You are on page 1of 8

Universitatea “Babeş Bolyai”

Facultatea de Istorie şi filosofie
Specializarea Relaţii internaţionale şi Studii europene

Curs: NATO si managementul securității internaționale
Tema lucrării : Tratatul de la Varsovia

Student: Alb Bianca Salomea
Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, anul III

- Cluj-Napoca2015

Tratatul de la Varsovia

În contextul situației geopolitice instituite după cel de-al doilea război mondial, cele
două superputeri globale, Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică, au promovat două
modele antagonice de organizare social-politică și economică a societății contemporane, foștii
aliați din timpul războiului devenind adversari și potențiali inamici. Ca urmare a confruntării
dintre cele două puteri rivale lumea a fost divizată în două sisteme potrivnice, această divizare
fiind însoțită de apariția a două mari alianțe politico-militare, Organiza ția Tratatului
Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) și Organizația Tratatului de la Varșovia.

I. Contextul istoric al infiintarii Tratatului de la Varsovia
Cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost puternic marcată de rivalitatea între
cele două „blocuri”, această perioadă fiind cunoscută și ca „Războiul Rece”, acesta nefiind un
război propriu-zis, ci o confruntare indirectă, caracterizată printr-o stare conflictuală globală care
a generat o succesiune de crize politice și militare.
Expresie a „Războiului Rece”, Organizația Tratatului de la Varșovia a fost concepută ca o
alianță politică-militară a opt state socialiste din Europa, de la început alianța fiind gândită și
folosită de Uniunea Sovietică ca un mijloc de control asupra statelor aflate în sfera sa de
influență.1
Tratatul de Prietenie, Cooperare și Asistență Mutuală a fost semnat după trei zile de
discuții în capitala Poloniei, punând astfel bazele omologului estic al Alian ței Nord-Atlantice.
Organizația Tratatului de la Varșovia a fost, înainte de toate, un răspuns la formarea NATO (cu
șase ani în urmă), precum și reacția din partea URSS privind transformarea Germaniei de Vest în
stat independent și aderarea ei la NATO.

1 Petruta Vataman, Romania de la Tratatul de la Varsovia la NATO o traiectorie
impusa de istorie, Ed. ProUniversitaria, Bucuresti, 2013, p. 9.

Delegația sovietică de la Varșovia a fost condusă de premierul Nikolai Bulganin, însoțit
de ministrul de externe Molotov și mareșalii Jukov și Konev. Au mai fost prezen ți, din partea
URSS, premierii Ucrainei, Bielorusiei și ai statelor baltice, precum și un general din Republica
Populară Chineză, în calitate de observator. Tratatul a fost semnat de Uniunea Sovietică și șapte
state est-europene: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Unharia, Polonia și
România, toate reprezentate de la Varșovia de premierii și miniștrii de externe. Singura țară
europeană comunistă era Iugoslavia, ale cărei relații cu Uniunea Sovietică erau încă tensionate,
în urma rupturii din 1948.
Principalul obiectiv al pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului
sovietic și obediența statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei
asupra Europei de Est, acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele sta ționate pe teritoriul
„aliaților” săi. Tratatul urma să rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui
pact de securitate Est-Vest; astfel, el a fost reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985.
După modelul NATO, Tratatul de la Varșovia aduna forțele militare ale statelor semnatare
sub o comandă militară unică, inițial a Mareșalului Konev, deci dominată de armata sovietică.
Astfel, în armatele statelor membre armele au fost standardizate, au fost introduse manualele
militare ale armatei sovietice, s-au organizat programe comune de pregătire, manevre comune
anuale și, nu în ultimul rând, uniforme inspirate din stilul armatei sovietice.
Potrivit tratatului, dacă unul din membrii organizației era atacat, celelalte state erau
obligate să acorde asistență imediată; de asemenea, statele membre trebuiau să se consulte în
privința chestiunilor internaționale importante legate de interesele lor comune. A fost creat și un
comitet politic consultativ format din membrii secretariatelor Partidelor Comuniste din statele
membre.
La Varșovia s-a anunțat că în organizație erau primite cu brațele deschise și alte state care
erau dispuse să-și declare dorința „ de a asista eforturile statelor iubitoare de pace în scopul
apărării păcii și a securității națiunilor”. Invitația deschisă n-a primit însă niciun răspuns, căci
niciun alt stat nu și-a manifestat dorința de a se alătura alianței.
Prezența trupelor sovietice în statele membre a exacerbat tensiunile interne și
antisovietice în Polonia și Ungaria, unde în anul 1956 au loc evenimente de anvergură. Însă

