You are on page 1of 146

Lucian VASILESCU, Ioan ALEXANDRU, Dan PETRUȘCĂ, Ștefania MINCU

,
Victoria FONARI, Călin CIOBOTARI, Dorel VIȘAN, Gheorghe SIMON, Miron
KIROPOL, Marin SORESCU, Constantin MĂNUȚĂ, Ion HADÂRCĂ, Sașa
PANĂ, Ioan POPEI, Alexandra HANGANU, Mihaela OANCEA, Anca
HIRSCHPEK, Olguța LUNCAȘ TRIFAN, Boris MARIAN, Dumitru MINTENCU,
Adrian BOTEZ, Pavel GĂTĂIANȚU, Luca PIȚU, Nicolae IUGA, Andrei
STURDZA, Horia ZILIERU, Nora VELICICOVSKI, Jorge Luis BORGES, Stanley
H. BARKAN, Jean-Marie DOMENACH, Robert LOWELL, Francesco
BALDASSI, Pär LAGERRKVIST, Herbert MARCUSE, Pierre LOUŸS Daniel
CORBU.

Nr.7-8 / IULIE / AUGUST 2015

Guillaume APOLLINAIRE

ANUL XII
2015

Nr. 7-8
I S SN

9

1 5 8 4 - 9 2 9 5

7 7 1 5 8 4

9 2 9 0 0 1

IULIE
AUGUST

CUPRINS
Editorial
Daniel CORBU, Instituția premiului în România / 1

Revistă lunară de experiment literar

ANUL XII, Nr. 7-8
iulie - august

Provocări
Ioan Alexandru, Scriitorul conțtiință națională a epocii / 3
Dan PETRUȘCĂ, Agresiunea prin mass-media / 4

Tineri poeți
Alexandra HANGANU / 7
Mihaela OANCEA / 9
Delia FERARU / 10
Dumitru MINTENCU / 46
Anca HIRSCHPEK / 48

Director: Daniel CORBU
Redactor șef: Călin COCORA
Redactori: Tiberiu ROȘU, Iulian MOCANU

Cronica literară
Ștefania MINCU, Theodor Codreanu și transmodernismul / 11
Călin CIOBOTARI, Cântul curcubeului / 16
Victoria FONARI, În căutări se disting incertitudinile sau Piatra
de Eol pentru folosința cititorilor lui Daniel Corbu / 17
Constantin MĂNUȚĂ, Golgota și umbra nălucii sau Anahoretul
din Blejoi / 19
Eseu
Daniel CORBU, Artele și literatura în postmodernism. Scurta și
spectaculoasa istorie a Noului Leviathan (I) / 30
Jean-Marie DOMENACH, Infra-tragedia / 90

Tehnoredactor: Janine PÎRVULESCU
Corector: Daniela ASTĂRĂSTOAIE

Concepție grafica: Călin COCORA

Poezia
Dorel VIȘAN/ 22
Ion HADÂRCĂ / 38
Olguța LUNCAȘ TRIFAN / 40
Boris MARIAN / 41
Jurnalul unei asceze
Gheorghe SIMON, Mînca-v-ar raiul / 28

ISSN 1584-9295
Abonamentele pe adresa redacției, prin mandat poștal:
90 lei/an + 34 lei taxe poștale
45 lei /6 luni + 17 lei taxe poștale

Confesiuni literare
Miron KIROPOL, Jurnalul unui poet blestemat / 50
Proza
Adrian BOTEZ, Un portret / 43

Interviu
Marin SORESCU în dialog cu Jorge Luis BORGES / 57
Remember
Pavel GĂTĂIANȚU / 62
In memoriam
Luca PIȚU / 65
Portrete critice
Lucian VASILESCU / 72
Biblioteca de poezie
Stanley H. BARKAN, S.U.A./ 78
Proza de avangardă
Sașa PANĂ, / 82
Galaxii lirice
Robert LOWELL, S.U.A. / 102
Francesco BALDASSI, Italia / 111
Meridianele prozei
Pär LAGERKVIST, Ascensorul care a coborât în iad / 107
Dragostea și moartea / 109
Îngerul rău / 110
Teorii, idei, manifeste
Herbert MARCUSE, Avangarda și periclitarea comunicării/ 113
Arte vizuale
Ioan POPEI, / 115

Promo libris
Nicolae IUGA / 117
Horia ZILIERU/ 118
Andrei STURDZA/ 118
Nora VELICICOVSKI / 119
Daniel CORBU / 119

Supliment Feed Back
Pierre Louÿs, Elegii la Mytilene / 121

editorial

Formele fără fond
sau
dinastia oamenilor care
nu reprezintă nimic
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi s-a acrit, în România
ultimilor ani, de dinastia celor care nu reprezintă nimic. De
vreo zece ani încoace (când procesul formării burgheziei
postrevoluţionare părea încheiat), scena vieţii politice, sociale, economice şi chiar culturale e ocupată şi agitată la noi
de o serie de personaje mediocre şi submediocre, dotaţi cu
talentul (unde eşti, bunule rege Midas?) de a duce în derizoriu tot ce ating. Deveniţi milionari şi miliardari „pă euro”
prin mijloace pe care le acoperă pe zi ce trece cu tot mai
mult mister (între timp, câteva bănci cu tradiţie au tras pe
dreapta, într-un hazos faliment, petrolul de sub noi nu mai
este al nostru, pădurile cu tot ce mişcă în ele sunt ale lor!
etc., etc.), personajele de care vorbim impun o atmosferă de
şmechereală şi panglicarism, de retorică goală şi de greţoasă
comedie. Ahtiaţi de putere, după ce-au strâns, prin mijloace
specifice, bani „fără număr, fără număr”, acoperă cu mutrele
lor paginile ziarelor (multe din ele şi le-au cumpărat, să fie
siguri!), umplu cu osânza lor ecranele televizoarelor, dândune lecţii de patriotism, de economie sau de morală socială.

Ce pot să ne transmită aceşti oameni pe care nu-i poţi
pune nici măcar institutori la clasele a II-a? Ei, fie că senumesc Becali, Udrea, Irinel Columbeanu, Bahmuţeanu, Guţă,
Salam, Vanghelie, Videanu, Cocoș, Prigoană te fac să exclami
ca Eminescu acum 130 de ani: „Panglicari în ale ţării, care
joacă ca pe funii,/ Măşti cu toate de renume din comedia
minciunii! [...] Spuma asta -nveninată, astă plebe, ăst gunoi/
Să ajungă-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!?” Dar era epoca lui

REVISTA FEED BACK

nr. 7-8/ iulie-august 2015

pagina
1

un Brătianu. un Titulescu sau un Iorga? Se pare însă că forma noastră de progres rămâne şi azi. care ştim că Iov a însemnat ceva şi după ce Dumnezeu i-a luat comândul: NIMIC. Nu cu mult înainte de a muri.editorial Eminescu şi a lui Titu Maiorescu. Tristeţea asta poate fi aflată în fiecare român care iubeşte vatra şi poporul său. că asistăm la tembecalizarea României. prietenul meu Octavian Paler spunea. un Kogălniceanu. în locul acestor figuri ale derizoriului. atât e actuală în România de azi. 7-8/ iulie-august 2015 . angoasat peste măsură de aceşti „patrioţi”. acesta din urmă. ne întrebăm ce ar reprezenta aceşti oameni dacă ar fi desprinşi de averea lor? Răspundem tot noi. Să fie oare un blestem? Daniel CORBU pagina 2 REVISTA FEED BACK nr. autor al teoriei formelor fără fond. cu o tristeţe neagră. Oare condamnarea comunismului la noi nu e o formă fără fond? Dar integrarea europeană nu este tot o formă fără fond? Se pare că vom aştepta mult şi bine ca fondul integrării (atât de necesară după o ştrangulare de cincizeci de ani!) să umple aceste forme! Revenind la personajele de vodevil ale scenei noastre politice şi sociale. pentru că. pe lângă cele semnalate şi condamnate de fondatorul „Junimii” .atunci. s-au adăugat şi altele. înnegurat. Cum nu şi-ar dori el. o formă fără fond.

naţiunea este la mijloc. ele. în fiecare. ancorat ontologic precum toate neamurile europene de partea Logosului întrupat în istorie. Logosul universal REVISTA FEED BACK a străpuns persoana ca fulgerul ceresc bobul de grîu.. dintr-o economie organică răspîndită în roiuri pe faţa pămîntului. adică de nerodnicie: singurătate în individ şi singurătate în universal. între singurătatea individului şi singurătatea indefinită a universului: naţiunea este sinteza între individual şi universal. mai multe limbi şi. Naţiunea nu este o faptă subiectivă. Există două feluri de singurătate. Tărîmul fecund de nuntire între cereşti şi pămînteşti. neam între neamuri egale. apare rodnicia. fără fanatisme de nici un fel. acest macrocosmos în microcosmos. naţiunea. Naţiunea. sufletul neamului. captat în şuvoaiele căruia trebuie să ne cufundăm cugetul inimii pentru a dobîndi înfăţişarea noului născut din ape şi spirit întru mai multă viaţă fără amurg. ca şi cum prin mai multe naţiuni spiritual ar exista mai multe omeniri. focul Logosului revărsat întreg. încrezător în dureri. ci omenirea întreagă în spirit. nr.provocări INEDIT Scriitorul conștiință națională a epocii Ioan ALEXANDRU Vremea trece — naţiunea rămîne. colinele unei Patrii şi frumuseţea unei seminţii. au acel suflu cosmic inepuizabil ce se cuvine cuprins. sesizat. ca popor latin în această parte de lume. un fragment de umanitate. este ogorul cel bun în care săminţa singură trebuie să moară ca să aducă multă roadă. iar. în spiritul Logosului întrupat în istorie şi în istoria poporului nostru. este fluviul subteran al timpului ce curge către eternitate. neamurile. se întîmplă creşterea.. un conglomerat artificial. senin în suferinţi. ea. — omenirea văzută din aproape pe neamuri pentru a putea fi lucrată mai bine în amănunt precum o grădină. acel izvor miraculos dătător de viaţă fără de care orice faptă literară este moartă. 7-8/ iulie-august 2015 .3 lor decenii? Prin poeţi adevăraţi este revenirea în albiile acestui fluviu care este sufletul neamului nostru în ce are el nemuritor. Unde numai acestea s-au întîlnit. convinşi fiind că iubirea este mai puternică decît moartea. fără superlative nejustificate. de către puterile Logosului întrupat în istorie. Ce pot spune despre poezia ultime. ca seminţie latină. tărîmul. este Logosul întrupat în istorie pe naţiuni. Astfel vom privi opera literară şi pe scriitor în măsura în care el este norul de pagina aur sorbit din oceanul unui popor. între individual şi universal.

Iisus. când violenţa de pe ecran trece în viaţa de toate zilele. Dacă cei mai în vârstă ar părăsi spaima şi perplexitatea în faţa acestor fenomene. Galaxia Gutenberg este în criză. cum s-a întâmplat. sau arhivarea informaţiilor în computer. pentru Romeo. Aşadar. s-a tulburat echilibrul valorilor şi există un oarecare sentiment de rătăcire în prezent. Cartoon Network. Sentimentul nu se mişcă azi sub semnul preclasicului clavecin. cluburi). dar şi celelalte care îl preced. consacrase puterea absolută a logosului. mai ales că tradiţia omenirii. Romantismul de astăzi nu mai poate avea conotaţiile balconului Julietei. în satul global de care vorbea Marshall McLuhan în cartea sa Mass-media sau mediul invizibil. care. Spargerea tiparelor este semnul unei revoluţii. 7-8/ iulie-august 2015 . Cine ar fi crezut că logocraţia va pierde teren în faţa mass-mediei vizualizate.provocări Agresiunea prin mass-media Dan PETRUȘCĂ Secolul al nouăsprezecelea. înspăimântaţi de ideea pierderii timpului în faţa foii de hârtie. Spiritul în frac şi scorţos lasă locul spiritului în bluejeans. când o nevastă îşi părăseşte soţul. a televizorului şi a computerului. ci acelea ale discotecii. Sunt şi situaţii rizibile. fiindcă acesta nu are fineţea şi delicateţea eroului ei din telenovela preferată. Naşterea cuvintelor are o istorie. preferând televizorul. informaţia de-a gata şi facilă.. aşa cum s-a întâmplat cu Buddha. orgoliul şi academismul acestuia împăcându-se greu cu ascensiunea cinematografiei. Mohammad. încă dinaintea Vechiului Testament. iar unii tineri îşi împuşcă profesorii şi colegii la şcoală. ci al sintetizatorului. nr. care ne apare uneori agresivă. MTV. de exemplu. se demonstrase deja că singurele revoluţii adevărate din istorie au fost înfăptuite prin cuvânt. Tinerii de azi par speriaţi de ideea de bibliotecă. ar observa că ruptura dintre cele REVISTA FEED BACK două mentalităţi nu e absolută. dacă nu e religie pură (Logos-Dumnezeu). e fascinantă şi amorţitoare de conştiinţă. creatorul universului. Lungile plimbări sub lună ale îndrăgostiţilor de odinioară însoţite de dulci atingeri şi poezii au fost înlocuite cu cine la restaurant sau întâlniri la cinematograf (discoteci. Discovery etc. având consecinţe grave.. Singurătatea cititorului a fost înlocuită de hoinăreala pe internet a tânărului în căutarea unui prieten nou. iar mentalitatea unor secole mult intelectualizate este în declin. de lupta cu cartea ca obiect fizic. şi-a prelungit în secolul nostru o anumită mentalitate. Civilizaţia cuvântului 4 cedează în faţa civilizaţiei imaginii. Gladiatorii cuvântului lasă locul gladiatorilor imaginilor televizate. De câteva zeci de ani. uneori. că diferenţa este mai degrabă de ritm. Mai mult. Problema mântuirii individuale a devenit pentru mulţi o iluzie şi de aceea trăirea simultană a evenimentelor prin televiziune. Se trăieşte aici şi acum. individualismul a fost înlocuit de trăirea în comun în faţa televizorului. unde se consumă popcorn. Cartea pierde teren în faţa televipagina zorului şi computerului. de sală de lectură. Fiind într-o perioadă de tranziţie la nivel global.

chiar în aceeaşi limbă. cuvântul „face din concept un individ în universul gândirii”. numele instruieşte discriminând în sânul lucrului.von Humboldt. în viaţa comunităţii s-a insinuat mai 5 întâi. în Cratylos. Ideea ar fi că prin cuvânt. mai blând. Dacă ne asumăm viitorul. Hermogene. Cred că druizii au hotărât aceasta din două motive: pe de o parte. tot astfel naturala potrivire a numelor cu lucrurile trebuia să fie opera unui onomaturg. V 1. bazate pe memorie. Au urmat câteva milenii. „Dreapta potrivire a numelor” cu lucrurile o atribuie Platon. de fapt. apoi a devenit indispensabil computerul. regele. „de vreme ce prin nume deosebim şi judecăm asupra lucrurilor înşile” (Cratylos. fără ca unul dintre ele să fie pus pe seama zeilor. scrisul a avut de înfruntat în zorii civilizaţiei istorice inerţia unei mentalităţi mitice. de la papirusurile egiptene la descoperirea hârtiei s-a ajuns până la mijlocul secolului nostru cu ideea de carte. dar de care se înfiora Borges. Comentatorul inspirit al dialogului platonician. creatorul semnelor la egipteni. Un impediment în perenitatea cărţii ca obiect fizic l-am simţit cu toţii în ultimele secole. discuţie imaginată în dialogul său. vom observa că în modul cel mai curios. în cartea sa Orient şi Occident. Ea se degradează fizic şi e o problemă conservarea ei. de exemplu. din moment ce în Iliada lui Homer există denumiri duble pentru acelaşi obiect. când manuscrisele au dominat lumea. zeilor. care. cum a încercat Platon în Cratylos. fapt care nu bucura administraţiile locale. E limpede că acesta era o instanţă. idee existentă la Platon. Preoţii gali. de Saussure.” E discuţia dintre Thamos. Computerul păturilor neşcolite de pretutindeni şi de totdeauna a fost rapsodul popular şi indivizii cu o memorie bună. din moment ce există nume diferite pentru acelaşi obiect. Dacii şi celţii. refuzând scrierea. prin efortul memoriei. din. cum s-a întâmplat cu Solon şi Drakon în Grecia antică. în Phaedru (275 a): „căci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletul celor care-1 vor deprinde. W. Aşa cum odinioară cei mai buni dintre oameni au fost aleşi de obşte să întocmească legi scrise. socotea arbitrară legătura dintre semnificant şi semnificat). o înstrăinare a omului de cunoaştere. şi de Iliada. conceptul devine viu sau. interlocutorul lui Socrate. Cartea ocupă un spaţiu într-o bibliotecă. prin Socrate dialogând cu Hermogene. să-şi cultive mai puţin memoria” (De bello galico. „socotesc că religia nu permite comunicarea în scris a învăţăturii lor [. Reluând unele chestiuni anterioare. Cartea ar însemna.provocări atunci e speculaţie filozofică. adică druizii. scrisul fiind socotit un factor prin care omenirea ar urma să decadă. construind totodată „computerul” în care urma să stocheze tot ce gândise până atunci antichitatea: Alexandria şi celebra bibliotecă distrusă până la urmă de fanatici religioşi. până la apariţia tiparului. lenevindu-le REVISTA FEED BACK ţinerea de minte. la care face trimitere şi Hajime Nakamura. Bibliotecile conţinând cărţi tipărite s-au înmulţit cu folos pentru omenire în ultimele cinci secole şi înţelegem că înmulţirea numărului lor a accelerat evoluţia mentalităţilor şi a ştiinţelor.. adică prin nume. De la tăbliţele de lut ars prin care ni s-a transmis gândirea mesopotamiană. 7-8/ iulie-august 2015 . 388 b).pagina tr-odată. o cauză a moleşirii spiritului. se pare. la începutul secolului nostru.. înlăturând arbitrarul justiţiei. se tem ca nu cumva discipolii lor. obiect fizic indispensabil şi la îndemâna tuturor. din moment ce.]. iar pe de altă parte. cum ar zice un alt mare lingvist. iar nu dinăuntru. păstrau sacralitatea credinţei lor prin memorie. prin litere. singura în măsură să consacre numele ca nume ale unor lucruri. nu vor să li se divulge doctrina. mentorul său. lucru nr. bizuindu-se pe scris. Ideea apare şi la Iulius Caesar. încuraja uitarea. Şi. A fost o etapă în existenţa istorică a omenirii când scrierea însăşi a fost socotită un sacrilegiu sau.14). se înfiora din pricina faptului că secolul nostru tinde să restrângă funcţiile limbii numai la aceea de comunicare. Constantin Noica. lăsând la o parte sugestia socratică cum că. în adâncime. Fascinat de Aristotel. Alexandru Macedon a cucerit lumea. cum este cazul fluviului care străbate câmpia Troiei: „Xantos îl numesc zeii. deoarece ea vine din afară. şi Theuth. iar muritorii Scamandru”. a unui făuritor de nume. moleşind memoria. susţine în fapt arbitrarul cuvintelor (idee importantă a lui F.

internet toţi sunt contemporani. oamenii obişnuiţi de la noi nu prea aveau acasă computere.provocări inevitabil când e vorba de computer. tiparul etc. N-aveam cum să înţeleg pe-atunci impactul psihologic şi social al acestei tehnologii şi nici că tinerii lumii caută pe internet mai ales divertismentul şi că informaţia culturală e la coada preocupărilor. Alta e însă problema viitoare a cărţii. să pătrunzi în bibliotecile lumii. să vizitezi muzee. Înţelegeam totuşi în ce lume trăiesc. adică vorbirea. Cuvântul va însoţi imaginea şi va fi copleşit de ea. Toate atributele comunicării „civilizate”. adică un mod de a asimila trecutul. Identitatea oricărui obiect nu este altceva decât istoria lui. Se trăieşte intens la scară globală sau trăim indiferenţa la scară globală. se actualizează primitiva şi agresiva mentalitate „tribală”. trebuie să-l vedem ca prezent. sunt supuse azi unor presiuni teribile din partea mass-medi- ei. pătrunzi în mari magazine şi orientândute asupra preţului. că se poate pătrunde în biblioteci cu ajutorul internetului mă fascina. aşa că l-am luat în serios pe McLuhan. Computerul nu distruge cartea decât ca obiect fizic. de care vorbea cronicarul Miron Costin. în cartea amintită. prin 1999 adică. Trebuie să fi trecut în eseul meu ceva din tonul cărţii sale şi câteva sintagme. deci mai primitive prin modul în care reorganizează aparatul senzorial. minţit. se transformă în altă „vrajă”. convins. Doar întreprinderile şi o parte dintre şcoli. 7-8/ iulie-august 2015 . gramatica.. computer. adică manipulat de imagine. Faptul că pot fi vizitate ţări şi oraşe. agresat. sentimentul fiind solicitat mai mult decât gândirea. Avem a face aşadar cu trepte care asimilează şi depăşesc vechile forme. Acea minunată „zăbavă” a cititorului de carte. Manipulaţi de imagine. Acestea din urmă sunt considerate mai puţin intelectuale. el o conservă poate mai bine decât biblioteca din Alexandria.. Computerul s-ar putea să strice pentru totdeauna „vraja”. televiziune. Subconştientul este chiar astăzi fascinat.. poţi să faci cumpărături. aşa cum susţine. Prin cinematograf. Marshall McLuhan? NOTĂ: Când scriam acestea. Conectarea la internet era la început. exercitată de această uluitoare maşină. care vizualizează informaţii. pagina 6 REVISTA FEED BACK nr. Prin internet însă poţi să te plimbi pe străzile oraşelor.

7-8/ iulie-august 2015 pagina 7 . Trăite nu pe-o zi. Din neantul său de necuprins: „Ce să arunc pe trupul care Doare»? Când spinii împung Și rana o-ntețește. Frica Cad stropi de ploaie seci. Iluzii reci de fericire. Când e plin de răni şi Doare? REVISTA FEED BACK Mi-e frică de iubire. Mi-e frică de iubire Să o mai iubesc. Când sângele din venă tot ţâşneşte. Iași . Pic.Chișinău. Pic. De ce atuncea tu nu vii? Căci ochii nu mai pot să îndemne La jocurile de copii. nr. Cu ce veșmânt eu oare Să-mbrac al meu trup. Cu frânta-i bucurie Eu lupt ca să trăiesc. Şi trupul obosit Cu patos se împleteşte? Când muzica cu greu mai geme. Mii de ani nu ajung Să sece durerea de unde izvorăşte.tineri poeți DEBUT Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie . Ce ți-a rămas să iei Din anii fără de noroc? Cad stropi de ploaie reci. Mă uit cum te petreci Şi mă opresc în loc. Rana vie Mi-e frică de iubire Să o mai zidesc.poc. Cad stropi de ploaie goi.poc. ci într-o lungă viaţă. Va scrie până-n veci: „A fost un simplu joc”.Grigore Vieru”. Pe chip şi în gândire Eu lacrimi să croiesc. Atunci mă întreb eu oare. Şi s-a ales din noi Iluzie si foc. Ediția a VII-a. Pic-poc. 2015 Alexandra HANGANU (Republica Moldova) Pic-Poc Cad stropi de ploaie grei. Pic-poc. Iar frica trupul mi-l îngheaţă.. Și dacă suflul meu s-a stins.

nr. Tu. Mi-e tristă amintirea. eşti şi pace şi război Pentru o viață trăită în doi. eşti şi rece ca gheţarul. Fericire. Și atât de zdrobitoare. IUBIRE. Ce ești. Şi fierbinte ca şi jarul. Din gustul prea amar Eu azi am tot sorbit. Nu ai fost vis. viaţă. Mi-e tristă alinarea. Cu Ea am colindat. tinereţe îmbătrânită! Frumoasă azi tu nu mai ești. esti și-nălțătoare. Mi-a oferit în dar Un cântec blestemat. Mi-e tristă și visarea. Şi deseori şi blestemată. Ce trupu-l înveleşte. pe-o lună sau pe-un an? Cum aş putea eu glas să dau Iubirii mele sfâsietoare? Să-nalţ privirea către cer sau Să cad în destrămare? Cum aş putea eu să găsesc Licoarea vindecării? Puterile când mă slăbesc Nu pot să o dau uitării. ești țesută și din dor. plămădită din iubire! Sunt trişti ochii mei De dor de tine . eşti cântată. Fericire. IUBIRE. Cu bucurii durute. nici gând. Tu. Fericire. În parcul solitar. Ce poţi. IUBIRE . Speranţei nenăscute. 7-8/ iulie-august 2015 . Tu. pagina În care mă complac. Ce taie al meu gând. Mi-e tristă şi privirea Și al meu vers si rând. Ce aş mai putea să fac? Mi-e tristă şi începutul. Întâlnirea Lutul În parcul solitar. Ce noaptea ea păşeşte. REVISTA FEED BACK Cum aş putea? Cum aş putea să plâng durerea Când lacrimi pe chip nu mai am? Pe trup să-mi altoiesc tăcerea? Pe-o zi. Tu. Să-mi dati un condei Să mai scriu. nici iubită. În parcul solitar se scriu şi azi poveşti Ah. Cu Ea m-am întâlnit. nu de durere. Eu ard precum şi lutul. iubire? Tu. IUBIRE. Și din lacrimi ce omor. IUBIRE .tineri poeți Ochii Ochii mei plâng De dor de tine. ci de iubire. 8 E tristă și iubirea. Tu. Nici tandră. Mi-e tristă amăgirea. să-mi iei? Când sunt lipsit eu de iubire? Se închid ochii mei De dor de tine.

mustinde. N-ai observat că. conștienți fiind că trebuie să terminăm jocul zâmbind. visului pictat cu frunze de acant culorile i s-au măcinat nr. Din când în când.tineri poeți câteva molecule de alb care neîncetat înmuguresc în zori noi semințe de soare. se întind frânghii de catifea în stâncăria munților și. vrei să afli taina resturilor de curcubeu rămase între voi. rădăcinile lor te prindeau de umeri cu degete de tarsieri ori defilau mute. de aici se privește îndrăzneț viitorul. în golul alpin. Molecule de alb De pe buza tăvălugului de zăpadă. iar noi pătrundeam gradat acea liniște zmeurie și toate straturile devenirii noastre. În fractalul acestei nemărginiri. încât și uitase definiția tristeții. Nefericitul ascultase o poveste despre un ținut în care pastilele se epuizară în sanatorii. și tot vâjâia în abajurul vesperal. stăpânește albul. între timp. de aceea. Cândva. printre jnepenii și bujorii de munte dornici de îmbrățișarea luminii. pe retina crepusculară. În tinerețe îi fusese atât de bine. urcând și coborând cu așteptări stivuite. Liniște zmeurie Mihaela OANCEA Incident pe curba lui Gauss Ciocurile păsărilor lovesc în geam – a mai căzut un nor pe turla ninsă de-atâtea primăveri! S-a prăbușit nevolnic. Taina resturilor de curcubeu Știi că nu-i ușor să umbli cu sufletul prins de frigul unui osuar și. cu rugi cicatrizate. bătrânii clovni nu mai erau folositori nici ca butaforie și-n liniștea lipsită de aer doar somnul mai creștea. se rotea ca o insectă care cerceta docilă felii de veșnicie. Aici rodește albul cu străluciri de nea mușcată de ger. cerul scămos și-a răspândit REVISTA FEED BACK Liniștea zmeurie. desena cu tuș sepia amintiri cu filamente de dor. sugrumat de o bizară stare de rău. benignă. legături placentare cu transcendentul. lanțuri nesfârșite de visuri developate în camera cu ferestre oarbe. mugurii luminii puse la dospit. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 9 .

tineri poeți în vanități de porțelan și cineva a decupat din realitatea mozaicată câteva resturi de curcubeu? Intuiție Inelarul adulmecă cerneala tipografică de pe cartolina veche și. admirând magicele dansuri ale feelor. Un amin pentru orice Zaharia din viața oricărei copile. unde se poate deprinde planul unei recalibrări. să vezi cum clipele cu voaluri sidefii își reazemă tâmplele de firele de lumină și se propagă în cercuri concentrice! Aripă zvâcnindă Trecutul îți zâmbește prăfuit din sclipitoare diorame. care evadează în fiecare an la apusul apusului. Un amin pentru fiecare poetă răstignită fără Iisus. Un amin pentru tatăl care și-a înmormântat fiica în îmbrățișările de Budapesta. Un amin pentru perdeaua de vanilie care îmi îndrăgostește privirea. doar acolo păsările nu se prăbușesc din lanuri de soare și nici n-a luat naștere filigranul absențelor. Un amin pentru fiecare cuvânt îngropat pe fruntea mea. Ca un fluture care și-a abandonat crisalida și nu mai poate visa. 7-8/ iulie-august 2015 . de-aceea. Chiar și așa. REVISTA FEED BACK Delia FERARU Veșnica pomenire a trecutului Un amin pentru fiecare pată. privește spre Alfheim. pagina întinzi aripa zvâcnindă către marginea timpului. Un amin pentru frații care și-au renegat sângele până la mine. Dincolo de epiderma subțire a straturilor de lumină. Un amin pentru poeții care îmi plâng cuvintele în batiste de piatră! nr. Un amin pentru blondul etern din fiecare Delie. pentru că trecut ceva vreme de când n-ai mai primit nicio scrisoare dinspre viitor. Un amin pentru fiecare floare violată de soare. simți că ți s-ar fi acoperit ochiul acelei părți de lume. Un amin pentru mamele fără copii tatuați pe vene. acolo unde zalele de argint se îmbrățișează în lanț. silabele scânteiază și spațiul e lipsit de timiditate. 10 să inspire liniște în catedralele firii. Un amin pentru bisericile dărâmate pe retina mea. știi că yolele noastre vor pluti de-a lungul liniei pictate c-un verde electrizant descifrând urme ale sălașurilor elfilor. Un amin pentru tăcerea mea violentă.

2004). Cezar Ivănescu) . un concept nou . pagina la Lyotard. la rândul nostru. aşa-zicând. dar nici. de la Nietzsche şi Heidegger.transmodernismul . la Mircea Cărtărescu. Modelul ontologic eminescian. 1984. oameni ce resping cu agresivitate paradigma postmodernistă în ansamblul ei.-Patapievici ş.dialectica stilului. Ediția a II-a: Editura Princeps Multimedia Iași. Paul Ricoeur. punct cu punct. Theodor Codreanu caută o anume cardinalitate în mişcarea ideilor şi implicânduse în problematica abordată. Suntem. teoreticieni sau gânditori religioşi. dovedindu-se un avizat cunoscător al stufozităţii formelor de reflecţie şi al crizelor gândirii contemporane. dar resping în acelaşi timp şi valorile consacrate pe plan naţional.. iată. dimpotrivă.R. deşi s-au auzit deja voci. Vattimo. până la ultimii veniţi. Theodor Codreanu se înscrie printre cei ce nu s-au lăsat fascinaţi de postmodernism sau măcar au păstrat o distanţă mefientă (printre ei se află şi un nume drag nouă. Eminescu . H. cititor al majorităţii lucrărilor citate de d-l Theodor nr. Iaşi.a. 7-8/ iulie-august 2015 . Orientat spre hermeneutica de adâncime. eseistul repune pe tapet problema postmodernă încadrând-o. Junimea. aici şi prin alte părţi care au decretat sfârşitul respectivei orientări şi mutarea centrului de interes în altă parte. ţine să exprime şi un anumit atitudinal fără echivoc.m. în literatura română. aşa cum se cere. cu atât mai puţin. ştiinţa. 1992. în contextul mai larg de relaţionare cu filosofia. dacă se poate spune aşa. Liviu Petrescu. Cartea semnată de Theodor Codreanu (Transmodernismul. Demersul său are un ritm vizibil. Alexandru Muşina. de bazele teoretico-filosofice ale paradigmei postmoderne în genere. 2004.cronica literară Theodor Codreanu și Transmodernismul Ștefania MINCU Disputa în legătură cu postmodernismul nu a încetat. Cartea este profitabilă la lectură chiar prin diversitatea problemelor. Susţinător ardent al acestor valori (a se vedea măcar REVISTA FEED BACK lucrările de interpretare închinate lui Eminescu: Eminescu .nici de cel de pe teren. 2013) propune. Mitul Eminescu. în trăsăturile ei binecunoscute. cu readucerea în scenă a unor filosofi şi filosofi ai limbajului. 1997.martor al adevărului. ba chiar integrând şi ultimele „gnoze” şi „erezii” epistemologice din prezent. teologia. prin cunoaşterea de la sursă a anumitor forme de alienare modernă şi postmodernă şi prin abordarea metodică.d.întrun moment în care nimeni nu ştie ce mai poate urma după postmodemism. Foucault şi Derrida. cu diversele metodologii din domeniul cercetărilor artei etc. precum şi a mişcărilor ideologice şi 11 politice care au influenţat exegeza culturii mai ales în ultima jumătate a secolului al XX-lea. punând în mişcare contribuţiile mai vechi sau mai noi apărute în spaţiul nostru în ultimele decenii (de la Marin Mincu. în relief accidentat a gândirii postmoderne mai ales. fie ei pledanţi dinlăuntrul propriei lor „generaţii”. altfel spus. 2005. din practica poeziei şi a prozei. Dubla sacrificare a lui Eminescu. se pare. fie spirite mai moderate sau. de poet „radical”. nu către simpla epuizare a unor bibliografii aduse la zi sau către sistematizări mai mult sau mai puţin erudite.

o altă estetică: în esenţă. Vattimo insistă de mai multe ori asupra faptului că Nietzsche nici nu proclamă acest enunţ ca pe un decret filosofic.deşi pare că le ştim bine . Ideea „descentrării” şi a „slăbirii” fundamentelor REVISTA FEED BACK metafizice e confundată. Noul „antropocentrism” (de care optzeciştii noştri fac un uz discutabil!). într-adevăr e mai veche. Chiar cu riscul de a părea uşor didactici. în chip aproape mecanic. în deplin acord şi rezonanţă cu domnia sa în multe privinţe. către corp . pe fiinţa „declinantă” îşi are în arte frumuseţea sa specială şi tuşantă.) şi poate nu e de mirare că în Renaştere stă cel mai bine înfiptă rădăcina postmodernităţii veritabile. Laicizarea mitului nu e o blasfemie (cel mai bine au înţeles-o la noi nouăzeciştii) ci chiar o întărire şi o reîntemeiere a lui. cu alte cuvinte în ceea ce s-ar numi nihilismul negativ. este prizată fals în percepţia de fond.de acord! . personalizate de regulă într-o entitate crudă şi răzbunătoare. prin lectură retro.. susţinând că e vorba de „uciderea lui Dumnezeu”. nicidecum o astfel de rătăcire. pe M. nu poate fi escamotată de nici o filozofie şi de nici o religie.şi interpretăm abuziv enunţul „Dumnezeu a murit”. mai ales în ce priveşte respingerea ideii păguboase a demolărilor în serie a valorilor româneşti sau impunerea exagerată a „canonului” optzecist în manualele şcolare etc.. bine ţinute minte. uitând împrejurările.dar numai din blândeţea şi pietatea în faţa suferinţei şi a greutăţii lui zdrobitoare. cât către aura de vid a frumuseţii. care. să-şi aibă consecinţele sale în conştiinţa umană care „ia act”. Ceva nu este însă în regulă în dezbaterea fundamentelor teoretice ale postmodernităţii. fără a cădea în barbaria prozaicului şi a „concretului” lipsit de spiritualitate. Vestita Pieta a lui Michelangelo întemeia deja un nou concept de frumuseţe . la principii morale. dacă vrem. deşi ea şi-a inventat forme mult diferite de atunci încoace. cu un accent special. care. oricum. dar rău percepute după părerea noastră. cu aceea a renunţării complete şi definitive la Dumnezeu. chiar când nu e deformată în litera ei. de la bun început sau că a fost fatalmente pagina deformat ne rămâne după ce i-am citit pe 12 Patapievici. aici noi facem o disjungere apăsată a modelului filosofic postmodern de postmodern-ismul real. la categoriile „tari” ale gândirii şi cu asumarea căderii în nimic. de 2000 de ani. voit sau nu.cronica literară Codreanu şi mai suntem. prin urmare. nu strică să reamintim astfel de idei. o adevărată cădere în contrafinalitate. Când ne depărtăm de sensurile de mai sus . mai toţi tindem să punem semnul egalităţii între proiectul abstract şi avatariile sale. măcar parţial. Nu atât către concretul material se îndreaptă estetica postmodernă veritabilă. cu accentul pus pe perisabil. repetăm.a trupului mortal lui Hristos în braţele Fecioarei. de către majoritatea celor care îl invocă în sintezele lor pe tema postmodernismului sau. din punctul de vedere al finitudinii noastre. conform căruia „totul e permis”. „Uciderea lui Dumnezeu” e cu totul nr. Nihilismul în varianta sa pozitivă nu presupune. însă. venit după dogma severă a a unei dumnezeiri total transcendente. senzual. riscăm să vorbim despre altceva decât despre mentalitatea postmodernităţii veritabile. Întâi că gândirea lui Gianni Vattimo (căruia i-am tradus în româneşte până în prezent zece cărţi) este răstălmăcită la lectură. Vattimo sublinia faptul că religia creştină însăşi e cel mai bun exemplu al paradigmei slăbirii. Cărtărescu şi pe mulţi alţii care au mai scris despre postmodernism şi. sfâşietor şi senzual (da. proiectarea omului pe fundalul nimicului este un alt tip de înţelegere a existenţei. adică este confundată atunci când e vorba să fie aplicată la realităţi. el nu face decât să vestească un „eveniment” care s-a petrecut realmente şi care trebuie. trebuie spus. 7-8/ iulie-august 2015 . cu rare şi elocvente excepţii. care-i reprezintă celui dintâi. prin sensul kenotic al întrupării. Sentimentul că ceva nu s-a înţeles cum trebuie.

În plus. Sintezele vattimiene nu au nimic de a face cu relativizarea până la anihilare a valorilor şi nici cu politica de „corectitudine” — adică aceea de a ceda minorităţilor prerogativa majorităţii până la dezinhibare totală. poate deveni armă politică de dominare. până se ajunge la un anumit consens al interpretărilor.Mai mult. dar la o afirmaţie ca aceasta nu putem subscrie. Paul Ricoeur a analizat cel mai bine în detaliu istoria ca naraţie (tehnico-scriptural vorbind) şi naraţia fictivă ca „istorie” ce împrumută dela Istoria propriu-zisă strategiile persuasiunii şi ale autenticităţii. Aceasta n-are nici o legătură cu vreo proclamare a mizeriei profanului şi nici cu ateismul sau cu respingerea religiozităţii ca atare. după expresia binecunoscută a lui Ion Barbu. a-i da la iveală acea capacitate de „lumină imanentă”. iar pe de altă parte. ci dimpotrivă. ei comit cea mai mare diversiune din istoria gândirii umane” etc. ci tot pornind de la cuplul pe care el îl face cu violenţa. Faptul îşi are paradoxul lui şi de aceea e manipulabil la nesfârşit . mai ales prin operă. ba chiar şi cea marxistă. dimpotrivă. A privi dumnezeirea în variantă secularizată şi relaxată nu e nicidecum o blasfemie. Prea pornit împotriva aşa-zisului relativism postmodernist privit în bloc. A proiecta omul pe un Ab-Grund. 7-8/ iulie-august 2015 . asupra istoriei învinşilor. o frecventare foarte coerentă şi edificatoare a filosofiei moderne şi mai puţin moderne. în om. însă. în termenii următori: „Când Vattimo pagina şi comilitonii (nediferenţiat-n. iar aceasta în mod deloc abstract. A citi cu resentimente anticipate (explicabile. faţă de care suntem solicitaţi să avem „pietate”. (p. atenţie. atenţie!) a conceptului de cauzalitate şi a ideii de progres continuu. pe de o parte. cum toată lumea ştie. Integrarea istoriei ca un cumul de povestiri (în care intră însă . al libertăţii fără limite în producerea „poveştilor istorice”. REVISTA FEED BACK nici o perspectivă istoriografică nu se mai dă ca ultimă și nici ca unică. iar pe de altă parte. dostoievskiană. substituindule cu violenţă propria „poveste” transmisă de tradiţie de la o generaţie la alta.) echivalează fundamentul din metafizicile tradiţionale cu 13 Dumnezeu. Respingerea violenţei conceptelor metafizice nu înseamnă nici pe departe. după părerea noastră). oferind o conştiinţă mult mai trează asupra faptului că Istoria-Istoriografie e un construct uman.şi „povestirea” hegeliană. în fond.n. Se ştie că postmodernitatea (şi Vattimo în chip special) modifică sensibil şi înţelegerea istoriografiei. e o ruptură abisală. prin haosul de interpretări din postmodernismul real) o operă serioasă ce presupune. orice reprezentare se cere verificată în dialog deschis cu altele. Categoric că nu se poate vorbi despre filosofia lui Vattimo în aceşti termeni. ci în sensul că adesea istoriografia poate fi impusă ca poveste dogmatică unică altora. în orice caz. pentru a lărgi înţelegerea istoriei ca pluralitate şi discontinuitate: a atrage atenţia. 48). libertate nihilo-centrică negativă din care se cade. tot în privinţa ideii de post-histoire. a admite şi conştiinţa posibilităţilor de regres. Theodor Codreanu îi face un proces cu totul nedrept gânditorului italian. Conceptul de post-histoire este înţeles într-un fel de Vattimo (filosoful postmodern cel mai ponderat şi mai atent. ci se raportează la cronotopul istoriografic de care aparţine.iar gândirea postmodernă nu face decât să „slăbească” deliberat fenomenul. Conceptul de sacru nu este respins în sine. direct în satanism: Theodor Codreanu scoate mereu în evidenţă şi „partea diavolului” care.cronica literară altceva.sau ar trebui neapărat să intre! . ci prerogativa dintotdeauna a artelor. repetăm. chipurile ar fi fost uitată de unii gânditori postmoderni. mai mult sau mai puţin documentabil. acea „tentă ultimă rembrandtiană”. şanjabile după bunul plac. Important este că Vattimo (şi nu numai el) respinge conceptul violenţei dogmatice a unei istoriografii ce poate fi grevată în chip decisiv de ideologie şi de aici. ci. pornind de la ideea nietzscheeană că „lumea e poveste”: nu în sensul. De răstălmăcirea sa este vinovată numai lectura noastră neatentă şi dorinţa expresă . şi mai evident. desfrâu şi bunul plac. mai mult sau mai puţin perfect. (înglobând-o însă efectiv în „conştiinţa istorică ca atare”). prin manipulare. proiectată direct pe omul surprins în situaţii de viaţă punctuale. Ne pare sincer foarte rău. I se pot reproşa alte păcate. vizibil până în actualitate.şi violentă! . Vattimo nu e totuna cu Foucault sau cu Fukuyama. prin slăbirea (nu prin catapultarea. o viziune care se situează cel mai aproape de fondul gândirii nr. aşa cum o face Heidegger. nu poate fi nici omisă atunci când face parte din trăitul propriu-zis. un fapt irecuperabil şi mortal pentru conştiinţa ca atare. nu înseamnă câtuşi de puţin a-l lipsi de spiritualitatea sau de măreţia sa. cu mult mai pardonabile. în plus. ca ieşire din hegelo-marxismul îngust. altfel n-am făcut nimic cu pluralismul şi democratismul postmodernităţii) trebuie luată în sensul că nici o reprezentare.de demolare.

din păcate un criteriu postmodern de legitimare şi nici noutatea de tip . Când îşi uită indignările. şi de Cărtărescu) sau introdus cu dezinvoltură în vreun pluton oarecare al exegezei postmoderne ajunse la pagina nivel de masă. Nu e de mirare că şi Dumnezeu poate fi (şi a şi fost) înţeles de către metafizică în chip fundamentalist. culturale sau de orice alt fel. indiferent că unii o pot transforma . se bucură de imensa stimă şi admiraţie a studenţilor . Deci: ne declarăm de acord cu conceptul de transmodern. concordă în esenţa demersului lor.. Golite de utopii. mulţi Nietzsche şi mulţi Heidegger. cum am avut prilejul să constatăm. Numesc asemenea ethos ca fiind trans.falsificând-o . Ne permitem s-o spunem aici. adică de integrare a negaţiei în noile creaţii suprarealiste sau de alt gen. dar pentru clişeele lor care au împins gândirea în ideologii. Codreanu nu face nici domnia-sa excepţie. ci prin reintegrare inteligentă a trecutului în rândul posibilelor . autorul (al cărui mod de a gândi ne place.jeunesse” nu este în sine omologabilă . pentru grija sa profundă cu privire la respectul valorilor. Codreanu îl derivă nr. iar celălalt (părintele Stăniloae) se nutreşte din patristică. Codreanu numeşte transmodernism şi încearcă să propună drept concept de înlocuire pentru postmodernism. prin luarea în derâdere a lui Eminescu şi a altora. spunând că e o „idee iresponsabilă”(p.pe care Th. pentru a distinge mai pertinent regulile canonului actual. Să mai amintim că şi fraza lui Vattimo: „nihilismul deplin e unica noastră chance” e înţeleasă prea adesea tendenţios şi că Th. deoarece prefixoidul post. oricât de diferiţi. indiferent de confuziile menţionate.cronica literară nietzscheene şi heideggeriene. ba chiar expediat cu oarecare emfază (şi de Patapievici.se poate să fi fost şi el responsabil într-o măsură de deformările şi devierile ce au avut loc în fapt. 54. Şi tot mai e ceva: nu avem nici de ce să-l opunem pe părintele Stăniloae lui Vattimo. după o amânare destul de lungă . în ciuda faptului că unul e teolog ortodox. deşi sursele lor diferă: unul (Pareyson) se întoarce la Schelling. nouă ni se pare că (tocmai) concordă cu conceptul de postmodernitate autentică sau cu postmodernismul organicist. Cu alte cuvinte. repetăm. secularizat. maestrul lui Vattimo (şi al lui Umberto Eco). pe când îi luam un scurt interviu încă nepublicat). că îi înţelegem foarte exact firul gândirii şi de aceea nu se îndoia că l-am tradus bine în româneşte. fără cunoscutele erezii de interpretare . Nu este prea plăcut să constatăm că pe la noi. Vrem să spunem că depăşirea metafizicii a fost cerută de o nevoie adâncă și efectivă a omenirii. Mai mult: gândirea părintelui Stăniloae pare a se apropia şi mai pluzibil de cea a lui Luigi Pareyson. arta însăşi trebuie să-şi suporte procesul ei de secularizare.modernist” (p.deoarece filosoful în persoană ne-a certificat public (la Târgul de Carte Gaudeamus din 2003. Pentru noi. reuşeşte să situeze foarte judicios lucrurile: „Nu încape îndoială. Aşa încât: ceea ce Th.. pot fi recuperate chiar la modul postmodern. în felul lor. 7-8/ iulie-august 2015 . slăbită sau nu.într-o modalitate ieftină de autolegitimare.jocuri” serioase ale umanităţii.aici suntem perfect de acord. Avangardiştii înşişi. Şi chiar ni se pare mult mai adecvat. adesea bizari. pentru ca la limită să (mai) putem avea o şansă dincoace de această imposibilitate (unica „autentică”). în treacăt fie spus. În realitate. aşa cum în chip ridicol s-a petrecut la noi. au trecut mai apoi la faza aşa-zis experimentală. 49).şi care. aşa cum au procedat Heidegger şi Derrida cu gândirea lui Platon sau Părintele Stăniloae cu teologia patristică. cum îl numeşte domnia sa. ba chiar e primul concept care poate deveni violent. trebuie înglobată anticipat în proiectele noastre existenţiale.nu este nicidecum recomandabil. circulă multe simulacre de lectură. REVISTA FEED BACK la Meister Eckart şi la Angelus Silesius. dar nu prin demolare furibundă a valorilor ei probate de timp. însă. metafizica şi teologia trebuiau să fie depăşite. care sunt. ce nu-i aparţin în exclusivitate). Prefixoidul trans. Demolarea nu este. de ieşire din fundamentalismul autonomiei ei metafizice. nu a celei lejeriste şi total iresponsabile. Până şi ideea artei ca joc şi simulacru poate fi reexaminată în favoarea postmodernităţii autentice (deoarece e clar că s-a abuzat şi de ea). cu mult mai violente decât metafizica însăşi. iar celălalt un filosof postmodern şi un catolic „slăbit”. scutit de deformări şi relativisme lejerist-libere. Codreanu: cei doi gânditori. operând cu un principiu negator radical al artei tradiţionale. sublinierile aparţin autorului). cum face dl. ele. filosoful nu spune altceva aici decât că negaţia (ca posibilitate a imposibilităţii oricărei şanse sau a oricărei salvări) trebuie avută în vedere.şi de reflecţie 14 serioasă . ceea ce se întâmplă e curios: un filosof care e departe de a fi confuz este înţeles confuz.

pare să rezolve mai bine problema. Eminescu şi Nietzsche provin din aceeaşi cultură (moderneuropeană) şi apropierea lor prin lectură se impune de la sine. cum ar fi normal). Proiectul filosofilor şi al teoreticienilor serioşi nu este răspunzător de ele. mai aproape de un postmodernism „tare”. nr. ca Dan Coman sau Theodor Dună. ascunzând cu totul neîndemânatic aspiraţia brutală către putere (culturală şi nu numai) şi excluzând-o pe aceea de profesionalism şi competenţă onestă. în opinia autorului. nici cu diversele „gnoze” şi construcţii artificial-senzaţionaliste. un Eminescu. „Zombificarea” nu e nici ea o marcă de atribuit poeţilor foarte tineri în bloc: cei mai treji dintre ei denunţă zombificarea lumii exterioare. direct din „facultăţi”. aici trebuie făcute nuanţările de rigoare. din care unii exegeţi ai lui Eminescu fac o dogmă ce depăşeşte în chip aberant cadrele poeziei.şi mai periculos -: democraţie devine un cuvânt complet desemantizat şi poate fi manipulat în chip de simulacru. nu sunt decât forme degradate ale postmodernismului. S-ar putea să mai fie. de altfel. Versul eminescian citat de dl.m. ba mai mult de atât vocea (nici măcar cea „slabă”) a unor majorităţi ca: naţiune.d. Unde încap aici poeţii serioşi. de exemplu? Nu sunt luaţi în calcul nici nouăzeciştii. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 15 . de acord. De acord că moda „jeunesse” e o gogoaşă răsuflată. cu bun-simţ. suntem de acord cu multe dintre afirmaţiile punctuale ale lui Theodor Codreanu: cu ideea că moldovenii (optzecişti) sunt mai „serioşi”.acestea. mai ales că în finalul ei se deschide un alt avertisment: evenimentele de la 11 septembrie. E o boală luată de la optzecişti. confundaţi în bloc cu optzeciştii. de aici încolo. cu scop dictatorial. Nu avem să spunem decât: vă rugăm. este falsă în genere. prin tensiunea pe care o degajă. iar arta îl are în vedere în primul rând pe acesta din urmă. evident. un nu se ştie (încă) ce fel de tetertius inclusus. un Eminescuateu. stabilirea post festum. totuşi. aparent cu totul intempestiv faţă de restul discuţiei. că nu putem admite o lume în care domină minorităţile şi că acestea au învăţat să „cumpere numărul”. Sau că . până la douămiişti.cronica literară explicit din transdisciplinaritatea preconizată de Basarab Nicolescu şi alţii. nu pe cea a minciunii. Codreanu („Poveşti sunt toate în lumea asta”) deschide dimensiunea miracolului „slăbit” al lumii. prevăzând un spaţiu intra şi inter disciplinar al ştiinţelor şi al domeniilor de realitate. Problema transmodernistă e şi o ocazie pentru autor de a dezbate tangenţial lucruri legate de literatura cea mai actuală. când nu se aşteaptă. fără reprezentare în sfera puterii.„idiotul naţional”. se insinuează abil. prin exaltarea bombastică a „elitelor” că acestea ar avea o conştiinţă mai înaltă decât aceea a comunităţii care le-a produs. o rubrică aparte. democraţie e în pericol să nu se mai audă. Dar tot în sens de „poveste” (recte: de miracol laicizat) trebuie citită şi „povestea” sa despre archaeus. ceea ce e cu totul altceva. recitiţi. Deformarea lui Eminescu în viziune (fals)postmodernă se ştie la ce a dus: la un Eminescu antisemit. cel puţin la nivel epistemologic. la un alt tip de „filozofie a viitorului”. Dar şi Nietzsche (vezi Vattimo: Subiectul şi masca). dar care pune capăt fostului postmodernism lejerist în cu totul alt mod şi obligă. un fel de „echilibru al antitezelor”. de asemenea cu osândirea elitismului păgubos şi a mimetismului de dreapta ai „elitelor” româneşti. muncitorime. o obiecţie posibilă şi aici: epistemologia ştiinţelor nu rezolvă automat problemele ivite în domeniul existenţialului. cu toate diferenţele de rigoare dintre ele. Confundarea lui Mihail Gălăţanu cu un „pornograf” este o mare eroare. realizându-1 din bucăţele. când pentru ei ar trebui deschisă. am spune noi. de asemenea. Cartea lui Theodor Codreanu este deosebit de incitantă prin bogăţia informaţiei şi prin portanţa şi spinozitatea problemelor pe care le ridică. a apartenenţei la o REVISTA FEED BACK elită. în timp ce majorităţile reale rămân în umbră. La fel s-a întâmplat şi cu Nietzsche. şi în Italia s-a format o disjungere între „deboliştii forte” şi „deboliştii slabi”). Ideea de „elită”. Fenomenul postmodern veritabil (fie că-i spunem postmodernism organicist. De acord. nici cu pornografia pură . o logică a terţiului inclus ş. nici cu New Age. Pornind de la precizările de mai sus. Trecând acum la nemulţumirile autorului privitoare la lecturile falsificatoare ce i s-au dat lui Eminescu (demolat în cheie aşa-zis „postmodernă”): e adevărat că şi poetul naţional trebuie citit cu o mentalitate recuperator transmodernă. aşa-zicând (de fapt. fie că-i spunem transmodernism) nu mai trebuie confundat. un Eminescu anticipator al fascismului. „Pornozolismul” ca epitet aplicat nediferenţiat noilor veniţi este însă o taxare grăbită. popor. Şi pe care ar fi datoare s-o reprezinte.a.

cartea începe de la nașterea lui Valentin. a cântului. Relația de cuplu.cronica literară Cântul curcubeului Călin CIOBOTARI pagina 16 Cea mai recentă carte a prozatorului Gheorghe Bălăceanu. Reținem câte ceva din pitorescul trist al satului românesc de după război. cu întortocheri specifice oricărei vieți. Stud. pescuitul în Siret. prima dragoste. și ajunge în plină viață profesională a celui ce ajunge cadru universitar. construcția unei case de chirpici). ce urmărește evoluția fragmentară a unui destin. Cântul curcubeului (Iași. prima întâlnire cu Iașul. reală. un sat din apropierea Pașcaniului. după „o lungă perioadă de frământări”. însă un destin aflat sub semnul unei metafizici a curcubeului. tatălui și fratelui (inclusiv a fratelui mort. are sentimentul speranței („Sus. și cum de se putea să fie atât de rău. viața la internat. are și el parte de câteva descrieri menite să explice alte și alte fațete din personalitatea mereu în devenire a lui Valentin. un fel de Neculai Moromete care. are doi copii și o soție care. aude cântul după o ploaie torențială: „În fața lui. parcă ieșind din dealul ce se zărea în depărtare. ale nedreptății. oricâtă singurătate ar simți la un moment dat… nr. de parcă ar fi vibrat undeva REVISTA FEED BACK o coardă imensă… Atunci nu-i venise altceva în minte decât că a cântat curcubeul. aspecte ce țin de o zonă etnoculturală (bunăoară. Nu era practic o melodie. o investigație detaliată în universurile ideatice ale unui copil de undeva de pe Valea Siretului. Mediul universitar. înainte de a se însura. Dimensiunea autobiografică este indirectă. sau cerul… nu-și dădea seama ce anume. Bălăceanu riscă și produce un roman cu tentă autobiografică. E o carte care se citește cu plăcere. așa cum l-am decopertat noi. misteriosul sunet va reveni doar în mintea lui Valentin (înainte a de lua o bursă. colectivizarea. Ajuns la deplină maturitate creatoare. ci și unul psihologic. Augustin). o analiză realistă a finalului anilor 80 și începutului anilor 90. dar și asupra paradoxurilor specific românești: „cum de putea fi atât de bine atunci când era atât de rău. duritatea unei ierni la Pașcani și lupta pentru supraviețuire a fraților Dulceanu. de la bun început. pastile umoristice și de reflecție ironică asupra societății. ajunge să îl înșele. cu urcușuri și coborâșuri. cu farsele atât de specifice mediului liceal. era un curcubeu cum nu mai văzuse vreodată. în speță proză scurtă. analizată tot din perspective psihologice. ce se oferă pe sine progresiv. De undeva. ale mizeriei. foarte bine conturatele figuri ale mamei. parcă din cer. în fapt o meditație amară asupra ciudatei democrații ce tocmai se năștea. cu tarele sale. i se părea că au început să cânte dealurile. e că nici un om nu este singur. Că auzise cântul curcubeului”. uneori cu o curiozitate reală iscată de un destin interesant. printr-o foarte interesantă dedublare auctorială ce denotă formația profesională a lui Bălăceanu (psiholog) și capacitatea sa de a controla și orienta diversele dedublări ale unei personalități. observabil din anii de pruncie până în anii carierei universitare. a speranței și a constantei impresii că cineva. cunoaște sensurile triste ale sărăciei. autorul alternând scrierea la persoana a treia cu cea la persoana întâi și intervenind în text. acum când era atât de bine”. sus!”) indus de un simbolic și discret cânt al curcubeului. acolo sus cântă pentru fiecare dintre noi. ca prieten al personajului. E o metaforă frumoasă acest cânt pe care personajul îl aude ori de câte ori urmează să i se întâmple ceva semnificativ. Dar nu asta era ceea ce îl lăsase mut de uimire. Concret. de timpuriu. Mesajul cărții. dominantă. 2015) constituie o schimbare radicală de registru față de tipul de literatură cu care ne obișnuise. apoi detalii despre școala românească de la finele anilor 50. trece (o mare parte din volum) prin anii de școală. sexualitatea incipientă a elevului de 14 ani. ca o eliberare). parcă din fundul pământului. Întâia oară. Partea a doua a cărții deplasează aproape în întregime narațiunea în planul sentimentelor. 7-8/ iulie-august 2015 . rămâne. După această primă audiție fizică. Valentin se căsătorește cu Mirela. Narațiunea se așează în jurul personajului Valentin. nu zăbovește mai defel prin studenția personajului. dar care. Căci Cântul curcubeului nu este doar un roman (auto)biografic. inevitabil. ci niște sunete care se auzeau unul după altul. o dragoste sinceră. însă. după care. Dulcene.

