You are on page 1of 2

Criterii de diagnostic (conform diagnosticarii internationale DSM IV-TR)

A. Este prezenta o afectiune medicala generala


B. Factorii psihologici afecteaza negativ afectiunea medicala generala intr-unul
din urmatoarele moduri:
- factorii psihologici au influentat cursul afectiunii medicale generale si anume
dezvoltarea, exacerbarea sau intarzierea vindecarii afectiunii medicale generale;
- factorii interfereaza cu tratamentul afectiunii medicale generale;
- factorii constituie un risc suplimentar pentru sanatatea individului;
- raspunsuri fiziologice legate de stres precipita sau exacerbeaza simptomele
afectiunii medicale generale.
Factorii psihologici se refera la:
1) O tulburare psihica ce afecteaza o conditie medicala generala (de exemplu,
depresia majora intarzie recuperarea dupa infarct miocardic);
2) Simptome psihologice (anxietatea care exacerbeaza astmul etc.);
3) Trasaturi de personalitate sau stil de a reactiona la stres
4) Comportamente maladaptative (sedentarism, dependente etc.);
5) Raspuns legat de stres (exacerbarea la stres a ulcerului, a hipertensiunii
arteriale, aritmiei etc.)
Debutul afectiunilor psihosomatice
Aceste afectiuni se pot manifesta pentru prima oara in copilarie, in adolescenta
(anorexia mentala, astmul bronsic, uneori diabetul etc) sau la varsta adulta in
urma unui soc emotional puternic.
La inceput manifestarile au un caracter reversibil, dar pe masura ce simptomele
se repeta, ele pot instaura o conditie medicala alterata, prin slabirea rezistentei
generale a organismului sau afectarea functiilor anumitor organe. In general
afectiunile psihosomatice se centreaza la nivelul anumitor organe predilecte: in
sfera digestiva; in sfera respiratorie si alergica sau cardio-vasculara, etc.
Cum diferentiem tulburarea psihosomatica de o afectiune organica?
Bolnavii suferind de tulburari psiho-somatice se diferentiaza de cei cu afectiuni
somatice prin cateva aspecte de baza:
1. multitudinea simptomelor (tahicardie, greata, constipatie/diaree, dificultate in
respiratie, sensibilitate alergica excesiva la diferiti stimuli, scaderea
ponderala/obezitatea, astmul bronsic, angina pectorala etc.);
2. convingerea bolnavilor de existenta unei cauze organice in ciuda examinarilor
repetate care nu pun nici un diagnostic si adesea neacceptarea explicatiilor de
ordin psihologic;
3. uneori preocuparea excesiva fata de starea sanatatii personale, centrarea pe
simptom
4. caracterul repetitiv al manifestarilor;
5. persistenta in timp, in ciuda tratamentului dat de internist, cardiolog,
gastroenterolog, etc;
6. uneori asocierea mai multor afectiuni psihosomatice la acelasi individ
7. antecedentele de aceeasi natura din cadrul familiei;
8. incidenta crescuta a manifestarilor in perioadele de stres crescut sau dupa
anumite evenimente (certuri in familie, dificultati financiare etc.);
9. existenta unui eveniment traumatic psihic sau expunerea de lunga durata la
un stres major, care a consumat in timp resursele energetice ale persoanei si a
redus capacitatile adaptative ale acesteia;

10. in unele cazuri, existenta in prim plan a unei alte tulburari psihice prealabile,
dominante in sfera psihica a individului (depresie, anxietate, etc.).

Tratamentul bolilor psiho-somatice


Obiective terapeutice:
1. Reducerea anxietatii, depresiei si, in general, a dispozitiei negative (cu ajutorul
farmacoterapiei, dar si al psihoterapiei).
2. Facilitarea constientizarii si a exprimarii propriilor afecte, imbogatirea vietii
imaginative, diferentierea senzatiilor de sentimente.
3. Ameliorarea functionarii personale si autonomiei
4. Ameliorarea relationarii in familie, grup social, grup profesional, diminuarea
afectelor negative acumulate
Sentimentele negative neexprimate (de exemplu, furia retinuta) sunt factori
psihologici ce afecteaza negativ bolile psihosomatice (de exemplu, cardiopatia
ischemica) si trebuie inlaturate
5. Ameliorarea imaginii de sine, inclusiv a imaginii corporale.
Tratament farmacologic:
Antidepresive
Folosirea antidepresivelor in bolile psihosomatice este foarte utila mergand de la
administrarea lor in cardiopatia ischemica pentru preventia recidivelor de infarct
miocardic pana la folosirea in sindrom de oboseala cronica, fibromialgie, colon
iritabil.
Anxiolitice
Folosirea anxioliticelor este utila in scaderea anxietatii mai ales in situatii acute
ale bolilor psihosomatice (puseul de rectocolita ulcerohemoragica, infarctul
miocardic etc.), dar si pe termen mai lung, de obicei ca adjuvant al medicatiei
antidepresive si sub un control psihiatric al prescriptiei.
Psihoterapia
Psihoterapia este utila in afectiunile psihosomatice pentru:
- diminuarea impactului factorilor psihologici in afectiunea pacientului;
- schimbarea atitudinilor disfunctionale si maladaptative;
- modificarea comportamentelor nefavorabile sanatatii;
- restructurarea cognitiilor eronate generatoare ale acestor comportamente.

You might also like