You are on page 1of 183

Sandra Brown

DRAGOSTE
FIERBINTE
Traducere de
VIRGIL FLOREA

Editura MIRON
București, 1995

2

Temperatures Rising
by Sandra Brown
©

copyright 1989 by
Sandra Brown

© copyright

1995 by Editura MIRON

Toate drepturile rezervate Editurii MIRON.

Nici o parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nici o formă și
prin nici un fel de mijloc - electronic sau mecanic - inclusiv prin fotocopiere,
înregistrare magnetică sau prin alt sistem de stocare și redare a informației, fără
permisiunea scrisă a Editorului.

Versiune ebook: 1.0 [hunyade]

3

4 .

de partea cealaltă a sălii de bal. Scout nu era chiar atât de amețit. o evalua. era cu totul aparte. Fața ovală. splendida stațiune care. să înăbușe moravurile. Cei doi erau despărțiți de o mulțime de musafiri puși la ștaif. care de altfel nu-i era caracteristică. Abundau flori parfumate. Doar cu câteva ore în urmă. amețiți de bolul cu punci din fructe tropicale. datorită căruia chiar și cel mai încercat băutor își pierde controlul într-atât încât să se arunce gol în valurile Pacificului. un simplu punct dintr-o înșiruire de puncte pe o hartă a Pacificului de Sud. copaci și cocotieri. Arăta uluitor. ca pe un obiect ce-ți oferă plăcere sexuală. Era tot atât de intens ca și strigătele păsărilor de noapte din jungla care străjuia Coral Reef. își deschidea oficial porțile. era pur și simplu amețitor. Scout Ritland își memora primele impresii despre femeia pe care o zărea. în seara asta. Parrish Island produce un asemenea efect asupra vizitatorilor. Miraculosul punci făcea parcă să dispară inhibițiile. cu o privire lacomă și scrutătoare. Fastul american nu se făcea simțit. din când în când. Fără cea mai mică urmă de reținere. doar că îi răsuna în urechi un zumzet foarte plăcut.CAPITOLUL 1 Părul lins. pur și simplu. Scout căzuse pradă farmecului 5 . să învingă ideile preconcepute referitoare la egalitatea sexelor. Scout o fixa pe femeia cu rochie albă. Locul acesta. colantă.

afișa chiar o aroganță ironică. domnule Ritland. cântărindu-l la rândul ei. Căuta să scape de el. se întrebă el. încât nu avusese prilejul să admire insula aceasta neîntinată și locuitorii ei prietenoși.insulei. Până acum își consumase atât de mult din timpul. ca și cum nimic în legătură cu persoana lui nu ar fi putut s-o intereseze vreodată. De la distanță. O mare parte din hotelul stațiunii era construit peste apele unei lagune liniștite. grație eforturilor sale ingenioase. pe femeia în alb. — Mulțumesc. lucrând împreună cu arhitectul. își aruncase privirea peste zidurile hotelului. Amețit mai mult de beția succesului decât de cea dată de punciul 6 . care de luni de zile se aflau departe de căminul lor? Nu. felicitându-l pentru reușita lui. Doamne. Scout era intrigat. energia și gândurile lui. Dacă era măritată. îl ignorase în mod voit. Să fie soția vreunui funcționar? Gândul acesta era al naibii de deprimant. încât îl durea de-a binelea. Pentru prima oară de când venise acolo cu câteva luni în urmă. cât timp se construise aceasta. supraveghind dezinteresat aranjamentul de mâncăruri exotice de pe una dintre mese și nepierzând-o din ochi? — Bună treabă. Scout nu credea că este măritată sau că ar avea vreo legătură serioasă. comentă cineva în trecere. În special pe unul dintre ei. placate în marmură de un roz sidefiu. Nu arăta a femeie îndrăgostită. așa că nu putea fi o angajată a hotelului. Apoi. I se strânsese mâna de atât de multe ori. Nu o văzuse niciodată prin stațiune. El primea astfel partea lui de glorie. Ea îi observase privirea insistentă și îi răspunsese cu o uitătură rece. odată cu paharul de curând golit. era superbă. Îl durea și umărul. Scout proiectase această minune. acolo unde toată lumea îl bătuse cu însuflețire. unde îi era soțul? Ce om întreg la minte ar lăsa o femeie frumoasă ca ea să se vânture singură într-o încăpere plină de bărbați. cine era. Atunci.

— Încotro. Scout întrebă: — Va referiți la atitudinea insularilor față de muncă? Celălalt bărbat dădu din cap. Scout? Mă bucur că te-am prins înainte de a pleca. Vroia să ajungă acolo unde femeia stătea în picioare. capul lui urmă totuși. Drace! — N-a fost o sarcină ușoară. mișcarea de rotație a trupului. firesc. — Ah. domnul Reynolds. — Corey. dar aruncă rapid o privire peste umăr. Vorbesc în numele tuturor membrilor corporației. — Mulțumesc. — Ei nu înțeleg absolut deloc importanța termenelor limită sau a 7 . Cineva din spate îl apucă de umăr și îl întoarse din drum. Femeia dispăruse. Continuând. Niște ochi electrizanți. domnule. în apropierea uneia dintre ieșirile înalte și boltite ale clădirii. uluitori. — Niciodată. Ochii ei migdalați. Mai ales când iei în considerare toate dificultățile pe care le-ai avut de înfruntat în timpul construcției. spuse Corey Reynolds. Scout rămase înmărmurit. ci albaștri. Respirația îi deveni precipitată.de fructe. ea se întoarse dintr-odată și îl privi drept în ochi. nu erau de un căprui închis așa cum se așteptase. Ai făcut o treabă grozavă. pe cât posibil. îl corectă magnatul hotelului. își croi drum prin mulțime. să nu-și desprindă privirea de cea a femeii. N-ai obosit deja să tot auzi același lucru? Scout dădu din cap și râse autoironie. — E inutil să spun cât de mulțumiți suntem. Scout nu-și putea permite să nu fie politicos cu omul care-i semnase niște cecuri grase. ușor lăsați în jos. În momentul în care ajunse destul de aproape de ea ca să poată fi auzit. zise el strângând mâna care-i fusese întinsă.

da! — Nu. — N-a fost vina ta că dispăreau tot timpul. Pe Scout îl bucura faptul că el amintise numele logodnicii sale. ascunzându-se în umbrele grădinilor tropicale? — … personal? Oare ce îl întrebase domnul Reynolds? Ah. M-am gândit să-mi iau o săptămână de concediu sau ceva în genul acesta. — Jigodii nenorocite. în afara locuitorilor din imediata apropiere. spuse Scout cu tristețe. Bănuiesc că mai este încă de actualitate. Stațiunea Coral Reef era pe atunci doar un proiect arhitectural. nu m-a deranjat atât de tare ca hoțiile. totuși. Dar chiar în noaptea în care am hotărât că totul era inutil și m-am dus la culcare. Fă-ți timp să lichidezi totul înainte de nuntă. Niciodată. Mai era ea oare încă acolo. nu am văzut nimic din insulă. am fost prădați din nou. Scout își întoarse capul spre terasă. respirând cu greutate. — Bună idee. Nu era nimic altceva decât lumina lunii în aerul înăbușitor și înmiresmat. Eu știu că ai făcut tot posibilul ca să prinzi hoții. Dar asta. perspectiva unui salariu mai mare pentru ore suplimentare nu i-a împiedicat să meargă la o petrecere și au cam zece în fiecare lună. înainte de a pleca acasă. pentru a reface stocurile. Având impresia că vede cu coada ochiului o licărire de alb. Am stat la pândă timp de patru nopți cu multă atenție. Domnul Reynolds zâmbi și întrebă: — Ce mai face domnișoara Colfax? Corey Reynolds îi fusese prezentat lui Jennifer Colfax la un dineu la Boston. unde era sediul central al Grupului Reynolds. spuse Scout. Întotdeauna putuse conta pe Jennifer ca ea să producă o impresie 8 .zilei de lucru de opt ore. — La sfârșitul lunii viitoare. Îmi cer scuze din nou că am făcut cheltuieli suplimentare de la buget.

— A stat în Europa mai multe săptămâni. ochii întunecați și ademenitori și un zâmbet gata fabricat. Și. — Și soției mele îi place să se afle în treabă. avea părul negru. de o lași singură atâta timp! — Înainte de a pleca. într-un hohot de râs. Scout ridică din umeri.bună. atâta vreme cât totul rămâne platonic! — Nu numai că ai încredere. care îi înfășura cu eleganță trupul mlădios. — Chiar dacă sunt logodit. nu pot să nu observ că minunata populație feminină este una dintre bogățiile naturale din 9 . am căzut la o învoială. cât timp eu sunt plecat. lucios. întrebă: — Sunt adorabile. Dar ce face acolo? — Se află în treabă. sorbind din paharul cu punci. dar mai ești și generos. ba de muzică. ba de modă. — E tot așa de frumoasă? Scout zâmbi larg. asta e! Jennifer se tot face că se ocupă ba de antichități. cred că abia așteaptă să-și revadă logodnicul acasă. Ca majoritatea femeilor de pe insulă. — Da? întrebă Reynolds politicos. angajate pentru a servi sandviciuri în timpul serii. Când nu face cumpărături. El se uita la una dintre fetele de pe insulă. în timpul verii. era măruntă și foarte drăguță. Nu mă puteam aștepta să stea singură acasă în fiecare seară. spuse Scout. De altfel. E liberă să se întâlnească cu cine vrea. — Din scrisori reiese că e bine. — Foarte. în Statele Unite. nu-i așa? Scout urmări privirea domnului Reynolds. răspunse el. S-a ocupat de magazinul de antichități al mătușii ei. adăugă Corey Reynolds. Bătrânul chicoti: — Ai mare încredere în ea. Era îmbrăcată într-un sarong scurt cu model floral.

înspre terasa de alături. Să scap de termene. nu veni prea repede să mă cauți. — Mare păcătos mai ești. în mod cert. împreună cu adorabila Jennifer. Dar. Să mă duc la pescuit. simți și mai tare nevoia să sărbătorească ceva. domnule. Vreau să discut cu tine niște proiecte de viitor. — Ne-ar face mare plăcere. Și-a dat seama că trebuia să profite de acest succes. iar Corey Reynolds l-a lăudat din nou pe Scout pentru reușita sa. atâta timp cât se afla încă în atenția factorilor de decizie. în timpul care ți-a mai rămas? — Să uit de toate. Luând un alt pahar de punci de pe tava de argint a unei chelnerițe. — Ce-ai de gând să faci aici. Sistemul de corporație nu se potrivea personalității lui. dorea un alt contract cu Grupul și părea că exact la asta se gândea și Corey Reynolds. Corey Reynolds chicoti din nou și-i trase una pe spate. de telefon. Să zac pe plajă și să nu fac absolut nimic. Promite-mi că vom lua masa în curând. Scout simți că se înăbușă de bucurie. Reynolds își întoarse privirea către Scout. După discuția avută cu Corey Reynolds. Se aplecă puțin și adăugă: — Dacă mă prinde o băștinașă frumoasă cu sânii goi. de muncitori care de-abia se mișcă. Îmi place că ai simt umorului. Mulțumesc. Proiectul stațiunii Coral Reef fusese pentru Scout prima lui mare lovitură. Găsea că astfel i se limitează puterea de creație. — Ne vedem la Boston. trecu pe sub o arcadă. Să fac surfing. În momentul în care bătrânul se îndepărtă. 10 . pe insulă. Și-au strâns mâinile. Poate să și vânez puțin.Parrish Island. El nu voia să facă parte din Grupul Reynolds.

Zidurile exterioare ale stațiunii erau împodobite cu vrejuri de Bougainvillea. Era adânc despicată pe coapsă. pline de mănunchiuri de flori fremătătoare. în afară de ei înșiși. Un alt cuplu se plimba mână în mână prin valuri. Un grup de asiatici discutau afaceri la un pahar. Vaze orientale imense. doi tineri se sărutau lângă unul din palmierii de pe pajiște. asemeni unor licurici uriași. făcând-o să strălucească în întuneric ca lumina unui far. Una din alei o lua la stânga. Jennifer n-ar fi purtat așa ceva. cu cascadele ei artificiale și artezienele sale frumos decorate. purtau ferigi luxuriante și palmieri ornamentali. Ea stătea nemișcată. cu privirile pierdute peste apă. luminat de lună. neprețuite. pâlpâiau. Grozavă rochie. Rochia era uluitor de simplă. dar izbitor de sexy. Adierea parfumată i-l lipea ușor de trup. către piscina cu trei nivele. Puține femei din Noua Anglie ar fi făcut-o. de parcă ar fi comunicat cu ea printr-un limbaj tăcut și sacru. se gândi Scout. unde nisipul părea o panglică gălbuie între pajiștea îngrijită și valurile ce se spărgeau liniștite. Veșmântul colant lăsa un umăr complet gol. încrustate în zid. Ca hipnotizat. de altfel. spre plajă. scoțându-i în evidență sânii și V-ul dintre coapse. Lumina lunii cădea pe rochia ei albă. puse strategic de-a lungul aleilor șerpuitoare din grădini. pe terasa de mai jos. cu fața spre ocean. O altă alee ducea jos. Scout coborî treptele spre ea. Uitând de toate și de toți. purtând încă hainele de seară și legănându-și pantofii în mâini. Lumini. apăru o siluetă solitară. în jurul unei mese. când ajunse mai aproape. 11 . Nu se făcuse niciun fel de economie pentru a decora hotelul în interior și pe dinafară. În mijlocul peisajului. Chefliii ce căutau un loc mai izolat părăsiseră sala de bal. Trepte largi și joase coborau de pe terasa principală către un alt nivel.

nu-i așa? Trăise într-unul din locurile cele mai exotice de pe pământ și nu avusese nici cea mai mică șansă să-i guste plăcerile. așa era peste tot. Luni de abstinență sexuală. Dar ea se afla în cealaltă parte a lumii Această insulă i se părea atât de departe de Jennifer și de Boston. era strâns într-un coc la ceafă și împodobit cu două flori de ibiscus. fără oprire. în fața căreia nu putea să reziste. Fusese punctul de atracție al șantierului. La gât. Și mâinile. Se făcuseră o groază de glume pe seama ei.El simți o urmă de vinovăție. la curba unui sân. dar ar fi reacționat chiar și fără ele. la piept. 12 . Auzindu-i pașii. suprafața lor nu se putea compara cu pielea femeii. de asemenea. femeia frumoasă. licoarea tare pe care o băuse. Tentativele de a se justifica i se adunau în minte. Trupul lui Scout zvâcnea de dorință. Singurele bijuterii pe care le purta erau doi cercei cu câte o perlă de mărimea unei pietricele. formau o combinație afrodisiacă teribil de puternică. Nu purta ciorapi în sandalele cu tocuri înalte. ea întoarse capul și îl străpunse din nou cu privirea ei albastră care îți tăia răsuflarea. la picioare. de seară. Oricât de perfecți apăreau. gândindu-se la Jennifer. Părul ei. care mai de care mai deochiate. atâta distincție. Merita o noapte de plăcere. ținea o poșetă mică. atâta perfecțiune. Avea picioare frumoase. Ea stătea lângă o statuie care reprezenta un zeu păgân ce afișa o mimică șugubeață și avea un falus enorm. Atâta frumusețe. De altfel. mai negru decât noaptea. din satin. Muncise luni de zile. Regulile de comportament care se aplicau acolo erau aici la fel de inutile ca și o jachetă de lână. de parcă s-ar fi aflat pe o altă planetă. peisajul tropical. Scout își aduse aminte de ziua când puseseră acolo statuia. Netedă și incredibil de perfectă. Într-una din ele.

— Chantal Du Pont. A. mică și moale. merge bine. tu ești de vină! Mergem la tine sau la mine? Aceste cuvinte nu păreau însă potrivite pentru a începe o conversație. De când venise aici. Cum îl cheamă? Ea îi spuse. — Numele meu este Scout Ritland. El se încruntă. reușise să rețină câteva cuvinte din dialectul localnicilor. Limba nu avea să fie un impediment. Ea. Este zeul erotismului. Scout zâmbi cu tâlc. n-am nevoie să-mi dea lecții omulețul ăsta.Ar fi putut să jure acum că rânjetul insolent al statuii îl viza chiar pe el. Sunt tare ca stânca: și. îi dădu mâna. „Înapoi la lucru”. — E un prieten al dumitale? Spera ca totul să meargă bine. păpușo. El îi întinse mâna. Era rece. dar se aștepta și la posibilitatea ca ea să-l respingă. Era ca și cum micul drăcușor i-ar fi cunoscut starea fizică și sar fi bucurat cu malițiozitate. la rândul ei. dar toate erau legate de domeniul construcțiilor. Îi crescu inima când buzele ei lucioase și vopsite se deschiseră într-un zâmbet care descoperi niște dinți tot atât de fără cusur ca tot restul. nu ar fi putut să exprime exact ce avea în minte: Cât privește starea mea de excitație. căci vorbea engleza. Retrăgându-și mâna. vocea ei era joasă și răgușită. O engleză cu accent. dar frumoasă tocmai prin aceasta. adăugă: 13 . — Numele ăsta are cel puțin douăsprezece silabe și toate literele sunt vocale. cam asta era expresia pe care ar fi putut el să i-o spună femeii. — El este prieten cu toată lumea. În șoapta valurilor. Dar chiar dacă ar fi știut cuvintele corecte. — Bănuiam eu. Salută din cap idolul și începu să-i vorbească femeii.

ce căutați la petrecere? — Am fost invitată. El o fixă cu privirea. adunând fiecare strop. mulțumesc. luna arunca umbre ciudate pe fața ei. Când își reveni. Abia când mâna îi reveni de-a lungul trupului. domnule Ritland. spuse ea domol. încercând să prelungească scurta lor discuție. captivat de figura ei minunată. simțindu-se un pic ridicol. îl goli de tot. Nu mai simțise niciodată o asemenea piele catifelată. fu nevoit să-i dea drumul. — N-am vrut să fiu grosolan. Privind peste marginea paharului. E teribil de tare. care ducea spre interiorul stațiunii. Degetele lui o strângeau încă de partea de sus a brațului. — Vrei să bei ceva? întrebă el. Ea îi aruncă o privire amuzată. Ea își coborî privirea și îi atrase astfel atenția că mâna lui o atingea încă. — Lucrați la hotel? întrebă el. Bineînțeles că ai fost invitată. Îi înapoie paharul gol și părăsi aleea. se trezi că pășește pe lângă ea. domnule Ritland. intrând 14 . apoi se linse pe buze. Lui Scout îi trebuiră câteva secunde ca să iasă de sub vraja zâmbetului ei amețitor și a senzației provocate de prezența mâinii ei în mâna lui. — Atunci. de gura ei.— Mi-a făcut plăcere să vă cunosc. — Nu. de ochii ei. Din păcate. numai că eu nu te-am mai văzut pe aici și mă întrebam ce… — Nu m-am supărat. — Poate că ai dreptate. zise ea și se întoarse să plece. De abia zâmbindu-i. Printre vârfurile copacilor. Fu obligat s-o prindă de braț ca s-o rețină. — Oarecum. ea luă paharul și-l duse la buze. Ajunseseră față în față. explică el. el își dădu seama că mai avea încă paharul de punci în mâna cealaltă. pe una din aleile acoperite cu pietriș.

Mai mult decât atât. de-a lungul gâtului ei grațios. ca și cum ar fi ieșit dintr-unul din copaci. — Ce ești tu. El înaintă cât să stea chiar față în față cu ea. în niciun caz. se uită lung după ea. Scout. desigur. Atâta băutură înghițită dintr-odată ar fi dat gata pe mulți bărbați. în picioare. În urma ei. da. Din carne și oase. O insectă îi trecu bâzâind pe la ureche. din carne și oase. O sorbise de parcă ar fi fost laptele mamei și se mai ținea încă pe picioare. El o mai atinse o dată. Tu nu. Semeni cu absolut nimeni. ca un proiectil. mergea pe cărarea din jungla întunecată cu abilitatea unui animal nocturn de pradă. Simțindu-se caraghios. Ea se afla acolo. exact ca și tine. O plesni fără săi dea nici cea mai mică atente. că ea și dispăru printr-o perdea de viță. iar apoi degetele îi încremeniră neputincioase. Era din nou cucerit de farmecul ei unic. El își pierdu nasturele de la gulerul cămășii. el își lărgi stângaci nodul de la cravată. coborî apoi spre față. pătrunzându-i parcă trupul ademenitor. — Ființă omenească. printre sânii plini și apoi în jos. frunzele abia foșneau. El nici nu apucase să se gândească bine la toate astea.în junglă. înnebunit. nimfă sau ce altceva? Ea râse într-un hohot tulburător. pentru a se convinge din nou că există întradevăr. zici? Nu. — Sunt o ființă omenească. El își aruncă paharul pe alee și se luă după ea tăindu-și drum prin frunzișul des și uitând complet de smoking-ul lui elegant. acele dulci proeminențe ce 15 . — Chantal! — Oui? El se întoarse brusc. Începu să o măsoare din vârful capului cu părul lins. Întâi îi atinse linia sânilor. — Exact ca mine.

El își plimbă ușor degetul arătător pe sânul ei. urmându-i linia.răsăreau deasupra marginii de sus a rochiei. Buzele lui se deschiseră împreunându-se cu ale ei. Era unduitoare ca nisipul umed. îi înlănțuia mijlocul. oferindu-și buzele spre a primi o moale mângâiere. mulându-și linia trupului după a lui. În schimb. Scout îi simți împunsătura fermă a sânilor. Inima bătea să-i sară din piept. Îi încerca gustul iar și iar. Își mută o mână pe sânul ei și o mângâie prin rochie. sub mișcarea circulară a degetului lui mare. Când mâna lui îi prinse ceafa. 16 . o mângâie de-a lungul gâtului. în timp ce. îi murmură numele. Dorința explodă în el. fără îndoială. retrăgându-și limba pentru a mai savura delicatețea buzelor. ea își strecură mâna pe sub haina lui și și-o odihni pe pieptul lui puternic. Și-l ascunse între picioarele ei. suplețea coapselor. până întâlni maxilarul minunat cizelat. ea se relaxă și își lăsă capul ușor pe spate. Gemu de mulțumire când îi simți mâna strecurându-se între trupurile lor la nivelul taliei. Maria lui îi cuprinse fesele și o făcu să se frece de el. cum îi sporește dorința și înflăcărarea pasiunii. căutându-i. apoi o sărută apăsat. Din răsuflarea ei. Simți prin haină cum i se întărea sfârcul. parfumul alcoolului răzbătea dulce. și din nou cufundându-se în tainica ascunzătoare a gurii ei. întrebându-se în același timp ce gândea ea oare despre reacția lui masculină firească și nutrind speranța că îi va răspunde favorabil. un nume tot atât de încântător ca și ea. cu vârful degetelor. El simțea cum i se întuneca mintea. cu celălalt braț. Sexul lui dur tresărea la fiecare bătaie de inimă. Limba lui înfometată îi pătrunse în gură. Apoi. aproape la fel de sus ca și scobitura umărului Era tot atât de plăcut să o atingi ca și să o privești. fermoarul. minunata moliciune a feminității ei. Îi atinse ușor buzele cu limba.

— Hai. când își coborî privirea și văzu pistolul cu țeava îndreptată spre nasturele de pe burtă. El își puse mâinile în șolduri. Scout o întrebă uimit: — Ce dracu’ ai de gând? — Am un pistol ațintit asupra dumitale. — Dar ce puteam să cred. Ți-a plăcut să mă săruți și tot restul… spuse el. când eu văd bine cu totul altceva. Nu prea poți să-mi dovedești contrariul. ea se și strecură din brațele lui și se îndepărtă cât să nu o poată prinde. sunt gata să te omor. Chiar dacă fața ei părea extrem de serioasă. prințeso. când tu m-ai ademenit până aici? — Nu te-am ademenit! — Nu m-ai ademenit. Iar dacă nu faci tot ce-ți spun. Până să-și dea seama ce se întâmplase. Toată povestea asta nu-l mai amuza deloc. nu-mi spune mie cât de cinstită ești. — Să mă împuști? De ce? râse el în hohote. dar adjectivul „amenințătoare” nu i se potrivea deloc. spuse ea calm. Pentru că te-am sărutat? — Pentru ideea greșită că am dorit să fiu sărutată și pipăită ca ultima târfă. Eu nu te-am încurajat. pe dracu’. spuse el mânios. Ochii ei devenită periculos de strălucitori și trupul i se încordă 17 . Tu ai vrut să te urmez. în engleza ei cu accent. — Dar ce dracu’ se… Întrebarea îi încremeni pe buze. domnule Ritland. lui Scout îi venea greu să-și creadă ochilor. — Tu m-ai urmărit. coborând ochii spre sânii ei și spre sfârcurile lor pronunțate. Mă chemai chiar prin felul tău de a mă respinge.Tocmai de aceea fu surprins să simtă ceva tare și rece împungându-l în plex. Ar fi putut să o descrie în fel și chip.

nevenindu-i să-și creadă ochilor. Lumina parcă exploda în 18 . Și apoi furios: — M-ai împușcat de-adevăratelea! De data asta simți o durere care îi zdrobea ceafa. zări fulgere colorate. iar buzele se strânseră într-un zâmbet prefăcut: — Vai. — Aici nu e vorba de sărutările tale. Se prăbuși pe covorul moale al junglei. Rămaseră amândoi împietriți. șopti el zeflemitor. Jignită. mișcându-se ca un caleidoscop electric. O femeie care arată ca o zână și sărută ca o târfă de lux este într-adevăr periculoasă. — Las-o baltă. — M-ai împușcat! spuse el. holbându-se nelămuriți unul la altul. Deasupra. Dar arma ei preferată nu este pistolul. mor de frică. Apoi. de ce? — Ai să afli curând. În cele din urmă. durerea îl pătrunse. În momentul în care arma i se descarcă în mână. — La dracu’. Sângele țâșnea deja. suntem chiar în junglă.din cale-afară. surprinsă. Întoarce-te și dă-i drumul! El râse scurt și scruta cu privirea zidul de verdeață care-i împrejmuia. ea urlă: — Cum îndrăznești? El se repezi la pistol. Scout se dădu cu un pas înapoi și-și privi coapsa. Încercă să i-l smulgă. — Trebuie oare să-ți amintesc că am un pistol în mână și că ar fi mai bine să mă asculți? Ochii lui deveniră mici. — Atunci. domnule Ritland. — Dă-i drumul. Chantal țipă scurt. printre copaci.

Apoi.jurul lui. Mai privi o dată cu ochii mari la rană. 19 . apoi la femeie. întunericul îl învălui și nu mai văzu nimic. apoi scoase un răget de fiară turbată și se repezi spre ea.

— Mon Dieu! De ce l-ai lovit. Știa prea bine cât de musculos era Scout. André? Omul care se furișase în spatele lui Scout îngenunchease acum lângă el. — Nu pare atât de greu pe cât este. — Mi-a fost teamă să nu-ți facă vreun rău! — Eram stăpână pe situație. deoarece îi 20 . Chantal observă o umbră de îndoială în ochii omului și schimbă tonul. îl ridică pe un umăr și. nici pe departe cât Ritland. pe care o folosi drept garou ca să-i strângă coapsa deasupra rănii. Dar acum. Chiar dacă nu era foarte înalt. Mulțumesc.CAPITOLUL 2 Chantal era îngrozită de toată această întorsătură. Remarca ei îl făcu pe André să o privească cu curiozitate. Îngenunche și ea și se aplecă peste trupul inconștient al inginerului. O să-l duc eu. Îi cotrobăi prin buzunarele cele mai accesibile. — Știu că ai făcut asta pentru că erai îngrijorat pentru mine. Cu puțin efort. — E foarte musculos. cu ajutorul lui Chantal. până scoase la iveală o batistă. — Jeep-ul nu este departe. — Sângerează rău de tot. tânărul insular era foarte agil și vânos. trebuie să vedem ce putem face. Sângele lui îi păta rochia în față. se sculă în picioare. Cât de rău e rănit? — L-am lovit doar atât cât să leșine. Ea își întoarse fața.

Ea îi puse capul în poală. Scout rămase inconștient. dacă pierdea așa mult sânge. — Oui. Barba lui nerasă părea neobișnuit de neagră din cauza palorii feței. Și ce va fi dacă nu va putea să extragă glontele fără să atingă vreun nerv și îl lăsa astfel schilod? Dar dacă nu putea să i-l scoată deloc? Cu fiecare milă parcursă. ea îi examină ceafa..mângâiase mușchii prin cămașa de la smoking. nedându-și seama cât de palid era. aceste întrebări i se păreau și mai 21 . mai întâi al lui Scout și apoi al lui André. — O să stau cu el în spate. de culoarea castanei. din când în când. gemea de durere. când ea își trecu degetele prin părul lui des. André așeză capul inert al lui Scout lângă ea. Artificiile mai explodau încă peste lagună. Ajunși la mașină. chiar dacă nimeni din stațiune nu putea să-i audă. Chantal îi privea lung fața. scoțându-și sandalele cu tocuri înalte. Împușcase un om! Putea să moară. îi simțise forța coapselor și puterea îmbrățișării. ori de câte ori jeep-ul trecea printr-o groapă. El gemu. pe care o găsea respingătoare și înfricoșătoare. Chantal își făcu loc pe bancheta din spate. spuse ea. Dar nu și împușcarea. — Trebuie să ne grăbim. unde apăruse deja o umflătură cât un ou de gâscă. Răpirea fusese planificată. dăduseră naștere unei violențe inutile. Înainte de a porni prin junglă. din cauza orchestrei care cânta un nou exuberant „Yankee Doodle Dandy”. Se strecurară fără zgomot prin junglă. André se așeză la volan și porni motorul. chiar dacă. Picioarele îi rămaseră îndoite în spațiul strâmt dintre scaune. André. aceleași artificii care acoperiseră perfect zgomotul împușcăturii. Orgoliul masculin.

localnicii. Ea îi simți asprimea bărbii pe piele și buzele atingându-i sfârcurile. André fu nevoit să frâneze brusc. începuseră să roiască din colibele lor. la fel de bine ca o bluză subțire. care se subțiau în drumeaguri șerpuind prin munții împăduriți cu stânci ai căror pereți drepți cădeau abrupt în ocean. ajunseră la pod. Fără măcar să se gândească. în timp ce ea îi ținea picioarele. — Duceți-l iute. Fața lui nerasă se cuibărea între sânii ei. André opri mașina. André îi ținea capul și umerii. alertați dintr-un fel de instinct. cei trei fură înconjurați de localnici curioși și vorbăreți. Pantalonii lui deveniseră scorțoși de atâta sânge. Scout gemu și mormăi o înjurătură. dar și cu viteza necesară. își dădu seama că avea sânii goi. Într-un gest protector. drumurile păreau limbi de coșmar. La un moment dat. ar fi fost o adevărată provocare să traverseze insula în acest fel. În plină zi. André conducea cu mare grijă pentru pasagerul lor rănit. dădu ușa de perete și luă prima lampă 22 . a în sfârșit. Șuvițele drepte. care se balansa ușor. Când ajunseră de partea cealaltă a prăpastiei adânci. Chiar dacă era miezul nopții. Alarmată de senzațiile care i se nășteau în trup.cumplite. spuse ea rapid în franceză. La capătul podului. În întuneric. ea își scoase rochia. începuseră să traverseze podul suspendat. o acoperiră de la sâni până la talie. apoi fugi înainte pentru a le arăta drumul spre casa plasată oarecum în afara satului. Când. Ea îl chemă pe unul din oameni să-i ridice picioarele lui Scout. Abia când Scout își întoarse fața spre ea. pentru a nu lovi o capră care trecea drumul. Chantal începu să strige după ajutor. Chantal îi strânse capul la pieptul ei. Traversară veranda largă. ea scoase floarea de ibiscus din păr și îl lăsă să cadă liber. apărură focuri. Îl scoaseră afară pe Scout. o împături și o puse pe rana însângerată. negre și grele.

Rana sângerândă de la coapsă arăta urât. omul pe care îl rănise zăcea întins gol pe masă. care. Se liniști puțin când o văzu apărând pe una din localnice. Era dură. Ritland fu introdus pe ușa din față. așa cum îl văzuse făcând pe tatăl ei. Chantal fi făcu o injecție cu morfină în venă. Chantal întoarse capul pacientului ei și îi examină umflătura de la baza craniului. mademoiselle. își legă o mască peste gură și le spuse și celorlalți să facă la fel. curată. Și dacă între timp nu pierde prea mult sânge. Vezi să am lumină suficientă tot timpul. cât timp mă dezinfectez eu! Își dezinfectă mâinile și antebrațele cu o soluție antiseptică. — Dacă reușesc să scot glontele fără nicio complicație. chiar dacă chirurgia nu era domeniul ei. În timp ce o aprindea. tu ai grijă de lămpi. — Trebuie să ne grăbim. repede! Rănitul fu așezat pe o masă lungă într-o cameră nemobilată din acea parte a casei care era de multe ori folosită în caz de urgențe medicale. Tatăl ei nu era acolo. De altfel. dar nu mai crescuse. Își aranjă o tavă cu instrumente sterile și o puse a îndemână. de multe ori. Când se întoarse. Ea îl și dezinfecta deja pe Scout de la genunchi spre coapsă.pe care o găsi. Dacă artera femurală… Taie-i hainele. Trebuia îngrijită cât mai repede. — Oui. are să-și revină. fără probleme. Nikki. André. așa că trebuia să-și asume riscul acestei operații. îmbrăcă în grabă o bluză albă. apăsându-și buza de jos cu dinții. îi 23 . te rog să stai. — Duceți-l în spate. spuse ea către asistenta tăcută. Cum venise numai în bikini. gândea ea cu glas tare. niciunul din localnici nu băgă de seamă acest lucru. S-ar putea să am nevoie de tine ca să-l ții. Apoi. îl ajutase pe tatăl ei în asemenea cazuri.

gândi ea. Omul întins sub cearceaf îi ocupa tot timpul și toate gândurile. Dar el lipsea. când Scout începu să miște capul și să murmure vorbe incoerente. Îi așeză capul pe pernă și îl sprijini. până 24 . Refuza pe toți cei care se ofereau să stea de veghe în locul ei. în timp ce lua un scalpel. ea se rugă Dumnezeului creștin. Acum nu trebuia să supere nicio zeitate. care îi protejează pe localnici și casele lor. ea îl tamponă cu alcool făcut de localnici. Îi părea rău că nu-i putea administra mai mut de o injecție cu morfină împotriva durerilor. Chantal nu părăsise decât rareori camera. urmărindu-i gemetele și șoaptele. Apoi. Stătuse lângă pat. iar viața unui om atârna de un fir de păr. * Scout fu întins într-un pat îngust. controlând pe sub bandaj o posibilă infecție. numai ea era de vină. se rugă și zeilor satului. Rugile ei parcă îl ocroteau.acoperi piciorul lui Scout cu prosoape uscate. pentru a-i duce ceașca la buze. uscându-i sudoarea de pe trup. când pleoapele începură să-i bată și mâinile se mișcară ușor. lăsând descoperit numai câmpul operator. Când efectul ei se apropie de sfârșit. pentru mai multă siguranță. I le umezea cu unt de cacao. Dar dacă nu ar fi încercat. Aceasta era de departe cea mai ambițioasă intervenție chirurgicală pe care o încercase vreodată și era îngrozită că ar fi putut să facă o greșeală care ar fi fatală. Îi dădu penicilină ca să nu facă infecție. Dacă murea. Înainte de a pune bisturiul în rană. ar fi murit cu siguranță. Ce bine dacă ar fi fost aici tatăl ei. Zile în șir. într-un dormitor din casă. Îi turnă licoarea încet pe gât.

dar își trase piciorul sus la piept și țipă înainte de a-l întinde. Ca să verifice îl înțepă cu un ac în degetul mare de la picior. Se temu să nu-i fi atins vreun nerv în timpul extracției glonțului. * El privi în tavan pentru câteva momente. riscant și. ea își dădea seama că încerca să știe unde se află. de pe scaunul cu spătar înalt de lângă pat. faci lucruri disperate. În momentul acela. cu apă răcoroasă. Clipi. spera din tot sufletul ca. întoarse capul cu un oftat adânc și o privi prin perdeaua împotriva țânțarilor. dar nu avusese de ales.ce o termină pe toată. De la locul ei. Nu numai că tresări. ilegal. șopti ea. În cele din urmă. — Chantal Du Pont. Scout să-i poată înțelege disperarea și să-i fie milă de ea. — Tu? mârâi el. El se crispă de durere. începu să aibă îndoieli în legătură cu acțiunile ei. Ceea ce făcuse era îndrăzneț. Chantal se gândi că era timpul să-l lase să se trezească. care fusese foarte tare prins în mușchi. își dădu seama că el nu își mișcase piciorul rănit. 25 . a încercat să nu dea prea mare atenție puterii lui de atracție și să se concentreze asupra condiției lui de pacient. nu putea să nu-și amintească de sărutul lui. Și când nu ai de ales. În tot acest răstimp. În seara celei de-a treia zile. cât de abil și delicios fusese… și ce mult avea să o urască pentru modul în care îl înșelase. fără îndoială. odată situația explicată. Îi spălă fața și trupul plin de sudoare. Întinzându-i pe buze untul de cacao. Stând acolo pe marginea patului și uitându-se la fața lui nerasă.

ochii lui luceau răutăcios. Dar cu timpul. O mai făcu o dată. dar nu voiam decât să te ameninț. L-ai scos din poșetă. acoperindu-și ochii cu mâinile. Ai tras în mine. — Acum știu. Se lăsă din nou pe pernă.— Nu trebuie să urli! El își umezi buzele cu limba și gustă pomada cu care îl unsese ea. numai ca să vadă ce era. Cu barba ce-i crescuse în cele trei zile. De data aceasta. pipăind prin cearșaf. — Aveam pistolul ațintit spre tine. când localiză punctul dureros. va reuși. pe naiba. — Accident. Mi se învârtește capul. — A fost un accident. Nu-și aducea încă aminte. îi văzu trupul încordându-se. se grăbi ea să spună. Încet. se enervă el. el își lua mâna de la ochii injectați și o privi din nou. Ea îl urmări cum își caută rana. Când dădu de bandajul strâns de pe coapsă. — Era pistolul tău. 26 . Dintr-odată. — I-am spus lui André să-mi găsească un pistol. pentru că am petrecut o noapte de orgie. — Nu zac eu aici. Nici n-am știut că e încărcat. — Dumnezeule. arăta chiar amenințător. Probabil ca am petrecut al naibii de bine azinoapte. doar. dându-și pe spate o perdea lucioasă de păr negru ca abanosul. o fixă iar cu o privire ucigașă. El șuieră printre dinți o înjurătură. apoi răsuflă ușor. Nu mi-a spus că l-a și încărcat. — Unde sunt? — Nu mai ții minte ce s-a întâmplat? El scutură din cap. nu-i așa? Ea scutură din cap. gemând. Ea aștepta. gol pușcă și mahmur. se concentră din nou asupra ei și încercă să se ridice în șezut.