Apar două viziuni artistice: prima – „contemplația e totul” și balastul de repulsie „Natură moartă cu flegmă”. În acest sens O rană la piciorul stâng ascunde un tratament de mutilație.Borges. pietrificat pentru ca forma aeriană să poată fi lecturată. Se creează impresia că fișele cu diverse citate sunt adunate în pușculiță. Verbele denotă jocul conștieintizării de a avea dorința. alteori descifrată (Banchetul). Piatra de Eol este căutarea omului în labirintul spațiului și al timpului. de texte concentrate. Dar soluția este simțită (Piatra de Eol). Sarcastic spus. La acest Banchet asistă Moliere. Augustin. similară lui Aleph de J. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 17 . Cuprinde douăzeci și două de povestiri în formă de capsulă. iar simbolic găsirea constituie tratamentul. Euripide. așa. deși fericirea. apoi sunt distribuite la doi jucători. Topârceanu. nr. Relația dintre obiect și ființă se deosebește când e vorba de atitudinea om. el (Augustin) și ea (Martha). alteori negată (Urmele lui Dumnezeu). piatra de Eol îi va guverna viața. doar că prima relevă perfecțiunea.oameni. providența și sinuciderea”. Imaginația reflectă dorința oamenilor de a găsi ceea ce caută în cele mai bizare moduri. Momentul găsirii și a căutării fractează viața personajelor. Căuatarea îndelungată nu strivește bucuria. Cărtărescu. Ea se amplifică până la punctul culminant de a se REVISTA FEED BACK schimba cu locurile dintre posesor în posedant. în tonul opticii: „Unghiul trebuie acum schimbat.cronica literară În căutări se distrug incertitudinile sau Piatra de Eol pentru folosința cititorilor lui Daniel Corbu Victoria FONARI De curînd a ajuns la mine cartea Piatra de Eol și alte povestiri a lui Daniel Corbu. Fișele pe care le extrag sunt diverse și după tematică. Zeul vântului s-a ascuns în culoarea prafului de drum – „Nu era altceva decât o pietricică cenușie și sfărâmicioasă ca pastilele”. Conceptul artistic – concentrat la maximum – e un studiu al temelor preferate: „eșecul. Simetria structurală se resimte în clepsidră. în ierarhie. posesia îl atrage și pe el în calitate de jucător. acesta e unghiul! Opera mea depinde esențial de starea voastră” (Sticleții domnului profesor). Piatra de Eol este precum vântul adunat în burduful anticului Ulise. Nu toate personajele ce găsesc sunt fericite. Îl ține în frâu și îi dă libertate atunci când simte că trebuie să sară de-asupra preceptelor sterile. Astfel la doleanța „se chinuiau ei să-i găsească măcar unul” (defect) apare replica concluzivă: „lipsa defectelor poate fi un defect”. o prindea și o arunca din nou și din greșeală o înghiți”. fiind puse pe cealaltă balanță: „concentrația vieții”. Ceea ce nu înseamnă că autorul se lasă dus pe valurile subiectului. Joaca îl face participant activ al vieții. după scriitor. Uneori aspectele soluției par de neconceput după subiectul trasat.L. Grigurcu. Povestirea Banchetul ne invită în atmosfera postmodernă a prozelor lui Daniel Corbu. Ovidius. Uneori căutarea stoarce din identitate. căutarea este o obsesie ce provoacă dureri de cap. Scriitorul Daniel Corbu este un adept al ordinii. Blaga. O lua în mâini și o arunca sus. Papini. cealaltă argumentul imediat. Ambele reluate din circuitul cotidianului. Între aceste nume-anotimpuri scriitorul configurează idealul feminin oprit într-o primăvară veșnică de o „independență totală” și idealul masculin – strălucitor ce virtual îmbină trăsăturile imperatorului roman Octavian August sau calitățile Sf. Aproape toate textele pot fi disecate după acest criteriu: căutare și găsire. după regulile jocului auctorial. alteori căutarea are funcția de a nu ști ce să faci cu ceea ce se găsește. Odată înghițită. îi e proprie omului ce păstrează în sine mirarea copilului: „Se juca cu ea ca un copil. și după autor.

Bătrânul și muntele. cititorule. Cum ar fi intersecția imediată a citatelor dintre Apuleius și Nietzsche sau Druță și Shakespeare. iubire. Banchetul. textul cu multiplele intertexte are o conotație profundă de a intra în creierul unui cititor cultivat în care toate acestea dialoghează. echilibrul eului care are forță să-și facă bine. Citatele sunt înșirate verosimil în dialogul a doi tineri cu semne de interogație. de optica dispoziției în care citim. Vin papuașii. dar îi conștientizează expresiile ascunse ale sufletului. Ierarhie. astfel și textul și cititorul suferă mutații. pe alocuri auzeam muzică din filmele horror (Ultimul călău.Concentrează-te sau zic”. interacționează. În parabole avem câte un refren care insistă muzical: fie că e repetiția . P. frumos și urât. Sunt prinse în broderia textului tematic de la pledoaria pentru început. Groza etc. Danilov și Dalai-Lama. autorul pare că se distrează cu litera f: plasând 3 coordonate: firescul. Așadar personal am auzit și acorduri etno în Pețitorul. de perspeciva în care tindem să ucidem sau să creăm. fie că „ascunde acolo ceva: un cuțit. spirit și indiferență. sacrificiu și banalitate. Ele opresc cititorul. a judeca și a se uita prin competenţa teleologică – observarea influenţelor fenomenelor din literatura și cultura universală în literatura română şi modularea subiectelor în evoluţia scrisului propriu după parametrii timpului. Fiecare are ceva ce îl poate distruge și ceva ce îl poate înălța. dar e imposibil să te scalzi de două ori în aceeași apă. femeia și filosofia). dar și rău. Autorul se citează și pe sine. iese din ștreangul lui Kafka. apoi pare că se triplează personajul. Depinde de unghiul timpului în care ne află. Și dacă autorul își vede textele în muzica de blue-jazz (în Opera. ba albă. cu tot cinismul profesional al personajului „Dumnezeu n-a făcut nici o repetiție cu noi”. Probabil de aici și dorința de a utiliza „clepsidra dăruită Marthei de bunicul Herbert. Sub semnul principiului de cauzalitate sunt dezbaterile cu scutul citatelor. ele devin dinamice. care ba e indiferentă. Textele scurte oscilează între clandestin și prezumție. Tensiunea este diagnosticată rapid. logică și contemplație. fie „spinarea muntelui”. să negăm sau să contemplăm. Ascunsul și văzutul. Conservarea istoriei într-un om care se perindă de la dorința de a călători. un revolver. nr. 7-8/ iulie-august 2015 . nu îl transformă în înger. fie și malefice. Extragerea din eul integru a unei părți. păcat. N. nu se poate să nu ascundă ceva la spate ucigașul”.cronica literară pagina 18 Yung. în Seară cu ucigaș și bătrân orb autorul își scoate binomul la vedere. sau Thornton Wilder. etc. Lenin și Goethe. Omul suspendat). credință. Daniel Corbu consideră că ordinea contează în lumea cu memorie aleatorie. Deși în text persistă un final ce are umbre de dezamăgire. Hainele poetului). cu o durată de scurgere a nisipului de fix douăzeci și opt de minute”. febril și temerar. o frânghie. Eol l-a înălțat pe treptele din Prima singurătate – o călătorie imaginară cu pronosticuri. implicate într-un dialog deseori imposibil. Dacă în această povestire REVISTA FEED BACK se dublează. Personajele dau viață cuvintelor. îl scot din timp și aparent îl plasează din nou în spațiu. Fumul care stăpânește camera este același Eol care șterge contururile dintre polii scindați al unui eu tolerant și al altui eu – ucigaș. Autorul ține mâna pe pulsul cititorului. filosofie (aici am specifica un aspect. Și chiar metamorfoza din Piticul de la marele circ. Deci trăiesc! Până a fi piatră. Sau o formidabilă aplicație postmodernă cu Creangă și Joyce. și ajunge la fericire. în alt fragment găsim: „Dar ce ne interesează pe noi. de cum găsim și ce facem cu piatra de Eol. incluzându-și propiul nume în paranteză: „Pentru mine un filosof mort este mai important decât un imbecil care respiră” (Corbu). dușman.. toate astea? Prea des au uzat de tine autorii” (Subiect pentru o narațiune). cu exclamații și enunțuri. muzică haos – în Prima singurătate. Conexiunea cu cititorul se efectuează și grație unei presupuse realități imediate: „n-om fi noi făcuți să torturăm cititorul și să-i furăm timpii de internet!” (Ultimul călău).

București. poezia socială (ce-i drept în 19 mică măsură). precum: poetul și poezia. Cain. Din punct de vedere structural volumul cuprinde două secvențe poetice: Destinul unei umbre și Anahoretul din Blejoi și beneficiază de prefața incitantă și interesantă în același timp Golgota ca spectacol al interiorității și damnările textuale și metatextuale ale poetului George Lixandru. Caesar. 2008.Princeps Multimedia” Iași. a apărut în anul 2014 volumul de versuri GOLGOTA ȘI UMBRA NĂLUCII. etc. Tâlharii tăceriiediție bilingvă româno-franceză la Ed. definirea autoportretului pagina liric . Am fost până la ai noștri (Ed. natura cu anotimpurile ei. De la bun început Daniel Corbu fixează coordonatele fundamentale ale volumului de poezie. Iași. Ed. divinitatea. Galați. un fel de profesiune de credință sau ars poetica a lui George Lixandru: „Eu vin din țara-n care a trăit Bogza/ și locuiesc pe ulița lui Radu Tudoran. atașându-l pe George Lisandru „pleiadei REVISTA FEED BACK optzeciștilor” chiar dacă a debutat târziu abia în 2005. Cer înclinat. dar principala dimensiune a poeziei lui George Lixandru o stabilește tot Daniel Corbu: „O dominantă a cărții de față semnată de George Lisandru este livrescul. Galați. Dante. admiră „Raiul cibernetic” și „armatele de cuvinte din cărțile lui Iorga”. prin publicarea până la ora actuală a mai multor volume. Pustiul cuvintelor. Dante Alighieri etc. El spune: „E greu să plimbi un cuvânt din inimă până la creier” sau „Ce mamă-n nr. Fundația Culturală Antares.. 2006./ iar Cațavencu mi-a rămas dușman…”. Fundația Culturală Antares.2005). semnat de George Lixandru. rostul existenței omului pe pământ. Semne. Poetul hoinărește pe „plajele lui Bachus” se declară „proprietarul de drept al rugăciunilor” se simte „prizonier în inima unei pagini”. Cartea se deschide cu poezia Pe ulița lui Radu Tudoran. semnată de poetul Daniel Corbu. Brâncuși.. Ptolomeu. Printeuro. Don Quijote. Ploiești. 2013. printre care: enumerăm: Rănită ești. 2009. are ca teme prioritare: nașterea vinovată. Izbânda fulgerului – ediție bilingvă româno-maghiară. El devine aici un mode de vivre./ respir același aer ca Nichita/ și-am fost prieten cu Stratan. 2005. Poezie cu un pronunțat caracter biografic. Abel. Orion. Prometeu. 7-8/ iulie-august 2015 . Iorga. zice Daniel Corbu.cronica literară GOLGOTA ȘI UMBRA NĂLUCII sau Anahoretul din Blejoi Constantin MĂNUȚĂ La prestigioasa Editură . laureatul pentru poezie al Academiei Române. aceleași mahalale. la mine. secundă. Fundația Culturală Antares. Ed. Îngerii din oglindă. Întunericul luminiiediție româno-engleză. trăiește Tipătescu/ și tot în jur este curatmurdar. timpul. 2010./ ne prăbușim în ură și-n păcat. Memoria păcatelor. Galați.//Aici. Posseidon. Țărâna orbilor./ prieten de avere mi-e Brânzovenescu./ tot alte vremi. Sunt prezenți în texte: Isis.// Pe lângă mine s-a pierdut scrisoarea/ găsită iar de-un cetățean mai tulburat. dragostea. Zamolxis. Darwin. moartea și altele. București. un nume bine cunoscut în literatura română. flacăra magică. Princeps Edit.

/ lăsând/ pe fruntea albită a morții/ spaima cristalizată a judecății./ În ochii tăi lumea se vede/ și câți în ei mai pot a crede?/ Sunt garda ta./ din când în când sfântul Ioan mă vizitează./ În jur e atâta frenezie./ îți văd și sânii înflorind./ mă ții pe post de temnicer./ apele/ în care am înotat/ au fost mai mereu tulburi.// Au ruginit porțile raiului./ sau m-ai uitat?/ M-arunci în ape și mă scoți la țărm./ plătind/ în ținutul deșertului negru./ taine apuse/ în neînțelesul/ nespuselor spuse. Coborârea din cer a îngerilor se petrece într-un cadru terestru./ sunt garda ta de corp târzie.” Într-o perpetuă căutare./ gând trădător?/ 20 Ai umbrit și țipătul acestui poem./ iubește urând/ iubind la infinit./ groaza timpului neînțeles./ pe ultima privire./ îmi citește poemele./ te studiază toți nebunii. sporindu-i dezamăgirea față de Dumnezeu: pagina „Cum să mă mai împac cu tine. vede fantoma Umbrei lui Saul” din Tars mergând pe Drumul Damascului ca o icoană din umbră./ încercând să pună/ totul REVISTA FEED BACK în cuvinte/ și lăsând tăcerii/ cerurilor sfinte./ roiesc în jur precum lăstunii./Cuvântul meu ar vrea să te întrebe./ în pieptul tău tu m-ai întemnițat..” Poetul se vrea „proprietarul de drept al rugăciunilor” înrudit cu cuvintele și locuind lângă apa Iordanului.” Poezia Ultima privire a lui Adam pare a fi un ultimatum dat iubirii de către ființa umană prin „lampa sfântă a poeziei”: „Iubește lampa sfântă a poeziei/ ce a stat aprinsă între voi. iubito) ca apoi să poată aduce lumina în ochiul iubitei în aceeași poezie spunând: „și sap cu disperare lutul greu/ de pe sufletul tău să spăl țărâna/ și-L rog pe Dumnezeu să-mi dea puterea/ s-aduc în ochii tăi din nou LUMINA. tu nu-mi răspunzi.după cum afirmă poetul: „Icoanele s-au obișnuit/ cu rugăciunile omenești./ Durerea într-un foc s-a transformat.”./ dar astăzi între noi e doar tăcere. Ioan: Rudele mele au fost cuvintele.//Aici/ locuiesc lângă apa Iordanului.” ipostaziindu-se în Îngerul din Capela Sixtinăsau în Michelangelo care pictând elogiază iubirea:„Sunt garda ta de corp. unde lumea și-a pierdut sacralitatea./ dai foc la tot și risipești lumina./ cuvintele bezmetice s-au îngrămădit/ în lanțurile în care erau gata ferecate. descătușat de toate lucrurile lumești: „În mine-i ger./ te plimbi prin mine. Poezia Prin deșertul negru amintește de poezia Paradis în destrămare a lui Lucian Blaga./ Îngerii – mesageri peste vreme./ prelinge-te iubire.. ce frământare. Amantele pasagere trec Prin marele pustiu al înțelepciunii./ îți culeg maci./ mă îneci./ înec în lacrimi trandafiri./ nefericit și visător. mă-nalți și iară zbor. ademenit de „tainele mirelui” într-o completă „dezordine divină”../ A înghețat și gândul de sub tâmplă/ și carnea de pe mine e omăt.// nr. păzesc iubiri./ îți văd și sânii înflorind. Uneori un gând trădător trece prin mintea poetului care-i acoperă lumina cuvintelor. 7-8/ iulie-august 2015 . este furtună./ rupând/ din carnea crudă a păcatului/ aripile îngerilor viitori. este vizitat de Sf. cu lungi picioare./ cât ochi-mi mai sunt/ limpezi/ poeme văd în ei…”(Dezordine divină. iubind. În neînțelesul nespuselor spuse. gheața o topești. e vânt./ vârtejurile-mi umblă-n trupul tot./ luându-mi prizoniere cărțile”(Proprietarul de drept al rugăciunilor)./ mă-nghiți din nou și tristă mă privești…”(Mam rătăcit într-un abis inert./ iar morții/ își târăsc coșciugele/ spre poarta albită a neființei. în templul tău mă rog). Evocarea divinității cu unele motive și teme biblice mai ales din Noul Testament este o preocupare majoră a poetului./ iar neliniștea din mine/ nu a avut niciodată identitate.cronica literară viața viitoare/ îmi stinge lampa la culcare?” și „crucile s-au scîrbit de-atîta ideologie”. tulpina ți-a înghețat!/De zeci de ani eu vin la tine . cu un rai în care porțile au ruginit și morții își târăsc coșciugele: „Au ruginit porțile raiului/ iar morții/ își târăsc coșciugele/ prin țărâna norilor. „tăind tăcerea-n două” pentru a dezlega infernul din trupul perfect al omului: „Gândești vreodată cât greșim/ tăind tăcerea-n două?/ Când frunze mor într-un alt veac/ pe sfârcul nopții cade rouă./ mă duc lângă ai mei./-vor începe să scrie poeme. se aseamănă cu Constantin Noica:„Sunt muritor ca Noica./ Cu tunet cerul iar și iar îmi strigă:/-Atenție./ iar sora care mi-a dictat poemele/ a fost rugăciunea. poetul se rătăcește în abisul iubirii./Sunt Michelangelo pictând.doamnă./ înaltă ești./ Eu nu te strig./ privesc la tine și la cer.

Constanța Buzea./ din păduri se-aud ecouri/ „De ce nu-mi vii. 7-8/ iulie-august 2015 ./ a urcat pe alte creste./ și latră. poezie dedicată poetului Grigore Vieru. așa cum îi place să se definească este preocupat de realizarea autoportretului liric în poezii ca: Sunt Golgota și umbra nălucii. iar Apocalipsa va fi întâmpinată în Iudeea./ a plecat și-amurgul lasă/ România lui Cea Mare./ neștiute necuvinte se înalță către cer. Poezia Câinele virtual este semnificativă în acest sens: „Câinele virtual/ are serviciu./ abonament la cantină./Drumu-i leneș și-ncurcat. invocarea râului Hades./ la sarcinile de serviciu./ ceru-i îmbrăcat în gri/ iar poetul lung oftează/ printre verzile câmpii. Radu Cârneci.cronica literară Când frunzele vorbesc în gând. Ion Bălu./ cartelă. Există și o poezie în care predomină accentele sociale./ cartelă. Anahoretul din Blejoi./ spre Pogor pădurea-i verde./ satul aruncat spre luncă./ carte de muncă./ când ești iertat și tu nu ierți/ și-o floare te uimește?” Tema morții apare obsedant în poezia lui George Lixandru. George Lixandru este dominat mai mult de simplitatea cuvintelor care definesc stări evidente./ e conectat la REVISTA FEED BACK internet. „râul de foc” se va face într-o zi de vineri./ Transpirată printre ghețuri/ lumea nu se mai dezgheață./ toate-a viersuit Vieru/ înainte să se stingă./ Printre dealuri adormite/ cald e visul lui și moale./ abonament la ziar./ Un Patrocle fără casă/ rătăcește printre vii. Gellu Dorian./ carte de muncă.”(Vulcanul unui punct din cerc) nesupus forțelor oarbe ale destinului rămâne un Blejoian contaminat.” pagina Despre opera poetică a lui George 21 Lixandru au scris printre alții: Ioan Holban./ repaus rece e-n crepuscul/ și-n glasul ploilor stinghere/ treceau amante pasagere./ Iar o gâză indecisă/ și bătută de păcate/ zboară printre cărți și-i tristă/ că-n mulțimea de himere/ veșnicia ei există. George Lixandru își are propriul drum la capătul căruia îl așteaptă doar poezia…” nr. spre seară/ drumu-i leneș și-ncurcat./ lava îmi curge-n miez de noapte/ și în genunchi. Dan Cristea./ rostuind la necuvinte/ mi-au intrat consoane-n oase. de ce nu-mi vii?”/Un Luluță ceartă luna./ umbra unui plop se-ndeasă/ pe spinarea unui sat./ poate fi parlamentar./ El latră/ la lună./Mă îndrept spre Iași ./Mă-ntâlnesc cu frați poeții/ sus în casa lui Pogor.// Gândești vreodată cât greșim/ când totul ruginește./ când țipi în templul unei nopți. Încheiem demersul nostru literar cu câteva aprecieri aparținând poetului Gellu Dorian: „…( )Și astfel./ Duhul de lucernă arsă./ iar noi nu descifrăm cuvântul. Lucian Gruia./ Câinele virtual/ nu duce o viață de câine. evocă atmosfera Iașului plin de lirismul de altădată și de astăzi:„ Mă îndrept spre Iași. Daniel Corbu. așa cum lumina poate scoate din întuneric chipuri abia percepute./ umbra unui plop se-ndeasă/ pe spinarea altui sat. fascinat de vraja unui cerc: „Sunt un vulcan de gânduri/ sparte./ poate fi primar. spre seară/ drumu-i leneș și-ncurcat.” Iar spre casa lui Pogor./ noaptea pare mai bătrână./ Ieri Vieru a plecat./ el are serviciu. Aici poetul se află foarte aproape de un segment care ar putea să îi confere pe viitor mai multă originalitate./ la stele. de ani încerc/ să ies din vraja unui cerc. un „păstor de mioară măiastră”. care locuiește „lângă ieslea de fân biblic”./ poate conduce o țară.

7-8/ iulie-august 2015 . ochii înapoi şi desfundă-mi urechile.. pe lîngă mine firul de nisip e o Himalaie. Doamne. Ce pildă măiastră şi la ce umilinţă m-ai supus cînd l-ai urcat pe cruce pe Iisus ca să mă mîntuiască.. 22 Tare mă tem că mă voi gîrbovi Şi n-am să pot culege Fructele ochilor şi urechilor mele. de-o veşnicie Te cînt Şi ca un titirez mă-nvîrt în jurul Tău mereu. Dar încă nu atît de singur Să pot să mă înalţ pagina Să pun o piatră la Zidirea Ta. cînd stau ca lupul hulpav pe albele zăpezi să sfîşiu căprioarei nevinovaţii iezi. genunchiul umil Îl plec spre Tine Ori mă aplec în van Ca să mă uit în mine (?). Doamne. să stărui în netrebnicie şi jertfa ce era menită să şteargă răul lumii s-o judec cu trufie. Spală-mă. pentru dragostea Şi ura ce le nutresc pentru Tine Şi încalţă-Te cu mine. Şi rupe urîtul ce mă desparte pe mine de noi... ochii înapoi Un alt cîntec despre iubire Cît de mărunt şi ce meschin sînt. REVISTA FEED BACK 154 Dă-mi. Dorel VIȘAN 152 Doamne. Rabdă-mă. Aruncă-mă în adînc Să dai prin mine faptelor Tale tîlc. Slugă netrebnică şi lără faimă Nevrednică să-Ţi fie covor Pe care să calci la Cina de Taină. Doamne.. Sînt singur. iar lacrima-i ocean fară de mal.poezia PSALMI Luceafăr de ziuă să ard mereu Și să Te țin în brațe Ca pe copilul meu. de-o veşnicie Doamne. Doamne. Tată Ceresc. Părinte. şi nesfîrşită ploaie. De ce mă laşi. Cît pîlpîie suflarea în carnea-mi blestemată îl dau pe altul la o parte nr. Dar.. În noaptea din urmă Scoate-mă iar la lumină din turmă.. Doamne.. Dă-mi..... șterge-mă și mă înfașă. Că nu mai ştiu în noapte Dacă strigi Tu sau eu (?) Şi nu mai ştiu. Căcărezi pierdute printre stele...

Asemeni Elenei... Şi nu mă simt în stare să ridic la înălţimea genunchilor nici măcar un fulg căzut din aripile Tale care umbresc pămîntul. iar dimineaţa-i oarbă. în veci să îndurăm crudul blestem Oare ce sînt eu. sfiala la o parte cît timp te cheamă stelele pe numele mic repetă întruna „e pofta ce-am vrut”... singur. prin dar. Doamne (?) O cîntare a întrebărilor Ce mare şi puternic eşti.. Doamne. atuncea îmi dau seama ce la-ndemînă-i Taina: cum că Iubirii îi e de-ajuns Iubirea. cu vîntul mă baţi şi cu ploaia mă speli ca pe-un prunc. să-ţi aminteşti de şi în necuvînt să rămînem cuvinte mine (?) pentru cei ce iubirea şi-o tem.. că eu pier înainte de a ajunge în calea Ta.. Nu-mi întorc faţa către Tine numai cînd mă încearcă cel mai viclean ca mine. aproape de mine. Lasă-ţi.. Doamne. hai să împingem nebunia pînă la capăt cînd cercul se închide-n amarnic şotron. (?) Te caut în munţi şi pe întinsele ape.. de ce nu mă pot ridica deasupra speranţelor să înţelegem că sînt lucruri mai grave pe mele (?) lume şi de ce nu pot cădea mai jos de nădejdile şi totu-i regret mele (?) şi totu-i nimica de ce-mi lovesc fruntea de stele şi totu-i o singură dată. Şi-atunci.poezia şi nu mă-ncape lumea toată.. oare ce sînt eu. păstrează în tine adevărul întreg că orice sfîrşit e şi-un început. O ură şi-un blestem mi-i rătăcirea spre mormînt şi mîngîierea mi-e tîrziu regret cînd mă încape-o palmă de pămînt.. şi făgăduinţa noastră primară că vom suferi stă tot sub semn cu moarte şi-nviere.. 162 Asemeni Elenei în veci. Mă simt o sămînţă în pîrg ce cade din pom pe-un mormînt. Să fim sfîşiaţi sînt orb şi eu de cei ce-n iubire-s nevrednici şi nu pot să dezleg misterul Tău şi viaţa şi-o trec în zadar.. 7-8/ iulie-august 2015 .. Iar gîndul plecat se întoarce la gînd şi cîntu-ntrebării se-ntoarce la cînt. iubito. ca să mă cercetezi Să nu trăim ca şi gaiţa (?) ce-şi uită mîncarea în cîmp îngropată. iar Tu neclintit. Doamne. cu o mînă pe drum mă îndrepţi şi cu alta-mi întuneci cărarea. Iubito.. 23 să risipim spre a ne îmbogăţi culoare. Un singur fir de păr din sprîncenele Tale m-ar ostoi ca pe-un copil ce-n faşă-l leagă doica.... iar privind măreţia Lucrărilor Tale sînt prizonier ca marea cînd se închide scoica. şi a Luminii splendoare. ş-apoi cobor să scurm în rădăcini. ajută-mă să-mi port demnitatea şi s-o caut în blestemul că-s om. Atunci îţi simt mărirea şi-atunci cred că Tu. hai să împingem nebunia pînă la pagina Ca bufniţa ce noaptea vede a cerului capăt. de ce o dată sînt fructul cunoaşterii şi-o dată sămînţă căzută-ntre spini. REVISTA FEED BACK nr. năuc. ajungi desăvîrşirea. O altă Cîntare a cîntărilor Iubito.. continui Lucrarea. 161 Oare ce sînt eu....

hai să împingem nebunia pînă la 24 capăt cînd cercul se închide-n amarnic şotron. am părăsit Legea Ta Şi pe mincinosul Baal l-am crezut. Doamne. Pedepseşte. norii. Asemenea dulăului de stînă Să-i placă vîntul şi căderea ploii Iar vremile trecînd Să-l zvînte ca pe o cîrpă. Ajută-ne să facem ce-i plăcut înaintea Ta Căci a Ta este mila şi judecata. Părinte. Ridică... ascuţite suliţe-n coaste. hai să împingem nebunia pînă la capăt să nu speriem fără rost bucuriile noastre. iubito! Pieptu' înainte şi inima la trecători! N-are rost să ştim ce-i ruşinea atîta timp cît peste întrebările noastre în curînd se va aşterne tăcere şi făgăduinţa noastră primară că vom suferi stă tot sub semn cu moarte şi-nviere. Durerea. La ură să-i punem ca semn: „ocolire” cînd nesmintită ni-i calea şi urechea închisă la searbăda lumii scornire. să rupem semnalul „oprire” şi-n locu-i să batem ţăruş cu „liberă cale” spre umbrele munţilor mute. Să nu dea în pîrg rodul rătăcirilor noastre. mă îngrozesc de semnele Cerului Ce îmi arată Că datinile neamului meu Sînt deşertăciune.. Pînă vor lăcrima genele noastre Lipsite de apă. Lasă-ţi. Haide. mă îngrozesc de semnele Cerului. Adună turmele însetate. Opreşte ploile.. sfiala la o parte cît timp te cheamă stelele pe numele mic repetă întruna „e pofta ce-am vrut”. bocitoarele Tale Să ne înveţe fiicele bocet de jale.. Doamne. o risipită turmă Ce-n zgomotul tălăngilor Mi-1 bate ca-ntr-o piuă. Cerescule Tată. Doamne. 164 Doamne. O cîntare a sufletului Lui Ştefan Mi-ai pus în suflet.. 170 Aș da oricît. Şi iuţimea Ta să nu ne facă iască Şi vremea pedepsei să nu se-mplinească. Părinte. Putere de năpîrcă. ca slujbă de vecernie nr. Argintul cu greu cărat din Tharsis Şi aurul adus din Ofir Bătut în intarsii Şi fir Nu vor putea plăti şi reface nicicînd Păşunile munţilor noştri prădate şi arse Şi nu vor putea întoarce vreodată acasă Animalele mîndre şi păsări plecate în cîrd.. Doamne. în faptul de zi şi în plină lumină cu picioarele goale să străbatem poiana plină de molii şi de cîrtitori.. risipite pe văi Şi le adapă... Tristeţea. Doamne. ajută-mă să-mi port demnitatea şi s-o caut în blestemul că-s om. Mi-ai pus în suflet. 7-8/ iulie-august 2015 . păstrează în tine adevărul întreg pagina că orice sfîrşit e şi-un început. Cînd dau în strungă păcurarii Şi-ncepe mulsul la crăpat de ziuă.. Iubito.. În doi să străbatem lumina şi clipa şi ora din vale. iubito... Mi-ai pus în suflet. Pe cei ce-n batjocuri ne-alungă din ţară Din rostul străbun dărîmat şi vîndut.poezia Iubito. Semeţi.. A treia rugăciune Doamne.. REVISTA FEED BACK Trimite.

Ce-aceeaşi imagine-n milioane de feţe o arată. Care-şi ridică fustele fără ruşine Şi mă scufundă-n mlaştini de Iordane Ce sufletu-mi împut în loc să-l spele. Doar cer să simt deasupra Şi ape dedesupt.. Mă înfiorez Şi pentru Tine mă tem De ce nu-mi răspunzi.poezia Oficiată-n taină de-amăgitoare iele. Numai că eu mă întorc la Tine mereu.. viaţa mă strînge Ca pe o jivină căzută-n capcană. Cînd mi-aş simţi sfîrşitul. cînd Te chem (?) De ce nu mă prinzi Cînd mîna ţi-o-ntind? De ce Te fereşti Şi mă laşi în restrişti Şi mă laşi în păcat Şi-n credinţa neghioabă că nici nu exişti? Doamne. ca să mă lumineze Ca Astrul ce apune şi-apare a doua zi... Să nu m-ajungă colbul cărărilor de lut. Departe de batjocuri.. unde N-ajung nici muştele. Mi-ai pus în suflet.. Iar Tu eşti prea cu faimă Ca să-ţi cobori privirea Să vezi că în noi doi tresare-aceeaşi spaimă. Să mă întorc spre Tine. Să mă topească-ncet omăturile vremii Pe stînca-naltă. sînt tînăr încă. ne-ai făcut Oglindă gata spartă-n ţăndări. 171 Doamne... Dar dacă mă întorc şi mă căiesc Aruncă-mi o zdreanţă din veşmîntul ceresc pagina Să acopăr goliciunea sufletului meu De care mi-e ruşine 25 Şi rabdă-mă. nr... nici viermii.. de cîte ori sînt singur. Doamne. Ne-ai plămădit Şi cu aceeaşi mînă ne-ai pus sarea plecării În aluatul venirii. Să-mi smulg penetul mîndru Cu propriul meu cioc.. Să am în loc de suflet Un vultur zburător. Şi despuiat în albele ninsori. Dar dacă nu mai cred În adevărul florii ce-şi mîngîie albina La ce-ar mai răsări.. ne-ai făcut oglindă gata spartă. Ce Te-i face.... Aş da oricît.. ferit de nenoroc. Doamne. Prea ne-nsemnat sînt... Minciuna. mă tem pentru Tine. 7-8/ iulie-august 2015 . cînd n-oi mai fi eu? Nu-ţi cer nimic pentru credinţa mea... Părinte. Părinte.. Mi-e trupul o baie de sînge Şi sufletul nevindecată rană. Dar mă simt ca moşneagul Ce nu mai pricepe a lumii-nnoire REVISTA FEED BACK Însă aprig din fire Îşi varsă din străchini chişleagul. O cîntare a singurătăţii Doamne. A doua cîntare a întrebărilor Doamne. 173 Doamne.

Doamne.... 174 N-am decît vise. Ce este omul ca să Te faci cunoscut lui? Ce este fiul omului ca să iei seama la el? Omul este ca o suflare. Aşa ne grăbim Şi-n urmă-ne repede copilăria-a rămas Fără să ştim Că-n trecătoarea-ne trudă Nicicînd şi niciunde nu e loc de popas. Şi niciodată n-am avut „de toate”. Unde e.sînt sărac-.. Doamne . prunul înflorit (În care bătea în zori ghionoaia)? Unde sînt. fintîna din care Bat în inima mea . oare aş putea trăi fară Tine? Eşti mare. Doamne. Şi mare este tăria Ta Şi priceperea Ta este fară hotare. Doamne. 7-8/ iulie-august 2015 .. Ce este oare plin total de nepăsare? Ca piatra Ce vrea să fie mai mult Decît praştia ce-n văzduh o avîntă Şi precum calul Ce dealul îl urcă zorit Să prindă loc drept de odihnă. Doamne..poezia Ne guşti puţin de ură (fară măsură) Şi apoi (fără măsură) presari piperul iubirii. pagina 26 REVISTA FEED BACK nr.... Mă trezesc dimineaţa. Văd brazii din faţa locuinţei mele (Unde stau de o vreme) Şi am impresia că sînt acasă. caii Printre care alergînd Smulgeam cîteva fire din coada lor Să fac laţuri pentru vrăbii şi pentru piţigoi? Unde e.. (Suflam puţin înainte să beau) Şi apa cînta ca un flaut? Ca floarea Ce vremea-i dă tot mai slabă mireasmă. Cum puiul crescînd De ugerul dulce al ciutei se lasă. Dar eu cînd voi fi liber De dragostea mamei şi a tatălui meu? Stînca mea şi scăparea mea. Doamne. Doamne.. Doamne O cîntare a femeii-mame N-am decît vise.ca o Cumpănă a Dreptăţii Și în loc să răspund Scoteam găleata plină Eu care bat întreb cine sînt.. ca să poată pleca.rătăcit ne-nnoptat. Doamne. Le-am pus copiilor mei drept merinde Începutul iubirii. Cu ciutura .

Ai hărăzit-o Timpului şi Vremii: Ca măsurînd mereu să-mpuţineze totul. Şi Calea se-ngustează şi apa-şi mişcă unda Prin valul ce se-nalţă cînd altul se destramă. Mamă .poezia Dacă mi-ai dat ceva să fiu bogat. Sădesc un prun. numele să ţi-l laud Şi-asemeni Afroditei să îţi sacrific iezi Să îţi aduc ofrande.. Doamne.. De ce nu mă laşi gol în lume pagina Ca să mă pot înţelege singur 27 Şi ai lăsat crivăţul dinspre miazănoapte Să-mi însăileze mizerabile haine pe trup. Să am mîinile nevinovate şi inima curată. Gloria e nimică şi averea-i fără rost. femeie... 7-8/ iulie-august 2015 . Cum trece frumuseţea. Pruncul ce cată cu mînuţa la dulcele tău sîn Şi fiu-mpovărat de ani. ştiu că pudoarea mea Este o ruşine a spiritului meu. şi de veşmintele mele Pe care le port ca un catîr.. Izvor şi mamă. Ca zilele să-mi treacă în lumină Şi fiecare clipă în seama rodniciei. mamă şi izvor Din care curge fără de sfîrşit iubirea În lumea asta. nu-i ce-a fost. Să am măcar preţul unei frunze Care cade din creanga măslinului.. Doamne. cînd o măsori cu cotul... Părinte... să ştii că poeţii nu uită.precum Elenei Să-ţi ridic osanale şi cîntece din flaut... Eu nu pot să fac decît o lucrare măruntă. Şi-n florile lui albe cu neîntinare de nea Nepoţii încă nenăscuţi te vor cînta. Doamne. Ca Sarei şi Rebecăi.. Ce sarcină ingrată.. Puii fiarelor sălbatice şi ai tîrîtoarelor Duc lipsă şi li-i foame — Dar eu ştiu că cei ce Te caută pe Tine Nu duc lipsă de nici un bine.. cînd mă cred mai în putere Laşi un grăunte de greutate pe inima mea Care se sparge asemenea vasului de lut. Ploaia să-mi spele părul capului Şi vînturile în joaca lor să mi-l usuce Iar soarele să-mi îmbrăţişeze pielea trupului Ca suflul vieţii să mi-1 ocrotească De ce... Dacă păzeşti oasele mele să nu se sfărîme De ce mă laşi să-mi ascund Frumuseţile trupului meu Cu mătăsuri fine şi caşmir Dacă ele nu-mi acoperă şi urîţenia mea.. Care te cată în venerate oseminte Aceeaşi statornică imagine ţi-o poartă-n minte: Cum vii. doar Izvorul drept dragoste de mamă. scumpeturi şi odoare Şi să-mi aştern veşmîntul la sfintele-ţi picioare.. de veșminte La grandeur de l'homme est grande en ce qu-il se connaît miserable Pascal Ajută-mă. izvor să izvorască..izvor.. ce ciudă mi-e pe mine Că viersul mi-e ciung şi harfa mută Şi nu-s în stare . Şi o cărare îngustă. REVISTA FEED BACK 180 Scapă-mă.. Doamne. Toiagul şi nuiaua Ta să mă mîngîie.... Nici piatra dăltuită.. Doamne. îngustă şi săracă Va străbate cîmpul şi veşnicia pînă la Tine... să mă dezbar de mine. ce-i grădină neplivită În care-i mai uşor să porţi nefericirea. nr. cu vremea.. Rămîne. A fost doar bogăţia lacrimilor în singurătate. Ca în veci iarba călcată să nu mai înverzească Doar dragostea de mamă. Căci în loc să-mi acopere tainele îmi vin ca un ham. cum pleci şi cum tresari din somn de griji Cum ştergi şi speli şi coci şi urci şi plîngi Şi cum îţi iei bucata de la gură S-o-mparţi la orbi la surzi şi la nătîngi. Sufletul meu mi-l purific prin căinţă Şi mă eliberez de robia mea Scapă-mă.. În bucurie pămîntul să-mi sărute tălpile goale.

din copilăria însetată şi cutremurată de ceea ce se vede. e aceea prin care se risipeşte orice echivoc. voalată de un accesoriu vulnerabil: frunza de smochin. pentru a vedea cum arată ceea ce ai auzit doar. prima cădere e aceea care survine prin auz. ca pe un paparazzo înarmat cu o cameră ascunsă. reverberează apoi. când te aştepţi mai puţin. care mă făcea să-mi ţin sufletul la gură. întîmplarea din Rai. ele se furişează. aceea. urcată pe o scară. Eu însumi. că nici o şoaptă nu le-ar fi întrerupt ritualul. Interdicţia stîrneşte în noi curiozitatea. e o metanoia nefiresc de umană: de la privirea care vede (tot!). Imaginile de atunci au pregnanţa unei amintiri de paradis. În clipa aceea a realizat că orice faţă are şi un revers. dar nu a văzut nimic. Paradoxal e că nu Dumnezeu e cel care le dezvăluie. Lejera bănuială a Creatorului e marca unei subtile ironii. Mai mult. în imaginarul torturant. 7-8/ iulie-august 2015 . iar aceasta înseamnă moarte: mor de curiozitate. la privirea care se vede. din neatenţie. observă că. în pădurea obscură. prin REVISTA FEED BACK care se confirmă minunea. care îi alcătuiau numele. au prioritate absolută. vizitînd Colegiul unde învăţase tatăl său. Neispitită de nicio aparenţă şi de nici un echivoc.Jurnalul unei asceze Mînca-v-ar Raiul Gheorghe SIMON Obscenitatea e faţa ascunsă a gîndurilor necurate. în surdină. cineva a adăugat o expresie vulgară. Orice copil aude. a eului nerăbdător. Păcatul (originar) şi revelaţia divină sunt căile insurmontabile prin care ajung pînă la noi. am pîndit iubiţii care se furişau în pădurea din Dealul Crucii. În ordine umană. prin excelenţă. pagina În ordine teontică. şi auzul şi văzul. o aşa-zisă prostie. goliciunea. Acolo se întîmpla o minune. lîngă literele încrustate. fascinat în clandestinitatea atroce. James Joyce. Necenzurate şi nestăpînite. din Mănăstirea Agapia. în spirit părintesc. cele două abisuri din care se înfiripă vibrarea timbrată. Mult mai frapante îmi apăreau expresiile pe care bărbaţii le adresau femeilor. a privit şi el pe sub fusta servitoarei. în momentul zero. 28 precaritatea auzului e confirmată de cele trei derapaje auditive ale Sf. mai tîrziu. Adam aude vocea lui Dumnezeu şi se ascunde. le chasseur chassé). Radu Petrescu. actul desăvîrşirii. ci faptul că. Vederea paulină. de la regarder. în vederea unei scopii. Mirarea era că nu ştiam ce-i înlănţuia pe cei doi. celor doi. În registrul cunoaşterii sensibile. la voir (a privi. că Ulise nu e decît efigia Fiului nr. a unui ecou îndepărtat. Sunetele acestea seducătoare. iubitul meu! Pădurea are ochi şi urechi!” Abia atunci mi-am adus aminte de mine (surprinzătorul surprins. de ce erau aşa de cuprinşi. de mai tîrziu. a vedea). a iconomiei Duhului. cel de odinioară. din spatele Cimitirului. sub forma interdicţiei sau a răpirii. Dar nu ceea ce vedeam îmi tăia respiraţia. ca pe o făptură de aer. la rîndul meu. îl întreabă chiar pe Adam : “Cine ţi-a spus că eşti gol?”. cele două căi perceptive. în intimitatea precară a sufletului inocent. A avut pînă la urmă revelaţia luminii. Copil fiind. urmînd exemplul perechii edenice. care contrastau violent faţă de imaginea celor doi pierduţi în minunatul joc al iniţierii.Petru. m-am trezit interzis de replica promptă a celei prea mult imaginate: “Nu! Nu aici. aş fi fost surprins de cineva. prozatorul de o mare fineţe. în gînd. mai întîi.

ci unul al naturii umane ireductibile. Domnişoara Pogany nu poate fi sugestie pagina de obscenitate decît în vederea celor a căror viaţă 29 se petrece în şuşoteli deocheate. dar. iar sufletul nu poate fi decît captiv. făcându-l să ni se pară inaccesibil. Raiul nu e un spaţiu al îngrădirii. i-ar fi permis ca lectura să nu sfârşească niciodată: clipa eternă. Pentru un creştin. Iubirea e uitare. Şi decît să navighăm printre citate. aşa cum nu ne suportăm în singurătate. Titlul acesta reproduce partea finală a formulei de binecuvîntare a Părintelui Cleopa de la Sihăstria Neamţ: “Scuipa-v-ar Moartea din gura ei şi mînca-v-ar Raiul! Nu am mai întîlnit un echivoc mai seducător ca acesta şi nici o invocaţie mai tandră pentru iubire: “Mânca-v-ar Raiul!” nr. mai bine să uităm de obscenitate şi să ne minunăm de corpul literei moarte. camera ascunsă e ochiul lui Dumnezeu. îşi întrerupe lectura şi dă un nume celei care nu are un nume: viaţa (Eva). cea din Urmă. protopărinţii noştri nu au cunoscut nimic. obscenitatea e un fel de opera aperta ale cărei semne alcătuiesc textul unei hermeneutici perverse. Chiar dacă nu-l vede nimeni. Se pare că obscenitatea nu poate fi definită decît doar dacă îi suntem victimă: prin aparenţa-i seducătoare. cînd. Montherlant s-a înspăimîntat în cimitirul unde era o piatră tombală a strămoşilor săi. Adevărul e că nu ne înfricoşăm de eternitate. Dumnezeu i-a oferit lui Adam un text nemutilat (necenzurat) al cărui cod. seducător. imediat ce observă o urmă. doar litota e salvatoare. Obscenitatea e doar paradoxul unei frustrări. jocul interdicţiei focalizează lectura într-un punct mort. în grădina Raiului pământesc va creşte un singur pom. E discret şi recunoscător cerului. fac să sporească ispita unui eu excesiv. dar nu întru totul salvatoare. cînd eul tău nu e orbit încă de contextul pervers. aşa cum florile nu ştiu nimic despre eternitate. Cei de la CNA au impresia că au furat cheile Sf. cea de pe Urmă. şi nu Pomul interzis. ipocrite. furat de peisaj. frica face să se zbată în noi pasărea neagră a unei închipuiri atroce.Petru de la poarta Raiului. şi al căror cod e convertit într-un virtual orbitor. fără Verbul cuminecării. De îndată ce vălul aparenţei/convenţiei REVISTA FEED BACK e sfîşiat. Goliciunea Evei nu e obscenitate. decît în mod fatal: fiind/devenind noi înşine corpul literei moarte. La strîmtoare. prin permutări infinite. Cel care vede doar ce i se arată. pomul cunoaşterii e numit le Pommier défendu (Pomul apărat/protejat). Revenind la Cartea Vieţii. Astfel. a unei deghizări inofensive. prin echivocul ispititor. Pentru a nu cădea victimă gîndurilor rebele. Imediat ce curiozitatea se înfiripă. ne însoţim în aleatoriul unei adumbriri perverse. mai degrabă. iar cititorul privilegiat s-a deghizat în autorul ratat. ne dăm seama că dînd corp închipuirii deşarte. interzice-ţi orice cochetărie cu imaginarul tău şi lasă doar semnele să moară odată cu cititorul lor. aceasta îi reaminteşte de scara valorilor umane. prin deghizarea provocatoare. Şi cîte flori nu-s decît răsfăţ de obscenitate. doar nuditatea pietrei. va fi pradă unei remuşcări atroce. din textul lacunar. Or. au aflat doar că sunt goi. Nu vom putea reface textul iniţial. nu însufleţim decît litere moarte. cel al ipocriziei. ci de ceea ce nu vreau să aud sau să văd. În franceză. înfricoşat. voind să îngrădească un spaţiu indinstinct. iar ce îmbrăţişăm e amintirea unui text anonim. victime ale unor noţiuni. Obscenitatea e virtualitate doar cînd nu-i deconspirată. vedere întrupată. eternul s-a fisurat. de aceea. Pentru a spori farmecul lecturii. obscenitatea nu ţine de ceea ce aud sau ceea ce văd. care vibrează în albul imaculat de-atîta nuditate. 7-8/ iulie-august 2015 . iar lectura a eşuat. Excluşi din paradis. văzul e pervers. scriitorul oferă cititorului şansa unei participări clandestine. iar textul ne apare mutilat. obscenitatea nu-i decît păcatul literei moarte: auzul e insidios. întregul s-a fracturat/fragmentat. Altfel. prin Adam. cele care circumscriu. la fel de goale. Pentru un comunitar. împreunate. Robinson nu umblă gol pe insulă. Pînă la urmă. pînă la Judecata de Apoi. cel care între-vede (Discretul lui Gracian). Nuditatea din Rai e acum goliciune. cînd eşti singur şi nu te vede nimeni. ne răzbunăm. nici un semn. va purta semnul distinctiv al accesoriului salvator. impuse. ceea ce era viu s-a cutremurat. nu ne rămîne decît corpul semnelor inerte/incerte.Jurnalul unei asceze risipitor. Mai mult. adică muritori. împerecheate. În clipa aceea. pentru că nu era nici o literă. Iar cel căruia i se arată. poate. Numai că Adam.

eseu

Artele și literatura
în postmodernism.
Scurta și spectaculoasa
istorie a Noului Leviathan
(I)

Daniel CORBU
De atâţia ani încoace, un himeroid bântuie lumea. Un fel de nălucă lunecoasă, mai greu
de descifrat decât cometa Haley, un fel de monstru marin, terestru sau ceresc, inconsistent dar
obse­dant, iluzoriu dar absorbant, descris în sute
de fe­luri, este şi acum acest fenomen/concept
denumit cu termenul de postmodernism.
Deşi folosit de câteva decenii cu ostentaţie şi obstinaţie, în mod excesiv, pentru a
se impune, postmodernismul este şi în clipa
de faţă un termen contradictoriu. Spun contradictoriu, pentru că fiecare comentator şi-a
construit o teorie despre postmodernism, aşa
încât ideea lui Brian McHale din „Ficţiunea
postmodernă”, după care toate aceste teorii
pagina
sunt, în cele din urmă, ficţiuni, rămâne valabi30 lă. De aceea, orice încercare de a defini postmodernismul „va trebui să spună ce anume este
postmodernismul, trebuind, în acelaşi timp, să
spună şi ce nu este el”1.
Cum se știe, termenul are deja o istorie.
Astăzi, orice comentator al fenomenului ştie că
termenul de postmodern a fost fabricat şi folosit pentru prima oară de pictorul englez John
Watkins Chapman în 1870, pentru a denumi
fenomenul plastic european dezvoltat în afara
picturii impresioniste franceze. Că el reapare
în 1917, într-o lucrare a lui Rudolf Pannwitg,
desemnând „nihilismul şi colapsul valo­rilor în
cultura europeană” sau în 1934, într-o antologie de poezie alcătuită de Federico Onis şi

REVISTA FEED BACK

publicată la Madrid, ca şi în 1942, în antologia
de poezie latino-americană alcătuită de Dudley
Fitts. Însă consacrarea termenului va avea
loc după 1947 prin D.C. Somervell, Arnold
Toynbee, Bernard Rosenberg sau economistul
Peter Drucker, acesta din urmă declarând în
1957 trecerea la o societate postindustrială,
care s-ar caracteriza printr-o deviere de la
viziunea carteziană a lumii. Însă termenul şi-a
căpătat un loc privilegiat în retorica anilor
’60-’70, mai ales prin teoriile dezvoltate de
Ihab Hassan, Jameson, Vattimo, Lyotard, apoi
Charles Newman, Brian McHale, Gerald Graff
şi de prodigiosul teoretician canadian Linda
Hut­cheon.
Postmodernism. Conceptul este vag, prea
larg, parazitar şi supralicitant. Termenul este
destul de antipatic, aspru, greoi, cum au constatat aproape toţi comentatorii şi evocă „ceea ce
ar voi să depăşească”, sau să suprime: modernismul însuşi. În felul acesta, „termenul îşi
conţine propriul duşman” (Ihab Hassan). Un
termen derutant, ostil, prin urmare, pe care suntem obligaţi să-l folosim pentru că denumeşte
o paradigmă.
De asemenea, considerăm derutant faptul
că odată cu impunerea „culturii postmoderne”
(sintag­mă deja consacrată), definirea termenului de postmodernism a primit notaţii şi
conotaţii atât de diverse. François Lyotard l-a
numit un „paradox al viitorului”, pornind de la
ideea că epoca postmodernă se caracterizează
printr-o „pronunţată tendinţă de delegitimare
a cunoaşterii”, prin desfiinţarea unui „meta-

nr. 7-8/ iulie-august 2015

eseu
limbaj universal şi impu­nerea unei pluralităţi
nesfârşite a limbajelor”2. Vattimo vede în postmodernism un sfârşit al sfârşitului, în care post
nu este sinonim al lui anti, iar Ihab Hassan se
gândeşte la postmodernism în categorii negative, ca la „o veritabilă fatalitate a expresiei
scrise”, principalele note distincte ale fenomenului fiind anarhie, polimorfism, indeter­
minare, absenţă.
De altfel, polimorfismul accepţiei termenului este impresionant.
Structură autoreflexivă, postmodernismul
a apărut dintr-o criză a legitimării, care tulbură de câteva decenii viaţa socială. La nivel
ontologic, în postmodernism fiinţa nu mai este
fundamentată metafizic, nu mai este entitatea
la care se rapor­tează fenomenele lumii reale, ci
o entitate aleatorie, contextuală. Nici valorile
nu mai sunt imuabile, ci supuse unei relativităţi con­juncturale, iar catego­riile negative cu
care se operează (nihilism, decadenţă, disoluţia
metafizicii, valoarea „slabă”) ne fac să ne întrebăm dacă postmo­dernismul aduce ceva bun
sau ceva precar faţă de modernism, dacă nu
retează el, dacă nu taie ca pe-o maioneză „pro-

iectul neterminat al modernismului”, cum ar
spune Jürgen Habermas? Nici adevărul nu mai
este considerat în postmodernism un concept
gnoseo­logic, pentru că nu se mai încadrează pe
o realitate metafizică stabilă. Cunoaşterea îşi
are fundamentul în experienţa estetică, lumea
postmodernă devine o lume estetizată fundamental, care-şi reconsideră va­lorile culturale,
rescriindu-le şi reseminându-le. Aceasta va fi
şi una din împlinirile orgoliului lumii postmoderne. În acest sens, se susţine ideea noastră
că postmodernismul are rădăcina în Sein und
Zeit, unde Heidegger vorbeşte de necesitatea
unei „distrugeri a istoriei antologiei”, adică a
gândirii care suprapune fiinţa peste prezenţă.
Într-un fel, postmodernismul este o cultură din interiorul culturii, iar trăsătura principală
a sa o constituie dedublarea, am spune o duplicitate întreţinută sistematic. Formele sale de
impunere sunt „conştient periodice, istorice şi
reflexive”3, iar provocările postmoderne conţin o infinită complici­tate. Prin urmare, e tot
mai limpede faptul că post­modernismul excelează în denaturare. E important şi interesant de
urmărit fenomenul denaturării în toate artele.

pagina
31

REVISTA FEED BACK

nr. 7-8/ iulie-august 2015

eseu
Fără îndoială, în acest moment, postmo­
dernismul nu mai poate fi privit aşa cum îl
definea americanul Charles Newman în 1985,
în The Post-Modern Aura, „o bandă de artişti
contemporani înfumuraţi care, cu lopăţica de
zăpadă în mână, calcă pe urmele elefanţilor
spectaculoşi ai Moder­nismului”. Însă legăturile sale cu modernismul şi cu clasicitatea
rămân infailibile. Nu de mult, Steven Connor
avansa ideea că „post-cultura” nici nu se mai
poate autodefini, în vreun mod, de pe o poziţie independentă, fiind condam­nată să rămână
prelun­girea parazitară a unei creaţii culturale
cunoscute.
Trebuie să recunoaştem, şi o dată cu
noi, dacă-i caracterizează fair-play-ul, cohorta
de teore­ticieni contemporani ai fenomenului,
că postmo­dernismul n-ar fi fost posibil fără
existenţa câtorva mişcări, şcoli şi idei care
au spectaculat al doilea modernism, the high
modernism, cum ar spune Jameson sau, şi mai
bine, modernismul târziu, după John Barth, din
a doua jumătate a secolului XX: textualismul
şi intertextualitatea (Barthes, Derrida, Julia
Kristeva), mişcarea destructivistă (Richard
Mackcey, Donato, Hopkins ş.a.), conceptul de
opera aperta, prin care Umberto Eco impunea
plu­ralitatea semantică, fragmentarismul şi poetica fragmentului, impuse de Ihab Hassan, antimimetismul, promovat de Michel Foucault
prin lucrarea „Les mots et les choses” (1996).
Fără a minimaliza importanţa celorlalte,
pagina
vom afirma că principiul intertextualităţii a fost
32 cu totul confiscat de postmodernism. El era
formulat de Roland Barthes în „Le plaisir du
texte” încă din 1971. După Barthes, intertextualitatea e cea care înlocuieşte relaţia autor-text
cu aceea dintre cititor-text. Această nouă relaţie
situează semnificaţia textuală în chiar istoria
discursului textual. În aceste condiţii, o operă
literară scrisă în normele noii relaţii nu mai
este considerată originală. Astfel sunt taxate
cărţile lui E.L. Doctorrow (Cartea lui Daniel),
Umberto Eco (Numele trandafirului), Christa
Wolf (Cassandra), Rushdie (Copiii în miez de
noapte), Garcia Marquez (Un veac de singurătate), Findley (Faimoasele ultime cuvinte)
sau Fowles (Omida). Sunt cărţi ale codificării

REVISTA FEED BACK

şi decodificării semnelor, care deplasează interesul cititorului înspre „subiectul mai general
al paradoxurilor parodiei, semnalând diferenţa
ironică în chiar miezul analogiei şi ca o transgresiune autorizată a convenţiei”4.
Dintre tensiunile postmodernismului, cea
mai evidentă ar fi încălcarea graniţelor dintre
genuri, dintre discursuri, dintre discipline chiar,
dintre cultura elitistă şi cea de masă. Multe
dintre aceste caracteristici însă le întâlnim la
un Lautréamont (prima sa carte era publicată
la 1868!), la Urmuz ş.a., ceea ce ne face să
afirmăm că durata postmodernă nu urmează,
cronologic, modernis­mului. Observaţia a fost
făcută şi de alţi teore­ticieni, care au descoperit
în acest paradox o „metaficţiune istoriografică”. Să ne gândim la gestul eminamente postmodern (în sensul de „recu­perare”, invocat de
Lyotard) din Bouvard el Pécuchet de Flaubert
(1880), unde cele două personaje încearcă sublimarea întregii gândiri a omenirii într-o Carte,
oferind, cum spunea grupul de la Tel Quel, cel
mai pur specimen de „text ca intertextualitate”5. Personal, cred că de la această carte a
lui Flaubert a pornit gestica postmodernistă, la
care s-au adăugat mai târziu nuanţele anarhice care plasează întreaga mişcare sub semnul
diony­siacului.
*
* *
Dacă arhitectura conţinând în sine teoria
şi teoria reflecţia critică asupra sa, a intrat întrun proces de internaţionalizare rapidă, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu pictura şi sculptura,
artele cele mai apropiate de ea. Diversitatea
picturii şi sculpturii din secolul XX este copleşitoare. Teoriile postmo­dernismului, care, aşa
cum am afirmat, precedă uneori operele, avansează două trăsături ale dezvoltării artelor.
prima numită pluralist-conser­vatoare (care
admite preluarea posibilităţilor modernismului,
chiar o întoarcere la simbolism) şi a doua, pluralist-critică (bazată pe impuritate şi intertextualitate).
Pictura continuă, pe de o parte, mişcarea pio­nierilor abstracţionismului (Kandinsky,
Klee şi Mondrian), pe de altă parte, cultivă (şi
aici întâlnim o mai accentuată vervă postmo-

nr. 7-8/ iulie-august 2015

literatura americană şi-a creat prin postmodernism marea ocazie de a trage spre sine. postmodernismul literar a fost ceea ce noi numim o agresivă provocare americană. ca şi seringile lui Andy Warhol. O privire diacronică asupra literaturii ar scoate la iveală un foarte mare număr de scriitori postmoderni. după afirmaţia lui Howard Fox.L. Chaucer şi poveştile furate din memoria colectivă. în ideea mai multor teoreticieni americani. Din această categorie face parte mult citatul tablou Constelazione del Leone – Scuola di Roma. În ultimii treizeci de ani. John Barth. neo-capitalişti. prezentată şi la Baubourg. Merda del artisto (Gunoiul artistului). imitaţia medievală sau cea a Renaşterii: Dante şi circulaţia orală a viziunilor religioase înainte de scrierea „Divinei pagina Comedii”. de cosmopolitism ironic. Sau chiar cazul Homer 33 şi tratarea subiectivă în Iliada şi Odiseea a motivelor mitologice greceşti. neo-kantieni. artele plastice n-au înregistrat decât cultivarea neţărmurită a artefac­tului transformat în obiect de artă. fără caracter. Vom porni investigaţia noas- nr. printr-o parodiere ironică. ideea unei culturi în declin şi a deriziunii într-o lume dominată de raţionalitatea economică. În cadrul variantei de renaştere simplă (Jencks). neo-hiperrealism etc. Chaucer. neo-populişti. Arta rămâne ameninţată în epoca postmodernă de forţele teatralismului. neo-expresionism. găsim neo-burghezie. „o literatură fără influenţe primare”. neosăraci. capătă dimensiuni de neoartă. Cea mai edificatoare manifestare de gen e expoziţia lui Manzoni. Thomas Pynchon ori Toni Morrison. care suferă de „anxietatea non-influenţei”6. artefactul. motive. Această expoziţie. Total neînca­drabil în ideea platoniciană a Frumosului şi Bine­lui. neo-minimalism. 7-8/ iulie-august 2015 . intră lucrările de revenire parţială. intrăm în sfera Neo sau în aceea a unui perpetuu „post”: neo-realism. neo-bogaţi. Fiind o literatură căreia „îi lipseşte paternitatea”. neo-abstracţie. creăm sau realizăm ceea ce a fost deja făcut. După afirmaţia lui Claude Karnoouh. neo-filosofi”. teme orientale sau europene vechi şi cunoscute. „cu acelaşi grad de onestitate”. E. neo- REVISTA FEED BACK hegelieni. pictat în 1980 de Carlo Maria Mariani. de ce n-ar exista rotiri de idei şi citări clare sau à rebours din aceleaşi cunoscute bibliografii. Nimic nou în aceste „neo-noutăţi”! De la marea revoluţie a lui Duchamp. care. „admite o imensitate de puncte de vedere. Argumentul forte al acestor preluări îl constituie. adunând cutii de conserve cu inscripţii. divertismentului şi kitsch-ului. ca şi oalele de noapte ale lui Verdoni. neo-avantgarde (ciudat termen. pritociri de teorii şi nuanţări ficţionale ca în cazurile Homer. Iar în societate suntem confruntaţi cu aceeaşi situaţie. o infinitate de reacţii interpretative”. printr-un spectacol intertextual. nu-i aşa?). neonaţionalişti. obiect gatafăcut. temporară şi „nesinceră” la vechi­le stiluri. neo-romantism. Doctorow. neo-imperialişti. care reprezintă un grup de artişti şi dealeri contemporani în stilul fals eroic al picturii alegorice din secolul al XVIIIlea. Prin urmare. simboluri. „cu toţii purtăm diferite măşti şi costume. cum spunea William Gass prin 19857. consideraţi un fel de postmodernişti deghizaţi? Tot astfel procedează. exprimă mai mult o atitudine civică decât artistică.eseu dernă) condiţia de tip enciclopedic. Dante.

care vor schimba raportul autor-text şi cititor-text. apărut în 1963. la interval de câţiva ani între ele. Literatura postmodernă cultivă şocul noutăţii. care se descotoroseşte de elitism. Orfeu a continuat să cânte şi după uciderea de către mainade. unde ia în discuţie cultura înaltă şi cultura de masă. nu poate ocoli lucrarea lui Ihab Hassan. Comentatorii fenomenului schimbării la nivel literar leagă întotdeauna creaţiile de teopagina riile apărute. Din acel moment. Ulysses al lui Joyce. teoria lecturii elaborată de Richards s-a pretat extrem de bine la interpretarea operelor scriitorilor noi şi. prin repetate supra­puneri. primele Cantosuri ale lui pound şi Principles of Literary Criticism ale lui I. 7-8/ iulie-august 2015 . Principles of Literary Criticism se încheie cu o pledoarie în favoarea lui Eliot”. O pledoarie pentru literatura postmodernă şi chiar o definire timpurie a postmodernismului întreprinde Leslie Fielder în eseul său REVISTA FEED BACK „Cross that Border – Close that Gap”. Leslie Fielder aplaudă apariţia în proză a stilului parodic. între care John Barth. postmoderni. cea care dădea libertate infinită cititorului. John Fawles şi Umberto Eco. El detectează în romanele lui Kurt Vonnegut şi John Barth elemente de Western şi science fiction. Pornind de aici. dar care continuă să cânte. poetul-muzician a fost sfâşiat de mainadele înfierbântate de gelozie pentru că prefera bărbaţii tineri. conside­raţi astăzi. sfera culturii este. dând două exemple: Conrad (prin parodierea romanelor de aventuri) şi Joyce din Ulysses (parodierea romanţiozităţii fetelor din capitolul „Naussica”). a fost preluată cu toate elementele sale de adepţii poeziei concrete şi de cei ai poeziei limbajului. în totală interdependenţă cu cea a criticii. ca şi a altor poeţi. Oricine vrea să înţeleagă postmodernismul ca fenomen de creaţie în arte şi în special în literatură. conţinutul rămânând totuşi solid tradiţional. a operei lui Eliot – într-adevăr. în special. Richards au apărut toate. pentru care Ezra Pound a strigat mereu lozinca „Make it new!” (Inovaţi!) Dar inovaţiile sale. Ihab Hassan dezvăluie nr. Nu numai în proză. îi dăm dreptate lui Brian McHale care. Datorită accentului pus pe armoni­zarea impulsurilor afective contradictorii trezite în cititor. când la nouvelle critique. Contestând „integralitatea gene­rică a culturii elevate”. Hassan ne înfăţişează un Orfeu modern care acceptă dezinte­grarea şi dezmembrarea. lumea ca text a absorbit textul ca lume. Prin urmare. De aceea. accesibile maselor. Eliot sau Yeats. faza iconoclastă a poeziei anglo-americane a secolului XX în prima lui jumătate. După cum bine ştim. reuşeşte să rezoneze cu câţiva autori de meta­ficţiuni. în sensul că teoria ca discurs secundar devine discurs originar. T. „The Dismembrement of Orpheus: Toward a Postmo­dern Literature” (Sfâşierea lui Orpheuss). dar şi în poezie raportul de forţe dintre teorie şi substanţa poetică se schimbă. Astfel. afirmând „o nouă formă creatoare”. fără ezitare. în Postmodernist Fiction (carte concepută ca o poetică a ficţiunii contemporane) autentifică „struc­tura autoreflexivă a postmoder­nismului”.eseu tră din anii 1970.S. Ele au aruncat capul şi lira lui Orfeu în râul Hebru.A. s-au produs mai ales la nivelul formei. Iată părerea lui Steven Connor despre legătura poeziei cu Noul Criticism: „Nu 34 este o coincidenţă faptul că The Waste Land al lui Eliot. în care autorul asimilează dorinţa modernismului şi postmodernismului de a „dez­membra” legenda lui Orfeu.