tocmai această prezență sovietică a oferit URSS posibilitatea de a rezolva rapid problemele. În
Polonia, Nikita Hrușciov renunță la o confruntare directă și acceptă reîntoarcerea lui Gomulka la
conducerea partidului comunist polonez, însă în Ungaria, unde decizia guvernului Nagy de a
scoata țara din Pactul de la Varșovia i-a alarmat pe sovietici, situa ția a fost „rezolvată” prin for ță.
Rezultatul este prea bine cunoscut: Revoluția din Octombrie și invazia sovietică.
Tratatul de la Varșovia a fost invocat în 1968, când Uniunea Sovietică folosește trupele
Pactului (soldați din Polonia, Germania de Est, Ungaria și Bulgaria) pentru a invada
Cehoslovacia cu scopul de a reinstaura controlul asupra guvernului de la Praga. În mod ironic,
chiar în acest oraș care a cunoscut în 1968 lupte între demonstranți și solda ții Pactului de la
Varșovia, s-a organizat, în iunie 1991, conferința prin care organizația a fost oficial dizolvată.2
În noaptea de 20 spre 21 august 1968, trupele a cinci țări membre ale Organiza ției
Tratatului de la Varșovia (URSS, Polonia, Ungaria, RDG și Bulgaria) invadau Cehoslovacia,
pentru a pune capăt reformelor inițiate după Plenara CC al PCC din ianuarie ’68. România se
situa pe o poziţie opusă Moscovei, neparticipând la acţiunea militară, ba mai mult condamnândo. Pe 20 august, la 23.30, conducerea comunistă de la Praga, aflată în şedinţa care pregătea
Congresul extraordinar, afla de la premierul Černik că „trupele celor cinci ţări din pactul de la
Varşovia, în afară de România, au trecut graniţa venind din toate direcţiile, din nord, din est, din
sud, din Ungaria şi că, până la 6 dimineaţa, ţara va fi complet ocupată”. Bucureştii aflau teribila
veste la doar o oră de la producerea evenimentului, de la corespondentul „Scânteii” la Praga,
Eugen Ionescu. Românii s-au aflat, cel puţin pentru moment, de partea adevărului şi a celor slabi.
Poziţia schismatică a României în cazul invadării Cehoslovaciei trebuie înţeleasă ca o continuare
a politicii de independenţă faţă de Moscova, iniţiată de Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1958,
moment la care trupele sovietice părăsesc teritoriul românesc, continuată deDeclaraţia de
independenţă din 1964 şi oficializată de Nicolae Ceauşescu. Trezit din somn în miez de noapte,
Ceauşescu a dat dispoziţie să se întrunească de urgenţă forurile de conducere ale partidului şi
statului, ceea ce a urmat fiind considerat de specialişti drept momentul de aur al întregii cariere
politice a liderului comunist român. Declaraţia de condamnare a intervenţiei şi mitingul din Piaţa
Palatului s-au constituit în elementele definitorii ale rupturii de Moscova. Întreaga lume
2 Andreea Lupsor, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tratatul-varovia, accesat la data de 1.03.2015.

occidentală privea cu simpatie curajul lui Ceauşescu şi îşi arăta ataşamentul faţă de justeţea
poziţiei ţării noastre. Turcia, prin ambasadorul său la Sofia, Gundogdupcan, aprecia reacţia fermă
a Bucureştilor, precizând că „poziţia României este aşteptată cu viu interes nu numai în Turcia,
dar şi în toate ţările mici care se pronunţă şi luptă pentru independenţa şi suveranitatea lor
naţională”.3
În tot timpul existenței sale de 36 de ani, Tratatul a reprezentat un instrument de control
al Moscovei asupra aliaților mai mici, episoadele din Polonia și Ungaria (ambele din 1956) și
Cehoslovacia (1968) fiind cât se poate de ilustrative. În același timp, el a fost o modalitate care a
permis Uniunii Sovietice să intervină masiv în viața internațională și să facă față confruntării cu
tabăra adversă, reprezentată de NATO și SUA.4
Competitia pentru suprematie în plan militar, mai ales în conditiile aparitiei armamentului
nuclear, a determinat o cursa a înarmarilor nemaiîntâlnita în istoria umanitatii, cu o risipa, de
asemenea unica, de resurse materiale, financiare si de inteligenta umana, fara precedent, fapt ce s
-a finalizat prin colapsul uneia din parti, U.R.S.S. disparând de pe harta politica a lumii,
dezintegrându -se în mai multe republici componente, locul si rolul de mostenitoare a Uniunii
Sovietice revenindu-i Federatiei Ruse.5
II. Locul Romaniei in Tratatul de la Varsovia
O parte a istoriografiei postdecembriste a creat o imagine idealizată a importanţei rolului
jucat de România în cadrul Pactului de la Varşovia. Deşi după 1964 România a avut o poziţie
distinctă în cadrul Tratatului, refuzând constant integrarea deplină în structurile sale, prin această
poziţie nu a fost periclitat câtuşi de puţin sistemul de securitate conceput de Uniunea Sovietică.