Omul care te-a lovit în cap. — Nu. Ochii lui se deschiseră din nou. pentru a nu-i mai da alte explicații pe care nu le putea înțelege încă. — Bea asta. nu a atins artera și nici nu a lovit osul sau nervul. Ea nu-i spuse de unde știa asta. Chantal părăsi scaunul. Mai e și licoarea de vină. — Cine dracu’ este… — André. pentru a-i verifica temperatura. — De ce? — Pentru că știam că o să ai dureri. Închise ochii. Pielea era răcoroasă. Îi puse mâna la pe frunte. Am scos glonțul. chiar dacă puțin transpirată. — Tu ai scos glonțul? — Din fericire. Luând ceainicul de pe tava așezată pe noptieră. dădu la o parte perdeaua și se aplecă deasupra lui. — Nici asta nu știam că o s-o facă. Nu prea aveam morfină și e greu de procurat. pentru că eu… El ridică mâna anevoie. a făcut o treabă ce cinste. dar te voi vindeca în câteva săptămâni. ea vărsă în ceașcă fiertura clocotită. Nu avea febră. nu-i adevărat.Scout duse iar mâna la frunte. — Licoarea? — Ți-am dat-o ca să-ți pierzi cunoștința. — Cât de gravă a fost rana? — Nu prea gravă. Simțea cumva că el nu ar fi privit cu ochi buni faptul că îl înțepase cu acul în degetul de la picior. — Cred că mi-a spart capul. — Ei bine. mormăi el. El ezită neîncrezător. — Dar ce este? Drog? Alcool? 27 . — Câtva timp. nu-ți vei putea mișca piciorul.

Am nevoie de tine. — Nu înțeleg ce vrei să spui. Ea îi apăsă cana pe buze. — Ei bine. văd că ai avut nevoie să împuști un om ca să ți-l aduci gol în pat. ăsta e riscul când răpești și împuști pe cineva. Numai grija pentru condiția lui fizică generală o opri să procedeze astfel. ci mai târziu. Înfruntându-i privirea. domnule Ritland”. — Păi. — De ce m-ai răpit? — Ți-am spus. când nu voi mai avea nevoie de tine. Dar nu acum.— Fiertură de ierburi și câteva leacuri. — De ce nu m-ai dus la spital? — Nu puteam face asta! exclamă ea. Ca să te hrănești. Ai pierdut mult sânge și nu am cum să-ți fac o transfuzie. E plină de proteine. — De ce? Ceva nu e în regulă cu tine? Ea scutură din cap uimită. Trebuie să bei ca să-ți recapeți forțele. Apoi scuipă. Ochii ei se întunecară a dezaprobare. cu câteva zile în urmă. 28 . Fu tentată să râdă de el și să-i verse conținutul fierbinte al ceștii în brațe. el sorbi încet. vezi prințeso. Acum te rog bea asta. El împinse cana morocănos. Aș fi fost nevoită să explic cum s-a petrecut și m-ar fi arestat. dar el refuză să bea. Bea-o. îi spusese: „dă-i drumul. — Bea asta sau o să trebuiască să te forțez să o faci. — Sunt gata să suport consecințele pentru ceea ce am făcut. — Ce dracu’ e porcăria asta? — Nu am putut tăia una din puținele noastre vaci doar pentru tine. zise ea pe aceiași ton imperativ ca atunci când. înjurând de mama focului.

acum știa. Netulburată de amenințarea lui. în timp ce pleoapele i se băteau încet. Dar. domnule Ritland. din ce e? — Îți va face bine. de ce mi-ai făcut asta? De ce. — Simt că am să leșin din nou. — Prea bine. scăpară prada. Îi văzu neîncrederea întipărită pe față. spune-mi. el o apucă de cămașă și o trase aproape de fața lui furioasă. se relaxară și. Ei bine. Înainte ca ea să se miște.— Parcă ai zis că e o fiertură. mai înainte. căzând grele. — Ai să-mi construiești un pod. — Mai vrei? — E tot ce pot înghiți pentru moment. Dacă nu e de vacă. 29 . Dar numai pentru că vreau să adun destulă putere ca să mă dau jos din patul ăsta și să te sugrum. cutremurându-se de silă. am întrebat. în cele din urmă. O să beau. încă agățate de țesătura bluzei ei. Capul îi căzu înapoi. pentru numele lui Dumnezeu? Ea îl privi drept în ochi. pe pernă. Degetele lui. Bău tot. consimți el. ea îi duse ceașca la buze. — Bea-o. repetă ea cu încăpățânare. — Din ce este.

Fiertura pe care o înghițise îi lăsase în gură un gust neplăcut… poate și din cauza licorii. el trase cearceaful și își acoperi torsul gol. Mai era încă ușor amețit. Îi era foarte sete. dar îl chinuia o durere surdă și persistentă. ci numai obloane. nu știa ce zi este și nici cât timp trecuse de la deschiderea festivă a stațiunii Coral Reef. Nu-și mai simțea rana arzându-i coapsa. camera era scăldată într-o lumină azurie. Era o priveliște cu totul deconcertantă. la capătul patului. vrând-nevrând. începură să chicotească și să vorbească precipitat între ele în franceză. Unde dracu’ se afla? Întoarse capul și rămase surprins. care fuseseră deschise. subțire și foarte drăguță. Conștient de situația în care se afla. prințesa? Prințesa! Chantal? întrebă el răgușit. stăteau trei femei. Să fi fost ieri? Fir-ar să fie. Alta era grăsuță și mai puțin atrăgătoare. Adia un pic de vânt.CAPITOLUL 3 Când se trezi din nou. dar în sus erau goale. Una era tânără. Această simplă și aparent inocentă întrebare le făcu pe femei să 30 . — Unde e. dar capul nu îi mai vuia ca mai înainte. cum o cheamă. Purtau toate saronguri scurte. Ultima avea o figură extrem de neobișnuită. De partea cealaltă a plasei împotriva țânțarilor. Când își dădură seama că se trezise și se uita la ele. Ferestrele nu aveau geamuri. pe care. înfășurate pe șolduri. El adulmeca mirosul oceanului și chiar îl putea auzi. o dăduse pe gât.

intră răpitoarea lui. era încă jilav. Capul ei fin cu părul mătăsos și negru. El se gândi că baia înmiresmată pe care o făcuse dăduse trupului ei parfumul de flori care pătrunsese în încăpere odată cu ea. netezind cearceaful și vârându-l sub saltea. spuse dând plasa în lături. care se învârtea pe lângă pat. Una din localnice începu să vorbească cu însuflețire. — Spuneau că ai transpirat și te-au tamponat ele în locul meu. Bolboroselile lor șoptite îl iritau pe Scout. Așa că te-au supravegheat în timp ce eu am făcut o baie și am moțăit puțin. aducând o tavă cu o cană cu apă și un pahar. Exact când își întoarse capul spre ușă. îi înflorea parcă un zâmbet.chicotească. Oare ce e așa de amuzant? Nu am pronunțat corect? — Ba da. — Mi-am închipuit că o să-ți fie sete. ceea ce numai bine nu-i făcea lui Scout la durerea lui de cap. Ea îi ocoli privirea. le spuse el femeilor. fără să îl privească. mai ales că acum știa că el era subiectul. — Acum despre ce mai vorbesc? 31 . Continuară să-i arunce priviri pe furiș și să izbucnească în râs. — Merçi. vă rog? — Desigur. Le-am mulțumit că au avut atâta grijă de tine. care nu mai puteau de râs. În colțul buzelor. — Pot să beau ceva. cum nu mai mângâiase el vreodată. — Acum ce mai vor? o întrebă Scout pe Chantal. — Ce vor? — Au insistat să mă odihnesc puțin. Le spuse „Merçi” femeilor și continuă să le vorbească în franceză. Scout își dădu seama că vorbeau despre el. Celelalte două își acoperiră gurile încercând fără succes să-și ascundă chicotelile. răspunse Chantal.

— E ceva în neregulă cu piciorul meu? Nu cumva mi l-ai tăiat cât eram eu leșinat? Ridică cearceaful ca să verifice că nu-i lipsea nimic. Apoi i se adresă lui Scout: 32 . putea chiar să o amuze părul lui de pe piept. la viteza asta. — Părul de pe corp.— Despre tine. — Părul meu? mormăi el pe lângă termometru. asta e curată nebunie. Nu vă ajunge cât m-ați bârfit? Chantal le mulțumi și le conduse spre ușă. Lipăind ușor pe podeaua dreaptă din lemn masiv. — Mai ai nevoie de ele? întrebă el. Dar. — Isuse Cristoase. — Asta știu și eu. sunt fascinate de părul tău. Scout mai să înghită termometrul înainte de a-l scuipa dintre buze și. Or. Pe de altă parte. Acum. nu înțeleg nimic. dacă era obișnuită să îngrijească numai bărbații de pe insulă.ai din belșug. arătând spre femeile acelea cu sânii goi. dumneata . ducându-și mâna la cap. le făcu femeilor semn să tacă. Vădit încurcată. ce mai au de zis? — Nu vorbești franceza? — Pot doar să comand un meniu cu feluri de mâncare obișnuite. ea i se păru prea rușinoasă pentru un doctor. Dar ce spun? O prinse pe Chantal de mână. cu un gest reflex. — Dar de ce? — Bărbații de pe insulă nu au păr pe piept.ea se opri și înghiți . — Dacă vrei să știi. ea își eliberă mâna dintr-a lui și îi puse termometrul sub limbă. își trase cearceaful. domnule Ritland. ele continuară să șușotească vesele. Lui Scout. Gata să pufnească și ea în râs. se gândi el.

— De ce? — Pentru că… ești oaspetele de vază al satului. veni lângă noptieră și umplu paharul cu apă. — Aiurea. Primul pas. Deodată. domnule Ritland. — Cine mă ștergea cu buretele înainte de sosirea femeilor? — Eu. Dar oare era ea. el îi atinse vârful degetelor și întrebă moale. pentru a putea învinge un dușman. Dându-i înapoi paharul. Părea senină și netulburată. El cunoștea îndeajuns natura umană ca să-și dea seama când era mințit. Femeia asta era tot timpul stăpână pe sine. — Ah. Privirea ei rămase imperturbabilă. da? — Mai vrei apă? 33 . Rămase afară câteva momente.— Spun că sunt foarte norocoasă că am prilejul să te îngrijesc. prinse din zbor un cuvânt familiar. rușinoasă cu adevărat? Trebuia să verifice. — E statuia. — Vrei niște apă. uitându-se la ea admirativ. Tipul cu rânjet șmecher și acel uriaș… își aținti ochii spre Chantal. Nu i se spusese întreg adevărul. să afle. Când se întoarse. domnule Ritland? El îi luă paharul din mână și bău. arătă spre femeia care vorbea și exclamă: — Știu! Știu acest cuvânt! Este… este… Plesni din degete și își scotoci memoria cam încâlcită în ultimele zile de leșin. împreună cu femeile. Putea citi asta pe fața ei de păpușă cu ochi albaștri. este să-i cunoști punctele tari și slăbiciunile. Ea se răsuci de îndată și ieși din cameră. Sărind în sus. dar obrajii mai păstrau încă o urmă de roșeață.

dar trebuie să știi că stațiunea Coral Reef este în cealaltă a insulei. sălbatice și nepopulate. aprinse lampa. prințesă. Până nu termini treaba. Acum nu. — Mai vedem noi. Ea aproape că zâmbi. calm și lucid de a fi îl irită tot atât de mult ca și ceea ce spusese. Aruncă în lături cearceaful și-și dădu picioarele jos din pat. îi făcu greață. — Cum vrei. n-am să-ți dau drumul. în fiece colț al trupului. 34 . chiar s-ar supăra. — Nu-ți amintești drumul până aici. câteva zile. Nu ține. Te rog să nu încerci. — Ies eu de aici. n-ai avea nicio șansă să ajungi în așa-zisa dumitale civilizație. domnule Ritland. vinovăția lui. încercă să-și stăpânească amețeala. locurile sunt muntoase. Niciun localnic nu poate fi mituit ca să-ți spună unde este. De aici până acolo.— Nu. El își blestema afurisita de durere. Îl lăsă cu privirea ațintită spre ușă. Era slăbit ca o mâță prăpădită și trebui să se țină de marginea saltelei ca să rămână în capul oaselor. Ți-e foame? — Mor de foame! — Bine. doar de dragul unei povești de iubire. Felul ei rece. ca și slăbiciunea. dar lasă cana. din moment ce. Scrâșnind din dinți. — Ai face mai bine să ne scutești pe amândoi de situația asta penibilă a unei încercări de seducere. mulțumesc. Iar pe jos. Durerea care-i porni din coapsă și de acolo. cum soarele apusese deja. Puse paharul la loc pe tavă și. într-un picior. Nu există decât un singur jeep în sat. care îl adusese de fapt aici. — Șansele dumitale sunt extrem de reduse. Am făcut atâtea eforturi ca să te aduc aici. șuieră el printre dinții încleștați de furie. Simți chiar o umbră de compasiune în vocea ei melodioasă. nici măcar nu vei putea merge. E al tatălui meu și a fost bine ascuns de tine. Ai să mănânci.

Era același ceainic. Rămase totuși așezat pe marginea patului. poziția asta îl făcea să se simtă mai puțin neajutorat. chiar dacă asta însemna un mare efort și o forță pe care nu o avea. și un pahar cu o substanță lăptoasă. iar acum era vârât până peste gât în ea. ar fi putut proceda mai atent. se stropi cu zeama opărită 35 . ducând o altă tavă. Ea îi adresă un zâmbet cuceritor. Întins pe spate. — Calul acesta a fost omorât pentru tine. era chiar la discreția ei. — Vrei să capeți destulă putere ca să mă strângi de gât. — E chiar supă de carne de cal? — E considerată o delicatesă în multe locuri din lume. El dădu la o parte cana. N-am de gând să mănânc nici așa ceva. — Nu mai beau porcăria asta. ca un prost. Ce tâmpit fusese! Dacă nu ar fi fost atât de amețit de băutura autohtonă. Ai putea cel puțin să-ți arăți recunoștința.a fost găsită moartă în șanțul de lângă drum. Florence Nightingale.spuse ea încruntându-se ușor . s-a lăsat atras cu totul în afacerea asta. Într-un fel. nu-i așa? Sau te-ai răzgândit? El îi smulse cana din mână și. Dar el.Trebuia să-și fi dat seama de la început că era mult prea bună ca să fie sinceră. sperând ca măcar vocea lui să fie mai sigură pe sine. O privi cum toarnă în cană fiertura clocotită. — De ce nu ați tăiat o vacă. va trebui să te hrănesc cu forța. — Las-o baltă. — Atunci. Carnea nu începuse încă să se strice. în grabă. spuse el încăpățânat. — Precum carnea de câine. Ea se întoarse. biata ființă . ci un cal? — De fapt. pe care îl recunoscu.

Fețele lor erau foarte aproape una de alta. — Ai stat prea mult în soarele tropical. Mâna ei era la câțiva centimetri deasupra. — Sunt uscat acum. N-o să construiesc nimic altceva decât o cușcă ermetică pentru tine. — Când o să mănânc și ceva solid? Sau ai de gând să mă ții nemâncat și slăbit. Ochii lor se întâlniră. prințesă. Vreau să te văd în formă cât mai curând posibil. Așa păgân și primitiv cum este. îi mângâia abdomenul și coapsele. spuse ea cu seriozitate. ca niște panglici negre de satin. de îndată ce vor putea. și să o umple de sărutări. El simți cum apetitul sexual îi reînvie. Iar legile trebuie respectate. Chantal se grăbi să ia un șervet de in de pe tavă și șterse picăturile prinse în părul de pe pieptul lui. dorea din nou gura aceea. câteva șuvițe din păr îi alunecară de pe umăr și îi mângâiară torsul abia acoperit cu un colț de cearceaf. râse el. zise el încordat. Părul ei. — Ca să pot… despre ce era vorba? Să-ți construiesc un pod? — Da. Încă de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. 36 . Parrish Island a devenit teritoriu al Statelor Unite. spuse el privind lampa cu gaz. cu un dezgust total. Ea strânse șervetul și îl aruncă înapoi pe tavă. întredeschise. știi asta. atât cât să mă ții în viață? — Nu. Te vor trimite la închisoare. hrănindu-mă numai cu supă de cal.pe piept. Aplecându-se în față. Prinse între degete o șuviță de păr și o dădu la o parte de pe pieptul lui. El se grăbi să termine supa aia nesuferită și o dădu peste cap. El îi putea simți pe față răsuflarea precipitată ce răzbătea printre buzele umede. Chiar dacă era nebună de legat sau periculoasă. pe piele. Dumnezeule. el tot avea poftă să o mângâie pe păr. — Fir-ar să fie.

putea să jure că nu purta nimic pe dedesubt. se gândi el. Vrei să mergi la baie? — Îngrozitor de tare. Părea foarte sigură de ea. O să-ți placă. din moment ce eu am avut grijă de dumneata atâtea zile. O legase într-un nod la brâu. N-ar fi putut să-și păstreze seriozitatea dacă ea ar fi umblat cu sânii descoperiți. când ea încercă să-l mai păcălească cu un pahar. răspunde-mi la întrebare. Scout îl privi. Ea se aplecă și luă de sub pat un vas de porțelan. am băut.— S-ar putea. Frumoase picioare. Acum. Bău. — Îți cer prea mult dacă te rog să mă lași singur? Ea se întoarse și părăsi camera. îmi vei construi un Pod. După mișcarea moale a sânilor. — Trebuia să fi spus. apoi se uită la ea și simți cum îi ard obrajii. el își lăsă bărbia în piept când ea luă vasul de porțelan. — Iată. Cămașa ei sport era din bumbac curat. Înainte de a intra din nou. Ești cam 37 . — Cred că ar fi bine să te întinzi. După supă. urmărind-o cum se îndepărtează. Făcuse destul efort ca să nu se lase prea mult atras de picioarele ei goale. Folosește vasul sau suportă consecințele. — Ce pod? Și asta ce naiba mai este? se înfurie el. Nu mai ai niciun secret pentru mine. ca femeile din sat. — Lapte de nucă de cocos. El își mușcă obrazul pe dinăuntru. Dar. — Ce întrebare? — Despre ce pod tot vorbești? — O să discutăm asta mâine dimineață. Mai umilit ca niciodată. atunci când mergea. ea bătu la ușă. Dar cămașa exista și era mulțumit așa. — La dracu’! — Ar fi chiar o prostie să te rușinezi acum. Purta pantaloni scurți obișnuiți și un sarong. mai întâi. îi păru tot atât de minunat ca o gură de lapte adevărat. domnule Ritland.

poate mâine dimineață. dar nu o slăbi decât puțin. nu-i așa? Nu m-ai ales dintre cei mulți pentru că eram mai atrăgător. — Ce fel de pod? Ea se răsuci din brațele lui și își azvârli părul peste umăr cu aceeași mișcare. — Fusesem ales dinainte. Ea îi puse mâinile pe umeri și încercă să îl ajute să se culce. — Ai dreptate. — Da. O văzu tresărind de spaimă. — Nu. Neslăbind-o din ochi. dar tot ce putu el să bage de seamă fu moliciunea și prospețimea pielii ei. dar așa este. nu aveau nimic de-a face cu vreun altfel de tentație. pe care mi le trimiteai atât de clar. Brațul lui se strânse și mai tare în jurul taliei ei și o trase mai aproape. — Asta poate fi o palmă pentru ego-ul dumitale. Pentru pod. domnule Ritland. apoi stinse lampa. Picioarele ei se loviră de ale sale. 38 . — Mă găsiseși dinainte și ai făcut în așa fel încât să te observ la acea petrecere. — O să-ți explic atunci când vei fi mai în forță. albindu-se de durere. el o lăsă totuși să-l culce. De abia dacă mai simțea vreun junghi dureros. de furie și de frustrare. nu avea nicio importanță felul cum arătai. — M-ai ales la întâmplare? șuieră el. Ea se asigură că are apă proaspătă la îndemână și că plasa îi acoperea bine patul.palid. Cu cealaltă îi prinse părul. — Privirile acelea de vino-ncoace. El își furișă mâna și îi încercui mijlocul. — De ce naiba? Spune-mi! — Ți-am spus.

Chantal Du Pont părea că se bucura de multă influență și prestigiu în părțile acelea. trebuia să reflecteze mai ales la situația dificilă în care se găsea. își dădu seama că era gol. Era evident mai înaltă decât femeile de pe insulă. Apucă un prosop de pe 39 . chiar pe tocuri înalte. dar își aminti cum.Privindu-i silueta îndepărtându-se către ușă. Stângul îi tremura ușor. îi ajungea numai până la bărbie. În afară de asta. Când se ridică în picioare. De data aceasta. dădu furios cearceaful și plasa la o parte. Se completau bine la înălțime. el putu distinge zgomotul vag al picioarelor ei goale pe podeaua lustruită. Scout scrută întunericul câtva timp. Cât o fi de greu să o faci să se supună și să ia jeep-ul tatălui ei și să-l conducă spre locurile civilizate ale insulei? Și unde o fi pus pistolul cu care trăsese în el? Era clar că nu avea să-l găsească stând în patul ăsta făcut anume pentru un liliputan. înjură el pe întuneric. încât pur și simplu nu mai putea suporta. își coborî picioarele jos din pat cu mai multă ușurință. De ce dracu’ permitea continuarea acestei situații? Ea era vicleană. Nici măcar nu se destinse ca lumea. Cu gândul ăsta în minte. Nu vru să se gândească la sărut. dar nu putu să adoarmă. cu adevărat. balansându-și piciorul rănit pe deasupra podelei. Se ocărî pe el însuși pentru că era atât de prost. Să fi avut vreo patruzeci de kilograme. tocmai pentru că ar fi confirmat oarecum comparația făcută de femei între el și micul idol încornorat. multă lume îl considera ca având o minte ascuțită. Gândurile îl chinuiau atât de mult. era numai bună pentru sărutat. dar nu văzuse oameni înarmați care să păzească ușa. De fapt. pentru… — La dracu’. dar nici el nu era un tâmpit. doar razele lunii se revărsau pe fereastră și mai dădeau puțină viață camerei.

Țopăind în direcția aceea numai pe piciorul drept. de parcă ar fi urcat un deal înalt. brusc. înaintă cu greu prin living. așa cum se așteptase. observase o pătură pitită într-un colț al camerei. Nu era cine știe ce. trecu printr-un dormitor unde patul era desfăcut. foarte curată și plină de obiecte personale. fruntea i se umezi și răsufla din greu. dar era mai bine decât nimic. Casa era adâncită în liniște. În poală avea o carte deschisă. s-ar fi răzgândit. Se îndreptă spre ușă. dar. altele în engleză. Până să ajungă în colțul acela. Ceva mai devreme. apoi printr-o cameră mare care era despărțită în două. i se păru că e foarte departe de mijlocul camerei. apoi străbătu un culoar. Din cauza amețelii. arunca umbre late pe fața ei. O lampă cu gaz. 40 . cu picioarele goale sprijinite de colțul unui birou plin de hârtii răvășite. nu găsi. ca și cum ar fi început să se dezbrace la un moment dat și. iar câteva șuvițe îi încadrau de minune obrajii fără cusur. Singurul zgomot era foșnetul neîncetat al oceanului. Vedeai peste tot cărți: pe mese. Nici telefon nu exista. încât nici nu îl auzi apropiindu-se. Oricum. Căută un întrerupător. Părul ei acoperea ca o perdea speteaza scaunului. chiar și pe jos. Nu era prea departe. Patul cel mare era gol. folosindu-se de mobile ca să se sprijine în drum.noptieră și și-l înfășură în jurul taliei. Era pe jumătate tolănită pe un scaun din piele. o combinație de dormitor și birou. Purta ochelari. casa era bine mobilată. Fără să facă zgomot. cu flacără mică. pe etajeră. iar Chantal stătea singură în partea destinată biroului. Unele erau în franceză. folosindu-se de mătură ca de o cârjă. Cămașa îi era desfăcută. Era atât de concentrată. dar neocupat.

Văzându-i linia perfectă a sânilor cu sfârcuri parcă anume făcute
să bucure gura unui bărbat, Scout resimți ceva în plus față de
durerea pe care i-o producea rana; sângele îi circula mai reepede
prin vene și îl încălzi plăcut.
Căută să înlăture gândurile lascive și, reluând conversația din
punctul unde o lăsaseră, vocea lui răsună groasă și răgușită:
— Ai să-mi explici totul, acum.
Ea sări de pe scaun. Picioarele îi atinseră podeaua. Cartea îi căzu.
Își înălță capul. Prin lentilele mari ale ochelarilor, ea îi distinse
silueta în umbra groasă a camerei. După câteva secunde, și numai
pentru că el o privea intens, ea își dădu seama că bluza îi era larg
deschisă. Îi adună poalele ca să se apere și își scoase ochelarii.
— Domnule Ritland, cum ai reușit…
— Lasă, „domnule Ritland”, bine? Nu sunt un musafir în casa ta.
Sunt un prizonier. M-ai văzut dezbrăcat și aș fi vrut și eu să te văd la
fel, mai ales când limba mea îți cerceta gura și îți mângâiam
sfârcurile sânilor. Nu crezi că asta e de ajuns ca să ne putem spune
pe numele mic?
Resimți o bucurie perversă când văzu cât de mult o ofensase
discursul lui sardonic. În același timp, insista în cruzimea lui. Acasă,
nu s-ar fi gândit niciodată că ar putea să i se adreseze astfel unei
femei, oricare ar fi ea. Citise despre bărbați care se sălbăticeau trăind
departe de civilizație și societate, dar nu s-ar fi așteptat să i se
întâmple chiar lui așa ceva. Cel puțin, nu atât de repede.
Apoi, fusese serios provocat de această femeie, cu ochi albaștri,
răpitori, care acum îi cercetau fața, așteptând parcă scuze din partea
lui.
Frustrat, el pufni ușor pe nas. Expresia ei de animal rănit îl făcu
să se simtă ca un „băiat rău”.
— Cel puțin recunoaște că am toate motivele să fiu furios.
— Recunosc, zise ea calm. Pe cuvântul meu că nu am vrut să trag
41

în tine. Îmi pare rău.
— Dar ai făcut-o, nu-i așa? Spune-mi acum despre pod.
— Ești sigur că ești pregătit să asculți explicația în noaptea asta?
— Sunt sigur.
— Atunci stai jos, și, zâmbind, adăugă. Scout.
Recunoscător, el se prăvăli pe un scaun, față în față cu al ei.

42

CAPITOLUL 4
Chiar și în lumina palidă a lămpii, Chantal îi putea vedea buzele
palide. Își dădea seama că suferea. Slăbit cum era, distanța pe care o
străbătuse până în camera ei fusese pentru el o adevărată călătorie.
Pielea lui era cenușie, umedă și rece, iar fruntea îi era brobonită de
sudoare. Șuvițele de păr castaniu închis, care îi veneau până în ochi,
se udaseră bine. Dar, mai presus de oboseală și sfârșeală, el părea
extrem de hotărât. Se gândi că îl ținuse îndeajuns în totală stare de
inconștiență.
— Cu ce să încep? Nu-ți amintești, pentru că erai leșinat, îi spuse
ea. Dar când am ajuns aici, André și cu mine te-am cărat pe un pod
suspendat care trece peste o prăpastie adâncă. Această prăpastie
separă satul de insula propriu-zisă. Podul reprezintă un mare risc.
Trebuie neapărat înlocuit. Te-am adus aici ca să le construiești
oamenilor mei un nou pod.
Ea îl privea cum își rumega ideile în minte. Expresia lui rămase
neschimbată, dar observă o licărire vagă de interes în ochii lui.
Frumoși ochi! Ochi de culoarea mierii.
Luându-și privirea de la ei, ea îl văzu frecându-și neatent
porțiunea de coapsă de deasupra rănii.
— Te doare?
El încetă să se maseze și minți:
— Nu.
— Aș putea să-ți dau ceva.
— Nicio șansă, domnișoară Du Pont. De câte ori îmi dai câte ceva,
43

Chantal interveni: — Mă bucur că totul te amuză atât de mult. — O aspirină. Era foarte frumoasă.mă adoarme pentru următoarele câteva ore. M-am născut aici în sat. El își frecă din nou. — Ești vreo preoteasă? Regină? Misionară? Ce ești? Presupunerile lui o făcură să zâmbească. Întoarse spre el o poză în ramă argintie. Dar. — Tata și mama. — Mulțumesc. Nu cred că e vorba doar despre un podeț. — Asta știu și eu. Când o văzu privindu-l. inconștient piciorul. — Nimic atât de măreț. spuse el nerăbdător. se opri. — Era? — A murit acum câțiva ani. Chantal ghici aproape exact reacția lui la vederea bărbatului alb și a femeii din Polynezia. ea răspunse: — Chantal Du Pont. ai moștenit totul de la mama ta. — Dumnezeule! El începu să râdă și dădu din cap. 44 . Poporul meu… — Poporul tău? zbieră el. — Vorbește-mi despre pod. Ea făcu un gest de respingere și încercă să spună în treacăt: — Vreo șaizeci de metri. zise: — Ai ochii tatălui tău. El luă rama și privi poza cu curiozitate. Vădit iritată. Te asigur că acest pod înseamnă viața pentru poporul meu. în rest. Când puse la loc rama. Dar cine ești tu cu adevărat? Considerând întrebarea justificată.

căutând s-o facă pe cât se poate de modernă 45 . a servit în Marina Franceză. să muncească și să studieze. Insula. arătând clar că avea dreptate. Chiar și așa. și s-a îndrăgostit de ea. chiar dacă insula era acum teritoriu al Statelor Unite. când au venit împreună în Franța. — Tata. S-au căsătorit. Nu conta faptul că mare parte a averii lor fusese luată de naziști. Franța se afla într-o situație proastă. începu Chantal. De fapt. Lili. după război. De câte ori insista asupra suferințelor frumoasei ei mame. toți o evitau. — Așa că. așa cum ai observat.Ochii ei rămaseră pironiți la figura adorabilă și blândă. zise ea. amândoi erau evitați. e foarte atrăgătoare. Tata și-a continuat munca și activitatea de cercetare aici. o durea sufletul. se întoarseră în Parrish Island. ea avea o urmă de sânge francez în vine. Aici a întâlnit-o pe mama mea. Cum. spuse Scout. închisă în rama fotografiei. — Era de neconceput să primească o polineziană în familie. A construit această casă. el s-a întors aici. A fost plasat aici pe insulă înaintea celui de-al doilea război mondial. Membrii familiei se mai considerau încă o parte a elitei. domnul Georges Du Pont. plecându-și capul: — Chiar și așa. dar numai pe jumătate din ceea ce suferise Lili și o făcuse să se înstrăineze de familia Du Pont și de toți foștii prieteni și colegi ai tatălui ei. — După fața ta gânditoare. poate. trăgând aer în piept. aș zice că. nu au avut un trai prea fericit. Du Pont era o veche familie aristocrată. El se foi pe scaun. să o îmbrățișeze ca pe una de-a lor. Chantal recunoscu. după aceea. chiar dacă ești prea politicos să pui întrebări. Și Chantal avusese de suferit într-o anumită măsură. — Mama se convertise la catolicism. — Știu că ești curios să știi mai multe.

În cele din urmă. Se încruntă. insula aceasta era casa lui în mai mare măsură decât Parisul. — Exact.prin aceste locuri. — Ani de zile. Scout o trezi la realitate. După naștere. Și apoi. doar o față zâmbitoare care. adăugă ea trist. Astfel. sătenii au început să depindă cumva de el. mama nu a rămas însărcinată. Chantal se lăsase pradă reveriilor ei dulci-amare. Se obișnuise cu traiul liniștit. A scris în jurnalul ei că zilele când m-a purtat în pântec au fost cele mai fericite din viața ei. — Mândria unui tată. nu ar fi părăsito niciodată pe mama. Muncea aici. apoi continuă: — Dar avea deja o vârstă când era riscant să ai un copil. tatăl tău nu te-a dus înapoi în Franța? — În vremea aceea. Sarcina a fost dificilă. — De unde știi? întrebă ea surprinsă El arătă cu capul undeva. fără îngrijiri prenatale de specialitate. ceea ce era pentru ea o problemă îngrozitoare. gest galic moștenit direct de la Georges Du Pont. după moartea lui Lili. a rămas însărcinată cu mine. îmi cânta cântece de leagăn franțuzești. întrebând-o: — De ce. spuse ea ridicând din umeri. în spatele ei. El a introdus în sat ceva elemente moderne. la diplomele înrămate și puse pe perete. nu și-a mai revenit complet niciodată. când ai apărut? Nu ești chiar așa de bătrână. localnicii aveau nevoie de el. — Și tu. În cele din urma. Am urmat Școala Engleză de 46 . — A devenit un fel de părinte al tuturor. pentru că avea grijă de ei. de multe ori. — Dar tu ai plecat. Trecură câteva momente. A murit când eu eram încă mică. Amintirile mele despre ea sunt difuze.

— Bineînțeles că știam eu câte ceva despre toate astea. parfumul coniacului. tata a considerat că America era mai potrivită pentru mine. — Mulțumesc. la colegiu.la Școala Militară. Chantal își savura coniacul. — Aici e aici! spuse Scout necruțător. De ce ai plecat în Statele Unite și nu în Franța? — Aveam dublă cetățenie. desigur. — Vrei puțin? — Nu. Mi-a plăcut să port haine la modă. că doar petrecusem ceva timp ca elevă la școala bazei militare de aici. mulțumesc. Spre surprinderea mea. oprimare. Chantal întoarse capul uimită de-a binelea de spusele lui Scout. — Odată ajunsă în Statele Unite. cu toate că tachinările lui Scout o indignau. muzica rock și filmele. fără să-și dea seama. erau războaie îngrozitoare și revolte. — De ce? Credeam că ai vrut să mai cunoști și altă parte a lumii. Învârtea paharul în mâini și adulmeca. am descoperit că nu era așa de rău. și învățase destul de repede 47 . Pentru anumite motive. — Trimisă? — Cu împotriviri și țipete. sclavie. Se duse la un dulăpior cu băuturi și-și turnă un strop de coniac. — De ce? Își desfăcu larg brațele. decât Europa. Când am terminat liceul. Am descoperit cornurile calde cu brânză. Aparent era calmă. Aici este paradisul! Tot ce învățasem la orele de istorie. — Pariez că soldații roiau în jurul tău. — Chiar așa? Chantal zâmbi și se ridică în picioare. — Ceea ce explică buna stăpânire a acestei limbi. Fusese de multe ori invitată. am fost trimisă în California. Nu mai beau.

mi se pare… 48 . De la tatăl tău ai învățat asta? Ea puse paharul de o parte. departe de casă. nu ar putea să bea așa. — Tatăl tău ți-a cerut să vii mai repede? — A fost desigur foarte fericit să mă revadă. — Și. aveau nevoie de o companie de sex feminin. atunci. care se holba la ea năucit. — Da. Ca toate celelalte fete de pe insulă.să se păzească de întâlnirile galante. foarte mult. mi-ai părut așa de sofisticată! Apoi. fluierând. — N-a fost mai curând o dovadă de egoism din partea lui? El hotărâse să-și ducă viața aici. — Cei mai mulți dintre bărbații pe care-i cunosc. — Nu ți-a plăcut California? — Ba da. vădit încurcată să discute cu Scout viața ei personală. Chantal se concentră din nou asupra lui Scout. și multe altele. — La ce te uiți? întrebă ea. — Ce? — O clipă. dar din moment ce tu puteai practica medicina în Statele Unite. Erau o grămadă de atracții care ar fi putut să mă țină acolo. zise: — După ce ai stat atât în Statele Unite. ordonându-și parcă gândurile. răspunse ea evaziv. aparent inocente. care îi sădiseră în suflet neîncrederea în bărbații albi. Enervată de ce-și aducea aminte. neîncredere care se dovedise a fi justificată. fusese considerată o pradă ușoară pentru bărbații care. de ce te-ai întors? — Asta e treaba mea. Avusese câteva decepții. coniacul. cum de te-ai mai întors aici? — Așa am vrut. — Nu-mi pot imagina.