Con­ştiinţa artificiului şi a lucrului pagina 35 REVISTA FEED BACK nr. decanonizat. „autodistructiv. cât şi în postmodernism. ironic. este în opoziţie continuă cu hieratismul modern. după Hassan. care. Cele două accente pe care teoreticianul le detectează în operele scriitorilor citaţi până acum. creaţia devine surfiction. 7-8/ iulie-august 2015 .eseu acest „eroism al dezintegrării” atât în modernism. ci pe pictorul dadaist Marcel Duchamp. le supune unor denaturări şi ficţionalizări. Sunt adevărate salturi de circ. iar iniţierea cititorului înseamnă direct seducerea cititorului. de aspectul impur al formelor literare. Aproape toate studiile de poetică post- modernă consideră postmoderne opere de ficţiune care meditează conştient asupra propriului lor statut de ficţiune. acesta însemnând un topos al jocului şi al iluziei. adevăratul artist care leagă modernismul de postmodernism („o inteligenţă suverană a anti-artei. „autotranscedent. parodic. cum ar spune Linda Hutcheon. postmoder­nismul înfăţişându-se ca o reformare a modernis­mului. Considerându-l nu pe un scriitor. demonic. iar critica devine în postmodernism criticfiction. E vorba de opere de „metaficţiune istoriografică”. în opera lui Alfred Jarry şi ajung la Beckett. După cum aproximează Gianni Vattimo. care încalcă flagrant convenţiile cunoscute ale romanului şi aduc în prim plan actul de creaţie şi personalitatea autorului. şi un altul. Poetul postmodern. eul poetic postmodern e fermecat de estetizarea ime­diatului. Primele semne se găsesc în cărţile marchizului de Sade. Definiţia este completată pe parcursul studiului. Ihab Hassan riscă o definiţie a noului concept. ludic. într-o tradiţie a negării. vor fi relevante şi la John Barth şi William Burroughs: un accent pozitiv. sacru. luându-şi subiectele din istorie. „Spiritul postmodern s-a ghemuit înlăuntrul marelui corp al modernismului”. nihilist”. absolut”. locul naşterii principiilor teoretice (Raymond Federman). paradoxurile negativităţii şi pozitivităţii sale fiind expresii ale postmodernismului”). executate cu multă forţă ludică şi mult rafinament. a cărui operă inaugurează. În acest fel. deconstructivist. continuă. carnavalizat. era scriiturii postmo­derne.

eseu pe „teme”. (Fragment din cartea ȘAPTE MALADII ALE ROSTIRII POSTMODERNE. coborât 36 în stradă. O menţiune aparte merită poezia modernă din Rusia post-totalitară. În 1970. cineast al propriei existenţe într-un prezent etern. poezia nouă a fost considerată multă vreme o neo-avangardă. În ceea ce priveşte Europa de Est sau de Vest. care. în goana după noutate. „An Anthology of New York Poets” este nu numai un reper. au cultivat poezia energiei cinetice. vom spune că în Europa poeţii. Acestei mişcări să-i adăugăm grupul „Black Mountain”. ca „perlaborare” a acesteia8. În studiul său „Notes sur l’état de post­ modernité”. iar gestica poeziei pagina e şi a poetului fără mască. prin teoreticianul grupului. loc de desfăşurare al unor improvizate scenarii ale eului poetic. şi. Comentatorii fenomenului au găsit trei direcţii în poezia rusă postmodernă: metarealismul. poeţii grupaţi pe direcţia accentuat postmo­dernă a poeziei limbajului (language poetry) Cea de-a doua direcţie e importantă prin faptul că reprezentanţii ei s-au revoltat împotriva narativităţii şi a centralizării eului liric. Kenneth Koch. aşezată sub semnul postmo­dernismului. nu ca sfârşit ori renegare a ei. în curs de apariție) nr. revoluţionară la nivel estetic şi social. poate prea aţos. cu ritmul şi coloratura limbii vorbite. conceptualismul şi prezentismul. ca şi prozatorii. dar şi formele poetice. Pentru orice cititor avizat. poetul Charles Olson. Poemul devine acum consemnarea existenţei şi circumstanţierea ei în poem. cu alte cuvinte. acest al treilea val poetic al secolului XX având la bază în special cubofurutismul. poeţii obiectiv-proiectivi. poezia universitară. cu tot spectacolul noutăţii în lirica lumii. mişcarea „beat” („San Francisco Renaissance”). deosebindu-se prin acesta de regularitatea entropică a prozei”. Tom Clark. mai ales prin promotorii ei. Ron Padgett şi Donald Shapiro editează „An Anthology of New York Poets”. Însă o puternică influenţă asupra poeţilor de la sfârşitul secolului trecut din toată lumea a avut-o Şcoala de poezie de la New York (The New York School). estompând considerabil graniţa dintre existenţial şi estetic. manifest lansat de poet la 27 august 1959 împotriva academismului unor Henry James sau Walace Stevens. Nu numai rostirea devine mai lejeră. nu separă niciodată postmodernismul de modernism şi de clasicism. adică tehnica scrierii tabloului prin picurarea vopselei lichide. Poemul se scrie asemenea „dripping”-ului pollockian. provizoriu. duc experimentul la forme extreme (a se vedea poezia noii propoziţii. Pentru a încheia. ci şi ultimul eveniment istoric la nivelul esteticii poetice. cuprinzând poeme semnate de 27 de poeţi. pagina devine un câmp entropic. 7-8/ iulie-august 2015 . Este o pledoarie pentru poetul gestual. Sunt direcţii absolut sincrone. discuţia noastră despre literatura postmodernă. Ea a rămas în notele unui neoexpre­sionism experimental. între care Frank O’Hara. având ca rezultantă ceea ce noi numim. dar şi cu propria creaţie. teoretizată de Ron Silliman!). Dacă ţinem seama şi de biografismul liric. dându-le valoare de experienţe suprarealiste). Virgil Nemoianu vorbeşte de un joc parodic cu istoria ca de un element principal al postmodernităţii. au înţeles postmodernismul nu ca o depăşire a modernităţii. Jack Kerouac şi Lawrence Ferlinghetti. interpret sau creator de poezie. instituie ceea ce s-a şi numit laboratorul hipertextual al post­modernismului. Allen Ginsberg. John Ashbery. deloc în ultimul rând. produce o ruptură cu este­ticile modernismului. în conti­nentul nord-american. Bill Berkson. Şcoala de poezie de la New York şi Colegiul scriitoricesc de la Black Mountain. ajungându-se până acolo încât Morse Peckham să definească poemul drept „o compoziţie în rânduri de lungime inegală. grupare poetică ce a schimbat raportul poetului cu realul. Întreaga producţie lirică a Şcolii de la New REVISTA FEED BACK York este legată de personismul lui Frank O’Hara. dar şi pentru că. împotriva dogmatizării şi sacralizării artei. promovat de poeţi izolaţi ca Robert Lower şi Diane Wakoski (dramatizarea unor experienţe reale. ci. Ted Berrigan. în elanul totalităţii recu­peratoare. acuta conştiinţă textuală. care. avem imaginea completă a unei poezii care. iar a doua. nedeghizat. în sensul dat de François Lyotard. Tocmai pe acest joc se bazează cele două direcţii ale poeziei americane subscrise paradigmei postmoderne: prima cuprinzând Generaţia Beat. protestatară.

de analogie şi de anamorfoză. Linda Hutcheon avansează ideea că postmodernismul nu e atât un concept. cât o problematică. Rapport sur le savoir (Paris. 1985. Sirnon&Schuster. Mondrain. Arta postmodernă investighează deschis posibilităţile critice ale artei. fără să nege că această critică este în mod inevitabil realizată în numele propriei sale ideologii contradictorii”. Vreau să spun că. Funcţia ironiei în discursul postmodern este tocmai aceea de a institui această distanţă critică şi apoi de a o desfiinţa. Galilée).Ibidem. New Zork. La Condition postmoderne. Dacă abandonăm o asemenea responsabilitate. şi mai precis în cel al REVISTA FEED BACK artelor vizuale sau plastice. ficţiunea postmo­dernă a ajuns să conteste ideologia modernă a autonomiei artistice şi a expresiei individuale. Postmodernismul. Unde.William GASS. obstinat. ceea ce-i permite să descopere sensuri ascunse ale vieţii sale. de flash back. 1979). 7.Linda HUTCHEON– The politics of Postmodernism (Methuen. pagina 37 nr. A Poetics of Postmodernism: Historz. 1985. The Post-Modern Aura. Malevitch şi în cele din urmă Duchamp.Jean-François Lyotard. ca să spunem aşa. dar şi datorită explorărilor sale lingvistice şi provocărilor sale la adresa sistemului de reprezentare realist clasic.eseu Note: 1. nici eu nu iubesc termenul de avangardă. 1985). Iaşi. Kandinsky. 5. Habitations of the World: Essays. adică de repetare. unde vedem în Bouvard et Pécuchet primul mare gest postmodern. în care politicul şi artisticul sunt inseparabile: „Postmodernismul a fost posibil datorită autoreferenţialităţii. astfel înţeles. 6. Delaunay. Asemeni altora.Se poate citi teoria dezvoltată pe larg în cartea noastră Intimitatea publică a poeziei. 4. asociind în mod liber elemente aparent inconsistente cu situaţii trecute. Minuit. Picasso. ce sunt considerate drept expresii ale unei modernităţi perimate. 2. de feed back. ideea dominantă este că astăzi s-a sfârşit cu marea mişcare a avangardelor. În continuarea acestei afirmaţii. suntem cu toţii implicaţi în legitimarea culturii noastre. de asemenea. Ca producători sau receptori ai artei postmoderne. să se surâdă sau să se râdă de avangarde. 1986: 53-4). a schizofreniei. Klee. New York. ambiguităţii şi parodiei care caracte­rizează o mare parte din arta modernă. Theorz. ale comportamentului său – tot aşa se poate considera travaliul lui Cézanne. e sigur că nu condamnăm la repetarea fără nici o deplasare a „nevrozei moderne”. orientat către cercetarea presupoziţiilor implicate în modernitate. Corespondece 1982 – 1985 (Paris. ironiei. precum şi separarea deliberată a artei de cultura de masă şi de viaţa cotidiană (Huyssen.Charles NEWMAN. pericolul (pentru critic) al iluziei distanţei critice. Editura Princeps Edit. lung. S-a convenit. în mod paradoxal. „post-” din „postmodern” nu semnifică o mişcare de come back. 8. de exemplu. sursă a nenorocirilor pe care le-am cunoscut timp de două secole. 1988). Îţi dai seama că. Observ totuşi că veritabilul proces al avangardismului a fost în realitate un fel de travaliu. să spunem de la Manet la Duchamp sau Barnett Newman. care elaborează o uitare iniţială”. Northwestern University Press. Lyotard afirmă: „Se ştie că în domeniul artelor.Linda HUTCHEON. ar trebui să comparăm travaliul lor cu o anamneză în sensul terapeuticii psihanalitice. ca o „perlaborare” (durcharbeiten) efectuată de modernitate asupra propriului său sens.Jean François LYOTARD. 7-8/ iulie-august 2015 . occidentale. Această dublă acţiune permite evitarea pericolului pe care Jameson (1985) îl sesizează în acţiunea solitară a impulsului de răsturnare sau deconstrucţie: adică. la fel cum pacientul încearcă să-şi elaboreze tulburarea sa prezentă. Fiction (New Zork. reuşeşte să legitimeze cultura (înaltă de masă) chiar şi atunci când o subminează. Această dublă acţiune previne. pe deplin responsabil. orice tendinţă critică de a ignora sau trivializa problemele istorico-politice. Pe de altă parte. 3. pentru a înţelege bine opera pictorilor moderni. cu consonanţa sa militară. în scrisoarea către Jesamin Blau (1 mai 1985). 2002. a paranoiei etc. Le postmodernism expliqué aux enfants.

7-8/ iulie-august 2015 .poezia ca noi mai harnici nimeni nu e nici mai rânzoşi mai otova mai scoşi din geana zilei tot visăm sărutul unei alte greble noi mai suple mai subtile mai grebloase Ion HADÂRCĂ AM LUPTAT pagina 38 o de-am călca-o mite pe mijloc ah de-am vedea-o barem ruptă-n două Am luptat lupta cea dreaptă şi-am aflat lumea cea strâmbă care fericit se-ndreaptă către nebunia tâmpă. dar tălpile ca doi magneţi ne poartă spre aceeaşi dinţi de greblă negreblată-n sine şi-un gând ne bate nu cumva cea greblă-roată suntem noi cu coada-n vânt şi dinţii înapoi? PE ACEEAŞI GREBLĂ PY S-A VORBIT RĂSVORBIT vijelioşi umblăm/călcăm pe propriile-njurături alunecând aerieni fără vreun gând anume s-a vorbit răsvorbit despre mărul păcatului şi iarăşi învăţăm de la-nceput tabla-nmulţirii de cucuie rotindu-ne în cerc închis REVISTA FEED BACK zice lemnul cel tare prin floare vorbind dar vă rog vă implor despre păcatul mărului nici un cuvânt nr.

poezia SECERIŞ cum să înduri aceste guri de grote spâne fugind după tine? cum să împaci vârstele roz cu timpul ros de vârcolaci? s-amesteci cum spice de grâu cu sânge de maci? strânge rabdă şi taci sau mai ales taci SECETĂ DE IUNIE. 2015 Fără strigăt frige “Strigătul” lui Munch arborii n-au umbră peştii nu au solzi sună surd aroma scuturată de pe tei pe frunza de pelin în adânc pitit/ sub pietre tremură izvorul însetat de sete spre cisterne cu naftă cântecul cocoşului tăiat plânge ceara-n stup şi doar groparii verii mi-l umbresc în taină pe fratele mut sub „Doina” cea de lut. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 39 . TRECE CRIST evadat din imensul cavou al Scripturii trece Crist printre noi măruntaiele-i sunt dezbătute-n congrese farisei sfertodocţi îi operează parabolele dar în câte alte moduri se desăvârşeşte supliciul crud al fiinţării de noi şi zimţii soarelui tot mai tociţi tot mai incert cotilindu-se prin prăpastia acestor lumi paralele: se-nnegresc cireşele amare de căpuşe umanitatea în lanţuri muritoare de râs vântul cel bolnav îşi târăşte în genunchi pocăinţa că poartă şi Crist tot mai liber mai trist REVISTA FEED BACK nr.

să-ţi simt mirosul. De roua dimineţii dată. să-mi răsari în suflet. astăzi. să mă îmbăt cu el şi iar.   Te vreau. enigmele trăirii şi-n profunzimea-i dulce mă văd: doar eu exist. mereu dulce alint!   Iubeşte-mă! Aruncă-mi-te-n braţe! Fii toată..! Îţi cercetez privirea. îmi picure în suflet zori. 7-8/ iulie-august 2015 . de se iubesc.   O lacrimă. ca un templu.. te vreau şi-n fulgii iernii . Cu dor de tine Cât de fragilă. vara.   În două inimi. în frunza ruginie-a toamnei. stă timpul ascuns în silaba vieţii 40 pitită dibace-ntre gânduri. te vreau. să m-adori..stropi dulci. pe-obrazul dimineţii blând.. să-mi guşti sfiala.poezia Îmi rog iubirea-n trup să înnopteze. niciodată. să nu îl pierd.. amurgul nu coboară. sărută clipa vieţii cu uimire şi-mi pune stavilă pe gând.. o floare. iris zâmbitor. Cuvintele-ţi m-ating cu şoapte fine . în dulce şi amar! nr. ca dulce vers în cartea tinereţii.petale de argint. te strâng dorind ca braţele să-ncânte şi trupul tău. iubito.   pagina În albă răscruce de rânduri. iubire. iubito. că niciodată n-am să sufăr.. te chem timid şi te dezmierd. Olguța LUNCAȘ TRIFAN Înfrigurare   Pe umeri de cuvinte blânde cad fulgii clipei ce îţi ţes povestea.vindecătoare-n vene. fie iarnă sau vară.. Nu-i anotimp. închişi într-un sărut. în care să fie clipe inerte.. REVISTA FEED BACK Mă simţi atât de fragedă şi-ţi pleacă gând la florile de nufăr. eu. iubito. Dragostea mea să te inunde. cînd sufletul mă doare. astăzi. te vreau.fior din  rouă  nepierdut. la tine pe retină!   Te vreau..    Îţi murmur numele-n silabe frânte. pe pleoape netrezite Soare-aşeze. din patru vânturi să-ţi aducă vestea.. să te prelingi. Iubindu-te… Îmi curg în suflet ploile din tine . mi te arăţi uimirii cerşind apoteotic din lacrimi ametist. cerneala vieţii curge-n călimară. iubito. când primăvara îşi pune haina doamnei..   Când noaptea desculţă coboară timpul ne-ntinde capcane incerte. o rază de lumină! Reinventează-mi timpul şi viaţa încodată. îmi spui duios că dorul n-o să-ţi treacă... cât un surâs.

Mormăia serjantul în somn. el îmi striga dintr-un Mirage X paralel. fără iubire. al gloriei și exaltării. Galaad. vrăjitorul se ridică în coate. ehehei.aceasta a fost drama. Binecuvântat fie el. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ De-a puia-gaia. Faust a disprețuit iubirea. În tot mormanul de reviste polițiste și-a rătăcit dolari și trei batiste. tu ești scopul. În lumina frumuseții strălucește. andrade mii. Teama își are locul ei. Nu are frați. ea este el. părinți. Între pocalul plin și carte. Iubirea și eternitatea nu au nimic comun. păcatul îi apăsa greu inima. bătrân. o vreme dispar amândoi. Precum copacul Iggdrasil se nalță opul. Leone. Cartea pierdută Un fir de grație este tors și țesat. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 41 . Inima i se trezi. o să învingem. de nr. Degeaba-și dezveleau fetia. Degeaba jeluiți pe psaltichie. DREPȚI. Tandrețea iubirii. să lăudăm inefabilul. Ce este o relație? Nimic. Poetul este unul dintr-o mie. Poetu-n limba sa se duse. deci. Ce ne mai spune Conan Trei. Nu poți înfrânge nebunia într-o singură zi. El este ea. Încercă să-și îngroape fața în pernă. Un fel de leu antic cu părul rar. frate Brabanel. u nul spuse. privești la umbra sa înaltă. acolo mi-am lăsat un camarad. Iubirea și arta memoriei. Canonul iubirii Boris MARIAN Flori de mucigai Abia acum a recitit acest verset. Pasiunea este vicleană ca o felină. Poate și cel din urmă sărăntoc Să poarte-n el nestins. ah. Că mucegaiul este-n oricare poet. doar un nepot. Orice retorică moare. o multitudine de gâște guralii. Acolo e secretul puterii lui. Freud a considerat iubirea obiect de studiu. La fel poetul între pat și moarte . se auzi În liniștea cazărmii. El are cicatrice peste tot. Acum. Îndrăgostitul – un pește cu aripi caraghioase. divinul foc. Prietenie ce dăinuie nu mai este iubire. Mortul nemuritor și viața ca o secundă. Precum iubitele haiducilor zevzeci. ah. frumoase și mai și. Kafka – nefericitul îndrăgostit. Poetul e efectul. Înainte și după iubire tot iubire este. Timpul tăiat în săbii reci. falnic exemplar. dor de Galaad. Metafizica se evaporează la focul iubirii. Cum deosebești diavolul de înger? Folosul și iubirea – dușmani neîmpăcați. REVISTA FEED BACK La început a fost alegerea. dar în picioare nimeni nu-l calcă.poezia Era un ultim. Haiducul are treabă cu Bănia.

se foiau prin copacii Parcului Copoului.de ce. DREPȚI. am rămas singur. Cartea pe care o citeam la lumina lanternei Îmi fu smulsă de serjant. precum albatroșii. din greșeală chiar de tatăl băiatului. Străjerul nopții își desfăcu aripile întunericului. să-l cheme pe tatăl său. Corabia mea creează poeme. deși este la căutare. Doamne? De Don Quijote se râde și astăzi. dar nu-i iubesc. Nimeni nu se plânge de lipsă de inimă. Admir poeții care scriu perfect. a mers cu ea în Țara pagina Promisă. Iar insulele sunt doar lacrimile mele neplânse. S-a oprit. Cu temele făcute. este o minune. nr. dar era. chiar de nu spunem. ascultă. Admir pe cei cu gesturi calme ca apele adânci. pamperșii. precum valurile. aici sau dincolo. nici nu se trăiește. este diavolească. Doamne. Laudă imperfecțiunii Nu voi elogia imperfecțiunea. Am urcat coline. Cu țucalul. Nu era perfect. banii. Dar de bani. 42 i-a plăcut. perfecțiune. care. nu râd ca piticii cu sufletul cât gămălia de ac. Suflet curat. Nu iert ticăloșia. de ce. Cineva avea o capră. a trimis capra cu un bilet. Nu iubesc lașii. Târât în larg. Duhurile rele. Iubesc marinarii îndrăzneți. O fi invidia. nu mă opun furtunii. În fiecare om este o parte bună și una mai puțin bună. l-a sărutat pe frunte pe bietul scriitor și a plecat. Dar nici pe verișoara ei. de ce. pantofi lustruiți. neconsolat nici astăzi. Nu lingușesc. acolo unde sunt ei. Nimeni nu se plânge de lipsă de minte. Doamne? Suntem mereu pe drum. mi-e milă de ei. capra a fost ucisă. Ce palat. . pe înțelesul meu. meteorismul se ocupă bolnavii. un palat. În ochii lui se zărea o lumină arzătoare. căutăm ceva. Peste noapte a apărut palatul. Dar de râs? Se poate muri. dar stâncile îmi sunt prietene. astfel fiul și tatăl s-au despărțit. Leii și vulturii se adăposteau sub aripile lui.se auzi din nou strigătul. o fi teama de perfecțiune. zice Cartea la Scaraoski. cine nu se plânge? De frică nu se moare. Iubesc lumina. Nu cred în Apocalipsă. Ai două urechi și o gură. priceperea Să facă un palat? A trecut pe acolo Frumoasa Frumoaselor.poezia rușine. Dreptatea se face și fără ea. Cine știe care este casa lui? De ce suntem singuri aproape în orice moment? Faceți liniște. Țâța de dinamită a grenadei nu îmi este reper. cu suflete de aur. are el puterea. Nu recunosc nici un căpitan. Doamne? Cine mai ascultă Cântecul lui Roland. jefuit de unicul bun. ferește. pe această stradă stă un REVISTA FEED BACK scriitor care lucrează? Ce lucrează el? Face o casă? Nu. Laudă părinților noștri. Am mintea unui tânăr de 20 de ani. Sunt un om bun Sunt bun cu cei care mă înțeleg. 7-8/ iulie-august 2015 . am întâlnit oameni buni.

Nu. Se uita destul de des la el – şi cădea pe gânduri. măcar. Mama sa. la început. nu era nici ea. absurdă. fără rujuri… – nu tu coafare. un portret fotografic. dar sănătos. patetice şi stupide. El nu era Hugh Grant şi nici Brad Pitt. nu din comandă regizorală. constant. dus pe gânduri. vedete şi “vip”-uri de mahala…scârboşenii demne de gropile de gunoi ale spiritului uman. Încă două-trei săptămâni de viaţă. instantanee. oare. deasupra piepţilor de cămăşi. mai trăiesc. în faţa bibliotecii). din pricina lumii acesteia decorative şi goale. vag. de a-şi demonstra că. 7-8/ iulie-august 2015 . nu tu cartoane. încă. despre aceşti doi oameni. ale unor oameni oarecare. iar cea din portretul fotografic era mama sa. până peste cap. respiraţii ca nevoi disperate. fără nicio urmă de îndoială. din imensul show al lumii terestre. de REVISTA FEED BACK lumea aceasta de staniol răpănos… – lume a gesturilor televizate. de la laboratorul clinicii metropolei. vedete de ziare. de 60 de ani (aşezat. dintr-un motiv destul de evident şi simplu: personal. Atât de departe. a ambelor picioare. la acel mormânt prea îndepărtat. că el însuşi nu va mai putea ajunge niciodată. cu câte- nr. la acel mormânt dindeparte: îi venise verdictul (definitiv şi irevocabil!). nici măcar ca fiind cei din urmă dintre figuranţi…? Păi. cu totul şi cu totul insignifianţi. într-un cărucior. apoi. de filme. ne-am apucat noi să vorbim.proză UN PORTRET Adrian BOTEZ Ţinea. nici Julia Roberts. iar ea. din care ei nu se vedeau. pentru câteva clipe. că. a transpiraţie…şi se ridică. aflat în plin proces de extincţie!). o secvenţă din viaţa vie. Demi Moore. nicicum o lume vulgară! – dar o lume care să zvâcnească de zvâcnetul sufletului. şi de cotidienele războaie ale traiului în această lume. de fiecare seară. pot să strige ei (ce vor!). El era un bâtrân. Voim să vedem. iar nu de (şi la!) indicaţiile regizorale! …Un bătrân care priveşte. înspăimântător de goale… o lume moartă din start: lumea vedetelor (de televiziune. la soarele “happy end”-urilor cretine…ne-am săturat. ci din pricina unei respiraţii poate nu vânjoase. de fiecare dată când îl privea. al mamei sale. la rândul ei. o secvenţă în care piepţii cămăşii puţinilor oameni rămaşi pe planetă se ridică. al unei femei. mândră. deşirat de frustrări dureroase şi de pagina necazuri. vreodată. o frunte lucioasă. dar murise foarte departe. încă. ne-am săturat. încât el nici nu apucase. a păpuşilor de ceară. dar adevărate! – respiraţii iscate din procese vitale reale. Metastază generalizată. acum. de om liber şi viu. care nu murise de mult. da. bannere şi fronturi imense de strategii de imagine. o frunte scânteind de căldură şi de un metabolism duduind. care-ţi sparg ochii… – ci sunt piepţi de cămaşă mirosind. extrem de dramatică funcţionare – o lume fără farduri. Iar acum ştia. cu gura şi din sufletul lor. bronzate şi conservate. să nici nu mai poată a se gândi că va mai ajunge. să-şi facă vreme să meargă la mormântul ei… pentru ca. pe raftul din mijloc al bibliotecii. din reclamele televizate. deci – de ce. proptit de un suport de carton. din pricina unei paralizii. ne-am intoxicat grav şi în mod cu totul neplăcut. maximum… …De ce. crudă şi stupidă… 43 piepţi ai unei cămăşi care nu e îmbâcsită de tot soiul de deodorante. în plină şi victorioasă. portretul unei mame care a murit. cea din fotografie.

un mincinos şi un derbedeu… – ci-şi lua măsuri. atât de severele şi disperatele “corecţiuni”!) – …plângea de se topea. ci. evident. cu acea mamă. Şi i-o purtase. plecase de-aici. când el se mai putea. trează şi în somn. şi o şi iubea. mamă şi fiu…?! – când lumea asta aşteaptă. din oboseală (şi dezgust de viaţă…). pentru ceea ce ea se temea. reciproc! – cu acea femeie. din lehamite. nu! În vocabularul lui nu existase. pentru modul frust în care-i “turna” ea. un om întreg – iar nu o loază “insană”. cel viitor…dar tot mai mult păleau nădejdile ei. să ajungă în acel orăşel de munte. şi care. destul de tânăra sa mamă. faţă cu încăpăţânarea şi “căpoşenia” lui… exasperante. ci chiar şi pe când ea încă trăia-supravieţuia (datorită unui organism cu o rezistenţă incredibilă şi tragică!). cu fruntea plecată de tristeţe (tot aşa cum. doar poveşti şi filme de dragoste. nu fusese chiar atât de bătrân… doar puţin…) şi i-o dusese la buze. o linguşitoare senilă. mâna lui dreaptă. scrâşnind în tăcere. a băiatului…pe care. nu mai era în stare să rostească. trebuiau “descărcate”! …Un bătrân.…da. O femeie straşnic de autoritară. nu-i aşa. bătrânul de-acum. din timp. Pentru ce făcuse. şi ea. nici din…afecţiune (şi. dragostea. evident. dar orgoliul era mai puternic decât sensibilitatea lui nativă. taxând. poate fi neliniştită. Un bătrân care îşi amintea cum. să nu cumva să facă…nu copilul ei. fie ea şi întârziată. repeta (eventual) faptele urâte (sau. sărutândui-o… …Cât de stupid este. decât fiorii de iubire şi de înţelegere. la fel de rău prevestitoare. înăbuşit (după ce-i aplica. pe atunci. iertare. un nr. devine (în ochii populaţiei Terrei. cocoţat printre ceruri. a bătrânului de acum (care. cumva. în niciun caz. nu doar în copilăria şi în tinereţile lui. cu toate cancerele adunate şi activate într-însa…se certase cu mama sa chiar cu patru-cinci ani înainte de a o conduce la groapă. cuvinte. căuta să inventeze altele noi. în cazul unor tineri de liceu. tot dragoste se cheamă. bătăile îngrijorării de mamă. pe care. cu atâta îngrijorare. musai. fără să crâcnească. care n-avea de gând să accepte ca fiul ei s-ajungă un golan. pentru viitorul său de “om între oameni”…). ea. drastic. chiar şi o mamă de 90 de ani. nici atunci şi nici mai târziu. dragostea asta este un fenomen absolut firesc şi banalizat. care ţinea la el.ca să se certe cu mama sa. îşi construia nădejdi. statornici. neîncetat. ori siropoasă (când ajunsese mult prea bătrână. fără îndoială… – dar nu ştiuse cum să şi le exprime. ajuns om cu răspundere. aproape cu cruzime. uneori. cât de cât. Se certase cu ea. se ajunge chiar la dragostea dintre doi “locuitori” şi paznici. măcinată de cancere. de când cu Shakespeare (de când cu “Romeii” şi ”Julietele” sale!) – în cazul unor bătrâni. şi pe care. cu fruntea aburită. în sufletul ei…şi. pe patul de suferinţă… abia mai putea femeia să îngâne cuvintele. îl visa. îl iubise chiar. om printre oameni. aventura. abia ajunşi la adolescenţă (dacă autorul sau regizorul supralicitează un pic. 7-8/ iulie-august 2015 . în aceste clipe de vinovată slăbiciune! 44 …Un bătrân care se certase. toată viaţa ei. rămasă văduvă de tânără… şi care numai pe el îl avea. nu un parazit şi un leneş (inutil şi periculos!). afectele şi iubirea asta…în aşa fel încât să nu pară slabă (când era mai tânără). mereu. de la obraz. răbda. să-i arate afecţiunea pe care i-o purta. în definitiv. cu o femeie mult mai bătrână decât el. încă. la care ţinea. de nemulţumiri şi de infinite nelinişti…. Şi. nu un individ fără obraz şi fără vreun rost în lume… …Iar copilul de atunci îndurase. nori şi brazi…. nici nu pot trăi fără un strop de afecţiune. faţă de îngrijorările mamei sale. amândouă! – şi ea plângea. mereu. maladivă. pentru inteligenţa ei deosebită. REVISTA FEED BACK dar. i-a apucat. a “noroadelor” aşa-zis “civilizate”) – cumva. adevăruri nu din cale-afară de plăcute. pentru că nu mai auzea. afecţiunea asta (oamenii. măcar…) – da. încă putea să umble. între perechi tragice. dar şi din spirit de contradicţie. dar nu-şi ceruse. o viaţă întreagă. cu un an înainte. o viaţă întreagă. singur…) – şi o aflase.proză va luni bune în urmă. care se certase. un depravat. Şi. bătăi zdravene. de tineri. nu totdeauna – adevăruri adevărate. şi jumătăţi de adevăruri… dar care. cu capul afundat în pernă. cuvântul “iertare”…Scrâşnea. să pagina n-o audă el…să n-o vadă. şi să nu pară caraghioasă. orişice ieşire nelalocul ei. cu sufletul…“cordial”!) – cât din orgoliu. clar. deacum…): atunci când se dusese s-o vadă. din când în când (dar în mod foarte secret!). după cum ştim. pe pipăite. pentru fiul ei…!)… se certase cu ea chiar cu patru-cinci ani înainte. pentru Dumnezeu! – dragostea. nu mai vedea (decât printr-o ceaţă deasă!). le îngrămădise. nădejdi deznădăjduite…prin şi pentru el. îndurase. să vorbim despre dragostea a doi bătrâni. dacă. e drept. nu neapărat din răutate. tăcea. o admira mult (fără o vorbă ieşită din gură!). cu aviditate vorace. teribil. niciodată. dar refuzase. de la. în copilărie. ai oliţelor…)! Dar. ultima oară (pe când el.

de la o vârstă. că o uitaseră şi îi uitase şi ea. cu o duioşie de poveste valahă spusă de bunica. crecute atât de înalt. câteva minute bune. nu voiau s-o scape. de atât de multă vreme. din toate slabele. nesigur. dispreţuit. la adâncă bătrâneţe… – săruturile erau atât de incredibil de tandre. jurîmprejur…ascunse printre tufele de trandafiri. care s-a jucat. ultimele (de pe marginea mormântului). o poveste cu crai şi crăiese. în viaţa lui. dar bătrâni imemoriali. cei 60 de ani…se priviră. de pe raftul din mijloc al bibliotecii…îşi apropie portretul de faţă şi de ochi: mama (arăta. nebun orgolios. era înglobată şi îngropată. 7-8/ iulie-august 2015 45 . înfrânt. bob cu bob! – ci aproximările devin tot mai uriaşe: numeri anii vieţii tale trecute din cinci în cinci. în mod sigur. exhibiţionist! Ofuscat. care nu se dăduse ieşit. suspect de un cancer (dar atunci nu fusese… – evident. îşi întinse mâna dreaptă către portretul fotografic din faţa sa. se sărutau! Şi nu. de altădată! …Cei doi bătrâni tocmai aflaseră diagnosticul (pe care li-l adusese însuşi Profesorul. de cumplite dezamăgiri…Cât de liber era pieptul lui (… pieptul lui de bătrân. de un moment care-l marcase. din zece în zece…): era. din zece în zece metri. reciproc. REVISTA FEED BACK cu infinită duioşie…dar şi cu o doză de disperare a gesturilor…de parcă. Puteai să ucizi un om. “ea” – avea cel puţin 80 de ani…!). peste ei…tinereţea lor.proză fenomen de excentricitate. să zicem. asupra vieţii sau morţii sale (care se decideau. ca un murmur. în aceste păduri ecuatoriale – şi nimeni n-ar fi auzit. vecin cu grădina…se decideau. alarmat de această indecenţă şi frivolitate extremă. tinereţea. de formă şi exhibiţionist…. dintr-un mic salt. un zgomot pe care nu şi l-ar fi putut închipui. după ce dăduse afară dintr-însul acel cuvânt. bănci asemănătoare. măcar. tinereţea lor. înainte cu câteva ceasuri (cel mult. dacă nu chiar pervers…ba chiar de-a dreptul revoltător. a pagina bătrânului din cărucior: -Iartă-mă. în acel moment. acum. trecută (crezuseră. încă de-atunci. şi stătea. pentru amândoi: metastază în ultima fază… …Bătrânul din cărucior. parcă. cu mâinile pe genunchii morţi. când dăduse năvală peste ei. auzi ţocăiturile sonore ale unor săruturi…date. de următoarea bancă!)… Ce-i văzură ochii? Doi bătrâni. şi se lipiră. cu el. în aceste clipe. imens…şi. şeful cabinetului!) – acelaşi rezultat. cu un gest clătinat. reciproc. în faţa portretului fotografic. Banca făcea parte. care-şi arăta. inflexibil. totdeauna. fapta. laboratorul cel decident de viaţă ori moarte: pur şi simplu. “el” – să tot fi avut peste 90-95 de ani. peste ei. nu voiau să-i dea drumul…îi apărau prezenţa şi revenirea. nu mai socoteşti anii care au trecut. în faţa amintirii. dintr-un capriciu al sorţii. ca şoarecele cu pisica!). rătăcită nu se ştie pe unde…şi. o viaţă întreagă! nr. Apoi. la rândul ei – definitiv!). nici bănuit. faţă în faţă. Se auzi. pe care nu şi-o permit decât oamenii care se cunosc de o viaţă întreagă. care “procreează” feţi-frumoşi. când îndrăznise să-şi treacă peste orice orgoliu…Acum. dar. luându-i cu totul prin surprindere. bătrânii-“fosile”. pe o bancă. deşi nu se vedeau. dincolo de banca asta. scuipat şi batjocorit. din nou. bătrânul “îşi îmbogăţea vocabularul”…cu un cuvânt care. peste nebunii cei doi. imobilizat în cărucior…). date. în faţa unor maşinării reci şi total insensibile…) – deodată. aşa. în portret. într-un rond de trandafiri. straniu. renăscutele lor puteri. şi dădu la o parte mormanul de trandafiri (care separa banca sa. ambii. stătu aşa. cu fruntea îngropată în piept. într-un laborator întunecos. o clipă. că s-ar putea produce în preajma laboratorului sumbru. auzul său de om concentrat asupra sorţii sale. fără jenă! – sfidător. vocea. ci cu o tandreţe reală. iar. auzul său prinse. distanţă de moarte. acum. Deodată. de certuri (cu toţi şi cu toate!). într-un trecut destul de îndepărtat… când el avea vreo 35-40 de ani (vedeţi cum. din zbor. de inconştienţa unor tineri… în aceste locuri funeste…se ridică. parcă bâjbâia în întunericul unei cripte. acum. răguşită de emoţie. existau. niciodată şi nicicum. mamă… Era pentru prima oară. nebuni-nebuni! – fără să se ştie ei dincotro vine! – dăduse năvală. ca de 30 de ani…) şi bătrânul ei fiu. aşa. cu maximă furie. bătrâni ca însuşi timpul (nici sexele nu le erau prea certe: să zicem. în apropierea cabinetului de investigaţii “finale”. de fruntea femeii din portret. zile…). i se arăta atât de preţios…mai preţios decât toată viaţa lui zdrenţuită de neîmpliniri. Şi buzele veştede ale bătrânului se apropiară de chipul din portret. în aşteptarea verdictului. îndelung. dăduse năvală. mama şi fiul…cu un fel de ostilitate tandră. încât dădeau impresia unor jungle ecuatoriale. ca Hristos la Gavafta… – de ce nu? …Bătrânul îşi aducea aminte. din plin.

publicist. raionul Hliboca. În 1997 a obţinut Premiul «  Gh. În 1999 – 2000 a urmat masteratul la Universitatea din Bucureşti. Literatura şi Arta. în satul Voloca pe Derelui. de la Sighetul Marmaţiei. în volumul colectiv Mănăstirea de cuvinte. pe clădiri cu litere mari au scris numele zeilor au băut au fumat au cântat au dansat în ciuda cimitirilor până cocoşul a cântat în noapte a treia oară destin un cal alb şi unul negru trag câte o brazdă din poerm în oraş pe urmele lor o iau când pe o brazdă când pe alta paşi-mi lasă urme în care cineva vine să-mi îngroape Vasile TĂRÂŢEANU câte o bătaie a inimii REVISTA FEED BACK nr. Colaborează cu versuri la revistele pagina Glasul Bucovinei. A debutat editorial (1996). Este prezentat în antologia Pagini de literatură română Bucovina. Chivu  ». S-a născut în 29 octombrie 1976. Bucovina literară. Regiunea Cernăuţi 1775 – 2000  (Cernăuţi. la Festivalul Internaţional de poezie « Nichita Stănescu ».tineri poeți Dumitru MINTENCU Poet.   La Editura « Arc » din Chişinău îi apare placheta de versuri « Timpul tăinduşi nasturii de la cămaşă » (2003). 2000). apărută la editura « Alexandru cel Bun » din Cernăuţi. starea naivităţii bineînţeles vei spune: starea de a fi e poemul dar nimic nou e naivitatea cu care te tratezi într-un ascensor blocat între etaje evadarea au evadat din închisori sentimentele au răspândit prin oraş un miros de celulă mucezită şi-au azvârlit în stradă tunicile zdrenţuite de dor iubire respect fidelitate etc. După absolvirea Şcolii medii din satul natal îşi continuă studiile la Facultatea de Litere a Universităţii din Cernăuţi. 46 Septentrion Literar. editată de membrii Cenaclului studenţesc « Mircea Streinul » de la Universitatea din Cernăuţi. Este redactor la săptămânalul « Concordia » din Cernăuţi. 7-8/ iulie-august 2015 . secţia de filologie română şi clasică. Convorbiri literare. realizată de Grigore şi Lora Bostan. Plai Românesc.

tineri poeți talisman condica de bucătărie pasărea tăcerii mi-a fâlfâit în iartba poemului m-am aplecat peste această toamnă din părul tău şi am desprins o frunză de care ţi-ai şters buzele fardatecu roş curăţeam cartofi şi făceam sperietori din coji le înşiram pe aţă când ea a intrat aruncându-mi din sânul decoltat trandafirul prins de corozia ceţii şi îndemnul trebuie să te îmbeţi asta-i tot unica problemă nu i-am spus nimic i-am dat un sărut i-am împodobit gâtul cu sperietori i-am surâs poem cu stilou în mână priveşte în palmă şi vezi cum liniile-i duc undeva în stradă te iei după ele şi dai peste castel baţi încet să nu trezeşti locatarii să te audă paznicul sticla cumpărată la colţ îţi va spune: iubirea ţi-I în palma stângă”. alter ego unde-i clipa pentru care am părăsit oraşe iubiri tăceri am inventat nenumărate clepsidre am risipit pustiul din nisip unde-i clipa în care ai promis că ne vom bea cafeaua şi vom spune la toţi: “OK!” atât pentru ziua de azi suspensie niciodată nu vei ocoli fuga de tine niciodată auzi niciodată nu vei ocoli-o chair de stai şi dospeşti în acest poem căruia chiar aici şi acuma îi pui punct niciodată nu vei ocoli fuga de tine pagina 47 un caz de tranzicţie se privieau prin aburii unei ciorbe de burtă alimentându-şi astfel strania dragoste: singurătatea mironosiţa noaptea rostogolindu-se pe trepte i-a luat pantofii de la uşă făcându-i mesageri ai drumurilor sale i-a aruncat în mare prin locul pe unde pluteau marea se desfăcea în două REVISTA FEED BACK nr. 7-8/ iulie-august 2015 .

pedalând ca un hamster în lojă pe ghearele pământului date cu ojă. mi-a căzut pe picior iar osul s-a făcut țăndări în gura plină. brațul absent al bunicii amestecă în tocană.tineri poeți mintea mea o altă poveste în care ce-a fost începe și este. cu un început de conștiință. plânsul meu se trezește prinț de mlaștini și înoată primordial. zâmbetele toate-s stinghere. ne aduc la pat 48 micul dejun -un spectru cu ochii lărgiți între ne-undele vechi și noi. eu visam și-mi urmam îngerescul până dedesubtul limbii lor neștiute și aurite. nu mai sta așa. Mirosea oarecum a spirt. prea des. acolo unde se zbate infinitul pliat de nevoie nr. fixăm îndelungi cadavre ale celor care n-au putut să treacă de noaptea trecută. bucătăria toată-i o rană. Înconjurați de plasme. dinăuntru se auzea însă o muzică de maci roșii care adorm conștiințe furișe în goana mașinilor. pagina uitarea. tăceam. Micuții camarazi Oricare drum este bun deși. spre trezie. de calitatea vieții pe care suburbiile mentale o definesc. Ador micuții camarazi din oglinda care se îndoiește de suprafața lucrurilor. blana roșcată a pisicii atinge draperiile fricii. nu te pricepi să pui o cană ca lumea. măi. Tăceam. uite. noaptea se târa de la un capăt la altul al tuturor declinurilor posibile. frigul se ghemuiește-n unghere. plutesc fără trupuri și cere REVISTA FEED BACK „Măi. 7-8/ iulie-august 2015 . de alegorii tot mai crude. Îmi plac perspectivele încețoșate surprinse din coada ochiului. seara are oricum aceeași culoare. pe când umbrele mugeau peste neașteptați menestreli alungați din sângele restant. În bucătărie Tata taie roșii. a demonilor ieșind tiptil printre rânduri de oameni ca la teatru. fricționați și ficționati de lumini obsesiv-compulsive.” Dar al meu se ținea strâns. așa cum și eu mă scutur. ra-ta-ta taie roșii. Demo(n) Anca HIRSCHPEK Încolțire Înaintăm în civilizație până la colții câinilor care sfâșie inimi de bărbați proaspăt îndrăgostiți. suavul glas care anunță moartea. Imberba prezentatoare. până-n inima pe jumătate.