3 Andrei Tinu, https://andreitinu.wordpress.com/tag/tratatul-de-la-varsovia/, accesat
la data de 1.03.2015.
4 Corneliu Filip, Tratatul de la Varsovia in relatiile internaationale ale epocii sale
1955 – 1991, Ed, Cetatea de Scaun, Iasi, 2013, p. 10.
5 Corneliu Filip, http://cis01.central.ucv.ro/lucrari_dr/docs/cfilip_teza_ro.pdf, accesat
la data de 1.03.2015.

De altfel, România, în pofida unor momente relativ tensionate, nu a pus niciodată
problemaapartenenţei sale la structurile politico militare ale Blocului socialist, aşa cum s-a
întâmplat în trei momente esenţiale din istoria Tratatului: revoluţia din Ungaria (1956), criza
cehoslovacă (1968) si cea din Polonia (1980 - 1981.
Desfăşurările sovietice de trupe în apropierea graniţelor române şi exerciţiile militare ale
Pactului de la Varşovia din 1968 au fost interpretate de către conducerea de la Bucureşti ca
ameninţare la adresa securităţii naţionale. Conform evoluţiei ulterioare, putem afirma că o
ameninţare directă la adresa securităţii României din partea sovieticilor nu a existat în mod
direct, atât timp cât liderul de la Bucureşti nu a pus în discuţie apartenenţa la structurile politicomilitare ale blocului. Totodată, prin poziţia sa geostrategică, România nu putea constitui o
ameninţare la adresa securităţii Blocului socialist, neexistând nici o graniţă cu un stat occidental,
precum în cazul Ungariei sau Cehoslovaciei.
Poziţia statului român în cadrul alianţei nu a fost una constantă, între momentul aderării,
1955 şi sfârşitul acesteia, în 1991. Dacă în 1955 poziţia României a fost una de supunere totală,
după cum o demonstrează intervenţia în cazul Revoluţiei maghiare, treptat se manifestă o
tendinţă de distanţare de linia Moscovei, de exprimare a unor puncte de vedere diferite, atât în
ceea ce priveşte organizarea, cât şi funcţionarea alianţei6.
III. Concluzii
Tratatul a fost conceput pentru o perioada de 20 d ani cu prelungireautomata de 10 ani
daca nici una din parti nu facea denuntare cu un an inaintea expirarii.
Avea prevederi care garantau loialitatea statelor semnatare, astfel niciuna din ele nu se
alatura altei coalitii sau aliante, astfel URSS se asigura ca nici una din sateliti nu va incheia alte
acorduri politico-militare. Articolul 9 arata ca tratatul este deschis si altor state, dar in cei 36de
ani de existenta nici un alt stat nu a dorit sa se alature. In cazul aparitiei unui tratat European
general care sa asigure securitatea colectiva, prezentul tratat isi va pierde valabilitatea.
Presedintele Brejnev a lansat o doctrina care ii poarta numele, conform careia Tratatul de la
6 Deletant, Dennis, „România în cadrul Tratatului de la Varşovia, Ambivalenta si
ambiguitate, 1956-1981”, Institutul de Studii Politice de Apărare si Istorie Militara
(I.S.P.A.I.M.), online http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2002/current12/mi11.htm.

Varsovia avea drept legitim de a interveni in oricaretara membra a Organizatiei daca sistemul
politic era considerat a fi in primejdie.
Tratatul de la Varsovia si-a incheiat oficial existenta la 31 martie 1991. Anuntul s-a facut
de catre factorii de decizie de la Kremlin inca din 12februarie 1991.7

Bibliografie:
1. Corneliu Filip, Tratatul de la Varsovia in relatiile internaationale ale epocii
sale 1955 – 1991, Ed, Cetatea de Scaun, Iasi, 2013.
2. Vataman Petruta , Romania de la Tratatul de la Varsovia la NATO o
traiectorie impusa de istorie, Ed. ProUniversitaria, Bucuresti, 2013.
3. Lupsor
Andreea,
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tratatul-var-ovia,
accesat la data de 1.03.2015.
4. Tinu Andrei , https://andreitinu.wordpress.com/tag/tratatul-de-la-varsovia/ ,
accesat la data de 1.03.2015.
5. Filip Corneliu , Tratatul de la Varsovia in relatiile internationale ale epocii
sale 1955 – 1991, Ed, Cetatea de Scaun, Iasi, 2013.
6. Filip Corneliu, http://cis01.central.ucv.ro/lucrari_dr/docs/cfilip_teza_ro.pdf ,
accesat la data de 1.03.2015.
7. Deletant Dennis, „România în cadrul Tratatului de la Varşovia, Ambivalenta
si ambiguitate, 1956-1981”, Institutul de Studii Politice de Apărare si Istorie
Militara

(I.S.P.A.I.M.),

online http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2002/current12/mi11.htm.
8. ***,
https://www.scribd.com/doc/109864981/30276981-Tratatul-de-LaVarsovia, accesat la data de 5.03.2015.

7 ***, https://www.scribd.com/doc/109864981/30276981-Tratatul-de-La-Varsovia,
accesat la data de 5.03.2015.