Vreau să-l văd. arătând spre diploma cu numele Doctor Chantal Louise Du Pont. Știam ce trebuie să fac. Sunteți așa din familie. prințesă! El se opri. 49 . Oricum. l-am urmat. Nu l-ai urmat pe tatăl tău ca să devii doctor? Ea începu să râdă. Scout își pierdu și ultima umbră de culoare din obraji. chiar dacă eu nu am practicat niciodată medicina. ca să tragă aer în piept. — Da. L-am urmărit pe tata îngrijind răni mult mai grave. Amândoi suntem doctori în geologie. respirând sacadat. înveți să te descurci și să improvizezi. A pus la loc oase rupte. Chantal se ridică aproape în același timp. își întoarse privirea furioasă și repetă cu glas tare: geologie! Sări de pe scaun. chiar și din punct de vedere chirurgical.— Medicina? Privirile lor pline de uimire se întâlniră. repetă el. Nu a fost o operație prea grea. — Geologie? bălmăji Scout. zise el cu gravitate. a asistat la nașteri complicate. — Distribuie antibiotice când le poate procura și întotdeauna a făcut tot ce a putut ca să salveze viața cuiva. — Deci și el e un șarlatan. și am devenit doctor. cu rezultate excelente. Unde e tatăl tău? Vreau să vorbesc cu el. În seara asta. Când cel mai aproape spital este dincolo de niște munți. Cred că nici el nu e întreg la minte. — Preferai să-ți fi lăsat glontele acolo? Să te fi lăsat să pierzi sânge până mureai? El arătă cu degetul bandajul de la coapsă și urlă: — Ți-ai făcut mâna pe mine! Putea să mă coste piciorul. — Medicina. — Fii atent la… — M-ai operat și nici măcar nu ești doctor! zbieră el. îmi iau riscul de a discuta cu el. a scos amigdale și apendice. Apoi. Dumnezeule! Ești nebună! — Liniștește-te. holbându-se la hârtiile înrămate. Puteai să mă lași olog pentru tot restul vieții. — Nu cu piciorul meu.

dar și în enervarea lui. El sări spre ea și o apucă de umeri. Nu e disponibil. Scout șuieră o înjurătură care o izbi pe Chantal drept în față. spuse el sarcastic. Ea se uită în sus spre el. Buzele lui albe. gemând. desfăcute. — Lasă-mă să te ajut să ajungi înapoi în pat. — Nu trebuia să te ridici din pat. Nelăsându-l să se gândească prea mult. — Sigur că poți. ar fi făcut exact același lucru. — Ei. — Eu n-aș fi avut un glonte în coapsă și n-aș fi ajuns aici. — Unde e? — Pe undeva. El era încă agățat de gâtul ei și mâna îi atârna în dreptul pieptului 50 . spuse ea moale. Ea își dădea seama mai bine decât el că toate acele înjurături își aveau izvorul în durerea lui fizică. — Pot să mă întorc și singur în pat. — Mă doare îngrozitor piciorul.Unde e? — Nu este aici. Ea îl strânse mai tare cuprinzându-l cu brațul la nivelul coastelor. ea își petrecu brațul pe după mijlocul lui și îi agăță brațul după gâtul ei. Proptindu-și umărul sub brațul lui. se lăsă pe piciorul stâng. Se prăbuși peste ea. lăsau să se întrevadă dinții încleștați. dacă ar fi fost aici când te-am adus. pe munte. când sunt aici ca să te ajut. Dar. Era îngrozitor de încăpățânat și orgolios. Respirația lui ieșea șuierată printre dinți. Oasele feței apăreau ascuțite și erau scăldate de sudoare. scuturând-o ușor. dacă nu erai tu. Dar ar dura prea mult și nu are rost să te ostenești. Fără să vrea. nu puteam să zac acolo și să te las să mă calci așa în picioare. — Nu e bine să te agiți atât de mult. ea îi preluă cea mai mare parte din greutate.

Era pistolul. chiar dacă zona dimprejur era ușor inflamată. amândoi priviră în podea. a văzut că el stătea nemișcat. — Te rog. Păru surprins de șirul îngrijit de copci care prindeau tăietura. pe care-l pusese pe noptiera tatălui ei. Sub palma ei întinsă. Privind în sus. el își smulgea bandajul de tifon legat pe coapsă. Rana era curată. Învins parcă. Îl lăsă ușor pe marginea patului și se întoarse să aprindă lampa. fără semne de infecție.ei. Pe cât îmi pot închipui. îl observă uitându-se fix la ceva din partea cealaltă a camerei. îi ghici ea gândurile. m-ai măcelărit. așteptând să i se domolească senzațiile răspândite în tot corpul din sfârcurile rotunjite. — Nu merită efortul. Chantal reuși să-i prindă mâinile. Când îl privi din nou. Se împiedică și degetele îi atinseră sânii. Am fost așa de îngrozită de faptul că am fost în stare să te rănesc. Când deschise ochii și vru să facă câțiva pași. Fără să mai scoată nicio vorbă. dar el o îndepărtă și sfâșie pansamentul. până ce acesta căzu cu totul pe podea. într-un morman de zdrențe. incapabili să respire sau să se miște. Amândoi încremeniră. 51 . porniră spre camera pe care o părăsise cu o oră în urmă. Ea îi putea simți fiecare bătaie a inimii. ale căror sfârcuri erau deja rigide. el se lăsă să atârne și mai greu. — Dar ce faci? țipă ea. Chantal strânse ochii. incapabili să gândească. pielea lui de pe piept se simțea caldă. Pentru câteva secunde. — Ceea ce ar fi trebuit să fac imediat ce mi-am revenit. Nu știam că e încărcat când mi l-a adus André. nu face asta. după sabotajul cu alcool. încât am scos toate gloanțele și le-am aruncat.

Oricum. Dar adesea își dădea seama că îl provocase pur și simplu ca o femeie în căutarea celui mai seducător bărbat de la petrecere. Cu un aer profesional. spuse ea drăgălaș. ea se dusese acolo cu o misiune. El se strâmbă. O căldură pătrunzătoare și plăcută ca razele soarelui tropical. dar va fi un subiect de discuție interesant. că tot ai lăsat să pătrundă aerul. Știa din experiență că poveștile de dragoste puteau da naștere la multe dureri de cap. O cangrenă însă ar fi fost mai greu de remediat. inima-i tresărise în piept și stomacul i se strânsese. mai bine să o curăț și să-ți leg rana din nou. Cu toate că ea și tatăl ei primiseră o invitație scrisă la festivitatea de deschidere a stațiunii Coral Reef. Evitase așa ceva. viitorul satului.— Mi-e teamă că vei rămâne cu o cicatrice. Se dusese cu scopul precis de a răpi un inginer pe nume Scout Ritland. — Acum. că de asta depindea. mai poți trăi. ea trebui să-și aducă aminte că seducerea lui avea un scop anume. când André i-l arătase cu mare discrete. de fapt. chiar dacă privirea pe care i-o aruncase Scout Ritland o umpluse de dorință și îi reamintise că era o femeie neîmplinită. De multe ori în seara aceea. Vrei să te întinzi? Ochii lui îi întâlniră pe ai ei. dar ea evită să se uite la el și se 52 . de când cu eșecul din California. ea îi ignoră privirea și îl așeză ușor pe perne. El continua să o privească fix. și cu regretul că toată această poveste nu se poate termina cu o scenă romantică. — Cu o cicatrice. Faptul că era arătos și sexy îi ușurase mult sarcina. Și va continua astfel. îi înmuie genunchii.

îi întoarse perna așa ca el să simtă răcoarea feței de pernă neatinse. Cu cealaltă. — Vrei un coniac? Sprâncenele lui se arcuiră a neîncredere: — Chiar coniac? Nu Mickey Finn? Ea se încruntă la el. O surprinse faptul că el își înălță capul ceva mai sus. — Ar trebui să iei un analgezic. pentru că. străbătând părul moale. își frecă stomacul gol. primim câte o cutie cu coniac franțuzesc de la un coleg al tatei. acum du-te. cu o mână. bătu perna cu pumnul ca să i-o așeze sub cap. Îi mângâie ușor cu nasul. zise el. care ne-a rămas prieten credincios. 53 . de la stern spre buric. Stătu lângă pat și îl urmări pe Scout golind paharul. coniacul radiind o senzație delicioasă de căldură. Scout îl luă și sorbi puțin.concentră să spele rana cu antiseptic. ieși din cameră și se întoarse imediat cu un pahar de coniac. apoi își îngropă fața în decolteul bluzei ei și-i sărută moliciunea pielii. se lăsase în voia simțurilor și îl mângâiase cu dragoste și nu din obligație. îi ridică ceafa. atât cât să-i atingă sânii. Când termină. Degetele lui se mișcară. Ea îi luă paharul. — Bine. i-l bandajă cu tifon curat. ridicându-i genunchiul. Când am de-a face cu tine. Chantal știa cât de mătăsos este. trebuie să am mintea limpede și să fiu în deplinătatea facultăților mintale. Închise ochii și savură înghițitura. Și mai departe. crescut în smocuri. Amintirea aceasta îi aspri vocea: — De fiecare Crăciun. apoi. plescăind satisfăcut. Absent. — Tatăl tău are gusturi cam scumpe. remarcă el. odată. — Las-o baltă. Apoi.

dar brațul lui Scout o prinse ca un șarpe de mână. 54 . El vorbi primul: — Nu știu… Am avut ciudata impresie că am mai trăit asta cândva… Fără să-și dea seama. Chantal. — Și ce mai vreau încă și acum. șopti ea. pe moment. Chantal luă lampa și stinse fitilul. ca și ea. ea văzu cum peticul de prosop care îi acoperea partea de jos a abdomenului se ridicase deja. planul ăsta al tău este o nebunie. și nici pentru oamenii mei. știi asta! — Știu. își umezi buzele cu limba și își șterse palmele umede pe șolduri. Întâi îi privi iar acea parte a trupului și apoi îi întâlni ochii albaștri. îi strânse capul la piept. — Nu. — Noapte bună! Se întoarse să plece. șopti ea. — De ce? — Mi-era frică să nu mori. — Știai ce vreau. — Eu nu te-am urmărit la petrecere ca să-mi dai ceva de lucru. În lumina palidă a lunii. — Când am venit aici. — Pentru mine nu este. Apoi îi dădu imediat drumul și se trase înapoi. ți-am ținut capul în poală. Ca să reducă tensiunea care o domina. Câteva clipe interminabile se fixară reciproc.Chantal gemu și. Scout părea tot atât de uimit de ceea ce făcuse. — Chantal! Ea se întoarse. — Uite. fără prea multă tragere de inimă. — Da.

o creatură fantastică. se ridică în șezut.— Fii înțelegătoare. încetară. Cere-mi să fac ceva logic. — Atunci mă mir chiar că nu m-ai împușcat în cap. — Noapte bună. Vocea ei căpătă niște inflexiuni curioase. Dar acest pod este o aiureală. Și tu știi asta. El oftă adânc. — Iar m-ai drogat cu coniacul. de altfel extrem de liniștită. Chantal se dezbrăcă și se furișă în pat. ca să construiesc un nenorocit de pod. — Nu fi absurd. Ai să dormi foarte bine. — N-ai să mai vorbești așa mâine. Își trase mâna din mâna lui și potrivi plasa de țânțari. Am prea multă nevoie de tine ca să te pierd așa ușor. Dumnezeule. Ea îl văzu amețind și ducând o mână la cap. Înjurăturile lui o urmară prin toată casa. o vei face. — Mai vedem noi. când ai să-l vezi. — De unde naiba știi tu cum am să dorm? N-ai… Brusc. educată și rafinată. în loc să-mi operezi piciorul. Ajunsă în camera ei. De 55 . Nu pot și nu-mi voi pierde timpul aici. Sedativul slab. de vis. ca de exemplu. Scout. să sporesc populația tribului și să-ți fac un copil. Ieși din conul de lumină al razei de lună. — Ești o femeie inteligentă. nu-i așa? La dracu’! Când o să mă învăț minte? — Îmi pare rău. — Ba da. își făcu efectul. Aș fi fericit să te îndatorez. arăți ca o zeiță păgână. Înjură zdravăn și se prăbuși înapoi pe pernă. dar nu mai suportam să te văd suferind fără rost. În cele din urmă. — Mâine o să găsesc eu o cale să ies de aici și să mă întorc în lumea civilizată. preparat de localnici din boabe de fructe indigene.

nici gândul la pod. Nimic nu o ajuta să-și domolească aceste simptome pe cât de ciudate. de la pielea lui sub mângâierea mâinii ei. de la dulcea apăsare a feței lui nerase pe sânii ei rotunzi. 56 . Își strânse puternic coapsele.obicei. În seara asta. Își întinse mădularele și își arcui spatele. încercând fără succes săși relaxeze mușchii încordați. dar asta nu o făcu decât să-și mai simtă o dată sfârcurile întărite și sensibilizate. Și nimic. nici rugăciunile rituale. pe atât de minunate. Simțea fiecare centimetru de piele atingând cearceaful. rușinată de zvâcnirile dintre ele. camera ei era răcorită de adierile dinspre mare. dureroși. trupul ei rămase încins și încordat. ale maladiei care-i cuprinsese trupul. încercând să potolească furnicăturile care îi străbăteau. Își împreună brațele pe sâni. cu toată briza care adia. nici numărarea oilor. nu-i putură abate gândul de la sărutul lui Scout. Respira încet și profund.

— Drăguț puștiul. Îi spunem Johnny. — Nu e nevoie să te aperi. o văzu stând lângă pat împreună cu un băiat. pentru că îi plăcea să vadă razele soarelui desenând pete aurii pe figura lui. — Dar ăsta cine mai e? făcu el către băiat. care-i completa parcă desimea sprâncenelor. scărpinându-se leneș și trezindu-se încet. Peste o zi sau două. Nu avea fire albe. Am întrebat doar. lângă pat. Îi plăcea părul lui aspru de deasupra urechilor și de pe ceafă. În orice caz. datorate fără doar și poate muncii lui în aer liber. Sau. Partea de jos a feței lui era umbrită de o barbă nerasă. Zâmbi către băiat. ea găsi că încrețiturile din jurul ochilor. Rămăsese așa câteva minute. zise ea în franceză. E al tău? — Nu. Chantal stătea în picioare. din cauza ridurilor de pe față puteai să-i dai ceva mai mulți ani. Privi cum lumina soarelui îi desena șuvițe aurii în părul castaniu închis. poate. — Jean. avea să fie cu siguranță nevoit să se radă. erau deosebit de plăcute.CAPITOLUL 5 Când se trezi a doua zi de dimineață. 57 . adică cu aproximativ 10 ani mai mult decât ea. Scout îi aruncă băiatului o privire prietenoasă. El suspină adânc și își duse ușor o mână pe piept. dar ea se gândi că trebuie să aibă în jur de 40 de ani. Deschise ochii. cel puțin așa ar fi fost normal. mijindu-i în lumina puternică.

Nu trebuia să te caute nimeni. Fața lui se aprinse. Trebuie să-și fi dat seama că lipsesc. Nu prea curând. Johnny. dar nu-ți mai bate gura. de fapt. Are să fie „cârja ta“ pentru câtva timp. — Câini? pufni ea în râs. spuse el timid. ușa era deschisă. Și. Ce mai faci? — Bonjour. 58 . monsieur. or să dea de mine și aici. S-a oferit André.— Bună. în orice caz. când vă veți obișnui unul cu celălalt. — Vrei să mănânci acum sau după ce te bărbierești? — Să mă bărbieresc? Ea se dădu de o parte și el putu vedea obiectele lui de toaletă întinse pe noptiera. ea nu mușcă din momeală. și el te va servi. — Astea sunt ale mele! exclamă el. De unde le-ai luat? — Din baraca ta de pe șantier. dar o privi orgolios. Au avut toți timp să se trezească după petrecere. un ceainic cu apă clocotită și un lighean de spălat. Îi arătă geamantanul deschis de pe podea. Bună idee. — Mi-e teamă că Johnny este singurul cuvânt englezesc pe care îl cunoaște. cu câini. Team auzit spunându-i domnului Reynolds că poate vei dispărea pe insulă pentru o perioadă nedeterminată. cu tot ce au ca să mă găsească. Așa i-ai spus. — Ai intrat cu forța și le-ai luat? — Nu eu. M-am gândit că ți-ar plăcea să ai lucrurile tale. — Sigur că echipa mea trebuie să-mi simtă deja lipsa. Spui ce vrei. caută cu helicoptere. îl informă Chantal. — Poate să-mi comande și un taxi? Știind prea bine că vrea să o provoace. Mai devreme sau mai târziu. Zâmbi. Probabil că acum răscolesc insula. nu a intrat cu forța. ca și cum ar fi făcut o glumă. Dar o să vă înțelegeți voi. Scout fu de acord.

Johnny te va ajuta să mergi acolo. întâi am nevoie de o baie.— Pe lângă toate păcatele tale. iar. Satisfăcută. Oricum. în timpul ăsta. Zâmbetul lui sincer și afectuos făcu să i se vadă lipsa a doi dinți din față. atâta timp cât ești în grija lui Johnny. dar văzuse bine că era foarte încăpățânat și că și-ar fi folosit și ultimele resurse fizice ca să-și depășească handicapul temporar. înalt și păros. În ușă ea se întoarse către el. Johnny știa prea bine că Chantal vorbea despre el și privea spre omul alb. eu îți pregătesc tava cu micul dejun. — Chiar că trebuie să mă bărbieresc pentru sărbătorirea acestui moment unic. el zise: — Ai spus ceva despre niște mâncare? — Da. Asta l-ar pune pe el într-o lumină foarte proastă față de familie și prieteni. Din punct de vedere fizic. zâmbind: — Bineînțeles că. convinsă fiind că el nu ar pune niciodată în pericol poziția acestui în comunitate. îi era și așa superior. Chiar dacă nu înțelegea nimic. Încruntându-se. — Iar alții nu prea se feresc. nu vei da atâta dovadă de lașitate încât să încerci să fugi. mai tragi și cu urechea la ce vorbesc alții. și azi vei primi mâncare solidă. Când se întoarse cu tava. Rana îl mai slăbise. promit să nu fac nimic rău. 59 . el tocmai terminase să se bărbierească. Controlul psihologic era singurul pe care îl mai exercita asupra lui. Scout era mai solid decât orice bărbat din sat. Ar fi considerat ca un mare eșec al lui și i-ar umbri tot restul vieții. Scout îi zâmbi și el băiatului și apoi îi spuse sec lui Chantal: — Cât timp sunt cu el. Și preciză încăpățânat: — N-am să mai folosesc nenorocita aia de ploscă! — Mi-e teamă că nu avem instalația sanitară cu care ești tu obișnuit dar există totuși un W. ea îl lăsă singur cu puștiul.C.

Scout își șterse urmele de spumă cu un prosop umed. cum e? Îi arătă obrazul băștinașului. proaspăt spălat. — Câteodată. Părul lui de pe piept. domnule. chestiile astea mentolate put de-a binelea. Întoarse lama așa încât ascuțișul ei să nu atingă obrazul copilului. acum hai să te bărbierim și pe tine. care îi ținea oglinda. Johnny. era umed și cârlionțat. Personal. Chantal băgase de seamă că Scout purta o pereche de pantaloni scurți. Acesta chicoti de plăcere. Se și periase. Bărbia puștiului purta urme de spumă albă de bărbierit. Ei. — Bine. zise Scout. Îl inhală puternic când se aplecă peste el ca să-i așeze tava în brațe. 60 . punându-i oglinda în față. iar stângul atârna peste marginea patului. cu picioarele încrucișate. chiar dacă îi lipsea cămașa. prefer mirosul de lămâie. — Gata. Parfumul de lămâie al săpunului de bărbierit era îmbătător.Piciorul drept îi era îndoit. și-i curăță cu grijă spuma de pe bărbie. Parfumul acesta le înnebunește pe femei. care dădu din cap apreciativ. M-a ajutat să mă îmbrac pentru prima oară de când sunt aici. stătea la capul patului. — Îmi închipuiam eu că o să vă înțelegeți bine. — E prietenul meu.

ea îl conduse prin casă pe Scout. Se întoarse cu gloanțele adunate în pumn. Ouă cu șuncă? — Orez și pește. fără să răsufle măcar dădu pe gât două cești cu cafea. văzu doi pești mici prăjiți. — Mon Dieu! exclamă ea. Când ajunseră în camera tatălui ei ea aruncă o privire spre ușă. Scout stătea rezemat de ușă. Răspunsul lui. îi dădu drumul lui Scout și fugi spre băiat. ca să se liniștească. Îi dădu lui Johnny câteva instrucțiuni în franceză.— Ce e de mâncare? Clătite cu cârnăciori? întrebă el plin de speranță. — Ai vrea să vezi podul? — Da. — La micul dejun? Când dezveli farfuria. o surprinse pe Chantal dar el adăugă imediat. După care. cu un țipăt scurt. atât de rapid. un castron cu orez și jumătate de papaya. smulgându-i arma. Înfundă ultima bucățică de papaya în gura lui Johnny. După șocul inițial Scout se apucă să mănânce devorând totul. Așa cum făcuse și noaptea trecută. — Johnny! Brusc. Apoi o scutură și scoase cele cinci gloanțe rămase. se uită în sus la Chantal și întrebă: — Și acum? Sper că nu trebuie să mă culc din nou. care se sprijinea de umărul ei. 61 . O ținu câteva secunde strâns lipită de ea. care învârtea pistolul pe degetul arătător. arătând cu decetul spre ea: — Dar numai pentru că este singurul loc pe unde se poate ieși de aici. privind-o pe sub sprâncene. după care zvârli pistolul în sertarul noptierei. Cu șervetul la gură. Băiatul sări peste patul lui Scout și o zbughi afară din cameră. — Nerușinato! înjură el scurt.

ciufulind părul băiatului. Sau cel puțin așa credea Scout. Era ca și cum ar fi trecut metroul pe sub picioarele lor. împinse obloanele și aruncă pumnul de gloanțe peste stâncile ascuțite care se prăvăleau până în mare. când un bubuit puternic răsună prin tot satul. Își puse pălăria de pai pe cap. Cărțile de pe rafturi fură aruncate pe podea. acesta o apucă de obraz și o trase lângă fața lui. Când se apropie de Scout. — Fără îndoială. Disprețuitoare. Putea să-ți redeschizi rana. 62 . Fii atentă. amenințându-te cu arma. Toată sticlăria din casă zornăi. așa că renunț la soluția asta. se apără ea. Mai bine las-o baltă. — Dar nu înainte de a construi podul pentru poporul meu. Ținea în mână o pălărie de pai cu boruri largi. care-i fusese cerută mai devreme. Întinzându-i-o. — Așa e. care se strecurase pe lângă perete se apropie încet de Chantal. recunoscu ea. prințesă! Ai să plătești pentru toate minciunile tale. Apoi. își eliberă fața din strânsoarea lui. Nu puteam să te tas să iei pistolul. S-a terminat cu pistolul. Ușile se trântiră. Cu piciorul tău. în halul în care ești. n-ai putea niciodată să cauți gloanțele printre stânci. — Va trebui să-ți supraveghezi limbajul domnule Ritland. Johnny. Dar ce nu pot uita este că m-ai mințit. puștiul repetă naiv: — Nerușinato! Ea se uită la Scout cu subînțeles. Animozitatea dintre ei părea a fi ajuns la apogeu. Johnny. — Aș fi putut chiar să fug. — Am terminat cu gloanțele. zise: — Merçi. — Poftim.— A trebuit să te mint aseară. Se duse la una din ferestre. Nu mai există nicio armă de foc în tot satul.

coborî treptele și privi în depărtare muntele fumegând. 63 . Scout rămase în expectativă. — Nostim. Spune-le să ia… Dar se întrerupse. e gata să erupă. Chantal.Lui Scout îi dispăru furia. Ți-a pierdut mințile? Probabil că n-ai observat că avem un vulcan activ la o aruncătură de băț de sat. — Ce te-a apucat? se sufocă el de furie. Trebuie să evacuăm întâi femeile și copiii. Ea râse scurt: — De bunăseamă că știai despre Voix de Tonnerre. Se uită împrejur nedumerit. dar lava topită și ploaia de cenușă nu-mi inspiră prea mare încredere. Vulcanul nostru. — Asta ce dracu’ mai e? — Voix de Tonnerre. Dar nu credeam că… Zgomotul și vibrațiile încetară. — Da. Se pregătea deja de câteva săptămâni. — Știu. — Spune-mi în engleză. el sări într-un picior și ieși pe veranda largă care împrejmuia casa din trei părți. dar de regulă este clasificat drept un vulcan hawaian nonviolent. întrebă: — Dar unde se află? Cât e de aproape? A erupt chiar acum? Fără niciun ajutor. Avându-l pe băiat drept cârjă. foarte nostim. răspunse ea rece. N-ai decât să-l consideri un vecin simpatic. Câteva erupții au fost ceva mai puternice. Îl cunosc de când m-am născut. adună toată lumea. — Dumnezeule. vânturile de pe coastă o vor duce spre mare. bineînțeles că știam. Scout. Figura lui exprima o oarecare neîncredere. iar dacă există cenușă. — Glasul Tunetului. Când fu convins că totul s-a terminat. — Lava se răcește și se întărește mult înainte de a ajunge aici jos. Johnny fugi repede la el și așeză mâna lui Scout pe umărul lui. — De unde dracu’ știi? L-ai mai văzut erupând? — De multe ori. Asta se întâmplă la câțiva ani o dată. spuse el. când își dădu seama că ea râdea. ca să acopere nesfârșita larmă. zbieră el.

observă că sătenii îl priveau cu curiozitate. — Nu numai că ne insulți. Toți păreau relaxați. bine. — Îmi pare rău. Pe buze îi înghețară vorbele răutăcioase pe care urma să le rostească. Scout se răsuci brusc și. 64 .O să erupă curând. Oricum. Grozav. Îi vezi doar că nu fug speriați și nu se ascund. Tatăl tău spune asta! De ce nu m-ai informat de la început? Acum mă simt mult mai bine. pentru prima oară. Neîncrederea lui era evidentă și ea îl găsea amuzant. — Pot să te asigur că Voix de Tonnerre este inofensiv. Oamenii cred că aceste erupții periodice sunt adevărate binecuvântări și le urmăresc atent. expert? — Da! Tonul ei sigur îl surprinse. ca și tine. așa că numai la diplomație nu mi-a fost gândul. — Mă rog. Asta nu mă convinge pe mine. ce te face să crezi că eu aș putea da crezare spuselor tatălui tău? Sunt convins că nu este sănătos la minte. dar mai ești și sarcastic pe deasupra. domnule Ritland. Chantal profită: — Tata spune că Voix la Tonnerre nu va mai avea erupții importante înainte de alți o mie de ani. când sunt mulțumiți de săteni. căscându-și ochii. întorcându-se spre Chantal. ei cred probabil în tot felul de alte vrăji. — Ce ești tu. — Ei bine. Era singurul care intrase în panică. — Oh. Ei îi împietri zâmbetul pe buze: — N-ar trebui să treci la insulte. încercă să-l liniștească: — Erupțiile sunt semne venite de la zei. — Tocmai am trăit pentru prima oară în viața mea o erupție vulcanică. Își duse mâna la inimă într-un gest ironic. zise el. zise el.

Pasiunea lui este laboratorul de cercetări de pe panta muntelui Kilanea și te asigur că părerea lui în această privință este foarte competentă Ca și a mea de altfel. I-au cerut sfatul tatei. Iar dacă mă preocupă atât de mult podul acela periculos. în calitatea ta de proiectant. din moment ce știu că vulcanul ar putea erupe la un anumit moment. Mi s-a spus că asta sporește farmecul romantic al insulei. ea îl întrebă: — Știu că Grupul Reynolds cunoaște prea bine problema vulcanului. — L-ai simțit mai ales pentru ca erai destul de aproape de vulcan. este pentru că nu vreau să-i las pe oameni să mai stea aici. punându-le viața și toate bunurile în pericol. — Îți promit că nu-l voi dezamăgi. într-un gest de frustrare și capitulare. Bazează-te pe sprijinul lui Johnny. zâmbitoare. Desigur ai fost și tu informat. Mi s-a spus că aș putea vedea câteva rotocoale de fum alb ieșind din crater. 65 . Îi face plăcere. Nu m-am așteptat însă la bubuituri ca de tunet. Scout îi șopti. Încercând să-și întărească pledoaria. gândind-se la ce spusese ea. pentru că este un cunoscut vulcanolog. ieșise din colibele acoperite ca să-i salute. Chiar la un cutremur. — Fii atent la potecă. Toată lumea. — Da. Următoarea zguduitură n-o să te mai ia prin surprindere.— Poți să-l crezi. Cei trei înaintau încet pe poteca ce ducea spre centrul satului. N-ai vrea acum să vezi podul? Răsuflă prelung și-și trecu mâna prin păr. El își mușcă obrazul pe dinăuntru. Nu m-am așteptat la nimic din tot ce s-a petrecut acum. i-o trânti ea. De-abia aștept. — Sigur. sunt multe pietre. Când se apropiară de localnici. la poalele muntelui. înainte de a hotărî construcția stațiunii pe insulă. zise el sec.

Puținii copii erau complet dezbrăcați. — Pe mine? — Tu însemni răspunsul la rugile lor. De gât. el acceptă versiunea aceasta. servea drept capelă. Bărbații aveau haine din bumbac și coroane de flori pe cap. — Cu alte cuvinte. nu-i afectează. 66 . zise Chantal. — Nu-i adevărat. Ei sunt acoperiți numai cu flori. — Au fost creștinați. răpit și drogat. ceea ce nu știu. în mod evident. Zeii te-au trimis să le construiești un nou pod. îi reaminti el. colorate. avea fixată o cruce de lemn. le atârnau ghirlande de flori. după tradiția hawaiană. Pe acoperișul de paie. Ca și femeile băștinașe. oamenii îi prindeau lui Scout ghirlande de gât. împușcat. adulat și admirat atât de bătrâni. Nu prea e o metodă grozavă de a trata o ființă divină. — Și ce sărbătoresc? Ea se opri și îl privi pe sub borul pălăriei. Trecând prin mulțime. — Florile înseamnă că azi e sărbătoare. — Pe tine! El înțepeni în mijlocul potecii. Chantal putea citi pe fața lui cât de mult îl uimea această revărsare de afecțiune. și arătă cu capul spre o colibă care. Încurcat. dar vechile tradiții tribale sunt greu de îndepărtat. Era împodobit. Femeile purtau fuste din pânză sau iarbă. — Credeam că sunt creștinați. Îl îmbrățișau. îl sărutau. Important este ce vei face aici. îl atingeau cu venerație. — Am fost înșelat. însă toți erau împodobiți cu flori enorme. Dar n-are niciun rost să-i plictisim cu amănunte. cât și de tineri. — Cum ai ajuns aici nu prea are importanță pentru ei.— Suntem exagerat de îmbrăcați.

acum câteva secole. un pârâiaș șerpuia printre bolovani împroșcând cu stropi străvezii care. arătând vârful muntelui de pe partea cealaltă a prăpastiei. Nu pot nici eu renunța ușor la vechile mele tradiții tribale. zise ea. o fată cu sânii goi este tot o fată cu sânii goi. Încruntându-se dezaprobator. Chantal se adresă mulțimii. nici n-ai să le mai bagi în seamă. Acum abia realiza el că dacă ar fi căzut. Un localnic tocmai îl traversa. care începu imediat să se risipească. — De fapt. Era îngrozitor. trăgând după el o capră încăpățânată. — Iartă-mă. regiunea asta în care ne aflăm. știi? remarcă ea insinuant. iată-l! Urmări direcția în care arăta Chantal. sunt victima culturii mele. în lumina soarelui. Râpa abruptă era acoperită cu vegetație luxuriantă. Scout dădu din cap. — Ei bine. — Un pod nou. Jos.— Au și chipuri fețele astea. Podul suspendat se balansa periculos. — Peste câtva timp. spre prăpastia adâncă și spre podul șubred care-i lega malurile. Pentru mine. s-a format prin desprinderea unei stânci imense. Tata a construit un mic baraj. E acolo. în vale. — De acolo ne aprovizionăm cu apă proaspătă. — Nu pune mâna în foc pentru asta. dar ține minte ce vor în schimb de la tine. care să-l înlocuiască pe cel vechi. — Pe acolo m-ați adus? întrebă el răgușit. ca să facă un lac. 67 . după cotul pârâului. ar fi murit zdrobit de stânci. — Acum te idolatrizează. dar privirea lui era îndreptată tot spre pod. păreau tot atâtea minuscule curcubeie. îi explică ea. Scout își luă privirea de pe pieptul unei tinere fete și prinse expresia serioasă a lui Chantal.

înțelegător. uitându-se la el cu venerație. Oricum. Te referi la oamenii din sat? — Nu sunt proști. — Nu te înfuria. Crede-mă. chiar dacă acesta era împodobit cu flori și de-abia cunoștea problema. Chantal rămase în picioare. Dar. Ea îi arătă o bancă ce fusese săpată în stâncă. zise ea. drăcia asta de pod este un risc pentru toată lumea. lângă Scout. — Gândește-te ce ar însemna pentru sat să aibă un pod pe care să poată trece autovehicule. — Stai jos. — Să construiești altul. Eu singur? — Sigur că nu. Ai aici destulă forță de muncă disponibilă. Trebuie înlocuit cu unul mai solid. spre sat. — Văd unde vrei să ajungi. Johnny se trânti pe jos. și încremeni. — Așa. — Chiar și partea cu răpirea mea? 68 . apropo. Localnicii cred că acest pod există aici de o veșnicie. Chantal. la școli și spitale. — Desigur. — Aici? se miră el și arătă peste umăr. datează de cel puțin nouăzeci de ani. tatăl tău ar trebui să priceapă. numai că… el își trecu mâna prin păr. E mai mult decât să iei un ciocan și un sac cu cuie.— Vezi prea bine de ce am luat aceste măsuri disperate. pur și simplu? zise el. Oamenii ar putea avea acces infinit mai ușor la tot ce reprezintă partea cealaltă a insulei. zise Chantal. răspunse el. Iar dacă tu nu înțelegi asta. pocnind din degete. de ce nu mi-a cerut el asta? De ce te-a pus pe tine s-o faci? — El și cu mine am plănuit totul împreună. Știu că vor trebui să muncească din greu și sunt gata să o facă. Nu am vrut să-i jignesc. ca și cum și-ar fi pledat cauza în fața unui judecător sever. Dar ce naiba vrei să fac eu? Și își desfăcu larg brațele a neputință.

chiar dacă ecoul răcnetului se mai auzea risipit prin văi. care era desigur logodnica lui. ceea ce e ceva de groază. — Și să treacă peste o prăpastie. — Dar nu-ți cer un Golden Gate. nu voia ca prietena din Boston. — Mincinoaso. se face și podul. răpești un inginer și. Da.— Da. cu bărbia întinsă în semn de sfidare și cu privirea calmă. — N-am spus că va fi ușor. — Tot e bine. Ce zici? Către sfârșitul discursului său. — Ei bine. Dacă îi explic situația. El își dădu capul pe spate și scoase un răcnet puternic. Rămase nemișcată. Am o prietenă care se ocupă cu colectarea de fonduri pentru tot felul de acțiuni de caritate. hocus-pocus. ea va exploata prilejul și va da prioritate absolută acestui proiect. prințesă. care-i mai potoli nervii. Poate atrage aici și Corpul Păcii sau o organizație religioasă. Ei nu au știut nimic. nu merge chiar așa. — Ce-ar fi să facem așa? Mă întorc în Statele Unite și încerc să adun fonduri pentru construcția acestui pod. chiar îmi făceam griji. făcând ca toată activitatea din sat să se oprească pentru un moment. să aibă în vreun fel de-a face cu podul. Asta nu o intimida câtuși de puțin pe Chantal. partea asta am gândit-o eu. Scout își strânse palmele între genunchi și rămase câtva timp privindu-și articulațiile albe ale degetelor. Este foarte bună pentru așa ceva. dar că ai avut un accident pe drum. se eschivă ea. În al doilea rând. sunt sigur că poate face asta. Are pasiunea asta. de parcă ar fi vorbit cu o oarecare. Scout nu știa 69 . Le-am spus că ai venit de bună-voie. — Uite ce e. — Tot ce ne trebuie e un pod care să poată fi folosit în siguranță. Ura zâmbetul și tonul lui condescendent. Și nu trebuie să acuzi oamenii de pe aici pentru asta. Chantal începu să se enerveze.

zise ea. se lăsă pe piciorul încă dureros. eu aș fi cerut deja ajutorul guvernului american. Dacă ar fi dorit asta. Nu vor să vină Corpul Păcii sau Corpul Inginerilor sau oricine altcineva să-l construiască pentru ei. nici nu dorea să afle. de acum înainte adu-mi aminte să te pun să-ți dai cuvântul de fiecare dată. — Pentru că sunt disperată! — Și eu la fel. niște copii neștiutori. Dacă te lăsăm să pleci. Ei nu se consideră niște neajutorați. Ani de zile am muncit ca să am un venit 70 .că ea îl auzise vorbind de Jennifer a lui. ceva de care să fie mândri. Faptul că el considera satul și locuitorii lui ca pe un caz de binefacere. Pentru moment. — N-am spus că… — În plus. deci? — Da. desigur. — Cum îndrăznești să-mi pui la îndoială cuvântul. nu vei mai reveni niciodată. dar vor să-l facă cu propriile lor mâini. o înfuria cel mai mult și de aceea îl refuză hotărât. — Oamenii vor să-și construiască podul cu mâinile lor. Iar dacă tu simți o răspundere pentru acest sat. — Foarte bine. Ei au nevoie de cineva care să facă proiectul și să supravegheze construcția. — Refuzi. din greșeală. — Măcar din bun simț. Pentru că ești tot timpul tentată să mă păcălești. încât nici nu mai țin minte? — Nu mi-am călcat niciodată cuvântul. Numai așa îl vor considera al lor cu adevărat. — Asta e greu de plătit. avem nevoie de pod acum. când tu ți l-ai călcat de atâtea ori. Eu sunt plătit cu bani grei ca să construiesc poduri și alte lucruri. cu o mișcare unduitoare a capului. Sunt disperat să ies naibii odată de aici. El sări în picioare și. eu n-am niciun motiv s-o fac. așa cum îi crezi tu. Acum ești aici.

aproape țipate. mai există aici un vulcan activ. mi se dă să beau supă din carne de cal și să mănânc pește la micul dejun. Chantal rămase impasibilă. nebunesc. nemaivorbind de lipsa de materiale și de forță de muncă disponibile. ceea ce face ca un asemenea plan să fie irealizabil. Ochii ei albaștri se micșorară periculos. care îmi pufăie în ceafă și care ar putea mătura orice pod pe care l-aș construi. — Nu. Numai gândul că ar trebui să mă asociez cu un asemenea aiurit. am să-ți spun de ce. care mă doare ca dracu’. 71 . — Las-o moartă. scrutându-l pe Scout cu o privire rece. mă neliniștește cumplit. numai pentru că nu te putem plăti. Scout de ce nu vrei să faci asta pentru ei? și întinse mâna. după o ezitare. De cealaltă parte. — Ei bine. unul din concernele cele mai mari din lume mă caută pentru a putea beneficia de serviciile mele. N-o să las să-mi scape această ocazie. sub amenințarea pistolului. astfel încât ultimele cuvinte. există un bătrân francez țicnit. Mai am și o gaură în picior. Se înfierbânta pe măsură ce vorbea. În plus. Undeva. stând aici și muncind la rahatul ăsta de pod. nu e numai problema banilor. și arătă spre satul de la poalele munților la care se referise și ea mai devreme. zise el. ca să nu mai vorbim de faptul că respectiva fiică este și ea o șarlatană și o mincinoasă. detașată. Nu sunt chiar așa de josnic. acolo. care pune pe fiică-sa să seducă și să răpească tipi ca mine. — Deci refuzi. îmbrățișând cu un gest larg tot satul. El o fixă intens: — Acum cine insultă? — Atunci care-i motivul.îndestulător. făcură să apară îngrijorarea pe fața atentă a lui Johnny. Pe lângă asta. Acum. Ce capitalism mârșav! Scout își trecu iar degetele prin păr și răsuflă adânc.