Între lumi Doar lama subţiratică şi plânsă a cuţitului. Un oarecare alineat Citesc „Iisus te va salva!” on-line. tristeţea mea cu program indus REVISTA FEED BACK acoperă geamurile unui spital oarecare. Risipa Ai rămas copil. parfumat şi apoi lăsat să rătăcească în eter. pe uriaş credit. ca şi specialiştii în nervuri sau în zori împachetaţi de-a lungul pielii flasce. Dorul balansat ca un duh între lumi aştepta. Nicicând pe punctul de a pleca. Ne salvează. Totuşi. Zâmbete îngheţate Managerii prafului sunt de obicei slujbaşi buni. Lasă-i pe ceilalţi cu drumurile făţişe. anunţând viscolul. noua trecere spre obiecte inutile prinse în toiul sufletului cu îndelungata siguranţă a unei zile care se termină mereu într-un anume „dincolo”ce gadget complicat! Şi cumplita metaforă a întunericului care înghiţea pe nemestecate poeme terminate abia după ce nu vom mai fi. te vei mărunţi firesc şi neatent. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 49 . Anevoioasa pregătire a unei nevroze Aproape nimic să mai amintească de bărbatul din cealaltă suburbie a emisferelor mele ghemuite în acelaşi intro captivant. să adormi buştean spre nemurirea zorilor. nr. dizolvat ca un puzzle sub pleoapele unui prunc! Nu mai lucrezi cu publicul. părăsindu-mă doar cât a fost nevoie să ating vârful mamelor cu dor care mă aşteaptă dinlăuntrul sacoşelor unde cuibăresc. inhalatorii de hârtie şi vânătorii de emoţii sub sticlă. „Bine-ai venit”. în care ne vom schimba hematiile şi-apoi vom strâmba de râs axul lumii care ne ţine destinele depărtate ca două picioare pe autostradă. nici cu trupul : undeva. acolo unde se adună capetele lor de iezi care surâd la ferestre. înaintea dezastrului. doar amintirile. uneori.. Totul se va relua într-o viaţă viitoare . călcând printre noi și ceea ce vine grăbit din față. clovnii care moaie vorbele în alienarea inimii.tineri poeți în arta noastra de sens pe care o perfecționăm mereu. în blânda iluzie de fericire nemeritată. N-am fost niciodată tristă. bineînţeles. Dâra subţire a numelui cu care nu l-am numit îmi trece.. tu urcă-ţi în sânge tot ce nu te lasă să treci în pielea străvezie a altei vieţi. Ce rispă incredibilă. tăind împrejurul călduţ ca un pântec abia deschis. se întrevăd cel mai bine sub pielea transparentă a oraşului. trecând prin cordoane lungi de sânge pustiit. ca o bandă semaforizantă. aşa cum se întâmplă toate de la un timp. şopteşte ea fără să privească spre mine. o pisică neagră. cuminte. înotând ca un început de specie la fiecare margine a tristeţii care mângâie atâtea chipuri ascunse. cu falsele destinaţii la buchet. tăindune c-o viață în plus.

sunteți atât de pagina și muritori și înconjurați de viermi ornamentali 50 care visează în fața pulberii voastre! DOAMNELOR. Trupul meu nu ține de un alt trup decât printr-un fir de iarbă pe jumătate sfâșiat. luau securea. Împinși de ce morbidă îngâmfare au îndrăznit să-și spună creatori? Cadavrele lor împut încă aerul. Nefiind un scriitor cu stil elegant. cu viața diminuată. Căci nu mai aveam nici o speranță de a mă întoarce în lume ca „stare de lume”. pentru distrugerea luminii. Pictori scribi ai secolului douăzeci. doborau un stejar și pregăteau bârnele unei porți care cuibărea în măruntaiele ei Soarele și Luna. DOMNILOR. La rădăcina stâlpilor puneau înțelepciunea unui nr. De la Dumnezeu la om se perpetuă un dans luminos. Acolo am trăit un număr iluminat de ani. dar REVISTA FEED BACK inversați. văzând decadența artei – pe care mulți dintre concetățenii mei o găsesc sublimă – mi-am ascuțit sabia la o mână de arhanghel. le lasă indiferente. au devenit din ce în ce mai inteligente. la frontiera țării voastre și am plâns. Lucirea ei mi-a lovit de șapte ori ochii și am orbit. vă cer scuze pentru câteva insulte care vor picura din penița mea. întenebrat uneori de o cădere de Lucifer. nenorocitul. Dar carnea avu grijă să se înspăimânte în fața ei. Să văd neghioaba nebunie a aproapelui meu e pentru mine în fiecare zi o condamnare. La vârsta de treizeci și trei de ani. Atunci am scris aceste rânduri care vă vor îndurera. ca tot ce omul trebuie să împlinească prin ordin divin. Dădu acestei căderi un chip de piatră. M-am retras într-un codru îndepărtat. arta modernă cu cuirasa ei de șarlatanii. Ele făceau semnul mântuirii către cele patru colțuri ale casei. De secole. Într-o zi. până au pierdut toată comprehensiunea stelelor. Cuvântul avangardă a fost pronunțat. Regimente artistice invadează lumea cu viclenia lor și contaminează în așa hal gustul omului. nu mai știe să-și descifreze propriile simțuri. că. ieșeau în curte. ați învățat la școala Renașterii. a Revoluției franceze și mai ales a timpului nostru că arta poate fi concepută în afara Spiritului și numai pentru nestatornicia omenească. În această ultimă prăbușire veni la lumină. Sufletele celor simpli se prosternau înaintea acestei imagini în care se întrețeseau grație și disperare. Picasso &Co.confesiuni literare Jurnalul unui poet blestemat Miron KIROPOL Aș crede că trăiesc în preajma triburilor nomade. Îmi imaginez flotila rândunicilor care mă va împinge spre migrație. întorși către nemurire. Mai înaintea cărei gărzi? Mai înaintea gărzii lui Dumnezeu și a îngerului? Mai înaintea întregii creații? De la Malevici. Iar capetele voastre. Unde este sfințenia unei astfel de construcții. 7-8/ iulie-august 2015 . care de la începuturile vieții au adus ruina peste viață. Vacile sunt fiicele înțelepciunii. alți ochi crescură sub ochii mei morți. adeseori analfabeți? Nu vedeți deloc sărbezeala pe surâsul Giocondei? Cum poate ea să vă hipnotizeze până a vă reduce la neom? Arta. Înseamnă oare muză? Totuși zeițele nu vizitau decât locurile sacre. a fost începutul Spiritului în carne. cum s-a exprimat un filozof. Mondrian și Dada până la tinerii lor epigoni nu există decât o domnie a josniciei. edificând îngrăditurile inomabile care au primit numele de muzeu. Acești indiscutabili malaxori de impotență au reușit să vă mărească în perversiune. conteiner al întunecării? Unde este sfințenia pasagerilor săi.

ființa inimii deveni ființa creierului. Administratorul veni cu doi lucrători și tăie arborii în viața lor cea mai înaltă. nici măcar noi. Uneori se vede un corp căzând de la etajele superioare. gardieni ai propriei noastre pățanii. Ambulanța morgii. Există o întâlnire foarte căutată de oameni înaintea unei justiții care nu judecă niciodată în contumacie. Ioan are niște ochi care îi sar din orbite. Religiile veneau și plecau în pieptul mămăligarului. ce se încolăcea în lemn pentru a păzi intrarea. Ce pagina 51 Miron Kiropol și Nicolae Breban (Paris. Conta numai rugăciunea. cu un topor în mână. Burghezul despre care vorbim. poliția. de la moarte la imortalitate era doar o roată minusculă în șarpanta lumilor. rareori omul modern rămâne o ființă curată. pierzându-și pantalonul (tot ca D. trebuie să aibă cam vreo optzeci de ani. Continuă să mestece fire de iarbă.. 2006) REVISTA FEED BACK nr.confesiuni literare șarpe.”E moartea care consolează. ca artistul D. când își mânjea cele din urmă infantilisme) se înălța pe vârful picioarelor..”(Baudelaire) Începutul lui octombrie 1985. ci ocupată de zeii în trecere cu care își împărțea pâinea și neajunsurile. toți gură-cască sunt aici pentru a mărturisi despre sensurile inutile. Lângă fereastra mea aveam doi tei unde mierlele doritoare de trăncăneală veneau să se desfete printre frunze.. Azi de dimineață îl întâlnesc la poarta blocului și văd în privirea lui mutilată că nu se va bucura prea mult de soliditatea parkingului său. în acest loc devenit comic prin disperare. fără să-l tulbure prea tare. Vom vorbi despre asta până în ziua de apoi. alteori un scuipat. Acum aș vrea să vă spun o parabolă. Omul se strivește înaintea acestui edificiu fără nici o boltă. aspectul unei inteligențe dintâi.. Ea trebuia să-l învețe că de la viață la moarte. Niciodată nu a avut gândire intelectuală. 7-8/ iulie-august 2015 . Și iată că vremurile se schimbară. când a pus piciorul dincolo de mormânt cu pieptul umflat de decorații. Se știe că la apropierea epilogului. vai! și care ne face să trăim. Bătrânul nostru. Se metamorfozează întrun prădător mai rapace decât acela din tinerețea lui. dar capul nu urmează mișcarea aeriană. Rădăcinile amenințau betonul parkingului subteran. pentru a face să cadă ultimele rămurele. în numele atâtor servicii aduse patriei întru devastarea omului. Deci rămase anonim. Într-o clipă nimeni nu mai vorbi de sinucigaș. 7 octombrie 1985. bucățele de hârtie.

mâna mea alunecă într-o gaură scobită în zid. . de după un dulap de stejar într-un stil de la începutul secolului. În mâna dreaptă învârtea un cuțit de bucătărie. Așa marea poetă „pe jumătate smintită”. Își dă seama oare că-mi tăbăcește pielea cu tandra lui nebunie? Bat la ușa lui Dumnezeu și el tace. neștiind să fac altceva din mine decât să contemplu aceste chipuri ale verbelor unite cu iubirea. fetuși ce dădeau o lumină plăcută . Ciocăn la ușa diavolului și el tace. la rândul ei sfârșitul ei mă uită. ne urcarăm într-o caleașcă. Această construcție veche. Era el. tremurând din toate măruntaiele ei la apropierea toamnei. de unde îl iau în zilele mele de odihnă. Să începem prin a privi un coșmar amuzant: primesc un nou apartament într-o casă bătrânească. 3 iunie 1985. Rana sublimă. „Ajutor”! Încă o zi” horcăie Emily Dickinson. picurând peste ea dintr-o sticlă puțin parfum. Îmi întinse o batistă. în care se zăresc aparițiile unor forme strâmbându-se dintr-o specie sleită. Forma neagră se plecă spre mine. Caleașca se opri. Stabilimentul psihiatric. degajând însă un miros de șorici părpălit. posedând hohotul de plâns al întregului pământ și al întregii imensități. Gheare îmi înhață degetele. cu un foc mărunt. Eram logodnicul ei ales de soartă înaintea pământescului. eu.. se scutura lin în zdruncinăturile acestui vehicul zburător. fixată pe rama-i de lemn. care ocupa o formă neagră. REVISTA FEED BACK BASM În întâia zi din postul Paștelui. mișcă în colțul opus.. strânsă cu corzi groase de sare și se apropia însărcinată cu o groaznică concentrare. anotimpul meu preferat. pentru că asemenea ei cunoșteam bine expresia „A fi în lacrimi”. Gâtul mi-era plin de un suc aspru.. Prințul Întunericului în persoană. Eram inapt să dau viață! Ar fi trebuit să mă mulțumesc cu copiii găsiți și cu animalele! Îl închid în camera lui. Avea carnea întoarsă pe dos în ea însăși. „Liniștește-te Nikita”.. Eminescu privea atent fumul roz. ușile ei se deschiseră și coborârăm în curtea copilăriei. față cu crepusculul. Eminescu și un al treilea. 7-8/ iulie-august 2015 . Mă agitam. Dar omul în treacăt prin mine este oare un semn al divinității și-i merită pecetea? Sunt doar scutier de cuvinte. flasc și târâtor. Sperietoarea înfofolită într-o manta zdrențuită se ridică dintr-un salt. o voce dogită ne apostrofă: „Ce vreți?” Ceva enorm. Din plafonul tapisat cu aur se bălăbănea un candelabru..Aproape uitasem începutul Istoriei. cu obrajii puțin umflați de un strigăt reținut. Sunt beat de o tristețe binecuvântată. arme de îngeri binevoitori sau răi. încercam în zadar să întredeschid fereastra portierei care. în mijlocul unui câmp de urzici. Amintirile îmi mănâncă din trup ca o dihanie rătăcită. abia intrați.confesiuni literare zeu nelegiuit i-a ținut destinul în mâini? Nu aș fi trebuit să aduc pe lume un alt fatum decât al meu. dar. cum se exprima unul din marii ei critici.. Atrag spre mine un șobolan cocoșat. insistă să-i spun: „Poftă bună”. Din jumătate de oră în jumătate de oră. În cristale ardeau. puțin slăbit. Velurul purpuriu ne mângâia suav picioarele. cu acoperământ de olane plonjează în fundul unei curți strâmte. sesisez o revărsare a sângelui. Ioan scoate un scâncet fericit ce traversează ușa și-mi scobește tâmpla în care simt o ruptură de vene. chelălăi forma neagră ridicându-și capișonul. Mărul pipernicit și fără frunze avea vârful încoronat cu un schelet de pasăre. nr. aceea care-i locul meu în carne. se așeză la dreapta mea și mă supuse consolării. mi-a devenit îngrozire: o casă vizitată de maledicție. Ascult viorile lui Bach. Deasupra chiuvetei. Chipul ei era acela al copiilor idioți. Așezat alături de mine. Un haos poate să pagina nască Dumnezeu și sânge? Omul trăiește numai 52 din ultimile sale elemente. Era un soi de dric prevăzut cu banchete laterale în care te scufundai ca în plăcere. Am mers către casa deșartă. Bucătăria e întunecoasă. ornat cu flori și purtând pe cornișă un îngeraș care își umfla obrajii rotofei suflând în tulpina nedespărțitei sale trompete. Prin răscroiala hainei se revărsa un pântec care îi atârna până la genuchi. visurile.

Vru să-și urmeze lectura. acolo. Mă ascund.. Dar să spele putina înainte de cântatul cocoșului”. ne trimise un zâmbet amabil. prințul îi pălmui ușor craniul lucitor și mormăi: „Iedul meu. Adună repede lucrurile care se fărâmițau și o luă în fruntea șirului indian pe care-l alcătuiam împreună cu umbrele noastre. Îmi aruncă în brațe cărțile înnegrite de vreun vechi incendiu. „Nu mai vreau să-ți vorbesc dacă nu scrii proză. În sala imensă în care ne rostogolirăm nu se mai afla nimic altceva în afara acestor umbre multiplicate. Înaintea noastră se întindea o încăpere. iar lumina se micșora. „Și dacă l-am lua cu noi în Occident?”zise poetul. un soi de unt negru șiroia peste fotoliul rufos și se solidifica în nenumărate rămurici.. Pacea îți dă azil. Și mutismul e dublu de splendoare. Champs-Élysées trebuie să lipsească din panoplia lui tătucu. ca drojdia de cafea într-o ceașcă. Pe jos zăceau câteva cărți pe jumătate arse. În patru labe. lasă-i pe poeți să ia tot ce vor din această casă. Ochii lui ne priveau cu o nedisimulată uimire. Eminescu frunzări una. se împovără cu statuia vie și o înfundă în dricul ce se urni de îndată ce ne așezarăm cu bustul ceros al Prințului între noi.   pagina POEM Ținta incendiază teritoriul oricărui fruct cu glas divinatoriu. de-a-ndărătelea. Eminescu avansă întâiul. REVISTA FEED BACK Deodată un timbru de clopoțel răsună înlăuntrul nostru.” Din copilărie morții se amestecă și mă vizitează cu negația lor.. Picioarele noastre se cufundau în praf. Prințul ne făcu un semn binevoitor: „Grăbiți-vă” și se prăvăli în singurul fotoliu din odaie. Mă întorc în țară și nu mai pot să fug. ținând între degetele-i tremurătoare o brichetă a cărei flacără ne tortura umbrele îndoite între tavan și podea.. servindu-i de unic lampadar. căci plebea adoră statuile. Prințul făcea eforturi inutile ca să se smulgă din fotoliu în timp ce mâinile și picioarele i se topeau într-o materie grasă și vâscoasă. formând desene surâzătoare. ca și cum ar fi cunoscut pentru prima oară durerea. La cealaltă extremitate a sălii se zbătea o ușă de fier ruginit. Buzele îi dispăruseră. chiar căzute în desuetudine. Din ametist aleargă scumpele profunzimi acoperindu-ne simțurile. Nimeni nu trăiește la picioarele mele în casele de cretă roșie. Scursori de carne galbenă îi atârnau de maxilare. căci a dezvoltat în omul rus o naștere viitoare căreia toți îi vom fi prunci. de asemenea goală. strigă poetul. nepoata mea. Stăpână nebunească. a distrus Rusia. ca într-un alt vis care mă vizitează adesea. fixându-mă până în zori. Mâna ta șovăie în tot ce s-a edificat îndepărtat și fragil. se înclină nr. 7-8/ iulie-august 2015 53 . dar de cealaltă parte a zidului un horcăit ce se asemăna cu o revărsare verzuie de putreziciune se prăvăli peste noi.Îl vom pune sub Arcul de triumf în ziua sfântă a lui paisprezece iulie. Câte o clipă regal mă pietrific e apropierea ta care dansează ca iarba după revolta copoilor la vânătoare. în mauzoleu. Rămân spânzurat deasupra Bucureștiului și trupul meu se aprinde. atunci pasul tău înflorește. Din când în când năluca unui câine urlă. * Nu mai târziu decât ieri Sfântul Ioan m-a tras cu delicatețe de urechi.confesiuni literare dar gura lui știrbă. Nikita o rupse la fugă în ascunzătoarea sa. În noaptea asta. suflu învăpăindu-te. înaintea plictiselii sângelui care pătează Piața Roșie. Era noapte împrejurul meu. arna poartă litigiul de ger peste vestigiul străvechii mări omnipotente. sub mustața groasă. „Sunt poemele tale” spuse și începu să recite cu o voce caldă de poet mort: Elogiu al profeticelor jocuri o. Să fim binevoitori cu acest seminarist care. Rodica. * . revino în această seară glaucă înaintea vinelor tăiate! Dispuneți de mine galbene flori cucerite de pieptul regelui scris pe arin. „Cocoșul”. Numai torsul îi rămase întreg și viu. religiosamente. Nikita îngenunchie și-i sărută mâinile...

Am urmat-o pe un lung drum negru.confesiuni literare peste culcușul meu și. tăcerea. Înțelege-mă. lăsând să-i fluture părul înaintea oglinzii: „Sunt așa de frumoasă încât toți cei ce mă văd sunt damnați”. De data aceasta am luat Biblia dar nu am mai regăsit rugăciunea. Un drum dublu mă întovărășește. eram cu o prietenă dragă într-o cameră de hotel curățică asemenea macaroanelor Lustucru. cap al meu. S-ar fi zis un crater pe deasupra căruia zburau fulgi de zgură. La capătul a zece ani. când prezențele înalte sau acelea josnice mă iau drept țintă. Atunci pletele ei îmi căzură peste ochi. Îndepărtează de la mine restul lumii. e ca un sfânt”. la Amsterdam. Da. Mă întorc spre nevastă-mea: „Să bem în sănătatea acestei morți”. Deja ghidul meu începuse să se altereze. Și ursita se agață de ușile noastre. În sfârșit era bogat. Câteva cuvinte din Tatăl nostru se șterseseră din mine și o altă făptură îmi încleșta toate așteptările. Hohotesc în aparat: „Mamă. își propunea cu mari plecăciuni înaintea oricui umilința. Atunci am auzit un țipăt venind din urechea mea dreaptă. le făcea teanc. Anul cu vinuri alese îmi dărui o otită. pe care îl desfăcu. din melancolie. fără să mă atingă. Azi de acolo îmi trag fericirea. Mă scald căldicel în lume. Implor apropierea nopții.. Ce păcat că nu sunt președintele României măcar o zi. îmi îndurerau urechile. Nu mai știu ce să adaug. În toate nopțile deschid ochii la două și jumătate. se va găsi un editor care să-mi publice cărțile postume. 7-8/ iulie-august 2015 . Mama geme la rândul său: „Dacă l-ai vedea. îmbrăcând carne umană sau carne divină. abia dacă o ating. dându-și numele de Scardanelli. poate mai mult. la ora douăzeci și unu fără un sfert. într-o ultimă înclinare a capului către ea i-am zărit gura căscată. totul e înger păzitor.. Iar caii să-mi joace pe ritm de Purcell! Prea e ziuă afară. mă cotropi. la sfârșitul carierei sale omenești. de unde aduna frunze galbene. Cine nu are lipită de piele o asemenea poftă? Poetul 54 Eminescu. O femeie mă ia de mână cu blândețe. mă voi vindeca de nostalgia asta după glorie. suspină de juisare. dar trupul deși gol. Și creierul meu e înțesat de boli interminabile. Mă zgâiam la imitațiile de bârne ale tavanului și mă plictiseam. Eram cât pe-aci să-l îmbrățișez. din acelea cu toată popimea și cu tot partidul după dric. În moara sa. nu îndeajuns. * Ieri mă uitam impasibil la o femeie care plângea. din aur. Cel bun ține în el generațiile viitoare. Hölderlin. se suprapun cu tandrețe. aproapele nostru cel de toate zilele. i-am strigat nr. se ascundea în tenebrele ambiante și mă chema.”Ești vampir acum”. depune-ți cererea de ieșire și vino la mine”. Aprind lampa și pun mâna pe o carte oarecare pentru a readormi. Aș fi făcut niște funeralii naționale.. Aceste cuvinte: „Și nu ne duce pe noi în ispită” mi le-am amintit dimineața.. când un fulger îi smulse întunericul. dar care merită osteneala. Mă jenează mult urechea asta. Atunci. ca într-o șansonetă de sfârșit de veac: „Adio”. am strigat și mi-am luat tălpășița. Nimeni nu a știut să-mi dea lecții de îndrăgostit sau de sexualitate.. Noi ceilalți coborâm tot așa fluviul morților către o destinație zăpăcitoare. totul e frumusețe. Rodica. Îmi va fi dată. Mi-o va oferi în curând printr-o sărbătoare zilnică. numărându-le ore întregi. numai un Beaujolais de sat. iar dinții ei mucegăiți reușiră să-mi lase o urmă pe care am regăsit-o pe bicepsul drept când m-am deșteptat. Tu somnolezi. Se complace să mă aservească amețelii. precum aceea a reginei britanice. Atunci am văzut că trupul îi era acoperit de aceeași putreziciune a nenumăratelor mele visuri. după înclinațiile fiecăruia.. Pot să mă decupez în nenumărate imagini. poate mai puțin. Asta a început în anul 1976. privindu-mi micuța zgârietură de pe braț. mă chemă muzicuța lui Stan și Bran. gâtul tăiat. Chipul ei îmi zâmbea mereu limpede. M-am născut printre săraci și asta-i bine. * Într-o zi de octombrie. „Dă drumul la televizor. Chiar și detaliile spaimei astupate de vreme. dar ea mi-a fost numai apăsare. Putea să se bucure. căci Dumnezeu a scris-o pentru mine dintotdeauna în cartea sa. să-și strige bucuria până a se face agonie. o caleașcă funebră ca de pe timpuri și. Nu răspund. REVISTA FEED BACK a murit tata”. cu un chelălăit în gâtlej. de ce nu. în timpul marilor călduri din iunie. Fratele meu îmi telefonează: „Astăzi 9 noiembrie. Sunt tandru cu ea. Nu am o sticlă de șampanie în casă. Viața aș fi vrut-o alegră și puternică. Câtă iubire și câtă ură am pe conștiință? Mă grăbesc să-mi bâlbâi tot sațiul de cuvinte înainte de a vă spune. Înainte să dispar. de asemenea. am degustat mâhnirea. O prostituată îmi spunea odată. adora preumblările autumnale pe ulițele noroiase ale unui oraș patriarhal. Am nevoie numai de un pic de reculegere. În ce vis există femeia capitală? Să o cerem în numele lui Hristos. pagina Să urli e-o strașnică distracție. pătrunzând până la noi prin perete. și tot trecutul devine veselie. ca pe un bolnav și mă conduce cu ochii legați printre nori. Voci stridente. mă dădu blestemului ridicând brațele către enormul ei coc.

Dar pentru nefericirea voastră și a copiilor voștri . chipul lui B. Pentru moment sunt lungit pe canapea și mângâi cu călcâiele florile albastre ale plapumei. de a deschide-o zburând mai departe decât lacrima. cerșetoare. umană. Astfel. infernală și paradiziacă. frunzele ei colorate în roșu de Veneția. când mi-a povestit vizita făcută la sicriul tatălui pagina 55 REVISTA FEED BACK nr.. întinsă. Aproape de coșmar se va așeza acest vers fastuos de Rilke: „Orice înger e înfricoșător”– și noaptea îmi va purta peste corp o pecete de ocnaș. Dumnezeu v-a cerut să mă hrăniți. Îmi pierd încă o noapte fără să pot iubi. fantomele veniră la întâlnire. în Amsterdamul de unde voiam să fug.Invidiez zidurile pentru solitudinea lor.. încetez să exist. Încă un cuvânt te va sfărâma. Da. Îi țin ușa să treacă și privirea mi se îndurerează. uitați injoncțiunea edenică.. sfinții funambuli îmi sprijiniră clătinarea. cine ești?” – Sunt poetul ales de morți pentru a vă reda vii. Dacă gândesc. Tratamentul de plante împotriva blestematelor mele mucozități nu ar ști să preschimbe răul într-o aeriană substanță. Timp de o jumătate de oră. un pic de singurătate! Mai târziu voi încerca să dorm. Și toamna defilează terestră și divină. Și ce durere poate să te scuture viața mea între trecut și sepultură! Cu capul bălăbănind de confuzie aștept ca pământul să treacă. Din nou îmi țopăie prin gând. Și cât e de frumos să fii insensibil la soluțiile omenești. somnul cu trei porți. Și mâna mea se înfioară.. „Tu. 7-8/ iulie-august 2015 . Va veni seara și prietenia uitării. fiecare zi face să crească necazul peste secole. grotesc de suferință și dezgust. crudă de prea multă seninătate? La căderea nopții întâlnesc pe palier o tânără femeie blondă. cu trei nașteri. Sunt amestecat între mâhnire și iarna care mă dezgolește.. în fiece clipă ora e supliciu și câtă poftă de a te duce la fereastra zăvorâtă. exclamă prietena. * În fine. până când se îneacă în purpură. În schimbul poemelor mele. poate că Stanley e acolo!” și încă o dată puterea abandonată cărnii mele îmi făcu un semn amical cu policarul lui Stan care ia foc printr-un singur gest de inocență. pacea lor pe care burghiul electric al vecinului meu nu o tulbură.confesiuni literare prietenei. un adolescent.. Splendoarea-i veșnică încărcată de vid. încă să simți că norul nu susțin ordinea pierderii niciodată peste tine.. Pleacă. Îmi voi petrece noaptea de la un prag la altul. * . Setea de a face dragoste cu Anna mă arde în centrul însuși al morții.

Dacă-mi vine ideea cu ce să mă ocup. În spatele ei maică-sa mă măsura. Dar scriitura trăiește din armonie. Sexul ei enorm îmi înhăță tot capul. De cealaltă parte a zidului se ridică bubuitul unei fabrici. nr.. În subterana pielii mele nu am creat nimic. unde am intrat din nebăgare de seamă și din imboldul de a bea o sticlă cu bere dintr-o marcă de negăsit. în cartier. plin cu viziuni de legume. Or. Sufletul e un individ barbar. Stam la masă și așteptam felurile de mâncare. În acest decor. Acolo mă regăsesc ceva mai mult datorită mierlelor. E singurul „la mine” pe care l-am dobândit.confesiuni literare său reîntors acasă după anchetă. Nu poți să fii geniu decât în vis. O oarecare îngrășare îi desăvârșea farmecul. bătrân imperiu izgonit din ceruri pentru a ne învăța durerea. Era vânzătoare REVISTA FEED BACK într-o prăvălie îngustă. Ea e făcută. Unde să scriu? Pot să o fac numai de vreo două ori pe săptămână și atunci sunt împins să mă silabisesc pe hârtia albă din iubire față de disperare. De la această fereastră. Dostoievski termina o capodoperă în maximum doi ani. Mă voi trezi mai devreme decât de obicei. de asemenea. Fără îndoială.Voi întrebuința ziua de mâine spre mai bine. fetișcana avansă spre mine veselia tinerelor ei simțuri. O femeie înfășurată într-o mantie de culoarea albastrului de Prusia. era curat și mirosea a apă de colonie. Mâinilor încrucișate pe piept le lipseau unghiile. pentru acei care își zboară creierii în căutarea ei. 7-8/ iulie-august 2015 . Eram pe cale să mestec muște prăjite. nu departe. Din copilărie fug după oalele sparte. Am o prea mare sensibilitate. Am suflat peste fruntea acesteia și am paralizat-o.. până pe canapeaua de skai portocaliu. Ridică ușurel capacul și toată ființa lui infantilă se umflă ca o rană purulentă și se sparse într-un țipăt de spaimă simiescă. către cine voi putea să urlu tot ce m-a învățat extazul? E pătată această fereastră de mâlul ploilor și de aripile porumbeilor murdari ai foburgurilor noastre. înțelegând de ce refuzase să se dezbrace. După aceea am cuprins brațul fetei și ne-am luat zborul către odăița mea. Din apartamentul de beton privesc cerul de Edgar Poe și mă simt la capătul nervilor nocturni. Mângâierile mele oarbe descoperiră în sânii ei găuri mari și viermănoase. iar tablourile încarcă spațiul ca într-o rezervă de muzeu. Apoi toate aceste brașoave mă incită să mă sap sub pământul unui beci. În seara asta era creolă. i-am sfâșiat pulovărul negru și cămășuța de bumbac. Restul. căci în el pot să am norocul de a urma carnea unei femei adorabile în fâneața de altădată. Nu mai vorbesc de frumusețe. Corpul ei intra în al optsprezecelea an. . Coșmarul poate să fie de asemenea caraghios precum acela venit să-și frece coatele de mine la miezul nopții. pofta de a plânge la fiecare emoție misterioasă a vieții.. Mă sufocam încet. ce vis se împlinește în această piatră de nisip? Numai gândacii se hrănesc din ea. Suferința creează opere nesatisfăcute. Nu pot să văd prin ea decât ceața. E vesel ca multe alte 56 pământuri secate. Hrana își târî spre mine restul corpului ei mutilat și mi se așeză pe furculița pe care o duceam mecanic la gură. Figura fostului colonel nu era decât un terci violet. Am închiriat o cămăruță de femeie de serviciu. timpul își arogă plăcerea de a mă reda sfărâmat anotimpurilor. alunecând printre arborii grădinii. Cărțile mele se îngrămădesc până în tavan.. răspund cu somnul. e un pagina loc nevizitat de spectre. Sunt vreo trei sau patru în minuscula grădină dinaintea mea. Mi-am dat sufletul. Grandoarea aparține oamenilor care au trăit luxos chiar și mizeria. nimic de spus. Un costum nou. pe jumătate vie. fructe și conserve. Se compune dintrun sejur destul de luminos. ca pentru căsătorie. Simțeam între dinți grăunțe de nisip care păreau că sunt labe de insecte. sclivisea proaspăt rămășițele. nițeluș troglodită. Mai întâi dama de culoarea cafelei cu lapte nu vru să-și scoată decât fusta. Sunt zidit în beton.. îmi aduse pe o tipsie de aramă un bloc compact de carne pe jumătate carbonizată. Aici nu-i locul meu adevărat..

. Coborâţi ca într-un mister pe care l-aţi mai frecventat. Cărţile.Să-mi trimită şi mie cartea. a pagina publicat o carte despre dumneavoastră «Textul 57 ca intertextualitate». De curînd o tînără cercetătoare. B . Aş dori ca animalul nostru să fie mai mult răspuns. (Rîde). am auzit că număraţi cu glas tare treptele. care venea din Africa. În labirint. Cînd am fost a doua oară în Creta era un nor mare de praf. V-a pus opera în ecuaţie.Excelent.N-am venit cu întrebări pregătite. Sînteţi foarte iubit la noi...Da. Acum plec în Portugalia. Obsesia labirintului e o întrebare numai bună pentru Borges. A făcut cineva o hartă a călătoriilor dumneavoastră? B . făcut din două dihănii diferite. Autoarea vă cunoaşte bine creaţia şi pentru că v-a tradus în româneşte o bună parte din proze. .Şi cum sună ? S . . Erau mai multe serii de trepte — ca în povestirile dumneavoastră. . Şi nu numai iubit. Ştiţi să vă amuzaţi. din unghiul de vedere structuralist.Regret numai că n-aţi fost şi în România. Pentru că m-am simţit dintotdeauna pierdut. S . foarte talentată. S . pe care l-am citit despre dumneavoastră.Nu. cred că şi bine înţeles. şi al metaliteraturii. S . Se sprijină pe un răspuns şi poartă în spinare o întrebare. 7-8/ iulie-august 2015 . B . nr. Un fel de Bahamut. B . Pentru a vă găsi în lume . Poate cu o altă ocazie. Nu vă plictisiţi niciodată? Atunci mă gîndisem să vă întreb despre labirinte. Această pierdere a labirintului . Fatalitatea de a fi întrebat mereu în legătură cu literatura dumneavoastră. Maria mi-a zis că cerul care era albastru deodată s-a făcut galben .interviu Marin SORESCU în dialog cu Jorge Luis BORGES S .Vin din Creta. Această REVISTA FEED BACK obsesie a labirintului e veche. Poate vin şi în România. va funcţiona şi de data aceasta. În loc să mă ajute să înţeleg mai multe despre labirintul cretan m-au făcut doctor honoris causa în el.Cred că interviul e un animal ciudat şi-ar putea figura şi el în cartea dumneavoastră cu animale fantastice.Poate de aceea şi călătoriţi mult. cînd coboram împreună în subsolul hotelului unde se afla marea sală de conferinţe. . Ieri. M-au făcut doctor honoris causa. . Cristina Hăulică. Este studiul cel mai interesant. O acceptaţi ? B . Socoteaţi fiecare buchet de trepte într-o altă limbă. jumătate vizibile şi jumătate invizibile. Dealtfel toată lumea v-o pune.

Poate că nu e limba mea preferată. Am început să studiez anglo-saxona. Şi pe mine mă atrage. Ca o stîncă rostogolită şi fixată pe buza unei prăpăstii. Labirintul e acolo mereu şi noi sîntem în labirint. amiaza. . .. . pe care o vorbesc destul de rău. Să cauţi veşnic.(Mă priveşte lung) Sper că le-aţi ameliorat. sînt. 7-8/ iulie-august 2015 .toate acestea ne fac să credem că tot ce ne înconjoară nu e haos. că e rădăcină . B . Aş dori să vorbiţi despre poezia dumneavoastră. Labirintul e un centru — şi te simţi pierdut — cum mă simt eu mereu — într.. Adică noi oamenii. mai ales cînd e vorba despre vers clasic. poemele lui sînt vărgate de nume La el acestea sînt mai degrabă repere. metafore — au valoare de material de construcţie. B . Desigur. . B . S .Îl iubiţi pe Jules Verne. REVISTA FEED BACK Iubirea. B . S .Cum aţi reuşit să-l convingeţi pe Welles să vă împrumute maşina timpului? (Zîmbeşte) De la ştiinţa lor la poezie nu este decît un pas. i-am citit pe Hölderlin. Nu ţin prea mult la poezia mea.Withman. şi aţi visat cu ei. Eram la Buenos Aires cînd primul om a pus piciorul în lună şi cineva m-a oprit pe stradă şi mi-a spus entuziasmat: Am ajuns în lună. însă aşa îmi vine. Cineva a zis că a găsi o soluţie nu-i atît de important. Lucrurile sînt mereu aceleaşi. Dar universul nu e un labirint. S . nişte rime.Poezia mea ? Sînt fragmente. S . importanţa lor nu e egală. că există un cosmos secret. cred eu. chiar şi fără speranţă. şi-mi rămîne doar exorcismul literaturii. Nu ştiu ce se întîmplă între ele şi aştept. nu ştiu cum să-i zic. Nu sînt un poet. B .. S . desigur. în general. Maria Codama mă iniţiază în limba japoneză. Ce întrevăd cînd scriu e începutul şi sfîrşitul. Urbino. . Şi că putem găsi un fir al Ariadnei. bruioane. .interviu pagina 58 S . cînd sînt atîţia ? Nu-mi place elocvenţa. Lirica dumneavoastră înseamnă erudiţie — însă o erudiţie în stare de emanaţie poetică. în primul rînd. E o invenţie bună. pe Welles .Cuvintul «labirint» e o izbîndă în sine.. . Acum. Cred că e neînţeleasă. Labirintul este poate o rădăcină a unui copac de piatră. Cînd se vorbeşte de tehnică — și asta se face întruna — se vorbeşte ca despre ceva copleşitor.Le-am lăsat aşa . întrebuinţarea. Să cauţi mereu. S .. de exemplu. memoria. Întrevăd cîte ceva.. Ci un om bătrîn care încearcă să fie poet. . cele patru anotimpuri . rădăcinile cuvintelor. În poezia dumneavoastră cuvinte precum Spinoza. Important e ce se face cu ele. S . Întrebuinţaţi multe cuvinte proprii în poeziile dumneavoastră. Toţi poeţii sînt importanţi pentru crearea acestei tradiţii. . În poezie sînt sunete dar şi idei. nu toate se bucură de aceeaşi circulaţie.. B . S . E un haos. dar toţi îşi au locul lor . sugestii. şlefuirea ei de către poeţi. Trebuie să-l căutăm. Poezia e o încercare de orientare — în lume — ca şi ştiinţa. ei au privit cu mare îndrăzneală ştiinţa şi viitorul. Ba poate e chiar mai misterioasă. .un centru. pe Heine . Aţi numărat treptele şi în japoneză B .Da.Nu se poate spune că vă simţiţi rău în limba spaniolă. De aceea vă simţiţi atras de el. Important e să cauţi. Dialogul nostru se desfăşoară în limba lui Voltaire şi franceza domnului Borges e perfectă). V-am tradus cîteva poeme în româneşte.. O învăţ ca să pot rosti în original nişte sunete. cu această experienţă.. creat de frecventarea. (E o figură de stil. . A fost fabricat de cineva. Acolo sînt sunete.Sînt bătrîn. Din păcate. Cînd eram tînăr credeam în metafore. Dacă ar fi să aleg un poet dintre cei care-mi plac . Cîteodată am impresia că se va întîmpla ceva. Asta crează dificultăţi la traducere. .Am încercat în tinereţe să învăţ franceza.Există o legătură între muzicalitatea unei limbi şi muzicalitatea sugestiilor ce se găsesc în poezie? Eu cred că toate limbile sînt apte pentru poezie.E posibil ? B .. Acum sînt convins că fiecare subiect vine cu estetica lui. . Erudiţie clintită din locul ei. Cred că poezia. noaptea. nu-i mai puţin misterioasă decît muzica.Vă pasionează rădăcinile lucrurilor.. nici americanii. Apoi am studiat germana. speranţa. S .Nu ştiu. că va veni ceva. Vreau să scriu un poem despre Tezeu. N-a spus nici ruşii.Învăţînd o limbă străină ne-o însuşim cu acest halou de spiritualitate. . dar de ce să aleg unul. de har. nr.E adevărat. uitarea.Ştiu. Limba e o tradiţie poetică. Un cuvînt ingenios. B .. chiar dacă face lucruri oribile ca bomba atomică. misterul inclus în poemele unei limbi necunoscute. Ziua. orb. e şi el plin de nume proprii.

Poate că e un alt fel de a vorbi despre mine. trebuie de multe ori să aleg între două versuri: unul e ce vreau eu să zic. Poe credea că poezia e o invenţie intelectuală. Încerc să traduc exact. B . Generalul era bineînţeles el. Încercaţi s-o minimalizaţi. (După cîteva clipe) « An emblem of owful elegance ». . Să-i dai memoriei o şansă. Mi-au plăcut încordarea frazelor.Îl alegeţi pe cel mai eufonic.Creaţia vă dă un echilibru! B . Greşea. ca să zic aşa. cît mai exact gîndirea. mă simt vinovat.Se vorbeşte de anumite obsesii în opera dumneavoastră. Puteam să găsesc « leopard » sau «jaguar». tigrul. Ca nişte semne heraldice ale unei dinastii lirice cu un singur reprezentant. În mod secret. . Dar am ales tigrul. labirintul. subteran.. . învăluind-o într-o REVISTA FEED BACK nr. S .interviu Neliniştită şi iscoditoare. Tangoul. . dar e mai fidel eufoniei.Dacă nu cauţi un lucru nu-l găseşti. 59 S . de exemplu. Chesterton îl numea «Un simbol al unei teribile eleganţe ». S . B . Dacă nu scriu mă simt culpabil. 7-8/ iulie-august 2015 .Am mereu impresia de-a primi cadou gîndurile. S . (nu aud bine numele şi nu vreau să-l întrerup ) zicea: Generalul (cutare) mi-a transmis . descoperit în care vă prezentaţi opera. . Caesar a scris războiul cu galii la persoana a treia. B .. pumnalul. « A symbol of owful elegance ». Ca şi poeţii . .Nu. Aleg cuvîntul care e mai puţin fidel gîndirii mele.Nu le-am căutat. Tot aşa generalul.M-a impresionat mult cuvîntul dumneavoastră rostit la inaugurarea congresului. . .Dar asta nu se întîmplă în proza dumneavoastră. cu toate că a fost un mare poet. S . Poezia trebuie să se facă pagina singură. . le brave est arrive» (Rîzînd) Le brave era el. . celălalt e mai eufonic.. în labirint. S . Credeţi în inspiraţie? B . modul..Ca şi generalii .Întocmai.Cînd nu scriu. Nu zicea: eu am făcut asta ci: «Alors. B .Această stare de culpabilitate este creatoare. Obsesia tigrului. o erudiţie pierdută . Generalul. (Rîde şi mai cu chef) În general oamenii sînt foarte orgolioşi.. S . B . . Cînd scriu. Fatumul meu este de a scrie.

care palpită în paginile dumneavoastră mi se pare încurajatoare. orice fapt ar trebui să fie intens poetic. Vor apare alţi scriitori — un nou Homer. năzuinţa. şi după aceea în Ciudad de Mexico. pentru că sîntem lîngă Sahara. aşteaptă prilejuri de a fi întrebat. suferinţa sînt motorul inspiraţiei — sau. nu era mare lucru.Şi dorinţele se schimbă. din loc în loc. . nu a unei împliniri. maree de spiritualitate. două. orice moment al vieţii. B . de vreme ce. V-am auzit şi altădată. De exemplu în versul « Deşertul. de soarta cîte unui cuvînt din celtă sau islandeză. semn discret că nu trebuie să-l obosesc prea mult. acesta-i adevărul» Trăiţi totul la fel de intens? B . Sper că numele meu va fi uitat. că literatura dumneavoastră e un simulacru.interviu tristeţe a eşecului. « Ce ţi-a spus Borges? » eram întrebat. Studiind aceste schimbări. .Consideraţi poezia ca rodul unei dorinţe. ceea ce izbeşte. Modul în care vă interesaţi de limbile moarte. Coboram cu mici pauze cîteva serii de trepte. . e tocmai marea importanţă pe care o acordaţi literaturii.. în tot ceea ce aşterneţi pe hîrtie. nr. altfel zis. Aţi citit-o probabil în nemţeşte . A bătut cineva la uşă. Ochii rămîn mereu limpezi. B .Cuvîntul e foarte important într-un vers. Am avut de altfel privilegiul de a sta mai mult în preajma domniei sale. Poate că reprezentam o lume mai puţin cunoscută. Dar dacă ar fi fost «plin de lei». il romeno». Singurătatea orbirii se compensează într-un 60 monolog — dialog continuu. A o catacombiza. S . Sînt 4. Mi-am închis carnetul de note. se vor face alte biblioteci. Mereu mi se pare că l-am pus pe cel mai palid. un nou Vergiliu. B . Altfel.Şi cu un senegalez în faţă.Am citit o poetă română. Nu acceptă prea des postura de intervievat. zice Maria. Faptul că mi-a dat un interviu a stîrnit oarecare senzaţie printre prietenii participanţi la congres.E şi aceasta o speranţă. Dorinţa. în legătură cu importanţa cuvintelor în vers.Dacă aş fi poet. — Totuşi tehnica ne-a dus în lună ! Cum se spune lună în româneşte ? S .Pentru a subpămînteni poezia. la Morelia. .(odihnindu-se) De ce au făcut sala atît de adîncă ? S . 7-8/ iulie-august 2015 . merg la sigur. S . cu sine însuşi. Literatura începe prin poezie şi ajunge foarte greu la proză. Poate că am prins unele momente privilegiate. Ce aţi dorit tot timpul? B . bucurîndu-mă de oarecare simpatie. adăuga Charles Carrere. da. Înfigînd. De altfel. faceţi un fel de acupunctură lirismului. S .E mai frumos decît selene. Destinul nostru e nostalgic. Sînt 6. se pot vedea punctele nodale ale poeziei. demult.De ce. B .Cu o japoneză într-o parte şi cu un român în alta. de practicile pe cale de dispariţie.Spuneţi undeva: «Pentru un adevărat poet. Pe de altă parte. Altădată.. — Atenţie la scări. Toată această maree culturală. B . O tensiune exemplară pentru scriitori. stăpînit de lei » REVISTA FEED BACK sună bine. în Mexic. cum o chema ? (Gîndul îmi zboară la cîteva poete posibile . incitantă pentru curiozitatea domniei sale. Îmi zicea «Il romeno» «Ce mai faceţi. în care am notat doar cîteva din cele spuse de interlocutor. cînd coboram în sala de conferinţe. Spuneaţi că nici nu sînteţi scriitor. Mă întreba ce au dat în româneşte anumite cuvinte din latină.. «Ştiţi. Poezia mea uitată. de culturile fosile. Poemul e ca o hartă chinezească a centrilor nervoşi din organism. autorului Cărţii de nisip îi place să vorbească. desigur. .Demult. cîte un cuvînt nou. albaştri. Oare care dintre ele ?) Carmen Sylva ? S -A. . V-a plăcut ce a spus poetul ambasador Caranza: « Poezia este o activitate neeconomică de contemplare » şi ea se opune « ambiţiei delirante a tehnicii ».Luna. la subsolul marelui hotel «Marrakech». B . domnule Borges? (Ridică din nou privirea şi se uită în direcţia mea. culturii ca o şansă a omenirii. cuvîntului. deschisă tuturor orizonturilor. cămila ei . nu?» S . Am scris mult la tinereţe. că scriu într-o limbă neolatină. .În ediţiile succesive ale poeziilor schimbaţi mereu cîte un cuvînt..) B . în mod profund. B . domnule Borges?» «A.Dacă se vor arde bibliotecile. Mă recunoştea după glas. e un vînat rar (pentru reporteri) căruia faptul de a se simţi vînat îi crează un fel de voluptapagina te. ca să am ce corecta acum.

fiecare cuvînt rostit de Borges nu se sfărîmă de celelalte. marele poet a stat rezemat în baston.Le-am spus special. nesolicitat. o nuntă cu mireasa purtată pe sus de patru bărbaţi. Nişte prieteni poeţi aveau magnetofoane şi vroiau să-l înregistreze. Tocmai i se adusese . începe Sahara. Citiţi autorii preferaţi ca să vă regăsiţi? B . şi în locuri diferite. dincolo de oază. în timp ce admiratorii veneau să-l întrebe cîte ceva.În cuvîntul dumneavoastră. Spuneaţi: «aceste metafore. Roagă-mă dumneata din sală. Asta se poate vedea şi după cîrdurile de cămile. pagina În legătură cu spontaneitatea-i fenomenală. cu genunchii umflaţi ca nişte REVISTA FEED BACK perne. O mică. apoi ceva dintrun autor asiatic despre Himalaya.Se schimbă de la sine sau contribuim şi noi la schimbarea lor? B . rătăcind. şi-o strofă din Shakespeare. sau a «absolutului surprins în momentan».61 împlare semnificativă.Nu pot aşa. A plecat apoi fără să spună un cuvînt.. A participat la lucrările congresului. nu ştiu ce fel de mîncare spaniolă pe bază de orez. ci îşi păstrează intactă individualitatea sa. de fapt. Într-o seară am fost poftit să stau la aceeaşi masă. cu săbii berberi în costume viu colorate. Nişte prieteni mi-au spus că silueta poetului a fost zărită. 7-8/ iulie-august 2015 . mereu în tovărăşia tandră şi energică a Mariei Codama. B . preşedintele congresului şi neobositul secretar Mimmo Morina. Între coperţile unor autori sînt ascunse. ca o invitaţie la aventură. unele într-adevăr fragmente şi bruioane din proze. Vine un ziarist şi-n loc să-l întrebe de Milton. Borges — un personaj de Borges. Keats sau Chesterton — spune: — Domnule Borges. În spatele lui. şi ascultînd poveşti din «O mie şi una de nopţi» la umbra moscheii al-Kutubiyya. Multe cărţi aş spune aparente. pentru că unii poeţi de azi confundă poezia cu politica. gînditor. din cauza deselor înghenunchieri.Am prieteni foarte buni. operele dumneavoastră. I se explica ce se vede pe scenă. răspunsurile teoretice şi de ordin practic date cu multă vervă şi erudiţie de Leopold Sédar Senghor. profitînd de orele libere pentru a vizita acest oraş pe care ghidurile turistice îl numesc «perla deşertului». În răspunsuri. Mişcarea le împrospătează mereu — şi pînă la urmă percepi monotonia. Se aflau la masă cu mai multe personalităţi. Bănuie cobra după intensitatea muzicii îmblînzitorului. Mereu în mişcare. ba în spatele unui îmblînzitor de şerpi. o înt.Sînt ca peisajele dintr-un tren. printre moderni.. Parcă sînteţi în mai multe locuri în acelaşi timp.interviu S . găsite cu secole în urmă. lungi catalige. răscolesc nervoase nisipul la periferie. E uimitoare viteza dumneavoastră de deplasare . ascultînd discuţiile poeţilor. Plimbaţi pe glob o bibliotecă. nevinovată complicitate. derutînd punctele cardinale şi fusul orar. la masa prezidiului. Picioarele lor. spre a putea încăleca turiştii. În timp ce pe scenă se desfăşura un frumos spectacol de folclor marocan. rîzînd. sînt valabile şi azi ». A mai rămas încă trei zile la Marrakech. ce credeţi despre acest orez? Borges îl priveşte o clipă şi răspunde: — E grozav ! Fiecare bob de orez şi-a păstrat individualitatea sa.. 1984) nr. aţi recitat versuri dintr-un poet persan. l-am sugerat cînd mai urcă la prezidiu să prindă o ocazie şi să recite cîteva poezii. S .Oricum n-aţi putea sta pe loc. dincolo de giganticele ruine imperiale. B . cam la margine. A urmărit spectacolul cu mult interes. un poet argentinian mi-a povestit. Dansuri focoase cu pumnale. S . cîteva alegorii. păzite de palmieri înalţi bombardaţi de valuri de lumină. ba în piaţa Jamaa El Fna. ziariştilor. printre antici. în căutarea unor «analogii între lucruri neasemenea» —definiţia pe care Aristotel o dădea metaforei. . (Marachech. La conferinţa de presă care a încheiat congresul. Cina s-a servit în sala de conferinţe.

cu o ascendenţă de generaţii.TĂUT în dialog cu Pavel GĂTĂIANȚU „Românii vor rezista doar în cazul în care îşi fac ordine în propria lor casă” Daniela Sitar-Tăut: Te defineşti şi ai fost catalogat de criticii literari drept un poet european. Româncele sunt fermecătoare. Daniela Sitar-Tăut: Din lirica ta se degajă un orgoliu etnic. dar şi bărbaţii sunt manipulabili şi eu nu pot fugi de asta. unde sunt chiar dulceag. cum zice franţuzul? Pavel Gătăianţu: În volumul Nevisatele vise am 12 poezii de dragoste. faci un apel la resuscitarea stindardului naţional. aproape cazon. iar exprimarea neaoşă. ca scriitor? Aş vrea să-mi prezinţi un Pavel Gătăianţu par lui-même.. un alt Pavel Gătăianţu. Lirica ta poartă o încărcată componentă narativă. REVISTA FEED BACK Nu sunt o feministă (ba chiar detest manifestările istericoase ale suratelor frustrate care-şi camuflează golul vieţii prin parade militantiste). poezie patriotic-critică. Imperativ. cu iz vetust pe alocuri. poezia socială. ceea ce nu e bun în poezie.remember INTERVIU DOCUMENT Pavel GĂTĂIANȚU (1957-2015) Daniela SITAR . în rest. ci de a-i ajuta să-şi schimbe mentalităţile. nonconformistă. Cum scrii? De ce scrii? pagina Pavel Gătăianţu: Sartre a spus că scrie pentru 62 public şi pentru a fi important în relaţiile cu cei dimprejur.Viitor de aur ţara noastră are? ” Pavel Gătăianţu: Trebuie să fii ceea ce eşti şi de aceea îmi permit să am păreri critice asupra semenilor mei. Pavel Gătăianţu: Când trebuie să aduc nişte hotărâri importante. Daniela Sitar-Tăut: Mihaela Albu îmi spunea nr. Eu scriu pentru a mă elibera şi pentru a-i ajuta pe semenii mei cu sfaturile pe care ei trebuie să le găsească. Daniela Sitar-Tăut: În textele tale femeia apare (mă înşel?) doar ca pubelă sexuală. . Daniela Sitar-Tăut: Cum e Pavel Gătăianţu? Îl placi? Ca om. mă întreb doar dacă n-ai aflat o femeie mai géante. femeile. Aveţi poezia de dragoste a lui Pavel Gătăianţu. atunci stau de vorbă cu mine şi luăm deciziile. Muierile sunt darnice cu nurii (voir Ia Catrină şi le-o arată). fără complexe provinciale sau sindrom al marginalităţii. abordarea francă a subiectelor controversate sunt note recognoscibile ale stilului tău. nu de dorul de a-i critica. racordarea la contemporaneitate. 7-8/ iulie-august 2015 . descriptivă. la aducerea lui pe culmi ale superlativului. Acesta este adevăratul patriotism. poezie religioasă etc. poezia antitotalitară. dar unele te lasă cu pruncul în pragul uşii. frumos designerizate şi cam atât. lipsa de tabuuri. cu buzele umflate şi pleacă la altul din cauza nuanţei culorii ochilor lui sau a bunurilor materiale. În poezia România te declari drept un fiu al acesteia.

studiază cu ce este împovărat individul în societatea contemporană. într-o poezie publicată în volumul Antrenament pentru ogari spun că Europa Centrală n-a dispărut. banii..Românul de odinioară şi cel de acum sunt aproape două naţii diferite”. ar trebui efectuată o cercetare în domeniul „De ce sari gardurile. prin comparaţii decadentiste. bunurile materiale. poluare.manifestări patologice.”. Toată mass-media vorbeşte doar de criminali de toată speţa. ceapă şi miros de sudoare bărbătească. când unele femei din Orient nu pot avea nici permis de conducere şi umblă acoperite.A. Bănăţenii sunt mai mereuţi [domoli]. Seara toţi sar gardurile. Daniela Sitar-Tăut: Trimiterile tale la U. viermuiau lozinci de tipul . şi asta foarte repede. fie de manipularea hollywoodiană sunt ironice şi nr. Femeile se excită sexual şi le vine să căpieze la marile târguri sau iarmarocuri când simt mirosul de mici prăjiţi. Daniela Sitar-Tăut: După revoluţie.. Daniela Sitar-Tăut: De ce căpiază doamnele. fie că e vorba de băieţii unchiului Sam. Daniela Sitar-Tăut: Ce crezi că se va alege de Uniunea cea Europeană? Sunt eu cam alarmistă au încep a clincheti pe mapamond goarnele celei deci treia conflagraţii? Pavel Gătăianţu: Europa se va restructura cumva. Plus.. 7-8/ iulie-august 2015 . ceilalţi trăiesc în ţările lui Shaban. ci pentru plăceri. cum există în S. bănăţeni şi olteni. fostul preşedinte sloven Janez Drnovšek vorbeşte despre aceste probleme similare. Mitică?” Cei din Banatul sârbesc sunt mai occidentalizaţi... factic există numai stânga cu denumirile unor partide care sunt neconvingătoare. fum. avem nevoie doar de o mângâiere şi de o vorbă bună. Va fi greu. Românii vor rezista doar în cazul în care îşi fac ordine în propria lor casă. practică ulterioară stopată. averile.. o mică Românie. mulţi au şi plecat definitiv în Vest..remember într-un interviu: . într-un sat de codru. în special al celor din Voivodina! Poezia Mazăre şi frecăţei denunţă abandonul acestora. Până la sfârşit. şi căutarea căilor de despovărare dintr-o perspectivă ştiinţifică”. de fapt încercarea de constituire a sociologiei balastului. numai Germania fostă federală bagă bani enormi în fosta Germania de est pentru a echilibra statul. un panaceu al debarasării de ele? Pavel Gătăianţu: Balastologia este. nici zidul berlinez. Unii fură pentru următoarele trei generaţii . într-o carte a REVISTA FEED BACK sa prezentată şi în revista „Europa” din Novi Sad. se zice: „sau bărbatul beţiv. dar asta nu o fac pentru bani. ca şi în trecutul ei. fapt dovedit. Cum se comportă o femeie care duce o viaţă monotonă când vede trupul şlefuit al lui Hercule cu bicepşii şi tricepşii scoşi la iveală şi sexul primordial în faza liniştită.. sociologia mizeriei.” Pavel Gătăianţu: Este o diferenţă de mentalităţi. Dintr-un sistem comunist. în Banatul sârbesc sunt sate de ardeleni-crişeni.A. Daniela Sitar-Tăut: Defineşti Balastologia (manual alternativ) în volumul omonim din anul 2005 drept o disciplină ce . Am rămas tot cocârjaţi? E vreo şansă să ne facem schengen-ei? 63 Pavel Gătăianţu: Românii înoată în apă cum bat vânturile. Care sunt tarele ce ne încorsetează încă? Ai descoperit vreun leac. Este vorba despre o carte de memorii. în rest totul rămâne în urma noastră.nu ne vindem ţara”. Fă-mi un profil al românilor. Problemele ridicate în 2004 se agravează legate de ecologie. Psihoza iniţială (nu tocmai nejustificată).U. Ideea e cum să trăim mai bine când totul funcţionează prost. amare: . Pavele ? Pavel Gătăianţu: În Evul Mediu. În Banat se spune: „dau în altele”.Istoria românilor/ din Banatul sârbesc/ îmi seamănă cu o mâţă împăiată/ uitată de stăpânul casei/ undeva pe miriştea/ Imperiului Austro-Ungar.. a fost urmată de prostituţie intelectuală şi reverenţă de şerb pagina în faţa Vestului. peste noapte s-a trecut la un sistem pluripartit. similar ar trebui şi România cu regiunile ei defavorizate. sau femeia c. Ceva mai târziu. femeile isterice căpiau şi ele erau lecuite de doctorii de atunci masturbându-le.S.

7-8/ iulie-august 2015 .remember depreciative de cele mai multe ori. în general tânăra generaţie. nr. Întrebăndu-te asupra titlului. Toate filmele promovează frica . REVISTA FEED BACK Daniela Sitar-Tăut: Care sunt proiectele tale imediate? Pavel Gătăianţu: Ar trebui să scot o carte de poezii în România. nu va dispărea. murdar. e uşor feminizat. biciuiesc moravurile societăţii. cu camere nevopsite. Debutul din Timp absent a fost o simplă dezvirginare neaşteptată cu întrebarea caracteristică: Care este misiunea mea pe pământ? Căutări de răspunsuri la diferitele. în filmele americane poţi vedea tot posibilul şi imposibilul.U. ca să fiu citit şi acolo. Am încredere în ei. pentru a nu pierde focusul întrebărilor. moral. Asistăm la prăbuşirea lui? Se mai reface El Dorado-ul ăsta vreodată? Pavel Gătăianţu: Nu va dispărea. Este trista noastră viaţă că ne-am născut într-o regiune subdezvoltată economic. fie în Serbia. lenjeria pătată de sperma uscată. eu. are etnobotanice la căpătâi şi rezerve de Viagra satisfăcătoare pentru zilele ce vin. Linia tematică de la Şarpe bărbierit a continuat până astăzi.omoruri. Mălaicu Hondrari etc. La fel mă gândesc să fac cunoştinţă cu o chinezoaică sau japoneză pentru a discuta despre natură în relaţiile Europa-Asia.. S.Hotel Balcan este denumirea statelor din Balcani şi din Europa de Est. aşa mi-am luat aer în plămâni. Felini etc. Claudiu Komartin. Trendul actual este legat de studiile de gen şi de promovarea homosexualităţii.. cu curve şi stau o oră-două. Este un hotel cu capacităţile de 120 de procente câştig pentru că vin clienţii suspecţi. Hotel Balcan sunt aşezămintele şi cimitirele unde vom sfârşi cu toţii şi netoţii. în scrierile mele. Panciova în Biblioteca de literatură contemporană (2011) ce reuneşte o selecţie de poeme reprezentative din volumele tale precedente. depinde cum se vor desfăşura în viitor. scriitorii viabili de azi? Pavel Gătăianţu: îmi plac scriitorii ca Radu Vancu.. fie în România. din punctul tău de vedere. Imperiul se cam destramă şi scârţâie din toate încheieturile. devenind teme pentru simpozioane. violuri. Este un hotel trăsnit şi trist. Hotel Balcan e situat în ţara lui Shaban. ”Cum ţi pagina se pare Pavel Gătăianţu din Timp absent sau Şarpe bărbierit? 64 Pavel Gătăianţu: Aşa cum sportivii se încălzesc înaintea competiţiilor sportive. antologie apărută la Editura Libertatea. Celularul a fost inventat de forţele armatei americane. Care sunt. În Hotel Balcan se pot încadra toate cărţile mele de până în prezent (10 originale) de poezie. pistoale. viitoarele frustrări.. Hotel Balcan e plin de rahat românesc şi curvele naţiunii. Daniela Sitar-Tăut: Ce face Don Juanul de azi? Pavel Gătăianţu: A îmbătrânit. mi-ai răspuns:. în special în Suciu din Cluj-Napoca şi în alţii. Daniela Sitar-Tăut: Eşti răsfăţat cu zeci de premii şi distincţii. Hotel Balcan este un undergrund al lui Kusturica. Daniela Sitar-Tăut: Ai publicat recent volumul Hotel Balcan. cultural. Daniela Sitar-Tăut: Eşti mulţumit de întrebările din acest interviu? Pavel Gătăianţu: Cele mai reuşite interviuri sunt pe viu.A.

în umede foiţe bahluviene. iar „auctorele” se arată a fi. predător de logica discursului ficţional. un REVISTA FEED BACK regal de intruziuni livreşti. Sau obiectivându-se la maxim: „Are multă dreptate Mihai Ursachi. anii ’80. după ce începuse a ni se turna sosul democraţiei sub tălpi. polemici şi sărbători ale intertextului.. poeţii tineri de atunci. imagologia narativă. colegul Emil Iordache. Ne cucerise însă pe noi. oarece lucru bine făcut. 7-8/ iulie-august 2015 .in memoriam Luca PIȚU 1947 . micul cârcotaş hermeneut de la Cajvana va publica. beţiv şi iaşiot. Eros. când nu te proclamă. şi găsesc rezolvări neprevăzute de gândirea curentă. istoria şi hermeneutica literară la Universitatea din Iaşi. sub titlul Temele deocheate ale timpului nostru şi subtitula. cum ar spune autorul. când te neagă la modul global. polemici. Naveta esenţială (1996).2015 Luca Piţu şi temele deocheate ale timpului nostru Mic la stat. aspru la sfat şi degrabă vărsătoriu de diatribe crucificatoare. Doxa & Logos (2001). ca pentru a-i refuta pe securicii dipsomani ce te califică drept stihuitor. între care: însem(i)nările Magistrului din Cajvana (1992). Ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de filozofie (1999). texte îmbârzoiate. un Ion Creangă transhumant în patafizicile timpului nostru. cu grăbire. Luca Pițu publica o carte la Editura „Paralela 45”. păşind falnic peste cele praguri de intelegibilitate medie”. pe lângă noutate stilistică.” Dacă are sau nu dreptate în identificarea în funcţie de numiţii iaşioţi e chiar problema nr. Nu cu mult timp în urmă. cu o serie de dialoguri de tip Magister-Ucenic (Dan Abrudan –Abrudan Dan) publicate în . note alerte. detractorul tău amical. la prima ochire. n-a publicat nici o carte până la rebeliunea din 1989. Breviarul nebuniilor curente (1998). reiese cu claritate din Defensio auctoris dialogica: eseuri explozive. note infrapaginale şi filosofale.Opinia studenţească” şi cu o fulminantă prefaţă la licenţioasele lui Creangă. dialoguri stihomitice. La cafeneaua hermeneutică (1998). în sens vulcănescian. ofer. rival cu Viorel Padina şi Raymond Roussel. Hemoragic şi distins. Luca Piţu. cărţi stârnitoare de interes. Ce adună această carte. Cărţile publicate până acum de cel cu autotitula Magister Casvanaeus sunt – e greu să ne abţinem a spune – fiecare în parte. Magisler Casvanaeus susţine în aceeaşi 65 Defensio: „spre a-l contrazice pre alt beutor bahluieţ. dizident cu aplomb în perioada comunistă ca şi după instalarea democrației originale în România (la lotta continua!). Sentimentul românesc al urii de sine (1997). Le chasseur de corbeaux (1999). Pentru a pagina nu lăsa nimic nelimpezit despre zona preocupărilor sale.

