o altă cultură... Cum o înţălegi vorba asta. musafirii se închină bufon familiei lui Bârzoi. Râsul lor este sentinţa ce o condamnă pe Chiriţa la ridicol. îi face declaraţii de dragoste aberante pe care Chiriţa. râzând în hohote.. nu crede în inteligenţa şi cultura lor aşa cum nu crede nici în frumuseţea lor.. cu complexele ei de superioritate. coniţă? 3 Mircea Ghitulescu. op. piesa nu mai rămâne un simplu vodevil. că aici la Iaşi nu este obicei să faci pţu. Dacă urmărim acest crescendo în aventurile ieşene ale Chiriţei. ca patrioţi... ci e pus şi el în argumentaţia absurdă a patrioţilor fără posturi: „Dumnezău ştie câte-am pătimit la 48. Chiriţa: Crai. apoi şi noi avem temeiuri. în obrazul altora...“Prin proba de franceză fetele sunt reduse la o extremă simplitate de limbaj. cu o intrigă banală.. trecută binişor de vârsta aventurilor amoroase. dar apoi îţi aduci aminte ce friguri a avut Bârzoi şi cum m-o durut măsaua pe care am scos-o! (. Las. cât se poate de bine. ci expresia tragi-comică a unei experienţe umane. pţu. 28 .. cit. că striga şi prin somn c-o venit zavera. poate? Leonaş (apropiindu-se şi luând pe Chiriţa de mână): Crai?. bonjur monsie. Lumile la interferenţa cărora se află Chiriţa sunt reprezentate în realitatea ciclului de Leonaş şi Luluţa pe de-o parte.. Chiriţa are conştiinţa lipsei de înzestrare a fetelor ei.

nu în ultimul rând. şi. Chiriţa: A fi. neostenit. Leonaş: Dar. Incidentele comice. Citind printre rânduri vom găsi în fiecare scenă a piesei atmosfera sărbătorilor de iarnă a „câşlegilor “. că toate se închina la mine şi-mi cânta ia aşa: (Imitând un canar) chiririiiiiţa.. dar ce-i curios.... canguri. că răci ţi-s manile. Leonaş: Canari. bătaia cu zăpada şi bulgării care o nimeresc pe Chiriţa.. cea mai tipic dramaturgică a comediilor lui Alecsandri. ca un corolar comic. dacă mi-ar plăcea să mă fac puţintel crai. Chiriţa alunecă pe gheaţă şi cade. Intuiţia vorbirii orale. nu te-ai supăra? Chiriţa (coborând ochii şi trăgându-şi mâna): Vai de mine.. începând cu biciuirea ţăranilor din prima scenă.. Începe a însera şi a ninge . ca o jerbă. înzăpezirea. Leonaş: Dovadă că mi-i inima fierbinte.. Chiriţa în Iaşi e scrisă cu maximă voioşie şi bună dispoziţie. dinamică. cu uitarea şi ridicolul lor. săritura ţigăncii. o poftă umoristică teribilă produce serii de incidente comice care curg unul din celălalt. sunt tendenţioase şi uneori incredibile (nebunia simulată a Luluţei). o atmosferă în care totul este cu putinţă şi toate se petrec cu zâmbetul pe buze.. Chiriţa în Iaşi ne pare cea mai echilibrată şi mai expresivă datorită autenticităţii tipurilor şi intrigii. în dorinţa autorului de a da un sens moral explicit aventurilor eroinei sale.. Numai pe primele şase pagini survine o avalanşă de incidente comice (controversa ţigăncii cu slujitorul de la barieră.... Chiriţa în provincie este mai crispată. Pune-ţi în gând că parcă mă furase o zână şi mă dusăsă într-o grădină plină de păsări galbine. calitatea cea mai teatrală. în sfârşit. nu-ţi pot spune. cupletul împotriva stării transporturilor în Moldova.... lipsei de ostentaţie a mesajului didactic. comicului direct şi. chiririiiiiţa. Intuiţia vorbirii . Chiriţa: Or fi fost canari.. E cam aceeaşi atmosferă de sărbătoare populară din Iaşii în carnaval. redă eroilor ţinuta firească şi stabilitatea literară.. în minutul acesta.spune Alecsandri în indicaţiile scenice de la începutul piesei. agitată. unităţii de atmosferă. naivitatea grupului personajelor indezirabile fiind egalată doar de infantilismul travestiurilor lui Leonaş..Chiriţa: Cum ţi-a plăcea mai bine d-tale. urmată de Calipsiţa şi Aristiţa). Dar ce vis zici c-ai avut? Leonaş: O bazaconie din ceea lume.. stâlcirea numelor. că-i lumea ră. O inventivitate inepuizabilă. pană la travestiurile şi bastonada lui Leonaş. dispariţia surugiului.

Iată un dialog între Pungescu şi Bondici. Sau scena în care Chiriţa se plânge ginerilor ei prezumtivi de proasta stare a drumurilor: Bondici: Ei las că oi spune eu asta vărului meu. Chiriţa: Dumnealui ţine postite? Bondici: Dar! Pungescu (încet lui Bondici): O tăiaşi groasă. cu finalităţi comice şi de portret.. . haimanale de oraş şi cartofori: Bondici: Viaţa-i un stos de la început pană la sfârşit şi lumea-i o masă de cărţi.. Tot meşteşugul îi să pontarisăşti la vreme şi să găsăşti ruteaua norocului ca să faci vis. ţine şi ea de simţul oralităţii. dar dacă ai goană dă fante? Bondici: Furi o carte şi-aşa îţi dregi busuiocul.. multe pagini din Chiriţa ca şi din alte comedii ale lui Alecsandri au valoarea unor mari creaţii lingvistice.. nene! Din acest punct de vedere... Pungescu: Prea bine. tipic urbană.argotice.