Sacrificiul de sine este rar în zilele noastre. asta nu mă interesează. e Chantal. Într-o secundă. ea se întoarse și-i făcu semn omului de la capătul podului. Se opri să ia o gură de aer. pur și simplu. înjurând cu foc. — Uite ce.El se uită în altă parte. dar nu sunt eu persoana de care ai nevoie. ești o fată curajoasă. apreciez ceea ce ai făcut pentru sat în trecut și cum te îngrijești de viitorul lui. Înțeleg nevoia unui pod nou. apoi îi aruncă un zâmbet drăgălaș și încheie: — Vezi tu. Întorcându-se spre el. Te admir pentru asta. și mult mai bun. Ca ființă umană. Mă faci să spun exact ce simt. Chantal spuse drăgălaș: — Acum te interesează și pe tine! 72 . pentru ca apoi să privească din nou la ea. cânepa veche și lemnul fură cuprinse de flăcări. El și câțiva oameni aprinseră torțele și le apropiară de funiile zdrențuite. Scout fu cât pe ce să explodeze de furie și mânie. Fără să scoată o vorbă.

atent numai la ceea ce rămăsese din podul ars. Vorbise cu atâta pasiune. Fragmente în flăcări căzură în prăpastie și fură luate de ape. pe cât de repede se aprinsese. învăluind valea în nori de fum. după ce nimicise podul. încât pe Chantal o trecu un fior de frică la gândul că ar putea chiar să o facă. arderea podului însemna o promisiune că vor avea curând unul nou. cineva îl prinse de brațe și i le strânse la spate. Nu pot să-mi cred ochilor. — Dă-mi drumul! zbieră el furios. Scout. Din sat se auziră urale. — Sunt gata să te omor! Înainta cu greutate. Chantal? 73 . Dar. Pentru ei. privind la podul în flăcări. țipă el. veni din nou să o înfrunte pe Chantal. Sunteți nebuni cu toții! Căldura emanată era foarte mare. plesnindu-și coapsele cu palmele și uitând cu totul de rană. — Ți-a făcut ceva. pe atât de repede se stinse. întorcând capul în toate direcțiile.CAPITOLUL 6 — Ți-ai pierdut mințile! se bâlbâi Scout. Își smulse ghirlandele de flori de la gât și de pe cap și le azvârli jos. Focul venea spre ei în valuri scânteietoare. Începură să sărbătorească evenimentul prin cântece și dansuri. Ochii îi scăpărau. asemenea flăcărilor ce distruseseră podul. Tobele băteau vesele. Înainte de a ajunge lângă ea. care să nu le mai pună viața în pericol.

— Puțin supărat? Scout mugi și începu să se zbată în mâinile celor doi bărbați. — André! râse Scout ironic. gata de bătaie. Îi spuse lui Scout: — Ai face mai bine să te împrietenești cu André. Erai doar lacheul și spionul ei. André îl săgetă pe Scout. la fel de zvelți. André. făcând să-i crape pielea. — Nu. — Nici nu-ți pot spune în ce stare sunt. Pumnul lui îl lovi în plin pe André.Un tânăr musculos se apropie repede de Chantal. — Da. cu forțe sporite de furie. acum îmi amintesc. Erai un muncitor bun și puternic. decât dacă construiește un nou pod. care. — Opriți-vă! zise Chantal. Chantal trebui din nou să-l rețină. te omor. îl atinse puternic în bărbie. Când termin cu ea. De data asta. E doar puțin supărat că am dat foc podului și i-am tăiat posibilitatea de a scăpa de aici. ținându-și brațul. Chantal nu fu destul de promptă în reacție. prințeso. — Nu! țipă ea. reuși să-și elibereze brațele. — Parcă te știu de undeva! — Eram în echipa de muncitori care au construit hotelul. Dă-i o șansă să se obișnuiască cu ideea că nu are scăpare. Când pun mâna pe tine. Nici nu e de mirare. dar aveam cu tine probleme de disciplină. — Vrei să-l fac să tacă din nou? se oferi André. o să vă iau și pe voi în primire. la rândul lui. Acesta din urmă. în timp ce doi dintre semenii lui. forțându-se să scape din mâinile sătenilor. — Nu-ți fie teamă! îi spuse ea lui André. Opriți-vă imediat! 74 . André îi trase lui Scout un pumn în gură. Îți va fi de mare folos când vei începe lucrul la pod. îl țineau pe Scout. Scout trânti o înjurătură la adresa ei și a podului. Înainte de a-l putea opri. Scout îl privea pe André de aproape. băgându-se între ei.

André o apucă de braț. N-o mai atinsese niciodată până atunci. când ea avea și așa destule necazuri pe cap? Nu-i ajungea Scout? Când ajunse în casă. Johnny se întoarse cu o sticlă plină de băutură. se sprijini de Johnny și începu să urce panta spre casă. Apoi întoarse ochii umbriți de nemulțumire către cei doi care urcau cu greutate dealul. Dădu la o parte mâna lui Scout și inspectă rana. În cele din urmă. 75 . Băiatul veni repede lângă Scout și îi așeză mâna pe umărul său. Nu cred că ar fi bine să stai sub același acoperiș cu el. Nu vreau să le stricați ziua din cauza egoismului vostru stupid de masculi. Nu trebuie să-ți faci griji pentru mine. se întoarse să plece. iar fața îi era trasă și palidă. Spre surprinderea ei. — Cățelușul tău a început. — Una din copci a plesnit în timpul încăierării aceleia prostești. desfăcându-și bandajul. Chantal îi dădu acestuia câteva ordine scurte și el se grăbi să le îndeplinească. Ea își trase brațul: — Ba da. Johnny îl privea tăcut. Nu ne-ar de niciun folos dacă ar face vreo infecție. Chantal oftă. făcându-le semn prietenilor lui să-l urmeze. — Poate să-ți facă vreun rău. azi e o zi de sărbătoare. fără să scoată vreun cuvânt. dar nu mușcă. Chantal arătă cu bărbia spre casa de pe deal. Johnny! strigă ea. Scout fierbea. Fără prea multă tragere de inimă.Vreți să vă vadă oamenii cum vă bateți? Pentru ei. André nu gustă încercarea ei de a glumi și continuă să o fixeze cu o privire fermă. obosită. el stătea pe marginea patului. Ea și André nu se certaseră niciodată. De ce se înfuria tocmai acum. și nici nu o privise vreodată atât de încruntat. Chantal îi urmă. Trebuie să-i îngrijesc rana. Mârâie el.

— Poate ar fi mai bine să-ți lași obiceiul ăsta cretin de a face pe infirmiera și să-mi spui unde este. Ea umezi un colț de prosop în vasul cu apă și îi tamponă ușor buzele.Chantal turnă puțin în pahar și îi oferi să bea. — Iată că am dezinfectat-o! — Prea bine. M-ai văzut că acum l-am turnat. îl luă Chantal peste picior. Nu vreau să dorm o săptămână întreagă. — Nu e decât coniac. mulțumesc. O să-mi văd singur de sănătate și o să mă bazez pe puterea de regenerare a trupului uman. El îl luă și îl dădu pe gât. — Se poate infecta. mormăi el. Își pipăi buza rănită cu limba. — Ce anume? — Cealaltă ieșire din sat. — Mulțumesc. vârî degetul în alcool și apoi îl apăsă încet pe buză. — De unde să știu că n-ai pus drog în sticlă? Ea duse paharul la gură și-l bău până la fund. Mai turnă unul și i-l întinse lui Scout. domnișoară Du Pont. Trânti paharul cu coniac și se căzni să se ridice în picioare. — Cred că ai febră. Acum va trebui să-ți mai pun o copcă… — Nu mai pui dumneata mâna pe mine. să vă bateți ca proștii. — La naiba! Termină! — Trebuie să-ți pun ceva pe rană! — Las-o baltă. să 76 . Îi dădură lacrimile. El apucă sticla și-și mai turnă o înghițitură. — Oameni în toată firea. Poate ar fi bine să te întinzi. înainte de a bea. la fel de curajos ca și ea. — Nu. — Sunt sigur că nici măcar tu nu ai face o asemenea tâmpenie.

Ce bărbat nu ar fi de acord că aici e un adevărat paradis? Aș putea să profit de ceea ce mi-ai spus noaptea trecută. — Există o cărare care șerpuiește în jos prin prăpastie și urcă pe poteca cealaltă. începu să-și plimbe mâinile pe trupul 77 . Cu rana ta. El se uită la Chantal cu tâlc. drumul ăsta ți-ar lua de patru ori pe atât. — Aștept. Surprinsă. Chantal se îndepărtă de pat. ea îl întrebă: — Ce vrei să spui cu „și altceva”? — Exact asta! Își furișă mâna pe după ceafa ei și o trase peste el. fără a pune la socoteală cât îți ia să treci pârâul. liniștindu-l pe băiat printr-o ușoară palmă pe obraz. în cazul în care reușești să reziști. Rămaseră așa. Mâinile ei aterizară pe pieptul lui gol. — Îmi place din ce în ce mai mult ideea de a fi ținut prizonier aici. de îndată ce Johnny dispăru pe ușă. zise Scout încordat. Chantal își scoase pălăria de pai și părul ei greu i se răsfiră pe spate. Mai bine resemnează-te și construiește alt pod. Puștiul îi făcu un semn de rămas bun lui Scout și ieși din cameră. Dar drumul durează cam o oră. privindu-se cu vădită ură. Sărutând-o apăsat pe buze. ochi în ochi. îi șopti el lângă buze. nu știu exact pe unde este. — Nu știu la ce te referi… El o apucă de umeri și o smuci zdravăn. Îi înlănțui talia ca s-o țină întinsă peste el.tai singura cale de legătură cu restul insulei. — Și altceva? întrebă el moale. În orice caz. răsturnându-se amândoi peste perne. Johnny scoase un sunet de îngrijorare și teamă care îi aduse cu picioarele pe pământ.

i-ar fi furnizat argumente folositoare. — Te-ai suprasolicitat în dimineața asta. Nu e nimic serios. Apoi. pun pariu că ești o adevărată mâță sălbatică. Nu se întoarse în camera lui decât câteva ore mai târziu. Avu un șoc cumplit. Când mă satur de tine. N-o să mai fie nevoie să muncesc niciodată. — Când te înfierbânți. îi dădu cu genunchiul direct în rana de la coapsă. tăiase în carne vie. Nu. În loc de asta. Scout stătea pe spate. cu un carnet sprijinit pe genunchiul stâng. în capul oaselor. îngrășându-mă fără să fac nimic? Zâmbea batjocoritor. Desigur că nu are de ce să se teamă. Cred că André ar putea să povestească ce știe. lăsându-l întins pe spate. ei îi venea să-i împlânte un cuțit drept în inimă. Îl trimit pe Johnny cu mâncarea de prânz. în jos pe coapse și înapoi pe spate. o să o aleg pe una din frumoasele din sat. decât să-l lase să afle cât de crud se purtase cu ea. După ce închise ușa. După aceea. care-mi făceau ochi dulci azi dimineață. îți propun să te odihnești. Abia când termină ce avea de scris. El o trase mai puternic spre el și îi prinse fesele în palmă. o lovise cât putuse de tare. să mai port cravată sau să străbat orașul la orele de aglomerație maximă. te trimit înapoi la el. El o rănise îngrozitor. își ridică privirea. 78 . ea se furișa din brațele lui. numai în costum de baie. spuse ea rece. — Ce-mi trebuie mie să construiesc un pod. Oare nu din gelozie s-a stârnit bătaia noastră? Probabil că nu-i convine să mă înfrupt și eu din bucățica lui. Dacă i-ar fi răspuns pe măsură. În acel moment. când îmi surâde mai degrabă gândul de a lâncezi aici ca tatăl tău. el își trase piciorul. mai bine ar fi murit. ea rămase locului și ochii i se umplură de lacrimi. Chantal stătea în prag. Când instinctiv.ei.

Chantal. nu-i așa? M-am simțit îngrozitor și… — Detestabil! — Detestabil. zise ea. — Am zis și eu așa. ai dreptate. ca și coapsele și sânii ei ce săltau deasupra sutienului. — O să-l pun pe Johnny să le strângă mai târziu. admise el. ea îl întrebă: — Ar trebui să mă simt insultată sau flatată de faptul că nu mă mai dorești ca târfă? El suflă adânc. Am vrut să te lovesc acolo unde bănuiam că erai cel mai vulnerabilă. mișcându-se prin cameră. într-adevăr. — Meritam asta. — Idei. — E un pod. au fost 79 . Buricul ei îl fermeca de-a dreptul. zise el sec. Punând deoparte carnetul și creionul. Ea își aruncă privirea pe foaia de pe carnet. — Chiar mai mult decât atât. — Ai intuit foarte bine. nu-i așa? Sau teai răzgândit? — Nu. zise el. — Dar ce faci? — Mâzgălesc. — Bineînțeles că e un pod. domnule Ritland. pentru că. Grămezi de hârtii mototolite ca niște bulgari de zăpadă acopereau podeaua. pentru că abia și-o putea stăpâni pe a ei. Aruncându-i o privire neprietenoasă. — Ce mâzgălești? Îi era greu să o privească. de parcă i-ar fi tras o palmă. dar e sigur că tu te-ai răzgândit. Am stat întro tensiune cumplită în ultimele zile.Ea nu-i observă privirea și uimirea. la furie. Eu nu sunt așa. De aia m-ai adus aici. tot ce ai spus. ca și întregul dumitale comportament. el privi în sus spre ea.

Chantal. nu m-am mai bătut cu pumnii. iată-l încercând să fie drăguț. — Câștig vreun premiu dacă îți arăt câteva din ideile mele? Am jonglat cu mai multe idei după-amiaza asta. chiar dacă o meritai din plin. Până acum. N-ar fi rău să-i pot ajuta pe acești oameni. — Dar am fost provocat. Dar știa prea bine că ea ar intra 80 . adăugă el. m-am avut bine cu oamenii. să facă ce dorea ea și. dar ai capitulat așa de repede? De ce? Era cea mai exasperantă femeie pe care o cunoscuse vreodată. — Ne întoarcem la „domnul Ritland”? — Pentru moment. iar nunta lui se apropia. din timpul liceului. când colo. era însă că își dăduse seama brusc că trecuse o săptămână de când lipsea de la Coral Reef. Mă gândeam că poate ar fi bine să folosesc o parte din ei aici. îi reaminti el. în toate afacerile mele. Încerc să evit confruntările pe cât posibil și. atingându-și cu limba buza crăpată. Jennifer avea să-l aștepte în curând acasă. Ceea ce nu-i spusese. — Așadar. Sper că nu te deranjează că-i spun așa. În general. — Îmi pare rău pentru ce a făcut André.vrednice de dispreț. — Da. chiar dacă el nu-i specificase data exactă a întoarcerii. am adunat ceva bani. Vocea ei era acum calmă. — Mă crezi sau nu. L-am rugat pe Johnny să-mi aducă hârtie și creion din camera lui Georges. ce te-a făcut să te răzgândești? — M-am simțit egoist. zise el. pentru felul în care ai vorbit cu mine. sunt un tip apreciat în multe cercuri. dar… — De ce te-ai apucat să faci schițe? — Credeam că asta vrei. da. ea voia explicații și motivări. E dur.

i-o tăie ea. numai nu indiferentă. Cum ea îl susținea dintr-o parte. domnule Ritland. — Așează-te în bazinașul ăsta format de maree. În orice caz. oricum. pe plajă. el își cuibări mâna în scobitura taliei ei. Scout își dădu seama că acum era în stare să meargă chiar mai departe.în panică. la pescuit sau ca să viziteze zona. Dar ar fi fost greu pentru el să o facă pe viitoarea mireasă să accepte că a fost reținut atâta timp ca prizonier. Drumul a fost destul de greu. într-un sat îndepărtat. Nu vrei să ieși afară puțin? — Nu vrei mai bine să vezi la ce m-am gândit? Lipsa ei de entuziasm era deconcertantă. Nu putea să-și dea seama dacă amețeala care-l cuprinse era cauzată de faptul că zăcuse atâta timp în pat. Ea stătea cu brațele încrucișate pe pântecul dezgolit. dacă nu ar mai primi nicio veste de la el mai mult timp. Cărarea îngustă îi dădu posibilitatea să o atingă pe Chantal. — Ești foarte generos. Îl chem pe Johnny. — Nu mă crezi? — Nu. El hotărî că trebuia să se folosească de o altă strategie. Se așteptase să o vadă mulțumită. afișând o expresie sceptică. de o femeie ca Chantal. dar cei trei ajunseră în cele din urmă la capătul potecii stâncoase care pleca din spatele casei și cobora spre plajă. fără prea mare dificultate. importantă e construirea podului. Apa sărată o să-ți 81 . trebuia să se supună. Cred că putem merge împreună până jos. Cu cât termina mai repede construirea acelui pod nenorocit. — Ceva mai târziu. Dușmanul lui nu părea dispus la compromisuri. sau pentru că putea privi în voie sânii lui Chantal. sau de soarele puternic. îl păcălise. Dar acum motivele dumitale nu mai au prea mare importanță. Haide. Ar fi putut argumenta că și-a petrecut câteva zile la vânătoare. uimită. Cred că ai nevoie de puțin aer curat. cu atât urma să scape mai curând de acolo. Oricum.

De îndată ce apa îi acoperi piciorul. El își drese glasul: — Ce-ai zis? — Buza. El se uită cu neîncredere. — E foarte bine. — Și operația? Îți face bine apa sărată? 82 . îl mustră ea. ustură. aruncându-se pe nisip aproape de el. împreună cu Johnny și alți copii. strălucitoare. Femei și copii țopăiau în valuri. apoi se retrăgeau. Scout era atras numai de un trup oarecum îmbrăcat. o dulce durere îi aminti că nu mai avusese de a face cu o femeie cam de multă vreme. cu ochii lucind de plăcere. Mușchii stomacului i se contractară puternic. lăsând în urmă o beteală fină. în plus. cu părul dat pe spate. lui Scout i se tăie respirația. iar apa era de un albastru intens. se afundau în apă. și-i împinse piciorul înapoi în apă. dar intră în ea. — Nu te mai văita atâta. Nisipul avea culoarea și consistența zahărului. Nu-și putea desprinde privirile de la Chantal. E încă puțin umflată. se rostogoleau la mal. care. cu stropi de apă ce niște perle pe pielea catifelată. Nimeni nu purta altceva decât o versiune locală a micului petic care acoperă doar sexul.facă bine la rană. — Arde. Câțiva oameni din sat prindeau pește cu ostia. crestate cu spumă. Când ieși. Valuri albe. care scotea în evidență fața superbă. Ea îl atinse cu degetul răcoros și umed. Abia atunci. Și. — Cum te simți? Îi zise ea. îl trase afară brusc. Deși avea în fața ochilor atâta goliciune. Fu bucuros că partea de jos a corpului îi era parțial ascunsă sub apă.

— La tine? Dar de ce le pari atât de caraghioasă? — Nu le par caraghioasă. — Nu sunt obișnuiți să mă vadă pe plajă… purtând sutien. avea sâni plini. Trebuie să se fi obișnuit de acum cu părul meu de pe piept. încep să râdă. am impresia că sunt distracția acestei după-amiezi. da. — Perfect. iar inima parcă îi tresăltă.Își linse de pe buze sarea de mare. — Te rog să nu-ți schimbi „obiceiurile” din cauza mea. E vorba de altceva. Culoarea lui era mai intensă decât cea a slipului. înfiorându-i delicat. Nu părea să fi fost purtat vreodată. Pentru cât de subțire era. Încet își ridică privirea spre fața ei. Ea își strânse părul în mâini și stoarse apa din el. Știam eu. — Oh. Sfârcurile lor străpungeau parcă sutienul albastru. Chantal își coborî privirea. mă simt mult mai bine. frumoși. el îi zise: — Știi. De abia atunci observă că sutienul costumului de baie era nou-nouț. — Altceva? Ea îl privi scurt. apoi întoarse capul. El își aminti cât de repede răspunseseră mângâierilor degetelor lui și-și imagină contactul cu limba lui. Abia reușind să-și desprindă privirea de la firișoarele de apă care îi alunecau alene de pe piept și se adunau în V-ul coapselor ei. îi provoca o explozie de dorință fierbinte. Părul ud adunase în șuvițe întunecate. — Nu pe tine te găsesc ei amuzant. Probabil se distrează pe socoteala mea. — Ce vrei să spui? — De câte ori se uită încoace. Brusc. el își aținti ochii pe sânii ei. La mine se hlizesc de data asta. pe care luceau doi ochi mai 83 . dusă prea departe. Această imagine.

Asta necesită însă cabluri și stâlpi. Degetul mare îi luă pulsul. dar nu putu suporta să o lase să se îndepărteze așa ușor. Ea făcu un gest ca să încheie discuția. Podul arcuit. — Te rog. dar își trase mâna dintre degetele lui acaparatoare. Vocea îi era răgușită. așa cum se știe. arătând un alt desen. care se poate face. americanii sunt obsedați de sâni. era tot atât de rapid ca al lui. susținându-i privirea. revin la conceptul de pod pe estacadă. Nu se aștepta să fie atât de prins în propria lui lucrătură. Apoi. Dar numai dacă nu ne aflăm cumva pe o insulă cu o prăpastie prea abruptă și unde nu abundă betonul. Făcuse asta pentru a o face să-și piardă sângele rece și iată că el era acum cel înfierbântat. deci nu e posibil de realizat. continuă el. el ieși din apă și o prinse de încheietura mâinii. adăugă el cu o voce pierită. Ea murmură ceva printre buzele ude. zise el în continuare. 84 . ochii lor își comunicară reciproc senzațiile trupurilor. Spontan. este un pod standard. — Am început să mă gândesc la un pod suspendat. Dar. — Dacă erai european. Ca în western-urile cu John Wayne. Johnny adusese carnetul cu schițe jos pe plajă și îl pusese lângă o stâncă. arătându-i o altă foaie.incandescenți decât soarele pe apa oceanului. — De ce nu-mi arăți schițele tale acum? El își comandă trupului să se relaxeze. Dintr-odată. Scout reuși să apuce carnetul cu un gest neîndemânatic și scoase câteva foi de hârtie. similar cu cel vechi. îi vârî codița florii în adâncitura dintre sâni și astfel petalele se răsfirară blând pe rotunjimea lor. — Acum o să ne uităm la schițe. smulse o floare de ibiscus din tufișul aflat în spatele ei. Un timp. poate. Așa că.

— Unde? El era mulțumit că între timp piciorul rănit își pierduse din rigiditate și nu-l mai durea chiar atât de tare. uimit. erau ascunse materiale de construcție care ar fi putut umple o mică magazie. Chiar și așa. Sub ea. Toate lucrurile de acolo purtau o 85 . de care valuri puternice se spărgeau în mii de stropi. am acceptat să stau. — Dacă aș dispune de materialele necesare. format de maree între stânci. El își lăsă carnețelul și o prinse din nou de mână. lenevind la soare. Totul fusese ordonat cu grijă și învelit în foi protectoare de plastic. Johnny păru că înțelege. să cântăresc câteva variante. îmi ceri imposibilul. Îi strânse mâna într-ale lui. — Vino cu mine. Când ieșiră de partea cealaltă a bolovanilor. — Nu știu. Doamna vrea să o urmăm. Ea dispăru în spatele unor bolovani imenși. atât de masive. Pur și simplu nu pot să fac nimic. când el tăcu o clipă. Chantal o porni spre plajă. o urmă. Scout rămase cu gura căscată. Dar încă nu se putea baza pe el. prietene. se uită la ea și îi spuse cu seriozitate. Kilometri întregi de cablu de oțel erau încolăciți ca niște șerpi imenși. Erau acolo saci cu beton rânduiți în grămezi înalte cât un om. era un gest consolator. De data asta. Johnny îl conduse la un mic lac. Johnny sări imediat să-l ajute. Dacă… — Ce? întrebă ea. Chantal ridică o imensă plasă militară de camuflaj. — Chantal. Scout. încât ar fi putut să servească drept buncăr. Ea se ridică grațioasă și îi întinse mâna. — Mulțumesc.— Poți să-l construiești aici? El se scarpină în cap și privi în larg.

așa este.ștampilă roșie. ar fi recunoscut aceste materiale de construcție. tu ai… — Da. — Asta… tu… se bâlbâi el. zise calm Chantal. Eu am fost afurisita care furam materiale de pe șantierul tău. 86 . dar chiar și fără ea.

își linse degetele și se întoarse spre el. Uite așa. Bagă cât poți în gură și linge-ți degetele. cu panorama sublimului ocean ca decor pentru acest dineu sărbătoresc. Mâncau în aer liber. încă înainte de a vedea vreun tacâm. Cea mai mare parte a orezului îi cădea în poală. Eforturile zadarnice și exasperarea lui erau de-a dreptul comice. Chantal îl avertizase că nu vor avea niciun fel de tacâmuri. — Vrei să-ți mai arăt o dată? Punându-și mâncarea deoparte. cu toate că nu poseda încă arta de a-și folosi degetele. — În felul ăsta. — Am fost învățată să mănânc așa. Chantal le urmări mișcarea și se întrebă cum se face că un lucru atât de inocent poate să-i creeze acea senzație de gol la stomac. Luă o porție cu carne de porc și orez și i-o duse la gură. ea își retrase rapid mâna. pe plajă. El nu considera că asta reprezintă o problemă. — Secretul este să ții bolul foarte aproape de gură și să apuci mâncarea între degete. El apucă mâncarea. Chantal râdea întruna. 87 .CAPITOLUL 7 — Dar cum ai reușit? Scout puse întrebarea încercând în același timp să înfulece o înghițitură de orez dintr-un mic bol. Când limba lui îi mângâie vârfurile degetelor. apoi îi linse degetele cu buzele. pot să mor de foame.

cu excepția. Foarte logic. Sunt convinsă că ai comandat mai mult 88 . — Mori de ciudă pentru că nu m-ai prins. până la ultima centimă pentru că el a primit despăgubirile de la compania de asigurări. Faptul că am fugit fără să fiu descoperită deranjează mai mult decât pierderea materialelor. El ar putea să ne spună probabil suma. Așa că toată lumea este mulțumită. — Cât crezi tu că plătește Grupul Reynolds drept prime de asigurare în fiecare an? Ceea ce am luat eu mărește doar cu o infimă fracțiune această sumă. dar când te-am întrebat cum te-ai descurcat. spuse el terminând de mâncat. a vreunui conțopist care a completat polița de asigurare. ce cuvânt urât! — Dacă ești prins. nu-i așa? El își îndreptă umerii și o înfruntă cutezător. Că totul este foarte firesc și logic. deasupra nasului. Lui nu-i venea să creadă: — Știi ce mi se pare cel mai uluitor? Faptul că s-ar putea să și crezi ceea ce spui. — Deci i-ai păcălit. mă refeream la furat. — Exersează de unul singur. — Dar n-am terminat de exersat. — Așa și este. — Mulțumesc pentru lecțiile de bune maniere în timpul mesei à la Parrish Island. capătă într-adevăr un sens foarte urât. Simțurile ei reacționară la licărirea din ochii lui. — Vai. lăsând liber doar un spațiu extrem de mic. Și probabil că nu ai fi folosit niciodată toate materialele acelea. poate. — Până acum! Sprâncenele lui aproape că se împreunaseră. — Dar eu n-am fost prinsă. dar rezistă tentației. — Știi cu cât ai prejudiciat Grupul Reynolds? — Habar n-am și pariez că nici ei nu știu.— Cred că acum ai prins cum să procedezi.

Chiar dacă André s-a desprins cu greu din sat. În timp ce noi. Toată populația era pregătită să sărbătorească construcția iminentă a podului. deoarece vorbea bine engleza și. a fost mai apoi un elev excelent. — E ca și cum aș vorbi cu pereții. în Statele Unite. făcea pe curierul între sat și cealaltă parte a insulei. El își plecă fruntea și aproape că-i atinse pieptul. surplusul de materiale și.decât aveai nevoie și că te-ai asigurat să ai suficiente materiale. André era de departe cel mai puternic și cel mai educat tânăr din sat. în același timp. crezi ca era normal să furi pentru că tu aveai nevoie de aceste materiale. Familia Du Pont se baza pe el și-i cerea să îndeplinească acele sarcini pe care nu ar fi cutezat să le lase pe seama nici unui alt sătean. Fusese foarte normal ca el să fie infiltrat pe șantierul de la Coral Reef. Chantal îl văzu de mai multe ori în seara aceea. la nevoie. — Bucură-te! Sosește desertul. Chantal observă că sătenii se distrau de minune. nu? Ea se răsti ofensată: — Doar nu-ți închipui că aș fi furat ceva ce nu-mi era absolut necesar. zise el. Toți. 89 . I se păru că i se muiase gâtul. leam luat pentru un scop nobil. se putea chiar amesteca printre oamenii de acolo. care stătea singur și dădea pe gât pahar după pahar. mai ales că erau aduse cu vaporul. Ți-am economisit banii pe care i-ai fi plătit ca să trimiți înapoi. ca nu cumva să ți se termine mai devreme. cum îl privea pe Scout mânios și cu dușmănie. De multe ori. cu excepția lui André. — Așadar. Georges Du Pont își dăduse seama de capacitatea intelectuală a băiatului și îl trimisese la Școala Americană.

Chantal regreta schimbarea de atitudine a lui André în ceea ce îl privea pe Scout. André vorbea de inginer ca de un șef dur. părerea lui despre Scout se schimbase total. Ce-ar fi fost să-i lase baltă cu podul neterminat. De atunci. el rămase tăcut. se jucaseră împreună. Teoria lui Scout era că André ar fi fost gelos pe el. dar corect. dar. pentru localnici sau pentru ea însăși. Chantal și André crescuseră împreună în sat. îi plăcea să-l aibă în preajmă. înainte de a le mai revedea. El îi raportase lui Chantal și tatălui ei că domnul Ritland era într-adevăr persoana potrivită ca să supravegheze construcția podului lor. Totul începuse din momentul răpirii. Sigur că avea și dreptul la mâna oricăreia dintre fetele de măritat din sat. Cum termenul limită se apropia ar fi fost nevoită să-și examineze conștiința și să se întrebe pentru ce îl ținea acolo. — E grozavă. Ea abia aștepta să înceapă lucrul. Oricât de mult insista ea. André nu-i arătase niciodată nici cea mai vagă urmă de simțăminte romantice. Înainte. zise el lingând liniștit substanța lipicioasă de pe 90 . îi admira fața în lumina torțelor aprinse care îi dădeau reflexe roșcate în păr. În ciuda ostilității care mai domnea într-o oarecare măsură între ei. pentru că cei doi trebuiau să colaboreze strâns la construirea podului și să conlucreze pentru realizarea aceluiași scop. ceea ce era absurd. Ruptura asta dintre cei doi bărbați o deranja foarte tare nu numai pentru că avea oroare de neînțelegeri în oricare domeniu al vieții ei. Privindu-l acum. pur și simplu. Toate raționamentele ei erau legate inevitabil de soarta podului. din cauza nunții care se apropia? Chantal nu-l putea ține prizonier la infinit. mai ales că descoperise că ea fusese hoțul care prejudiciase proiectul Coral Reef. Scout nu avea pentru moment un proiect definitiv și refuza să discute schițele.

— Cine e Margot? — Uite acolo. o mireasă virgină aste încă la mare preț. el se opri din mâncat și se uită îngrețoșat în bolul gol pe care-l curățase cu degetele. E o fată bătrână. Scout își pierdu buna dispoziție. înseamnă că și-a nenorocit întreaga viață? Dar e nedrept. și nu din vina ei. Cea care-și frânge mâinile de neliniște. întorcând capul. foarte frumoasă. te rog. uimit de frumusețea polinezienei. zise ea încet. ca să nu-ți stric plăcerea. Voix de Tonnerre zvârli în aer o coloană 91 . — De ce? — Vor s-o apere de bărbații care vin în sat de peste mări. nu-i așa? — Pentru oamenii de aici. El observă fata. Deodată. Fete ca Margot reprezintă o pradă excelentă pentru ei și deseori reușesc să le seducă. Ce este? — E un fel de budincă făcută din fructe zdrobite.degete. Chantal râse: — Nu trebuia să-ți spun. — Optsprezece și e încă nemăritată. — E foarte. — Nu prea mi se pare a fi a bătrână. Le e teamă pentru ea. le privesc pe femeile noastre ca pe niște mărfuri. nucă de cocos pisată și lapte de capră. Părinții ei sunt înnebuniți și abia așteaptă să o vadă măritată. — Vrei să spui că dacă una calcă pe alături. recunoscu Chantal. Margot a pregătit-o special pentru tine. Chiar în momentul acela. De obicei. Neliniștea întipărită pe fața fetei dispăru și îi luă locul un zâmbet luminos. — Câți ani are? zise Scout. Dar. zâmbește. Și e foarte pretențioasă. După ce le abandonează. mare parte dintre ele devin prostituate în barurile din port sau pe lângă bazele militare. Ridică bolul golit și-și linse cu poftă degetul mare.

la sarongul scurt care-i înfășură șoldurile. Puțini sunt atât de experți ca el. — Nasturii de pe pieptul tău mă înnebunesc! — Înseamnă că. alături de Chantal.de fum. — E acolo. Dacă nu poți. Tata a studiat vulcanul acesta toată viața lui. Chantal Du Pont. pe covorul de iarbă culcată. sus? În zgomotul ăsta asurzitor? Nu-i e frică să nu rămână prins acolo când începe marea bubuială? Ea privi cu respect spre munte. nu-i așa? — Are și cu ce să se mândrească! El privi la fâșia care-i acoperea sânii și mai jos. Tobele începură să bată un ritm păgân. — Cred că și tu ești pe jumătate păgână. Ea îi abătu atenția de la pieptul ei și i-o îndreptă spre un grup de 92 . Buzele ei se arcuiră într-un zâmbet ascuns. Uitând de piciorul lui stâng. dar nu se întâmplă nimic grav sau distrugător. Scout sări ca ars. ceea ce o făcu pe Chantal să se simtă prost. căruia îi răspunse ecoul munților învecinați. O privi atent. — Nu te mai holba așa la mine. Se auzi un tunet puternic. El îi apucă bărbia și-i întoarse fața spre el. serbarea o să-ți placă grozav. — E seducătoare cultura asta. ai încredere în tata. Cerul întunecat căpătă o nuanță roșiatică. Apoi l-am studiat împreună. Căni cu licoare puternic alcoolizată circulau din mână în mână și toți sorbeau din ele. Pământul se cutremură. — Și acum el este acolo. rapid. El arătă spre vulcan și spre fuiorul de fum care se ridica. Scout bău și el și se lăsă jos. Ai încredere în mine. astă seară. Localnicii țipau de bucurie. dar nu îi e frică de Voix de Tonnerre. Între ele. pielea catifelată și bronzată. — Da. — Sper că știi ce spui. Se pregătește de erupție. îi reținu atenția ceva mai multă vreme.

tinere fete. bazinele lor suple. explică Chantal. El sorbi conținutul paharului. Zâmbi șmecherește. — Începe să-ți placă alcoolul nostru. El își întoarse privirea de la femeile cu sânii goi care dansau și privi spre ea atent. — Nici măcar nu trebuie să mă prefac. — Nu chiar. Tocmai se gândise ce s-ar fi petrecut cu viața ei. — Asta a fost una din concesiile pe care le-au făcut când au trecut la creștinism. într-o mișcare de rotație. Pântecele moi scoteau în evidență mușchii proeminenți care antrenau. Încă două. — Atunci de ce bei? — Pentru că mi-e mai puțină frică de beție. ca să vadă dacă nu cumva îl păcălea. — Așa a fost. — Asta e ofranda lor către Vulcan. trei înghițituri și mă voi simți ca și cum mi-ar trece un tren șuierând prin cap. — Credeam că pe aici au obiceiul să sacrifice o virgină. de parcă ar fi participat la dans. Coapsele se unduiau în lumina torțelor. fața lui era de-a dreptul arătoasă. Ridicau deasupra capetelor coșuri cu flori și fructe. la drept vorbind. iar inima lui Chantal palpita atât de puternic. adăugă ea. dacă l-ar fi 93 . Șoldurile lor mișcătoare sfidau natura. salutându-l respectuos. Încearcă să pari impresionat. Picioarele lor frământau nisipul. Ba. era drăguț și când se posomora sau se încrunta. printre care era și Margot. Dansatoarele începură să se miște în ritmul bătăilor de tobă. — Noroc pentru virgine! mormăi el și ridică paharul în cinstea vulcanului. — O să danseze pentru tine. Dar îi spusese adevărul. decât de vulcani. recunoscu ea în cele din urmă. Când nu era posomorât și nu se încrunta.