Întâlnim în Temele deocheate ale timpului nostru pe Paul Goma din Cartierul Belleville.. ș. cu gagademicienii. etc. tătânele Răducului. alături de Nea Ceaşcă. Scrise în paradigmă postmodernă.” Luca Piţu îşi ia în serios rolul de Dante local ce deconspiră personajele şi faptele purgatoriului şi infernului românesc. Conu Paleogaga („autor al unui bestseller cu titula: Fost-am ciripoi sub Ceau”). divinul Sad. Ceea ce avem a spune de la început este că Luca Piţu poartă în sânge crucile negre. ideile mari cu cele stânjenitor minore. Ţepeneag (Ţepe Onaniristul). etc. Andriescu. astfel. Lacan. Nea Nicul Scornicean.. Marcel Petrişor. personalităţi cu personaje fără nici un orizont. Să zicem. Zigu Ornea. Spineanu. 1990. Simion. KRISTeva. pe urmă Sollers.. Geluţu Voican-Clitorescu ş.in memoriam Domniei Sale. Genette. cu malul troienit al Bahluviului Puturos. teme celebre prin profunzimea lor. Cocea şi de Arghezi din spectacolele lor pamfletice. Moldova Cisprutică. de la Leana Sinistra la E. verzi. sau cu patriotismul lui Ştrul Cazimir. mijlocie şi mică. Germania untului. Brucan. Radu Duda. Apar. Călinescu etc. Antonesei şi Al. Thomas Mann etc. decanul Al. politologul TănaseMulte Clase. Valahia Puturoasă.D. rătăcite prin aluatul politicii sau al culturii. Toată această colcăială de oameni şi fapte face parte dintr-o Nedivină Comedie care cuprinde pagina 66 Paris. Dan Petrescu. Cioran. Nea Petrache Ţuţea. roşii. cu o „metateză a lui Costache Ciopraga”. de abjuranţa civică a Magistrului Cajvanez. oveanu (care s-a descurcat faimuşel prin Mitrea Cocor şi Nicoară Potcoavă cu clitorisul HUNIUNIII Sovieti-coioase). Senatoru Sorcanu. albastre ale polemicii şi nu cred că greşesc prea mult dacă-l apropii de N. Cezar Ivănescu. cu teme derizorii. Eliade. Sorin Pârvu („amicul nostru. Dan Petrescu. Magda Ursache. cu Poliţia Bolşevicioasă a Gândirii. cu patriHoţii. „ciocoii postmoderni” Danilov. de clasă mare. Luca Pițu împreună cu Emil Cioran și soția filosofului REVISTA FEED BACK nr. ale Curvelor Democraticeşti. Cu cine polemizează Magister Casvanaeus? Cu „strategiile seductive ale Politicarzilor. Georgel Pruteanu. Șora.a. 7-8/ iulie-august 2015 . persoană de încredere şi de «sprijin»”). Vasile Lupu ţărănistu. cărțile lui Luca Piţu amestecă saliva cu dumnezeirea.a. Petru Dumitriu-Canaliu. Gigi Dej. Foarte puţini scapă de şfichiul usturător. Magistrul din Ţicău. Zub.

a strângătorilor din buci ai fostelor ţări sovietizate. Personal.in memoriam România coşmarescă. inimă+literatură” Mare REVISTA FEED BACK pezevenchi.. dar şi caricatura dusă uneori până la grotesc. tobă de carte. Ucrainieni. Sexcuritate.. îmi plac invenţiile lingvistice piţuliene. Mă voi opri doar la două portrete din cele peste o sută ale cărţii. aproape un om de hârtie. în majoritate oximoronice. în partidul Hunic şi apoi trimişi. „Mare măgar. la nasoala muncă de teren. singur în celulă. Marxturbat etc. anală. formulă orwelliană. cu voie de la Petre Roman & Brucan. calamburia şocantă şi băşcălia impresionează în paginile acestei cărţi.. adică din Naveta spaţială. Nu numai anecdota. Tătucul Popoarelor se dovedea. To axion esti! Andrei STURDZA nr..” Ca şi poezia postmodernă. de Constantin Amariu. despre Emil Srumaru şi şoldurile astrologiţei Tamara. ca Bergman din romanul Leneşul. „Vestul Analfabet şi Marxturbant!” De aceea. între care. când putea să-l mustre în voie. vulpoi. fără agic! şi cu şanse minimale de a învăţa minte. Avatarii formulei carteziene. alte compoziţii versuale ale polemistului asasin se potrivesc ca Luca-n perete. Pizdosul Gruzin. cusut cu aţă neagră. 7-8/ iulie-august 2015 . fără beutură. abia după Loviluţia Decembrie. Gâlceava lui IDEM cu ALIUD. Peratotogul! Nu degeaba i-a paraşutat lui Derrida o scrisoare deschisă şi plângăreaţă. Maghiari. Îl preferăm pe Luca Piţu (pe care l-am categorisit între cei trei eseişti postmoderni de mare forţă. Bulgari. San-Antonio şi Alain RobbeGrillet” sau „Excremenţii canini ai Occidentului Postmodern” sau „Fascinaţia urvergurei prolifice” şi să aflăm despre abolirea orgasmului.. Ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de filozofie. pe aeroport. diaspora mol67 dovalahicoasă.. Lipoveni. cărțile de pamfleto-eseuri ale lui Luca Piţu presupun un lector cultivat. pe care Michel Foucault ar fi criticat-o.” În capitolul Vorbe în vânt întâlnim un portret al lui Gabriel Liiceanu. vor fecaliza pe Evrei. Majoritarii nu-l vor înjura e el. intraţi mărunt. Poleaci. cum spune pecetluitorul autor. că ar fi avut droguri în buzunare. patriHoţi. pagina gândirostivieţuire. despre haosmosul provincentral. şi l-or dus să petreacă nişte zile la pandaimos. Unele parodii ale eseistului la poezii de ieri şi de azi sunt adevărate bijuterii. sub pretextul. Dacă Lévi-Strauss ar fi citit „Fraţii Jderi”. Gramatologul Antimetafizic! Nu degeaba îl vor fi arestat vameşii praghezi. pentru insensibilitatea-i la rezistenţa prin cultură. nu ni e face deloc de mirare să întâlnira subtitluri ca „Cioprăga. dar şi. dacă ne referim doar la cuvinte: Semnifikant. alături de Şerban Foarţă şi Dan-Silviu Boerescu) din eseul pur. Iată cum e văzut Stalin: „Ingenios.

în Rod III. punctuaţia iberică. si ghostwriter. 7-8/ iulie-august 2015 . Aureolat de faima-i lirică.. şi se preumbla cu Pelicanul din Ţicău. avatar. poate chiar după diploma de absolvire a ştudielor sale universitare. de carne y hueso. a lui e formula vocativă «Tatăl al meu!». foarte expresivă. Dominus Noster Caesar Ivanescus ex Terra Moldavica emersus. acesta. nu al Faraonului Tla ci. mai dihai ca Echinoxul din Anii Șaptezeci. sprinţarul poet baladesc din Bârlad revenea pe mal bahluvian. savoir & pouvoir. întîia serie din Rod. dădea recitaluri nr. unde era așteptat ca sujet supposé écrire. Acela. îl voi fi întîlnit vreo trei ani mai tîrziu. iar cenaclurile de la Casa Pogor si Muzeul Teatrului Vasile-Alecsandri cenacleau de zor. cu efectele ştiute. fusese coleg de facultate cu omul pe care îl voi numi de-acum înainte Dom Caesar . la care participam sporadic în vremea gîndirostivieţuirii mele sub obrăzarul unui 68 alumn filologic de anul al doilea. avatarului ivănescian din Baaad al Caesarului.  Iată. trebuie dat ce îi aparţine – şi de fapt şi de drept: ne obligă performanţele sale din războiul dus (de-a lungul şi de-a latul unei vieţi de moldav. acela îmi grăia despre el.. despre stăpânul inelului nibelungic din Bârlad. Dom Caesar aflîndu-se atunci între Rod şi Rod III.  . M-am aglutinat grupului lor şi am convorbit de idealuri.. audientes dilectissimi. îmi vorovea despre Alteritatea Sa în pauza unui seminar de materializm diabolectic şi pagina histrionic. Guide d’Anes. al Magistrului Mihai Ursachi. Acolo.Estimp. uzita deja Dom Caesar. avea fani & făniţe. mai cu seamă semnele de interogaţie şi de exclamare. În fizicalitatea lui. Dialogul şi Opinia studenţească zumzăiau prin toate cotloanele universitare.. viitor prezident în Partidul Laburist al Muncii. dar şi refrenele trubadureşti.  Rod II se cetea. la mijloc de bine şi de frumos. carele îmi semnalase. de domn şi de artist capricant) cu lumea Valahiei recentioare. pe plajele infestate cu naturişti din Vama de Altădată şi REVISTA FEED BACK Doi Mai.in memoriam Un text al Magistrului de Cajvana despre poetul Cezar Ivănescu DE BELLO VALACHICO CAESARIS IVANESCI Cezarului. pe cînd eream ştudinte. într-una din verile fierbinţi ale anilor 1975-1980. Sosise cu o treabă oarecare în Forum Philistinorum Iassyorum. Bellum valachicum Caesaris Ivanesci canere volo igitur. pescuită de mine la sugestia lui Tudor Ghideanu.

pricăjită.. al tău sînt. «sclavul lui Zalmoxis». solidamente axat pe prenumele de persoana întîi singular. amice? Dacă e ceva în avantagiul meu. obiect al fascinaţiei mele studenţeşti. ba şi neînstare să se desprindă dintr-o conversaţie despre spitalizarea eminescologului Piotr Creţia. Subsemnatului însuşi. că Pantocratorul.in memoriam cîntate. egolatria. şi Bârlădeanul cu nivel ridicat de ipseitate. cam cum se va fi exprimat Sorana Ţopa. relativ la Profesorul Eliade: «Fu băiat deştept. nr. adîncesc eu gîndemul actriţei cu pricina (cînd nu îl prelungesc voios). nume & renume – toată vieaţa . Deşi Baaadeanul erea indispus.. multe.cu mecla. Dacă însă important este pentru mătăluţă. atunci mi s-a ivit generozitatea. Pre mulţi dintre Noii Valişti cerca de altfel să-i prinză în formulă şi. deschiderea sa către vizajul celuilalt şi. Măcar că pedepsit la Mogoşoaia Scriitorilor cu faimosul instrument de scriitură corporală slăvit de Eugen Andoni într-un tonitruant poem vigitantasilabic înrăngitul însuşi. al specializării vremelnice. îi nega multe rivalului. în tovărăşia discipolei milcuane. unde se va fi apropiat REVISTA FEED BACK de masa ivănesciană a Mariei şi a Cezarului o entitate mică. kteisul celorlalte: îi erea de-ajuns să îşi încrucişeze paşii cu un specimen cultural o dată. cînd i se întîmplă să pagina creeze stihuri. Dreptu-i şi că el nu poseda narcisismul. altruismul său neconjunctural. că îl reţinea în colimator . să-i mediatizeze la Numele poetului. deja foarte vast. pui de zmei. atinge niveluri ivănesciene. Cam p-atunci îmi apărea marea osebire dintre Pelicanul din Ţicău. la Tîrgul Livresc de Vară. cu acesta din urmă şi cu subiscălitul. şi poate că nu se înşela prea. feţii mei. pe Terasa Motorului..». să descritpţioneze atmosfera din coteriile literare.»    Anecdoticul acesta ne reaminteaşte că nu iaşte poet moldav pentru care Dom Caesar să nu fi comis măcar un singur gest prietenesc.. hermeneutică la unul. mai cu seamă. rubrica sa faimoasă din Luceafărul anteloviluţionar. a lui Cezar cu. semn esoteric pe care doar Fiul-Tatălui-săuRusiia a părut că-i desluşeşte înţelesul . Virgil Mazilescu pre numele său. chiar definitiv. pe care să nu-l fi auscultat frăţeşte. ptolemaismul ursachian. pe cînd Adrian Alui Gheorghe credea. Adecă. păcat că s-a ratat.. discursul egologic adicătelea. 7-8/ iulie-august 2015 . cîteva clipe. şi Omul din Chicago şi Rangoforul din Baaad și-ar fi putut depăşi orizontul. M-am convins de asta. coincidentala întîlnire. viitoarea instanţă epusală a lui Valeriu Gherghel. io merg mai departe și debitez aţos. pe cînd se ducea Baaadeanul. să rostească neafectat o vorbă bună. izbutea Baaadeanul să-i strecoare. angaja voroavă cu degetarul misterios: «Vrei să vin cu tine.  Ar mai fi şi unica noastră întîlnire de la Marea Neagră. pe plajele Vămii Vetuste. universitar nepoetic însă ludicos cît încape. Ştia să deie o sugestie. filotimia ultimului.. Cezara. cum numai el ştie să ausculte. prietenia. în hebdoul dâmboviţean. încolăcindu-şi deştele mari de la ambele mâini. o textulă cu privire la Pitagora. cu subiectivitate asumată de adversar existenţiar. să implementeze elemente de scenariu iniţiatic printre anfractuozităşile unor faleze abrupte. inclusiv delicateţea gambelor nevestiale.    Ce mai atribuim Poetului Rangofor? Păi. vizibilmente necăjită. nu mă interesează. nu însă şi dăruirea literară maximală. Nici 69 conflictul cu catindatul caesarian la elecţiunile prezidențiale pentru Uniunea Sovietică a Scriutorilor Dadanubieni – nu avea să antameze serios respectiva încredinţare a Nemţeanului antepomenit. în prezenţă paleologică. în 1996.

Mal lui en prit! Imediat a fost interzis de la cuvîntare. în cele din urmă. Volumul Pentru Marin Preda. cu studiile încheiate la Moscova. nu a fost nici măcar membru peceriu.. traductibil în japoneză prin sensei. vai. Un altul.. «Maître». la cenaclul său de la Casa Scînteii. mda. Avea să debuteze fata. unde urma să teoretizeze cătinel conceptul de «cetitură». dar cu o intervenţie de vorbitură. cum o numeşte unul din cei cinci antemenţionaţi. Atunci fu Baaadeanul în vervă absolută.în genul gurului. vorba Soranei Ţopa.. ne-am micţionat. Abellio. acordîndu-i maximă libertate în lesă extensibilă. Am plîns de rîs. avea Dom Caesar multe păcate de socializare. introducătorul baionetei la puşcă şi renunţatorul la tradiţionala pagina crăcană . dar nu voluntar ca Lady Macbeth. spre a se afirma – gural. ilieşti specializaţi în mineriade şi caftirea intelectualilor nefesenilizaţi . fără carevasăzică travaliu de scriitură. dar şi temeinică relaţie cu modernitatea occidentală. guraliv.. căruia îi adăugase şi unul din Paul Valéry. ce-şi începuse lectura intervenţiei scrise cu un motou din . fie și la figurat. să-l vizităm pe Homo Noster Planetarius în acţiune. da. cu deferenţă înaltă.. vecin blocoteţului poreclit Corabia Nebunilor. mişuna şi el p-acolo. Presimţisem asta la cea mai minunată dintre serile petrecute în compania lui. nici măcar o şcoala de înţelepciune ca a lui Keyserling din Darmstadt. Nici un dirijor al lumii acesteia. fie el Gurdjieff. această «contrainiţiere». considerat bufonul adunării. organ pentru spiritualităţile Indiei cît Vasile Andru. Uitați-vă la biografia dumnealui. îndeplinindu-şi obligaţiile din fişa postului. cînd îl convingeam pe Marcel Petrișor. supravegheat zi şi noapte de Poliţia Gîndirii. şi că îi era poate îngăduit să se înhame la nevoinţa mistragogichească. nihil humani a se alienum putans.in memoriam orfică la celalaltul. ceva mai tîrziu. vocabulul acesta. la trei paşi de ipostaza guruală: bea cahfele după cahfele și se desfăşura maiestuos. magister ludi. niciodată nu te poţi desprinde total. marea ratare a lui Dom Caesar. nu ducea lipsă de membru. Dar deloc. tramvaiele circulau rar. să irumeze sau penetreze varii soiuri de yoni. în apartamentul unor Gabriela Iavolschi & Liviu Antonesei din Cartierul Latrin al Nicolinei.. la REVISTA FEED BACK Editura „Eminescu”. spre asumarea posturii de mistagog. şi o Coastă a Boacii de care prin definiţia. Arabizantul Ilie Bădicuţ. înainte de l989. poate că noi n-am meritat un magister ludi de talie gurdjieffiană. mai vechiul său prieten . deloc. încitîndu-l poate. Am ajuns cu greu la conclavul muştruluit de Dom Caesar. Dom Caesar Caesarovici Baaadov putea să agiungă un mare maestru spiritual! Am realizat asta odată. admirație. Doar un Păltiniş noician avurăm. c-avea Bârlădeanul deschidere culturală cît cuprinde.. în disponibilitate neţărmurită. am rîs de plîns. ne devoalează. Mi-amintesc de-un orchestrat al 70 său. mai cu seamă pentru budismul Marelui Vehicol. fiindcă. orchestrator spiritual. asemeni unor Virgil Mazilescu şi Mihai Ursachi. guroi . la Editura-i Timpul din Iaşi. tragicomedia gîndirostivieţuirii nemaiavînd secrete esenţiale pentru el. nu-şi controla mai bine orchestra. de lingam susceptibil. «ale cărei efecte dezastruoase le simţim din plin în viaţa de toate zilele». iar Dom Caesar nu pariase degeaba pre ea. scos de Cassian-Maria Spiridon. ce putea fi avansat guru cu acte în regulă. impunîndu-i minum de constrîngeri severe. ori mai ştiu eu ce. aşa cum avea să argumenteze şi etnoesteticianul Petru Ursache în monografioara lui consacrată acum cîţiva ani. spaimă.. nr. cerea să iasă la interval fără text scris. 7-8/ iulie-august 2015 .. unde se adunase mai multă iuventute decît la conferinţa lui JeanPaul Sartre din 1946. Dumneaei îl numea. ne întărea impresia că-i Baaadeanul om complet al culturii posteminesciene. pre noi înşine. Erea vremea urîtă. lumea se întrista şi nici Loviluţia nu se presimţea. Lecturase atunci Gabriela Creţan... Vom fi trecut acolo prin toate stările: jenă.. însă nu ne-a părut rău deloc. luat ca model conducătorial de Elias Canetti în Masă şi putere. Cezar Ivănescu. Da. deloc. experienţă de viaţă şi contemplativă. Poate aşa vru zeul. pentru culpă de cultul personalităţii. pînă. Evola ori simplu Ernst Junger. Poate doar Frederic al Doilea cel Prusac ori Gustav Adolf al Şvezilor.  .  «Maître». explicatune-a doctamente Șerban Foarţă gîdilînd etimologhia verbului quitter. Guénon. la o adică. Mai rău. veneraţie.

Mă opresc acilea şi …  .. rămaşi orfelini. nemenţionată încă..in memoriam amplu. car le Maître est allé puiser des pleurs au Styx/Avec un seul objet. din cuţite şi  pahare cu vin cotnaresc. alături de simpatizanţii bahluieni. a mai fost şi întîlnirea de la Borta Rece. urmată de.. a sizigiei Mary & Cezar Ivănescu. pre puţin atent la voluţiile lor cochetăreşti. cu interludii vijelşioase.închei cu dubla faptă bună. Despre sfîrşitul lui trist. Ei. dont le Néant ne s’honore pas. întocmea planuri. editarea. Ei. 7-8/ iulie-august 2015 . Carmen Gheorghiu & Muguraş Sîrbu. a volumului Moarte şi supravieţuire .  pagina 71 REVISTA FEED BACK nr. una mai gătită şi mai apetisantă decît alta. mă opresc acilea ... grăiască alţii. la Institutul European. son luth merveilleux. închei cu adoptarea copiilor. după Loviluţie. unde rivalizau pentru Dom Caesar. ca şi de-altminteri al Pelicanului din Ţicău. foarte prompţi la întîlnire. ai pictorului şi scriitorului ieşean Petru Aruştei. în vreme ce mnealui.. mai chitiţi ori mai ştiutori.

Buc. am găsit praful şi pulberea. E un poet insolit. Spirt. Nemira. un . în fond ceea ce eu am numit coada generației optzeciste. Au urmat volumele de poeme: Ingineria poemului de dragoste (Ed. Lucian Vasilescu debuta după revoluția din 1989. urmat de Evenimentul zilei .Ce hârtie frumoasă.iscoditor”.portrete critice Lucian VASILESCU DE LA PATOS LA DERIZIUNE. care construiește lumea din nimic. cu volumul O mie nouă sute nouăzeci și doi sisteme de supraviețuire (Ed. Cartea Românească. Lucian Vasilescu are febra rescrierii a tot ce există în juru-i.un poem văzut de Lucian Vasilescu (Ed. paharul şi-o carte pe care-am citit-o: pagina 72 REVISTA FEED BACK nr. Dan-Silviu Boerescu dintr-o grupare autointitulată generația ′90. dragostea mea. Ioan S.. Albatros. 1996). Rentrop&Straton. am mers mai departe şi iar am băut. 1992). antioptzecistă. 2004) și Țara mea. Pop. deși debutul în revista (Amfiteatru) se petrecea în 1988. Lucian Vasilescu ar face parte împreună cu Cristian Popescu. Muzeul întîmplărilor de ceară (Ed. 2014. 1996). cu pretenția refolmulării principiilor poetice.. Nicolae Tzone. Ce dreptunghi alb. el n-ar achiziționa vreodată un dicționar al ideilor primite de-a gata. Am făcut şi bine şi rău am făcut . DE LA CLIMATE VIZIONARE LA IRONICA RATARE PERSONALĂ Născut la Ploiești (1958). ce pedeapsă.am băut. Daniel Bănulescu. imprevizibil. cum ar spune Arghezi. viața mea. N-a fost uşor. 7-8/ iulie-august 2015 . Mediaprint. 1995). pentru aduceri aminte. Să cităm un poem semnificativ pentru starea de Demiurg a poetului: . Am căutat lucruri uitate în viitor. În memoria colectivă a literaților și cititorilor din România. Ce lume încăpătoare pentru cuvinte. Am colindat pe aici de la munte la marea cea mare. polemică. Nemira. Prieteni mi-au fost scrumiera. Sanatoriul de boli discrete (Ed. Mihail Gălățanu.. despre modesta mea ratare (Ed. desăvârșit.

nu credeam să-nvăț a trăi vreodată: . stelele cad.m-a înghiţit pământul. Ce hârtie frumoasă. Și nici atunci nu e sigur poetul. dulci şi amare. / într-o odaie vecină. una cîte una. cînd pînă și umbra mea / chicotește cu alții la masă. / doar se moare. transformarea materiei nepoetice în poezie..asta de-acum pesemne se cheamă / singurătate. Ce hârtie albă. Iulian Filip și alți prieteni.subconștientul întunecat unde îngerii zburdă / prin canalizare”. Am scris cer. ea roșește. ce dreptunghi alb. Am scris noi şi ai plecat de tot. ironia. ai aflat că eşti. am scris spune-mi. Am scris albastru. trăiește visînd. ca o recreație pentru a-și repeta acel . Imaginarul. şi cer s-a făcut. Zi după zi. în / derizoriu. desăvârşit. cuvânt de cuvânt. pe unde te-am căutat de la început la sfârşit. lumea magică nu există decît în textul palpabil.. / și dintr-un soi de singurătate . Am scris cuvântul mereu şi m-a dojenit Dumnezeu. // răsăritul e acru. şi lumea s-a acoperit cu poveşti. Altădatam scris soare. chiar . Probînd cu dexteritate de maestru textualismul în cheie parodică. Ca gustul pielii tale atunci când ieşi din mare. ba din disperare. Ce lume frumoasă. şi s-au făcut copaci. visează trăind. încăpătoare. / ei o ciupesc de fund. De la cer la pământ. ca o brazdă de mare de / pămînt / și albastră”. / nu credeam să-nvăț a trăi vreodată..în limba în care scriu nu se mai trăiește / demult. Am mai scris verde. Daniel CORBU pagina 73 Lucian Vasilescu. pentru o vodcă. / asta. dar nu pot. poetul a creat în poezia românească de azi ceea ce am numi cîmpul gravitațional Lucian Vasilescu. am scris vino . / noaptea face pentru ultima oară amor. pe lună. / înghit cu smerenie ultima cuminecătură de / diazepam. încetișor. Am scris vreau. pentru că spune:. ba de rușine. şi s-a făcut lumină. Nichita Danilov. apocalipsele iubirii. // n-am crezut și nici n-am”. spectacolul parodic. îngînă / un cîntec. De dragoste. sfâşietoare”. Am scris despre tine. şi s-a stârnit vântul. am scris corăbii. şi-a fost mare cu valuri. Din cînd în cînd o pauză.. la Chișinău. 2014 REVISTA FEED BACK nr. se preface / sfioasă . Pentru Lucian Vasilescu nu există decît ce este scris.dintr-un soi de / fericire / răsucită. 7-8/ iulie-august 2015 .portrete critice abecedarul. poetul urmărind cu luciditate actul poetic. Poemele curg firesc la Lucian Vasilescu. Am scris împreună şi te-ai ascuns în partea nevăzută. // niciodată n-am murit mai frumos ca în toamna / aceasta. / dimineața abia se mai ține-n picioare. întoarsă. tu ai citit şi taci.

în limba mea. scriu. încă văd. pe unde mă prind. scriu şi eu în pustiu. cred că m-am zdrelit destul de rău de colţul dimineţii în care m-am născut. din pricina mea plesnesc cuvintele din fiece carte. ca un şpriţ: trei părţi de vin şi oleacă de silă. cu mine începe orice moarte. pe mine însumi. în nisipul pe care-l va linge marea. c-o să înceapă şi pentru mine ceva. peste pustia nisipurilor singur stăpân. din ceruri se-aude cum armate de îngeri ştirbi şi mahmuri îngână refrenul pe o mie de voci. de-ar fi să mor aş renaşte s-o mai ascult o dată.nici noaptea. soare. am sperat. deşi nici măcar nu te-am cunoscut: rătăcită cum eşti într-un viitor care pentru mine-a trecut. aleluia! eu sunt pustia. 7-8/ iulie-august 2015 . citesc o altă carte. încă mă mir că nu am uitat nimic despre tine. din o mie de guri. altfel de ce atunci când alunec în oglindă mi se face milă? aşa. adeseori. de aceea. dar spun că nu mă doare. sunt ştima cuvintelor. *** cred că m-am zdrelit destul de rău de colţul dimineţii în care m-am născut. şi tot eu deschid barbarilor poarta cetăţii. beteagă. o să mă vindec şi eu de viaţa asta în care mă tot prăbuşesc. lumea se duce de râpă. pocită. oameni şi întâmplări. în lumea fioroasă de sub ceresc.portrete critice ȚARA MEA. am crezut o viaţă aproape întreagă.viaţa mea e o manea minunată. aşa cum a fost: strâmbă. în nisipul vecin cu disperarea. noaptea. pe mare. nici ziua. toate păcatele. nimic nu răsare . viitorul se face tot mai mic şi-i bântuit de manele. am cărat în cârcă lucruri. ascut cu otrăvuri ghearele singurătăţii. am şlefuit. REVISTA FEED BACK *** trecutul se aşază pe mine în straturi din ce în ce mai grele. pe loc mă şi calc în picioare. altfel de ce s-ar ascunde de 74 cheile mele toate porţile? altfel de ce-ar tremura în mine viaţa de frică? că vine altul şi mi-o ridică. *** m-am întrebat de mai multe ori la ce bun. cândva. lună. viaţa mea nu-i un roman . m-am străduit. până s-au făcut stele strălucitoare . eu sunt sfârşitul. m-am străduit.faruri închipuite. mai cred şi că într-o zi. ademenind spre adâncuri corăbii. eu aş vrea să rămân. acum trăiesc în altă parte. lumina e nr. am crezut o viaţă aproape întreagă. şi asta e bine. încă respir. DRAGOSTEA MEA *** sunt un om rău. am sperat. să rămân.VIAȚA MEA. pagina altfel de ce s-ar aşterne peste toate zilele mele nopţile. în ţara mea. apoi m-am luat cu treaba. dar mi-a ieşit strâmbă. pe unde calc. oare din întâmplare. beteagă. cum alţii prooroceau în pustie. sunt mincinos: îmi vine să urlu. pocită. de-o viaţă. dimineaţă rimează cu greaţă? oare din întâmplare. dar încă mai stau în picioare.

maneaua adia. mă rog la o ramă goală. în ţara mea apele susură în ritm de manea. odată cu ea. mă strânge în gheare. despletite. prin băltoace. se umflă de puroi. un accident fără supravieţuitori. oraşuntreg albise trăgând pe nas manea. dar n-am întrebare. aflu. după câteva halbe cu bere rece. când a sosit. zvâcnea câte-o manea. 75 cântam din picioruşe. cum credeam c-o să mi se-ntâmple şi mie. aflu. un preş de şters picioarele la intrarea din dos. în limba mea cuvintele cad bolnave. plutind la trapez. mă îmbărbătează. costumat în arlechin. apoi pier. umilinţa. maneaua se confruntă cu o gravă problemă existenţială. mă îmbrăţişa. pe borduri. aici mă descompun de mai bine de jumătate de veac. îmi adapă zilele cu disperare. că-s viu. zi de zi. tot aici. dumnezeu zdrăngăne din clopoţei. dar icoana la care mă rog s-a tocit şi s-a şters. se săvârşise timpul. în ţara mea eu sunt un răspuns. în ţara mea răsună codrul de manele. când se scoală. o feerie. să facă doar câteva tumbe. *** se săvârşise timpul. REVISTA FEED BACK nr. de la suferinţă. în vremea asta eu număram arginţii pe caremi arvunisem copiii şi părinţii. zburând la zidul morţii. îmi locuiesc şi eu neputinţa. eram murit. în ţara mea înfloresc toate bubele pământului. ca o apă? oare din întâmplare din acum şi aici nimeni nu scapă? demult. că trăiesc în pustiu. nevolnicia. şi viaţa mea se scurge-n hazna. iar ea de drag . şi asta e bine. precum mahmureala. doar printre blocuri. cum albul dintre strofe desparte-o poezie. părea că mă desparte de ei o veşnicie. a spus c-o se săvârşise timpul. *** în ţara mea e o veşnică primăvară. în arenă. mă rog fierbinte. ţara mea mă iubeşte. cântam ca la pian. o poezie din care cuvintelor li se croiesc sicrie. demult. în viaţa mea. nimic nu mai venea. unde totul se naşte din beznă şi sfârşeşte-n lumină. nimic nu mai trecea. din girofaruri. şi viaţa mea joacă îndrăcit după ele. doar sus în cer. noapte de noapte. tot mai jos. aici mă afund. stelele sclipesc deasupra noastră. de mai bine de cincizeci de ani. seara. în ţara mea locuiesc un coşmar cu ieşire la mare. arsura o simt ca pe-o mângâiere. cum steaua.portrete critice întuneric? oare din întâmplare viaţa mea e întunecată feeric? oare din întâmplare tinereţea mi s-a scurs printre degete. de rămas bun îmi spunea. zi după zi. mă rog şi eu. aici mă simt eu acasă. ca un cazan cu smoală. nu c-o să mi-1 dea cineva. credeam şi eu în viaţa din filmele de cinema. care pe dată-i şi trece. 7-8/ iulie-august 2015 . decapotate manele. durerea mi s-a schimbat în plăcere. c-o să stea puţin. se vede că n-am ajuns în zadar la amiază. aşa a spus şi de atunci circul n-a mai plecat deloc. în vremea asta eu îmi descălţam bocancii de pagina cetăţean. pândeam la semafor să treacă blonde. pe cer. neîmplinirile.mă gândeam. în timpul vieţii mele. *** v-o spun ca să ştiţi: în fiecare dimineaţă. de la un capăt la altul. cât să-i vedem şi noi pe îngeri umblând pe sârmă. credeam că viitorul vine el. nimic nu începea. viaţa e. sărind de colo-colo prin cercuri de foc. ca tot omul.

mă străduiam să uit. cu tot dinadinsul. străină şi grea. pe care nu s-a uşurat încă nicio poezie. să mă cufund în noapte curat şi liniştit. iar asta nu-i bine. *** dragii mei. că de-aia e ea acum aşa de ponosită. drăguţa de dânsa. mi se părea atunci că nici n-am ce uita. la fiecare. un pic câte un pic. şi sfârşitul a luat-o. de la început. mi se părea că viaţa asta a mea mai fusese cândva şi-a altcuiva. eram bătrân destul. prin faţa ochilor mi-a străfulgerat moartea întreagă. dar m-au dibuit şi tot m-am născut. draga de ea. la fel şi speranţa . nu-i sănătos şi nici nu se cuvine. scrisul este o întreprindere cu desăvârşire nefolositoare. de uitat. nu puteam uita nimic. toată moartea. a scrie este ca şi cum ai căuta.v-o amintiţi pe fata aceea de-au luat-o într-o zi cu ambulanţa. scrisul nu-i decât o sminteală. în pântecul mamei. când mă trezeam. puţin câte puţin. că viaţa mea mai fusese odată trăită. însă. împotrivindu-mă. pete în soare. să fiţi cuminţi şi-o să vă dea domnul.portrete critice în vremea asta eu îmi ascuţeam simţurile şi venele. nimic nu mai sfârşea. cu cuţitul. atunci. care se lepădase de ea. boram curcubee. voi să nu faceţi ca ea. m-am opintit înapoi. ca o coală albă de hârtie. care doar dânsa avea să fie numai şi numai a mea. spoiam asfinţitul. să răzuiesc pereţii de amintiri. *** în chiar clipa de dinainte de a mă naşte. pe care nu s-a aşezat încă cerneală. păşeam ca pe-o planetă imensă. beam mult. 7-8/ iulie-august 2015 . pagina 76 REVISTA FEED BACK nr. toată moartea prin faţa ochilor îmi străfulgera. se săvârşise timpul.

nişte oameni care vorbeau altă limbă. congestionaţi la faţă. să vă strângeţi în braţe. s-o iubiţi. ţara mea s-a boţit de tot şi-a încăput. REVISTA FEED BACK nr. ţara mea-şi doarme somnul de veci. la hotare. congestionaţi la faţă. şi ele. unde avea vecini . nişte străini. viaţa mea a început de sus. suflau în goarne. ţara mea era mare. au ruginit. ca un răsărit de soare la apus. toate maşinile cântau în cor. se întinde de la cap la picioare şi are unghii la hotare. acum. suflau în goarne. ca o promisiune. într-o vreme. nici când vă veţi umple de bube. dar timpul. zeii ori au murit. ca o promisiune. voi veţi învinge. cu cât creşteam. din alarme. pagina 77 îmi amintesc că.nişte oameni care vorbesc altă limbă. a trecut. viaţa mea a început de sus. ca tot timpul. *** când a început. pe ecran mai pâlpâie doar cuvântul sfârşit. ca un răsărit de soare la apus. în parcări. nişte străini. la cincizeci de ani. ea se întindea de la mine şi încă puţin după strada mea. în parcări. se întindea de la mine şi până hăt. ţara mea se făcea tot mai mică. acum. zeii.nişte oameni care vorbeau altă limbă. zeii. atunci când a început. unde avea vecini . nimic nu mai este acum ca la început. să nu vă mai despărţiţi. când eram eu mic. acum e fericită: toţi îi sunt vecini . toate maşinile cântau în cor. ori au plecat . pe voi v-am ales să daţi sfârşitului lumii un nou înţeles. în mine. maşinile. 7-8/ iulie-august 2015 . nici când cerul se va prăbuşi peste voi. nişte străini. mucigaiuri şi noroi. din alarme. chircită în cripta de carne. toată.portrete critice câte-o manea.nimeni nu ştie.

Cele mai recente volume sunt Anotimpuri ciudate. “Bărbat” se va numi acesta.. Prezentare și traducere de Olimpia Iacob REVISTA FEED BACK Ah. BARKAN Este redactor/editor de carte la CrossCultural Review Series of World Literature and Art. Ţara Galilor. Poemele de față. nr. Închizându-şi ochii din pricina tumultului de soare revărsat peste    prea plinul de verde. câteva bilingve (bulgară. artista Bebe în Merrick.AngoBoy” Sofia. 7-8/ iulie-august 2015 . să fii din nou Adam cu toate coastele lui tânjind după femeia când  încă nenăscută cu gura dezlegată de al merelor gust. Oare cu cât e mai verosimil  (mai demonstrabil). EDENUL  PISICII Omul se joacă cu pisica. traduse în limba română fac parte din cartea Mașina de inventat idealuri / The machine for inventing ideals. şi apoi să îşi frece urechile.. a ţinut seama de toate fiinţele din jur. în 1996.biblioteca de poezie CÂND ÎNCĂ  NENĂSCUTĂ    Stanley H. şi ABC-ul Fructelor şi Legumelor (2012). În mai 2006. Barkan și Daniel Corbu. la fiinţele blânde aşteptând să fie numite. în Long Island. Locuieşte şi lucreză împreună cu soţia lui. siciliană). italiană. pentru cei „25 de ani de activitate publicistică de înaltă clasă”. ca prim şi unic poet prezentat în exclusivitate la „Centrul Dylan Thomas” din Swansea. avîndu-i autori pe Stanley H. prima. A fost declarat maestrul poeziei pe anul 1991.Princeps Multimedia” Iași. Opera lui a fost publicată în 15 culegeri. Bulgaria. de către Small Press 78 Center. o colaborare în planul poeziei şi al artei fotografice cu artistul rus Mark Polyakov (2007). nu Adam. sau pisica se joacă cu omul?                        MONTAIGNE Cînd prima pisică a urcat încet. încet pe o stâncă din Rai. ambele publicate de . să îşi unduiască coada şi să toarcă: „Ei bine. rusă. Cu urechile nestingherite de al șerpilor sâsâit. PRIMA NAŞTERE Acoperită cu frunze. Stanley a fost invitat de Peter Thabit Jones. el din străfundul ei decât ea din coasta lui? Un om a scris mitul. editorul publicaţiei The Seventh Quarry. se ridică din pământ – ea. nepăsător la goliciunea şi pudoarea din grădină. pentru ’The Best of the Small pagina Presses’. care a produs în jur de 400 de titluri în 50 de limbi. apărută la Editura . în New York (titlul i-a fost dat de Poets House and The Board of Education) şi câştigătorul premiului The Poor Richard’s Award. poloneză. s-a apucat să îşi lingă labele din faţă.

”Corb”. Acum e timpul să înceapă joaca   ”de-a Şoarecele & Pisica . ”Privighetoare”. nu prea îl interesau. mana craterelor a pârjolit pământul. curcubeu. O femeie avea să dea nume potrivite păsărilor din Paradis. După ce s-a potolit şi ploaia. a spus el. Adam s-a întors către păsări. sau ploaie. Păsările care aveau să cânte    în zori şi la asfinţit. corbul şi porumbelul şi-au făcut cuiburile pe lună. mările s-au adunat în aburii din Sargasso şi albatroşii atârnau de gâturile stârvurilor crăcănate pe copacii despuiaţi. şi mă vor mângâia ori de câte ori voi avea chef. pagina 79 MOISE SPUNE TOT Crezi că scrijelirea celor Zece Porunci a luat 40 de zile şi nopţi ? De fapt. a şoptit ea. 7-8/ iulie-august 2015 .” DÂND NUME PĂSĂRILOR Sătul să tot dea nume cornutelor & peştilor. . Ele îmi vor aduce laptele şi iarba-mâţei. tangara”. farmec. Despre al doilea gând.biblioteca de poezie  iar aceea. După brăzdarele preschimbate în săbii spintecând vântul. potop. “Femeie”. păun. profetic. mister. stârc. acestor prime făpturi ale văzduhului care vor fi simboluri într-o vreme viitoare. a luat doar REVISTA FEED BACK nr. DUPĂ CĂDERE După potop. apoi ”porumbel”. o zi & o noapte. flamingo. mişcare. ţel. . aşa că Eva a hotărât să-şi încerce priceperea în onomastică. seminţele de muştar au ţâşnit în cârcei învăpăiaţi de viţă. papagal. ”Ibis. ” după prânz. înfrumuseţarea literelor a luat 39 de zile şi nopţi. splendoarea gândului.  Aşa se cade   cu  două animale dragi din grădina mea.

omul maimuţă şi Lilith au pornit dansul înfricoşător în valea dinţilor dragonului. asemenea nevăzătorilor. ÎNTUNERIC NECLINTIT Când chiar şi visele dintâi ale soarelui rămân tăinuite îndărătul norilor de nepătruns.biblioteca de poezie După cădere. 80 În lumea neatinsă de nea lipseşte o dată. cuvântul. sunt mişcare neîmblânzită născută din flacăra primordială. pielea. amuţită în tăcerea Să sufle oare vântul fără să atingă? unui cuvânt Înrâuresc sunetele urechile. Noli me tangere. gura. aşa cum fac eu cu vorbele. când suratele lunii dispar de pe cer. minţile fără să le atingă? pagina Mai bine să nu mai ningă niciodată decât să te ating “doar o dată”. cu tine. REVISTA FEED BACK nr. 7-8/ iulie-august 2015 . cu care împart asemuirea mea sub ferestrele întunecate sălbatică. măcar un ecou într-o ureche ascunsă. gravat în cenuşiul uitării. Albul dintelui nu se oglindeşte Nu voi pune nici o stavilă. Mai bine niciodată decât să nu iubeşti în voie ca furtuna dezlănţuită ca valurile spărgându-se la mal ca vântul neîngrădit Nu mă atinge. Aş fi mai tandru noi ne vom poticni decât cel mai tandru îndrăgostit pe străzile fără felinare. fiecare clipă fi-va gingaşă Vom asculta pentru această iubire a mea îngemănată. Fără atingere nu existăm. există doar “mereu”. şi nopţile fără stele îndură şi dimineaţa NOLI ME TANGERE vine fără lumină. cu tine care mă vei îmbăia cu mâinile tale mâinilor noastre căutătoare. vom ţipa ascuţit Cum „să nu te ating” în întunericul neclintit atunci când simţul e treaz? ca să răsune Ne atingem cu ochiul. glasul dar tu spui: „Noli me tangere!” neauzit. deschise fără ochi să dea bineţe gurilor noastre deschise.

  Mă las în seama ta. cactuşii ca nişte butoaie Veşnicia? nu se iau la întrecere. să văd nevăzutul. cu coajă brăzdată ce îi ascunde dulceaţa. VEŞNICIE (o notă de „subsol” după Donald Lev) Am sărit de pe Brooklyn Bridge. inefabilul. Vânturile din Arizona bat. aşadar. monştrii Gila. şi a treia oară. .   Mîinile tale sunt unduiri ale valurilor şi vânt cald. . îmi voi închide ochii fără nici o speranţă de ploaie. domolit de zâmbetul tău neprihănit. Teritoriul lui e păzit cu străşnicie de munţii Huachuca. soarele. voi stabili un nou record. REVISTA FEED BACK nr. închidea florile. scorpionii. Nu am murit. Îmi scalzi ochii în mosc şi tamarin. ascundea luna. ispita celor o mie de felinare stradale. Câteva păsări trec iute pe cerul senin. dar nu izbutesc să îi îndoaie trunchiurile puternice. înalt şi puternic în deşertul care se coace la soare. cărăbuşii. . fără frunze.biblioteca de poezie SAGUARO Un falus mare. cobora păsările. FEMEIE DIN MANHATTAN O. Dar nu mi-a ieşit. ţepos. şi mi-a ieşit. Saguaro stă de veghe cu străşnicie. au spus că ar trebui să mai încerc o dată: dacă trăiesc. o ia agale îndărăt. frumuseţe nespusă. . 7-8/ iulie-august 2015 .   Glasul tău. femeie din Manhattan. şerpii cu clopoţei. intrinsecul. Saguaro domină pădurea Sonora― În cele din urmă am  dobândit … tuburile de orgă. rac alb. FRUMUSEŢEA DINASTIEI T’ANG Legănând frumuseţea Dinastiei T’ang Obişnuiţii locului sunt centipedele şi care odinioară dobora peştii. în trei colţuri. pagina 81 Mă înveţi despre măslini şi vinuri răcoritoare. Cei de la Guinness Book of World Records   m-au sunat. de nisipurile albe. tu eşti Kamala mea. De două ori. Singurul fruct: ţepoasa pară roşie-verde gândul mă poartă la tine. tăria înfiptă adânc în pământ. Am sărit.

Adolescenţa mugurilor în foile late se leagănă şi înaintează cu paşi adînci de clopot în coridorul rotund al fructelor. ce mister ascund locurile vechi. În mobilele vechi scîrţîia şi putrezea un secol fantastic. cîte sugestii şi ce fluid le leagă de vremurile pe cari le-au trăit? Mai stăruie vreo comunicaţie între ele peste efemera cătuşă a materiei şi a spaţiului? Iată. avalanşele se aplecau pe munţi şi-n rădvane se întorceau. pătrundem în nr. într-o metamorfoză suavă şi într-o transparenţă tot mai ireală ne străbăteau atîtea recunoaşteri. Ciocănisem în temeliile cu glasul înfundat.. Prin ferestrele nostalgice se perindau grădinile cu REVISTA FEED BACK florile artificiale ale aducerii aminte. scoborînd o scară de 82 hermină în grădini. lumina ca un mamifer antic se proiccta prin grota oglinzilor vechi. gîrlele scădeau şi numai pe povîrnişuri o precipitare clară trecea repede peste pietre. Casa o umblasem întreagă. Plimbările printrun continent alb de păianjeni şi receptacolul unui peisaj amorf al vidului. domniţele moarte de tuberoză. căutînd să trezim în lucrurile vechi silueta mobilă a vieţii. O depăşire şi o cavalcadă de mantale de ozon în respirări fîlfîie în cornetele zburlite de brazi şi e o feerică tăcere prin luminatorul pagina zilelor toate auguste. cînd pe sălile reci se ventilau uşile deschise noaptea după spirite. Artezieni. ne suspenda într-o plutire insesizabilă. ca un arcuş pentru care atîtea inimi desfăcute într-o crizantemă de pene. lîngă un exod de umbre şi de sălcii. podul în ghirlănzi de praf se releva în atîtea morţi legendare. Eram singuri în casa cu terasele pustii. scormonisem cenuşile reci din căminuri cu osemintele sure ale butucilor melodioşi cu iernile ferecate în viscole şi un balaur legendar cînd se lupta cu vîntul gigant în porţi. atîtea fluvii de blană oprite la ţărmul unui glonte. un păun al undelor era seismograful atîtor zboruri dinamitate în soare. în cîmpurile de mac ale motoarelor solare. Ce mister. tic-tacul rămas ca o fluturare de aripi zburate în scrum. Lumina scundă intra pe sub ferestrele ogivale. o muzică mai înaltă decît flăcările trompetelor te perpetuează în lanurile de săbii. surîsul împietrit al altor primăveri se cicatri¬zase pe o piele diafană a trecutului. palide şi cuminţi. 7-8/ iulie-august 2015 . zăpezile ofilite ca miresele în cavouri îngălbeneau. sandalele dezgheţului torid. în două picioare. Pămîntul ieşise cu paşi înalţi de iarbă peste o vedenie nouă în întîmpinarea luminii. o spirală obscură de bucurie.proza de avangardă Veranda melcilor Sașa PANĂ Juin ton soleil ardente lyre Brûle mes doigts endoloris Triste et mélodieux délire G. atîţi cavaleri cu sufletul în mîini. căutînd în praf şi-n glasul dospit al grinzilor o arhaică tinereţă ruginită prin armele sprintene altădată. rigidă ca statuia unui cal ridicat pe un soclu. de-a lungul malurilor.. spre o goană a secolelor de lîngă el. plopii legănau un Dumnezeu tînăr.O flintă ai luat-o grea în mîinile ireale. În spaţiul unei singure camere e un ocean de sugestii. prin vînătorile unui metalic crepuscul al zilelor. APOLLINAIRE Primăvară postumă sub lespezile toride. un naufragiu de amintiri e imi¬nent într-un necunoscut apropiat şi un vid începe acolo unde pasul apasă o clampă dură de eternitate.

îngerii lubrici săreau zidurile. şi prin domeniile falşe ale bucuriei. un aluat tropic vă frămînte armura răcoarei. plutind într-o corabie cu marinarii nr. iacul era o eşarfă de stele. canar încuiat fii o pîlnie stelară pentru cărbunele rigid al omului. cu scările marmoreene buclate de gleznele tale şi prin grădina de ogari pasul tău e măreţ şi braţul adună flora incantată a mîngăierii. Un cer ca un as de pică. Aparenţele vieţii trepidau lent. Doar mîinile sunt fecunde. O noapte întreagă. şi clopotele selenare ale sălciilor erau gîrbovite de un peisaj des şi nedefinit. întunecîndu-se pe umărul tău rotund. şi printre ei îngenunchierea în cîntec ca în nisipul crustaceu de alge şi şuierul de pagina crengi saline desfăcea portocala ca o lucarnă în atelierul focului. Pe acoperişul alb al lunii pleoapele s-au subţiat diafane ca o verandă a somnului. lîngă sfincşii desueţi ca nişte campioni bătrîni. Atîtea bucurii se povesteau singure şi atîtea altele le scorneam pentru urechile tale mici ca două flori atente. cu ochiul ca un inel de foc ars.proza de avangardă salonul imens. ce ochi perfid ascuns în firele zilelor ca un telescop de girafă prin păşunile grase ale interdicţiei? Un amfiteatru de vînturi deschide circul şi lupta vendetelor începe între aeroliţi. Între oameni atîtea ceruri existente. chemînd tot conţinutul premeditat al dragostei în acest sezon de şerpi candizi. Întorci capul într-o infuzie lividă de astre şi printr-o clepsidră de scări stelare se prăbuşesc cadranele timpului tot mai puţin prezent lîngă noi. ca un veac vecin şi verde. pe aici poţi recunoaşte în boschete sublimarea privirii înăuntrul tău. 7-8/ iulie-august 2015 . lăsînd din degete să-i picure stele în havuzurile ovale REVISTA FEED BACK ca o inimă. identificarea fiecărei molecule în spaţiu şi-n memorie. ca o plecare a luminii. o vegetaţie a fricei în orice umbră se măreşte. spre stolurile hămesite şi cîte delicatese ale minţii rîvnind dorinţi masacrate în ecuaţii abjecte. altul factice. Un cer de pămînt pentru mineri. Banchizele incandescente plutească în fluviul grîului. mi-ai spus-o dimineaţa. După sărutările îndelungi. Păduri desfăcîndu-se ca păuniphoenicşi din putrefacţiile toamnei. o carafă în amurg de căprioare. Retras fiecare în gîndul său. trezindu-te cu profilul mai suav. în puritatea şi luxura castă a hazardului. şi în ceasul indefinit un cerb trecea prin vitraliul mersului. hrăniţi cu oracole hilare şi cu un varech al ultimului răsărit lunar. cu o bucurie care ţi-o împlineai mînjindu-te cu hemoragia unei devastări cu două mîini şi cu o gură trecînd între fragi şi stilet cu o simplă presupunere de rapt şi de potir. dimineţile s-au depărtat ca nişte caravane de sonerii şi mîinile rămîn ancorate într-un umăr de durere. Viaţa şi dragostea lîngă ornamentele absente ale simplităţii erau mai fecunde în personalitatea lor unică. unde valsul se împletea ca o ghirlandă pe muzica lui. Îngheţul e o ferigă neştiută pe aici. învîrtit după corolele de crini negri. Dragostea e un autozit sideral. iată fotoliile mari cu pluşul cărunţit. cu oraşele imaginare urcînd pe un obelisc de fantasme şi de promisiuni autocrate. Înserarea o escadrilă de corăbii fumegînde printre catarturile minaretelor. prin noi înşine crescută fără zăgazuri. O sărbătoare nocturnă aduna în chip popoare suple şi fantastice. Pe gura cu încrustări de solstiţiu a rămas un zîmbet sever ca o acuzare rigidă liniştii. un pămînt de cer pentru floarea genunei. lîngă paşii vii încă pe poteci. Valurile cu coamele umflate 83 şi sirepii furtunei nechezau în ocnele lichide de sare şi pe lagunele senine turma de elefanţi nostalgici şi lichefiaţi ai meduzelor. învăţînd vorbele lăsate prin grădini lîngă grilajul de fier. Pe lugerul unui minut inaccesibil. mîinile închise în nemişcare ca păsările în gips. am continuat plimbarea în neant. pumnalele sîsîie pe pulpa pietrelor subţiindu-se şi sîngele gîlgîie în artere ca un călăreţ al aventurei în neguri. Paşii au convulsionat potecile strîmbe ca o mînă arsă de fulgere şi descopeream în desişul de scîntei rana fragilor. cînd soarele e un lăncier de salamandre şi coifuri. prin icebergurile aride şi fixe ale piramidelor. prin ferestrele deschise o femeie se apleca peste balconul cerului. un cer inefabil hîrtiei tipografice. într-o apatică nostalgie. unde altădată clavirul mîngăiat de femeile palide răsuna. Dincolo de casă începea pădurea. Plimbarea obosea. şi-n mijlocul ei o lebădă albastră. Pe aici plimbările noastre au purtat atîtea poveşti. descinse dintr-un darxinism cromopter. Un ocean închis într-o cifră sau într-o definiţie sintetică şi un canar într-o colivie dezlănţuie o alhimie fonetică. într-o exaltare de cadavre cristaline. ducînd spermatozoizii giganţi ai sicomorilor şi umbrele lor spre un evantai de orgi. cu picioarele şubrede. prefăcînd răcnetul de fier în ciripitul de aur şi mimetic al trecerii lui. Atunci te-ai ridicat şi ai plecat.

auzul din freamăte. un om îşi strînge lîngă el sîngele ca o băltoacă şi se oglindeşte în moarte. după atîtea veacuri de silex. castelul se desface ca păun în palmă şi-n pupilă se sfredeleşte călăreţul cu pintenii înfipţi în inimă. asculţi emigrarea lentă spre un necunoscut a pendulelor. spre brazii sfredelind castelul de cuarţ al munţilor. pîna în seara cea din urmă. venind să observăm vieţile curbe şi umede ale gasteropozilor. continentul e absent pentru acest Pierrot cangrenînd în înger şi inima tăiată în două ca o portocală e neagră de sîmburi. Un tunel de sare săpat într-un lemn putred la încheieturi REVISTA FEED BACK nr. de memorii şi reminiscenţe. cînd dintr-un ungher Christos se ridică şi trece din om în om. privirea din ochi. din care o unghie se ascute şi e lîngă coapsă ca un stamin al crimelor viitoare. Mersul tău era un mers buclat printre tălpile goale ale melcilor. Un om se desparte în două. De-a lungul pereţilor plimbat. oamenii s-au perindat cu opulenţa unei vieţi castelane şi. singuri acum. convulsiona un şarpe violet în orologii. Un om porneşte cu ochii închişi de-a lungul lui spre o realitate absentă şi-n gol mîinile sale se umplu de funinginea păsărilor zburate de mult. N-am ştiut-o decît amîndoi. Între pădure şi casa pustie colcăiau atîtea mistere. prin boschetele serii. zilele şi nopţile au trecut ca două trenuri în sensuri contrarii. imperativă şi 84 lîncedă de semne de întrebare furnica ultimă ca un apocalips pînă atunci ignorat. porţile au păstrat un ecou din urnirea de fier a medievalilor şi iedera îngenunchea în cer. Inima e o mănuşă de sînge pierdută în minutul sterp. lîngă un automatism voit. Cinematografic miracol. Dar cine-i ampu-tează în apropiere pădurile de onix şi mireasa rămîne lîngă privirea lui ca o statuie de cenuşă. spre spirala plată a undelor. ora de jazz şi de scîntei a potcovarului. în obrazul fiecăruia. 7-8/ iulie-august 2015 . Totul încetinea: făclia din mîini. Totul întreba itinerariul pagina cochiliilor. cu urechea lipită.proza de avangardă încuiaţi în cîntecele lor prin bolţile de apă. uşi de ce¬nuşă se deschid ca aripile incendiului în flăcări şi de pe treptele inflamabile ale crepusculului mireasa apare cu un buchet de foc în braţele de sticlă şi înaintează pînă la îmbrăţişarea halucinată a omului. cînd am venit s-o incendiem. Acolo totul încetinea. un sezon întreg. Pe aici. ca o floare emigrînd prin lespezile străvezii ale minţii? O turmă de pachidermi ling în fildeşul boreal palmieri de gheaţă. locuitori ale căror imnuri îţi păreau a fi ciripitul de metal al războaielor. În noapte fruntea e un rug rece solar şi mîinile se răsturnau în vîlvătăile de harpe. atîtea fenomene ucise pîndeau după evenimentul fiecărei clipe. cu umbre de alabastru şi antropofagi. am rămas să vorbim o iubire de lirice disertaţii. O avalanşă lentă de tristeţi scobora din fereastra înaltă cît un turn şi singură ca o rufă a vidu¬lui o acvilă se zdrenţuia în rană. o mînă de os trece printre rădăcini ca prin părul alb şi subpămîntean al pietrelor. Quo vadis? — Unde melci? Poate aşa a isprăvit prietenia noastră în acest început de vară a lui 1930. După atîtea peregrinări ale minţii. În fundul parcului. în scoică şi-n glastră ridicîndu-se un lujer de abur. o procesiune obsedantă. Luna avea o formă spirală de cochilie. statuile plîngînd în FĂT-FRUMOS (O zi) Un urs polar de lavă şi un clinchet de sandală printre gheţari străbătea salonul alb al cărui singur perete circular era un cornet de migrenă şi o imobilă plecare de albatroşi. mai îndurerat. o fosilă în pămîntul unei ţări cu locuitorii de argint. ca la o fereastră. trenurile minţii fugeau în vîrtej lent pe o linie invizibilă din palmă. nereuşind totuşi. era veranda spirala a melcilor. un lan de melci inunda prezenţa lumii. Un pas sfărîmă o poartă de scăpare închisă în frunte.