Deodată. niciun succes profesional nu puteau schimba acest fapt. Acolo întâlnise pe altcineva. ar fi avut copii? Era dureros să viseze la așa ceva. fiecare zbură la familia ei. Dar oare s-ar fi îndrăgostit. pentru că nu-l cunoscuse în California. de ce nu dansezi? — Pentru că nu vreau să atrag pe nimeni. și mai ales pe Scout. nemăritate. noaptea era deosebit de caldă. subjugându-i pe cei prezenți. da? Și tu. Scout se apropie de Chantal și întrebă ușor: — Ce se întâmplă? Respirația lui era liniștitoare ca și briza mării și îi mângâia ușor pielea. — Cum așa? — Pentru că scopul dansului este să atragă un anumit bărbat. rezultatul ar fi fost probabil același.întâlnit pe Scout Ritland pe continent. Participă numai fetele tinere. fără îndoială. tobele tăcură. Oare soarta ei ar fi fost alta? Atracția ar fi fost aceeași. Apoi. Dansatoarele rămaseră un moment nemișcate. Liniștea care urmă era aproape palpabilă. sar fi căsătorit. Când pauza se termină. ea era totuși o fată de pe insulă. Simțeai parcă nevoia să vorbești în șoaptă. Un lucru era clar. Un firicel de transpirație își croia drum dinspre tâmplă în jos. Câteva rămaseră totuși în atenția spectatorilor. o întrebă: — Chiar așa? 94 . — Vor dansa un altfel de dans. — Ah. Nicio diplomă universitară. Privirea lui coborî spre pieptul ei și se odihni acolo câteva secunde. După erupția vulcanului. privind-o drept în ochi. în ochii lumii. Și chiar de l-ar fi întâlnit pe el și i-ar fi dăruit dragostea ei neprihănită.

La un moment dat. dar de fapt. câteva șuvițe lungi îi acoperiră fața. Brațe și picioare se mișcau sinuos. comentă o singură dată dansul tinerelor fete: — Doamne Dumnezeule! Dar mesajul lor este. — Imposibil. rupând și ultimele corzi care i-ar mai fi legat de constrângeri puritane. Așa că nu te gândi la mine sub raport sexual. Păreau că trec prin trupul celui care ascultă. limpede ca lumina zilei. Sâni și pântece. dar își păstra imperturbabilă expresia feței și privirea rece. care erau pe cât de reușite din punct de vedere coregrafic. ea nu auzi prea clar cuvântul. pieptul lui gol ridicându-se și coborând în ritm rapid. buzele. Ea simțea de fiecare dată când briza ușoară îi flutura prin păr. Într-un fel. André o urmărea cu o privire vagă. mai rapide. 95 . cereau mângâieri și săruturi răcoroase. Șoldurile i se mișcau în sus și în jos în unduiri încete. mai puternice. Bătăile de tobă deveniseră mai greoaie. asta aduse un plus de senzualitate scenei. hipnotice. pe atât de vizibil senzuale. Brațul lui era foarte aproape de al ei și adesea îl atingea. Trupuri se legănau. Enervat. — Asta ar fi o rezolvare într-adevăr! — Dar nu o voi face. El râse scurt și sceptic și îi atinse ușor buricul cu vârful degetului. întreaga ei atenție era îndreptată asupra lui Scout. atunci ai putea crede că vreau să te atrag pe tine. El le lăsă să-l mângâie domol. Ea se prefăcea că urmărea dansatoarele. — Dacă mi-aș scoate sutienul și aș dansa după ritual. Cum tobele băteau din nou.* Chantal fierbea pe dinăuntru ca magma în adâncurile vulcanului. lucind de sudoare. Margot se dusese lângă André și dansa chiar în fața lui. ci mai de grabă îl citi pe buzele lui.

să se unduiască în ritmul bătăilor. în timp ce ritmul tam-tam-ului o făcea să se unduiască. Degetele lui i se răsfirară pe ceafă. Ai să mă primești în trupul tău. el îi prinse ceafa cu mâna și-i trase capul mai aproape de al lui. mâinile ei căutară sprijin. Simțea cum cade în transă și ochii parcă nu o mai ascultau. Scout își trase capul pe spate și îi săgetă privirea fixă. pentru mare. Într-un gest reflex. Cealaltă mână îi întoarse capul într-o parte. Gura lui se odihni puternic pe a ei. răsufla sacadat. iar Chantal își dădea seama că răsuflarea îi era cel puțin tot atât de precipitată ca a ei. îi lăsă să se închidă. După un crescendo zguduitor tobele tăcură din nou. Fața îi lucea de sudoare. Printre buzele întredeschise. Pe gât i se prelingeau câteva picături. Tot atât de rapid ca mai înainte. Nările îi erau ușor dilatate. uluită. Scout era foarte aproape. 96 . Capul ei de-abia aștepta să se miște pe umeri și să-și lase părul să cadă pe spate. Iar și iar. O sărută violent. promise el. Căzând pradă tentației. iar în privirea lui se reflectau torțele și focurile izbucnite parcă dinlăuntrul lui. Dorea să dea frâu liber trupului ei. Tânjea după libertatea lor. apoi strecurându-și limba în gura ei. Brusc. liber și greu. pentru bărbat. Degetele i se încurcară în desișul de păr de pe pieptul lui și-i atinseră pielea moale de dedesubt. neobișnuit. Ar fi vrut să-i aibă liberi pentru cer. O căldură minunată îi inunda partea de jos a corpului. Deschise ochii mari.Chiar dacă Chantal fusese martora acestor ritualuri de când se născuse. în seara asta tobele îi vorbeau într-un fel unic. deschizându-i buzele. pentru vulcan. implorându-i parcă șoldurile să se rotească în cadența tobelor. — E pe cale să mi se întâmple. Își simți sânii prizonieri sub bucata de pânză. limba lui plonja în gura ei. pentru a o săruta mai adânc.

îndreptându-se spre colibele lor. — Ce păcat că trebuie să-l trezim! — Lasă-l. Dansul marcase sfârșitul sărbătorii. Familiile începură să urce dealul. — Cred că l-am solicitat prea mult azi. la casă. că Scout și alunecă pe covorul verde și căzu antrenând-o pe Chantal după el. Mă descurc și singur. — Scout. înaintară pe plajă spre cărarea pietruită care ducea sus. pentru a desăvârși ceea ce îndrăgostiții își doresc întotdeauna. Ea îl apucă cu un braț de mijloc. Ea ateriză pe spate.Apoi se retrase la o oarecare distanță. Scout îl reperase pe băiat. — Sigur poți? — Dacă mă ajuți și tu. unde ești? strigă Chantal moale. dormind încolăcit la piciorul unui cocotier. — Johnny. Scout o prinse de braț. — Lasă-l să doarmă. El își așeză brațul pe după umerii ei. pe un pat moale de frunze și se trezi cu Scout peste ea. — Uite-l acolo. zise ea de îndată ce-și recăpăta suflarea. În această poziție de acum familiară. Prima grijă a ei fu piciorul rănit. așa încât să nu iște comentarii. — Bineînțeles. înainte ca ea să facă măcar un pas spre băiat. — Te-ai lovit? Figura lui crispată îi dădu răspunsul. Între malul nisipos și pantă era o zonă plină de vegetație. Toate torțele fură stinse până ce numai razele lunii și lumina roșiatică dinspre vulcan mai scăldau plaja într-o culoare magică. 97 . De abia intraseră în desișul de frunze. Tinerii bărbați își chemau favoritele și o porneau spre case.

îi pipăi molcom buzele.— Ai făcut asta intenționat. Își încâlci degetele în părul ei des și îl lipi moale de obraji. nu-i așa? — Da! mărturisi ea cu greutate. Plimbându-și degetele în jos pe pieptul ei. nu-i așa? — Eu… — Nu-i așa? Conștiința se lupta aprig cu dorința. poți să negi cât vrei. ochii se coborâră spre frumoasa lui gură masculină. deși îndrăzneață. capul ei făcu semn că nu. — Ascultă-mă. dar înainte de a trage în mine. Buzele ei se striviră sub presiunea masculină. Chantal își arcui gâtul de plăcere. Limba lui. știu că-ți plac sărutările mele. și se întinse confortabil pe Chantal. În tăcere. Nu crezi că un bărbat simte asta din instinct? Știu de ce m-ai ademenit să plec atunci cu tine. zise el. Buzele lui i le mângâiau deja pe ale ei. Când buzele lui porniră în căutarea celor noi sensibile locuri. repetă: — Da! Gurile lor se împreunară cu și mai multă pasiune decât înainte într-un sărut mult mai dulce. Ai vrut să mă săruți atunci și o vrei și acum. Ea îi puse mâinile pe umeri și încercă să-l dea la o parte. el zise: 98 . prinzându-i capul în palme. — Hmmm. În cele din urmă. Cu degetul mare. de la petrecere. el gemu de dorință și-și îngropă fața în scobitura gâtului ei. Apoi. petrecându-și degetele prin părul lui. Trupul lui scăpă în parte de tensiunea acumulată. lăsă loc unor mângâieri reciproce. — Nu prea îmi vine să cred. mai adânc și mai umed. ridicându-și capul. nu te-ai prefăcut. În cele din urmă.

pierzându-se în bogăția părului lui de pe piept. umedă și neostoită de dorință. Nisipul nu făcea altceva decât să adauge noi dimensiuni. de la nivelul omoplaților până la mijloc. El îi acoperi sfârcul sânului cu gura lui caldă. recreând parcă mulajul inițial. — Îmi pare rău. el se așezase deja între coapsele ei.— N-am atins niciodată o piele ca a ta. mișcându-și ritmic șoldurile. apoi îi frecă sfârcurile cu buricul degetelor urmărind răspunsul lor. în timp ce de pe buze i se desprinse numai o implorare abia rostită. Fiecare mângâiere a lui dădea naștere unui fior ciudat care pleca din partea de jos a trupului ei și se răspândea în cercuri din ce în ce mai largi. Ușor. Scoțând un sunet răgușit. Cu una din mâini îi cuprinse un sân ca într-o cupă. — Ești superbă. mângâierilor sale. ea reacționa imediat.care de obicei nu purta partea de sus a costumului. Apoi îi desfăcu sutienul și-l aruncă în lături. îi spuse ea șoptit. La fiecare atingere. el îi suflă delicat nisipul de pe piele. — Ai nisip pe degete. Amândoi gemură de plăcere. ea își simți sfârcurile încă jilave de dezmierdările gurii lui. Înainte ca ea să-și dea seama ce se întâmplă. La fiecare atingere a sa. se simțea acum jenată. el îi luă una din mâini și o 99 . Chantal . ea își trecu palmele pe spatele lui. Îi cuprinse fața între palme. E uluitor de catifelată. În timp ce o săruta. Degetele lui plăcute și experte dădeau o minunată și senzuală duritate sfârcurilor ei. Scout dădu la o parte șuvițele de păr și-i dezgoli sânii sub dezmierdarea domoală a lunii. Ea îi strigă numele în gând. Atunci când aprecie că nimic nu mai putea să-i sporească dorința interioară. O masa ușor. Chantal se arcuia dureros pe patul de frunze proaspete. Te deranjează? Ea dădu din cap. noi valențe.

acum câteva minute. Chantal suspină.trase spre partea de jos a trupului său. El încerca să-și controleze vocea. îl împinse puternic și se strecură de sub trupul lui. apoi de plăcere. — Trebuia să mă opresc. nu-i așa? Un pod. — Să fii răpit. își arătă sexul. ea stătea sprijinită de un palmier. deși furia îl sugruma. Gestul o jigni profund și o înfurie. — Vrei să fiu curva ta cât timp construiești podul. El respiră adânc. întâi din cauza șocului. apoi în picioare. O fată de pe aici pe care o folosești pe timpul vacanței? — Vacanță! Se căzni să se ridice pe un genunchi. Și pentru a părea și mai convingător. iar în cele din urmă de uimire. — Îmi pare rău. nu crezi că am și eu dreptul la o răsplată? Ea își încrucișă brațele pe pântece de parcă el i-ar fi tras o palmă. Când el își reveni. încercând să o determine să-i cuprindă cu degetele umflătura rigidă ascunsă de pantalon. 100 . — Ce dracu’ se întâmplă cu tine? o străpunse el cu privirile. Cine te crezi? — Drept cine mă iei? replică ea mânioasă. împușcat și apoi forțat să construiești un pod. — De ce? — Pentru că nu vreau să fac dragoste cu tine. Scuzele nu servesc la nimic. șopti ea simplu. — Dar ai fi vrut. în schimbul folosirii nelimitate a trupului meu. nu merge cu scuze. — De data asta. recăpătându-și suflul și acoperindu-și sânii cu părul lung. — Cum îndrăznești… — Cum îndrăznești tu să mă lași așa? zbiera el. asta numești tu vacanță? După câte mi-ai făcut. Oare el își dorea o asemenea intimitate de la toate iubitele lui? Sau de la soție? Sau doar de la fetele de pe insulă? Dintr-o mișcare.

— Prea bine.O durea sufletul că avea atât de puțin considerație pentru ea. este ultimul lucru care mă preocupă. Dacă asta le va da oamenilor mei un pod. — Piciorul ăsta. Începuse să creadă că era puțin altceva decât toți bărbații pe care îi întâlnise. El o împinse în lături. adăugă ea. apoi mârâi: — Lasă-mă dracului în pace. Dar. — Lasă-mă să te ajut până sus. șuierat. Am să te urăsc și am să te disprețuiesc. de fiecare dată când îmi vei penetra corpul. Merse spre el cu brațele întinse. Treptat se relaxă. să știi că o fac numai pentru asta. — Am spus să mă lași dracului în pace. până nu iau în serios oferta ta generoasă. cum nici tu nu dai doi bani pe ea? El sufla greu. mă voi culca cu dumneata cât stai aici. 101 . zise ea deprimată. cu piciorul ăsta. Schimbară o privire fierbinte. apoi Chantal se întoarse și urcă singură poteca. o întrerupse el. sunt convinsă că. — N-ai să reușești să urci singur dealul. și dumneata te vei disprețui pentru ce ai făcut. domnule Ritland. Ea nici nu-și dăduse seama cât de încordată fusese în așteptarea răspunsului lui sau cât de important era acest răspuns pentru ea. chinuitoare. după aceea. — Asta vrei? O târfă care nu dă doi bani pe tine. Și pentru că eu cred sincer că ești om de onoare. Îl privi sfidător în față. O dezamăgise cumplit.

— E gata cafeaua? întrebă el mohorât. Ea se întoarse apoi spre soba cu lemne îi controlă conținutul vasului albastru smălțuit. Chantal făcea cafea în bucătăria casei. La gândul că ar fi putea îi respinsă. Ea îi zâmbi puștiului ce îl urma Scout ca o umbră. Se sprijinea pe o cârjă improvizată. — Bonjour. — Bonjour. arăta jalnic și respingător. 102 . Ea observă imediat că-și scosese bandajul de la coapsă. când Scout apăru în ușă. Chantal se întrebă cum de rezistase să nu facă dragoste cu el noaptea trecută. — De unde ai asta? întrebă Chantal venind cu ceașca ei de cafea. răspunse el încă adormit. Johnny îi luă cârja și o sprijini de masă. ea se abținu să-i dea vreo mână de ajutor.CAPITOLUL 8 A doua zi de dimineață. ea turnă cafeaua într-una dintre neprețuitele cești. Acesta s-ar fi potrivit mai bine în vreo baracă la frontiera americană și contrasta puternic cu vesela fină de porțelan pe care tatăl ei o adusese din Franța. Cum nu se bărbierise și cum desigur că dormise pe plajă. la îndemâna lui. iar pantalonii scurți erau șifonați. Jean. În timp ce Scout se chinuia să se așeze pe unul din scaune. dar inflamația dimprejur aproape că dispăruse. Odată ce Scout se instală. Cicatricea arăta acum ca o dungă de culoare roz. Părul îi era ciufulit. Era totuși un bărbat foarte bine. — Aproape.

Ca să rupă tăcerea grea. — Te doare. Poate ceva fructe. te strâmbi? 103 . Niciunul dintre ei nu-l privea direct în față pe celălalt. — Vrei să mănânci acum? — Numai dacă nu e pește. Fiecare se gândea la noaptea trecută. Era foarte greu să faci conversație. dând ușor din cap. mi-am scos copcile. — Trebuie să fie ușor de folosit. — Să zicem. trăncăneala asta stupidă era mai bună decât tăcerea. Ea consimți. mulțumesc. — Ești sigur că era timpul să le scoți? — Nu. Îi zâmbi băiatului. Cafeaua miajunge.— Mi-am făcut-o azi dimineață. Foarte devreme. Johnny mi-a adus un cuțit și așa am reușit. — Văd că ți-ai scos copcile de la operație. la sărutările schimbate între ei. Ea așteptă ca el să continue. — Sigur că mi le-am scos. la mângâierile care le dăduseră fiori. Cum nu aveam nimic altceva de făcut. Chantal întrebă. Tensiunea asta o înnebunea. — Nu. — Dar când mergi. Chiar nu mi-e foame deloc. El m-a ajutat să găsesc un băț rezistent. care-i întoarse un zâmbet larg și știrb. — Nu. Scout dădu din cap și-și sorbi cafeaua. mai târziu. — Asta-i versiunea insulară a șuncii? Ea zâmbi vag. El zise neglijent: — N-am dormit foarte bine și m-am trezit când se crăpa de ziuă. dar chiar și așa. Era clar. — Fiecare a primit câte o porție din porcul care a fost fript azi noapte.

el își cufundă privirile în ceașcă. Privirile acelea puteau să fie pline de admirație sau venerație. — Chantal! Ea își ridică privirea. ea se uită aiurea. nu. să știi că nu te-am considerat niciodată o târfă. — Eu una. o privi peste masă și spuse. și americană prin școlile pe care le-am urmat. Unele femei s-ar fi simțit flatate de o asemenea comparație. — Dar ești și foarte frumoasă. delicios. — Asta e. pentru că eram obișnuită cu privirile ciudate pe care mi le aruncau oamenii de la baza militară. 104 . Chantal își dădu seama că o durea brațul. așa că puse ceașca pe sobă și se întoarse să se așeze de partea cealaltă mesei. Pentru câteva clipe. franceză. Rămaseră privindu-se fix unul pe celălalt. Polineziană. — Sărutul tău e profund. din partea tatei. pasionat.— Mă deranjează puțin. O tăcere la fel de cumplită se coborî asupra lor. Când am plecat în America. apoi începu să vorbească: — Eu sunt produsul a trei culturi. — Tu mi-ai spus că sărut ca o curvă de lux. E evident pentru oricine că am sânge amestecat. într-un fel unic și extrem de rar. — Cum de ai putut crede că te desconsider atât de tare?! întrebă el încet. prin aburul luminos ce se ridica din cafetiera smălțuită. Îmi pare rău. știam ce mă așteaptă. Când se întoarse să plece de lângă masă. — Îmi ascunzi ceva. Despre ce e vorba? Ușor rușinată. cu toate că niciuna nu se golise. Scout o apucă de încheietura mâinii. Ea profită ca să umple ceștile. — Da. rămase cu ochii pierduți în licoarea din ceașcă. desigur. — Chantal. Apoi. Descurajat pentru un moment. din partea mamei.

pentru ca briza răcoroasă să intre în încăpere. Viața ni se părea minunată. dar Scout îl asigură din cap că totul era în regulă în privința piciorului. Întâlnirile noastre au însemnat mai mult decât o plimbare braț la braț. — Te-ai îndrăgostit? Răspunsul ei fu clar: — Foarte tare. Mulți ar fi vrut să mă poată pipăi. Se ridică de pe scaun și se duse la fereastră. Îi scăpă un hohot de râs. răspunse ea circumspectă. Poate unele erau așa. am întâlnit un absolvent al secției de geologie. Iar dacă mă admirau. dar era un râs fals.— Mulțumesc. — La început. — Ce s-a întâmplat după ce te-ai înscris la facultate? Mergeai la întâlniri cu băieții? — Da. Pluteam amândoi într-un nor de fericire. Ne gândeam să ne căsătorim. încercam să fiu foarte grijulie. dar am învățat să fiu prudentă. Scout își drese glasul și se foi pe scaun. viitorul luminos. — Și când totuși cineva îți devenea mai apropiat? — Întotdeauna mă lua drept ceea ce nu sunt. Johnny îl privi îngrijorat. amar. Fruntea îi era încruntată dovedind o neliniște profundă. deschizând larg obloanele. încurcat. Chantal se reîntoarse pe scaunul ei. dar mi s-a dus vestea că sunt neprietenoasă și distantă. Îl chema Patrick. Până peste cap. au fost 105 . Nu era prea lămurit. De fapt. cu excepția faptului că îi venea al naibii de greu să o asculte pe Chantal povestindu-i despre dragostea ei pentru un alt bărbat. o făceau numai pentru asta. O întrebă penibil: — Și ce s-a întâmplat cu Patrick și cu norul de fericire? — M-a luat cu el ca să-i cunosc părinții. când Patrick le-a povestit despre mine. — După un an petrecut acolo.

— Dezaprobarea părinților nu era singura piedică. — Familia a exercitat o presiune teribilă asupra lui. — Care? — Copiii. Dacă ar fi avut și un corn în frunte. — De ce nu le-a spus să-l lase în pace? Chantal lupta să rămână calmă. când a văzut-o pentru prima dată în ușă. cu siguranță. încercând să le împiedice să tremure. Chantal purta cea mai bună rochia a ei. expresia mamei logodnicului ei nu ar fi putut fi mai uluită. dar am putut desluși dezaprobarea și cumplita lor desconsiderare. inclusiv un dialect polinezian. Amintirea acelei seri o va face întotdeauna plângă de umilință. Chiar și acum mai avea în fața ochilor consternarea întipărită pe fața mamei lui Patrick. El nu le spusese că eram numai pe jumătate franțuzoaică. trase ea concluzia cu o voce liniștită. Arăta impecabil. Își mușcă ușor buzele. dar venind din partea lui sunau a provocare. Patrick a rupt logodna după două săptămâni. Mai erau și alte implicații. Dar nu putea concepe ca tocmai iubitul ei fiu să se însoare cu o corcitură.încântați să aibă o noră cu un nume franțuzesc atât de răsunător. — Lipsă de tărie de caracter. doar ceva plutea în aer. — Ce-i cu copiii? 106 . Scout punea aceleași întrebări pe care și le pusese și ea de mii de ori. că știa bine trei limbi. numai la gândul că existau Ku-Klux-Klan sau neo-naziști. N-a fost nicio scenă. Tremura. nicio abdicare de la etichetă. — A fost cea mai lungă cină la care am fost obligată să stau. Nu era o femeie crudă. Nu avea nicio importanță că era printre cei mai buni studenți din facultate. Nu ar fi acceptat să fie considerată bigotă. Erau destul de subtili.

Schimbul de țipete se termină dintr-odată. îndeajuns de tare ca să facă ceștile să zornăie. Chantal. vezi tu. Numai că. A convenit să se culce cu tine. ar zice că încă îl mai iubești. zise el nerăbdător. Scout se sprijini greoi de spătarul scaunului și-și lasă brațele moi de-a lungul corpului. Tu omori . — Da. A profitat cât a putut și te-a lăsat baltă. pentru că o prăpădită de corcitură a avut purici. — Patrick era la fel ca mulți alți bărbați. Scout își aranjă părul trecându-și degetele nervoase prin el. înțeleg acum. îți pui în funcțiune sistemul de autoapărare. — Cine te ascultă. — Crede-mă. N-ar fi fost un soț bun pentru tine. 107 . nu Patrick era corcitura. — Interesant punct de vedere.— El era de părere că nu trebuia să avem copii! — De ce nu? — El credea că n-ar fi fost corect să dăm naștere la niște copii stigmatizați. Privirea ei deveni brusc tot atât de rece și dură ca un diamant.vorbind la figurat .toți câinii. — Stigmatizați? Faptul că tu ai fi fost mama lor le dădea acest stigmat? — Exact asta voiam să spun. e mult mai bine c-ai scăpat de o lepră ca asta. pentru numele lui Dumnezeu! Ridicând vocea. — Și tu aperi licheaua asta. Scout bătu cu pumnul în masă. de câte ori întâlnești un bărbat. ci eu. Pentru prima oară în dimineața aceea. — Nu-l mai iubesc. Așa că acum. dar n-a ezitat să te dea la o parte când n-a primit consimțământul familiei. — Perfect. — Știi ce vreau să spun. dar mai mult îl ciufuli.

eu n-am gustat gluma. Înjurând. Te-am tratat eu nerespectuos. nici ca femeie și nici ca fată a insulei. — Ei bine.— Tu n-ai face la fel? — Nu." Cuvintele lui adresate lui Corey Reynolds îl lăsară fără replică. Doi bărbați vorbesc în felul ăsta despre femei. Te iert că ai tras cu urechea. — Bine. Scout își reveni și protestă iritat: — Fă o pauză. cât timp o vrea el. Se opri să respire adânc. — Dar sunt sigură de mine. Atunci. Asta implică. — E o minciună grosolană. dacă și tu mă ierți că sunt o jigodie șovină și murdară. domnule Ritland. ca o fată din Parrish Island să fie imorală și să trăiască în promiscuitate. Când a fost asta? — „Dacă mă prinde vreo fată de pe insulă cu sânii goi. El rămase uluit. când stau la o șuetă. De ceilalți mă tem. doritoare de compania oricărui bărbat. dacă aș fi sigur de mine. Chantal profită: — Asta ar însemna că atâta timp cât o fată de pe aici te distrează. considerându-te de rang inferior doar pentru că mama ta a fost polineziană? — Da. ești gata să stai. Îți cer iertare. da? 108 . dar nu voi fi eu fata ta de pe insulă. bineînțeles. Comentariul nu era făcut ca să fie auzit de o a treia persoană. Chantal. Până ce voi ști că sunt apreciată drept ceea ce sunt cu adevărat… — Doar n-ai să-i respingi pe toți bărbații ce se apropie de tine! — Ar trebui să ai mai multă delicatețe. el își ridică brațele sus în semn că se dă bătut. nu mă căutați prea curând. — Și tu mai multă încredere. — Regret. vrei? Asta a fost o figură de stil.

i-o apăsă pe pieptul lui. Și dacă tot ai să te gândești că folosesc clișee poetice ca să te câștig. el o întrebă: — De ce nu mă crezi? Ea făcu un efort ca să-și retragă mâna dintr-a lui. Se uita la urma 109 . — Mi-am imaginat de multe ori că te am goală. — Nu ți-a trecut niciodată prin minte că aș fi putut să vin după tine doar din motive foarte simple și onorabile? Ca de exemplu. care mi se pare al naibii de sexy? Îi prinse mâna pe deasupra mesei și-i masă palma cu buricul degetului mare. pentru faptul că ești foarte frumoasă? Pentru că ești unică și pentru că există în jurul tău o aură de mister.— Acum chiar că îți bați joc de mine. Se aplecă peste masă și. iar pe mine intrând cu totul în minunatul tău trup. Cum te-aș putea considera ușuratică? Strângându-i mâna încet. Pentru numele lui Dumnezeu. Am îndurat multe suferințe din pricina ta. Scout. făcând un zgomot asurzitor. — Dacă am dorit din prima clipă să te sărut. am să-ți arăt ceva mai palpabil. Amândouă mâinile lui loviră masa în același timp. zise el răgușit. nu era pentru că părinții tăi erau ce erau. Ușor. Ai o piele cum e petala de floare. ci pentru că ai cea mai ademenitoare gură pe care am întâlnit-o vreodată. Nu pentru că-mi ești la îndemână. luându-i mâna. Nu cred că ești ușuratică. Buzele ei se dezlipiră surprinse și senzuale. vibrând sub mine. Mă mai crezi și proastă pe deasupra. — N-ar trebui să-mi spui așa ceva. dădu drumul aerului pe care de atâta timp îl ținea închis în ea. un păr negru ca noaptea și ochi ca laguna fără de sfârșit. — De ce nu? Cred că trebuie să știi ce simt. Trebuie să știi de ce te doresc așa de mult.

— Din cauza logodnicei tale.pe care degetele lui o lăsaseră pe ale ei. apoi îl privi pătrunzător în ochi. 110 .

ca un bărbat prins la strâmtoare. — Așa parcă o cheamă. Dar întâmplător ăsta este purul adevăr. Nu prea m-am mai gândit la căsătoria mea sau la Jennifer. — Nu. — N-am vrut niciodată să te insult sau să te compromit. ea se întoarse să-l înfrunte. apoi turnă apa peste ele. Azi noapte. Nevrând să-și arate durerea. — Asta ne-ar pune într-o lumină cam proastă pe amândoi. iar domnișoara Colfax nu este decât o adorabilă tânără care se află în treabă ocupându-se de antichități. nici nu mă așteptam să mă crezi. Și nu mă amesteca pe mine într-o asemenea combinație. cu siguranță că nu. Nu vreau să fiu o distracție temporară până la întoarcerea ta la îmbujorata mireasă din Boston. nu-i 111 . Chantal se ridică și duse ceștile și farfurioarele în chiuveta uscată.CAPITOLUL 9 — Jennifer? întrebă Scout în șoaptă. El păru rușinat. Chantal… — Lasă. care încearcă să scape cu vechea șmecherie. — Uite ce e. Chantal. Adunându-și tot curajul. — Și vrei să te cred? El își lăsă capul în jos. — Data nunții se apropie. da. Scout. — Probabil că ai auzit despre ea tot când ai tras cu urechea la discuția mea cu Reynolds. nu-mi insulta inteligența cu explicații fără rost.

— Amândoi am greșit. — Bărci? — Cât am stat ieri dimineața pe plajă. Teama din sufletul ei începea parcă să se mai domolească. Au fost ascunse de tine și. — Despre ce? — Despre bărci. Nici eu nu m-am gândit la ea. — Satul are multe bărci pentru pescuit. — În ciuda a tot ce am făcut. — Am zis că o voi face și mă țin de cuvânt. O tăcere apăsătoare umplu bucătăria. stomacul lui Johnny începu să se revolte zgomotos.așa? — Da. în timp ce satul începea să se trezească. — Acum. Așa că lucrul trebuie să înceapă cât mai repede posibil. — M-am gândit și eu că așa trebuie să fie. Dintr-odată. nu am zărit niciun vapor în depărtare. vreau să știu adevărul. După ce primi și permisiunea lui Scout. Când Johnny a înțeles ce voiam. admise el. zise el aspru. Mai ales pe mine. s-a posomorât atât de tare. Din deal veneau semnale ale vieții de zi cu zi. Doar dacă nu cumva refuzi acum. Totuși. îi spuse ea lui Scout. nu te-aș împiedica să te duci la nuntă. vrei să-mi arăți câteva schițe? — Înainte de a o face. încât nu mi-a mai venit să insist. mă gândeam la o evadare cu barca. când știi că nu voi împărți patul cu tine. băiatul plecă să mănânce ceva de dimineață. care să mă poată lua. în ceața lor de dorință și vinovăție. — Canalul navigabil trece de partea cealaltă a insulei. mormăi el. dar acest sentiment trebuia ținut secret față de el. Întrerupându-se. Chantal îi vorbi în franceză. El ridică ochii și privirile li se întâlniră din nou. 112 . Zgomotele cunoscute păreau șterse și foarte îndepărtate. Chantal și Scout păreau că nu mai aud nimic.

Cine ar putea crede o asemenea istorie? Îi studie fața îndelung. dar nu spuse nimic. — Ei bine. Nu vreau să știu. doctore Du Pont. el chicoti. așa că l-am adus exact de unde îl luasem. — Ce alternativă? — Nu trage deja concluzii. Ne-ar trebui o barcă cu motor. marina nu-l folosea. Crede-mă că nu m-am gândit la asta când am născocit această alternativă. — Trebuie să spui adevărul. simțindu-i suspiciunile. — Sunt cazuri când aceste bărcuțe sunt luate de curenți înșelători spre partea cealaltă a insulei. — Ia loc. mormăi: — Dumnezeu știe ce ai să deduci din asta. pe care însă. pendulând între neîncredere și admirație. Mi-a fost teamă să nu încerci să faci vreo prostie. — N-o să-ți placă ce ai să auzi. — Am închiriat un mic vaporaș de mărfuri. Un om singur. Chiar și cei mai experimentați vâslași au mari probleme. 113 . Dând din cap. Plimbându-și mâinile pe fața nerasă. păreau să fi fost de multe ori împăturite. zise el. După o mică ezitare. zise el. Îi era teamă ca nu cumva adâncitura dintre sprâncenele lui să prevestească ceva rău. — Cum ai adus aici toate materialele de construcție? Doar nu leai adus cu barca de pescuit. El strâmbă din nas. — Închiriat? De la… în fine. nu se descurcă. Scoase câteva notițe din buzunarul pantalonilor.de fapt spre binele tău. din păcate nu o avem. mai ales că vine după discuția despre apropiata mea nuntă. ea se lăsă să cadă pe scaunul din fața lui. și care. după muchiile numeroase pe care le aveau.

dar se prefăcu că nu se întâmplase nimic. 114 . cu calusurile pronunțate. cu unghii tocite. Ce spuneai? El o privi curios. modelându-l după forma palmelor sale. Ea își luă scaunul și veni lângă el.— Am întrezărit o soluție de a uni un mal al prăpastiei cu celălalt. — Și atunci de ce crezi că nu mi-ar plăcea? — Deoarece cere niște compromisuri. pe câte știu. merge. Fără să vrea. — Îmi pare rău. Ea lovi cu mâinile în masă. fiind din nou atentă la el. Când el se va fi întors la Boston și la Jennifer a lui. nu va regreta oare că nu a făcut dragoste cu el. ăsta nu prea e domeniul tău preferat. Ea se scuză: — Nu prea înțeleg mare lucru. pătrate. — Care ar fi ideea? Nu sunt chiar atât de neînduplecată cât îți imaginezi. bronzate. — Ce reprezintă acele mici crestături? arătă ea o serie de dungulițe desenate de hârtie. zise ea. mângâindu-i trupul. Mâini de muncitor. Chantal îi privi brațele puternice. Și. curate. Soarele îi deschisese ușor culoarea părului de pe mâini. — Bine. El întinse hârtiile pe masă. folosindu-și vârfurile degetelor pentru a zămisli în ea plăcerea erotică dusă la paroxism. mintea ei reținuse senzația acelor mâini plimbânduse pe pielea ei. Făcu gesturi de nerăbdare spre schițele lui. când șansa îi surâsese de atâtea ori? — … fără probleme. Piciorul ei îl atinse pe al lui când se așeză. Cel puțin în teorie. — Atunci deplasează-te până aici ca să vezi desenele din același unghi ca și mine.

El luă o gură de aer și rezumă: — Voi construi un pod suspendat. Ele reprezintă niște trepte de beton. se gândi ea cu glas tare. bine? Ea tăcu. — Trepte care duc jos la pod. Tot ai vorbit de compromisuri. — Dar acest pod va fi mult mai sigur decât celălalt. construite în peretele prăpastiei. Va fi amplasat mult mai jos. aproape de fundul prăpastiei. Ochii ei inteligenți îi întâlniră pe ai lui. — Dar nu înțeleg. Un pod mai scurt. îi va trebui mai mult timp ca să traverseze prăpastia. ar fi foarte abrupte. 115 . zise el. — Cât de abrupte vor fi aceste trepte? — Dacă ar coborî drept. — Rămâne o singură problemă: unui călător mediu ca rezistență. mai ușor de construit. cum coborâm până acolo? — Aici intervine rolul dungulițelor. podul nu se poate construi decât dacă începem să împletim cânepa și să montăm o funie identică cu aceea pe care tocmai ai ars-o. De aceea. și trasă o linie puțin deasupra celei ce reprezenta pârâul. iar acum… — Stai puțin. care să nu aibă nevoie de atâtea materiale. — Și de prea multă mână de lucru. înainte de a privi din nou la desene. — Și de atâta timp. Va fi nevoie mereu de o echipă de muncitori care să le curețe de vegetația invadatoare. dar nu va fi la aceeași înălțime cu cel vechi.— Așa cum spuneam când tu visai cu ochii deschiși. El se scărpină în cap. trebuie să aibă o lungime cam de nouă la doisprezece metri. — Ce? Ieri vorbeai despre estacade și arcuri. La nivelul ăsta. — Asta nu va fi o problemă. Va fi și un exercițiu aerobic. le-am conceput în zig zag. Lasă-mă să-ți explic.

Chantal. se vedea că îi părea chiar rău că nu putea face o ofertă mai bună. prințesă. oamenii din sat nu pot fi muncitori pricepuți. — Vrei deci să pun în aplicare acest plan? Ea își suflecă mânecile. El puse jos creionul și oftă adânc. Asta e realitatea. — Nu putea. Satul va rămâne tot inaccesibil autovehiculelor. Scout. Ea îi studie fața și expresia ei sinceră. El îi zâmbi șăgalnic. — Ei bine. Cea mai parte din noapte am încercat să-mi imaginez o posibilitate de a construi un pod rezistent. Regret că nu sunt un muncitor minune. apoi menționă un alt dezavantaj al planului lui. fără excavatoare. — Ba putea. fără macarale. Potrivindu-și cârja sub braț. susținut de stâlpi de beton și cabluri de oțel. dar asta e tot ce pot face. fără materiale moderne și fără luni întregi de muncă asiduă depusă de o echipă de ingineri experimentați. Cred că pot să-ți construiesc un pod suspendat pietonal aproape de fundul prăpastiei. — Nici pe cel vechi nu l-ar fi putut trece. când începem? El se ridică de pe scaun încet și cu greutate. Oricât ar dori ei. De fapt.— Niciun infirm n-ar putea să-l treacă. Nu era vizibilă nicio urmă de înșelătorie. Nu pot să leg malurile atât de îndepărtate ale unei prăpăstii. El se uită la ea și surâse. Pur și simplu nu există nicio soluție. Comandantul lor va veni să le vorbească. — Te-am rugat întotdeauna să faci tot ce posibil. 116 . spuse: — Adună trupele. cu resursele limitate pe care le am la dispoziție. continuă el. repetă ea moale. Îi păru fi cinstit. — Ăsta este cel mai mare dezavantaj.

Acum. Ea era luminată numai cu lămpi cu ulei. — Tata zice că fac un masaj extraordinar. își lăsă caietul de o parte. își potrivi ochelarii pe vârful capului și se uită la el îngrijorată. Poate te ajută să te relaxezi. Ridicând capul. — Pentru ce? Ea nu-i răspunse. Pe măsuța joasă dinaintea ei. ea îl privi de după lentilele ochelarilor. — Minunat. ea stătuse așezată cu un picior îndoit sub ea. Dar numai pentru citit. treceau umbre ciudate. stăteau aliniate câteva roci vulcanice. iar Chantal își nota câte ceva într-un jurnal. În schimb. — Hmm. Pe fața femeii. Până atunci. rămasă neterminată. dar Scout nu credea că asta îl va relaxa. tiptil. Era încă încordat și 117 . — Din liceu. Ea se duse în spatele scaunului lui și începu să-i maseze gâtul și umerii. Trecuse mai mult de o săptămână de la sărbătoare și de la scena lor de dragoste de pe plajă. Nu se simțea niciodată relaxat în preajma lui Chantal. — Pari obosit. marcată de concentrare. — De ce nu te culci? — Mă preocupă o mulțime de lucruri. Era grozav. — Chiar sunt. Scout. Scout o urmărea pe Chantal din partea opusă a încăperii. așezate la marginea meselor. La ce lucrezi? — Niște date despre Voix de Tonnerre.* — De când ai început să porți ochelari? De câtva timp. cu mâini foarte dibace. se ridică de pe canapea și se îndreptă spre el.

fără nicio formă. stăteau să asculte știrile zilei. În timpul primelor zile. În fiecare dimineață. Serile erau liniștite. Arăta urât. Chantal reacționă ciudat iar pe față i se întipări o expresie tristă. nu-i așa? — Din cauza vulcanului. Chiar atunci când purta cizme greoaie sau ciorapi groși. — A fost mai cald zilele astea decât atunci când am sosit eu. dar lui Scout nu-i era dor nici de programele lui preferate de la televizor și nici de „jucăriile“ electronice pe care le avea acasă. Avea o ușoară stare febrilă pe care nu o putea înlătura. de multe ori. ca și Voix de Tonnerre. o căuta cu privirea printre capetele muncitorilor care răsăreau ici și colo. strângându-i mușchii încordați între degete. de o parte și de cealaltă a prăpastiei. și se alătura echipei de muncitori. era un radio cu baterii. sau pur și simplu s-o privească pe 118 . de-abia dacă observa lipsa electricității. când intra sau ieșea dintr-o cameră. lui ajunsese să-i placă drăcia aia de pălărie și. O jumătate de oră după cină. Oricum. În biroul lui Georges. chiar dacă nimic din ce se întâmpla în lume nu avea nici cea mai mică însemnătate pentru satul lor. Împărțeau încăperile slab luminate ale casei. dar când el glumi pe seama pălăriei. explică ea. Înghițea nenumărate aspirine. Era straniu. așa cum nici pantalonii scurți nu făceau decât să-i scoată în evidență picioarele lungi. el căuta mereu întrerupătoarele. El își imagină că aceasta avea o valoare sentimentală pentru ea. picioarele ei arătau superbe.iritat. Dar cămașa nu-i putea ascunde cu desăvârșire sânii. Era mulțumit să-și petreacă serile răsfoind cărți din vasta bibliotecă a familiei Du Pont. Își acoperea mereu capul cu pălăria de paie cu boruri largi. Toate acestea îi determinau pe Scout să fie mai tot timpul gata de erupție. Cele două erupții de azi au încălzit atmosfera. Acum. ea își punea cămăși și pantaloni scurți. dar febra persista.

care o urmărise cu privirea până ce dispăruse în junglă. oui. — Da. — Fotografii! murmură Scout. El traversă camera sprijinit în cârjă. Fotografiile erau un alt mister. Scout o observă pe Chantal îi strecurându-se pe partea cealaltă a prăpastiei pe o potecă bine ascunsă. dar băiatul. din care el nu înțelegea nimic. Scout o văzu dându-i filmul nedevelopat lui André.Chantal studiind hărți geologice. începu să vorbească. zise Scout. El mima pe cineva care ține la ochi un aparat de fotografiat și apasă pe declanșator. zise băiatul încântat că se făcuse înțeles. — Dar unde ai fost cu el? — Pe dealurile de la poalele munților. — Ca să-l vezi pe tatăl tău? 119 . încercând să înțeleagă franceza puștiului. — Foarte dichisit. iar ea tocmai șil scotea de la gât. când localnicii transportau materialele din ascunzătoarea lor la șantier. — Unde naiba se duce? îl întrebă el retoric pe Johnny. apoi se evaporă. și foarte sofisticat. Luă aparatul și-l întoarse pe toate părțile. — Photographie. dând din cap uimit. — Al lui… tata. Nu se aștepta la un răspuns. A doua zi după începerea construcției. mai rar. când intră în casă. Omul ascultă instrucțiunile ei. Oare ce fotografiază? Chantal se întoarse câteva ore mai târziu. — Al cui e aparatul? întrebă el. — Ce spui? Vorbește mai rar. — Photographie? Poze? Face poze? — Oui. examinându-l cu atenție.

— Da.
— Și să-i faci poze?
Se putea citi pe fața ei că asta era cea mai stupidă întrebare pe
care o auzise vreodată.
— Bine, mă las păgubaș. Ce fotografiezi?
— Vulcanul.
— Ah. Și l-ai trimis pe André să developeze filmul.
— Și ce-i rău în asta?
— Nimic. Mă întrebam și eu, așa. Ce mai face George?
— Nimic deosebit.
— Ce face e acolo, sus? Nu este deloc curios de ce se întâmplă
aici? Nu-l interesează cum soluționăm problema podului? Când voi
avea plăcerea să-l cunosc?
Ea îți scosese pălăria și-și făcea vânt cu ea.
— De îndată ce le am îți voi arăta fotografiile. Le vei găsi cu
siguranță fascinante. Dar acum, te rog să mă scuzi. Mi-e foarte cald
și vreau să mă spăl.
Nu era nevoie să-i spună asta. El observase deja. Transpirația îi
lipise cămașa de piele. Pe gât i se prelingea un firicel de sudoare. I-ar
fi plăcut să i-l oprească cu limba. Prin cămașa udă, în dreptul
buzunarelor, vârfurile întunecate ale sânilor se conturau limpede.
Scout de-abia se putea abține să nu le privească mereu.
Discuția despre fotografii și despre tatăl ei fusese întreruptă.
— Au ieșit pozele? întrebă el.
Îi simți mâinile așezându-i-se din nou pe umeri.
— Cele pe care le-ai făcut zilele trecute, preciză el.
— Ah, da. Au ieșit toate bine. Vrei să le vezi?
— Altă dată. Nu te opri din ceea ce faci. Nu te opri deloc.
Râzând, ea îi puse o mână pe frunte, în timp ce pe cealaltă o
strecura prin pârul lui pentru a masa pielea capului. El gemu
satisfăcut.
120

— Nu-i de mirare că Georges îți recomandă stilul de masaj. Mă
simt excelent.
Ea continuă să-i maseze capul și umerii.
— Ce gândește tatăl tău despre faptul că stai singură în aceeași
casă cu un bărbat, în lipsa lui?
— La urma urmelor, e francez.
— Ce a zis despre povestea cu Patrick.
Ea ridică din umeri.
— Ce impresie să aibă un tată despre amorurile fiicei lui?
Amestecată.
— I-ai spus totul, chiar și motivul despărțirii?
Ca să-i poată vorbi ochi în ochi, el își întoarse capul. Întrebarea lui
o făcuse să se simtă prost. El îi putu citi asta pe față.
— Nu, nu i-am povestit.
— Din cauza tatălui tău l-ai lăsat atât de ușor pe Patrick să plece,
așa-i?
— Nu înțeleg la ce te referi.
— Ba înțelegi prea bine!
Când ea dădu să plece, el o apucă de mâini.
— Știai cât de mult suferise tatăl tău când trebuise să se
înstrăineze de familie și prieteni, căsătorindu-se cu mama ta. Și nu ai
vrut să i se întâmple același lucru dragului de Patrick.
Scout simți o antipatie puternică pentru californianul pe care nu-l
cunoscuse niciodată. Și-l imagina ca stând tot timpul cu nasul în
cărți, slab, cu umerii ușor aduși și moi, cu mâini osoase și albicioase.
De fiecare dată când și-l închipuia pe Patrick mângâindu-i drăgăstos
pielea lui Chantal îi venea să dea în ceva. Cât putea de tare.
Considerase întotdeauna că gelozia de orice fel era un lucru cât se
poate de stupid. Gelozia față de un bărbat pe care nu-l cunoștea era
cu atât mai ridicolă. Totuși, monstrul cu ochi verzi îl prinsese de
beregată și îl sugruma.
121

— Nu am vrut ca Patrick să se simtă obligat față de mine, așa că iam dat drumul fără să fac scandal.
Vorbea pe un ton demn.
— M-am decis singură. Nu-mi ies din fire când nu-mi reușește
ceva sau când mi se ia ceva. Sunt o femeie matură.
Ochii lui îi priveau sânii care se ridicau și coborau agitat.
— Mi-am dat seama.
Scout simțea din nou sub pantaloni acea dureroasă rigiditate.
Fiind cam tot timpul în această stare, devenise nervos și irascibil. Nu
putea să-și controleze reacția biologică în prezența fetei, așa cum nu
putea să-și domine gelozia juvenilă față de Patrick. Această iritare îl
făcu să spună insinuant:
— Îți place să mă vezi perpelindu-mă, nu-i așa?
— Ești de-a dreptul plicticos, Scout. Lasă-mi brațul.
El o lăsă, dar se ridică de pe scaun și o urmă în dormitor. Ea se
duse la o măsuță de toaletă în stil franțuzesc, de o feminitate ieșită
din comun. Când o remarcase prima oară, ea îi spusese că Georges o
adusese pentru Lili din Franța. Când mania ei murise, Chantal o
moștenise. Camera era luminată cu lumânări. Ei schimbară priviri
calde, o căldură care lipsea însă din vocea ei.
— Acum aș vrea să mă culc.
— Și eu.
— Scout, te rog! Credeam că ne-am înțeles.
— Înțeles? râse el zeflemitor. Înțelegerea asta nu prea redă starea
mea fizică din ultima vreme.
Se sprijini cu amândouă mâinile de cadrul ușii, pentru a nu se
mai lăsa greu pe piciorul stâng.
— Ce ai face dacă aș trece peste protestele tale, aș veni la tine și aș
începe să te sărut?
— N-ai îndrăzni.
— Nu fi prea sigură.
122

Era oare Chantal. Înjurând în șoaptă.Vocea lui luase o tonalitate ciudată. El nu fusese așa niciodată. el lăsă brațele să-i cadă. perpelindu-se noapte de noapte în propria-i sudoare. Ea era cea mai curioasă ființă pe care o cunoscuse vreodată. din cauza fantasmelor pe care era incapabil să le gonească. N-o atinsese. Se voia înlăuntrul trupului ei. dar senzația aceea era încă vie în simțurile lui. o amintire ștearsă. cumplită pe care o resimțea pentru această femeie. care îl surprinse și pe el. Jennifer. El avea aproape patruzeci de ani. Voia să știe ce se ascunde în spatele acelor ochi albaștri și să cunoască în cele mai mici amănunte mintea și sufletul reflectate de ei. dar fusese combinat cu destule femei ca să poată face o comparație. nu avusese atâtea aventuri câte i se puneau în seamă. În viața lui amoroasă. de vină? Sau doar situația respectivă? Decorul? Era ea oare atât de seducătoare numai grație cadrului în care se petrecea totul și unde ea era centrul de atracție? O noapte întreagă jonglase cu aceste posibile explicații. dar se dorea și acceptat mental. Probabil că în vederea nunții lor. recepții și Dumnezeu mai știe câte altele. ea pregătea o mulțime de petreceri. O dorea mai mult ca oricând. da. dar nu merita să aibă un logodnic care să tânjească după o altă femeie cu fiecare celulă a trupului său. ar fi avut același efect stupefiant asupra lui. Era mai mult decât simpla dorință carnală. îndepărtată. citi un licăr de înțelegere în ochii aceia superbi. O fi fost ea al naibii de răsfățată riscând să devină o adevărată pacoste. Dacă Chantal Du Pont i-ar fi apărut în cale oriunde în lumea asta. Nimic din experiența lui anterioară nu se putea asemăna cu dorința sufocantă. care trecea drept o frumusețe. 123 . Uitându-se acum la ea. care până la urmă îi părură niște prostii. nebună. devenea cu fiece zi care trecea.

noapte de noapte. Dacă aș face un singur pas greșit. 124 . Ea înlătură ipoteza asta cu un gest al mâinii. Din umbra deasă. Privirea lui stăruitoare o făcu să se gândească la ea. Era o femeie extraordinară. Nu-i place să primească ordine de la mine. întâi m-ar omorî și abia după asta ar pune întrebări. Tocmai mă gândeam că ai merita să fie cineva în stare să moară pentru tine. Nu m-aș mira deloc. — Dar e la ordinele tale. știu și de ce. la lucru. directă dar misterioasă. numai pentru că tu i-ai cerut-o și pentru că știe că realizez ceva bun pentru sat. Nu m-ar amuza deloc să mor ucis de o suliță sau de un harpon otrăvit. adăugă el. Chiar și la Coral Reef. răspunse el și se întoarse să plece. așteptându-te să țipi. André. elegantă dar sexy. Iar acum. — La ce te referi? — Câinele tău păzitor. Te consideră că îi aparții și ar folosi orice prilej ca să termine cu mine. O văzu cum își mușcă și își umezește nervoasă buzele. — Asta împotriva voinței lui. dacă ar fi pitit pe sub vreun palmier. De la bun început. îmi dau seama că niciodată nu i-am plăcut. zise el răgușit.— Nu voi începe să te sărut. Turbează pentru că stau cu tine în aceeași casă. Privind în urmă. vocea ei se auzi răgușită și nesigură: — Ce-ai spus? — Nimic. un rival în lupta pentru dragostea ta. — Spune-i asta lui André. simplă și totuși complexă. nu eram pe aceeași lungime de undă. Face ce i se spune. — E ridicol. m-a considerat o amenințare. calmă dar puternică.

Se opri brusc în fața ei și cizmele lui grele îi împroșcară genunchii cu nisip. Nu vreau să mă răcoresc. Suntem aproape gata. au și început să dispară unul câte unul. Până să mă lămuresc bine. — Ce dracu’ se întâmplă aici? Ea îi zâmbi inocent de sub borul pălăriei. Dar apoi. Mai avem doar de cimentat câteva trepte. Am băgat eu de seamă că pauza de prânz se cam prelungește. Putea spune. Podul este aproape gata. numai că erupția lui era iminentă. — Ei bine. văzându-l de departe. Raționamentul ei atât de logic îl făcu să-și iasă din minți. — Bună. era și timpul să vii și tu cu noi. Mă bucur că ai venit. 125 . Nu vrei să înoți? — Să înot? zise el nevenindu-i să-și creadă vechilor. dar fiind un șef drăguț și văzând căldura asta infernală. nu? Stai jos la umbră și răcorește-te înainte… — Dar nu vreau să stau. țipă el lovind cu piciorul o ghirlandă de plumeria și-și iau o zi liberă. Își duse pumnii strânși la tâmple și înjură de mama focului. rămăsesem singurul care mai muncea. Scout. — Atunci nu-i mare lucru dacă amânăm treaba cu o zi. Chantal. mi-am zis să nu-i cert pentru câteva minute. că scotea flăcări ca și craterul vulcanului. iar ei se joacă pe plajă și adună flori. muncitorii care au venit după pauză.CAPITOLUL 10 Chantal își dădu seama că e înfuriat după cum cobora panta spre plajă. Stau acolo sus să-mi rup spinarea pentru oamenii ăștia.

A mai fost povestea cu generatorul în care cică intrase un duh rău. Stătea pe nisip lângă cizmele lui uriașe. pentru că oamenii nu au de gând să se întoarcă la lucru înainte de mâine dimineață. dar ochii îi scăpărau de furie. Am avut destule întârzieri. Ei mi s-au plâns că oamenii sunt extenuați și au nevoie de o zi de odihnă.— Nu faci altceva decât să te înfurii. am nevoie ca fiecare om să muncească pe tot parcursul zilei de lucru. — Te rog să vorbești mai încet. Puțin îmi pasă dacă îi supăr. dar nici eu nu sunt obișnuit cu muncitori care să lase treaba neterminată. el se aplecă peste ea atât de mult. autoritatea mea o depășește pe a ta. — Dar aici nu suntem în Statele Unite. Ziua de azi a fost declarată zi de sărbătoare. Ai să-i superi. — Atunci când poate contribui la fericirea și mulțumirea acestor oameni. — Ca să termin la termen. ca tine. Îți închipui cât de caraghios m-am simțit apărând un generator? „Procesul” a durat o jumătate de zi. pentru că așa au ei chef. Apoi. Ca și autoritatea conducătorilor satului. — Eu să-i supăr pe ei? zise el cu o voce ascuțită. Scout. mi-a luat ore în șir ca să-i adun din nou. Și ai face mai bine să te liniștești. 126 . zise ea calm. — N-or fi ei obișnuiți cu ore lungi de lucru. încât Chantal fu nevoită să se dea înapoi. acum câteva zile. Ei nu sunt obișnuiți să muncească atâtea ore în șir. — De cine? De tine? Autoritatea ta o întrece pe a mea? În sfârșit se enervă și ea. iritată. — Nici pe mine nu prea mă distrează munca acolo sus. Își duse degetul arătător la piept. Se ridică în picioare. Ca să termine. ca de exemplu când s-au uitat cum ies puii din găoace. Costumul sumar de baie nu era un veșmânt prea potrivit pentru o confruntare.

Părul de pe piept se ondulase din cauza transpirației. Chantal avu o mică ezitare. eu cred că merită să trăiești pe baza acestui criteriu. crezând că vrea să o lovească. Chantal își controlă sever vocea: — Ei nu trăiesc după termene. orbit de lumina soarelui de după amiază. ca americanul de rând. ei muncesc pentru ceea ce au nevoie. Localnicii primiseră o binemeritată zi liberă. Brusc. Dar el nu făcu altceva decât să-și consulte ceasul de la mână. Nu le pasă de întârzieri. Accept. — Nu poți să-i pui la muncă în seara asta. Arăta totuși atrăgător. Până la lăsarea nopții mai rămân câteva ore bune de lucru. Sunt insulari. Personal. Ea nu voia să schimbe asta și să-i trimită înapoi la lucru. el își ridică mâinile. pe dracu’! Eu am un lucru de făcut aici și vreau să-l văd terminat. dar atâta timp cât ești pe insulă. dar continua să-l privească drept în ochi. ceea ce era singurul indiciu al nervozității sale. Pot să se odihnească acum. Ei nu muncesc pentru reușita lor. Își dădea seama că era furios. — De ce te grăbești atâta? Din cauza logodnicei? — Ar putea fi unul din motive. — Nu pot. Și îmi pare rău. era nevoit să le tolereze această comportare. gata joaca. Mâine o să fie exact același lucru. — Prea bine. Cămașa descheiată i se lipise de trup. Scout trebuia să înțeleagă. Vreau ca toată lumea să se întoarcă la lucru. Scout își mușcă obrazul pe dinăuntru. Sudoarea îi brăzdase fața murdară. Părul i se lipise de frunte. va trebui să te supui aceluiași criteriu. Scout. în miezul zilei. Ea nu-i putea vedea prea bine ochii.— La naiba… Hotărâtă să rămână calmă. Dar la ora patru. exclamă ea. 127 . Dacă nu putea. pentru că el abia și-i mijea. Este ora unu.

la rândul ei. — La ora patru. Apoi. El pendula între a o trage spre el și a o îndepărta.Ochii ei se micșorară amenințător. — O să-ți fie greu acum să mai măsori minutele. sprijinindu-se 128 . Ea. Replica lui o duruse. Dacă ar fi putut să mai facă un pas spre ea. ca un blestem. — În satul ăsta are o valoare mult mai mică decât oricare ghirlandă de flori și este incomparabil mai puțin frumos. El își coborî mâna din nou și o răsuci așa încât ceasul să-i atingă aproape nasul. Cu degetul mare. ar fi venit mai aproape. Dar cum stăteau deja unul lângă celălalt. Plecă șchiopătând pe plajă. Niciun minut mai târziu. El o provocase din nou. domnule Ritland. îl stârnise. el își concentră privirea asupra gurii ei. — Azi nu se mai întorc la lucru. putea simți cum îi pulsează viața prin arteră. Îi trase fulgerător ceasul de pe mână și-l azvârli în apa mării cât de departe putu. Scout privi pierdut ceasul care pierea înghițit de mare. el își încleștă degetele la baza gâtului ei. spre a-și îndeplini dorința. În cele din urmă. pierduți unul în ochii celuilalt. Chantal dădu capul pe spate și-i oferi gâtul sfidătoare. Chantal. Ea avu o mișcare spontană. punct. Un sunet înfundat izbucni din adâncul pieptului lui. el nu avu decât să-și arcuiască trupul pentru a-l atinge pe al ei. dar nu reușise să o abată de la ideea ei inițială. — Era un Rolex. Fără voie. Îi șuieră printre dinții încleștați: — Am să te strâng de gât. Acceptând provocarea. în timp ce el bătea furios cu degetul în geamul ceasului. Stătură multă vreme așa. buzele ei se deschiseră într-o surdă chemare. o împinse ușor.

să-i mulțumească și să-i domolească focul care știa că-l mistuie. se pare. Ei ar fi apărat-o de dorința nestăvilită a lui Scout. — Iartă-mă. A trebuit să-i explic. Dar de ceea ce se temea ea mai tare. — Chantal! André îi pronunță numele de mai multe ori. Sprijinită de trunchiul unui palmier. care-i sărise imediat în ajutor. înainte ca ea să-l audă. Ea beneficia de loialitatea și protecția localnicilor. O zi bună. Chantal se întinse pe nisip. Serile când îi simțea privirea pătrunzătoare. nu o mai apăra atât de bine. printre care era și Margot. îl urmări cu privirea până ce dispăru. nu. Era din ce în ce mai greu să-i reziste. — Nu-i nimic. cu răsuflarea tăiată și adânc tulburată. dar nu putea să o facă.tare de Johnny. îl asigură ea. ar fi vrut să-i răspundă așa cum trupul i-o cerea. soția ideală. Ar fi vrut să se ducă la el ca o femeie. André. Uitându-se în direcția în care plecase Scout. simțind cum îi tremură genunchii ca urmare a altercației cu Scout. * — Cât mai avem? Scout se opri pe potecă pentru a-și șterge fața cu o batistă deja 129 . Nu înțelegea de ce toată lumea și-a luat ziua asta liberă. era dorința ei pentru el. Iar conștiința. Ce este? — Ți-a făcut vreun rău? — Oh. pentru că el urma să se întoarcă la Jennifer. El plecă spre un grup de tineri. Ea dorea asta. ea îi văzu privirea plină de suspiciune și dușmănie. N-ar fi putut suporta să fie folosită și apoi părăsită. Chantal. Mândria ei nu-i permitea. nu. închise ochii și încercă să-și domolească bătăile inimii.

Se gândise că. dar unde anume pe dealuri? El îi comunicase prin gesturi că dorea să fie condus la bătrân. spusese Scout răbdător. Acum. Johnny zâmbi curios. Când îl întrebase unde-i era ascunzișul lui Du Pont. Nu credea să fi fost prea sănătos la minte. — Știu că stă acolo pe dealuri. Am început să vorbesc cu un copil care nu înțelege o iotă din ce spun. Îi era cald. Scout oftă și își reluă mersul. de partea cealaltă a prăpastiei. Mai devreme sau mai târziu. — M-a dat gata căldura. Scout era sigur că Johnny înțelesese pe cine voia el să vadă. iar piciorul rănit începuse să-l doară. căci cine ar fi ales să stea în jungla aia. unde te năpădeau toate insectele pământului? Căldura era de nesuportat. parcă pentru a-i aminti că era o perpetuă amenințare de care trebuia să se teamă. 130 . îi era sete. ceea ce făcuse. mai scuipa bolovani și fum. care arată. ar fi trebuit să încerce să vorbească cu tatăl ei. n-avea idee de distanță. Când și când. Plecaseră din sat acum câteva ore. Câteva minute mai târziu. Georges Du Pont putea.bună de stors. Ce om putea oare să reziste în această climă? În aparență. — Câțiva kilometri? Johnny se uită la el mirat. părăseau satul. dacă nu putea s-o scoată la capăt cu Chantal. se mișcă și vorbesc precum zeițele. Scout se întreba dacă făcuse bine. Puteai să fierbi în propria-ți sudoare. urmărind-o pe prințesa insulei. Johnny: Să nu te încrezi în femei îmbrăcate în alb. Dar asta e la fel de ilogic ca și tot ceea ce mi s-a întâmplat de când am plecat din Coral Reef. Când plecaseră. Trebuia să-mi fi dat seama că este prea grozavă ca să fie adevărată. Voix de Tonnerre era întotdeauna la dreapta sa. ai să regreți amarnic. puștiul arătase undeva.

Ei bine. când văzu privirea posomorâtă și buzele tremurând ale lui Johnny. La un moment dat. nu era în stare să plece așa. dar poate reușea totuși să-l pornească. dacă ar fi îndrăznit ceva. era curios să-l cunoască pe Georges Du Pont. Nu exista o cheie de contact. se opri să se odihnească. care era probabil strălucitor. îi șopti el lui Johnny. dar excentric. Acum. strigă cu putere: 131 . Dacă ar fi făcut asta. Chantal. iată că băiatul se avântă dintr-odată către junglă. Îi tresari inima. — Oui. Corey Reynolds îi recunoștea și el părerile de expert în legătură cu Voix de Tonnerre. Se răzgândi. Făcându-și mâinile pâlnie. Johnny dăduse din cap fiind parcă de acord și răsuflase ușurat când părăsiră mașina exact așa cum o găsiseră. ea ar fi pierdut considerația pe care sătenii o aveau pentru ea. Așa-i promisese. spunând ceva în franceză și arătând cu degetul către vârful pantei. Pur și simplu. Nu putea să facă puștiului una ca asta. sunt al naibii de cinstit. Oricum. după câteva ore bune de mers. nu putea să o dezamăgească. Apoi. Etica. — Acolo sus? întrebă Scout.Când ajunseră pe celălalt mal al prăpastiei. Era acoperit cu o plasă militară de camuflaj. Mai era un motiv pentru care rezista tentației de a lua jeep-ul. Ea avea încredere că el îi va termina podul. fără un cuvânt de rămas bun. descoperiră jeep-ul. nu putea lăsa podul neterminat. nu i-ar fi permis niciodată conștiinței lui să se mai odihnească. Scout oftă din greu și începu să urce cărarea pietruită. — Perfect. O fantezie de școlar. pe care tatăl lui i-o inoculase. — Din păcate. Pe asta trebuie să se fi bazat compania sa când a investit milioane în construcția stațiunii.

— Georges Du Pont! Păsările junglei țipară. Două morminte! * Chantal atinse ușor pe copil pe cap și îi spuse să nu-și ude rana câteva zile. Poate bătrânul nu auzea bine. Cum forțele începeau să-i revină. Ea fusese rugată să-i oblojească rana și apoi fusese invitată să împartă cina cu familia băiatului. Așteptă. Se lovise de o stâncă ascuțită în timp ce se juca pe plajă. din cauza picăturilor care-i pătrundeau în ochi. Niciun răspuns. fiecare acoperit cu un strat alb de flori și având la cap câte o cruce mică albă. Oricum tot timpul mesei. Clipi de câteva ori și scutură din cap uluit. Transpirația i se prelingea pe față și stropii i se adunau pe vârful nasului. Aș vrea să vă văd. Clipea des. Iată de ce. Pe culmea dealului. numele meu este Scout Ritland. Nu-l mai văzuse nici pe el nici pe Johnny de când plecaseră împreună de pe plajă. pentru că și mâna îi era la fel de udă. se gândi la Scout. și se zgâriase destul pe serios. Sunt convins că fiica dumneavoastră v-a vorbit despre mine. De ce să răgușească înainte de a da ochii cu Du Pont? Astfel. întâi nu-i veni să creadă ceea ce vedea. Când ajunse sus. își șterse fața cu dosul palmei. Gestul lor de recunoștință nu putea fi refuzat. încercă să-și recapete suflul. — Domnule Du Pont. Bănuia că Du Pont știa engleza. sprijinindu-și mâinile pe genunchi. se căzni să urce până în vârful dealului. privind către Pacificul de Sud. Își simțea ochii încețoșați și îl usturau. gulerul cămășii avea și el pârâiașe de sudoare. erau două morminte. se îndoi din mijloc și. deranjate din liniștea lor sălbatică. Se 132 . Rezultatul nu fu cel așteptat. dar nu putea fi sigur de asta.

așteptase să-l găsească acasă îmbufnat. N-ar fi mirat-o nici dacă l-ar
fi găsit lucrând cu încăpățânare la pod, chiar dacă echipa de
muncitori dezertase.
Odată cu lăsarea serii, deveni din ce în ce mai îngrijorată.
Trimisese după André.
— Du-te și verifică jeep-ul.
— De ce?
Fu tentată să i-o trântească „Uite așa”, dar își potoli nerăbdarea.
— Nu știu unde este domnul Ritland. L-ai zărit pe undeva?
În momentul acela un gând o înfioră; acela că André n-ar fi străin
de dispariția lui Scout. Dar îl îndepărtă imediat din minte. Îl
ascultase prea mult pe Scout. O făcuse să-și suspecteze prietenii pe
care îi știa de o viață.
Cât timp André fu plecat în misiune, ea se învârti de colo-colo,
fără rost. Când el se întoarse și-i spuse că jeep-uf era la locul lui, ea
nu mai știa dacă trebuia să se liniștească sau să se îngrijoreze mai
mult.
— Ia câțiva oameni și căutați prin împrejurimi. Poate dați de el.
Fără să mai spună nimic. André plecă.
Chantal se îngrijoră tot mai tare cu fiece clipă care trecea.
Acum, pe drumul de întoarcere acasă, după ce-și luase rămas bun
de la băiețelul rănit și de la familia lui, se întrebă iar și iar unde ar
putea fi.
Se lăsase întunericul. Terenul accidentat putea fi un pericol chiar
pentru oamenii care trăiau acolo de o viață. Scout nu cunoștea zona.
Își solicitase prea mult piciorul rănit, care nu era atât de puternic pe
cât credea el.
Dacă se prăbușise pe undeva? Dacă zăcea pe undeva sângerând și
fără ajutor? Dacă lui Johnny era frică să vină până în sat și să spună
ce se întâmplase?
Încruntându-se neliniștită, intră în casă și puse la loc trusa
133

medicală a tatălui ei. Casa era cufundată în întuneric. Nicio lampă
nu fusese aprinsă cât lipsise ea. Scout nu se întorsese.
Dar apoi, simț în nări o urmă ce parfum cunoscut.
Îi sări inima și începu să se agite. Se luă după miros, spre
bucătărie. Deși își spunea că era o prostie să-i fie frică și că stafiile nu
fumează trabuce, ea ezită totuși înainte de a împinge ușa din lemn
de bambus.
Mucul incandescent al trabucului licări în întuneric. Ea oftă greu
de ușurare.
— Ce faci?
— Fac baie.
Scout era întins în cada de alamă portabilă, cu genunchii ieșiți din
apă. Părul îi era ud și părea șamponat și clătit și îl dăduse peste cap
cu mâna.
— Voiam să spun cu…
— Trabucul? întrebă el cu nonșalanță.
Trase adânc în piept și apoi trimise spre tavan câteva rotocoale de
fum.
— Sper că Georges nu se supără că am împrumutat și eu unul.
Nu-i așa?
Respirând cu greutate, Chantal dădu din cap în semn că nu.
— Ești o mincinoasă, adăugă el.
Scout puse trabucul pe scrumiera de ceramică pe care și-o
adusese la îndemână pe scaunul din apropierea căzii. Își odihni
brațele pe marginea căzii, lăsându-și degetele să se plimbe prin apă,
plescăind din când în când, ca, în întuneric, Chantal să-l poată auzi.
Așa inocente cum păreau, sunau parcă amenințător, la fel de sinistru
ca vocea lui aparent nevinovată.
— Am petrecut o după-amiază pe cinste, zise el. Foarte
instructivă. Cred că ar trebui să-ți mulțumesc pentru că ai insistat
să-mi iau o zi liberă. Am vizitat o parte a insulei pe care nu o
134

văzusem niciodată.
Luă trabucul și mai trase un fum.
— Bineînțeles că am transpirat o groază, mi-am suprasolicitat
piciorul stâng până ce a început să mă doară ca dracu’, am fost
atacat de un roi de insecte carnivore, m-am întâlnit cu un șarpe gros
cât mijlocul meu și am scăpat ca prin urechile acului de o avalanșă
de pietre. În afară de asta, am petrecut o zi minunată în Paradis. Însă
a meritat efortul, să mă pot întâlni cu tatăl tău.
Vocea lui, care, la început fusese șoptită, urcă în intensitate,
ajungând la sfârșit să urle. Chantal tremura de frică. Închise ochii și
încercă să-și recapete echilibrul și să se decidă cum să înfrunte un
om care, în mod evident, voia să o omoare.
— Îți voi explica totul. Când îți termini baia, ne vedem în camera
de zi.
— Ai să mă vezi chiar acum.
Se ridică brusc în picioare, ceea ce făcu ca apa din cadă să se
miște puternic, stropind podeaua. Împroșcând în aceeași măsură cu
apă și cu înjurături, el păși afară din cadă și se îndreptă spre ea.
Chantal țipă de spaimă și se întoarse să fugă. Dar nu fu destul de
rapidă. Scout o apucă de cămașă și o trase brusc înapoi. Bicepșii i se
încordară când, printr-o rotație imprimată de brațul lui, trupul ei se
lipi de al său. Îi propti pumnul în coloana vertebrală, presând-o spre
el. De pe capul lui, apa începuse să se scurgă pe părul bogat al fetei.
— De ce nu mi-ai spus că a murit?
— Așa am crezut că era mai înțelept.
— Pentru că așa ți-ai închipuit că vei avea mai multă influență
asupra mea, din moment ce știam că tatăl tău se află pe undeva prin
apropiere, așa e?
— Corect. Mi-am imaginat că ai putea avea mai multă încredere
în părerile lui decât ale mele.
— Încredere - un cuvânt care sună tare caraghios când e vorba de
135

nu știe engleza. pentru că niciunul dintre ei. va trebui să completez un certificat de deces pentru autorități. Chantal își dădu seama că răspunsul ei îl surprinsese. În cele din urmă. Când a murit? — Cam cu o săptămână înainte de a te răpi. — Trebuie să fiu foarte atent . Tata a vrut să fie înmormântat lângă mama. — Și nu ai anunțat pe nimeni? — Nu. Se întorcea dintr-o plimbare pe dealuri… și s-a stins. Nu avea deloc chef acum să înceapă cu explicații și scuze. după părerea ei. — Cine a pus la cale planul de a mă aduce aici. — Nu deșteaptă. Un atac de cord. — De ce? — Asta nu interesa pe nimeni în afară de mine și de localnici. — N-ai vrut să știe nimeni că a murit? — Nu. — Cum s-a întâmplat? — Pur și simplu a… ea se întrerupse. E adevărat că acțiunile ei nu fuseseră prea ortodoxe. dar. — Iar ei nu-mi puteau spune. acceptă ea moale. Ea aprecie faptul că el păstră un moment de tăcere respectuoasă înainte de a reîncepe șirul întrebărilor. Sunt disperată.ești deșteaptă. neputând să-și stăpânească nodul care-i înăbuși glasul și lacrimile din ochi. El nu realizase că moartea lui Georges survenise așa de curând. — Așa este. tu sau tatăl tău? Cine a avut ideea ca tu să fii momeala? Ea lăsă capul în jos: 136 . dar ce mai contează data de pe el? Ea îi simțea privirea grea pe față. prințeso. fuseseră necesare. afară de André. lipind-o și mai puternic de el.tine. zise el disprețuitor. presupun. I-o înfruntă fără să șovăie.