PLECAREA REVERBERULUI Lîngă el. ca orbitele de var ale orbului lumea pipăită şi căutată cu mîna fosforescentă. Totul era spus. doi. Cîte îmbrăţişări pagina nu se desfăceau într-o laguna a vieţii sîngeroasă în orice vorbă. cu gura ca un lacăt de silex. pierdut în patul lasciv de pînze moi. femei jefuite de furtună se ascundeau după pietre. e luna care e în cuprinsul nopţii ca o santinelă. O lumină uitată pe fotoliul de umbră ca o mănuşă. În pantofii de cristal uitaţi aseară de două picioare devorate de libelule vei găsi ca într-un buzunar uitat două stele. fără sexe. te traversează şi se desface înapoia ta ca o umbră. sînii se umplu ca două cupe dintr-o butelie de voluptăţi amare şi creierul între două oglinzi negre goneşte sterp un alb fascinant. lupul sur un ogar între crizanteme. aceste tidve ale unui veac de libaţii şi crime cu domniţele mîinilor albastre.şi în oglinda lor vedeam carnea ta dezlăn-ţuită. un ac înroşit în nr. din amfora căruia n-a rămas decît o toartă a disperării. într-o ţară care nu mai e a cărnii şi nici a auzului. voiaja pe pereţi dibuind un buton cu ţipătul de abur al spaimei şi de aici un drum şi un itinerar vertiginos prin dezlănţuirea elementelor. O înotătoare ajunge pînă la peretele tău de unde te priveşte cu doi ochi salini şi. şi singuri sînii virginali rămîneau. cînd cavalerul e de umbră şi tăcerea un stilet în inima toată. grindina trecea cu carele peste ferestre. solitar şi inutil. mistreţul devenea felin. fulgerele arătîndu-şi dintr-o dată dinţii. totul era ştiut. Şi femei reveneau pe umărul tău. salonul alb se mistuia din realitate. Din frunte a rămas un clopot sin¬gur în cer ca un erete şi cetatea albă spre care se înclină e în febra frigidă a trecutului. înaltă într-un elan stelar. 7-8/ iulie-august 2015 . iar pe călcîiele absente două cicatrici îţi vor spune tot misterul unui sfîrşit în peisajul de gumă al incertitudinei. Ploile mari se pieptănau pe cîmpurile abandonate. în convoiul lent şi procesional de pigmei. în dinţi atîrna o fereastra înaltă. bestiei infuzîndu-i-te ca un alcool. Oceanul 85 era o broboană pe o frunte în viteză şi fruntea era un ecran. în pîlnia nopţii un şarpe albastru curge pe pămînt şi un picior gol şi rece. şi drumul ieşea din auroră ca din decolteul nimfei braţul fertil şi păros al satirului. ecranul o frunte şi o transversare Pe aici păianjenul e o mimoză de cenuşă ştii? În pumn scrîşnea o stea. Fluvii aeriene se avîntau şi-n promiscuitate fulgere biciuiau apariţii de os în sarabandă. un om se apropie de tine. din mănuşa de rană a cărnii. Gleznele. ca un incendiu în creierul alb. În crepuscule mesteacănii gravi apăreau cu un sceptru în mîini şi-n căpesterele REVISTA FEED BACK vîntului ondulau. zăplazul ca o panoplie de anotimpuri pe un perete cunoscut sub un salahor al nopţii şi sub spada verde a iederii. Din atîtea coşmare şi personagii fantomatice. după aceea? Grădina din faţa verandei era cu copacii ei imenşi din scorburile cărora se scurgea o licoare neagră de furnici spre cer. tavanul e un cadran prin ferestraile căruia timpul fulguie o ninsoare imaterială pentru amfora de pe umeri grea. cu pîntecele ca o reinglodă. De pe un ţărm sinuos ca un crenel culcat se azvîrliseră în clocotul inutil al discursurilor toţi oamenii de bine. Treci şi treceam amîndoi cu mîinile pe o claviatură a genunei. ca un picior ortopedic. Aici sfîrşeau nopţile ca un acordeon mut. căutînd în nisip diluviile de bronz ale flacărei. unde sînt? unde e clocotul genunchilor pe o lespede a evocării. dar pietrele deveneau transparente ca o dantură de fiară . toţi cretinii inefabili.proza de avangardă firide. din văzduh căzură în părul mamei cîteva pene de vultur însîngerate. Cine ar fi trebuit să se ridice împotriva dezlănţuirii cu o mînecă de fier în beregata ultimului destin. O lumină opacă se încîlceşte în păr şi călătoreşti în noapte ca un lampion. ieşisem dincolo din noi. Salonul fără candelabru lumina prin albul peretelui său absent. Femei trecînd prin noi ca prin coridoarele de sticlă ale florilor. supus şi necunoscut. femei cari începeau dintr-un punct somnambul să se profileze pe braţul vid al insomniei şi reverberul ca o stea cu lujerul greu. corbii albi ca mănuşi de lacheu serveau în felii carnea. gleznele rotunde ca mo-nezile din mersul femeilor. se confundă. uşile cangrenau în beciurile uitate şi-n butiile goale ar fi răsunat scheletul pivnicerului dacă le-ai fi ciocănit. pulpele devin violete. Un ochi ascuţit te tatuează. O sabie ai tras-o din fulgere. ca într-o fructieră după festin. roşie. aici se adunau ca într-o scoică lacrimile uscate ale despărţirii. singură cu statuia clorotică a poemului. În zori. dar cadavrul tău nici pînă azi n-a fost găsit. din fîntînă nu rămăsese decît o lacrimă. umerii se scurgeau şi o nouă osatură incandescentă se subţia sub muşchi.

rîde cnutul pe o fesă tumefiată şi rîsul ei e în ţîşnirile de sînge. săbiile clocotite ale rîsului definitiv şi mortuar. ca un pumn cu un ban de lumină. în aceeaşi reverie. zilele se construiau din părţi laterale şi o monotonie le apăsa ca o migrenă. Vezi. o sabie roşie cu două tăişuri. voi. compoziţia inertă a vieţii rîde. frunze de fier. O gură geologică e prăpastia pusă lîngă tîmpla ta. ne aparţineau ca două ţărmuri cari se contopesc. toată audiţia exasperantă. Aminteşteţi nopţile ca eşarfe. şi din evantaie şi-n somnul infailibil defilau pe o frunte ca pe o terasă a gîndirii absente. Rîd materialele. Cînd aţi avut voi. domnilor cu ciucuri în vîrful degetelor. în această piersică de puf e strîns un pumn sîngeros şi cu o sabie de zahăr în salivă. de ce foetuşii reginelor n-ar fi de bronz? Dar reverberul era o a treia mînă care le strîngea pe ale noastre şi punea capăt oricărei existenţe. Da. într-o apoteoză de praf. cînd maxilarele sună ca o legătură de chei. La întoarcere. 7-8/ iulie-august 2015 . cu metalul acru. Porte cochère? Non! Porte chevalière. o sabie în zigzag e dantura acestui rechin frumos. străzile erau întortocheate. şi te vei strecura ca un salahor să-i fecundczi carnea suavă ca umbra unui fluture. o floare carnivoră e superbă gura acestui leu în care munţii se sfărîmă ca maxilare şi peretele lumii se năruie. contorsionîndu-vă. ca o lege a reciprocităţii. profilul se subţia ca o crăpătură într-o uşă şi cu un ochi îngust revedeam un ţinut pe care nu-1 trăiam decît literar. ca un punct central. jivine ale canapelelor. în găleţile de apă azvîrlite pe capul celui flagelat. dar săbiile feline ale unei reverenţe înapoi. În ecoul rigid al solitudinii mişcările erau de piatră şi pe scările stelare scobora.proza de avangardă pagina perla incendiată a nebuniei. iubita cu un cearcăn de fildeş împrejurul nombrilului şi pleoapele acoperindu-i sînii. şi aerul era rece în respiraţia ca o lamă. o viaţă ca vapoarele plecate pe mări cu braţele la ceruri. oricărui efort. Sfîrşiţi acest derby al infernului! Şi reverberul a rămas în acelaşi loc. sfîrşiţi. şi numai pe undeva ca un sediment. dar una singură şi cu pumnul închis în capul caligrafic al şarpelui? Cînd aţi avut voi pe esofagul palid o sabie a foamei. şi în derîdere această formulă a unui romantism vetust ne mai încînta. a cărui metempsihoză e în hienă ca un împrumut firesc. nr. ne descompunea imaginea. o sabie ca un al şaselea deget pe o mînă. înghit săbii. persuasivă şi invizibilă? O sabie dirijează zborul şi mai roşu al păsărilor. îţi spuneam mereu: or.. cu efigia noastră a amîndurora. tălpile sună în mersul lor de crotali şi-n pumn n-a rămas decît fantoma unui steag. Vei găsi mîine. etalată lîngă cadavrul vostru. cu subţiorile fetide ca botul carnivorelor moarte.Sfîrşiţi acest derby infernal”. decît dialectic. Ne despărţeam. Sfîrşiţi acest derby al infernului. castelele vechi rîd crăpînd turnurile putrede cu o fîlfîire neagră de lilieci. O tristeţă întreagă e în spectacolul trecut. Am apărut la fereastră strigînd: 86 REVISTA FEED BACK . şi în toast o sabie rebelă a cuvîntului. şi toate săbiile ieşeau din abcese cu un surîs în vîrful lor. cum toţi regii au statui. a rămas ca un pas sonor de straje pe un coridor. al unei prietenii fără margini şi fără ţinut. cînd umerii se dizlocă din încheietura lor de grinzi cosmice şi tot edificiul se prăbuşeşte rîzînd. cu o foşnire veştedă. Nopţile cu vise erau păsări negre cu pîntecul alb. trenuri rîd peste podurile azvîrlite pe genuni ca un braţ după gîtul vidului. Păunii coloraţi intrau în fructe sub portaluri înalte şi amazoanele albe de viermi ieşeau. Vei găsi trompetele înfundate cu cîlţi şi-ţi vei aminti că lîngă fiecare lampă un cap se aurea. dar o linie era dreaptă în memorie. reverberul. Aminteşte-ţi burgul nemţesc în acea noapte a învierii cu caldarîmul ca o orgă sub copitele cailor. indolenţa ca un clei prin membre. cascada. Tu ai plecat de patru ori şi singur el. despărţirea la o oră cînd pe străzi nu mai treceau decît poeţii şi măturile automate ale primăriei. În lături. Pe lîngă aceeaşi statuie impregnînd liniile spaţiului.

Un apel. 7-8/ iulie-august 2015 .S. întindeţi-le aici pe masa evenimentelor. aţi lucrat dinaintea naturii de multe ori întrecînd-o. striviţi ochiul acesta care vă scrutează şi veţi flămînzi mai departe resemnaţi şi vor veni alţii să vă ducă înainte sicriul de cristal în care veţi fi palizi şi ireali ca o principesă a trecutului vostru glorios şi lamentabil.O. O dantură de oţel v-a sfîşiat.zace. Undeva e punctul final şi infailibil: moartea. după ce aţi tăiat păduri şi aţi făcut drumuri. dar cîntecele sînt nevolnice şi nu le mai auziţi. Ochii se pierd şi tot mai străvezie carnea se subţiază în proporţia descreşterii alimentare. Caut în cîntec o mîngăiere. În geamăt un chiot se încreţeşte sîngeriu într-un sîmbure ascuţit. Feţele se trag la o rîndea invizibilă. spre care întind şi fruntea şi fluierul şi buzele zdrelite de stele şi de stînci. Cu ele aţi bătut ca pe o nicovală planeta ridicîndu-i oraşe fulminante. salutul vostru în formule economice. Întoarceţi-vă cu faţa unul înaintea pagina celuilalt. voi veţi fi învingătorii lui. care colcăie şi se asmute amorfă. o caut. În tării pămîntul şi-a rupt gheizerele de grîu şi de secară. aţi urnit pe dîre paralele carele de fier şi aburi. se încrucişează. Într-un deşert al panicei şi într-o nebunie a foamei spectrul vostru trece. Furnalele se zgîlţîie ca o pădure de plopi cu solul deplasîndu-se şi un torent de roţi se prăbuşeşte în beznă.proza de avangardă CHIROMANCIE De cînd. Şi numărul minat de cauze cu totul altele şi explicite în sensul unei economii politice mai adevărate. într-o zi. Ţineţi-le în zare. Şi mîinile voastre se subţiază de anemie şi încep să se lumineze mortuar ca mîinile de principesă. De ce? Măcelul fără precedent v-a săpat şi s-a înfruptat din carnea voastră încropită de funingeni şi de ţărînă. se zdrenţuie. rîd ca nişte clovni imenşi de voi. o sfîşiere în carne ca de hîrtie le aud şi cu o lacrimă de sare îmi ciuruie pleoapa un cancer al durerii. de răsturnări şi de victorie. o încordare şi să purtăm conştiinţa dc obraz ca un herald al dezastrului. Priveşti mai atent. dureroasă. Pe mîinile voastre strînse uscate la piept ca o icoană a pămîntului. Locomotive se izbesc de stînci şi rîd. şi acum flămînziţi în puhoaie după ce aţi ridicat oraşe de po¬mină cu uzine ca nişte buduare ale materiei. aţi doborît pădurile şi aţi frămîntat ca pe un aluat lemnul iscodind din el fotoliile lascive în care să expieze în fermentări luxuriante pîntecele ca nişte mlaştini. scris de două ori. ca o eczemă a zilei. Toate posturile de ajutor şi-au atîrnat pe uşi cîte un lacăt ca o frunză de viţă a unei sleiri definitive. Destinul vostru e în palma voastră. Din toate părţile stoluri de păsări de groază S. cifra voastră de cîteva milioane a trecut peste murmurul mut al pămîntului şi s-a ridicat surzind urechile de vuiet? Lipesc de pămînt tîmpla: un umblet ca într-un pod cu stafii. în liniile limpezi ca o oglindă. Bîrnele unui continent trosnesc. şi totuşi mîinile voastre sfinte şi mari s-au încrucişat pe un piept sco¬bit şi se ofilesc în toamna aceasta ca alte frunze ale unui arbore de tuci şi de fosfor şi vor dîrdîi mîine în buzunarele reci ale iernii. mereu mărindu-se. un destin care e şi al lui. Voi veţi fi victimele lui. Dar cu un ţipăt viaţa despică pînă la el cerul. Cît le-ar trebui pumnilor să se împlînte în ghemul de maţe şi să-1 smulgă ca pe REVISTA FEED BACK nişte rădăcini jilave şi pestilenţiale? Aţi clădit şi-aţi înfrumuseţat planeta. se relaxează. şi prin trupurile lor sticloase de inaniţie vei vedea ca un enorm păianjen de os zbătîndu-se scheletul şi poate. tropăind un cîntec de lebădă al unui veac de pomină. aţi întins peste fluvii pamblici de oţel. o coaje de pîine ca o nestimată pentru gurile voastre. şi-şi smulg penele. dar ochii voştri sînt hămesiţi şi flacăra mîinilor palide cu nervura unor frunze grele învelind fruntea ca o pătlagină uscată. nr. de voi cari le-aţi călit zimţ cu zimţ. flacăra unei pleoape ale mele. carnea ca o rufă flască va cădea în falduri palide la glezne şi un exod cu sunetul lemnos va porni pe acoperişul de sînge al planetei. a materialismului istoric. pe mîinile voastre scrijelite şi cu unghii negre se desprinde şi vă învăluie un nimb. glasul s-a 87 strivit ca sub o grindă. ca un braţ activ amputut. citeşte înnebunit un ochi speriat. Ca o cometă viciată de trîndăvie. Pe palma lor. creşte. ciocanul şi-a smuls din pumnul vostru coada şi lîngă maşinile grele ca bivoli cu sîngele negru prelins pe biele şi roţi . gurile tac sugrumate de un rictus şi de o exasperare taciturnă. Undeva pe birourile cu presse-papier-uri de bronz un cap ghiftuit de bine caută soluţia. Privirile voastre au scăzut. Un apel şi o încruntare. becisnici şi flămînzi. Să încuiem în cutia de aramă cîntecul ca o monedă a altor vremuri. Strîngeţi pumnul şi izbiţi ţeasta aceasta înfierbintîndu-se. fug în neant.

ca şi voi. dar ei se întorc cu pietre. cum lucesc în umbra voastră. Sîngele de marmoră cobora. liniştea în zbucium. care am tot 1 metru şi 80 înălţime. să-i scarmene de bube. deschizînd brusc uşa camerei ei. să zîmbească ipocrit. Dar aceasta nu-i decît scăparea lor. Iată-le gulerul făcut din zibelină de cîini răi. puse ca un pare-brise gurii. după ce le-au făcut slujba. Nu-ţi ascunde ochii. şi girafele plopilor după călătorii lungi nu erau ajunse încă la ceruri. viaţa în insultarea ei. ricoşeul ferici: întoarcerea fiului risipitor. strivit între degete cu dezgust. Fîntînile vor trece lîngă tine în galop. Sub vanitatea lor. nu întoarce spatele. ca să poată în voie umbla prin micimea lor. Vorbele sînt ocolite. vedeţi şi veniţi să vă culcaţi sub tălpile mele ca blana ursului pe care l-am vînat. Şi le pare rău că mărul producător de fructele lui nu poate să se umfle în piept. I-a gonit. zbierînd şi înmuind tocul într-o călimară de lacrimi şi încercînd în aceiaşi timp să se înfrupte din „bunurile convenţionale”. Întoarce-te cu părul incendiat de spaimă şi afunda-ţi mîinile impure în jar şi urlă de durere. stingînd discret lumînarea poemului. să se înscrie membru în societatea producătorilor de mere. izbăvirea. puşi să muşte pe oricine s-ar apropia de geamul lor să privească în vatră focul arzînd ca o faţă a lui Cristos. Un vulcan l-ai stins tîrşind talpa peste el. cu drept de vot şi de bust în grădina Ateneului. 88 şi spune-mi că vei crede în răutatea oamenilor mici chiar cînd ei suflă în flacăra mare a ideii şi a metafizicei . rotocoala flască şi dorsală a pahidermului pe care şi-l aleg stăpîn pentru chivăra lui de bancnote. să chelălăie stelar şi să sape în noapte un tunel al pupilei. care le lumina capul suferit şi izbit dureros de pereţii unei amfore divine. Şi iată cum le cad unul cîte unul dinţii de os ai adolescenţei şi ai adevărului ghicit odată. treptele.iatăle-o plină de mucii sticloşi pe care ei cred că sînt cristalele lucind ale trupului lor. cînd trebuia să-i purifice ca o cremaţiune. Şi cari au clamat împotriva bunurilor convenţionale şi au venit cu picioarele sîngerînde pe un altar de lespezi ireale. 7-8/ iulie-august 2015 . chiar cînd sînii ei atîrnă bălăbăniţi. Stiletul ieşit din cot ca un humerus se încleştează în strigăt. pe care o surprinzi nudă. Şi oamenii între care au venit ziua. Citeşte l'Unique et sa propriété a lui Max Stirner şi vei vedea adevărul gol ca pe propria-ţi mama. în zgomot. O oglindă îţi tulbură privirea şi cauţi împrejurul tău oamenii cu care aseară te-ai culcat în ocolul aceluiaşi foc. sînt de o mie de ori mai înalt? Vedeţi. să dea autografe şi mere cu dedicaţii. ajunge la aspiraţiile lor lustruite cu REVISTA FEED BACK un aur efemer dar vizibil. conştienţi. hlamida de pe umărul lor ţinut în lapte şi huzureală . cu siguranţa înfiptă voit ca un ţăruş în inimă. să nu se vadă limba canceroasă. Pe drumul alb al nopţii moartea e un bolovan rotund ca un narcisism selenar. Pe acoperişul nopţii toate păsările vor aduce în cioc o mărgea de apă să te potolească. îi vezi cum dîrdîie şi cum le sună oasele ca un cărucior descompunînduse în mers. ca sub o căptuşeală de iuft. călcînd pe o dungă a canaliei. cum scuipatul meu e un fagure pe care voi îl lingeţi şi cum Eu. contimporanilor. de parcă pleoapele au stat încuiate în lacătul molecular al omizii. S-au întors să te spioneze şi să te scuipe în somnul tău cu sforăitul tăind în lemne dia¬mantul de vise şi de oţel. să se tîrîie pe lîngă semenii lor transfiguraţi în scolopendre. i-au primit şi i-au pus să le facă lustrul ghetelor. Roua i-a pus pe goană cu suliţele ei reci.proza de avangardă ŞACALUL ACESTUI COLIBRI Dar şarpele se zvîrcoli şi în văzul tuturor capul lui îmbrăcă. ca peste un muc de ţigară şi victorios te întorci cu coiful îmbrăcat pe lună nr.şi scuipă-i în laşitatea de a nu se putea rupe de ei. vaietul sub care ghiceşti tot falsul vocii. înspumate ca sirepii. să le puie în palmă banul şi elogiul şi gradul de funcţionar superior cu zimţi cari gîdilă şi să-i măture lăsîndu-i la uşă. cînd limba de bou lubric nu va mai flata tumefiată de pluşuri. şi vulcanii vor fumega părerea ta de rău. Gitana muşcîndu-şi sexul îşi zornăie banii şi în şold mîinile rup de beregată dansul. să ceară să fie premiat de Academie. ca apoi. Ascultă-le plînsul apocrif. Dar sîngele în stilet e în vîrf ca o garoafă. Taurul l-ai sucit şi lîngă tine e un morman inert de forţe expiate. premeditate. după ce i-au înjurat în noaptea de radium a creierului şi a poemului. Şi vezi-le pagina din nou vorbele puse ca mustăţi şi bărbi false. căutîndu-şi vindecarea în durere. măselele pestilenţiale şi gălbejite de saliva mefitică a dialecticei lor conspirate. cu pantalonii în mîini şi cu pulpele cafenii de excremente. elegant. coiful de otravă. Odată au fost virgini şi altădată au fost azimi de unde gura ta gîngurind a supt sucul vieţii tale de azi. să poată trece printre ei spunînd: „vedeţi cum sînt eu de aurit. de ei care spun că tu eşti acel rău între răi. cu ochii dezlipindu-se dintr-o smoală galbenă.

cum aş căuta în boschetele de trandafiri spinii.ştii Sept manifestes Dada. fiindcă voi plînge sau voi rîde. fii cel din urmă perfid şi. ştiinţifică . şi o vei plimba printre oameni: vezi ce aurit sînt eu. căutînd o salvare a ta şi nu a lor. Ştiu şi eu prefacerile şi handicapul prietenului blond. şi-mi era milă. Karl Liebknecht. sub ghirlandele tale de imagini şi de cristale. Te strecori printre vecinii tăi alarmaţi. Tulburarea prieteniei tale era perpetuă în mine ca o unduire în infinit. Dezminţi o revoluţie pe care ai făcut-o cu toate arterele explodînd sîngele care în aer se prefăcea în schije de radium şi te iubeam doar atît. e pasăre scundă. Te mai port încă înlănţuit pe gît. trecînd pe lîngă carte. Kropotkin. cînd m-ai înstrăinat. ca un bulgăre fierbînd în adîncul meu. închide-te ca o mapă de oglinzi şi vezi-ţi pe dinăuntru tortele de rinichi şi ficaţii de ciocolată. i-am spus-o. Palmierii te-au pavanat şi fluviile căzute în genunchii bolovanilor ţi s-au prosternat. şi ţi-o voi da pentru actul sublim al sacrificiului în spaţiu. Dar nu te voi putea auzi. Dar trandafirii sînt spîni de spini şi mă podideşte un plîns. după ce ai văzut. ca pălăria înaltă a vizitiilor cu cocardă de altădată. Dar poate că lucrurile să le vezi bine trebuie să te pui în perspectiva lor. plămînii ca un cozonac sugînd stafida aerului. de unde mersul tău sună. De ce m-ai îndepărtat şi în care parte e drumul care duce înapoi? Care din noi se subţiază printre gratii. de moarte. căutînd să intre în palatul cu duzi ai minciunii şi-şi strînge tot mai mult în pumn tarta cu miere din care nu va da nimănui? Mi-o spui că m-am pierdut în festinuri printre măştile şterse ale unor străini şi pigmei. Traducere de Ștefan ROLL pagina 89 Grafică de Victor Brauner nr. şi-mi vei vorbi de singurătate. ultima ta carte cu poeme. Minte ca să vezi adevărul. vedeţi că sînt de o mie de ori mai înalt. cînd în aceeaşi clipă tu. şi adevărul l-ai disimulat în sîrma ghimpată şi-n stufăria din nămolul tău. pentru patruzeci de lei.proza de avangardă printre savane. grase şi cu decoraţiile de limbric pe piept. Bakunin. Da! Am căutat să înăbuş adevărul decît să răsar minciuna. Îl învinuieşti de a fi ajuns să fabrice tablouri pentru pereţii celor ghifuiţi. ultimul te-zaur al cîntecului. REVISTA FEED BACK Dar nu vei fi tot tu acelaşi care. şi atunci ce-ţi pasă ţie dacă numele semnat în colţul pînzei e Picasso sau Kimon Loghi. socială . ca să ceri la ur¬mă izmenele de flanelă.Troţki. dar viaţa e adevăr. Roza Luxemburg şi toată galeria incomparabilă a revoluţionarilor ruşi. Ca să te convingi de sinceritatea care lipseşte oamenilor. unde simunul îşi ridică pulpana căutîndu-ţi coasta de zinc. de viaţă. oricare ar fi ea: artistică . focul din odaie. Şi vei scrie şi o poemă. nu-ţi va păsa că sus e semnat Paul Éluard sau Theodor Stamatiad? Caut. blidul sigur cu supă. tu care te-ai supt în scoică şi în tăcere vinovată. adevărul. Cere-mi şi azi inima. l-am certat. pe cînd revoluţia e actul suprem al altruismului şi al renunţării de sine. Îmi vorbeşti de singurătate şi revoluţie şi-ţi răspund că singurătatea e egoism pur. Ai închis ochii şi sulfatul de cupru nu e decît un cearcăn împrejurul lor înfrumuseţîndu-i.desuetudinea tracţiunei animale pentru motor. ca de o pasăre fără precedent. tipăreşti la o editură ghiftuită şi mercenară. pentru rafturile aceloraşi îndestulaţi. Şi vei avea savoarea dublată cînd vei elimina fecalele în frac. ridicînd la cer grumazul lor de abur. e frică. abnegaţiile lui Boris Savincov. 7-8/ iulie-august 2015 . Îmi vorbeşti de viaţă. şi deschide largă gura şi înfulecă. caut. Îmi aminteşti de ghilotină. Te vedeam cum tremuri căutînd să-mi ascunzi cîte ceva ştiut.

şchiopilor. (La Caravelle) Boston. Statele Unite) iarna 1967. Cum se putea oare ca un gen literar atît de „orînduit” să fie admis într-o societate ce îndepărtează taburile şi suspectează orice reprezentare coerentă despre orice valoare enunţată? Atitudinea omului în lume a fost profund schimbată de expansiunea tehnică ce a deposedat-o de mister şi feerie. izbucnirea pură a libertăţii şi şocul său cu lumea inautenticului. Iar pentru a ne exprima la modul sartrian. o audienţă favorabilă tragediei. revenirea ideologiilor totalitare.. derizoriu. pentru prima oară după trei secole.” Fr. Această „buimăceală combatantă” faţă de mediul natural şi supranatural unde toc- REVISTA FEED BACK mai s-a văzut resortul paradoxal al tragediei. dimpotrivă. Acest tragic insidios se pretează prost la figuraţie. anonimilor şi necumpătaţilor din piesele lui Ionescu şi Beckett.eseu Infra-tragedia Jean-Marie DOMENACH Franța Pretutindeni zăpadă. Antigona lui Anouilh. sacrificîndu-şi treptat rezervele. NIETZSCHE.. Tragicul societăţii tehnice înseamnă domnia proiectului amorf. noua fatalitate pagina a absurdului şi revolta inocenţilor. dar deloc încă tragediei în sine. frica contemporanilor faţă de potenţialul de nimicire generat de geniul lor tehnic. viaţa-i mută aici. marile simţăminte şi marile cuvinte erau pe cale să se prăbuşească într-o baie de sînge şi minciună. Caligula lui Camus.— „pasiunii sfîşietoare” a omului care se înfruntă cu natura ostilă. Genealogia moralei (III 26) Nici o tragedie n-a corespuns avîntului existenţialist. Nu înseamnă că tragicul a fost abolit.. Ne închipuim un nou Ajax apostrofînd buldozerele. dispariţia filozofiilor Istoriei. — pentru a ne exprima la modul camusian. ultimele ciori cărora le auzim croncănitul spun : „La ce bun ? in zadar! Nadă! Nimic nu rodeşte şi nu mai creşte pe aceste meleaguri. nr.. Iar această societate „ne strînge atît de tare încît nu ne lasă distanţa necesară pentru refuz şi revoltă. 7-8/ iulie-august 2015 . Cum putea oare tragedia să reînvie într-o epocă cînd eroismele. distrugerea particularităţilor şi a refugiilor de către producţia în serie şi consumul de massă („viaţa socială consistă în a distruge ce-i face aroma” . paraliticilor. 1 Antoine Raybaud: Samuei Beckett şi redescoperirea tragediei. — toate acestea creează în Occident. „făcînd o scenă” la Comisariatul Planului? Revolta omului împotriva unei lumi pe care a făurit-o el însuşi are ceva pueril. care „a decepţionat” lumea după formula lui Max Weber. „pasiunea zadar90 nică” a omului în urmărirea omului. pe Antigorna. Oreste a lui Sartre nu ni le-au stîrnit se întîmplă să ne stăpînească în faţa zdrenţăroşilor.1 este înlocuită cu un acord entuziast sau mai degrabă cu anxietate vagă lipsită de orice învinuire prometeică.afirma Levi Strauss): este simţămîntul unei umanităţi ce înaintează de acum înainte fără putinţa de a se opri. Însă fiorul tragic pe care Electra lui Giraudoux.

trecînd prin Ibsen şi Brecht. ideologie şi morală. Totuşi Hoederer şi Franz ne vorbesc despre istoria noastră apropiată. enigma a apărut. în această decădere. pe care Jarry îl pune în scenă. ocupa spiritele: nu se putea ajunge la ea decît prin nihilism. decît această profanare de adolescent. teoretică şi practică. nici mai mult în valorile în care critica. a supravieţuit acestei istorii şi este mereu la fel de vioaie ca atunci cînd şi-a exhibat burta monstruoasă pe scena de la „Theatre de l’Oeuvre”. 7-8/ iulie-august 2015 . Totuşi. conştiinţa tragică să-şi regăsească zona de creaţie mitologică de la care universul nostru. Tragedia nu revine din zona unde era aşteptată. în acest pustiu. În sfirşit. fără ieşire. Dar iată că deodată ne reprezintă. s-a erijat în suveran absolut al tuturor realităţilor valorificînd de obicei pentru el drept conţinut esenţial al cunoaşterii şi acţiunii sale. aboleşte regulile şi valorile ce leagă individul de societatea imobilă şi ierarhică. teatrul abundă de psihologie. aceşti regi în agonie sau acei birocaţi cu fruntea de rinoceri afectează mai îndeaproape viaţa noastră cotidiană. în adevăr. pe cînd Béranger. de Shakespeare. pe neaşteptate descompus să elibereze adevărul insuportabil ce aparţine ordinii tragice. dar printr-o afirmare dezlănţuită. de asemenea pentru pieţele din Est. „Domeniul comediei este alcătuit dintr-o lume unde omul ca individ. Nu pentru că aceşti vagabonzi. De două sute de ani. în mîrşăvia unei condiţii politice pe care Istoria nu trebuie s-o manifeste pe deplin decît mult mai tîrziu. Vladimir şi Estragon nu ne spun nimic. unde tragedia clasică se dezvoltase. căci ridicolul nu face decît să agraveze scindarea şi să descumpănească conştiinţele. cea mai contrară solemnităţii tragice: farsa. O semiobscuritate invadează sala. El nu se poate făuri din istoria imediată.pagina dia explică disoluţia socială şi înalţă individul 91 deasupra acesteia. nr. ni se explică ce sîntem şi ce trebuie să fim: de la Diderot la Sartre. Această zonă nu se mai putea situa în religie. Dar parodia. anul cînd Claudel scrie Cap de Aur. deoarece din comic îşi trage noua sa obîrşie şi tocmai din forma cea mai subalternă a comicului. — pentru ca. în acest moment cînd excesul sensului „se dezleagă” în non-sensul universal. Ubu Rege datează din 1888. dimpotrivă. come. revelaţie a destinului nostru ce ne înspăimîntă şi ne eliberează în acelaşi timp. din vechiul burduf grotesc şi nu de la tînărul supraom cu părul de aur care renaşte pe scenă tragicul timpului nostru. nu intră în scenă decît cînd conştiinţa începe să simtă „rana” şi atunci Dumnezeu nu mai este foarte departe. tocmai pentru că psihologia sa de marionetă era redu- REVISTA FEED BACK să la o forţă elementară. Cuceritorul mincinos. — dar o divinizare copilărească l-a antrenat mai departe în mecanismul tiraniei. în acelaşi timp.eseu Certitudinea nenorocirii noastre. Comicul este nepăsător faţă de orice rezistenţă şi exprimă cu uimire moartea lui Dumnezeu: tragicul. formă ultra critică a comicului. Nu trebuia nimic mai puţin în realitate decît această ruptură neprevăzută cu tradiţia umanistă. Cu ea se anunţă tragedia. acest „altundeva” nu reîntîlneşte 2 Hegel: Estetica. contestată şi „privatizată”. iar cînd această istorie capătă ea-însăşi aspectul tragic.— o lume a căror ţeluri se distrug astfel ele-însele în virtutea propriei lor inconsistenţe2. operează radical transmutarea necesară teatrului pentru a-şi da seama de realitatea contemporană. el. pare o caricatură josnică a regelui Claudian care vrea să se abată — ca soarele — din pămînturi necunoscute. aici şi dincolo de ideile pe care le avem despre noi înşine şi societatea noastră. de unde era căutată zadarnic de cîtva timp. ţesînd primele împletituri a unei mitologii fără nume unde viitorul o să-şi găsească rostul. Comicul. dar Tatăl-Ubu. a primei explozii existenţialiste sub forma anarhiei şi a disperării unei mari părţi a scriitorilor şi artiştilor. în aburditatea războiului. aceşti îngropaţi de vii. Dar ei vorbesc despre noi. ci din zona extrem opusă. — aceea a eroilor şi a zeilor. de fapt. Această lume este deja aceea a sfîrşitului de secol XIX. Actul de naştere al tragicului contemporan este paiaţa liceanului Jarry. tragicul vine întotdeauna de altundeva. Winnie. Jarry nu voise decît să-şi bată joc de un profesor şi. În teatru. parodia. iluzorie. În unele pasaje. în această monstruozitate ne simţim mai aproape şi ne descoperim mai mult decît în revoluţionarii din Mîini murdare sau în foştii nazişti din Sechestraţii din Altona.

însă. nici prenume pentru mine. m-aş duce pur şi simplu să plutesc în azur. Ăştia sunt oamenii? Publicul se întreabă şi el în faţa acestor paiaţe. nici un loc pentru intensificarea mitului. La modul precis. iar ei vorbesc şi acţionează ca şi cum ar fi antrenate.eseu istoria decît dacă este un „altundeva absolut. ca animalele. 5 Termen matematic: Transformarea unei figuri în cara unghiurile rămîn egale şi lungimile proporţionate. Această istorie înseamnă Istoria.—oricît de admirabil de groaznice i-ar fi personajele nu există o depărtare suficientă între ele şi noi. în ciudăţenia comportamentului lor. dacă o privim mai de aproape. ce n-au drept cauză decît fantezia stăpînului. a „Istoriei”. ea. Ea nu-i totdeauna atît de apăsătoare ca în Regele moare. Petru cel Mare nu va exprima adevărul lui Stalin. impresia din ce în ce mai intensă că dacă n-aş fi ţinută aşa. Brutus sau Fedra. ca şi cum n-ar fi decît difuzoare pentru emiţători. Cît despre reprezentarea directă a tragicului nostru istoric..— precum grecii odinioară în faţa eroilor marcaţi de zei.. pînă şi în episoadele în aparenţă cele mai comice. adică nicăieri”. proşti. — personajele sunt învăluite de un sistem de forţe ce le tîrăşte cu ele. precum 3 Această dedublare. Eu. de a fi absorbit?». De-abia s-a ridicat cortina şi avem impresia aproape fizică de a ne afla în faţa vechii fatalităţi. căci şi pe el ceva îi trage spre o altă existenţă despre care noi vom sfîrşi prin a ghici că este spre care noi înşine tindem fără să ştim. în afara psihologiei. Cu ea „operează” 92 Ionescu şi Beckett. capătă o altă tonalitate. Căci. iar Fouquier-Tinville pare neînsemnat comparativ cu Eichmann. Beckett o exprimă cu o teribilă luciditate: «nu există nume pentru mine. istorisindu-se cerea imperios pe scenă suprimarea locului („în Polonia. a acestor deşeuri. care există la modalitatea tragediei. fatalitatea se numeşte Durant. aproape afazici. dar aici este mai tulburătoare. Apărătorii „noului roman” au explicat clar motivele ce îndemnau să distrugă complet structura clasică. Farsa metafizică. poartă nume interşanjabile sau caraghioase. Putem chiar gîndi. se împotmolesc sau uneori zboară. ce spun pare adesea că trece prin ei. Această subversiune este mai pagina dificilă în teatru. 7-8/ iulie-august 2015 . de nesusţinut. şi. În personaje homotetice5. — sau cel puţin pretinde să şi-o apropie. decît repudiind categoriile umaniste. ca şi cum forţa lor de gravitate nu era armonizată cu a pămîntului ca şi cum ei ar dezvălui un alt univers4. ea divizează omul în segmente. Plasîndu-se în afara dezbaterii despre om. tragicul trăit democratizîndu-se cerea imperios suprimarea eroului şi apariţia figurilor bufone sau vulgare. Rinocerii sau „Sfîrşit REVISTA FEED BACK de partidă”. care nu-i vor reprezenta mai puţin. această „ventrilogie” a lui însuşi. eu sunt departe».— nota Jarry) a evenimentelor. uneori abia diferiţi de animalitate. VViilie. Aceasta se simte în vagul limbajului. deoarece — aşa cum Jarry a iniţiat-o şi au folosit-o Îonescu şi Beckett — devine contradicţia istoriei. ei se tîrăsc. prea „grei”.” spun „eu” fiindcă nu sunt eu. a cărei defalcare pe realitatea noastră cotidiană provoacă o revelaţie pregnantă. ei-înşişi poate3 foarte departe. — însă figura reală a lui Hitler sau a lui Pius al XII-lea. urîţi. care trebuie să „dea de văzut”. prin enigmaticul lor. Tu n-ai avut niciodată senzaţia asta. a acestor epave care se tîrăsc.. Oameni? Ei sunt aproape întotdeauna mediocrii. ar fi încurajate de alte puteri. Ei vor ajunge pînă a-şi pierde chiar numele. pînă şi în excesele cele mai caraghioase. — ei restituiesc o imagine hîdă şi grotescă. ei au înţeles că literatura n-ar restăpîni condiţia umană la nivelul unde a suferit şi fusese făgăduită. renunţînd la orice semnificaţie reconcepută. Această ambiguitate înseamnă riscul de necombătut al tragediei: momentul cînd altul se agită în om şi se schiţează plecarea imposibilă. „cel fără nume” al lui S. Fatalitatea nu mai poate „să treacă” prin Creon. la un fel de suprareprezentare ce provine tocmai din faptul că personajul este despuiat de trecutul său. va domina întotdeauna spectacolul şi-l va face să pară simplist. cu nume deformate („Ubu” fusese înainte) multiple sau anodine. înnămoliţi în pămint presimte de asemenea atracţia cerului «Da. criticînd coerenţa personajului şi a limbajului. punctele ee-şi corespund fiind două cîte două aliniate nr. găsim în teatrul nihilismului cele mai multe din elementele constitutive ale tragediei. 4 Winnie. ca la Kafka. dar răstălmăcite. de inserţia sa socială.. Dudard sau Botard. chiar de identitatea sa. — iată bunăoară Vicarul de Hochht: oricît de emoţionantă ar fi această piesă ea rămîne melodramatică.

Astfel. „ruptura” din fiinliberi pe care Cocteau şi Giradoux au constru.”6. se află în miezul pieselor lui Beckett. banală ca durată.. condiţia umană nu mai este arbiconform realităţii insinuante şi banalizante a trar împărţită. „Ceva îşi urmează cursul .). De altfel. Timp mai rău decît moartea. Această fatalitate nu este o forţă venită de pe zei. dec. înainte ca el să fi început să timpului interminabil. Fie mi-a fost răpit. nu pentru că murim trebuie să-i acuzăm exist.. Ea umple cu fluidul ei vidul ce s-a fost atribuit. Timp mort. ci viaţa. tumoarea timpului9. «Mă gîndeam odinioară că nu era nici o deosebire între o fracţiune da secundă şi următoarea. Îmi spuneam odinioară.clasică „prea plinurile se înfruntă”: pasiuni. el durează şi tocmai aceasta este dădea substanţă tragediei: caracter. Dincolo pentru a doborî pe omul străzii.. Logica absurdului. spun îmi spuneam odinioară: Winnie tu n-o să te schimbi niciodată»8.— timpul înseamnă mereu locul supliciului. 7-8/ iulie-august 2015 . ci fiindcă trăim. Beckett o etalează pur şi simplu. în om. În tragedia ca în Sfîrşit de partidă sau cînd ziua se scur. Timp neobosit. Căci. deci sensul de omolog. înseamnă totodată distrugerea ei. nonvalorile. îmbătrînind sub o lumină pe care ceasul deşteptător o decupează în tranşe identice. Nu Camus se poticnise. re. (Revista „Esprit”. 7 Samuel Eeckett Aşteptîndu-l pe Godot. transcedeninsuportabil. nonsensurile. nu moartea întăreşte destinul ca la Sartre. fatalitatea nu intervine la modul clasic. în anti-tragedia contemporană omului. nr. deloc segmentul de existenţă ce mi-a societatea. — afirmă Noul destin „se lipeşte” de individ: îl modeHamm în Sfîrşit de partidă. omul nu-i decît o consecinţă. valori. A fi şi a nu fi. în orice La orice mod. agonizînd. moira greacă. fără mine să acţioneze asupra mea. tr. 6 Samuel Beckett: Toţi cei care cad. Întrebarea care o sugerează nu este: ce sens. Aici. dură pentru oamenii pentru a provoca şi pedepsi. ce zile frumoase. ge dizolvînd într-un ritm accelerat domeniul interese. Nu-i nici „Maşina infernală”. absenţii. Răsturnare primordială: a naşte înseamnă a ajunge la morţi: „a debuşa în plin cuplurile lui Beckett. ce greşeală. Această „elasticitate” a în realitate. Antitragedia îşi găseşte obîrşia în eşec. Asta-i notoriu. cînd moartea devine cu neputinţă.eseu Oh. înainte de a fi început imobilitatea clipei şi fluxul duratei o găsim în să trăiască. — „omul. o excrescenţă. mobilăm cu uneltiri”7. 1963). ci segmentul ce pagina creat între om şi lume la locul timpului. în faţa căruia tragicului de masă: „Nu vă ocupaţi de mine.sunt inutilii. la Beckett. de mine. Durata. afirmare. Nu transcedentă. iată de ce aş face mai — este că timpul este lung şi ne obligă să-l bine să spun ante-tragedia: învrăjbirea există. Destinul meu înseamnă ce a fost separat protoplasma: această fatalitate „scaldă” viaţa. „Ce-i sigur — afirmă Vladimir ţă. pe care l-am pierdut şi continuă 93 că este întotdeauna „aceeaşi oră ca de obicei”. o suferinţă. această contradicţie între gîndească şi să acţioneze. Acelaşi şi celălalt.. în urmă şi înainte: eroul mergea la întîlnirea cu o decizie anterioară pentru a se sfărîma de ea. similitudine (N. Este Winnie. REVISTA FEED BACK 8 Samuel Beckett: Oh.. Timp istovit. iar acest anonimat devine omor”..ţă: ea îi este consecinţa. — decadenţă sau veşnică reîntoarce. Destinul antic se află it-o ca prefabricat călcat după scheme greceşti. ce acţiune? — ci cum poate faţă de un punct fix. Durata ce este condiţia vieţii. ce zile frumoase! 9 Alfred Simon: Gradul zero al timpului. în stare pură. Înseamnă o dezvoltare neutră. cu lează.

(„Revista de metafizică şi morală” — oct.» Deriziune a curiozităţii. a precizat: „Trebuie să mărturisesc personal că teologia sau filozofia nu m-au făcut să înţeleg de ce existăm. în timp ce dorinţa rămîne aceeaşi ca şi nevoia de a iubi şi că — derizorie şi halucinantă — cum este întotdeauna parodia neputinţei — se hărţuiesc şi visează să hăituiască gesturile vieţii cotidiene»14. la limita percepţiei obiective. înnămolită.. aşa cum o practica Beckett. În piesele lui Ionescu.. regăsim paradoxal idealismul lui Berkeley — esse est percipi—pe care Beckett l-a evocat de mai multe ori. Ed. Aşadar nu există decît o aparentă perspectivă a cărei origine se află în noi. În Sfîrşit de partidă. dar gîndind la ea o regăsim în propria noastră gîndire”. nu numai a puterii ci şi a apetitului: «încetul cu încetul sunt „prinse” organele mobilităţii. negare radicală a lumii exterioare13. ele dau garanţia instinctului nesăţios împotriva saturării apetitelor şi disoluţiei savorilor într-o mestecare indiferentă. în cadavre. ca pe vremea grecilor. 15). anti-lumea pare. Căci acesta este paradoxul: 10 Eugen Ionescu: Note şi contranote. 11 Eugen Ionescu: Autorul şi problemele sale. Asta-i ce găsesc atît de minunat.eseu exista sens. de asemenea şi să devină reprezentări ale conştiinţei noastre: astfel. se înverşunează să descifreze inscripţia de pe periuţa sa de dinţi şi se extaziază cînd a reuşit:«Păr de porc. pămîntul şi că inteligenţa a trecut de partea cealaltă. cu atît mai puţin omul recunoaşte în el imaginea sa. în aceste două piese. mlaştină. ci viaţa real trăită ca o moarte. foamea sau nevoia de a urina sunt manifestări ireductibile ale omului: ele potolesc angoasa de a exista. Pe de altă parte. 12 Berenger în Pietonul aerului. orice părere este falsă pentru că nu există „lume adevărată”. Aceste „uşi închise” există ca în opera lui Sartre într-o altă lume. abundenţa devine 13 Acest obiectivism excesiv ce se îndoieşte de toate afirmaţiile primite. dar o altă lume ce nu-i moartea fictiv trăită de cei vii. 14 Antoine Raybaud op. apoi ale dorinţei şi plăcerii. Sfîrşit de partidă şi Oh. susţinute de autoritate şi ştiinţă. de a ne întreba ce facem pe pămînt şi cum — nemaiavînd sensul profund al destinului nostru — putem suporta povara zdrobitoare a lumii noastre materiale»10. că se confundă cu lumea reală. cit. Cultivării inutilului îi răspunde reducţia nevoii primordiale. Iar unul din personajele sale12 merge mai departe evocînd anti-lumea: „Nu există probă că există. mărturia prezenţei lui în lume. Astfel. pe urmă ale percepţiei şi pipăitului. Ele nu m-au convins că e necesar să fac ceva din această existenţă şi că trebuie sau că putem să-i dăm o semnificaţie»11. ce zile frumoase se situează într-un univers izolat de viaţă: cameră închisă. o vedem pătrunzînd în ordinea delirantă a logicii în ordinea zdrobitoare a societăţii. căci într-un decor technologic şi publicitar. 1963). care ne aservesc pe măsură ce se intensifică nevoia ce o avem de el. în adevăr. Hamm pagina adaugă: „O inteligenţă revenită pe pămînt n-ar 94 fi ispitită să-şi facă visuri datorită faptului de a ne observa? Ceea ce ne lasă să presupunem că acest loc infernal este. omul este o pradă. greşeală. la limită. nr. în ordinea proliferantă a obiectelor. La investirea consumatorului de către obiecte.. izbucnirea în violenţă. Astfel. însă pentru o fatalitate creată pornind de la lucruri şi de la alţii. pustiu calcinat.» (Voinţa de putere. REVISTA FEED BACK cu cît mai multe produse ale technicii acoperă pămîntul. cum o descria Heidegger — această manie de a fi instruit despre toate ce caracterizează societatea noastră. Kroner XV. exagerînd deodată un discurs. este încă lumea oamenilor. nici a demonilor. Această anti-lume nu este aceea a zeilor. 7-8/ iulie-august 2015 . că aproape nu trece o zi — aşa ca pe vremuri — fără să nu-mi îmbogăţesc cunoştinţele cît de puţin ar fi. acţiune? Iar această întrebare se naşte în cadrul activismului technic care a smuls omul din fatalităţile mitologice. Pentru Beckett. La stimularea nestăvilită a dorinţei răspunde limitarea progresivă. Nietzsche le-a evocat posibilitatea existenţei ca o reacţie extremă la realismul veracităţii obişnuite: «Forma extremă a nihilismului ar însemna să afirmăm: Orice credinţă. în crime. apariţia fiinţelor vii — animale sau oameni — provoacă un scandal. după ce este tulburat o clipă gîndindu-se că „înseamnă ceva”. Ionescu el-însuşi s-a explicat clar în această pivinţă:«Nu mai putem evita să punem problema ţelurilor ultime. teatrul lui Ionescu şi Beckett răspunde printr-o distanţare ciudată: ei par să adopte o existenţă autonomă îndepărtată pînă la absenţă.. Nu pentu zei. Winnie.

cu atît mai mult cresc izolarea şi oroarea de ceilalţi.17. 10). Ultima certitudine a unei lumi aseptizate. ce zile frumoase!)”. Krapp. ameninţă. E mai rău la Beckett: omul fiind deja mort este nu numai incapabil de a trăi. ce nu comunică deloc între ele. poate sunt eu. a te naşte?”16. Dar nu mai pot să înfăptuiesc ceva. Suntem 95 care pe lună sau pe pămînt.: Winnie: „Oh. 18 Rosette Lamont: Farsa metafizică la Beckett în Samuel Beckett — Configuraţie critică. ci şi de a muri. Căci cunoaşterea prisoseşte. Amnezicul beckettian n-aşteaptă de la amintirile lui vagi decît o confirmare derizorie: un jalon. urcuşul spre obîrşia necunoscută.Dar ce înseamnă această istorie de a nu putea muri. cum spune Béranger: „Noi am putea suporta orice.. fără îndoială ca ceilalţi ai să mori sau ai să pleci. a doua zi sub explozia unei bombe cu hidrogen. Dimpotrivă la Beckett se rarefiază. La fel ca şi între libertăţi nu se ştie că ar exista aici un conflict între valori fiindcă acestea nu sunt nici determinate. istoria unei absenţe de a exista. Massele se recuperează — trei miliarde şi jumătate de oameni. spre punerea în cauză a unei vieţi care nu reuşeşte să se realizeze. ci ce lipseşte. La Ionescu. 17 Cf. ceva care a fost îndepărtat pe undeva. o libertate intră în conflict cu transcedenţa sau cu alte libertăţi. iar personajele lui Beckett le posedă din ce în ce mai puţin. De îndată ce se străduieşte.eseu mizerie fundamentală. Poate-i Dumnezeu. Înmulţirii paralele aoamenilor îi răspunde un paradox analog: personaje solitare. părăsindu- REVISTA FEED BACK Dacă este încă îngăduit să vorbeşti de tragedie. se nimiceşte în jurul meu ca umbrela lui Winnie. obiectele proliferează. de a vorbi. năvălesc. dar puţinul ce rămîne fărîmat sau mă ca pe ceilalţi. Dar ce să voieşti oare? A te îndrepta unde? Pentru a acţiona ar trebui să nu fii muritor. unde trebuie să-ţi raţionalizezi apetiturile»18. asta nu-i nimic tu exişti aici „(Oh. iar satisfacţia revine la simplitatea originilor sale. Dar desigur prin el societatea de consum regăseşte drumul tragediei. semn că expansiunea contemporană a puterilor omului pe pămînt şi în cer se plăteşte cu o prăbuşire a vetrei energiei vitale. . trebuie să o înţelegi lipsită de acţiune şi chiar de orice posibilitate de acţiune. nr. „Acolo unde asta simte escrementul. Ne aflăm întrun univers atomizat. omul cade. leşină. şi se „socializează”. asta simte fiinţa” — spunea Artaud. Winnie se consolează inventariind fără răgaz. Ce-i important nu-i ce se afirmă. nr. Winnie se istoveşte căutînduşi amintirile despre primul ei bal şi cuvintele unui vechi cîntec. istoria imposibilă prin absenţa de a exista. „se strînge”. Nu e o idee nouă.15 În concepţia clasica a tragediei. Aici dăm îndărăt în zona aceasta. se prăbuşeşte într-o groapă. de literatură modernă. nici orînduite (putinţaînsăşi de a le enunţa este pusă la îndoială). 16 Samuel Beckett: Cel fără nume. posibilitatea şi dorinţa de a-i nimici pe toţi dintr-o lovitură. „acest pămînt ar putea fi nelocuit”. sărăcăciosul conţinut al sacoşei sale. de a face dragoste. 1964. „A voi înseamnă a putea”. 7-8/ iulie-august 2015 . în faţa magnetofonului său se ascultă treizeci de ani mai tîrziu cum îşi istoriseşte fericirea. spre greşeala ascunsă. 15 Samuel Beckett: Ultima bandă de magnetofon. Ar trebui să poţi: cuvîntul revine adesea la Ionescu şi Beckett. este un adevăr ce se uită ca să putem înfăptui ceva. Nu-i o anchetă oedipiană. Sunt paralizat fiindcă ştiu că am să mor. (Rev. Cum aş putea oare exista atunci cînd totul se nimiceşte. mica lui şansă de fericire. Acest miros ontologic nu era fireşte acela pe care îl degaja tragedia clasică. un punct fix al personalităţii sale în disoluţia universală. a trăi. iar periuţa de dinţi care i-a acaparat atenţia devine pagina enigma apoi emblema lumii lucrurilor. da. dacă eram nemuritori. unde tot ce e consumabil este consumat. claustrate ce privesc lumea ca printr-un telescop şi pe care umanitatea îi vizitează episodic. ca un conflict larvar între necesitatea de a trăi şi panica de a trăi un fel de agonie a începutului: o naştere interminabilă a existenţei. pe care soarele o fulgeră? Cum aş putea oare să rămîn identic într-o lume care se schimbă neîncetat? Şi aici contrastul se impune în societatea de consum: ea ne furnizează din ce în ce mai mult. vreau să mă vindec de moarte”. Cu cît specia umană sporeşte. spune bătrînul Krapp. tu trebuie să fii mort. — spune pietonul aerului. Este istoria care ne este ea pusă. în faţa a doi supravieţuitori din lumea proprietarilor? În piesele lui Beckett ceea ce posedă personajele este pe cale de diminuare şi dispariţie. Neputinţa de a te mişca.

bărbaţi şi femei numai cu trunchiuri de trupuri. 96 Prăbuşirea capacităţilor umane trebuia în mod necesar să dăuneze limbajului. cuvîntul ce ne făureşte înstrăinîndu-ne. Cum ar putea să scape de ele. rugăciunea. dar nu poate alunga cuvintele decît prin cuvinte. Prestidigitaţie inepuizabilă a technicii.. Omului care-şi pierde urma. valorilor. aduce linişte. Această definiţie. dar trebuie să spun mai mult»24. dezbaterea ce fac tragedia greacă să urce pe cerul Peloponezului cum vor răsuna mai tîrziu în Franţa secolului XVII. meliţat va elibera o parcelă din adevăratul eu. — ajunge la domnia nelimitată a limbajului: „Ce ce petrece sunt cuvintele”25. ce-i mai rămîne dacă nu cuvîntul ? «Ce vreţi domnule... o îmbinare ce nu apăruse încă niciodată în milioanele de îmbinări folosite. Veşnicia lor este proba timpului. fiindcă în acest univers echivoc. Ea este smulsă. bombardat. ceva pare să se fi întîmplat şi nu s-a întîmplat absolut nimic”. Limbajul devine astfel liantul cu tragicul. ca şi calambururile. „Sunt alcătuit din cuvinte. a puterii de a acţiona ce se reduce la aproape nimic. ele — un moment — dau „corp” şi coerenţă lucrurilor? Deoarece cuvîntul este tot ce rămîne fiecăruia ca proba existenţei. „Ce blestem mişcarea!20 în această lume unde totul se mişcă. Acestei datorii agonice. care-i privilegiul a ce nu există şi claustrează. o arunc departe de mine. dacă perseverăm să credem că tragedia înseamnă acţiune. nu-i nimic altceva». Dar. pînă mă vor găsi”23. într-un ulcior. între cuvîntul mecanic şi expresia personală. termenii s-au inversat: fatalitatea a devenit mobilă şi omul tragic s-a oprit. găsise cea mai bună definiţie despre teatrul nihilismului. „Iau această oglinjoară. cuvinte ale altora”. Cînd Ionescu. paralizaţi. Chiar nici să ne mişcăm. Toate posibilităţile limbajului sunt încercate pe scenă. .. persistentă în fiinţă. — pe scurt al oricărui suport clasic al teatrului ca la roman. în înnămolire.. fizic şi moral. Găsesc atît de minunat cum sunt lucrurile. Omul este devorat de cuvinte. Numai eroul păstrează iluzia că se mişcă liber. a răspuns Samuel Beckett unuia care-l întreba în această privinţă21. nu putem face nimic. fluxul verbal care acţionează prin asociaţii delirante. în epoci cînd limbajul alină. ea o să fie din nou acolo mîine în sacoşă. Winnie i se consacră:«Să nu mai spun nimic.”19 Nu.— proba prin absurd. dau oamenilor curajul de a se înfrunta cu zeii. discursul perpetuu incoativ sau dimpotrivă folosinţa automată a logicii.. distanţa a devenit minusculă. ca să mă ajute să-mi tîrăsc ziua.eseu ars—reapare.. REVISTA FEED BACK discuţie. gaj al identităţii. cuvintele ingurgitate golesc fiinţa de tot ce nu este ea. care-şi pierde mediul ambiant şi e pe cale de a-şi pierde trupul. iată că limbajul umple din nou spa22 Samuel Beckett: Cel fără nume. sunt cuvintele. dar ar putea exista. Paradoxal nimicirea semnificaţiilor. un sistem nou unde vor fi inversate relaţiile celui care vorbeşte cu vorba: „A spune cuvinte pînă îmi vor spune . „Dar se pare că s-a întîmplat ceva. Nu se petrece nimic cu o violenţă implacabilă. inclusiv calamburul ce oferă darul excepţional de a crea prin cuvinte o realitate nouă. iluzia că vom descoperi la sfîrşitul vorbirii o regiune nouă. nu se poate face nimic. înnobilează. În pagina plus. aplicată la tragedie. o sparg de o piatră. 21 Citat de Martin Esslin în Teatrul absurdului. înăbuşe. 7-8/ iulie-august 2015 . căci este tragedia acţiunii însăşi. nu este care clasică? Vaietul. şi totuşi aşa-i. fiindcă între el şi fatalitate. Alain vedea în repetarea unei istorii deja terminate paradoxul fundamental al tragediei.. fără o zgîrietură. caracterelor.. de noua tragedie şi se trezeşte crucificat în acestă imobilitate unde doar deplasări mărunte marchează un progres în degradare.. 25 Idem. referindu-se la prima sa piesă vorbea de „tragedia limbajului”. înghesuiţi într-o ladă de gunoi. chiar el este pus în 19 Samuel Beckett — Oh. ce zile frumoase! 20 Idem. în nisip. înnămoliţi. nr. Tragedie? Nu. iată oameni claustraţi. amputaţi. Nu. 23 Samuel Beckett: Cel fără nume. 24 Idem. De unde. un cuvînt dincolo de cuvinte. intrigii. iar prin această derizorie născocire Winnie şi Willie vor reuşi să comunice o clipă.. Este obiectul unei lupte între zgomot şi sens. a inteligenţei. pînă la această ultimă limită unde limbajul risipit. Limbajul nu mai înseamnă instrumentul lamentaţiei şi al dezbaterii.22 De unde exigenţa de a vorbi mereu mai mult.

zi şi noapte. e de ajuns să întorci un buton pentru a capta această rumoare. ea vorbeşte atît de tare şi permanent încît. Cu cît vorbeşte mai mult. Vorbirea falsă). Bănuiala purtată asupra limbajului capătă aşadar supremaţia ce o datora altădată aptitudinii retorice. în toate limbile. îşi pierde calitatea de comnicare pentru a-şi cîştiga autonomia. ea devine tragică: comic şi tragic nu alcătuiesc decît o singură reprezentare 26 Armand Robin ne-a relatat mărturisirea halucinantă a ce înclină spre tragedie. REVISTA FEED BACK 27 Samuel Becket Oh. contestarea limbajului este comică. Lupta dintre viaţă şi moarte are loc pe acest teren degradat. renunţînd chiar la mobilitatea iniţială a jocului teatral. 97 Reînviat din formele bulgare ale comicului. să te cufunzi în el. epoca contemporană dă acestui tragic amploarea lui. de radio străine: „Trimiterea la moarte a cuvîntului”. pe care cîndva o traducea vorbirea. evocă fiinţa refugiată în tăcere. a nu şti ce vrei să spui.. unde neauzitul. Aceasta este condiţia umană cel puţin aşteptînd „alte vremuri cînd va trebui să învăţ a vorbi numai eu singură”28.. o personalitate monstruoasă şi vorace. François a limbajului şi întrebările ce le suscită sunt ale noastre. fiinţa se zbate împotriva ostilităţii lumii.. iar limbajul. cu atît mai tare se înnămoleşte proclamîndu-şi uimirea: cu cît îi este frică mai mult şi pălăvrăgeşte mai mult cu atît este mai fericită pălăvrăgind. care te asigură că nu eşti mort pe deplin. Însă. în acelaşi timp. căci tragedia este mai unui om ascultînd emisiunile de propagandă ale posturilor puternică. — se risipesc odată pronunţate. a nu putea să crezi ce vrei să spui şi totdeauna a spune sau pagina aproape a spune. în acelaşi timp. nespusul. Aşadar. ce ne ucide. 29 Samuel Beckett: Molloy. el ia o întorsătură tragică. vremuri cînd viaţa reală va începe în afară de tine. —iată ce-i important de a nu pierde din vedere în fervoarea redactării”29. care vorbeşte „pe alături” („dacă aş şti să vorbesc bine. „Cuvintele vă părăsesc. a luării în răspăr. ci şi posibilitatea de a da sens. Dialogurile mecanice ale lui Ionescu ascund deja această angoasă. încît Beckett. Robin răspunde: „Excesul de ascultare a nimicului mă face să ascult totul”. contaminării celorlalţi. sunt momente cînd chiar cuvintele vă părăsesc”27.. nu se politică este unul din cazurile de descompunere generală acomodează cu aceste paiaţe şi larve . „Sămi tîrăsc ziua. nr. însă. acela care nu ştie să se exprime. Dar experienţa. (Armand Robin. se găseşte transferată acum înăuntru vorbirii ce devine «a însăși aceea — în acelaşi timp — care interpelează şi este interpelată. „A nu voi să spui. alienat. tragicul se reîntîlneşte în umanul acestui proces verbal de constatare. fără îndoială pentru prima oară în Woyzeck. ce zile frumoase unde întrevăd tragedia societăţii de consum. în Se obiectează că tragedia. a posibilităţii de a exista în lume. acumulării lucrurilor. „îndopat” de sens prin propagandă. plantează protagonistul în plin pustiu pentru un recitativ ce nu punctează din cînd în cînd decît exclamaţiile şi bombănelile partenerului său. el este furnizat de colectivitate „cu cheia în mînă”. ce ne „evaporă” şi ne sufocă. 28 Idem. cuvintele. ea vorbeşte din toate părţile. dar cînd ea este condusă ca o contestare a vieţii. Cu Beckett asistăm la reprezentarea căderii limbajului în zădărnicie. deoarece limbajul nostru amplificat şi multiplicat de mass-media. Ce zile frumoase. cînd intră în scenă omul din popor. Limbajul este social şi expresia personală se extrage dintr-un fond comun: vocabular şi sinteză. cînd — la rîndul meu — deschid gura nu mai sunt sigur că eu sunt cel ce vorbeşte şi în maşina de vorbit care. ce se potoleşte prin pălăvrăgeală şi a cărei potolire intensifică decăderea. În Oh. prin mine. Ce poate prea bine să-nsemne un limbaj fără semnificaţii?. 7-8/ iulie-august 2015 . „putrezit” şi totuşi inepuizabil: ultima contradicţie unde culminează toate celelalte ale limbajului şi tăcerii la fel de insuportabile. n-aş cere mai mult decît să fiu virtuos”)26. pentru că vorbeşti şi auzi este. această ispită a sinelui. În ea. Winnie întrupează procesul heideggerian: această autoseducere. La toate nivelurile. iată-ne ajunşi la extremitatea nihilismului: nu este contestat numai sensul. singurele puncte fixe. îşi vinde marfa. facultatea de a spune. împinsă pînă la limita dezgustului. în toate direcţiile.” Cu ajutorul dialogului alcătuit din inutilităţi şi citate înseamnă să te smulgi neantului şi.eseu ţiul teatrului într-o măsură atît de mare... gen nobil. A. Acest efort al subiectului pentru a se ivi din limbajul artificial este unul din elementele cele mai constante ale tradiţiei comice.

eseu
Mauriac scria30: „Marile opere din toate timpurile, de la tragediile greceşti, care sunt comparate cu ale lui Beckett, au căutat ele oare să-i facă
sensibili pe oameni la degradarea umană,— o
degradare fără recurs? Există măcar una care
să fi lăsat despre creatură o imagine umilitoare
?” Este adevărat că nu s-au văzut încă niciodată
pe scenă atîţia vagabonzi, bolnavi şi bătrîni:
provocare adresată societăţii fericite, cultului
său pentru igienă, copilăriei şi sportului. Dar
trebuie să înţelegem că decrepitudinea eroilor şi
contrastul ce-l face cu mitologia unei epoci erau
singura manieră de a ajunge la revelaţia tragică.
Tragedia era claustrată de cer, nu se imagina o
celebrare a lui Hitler, a lagărelor de concentrare, a bombei atomice şi a societăţii bunei stări.
Tocmai pentru că tragicul se întrupase, — şi
întrupat în massă — nu mai putea să recîştige
cerul. Trebuia să se ducă în străfundul realităţii
terestre, să-i despoaie ultimele prestigii: elocvenţa, poezia, muzica care împingeau milioane
de oameni la moarte; dacă se întoarce spre adîncuri, aceasta devine infratragedie a cotidianului,
a banalului şi derizorului şi care se termină
astfel în promovarea lagărelor de muncă şi a
şantierelor de nimicire. De ce oare societatea
noastră ar refuza să-şi aprecieze eroii? Nu sunt
nici monştrii, nici stigmatizaţi, doar oameni pe
cale de a-şi pierde conştiinţa.