— Eu.
— Și pistolul?
— Tata era împotriva oricărui fel de violență. S-a gândit doar că ai
putea fi convins să ne ajuți. André și cu mine aveam unele îndoieli.
— Deci ți-ai urmat planul, în ciuda faptului că tatăl tău murise.
— Da. L-am rugat pe André să facă rost de armă. Urma să facem
totul după plan. Nu te-am fi convins altfel.
— Bine. M-ați adus aici, iar eu am fost de acord să vă ajut. De ce
ai ținut secretă moartea tatălui tău în tot acest răstimp? Pentru ce?
Sfidarea ei căzu grea, din nou.
— Dacă credeai că el exista, că s-ar putea întoarce în orice
moment, neanunțat… atunci…
În ochii lui apăru o scânteie:
— Atunci te puteai apăra mai ușor de mine.
— Și a mers, declară ea.
— Numai până în momentul acesta.
Buzele lui i le prinse pe ale ei cu sălbăticie. Cu un braț petrecut pe
după umerii ei și cu celălalt strângându-i talia, el o ridică de jos și o
lipi de el.
Chantal înțepeni când coapsele ei goale veniră în contact cu
pielea lui caldă, cu părul lui moale și bărbăția lui fermă. Un alt val
de senzații o invadă când el își insinuă limba printre buzele ei. Gura
lui avea o aromă plăcută, ca și când s-ar fi spălat pe dinți de curând.
Mirosea a săpun și a trabuc. Dorința ei de a i se dărui, atâta vreme
înăbușită, se dezlănțui dintr-odată. Ea îi răspunse așa cum simțea și
nu cum îi dicta conștiința. Trupul ei înfometat, nu-i mai dădu
răgazul să aleagă.
Limba ei începu să se lupte cu a lui. Scout, surprins, se trase puțin
înapoi, așteptă, apoi scoțând un sunet înfundat, își contopi gura cu a
ei.
Ea îl prinse cu brațele pe după mijloc și-și plimbă mâinile pe
137

proeminențele musculoase ale spatelui lui. Picături de apă i se mai
prelingeau încă pe piele, udându-i și ei degetele în timp ce-i masa
mușchii supli al feselor.
Nebun, sălbatic, el începu să-i sărute gâtul, zgâriindu-l pielea cu
barba lui nerasă. Ea își arcui atât de tare gâtul, încât părul ei lung
aproape că ajunse la nivelul genunchilor. În mișcarea lui unduitoare
îi șterse coapsele lui Scout.
El ridică fruntea și o fixă cu privirea. Piepții cămășii erau uzi.
Își puse mâinile pe oasele gâtului ei, apoi, încet, le lăsă să lunece
pe piept. Degetele îi atinseră ușor sânii, desenându-le sfârcurile în
proeminențe întunecate. Îi sărută un sân prin țesătura udă, jucânduse cu limba, iar și iar, mușcând tandru din plinătatea lui. În mod
reflex, trupul ei se ridica, întinzându-și buzele spre ale lui și
stabilind un contact electrizant.
— Oh, Doamne.
El îi prinse fesele între mâini și o trase strâns lângă el.
Îngropându-și fața în scobitura umărului ei, îi șopti brutal:
— Te doresc. Culcă-te cu mine, Chantal. Te rog…
Poate dacă n-ar fi spus nimic… Poate dacă nu i-ar fi amintit că
orice relație dintre ei era sortită să fie temporară și doar fizică…
Poate…
Ea deveni dintr-odată încordată și nereceptivă. El îi luă fața în
mâini și o sărută încet. Simțind-o că nu mai participă, el își ridică
ochii și privi la ea întrebător:
— Nu pot, țipă ea, cu vocea tremurându-i de emoție. Iartă-mă. Nu
pot.
Înainte de a o putea reține și convinge, ea o rupse la goană pe ușa
din spate.
El fugi după ea, dar se opri când intră în umbra deasă care separa
casa de tufișuri. Vârful ascuțit ca un ac al unei lănci îl înțepă în
buric.
138

— Ce dracu’ mai e și asta?
Chantal puse capăt goanei ei nebune abia jos, pe plajă. Se întoarse
deodată și trase aer în piept, alarmată.
— Oh, nu!
André și alți câțiva tineri din sat îl înconjuraseră pe Scout. Erau
toți înarmați cu cuțite și sulițe. Fețele lor arătau hotărâre.
Privirile lor scânteiau periculos.
— Cheamă-ți cățeii, Chantal, spuse el dur.
Ea le vorbi oamenilor. Unul câte unul se dădură înapoi și-și
strânseră oamenii. André se retrase ultimul. Împotrivirea lui era
vizibilă.
— L-am urmărit până aici, îi raportă el lui Chantal.
— L-ai trimis după mine?
Cu puțin timp în urmă, pe fața lui Scout se citea pasiunea. Acum,
era albă de furie.
— Nu știam unde erai, se apără ea. Mi-a fost frică să nu ți se fi
întâmplat ceva.
— Pe dracu’. Te-ai gândit doar că pot să fug înainte de a-ți fi
terminat podul. Și dacă aș fi avut puțină minte, chiar aș fi făcut-o.
Arătă cu degetul spre ea.
— Acum nu te-aș mai atinge, nici dacă ai fi ultima femeie de pe
insulă, iar eu aș fi țintuit aici pentru vecie. Ceea ce, din fericire, nu e
cazul pentru niciunul din noi.
Încheind astfel, îi arse una tânărului care îi stătea în cale și intră în
casă, trântind ușa în urma lui.

139

Înainte ca muncitorii să ajungă la lucru. Soarele abia răsărise peste crestele muntelui. acolo unde îl găsea de obicei. stând pe o stâncă. bând ceașcă după ceașcă de cafea neagră tare. Sufletul ei se crispă dureros. Expresia feței lui era greu de definit. Explozivă. Cum audiase multe cursuri de psihologie. ținând cont de starea lui de spirit. Ea mâncă câteva fructe și bău o cafea. Părea că lipsise toată noaptea. el muncea deja din greu. încinsă și umedă.CAPITOLUL 11 A doua zi de dimineață. așa cum era cazul și acum. Se opri să-și șteargă fața cu batista.cel căruia îi place să se întreacă pe sine și să facă toate lucrurile perfect. după care ieși afară. ea îl încadră în tipul de personalitate A . el era plecat. Atmosfera era calmă. Nu era de mirare că îl irita ritmul lent al vieții de pe insulă. De altfel nici nu era de mirare. dar auzi zgomotul produs de târnăcop pe metal. rănită de animozitatea dintre ei. asumându-și răspunderea pentru tot. când ea se întorsese de la baia obișnuită în mare. Respingerea ei brutală 140 . Cămașa lui militară oliv deschis era deja udă de transpirație. Chantal fu trezită de o erupție a vulcanului Voix de Tonnerre. ea observă că satul este neobișnuit de liniștit. Îl văzu pe Scout de departe. Se suprasolicita. Scout nu era în bucătărie. Era singură în casă. dar o pătă de sudoare. Ea se întrebă neliniștită dacă asta va influența în vreun fel mersul lucrărilor în ziua aceea. Nu-l putea acuza cu nimic după cele întâmplate aseară. se spălă și se îmbrăcă. Cu o seară înainte. Mergând spre șantier. Se sculă din pat.

să… — Mademoiselle! La auzul cuvântului. Timp de câteva secunde. — Sunteți siguri? Toți dădură din cap afirmativ. — Azi nu vor veni la lucru. Când își expuseră problema. 141 . Erau foarte serioși. Câțiva dintre conducătorii satului o înconjurau. și totuși nu-i plăcuse să o facă. Dumneata ești problema. el rămase cu ochii pironiți la ea și apoi le aruncă oamenilor o privire năucită: — Cineva vrea să mă scoată din sărite sau ce dracu’ se întâmplă aici? În câteva zile de muncă asiduă cu toată lumea. dar nu-și duse gândul mai departe. — Unde sunt oamenii? Chantal îi căută ochii. Ce s-a întâmplat cu voi. ea resimți un fel de durere fizică. — Ce s-a întâmplat? Ea simți că veniseră pentru un lucru extrem de grav. nici niciodată. așa cum făcea înainte. Avusese dreptul să spună nu. Ar fi vrut acum ca Scout să o privească cu ochi languroși. — Dumneata. nici mâine. Respira greu. tot ea trebui să-i explice problema. vrând să citească în ei cinste. Puțini erau cei care o priveau direct în ochi. puteam să terminăm treaba. Chantal se răsuci surprinsă.ar fi jignit orice bărbat. — Ce? Doar nu vrei să spui că-și mai iau altă zi liberă? — Nu vor mai veni la lucru nici azi. integritate și un cod al moralității de nezdruncinat. domnule Ritland. oameni buni? Cum numai Chantal îl înțelegea. — Dar ce se petrece aici? Scout urca ultimele trepte care tocmai fuseseră cimentate în mai cu câteva zile în urmă.

Și când se presupune că s-ar fi petrecut această seducere? — Noaptea trecută.— Eu? exclamă el. Un suspin îi scăpă printre buze. nu-i așa? — Ți se pare că glumesc? Aproape cu lacrimi în ochi. Nu puteai sămi reamintești asta și să o lași în pace pe Margot? Pumnii lui Scout se strânseră puternic. Lui Chantal i se strânse sufletul. — Ei nu cred că problema asta ar putea constitui un subiect de râs. Parcă îl lovi cineva cu o piatră în cap. Apoi își confecționă un oarecare zâmbet: — Desigur e o glumă. prințeso. o privea pe Chantal nevenindu-i să creadă. pentru numele lui Dumnezeu! — A fost. Te simți mai bine acum? Ți-ai satisfăcut poftele acum? — Oricâtă poftă aș fi avut. — E doar o copilă. până azi noapte. Leam dat zi liberă. De-abia mai respira și se căznea să pronunțe cuvintele. Cu gura căscată și ochii năuci. Își amintea aievea parcă cum decurseseră ultimele replici înainte de plecarea lui furtunoasă. domnule Ritland. — Deci negi totul? — Desigur. ducându-și o mână pe pieptul lac de sudoare. — M-am oferit ție în schimbul construirii podului. 142 . — Întrucât eu am refuzat să mă culc cu tine. replică el înverșunat. M-am căznit atâta ca să mă obișnuiesc cu ei și cu obiceiurile lor. ea arătă cu furie către liderii satului. — Nici eu n-aș râde de o falsă acuzație. Am… — Ai sedus-o pe una din fetele din sat și i-ai răpit virginitatea. noaptea trecută. te-ai gândit la Margot și ai sedus-o pe ea. tu erai aceea care mi-o stârniseși.

ca să nu bag de seamă. din când în când. dorind cu disperare să-l creadă. Dar de aici până la a o silui e cale lungă. — Nu știu de ce. — Nu contează ce cred eu. accept. — Nici eu nu mint. se întoarse spre săteni și le spuse că Scout nega faptul că o violase pe Margot. — Ce spun? — Acela e tatăl lui Margot. Ea îi fixă fața câteva secunde în șir. — Poate am fost nebun. Ei începură să șușotească între ei și. În cele din urmă. dar mi-am petrecut noaptea pe plajă. 143 . — Așa și este! Ar fi trebuit să fiu orb. să știe care era adevărul. De ce ar fi mințit Margot? Ea îi puse această întrebare lui Scout. — Ea pretinde altceva. îl priveau cu suspiciune pe Scout. Voia să-l audă clar negând faptul. fără urmă de falsitate. Crede-mă. — Noaptea trecută spuneai… — Lasă ce spuneam noaptea trecută. Avea el multe defecte. Trădarea pe care o simțea era atât de dureroasă. dar nu putea crede că se putuse coborî într-atât încât să seducă o puștoaică. încât insulta trecu aproape neobservată. Chantal. El făcu cu mâna un gest pentru a termina discuția. — Dar nu pentru mine. — Ți se păruse frumoasă. Singura mincinoasă de aici i ești tu. I-l arătă cu degetul pe bărbatul care vocifera cel mai aprins. Singur. — Atunci minte. Am rostit probabil cuvinte care nu trebuiau spuse. Instinctul ei cu privire la oameni mai dăduse și greș. Ochii lui erau limpezi. dar minte. Părerea lor contează.— Dar nici măcar nu am rămas singur cu ea. — Nu minte.

că renunțase la virginitatea ei pentru American. până ce nu vei dovedi că ești nevinovat și nu vei fi fost binecuvântat de Voix de Tonnerre. Când au întrebat-o ce se întâmplase. — Nu. pentru tine. El se întoarse ca să i se poată adresa lui Chantal. prin acuzația ei. ea a răspuns care-i era rușinea. — Nu-mi vine să cred că soarta îmi este dictată de o adunătură de vraci vrăjitori. — Vorbești degeaba. pentru că este prea incredibilă. Scout dădu la o parte o frunză enormă de palmier care avusese obrăznicia să-i stea în drum. — Asta e curată nebunie. Iar oamenii nu te vor ajuta. ca și cum ar fi fost de acord cu ei. Nu-l poți termina singur. Acum. Au de gând să-mi taie capul sau ce? Ea se răsuci spre el. îmi voi vinde povestea la Hollywood.— Zice că el și soția lui au găsit-o azi dimineață pe Margot plângând. — Când voi ajunge acasă în Statele Unite. Margot. — Să mă pună la încercare? Ce fel de încercare? Ea îl făcu să tacă și ascultă decizia localnicilor. îl veneraseră și îl respectaseră toți. — Ei? întrebă Scout. Acum se gândesc cum să te pună la încercare pentru a ști dacă ești cinstit sau nu. se gândesc să te trimită la vulcan. Pierdere de timp și energie. Dar nici măcar acolo nu știu dacă o vor cumpăra. Chantal înclina capul în timpul ce omul vorbea. Inițial. îi punea la îndoială originea divină. De ce ești de partea lor? — Pentru același motiv pentru care am făcut tot restul: podul. sprijinindu-se bine pe I amândouă picioarele. — Sunt doar nerozii. 144 . într-un moment nepotrivit. ca fiind trimisul zeilor. Nu-ți mai bate gura de pomană. și tu știi bine asta. El murmură printre dinți părerea lui despre această misiune. Plesni apoi o insectă care bâzâia pe lângă fața lui.

Din rocă. părăsiră jungla. Bătea puțin vânt. se forma o cascadă și apa se aduna într-un mic bazin. Scout căra într-o raniță proviziile lor și ofrande de la fiecare locuitor al satului. Chantal puse jos echipamentul de filmat. înainte de a începe să urce pe muntele care se afla cel mai aproape de craterul lui Voix de Tonnerre.Conducătorii hotărâseră că trebuie să se ducă la Voix de Tonnerre și să-i facă o ofrandă. te rog. Fără să-și dea seama. ca să poți merge și tu la vulcan. eu cunosc cel mai bine vulcanul. fără vegetație. ei aveau să creadă din nou în el. Scout făcu același lucru. Își săltă sacul cu aparatul de filmat fi pe umăr. El arătă spre aparatul de fotografiat pe care ea îl căra pe umăr. Merseră câteva ore prin jungla deasă de pe dealuri. În cele din urmă. dar curând aerul se rarefie și se încinse. dar îmi irosești și timpul meu. Călcau acum mai mult pe pietre. El o privi de sus în jos. își scoase cizmele și sări în apă cu capul înainte. — Nu numai că-ți bați gura degeaba. 145 . — Probabil că tu ai pus la cale toate aceste acuzații împotriva mea. iar panta era abruptă. în afară de tatăl meu. domnule Ritland. ajunseră la o stâncă verticală care se înălța solitară pe un platou. În plus. Pornește. Înjurând. Se opreau des să bea apă din gamele. Începuse și el să le simtă greutatea. Când ieșiră afară. el se mișcă totuși. Greutatea aparatului de filmat o făcu în curând pe Chantal să-și simtă gâtul. Când simțiră că nu mai au suflu. Dacă se întorcea nevătămat. — Cineva trebuia să te însoțească și să verifice că nu ai lăsat ofranda pe undeva în alt loc. dar transpirau imediat și gurile le erau mereu uscate. să-l fotografiezi de aproape. se lăsă mai puțin pe piciorul stâng. Ar fi un semn că prezența lui în sat era ocrotită de divinitate. umerii și spatele de parcă îi luaseră foc.

— N-am atins-o pe fata aceea. — De aceea nu am vrut să se știe exact data morții lui. — Da! Cum n-aș fi. pentru a-și umbri fața. Editorii nu trebuie să știe că nu el a completat toate informațiile. Își stoarse părul și își puse la loc pălăria de pai. Sprâncenele ei se strânseră neîncrezătoare. Stomacul lui Chantal se strânse. Ar fi vrut să poată ascunde exaltarea care o cuprinsese subit. zise ea surprinsă. Chantal se așeză pe un bolovan și bău zdravăn din gamelă. mi-am zis să-i folosesc pălăria. — Iar tu îl termini în locul lui. tata mi-a fost cel mai bun profesor. Îl prinse pe Scout că o privea atent. Sunt sigur că nici tu nu crezi asta. zâmbi ea. Singurul lucru cu care mă pot eu lăuda este faptul că i-am fost elevul cel mai devotat. Ea nu găsi de cuviință să mintă. înțelegând că se referea la pălărie ea dădu din cap. putut niciodată să-i port pantofii. În tot ce am învățat. dar tot degeaba. Pe tine. Respirația vulcanului sălășluia în el. Și ce tot scrii tu noapte de noapte? — E ultimul capitol al operei lui. Chantal. Scout continua să se uite la ea cu intensitate. — În starea în care erai… — În starea în care mă aflam. — Dar tu nu câștigi nimic din asta. Nu doresc decât o singură femeie.apa șiroia de pe ei. Fusese dezamăgită la gândul că el ar fi putut să 146 . — Nici nu vreau. Îl simțea în piept ca pe o a doua inimă. aș fi putut să seduc o sută de femei. — Așa gândeam și eu. Îl cunoștea în cele mai mici detalii. dar asta era prea mult. — Era a tatălui tău? — Ce anume? Apoi. chiar și în liceu. Simți nevoia să ia o gură de aer.

Merseră greu printre bolovani ca să ajungă sus pe muntele cel mai apropiat de Voix de Tonnerre. văzu că reacția lui era aceeași. iar pe de alta refuza să accepte. Imaginea lui făcând dragoste cu altcineva. — Este prea greu. — Hai să plecăm. Își echilibră povara. astfel încât centrul de greutate să-i cadă între umeri. — Mai mult decât până aici? — Mi-e teamă că da. — Îl car eu. fiecare gură de aer inhalată le ardea plămânii. Pulsul lui Chantal se întețise nu numai din cauza efortului fizic. Te urmez. Când să-și salte aparatul de filmat pe umăr. ca întotdeauna când se afla aproape de vulcan. — Treci în față. Scuipa foc pe gură. era insuportabilă. Inima îi bătea cu putere. până jos în vale. Priveliștea era magnifică. De aici înainte. căci pe de o parte o stânjenea îngrozitor. Lava se prelingea în pârâiașe incandescente. — Bun. El privea cu admirație și uimire această puternică forță a naturii. zise el obosit. Pământul se zguduia sub picioarele lor. 147 . Scout i-l luă din mână. Urcă abrupt. — Tocmai de aceea trebuie să-l car. Uitându-se la Scout peste umăr. Cât de mult ținea ea oare la Scout? Răspunsul nu era ușor. dar de fapt gelozia o făcuse să reacționeze cum a reacționat. care părea să aibă o personalitate bine conturată. mai bine. o înnebunea. Aerul vuia la fiecare răsuflare a vulcanului. Era foarte cald. Ideea că el ar fi putut să dorească o altă femeie. Își legă bocancii și se pregăti de plecare.compromită o tânără fată. Poate mai mult. terenul este accidentat. Cât mai avem de mers? — O milă. Nu era nicio potecă.

domnule Ritland. fiecăruia îi era teamă acolo sus. nu am mai făcut chestii din astea. până ce pământul se cutremură sub ei. va rămâne aici milioane de ani. — Știi. Chantal zâmbi la vederea expresiei puțin încordate de teamă a lui Scout. Silueta lui Chantal se profila pe cerul înroșit. dar mă voi simți mult mai bine de îndată ce vom lăsa sacul ăsta cu prostii. care se rostogoliră spre stânca din apropiere. — Sunt nevinovat. aducând ofrandă zeului păgân.— Dumnezeule mare! spuse Scout în extaz. Din spatele lor. nu are de ce să-ți fie frică de Voix de Tonnerre. ca să mă necăjești. Își scoase pălăria și-și dezlegă părul. nu? — Mi-e drag! — Gândește-te numai. — Dacă nu ai sedus-o pe Margot. să scuip în palme și să mă învârtesc de trei ori. Tu nu crezi în acest hocus-pocus al lor mai mult decât mine. încercară să glumească pentru a mai uita de frică. vom face fotografiile și vom pleca odată naibii de aici. pentru ca acesta să poată flutura sălbatic. Rămaseră ochi în ochi. Scout veni lângă ea. Te prefaci numai. de cultura noastră! — Cultura lor. El goli sacul cu ofrande și le rândui de jur împrejur. — N-aș zice că atitudinea dumitale aduce a penitență. materia asta pe care o scuipă acum. 148 . de fapt. Ea își întoarse privirea spre a lui. neobosit. Pentru că. îl dojeni ea. Suntem martorii unei nașteri. murmurând ceva în genul că de acum înainte voi fi băiat bun? — Îți bați joc de noi. Era parcă o mare preoteasă. Ce trebuie să fac. E magnific. se desprinseră bolovani. — Îți mulțumesc că ești alături de mine. Lumina din atmosferă îi învăluia pielea într-o nuanță arămie. Vântul cald îi lipea hainele de trup.

ajunseră jos mult mai repede. Ție da? 149 . îi zise el uitându-se în spate și observând îngrijorat că Voix de Tonnerre mai împroșcase odată cu foc și roci topite spre cerul înnoptat. cerul se întuneca. una după alta. ea își pierduse echilibrul și fusese gata să alunece în râpa adâncă. urmărea muntele explodând din înaltul lui. De câteva ori. Părea că se îngrijește mai mult de ea. în timp ce ea. Soarele cobora spre asfințit. Ea își puse aparatul pe un trepied. tu ocupă-te de poze. iar gravitația îi ajuta. — Cam este timpul să mergem. dar el. Pentru că acum nu mai aveau atâtea de cărat. șopti ea. — Mie nu-mi este frică. N-aș mai pleca. Termină un film și mai făcu unul. — Da. Începu să facă poze. apoi își duse mâna pe obrazul ei și-i șterse cu degetul o lacrimă. Vocea îi era tristă. dar el o oprise din cădere cu propriul lui corp. O să treacă ani și ani până va mai fi o erupție de o asemenea magnitudine. — Sper ca vulcanul să știe că aceste ofrande sunt de la noi. — Au revoir. Nici mie nu-mi place să te forțez să o faci. roșiatică. dar nu prea știu ce crede el despre noi. cu un soi de regret încărcat de emoție. Scout împachetă aparatul și restul echipamentului. nu crezi? întrebă Scout îngrijorat. una mai fantastică decât cealaltă. — Chantal! Prințeso! Știu că nu-ți place să pleci. vrei? Mă gândesc respectuos la Voix de Tonnerre. Chantal se gândea că rana îl durea probabil. nu arăta nimic. Erupțiile se succedau repede. Apoi se întoarse și prinse mâna pe care i-o întindea Scout. Dar trebuie să coborâm înainte de a se întuneca de tot. El îi atinse umărul. dar Voix de Tonnerre mai scălda încă totul într-o lumină puternică.— În timp ce eu fac asta.

Scout ajunse primul la fund și împinse puternic din genunchi ca să iasă la suprafață. venerația pentru măreția momentului depășindu-le frica. E fabulos! Își scoase aparatul din sac și începu să facă poze cât de rapid îi permitea motorașul aparatului. dar niciunul nu scoase o vorbă. el se întinse și o trase și pe ea alături. se aruncă în bazin. Apoi râseră amândoi și o luară la vale mai repede. Ploua cu foc. în apă! zbieră Scout când ajunseră la lacul în care se răcoriseră ceva mai devreme. Scout o luă de mână și o trase afară din apă. În cele din urmă. la fel de amenințător. În cele din urmă. Când priviră afară. Minute în șir. Scout se așeză lângă ea. Zgura cădea pe apa din jurul lor și se stingea. Nu puteau face altceva decât să stea năuciți.— Al naibii de frică. se termină. epuizată. zise el. Oh! la te uită! — Chantal! — De-ar fi putut și tata să vadă… — Chantal… El îi smulse aparatul din mâini. rămaseră nemișcați. Chantal se lăsă în genunchi. — Stai. Apa îi înghiți. Arăta binevoitor. cu bărbiile deasupra apei. În sfârșit. Furia exploziei era de neegalat. Erau foarte aproape ca să-și vorbească. 150 . Liniștea bruscă părea asurzitoare. cu Chantal în brațe. la fel de frumos. ca o zăpadă arzând. Cenușa și zgura cădeau peste tot. Era la fel de cutremurător. — Repede. Voix de Tonnerre explodă. Erupțiile erau din ce în ce mai violente. Scout îl asemuise cu o naștere. fără să mai ascundă faptul că fugeau ca să-și salveze pielea. îl zvârli jos și. Din vulcan nu mai ieșeau acum decât fuioare mici de fum alb. Părea că nu se mai sfârșește.

Protector îi înveli corpul cu al lui. 151 . briza răcoroasă mătura ușor norii de cenușă. Peste capetele lor.

și parcă ar fi așteptat un răspuns din privirea ei. obrajii. Piciorul începuse să-l doară din nou. Își simți încheieturile înțepenite de la umezeala din timpul nopții. îi dădu brațele la o parte și se ridică în picioare. Dar dacă ar fi făcut-o. Sau. Expresia fetei era grăitoare și o cercetase atent. Un minut dacă mai prelungea ședere lângă Scout. o privi drept în față. a încercat. — Unde-ți este pălăria? observă el când erau gata să plece. Îi mângâie părul.CAPITOLUL 12 Chantal se trezi din somn și se strecură din brațele lui Scout. în loc de bună dimineața. 152 . — Am pierdut-o azi noapte. Ținând-o pe loc. Parcă o întreba dacă a dormit bine strâns lipită de el. ea nu ar mai fi fost în stare să-l părăsească. Scout zăbovi ceva mai mult timp înainte de a sări în picioare. — Trebuia să-mi fi spus. Ea ar fi vrut să se aplece și să depună un sărut cald și dulce pe buzele lui. când coboram de pe munte. Deschise ochii. Filmele pe care le făcuse erau intacte în cutiile lor. Ea îl văzu frecându-se. Stătu să mai privească peisajul de jur împrejur. iar ea știa că trebuie să se și oprească. el strânse brațele. știa prea bine. mai bine zis. Făcu apel la rezervele ei de autocontrol. Îmi pare rău. Când începu să se ridice. Își examină aparatul de fotografiat și constată că nu suferise stricăciuni serioase. nu s-ar fi oprit acolo. când se aplecă să umple gamelele cu apa din lac.

iar asta părea că țesuse o anumită legătură între ei. Când intrară în junglă. Chantal îi zâmbi lui Scout. Coborâră cu atenție treptele cimentate. Se întâmplase ceva important. de parcă același gând îi țintuia locului. Trăiseră împreună un moment unic. traversară podul neterminat și urcară pe partea cealaltă. Devenise o legătură spirituală. Și ei simțeau asta. chiar și fără a o defini. — Ce spun? întrebă el. localnicii veniră în întâmpinarea lui Scout. Tatei i-ar plăcea să știe că se află undeva la poalele lui Voix de Tonnerre. Sunt siguri că nu s-au înșelat când ți-au acordat încrederea lor. Sau poate că acest nou fel de apropiere dintre ei se datora faptului că petrecuseră o noapte învăluiți în aceeași căldură trupească. Încă înainte de a ajunge sus. Johnny se lupta cu alți copii. nu puteau însă să o definească. fiecare din ei era mulțumit de ceea ce simțea. Iar pentru moment. se opriră în același moment și se uitară lung unul în ochii celuilalt. unică. Înainte cu mult ca ei să ajungă la prăpastie. Ceva mai mult decât simpla atracție sexuală. dar de fapt comunicau mai bine ca niciodată. nu. auziră chiote de bucurie de pe malul celălalt. De nenumărate ori. — Erupția de azi noapte a fost un semn favorabil din partea vulcanului. care era sortită să fie. — Se pare că ești eroul zilei. 153 . tobele începură să bată. Își ghiceau parcă gândurile. Acum avea privilegiul de a merge alături de erou și mândria i se citea pe figură. la rându-i. pentru a-l prinde de mână pe Scout. Sosirea lor în sat fusese deja anunțată. — Slavă Domnului! Nu mi-ar fi plăcut prea mult să pun dinamită sub treptele astea.— Mie. Își spuneau vorbe puține.

Îl iubește pe acest bărbat și nu i-a putut rezista. ce spune? — A zis că a mințit în legătură cu tine. pentru ce făcuse el. Noaptea trecută. încât fața ei fu acoperită de perdeaua de păr lung. O fată subțire își făcea loc printre oameni. — De ce? — Ei trebuie să fie pedepsiți. — Lucrurile nu stau chiar așa de simplu. — Cine e? Chantal o întrebă pe Margot. la Scout. Chantal și Scout o așteptară pe Margot până ajunse în fața lor și se aplecă atât de adânc. Ei i-a fost frică. Ochii îi erau plini de compasiune și nicidecum de mânie. 154 . Ochii fetei se umplură de lacrimi. vina a fost aruncată asupra ta. de frica vulcanului. primind ovațiile cu satisfacție. Accepta mulțumit buchete de flori și tot felul de alte semne de apreciere care îi fură oferite. Scout.El arunca zâmbete în toate părțile. El păru alarmat. Dar n-ar putea niciodată să trăiască cu această minciună. Deodată. — Ce i se va întâmpla ei? — Conducătorii satului au hotărât ca pedeapsa să fie rușinea de a fi săvârșit o astfel de faptă. Chantal se uită în sus. le-a spus părinților adevărul. — Dar tipul? — Tu ești acela care îi va decide pedeapsa. — Spune-i că-i accept scuzele și nu mai am nicio pretenție. Când își termină destăinuirea. Scout privi în jos spre tânăra fată. Chantal își drese vocea răgușită de emoție. — Ei bine. din pricina lui. din moment ce. Ea începu să vorbească în șoaptă. peste mulțimea adunată se așternu liniștea. — Se pare că iubitul ei i-a spus să arunce vina pe tine.

Chantal păru surprinsă. spuse Scout. acum tresări. este să o iei de soție și să-i dăruiești mulți copii. André aștepta în liniște. scuturând din cap. Mâinile îi erau legate în față. — Ține minte. Să-mi dea cineva un cuțit. o să fie mai rău pentru el. spuse el încet. André fu împins în față de săteni și se opri înaintea aceluia pe care îl acuzase pe nedrept. Ar prefera să-l omori. Sătenii o grăbiră pe 155 . îl înțepă pe André în stomac. Dacă nu o faci.Murmură printre buzele tremurând: — André. dar se trezi cu cuțitul în mână spre a-l da lui Scout. tu m-ai vârât în toate astea. Ei așteaptă de la tine pedeapsa. ca și cum n-ar fi fost sigur că auzise bine. Cu vârful cuțitului. apoi se întoarse spre adversarul lui. aș fi studiat dreptul. — Tu ai fost victima înșelătoriei lui. care nici nu suflase când Scout îl împunsese cu cuțitul. Nu putem doar să ne strângem mâinile și să uităm totul? — Nu. zise ea neînduplecată. Scout își trecu degetele prin păr. De îndată ce numele fu rostit. decât să rămână dezonorat. André. dar când Chantal îi puse întrebarea. — Bine. dar îl privea în continuare sfidător pe Scout. el întoarse spre ea niște ochi plini de înțelegere. cu bărbia ridicată provocator. Stătea mândru și țeapăn. Tu trebuie să-i dai pedeapsa. — Ce ai de gând să-i faci? Scout schimbă cu André priviri ostile. o nouă rumoare se făcu auzită din mulțime. — Pedeapsa pentru a-i fi răpit virginitatea lui Margot. Ea repetă întrebarea. așa cum îi făcuse și el lui cu două nopți în urmă. — Dacă voiam să mă fac judecător. Clipi de câteva ori și se uită spre Chantal neîncrezător. dar ochii lui o urmăreau pe Chantal vorbind.

complet zguduit. — Ei. nu s-ar fi culcat cu el. Aflând vestea. dând din cap. dădu din cap afirmativ. Dar iubindu-l atât de mult. oui. Chantal îi traduse lui Scout: — Spune că. încurcat. Apoi mai spuse ceva. Se apropie de băiat și apăsând cu vârful cuțitului în stomacul lui. prinzându-l de lamă. Dându-se puțin înapoi. — Perfect. Și chiar al morții.Chantal să le traducă. îl primi. Lacrimile îi șiroiau pe obraji în timp ce suspina printre buze: — Oui. îi spuse Scout lui Chantal. și-i întinse mânerul de os lui André care. acum că s-a terminat totul. lăsând să-i scape dintre degete. Margot își întrerupse ruga și ridică ochii. — Ai auzit-o. îl întrebă: — Accepți această pedeapsă? André. * 156 . strigăte de mulțumire se auziră de peste tot. dacă nu l-ar fi iubit. Și cu o mișcare rapidă care iscă un murmur colectiv. zise ea sincer. — Întreab-o dacă-l iubește. Însoară-te cu ea. Ea îi puse întrebarea lui Margot. Apoi. înainte de a se reîntoarse spre André. Scout tăie funia care legase mâinile lui André. hai să ne apucăm de lucru și să isprăvim cu afurisitul ăsta de pod. roti dibaci cuțitul. îi spuse: — Dacă o vei înșela vreodată sau o vei face nefericită. Te iubește. a făcut acel pas fiind gata să plătească cu orice preț. Chiar și cu cel al rușinii. Dăruiește-i mulți copii. Privirea lui Scout se opri o clipă pe fața luminoasă a lui Chantal. mă voi întoarce aici și voi face din tine un foarte nefericit eunuc. șiragul de mărgele.

Sărbătorirea terminării podului începuse în amurg. Chantal și Scout stăteau pe un covor țesut din iarbă. Se uită la Scout. se pare că a dat roade. 157 . câteodată. — Nici regele Solomon nu ar fi putut lua o decizie mai înțeleaptă. — Cred că André s-a consolat cu ideea că nu te poate avea pe tine și a luat ce era mai bun după tine. zise el laconic. — Mișcare reușită. ceea ce îmi dovedește că. victorioasă. îl sărută pe amândoi obrajii și apoi fugi să se ascundă între prietenii ei. care ar fi putut fi considerat un tron. Pedeapsa pe care am dat-o. Faptul că i-ai dat cuțitul lui André iar apoi i-ai întors spatele. dominai totul. În timp ce Chantal vorbea. te admirau. iar tu. răspunzând observației lui Chantal. Vocea lui deveni profundă și gravă. Eu muream de frică. — Mă mai întreb și eu. El o învăța deja engleza. De atunci. sătenii nu mai conteneau cu daruri pentru Scout. — Margot îi va fi o soție devotată. dar o și consideră egală lui. — Știi povestea despre regele Solomon? Ea pufni dezaprobator: — Nu sunt doar o păgână. Îi ai în palmă. i-a dat gata. — Îmi aduc aminte cum arătai în lumina aceea a erupției. o tânără fată îi anină de gât lui Scout o ghirlandă. înconjurată de furia vulcanului. Înainte de asta. Chantal ocoli acest subiect.— I-ai cucerit cu totul. El arătă cu capul în direcția tinerilor îndrăgostiți care se strângeau în brațe cu afecțiune. Acum te divinizează. în timp ce părinții lui Margot îi ocroteau cu privirea. nu numai că o iubește foarte mult.

Nu critica greșelile sau lenea. 158 . Dar agilitatea și talentul dansatorilor de-abia dacă erau observate. — Ai face bine să mai bei ceva. Ea rupse astfel vraja care îi legase atâta vreme. Cu toate acestea el duse la gură coaja de nucă de cocos și bău din licoarea care nu era atât de inofensivă pe cât s-ar fi putut crede. dar lăuda inițiativa și lucrul bine făcut. Îi plăcea hotărârea lui de a termina podul. — Dacă mai beau mult. Îl iubea cu pasiune. adăugă: — Bărbații din sat îți admiră curajul. dar nu cerea niciodată lucruri pe care nu le-ar fi putut face el însuși. Îl iubea și. Femeile îți laudă frumusețea. Scout și Chantal aveau ochi numai unul pentru celălalt. Totul trebuia să fie perfect. Deja. niciodată satisfăcut de treaba făcută mediocru. Un dansator jongla cu torțe arzând pe care le arunca în aer. — Toți? Un grup de tineri bărbați executau un dans ceremonial. ca să aducă iar vorba de el. Îi trata corect pe toți. Sulițele se învârteau ca niște bastoane inofensive. n-o să mai fiu în stare să mai simt nimic. Lucra din greu și cu perseverență. Cuțitele se loveau oțel de oțel. așa cum o demonstrase în cazul lui Margot și al lui André. spuse ea simplu. — Monsieur! o familie întreagă se apropie și depuse la picioarele lui un coș cu fructe. în sfârșit. Era un șef aspru. De când se întorseseră de la vulcan. era gata să o recunoască.— Era măreț. nu-mi mai simt extremitățile. Toți sunt îndrăgostiți de tine. Era un om de onoare. Apoi. înainte de a atinge solul. prinzându-le apoi cu îndemânare. — O să se simtă lezați dacă nu le arăți că-ți place serbarea. o forță cumplită îi atrăgea. ca să-i distreze.

Eu nu doream să fiu unul din acei pionieri care plecau în Vest să se facă fermieri. — Tot nu te simți în largul tău când vorbești cu o femeie cu sânii goi. așa cred. — Nu se poate. exclamă ea mușcând cu poftă din fruct. — Am prea mult din Yanke Doodle Dandy. trecând ușor cu limba peste ele. — Nu mai sunt. Ochii lui i se plimbară pe toată fața. Chantal râse de stânjeneala lui Scout. și așa am rămas. atingându-i parcă fiece trăsătură. — De unde-ți vine numele? Ea alese o papaia coaptă din coș și începu să o cojească. — Cum sunt părinții tăi? întrebă ea continuând să cojească papaya. — Ba da. apoi se aplecă și le linse. El îi murmură numele într-un oftat lung și plin de dorință. ne jucam de-a trenul. Dar el urma să plece și ea nu-și putea închipui cum va suporta despărțirea. care este numele meu adevărat. e mult mai frumos decât Winston Randolf. apoi își linse degetele. Așa că întotdeauna o făceam pe cercetașul (Scout) Puștii din vecini au început să mă strige așa.— Merçi. 159 . Ridică din umeri. pe capul unui bebeluș nevinovat. — Oh! — Ai zeamă din asta. — Scout? se strâmbă el ca un băiețandru. Voiam să fiu un tip dur cu un trecut dubios. Buzele ei se deschiseră. Mai avea zeamă și pe buze. Îți dai seama. De altfel. El se apropie ca să-i șteargă zeama de papaia de pe bărbie. Când eram copil. El le studie câteva secunde. dar ea se trase repede înapoi. un nume pentru două persoane. peste tot. Au murit amândoi.

Când se întoarse să-i spună ceva lui Chantal. În partea cealaltă. În… Înghiți cu greutate și închise ochii. Nimeni nu vorbea. 160 . — N-am nevoie să mă uit. Era imposibil. dar încă nu se întâmpla nimic. — Scout… — Nu mă întrerupe! Ascultă-mă. Nu îți poți închipui cum m-am simțit când noapte de noapte trebuia să stau cu tine sub același acoperiș și tu să nu fii alături de mine. scrută atent mulțimea. S-a întâmplat ceva foarte important în noaptea aceea petrecută sub Voix de Tonnerre. Pentru o clipă. Dansul se terminase. — Nu știu ce anume. Privi în toate direcțiile. El observă că se eliberase spațiul din mijlocul cercului. — Te-am dorit atât de mult. băgă de seamă că ea nu mai era acolo. dar până atunci crezusem că poate fusesem sedus de acest Bali H’ai. iar tu făceai parte din acest paradis. Numai tu contezi. Scout nu fu atent la Chantal. așa cum am dormit acolo sus. Dar nu este așa. era ceva mișcare. într-un gest de neajutorare. În cap. Nu simțise nici aerul mișcându-se. Îți jur că… Muzica tăcu dintr-odată. Eu simt ritmul. dar ea parcă intrase în pământ. În inimă. Nici nu o simțise. pe munte. Chantal. Iar ei dansează în cinstea ta.— Ești atât de incredibil de frumoasă! — Pierzi dansul. Vocea ei de-abia se auzi în zgomotul puternic al tobelor și fluierelor. El își desfăcu larg brațele.

Nu putea să-și ofenseze gazdele grațioase. Șoldurile lor se unduiau cu o precizie hipnotică și cu o grație desăvârșită. Când fetele ajunseră la el. Sânii erau dezgoliți și strălucitori. unde două șiruri de tinere fete dansau cu fețele întoarse spre el. până ce. Inima îi tresări în piept. de-abia acoperiți de o ghirlandă de plumeria.CAPITOLUL 13 — Unde naiba…? Tobele începură să bată din nou într-un ritm mult mai lent. Părul îi flutura pe lângă trup până ce capul zvâcni într-o mișcare spre spate. Una plecă. cele două rânduri se separară. Scout nu mai voia să urmărească alt dans. Pielea îi lucea în lumina flăcării de torță. fără a fi însă lubric. Dar sărbătoarea era în cinstea lui. Așa că își concentră din nou atenția asupra a ceea ce se petrecea în mijlocul cercului. din spate. a doua rămase. Ca și înainte. Odată cu bătăile 161 . urmându-le pe celelalte. Voia să o găsească pe Chantal și să termine conversația. Era vrăjit de invitația provocatoare a acestor ochi. dansatoarele împărțindu-se în stânga și în dreapta. Apoi își continuă jocul legănat și învolburat. spectacolul în sine. în fața lui rămaseră doar ultimele două dansatoare din rând. El admira sincronizarea. Ea își scosese partea de sus a costumului de baie. El se trezi privind fix în profunzimea unor ochi albaștri strălucitori. Fustele din iarbă foșneau în jurul picioarelor goale. dansul era senzual și seducător.

ochii nu i se dezlipiseră de pe Chantal. Apoi el o ridică în brațe. Buzele i se suprapuseră pe ale ei. Chantal se învârtea nebunește cu degetele atingând parcă cerul. în casă. ea își ridică brațele deasupra capului.ritmate ale tobei. Capul lui răsuna mai rău decât după băutură. acoperindu-i trupul cu al lui. Ea și-o puse în palma lui aspră. dând capul pe spate și azvârlindu-și înapoi părul negru lucios. Ochii lui îi țintuiau pântecul neted și suplu și mișcările lui ondulatorii. El rupse închizătoarea fustei de verdeață și o zvârli pe podea. Apoi. Cu delicatețe și totuși fermă. Sânii 162 . cu capul pe genunchi. lăsând să se întrevadă pielea dulce și catifelată. ea îl privi cu o foame pătimașă de femeie și cu o provocare mândră de leoaică. în timp ce mâinile îi dezmierdau trupul. în timp ce se învârtea. limba lui îi umplu gura. Parcă i se îngroșase sângele în vine. mai puternice decât erupția vulcanului. într-o abandonare păgână. până sus. apoi se întinse și el. Când tobele sunară ultimul crescendo. cu capul lăsat pe spate. Dădu la o parte plasa de țânțari și o așeză cu grijă pe pat. încât totul era luminat. într-un sărut prelung și profund. O duse așa prin întunericul plin de miresme. dar era absolut dominat de puterea ei de seducție. El se ridică și se îndepărtă puțin ca să o poată privi în voie. lăsând-o pe Chantal numai în slip și un șirag de flori mirositoare. Fusta de verdeață se ridica din când în când. cu spatele arcuit. Scout sări în picioare și-i întinse o mână. iar mâinile expresive. El vedea perfect drumul spre dormitor. Erau unduitoare și grațioase. ea se prăbuși în fața lui. chiar dacă. în fapt. Totul se concentra în șira spinării ca să se răspândească apoi într-o tensiune plăcută. El îi admira eleganța și priceperea. Luna strălucea atât de tare. datorită zgomotelor nebune.

dădu florile la o parte și-i sărută sânii. El își lăsă capul. Chantal. le apucă cu buzele. Ea își plimbă mâinile pe coastele lui așa încât. Îl trecu un fior când o auzi șoptindu-i numele. el se și afla la marginea patului și începu să-și descheie nasturii de la cămașă. întunecat și minunat prin promisiunile pe care le ascundea. Când mâna lui lunecă între coapsele ei și simți acolo răspunsul umed al feminității. — Nu știu dacă mai pot aștepta. cu podul palmei să-i poată mângâia smocurile de par care îi împărțeau torsul în două. — Ba poți. Când îi dădu cămașa la o parte. Gemând de plăcere. Delicat. Ochii lui se aprinseră de plăcere. deodată. pentru ca apoi pielea să se lase moale în câmpia plată și dulce a abdomenului. Mâinile ei îl cuprinseră ferm. Sexul ei era moale. Apoi. se ridică și-i opri mâinile. Languros. El dorea să-i facă plăcere. deschise ochii și o privi adânc. 163 . — Chantal. — Nu vreau nimic. Nu trebuie să faci nimic. el își înfipse degetele în părul ei. zâmbi el. își dădu seama că era într-adevăr mulțumită. Mâna lui își continua mișcarea și chiloții căzură pe jos. Ea își asumă sarcina de a-i descheia nasturii și-și prelungi mișcările cât putu de mult. — Lasă-mă pe mine. Săruturile ei îi acoperiră pieptul. în timp ce cămașa cădea inutilă pe jos. el îi umezi sfârcurile cu limba și le simți dintr-odată tari. ea îl săruta din ce în ce mai jos. gura ei se lipi senzuală de pieptul lui cald. Punându-și un deget sub bărbia ei.ei catifelați și plini porneau de sus. domolită puțin după fiorii pe care el tocmai îi răspândise în ea. — Știu. cu piele jilavă de sudoare. gemu el. Într-o secundă. făcându-l să strângă tare din dinți. De aceea o fac. îi înălță capul și-i mângâie buzele umede.

Da. creând o mai mare fricțiune.Și ea îl iubi mult cu gura. Ea îi simțea pe sâni mângâierea molatecă a părului de pe piept. simți cum trupul lui Scout i-l umple pe al ei 164 . Gura lui îi găsi vârful unui sân. Primea cu plăcere greutatea lui. — Nu mai pot… Nu mai pot să mă abțin. Mișcările lui se întețiră în ritm și forță. de o moarte miraculoasă. Parfumul lor umplea spațiul deja încărcat de pasiune senzuală. Șoldurile ei îi răspunseră la ritmul imprimat și se sincronizară în balans. Adora să-și plimbe palmele pe mușchii puternici ai spatelui lui. Apoi. — Oui. Dar sunt atât de adânc în tine. Languros. șopti el abia suflând. izbind pereții trupului ei. Spune-mi dacă te doare. Scout se pierdea încet. Cu plăcere. zămislind mai multă lumină și căldură decât o nouă stea. — Te aștept… El începu să miște în ea. tensiunea ajunse la paroxism. Toate dorințele ei înăbușite până atunci explodară. El îi murmura în ureche vorbe erotice. dar aducătoare de beatitudine. Chantal închisese ochii și savura presiunea pe care el o crease înlăuntrul ei. iar când începu să-l mozolească între buze. Total. * — Ești sigură? Mâinile ei îl aduseră mai aproape. și mai puternic. Chantal simți cum i se încordează toți mușchii dând naștere la o tensiune aproape de nesuportat. Florile de la gâtul ei mureau strivite de trupurile lor. e minunat. încât mi-e teamă să nu te doară. — Nu o să mă doară. în timp ce ea amesteca cuvinte franțuzești și englezești fără sens. — Ah. Trupul ei se risipea în scântei.

El o prinse strâns în brațe. Îi duse mâna la gură și-i sărută palma. Ai reușit foarte bine. de orare și de următorul contract. Iată de ce proiectul Coral Reef e atât de important. așa că am muncit în mai multe locuri ca să pot merge la școală. Chantal se juca cu sfârcurile pieptului lui. mi se părea că lumea merge după ceas. — Dar a meritat. Instinctiv. 165 . * — Așa că motivul pentru care mi-e greu să transfer răspunderea pe umerii altcuiva este că eu am fost nevoit întotdeauna să mi-o asum. Am și uitat de ceasul meu de mână. — Înainte de a veni aici. Chantal se ghemui lângă Scout. spuse el visător. trebuia să mă susțin singur. Amintirea lui Coral Reef aduse parcă îngrijorător de aproape. realitatea. Afacerea mea a început de la foarte puțin. — Am câștigat experiență lucrând la câteva firme și abia după aceea am lucrat pe cont propriu. în timp. Ei nu mă puteau ajuta din punct de vedere financiar. Dar veniturile lor erau limitate. Am știut de la bun început că. — Ba da.cu o nouă viață. — Părinții nu-ți stimulau ambițiile? Odihnindu-și obrazul pe al lui. Este primul meu contract cu o corporație de o asemenea mărime. dacă voiam să urmez o facultate și să mă ridic la o poziție superioară tatălui meu care muncise treizeci de ani în fabrică. — Tu m-ai învățat că lucrurile se aranjează și singure. Eram obsedat de termene fixe.

— Aș vrea să știu la ce te gândeai. dar. Scout nu avea să-i aparțină niciodată. — Oh. prințeso! — În ce sens? — Despre asta. El aparține a unei femei pe care ea nu avea să o întâlnească vreodată și unei societăți unde ea nu își avea locul. arborând o expresie ironică și furioasă. Cu dosul palmei îi mângâie ușor obrazul. Recunosc că am arborat un anume dispreț pentru așa-zisa civilizație în comparație cu viața simplă de aici. Atâta vreme cât el i-o dăruia. Sigur că îmi dau seama că acolo nimeni nu ar putea trăi ca aici. Ea își pironi ochii pe fața lui. ea trebuia să o 166 . Nu. Râzând. — De când trăiesc în mijlocul culturii acesteia. adăugă ea. dar pentru câtva timp avea dragostea lui. zise ea trist. Margot fusese gata să sacrifice totul pentru a-i dovedi lui André dragostea ei. iar ființa umană este supusă greșelii. Chantal credea că alegerea lui Margot meritase riscul. de exemplu ești tentată adesea să minți. Nu voia să audă nimic ce ar fi putut să strice aceste clipe împreună și mai ales glasul conștiinței lor.Ea îi putea simți zâmbetul pe creștetul capului ei. — Pentru că societățile sunt organizate de ființe umane. — Cum așa? — Povestea cu André. viața lui Scout nu o putea avea. săptămâna asta am înțeles că nici această cultură nu este perfectă. Vreau să știi… — Nu! Ea îi apăsă buzele cu degetele. Presupun că fiecare societate cunoaște corupția și înșelătoria. Despre noi. Tu. dar trebuie să existe totuși o soluție de mijloc. ritmul agitat al vieții din Statele Unite mă sperie. el o strânse la piept.

Te rog! — Sunt lucruri care ar trebui spuse. adăugă el răgușit. Și nici măcar toate aceste adjective n-ar putea să zugrăvească pe de-a-ntregul imaginea lui Chantal Louise Du Pont. câtă lumina intelectuală. cel mai grozav specimen de femeie pe care l-am văzut vreodată. — Bine. 167 . — Nu cred că eu aș putea fi atât de poetică! — Dar n-am fost poetic. Ești perfectă și fără asemănare Dar nu se rezumă totul la felul cum arăți. Scout. El își înfășură degetele în șuvițe din părul ei. Se uită la ea și gândi cu glas tare: — Ești sclipitoare. Nu vreau justificări sau explicații. Ea îi atinse fața. sensibilitate. minunându-se de moliciunea lor mătăsoasă. zise ea cu seriozitate. Fața ta. cunoaștere de sine și grijă pentru cei de aproape zac în tine. El oftă resemnat. — Nu spune nimic. trupul tău.soarbă din plin și să plătească prețul durerii de mai târziu. După un lung sărut plin de subînțelesuri. Am fost doar sincer. capricioasă și imprevizibilă și sexy. nemaigăsind cuvinte. Ești ceea ce oricare femeie ar trebui să-și dorească să devină. — Azi. Ridică din umeri. pe care e bine să le spunem. dar numai după ce ți-am citit cu atenție cele scrise de tine mi-am dat seama câtă frumusețe. drăgăstoasă. — Te rog. plimbându-și privirea de-a lungul corpului ei. Ești exotică și unică și misterioasă și neliniștitoare. când tu supravegheai pregătirile pentru serbare. Dar nu mă poți opri să spun că ești. Eu mă socot o persoană inteligentă. — Mi se pare că ești foarte frumos. ea se ridică de lângă el și se sprijini pe călcâie. am citit câte ceva din ce ai scris pentru manual. fără îndoială.

zise ea și râse când îi văzu zâmbetul satisfăcut pierindu-i de pe față. M-am bucurat că tu erai acela pe care trebuia să-l momesc. — Îmi pare nespus de rău. când pistolul s-a descărcat în mâna mea și am văzut sângele țâșnind. Jur că nu am avut intenția să trag… El o strânse de mână. Când mi-ai fost arătat la gala de deschidere a stațiunii. Dar îți admir voința. El gemu. Ai multă putere de intuiție și nu te dai la o parte în fața unei probleme sau a unei responsabilități. — Erai atât de furios când ți-ai dat seama ce se întâmplase! — Da. Degetele ei îi explorau din nou părul de pe piept. cu regimul dietetic pe care l-am ținut și cu cât am asudat în fiecare zi. Scout își puse mâinile sub ceafă: — Mai spune! — Tocmai voiam să remarc coastele tale proeminente. Ea îi luă mâna și i-o puse pe gât. Eram furios. — Îmi place să fiu iubit. inima a început să-mi bată puternic. Simțindu-se minunat. Te enervezi prea ușor. — Nu-mi venea să cred. Degetele ei se mișcau delicat spre coapse și îi atinse cicatricea. făcându-și drum încet pe torsul lui. — Știu. — Vorbesc foarte serios. 168 .— Mulțumesc. Îi puse un deget în bărbie și continuă: Ești încăpățânat. Ești mai slab decât atunci când ai sosit. — Nici nu e de mirare. Ești sensibil și receptiv la simțămintele altor persoane. Dar… Ochii lui o învăluită cu reaprinsă ardoare. — Știu. E foarte sexy. — Ador părul tău de pe piept.

ca niște valuri calde și fără zăgazuri. Trăiam permanent într-o stare de excitare. Iar ea i se dărui. Își introduse mâna între trupurile lor și o mângâie delicat. ca o inimă mare. apoi în jos. El își luneca ușor mâinile peste sânii ei. Cu mâinile așezate molatec pe pielea ei brobonată de sudoare. el îi șopti: — Vreau să fac din nou dragoste cu tine. 169 . Respira cu greutate. O trase în jos peste el. Se unduia lent deasupra lui. înainte de a-l cuprinde puternic în gură. el îi șopti: — Ziceai că sufletul vulcanului trăiește în tatăl tău. până ce degetele i se cufundară în delta mătăsoasă a părului ei. Știa prea bine că așa se va întâmpla. Se prefăcu că doarme. până ce fața ei se umplu de pasiune. În cele din urmă. După câteva sărutări. În liniște. — Vreau să fii din nou a mea. * Se făcuse ziuă și el trebuia să plece. el își strânse hainele și se strecură afară din cameră. El o imită. Se aștepta la asta. se prăbuși în față peste pieptul lui. când el se dezlipi de trupul ei își descâlci degetele din părul ei și se sculă din pat. — Așa? Ea îi plimbă mâna pe sâni. — Scout! țipă ea fără suflu. prea vlăguită și mulțumită ca să mai fie în stare să se mai miște. Dar trăiește și în tine. Îi prinse sfârcul între buze și i-l frământă ușor. Senzațiile i se revărsau prin trup.— Mai dureros decât rana era. Îl simt cum pulsează pe mine. faptul că te doream atât de mult. cu vârful degetelor.

cu ochii închiși.Ea rămase nemișcată. care nu avea să se vindece niciodată. aruncând o umbră lungă pe podea. Și a intuit clipa când el își luă în gând rămas bun de la iubita lui de pe insulă. fără să vadă vreodată lacrimile fetei care udau perna pe care ei se iubiseră atâta. ea știu perfect când silueta lui se profila în cadrul ușii de la dormitor. ascultând cum își făcea bagajul. Chiar cu pleoapele strânse. Pașii lui se auzeau pe culoar. El părăsi casa în tăcere. pentru că un gol nesfârșit îi umplu ființa. 170 . ca o rană cumplită.

— Dar. întinse o mână spre el și-i pipăi coapsa. nu-i așa? spusese ea aplecânduse și oferindu-i buzele.CAPITOLUL 14 În Boston era frig. Când el își aruncase bagajul pe bancheta din spate. pe care el le sărută de formă. vreau să-ți spun eu ce s-a mai întâmplat cât timp ai lipsit. Aproape că uitase cum este o vreme friguroasă și umedă. care te pătrunde până la oase. Scout. — Când mi-ai telefonat din California. nici nu era nevoie. Radiatorul din BMW-ul lui Jennifer era dat la maximum. Evită în ultimul moment un taxi. tremurând de frig. Dar mai întâi. Îl așteptase la ieșirea din aeroport și îl claxonase vesel. Ca și coardele ei vocale. când dădu să intre pe autostradă. — Nici nu-mi vine să cred că ai fost împușcat de o băștinașă. domnul Reynolds . — Asta ar fi însemnat să parchez mașina. am fost tentată să închid înainte chiar de a auzi unde fuseseși și pentru ce. Se lansă într-un pomelnic de nașteri și despărțiri care avuseseră loc în cercul lor de prieteni și cunoștințe. Vreau să-mi povestești totul. Acum. De când îl luase de la aeroport. — Ar trebui să fiu supărată pe tine. când apăruse cu unica lui valiză în mână. nu mai contenise cu vorba. să nu uit.care de altfel insistă să-i 171 . ea îi ceruse scuze că nu l-a așteptat la poartă. Dumnezeule. probabil că a fost îngrozitor. să merg pe jos atâta drum și de altfel.

inteligentă și prezentabila în fața potențialilor candidați… Cum.spun pe nume . Așteaptă și ai să vezi cum o să ne imite toți. cred că te-ai săturat de clima tropicală. Era drăguță. mâine seară.a sunat ieri. În plus. și-a revenit ca prin minune și a început să vorbească de tine cu „săracul de el“. am reluat preparativele pentru nuntă. După ce se ocupase atâta timp doar să-și pună pe picioare afacerea lui. Își dorea o familie. oricum. era singur… * — Mama zice că Hawai e ceva foarte obișnuit acum. Căsătoria. Când i-am spus că te întorci azi. Eu am acceptat. De ieri. încât a trebuit s-o țin la pat și să ia medicamente. — Cred că vrea să-ți facă o ofertă pe care n-o s-o poți refuza. Îi fusese prezentată: era strălucitoare. Copii. Nunta. vocea ei coborî brusc la un ton de șoaptă confidențială. Jennifer apăruse la momentul potrivit. Nu-i grozav? Oare întotdeauna fusese așa de vorbăreață? — Mama a fost așa de îngrijorată că poate nu ajungi la timp pentru nuntă. Așa că ai fost iertat. este altceva. la vremea aceea. așa că le-am sugerat să ne trimită în Spania sau în nordul Africii. Scout o privi pe femeia care de dragul lui înfrunta traficul din Boston și se întreba de ce oare o ceruse de soție. Toată lumea merge în Hawai în luna de miere. manierată. Nu cunosc pe nimeni care să fi fost în nordul Africii în luna de miere. 172 . ne-a invitat să luăm cina cu el și cu doamna Reynolds. unde. își dăduse seama că atinsese vârsta destul de coaptă de patruzeci de ani și iată că începuse să se gândească și la viața lui particulară. cultă. Când ai sunat.

El privi pierdut la ștergătoarele spălate de ploaie. după cât drum ai făcut. Poate asta era. iar în rest… — Jennifer. Parcă mașina în fața casei ei și opri motorul. ca să putem mânca la opt. Doar să pun totul la cuptor. Eficientă. Probabil la ora șapte. Nu te-am văzut niciodată așa neglijent. înainte de a putea fi locuit. — Doamne. te duci de urgență la frizer. Focul arde în vizuina noastră și am cumpărat ce-ți place ție să mănânci. Slavă Domnului că am aranjat să mâncăm acasă diseară. Mâine. — Mâine. Briza ce purta parfum de flori. deși trecuseră numai trei zile. să faci duș și să te bărbierești. vreau să te relaxezi. comentă Jennifer. În seara asta însă. mai întâi cu un duș lung și fierbinte. apartamentul tău trebuie să fie curățat și aerisit. Și te rog să te bărbierești. El crezuse că era tot ce își putea dori. arăți foarte obosit. care îl surprinsese masându-și tâmplele. îl sun pe Corey Reynolds chiar eu și anulez invitația ia 173 . Sau patru? Cât timp zburase oare cu avionul? — Dragul meu. Era prea… multă spumă. Te rog. zgomotul valurilor. Era o adorabilă femeie tânără. Se uită surprinsă la el. care ar fi fost soția ideală pentru un bărbat în ascensiune. strigătul păsărilor din junglă. până atunci. Ai să te simți mai bine. toate erau parcă la ani-lumină distanță. — E și firesc că nu ai chef. îți dai seama că ăsta e primul cuvânt pe care-l rostești de când te-ai urcat în mașină? Dar nu-i nimic. poți… — Jennifer. Te iau la mine acasă în seara asta. Îi era deja dor de ele. Organizată. Spumoasă. imediat ce intrăm în casă. o trimit acolo pe menajera mea. Mâine dimineață. pentru că. Îi puse o mână protectoare pe braț. Ai putea speria orice maître d’hôtel respectabil din oraș. desigur.

Rămase uluit simțind cât de repede îi dispăruse tensiunea din piept. care aveau să-i dea de lucru în următorii doi ani. dar îi oferise lui Scout trei contracte foarte avantajoase. Spune-mi cum vrei. înainte ca ea să spună ceva. Ea rămase cu gura căscată de uimire. * — A plecat? repetă Scout. ca să răspundă la toate mesajele pe care le primise în absența lui. Totul i se părea mai ușor acum. Unde a plecat? De partea cealaltă a insulei? Să înoate? Să pescuiască? Spre Voix de Tonnerre? Unde? Îi trebuise o lună întreagă. Dar nu văzuse niciun motiv ca să mai amâne. — Și anulezi nunta. Vezi tu… făcu el o pauză și respiră adânc. se rupseseră brusc. Ar fi vrut să o ia mai domol. dar dacă așa vrei. De îndată ce 174 . Și încă foarte tare. ai dreptate să o spui. Nu se gândise să i-o spună atât de repede. Era ca și cum cusăturile unei haine care îl strânsese. dar totul să rămână la nivel de afaceri. Nu-i plăcea să-i strice cineva aranjamentele minuțioase. Gura i se strânse. m-aș simți și mai josnic dacă aș face această căsătorie. nu te iubesc. — Vreau să discut cu el despre afaceri. dar nu mai putuse suporta încordarea. — Ceea ce fac este oribil. să le sorteze și să răspundă la scrisori. ce i se păru nesfârșit de lungă. e în regulă. dar el continuă. — Nu înțeleg de ce. Corey Reynolds fusese dezamăgit de faptul că rupsese logodna cu Jennifer.cină. Era nedrept față de ea. să plătească datoriile și să contacteze oameni de afaceri. Dar oricât aș părea de josnic în ochii tăi. Iubesc pe altcineva.

Nu răspunse decât tăcerea. închirie un jeep și se grăbi spre sat. Nici urmă de cărți. Când îl întrebă pe André unde era Chantal. dar nu fu capabil să găsească figura mult adorată. Mergând mereu cu vulcanul în dreapta. Mobila era la locul ei. — De ce? André nu mai știa ce să răspundă. Apăsă pe claxonul mașinii și începu să strige. După ce se salutară. Când ajunse pe mal. pe care o căuta. Drumul printre munți îi dădu mult de furcă. — A plecat în America. — America? zbieră Scout. de-abia mai putea respira. Scout îl anunțase pe Reynolds că are niște probleme personale urgente de rezolvat și sărise în primul avion spre Honolulu. Acoperișurile din paie de pe partea cealaltă erau mărturia faptului că totul nu fusese vis. nici urmă de 175 . Ajuns în Parrish Island. fluturându-și mâinile pe deasupra capului. ajunse în sfârșit la prăpastie. Cum nu o văzu pe Chantal. primi drept răspuns doar patru cuvinte care răsunară în suflet ca un dangăt prevestitor de moarte.semnase contractele. Începu să creadă că satul și Chantal fuseseră un vis miraculos din care nu se trezise încă. ochii lui Scout scrutară mulțimea care se aduna. Scout o luă la goană spre casă. traversă podul și zbură pe celelalte trepte în sus. coborî în goană treptele. — Chantal! țipă el dând ușa în lături. lipseau numai lucrurile personale ale lui Chantal. Când? — Acum câteva săptămâni. Apăru André cu Margot alături. Urcă panta și traversă veranda. atingând oamenii în goana lui nebună. Johnny i se fofilă printre picioare și i se agăță strâns de pantaloni.

sau nu? Odată întors în Statele Unite. Observă că masa de toaletă a mamei ei lipsea. deschizând uși de dulap și sertare. — Chantal! Ea se întoarse. încercând să stăvilească valul de disperare care-l cuprindea. Este la facultate. I se păru curios să o vadă îmbrăcată în taior. O luă mai încet prin casă. Părul îi era strâns într-un coc pe ceafă. răsuci violent mânerul și deschise larg ușa. Asta mai dovedea și faptul că nu avea de gând să se mai întoarcă. 176 . Ea stătea la geam cu spatele spre el. până ce deveni conștient că ea plecase. pe care îl împărțiseră doar o singură dată. și-și înfipse degetele în păr. Secretara biroului administrativ de la facultatea de geologie. Se gândi cât de greu trebuie să-i fi fost să o transporte peste prăpastie. Fugi acolo cu mașina închiriată.fotografii. o parcă neregulamentar și dădu buzna înăuntru. Când ajunse la ușa ei. vă referiți la doctorul Du Pont? — La doctorul Du Pont? Da! Da! Chantal Du Pont. se uita condescendent la el: — Domnule. După ce cercetă registrul. Îi fu indicată clădirea unde lucra. Cutreieră ca un nebun toată casa. se afla o cu totul altă femeie. luă liftul până la etajul trei și începu disperat să citească numerele de pe uși. În fața lui. își începuse căutările la Universitate. El se așeză pe marginea patului. Și-a dorit-o probabil foarte mult. * — Cu domnișoara Du Pont! zise el nerăbdător.

Aici mă aștepta totuși munca mea. — Scout! Numele lui îi veni firesc pe buze și-i șopti dintr-o suflare. Mai rămăseseră doar două lucruri de făcut. 177 . apărându-i de soarele care se scufunda ușor în mare. Sprâncenele i se îmbinau. Ea își reflecta privirea în valuri. care era dureros de familiar și drag. — Credeam că insula era casa ta. de când a murit tata. Eu nu am familie. Viața lui era completă. — Mă simt flatat! Îți amintești! El se aruncă în genunchi pe nisip. ea dădu ușor din cap. nimic nu mă mai reținea acolo. să termin cartea și… — Să construiești podul. Întotdeauna mam gândit să plec. suflecați până sus. — Ce faci aici? — Tu ce crezi? Te caut pe tine.Epilog Imaginea spectaculoasă a amurgului pe Pacific fu brusc întunecată de o pereche de pantaloni. De ce ai plecat? — De pe insulă? încurcată. După ce am făcut-o și pe asta. Asta voia el să lase moștenire oamenilor din sat. — Pentru mine era altceva decât pentru tata. El ne avea pe mama și pe mine. Ea își dădu capul pe spate și-și duse mâna streașină la ochi. și de niște picioare goale. dându-i un aer amenințător. — Asta a fost ultima dorință a tatei.

Îți jur că așa este. Încrâncenarea lui cerea candoare. construită pe stânca de deasupra lor. Presupun că erai aici. îi luă mâna și i-o strânse. Avea părul… oh. m-am luptat cu căldura. — E frumos aici. — I-am spus asistentei că nu scapă întreagă dacă nu-mi dă adresa. 178 . spre casă. Am făcut-o să insiste de nenumărate ori. Dar continuă-ți povestea. Scout era departe de a se potoli. cu fața spre mare.Se uită din nou la Scout și ridică din umeri. — Pentru că te iubesc. o casa mică și curată. lovind direct la țintă. Asta o înduioșă mai mult ca orice. Mi-am dat seama de asta în noaptea când am dormit lângă Voix de Tonnerre. — Știi prin câte am trecut ca să te găsesc? Am zburat înapoi la Perrish Island. Luă o gură de aer. El aruncă o privire în sus. — De aceea am și cumpărat-o. — Azi m-am dus de la aeroport direct la universitate și am răscolit peste tot. cu toate și asta ca să aflu că plecaseși. — Aproape în fiecare seară vin aici să privesc apusul soarelui. pe plajă. Am ajuns în biroul tău și am speriat-o de moarte pe asistenta ta. — Dar de ce te-ai luptat atât ca să mă găsești? De ce? — De ce te-ai culcat cu mine? zise el. Am încercat să o conving că nu sunt un maniac. am condus prin jungla aia infernală. Reminiscențe ale insulei. În starea de spirit în care se afla. ea se gândi că ar fost mai prudent să nu dea un răspuns evaziv. El o privi nevenindu-i să creadă. — Nu e una dintre șireteniile mele sau din minciunile mele. După ce am gonit o oră și jumătate și am greșit de două ori drumul. iată-mă în sfârșit aici. cu insectele. dar ea a telefonat să verifice dacă putea să-mi dea adresa ta. n-are importanță.

— Cât trebuie să te fi costat asta. mai important e ceea ce nu a spus. incapabilă să articuleze vreun cuvânt. zise el. Așa e la modă. — Și nu voiai să mă simt legat de tine. — Ea ce a spus? — O mulțime de lucruri. Jennifer aparține trecutului. — Atunci a trebuit să plec. pentru că amândoi crezuserăm că eram la o vârstă când e bine să-ți întemeiezi o familie. ținându-i de data asta mâna într-a lui. — Ascultă-mă. nu sunt deloc mândru de ce am făcut. Dar nu am fi trăit niciodată bine împreună. zise el sincer. Îți amintești? Credeai că te privesc ca pe o fată de pe insulă. Toți prietenii ei au ajuns acolo. am fi ajuns la divorț. nu te-aș fi urmat niciodată din sala de bal. Nu puteam să fac dragoste cu tine cât timp această logodnă era încă oficială. — Dar e îngrozitor! — A fost. Chantal ar fi vrut să fie sigură. oricum. zise el. Și totuși ai făcut dragoste cu mine! Ea dădu din cap. Am rupt logodna.Îi trebui câtva timp până să spună: — De ce nu mi-ai mărturisit atunci? — Pentru că știam că. ca un obiect de plăcere cât timp stăteam pe insulă. dar nici o singură dată nu a menționat că mă iubește foarte tare și că am rănit-o adânc. dacă nu și mai devreme. brusc. N-a fost niciun moment așa. Dar nu asta conta. gândindu-te că strici o mare poveste de dragoste. aveai să pleci. — Așa e. dar nu m-ai lăsat. zise el. Dacă ar fi fost. Chantal. 179 . Am încercat să-ți explic în noaptea dinainte. Uite. Ne foloseam reciproc. Am rupt totul. Așa că nu-ți face procese de conștiință. Ea îi simți degetele pe față. În câțiva ani. Îi cuprinse capul în palme. A vorbit o groază despre deranj și încurcături. într-adevăr.

dar nu era sigură de planurile lui de viitor. să vadă vulcanul. să cunoască o altă cultură. M-am îndrăgostit de tine. De altfel. — O dată pe an. După atâtea săptămâni când se gândise că nu-l va mai revedea vreodată. Ochii ei pluteau în lacrimi. Dacă ne iubim îndeajuns de puternic. vorbindu-i despre o dragoste care rivaliza cu a ei. Zâmbetul ei strălucitor se umbri o clipă: — Dar ce facem cu munca ta? Cu a mea? Unde o să locuim? — O să ne gândim și la asta. sprâncenele. ca să se convingă parcă de existența reală a făpturii lui. zise el. pentru că nu aștept altceva decât să ne încrucișăm genele. Tu ești femeia pe care o iubesc. o împăcă el domol. punându-i palmele pe obraji. — Și ce se va întâmpla acum? — Ai să fii soția mea. nu voia să accepte să-i fie doar amantă. șopti ea. prințeso. Crezi că o să meargă? — Mă iubești? 180 . Dar nu o iubeam. i-am și promis-o lui Johnny… — Scout. Ne vom petrece acolo vacanța. o jucărie exotică. să afle despre bunicul francez și bunica polineziană. Vom sta câte o lună. — Da era. — Aș vrea să mă întorc din când în când pe insulă. umerii. Îi întoarse fața spre el și o sărută pe obraz. Ea îi atinse părul. — Mă iubești? — Te mai îndoiești? Inima ei tresaltă de dragoste și bucurie. Îi vom lăsa pe copii să zburde goi pe plajă. Deși îl iubea atât de tare. Așa a fost să fie. ca și cum s-ar fi gândit la același lucru. vom reuși să ne îmbinăm viețile cum e mai bine.— Părea perfectă pentru tine. nu-i venea să creadă că stătea acolo îngenuncheat în fața ei. Și vom avea copii.

Cu o mișcare unduită a mâinii ea îi prinse ceafa și-l trase în jos. pentru a-i admira sânii în lumina azurie a cerului. — Știi. Îl surprinse sutienul. și ea îl lăsă. Părul ei era deja despletit. oricum ai fi. îi sărută tandru buricul și îi alintă sexul cu nasul. — La dracu’ cu asta. Sărutul lui îi dădea tot atâta încredere ca și cuvintele lui. aplecându-se deasupra ei. Câteva secunde mai târziu. îngenunche între coapsele ei. și totuși n-am făcut niciodată dragoste pe plajă. — Atunci. SFÂRȘIT 181 . Își trecu degetele prin el. am petrecut atâta timp în paradis. — Civilizația.— Cu toată ființa mea. zise el emoționat. El o așeză ușor pe spate. dar cred că ești mai frumoasă ca niciodată așa naturală și neinhibată. apoi îi descheie nasturii de la bluză și i-o scoase. spuse ea încet. înconjurată de nisip și stropită de apa sărată. Era un sărut lacom care le redeștepta dorințele. Îi scoase pantalonii scurți. N-o văzuse niciodată purtându-l. o să meargă. el se afla gol lângă ea și o strângea în brațe: — Te iubesc. șoptind: — Nici eu.

CUPRINS 182 .

...............................140 CAPITOLUL 12....161 CAPITOLUL 14................5 CAPITOLUL 2.....................171 Epilog.................43 CAPITOLUL 5....................................................................................................................................................................73 CAPITOLUL 7......................111 CAPITOLUL 10..............................................................................125 CAPITOLUL 11....................................................................................30 CAPITOLUL 4...........................................................................20 CAPITOLUL 3.......................................................................................................57 CAPITOLUL 6......................................................................................................................................... 177 183 .................................................................................................................................................152 CAPITOLUL 13..................................................................................................................................................................CAPITOLUL 1................................................102 CAPITOLUL 9.....................................................87 CAPITOLUL 8.............