Acest teatru nu-i scandalos decît în
măsura cînd exprimă cel mai mare risc al epopagina cii noastre. Este entropie. Nici înfruntare, nici
paroxism, ci oameni care se înnămolesc în timp,
98 în limbaj, în societate, în lucruri. Marile pasiuni
şi marile ideologii au încetat să se înfrunte,
„ilegitimitatea sentimentelor” — cum spunea
Jean Cayrol-urmează după invazia cuvîntului
fals, după proliferarea înnebunitoare a semnelor şi obiectelor, ea ne conduce la anonimat şi
la afazie. Chiar aici Ionescu îşi situează taina
personajelor sale: «Smithii, Martinii nu mai
ştiu să vorbească, pentru că nu mai ştiu să gîndească, ei nu mai ştiu să gîndească, fiindcă nu
mai ştiu să fie emoţionaţi, nu mai au pasiuni,
nu mai ştiu să existe, pot deveni oricine, oricine ar fi: căci neexistînd, nu sunt decît alţii...ei
30 François Mauriac: Blocnotes. (Figaro Litteraire) 7
nov. 1963.

REVISTA FEED BACK

sunt interşanjibili.»31 Personajele lui Ionescu şi
Beckett nu-şi „urcă” destinul, îl „coboară”, şi-l
însuşesc în viteză, un destin căruia contextul
social îi conferă forma sa fluentă şi „moale”,
opac şi insesizabil. Astfel, ei pot fi priviţi ca eroi
tragici ai unei epoci, care, după ce procedase la
critica formelor şi ideologiilor, — descoperă,
sub alienările etichetate, o nenorocire mai profundă şi mai vastă, a unei epoci ce juxtapune
posibilităţile extraordinare ale independenţei
individuale cu necesităţile colective totdeauna
mai constrîngătoare. Privind omul „de jos” şi
înnămolindu-l pînă în gît, acest teatru reîntîlneşte tragedia clasică ce-l privea „de sus”, dar,
la fel ca ea, ne apropie de ceea ce Nietzsche
numea „contradicţia originală a fiinţei”.
Ionescu revendică pentru piesele sale denumirea de „farse tragice”, iar referitor la Beckett,
scrie: „Beckett este în mod esenţial tragic, tragic pentru că tocmai la el ansamblul condiţiei
umane intră în joc, nu omul unei cutare sau
cutare societăţi, nici omul văzut „pieziş” şi
alienat de o anume ideologie”32. Dar această
totalitate a condiţiei umane este tocmai ce-i mai
puţin perceptibil într-o societate ca a noastră,
dacă este adevărat „că nu există teatru fără un
secret ce se dezvăluie”, — cum afirmă Ionescu,
acest secret este chiar acela pe care tragedia
greacă îl reprezintă în faţa spectatorilor, omul
suferă cînd e fericit, omul se prăbuşeşte în toiul
grandoarei, omul moare în prea plinul vieţii...
Şi acesta trebuie să fie dezvăluit cu cea mai
mare violenţă într-o societate care se străduieşte să escamoteze suferinţa, greşeala şi moartea.
Totuşi, pentru ca acest secret să apară la
modul tragic şi nu deloc comic, trebuie să
intervină o dimensiune metafizică. Dificultatea
de a face astăzi comic de moravuri sau de
caracter trimite teatrul la o întrebare esenţială, pe care mult timp o neglijase. Ceea ce e
important pentru tragic nu e ca oamenii să fie
nenorociţi în mijlocul unei societăţi care face
din fericire dogma sa, ci raţiunea şi semnificaţia
acestui intolerabil contrast. Pentru ca tragicul
să se manifeste trebuie ca — într-un mod sau
altul—transcendenţa să fie implicată, trebuie ca
31 Eugen lonescu: Note şi contranote.
32 Eugen lonescu: Note şi contranote.

nr. 7-8/ iulie-august 2015

eseu
un dispozitiv metafizic să dubleze dispozitivul
uman şi ca o epurare să se producă, ceea ce
atrage transfigurarea caracteristică a tragediei.
Iată de ce Ionescu, în ciuda incontestabilelor
accente tragice (mai ales în Regele moare) în
Rinocerii şi de asemenea în Scaunele) rămîne
un autor comic: farsa, prin rigiditatea sa mecanică sau prin virtuozitatea barocă constituie
„rabatul” emoţiei tragice de îndată ce ea începe
să se ivească. În revanşă, teatrul lui Beckett
tinde spre tragedie, îndeosebi în Aşteptîndu-l
pe Godot şi Oh, ce zile frumoase. La el, agonia
limbajului traduce agonia fiinţei şi eterna întrebare a tragediei reapare: De ce acest rău fără
vinovat? De ce această culpabilitate fără crimă?
Omul lui Beckett „incapabil să se cunoască şi
incapabil să suporte de a nu se cunoaşte”33,
sugerează un responsabil, — acela care altădată se numea Dumnezeu. Cine altul ar fi putut
născoci acest fenomen aberant, care este omul
în lume? Orice croitor este capabil să croiască
un pantalon34, dar Dumnezeu a creat un om
care nu se adaptează lumii. „Universul cu legi
imuabile pe care Beckett le parcurge cu privirea, — unde suferinţa, persecuţia, tortura sunt
fireşti,— pare să fi fost creat de un Dumnezeu
ce n-are aceleaşi concepţii ca noi”35. Este oare
un Dumnezeu nebun sau un Dumnezeu sportiv,
care se distrează boxînd cu creaţia lui? S-a terminat cu revolta atee, căreia Camus i-a orchestrat ultima tresărire. Dumnezeu nu mai este
luat în zeflemea, nici acuzat, nici condamnat
Între om şi EL după atîtea tentative ce au virat
spre absurd, s-a ţesut un fel de camaraderie
a nenorocirii. Răul este mai mare decît se
imagina şi, la limită, s-ar putea întreba de ce
Dumnezeu el însuşi este vinovat. Un fel de milă
fraternă se înalţă — sau mai degrabă coboară
— spre acest creator stîngaci. Dumnezeu moare
astfel a doua oară nu din mîndria omului, ci
din înjosirea sa, nu din hybris-ul lui Prometeu,
şi din speranţa indestructibilă a victimelor
aşteptîndu-l pe Godot, din modestia pioasă a lui
Winnie cea îngropată. Dumnezeu a murit prima
oară în ameţeala progresului, în critica radicală
33 Richard N. Coe: Dumnezeul lui Beckett (Caietele
Renaud- Barrault nr. 44.
34 CF. Sfîrşlt de partidă.
35 Andre Marissel: Beckett.

REVISTA FEED BACK

a tuturor mistificărilor, a părerilor lui Voltaire,
Marx şi Nietzsche. În realitate nu era aşa de
grav. Dar, a doua oară, Dumnezeu moare creştineşte. Printre teologi, episcopi şi credincioşi,
în plină Europă botezată. El s-a pierdut în bezna
sălilor de tortură, cu mii de Hristoşi cu ochii
blînzi, cu băieţaşul din ghetoul Varşoviei, careşi deschide ochii înspăimîntaţi sub o enormă
caschetă. Aşteptarea oarbă a lui Godot, rugăciunea monotonă a lui Winnie („fă-ţi rugăciunea
Winnie”) nasc dintr-o lume supusă supliciului
unde credincioşii au trăit ceea ce Martin Bubec
numea „eclipsa lui Dumnezeu”. La acest nivel,
poate ateismul şi credinţa nu se mai deosebesc
deloc: au aproape acelaşi limbaj, aceeaşi speranţă, aceeaşi seninătate. Pentru unii şi pentru alţii,
dacă Dumnezeu există este dincolo de această
părăsire, de această „inversiune!” a tuturor semnelor într-o locuinţă situată de cealaltă parte a
neantului; deoarece, după naufragiul semnificaţiilor în delir sau entropie, rămîne încă nevoia
de a înţelege, gustul de nepotolit al cuvintelor;
trebuie neapărat să presupunem că există undeva cineva „care poată să asculte”36. Atunci se
înalţă rugăciunea lui Winnie („o sfîntă lumină”)
deasupra lumii calcinate... Binecuvîntare sau
blestem? În realitate suntem foarte mult dincolo
de blestem, în această penumbră ce înconjoară
marile ispăşiri şi de unde se înălţa nu de mult,
cu aceeaşi atroce ambiguitate, consolarea adresată de Ernie Lévy copilaşilor evrei37.

Simul fidelis et infidelis38 înseamnă
pagina
condiţia tragică a credincioşilor pradă îndoielii
şi păcatului. O creştinătate mai vinovată şi mai 99
conştientă decît oricare alta a resimţit-o deosebit de puternic. Ceea ce ne face atît de penibile
apologismele şi credo-urile triumfătoare; ele
îl apropie pe credincios de necredincios. Dar
acestea, la rîndul lor, se află toate aproape de
Cel fără nume prin „măturarea” tuturor miturilor şi diluarea subiectului în verbiajul anonim.
Să fie oare Dumnezeu în persoană? Nu, doar
36 Cf. R. N. Coe:op. cit. («Totul la fel ca eul înseamnă
neantul da neconceput al tăcerii, care se ascunde după
cuvinte. „Dumnezeu” înseamnă acest vid total din
„spatele” Cuvîntului care înseamnă creaţie»).
37 Andre Schwartz-Bart: Ultimul printre drepţi.
38 În latină în trad.: aidoma credincioşilor şi
necredincioşilor.

nr. 7-8/ iulie-august 2015

eseu
posibilitatea sa, o rază venită dintr-o lume carei foarte dincolo de privire, reflecţie, poate al
unui astru nevăzut.
Dar părăsind pămîntul nostru, Dumnezeul
creştinilor a lăsat o urmă de neşters: angoasa ce
apare deja la Dostoievski şi copleşeşte opera lui
Kafka, culpabilitatea fără greşeală şi greşeala
fără vinovat. Căci creştinismul şubrezindu-se
şi-a eliberat dogma cea mai
misterioasă, ce capătă o viaţă autonomă, intermitentă,
tumultoasă: păcatul originar lipsit de izbăvire
devine culpabilitatea de a exista. Atunci greşeala se răspîndeşte pretutindeni şi tragicul nu mai
poate să fie conţinut în tragedie: el invadează
literatura şi filozofia, nimiceşte subconştientul.
„Totul aici este greşeală, nu ştim pentru ce, nu
ştim cum, nu ştim pe cine priveşte. Pe cineva,
se spune”39. De la prima sa operă40, Beckett
dăduse cea mai bună definiţie a tragediei sale:
„Tragedia nu se ocupă de dreptatea umană.
Tragedia înseamnă istoria unei ispăşiri şi nu
ispăşirea jalnică a unei infracţiuni, conform
unui cod local elaborat de valeţi pentru nebuni.
Figura tragică reprezintă ispăşirea păcatului
originar, a păcatului său originar, a lui şi al
tuturor ai, săi socii malorum41, păcatul de a te
fi născut”. Tema tragică ce-i dăduse tîrcoale lui
Albert Camus se află aici dezvăluită fără ocolişuri. Dacă, în adevăr, o culpabilitate ne împovărează şi păcatul nu există, atunci noi nu ispăşim
o greşeală necunoscută, nici mînia zeilor, dar
pagina înseamnă că viaţa este crimă. Dacă, în adevăr,
nu există deloc Ispăşirea, atunci nu-i moartea
100 ci viaţa care-i Ispăşire. Ne-am jucat destul cu
Dumnezeu. A accepta tragicul şi pe urmă a-l
schimba cu o divinitate pe care dinainte am respins-o este prea comod. Beckett, el, e consecvent şi-l acceptă pe Dumnezeu în culpabilitate,
într-o punere în cauză fără subterfugiu şi încă
mai radical decît în tragedia greacă; căci tragedia greacă întreabă: cum zeii pot fi atît de răi?
Şi întrebarea noastră: Cum Dumnezeu, ţinînd
seama de nenorocirea creaturii sale poate, în
acelaşi timp, să existe şi să nu existe?

„Drama umană devine tragedie, — scrie
39 Samuel Beckett: Cel fără nume.
40 Samuel Beckett: Proust - (1931).
41 În latină ,,Însoțitori nefericiți”.

REVISTA FEED BACK

Serge Doubrowski42, — cînd nu există deznodămînt, nici sens pînă la capăt, cînd suferinţa n-are ultima iertare şi nefericirea nu mai
cunoaşte certitudinea „zilelor de mîine” triumfale. Adevărului esenţial al actelor umane
imobilizate sub privirea divină trebuie atunci
să i se substituie sensul de negăsit al unei vieți
niciodată împărtăşit între propriul sens ce şi-l dă
şi acela pe care ceilalţi i-l conferă. Tragedia, în
alţi termeni, începe cu moartea lui Dumnezeu,
cu dispariţia unui Absolut ce va trebui înlocuit de bine de rău”. Tragedia începe cînd zeii
Greciei emigrează spre Olimp. Iar ciclul tragic
se redeschide cu moartea Dumnezeului creştinilor. Din nou oamenii s-au revoltat, au încercat
să-şi apropie puterile divine. Pe urmă, s-au izbit
de destin, şi-au cunoscut limitele. Atunci au
căutat să scape de obsesia culpabilităţii ce exista în ei ca prezenţă negativă a lui Dumnezeu.
Momentul de a înfăptui mai mult a sosit. A
ucide pe Dumnezeu înseamnă a înălţa pe om,
dar — de asemenea—a reînvia un Dumnezeu
cu înfăţişare necunoscută. „Spuneţi că este o
descompunere spontană a lui Dumnezeu, însă
nu-i decît o „năpîrlire”. El „se despoaie” de
epiderma morală. Şi curînd îl veţi regăsi dincolo
de bine şi rău”43. Acest loc unde Dumnezeu şi
omul se apropie, — dincolo de morale şubrede
şi comportamente grosolane, — unde se iscodesc într-o recunoaştere şovăitoare într-o luptă
crepusculară, teatrul ni-l înfăţişează din nou
după două secole. Este cel puţin ce mi se pare
văzînd Aşteptîndu-l pe Godot şi, mai ales, „Oh,
ce zile frumoase”. Din primul moment al piesei
aşteptarea a dispărut. Creaţia mulţumeşte lui
Dumnezeu care a devastat-o: cea care agonizează îşi fredonează romanţa şi îşi mormăie rugăciunile. Ne aflăm dincolo de speranţă, „această
dispoziţie infernală prin excelenţă” (Beckett).
— dincolo de disperare: în accepţia foarte fericită. Înseamnă cîntecul condamnaţilor. Virtuţile
eroice nu mai au căutare, pasiunea s-a redus la
elementar, raţiunea şovăie. Omul se prăbuşeşte
odată cu Dumnezeu. Nu mai rămîne decît să
„guşti” din bucuria pustie în dezastrul corpului
42 Serge Doubrowski: Corneille şi dialectica eseului.
43 Nietzsche: Voinţa de putere (IV, 407) Vezi
în această problemă. Cristoph Baroni — Oare
Dumnezeu a murit! (Sinteza, ianuarie, 1965).

nr. 7-8/ iulie-august 2015

eseu
şi al spiritului, să saluţi moartea ce continuă în
ritmul cotidian: „Încă o zi frumoasă”.
În sfîrşit, logica absurdului este împinsă pînă
la damnare, iar logica revoltei pînă la sfinţenie.
Dintre toate spectacolele incredibile ce ne propune tragedia, aceea a seninătăţii din sufletul
celui pe nedrept pedepsit— Oedip —, a jubilării din sufletul nihilistei Winnie este desigur
cel mai de nesusţinut. El ne dezvăluie ultimul
secret: acela al înţelepciunii tragice.
„Ne-a aruncat în acest „între patru ochi”
îngrozitor. Iată tragedia modernă. Omul e în
agonie pînă la sfîrşitul timpurilor. Dumnezeu
moare din cauza neputinţei iubirii pînă şi în
„omul-Dumnezeu el însuşi”44. După ce ne-a
dat această definiţie atît de justă, Alfred Simon
regretă absenţa la Beckett a unui element esenţial al măreţiei tragice: „imposibilitatea omului
dea se dezumaniza cu totul”. Dar nu-i oare în
realitate această imposibilitate ce o exprimă
maniera prin care personajele lui Beckett „se
44 Alfred Simon: Esprit, martie 1966 pp. 435.

agaţă” de vorbire căutînd în ea cu ce să reziste
la asfixia cuvintelor? Este adevărat că dacă mai
vorbim încă de tragedie o facem printr-o inversare a semnelor şi că doar la sfîrşitul deriziunii
avem acces la adevărurile îngrozitoare şi consolante. Totul aici este paradox, răstălmăcire,
insondabila ironie a formelor şi esenţelor. Cît
de mult ne-ar place să vedem o clipă că se înalţă
un tînăr erou spunîndu-şi cuvîntul ca o sabie,
sigur de numele şi rasa lui! Cum ne-ar place să
auzim rîsul Cidului! O zi, poate, vom redeveni capabili de aceste victorii şi înfrîngeri cînd
omul nu este umilit. Aşteptăm, pentru că teatrul
a reluat confruntarea puterii omului cu destinul
său la unicul nivel unde era încă posibil: acela
al farsei tragice; pentru că el învaţă disperarea
să-şi depăşească tresăririle adolescentine; deoarece împinge pînă la capăt nenorocirea de a trăi
şi dificultatea de a vorbi şi fiindcă vorbeşte,
redînd limbajului suveranitatea sa asupra regatului nostru jalnic; iată de ce nu-i vom refuza
numele de tragedie.
Traducere de Al. BACIU

pagina
101

REVISTA FEED BACK

nr. 7-8/ iulie-august 2015

galaxii lirice
Pămîntu-ntre morminte se întărea ca piatra atît de mulţi morţi fuseseră-n miezul iernii.
Morocănoase şi întunecate în spulberările
întunecate de zăpadă
pîraiele înnegrite şi trunchiurile de pin luceau
ca nişte catarge.
Un gard cu săgeţi de fier posomorîte
împrejmuia în negru lespezile, mai ales din
vremea colonială.
Singurul duh care să nu fi fost istoric ajuns aici
fiind al Tatii, acum îngropat sub o mai proaspătă
dală de marmură cu venele trandafirii şi nebătută
de ploi şi de vînt.

ÎNTOARCEREA ACASĂ CU
VAPORUL DE LA RAPALLO

Şi chiar şi latineasca pe blazonul lui de Lowell:
Occasionem cognosce,
părea cam prea negustorească şi agresivă aici,
pe unde gerul arzător ilumina
inscripţiile adînc săpate în piatră pentru rudele
Mamii;
vreo douăzeci-treizeci de Winslow-i şi de
Stark-i.
Pe numele lor sticlea chiciura-n tăiuşuri de
cristal...

Infirmiera ta nu ştia decît italieneşte,
dar după vreun sfert de oră am ajuns să văd
cum a fost ultima ta
săptămînă,
şi lacrimile îmi alunecau pe obraji...

Literele grandilocvente pe coşciugul Mamii
scriseseră greşit Lowell astfel - Lovel.
Cadavrul
era înfăşurat ca un Panetone în foiţe de staniol
italieneşti.

Robert LOWELL
S.U.A.

Cînd m-am îmbarcat din Italia cu trupul Mamei,
coasta întreagă în Golfo di Genova
pagina izbucnea tăcută în flori încrîncenate.
Galbenu-nnebunit şi avalanşele marine de azur
102 izbeau cu lovituri greoaie de ciocan
în brazda de spumate efervescentă trasă de
vaporul nostru,
şi-mi amintea de vopseaua ţipătoare a Fordului
meu de-acasă.
Mama călătorea la clasa întîia în cală,
şi sarcofagul ei Risorgimento negru şi auriu
era asemenea cu cel al lui Napoleon la Invalides.
Şi în vreme ce aici pasagerii se bronzau la
soarele
mediteranean întinşi pe punte în şezlonguri,
dincolo, cimitirul alor mei la Dumbarton
dormea la poalele Munţilor Albi
într-o tempeatură de sub zero grade.

REVISTA FEED BACK

nr. 7-8/ iulie-august 2015

care îşi caută în clar de lună ceva de mîncare. ochii roşii în lună. le lasă apoi să cadă in ruină. Ce sîntem noi cînd mîna Domnului ne strînge? Fordul meu vechi se tîra pe craniul dealului. Şi acum efeminatul nostu decorator îşi pregăteşte prăvălia pentru toamnă.” Aud cum mintea mea bolnavă plînge. Dar cînd vîntul în caier Coboară înspre soare-apune. şi nu se sperie deloc de noi. Şi a trădării care-ţi fierbe în sînge. REVISTA FEED BACK nr. Şi cînd noiembrie învălmăşit suflă păianjenii în vînt Printre fantasmele care se-ardică din pămînt În aer .masa lui de lucru. pe treptele din spate şi respir noaptea curată o mamă sconcs cu şirul ei de pui au împînzit lada de gunoi. MR. Arendaşul ei în satul nostru face parte din elită. ea cumpăra toate ororile care ocupă plaja în faţa ei. totul. Un lucru de nimic. Şi trec în şir indian pe strada mare trupuri vărgate. mai îndure? . . Şi în zadar ţi-ai ridicat mărâcinişul.. dar nu cîştigă mai nimic. plasa de pescuit i-e-mpodobită-n plută portocalie. Spinii sălbăticiţi se îmblînzesc strinse acolo. care părea desprins dintr-un catalog de magazin. Cum să-ţi mai fie braţul tare? inima cum să-ţi Radioul unei maşini behăie tern. abandonate. e ca şi cum cu mîna mea m-aş strînge Sau un paing cu semnul de clepsidră pe spinare. Şi într-o noapte neagră. portocalie . O pată roşie ca o vulpe se-întinde peste deal. încă mai hibernează-n vila ei spartană oile ei încă mai pasc deasupra mării. Eu stau în vîrf. Ambarcaţiunea lui de nouă noduri a fost vîndută-n licitaţie la pescari. Cu farurile Să stea împotriva focului ce-ţi dă ocol stinse. sub turnul alb de cretă şi săgeata împietrită de la biserica trinitariană. iubirea fără griji.. În lupta cu boala ce nu are tămăduire. Anotimpul însuşi e bolnav ne-am pierdut şi milionarul estival. ea insăşi este cam zaharisită. 7-8/ iulie-august 2015 . ar vrea acuma mai degrabă să se-nsoare. un vierme de ţărînă.iubirea. nimeni nu e aici doar sconcşi. Şi puşi în calea flăcării se risipesc. Eu însumi sînt un infern.lor le rămîne doar spasmul plăcerii şi se pagina sting curînd înnebuniţi zvîcnind spre soare şi spre marea în 103 spume. Şi înotînd din pom în pom în ziua înecată în fumul De August tîrziu cînd finul Se îndesa foşnind în hambar. acolo unde cimitirul domină întreg oraşul.galaxii lirice CEASUL CU SCONCŞI pentru Elizabeth Bishop Moştenitoarea. de gît. Însetată după liniştea ei ierarhică din secolul ei victorian. Îşi vîră botul ascuţit într-o cutie spartă cu multă smîntînă acrită. îşi mişcă în jos coada înfoiată. EDWARDS Şl PĂIANJENUL Eu am văzut păianjenii în marş prin aer. spinul gol pîndeam maşinile îndrăgostiţilor. Fiu-său e episcop. crupă lîngă crupă. Şi sfîşierile că eşti învins mărturisesc Mintea nu mi-e întreagă. pustnica insulei Nautilus.

Copil. Vieţii . aşa cum ţii un păianjen. în ultima lui suflare. Şi el: „Nu ţi-e silă să te tot compare cu rudele tale? Mie da. ia curînd Duhul. O clipă-ai zice. Josiah Hawley. E Văduva Neagră moartea.şi o văpaie în suflu învîrtejit Ți-aprinde măruntaiele cu flacără imundă Şi dac-ai măsura. Văpaia asta neagră-i nesfîrşită. Stă uimit locului Fără dorinţa să mai fugă . mai departe. spune-ţi că eşti tu însuţi azvîrlit Într-un cuptor . trecînd Prin lande şi prin mlaştini. şi ţi-l spulberă. Puterea nu-şi mai simte în arşiţa aceea mare Să-l mai stîrnescă în voinţa stinsă.galaxii lirice Se spune că ucide-un tigru. Randall Jarrell și Robert Taylor la Arts Forum. Aşa şi păcătosul. Îngreţoşat de flăcări sfîrîie pe piatra încinsă. veşnică . T. Şi moartea nu-i în stare Să întindă acum oglinda ei să-ţi spună În cele patru vînturi marea ei duhoare Şi fulgerul puterii ei? E mare Dreptate. în penumbra din Memorial Hali şi printre morţii din război. şi eu am fost încîntat”. cînd Domnul care te ţine în apăsare În hăul iadului. cufundă? Pe urmă. ELIOT Prinşi între şirurile trecînd încolo. Cît timp ai spune că te mistuie arderea? Măsurînd-o. clepsidra răsturnînd-o. 1941 REVISTA FEED BACK nr. S. zece miliarde de ori cîte o secundă. cu pas de gardian prin pagina 104 Robert Lowell.e noaptea.mori şi ştii că mori. încoace. 7-8/ iulie-august 2015 . Am găsit tocmai doi dintre ei recenzaţi de Poe. am văzut murind Păianjenu-aruncat în măruntaiele cumplite ale focului. la Harvard. zece. ţi-l suflă. Nu este luptă îndelungă.. .doar zvîcnind îşi mai întinde labele şi moare. Dar cine să măsoare cum sufletul acolo se A şters pe jos cu ei.

cu o gentuţă neagră. şi aspru . pe lîngă asta. o muzică. tu spunînd. 7-8/ iulie-august 2015 . simţul humorului. ea ştia că e o murdărie. . o dac-am avea şi noi norocul pierduţi în noaptea întunecoasă a vorbitorilor sclipitori. Tom. spunînd. Pe urmă.. vorbind despre Pound.galaxii lirice curtea universităţii. publicul s-a risipit consulte. omagiul lui Possum către Milton”. . 'Mai întîi îl omor'. e mai bine. „Şi cine-a mai rămas acuma să înţeleagă glumele mele? Bătrînul meu frate întru artă. în fum. Ne arăta mîinile lui umflate. şi apoi un deceniu trecînd. aspră. după ce-a vorbit el două ceasuri. aici. „Cîteodată mă simt prea plin de mine însumi”. pe urmă încă trei ani. poza lui de zile mari e pusă la naftalină. şi plictiseala. . şi în geantă. pe urmă Eliot mort. ţi-au dat drumul. Una din fetele mele la o parte. . „Mizerie. „E-o idioţie să spui că nu e aşa cum e. la Rapallo. zice. Cînd spuneam prostiile alea despre evrei la radio Roma. şi. era un poet grozav”. . Dar e mai bine totuşi. O. muzicală.scrie pe pagina de gardă: „Lui Robert Lowell de la Robert Frost. tu spunînd.. o iau razna. o scîrnă. „Şi cine-a mai fost în Purgatoriu atunci?” Şi el. credea REVISTA FEED BACK nr. Anul acesta nu mai vrea să reclădească Templul din Ierusalim. ne-a spus. pagina 105 şi vocea lui. şi să termini cu picioarele umflate”. înţelegînd greşit. într-un costum negru. Şi atunci eu nu mai aveam absolut nimic de spus". . pietenul lui întru artă”. „Să-ncepi cu capul umflat de gînduri. Băiatul meu nu era ca tine. 'Mai spune şi tu ceva'. din zgura asta permanentă a vorbelor! EZRA POUND Întins la orizontală într-un şezlong în sala mohorîtă de spital. Da. . şi totuşi m-a iubit mai departe”. În noaptea ROBERT FROST cînd i-am spus că Merril Moore ar veni să-l Robert Frost la miezul nopţii. spun eu. Şi el. şi-un idiot cu ochi urîţi în pijama. pipăind broşura cu Creditul Social de pe masa ta. Şi eu. „Cînd sînt prost dispus. o muză.

nu de două ori. şi am dormit ani întegi pînă cînd m-am trezit iarăşi. am constatat că nu-i nici o ţigară. Pe urmă. pagina lespezi de praf risipite de un suflu jos.galaxii lirice că ştie ea mai bine. 7-8/ iulie-august 2015 . şi cum se-mbracă. . ai rescris. 106 m-am deşteptat. Şi eu. am văzut că nu ardea nimic. în paltonul tău negru.ţin o ţigară în mînă. nr. n-avea cum. crimele noastre. Reîntorcîndu-ne la Kenyon cu trenul local de Ohio priveliştea la jumătatea drumului în prim plan. .. noaptea veveriţei înlănţuită-n cuşcă de roata ei. scînteia lui. . te bălăceşti încăpăţînat cu mersul ăsta de automat. Cal.o roată mereu întoarsă de un bivol prin albastrul spaţiului adevărat de dinaintea zorilor. ca o nuia de bambus despicînduse. şi-ncheietura lui julită. scuturînd cearşafurile. Şi el. arzînd încă. şi salutînd fiecare automobil. .. copile Randall. „Cînd sînt prea plin de bucurie. îngustă ca o labă de REVISTA FEED BACK pisicuţă. suflări vechi ale morţii. Doamne. nici în bordel n-ar primi-o”. . privindu-te din susul şoselei. Vin pe cărarea asta prietenii vechi. spune-mi. Dar. şi pipăind duşumeaua. De ce-ai întîrziat. umilă. să-ţi tot toceşti cremenea răcită a ambiţiilor de demult? Tu. . era convinsă că-orice bărbat îi ieşea în cale avea să se dea la ea. chiar aşa. de ce-am trăit? de ce murim?" RANDAL JARRELL (II) Mai scotocesc cenuşa vieţii noastre de odinioară. aprobînd din cap luminozitatea ta dură. îmbătătoare deziluzii. lumini. Şi astă noapte-i Randall. RANDALL JARRELL (I) Şi visul continua. .. şi mîinile-nmuindu-ni-le o dată. de fapt. şi-atunci mi-am dat seama . m-am deşteptat atunci. în noutate. cînd am privit în jur. am văzut c-aveam în mînă două ţigări aprinse. „Uneori sînt atît de fericit că nu mă mai suport”. în fundal silozurile alternîndu-şi cuburile precum piesele de şah . să-ţi ajungi din urmă pustiitul tău non-eu la capătul tunelului. nici n-ai scris. parcă în somn. ochi. cu mănuşi negre.. . mă gîndesc cît de puţin bine le-a făcut sănătatea mea celor din jurul meu”.

să privesc la stele şi să visez. am zis eu. El se aplecă şi o mîngîie. poate că rozul ? — Orice te prinde. iar ascensorul cobora. însă trebuie să mă crezi că el a fost excesiv. cobora mereu. şopti. ca şi cum am fi stat printre stele ! Atunci am înţeles ce înseamnă dragostea ! Chiar mă iubeşti cu adevărat ? Contabilul-şef a răspuns cu un sărut care a durat şi mai mult . .Dumnezeule. el e întotdeauna atît de serios. ce crezi de fapt că REVISTA FEED BACK mă îmbracă mai bine. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 107 .Da. cu un mers uniform. . pe terasă. roş în obraz.. sus ! Ce poetic să stau acolo cu tine. n-am ştiut ce înseamnă dragostea. nu-i aşa ? — insuportabil. ascensorul cobora. spuse contabilul-şef Jönsson. pentru Dumnezeu. nu pricepe nimic.Ce-o fi cu ascensorul ăsta ! strigă. o. De îndată ce am început să mă aranjez. spuse el. cînd îşi reveni după îmbrăţişare. Ne vom iubi în noaptea asta. Vezi. m-a luat de mînă şi m-a strîns de mă mai doare şi acum. să stau cu tine acolo sus. Micuţa doamnă îşi oferi gura întredeschisă. Pînă a te fi întîlnit pe tine. şi n-a mai scos nici o vorbă. ce minunat era acolo. timpul trece atît de repede. Pentru el. zise contabilul-şef. iar ascensorul cobora. — Dragul meu. El nu pricepe nimic. E atît de neînţelegător ! — Draga de ea. ca niciodată. spuse ea. i-am răspuns.. — Da. nu-i aşa ? . E atît de brutal. Ca şi cum toate ar fi probleme de viaţă şi de moarte. — Ca şi cum eu n-aş avea dreptul să ies un pic şi să mă distrez. altfel mi-aş fi ieşit cu totul din minţi.Da. Ce zici ?. am suferit înspăimîntător! înspăimântător ! Nimeni n-a suferit ca mine. Nu se vedea decît ceva negru. m-a întrebat unde plec. iubito.Da. nici nu-ţi poţi închipui ! „Atunci adio”. gură umedă de vin. şi se sărutară.meridianele prozei Pär LAGERKVIST Suedia Ascensorul care a coborît în iad Contabilul-şef Jönsson deschise elegantul ascensor al hotelului şi pofti înăuntru o graţioasă făptură care mirosea a blănuri şi a parfum. Şi ascensorul continua. S-au strîns unul într-altul pe bancheta moale şi ascensorul porni în jos. — Pe urmă. sub stele. De ce nu se mai opreşte ? Stăm de multă vreme de vorbă aici. şi-i dădu zîmbind mîna — de ce trebuie să ne gîndim la astea ? Am ieşit doar să ne amuzăm ! Chiar mă iubeşti cu adevărat? . Jönsson se ridică în sfîrşit. — Dragostea mea ! spuse Jönsson şi o strînse în braţe . Femeia îl trase înspre ea şi închise ochii. cît mi-am pus noul meu costum bej — crezi că-mi vine bine. iar ascensorul cobora. Dar — continuă ea. aşa ceva e imposibil cu Arvid. — Biata de tine. .. dragă. — O. — Gîndeşte-te.. zîmbind cu recunoştinţă. ea roşi. . — Ce bine că ai venit.Draga mea. n-are nici o fărîmă de poezie în el. şi acum ieşiseră să se distreze. prin cîte a trebuit să treci. se sărutară îndelung . însă atît de strălucitoare ca în seara asta nu te-am văzut niciodată. dragul meu. „Mă duc unde-mi place. asta-i ceva insuportabil. desigur. el e cel mai grav şi cel mai serios om pe care ţi-1 poţi închipui. cînd eram gata şi voiam să plec. stăm doar aici de un timp nesfîrşit! Ce-o mai fi şi asta ! El se uită prin grilaj.A. zise contabilul-şef şi o răsturnă atît de mult pe spate. iar ascensorul cobora. n-am să uit niciodată asta. Dar. continua de-a binelea să coboare. . ce-o mai fi şi asta ! Parcă am nr. nimic nu e simplu şi natural. Ea îşi desfăcu blana. Cobora. încît ea îşi pierdu răsuflarea. Doar nu sînt o prizonieră !” El a început să se uite fix la mine. tot timpul cît mă îmbrăcam. din ce în ce mai în adînc. vezi tu. Supaseră sus.

Cînd s-au mai deprins un pic cu lumina. zise ea.meridianele prozei pagina 108 coborî într-o groapă fără fund. Poftiţi. în sfîrşit. Apasă semnalul de alarmă ! Jönsson apăsă pe tot ce putu. . încît lucea spectral în semiobscuritate. sînteţi domnul Jönsson cu micuţa doamnă. Diavolul. în jurul căreia se înălţau din întuneric case cu intrări strălucitoare. spuse şi se înclină adînc. Jönsson găsi camera opt şi deschise. E de-a dreptul înnebunitor.. — Da. fixate cu panglicuţe de mătase bleu. clătinîndu-se ameţiţi. niciodată n-am să uit asta. îmbietoare. înnoroiată. numai o noapte. Jonsson rămase în cămaşă. În faţa unei intrări murdare.A. unul lîngă altul. amabili şi înţelegători. răspunse doamna. şterse măsuţa de toaletă. Nu putem face nimic. zise doamna. Omul intră din nou. Micuţa doamnă. Se opri. Diavolul deschise uşa şi se retrase discret. Păşiră înăuntru. nu i se auzeau de loc paşii şi mişcările lui erau mecanice. ce dracu ! Au stat şi-au aşteptat. Atît de poetic. care mirosea a închis. le ieşi în întîmpinare. Jönsson şi doamna ieşiră. însă prin perdele se vedea că înăuntru arde focul. Era elegant. desperată. într-un loc atît de straniu şi de romantic. după cum am înţeles? . ochii rigizi priveau numai drept înainte. lîngă perete.Coboară în iad. dar cînd fu gata să plece. REVISTA FEED BACK — Atunci. ce dracu să facem. zise Jönsson. O diavoliţă grasă. — Aş. spuse Jönsson. deschise grilajul. — Gîndeşte-te. pe altă uşă . draga mea.. terorizaţi de apariţia aceea lugubră. Şi noi. atunci poftiţi la numărul opt. Trăsăturile-i erau severe. care-am plecat să ne amuzăm ! — Da. însă smokingul era elegant şi plastronul atît de curat. Şi-au scos paltoanele şi s-au sărutat îndelung. da. spuse el şi se sărutară îndelung. Hai să stăm amîndoi jos. aduse un vas de noapte şi o găleată de zoaie. au descoperit că stau ca într-un fel de piaţă. dragul meu. aşeză paharele. se grăbi el să adauge.O. cobora mereu în jos. spuse ea. — Unde Dumnezeu sîntem ! strigară ei. Nu-l prea luară în seamă. Jönsson îi spuse : . Doamna ezita un pic. . iar ascensorul cobora. le dădu explicaţii. nu. Un om a intrat pe neobservate. nu aşa. atîrna un vechi felinar crăpat. Şi le dădu o cheie mare. nespus. brusc. strigă Jönsson zelos şi aprobator. aruncînd o privire cu ochii ei frumoşi. Din piaţă se strecurară cîţiva paşi pe o stradă mărginaşă. într-un loc ca ăsta nu trebuie să te jenezi. trebuie să fim rezonabili. avînd în jurul coarnelor de pe frunte răsucite nişte meşe. Era palid ca un mort. Strălucirea nr. inconştiente. tremurînd. Peste tot era o lumină de te dureau ochii. dezbracă-te şi tu. 7-8/ iulie-august 2015 . murmură ea să stăm aici împreună. Mergea fără zgomot. politicos. ce ne facem! — Da.Micuţa mea dulce. Lumina era atît de corosivă şi de galben-verzuie. să ni se întîmple una ca asta. În mijlocul camerei era o masă cu o faţă de masă răpănoasă . nu. . slinoase. N-avem de gînd să rămînen mai mult. cu piepţii mari şi grunjuri de pudră violetă în părul din jurul gurii. mi-e frică. zise Jönsson. Erau în iad. spre nesfîrşit. încît abia puteau vedea. Rămîneţi numai o noapte. . gemu doamna şi se agăţă de braţul lui. singur. la tîmplă avea o rană de glonţ. mecanic.Am vrea puţin vin . Diavolul. într-un frac care atîrna pe păroasa-i vertebră superioară dorsală ca pe un cui ruginit. —Bună seara. nu ! Micuţa doamnă se agăţă strîns de braţul lut. şi-o să vedem ce va fi. al dracului de idioată chestie. O să se oprească odată. un pat cu cearceafuri uzate. poftiţi pe-aici. Ea le surîse gîfîind. Era delicios. cu jaluzelele trase . am ajuns. li se părea că miroase a ars. puţin jenat. stai jos. zise Jönsson şi o strînse la piept. tu şi cu mine. da. sper că domniilevoastre vor avea momente plăcute aici. fără zgomot.Da. izbucni în plîns. Hai. spuse el şi-i rugă să fie amabili să-l urmeze. păpuşică mică ! Ea îşi scoase rochia. încît puteai să luneci pe ele — şi erau două etaje. — Mă iubeşti cu adevărat ? — Dragostea mea dragă. — Se întoarce iar. Era o cameră destul de mare. cu ochii ca nişte boabe de piper. — Domniile voastre se iubesc ? se interesă Diavolul. Li s-a părut că-i ceva drăguţ. — E înspăimântător. — Însă nu-i de loc ceva atît de periculos cum se spune. Nu folosi la nimic. Ascensorul cobora. cu un gest cochet şi i se aşeză pe genunchi. Treptele erau unsuroase. Şi asta durează de-o veşnicie. — Nu. era îmbrăcat ca om de serviciu de la hotel. — Gîndeşte-te. Liniştit. strigă ea. Făcu ordine în cameră. adă-ne o jumătate de madeira ! Omul se înclină şi dispăru. tumă vinul. Se urcară pe o scară slinoasă şi întunecată. îşi trase în sus chiloţii.

cînd ieşisem la plimbare cu iubita mea.. pălăria şi blana şi se repezi afară. păpuşică mică. Nu mai vreau să rămîn aici ! Să plecăm îndată ! Nu mai suport! Îşi înşfăcă rochia. Dragostea şi moartea Într-o seară. — O. Dacă aţi fi văzut ce era pe vremuri. acoperit cu păr pagina 109 nr. dimpotrivă. pătrunzînd prin toate. — Fără tine n-aş fi putut niciodată să îndur asta. e groaznic. Jönsson o luă de talie. REVISTA FEED BACK Diavolul îi conduse politicos pînă la ascensor. aş fi rămas acasă. spuse ea cînd îşi reveni după îmbrăţişare. — Nu.. Gîndeşte-te. ar fi fost cu totul altoeva. nu puteţi rămîne cu impresia asta. Acum nu te mai poţi plînge de iad. s-a terminat. spuse Jönsson. acuma s-a terminat. nu astăzi. Protector. s-a terminat. Diavolul-şef se plimba prin piaţă şi iar dădură de el. Nu era micul amoraş obişnuit. e drept. era doar o gaură. ea căzu şi i se lipiră de fund scuipaţi şi chiştoacede ţigară. ce-ai făcut. — Desigur. Acum facem totul ca să nu se observe nimic. — Da. ne-am modernizat în toate privinţele. din rană nu curgea sînge. Tremura din tot corpul.meridianele prozei lămpii de pe masă căzu pe obrazul său. O strînse şi se sărutară îndelung. a putut să facă una ca asta! A avut întotdeauna idei bizare ! Niciodată n-a putut lua lucrurile simplu şi natural. — Dar. spuse Jönsson. — E o prostie. acum se poate spune. — Da. de ce să ne gîndim la astea. 7-8/ iulie-august 2015 . care zîmbea în barbă amabilă şi înţelegătoare. — O. dacă mi-ar fi trecut prin minte că te-ai putea gîndi la asta. — Da.. dacă nu mi-ai spus nimic ! O. se liniştiră un pic. urmată de Jönsson. ceea ce e foarte natural. — O. în afară de faptul că arăta palid ca un mort şi că avea o rană de glonţ la tîmplă. — Ar fi putut să-mi spună! Atunci aş fi rămas acasă. şopti ea aruncîndu-şi braţele de gîtul lui. El o luă în braţe. vînos. privirea îi era de gheaţă şi cenuşie. Omul o privea ca pe un străin. sper că a fost ceva agreabil pentru domniile-voastre. că s-a mai umanizat. spuse domnul Jönsson. spuse el. masiv. Chipul său nu exprima nici o suferinţă. — Acum e vorba numai de chinuri sufleteşti. — Aşadar. Dumnezeule !.. Parcă ar fi fost ceva pe viaţă şi pe moarte. aşa cum sînt. oricum. zise Diavolul. Am fi putut ieşi în altă seară. Arvid. Ajunşi în stradă. dragul meu. iar ascensorul urca. e mort ! S-a împuşcat ! Omul stătea nemişcat şi privea mereu fix înainte. Închise uşa după ei şi începură să urce. Nu era nimic deosebit la el. Doamna sări în sus strigînd : — Dumnezeule mare ! Arvid ! Tu eşti ! Tu eşti ! — Dumnezeule din ceruri. sigur că am fi putut. se pare chiar că-i ceva agreabil. sînteţi oricînd bineveniţi. — Bună seara. îi sărută lacrimile oare îi umpluseră ochii . îşi aranja ţinuta şi se pudră pe nas. Lunecară pe trepte. Însă tu nu vorbeşti niciodată nimic cu mine ! Nu mi-ai spus nimic. Îşi puse pe ea hainele. ci un flăcău zdravăn. ce-ai făcut! Cum ai putut! O. murmură ea. el era tare bun. s-a deschis deodată poarta unei case sumbre pe lîngă care treceam şi un amoraş a păşit din întunecime. spuse doamna. Obrazul său alb-gălbui lucea. — Lăudat fie Dumnezeu. Plecară spre piaţă. Jos se afla baba. dînd din coarne aprobativ. trebuie să ţii pasul cu progresul general. spuse el înclinîndu-se adînc. groaznic ! strigă ea. nici o vorbuliţă ! Cum aş fi putut eu să ştiu. era doar sever şi profund serios. a fost oribil. spuse doamna. — Bine. dragostea mea. nu spuneţi una ca asta.

ziceau ei. arăta ca şi cum ar fi fost ghebos. ca pentru măcelărit. 7-8/ iulie-august 2015 . unde nu trăia nimic viu. pe urmă s-a retras şi a închis poarta casei care părea un castel întunecat şi lipsit de veselie. Evadase din catedrală. avînd peste trup o manta sîngerie care-i acoperea aripile puternice. Aşa deci. Îşi întinse aripile şi zbură departe. — Vei muri ! zise. ca de obicei. Nu cred că a observat că am căzut. cu figurile lor evlavioase şi extatice. Se mirară cum s-a întîmplat şi de ce s-a făcut crucea. Dacă ar fi observat. care era scurtă şi solidă. cu siguranţă că s-ar fi oprit. Aici locuiesc ei! Se opri în faţa porţii unei case şi se uită la ea cu o privire arzătoare. Sfinţii atîrnau de jur împrejur. relicvele de după grilaj miroseau a putreziciune . trecu dincolo de zidurile oraşului. recitind mecanic toate cele în care credeau. Numai el era adevărat ! Intra în cîte o stradă. cu spada pe care o avea însemnă o cruce pe poartă. în noapte. părînd mai curînd un arcaş brutal. merse de la o casă la alta şi le însemnă cu spada. Acolo îşi aruncă mantaua de pe el şi rămase gol. iubita mea şi-a continuat drumul. cu gura bine strînsă.meridianele prozei pe tot corpul. Traducere de Florin Murgescu REVISTA FEED BACK nr. vînos şi masiv. în noaptea vîntoasă. Secol după secol simţise mirosul de lumînare şi de tămîie pe sub bolţi. vorbind despre asta înainte de a se duce la ocupaţiile lor. aşa e la oameni. De secole văzuse oamenii prosternîndu-se şi îngenunchind. un copil era culcat pe paie mucegăite şi o madonă de ceară sta îngenuncheată lîngă el — tot talmeş-balmeşul ăsta de minciună şi naivitate! împinse uşa cu piciorul şi ieşi afară. în absidă. în întunecimea larg deschisă. de jalnică speranţă de a scăpa. Din faptul că şi-a continuat drumul. pagina 110 cu privirea ridicată în sus. coborîse pe pardoseala bisericii. A tras o săgeată care m-a nimerit în piept. urla în întuneric . Înainta aplecat împotriva vuitului. care puţeau a credinţă în tot ceea ce nu-i decît minciună! Tot amestecul ăsta greţos de confuzie şi de nelinişte. dînd cu picioarele în scaunele de îngenunchere de pe margini. Mînios. stătuse doar prea multă vreme în mirosul acela închis. pe urmă însă s-a oprit. Se mai opri şi trase din nou o cruce. Sîngele meu a curs un moment în urma ei prin rigolă. de a se mai putea încă agăţa de ceva ! Acum însă evadase ! Se ridicase din lanţuri şi tropăise pe altar cu picioarele sale vînoase care răsturnaseră vasele sfinte. Toate lepădăturile astea laşe. luptîndu-se cu vîntul şi neuitînd pe nimeni. am putut să înţeleg că nu observase nimic. — Vei muri ! Vei muri ! Şi tu vei muri ! Şi tu ! Şi tu ! Îşi continuă drumul prin tot oraşul. pentru că aripile îi erau fixate de umerii săi puternici. nici ţipenie de om nu se arăta. Ştiau prea bine că trebuie să moară. Aplecat. Am căzut jos . Pe urmă merse la următoarea. Şi aşa. afară. — Vei muri ! zise iar. Însă nu se speriară. secol după secol auzise cîntece de slavă şi murmurul rugăciunilor către un dumnezeu care atîrna mort deasupra capului său. După ce sfîrşi. Îngerul rău Un înger rău mergea prin noapte pe străzile pustii. stînd acolo cu arbaleta lui grosolană şi ţintindumă. s-ar fi aplecat deasupra mea şi ar fi încercat să facă ceva pentru mine. Furtuna vuia printre şirurile de case. stătea şi privea în jurul său. De ce o fi fost însemnat peste tot semnul acesta binecunoscut ? Sînt doar atîtea lucruri mai importante despre care să-ţi aminteşti. Apoi. doar el. rămaseră miraţi să vadă cîte o cruce desenată pe casele lor. unde ardea o luminare. Cînd oamenii se treziră dimineaţa.

Pentru aceasta. Astfel. aorta inimii. atunci aş opri ultima-mi clipă în timpul etern al iubirii. în miezul cel mai întunecat al nopţii. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 111 . Şi. cu lumină. răneşte gîndul în vîrtejul gol al depărtării. întrucît adună sensul deşteptării în această frenetică năvălire de voci în interiorul singurătăţii lumii. Înlăuntrul tău respiră pentru acea clipă. razele ţîşnite din lumina soarelui. unde întotdeauna ai adunat infinitul identităţii tale. nr. pe care le găsesc scurse pe cărarea acestei ezitări în traversarea timpului vieţii. împietrită.galaxii lirice nu vei afla confirmare în oprirea-ţi din centrul gîndirii şi nu vei aduna uşoare senzaţii în desimea şi transparenţa unui suflet aciuat în colţul cel mai tainic al penumbrei sale. Francesco BALDASSI Italia Ultima clipă Reţine-mă în această plinătate cu lanţurile ascunse ale retragerii tale: vreau să răpesc esenţa misterului! Dacă toată transparenţa dăinuirii unui cer deschis spre vîntul nordic ar îngheţa. care înfloreşte din tăcere. Timpul vieții Ţi-am dăruit toate cuvintele mele pasagere. Nu căuta sub înfăţişări deosebite constrîngerea încrucişărilor în minte şi nu primi mîngîierea seninătăţii din interiorul ceţii uşoare a presentimentului: REVISTA FEED BACK Deschide acum. respiraţia mea. Pentru a ciopîrţi evenimente. Percepție S-au aprins luminile dimineţii în scurgerea năvalnică a vieţii. Așteptare În inima destinului uman a pogorît Domnul Luminii. protejate de traseele misterului. fixat în densitatea timpului. din tainice izvorîri de luminozitate. măreţia inimii se potoleşte în aşteptarea ultimei luni pline: ca să adune sensul privirii.

care strigă în jurul neînţelegerii noastre. 7-8/ iulie-august 2015 .. care învăluie metamorfozele inimii. Şi ziua se învăluie în miracolul ce cîntă prezenţa Creatorului. pentru totdeauna îngropate în uitarea pămîntului meu. uşoară şi plăcută. odată cu vîrsta parcursă acea esenţă a eternului. în care primăvara a dezlipit de sub îngăduit dorinţei răpite de oameni: vlăstari să te scufunzi în strălucirea clipei. pe care vîntul hulpav ne-o seamănă-n ochi. Această intrare în lăuntrul tainei tale se aşterne ca darul împăcării.. Dar acum tac şi Te ascult pentru a Te urma în a Ta chemare a lumii. Prezență O virginală căldură. Tac și Te ascult Aş vrea să alerg în întîmpinarea flăcării din miezul inimii mele. în care azi s-a scufundat sufletul readus la pace. Sunt departe de cea mai clară percepţie de a călca în picioare solul vieţii.galaxii lirice pe neaşteptate se face linişte. adună somnul. Şi eu mă tulbur întru solemnitatea orei. Atunci necunoscutul va atinge uşor pragul Am savurat ziua frumuseţilor. dorinţa noastră de a evada. ce plăsmuieşte prezenţa dezvăluită acum în învelişul veşniciei. în timp ce aurora manifestă dorinţa de a deschide larg de tot soarele şi universul. Vino-mi alături şi adună prospeţimea. REVISTA FEED BACK nr. de la această frăgezime a unei viziuni. despre dorinţele deşarte. Parcurgînd metamorfozele cerului. Să te aştepţi. O cascadă de alese fantasme acoperă această intrare în viaţă. pentru că n-am răpit din ceruri. inundat de uimire. Traducere de Valentina Corcodel Şi aş vrea să-ţi vorbesc despre lunga mea aşteptare pagina şi despre popasul aproape 112 de vocea îndurerată. care a topit esenţa nopţii. lumina va încălzi suflarea mea. care respinge orele nopţii în risipirea inexistenţei.

materia pură . iadul. 7-8/ iulie-august 2015 . desemnează un univers intolerant. manifeste Avangarda și periclitarea comunicării Adevăratele opere de avangardă ale literaturii comunică tocmai ruperea comunicaţiei. Barthes. culori) reapare numai ca «citații». Paris. adică. .. şi apoi cu dadaismul şi suprarealismul.raiul.72 2 Ibid.1 Cuvîntul refuză unificarea. armonii. . literatura respinge chiar acea structură a discursului care de-a lungul istoriei culturii a legat limbajul artistic de cel comun. Materialul tradiţional al artei (imagini. . copilăria. . 1958. într-un context al refuzului. Odată cu Rimbaud.în ultimă analiză. («Vezi luna peste Soho. Suprarealismul cîştigă ceea ce îi este omului tăgăduit de către funcţionalism. p. 3 Th. Àdorno. Noten zur Literatur. puteau să comunice şi să fie comunicate. muzică şi un cămin prietenos. reziduuri ale unor sensuri trecute.. aceste cuvinte poetice exclud oamenii. 1953. sacrul. legea bunului simţ al propoziţiei. devenind un «obiect absolut» în sine.3 . «Şi totuşi. pictura suprarealistă «e o conglomerare a ceea ce funcţionalismul acoperă cu tabuuri pentru că trădează realitatea ca reificare şi iraţionalul în raţionalitatea sa. Umanismul poetic nu-şi are locul în «modernitate» . «La început era mereu duminică». ci de cele mai inumane imagini ale naturii . Sistemul propoziţional (avînd propoziţia ca unitate semnificativă) era calea pe care cele două dimensiuni ale realităţii se puteau întîlni. W. distorsi. .Arta lui Bertolt Brecht păstrează acea «promesse de bonheur» conţinută «romanţe» şi «Kitsch» (raze de lună şi marea albastră. Cea mai sublimă poezie şi cea mai plată proză se împărtăşeau din acest mijloc de comunicare.. poezia modernă «détruisait les rapports du langage et ramenait le discours à des stations de mots». . iubite?». o folosire sau o funcţie privilegiată. »2. p. suprarealismul salvează vetustul . Nimeni nu le reduce la a semnifica o atitudine mentală sau o intenţie. Apoi.teorii. p.pagina unile demonstrează efectul tabu-ului asupra 113 năzuinţei.. unde setea de fericire risipeşte ceea ce îi este refuzat omului de către lumea tehnificată».acest discurs nărăvaş e ameninţător prin aceea că nu leagă omul de ceilalţi oameni.un album de idiosincrasii. credinţă şi iubire) -turnînd-o în ferment politic. idei. şi ziua era albastră ». Această uzurpare a structurii lingvistice implică şi o uzurpare a experienţei naturale: «Natura devine un discontinuum de obiecte solitare şi teribile pentru că legăturile dintre ele sînt doar virtuale. Nimeni nu le alege în sens. El pulverizează structura pre-stabilită a înţelesului. într-o zi. Personajele lui cîntă despre paradisuri pierdute şi speranţe de neuitat. Astfel. înarmate cu toată violenţa puterii lor explozive . Le Degré zero de l′écriture. autodefensiv — un discontinuum. nebunia.160 Herbert MARCUSE Germania REVISTA FEED BACK nr. 73 și urm.o formă afectivă . «Şi o corabie 1 R. Aceste cuvinte-obiecte fără legături. Astfel.

desublimare . lansarea sa comercială în scopuri de afaceri şi amuzament. . invizibilă în centrul ei vital. Înfrîngerea şi unificarea contrariilor. de Hamleţi. dar îi află (sau i-au aflat) cauzele.înlocuind gratuitatea mediată prin cea imediată. Apariţia lor la televiziune.. avangarda şi beatnicii se complac în a distra. această societate se justifică în măsura în care conflictele irezolvabile devin abordabile . acolo unde încă mai face să iubeşti») . 7-8/ iulie-august 2015 . condiţia care susţine individul împotriva societăţii şi dincolo de ea.şi îi vindecă. strigăt şi resemnare. prin simpla inerţie şi capacitate a aparatului său. Şi e totodată un tărîm care permite o desublimare vertiginoasă. Ea creează imaginile unei condiţii care sînt ireconciliabile cu Principiul stabilit al Realităţii. marea cultură a trecutului însemna multe lucruri . înşelăciune şi minciună. Dar mai exista şi înfiriparea unui domeniu al libertăţii: refuzul conformării. cu greu se mai poate împăca cu drama. Introducerea sa în bucătărie. magazin. pentru că interesele sale au devenit mobilul intim al cetăţenilor săi. goana după «înţelesul» lucrurilor poate fi reformulată ca o goană după înţelesul cuvintelor. analizate sau supuse la vot. Psihiatrul se îngrijeşte de Don Juani şi Romeo. BUCURESCU nr. exploatare. dacă excludem elementul publicitar.în măsura în care tragedia şi melodrama. Analiza lingvistică şi logică demonstrează că vechile probleme metafizice sînt iluzorii. Ca nişte clasici moderni. Înşelaţii îşi cîntă decepţia.care îşi găseşte strălucirea ideologică în transformarea culturii majore în cultură populară . dar care. Devalorizînd mult nutritele imagini ale transcendenţei prin încorporarea lor în realitatea zilnică omniprezentă. Refuzul e la rîndu-i respins de către atenuarea suferinţei în societatea industrială avansată. devin tolerabile. în timp ce consecinţele pagina acţiunilor depăşesc domeniul dramei 114 Reţetele contra inumanităţii şi injustiţiei sînt administrate de către o birocraţie raţional organizată. birou.. Sufletul conţine puţine secrete şi impulsuri care să nu poată fi discutate cu bun simţ. ca imagini culturale. Străduinţele de a capta din nou Marele Refuz în limbajul literaturii sînt sortite să fie înghiţite de obiectul refuzului. Fauşti. şi universul bine stabilit al discursului şi comportamentului poate oferi criterii perfect adecvate pentru un răspuns. În românește de M. Solitudinea. Această absorbţie se justifică prin progresul tehnic. fără să pună în pericol conştiinţa sănătoasă a oamenilor de bine.teorii. care este. la conferinţe de presă. chiar constructive şi folositoare. visele şi anxietăţile arhetipale sînt puse la dispoziţia unor soluţii şi disoluţii tehnice. înseamnă. E un univers raţional care. Dar este desublimare practică de «pe poziţii de forţă» din partea acelei părţi a societăţii care îşi poate permite să acorde mai mult decît înainte. manifeste cu opt vele». Alienarea artistică e sublimare. după cum se ocupă şi de Oedip . într-un sens. «Lună bătrînă din Bilbao. a devenit tehnic imposibilă. Cîrmuitorii lumii îşi pierd trăsăturile metafizice. în parlament şi audiţii publice.opoziţie şi ornament. În relaţia sa cu realitatea vieţii cotidiene. Acum acest sistem de imagini e devalorizat. Lichidarea marii culturi e un produs derivat al cuceririi naturii şi al învingerii treptate a paupertăţii. idei.şi cîntecul e un strigăt de cruzime şi lăcomie. şi numai prin aflarea cauzelor (şi cum să le facă faţă) îşi recîştigă adevărul visului lor. oricum. Un astfel de refuz nu poate fi blocat fără o compensaţie care să pară mai mulţumitoare decît refuzul.se petrece pe un tărîm material de crescîndă satisfacţie. blochează REVISTA FEED BACK orice scăpare.

Daniel CORBU REVISTA FEED BACK pagina 115 nr. Impresionează la această expoziție de pictură nonfigurativă Ioan Popei spectacolul cromatic.International artists” Iași iulie-august 2015 Ioan POPEI FARMAZONUL MOLDAV Un artist adevărat. dedicat pînă la sacrificiu de sine artei sale este Ioan Popei. în care intră desigur. Imaginea totală e labirintică. portretist fără reproș. precum și o magnetică sinceritate a sentimentului. Născut în ținutul miraculos al Agapiei de Neamț. și dominanta reflexivă. acribios. ușor abisală. lucrările sale avînd o voluptate formală cuceritoare.arte vizuale Galeria . Ioan Popei este farmazonul moldav care prin formă și culoare transformă haosul primordial în sentiment și visare. Ioan Popei este și în pictura nonfigurativă un original. 7-8/ iulie-august 2015 .. o cinematografie a culorilor dictată de ritm. iconar imbatabil.

. Daniel Corbu și Ioan Popei. la Vernisajul expoziției .Ioan Popei” REVISTA FEED BACK nr.arte vizuale „Toate temele sunt pentru mine un motiv de a colora. 7-8/ iulie-august 2015 . indiferent că pictez abstract sau figurativ“ Ioan POPEI pagina 116 Dan Cumpătă.

nu filosoful sâvârșește înfricoșătorul deicid. intră în derivă și ne înșeală așteptările de autenticitate cu falsitatea și cu facticitatea. viața ne înșeală cu moartea și atunci viața devine „curvă” în sensul înțelepciunii populare și al desfrânatei din Apocalipsă. viața finită a omului. în sfârşit. Cristoase. / Nimeni nu-i mai ticălos ca mine: /  Doamne. simboluri și (des)cifrări. 1) care. nu se poate să-I lipsească absolut nimic. Venit în sfera eterată a poeziei religioase în siajul unor autori mari precum Tudor Arghezi sau Ioan Alexandru. VELEA Iubi-te-voi. nr. cu determinarea mai îndeaproape că. motiv de ceartă cu Bunul Dumnezeu în maniera nefericitului Iov al Vechiului Testament: „Ce pagina să-Ți mai reproșez acuma. ne aflăm în fața unui patetism numai aparent desuet. transpus în liturgica bizantină. Ironia sa atinge uneori culmi de sarcasm arghezian ucigător. Galaxia Gutenberg. Este un fel aparte de a înțelege și performa discursul poetic. Doamne! Editura . un ecfonis devoțional al psalmistului (Ps. în mimarea felului comun de a-L reprezenta pe Dumnezeu: „Mii de ani m-am întrebat. Un poet matur. într-o lume greu secularizată.  Iubi-tevoi.promo libris Traian Tr. în tradiţia marii poezii creştine din literatura română. după cum se poate vedea. propoziții sapiențiale condensate la imperativ ori veritabile pericope in extenso.Galaxia Gutenberg”. soluția constructivă. / Oare-n care ceruri locuiești / Și de multe ori m-a împins ispita / Să mă sui. Doamne  !). inclusiv Relativul. mai restrânse ori mai cuprinzătoare. Alteori. unul care și-a găsit tonul. 2015 Poezia lui Traian Velea ca mod de a-L iubi şi certa pe Dumnezeu             A apărut recent.. în inimile noastre. 7-8/ iulie-august 2015 . cum a zis profetul… / De-ai umbla pe ape n-ai pe ce călca… / Dar în ochii-mi sarbezi port Ghenizaretul: /  Hai și calcă. cartea de poezie (prima) a băimăreanului Traian Velea. trăită fără o stea fixă călăuzitoare și fără reperul moral imobil al divinității. Traian Velea este fără îndoială un poet cu o originalitate reală. Desigur. precum și enunțuri autoreferențiale. / Când nici 117 a mă încinge nu mai pot… / Mai lasă-mi unadouă toamne / Și cheamă-mă apoi să-Ți spun chiar tot / (…) La urma urmei asta mai rămâne: / Iartă-mi spurcata gură dacă poți / Ești cel mai mare proxenet. fiecare dintre noi. ritmul și tehnica prozodică. ca vita. este de admis că tocmai această relativitate îl va fi făcut pe un Friedrich Nietzsche să tragă semnalul de alarmă: „Dumnezeu este mort!”. ci noi înșine îl ucidem pe Dumnezeu. ca Absolut. eu Te vând la preț redus  !” (Vino. 17. Poemele lui Traian Velea sunt construite ca tot atâtea comentarii sermonizante la unele locuri biblice binecunoscute. Doamne. Dumnezeu este Absolutul în sine dar Lui. Titlul însuşi al volumului este. idolatru. precum în mentalul fetișist. ca pe moaște / La cheile merțanului furat” (De la mare). Relativitatea lui Dumnezeu la percepția umană asupra Lui poate să dea efecte imagologice grotești. Doamne. pe retina mea!” (… Și Marea nu mai este). Sentimentul culpabilității și al autodamnării este prezentat în același fel: „Cincisprezece arginți REVISTA FEED BACK cer azi pe Tine / Nu urc prețul cu nimic mai sus. interlop: (…) „Mersi că toată Franța mă cunoaște / Și că din multe m-ai făcut scăpat / Căci eu Te port. să văd cum mai trăiești // Eu mi-am tras o vilă cu trei caturi / Patru miliarde de <pitici> / Și-un hotel cu două mii de paturi / Poți să vii să locuiești aici  !” (Locuința lui Dumnezeu). Bătrâne: / Aceeași curvă ne-o trimiți la toți!” (Despre toate cele…). superstițios. In extremis. a dat un imn de o rară şi negrăită frumuseţe. dar mai cu seamă universul propriu de teme. urmuzian al instituțiilor care împart dreptatea pe pământ. Din cealaltă parte. 2015). care a trăit o viață – ca judecător și avocat – în labirintul infernal. Doamne!  (Ed. aer de  aedificatioși tămâie exprimat nu fără forță poetică: ”A pierit și Marea.

berea ne inundă. carierismul. rimă perfectă și forță ideatică de faptul că lumea poate fi schimbată și prin aceste catrene care ridiculizează păcate.. o antologie de epigrame.. (Electorală).. Dar cel puţin încă trei sonete din ciclul de opt sonete satirice având ca punct de plecare o pagină tristă din existenţa poetului („trimiteri” la Dimitrie Petrino). chiar interesante: / Și săpături să afle vicii / Și altoiri cu fine poante. 7-8/ iulie-august 2015 .s-o facă lată”. analecte. Gáldi.Princeps Multimedia”.Epigrama . mărindu-se astfel la 29 cifra sonetelor supuse atenţiei cercetătorilor literari. mai porți / Teama vechilor peceți: / Cu . 2015 . de la debutil din 1956 pînă azi. care plasează înțelesurile ultime și împăcarea sufletului omenesc în adâncul mării.Vinul. .rotundă”. autorul unui remarcabil volum de stilistică eminesciană. Horia ZILIERU nr.cai verzi de pe pereți”. / La chef nevoia îl învață.De naiv ce ești. adânc care rămâne veșnic liniștit (Wittgenstein dixit).Pim”. oricât de mari și de zbuciumate ar fi valurile de la suprafață. ca lumea Editura . dar Vasile Larco ne convinge prin ironie..promo libris dar care lăntric a trăit tot timpul cu nostalgia Ideii de Adevăr dumnezeiesc. E inventiv cum altul nu-i. gloriolele scriitoricești. 26 – cifră pe care şi-o însuşeşte şi L.. stări sau deficiențe de caracter.. Călinescu genului (. O predoslavie adresată cititorului de un epigramist nu putea fi decît scurtă și percutantă: pagina ..Cu tot respectul cuvenit / Vă dăruiesc acest 118 volum / Și sunt extrem de fericit / Că nu s-a editat postum!” Nu știu cît să cred din definiția dată de G. Sînt astfel puse la colț lăcomia. orgoliile fără fond.. REVISTA FEED BACK Mihai EMINESCU Sonete Editura . ipocrizia. / Masăntr-adevăr bogată / Și cum vârsta e ..”(Constatare religioasă). / Subtile. Perpesicius numeşte încă douăzeci de postume. / Toți ar vrea. dumnealui / Își pune o oglindă-n față. . ar trebui citate în întregime. (Epigramistul) Andrei STURDZA Vasile LARCO Oameni. agîrcenia. (La aniversare)...Sunt credincioși în țara noastră dragă / Ce știu cum să profite de prefaceri / Și-i vezi că în biserică se roagă. corupția....un strănut literar”). Aşadar. . / Să nu bea singur... Unele precizări îi aparţin lui G. (Chefliul singuratic).potcoave de cai morți” / Și .El face două mari servicii.Nu prea cred că-și are rostul / Și e poate un păcat / A-ncerca să faci pe prostul / Când ești prost cu-adevărat!” (Ipocrizie). Ibrăileanu.. / Iar în bisericuțe fac afaceri.. Să cităm cîteva dintre aceste catrene bijuterii scrise de-a lungul vremilor de Vasile Larco:. .Oameni ca lumea” se numește noua apariție editorială a lui Vasile Larco.  Nicolae IUGA . deşi toate au valoare autonomă – vădind sub aspect artistic virtuţi incontestabile.. subtilitate formală. 2015 Câte sonete a lăsat aceleiaşi tulpine? Şase sunt antumele..

promo libris George G. avînd grijă ca serioasele să survină incidental şi clandestin. Un spirit al paradoxului ludic bate peste tot. semnată de Petre Rău. e. cu povești magnetice despre Naștere. suspecți. semnată de George G. întrebările. cuvintele. Cistelecan care scria pe coperta cărții: . melalcoolie) insidioase. originale cărți de poezie apărute în ultimii ani este .. liniștea.Doar o adiere suavă de melancolie desparte ludica dezlănţuită din Zoon poetikon-ul de acum cîţiva ani de InfraRouge-ul de acum. înjurătura. Prima lui grijă e poezia și ultima. sacerdoți. căci la Asztalos cam toate trebuie să iasă pe dos . pe care. pornind de la propria biografie. Diana. mersul pe nori.InfoRapArt”. mă rog. . vorba autorului. Dar avînd. ASZTALOS !nfraRouge Editura Karth.” Nora VELICICOVSKI REVISTA FEED BACK Petre RĂU Îndrăgostirea de zmeu Editura . Căci în plină criză de vervă în exces scrie George Asztalos.!nfraRouge”.. Poetul se joacă şi cu sine şi cu limbajul şi cu formulele poetice. simple enunţuri ori confesiuni. că ”unu este dumnezeu și nimic nu este făptuit față de unu”. golul (deseori în sensul filosofiei lui Lao Tzî. de element primordial necesar). îl scrie !nfraRouge. Petre Rău e un asediat de poezie.ne spune poetul -/ Nietzsche vorbește avioane / toată Biblia e de fapt o condamnare pe viață. Galați. cu viziuni lirice ademenitoare și cu un fir epic aproape romanesc. tatăl.inversul oricărui lucru din Univers se află tot în Univers”. stări. la el. 7-8/ iulie-august 2015 . 119 libertatea. elementele unui univers original. Daniel CORBU nr.şi-n orice caz să nu fie cum sunt.Lam omorît pe Dumnezeu . tranșeele. 2014 Una dintre cele mai spectaculoase. Dragoste. incitant la lectură. poetul Petre Rău ne invită prin Îndrăgostirea de zmeu la o șezătoare lirică.” De aceea dăm dreptate criticului Al. cartea lui Asztalos se distinge prin atitudinea poetului (tînăr și rebel) față de realul agresiv și prin modul à rebours al construcției poemului. Împărțită în două secțiuni lirice (InfraAcțiunea bunului simț și Apocalipsa de normalitate).viața asta umplută cu tot felul de adaosuri imperfecte”. Dar cît de pus pe joacă rămîne George Asztalos se vede încă de la titlu. risipirea. moara lui Don Quijote. fireşte. dar totdeauna pe linia subţire a unei melancolii (care. desigur.. raiul vagabond. indiferent ce-ar fi ele: cuvinte. aşa încît toate gravele rezultă frivole şi toate „sincerităţile” sunt caricate. . Singurătate... Convins că . tot poezia. Copilărie. cartea de poeme Îndrăgostirea de zmeu. Asztalos.. 2015 A apărut de curînd la Editura InfoRapArt. grijă să nu lipsească dintr-un performance de vervă şi inventivitate. Petre Rău își etalează în Îndrăgostirea de zmeu. În ele se amestecă îngerii. Poet neoexpresionist. cealaltă sintaxă. mai ales. pagina Moarte.

Sau. Ex Ponto.. Majoritatea textelor au alura haiku-urilor.jocul ocult al culorilor”.dar întinderea / oaselor? / .. lucrată în creuzete originale și o probă a ceea ce numim essentia verbi. de . realizînd impresionante viziuni lirice. / Împuținat și mistuit / aici / Moflik cel uitat de lume / își soarbe pelinul / singurătății”. / Sugrumat de / materie. Poet neoromantic. Daniel CORBU nr. / eu voi fi / amintire” (De profundis (epitaf)..gîndul măcinat de gînduri”. precum și. zâmbete de toamnă / în surdina timpului / agonia zilelor de vară . cucută / gard de bălegar. / sub un soare încremenit / la apus. 2015 Sigilii de abur (Ed. Poetul ne vorbește despre . dacă ținem seama de definiția japoneză a poemului REVISTA FEED BACK matematic de 17 silabe. univers infinit / mângâieri trecătoare. despre .lumina hulpavă a verii”.prin crăpături se strecoară / frigul și zorii . Este modul original de constructor liric al poetului Traian Aldea.. o carte a semnelor. 7-8/ iulie-august 2015 .Ex Ponto”.... Să cităm cîteva din ele: . suflet chinuit / resemnat să trăiască / văd cum se perindă petrecerea și / cheful lumii..” Sigilii de abur e o carte a viziunilor lirice. ca în această Elegie orientală : .neîmblînzitele taine”. / Doborât de mâhnire.. despre . / să trăiesc un plăcut taifas cu / întrebări puse fulgerelor .Vânt alb din / sud / casă de chirpici / . Traian Aldea lasă de multe ori versul să curgă. Cartea de față cuprinde texte lirice 120 extrem de concentrate... o carte acribioasă. .. aproape clepsidrice. prin nimicnicie / încercând emoții mărunte. tigve de cal / ciurlani. în Mărunte emoții : .dar gustul lânced / al morții?” (Țară scythică).. 2015) este a treia carte de versuri semnată de Traian Aldea../ mărăcini.promo libris Traian ALDEA Sigilii de abur Editura .Fluctuații..întrebări puse fulgerelor” sau despre . un ciclu percutant și magnetic de aforisme.În chilia scundă / cu aromă de / smirnă și mere / dogoarea / minții / monahului” (Sihăstrie). vise ascunse / care tulbură cugetul. în ultima parte.În lumina hulpavă / a verii / piramida de pământ / ca un stindard al stepei / . după Stanțe tîrpagina zii (2010) și Focul cuvintelor (2011).Adie tăcerea / întinselor câmpuri.dogoritoare călduri / case adumbrite de copaci. / aștept să se întoarcă zile senine. . pietre / drum prăfuit. tonuri joase. haiku-uri imperfecte./ rătăcit prin singurătate.

SUPLIMENT FEED BACK 39 Pierre Louÿs pagina 121 Elegii la Mytilene Cîntecele frumoasei Bilitis REVISTA FEED BACK nr. 7-8/ iulie-august 2015 .

SAPHO. prietena marii poetese a antichității. În românește au beneficiat de traducerea marelui poet și excelentului traducător Radu CÂRNECI REVISTA FEED BACK nr.pagina 122 Publicăm o parte din cîntecele frumoasei Bilitis. 7-8/ iulie-august 2015 . cîntece descoperite și prelucrate de Pierre Louÿs la sfîrșitul secolului al XIX-lea.

7-8/ iulie-august 2015 pagina 123 . speriind păsări şi veveriţe. tu te vei întoarce la ţara în care fecioarele sunt prietenele nimfelor. frumoasă corabie care m-ai adus până aici. Nu uita să mulţumeşti sfătuitorilor nevăzuţi şi du-le ca ofrandă această ramură culeasă de mâinile mele. de-a lungul ţărmurilor Ioniei. tu. în alai de delfini prin valurile mării binevoitoare. Ci. REVISTA FEED BACK nr. şi iată-mă pe ţărm. acum te las cu pânzele tale albe. corabie.suplimentul Feed Back Elegii la Mytilene din CARTEA CU FRUMOASA BILITIS CĂTRE CORABIE O. Fie ca vântul Boreus să te îndemne acum şi să te împingă uşor spre portul tău. eşti din pinii munţilor. Căci tu. unde marele Nôtos vuind agita crengile tale spinoase.

Eroi. una nu mă va consola de lipsa celeilalte şi mi-e teamă să nu aleg greşit.. cred că-i deja zi Oh.. ce piept puternic şi coapsele înguste. GLOTTIS ŞI KYSE pagina 124 Cu Glottis ori cu Kyse? Nu ştiu cu cine să mă-nsoţesc! cum nu stau împreună.. O. Da.. dar n-o pot alunga pe Kyse.. cu siguranţă-i frumoasă... Charites. Ah... toate trei în aceeaşi casă. eu sunt la perete şi va trebui să păşesc peste ea. să-mi fie ruşine! Din ce ţară-am venit şi care-i insula unde întâlneşti în felul acesta dragostea?! Dacă n-aş fi trează.suplimentul Feed Back PSAPPHA Mă frec la ochi.. Dar. Pe Paphia. Ah. dar cine-i alături de mine în pat? . o prefer pe Glottis.. dar sărutul cui îl voi da? Cui voi da inima şi tot ceea ce nu se poate-mpărţi? E ruşinos să rămânem aşa.. Dar ce chip straniu.. în faţa templului lui Arès o femeie nu mi-a răspuns la salut. 7-8/ iulie-august 2015 . vai.. oare-i posibil ca aceasta să fie Psappha?! Doarme. Dau fiecăreia o mână şi-un sân să-l mângâie. Mi-e teamă să nu-i ating şoldul iar ea să mă prindă şi să nu-mi dea drumul.. să plec până nu se trezeşte. am şi uitat... aş crede că visez. chiar dacă părul său este retezat ca la atleţi.o femeie?.. Ah. REVISTA FEED BACK nr. Ce s-ar face singură? Am să le las împreună aşa cum erau şi îmi voi lua o altă prietenă!?.. o să-nceapă bârfa în Mytilène.

. Stau doar cu mama. şi voi rămâne cu tine până ce mă vei alunga. ce-o port la gât ca pe un colier. am spus. a fost modelată la Camiras de un meşter foarte iscusit. Cu mâna dreaptă îşi arată triunghiul. cu stânga îşi susţine sânii bogaţi şi rotunzi. care o proteguie pe Mnasidika. te voi urma. „N-am nicio prietenă. Părul îi atârnă rotund pe umerii înguşti. mi-a spus. Este dintr-un lut fin. fiindcă orașul cel mai apropiat e la patruzeci de stadii de-aici. dacă mă vrei. Ah. deşi casa ta este de cealaltă parte a insulei. mâna ţi-e mângâietoare iar ochii albaştri». înveşmântată de la gât la călcâie într-un halat galben brodat cu albastru. ZEIŢA ASTARTE DIN PĂMÂNT ARS Mica Astarte. Ochii se îngustează spre tâmple iar gura-i mică. „Să mergem. care-i văduvă şi mmereu tristă. sub un pâlc de mirt. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 125 . Este foarte frumoasă. Vom aşeza-o lângă a ta şi în fiecare noapte le vom aduce trandafiri drept ofrandă.suplimentul Feed Back ÎNTÂLNIREA Am găsit-o ca pe-o comoară într-un câmp. „Da. Între coapseie-i largi triumfă un pântec bogat. şi-i mare doar cât un purice. merg cu tine. galben. Doar ea este Mama-tuturor-lucrurilor. fecundat. N-am cu mine nimic altceva decât această mică Astartee goală.. REVISTA FEED BACK nr.

Am aşezat-o pe un pat. În camera sa împodobită cu crengi verzi m-a aşteptat ca o soţie. REVISTA FEED BACK nr. Încet. se îndulcea. iar limbile noastre îşi sug dulceața. pe care Mnasidika o adoptase drept mamă. dar eu aveam dreptul a ne iubi înaintea ceremoniei nocturne şi. Unul din sânii săi îmi ardea palma. Mâna-mi lacomă sub bluza-i subţire ghicea mângâind trupul gol. Cu ochii în delir privea înspre pat. ea şi-a pus veşmântul de sărbătoare.. mă sărută apăsat. unul dintre genunchii mei a urcat între pulpele-i fierbinţi care se desfăcură ca unui iubit. se cambra.. De când mă ştiu nu m-am bucurat de un asemenea sărut. încet. am ridicat-o buchet de frumuseţe şi am trecut pragul de trandafiri în camera nupţială. toate numai iubire-n vibraţie. Acum. cu ochi pe jumătate închiși îşi uneşte cu pasiune buzele-i cu ale mele. strângându-mă. 7-8/ iulie-august 2015 . Parfumată cu bakkaris. care tainic se unduia. Am cuprins-o uşor pe Mnasidika pe sub umeri şi pe sub genunchi.. ea purta voal alb iar eu tunică bărbătească. pagina 126 În sfârşit. cu părere de rău. NUNTA Dimineaţa a fost masa de nuntă în casa Acalanthiei.. ne-am desfăcut din dulcea strânsoare. în mijlocul a douăzeci de femei. S-a cântat apoi imnul nupţial şi fluiere vesele împrejur..suplimentul Feed Back DORINŢA Intră şi. pudrată cu aur fin. pielea-i mătăsoasă şi fremătătoare atrăgea în ascuns mâinile dornice de alint.. iar pielea-i mătăsoasă îndelung fremăta. Sta dreaptă.

Şi-mi mai amintesc de-a fi lăsat o bucată din bluza mea ca semn pe drumul pe care acesta trecea. Până mâine nu mă voi îmbăia. îmi amintesc cu emoţie. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 127 . nici pudră spre a-mi rămâne până târziu săruturile. În această dimineaţă şi nici diseară nu voi pune pe buzele mele ruj. nenorocita de mine să te părăsesc? Acum doar Mnasidika. fericirea celor pe care i-am părăsit. REVISTA FEED BACK nr. O. Numai ea va primi. copila mea.. încă. lângă al meu. METAMORFOZĂ Am fost cândva îndrăgostită de frumuseţea bărbaţilor tineri.. în ce mâini te-am lăsat? Cum am putut. Da. să rămână. iar amintirea şoaptelor acestora adeseori mă cuprinde. Mi-amintesc de-a fi săpat cândva în scoarţa unui platan un nume drag. Voi lăsa perdelele trase şi uşa închisă pentru ca amintirile să nu mă părăsească. Pannychis. în care urma corpului său.suplimentul Feed Back SPRE NEUITARE Voi lăsa patul aşa cum ea l-a lăsat. desfăcut şi mototolit. singura şi pentru totdeauna... voi rămâne goală şi nu mă voi pieptăna de teamă să nu şterg de pe mine mângâierile sale. ca sacrificiu. să nu-mi zboare pe-aripile vântului. cu cearceafurile şifonate. este cea care îmi stăpâneşte fiinţa.

TREI MINUNI LA MNASIDIKA pagina 128 Pentru ca Mnasidika să fie protejata zeilor am sacrificat Aphroditei . Pentru ca numai ea singură să mă plângă.. REVISTA FEED BACK nr. până la un petic de ppmânt acoperit de ierburi unde veghea o stelă de marmură şi mi-a zis: „Aici odihneşte prietena mmmei mele”. Motiv pentru care nici nu vă spun care-i numele meu».suplimentul Feed Back MORMÂNTUL FĂRĂ NUME Mnasidika m-a luat de mână şi m-a dus în afara porţilor oraşului. Lui Ares am jertfit doi cocoşi luptători. îmi aşezai capul pe umărul ei. Am rămas aşa în picioare vreme-ndelungată şi n-am făcut nicio libaţie. iar sinistrei Hecata doi câini urlând sub cuţit. 7-8/ iulie-august 2015 . doi iepuri şi doi porumbei.. Mă odihnesc aici sub un pământ uşor. ci nimfele izvoarelor. după ce pletele mi-au fost tăiate şi luate de Xantho. Un fior m-a străbătut şi. I-am implorat pe aceşti trei nemuritori. iar ochii întunecaţi ca argintul. strângându-i și mai puternic mâna.. întrucât Mnasidika poartă în chipul său trăsături ale divinităţii lor: Buzele-i sunt roşii ca arama. înainte de a citi cele patru versuri dintre un potir şi un șarpe: „Nu moartea m-a răpit.pe care o adoră doi şoareci. păru-i e negru-albăstrui ca oţelul. nu poţi chema un suflet necunoscut din marile mulţimi tăcute din Hades!..

7-8/ iulie-august 2015 pagina 129 . ochii tăi mă înduioşează. dar nimic nu-mi va potoli pornirea şi răsuflarea fierbinte a sărutului. picătură cu picătură izvoare de neoprit şi unde poarta Nordului deschisă-i să coboare oamenii. luminoasa! între braţele-i încrucișate îţi aduni sânii. mă joc cu ei. „Iubeşte-i bine şi mult precum eu însumi îi ador! Sunt scumpi şi dulci ca nişte copilaşi. sărută-i cu toată ardoarea din partea mea şi îndelung”. Mnasidika desface cu o mână bluza şi-mi dăruie sânii săi calzi şi înmiresmaţi. îi înmiresmez cu flori. îi simt cum freamătă de plăcere. ia florile urechilor îmi freamătă sângele. REVISTA FEED BACK nr. Apoi îi culc în bluza de lână ca într-un cuib. aşa cum ar oferi unei zeiţe o pereche de turturele sperioase. Locul în care curg. Când sunt singură îi mângâi. vocea-ţi m-alintă. De sub fruntea de pletele-ţi umbrită. iar poarta Sudul îi aşteaptă pe Nemuritori. „Şi pentru că nu voi avea niciodată copii care să mi-i sugă hrănindu-se. locul unde naiadele ţes pânza de purpură. în taina trupului tău. Da.suplimentul Feed Back PEŞTERA NIMFELOR Picioarele tale sunt mai delicate decât cele ale mele zeiţei Tethis. pe care-i mângâi dulce ca pe doi pui de porumbei. eu însumi înfiorându-mă. şi fiindcă sunt aşa departe de gura mea. Mnasidika. „Mi-i spăl cu lapte. ascunzi peştera nimfelor de care ne spune bătrânul Homer. Pletele-mi lungi şi fine le alintă sfârcurile ce se bucură şi cresc. SÂNII SĂI MINUNAŢI Cu grijă.

strânge-mi-o şi nu mă părăsi! Mâinile. nici boarea amiezii nu-s aşa de dulci ca mâinile tale. aşa! Nici apa. o păpuşă de ceară cu obrajii trandafirii. Dă-mi mâna ta mai caldă ca sărutul.. care sunt obosită. mângâie-mă. îngenunche în tăcere. Mai are şi grijă de virtutea ei şi n-o lasă să iasă singură. GINGĂŞII Ferm şi dulce.. pagina 130 Astăzi. Braţele-i sunt prinse cu mici şuruburi. iar după el sărutul. 7-8/ iulie-august 2015 . Alunecă-i şuviţele peste sânul meu stâng şi ochii tăi să se ascundă-n ele. Când suntem împreună. Coboară-ţi buzele peste buzele mele. Seara îl sărută şi-i dă sânul înainte de-a adormi. O. bijuterii şi flori. o culcăm între noi ca pe un copil al amândurora. alintă-mi pielea. e rândul tău. iar picioarele-i se mișcă. despletit. braţele tale.. iubito. iar pasiunea lor nimic n-o egalează. mai ales la soare nu. părul tău să mă cuprindă. totuşi. Aminteşte-ţi de alinturile ce ţi le-am dăruit noaptea trecută şi lângă mine. REVISTA FEED BACK nr. scumpa mea surioară.suplimentul Feed Back PĂPUŞA I-am dăruit o păpuşă. I-a ţesut trei bluziţe şi amândouă i-am dăruit bijuterii de ziua Afroditei. ca o centură mă cuprind.. mai bine decât buzele unite-s. căci păpuşica s-ar transforma în picături de iubire.

Nimic din lume. Uneori. iată-ne în aceiaşi cămaşă». . Dar bărbaţii nu vor şti nimic niciodată.ea îşi strecoară capul mic dedesubt şi imită jocul prin care. PENUMBRĂ Sub cuvertura subţire de lână ne-am strecurat: ea şi eu. REVISTA FEED BACK nr. Îmi despleteşte părul şi-l aşază după bunul său gust. iar lampa lumina doar ţesătura transparentă cu care ne-acoperisem.„Ah. Chiar şi capetele ne erau acoperite. murmura ea. Ore întregi se-amuză ca un copil de toate părţile trupului meu. nu ne-a văzut în această noapte de taină. mă face să stau în genunchi şi să-mi pun mâinile pe covoare. Priveşte uimită culoarea genelor mele sau îndoitura cotului. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 131 . Atunci . răsucit în coc sau împletit în coade. fără a scoate o şoptă. mai goale decât goale.iar aceasta-i unul din jocurile sale . sunt chiar o jucărie. tremurând. şi eram mai una lângă alta ca niciodată. Şi astfel îi desluşeam corpul drag într-o misterioasă lumină.. iar în aurul îngust al patului. Şi am rămas aşa ascunse încă mult timp. mai libere-n pornirile intime. nici chiar lampa.. Care din noi a fost cea iubită numai eu şi ea am putea spune. suge de la țâțele mamei sale.suplimentul Feed Back JOC INTIM Mai mult decât mingea şi decât păpuşa eu. pentru ea. două miresme femeieşti urcau ca din două căţui însufleţite.

voi merge să scot apă. precum un copilaş ţâţa mamei sale. Apoi îmi voi plimba lacomă limba peste braţele tale şi-n jurul cotului tău. o. porumbiţă captivă. Gura ta cu buzele-mi o voi cuprinde. Ah. sub genele-i lungi. Mai rămâi. Fiindcă sărutul meu pătrunde adânc şi îţi înfloreşte iubirea. cu mâinile încrucişate sub cap.suplimentul Feed Back ÎNSOMNURATA Doarme cu părul despletit. ci fără să o trezesc. Vreau să fiu gata: îmbrăcată şi pieptănată când va deschide ochii.. REVISTA FEED BACK nr. Ascult cum cântă în auzul tău ecoul mării. somn al iubirii.. Ah. şi tremuri!. sudoarea braţelor. arcuite. ca pe nişte buze arzătoare îţi voi cuprinde pleoapele-n sărut. Şi respiră uşor cu gura întredeschisă-n surâs. să mulg vaca şi să-mprumut câţiva cărbuni aprinşi de la vecini spre-a face focul. o. cu inima zvâcnind sub mâna-mi alintătoare. 7-8/ iulie-august 2015 . îţi voi săruta de la un vârf la altul lungile-ţi aripi negre. Cu o pană albă de lebădă îi zvânt. SĂRUT ÎNVINGĂTOR pagina 132 Da. Mă scol încetişor. rouă obrajilor. Mnasidika! Privirea ta mă ameţeşte. iar în josul subsuorilor mângâierea subţire a unghiilor doritoare. Pleoapele-i tăcute asemenea-s cu două flori albastre. prelungeşte-i fericirea nopţii printr-un vis c-o pajişte-nflorită. dulce pasăre.

decât sărutul meu pecete dulce. Pe trupul tău eu nu vreau alte urme. o. De-ar fi s-aduci pe lume un copil. se stinge-ncet şi nopţii noi ne dăruim.. o. odihnei te robește. Rămâi aşa! Şi ca picioarele să nu te doară. Lasă-ţi pletele peste umeri. când viaţa ta îmi înfierbântă viaţa şi. Suspină. femeie dulce! Durerea ta din Eros s-a ivit. Rămâi în pat. Să nu te temi cumva că cingătoare.. dar nu doar cu surâsul. ÎMBRĂŢIŞAREA IROSITĂ Iubeşte-mă. fragile-n mers prea lung. cu fluiere şi nu cu flori în cale-mi. decât spre-a da acum iubirii tale viaţă. zgârieturi uşoare unghiilor mele şi purpuriu mijlocul în strânsoare. nu te scula. și-ți voi pansa cea rană în sărut. pe acest pat mai mică-ar fi durerea. deci.suplimentul Feed Back GRIJI ÎN IUBIRE Să nu te temi! Fierul încins nu-ţi va atinge părul şi nici ceafa. REVISTA FEED BACK nr. eu inima şi lacrimile-ţi vreau. te voiesc goală ca pe-o fetiţă. cuprinde-mă cum însumi te cuprind! Lumina lămpii. rămâi a mea cu plânsul tău perpetuu. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 133 . cum sufletu-mi spre tine se frământă-n dorinţi Când sânii tăi de-ai mei se înfierbântă. şi gemi. când genunchii tăi îmi dau fiori. victimă-a lui Eros. iar gura mea la gura ta s-adapă. să-ţi cadă-n valuri peste braţe în jos. va înroşi mijlocul tău gingaş. Mnasidika. vezi.

. 7-8/ iulie-august 2015 . CUVINTE ÎN ÎNTUNERIC pagina 134 Stăm aşa cu ochii închişi. dar nu răspund şi respir calm ca o femeie adâncită în visuri. Atunci ea continuă să vorbească: „Fiindcă nu mă auzi. zice ea. i-am luat mâna şi i-am apăsat-o puternic pe inima mea. dormi?!” Inima-mi bate mai tare. această gură este a mea. sub sân şi legănându-mi capu-ncet o sărutam pe buze în tăcere.” REVISTA FEED BACK nr. „Este asemenea unui rug din mirt ce arde cu flacără roşie şi fum din belşug.. o porumbiță ce-şi chinuie aripile-i slabe. Şi inima mea se zbătea şi bătea în pieptu-mi ca un satir închis într-un ţarc. Noapte de vară catifelată!. numai a mea! Şi... acest gât gingaş.. Şi mă atinge abia cu vârful degetelor tremurătoare: „Ah... inima femeilor nu este în piept. Bilitis”.. există o alta mai frumoasă în lume? O. Asta-i doar o biată pasăre.. care mă crede adormită îşi pune mâna caldă pe braţul meu Şi murmurând: „Bilitis. acest păr îmbietor. Mnasidika. ah! cum te iubesc!» Şi repetă numele meu: „Bilitis. fericirea mea. Ea mă sfâşie acum din voia lacomei Afrodita”.»..suplimentul Feed Back INIMA Ameţită. Ci ea. i-am răspuns. „O. de jur împrejurul nostru tăcere adâncă. fericită sunt! Ale mele-s aceste braţe goale. Inima femeilor e mult mai teribilă. și ea mi-a zis: „Te doare inima. oare.

. pieptenele acesta a desfăcut părul său încâlcit. dar eu văd în această cameră. Şi cad înaintea-i şi mă întind ca o femeie ce-i gata să moară. CÂND MA GÂNDESC LA EA Vai! Dacă mă gândesc la ea. peste care buzele mele-i caută urmele înmiresmate. Iubirea sa mă torturează iar trecătorii mă aud plângând.. genunchii îmi tremură. poate. Aceşti pantofi i-au îmbrăţişat strâns picioarele-i goale. iar capul îmi ameţeşte. s-a-ndepărtat de casă. eu şi jur-împrejurul. tremur şi plâng şi mă clatin în mers.suplimentul Feed Back ÎN ABSENȚA IUBITEI A ieşit. totul îi aparţine. Dar ceea ce nu îndrăznesc a atinge cu degetele este această oglindă în care şi-a privit urmele calde încă şi unde se mai păstrează. Orice mi-ar spune îmi răneşte-auzul. vocea mi se usucă. REVISTA FEED BACK nr.. inima-mi se opreşte. Dacă o ating. Vai! Cum aş putea să-i spun Iubita mea?. mâinile-mi tremură. Acest pat călduţ şi încă îmbietor. aceste goluri de aer păstrează încă forma sânilor săi. căci totul e plin de ea. obrajii mi se-mbujorează. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 135 . sânii mi se-ntăresc dureros. picioarele mi se răcesc. Când o văd. devin năucă. în acest căuş al pernei micul său cap sub podoaba părului a visat. iar tâmplele-mi zvâcnesc dureros.. mâinile-mi freamătă. umbra buzelor sale umede. În acest vas s-a spălat.

ele palpită. şterge-ţi pudra albă de pe umeri şi clătește-ți părul de parfumele lumii. în care Bilitis şi-a închis misterios fericirea. Te voi legăna uşor pe genunchii alintători. când între buze sfârcurile-mi prinzi. REVISTA FEED BACK nr. 7-8/ iulie-august 2015 . cu proaspetele-ţi braţe împrejuru-mi.suplimentul Feed Back PURIFICAREA În sfârşit. eu însămi micuţă. Îţi voi îngâna mici cântece de somn din liniştea noilor născuţi. când gura ta spre sânu-mi se întinde. dezbracă-ți haina Lasă-ţi sandalele şi scoate-ţi ciorapii dă-ţi jos totul. iar un cuvânt șoptit la ureche să-ţi ceţoşeze ochii arzători MÂNGÂIERI PENTRU MNASIDIKA Micuţa mea. eram alăptată şi-mbăiată. de trupu-mi zămislită pe-ndelete. asemenea unui vas-minune de culoarea purpurei. dormi uşor. aşa cum altă dată. în faţa tatălui tău radiind fericit. aşa cum te-ai născut la picioarele mamei tale. Atunci visez. pagina 136 Când stai întinsă pe genunchii mei. Fiindcă vreau să te am curată pe acest pat. chiar dacă-s mai în vârstă. rămâi doar tu. eu te iubesc nu doar ca o iubită. iată-te! desfă-ţi centura. Dormi. Spală-ţi rimelul de pe gene şi rujul de pe buze. Atât de castă fii încât atingerea mâinii mele să-ţi purpureze obrajii. ci ca şi când ai fi a mea.

dragostea mea. ca pentru un copil. o doică cu ţâţe bogate. E foarte frig. Totul! Dar trebuie să te asigur. că şi dacă am dormi pe pământul gol. REVISTA FEED BACK nr. Dacă-i nevoie voi vinde ultimele bijuterii. iar cu cărbunii stinşi voi scrie numele-ţi pe toţi pereţii. văpăiat voi înfierbânta fierul spre a te coafa. LÂNGĂ FOC E-o iarnă aspră afară. RUGĂMINŢI Ce vrei? i-am zis. toate aşternuturile din puf de la negustori. Goale. Ah. Nu sta prea departe! Pielea ta devine roşie. În jarul acesta. Lasă-mă să ţi-o sărut oriunde focul ţi-a înfierbântat-o. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 137 . Dacă laptele caprelor noastre nu-ţi place. uite cum în sobă am aprins deja un foc zdravăn din crengi uscate şi frunze uscate. voi cumpăra o sclavă care dintr-o privire să-ţi priceapă dorinţa ochilor sau setea buzelor. ar trebui ca acesta să-ţi fie mai alintător decât patul cald al unui străin... flăcările ne-ncălzesc dansând. totuşi.. din aceiaşi cupă vom bea lapte cald şi vom mânca prăjituri făcute cu miere. dar patul e cald. voi cumpăra toate covoarele moi. alături ne vom încălzi.. Scoală-te.suplimentul Feed Back SEARA. voi angaja pentru tine. toate cuverturile de mătase. cu părul lung căzându-ne pe spate. Mnasidika. Dacă patul nostru ţi se pare tare. ce-n fiecare dimineaţă te va alăpta.

tot ceea ce nu-i ea nimic nu-nseamnă pentru mine. O. dacă cu acest preţ aş reuşi să mi-o păstrez aici mereu. REVISTA FEED BACK nr. iar viaţa ta va fi o noapte perpetuă. Mnasidika. cu acul ţi-i voi stinge. în ziua în care ar şti cât de mult o iubesc.. câte fac spre-a fi eu frumoasă privirilor sale. 7-8/ iulie-august 2015 . FARDURI Totul. tu care veghezi asupra noastră.suplimentul Feed Back OCHII Ah. toate ce nu-s ea ţi le dărui.. ochii tăi mari. Atunci devin palidă.. viaţa mea. şi-ar căuta o altă prietenă. la vederea vreunei femei trecând sau numai la o amintire care nu-i de la mine. fă ca ea să nu-nţeleagă aceasta niciodată. mâinile-mi tremură şi sufăr.. privirea lor o vreau fără-ncetare! Sau dacă nu. pagina 138 Ce ştie ea cât mă strădui. cum îmi aleg parfumurile? Fără odihnă aş învârti la moară. Mnasidika. cum îmi aranjez coafura. lumea şi oamenii. ochii tăi mari mă umplu de fericire când din iubire pleoapele lor freamătă ca şi atunci când înoată în lacrimi. Ah. trecătorule. Dar cum mă înnebuneşti când îţi întorci privirile în altă parte. Mi se pare că atunci şi definitiv viața mă părăseşte. şi rochiile. aş trage la vâsle ori aş săpa pământul. zeiţă. Fiindcă.

Şi iată. TĂCÂND A fost veselă toată ziua şi chiar şi-a râs un pic de mine. Mnasidika”. - Şi iată. o ştiu prea bine. - Iar părul ţi-e ud şi încâlcit.suplimentul Feed Back MNASIDIKA. irişii tăi sunt cei mai frumoşi din Mytilène. am făcut-o pe supărata şi nu i-am vorbit. iar un sclav ce trecea mi l-a reînnodat. Nu te mai recunosc. SCENĂ - Hei. ţi s-a desfăcut cingătoarea. - Din cauza căldurii şi-a vântului de-afară. Iată. Când ne-am întors acasă. - Ţi-a trebuit atâta timp să cumperi - patru flori? . . Ci ea nu mi-a răspuns. însă.La negustoreasa de flori. . - Mnasidika. A refuzat. sufleţelule. - REVISTA FEED BACK nr. unde eşti? . toate bijuteriile pe care nu le purtase de multă vreme şi rochia cea galbenă brodată cu bleu. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 139 .O ştiu prea bine. tu nu mai eşti ca-n prima zi. - Am cumpărat irişi foarte frumoşi. care s-a scurs. dar când s-a aruncat de gâtul meu zicându-mi: „Tu eşti supărată?» i-am spus: „Ah! Tu nu mai eşti ca altă dată. aceeaşi din ziua întâlnirii noastre. - Din cauză că am fugit. ai o pată pe rochie. să mă asculte.Negustoreasa m-a reţinut. Şi-a pus. de faţă cu mai multe femei străine. ţi-i aduc îndată. Şi doar eu îi făcusem un nod nu aşa strâns cum e acesta. - Şi ai obrajii palizi şi ochii lucitori.Nu aşa strâns că el s-a desfăcut. - E apa de la flori.

.. Ştiu chiar şi numele pe care îl urăsc atât. REVISTA FEED BACK nr. de-ar veni cu părul desfăcut şi fără trandafiri. e ea cu rochia ei pe care i-o ating. pielea sa! Şi o îmbrăţişez ca o nebună şi plâng. ah. Da. De-ar veni acum! da. da. SINGURĂTATEA pagina 140 Pentru cine să-mi mai rujez buzele? Pentru cine să-mi mai fac unghiile? Şi părul. se stinge şi ultima stea. pentru cine să mi-l mai parfumez? Pentru cine sânii să mi-i pudrez în roz dacă nu mai au pe cine tenta? Pentru cine braţele-mi spălate cu lapte dacă nu mai au pe cine să cuprindă? Cum aş putea să mai dorm? Cum aş putea să mă culc? Astă seară.. Ea nu va mai veni: iată. dar iat-o. Lampa însăşi obosită şi-a ars fitilul până la sfârşit. 7-8/ iulie-august 2015 ... am să-i spun. ştiu sigur că nu va mai veni.. părul său.suplimentul Feed Back AŞTEPTARE Soarele a petrecut toată noaptea la cei morți iar eu aştept aşezată în patul meu. mâna mea alintând patul n-a mai găsit mâna ei caldă. Şi totuşi încă mai aştept. cu rochia mototolită cu vocea joasă şi pleoapele vinete! În clipa când va deschide uşa. obosită de atâta veghe. mâinile ei.

să nu mă părăseşti astfel. ţi-o strig și mă gândesc că de răspunsul tău depinde restul vieții mele. Nici să mai redeschid ochii nu îndrăznesc. Poate că e ultima dată.suplimentul Feed Back Nu îndrăznesc să mai reintru la mine în camera îngrozitor de goală. cu toate lacrimile ce le-am plâns peste această oribilă scrisoare. dragostea mea! nu simţi. aşadar. Gândeşte-te ce îngrozitor e să te pierd pentru a doua oară. după ce am avut imensa bucurie de a te recuceri. SCRISOARE Dar asta-i imposibil! Te-am rugat în genunchi. cât de mult te iubesc! Ascultă-mă: hai să ne revedem încă o dată. Ah. Am să vin să te iau. nu mă refuza. dar măcar această ultimă dată să fie! Ţi-o cer. 7-8/ iulie-august 2015 pagina 141 . cu lacrimi în ochi. Vrei mâine la apusul soarelui în fața casei tale? Mâine sau poimâine. REVISTA FEED BACK nr. te rog. Nu-ndrăznesc să mai deschid uşa.

Şi n-am să pot dormi încă până mâine seară. Acum se-arată deja zorii grăbiţi. scumpo. poţi să-mi mângâi pântecul. Nu voi dormi: nici tu nu trebuie să dormi Ah. Acum eşti. întinsă pe locul preferat. Iată. Ne-am culcat înainte de-nserare. Câte buchete ne-ai lăsat la uşă! Ne-aşteptai când ieşeam şi-apoi ne urmăreai pe stradă. 7-8/ iulie-august 2015 . dar mai ciudate şi mult mai domoale. dar nu le săruta. fiinţă nesătulă. cu capul pe acea pernă ce risipeşte mireasma unei alte femei. ţi-am cedat! Da. odihna-i doar un semn din cele neplăcute.. Iată. tot corpul meu se oferă buzelor tale neobosite. după voia-ţi. Trezeşte-te! Cum poţi să dormi? Nu-mă pasă că pleoapele ţi-s vinete de oboseală. să-mi desfaci genunchii. în sfârşit. . spre a-mi stăpâni cutremurarea sângelui Iubeşte-mă! Destul cu oftatul şi brațele-ți moleșite! pagina 142 Iubeşte-mă! Doar nu crezi cumva că dragostea-i odihnă!? Gyrinno. săruturile sunt mai goale. ci înlănţuie-mă strâns şi încă.Vai! Ah! Gyrinno! odată cu dragostea şi lacrimile mă podidesc! Şterge-mi-le cu părul tău. că durerea își arde picioarele.suplimentul Feed Back ÎNCERCAREA Tu erai geloasă pe noi. Gyrinno. ţi-am cedat! De-acum te poţi juca cu sânii mei. Astarté bântuie-n în sângele meu. Şi eşti mai mare decât ea. REVISTA FEED BACK nr. dar nu-s obosită numai de-atâta.. iar corpul tău neobişnuit mă uimeşte. ce gust amar are dimineaţa! Gyrinno hai să reîncepem Ah. da.

Iată că l-am dus la groapă pe Pittakos încărcat de ani. Plângeţi împreună cu mine. muze din Mytilene. E timpul ca şi eu să dispar. plângeţi pe urmele paşilor mei! pagina 143 REVISTA FEED BACK nr. cântaţi un imn funebru.. tristă şi dulce lună! Frunzele cad uşor ca zăpada. iar arborii palizi îşi leapădă frunzele asemenea unor plete retezate. Şi nu se aude nimic decât liniştea. Este a zecea toamnă de când văd murindu-se pe această câmpie.suplimentul Feed Back CÂNTEC FUNEBRU Voi. iar cea care trăieşte e ca şi cum n-ar mai fi pentru mine. Héraios! o. 7-8/ iulie-august 2015 . cântaţi! Pământul e întunecat ca un veşmânt de doliu. voi muze mytilene. pădurea mai luminoasă.. Dintre cunoscuţi mulţi au murit. soarele este mai pătrunzător.

Nicolae Labiș . 0332 409829. princepsmultimedia@ gmail.Cuvinte potrivite. 7-8/ iulie-august 2015 . recital Mircea Albulescu 14. recital Traian Stănescu 8. recital Florin Zamfirescu 9. Str. Ion Minulescu .Ne cheamă pământul.Monologuri celebre din teatrul eminescian. G. 4 (Tel.Balade vesele și triste.Cântecele Gintei Latine. mare viitor.Lupta cu inerția. George Bacovia . MARI OPERE. Mihai Eminescu . recital Florina Cercel pagina Cele 15 audiobookuri pot fi achiziționate de la Editura Princeps Multimedia Iași. Păcurari Nr. recital Dorel Vișan 2.Balade și Idile.Taina care mă apără. 144 REVISTA FEED BACK nr.Lumini și umbre.Un pămînt numit România. Tudor Arghezi .publicitate Feed Back MARI POEȚI. Otilia Cazimir .Fantezii. Octavian Goga . recital Sofia Vicoveanca 15. recital Dorel Vișan 10. Vasile Alecsandri . recital Dorel Vișan 13. recital Ilinca Tomoroveanu 11. în set complet de 15 (box) sau fiecare poet / interpret separat. Dimitrie Anghel . recital Maria Ploae 5.Romanțe pentru mai târziu.com). recital Dorel Vișan 4. Mihai Eminescu . George Coșbuc .Luceafărul. recital Draga Olteanu Matei 7. Topârceanu . Mihai Eminescu . recital Dorel Vișan 3. recital Mircea Diaconu 6. MARI ACTORI Proiect Național realizat de Editura Princeps Multimedia 1. recital Virgil Ogășanu 12. Grigore Vieru .La trecutu-ți mare.Comedii în fond. Nichita Stănescu .